Mateiu Caragiale. Craii De Curtea-Veche (I)*

Nr. 7 ( 9) / 201368 Mihaela BURUGĂ secretariat de re d acţie CUPRINS 7/2018 FRAGMENTE CRITICE Eugen SIMION: Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I) Mateiu Caragiale’s novel Craii de Curtea veche (Gallants of the Old Court) (I). 3 A GÂNDI EUROPA Dan POPESCU: L'emigration et l' immigration de la population, amplifiees par l'integration et la globalisation Emigrarea și imigrarea populatiei, amplificate de integrare și globalizare . 13 ISTORIE Emilio BLANCO: Istorie, politică și retorică, fidelitate și „ornatus” în Relox de Principes”/ Ceasornicul Principilor de Antonio de Guevara Emilio BLANCO: History, Politics and Rhetoric, Fidelity and „Ornatus” in „Relox de Principes” („The Dial of Princes”) by Antonio de Guevara . 23 PUNCTE DE VEDERE Gabriela DANIȘ: Două referate și un răspuns Two Internal Notes and an Answer . 34 Alina DRAGOMIRESCU: Revizia filologică a Jurnalului lui Titu Maiorescu, volumele II și III The Philological Revision of Titu Maiorescu’s Diary, volumes II and III . 43 SCRISOARE DE LA KÖLN Nicolae CORBEANU: UE subiect de roman satiric The EU as the Subject Matter of a Satirical Novel. 48 JURNALE Ana-Maria BĂNICĂ: Diarism și ficiune Fiction and the Diary as a Literary Genre . 51 1 COMENTARII Dana LIZAC: Eminescu: O lectură închipuită la imnul Homeric „Către Hermes” (II) An imagined Reading of the Homeric Hymn ‘To Hermes’ (II) . 59 Daniel GĂLĂANU: Mircea Eliade în perioada exilului parizian Mircea Eliade during his Exile in Paris . 71 ARTE Olimpia VARGA: Istoria unei colecii - istoria unei familii The History of an Art Collection – the History of a Family. 76 Ilustrăm acest număr cu lucrări din Colecia de artă Anca-Mihaela, Maria și dr. Constantin Pârvuoiu 2 Fragmente critice Eugen SIMION Mateiu Caragiale. Craii de Curtea-Veche (I)* Abstract Proză a cărei frumusee stă în măreia singularităii ei, Craii de curtea veche este opera unui orfe- vru iniiat în știinele misterioase, estet programatic, autor al unei scrieri pretenioase până la manie și antipatică prin snobismul afișat. Autorul se întreabă dacă naraiunea este nuvelă, roman sau poem cu scriitură flamboyantă, în care pictura realului sub formele ei cele mai degradante este pre- zentă masiv. Sunt deconspirate posibilele influene ale acestei remarcabile scrieri: literatura unor Anton Pann, Dionisie Fotino, Ionescu-Gion, I.L. Caragiale, tatăl artistului, dar și din lecturi euro- pene. Văzută din perspectiva criticii literare, valoarea literară a Crailor... este determinată, pe de o parte, de calitatea limbajului matein, pitoresc și subtilil, iar pe de alta de calitatea estetică a personajelor. Portretele celor patru crai, Pantazi, Pașadia, Pirgu și naratorul, sunt atent analizate, graie limbajului lor expresiv. Și alte portrete, figuri de plan secund, se in minte la lectură. Cele patru pări ale operei lui Mateiu Caragiale conin numeroase reveniri asupra eroilor, care trăiesc într-o ară imaginară a desfâului. Prozatorul încheie parabola Crailor (asfinirea Crailor) cu imaginea con- trastantă, tot simbolică, a două destine: aceea a lui Pașadia, care dispare odată cu Opera lui secretă, și, cealaltă, a măscăriciului, biruitorului, Gore Pirgu, produsul noilor mentalităi profane. Ei sunt ultimi reprezentani ai unei epoci de strălucire oximoronică, estompată în simbolistica înaltă a „tre- cutului stârvit”. În concluzie, se arată, Craii de Curtea-Veche este o desfătare a ochiului, o proză de un pitoresc colosal, cu personaje bizare, nemaiîntâlnite în literatura noastră. Cuvinte-cheie: Mateiu Caragiale, istorie, balcanism, literatură, estetică, decadenă, roman, poem. The prose whose beauty rests on his singularity, Craii de curte veche is the work of a goldsmith initiated into occult science, programmatic aesthete, author of a superfine scripture and unlovable by the snobbism advertised. The author asked if the narration is short story, novel or poem with flamboyant writting, where the picture of reality with his most degrading forms is massif presented. There are exposed possible influences of this genuine work: literature of Anton Pann, Dionise Fotino, Ionescu-Gion, I. L. Caragiale, the artist’s father, and European readings. Critics believe that the literary significance of Crai… is determined by the matein language quality, which is picturesque and subtle, and by the aesthetic quality of characters. The portraits of the four Sparks, Pantazi, Pașadia, Pirgu and the narrator, are presented carefully, thanks to their expressive language. There are also other figures, on a second plan, which the reader keeps in mind. The four parts of Mateiu Caragiale work contains many re-entrance upon heroes, who live in an imaginary world of lust. The proser finish the Sparks parabola (The Sparks sunset) with the contradiction, also symbolic, of two desti- Eugen SIMION, Academia Română, preşedintele Seciei de Filologie şi Literatură, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”; Romanian Academy, President of the Philology and Literature Section, Director of The „G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory, e-mail: [email protected]. * Lucrare realizată în cadrul Proiectului Prezervarea și valorificarea patrimoniului literar românesc folosind soluii digitale inteligente pentru extragerea și sistematizarea de cunoștine (INTELLIT), PN- III-P1-1.2-PCCDI-2017-0821/ Nr 54PCCDI/ 2018. 3 Eugen Simion nies: that of Pașadia, who disappered along with his secret Work and, the other, of the clown, the win- ner, Gore Pirgu, the product of new unholy mentality. They are the last agents of an era of oxymo- ronic brightness, blurryed in the high symbolistic of ashy past. In conclusion, the work Craii de Curte-Veche is a delight of the aestehetic eye, a prose with a great picaresque, with strange charac- teres, never seen in our literature. Cuvinte-cheie: Mateiu Caragiale, history, balcanism, literature, aesthetic, decadence, novel, poem. Romanul Craii de Curtea-Veche – o nuvelă, sau a Transilvaniei, erei Muntenești și în fapt, mai întinsă, dacă judecăm după Moldovei – tradusă de George Sion) și numărul de pagini, a fost vag imaginat de Ionescu-Gion (Istoria Bucureștilor). Cel din- Mateiu Caragiale pe la 1910. Prima parte a tâi înfăișează un ipisod (Epoca desperailor1) fost scrisă prin 1916-1918 și 1919, continuat din epoca Mihai-Vodă Șuu, când „Craii” – în 1920 și 1921 – când este redactată călăto- indivizii fără căpătâi, conduși de căpitanul ria lui Pantazi și întoarcerea în trecut a lui Melamos – au jefuit Curtea Domnească Pașadia, tot în 1922 este scrisă, „în timpul refugiată, de frica turcilor în Transilvania. celei mai teribile crize din viaa mea” Cu tuiri și stindarde, ei cutreierau uliele (notează undeva autorul) spovedania lui orașului, devastând cârciumile, pivniele. I- Pantazi, urmată în anii următori de spove- a potolit, prin spânzurătoare, beșleaga dania lui Pașadia. Naraiunea, începută cu Ibraim Bosniacul. Ionescu-Gion povestește 18 ani în urmă, este încheiată la 24 mai 1928, și el despre jafurile și pungășiile crailor cum aflăm din Agendă. Proza chinuită, ne instalai în vechile odăi ale seimenilor și în amintim că zice G. Călinescu, târâtă mult și beciurile de la Curtea-Veche după războiul elaborată minuios, de un estet obsedat de ruso-turc din 1769-1774. Mateiu are, evi- perfeciunea și coloarea frazei. Romanul dent, și alte modele strict literare: proza apare în 1929, iar în 1936 Perpessicius crudă, ardentă, flamboyantă a lui Barbey tipărește ediia definitivă de Opere, având în dʼAurewili și, în ceea ce privește personaje- faă exemplarul corectat de prozator, ulte- le pe care le admiră (Pantazi și Pașadia), pe rior pierdut. Cartea a avut un succes enorm, Huysmans care, exaltând „son écoeurement cum am precizat deja, puine voci i-au con- devast le monde modern” – notează biogra- testat moralitatea și scriitura încărcată. Ion fii săi – crează în À Rebours (1884), prin des Barbu, în schimb, o așează printre Scripturi, Esseintes, tipul de dandy „decadent” esteti- pe raftul cărilor nepieritoare, încununată zant, desgustat de secolul său. „Un pesi- cu semnele, simbolurile „sfintelor locuri”... mism hepatic” – scriu comentatorii lui, un Este vorba, oricum ai judeca-o, de o nihilism estetic pe care îl manifestă și auto- proză singulară în literatura noastră, care rul Crailor, când e vorba de timpul „stârvit” seduce, mai ales, pe estei și, în genere, pe al modernităii. Reveriile lui merg, cum se cei ce admiră o tipologie ieșită din comun în știe, spre secolul al XVIII-lea și, în genere, limbajul maiestos barochist al prozei. Ea nu spre un trecut magnific, cum se poate dedu- iese, desigur, din neant, G. Călinescu o ce din spovedaniile lui Pantazi și Pașadia. fixează în tradiia balcanismului românesc Nu exagerează prea mult Ion Barbu să note- (Anton Pann – I.L. Caragiale) prin tematica ze, citindu-le: „Nu cunosc meditaie mai ei, dar – soluie critică bizară – nu ezită, în gravă asupra ticluirii și aventurii Fiinei cu final, s-o alăture hermetismului și suprarea- această carte de înelepciune pe care un act lismului. Mai aproape de practica pozitivis- de discreie și gust o disimulează sub grele mului critic. Șerban Cioculescu și ali catifele de pitoresc oriental”. comentatori stabilesc alte surse documenta- Înainte de a fi însă o grea meditaie asu- re: Dionisie Fotino (Istoria generală a Daciei pra Fiinei, Craii de Curtea-Veche este o desfă- 1 Vezi Barbu Cioculescu, ed. cit., p. 793. 4 Mateiu Caragiale, Craii de Curtea veche (I) frumuseea și perfeciunea cuvintelor. Pe scurt: pictor fabulos al desfrânărilor, viciu- lui, dar și al personajelor în ruină cu poezia lor crepusculară și simbolică. Romanul (mă rog, naraiunea) are patru pări care la prima vedere, par bine ticluite ordonate. La o parcurgere atentă a textelor se observă însă că scenariul epic este în alu- viuni, cu reluări succesive, deloc fluente. În afara spovedaniilor, care sunt mai clar con- struite și, prin aceasta, mai fluente, lucrurile se amestecă în această naraiune scrisă și rescrisă timp de două decenii de un autor obsedat de măreia operei sale. Nu-i deloc grăbit, nu scrie azi cu sentimentul că trebuie să publice mâine. Condeiul lui este însă, de fiecare dată, pregătit să scrie într-un chip atipic, cu vorbe, adică, alese, în combinaii nemaiîntâlnite.

Load more