Anul XVIII, nr. 9 (208), septembrie 2020 Preţ 2 lei Nord Literar Apare sub egida Consiliului Judeţean Maramureş şi a Uniunii Scriitorilor din România Din sumar: PAG. 7 ORFEU PAG. 16 INTERPRETĂRI PAG. 2 ACCENTE • Poeme de Marcel MUREȘANU • Vasile LESCHIAN • Gheorghe PÂRJA PAG. 8 AVALON - Ion Apostol Popescu și Ion Șiugariu - Ioan Alexandru și Maramureșul • Ovidiu PECICAN PAG. 8, 17 RECENZII PAG. 3 EVOCĂRI - Totul și pe deasupra • Mihaela BUDE • Mircea POPA PAG. 10-11 ANIVERSARE - Gheorghe Mihai Bârlea – - Virgil Ierunca – o conștiință • Ioan DRAGOȘ (65) - Poeme un gnostic fericit publicistică exemplară • Ioan Dragoș și poezia ca act • A. I. BRUMARU PAG. 4-5 VITRINA de identitate (Gh. PÂRJA) - Un poet maramureșean: Marin Slujeru • Delia MUNTEAN PAG. 12-13 INTERVIU - Căutări prin cuvânt • Constantin Șchiopu în dialog • Nicolae SCHEIANU • Constantin CUBLEȘAN cu Alexandru Bantoș - Ingerii voiajori ai poeților - George Topîrceanu în actualitate PAG. 14 PROZĂ PAG. 19 VARIA PAG. 6, 9 CRONICA LITERARĂ • Dana HEUBERGER • Raftul cu cărți • Daniela SITAR-TĂUT - Fēng shuĭ de toamnă • Lucian PERȚA - Parodii - Un traduttore deloc tradittore: • Claudiu COTOARĂ - Aurora PAG. 20 TRADUCERI Nicolae Weisz PAG. 15 POEZIE • Delia MUNTEAN • Andreï MAKINE • Cristina BOTÎLCĂ - Conotații ale deșertului: - Dincolo de frontiere • Mihai MERTICARU de la fobie la seducție (traducere de Raluca HĂȘMĂȘAN) • Valer POPEAN

Acest număr este ilustrat cu lucrări din creația artistului Marius Barb Barbone Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 1 Viaţa culturală CĂRȚI ȘI REVISTE PRIMITE LA REDACȚIE CĂRȚI: • Felician Pop, Adrian Lupescu, Spovedaniile celor ferecați, • Cartea cuvintelor-madlenă, o anto- nemaipomenitele istorii ale unor eroi ai Transilvaniei logie gândită de irina Petraș, editura legendare, editura Limes, Florești, 2020; Școala Ardeleană, Cluj-napoca, 2020; • Mihai Merticaru, Brâul Afroditei, editura Rafet, Râmnicu • Istoriile literaturii române, studii, ese- Sărat, 2020; uri, cronici (FestLit Cluj 2020), antologie • Gavril Pompei, Intarsii, editura Școala Ardeleană, Cluj- alcătuită de irina Petraș, volum editat de napoca, 2020; Filiala Cluj sub egida Uniunii Scriitorilor • ioan Mărginean, Pathetica, editura tracus Arte, din România, editura Școala Ardeleană, București, 2020; Cluj-napoca, 2020; • Adrian Munteanu, Paingul orb, editura Arania, 2020; • ion Dulugeac, Tataia Grosu, editura • Mihai octavian ioana, Piersica romană, editura Autograf Romhelion, Colecția „Viața la țară”, MJM, Craiova, 2020; Mogoșoaia, 2020; • nuțu Bota, Materia și îngerul rebel, editura Grinta, • Dumitru Drinceanu, Dragoste în Cluj-napoca, 2020. umbra morții: dragoste și dramă sub REVISTE: tsunami în Pacific, editura Brumar, • „Caiete critice”, nr. 3-4 / martie-aprilie 2020, București; timișoara, 2019; • „Familia”, nr. 5-6-7 / mai-iunie-iulie 2020, oradea; • nicoară Mihali, Stăpânii cărărilor medieva- • „România literară”, nr. 37 / septembrie 2020, București; le, editura Cetatea Romei, Baia Mare, 2020; • „Caiete Silvane”, nr. 9 / septembrie 2020, Zalău; • Miruna Mureșanu, Timpul nostalgiei. • „tribuna”, nr. 432 / septembrie 2020, Cluj-napoca; Poeme pentru M., editura Princeps • „Cronograf”, nr. 3 / septembrie 2020, Satu Mare; Multimedia, iași, 2020; • „Paveldaniștii”, nr. 11-12 / primăvară-toamnă 2020, Beclean; instituţie a Consiliului Judeţean Maramureş • Miruna Mureșanu, Psalmi fără titlu, editura Grinta, • „izvoare codrene”, nr. 21 / 2020, Baia Mare; Cluj-napoca, 2020; Revista noRD LiteRAR • „tibiscus”, nr. 6 / iunie 2020, Uzdin (Banat, Serbia). editată de Asociaţia Scriitorilor Baia Mare – apare lunar –

Manager interimar: Săluc hORVAT

Colectivul de redacție: Gheorghe PÂRJA Delia MUNTEAN Daniela SITAR-TĂUT Raluca hĂȘMĂȘAN • ACCENTE IOAN ALEXANDRU ȘI MARAMUREȘUL Redactori asociaţi: ioan Alexandru, unul dintre cei mai mari poeți este învățatul care a pro- Augustin BotiŞ, Florica BUD, creștini români, s-a săvârșit din viață în urmă cu douăzeci de iectat Maramureșul în cosmos, dar ani, trecând vămile acestei lumi în ziua de 16 septembrie, anul a sondat și în adâncurile lui spiritu- Gavril CiUBAn, tatiana DRAGoMiR, 2000. A lăsat în urmă mesajul unui poet cu vocația mărturisi- ale. A văzut ce n-am văzut noi, cei ioan DRAGoŞ, Marian iLeA, Ştefan JURCĂ, rii nemijlocite. În seara zilei de 13 iunie 1994, ioan Alexandru născuți aici. A adus savanți să defi - Adela nAGhiU, Adrian oŢoiU, a suferit un accident vascular, în timpul unei conferințe cu nească spiritul acestui loc. Un pro- Lucian PeRŢA, Florian RoAtiŞ, astronautul american Charles Duke, ținute la Casa de Cul- fesor japonez, Minoru nambara, a tură din Arad. A fost dus la Spitalul Municipal din localitate, dat o defi niție curajoasă, măgulitoa- nicolae SCheiAnU, echim VAnCeA unde i s-au acordat primele îngrijiri. De aici a ajuns la Clinica re, care rămâne lecție de învățat. A Prezentare artistică: universitară de la Szeged. Ulvine, soția scriitorului, a făcut numit Maramureșul sat primordial, Mircea BOChIŞ demersuri pentru a fi transportat la Karlsruhe – Germania, iar despre țăranii Maramureșului la un foarte important centru de tratament și recuperare. spunea că „nu vin de nicăieri. Ai Secretariat şi tehnoredactare: Ulterior, într-un apartament al familiei Alexandru din Bonn, sentimentul că au venit direct din Cer în Maramureș”. nu sunt Raluca hĂŞMĂŞAN a primit îngrijiri din partea soției și a copiilor. După șase ani cuvinte protocolare, ci defi niții care trebuie deslușite. ioan de imobilizare, s-a stins din viață. Alexandru a găsit cărarea pentru multe taine. A călătorit prin Redacţia şi administraţia: ne-a legat o prietenie în numele Maramureșului. De Maramureș cu un simț deosebit al credinței, de a căuta locuri aceea, pe când ioan se afl a suferind la Bonn, eu eram în orașul memorabile, pline de istorie și amintiri de reazim. A luat din cod 430311, Baia Mare, belgian nivelles. Mă bătea gândul să-l caut. Aveam la îndemâ- revelația Maramureșului atât cât să salveze omul, valorile sale str. Gh. Şincai, nr. 46, tel. 0262-215870, nă prietenia cu ambasadorul României în Germania, tudor supreme. A afi rmat principiul moral al binelui și al frumosului e-mail: [email protected] Dunca, coleg de liceu sighetean, care a fost dispus să mă ajute necesar. Volumul de poeme Imnele Maramureșului este un www.revista.nord-literar.ro să ajung la Bonn. Între timp, s-a interesat de starea sănătății omagiu profund adus Ținutului din nord de poetul născut în poetului și mi-a comunicat, la redacția unui ziar belgian, că este topa Mică, în Ziua de Crăciun a anului 1941. ISSN 1583-817X mai bine să-i păstrez amintirea pe când ioan striga dreptatea Legendară a rămas prețuirea lui pentru Mănăsti-

Marcă înregistrată--- OSIM M2007 10928 și credința, să se audă până în Cer. După câteva luni, am fost la rea Rohia, loc de meditație și rodnică creație. Apoi legătura Tipar: S.C. KUMAR PRINT S.R.L., Baia Mare Mănăstirea nicula, unde poetul ioan Alexandru a fost pogorât spirituală cu starețul mănăstirii, Justinian Chira, devenit Revista „nord Literar” în pământul odihnei până la a doua Venire. De altfel, părintele Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului. Cartea de Galeriu, la un parastas de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Scrisori dintre cei doi rămâne o meditație profundă des- Abonamente la revistă se pot face prin factorii București, unde era paroh, ne-a spus: „ioan Alexandru și-a pre credință, prietenie, iubire și speranță. Îi scrie ioan din poştali şi se difuzează prin S.C. ARA RoGoJAn trăit suferința precum o cruce spre Înviere.” Freiburg: „Studiez fi losofi a și literatura și ascult muzică PRoViDeR S.R.L., S.C. SALDeL S.R.L. şi în Pentru poetul, eseistul ioan Alexandru, multă și mai scriu câte-o poezie cu mare dor de Ardeal și librăriile din Baia Mare şi Satu Mare. Maramureșul a fost un reper, o salvare a omului din rătăci- de cei dragi de pe-acolo. Când mă voi întoarce, multe ne Costul unui abonament - 2020: rile agresive ale acestui timp. Scria: „Din trupul și din duhul vom spune pe îndelete la Rohia. trebuie făcută și această Prin poştă: 3 luni - 12 lei; 6 luni - 24 lei; 12 luni - 48 lei Maramureșului să învățăm o rânduială spirituală”. Pline de școală, că și înaintașii mei, eminescu și Blaga, au trecut pe miez și învățătură sunt eseurile închinate Maramureșului. aici. numai așa mă voi numi urmașul lor de drept”. Revista este înscrisă În acest loc, numit de el omphalosul europei, a găsit rezer- nu uit că a fost și un energic om politic. La Revoluție, în Catalogul de Presă al Poştei Române, va de fericire și împăcare. Acest Maramureș, acest centru a ieșit în stradă, cu crucea în mână și cu pancarta: „hristos a cod 14323 (p. 25) magnetic, această vâlvătaie stinsă, acest ținut al păciuirii, înviat, popor român!”. Pentru ioan Alexandru, Maramureșul 20 pagini - 2 lei al isihiei și evlaviei. Mărturisea că aici, în Maramureș, a a fost omphalosul europei. Pentru noi, opera lui rămâne o Responsabil de număr: văzut cei mai frumoși copii. Fetele cele mai frumoase. Parcă carte deschisă. În care scrie și despre tipul de existență a lumii Delia Muntean îți este teamă să te uiți la atâta candoare și expresivitate. maramureșene. Și despre rafi nata ei spiritualitate. „Se uită Dumnezeu la noi prin acești ochi mari spălați de toate lacrimile planetei”, scria într-un eseu. Gheorghe PÂRJA Rugăm editurile, revistele şi autorii care doresc să le semnalăm cărţile IMPORTANT! şi publicaţiile periodice în numere viitoare ale revistei noastre să le trimită informăm colaboratorii noştri că responsabilitatea asupra conţinutului materialelor publicate revine autorilor. Colaboratorii ne pot pe adresa redacţiei (str. Gh. Şincai, nr. 46, cod 430311, Baia Mare). trimite materiale doar în format electronic, culese cu semne diacritice şi cu respectarea normelor ortografi ce impuse de Academia Română. 2 Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 Evocări Mircea POPA VIRGIL IERUNCA – O CONȘTIINȚĂ PUBLICISTICĂ EXEMPLARĂ 100 DE ANI DE LA NAȘTERE

La 26 august se vor împlini o sută de ani de la unde o influență considerabilă a avut asupra lui nașterea unuia dintre intelectualii români care au contribuit profesorul de franceză Alexandru Bădescu, care l-a în chip esențial la dărâmarea zidurilor care legau societatea orientat spre studiile filologice. S-a înscris la socialistă din țară de lumea liberă din Apus. Ignorând marile Facultatea de Litere. După ce a trecut prin servicii pe care intelectualitatea românească din exil și din experiența unui liceu militar, devenind preferatul diaspora le putea aduce imaginii României în lume, boico- lui Bazil Munteanu și al lui Michel Dard și avându-i tând sistematic contribuția ei la politica culturală mondială, colegi pe Valentin Lipatti și Monica Lovinescu. socotind-o în bloc o lume de „transfugi” și odioși dușmani ai Provenind dintr-o familie săracă, a trebuit să se țării, Ceaușescu și nomenclaturiștii din jurul lui au adus mari întrețină, astfel a intrat în publicistică. După prejudicii culturii și poporului român. El a impus un punct debutul din „Jurnalul literar” al lui G.Călinescu de de vedere greșit în problema aportului elitelor românești din la Iași, cu articolul Tolstoi – critic de artă, semnat exil, unde au activat minți strălucite, recunoscute drept capete cu pseudonimul Virgiliu Angelli, el devine de afiș în domeniul lor, denigrându-le sistematic activitatea colaborator la revistele „Fapta” și „Vremea”, a și împiedicând cunoașterea cărților lor în mediile academice renunțat la numele de Untaru, însușindu-și pseudonimul Virgil de prim ordin, care ar fi putut da directive de bun simț în din țară. În cazul României se poate vorbi de existența unei Ierunca, printr-o înțelegere cu Geo Dumitrescu, care i l-a cedat domeniul culturii, domeniu acaparat tot mai insistent de inși culturi și a unei literaturi paralele, născute prin mari eforturi în urma unei discuții amicale în cadrul grupării „Albatros”. Au nepregătiți și dogmatici, astfel că singura lor soluție de dincolo de Cortina de Fier, căreia i-a trebuit destul timp venit prea repede anii cumpliți ai războiului, care l-au făcut să supraviețuire a fost alternativa exilului. O bursă primită din spre a fi recunoscută și integrată. Drumul lung și anevoios fie absorbit total de publicistica din paginile ziarelor „Timpul” și partea statului francez a fost cea care a pus capăt acestei al acestei reîntoarceri în patrie a trecut în mod decisiv prin „Vremea”. Rubrica sa preferată era aceea de prezentare a degringolade ideologice, care se întrevedea tot mai periculoasă microfoanele „Europei Libere”, unde cei doi apărători ai cărților franceze, numită „Caiet francez”, pe care a ținut-o în pe viitor. Plecarea a fost stabilită pentru toamna anului 1946 și libertății cuvântului, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, au „Vremea”, în „Timpul”, iar mai apoi și în „Revista Fundațiilor i-a deschis efectiv drumul spre o cunoaștere mai profundă a contribuit decisiv la susținerea acestui proces, la reînscăuna- Regale”. Publicist de stânga, el a avut apoi șansa să fie promovat literaturii și a culturii marelui popor francez și în același timp un rea judecăților critice exacte și nefalsificate. Pe de o parte, ei de toate revistele literare care se mai mențin în acești ani și să fie mod de a sluji propria literatură și cultură. Primele luni au au exercitat un adevărat act de cernere și resistematizare a cultivat de noii ideologi legați de publicațiile îndrumate de însemnat, pe de o parte, bucurie și speranță, pe de altă parte, o valorilor din țară, de eliminare a exagerărilor și de înfeudare partid. Ca un corolar al noii direcții, în ianuarie 1945, el publicat mare necunoscută legată de mijloacele de trai. Cu echilibrul său sistematică a acestora la cerințele ideologicului, pe de alta, au în ziarul „Victoria” articolul Lenin și problemele culturii, ca apoi caracteristic, a depășit amândouă aceste temeri, devenind în reinstaurat domnia adevărului în practica literară. Această să fixeze câteva cerințe care stăteau în fața noii generații de scurt timp unul dintre scriitorii căutați de toți acei care voiau să acțiune conjugată a fost o operă amplă și de durată, care și-a scriitori, prin articolul Eforturile scriitorului de azi. În facă ceva pentru patrie. Un sprijin serios l-a primit de la fostul arătat roadele abia după schimbarea din 1989, când țara s-a consecință, mai toate publicațiile susținute de noul partid său profesor de la Vâlcea, Lucian Bădescu, dar și de la Mircea putut reîntâlni cu scrierile lui Emil Cioran, Eugen Ionescu, comunist, cum ar fi „România liberă”, pusă sub îndrumarea lui Eliade, Cioran, Ionescu, Monica Lovinescu. Cea dintâi misiune Mircea Eliade, Bazil Munteanu, Aron Cotruș, Vintilă Horia, Grigore Preuteasa, îi solicită colaborarea, încercând, prin pariziană a fost aceea de a-l ajuta pe Mircea Eliade la redactarea Ștefan Baciu, frații Ciorănescu etc. și cu revistele la care ei au intermediul stalinistului Nicolae Belu, să-l câșige spre a deveni revistei „Luceafărul”, publicație preconizată să apară în scris sistematic în favoarea unei culturi și a unor valori care membru de partid, în timp ce G. Ivașcu îi supraveghea în ascuns noiembrie 1948, fondurile fiind puse la dispoziție de generalul se cereau a fi cunoscute deO ccident. În această campanie de scrisul. A refuzat orice înregimentare, dorindu-se liber și Rădescu. S-a antrenat repede în munca redacțională, pe care o luptă cu absurdul, Virgil Ierunca a avut un rol important, de independent. Totuși, în virtutea ținutei tradiționale, a păstrat deprinsese din țară, dar și în cadrul schimbat pe care i-l oferea dispecer al lumii exilului și de îndreptar al orientărilor din linia antiburgheză și antifascistă pronunțată, scriind despre noul mediu. Primele apariții în noua postură le-a semnat cu țară. E bine să ne reamintim, măcar și succint, acest drum expoziția antifascistă din sala „Dalles” sau despre lupta pseudonimul Alexandru Andronic. (A mai folosit pseudonimul extrem de frământat și dificil, pe care l-a străbătut acest spirit scriitorilor francezi din Rezistență, așa cum reiese din articolul Stepan Lighton, pentru o broșură alcătuită împreună cu intransigent în condițiile extrem de grele ale unui timp istoric despre Vercors și din cel despre responsabilitatea scriitorului. Monica Lovinescu, L'Amerique n'a pas encore parlé). Printre revolut. El a adunat în jurul lui pe toți acei care se credeau În continuare a vorbit despre Moralitatea romanului sau colaboratorii noului „Luceafăr” s-a numărat și Emil Cioran, încă români și fii desțărați ai unei patrii ingrate și care s-au despre O eroină a Comunei, Louise Michel. N-a ignorat noile care și-a semnat textele cu inițialele Z.P, articolele sale de aici simțit datori a apăra „patria din suflet”. transformări din mediul cultural și academic, salutând fiind ultimele pe care le-a mai scris în românește. Revista a În fruntea acestui proces de răsunet trebuie să-l schimbările de la Academie (Scriitorii și Academia), dar și continuat să apară și în 1949, senzația numărului constând în situăm pe Virgil Ierunca pentru acțiunea lui de durată și aspecte din literatura sovietică (Pe câmpiile Bielorusiei și poezia lui V.Voiculescu, publicată sub pseudonim, cu titlul pentru consecvența cu care a apărat valorile naționale de la Poloniei), recomandând și paginile vibrante din Cartea Oltului Adio Libertății. Din lipsă de fonduri, publicația s-a oprit la degradare și de pericolul compromisului moral. Încă din 1946, a lui Geo Bogza. În articolele pe care le scrie pot fi întâlnite numărul 2, ceea ce nu l-a descurajat pe Virgil Ierunca, aflat în de când a părăsit țara sub pretextul unei burse, el a pornit numele unor scriitori ca Ștefan Roll sau Alexandru Sahia și căutarea unor noi posibilități. Aceasta s-a ivit nu peste multă acțiunea de regenerare morală și de afirmare valorică, fixând Bogdan Amaru, considerați a fi fost un fel de promotori ai vreme, el și prietenul său, Amăriuței, punându-și la bătaie cu luciditate niște „limite”, dincolo de care terenul i se părea literaturii proletare. Cere ca în domeniul cultural să se economiile pentru a da la iveală revista „Caete de dor”. Cei doi minat. Școala exilului a fost pentru el o școală a demnității și a construiască „cu seriozitate”, eliminându-se improvizația, mai au reușit s-o redacteze între 1951 și 1957, prin modalitatea responsabilității față de țară și față de prestigiul acesteia. În tot ales că noile măsuri luate de guvern preconizau o serie de șapirografierii, textele fiind mai întâi bătute la mașină de o ce a întreprins se simte intervenția superioară a unor directive avantaje care îi vizau pe scriitori, atât în privința condițiilor de dactilografă improvizată, care făcea multe greșeli. Colaborau venind de imperativele unei linii critice care este încetățenită trai, cât și a posiblităților de a beneficia de case de creație, la ea oamenii cei mai importanți ai exilului românesc, precum din nou pe traseul Maiorescu-Lovinescu-Călinescu, ca reflex situație în care scriitorul nu se mai poate considera un izolat în Mircea Eliade, Alexandru Busuioceanu, Ștefan Baciu, Horia al unei atitudini interioare. „Exilul este un tărâm de inițieri și societate, nici prin datorii, dar nici prin drepturi, atrăgând Stamatu, N. Caranica, Emil Turdeanu, Vintilă Horia, Walter de probe. Unii se inițiază în ruptură și absențe, alții în confort atenția că e timpul să se țină seama de „voința de ridicare a Biemel. Acesta din urmă a adus cu el un text de Heidegger, sau des-ființare. Mircea Eliade s-a instalat, printr-o neoinițiere, maselor muncitorești” etc. A salutat cu căldură înnoirea intitulat Ce este metafizica?, iar redactorii au inițiat rubrica în centrul României. În acea Românie care, odată pierdută, produsă în paginile „Revistei Fundațiilor Regale” sau apariția „Povestea vorbei”, în cadrul căreia au publicat texte ale celor a devenit pentru câțiva dintre noi prezența privilegiată, fără ziarului „Lumea”, condus de G. Călinescu, îndrumător literar mai valoroși scriitori din țară, ca un „remember” pentru cei seamăn și fără analogie. Exilul, spațiu de situație-limită, pentru care vădește un mare respect. E momentul în care, care nu i-au citit demult. Au apărut aici texte inedite de nu se putea feri de combustiunea – aparent barocă – împreună cu Ion Caraion, a alcătuit o antologie intitulată Mircea Vulcănescu, Ion Barbu, E. Lovinescu, Pompiliu a obsesiei (...). A fi obsedat de România – în exil – e o probă de Agora, colecție internațională de artă și literatură, dar Constantinescu, Emil Gulian. Victor Valeriu Martinescu a sănătate morală și de responsabilitate spirituală”. autoritățile i-au zădărnicit apariția, așa că prezența sa în ziarele fost prezent cu poemul Haiduc, iar V. Ierunca a tradus mult Cea dintâi condiție a cultivării „patriei din suflet” și revistele ivite în noul context politic îi vor confisca semnătura. din poeții francezi cei mai cunoscuți. a fost limba. Virgil Ierunca și-a păstrat, la fel ca Mircea O colaborare destul de intensă poate fi reperată în ziarul nu după multă vreme, ideea unei reviste românești Eliade, limba de acasă, în care a scris și s-a exprimat. Ca „Scânteia tineretului”, dar și în „Lupta CFR” și „Tinerețea”, a fost pusă din nou pe tapet. A reușit să editeze „Ființa să se înțeleagă acest lucru, el a dat cărților sale titluri ca numărându-se printre tinerii în care partidul își punea mari românească”, iar mai apoi „Ethos”. Aceasta din urmă apare Românește sau Subiect și predicat, aducând un omagiu speranțe, fâcând parte, alături de Marin Preda, Geo Dumitrescu, din 1973, printr-o colaborare cu Ion Cușa. În paginile ei, devotat limbii, țării și oamenilor săi. A păstrat de fiecare Marin Sârbulescu, din generația de scriitori care ar fi trebuit să Ierunca găsește de cuviință să deschidă rubrica „Antologia dată o legătură intimă cu matca inițială, optând pentru reprezinte noua literatură. Ajunge astfel foarte repede un rușinii”, în care adună textele deocheate ale servililor și ale o fermă rezistență prin cultură. Eseurile și evocările lui colaborator de seamă la cele mai importante ziare conduse de apologeților ceușicieni și o alta, intitulată „Românii deplasați”, au în vedere personalități care au făcut mult bine țării PMR, opinia sa reprezentând, așa cum a dovedi prin textele în care îi admonesta pe cei din afara țării care proslăveau sau și care nu s-au dezis niciodată de menirea lor. Dar să anterioare, un cuvânt credibil și agreat de oameni însemnați colaborau cu regimul Ceaușescu. Lui îi aparțin editorialul rememorăm pe scurt drumul parcurs. din ierarhia partidului, care își pun încrederea în vizionarismul intitulat Un cuvânt și alte articole, precum O filă izolată de Viitorul scriitor s-a născut la 26 august 1920 în său. Opinile îi sunt ascultate și băgate în seamă, iar una dintre jurnal, datată 23 mai 1959, în care descrie cu lux de amănunte localitatea Lădești (după unele date mai recente, în localitatea acestea, privind criza culturii, primește replica lui Miron Radu o întâlnire cu Cioran, care a epatat pe toată lumea prezentă la Popești, comuna Ciumagi) de lângă Râmnicu Vâlcea, orășel în Paraschivescu. Cazul său poate fi comparat cu acela al lui o reuniune cu părerile sale „pe invers”. care și-a făcut studiile liceale la Liceul „Alexandru Lahovary”, Zevedei Barbu, asistentul lui Blaga, amândoi forțe intelectuale (Continuare în pagina 18) Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 3 Vitrina

noi) și evocă iubirea apusă („acum de când am Delia MUNTEAN devenit doi străini dezlegați de biserică / nu mă pot desprinde deodată de amintirile noastre / fiindcă între două tăceri și ziduri construite de CĂUTĂRI tine / inima mea le-a pătruns cu iluzia iubirii eterne / acum la capăt de drum te-aș chema PRIN CUVÂNT din nou cu mine / în țara cuvintelor dulci a dorului și amorului” – Te-aș chema). Eugenia Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, Florea (Oradea) cântă, și ea, dorul după cel în tine, anotimp! – iată genericul sub care ni se iubit („Uneori, te strâng prelung între pleoa- înfățișează antologia de poezie și proză coordonată pe, / până când somnul îmi adună lacrimile / de Gelu Dragoș, Vasile Bele și Nelu Danci. Volumul, într-un suspin târziu” – Clipe), în vreme ce de aproape șase sute de pagini, a apărut în primăvara tânărul Andrei Ovidiu Baciu (tot din Oradea) acestui an la Editura „Armonii culturale” din Adjud. brodează în jurul sentimentului o posibilă Fac casă bună în pre- poveste (Visul unei iubiri). Daciana Lazăr zenta antologie pastelul, (Deva) e prezentă în antologie numai cu piese acrostihul, parodia, haikuul, de dragoste (reținem: Iubirea sufletului și Eu poezia de substanță religioa- te voi iubi), iar Garofița Jianu (Constanța) ne să, lirica pentru copii, bala- oferă, la rândul ei, șase asemenea texte (Sunt da, orația de nuntă, elegia femeie-ndrăgostită, Rămâi cu mine ș.a.). (în primele trei sferturi din Să vedem creațiile semnate de economia volumului) cu adolescente: Adela Simuț (Oradea) propune eseul, aforismul, cronica de câteva definiții ale amorului (Ce-i iubirea?); Daria Pintea Ioan Voicu. Alegem câteva rânduri de la sfârșitul intervenției, carte, povestirea, legenda (Tohat) – care declară în nota ce acompaniază stihurile deși ar merita (îndeosebi pentru cei care au cunoscut poetul) (în ultimul pătrar). Stau la proprii: „Încă nu am debutat în volum, dar cu pași mici să fie reprodusă în totalitate: „De ce scriu lucrurile astea? aceeași masă și își destăinuie voi ajunge tot mai sus!” – scrie despre încercările iubirii Pentru că, așa cum mi s-a întâmplat când a mai plecat dintre trăirile – îmbrăcându-le în în textele Dor, Mai... și Lumea prin ochii mei, iar Bianca noi și Ion Burnar, simt o mare tristețe și o mare neputință. cuvânt și în imagine, fiecare Georgiana Bele (Baia Mare) își mărturisește emoțiile zâ- Ioan Voicu purta în el o durere pe care o avem toți, dar nu după puterile sale – iubitori nei celei bune (Azi iubesc) sau, alteori, cheamă ea însăși, știm să o definim. Simt că odată cu trecerea în Veșnicie a lui ai frumosului artistic din așa cum știe, ispita: „Poftele mi-au umplut inima dacă ar Ioan Voicu se pierde în Neant o parte din mine. O parte din toate regiunile țării (câțiva sunt și din diaspora). Dintre au- fi să mușc / Aș ruga să mi se dea un măr să mușc din el” partea bună din mine... Dumnezeu să-l aibă în grijă mai mult torii antologați, o parte au deja cărți semnate individual ori (Am evadat). decât l-am știut noi prețui!” (p. 438). Selectăm, deopotrivă, sunt cuprinși în volume colective. Au participat la festivaluri În creațiile semnate de Nelu Danci (Plopiș), poet din Balada colindată, o secvență relevantă pentru stilul și de literatură, colaborează la presa culturală din țară și din popular, găsim mai multe ipostaze lirice: Iubita mea e viziunea acestui poet: „stau în friguri și ninsoare / și colind străinătate, au – vorba lui Ion Burnar – câte o „traistă de imaginată „în legănuț”, „singură” și „fără drăguț”, așteptân- pân’ce mă doare / toată viața mea rămasă / fără dor, fără de premii”, acordate la concursuri naționale și internaționale, de du-și cuminte „bădișorul”, în timp ce în piesa Ai venit..., un casă / și uitat în lume iară / cine mă colindă afară”. către reviste și edituri. Le sunt traduse creațiile în alte limbi. dialog ludic-nostalgic cu toamna, ființa lirică regretă lipsa Despre condiția creatorului și despre travaliul Sunt membri ai unor asociații ale scriitorilor. Își postează de îndrăzneală din tinerețe („Dar mai sunt și probozât, / artistic scriu, printre alții, băimăreanul Ioan Meteș Morar- consecvent lucrările în mediul online. Unii au plecat între De femeile din sat, / Pe care nu le-am iubit / Și amu mi-a fi Chelințanu („Poezia-i crucea pe care voi a mă-nălța / spre timp, neapucând să vadă tipărită antologia (Ioan Voicu), păcat”). Reținem, de asemenea, poezia Mi-e dor să-mi fie inima femeii ce-mi zidește altarul” ­– Bulgăre de humă), alții – elevi ori studenți – își caută locul în lumea literelor. dor... a Mioarei Baciu (Galați). Dumitru Branc – din Oradea (În așteptarea unui poem Profesiile lor sunt dintre cele mai felurite: farmacist, ofițer, * – poem în patru acte), Daniela Micu (Am vrut) și Ștefan pictor, trompetist, dirijor, inginer, mecanic, strungar, teolog, Încercare de parodie: Herțeg („Desfac împing / Mijloc ating / Semne / Lemne // învățător, profesor, jurnalist, conservator-restaurator, econo- „...și mi-ț probozî că nu v-am pominit pă tăț” (D.M.) Încep / Cep / Aflat / Inelat / Mic mare / Cărare // Eu ic / mist, interpret de muzică populară, comandor de aviație... * Despic / Față / Viață” – Ic) – amândoi din Baia Mare; e semn că nevoia de împărtășire adună oamenii. efemeritatea condiției umane e delicat creionată Costel Stancu, din Reșița („Scormonește, Doamne,-n Că nu întâmplător se întâlnește om cu om pe aceeași căra- în unicul haiku din volum, semnat de băimăreanul Ioan masca ta de ceară, / boț de lumânare dă-mi cât de puțin / re. De data aceasta, reuniunea cenaclieră e pusă la cale de Hada: „la bătrânețe / toamna-n veștejire / trăiește plân- și sub talpa-ți aspră, pentru-ntâia oară, / lasă-mă o noapte, trei scriitori și animatori culturali a căror dragoste pentru gând”. Cu un portofoliu editorial consistent (aproximativ singur, să mă-nchin. // Să scoboare-n mine, în mare taină literatură le-a canalizat, vreme de câteva luni bune, energiile douăzeci de cărți), fostul ofițer Ioan Hada și-a conturat Sfântul / Duh de grea blândețe dar și de mânie, / să-nțeleg înspre un proiect editorial de toată lauda. Care, de altfel, nu în timp un stil personal, unul dintre marile sale regrete că tu ești însuși el, Cuvântul / – un amestec straniu: sânge e singurul. fiind – după cum se confesează el însuși – faptul că nu a și hârtie”), Dumitru Tâlvescu – din Deva, în viziunea căruia * studiat mai îndeaproape umanioarele („Cine știe cum ar fi creatorul „sparge asfințiturile cu pana”, „se joacă-n meta- „Dar dacă n-ar fi provocările, noi pentru ce am trăi?” evoluat scrisul meu?”). Destrămarea îl preocupă și pe Ioan fore”, „Glasul păsărilor îl pune în vers” (Poetul). (Gelu Dragoș, p. 564) Dragoș (tot din Baia Mare), autor a zece volume de versuri La secțiunea alocată prozei îi găsim pe Vasilica * și membru al Uniunii Scriitorilor din România: „ce credeți Mitrea, din Constanța (cu narațiunea Iartă-mă, mamă!), Citiți-le CV-ul și veți vedea că sunt fondatori și că moartea vine / cu bătut de picior / și pușcat în degete” Radu Botiș (Ulmeni) – inițiator a numeroase reviste și sem- coordonatori de reviste, că elaborează monografii, iau (Sala de așteptare); „cum trece timpul doamne / un drum natar al mai multor volume (prezent aici cu două recenzii de interviuri, sunt activi în spațiul virtual (pe blogurile de lung se întinde dincolo / și eu aici / adâncit în propria-mi carte), Ștefan Popa (Cluj-Napoca) – aviator, teolog și jurnalist literatură), participă la tabere de creație și la tot felul viață / cred în binefaceri / în umezeala distinsă de pe buze / (cu câte un fragment din operele Nostalgii de iarnă și Omi și de evenimente culturale. Ba chiar scriu despre ele. ca atunci când la capătul tinereții iubești / o femeie încă călătoriile ei astrale – ultima aparținând literaturii pentru co- textele reproduse în acest florilegiu sunt însoțite frumoasă și tremuri / ținând-o în brațe la amiază” (Rolul pii), Olimpia Mureșan – din Ulmeni (cu Povestea vulturului uneori de fragmente critice, spicuite din prefețe sau din presa cămilei în simplificarea vieții); sau: „fericite vrăbiile / n-au și Privighetoarea), Ioan Andreica – din Satu-Mare (cu trei de specialitate. Nu lipsesc reperele (auto)biografice, nici pan- zei și poate nici nu știu că sunt vii” ­(Poarta de fugă). articole de presă: Grădina Maicii Domnului, O fi România seurile despre literatură, despre ceea ce înseamnă bucuria și Doina Bonescu (Craiova), posesoare a unui bogat Grădina Maicii Domnului? și Nația română), Nadia Urian truda scrisului. Despre felul în care se poartă prin lume creația palmares editorial, îndeamnă la o înțeleaptă acomodare cu (Uriu), autoare a unor cărți de povești din lumea satului, literară (poezia, îndeosebi) și despre rolul artistului în cetate. vremile prin intimitatea mai profundă cu tainele univer- Zenovia Zamfir (Râmnicu Vâlcea), cu 24 de cărți publicate (în Mai spontane ori mai elaborate, credincioase tipa- sului, dar și prin descifrarea mai atentă a mesajelor venite antologia de acum: Întru bucurie și comuniune – Justinian rului tradițional sau în acord cu poetica modernă, stihurile dinspre semeni ori chiar dinspre sine (Ascultă). Poeta Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul). adunate aici îmbrățișează, desigur, o tematică variată, însă Daniela Vâlceanu (Drobeta Turnu Severin), multipremiată Pe Vasile Bele (Chiuzbaia), personalitate cu un CV există câteva elemente care permit apropieri fertile. Acestea la festivalurile de literatură, îmblânzește condiția terestră cultural consistent (șaptesprezece volume de autor, un- sunt sugerate și de titlul volumului, alcătuit, de fapt, din două conferindu-i atribute ale sacralității („M-am născut lacrimă sprezece cărți în colaborare, prezență în zeci de antologii, versuri aparținând poetelor Mioara Ardieleanu (Galați) și fără umbră, / Bob de rouă evadat de sub pleoapă de înger” traduceri în alte limbi, fondator de publicații periodice) îl Adriana Tomoni (Deva). Îi las cititorului satisfacția desco- – Umbră de suflet), iar Adriana Tomoni (Deva) jonglează găsim în opul de față cu un eseu despre zâmbet (merită peririi conexiunilor și a descântării tâlcurilor. cu structura „Oprește-mă, în tine, anotimp” în mai multe citit) și câteva aforisme „pornind de la o idee” („Nu-ți La loc de cinste se află, în culegerea de acum, registre lirice. Prețuirea clipei și intensitatea trăirilor ar lăsa munca și pe mâine. S-ar putea să rămâi pe șomaj!”; iubirea, trecerea timpului, peisajul natal, copilăria, istoria compensa – în viziunea autoarei – graba destrămării („Hai, „Dumnezeu ți-a dat! Grijă mare pe unde ascunzi!” ș.a.). neamului, condiția creatorului – preocupări scriitoricești suflă în cenușa din vatră! / Poate-o mai fi scânteie de jar, / După cum observă și realizatoarea prefeței, dintotdeauna, pe care autorii antologați le exprimă în ma- Este strop de iubire și-n piatră, / De nu, transformă-mi prof. univ. dr. Carmen Dărăbuș, „majoritatea acestor nieră personală, primenită, la nevoie, cu ecouri livrești. inima-n amnar” – Oprește-mă, în tine, anotimp!). bucăți de proză au în comun emoția – nevoia de a trăi și ionica Bandrabur (Slănic Moldova) propune un Un loc aparte îl ocupă în volum secțiunea alocată de a comunica emoțional felul în care se raportează la mici episod erotic luminat discret-complice de... viermele-de- lui Ioan Voicu (Finteușu Mic). Alături de grupajul de repere și mari evenimente ale vieții, deopotrivă” (p. 10). Opinia se lemn: „Las bacșiș zidit în grindă / Carilor ce rod întruna, / critice, antologatorii au inserat o postare de pe blogul personal dovedește valabilă și în cazul creațiilor în versuri. Paleta de Lumânări să ne aprindă / Când nu va răsări luna” (Să ne al lui Emil Costin din 29 februarie 2020, cu titlul La plecarea actanți fiind extinsă, abordările sunt multiple, alcătuind ningă). Gelu Dragoș (Lucăcești) plimbă îndrăgostiții pe unui poet – momentul sincerității absolute, în care sunt împreună, grație preocupării celor trei antologatori, „un malul Someșului, printre „miresme de flori de câmp” (Doar evocate momente ale întâlnirii, deloc întâmplătoare, cu omul mozaic recuperator al nevoii de a spune lucrurile altfel”.

4 Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 Vitrina Constantin CUBLEȘAN GEORGE TOPÎRCEANU ÎN ACTUALITATE

înspăimântător: „Bacilul despre care aș vrea Dar unda tulbure le-ngroapă / Când, sub răchitele din să vă vorbesc / Se află-aici în sală… știu bine vale, / De-abia mai tremură pe apă / Ca niște coji de că m-ascultă. / Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i portocală” (Pastel) sau: „Cu crengile ude și fără veșmânt / mititel / Dar unde-i lume multă acolo e și el! / Salcâmii la poartă se-ndoaie. / Pe stradă se plimbă ier- Incognito ca regii și nepoftit pătrunde / În naticul vânt / Și fluieră-n tactul aceluiași cânt / Și plânge orice fel de casă; îl întâlnești oriunde (…) / cu lacrimi de ploaie” (Fantezie de toamnă). Deopotrivă, Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul, / În e un portretist rafinat în manieră caricaturală. Personaje fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, – / umane celebre își află prezența într-o galerie selectă. Dar peste tot își vede de-afacerile lui! / Își dă Iată-l, bunăoară, pe Dante: „Părea că Cerul pe figura-i adesea pe credit persoana lui culantă / Cu o slabă / A pus stigmatul dragostei și-al urii, / Eternizând scadență lungă, când nu e… galopantă (…) profilul lui de babă; //T ristețe-amară-n colțurile gurii, / Din orice-abuz profită… La pândă, invizibil, / O frunte devastată de furtună / Și de-ale vremii nobile În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil – / injurii. // Purta pe cap o veștedă cunună / Și-n ochii lui Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept, / părea că, deopotrivă, / Melancolia lumii-ntregi s-adu- La primării el este «consilier de drept» / nă” (Infernul). Regnul păsăresc își află, de asemenea, Și, tare-n atmosfera comunelor urbane, / E imortalizat chipul, în multiplicarea diferitelor ipostaze. cel mai mare dușman al speciei umane…” De la crochiuri fugare pentru diferite păsărele până la (Conferință umoristică în versuri). grotescul portret, de amplă grandoare, al ciorii: „Neagră Apreciat cu exaltare, mai ales de cititorii aflați Bonome, îndeobște, poeziile lui George ca un as de pică, / Sub nemărginitul cer; / Singuratică la vârstele adolescentine, tratat în categoria poeților mi- Topîrceanu dezvoltă o sumară anecdotică, pe structura și mică / Cât o boabă de piper; // Gârbovă ca o feștilă / nori de către acei critici și istorici literari ce se consideră căreia sunt brodate, cu galantă descripție narativă, atât Într-un cap de lumânare; / Ca o mutră imobilă / De arap a fi majori, GeorgeT opîrceanu, cu o operă poetică de o imagini ale mediului social, cât și ale celui natural; mai cu nasul mare, // Dar sinistră și pârlită / De la coadă pân vervă debordantă, rămâne ca prezență incontestabilă în ales anotimpurile îi oferă prilejul compunerii unor ade- la plisc, / Ca o pajură trăsnită, / Într-un vîrf de obelisc” poezia noastră modernă, fie și numai printr-un „umor vărate feerii picant colorate. Evocarea e baladescă, de etc. (Cioara). sănătos”, cum apreciază Alina Bako, între cei mai recenți regulă, cumulând secvențe rapsodice cu duioasă vervă Cu parodiile, originale, George Topîrceanu se exegeți ai scriitorului, căruia îi alcătuiește o amplă satirică: „Se-nalță moale din grădină. / Pe jos, pornesc află pe alte coordonate ale liricii sale umoristice. Sur- antologie: O sută și una de poezii (Editura Academiei furnicile la drum. / Acoperișuri veștede-n lumină / În- prinderea tonalității și ritmica, nu mai puțin imagistica Române, București, 2019), readucându-l astfel în atenția tind spre cer ogeacuri fără fum. // Pe lângă garduri s-a poeziei fiecăruia dintre autorii luați în… evidență, sunt cititorului de azi. zvântat pământul / Și ies gândacii-Domnului pe zid. / reflexul spiritului său de critic literar (a scris numeroase Sentimental ca orice ironist autentic, George Ferestre amorțite se deschid / Să intre-n casă soarele și cronici și articole de interpretare analitică) excelând Topîrceanu scrie o literatură ce e pe cât de veselă, la vântul. // De prin balcoane / Și coridoare / Albe tulpane / într-un demers de demistificare a acestora. Pretutindeni prima vedere, pe atât de dramatică în substratul ei de Fâlfâie-n soare. / Ies gospodinele / Iuți ca albinele, / însă el caută a se evidenția pe sine prin raportare la cuprindere critică a problematicii sociale din timpul Părul le flutură, /T oate dau zor. / Unele mătură, / Altele diverse modalități ale discursului liric, realizând chiar său. E un poet al provinciei („Tristeți de bâlci provin- scutură / Colbul din pătură / Și din covor” (Rapsodii o profesiune de credință în parodia după M. Codreanu, cial”). Dar în această provincie rezonează toate temele de primăvară). În toate e prezent umanul, omul ca Pagliaccio: „Eu pretutindeni caut în viață / Prilej de universale majore, astfel încât, receptându-le cu un martor, implicat totuși în peisaj, al spectaculoasei pa- râs la fiecare pas – / Și-adesea plâng sub fardul de paiață… // simț marcat al ridicolului, oferă prozodic o adevărată norame naturale: „Cine-ar putea să spună / Câți secoli Dar când tristețea cearcă să mă prindă, / Mă-ntorc panoramă a epocii, văzută ca o amuzantă și melancolică au trecut / De-o lună, / De când nu te-am văzut?... // atunci cu fața spre oglindă / Și râd, nebun, de propriul desfășurare grăbită a deșertăciunilor lumii, sub toate Salcâmii plini de floare / Se uită lung spre sat, / Și-n meu nas”. Unele dintre aceste înscenări au devenit de-a aspectele lor tragicomice. Nu are, firește, sarcasmul lui soare / Frunzișul legănat // Le-atârnă ca o barbă… / dreptul celebre prin formulările picante/pitorești în Caragiale. Însă, dacă ar fi să se bată în monedă profi- Acolo mi-am găsit / În iarbă, / Refugiul favorit. // Acolo, replică la originalul pe care lumea l-a uitat demult, ca în lul celor doi, s-ar regăsi, poate surprinzător în primul ca-ntr-un templu, / De-atâtea dimineți / Contemplu / cazul lui Al. Depărățeanu: „Locuința mea de veră / E la moment, rimând față-verso, imaginea celor doi, în O tufă de scaieți. // Pe când departe-n zare, / Mirat țeră… / Acolo era să mor / De urât și de-ntristare / Beat de contrastul temperamental ce-i definește. Mușcătura ca un copil, / Răsare / Un astru inutil…” (Rapsodii de sore / Și pârlit îngrozitor (…) / Meargă pictorii la țară / autorului Momentelor e virulentă, prin infuzia de venin, vară). Vestirea anotimpului autumnal e precipitată Ca să piară / De căldură și de praf! / Mie dați-mi străzi chiar letală în felul ei, pe când cea a autorului Migda- de neliniști… existențiale: „A trecut întâi o boare / Pe pavate, / Măturate, / Dați-mi cinematograf!” (Viața la lelor amare e mai degrabă parșivă prin edulcorarea deasupra viilor, / Și-a furat de prin ponoare / Puful țară). Uneori, replica e de nivelul taliei originalului, insinuantă a acestuia. Cuplul eroilor din În jurul unui păpădiilor (…) / Mai târziu, o coțofană / Fără ocupație / poate chiar peste, poetul defășurându-și deplin talentul divorț, bunăoară, e caragialian în totul, jucând aceeași A adus o veste-n goană / Și-a făcut senzație: // Cică-n revelării de imagini inedite și de scornire a unor verbe farsă pe care o dezvoltă și eroii din D'ale carnavalului. munte, la povarnă, / Plopii și răsurile / Spun că vine-un strălucit articulate prozodic în invectivă, așa ca în Bleste- Numai că farsa pe care o joacă Mișu St. Popescu și Zoe vânt de iarnă / Răscolind pădurile (…) / S-a ivit pe culme me, după Tudor Arghezi, poezia stând confortabil alături e relatată de un observator căruia îi place să se amuze Toamna, / Zâna melopeelor, / Spaima florilor și Doamna / de atâtea altele asemenea, celebre, din literatura noastră privind la astfel de situații, pe care ilustrul comediograf Cucurbitaceelor… // Lung își flutură spre vale, / Ca-n- ca și din cea universală: „În două surcele de vreasc să preferă să le batjocorească fără milă. Toată tevatura tr-un nimb de glorie, / Peste șolduri triumfale / Haina se facă / Picerele tale, făptură buimacă. / Plesni-ți-ar pretextului de divorț e o mascaradă pe care poetul o iluzorie” (Rapsodii de toamnă). Anotimpul glacial timpanul, / Să n-auzi când trece traivanul. / Să uiți la înțelege și o persiflează într-o manieră parodică: „Mișu acoperă totul cu o mantie de zăpadă ce provoacă derută cetanii tipicul / Și psalmii în zi de Crăciun. / Să n-ai după St. Popescu vrea să divorțeze. / Lung prilej de vorbe și oricărui călător singuratic: „Cad din cer mărgăritare / masă tutun. / Să-ți pută buricul (…) / Să latre la tine, de ipoteze! / Unii spun că Mișu sigur e de vină, / Că la Pe orașul adormit… (…) / Iarna tristă-mbracă / Streșinile căzut în noroi, / Zăvozii furtunii cu coada vâlvoi. / La ei în casă n-a fost zi senină. / Că nu poate nimeni să-i somnoroase, / Pune văl de promoroacă / Peste pomi și urmă și munții, sculați în picioare, / Cu labele-n șolduri mai intre-n voie / Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe (…) peste case. / Scoate-o lume ca din basme / În lumini de pornind fiecare, / Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă, / Alții spun că totuși nu-i de vină el, / Că din contra, Mișu felinare – / Umple noaptea de fantasme / Neclintite și Să nu se cunoască genunchii de burtă. / Pe tine, jivină e un soț model, / Însă ea, Popeasca, este o ingrată. / C-ar bizare” (Noapte de iarnă). Iată cadrul atmosferic în care de mare valoare, / Te blestem s-adormi de-a-n picioare / fi stat și-acuma tot nemăritată, / Dacă din păcate nu se produc toate întâmplările vieții, dramatice ori idilice, Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă, / Să-ți fete s-ar fi găsit / Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit”. Și mereu însă relatate cu o participare ironică a poetului. un șoarece-n palmă”. urmează dezvăluirea, pe-ndelete, cu deplină indiscreție, Așa în Balada chiriașului grăbit („Eu nu știu limanul Lirica lui George Topîrceanu e una solară, în care a tuturor mizeriilor conjugale, pentru ca în final să se spre care / Pornesc cu bagajul acum, / Ce demon mă totuși transpar, cu deplină discreție, și acele tristeți pe care producă happy-endul ce denunță astfel, de asemenea pune-n mișcare, / Ce taină mă-ndeamnă la drum”), așa le evoca în sonetul Pagliaccio. Lumea l-a receptat însă în la modul persiflant, lipsa de caracter și de moralitate în Balada unui greier mic („Peste dealuri zgribulite, / dimensiunea ludicului („Trăiesc, de vreme ce sunt trist / a cuplului: „Toate astea însă n-au niciun temei, / Că Peste țarini zdrențuite, / A venit așa deodată, / Toam- Și râd ca altădată” – De profundis), practicat cu inocență nu știe nimeni ce-a fost între ei. / Vineri toată lumea na cea întunecată (…) / – Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / („Dup-atâta frig și ceață / Iar s-arată soarele. / De-acum a putut să-i vadă / Amândoi alături, braț la braț, pe Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun”), așa nu ne mai îngheață / Nasul și picioarele” – Primăvară), stradă… / Ei, și știți, aseară, după ce-a stat ploaia, / în Acceleratul („Fulger negru… trăsnet lung / Dus pe care i-a adus o popularitate incontestabilă, versuri de-ale Ce-a aflat Tănțica de la Procopoaia / Când s-a dus să-i aripi de furtună, / Zguduind pământul tună, / Zările sale fiind citate și recitate adesea chiar fără precizarea ceară un model de șorț?... / Că madam Popescu nu mai de-abia-i ajung… / Parcă zboară, / Parcă-noată. / Scuipă autorului, ele circulând în lumea noastră de ieri, ca și dă divorț” (În jurul unui divorț). Sau teribila conferință foc, înghite drum, / Și-ntr-un valvârtej de fum / Taie-n de azi, ca aparținătoare unui fond cultural (anonim) pe tema Bacilului Koch (Și Caragiale ține o conferință lung pădurea toată…”) etc. național de permanență. Dar, cine se va apleca mai atent pe teme literare, cu un umor corosiv evident). George Descriptivist împătimit, este și un peisagist de- asupra fondului tematic al acestei poezii va recunoaște, Topîrceanu denunță existența morbului epidemic (Cât licat, fixând în cadre idilice peisaje cu puternică sugestie de bună seamă, în substrat, fabulosul ansamblu de ele- de actuală e descrierea microbului ce produce TBC-ul, emoțională, aflate mereu într-o animație ludică: „Din mente pitorești, al unei panorame satirice, în cheie mo- dacă în locul acestuia vom trece numele Corona-Vi- asfințit, de peste munte, / Răsfrângeri roșii de amurg / rală (și sentimentală) proprie epocii, pe care o propune rusului pandemic azi!), ridiculizându-l cu un sarcasm Se sfarmă-n licăriri mărunte / Și-n Dunărea umbrită curg. // cu spiritualul său simț satiric de observație.

Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 5 Cronică literară

Daniela SITAR-TĂUT Tatăl Şmecher, Tatăl Misionar, Tatăl Fundu’n-şapte-luntri, Tatăl Moş-Crăciun, Tatăl Papă-Lapte, Tatăl Sugativă, Tatăl Denaturat, Tatăl Superior, Tatăl Latră-dar-nu-muşcă. UN TRADUTTORE DELOC TRADITTORE: Binomul etern maniheic adult-adolescent se înte- meiază şi pe o identificare după alură: „Adultul este convex, NICOLAE WEISZ adolescentul este concav”. Oglinda reflexiei tătânelui prin ochi de puber presupune, desigur, antiteze ireconciliabile. La finele unui august urgisit de succesive stări de îngrijorare din partea părinților, din cauza ratei șomajului Părintele se vede „un atlet capabil să alerge suta de metri în- urgenţă, în anul primei carantine, am stat la un pahar de cu care se confruntă țara noastră. Toate acestea creează tr-un minut şi 12 secunde”, „un bucătar cu gusturi fine”, „un vorbă, într-o cafenea din Centrul Vechi al Băii Mari, cu un o mare anxietate și poluează relațiile pe care le avem cu seducător cu tâmple argintii”, „un profesionist ca nimeni intelectual rasat, pe care l-aş putea numi un om-mit, un om- adolescenții noștri” (https://www.elle.fr/Societe/Inter- altul”, „un fin meloman”, „un fin analist politic”, „un model statuie, bine cunoscut în mediul francez şi francofon, atât ca views/Ce-livre-est-un-exutoire-pour-les-parents-d-ados). de eleganţă discretă”, în vreme ce puberul îl percepe drept traducător, cât şi ca formator cultural, maieut într-ale moşirii Buclucaşul ghid e dispus în patru cărţi, cu titluri „un grăsan roşu la faţă, în trening, care o să dea în primire spriritelor pe filieră galică.Ş i zic acest lucru cu toată reverenţa sintetice, sugestive, brodate în registru comic, parodic: Mereu după primul sfert de oră”, „un asistat, care nu-i în stare pe care o poate avea scorpioana de mine, mult-prea-imună tânărul tătic, un tip de toată isprava; Adolescentul, pacoste nici măcar să fiarbă un ou fără să facă din asta o problemă la titluri şi lauri academici, plecându-mă cordial în faţa unui a sorţii; Înconjurat de nepricepuţi şi Luminiţa de la capătul planetară”, „un porc libidinos”, „unul care nu ştie decât să ins enciclopedic, Nicolae Weisz, a cărui fiinţă emană, ironic- tunelului. Adresarea directă, la persoana a II-a, mult teore- dea lecţii altora”, „un brontozaur cantonat în epoca Beatles-ilor”, aristocrat, perfecţiunea profesională. Voi spune doar că, în tizată de Émile Benveniste, Roman Jakobson sau Umberto „un dinozaur inadaptabil la noua situaţie politică”, „un anul 1999, Nicolae Weisz a fost uns, de statul francez, drept Eco, practicată de Noul Roman Francez şi mult polenizată durduliu pe care puloverele stau să plesnească”. „Chevalier dans l’ordre des Palmes Académiques” (Cavaler al în postmodernist, cu întreaga-i recuzită palimpsestică, se Deşi redactată în registru ironic şi parodic sau poate Laurilor Academici) „pentru servicii aduse culturii franceze”, centrează pe un pronume al adresării construit ca o alteritate tocmai din pricina acestui fapt, cartea poate fi privită ca o isto- pentru ca în 2013 să recidiveze devenind – „Chevalier dans narativă, amalgam de alter-ego și imagine a Celuilalt (societate rie a adolescenţei, analizată sub unghi comparatist şi psihologic l’ordre des Arts et des Lettres” (Cavaler al ordinului Artelor intradiegetică și audiență narativă, extradiegetică, precar defi- deopotrivă. Eternul june tătic se vede descuamat şi detronat şi Literelor). Portofoliul său de traducător reuneşte zeci de nită). Efectul psihologic pe care proza la persoana a doua o are ideatic de puberul atoateştiutor, care i se substituie gradual, piese traduse din Christian Palustran (opt piese), Hervé asupra lectorului este de a-l transforma pe acesta în „partener cotropind imperiul familial şi uzurpând suzeranitatea tatălui: Blutsch (cinci piese), Gérald Gruhn (două piese), Jérôme al comunicării”/„communicative partner”(Margolin, 1990: „Şi uite-aşa, adolescentul se formează pe ruinele omniscienţei Robart (două piese), Jean-Michel Ribes (două piese), 347) sau „exclus” din comunicare, doar prin unicul fapt că nu se paterne”. Nici consoarta, principalul aliat al detronatului, nu Eric-Emmanuel Schmitt (două piese), Laurent Van Wetter, regăsește în acțiunea și în evenimentele narate, cu toate că totul este amnistiată de şarja inocent-vitriolardă: „Sub pretextul Sylvie Chastain, Roland Fichet, Jean-Pierre Martinez, Michèle pare a-i fi adresat, suzeran. Proza la persoana a doua, truvabilă că sunteţi căsătoriți de un purcoi de ani, ea crede că ştie totul Chevrot, Roger Lombardot, Yves Heurté, Pascal Martin, în text prin apelative afective de tipul „amice”, despre tine (pe când, în ceea ce te priveşte, Georges Pérec, Roland Dubillard, Patrick Barbier, Eugène „prietene”, „bătrâne”, „doamnă”, implică îţi vine al naibii de greu să-ţi aduci aminte Ionesco, Serge Kribus, Pierre Notte, André Wojtowicz, naratarul în demersul confesiv, aspect dublat până şi data zilei ei de naştere)”. Amanda Sthers, Francis Veber şi Albert Camus, încă netipărite, de mărcile aproximării, specifice curtoaziei Partea secundă debutează printr-o în vreme ce în volum i-au fost editate, la Editura Philobia din galois-e. Marja de credibilitate astfel creată analiză contrastivă adolescent-copil, în plan fi- Bucureşti, zece cărţi tălmăcite, din limba franceză, din dome- glisează spre apropierea intimă a cititorului zic, lexematic – cel dintâi are un vocabular mai niul beletristicii sau al filosofiei: 2011 Dumnezeu– călătoreşte de text, dar nu este centrată unidirecţional bogat („șaptezeci de cuvinte, în loc de treizeci”) întotdeauna incognito (Laurent Gounelle), 2012 – Ghidul către receptor, ci are doar un referent intra- şi mental (evoluţie apel la raţiune – zero), proaspătului tătic (Pierre Antilogus şi Jean-Louis Festjens), diegetic, evenimentele penelate fiind doar o conturându-se într-un periplu prin epocile 2013 – Ghidul mereu tânărului tătic (Pierre Antilogus şi Jean- falsă sau parțială adresare extradiegetică. umanităţii pentru a releva consolidarea pat- Louis Festjens), 2014 – Dumnezeu, mama şi eu (Franz-Olivier Jurnalişti încercaţi, cei doi autori cul- tern-urilor puberale: „În timpul Antichităţii, Giesbert), 2014 – Ne despărţim sau rămânem împreună? tivă regresiunile într-un trecut nonunionist, adolescentul dobândeşte caracteristicile sale (Robert Neuburger), 2015 – Fraţi şi surori sau Iubire şi riva- pe vremea când francul era rege. Folosind definitive: neîngrijit (gal), zgomotos (german), litate (Marcel Rufo), 2016 – Iisus mă iubeşte (David Safier), tehnici ale raiting-ului în literatură, TU-ul exaltat (Iisus Hristos). Egiptul şi hieroglifele 2018 – Cartea de căpătâi a soţului ideal (Pierre Antilogus şi narativ fiind uneori similar reclamelor și emi- lui îi formează gustul pentru benzile desenate, Jean-Louis Festjens), 2019 – Miracolul Spinoza (Frédéric siunile televizate, condeierii trimit mercantil Turcia pe cel al şaormei. Civilizaţia romană îl Lenoir), 2020 – Sufletul lumii (Frédéric Lenoir). la cărţile lor anterioare, angrenând naratarul învaţă arta de a mânca tolănit în pat”. Aspec- Mi-a dăruit atunci, la acea şuetă colegială, una din- într-un suculent „talk fiction” pe marginea tele dilematice, cu iz ştiinţific, sunt marcate tre cărţile traduse, Ghidul tatălui de adolescenţi, de Pierre analizei acestora. Atitudinea zeflemistă,m’en prin chenare sintetizatoare. Astfel, complexele Antilogus şi Jean-Louis Festjens, cu o dedicaţie hâtră, pe fiche-istă, nereverentă în faţa clasicilor („eroul cu zâmbetul adolescenţilor se reduc la cel de inferioritate, Complexul lui măsura interpretului: „Acest ghid tătos unei mame care poate atât de duios descris de Victor Hugo sau alt boşorog de aceeaşi Oedip, Compexul lui Skywalker („ideea de bază rămâne că-şi avea oricând atribuţii de tătic”. Tomul a fost dificil de redat teapă”) este contrabalansată de privirea caricatural-burlescă omoară tatăl, numai că o face cu ajutorul unei săbii laser”), în grai valah din pricina alternanţei stilistice dintre registrul asupra sinelui: „Antilogus şi Festjens sunt nişte tipi de o modes- Complexul sportiv, Sindromul treningului-care-ţi-face-fundul- colocvial şi cel argotic, insertat pe alocuri cu paragrafe redac- tie ieşită din comun”, „Antilogus şi Festjens, se ştie bine, nu au cât-o-baniţă, Complexul hotelier. Dacă tipologia tătânelui a fost tate în limbaj arhaic, care pun la încercare virtuozitatea tăl- obiceiul să înflorească lucrurile – nu le stă în fire”. Preparativele bine defalcată, nici a odraslei sale nu poate fi decât spumoasă, maciului. Dincolo de aceste jonglerii şi sinuozităţi lingvistice au ca obiectiv aducerea în scenă a personajului beatnic, „cel mai întărind ideea... unităţii în diversitate a acestora: Căuzaşul, Ar- volumul abundă în situaţii ilare, ironice sau autoironice, şi cumplit adversar al omului, de la leul cu colţ de tigru încoace: tistul blestemat, Petrecăreţul, Masca de fier, Colaboraţionistul. ele greu de transpus fără a-şi pierde savoarea. adolescentul”. Seria disjuncţiilor puber-puberă, văzute ca un „banc de probă”, Ghidul de supravieţuire în lupta cu puberii relevă faptul că ambii sunt la fel de inepţi într-ale ordinii, mo- *** debutează cu re-scrierea istoriei, pe filon genealogic de tricităţii şi aplicării directivelor parentale. Bietul părinte se vede Mefientă foarte în faţa ghidurilor consumiste, ca, astă dată, într-o manieră similară celei din volumul lui confruntat cu o tornadă dezlănţuită cotidian, care nu răspunde de altfel, în faţa propovăduirilor Osho-iste sau nostradami- Louis Vuitton, l’Ordre du Jour. Astfel, străbunului Lionel comenzilor, ca un dispozitiv defect („Un fel de elefant care bom- ce, dezghiocătoare şi rezolvitoare de probleme imposibile, Choupard, fondator al Asociaţiei pentru Prietenia dintre băne prin savană departe de turmă”). Forberie-ile şi tehnicile de am lăsat tomul pe raftul de aşteptare cronicărească, ce se Taţi, militant pentru concediul patern, îi sunt atribuite, înduplecare, uzitate à la carte de tătânele de puber, nu servesc cam îndoaie de-o vreme de promisiuni neonorate... trucant, merite salvgardante, dispuse într-o cronologie nici la atenuarea dezordinii din cameră, nici la împiedicarea nu mică mi-a fost mirarea să descopăr apoi o fantezistă, taman în timpul celui de-al Doilea Război Mon- dezastrului din casă de dinainte sau de după vreun chef, nici carte antrenantă, scrisă de doi jurnalişti încercaţi, care dial. Arheul pare a aduce mai degrabă cu Gaston Chopard, la persuadarea să renunţe la iubiţi satanişti, mulţumindu-se ştiu bine să-şi împacheteze savuros productul livresc. Cel pictor animalier, gravor şi decorator francez. În 1936 „se să caute răspunsuri la întrebări mai terestre, pragmatice, de dintâi, Pierre Antilogus, scriitor, ziarist şi scenarist, licenţiat scriu câteva dintre paginile glorioase ale Frontului popular tipul: „Cum să te îmbraci când te duci după el la poliţie?”, în drept şi istorie, a scris cu predilecţie pentru „Marie- (primul concediu de paternitate, ziua taţilor etc.)”. „Există vreun site de unde se poate cumpăra bac-ul?” sau „Cum France”, „Détective”, „Le Nouvel observateur”, „Playboy”, Tăticul cvadragenar, protagonist al fabulelor din ai putea să dai toate belelele adolescentului pe capul soţiei?”. În „Le Figaro magazine”, „Le Figaro madame”, „L’Auvergnat corida ados-istă, se află deja pe treapta evoluţiei... involu- pofida multiplelor inconveniente ale coabitării cu propria proge- de Paris”, „L’Arche”, „Télérama”. Morbul ditirambic şi l-a tive: „Părul nu mai stă ciufulit. E drept, nici nu mai are ce. nitură, în final e inserat un decalog, care reuneşte Zece motive fasonat în pamflete precum Bienvenue à l’armée Rouge; Mijlocul s-a mai rotunjit, dar câtă prestanţă îţi dă! În fine, temeinice ca să-ţi iubeşti totuşi, adolescentul, printre care nu Oui, vous pouvez devenir chinois en 45 minutes sau Comment tricourile de rocker nu te mai prind deloc, fireşte, fiindcă e de lepădat fatul că acesta „înseamnă mai puţine impozite”, rester jeune après cent ans?, elaborate în colaborare ai o constituţie potrivită doar pentru cele mai elegante te învaţă să foloseşti tehnologia modernă, îşi cumpără singur cu Philippe Trétiack. Cel de-al doilea autor, Jean-Louis costume!” Pentru a se autopersuada de calitatea de „mereu marijuana, e paratrăznetul de răcnete al consoartei sau, spre Festjens, licenţiat în filosofieş i istorie medievală, s-a făcut tânăr tătic”, (anti)eroul recurge la tehnici muieresc middle deosebire de un patruped, se scoate la plimbare singur. remarcat publicului francez ca ziarist, apoi ca traducător age-iste, precum testele vârstei reale de prin jurnale. Re- Ghidul tatălui de adolescenţi ni se dezvăluie ca o şi „negru literar” la „Presses de la Cité”. Chestionat asupra zultatele sunt analizate caricatural cu efluvii exclamative, carte amuzantă despre tirania unei vârste seismice, care, mobilului cărţii, ca manieră de dramatizare a unei situaţii care se metamorfozează in facto într-o taxonomie a poten- în ciuda învelişului comic, caragialian, denunţă problemele mai „degrabă anxiogene pentru părinţi, în general şi pentru ţialilor lectori. Avem astfel: „ A – un arogant cu caş la gură”, problematice ale eternului conflict între generaţii, ce îmbracă, taţi, în special”, acesta răspunde: „Situaţia este anxiogenă la „B – un mereu tânăr tătic”, „C – un bătrânel dat naibii”, în contemporaneitate, aspectele anxiogene ale unei societăţi diferite niveluri. În anii ‘70, când coautorul meu şi cu mine „D – un bunicuţ de treabă”. Semnalarea propriilor limite, scoase din ţâţâni. La şcoală, în anturaj, în familie, alegându-şi o eram adolescenţi, totul era mai simplu. Astăzi, lumea exteri- alături de etalarea diagnosticală a semnelor îmbătrânirii nouă familie, tânărul se ve dovedi mereu „un ciclon de cate- oară, în sens larg, e periculoasă. Când fata ta, de șaisprezece prin raportare la propria odraslă, ce parcurge traseul de la goria 5!” Ghidul de conlocuire cu puberii devine in facto unul ani, căreia i-ai spus să se întoarcă la miezul nopţii, n-a venit ţânc neajutorat la „lungan plin de coşuri, dar care a rămas la al concilierii familiale, al acceptării (volens nolens) a celuilalt, încă la ora două dimineaţa şi nu răspunde la mobil, îţi e fel de neajutorat şi de fleţ”, dirijează textul înspre radiografia al încercării de a surprinde mecanismul de funcţionare şi teamă. Nu ştii ce i s-a putut întâmpla şi-ţi imaginezi ce-i tipurilor de taţi, odată cu penelarea ilară a manifestărilor posibilele punţi de comunicare, în manieră comprehensivă mai rău. Părinții care nu au nicio anxietate sunt nişte im- lor atitudinale: Tatăl Dus-a-fost, Tatăl Lasă-mă-să-te-las, şi autoironică, mult mai eficace decât scorţoasele, indigestele becili. Și apoi, azi, succesul în școală generează și mai multă Tatăl Miserupist, Tatăl Invizibil, Micul Tătuc al popoarelor, tratate academice... 6 Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 Orfeu

Marcel MUREȘANU

Capriciu peştii mari treceau respectuoşi pe lângă mine, Unde-i dus vântul? furtuna mă ocolea, numai în zare, Să adune norii! spre răsărit, vedeam o corabie Unde-i dus vântul? cu pânze sclipitoare care înainta încet, Să împrăştie pleava! sălta pe valuri, iar pe catargele ei Unde-i dus vântul? fluturau steaguri în toate culorile. Să ridice valurile! Niciodată n-o puteam ajunge, Unde-i dus vântul? până ce în a 33-a zi a pierit Să tulbure zilele! într-o spumă argintie, iar vântul aducea spre nările mele *** un miros de lemn de santal şi de sare, dacă ştiţi cum este acela. Plouă bezmetic Nu oboseam, aveam timp să mă gândesc la toate cele văzute Unul avea ochii vişinii. Ziuă de miercuri, 3 iunie 2020. şi nevăzute care au fost În a 50-a zi, cel care m-a trimis Oricând se poate întâmpla orice. până la această călătorie a mea, a zburat peste mine Sunt un as al dezamăgirilor! iar imaginile se petreceau în surdină şi mi-a arătat că sunt Din creştet până-n tălpi, şi nu mă împiedicau să mă odihnesc. la mijlocul drumului. sunt tatuat cu dezamăgiri. Apoi, zile întregi Ploile reci, ploile calde am zărit sub albastrul mărilor nu le pot spăla, doar uneori oraşe şi munţi mărunţi palmele moi ale gheişelor care s-au scufundat acolo demult le acoperă cu sfiala lor. şi m-am temut pentru întâia oară Vin în şiruri lungi, amestecate, de ce văd. Atunci am băut mai multă apă ca furnicile roşii, iuţi şi plângăreţe. din izvorul meu. Mulţi dintre cei care mă iubesc Delfinii şi-au potolit şi ei dansul, mi le lasă la poartă, iar ele iar pe cer a apărut primul nor, se târăsc până pe prag. dar nu în dreptul soarelui, nici al lunii. Plăcere mai mare nu am pe lume Din lumea aceea de sub ocean decât să le strivesc, nu se ridicau tenebre, să le calc în picioare nici nu se auzeau tunete şi vaiete ca pe nişte moluşte, ca din infern sau ca pe câmpurile atunci când nu mă vede nimeni de luptă ca după război, ci numai şi când bat clopotele a furtună valuri-valuri de lumină şi latră câinele meu credincios, nesătulă de sine. oricând gata să mă dezamăgească. Mi-a trecut prin minte să mulţumesc Dincolo de perdele, la ferestre, celui care m-a trimis ochii şi gurile duşmanilor, în călătoria pe ape şi am făcut-o. acoperite de plumb Rar vedeam câte un ţărm, Atunci mi-a zis: te apropii de capăt! recită psalmi! rar treceam pe lângă o insulă mică Te voi duce pe ultima insulă şi mi se părea că zăresc fum pe care apele n-au înghiţit-o *** şi fiinţe mişcătoare. şi împreună vom începe să facem Gândul nu mă obosea, era ca în ziua un Pământ Nou! Insula condamnaţilor în care lumea fusese abia terminată Dar de malul de pe care am plecat iar gândurile abia începeau. ce s-a ales? l-am întrebat. În 25 mai, dimineaţa, pe răcoare, Era altceva decât ce lăsasem în urmă. Acela a fost ultimul ţărm! m-am desprins de ţărm. Câteodată zăream pe iubita mea Şi de iubita mea? Aveam un colac de salvare, costum de înotător, la o mănăstire şi se ruga Am împlinit voia ei de-a nu te revedea, puţină apă dulce, marea în faţă cu lacrimi în ochi să nu mă mai întorc, mi-a răspuns. şi dorinţa de a înconjura pământul. să ies din memoria ei şi atunci În ultima zi marea a fost şi mai strălucitoare. Celor de pe mal nu le venea să creadă, simţeam un leşin şi o părere A apărut Insula. Am păşit pe ea. nimeni nu m-a oprit, nimeni că ar trebui să mă înec, Între doi cedri măreţi, nu mi-a urat drum bun, iar picioarele îmi amorţeau, cineva scrisese pe o pânză uriaşă: numai iubita mea a suspinat în spatele evantaiului dar nu ţinea mult. „Bine ai venit acasă, călătorule!” şi şi-a alungat o umbră subţire de pe faţă. Apa din sticla mea nu se termina, Pe nisipul de aur Un pescăruş a dat startul. parcă un izvor se mutase în ea, mă aşteptau sufletele celor de care Pluteam în derivă. Cel care m-a ademenit pe când delfinii erau blânzi cu mine, mă despărţisem. Al iubitei mele acum m-a dat în grija delfinilor noaptea murmurau, se bucura. şi a făcut cerul senin şi apele liniştite iar ziua cântau fără cuvinte, în faţa mea. Am mers aşa zile în şir. ca dintr-un instrument Vedeam numai cerul şi oceanul, cu o singură strună.

Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 7 Avalon

Ovidiu PECICAN de Panorama deșertăciunilor (Memento mori). tre- Mihaela BUDE cerea în revistă a civilizațiilor și, odată cu ele, a unor mari etape din istoria omenirii pare să încifreze, la GhEORGhE MIhAI BÂRLEA TOTUL ȘI PE DEASUPRA poetul romantic, gândul care încheie poemul: „La nimic reduce moartea cifra vieții cea obscură – / În zădar o – UN GNOSTIC FERICIT Orice romancier are, prin însăși forța intrin- măsurăm noi cu-a gândirilor măsură, / Căci gândirile-s secă a specializării lui, vocația continuumului pe spații fantome, când viața este vis”. Proiecția calderoniană a Poezia lui Gheorghe discursive vaste. Arta lui s-a născut la școala epopeii și, lui eminescu poate sugera o cheie de lectură și pentru Mihai Bârlea ne copleșește cu un vrând-nevrând, continuă prin formele triviale ale seria- cele unsprezece volume înșiruite pe ața destinului său lirism tandru și tonifi ant, poetul lului radiofonic și ale telenovelei. Fiecare roman care își literar de autorul arădean. Căci timpul parcurs în viteză deschizându-și inima, din care merită numele începe aproape aleatoriu și se oprește în reduce fi ecare biografi e din șirul celor care alcătuiesc se revarsă bucuria și recunoștința virtutea unei decizii auctoriale care ignoră voluntar ceea materia romanescă la câte un capitol, mai lung sau mai existenței trăite plenar, viața ce mai urmează după epuizarea celor de povestit. Din scurt, ceea ce dă notă asupra discontinuităților din care fiind văzută ca o recompensă acest punct de vedere, romancierul este solidar și cu fi lo- se alcătuiește continuitatea unui șirag de vieți și, până binemeritată: „Bucură-te de soful sistematic, pentru că, aidoma aceluia, și el dorește la urmă, în fundalul acestora (însă și prin ele), istoria. frumusețea lumii / crede că ești să cuprindă lumea eroilor lui într-o formulă cosmoidală, Aceasta, istoria, este și nu este obiectul activității scribu- în rai / și toate darurile sunt și sufi cientă sieși. (tocmai datorită acestui fapt a afi rma lui, ceea ce te face să rămâi îndoit, să te complaci într-o pentru tine” (Te bucură). În că proza scurtă „pregătește” întâlnirea cu romanul și ambiguitate ce se răsfrânge și asupra întregii opere această stare de plinătate, poetul desfășurările din cadrul ei se dovedește profund eronat; literare discutate. Fiindcă este greu să precizezi, în cele se simte gratifi cat și înălțat: „Să pur și simplu, proza scurtă înseamnă o altă artă.) din urmă: este Cei o sută un roman, un poem în proză rodești, rodirea-i frumusețea / marelui înalt ceresc și viu” Am cumpănit o vreme înainte de a decide că (de felul celor încercate de la Gogol la herman Broch) (Rodire și rod). Rodirea, creșterea înseamnă prezența iubirii: nu este vorba despre un ciclu romanesc, ci despre un sau o epopee în toată puterea cuvântului? „fl oarea-soarelui / încolțește sămânța dragostei / până la singur roman, fi e el și întins pe spațiul a unsprezece Pesemne că orice monstrum epicum își stele” (Floarea-soarelui), iubire pe care poetul o urmează: volume. Progresie genealogic determinată, motivată de depășește condiția inițială, după cum orice proiect „întinde și tu repede / mâna către ele.” În volumul Sigilii de aplicarea principiului listei, lucrare de analistică istorică ciclopic lasă în urmă propriile premise, modifi când sare iubirea se multiplică în diverse ipostaze, de la iubirea fi ctivă și colecție de narațiuni complementare care aduce spațialitatea în care se așază. De ce s-ar petrece atunci fi lială, maternă, până la cea maritală, dar și la iubirea aproa- aminte, nu dintr-un singur punct de vedere, de O mie altminteri cu romanul construit cu obstinație atempora- pelui. Mama este glorifi cată, văzând-o în varianta hristică și una de nopți, Cei o sută împlinește o operă literară lă de Gh. Schwartz? Dacă el își găsește amplasamentele feminină, fi ință htonică, hrănitoare, o divinitate a abundenței: în plină ebuliție, din care precedentele semnifi cative și ambientările istorice cam peste tot și în toate timpu- „tresărau pietrele în râu de se făceau valuri / și se înmulțeau nu lipsesc. rile, se mai poate vorbi despre un roman în adevărata peștii / spre hrana pruncilor tăi / și a neamului până la a Avem în față cel mai amplu roman românesc accepție a cuvântului? Ce anume evoluează spre ce?! Și șaptea sămânță” (Portret de țărancă). Dragostea paternă dus la bun sfârșit de un autor aparținând generației 70, dacă eroul sau eroii sunt atât de mulți încât pot fi priviți, este tot nutritivă: „tata s-a încumetat să culeagă boabe puține / alături de care stă, cantitativ vorbind, ciclul Zăpezile în riguroasa lor succesiune, ca niște avatari versatili ai ca să ni le dea mie și fratelui,” dar în sens spiritual: „întru de-acum un veac al contemporanului lui mai vârstnic, noțiunii de erou, mereu ilustrată în pagină, însă nicioda- dragostea aproapelui” (În mijlocul viei). iubirea maritală este decedat în 2005, Paul Anghel (i: Ieșirea din iarnă, tă cu putință a fi desemnată neechivoc, atunciCei o sută la început o oglindire: „M-am uitat în ochii tăi, / tu, în inima 1981; ii: Fluviile, 1980; iii: Te Deum la Grivița, 1978; are cu adevărat eroi? Poate spune cineva cu certitudine mea; / m-am uitat la buzele tale / tu mi-ai citit gândurile”, iV: Noroaiele, 1982; V: Scrisoare de la Rahova, 1977; că eroul este spița? Sau Scribul, singurul care însoțește similitudinea ducând la o uniune cvasimistică: „visam să trec Vi: Noaptea otomană, 1979; Vii: Zăpezile, 1984; fi ecare generație cu pana lui? Sau timpul, Civilizația, is- în inima ta / trupul meu / și trupul tău în inima mea”, uniune Viii: Cutremurul, 1986; iX: Întoarcerea morților, 1987; toria? Sau o himeră care bântuie peste toate acestea? care are ca efect creșterea fi ecăruia prin celălalt: „dimineața X: Ieșirea la mare, 1988). S-a spus însă deja că romanul Lectura plurală, în diverse formule interpretati- să credem / că fi ecare în parte suntem doi” (Cutremurul lui Gh. Schwartz depășește „atât prin amploare, cât și ve, devine astfel nu doar posibilă, ci, datorită multiplelor inimii). Femeia iubită, la rândul ei, este venerată, adorată, ca prin fi nețea stilistică ciclulZăpezile de acum un veac”. nedumeriri, chiar obligatorie. Umblând în acest fel la o fi ință uimitoare, al cărei izvor de seducție rămâne ascuns, Într-o perioadă când romanul românesc a atins o pro- conținuturi, Gh. Schwartz ajunge să inoveze genul. dar fascinatoriu: „Spune-mi ce faci și cum faci, femeie, / de lifi citate de autor greu de trecut cu vederea, prin nume Roman fără evoluții și fără personaje s-a mai încercat. rămâi mereu frumoasă? / ai închis sub lacătul inimii tale / precum nicolae Breban, D.R. Popescu și, din generația Au făcut-o, cum se știe, reprezentanții noului roman foșnetul rochiei de mireasă?” (Rochia de mireasă). Lacătul, ceva mai tânără, și Dan Stanca, o performanță precum francez (și nu doar ei). Însă la Gh. Schwartz, strădania sigiliul reprezintă obiecte prohibitive, care protejează de cea consemnată aici consolidează impresia de ebuliție deconstruirii și reedifi cării romanului merge mai aproa- profani iubirea, bucuria, fericirea, stări superioare, la care a genului; o pleiadă de autori care, comentați sau nu pe de prozatorii de limbă germană, de la Kafka la Robert au acces doar cei inițiați: „rămâne un sigiliu de sare / adânc în mod consecvent, își văd pe mai departe de treabă, Musil. Și unul, și celălalt s-au străduit ca, edifi când niște înrămat între pleoape, / care nu se topește / și nu se usucă, / stăruind în realizarea proiectelor liber asumate. formule epice profund novatoare, să nu atenteze, în rup- ci crește” (Meta-poetice). Pentru Gh. Schwartz, în Cei o sută singura tul capului, la structura gramaticală și retorică precisă Cunoscând existența și simțindu-se împlinit prin ea, problemă care s-a pus în mod serios a fost aceea de a a propoziției și să nu afecteze convenția tradițională a poetul trăiește setea de absolut și caută partea ocultă a vieții, epuiza istoria. este vorba de cea a unei spițe – studiu narațiunii unde progresia se face din aproape în aproa- sursa de unde provin toate aceste daruri, lipsindu-i „doar de caz –, dar prin ea s-a dorit epuizată întreaga istorie pe, fără părăsiri ale convenției inițiale, dar, cu toate aces- altceva, / din care toate izvorăsc” (Altceva). Îndestulat cu a umanității. o dovedește și faptul că ambientarea celor tea, subminând metodic și stăruitor modelul romanesc roadele materiale oferite de viață, se alimentează din lumea o sută de biografi i traversează întreaga lume pe care prezent în orizontul de așteptare al epocii. Păstrând astrală, din izvorul spiritualității: „singuratic sorbind / din istoria a adus-o și o menține încă în lumina civilizației, proporțiile și specifi citățile, Gh. Schwartz încearcă ceva răsăritul de lună mă îndestulez” (Bocet maramureșean). parcurgând toate vremurile atestate istoric. Ceea ce oarecum similar, mi se pare, situându-și efortul creativ Simțurile sale comune devin căi prin care accesează lumile s-a consumat înainte, „în negura timpului”, nu intră în într-o zonă care permite o regândire a ideii de biografi e, superioare: „Se deschid urechile mele, / să audă muzici din ampla narațiune înșirată pe unsprezece volume. Spre a celei de istorie, a genealogiei, a „tribului”, a succesiunii sfere cerești / să picure înveșmântată lumina / în adâncul deosebire de thomas Mann, cel din Iosif și frații săi, civilizațiilor; ceva care poate fi citit ca o întreprindere inimii” (Muzica sferelor) sau, pur și simplu, în surmontarea Gh. Schwartz nu se apleacă peste abisul fântânii timpu- serioasă și, în același timp, grav parodică, aptă să facă limitelor omenești, se amestecă, se confundă: „aud văzând / și lui, poate fi indcă nietzsche avertiza că, privindu-l, i-am din toată ampla trecere în revistă menționată o panora- văd auzind / așa se visează cei așteptați / la ospățul fericiților” face loc înlăuntrul nostru sau, mai probabil, deoarece mă a deriziunii, o demontare și demitizare a noțiunii de (Parabola fericiților). Conectarea omului cu sacrul este abia odată cu istoricizarea ei, cu faptele de relief stilistic erou, de destin, de sens al vieții și al umanității, o jucărie resimțită de poetul pătruns de fi orul mistic, martor al cere- din trecut (L. Blaga dixit), ea dobândește umanitate și în mâna Divinității care – nu putem fi siguri – dacă nu monialului nupțial, în acea taină a nunții. Mirii, prin uniunea relevanță culturală. În schimb, aducând la zi – adică e cea transcendentă, ar putea fi tocmai Scribul, cel care lor, devin pentru o clipă fi ințe superioare: „ea în stânga până în ultimul moment istoric atestat (căci viitorul va dă viață în scris faptelor și siluetelor umane prinse și lui, / el în dreapta ei; / dacă timpul s-ar opri, / ar deveni zei” veni sau nu va veni, el stă în potențialitate, nu a fost încă desprinse în și din scenografi a consacrată lor. (Miri), depășind condiția comună a solitudinii existențiale: actualizat, rămânând astfel verosimil, dar nu și nece- De aceea, Cei o sută ar putea fi un soi de „co- „miri pregătiți de taina nunții, / cuprinși de pecetea darului / sar) – evenimentele narate, romanul schwartzian pare medie umană” (divină sau nu), o epopee reziduală, nu veți mai simți / apăsarea întunecatei singurătăți” (Taina să degaje înrudiri de viziune cu hegel în interpretarea oarecum, și, în plus, și marcată de un aer retro foarte nunții). Poetul se desprinde încet de universul știut și chiar kojèviană și, respectiv, în revizitarea lui Francis Fukuyama: angajat, dar și suspect de gratuit, înscriind o himerică de sine însuși, tot pentru a iscodi necunoscutul, ascunsul: „nu de la al o sutălea protagonist nu mai urmează decât, elucubrație în șirul creațiilor de excepție din literatura ceea ce ești / nici ceea ce știi / ci ceea ce vei fi caută” (Pietate), cel mult, postistoria. Posibilitatea acestei interpretări noastră contemporană; un calup greu de digerat și, în se dematerializează, renăscând într-o formă eterică: „că ma- a materiei romanești fl uide și doar în aparență liniar- același timp, dens, vălurit, uniform, evanescent, un tot teria din corpul meu / este jar din stele / arde și luminează evolutive atrage atenția asupra erorii de a citi textul în nelaîndemână, a cărui lucrare te urmărește și la o vreme deodată, / dar lasă pe pământ / lumina toată” (Seducția cheie așa-zicând clasică și liniară ea însăși. Afi nitatea după ce ai încheiat lectura. e un roman istoric plin și îngerului). o perspectivă aparte, care îi procură trăiri spiri- cu linia speculativă Kojève-Fukuyama aduce întregul vidat de istorie, pentru că istoria nu plutește nici pe dea- tuale, este nașterea miraculoasă a propriilor părinți: „și dacă narativ al Celor o sută într-o ambianță postmodernă supra, nici pe dedesubtul istoriei, ci se întrupează chiar aș putea să-mi nasc părinții, / într-o dimineață de februarie care este, totodată, și una fi losofi că. în ceea ce are istoricitate, nu dincolo sau dincoace de 10, ora 10, / ce m-aș face oare cu mine însumi / și cu atâta Pe de altă parte însă, ceea ce face Gh. Schwartz această dimensiune. o viziune „…aproape nebunească, fericire?” (Idealuri de copilărie). pe harta romanului său scris vreme de mai multe decenii dacă nu genială, departe de zgomotul și lăcomia succe- Dragostea aproapelui este dragostea creștinească, nu poate să nu evoce, din memoria noastră culturală, selor perisabile, într-o competiție doar cu sine însuși și „trăită în pluralitatea sa de sensuri”, care împlinește, adi- proiectul dus până departe de Mihail eminescu – rămas cu marile repere ale literaturii lumii”, după cum spunea, că rodește: „fără de care viața este neîmplinită” (Dacă). însă neîncheiat, din nefericire –, cunoscut sub numele în 2005, ion Zubașcu. (Continuare în pagina 18)

8 Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 Cronică literară Delia MUNTEAN CONOTAȚII ALE DEȘERTULUI: DE LA FOBIE LA SEDUCȚIE

spirituale” (p. 28). Ceva mai târziu, Giovanni Drogo, duce o viață mondenă, lipsită de griji, Avva Antonie (252-356) își va lăsa în așteptarea însurătorii. Încredințându-i-se paza unei familia, averea și se va dedica mo- fortărețe izolate, aventura lui existențială ia o turnură nahismului deșertic, inițiind tradiția inedită, care la început îl fascinează, deoarece i se pare izolării efective (nu doar simbolice) că reprezintă întruchiparea tuturor dorințelor lui eroice. de spațiul comunitar. Însă, „în contrast cu iluziile sale de a fi agent al propriu- exploatând surse bine cotate lui destin, ceea ce se întâmplă de fapt (pe tot parcursul în domeniu (în limbile română, romanului) este o treptată luare în posesie a lui Drogo engleză și franceză), Constantin de către forțe exterioare lui (printre care și deșertul), Tonu descoperă câteva note comune o imersiune tot mai adâncă într-un context în care el în ascetismul practicat de Părinții nu este decât un factor pasiv, un simplu pion, o piesă Deșertului, experiența cea mai maleabilă și ușor manevrabilă” (p. 95). Nu se mai poate provocatoare dovedindu-se lupta adapta nici comportamentului urban și se îndepărtează cu propriile gânduri și mai ales cu de foștii prieteni. Rămâne „doar o uniformă (poleită acedia („demonul amiezii”), stare eroic), o carcasă golită de orice conținut” (p. 96), în depresivă, caracterizată prin „lene- ciuda tentativelor de ficționalizare a spațiului. Situația vie, plictiseală, deznădejde, dezgust căreia îi cade victimă e comparată de critic cu aceea pe față de chilie și mediul înconjurător, dispreț față de care o traversează Antoine Roquentin, eroul lui Jean- O seducătoare incursiune prin imaginarul ceilalți monahi, coșmaruri terifiante sau ură față de viața Paul Sartre din romanul Greața: un fel de amorțire, o deșertic – mai puțin frecventat de critica autohtonă – eremitică în general” (p. 38). „stare de incomprehensiune generalizată caracteristică propune Constantin Tonu (n. 17 iunie 1995, în Ialoveni, În Evul Mediu, pustia va suporta când anate- momentului nașterii, stare în care e incapabil să fixeze, Republica Moldova) în volumul apărut anul trecut la mizarea, când conotațiile revitalizante, atitudine ce va rațional, niște puncte de reper cu ajutorul cărora să se Editura Limes. Cartea se numește Deșertul în literatu- suferi unele modificări în epoca următoare.E xpedițiile individualizeze” (p. 99). ră și a primit recent, din partea Filialei Cluj a Uniunii militare (v. campania lui Napoleon din perioada De cu totul altă factură este viziunea îmbrățișată Scriitorilor din România, Premiul pentru debut „Marian 1798-1801) și cele de natură științifică, înființarea unor de Marele Caid, prințul berber din Citadela lui Antoine Papahagi”. centre de orientalistică, lărgirea accesului către Orien- de Saint-Exupéry. Nevoit să revitalizeze, după propriul Autorul demontează prejudecățile tanatofobe tul Apropiat odată cu deschiderea sistem axiologic, poporul rămas conform cărora acest teritoriu ar fi un spațiu care „ma- Canalului Suez (1869), picturile și în grijă după moartea tatălui său, cină și distruge, impasibil, viețile omenești” (p. 14), fotografiile realizate au diminuat protagonistul are de ales între două „o râpă a morții, un ținut sterp, periculos, care inspiră intensitatea abordării mistice, posibilități: să conducă o turmă ne- groază și anxietate” (p. 164). Trece totodată în revistă temperând deopotrivă unele exa- putincioasă, lipsită de voință, con- câteva ipostaze ale relației dintre individul european/oc- gerări tanatofobe. Noul deșert se formistă, răbdătoare, mulțumită în cidental și spațiul respectiv, insistând asupra necesității reduce acum la un teritoriu arid, mediocritatea ei sau, prin diverse îmblânzirii orgoliului eurocentrist – consolidat în interesant pentru geologi, dar total constrângeri (violențe, amenințări, timp – de autosituare în zona excelenței culturale și inadecvat viețuirii umane. În para- dușmani etc.), să formeze un popor științifice. lel însă, mai ales după traducerea călit, neîncovoiat, nițel anarhic, „Pentru a fi acceptat în și de către deșert – în limba franceză a celor O mie și gata să-și depășească limitele. opinează Constantin Tonu – omul trebuie să renunțe una de nopți (între 1704 și 1717), Studiul lui Constantin Tonu la certitudinile comode ale umanismului clasic, la iau naștere ficțiuni care clădesc aici mai tratează opere precum concepția potrivit căreia umanitatea se măsoară con- o lume compensatorie, încărcată de Pacientul englez (1992) de Michael form etalonului: bărbat, alb, rațional, suveran, autonom ceea ce Europa oferea doar în doze Ondaatje, Deșertul damnaților etc., fiindcă ținutul nisipurilor mișcătoare este un tărâm homeopatice. Astfel, în 1862, Gus- (1998) de Swen Hasel, seria de al pluralității semantice, al deschiderii către multiple tave Flaubert publică Salammbô, romane intitulată Dune (2009) de identități alternative, nu al limitării la un singur con- roman de dragoste și de război, a Frank Herbert, America (1986) struct identitar, monolitic, osificat, discriminatoriu și cărui acțiune se derulează în nor- de Jean Baudrillard, Picătura de cu pretenții de universalitate” (p. 165). dul Africii. Cartagina imaginată aur (1986) de Michel Tournier ș.a. Pustia îl convertește pe om în simplu fir de nisip, de prozator este un teritoriu al Fiecare dintre acestea echivalează unul în mulțimea infinită a celorlalte, îi sfidează pretinsa „senzualității neobosite, al promi- cu o reprezentare particulară a supremație și, în funcție de reacția subiectivă, îl ucide siunilor (și amenințărilor) sexuale, deșertului, caută să-l ordoneze, sau îi catalizează reconstrucția după coordonate noi. În al energiilor profunde, al lascivității să-i dea sens, să-l exploateze întru deșert, omul este cel subordonat, cumințit. Antropomor- și senzorialității, un tărâm colorat aprofundarea cunoașterii de sine fizarea naturii devine aici contaminare/deșertificare a erotic ce suscită plăcerile carnale și dorințele refulate” a personajului principal și stimularea autenticității. omului: „carențele majore de apă și de hrană exclud (p. 57). Uneori și orașul e văzut ca spațiu deșertic (așa cum se posibilitatea unei sedimentări civilizaționale, a cristali- În secțiunea a doua a lucrării, cuprinzând întâmplă cu Parisul din romanul lui Michel Tournier), zării unui centru solid și stabil în pustie, condiționând, Deșertificări moderne și postmoderne (secolul XX – seducător la o privire superficială, însă vulnerabil, limi- în schimb, itineranța, perpetuarea nomadismului” (p. 9) începutul secolului XXI), un capitol consistent tativ, alienant dacă este examinat în profunzime. și obligând astfel individul uman să-și zgândărească și (treizeci de pagini) este alocat figurii coloneluluiT homas indiferent de perspectivă, propunerile de să-și valorizeze în mereu alte scopuri potențialitățile. Edward Lawrence (1888-1935), supranumit „Lawrence existență venind dinspre teritoriul deșertic pot fi con- o atare stârnire a forțelor latente, opusă în- of Arabia”. Încă din timpul vieții sale, în jurul eroului siderate drept „alternative pozitive, vitaliste, la tradiția corsetării de către spațiul urban („sedentar”, „striat”, au fost confecționate o serie de legende, atât pe teri- europeană a cerebralității inhibante” (p. 166). Disoluția – „închis”, „bine structurat și articulat în jurul unui cen- toriul britanic, cât și pe cel nord-american, dublate prin experiența pustiei – a vechii identități, a „subiectului tru unificator” – p. 10), transformă aventura deșertică de numeroase lucrări de popularizare. La acestea au unic și centrat” nu este altceva decât o inițiere a acesteia într-una de inițiere, urmată de reinventarea sinelui, contribuit, desigur, memoriile adunate în volumele Cei întru reconstrucție, întru afirmarea „unei subiectivități pregătindu-l pentru o înțelegere superioară a rosturilor șapte stâlpi ai înțelepciunii (1922) și Revolta în deșert alternative, pozitive, deschise” (p. 167). ființei și a energiilor universului. (versiune prescurtată, 1927). Trăind ani buni în Arabia, Am trecut în revistă doar câteva dintre ilustrarea acestor idei se realizează, în volumul T.E. Lawrence – absolvent al Jesus College din Oxford, conotațiile multiple pe care le conferă spațiului deșertic de față, prin apelul la câteva scrieri aparținând unor arheolog, scriitor și pasionat de lectură – izbutește, autorul studiului de față. Întreprinderea este densă în epoci diferite, de la cartea Exodului din Vechiul Tes- odată ce renunță la identitatea de european (poartă informație, cu un aparat critic la zi, iar discursul este tament până la romanul Oryx și Crake al canadiencei vestimentație arabă, călărește cămile, studiază trecutul unul elegant, necontaminat de... ariditatea deșertului. Margaret Atwood (tradus la noi în 2008) ori la SF-ul și obiceiurile diverselor triburi, vorbește în dialectele Fiind prima carte a lui Constantin Tonu (i-am regăsit Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch al lui Philip acestora, își însușește codul lor de valori, le imită com- numele, până în prezent, mai ales în presa literară, în K. Dick (2014 – versiunea în limba română). Semnata- portamentul etc.), să se acomodeze cu acest spațiu și „Steaua”, „Contemporanul”, „Caietele Echinox”, „Nord rul studiului observă, de pildă, că în imaginarul biblic să fie acceptat de localnici, însă noua lui personalitate Literar”, „Transilvania”, „Ekphrasis”, „Metacritic pustia de dovedește ambivalentă, ea reprezentând, în se dovedește neașezată, ex-centrică, pendulând indecis Journal for Comparative Studies and Theory”), așteptăm egală măsură, un loc miraculos, al întâlnirii poporului (în momente de sondare a sinelui) între două culturi și cu încredere volumul următor. lui Israel cu Dumnezeu, dar și unul al rătăcirii și al con- civilizații, îmbrățișând așadar condiția lui între. flictelor cu forțe malefice. Pentru Iisus, este „un spațiu o altă scriere abordată este Deșertul tătari- (și un timp) al solitudinii, al încercării și maturizării lor (1940), a lui Dino Buzzati. Protagonistul, ofițerul

Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 9 Aniversare IOAN DRAGOȘ - 65

IOAN DRAGOȘ ȘI POEZIA CA ACT DE IDENTITATE

Pentru poetul ioan Dragoș, cuvântul este chiar ieșirea din oul cuvântului, cum crede să mențină corabia pe valuri. Care este rostul po- este mai pregnant decât colțul de fi ldeș ori sulița eugen Simion, la ioan Dragoș, ea este spectacolul eziei? Să placă. inițierea lirică a cititorului într-o sutașului din preajma Crucii. Poezia lui, clădită care stă „sub ochiul uneori întors al revelațiilor terapie a spiritului, să aibă rezonanță și memorie. atent, cu vocația arhitecților novatori, este un caleidoscopice”. Să aibă meditație, tâlc, arome din seva ierburilor joc cu puterea materiei cuvântului, dar este atent Lui ioan Dragoș i se potrivește de minune care vindecă printr-un lirism fremătător. În poe- și la solemnitatea rituală în care sunt convocate expresia devenită acum clișeu: este poet născut, zia lui ioan Dragoș, am constatat refl exe liturgice, mijloacele de fi gurație lirică. Într-o seară recentă, nu făcut! Adică în el și-au dat întâlnire harul cu autobiografi ce, sapiențiale. Din punct de vedere al în turnul liric al Ținutului, am recitit o bună parte discretele modele. A fost hărăzit cu o sensibilitate timpului, poezia lui ioan Dragoș merge mai departe din creația lui. Mi-am dat seama că, atunci când va la idei, dar și cu ambiția secretă, fi rească de a scrie pentru a-și depăși propria graniță. fi oprit pe străzile literaturii de iscoditorul cititor, după pilda marilor creatori, pentru a-și zămisli Cum acest text are o menire aniversară ioan Dragoș își va prezenta ca act de identitate un univers propriu. Așa vom detecta în poezia lui – 65 de ani de viață ai poetului –, m-am dus în poezia. Cu ea se legitimează matur încă de la de- meditații încordate, senzația de inefabil, sentimen- timp pentru a consemna reacția criticii la parcur- but. Poetul ioan Dragoș stă în lirica românească tul de uimire în fața misterelor, sentiment potolit sul său liric. „Versurile sunt ale unui nostalgic și precum Sextil Pușcariu cu un secol în urmă: „că- cu răceala cuvântului. Are cultura simbolurilor delicat poet, capabil de o inefabilă refl exie lirică” lare pe două veacuri”. De obicei, momentele de enigmatice. Încă de la debut, critica a învestit încre- (nicolae Manolescu); „Poetul caută expresia răscruce ale timpului se răsfrâng și în creație prin dere în creația poetului. „ioan Dragoș este un poet pregnantă, versul izbit, folosind întru acestea gesturi radicale, pentru a semnala că s-a imaginația (materia metaforelor și a schimbat ceva și în lumea cuvântului. comparațiilor) și speculația (în seman- iar percepția poetică anunță fapte prin tica asocierilor lexicale)” (Laurențiu simboluri adecvate. ioan Dragoș se în- Ulici); „ioan Dragoș scrie în spirit scrie în eșalonul celor care s-au alăturat clasicizant, provoacă metafora largă, insurecției discrete a limbajului. Meta- protocolară. Uneori cuvintele îi sunt fora este folosită pentru a ne provoca conduse spre asocieri ingenioase de ochiul interior al subtilității. imaginile o sigură acuratețe” (Valentin tașcu); sunt cele potrivite pentru a da nota „Poetul resimte dureros și tânguitor aparte, personală atitudinii lirice. Adică dramatica luptă dintre viață și artă, acea axpresie temperamentală a cuvân- dintre sentiment și versul pe care-l in- tului care individualizează, afi șând o spiră, dintre inconștiență și ignoranța reacție la infl ația de abstracțiuni care trăirilor, manifestate spontan și sincer” ocolesc lirismul. Cred că poezia, cu toate (Augustin Cozmuța). experimentele ei, nu poate fi văduvită nu uit că începuturile lirice i-au fost de vibrația lirică. ioan Dragoș urmează girate de Geo Dumitrescu și de Constanța calea asumată a identității genului, cu Buzea. De obicei, privirea asupra unui toate metamorfozele lui. poet se ilustrează cu versuri. eu am re- Lectura recentă a poeziei lui, Ioan Dragoș alături de poeta Ana Blandiana, Desești, 2015 curs la două hotare din lirica poetului. începând cu volumul de debut Cavalerul triun- format, autentic, trăind îmbrățișarea cu inefabilul În volumul de debut (1997): „Ard zilele împrejurul ghiului, mi-a întărit convingerea că poetul culti- poeziei la cote înalte.” Cu asemenea certitudini cri- cutumei / eu nu păzesc nicio turmă / cine nu are ni- vă un vizionarism polenizat cu mistere. Dar nu tice încă de la început, unii ar fi făcut strigare peste mic / stăpânește totul”. Și din cel mai apropiat volum uită că poezia este un act subiectiv, precum este lume. ioan Dragoș nu a schițat însă niciun gest în (2017): „Credința cât un grăunte de muștar / ce să și o aventură a cuvântului ascuns în lucruri. În afara discreției. el avea misiunea creației, de a-și refuz și să mai accept / când umbra ne răstoarnă / în prefața volumului de debut, criticul Z. Cârlugea îl lustrui talentul, limbajul, dar și știința de a organi- zarurile lumii”. Prin timp, m-am încumetat să scriu și bănuiește pe poet că a văzut îngeri. Așa îl descoperă za confesiunea. Prins în ecuația nobilă a profesiei, eu despre ioan Dragoș, care are „darul rar al poeților într-un stadiu matur al creației: „ioan Dragoș își a parabolei juridice, poetul nu a avut sufi cientă adevărați”. Îmi mențin părerea: „Discret cu lumea, clarifi că nu numai opțiunea poetică, dar mai ales un vreme să caute doctori pentru a pune diagnostic chiar cu propria lui poezie, ioan Dragoș trădează în anumit tip de vizionarism cosubstanțial cu marile suferințelor poeziei sale. Că doar poezia este o slu- cărțile sale o combustie lirică nu de puține ori luând mitologii lirice ale veacului și dezvoltat pe latura jire a durerii, credea nichita. o „boală de origine forma insurgenței. Aparentul paradox face parte din dolorifi că a percepției”. Fără timiditate, criticul divină” ori „o febră de origine necunoscută”. Poetul asumarea realității printr-un discurs personal, care a aude vocile acestei poezii, care vin din har și din se arată a trăi în țara în care sunt azi, vai!, atât de prins contur, cu tușe sigure, în peisajul liric al nordu- orizontul lecturilor. A fost pus în vecinătatea unor mulți poeți și atât de puțină poezie. este unul dintre lui”. Adaug: nu numai al nordului. ioan Dragoș este lirici moderni precum nichita Stănescu, ioanid cei care au știut să se retragă înapoia cuvintelor, poetul unei conștiințe lucide, care transformă realul Romanescu, Mircea ivănescu, dar și Giuseppe lăsându-le să se mărturisească. Și nu oricum, ci cu într-o victorie a spiritului. Cu o consacrare orfi că. Da, Ungaretti, eugenio Montale, erza Pound ori Dylan sinceritate, cu emoție și cu profunzimea proprie este vorba despre o stare poetică autentică. Cum s-a thomas. Cu asemenea vecini, ai toate șansele să fi i poeziei adevărate, în formulări și metafore memo- spus la debut și așa a rămas până astăzi. Așa că, cine-l privit cu interes. Să te întrebi: Cine este poetul care rabile. Ambiția de a descrie o aventură interioară va legitima pe ioan Dragoș, evident exigenții cititori, locuiește pe aceeași stradă cu acești consacrați? a sufl etului călător, în timp ce Ulise, adică poetul, să nu-i ceară actul de identitate, ci Poezia. e același Mai ales că poetul nostru era la debut, în anul stă în bucătăria unei lirici cu multe condimente. lucru. Spun fără nicio reținere că poetul oferă vieții 1997. L-am întâlnit la o răscruce a actului poetic, Într-o vreme în care înregistrăm agresiuni pentru literare o operă exemplară: fi șa clinică a realității, când se relevă dramele cuvântului, jubilarea unor depoetizarea poeziei (cică este o tendință ciclică), găsită de un critic. tensiuni asumate. Dacă la nichita nașterea poeziei ioan Dragoș a cutezat, prin acumulări spirituale, Gheorghe PÂRJA

10 Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 Aniversare IOAN DRAGOȘ - 65

Desăvârșirea ridurilor în timpurile acestea absurde fratelui fi ului risipitor se desfășoară ghemul cel mare vremea-i confuză „un bărbat tot ce s-a putut vorbi până acum pentru acest început de târziu fără să știu prea bine de ce s-a vorbit în numele sărbătorii umblă prin faptele singurătății ca și cum ar fi cu putință care a trecut” eu de mine vorbesc să ți se răspundă spune omul fără voie ca și cum Mângâierea de care depindem în unele împrejurări bătute de vânt n-ai ști atât de bine căruța că răspunsul ți-l faci singur „ni se lipesc degetele s-a împotmolit în ierburi deschizi cărți de încuietorile ușilor nu avem ce face și ți se fărâmă printre degetele minții marile însemne ale cetățeanului paharele se rotesc încet înțelesurile printre nedreptăți și diviziuni până pier în încăperi curate trebuie să fi e un loc pe aproape în patima desăvârșirii lor oameni tac până la epuizare roagă-te să-l găsești lipsurile ne fortifi că cuvinte sterilizate până nu se întunecă spre hotarul tău mă îndrept acum trec prin aer fără să lase urme strângi fi rimiturile în grămăjoare fruntea ferită de intemperii actorii circulă pe străzi cineva joacă zaruri își naște alte riduri cifrele se izbesc de caldarâm înspre uitare cu înaltă artă a descrierii mi-au pornit pașii unele drumuri au luat sfârșit astăzi vai cât de mult te găsesc pe tine în fereastră se schimbă toate încă un minut oricât te strădui mă refugiez în arta mea săracă numai unele probleme se rezolvă și răvășită de regulament prin fi ecare perete zefl emeaua noastră e mai sigură circulă două tăceri ca fapta ar trebui ca ștergerea mesei din bucătărie câteva gesturi decisive și sigure” înainte de culcare mâine așteptăm să devenim părtași la un gest în aer liber Îndepărtarea de uși blânzi și ascultători în roluri de cetățeni lângă o fereastră istovită „urmele pașilor încărunțesc citești pentru cele ascunse ale noastre pe domeniul public centura de castitate nu ne pedepsi legea tăcerii nu reprezintă un preț al ascezei se roagă poetul strânge dovezi ale timpului fără glorie ci dovada unei înscenări a acesteia în ziua cincizecimii aidoma jucătorului de biliard tot mai îngustă fâșia ni se lipesc degetele de încuietorile ușilor scrutează poziții ireversibile mereu cineva împinge cana însetatului nu ne lua doamne singura mângâiere îngerii privesc cu milă răscrucea până la celălalt capăt al mesei de care depindem” fereastra se plimbă încet ce trebuie să faci când ești singur de pe un perete pe altul întreabă arhitectul Cheia mai mare ca ușa spre poteci e bine să n-ai oglindă împrejmuite cu sârmă ghimpată să vezi lucruri care mai pot fi adevărate” „nu ai cum să treci peste drum în difuzoare să intri în imaginea aceea predica îndepărtării de uși Mirarea morfi nei care-ți place lucrurile astfel mișcările tale se fac vorbe pe care nimeni nu le-a râvnit „fotografi i din tinerețe orice înțelegere vor alcătui după voia lor nu vă mai puneți pe masă oprește o clipă viața viitorul vă poate cuprinde mirarea și astfel printre alte obișnuințe privim cu ochii spune poetul ți-ai văzut nostalgiile cu viața în scrierea cerului jucării foșnitoare sau cu înțelepciunea lumea-i cu vocea în schimbare o masă bogată îl așteaptă pe cuceritor toate drumurile cuvintele au obosit în umbră au prins rădăcini dar textul pentru care m-am pregătit învinsul stă cu o balanță în mână în păienjeniș îndelung numărând câți solzi apa-i confuză pentru care am deprins fi ecare măsură are șarpele ispitei frica de lanț înlocuiește lanțul fi ecare respirație ne privim ocolești capcanele ascezei încă nu l-am scris ne hipnotizăm în fi ecare zi în mijlocul atâtor nepotriviri avea dreptate bogdan câte frânghii între două priviri străzile destinatarul adresa și conținutul solul aduce o scrisoare și paharele goale trebuie cu orice preț care va fi citită în somn seara toate orele care n-au fost folosite să rămână secrete nu ai cum să treci peste drum sunt strânse și depozitate dar să și ajungă la destinație frunzele cad este încă prea devreme” să acopere teama de trecutul și acoperă cenușile zilei care-și găsește justifi cări vremea ta a trecut răsufl area umfl ă pânza degeaba întorci iară paginile Fâșia de la capătul mesei pedeapsa promite desfătări și liniile și volumele o morfi nă și culorile „încercați să puneți trupul sub stăpânirea care nu-și mai face efectul nici nu știi ce să faci sufl etului în așteptarea ordinii cu atâta putere ne îndeamnă bontempelli dreptului divin lângă o cheie singurul refugiu și remediu citești jurnalul mai mare ca ușa”

Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 11 Interviu CONSTANTIN Șchiopu în dialog cu ALEXANDRU Bantoș (redactor-șef al revistei „Limba Română” din Chișinău) „NUMAI SUB CUPOLA LIMBII ROMÂNE AVEM ȘANSA DE A SUPRAVIEȚUI CA NEAM”

Fondată de Nicolae Mătcaș, Ion Dumeniuk și drept o revistă onestă, integră și incoruptibilă în sensul Alexandru Bantoș, revista de știință și cultură „Limba Ro- cel mai larg și mai profund. Ne-am propus din start să mână”, prima publicaţie din istoria Basarabiei ce poartă în evităm comoditatea circumstanțelor oportuniste, nu am titulatură numele corect al limbii noastre, împlinește curând crezut în „prestația” idolilor, mai ales a celor din politică; treizeci de ani de activitate editorială. În preajma aniversă- ne-am bizuit pe munca, pe responsabilitatea și optimismul rii, i-am solicitat domnului Alexandru Bantoș, redactor-șef echipei redacționale, care a conștientizat că revista „Limba al revistei „Limba Română”, director al Casei Limbii Româ- Română” și-a asumat misiunea de instituție identitară ne „Nichita Stănescu”, un interviu, mulțumindu-i pe această românească, fapt onorabil, dar anevoios de realizat fără cale atât pentru bunăvoința de a-mi fi acceptat provocarea, asistență din partea autorităților locale (ultima subvenție cât și pentru munca-i perseverentă, plină de bucurii, tristeți, acordată revistei de către Chișinău datează cu 1993, când deznădejdi, speranțe, depusă în slujba ideii de unitate și ministru al educației mai era distinsul profesor Nicolae identitate națională a tuturor românilor. Mătcaș). Au existat de-a lungul anilor mai multe tentative de a explica oportunitatea editării publicației cu bani din *** bugetul republicii. O încercare, de altfel eșuată, am între- Grigore Canțâru, Viorica-Ela Caraman, Elena Călin, prins-o împreună cu acad. Nicolae Corlăteanu, la insistența Jana Ciolpan, Ion Conțescu, Tatiana Curmei-Fisticanu, Constantin Șchiopu: – Stimate domnule Alexandru căruia am solicitat audiență la fostul lui student, Petru Liliana Ganga-Rostea, Alex Marchitan, Emil Mândâcanu, Bantoș, făcând o retrospectivă necesară (o carte a Lucinschi, ajuns președinte al Republicii Moldova. După Narcisa Miron, Vlad Pohilă, Veronica Rotaru, Elena dumneavoastră chiar așa se numește – „Retrospectivă întrevedere, e adevărat, ni s-a transferat „pentru probă” o Viziru ș.a., pentru că au susținut și au amplificat, prin necesară”), spuneți-mi ce a însemnat/înseamnă pentru sumă modică (nici pentru un număr de revistă), după care propria contribuție, notorietatea revistei. dumneavoastră evenimentul de acum trei decenii? ne-am pomenit cu un șir de controale „mixte”, ce ne-au de- Alexandru Bantoș: – Revista pusă la cale în decembrie terminat să tragem „concluzia” că nici primul om din stat nu C.Ș.: – Revenind la retrospectiva necesară, numiți 1990 însemna realizarea visului basarabenilor de a spune poate sprijini revista... Da, în pofida dificultăților de tot soiul, cel mai frumos fragment de timp din istoria revistei și deschis și fără frică pe nume limbii lor, de a promova adevărul revista a rezistat, pentru că nu este, cum se mai întâmplă, o justificați-vă opțiunea. prin intermediul unei publicații la îndemâna tuturor și, lucru publicație de grup, cu veleități elitare sau politice. Partidul A.B.: – Privind în urmă, am impresia că întregul itinerar de trei foarte important, de a avea un reper „autohton”, cu autoritate, pe care l-am servit cu fidelitate și dedicație în toți cei treizeci decenii, cu toate inevitabilele necazuri și supărări, a fost unul în măsură să contribuie la stoparea procesului de degradare a de ani s-a numit Limba Română, adică istoria zbuciumată a admirabil, impozant chiar. Segmente aparte, mai deosebite? limbii, la anihilarea infernului lingvistic ai cărui captivi eram basarabenilor și patrimoniul lor spiritual, cel lingvistic firește, Cel mai luminos fragment din istoria „Limbii Române” îl con- până la 1989. Revista își propunea să fie o busolă a renașterii înainte de toate. Dar (cu regret fac această mărturisire), din stituie perioada dintre 4 aprilie 1991 și 3 noiembrie 1992, când graiului matern, un reazem mobilizator în dorința generală invidie, din oportunism sau mai știu eu din ce motive, mo- în fruntea revistei s-a aflat regretatul Ion Dumeniuk. Eram de a „depăși perimatele dogme de sorginte imperial-bolșevică desta și cumpătata existență a revistei nu întotdeauna a fost ocrotit, sprijinit, înaripat, stimulat, încurajat, sfătuit, astfel privind etnogeneza, limba și cultura poporului”, să contribuie agreată. Unii și-au dat arama pe față, manifestându-și nestin- încât revista, calitatea ei erau unica și cea mai mare preocupare la „creșterea limbii românești / și-a Patriei cinstire”, precum gherit aversiunea. Și nu mă refer doar la cei care în 2001 și în a mea. Era abia începutul unui drum lung și sinuos și, firesc, se sublinia în editorialul din primul număr. 2002 au dat foc ori au pângărit în câteva rânduri sediul Casei conta mult temelia ce se punea proiectului. Limbii Române. Apropo! Aveam obiceiul, cu ani în urmă, să Apoi, un fragment vrednic de amintire îl constituie C.Ș.: – Lansarea unei reviste cu numele corect al expediez varianta tipărită tuturor celor care (credeam eu!) circumstanțele organizării și desfășurării (la 20 și 21 iulie limbii noastre pe vremea fostei URSS, trebuie să ar fi interesați să ne cunoască revista, inclusiv aveam grijă 1995) în Parlamentul Republicii Moldova a conferinței recunoaștem, era un act de curaj, de vreme ce politici- ca „Limba Română” să ajungă în redacțiile publicațiilor din științifice „Limba Română este numele corect al limbii enii de la Chișinău și astăzi ezită să rostească cuvântul Chișinău. Ei bine, îmi spunea cineva mai târziu, că „șeful” unei noastre”, cu participarea unor redutabili savanți de la român și derivatele lui... publicații în vogă, român verde și patriot patentat, a cerut Chișinău și din spațiul est-sovietic. Din Țară nu am invitat pe A.B.: – Temerară a fost ideea lui Nicolae Mătcaș, unul dintre într-o bună zi subalternilor pe un ton ultimativ: „Să nu mai nimeni, pentru a nu fi învinuiți depărtinire și subiectivism. cei mai dotați, perseverenți și înțelepți miniștri ai educației din văd pe aici «Limba Română»!”. O altă persoană, cu trecere Întrunirea științifică din parlament, transmisă la radio și întreaga istorie a ținutului, și a profesorului universitar Ion altădată la București, notoriu patriot de conjunctură, ar fi televiziune și apoi tipărită într-o ediție specială, cu un tiraj Dumeniuk, de etnie ucrainean, care a dat, de altfel, publicației dorit ca „Limba Română” să dispară în general. La insistența de 11 000 de exemplare („Bunul de tipar” a fost pus în două titlul de „Limba Română”. Ion Dumeniuk, primul redactor- și prin râvna acestuia, motivând că „redactorul revistei «Limba săptămâni după conferință, o performanță pentru acele șef al revistei, a avut cu subsemnatul, fostul lui student, un Română» nu este «om de-al nostru»”, a reușit să „obțină” pen- timpuri), a însemnat încă un pas în procesul de dezavuare dialog scurt, informându-mă că voi fi numit adjunct și m-a tru un timp sistarea finanțării revistei, eu pornind în căutarea a falsei teorii privind cele două limbi și popoare despărțite îndemnat să purced imediat la alcătuirea echipei redacționale altor surse de supraviețuire a publicației. Sau un alt exemplu de Prut. O perioadă rodnică a fost între anii 2007 și 2012. și la elaborarea primului număr de revistă. „Te vei ocupa de la capitolul „dificultăți” de înțelegere/interpretare a rolului Am reușit atunci să edităm, concomitent cu revista, în seria întreg procesul redacțional, iar eu mă voi îngriji ca redacția și a rostului unei instituții culturale din spațiul interriveran: Biblioteca revistei „Limba Română”, o seamă de antologii, să aibă condiții adecvate de muncă și de creație”, a precizat îi vorbeam acum câțiva ani, într-o perioadă mai complicată colective sau de autor, cuprinzând studii, comunicări, docu- viitorul meu șef. Noua publicație a Ministerului Științei și pentru revistă, de care am avut destule, că există (exista și mente etc. Volumele respective, veritabile repere științifice Învățământului urma să o „înlocuiască” pe cea existentă atunci) pericolul ca „Limba Română”, unul dintre simbolurile ale identității românilor din stânga Prutului, sunt semnate cu „ambiguul” nume de „Limba noastră”, care deja nu mai identității basarabenilor, să dispară. Replica respectivului, hai de reprezentați de seamă ai lingvisticii basarabene. răspundea imperativelor vremii, ba chiar devenise o frână să-i zicem factor decident de-al nostru, a fost imprevizibilă: Revista „Limba Română” a lansat mai multe în promovarea limbii române și a valorilor naționale. Am „Simbolurile, domnule Bantoș, inclusiv cele identitare, apar și proiecte culturale, finalizate cu editarea unor nu- retras de la tipografie nr. 4 al distonantei publicații (revista dispar! E timpul să ne obișnuim cu această realitate!”... mere speciale, care au avut un impact direct asupra avea deja „Bunul de tipar”) și din sumarul ei am păstrat cunoașterii fenomenelor culturale și sociale de pe cele doar un comentariu la Moartea căprioarei de Nicole Labiș. C.Ș.: – Să precizăm totuși care au fost premisele, factorii două maluri ale Prutului. Mă voi referi la trei numere Bineînțeles, numirea mea în calitate de redactor-șef adjunct care au condiționat și care explică rezistența și menținerea de revistă apărute cu genericul „Itinerare ale identității a fost o provocare neașteptată. În viața basarabenilor se publicației în topul celor mai bune instituții media... noastre”, incluzând și ediții speciale dedicate unor profilau tot mai vizibil semnele vremurilor noi și intuiam că, A.B.: – Destinatarul principal al publicației noastre, tradiționale centre de cultură și civilizație românească acceptând funcția, voi parcurge un drum mai puțin bătătorit. adică școala de toate gradele, instituțiile de cultură, in- – Un portret cultural al SUD-ului – județul Călărași, Nu m-am înșelat, deoarece itinerarul revistei s-a dovedit a fi telectualul, omul cărturar și valorile lui spirituale, este „Limba Română”, nr. 11, 1999; Partea de cer numită într-adevăr spectaculos, bogat în evenimente și cu surprize factorul de seamă ce ne-a determinat să scriem revista cu Maramureș, „Limba Română”, nr. 3-5, 2000; Buco- dintre cele mai variate și mai imprevizibile. Astfel, destinul dragoste, cu pasiune, competență și responsabilitate, fie vina – aura nordică a țării, „Limba Română”, nr. 1-3, revistei de știință și cultură „Limba Română” pe parcursul că e vorba de un comentariu literar, de un articol sau un 2001. Revista dedicată Maramureșului a fost lansată celor treizeci de ani de apariție neîntreruptă s-a suprapus, în studiu de sinteză și critică literară, de aspecte ale istoriei pe Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe cel mai natural mod, cu destinul meu și invers. românilor sau ale artei naționale. Toate generațiile de 31 august 2000, cu participarea unei delegații conduse colaboratori ai revistei, fără excepție, au lucrat onest, cu de prietenul Basarabiei, poetul și profesorul Gheorghe C.Ș.: – Fănuș Neagu menționa că „butucul limbii române inspirație și entuziasm, conștienți fiind că fiecare număr Mihai Bârlea, atunci prefect de Maramureș, din care stă în butucul acestei țări. Vezi-l tu cu ochii tăi, pipăie-l cu de revistă trebuie să fie mai bun decât precedentul, că o făceau parte circa șaizeci de persoane, inclusiv cele- mintea ta”. În ce stă butucul revistei „Limba Română”, care publicație, dacă se hrănește cu meritele de ieri, are toate brul Ansamblu pe dansuri populare „Transilvania” și în cei treizeci de ani a rezistat contrar tuturor greutăților, șansele să moară azi. Nutresc aleasă considerație față vestiții frați Petreuș. Prin mijlocirea revistei „Limba nu numai de ordin financiar (să ne amintim, cel puțin, de de colegii mei, firi harnice, modeste, curate la suflet, Română”, la Chișinău a avut loc o întâlnire de neuitat pângărirea edificiului Casei Limbii Române)? perseverente, și aș vrea în mod expres, și cu acest prilej, cu descendenții Maramureșului, de unde suntem cobo- A.B.: – Rezistența și, afirmă cei care ne cunosc publicația, să exprim cele mai sincere sentimente de recunoștință râtori și noi, moldovenii. prestigiul ei rezidă în faptul că „Limba Română” s-a manifestat coechipierilor mei: Oxana Bejan, Raisa Belicov, Leo Bordeianu, → 12 Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 Interviu pentru noi. Folosindu-mă de prilej, adresez în denumirea instituției, în materialul didactic elaborat, în sentimente de gratitudine academicienilor emisiunile radio și tv, în articolele din presa scrisă legate de Ioan-Aurel Pop, președinte, Victor A. Voicu și proiect. Un an și jumătate am luptat cu „moldovenișii” de Victor Spinei, vicepreședinți ai Academiei Ro- la guvern. Primisem finanțare de la NP UD pentru un an, mâne, pentru susținerea și încrederea acordate alcătuisem o echipă de specialiști – lingviști, cadre didactice, publicației chișinăuiene. Rezistăm pentru că juriști. Reușisem să mobilăm instituția, să instalăm aparate distinse personalități de pe întreg spațiul limbii de condiționare a aerului, să procurăm echipament tehnic, române au fost (și sunt!) cu inima, cu vorba, cu inclusiv o minitipografie... Dar, la insistența guvernanților, a fapta alături de echipa redacțională. trebuit să aleg între „limba moldovenească” și limba română. Am renunțat, spre uluirea funcționarilor de la PNUD (mi C.Ș.: – Stimate domnule Alexandru Bantoș, s-a spus că era primul rateu de acest fel din istoria ONU), la presupun că pe parcursul celor trei decenii o sursă sigură de finanțare, inclusiv benefică pentru revistă de existență a revistei „Limba Română” au și, implicit, pentru procesul de implementare a legislației avut loc evenimente, situații, întâmplări mai lingvistice, și, cu un sentiment de amară părere de rău, am puțin faste, care v-au marcat oarecum... pus punct... iluziilor și am luat-o de la capăt. A.B.: – Evident că am avut parte și de momente mai puțin plăcute, dar despre acestea, de regulă, C.Ș.: – Era, într-adevăr, halucinant dacă pe frontispiciul nu vorbesc, pentru a nu influența negativ acti- instituției apărea firma „Casa Limbii moldovenești”... vitatea echipei redacționale, destinul publicației A.B.: – Da, cei de la guvern propuneau denumiri cât mai și, nu în ultimul rând, situația familiei mele. Am deșănțate sau chiar îmi ofereau pentru gestionare o fundație preferat să urmez proverbul „Câinii latră, carava- creată ad-hoc, numai să nu audă de limba română... na trece” și am evitat replicile, polemicile puerile, generatoare de scandaluri de presă, în majori- C.Ș.: – Din câte știu eu, fiindcă adesea pășesc pragul → tatea cazurilor dirijate (din umbră) de oamenii puterii prin Casei Limbii Române, instituțiile conduse de dum- Un eveniment de rezonanță a avut loc în 2001, intermediul unor instituții și al unor persoane interpuse. neavoastră, pe lângă activitatea de bază – cursuri de când, pe 21 mai, am marcat în Sala Mare a Academiei de limba română pentru alogeni – organizau numeroase Științe a Moldovei (președinte acad. Andrei Andrieș) zece C.Ș.: – Și totuși... acțiuni culturale: lansări de carte, vernisaje de pictură, ani de la fondarea revistei și optzeci de ani de la nașterea A.B.: – Bine, mă voi referi doar la câteva cazuri „scoase deja omagieri ale unor personalități marcante etc., la care ilustrului lingvist de origine basarabeană Eugeniu Coșeriu. de la index”, unele dintre întâmplări au interdicție, ca să mai participa multă lume, fapt care deranja autoritățile și În prezența a circa patru sute de persoane – oameni de facem haz de necaz, pentru o perioadă de... cincizeci de ani. care aveau grijă să verifice sursa cheltuielilor... știință, scriitori, jurnaliști – a fost citit mesajul de felicitare Cel mai șocant incident, trăit de întreaga mea familie, A.B.: – Între proiectele derulate la noi aș vrea să menționez din partea Președinției României, adresat revistei și omagi- datează cu 1994, anul aprobării Constituției Republicii Mol- „Școala tânărului filolog”, destinat viitorilor studenți de atului. Adunarea a fost atunci informată că Eugeniu Coșeriu dova, care, în contra numeroaselor și diverselor argumente, la Litere, și „Colocviile revistei Limba Română”, ultimul a fost distins cu Ordinul „Steaua României”. Festivitatea a prin articolul 13 a „legitimat” „limba moldovenească”, „asi- desfășurat de Ziua Limbii Române, în câteva ediții cu chel- fost într-adevăr impresionantă și despre ea a scris presa de gurând” politizarea pentru decenii în șir a celui mai esențial tuiala exclusivă a familiei noaste. Dar vigilența instituțiilor la Chișinău, Iași și București, pentru că era sărbătorit pentru atribut al identității românilor basarabeni. În acea toamnă, de resort este, se știe, proverbială. Voi exemplifica făcând prima dată acasă și apreciat la justa valoare omul de știință la apariția unui nou număr de revistă, ce publica pledoariile trimitere la un caz întâmplat în 2006, în preajma aniversării și de cultură Eugeniu Coșeriu, supranumit „gigantul de la mai multor oameni de știință în favoarea denumirii corecte a zilei de naștere a lui Nichita Stănescu, „ocrotitorul” instituției Tübingen”, fondatorul lingvisticii ca știință a culturii, cel care limbii noastre, la Liceul „Mircea Eliade”, în sala de festivități, noastre. Împreună cu un grup de colegi discutam despre orga- reușise să scrie, după 1989, un șir de studii, articole, unele a avut loc lansarea publicației, cu participarea întregii școli. nizarea manifestării dedicate ilustrului poet. Însă nu trecuse publicate inițial de revista noastră, fundamentale despre Unele posturi de radio și televiziune au relatat amplu despre mult timp de la începutul ședinței, că am fost vizitați de trei identitatea românilor basarabeni, despre realitățile socio- eveniment. Seara târziu, tocmai când ne uitam la știrile de la reprezentanți ai MAI, Departamentul delicte transfrontaliere lingvistice din partea stângă a Prutului, supuse de-a lungul ora 21:00, din senin, un glonte a spart partea din colț, stânga, a și informaționale, care au insistat să prezentăm urgent la con- ultimelor două secole unui violent proces de degradare... geamului din camera în care ne aflam toți ai casei. Am alertat, trol documentele financiare ale ultimilor doi ani de activitate desigur, urgent poliția și la puțin timp în apartamentul nostru a Casei Limbii Române. Până în seară actul de control a fost C.Ș.: – Memorabil este – și acest fapt trebuie să-l subliniem de la etajul patru, situat în centrul orașului, nu departe de întocmit și semnat, fără a fi depistate încălcări. Firește, m-am acum, la împlinirea a trei decenii de activitate a revistei – dis- MAI, au intrat val-vârtej trei bărbați, îmbrăcați în uniformă interesat cine și de ce a dispus controlul. În loc de răspuns, cursul „Credință, sacrificiu și destin”, rostit de Eugeniu Coșeriu neagră. Vorbind rusește, ne-au interogat, au luat probe, au unul dintre ofițeri a făcut semn cu arătătorul spre tavan... la acea ședință festivă. Ilustrul înaintaș justifică necesitatea făcut măsurări, au analizat situația, promițându-ne că ne editării la Chișinău a publicației și accentuează oportunitatea vor informa cât de curând despre rezultatul investigațiilor. C.Ș.: – De-a lungul anilor în Republica Moldova și în existenței/supraviețuirii acesteia în spațiul dintre Prut și Nis- Cum după două sau trei săptămâni trecute nu aveam nicio România s-au schimbat parlamente, guverne, miniștri, tru. Propun să citez (spre luarea aminte a politicienilor, dar, știre, m-am adresat unui fost coleg de universitate, angajat al primari. Câți dintre decidenții zilei, având pentru poate, și a oamenilor de afaceri onești și cu adevărată iubire MAI, într-o structură specializată în contracararea actelor de moment pâinea și cuțitul, au ținut cont de mesajul de neam și țară, așa cum a fost odinioară marele filantrop terorism. După ce m-a ascultat atent, ofițerul MAI, căutând testamentar al lui Eugeniu Coșeriu? Vasile Stroescu) un segment din acea alocuțiune, ce transmite cu privirea în părți, mi-a șoptit: „Păzea, frate! Mai domol cu A.B.: – Indiscutabil, dominant e sentimentul recunoștinței un tulburător mesaj, extrem de actual și astăzi: revista!”. Nici astăzi nu am aflat cine și din ce motiv a „lansat” față de instituțiile de resort și față de conducătorii și „După cum vedeți, am descris o misiune, am în- glontele în fereastra noastră chiar în ziua lansării unui nou reprezentanții acestora, care au susținut financiar revista cercat să arăt de ce era nevoie în acei ani, înainte de 1991, număr al „Limbii Române”! după 1994, când publicația a devenit independentă și a când a apărut pentru prima dată revista «Limba Română». o altă „poveste”. Pentru a prejudicia din punct fost pusă în situația de a-și căuta sursele de existență pes- Am descris tocmai misiunea revistei «Limba Română»: de de vedere economic revista, la o comandă „de sus”, în te Prut. Am cunoscut în acest răstimp oameni deosebiți, această revistă era nevoie atunci și dacă atunci era nevoie 1999, a fost „inventată” și ni s-a imputat o datorie eva- funcționari la ministere și departamente, reprezentanți de această revistă și de tot ce a făcut cu atâta râvnă, cu atât luată la 100 000 de lei, când leul era mai leu ca acum, ai unor foruri științifice și culturale cu o atitudine aparte, entuziasm și atâtea sacrificii în acești ani, astăzi trebuie pentru un spațiu la Casa Presei, închiriat de fapt timp distinctă, sinceră față de soarta basarabenilor, care mi-au să spunem că revista nu e numai necesară: în condițiile îndelungat de către ONG-ul unui politician de la gu- marcat destinul și fără sprijinul cărora este de neconce- politico-culturale și de politică lingvistică la care am ajuns vernare, motiv pentru care am fost târât prin instanțe put dăinuirea „Limbii Române”. Am beneficiat, la timpul în ultima vreme, a devenit de-a dreptul indispensabilă. doi ani încheiați. Evident, am câștigat procesul, dar câți potrivit, de asistența morală, de respectul și de afecțiunea Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu nervi, sănătate, bani și timp am pierdut! multora dintre cărturarii și politicienii români... lăsăm să scadă și să decadă această tribună. Ea trebuie să În 2001, în dimineața zilei de 31 august, venind Dezamăgire? Da, uneori mă copleșește regretul, trăiască mai departe și să ne ajute cum ne-a ajutat până la Casa Limbii Române pentru a prelua o donație de carte profundul regret pentru faptul că unii dintre cei care, acum la afirmarea culturii românești și la cultivarea destinată unei filiale a instituției noastre, ce urma să fie în virtutea împrejurărilor, s-au pomenit în frunte (mă limbii române. Fiindcă, dacă dispare și această revistă, inaugurată chiar de Ziua Limbii Române la Căușeni, am refer, în primul rând, la decidenții locali) și a căror mi- dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura descoperit cu stupoare că sediul Casei Limbii Române era siune e să sprijine activitatea instituțiilor identitare nu națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat pângărit, împânzit cu desene și expresii indecente și cu fac acest lucru nici consecvent și nici în cel mai productiv dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: mesaj antiromânesc... Peste o jumătate de an, Casa Limbii mod. Multe ziare și reviste, importante pentru păstrarea limbajul; dimensiune care pentru noi se prezintă sub Române a fost incendiată, ulterior din nou pângărită... și promovarea patrimoniului spiritual românesc, de ani forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce Făptașii însă nici azi nu sunt cunoscuți... buni se descurcă pe cont propriu, unele au supraviețuit înseamnă că, dacă această revistă moare – şi să nu dea tot în 2001, am fost somat de către guvernarea doar grație sacrificiului și perseverenței conducătorilor Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu comunistă să renunț la un proiect de anvergură destinat pro- instituțiilor media, care încearcă în disperare să sto- toţii spiritualiceşte şi nu mai suntem noi înşine.” (textul movării limbii române (un asemenea program în valoare de peze dispariția publicațiilor. E defectuos încă modul integral al discursului a fost publicat în revista „Limba șapte milioane de dolari fusese deja implementat în Lituania de gestionare a proiectelor depuse pentru finanțare. Română”, nr. 4-8, 2001, p. 32-37). sub egida ONU). La o „discuție” umilitoare de câteva ore, Durează nejustificat de mult examinarea lor; dificilă, A.B.: – Da, adevărat, revista n-a murit și a ajuns la vârsta desfășurată pe 8 noiembrie 2001 în biroul unui viceprim greoaie este și practica de acordare a finanțării, din care „tinereții mature”, pentru că, în ceasurile de cumpănă, am ministru, am fost constrâns să explic în ce mod Casa Limbii motiv este blocat sau tergiversat procesul de apariție a simțit permanent susținerea fraților de peste Prut. Acum Române, instituție având în titulatură denumirea limbii altui publicațiilor culturale, așa cum s-a întâmplat în 2018 cu trei ani, de exemplu, ajunși la ananghie, ne-a întins o stat, e în măsură să gestioneze problemele „limbii de stat” în Ediția specială dedicată centenarului Unirii Basarabiei mână prietenească, salvatoare Academia Română, care a Republica Moldova. Pentru a continua proiectul, se punea o cu Patria-mamă. luat publicația sub auspiciile ei – gest simbolic și onorant singură condiție: să renunțăm la glotonimul „limba română” (Continuare în pagina 18) Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 13 Proză Dana hEUBERGER FĒNG ShUĬ DE TOAMNĂ

sufere copilul. La trecuții bărbați în ciuda faptului că se străduia să aibă o abordare cât din viața ei, privind înapoi cu cât mai detașată, să nu se lase copleșită de cotidianul mai puțină mânie (atunci când era uneori grotesc de care se împiedica fără voie. în stare). Și mai avea și mâinile Maia suspină și-apoi surâse, uitându-se la astea, cărora, orice ar fi făcut, nu le dealul care îi încălzea și îi îmbujora diminețile, atunci putea schimba aspectul! nu ajutau când reușea să îl privească ignorând blocurile cenușii nici mănușile de unică folosință și de pe cealaltă parte a străzii. Surâse și în fața hainelor nici cremele. Și nu o încânta nici noi, de purpură, ale copacului căruia nu îi cunoștea faptul că erau, săracele, destul de numele, dar care o întâmpina mândru în fi ecare îndemânatice („iată ce pot face dimineață, gata să se lase admirat, întinzându-și două mâini dibace” i se părea un spre ea brațele noduroase și pline de frunze care își Maia își privi încă o dată, cu încordare, slogan desuet, un amar și nedorit premiu de conso- schimbau zilnic nuanța și consistența, tremurând mâinile. Le ura, căci erau mâini de salahor, nu de lare). Le simțea, uneori, ca pe niște fi ințe distincte, însă încrezătoare încă, la fel ca gândurile ei. oare femeie distinsă, așa cum tot mai năzuia să ajungă la care se străduiau în van s-o mulțumească. o alta ar secretul este să ignori Urâtul, lăsându-te învăluită de un moment dat. Suspină, cu gândul la ira și la Mirela, fi fost încântată de reușitele-i culinare sau de aspec- frumusețea pe care o întrezărești până și în spatele care le aveau pe toate de-a gata, fără să fi e nevoite să tul ordonat și proaspăt al casei, ea însă nu se putea celei mai prăfuite sau sordide priveliști? Sau să-l facă niciun efort: frumusețe, bani, eleganță, apreci- mândri cu toate astea, privindu-și mâinile care nu accepți, căutând amănunte care să-l facă suporta- ere din partea comunității. Familie unită, femeie la aveau degetele sufi cient de lungi și de fi ne, ale căror bil? Din mucegai pot crește, oare, adevărate fl ori? curățenie, bonă, croaziere și concedii în resorturi unghii nu arătau bine nici cu french-manicure și nici Ar trebui să-l recitească pe Arghezi ori pe Cioran? de cinci stele. Maia ura importurile și adoptările fără. De fapt, i se mai întâmplase să simtă că nici alte Sau să renunțe la fatalitate și să nu își mai disece imprecise de terminologii, însă le folosea, ca toată părți din corpul ei nu îi aparțineau și se comportau clipele cu atât de mult tragism mioritic? Prea multă lumea, ca să nu distoneze, luându-se (ușor) peste câteodată independent și iresponsabil, fără să țină introspecție, de dimineață, își spuse. Zâmbi. picior pentru asta, de-a valma cu ceilalți utilizatori de cont de părerile sale și de ce-ar spune lumea dac-ar americănisme și whatever. ira și Mirela aveau parte ști că se răzvrătesc. noroc că de cele mai multe ori E șapte, și ar trebui să beau a doua ceașcă de de multă liniște, de vieți așezate, așa că puteau să-și reușea să își disimuleze devierile fi zice (un tremur, cafea. E drept că astăzi n-o s-apară șeful, dar dead- consolideze în voie fēng shuĭ-ul1, să se relaxeze lăsând o crispare sau o durere neașteptată, și chiar un ric- line-ul e miercuri și vara indiană a acestei toamne vântul și apele virtuale să le susure armonios printre tus sau o privire tăioasă în fața unor surprinzătoare bezmetice nu m-ajută deloc. Nici pe mine și nici pe chakre, canalizându-le fl uxurile de energie, determi- dovezi de răutate). Cu gândurile stătea mai prost. Și nechibzuita magnolie din colț, care n-are altceva mai nând acel qì2 pozitiv dorit de atâta lume. Pe când ea, cu diferitele sale versiuni. În ultima vreme, constata bun de făcut decât să dea semne de înfl orire, doar ea trebuise să se zbată de una singură, dintotdeauna, tot mai des că în fi ecare zi se transforma într-o altă ca să-nghețe săptămâna viitoare, după cum spun pentru fi ecare amănunt, fără să știe dacă la sfârșit o femeie, că reacțiile și chiar părerile ei se schimbau ăștia de la Meteo. Împreună cu iluziile mele. Ah! Iar aștepta succesul sau dezastrul. Să spele și să curețe fundamental, în funcție de domeniul de referință încep! Termină, dragă! Hai, pa, pa, pa! prin casă, după orele lungi de muncă, chiar și atunci și de mediu. Și-n fi ecare dimineață se întreba în ce când îi vâjâia capul din cauza migrenei. Să facă, dacă direcție i-o va lua ziua, ce altă față își va descoperi și Note: se poate, cât mai multe lucruri deodată, gândindu-se cum (și, mai ales, dacă!) și-o va armoniza cu toate 1. pinyin: fēng shuĭ, literalmente „vântul și apa”, simultan la ultimul proiect de la serviciu, la pretențiile celelalte. Parcă pe zi ce trecea se îndepărta tot mai Wikipedia. absurde ale noului șef, la timpul optim pe care trebuia mult de propriile ei jaloane, de standardele pe care 2. principiul qì (pinyin: qì = sufl u), Wikipedia. să îl petreacă friptura în cuptor, la tema de la fi zică și le impusese pe vremuri și care îi dădeau o minimă a Mariei și la cum să se descurce cu banii, fără să impresie de echilibru, devenea tot mai imprevizibilă,

Claudiu COTOARĂ Am hotărât să mă împrietenesc mai bine cu Vorba lui nick Cave sau o fi tom Waits? ea, nu doar pentru a elucida misterul, dar mai ales Sexul e minunat oricând, dar sexul făcut când ești pentru că îmi plăcea și era și cu câteva luni mai mare copil e magic. nu-mi amintesc dacă înainte sau după AURORA decât mine, ceea ce probabil subconștientul meu de acest episod am fost invitat la ziua ei, unde ne-am puștan interpreta drept o experiență de ahem… viața pupat accidental pe gură și nu mirosea tocmai a – Știți/ați auzit de hotelul „Aurora” din substanțial mai mare. proaspăt spălată pe dinți. Dacă nimic altceva, din Venus? Acela e al meu! Zis și făcut. Fiind inocent, tinerel, proaspăt această pseudorelație am înțeles că nu toate fetele Așa le spunea tuturor celor care voiau s-o și foarte naiv, probabil că am fost perceput drept care au propriul lor hotel țin la igiena bucală la fel asculte, cu un zâmbet șăgalnic și ușor triumfător safe, inofensiv și ne-am împrietenit chiar mai bine, de mult ca mine. – și nu erau puțini cei care o ascultau cu interes în ușor și repede. Deh, se pare că eram și drăguțel, Sună telefonul și Aurora se autoinvită la cercul nostru mic de prieteni puștani de pe horea, dacă asta ar fi contat. ea ieșise dintr-o relație cu un mine, să jucăm cărți. Îi spun că o aștept. o văd pe colț cu Caragiale, la începutul anilor 80. băiat ceva mai mare, mai experimentat, mai matur geam cum vine, zâmbitoare. Urcă scările, una câte Dar ceva parcă nu-mi prea venea la soco- și mult mai bine conectat, cel mai probabil datorită una. e îmbrăcată într-o rochiță vaporoasă, puțin teală… conform doctrinei din societatea socialistă tatălui său, care lucra la Securitate și care se pare peste genunchi. eu nici nu mai știu dacă sau cu ce multilateral dezvoltată, bunurile erau proprieta- că se mutase la București, ceea ce îi conferea la eram îmbrăcat. Sună soneria, dar eu sunt deja în tea întregului popor, cu atât mai mult cele având vremea respectivă o aură de mister comparabilă ca spatele ușii și o smulg din țâțâni, deschizând-o. trag destinația de hotel, în care poporul se presupunea magnitudine cu emigrarea în Los Angeles, California mult aer în piept, îmi iau inima în dinți și, după ce că își reface capacitatea de muncă, după un an greu înainte de Revoluție. Aurora trece pragul și închid ușa cu cheia în spatele în care și-a îndeplinit și, probabil, chiar depășit pla- eu cu Aurora aveam tot felul de activități co- ei, să fi u sigur că nu scapă, cu sufl etul la gură, o iau nul și și-a îmbunătățit considerabil productivitatea mune – jucam un soi de tenis câteodată, între ziduri, în brațe și zic: muncii. Drept pentru care, cu hotărârea luată de a fără a avea acces la un teren adevărat, cu iarbă sau – tu chiar ai un hotel în Venus? elucida acest mister, am decis să fac niște săpături, cu zgură, vorbeam la telefon, nimicuri absolute. eu Am pierdut apoi orice legatură, orice con- să verifi c veridicitatea spuselor Aurorei. Private nu prea aveam ce să-i spun și tăceri inconfortabile tact. Poate că ne-am maturizat, poate doar viața s-a investigation. Mi se părea aproape indecent să ai un luau locul dialogului, ea pufăia plictisită în receptor, schimbat. Peste ceva ani, pe când tocmai împlineam hotel, când noi eram toți puștani și locuiam evident așteptând, cred – vorba cântecului – o vorbă cu tâlc optsprezece primăveri, mi-a spus mama zâmbind cu părinții. Dacă nu incredibil. de la mine. Venea chiar și la mine când eram singur că a văzut-o pe vechea mea prietenă din copilărie, Pe de altă parte, în comunism eram toți cam acasă, se autoinvita, să jucăm cărți. nu eram pregătit Aurora, pe stradă, cu rochiță de sarcină și că ea a la fel de bogați sau de săraci. iar Aurora nu părea a să fac marele pas, să-i pun marea întrebare, poate întrebat prietenește, zâmbitoare de mine. fi mult mai bogată decât noi, ăștilalți, fără hotel în pentru a nu părea naiv, imatur sau de-a dreptul Vreau să cred că mai are încă hotelul din Ve- Venus. Știam vag că tatăl ei lucra în armată și, mai nepregătit, deși făceam chiar și exerciții de dicție nus. Acum, cel puțin, are cui să-l lase moștenire. mult decât atât, circula zvonul cum că ea ar fi fost (și nu de altă natură) în oglindă, ca să prind curaj. înfi ată. De asemenea, numele de familie trimitea Mă întrebam cum aveam să mă prezint și eram încă cu gândul la originea din București – cel puțin a destul de ezitant. Frica de a fi fost repezit se pare că părinților ei. a fost mai puternică.

14 Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 Poezie

Cristina BOTÎLCĂ Mihai MERTICARU lapte de mamă Sonet-dinamită laptele de mamă nu e mereu dulce Pegasul m-așteaptă-nșeuat la scară fiindcă mai vine și din lucrurile amare Să săgetăm a stelelor orbită, pe care le pui bine pe marginea farfuriei Pe pajiștea astrală insolită, ca anghinarea, pelinul sau coada-șoricelului Să-ncingem o beție planetară laptele de mamă e amar ca noaptea în betoane și îți susură pe gât ca greierii gălăgioși de sub asfalt Departe de lumea eteroclită, sânul mamei e tare ca stânca și ca piatra seacă Meschină, promiscuă și ignară. dar e. Te ascunzi sub el, sub pielea adormită Cascadă să mă fac, o Niagară, și ești. Cauți laptele de mamă care să fie Sonetul să-mi devină dinamită, puțin mai dulce decât ce-ai gustat tu Valer POPEAN Fetidul putregai s-arunce-n aer, Să-nvețe să se lupte-n trântă dreaptă, Cărările din gânduri Cu toate ororile să-l încaier, oase Se prăbușesc cărările din gânduri Tornade să dezlănțuie și vaier, De-atâta ploaie cerul parcă-i stors ți-a smuls toate oscioarele din corp Să facem far din vorba înțeleaptă, Rămân doar slovele uitate-n rânduri oasele pe care ți le-a făcut cadou mama ta Înspre zenit să mai urcăm o treaptă. Când dorul printre galaxii s-a-ntors. toate oasele tale fragile de sticlă florile pe care le-ai crescut mari înăuntrul lor Și printre stele care-și plâng menirea ți-a rănit trandafirii pe care-i udai zilnic Se primenesc secundele ce-au fost i-a smuls rânjind Sonetul învingătorului Iar clipele tăcute-și scriu psaltirea și tu te uitai de sus de la etaj Prin care timpul capătă un rost. cum îți ardea tot gazonul din curte Când primăvara răsare-n cuvinte, cum te-a dezvățat să mai spui pe litere În piept îți cântă-ntruna mii de viori, Iar din cuvinte primenite-n stele ce știai tu de la părinții tăi Planeta-ntreagă se scaldă-n culori, Refac cărarea care duce-n gând acum e două dimineața și sunt zvârcoleli De-atâtea farmece nu se dezminte. Strecor din dorul meu printre pavele trandafirii își fac loc să iasă la suprafață Să te cuprindă-n șoapte tremurând. dau din țepi în stânga și în dreapta Poete, iată-te învățat să zbori, dar nu mai poți să mai cobori în curte Începe iar muza să te alinte, Rămân în noapte să refac cărarea fiindcă ești secată de toată apa din tine Nu așteaptă din parte-ți jurăminte, Ce urcă-n mănăstiri zidite-n noi uscată până la os Cum o făcea, cu mofturi, adeseori. Iar dimineața mă așteaptă marea fiindcă el ți le-a scos pe toate Să-mi spele gleznele murdare de noroi. și acum tot ce poți să faci Să-nfrângi acuma timpul e mai ușor, e să aștepți să crească tot la loc Pegasul te-așteaptă-nșeuat la scară, Iar drumul care duce înspre cruce Neputința nu se mai pune zăpor, Pe care trece timpul în cuvânt Se-ntoarce parcă-n clipele caduce În sfârșit, poți fi mare învingător, Și îmi aruncă slovele în vânt. durerea are ochii mari Iubit în țară, prețuit afară, Recunoscut la scară planetară. durerea are ochii mari Plâng Bibliile-n cer un pui de pisică mieunând la ușa ta la trei dimineața Plâng slovele prin Biblii false tocmai ce-ai adormit după două săptămâni Sonetul unei plăsmuiri Când rătăcesc pe nicăieri nu poți s-o lași acolo Iar gândurile parcă arse plângând foc și smoală Zâmbetul tău mi se scaldă-n privire Se primenesc în primăveri. așa că te ridici din pat și te împotmolești până la ușă Și-n oricare floare te văd pe tine, pas Nu sângele, ci tu îmi curgi prin vine, Pășesc sfios prin vorba scrisă pas Dumnezeiască, rară plăsmuire. Lăsând icoanele în vânt pas Iar fericirea mult promisă stop Un ceas de nu te văd în preajmă, chin e, Am ferecat-o în cuvânt. sticlă spartă la ușă Soarele își pierde din strălucire, urmele tale tot acolo pe tocul ușii Inima-mi e pe punctul de topire, Plâng Bibliile răstignite pui mâna pe clanță O catastrofă, în lume, survine. Dar slova lor rămâne-n gând știi ce urmează Plătind tribut în zări cernite toate piesele cad una câte una Noapte albă, din ochii tăi, răsare, Prin vorbele lor tremurând. fiecare la locul lor gol Prefăcându-se-n fluvii de lumină, toți ochii din tine holbați dincolo de ușă Să-mi fie viața toată sărbătoare, Și gândul slovelor răzbate puiul de pisică se face și mai mare Spălând păcatele din noi nu mai încape prin gaura cheii, ca altă dată Un promițător răsărit de soare. Iar clipele îl duc departe Icoană sfielnică și senină, Unde Cuvântul naște ploi. și o lași să intre Comorile lumii-n tine se-mbină. fiindcă Plâng slovele prin Biblii mute ce altceva să faci? Când trec prin galaxii străine Ca toată lumea să asculte Cuvântul zilelor de mâine.

Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 15 Interpretări că „au zdruncinat formalismul şi erorile estetice ale Vasile LESCHIAN vremii, impunând norme şi criterii clare, constructive, de apreciere a esteticului în literatură”. Evidenţiază ION APOSTOL POPESCU specificul creaţiei poetice a lui George Coşbuc şi Octavian Goga, considerându-i „spărgători de gheaţă ŞI ION ŞIUGARIU ce deschid orizonturi noi în literatura naţională”. Se opreşte asupra creaţiei poetice, dramaturgice, epice și Despre Ion Şiugariu (6 iunie 1914 -1 februarie filosofice a inegalabilului Lucian Blaga; relevă „poezia 1945), fiul minerului de la Băiţa – Tauţii Magherăuş, el însuși dură” a lui Aron Cotruş, trecând apoi spre suflul adus în tinereţe „spălător de aur”, devenit „căutător de aur poetic”, în literatura ardeleană de către noua generaţie de s-a scris consistent, dar nu îndeajuns. creatori. Se ştie: Octav Şuluţiu, critic literar, e cel ce i-a des- Trece în revistă paşii evolutivi ai epicului, coperit talentul şi i-a provocat debutul literar, pe când era punând în lumină lecţia de forţă a lui Liviu Rebreanu, elev de liceu, la Oradea. Ca student la Filologie modernă la care a dat „primul roman românesc realizat pe de- Universitatea București, Ion Şiugariu va acumula o solidă plin, clădit pe bazele solide de talia celor balzaciene”. cultură umanistă, cu profesorii Tudor Vianu, Mihai Ralea, Se opreşte şi asupra operei „de înaltă ţinută morală” Alex. Rosetti, St. Ciobanu, Nicolae Cartojan, Th. Capidan, a lui Ion Agârbiceanu. Remarcă, pe drept, faptul că Dimitrie Caracostea, sub decanatul lui C. Rădulescu-Motru. „odată cu apusul literar al duiosului I.Al. Brătescu- I. Şiugariu, iubitor de literatură, a îmbrăţişat noul suflu al Voineşti, rolul de impunere a nuvelei ca specie re- literaturii interbelice, fiind în contact direct cu atmosfera vine scriitorilor din Ardeal, în special lui Pavel Dan, modernistă a capitalei. Îşi va face din poezie o pasiune și un prin forţa expresiei izvorâtă din simboluri mari de crez. Se va impune între talentele noii generaţii prin creaţia trăire, ale adâncurilor magice ale sufletului, din mituri, adâncul făpturii, de taina cea mare”. În poem, acest căutător al poetică, prin opiniile de critic şi eseist, prin colaborările la tradiţii, convingeri și trăiri din lumea satului ardelenesc”. idealului suprem e numit „Străinul”. Acesta este un călător pe importante reviste literare ale vremii. Numele lui va deveni Consideră că nuvela Urcan bătrânul e o „capodoperă a un vapor în marea învolburată. Poetul Ion Şiugariu „a conturat strâns legat de efortul pentru ridicarea culturală şi prin nuvelisticii româneşti”. Evoluţia literaturii ardeleneşti o foarte bine în versurile sale izolarea iluminatului, a creatoru- creaţie a Nordului natal. Va înfiinţa şi redacta, la Baia Mare, consideră „pildă de însănătoşire şi înviorare”, ce a dat peste lui, a geniului si a profetului”, susţine recenzorul. Acesta face revista „Cronica literară”, împreună cu Gheorghe Crişan, timp „eternitate dumnezeiască literaturii române”. pertinente observaţii asupra concepţiei filosofice transpuse în dar mai ales va deveni constant colaborator al revistei Conturând peisajul liricii ardelene a deceniilor poem, făcând trimiteri la aspiraţiile romantismului, la simbo- sătmărene „Afirmarea” (1936-1940; redactori: Octavian rodnice ale perioadei interbelice şi al celei până în 1945, Ioan lul regăsit în Luceafărul eminescian, observând similitudini Ruleanu şi Cost.Gh. Popescu), devenind liantul spiritual şi Apostol Popescu e primul analist literar care ne oferă o sinteză ale tratării temei de către Alexandru Macedonski în celebra de cultură între Bucureşti şi provincie, publicând tineri poeţi critică, de acurateţe, asupra literaturii spaţiului ardelean, ex- Noapte de decemvrie, precizând, totuşi, că „acolada nu se moderni şi avangardişti din cercurile bucureştene. primând opinii pertinente, valabile și azi, susţinute de solide poate trage peste aceste două producţii de înaltă semnificaţie Despre personalitatea şi opera lui Ion Şiugariu au argumente. Recenzează opera la zi a poeţilor Mihai Beniuc, şi flacără artistică”, întrucâtE mirul din poemul lui Macedonski scris, în timp, colegii bucureşteni, grupaţi în jurul revis- Emil Giurgiuca, Ion Th. Ilea, Teodor Mureşeanu, Grigore are un sfârşit negrăit de trist: himera nemiloasă, care l-a atras tei „Meşterul Manole” – Ovid Caledoniu, Vintilă Horea, Popa, Ştefan Baciu, Vlaicu Bârna, Lucian Valea, Dimitrie până la obsesie, îl prăbuşeşte la pământ, pe când „Străinul” din Ştefan Baciu, Ovidiu Papadima, Mircea Suru, Laurenţiu Danciu, Ion Moldoveanu, Radu Stanca, Ştefan Augustin poema lui I. Şiugariu îşi atinge integral ţinta urmărită, „dând Fulga; redactorii Octavian Ruleanu şi Cost.Gh. Popescu Doinaş şi Ion Şiugariu. De asemenea, pune în lumină con- prin aceasta sufletelor noastre o durabilă reconfortare etică (…) de la „Afirmarea”, apoi Coriolan Gheţie, Nae Antonescu, tribuţia favorabilă a revistelor literare „Lanuri” (Mediaş) şi E vorba aici de un simbol, mai mult decât de o alegorie”. Eugen Marinescu, Pericle Martinescu, Constantin Ciopraga, „Luceafărul” (Sibiu) la edificarea tinerei creaţii ardeleneşti. Poposind tot în sfera similitudinilor, nouă ni se pare precum şi maramureşenii Ion Igna, Săluc Horvat, Vasile Titlul volumului, Literatura ardealeană nouă, interesant faptul că „Străinul” călător din poemul Ţara de Leschian, Mihai Bălaj, Ioan Chiş-Şter şi Ştefan Bellu, nu trebuie catalogat ca unul orgolios, ostentativ, ci înţeles foc” a lui Ion Şiugariu se aseamănă cu „prinţul din Levant” ultimul dedicându-i o monografie.N adia Aurelia Roman ca un aspect de mândrie firească pentru valorile creatoare din poemul baladesc Mistreţul cu colţi de argint al lui Ştefan adânceşte studiul poeziei în Structuri arhetipale în lirica distincte ale acestui spaţiu geografic şi spiritual, aspect Augustin Doinaş, ca simbol al luptei şi al sacrificiului pentru lui Ion Şiugariu, într-o lucrare de doctorat. necesar pentru justa înţelegere, acceptare şi apreciere a atingerea idealului suprem. Tema este, evident, universală, Cu dragostea de-o viaţă pentru poet, cu stator- priorităţilor, a originalităţii şi a valorii noilor orientări, dar tratarea ei de către fiecare este originală. Lecturând însă nicie şi tenacitate, de îngrijirea şi punerea în valoare a a noilor „voci în literatura nouă”. şi comparând cele două poeme, ne surprinde inclusiv formula noilor faţete ale operei s-a ocupat Lucia Soreanu, soţia În acest tablou al noii literaturi, îl plasează şi pe Ion asemănătoare a discursului poetic. Ambii eroi sunt însoţiţi poetului, cu sprijinul lui Alexandru Husar, prieten apro- Şiugariu, conjudeţeanul nostru, numindu-l încă din titlul studiu- în demersul lor de „neîncrezătorii” care încearcă să-i abată piat al familiei. lui „poetul tainelor”. Autorul face trimitere – cum vom deduce din drum. Remarcăm, de asemenea, asemănări în alcătuirea Printre interpreţii avizaţi ai operei poetice a lui Ion din analiza ulterioară – la drumul poetic ce are ca finalitate des- strofică, prin cadenţa ritmică şi, mai ales, prin faptul că în cele Şiugariu, un nume aproape uitat este cel al lui Ion Apostol luşirea tainei supreme în creaţie, atingerea ţelului final, a visului șaizeci de strofe ale poemului şiugarian, structurate în zece Popescu. De curând, am achiziţionat volumul Literatura suprem al oricărui creator de a deveni nemuritor. Sunt demne părti, tot în a cincea şi a şasea strofă, poetul utilizează intero- ardeleană nouă (Ed. Fundaţiei Regale Mihai I, Bucuresti, de luat în seamă opiniile acestui contemporan al lui Ion Şiugariu, gaţia retorică „Străine, ce vezi peste ape?”, cât şi laitmotivul 1945), sub semnătura acestuia. Cine este acest autor? Ion întrucât ele conturează veridic percepţia imaginii poetului în „Şi singur, şi singur tăcea!”, regăsite într-o nouă formulare şi Apostol Popescu e fiulţ ăranilor Apostol şi Maria, născut în oglinda vie a epocii. Studiul apare la scurt timp după moartea la Ştefan Augustin Doinaş. Citez din poemul lui I. Şiugariu: 6 martie 1920, în Satul Scăueni, com. Berislaveşti, jud.Vâlcea, tragică, eroică a poetului pe frontul antihitlerist, în Munţii Tatra. „Spre ţara de foc, peste larguri / Vaporul din basme plutea / decedat în 23 ianuarie 1984 la Gherla, jud. Cluj. E absolvent Fără a comenta şi reproduce in extenso opiniile lui Ion Apostol Şi nepământeni se porniră / Flămânzii de cer visători, / Pe-a al Şcolii Normale „Andrei Şaguna” şi al Liceului „Gh. Lazăr” Popescu, încercăm o reducţie, sperăm, convingătoare. vântului tainică liră / Să cânte, de lună şi flori. / Doar unul din Sibiu (1940), al Facultăţii de Litere şi Filosofie de la Si- „Ion Şiugariu – scrie I.A.Popescu – a fost unul dintre din ei, peste zare,/ Amarnic în sine privea./ O, tristă din veci biu şi Cluj (1943-1947), cu o licenţă „Magna cum laude”, cu stegarii importanţi ai noii poezii transilvane. El reuşise să-şi aşteptare… / Şi singur, şi singur tăcea. / – Străine, ce vezi peste Lucian Blaga. A funcţionat ca profesor de umanioare la contruiască un interesant ţinut poetic. Moartea l-a pândit mai ape? / Afară tu singur nu sta, / Ci vino de noi mai aproape. / Gherla şi conferenţiar universitar la Târgu Mureş. repede decât am fi crezut.I on Şiugariu a căzut pe front… Opera Străinul nimic nu zicea!”. S-a remarcat ca important om de cultură şi poet (vo- sa rămâne însă o grăitoare columnă”. Autorul studiului trece în Abia în finalul poemului, Străinul rămâne singur, lume: Iubiri, 1968; Flaut pentru o frumoasă, 1971; De vorbă revistă volumele de versuri publicate de către poet până la acea „aceloraşi zări calaver”, iar decorul se schimbă, întrucât cu Marco Polo, 1974; Trec printre oameni, 1978); ca folclorist dată: Trecere prin alba poartă (1938); Paradisul peregrinar eroul însingurat, dar încrezător şi-a atins ţinta finală, a (Basme şi poveşti armeneşti din Transilvania, 1967; Arta (1942) şi Țara de foc (1943). Primul volum e unul de „destăi- ajuns biruitor în „ţara de foc”; în nemurire: „Străinul, o icoanelor pe sticlă de la Nicula, 1969; Studii de folclor si artă nuiri intime, de aplecări spre tainele cele mari. Poezia îşi înalţă flacără mare, / În sine, aprinsă privea. /O , sfântă din cer populară, 1970 ș.a). Receptiv la fenomenul literar românesc, inefabile arcade către cerul unei frumuseţi deosebit de dragă arătare… / Şi singur, şi singur cânta! / – Străine, ce vezi devine colaborator al unor reviste literare, precum: „Revista inimii noastre”. În a doua culegere, Paradisul peregrinar, „po- peste ape? / Afară tu singur nu sta, / Ci vino de noi mai Fundaţiilor Regale”, „Universul Literar”, „Vremea”, „Gândi- ezia e nimbată de feeria paradisiacă, întru care şi-au petrecut aproape ! / – E ţara de foc! el zicea.” rea”, „Tribuna”, „Familia”, „Vatra” ș.a. Debutează editorial primăvara vârstei cei dintâi oameni”. E amintirea Edenului în Nu deţinem alte informaţii, totul poate fi întâmplator, cu studiul Literatura ardeleană nouă (1945). care „oamenii se desfătau alături de bucuria lui Dumnezeu (…) dar e posibil ca Ştefan Augustin Doinaş să fi cunoscut poemul Studiul e o reuşită sinteză asupra etapelor esenţiale printre meridianele divine, precum în viziunea de odinioară Țara de foc al lui Ion Şiugariu, întrucât acesta fusese publicat ale evoluţiei literaturii ardelene, cu specificitatea acesteia dată a lui Dante”. Din volum răzbate „o sete, o sete imensă după în colecţia „Meşterul Manole” (Bucuresti, 1943), comentat de „suflul inconfundabil al simţirii şi rostirii, al dorurilor, edenica vârstă a umanităţii”. imediat şi în reviste literare. Mistreţul cu colţi de argint al lui suferinţelor şi pasiunilor, al patriotismului autentic”, afirmat Consistent, Ion Apostol Popescu comentează conţi- Şt.A. Doinaş a fost creat și avea să apară în revista „Cercului în contextul vitreg al stăpânirii imperiale, cât şi al vremurilor nutul şi valorile estetice ale volumului Țara de foc, apreciind Literar” (nr.6-8, 1945) de la Sibiu, a grupării literare binecu- următoare. Autorul conturează atmosfera creatoare, lupta saltul estetic atins: „Poetul se lămurise pe deplin cu dumne- noscute prin lupta pentru găsirea unor noi formule estetice de pentru păstrarea limbii şi a fiinţei naţionale, selectează şi evi- zeieştile taine ale artei, iar cucerirea pe care o făcea din punct exprimare, cerc literar ce își precizase ideile programatice în denţiază salturile calitative ale literaturii ardelene, marcat de de vedere estetic era nouă şi interesantă. Căutarea frumosului articolul lui Radu Stanca, Resurecţia baladei. influenţa benefică a curentelor literare; citează numeş i opere de către poet era sigură; elanurile luau o formă precisă şi pu- Autorul studiului, Ion Apostol Popescu, concluzio- exemplare, începând cu Ion Budai-Deleanu şi Ţiganiada ternică. Ţara de foc e un poem alegoric”. Volumul i se pare a nează: „Poemul Țara de foc al lui Ion Şiugariu constituie o acestuia, operă ce deschide, în opinia autorului studiului, „un fi „un ultim ideal, ultimul miraj dumnezeiesc pe care oricare adevărată poiană de vrajă poetică. Totul e limpede şi grăitor! drum nou, evidenţiind puterea de expresie aleasă a Cuvântu- creator veritabil trebuie să-l cucerească. Drumul care duce la Conducerea tainică a acţiunii şi disciplina plasării viziunilor lui românesc de a crea într-una dintre cele mai pretenţioase porţile lui este greu de străbătut. În învălmăşeala haotică a sunt virtuozităţi care constituie adevărate pietre nestemate specii literare – epopeea”, operă unicat, neegalată până azi lumii, numai lor – Talentului mare şi Geniului – le este dat să pentru talentul lui Ion Şiugariu. Deci, încă un succes durabil în literatura română. Accentuează „intervenţia diriguitoare vadă şi să ajungă la împărăţia de nemurire, care este Țara de pentru poezia lui, care supravieţuieşte poetului”. Reiterăm: şi impunătoare a lui Titu Maiorescu” (cu puternice rădăcini foc! În toţi creatorii fierbe dorinţa neiertătoare a descoperii Ion Şiugariu este, prin originalitatea discursului său liric, ardeleneşti!), apreciindu-i opiniile critice, despre care scrie flăcării eterne, dar Unul singur este mai aprins decât toţi, în primul poet modern al Maramureşului.

16 Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020 Recezii A.I. BRUMARU

UN POET MARAMUREȘEAN: MARIN SLUJERU

roua dimineții. iată, pe apucate, câteva exemple: doar îmi pot aminti, / când mă afl u cu trupul meu, / sin- „iunie, plouă – / ștearsă Răstignire-n drum, / cu gurătatea de tine”. o Profană din aceeași serie e o mică fl ori vâlvătăi”; „Christ bătut de ploi – / sub trupu-i bijuterie, ascunzând sub poleială durerea: „și acum ce ne ruginit / fl ori / învăpăiate”; „urbe, dimineți – / facem, / ne tremură-n pleoape morminte // și noi cu po- chipuri dragi, ostenite, / înfruntând lumea”; „per- emele, cu hetairele // la nesfârșit căutăm mari ispășiri – / deaua trasă, / creștet cărunt după geam / – seară și nu voi termina niciodată de construit împăcarea”. de vară”; „impecabile / înscrisurile morții / – măr Același registru liric e transcris, în partea a treia a stricat pe ram”; „penița-n fugă / caligrafiind volumului (Orașul de fi ecare zi), într-o așezare prozastică gândul / – haijin inspirat”; „stai cinci minute! -/ tăiată, aș spune, în pericope, ca într-o petrecere psalmică să vezi caligrafi a/ pomilor de-argint”; „neaua de de vorbe alese; acestea însă, dimpotrivă, își culeg conținu- Crăciun – / toți urgisiții ieșind / de prin abstracții”; tul din ulițe, din piață, din ebuliția sau forfota zilelor urbei, „Tripticul”, cum își subintitulază volumul „fulgi rari după geam – / cum, tot mai înceți, se sting / din viețuirea mai luminată ori numai sură, încremenită în Marin Slujeru (vezi Cum trecem cuminți, editura Va- limpezind cerul”; „centru, cafenea – / burlaci din periferii, / convenții a acesteia. Multe dau seama de oțiumul ceasuri- lea Verde, Sighetu Marmației, 2019), se deschide cu în gura mare”; „neaua, liniștea – / în locul culorilor, / lor de nelucrare, ale repaosului și ale trândăviei. Undeva un aparent/fals poem alcătuit din, dacă nu mă înșel, al cuvintelor”; „soare de toamnă – / se strecoară ironia, derâderea (parcă 273 de terține (unele în tălmăcire), haikuuri să zicem (in- desiște nespusele, / văzându-ne rar”; și ceea ce autorul numește cumințe- fi dele, probabil, în oglindă cu niponele omonime sau cu „un zăvor închis, / apoi, la loc co- nia, de unde, probabil, și titlul cărții): tanka). Micile strofe sunt, se înțelege, poeme independen- manda / – trecând poetul”. „Adânc de vară. Privesc aerul. Suntem te, legate totuși de către autor printr-un bizar titlu, În pas Ciclul din partea doua a volu- mulți în oraș privind astfel”; „Parcul de 17 (II), unitatea în întreg, se vede degrabă, fi indu-le mului (Anotimpul neprevăzut) preia, central, vuietul estival. Dintr-o dată, dată totuși de ideistică și, ca să zic așa, de procesarea su- observ, o parte, așa-zicând din temele deasupra, clopotele amiezii. Ce liniște, mară, minimalistă; rezultatul e, puțin spus, un ermetism enunțate fulgurant în prima. o relu- după... Zumzetul reținut, cuviincios ușor de subtilități și fi nețuri („stâlpi de lumină / la mesele are și deopotrivă o amplifi care idea- al orașului”; „Augustă Duminică, cu bătrâni / – o terasă, luni” sau: „cicori palide, / prie- tică, de parcă haikuul, pierzându-și o spre amiază. Prin biserici, enoriașii teni cu voci stinse – / vuietul verii”). Ar fi , ca să reluăm, literă, un fulg al duhului, se întoarce se-ntrec în cumințenie. În cimitir, cugetări strecurate în metafore, în analogii – cu vorba deodată la sine; nu se revizuiește, dar toate mormintele la locul lor. Prin lui Lucian Blaga, sunt retrageri spre schiță ale gândului; se încarcă, se limpezește, semnifi cația parcuri, bodegi, cafenele, drojdia o revenire, cu alte cuvinte, din masa lucrurilor lumii la lui se extinde: „pensionarii orașului societății numai șade. Pe centru, fete esență, la o regândire a întregului prin parte. La Marin meditează sub blitz-uri cu pastelurile / bronzate scrum”; „Zi toridă. Un ma- Slujeru, aceste lapidare poeme ar putea fi , și ele, spețe râd cu poftă, se strălucesc // Soarele gazin de coroane funerare. trece, în ale meditației pe mișcările cotidianului, o fi losofare en apune ca de fi ecare dată pe veranda / roșu și negru, ea. Vânzătorul, fost mare miettes, cum ar spune francezul (nu însă în același timp prietenului meu mort, / încă o mie de ani” (Vernisaj). sportiv local, deschide violent ziarul. Alături, nevastă-sa doar fi rimiturile unei cogitații întrerupte). Roland Barthes Sau ca în acest expresiv poem, cu o încheiere tandru gata să facă infarct”; „Căldură toridă. Străbat centrul cu botează haikuul o viziune fără comentariu, gingașele amară: „ca și cum o forță oarbă m-ar grăbi, / ar fura star- greu. ici-colo, câte un congener forțează, asemenea mie, poeme fi ind, dacă ascultăm aci și noi metafora, crestături tul, // pentru prima oară subiect al gândirii / și al vieții arșița. Văzându-ne, râdem: că suntem covârșiți, că n-avem efemere pe lumina de lună, sunt bucle ușoare și mătăsoa- mele – / sunt un fluture mare dintr-un oraș mic, / încotro, că nu ne lăsăm”. se ce se înfășoară pe o emoție, pe câte un frison tandru cu aripile foarte prăfuite” (Cursa). Și altundeva (în Marmațianul Marin Slujeru e un poet auten- și despovărat, precum fl uturele ieșit, încă nezbicit, din Memories): „nu te văd, nu te-aud / nu te pot gândi – / tic, original.

Nicolae SChEIANU Cred că echilibrul rațional, dar și o fi lozofi e o anume „mistică a rugăciunii” din formula poetică de viață pe măsură, bine stăpânită – fac din această abordată. toată cartea este o mare, tristă și „curajoasă” carte o reușită poetică neîndoielnică. rugăciune pentru fi ința iubită, dar poemele sunt relativ ÎNGERII VOIAJORI Cartea este o „mărturisire”, o litanie menită impersonale și întregul nu devine un act funebru, ci să oprească țipătul gurii și să îl înlocuiască cu cel al o eliberare, o tristețe stăpânită, asumată și preluată AI POEȚILOR fi inței lăuntrice, un ritual de purifi care care ne determină să empatizăm nu prin suferință din suferința aproapelui, cu suferința poetului, ci cu suferința O carte care s-a construit singură parcă, din o eliberare prin exorcizarea răului tru- umană, în general: „Vine o vreme când propria substanță, invadată de durere și de suferință pului și al sufl etului, a răului celui mare Dumnezeu / nu ne mai înțelege ironiile / sublimată, foarte bine strunită, într-un fel eliberatoa- – dispariția fi zică: „În fi ecare dimineață / trucurile ieftine / mătăniile deturnate re ca un catharsis, este volumul de poeme al poetului Dumnezeu îmi vorbește pe limba clo- din insomnii periculoase / și acalmia maramureșean (din Sighetu Marmației) ion Mariș, potului / redându-mi sufl etul țipătului / din ochii stinși... / poți pleca lin / atât de Ultimul poem (…), apărut în 2019 la editura Valea prea goale cuvintele rămân după noi la încet / ca să plictisești moartea” (Ultimul Verde, al cărei director este semnatarul volumului. plecare” (Ultimul poem – dimineața poem – vine o vreme). De la bun început trebuie menționat faptul că, devreme); „Lasă-mă să-nfl oresc iarna / Sunt impresionante această deși este un nume relativ puțin cunoscut în peisajul liric și să te mai ascult copil / căci eu sunt joacă dramatică cu moartea, eroismul actual, prin volumul Vesperare (2017) și prin cel la care ne cel din urmă fără tine” (Ultimul poem tragic și sfâșierea lăuntrică reciprocă, referim acum, ion Mariș se impune ca un poet de primă – Ultimul Crăciun printre brazi). presupusă, dar numai sugerată de poet, mână în literatura maramureșeană contemporană, ca un Formele suferinței și cel mai adesea: „nu știam cum e să mori poet care-și revendică personalitatea printr-o poezie con- supraviețuirea celuilalt au găsit, prin până când / nu mi-am dat acordul / ispi- struită subtil, cerebral, inteligent și cu multe tălmăciri și mâna și talentul poetului, exprimarea tit de minunea pseudojocului” (Ultimul răstălmăciri de sensuri, fără a mima sentimente și efuziuni potrivită și formula lirică adecvată, fără poem – epilog sinucigaș); „n-am idee lirice inexistente, ținându-le doar în frâu și lăsându-le să-și exces de metafore și fără înfl orituri poetice ce pot face / ca să mă trezesc din mirare / arate singure, în mod fi resc, puterea și profunzimea. inutile: „ca să mă iubești n-ai nevoie de mine / e doar o când se-ncing clopotele / nimeni nu crede în povești” o experiență biografi că nefericită devine cu altă multidimensiune / sunt doar o dublură curajoasă / (Ultimul poem – Dacă…) puterea cuvântului și a metaforei și prin puterea pentru a te ține vie / învie doar aroma predestinată” (Ul- Vor urma și vor fi multe păreri pro și contra talentului poetului, prin discursul său reținut, dar timul poem – o dublură curajoasă); „În viața asta am acestui volum, dar această carte-elegie este o apariție penetrant și echilibrat – o elegie rafi nată după fi ința dormit prea mult / uneori nici nu m-am trezit” (Ultimul editorială remarcabilă, care îi conferă poetului ion iubită, cu un ton, cumva subliminal elegiilor lui Rilke, poem – Uneori nu…). Mariș un statut solid printre poeții din nord. cu un parcurs concludent și strălucitor. În postfața cărții, poetul echim Vancea remarca

Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 17 Continuări

de iubire, ca într-un clește, / chiar și rănile trupului se impasul despre care vorbiți e „perpetuat” de către o bună Mircea POPA vor vindeca / la umbra fl orii soarelui / care, rotindu-se, parte din categoria vorbitorilor menționați. o tentativă crește” (Floarea-soarelui). exaltarea care-l cuprinde dezagreabilă de „arhaizare” a limbii române, adică de VIRGIL IERUNCA ... odată cu accesarea acestor stări înalte, îl face să trăiască „promovare” a moldovenismului înțeles pervers, s-a fuziunea cu universul, cu lumea imaterială: „Aromele inoculat în perioada venirii la putere a neocomuniștilor (Urmare din pagina 3) largului m-or îmbăta / distilate-n pulbere de stele, / și va- (anii 2001-2009), când rusismele, regionalismele, Revistele din exil se nasc și mor repede, așa că poroase arderi vegetale / vor pluti în cerul mâinilor mele” limbajul argotic, prin „grija” celor de sus, au invadat ierunca s-a afl at repede fără un debușeu literar. S-a repliat în (Arderi). Puținele contradicții existențiale se contopesc spațiul public. Această „denaturare” a limbii române jurul celor care au susținut foaia „Ființa românească”, apărută prin iubire: „stingeți focul pornit de mânie / ochi în ochi standard se amplifi că, spre regret, și de la 2016 încoace, între 1963 și 1968. Apoi a devenit activ la „Revista scriitorilor stând / dragostea de necuprins o aprind” (Ochii). odată cu instalarea în funcții-cheie a foștilor comuniști, români”, pe care o va redacta împreună cu Mircea Popescu de Deși pe alocuri devine moralizator: „nu face din acum deveniți socialiști. Paradoxal, starea degradantă la Roma, ca o publicație susținută de Societatea Academică păcatul altuia / numărătoarea zilelor lui / ci în tine caută a limbii vorbite a fost și este adesea „stimulată” de Română, prin intermediul monseniorului octavian Bârlea. răbdare / și fi i iertător” (Forma regăsirii), depășește primele persoane din conducerea republicii, limbajul În acești ani, numele său mai poate fi întâlnit în „Cuvântul tradiția creștină, simbolurile religioase dezvăluind o lor fi ind preluat de către subalterni, dar și de o parte a în exil”, „Destin”, „Uniunea românească” și altele. o nouă aspirație spre o cunoaștere și o exprimare mai profunde adulatorilor acestora. Limba română bate pasul pe loc pasiune pune în redactarea revistei „Limite” (1970-1985), care ale existenței, la fel ca vechii gnostici: „Puține lucruri au pentru că guvernanții, în marea lor majoritate, sunt se inspiră din formatul „Biletelor de papagal” ale lui Arghezi rămas nespuse / chiar și nespusul s-a spus” (Gnostică). refractari la problemele lingvistice. Republica Moldova, și în care a investit ani de muncă și preocupări, încercând să Bunavestirea este pentru poet o veste de înnoire a propriei suverană și independentă, se ghidează încă de legile facă din ea o revistă reprezentativă pentru exilul românesc. vieți: „ce-am semănat a înspicat / ce-am gândit a rodit / fostei colonii sovietice, legi acceptabile acum treizeci A exersat aici toate genurile literare, de la poezie la eseu, ce-am crezut a Înviat” (Bunavestire), via biblică devine via de ani, dar care în prezent distorsionează atribuțiile polemică, memorialistică. toate practicate cu multă devoțiune foarte prețuită a strămoșilor: „iată-mă în mijlocul viei / pe limbii ofi ciale. Articolul 13 din Constituția Republicii și respect pentru pagina scrisă, o publicistică lucidă, pusă în care stră-străbunul a gândit-o” (În mijlocul viei). Poezia Moldova nu este decât un cui al lui Pepelea de care slujba intereselor țării, ale monarhiei, ale tradiției românești. Odoarele dragostei conține o înșiruire a unor dispoziții atârnă întregul „arsenal” al moldovenismului primitiv, Ulterior multe dintre aceste texte au fost adunate de el în morale, niște porunci ale iubirii: „Primește odoarele dra- dezavuat de știință, trimis la coșul de gunoi al istoriei, și volumele pe care le-a conceput, cum ar fi Subiect și predicat gostei, / Gura plină de laude, / bucuria înstelată de simțuri / doar niște politicieni, ajunși la putere prin manipulare și (1991), Dimpotrivă (1994) sau Semnul mirării (1999) sau în să-ți îndestuleze sufl etul // și de viclenie să fugi”. diversiune politică, continuă să împiedice descătușarea volumul de memorii Trecut-au anii (2000). Multe dintre ele Moartea este privită într-o viziune populară, noastră, inclusiv lingvistică. Un element distructiv în au în sumar și texte publicate de el în țară, după ce forțele răului metaforică: „și în cer este ca pe pământ, / doar grădinile procesul de degradare a limbii îl constituie neglijarea și absolut au fost spulberate, iar revoluția părea să asigure un sunt mereu în luna Mai; // este cald, uneori plouă, / ploaia obstrucționarea denumirii corecte a limbii. Pe parcursul drum nou culturii din țara noastră. A revenit în țară, vizitân- priește recoltei de stele, / dar nu există o toamnă a culesului / a trei decenii parlamentarii nu au avut îndrăzneala să du-și locurile natale și reîntâlnindu-se cu prietenii și scriitorii ci stelele se culeg între ele” (Vasile) sau dintr-o perspectivă introducă în Constituție numele adevărat al limbii. or, pe care îi prețuia. Atât ierunca, cât și Monica Lovinescu au fost fi lozofi că: „fi ecare / inevitabil, vom veni / unde timpul denumirea limbii nu este un capriciu, dar un element întâmpinați peste tot cu multă solicitudine și cu respect, ca este interzis / să se arate / și nu-s stele supărate” (Ultimul defi nitoriu al identității unui popor. numai sub cupola unii care au transmis prin intervențiile lor la „europa liberă”, vis) sau ca o fațetă ascunsă a vieții care se naște sub o altă limbii române avem șansa de a supraviețui ca neam. la emisiunile lor devenite proverbiale, cum ar fi „Povestea formă, spiritualizată: „din trupul tău, / când nu va mai fi , / Republica Moldova va fi cu adevărat liberă când limba vorbei”, „Actualitatea românească”, „teze și antiteze la Paris”, iarba dragostei va răsări” (Iarba dragostei). română va fi introdusă și în actele legislative, când ar- dar și „Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate” și, nu Atunci când poetul devine nostalgic, „se refugiază mata rusă nu se va mai afl a la nistru, când pretențiile de puține ori, vocea disidenților din țară a putut să fi e auzită în memorie” (Refugii în memorie), dar numai pentru a re- secesioniste ale unora se vor spulbera, iar Prutul nu va spre a-și spune păsurile (Paul Goma, Doina Cornea, Dorin trăi miracolul vieții: „trecutul îmi surâde ca o promisiune / și tot mai fi râu de graniță. tudoran, Mircea Dinescu, Mihai Botez etc.), încercând să ce văd în fața mea / devine o minune” (Timp interior). Ra- țină cumpăna dreaptă între exil și literatura produsă sub reori preaplinul îi trezește poetului sentimentul fi nitudinii: C.Ș.: – Care sunt grijile lui Alexandru Bantoș în calita- comunism. Departe de a fi fost totuși o „Siberie a spiritului”, „dar mă încearcă o neliniște, iubito / de parcă-mi umblă te de redactor-șef, legate de destinul „Limbii Române” în țară s-au creat și s-au publicat destule opere aparținând Dumnezeu sub pleoape” (Seara). Pornind de la universul de acum încolo, după treizeci de ani de apariție, mai literaturii subversive sau evazioniste, opere care au creat în cunoscut, familiar, poetul caută partea ezoterică, mistică a ales ținând cont de faptul că site-ul revistei, lunar, are jurul lor un curent de opinie care a întreținut nemulțumirea, existenței, accesând stări superioare, trăiri spirituale, prin circa 40 000 de accesări unice? revolta, protestul. De aceea, a salutat ideea lui Gh. Grigurcu de care aspiră la experimentarea totalității. A.B.: – Primul lucru care mă preocupă în cel mai serios a iniția o serie de „revizuiri”, în care examenul critic a devenit mod, aș spune că chiar mă obsedează, este cum ar putea extrem de exigent și din punct de vedere moral. Această apărea revista și în următorul deceniu. or, condițiile de operație se înscria în programul lui și al Monicăi Lovinescu existență a presei culturale sunt tot mai complicate și de a respecta demnitatea scrisului, adevărul spus cu voce tare CONSTANTIN ȘChIOPU cu tot mai puține perspective. Din vânzări o revistă ca și răspicată. Acest mod de comportament a încercat el să-l ÎN DIALOG CU a noastră, se știe, nu poate supraviețui; din subvenții facă viabil și în exil, hrănind conștiința oamenilor din țară cu guvernamentale abia-abia își croiește cale spre cititor. speranțe și idealuri care incriminau orice fel de dictatură și ALEXANDRU BANTOȘ În spațiul nostru, dominat de sărăcie, dezbinare, invidie aruncau punți de speranță spre viitor. Afl at chiar în centrul (Urmare din pagina 13) și politizat până la refuz, nu reprezintă (deocamdată!) de totdeauna al lumii civilizate și al culturii mondiale, Virgil o soluție nici donațiile din partea cititorilor, puține la ierunca a comunicat pe calea undelor cu mii de oameni care Pentru că atunci, la început de an, nu am reușit să iden- număr și extrem de modeste aceste contribuții. Pe site-ul așteptau încurajare și speranță. Prin intermediul glasului tifi c mijloace fi nanciare la Chișinău și nici la București, revistei noastre a „clipocit” o vreme rubrica „Donează”, său, mii de români l-au ascultat și au văzut în el profetul revista, variantă tipar și online, având 396 de pagini, am omis-o însă din cauza inefi cienței acesteia și pentru care anunța zorile de lumină ale eliberării adevărate și ale dedicată memoriei deputaților Sfatului Țării și tuturor că derutează. Cu banii adunați pe parcursul câtorva ani condamnării orizontului de sclavie ideologică în care erau celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Basarabiei nu salarizezi nici o lună echipa redacțională. Păstrarea ținuți toți cei afl ați dincolo de Coartina de Fier. Glasul său cu Patria-Mamă, la Reîntregirea neamului Românesc, a colectivului de redactori și de autori este una dintre luminos, când critic, când încurajator, a sunat ca o salvare și o apărut, cum e fi xat și în pagina a treia a revistei (nr.1-2, marile și difi cilele probleme ale „Limbii Române”, de speranță. el a fost trâmbița care anunța începutul sfârșitului. 2018), „cu sprijinul fi nanciar al lui Mihai Bantoș (Chica- altminteri și ale presei culturale în ansamblu. trăgând go), al Doinei și al lui Mircea Băncilă (Geneva)”. Copiii linie: gândul meu acum e la începutul anului, când va noștri, care au „salvat” revista și în alte situații precare, trebui să apară primul număr, așa că preocuparea mea Mihaela BUDE împrumutându-mi bani pentru a rezista până la venirea cea mare e cum, cu cine, cu ce surse vom începe deceniul subvențiilor, nu au putut admite ca „Limba Română” să al patrulea al revistei. Și, volens nolens, revin la mesajul GhEORGhE MIhAI BÂRLEA nu participe în 2018 la această „retrospectivă” nu doar lui eugeniu Coșeriu, care ne reamintește: dacă dispare necesară, dar și onorantă pentru cei care cred în idealul și această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci – UN GNOSTIC FERICIT nostru național... ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat iden- (Urmare din pagina 8) titatea spirituală. noi, cei care am fondat publicația, C.Ș.: – În 1991, în primul număr al revistei, lingviștii, cât ne permit sănătatea și puterile, nu avem dreptul să Prietenia – în poeziile Îngerul, Ridică-te, Vasile, oamenii de știință și de cultură, participanți la un son- trădăm „Limba Română”! patriotismul – în În numele neamului, Scrisoare de la daj realizat de Emil Mândâcanu, scoteau în prim-plan Roma sunt alte fațete ale iubirii. iar la urmă, dar nu problema ieșirii din impasul lingvistic. După treizeci de C.Ș.: – Vă mulțumesc. cea din urmă, iubirea divină este prezentă în argheziana ani, constatăm o necunoaștere a normelor limbii litera- Invocație: „Dă-mi atâta fericire / Doamne, te-aș ruga / re de către parlamentari, guvernanți, jurnaliști și alte cât să pot, atins de moarte / lăuda făptura ta”. categorii de vorbitori care contribuie în mare măsură Notă: născut dintr-o fi ință htonică, hrănitoare, crescut la promovarea unei exprimări arhaice, schimonosite, cu boabele înțelepciunii paterne, împlinindu-și destinul pline de calcuri rusești etc. Ce credeți despre ieșirea Alexandru Bantoș este membru al Uniunii Jurnaliștilor terestru prin iubire, prin dăruire, prin purifi care: „Smulge din acest impas lingvistic, la care se făcea referință la și al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Decorat cu rădăcinile răutăților / din calea ta / și vei culege mere începutul anilor ’90? Ordinul Național pentru Merit în grad de Comandor, întraurite / din grădinile semenilor” (Înmulțirea bucu- A.B.: – Realiști și mai ales toleranți fi ind, trebuie să România, 2000; Ordinul Gloria Muncii, Republica riei), aspiră la călătoria spirituală: „stele te vor însoți / recunoaștem că un anume reviriment în procesul de Moldova, 2010; Ordinul Meritul Cultural în grad de în călătoria spre Carul Mare / și ochii din inimă / îți vor însușire, vorbire și chiar scriere a limbii române totuși Mare Ofi țer, România, 2011. înmulți bucuria”, primind inspirația divină: „cuprins s-a produs. Dar, necazurile limbii române persistă,

18 Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 Varia

RAFTUL CU CĂRȚI

• Săluc horvat, Autori și cărți cu dedicație • Constantin Cubleșan – 80 (coord. Gabriela Chiuciudean și Silviu Mihăilă, editura Recent ieșit de la tipar Aeternitas, Alba iulia, 2019) (editura eurotip, Baia Mare, 2020), elegantul volum al este un volum oma- lui Săluc horvat este o ma- gial, în paginile căruia și-au nifestare a recunoștinței dat întâlnire personalități pentru prieteniile legate de prestigiu din spațiul prin cuvânt. Prin puterea și literar românesc pentru sinceritatea cuvântului (fi e a-și exprima admirația, sub formă de corespondență respectul și prietenia față clasică sau electronică, fi e de profesorul universitar, sub formă de dedicații creatorul de literatură, înveșnicite pe paginile criticul și istoricul literar, cărților oferite, fi e sub formă omul și prietenul Constantin de cronici sau comentarii la Cubleșan. În deschiderea Lucian PERȚA cărți) s-au format frumoase cărții este redat un interviu relații de atașament cultural și uman. „Mi-a fost dat („Îmi e bine să mă știu legi- ca, de-a lungul anilor, să cunosc numeroși oameni din timat cu această calitate: PARODII lumea scrisului, a literaturii. Cu unii dintre aceștia profesionist al scrisului”), în care sărbătoritul răspunde m-am întâlnit mereu la diverse reuniuni ale Uniunii cu generozitate întrebărilor Rodicăi Lăzărescu despre Scriitorilor, la simpozioane și lansări de cărți, la zilele formarea ca om și ca scriitor. Urmează mărturiile celor Marcel MUREȘANU unor reviste literare, în paginile revistelor de cultură. care au dat curs cu bucurie invitației de a participa Am întreținut o intensă corespondență. ne-am oferit la această întâlnire de aniversare sub formă livrescă reciproc din cărțile pe care le-am publicat. Despre unele (horia Bădescu, Mircea Braga, ion Buzași, Mircea am scris și publicat cronici și comentarii critice. toate ioan Casimcea, octavian Doclin, Florea Firan, niculae acestea au dus, în multe cazuri, la o statornică și loială Gheran, Arnold Maier, Angela Martin, Silviu Mihăilă, Capriciu prietenie literară” – mărturisește autorul în prefața Mircea Popa, ilie Rad, Cornel Ungureanu, Mircea Vaida- Oameni pe care i-am cunoscut. Astfel, a adunat în pagi- Voevod, Lucian Vasiliu). Cea mai cuprinzătoare parte Unde-s duși poeții? nile acestei cărții evocări, comentarii literare, fragmente a volumului, Constantin Cubleșan în studii, cronici, Sparanghel să culeagă. de corespondență și reproduceri ale volumelor primite eseuri..., conține articole despre activitatea literară a cu dedicație – dovezi ale legăturilor pecetluite prin scris acestuia, evidențiindu-i complexa personalitate cul- Unde-s duși poeții? cu personalități / oameni care i-au marcat existența și turală. Selectăm câteva titluri: Constantin Cubleșan. Cam prin lumea-ntreagă. parcursul cultural: Gheorghe Bulgăr, niculae Gheran, Eminescu, mereu Eminescu (Săluc horvat), Proza- Unde-s duși poeții? Mircea Popa, Constantin Cubleșan, Dumitru Micu, torul sondărilor abisale (ioan Derșidan), Constantin Unde i-a dus vântul. nicolae Scurtu. Cubleșan – autorul de proză fantastică (Gheorghe Unde-s duși poeții? Glodeanu), Eminescologia lui Constantin Cubleșan Unde încă-i viu cuvântul! *** (theodor Codreanu), Poezia lui Constantin Cubleșan (George Vulturescu), Literatura precum pâinea cea • Constantin Cubleșan, D.R. Popescu. de toate zilele (olimpiu nușfelean), Cel ce coboară Teatrul politic (editura Casa Cărții de Știință, văile biografi ce pentru a urca piscurile operei (Adrian Ninge bezmetic Cluj-napoca, 2020). Lesenciuc) ș.a. Coordonatorii volumului au inclus, în (după poezia Plouă bezmetic) ultima parte, diverse studii, creații literare și traduceri, Foarte apreciat și po- ce „vin să reîntregească atmosfera de sărbătoare”. noaptea de joi, 28 noiembrie, 2019. pular, cu piese reprezen- tate scenic în anii 60-80, • Gheorghe Pleș, Veronica Micle, de la mit A fost ziua mea, mă rog, este Dumitru Radu Popescu este spre adevăr (editura napoca Star, Cluj-napoca, 2020) încă noaptea mea de naștere. dat uitării după momentul evenimentul mă lasă relativ rece. revoluționar din decem- Misiunea autorului lu- trec deja de mulți ani peste aceste brie 1989. „Literatura sa crării este de a o redescoperi evenimente, cu precauție, ca într-o recunoaștere dramatică nu s-a modifi cat pe Veronica Micle, „rupând în cele patru teritorii ale sfârșitului. în structura sa defi nitorie. negurile și dezvăluind ade- Atitudinea scriitorului însă vărurile”, mergând dincolo Cunoscându-mă pregătit pentru a greși, a devenit mult mai deschi- de mitul creat în jurul aces- vreau să fac față dezamăgirilor. să, polemică, angajând o teia și de imaginea aso- Stau și acum în tovărășia cuvântului, virulentă satiră politică” ciată cu creația poetică și în așteptarea poemelor ce vor veni. – arată Constatin Cubleșan cu soarta nefericită ale lui Afară ninge bezmetic, fulgilor în Cuvânt-înainte: Un dramaturg uitat. În teatre, au Mihai eminescu. „Cititorul nu le pasă unde se așază, fost promovați dramaturgi străini, iar cei români, „care va cunoaște, parcurgând fuseseră odinioară în avangarda bătăliei pentru debor- aceste pagini, un personaj mi se aștern de la poartă la prag, darea sistemului realismului socialist, sunt abandonați” istoric și nu unul literar, o de parcă pe mine mă caută. – subliniază autorul volumului, făcând trimitere la va descoperi pe Veronica Acum tot ce mă interesează interviul acordat de D.R. Popescu revistei „Vitraliu”: Micle altfel decât prin opera e să fac cumva să-i atrag „Nu poți fi mare dramaturg la București înainte de ei, va descoperi viața unei femei și va constata că aceasta a în afara locuinței, țin minte că odată a fi nimeni la Paris”. Cu toate acestea, D. R. Popescu fost una cu totul remarcabilă, fără a ține seama de relația am fost de față la o deszăpezire, scrie în continuare „piese pe care le publică în volume, ei cu poetul național” – subliniază Zorin Diaconescu în ca literatură în sine”, mărturisind în acest sens: „Văd prefața Veronica Micle între realitate și fi cțiune. Arhe- ceva groaznic, parcă era un schimb de teatrul în primul rând ca literatură, deci ca un obiect ologie literară – recursul la documente. Lucrarea este întuneric pentru lumină, destinat lecturii. independent de spectacol. Când scriu structurată în două părți. Partea i – Frumoasa, sfânta câinii lătrau în neștire, o piesă, o scriu așa cum aș scrie un roman, urmând ca poezie – cuprinde cercetările autorului despre debutul ca de furtună băteau clopote cititorul, după lectură, să-și dea seama de ceea ce am liricii feminine românești, despre componența familiei și era o agitație deplină. vrut să-i comunic, de ce l-am provocat la dialogul cu Veronicăi Câmpeanu, despre copilăria și școlarizarea Dar gata, trag jaluzelele, mă ascund, acel titlu și cu acele personaje”. Această provocare o acesteia, despre căsătoria cu profesorul universitar acceptă Constantin Cubleșan, aplicându-și exercițiul Ștefan Micle, despre evenimentele marcante ale familiei încă nu e târziu, critic asupra unor piese publicate de D.R. Popescu în Micle în perioada 1864-1889, despre „zbuciumul tragic de fulgii ce cad ca într-un coșmar ultimele trei decenii (Mireasa vagabondă, Regina fără a două destine interferente (Veronica și eminescu), și, în ciuda dușmanilor, pătrund somn, Oradea, cam pe la amiază, O felie din creierul lui despre „alunecarea spre neant (1882-1889) ș.a. În partea în tărâmul poeziei și scriu Einstein, Pisica oarbă de clopoței, Cimitirul trenurilor, a ii-a, intitulată Din pulberea iubirii, sunt incluse capi- o pagină pentru „nord Literar”! Oxigen, Anglia, Moartea lui Moș Crăciun, Moartea tolele Veronica Micle – adevărata biografi e; Cultivarea actorului ș.a.) , exercițiu „necesar și obligatoriu. Altfel memoriei poetei la Năsăud; Postfața ediției „Arc peste riscăm să pierdem din atenție una din cele mai originale timp” – gânduri despre Veronica Micle, omul. pagini de dramaturgie actuală”. Raluca hĂȘMĂȘAN

Nord Literar - anul XViii, nr. 9 (208), SePteMBrie 2020 19 Traduceri Andreï MAKINE

S-a născut la 10 septembrie 1957, în Krasnoiarsk (Siberia) și a emigrat la treizeci de ani, după încheierea studiilor de limba si literatura franceză și obținerea doctoratului la Universitatea din Moscova. S-a stabilit la Paris, unde a susținut un nou doctorat, la Sorbona. A devenit profesor la Facultatea de Știinte Politice pentru o perioadă. S-a dedicat apoi în exclusivitate scrisului, fiind extrem de prolific. A debutat cu romanul Fiica unui erou al Uniunii Sovie- tice (1990), a cunoscut succesul abia cu a patra carte, Testamentul francez (1995), care a primit și Premiul „Goncourt”. Alte romane: Confesiunea unui stegar destituit (1992), Pe vremea fluviului Amur (1994), Crima Olgăi Arbelina (1998), Recviem pentru Est (2000), Muzica unei vieți (2001), Pământul și cerul lui Jacques Dorme (2003), Femeia care astepta (2004), Iubirea omenească (2006). Este unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi ai momentului și a fost recompensat, în 2005, cu Premiul „Prințul de Monaco” pentru vasta sa carieră literară. A publicat și sub pseudonimul Gabriel Osmonde, care apare ca personaj în cel mai recent roman, Dincolo de frontiere (2019). Andreï Makine folosește aici tehnica povestirii în ramă, realizând un roman polifonic, și abordează teme precum decadența actuală a umanității, criza identitară și existențială. Naratorul primește manuscrisul nobiliare flamande, studii secundare la Bruxelles, „Li- unui tânăr scriitor, intitulat Exodul, în care se prezintă o perspectivă șocantă asupra viitorului umanității. terele clasice” la Sorbona... O colecție de poezii, «au- Manuscrisul descrie o viitoare societate franceză conservatoare și tradiționalistă, din care o parte a populației toeditate»: Ființe rare de iubit. Un titlu foarte drăguț! este exilată în Libia. Andreï Makine ne poartă prin viețile mai multor personaje: Vivien de Lynden (autorul Singurul ecou – o trimitere către un forum Mediapart: manuscrisului), Gaia (mama tânărului scriitor), scriitorul Gabriel Osmonde. Propunem, în traducerea noastră, «Noile reacții se pun în versuri». Datorită acestei formu- un fragment din romanul Dincolo de frontiere, care a apărut de curând în limba română la Editura Polirom. lări, găsesc o parte din poemul incriminat, Salvatorul, imaginând strofe undeva între Péguy și Brasillach – vi- DINCOLO DE FRONTIERE motorii multiculturalismului, un amestec obsesiv care tralii și guri de aerisire, căști și cupole... Ah, nu! a coabitat mereu, în aceste «capete gânditoare», cu cele (fragment) mai pătimașe revendicări etnice. Hoarde de străini și femei dezgustătoare Exodul Care librar ar îndrăzni să expună un astfel de vo- Mișunau în calea mea și râdeau în hohote lum? Și care critic ar îndrăzni să-i semnaleze apariția? Le observam cu o privire tristă și lașă, Vântul răscolește paginile manuscrisului așezat De altfel, cine este acest Vivien de Lynden? O Căutând pentru această lume o mântuire incertă. pe o masă a terasei de la Royal Ornano. Cea cu titlul ramură fragilă a unui arbore genealogic pipernicit? Asta zboară spre trotuar și mă grăbesc să o culeg, de parcă un ar putea fi o scuză: un tânăr aristocrat, bulversat de Deodată, dintr-o braserie cu nume ciudat – trecător ar putea să o citească. Exodul, scris de Vivien febrilitatea istoriei, un ultim descendent al unei familii Ecou al unei țări dispărute – «Franța cea dulce», de Lynden... ilustre, rătăcit printre blazoane prăfuite. Idei delirante? Apăru o epavă masculină a eleganței... textul mi-a fost trimis de către mama lui. Era Dar înainte de focurile de armă dintr-o școală tou- Lumea fusese salvată de asprul său trabuc! vorba despre solicitarea unei păreri, așa cum primesc louse-iană, cine n-ar fi considerat delirant să ucizi copii scriitorii în general și căreia evită să îi răspundă. For- privindu-i în față? iluzia era destul de frumoasă: un tânăr poet, mularea unei opinii critice înseamnă riscul unei noi Argumentul nu va trece, știu asta. Lynden este pe care o mamă devotată voia să-l ajute să devină cele- scrisori, în care autorul își va apăra cauza. A-i lăuda prea radical, chiar dacă mulți francezi «visau să dea bru... Ba chiar am înlocuit cu «dezgustătoare» un ad- textul presupune angajamentul de a-i găsi o editură. dracului aceste mizerii», cum declară romanul său. jectiv mult mai urât. Ar trebui să-i spun acestei Gaia de Ceea ce m-a incitat să-l citesc era misterioasa editarea romanului Exodul ar fi o modalitate de Lynden că, dacă fiul ei urmează aceeași traiectorie, nu va densitate pe care rama paginilor – cel puțin o sută – o a se face urât de toată lumea. Albi, negri, antisemitiști scrie niciodată vreo carte demnă de un atare nume! lăsa să se ghicească. Și, de asemenea, mirosul evanes- (generalul care conduce operațiunea este un așa-numit Și Exodul? O cronică înverșunată, redactată cent pe care l-am inspirat parcurgându-le și pe care Ashkénaze), rasiști, căci mulți negri și arabi nu sunt de copilul rătăcit al unui secol pierdut? Eroi ursuzi și eram incapabil să-l identific. Ar fi trebuit să mă fi născut expulzați, catolici (un contingent de episcopi zăcea în mâhniți, și câteva momente de grație salvate într-un în această bătrâna Europă, să-mi fi petrecut copilăria mizeria din calele unui feribot), feministe (cartea pro- catren, și neantul unei nopți de insomnie, și jocurile într-o casă unde trecerea generațiilor, legăturile cărților, movează un mod de viață mai degrabă „tradițional”), noastre caraghioase pe marginea prăpastiei, și visul succesiunea anotimpurilor creează un iz ușor și învechit, «creatori» – arta contemporană («socotită inutilă», de a trăi după moarte, de a reapărea în peisajul gri al pe care un străin îl poate doar percepe – dar nu îl poate după Tom) nu mai este subvenționată, jurnaliști, poli- străzilor, în cumplita melancolie a unei promisiuni de recunoaște cu o singură bătaie de inimă. O anumită Gaia ticieni, deputați europeni... dragoste, efemeră precum trecătoarea a cărei intimitate de Lynden, așezată la un birou acoperit cu piele, în fața Așadar, este vorba despre o utopie pamfletară, o interceptez pentru o secundă, o femeie căreia ar trebui unei grădini cu arbori goi, punea în plic manuscrisul de genul romanului lui Louis-Sébastien Mercier, Anul să-i vorbesc despre această carte unică, salvatoare, ine- fiului său... Nu, nu știam să „citesc” parfumul subtil și 2440, sau precum Napus, flagelul anului 2227 de xistentă și pe care Lynden caută să o scrie pentru a răs- trecător care se înălța din plic. Léon Daudet, care povestise deja despre o depopulare cumpăra lumea noastră căzută în falsitate și urâțenie. Primele capitole m-au convins că autorul era de neprevăzută. De altfel, termenele-limită ale viitorului ...Cu douăzeci de ani în urmă, am asistat la o nepublicat. Ceea ce mă făcea să-i iau apărarea tânărului utopic se apropiau. În 1770, Mercier propunea o lume înfrângere a unei încercări de reîntemeiere a umanului: „desperado”, să-i răspund sau mai degrabă să-i scriu aflată la mai mult de șase secole distanță. Napus al lui o mișcare spirituală rămasă puțin vizibilă, căci adepții ei câteva cuvinte mamei sale – căci a mă descotorosi de Daudet, publicat în 1927, făcea un salt de trei sute de duceau o viață obișnuită în aparență. Se numeau, între manuscris încredințându-l unui editor părea o chestiune ani. Cititorii lui Orwell nu au avut decât treizeci și cinci ei, «diggers» (săpători): cei care sapă, căutând dincolo sensibilă – era faptul că aș fi trădat îndrăznețul care risca de ani de așteptare – în 1984, imperiul totalitar era pe de minciunile societății. Le-am vizitat confreriile – în totul, înaintând fără armură. punctul de a se scufunda... Australia, în Africa, în Tibet – care anunțau ceea ce Exodul surprinsese bine specificul acelor vre- În acest mod ar trebui ca un critic să analizeze planeta ar fi putut deveni. Amintirea pe care o păstrez muri. Atentate amestecate din ce în ce mai mult cu romanul Exodul – subversiv, ca toate romanele de despre ele nu ține de teorie, deși filosofia lui Théodore existența obișnuită – greve, alegeri, campionate de fot- anticipație. Mercier, în al său 2440, descria un Versailles Godbarsky le alimentase activitățile. Îmi aduc aminte bal. O stare de spirit tulbure, isterică și apatică, pericolul în ruine, o îndrăzneală care nu putea rămâne fără urmări de un vânt cald la poalele muntelui Gawler, în sudul întruchipat uneori de un tânăr din periferie purtând o în vremea lui Louis XV! australian, subdiviziunea unui fost loc minier și o echipă bombă, alteori descărnat într-un halou de forțe oculte Am reușit să mă conving că textul lui Lynden care se instala – începutul unei aventuri în care fiecare care-l manipulau pe acest biet individ fanatic. Presen- va rezista blamării publice. renaște uitând frica, setea de a poseda, moartea. timentul de sfârșit de lume. Lynden vorbea despre asta A doua parte se deschide spre o Franță restabili- Am citit mai multe cărți vorbind despre această ca despre o certitudine. Mă întrebam dacă nu cumva tă, în care o femeie, mergând la muncă, îi spune fiului ei: naștere alternativă, cum spuneau «săpătorii», de lup- a fost tocmai el victima vreunui atentat – ceea ce ar fi „Să lași cheia sub covor, bine?”. O, epoca binecuvântată tele și de eșecurile lor. E motivul pentru care textul lui explicat amărăciunea lui și intervenția emoționantă a cheilor sub covor! Lynden m-a impresionat. Acerb, înapoiat și futurist, el a mamei sale. Nu, nu puteam arunca manuscrisul în Lynden nu este decât un tânăr visător, debu- respinge societatea în care oamenii se devorează între ei nemiloasa râșniță editorială. solat de timpurile noastre apocaliptice. O fragilă barcă pe o bucată de pământ din ce în ce mai strâmtă. Printre Exodul, un roman de Vivien de Lynden. Trec umană în mijlocul furtunii. De altfel, a publicat până ultimii diggers, aș putea probabil să mă înțeleg cu un rapid în minte primele capitole: imigranți, asociații acum ceva? Îmi deschid telefonul, sperând să desco- editor care ar lansa un tiraj confidențial, suficient pentru antirasiste, mass-media, elite, finanțatori prădători, păr pe Wikipedia un profil mai puțin rigid decât cel al orgoliul autorului. intelectuali ațâțători – toți expulzați în Libia, urmân- naratorului. De genul – tânăr parizian, care și-a făcut du-i pe cei doi ex-președinți, înconjurați de ceea ce studiile la „Henri IV”, tatăl – înalt funcționar, mama – Traducere din limba franceză Lynden numea «popor», gânditori care dădeau bine casnică... de Raluca HĂȘMĂȘAN pe sticlă, starlete lipsite de creier, fotbaliști miliardari... niciun articol, dar, direcționat de pe un site pe Această castă superficială adună femei acoperite cu altul, am surprins conturul: Vivien Lynden, douăzeci voaluri și bărbați cu barbă, care se amestecă cu pro- și șapte de ani, dintr-o familie aparținând unei linii

20 Nord Literar - anul XVIII, nr. 9 (208), SEPTEMBRIE 2020