3-4-5 (245-246-247) / 2008 ISSN 1220 -6350 9 771220 635006 Literatură străină Equipo 57: L'époque et les circonstances de Serge Fauchereau Întâlniri de destin Pârvan ºi Valéry: afinitãþi, analogii de Alexandru Zub A.E. Baconsky: Jurnal Nu vom scãpa niciodatã de impostori Document Ion Barbu sub „sabia lui Damocles" de Lucian Chiş u Cronici literare O re-examinare a prozei postbelice de Andrei Grigor CUPRINS 3-4-5/2008 FRAGMENTE CRITICE Eugen SIMION: Autobiografia (II). 3 CRONICI LITERARE Andrei GRIGOR: O re-examinare a prozei postbelice . 11 CONVORBIRI Interviu cu Peter Handke . 17 JURNALE A.E. Baconsky: Jurnal – Nu vom scãpa niciodatã de impostori (I) . 26 DOCUMENT Ghiþã FLOREA, Simona IACOB: Ion Barbu (Dan Barbilian) în arhive . 35 Lucian CHIªU: Ion Barbu sub „sabia lui Damocles" . 42 COMENTARII Bogdan Mihai DASCÃLU: Un valah orgolios: Petre Pandrea . 58 Alina CRIHANÃ: Utopie ºi decadenþã în Princepele. 65 Sorin IVAN: Ion Caraion: A doua condamnare la moarte . 70 Ion BRAD: Nichita Stãnescu: Orfeu în Câmpia Dunãrii . 89 LECTURI Vasile BARDAN: Enigmele vorbirii noastre . 102 Antonio PATRAª: Literatura bate filmul . 105 LITERATURà STRÃINà Serge FAUCHEREAU: Equipo 57: L'époque et les circonstances . 109 Basarab NICOLESCU: Viaþa urmeazã vieþii - Roberto Juarroz (1925-1995) . 114 1 ªTIINÞà ªI FILOSOFIE Viorel BARBU: Despre rãzboi . 116 Al.O. BEREA: Spiritualitatea creºtinã ºi comportamentul uman. 118 Nicolae CORBEANU: Unwort des jahres . 127 CARNET PARIZIAN Virgil TÃNASE: Recitindu-l pe Tolstoi......................................................................................129 ÎNTÂLNIRI DE DESTIN Alexandru ZUB: Pârvan ºi Valéry: afinitãþi, analogii..............................................................131 CULTURà ªI ECONOMIE Maria MOLDOVEANU: Economia artei (IV) ..........................................................................139 Napoleon POP, Valeriu IOAN-FRANC: Creºtinism ºi dezvoltare economicã (IV)............144 ARTà ªI SPECTACOLE Cãlin CÃLIMAN: Un film „de suflet": Restul e tãcere .............................................................158 Dana DUMA: Un cineast scriitor: Woody Allen......................................................................162 Ilustrãm acest numãr cu lucrãri ale artistului Florin BÂRZà 2 Fragmente critice Eugen SIMION Autobiografia (II) Abstract The present article aims at defining autobiography as a literary genre influencing all the other types of confessional writing. By referring to Georges May, Georges Gusdorf Philippe Lejeune, Jean Rousset, Roland Barthes and other writers who have analyzed the same topic, the author focuses on Jean Starobinsky's study on autobiographies. He outlines the most important issues discussed by Starobinsky (one of them is whether the autobiography is or is not a literary genre) and he tries, in the same time, to answer questions about the style of an autobiography, about its verisimilitude and its purpose, about the identity of the writer and about the way in which it is illustrated by the content of the confession. Dar cine este, cu adevãrat, acela care îºi spus dese ori, ºi totodatã un model literar, scrie istoria vieþii sale? Mai citez o datã vor- ca marele Jean Jacques... Pentru aceasta, el bele lui Georges Gusdorf: „Cine scrie? Cel aranjeazã puþin lucrurile, îndepãrteazã aba- care scrie viseazã totdeauna la o scriiturã în terile, simplificã parcursul, pune în acord legãturã directã cu fiinþa sa; dar cel care amãnuntele din trecut cu imaginea unui scrie este totdeauna un Altul (s.n.) pentru cã viitor încã neformulat. Cãci, sã nu uitãm, orice scriiturã ia distanþã ºi consacrã o aliena- autorul îºi scrie viaþa cu sentimentul unei re; totdeauna este un altul, ºi care vorbeºte dispariþii iminente, dar încã n-a murit, mai de altceva”1. Nu este greu sã recunoaºtem în are ceva de trãit, imaginea lui circulã încã aceastã parafrazã celebra propoziþie a lui prin lume. Aºa cã este atent la ceea ce scrie. Rimbaud („eu este Altul”), citatã de atâtea Gusdorf, analizând toate aceste circum- ori ºi întoarsã pe toate feþele de hermeneuþii stanþe, observã just cã trecutul este scris în moderni ºi post-moderni. O propoziþie pe funcþie de exigenþele prezentului: „l’histo- care sociologii ºi antropologii marxiºti ºi rien, au moins en première analyse, opère freudieni au interpretat-o, ºi ei, în sensul sur un temps mort; l’écrivain de soi élabore conceptului de alienare. Gusdorf aplicã la substance virante de sa chair temporelle; acest concept la scrierea autobiograficã, sans doute est-il tenu de respecter la matéri- zicând cã, atunci când îºi scrie viaþa, indi- alité des faits, mais l’obligation de véracité vidul vrea s-o punã în acord cu prezentul, passe après le dévoir de fidélité à soi- vrea sã justifice un capãt la care a ajuns. El même”...2 E limpede: datoria de fidelitate vrea sã dovedeascã, am vãzut deja, cã viaþa faþã de sine este mai mare în astfel de scrieri lui formeazã un tot, cã totul are o semnifi- decât datoria faþã de adevãrul istoric ºi, aº caþie ºi cã, în genere, viaþa lui este o operã adãuga, faþã de adevãr în genere. Cãci ade- armonioasã, aproape încheiatã. Autobio- vãrul are totdeauna în literatura subiectivã grafia are, în aceste condiþii, un caracter tes- – ºi nu numai – culorile celui care îl cautã ºi timonial ºi, totodatã, reprezintã un act este- îl scrie. Nu spunea tânãrul Eugen Ionescu cã tic. Autorul vrea sã placã, sã aibã succes, sã nu existã pe lume decât adevãrul lui? Cu impunã un model de existenþã, cum s-a adevãrat autobiografia este „un débat et un 1 Gusdorf, op. cit., pag. 119. 2 Cf. Gusdorf, op. cit., pag. 256. 3 Eugen Simion combat”, un proiect de sine, un proiect de * valorificare a experienþei, imaginea unei Am amintit de mai multe ori în acest experienþe unice pe care n-o poate scrie studiu, prin natura lui fragmentar, de au- decât cel care a trãit-o. Se poate spune, din tenticitate, sinceritate, verosimilitate, exacti- acest punct de vedere, cã autobiografia, ca ºi tate etc. Noþiuni care sunt folosite în chip jurnalul intim ºi memoriile, este o operã curent pentru a sugera calitatea unei scrieri irepetabilã. Ea nu poate fi scrisã de altcine- autobiografice. Cât de exacte sunt aceste cri- va, nu poate fi rescrisã, cel mult poate sã terii într-o carte în care autorul scrie despre vinã un istoric s-o amendeze ici ºi colo, sine cu gândul la cel care-l va citi mai aducând documente noi, dar de scris n-o devreme sau mai târziu? Ce bazã poate fi poate scrie. O fatalitate ce nu-i scapã lui pusã pe sinceritatea lui declaratã, asumatã, Jean-Jacques Rousseau: „nimeni nu poate repetatã? scrie viaþa altui om; modul lui de a fi, veri- André Maurois semnala, cu aproape 80 tabila lui viaþã numai el le poate scrie”. Un de ani în urmã (Aspects de la biographie, avantaj enorm ºi, în acelaºi timp, un deza- Grasset, 1930), cinci motive de a fi inexact vantaj teribil pentru cã, dacã nu-i bine scrisã sau chiar mincinos într-o istorie autobio- (dacã viaþa scrisã rãmâne doar un maldãr de graficã: a) faptul cã autorul uitã, pur ºi sim- foi mâzgãlite), autobiografia nu supravieþu- plu, anumite întâmplãri din viaþa lui; ieºte, indiferent de cel ce a trãit-o ºi a gândit- b) „uitarea voluntarã din anumite raþiuni o. Concluzia provizorie: acþioneazã ºi aici estetice”; c) eliminarea (cenzurarea) unor legea esteticului. Autobiografiile încep sã aspecte neplãcute, stânjenitoare, care i-ar aibã semnificaþie de la un anumit grad de putea întuneca imaginea biograficã; expresivitate. d) pudoarea, sentimentul cã nu trebuie spus 4 Autobiografia (II) totul când e vorba de viaþa intimã ºi e) ope- vrei sã spui adevãrul integral despre tine, raþia de a reconstitui ceea ce memoria n-a scrie un roman sau pune faptele într-un dis- reþinut bine este, în sine, anevoioasã ºi chiar curs epic. Vor avea mai multã elocvenþã primejdioasã pentru autenticitatea naraþiu- (expresivitate), vor fi mai bine înþelese ºi vor nii, de aceea autorul preferã sã ocoleascã spori volumul adevãrului. Nu-i o exagerare, situaþiile incerte... Cum se poate deduce, nu-i o fugã comodã în ficþiune, nu încearcã Maurois semnaleazã cinci motive (raþiuni) autorul sã evite confruntarea totalã, radicalã posibile de a fi incomplet ºi inexact în auto- cu sine? Poate sã existe în aceastã strategie biografie. Ele ar putea fi grupate, în fond, în ºi o mare ºansã: ficþiunea poate spune mai douã categorii: motive naturale (uitarea, mult despre un individ decât un discurs ezitarea memoriei, pudoarea care funcþio- despre sine, fatal limitat. Pascal credea cã neazã în ceea ce antropologii freudieni „le moi est haïssable”, iar Sartre, dupã câte- numesc culturile pudorii!) ºi motive (raþiuni) va secole, atunci când îºi scrie biografia (Les de ordin estetic ºi pentru protejarea imaginii mots), foloseºte un ton sarcastic, denigrant ºi personale. Lipsesc din aceastã enumerare, zice dupã aceea cã orice autobiografie este o dupã cum se observã, cauzalitãþile produse utopie: „utopia adevãrului ºi a sinceritãþii”. de ficþiunea involuntarã (deseori ºi volun- Cuvintele sale reprezintã, cu toate acestea, tarã) din naraþiunea autobiograficã. cea mai frumoasã carte a sa. Sunt mulþi Dar câte raþiuni (motive) sunt pentru a fi comentatori care cred chiar cã este singura corect în autobiografie? Dupã opinia mea, sa operã care va rezista. Nu departe de autobiografia nu constituie, la acest punct, o ideea lui Sartre despre falsitatea unei auto- excepþie. Împarte cu genurile învecinate biografii se aflã ºi „la Grande Sartreuse”, (jurnalul intim, memoriile etc.) aceleaºi exi- Simone de Beauvoir, evident, care mãr- genþe ºi aceleaºi suspiciuni. Cea mai mare turiseºte în Memoriile unei fete cuminþi cã „pe suspiciune, venitã din partea cititorului, mãsurã ce povesteam aceastã frumoasã este aceea de nesinceritate. Un discurs auto- istorie care este viaþa mea, ea devenea biografic care dã sentimentul cã autorul îºi falsã”. Stendhal este, totuºi, de pãrere cã rectificã viaþa în funcþie de interesele sale (ºi pentru a fi autentic în discursul confesiv (în care poate fi interesul cel mai mare dacã nu speþã în jurnalul intim sau în autobiografie) acela de a-ºi crea o imagine glorioasã?) este trebuie sã fii sincer pânã la capãt.