Nr. 7 ( 9) / 201368

Mihaela BURUGĂ secretariat de re d acţie CUPRINS

7/2018

FRAGMENTE CRITICE Eugen SIMION: Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I) Mateiu Caragiale’s novel Craii de Curtea veche (Gallants of the Old Court) (I)...... 3

A GÂNDI EUROPA Dan POPESCU: L'emigration et l' immigration de la population, amplifiees par l'integration et la globalisation Emigrarea și imigrarea populatiei, amplificate de integrare și globalizare ...... 13

ISTORIE Emilio BLANCO: Istorie, politică și retorică, fidelitate și „ornatus” în Relox de Principes”/ Ceasornicul Principilor de Antonio de Guevara Emilio BLANCO: History, Politics and Rhetoric, Fidelity and „Ornatus” in „Relox de Principes” („The Dial of Princes”) by Antonio de Guevara ...... 23

PUNCTE DE VEDERE Gabriela DANIȘ: Două referate și un răspuns Two Internal Notes and an Answer ...... 34 Alina DRAGOMIRESCU: Revizia filologică a Jurnalului lui Titu Maiorescu, volumele II și III The Philological Revision of Titu Maiorescu’s Diary, volumes II and III ...... 43

SCRISOARE DE LA KÖLN Nicolae CORBEANU: UE subiect de roman satiric The EU as the Subject Matter of a Satirical Novel...... 48

JURNALE Ana-Maria BĂNICĂ: Diarism și ficiune Fiction and the Diary as a Literary Genre ...... 51

1 COMENTARII Dana LIZAC: Eminescu: O lectură închipuită la imnul Homeric „Către Hermes” (II) An imagined Reading of the Homeric Hymn ‘To Hermes’ (II) ...... 59 Daniel GĂLĂANU: Mircea Eliade în perioada exilului parizian Mircea Eliade during his Exile in Paris ...... 71

ARTE Olimpia VARGA: Istoria unei colecii - istoria unei familii The History of an Art Collection – the History of a Family...... 76

Ilustrăm acest număr cu lucrări din Colecia de artă Anca-Mihaela, Maria și dr. Constantin Pârvuoiu

2 Fragmente critice Eugen SIMION Mateiu Caragiale. Craii de Curtea-Veche (I)*

Abstract Proză a cărei frumusee stă în măreia singularităii ei, Craii de curtea veche este opera unui orfe- vru iniiat în știinele misterioase, estet programatic, autor al unei scrieri pretenioase până la manie și antipatică prin snobismul afișat. Autorul se întreabă dacă naraiunea este nuvelă, roman sau poem cu scriitură flamboyantă, în care pictura realului sub formele ei cele mai degradante este pre- zentă masiv. Sunt deconspirate posibilele influene ale acestei remarcabile scrieri: literatura unor Anton Pann, Dionisie Fotino, Ionescu-Gion, I.L. Caragiale, tatăl artistului, dar și din lecturi euro- pene. Văzută din perspectiva criticii literare, valoarea literară a Crailor... este determinată, pe de o parte, de calitatea limbajului matein, pitoresc și subtilil, iar pe de alta de calitatea estetică a perso- najelor. Portretele celor patru crai, Pantazi, Pașadia, Pirgu și naratorul, sunt atent analizate, graie limbajului lor expresiv. Și alte portrete, figuri de plan secund, se in minte la lectură. Cele patru pări ale operei lui Mateiu Caragiale conin numeroase reveniri asupra eroilor, care trăiesc într-o ară imaginară a desfâului. Prozatorul încheie parabola Crailor (asfinirea Crailor) cu imaginea con- trastantă, tot simbolică, a două destine: aceea a lui Pașadia, care dispare odată cu Opera lui secretă, și, cealaltă, a măscăriciului, biruitorului, Gore Pirgu, produsul noilor mentalităi profane. Ei sunt ultimi reprezentani ai unei epoci de strălucire oximoronică, estompată în simbolistica înaltă a „tre- cutului stârvit”. În concluzie, se arată, Craii de Curtea-Veche este o desfătare a ochiului, o proză de un pitoresc colosal, cu personaje bizare, nemaiîntâlnite în literatura noastră. Cuvinte-cheie: Mateiu Caragiale, istorie, balcanism, literatură, estetică, decadenă, roman, poem.

The prose whose beauty rests on his singularity, Craii de curte veche is the work of a goldsmith initiated into occult science, programmatic aesthete, author of a superfine scripture and unlovable by the snobbism advertised. The author asked if the narration is short story, novel or poem with flam- boyant writting, where the picture of reality with his most degrading forms is massif presented. There are exposed possible influences of this genuine work: literature of Anton Pann, Dionise Fotino, Ionescu-Gion, I. L. Caragiale, the artist’s father, and European readings. Critics believe that the lite- rary significance of Crai… is determined by the matein language quality, which is picturesque and subtle, and by the aesthetic quality of characters. The portraits of the four Sparks, Pantazi, Pașadia, Pirgu and the narrator, are presented carefully, thanks to their expressive language. There are also other figures, on a second plan, which the reader keeps in mind. The four parts of Mateiu Caragiale work contains many re-entrance upon heroes, who live in an imaginary world of lust. The proser finish the Sparks parabola (The Sparks sunset) with the contradiction, also symbolic, of two desti-

Eugen SIMION, Academia Română, preşedintele Seciei de Filologie şi Literatură, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”; Romanian Academy, President of the Philology and Literature Section, Director of The „G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory, e-mail: [email protected]. * Lucrare realizată în cadrul Proiectului Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluii digitale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștine (INTELLIT), PN- III-P1-1.2-PCCDI-2017-0821/ Nr 54PCCDI/ 2018. 3 Eugen Simion

nies: that of Pașadia, who disappered along with his secret Work and, the other, of the clown, the win- ner, Gore Pirgu, the product of new unholy mentality. They are the last agents of an era of oxymo- ronic brightness, blurryed in the high symbolistic of ashy past. In conclusion, the work Craii de Curte-Veche is a delight of the aestehetic eye, a prose with a great picaresque, with strange charac- teres, never seen in our literature. Cuvinte-cheie: Mateiu Caragiale, history, balcanism, literature, aesthetic, decadence, novel, poem.

Romanul Craii de Curtea-Veche – o nuvelă, sau a Transilvaniei, erei Muntenești și în fapt, mai întinsă, dacă judecăm după Moldovei – tradusă de George Sion) și numărul de pagini, a fost vag imaginat de Ionescu-Gion (Istoria Bucureștilor). Cel din- Mateiu Caragiale pe la 1910. Prima parte a tâi înfăișează un ipisod (Epoca desperailor1) fost scrisă prin 1916-1918 și 1919, continuat din epoca Mihai-Vodă Șuu, când „Craii” – în 1920 și 1921 – când este redactată călăto- indivizii fără căpătâi, conduși de căpitanul ria lui Pantazi și întoarcerea în trecut a lui Melamos – au jefuit Curtea Domnească Pașadia, tot în 1922 este scrisă, „în timpul refugiată, de frica turcilor în Transilvania. celei mai teribile crize din viaa mea” Cu tuiri și stindarde, ei cutreierau uliele (notează undeva autorul) spovedania lui orașului, devastând cârciumile, pivniele. I- Pantazi, urmată în anii următori de spove- a potolit, prin spânzurătoare, beșleaga dania lui Pașadia. Naraiunea, începută cu Ibraim Bosniacul. Ionescu-Gion povestește 18 ani în urmă, este încheiată la 24 mai 1928, și el despre jafurile și pungășiile crailor cum aflăm din Agendă. Proza chinuită, ne instalai în vechile odăi ale seimenilor și în amintim că zice G. Călinescu, târâtă mult și beciurile de la Curtea-Veche după războiul elaborată minuios, de un estet obsedat de ruso-turc din 1769-1774. Mateiu are, evi- perfeciunea și coloarea frazei. Romanul dent, și alte modele strict literare: proza apare în 1929, iar în 1936 Perpessicius crudă, ardentă, flamboyantă a lui Barbey tipărește ediia definitivă de Opere, având în dʼAurewili și, în ceea ce privește personaje- faă exemplarul corectat de prozator, ulte- le pe care le admiră (Pantazi și Pașadia), pe rior pierdut. Cartea a avut un succes enorm, Huysmans care, exaltând „son écoeurement cum am precizat deja, puine voci i-au con- devast le monde modern” – notează biogra- testat moralitatea și scriitura încărcată. Ion fii săi – crează în À Rebours (1884), prin des Barbu, în schimb, o așează printre Scripturi, Esseintes, tipul de dandy „decadent” esteti- pe raftul cărilor nepieritoare, încununată zant, desgustat de secolul său. „Un pesi- cu semnele, simbolurile „sfintelor locuri”... mism hepatic” – scriu comentatorii lui, un Este vorba, oricum ai judeca-o, de o nihilism estetic pe care îl manifestă și auto- proză singulară în literatura noastră, care rul Crailor, când e vorba de timpul „stârvit” seduce, mai ales, pe estei și, în genere, pe al modernităii. Reveriile lui merg, cum se cei ce admiră o tipologie ieșită din comun în știe, spre secolul al XVIII-lea și, în genere, limbajul maiestos barochist al prozei. Ea nu spre un trecut magnific, cum se poate dedu- iese, desigur, din neant, G. Călinescu o ce din spovedaniile lui Pantazi și Pașadia. fixează în tradiia balcanismului românesc Nu exagerează prea mult Ion Barbu să note- (Anton Pann – I.L. Caragiale) prin tematica ze, citindu-le: „Nu cunosc meditaie mai ei, dar – soluie critică bizară – nu ezită, în gravă asupra ticluirii și aventurii Fiinei cu final, s-o alăture hermetismului și suprarea- această carte de înelepciune pe care un act lismului. Mai aproape de practica pozitivis- de discreie și gust o disimulează sub grele mului critic. Șerban Cioculescu și ali catifele de pitoresc oriental”. comentatori stabilesc alte surse documenta- Înainte de a fi însă o grea meditaie asu- re: Dionisie Fotino (Istoria generală a Daciei pra Fiinei, Craii de Curtea-Veche este o desfă-

1 Vezi Barbu Cioculescu, ed. cit., p. 793. 4 Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I)

frumuseea și perfeciunea cuvintelor. Pe scurt: pictor fabulos al desfrânărilor, viciu- lui, dar și al personajelor în ruină cu poezia lor crepusculară și simbolică. Romanul (mă rog, naraiunea) are patru pări care la prima vedere, par bine ticluite ordonate. La o parcurgere atentă a textelor se observă însă că scenariul epic este în alu- viuni, cu reluări succesive, deloc fluente. În afara spovedaniilor, care sunt mai clar con- struite și, prin aceasta, mai fluente, lucrurile se amestecă în această naraiune scrisă și rescrisă timp de două decenii de un autor obsedat de măreia operei sale. Nu-i deloc grăbit, nu scrie azi cu sentimentul că trebuie să publice mâine. Condeiul lui este însă, de fiecare dată, pregătit să scrie într-un chip atipic, cu vorbe, adică, alese, în combinaii nemaiîntâlnite. Cuvintele măscăroase se întâlnesc cu termenii ticluit de lectorul „encanaliat”, care este autorul, coborât – ca „scriitor” – în zonele pitorești și fruste ale societăii. Portretele, descrierile, caracteriză- tare a ochiului, o proză de un pitoresc colo- rile se rotesc, zic, în textul matein, într-o cir- sal, cu personaje bizare, nemaiîntâlnite în cularitate imprevizibilă, în ciuda voinei literatura noastră, limitată, în privina tipo- autorului care mărturisește în mai multe logiei la câtea scheme: arivistul, inadaptabi- rânduri că nu se apucă să scrie până nu lul, intelectualul care nu-și găsește locul stabilește, în amănunt, desfășurarea tuturor într-o societate cu grele prejudecăi, roman- faptelor și încheierea lor. Așa se face că pre- ticul visător, bolnav de incompletitudine, zentarea personajelor și chiar a spovedanii- tânărul cuminte și fără noroc, negustorul lor lor se repetă și se întrepătrund, încât, veros, ăranul în lupta pentru pământ, cititorul dacă nu este vigilent, poate încurca femeia – păpușă victimă a bărbatului sau iele uriașului gherghef. femeia jandarm – care-și pune pasiunile în Cât privește tipologia, în afara celor trei slujba dorinei de putere. Mateiu Caragiale, crai anunai (Pantazi, Pașadia și Pirgu) – cei căruia nu-i place mai nimic din proza româ- trei P. – există, în naraiune, un al patrulea nească, schimbă aceste modele sau, de le (Naratorul, în care se ascunde autorul), preia (Pirgu, Rașelica, fetele lui Maiorică) însoitorul crailor și martorul lor credibil. pune pe ele atâta carne epică nouă încât ele Martor și judecător. El este martorul care se apar, în naraiune, sub înfăișări inedite. (și) mărturisește, direct și indirect. Un veri- Naratorul, însuși, Eu (Matei), care nu-și tabil personaj (al patrulea Crai), construit din declină identitatea, ca naratorul lui Proust ceea ce observă și judecă la alii, dar și din (Marcel), Eu, cel ce povestește aventura ceea ce se confesează. Un narator care abu- Crailor, este altfel gândit și își atribuie alte zează, ca să spunem astfel, de funciile sale competene – mult mai numeroase și mai și, în acest chip, intră în tablou, își desenea- complexe – decât naratorul tradiional. Nu- ză chipul interior. Este desenul din umbra i în mod sigur, naratorul obiectiv, imperso- Crailor prioritari, ca o biografie mai ceoasă, nal, oglinda stendhaliană plimbată de sus suficient, totuși, de clară pentru a sugera un deasupra realului. Naratorul din Craii este, estet scârbit de lumea impură pe care la am spus deja, un spirit estetizant, un analist îndemnul repetat al lui Pirgu, o frecventea- cusurgiu și, mai ales, un scriptor fascinat de ză dimpreună cu Pașadia și Pantazi, eroii săi 5 Eugen Simion

favorii. Că naratorul din Craii se identifică până la urmă cu romancierul (autorul de pe copertă) este faptul că, atunci când vizitează casa Arnotenilor (locul desfrâului și al vicii- lor conjugale), naratorul recunoaște că a ajuns la un loc potrivit pentru un subiect de roman; dându-i dreptate lui Pirgu: „Aʼda, eram silit să recunosc: spunându-mi că dacă voiam subiect de roman să fi mers la adevăraii Arnoteni. Pirgu nu mă amăgi- se”... Într-adevăr, nu-l amăgise. Romancierul are ce vedea în casa lui Maiorică. O lume deșuchiată și „tainică” în destrăbălarea ei. naratorul lui Mateiu Caragiale, fascinat de estetica urâtului, o descrie în propoziii scli- pitoare. Un roman, s-a spus, de moravuri bucureștene, cronica unor cheflii nocturni care, ghidai de un Mitică bun de gură, Pirgu (imagine, poate, voit josnică a perso- najului din schiele și momentele tatălui!), Pirgu, cutreieră locurile dubioase ale unui București pitoresc și decăzut. Pașadia este un cărturar tainic, urmașul unui aventurier peninsular, ajuns în ara Românească dre- gător. Nepotul lucrează în secret la o mare Operă pe care, pentru a nu-i dezvălui taina adâncă, vrea s-o distrugă înainte de a muri. cuvinte cu un vădit dar de a povesti... Ceea ce, se va vedea, și face. Pantazi este Tânărul Pantazi, cu un tată ajuns deputat pe „omul pătimaș după frumos”. Are patima vremea lui Cuza și o mamă, Ancua „feme- călătoriilor și iubește, mistic, florile. ie-păpușă”, miloasă, transformată subit în Ascendena lui boierească este, de aseme- timpul războiului de independenă în nea, confuză. Strămoșii săi fuseseră coră- „cocoană mare”, energică, tânărul Pantazi, bieri greci, iar urmașii lor ajungând pe zic, se îndrăgostește de o fugitivă Wanda și, pământ valah, își sporiseră averea și fusese- când o pierde, păstrează neștearsă aminti- ră căftănii. Descendentul de acum, spirit rea ei „nespus de duioasă și de dulce”. De subire, mediteranean, risipitor, este un atunci, caută în iubirile lui trecătoare imagi- estet al reveriei (un „visător nepocăit, nea miticei Wanda. În limbajul psihanalizei pururi atras de ce e îndepărtat și tainic”). asta se cheamă fetișism. Risipește repede Natură simitoare, sufletul lui este de mic averea lăsată de părini, lichidează apoi, și „împăienjenit de [...] ușoară melancolie. averea lăsată de un unchi înstărit (Iorgu) și Biografia familiei este bogată și spectaculoa- pleacă, apoi, în lume. Călătoria devine să. În Spovedania lui Pantazi o narează, modul lui sublim de existenă. A sta undeva reconstituind o epocă și o lume cu căimăcă- mult timp i se pare un surghiun. Suferă de rese ce văzuseră pe Napoleon I, danaseră ??? cu pământul îl împacă numai patima cu împăratul Alexandru și Metternich și pri- florilor „singura pe care dorul de mare nu l- miseră omagiile lui Chateaubriand și Byron. a putut înăbuși în mine”. Când amintește de Mateiu Caragiale are prilejul să dezvolte ele, discursul lui devine liric dor de mare, într-o scriere de ficiune cunoștinele sale Pantazi iubește orhideele și, pentru ele, heraldice, înșirând nume ilustre de dinastii cumpără „quintă manuelină” pe ărmul europene. Găsește întovărășiri rare de Oceanului, aceea pe care o citează, în poe- 6 Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I)

mul dedicat marelui Mateiu și Ion Barbu. În însușiri” minunat cumpănite, care i-au adus acest col de rai lusitanian, care adăpostește mari și oarbe dușmănii etc. Vine, apoi, par- sublime iubiri regești, vrea să-și încheie tea întunecată, pătimașă a fiinei sale: „Într- Pantazi călătoria din urmă, retrăgându-se însul aipea ceva neliniștitor, atâta patimă circuitului cosmic, ca eroul lui Eminescu, înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăj- Eutanasius, în insula lui paradisiacă: „În bire se destăinuiau în trăsăturile feei sale jilăveala îmbălsămată și caldă a serelor ei veștede, în cuta sastisită a buzelor, în pute- uriașe, cu stupi de albine și ape vii, mă rea nărilor, în acea priire tulbure între odihnesc visând între două pribegiri; la pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un poalele grădinilor ei atârnate, mă voi îmbar- glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu ca îndată ce voi simi că mi se apropie amărăciune, o adâncă silă.” sfârșitul pentru călătoria din urmă”... Ieșit dintr-o familie de vază, cu dare de Spovedania (reveria) lui Pantazi este mână, tânărul Pașadia este jefuit, trădat, întreruptă de apariia lui Pirgu, agentul hăruit... Intră în politică, are succes, apoi, istoriei mici și desfrânate. Când apare scârbit de toate se retrage și se resemnează, Pirgu, toate reveriile, meditaiile înalte și începând o mare operă ascunsă de ochii lirice dispar. La fel se întâmplă și cu întoar- lumii. Ziua lucrează, noaptea frecventează cerea în trecut a cetitorului de univers. Odată „culcușurile [...] destrăbălării bucureștene”. cu apariia lui Gore Pirgu, el reintră în reali- O fire, dar, duală, schizofrenică, nobilă și tatea profană a orașului reprezentată sim- tenebroasă. Înfăișând-o, prozatorul bolic de Casa Arnotenilor. Un fel de iad al năpustește în pagină toate adjectivele. pasiunilor și plăcerilor joase. Introdus în el Pașadia este măre în toate, în viciu ca și în de Pirgu, nobilul Pantazi („o minte clară un virtuile intelectuale și ale caracterului: „sub spirit înarmat și liber” cum îl caracterizează învelișul de gheaă din afară, Pașadia ascun- naratorul) regăsește fantasma Wandei în dea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroa- Ilinca, a treia fată a lui Maiorică, făptură să care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea serafică într-un infern al viciilor. Se în scăpările de cinism. Cu veninul ce se îndrăgostește fulgerător de ea și, după ce îngrămădise în inima sa împietrită, puterea trece peste intriga, evident murdară pusă la l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încre- cale de Pirgu (mic geniu al răului), se decide dere la el în virtute, în cinste, în bine, nici o s-o ceară în căsătorie, punând, astfel capăt milă sau îngăduială pentru slăbiciunile rătăcirilor sale. Eșuează pentru că Ilinca, omenești de cari arăta a fi cu totul străin. nufărul superb crescut în mlaștina Retragerea sa din politică mirase mai puin Arnotenilor, moare și după o vreme, totuși decât schimbarea ce se petrecuse în Pantazi părăsește pământul strămoșilor săi, felul său de trai. La vârsta când la alii înce- condus la graniă de Naratorul care-i pe pocăina, el care totdeauna slujise de povestește, acum (acum când scrie romanul pildă vie de cumpătare, se năpustise deoda- Crailor) istoria nobilului corăbier, îndrăgos- tă la desfrâu. Era aceasta darea pe faă a tit de orhidee... Trecut prin lume, ce putuse unei viei ce dusese și până atunci în întune- să-l atragă pe cititorul universului în casa ric, sau reluarea unor vechi deprinderi de Arnotenilor? cari râvna de a izbuti îl făcuseră să se dezbe- Ca să ghicim ceva din aceste misterioase re un lung șir de ani? – căci firesc nu era ca împerecheri nefirești (așa le zice prozatorul), o asemenea năpârleală să fi avut loc de azi trebuie să urmărim și biografia celuilalt pe mâine. Cum, nu știu, rar însă mi s-a Crai, Pașadia, acela pentru care Naratorul întâmplat să văd jucător așa frumos, crai așa are „evlavie”. Evlavia nu-l împiedică pe ahtiat, băutor așa măre. Dar se putea oare prozator să-i facă însă personajului său un spune că decăzuse? Nicidecum. De o sobră portret plin de contraste. Este, mai întâi, elegană, plin de demnitate în port și vorbi- partea frumoasă, exemplară a fotografiei: re, el rămăsese apusean și om de lume până Pașadia este un luceafăr, are o alcătuire în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă desăvârșită, în el se întâlnesc „înalte Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi 7 Eugen Simion

găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi mine și mă mândresc de a fi ciracul acestui cunoscut, văzându-l trecând seara, când mare răzvrătit, atât de stoic, căruia din toate ieșea, eapăn și grav, cu trăsura la pas după cusururile ce-i găsea lumea, nu mă învoiam el, pentru nimic n-ar fi voit să creadă în ce a-i recunoaște decât unul singur – acela însă murdare și josnice locuri mergea acel impu- de neiertat: preiteșugul cu Gorică”. Desenul nător domn să se înfunde până la ziuă. se oprește și culorile se termină, și aici, când Pentru mine, priveliștea acelei viei avea în tablou intră Gore Pirgu, geniul rău al ceva copleșitor, în ea bănuiam că se crailor mateini. El are darul de a pune capăt desfășura o întunecată dramă sufletească a reveriilor poetice și portretelor somptuoase cărei taină rămânea nepătrunsă”. Portretul, și baroce. Cel puin pentru moment, pentru migălos alcătuit, tot cu însușiri de pre, este că, după cum am arătat, prozatorul are obi- static, scos din cări, fără viaă interioară. Îl ceiul să revină asupra unei teme cu noi citim cu plăcere, dar nu-l inem minte decât digresiuni. Așa procedează și în cazul lui prin amestecul, în fiina lui, de aristocratism Pașadia și Pantazi, reluând spovedaniile și și desfrâu. O natură, putem zice, oximoroni- întretăindu-le în așa chip încât cu greu se că, misterioasă ca toate personajele, lui dumirește despre cine este vorba în aceste Mateiu Caragiale. Când îi descrie camera de pagini abil sulemenite (o vorbă ce place auto- lucru, stilul emfatic cărturăresc al prozato- rului) și programatic artistice. rului găsește accente mai potrivite. Aflăm câteva date și despre biografia Portretul lui Pașadia Măgureanu este, personajului, în primul rând despre plăce- acum, fixat pe perete de vechea casă boie- rea lui Pașadia („om de carte și de Curte rească împodobită cu gust. Un cărturar răz- care ar fi făcut podoaba zilelor de la vrătit și stoic. O măreaă, repet, figură a con- Weimar, european subire”) de a cultiva, trastelor interioare. Pe dinafară rece, nobil însoit de Pirgu, oribilul soitar, „datinele impenetrant, pe dinăuntru hăruit de mari stricăciunii” autohtone. Omul cu multă patimi vicioase. Portretistul, om cu multe carte și spiritul aristocratic european lecturi și cu gust pentru ceea ce este ciudat subire, înalt aristocratic, ieșit dintr-o fami- (întâmplări ciudate, destine atipice) și stră- lie ilustră, se dezlănuie, cu frenezie în lucitor îngrămădește în tablou culorile petrecerile lui nocturne. Naratorul (craiul grele, în trei și patru nuane: din umbră, cronicarul acestor aventuri, „Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de împătimit și el, deloc neutru) înregistrează liniște și de reculegere, în care nimic nu sublimele destrăbălări și le comentează cu pătrundea din lumea din afară. În acea încă- evlavie dubla existenă a personajului său. pere, căptușită cu postav de faă iascăi și Lângă acela al lui Pirgu construit numai înconujurată peste tot de tulapuri ferecate din negativităi pitorești – portretul lui în perei, cu geamurile perdeluite, câte neui- Pașadia este cel mai reușit literar, cu cele tate ceasuri m-a inut, pironit în jil, convor- două fee (viei) ale sale: birea oaspelui. Miezoasă și cuprinzătoare, „De dimineaă până seara el nu se mișca reinută și măiestrită, fără lăbărări, razne și de acasă, nu se ridica de la masa de lucru prisosuri, ea învăluia în mreje puternice, dintre cări și hârtii, citea, scria fără răgaz. uimea, răpea, fermeca. Pașadia era deopo- În timpul acesta nici nu fuma, sorbea câte trivă meșter pe pană și în tineree zugrăvise puin numai dintr-o ceașcă de cafea fără frumos. Era de necrezut cât citise. Istoria o zahăr și tare. Mergeam din când în când să- cunoștea ca nimeni altul, ea desăvârșise la l văd și era de atâtea ori pentru mine o săr- dânsul darul înnăscut de a judeca fără să se bătoare. Ce fiină aleasă, câtă deosebire înșele oamenii; multora pe atunci în plină între dânsul și ceilali, ce prăpastie! De vul- înălare el le-a prevăzut, apropiată, trista garitatea consfinită de obiceiul pământu- prăbușire și nu pot uita cum rostind cuvin- lui, nici umbră la el, nici urmă – nimic bal- tele cobitoare ochii îi licăreau siniștri. canic, nimic igănesc; pășindu-i pragul tre- Pașadia Măgureanu! Am privit ca un har al ceai grania, dădeai de civilizaie. Acolo era Proniei simpatia ce dânsul a avut pentru sălajul desfătărilor grave ale duhului. Cum 8 Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I)

era atunci cu putină ca omul de carte și de o nouă călătorie, călătoria în veacurile Curte care ar fi făcut podoaba zilelor de la apuse. Ne regăseam de obicei în acela, Weimar, să se fi învoit a împărtăși de seara scump nouă și nostalgic între toate, care fu până dimineaa dezmăarea unui Pirgu, ca al optsprezecelea”. apuseanul subire în gusturi și lingav să După acest moment de reculegere misti- guste pastrama și turburelul, schembeaua și că în faa vedeniilor din trecut, Naratorul (îl prăștina, ca vechiul vienez pierdut în vraja scriem de aici înainte cu majusculă, pentru visului mozartian să asculte ciamparalele și că intră, oficial, în stirpea Crailor slăvii, bidineaua? Îi aipea estimp oare voina, era revendicai din ordinul de Malta!), ine să cumva victima fără răspundere a veunei mărturisească: „eram trei odrasle dinaști cu siminteli stranii? Eu unul am crezut că da și nume slăvite, tustrei cavaleri din tagma mă îndoiesc ca o altă tălmăcire să fi părut Sfântului Ioan de la Ierusalim, purtând cu mai firească oricui ar fi știut ce îngrozitoare fală pe piept crucea de smal alb și încunu- clironomie împovăra în privina aceasta pe natul trofeu spânzurate de panglica de Pașadia”. cănăvă negru”. Mateiu dezleagă din nou Familia lui Pașadia este urmărită de o știina și imaginaia lui heraldică, Craii „neagră afurisenie” și prozatorul, mare (vom vedea deîndată despre ce fel de crai amator de asemenea istorii occidentale, nu este vorba) îmbracă acum veșminte regale, ezită să le pună în pagină povești crude cu trăiesc în fantezia, desigur, a creatorului armași schingiuitori și ucigași, crai beivi și epic, o sărbătoare neîntreruptă, zi și noapte, cartofori, femei șanchii, zârase și făarnice în veacul voluptăii, „veacul binecuvântat, roase de schiros și de pizmă care, pe patul veacul cel din urmă al bunului-plac și a morii scuipă împărtășania pe faa preotu- bunului-gust”. O utopie istorică de care lui. Urmașul lor, Pașadia, rămâne – ne aver- Mateiu Caragiale vorbește și în tizează naratorul evlavios în admiraia lui corespondene și în articolele sale. Craii lui nemărginită – „tot așa măre în viiu ca și în imaginari (personajele acestei vedenii) capă- virtute”. Când, în mijlocul desfrâului vine tă în ea, măreii de simbol. Ei însoesc pe cei vorba de trecut, omul de carte se deșteaptă Aleși și slujesc pe Cârmuitori. Amestecai, în el și peste gunoaiele viiului se aprinde din umbră, în toate uneltirile istoriei („fără deodată lumina unei nobile nostalgii subli- noi nu se fereca nici nu se desfereca nimic”) me. Atunci începe un altfel de călătorie, călă- ei nu vânează bunuri materiale și măriri toria în veacurile apuse. În ea răsar, scânteie- lumești, ci fac ceea ce fac „din nevoia de a fi toare, „vedeniile trecutului”, care domină pururi în neastâmpăr, în mișcare”. În ali somptuos cartea crailor. Mateiu Caragiale termeni, craii din utopia mateină sunt niște este neîntrecut în asemenea reconstituiri aventurieri estei, gentilomi ai plăcerilor fabuloase ce se opun decadenei prezentu- gratuite, nebuni după muzică, se războiesc lui: „Cunoșteam mijlocul de a-l rechema la pentru Rameau și Gluck și, precum Craii viaă; deodată omul se înviora, ochii i se bibliei, călătoresc prin lume pentru a se înseninau, un trist surâs îi lumina rece faa închina copilului Mozart... Cine povestește stinsă. Adusesem vorba e ceva din vremuri istoria acestor templieri ce se bat pentru tri- de odinioară, de demult. Știam că vedenia umful muzicii și pentru a răspândi în lume trecutului în care se cufunda cu patimă, era estetica bunului gust și cine sunt, în fond, ei singurul lucru în stare să-l miște, de trecut în naraiunea magică din Craii de Curtea- vorbea cu o reculegere mistică; eresul că Veche? Nu se știe cu precizie, fantezia șterge sufletul său umbros și vechi ar mai fi avut graniele realului și confundă, deliberat, cândva și alte întrupări fiind singura amăgi- palierele timpului în reveriile lui Pașadia, re ce-și îngăduia, singura înduioșare și sin- preluate (asumate) de Naratorul (scriptorul) gura mângâiere. Și așa de puternică era la care, într-un rând (în Spovedania lui Pantazi) dânsul acea vedenie că pe dată ne-o declară, am reinut, ci ia note după convor- împărtășea și nouă – lui Pantazi și mie. birile cu personajele sale. Oricum aceste Începea atunci, nu mai puin fermecătoare, vedenii ale trecutului îi reușesc prozatorului 9 Eugen Simion

Mateiu Caragiale. Romanul este dominat de taina există dacă opera ce o sugerează este ele, fie că vedeniile se referă la grădinile și distrusă? curile ruinate ale Bucureștilor, fie – mai ales Naratorul are și el istoria și tainele în – când imaginile vin din reveriile trecutului. acest original roman baroc în care Cele trei odrasle de dinaști, „hoinari trivialităile balcanice se combină, nepocăii”, „pătimași de curiozitate și din ce meșteșugit și poetic, cu misterele și vedenii- în ce mai ahtiai după plăceri” sunt niște le grandios romantice. Sunt trei sau patru estei risipitori, plini de frenezie, interesai cari în el? Dacă-l punem și pe Pirgu, simbol de mersul știinei și a artelor, dar și de al răului în formele lui cele mai decăzute, „bazaconiile” misticilor. Ei răspândesc în sunt patru. Simbologul Vasile Lovinescu, lume, în afară de estetica bunului gust și care a citit romanul din unghi guenonian filosofia plăcerilor: (cum a făcut și în cazul Creangă), descoperă „Cu încetul legasem prietenie cu mai toi în el patru hagialâcuri, deci patru crai. aceia al căror nume istoria nu se poate scuti Înainte de a vorbi de Gore Pirgu, personajul să-l însemneze, ne trimiteam răvașe, ne abă- memorabil, estetic judecând, al cării, să ne team totdeauna din cale ca să dăm câte o oprim o clipă la Naratorul care, povestind raită pe la Montbard sau pe la Ferney, pre- aventurile Crailor se povestește și pe sine. lungeam încântătoare popasuri la Hoditz, Se construiește, vreau să spun, și pe sine ca în Arcadia lui sileziană de la Rosswale, spo- personaj, comentând faptele Crailor. ream alaiul Împărătesei în Taurida, ne des- Urmare este că Naratorul devine, el însuși, frânam în nebunia carnavalului la Veneia un Crai din ceata de la Curtea-Veche. Craiul și, tot între măști, în cealaltă Veneie de la din umbră. Naratorul din Remember, ne miazănoapte, în braele noastre cădea aminti, declară că relatează vise pe care le-a Regele împușcat de Ankarstroem. Era scris trăit cândva și undeva și lucruri vieuite ca cel mai frumos dintre veacuri să („întâmplări ciudate”) care – se întreabă – n- asfinească în sânge și când, după câteva au fost, cumva, vise... În Craii de Curtea-Veche luni, vedeam trecând în par, între fulgerări întâmplările, mai puin ciudate și visele de cușme frigiene, capul doamnei de (reveriile) aparin celor două personaje Lamballe, înelegând că timpul nostru tre- prioritare (Pașadia și Pantazi). Naratorul le cuse și că, în curând, avea să stârvească și să consemnează și, repet, le comentează. cadă pradă nimicirii tot ce ne fusese pe Naraiunea începe, de altfel, cu el. lume drag, ne acopeream feele și pieream Naratorul, care, trezit din somn după o pentru totdeauna.” Pașadia, care înfăișează noapte de chef lung și dur, se simte mahmur, aceste vedenii este și el, ca și Pantazi, un ursuz și ciufut, deșurubat de la încheieturi, cu „visător nepocăit”, și, tot ca cel dinainte, șalele frânte, în stare de piftie... Aceste prime ascunde multe taine. Când nu este Pașadia semne arată că Naratorul ine să se știe cine visător și nostalgic, este âfnos, lucrează la o este și ce face. Nu se ascunde în text, dimpo- operă care, de ar apărea, ar schimba faa trivă este de la prima propoziie în primul lumii, dar opera dispare fără urmă, la moar- plan al textului epic. Este cel care, relatând tea lui, cum dorise autorul. este modul lui totul, organizează naraiunea, caracterizea- bizar de a se răzbuna pe naia care nu știuse ză personajele le studiază în spaiu, descrie să-i aprecieze valoarea. Rămân călătoriile locurile pe unde trec, dă note asupra com- lui, notate de naratorul evlavios și misterul portamentului lor. Pe Gore Pirgu, se va unei mari opere distruse, după propria vedea, nu-l poate suferi și-l vorbește de rău, voină, pentru a ocroti, probabil, taina în culori totdeauna groase, catastrofale. La existenei și a înelepciunii sale. Prozatorul fel pe Arnoteni și pe toi cei care coboară în se ine de cuvânt, și în acest caz, în ceea ce „datinele stricăciunii”. Mai puin însă, am privește teoria lui formulată în Remember: constatat deja, pe Pantazi și Pașadia, estei frumuseea unei creaii ine de taina pe care o ai decadenei, spirite subiri, stilate, ca și el, ascunde și o duce cu ea. Dar cum mai știm că Naratorul din Craii nu-și arogă însușirile 10 Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I)

naratorului clasic (imparial, discret), decât care circulă în spaiul epic matein!), într-o aceea de a pretinde că știe tot despre perso- cârciumă din Strada Covaci. Aici dă peste najele pe care le urmărește. Știe ce trebuie celelalte personaje, inclusiv peste inevitabi- despre ele și le judecă părtinitor, cu emfaza lul Pirgu, călăuza diavolească a crailor. unui moralist superior, ușor înepat în fraze Prezentându-le, Naratorul le face primele ample, baroce, abil ticluite, cum am dovedit schie ale portretelor. Vor fi am precizat deja mai înainte. Este un fel de dandy sau deja, și altele. Tehnica lui Mateiu Caragiale aspiră să fie un dandy bucureștean, în stilul presupune reluări succesive, risipite în pe care îl înfăișează, în termeni mai pasta groasă a epicii. Acum se decide și ati- colorai, în corespondena cu amicul tudinea naratorului (și, prin vocea lui, a Boișteanu. Un leneș estet, boem cu ifose autorului de pe copertă) faă de eroii săi. O aristocratice, amator de crailâcuri și de atitudine partizană, neschimbată până la petreceri lungi și bogate. Își face, în chiar încheierea romanului. Pe Pirgu îl detestă, primele fragmente din roman, un autopor- cum am zis, pentru Pantazi are slăbiciune, tret și, din el, deducem că „pe tăcute și neră- iar pentru Pașadia evlavie. suflate, cu nădejde și temei, o dusesem într- Acesta este capitolul de prezentare a o băutură, un craialâc, un joc”. Este scârbit eroilor și din el putem deduce maniera (suferă deja de ceea ce am putea numi un europeanului din Răsărit Mateiu Caragiale estetism scârbit, dispreuitor, înfumurat) și de a face proză în vremea în care Proust năzuiește să-și stingă scârba de lumea publicase deja În căutarea timpului pierdut proastă în care are sentimentul că este con- (primul volum apare în 1913, iar ultimul - damnat să trăiască, în desfrâu și uitare. Mai apărut postum – în 1927), iar, la noi roma- exact uitarea în desfrâu. E filozofia unui nul românesc recupera, prin Ion, realismul dandy balcanic, agresat de părintele său, secolului anterior, iar prin Sadoveanu rea- cum spune, cu „nesărata plachie de sfaturi”. lismul magic. Mateiu Caragiale, cu lecturi Biografii lui Mateiu, fiul natural al lui I.L. din Huysmans și Barbey DʼAurevilly caută Caragiale, au descifrat în aceste propoziii altă formulă și o găsește, neurmând, pro- acre natura încordată a relaiilor dintre fiu și priu-zis, un singur model. El nu folosește, tată. Este o temă reală prezentă, ca atare, în am semnalat, o cronologie riguroasă, într-o documente, mai puin în roman, unde date- aciune, iarăși, coerentă, ci mai degrabă, le biografice, dacă există (și indiscutabil că desfășurarea epică se face în spirală de la un există pentru că eul pur de care vorbește palier la altul al naraiunii, cu inevitabile Valéry nu poate fi total despărit de eul bio- repetiii, adaosuri de noi fapte epice. grafic!), se transformă și se pierd în ficiune Frazele încărcate de adjective colorate se epică. Naratorul, ca personaj, se prezintă, succed, ca valurile pe ărm, pe plaja așadar, ca un boem bucureștean sastisit de naraiunii mateine. Cele trei hagialâcuri – al sfaturile părintești, cu mintea aburită de doilea etaj al Crailor – începe cu reveriile băutură, cu șalele frânte de craialâcuri, dez- (amintirile) lui Pantazi, ascultate și reconsti- gustat de „grosolanele petreceri tuite – printr-o scriitură ceremonioasă – de negustorești”. Le caută și le frecventează, Naratorul cucerit deja de ideea frumosului totuși, cu tot dezgustul lui de estet și cu estetic ca taină. O pune, acum, în gura lui toate fumurile lui de dandy rătăcit, alai, pe Pantazi (călătorul care citește universul) și o la pările orientului, birturile și alte locuri traduce, numaidecât, într-o „fermecătoare dubioase. trâmbă de vedenii”, urmată, apoi, de altele. Istoria lui și, în genere, a Crailor Am citat deja câteva și vom reveni la ele dâmbovieni începe „spre căderea iernii pentru că valoarea literară a Crailor de [pe] o vreme de lacrimi”, într-o seară, când Curtea-Veche depinde, într-o bună măsură, Naratorul mahmur, „deșurubat de la de originalitatea acestor peisaje în linia este- închieturi”, merge să întâlnească pe Pantazi tizantă a lui Macedonski și, în genere, a (întâiul Crai numit din cei trei sau patru peisagiștilor urbani. 11 12 A gândi Europa Dan POPESCU

L'emigration et l' immigration de la population, amplifiees par l'integration et la globalisation

Abstract Există mai multe crize cu care ne confruntăm în zilele noastre și care ne vor modela viitorul, și anume: criza climatică, criza economică, criza știinelor umaniste, criza politică, criza demografică, criza educaiei. Din prima, se vede deja dispariia celor patru anotimpuri ale climei temperate și instaurarea a două anotimpuri, cald și rece, ceea ce implică schimbări radicale în tipul de alimentaie uman și animal, apoi în schimbări în tipul de habitat și tipul de infrastructuri din orice domeniu. Ne îndreptăm oare azi spre o dezmenbrare a Uniunii Europene? Modelul actual al dezvoltării pla- netei este greșit, fiindcă avem foarte muli săraci și foarte puini bogai. Fenomenul migraiei populaiei în lume este destul de vechi, din perioada Imperiului Roman, dar azi trebuie să fim ateni la relaia dintre Centru și periferie. Cuvinte-cheie: criza climatică, criza politică, criza educaiei, criza economică, emigrare și imigrare.

There are many crises that we face today, which will shape our future, namely: the climate crisis, the economic crisis, the crisis of the humanities, the political crisis, the demographic crisis, the crisis of education. We see from the first that the four seasons of the temperate climate disappeared and the setting up of two seasons, the hot one and cold one, which implies radical changes in the cate- gories of human and animal food, then the changes in the type of habitat and type of infrastructure in any area. Are we now heading towards a destruction of the European Union? The current model of the planet's development is wrong, because we have very many poor and very few rich. The phe- nomenon of population migration in the world is quite old, since the Roman Empire, but today we must pay attention to the relationship between the Center and the periphery. Keywords: climate crisis, political crisis, education crisis, economic crisis, emigration and immi- gration.

„ Tout progrès réel s ‘opère à l’intérieur et ronnement ou la surchauffe de la Terre est non pas à l’extérieur des hommes “ en train de faire de vrais ravages, en accen- Mihai Eminescu tuant, de manière directe, une sous crise cli- matique avec, entre autres, la disparition Tout d’abord, quelques considérations (réelle) des quatre saisons du climat tempé- contextuelles. Le monde entier vit actuelle- ré et l’instauration de deux seulement qui, ment des temps difficiles, rémunère ici des elles aussi, se succèdent de manière assez séquences, des évolutions, unanimement indisciplinée: la saison chaude et celle froi- reconnues dans l’aire scientifique interna- de. Ce fait même impose déjà des mutations tionale. Voilà d’abord, une crise de l’envi- fondamentales surtout dans la structure des

Dan POPESCU, prof. univ. dr. D.H.C., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, email: dan.popescu@ulb- sibiu.ro 13 Dan Popescu

cultures agricoles, en en favorisant certaines et en en enterrant certaines autres, en impo- sant des changements radicaux dans le type même d’alimentation humain, animal, dans les importations et les exportations de céréales où il est nécessaire de privilégier l’aquifère etc. Ce dernier fait même relève déjà la nécessité de mutations dans la conception de l’habitat, dans l’habitat lui- même, dans les infrastructures et dans tant d’autres domaines1 etc. En même temps, une crise économique profonde-engendrée essentiellement par la crise de paradigme, d’une cyclicité infor- melle, d’une surlicitation de la spéculation au dépens de la production- a engendré et engendre, en concours avec de sérieuses dif- ficultés économiques et sociales, aux États développés du point de vue économique-et non seulement à ceux-ci- le repli assez abrupte vers le national et même vers le nationalisme, étant en cours la réactivation de la guerre froide, des systèmes d’intérêt économiques et politiques, politiques et économiques, parallèles et opposés. Plus que jamais, devient évidente en même temps une crise humaine et humaniste, une crise des sciences humaines surtout, entre certains européens. D’autres en sont épar- autres, pour les populations menacées par gnés, mais restent sensibles quand même à la mort, par la violence, par la famine et qui de tels bouleversements. Et cela d’autant demandent des emplois et de la nourriture. plus que les forces du politique, de 1’admi- Sur un tel fond d’ignorance et de misère, si nistration publique, le soutien des intérêts « vulnérables face au fondamentalisme et aux des autres » se montrent plus profitables exacerbations de toutes sortes, les menaces pour ceux qui les pratiquent, que l’entrepri- du terrorisme-un terrorisme déjà globalisé, se et le management économiques honnêtes manifesté aux dimensions internationales- et légaux, que le travail honnête pour un toujours plus puissant par son manque de salaire. Ajoutons, à tout cela, les mouve- logique et toujours plus terrifiant pour les ments naturels de la Planète-tremblements autres. Nous avons aussi affaire à une crise de terre, inondations, tsunamis, ouragans de la paix qui ramène la guerre, plus ou etc. Mais plus nombreuses encore, accumu- moins militaire et même climatique, comme lées par la pollution, les exploitations moyen essentiel, efficace d’imposition, intenses de ressources, noxes et tant d’amplification des influences, d’obtention d’autres encore de notre temps2... d’immenses profits qui ne sont pas seule- C’est donc vers un abîme que nous nous ment économiques. dirigeons actuellement ou bien vers une On voit se préfigurer des crises poli- chute tout au moins, vers une fin de la civi- tiques dans un certain nombre d’États, dont lisation de notre temps ou peut être vers le

1 Dan Popescu, Amenintări pentru secolul XXL, Menaces pour le XXI—e siècle, Edit. Continent, Sibiu- Bucuresti, 2014 2 Idem. 14 L'emigration et l' immigration de la population...

démembrement de l’UE? Sommes-nous globalisation a mal commencé. Tout peut être des « prophètes du malheur », d’abord, ce n’est pas une globalisation qui adeptes des théories apocalyptiques? Mais apporte le profit général, mais, au contraire, nullement. Mais en fait, tout comme plu- elle rapporte seulement à certains et ces cer- sieurs chercheurs américains de l’Institut tains portent de différents visages, au sens technologique de Massachusets le montrent général du mot. Le marché lui-même a et nous nous rallions nous-mêmes à cette accumulé peu d’imperfections, mais elles position (à voir mon livre intitulé Menaces peuvent être corrigées par l’action concertée pour le XXIe siècle), au long de l’évolution de des institutions3... la Terre plusieurs civilisations se sont succé- Deux aspects deviennent évidents à la dées. Le processus continue-t-il donc? La fin de cette succincte énumération, au réponse affirmative à la question posée pré- moins ces deux aspects qui peuvent nous sente des arguments sérieux. faire beaucoup réfléchir nous, européens. Personnellement, j’ai du mal à y croire pour Notamment, une diminution de l’importan- l’instant, mais, pour l’avenir, si l’on continue ce de l’Europe et des États-Unis au niveau ainsi, nous n’avons pas trop de raisons à mondial, dans le mental collectif où s’affir- être optimistes. De toute manière, je ne ment, de manière spectaculaire et accélérée peux pas passer sur de telles réalités comme la Chine, l’Inde, le Brésil, d’autres pays de si elles n’ existaient pas. Elles se constituent l’Amérique latine, des économies émer- en un vrai syndrome qui annonce des temps gentes de l’Asie du Sud -Est. Bien que, dans toujours plus rudes, avec des guerres, sinon ce cadre, l’Europe, le vieux continent se soit militaires, de toutes sortes, annonçant de montrée, dès le 14-e siècle et surtout après, grands désastres et catastrophes. à peu d’exceptions, près le berceau de la 2. Par conséquent, j’apprécie que, malgré civilisation mondiale et, en même temps, des efforts qui s’avèrent, malheureusement son moteur. Le deuxième aspect est que, insuffisants, le modèle actuel de développe- dans les conditions de la globalisation, il ment de la Planète, avec énormément de devient évident le passage des activités pauvres ou en dessous de toute limite de anarchistes, relativement ponctuelles, à un pauvreté et avec peu, très peu de riches, est fondamentalisme plus dangereux encore et erroné. Qui défend qui? La bonne nouvelle plus ample qui peut vêtir de nouvelles est que la plupart des causes des crises invo- formes, de gauche ou de droite, religieuses quées ont 1’ antidote. L’ignorance et le ou laïques, nationales ou internationalistes manque de culture peuvent être diminués etc. par l’éducation. Les grands décalages éco- Les choses ne sont pas comme elles nomiques et sociaux peuvent être réduits devraient être. Voilà, par exemple, quelques par une intense et intelligente mobilisation coordonnées d’évolution en fonction des- au travail, par une correcte investigation et quelles nous nous proposons d’analyser le valorisation du marché. Le racisme et le fon- problème énoncé dans le titre même de damentalisme peuvent être annihilés par notre communication. raison, éducation, réflexion, humanisme etc. 3. ...Il y a plus de 6-7 décennies, le grand Des besoins d’amélioration que les indivi- démographe Alfred Suavy remarquait sou- dus eux-mêmes peuvent réaliser par leur vent la difficulté du dialogue entre une volonté. En paraphrasant le chercheur fran- population relativement vieillie et en cours çais, très en vogue il y a quelques décen- de diminution, celle des pays occidentaux, nies-René Dumont, celui qui, en collabora- d’une part, et les cohortes déjeunes, ayant tion avec Marie France Mottin a écrit le livre une formation assez relative, qui représen- L’Afrique étranglée; l’Afrique est mal partie, taient la plupart de la population dans des Ed. du Seuil, Paris, 1980 -je peux dire que la pays peu développés, et décalés, d’autre

3 Dan Popescu, Criza indecentâ, La crise indécente, Editura Continent, Sibiu-Bucuresti, 2013. 15 Dan Popescu

part. Malheureusement, l’absence d’un tel risaient assez souvent dans un autre pays dialogue, signalée par Sauvy, est évidente que celui d’origine... Avec les révolutions aussi de nos jours. Il est d’ailleurs très diffi- industrielles, préfacées par les grandes cile d’ avoir un dialogue bénéfique aux deux découvertes scientifiques, par la parties dans les conditions où l’espoir de vie Renaissance, dans l’art et dans la civilisa- dans les pays décalés est, généralement, tion, la migration, abordée en général, inter- inférieur à 40-45 ans et même moins, et dans ne et externe de la population, des per- les pays développés où l’espoir de vie sonnes sans travail mais avec l’espoir d’en monte à 80 ans ou plus. Dans de telles trouver un, est devenue beaucoup plus évi- conditions, on peut relever l’émigration de dente. Ce qui a déterminé et continue de le la population en général- que je considère faire de nos jours, la genèse essentiellement bénéfique de part et d’autre- vers le deuxiè- européenne de la population aux Êtas Unis, me groupe de pays, surtout ceux de l’ouest en Amérique latine et généralement en européen et des États Unis qui, de la sorte, Amérique du Sud, en Australie,- en Asie, en grâce à leur attractivité, à leur civilisation, Afrique-il est vrai, en des proportions beau- acquièrent par cela même une force de tra- coup plus réduites etc.4 vail utile, une force de travail qui permet, 5. Dans tout ce cadre, la migration intra finalement d’une manière ou d’une autre, le européenne a eu et continue d’avoir un rôle, rajeunissement des sociétés en question, généralement substantiel, dû à des progrès même si cela n’est pas reconnu officielle- économiques et sociaux, par la naissance et ment. Sans compter d’autres profits écono- l’évolution des aspirations de toutes sortes, miques. Mais quelle est la situation des pays par des législations constrictives ou permis- d’où l’on part? Nous allons détailler tous ces sives et stimulantes, de plusieurs éléments aspects par la suite. évidents au niveau du « Dénominateur 4. II s’agit donc du processus de la migra- commun » de l’homme européen etc. Après tion de la population dans le monde. Ce la deuxième guerre mondiale et même processus n’est point nouveau. Dès avant, aux turbulentes années 1930, mais l’Antiquité, la population migrait d’un pays surtout après la perte par les républicains à l’autre, et, à l’intérieur de l’Empire de la guerre civile en Espagne, on a eu affai- Romain, par exemple, d’une province à re à des milliers et des milliers d’Espagnols l’autre, à la recherche d’un meilleur accès à de gauche qui se sont réfugiés surtout dans l’occupation et à la nourriture. Et cela, natu- les Pyrénées françaises et qui s’y sont éta- rellement, dans les termes de ce temps-là. blis. L’Allemagne hitlérienne vaincue, ayant Au temps du féodalisme, par les serfs atta- enregistré des pertes accablantes de popula- chés aux grandes propriétés foncières, les tion militaire et civile, notamment jeune, dimensions de la migration ont été un peu mais aussi âgée, cette Allemagne qui traver- plus réduites, effective étant la migration sait un processus de dépassement des pre- des spécialistes et des artisans de toutes mières ruines de la guerre, offrant sur le sortes, celle des étudiants qui, le plus sou- marché européen du travail un grand vent, conformément à des arrangements nombre d’emplois, a accueilli une première universitaires, se déplaçaient pour des vague de migrants d’Italie, venus surtout périodes déterminées d’une université à du sud, moins développé économiquement. l’autre dans les grands établissements de Par la suite, en Allemagne sont arrivés les l’Ouest et du Centre de l’Europe. Migrants Turcs, qui ont repris une série d’activités étaient aussi les mercenaires qui se sédenta- délaissées par les Allemands occupés dans

4 Dan Popescu Consideratii privind migratia populatiei si capacitatea reală de ocupare a economiei româneşti /Considérations sur la migration de la population et la capacité réelle d’embauché de l’économie roumaine în Studii de Istorie Economică şi Istoria Gândirii Economice, coord. acad. lulian Vacarei, vol. 17, Ed. Academiei, Bucuresti, 2015. 16 L'emigration et l' immigration de la population...

tures corrompues, décalées, misérables.5 Les anciens colons sont eux aussi reve- nus au foyer, amenant des ressources importantes qui ont profité aux métropoles. Un cas particulier est celui de l’Algérie. Dans ce pays, vers la fin de la guerre d’indé- pendance contre la France et même après, plusieurs milliers de « pieds noirs », citoyens algériens, issus, en grande mesure des premières familles de citoyens français, arrivés là, ayant cumulé des ressources financières importantes, sont revenus et se sont officiellement réfugiés en France, leurs ressources revigorant pratiquement l’écono- mie française en grande mesure épuisée par les guerres et les luttes coloniales précé- dentes.6 6. ...Nous devons également dire que l’espace économique et social de l’UE relève des disparités économiques notables: un centre et des périphéries. Le Centre (ou la Dorsale européenne) fortement peuplé et urbanisé concentre l’essentiel de l’activité industrielle-qui est en général de technique de pointe-et les principaux noyaux de déci- sion. Cet espace s’étend du bassin de des secteurs quelque peu plus attrayants. Londres jusqu’au nord de l’Italie, en suivant Après, les choses ont évolué.. .De même, l’axe du Rhin. Les périphéries n’en sont pas immédiatement après la création de l’État homogènes. Leur dynamisme variable Israël, après 1948, mais déjà aussi avant, des dépend de leur niveau de développement et vagues entières de Juifs de toute l’Europe et de leur éloignement par rapport aux du monde entier se sont dirigées avec régions de la dorsale européenne. Mais espoirs justifiés vers le nouvel État... Plus quelles sont ces périphéries? Tout comme tard, le démembrement et la chute du systè- des chercheurs de l’UE le montrent, il s’agit me colonial, nommés après quelques d’une périphérie dynamique et intégrée- années dans les anciennes colonies, de « spécialement des espaces proches de la dor- réveil »-et dans des conditions économiques sale européenne, respectivement une partie que je ne me propose pas de détailler -ont de la Grande Bretagne, de la France, de produit un flux migrateur inverse à celui l’Italie, de l’Allemagne, de l’Autriche, du qu’on escomptait, respectivement de la Danemark et de la Hollande etc. La deuxiè- population des anciennes colonies vers les me périphérie est une périphérie marginali- anciennes métropoles, dans l’espoir d’y sée, représentant généralement les régions trouver, pour des travaux de marginaux, plus éloignées par rapport au centre, moins une vie meilleure que les pays d’origine denses comme population et moins riches n’ont pas pu leur offrir, ces pays devenus aussi. Il s’agit surtout des économies des indépendants, mais dominés par des dicta- États ayant adhéré aux trois dernières

5 Dan Popescu Consideraţii, œuvre, citée. 6 À voir aussi Pierre Thibault Le Temps de la contestation, 1947-1969, Le Livre de poche Larousse, 1971, mais aussi Sandrine Brissot, L’Union Européenne, un défi au XXI-e siècle, Fouché, Paris, 2004, etc.. 17 Dan Popescu

étapes à TUE, parmi lesquels se trouve aussi l’Europe. Dans ce sens, tout comme la statis- la Roumanie. De manière évidente, nous ne tique européenne et internationale le relè- pouvons pas relever sur les trois structures- vent (à voir Eurostat), L’Allemagne a attiré la dorsale européenne et les deux périphé- de plus en plus d’européens venus de la ries-une homogénéité évidente de dévelop- Roumanie et de la Pologne. De même, pement. Par exemple, dans la zone dorsale, L’Espagne, l’Italie, La France, le Canada, les surtout au nord de l’Angleterre, il est évi- États-Unis en restent, de leur côté, des dent un certain déclin de l’industrie lourde repères importants. .. Cela s’explique par le et également certaines périphéries, telle la fait que l’économie allemande par exemple, Catalogne en Espagne, mais aussi d’autres conformément aux indices européens de zones, en Tchéquie, en Pologne et en synthèse, est la première économie de la Roumanie même, se relèvent riches et dyna- zone euro qui, par ses dynamiques et ses miques. Pour ne plus parler du sud de structures, se voit obligée à faire face à une l’Italie-pays signataire du Traité de Rome, importante pénurie de la main d’œuvre sur- en 1957, présentant de grandes iles de misè- tout en Bavière et en Wurtenberg.8 La poli- re terrible et qui n’a pas encore réussi, tique de l’Allemagne face aux récentes durant les presque six décennies de déve- vagues d’immigrants de Syrie, loppement européen, à éliminer ces graves d’Afghanistan, d’Iraq, d’Afrique etc. renfor- distorsions. Il a été et continue d’être tout ce ces considérations. Mais, à long terme, aussi naturel que possible que la population tout comme le Royaume Uni de la Grande européenne, bénéficiant de lois et de régle- Bretagne, mais aussi comme l’Italie, la mentations stimulantes (la citoyenneté Belgique etc-l’Allemagne aura résolu un européenne, le droit au regroupement fami- problème démographique, celui du vieillis- lial, la possibilité d’acquérir la citoyenneté sement de sa population autochtone-pro- d’un autre pays membre de l’UE, la Carte cessus ayant des effets négatifs sur la pro- verte relative de la gestion de la migration duction et la productivité9 etc. économique etc.) a migré tant au niveau 7. De toute manière, la migration (l’émi- interne-dans notre cas, au niveau intra- gration) européenne, non seulement vers européen et non seulement-, en ciblant l’ac- l’Allemagne, mais aussi vers d’autres États complissement des plus importantes évoqués de l’UE semble être surtout de la attentes de tout individu.7 Roumanie ou de la Pologne. Conformément La chute des régimes prosoviétiques de aux chiffres, en 2011, plus de 307 mille l’Europe centrale et orientale a ainsi rendu Roumains et presque 270 mille Polonais ont possible-profitant des facilités de l’UE- une émigré dans l’UE. Ces chiffres sont, d’après législation permissive, préfigurant l’espoir certains calculs, semblables à ceux de 2012 d’une vie meilleure pour les citoyens des et présentant des tendances de répétabilité anciens pays satellites - de nouvelles vagues en 2013 et plus tard même. Ce sont de loin de migration, surtout intra mais aussi extra les niveaux les plus élevés par rapport aux européennes. Effet de la libre circulation et Chinois et aux Indiens-127 mille et 114 mille de la crise économique, la mobilité géogra- -ou aux Bulgares-90 mille, etc. Il est tout phique sensiblement amplifiée dans TUE, aussi intéressant et parfaitement explicable- surtout après l’accueil en 2004 et 2007 des par rapport aux sollicitations pour des qua- États de l’Europe Centrale et Orientale, a lifications plus élevées- que, dans l’UE ont accéléré les flux migrateurs entre l’Est et émigré en 2011 (nous avons des données l’Ouest, mais aussi l’émergence de nou- pour cette année-ci) 100 mille Allemands, veaux flux, entre le sud et le nord de dont la plupart ont été attirés par des

7 Sandrine Brissot, loc. cit. 8 Le Figaro, 20.01.2014, « L’Europe : l’immigration, un outil contre le chômage ». 9 Le Figaro, loc cit. 18 L'emigration et l' immigration de la population...

salaires et des perspectives supérieures à cés, recouvrant les besoins de développe- celles d’Allemagne. Mais les proportions ment des pays en question, laissent décou- que nous avons mis en évidence n’ont pas verts d’autres besoins, y compris le vieillis- été modifiées de manière significative sement de la population et la réduction du même pas dans les conditions où, de nombre de celle-ci dans les pays de départ. l’Espagne, de la Grèce, de l’Italie et du C’est surtout dans ce cadre que s’impose Portugal (où des millions de Roumains ont une ample responsabilité des gouverne- émigré) sont partis vers des États du Nord ments de ces États, du milieu des affaires et du Centre de l’UE plusieurs centaines de afin de créer sur place même, dans les pays milliers de personnes.10 moins développés, des conditions à occuper La série des statistiques pourrait encore la force de travail national. Il est difficile continuer. Des détails? En voilà, conformé- d’accepter que l’immigration qui est, de ment à l’Annuaire statistique de la toute manière, beaucoup plus réduite et Roumanie, 2013, le nombre d’émigrants représentée par des personnes qualifiées ait roumains à l’étranger a 2012 a été de 12 341 pu remplacer, tant soit peu, dans une pers- 263, plus précisément, 1,63 plus grande que pective professionnelle, l’émigration12. celui de 2007(1.437.529). Par groupes d’âge, Mais détaillons ce que nous considérons les croissances les plus grandes de popula- bon et ce que nous considérons mauvais. tions émigrantes de Roumanie dans des 8. Tout d’abord, les effets de la migration Pays de TUE ont été- de 2007 à 2012, pour intra-européenne, avec l’étude de cas la les citoyens de 20-24 ans (1,29 fois); de 25-29 Roumanie. En ce qui concerne l’occupation ans (1,32 fois); 30-34 ans (1,73 fois); 40-44 „nous constatons que la migration intra- ans (2,80 fois); 50-54 ans (2,38 fois); 55-59 européenne contribue en général à la réduc- ans (3,59 fois); 60 ans et plus (4,16 fois). Cela tion des déséquilibres et à la réduction du reflète essentiellement l’émigration tant chômage” pour citer l’allemand Thomas individuelle que celle des familles entières. Leibig, dans l’étude du Figaro. La localisation de celles-ci s’est réalisée avec Pratiquement, l’impact en question est plus prépondérance-tout comme nous le mon- pregnant dans l’Europe de l’Est et Centrale, trions pour la période 2007-2012-en où les revenus sont réduits et la population, Autriche, en Belgique, en Autriche (+51%); à la recherche de meilleures conditions de en Belgique (+422%); en Allemagne vie, s’est montrée très mobile- ajoute l’éco- (+220%); au Royaume Uni (+800%); en nomiste allemand. Et il continue: “ Notons Espagne (+148%) etc. D’autres destinations que la libre circulation joue en deux sens. se sont imposées à coté de celles anciennes - Quand la conjoncture s’améliore, les l’Allemagne, la France, L’Espagne-et en migrants retournent dans leurs pays. d’autres pays tels la Belgique, avec ses Quand elle n’est pas trop bonne, ils en par- rigueurs de pays central de l’UE, avec des tent. « De même, l’affirme-t-on souvent, l’in- projets substantiels, des facilités légales térêt est représenté par les grosses sommes généralement adoptées aux dernières d’argent, - des milliards et des milliards années mais aussi avec des besoins crois- pour la Roumanie, nn.- que les émigrants de sants11. ... De toute manière, on relève, dans ce genre, mieux payés dans les économies la perspective des argumentations écono- développées, envoient dans leurs pays miques irréfutables qu’ on devrait détailler, d’origine. Ce sont de véritables infiltrations bien sûr, que le processus migrateur des d’eau vive pour de tels pays ». pays moins développés vers des pays avan- Naturellement, apprécier ainsi le problè-

10 Eurostat, Statistique sur la migration et la population migrante, Statistics explained, 2014. 11Anuarul statistic al României, / Annuaire statistique de Roumanie 2013, tableaux 2.26 (Emigrants au total) et 2.27 (Emigrants au total selon le pays d’origine). 12Ibidem, p. 80. 19 Dan Popescu

me de la migration relève, dans mon opi- Loin de moi, je répète, la contestation du nion, au moins d’une approche incomplète, droit, des facilités au niveau européen que sinon erronée.... Évidemment, personne, en tout citoyen de l’UE ait du travail, bénéficie effet, ne peut obliger les citoyens des pays d’ un domicile dans n’importe quel pays de moins développés de TUE à ne pas chercher l’UE, là où il veut, où il peut, où il trouve du du travail dans des pays plus développés. travail (moi personnellement j’ai bénéficié et Même si là bas ils ne sont pas occupés dans bénéficie, en grande mesure, d’une telle des activités de pointe, mais surtout dans le facilité). Mais cela, à mon avis, augmente la domaine des constructions ou des services, responsabilité des décideurs dans le sens ils apportent par eux-mêmes un plus de d’une bonne direction et gestion attrayante qualification et, le plus souvent, de de l’économie, en ce qui concerne notam- consciencieux par la façon dont ils ont été ment la force de travail à laquelle on offre formés dans leurs pays d’origine, et par le l’option: de travailler dans son propre pays désir de garder l’emploi dans les pays déve- ou à l’étranger. Par exemple, et nous en loppés. Une question est relevée de soi: avons déjà parlé un petit peu- la situation qu’est-ce qui se passe dans ces économies, plus que dramatique dans laquelle se trou- dans notre cas, dans l’économie roumaine, vent la médecine et l’enseignement roumain ayant enregistré un regrès relatif et qui se -surtout les médecins qui sont payés chez montre déjà assez peu apte à occuper sur le nous de 8 à 10 fois moins qu’à l’étranger, plan intérieur la force de travail qu’elle mais les professeurs aussi qui ont des forme? Dans la plupart des cas, malgré la salaires de 7 à 8 fois plus grands au diminution artificielle du nombre de chô- Royaume Uni, en Allemagne, en France, en meurs-ceux qui n’ont pas trouvé de travail Belgique et en Italie que ceux qu’ils tou- dans l’économie sont partis à l’étranger-le chent dans leur pays d’origine, ce qui processus de développement national, assombrit les projets- s’explique justement même corrélé à celui du développement par l’incapacité de notre économie d’après communautaire, a beaucoup à souffrir. 1990 d’assurer des salaires tant soit peu Pensons à des domaines tels: la recherche, F proches de ceux de l’Ouest. Quoi dire enco- enseignement, la santé, tous sous financés et re des salaires des chercheurs? Les causes en totale dégringolade... Cela d’une part. en sont évidemment complexes et pro- D’autre part, ou en même temps peut-on fondes. En bonne partie, elles tiennent aussi dire, ce n est que difficilement qu’on peut de la façon grave et ample dont a été déva- élaborer et appliquer, dans de telles condi- lisée notre économie après 1990, par des tions, une stratégie dans le domaine de la escrocs qui sont non seulement impunis, en force de travail. Nous n’évoquons pas non grande partie, mais qui jouissent même plus le fait que l’enseignement quel qu’il d’honneurs et de privilèges sociaux. La rela- soit, forme des spécialistes pour l’économie tivement récente déclaration officielle de la et la société qui, après avoir fini leurs Cour des Comptes conformément à laquelle études, ne sont pas embauchés dans le pays une grande partie des privatisations impor- qui les a formés et qui en a financé la forma- tantes réalisées en Roumanie ont frisé et fri- tion, mais dans un autre pays, pays qui en sent encore le pénal, doit nous faire beau- jouira en en profitant gratuitement. Enfin, coup réfléchir car, par la voie de la justice, mais non en dernière instance, dans la plu- l’argent obtenu par escroquerie doit être part des cas, F argent envoyé à la famille par rendu au circuit économique naturel. Or, les ceux qui sont occupés dans les économies choses ne se sont pas passées ainsi ; dans développées sont employés dans leurs pays pas mal de cas, dans les enquêtes et les pro- d’origine surtout pour la procuration de cès judiciaires où l’on a souvent agi en fonc- produits d’importation, ce qui déséquilibre tion des intérêts politiques, et suite aux- souvent aussi la balance commerciale et la quels on n’a récupéré l’argent des coupables balance de payements en question. Qui qu’en très réduite mesure. Bien sûr, assez perd, mais aussi qui gagne? souvent, dans de telles conditions, la consé- 20 L'emigration et l' immigration de la population...

quence en est une croissance économique prenne en considération aussi de tels élé- discutable, vu que nous ne pouvons pas, au ments, pour pouvoir stimuler également les niveau social réduit de productivité et des pays au plus bas niveau de développement. activités, des ressources financières, consti- Et, dans cette situation, les gouverneurs tuer un soutien économique général adé- nationaux et leurs actions qui se veulent quat.13 positives, les négociations en cause avec des Mais continuons. Mais les ouvriers ayant facteurs de l’UE, les débats du Parlement un bon et réel niveau de qualification? européen etc., ont, en tout cas, un rôle pri- Presque tous ceux qui sont en activité -dans mordial. D’ailleurs, déjà par le Traité de les constructions, où ils sont surtout char- Rome de 1957 on a affirmé-et on le réaffirme pentiers, maçons, artisans en fer, électri- aussi par la suite- que le but des efforts est ciens, plombiers etc., mais aussi dans constitué par la prospérité pour chacun. d’autres domaines ont pris la voie de l’étran- Autrement, on maintient et on transmet de ger et ceux qui sont restés chez nous-confor- génération en génération de grands déca- mément à de nombreuses situations à effet lages de développement entre les pays de négatif-ne correspondent pas aux standards l’UE, point bénéfique pour une grande par- nécessaires de qualité. Nous devrions dire tie des citoyens de l’UE. Mais, comme il encore que des générations plus anciennes s’agit de toute manière d’un développement sont sorties de l’activité et même de la vie, intégré, où les conditions d’équilibre budgé- ce qui baisse le niveau des activités en ques- taire et financier sont validées au niveau de tion en Roumanie. L’école, l’enseignement, l’UE, et où les budgets et de nombreux la recherche, par leur manière de structura- investissements sont constitués et alloués tion et d’organisation, ne réussissent pas à au plan national, intervient aussi le critère compenser, par de nouvelles générations de valoriser une grande partie des res- bien préparées, les pénuries en question. sources là où cela se fait au plus grand ren- Les diplômés ne cessent de partir. De nou- dement, ça veut dire dans les Etats dévelop- veau en avantage sont les États dont l’éco- pés. Un problème qui ne saurait être nomie assure des salaires attrayants, valori- contourné. On peut dire que ce sont des sant ainsi la circulation libre de la force de arguments qu’on devrait prendre en consi- travail. Problème que les décideurs et les dération dans différentes perspectives dans gouverneurs de Roumanie doivent prendre les décisions nationales, communautaires, en calcul quand ils essaient de dynamiser le globales, décisions qui, d’une façon ou développement, la conception et l’applica- d’une autre, concernent les espoirs et le sort, tion d’une stratégie qui puisse équilibrer les les attentes de millions de personnes. exigences de l’économie et ses possibilités 10. Et maintenant un dernier problème. réelles. Dans une telle perspective, le taux Les vagues récentes d’émigrants vers du chômage que nous rapportons à l’Europe, mais surtout via l’Allemagne, la l’Eurostat se montre, à mon avis, au moins Suède etc., partant de la Syrie, de irréaliste vu que, calculé au niveau d’une l’Afghanistan, de l’Irak, de l’Afrique etc. Il économie roumaine (en déclin) celui-ci est, est clair que les gens fuient la mort et la possiblement constamment plus élevé. C’est misère dues à des causes politiques, au fon- pourquoi je considère qu’un calcul plus damentalisme, aux luttes-qui sont de vraies proche de la réalité impose que le taux en guerres-intenses, intérieures, intestines. On question soit corrigé aussi en considérant ne peut pas négocier avec les criminels. Il ceux qui quittent le pays pour raison d’im- est évident que ces réfugiés doivent être possibilité de trouver du travail chez eux. aidés et intégrés, naturellement, selon les 9. De toute manière, une vision euro- possibilités des pays d’accueil. Le problème péenne du développement impose qu’on que je soulève devant vous se rapporte sur-

13Dan Popescu Criza indecentă. 21 Dan Popescu

tout à la gestion de pays d’où les gens par- des investissements etc. En effet, ce sont des tent, qui reste en fait, -le processus étant en séquences de la globalisation. .. .Voilà le sort cours- à une petite partie de la population très triste de millions et de millions de gens. initiale. Des pays presque vides de gens. Plus que les politiciens, je pense que les Quel en serait le sort? On ne peut pas y chercheurs peuvent offrir des réponses plus répondre, mais on devrait dire que presque pertinentes mais qui devraient être correcte- personne n’ a soulevé un tel problème. Les solutions en seraient compliquées, cho- ment mises en œuvre par les politiciens. quantes, étant donné les sphères d’influen- Une autre composante du syndrome qui ce, le pétrole et les autres ressources, le révèle le risque d’explosion de la Terre dont sang, la production et la vente d’armement, je parlais au début de ma communication! Je l’extension du terrorisme, la compromission vous remercie de votre attention!

22 Istorie

Emilio BLANCO Istorie, politică și retorică: fidelitate și Ornatus în Relox de Príncipes / Ceasornicul Principilor de Antonio de Guevara* Abstract Fray Antonio de Guevara wrote his first work ‒ the Golden Book of Marcus Aurelius ‒ around 1525. A few years later, the Franciscan decided to rewrite it and turn it into a voluminous treatise on the education of princes ‒ the Clock of Princes ‒ which in principle had born as a brief fictiona- lized biography of the Roman Emperor. The two books are printed between 1528 and 1529, and beca- me from that time on two of the most celebrated bestsellers of the time. It happens, however, that although they are often confused, the books are different in their extension, intensity, tension and intention. Thus, the brief novel about imperial life abandons in its second draft the personal aspects ‒ sometimes certainly scabrous ‒ to shift the center of gravity towards political matters, absent as such from the first version. The change of orientation raises a very interesting interpretative question, which has to do with the use of the historical source. In the first case, being a fiction book, the historical basis used does not compromise the status of the book, but contributes to its verisimilitude, which made the book a sales success. In the case of the Clock of Princes, which is presented as a treatise on political theory, the invention of the source conditions the burden of proof, in the sense that history as a teacher of political life is in question from the first moment, since the educated reading public denounced the historical falsehoods frequently used by Guevara in his texts. The objective of the article would be to point out how this analysis, carried out from modern position, frequently forgets that classical rhetoric allowed the invention of examples and discourses in the rhe- torical framework, provided that a series of precautions was taken. On the other hand, in other cases the strange and outlandish cases referred by the Franciscan monk are adjusted to reality. Looking back without anger, then, the position of Guevara is not as crazy as has sometimes claimed part of the critics. Cuvinte-cheie: retorică, Antonio de Guevara, ornatus, invenie, sources.

Fray Antonio de Guevara wrote his first work ‒ the Golden Book of Marcus Aurelius ‒ around 1525. A few years later, the Franciscan decided to rewrite it and turn it into a voluminous treatise on the education of princes ‒ the Clock of Princes ‒ which in principle had born as a brief fictiona- lized biography of the Roman Emperor. The two books are printed between 1528 and 1529, and beca- me from that time on two of the most celebrated bestsellers of the time. It happens, however, that although they are often confused, the books are different in their extension, intensity, tension and intention. Thus, the brief novel about imperial life abandons in its second draft the personal aspects ‒ sometimes certainly scabrous ‒ to shift the center of gravity towards political matters, absent as such from the first version. The change of orientation raises a very interesting interpretative question, which has to do with the use of the historical source. In the first case, being

Emilio BLANCO - Universitatea Rey Juan Carlos – Madrid, email: [email protected]. * Studiul a fost tradus din limba spaniolă de studenii din anul I al Masterului de Studii Hispanice al Universităii din București, sub îndrumarea prof. dr. Mianda Cioba. 23 Emilio Blanco

a fiction book, the historical basis used does not compromise the status of the book, but contributes to its verisimilitude, which made the book a sales success. In the case of the Clock of Princes, which is presented as a treatise on political theory, the invention of the source conditions the burden of proof, in the sense that history as a teacher of political life is in question from the first moment, since the educated reading public denounced the historical falsehoods frequently used by Guevara in his texts. The objective of the article would be to point out how this analysis, carried out from modern position, frequently forgets that classical rhetoric allowed the invention of examples and discourses in the rhe- torical framework, provided that a series of precautions was taken. On the other hand, in other cases the strange and outlandish cases referred by the Franciscan monk are adjusted to reality. Looking back without anger, then, the position of Guevara is not as crazy as has sometimes claimed part of the critics. Keywords: retorică, Antonio de Guevara, ornatus, invenie, sources

În perioada dintre anii 1529 și 1545, călu- gărul franciscan Antonio de Guevara a publicat zece cări. Mărimea, calitatea, sco- pul, precum și stilul fiecăruia dintre aceste texte diferă, dar ele se pot grupa în trei cicluri bine definite, stabilite atât în funcie de tema pe care o abordează, cât și de inter- valul de timp în care au fost redactate. Ultimul ciclu cuprinde operele cu temati- că religioasă: Oratorio de religiosos y ejercicio de virtuosos / Meditaii pioase pentru slujitorii credinei și învăătură pentru virtuoși (1539), precum și cele două pări ale volumului Libro llamado Monte Calvario / Cartea numită Muntele Calvarului (1545). Ciclul median conine opere care tratează teme legate de viaa la curte, aproape toate publicate în 1539 (Aviso de privados / Sfaturi pentru sfetni- ci, Arte de marear / Arta de a înfrunta furtuna pe mare și mai ales două cări, cele mai cunoscute în perioada modernă, Epístolas familiares / Epistole către prieteni și apropiai și faimoasa Menosprecio de corte y alabanza de aldea / Dispreuirea curii și lauda satului). Primul ciclu, cel care i-a adus faima la Curtea regelui Carol al V-lea și apoi în toată Europa, strânge laolaltă primele scrieri ale lui Guevara, texte de natură politică și pseu- do-politică, toate alcătuite pornind de la personaje binecunoscute ale istoriei antice, Sevilla, în 1528, deși se pare că la Curtea lui mai ales din perioada imperială, marcată de Carol al V-lea circulaseră din mână în mână figuri și personaje memorabile. mai multe copii manuscrise (multe dintre Astfel, prima scriere cunoscută și publi- ele deteriorate). Acest volum avea să fie cată a minoritului este Libro áureo de Marco cauza succesului imediat (și mondial în acea Aurelio / Cartea de aur a lui Marc Aureliu, epocă), pe care l-a cunoscut predicatorul volum tipărit de Jacob Cromberger în împăratului Carlos al V-lea. 24 Istorie, politică și retorică

Se pare că Guevara nu va fi fost prea mulumit de această primă carte, care nu este mai mult decât o biografie romanată a împăratului roman, ficiune construită por- nind de la câteva detalii preluate din Scriptores Historiae Augustae și din alte surse istorice. În orice caz, în anul următor, 1529, se tipărește la Valladolid Relox de príncipes / Ceasornicul principilor, în tipografia lui Nicolas Thierry. Volumul reprezintă o a doua ediie a primei pseudobiografii impe- riale redactate de Guevara, care conine însă câteva diferene evidente și demne de sem- nalat faă de ediia din 1528: În primul rând, se modifică dimensiunea opusului. Mica biografie sau nuvelă tipărită în 1528 crește de șase ori în procesul rescrie- rii, ajungând la o mărime comparabilă cu cea a lui Don Quijote. Având în vedere că autorul recurge permanent la amplificatio, atât la amplificatio rerum, cât și la amplificatio verborum, devine greu de imaginat faptul că avem de-a face cu două ediii ale aceluiași text. În al doilea rând, diferenele sunt nu numai cantitative, ci și de ordin structural, aspect pentru care cele două versiuni pre- zintă numeroase detalii divergente. Dacă prima ediie avea o structură bipartită, cu o primă parte aproape cronologică, la care se adaugă o a doua carte, în care se găseau, sub formă de apendix, diverse scrisori redactate, chipurile, de împăratul roman, a doua ediie, Relox de príncipes, se prezintă sub forma unui tratat politic împărit în trei seciuni care, în concordană cu summae medievale, se referă sistematic la persoana principelui, la casa și, respectiv, la domeniul peste care se exercită stăpânirea acestuia. Epistolele împăratului apar acum incluse în textul propriu-zis, așadar, nu se mai află grupate în apendix. Aceste diferene au două consecine importante pentru noi, cititorii moderni. Chiar dacă, timp de patru secole, au existat confuzii în privina celor două cări, în pri- mul rând avem de-a face cu două texte dis- tincte, cu toate că personajul principal este același și că multe pasaje din 1529 se aflau deja în volumul anterior, acum având însă o cu totul altă dimensiune. În al doilea rând, 25 Emilio Blanco se schimbă tipologia în care poate fi înca- Istorie și politică: drat textul: dacă prima ediie aparine din notă asupra surselor tratatului toate punctele de vedere literaturii, a doua ediie, care abandonează schema biografică Relox de príncipes și optează pentru o structură tripartită, Nu se poate aborda figura Fratelui părăsește terenul biografiei și al ficiunii Antonio de Guevara fără a face referire la pure pentru a semăna tot mai mult cu trata- problema surselor și a erudiiei sale, căci și- tele destinate educaiei principilor, după a căpătat de multă vreme renumele de cum declară chiar autorul în primele pagini. „inventator” și mincinos, fiind notoriu fap- Deși este vorba despre un tip special de text tul că a scris o bună parte din operele care îi de regimine principum, publicul cititor a sunt atribuite plagiind din cările diverșilor inclus fără ezitare a doua ediie a cării gue- autori, iar această etichetă nedorită l-a variene în această tradiie. Odată cu schim- însoit permanent în studii specifice, mono- barea de tipologie textuală au apărut însă grafii și în istoriile literaturii. aproape imediat și numeroase dispute și Dacă ar fi să căutăm originea acestei probleme de receptare, generate, probabil, proaste reputaii, există trei nume care îmi vin imediat în minte: Pedro de Rhúa în scri- tocmai de succesul uriaș pe care l-a avut sorile sale, Miguel de Cervantes în prologul prima ediie a textului. operei Don Quijote de la Mancha din 1605 și Până aici datele prezentate sunt incontes- Lope de Vega în La desdicha por la honra / tabile. De aici începe însă polemica, fiindcă Nefericirea ca pre al onoarei. Cel care i-a afec- de destul de multă vreme umaniștii – atât tat în mod direct bunul renume a fost pri- cei care scriu în latină, cât și cei care cultivă mul dintre aceștia. De fapt, în 1549, la limbile romanice – l-au atacat pe franciscan numai cinci ani după moartea Episcopului de pe diverse poziii. Prima dintre acestea de Mondoñedo, Juan de Junta publică în are în vedere relativitatea surselor citate de Burgos Cartas de Rhúa, lector en Soria, sobre minorit, o chestiune pusă în discuie cu las obras del Reverendíssimo Señor Obispo de oarecare frecvenă de contemporanii săi și Mondoñedo, dirigidas al mesmo / Scrisorile lui de posteritatea critică. Cum este imposibil Rhúa, cititor din Soria, despre operele să abordăm o chestiune atât de complexă în Evlaviosului Episcop de Mondoñedo, dedicate limitele materiale ale acestei prezentări, acestuia din urmă. Este vorba despre trei scri- vom selecta doar câteva exemple pentru a sori în care acest absolvent strălucit de stu- demonstra că, pe de-o parte, nu tot ce dii universitare, care susine că a trăit strălucește este aur și, pe de alta, că nu toate alături de Fratele Antonio în perioada în referinele pe care le folosește Guevara sunt care era paznic la mănăstirea franciscană falsuri. din Soria, îi scrie pentru a-i adresa mai A doua parte a prezentării va insista pe multe acuzaii, culese din mai multe surse, ipoteza menionată, anume că problemele cele mai grave care îi vor fi fost aduse vreodată unui autor din Secolul de Aur his- pe care le pune în discuie lucrarea Relox de panic. Acestea se formulează încă de la pri- príncipes sunt generate de utilizarea proce- mele epistole: pentru unii dintre acuzatori, deelor retorico-literare într-o lucrare care, în stilul este prolix și afectat; altora li se par de- sine, ar fi trebuit să aibă un caracter mai a dreptul insuportabile elucubraiile genea- degrabă tehnic (pare riscantă folosirea logice ale lui Guevara; iar alii văd cu ochi cuvântului știinific în acest context): mă răi „deslușirea numelui persoanelor ale refer la cazul tentativelor nereușite de siste- căror vicii erau cenzurate”, și asta pentru că matizare prin enumerare, o tehnică utilizată anumite epistole dintre cele scrise de Fratele frecvent de minorit, însă greu de acceptat Antonio păreau adresate mai degrabă unui într-o operă cu finalitate de consiliere etico- inamic, decât unui prieten (fol. 4r-v). politică sau, altfel spus, într-o lucrare cu Interesantă pentru cititorii de astăzi este pretenii de seriozitate. următoarea acuzaie: 26 Istorie, politică și retorică

îmbunătăi pe cele care se vor face. După cum știi, Excelena voastră, sunt atât de felurite scrierile din domeniul umanioarelor, încât, în afară de ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură, nu trebuie nici să afirmăm, nici să negăm ceva în legătură cu cele cuprinse în acestea; și ca să fiu sincer, în puine dintre acestea văd altceva decât un mod agreabil de a-mi petrece timpul liber […] Vă rog să nu stăruii asupra povestirilor păgâne și profane, căci nu există nici o certitudine cum că ar fi unele mai adevărate decât altele, et pro utraque parte militant argumenta.” (Rhúa 1529: fol. 34r-v.) Ideea fiabilităii absolute a Sfintelor Scripturi este destul de întâlnită la Guevara. Cu toate acestea, autenticitatea răspunsului Episcopului a fost pusă la îndoială: nici sti- lul și nici lungimea discursului nu par a se potrivi cu celalalte lucrări care i se atribuie. Presupunând că scrisoarea ar fi autentică, și nu o reconstruire a lui Rhúa, răspunsul pre- dicatorului duce la o a treia misivă din par- tea celui dintâi, care este cea mai lungă din- „(…) alii au observat că prezintă tre toate și cea mai interesantă. Pedro de diverse povestiri fabulatorii drept Rhúa renună la intele primelor critici și stăruie numai asupra aspectelor fabulatorii istorii adevărate, folosindu-se de titlu- din operele franciscanului: ri și argumentări ale unor învăai îndoielnici, și chiar împotriva [opi- „...printre alte lucruri de care cititorii niei] unor învăai recunoscui, iar în vă acuză se află unul cu totul neplăcut final quot capitae tot sententiæ.” (Rhúa și de neîngăduit unui scriitor cu auto- 1529: fol. 4v) ritate (așa cum este Excelena- voastră), și anume acela de a prezenta Se pare că după două luni, Fratele fabulaia drept istorie și ficiunea pro- Antonio încă nu răspunsese primei prie drept naraiune a altcuiva; ca și „interpelări” venite din partea liceniatului, faptul de a fi citai autori care nu au motiv pentru care acesta îi trimite o nouă spus acele lucruri sau le spun sub altă scrisoare care primește un răspuns foarte formă sau sunt de asemenea natură că concis din partea Episcopului, în care acesta nu pot fi găsite decât in aphanis [...] și se disculpă spunând că nu există nimic cre- din cauza aceasta Excelena-voastră dibil pe lume, cu excepia Sfintelor își vede știrbită reputaia, căci cititorul Scripturi, și că istorisirile păgâne nu sunt ignorant va fi păcălit, iar cel cultivat demne de prea multă crezare: va pierde vremea de pomană...” v r „(…) sunt foarte puine amănuntele (Rhúa 1529: fol. 37 -38 .) asupra cărora v-ai fixat atenia citind Considerăm că acest citat este semnifica- scrierile mele, dar însemnările dvs. tiv, deoarece indică moralitatea riguroasă a îmi servesc pentru a reveni asupra liceniatului Pedro de Rhúa: invenia lucrurilor făcute și pentru a le diminuează meritul lui Guevara și mai ales 27 Emilio Blanco

îl încurcă şi îl înşeală pe cititor. În continua- meiate nu numai pentru Epistolele familiare / re, autoritatea lui Hermogene îi servește Epistolas familiares, ci și pentru numeroase drept reper pentru a arăta care sunt cele trei alte scrieri ale franciscanului. Este cazul, de tipuri de naraţiune: doctrinară („presupune exemplu, al lui Socrate care își aruncă tot adevărul”), imaginară („nu se presupune avutul pe fereastră ca să nu sfârșească sufo- nici un adevăr”) şi istorică (fol. 42v). Acest cat, lucru menionat în mai multe locuri de ultim tip, naraţiunea istorică, este cel care către Fratele Antonio și pe care Rhúa îl merită cea mai mare atenţie: au fost scriitori corectează. Alt exemplu este cel în care clasici care, „deși și-au numit operele istorii, Socrate le cere discipolilor săi să tacă timp acestea se pot numi mai degrabă opere ima- de doi ani înainte de a vorbi în Academia pe ginare decât istorii, așa cum ei înșiși s-ar care o conduce, citat pe care întreaga putea numi fabulatori sau poei, dar nu isto- tradiţie i-l atribuia lui Pitagora și pe care rici” (fol. 43r-v). Motivul este că ne încântă Fratele Antonio îl prezintă în repetate rân- auzul cu potrivirea plăcută a cuvintelor, cu duri ca aparţinându-i lui Platon. noi sau neașteptate situaii (niciodată cu Rhúa joacă, astfel, rolul de doctus cum fapte reale). În zilele noastre, cei mai libro, punând în evidenă cu minuiozitate cunoscui sunt Menip și Lucian, dar lista lui toate greșelile lui Guevara. Totuși, în ciuda Rhúa este mult mai lungă și îi cuprinde pe faptului că se descurcă mai bine în limbile Filarchus, Nearchus, Onesicritos sau clasice decât într-o limbă romanică și în Palephatos. Și totuși, grupul în sine n-a fost ciuda marii sale erudiţii, impresia generală niciodată prezentat ca fiind unul al este că Pedro de Rhúa nu a fost capabil să-și maeștrilor adevărai, ci „numai ca o societa- dea seama că Antonio de Guevara era un te de povestitori elocveni și ingenioși, ale foarte bun cunoscător al regulilor retoricii și căror vorbe au un oarecare ecou” (fol. 43v). oratoriei, ceea ce-i permite să inventeze neli- După o descriere a stilului acestor poves- mitat, după cum recunoaște chiar și titori de istorioare cu tâlc, stil ce pare a fi învăatul sorian, cu singura condiţie ca asemănător cu cel al lui Guevara (și pe care rezultatul să fie verosimil. Impresia pe care acesta poate foarte bine să-l fi parodiat), o transmite opera lui Guevara este cea pe Rhúa explică diferenele dintre orator și care o exprimă dictonul „se non è vero, è istoric: primul nu caută să spună adevărul, ben trovato”. Acest lucru explică și succesul ci doar ce este verosimil și credibil; istoricul enorm pe care l-au avut în Renaștere opere- trebuie să scrie doar purul adevăr (fol. 45r). le călugărului franciscan. Cu atât mai mult În continuare îl citează pe Polybius, pentru cu cât tocmai acest rol de orator fusese cel a pune în evidenă faptul că istoricului îi pe care predicatorul îl revendicase încă de este cu desăvârșire interzis să scrie lucruri la primele sale scrieri, pe când se ascundea false sau să rostească „lucruri care se con- sub masca de traducător al poveștii vieii lui trazic şi se opun în mod clar unul altuia” Marc Aureliu, folosindu-se de teoria (fol. 45v), acestea fiind, pe scurt, defectele Sfântului Ieronim care recomanda să se atribuite constant operelor lui Antonio de traducă sensul, și care repudia ceea ce urma Guevara. să fie metoda medievală, aceea de a traduce Acestea sunt argumentele pe care scriito- de verbo ad verbum. rul din Soria le folosește împotriva Dar ceea ce contează în prezent nu este călugărului franciscan, în vreme ce în restul faptul că Rhúa a îneles sau nu semnificaia scrisorii se străduiește să explice, așa cum a artei lui Guevara, ci faptul că din dorina de făcut și în scrisorile anterioare, „cele mai a corecta greșelile predicatorului, liceniatul bine de o sută de lucruri care au nevoie să din Soria a exagerat întrucâtva și a cenzurat fie îndreptate” (fol. 54v) și care îi puteau fi o întreagă serie de citate guevariene, care, de folos Fratelui Antonio pentru a corecta deși poate nu sunt în totalitate corecte, sunt cele aproape o mie de greșeli ce ar fi putut susţinute de cel puţin o autoritate. Criticii să fie detectate în operele sale. De aceea au semnalat lucrul acesta de mai multe ori: multe din corecturile liceniatului sunt înte- Ernest Grey descoperă, din câte credem, 28 Istorie, politică și retorică

una dintre primele scăpări de acest fel, când imposibil de analizat. În alte situaii, ca un remarcă faptul că Rhúa se înșelase iro- aspect suplimentar al revendicării figurii lui nizând un citat din Biblie pe care Guevara îl Guevara, s-a vorbit despre lacune de mem- folosise în prologul scrierii intitulate Decada, orie, despre o (ipotetică) transmitere fiindcă citatul cu pricina se găsește într- defectuoasă a textelor în chestiune, sau adevăr în Vechiul Testament. La fel a făcut despre o utilizare improprie a sursei sau și R. O. Jones cu un pasaj din Arte de marear surselor la care a recurs. Nimic mai puin în care se spune că Ptolomeu al II-lea adevărat. Lucrul cel mai surprinzător nu Filadelful a avut patru mii de galere, text pe este, totuși, acela că ori de câte ori i se care de asemenea, Rhúa îl corectează. Dar dedică un studiu se discută obligatoriu fără nicio îndoială, cel care a descoperit cel despre sursele lui, ci faptul că niciodată nu mai mare număr mare de greșeli în recenzia s-a realizat o lucrare aprofundată despre umanistului din Soria a fost Augustin ele, pentru că, dacă analizăm modul în care Redondo, el fiind mereu un apărător al lui călugărul franciscan utilizează sursele, ne Guevara: e vorba despre o anecdotă despre dăm seama că acest lucru contribuie o dată în plus (și consider că în mod definitiv) la Diogene, care apare, într-adevăr, în Vieile... clarificarea artei sale literare. lui Diogene Laeriu; sau locul Cantabriei Din toate aceste motive, mi se pare că nu (corect situat la Guevara, potrivit Sfântului este lipsit de importană să reluăm această Isidor) și al Numaniei... În sfârșit, numele discuie. Este adevărat că unele dintre lui Aminocle din Corint nu este corect nici modificările efectuate de Fratele Antonio la la cenzor, nici la cel cenzurat. prima sa redactare ne fac să ne gândim la Locul Cantabriei apăruse deja în faptul că pentru el totul este un joc și că „Introducerea” la Ceasornicul principilor / r locul exact unde apare un citat în redactarea Relox de príncipes (fol. x ). Se mai poate iniială, devine, în noua redactare o decizie adăuga încă un text pe care lui Guevara îi care se supune ritmului perioadei și place să-l repete în mod frecvent și care se cadenei frazării. Totuși, greșelile comise de întemeia pe autoritatea Sfântului Isidor, și Rhúa, precum și anumite pasaje considerate anume originea legilor, subiect bine-cunos- corecte de abordările critice din ultimii ani, cut de toată tradiia gândirii politice de fac posibilă și plauzibilă reluarea acestei până la el. cercetări. Pe de altă parte, este adevărat că În cele din urmă, ceea ce arată toate aces- elocvena lui Guevara este inepuizabilă și te lucruri este faptul că atacul exagerat al nu există tratat care să o poată cuprinde, dar umanistului din Soria îşi va pierde în bună n-ar trebui să luăm, pe de altă parte, drept măsură eficacitatea și că, probabil, mai infailibilă afirmaia conform căreia i se pot multe greșeli ale liceniatului însuși vor fi pune în seamă istorisirile cele mai insolite și fost puse astfel în evidenă, lucru de care informaiile cele mai fantasmagorice. Voi trebuie să fi beneficiat în mod indirect exemplifica acest lucru prin fragmente Fratele Antonio de Guevara, așa cum am extrase din Relox de príncipes: mai semnalat. Astfel, se confirmă ca auten- „Împăratul Domiian, care nu știa tic prezumtivul răspuns al lui Guevara, care decât să omoare oameni cu mâna altu- indică faptul că, dintotdeuna, cuvântul care ia și să vâneze muște cu propria nu provine direct din revelaţia divină este mână.” (fol. VIIr) prin definiie incert. În realitate, nu există niciun studiu apro- „Aceștia [azoii] comiseseră o ofensă fundat despre Fratele Antonio, începând de adorând idolul fals şi întorcându-i la Menéndez Pelayo, care să nu facă astfel spatele Dumnezeului celui referinţă la această temă într-un mod mai Adevărat, și a vrut Dumnezeu să-i mult sau mai puin direct. Postura cea mai pedepsească de două ori, după cum îneleaptă pare să fie aceea care distinge în urmează: mai întâi ca hemoroizii să le operele sale o parte de adevăr şi o parte de tortureze trupurile și apoi ca șoarecii minciună, unite adeseori într-o simbioză să le distrugă casele.” (fol. XXVIv) 29 Emilio Blanco

După cum spune Homer în Iliada, vechii intime, fără să specifice mai mult, dar sunt egipteni îi numeau pe regii lor epifani și menionate cu exactitate cele două nenoro- păstrau obiceiul ca aceștia să intre mereu ciri: boala și șoarecii. Cu toate acestea, versi- desculi în templul zeilor, iar dacă un epifan unea castiliană a Bibliei lui Casiodoro de nepregătit intra în templu încălat, era Reina amintește: deposedat de regatul său, și altcineva era v „Și mâna lui Iehova s-a abătut asupra ales în locu-i. (fol. XLVIII ) celor din Azoto și i-a distrus, Spunea Aristotel: ,,«Ubi multum de vătămându-i cu hemoroizi pe cei din intellectu, ibi paruum de fortuna / cetatea Asdod și din toate celelalte Unde există multă minte, acolo există inuturi.” (Reina 1569: 264) puin noroc», voind să spună că Nici la Homer nu apare – din câte cred– oamenii care au memoria și înele- povestea regilor epifani, dar nu este greu de gerea mai bogată, aceia sunt cei mai intuit că Fratele Antonio se referă din nou la r săraci în bunuri lumești. ” (fol. CXII ) un fapt pe care tot Vulgata ni-l transmite. Este greu să nu schiăm un zâmbet în Este vorba despre moartea lui Antioh al IV- faa primelor două fragmente. Pare grotesc lea Epifanes, pedepsit pentru că profanase să ni-l imaginăm pe împăratul Domiian templul din Ierusalim (II Machabei I, 13-16). pierzând vremea în acest mod sau să ne Aici se poate observa deja aplecarea spre închipuim nenorocirile azoilor. Povestea fabulaie a lui Guevara, fiindcă Antioh n-a fost executat pentru că nu s-a descălat lui Homer și a regilor semizei nu apare în înainte să intre în templu, ci pentru că l-a Iliada și puini specialiști în Aristotel vor profanat. Aceasta este o notă frecventă a crede că un citat de asemenea anvergură stilului lui Fray Antonio: ceea ce afirmă nu poate să se găsească la Stagirit, de aceea este se regăsește în exact aceeași formă în sursa mai de crezut că ar fi vorba, încă o dată, de probabilă sau posibilă, însă aproape mereu unul dintre șiretlicurile guevariene, menite există un fond de adevăr. să propună o idee proprie atribuind-o unei În orice caz, ceea ce se află dincolo de autorităi. Cu toate acestea, Suetoniu orice îndoială este citatul din Aristotel. Tranquillus ne informează despre bizara Guevara nu avea să mintă cu privire la un pasiune a acestui împărat roman în primii subiect atât de familiar și încă în legătură cu ani ai domniei lui: un autor al cărui corpus de lucrări era cât se „Inter initia principatus quotidie poate de bine cunoscut încă din Evul secretum sibi horarium sumere sole- Mediu: ori a spus-o Stagiritul, ori nu. Oricât bat, necquicquam amplius quam de judicioasă ni se pare ideea în relaie cu muscas captare ac stilo preacuto con- viaa noastră de zi cu zi, este foarte greu să figere.” / ni-l imaginăm pe Filozof afirmând că norocul este pentru proști și că fiinele „La începutul domniei sale, se inteligente sunt private de șansă, mai ales închidea singur ore întregi pentru a dacă ne gândim la faptul că autorul Eticii prinde muște și a le străpunge cu un nicomahice nu a cunoscut universitatea condei foarte ascuit.” (Suetoniu, zilelor noastre. Ei bine, există un com- Vieile, Domiian, III). pendiu al operelor aristotelice numite Auctoritates librorum Aristotelis, publicat cu Una dintre biografiile canonice ale lui sigurană înainte de 1500, chiar dacă nu are Domiian susine, în acest caz, afirmaia lui vreo indicaie cu privire la dată, loc sau Guevara. Un lucru similar se întâmplă în tipografie. Acolo se vorbește despre un cazul pedepsei azoilor, cel puin așa cum opuscul intitulat Aristotelis liber de fortuna afirmă Samuel în versiunea Vulgatei (I bona care până acum a trecut neobservat; Samuel, v, 6). Ce-i drept, Sfântul Ieronim nu unul din aforismele extrase de acolo spune vorbește decât despre o pedeapsă în pările exact următoarele: 30 Istorie, politică și retorică

„Ubi plurimus intellectus et ratio, ibi una dintre aceste proceduri (nesemnalate quamque minima est fortuna; ubi până acum, cred, sau cel puin nu suficient), plurima vero fortuna, ibi minimus est pe care predicatorul se sprijină frecvent intellectus.” (Auctoritates, fol. xlvr) atunci când rescrie Libro áureo de Marco Aurelio: mă voi ocupa de utilizarea Este vorba probabil despre o carte enumeraiilor. apocrifă, dar care capătă autoritate atunci Procedeul capătă importanţă deoarece când este privită împreună cu celelalte. nu se limitează să traseze cadrul general al Desigur, cu greu se poate nega faptul că lucrării, ci se integrează în succesiunea capi- citatul pe care îl dă Guevara și cel din com- tolelor, fie ca element cuprins în titlu, fie ca pendiu spun, la urma urmelor, exact același parte a conţinutului. În prima carte din lucru. Relox de príncipes, un bun exemplu ar fi capi- Dacă aceste patru exemple atât de ciuda- tolele XX („Despre cinci motive pentru care te nu sunt inventate, nu avem de ce să nu principii trebuie să fie creştini mai buni şi acordăm aceeași prezumie de nevinovăie mai cinstiţi decât vasalii lor”) sau XXIII (,,În celorlalte citate utilizate de Guevara. Poate care autorul dă douăsprezece exemple în nu este vorba atât de mult despre invenie, care principii sunt aspru pedepsiţi când se cât de faptul că Fratele Antonio de Guevara poartă cu nesăbuină în templele lor”), capi- nu a știut să se integreze în paradigma tole care se construiesc, începând chiar cu ideologică și livrescă în care scrie și trăiește. titlul, în conformitate cu aceste modele De aceea, n-ar fi lipsit de importană să se numerice. Acelaşi lucru se întâmplă şi în ducă la capăt un examen serios și sistematic partea a doua şi a treia din Relox. al surselor folosite de predicator. În alte împrejurări orientarea nu se În unele cazuri, schimbările pe care le regăseşte în titlu, ci se află inclusă în textul introduce Fratele Antonio au fost interpre- capitolului, unde apare schema numerică ce tate drept un efect al folosirii ediiilor vici- se va folosi pentru a expune un anumit ate, dat fiind faptul că există multe ediii subiect. Şi Fratele Antonio, care a studiat care deformează nume sau oferă informaii artes praedicandi și care știe că este util să te eronate. Cu toate acestea, cred că puinele folosești de numere pentru a obţine o date prezentate (pentru că aici s-ar putea expunere convingătoare, apelează la tot discuta mult mai mult) demonstrează că soiul de numere pentru cele mai diverse este vorba despre un proces conștient, care scopuri. Recurge, în mod special, la acelea traversează opera sa de la început până la care erau pline de relevanţă simbolică sau final, așa cum dovedesc modificările din religioasă încă din antichitate, de la apariţia Ceasornicul principilor, precum și cele pe care literaturii biblice sau patristice: e vorba de mai târziu le va introduce în alte scrieri, numere precum trei, patru, cinci sau şapte. folosind texte străine. Platon, Aristotel sau Boeiu, unii autori patristici etc. i-au putut servi drept surse de inspiraţie sau, într-o formă mult mai simplă, Politică și retorică: validitatea trebuie să fi recurs frecvent la literatura enumeraiilor nereușite Evului Mediu, care începea să fie la modă. Iar Guevara dispune de un bagaj medieval Există o serie întreagă de proceduri pe consistent de care se folosește tot timpul în care Fratele Antonio le folosește deseori în operele sale. operele sale: enumeraiile, digresiunile, Toate acestea nu trebuie să ne surprindă, contradiciile și repetarea argumentului pentru că nu este vorba decât de una dintre final. Aceste resurse proprii compoziiei numeroasele tehnici de compoziie folosite depășesc sfera accidentalului și devin astfel de Fratele Antonio pentru a da formă mărci autoriale care ne ajută să identificăm discursivă pildelor sale. Uneori se apropie scrierile lui Guevara. De asemenea, sunt de formulismul concis al numerelor, aşa cele care îi conferă în mare măsură original- cum îl prezintă Ernst R. Curtius în memora- itatea. Cu această ocazie, voi analiza succint bila sa monografie, alteori se distanţează de 31 Emilio Blanco

acesta din pricina excesului retoric care Studiind modul de lucru al minoritului, caracterizează scrierile lui Guevara. În plus, este bine să fim cu asupra de măsură este un procedeu didactic recunoscut ca prudeni atunci când decidem dacă este fiind necesar încă din vechime, cât se poate vorba de neatenie și de scăpări de memorie de potrivit pentru a nu se pierde ideea în sau, dimpotrivă, dacă nu cumva avem de-a cursul expunerii: precum arăta Rabanus face cu unul dintre trucurile guevariene. Morus în lucrarea Liber de computo, vor- Prima posibilitate nu produce nicio bitorul propune o serie compusă din n părţi surpriză, deoarece încă de la Cicero s-a pe care le parcurge de la a la n. Metoda este arătat că anumiţi oratori cu memorie slabă ireproşabilă, atâta timp cât seria este comiteau frecvent greşeli de acest tip: este şi completă, deoarece, dacă seria nu se cazul lui Curion, care uneori propunea trei închide, eficacitatea procedeului va fi mult argumente şi expunea doar unul sau îl diminuată, aşa cum arătau tratatele teoret- adăuga pe un al patrulea neanunţat la ice despre predicaţie (Baseborn 1936: 232- început (Cicero, Brutus, lx, 217). Exact 323). Totuşi, m-am oprit la aceasta, deoarece acelaşi lucru se întâmplă şi în Ceasornicul predicatorul este aici victima propriei sale principilor. Totuşi, teoria retorică sanciona măiestrii. Cu o frecvenţă considerabilă, se astfel de infraciuni. Fără a căuta prea constată că lista elementelor enumerate nu departe, autorul cărţii Ad Herennium se completează în cursul expunerii: se aminteşte că distribuţia cuprinde două părţi: anună faptul că se va vorbi de trei, cinci sau enumerarea şi expunerea. Prima folosește şase părţi în fiecare capitol, dar expunerea pentru a prezenta, cu ajutorul numerelor, rămâne incompletă şi până la urmă nu se punctele ce vor fi analizate; dar dacă sunt ating toate temele anunţate. Este ceea ce se abordate mai multe ori mai puţine decât cele întâmplă, de exemplu, cu cele şapte legi pe anunţate, asta insuflă ascultătorului senti- care înţeleptul garamanţilor i le expune lui mentul de premeditare şi de artificiu, fapt Alexandru cel Mare (Guevara 1994: 272-73), care scade credibilitatea discursului (Ad și care în cele din urmă rămân doar şase; la Herennium, I, x, p. 17). În general, se poate fel se întâmplă şi cu cele trei proprietăi ale spune că se considera că s-a comis o greşeală capului care i se potrivesc aceluia care atunci când nu erau menţionate toate aspec- guvernează în numele comunităii tele indicate în prezentarea iniială, cum s-a (Guevara 1994: 283) sau cu cele şapte lucruri văzut încă de la Cicero (De inventione, I, i, 94) bune care decurg din căsătorie, care vor sau cum se menţionează mai sus în Ad rămâne doar cinci (Guevara 1994: 402-409), Herennium (II, xxvi, 43). fără să fi rămas vreo urmă din a şasea şi din Pe de altă parte, însuși Fratele Antonio a şaptea. În alte cazuri întâlnim fenomenul afirma în introducerea lucrării sale Relox de contrar, astfel că, în loc să lipsească unele príncipes că cea de-a doua versiune fusese chestiuni anunţate spre a fi examinate, aces- îndelung muncită, încheiată și rotunjită, tea se înmulesc: de cele mai multe ori apare pentru că el însuși o rescrisese de patru ori una în plus, cum este cazul celor și o copiase de trei. Dacă ar fi să credem ce douăsprezece puncte la care împăratul spune – ceea ce nu este, evident, necesar, și Marc Aureliu trebuie să-i răspundă lui poate că nici potrivit –, franciscanul avea o Dedalus, și care rezultă a fi treisprezece inere de minte ieșită din comun (în sensul (Guevara 1994: 553-557), sau cele trei bun al cuvântului), așa cum va declara el ,,lucruri” de care trebuie să inem seama însuși mai târziu, în Epistole către prieteni și atunci când ne alegem prietenii care devin apropiai. Asta ne poate face să credem că patru, în final (Guevara 1994: 793); și se greșelile meionate mai sus fac parte dintr- poate întâmpla să fie anunate şapte reguli un mod de aciune asumat de autor. pe care urmându-le cei căsătoriţi să trăiască Indiferent de faptul că unele dintre aceste în pace cu soţiile lor (Guevara 1994 II: 488), detalii ar putea să nu fie adevărate, se pare pentru ca în final să propună nici mai mult, că acest modus operandi este ceea ce Guevara nici mai puţin decât optsprezece asemenea căuta în mod conștient. El lasă impresia că reguli! (Guevara 1994: 495-97). ceea ce îl interesează de fapt este să își pla- 32 Istorie, politică și retorică

seze afirmaiile sub semnul autorităii (pro- parte, nici izvoarele istorice menionate de fane sau sacre, având în vedere că cele două franciscan nu sunt mereu false, ba chiar, tradiii co-există, așa cum s-a subliniat ade- adeseori au un fundament de adevăr, total seori) numărului în cauză, fie el trei, cinci, sau parial, iar pe de altă parte, nici șapte, doisprezece sau oricare altul. Iar scăpările invocate deseori de critică nu odată stabilită acea relaie de autoritate, nu- corespund pe deplin modului în care sunt i mai rămâne decât să adauge coninutul prezentate, ci sunt o aciune conștientă, moral care îl interesează (deoarece în majo- legată de tehnici retorice și oratorice care ritatea cazurilor folosește această tehnică marchează și justifică într-un fel imensul pentru a umple cadrele astfel stabilite cu succes pe care l-a cunoscut acest autor în materie etică din resurse proprii). perioada Renașterii. Este vorba, în definitiv, de repetarea unui model, acela al citării sau trimiterii la autorităi, prin care autorul invocă pentru Bibliografie sine sprijinul unor nume precum Platon, Baseborn, Robert de, 1936: Forma praedicandi, Aristotel, Seneca sau al numelui vreunui en Th. M. Charland, Artes praedicandi. istoric de recunoscută faimă din Antichitate, Contribution à l’histoire de la rhétorique au pentru a-l face să spună lucrurile de care Moyen Âge, París. franciscanul are nevoie într-o circumstană Curtius, E. R., 1981: Literatura Española y Edad sau în alta. Totuși, trebuie să semnalez fap- Media Latina, México, Fondo de Cultura tul că eficiena acestei tehnici nu pare a fi Económica. diminuată prin lipsa unuia sau unora dintre Guevara, Antonio de, 1994: Relox de príncipes elementele enumerate, așa cum ar fi de (ed. Emilio Blanco), Madrid, ABL-CON- așteptat. E de crezut că lipsa unuia sau fap- FRES. tul că altul prisosește nu trebuie să fi fost Rabanus Maurus, Liber de computo, detalii prea evidente, din moment ce până Patrologia Latina, 107, cols. 669-728. acum nimeni nu s-a oprit să reflecteze asu- Rhúa, Pedro de, 1549: Cartas de Rhúa, lector en pra lor. Se pare că sub protecia retoricii se Soria, sobre las obras del reverendísimo señor poate spune tot ce se dorește a fi spus. Obispo de Mondoñedo, Burgos, Juan de În concluzie, nu tot ceea ce strălucește Junta. este aur. În textele lui Guevara aurul se *** Sagradas Escrituras, 1569, trad. Casiodoro confundă de multe ori cu poleiala: pe de o de Reina (ed. Colombia, 1996). 33 Puncte de vedere Gabriela DANIȘ Răspuns la cronica domnului R. Voncu

Resumé Grupajul prezintă punctul de vedere al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române referitor la cronica domnului Răzvan Voncu din nr. 28/2018 al revistei „România literară” în legătură cu Jurnalul lui T. Maiorescu. Întrucât revista nu a dorit să publice un drept la replică, iar afirmaiile domnului redactor-șef Răzvan Voncu sunt de natură a leza imagi- nea activităii știinifice desfășurate în Institut, reproducem aici atât răspunsul refuzat, cât și unele documente justificative menite a lămuri, fie și parial, participarea, incriminată ca neavenită de către autorul cronicii, și a altor colaboratori la realizarea ediiei critice Titu Maiorescu, Opere II. Jurnal 1883-1889, Opere III. Jurnal 1890-1897, apărută în seria „Opere fundamentale”, editată sub egida Academiei Române și a Fundaiei Naionale pentru Știină și Artă, în colaborare cu Muzeul Naional al Literaturii Române. Cuvinte-cheie: ediii critice, Jurnalul lui Titu Maiorescu, drept la replică, documente justifica- tive.

Le groupement des textes présentés ci-dessous représente le point de vue de l'Institut d'Histoire et de Téorie Littéraire „G. Călinescu” de l'Académie Roumaine au sujet de la chronique de M. Răzvan Voicu („România literară”, no. 28/2018) relative au Journal de T. Maiorescu. Comme la revue n'a pas eu l'intention de publier la réplique, tandis que les affirmations de M. le rédacteur en chef Răzvan Voncu causent des préjudices à l'image de l'activité scientifique de l'Institut, on reproduit ici la répli- que refusée , ainsi que des documents justificatifs pour faire comprendre, même partiellement, la par- ticipation, incriminée comme non avenue du chroniqueur, d'autres collaborateurs à la réalisation de l'édition critique Titu Maiorescu, Opere II. Jurnal 1883-1889, Opere III. Jurnal 1890-1897, București, 2017, publiée dans la collection „Opere fundamentale”, parue sous l'égide de l'Académie Roumaine, de la Fondation Nationale des Science et des Arts, en collaboration avec le Musée National de la Littérature Roumaine. Mots-clefs: éditions critiques, Le Journal de Titu Maiorescu, droit à la réplique, documents jus- tificatifs.

Ca membră a Uniunii Scriitorilor din rubricii menionate, face afirmaii fără aco- România, cititoare a „României literare” perire. Domnia sa este intrigat de apariia încă de la primul număr și în virtutea pe foaia de titlu, alături de numele editori- dreptului la replică, rog onorata conducere lor Jurnalului maiorescian, a încă două, a revistei de a-mi publica următorul text: „onorabile, fără doar și poate, dar fără legă- În numărul 28/2018 al revistei „România turi cu limba germană”, adică a unor per- literară”, la rubrica „Cronica ediiilor”, în soane care au revizuit textul fără a stăpâni articolul Maiorescu la apogeu, domnul limba din care s-a tradus. Mai mult, este Răzvan Voncu, redactor-șef și titular al incriminat „stilul administrativ consacrat la

Gabriela DANIȘ, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, e-mail: [email protected] 34 Două referate și un răspuns

Institutul „G. Călinescu””. Mai departe: rii. Nu văd nimic incriminant în faptul că un „Cum mai poate fi luată în serios o ediie al filolog, „germanist” sau „romanist”, mai cărei coordonator ‒ acad. Eugen Simion, cunoaște și alte limbi în afara celeia în care hélàs! [sic! accent grav pe a?!] ‒ pare a nu s-a calificat „cu diplomă”, mai ales dacă s-a avea încredere în... nivelul filologic al îngri- specializat îndeajuns și mai activează și într- jitorilor, într-atât de mult, încât pune o roma- un institut academic de cercetare. În ce mă nistă fără experienă de traducere literară să privește, îl asigur pe domnul redactor-șef că revizuiască o traducere făcută din germană știu ceva germană. Ca editoare, am redactat de doi germaniști redutabili, traducători lite- la Editura Știinifică a doua lucrare lexico- rari profesioniști?” (sublinierile aparin cro- grafică de amploare apărută, după aceea a nicarului ‒ n. G.D.). În fine, la vol. III „revi- lui H. Tiktin, în cultura noastră, de peste zuirea textelor în limbi străine” nici n-ar fi 1600 de pagini, și anume Dicionar fost necesară, fiind „aproape în exclusivita- român‒german de Mihai Anuei, ed. I 1990, te în limba franceză”. (Inexact: a se consulta ed. II 1996, bine primită și în Germania. La textele străine în Opere. II. Jurnal 1883‒1889, editurile Univers și Polirom am răspuns p. 805-1166; Opere. III. Jurnal 1890‒1897, p. îndeosebi de literaturile de expresie germa- 1049-1190, volume apărute sub egida Aca- nă, efectuând confruntări de traducere la demiei Române, a Fundaiei Naionale pen- opere de Franz Kafka, Hermann Broch, tru Știină și Artă și a Muzeului Naional al Ernst Jünger, Günter Grass, Georg Trakl, Literaturii Române, București, 2017.) Christoph Ransmayr, Peter Handke, Jürgen Se impun câteva precizări importante. Habermas, Theodor W. Adorno, Walter Mai întâi, aceea că manuscrisul volumelor II Benjamin etc. Ca traducătoare, am transpus și III a fost lucrat iniial pentru un singur în românește aproape exclusiv din limba volum, dar din cauza spaiului prea extins germană opere de Theodor Fontane, pe care l-ar fi ocupat, a fost împărit în două, Christa Wolf, Thomas Bernhard, C.G. Jung respectiv actualele volume II și III, iar acest ș.a., unele din ele beneficiind de cronici lucru se vede cu ochiul liber, dacă se compa- chiar în paginile revistei „România literară” ră corpul de literă al primului volum (mult (Grete Tartler, RL, 47/1995; Nora Iuga, RL, mai mic) cu al următoarelor două, recente 14/2004, Sorin Lavric, RL, 4/2006). (Rog citi- (mărit); au rezultat volume aproape egale ca torul să fiu iertată pentru această „dare de proporie, toate trei, de peste 1200 de pagini seamă” a activităii mele, fastidioasă, des- fiecare. Cât text străin a intrat în fiecare nu a igur, dar necesară pentru restabilirea adevă- stat nimeni să măsoare (am indicat în para- rului.) graful anterior). Precizez că nu am văzut A treia precizare. Tinerii editori apărai cările în vreun stadiu anterior apariiei și că acerb de domnul Voncu au avut parte de nu mi-am dorit nicidecum menionarea totala susinere a Institutului „G. Călines - numelui pe ediie, dar s-a considerat că cu”, fiind învestii cu multă încredere încă ambele contribuii, atât a Adinei Dragomi - de la angajare, mai muli cercetători cu ex - rescu, cât și a mea au fost de fond, nu simple pe rienă ajutându-i colegial în diverse faze intruziuni. de lucru, atât la primul volum, cât și la cele A doua precizare. Dacă Adina Dra- recent apărute. Fără a uza de truisme, rea- gomirescu de la Institutul de Lingvistică din mintesc aici de pregătirea filologică temei - București s-a ocupat de revizuirea textului nică, de „românist”, pe care o implică edi - românesc din punct de vedere filologic tarea textelor din secolul al XIX-lea. Dacă s- (sunt cunoscute dificultăile în privina a recurs la „revizuiri” (atât a textului scris în fluctuaiilor ortografiei în secolul al XIX- română, cât și a verificării traducerii), în- lea), subsemnatei i-a revenit misiunea de a seamnă că aceasta s-a impus cu necesitate, revizui nu transliterarea din alfabetul gotic pentru a preîntâmpina eventuale stângăcii în cel latin a textului german (ceea ce se pre- și bâlbâieli, în cazul unei lucrări de aseme- supune că face orice editor și în cazul alfa- nea însemnătate precum Jurnalul lui T. betului chirilic, grec, arab etc.), ci operaia la Maiorescu. Spre încredinarea revistei „Ro- fel de minuioasă de confruntare a traduce- mânia literară”, inclusiv a domnului redac- 35 Gabriela Daniș

tor-șef R. Voncu, atașez forma electronică a lucrare care nu trebuia să apară oricum. celor două referate interne ale subsemnatei, Iar încercarea domnului Voncu de a dis- primul pe un eșantion de circa 50-60 de pa- credita în bloc, fără o minimă verificare a gini, de care autorii nu au dorit să ină sea - informaiilor preluate după ureche, munca mă, al doilea privind integral textele străine onestă a unui întreg institut nu cred a-i face din vol. II-III. Nimeni nu a pus la îndoială onoare, necum a-i aduce vreo satisfacie... pregătirea ca „germaniști” a editorilor, ci intelectuală. Oare se simte bine ca succesor nesigurana în mânuirea limbii române, al rubricii păstorite de Perpessicius, Șerban lipsa de nuanare și subtilitate în tălmăcire. Cioculescu sau Cornelia Ștefănescu? Ajutorul a venit nu din dorina de a le răzui Cu toată consideraia, glazura de pe tort, ci de a pune umărul la o 28 iunie 2018

Referat duce confuzii, ori nu accentuează suficient (Titu Maiorescu ) sensurile în românește:„Dar ceea ce nu mai , Jurnal simt, dacă o voi fi simit vreodată, nu o voi În urma confruntării cu originalul ger- mai uita, totuși, niciodată” (p. 76) –cf. man a textului tradus în românește, pe un germ.„Aber was ich nicht mehr fühle, eșantion de 50-60 de pagini, am constatat că werde ich, ehemahls gefühlt zu haben, doch versiunea românească are nevoie de o revizie nie vergessen” pt.: „Dar nu voi uita nicioda- temeinică, de o „regândire” a textului, de o „ro - tă că am simit cândva ceea ce nu mai simt mânizare” a lui și, pe alocuri, unde originalul acum” german este prea laconic, de minime adău- —formulări stângace, deși aparent par giri necesare pentru o înelegere corectă, corect traduse, dar lipsite de simul limbii pre cum și de o suplee mai mare a traduce- române: „Cât de prost! Cu adevărat și hotărât rii. și privit din toate pările prost” (p. 94) - cf. Sunt numeroase calcurile după structura germ.: „Wie dumm! Wirklich und entschie- limbii germane, atât de natură gramaticală, den und von allen Seiten betrachtet dumm” cât și lexicală, ceea ce duce la formulări pt.: „Ce stupid! Într-adevăr și categoric și neadecvate. Câteva exemplificări, în cele ce sub toate aspectele, stupid!” ; sau: ”Îmi urmează: zâmbește sârgul de iarnă” (p.107) (lipsă text —frecventa folosire a dativului în locul german) pt.: „Îmi surâde sârguina/hărnicia acuzativului: „Îmi este cu adevărat de din timpul iernii” neîneles!” (p. 65) –cf. germ.: „Es ist mir —exprimări inadecvate, care duc la sen- wahrlich unbegreiflich!” pt.: ”E într-adevăr suri greșite: „prima mea poezie adevărată de neîneles pentru mine!”; sau: /.../„pe datează din 24 februarie: traducerea de la mie- scurt, că ea mi-a luat sufletul pentru (sic!) zul nopii din română. /.../ În 13 martie, prima acea oră de franceză, în vreme ce Kremnitzii humorescă subiectivă (!), Comitetul pocalelor. ceilali îmi sunt neimportani. Și astfel mi s- În același timp, și corespondena mea cu a făcut pustiu” (p. 96-97) –cf. germ: „kurz, Capellmann, care m-a format mai întâi prozaic dass sie mir für jene französisch Stunde die (!) și care...” (p. 46); cf germ.: „vom 24 Seele einnahm, während mir die anderen Februar ist datirt mein erstes eigentlich Kremnitz unbedeutend sind. Und so wurde Gedicht: die Mitternachts-Übersetzung aus mir s leer.” Pt: „pe scurt, că ea îmi dem romanischen. /.../ Am 13 März das câștiga/cucerea /acesta e sensul, iar verbul e erste sub. humor. /presupunere, în nota de la imperfect/ sufletul în acea oră de france- subsol, subjektive Humoreske/ das ză, pe când ceilali Kremnitz n-au nici o Bechercomite. In der selben Zeit auch meine însemnătate pentru mine.Și așa am simit în Correspondenz mit Capellmann die mich mine un gol.” zuerst prosaisch bildete und...” pt.: ”traducerea —păstrarea topicii germane, care ori pro- din română a Miezului-nopii”;...„ primul 36 Două referate și un răspuns

subiect umoristic”; ...Capellmann ”datorită căruia mi-am format /stilul/ în proză...”; sau:„Există 3 soiuri de cititori: unul, care savurează fără judecată, un al treilea, care judecă fără să savureze, cel mijlociu, care savurează și judecă și savurează judecând…” (p. 79) –cf. text germ.: „Es gibt 3erlei Leser: eine, die ohne Urteil geniesst, eine dritte, die ohne zu geniessen urteilt,, die mittlere, die geniesst und urteilt und urteilend geniesst;”, unde verbul geniessen trebuie tradus prin ”a se delecta/desfăta”; —alteori, din nevoia de culoare, se supralicitează încărcătura semantică: ”Dansatoarele au fost învârtite și apoi îmbrâncite la loc, fără grai. Pe urmă, s-a halit, doamnele mai întâi, iar domnii după./…/ Noi am ajuns la 10 ½ și ne-am fofilat la ora 1…” (p. 101) –cf. germ.: ”Die Tänzerinnen wurden abgedreht und wortlos wieder hin- geworfen. Dann wurde gefressen, Damen ein- zelweise und Herren nachher. /…/ Wir kamen um 10 ½ hin und drücken uns um 1 Uhr weg” —sensuri neadecvate, stângace, uneori rizibile: „Ieri, precum și în seara asta, înfule- cat prelegerile lui Max Müller despre știina limbii” (p.102); cf. germ. „Gestern sowohl gleichsam hohe Palmbäume, langsgesta- heute Abend Max Müller Vorlesungen über chelt gegen das gemeine unten aber im die Wissenschaft der Sprache verschlungen”, unde participiul are sensul de „a devora/a Gipfel voll köstlichen Palmenwein der kräf- înghii pe nerăsuflate/cu nesa” tigsten Freundschaft?” pt.: ”Și dacă muli —uneori, pasaje ininteligibile: ”Și dacă nu se vor entuziasma și încumeta, la fel ca nu muli alii se vor entuziasma și se vor mine, la emoionanta și calma iubire a unor încumeta să acioneze din existena astfel de inimi bărbătești, care, deși reci și mișcător liniștită a iubirii unor astfel de tăioase și ascuite faă de lumea dinafară, au inimi bărbătești, care, deși reci și tăioase și conlucrat și au pulsat împreună, delicat și ascuite faă de lumea dinafară, lucrează și înflăcărat în lumea lor lăuntrică, asemenea bat reciproc împreună, delicat și focos în lumea lor interioară, asemenea unor înali unor palmieri înali, prevăzui cu epi lungi palmieri, înepători către trivialitatea de jos, împotriva /lumii/ comune de jos, dar în vârf dar care sunt în vârf plini de scumpul vin de plini de alesul vin de palmier al celei mai palmier al prieteniei?” (p. 84) – cf. germ.: puternice prietenii?” (propunere); ”Und werden nicht viele andere sich gleich —recomand, de asemenea, respectarea mir erwärmen und ermannen an den rüh- concordanei timpurilor, pe cât posibil, în renden ruhigen lieben solchen românește; Männerherzen untereinander, welche, obschon kalt und schneidend und scharf Alte observaii, mai mult sau mai puin gegen die Aussenwelt, in ihrer gemein- asemănătoare, cu creion moale, pe text. schaftlichen Innenwelt: zärtlich und feurig 4 februarie 2013 für einander arbeiteten und schlugen, Gabriela Daniș 37 Gabriela Daniș

REFERAT În cele ce urmează, din motive de timp, dar și pragmatice, de eficienă, mă voi opri T. Maiorescu, Opere, Jurnal, vol. II la semnalările cele mai concludente, în suc- După operaia de confruntare a textului cesiunea strictă a textului prezentat, evi- german (și în limba franceză) din Jurnalul tând, pe cât posibil, comentariile, din exem- lui Titu Maiorescu, vol. II, versiune datorată plificări reieșind clar inadecvările, pe care Anei-Maria Dascălu și lui Bogdan Mihai le însoesc cu îndreptările propuse: Dascălu, am constatat că, în linii mari, tra- p. 4: - sens greșit: „Seara, foarte destins” ducerea corespunde exigenelor de publica- cf. „Abends sehr abgespannt” (în loc de : re, editorii făcând eforturi pentru elucidarea extenuat, obosit) (și în alte pări) multiplelor probleme pe care jurnalul lui T. - exprimare: „nea cât piciorul” cf. „Fußho - Maiorescu le presupune din start. Con - her Schnee” (î.l. „zăpadă de un picior”) centrat, uneori eliptic, textul maiorescian p. 5- realităi: „teatrul maimuelor” cf. lasă uneori loc pentru interpretare, din Affentheater (î.l. „circul cu maimue”) cauza insuficientelor consemnări. Editorii s- - sens: „rouă” cf. „es thaut” (î.l. „moină”) au străduit să facă faă dificultăilor, compli- (și în alte pări: „Thau”, „moină, dezghe” – nind adesea înelegerea textului cu un e iarna!) enorm aparat de note, ca și în cazul primu- - calc: „bucată” cf. „Stück” (î.l. „piesă”) lui volum, uneori poate prea amănunit și (clar în context: piesă de teatru!) chiar fastidios în privina locurilor geografi- p.6 – calc: „căderi de zăpadă” cf. ce sau al unor opere dramatice, de obicei „Schneefall” (î.l. „ninsoare” ) străine, la care se consemnează chiar pre- - sens: „Eu dormit până la 11 și apoi reve- miera din ara respectivă (fără legătură cu nit” cf. „Ich bis 11 geschlafen und dann vor- jurnalul), sau date bibliografice ample în getreten” (unde verbul vortreten=a trece în cazul ediiei princeps a operelor literare din faă, a se așeza în frunte, a păși înainte, deci străinătate. Cel mai adesea, se fac note cva- „a merge mai departe”, în sens general) sienciclopedice despre diferite personalităi, - bani: franci în hârtii (cf. „Papier), pro- instituii etc., nu neapărat utile în economia pun: „bancnote” ; apare frecvent; în genere, volumului, unele putând fi găsite în diverse nu e clar ce fel de franci (francezi sau lucrări lexicografic-enciclopedice. Mai rele- românești, mai bine zis „lei”; apare în diver- vante ar fi fost lămuririle de natură istorico- se contexte); de asemenea, cifrele expri- politică, contextualizând strict anumite mând bani nu sunt urmate întotdeauna de momente și tendine politice ale epocii în prepoziia de; v. și p. urm.: „La plecare am: vârtejul căreia T. Maiorescu a fost implicat. 480 franci aur, 440 guldeni hârtie”. Uneori În privina tălmăcirii textului, traducăto- cifrele apar cu punct. Uniformizai! rii s-au străduit și au reușit, în genere, cum p. 8 - (sens): „fraii baron Stârcea” cf. spuneam, să facă faă dificultăilor, dând o „Baron Styrcea Bruder” (î. l. „fratele baronu- versiune uneori însă prea exactă, până la lui Stârcea”, la singular!) reproducerea topicii germane sau calchiind -calc: „conșcolarul lui Circa” cf. anumite structuri lingvistice pentru care „Mitschüler” (î.l. „colegul”) limba română oferă variante mai simple sau -sens și formulare: „baronul Mustaă... poate mai expresive. În afara unor sensuri original viu al unui fluture de noapte (?!), greșite, care trebuie neapărat îndreptate, împotriva chelnerilor, a poeziei și a oricărei supărătoare sunt de multe ori formulările alte arte, vânător pasionat și hoinar carpatin” stângace, anumite bâlbâieli sau chiar cf. „lebendiges Original von Natur - neînelegerea unor realităi (materiale) spe- schwärmer, gegen Kellner, Gedicht und jede cifice vremii. N-aș vrea să le aduc învinuiri Kunst, passionierter Jäger und traducătorilor – nu acesta este scopul refe- Karpathenschweifer”, unde Naturschwärmer ratului –, le sugerez să ină seama, acum și înseamnă clar „entuziasmat de natură”, iar pt. pe viitor, de nuanarea presupusă de con- hoinar carpatin propun „cutreierând prin textele respective. Carpai”, mai potrivit, evitând derivarea 38 Două referate și un răspuns

adjectivală de la nume geografice, nu prea că” cf. „M. las seine Blumen-Feen-Novelle” adecvată, stângace. î.l.: „nuvela sa cu zânele-flori” p.9 – formulare: „contele Coudenhove, -26 inadecvare, sens: „despre grecii un guraliv blond, cu o gură ovino-păsăreas- brâncovenești brașoveni” cf. „über Branco- că, capsată peste dinii mari” cf. „ein blon- vanu – Kronstädter Griechen” î.l.: „în legă- der Baftze, mit Schafs-Vogelgesicht, groß- tură cu Brâncoveanu – grecii din Brașov” zähnigem abgekapsten Maul” (propun: „cu -28 sens schimbat (din neatenie): o ciudată figură /omis/, pe jumătate de oaie, „Movileni, cam 42 kilometri, șosea dreapta pe jumătate de pasăre, și o gură strânsă spre Codăești...” cf. : „Movileni, beim 42 ermetic peste dinii mari”) Kilometer, Chaussée rechts nach C...” î.l. „la - propuneri: în loc de „răposatul poet des- kilometrul 42, șosea la dreapta spre...”; de ase- trăbălat baron Petrino” : „poet decăzut” ; menea, corectat numele localităii: Șorănești - „scurtă cuvântare” pt. evitarea cacofo- ( î.l. „Șovăești”), ca în ms. niei: „mică cuvântare” -32 exprimare improprie: „rezecie la ate- p. 10 – formulare și sens: /moșierul romul cranian operat” cf. „die letzte Christe/ „tatăl evreu – erou la amante” (?!) Abschabung an operirten Scheitel-Aterom” cf. „Vater jüdischer Mätressenheld” pt. î.l. „ateromul operat în creștet” „tatăl, preferatul amantelor evreice” (pro- -33 corectat exprimarea: „Într-adevăr, am punere) („erou” ar fi cam mult!) leșinat la cea de-a doua cloroformare, m-am - frecvent (și chiar de preferină) substan- învineit și Willy m-a readus din nou la tivul „Plauderei” și verbul aferent „plau- viaă cu lovituri, smucituri de piept și burtă și dern” traduse cu „pălăvrăgeală, trăncănea- cu scoaterea limbii” (!) î. l. : „Într-adevăr, lă, flecăreală”, indiferent de context, sensul leșinasem (m.m.c.pf., nu pf.c.) la cea de-a principal fiind însă de „conversaie, stat de doua administrare de cloroform, mă vorbă, discuie, cozerie, șuetă, taifas etc.”, învineisem, iar Willy mă readusese din nou nuana peiorativă fiind secundară (am sem- la viaă cu lovituri de palme, zgâlâieli în nalat de fiecare dată nepotrivirea în con- piept și în abdomen și trăgându-mi limba text); forat afară” 16- în note, numele germane nobiliare -35 sens: „Peste zi, dureri de cap” cf. „Tags sunt date de obicei de editori cu rangul în über scheweren Kopf” î. l. „/senzaie/ de cap germană: Graf, Freiherr etc.; recomand a se greu” pune rangul după nume, în traducere, -calc: „studii pt. motive de recurs” cf. înaintea anilor de viaă; de uniformizat; de „Recurs-Motiv-Studien” î.l. „motivări de asemenea, recomand respectarea particulei recurs” nobiliare von, zu (după caz) și nu înlocuirea ei (improprie ) cu fr. de; -36 „adaptări” postbelice ale realităilor -17 frecvent: der Gesandte=trimis; pro- geografice ale acelui timp: „Wroclaw”, în loc pun, conform rangului diplomatic, „minis- de Breslau! (și în alte situaii, îndeosebi pt. tru plenipoteniar” (e vorba de sfârșitul sec. Polonia, Cehia); s-a corectat și în alte pări; XIX) -36-37 frecvent, neatenie la timpurile -18 formulare: „Dr. Kremnitz pregătit să verbale, ceea ce denaturează sensul; ex. o întreină pe prinesă despre ce o interesea- „Băiatul cel mare al lui Cuza are „gărgăuni” ză...”; propun: „își va da silina de a discuta în cap de când și-a executat aici anul de cu prinesa...” voluntar și vrea să i se adreseze cu Măria-Ta.” -22 (aici și în alte pări): unele titluri Cf.: „Der ältere Cuza-Sohn hat „gărgăuni” netraduse în notele de subsol; în genere, am im Kopf seit er hier sein Freiwilligenjahr operat; und viel mit Măria-Ta angeredet” (timp tre- -23 sens prea accentuat: „spre a mă desco- cut, nu cu sensul „urmează să i se adrese- torosi de multele scrisori”; propun „ca să ze”!); așadar: „Fiul cel mare al lui Cuza are scap de...” „gărgăuni” la cap de când și-a efectuat aici -25: formulare stângace, sens: anul de serviciu militar voluntar și i s-au adre- /Marienescu/ „și-a citit nuvela floral-zâneas- sat deseori cu Măria-Ta”; 39 Gabriela Daniș

37: uneori, neatenie la o literă, care cărei rezolvare mai știu 2-3) pt. schimbă total sensul, probabil din cauza „Abmachung”, care înseamnă mai întâi leciunii greșite: „Continuare în caietul „înelegere, acord”, despre asta e vorba, quarto cu lacăt galben (contra Mite)” (?!) vezi și extinsa notă 5 de pe aceeași pagină, unde e vorba de Mitte=mijloc, jumătate, deci așadar : „(înelegere de care mai știu 2-3...)” „pe la mijloc/ spre mijloc”, nicidecum nume 82 – formulare: „El mi-a dat de îneles propriu (Mite Kremnitz!) Ministerul Cultelor” cf. „Er deutete mir 47- neatenie: „Sebeș” (cf. Schäßburg) pt. Cultusministerium an...” î.l.: „El mi-a făcut „Sighișoara” ! aluzie la Ministerul Cultelor...” 48- formulări stângace: „vizitat ... pe -calc, sens: „discuiile ei neauzite cu baro- nebunul M.Eminescu”; „fratele lui, locote- neasa Witzleben...” cf. „ihre nicht gehörigen nentul, care s-a folosit de prilej pt. a șterpeli Gespräche mit der Baronin Witzleben...” pt. ceasul nebunului său frate” cf. „seines irrsini- „discuii neavenite...” gen Bruders Uhr sich zu annectiren” î.l. „pt. -83 calc: „la numirea deschisă a politicii a-și însuși ceasul fratelui său alienat” occidentale a lui Sturdza cf. „zur offenen Nennung...” pt. „declararea/menionarea des- 54: confuzie între „România liberă” și chisă a...” „România literară” făcută chiar de T. -100 nerespectarea timpurilor (cam frec- Maiorescu; de îndreptat: liberă! vent), care schimbă sensul; ex. „la care -formulare: „vreme minunată, ca în toate Brătianu le-a răspuns că asta e imposibil și zilele dinaintea vântului” î.l.: „înainte de vânt” ei să-și dea demisia” cf. „worauf Brătianu 64: (sens) „Sanderson (un bătrân holtei ihnen gesagt, das sei unmöglich und sie nun plăcut) cf. textual: „ein angenehmen alten ihre Entlassung gegeben” pt. „și atunci și-au Jungfer”) în loc de: „o plăcută fată bătrână”, dat demisia” exprimarea fiind ironică! -101 idem: „Vizanti Roman, care aproape „la șpalturile poeziilor lui Eminescu” cf. că a fost snopit la ancheta de la Galai...” cf. „Schnelldruck”, de fapt „grabnica tipărire „der jetzt bei der Enquete in Galatz fast a...” geprügelt worden wäre...” pt.: „care aproape neatenie: „Prof Tănăsescu din Craiova a era să fie bătut” inut un toast călduros pentru mine, profe- -102 fr. raide în contextul „că aș fi fost sori ai Liceului Francez” (??) cf.: „Lehrer des prea abrupt /de păstrat expresia în franceză!/ Französichen am Lyzeum” î.l. „profesor de și că aș fi vrut să-l fac să capituleze...” franceză la liceu” înseamnă „rigid, inflexibil, sever” (și la p. 76 -sensuri și timpuri greșite: 103) „Conservatorii n-ar putea continua așa și, - „un cadeau pourri /.../ qu’on ne peut dacă se vor retrage și „Timpul” va adera, gru- plus galvaniser” tradus cu „galvanizat” (! ) pul Vernescu-Blaremberg va trece drept lipsit pt.„însufleit, înviat” de scrupule faă de rege și se vor asocia cu…” -neatenie: „am fost în Herăstrău cu Ado” cf. „Die Conservativen könnten so nicht pt. „am mâncat...” cf. gegessen! weiter führen und wenn sie sich rückzögen -110 (Livia, întoarsă de la Curte) „Foarte /formă de participiu/ und der „Timpul ein- fidelă” , dar germ. fidel înseamnă întotdeau- ginge, würde die Gruppe V.-Bl. rücksichts- na „vesel, voios” los gegen König vorgehen und sich mit /…/ -numeroase stângăcii și în scrisorile verbinden…” în loc de : „iar dacă s-au retras adresate în franceză notabilităilor vremii și „Timpul” ar înceta, grupul V.-Bl. l-ar ataca (îndreptări stilistice pe manuscris) fără scrupule pe rege și s-ar asocia cu…” -formulare (calc): T.M. urmează să pre- 77 – neatenie: „Succinta, inocenta, antica dea „istoria celei mai recente filosofii” cf. artă!” cf.: ”Die knappe, keusche antike Art!” „Geschichte der neuesten Philosophie” pt. , unde „Art” (=manieră, modalitate, nu „istoria filosofiei contemporane” „artă”!), aici trebuie tradus cu stil: „Stil con- -neatenie: „destins în membre” pt. abges- cis, pur, antic!” pannt (vezi supra, exact opusul!) pt. „cu -textul din paranteză: Gastein (despre a picioarele obosite” (vezi și contextul!!) 40 Două referate și un răspuns

-111 neatenie: „în procesul Sache împo- Machwerk=cârpăceală, așadar, propun „făcă- triva lui Iliad...” cf. „in der Process-Sache tura lui în versuri” gegen...” pt. „în chestiunea/afacerea procesu- 166-neatenie (inexact): „Duminica trecu- lui împotriva lui...” (unde Sache=afacere, tă vorbit cu regele despre Bulgaria.” Cf. chestiune”, nicidecum nume propriu, cum „Vorigen Sonntag sprach mir der König über reiese din contextul tălmăcit!) Bulgarien”, așadar: „Regele mi-a vorbit des- -„am refuzat să-l reprezint/.../, deși, for- pre Bulgaria.” mal îi convine” cf. „obgleich er formell im -167 Nu „vase de bucătărie” comandă Recht ist” pt. „are dreptate” Ludovic al II-lea al Bavariei, ci „servicii de -129 sens: „Primit de la Pulcheria, drept masă” (cf. Tischgefäße) „a la Benvenuto suvenir, un lucru manual” cf. „das selbst gek- Cellini”! neteten zum Andenken bekommen” unde - (bâlbâieli) reparată fraza cu nunta fiicei participiul e al verbului kneten=a frământa împăratului Austriei (aluat)”, deci e vorba de o prăjitură, un aluat -172 stângăcii: „Întrucât nu mă pot bucu- copt; propun: „ceva făcut de ea”. ra să vă cunosc personal, trebuie să mă legi- -133 neatenie: (Taaffe) „un politician timez în prealabil pt. dvs.” cf. „Da ich mich principial indiferent, mai degrabă un cavaler leider auf keine persönliche Bekanntschaft glume” cf. „ganz principien-gleichgültiger berufen kann, muß ich mich vorerst Ihnen Politiker, mehr scherzender Cavalier” pt. gegenüber legitimiren.” Pt. „Întrucât, din „politician indiferent la principii, un cavaler păcate, nu mă pot referi la cunoștina perso- care ia totul în glumă” nală, trebuie mai întâi să mă prezint dvs.” -139 „baroneasa inutil afectată” cf. „und -(psihologia) „această încă inexistentă der überflüssig angebrachten Baronin”; deși știină” cf. „noch gar nicht vorhandene textul e aproape eliptic, propun „adusă Wissenschaft...” propun „știină încă neafir- inutil” (e vorba de o lectură) (anbringen=a mată” aduce, a căra) -173 „ar fi o adevărată lipsă de scrupule -150 „Regele mi-a mulumit explicit pt. din partea unui psiholog dacă n-ar folosi telegrama...” cf „König dankte mir ausdrüc- aceste importante mijloace experimentale klich für..” pt. ...„mi-a mulumit expres pt....” ...”, unde „Gewissenlosigkeit” trebuie tra- -propun pt. „Königs Gefahr bei der dus prin inconștienă; Herreise aus Pesth...”, în loc de „Pericolul - (stângăcie, inexactitate) „Este o mare regelui...” (e vorba de inundaiile din Ardeal): „Primejduirea regelui...” bucurie pe care mi-o îngădui adresându-vă -Tövis =Teiuș (!) aceste întrebări” (??) ; cf. „Es ist eine große -„Regina foarte drăguă; pălăvrăgit cu Freiheit, die ich mir mit diesen Fragen Ihnen ea...” pt. „f. amabilă; conversat cu ea...” gegenüber herausnehme.” Pt.: „Îmi îngădui -154: „pălăvrăgit până la epuizare”; de fapt, libertatea de a vă adresa aceste întrebări.” cf. „uns ganz ausgeplaudert”, adică „discutat -stângăcie: „Desigur, cum pot să am ase- îndelung” menea pretenie în ce vă privește timpul? ” cf.: -„Eu mult mai puin elastic...” cf. elastisch, „Freilich, wie darf ich so Ihre Zeit in care poate fi tradus în contextul dat: „mult Anspruch nehmen?” pt.: „Ce-i drept, cum mai puin mobil” pot avea asemenea pretenie în privina tim- -156 exprimare improprie: „Eu ceva mai pului dvs.?” bine dar încă febrilităi” cf. „Ich etwas bes- -184 (impropriu) „café-chantant cumseca- ser, aber doch noch Fieberungen” , unde e de” cf. „anständiges Café-chantant” pt. derivat de la „Fieber”=febră, urme de febră, „decent” în nici un caz „febrilităi” (=încordare; acti- -186 idem: „sală mereu plăcută & cuviin- vitate intensă; compară cu fr. fébrilité) (v. și cioasă” cf. „Saal immer gemütlich & anstän- în alte pări) dig” pt. „sală... decentă” - „opera de versificator” /a lui V.A. -194: atenie: „Brote din Sibiu”, nu Urechia/, de fapt, cf. „Versmachwerk”, de la Brașov!! Cf: „Brote aus Hermannstadt”! 41 Gabriela Daniș

-202 bâlbâieli (e vorba de o ședină de hipnoză): „Ea chiar a văzut (printre mai multe verso-uri identice ale unor cări de joc) pe partea întoarsă a unor cări de joc fie- care dintre portretele fotografice indicate de Steiner și a recunoscut mai târziu (după ce cările au fost amestecate) cartea cu fotogra- fia halucinată, cu toate că partea lor din spate arăta la fel.” Propunere: „Ea chiar vedea (dintre mai multe cări de joc identice puse cu faa în jos/pe verso/) orice portret- fotografie indicat de Steiner pe partea întoarsă a unei cări de joc, iar mai târziu (după ce cările au fost amestecate) ghicea cartea cu fotografia imaginată, cu toate că spatele fiecăreia arăta la fel.” -204 (realităi necunoscute): „tizană de șampanie” (??) pt. fr. (în text) „tisane de Champagne” (soi de șampanie slabă și dulce); de păstrat în original -207: (calc): „un început de slăbiciune a ochilor” cf. „beginnende Augenschwäche” pt. „un început de slăbire a vederii” -208 (improprietăi): „violena genetică a Nataliei” cf. „Genen-Heftigkeit Natalies” pt. „violena înnăscută” - „Marie vorbește întruna peste ceilali” pt. „intervine în discuie” -391 (dar și în alte pări) fr. trou noir, tra- -211 „mariaj de ambiie” cf. fr. (în textul dusă prin „criză de gelozie”; de fapt, e o francez din paranteză) „mariage d’ambi- criză nervoasă, o „ieșire din fire”, „acces de tion” (de păstrat în franceză); probabil, furie, de mânie”, până la pierderea „căsătorie aranjată, din interes” cunoștinei, până la leșin, cu pierdere de -228 (sens): „Așa-zișii mei „prieteni” memorie, în cazul de faă declanșată, ce-i sunt pesimiștii cei mai supărători, care mă drept, de gelozia Anei Rosetti; criză oare- judecă cel mai puin sus.” Cf.: „Meine sogen- cum asemănătoare cu popularul „năbă- nante „Freunde” sind die unerquicklichsten dăi”; poate „ieșire din fire” e mai neutru; die mich am wenigsten hoch beurtheilenden sau de păstrat în original. Pessimisten.” Pt.: „...cel mai puin îndreptăii -În genere, de evitat punerea adjectivelor să mă judece” înaintea substantivelor (ca în germană), -229 „Lumea lăuntrică a noiunilor.” Cf.: nepotrivită în românește (permisă ca subli- „Innere Welt der Begriffe.” Pt.: „Universul niere stilistică, nu însă de obicei). profund al conceptelor.” -Aș mai sugera să se păstreze sintagmele -325 sens, timpuri, topică: „dacă și frazele în limbi străine în context, indife- (Carada) va fi zgâlâit de la Bancă, n-ar spri- rent de limba în care este scris pasajul în jini majoritatea guvernamentală, așadar nu care ele apar, pentru respectarea inteniilor va fi buget” Cf.: „wenn an der Bank de expresivitate ale autorului (cu traducerea (Carada) gerüttelt wird, würde die Majoritä lor în subsol). das Ministerium nicht stützen, also, keine Alte îndreptări, în genere de natură sti- Budgets” Pt.: „dacă este mișcat/clintit listică, topică, sinonime, nuanări etc. au (Carada) de la Bancă, majoritatea n-ar sprijini fost operate pe manuscris. guvernul, așadar fără buget” Gabriela Daniș 42 Adina DRAGOMIRESCU Revizia filologică a Jurnalului lui Titu Maiorescu, volumele II și III

Abstract

În acest articol sunt descrise principalele operaii lingvistice care au precedat publicarea ediiei filo- logice a jurnalului lui Titu Maiorescu, volumele al II-lea și al III-lea. 80% din textul cuprins în aceste volume a fost scris direct în română, așadar pune toate problemele de editare ale unui text românesc de la finalul secolului al XIX-lea. Cuvinte-cheie: Titu Maiorescu, ediie filologică, limba română din secolul al XIX-lea.

This paper describes the main linguistic operations used for the publication of the philological edi- tion of Titu Maiorescu’s diary, volumes II and III. These volumes are 80% percent written in Romanian therefore all the problems involved in the editing of a Romanian text dating from the end of the 19th century are at play. Keywords: Titu Maiorescu, philological edition, 19th century Romanian.

Cele două volume din Jurnalul lui Titu important de menionat de la început că tex- Maiorescu (din perioada 1883–1897), apăru- tul scris de Maiorescu în germană sau în te în 2017 la Fundaia Naională pentru franceză ocupă aproape 20% din jurnalul Știină și Artă (text stabilit, traducere, note său (circa 63000 de cuvinte, din totalul de și comentarii de Ana-Maria Dascălu și 320000), în perioada inclusă în cele două Bogdan Mihai Dascălu; ediie revizuită filo- volume. Traducerea iniială a textului nu s- logic, notă asupra textului românesc și indi- a ridicat însă la nivelul așteptat, așadar ce de Adina Dragomirescu; revizuirea texte- greșelile de traducere, precum și nepotrivi- lor în limbi străine de Gabriela Daniș), au o rile stilistice, au fost îndreptate de Gabriela istorie a editării ceva mai complicată. Ediia Daniș. Dintre numeroasele neglijene de pregătită de Ana-Maria Dascălu și Bogdan traducere, concretizate în greșeli de limba Mihai Dascălu, cei care au stabilit textul, au română, citez numai două, care nu repre- tradus în română pasajele din germană și zintă nici pe departe cazuri izolate: (1) din franceză și au realizat aparatul critic, a „Pentru eventualitatea unei casătorii ale avut nevoie de o revizie filologică. Această Liviei, voi da o dotă de o sută de mii de revizie privește două aspecte: (i) pe de o franci numerar”, „În afară de aceasta, hotă- parte, corectarea textului tradus, de care s-a răsc pentru cazul unei căsătorii ale Liviei, să ocupat cu multă atenie și pricepere doam- îi dau, în locul celor 10.000 de franci de până na Gabriela Daniș; (ii) pe de altă parte, edi- atunci, o rentă anuală de 6.000 de franci” tarea filologică a textului scris de Maiorescu (17/29 decembrie 1886); în aceste cazuri, în limba română. forma corectă este, evident, a Liviei, deoace- În ceea ce privește traducerea, este re marca de genitiv al, a, ai, ale nu se acordă

Adina DRAGOMIRESCU, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București,, e-mail: [email protected]. 43 Alina Dragomirescu

în caz (marcând prin natura ei genitivul); (2) ieri-seară etc.). S-a lăsat blanc acolo unde „Dumneavoastră veţi ştii cel puţin că eu am norma actuală prevede scrierea separată făcut totul pentru a ne înţelege” (27 octom- (înfine > în fine, încontra > în contra) sau s-a brie 1889), situaie în care verbul ști trebuia eliminat blancul, conform normelor actuale scris cu un singur i. (așa dar > așadar, bine îneles > bineîneles, de Textul scris de Maiorescu în limba româ- sigur > desigur, ori care > oricare, va să zică > nă – 80% din jurnal – a fost prezentat iniial vasăzică). de editori, ca și pentru volumul I, în două Extrem de frecvent au fost adăugate variante: o variantă care copiază fidel textul semnele diacritice (de la literele î, â, ă, ș, ), jurnalului, o simplă transcriere a textului, adesea omise de Maiorescu. Textul editat deci nu și o transliterare (care apare alături respectă norma actuală a scrierii cu â și î; la de textul original în limbi străine), și o început de cuvânt, â a fost înlocuit sistema- variantă care transpune textul maiorescian tic cu î (âi, âncă > îi, încă). Litera ă redă nu în limba română de azi (care apare alături numai un ă (adesea), ci și un ĕ din original de fragmentele de text traduse din germană (rĕu > rău, mĕ > mă, respunde > răspunde, doue, și din franceză), eliminând majoritatea douĕ > două). Litera â redă uneori un ĕ din particularităilor lingvistice ale textului, original (amĕndoi > amândoi, vĕnt > vânt). specifice sfârșitului de secol al XIX-lea. S-a actualizat scrierea cu iniială majus- Revizia filologică pe care am realizat-o a culă/minusculă, adoptându-se, de exemplu, constat, așadar, într-o refacere a textului scrierea consecventă a numelor zilelor săp- românesc, care apare transliterat, o singură tămânii și al lunilor anului cu litere mici, dată, așa cum este firesc, respectându-se deși în textul lui Maiorescu acestea apar normele unei ediii filologice. frecvent cu litere mari, probabil după model Redau aici pe scurt operaiile de actuali- german. zare a textului, pe care le-am prezentat și în În mai multe situaii s-a optat pentru for- „Notă lingvistică asupra textului româ- mele actuale (în detrimentul celor folosite nesc”, care apare la începutul volumului al de Maiorescu); este vorba de acele contexte II-lea (p. XI-XVIII). pentru care se știe destul de sigur că grafia nu reflecta rostirea din epocă: „În primul rând, a fost adaptată (a) s s-a redat ca z în cuvinte ca: causă > punctuaia, cel mai frecvent folosirea virgu- cauză, musică > musică, poesii > poezii, presi- lei. Urmând mai cu seamă reguli de dent > president, presinta > prezinta, refuse > punctuaie specifice germanei, Maiorescu refuze, scusai > scuzai, vizită > visită; folosește adesea virgula înainte de (b) e la iniială de cuvânt sau de silabă a propoziii subordonate completive introdu- fost transcris ie, conform rostirii din epocă și se prin că, înainte de etc. și în alte situaii normelor limbii actuale (care prevăd rosti- pentru care normele în vigoare nu prevăd rea cu iot): atribue > atribuie, boerimii > boieri- folosirea virgulei. mii, buruene > buruiene, caet > caiet, cheltuesc > În domeniul grafiei, cea mai frecventă cheltuiesc, ear > iar, eftine > ieftine, eri > ieri, eși formă de adaptare a fost înlocuirea apostro- > ieși, nicăeri > nicăieri, odae > odaie, sfătuesc > fului prin cratimă, cu excepia situaiilor în sfătuiesc, trebue > trebuie, voesc > voiesc; și for- care folosirea apostrofului este fixată în uz mele fer și mercuri au fost adaptate: fier, mier- până azi (de tipul D’ale carnavalului). De ase- curi; menea, a fost tacit adăugată cratima în (c) è accentuat a fost transcris ea, acolo structuri cu forme pronominale neaccentua- unde corespunde acestui diftong și în limba te de tipul sorumea, fratesău, din partemi, actuală (avè > avea, putè > putea, inè > inea, așteaptăne, dute (redate ca soru-mea, frate-său, vedè > vedea; acéstă > această); din parte-mi, așteaptă-ne, du-te), în care (d) trigrafele che, chi, ghe, ghi au fost reda- Maiorescu o omite uneori. S-a pus sistema- te conform normelor actuale: chieme > cheme, tic cratimă între componentele adverbelor ghiaă > gheaă, lighian > lighean, rechiemat > compuse (mâine-seară, ieri-dimineaă, alaltă- rechemat; 44 Revizia filologică a Jurnalului lui Titu Maiorescu

(e) formele de tipul vre o, vr’un, orce au (d) forme curente în epocă, precum: ceti, fost actualizate ca vreo, vreun, orice; cetire, nemerit, termin, trimet, întunerec, înde- (f) formele togmai, congedia au fost redate mănatec, Cișmegiu, novelă, adăogat, dimisie, ca tocmai, concedia, conform normelor actua- pretini, obicinuit, tutulor, advocat, fevruarie, le; septemvrie, octomvrie, decemvrie, amiazi, răz- (g) a fost actualizată forma derivatelor cu bel, necomplect; apreiare, finaniar, judiiar; prefixul în- atașat la baze care încep cu n: (e) forme vechi ale unor prepoziii: pănă, înoptat > înnoptat, reînoiască > reînnoiască, lăngă; înorat > înnorat; (f) forme cu alternane fonologice diferi- (h) idea a fost transcris ideea; sinfonie, sin- te de norma actuală: austriace (alături de fonic au fost redate ca simfonie, simfonic, iar austriece), veneiane, situăiei, supoartă etc. formele ploa, ploată etc. au fost transcrise Au fost, de asemenea, păstrate conform normei actuale: ploua, plouată. particularităile morfologice (flexionare și Deși majoritatea trăsăturilor morfosin- derivative) ale textului maiorescian: tactice au fost păstrate, structurile cu elipsă (a) substantive feminine în epocă, dar verbală, folosite adesea de Maiorescu, după trecute la masculin ori neutru în limba model germanic, care duc în română la structuri agramaticale, au fost uneori între- actuală (minută, mozaică, plumână); gite: unde [am] ajuns la 10º 10’ sara; şi că ale- (b) formele de singular tristeă, statuă, gerile [vor fi] probabil în decemvrie; nu general care indică încadrarea acestor substantive Arion că [e] hoţ etc.” feminine în alt tipar flexionar decât cel actual; Majoritatea particularităilor grafice, (c) forme de plural diferite de cele din fonologice, morfologice (flexionare și legate limba actuală standard pentru substantive de formarea cuvintelor) și sintactice specifi- feminine (buruiene, căldurele, carte, certe, chel- ce epocii maioresciene au fost păstrate, tuiele(le), coale, diminee(le), lampe, lune(le), chiar și atunci când reprezintă stângăcii care matematice(le), mănușe(le), mâne(le), pagine, reflectă efortul de adaptare la limba română rădăcine(le)) și neutre (acoperișe/(rar) a unor neologisme. Redau lista acestor acoperișuri, desemnuri, omagie(le)); unele particularităi din „Notă lingvistică asupra adjective care în limba actuală au aceeași textului românesc”. formă pentru feminin și masculin plural, aveau în epocă forme speciale de feminin „Au fost păstrate mai multe tipuri de plural (adâncelor, micele, vage); particularităi grafice și fonologice: (d) forme de genitiv ale unor substantive (a) formele escepii, escursiune, esemple, feminine, diferite de cele din limba stan- espedia, esplicam, esprima, care se scriau cu s, dard (alegerei, atitudinei, bancei/băncei, biblio- și nu cu x, deoarece scrierea cu x nu era tecei, bisericei, căldurei, (importantei) critice, reglementată încă, cuvintele care conin distrugerei, durerei, fricei, garei/gărei, grădinei, secvenele de sunete [ks] și [gz] aparinând groapelor, interpelărei, întregei, limbei, magis- exclusiv fondului neologic; traturei, magistraturei, monastirei, moșielor, (b) forme substantivale (divoriu, ministe- riu(l), misteriu, preiu, trunchiu), adjectivale pierderei, procurei, sălei, stagiunei, școalei, (onorariu „onorific”) și verbale (întârziu) cu - vieei, zăpezei); iu [ju] final, care constituie tipare de flexiu- (e) substantive coninând sufixul -iune: ne specifice epocii, dar diferite de limba apariiunea, complicaiuni, concluziuni, deci- actuală standard; forme precum curagiu, eta- ziune, declaraiune, demisiunea, demonstra - giu, împrumuturi neologice romanice, atra- iunilor, depresiune, emoiune, infeciune, se în tiparul de declinare a substantivelor injeciuni, obieciune, ocaziune, recenziunea, neutre terminate în -iu; retribuiuni, situaiunii, sugestiuni; (c) formele moldovenești (mâne, sara, se (f) formele etimologice ale adjectivului sparie), care circulau în epocă și în zona de nou (f.sg.=pl. nouă), adaptate numai grafic: sud; nouei > nouăi, noue > nouă, nouelor > nouălor; 45 Alina Dragomirescu

(g) forma de plural a relativului care: „gripă”, interviewul, Kronprinzul, Kronprinz- cari; ului „prinul(ui) moștenitor”, kellnerul, (h) numeralele cardinale mai mari sau lemon-poundingul „bundinca de lămâie”, egale cu 20, neurmate în epocă de plaidul, Rheinfallului „Cascadei Rinului”, sel- prepoziia de, ca în limba actuală standard: fgovernmentului „autoguvernării”, sleepin- 42 membri, 35 franci, 20 capsule; gcaruri, soirele, soarea, villă etc. (i) forme verbale care indică încadrarea Au fost păstrate particularităile sintac- în altă conjugare decât în limba actuală: a tice ale textului: adaoge, a corege ((eu) coreg), a dirige (dirige), a (a) structurile în care folosirea articolului precede (precede), a protege (că-i protege), a pre- hotărât nu concordă cu normele actuale (în feri (preferind, de preferit, m-ar preferi); trăsură mea; la regele; noii 3 miniștri; (j) forme verbale încadrate în tipare dife- Episcopul mai verde decât oricând cu 80 de anii rite de conjugare: rezervează, să ne rezerveze, săi!; toi 4 martorii, cu toate zece luminile); iritează (forme cu sufixul -ez, diferite de cele (b) structurile cu marca de genitiv a inva- actuale, fără -ez), să-l destine (formă fără sufi- riabilă (celor două pări a scrierii mele; în a cui xul -ez, diferită de cea actuală, fără -ez), eu mâini e scrisoarea); continuu/continuez (forme aflate în variaie (c) mijloacele de exprimare a genitivului: la Maiorescu, ambele diferite de cea accep- cu rarele escepţii a câtorva persoane, întârziat tată de norma actuală, eu continui); din lipsa de aceeaşi hârtie; (k) forme iotacizate (la indicativ și con- (d) structurile ‒ astăzi populare ‒ cu sub- junctiv prezent) ale unor verbe cu radicalul stantive însoite de posesive conjuncte, care în -n: să-mi propuie, să puie, (eu) spui, (eu) să rămân invariabile la genitiv: neexplicatul asa- spui, să spuie, (eu) viu, să vie; sinat al bărbatu-său; amicul tată-meu; pentru (l) forme cu sufixul infinitivului lung ziua cumnatu-meu Mitică; Juca Linche, iubita diferit de cel din limba actuală: apreiare, tată-său, nevasta fiu-său; conciliare, copiarea, deviare; (e) utilizările infinitivului, azi învechite (m) forme analogice de conjunctiv ca să sau chiar dispărute (cred a vă putea îndemna; iese, să-ţi iai; a declinat încercarea mai departe a forma un (n) forme de mai-mult-ca-perfect fără cabinet), precum și formele de infinitiv lung desinena de plural -ră: ne blazasem, noi sosi- nominal astăzi înlocuite de forme de supin sem, luase ei; (mergere) sau de alte substantive abstracte (o) forme „contaminate”, apărute prin (deranjarea, intervenirii); suprapunerea verbelor a voi și a vrea: ar vroi. (f) gerunziile adjectivate, specifice epocii: Au fost redate ca în manuscris forme ale Simt bătrâneţea începândă; rana încă supu- unor neologisme (mai ales de origine fran- rândă; ceză, dar și din alte limbi romanice) care (g) structuri cu relativul care cu funcia reflectă probleme ale adaptării acestora la de complement direct fără prepoziia pe, sistemul fonologic și morfosintactic al prezente în textul lui Maiorescu ca urmare a românei: anestezează, articul, biurou, cigare- faptului că norma de folosire cu pe a relati- tă/cigarete/igară, desinat, desperai, detaiuri, vului care nu era încă fixată în epocă: 1101½ diferină, hipocondru, homard, pansionul, plu- franci, care-i avea depuşi la mine; de teama mâni, otel/hotel, sentena, sequestru, dizolvării care o dezaprobă; care să-l tractez; șocolată/ciocolată, știenifice, tevătură. Sunt de (h) forme de pasiv cu se care arată că, în remarcat situaiile în care Maiorescu epocă, restriciile de folosire a pasivului cu atașează flective românești (articolul hotă- se erau mai slabe decât în limba actuală: rât, desinene) la baze din germană, din Elevele se examinează la liceul statului de franceză sau din engleză: bedroomul „dormi- conferina profesorilor clasei; care se îngroapă torul”, café-chantanturi, coachul „autobuzul”, astăzi; împuşcându-se fiul său vitreg (frate cu dinele, (atmosferă) écoeurantă, emplette(s)/ Coco Sturdza) pe scară; Ieri s-a înmormântat emplete/amplete „cumpărături”, influenză în Bucureşti generalul Adrian; 46 Revizia filologică a Jurnalului lui Titu Maiorescu

(i) structurile fără dublare clitică a com- afirmative, neacceptate de norma actuală plementului direct (vrea să depărteze pe (Fără plimbări, decât suiș?).” Isvolski de...; la 7 ore mi-a trimis pe Emil În încheiere, pentru a ilustra modul în Mavrocordat; ine regele în brae pe copil) care a fost prezentată iniial ediia și rezulta- sau a complementului indirect (Carp a răs- tul reviziei filologice, voi prezenta compara- puns regelui că el nu minte, că trebuie să spună tiv câteva mostre de text românesc, care regelui franc), care reflectă funcionarea mai vorbesc de la sine despre importana revi- puin contrânsă a dublării în epocă; ziei filologice a textului, publicat acum într- (j) construcii cu decât folosit în contexte o ediie la standardele meritate.

* De remarcat că judiiar fusese păstrat ca atare, dar finaniar, care se află în exact aceeași situaie, a fost transformat în financiar. ** Forma veche de plural acoperișe a fost păstrată de editori în textul „tradus”, în timp ce forma strade a fost transformată în străzi.

47 Scrisoare de la Köln Nicolae CORBEANU UE, subiect de roman satiric

Abstract

Organismele centrale de la Bruxelles ale Uniunii Europene sunt un monstru birocratic care e departe de a produce numai lucruri utile. Dimpotrivă, muli bani și multă energie se cheltuiesc pe proiecte inutile. Aceasta este tema romanului satiric Die Haupstadt (Capitala) al scriitorului austriac Robert Menasse. Aciunea romanului se centrează pe un proiect menit să restaureze imaginea cam șifonată a Uniunii Europene, proiect care să aducă în lumina rampei supravieuitori ai lagărelor de exterminare naziste. Din motive de oportunitate politică, proiectul eșuează. Cuvinte-cheie: Uniunea Europeană, birocraie, romanul satiric Die Haupstadt.

The central bodies of the European Union in Brussels are a bureaucratic monster that is far from producing useful things only. On the contrary, much money and much energy is spent on unne- cessary projects. This is the theme of the satirical novel Die Haupstadt (The Capital) of the Austrian writer Robert Menasse. The action of the novel centers on a project aimed at restoring the rather shabby image of the European Union, a project that will bring into limelight the survi- vors of the Nazi extermination camps. For reasons of political opportunity, the project fails. Keywords: European Union, bureaucracy, satirical novel Die Haupstadt.

Dacă ar fi să-i credem pe profeii dezas- care corespunde intereselor și gustului său. trelor, cartea, așa cum o cunoaștem de la De aceea, nenumărate publicaii alcătuiesc Gutenberg încoace, este condamnată la mereu tot felul de liste de bestsellers, iar moarte de către cibernetică și zugrumată numărul premiilor literare este în continuă lent de către Internet. Statisticile sunt edifi- creștere, fiind anul 2017 de nu mai puin de catoare în această privină, lectura cărilor 77. având abia locul 14 din 51 pe lista Una dintre cele mai prestigioase ocupaiilor din timpul liber ale germanilor. distincii de acest fel este premiul german al Cifra de afaceri a branșei a scăzut din 2014 cării, dotat cu 25.000 de euro, care există până în 2015 cu 1,4 procente. Se pare, totuși, din anul 2005 și a devenit, între timp, unul că evoluia descendentă stagnează în ultima dintre cele mai importante premii literare vreme și că se constată chiar o ușoară germane, deoarece se acordă pentru cări creștere a vânzărilor de carte. Oricum ar fi, care se situează, de regulă, pe primele locuri piaa cării este inundată anual de zeci de ale listelor de bestsellers. Edituri din mii de titluri, o pădure deasă în care citito- Germania, Austria și Elveia au propus anul rul se orientează dificil pentru a găsi cartea trecut pentru premiere nu mai puin de 200

Nicolae CORBEANU, publicist, Köln, e-mail: [email protected]. 48 UE, subiect de roman satiric

de titluri, mai multe ca oricând până acum. David de Vriend va avea o înmormântare Dintre acestea, juriul a selecionat 20, deci- care, pe tăcute și cu discreie, va fi înmor- zându-se, în cele din urmă, pentru cartea lui mântarea unei întregi epoci: epoca rușinii. Robert Menasse, Die Hauptstadt (Capitala). Iar comisarul Brunfaut se confruntă și el cu Dar, dacă ar fi să credem cele spuse de pre- o sarcină dificilă. Din raiuni politice, trebu- miat în cuvântul lui de mulumire, oricare ie să renune să mai cerceteze un caz de asa- dintre autorii nominalizai ar fi meritat pre- sinat. Dar să pună dosarul la arhivă ar fi miul. Cartea scriitorului austriac Robert prea mult spus, pentru că actele sunt de Menasse, în vârstă de 63 de ani, este un negăsit. roman satiric cu elemente de roman poliist. Ceea ce mai rămâne este panorama vieii Aciunea romanului se petrece la Bruxelles, cotidiene a capitalei Bruxelles, cunoscută în în mare măsură în birourile Comisiei euro- profunzime și zugrăvită cu umor, un adevă- pene, și autorul se confruntă cu birocraia rat foc de artificii al unor idei profunde. UE. Cu numeroase personaje și episoade, Elementele de roman poliist ale naraiunii romanul înfăișează un tablou caricatural al sunt discutabile. Dar, în orice caz, romanul elitelor europene. Autorul întinde un arc poate fi citit ca o tragicomedie amuzantă, larg peste timp, prezentând inevitabilul și așa cum poate fi ea imaginată de un sceptic ironia destinului, birocraia meschină și cunoscător al UE. Numai că în realitate marile sentimente. Ce face de fapt birocraia de la Bruxelles? Lucruri mai mult sau mai lucrurile sunt ceva mai complicate. Departe puin inutile. Aciunea se centrează pe biza- de a fi un adversar al ideii de unire a ra iniiativă a unor funcionari de a polei Europei, Robert Menasse este un înfocat imaginea cam șifonată a UE printr-un așa- partizan al inteniilor iniiale ale Uniunii numit „Big Jubilee Project”. Fenia Europene, acelea de a deveni un stat Xenopoulou, funcionară la Direcia supranaional. „Este un roman scris cu Generală pentru Cultură a Comisiei elegană, captivant, verosimil, cu numeroa- Europene se confruntă cu o sarcină dificilă: se poante și idei remarcabile” – este de Cum să procedeze pentru a atinge acest părere cronicarul săptămânalului Die Zeit. obiectiv? După o matură chibzuină, ea îi De fapt, „Capitala” nu este prima carte a lui trasează referentului Martin Susman sarci- Menasse pe tema Uniunii Europene. na de a elabora un proiect. Iar acesta are o Romanul a fost precedat de un lung sejur de idee. În cadrul acestui proiect, care începe să prinde formă , supravieuitori de la documentare la Bruxelles și de două cări Auschwitz ar urma să fie invitai ca martori documentare: Der Europäische Landbote care să scoată în evidenă sublimele intenii (Poștașul european) intitulat astfel ca o alu- iniiale ale UE. Martorii invitai sunt zie la opera lui Georg Büchner Der Hessische solicitai să aducă mărturii despre Landbote și eseul Kritik der europäischen suferinele îndurate , iar amintirile lor prind Vernunft (Critica raiunii europene) prezen- forma unei fantome a istoriei Europei, care tat de Menasse la 21 martie 2017 în ne conduce în hăurile istoriei celor șase ări Parlamentul European cu prilejul ale UE de unde provin martorii. E vorba de aniversării a 60 de ani a Tratatului de la amintiri cum ar fi eforturile de a supravieui Roma, actul de naștere al Uniunii Europene, în lagărul de exterminare nazist ale polone- eseu distins în 2013 cu premiul Heinrich- zului Mateusz Oswiecki sau detenia și fuga de la Auschwitz ale lui David de Vriend. Mann al Academiei de Arte din Berlin. care își așteaptă sfârșitul într-un cămin de Romanul „Capitala” este o necruătoare bătrâni situat vizavi de cimitirul din critică la adresa UE, făcută de un înflăcărat Bruxelles. Pe când era copil, David sărise partizan al ideii de unire a Europei. Pe când dintr-un tren cu deportai, care-i ducea pe traducerea romanului în limba română, una părinii lui la moarte. Supravieuitorul din limbile oficiale ale UE? 49 50 Jurnale

Ana-Maria BĂNICĂ Diarism și ficiune

Abstract Articolul prezintă studiul lui Eugen Simion, Ficiunea jurnalul intim (trei volume), în care autorul își propune să evidenieze existena unei poetici a jurnalului intim și să analizeze evoluia diarismului românesc, deși criticii interbelici: G. Călinescu sau E. Lovinescu se îndoiesc de latura estetică a intimismului românesc. Exegetul subliniază fragilitatea argumentelor lansate de unii teoreticieni ai diarismului, apelând la exemple elocvente din jurnale intime reprezentative în evoluia genului. În plus, Eugen Simion se distanează de ideile lansate de structuraliști referi- toare la moartea autorului și la valorificarea esăturii textuale în detrimentul tragicului existenial, criticul refuzând să renune la încărcătura autentică, estetică a textului confesiv. Cuvinte-cheie: fragmentarism, calendaritate, post-gidianism, sinceritate, existenialism.

The study presents Eugen Simion̕s work: Diary Fiction (three volumes), where the author tries to highlight the existence of a poetic of diary and to analyze the rise of Romanian diarism, although some important inter-war critics like G. Călinescu or E. Lovinescu have reservations about the esthetics of Romanian intimism. The exegete shows the fragility of the arguments given by some dairy theoreticians, offering expressive examples from representative diaries in the gender evolution. Also, Eugen Simion distances himself from the ideas used by structuralists which announced the author’s death and focus more on the textual mechanism than to human tragedy, the Romanian critic refusing to give up to the authentic or esthetic charge of the intimate text. Keywords: fragmentary, calendar, post-gidianism, sincerity, existentialism.

Cea de-a treia ediie a studiului lui gă trei capitole noi, analizând jurnalul Sofiei Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim (trei Andreevna Tolstoi, Jurnalul de deuil al lui volume), publicată la editura Tracus Arte, Rolland Barthes și jurnalele franceze ale lui București, 2018, reafirmă importana genu- Eugéne Ionesco. Cel de al treilea volum, lui diaristic, semnalând principiile care stau Diarismul românesc, propune o reordonare a la baza constituirii intimismului european materialului referitor la intimismul româ- și românesc (deși legitimitatea estetică a nesc, fiind transferate din volumul Genurile diarismului românesc era contestată de biograficului (II) studiul despre Jurnalul intim exegei interbelici renumii ca G. Călinescu al lui Marin Preda și comentariile despre sau E. Lovinescu). În volumul al doilea, Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade. Intimismul european, autorul studiului adau- Interesul lui Eugen Simion pentru tema-

Ana-Maria BĂNICĂ, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, e-mail: [email protected]. 51 Ana-Maria Bănică

tica biografismului se manifestă din timpul după anii ’90) impresionează prin tragismul experienei pariziene, când ine un jurnal, existenial, prin drama subiectului strivit de Timpul trăirii, timpul mărturisirii, în care apar fatalitatea istorică, autenticitatea acestor reflecii despre funciile și principiile diaris- trăiri eclipsând experienele senzuale, exa- mului. Proiectul va fi dezvoltat în volumele cerbate de suprasolicitările teoretizate de Genurile biograficului, Întoarcerea autorului, Freud, ale scriitoarelor Anaïs Nin sau ale lui Convorbiri cu Petru Dumitriu, În ariegarda Simone de Beauvoire. avangardei. Exegeze și comentarii asupra Spirit lucid și mai ales observator rafinat „demonului teoretic” din interpretările al suferinei umane, Eugen Simion nu se structuraliștilor readuc în atenie problema- lasă amăgit de moda vremii, neaderând la tica jurnalului intim, autorul fiind de părere principiile lansate de structuralism, care că, prin raportare la autenticitatea trăirilor anuna moartea autorului și dispariia umane, singurele capabile să valideze sau genurilor biograficului în defavoarea studii- să infirme valoarea estetică a unei creaii lor, în plin avânt, despre mecanismul tex- literare, „moda” conceptelor teoretice este, tual. Pornind de la ideile teoreticienilor și totuși, fragilă. În studiul realizat, Eugen mai ales de la textele jurnalelor intime, auto- Simion urmărește două obiective: primul rul identifică principii specifice structurii vizează legitimitatea estetică a textului dia- sau modului de funcionare a textului dia- ristic, respectiv răspunsul la întrebarea din ristic, deși, aparent, scriitura intimă refuză titlul primului volum Există o poetică a jurna- orice convenie literară. Sunt prezentate lului?; cel de al doilea obiectiv presupune analitic noiunile de fragmentarism, calen- analiza diarismului românesc. Distanându- daritate, autenticitate, confidenialitate, sin- se de criticii interbelici G. Călinescu, pentru ceritate, tipul materialului diaristic valorifi- care jurnalul intim este o „prostie”, sau de cat, ecuaia autor-narator-persoanj, reînnoi- E. Lovinescu, care se îndoiește de valoarea te concludent, prin exemplificări din jurnale estetică a intimismului românesc, Eugen intime reprezentative pentru evoluia genu- Simion reface, în consens cu evoluia textu- lui. Definitorie pentru funcionarea textului lui diaristic european, „traseul” parcurs de diaristic este, în opinia lui Maurice Blanchot jurnalul intim autohton până la transforma- (Le livre à venire) legea calendarităii. Dar rea lui din Cenușereasă a literaturii în practica scripturală contrazice legile imua- Album (termenul îi aparine lui Barthes), în bile, „legea Blanchot” transformându-se în operă autentică. Jurnalele intime ale povară pentru scriitorii de jurnale, care din diariștilor români postbelici (publicate varii motive - plictiseală, lene, lipsă de 52 Diarism și ficiune

subiecte interesante sau, dimpotrivă, o eliberai. În felul acesta, raportul de simul- existenă tumultoasă, activă - nu reușesc să taneitate dintre timpul trăirii și al confesiu- respecte calendarul scriptural. Alături de nii este anulat, textul diaristic salvându-se legea calendarităii se află cea a prin autenticitatea experienelor, prin zbu- simultaneităii, care presupune existena ciumul interior al subiectului prins în mre- unui raport de complinire între timpul trăi- jele unui sistem opresiv. rii și cel al confesiunii. Situaia ideală a Un alt element fundamental în cazul simultanietăii vizează notarea evenimente- scriiturii diaristice este clauza sincerităii, lor trăite în timpul desfășurării, principiu noiune psiho-morală lipsită de valoare imposibil de împlinit, mai ales că diaristul estetică, dar care influenează gradul de cre- este o fiină umană cu propriile capricii dibilitate al textului. Pornind de la noiunea existeniale. Cea mai întâlnită modalitate de de sinceritate, Eugen Simion semnalează exprimare a raportului simultaneităii tem- modificarea sensului conceptului amintit, în porale în confesiunea de tip jurnal este funcie de spiritul vremii. În secolul al XIX- aceea în care scriitorul notează, seara sau lea, principiul sincerităii este influenat de dimineaa, evenimentele trăite în timpul dictonul lui Baudelaire mon coeur mis a nu, zilei, distana dintre timpul trăirii și cel al viaa spirituală, senzualitatea sunt interpre- mărturisirii fiind minimală. Timpul pre- tate în termeni metafizici, individul fiind zent, redat în jurnalul intim, poate fi invadat obedient faă de conveniile morale ale vea- de amintirile eului declanșate de memoria cului său. Secolul al XX-lea debutează sub afectivă, memorialistul referindu-se și la auspiciile psihanalizei din teoriile lui Freud, experienele din trecut. În termeni prou- subiectul devenind interesat de explorarea stieni, eul actual este înlocuit, în actul scrip- propriei sexualităi, de aducerea la tural, de un eu dispărut, care revine la suprafaă a micului infern lăuntric, dorind suprafaa conștiinei, cerându-și momentul să transforme inavuabilul în avuabil. de glorie în textul diaristic. Concluzionând, Scriitorul care deschide cutia Pandorei, vor- autorul studiului Ficiunea jurnalului intim bind în jurnalul intim de preferinele sexua- subliniază elasticitatea, flexibilitatea le, este André Gide. Linia inaugurată de calendarităii și a simultaneităii temporale: autorul Falsificatorilor de banii, bazată pe dic- „... ca și calendaritatea, simultaneitatea este tonul oser étre soi, este continuată de Simone o noiune foarte elastică, un raport de rapor- de Beauvoir, Anaïs Nin, Leiris2. A fi sincer turi temporale, iar scriitura simultană devi- înseamnă în termenii autorului romanului ne, invariabil, o bibliotecă borghesiană în Pivniele Vaticanului a avea curajul să-i care intră nu numai o infinitate de texte, dar asumi în faa moralei comune slăbiciunile și o infinitate de fantasme îndepărtate sau blamate de legile nescrise ale Cetăii: „A apropiate, fabricate și păstrate de memoria face, accesibil micul infern din interior, a omului care scrie”.1 aduce în carnetele intime complexele pe Un statut aparte îl au jurnalele scrise în care omul le ascunde de regulă faă de alii, timpul unor regimuri opresive, cum se în fine, a stabili ca normă de lucru: oser être întâmplă în ările din Europa de Est, când soi. A îndrăzni să fii tu însui echivalează cu individul consemnează în secret trăirile a îndrăzni să mărturisești totul despre marcate de fatalitatea istorică, ferindu-se de sine”.3 ochii indiscrei ai securităii. Alice Voinescu, În viziunea lui Eugen Simion, teoriile lui N. Steinhardt, Ion D. Sârbu relatează Freud prezintă atât aspecte pozitive, cât și experiena carcerală trăită după ce sunt negative; pe de o parte, psihanaliza ajută

1 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol. I: Există o poetică a jurnalului intim?, București, Editura Tracus Arte, 2018, p. 121 2 Ibidem, pp. 153, 160-162 3 Ibidem, pp. 170-171 53 Ana-Maria Bănică

individual să-și asume propria identitate, sul cunoașterii subiectul (individul) tinde încercând să stabilească o sincronie între să-și asume obiectul, să-l îneleagă și, cum imaginea privată și cea publică. Jurnalul am zis, să-l trăiască. A te situa în lume, cum intim se transformă într-un divan psihanali- cer existenialiștii, înseamnă în chip fatal și tic unde scriitorul se confesează cu sperana un proces de asumare a lumii din afară”.5 de a-și ameliora angoasele, plictiseala, Indiferent de natura evenimentelor vacuitatea existenială. Lectorul descoperă oglindite în jurnalul intim, un lucru este cruzimea sincerităii unui subiect măcinat de cert: chiar dacă diaristul insistă asupra date- fantasme lăuntrice sau de fatalitatea istori- lor exterioare (seratele la care participă, că. Pe de altă parte, teoriile psihanalitice mondenităile întâlnite, cum este cazul determină apariia unor clișee întâlnite la frailor Goncourt), textul diaristic reflectă mai muli diaristologi, printre care cel mai amprenta scriitorului. Fraii Goncourt (Jules frecvent este motivul tatălui-castrator, întâl- și Edmond) scriu un jurnal între anii 1851- nit la Sartre, Simone de Beauvoir, Leiris și 1870, consemnând detalii despre mondeni- chiar și la Eugéne Ionesco. Se produce astfel tatea pariziană. Scrierea lor a fost receptată o inversare a raportului de fore: psihanalis- ca „roman de moravuri”. După moartea lui tul nu mai este cel care identifică în jur- Jules (1870), Edmond continuă jurnalul nalele intime complexele inerente omului- până la sfârșitul vieii, dar spre deosebire de modern, teoretizate de Freud, ci diaristul își fratele dispărut, acesta oferă mai multă ajustează biografia ca să corespundă noilor importană lui le dedans, meditând la micile tendine manifestate în psihanaliză.4 drame existeniale: angoasa, boala, Un factor asupra căruia teoreticienii dezamăgirile.6 Factorul subiectiv, dictat de insistă este acela referitor la natura materia- legile lui le dedans, este întâlnit și în jurnalele lului valorificat (de către diariști), respectiv de călătorie, deși, uneori, acest tip de scrii- la evenimentele care primează: cele asociate tură este asociat cu un spirit obiectiv. lui le dehors sau cele ale lui dedans. Pornind Reprezentativ pentru jurnalul de călătorie de la informaiile găsite în textele editate, este Voyage au Congo al lui André Gide, unde cercetătorii, printre care se evideniază cititorul întâlnește o viziune melancolică și Gusdorf, împart jurnalul intim în două cate- visătoare proiectată asupra locurilor desco- gorii: jurnale exterioare și jurnale interioare. perite, motivul călătoriei invocat (nevoia de Eugen Simion este sceptic în prvina respec- a curvăsări în libertate) de un alt autor, tivei clasificări, o consideră superfluă pan- Julien Green, fiind anulat de superioritatea tru că, înainte de toate, fiina umană se înfi- artistică a jurnalului gidian. ripă din suma evenimentelor desfășurate Aparent, în textul diaristic există un atât în viaa publică, cât și în planul deveni- raport de identitate între autor, narator și rii spirituale. În procesul de autocunoaștere, personaj, dar, în realitate, discursul diaristic individul trăiește o experienă dublă: pe de este construit pe mai multe voci. Eugen o parte, acesta cunoaște lumea prin valorifi- Simion le prezintă în două ipostaze specifi- carea propriilor înclinaii afective, iar, pe de ce pseudo-ecuaiei autor-narator-personaj. altă parte, pornind de la datele mundanului În primul caz, diaristul nu-și pune proble- individul poate disocia eul social de cel pro- ma alterităii, textul lui incluzând doar ele- fund, insistând asupra fantasmelor lăuntri- mente specifice jurnalului intim: fragmenta- ce: „Pentru că omul este, el însuși, un ames- rism, calendaritate, sinceritate. Lectorul are tec de le dedans și de le dehors, mai mult, rolul să descopere eul ascuns, să disocieze existena lui este un raport de raporturi cu eul emblematic, exponenial, în care autorul lumea exterioară, în fine pentru că în proce- crede, sau pe care vrea să-l impună cititoru-

4 Ibidem, pp. 162-163 5 Ibidem, pp. 186-187 6 Ibidem, pp. 195-202 54 Diarism și ficiune

lui, de cel ascuns, construit din imagini, fan- disconfortului psihic. A doua zi, la fel ca tasme lăuntrice dispersate.7 A doua iposta- Sisif, diaristul reia procesul anevois de nota- ză, identificată de autorul studiului re a experienelor trăite, având sentimentul Ficiunea jurnalului intim, vizează textele inutilităii actului scriptural. Însemnările diaristice în care scriitorii conștiientizează zilnice se transformă, treptat, într-un text pluralitatea vocilor. Dictonul lui Rimbaud oglindă în care cititorul descoperă imaginea Eu este un Altul devine subiect predilect la diaristului, recompusă din banalităile con- diariștii Musil, Leonid Andreev, semnate de autor: “Narcis din jurnalul Gombrowicz. Robert Musil intuiește polifo- intim nu se sinucide din dragoste de sine,... nia vocilor diaristice, inventându-și o sosie, el se aruncă (și se salvează) în textul în care- pe Monsieur le Vivisecteur, care analizează, și notează comentariile privitoare la imagi- interpretează aciunile personajului emble- nea sa. Oglinda este, dar, un mit al reflectă- matic.8 Polonezul Witold Gombrowicz rii și totodată un simbol al salvării individu- receptează jurnalul ca pe un instrument al lui. Și lucrurile nu se opresc aici: apare un al propriei deveniri, eficiena textului diaristic treilea personaj: cel care privește (citește) fiind asigurată de existena eului critic, des- figura din oglinda scriiturii, adică emnat să tempereze excesele personajului lectorul”.10 emblematic, demascând slăbiciunile acestu- Cel de-al doilea obiectiv al Ficiunii jur- ia: „Gombrowicz folosește, s-a văzut, doi nalui intim vizează evoluia intimismului naratori sau două voci, dintre care una se românesc prin raportare la evoluia genului exprimă la persoana a III-a. Are, apoi, două în plan european, spiritul veacului personaje despre care se vorbește: unul se influenând devenirea spirituală a individu- confesează și celălalt îl judecă fără menaja- lui. Jurnalul intim se impune ca formă lite- mente. În felul acesta Gombrowicz duce la rară publică la mijlocul secolului al XIX-lea odată cu apariia unei filosofii, care susine suprafaă personajul ascuns, îl demască, îi libertatea și unicitatea subiectului. Béatrice dezvăluie toate trucurile cu o sinceritate Didier găsește reminiscene ale textului dia- deconcertantă ”.9 ristic, începând cu secolul al XV-lea, în cro- Eugen Simion propune și o interpretare nicile obiective ale nobililor sau burghezi- mitică a poeticii jurnalului intim, exegetul lor, care înregistrează detalii despre avere, indicându-le pe acele personaje mitologice sănătate, ocupaii zilnice. Jurnalul lui ale căror trăsături corespund principiilor Samuel Pepys, funcionar la Amiralitatea textului diaristic. Fragmentarismul, instabi- Britanică, este reprezentativ în acest sens. litatea jurnalului intim favorizează asocie- Eugen Simion stabilește că primele însem- rea cu Proteu și Circe, figuri emblematice nări despre astfel de aspecte cotidiene apar pentru metamorfozele diarismului. La fel ca la cronicarii munteni și moldoveni, în Narcis, diaristul se privește pe sine, dar Jurnalul de călătorie al lui Spătarul Milescu imaginea proiectată în paginile textului este sau Însemnarea călătoriei mele a lui Dinicu incompletă, compusă din instantanee lăun- Golescu. Aceste reminiscene anticipează trice pe care lectorul trebuie să le descifreze. evoluia jurnalului intim românesc, care se Jurnalul intim nu favorizează dispariia impune ca scriere publică odată cu bolilor diaristului (angoasa, plictiseala, generaia lui Mircea Eliade, cel mai impor- vacuitatea fiinială), ci oferă o amânare a tant susinător al poeticii diarismului.11

7 Ibidem, pp. 228-231 8 Ibidem, pp. 224-225 9 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, Vol II: Intimismul european, București, Ed. Tracus Arte, 2018, p. 410 10 Eugen Simion, op. cit, p. 259 11 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol. III, Diarismul românesc, București, Ed. Tracus Arte, 2018, pp. 17-19 55 Ana-Maria Bănică

În opinia lui Eugen Simion, patru sunt decis și cel mai consecvent în această momentele eseniale în evoluia genului privină. Am putea-o numi, cred, legea daristic: primul este reprezentat de Stendhal. Cine se confesează trebuie să fie logotheii: Maine de Biran, Stendhal, sincer și trebuie să noteze spontan ceea ce Benjamin Constant, al doilea de Amiel, al simte, vede și gândește... Mai bine o treilea de Gide, iar cel de al patrulea imperfeciune în frază, decât o corectură moment presupune o asociere de nume care care falsifică și sterilizează scriitura confesi- poate fi bizară pentru lector: Green – vă”.14 Jurnalul lui Amiel (aproximativ 17. Simone de Beauvoir - N. Steinhardt, Ion D. 000 de pagini, acoperind perioada 1838- Sârbu. Primul moment asociat celor trei 1881) reprezintă opera capitală a profesoru- logothei favorizează crearea „diarismului lui de filosofie de la Geneva, care, deși se ca expresie a conștiinei personalităii și ca îndoiește de utilitatea textului diaristic, con- istorie secretă a vieii inetrioare”.12 Diariștii tinuă să noteze banalităile trăite, jurnalul sunt interesai de trăirile interioare ale indi- devenind o cronică a vieii exterioare, dar și vidului, dar nu se îndepărtează de normele a dramelor lăuntrice ale subiectului.15 impuse de morala comună a secolului al Gide schimbă modalitatea de raportare XIX-lea, senzualismul fiind receptat în ter- la infernul lăuntric prin eliminarea normele meni metafizici. Maine de Biran notează impuse de morala comună și transpunerea detalii despre experiena interioară între nestingherită, în spaiul public, a dramelor anii 1792-1824, nefiind interesat de estetica aparent inavuabile ale fiinei umane. În cul- jurnalului intim, dar însemnările lui reflectă tura română, scriitorul care renună la aspecte reprezentative pentru constituirea pudoarea specifică spiritului românesc în poeticii diarismului, printre care: plictisul actul scriptural, notând mai ales expe - (una din bolile diariștilor), refuzul lumii rienele senzuale trăite în India, este Mircea exterioare și valorificare propriilor trăiri, Eliade. Atitudinea necenzuarată a autorului promovând dictonul Penser à soi, care îl romanului Maitreyi apare doar în perioada anticipează pe cel al lui Gide: Oser être soi.13 interbelică, după anul 1945, odată cu exilul, Stendhal meditează la estetica jurnalului scriitorul renună la tematica erosului, tex- intim, identificând o serie de principii teo- tul diaristic prezentând drama omului retice, care devin norme fondatoare ale urmărit de fatalitatea istorică, tema desco- diarismului. Pentru autorul romanului Roșu peririi omului ne-european și a manifestării și Negru, jurnalul este „un reglator moral” și sacrului în societăile profane. Totodată, în „pedagog al caracterului”, în care individ- Fragmentele de jurnal din perioada exilului ual notează, ca într-un proces verbal, gân- sunt schiate portrete reușite ale contempo- durile, sentimentele, nelăsându-se acaparat ranilor (Maruca Cantacuzino, Jung, Borges, de stilistica textuală. Astfel spus, Stendhal Benjamin Fondane etc.).16 este un teoretician à outrance al anticalofilis- În prefaa de la Șantier, intitulată mului, preferând spontanietatea, sincerita- Prezentarea unui roman indirect, Mircea tea trăirii, în detrimentul unor rânduri stili- Eliade pledează pentru estetica jurnalului zate, lipsite de fior estetic: „Jurnalul intim intim, propunând o redefinire a creaiei lite- trebuie să respecte principiul spontanietăii rare bazată pe trăire, experienă, autenticita- și, prin aceasta, principiul autenticităii. Un te. Orice jurnal în care sunt consemnate principiu care a devenit o regulă a genului drame din sfera existenialului, a trăitului, diaristic. Stendhal a fost cel dintâi, cel mai atingând un anumit grad de profunzime,

12 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol. I: Există o poetică a jurnalului?..., p. 318 13 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, , Vol II: Intimismul european pp. 19-28 14 Ibidem, p. 34 15 Ibidem, pp. 89-92 16 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol. III, Diarismul românesc, pp. 307-313 56 Diarism și ficiune

dobândește inevitabil caracter romanesc. existenialismului, faptului trăit, diaristul Acesta este și destinul romanului indirect urmărind să se cunoască pe sine sau să Șantier, publicat în anul 1935 și în care sunt mediteaze la fatalitatea istoriei, care limitea- reflectate experienele trăite de scriitor în ză libertatea de aciune a individului. etapa indică între ianuarie 1929 – noiembrie Deosebirea dintre existenialismul diaris- 1931. Paginile jurnalului sunt dominate de mului occidental din perioada postbelică și problematica erosului, de experienele sen- cel din ările aflate sub dictatură comunistă zuale trăite de tinerii din pensiunea doam- poate fi descoperită prin raportarea la texte nei T, printre care se evideniază și narato- diaristice specifice ambelor mentalităi. rul, el însuși parte integrată în atmosfera Eugen Simion prezintă în volumele dedica- venerică a locului: „Ruth este o tânără lasci- te Intimismului european și Diarismului româ- vă și disponibilă. Eroul nostru o cunoaște nesc jurnale intime scrise sau publicate în biblic și este, apoi, dezgustat.. Toată lumea, perioada postbelică, dar ne vom opri asupra de altfel, iubește în Șantier și simte, apoi, a două texte: Jurnalul de război al lui Simone golul fiinei... Adolescenta Hellem fuge de de Beauvoir și Jurnalul fericirii al lui N. acasă, Iris este înnebunită de dragoste și Steinhardt. naratorul o încurajează să păcătuiască...”.17 „La Grande Sartreuse” continuă linia Modalitatea de receptare a jurnalul din inaugurată de Gide, ducând până la ultimi- etapa post-gidiană se schimbă în rândul le consecine cruzimea sincerităii. Dacă auto- exegeilor și a opiniei publice, datorită rul romanului Falsificatorii de bani face aluzii apariiei unor schimbări în plan teoretic, sau la orientarea lui sexuală, evitând aspectele în plan socio-politic. În Occident, structura- intime ale relaiilor amoroase, Simone de lismul, mișcare teoretică ce domină viaa Beauvoir, sub influena psihanalizei, culturală din anii ‘60 până la începutul ani- renună la orice limită dictată de legile lor ‘80, anună moartea autorului, ignorând moralei comune, oferind detalii despre genurile biograficului. Chiar dacă teoreti- experienele sexuale variate (relaia cu Bost, cienii sunt interesai de analiza jurnalului cu Sartre, cu nimfele Kos, Sorokine, intim, aceștia valorifică doar mecanismul de Védrine, fascinate de preeminena profe- funcionare a structurii textuale, ignorând soarei de filosofie). Dacă pentru morala drama omului, experienele care îi influen - comună, tipul relaiei dintre Simone de ează devenirea. Și în această perioadă sunt Beauvoir și Sartre este scandalos, pentru cei publicate jurnale, dar nu se bucură de doi legătura lor, care durează aproape 50 de atenia criticii literare, rămânând în umbră ani, este una firească, amândoi pledând până la începutul amilor ‘80, când genurile pentru impunerea unei noi morale, în care biograficului își revendică statutul pierdut. libertatea fiinială este interpretată în terme- Dacă în Occident „demonul teoriei” dimi- nii unei permisivităi absolute, respectarea nuează legitimitatea estetică a diarismului, conveniilor tradiionale anulând posibilita- în ările din Europa de Est, odată cu instala- tea autocunoașterii.19 rea unui regim totalitar bolșevic, care limi- O altă formă de existenialism, de tează libertate de exprimare a individului, experienă trăită apare în Jurnalul fericirii al jurnalul intim devine o scriitură clandesti- lui N. Steinhardt, unde cititorul descoperă o nă, păstrată în secret de către diarist, sau în nouă modalitate de raportare la viaă, arhivele securităii, în cazul în care manus- influenată de hotărârile absurde ale unui crisul nu este distrus.18 regim opresiv. Condiiile istorice diferen - Jurnalele intime din Occident și cele din iază jurnalul lui Simone de Beauvoire de ările Europei de Est dau o atenie specială cel al lui Steinhardt inclusiv la nivelul prin-

17 Ibidem, p. 305 18 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol. I: Există o poetică a jurnalului? ..., pp. 324-328 19 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol II: Intimismul european... pp. 343-347 57 Ana-Maria Bănică

securitate. Netemându-se de eventuale repercusiuni, Steinhardt rescrie textul, dar spre surprinderea lui, la intervenia Uniunii Scriitorilor, îi este restituită prima variantă a confesiunii.20 Jurnalul fericirii propune o nouă morală, un alt mod de receptare a existenei, diaris- tul îndemnând către tolerană, modestie și credină, respingând resentimentele, ura, care limitează posibilitatea înelegerii celui- lalt, și, implicit, posibilitatea acceptării pro- priului destin, aparent, îngenunchiat de regimul totalitar: „Cartea este, cu adevărat, jurnalul unui spirit frumos și autentic ..., cu o bună deschidere intelectuală și morală pe care nu poi, dacă nu ești rinocerizat de politică, să n-o aprobi: morala omului reli- gios care trece prin suferină și vrea să iasă din ea fără resentimente. N. Steinhardt a reușit. (...) Un spirit care-și asumă o lege, o morală, o credină și care apare, în lumea noastră necredincioasă și intolerantă, să ne atragă atenia că omul este o fiină care sufe- ră și că ea poate fi salvată prin credină. Credina înseamnă în cazul lui o morală, un mod de a fi, o lege a moderaiei și o religie a iubirii...”.21 Ficiunea jurnalului intim oferă o imagi- nea exhaustivă asupra tematicii diarismu- lui. Prin conceptele analizate și prin textele diaristice selectate, Eugen Simion legitimea- ză poetica jurnalului intim. Deși diarismul respinge conveniile literare, timpul mărturi- sirii își creează propriile norme de funcionare, a căror reprezentare diferă de la un autor la altul. Calendaritatea, confidenialitatea, simultaneitatea tempora- cipiilor diaristice. Dacă prietena lui Sartre lă, ecuaia autor-narator-personaj, raportul respectă legea calendarităii, notând zilnic, dintre le dedans și le dehors sunt concepte în Jurnalul de război, mai ales, experienele relative, valorificate diferit în scriitura inti- senzuale, distana dintre timpul trăirii și cel mă. Ceea ce rămâne constant în textele dia- al mărturisirii fiind minimală, în cazul lui ristice, este autenticitatea trăirii, modalita- Steinhardt respectarea „legii Blanchot” tea originală de percepere a existenei, dar devine imposibilă din cauza regimului car- rolul de a oferi acest statut jurnalului îi revi- ceral. Eliberat, diaristul român începe să ne lectorului, care trebuie să fie capabil să scrie Jurnalul fericirii, în care relatează empatizeze cu fiinele de hârtie, descoperite experiena carcerală, dar îi este confiscat de în timpul lecturii.

20 Eugen Simion, Ficiunea jurnalului intim, vol III: Diarismul românesc..., pp. 498-500 21 Ibidem, pp. 506-507 58 Comentarii

Dana LIZAC Eminescu: o lectură închipuită la imnul homeric Către Hermes (II) Abstract Cântând prima teogonie și invocând protecia zeiei amintirii, Mnemosyne, (mama Muzelor) Hermes se integrează în ordinea Tradiiei poetice, iar Apollo îl consacră în cele două funciuni her- metice, de mesager al zeilor/Poet și conducător de suflete. Cei doi zei își împart teritoriile poetice: Apollo va exista pe tărâmul Fiinei, ca arhetip al Poetului, în timp ce Hermes va trăi pe tărâmul Devenirii, prezidând asupra actului creator. Imnul homeric Către Hermes stabilește un tip (un pattern) de evoluie pentru poetul hermetic, desfășurat de-a lungul a patru etape sau vârste. Poemul ilustrează, în egală masură, natura dublă, paradoxală, a zeului și modul cum se transpune aceasta în perspectiva “hermetică”, totalizatoare asupra existenei. Cuvinte-cheie: Eminescu; imnul homeric Către Hermes; funciunile, teritoriul de aciune, tiparul de evoluie si punctul de vedere al poetului hermetic.

By singing the first theogony under the protection of Mnemosyne, goddess of Memory and mother of the Muses, Hermes integrates himself into the higher order of the poetic Tradition. Hence, Apollo consecrates him in the two Hermetic functions: as a messenger of the Gods/Poet and as a Guide of souls. The two gods further delimit their respective poetic territories: Apollo will be pre- sent in the realm of Being, as the archetype of the Poet, while Hermes will be active in the realm of Becoming, presiding over the Act of creation. The Homeric hymn To Hermes reveals a pattern of evolution for the Hermetic poet, which con- sists of four stages or ages in life. The poem also points to the double, paradoxical, nature of the god and the way it manifests itself as the “Hermetic”, holistic perspective on existence. Keywords: Mihai Eminescu; The Homeric hymn To Hermes; The functions, territory, pattern of evolution, and point of view of the Hermetic poet.

Hermes cântă Teogonia ... strunind melodioasa liră Ce-l însoea cu zvonu-i dulce, și-a Cei mai muli comentatori consideră că urmează o lacună în text, după care îl înălat deodată glasul vedem (și îl auzim) din nou pe Hermes, Și-a ridicat în slăvi pe zeii nemuritori, acordându-și lira. De la primele sunete pământul negru, Apollo este profund mișcat și se liniștește, A spus cum s-au ivit aceștia, ce soartă iar Hermes începe să cânte: au avut cu toii,

Dana LIZAC, [email protected] 59 Dana Lizac

Iar dintre zei a preamărit-o întâi și-ntâi și cu dobândirea onorurilor divine. pe Mnemosyne, „Hermes se inserează în ordinea cosmică și Pe mama Muzelor, menită a-l ocroti pe divină ca membru deplin cu statut egal, fiul Maiei. ceea ce sugerează că deja poziia și onoruri- De fiecare după ranguri spunea cum a le sale sunt consolidate”.2 Dar tot el obser- venit pe lume vase mai înainte3 că Hermes ca poet își înce- Așa slăvea nemuritorii feciorul nobil al pe Teogonia cu invocarea Muzelor și a lui Zeus mamei lor, Mnemosyne, deși ca zeu nu ar fi Și le-nșira frumos pe toate cu lira prinsă avut nevoie de validarea divină a relatării într-o mână. sale, așa cum are nevoie un bard muritor. Părerea noastră este că Hermes nu este Suntem acum martori la o transformare încă zeu (și Poet): va deveni numai prin con- masivă. Hermes își cântă din nou originea, sacrarea pe care i-o acordă mai târziu dar nu numai părinii, ca în primul său cân- Apollo și prin recunoașterea de către Zeus.4 tec. Cântă nici mai mult nici mai puin decât Deocamdată, slăvind ordinea divină, arată Creaia divină și ordinea ei: cântă prima că o respectă și se integrează în ea. Era într- Teogonie.1 Prin aceasta, devine începătorul un fel integrat în ordinea poetică (fără să Poeziei, al adevăratei Poezii. Povestește îneleagă, în etapa tinereii) prin naștere, cum s-a născut fiecare zeu și cum i s-a acor- prin „menire” și prin faptul că mama sa dat fiecăruia sfera de influenă, în ordinea Maia descindea din Mnemosyne, zeia vârstei. Vergados sugerează că Hermes Amintirii și garanta Tradiiei poetice. fiind ultimul născut dintre olimpi eni, Invocarea ei mai întâi de toate înseamnă Teogonia trebuie să se termine cu nașterea lui recunoașterea înaintașilor și renunarea la

1 Teogonia lui aduce aminte de Teogonia lui Hesiod. 2 Op. cit., pag. 6 3 Op. cit., pag. 5 4 In cartea sa Titanul și geniul în poezia lui Mihai Eminescu, Editura pentru Literatură, București, 1964, Matei Călinescu analizează această trecere de la perioada tinereii (dominată de figura titanului, ca sim- bol al răzvrătirii) la cea a maturităii, când figura centrală devine geniul, pe care îl vede ca simbol al cunoaşterii contemplative. În Luceafărul, spune autorul, geniul titanesc se înalţă pe firmamentul inteligenţei (spaţiul ceresc în care Luceafărul străluceşte singuratic, lumea gândirii, a esenţelor intelec- tuale) și intră în circuitul necesităţii cosmice, eliberându-se prin înţelegere, prin cunoaşterea contemplativă. Din punctul nostru de vedere, ipostaza de maturitate a poetului întrunește cele două laturi ale personalităii hermetice. Geniul nu este doar un gânditor, ci și un creator. Luceafărul urcă, dar și coboară. Spatiul sideral în care strălucește rece este sau post-operă (unde se găsește în eternitate „nemu- ritor și rece”), sau pre-operă (spaiul inteniei poetice, al ideii, al structurii, ca primă etapă a procesului creator - unde începe să easă, cu reci scântei, o mreajă de văpaie, în coborâre spre sferele expresiei poe- tice). Titanismul din Luceafărul, pe de altă parte, ne apare ca fiind legat de receptare, de dorina satisfaciei „instinctuale” a poetului de a fi îneles și apreciat la adevărata lui magnitudine, metaforic de a fi „iubit”. Din acest motiv Cel Prea Înalt îl numește Hyperion: numele aparine unuia dintre cei 12 titani, fii ai lui Uranos și ai Geei. Tatăl Ceresc este, la fel ca Zeus din imnul homeric, o divinitate a ordinii, așa că il trim- ite pe „răzvrătit” înapoi „la locul lui menit din cer”, să-și facă datoria pentru care l-a ales: datoria poe- tului hermetic este să transmită mesajul zeilor și să continue Tradiia, indiferent de modul cum este receptat la un moment sau altul - după cum datoria Zeului este să continue Existena, indiferent de cum se comportă creaturile sale. În mod ironic, Luceafărul nu va rămâne nereceptat până la sfârșitul poemu- lui, căci tânărul poet Cătălin, care a urcat o treaptă, transfigurat, o va privi pe Cătălina (întruchipare a iubitei, dar și a Limbii Române într-o ipostază a ei) ca pe Opera înaintașului, Opera Eminesciană, „iubirea dintâi” și „visul din urmă”, de neatins, al oricărui poet român.

60 O lectură închipuită la imnul Homeric Către Hermes (II)

pretenia valorii și a originalităii ospeele de tineri” pe care le gustă. La acest absolute. Teogonia joacă rolul operei de moment ne punem desigur întrebarea de ce maturitate a lui Hermes, care și-a dobândit își dorește harul poetic al lui Hermes, în ce conștiina apartenenei la o ordine poetică constă pentru el noutatea viersului hermetic în care nu va fi decât o verigă ‒ și, după cum și ce fel de poezie a practicat el înainte ca vom vedea, a responsabilităilor care decurg Hermes să cânte prima Teogonie. din acest statut. Iar Apollo este captivat de Nu știm ce pot avea în comun „hora” și „divinul cântec” care (spune el) întrunește refrenele de la petrecerile de tineri. Dar bucuria, iubirea și somnul dulce ‒ și în egală Apollo, care în decursul imnului repetă de măsură de fermecătorul cântăre, care îi mai multe ori faptul că el spune întotdeau- făcuse atâtea necazuri până acum ‒ și devi- na adevărul, el care (cu toate că e zeul ne receptorul lui entuziast. divinaiei) nu înelege nimic din urmele lăsate pe pământ de cireada lui, furată de Ai dobândit chiar din născare această Hermes ‒ este probabil legat de un tip de zestre minunată, expresie artistică „direct”, „neprefăcut”, Ori unul dintre zeii veșnici, sau poate care pune în mod simplu pe muzică sau în dintre muritori5 versuri gânduri sau sentimente, fie ele i-a pus măreul dar în mână și înălătoare, grave, triste, ori pline de bucu- te-a-nvăat divinul cântec? ria vieii. Urechea-mi soarbe glasul acesta Hermes este însă un iluzionist și un fermecător și-atât de nou diversionist, un mincinos care una gândește ... Ce meșteșug, ce har... și alta spune ‒ spunând totuși, la urma urmelor, întotdeauna Adevărul, pentru că ... se extaziază Apollo, care își dorește se raportează (în ipostaza maturităii) întot- această artă pentru sine și e gata să facă un deauna la adevărurile universale, pentru că schimb cu Hermes. e „menit” a fi mesagerul zeilor. El are alt tip Se consideră îndeobște că Apollo a fost de expresie, ocolită, oblică, labirintică, întor- până la acest moment al imnului mai mult tocheată, încifrată ‒ expresia care va deveni un fel de zeu agrar, stăpân peste cirezi și proprie poeziei hermetice ‒ și, prin extensie, preocupat de vite. Dacă privim această poeziei în general. funciune în sens metaforic, îl vedem pe Lira inventată de el reprezintă, credem, Apollo, „intașul” cu arc de aur ca pe un însuși instrumentul acestui tip de expresie zeu al cunoașterii (și al intuiiei) intelectua- și simbolul acestei poezii. Dacă privim acest le, al înelegerii și apărării divinei armonii, instrument (tot simbolic, bineîneles) ca căci, după cum am spus mai înainte, vitele operă artistică, sau ca metaforă a procesului din pășunile cerești sunt arhetipuri, expre- creator spaializat, tulpinile transversale de sie a ordinii divine. Fiul Latonei are și ceva trestie figurează nivelele de semnificaie, iar valene creatoare, dar mai slab reprezentate. coardele, perpendiculare pe acestea ‒ firele E într-un fel legat de poezie și de cânt: se de corespondenă/ analogie sau direciile de declară însoitorul Muzelor, care patronea- simbolizare, de transformarea a gândului/ ză „hora”,6 precum și „înfloritoarea melo- ideii/ inteniei în „altceva” (care poate fi die, îmbietorul zvon de fluier”. Mai chiar contrariul său ‒ pentru că analogia vorbește și despre „iscusitele refrene de la poate merge până la a deveni analogie

5 În cel mai pur spirit hermetic, să notăm faptul că în Imn zeii au o atitudine ambivalentă faă de “neamul de muritori dispreuii”, cum îi numește Apollo la un moment dat. Dar tot el îi vorbește cu respect bătrânului vier din Onchestos, care îi răspunde inteligent și de la egal la egal, adresându-i-se cu “dragul meu” și “scumpule” (părând să se prefacă a nu ști cu cine stă de vorbă). Iar aici, vedem că Apollo nu exclude posibilitatea ca “divinul cântec” să fie un dar primit de Hermes de la un muritor. 6 Corul antic, care cânta și dansa în același timp. 61 Dana Lizac

inversă). Dimensiunile orizontale și cele ordinea divină și în Tradiia poetică este verticale ale poeziei sunt întreesute într-o momentul maturităii. Nu putem să spu- structură „în mreajă”, la fel cu cea a plasei nem decât că ultima etapă, care îi aduce lui de răchită cu care Hermes își apără opera, la Hermes consacrarea în funciunile creatoare fel cu „mreaja de văpaie” pe care o ese (ca mesager al zeilor/Poet) și de cunoaștere Luceafărul cu „recile-i scântei” coborând (în ipostază de păstor/călăuză spirituală) sferele, la fel cu urzeala și băteala Lumii, din partea lui Apollo (care, pe tărâmul poe- reeaua liniilor de foră care constituie cana- ziei, i-a devenit receptor), marchează ultima vaua pe care se brodează manifestarea. vârstă (un fel de nedeclarată senectute) a Apollo declară că lira preuiește în orice Zeului ‒ în sensul de împlinire a ciclului său caz cât vitele furate și propune un schimb. Îi de evoluie. va lăsa lui Hermes cireada (accesul liber la Pentru a-l consacra în funcia de arhetipuri, la marile secrete) și va primi în păstor/conducător de suflete (pe direcia schimb lira (instrumentul expresiei încifrate ascendentă a cunoașterii/reflectării), Apollo și al Poeziei autentice). În felul acesta, cei îi dă lui Hermes „un bici strălucitor”, doi zei, care virtual îndeplinesc aceleași încredinându-i „paza turmei”. Cei doi duc vitele înapoi de la vadul Alpheului, în sus, funciuni, devin egali, pentru că fiecare se până în Pieria, pe pajiștile cu asfodele. întărește pe funciunea pe care e deficitar. Această întoarcere la arhetipuri are, cre- Din „zeu al turmelor” (al cunoașterii și dem, o semnificaie pe dimensiunea recep- intuiiei intelectuale) Apollo devine și zeu al tării și autocunoașterii. Pe drumul înapoi, Poeziei. Hermes, puternic pe latura creatoa- Hermes e în acest moment poetul, iar re (inventator, născocitor, iluzionist) declară Apollo este receptorul său. Vitele care se că se va ocupa de cirezile de vite ‒ fără a întorc în Pieria sunt opere care își dezvăluie renuna, nicidecum, la arta Poeziei, căci „cu- (în cunoașterea receptorului) structura, aceeași dibăcie a inventat o nouă artă/ scheletul de lumină, geometria, care în ulti- Făcând și câmpenescul fluier ce se aude-n mă instană este una cu arhetipul din care s- depărtare”. Hermes îi cedează deci lui au întrupat. Prin aceasta, cireada lui Apollo lira, împreună cu meșteșugul său Hermes, opera lui, devine Operă ‒ iar el (adăugând că ea ascultă de cântăreul care însuși, fiind receptat și recunoscut ca atare dă dovadă de iscusină și măsură, dar nu se de receptorul lui, devine Poet cu Operă. supune celui nepriceput și brutal). După aceea, cei doi frai se grăbesc spre culmile Olimpului întroienit, unde Zeus Consacrarea lui Hermes „chibzuitul” se bucură să-i vadă și îi face prieteni nedespării. Suntem în aceast moment martori la un Momentul următor face și el parte din raport de fore complet schimbat. Vedem un consacrarea lui Hermes. Apollo are o îndo- Hermes evoluat, matur, stăpân pe sine, într- ială: pentru că Zeus l-a investit pe Hermes și o privină superior lui Apollo, căruia îi cu rolul de a patrona schimburile materiale cedează arta sa și îi devine învăător ‒ și comerul în lumea de jos, între muritori, cerând în schimb recunoașterea ca Zeu/ Musagetul se teme că fratele lui mai mic va Poet. Iar Apollo îi va oferi consacrarea în aluneca din nou în instinctualitatea care ambele funciuni hermetice. caracterizează această lume, în „pofta de Consacrarea marchează ultima vârstă a carne” care-l mânase în tineree ‒ și va fi în lui Hermes. Confecionarea lirei însemnase stare să-i fure vreodată lira sau arcul. Așa că pentru el copilăria, cu predestinarea, „meni- îi cere să jure ‒ iar Hermes se leagă prin rea” sau „chemarea” pentru poezie. Furtul Marele Jurământ al Zeilor, încuviinând din vitelor și pseudo-sacrificiul marcaseră cap ‒ că nu-i va fura niciodată nimic, că nu momentul tinereii, al revoltei titanice va intra niciodată în sanctuarul lui de la împotriva ordinii olimpiene, al afirmării de Delphi și că îl va respecta întodeauna ca pe sine. Momentul în care Hermes cântă fiina cea mai iubită. De această dată Teogonia, ceea ce presupune integrarea lui în Hermes rostește cu toată seriozitatea 62 O lectură închipuită la imnul Homeric Către Hermes (II)

Adevărul, iar acest jurământ arată că a distincie între aoidos (cântăre, cuvânt de la devenit pe deplin reponsabil de menirea și care avem în românește aed) pe de o parte funciunile lui.7 și mantis9 și kērux10 pe de alta. Noiunea de Apollo îl consacră apoi pe Hermes în a aoidos corespunde noiunii noastre de poet, doua sa funciune, cea de mesager al zeilor, iar mantis și kērux, luate împreună, cores- funciunea creatoare, de împlinire, îndepli- pund în mare noiunii noastre de profet. nire, materializare, a planurilor și ideilor, de Această stare, spune Nagy, a fost prece- traducere a lor în realitate ‒ și îi dă ca dată de o stare când poetul și profetul nu însemn al aceste funciuni caduceul: erau difereniai. În cazul lui Hesiod, de exemplu: muzele îi dau un har divin cu care ... Te fac tălmaciul poate nu numai să cânte o Teogonie, dar și Recunoscut de zei și oameni drept cel să vadă trecutul și viitorul; în plus, îi dau mai bun mijlocitor un skēptron (sceptru), ca simbol al învestirii Spre care eu privesc cu cinste și-ncrede- cu autoritatea divină de a proclama re; apoi sunt gata Adevărul absolut. Hesiod este deci aoidos, Să-i dau nuiaua minunată a fericirii și- mantis și kērux (poet și profet) la un loc. a averii: Nagy argumentează că aoidos devine cu tim- Ea-i aurită cu trei frunze și-o să te scape pul un termen cu sens general, faă de care mantis și kērux rămân subcategorii spe- de primejdii 11 Făcând să se-mplinească cele sortite ‒ cializate. Poetul, înelegem, va avea, în esenă, aceleași funciuni ca profetul ‒ și prin cuvânt sau faptă anume funciunile hermetice: va fi mantis, pe direcia ascendentă, cu funciunile de Hermes și Apollo cunoaștere și kērux, pe direcia descendentă, își împart teritoriile poetice cu funciunile de creaie. Nagy este de părere că Apollo, primind Hermes însă ar mai vrea ceva ‒ și anume lira și arta cântului, preia sfera Poetului, în să fie părtaș la arta profeiei/divinaiei pe timp ce Hermes, care își păstrează pentru care o deine Apollo, pentru a ști și el ce e în sine fluierul primitiv al păstorului, rămâne mintea lui Zeus. Dar, după cum îi va explica legat de un tărâm mai vechi, în care poezia Apollo, acest lucru nu e posibil ‒ și ca să nu e despărită de profeie.12 Noi credem încercăm să înelegem de ce, trebuie să spu- însă că în acest moment ne aflăm în situaia nem mai întâi că profeia are în esenă în care avem doi zei, amândoi cu aceleași aceeași structură cu poezia. funciuni, care s-au „egalizat” între ei prin Într-un studiu despre începuturile poe- schimbul făcut. Ca să nu își încalce unul ziei,8 Gregory Nagy, prestigiosul clasicist de celuilalt atribuiile, își vor împări într-ade- la Harvard University, arată că în Grecia, văr teritoriile poetice, dar această împărire din cele mai vechi timpuri, se făcea o ni se arată cu accente diferite.

7 Hermes începe prin a mini sfruntat (când Apollo vine în peștera din Kyllene), continuă prin a mini, spunând, totuși adevărul (la judecata lui Zeus) și sfârșește prin a spune Adevărul curat (când se leagă în faa lui Apollo, prin Marele Jurământ al Zeilor, că nu-i va fura niciodată nimic) 8 Gregory Nagy, Ancient Greek Poetry, Prophecy and Concepts of Theory, în volumul Poetry and Prophecy: The Beginnings of a Literary Tradition, ed. James L. Kugel, Cornell University Press, Ithaca and London, 1990, pp. 56-57 9 Profet în sensul de ghicitor, cel care vede viitorul (sau trecutul) 10 Profet în sensul de mesager al zeilor 11 Ulterior, explică Nagy, termenul aoidos va fi înlocuit de termenul poiētēs. Primul rămâne în domeniul sacru al profeiei, depinzând de inspiraia venită de la Muze, în timp ce poiētēs intră în domeniul laic al poeziei cu care suntem noi obișnuii, unde noiunea de inspiraie este doar o convenie poetică. 12 Nagy, op. cit., pag. 58 63 Dana Lizac

Apollo îi mărturisește cu delicatee frate- este clădit universul. Apollo este un zeu lui care i-a devenit drag că el este singurul legat de gândire, de idei, de structuri, de destinat, „menit” să urce până în mintea lui geometrie, de armonie, de muzică. Hermes Zeus și să-i cunoască gândurile și voina în va cânta din fluierul păstorului, instrument mod direct. Teritoriul lui este cerul, prin care trece suflul, izvorât din sufletul Olimpul ‒ în zonele cele mai de sus. El va poetului, care în actul creator e una cu sufle- cânta din liră la ospeele zeilor. În egală tul Zeului și al Lumii, una cu suflul/sufla- măsură va patrona oracolul de la Delphi, rea/ mișcarea universală, care este însăși unde oamenii vor „veni” dorind să-și cerce- Viaa. Fluierul lui Hermes va fi cornul ce se teze viitorul. Cei cu credină în zei vor aude în poemele eminesciene, instrument ce primi ajutor ‒ dar cei care „doresc să-ntrebe simbolizează fora creatoare. un oracol/ Râvnind să-ntreacă în știină pe Hermes va prelua deci hotărârile zeii dăinuind în veci” nu vor primi decât Cronidului prin intermediul lui Apollo și le răspunsul că au pornit pe căi greșite. va transmite muritorilor sau le va aduce la Hermes, prin esena sa mediator între îndeplinire, într-un mod sau altul, „prin lumea zeilor și cea a muritorilor, primește cuvânt sau faptă”, cum spune Homer.13 Dar „jurisdicie” asupra lumii de mijloc, a Apollo îi cedează fratelui său dreptul asu- Naturii. Dacă lumea „de sus” a lui Apollo se pra unui alt tip de profeie, practicat pe tărâ- situează în afara timpului și a mișcării, în mul verde al naturii, de trei fiine stranii, zorii eternităii și ai virtualităii, lumea lui care locuiesc, nu întâmplător, într-o văgău- Hermes e lumea de mijloc, a interaciunilor, nă din muntele Parnas (muntele Poeziei). a mișcării perpetue, a suflului vieii. Se află-n lume trei Ursite, surori tustrele ...voi paște boii-n libertate, prin născare Pe pajiști cocoate-n munte și-n câmpul Fecioare pline de mândrie, ce poartă ce hrănește caii aripi iui pe umăr Acolo vaci împreunate cu tauri fată din Au capetele presărate cu dalbă pulbere belșug viele și viei, de-a valma. de orz Și și-au ales ca locuină o văgăună din Apollo își rezevă așadar rolul de Poet în Parnas eternitate, de arhetip al Poetului ‒ în timp ce Hermes va reprezenta poetul în aciune și Profeia Fetelor-albine este considerată în va prezida asupra actului creator ‒ așa cum arată atât împreunările și nașterile care se general de comentatori ca fiind de anvergu- petrec pe acest tărâm, cât și prezena cailor, ră și de importană mai restrânsă decât cea prin excelenă simbol al mobilităii și al vite- practicată de Apollo în sanctuarul său de la zei. Delphi. Să ne întrebăm și noi dacă e așa. Cu alte cuvinte, dacă Zeus și Apollo exis- Apollo spune că începuse, sau încercase, tă pe tărâmul Fiinei, Hermes trăiește pe să învee profeia Fetelor-albine pe când era tărâmul Devenirii. copil și păștea oile ‒ și că acestei profeii Instrumentele muzicale ale celor doi zei Zeus nu îi dăduse importană. Nu e de le definesc în egală măsură teritoriile. mirare: Zeus este zeul legii, ordinii și echili- Apollo păstrează lira, care „prin cântul său, brului ‒ pe când aceste fiine înaripate și prilejuiește înalta minii încântare” ‒ instru- agitate sunt trăitoare în mișcătoarea lume ment al armoniei intelectuale, care reflectă de mijloc, a Naturii ‒ lume care se suprapu- în structura sa structura lumii și ale cărui ne în manifestare peste lumea originilor. intervale sonore sunt reglementate de Aici, la sursa vieii și a creaiei, prezidează proporii numerice identice cu cele pe care Marea Mumă, marea Zeiă, care este

13 Există un întreg lan al transmisiei de la zei către oameni, în care se înscriu Apollo, Hermes, Muzele, profeii, preotesele din temple, poeii. 64 O lectură închipuită la imnul Homeric Către Hermes (II)

Materia Prima, una cu Sufletul Lumii, zeia unde locuiesc, până în cer, într-o zonă de primelor începuturi, al cărei pântec este interferenă cu zona de influenă a lui Haosul. E o zeiă cu trei chipuri (desem- Apollo ‒ acolo unde se găsesc (metaforic) nând cele trei lumi), iar aceste Fete-albine fagurii ‒ arhetipurile de structură a lumii, ne apar ca măști ale acestei naturi triple. structuri hexagonale derivând din marele Așa cum vedem noi lucrurile, divinaia arhetip al Creaiei divine. De acolo coboară lui Apollo are ca obiect rosturile și scopul (pe direcia hermetică a creaiei) și aduc la Creaiei divine (pe care numai Zeus le îndeplinire/ materializează cunoașterea cunoaște). Divinaia Fetelor-albine, care va obinută (își realizează, profeiile). Schema fi și a lui Hermes, se întinde pe tărâmul care mișcării lor este arhetipul perpetuei mișcări face legătura între lumi. Homer ne spune că pe care o întruchipează Hermes, arhetipul aceste făpturi au o pulbere în păr. Cei mai Devenirii, care este un arhetip de proces, un muli interprei au văzut în această pulbere arhetip al medierii, al transformării spiritu- grăune de polen. Ion Acsan (traducătorul lui în materie și materiei în spirit, al din care cităm) crede că e vorba despre făina creativităii și cunoașterii/ reflectării. În fine, de orz care se presăra deasupra jertfelor. făpturile înaripate coboară în lumea de jos, Noi credem că aceste grăune indică și o unde viaa nu se mai desfășoară după legile legătură a acestor fiine cu tărâmul primelor universale, ci sub regimul hazardului. începuturi, (înainte de teogonie și de cos- Atunci ele nu mai spun adevărul, ci mint. mogonie), când tot ce exista era o mare pri- Cum arată arhetipul devenirii, pentru un mordială, plină de germeni (cum știm și din poet hermetic? Nichita Stănescu propune, textele Corpusului Hermetic) ‒ și că astfel vorbind despre propria lui viziune poetică, de germeni au ele în păr. Participând la în mod evident de sorginte hermetică, divinaia lor, Hermes are acces și pe o imaginea liniilor de foră ale câmpului unui dimensiune a adâncimii în lumea originilor, magnet.14 Această schemă presupune un a primelor gesturi creatoare ale Zeului celui pol plus (spiritual) și unul minus (material), mare și nevăzut, în lumea marilor mistere. În mod ironic, divinaia Fetelor-Albine iar între cei doi poli ‒ drumurile du-te vino poate fi mai veche și mai cuprinzătoare ale creaiei, cunoașterii și autocunoașterii decât cea lui Apollo. poetului (și, prin el, ale limbii în care el exis- Iată cum relatează Homer drumurile lor: tă). Altă versiune a aceluiași arhetip este spirala hegeliană, care ilustrează și faptul că Pornesc din văgăuni spre slavă zburând noul ciclu începe întotdeauna pe un nivel 15 încolo și încoace; superior faă de cel precedent. Dau iama-n faguri și la capăt își duc Va adera Eminescu la o astfel de schemă? prezicerile lor Să ne gândim numai la Călin, care urcă Când în colinda lor se-arată sătule de zidurile cetăuii până în iatacul luminat al bălaia miere fetei de împărat, o iubește și apoi fuge, Cuprinse de delir profetic, consimt să „coboară”, pentru a veni și a pleca apoi spună adevărul; mereu, în chip de „zburător”. Sau la Când, dimpotrivă, sunt lipsite de-acea Luceafărul care coboară sferele de mai zeiască hrană dulce, multe ori și urcă din nou, „la locul lui menit Se străduiesc să ne îndrume departe de din cer”: cele două direcii hermetice sunt cărarea bună cele două laturi ale fiinei lui, proiectate în cele două chipuri cu care se înfăișează Fetele-albine urcă (pe direcia hermetică Cătălinei, cel angelic și cel demonic ‒ și în a cunoașterii), din văgăunile Parnasului, cele două ipostaze în care luminează pe cer,

14 Nichita Stănescu, Deus Puerilis, Cârlova, în Cartea de recitire, Cartea Românească, București 1972, pag. 81 15 Apartenena lui Hegel la tradiia hermetică a fost demonstrată de Glenn Alexander Magee, în cartea sa Hegel and the Hermetic Tradition, Cornell University Press, Ithaca and London, 2001 65 Dana Lizac

ca Luceafăr de seară și Luceafăr de tradiia poetică a Limbii Române. Poeii dimineaă. vechi, de oricât de restrânsă anvergură, erau Legătura între lumi este misiunea poetu- poei „hermetici” în sensul că transmiteau lui hermetic. Într-o primă definiie, ca mesajul ordinii divine și al valorilor etice „mesager al zeilor”, croindu-și drum print- înalte derivate din această ordine: credeau re nori cu caduceul, acesta va veni întot- „în scrisul lor”, considerau că au o misiune deauna “de sus”, aducând mesajul zeilor pe lângă receptori ‒ cea de a-i chema să se către muritori. Mesajul este, în esenă, înale în sfere de existenă superioare. Din mereu același: există o ordine în univers, pe acest motiv poezia lor, oricât de modestă, care muritorii și zeii trebuie să o respecte este meritorie. deopotrivă. Poezia lui va fi din acest motiv, „poezie sacră”: poetul hermetic va fi profet, Punctul de vedere hermetic va spune Adevărul ‒ chiar dacă sub aspec- tul expresiei îl va masca, îl va înfașura în Fetele-albine spun deci adevărul uneori văluri. Instrument al Zeului, el va funciona și mint alteori. La fel se întâmplă și cu integrat în ordinea poetică a Tradiiei, în Muzele lui Hesiod, care spun Adevărul sau care, după ce își va completa ciclul de înșiră minciuni, după cum le e voia. La fel și creaie, va deveni o verigă. lira meșterită de Hermes, „prilejuiește înalta Un astfel de poet s-a considerat încă din minii încântare” atunci când e mânuită cu tineree Eminescu: unul dintre cei care se „iscusină și măsură”, dar sună strident și simt chemai să dea glas Adevărului16 și discordant în mâinile celui nepriceput și misterelor sfinte17 și au vocaie de brutal. La fel și oracolul de la Delphi, prin profei.18 care Apollo oferă ajutor unora dintre Fetele-albine zboară însă și pe tărâmul consultani, în vreme ce altora le spune că lumii de jos: în plan poetic, există și poezia au pornit pe căi greșite (deși le acceptă acestei lumi, poezia care care urcă de jos în darul). sus ‒ poezia „profană” care dă glas nu Ce face deci diferena între dispoziia Adevărului, ci judecăilor, părerilor, dorin - binevoitoare și cea răuvoitoare a zeilor faă elor, sentimentelor și impresiilor subiective de om? ale poeilor mânai într-un fel sau altul de Să luăm fiecare caz în parte. În cazul dorina de afirmare de sine. Poezia „sacră”, Muzelor, e vorba despre o alegere. Ele îl spune adevărul în esenă (minind în expre- aleg pe Hesiod, pe când, copil fiind, își sie), în timp ce poezia „profană” e minci - paște oile pe muntele Helicon și îl investesc noasă în esenă, spunând mai degrabă ade - ca poet. Se exprimă destul de răspicat: vărul ei propriu în expresia care are un grad relativ mare de adecvare și trans pa renă „Păstori câmpeni, rușinea gliei, ce raportat la coninut. Poezia profană nu cu - vieuii doar pentru pântec, noaște sistemele de încifrare cu întemeiere Știm să-nșirăm destule aidoma cu cele- metafizică pe care le folosește poezia sacră. aievea; Eminescu face această diferenă între În schimb, când asta-i voia noastră, știm poezia „sacră”, sau „hermetică” (în sens să rostim chiar adevărul”.19 restrâns) de foarte devreme, din poe- mul Epigonii, prin care se raportează la Îl aleg, probabil, pentru că nu e unul din-

16 „Ah! atuncea i se pare/ Că pe cap îi cade cerul/ Unde vei găsi cuvântul/ Ce exprimă adevărul?” (Criticilor mei) 17 „Că-n veci nu se îmbracă în veştede veștminte/ Misteriul cel sânt” (Junii corupi) 18 „Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată/ De braţele slăbite, puterea leşinată/ A junelui cănit”. (Junii corupi) 19 Teogonia, în traducerea lui Ion Acsan în Hesiod-Orfeu Poeme, BPT, Editura Minerva 1987, pp. 3-40 66 O lectură închipuită la imnul Homeric Către Hermes (II)

tre cei care „vieuiesc doar pentru pântec”, situează subiectul în schema existenei. ci e din naștere dotat cu sensibilitate. Dacă acesta privește lumea și viaa din În cazul lirei, măsura și meșteșugul polul de sus, din perspectiva universală și dobândit de cântăre, fac diferena ‒ acestea spirituală, atunci acestea sunt percepute ca fiind traduse (și) în lejeritatea cu care aedul o creaie armonioasă, în care fiecare element mânuiește instrumentul. își are locul. Acesta este punctul de vedere În cazul oracolului lui Apollo, ceea ce al lumii „tradiionale” ‒ în termeni emines- face diferena este credina consultantului: cieni al lumii copilăriei, a trecutului istoric, cei care vin cu credină în zei și cu smerenie a naturii, a satului. Poezia populară, de sor- sunt ajutai. Cei ce vin cu orgoliu, dorind să ginte arhaică, păstrează această îndeobște știe mai multe decât zeii, sunt îndepărtai. denumită „perspectivă cosmică”, ce inte- Observăm că, în ultimă instană, atitudi- grează viaa măruntă a omului în vasta nea favorabilă a zeilor răsplătește integrarea armonie a universului. omului în ordinea divină. Această intregra- Dacă, dimpotrivă, subiectul privește re se face fie prin alegerea zeilor (dublată, în viaa din polul de jos, al lumii „profane”, cazul artistului, de munca herculeeană și damnate, dintr-o perspectivă materială și sacrificiul de sine al celui ales) fie pur și sim- individualistă, lumea îi apare ca dominată plu prin credina în zei (și deci vieuirea de lupta brutală pentru supravieuire, ca un întru ordinea lor). Lumea de jos este însă o câmp de bătălie al egourilor în afirmare de lume diversă, iar muritorii sunt și ei la fel. sine. Unii trăiesc după criterii spirituale, alii tră- Cezarul din Împărat și proletar, la fel ca iesc sub semnul instinctualităii. Celor din- năpăstuiii peste care domnește: tâi, zeii le vor fi până la urmă binevoitori. Cei din urmă le vor simi mânia, chiar dacă Convins ca voi el este-n nălimea-i în forme pe care nu le vor înelege. solitară A. J. Festugière, unul dintre cei mai Lipsită de iubire, cum că principiul prestigioși traducători și comentatori ai rău, Corpusului Hermetic, a făcut observaia că Nedreptul și minciuna al lumii duce în gândirea religioasă hermetică sunt pre- frâu; zente două doctrine, sau tendine, diferite, Istoria umană în veci se desfășoară, adesea întreesute.20 În prima, denumită de Povestea-i a ciocanului ce cade pe el „optimistă”, lumea este văzută ca armo- ilău. nie și frumusee. O astfel de ordine presu- pune o foră ordonatoare, un Dumnezeu/ Acesta este punctul de vedere al omului Demiurg/Creator, la care omul poate ajunge modern, care și-a pierdut credina în zei ‒ prin contemplare. În a doua tendină, „pesi- iar în termeni eminescieni al lumii prezen- mistă”, lumea este văzută, dimpotrivă, ca o tului istoric, a câmpului arid și a orașului. dezordine creată de fore ale răului. Dum - Mergând mai departe, omul material nezeu/Zeul nu poate fi în acest caz în mod valorizează materia în mod pozitiv și spirit- direct Creatorul. El este infinit depărtat de ul în mod negativ. Satisfacia instinctuală e această lume căzută, de care este despărit adevărata „viaă”, care presupune de o serie de intermediari. Iar muritorii, „căldură”, mișcare, diversitate, culoare, pentru a se salva, ar trebui să fugă de tot neprevăzut, „Căci eu sunt vie, tu ești mort/ ceea ce înseamnă materie, să se ferească de și ochiul tău mă-ngheaă”, îi va spune această lume și să-i rămână străini. Cătălina Luceafărului. Din punctul nostru de vedere cele două Omul material poate să fie hedonist, perspective depind și de locul unde se dacă este printre norocoșii vieii, obidit sau

20 André-Jean Festugière, La révélation d’Hermès Trismégiste, Paris, Les Belles Lettres, 1944-1954, t. I, p. 84, t. II pp. X-XI. 67 Dana Lizac

revoltat, dacă este dintre cei năpăstuii, dar care are șansa să parcurgă vârstele și să în ultimă instană aceste atitudini sunt le- ajungă un poet matur și un Luceafăr. O gate de valorile materiale și ale eului. prima treaptă urcă în mod evident în poem, Pentru el, lumea spirituală, a ideilor, a idea- căci îl vedem spre sfârșit transfigurat și îl lurilor înalte, a „visului” este rece, auzim vorbind cu o voce asemănătoare cu „moartă”, plicticoasă, sau de-a dreptul ridi - vocea auctorială. colă … „Iar în lumea cea comună a visa e Poetul hermetic nu este numai un pericol,/ Căci de ai cumva iluzii, eşti mesagerul zeilor. El face și drumul invers, pierdut şi eşti ridicol”, spune Eminescu conform celei de a doua funciuni: misiunea în Scrisoarea II. Omul superior, spiritual, lui nu este doar să dezvăluie, în forme animat de etica ce decurge din ordinea mereu noi, mesajul zeilor, ci și să conducă divină nu are pre: „Virtutea? e-o nerozie; omul spre sferele superioare, în ipostază de Geniul? o nefericire”, va spune, tot el, călăuză sau păstor de suflete. El va merge și în Scrisoarea III. pe drumul ascendent, al cunoașterii și al Pentru omul spiritual, tocmai invers: autocunoașterii, va urmări aspiraiile legit- coninutul spiritual dă valoare vieii, capac- ime sau nelegitime ale omului, lupta lui itatea omului de a avea acces la sferele de pentru afirmarea de sine sau împotriva existenă superioare, de a înelege ceea ce se oricărei injustiii. află dincolo de vălul aparenelor, de a trăi sentimente înalte, de a exista în numele val- Fagurele și mierea orilor autentice și al Adevărului. Viaa materială în sine este el pentru săracă și Să ne întoarcem la Fetele-albine: ele spun tristă: adevărul dacă au miere aurie (în unele tra- duceri, verde) de mâncare: dacă nu, pur și Atunci lumea cea gândită pentru noi simplu mint. Din vremuri străvechi avea fiinţă, dulceaa unui cântec (pusă de Muze pe Şi, din contra, cea aievea ne părea cu limba poetului) era comparată cu mierea neputinţă. (uneori cu un joc de cuvinte pe meli și melos), Azi abia vedem ce stearpă şi ce aspră iar poetul era comparat cu o albină. Mierea cale este este deci un substitut pentru limbajul poe- Cea ce poate să convină unei inime tic. Spune și Eminescu în Epigonii, despre oneste înaintași: „Văd poei ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”. Fetele-albine practică ...spune Eminescu în Scrisoarea II. Punc - deci profeia, dar au, în egală măsură, înde- tul de vedere hermetic este însă situat dea- letniciri poetice. supra acestor perspective contrarii, pe care Albinele consumă și produc miere. Poeii le vede în simultaneitate. Poetul nu se va consumă și produc limbă. Limba este identifica până la capăt cu niciuna dintre „materia”, materialul, poeziei. Dar în cazul aceste atitudini, ci le va reuni, dintr-o adevăratei poezii, nu este vorba despre lim- perspectivă superioară. În Luceafărul, de bajul comun, de vorbirea omului de rând, în exemplu, Eminescu nu se va identifica cu care cuvintele sunt „vorbe”, monedele de astrul nopii propriu zis, ci cu vocea schimb ale comunicării pragmatice ‒ ci de auctorială, care pune în balană cele două Limba în întemeierea ei metafizică, ca rosti- lumi (cea de sus, a Luceafărului și cea de jos, re a categoriilor Logosului și depozitară a a Cătălinei) și le privește în simultaneitate, Tradiiei literare. Cuvintele Limbii sunt în fiecare cu legitimitatea (“farmecul”) ei, sine cuvinte poetice: ele fiinează în reele (chiar dacă perspectiva spirituală e complexe de legături de sens, iradiază pro- preponderentă). Căci dacă ne uităm bine, pria lor istorie și au o enormă foră de suge- Cătălin cel viclean e un Hermes copil21, stie, pentru că pun poetul și receptorul atent

21 Poemul oferă indicii pe care le vom detalia cu altă ocazie. 68 O lectură închipuită la imnul Homeric Către Hermes (II)

în corespondenă cu nivele de existenă Doar el va fi pe lângă Hades pristavul diferite și cu lumi nevăzute. Iar în alcătuirile fără de cusur lor „poetice”, în încifrările poeilor stăpâni Cel care nu redă nimica pe dânsul totuși pe aceste semnificaii, cuvintele pot să-și îl redă23 dezvăluie ceva din sensurile secrete, origi- nare, care corespund naturii și esenei Apollo l-a consacrat definitiv pe fratele intrinseci a lucrurilor ‒ și să ne facă să său întru poezie, iar Zeus l-a înelegem cum sunau cândva, rostite de recunoscut, în fine: Orfeu sau de Adam înainte de cădere.22 Și astfel, regele Apolo24 a dovedit că-l În astfel de cuvinte se poate rosti îndrăgește Adevărul. În inventarul simbolic al stupului (mult folosit și de Eminescu) dulceaa lim- Pe fiul Maiei, iar Cronidul se-arată pro- bajului poetic e în ultimă instană expresia tectorul lui. Adevărului absolut, a Logosului, ilustrat de arhetipul hexagonal al Creaiei, care e una Hermes a devenit Zeu cu puteri depline cu forma fagurelui. și Poet: Homer trage cortina, coborând pe pământ și reafirmându-i funciunile benefice și malefice pe lângă muritori: el Încheiere este cel care le aduce multe binefaceri, dar și După această delimitare a teritoriilor, cel care îi pândește în întunericul nopii, cu care definitivează câmpul de aciune al gând rău. celor doi Zei, Apollo mai face o recapitulare În viziunea noastră, imnul homeric Către a funciunilor și teritoriului lui Hermes: în Hermes se constituie ca un izvor de lumea de mijloc, a cailor și a mișcării, inspiraie în configurarea poeticii emine- Hermes va face drumuri între cer și pământ sciene. În primul rând, acest text conturează și între pământ și cer, va fi stăpân peste ani- destinul Poetului hermetic și stabilește un malele domestice și sălbatice, va fi zeul care tip (un pattern), de evoluie desfășurat de-a prezidează asupra oricărei stâne și va fi sin- lungul a patru etape sau vârste: gurul care, conducând sufletele la Hades, va I. Copilăria: alegerea de către zei, menirea fi totuși lăsat să se întoarcă de acolo: II. Tinereea: momentul „titanic” al ... Ia.. și vacile cu mers domol afirmării de sine, iluzia forei și a Rămâie-n seama ta sirepii și măgărușii originalităii absolute răbdători III. Maturitatea: integrarea în Tradiia Și leii cu priviri cumplite, mistreii cruzi poetică cu coli de fildeș, IV. Bătrâneea: consacrarea (și posteri- Dulăii, turmele hrănite de pamântenele tatea) întinsuri Eminescu mărturisește că acesta este Și peste fiecare stână domnească propriul lui traseu poetic, în poeme ca preamăritul Hermes Strigoii sau ODĂ.(In metru antic).25Același

22 Despre aceste cuvinte vorbește Constantin Noica în cartea sa Cuvânt împreună despre rostirea românească, Editura Eminescu, București, 1987 23 Traducătorul explică în nota de subsol de la pagina 86 că Hades nu restituia niciodată pe cei ajunși până la dânsul, dar Hermes se bucură de privilegiul excepional de a se reîntoarce din lumea de dincolo ori de câte ori ajunge acolo “în interes de serviciu”, călăuzind sufletele morilor în Infern. Este tărâmul despre care vorbește Hamlet în vestitul său monolog (actul III, scena 1, versurile 79-80): “The undiscov- ered country from whose bourn/ No traveller returns” și din care umbra tatălui său se întoarce, ca mesager al Adevarului. 24 Traducătorul folosește grafia Apolo 25 Vezi și eseurile noastre Eminescu: Strigoii, sau cele patru vârste ale poetului, în Caiete Critice nr. 5 și 6/2017 și „Eroica” eminesciană: ODĂ (în metru antic), în Caiete critice nr. 6/2015 69 Dana Lizac

pattern se recunoaște și în Luceafărul, în integrându-se Tradiiei poetice, dorindu-și evoluia poetului-astru al nopii, care are tocmai liniștea veșniciei de care Luceafărul momentul său de răzvrătire „titanică”, voise să se dezlege. împotriva destinului de poet hermetic și În al doilea rând, imnul ilustrează natura implicit a Tradiiei poetice din care face dublă, paradoxală, a Zeului și modul cum parte prin alegere divină. La fel în evoluia se transpune aceasta în perspectiva poetului-Cătălin, care începe ca un copil „hermetică”, totalizatoare. Hermes este o oarecare (în care vedem însă mărcile interfaă între zei și oameni: pentru el, real- alegerii de către Zeu), continuă cu momen- itatea și umbra, sacrul și profanul, macro- tul „instinctual” al seduciei, al „încercării cosmul și microcosmul, legea și hazardul, norocului”, al dorinei de a supune Limba armonia și disonana, sunt cele două fee ale Română pentru gratificarea propriului ego aceleiași monede. În cazul nostru, acestea se ‒ și urcă încă o treaptă: în finalul poemului vor regăsi, în ultimă instană, într-un punct e transfigurat, matur, privind-o pe Cătălina de vedere care, depășind termenii marii ca pe Limba Română în ipostaza Operei antiteze eminesciene, va ine în balană înaintașului, „prins” în braele ei, lăsându-și seninătatea pitagoreică și pesimismul capul pe sânul ei, supunându-se și implicit schopenhauerian.

70 Daniel GĂLĂANU Mircea Eliade în perioada exilului parizian

Abstract Studiul de fata încearcă sa clarifice principalele momente ale exilului parizian a lui Mircea Eliade, inând cont de contextul socio-politic încărcat, „greu” al celor de-al patrulea si al cincilea decenii europene. Prins în capcana exilului politic, dar profitând de abundenta bibliotecilor Apusului, Eliade este „refuzatul de serviciu” al influentei cominterniste si al Internaionalei Socialiste. Ïn ciuda piedicilor si a mânii lungi a sovietelor, el reușește sa devina spiritus rector al elitelor cul- turale „fugare” la Paris, coagulând în jurul sau si a revistelor sale intelighenia exilului româ- nesc. Cuvinte-cheie: Mircea Eliade, exil, Paris, jurnal.

This article aims to clarify the main points in the Parisian exile of Mircea Eliade, taking account of the socio-political context loaded, "hard" of the fourth and fifth decades in Europe. Caught in the trap of political exile, but taking advantage of the abundance of libraries in the West, Eliade became the "refused one" of the Comintern and the Socialist International. Despite the obstacles of disturbance and the long right-hand Soviets, he manages to become spiritus rector of "fugiti- ves” cultural elites in Paris, polarizing around his big personality the intelighentia of all Romanians exilees. Keywords: Mircea Eliade, exile, Paris, journal.

În Jurnalul său intim (și singurul său și, în genere, a mers in plina dominaie a confident de încredere care l-a însoit pe structuralismului (în studiile sale privind toată perioada exilului) aflam că, în istoria religiilor) și, în etica, a noului roman momentul sosirii sale la Paris, Mircea Eliade împotriva curentului general. A continuat avea 38 de ani și, spre deosebire de ceilali să scrie, în exil, în limba română și, cum care erau obligai s-o ia complet de la-nce- arată scrisorile sale din această perioadă, put, de la zero, el avea șansa de a avea aici urmărește cu atenie fenomenul cultural rude, prieteni și colegi. De altfel, în privina românesc.”1 Jurnalului, Eugen Simion spune că Mircea Cum observam în ultima mea carte dedi- Eliade însuși este cel care ,,a introdus jurna- cată farurilor culturii române din exil2, lul intim, ca gen literar, în literatura română Eliade ajunge să se integreze destul de repe-

Daniel GĂLĂANU, Prof. univ. dr., Universitatea „Dunărea de Jos” din Galai; Membru al Groupe de Recherche Identités et Cultures al Universităii din Le Havre, Frana, e-mail: ______1 Eugen Simion, Mircea Eliade – Nodurile și semnele prozei, Ed. Virtual, București, 2010, p. 3 (http://books.corect.com/ro/books/preview/450/pdf); 2 Daniel Gălăanu Echos roumains dans la culture française au XXe siècle (2ème édition, revue, corrigée et aug- mentée), Ed. Zigotto, Galai, 2012; 71 Daniel Gălăanu

de în viaa culturală a Orașului Luminilor. De Dumézil, am fost ales membru al Societăii fapt, el nu se simte deloc străin aici. Ca de Asiatice”.4 obicei, în momentele importante ale biogra- Eliade se întâlnește și cu ali români fiei lui Eliade, totul se petrece sub o stea celebri deja stabilii la Paris: norocoasă. Mărturisește, de altfel, în Jurnalul3 său: „Însoit de Cioran, m-am dus să vizitez într-o după-amiază, pe Elena Văcărescu, care „Foarte repede l-am întâlnit pe Ștefan tocmai fusese numită consilier cultural pe Lupașcu, Georges Dumézil, René Grousset și lângă Ambasada României. L-am întâlnit, am avut ocazia să cunosc câiva indianiști după cinci ani, pe Eugen Ionescu, am cinat în importani: Louis Rénou, Jean Filliozat, Paul apartamentul lor, de pe strada Claude- Masson, Oursel. Recomandat de Rénou și Terrasse și Rodica mi-a arătat-o cu mândrie

3 Până la restituirile lui Mircea Handoca, Jurnalele lui Eliade nu au fost publicate niciodată. Toate frag- mentele din Jurnal sunt extrase din : Cornel Ungureanu, La vest de Eden,Ed. Amarcord, Timișoara, 1995; 4 Apud Cornel Ungureanu, op. cit., p.71; 72 Mircea Eliade în perioada exilului parizian

pe fiica lor, Marie-France Ionescu, care toc- lor „revoluionar”, unii din prietenii lor îi mai sărbătorise primul său an de viaă. I-am „demască”. Iată dușmanul: este Eliade, este întâlnit și pe foștii mei studeni, Mariana și Cioran!8 Mihai Șora...Am cunoscut muli români la Vechile polemici provocate de Moscova Paris și m-am împrietenit repede cu ei.”5 în cel de-al patrulea deceniu, sunt continua- te acum de cei care au rămas să susină Într-adevăr, la Paris, Eliade cunoaște un puterea sovietică. Zaharia Stancu, Miron număr impresionant de români și se Radu Paraschivescu, Oscar Lemnaru, scriu împrietenește foarte repede cu ei, căci articole incendiare despre „criminalii de nimeni nu avea, ca el, talentul și cultul prie- război”. O bună parte din cei care-l înjurase- teniei. În acest Paris al refugiului, al deznă- ră pe Eliade în deceniul al patrulea s-au dejdii, al divergenei și al răzbunării, el este întors acum la București pe tancurile sovie- singurul capabil să îneleagă și să adune la tice. Ei au numeroase contacte și numeroși un loc persoane atât de diferite, de diver- aliai în ările occidentale. La Paris, Eliade gente, de balcanice și de eclectice. va fi vânat nu doar de noile autorităi ale Pe 8 octombrie 1846, el își inaugurează statului român, ci și de Internaionala ciclul de conferine pe lângă catedra de Socialistă, aureolată de postura de câștigă- mitologie comparată a Sorbonnei. La acest toare a războiului.9 eveniment participă Georges Dumézil, Primele reviste din exil apar în momen- omniprezentul său protector, dar și tibeta- tul în care toată lumea își dă seama, în nista Marcelle Lalou. În februarie 1947, el sfârșit, că războiul se terminase definitiv; publică în Revista Istoriilor religioase, primul este vorba de războiul prin care Uniunea său studiu apărut în Frana, Chestiunea Sovietică ocupase estul și sud-estul euro- Șamanismului6. pean. Un alt război era pe cale să înceapă, Eliade muncește între 12 și 14 ore pe zi, desigur, Războiul Rece. dar este întrerupt uneori de „activitatea Exilaii se aflau deja în plin război și politică”. Ministerul Educaiei din Frana ar principala lor grijă era să salveze valorile dori să-i ofere o catedră de titular la Școala spirituale ale naiunii noastre, pentru că de Înalte Studii, dar cere, în prealabil, avizul însăși naiunea română era ameninată în Ambasadei Române. Ambasada cere avizul fibra ei. șefilor politici din România (care, în acea Revistele pe care le va coordona și în care vreme era sub ocupaie sovietică) și răspun- Eliade va scrie, în perioada cuprinsă între sul firesc este: niet7. 1949 și 1952, diverse articole, eseuri, analize și sinteze asupra fenomenului românesc, De fapt, Mircea Eliade este foarte discret sunt numeroase: Îndreptar, Uniunea Română, în jurnalul său și evită să enumere toate pro- Caete de dor, Orizonturi. În paginile lor, el va blemele pe care le-a avut în perioada dintre lansa anchete și va încerca să definească 1945 și 1948. Nu doar Ambasada și profeso- momentul politic pe plan european și să rul Stoilov primesc răspunsul niet la orice explice extrema importană a României în solicitare cu privire la Eliade, ci și toate contextul cultural continental, devenind instituiile franceze care ar fi vrut să-l anga- astfel, o dată în plus, conducătorul forelor jeze sau să-l protejeze. În România, forele culturale care se strâng în jurul lui, căcă el de ocupaie sovietice îi caută „pe criminalii este, de departe, singura personalitate a de război” și pe „autorii dezastrului” epocii sale, capabilă să construiască în jurul României: fasciști, naziști, legionari. În zelul său un centru de rezistenă și de autoritate

5 Ibid. 6 Cf. Ibid., p. 73; 7 Cf. Mircea Handoca, Dosarul Eliade, NIET !, Humanitas, București, 1994, (p. 142-158), p. 147; 8 Cf. Ibid. 9 Ibid. 73 Daniel Gălăanu

incontestabile și de care, întreg exilul româ- nesc avea nevoie ca de aer.10 Încrâncenarea sa anticomunistă dovedită încă din tineree îi aduce încrederea celor care simt nevoia să se apere, în ara lor sau în exil, de ofensiva stângii. Astfel, în mod paradoxal, acest scriitor care nu are nici o vocaie de lider, se vede, o dată în plus, cum am mai arătat11, pus în fruntea unui curent întreg de opinie ce avea nevoie de o autori- tate coordonatoare și unanim acceptată. Așa cum o făcuse cu câiva ani în urmă în România, Mircea Eliade își asumă misiunea de lider datorită capacităii sale extraordi- nare de a se devota, fie unui prieten, fie unui proiect sau unei idei generale. În acest fel, el va deveni din nou jurnalis- tul de sacrificiu, scriitorul și istoricul, ba chiar și pedagogul care se străduia să răs- pundă la întrebările puse de toi confraii săi. Cei exilai erau obligai să se organizeze și să selecteze valorile necesare supra - vieuirii, căci exilul înseamnă mai ales supravieuire. Mircea Eliade rămâne același jurnalist care cunoaște arta de a utiliza superlativele și stăpânește tehnica hiperbo- lei, scriitura sa sprijinindu-se pe arta de a seduce. În articolul Împotriva disperării, Mircea Handoca12 ne arată un număr impresionant de pagini care ar putea să ne edifice asupra eseului românesc în 1950: „În ceea ce privește exilul românesc, tre- buie să menionăm că numărul de intelec- tuali era foarte redus în raport cu cel al veci- nilor noștri. Celor câtorva sute de mii de unguri plecai în exil nu corespund decât câteva mii de români. Primenirea spirituală va fi astfel mai dificilă pentru noi decât pen- tru vecinii noștri. În al doilea rând, intelectualii români tră- iau, aproape toi, în mizerie. Faptul că au supravieuit până acum și că supravieuiesc încă, nu e un mare merit în sine, pentru că

10 Cornel Ungureanu, op. cit., p.74; 11 Daniel Gălăanu,op. cit. p. 37; 12 Mircea Handoca, Dosarul Eliade, NIET !, Humanitas, Bucarest, 1994, (p. 142-158), p. 145; 74 Mircea Eliade în perioada exilului parizian

oricum, în occident nimeni nu moare de Mai mult decât în memoriile, jurnalele și foame. Dar întrebarea care contează este câi amintirile sale, Eliade cel adevărat se mani- dintre ei au supravieuit în calitate de inte- festă în nuvelele și romanele sale, căci toc- lectuali, adică, câi dintre ei și-au putut exer- mai aici el a decis să explice posibilităile și cita în continuare vocaia și profesia? Căci uriașul potenial ascuns în sufletul omului pentru România de mâine, important cu ade- comun, al oricăruia dintre noi. vărat nu este ca ei să fi supravieuit muncind Ceea ce s-a petrecut în această tumul- într-o fermă sau într-o mină, ci ca ei să fi tuoasă perioadă pariziană i-a marcat întrea- supravieuit ca intelectuali, ca elite. Ar tre- ga existenă și pe parcursul întregii sale bui să îneleagă, înainte de a fi prea târziu, că viei rămase, el nu va face decât să încerce destinul culturii române de mâine se găsește să-și vindece rănile create de exil. în mâinile unor foarte puini intelectuali și Abandonându-se muncii creatoare, studeni care supravieuiesc în afara frontie- Eliade își va continua itinerariul prin lumea relor României; că acest destin al culturii aceasta și prin cea descrisă de religiile atât coincide cu destinul politic al României de de dragi lui. La Londra sau la Lisabona se mâine.”13 va claustra în biblioteci devorând tratate întregi și făcând mii de fișe de lectură. Aici Cu sigurană, cominterniștii instalai la și-a elaborat lucrările capitale: Tratat de București simeau pentru Eliade o ură fără Istoria religiilor și Mitul eternei reîntoarceri. margini, date fiind toate articolele sale asu- Totala împlinire academică o va găsi abia pra rusificării României, asupra terorii peste ocean, la Chicago, tot acolo unde-și va ocupaiei sovietice, asupra dezrădăcinării găsi și sfârșitul lumesc, departe de ara totale impuse de vecinul de la Răsărit. Toate natală, dar într-o perpetuă încercare de eter- acestea îl desemnau ca fiind unul din cei nă reîntoarcere. mai importani inamici ai „noii Românii”. Toi acești activiști aveau și un motiv în plus de a-l urî: ideea lui Eliade, recurentă și înde- Bibliografie lung susinută, conform căreia istoria 14 Gălăanu, Daniel, Echos roumains dans la cultu- României se face în România . re française au XXe siècle (2ème édition, revue, Eliade a pierdut războiul cu presa pari- corrigée et augmentée), Ed. Zigotto, Galai, ziană, căci proprii lui colegi de generaie și 2012; de exil l-au trădat. Marele metafore ale ope- Handoca, Mircea, Dosarul Eliade, NIET !, rei sale de după 1945, obsedantele sale sim- Humanitas, București, 1994; boluri, par a aparine unei persoane pentru Simion, Eugen, Mircea Eliade – Nodurile și sem- care istoria rămâne o cauză pierdută. nele prozei, Ed. Virtual, București, 2010; El va scrie după tragedia bombei atomice Ungureanu, Cornel, La vest de Eden,Ed. de la Hiroshima: „Istoria s-a sfârșit; începe Amarcord, Timișoara, 1995. postistoria. Dar ce este postistoria? Ce este omul postistoric?” Toi acești termeni lipsii Sitografie de claritate, Eliade încearcă să-i explice în 15 nuvelele sale . Fiind un bun creator de http://books.corect.com/ro/books/preview/45 ficiune, va încerca să se protejeze de realita- 0/pdf tea opresivă, transferând asupra personaje- www.culture.gouv.fr. http://www.univ-leha- lor sale, experienele pe care ar fi vrut să le vre.fr/ulh_services/Travaux-de-Daniel- trăiască el însuși. Galatanu.html

13 Ibid., p. 147 ; 14 Ibid. 15 Cf. Ibid. 75 Arte

Olimpia VARGA Istoria unei colecii ‒ istoria unei familii Abstract Pasionată de frumos, cu o sensibilitate aparte, Maria Pârvuoiu ne îndrumă pașii spre „Impresii de colecionar”, o carte de suflet, cu trăirile și emoiile constituirii propriei colecii de artă, care i- a marcat existena. Acestă lucrare este consacrată dublei paternităi, creatorul și împătimitul colecionar de artă, care a parcurs lungul și frumosul drum al devenirii și a trăit momente înălătoare și unice alături de prietenii-colecionarii. Cuvinte-cheie: Maria Pârvuoiu, familie, colecionar, tablouri, pictură, grafică, sculptură.

With a great passion for beauty and a distinguished sensitivity, Maria Pârvuoiu guides us through the “Collector’s Impressions”, a book of the soul, brimming with emotions of creating her own art collection, which marked her life. This work is dedicated to both the creator and the art collector, who travelled the long and beautiful path of becoming and lived uplifting and unique moments with its fellow art collectors. Keywords: Maria Pârvuoiu, family, collector, work of art, painting, graphics, sculpture.

O viaă de colecionari de artă adunată facultatea cu rezultate strălucite și își conti- într-o carte de înaltă inută intelectuală, nua cursurile la școala doctorală. Pentru cei aceasta ar putea fi caracterizarea cea mai doi a urmat o lungă și fructuoasă carieră de pregnantă a volumului recent apărut despre diplomai, asupra căreia autoarea nu insis- „Colecia de artă Anca-Mihaela, Maria și dr. tă. Sunt narate, în schimb, peregrinările prin Constantin Pârvuoiu”1. locurile încărcate de istorie și de spirituali- tate ale globului pământesc și, mai ales, Provenită dintr-o familie de aromâni, sunt evocate personalităile cu care familia Vrană, ajunsă din Munii Pindului în Pârvuoiu a avut legături calde, prin natura Cadrilater, dar cu rădăcini dovedite la iubirii comune pentru artă: pictori, scul- Curtea Imperială a Bizanului, în secolul al ptori, designeri, graficieni, colecionari, cri- XIV-lea, Maria Vrană și-a făcut studiile tici de artă, scriitori, actori, ș.a.m.d. Sunt preuniversitare la Mangalia și Blaj, iar pe evocate scene semnificative de la vernisaje, cele universitare la Academia de Studii de la expoziii cu vânzare, și tranzacionări, Economice din București. Aici l-a cunoscut precum și multe, foarte multe întâmplări pe colegul ei mai mare, Constantin care refac atmosfera înălătoare a unei lumi Pârvuoiu, care, în anul 1955, terminase aparte ‒ aceea a iubitorilor de artă autentică.

Olimpia VARGA, Lector univ. dr., Universitatea „Ovidius” din Constana, e-mail: olimpia.varga@univ- ovidius.ro. 1 Maria Pârvuoiu, Impresii de colecionar, București, Editura Maiko, 2017, 224 p. 76 Istoria unei colecii - istoria unei familii

Cartea transmite emoie, pentru că morare istorică, prin care se reface transver- autoarea și-a dorit, desigur, să împărtă- sal atmosfera unor epoci trecute. Evocând șească prin scriitura sa bucuria de a-și fi picturi, sculpturi, mobilier și, prin ele, pe consacrat anii cei mai fertili ai existenei autorii lor, putem înelege dintr-o altă per- colecionării unor remarcabile opere de spectivă istoria românească și istoria uni- artă. Aceste opere ‒ pictură, grafică, scul- versală cuprinsă între jumătatea secolului al ptură, covoare, mobilă ‒ sunt completate de XIX-lea și sfârșitul secolului XX. Aflăm din povestea captivantă a fiecărei piese, poveste paginile cării istoria unor tablouri devenite care le conferă personalitate, le individuali- celebre, cum ar fi: „Pescari în barcă, de zează, dar le și umanizează. E clar că unele Nicolae Dărăscu; Iașii văzui de pe Dealul dintre lucrări (tablouri, gravuri, sculpturi) Copoului și Târg la Bazargic, de Iosif Iser: au devenit martorii tăcui ai multor eveni- „pictura are viaă, te captivează cu multitu- mente de familie, o familie frumoasă și dinea personajelor ... și cu varietatea croma- numeroasă, cărei îi aparine și semnatara tică”. De asemenea, o Natură statică cu lalele, acestor modeste rânduri... de Alexandru Ciucurencu, datată 1942; Scurtele impresii pe care vreau să le Cuplu, de Ion uculescu, „lucrare unică în transmit cititorului, sunt ale unui om care a creaia sa pentru că ne regăsim în ea”; Flori avut privilegiul de a parcurge deja acest ele- de toamnă, de Dumitru Ghiaă, cel care a gant volum, rod al aceleiași strădanii și „realizat o operă închinată neamului său”; rigori, pe care autoarea le-a probat în tot ce Bărci pe Dunăre, de Alexandru Jean Steriadi; a făcut. Natură statică cu flori, pensulă și carte, de În paginile cuprinse între cele două Gheorghe Petrașcu; Rochia neagră, a lui coperi viaa este sugerată prin crâmpeie de Theodor Pallady; Pădure, a lui Lucian fapte și de gând, pentru că, deși din punct Grigorescu, precum și ali pictori de de vedere beletristic s-ar integra literaturii excepie. memoralistice, volumul de faă este și o Dincolo de cuvinte, dincolo de reprodu- carte de comentariu estetic, o carte de reme- cerile tablourilor prezentate în carte, 77 Olimpia Varga

achiziionate în original pentru colecia peregrinările sale prin lume. Călătoriile sale familiei Pârvuoiu, rămâne atmofera de trăi- și ale soului și fiicei lor au fost extrem de re intensă și de emoie profundă pe care interesante și vorbesc despre oameni și volumul o aduce în faa cititorului. locuri din cele patru zări, făcând un salt pe Stăpânind cuvintele și mânuindu-le cu axa timpului, dar și pe axa spaiului din aceeași dibăcie ca un pictor care își amestecă Europa, până pe continentul american. culorile, scoând din penelul său nuane De la achiziii, frământări, preocupări ... neașteptate, Maria Pârvuoiu își povestește autoarea surprinde în lista de ierarhizări, pe 78 Istoria unei colecii - istoria unei familii

lângă istorii despre diferii colecionari și Artă al României, ca și în multe alte muzee, relaiile de prietenie pe care le-a avut cu o graie generozităii celor care le-au oferit serie de pictori, dar și cu scriitori ai vremii, pentru generaiile care au urmat. cu acea boemă a „Micului Paris” instalată în Colecionismul este o continuare a actului zona veche a Bucureștilor sau în cartierul creaiei. Asupra acestui fenomen a avut o evreiesc. înrâurire benefică și înfiinarea școlii de artă Maria (Vrană) Pârvuoiu evocă un românească, prin eforturile deosebite depu- însemnat număr de colecionari, care s-au se de Theodor Aman, pictor la rândul său, format în perioada interbelică. Spirite privi- care s-a consacrat acestei instituii al cărei legiate ai veremii lor, salvatori incurabili ai director a și fost vreme îndelungată. operelor de artă, colecionarii își definesc Astfel, Școala de artă românească a fost propriile trăiri, emoii, atașament, dăruire și aceea care a generat muli colecionari, ale implicare faă de artă. Colecionarii la care căror colecii sunt exemple de relaionare a facem referire, ca de exmplu Nicolae evaluării estetice cu istoria artei românești și Grigorescu, „marele poet al penelului”, cu istoria unor familii din vechea Constantin Constantinescu, Atanase Simu, aristocraie a epocilor recente ale societăii cu 624 de lucrări, Iancu Kalinderu, Krikor românești. Zambaccian, Apostol Apostolide, de la Așa cum era normal pentru un asemenea „Continental”, Pompiliu Papahagi, au volum, remarcabilă este îmbinarea perfectă cuprins în coleciile lor, opere de artă de dintre cuvânt și imagine, acea impresie de înaltă inută plastică, confirmând creaiile călătorie în lumea artei, care re-creează, de marilor noștri artiști plastici, cu atât mai fapt, atmosfera spaiilor spirituale prin care mult, cu cât mare parte din acest preuit s-au peregrinat artiștii, respectivele opere și fond cultural a fost donat statului român și apoi deinătorii acestora din urmă. Este o se află în expunere la Muzeul Naional de atmosferă pe care aș sintetiza-o, privind 79 Olimpia Varga

sculptura Idilă, de Cosmin Hristu, printr-un Colecionarul care și-a transformat tablourile în celebru vers din poemul lui Charles personaje. Baudelaire, Invitaie la călătorie, în care poe- Tot ce scrie doamna Maria Pârvuoiu tul își invită iubita în Olanda, într-o atmos- confirmă afirmaia din Cuvântul înainte pe feră „de luxe, calm et volupté”. care îl semnează autoarea: formarea unei Dacă ar fi să dau încă un titlu prezentării colecii, fie ea privată sau publică, este ea însăși pe care am făcut-o, atunci acesta ar fi: o artă. 80