Asociația Alba Iulia Cultural
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Asociația În acest număr semnează: Alba Iulia Cultural Str. Avram Iancu, Nr. 7A, Alba Iulia G. Călinescu CONSILIUL DIRECTOR Geo Bogza Președinte Onorific, Ion Buzași Prof. Univ. Dr. George Remete George Remete Președinte - Poet Vasile Remete Răzvan Brudiu Vicepreședinte - Prof. Răzvan Brudiu Vicepreședinte - Prof. Ion Todor Gh. Vlăduțescu Ovidiu Bârsan MEMBRII FONDATORI Iosif Zoica George Remete Petru Negrea Ion Todor Emil Dragoș Scrieciu Vasile Remete Vasile Remete Vasile Grozav Felicia Colda Elena Pârvu Petru Oliviu Botoi Rodica Braga Mircea Frențiu Mircea Vaida-Voevod REDACȚIA Marcel Mureșeanu Ioan Popa Redactor șef - Ion Todor Ioan Filimon Redactor șef adjunct - Vasile Remete Redactori: Titu Popescu, Raluca Deteșan, Valeria Paștiu-Gușeilă Răzvan Brudiu, Mircea Frențiu, Teodor Oancă Gheorghe Burz, Vasile Grozav Teodor Boroschi Ovidiu I. Bucur Adresa redacției: Ironim Muntean Alba Iulia, Str. Avram Iancu, nr. 7A Maria Trandafir Email: [email protected] Livia Fumurescu [email protected] Ion Todor Revista se poate citi online pe: http://albaiuliacultural.wordpress.com Maria Cobusneanu Banca Transilvania Aureliu Gogi IBAN: RO11BTRLRONCRT0351419401 Mihai Posada Adrian Țion NOTA REDACŢIEI: Vasile Grozav · Materialele se vor culege în format A4, Dumitru Mălin împărțite pe două coloane, TNR, 11 Titu Popescu · Răspunderea pentru conţinutul articolelor Lorena Craia revine autorilor Carolina Baldea Laura Popa Materialele pentru numărul 16 Mircea Frențiu vor fi trimise până data de 31.01.2020 Raluca Deteșan Roxana Pavnotescu Silvia Udrea Alba Iulia Cultural, An IV, Nr. 15 - 2019 Alba Iulia Cultural Nr. 15 ALBA IULIA Decembrie 2019 1 Alba Iulia Cultural, An IV, Nr. 15 - 2019 2 Alba Iulia Cultural, An IV, Nr. 15 - 2019 Arheologia memoriei Lucian Blaga – Elogiu satului românesc Am fost învrednicit de înalta cinste de a ţine întinderea împărătească a ţării. Vreau să fi ales membru al acestei ilustre instituţii într- vorbesc despre singura prezenţă încă vie, deşi un moment când s-a procedat la o lărgire a nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, cadrelor academice, lărgire cerută, dacă nu mă despre unanimul nostru înaintaş fără de nume, înşel, de sporul spiritual al ţării. Ales fără despre satul românesc. înaintaş, ivirea mea aici între Domniile Voastre N-aş putea rosti cuvântul că aş fi făcut are oarecum aspectul unei generări spontane. vreodată cercetări tocmai sistematice şi cu Discursul de recepție la Academie Trebuie să recunosc că împrejurarea aceasta mă stricte intenţii monografice cu privire la satul stânjeneşte puţin, deoarece îmi răpeşte românesc. Satul trăieşte în mine într-un fel mai posibilitatea şi norocul, date până acum în chip palpitant, ca experienţă vie. Sunt fiu de preot – de la sine înţeles, de a face, intrând sub această toată copilăria, o fantastic de lungă copilărie, cupolă, elogiul unui nemuritor dispărut adolescenţa, întâia tinereţe până la vârsta de trupeşte, dar care n-a încetat să fie prezent, douăzeci şi atâţia ani le-am petrecut, cu graţie înfăptuirilor de o viaţă. Vă rog să-mi întreruperi impuse de nomadismul sezonier al acordaţi totuşi, potrivit obiceiului statornicit, şcolarului, la sat sau în nemijlocită apropiere, dreptul nescăzut de a face astăzi, aici, elogiul în orice caz în necurmat contact cu satul natal. unei alte nemuritoare prezenţe, care n-a ocupat Sufletul, în straturile cele mai ascunse ale sale, niciun scaun în această nobilă incintă. Prezenţa mi s-a format deci sub înrâurirea acelor puteri nemuritoare la care mă refer nu e legată de anonime, pe care cu un termen cam pedant m- niciun nume, nu râvneşte la nicio laudă şi e am obişnuit să le numesc „determinante răspândită în spaţiul din preajma noastră, cât stilistice” ale vieţii colective. Ceea ce şcoala 3 Alba Iulia Cultural, An IV, Nr. 15 - 2019 românească sau străină au adăugat cred că n-a Mi-aduc aminte: vedeam satul aşezat putut să altereze prea mult o substanţă înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică sufletească modelată după nişte tipare cu atât în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor. Această mai efective, cu cât se impuneau mai împrejurare, care numai târziu de tot mi s-a inconştient şi mai neîntrerupt. Şcoala felurită, a părut foarte semnificativă, ţinea oarecum noastră şi uneori mai puţin a noastră, mi-a isonul întregii vieţi, ce se desfăşura în preajma înlesnit doar distanţarea contemplativă, care mea. Împrejurarea era ca un ton, mai adânc, ce mi-a îngăduit să vorbesc cu oarecare luciditate împrumuta totului o nuanţă de necesar mister. despre realitatea sufletească a satului şi despre Localizam pe Dumnezeu în spaţiul ritual de tiparele ei. Voi vorbi, prin urmare, despre satul după iconostas, de unde îl presimţeam iradiind românesc, nu ca un specialist, care şi-a potrivit în lume. Nu era aceasta o poveste, ce mi s-a în prealabil metodele în laborator şi porneşte pe spus ca multe altele, ci o credinţă de neclintit. urmă să examineze pe din afară un fenomen. Făceam o tranşantă deosebire între „povestea Voi vorbi despre satul românesc din amintire poveste” şi „povestea adevărată”. Topografia trăită şi făcând oarecum parte din fenomen. satului era plină de astfel de locuri mitologice. Voi încerca în puţine cuvinte să actualizez mai La fiecare pas perspectivele se adânceau şi se ales ceea ce copilul ştie despre sat şi despre înălţau. Tinda vecinului, totdeauna foarte orizonturile acestuia. Copilăria petrecută la sat întunecoasă, era, fără doar şi poate, un loc în mi se pare singura mare copilărie. Cine nu care, cel puţin din când în când, şi mai ales priveşte în urma sa peste o asemenea copilărie, Duminica, se refugia diavolul. Nu am încercat mi se pare aproape un condamnat al vieţii (cer într-o zi, cu alţi douăzeci de copii, toţi pătrunşi scuze tuturor citadinilor de faţă pentru această de fiorii unui sfânt război, să-l izgonim, afirmaţie!). Copilăria şi satul se întregesc stârnind cu fel şi fel de unelte nişte zgomote ca reciproc, alcătuind un întreg inseparabil. S-ar de trib african? Undeva lângă sat era un sorb; putea vorbi chiar despre o simbioză între convingerea noastră era că acel noroi fără fund copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia răspunde de-a dreptul în iad, de unde ieşeau şi fiecare din părţi se alege cu un câștig. Căci, pe clăbucii. Trebuie să te transpui în sufletul unui cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi copil, care stă tăcut în marginea sorbului şi-şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atât de imaginează acea dimensiune „fără fund”, ca să adevărat e că şi satul, la rândul lui, îşi găseşte ghiceşti ce poate însemna pentru om o suprema înflorire în sufletul copilului. Există geografie mitologică. Iar în râpa roşie, un apogeu exuberant, învoit şi baroc, al prăpăstioasă, din dealul viilor, sălăşluia aievea copilăriei, care nu poate fi atins decât în lumea un căpcăun. Satul era astfel situat în centrul satului, şi există, de altă parte, aspecte tainice, existenţei şi se prelungea prin geografia sa de-a orizonturi şi structuri secrete ale satului, care dreptul în mitologie şi în metafizică. Acestea nu pot fi sesizate decât în copilărie. Cert lucru, alcătuiau pervazul natural şi de la sine înţeles pentru a afla ceva despre viaţa satului şi despre al satului. Satul există în conştiinţa copilului ca prelungirile ei cosmice, e greşit să iscodeşti o lume, ca unica lume mult mai complex sufletul ţăranului matur cu zarea retezată de alcătuită şi cu alte zări, mai vaste decât le poate nevoile vieţii, de mizeriile şi de cele o sută de avea un mare oraş, sau metropolă, pentru copiii porunci ale zilei. Pentru a-ţi tăia drum spre săi. Atingem cu aceasta deosebirea esenţială plenitudinea vieţii de sat trebuie să cobori în dintre „sat” şi „oraş”. Satul nu este situat într-o sufletul copilului. Copilăria e de altfel vârsta geografie pur materială şi în reţeaua sensibilităţii metafizice prin excelenţă. Şi satul, determinantelor mecanice ale spaţiului ca ca zarişte integrală, are nevoie de această oraşul; pentru propria sa conştiinţă satul este sensibilitate, pentru a fi cuprins în ceea ce cu situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit. adevărat este. Copilăria mi se pare singura Satul se integrează într-un destin cosmic, într- poartă deschisă spre metafizica satului, spre un mers de viaţă totalitar, dincolo de al cărei acea stranie şi firească, în acelaşi timp, orizont nu mai există nimic. Aceasta este metafizică, vie, adăpostită în inimile care bat conştiinţa latentă a satului despre sine însuşi. sub acoperişurile de paie şi oglindită în feţele Îndrăznesc să fac afirmaţia, fiindcă aşa e bântuite de soartă, dar cu ochii atârnaţi de cer. înţeles şi trăit satul, în apogeul copilăriei, 4 Alba Iulia Cultural, An IV, Nr. 15 - 2019 vârsta care singură posedă perfectă afinitate cu mortul de la rădăcină trebuie să fi fost om bun. modul existenţial al satului. Iată concepţii, viziuni, presimţiri care cresc în Să privim, în schimb, oraşul. Copilul se chip firesc, chiar în imaginaţia copiilor, în pierde aici, părăsit de orice siguranţă. La oraş lumea satului. Îmi amintesc foarte bine cum conştiinţa copilului e precoce molipsită de ieşeam câteodată seara în ogradă. În beznă valorile relative ale civilizaţiei, cu care el se zăream dintr-o dată Calea Laptelui şi stelele, ca obişnuieşte fără de a avea însă şi posibilitatea ciorchinii grei şi mari, coborâte până aproape de a o înţelege. Cred că nu exagerez spunând de acoperişurile de paie. Priveliştea era că la oraş copilăria n-are apogeu; oraşul taie copleşitoare; sub impresia ei trăiam în credinţa posibilităţile de dezvoltare ale copilăriei ca că, într-adevăr, noaptea stelele coboară până atare, dând sufletelor degrabă o îndrumare aproape în sat, participând într-un fel la viaţa bătrânicioasă. La oraş copilul este în adevăr oamenilor şi ascultându-le răsuflarea în somn. „tatăl bărbatului”, adică o pregătire pentru Sunt aici în joc sentimente şi vedenii nealterate vârstele seci! La sat copilăria e o vârsta de niciun act al raţiunii şi de nicio cosmologie autonomă, care înfloreşte pentru sine.