An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul IX, nr. 7 (101), iulie 2020 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI

Director: Ion D. Tîlvănoiu

Comitetul de redacţie:

Preşedinte de onoare:

Dumitru Botar

Membri: Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Ion Lazu, Jean Lupu, Alexandru Chirilă Stanciu, dr. Paul Emanoil Barbu, Cornel Manolescu, Floriana Tîlvănoiu, col. (r.) Dumitru Matei

Planşele noastre

1. Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu (n. 9 august 1937, Slatina- m. 7 iulie 2020 Bucureşti) în apartamentul său din Bucureşti în noiembrie 1986. 2. Sus: Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu într-un grup de prieteni. Jos: Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu împreună cu un grup de studenţi din Chile în vizită la vila Minovici (31 mai 1975). 3. Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu împreună cu prietenii. 4. Sus: prof. univ. dr. Florin Mihăilescu împreună cu soţia şi fiica (anul 2000). Jos: prof. univ. dr. Florin Mihălescu împreună cu reprezntanţii promoţiei 1979 cărora le-a fost îndrumător de an (5 iunie 2004, la aniversarea a 25 de ani de la absolvire).

ISSN 2284 – 7766 Tiparul executat la Editura Hoffman www.EdituraHoffman.com Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910

www.memoriaoltului.ro 1 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Cuprins

1. Ion Andreiţă- ,,De Dumnezeu nu ne putem ascunde”...... /3 2. Ion Lazu- Scriitori din Olt şi Romanaţi. Nicolae Paul Mihail (n. 3 iulie 1923, Caracal- m. 19 martie 2013, Sinaia)...... /6 3. Ion Tîlvănoiu- Pe urmele lui Pan M. Vizirescu în arhivele C.N.S.A.S. (III)...... /7 4. Cornel Manolescu- Iorgu Caragiale- la Slatina în anul 1884...... /27 5. Veselina Urucu-Marii noştri profesori...... /29 6. Paul-Emanoil Barbu- Drumurile din judeţul Dolj în anii 1849-1851...... /35 7. Mirela Costache- Cum a scris Mihail Drumeş romanul ,,Elevul Dima dintr-a şaptea”...... /46 8. Ion Lazu- La moartea lui Florin Mihăilescu...... /49 9. Ion Tîlvănoiu- De vorbă cu doi fii ai Slatinei: Ion Lazu şi Florin Mihăilescu (I)..../50 10. Lt. col. Constantin Savopol- Cu Călăraşii Romanaţeni în drum spre Kerci (VI)...... /64 10 Alexandru Chirilă Stanciu- Corul ,,Millenium”- 20 de ani de existenţă (II)...... /70 11 Mihai Petrescu- Dobriceni- file de istorie...... /83 12 Adrian Diaconescu- Eroi din comuna Osica, judeţul Romanaţi...... /86 13 Mircea Damian- Bucureşti (III)...... /89 14 Cornel Manolescu, Vasile Radian- Cadre didactice din judeţele Olt şi Romanaţi, deţinuţi politic în perioada comunistă (I)...... /98 15 Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor-iulie...... /106 16 Jean Lupu- Muzica- limbaj universal...... /108 17 Corneliu Nedelciuc- Mărturisire pentru revista Memoria Oltului şi Romanaţilor după 100 de numere...... /110 18 Floriana Tîlvănoiu- Pictorul Gh.Teodorescu-Romanaţi în corespondenţă cu profesorul Pătru Crăciun (IV)...... /113

www.memoriaoltului.ro 2 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

„De Dumnezeu nu ne putem ascunde”…

Ion Andreiţă

Cercetez (cercetam, cu câţiva ani în urmă) – prin amabilitatea bunului preot Radu Mironovici, superiorul Capelei Ortodoxe Române „Mihail Sturdza‖ din Baden-Baden – cele câteva cărţi de onoare puse la dispoziţia vizitatorilor voitori să-şi înscrie numele şi impresia în ele. Descopăr nume ilustre, de pe întregul mapamond: slujitori ai bisericii, artişti, scriitori, savanţi, demnitari, oameni de toate culorile – ale pielii şi opţiunilor politice – alături de marii anonimi ai clipei călătoare. Mă opresc mai pe îndelete asupra celei de-a şasea Carte, poate şi pentru că timpul pe care-l conservă era mai aproape de sfera activă a memoriei mele de atunci. Pe ultima pagină, datată 16 mai 1996, părintele Radu Mironovici consemnează: ,,Încheiem prin aceste rânduri, în al 14-lea an de slujire la această sfântă Capelă a vrednicului întru pomenire ctitor şi fost domn al Moldovei Mihail Sturdza, cea de-a 6-a Carte de însemnări a Bisericii. Mulţumesc Atotputernicului că mi-a dat sănătate şi putere să slujesc altarul sfânt al acestui aşezământ şi să împărtăşesc credincioşilor din tezaurul spiritual al credinţei Bisericii noastre ortodoxe şi al tradiţiei neamului românesc‖. Frumoase cuvinte, vrednic slujitor… * Dau timpul înapoi, filă cu filă, şi ajung la pagina datată 9 septembrie 1984, cu care începe Cartea. Citind, simt că mă împresoară surpriza. Dar iată textul: ,,Deschidem această a şasea Carte cu însemnările vizitatorilor Bisericii din Baden- Baden, ctitorie a Domnului Ţării Moldovei Mihail Sturdza, exprimându-ne bucuria de a fi săvârşit sfânta Liturghie la altarul ei. Am pomenit cu evlavie pe ctitorii, binefăcătorii şi slujitorii ei şi ne-am rugat lui Dumnezeu pentru binele, propăşirea şi mântuirea neamului nostru şi pentru pacea a toată lumea. Venim cu scriitorul Ioan Alexandru şi cu profesorul teologic Emilian Popescu de la lucrările celui de-al 7-lea Seminar sud-est european de la Heidelberg, unde s-au discutat, în mod fructuos, probleme teologice şi istorice care privesc viaţa popoarelor şi bisericilor din această parte e Europei. Acum am www.memoriaoltului.ro 3 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR poposit la această vatră de credinţă ortodoxă şi viaţă românească de pe meleagurile Germaniei, rugând pe Dumnezeu, de la care vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit, şi mulţumind pentru tot ajutorul dat. Primirea călduroasă a părintelui Mironovici Radu şi dragostea cu care ne-au înconjurat credincioşii veniţi la slujbă ne-au dat clipe de înălţare sufletească şi de încredere în viitorul poporului român. Binecuvântează, Doamne, sfintele biserici şi le păzeşte pe ele‖. Semnează, olograf: Vasile, Episcopul Oradie (căruia îi aparţine şi scrierea textului); Prof. Emilian Popescu; Ioan Alexandru; Ierod. Casian Crăciun. Dar surpriza cea mare acum urmează. Pe pagina a doua se află o poezie scrisă de mâna poetului Ioan Alexandru. „Părinte – i-ar fi zis el preotului Mironovici; după cum acesta mi-a mărturisit mie – dă-mi puţin cartea aceea…‖. Şi-n cele câteva momente, cât însoţitorii săi s-au răcorit la o chesea de dulceaţă, oferită de coana preoteasă, poetul a scris în Carte următoarea poezie, creată ad-hoc:

Liturghie la Capela Sturdza

Părintelui Radu Mironovici Peste Carpaţi şi Bucovina toată Să nu ne fie ţara pustiită Să ne ţină cald în ţări străine Luăm cu noi icoanele divine Şi dincolo de stele de ne-am duce Un antimis cu Mirele pe Cruce Într-un dosoi o prescure-nvelită O candelă să spânzure-n altare În straiţa Transilvaniei străbună Să nu mă înspăimânt între popoare Cu trandafirii rănilor în mână Cu Pruncu-n braţe Precista Fecioară De Dumnezeu nu ne putem ascunde Îmi ţine loc de patrie şi ţară Cu clopotele sunt ajuns oriunde Când eu n-o voi mai putea plânge Cu strămoşii-mi bubuie pe urme Să-nceapă ea cu lacrime de sânge Până suflarea-n mine-o să se curme Cu un surâs ceresc să se abată Cu cât nu mă dezic de suferinţă www.memoriaoltului.ro 4 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Ţin de neam prin milă şi credinţă Pe Domnul să-l întâmpin, e la uşă! Pe cât purtăm o faţă cuvioasă Din pulbere ieşi-voi din cenuşă! Ţara-i cu noi nu am plecat de-acasă Semnează: Ioan Alexandru, Baden-Baden, 9 septembrie 1984, Sf. Ioachim şi Ana

…Poezie necunoscută, poezie-testament, poezie de viaţă şi de moarte; dar mai ales poezie de încredere în neamul său, care nu se poate mântui decât prin credinţa în Dumnezeu. * Ce s-a întâmplat, mai departe, cu poetul Ioan Alexandru – în mare, se ştie. Mă voi opri doar asupra unui aspect legat de plecarea sa întru Domnul. Puţini, neîngăduit de puţini au fost cei care i-au stat câteva ceasuri la catafalc, după ce sicriul cu corpul neînsufleţit fusese adus din Germania şi aşezat în Biserica Sf. Gheorghe, din centrul Capitalei, ctitorită de Constantin Brâncoveanu. Dar şi mai puţini ştiu că familia nu a primit învoirea ca Ioan Alexandru să fie înmormântat în curtea acestei biserici, cunoscându-se afecţiunea specială pe care poetul o avea pentru domnitorul-martir, exprimată în poeziile sale şi în multe alte luări de cuvânt. Aşa că bunul credincios – cel care ani de-a rândul îi îndemna pe tineri, de la catedra ce-o avea la Facultatea de Litere din Bucureşti, să-şi iubească ţara şi să creadă în Dumnezeu – a luat drumul Transilvaniei natale (cum, în alt veac, „munteanul‖ Gheorghe Lazăr ori „moldoveanul‖ Simion Bărnuţiu) poposind definitiv în grădina Mânăstirii Nicula. Poate că aşa trebuia să se întâmple. Mă stăpâneşte acest sentiment după ce, recitindu-i opera, mă reîntâlnesc cu emblematica poezie ,,Casa mea‖, aflată în volumul „Vina” (Editura Tineretului, 1967) dedicat soţiei sale, inegalabila Ulvine. Iată cum sună astăzi această prevestitoare poezie:

În cele din urmă am intrat cu forţa ce nu mă recunoaşte. în această casă ce mi s-a spus că ar Ochii liniştiţi din păienjenii fi a mea. ungherelor Săptămâni în şir, noapte de noapte, au năvălit asupra mea. am vegheat zarurile ei strălucitoare E atât de bine aici sub peceţi şi cheile pierdute. că se aud groparii în Ardeal Aseară mi-am strâns bruma de cu târnăcoapele de piatră prieteni, săpând mormântul celui care a fost i-am sfătuit să mă încurajeze înspăimântatul Alexandru. şi iată-mă acum în acest înăuntru vast

www.memoriaoltului.ro 5 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Scriitori din Olt şi Romanaţi

Nicolae Paul Mihail (n. 3 iulie 1923, Caracal – 19 martie 2013, Sinaia)

Ion Lazu

Școala primară în Caracal, liceul la Sf. Sava din București și la Ioniță Assan din Caracal. Cursuri ale școlii militare de ofițeri și facultatea de Drept, absolvite în 1946. În Al doilea Război Mondial a luptat ca ofițer de jandarmi. Apoi ofițer la garnizoanele din Corabia, Piatra Olt și Craiova, pensionat medical în 1963 ca invalid. S-a stabilit la Sinaia, ca agent de turism. A debutat pe vremea liceului cu schițe umoristice. Cenaclist la Caracal, colaborator la multe reviste din toată țara. Scriitor, scenarist, coautor cu la filmele Haiducii, Urmărirea, Un august în flăcări și la cele 7 filme din serialul Mărgelatu. A publicat volume de proză, poezie și de epigrame.

Scrieri: Femeia cibernetică (Ed. Tineretului, col. Aventura, București, 1969), 131 p. Demascarea lui Turnesol (Ed. Ion Creangă, București, 1970), 252 p. www.memoriaoltului.ro 6 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Potirul Sfântului Pancrațiu (Ed. Eminescu, București, 1971), 364 p. - roman polițist Postul clandestin (București, 1972) - în colaborare cu Eugen Barbu Războiul undelor (Ed. Albatros, București, 1974), 532 p. - cine-roman, în colaborare cu Eugen Barbu Dispariția profesorului (Ed. Eminescu, București, 1974), 231 p. Damen-Vals (Ed. Eminescu, București, 1975), 368 p. - roman satiric de aventuri Sub aripa vântului de noapte: Întîmplari dintr-o lume neobișnuită (Ed. Ion Creangă, București, 1979), 264 p. Întâmplări ciudate la miezul nopții (Ed. Ion Creangă, București, 1984), 232 p. - roman Aventurile unui soldat de plumb (Ed. Porto-Franco, Galați, 1993), 217 p. - roman comic Endograme (Caracal, 1998) La roata norocului (București, 2000) - în colaborare cu Mihai Opriș Ce mi-ai pus, fă, nebuno, în cafea? (1983) Haiducii (Ed. Minerva, București, 2003, 224 p.; ed. a II-a, ed. Semne, 2007, 204 p.). - În colaborare cu Eugen Barbu și Mihai Opriș La trântă cu Hercule (Ed. Cermi, Iași, 2003), 96 p. - poezie satirică, în colaborare cu Eugen Deutsch Misterele Bucureștiului (2004) Cupa lui Socrate (2006) Mănușa de catifea (2006) Genoveva de Trabant (2009) Trandafirul galben (Ed. Axis Libris, Galați, 2010), 199 p. - roman de acțiune Allegretto (2010)

Pe urmele lui Pan M. Vizirescu în arhivele C.N.S.A.S. (III)

Ion Tîlvănoiu

Un caz cu totul special în relaţia cu fosta este cazul poetului şi publicistului romanaţean Pan M. Vizirescu. Schimbarea de regim de la 23 august 1944 îl găseşte ca funcţionar în slujba vechiului regim, motiv pentru care va fi inculpat în ,,lotul ziariştilor”. Pe baza documentelor păstrate în arhiva C.N.S.A.S. vom încerca să reconstituim filmul suferinţelor sale, mai ales că în aceste dosare sunt multe informaţii referitoare la familia sa din Slatina şi prieteni scriitori din vechea gardă. Desigur că ar fi interesant de aflat şi cine sunt persoanele care oferă securităţii informaţii despre poet, în câteva cazuri acest lucru fiind uşor de descifrat. Pe baza modestei noastre experienţe în analizarea documentelor fostei securităţi, putem afirma că multe documente cuprinse aici nu reflectă adevărul absolut, unele fiind subiective, altele vădind o insuficientă documentare, altele excesul de zel al unor informatori ori teama acestora. Cititorul îşi va forma însă o părere despre metodele şi amploarea represiunii fostei poliţii politice comuniste. www.memoriaoltului.ro 7 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

În arhiva C.N.S.A.S. se păstrează 5 dosare de urmărire referitoare la poetul Pan Vizirescu, documentele cuprinse în ele acoperind perioada 1942-1988, cu o pauză pentru intervalul 1945-1952, când situaţia sa era necunoscută autorităţilor. În acest episod vom cunoaşte fapte care acoperă perioada 1967-1971.

Referitor la ieşirea din ascunzătoare a lui Pan Vizirescu, se poate afirma cu certutudine că ea s-a produs în august 1967. Dovada o constituie un document din 23 septembrie 1967 păstrat în arhiva C.N.S.A.S: ,,[...] În luna august 1967 am primit informativ că o persoană necunoscută stă ascunsă în imobilul din str. I.C. Frimu nr. 8. La aceste sesizări organele noastre au făcut percheziţie şi au găsit ascuns pe numitul Vizirescu Pantelimon care în 1944 prin Hotărârea Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru infracţiuni de crimă de război comisă prin propagandă în favoarea războiului la revista fascistă ,,Muncitorul Român” al cărui director general era. Susnumitul, din ordinul conducerii Direcţiei regionale M.A.I. Argeş a fost pus în libertate. El a fost luat în evidenţă la problema legionară, foşti condamnaţi, şi are dosar de urmărire pe ţară. Se mai cunoaşte Pan M. Vizirescu faptul că a fost urmărit de regiunea Oltenia prin dosar de urmărire pe ţară‖. La 9 ianuarie 1969 este semnalat printre apropiaţii lui Pan Vizirescu poetul Ion Potopin: ,,Din interceptarea corespondenţei numitului Pantelimon Vizirescu, fost scriitor legionar din Slatina ce se află în atenţia noastră, rezultă că are relaţii foarte bune cu numitul Ion Potopin, care locuieşte în Bucureşti, str. Şerban Vodă, nr. 41, sector 5. Se pare că este scriitor sau critic literar pe la Academie. Acesta îi scrie obiectivului nostru următoarele: ,,Se pare însă că noi am păstrat ceva din riguroasa disciplină a spiritului angajat într-un act de răspundere. Îmi exprim această satisfacţie odată cu regretul că nu suntem mereu împreună pentru că sunt sigur că am realiza ceva deosebit. Dar poate că dumneata vei putea veni mai des la Bucureşti şi vei rămâne mai mult. Şi aşa cum ai văzut vom acţiona pentru rosturile fireşti ale literaturii noastre”. De asemeni îi indică obiectivului nostru să meargă şi să insiste pe lângă şeful redacţiei ziarului local ,,Oltul” pentru a-l www.memoriaoltului.ro 8 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR determina să accepte publicarea în paginile acestui ziar o suită de prezentări de scriitori olteni care ar trebui retipăriţi. Având în vedere aceste aspecte, rugăm să se ia măsuri de identificare a numitului Ion Potopin. În cazul în care această persoană este informator, rugăm să fie dirijat şi instruit pentru a stabili: -caracterul şi conţinutul lucrărilor întocmite de obiectiv; -posibilitatea ca organele noastre să poată intra în posesia unora dintre ele; -cu care scriitori mai are relaţii şi eventual Poetul Ion Potopin împreună cu pictoriţa Hortansa Popescu şi încă două prietene la un vernisaj, Bucureşti, aprilie 1972 în ce constau ele; (S.J.A.N. Olt, fond Pătru Crăciun) -prin informator să acţionăm în direcţia influenţării pozitive a obiectivului nostru. Rugăm ca rezultatul să ni se comunice într-un timp cât mai util”1. Adresa este semnată de maiorii Sandu Stănculescu şi Gh. Raţiu de la Slatina. Copia integrală a scrisorii lui Ion Potopin se găseşte la dosar la filele 119- 120: ,,06. 01. 1969, Bucureşti. Dragă prietene, Am primit scrisoarea şi-ţi mulţumesc pentru promptitudinea ei. Este destul de greu să pretinzi aşa ceva astăzi unui om solicitat de atâtea probleme. Se pare însă că noi am păstrat ceva din riguroasa disciplină a spiritului angajat într-un act de răspundere. Îmi exprim această satisfacţie odată cu regretul că nu suntem mereu împreună, pentru că sunt sigur că am realiza ceva deosebit. Dar poate că dumneata vei putea veni mai des la Bucureşti şi vei rămâne mai mult. Şi aşa cum ai văzut, vom acţiona pentru rosturile fireşti ale literaturii noastre. De abia aştept să ne revedem. Mă gândesc la unele lucrări pe care le-am putea iniţia împreună, la ,,Antologia poeţilor din Oltenia”, la ediţii critice de scriitori olteni ş.a. Mă gândesc să propun lui M. Diaconescu la ziarul ,,Oltul” o suită de prezentări de scriitori olteni care ar trebui reeditaţi. Material la Academie avem suficient pentru aceasta. În privinţa şezătorii literare, trebuie să le spui că cheltuiala cu drumul este suportată de Uniunea Scriitorilor (V. Carianopol, M. Drumeş, I. Potopin, Şerban Cioculescu etc). Dar aceasta ar trebui s-o mai discutăm. Până la revederea noastră îţi spun mult succes în munca de creaţie şi multă sănătate. Al d-tale, Ion Potopin”.

1Arhiva C.N.S.A.S., dosar I. 432159, fila 126 www.memoriaoltului.ro 9 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Într-un ,,Raport Informativ‖ din 10 martie 1969 al Inspectoratului Judeţean Olt de Securitate se menţionează că ,,La întâlnirea din 8. III. 1969 cu informatorul ,,Sima Adrian”, acesta a relatat în legătură cu numitul Vizirescu Pantelimon din Slatina, următoarele aspecte: Într-o discuţie puratată cu profesoara pensionară Mirela Lupaşcu, aceasta relata informatorului că Vizirescu este finul său şi după ieşirea sa din ascunzătoare a început să redevină om. Primeşte acum o pensie foarte frumoasă, la care nu se aştepta şi scrie diferite lucrări care au început deja să i se publice. În prezent scrie o lucrare care din cele povestite de el are un conţinut mistico-religios. Şi-a creat relaţii la Uniunea Scriitorilor şi vrea să se stabilească cu domiciliul în Bucureşti la rudele sale, sau la Iaşi”2. La 1 mai 1969, expediază o scrisoare lui Pan M. Vozorescu în care îşi exprimă părerea faţă de proectatul volum ,,Geapanale‖ al lui Sm. Vizirescu. Interceptată de securitatea, scrisoarea s-a păstrat la dosarul poetului slătinean: ,,Dragă Pan, Am întârziat cu aceste rânduri fiindcă după ce ai plecat din Bucureşti a trebuit să citesc trei cărţi (350 p. + 350 poezie + 350 romanul lui ’77) şi să scriu trei articole în legătură cu ele pentru Glasul Patriei. Am scăpat ieri obosit. Dar am citit într-acestea şi cea mai mare parte din volumul manuscris al fratelui tău Smarand. A fost o surpriză pentru mine. Drept să-ţi spun, nu te credeam ştiind câtă pasiune pui tu în sentimentul de frăţie ca şi în cel de prietenie. E o proză surprinzătoare şi proaspătă după atâţia ani de când a fost scrisă, cu un unghi personal de vedere, descrieri mai ales care ies cu totul din banal. Aproape toate bucăţile scurte, însă lasă impresia că sunt începuturi de nuvele, foarte concentrate şi-ţi pare rău că se frâng abia începute. Probabil sunt scrise sub impresia paginilor minuscule în care urmau să apară- ,,”. Ca volum va fi ceva original în care nu găsesc nimic absurd. E cu totul departe de umorul lui Urmuz, amuzant fiindcă e alături cu drumul. N-ai exagerat cu nimic insistând să-l citesc. [...]3‖. O pagină cu aprecieri asupra activităţii literare a lui Sm. Vizirescu, credem că datează tot de atunci: ,,Am început să scriu încă de când eram elev la actualul colegiu N. Bălcescu din Craiova, apreciat şi stimulat de profesorii mei, între care distinsul intelectual şi umanist prof. C. D. Fortunescu. În aceeaşi perioadă am publicat la revista ,,Universul Literar” Caracal, 18 august 1971. Poetul Ion Potopin participă la constituirea Asociaţiei Culturale ,,Marius Bunescu” (S.J.A.N. 2 Idem, fila 65 Olt, fond Pătru Crăciun) 3 Idem, dosar I 477119, fila 167. www.memoriaoltului.ro 10 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR aflată sub conducerea marelui cărturar N. Iorga şi am intrat în legături cu prof. Ovid Densuşianu, căruia i-am încredinţat o parte din lucrările mele, bucurându- mă de aprecierea şi atenţia sa dovedită printr-o serie de scrisori valoroase pe care le păstrez şi . Dânsul mi-a fixat şi numele literar. Când în 1928 maestrul Arghezi a dat fiinţă publicaţiei sale literare ,,Bilete de papagal” cu apariţie zilnică, încă de la început am devenit unul dintre cei mai asidui colaboratori. Am publicat acolo timp de trei ani cât a apărut micul ziar, fără să fi fost refuzată nici una din creaţiile mele. În aceeaşi vreme am colaborat cu poezii, schiţe şi eseuri filosofice la revista ,,Orizonturi noi” de sub direcţia poetului Gh. Bacovia, preţuit fiind şi de maestrul Liviu Rebreanu în a cărui revistă ,,România Literară” am publicat, ca şi în alte publicaţii de seamă. În nr. 400 al ,,Biletelor de papagal”, maestrul Arghezi făcând o selecţie a tinerilor publicaţi de dânsul, a reţinut câteva nume între care: Geo Bogza, Cicerone Teodorescu, Virgil Gheorghiu, Mircea Damian, Sm. M. Vizirescu, Pan M. Vizirescu, Sandu Teleajen şi Aurel Lambrino cărora le prevestea un viitor strălucit în literatura noastră. Mai târziu mi-a comunicat hotărârea sa de a-mi tipări în colecţia ,,Biletelor de papagal” un volum de schiţe, cum intenţiona să facă şi cu alţi tineri scriitori dar fiind interzisă apariţia ,,Biletelor de papagal”, proiectul nu s-a mai putut realiza. Tot maestrul Arghezi a pus următorul referat pe o cerere a mea către fosta Societate a Scriitorilor Români în anul 1932: ,,Dl. Sm M. Vizirescu a debutat la ,,Bilete de papagal” înfiinţate de subsemnatul, a colaborat la ele activ şi sub semnătură timp de 3 ani cât a durat minusculul cotidian şi toate acestea însemnează că a fost remarcat, preţuit şi ales încă de atunci”. Pe aceeaşi cerere Octavian Goga a scris: ,,Cunosc străduinţa d-lui Sm. M. Vizirescu şi sunt de părere că trebuie îndeplinită cererea sa”- părere la care s-a asociat şi prof. filosof C. Rădulescu-Motru, Gh.Murnu şi alţii. Nuvela mea ,,Două cruci”, aflată în volumul ce vi-l propun, a fost considerată de C. Rădulescu-Motru una dintre cele mai puternice nuvele psihologice din câte cunoştea, în genul ,,Făcliei de Paşti” a lui Caragiale- aprecieri asemănătoare având şi şi Mihail Dragomirescu. La fel am referinţe frumoase de la Agatha Bacovia, Cicerone Teodorescu, Tudor Măinescu, M. Drumeş şi alţii. În afară de volumul de schiţe ,,Geapanale”, mai am două volume de versuri, două piese de teatru, un volum de studii filosofice şi diferite articole. Sm. M. Vizirescu. Făcându-se lectura unor schiţe din volumul ,,Geapanale” la cenaclul G. Călinescu al Academiei- opera autorului a fost considerată ca a unui precursor care a anticipat cu peste 40 de ani identitatea [?] scrisului de azi. Autorul s-a născut în anul 1901, licenţiat în filozofie, fost profesor secundar iar acum pensionar al F. Literar”4. În paralel era verificat Dan Cosmulescu, nepotul scriitorului, despre care, într-o notă informativă din 29 mai 1969, informatorul ,,Marius Ion‖ relata: ,,În

4 Idem, filele 165-166 www.memoriaoltului.ro 11 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR jurul datei de 20 aprilie sursa a purtat o discuţie cu Dan Cosmulescu, nepotul numitului Vizirescu Pantelimon. În timpul discuţiilor s-au referit şi la situaţia actuală a lui Vizirescu. Cosmulescu menţiona că acesta a terminat o lucrare foarte importantă şi trebuie să-i găsească o dactilografă bună pentru a o dactilografia după care va depune la Uniunea Scriitorilor. Fiind întrebat unde se află în prezent Vizirescu, Cosmulescu a spus că este la Bucureşti, însă a doua seară pe la orele 21, sursa l-a văzut venit pe Vizirescu pe strada Ilie Pintilie, venind în sus. Considerăm că venea de la prietena Lupescu”5. Locotenentul Marin Petrescu stabilea ca sarcini informatorului: ,,Informatorul va avea în atenţie pe Vizirescu şi va căuta să stabileasă direct relaţii cu obiectivul. Va stabili de ce acesta continuă să rămână reţinut faţă de alte persoane‖6. O altă notă informativă de la informatorul ,,Rodescu‖, transmisă locotenentului Ion Dumitru dădea relaţii despre şezătoarea literară organizată la Craiova la 6 iulie 1969. La evenimentul organizat de Consiliul pentru Cultură Dolj în colaborare cu Centrul de istorie, filosofie şi etnografie al Academiei R.S.R. Au participat: Şerban Cioculescu, Virgil Carianopol, Emil Manu, Ion Potopin, Eugen Constant, Ion Molea, Pan Vizirescu împreună cu prozatorii Mihail Drumeş şi Nicolae Crevedia. Din partea Uniunii Scriitorilor a venit poetul Traian Iancu, directorul Fondului Literar. ,,Rodescu‖ declară mai departe: ,,Câţiva dintre scriitori au venit la Craiova cu soţiile lor, cu o zi înainte, adică sâmbătă 5 iulie. Au fost foarte bine primiţi încă din gară (o clădire monumentală nu de mult terminată) şi găzduiţi somptuos la cel mai de seamă hotel ,,Palace”. Poetul Pan Vizirescu a venit a doua zi, duminică, el locuind la Slatina. Cu toată mobilizarea făcută de organele locale (s-au tipărit afişe, s-a anunţat şezătoarea în ziarul local ,,Înainte”) participarea publicului a fost întru câtva redusă, se mai aflau în sală destule locuri goale. Totuşi, asistenţa deosebit de selectă a fost foarte caldă. Un fapt destul de inexplicabil a fost lipsa scriitorilor craioveni de la această festivitate, fapt pe care dealtfel l-a remarcat în cuvântarea sa reprezentantul Uniunii Scriitorilor, Traian Iancu. Poeţii au citit versuri închinate patriei şi partidului care au fost răsplătite cu aplauze iar prozatorul Mihail Drumeş a făcut o lectură în premieră a primului capitol din romanul în pregătire ,,Studenţii”, solicitat de Editura pentru Literatură, care a şi fost înregistrat pe bandă de magnetofon. Din scurtele convorbiri pe care sursa le-a avut cu scriitorii prezenţi la această acţiune culturală, sunt de remarcat următoarele: -poetul Virgil Carianopol ne-a mărturisit cu o deosebită bucurie (cea mai mare bucurie, după cum spunea în viaţa lui) că fosta lui condamnare la 5 ani închisoare (şi pentru care a făcut 2 ani în plus) a fost ştearsă de justiţia militară iar el reabilitat în urma unei hotărâri pornite din iniţiativa conducerii partidului, care i-a fost comunicată de tov. Ghişe. El crede că de aci înainte nu va mai îndura persecuţia confratelui , care era posibilă înainte de acest act. - Pan Vizirescu, condamnat la moarte în lipsă de către Tribunalul Poporului, şi care s-a ascuns timp de 20 de ani îndurând din greu grozăvia acestei sustrageri, ne-a mărturisit că

5 Idem, dosar I 432159, fila 63 6 Idem, fila 62 www.memoriaoltului.ro 12 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR se simte astăzi fericit, că nici nu-i vine a crede că nimeni nu se leagă de el, ci dimpotrivă i se acordă atenţie şi respect, ba chiar primeşte o pensie de 1000 lei de la Fondul Literar şi adaugă că nu se aştepta ca acest regim să fie atât de uman cu cei care au greşit odinioară. În orice caz- continuă el- era conducerii actuale a statului se anunţă ca una din cele mai înfloritoare ere din istoria patriei noastre. De asemenea, din discuţiile purtate cu ceilalţi scriitori şi cu cei localnici, se desprinde în chip hotărât dragostea de care se bucură tov. secretar general al Partidului Comunist Român. Urmările acestui sentiment care în general leagă pe primul cetăţean al ţării de popor sunt dintre cele mai îmbucurătoare. Aşa de pildă, prof. Florea Firan, preşedintele Comitetului de Cultură şi Artă al judeţului Dolj, vrea să facă o seamă de lucruri mari: un muzeu al literaturii oltene, o editură la Craiova flancată de două reviste cu rezonanţă pe întreg teritoriul patriei, în sfârşit, o activitate culturală de anvergură care să situeze Craiova ca unul dintre marile centre culturale din ţară. În acest scop a cerut sprijinul scriitorilor olteni prezenţi la şezătoare, iar unii dintre ei, ca Drumeş, i-au făgăduit că de va fi nevoie vor veni la Craiova ca să rămână acolo mai multe luni, chiar un an, până se vor pune pe roate lucrurile, deoarece Oltenia trebuie scoasă din inerţia culturală în care se complace şi pentru această acţiune e nevoie de oameni competenţi în materie. Căci ar fi un sacriegiu să nu răspundem la îndemnul Secretarului General de a ridica Oltenia culturaliceşte măcar la nivelul industrial şi economic pe care îl posedă astăzi”7. La începutul anului 1970, la Slatina ia fiinţă Cenaclul Literar ,,‖. Informatorul ,,Ştefan Ştefănescu‖ transmite căpitanului Ciontescu [?] o notă informativă ,,din proprie iniţiativă‖ la 8 ianuarie acelaşi an: ,,În prima şedinţă de lucru a cenaclului literar ,,Ion Minulescu” din Slatina au fost programaţi să citească din scrierie lor Pan Vizirescu, pensionar [sic!]. Menţionăm că Pan Vizirescu este membru al cenaclului literar al Academiei la Bucureşti iar în timpul când domiciliază la Slatina participă la şedinţele acestui cenaclu. În şedinţa în care a citit din lucrările sale, Pan Vizirescu în primul rând a făcut o introducere în care a precizat că scriitorul de astăzi trebuie să fie ataşat de partid. Totodată a scos în evidenţă realizărie săvârşite de partidul nostru. Tot el ne-a vorbit şi a citit din scrierie sale, au fost înregistrate pe bandă de magnetofon din iniţiativa directorului Casei de Cultură şi se află în posesia Casei de Cultură. În poeziile pe care le-a citit, Pan Vizirescu şi-a exprimat ataşamentul faţă de realizările făcute la Slatina. A citit şi amintiri despre Gib Mihăescu, scriitor de fel din Drăgăşani, pe care Pan Vizirescu a avut prilejul şi l-a cunoscut de aproape, purtând diverse discuţii în perioada dintre cele două războaie mondiale. În tot ce a citit şi a vorbit nu am observat nici un fel de atitudine care să lezeze interesele partidului. Pan Vizirescu, când participă la aceste şedinţe, ia cuvântul şi discută cu seriozitate, interpretând cu pricepere lucrările membrilor cenaclului”8. Nemulţumit de informaţiile primite, ofiţerul de securitate nota ve verso: ,,[...] i s-a spus sursei să stabilească atunci când vine la şedinţele cenaclului cu ce persoane

7 Idem, dosar I 432159, filele 60-61 8 Idem, fila 58 www.memoriaoltului.ro 13 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR se află în relaţii mai apropiate şi cu care anume se întreţine mai mult la discuţii. Când adoptă o poziţie ca cea semnlată în notă să nu mai scrie nota inf. ci să ne relateze verbal‖9. Supravegherea continua şi în martie 1970, o notă raport din 20 martie arătând că: ,,Din discuţiile purtate cu sursa ,,Ştefănescu Ştefan” la data de 20. III. 1970 cu privire la numitul Vizirescu Pan, a rezultat că acesta frecventează şi în prezent cenaclul literar ,,Ion Minulescu” Slatina. Este activ şi abordează problemele de literatură în mod realist, aducând elogii în cuvântul său secretarului general al P.C.R. pentru marile posibilităţi în domeniul creaţiei literare. Nu s-a stabilit nimic subtil în toată comportarea şi manifestările sale ca şi în creaţiile pe care le-a prezentat în cenaclu şi la şezătoarea publică din luna februarie a.c. Susnumitul este şi membru activ al cenaclului literar ,,George Călinescu” al Acdemiei R.S.R. în care sens a arătat carnetul sursei recomandând ca şi aici să se dea asemenea legitimaţie. Legături suspecte nu s-au sesizat”10. La 18 iunie 1970, cu prilejul inundaţiilor provocate de revărsarea Oltului, Pan M. Vizirescu îi scrie lui Nichifor Crainic: ,,...M-a tulburat şi mi-a provocat multă suferinţă urgia ce s-a abătut asupra maicii noastre Ţări. Parc-aş fi fost lovit direct în fiinţa mea de furia destrăbălată a apelor. Doamne, cine s-ar fi aşteptat la una ca asta? Vedenii de coşmar mi-au năpădit şi nu o dată m-am simţit vârât în vâltoarea potopului gândind cu toată puterea minţii şi simţirii mele la tragedia fraţilor noştri. Nu putem fi altfel. Lovitura a fost dată făpturii noastre cu care suntem una. Dovada s-a produs în aceeaşi clipă prin nemaipomenitul act al solidarităţii naţionale. De aceea a lovit în toate inimile şi toate au sărit s-o împărtăşească într-un chip cu adevărat sublim. Pe cât de înfricoşător dezastrul- pe atât de înălţătoare lupta salvării. Ţara a sărit cu milioane de piepturi în calea potopului cu tăria măsurilor şi organizării rapide pe care numai spiritul conducerii de azi putea să-l realizeze. Energia umană s-a desfăşurat fantastic pe măsura energiei pe care a stăvilit-o. Astfel a fost împiedicat Oltul la Slatina de nu i s-a îngăduit să facă niciun rău deşi se revărsase spumegând şi pofticos de a se întinde peste marginile oraşului. Cât de înfricoşător arăta atunci, dar nebunia lui a durat foarte puţin. Ba îi putem fi recunoscători că a luat cu el potopul de ape ca să nu facă prăpădul de care erau capabile. Astfel, iubite maestru, s-a dezlănţuit o dramă a neamului nostru pe care nici în vis n-am fi putut s-o întrezărim. Acum însă, ca o compensaţie întru restabilirea echilibrului ni se oferă prilejul unui moment de mare mândrie naţională prin vizita ce-o face în Franţa conducătorul statului nostru. Am impresia că de mult această ţară cu istoria ei glorioasă nu şi-a mai deschis inima cu atâta căldură şi sinceritate cum o face acum. Parcă simţea această necesitate, şi pe cât se vede, singura ocazie pe care o aştepta, nu putea fi alta decât vizita conducătorului român. Întocmai cum mi-aţi împărtăşit dvs. de atâtea ori, niciodată n-am avut în lume prestigiul de care ne bucurăm acum. E o mare mândrie românească pe care o simţim cu toţii...”.11 Tonul şi conţinutul

9 Idem. 10 Idem, fila 57 11 Idem, dosar I 477119, fila 203 www.memoriaoltului.ro 14 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR scrisorii ne îndreptăţesc concluzia că poetul era conştient că scrisorile sale sunt interceptate. Securitatea află dintr-o notă datată 15 august 1970 că Pan Vizirescu, în calitate de membru al cenaclului ,,G. Călinescu‖ şi bucurându-se de protecţia lui Ion Potopin, este pe punctul de a realiza un amplu reportaj despre uzina de aluminiu de la Slatina. Materialul respectiv intenţiona să-l trimită ziarului ,,România Liberă” unde deja angajase discuţii cu un redactor, Georgescu12. Prin urmare, securitatea de la Slatina este înştiinţată la 6 septembrie 1970 printr-o adresă a Direcţiei I din C.S.S. semnată de lt. col. Iana Aurel şi lt. col. Ion Marinescu că ,,Având în vedere poziţia negativă pe care o adoptă cel urmărit faţă de regimul din ţara noastră, vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun în vederea împiedicării acestui element de a pătrunde în Uzina de Aluminiu şi de a publica lucrări în ziarele şi revistele locale”13. Pe document se văd şi alte însemnări: ,,Pe linie de II s-a rezolvat problema, s-au luat măsuri- tov. Gheorghe” şi ,,Tov. M. Pescaru. Discutaţi cu conducerea uzinei să nu permită acestui individ să culeagă date despre uzină‖14. Conform planului de măsuri, este interceptată scrisoarea expediată de Pan Vizirescu lui Ovid Caledoniu la 29 octombrie 1970 (dest. Ovid Caledoniu- Georgescu, str. 7 noiembrie, bloc B 1, scara B, ap. 25, Tecuci), un fragment considerat incriminant figurând în dosarul de urmărire (fila 18): ,,...În ceea ce mă priveşte n-am ce spune, dar mă doare mai ales când se închină zile sărbătoreşti lui Eminescu şi eu nu pot nici măcar cu o strofă să-i dovedesc adoraţia mea, deşi am numeroase poezii al căror subiect e poetul pe care l-am trăit şi-l port în sufletul meu poate ca nimeni altul. Mi-ai trimis o probă de poezie modernistă a unuia dintre cei mai răsfăţaţi poeţi de astăzi. O cunoşteam şi eu şi drept să-ţi spun că mă uimeşte mentalitatea batjocoritoare cu care autorul ia în râs acţiunea de poezie şi pe cei care au curajul să-l citească. Dumneata mi-ai atras atenţia şi asupra articolului prin care un prieten exaltat al acestui schiloditor de vorbe, îi aprofunda fantastic neroziile. Cunoşteam articolul cu acelaşi sentiment ca şi dumneata. Noi suntem nişte pasionaţi ai literaturii adevărate, căreia i-am închinat tot ce aveam mai bun în alcătuirea noastră sufletească. Mă gândesc, oare suferim de vreun defect care ne împiedică să gustăm şi arta modernă atât de opusă concepţiilor de literatură? Dacă ar fi aşa, vai de noi, lipsim de la o mare sărbătoare a poeziei. Dar nu este aşa, ferească Dumnezeu. Poezia pe care am slujit-o noi a fost permanentă încântare a sufletului uman, arta desăvârşirii lui, fără de care se pierdea în abis. Mi-ai servi de părintele Branişte dacă te autorizez să transmiţi cele ce ţi-am scris despre dânsul. Cu mare plăcere, şi încă să mai adaugi salutul meu cel mai cordial şi amintirea deosebit de frumoasă ce i-o port împreună cu toată fiinţa mea. Mi-e dor de dumneata şi nu ştiu când ne vom putea vedea...”15.

12 Idem, dosar 432159, fila 56 13 Idem, fila 55 14 idem 15 Idem, fila 118 www.memoriaoltului.ro 15 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Scrisoarea de răspuns a lui Ovid Caledoniu, din 5 noiembrie 1970, este de asemenea interceptată iar copia ei trimisă de securitatea din Slatina (lt. col. Sandu Stănculescu şi maior Constantin Măndica) organelor din Galaţi: ,,Tecuci, 5 noiembrie 1970 Iubite domnule Vizirescu, M-au afectat în mod deosebit cele spuse de dumneata în ultima scrisoare. Ce trebuie să mai păţească omul, n-ajung atâtea necazuri. E bine totuşi că ai trecut cu bine criza şi acum te simţi mai bine. Acum două săptămâni mă găseam la Iaşi în redacţia ,,Convorbiri Literare”, cu prozatorul Ion Istrati, un băiat bun de vreo 50 de ani. M-am despărţit de el ducându-mă sus la editura Junimea. Urma să mă mai întâlnesc cu el chiar în ziua aceea, peste o oră. A făcut atunci un infarct şi a doua zi încă se simţea destul de rău. Năpasta vine aşa fără veste. Volumul meu a fost înregistrat pentru apariţie în 1971 în buletinul editurii Junimea. Sper să apară în prima parte a anului şi astfel să intru cum se spune în circuitul obişnuit, devenind scriitor contemporan. Nu-i aşa? Renaştem din propria noastră cenuşă cât mai avem substanţă şi viaţă, cât putem ţine un condei în mână, un cer tumultuos în suflet. Inima de-ar fi aliata noastră până la urmă. Scârţâind să ajungem la o vârstă mai mare, să fim cum s-ar zice bătrâni. Acum câteva zile am primit de la V. Horia o ilustrată din Toledo unde a fost invitat la o reuniune a intelectualilor din cinci ţări. Vorbe goale, îmi scrie printre rânduri. Cosmin de asemenea a scris mult şi frumos, ca şi Pompiliu Proca, e la Braşov. Iată că nu suntem singuri. Mă simt nespus de bine când primesc rânduri de la vechi prieteni. Numai Horia Niţulescu este inconsecvent- păcat! Gabriel Drăgan e de aici din Nicoreşti- e destul de bolnav- două congestii cerebrale, o paralizie. Stă acum în Bucureşti. O scrisoare primită ieri mă anunţă că va veni către sfârşitul săptămânii către Nicoreşti. Poate ne vedem. Iubite d-le Vizirescu, îmi place să aud că eşti sănătos, voinic, că scrii şi că începi să publici, singura noastră raţiune de a exista într-un fel. Tare aş vrea lucrul acesta. E greu, îmi dau seama, dar trebuie să fie odată. Vreau să pregătesc Pan M.Vizirescu dezgropând manuscrisele încredinţate pentru la anul un nou rudelor de la Piatra-Olt volum de poezii. Cel care apare la Iaşi e mai redus ca număr de coale- numai una- aşa tipăresc ei în colecţia ,,Lyra” deocamdată. Poate aranjez şi o reconsiderare. În fine, sănătoşi să fim. www.memoriaoltului.ro 16 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Al dumitale, Ovid Caledoniu Georgescu. P.S. Îţi transcriu ultima poezie:

Totu-i atât de uşor, ajunge Le-ntinde viaţa fructul căzut Un strigăt ce-atinge ora ca un semn În amiaza oarbă, tăcută de fum. Târziu, o strună necântată, De-o mână străină-ntrecere, îndemn. Totu-i atât de simplu şi nu simt Căderea ce-i încearcă, şi apoi Ei îşi spun că s-au învins şi nu e Se face rană ce n-a fost lumină Acelaşi nimeni de Ionă ori precum Şi cresc cu aceeaşi inimă- altoi.

P.S. Citeşte te rog ,,Tuşiţi” de Marin Sorescu. Să vezi ,,poezie”. O am pe birou, aş vrea să-ţi copiez câteva dar mi-e jenă pur şi simplu‖16.

Un document excepţional este scrisoarea pe care Nichifor Crainic (Bd. Dinicu Golescu, nr. 43, Bucureşti) o trimite lui Pan Vizirescu la Slatina la 16 noiembrie 1970: ,,Dragă Pan, Veşti triste am primit de la tine care m-au mâhnit foarte. Bine că ai scăpat cel puţin de criza de rinichi pe care o cunosc. E îngrozitoare. La casa care se dărâmă o poţi face dacă nu ai bani pentru reparaţie? Ar fi să vă mutaţi cu chirie la stat,dar puteţi? Eu, de când m-am lăsat de fumat, nu mai am dureri cardiace nici coronariene. În schimb o duc greu cu respiraţia. Doctorii îmi spun că e meteahnă iremediabilă. Cât voi mai trăi, va trebui tratament continuu. Ceea ce şi fac. Am început să ies până la gară şi înapoi după sfatul medicului dar am o ameţeală cumplită ce vine din insuficienţa circulatorie la creier. Va trebui să-mi iau baston- semnul decrepitudinii fizice. Asta e! Cu toată mizeria ta, te bucuri de succesele ţării datorită conducerii statului [tăiat ,,lui Ceauşescu”]. E just. Am mai fost odată celebri pe glob: pe vremea lui Titulescu. Dar e mare deosebire. Atunci eram celebri prin personalitatea oratorică a lui Titulescu. A fost o gălăgie din care n-a rămas nimic, decât desmembrarea ţării de la 1940, datorită lui în cea mai mare parte. Am fost în termeni buni cu el dar pentru România a fost un om nefast pentru o mie de motive. Celebritatea prin conducerea statului [tăiat ,,Ceauşescu”] e a României, adică a ceea ce are el în spate ca realizări. În aceste zile mă întristează până la lacrimi moartea generalului de Gaulle. A fost un uriaş care, pe umerii lui, a ridicat Franţa din ruine şi a aşezat-o la nivel de rangul întâi. Dacă nu era el, sunt sigur că rămânea o ruină. Abia cum, la înmormântare, francezii şi-au dat seama de ce-au avut şi ce-au pierdut. Afară de asta, de Gaulle a fost o personalitate fără egal în lumea politică de azi. El,

16 Idem, filele 116-117. www.memoriaoltului.ro 17 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR primul, a pus problema continentului european. Dar eu îl plâng şi pentru altceva. Era, cred, un mare prieten al ţării noastre. Am fi găsit un stâlp în el la bătaia crivăţului. Sper că ne-a rămas Nixon ca stâlp moral. Dumnezeu să-l ierte pe de Gaulle, care e plâns în România aproape ca în Franţa. Te îmbrăţişez frăţeşte şi îţi doresc multă sănătate şi toată sinceritatea. Nichifor Crainic”17.

Acest dialog epistolar, determină I.S.J. Olt să ceară I.S.J. Galaţi detalii despre Ovid Caledoniu. Prin urmare, la 16 decembrie 1970 i se comunică: ,,Referitor la numitul Ovid Caledoniu din or. Tecuci, legătura lui Pan Vizirescu, obiectiv urmărit de dvs. vă comunicăm următoarele: Ovid Caledoniu este născut la 22 martie 1914 în oraşul Bucureşti, absolvent al facultăţii de litere şi teologie, fost profesor de l. Română, în prezent pensionar pe caz de boală, cu domiciliul în oraşul Tecuci, str. 7 noiembrie, bloc B 1, sc. B, ap. 25. Susnumitul este cunoscut în evidenţele noastre că în trecut a desfăşurat activitate în cadrul P.N.C. În anul 1940 a fost numit redactor al buletinului radio gonio- informativ al M. St. M. şi redactor de presă pe timpul dictaturii antonesciene. A făcut parte din asociaţia româno-germană şi a activat în acel timp pentru serviciul de informaţii turc în ramura ,,Laugas Sezon” care se ocupa cu informaţii în lumea românească în colaborare cu B.S.S. (inteligence service). A scris la mai multe publicaţii de dreapta printre care la ,,Sfarmă Piatră” şi ,,Muncitorul Român” ce aveau caracter fascist. El este recunoscut scriitor şi i se publică anumite scrieri. În prezent şi-a reluat legăturile cu o parte din vechii lui colegi cu care poartă corespondenţă din care se desprinde faptul că speră în schimbarea unor relaţii din ţara noastră, apreciază pe unii scriitori ce au făcut politică legionară, subapreciind pe unii scriitori şi poeţi tineri. Astfel, şi-a reluat legăturile prin corespondenţă cu Pan Vizirescu, obiectivul dvs. cu care a lucrat mult timp la revista fascistă ,,Muncitorul Român”. La 18 ianuarie 1970, trimite o scrisoare lui Vizirescu în care printre altele spune: ,,Loviţi dintr-o parte şi alta, ne zbatem în veacul acesta ispăşind erori de care nu suntem vinovaţi, nu putem fi traşi la răspundere. Totuşi să nu capitulăm, să aşteptăm că zorile se vor ivi şi pentru noi, măcar o clipă a celui din urmă ceas”. În încheiere spune: ,,D-ta ce mai faci, cum împaci timpul acesta când prietenos când vitreg cu noi, după cum se vede. Ce mai plănuieşti pentru anii ce vor veni, care sperăm să cânte şi pentru noi ca o pasăre în livada lumii acesteia”. Scrisoarea trimisă la 5 noiembrie 1970 de obiectivul dvs. numitului Ovid Caledoniu, nu a fost interceptată de noi. Menţionăm că obiectivul nostru este lucrat informativ, fapt pentru care vă rugăm să ne comunicaţi ca să întreprindem unele măsuri combinate pentru a elucida care este natura legăturilor dintre aceştia. În acest sens urmează a se deplasa la dvs. ofiţerul care are în atenţie obiectivul şi a se întocmi un plan de măsuri.

17 Idem, dosar I 477119, filele 201-202. www.memoriaoltului.ro 18 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Rugăm să ne comunicaţi urgent cele solicitate de noi şi ce alte aspecte aţi mai stabilit ce ne intereseză. Rugăm să reţineţi că obiectivul nostru are legături prin corspondenţă şi cu Vintilă Horia, cunoscut că se află în Spania, fugit din România, fost legionar, fost bibliotecar şi lector la Vatican. Se bucură de simpatie în emigraţie‖18. Din interceptarea corespondenţei poetului, securitatea stabileşte care sunt legăturile lui Pan Vizirescu la începutul anului 1971. Astfel poetul îl felicită pe Ionel Vizirescu de Anul Nou, pe Nichifor Crainic, pe Victor Savu din Piatra Neamţ, pe Ovid Caledoniu din Tecuci ş.a. La 4 ianuarie 1971, poetul primeşte la Slatina vizita lt. major de securitate Păun Florea. Acesta în raport menţionează: ,,În ziua de 4 ianuarie m-am deplasat la domiciliul numitului Vizirescu Pantelimon pentru a discuta cu acesta în legătură cu noile lucrări de poezii ce le-a compus. La intrarea în locuinţa susnumitului, am fost primit de sora celui în cauză care mi-a spus: ,,Domnule, nu vă supăraţi dar Pan este foarte bolnav de câteva zile, dacă vreţi să vă convingeţi este aşezat în camera de la mijloc şi stă culcat în pat”. A mai afirmat în continuare că nu ştie care va fi situaţia dar dacă se simte mereu aşa trebuie să meargă la Bucureşti‖19. Este interceptată şi o scrisoare a lui Ionel Vizirescu către Zoe Cosmulescu, din 27 ianuarie 1971. Reţinem câteva fragmente semnificative referitoare la starea de sănătate a poetului: ,,[...] Ne-a îngrijorat faptul că Pantel a fost iarăşi încercat cu boala lui de inimă făcându-i din nou suferinţă când el are nevoie de linişte şi îngrijirea sănătăţii. Trebuie ca de acum înainte el să nu mai stea de vorbă cu nimeni şi orice supărări să fie evitate prin intervenţia promptă a lui Dan care are o autoritate aci în oraş şi este respectat de toată lumea. El trebuie să ia contact cu orice persoană care ar vrea să-l supere pe Pantel şi s-o legitimeze imediat luându-i numele căci orice persoană necunoscută e dubioasă şi se ştie câte se întâmplă, după cum scrie şi în ziare, cu persoane străine care le dau drumul în casă [...]. De aceea e bine ca Dan să vorbească înainte cu orice persoană ca să nu i se mai tulbure liniştea lui Pantel şi să-i cauzeze rău la inima lui şubredă. Era bine dacă venea Dan pe la noi căci l-aş fi lămurit cum trebuie să procedeze. Suntem îngrijoraţi dacă voi sunteţi şi pe viitor imprudenţi din toate punctele de vedere şi nu luaţi măsuri din vreme cum am mai vorbit şi altădată şi din pricina asta Ionel fiind indispus şi categoric. Ca să nu mai spunem noi de uşi, de zăbrele, de ferestre etc. căci voi ştiţi mai bine ca noi [...]. Chiar prin oraş Pantel să nu mai iasă decât cu Dan împreună mai ales seara că poate se agaţă vreun beţiv de el. Dan cu Pantel să se plângă la autorităţi dacă mai intră în curtea casei noastre persoane necunoscute, cu gânduri urâte, cu atât mai mult dacă insistă să intre şi în casă, ceea ce nu este permis. Pantel este apărat de dreptul ţării şi e un om foarte mulţumit de bunele şi marile orânduiri de azi de pe urma cărora primeşte şi el şi Măndel câte o pensie pe care o merită [...]. Cine vine să pună întrebări acolo trebuie reclamat imediat şi Dan să stea de vorbă cu el, fiindcă n-are nevoie să

18 Idem, dosar I 477119, filele 209-210 19 Idem, fila 159 www.memoriaoltului.ro 19 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR întrebe pe Pantel ca să-l sperie căci el se poate informa de la forurile superioare [...]. Nici Pantel şi nici Măndel să nu se descurajeze că operele lor nu vor fi tipărite şi sunt datori să încerce şi să facă tot posibilul ca să-şi vadă operele tipărite măcar în parte iar restul să le păstreze Dan; iar Pantel să mai scrie cât poate şi cu creionul şi cu cerneală cât îl ajută puterile, că dacă nici nu mai scrie nimic,atunci ce mai aşteaptă? Cu atât mai mult cu cât ei sunt scriitori de o viaţă întreagă...[...] Am uitat să vă scriu ca să vă instalaţi sonerie în casă care să comunice la Dan în cameră şi la bucătăria lui. E foarte bine venită. V-am spus acest lucru demult şi n-aţi luat în seamă [...]”20 Telefonul familie de la Slatina unde locuia poetul era ascultat după cum ne-o dovedeşte un document din 3 februarie 1971. Sunt prezentate aici apelurile formate, astfel: ,,P.Vizirescu. Orele 8,30 este linişte în apartament. Orele 9,45 dl. Pan Vizirescu vorbeşte la telefon cu dl. Leulescu (părintele). Discuţia a fost înregistrată. Apoi formează nr. 1202 Protoeria şi vorbeşte cu Protopopul Trandafir. Orele 16, dl. Pan Vizirescu formează 1202 Protoeria, dar nu răspunde, renunţă. Orele 18,30, dl. Cosmulescu vorbeşte la telefon cu popa Trandafir de la Protoerie şi spune că unchiul său pleacă la Vâlcea cu preotul Enache şi vrea să ştie unde îl găseşte pe preasfinţitul de la Vâlcea. Orele 18,45, Cosmulescu face o comandă cu Piteşti 14160, la orele 19 are legătura dar nu găseşte persoana solicitată. Notă: Pan trebuie să plece la Vâlcea mâine 4. 02. 1971 la ora 9,40 de la Piatra Olt împreună cu preotul Enache, va ajunge la Vâlcea la ora 11,30. Îi comunică lui Trandafir că nu are curaj să plece singur pe drumuri de astea. Din discuţia lui Cosmulescu cu Trandafir rezultă că Pan va sta în seara zilei de 3. 02. 1971 la preotul Enache la Piatra Olt şi va pleca de acolo la Vâlcea împreună [sic!]. La Piteşti Comulescu vrea să vorbească cu Laibăr Florica‖21. Pan M. Vizirescu răspunde la o scrisoare a lui Ovid Caledoniu, trimisă cu ocazia sărbătorilor pascale, la 18 aprilie 1971: ,,Slatina, 18 aprilie 1971, Sf. Paşti, Iubite d-le Ovid Caledoniu, Adevărat a înviat! Îţi răspund cu mare bucurie la salutul dumitale cu această confirmare în care-mi regăsesc sufletul iluminat ca de veacuri. Sufletul strămoşilor de zile mari şi de totdeauna în frumuseţea credinţei şi a datinilor noastre. Mă simt întotdeauna copil şi n-aş putea fi altfel sub năvala împrospătătoare a primăverii care e în noi şi în afară de noi şi asta ne face poeţi, altfel neputându-ne închipui în slujba poeziei. Poezia vine din necuprins şi necuprins însemnează Înviere. Ai văzut şiragul de lumini în noaptea sfântă cum duce la trasfigurare chipul omenirii, parcă eliberat de uzură şi păcat? Această iubire, această candoare, n-o putem tăgădui. Îţi mulţumesc pentru prea frumoasa dumitale scrisoare venită chiar în ziua sfântă, ca un dar de preţ al prieteniei d-tale. Nu ştiu ce s-a întâmplat că de la Crăciun n-am mai schimbat niciun rând între noi. Atunci mă vestisei că ai fost bolnav, dar acum văd cu bucurie că te simţi mai bine şi că te aflii într-un fel de biruinţă asupra boalelor care ne încearcă pe

20 Idem, filele 192-193 21 Idem, fila 151 www.memoriaoltului.ro 20 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR fiecare. Dumnezeu să ajute la mai bine. Mă bucur de asemenea că ţi se binevesteşte apariţia unui volum de versuri, destul de întârziat, dar chiar şi aşa, neputându-se lipsi literatura noastră de opera unui mare talent atât de remarcabil. Mă bucur că circuli prin reviste şi mai ales în ,,Convorbirile” reîntinerite, pentru care te felicit din toată inima şi-ţi urez cele mai mari succese, precum ţi se şi cuvin. Eu de-acum înainte mă pregătesc să dau ceva pe la edituri, dar nu prea ştiu cu ce [ilizibil]. Am fost prin Bucureşti câtva timp, mai bolnav, mai aşa, interesându-mă dacă pot îndrăzni în sensul acesta. Voi încerca. Am văzut-o deseori pe duduia Anica Şerbu şi mi-am amintit de epoca eroică a tinereţii literare, cu mari îndrăzneli şi publicaţii şi organizări de reviste- ,,Meşterul Manole”- însemnând pentru dvs. toţi o înaltă aflorescenţă şi febră creatoare. Ca artişti, cred că sufleteşte am putea să ne socotim neschimbaţi, chiar cu bătăile defectuoase ale inimii. Nu cred să fie simple păreri sub vraja primăvăratecă ce ne îmbie în aceste zile la reverii. Îmi pare bine că eşti activ, dar asta nu mă miră, dimpotrivă socotind că e un lucru greu pentru un talent şi o sensibilitate ca a dumitale. Să-ţi ajute Dumnezeu să mergi în vara asta la Dorna, Pan M. Vizirescu (imagini din colecţia d-nei Marilena Rotaru după cum îmi oferite redacţiei noastre de către dl. Dumitru Sârghie) scrii. Cât de mult aş dori să revăd şi eu acele meleaguri, să mă pierd în mireasma cetinilor şi să aud foşnirea munţilor în târziul nopţii cutremurat de măreţia lor. Nu ştiu dacă mi-ar face bine la inimă sau mi-ar dăuna şi mai mult prin tăria emoţiilor. Am cerut şi eu de la Uniune pentru Călimăneşti în iulie. Nu ştiu de mi se va aproba. Îţi doresc din toată inima ca Sf. Înviere să-ţi aducă toate fericirile şi tot ce-şi poate dori un poet ca d-ta setos de cuceriri tot mai înalte. Urări de bine şi de sănătate la toată familia d-tale. Primeşte te rog îmbrăţişarea mea. Pan M. Vizirescu”22. O altă scrisoare interceptată de securitate, este cea expediată de Pan M. Vizirescu lui Nichifor Crainic la 29 iunie 1971. Aceasta atrage atenţia securităţii, un ofiţer dispunând pe verso următoarele măsuri: ,,02. 07. 1971. -Trebuie să ne ocupăm mai mult de el; -Nu avem informatori care să se bucure de totală încredere; -Analizaţi mai bine posibilităţile ce le avem iar dacă nu le avem să le

22 Idem, dosar 432159, fila 113 www.memoriaoltului.ro 21 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR creem; -Este un legionar care prezintă multă importanţă; -Gândiţi-vă şi la nişte combinaţii cu Bucureştiul, Iaşiul, Galaţiul etc‖. Iată copia scrisorii: ,,Exp. Pan Vizirescu, Slatina; dest. Nichifor Crainic, Bucureşti, Dinicu Golescu 43,sc. A, ap. 6, et. 1, sector 7. Scumpul şi iubitul nostru maestru, Am regăsit în scrisul dv. acea caracteristică vioiciune a spiritului care a dat impulsul ştiut literaturii noastre, peste anii şi boala ce vă încearcă. Această plăcere mi-a procurat-o şi lectura articolului despre cartea doamnei Tutu Georgescu din revista pe care a avut amabilitatea să mi-o trimită aici (,,Glasul Patriei”). Nu ştiu cum se face că în vreme de dv eraţi preocupat cu rememorarea vieţii gândiriste, eu încercam să intuiesc fenomenul în complexul culturii noastre, printr-o înţelegere mai personală. Am ajuns la concluzia că această concepţie literară a reprezentat cel mai înalt efort de creaţie pur românească din istoria culturii noastre. Cred că mai înainte, în afară de câteva mari personalităţi ale gândirii noastre cu întreprindere proprie dar nedogmatică, noi am fost tributarii ideilor de import folosite la dinamizarea culturii noastre. Spiritul reprezentat de Maiorescu şi esteticienii care l-au urmat prin imitaţie nu avea nimic în comun cu fondul nostru sufletesc şi mădularele care îl compun. ,,Gândirea” ieşea din entuziasmul împărtăşirii unor formule străine la a căror şcoală s-au format corifeii noştri. Era o concurenţă de plantări pe solul nostru a unor seminţe exotice aduse de pseudoînvăţaţi în servietele lor. În epoca dintre cele două războaie s-a văzut un amestec de idei fără aderenţe la climatul şi structura sufletească a poporului. Nu se ajunsese la o preţuire reală a energiei noastre populare ca forţă creatoare de cultură şi civilizaţie. Cât era de uriaşă personalitatea lui Iorga şi câtă străduinţă a depus el pentru un fior însufleţitor de artă românească, n-a izbutit să facă aproape nimic. ,,Sămănătorismul” a însemnat un sentimentalism idilic rămas pe seama învăţătorilor aculturali, iar ,,poporanismul” nici atât. Orice s-ar spune, momentul unic şi reprezentativ aparţine ,,gândirismului”, cu spiritul creaţiei bazate pe rădăcinile, pe seva şi înflorirea seculară a sufletului românesc în ceea ce are el autentic şi deosebit de alte neamuri. O cultură a noastră, din esenţele noastre, netulburate şi neamestecate prin care am putea să ne ridicăm la un nivel universal comparativ cu mijloace inepuizabile. Formula dvs. atât de lapidară ,,pământul şi cerul românesc” cuprinde făptura noastră naţională cu cele două realităţi care au conlucrat la formarea sufletească şi rezistenţa noastră istorică, cu chipul omului şi izvoarele sale de viaţă. S-ar putea spune că pentru întâia oară s-a refuzat importul în cultura noastră căutându-se a se pune în valoare avuţia noastră spirituală capabilă să fructifice o noutate de cultură cu altfel de strălucire în lume. Fenomenul va părea ca un produs natural, de aceea a fost observat şi considerat la proporţiile ce le avea, iar cei mai reprezentativi scriitori ai epocii s-au acordat în artă şi aspiraţiile lor cu ideile propuse de un poet excepţional, fiu de ţăran clăcaş al acestor plaiuri- Nichifor Crainic. Cu aceste rânduri, iubite maestre, salut hotărârea ce aţi luat-o de a vă scrie amintirile literare, obligaţie ce vă revine pentru a lăsa în lumina adevărului viaţa şi www.memoriaoltului.ro 22 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR însemnătatea gândirismului în cultura românească. Aşa cum ideea călăuzitoare de azi urmăreşte crearea unei industrii româneşti pe temeiul izvoarelor de bogăţie şi energiei naţionale, dv. aţi urmărit crearea unei culturi româneşti pe aceleaşi considerente. Mi se pare o mare concordanţă între aceste două fenomene de impuls vital al istoriei noastre. Cred că acest punct de vedere vă va interesa. P.V.23” De la Tutu Georgescu- văduva dirijorului, cu care Pan Vizirescu era în relaţii prieteneşti- primeşte o scrisoare la 7 iunie 1971 împreună cu un exemplar al publicaţiei ,,Glasul Patriei”24. Informatorul ,,Stoenescu Emil‖ raporta la 13 august 1971 căpitanului Goian Gh. următoarele: ,,Sursa comunică, că în ziua de 11 iulie 1971 s-a întâlnit la Uniunea Scriitorilor cu numitul Vizirescu Pan, scriitor, fost ziarist la ziarul ,,Porunca Vremii”. Numitul a început discuţia cu sursa prin a aduce laude lui pentru opera lui literară, dar mai ales ca om, pentru că a reuşit să dea pensii la scriitori, printre care se numără şi numitul Vizirescu Pan, cu toate că, a subliniat, ,,este ştiut că eu am fost naţionalist cuzist,deci antisemit înfocat, mai mult, alţi scriitori au fost legionari, ţărănişti, liberali, anticomunişti prin toată activitatea lor din trecut, şi cu toate acestea s-a uitat acest trecut şi li s-a luat în consideraţie numai comportarea acestora în regimul actual. Această înţelegere din partea comuniştilor- a continuat numitul- acordată unor foşti duşmani, denotă clar şi limpede umanitatea ideologiei marxist-leniniste, care cu toate împotrivitile capitalismului, va cuceri întreaga lume”. În legătură cu această afirmaţie, sursa l-a întrebat pe numitul Vizirescu Pan ce părere are despre situaţia actuală internaţională, la care a răspuns următoarele: ,,Cu tot ataşamentul meu faţă de regimul nostru, eu am rămas un antisemit, nu în sensul brutalităţii şi al teroarei, ci a raţiunii, deoarece posed toate datele că evreii au fost acei care au declanşat în lume greve, revoluţie, războaie pentru a asista cum se ucid între ei cei care nu sunt de credinţa lor şi apoi a trage maximum de foloase materiale. Aşa se explică cum au ajuns ei cei mai mari capitalişti ai lumii. Trebuie să ştii- a continuat- că dacă şi astăzi războiul face ravagii în ţările din Asia, la baza lui stau interesele materiale ale marilor capitalişti care în fond sunt evrei”. Numitul a mai spus că francmasoneria este tot o creaţie evreiască, din care fac parte capitalişti, bancheri, oameni politici şi intelectuali, care se supun unor legi inspirate de talmudul evreiesc şi când unul din aceştia abdică sau divulgă secretele acestei organizaţii este dărâmat de pe poziţia lui sau este trimis pe lumea cealaltă. ,,De aceea- a subliniat numitul- pacea în lume nu va veni cu adevărat până când aceşti capitalişti şi acele organizaţii care întreţin între oameni ura, duşmănia, frica, mizeria, crima etc nu vor dispărea şi aceasta nu o poate face decât comunismul şi aici trebuie să remarc- a spus numitul- că ţara noastră este reprezentată în acest scop cu demnitate şi prestigiu, sinceritate şi desăvârşită pregătire politică umanistă de către secretarul general al P.C.R. [tăiat ,,Nicolae Ceauşescu”]. Deci, în concluzie, situaţia internaţională în ceea ce priveşte pacea, liniştea şi

23 Idem, filele 109-110. 24 Idem, dosar I 477119, fila 194 www.memoriaoltului.ro 23 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR bucuria oamenilor de a trăi nu se poate rezolva în favoarea lor până nu dispar focarele iudeo-masonice, deci capitaliste, de provocare şi întreţinere a tot ce e rău în lumea asta. Venind vorba despre colegi, prieteni mai vechi şi mai noi, numitul a spus sursei că în afară de cei doi fraţi ai săi, Ionel şi Marian, care locuiesc în str. Pitar Moş nr. 8 cu care stă de vorbă, nu prea îşi permite discuţii mai deosebite cu alte persoane, considerând că încă este foarte periculos să mărturiseşti că eşti antisemit, atâta timp cât şi la noi în ţară numeroase posturi cheie în artă şi literatură sunt deţinute de evrei. Sursa trecând în revistă o serie de nume mai vechi de scriitori pe care ar dori să-i vadă şi venind vorba şi de numitul Georgescu Jan zis Ovid Caledoniu, Vizirescu a spus că nu l-a mai văzut de câteva luni, dar că va veni curând la Bucureşti, când e mai mult ca sigur că se vor întâlni deoarece sunt prieteni vechi şi îl consideră ca pe un poet de mare talent şi mai ales că sunt de aceleaşi păreri în multe probleme. ,,Noi, să ştii- a spus numitul- aplaudăm pe comunişti pentru toate realizările pentru poporul nostru şi ţară, dar rămânem creştini în inima noastră”- a încheiat discuţia numitul”25. Informatorul primeşte sarcină ca prin Pan Vizirescu ,,să intre în relaţii mai apropiate cu Georgescu Jan Caledoniu pentru a stabili caracterul scrierilor acestuia, dacă în lucrările pregătite pentru publicare strecoară concepţiile sale legionare. Dacă are şi lucrări de sertar şi cui le dă spre studiu”26. O copie a documentului se trimitea la Galaţi. Informatorul ,,Georgescu‖ de la Slatina raporta la 23 august 1971: ,,În ziua de 16 august pe la orele 20 am întâlnit în piaţa oraşului pe Dan Cosmulescu cu care am iniţiat o convorbire despre unchiul său, poetul, pe drumul din piaţă până la centrul de pâine. Dan Cosmulescu mi-a răspuns că unchiul său este pensionar, are o pensie de 1100 lei lunar dar e bolnav rău de inimă şi stă mai mult pe la Bucureşti. Nu mai scrie nimic. Este foarte mulţumit că are pensie şi are asigurat tratamentul medical. L-am întrebat ce zice el acum de timpul cât a stat ascuns. Mi-a răspuns: este al doilea caz în lume când un om se ascunde atâta timp, primul fiind un spaniol, şi când îşi aminteşte regretă ce a făcut căci acum îşi dă seama că o ducea mai bine la închisoare. Asta i-a distrus inima”27. Ofiţerul care primeşte informaţia, lt. maj. Bovic M. [?] recomandă informatorului ,,să discute în continuare cu Cosmulescu în legătură cu unchiul acestuia Pan Vizirescu. Dacă intenţionează să publice ceva din lucrările ce le-a scris în timpul cât a stat ascuns, dacă a reluat relaţiile cu vechii săi prieteni de la Gândirea”28. La 16 noiembrie 1971, la domiciliul poetului din Slatina vin cpt. Dumitru Cetăţeanu (adj. Serviciul I din I.J.S.Olt) şi lt.maj. Florea Păun. Din raport, reţinem: ,,În ziua de 16 XI 1971, orele 10,15, împreună cu tov. cpt. Cetăţeanu Dumitru, adj. Şef serv. I din cadrul Insp. de Sec. al jud. Olt ne-am deplasat în strada Filimon Sârbu nr. 8 la domiciliul numitului Vizirescu Pantelimon. Pe acesta l-am găsit la domiciliu; declarându-ne calitatea de ofiţeri, acesta auzind ne-a invitat în

25 Idem, filele 126-127 26 idem 27 Idem, fila 53 28 idem www.memoriaoltului.ro 24 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR interiorul uneia din camerele pe care le are casa de locuit a acestuia. Discuţiile au început de acesta, afirmând următoarele cuvinte: domnilor, nu vă supăraţi dar de ce aţi venit la mine, de ce nu mă lăsaţi în pace, şi acum sunt urmărit, doar nu am făcut nimic, am suferit foarte mult, acum sunt cel mai bun patriot. După ce acesta nu a mai vorbit, i s-a comunicat că organele noastre nu au nimic cu el şi că dorim să se poarte discuţii cu el că şi cu alţi cetăţeni am mai discutat probleme legate de viaţa socială şi nu ni s-au pus asemenea întrebări. I s-a spus că având în vedere că dânsul este un om în etate pe care l-a preocupat literatura scriind unele poezii, dorim a cunoaşte dacă se mai preocupă de scrieri, dacă a publicat ceva sau are de gând să publice. Numitul Vizirescu Pantelimon a arătat că de la început ar dori ca să nu se mai plece de la faptul că el a avut ceva cu statul român deoarece el nu a făcut politică, nu a fost niciodată legionar, şi astea să fie reţinute de către noi, el a avut unele concepţii din trecut dar nu a fost legionar, el nu a făcut parte din Garda de Fier. Legat de concepţiile lui, a arătat că el a făcut cea mai mare greşeală că a stat atâta timp ascuns deoarece el nu a făcut politică dar din cauză că a scris ceva articole care nu erau chiar aşa bune s-a temut de aceste consecinţe pe care le-ar fi putut avea. Întrucât aceste lucruri au trecut, el este supărat că nu se simte bine cu sănătatea şi în special cu inima. Au fost continuate discuţiile despre scrierile pe care acesta le-a conceput şi au fost materializate în manuscrise. Numitul Vizirescu Pantelimon a afirmat că ar avea multe scrieri dar nu are niciun rost să vorbească pentru faptul că au fost trimise la revista ,,Ramuri” şi la Iaşi dar nu au fost publicate. Nu ştie care este situaţia cu el dar vede că deşi scrierile lui sunt bune, nu sunt publicate. În acest sens a arătat o poezie intitulată ,,15 septembrie” în care este vorba de începerea noului an şcolar, ,,Cântecul muncitorului” în care reliefează munca muncitorilor de zi cu zi. A mai arătat şi o poezie despre care avea satisfacţia că s-a publicat în ziarul ,,Oltul”, intitulată ,,Domnul Tudor Pandurul”. Au fost continuate discuţiile atât pe tema scrierilor şi a altor scriitori, în care aprecia scrierile lui Virgil Carianopol. Despre acesta a arătat că îi plac scrierile lui, că îl cunoaşte pe acesta şi că a avut ocazia să poarte discuţii cu acesta la casa de cultură din Slatina în cursul anului 1971 când acesta a fost chemat în cadrul unei şezători a cenaclului literar din acest oraş, pe care îl conduce numitul Fulga. Cu acesta a discutat despre scrierile pe care le-a publicat şi l-a întrebat cum a procedat ca să i se publice. Împreună cu Marilena Rotaru, realizatoarea unui Numitul Carianopol a spus că film închinat lui Pan M. Vizirescu le-a dat la Editura Militară, recomandându-i un om bine pregătit de la această editură, un colonel cu numele de Grecea. Vizirescu Pantelimon a mai afirmat că i s-a dat adresa de la editură de www.memoriaoltului.ro 25 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR către Carianopol dar dacă nu a mai avut timp să meargă, până în prezent nu s-a dus. Deşi acesta este pensionar, a fost mult timp bolnav şi suferă cu inima, fiindu-i frică că va face infarct miocardic. Despre acesta a arătat că a fost şi la o şezătoare la Caracal dar el nu s-a putut duce. În legătură cu concepţiile lui, acesta a arătat că iubeşte foarte mult poporul român şi îi place cum merge ţara la ora actuală simpatizând politica pe care partidul nostru o duce în exterior cât şi interior. Afirmând că în acest an a fost la Călimăneşti la băi dar nu a stat mult pentru faptul că doctorul i-a recomandat să nu mai stea că nu are efect asupra bolii lui. În acest loc s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un anume Puiu, care a fost scriitor şi au discutat în mod deschis despre ţara noastră. După cum a afirmat Vizirescu, s-au pus probleme că dacă nu se lua măsura de a se trece puterea în mâinile muncitorilor, România ajungea la o înrobire, începuse să crească numărul celor exploataţi şi exista un haos în economia ţării noastre. Legat de aceste discuţii a afirmat: domnilor, eu sunt un patriot, un om paşnic, şi aş dori ca să mi se dea posibilitatea ca să pot discuta la televiziune de ţara aceasta aşa de minunată pentru că acum eu mă pot mândri că avem o ţară aşa unde am ajuns [sic!]. Făcând comparaţie că a fost la construirea din nou a mormântului tatălui său în com. Braneţ, iar aici a putut vedea case noi, lucruri în casă la oameni, ceea ce în trecut aceştia nu aveau. A mai afirmat că a discutat cu oameni şi a văzut că toţi sunt mulţumiţi de politica dusă de Partidul Comunist Român. În continuare a mai afirmat că lucrează la un volum de poezii care reflectă realitatea de la noi din ţară şi speră că la sfârşitul acestui an să-l termine iar înainte de a-l trimite la Editura Militară, dacă dorim, o să ni-l dea să-l vedem şi noi. Nu a garantat că-l va termina deoarece nu ştie care va fi situaţia cu sănătatea lui, în orice caz, el vrea să facă o scriere bună, nu cum fac unii poezii de nu-i înţelegi ce vor să se exprime. A rămas ca să mai merg pe la acest domiciliu, afirmând că vineri 19. XI. 1971 are loc cenaclul literar în Slatina unde va participa tov. secretar Gheorghe şi unde va fi şi el prezent. Fiind întrebat de ce nu merge şi pe la alţi scriitori sau cunoscuţi de la cenaclu pentru a le da indicaţii în scrierile ce le fac, ca un scriitor mai în vârstă cu multă experienţă, acesta a arătat că nu doreşte să facă acest lucru deoarece este bolnav şi nu vrea să mai aibă treabă cu nimeni deoarece ştie cât a suferit. La plecare, acesta a arătat că pe el noi nu trebuie să-l mai considerăm cum poate l-am considerat, deoarece el este cu totul de acord cu ceea ce se înfăptuieşte în ţara noastră şi tot ce va scrie va scrie numai despre realitatea existentă la noi29.

29 Idem, filele 156-158 www.memoriaoltului.ro 26 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

IORGU CARAGIALE – la Slatina, în anul 1884

Prof. Cornel Manolescu

Iorgu Caragiale a fost un actor și dramaturg român. Fiul lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de către Ioan Gheorghe Caragea. Ca și cei doi frați ai săi, Luca Șt. Caragiale și Costache Caragiale, s-a născut la Constantinopol în Imperiul Otoman ( Turcia ) în anul 1826 și a decedat în 1894, la București.30

Luca Caragiale (1812 – 1870), a fost actor, avocat și magistrat Iorgu Caragiale român, căsătorit cu Costache Ecaterina Chiriac Karaboas, iar fratele său Costache (1815, martie 29 – 1877, februarie 13), actor, dramaturg român și profesor de artă dramatică. Ne Costache Caragiale, desen de potul lui Stăncescu Iorgu și fiu al lui Luca a fost Ion L uca Caragiale ( n.13 februarie 1852 – d.9 iunie 1912, Berlin) , care va deveni cel mai mare dramaturg român și care a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. În vara anului 1867, Iorgu Caragiale, care era conducătorul trupei ,,Societății artiștilor dramatici‖, îl află pe Eminescu la Giurgiu, în grajdul unui hotel ,,culcat în fân și citind în gura mare pe Schiller.’’ Actorul îl angajează sufleur, impresionat de biblioteca băiatului de 17 ani:

Luca Caragiale 30 ro.wikipedia.org/wiki/iorgu caragiale. www.memoriaoltului.ro 27 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ,,Un geamantan.....plin cu cărți nemțești.’’ 31 La S.J.A.N. Olt, în Registrul Stărei Civile, nr. 212 / 1884, pag. 63 al Primăriei Slatina se află înregistrat actul de deces al văduvei Anica Leoș decedată în hotelul Negreanu ( Slatina ). ,,Din anul una mie optu sute optuzeci și patru luna Julie douăzeci ora zece dimineața, act de moarte al Anica Leoș de religiune catolică, națiunea ungară de ani patru zeci, văduvă, servitoare moartă Eri la ora patru post meridiane în casa hotel Negreanu martori Ion Luca Caragiale au fost Domnul I. Caragiale vârsta cincizeci și cinci ani artistu actor și D. V. Alixăndrescu vârsta douăzeci și unu ani cari au subscris acest actu împreună cu noi și cu Domnul Buholțer medicu orașului cari au constatat acestu caz de moarte declarație de maladia Epilepsie făcutu de noi Primarele comunei Urbane Slatina Oficer al Stărei Civile”.

Deci, putem afirma că în 19-20 iulie 1884, Iorgu Caragiale era la Slatina, unde probabil susținea spectacole cu trupa sa. Avea

Actul de deces al văduvei 55 de ani. Erau cazați la hotelul Negreanu. Anica Leoș În anul 1887 Iorgu Caragiale construiește propriul său teatru în București.

Semnăturile martorilor- Iorgu Caragiale și V. Alecsandrescu, Primarul Slatinei - Thoma D imitrescu și medicul orașului - Buholțer

31 1994-7-8-9 teatrul- azi_60 pdf. www.memoriaoltului.ro 28 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

MARII NOŞTRI PROFESORI

Veselina Urucu

Istoria învăţământului românesc este marcată de activitatea prodigioasă, pe lângă cea didactică, a multor profesori. Au pregătit cu multă pricepere şi dăruire generaţii de elevi sau studenţi, dar au fost şi personalităţi de seamă ale vieţii culturale şi, de multe ori, ale vieţii ştiinţifice din ţara noastră.. A le cinsti memoria şi a le preţui cum se cuvine activitatea ar trebui să fie ceva firesc în viaţa noastră iar readucerea în atenţia generaţiei prezente a operei înaintaşilor trebuie apreciată ca un fapt de cultură, ca o necesitate. Apreciem în acest sens biblio-biografia realizată de geograful Sorin Geacu, cercetător ştiinţific dr. în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române.

Volumul este omagiul, după 20 de ani de documentare, asupra vieţii şi activităţii profesorului, cuvenit fondatorului Biogeografiei româneşti, căci este „o datorie morală a fiecăruia dintre noi de a cinsti pe cei dinaintea noastră‖ (S. Geacu, p. 7). „Raul Călinescu (1901-1970) este nu doar fondatorul Biogeografiei româneşti, dar şi cel care a promovat cel mai mult această ştiinţă în ţara noastră. Preocupările lui în acest domeniu au fost constante şi îndelungate (1922-1970), practic pe tot parcursul activităţii sale‖ (S. Geacu, p.7). Raul Călinescu s-a născut în 1901 în Bucovăţ, localitate situată pe malul drept al Jiului, cuprinsă în prezent în limitele municipiului Craiova. După şcoala primară la „Madona Dudu‖ din Craiova a urmat pregătirea la renumitul liceu craiovean „Carol I‖, unde, între alţi remarcabili dascăli, a avut ca profesor pe D.C.Fortunescu, cel care va fonda cunoscuta revistă Arhivele Olteniei. Între 1921-1926 îşi continuă studiile la Universitatea din Cluj în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, profilul Geografie (principal) şi Ştiinţe Naturale (secundar), având şansa de a fi studentul unor foarte renumiţi profesori: geografii George Vâlsan şi Victor Meruţiu, biologii Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Ioan Scriban, Ioan Grinţescu, precum şi marele paleontolog Ioan Popescu-Voiteşti.

www.memoriaoltului.ro 29 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Aşa cum l-a caracterizat mai târziu un fost coleg, la Cluj Raul Călinescu a fost un student harnic, care se ocupa numai cu studiul, îşi punea probleme ştiinţifice pe care căuta în mod stăruitor să le rezolve. A terminat cu succes studiile şi a rămas ca preparator în cadrul Laboratorului de zoologie al facultăţii. Teza de licenţă, susţinută în 1926, notată cu calificativul „Foarte bine‖, s-a referit, după cum era de aşteptat, la Oltenia, prezentând Consideraţiuni asupra geografiei zoologice a Olteniei. În 1930 susţine, tot la Cluj, teza de doctorat cu tema Contribuţiuni sistematice- zoogeografice la studiul Amfibielelor şi Reptilelor din R. Călinescu (dreapta) şi N. A. Rădulescu România, precum şi expunerea a (stânga) plecând de la o şedinţă de altor două teze complementare cerute comunicări a Institutului (1947) de comisie (Valoarea metodei geografice în studiile zoologice; Urmele glaciaţiunei în România). Teza a fost apreciată cu menţiunea „Foarte bine‖, în latină primind distincţia „Cum laudae‖. Preşedintele comisiei de doctorat a fost cunoscutul speolog şi explorator antartic Emil Racoviţă. În 1938, sub preşedinţia marelui geograf Simion Mehedinţi, Raul Călinescu a susţinut examenul pentru obţinerea docenţei în specialitatea Biogeografie, ceea ce i-a dat dreptul de a susţine un curs nou, de Biogeografie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, devenită ulterior Facultatea de Geologie-Geografie, a Universităţii din Bucureşti. Teza de docenţă, elaborată şi publicată în limba germană încă din 1934 în acest scop, se referă la Cercetări taxonomice, biologice şi biogeografice asupra genului Citellus Oken. în România. Activitatea didactică a profesorulu Raul Călinescu s-a extins pe mai mult de 40 ani, începând ca preparator încă din anii studenţiei şi continuând prin venirea în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1927, unde a activat până la pensionare (la cererea sa în luna iulie) şi decesul său din 1970, la sfârşitul lunii august. Raul Călinescu a fost singurul profesor doctor-docent al secţiei de geografie a Facultăţii de Geologie-Geografie, format în perioada interbelică, ce a rezistat epurărilor din 1958-1959, când mari profesori şi specialişti din facultate au fost scoşi pe diferite motive, în principal politice.

www.memoriaoltului.ro 30 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cunoscător al vieţuitoarelor, animale şi plante, cercetător al acestora pe teren şi în laborator, a transmis studenţilor rezultatele activităţii sale ştiinţifice prin cursul de Biogeografie, îmbogăţit continuu prin progresul ştiinţei respective. A început să publice din perioada studenţiei la Cluj. Nu întâmplător, primele articole se referă la observaţii asupra faunei şi vegetaţiei din Oltenia. De altfel, Oltenia a fost în atenţia studiilor lui R. Călinescu pentru aproape un deceniu, la începutul activităţii sale universitare. Ne oprim la această perioadă şi redăm, preluând din lucrarea domnului Sorin Geacu doar informaţiile ce se referă la lucrările publicate de către profesorul Călinescu între anii 1922-1930. Aceasta este perioada ce constituie şi colaborarea profesorului la revista Arhivele Olteniei. Este perioada de început a activităţii de cercetare ştiinţifică a profesorului dar şi de început a cunoscutei reviste craiovene. La apariţia revistei în anul 1922, un rol important l-a avut C.D. Fortunescu, personalitate culturală a Băniei, fost profesor la liceul din Craiova al lui R. Călinescu. Deşi perioada la care ne referim (1922-1930) nu este foarte mare, activitatea publi- cistică a tânărului Călinescu este remarcabilă, anun- ţând cercetătorul şi biogeograful din deceniile următoare. Cităm, astfel, din lucrarea domnului S. Cu studenţii la Grădina Botanică din Cluj-Napoca (1958). Profesorul este în centrul imaginii. Geacu: „Student la Universitatea clujeană, R.Călinescu devenise colaborator la „Arhivele Olteniei”. Primele note i-au fost inserate în cadrul rubricilor „Oltenia culturală” şi „Oltenia folcloristică” ale revistei. Din 1925, la insistenţele sale, revista va avea şi rubrica „Oltenia naturalistică”. Astfel, încă din primul an al apariţiei „Arhivelor”, a publicat articolul Două artropode quasi-caracteristice Olteniei, cu referire la scolopendră şi scorpion (date din judeţele Dolj şi Gorj). În 1923 a publicat trei articole. Unul se referă la Lunca Jiului din dreptul Craiovei, semnalând caracterul de parc al acesteia, vegetaţia şi fauna ei, dar se referă şi la problemele de amenajare şi păstrare. Acolo, Raul Călinescu a notat şi o foarte importantă idee a sa: „De câtva timp încoace, Craiova pare a simţi nevoia unui muzeu naturalist”, iar crearea lui „ ar fi una din principalele lucrări culturale care mai sunt de făcut în Oltenia”. Denumirile populare ale unor specii www.memoriaoltului.ro 31 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR animale adunate din diferite locuri ale Olteniei le-a grupat în articolul intitulat Folclor pentru nomenclatura populară românească a animalelor. Unele i-au fost trimise şi de învăţători de la sate. Ulterior, va nota faptul că „numirile populare ale animalelor trebuie culese cu grijă şi sfinţenie”. Într-un alt material, intitulat Contribuţiune la fauna Olteniei, se referea la 6 specii de miriapode. Din însemnările unui naturalist şi Însemnări naturaliste au fost titlurile materialelor publicate în anul 1924. În primul expune informaţii despre unele specii din acea regiune: urs, corb şi jder. În cel de-al doilea, găsim observaţii referitoare la căţelul pământului (cercetat la Giurgiţa şi Gighera, jud.Dolj), Viola odorata (de la Orzeşti, jud. Mehedinţi) şi fluturi colectaţi de pe specii de Rosa la Cernele, Leamna, Breasta şi Mofleni (jud. Dolj). Tot trei articole a publicat şi în 1925. Într-unul expune Numiri de animale strânse la Plosca (Doljiu). Sunt trecute, în ordine alfabetică, 35 de denumiri de vertebrate şi nevertebrate, cu echivalentul lor ştiinţific. A scris şi despre fluturii de pe florile de păpădie adunaţi în patru localităţi ale judeţului Dolj. Din 1925 datează primele sale cercetări asupra viperei cu corn din Oltenia, autorul identificând-o în judeţul Mehedinţi. Textul articolului fusese expus în şedinţa din 26.VI.1925 a Societăţii de Ştiinţe din Cluj, prezidată de prof. E. Racoviţă. A analizat şi zona de confluenţă a Jiului cu Dunărea. Urmăreşte raporturile dintre Dunăre, Jiu şi bălţile regiunii. Foloseşte hărţi vechi din colecţia profesorului George Vâlsan şi pe cele ale Institutului de Geografie de la Cluj, dar face şi cercetări de teren în septembrie 1925 (în 1924 se ocupase cu studiul bălţilor sărate de la Gighera-Dolj. [...]. Tot în 1926 a publicat şi interesantul articol cu titlul Din urmările biogeografice ale perioadei glaciare în Oltenia, acesta fiind un capitol din lucrarea „Contribuţiuni la studiul urmărilor biogeografice ale perioadei glaciare în România, [...], dar care va rămâne nefinalizată. Despre Problemele biogeografice ale Muştei columbace în România, aflăm dintr-un articol publicat în anul 1927, ce însumează cercetări din Oltenia şi Banat. . [...]. www.memoriaoltului.ro 32 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Interesante sunt cercetările sale referitoare la popândău, pe care-l numeşte marmota de stepă a Olteniei (1927), datele fiind strânse din judeţele Dolj şi Romanaţi. Unele consideraţii biogeografice asupra stepei Olteniei sunt formulate într-un număr din 1928 al revistei din Bănie. Constatase faptul că fauna acesteia „este aproape necunoscută”. A studiat şi racul (Astacus terentium Schrank) în munţii Olteniei. Materialul publicat în 1929 s-a bazat pe cercetări întreprinse în anii 1925, 1928 şi 1929 pe teritoriile judeţelor Gorj şi Mehedinţi. Judeţul Dolj este primul din ţară în care s-a observat şacalul, în 1930 Raul Călinescu publicând un material pe această temă în revistă. Tot în 1930, trimisese redacţiei câteva documente referitoare la mănăstirile Tismana şi Horezu. După o pauză de câţiva ani publică ultimele trei materiale în „Arhivele Olteniei”. Unul s-a intitulat Mamiferele găsite în Oltenia, unde se referă la 23 de specii. În alt număr inserează câteva Contribuţiuni la studiul insulei Ada-Kaleh, iar în altul, articolul referitor la profesorul său de la Cluj, G. Vâlsan”. Cu pasiunea pentru cercetare ştiinţifică, pentru care avea chemare, tânărul R. Călinescu a reuşit să înfiinţeze la Craiova Asociaţia Naturaliştilor din Oltenia şi Banat. Împreună cu reputaţi naturalişti clujeni a făcut o adevărată expediţie de explorare a văii Cerna şi împrejurimilor pentru găsirea de relicte terţiare, reuşindu-se să se identifice în această cercetare specii şi varietăţi noi de plante, insecte şi reptile. Despre rezultatele acestei cercetări şi despre activitatea Asociaţiei respective a publicat în 1928 în Arhivele Olteniei o „Dare de seamă‖. De altfel, mai târziu, ca profesor la Universitatea din Bucureşti a reuşit să înfiinţeze în 1964 la Eşelniţa-Orşova (judeţul Mehedinţi) Staţiunea de cercetări geografice, al cărui director a fost până la sfârşitul vieţii. Profesorul Raul Călinescu a rămas în ştiinţă prin contribuţii majore. Biolog şi geograf, s-a dedicat studiului repartiţiei geografice a vieţuitoarelor la suprafaţa globului pământesc, analizând cauzele acestei repartiţii, ceea ce va deveni chiar definirea Biogeografiei ca ştiinţă, al cărei fondator şi promotor este în România. Cu fiecare nou rezultat în cercetare a îmbogăţit şi precizat conţinutul cursurilor pe care le susţinea la Facultatea de Geologie-Geografie (Geografia plantelor; Geografia animalelor; Biogeografie), dar a continuat să precizeze permanent şi definiţia Biogeografiei ca ştiinţă, astfel că în ultimul său curs de www.memoriaoltului.ro 33 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Biogeografie (publicat în 1972, postum) stabileşte că aceasta este „ştiinţa care studiază răspândirea geografică a vieţuitoarelor şi a complexelor lor (biocenoze) la suprafaţa globului terestru ca parte integrantă a învelişului geografic, analizând totodată cauzele istorice (genetice) şi ecologice ale acestei răspândiri‖ (apud S. Geacu, p.121). Cercetările şi publicaţiile profesorului R. Călinescu cuprind domenii foarte diverse din lumea animalelor şi a plantelor. Totuşi, putem considera ca priorităţi ale activităţii sale ştiinţifice mamiferele şi reptilele, ocupându-se de acestea cu mult interes încă din primii ani ai activităţii ştiinţifice şi publicând lucrări de referinţă în aceste domenii. Între mamifere îşi leagă numele de sciuride (veveriţe şi îndeosebi de popândăi) iar între reptile de vipere, fiind chiar cofondator al herpetologiei în ţara noastră. Opera publicată de către Raul Călinescu este vastă, de la volume la articole, de la lucrări de ştiinţă la lucrări de promovare accesibile publicului larg a multor elemente şi procese din fauna şi vegetaţia României sau de pe glob. Am avut şansa să-i fiu studentă în anii 1957-1962. În aplicaţii practice pe teren, pe care le organiza în fiecare an de studiu, am învăţat multe despre plante şi animale, observând cu ochii noştri, despre condiţiile şi cauzele asocierii şi răspândirii lor, dar şi să ne cunoaştem ţara, find pregătiţi să înţelegem şi să respectăm mediul geografic în care trăim. Aşa am văzut, am admirat, ne-am minunat, dar am înţeles natura din nordul Dobrogei, din Delta Dunării, din insula Ada Kaleh de pe Dunăre, de pe valea Cernei, la Orşova, cum s-a format lacul termal Peţea de lângă Oradea sau lacul vulcanic Sf. Ana ori vegetaţia de pe sărăturile de lângă Brăila şi câte altele de care ne aducem şi acum aminte, după mai mult de o jumătate de secol, cu mulţumire şi cu multă consideraţie pentru profesorul nostru de Biogeografie. Ne alăturăm biogeografului dr. Sorin Geacu şi omagiem personalitatea profesorului Raul Călinescu. Totodată, apreciem cu deosebită satisfacţie excelenta lucrare biografică- bibliografică (331 pagini) întocmită de către cercetătorul ştiinţific Sorin Geacu după o amănunţită şi temeinică documentare şi cunoaştere, ca discipol al acestuia, a valorii operei marelui om de ştiinţă şi mare profesor, Raul Cu studenţii la lacul Peţea-Oradea (1958). Profesorul este în Călinescu. stânga jos, cu haina pe braţ. www.memoriaoltului.ro 34 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Drumurile din judeţul Dolj în anii 1849 – 1851

Paul-Emanoil Barbu

În urma revoluției de la 1848, reprimată prin intervenția militară a celor trei mari imperii absolutiste și expansioniste ale vremii (țarist, otoman și habsburgic), Țările Române au revenit la situația anterioară, ajungând din nou sub dominație străină. În Țara Românească și Moldova s-a reinstaurat regimul instituit prin Regulamentul organic în urmă cu aproape două decenii32, pentru ca apoi, prin Convenția de la Balta-Liman din 19 aprilie/1 mai 1849, care consfințea pe plan diplomatic internațional reprimarea revoluției din cele două Principate, acestea să revină sub suzeranitatea Turciei și protectoratul Rusiei, a căror ocupație militară în această parte a Europei a fost statuată. În Țara Românească a fost instalat ca domn Barbu Șirbei, iar în Moldova, Grigore Dimitrie Ghica. La rândul ei, Transilvania a revenit sub asolutismul habsburgic, această țară românească devenind o provincie care depindea, în mod nemijlocit, de împăratul de la Viena, fiind condusă de un guvernator. În pofida acestei stări de lucruri, revoluția de la 1848 a avut urmări pozitive în Drumul de pe Valea Oltului istoria românilor, deoarece ideile ei programatice au rodit din plin în deceniile următoare, prin Unirea Principatelor Române în 1859, fondarea statului național român, obținerea indepenenței de stat a României în urma războiului din 1877/1878 și realizarea Marii Uniri din 1918, când provinciile românești aflate sub dominație străină – Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia – au revenit la patria mamă, desăvârșindu-se astfel procesul constituirii statului național unitar român. Cu toate că în perioada regulamentară n-au lipsit lucrările pentru modernizarea drumurilor, date fiind prevederile Reglamentului organic, când țara a fost ocupată de trupele rusești și otomane, în toamna anului 1848, s-a putut observa că acestea, în cea mai mare parte, se aflau într-o situație deplorabilă. Constatarea o făcea însuși Departamentul din Lăuntru, care – într-un ordin adresat Cârmuirii de Dolj – preciza că, ,,atât drumurile, cât și podurile‖ de pe ele, ce făceau legătura între

32 Regulamentul organic s-a introdus în Țara Românească la 1/13 iul. 1831 , iar în Moldova, la 1/13 iul. 1832 www.memoriaoltului.ro 35 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR județele din provincia de la vest de Olt și, implicit, între reședințele lor, se aflau ,,foarte rău stricate‖. Când se acumulau cantități prea mari de apă provenite din precipitațiile atmosferice, aceste drumuri se stricau ,,cu totul‖, devenind aproape impracticabile, încât chiar în timpul zilei nu puteau ,,merge caii înhamați la o cărucioară mică, necum la trăsurile mari‖33. Date fiind nevoile legate de transportul mărfurilor, persoanelor, gropurilor de bani și a corespondenței particulare și oficiale, dar și a deplasării trupelor străine de la o localitate la alta, stăpânirea și-a propus ca obiectiv prioritar îmbunătățirea stării drumurilor, mai ales a celor mai importante, care serveau mai multor scopuri, fiind nu numai obișnuite căi de transport, ci și drumuri de poștă și de comerț. După cum se exprima boierul Iancu Filipescu, șeful Departamentului din Lăuntru, într-un ordin înaintat Cârmuirii județului Dolj la 24 septembrie 1848, ,,buna stare a drumurilor‖ reprezenta ,,unul din obiectivele cele dintâi‖ asupra cărora era ,,ațintită privirea stăpânirii pentru înlesnirea comunicații‖34. La rândul său, generalul- locotenent Gasford, comandantul trupelor rusești din Oltenia, numită pe atunci Valahia Mică, abia sosit în Craiova, cel mai însemnat oraș al provinciei din dreapta Oltulului, se exprima și el într-un mod similar. Astfel, adresându-se aceleiași cârmuri, la 27 noiembrie 1848, acesta aprecia că împrejurările momentului impuneau ca ,,toate drumurile cele mari ce merg de la Craiova, și mai cu osebire, la Orșova, Slatina și Râmnic pe Olt‖ să se mențină ,,în cea mai bună stare‖. De aceea, ordona luarea unor măsuri urgente, în așa fel încât, pe teritoriul Doljului, ,,atât drumurile, cât și podurile și trecătorile‖ de pe ele să corespundă nevoilor de deplasare a oștirilor35. Gasford era iritat de faptul că ,,trecătoarea de peste apa Oltețului, de la Balș‖ se găsea în cea mai proastă stare și – fără a lua în calcul că acest sat aparținea de județul Romanați – îi reproșa cârmuitorului de Dolj întreruperea lucrărilor de reparații începute la acel pod și dorea să știe motivele36. Departamentul din Lăuntru a orânduit, inițial, pe ingnerul Bolzan Stețu pentru a merge în județul Dolj ca să inspecteze toate ,,drumurile mari‖ de poștă, după care să stabilească măsurile cuvenite pentru remedierea deficiențelor constatate, urmând să treacă imediat la executarea lor, conform instrucțiunilor elaborate pentru asemenea activități. În baza lor, lucrările menite să aducă cele mai importante drumuri într-o stare de funcționare normală trebuiau executate temeinic, încât ,,să dăinuiască mult mai multă vreme‖. S-au trimis ingineri în mai multe județe ale țării, aceștia urmând a fi sprijiniți de către cârmuitorii județelor și subcârmuitorii de plăși37. În scurt timp, din ce motive nu se știe, inginerul amintit a fost înlocuit cu Karl Vairah38, inginerul orașului Craiova, care a fost însărcinat cu lucrarea ,,șoselelor și podurilor‖ din județele Olteniei, fiind ajutat de conductorii Eduard Popovici (de clasa I), Ion Zitu (de clasa a II-a) și Marin Popic de clasa a III-a)39. În

33 Arhivele Naționale Dolj, fondul Prefectura jud. Dolj. Ad-tiv, dos. 36/1850, f. 394. 34 Ibidem, dos. 3/1848, f.3. 35 Ibidem, f. 109 36 Ibidem. 37 Ibidem, dos. 3/1848, f. 3-5. 38 Ibidem, f. 49. Ordin al Departamentului din Lăuntru către Cârmuirea jd. Dolj, din 15 oct. 1848. 39 Ibidem, f. 69. www.memoriaoltului.ro 36 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR corespondența cu autoritățile, el poartă titulatura, fie de ,,inginer al satului‖, fie de ,,inginerul din Valahia Mică‖40. În anii 1849 și 1850 s-au executat reparații la principalele drumuri din județul Dolj, ca și din celelalte județe de la vest de Olt, mai ales că în vara celui de-al doilea an cârmuirile locale s-au pregătit pentru a-l primi pe domnitorul Barbu Știrbei așa cum se cuvine. Lucrările s-au făcut cu locuitorii birnici, sub îndrumarea conductorilor de drumuri sau a inginerului Vairah, în contul celor șase zile legiute pentru o asemenea prestație, prevăzute în Regulamentul organic. Specialiștii care lucrau la drumuri în județul Dolj au primit întregul concurs al cârmuirii și al subocârmuirilor locale. În plasa Ocolului s-au reparat drumurile care legau Craiova cu Tr. Severin, schela Calafat, Caracal și Slatina41. În plasa Balta, printre numeroasele lucrări ,,pentru îmbunătățirea podurilor și drumurilor‖, se poate menționa reparația podurilor de pe Deznățui și Băngui42. În plasa Dumbrava, s-a reparat drumul Calafatului, la care locuitorii birnici au prestat 2283 zile pentru reparațiile propriu-zise și 4128 zile la transportul lemnelor tăiate din pădurea Vârvoru a mănăstirii Bucovăț, fiind necesare pentru refacerea podurilor și podețelor43. În plasa Câmpului s-au executat lucrări de îmbunătățire pe drumurile ce mergeau de la Craiova la Calafat și Tr. Severin44. Asemenea lucrări s-au întreprins și în celelalte plăși ale Doljului. În general, s-au reparat principalele dumuri, pe anumite porțiuni s-au amenajat ,,ca șosele‖, s-au refăcut unele poduri și s-au construit altele noi, s-au reparat apeductele deteriorate și s-au construit altele noi 45. Înainte de a se retrage din cele două principate46, autoritățile militare de ocupație rusești au solicitat stăpânirii din Țara Românescă și Moldova elaborarea unor documente statistice cuprinzătoare, în scopul cunoașterii resurselor umane, economice și strategice din această parte a Europei, pentru că scopul Rusiei era acela de a le anexa, la momentul opor- tun. În consecință, prin mai multe ,,Trecerea Buzăului”, gravură de Raffet ordine circulare emise în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie și mai 1851,

4040 Ibidem, dos. 92/1850, 5, 11, 13,15, 20, 44. 41 Ibidem, dos. 3/1848, f. 80-86. 42 Ibidem, dos. 36/1850, f. 94-95. 43 Ibidem, f. 89-90. 44 Ibidem, f.80-86. 45 Ibidem, f. 101-117. 46 Prin ofisul domnesc nr. 783 din 30 aprilie 1851 locuitorii țării erau înștiințați despre retragea trupelor țariste și otomane (Ibidem, dos. 68/1851, f. 1). www.memoriaoltului.ro 37 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR asupra cărora a mai revenit și ulterior, dată fiind presiunea Consulatului Rusiei de la București, Departamentul din Lăuntru al Țării Românești le-a solicitat cârmuirilor de județe alcătuirea unei statistici în care să se includă informații și date referitoare la: numărul satelor, al locuitorilor și al locuințelor, economia locului (agricultura cu ramurile sale anexe, pescuitul, industria și comerțul), căile de transport și de comunicație terestre și pe apă (,,drumuri cu șosele‖, drumuri de poștă, comerciale și altele), fenomenele climatice, starea vemii, anotimpurile anului, perioadele de însămânțare, de înmugurire și înflorire a pomilor fructiferi și de recoltare etc47. La descrierea drumurilor de poștă și de comerț, urma să se menționeze traseul lor pe uscat și peste ape, peste ce poduri treceau, să se numească satele ,,unul după altul, atât cele ce se află în drumuri, cât și du prin lături, ca un ceas depărtare‖, consemnându-se și numărul caselor din fiecare sat48. După primirea ordinelor amintite, Ocârmuirea județului Dolj s-a adresat, la rândul său, Poliției orașului Craiova și celor șapte subocârmuiri de plăși, pentru ca acestea să-i înainteze satistica cuprinzând datele și informațiile menționate49. Între 9 iunie și 3 august 1851, autoritățile subordonate au înaintat Ocârmuirii de Dolj documentele statistice respective. În materialul pe care îl voi prezenta, mă voi opri doar la drumuri, pentru a mă încadra în tema aleasă. Statistica amintită menționează existența a patru categorii de drumuri, sabilite în funcție de importanța lor, de modul de amenajare și de folosință, și anume: ,,drumuri cu șosele‖, ,,drumuri mici‖, ,,drumuri de poștă‖ și ,,drumuri comerciale‖. Prima categorie ar reprezenta drumurile interjudețene de astăzi, cea de a doua categorie, drumurile care legau un sat de altul, adică actualele drumuri comunale. Drumurile comerciale și cele de poștă urmau îndeobște traseul drumurilor cu șosele, adică al celor mai importante căi rutiere, dar caracteristica de șosea nu se păstra chiar pe întregul lor traseu. Erau însă și drumuri comerciale, pe care nu circula poșta. Drumurile cu șosele sunt menționate pe teritoriul orașului Craiova și al unui număr de trei plăși: Ocolului, Jiului de Sus și Dumbrăvii. La drumurile mici se referă doar subcârmuirea plășii Amaradiei, pe când în celelalte plăși nu sunt amintite, deși ele existau, evident. Cele mai importante drumuri de poștă și comerciale legau Cetatea Băniei cu Bucureștii, capitala țării, cu celelalte reședințe de județe sau alte localități mai importante din Oltenia și cu schelele de la Dunăre. Acestea erau Drumul Calafatului sau al Diilui (vechea denumire a Vidinului), al Bucureștilor, al Brestei, al Țânțărenilor, al Cernețiului sau al Mehedinților, numit și ,,vechiul drum al poștii‖, al Muierii, al Amaradiei, al Vâlcii, al Caracalului etc. Drumul Bucureștilor, după cum spune și numele, făcea legătura dintre Craiova și capitala țării. Pe teritoriul orașului era amenajat ca ,,drum cu șosea‖ și se derula între fântâna Prisăcuța și bariera care purta același nume, având o lungime de circa 400 stj domnești și o lățime de până la patru stj. A intrat în această categorie de drumuri în urma amenajării din 1846, prin grija Sfatului

47 Ibidem, dos. 68/1851, f. 8, 9, 18, 19, 51, 53. 48 Ibidem, f.51. 49 Ibidem, f. 52. www.memoriaoltului.ro 38 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR orășenesc. În afară de acesta, orașul mai avea un drum cu șosea, care se întindea din ulița bisericii Sf. Ioan și ducea la poarta bisericii Oota, unde se afla și cazarma. Avea o lungime de 600 stj și o lățime de aproximativ șase stânjeni. Drumul Bucureștilor continua în plasa Ocolu, fiind tot drum cu șosea, pe porțiunea dintre bariera amintită și hanul Doctorului, având lungimea de 2000 stj și lățimea de cinci stj. Continua prin aceeași plasă, având aici o singură stație de poștă, la Călui, în a cărei vecinătate se situau satele Pârșani (33 case), Pielești (152 case) și Nichitoaia (43 case), după care trecea prin prin alte județe până ajungea la destinație. După harta din 1831 elaborată de Gr. Pleșoianu50, pe traseu, până în Capitală, se mai aflau alte nouă stații de poștă, în afară de cea din București: Mirila (Romanați), Proroci, Greci și Șerbănești (Olt), Tecuciu și Ciolănești (Teleorman), Baciu, Vadu Lat și Prisăceni (Vlașca). Într-un document elaborat de Cârmuirea județului Dolj, la 5 ianuarie 1850, pe care l-a trims comandantului Corpului de pihotă Modlinski, preciza că între Craiova și București erau 12 poște, ceea ce atestă faptul că erau aceleași ca în urmă cu aproape două decenii51. Ca drum comercial, pentru transportul de mărfuri, se plătea o chirie de 8-9 lei la suta de ocale, pe distanța Craiova-București. Drumul Calafatului, unul comercial și de poștă, ducea la această schelă de la Dunăre, după cum îi spune numele. Se mai numea și drumul Diiului. Pleca din Craiova, pe al cărui teritoriu cuprindea porțiunea dintre ,,capul caldarâmului de piatră‖ și bariera acestei căi de transport rutier, având o lungime de circa 3.000 stj domnești și o lățime de aproximativ cinci stj. Fiind o cale terestră mai veche, în 1844, aflându-se sub administrarea Sfatului orășenesc, s-a refăcut, dându-i-se caracteristica de ,,drum cu șosea‖. Străbătea plășile Ocolului, Dumbrăvii, Bălții și Câmpului. În plasa Ocolului, avea în vecinătate satele Popoveni (42 case), Balta Verde (73 case) și Preajba (77 case). În plasa Dumbrăvii, trecerea peste Jiu se făcea pe un pod ,,umblător‖, pe la Podari (113 case), unde se afla poșta Prodila, singura din acastă plasă. În vecinătatea drumului, la est, la distanță de un ceas de stația poștală, se situau satele Livezile de Sus (91 case) și Livezile de Jos (157 case). Lăsând în urmă satul Panaghia (78 case), situat între stațiile de poștă Prodila și Radovanu (din plasa Bălții) , iar în vecinătate, în partea de vest, satele Palilula (74 case), Vârvor (370 case) și Fântânele (47 case), intra în plasa Bălții, pe la proprietatea mănăstirii Căluiu, ,,unde se afla șosea de piatră și pământ‖. Drumul trecea peste apa Deznățuiului pe un ,,pod de scânduri‖ în satul Radovan (94 familii). Lăsând în urmă, pe partea de nord, satele Lipovu de Sus (33 case) și Lipovu Ungureni (86 familii), drumul trecea peste pârâul Bănăgui pe un pod de lemn. Se derula printre satele Târnăvița (60 familii), spre nord și Întorsura (121 familii), spre sud; drumul urma apoi pe un alt pod de lemn, peste apa cu numele celei din urmă localități. De aici ajungea la poșta Cioroiu, după ce lăsa ,,puțintel‖ în urmă satele Siliștea Crucii (153 case), spre sud, Cioroiașu (76 case) și Trochești (44 case), spre nord. La nord de poșta Cioroiu se găsea satul Boureni (98 familii).

50 Publicată în: Ion Donat, Ion Pătroiu și Dinică Ciobotea, Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Craiova, Editura Helios, 199, p. 40. 51 Arhivele Națiale Dolj, fond cit., dos.49/1850, f. 6. www.memoriaoltului.ro 39 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR După ce trecea prin satul Milești (643 case), ,,pe un loc cu șosea‖, ajungea la Măgura Bălăcencii de pe moșia Galiciuicăi, după care intra apoi în plasa Câmpului, unde ducea la poșta Fântâna Banului (sat cu 118 case), trecea apoi prin satele Comani (65 case) și Hunia (198 case), după care urmau poștele Scripetu și Calafat (sat cu 51 de case). Calafatul era legat și de Tr. Severin, căci de la Fântâna Banului drumul se bifurca, o ramură a sa pornind spre reședința județului Mehedinți. Această parte a drumului trecea prin satele Cetate (121 case) și Ulmu (120 case), continua printre satele Moreni (54 case), Moțăței

(310 case) și Dobridor (128 case), Harta districtului Romanaţi cu principalele după care ajungea la Turnu drumuri, realizată la 1864 de maiorul D. Severin. Pe distanța dintre Papazoglu şi dedicată lui Hristodor Craiova și Calafat, pentru Marghiloman transportul produselor se plătea o chirie de 4 lei la suta de ocale. După cum preciza subcârmuirea plășii Dumbrava, pentru un colet poștal ,,de orice greutate‖ se plăteau de la o stație la alta câte 2 lei și 20 de parale ,,de un cal‖. Legătura comercială cu schela Calafat se realiza și pe o altă rută, care se numea Drumul Perișorului. Pornind din Craiova, trecea peste Jiu, pe ,,un pod stătător de lemne‖, în satul Bucovăț (155 case), din plasa Dumbrăvii, în al cărei hotar străbătea apoi satele Vârvoru (370 case), Mărăcinele 45 case) și Ciutura (167 case). În vecinătatea drumului, pe latura estică, se afla satul Târnăvița, iar pe latura vestică, Gabru (45 sate) și Tencănău (104 sate). Continua traseul până la Calafat. Tot la Bucovăț se mai desprindea o ramură a drumului pornit din reședința Doljului, care mergea la Cetate, numit drumul Sălcuții, care străbătea aceeași plasă, trecând prin satele Leamna (75 case), Târnăvița (129 case) și Sălcuța (153 case) și lăsând, în vecinătate, spre apus satele Vela (154 case) și Plopșor (58 case). Intra apoi în plasa Câmpului, ajungând în punctul Cetate, pe malul Dunării. Pe distanța dintre Craiova și Calafat sau Cetate se plătea pentru marfa transporatată o chirie de 4 lei – 4 lei și 20 de parale la suta de ocale. Drumul Cernețiului avea caracter de drum de poștă și comercial. Conform hărții din 1831 și Regulamentul Poștelor, elaborat în același an, pe atunci drumul respectiv urma alt traseu, deoarece între poștele Craiova și Cerneți se aflau încă www.memoriaoltului.ro 40 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Poştele din Ţara Românească (1833) alte cinci: Cerdacu, Gogoșu, Corzu, Iablanița și Broscari 52. Între timp, au intervenit unele modificări. Pe teritoriul orașului Craiova drumul se termina la bariera ce avea un nume identic, fiind amenajat ca drum cu șosea. Își păstra acest caracter și în plasa Ocolului, unde avea în vecinătate satele Ișalnița (260 case) și Albești (63 case). Intrând în plasa Jiului de Sus, purta și denumirea de ,,drumul mare‖. La stația de poștă Țânțăreni (84 familii), se bifurca, o ramură ducând la Cerneți, iar de aci la Tr. Severin, iar alta, la Tg. Jiu. În perimetrul plășii Jiului de Sus, pe patru sectoare, avea caracteristica unui drum cu șosea: primul de 1136 stj, în hotarul satului Brădeștii de Sus (94 case), la punctul Valea Rea – realizat în 1847 ; al doilea, de 1010 stj, în hotarul Țânțărenilor (84 case), ,,prin lunca Jiului‖, lucrat în 1844; al treilea, de 80 stj, tot în aceleași hotar, ,,peste râul Jiu‖ și al patrulea, de 120 stj în hotarul Gura Motrului (256 case), executate în 1849. Tot atunci, pe restul drumului din perimetrul plășii Jiului de Sus, s-au făcut reparații, un ,,pod și șosele mici pe la căpătâie‖. Aici funcționau două stații de poștă, una la Țânțăreni și alta la Brădeștii de Jos. De-a lungul drumului care mergea la Cerneți, în zona plășii Jiului de Sus, de o parte și de alta, se înșirau satele următoare: Mihăița (13 case), la o depărtare de drum de 3 sferturi de ceas (localitate prin care trecea și un mic drum de comerț, care avea și un pod plutitor particular peste Jiu, cu patru podari, angajați de proprietarul moșiei); Potmelțu (80 case); Coțofenii din Dos (176 case) și Scaiești (239 case), toate trei la o depărtare de un ceas de drum; Șitoaia (57 case), la o depărtare de un sfert de ceas, Almaju Birnici(133 case), la aceeași depărare; Almaju Moșneni (58 case), la 20 minute distanță; Coțofenii de Jos (49 case), Coțofenii de Mijloc (7) și Coțofenii de Sus, la o distanță de 10 minute fiecare. Satul Brădeștii de Jos, fiind străbătut de drumul Cernețiului, din cele 171 case ale sale, 90 se situau pe ambele părți și 81 se aflau la o depărtare de o

52 Arhivele Naționale Dolj, fond cit., dos. 86/1831, f. 127. www.memoriaoltului.ro 41 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR jumătate de ceas. O situație similară se întâlnea și în satul Brădeștii de Sus, unde, din cele 94 de case, 48 se aflau pe linia drumului și 46, la o depărtare de zece minute. Urmau alte două sate, Meteu (40 case), la depărtare de un ceas și Tatomirești, unde - din cele 192 case – 108 se situau la 10 minute de drum, iar 84, la o jumătate de ceas și peste Jiu. La acest sat se afla și un pod plutitor peste Jiu, la o distanță de 10 minute de drum, ,,pentru comunicația satelor din jurul lui‖. După aceea, drumul intra în județul Mehedinți. Pe drumul care ducea la Cerneți se transportau mărfuri care plecau din țară spre Austria, după ce ajungeau la Orșova și de acolo se aduceau produse de import. Transportul se efectua cu chirigii tocmiți cu plată. Se exportau produse diverse, pecum lână spălată, piei de animale mari și mici, seu și altele.

Detaliu Drumul de poștă care mergea la Tg. Jiu, după ce trecea de poșta de la Țânțăreni, ajungea în județul Gorj. Regulamentul Poștelor și harta din 1831 atestă că, pe atunci, până la reședința județului drumul trecea pe la stațiile de poștă Valea Rea (viitoarea poștă Brădești din Dolj), Florești și Aninoasa. În statistica din 1851 nu este pomenit sub numele de drumul Gorjului, dar sub această denumire se întâlnește în alte documente53. Drumul Vâlcii, ca drum de poștă, plecând din Craiova, străbătea apoi plasa Ocolului, unde se învecina cu satele Șimnicu de Jos (19 case), Mischii (109 case), Urechești (58 case) și Motoci (57 case). Pe traseu, se afla poștele Tesluiu (Dolj) și

53 Ibidem, dos. 86/1831, f. 53-54. Adresă din 5 aprilie 1831 trimisă de Casa Poștelor Craiovei Cârmuirii de Dolj. www.memoriaoltului.ro 42 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Mirila (Romanați), după care ajungea în județul Vâlcea. Conform Regulamentului Poștelor și hărții din 1831, în cel din urmă județ, de-a lungul drumului erau următoarele poște: Colibași, Zăvideni, Slăvitești și Rm. Vâlcii. De aici, drumul continua până la Tg. Jiu, având să treacă până acolo prin alte patru stații de poștă: Dintr-un lemn, Horezu, Polovraci și Băculești54. Drumul Severinului, unul de comerț, cunoscut și sub numele de ,,vechiul drum al poștii”, pornea tot din Craiova. Trecerea peste Jiu se făcea în satul Obedin (97 case) din plasa Dumbrava, pe un pod fix. Până la ieșirea din această plasă, unde avea o lungime de două poște, trecea printre satele Breasta (216 case), Predești (184 case), Sârsca (85 ase), Pietroaia (73 case), Bașcovu (48 case), Urdinița (67 case) și Gogoșița (90 case), situate la o depărtare de un ceas de drum. Intra apoi în județul Mehedinți, ducând la destinație. De la Tr. Severin se putea ajunge la Orșova. Pentru mărfurile transportate pe această arteră, între Orșova -Tr. Severin și Craiova, se plătea o chirie de 7-8 lei la o greutate de 100 ocale. Drumul Brestii era și el unul comercial, derulându-se pe distanța Craiova – Izvoarele, localitate situată pe marginea Dunării. Străbătea plasa Dumbrăvii, unde avea o lungime de două poște, trecând prin satele Breasta și Carpen (206 case). Traversarea peste Jiu se făcea la primul sat, pe un ,,pod stătător de lemn‖. Latura nordică a drumului se învecina cu satele Solomonești (148 case), Pleșoiu de Jos (213 case), Pleșoiu de Sus (28 case), Răchita (121 case) și Seaca (240 case), iar latura de sud, cu satele Lazu (129 case), Târnăvița (129 case), Căciulatu (116 case), Mosna (141 case) și Geblești (72 case). După aceea, drumul intra în județul Mehedinți, ajungând la Izvoarele. Pe această rută, pentru transportul de mărfuri, se plătea o chirie de lde 8-9 lei la suta de acolo de ocale. Drumul Bechetului avea doar un caracter comercial. Produsele din județele de munte Gorj și Vâlcea, pentru a fi transportate la schela Bechet (sat cu 120 familii), treceau prin Craiova, de unde pornea acest drum. Din plasa Jiului de Jos, se putea ajunge la acest punct pe două căi de comunicație, una trecând prin satele Rojiște de Jos (49 familii), Rojiștea de Sus (58 familii), Tâmburești (50 familii), Murta (47 familii), Dobrești (102 familii), Raeți (60 familii), Sadova (323 famii), Piscu (64 familii) și Lișteava (80 familii), iar cealaltă, prin satele Marotinu (93 familii), Mârșani (345 familii), Locustenii de Sus (85 familii), Brabeți (83 familii) și Damian (86 familii). Drumul Bechetului se folosea pentru ,,comerțul de producte și pescuit‖. Drumul Caracalului, comercial și de poștă, în perimetrul reședinței județului Dolj, cuprindea sectorul dintre poșta Craiovei și bariera acestui drum. Trecând în plasa Ocolulului, în vecinătatea sa erau satele Cârcea (173 case) și Coșovenii de Sus (127 case). Ieșind din această plasă, pătrundea în județul Romanați, unde la jumătatea distanței dintre Craiova și Caracal se afla stația de poștă Leu. De la Caracal, se putea merge la schela Islaz (conform hărții de la 1831, de la Caracal se putea ajunge la poșta Racovița, în apropiere de Turnu Măgurele).

54 Ibidem, f. 127. www.memoriaoltului.ro 43 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Drumul Vâlcii, un drum comercial, venea – după cum îi spune și numele – din județul cu același nume. Intrând din plasa vâlceană a Oltețului de Jos, drumul trecea prin plasa Amaradiei din județul Dolj, unde în vecinătatea sa, pe latura stângă, se afla satul Gaia (129 case). Pe latura dreaptă, erau situate satele Vulpeni și Băzgărăi din pasa Oltețului, județul Romanați. Trecea apoi în plasa Ocolului din județul Dolj, intrând pe la satul Murgași (158 case). După ce lăsa în urmă mai multe sate, situate în vecinătate, Motoci (57 case), Urechești (58 case), Mischii (109 case) și Șimnicu de Jos (19 case), drumul Vâlcii ajungea la Craiova. Drumul Muierii – după cum l-a menționat Subcârmuirea plășii Amaradia – ,,mergea din munte până la Dunăre‖. Plecând dintr-un județ montan, Vâlcea, trecea din plasa Oltețului de Sus în plasa Amaradiei din județul Dolj, pe lângă satul Zăicoi (140 case), aflat pe latura dreaptă a drumului. Pe aceeași parte, de-lungul său, se mai înșirau satele Soceni (59 case), Tălpaș (71 case), Golumbu (95 case), Fărcaș (89 case), Amărăști (119 case), Spineni (99 case), Godeni (107 case), Negoiești (268 case), Muereni (112 case), Vladmir (39 case), Goești (128 case), Mileștii de Sus (68 case), Mileștii de Jos (74 case). Pe latura stângă, erau amplasate satele Velești (42 case), Balota de Sus (43 case), Balota de Jos (9 sate), Gaia (129 case) și Murgași (158 case). În celelalte plăși sau în Craiova, drumul cu acest nume nu mai este pomenit. Pentru ca mărfurile ajunse în capitala Olteniei să ajungă la Dunăre, erau mai multe posibilități, după cum s-a văzut deja. Pe arterele comerciale care făcea legătura dintre Dolj și județele de munte, Gorj și Vâlcea, se transportau de acolo produse care nu se găseau în Dolj, tot cu plată de chirie, precum cherestea de brad, var și alte mărfuri însoțite de proprietarii lor, pentru a fi vândute îndeosebi în târgul de la Craiova, de unde putea achiziționa produsele de care aveau nevoie locuitorii de acolo. În același scop, comercanții gorjeni și vâlceni puteau ajunge la schelele dunărene. Un alt drum comercial, era ,,drumul care mergea la bălți”. Era destinat negoțului de pește. Pornea din Craiova și ajungea la balta satului Cârna. Îndreptîndu-se spre sud, ajungând în plasa Bălții, intra aici pe la moșia Segarcea, trecea printre satul cu același nume, aflat la est (86 case) și satul Lipovu Ungureni (86 familii), situat la vest. Continuând pe aceeași direcție, străbătea satele Cerătu (145 case) și Portărești (49 familii). După ce lăsa, în est, satele Giurgița Cioromela (81 case) și Giurgița Curmătura (100 case), trcea prin satele Bârca (372 case) și Goicea Mare (140 case) și ajungea la balta satului Cârna (171 case). Schelele Calafat și Bechet erau legate printr-un drum comercial, considerat a fi ,,drumul ce vine pe margine”. Acesta pleca din plasa Câmpului, de la Calafat, îndreptându-se spre est. Intra în plasa Bălții, prin satul Ghidici (100 case), după care străbătea satele Rast (228 case) și Negoi (117 case). Trecea pe lângă satul Catanele (47 familii), situat la nord, străbătea apoi satele Bistreț (208 case), Plosca (93 case), apoi vadul Deznățuiului. Lăsând în partea nordică satul Goicea Mare (140 familii), străbătea satele Cârna (171 case) și Măceșu de Jos (302 case). După ce lăsa în partea de nord, ,,puținel‖ în urmă, satul Măceșu de Sus (77 case), trecea prin satul Gighera (27 familii), la nordul căruia se găsea satul Nedeia, după care intra în plasa Jiului de Jos, ajungând la Bechet. www.memoriaoltului.ro 44 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Statistica citată mai amintește și drumul mare al Amaradiei, unul comercial, ,,care mergea din munte până în orașul Craiova‖. Din plasa Gilortului a județului Gorj, drumul intra În plasa Amaradei din județul Dolj, pe la satul Căprenii de Jos (95 case), după care străbătea și alte sate de aici: Ciorari (62 case), Stoina (110 case), Păișani (107 case) și Negoiești (268 case), unde era și un ,,pod de lemn trecător‖ peste apa Amaradiei. În plasa Amaradiei, la depărtare de până la un ceas de acest drum, pe latura stângă, se înșirau satele: Băloșani (91 case), Toiaga (63 case), Ulmetu (30 case), Socoteni (81 case), Văluța (89 case), Mierea Birnici (11 case), Fărcaș (89 case), Amărăști (119 case), Spineni (99 case), unde era și un pod de lemn peste pârâul Bou format din ploi, Godeni (95 case), Muereni (112 case), Vladimir (39 case), Goești (28 case) și Mileștii de Jos (130 case); iar pe latura din dreapta, satele Crușețu (101 case), Valea Boului (110 case), Ohaba (79 case), Bodăești (125 case), Odoleni (85 case), Melinești (93 case), Pometeștii de Jos (45 case), Adâncata de Sus (70 case), Adâncata de Jos (73 case), Mălăeștii de Sus (69 ase), Mălăeștii de Jos (74 case), Mileștii de Sus (78 case). După ce ieșea din această plasă, intra în plasa Ocolului, pe la satul Cornetu (116 case). În Drumul mare al Amaradiei venea un mic drum comercial ,,de la Olteț spre Plosca”, din plasa Oltețului de Sus din județul Vâlcea, care trecea prin satele Zăicoi (140 case), Soceni (59 case), Tălpașu (71 case), Golumbu (98 case), Fărcașu (89 case), Văluța (89 case), Mierea Birnici (115 case) și Amărăști (119 case), după care ieșea din plasa Amaradiei55. Nu este lipsit de importanță a fi reținute și podurile plutitoare. Statistica în discuție înregistrază asemenea poduri numai în plasa Jiului de Jos, la Gângiova, Negoiești, Padea și Belcinu, pe fiecare pod încăpând câte două trăsuri și 10-15 persoane56. Este posibil să fi existat și în alte localități. Este demn de notat și prețurile cu care se vindeau produsele în târgul Craiovei și la schele. Astfel, în târgul din Cetatea Băniei, suta de ocale de făină se vindea cu 30 de lei, cea de mălai, cu 18 lei și cea de orz, cu 15 lei, vadra de vin, cu 8 lei, cea de rachiu de prune, cu 11 lei, cea de rachiu de bucate, cu 10 lei. La schelă, suta de ocale de grâu, se vindea cu un preț cuprins între 22 și 27 lei, iar cea de porumb, cu unul care oscila între 15 și 17 lei57. Desigur, prețurile de vânzare-cumpărare depindeau de cerere și ofertă. Poștele aparțineau statului. Ele erau scoase periodic la licitație, pentru o periodă de trei ani, fiind date unui contracciu, care dispunea de caii necesari asigurării serviciului poștal. În județul Dolj, în anii la care mă refer, existau zece poște. Ele dispuneau de 142 slujbași (logofeți, ceauși, odagii, surugii, rotari, dârvari), din care 26 în Craiova, 17 la Teslui, 15 la Brădești (numită și Coțofeni), 14 la Țânțăreni, câte 12 la Prodila, Calafat, Scripetu, Cioroiu, Radovan și Prodila și 9 la Fântâna Banului. Atelajele erau alcătuite din 272 de cai, 79 de căruțe și 58 de sănii. Cei 272 de cai erau repartizați astfel: 72 în Craiova, câte 36 în Țânțăreni, Brădești și Teslui, câte 16 la Calafat, Scripetu, Prodila, Gogoșu și Radovan și 12 la

55 Ibidem, dos. 68/1851, f. 55, 63-64, 70-71, 76-78, 84-85, 91-93, 101-102. 56 Ibidem, f. 110, 57 Ibidem, f. 60, 95, 105. www.memoriaoltului.ro 45 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Fântâna Banului. Cele 79 de căruțe și 58 de sănii erau distribuite în felul următor: Craiova – 27 căruțe și 15 sănii; Teslui – 10 căruțe și 5 sănii; Prodila –7 căruțe și 4 sănii; Brădești și Țânțăreni câte 6 căruțe și 8 sănii; Radovanu – 6 căruțe și 5 sănii; Gogoșu – 6 căruțe și 4 sănii; Calafat – 5 căruțe și 4 sănii; Fântâna Banului – 2 căruțe și 2 sănii58. O Stație de poștă avea incinta împrejmuită, în cadrul acesteia aflându-se ,,casa de mosafiri‖, ,,lăcuința slujbașilor‖, grajdul pentru cai, șopronul pentru care și căruțe, magazia pentru furaje, fânăria etc59. În acest material, mi-am propus să fac o scurtă privire asupra drumurilor din județul Dolj în anii 1849-1851, când Țara Românească și Moldova s-au aflat sub ocupație străină. Consider că această temă trebuie a fi extinsă, pentru a se referi la o perioadă cât mai mare de timp și la toate cele cinci județe ale Olteniei, dacă nu chiar la nivelul întregii țări, reprezentând o parte intersantă a istoriei noastre.

Cum a scris Mihail Drumeș romanul ,,Elevul Dima dintr-a șaptea”

Mirela Costache

Mihail Drumeș, într-un ,,memorial sentimental‖ apărut în ziarul Oltul la 28 septembrie 1969, povestea cum a scris ,,Elevul Dima dintr-a șaptea‖: ,,Pe când eram elev în clasa a doua (cum ar fi azi clasa a VI-a) la Gimnaziul Ioniță Asan din Caracal, m-apucasem să scot o revistă școlară Carmen.” Nu tipărea la tipografie această revistă școlară deoarece costa prea scump, o multiplica ,,la șapirograf‖ în 150 de exemplare și ,,ca pâinea caldă‖ o vindea în recreație colegilor din clasă și chiar celor din clasele superioare. Mai târziu, a mărit tirajul și o cumpărau și fetele de la școala profesională. Explica în acel memorial și de ce se vindea revista ca pâinea caldă: ,,pentru că publicam întâmplări autentice din viața noastră Mihail Drumeş școlară, fără a le literaturiza, un soi de scurte reportaje ale faptului divers, în care numele elevilor figura cu toată exactitatea...”

58 Ibidem, dos. 49/1850, f. 244, 246, 247, 252-259. Situație de la finele anului 1850. 59 Ibidem, dos.86/1831, 248. www.memoriaoltului.ro 46 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Când a ajuns student la facultatea de litere, a continuat să scrie literatură, însă o ,,literatură descinsă din ficțiune”, de care nu mai era mulțumit și considera că se afla ,,undeva pe la marginea reușitei”. Cu sinceritare, Drumeș mărturisea: ,,Căutam cu înfrigurare zi și noapte, noapte și zi, un subiect strașnic care să zguduie inerția publicului” . Aceasta a fost perioada în care a citit amintirile din viața de elev a lui D. D. Pătrășcanu, scriitor prețuit în acea vreme. S-a gândit: ,,Ce-ar fi să scriu un roman al adolescenței, care-și trage seva din viața școlară?‖ Cu ,,aceste gânduri de jar, adică la 100 de grade temperatură” a început să scrie romanul ,,Elevul Moroianu Adrian dintr-a șaptea”. A scris într-un an aproape trei sferturi de carte. A scris sfârșitul, pentru că îi plăcea mai mult, apoi câteva capitole de la început, câteva de la mijloc, lăsând goluri peste tot, cu gândul că le va completa ,,ulterior‖, astfel încât ,,acțiunea romanului să se închege rotund”. A adăugat, însă, între paranteze: ,,(Cu acest ulterior nu m-am împăcat niciodată!)” În acest timp a recitit amintirile lui D. D. Pătrășcanu, a constatat că nu-i mai plăceau ca prima dată, nu a știut ce să mai facă, s-a întrebat dacă n-a apucat pe un drum greșit și s-a oprit din scris. Într-o zi, s-a dus la Liviu Rebreanu și au stat de vorbă câteva ore, ,,în odăița lui de lucru în care abia încăpeau o masă și două scaune‖. În acest timp au băut amândoi ,,vreo 12 cafele în cești cât degetarul făcute chiar de scriitor la spirtieră, după principiul – fiecare țigară cu cafeluța ei‖. I-a spus că s-a apucat să scrie un roman și l-a întrebat dacă suportă să-i citească un capitol. Rebreanu ,,a surâs îngerește – avea un surâs de bunătate pe care dacă l-ai văzut o dată nu-l mai uiți toată viața”. Drumeș i-a citit capitolul Insula fără nume, cu scrisoarea lui John. Maestrului i-a plăcut, era sincer, cu sufletul deschis. Văzându-i fața www.memoriaoltului.ro 47 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR luminată, nici nu a mai avut nevoie de cuvinte și i-a citit ,,pe nerăsuflate‖ alte trei capitole. ,,Încurajarea lui Liviu Rebreanu mi-a aninat în spate încă un rând de aripi. În această stare incandescentă, am reluat lucrul, dar n-am reușit să înlătur toate golurile. Cum astupam unul, se ivea altul și iar am pus manuscrisul de o parte pentru un timp nedeterminat. La acest lucru, a mai contribuit și profesorul meu, criticul de mare prestigiu în acea vreme, Mihail Dragomirescu, care auzind că scriu un roman, s-a supărat foc. Lasă romanul, Drumeș, trebuie să te coci mai întâi cu schițe și nuvele, pe urmă să treci la roman. Voi tinerii, inversați întotdeauna, săriți dincolo de cal.” Și așa a făcut Drumeș: Elevul Dima a rămas ,,să mucegăiască în sertar, uitat și pricăjit‖. Nu l-a mai pus la punct și nu l-a mai trimis în librării. Cum să mai facă toate acestea când, între timp, apăruse și ,,La Medeleni‖, trilogia lui Ionel Teodoreanu? ,,Cum să ies peste Medelenii care incendiaseră tot tineretul țării?” A consi- derat că nu era momentul psihologic potrivit și trebuia să aștepte. A așteptat și, ,,după valuri de timp, care acoperiseră două decenii mari și late, în vara lui 1944 am rescris la Balș din nou și definitiv toată cartea, dospită și redospită în lunga ei perioadă de gestație, iar în 1946 am încredințat tiparului pe noul născut Elevul Moroianu Adrian dintr-a șaptea.” Când desenatorul i-a dus coperta, Drumeș a fost nemulțumit: ,,trebuie să te uiți cu telescopul ca să vezi titlul”. Desenatorul i-a explicat că nu avea cum să bage într-un rând douăzeci de litere și i-a cerut să aleagă un nume scurt, ca să-i încapă. ,,Hm, avea dreptate omul! Și amândoi am deschis o carte de telefon chiar la litera D. – Elevul Dincă zice el – Nu, nu-mi place Dincă – Durma! – Nici Durma! – Dima, strigă desenatorul ca Arhimede în baie. Ăsta e, Dima!... Ăsta rămâne! Și a rămas!...” Moroianu a fost înlocuit peste tot, în text, cu Dima. ,,Aceasta e, dragi cititori, în puține cuvinte, povestea trăită dar nescrisă a elevului Dima. În amintirile la care lucrez ea va avea o întindere mult mai mare”. Așa încheia Mihail Drumeș memorialul sentimental. www.memoriaoltului.ro 48 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

La moartea lui Florin Mihăilescu

Ion Lazu

La 7 iulie 2020, la ora 17:00 ne-a părăsit bunul meu prieten Prof. Univ. Dr. Florin Mihăilescu, răpus de boala Parkinson, o maladie neiertătoare, spăimoasă și fără leac. Fusesem să-l văd cu doar 3 zile în urmă: țintuit la pat, cu dureri care îl crucificau pe patul medicinal, de unde nu mai putuse coborî în ultimele săptămâni. N-am putut să nu mă gândesc la teribila răsturnare de situație, căci prietenul meu Florin este poate singurul caz cunoscut mie de om perfect sănătos de-a lungul întregii sale vieți; om care la cei 83 de ani avea o dantură aproape perfectă! Și iată, în 2-3 ani a trebuit să cunoască „pe propria piele‖ toate durerile și umilirile și încercările lui Iov... teribilă răsturnare de situație, căreia zadarnic încerci să-i găsești o explicație... Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu (2010) Profesor universitar de neegalat prestigiu la catedra de Filologie din Universitatea București, merituos discipol al marelui Tudor Vianu, critic și istoric literar, estetician de elită, colaborator în ultimii 50 de ani la cele mai prestigioase reviste literare-culturale din toată țara (Tribuna, Steaua, Viața românească, România literară, Luceafărul, Convorbiri literare), lasă culturii noastre o moștenire de cel mai mare preț, la care se vor raporta cercetătorii noilor generații. Cum de asemenea, pătimaș iubitor de carte aleasă, lasă o imensă bibliotecă, de valoare inestimabilă, care ar putea fi preluată direct de Biblioteca Academiei. ...Printre accese de tuse, am reușit să convorbim aproape două ore... Dar simțeam ce desigur simțea și Florin: că este ultima noastră întâlnire, pe această parte a lumii... Câte încurajări și îndemnuri din parte-mi! Și, desigur, referiri la ceea ce este durabil în noi și va rămâne mereu. Spre bucuria mea, am înțeles că în mintea lui, nu numai în sufletul greu încercat, realizase un racord tacit la Credință. L-am întrebat la final: Ce ai de spus, bunule prieten? S-a concentrat, simțeam efortul de a se exprima în fraze cuprinzătoare, explicative. În sfârșit l-am auzit articulând: „Un singur cuvânt: Iubire !‖ Mi-a dat trista veste Ștefania, soția lui devotată, care în ultimii 2-3 ani nu s-a mai dezlipit de lângă patul lui de suferință. Am aflat că fiica din Olanda și familia ei nu vor veni: probleme insurmontabile cu pandemia, cu carantina, cu... Va fi o incinerare, vineri, orele 9:00, la Crematoriul Cenușa. Dar și acolo sunt restricții drastice... Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească împreună cu drepții pe bunul prieten Florin! www.memoriaoltului.ro 49 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

De vorbă cu doi fii ai Slatinei: Ion Lazu şi Florin Mihăilescu (I)

Ion Tîlvănoiu

În martie 2020, la sugestia scriitorului Ion Lazu, colaboratorul nostru de nădejde, am făcut un drum la Bucureşti spre a-l cunoaşte pe profesorul universitar dr. Florin Mihăilescu. Ştiam că profesorul este născut la Slatina într-o familie înrudită cu a dramaturgului Eugen Ionescu, îi cunoşteam scrierile dar nu-l cunoscusem personal. Şi iată-mă în faţa blocului din strada Sibiu nr. 6 unde la etajul 7, într-un apartament de trei camere tixit de cărţi, într-o auto-impusă claustrare, suntem primiţi de profesor şi de soţia sa, doamna Ştefania Mihăilescu. Dialogul se înfiripă firesc, ca între oameni cu origini comune care nu s-au văzut de mult. La insistenţele mele, profesorul acceptă cu greu să pornesc reportofonul lăsându-se în cele din urmă convins de Ion Lazu. Probabil acesta a fost ultimul său interviu şi transcriind această convorbire regretăm sincer că n-am ştiut s-o facem mai cuprinzătoare.

Ion Lazu: Ai primit ultima carte trimisă de Andreiţă? Florin Mihăilescu: Da, este foarte interesantă, o carte cu multă diplomaţie. Dar cum se numeşte soţia lui Jean? I.L.: Lia-Maria Andreiţă, graficiană, scriitoare. Ion Tîlvănoiu: Chiar aseară am vorbit cu Ion Andreiţă. M-a sunat pentru că s-a luat iniţiativa ridicării unei statui la Slătioara, în amintirea lui Nifon Criveanu, primul mitropolit al Olteniei. Şi autorităţile locale de la Slătioara l-au rugat pe scriitor, care este din Perieţi, să găsească un sculptor care să facă statuia. Între timp problema se rezolvase, iar Ion Andreiţă nu ştia în ce stadiu sunt şi dacă mai e cazul să caute sau nu un artist. F.M.: Auzi, Nelule, dar scriitorul ăsta, Damian Stănoiu, nu e de acolo? I.T.: Damian Stănoiu era născut la Dobrotinet, foarte aproape de Slatina. I.L.: Tot peste Olt... F.M.: Dar stai pe canapea, Nelule, ca să fie dl. Tîlvănoiu între noi doi. E mai bine aşa. I.L.: Uite, pentru dl. Tîlvănoiu am adus aici câteva caiete ale mele cu însemnări... I.T.: Ce să facem cu ele, le publicăm? I.L.: Sunt deja publicate de mine în volumul ,,Vreme închisă”. F.M.: Ce sunt astea? I.L. Sunt manuscrisele mele din perioada de La biroul apartamentului din Bucureşti în 1990. dinaintea Revoluţiei... (Imaginile care însoţesc acest material au fost oferite redacţiei de către d-na Ştefania Mihăilescu). www.memoriaoltului.ro 50 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR F.M.: A, da, da... I.L:. Sunt câteva, restul le-am aruncat pentru că nu mai am ce face cu ele, le-am publicat şi gata… Le-am dactilografiat, le-am trecut în format digital... F.M.: Da, şi eu fac la fel, dacă le am o dată undeva, nu mai trebuie... I.L.: Dar hai să începem, să vorbim despre Slatina de altădată, de asta am venit... F.M.: Dar eu întâi de toate am zis să stabilim despre ce vom vorbi. Viaţa noastră particulară nu prezintă interes... I.L.: De ce, cine spune asta? F.M.: Eu spun asta, astea toate sunt pulbere, se duc, nimic nu rămâne. Ce să rămână? Ce-am făcut eu după Revoluţie?!... I.L. : Nu despre asta. Vorbim despre Slatina anilor 1940-1960, aşa cum ne-o amintim... F.M.: Dar ce ştim noi, ce ne mai amintim... în afară de viaţa noastră petrecută acolo?... I.L.: Asta, despre asta vrem să vorbim şi toţi cei care au scris despre tinereţea şi adolescenţa lor au spus lucruri frumoase pe care acum toată lumea le citeşte şi le vânează. I.T.: De asta rămân puţine mărturii pe care apoi zadarnic le căutăm... I.L.: În vremea de astăzi, memorialistica este cea mai apreciată latură a literaturii. Cărţile de memorii, de amintiri sunt la mare căutare. F.M.: Asta s-a întâmplat exact după 1989, când toată lumea s-a repezit pe memorialistică pentru că memorialistica evocă o vreme pe care mulţi n-au trăit-o sau au trăit-o dar n-au scris adevărul despre epoca respectivă, şi atunci, în căutare de adevăr, literatura memorialistică s-a dezvoltat. Asta în detrimentul creaţiei literare de imaginaţie, a literaturii... I.L.: Da, ştiu foarte bine. Ştiu că multe lucruri s-au scris după Decembrie 1989, pentru că înainte de Decembrie nu aveai voie nici măcar să atingi condeiul pe hârtie cu acele probleme. S-a scris vreodată în România până la Revoluţie ceva despre războiul din Est? Nu, nu s-a scris niciun cuvânt. Eu n-am putut scrie cuvântul ,,Basarabia‖. Până în 1990 n-am În noiembrie 1986 la biroul apartamentului său www.memoriaoltului.ro 51 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR putut scrie că m-am născut acolo... Unde scriam, mi-l tăiau... F.M.: Da, ştiu... I.L.: Unde scriam eu ,,Tighina‖, îmi tăiau şi scriau ,,Piatra Neamţ‖; unde scriam ,,Odessa‖, tăiau şi scriau ,,Galaţi‖ şi aşa mai departe. Aşa a fost... F.M.: A apărut o carte pe care am dat-o cuiva, a unui nepot al lui Ceauşescu, acela care a fost ofiţer de miliţie acolo şi era mare şi îşi bătea joc... I.T. Emil Bărbulescu de la Scorniceşti... F.M.:Aşa, aşa, şi mamă-sa era şefa învăţământului acolo... I.T.: Elena Bărbulescu, ,,Doamna‖, sora lui Ceauşescu... F.M.: Aşa, da, ,,Doamna‖. A publicat el o carte intitulată ,,Am fost nepotul lui Nicolae Ceauşescu‖ sau aşa ceva, şi acolo se laudă, citează nume celebre din cultura universală de parcă ar fi savant de renume mondial ca mătuşă-sa. Şi adevărul cine-l ştia? Îl ştia cine l-a trăit dar n-avea voie să-l spună. Acum au izbucnit cu toate aceste dezvăluiri, uneori mai înflorindu-le dar adevărul este ăsta, că şi-au bătut joc pur şi simplu de oameni. I.T.: Vorbeaţi despre casa dumneavoastră din Slatina… I.L.: Aşa, Florine, n-am apucat să te întreb: tu ai mai locuit la alte adrese în afară de cea pe care o ştiu eu? F. M.: Care este...? I.L.: Imediat deasupra prefecturii, pe dreapta. F. M. : Pe locul căreia este acuma o poştă sau o bancă, ei cam prin dreptul treptelor era locul unde s-a aflat ultima mea casă. Eu m-am născut pe Strada Ionaşcu, exact peste drum de Şcoala Ionaşcu. Acolo, în fund, era o casă pe care a cumpărat-o cineva şi a îmbrăcat-o cu nişte pereţi dându-i un aer de construcţie ultramodernă. Eu o am între fotografiile mele, din fericire, era o casă foarte drăguţă în stilul vechi al vremii... Acolo m-am născut. I.L.: Deci ai fost vecin cu Caius Dragomir... F.M.: Da, da, da... sigur, pe aceeaşi stradă. I.L.: Caius era la vreo 3-4 case mai încolo, mai către Olt... F.M.: Da. I.T.: Pe lângă Băile Comunale deci... F.M.: Da. I.L. Casa lui Caius este ultima pe dreapta înainte să o iei pe cărăruie în sus Cu N. Constantinescu în faţa Universităţii din spre... Bucureşti (1979) I.T.: Să urci pe dealul Grădişte... I.L.: Căsuţa aia era a lui. El s-a născut vis-a-vis de Şcoala Ionaşcu. Când eram eu elev la Ionaşcu, în casa aia, sau alta vis-a-vis de ea, trăia profesorul Dumitru N. Bărbulescu... www.memoriaoltului.ro 52 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR F.M.: A, da, D.N.B.-ul. Era prieten bun de familie cu taică-meu, prieten la cataramă, unul dintre prietenii lui. Acolo, lângă noi era Steriopol, şi mai încolo era Nacu, familia Nacu, cu Bebe Nacu, Miron Nacu şi care era şi într-o relaţie de rudenie cu tatăl şi cu familia profesorului Leonida Gherasim, acela care a devenit un specialist în bolile cardiovasculare. Care era fiul fostului meu învăţător. Taică- său era învăţător acolo la Şcoala Ionaşcu, l-am avut învăţător. I.L.: Şi tu şcoala primară ai făcut-o la Ionaşcu? F.M.: Da, aşa este. Şcoala primară am făcut-o la Ionaşcu... I.L.: Şi când te-ai mutat tu acolo la cea de-a doua adresă, la actuala poştă? F.M.: Când s-a despărţit taică-meu de maică-mea, prin 1942-1943. Atunci taică- meu m-a luat cu el şi ne-am mutat în casele lui Dumitru Marinescu. El avea mai multe case în Slatina şi într-una dintre ele a stat taică-meu cu chirie, unde era biserica Sfânta Treime, în centru, acolo alături. A stat întâi la parter în două camere şi apoi s-a mutat în partea de clădire dinspre strada care duce la piaţă. Acolo am stat mai multă vreme până când şi-a făcut casa pe care apoi au demolat-o tovarăşii. I.L.: E casa unde te vedeam eu pe tine ca liceean, nu? F.M.: Da, asta, ultima. I.T.: Dar pe strada Ionaşcu nu era şi casa lui Gh. Poboran, nu locuise şi institutorul? F.M.. Nu ştiu... I.L.: Ştiu că a fost o personalitate... I.T.: Este adevărat că murise din 1925 dar poate în memoria locatarilor s-a păstrat amintirea aceasta... F.M.: O personalitate a fost şi Traian Biju, vorbim de nume sonore ale istoriei Slatinei. I.T.: Profesorul de geografie şi directorul Gimnaziului local... I.L.: Acum să vorbim puţin despre tatăl tău. El era din Mărgineni, acolo este şi înmormântat. F.M.: Da, din Mărgineni era. Am fotografia aceea, îi spuneam d-lui Tîlvănoiu despre ea, cu bunicii şi toţi ceilalţi. Atunci ai mei nu erau despărţiţi, iar eu încă nu mă născusem, că e făcută prin 1930 şi ceva. Nu ştiu dacă v-am mai spus dar taică- meu, Luca Mihăilescu a fost prieten la cataramă cu Eugen Ionescu. Scrie într-una dintre scrisori că nu a putut să sufere niciodată procurorii şi n-a fost în relaţii amicale decât cu unul singur, cu Luca, adică taică-meu. Au fost prieteni, erau aproximativ de aceeaşi vârstă şi din Slatina... I.L.: Să mergem puţin mai în adâncime cu această relaţie a lor. www.memoriaoltului.ro 53 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR F.M.: Tu mă tragi mereu de limbă ca să scapi tu de întrebări, dar lasă că te luăm şi pe tine la forfecat. I.L.: Deci, spune în ce împrejurări s-a legat prietenia lor? Era şi o legătură de familie? F.M.: I-am spus d-lui Tîlvănoiu, era asimilat familiei viitorul dramaturg, atât de apropiaţi erau părinţii. Bătrânul bunic al meu din partea maică-mii era medic veterinar la Slatina şi era chiar şef al serviciului veterinar pe judeţ şi director al hergheliei de cai de rasă de la Brebeni şi atunci s-au apropiat aceste două familii. Şi îi spuneam d-lui Tîlvănoiu că în actul de naştere al dramaturgului apar doi martori, cum se obişnuia, şi unul dintre ei este chiar el, tata mare. Şi deci erau apropiaţi încă de atunci. Fotografia pe care v-am arătat-o îi arată împreună, sunt vreo trei variante, între care una este cartonată, cum se făceau fotografiile înainte, şi tu Nelule ştiu că ţi-ai notat odată, ai tu copii. Mai târziu a venit războiul şi un unchi al meu, Puiu Ionescu, care e şi el în fotografie şi era de vârstă apropiată cu Eugen Ionescu şi erau prieteni. Am şi alte rude la Slatina, un unchi al meu mai mic decât nea Puiu... I.L.: Din câte îmi aduc eu aminte, Eugen Ionescu a făcut concentrarea militară sau armata... F.M.: Da, la Regimentul 3 Olt, ştie dl. Tîlvănoiu... Ceea ce nu se ştie sunt lucrurile legate de La lectoratul de limba, literatura şi cultura română de la familie. Îi spuneam d- Universitatea Aix-Marseille, Franţa (19984) lui Tîlvănoiu despre legătura cu E. Lovinescu, cunoştinţa cu doamna Bălăcioiu, care era soţia lui Lovinescu, şi cu faptul că taică-meu a fost căsătorit cu una dintre membrele acelei familii Bălăcioiu, care era familia mamei Monicăi Lovinescu... I.L.: Da, da, da, bineînţeles... F.M.: Şi în cărţile astea două apărute, despre care ştii şi tu, apărute la ed. Humanitas, ,,Scrisorile către Monica‖, se fac nişte confuzii şi încurcături. Acolo vine vorba foarte des despre Slatina, că veneau de la Bucureşti la Slatina, mai luau nişte vin de la Slatina, făceau rost de mâncare, ouă şi altele care pe vremea aceea se găseau greu. Sunt multe relatări acolo, dar sunt amintite şi multe persoane şi acolo încurcă lucrurile zicând că a fost căsătorită cu un medic Mureşan sau aşa ceva... De fapt este vorba despre taică-meu, că taică-meu a fost căsătorit cu Rodica, fata uneia dintre membrele familiei Bălăcioiu... I.L.: Ei erau dinspre Craiova, nu? www.memoriaoltului.ro 54 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR F.M.: Da, din Cruşeţ, aveau moşie acolo... Şi aşa le amestecă în carte acolo, n-au putut să se informeze mai exact ?... Taică-meu a fost căsătorit cu ea până în 1950 când a fost ridicat de securitate, după aia ea a dat divorţ, a plecat din Slatina, şi s-a dus cu cel cu care s-a recăsătorit, un medic, tocmai la Bistriţa Năsăud. Ce vreau să spun este că au existat aceste legături de familie şi mă gândesc ce înseamnă documentaţia şi cum se pot strecura greşelile pentru că nu s-a cercetat până la rădăcină. I.L.: Dar tu te-ai cunoscut cu Monica Lovinescu, nu? F.M.: Da, cu Monica m-am cunoscut pentru că ea a fost la Slatina, atunci după război pentru un an-doi, mai venea, mai pleca, pentru că ea era la Bucureşti cu taică-său de fapt, cu Lovinescu, şi maică-sa era în legătură cu sora ei care era căsătorită în Slatina cu colonelul Mihail şi pe urmă s-au despărţit şi Monica a plecat cu maică-sa, iar Lovinescu a rămas singur în apartamentul din Bucureşti, care era peste drum de Facultatea de Drept... I.L.: Este acolo şi o placă memorială... F.M.: Da, este pusă chiar de prietenii lui Lovinescu, era o asociaţie pe vremuri, ca la francezi. I.L.: Şi tu mi-ai spus că o vizitai pe Monica Lovinescu des... F.M.: Aşa este, o vizitam pentru că locuia acolo o vară a mea care făcea Facultatea de Drept şi În apartamentul din Bucureşti (noiembrie 1986) stătea la ea, la etajul 1, unde acum ei au făcut o reconstituire care de fapt seamănă foarte puţin cu ceea ce eu îmi amintesc destul de vag. Şi în plus, o parte a apartamentului este dedicată lui Constantin Noica, deşi nu este nici o legătură... I.T. Nu este vorba despre strada Câmpineanu 40, unde se ţineau şedinţele de cenaclu? I.L.. Nu, aici era în Bulevardul Elisabeta, vis-a-vis de Drept. Şi mai e o placă memorială acolo, pentru o săritoare, nu ştiu cine, fără legătură cu literatura... Lia Manoliu, sau aşa ceva... F.M.: Tu ştii mai bine, că te-ai ocupat cu asta... I.L.: Am pus eu multe plăci memoriale în zona aia, dar unele erau deja... F.M.: Peste drum de Cotroceni mai este casa lui Rebreanu... I.L.: Dar şi a lui Minulescu. Acolo urci la etajul I, şi în dreapta este casa memorială a lui Liviu Rebreanu iar în stânga a lui Ion Minulescu. www.memoriaoltului.ro 55 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR I.T.: Da, dl. Corneliu Lupeş era acolo când am trecut în urmă cu vreo 6 ani... I.L.: ...Şi amândouă sunt foarte bine întreţinute... I.T.: Despre colonelul Mihail de la Slatina, spuneaţi că era apropiat regelui Mihai? F.M.: Da, are Cu colegii de catedră de la Universtatea Bucureşti (1979) fotografii, făceau bob la Sinaia şi era pasionat de bob nea Mişu Mihail. Avea şi maşină, un Kreisler parcă, pe care o îngrijea. Încă o mai avea în 1950, cum a putut s-o păstreze nu ştiu... Ştiu că avea un garaj în curte acolo şi o îngrijea, şi eu eram mic şi mă uitam... El era soţul uneia dintre fetele astea, Azota Mihail şi doamna Bălăcioiu, soţia lui Lovinescu, era sora ei. I.L.: Eu mi-am pus întrebarea care este prima mea amintire legată de Slatina? Noi am fost refugiaţi, pe urmă am mers în oraş, mai întâi la Şcoala Ionaşcu, apoi la liceu. F.M.: Ţii minte casele în care au locuit prietenii şi colegii tăi? I.L.: Da. Mulţi reţin doar descrierea pe care a lăsat-o Nicolae Iorga: un orăşel într-o copaie şi restul împrăştiat pe dealuri şi beznă. Când îl citeşti, parcă nu-ţi stă la inimă... F.M.: Deci ştii unde locuia Caius, şi Titi Vătăşescu, şi Mugurel Panţurescu? I.L.: Sigur că da. Lângă pod acolo, după ce treceai de Piaţa veche treceai un pod de lemn, şi prima casă pe dreapta. Strada aia se numeşte strada Oituz. Eu când veneam din Cireaşov spre Slatina veneam pe două sau trei drumuri: pe strada Piteşti, până la Vila, drumul spre gară care era pustiu, dar în dreapta lângă gară erau antrepozitele militare, cazarma iar pe stânga era casa de copii sau orfelinatul ,,Casa copiilor

La terminarea facultatii de litere, nimănui‖. Al doilea drum de la Vila Universitatea Bucuresti, 1960 www.memoriaoltului.ro 56 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR era Strada Piteşti pe care coboram la vale, în stânga era Grădina Publică. F.M.: Acolo locuia Aurel Gagiu, cu care ai fost prieten... I.L.: Şi după aceea intrai propriu-zis în oraş, în dreapta era piaţa veche. Mai era un drum pe care veneam dinspre Pârliţi spre strada Oituz, coboram până la piaţa Prof. univ. Florin Mihăilescu împreună cu o parte dintre veche, şi în stânga era studentele anului III (1971) casa lui Mugurel Panţurescu, coleg de clasă la liceu. F.M.: Şi acolo, în spatele lui, mai ţii tu minte pe cineva Marcel Diaconescu, care era cojocarul din Slatina? Era mai mare. I.L.: Şi mai era încă un drum pe unde veneam în Slatina, pe la Strehareţi; veneam printre vii, coboram în pădurea Strehareţi, urcam o potecă abruptă şi ieşeam la mănăstirea Strehareţi. Şi acolo, de o parte şi de alta erau clădirile Şcolii de Agricultură. I.T. : Prima şcoală superioară a Slatinei,1883... I.L.: Şi după aia, pe dreapta şi pe stânga era cimitirul oraşului şi se intra în oraş. Iar Slatina, mie mi s-a părut un oraş foarte frumos, cu Centrul 1, cu Centrul 2... F.M.: Asta este o temă de interes, de a aduna laolaltă mărturiile despre oraşul Slatina. Nu numai Iorga... I.T.: Dar şi Mircea Damian a scris despre Slatina, descriindu-i frumuseţea... F.M.: Tocmai, am citit în revista dumneavoastră cum descrie Mircea Damian strada Gării până la Ecaterina Teodoroiu. Foarte frumoasă descriere. Şi nu este singura. N. Davidescu, D. Caracostea au evocat Slatina.

Florin Mihăilescu pe Calea Victoriei (aprilie 1959) www.memoriaoltului.ro 57 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR I.L.: Vorbeşti despre Nicolae Davidescu. Mare scriitor dar care a murit în închisoare. F.M.: Nu ştiam asta... I.L.: Dar şi Caracostea a făcut ani mulţi de închisoare, şi când a ieşit din închisoare, ai lui se mutaseră. I-am pus o placă memorială pe Bulevardul Magheru, unde iese strada Lemnea în Bulevard. Şi am vorbit cu rudele lui şi mi-au spus că după ce a ieşit din închisoare, după 6-7 ani, s-a dus întâi la casa lui de acolo de la Lovinescu şi nu mai era nimic acolo. Şi apoi a venit la fiul lui aici unde am pus placa... F.M.: Cum nu mai era nimic acolo, la Lovinescu? I.L.:Aşa cum îţi spun, pe Bulevardul Elisabeta. Acolo şi-a căutat el familia după 6- 7 ani şi nu i-a găsit. F.M.: Casa era luată de miliţianul care se mutase acolo unde ţineau şedinţele de cenaclu... I.L.: Şi ca să termin, a venit la fiul lui, şi fiul lui nu l-a recunoscut. A venit un om stafidit, prăpădit, îmbrăcat în zdrențe şi fiul lui nu l-a recunoscut pe Caracostea. Marele Caracostea care a înfiinţat Institutul de folclor şi altele. Slătinean de-al nostru. Deci, revenind, cam asta este părerea mea despre Slatina şi aş vrea să te rog să- mi spui cum îţi aminteşti tu Slatina acelor ani. F.M. Tu ai spus cum veneai, pe ce drum etc. Unde era Banca, cea mai importantă clădire după Palatul Administrativ, fusese acum judeţeana de Partid. Asta era pe dreapta, eu locuiam pe stânga. Coborând spre În biblioteca apartamentului din Bucureşti centru, pe dreapta era ,,Obuzierul‖, (1988) localul acela celebru, avea o terasă, se ducea Minulescu acolo, îi plăcea, şi este şi o fotografie cu el acolo. I.L.: Dar ştii de ce îi spunea ,,Obuzierul‖, nu? F.M..: Nu, nu ştiu. I.T.: Pentru că exista un regiment de obuziere în oraş, mutat parcă de la Craiova pe la începutul secolului, oricum, înainte de Primul Război Mondial. I.L.: Deci în oraş exista Regimentul 3 Olt, de care ştie toată lumea şi mai era şi Regimentul 21 Obuziere. Şi de acolo denumirea.... F.M.: Şi de acolo cobori spre centru, şi pe dreapta, o stradă cobora spre piaţă, spre Catedrală şi spre liceu. I.L.: Şi acolo nu exista o bodegă, o bragagerie a unor armeni sau albanezi? www.memoriaoltului.ro 58 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR F.M.: Da, era... I.T.: Este şi astăzi, ,,La atletul albanez‖, afacerea familiei Memish... I.L. Iar Memish Hashim a fost coleg de clasă la Şcoala Ionaşcu cu mine. F.M.: Am citit fascinanta poveste a acestei familii din Slatina, mi se pare chiar în ,,Memoria Oltului şi Romanaţilor”. Foarte frumos evocată. I.T. Cred că este vorba despre cartea doamnei În biblioteca apartamentului din Bucureşti (1986) Sârghie. F.M.: Aşa este, aveţi dreptate, acolo. Albumul acela... I.L.: Şi ce alte restaurante îţi mai aminteşti? Nu mai era un restaurant ,,La Vulpe‖? F.M.: Ba da, ,,La Vulpe‖, era lângă piaţă. Când ajungeai în dreptul casei mele sau continuai drumul către centru sau o luai într-o parte şi coborai pe scări, foarte frecventat, servea protipendada. Dar să ştii că nu se mai numea ,La Obuzierul‖. Deja după 1945 îi schimbaseră numele, doar în memoria colectivă se păstra numele acesta. Dar cea mai interesantă discuţie în contextul întâlnirii noastre de astăzi ar trebui să fie despre profesorii pe care i-am avut. I.L.: Da, voiam să ajungem şi aici... F.M.: Despre asta chiar vreau să vorbesc. Aici e de spus câte ceva. I.L.: Ştii de ce vreau să te întreb despre profesorii noştri? Pentru că eu care sunt doar cu 2-3 ani mai mic decât tine, aproape că nu ştiu nimic despre ei şi despre viaţa culturală a Slatinei de până la terminarea liceului. Iar tu ştii foarte multe lucruri şi te rog să le evoci. F.M.: Sigur. Îţi aminteşti că făcusem şi un cenaclu de care se ocupa doamna Ungureanu, mă punea pe mine să fac conferinţe şi mai mult în liceu ne manifestam. Profesorii de Română ne erau cei mai apropiaţi, nu În apartamentul din Bucureşti în anul 1974 www.memoriaoltului.ro 59 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR doar doamna Ungureanu care a venit pe urmă pentru că ieşise la pensie George V. Botez căruia îi păstrez amintirea cea mai frumoasă şi mai emoţionantă, fost secretar al lui Iorga, fost colaborator al lui Perpessicius. I.T.: George V. Botez era slătinean sau venise în Slatina? F.M.: Botez cred că nu era slătinean ci moldovean. Oricum, vorbea cu un accent moldovenesc foarte simpatic dar a fost acolo ani de zile. I.L.: L-am prins încă şi eu pe profesorul Botez. În clasa a VIII-a mi-a predat câteva ore, de fapt venise să suplinească pe cineva... F.M.: Pe urmă era celebrul Popescu-Mustaţă... I.L.: Alecu Popescu, de geografie... F.M.: Celălalt, Popescu-Optaşi, de istorie. I.L.: Ei stăteau amândoi pe Obrocari. F.M.:Mai era Ţilivea, Biltz, Cluceru, Jitaru. I.L.. Biltz nu stătea pe Centru 1? F.M..Nu mai ştiu. I.L.: Înainte să ajungi la Primărie, pe dreapta. F.M.: Probabil. Pe urmă Mister, profesorul de franceză, Rădulescu. I.L.: Ce îţi aminteşti de Biltz, profesorul pe care eu l-am văzut la orele mele o singură dată... F.M.: Da, era o personalitate, tipul profesorului de modă veche, era de fizică. Era un tip sever, ponderat, tipul profesorului în cel mai bun sens al cuvântului. Cu maniere, foarte înalt, chelie, ochelari foarte groşi. Despre Alecu Popescu-Mustaţă multe lucruri pline de haz se pot spune. Avea obiceiul să zică: ,,Băiatule, să-mi ştii lecţia perfect papagal, perfect fonograf‖. Şi avea nişte idei trăsnite: când învăţam căile ferate din România zicea: ,,Presupunem că te afli la Constanţa şi trebuie să te duci la Dorohoi. Dar înainte de asta, trebuie să ai un popas la Timişoara. Să îmi spui traseul şi staţiile de cale ferată pe unde vei trece.‖ Era totuşi cam mult. Pe urmă Ţilivea, de naturale, afectuos, glumeţ. I.L.. Eu am avut-o pe doamna Arsenescu. F.M.: Cruceru era de chimie.

Împreună cu soţia (februarie 1978) www.memoriaoltului.ro 60 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR I.L.: Ştii unde stătea? Prima casă pe dreapta, când intri pe Centru 1, înainte de cinematograf. F.M.: Rădulescu-Mister ştiu că stătea pe Centru 2, avea intrarea direct din stradă. Şi D.N.B.-ul, şi Câlniceanu. I.L.: D. Câlniceanu locuia pe strada Ionaşcu, între locul unde te-ai născut tu şi casa lui Caius Dragomir, tot pe partea dreaptă. Eu l-am avut profesor şi la Şcoala Ionaşcu, şi cum ţie nea Georgică ţi-a insuflat dragostea pentru literatură, eu am avut acelaşi mesaj teribil de la Dumitru Câlniceanu, care întâmplător era şi el tot din Mărgineni. F.M.: Pe Biju nu l-am apucat, ieşise la pensie, a fost un mare director înainte de război. A avut La reîntoarcerea în ţară după încheierea doi băieţi, unul dintre ei a stagiului de lectorat în Franţa (august 1985) publicat şi un dicţionar. I.T.: Dar şi o fată, Ileana Corilă-Biju, cu merite în domeniul muzical. F.M.: Familia Jitaru, erau de limba rusă, Cruceru era de chimie. Pe urmă a venit Gh. Ungureanu cu doamna, profesori de română şi el era şi inspector la secţia de învăţământ. I.L.: A fost şi director. Dar înaintea lui a fost director Alecu Popescu-Mustaţă. Toată lumea îl ştia de Mustaţă şi veneau părinţi din satele învecinate, intrau pe coridor şi întrebau de domnul director Mustaţă. Şi dacă nu era el acolo, lucrurile erau bine că îi îndruma cineva, dar dacă era el acolo se supăra. Acest profesor, când era director, dacă de exemplu la fizică nu venea profesoara, el punea mâna pe catalog, venea la ore, asculta elevii, preda lecţia şi totul era în regulă. Dacă lipsea profesorul de altă materie, la fel venea, asculta, preda, putea suplini orice profesor, la orice materie. F.M.: Mai era un profesor, Predescu, de latină. Un profesor de matematică a fost Alexandru Dima. Un profesor tot de matematică a mai fost Mihai Popescu şi de astronomie. Un tip simpatic, dandy, june prim. Mai era Burcin, pe care aveam să-l întâlnesc după ani de zile la Editura Didactică şi Pedagogică, atunci când am publicat eu un volum acolo împreună cu Ursu. Îl ştii? I.L.: Cum să nu. Teodor Burcin, care mi-a fost chiar diriginte. F.M.: Avea o deosebită pasiune pentru pixuri care apăruseră abia atunci pe piaţă şi se uita la ele, ce frumos scriu... www.memoriaoltului.ro 61 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR I.L.: Era un om de o frumuseţe extraordinară. Dacă te gândeşti la Cristea Avram, era şi el un om prezentabil, dar Burcin era de două- trei ori mai bine. Şi Mihai Popescu era june prim dar şi Jitaru era curtat de femei, însă Teodor Burcin era de La lectoratul de limba, literatura şi cultura română de la departe cel mai Universitatea Aix-Marseille, Franţa (1984) deosebit. Când a apărut el, toate doamnele erau la picioarele lui. El stătea undeva tot pe strada Ionaşcu, tot pe partea dreaptă cam pe locurile despre care am vorbit. Doamna Scărişoreanu era de franceză, toţi elevii erau îndrăgostiţi de ea. F.M.: Avea o îmbrăcăminte foarte provocatoare şi toţi ne uitam la ea. I.L.: Ni se părea nouă. La psihologie era Ghimpeţeanu, de pe lângă Perieţi, profesor de constituţie. I.T.: Vreo legătură cu Eugen Ghimpeţeanu care a fost şi primar? F.M.: Eugen era, nu Emil. Ne preda logica, constituţia, psihologia. E aceeaşi persoană, nu sunt doi. I.T.: Eu vorbesc din citite, dumneavoastră din trăite. F.M.: Dar ţii minte că învăţam atunci despre celebra savantă sovietică ce descoperise...I.L.: Olga Lepeşinsca. F.M.: Olga Borisova Lepeşinscaia, ce mai repetam atunci numele ăsta... I.L.: Erau nişte vremuri de necrezut, toate descoperirile le făcuseră rușii... I.T.: Simţeaţi apăsarea sistemului, era limba rusă... I.L.: Cum să nu. Eu m-am dus la terminarea liceului să intru la geografie, la geologie. Dar eu în liceu, în cei 3 ani de liceu, nu făcusem geografia României. Eu m-am pregătit după maculatoarele unui coleg din Cireaşov, cu doi ani mai mare ca mine, probabil coleg cu tine, Florine, fiindcă el apucase să facă geografia României în liceu, cu Alecu Popescu. Eu n-o făcusem decât la Ionaşcu în şcoala secundară. Am dat ca probă de intrare la facultate limba rusă! Am dat bazele darvinismului, în loc să dau biologie, zoologie. Ăstea erau atunci reperele, asta învăţam atunci. Eu am făcut geografia U.R.S.S. cu silvotundra şi tundra şi zonele climatice din Siberia şi n-am făcut geografia României. Ce fel de oameni erau aceia care făceau o asemenea programă? F.M.: Domnule, am avut o galerie de profesori despre care nu poţi spune, despre niciunul, că nu era de cea mai bună calitate, pentru că erau oameni formaţi înainte de război. I.L. Nicolae Popescu fusese studentul preferat al lui Iorga; Alecu Popescu era şef de promoţie la geografie şi nu ştiu din ce împrejurare nu l-au reţinut pe el la www.memoriaoltului.ro 62 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR catedră ci pe altul care mi-a fost pe urmă mie profesor. Păi, dacă veneai cu repartizare de la liceul din Slatina, înseamnă că erai printre primii 2-3 absolvenţi ai facultăţii respective. F.M.: Dar pe plan La lectoratul de limba, literatura şi cultura română de la naţional, liceul se bucura Universitatea Aix-Marseille, Franţa (1984) de o poziţie foarte bună. Era considerat unul dintre cele mai bune din ţară. Pe urmă şansa noastră s-a prelungit şi la facultate, unde, spre exemplu eu l-am avut pe Tudor Vianu. I.L.: Căruia i-ai fost discipol. Eu nu pot să uit fotografia aceea în care este Tudor Vianu cu un grup de studenţi şi tu eşti lângă el. F.M.: Da, sunt vreo două fotografii, aşa este. Contează foarte mult gradul de apropiere de o personalitate. Ce merit am eu că familia mea a fost apropiată de Eugen Ionescu, de Lovinescu, apoi de Vianu? Nu am nici un merit. I.L.. Dar taică-tău cât a stat arestat? F.M.. Un an şi jumătate la Capul-Midia, Năvodari. Era o bestie de conducător de lagăr acolo, Borcea îl chema, erau lagăre de exterminare. I.T.: Eu am făcut armata chiar acolo, prin 1987-1988 şi am văzut acele clădiri dărăpănate şi chiar mă-ntrebam ce or fi fost? Acum înţeleg că erau pentru deţinuţii politici... I.L.: Acolo se murea programat, se murea pe capete şi apoi îi aruncau în gropi comune. F.M.: Da, aşa povestea şi taică-meu. Cristescu-Plăpumaru era acolo la canal cu taică-meu, actori, ,,toată floarea cea vestită‖- vorba lui Eminescu. Dar uite că Ioanid, pe care l-ai citit şi tu... I.T.: ,,Închisoarea noastră cea de toate zilele‖... F.M.. Da, în cartea aceea, ţine minte toate numele, cum să ţii minte tot ce ai vorbit acum 20 de ani, cuvânt cu cuvânt? I.L.: Dar stai puţin. Întâi că Ion Ioanid nu e un oarecare, ci e o minte sclipitoare. Şi tatăl lui... I.T.: Tilică Ioanid, liberal cred... I.L.: Aşa, de undeva de pe lângă Turnu Severin, nu ştiu de unde dar îmi aduc aminte localitatea, şi el era o personalitate remarcabilă... Deci sunt oameni dotaţi special. Că au făcut mii de oameni puşcăria în acelaşi lagăr dar numai unul sau doi pot să dea seamă despre ce s-a întâmplat acolo, ăsta e cazul lui Ioanid. Şi el mai are şi talent literar căci a scris volumul acela ,,Închisoarea noastră cea de toate zilele‖ în 3-4 volume care este o carte de căpătâi. F.M.: Sunt 5 volume. Ştefania a citit-o cu mare pasiune... I.L.:Şi eu o am în casă, e o carte teribilă. www.memoriaoltului.ro 63 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Cu călăraşii Romanaţeni în drum spre Kerci (VI)

Lt. col. Constantin Savopol

1 OCTOMBRIE [1941] Astă noapte Rușii n-au fost cuminți; au tras și au supărat pe tunarii noștri prieteni. Se încinsese o canonadă violentă și numai cu proectile trasoare. Spectacolul era măreț dar cu condiția să fie privit de departe. La șapte dimineața regimentul de Vânători german face legătura cu noi la stânga. La Weseloje s-a restabilit situția. S-a confirmat nenorocirea dela brigada; Colonelul Dănescu este foarte rău rănit, lt. Col. Zaharia are mâna amputată, căpitan Datcu și încă doi jandarmi sunt morți. Se zice că primul proectil care a căzut în fața postului a făcut pe toți să iasă din localul postului de comandă ca să intre în adăpost. Căpitanul Ionescu Radu a fost singurul care a rămas în clădire. Cum au ajuns la intrarea adăpostului a venit al doilea proectil, care le-a fost fatal. Este de observat că acei care cred în destin sunt îndreptățiți, căci în acest grup de ofițeri era și căpitanul de rezervă Dianu, din regimentul de roșiori, care a scăpat teafăr. Peste noapte din nou am avut cu toții aceiași impresie că adăpostul s-a scurtat. Nu ne putem explica acest fenomen, cu atât mai mult cu cât în fiecare zi vedem pe pioneri cum lucrau la mărirea lui. Rușii au început bombardamentul asupra postului nostru de comandă și au dreptate. Toți soldații germani ca să meargă adăpostiți la postul lor de comandă, vin dela poziția lor la noi și o iau apoi pe șirul de pomi. Cum însă pomii s-au rărit, se observă ușor din sat toată mișcarea. Avem însă noroc, din 34 proectile nici unul n-a căzut pe șirul de pomi. Cel mai apropiat a căzut la 4 sau 5 metri în dreapta sau stânga pomilor. O schijă a lovit aparatul de radio și a atins capela lt. col. Hristea, care în ruptul capului nu vrea să-și puie casca. Are ferma convingere că nu va fi rănit. Așa a făcut și la Filibert, mergea în picioare prin ploaia de gloanțe. A trebuit intervenția mea de câteva ori ca să-l fac să se adăpostească. Am fost și eu convins că este invulnerabil, iar dacă stai lângă el nu poți fi lovit. Această credință se vede că a avut-o tot grupul de comandă căci, la un moment dat, toți erau adunați în spatele lui. Într-adevăr nu am avut nici un rănit din grup. Exemplul lui este minunat și face parte din secretul succesului strălucitelor acțiuni ale regimentului. 2 OCTOMBRIE Noapte liniștita. Săturați de somn ne-am sculat la ora unu. www.memoriaoltului.ro 64 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În fine am găsit explicația fenomenului cu adăpostul. Seara când ne culcăm suntem zgribuliți de frig. Peste noapte când ne încălzim ne întindeam și este natural să atingem cu picioarele marginea adăpostului. De aceia ni se pare mai scurt. Ion și-a făcut apariția cu cafeaua. Sunt semne bune. Probabil că presimte că n-o să fie bombardament. Soldatul Roșioru, agentul lui Coliopol aduce o gâscă friptă pe care o păstrăm pentru la amiază. Ne vizitează colonelul german Dester, care ne spune că vom relua înaintarea. Trimitem câteva patrule în sat șl după o jumătate de oră primim știrea că satul este liber. Colonelul german ne face un mic rezumat al situației, astfel: Rușii au luat ofensiva pe tot frontul dela marea de Azov la Nipru.Toate unitățile Germano- Române au fost date înapoi puțin. Dela 1 Octombrie ora 21 inamicul a fost oprit pe tot frontul. Dela Nord coboară în spatele rușilor, grupul lui Von Kleist așa că Rușii vor fi încercuiți. Vom relua ofensiva și nu ne oprim decât pe Doneț. Soldații sunt cu moralul ridicat. Stau de vorbă cu cei dela escadronul întâi care îmi spun: ,,Vedeți domnule colonel, ori unde mergem noi se restabilește situația‖. Mi-a făcut mare plăcere această încredere în ei. Acum au și ei dreptul să se compare cu prietenii noștri, căci au luptat cot la cot și împreună au restabilit situația. La ora 13, bombardiere rusești au lăsat câteva bombe la caii la mână; avem opt cai morți. Doctorul Dașoveanu în fine se arată la postul de comandă. Ne povestește neplăcuta vizită a tancului rusesc de alaltăeri. Era tocmai în cursul desfacerii unei cutii de conserve. Sta pe scara mașinei când aude bubuitul violent al pacurilor nemțești. A presimțit că se petrece ceva neobișnuit. Se urcă pe cabina mașinei și vede cum dela inamic se îndrepta direct spre el, dihania aia de fer. Șoferul era la doi pași, dar n-a avut timpul să-l mai aștepte și profitând de un atelaj german care trecea pe acolo, s-a aruncat în cea mai mare grabă în cheson. Era fericit că intră în convoiul celor ce se feresc de tanc. Coloana din nenorocire însă se oprește și tancul se apropie. Salvarea vine: Apare mașina sanitară cu doctorul Bogdan. Dașoveanu sare cum poate de pe cheson pentru a se urca în sanitară. În cursul operațiunii pierde inelul dar ce are aface când este vorba de sacrificiile ce trebuesc făcute pentru patrie! Ajuns în sat, în cea mai mare viteză, n-a mai ieșit decât când a auzit că un german a oprit năvalnica înaintare a monstrului bolșevic, ce-și luase ca obiectiv nenorocita de mașină sanitară. Acum s-a convins doctorul că bolșevicii aceștia au ce au cu medicii. 3 OCTOMBRIE Au sosit unități de vânători pentru a ne schimba. Ele ne-au depășit la ora 14, iar noi am primit ordinul să ne înapoiem la brigadă. www.memoriaoltului.ro 65 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sublocotenentul Coliopol se duce în sat cu mai mulți soldați pentru a procura regimentului ceva porci. Un proectil rătăcit de artilerie cade lângă căruța escadronului de specialități și omoară pe soldatul Roșiorul, devotatul agent al ofițerului. Seara începe marșul spre Weseloje. Ce trist să te înapoiezi și să nu-ți mai găsești șefii de care erai așa de strâns legat. 4 OCTOMBRIE Ne-am regrupat toată brigada la Weseloje. Aci aflăm trista veste a morții viteazului nostru comandant de brigadă colonelul Ion Dănescu. Mergem în pelerinaj la locul unde animatorul de elan și de suflet a căzut ostășește, la postul său. Îmi amintesc cum acum câteva zile spunea: ,,Mergem mereu înainte să prindem soarele cu mâna.‖ și azi... soarele l-a prins pe el, cum spune colegul său colonelul adjutant Râmniceanu. Am pierdut un comandant de elită. Durerea mă copleșește și nu-mi pot exprima simțirea. La locul de durere vorbește colonelul Hristea, colaboratorul de fiecare zi și prietenul viteazului defunct. Soldații, care toți l-au iubit, ascultă cu lacrimi în ochi cuvântarea colonelului: „În timpul luptelor dela Malajo-Belojorca ne-a venit trista veste ca un fulger. Nu-mi venea a crede pierderea celui mai scump prieten și comandant. Ne despărțisem cu o zi înainte, dorindu-mi în noua misiune ce Colonelul Ion P. Dănescu, fost comandant al Regimentului 2 Călăraşi, o primisem să am aceleași frumoase fost prefect de Romanaţi rezultate ca și până acum. Nu l-am mai văzut din acele clipe, căci la mai puțin de 12 ore, o serie de proectile trase asupra postului său de comandă în Weseloje, îl rănesc grav împreună cu șeful său de stat major, lt. colonel Zaharia Romeo și alți camarazi. Cu un stoicism rar întâlnit, dela spitalul armatei, trimite tuturor ostașilor din brigada sa de fer, urările sale cele mai bune până la dobândirea victoriei finale. S-a stins ușor, nebănuind că moartea este așa de aproape de el, iar ochii săi www.memoriaoltului.ro 66 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR blânzi și duioși, întrezăreau pentru cea din urmă clipă iureșul călăreților săi peste stepele Crimeei și Mărei de Azov. Așa a plecat cel ce din prima zi de război a fost cel dintâi în capul unității sale și exemplul celei mai înalte conștiințe a împlinirii datoriei către Țară, Rege și Conducător. Pentru mine în special am avut cea mai mare pierdere. Am avut fericirea să fiu în același regiment, la 2 roșiori, în războiul trecut, el locotenent și eu sublocotenent. Veșnic nedespărțiți în tot timpul luptelor, am pecetluit pentru totdeauna acea legătură sfântă a dragostei camaraderești. Atunci ca și acum a fost un mare viteaz. Cu escadronul său a înscris pagini nepieritoare în cartea de aur a regimentului său drag și a scumpei cavalerii. Atacurile dela Maghiaroș ca și șarja dela Prunaru și luptele după Siret și Basarabia ne-au găsit scară la scară. Eram umbra lui, cum îmi spunea deseori și nu pierdeam nici o ocazie pentru a mă arăta demn de marea încredere ce o avea în mine.. Ne-am regăsit în preajma războiului actual, el comandant de brigadă, iar eu comandant de regiment. Ne-a adunat pe toți mari și mici și într-un discurs emoționant și-a luat angajamentul ca brigada sa, să fie cel mai frumos exemplu de îndeplinire a datoriei în marea misiune ce ni se încredințase. Așa a fost. Ne-a condus fiind veșnic în cap, iar exemplul său n-a putut să fie decât un imbold pentru noi toți. Nu voiu uita niciodată momentul din timpul luptei dela Hotin, când văzându-mă obosit după 48 ore de luptă continuă, m-a obligat să mă odihnesc câteva ore, rămânând în locu-mi pe șosea, în tot timpul nopții, numai cu căpitanul Radu Ionescu din statul său major. Bravul comandant a primit ostășescul salut al Conducătorului Statului: „Domnule Colonel, scrie Conducătorul Statului, vă rog să primiți personal și să transmiteți trupelor de sub comanda Dvs. salutul Generalului Antonescu pentru ostașii care au avut cinstea de a călca în picioare cei dintâi, nedreapta graniță care a sfâșiat în două, timp de un an, pământul în care odihnesc osemintele sfinte ale lui Ștefan cel Mare‖. Paginile ce brigada de fer a înscris, iarăși în cartea Neamului, vor rămâne pilde nepieritoare pentru viitorii tineri călăreți. Cruciulița albastră a Ordinului Mihai Viteazul ca și Crucea de Fier Germană, înmânată pe câmpiile Ucraniei, i-au fost așezate pe piept ca mărturie a vitejiei sale. Dormi în pace scumpe Jean și iubit camarad, căci toți călăreții din brigada ta, te au veșnic în ochi și exemplul sacrificiului tău ne-a îndârjit și mai mult în dorința de a răzbuna moartea ta glorioasă. Ne îndepărtăm tăcuți din acest loc, pentru a merge în alte acțiuni în îndeplinirea legământului luat. Revine la regiment detașamentul căpitanului Ioan, asupra acțiunii căruia am www.memoriaoltului.ro 67 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR aflat următoarele: A fost trimis în ziua de 27 Septembrie după lupta dela Filibert să acționeze în spațiul dintre regimentul de Roșiori și cel Purtat. Spărtura era destul de mare pentru efectivul său. La dreapta se aflau roșiorii, care erau serios atacați în valuri compacte care nu le mai dădeau răgaz. Detașamentul Ioan a ținut Pologradul cu îndărătnicie; mitralierele sale flancau de minune atacul camarazilor din dreapta. Rușii erau beți și înaintau strigând „zdraste Stalin‖. Regimentul din stânga era mai puțin presat de inamic. Lupta a fost înverșunată căci efectivul nostru era mult mai mic, dar mândria de a fi cot la cot cu batalioanele ,,SS‖ Adolf Hitler, mărea rezistența îndârjită a călăreților. La stânga fruntașul Firică Stroie, este grav rănit de o schijă, care îi retează maxilarul inferior. Are tăria să vină singur la postul de ajutor și moare în brațele unui sanitar german. În vâltoarea luptei este rănit soldatul Tăslică Ion din Vădăstrița - Romanați, dar nu se lasă și vine în ajutorul sergentului Negrea Ion care moare cu mitraliera sa la comanda grupei de mitralieră și continuă să tragă cu îndârjire oltenească. Sergentul Ozun Ion rănit grav la umăr, este pansat de un sanitar și refuză să fie evacuat. Înapoindu-se în prima linie își reia comanda grupei până seara când, slăbit de puteri este evacuat. Mai încolo, căpitanul Petit Eugen, comandantul escadronului din rezerva roșiorilor, văzând luptă disperată a călăreților: clocotește. Apucă o mitralieră, o urcă pe un gard pentru a putea trage peste maldărul de cadavre rusești și trage la nemurire. Izvorul de foc ce pleacă din mitraliera sa face minuni. Un politruc îl zărește, îl ia în lunetă și un glonț rănește în piept pe căpitanul erou. Soldații îl duc la ambulanța, unde cu firea-i vesela întreabă pe doctor: — ,,Spune doctore, scap sau mă curăț?... Eu nu mă înspăimânt de moartei‖.... Vitejia ostașilor oprește pe năvălitori. Frontul se stabilizează. Orele se scurg încet, încet în lumina palidă a lunei și întunericul rece al unei nopți de toamnă timpurie, acoperă câmpul de bălaie..... Eroul căpitan Petit Eugen se stinge și el, fericit că și-a făcut datoria contribuind la succesul zilei. 5 OCTOMBRIE Începem urmărirea inamicului, care dezorientat de loviturile primite, fuge în dezordine. Trecând prin Polograd, regimentul vede urmele vitejilor ostași din escadronul trei, căci în fața sectorului apărat de ei zac peste 400 cadavre bolșevice. Regimentul are acum sub comandă și escadronul de pioneri al lt. Tanoviceanu. Rușii au minat toate trecerile peste șanțul anticar, așa că pionerii au mult de lucru cu deplantarea minelor. Înaintăm între batalioanele „SS‖ și Divizia Germană. www.memoriaoltului.ro 68 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Seara ajungem pe linia: Valea Moloceania – Altenau – Novo-Pavlovka. Primim dela Armată următorul ordin de zi care se citește trupei: ORDIN DE ZI Nr. 26/1941. În dimineața zilei de 1 Octombrie. 1941, artileria inamică de toate calibrele bombardează postul de comandă a Brigadei de Cavalerie. Două din proectile cad chiar pe post și omoară un ofițer și un subofițer, rănind pe comandantul brigăzii, pe șeful de stat major, patru ofițeri și patru soldați. Legăturile telefonice sunt rupte. Inamicul atacă puternic centrul și dreapta brigăzii, pentru a lărgi spărtura dela Sud Weseloje. Căpitanul Ionescu Radu șeful B. 3, rămas în viață nu-și pierde cumpătul. Prima lui grijă este ca brigada, care se replia spre drumul Weseloje-Timischeva, să execute operațiunea în ordine. În acest scop ia legătura prin radio cu unitățile din linia l-a cărora le dă ordin să țină strâns legătura cu unitățile germane aflate la dreapta și stânga brigăzii și să execute replierea în perfectă ordine. Cheamă apoi la comanda brigadei pe cel mai vechi comandant de regiment și ia legătura, printr-un ofițer, cu Divizia Germană sub ordinile căreia era Brigada de Cavalerie. Raportează situația cerând ca până la restabilirea transmisiunilor, unitățile române să fie luate sub ordinile regimentelor germane pentru executarea replierei. Ia măsuri imediate de evacuarea răniților, adună trenurile de luptă ale unităților și le dirijează spre Mentschiur, trimite un ofițer în zona cailor la mână pe care îi deplasează 10—15 km. Vest, reușind să-i scape a cădea în mâna inamicului care rupsese frontul. Repune în ordine elemente neindivizionate și schimbă P. C. al brigăzii la trei kilometri Nord-Vest Weseloje de unde restabilește legătura cu Divizia Germană și cu Armata, căreia îi raportează situația. Rămas fără comandant, fără șef de stat major, -căpitanul Ionescu A. Radu prin iniațiativa lui salvează situația critică a Brigăzii de Cavalerie. Pentru inițiativa și vitejia lui citez prin ordin de zi pe Armată pe căpitanul Ionescu A. Radu și-l dau pildă tuturor ostașilor din Armata a 3-a. Comandantul Armatei 3-a. General de Corp de Armată (ss) Dumitrescu P.

Este foarte frig și fulguește.. Regiunea este din ce în ce mai bogată, iar populația în majoritate formată din coloniști germani. Satele sunt ordonate și au aspectul ceva mai civilizat. Rușii în retragere au evacuat pe bărbați, nu găsim decât femei și bărbați ce au reușit să se refugieze prin păduri, de frica bolșevicilor. Aviația inamică este foarte activă. Am avut pierderi în cai, mai ales la trecerea peste șanțul anticar, unde rușii ne-au mitraliat cu o îndrăsneală uimitoare.

www.memoriaoltului.ro 69 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Corul ,,Millennium”. 20 de ani de existenţă (II)

Alexandru-Chirilă Stanciu

La Festivalul Internaţional Coral „Ion Vidu‖ de la Lugoj s-au deplasat 45 de corişti. Consiliul Local Municipal s-a ocupat de transportul, cazarea şi masa coriştilor, care au sosit în localitate în data de 5 iunie 2003. Cazarea s-a făcut la Liceul Agricol din Lugoj, iar formaţia corală slătineană a participat la toate festivităţile care au avut loc în cele trei zile. Corul „Millennium” din Slatina a evoluat pe scena Teatrului Municipal ,,Traian Grozăvescu” din Lugoj în după amiaza zilei de 7 iunie, alături de: ,,Doina” din Tr. Severin, ,,Lira” din Lipova, ,,Armonia” din Orăştie, ,,Eclesia” din Timişoara şi „Oameni de arme” din Bucureşti. Repertoriul prezentat de formaţia corală slătineană la acest festival a dat corului posibilitatea să aibă o evoluţie excelentă, să fie aplaudat la scenă deschisă, iar dirijorul său, maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu să fie felicitat de către personalităţi de marcă ale muzicii româneşti şi străine, prezente la acest festival, dintre care menţionăm pe: Remus Taşcău, dirijorul renumitului cor „Ion Vidu‖ al Casei de Cultură din Lugoj, Voicu Enăchescu, dirijorul corului „Preludiu‖ din Bucureşti, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, muzicianul Mihai Klleper din Germania, profesoara Angelika Sucevic, dirijoarea Corului mixt al Studioului Muzical „AS‖ din Vârşeţ - Iugoslavia, prof. Filiberti Zanella, dirijorul corului „Bassano‖ din oraşul Bassano del Grappa din Italia şi prof. Grigoris Pantelemon, dirijorul corului Mănăstirea Curtea de Argeş, 2004 „Rea‖ din Assos-Korinthia din Grecia. În continuare, pe data de 27 iunie 2003, corul s-a deplasat la Piteşti pentru a participa la Festivalul Coral Internaţional „D. G. Kiriac‖. Aici a interpretat următoarele piese corale: Cămara Ta de N. Lungu, Aghios o Theos de A. Pann, Adoramus Te Christe de Fr. Rosselli, Alleluia din Oratoriul „Messias‖ de G. Fr. Handel, Trei lucruri minunate de D. Friderici, Ana lugojana de I. Vidu, Eu mă duc, codrul rămâne de T. Popovici, Morarul, de D. G. Kiriac, Alunelul oltenesc de N. Lungu, Şucarie de D. Şciuplevsky, Brâul amestecat de Pretorian Vlaiculescu şi Cor din opera „Ernani‖ de Giuseppe Verdi.

www.memoriaoltului.ro 70 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Corul Millennium și opereta Crai Nou Știind că în anul 2003 se vor sărbători 150 de ani de la nașterea și 120 de ani de la moartea marelui compozitor patriot roman, Ciprian Porumbescu, dirijorul corului Millennium s-a gândit să puncteze aceste evenimente deosebite prin punerea în scenă a frumoasei operete a lui Ciprian Porumbescu- ,,Crai Nou.‖ În continuare vom evidenţia cele mai importante concerte pe care corul „Millennium‖ le-a susţinut în Slatina sau în alte localităţi din judeţ sau din ţară. În ordine cronologică evidenţiem spectacolul din data de 28-XI- 2003, cu ocazia punerii în concert, pentru prima dată, a operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Cu această ocazie, profesorul Alexandru-Chirilă Stanciu şi-a demonstrat şi calitatea de regizor la opereta „Crai Nou‖, repartizând rolurile astfel: Dochiţa – Olga Emanuela Stanciu, Filarmonica „Oltenia‖; Anica - Elena-Daniela Stanciu, Filarmonica „Oltenia‖; O fată – Leontina Manea, coristă; Ispravnicul – Marius Pălărie, corist; Moş Corbu – Nicolae Guraliuc, corist; Bujor – Gabriel Murugă, corist; Leonaş – Alexandru Bâscoveanu, corist; Fete şi flăcăi – Corul „Millennium‖; Intervenţii instrumentale – Nicolae Pârvulescu (clarinet). Maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu La pian: Lili Mustăţea Prezentarea operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu a fost gândită de mai mult timp de către dirijorul corului ca să fie prezentată sub formă de concert, la care a adăugat şi câteva scene unde s-a realizat şi mişcarea teatrală în ideea ca spectatorii să înţeleagă mai bine mesajul operetei. Cu această ocazie soliştii şi-au asigurat singuri recuzita specifică scenariului şi cu multă dezinvoltură au reuşit, sub îndrumarea dirijorului corului, să impresioneze publicul care a venit în număr destul de mare la această primă prezentare a operetei. Toţi cei 50 de membri ai corului au participat la realizarea acestui spectacol unic în istoria Slatinei, sărbătorind astfel şi 150 de ani de la naşterea şi 120 de ani de la moartea compozitorului naţional Ciprian Pormbescu. Presa locală a făcut acestui eveniment reclama binemeritată. www.memoriaoltului.ro 71 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Astfel, ziarul local „Olt Press” din data de 28 noiembrie, scria: Opereta „Crai Nou” din nou la Slatina, articol din care redăm: „Astăzi, de la ora 18,30, în sala de la Colegiul „N. Titulescu”, devenită sala de spectacole a Centrului Cultural Municipal Slatina, are loc premiera spectacolului cu opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Interpretează Corul „Millennium”, dirijor Alexandru- Chirilă Stanciu, şi invitaţii săi, artiştii lirici Olga Emanuela Stanciu, soprană şi Elena Daniela Stanciu, altistă, de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.” Cronici despre noua premieră a operetei „Crai Nou‖ au apărut în mai multe ziare locale. Dintre acestea vom prezenta în acest volum numai două. Ziaristul Romulus Prioteasa scrie în ziarul „Riposta” din data de 3 decembrie 2003: ,,Opereta „Crai Nou”- o premieră de excepţie a Corului Millennium”, articol din care relatăm: „Sub bagheta maestrului dirijor prof. Alexandru-Chirilă Stanciu, dar şi în „custodia” Consiliului local Slatina, Corul Millennium a urcat, stagiune după stagiune, cele mai înalte trepte ale consacrării în muzica corală românească, fiind catalogat de specialişti ca o prezenţă profesionistă naţională. Ultimul spectacol a demonstrat cu prisosinţă aceste aprecieri, vineri, săptămâna trecută, când reputata formaţie corală slătineană a prezentat, în premieră, sub formă de concert, opereta „Crai Nou”, ca un pios omagiu adus lui Ciprian Porumbescu ,la 150 de ani de la naştere şi 120 de ani de la moartea marelui compozitor şi patriot român ce a compus muzica operetei pe un libret de Vasile Alecsandri. La reuşita deplină a evenimentului muzical, maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu a contribuit în dublă calitate, de asemenea, în premieră, cu o inedită viziune regizorală, oferind publicului ce a umplut până la refuz Amfiteatrul Colegiului „Nicolae Titulescu” un spectacol de zile mari, cum Slatina a mai văzut în premieră absolută doar în anii ’60...” Alături de membrii corului, distribuţia inspirată a personajelor principale din operetă s-a dovedit o altă bună alegere a dirijorului- regizor Alexandru-Chirilă Stanciu: în rolul lui Leonaş – Alexandru Bâscoveanu; ispravnicul –Marius Pălărie; Moş Corbu – Nicolae Guraliuc; Bujor – Gabriel Murugă. Acompaniamentul la pian al prof. Lili Mustăţea, precum şi colaborarea cu doi membri ai fanfarei Consiliului local au întregit un spectacol extraordinar cu participarea a două tinere artiste lirice ale Filarmonicii „Oltenia” din Craiova: Olga Emanuela Stanciu, în rolul Dochiţei şi Elena-Daniela Constantin, în rolul Anicăi. Aflăm şi vă spunem cu plăcere că atât Olga, cât şi Elena, artiste ale Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, sunt fiicele maestrului Alexandru-Chirilă Stanciu, un motiv în plus de mândrie locală...”. Cel de al doilea material care se referă la acelaşi spectacol cu opereta „Crai Nou‖ îi aparţine ziaristului Victor Ursu, care scrie articolul: „Opereta „Crai Nou”, din nou la Slatina după 43 de ani, UN MARE SUCCES”: De mult nu s-a mai văzut la Slatina o sală plină şi entuziastă la un spectacol de operetă, aşa cum a fost vineri (28 noiembrie) seara amfiteatrul Colegiului „N. Titulescu”. S-a reeditat, cu această ocazie- dar în cu totul alt mod şi cu alţi interpreţi- un eveniment artistic care a mai avut loc la Slatina în urmă cu 43 de ani: un spectacol cu opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. www.memoriaoltului.ro 72 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Este vorba de fapt de un concert în cadrul căruia corul „Millennium” al primăriei Slatina, precum şi câţiva solişti vocali, au dat glas celor mai frumoase coruri şi arii ale acestei operete, care nu şi-a pierdut nici până astăzi, după mai bine de un secol, farmecul. Meritul pentru această reuşită, care s-a bucurat de un bine meritat succes în rândul publicului ce a umplut până la refuz sala, revine în primul rând pasionatului muzician şi animator cultural care este dirijorul corului „Millennium”, profesorul Alexandru-Chirilă Stanciu, întregului ansamblu coral- inspirat înveşmântat în frumoase costume populare şi care a cântat cu mare bucurie într-un asemenea spectacol inedit pentru componenţii săi -, precum şi soliştilor - soprana Olga Emanuela Stanciu şi altista Elena-Daniela Stanciu, de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, precum şi amatorii Nicolae Guraliuc (care s-a bucurat de aplauze la scenă deschisă pentru interpretarea plină de haz a rolului lui Moş Corbu), Marius Pălărie și Gabriel Murugă.... În concluzie, o realizare de excepţie, a cărei reluare ne-a fost promisă de inimosul ei iniţiator, profesorul Alexandru-Chirilă Stanciu” (reluarea spectacolului cu opereta „Crai Nou‖ a avut loc pe data de 30 ianuarie 2004, în aceeaşi distribuţie şi sub aceeaşi conducere muzicală. Vezi ziarul „Olt Press” din data de 30 ianuarie 2004, pag. 2). Următorul eveniment care trebuie evidenţiat este participarea Corului „Millennium‖ la Festivalul Coral Internaţional „Timotei Popovici” de la Sibiu, în data de 17 aprilie 2004, unde a avut două concerte distincte. Primul în cadrul festivalului și al doilea la Catedrala Metropolitană din Sibiu, unde în prezenţa enoriaşilor, a preoţilor care slujesc în ea, precum şi a I. P. S. Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, s-au interpretat numeroase piese corale religioase. În perioada 2008 – 2011 Corul ,,Millennium‖ a colaborat cu Orchestra Simfonică a Teatrului Liric ,,Elena Teodorini‖ din municipiul Craiova, dirijată de George Florian Zamfir, directorul institutiei în acea perioadă, interpretând împreună coruri celebre din repertoriul muzical internaţional cu lucrări de Haendel (Alleluia), G.Verdi (Ernani, Nabucco, Traviata, Trubadurul), C.M. von Weber (Freischutz), Georges Bizet (Carmen), Ch.Gounod (Faust). În perioada 2-4 mai 2014 a avut loc la Slatina Ediția a VI-a a Festivalului Coral Internațional ,,Gheorghe Cucu‖, organizator fiind Asociația Cultural-Corală ,,Millennium‖. Cu acest prilej a venit la Slatina și un cor din Atena-Grecia, Dionysos ,,Semeli” condus de către dirijorul Matheus Legakis, care a fost și membru al juriului. Cu această ocazie maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu s-a remarcat și ca dirijor de orchestră simfonică interpretând cu Orchestra Operei Române din Craiova și corul ,,Millennium‖ Marșul soldaților din opera ,,Faust‖ de Charles Gounod.

Maestrul Alexandru Stanciu dirijând Orchestra Operei Române din Craiova-2014 www.memoriaoltului.ro 73 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR In cei 20 de ani de existenţă corul Millennium a abordat un repertoriu vast: cântece religioase, prelucrări folclorice româneşti şi străine, canţonete aranjate pentru cor mixt de către dirijorul său, colinde de iarnă şi de Paşti, precum şi piese corale din repertoriul universal, depăşind cifra de 200 de piese corale;

Millennium și experiența internațională Anul 2012 aduce o experienţă noua corului Millennium: participă pentru prima dată la un festival coral internaţional, în afara ţării, la Epidavros-Sparta, Grecia (11-13 mai 2012) şi la Montecatini Terme- Italia (26-29 iulie 2012). Paralel cu participarea la festivalul de la Montecatini Terme, Corul Millennium a concertat și la Bologna, precum și la Livorno, unde audiența numeroasă a românilor din aceste localitați, dar și italieni din partea locului, au aplautat frenetic și cu imensă bucurie piesele interpretate în fața lor. A fost o adevarată revedere a fraților noștri din Italia, plecați acolo la muncă. În luna mai 2012, corul este propulsat pe un nou traseu prin intermediul caruia participă pentru prima dată la festivaluri corale internaţionale , în afara ţării : Festivalul Coral Internațional de la Sparta, Grecia, iar în iulie la Festivalul Internațional de Muzică Corală din Montecatini Terme, Italia. În iulie Italia-Montecatini Terme-2012 2013 a participat la Ediția a 8-a a Festivalului și Concursului Coral Internațional ,,Johannes Brahms” de la

Concert în Grecia la Edipsos-2014 www.memoriaoltului.ro 74 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Wernigerode, Germania, unde a obținut două Diplome de Bronz. A mai concertat la Edipsos, Grecia in 2014 şi a participat în 2015 la Festivalul Coral International de la Paris, unde a avut o evolutie excelentă (A concertat și la Biserica Americană din Paris). Ca o recapitulare a concertelor internaționale ale corului ”Millennium”, menționăm: Grecia în 2012 și 2014, Italia în 2012, 2014, 2016, Germania în 2013, Franța în 2015, Spania (20 de concerte în diferite localității cu un număr mare de cetățeni români) în 2017 și Ungaria în 2018. Concert la Biserica Americană din Paris-2015

Concertul cu nr. 100 a avut loc la data de 29 noiembrie 2006, orele 18,00 în sala de festivităţi a C.N.V. ,,N.Titulescu‖ şi a coincis cu deschiderea noii stagiuni de concerte 2006-2007. Acest concert a fost cu totul şi cu totul inedit: Corul „Millennium” a interpretat, pentru prima dată în cei şase ani de existenţă, melodii populare şi prelucrări folclorice în acompaniamentul unui taraf compus din: o vioară (Mircea Enache), un ţambal (Cornel Enache), un acordeon (Liviu-Lucian Enache) şi pian (Ion Constantin). Repertoriul acestui concert s-a axat pe interpretarea de melodii populare româneşti. După un semnal păstoresc executat de cor şi taraf se cântă fără întrerupere 25 de cântece, dintre care ultimele trei sunt reprezentate de trei prelucrări folclorice datorate compozitorilor Gheorghe Danga, Pretorian Vlaiculescu şi lui Simeon Nicolescu. Iată cântecele: A ruginit frunza din vii; Bun îi vinul ghiurghiuliu; Mă dusei să trec la Olt; Când eram pe Ialomiţa; De ce mândro n-ai venit?; Câţi feciori avem în sat; Eu ţi-am zis, mândro, să vii; Lele de la Orăştie; Măi Gheorghiţă, neica-al meu; Mărioară de la Gorj; Mociriţă cu trii foi; Unde-a pus mândra casa?; Supărat badea-i de-aseară; Neghiniţă dragă; Mugurel de sălcioară; Murgule, de când te-am luat; Sunt la mama numai una; Tudoriţo, nene; Am drăguţ, mama nu ştie; Ană dragă; Toarce, leano, toarce; De la Slatina, la Olt; Sârba-n căruţă; Brâul amestecat şi Iac- aşa!.

www.memoriaoltului.ro 75 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Deşi numărul concertelor începe să scadă vertiginos după anul 2005, corul se menţine în continuare, cu toate greutăţile ce au apărut după data de 1 ianuarie. Concert folcloric-2006 După noile alegeri de la sfârşitul anului 2004, noua conducere a Primăriei Slatina şi noul Consiliu Local Municipal, care necunoscând realizările de până acum ale acestui cor de excepţie la nivelul judeţului Olt şi chiar la nivel naţional, consideră că acesta nu trebuie să mai fie susţinut financiar (deşi coriştii şi dirijorul lor nu primeau salarii, ci doar indemnizaţii decente care nu acopereau nici măcar munca depusă pentru însuşirea unui repertoriu adecvat şi deplasarea coriştilor de la domiciliul personal la sala de repetiţii şi retur). Mai mult. Persoane lipsite de un minim bagaj de cultură, care n-au cântat niciodată nici pentru sufletul lor personal, au hotărât reducerea numărului de corişti de la 50 la 21 de persoane cu tot cu dirijor. S-a motivat că nu există fonduri pentru a susţine o astfel de formaţie muzicală. După certuri între consilierii care susţineau activitatea corului, puţini la număr şi cei care doreau desfiinţarea lui s-a ajuns la un compromis, de moment: indemnizaţia aferentă a 21 de persoane să fie redistribuită pentru un număr de 30 de persoane. Aşa că de la sumă legală de 150 ron pe lună pentru fiecare corist s-a ajuns la 60/70 de ron. Nimeni nu face nici-o faptă salvatoare. În ziarul Oltul din data de 4 februarie 2005 apare un articol intitulat: „Corul Millennium – din nou motive de discordie între consilieri”, şi cu un subtitlu: Primarul Vâlcov nu vrea cor în Slatina pentru că acesta încântă doar elitele, din care redăm: „Deşi la şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal de săptămâna trecută proiectul de hotărâre privind aprobarea statului de funcţii pentru Serviciul public de cultură şi sport a fost, printr-o eroare de formulare prin care documentul era supus votului, respins cu majoritate de voturi, acesta a fost, ulterior, catalogat ca amânat doar, fiindcă altfel toţi angajaţii din cadrul acestui serviciu ar fi rămas fără chenzină pe luna ianuarie. Prin urmare, proiectul a fost reluat în şedinţa extraordinară de miercuri. De fapt, confuzia din şedinţa de săptămâna trecută pe marginea proiectului a plecat de la problema Corului Millennium al Primăriei, al cărui număr de membri fusese, prin iniţierea proiectului, decimat mai mult de jumătate. Discuţiile pro şi contra ale consilierilor, aprinşi pe marginea acelei iniţiative, s-au prelungit atât de mult încât aleşii au uitat că proiectul nu includea doar corul, ci situaţia tuturor salariaţilor Primăriei de la Serviciul Cultură şi Sport. În fine, după www.memoriaoltului.ro 76 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR respingere-amânare (sic!), proiectul a fost reluat miercuri seară. Şi iarăşi consilierii s-au aprins în problema corului, a cărei componenţă a fost prezentată, ca şi prima oară, „tăiată” la doar 22 de membri cu dirijor cu tot. Propuneri peste propuneri, explicaţii peste explicaţii, expuneri peste expuneri etc. Şi din nou lipsa fondurilor a fost invocată. Unul dintre ardenţii susţinători ai corului în vechea formulă a rămas consilierul Ion Bădescu, care a propus găsirea de soluţii financiare până la rectificarea bugetului. O altă soluţie, susţinută de Marian Nicolae şi Cristian Bircea, a fost ca jumătate din membrii corului să-şi primească, în continuare, indemnizaţia de la Primărie, iar cealaltă jumătate din subvenţii şi sponsorizări. Într-un târziu, cu mult după începerea şedinţei, s-a arătat şi primarul Darius Vâlcov, iniţiatorul proiectului, care şi-a motivat opţiunea pentru reducerea numărului de membri (surpriză) nu prin lipsa fondurilor, ci prin faptul că spectacolele formaţiei corale sunt destinate doar unui grup elitist (adică lumii culte din municipiu). Apoi primarul s-a întrebat care este avantajul Slatinei că ansamblul cântă şi pe alte meleaguri, lucru pentru care sunt necesare cheltuieli cu deplasarea. Un alt motiv a fost că nu se respectă programul repetiţiilor, adică de trei ore pe zi. Până la urmă proiectul a fost aprobat cu o modificare: refacerea organigramei corului care va cuprinde 31 de corişti. Soluţia a venit din partea consilierului Veisa Alexe, care a găsit că cei 31 de oameni pot fi plătiţi cu suma totală de care ar fi beneficiat 22 de membri, prin reducerea programului de lucru de la trei ore la două ore pe zi. Astfel, şi cadrul legal şi bugetul prevăzut sunt respectate. După aprobarea proiectului în forma arătată, singurul care a părăsit sala , supărat… a fost primarul Slatinei. Care, a venit, se pare, doar ca să-şi susţină „opera” de suprimare a corului, în defavoarea elitelor slătinene, neştiind că formaţia încântă şi lumea cultă din alte părţi ale ţării. Şi care nu ştie ce avantaj are Slatina prin faptul că artiştii corişti duc faima municipiului în alte zone. Şi care, de asemenea, nu ştie că evoluţia şi calitatea corului au fost în mai multe rânduri bisate la mari festivaluri de gen din ţară. Şi care, din nou, nu ştie că Corul Millennium al Primăriei Slatina a fost apreciat pozitiv de specialişti din Germania. Şi care,- iertată fie-ne repetarea - nu ştie că adevărata cultură nu respiră doar prin spectacole în aer liber, între care unele îndoielnice dar pe bani grei, fie şi din sponsorizări. Noi, însă, îl credem pe cuvânt: în elite, împotriva cărora au câte un ghimpe toţi cei care se simt mici, nu intră orice om”.(autor : Costel Mirea). Iată un alt articol apărut în ziarul local „Punctul pe I”, unde autoarea Mirela Tomşa, titra: ,,Pentru că nu concertează în cârciumi şi pe stadioane, prestigiosul cor Millennium este acuzat de unii consilieri locali că nu are activitate ”. Iată conţinutul articolului: „Dovedind o crasă indiferenţă faţă de valorile artistice reprezentative pentru Slatina şi judeţul Olt, executivul municipiului Slatina, susţinut de o parte a consilierilor locali, reprezentanţi ai Alianţei DA, încearcă să „măcelărească” o prestigioasă formaţie corală, finanţată de Consiliul Local, Corul „Millennium”, reprezentativ, inclusiv la nivel naţional. Mărul discordiei l-a reprezentat intenţia de a reduce numărul membrilor www.memoriaoltului.ro 77 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR corului de la 50 la 21 de persoane sub pretextul cheltuielilor pe care, chipurile, Consiliul Local nu le poate suporta. Au fost aduse argumente penibile, debitate de oameni care se dovedesc a fi afoni nu numai din punct de vedere muzical, dar şi moral, în definitiv, afoni din punct de vedere al mândriei patriotice locale. Cum altfel să fie considerată atitudinea unor consilieri care susţin că acest cor i-a cântat fostului primar Păunescu, de aceea nu merită susţinerea noii puteri locale?! Un alt consilier local a dat dimensiunea adevăratei sale înclinaţii către valorile culturale locale, întrebând, retoric, unde şi când a prezentat corul concerte pentru Slatina şi slătineni. Desigur, insul în cauză nu avea de unde să ştie de cele peste 70 de concerte extraordinare ale corului „Millennium”, despre succesele naţionale obţinute de formaţie în numele Slatinei şi a judeţului Olt. Şi nu avea de unde să ştie, pentru simplul motiv că respectivul cor nu cântă manele în cârciumi sau pe stadioane! Nimeni nu a spus însă, comparativ, câţi bani cheltuie bugetul local pentru susţinerea echipei de fotbal FC OLTUL! Aşteptăm cu interes o iniţiativă de reducere a cheltuielilor, printr-o propunere a executivului şi a consilierilor ca numărul de jucători în echipa de fotbal să fie redus de la 11 la 6! Penibil şi ruşinos!” Reducerea numărului de corişti şi primirea unei indemnizaţii jignitoare pentru un cadru didactic, a făcut ca numărul coriştilor să scadă şi natural: cei mai mulţi au considerat această faptă ca o bătaie de joc, aşteptându-se ca foarte curând corul să nu-şi mai desfăşoare activitatea sub egida Consiliului Local Municipal, lucru care s-a şi întâmplat începând cu data de 02.02 2006, când Primăria Municipiului Slatina dă o Dispoziţie cu nr. 479 transmisă corului în data de 08.02.2006, în care se spune: Dispoziţie Art.1.-Începând cu data de 02.02. 2006 încetează contractul individual de muncă cu timp parţial nr…/2003 al doamnei (domnului)….., corist în cadrul Corului Millennium - Serviciul Public Cultură, Sport, ca urmare a reorganizării activităţii în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Durata preavizului efectuat a fost de 15 zile lucrătoare începând cu data de 12.01.2006. Art.2.- Compartimentul Resurse Umane, Funcţii Publice, Pregătire Profesională din cadrul Direcţiei Management va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei dispoziţii. Primar, Avizat pentru legalitate: Darius Bogdan Vâlcov Secretarul municipiului Slatina, (L.S/SS-indescifrabil) Mihai Matei(SS-idescifrabil)

Studiind Legea nr. 53/2003 oricine îşi dă seama că desfiinţarea corului a fost o ilegalitate despre care consilierii municipali nu cunoşteau prea multe şi în număr cât mai mare au votat în favoarea primarului. Bănuind că formaţia corală Millennium nu va mai funcţiona mult timp sub egida Consiliului Local Municipal şi că o bună parte dintre corişti se vor retrage, www.memoriaoltului.ro 78 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR profesorul Alexandru-Chirilă Stanciu propune coriştilor să se orienteze către înfiinţarea unei asociaţii culturale non profit la care să adere toţi coriştii care mai doresc să activeze în cor. Aceasta a fost şi o măsură de precauţie ca membrii corului să nu se retragă în totalitate din formaţie. Trebuie să recunoaştem că o bună parte dintre corişti au acceptat să participe la acest cor datorită indemnizaţiei pe care o primeau lunar. Au fost şi corişti care nu aveau alt loc de muncă, iar singura lor sursă financiară o reprezenta indemnizaţia primită pentru munca desfăşurată la corul Millennium. În aceste condiţii la data de 4 iulie 2005 ia fiinţă Asociaţia Cultural- Corală „Millennium‖. Iată conţinutul Procesului Verbal de constituire al asociaţiei: Proces verbal Subsemnaţii: Stanciu Alexandru-Chirilă, Andrei Iulia-Mihaela, Paraschiv Mirela-Maria, Sulger Nicolae-Marcel, Pălărie Marius, Stanciu Emilia, Olaru Florea, azi, 04.07.2005, adunaţi în şedinţa de constituire, am hotărât înfiinţarea şi înregistrarea Asociaţiei Cultural-Corale „Millennium” Slatina, Olt. Sediul asociaţiei va fi în str. Strehareţi nr. 113, Slatina, Olt. Scopul asociaţiei îl constituie, promovarea creaţiei muzicii corale locale, româneşti şi universale, prin organizarea şi participarea la spectacole, concerte, concursuri şi festivaluri, atât în ţară, cât şi în străinătate, prin intermediul corului Millennium, constituit din membrii asociaţi. În scopul înfiinţării şi înregistrării asociaţiei, subsemnaţii, delegăm pe Dl. Grosu Nicolae, CI-OT 077471, elib. la 11.01 2001, din Slatina, str. Strehareţi, nr. 124, jud. Olt, ca în numele nostru şi pentru noi, să se ocupe de toate demersurile necesare, inclusiv eliberarea ştampilei şi a documentelor personalizate. Drept pentru care am redactat prezentul Proces verbal într-un singur exemplar, ce va rămâne şi în evidenţele asociaţiei. (Urmează semnăturile membrilor asociaţi)

În baza celor de mai sus s-au elaborat Actul constitutiv şi Statutul asociaţiei, care au fost autentificate la biroul Notarului Public Rodica Ruscu din municipiul Slatina, în data de 08.07 2005 cu nr. 2379 şi respectiv nr. 2381. Iată şi numele celor 36 de membri fondatori ai Asociaţiei Cultural-Corale „Millennium‖: Andrei Iulia, Bădiţă Violeta, Bircă Violeta, Băiaşu Georgeta, Câmpeanu Daniela, Cuţaru Marin, Crângeanu Jeni, Constantin Ion, Cociaş Constantin, Cociaş Artur, Cristescu Reluţa, Condurache Elena, Dumitrescu Petra, Ginerica Neculae, Guraliuc Nicolae, Guraliuc Carolina, Ion Victoria, Ionete Ion, Manea Leontina, Murugă Gabriel, Matache Ion, Morărescu Ştefania, Niţulescu Costi, Olaru Florin, Pălărie Marius, Popescu Daniel, Pîrşcoveanu Elena, Popescu Carmen, Paraschiv Mirela, Stanciu Alexandru- Chirilă, Stanciu Emilia, Sulger Alexandra, Sulger Nicolae, Ştefănescu Rodica, Tunaru Elena, Vărzaru Mădălin. Colectivul de conducere al asociaţiei este format din:

www.memoriaoltului.ro 79 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Stanciu Alexandru-Chirilă, preşedinte; Andrei Iulia-Mihaela, vicepreşedinte; Paraschiv Mirela-Maria, vicepreşedinte; Sulger Nicolae-Marcel, vicepreşedinte; Pălărie Marius, vicepreşedinte; Olaru Florea, vicepreşedinte; Stanciu Emilia, secretar.

Pentru constituirea fondului necesar înfiinţării asociaţiei fiecare membru a contribuit cu suma de 470.000 de lei vechi. Sub auspiciile acestei asociaţii s-au desfășurat până în prezent cele șapte ediţii ale Festivalului Coral Naţional „Gheorghe Cucu” (devenit, ulterior internațional), ce, sperăm că se va desfăşura la Slatina și in anii următori. Trebuie consemnat aici şi faptul că „Millennium‖ a concertat şi în mai multe localităţi din judeţul Olt: la Drăgăneşti Olt, de două ori, în comuna Stoeneşti – două (pe data de 30 mai 2004), unul în biserica satului, iar cel de al doilea la Primărie, în oraşul Corabia, un concert (15 mai 2003), iar în municipiul Caracal, patru concerte, unul pe scena Colegiului „Ioniţă Asan‖ (18 decembrie 2002) , al doilea pe scena Casei Armatei din localitate (5 martie 2004 de ziua femeii), al treilea, tot pe scena Casei Armatei, pe 15 martie 2006 la o acţiune realizată în colaborare cu Asociaţia Anti - Drog Slatina și ultimul pe data de 24 aprilie 2019 (concertul nr. 200 al corului). De asemenea s-au susţinut două concerte cu colinde de Florii şi Paşti la Mânăstirea Brâncoveni (13 aprilie 2006 şi 22 aprilie 2007) şi unul la Mânăstirea Călui în data de 20 aprilie 2008. Peste tot sălile au fost pline, iar aplauzele şi felicitările enoriaşilor sau melomanilor prezenţi în sală, nu mai conteneau. Din februarie 2006 corul Millennium şi-a desfăşurat activitatea prin forţele financiare proprii ale Asociaţiei Cultural-Corale cu acelaşi nume, care din cotizaţia lunară de 50.000 lei vechi a fiecărui corist a putut face plăţile către colaboratorii externi, fiind propunătorul şi organizatorul festivalului ,,Gh.Cucu‖, primele șapte ediţii (în aprilie 2006, aprilie 2007, mai 2008, mai 2009, aprilie 2010, mai 2014 și mai 2016), care s-au derulat până acum. Cu toate greutăţile ivite, din 2005 şi până în prezent corul a sărbătorit 5 ani de existenţă prin concertul nr. 92, aniversar şi memorabil, susţinut pe data de 31 ianuarie 2006, exact la data când se împlinea această vârstă. Concertul a cuprins 19 piese corale, alese din repertoriul vast al corului, abordat până la această dată, la care s-au adăugat şi câteva noi: Tatăl nostru de Dragoş Alexandrescu, Adoramus Te Christe de Francisco Rosselli, Cântecului robului negru de Williams Dawsor, Alunelul oltenesc de Nicolae Lungu, Santa Lucia de Vincenzo de Meglio - aranjament coral de Alexandru-Chirilă Stanciu, Mărioară de la Gorj, de Alexandru-Chirilă Stanciu, Ave Maria de Thomas Luis de Vittoria, Corul fetelor şi flăcăilor din opereta „Crai Nou‖ de Ciprian Porumbescu, Vals din opera „Faust” de Charles Gounod, Dorul de C.I. Baciu - solisţă Olga-Emanuela Şain, Celito lindo de C. Fernandez -aranjament coral de www.memoriaoltului.ro 80 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Alexandru-Chirilă Stanciu, Sârba pe loc de Gh.Danga, Şucarie de Dimitrie Sciuplevski, Alleluia din oratoriul „Messias” de G.Fr. Handel, Cor din opera „Trubadurul‖ de G. Verdi, Iac-aşa de Simeon Niculescu, O, sole mio! De Eduardo di Capua - aranjament coral de Alexandru-Chirilă Stanciu, Amapola de J. R. Lacalle - aranjament coral de Alexandru-Chirilă Stanciu şi cor din opera „Ernani” de Giuseppe Verdi. Referindu-se la acest concert, presa slătineană consemna la data de 2 februarie 2006: ,,-Corul Millennium-5 ani de existenţă; -Concertul aniversar - încă o dovadă că Millennium merită să cânte pe scena Ateneului Român; -Gigel Ştirbu - singurul spectator fidel dintre oficialii administraţiei judeţene şi locale. Corul Millennium n-a murit, cum probabil şi-ar dori unii slătineni, care nici măcar din curiozitate nu au participat la unul dintre cele 90 de spectacole susţinute în cei 5 ani de existenţă...... Corul dirijat de maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu fiinţează de mult mai mult timp, şi, chiar dacă nu mai este finanţat de către Consiliul Local (de ce este greu de înţeles) corul trăieşte, corul oferă clipe înălţătoare iubitorilor muzicii corale româneşti sau internaţionale. Millennium a devenit un nume, un nume apreciat la diverse festivaluri din ţară… Sub bagheta neobositului maestru Alexandru-Chirilă Stanciu, corul a abordat un repertoriu impresionant de cântece religioase, prelucrări folclorice româneşti şi străine, canţonete aranjate pentru cor de Alexandru-Chirilă Stanciu, colinde de iarnă şi de Paşti, precum şi piese corale din repertoriul universal depăşind cifra de 150 de piese. A fost singurul lucru bun al Slatinei dobândit pe tărâmul culturii. Acum, corul îşi continuă viaţa şi cu un număr mult mai mic de membri, suficienţi însă ca să poată aborda orice piesă cu profesionalism. Ca să poată exista, membrii corului s-au constituit în Asociaţia Cultural-Corală „Millennium”. Concertul oferit marţi seara a fost de-a dreptul entuziasmant. După ce şi-a parcurs piesele din program, spre final, Ministerul Culturii prin Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Olt a oferit tuturor membrilor corului Diploma „Suflet de artist”- în semn de recunoaştere pentru munca desfăşurată în domeniul culturii. Alături de coriştii activi au primit diplomă şi au fost invitaţi pe scenă şi coriştii care au făcut parte din formaţie de-a lungul vremii. Împreună au încheiat programul cu celebrul cor din opera ,,Ernani” de Giuseppe Verdi, iar în final, împreună cu sala s-a cântat „Mulţi ani trăiască!”. Aceasta a fost şi urarea subprefectului Gigel ŞTIRBU, singurul spectator fidel dintre toţi oficialii judeţeni şi locali, care, cu acest prilej şi-a anunţat sprijinul său pentru corul MILLENNIUM ( Autor: M. Berneanu în ziarul „Oltul” din 2 februarie 2006). www.memoriaoltului.ro 81 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Deşi concertele corului în anul 2006 au fost în număr de 11, în anii următori, 2007 şi 2008 nu se reuşeşte să fie susţinute decât câte 4 concerte pe an. După mai bine de trei ani de zile şi după insistenţele dirijorului corului, formaţia corală „Millennium‖ este preluată de către Consiliul Judeţean Olt. Cel care şi-a dat girul în această frumoasă acţiune, la insistenţele domnului senator inginer Ion Toma, a fost preşedintele C.J, domnul inginer Paul Stănescu, care din septembrie 2008 a dat dispoziţie ca în cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului‖ să se înfiinţeze şi o secţie corală. Totuşi trebuie sa remarcăm aici două evenimente importante din viaţa corului: vizita în Bucovina, la mânăstirile ctitorite de domnii moldoveni în 2007 şi 2009, unde corul „Millennium‖ a susţinut 14 concerte corale religioase şi cel din 2- 4 iulie 2010 la Festivalul Coral Internaţional „Pastorala‖ de la Focşani, unde formaţia corală slătineană a fost invitată de către maestrul Săndulachi, dirijorul renumitului cor ,,Pastorala‖ și unde a susţinut 4 concerte în diferite locaţii din municipiu, precum şi pe scena Teatrului „Gh. Pastia‖ din localitate unde a susţinut două concerte, unul pe data de 3 iulie cu opereta „Crai Nou‖ de Ciprian Porumbescu, iar celălalt a doua zi în cadrul festivalului. Peste tot intervenţiile corului „Millennium‖ au fost răsplătite cu 11 diplome şi Trofeul Festivalului şi apreciate de către membri juriului, spectatori şi membrii celorlalte coruri. În acest context corul îşi desfăşoară activitatea sub egida C.J. Olt până în luna iulie 2010, când în urma restructurărilor ce au avut loc în cadrul Consiliului Judeţean Olt, secţia corală a fost desfiinţată, salvându-se astfel ansamblul folcloric. De atunci s-au retras din cor aproximativ 15 persoane, iar în locul lor din 20 ianuarie 2011, în urma unui concurs de selecţie, au fost admise în cor 7 persoane (Olaru Paula, Savu Aneta, Popa Maria, Secu Luminiţa , Bărbulescu Elena, Marian Vasile şi Barbu Marian). În perioada 2008 – 2011 Corul ,,Millennium‖ a colaborat cu Orchestra Simfonică a Teatrului Liric ,,Elena Teodorini‖ din municipiul Craiova, dirijată de George Florian Zamfir, directorul institutiei în acea perioadă, interpretând împreună coruri celebre din repertoriul muzical internaţional cu lucrări de Haendel (Alleluia), G. Verdi (Ernani, Nabucco, Traviata, Trubadurul), C.M.von Weber (Freischutz), Georges Bizet (Carmen), Ch. Gounod (Faust). . Vineri, 6 mai 2016, orele 18,30 a avut loc concertul coral aniversar pentru sarbatorirea a 15 ani de ctivitate continua a Corului ,,Millennium‖ (concertul nr. 179). Cu aceasta ocazie s-au interpretat urmatoarele lucrari muzicale: Vointa neamului - Ioan Gr. Danielescu, Cămara Ta, Mantuitorul meu- Nicolae Lungu, Iubi-Te-Voi, Doamne!- arm. Nicole Lungu, solist: tenorul Petrisor Efrem, Sfânt, Sfânt-Gheorghe Cucu, Sârba-n căruţă-Gheorghe Danga, Brâul amestecat-Pretorian Vlăiculescu, Mărioara de la Gorj-prelucrare de Alexandru- Chirilă Stanciu, Morarul-Dumitru G.Kiriac, Dorul -C.I. Baciu, solistă: mezzosoprana Janina Izabela Spiridon (de la Fliarmonica „Oltenia”- Craiova), Sus inima, români!-Nicolae Oancea, Rugăciune din opereta ,,Crai Nou”- Ciprian Porumbescu, solişti: soprana Olga - Emanuela Sain, altista Elena- www.memoriaoltului.ro 82 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Daniela Constantin , tenorul Constantin Badea, Marşul soldaţilor din opera ,,Faust‖ de Ch. Gounod, Brindisi din opera ,,Traviata‖ de Giuseppe Verdi, solişti: soprana Olga-Emanuela Stanciu şi tenorul Petrisor Efrem. Ultimele trei lucrări corale prezentate în acest concert au fost interpretate de corurile reunite „Millennium‖ din Slatina şi „Orfeu‖ din Curtea de Argeș (dirijor Alexandru Ionescu), sub bagheta neobositului dirijor, maestrul Alexandru-Chirilă Stanciu. Acompaniamentele la pian au fost susţinute de Dorinel Vasile de la Filarmonica „Oltenia‖ din Craiova. Totodată acest concert aniversar al Corului „Millennium‖ a deschis şi Ediţia a VII-a a Festivalului Coral International „Gheorghe Cucu‖, organizat de către Asociaţia Cultural-Corală „Millennium‖ în colaborare cu Consiliul Local şi Primăria Slatina, manifestare artistică de anvergură la care au participat peste 500 de corişti din diferite localităţi din țară, reprezentând un numar de 12 formații corale de diferite genuri (de voci egale, de femei, de bărbați sau mixte). Festivalul a reprezentat încă o reușită imensă în viața Corului „Millennium‖. Concertul cu nr. 200 al corului ,,Millennium‖ a avut loc la Caracal în sala Teatrului Național din Localitate în data de 25 aprilie 2019. Cu acest prilej corul ,,Millennium‖ a interpretat cântece din repertoriul românesc și universal. Cel care a sprijinit efectuarea acestui concert deosebit la Caracal a fost cunoscutul om de afaceri din Caracal, Ioan Doldurea. Același concert s-a dat și la Slatina pe data de 26 aprilie 2019, în Sala de festivități a Liceului Teoretic ,,Nicolae Titulescu‖, în prezența unui public numeros și s-a bucurat de un real succes.

Dobriceni- file de istorie

Mihai Petrescu

,,Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor”. ( Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Ed. Anestis, 2006, pp. 67-68)

La 1764 se sfinţeşte în Dobriceni primul locaş de închinăciune. Edificiul, clădit pe o ridicătură de pământ ce domina satul dinspre sud, zidit din cărămidă pe o fundaţie specială după planurile constructorilor italieni tocmiţi să ridice biserica, de o frumuseţe arhitecturală deosebită, care aducea cu cea din Cepturoaia ctitorită de strămoșii Buzeştilor, Vlad Banul, Dumitru Pârcălabul și Balica Spătarul la 1529. Biserică monumentală, cu hramul ,,Cuvioasa Paraschiva‖, a fost ridicată ,,la anul de grație de la zidirea lumii leat 7272 iar de la Cristos 1764, de către ieromonahul Athanasie din neamul familiei Dobriceanu, (ecleziarhul Mânăstirii www.memoriaoltului.ro 83 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Hurezi-Vâlcea) dând ajutor la cheltuială și dumnealui, logofat Matei Logofăt Dobriceanu, pe timpul lui Constantin Racoviță Voievod…‖ ( Sindicul bisericii ) Ieromonahul Athanasie a mai avut un frate, călugăr, Chiril, împreună cu care a donat bisericii o curea de moşie ce se întindea perpendicular peste apa Oltețului de la Bârlui până-n matca Căluiului. Probabil, Ieromonahul Chiril a fost şi primul slujitor al bisericii. Biserica era așezată pe malul drept al Olteţului, la vărsarea pârâului Corboaia în acesta. În primăvara anului 1912, apele umflate ale năbădăiosului Olteţ, au izbit furioase malurile, locaşul monumentalei biserici fiind luat de puhoiul învolburat, care a scormonit pământul aşa încât, spun martorii dezastrului, sicriele morţilor au fost luate de ape, plutind la vale. O parte din ele, cele care au fost salvate, au fost mutate în actualul cimitir, amenajat în pripă pe un teren donat de un moșier al timpurilor trecute și primar al Dobricenilor, Grigorie Bogdănescu. Au rămas mărturie a ctitoriei sfinte, vizibile și azi, câteva ziduri ruinate aflate pe malul Olteţului în punctul Crivina, la gura Corboii. De la această biserică s-a mai păstrat pisania executată în gresie. Piesa este masivă, cu litere și motive în relief. Se află într-o bună stare de conservare, cu toate că-i lipsește colțul din dreapta sus, iar cel din stânga jos este rupt. Inscripția este încadrată într-un chenar lat de 0,20 m. Chenarul are diverse motive decorative, frunze, flori de acant, vrejuri, lalele, pe un curpen vegetal dispus în sinusoidă. În mijlocul laturii superioare tronează un cap de înger încoronat. În partea inferioară se află schițate două chipuri umane. Inscripția este dispusă într-un cadru dreptunghiular cu 11 rânduri. Literele chirilice au fost executate în relief, cu mare grijă, înalțimea lor fiind de 0,035 m. Pisania se afla la Muzeul Olteniei din Craiova. Clopotul acestei biserici se află la Muzeul Satului din Dobriceni. Din anul 1919 satul nu a mai avut biserică până în anul 1940. Acum, credincioşii satului în frunte cu preotul Ioan Bălaşa au ridicat o capelă în cimitirul din sat, sfiinţită la 9 noiembrie 1941, capelă care a fost locaş de rugăciune pentru enoriaşii din Dobriceni, până la construirea actualului lăcaș de cult. Cu hramul Cuvioasa Paraschiva, a fost constriută la cimitirul Dobriceni, între anii 1984-1987 noua biserică, sub formă de navă cu compartimente, Altar, Naos, Pronaos și tindă semideschisă cu o turlă falsă pe Pronaos. Pictura a fost executata de profesorul Nicolae Budica din Craiova, fiu al satului. Biserica a fost sființită în ziua de 14 octombrie 1987, de către IPS.Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului. Ca preoți slujitori mai de seamă, merită amintiți Ieromonahul Chiril, cel care a fost și primul slujitor al bisericii, frate cu Atanasie ctitorul bisericii. Alt preot, Preda Pacionea, fiu al satului, a slujit până la 1849. Primul preot a cărui păstorire sufletească a comunității este destul de cunoscută și respectată, este Ioan Dinescu, născut la 10 aprilie 1823, cunoscut în tinerețe drept „scriitorul satului‖. Acesta va pune în Dobriceni bazele învățământului sătesc la 1838. Urmeaza alți preoți, dintre care amintim pe Ioan Balașa 1929-1974, tatăl pictorului Sabin Balașa, apoi preotul Rădulescu Nicolae din Bălceşti-Vâlcea, ctitor www.memoriaoltului.ro 84 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR al noii biserici și actualul preot Giurea Laurențiu din Slătioara-Vâlcea, preot paroh din anul 1995. Cum satul nostru dăinuie pe aceste locuri de peste 2000 de ani, nu putea să aibă doar două cimitire care acoperă fiecare doar două- trei sute de ani. Și atunci, unde au mai fost locurile de odihnă veșnică, cimitire? În anul 1884, năbădăiosul Olteț, a obligat sătenii să-și lase în urmă, sub ape, strânsura și casele și să se mute spre Dealul lui Bucică, vreo 7-800 de metri, spre vest, pe o nouă vatră. Mai întâi s-a trasat „șușeaua‖, actuala șosea, după care fiecărui cap de familie i s-a repartizat și trasat locul noii gospodării, așa cum fuseseră aranjați în vechiul sat, după vecinătăți. Țăranii, ajutându-se unii cu alții, ca-ntre vecini, și-au săpat câte o ,,bocșe― un fel de bordei în care să se adăpostească pe moment, până la ridicarea caselor din lemn, acoperite cu paie sau coceni de porumb în care să locuiască. Bocșele au rămas în fundul curților să adăpostească iarna putina cu varză murată și murăturile, ca să nu înghețe. Că vatra satului s-a strâns, s-a mărit sau s-a mutat, ne-o dovedeşte faptul că în zona ocupată astăzi de casele familiilor Anghel, Florescu, Besnă și Lilă, pe malul stâng al pârâului Corboaia, la nici 100 de metri de firul apei, s-au descoperit cu ocazia săpăturilor pentru temeliile locuinţelor mai vechi dar și a celor noi, la 1,5 – 2 metri adâncime, oseminte umane cu bănuţi – monede romane- lângă degetul mic al mâinii stângi, dovadă certă a înmormântărilor creştineşti (legarea la deget a unui bănuţ era credința că plata pentru trecerea Styxului spre tărâmul celălalt a celui plecat dintre vii, de către luntraşul Caron, a fost făcută), obicei perpetuat până în zilele noastre. Bănuţii din vremea stăpânirii romane, descoperiţi cu ocazia săpăturilor în perimetrul amintit, stau mărturie că acum peste 2000 de ani, când Dacia a fost cucerită de romani, aici era o aşezare de sine stătătoare. Iată de unde ne tragem şi unde avem înfipte adânc rădăcinile care ne fixează în acest pământ strămoşesc, loc de odihnă tihnită a străbunilor noștri. Cele mai frumoase lucruri în viață, spunea bunicul meu, Zaharia Petrescu-Spițerul, sunt oamenii pe care i-ai cunoscut, locurile pe care le-ai vizitat și amintirile pe care le creezi și le lași spre neuitare.

Ştampila satului Dobriceni, judeţul Romanaţi (1861) www.memoriaoltului.ro 85 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Eroi din comuna Osica, judeţul Romanaţi

Adrian Diaconescu

În marele război au plecat pe front peste două sute cincizeci de Osiceni care și-au vărsat sângele, pentru noi ca să trăim mai bine, dar din păcate eroii noștrii au fost uitați. Foarte mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă, au murit în lagăre, alții au sfârșit pe la Mărășești, Oituz ș.a. De mic copil mi-a plăcut să cercetez Biblia și să ascult ,, Cuvântul Domnului―. Am vrut să fac Arborele Genealogic al străbunilor mei, să cunosc istoria acestui popor atât de încercat și să indentific militarii români şi eroii din comunele unde s-au născut bunicii și străbunicii mei din Osica de Sus; Osica de jos; Brâncoveni satul Văleni Pârșcoveni. Cu ajutorul Domnului şi prin amabilitatea U.M.02405 Pitești şi U.M. 01246 ,,O‖ Bucureşti, care au răspuns cererii mele, am reușit să indentific opt eroi ai războiului care au fost uitați. De-a lungul anilor am lucrat cu credința și cu inima și am promis în fața mormintelor bunicilor din partea mamei uitându-mă atent la crucile lor, că voi încerca să indentific pe toți ostașii neamului nostru românesc. Timpul trecea și am început cercetările prin Arhive , biblioteci, osuare, cimitire, biserici, primării, rude etc. Am fost împiedicat de mulți oameni răi, dar Dumnezeu mi-a arătat calea. Eram ca o oaie rătăcită și Domnul m-a ajutat să o găsesc și am găsit-o. ,,Eram căzut jos și Dumnezeu m-a ridicat". Mergeam și cu serviciu, mă ocupam şi de gospodărie și de copil etc. Cei mai mulți eroi au pierit în prizonierat în Lagărul din localitatea Ostffyaszonyfa Ungaria. A fost cel mai mare lagăr austro-ungar, trecând pe acolo un număr de 150 000 de prizonieri de diferite nații: italieni, români, ruși, sârbi și ucraineni ce au fost internați în anii 1916-1918. Am reușit să indentific opt eroi ,,magnifici― de pe malul Oltețului, Plasa Oltul de Sus și anume:

*-soldat Băluță Marin născut în satul Greci, județul Romanați în anul 1885. -unitatea militară: Regimentul 59 Infanterie; -data morții:10 martie 1917, vârsta 32ani. A fost prizonier în Lagărul Ostffyaszonyfa. -locul înhumării: Cimitirul lagărului Ostffyaszonyfa, Parcela 59; -rândul: 227. Este trecut ca erou pe monumentul din Osica de Sus pe placa de la miază- noapte în partea de jos cu numărul 63.

www.memoriaoltului.ro 86 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR *-soldat Țîțu Dumitru născut în anul 1881, comuna Osica de Sus, Plasa Oltul de Sus, județul Romanați -Unitatea militară: Regimentul 59 Infanterie; -Data morții: 29.09.1917; -parcela 15; -rândul 279 -locul înhumării: Cimitirul Lagărului Ostffyaszonyfa . Pe monument este trecut pe placa de la miază-zi, partea de sus nr. 168.

*-soldat Raicea Ştefan 60 născut în anul 1886 în Osica Mare, Plasa Oltul de Sus, județul Romanați . -Regimentul 59 Infanterie -data morții :12.02.1917; -parcela 62; -rândul 222. -lagărul Ostffyaszonyfa. Este trecut pe placa de la apus partea de sus.

*-soldat Roșca Dumitru născut în 1884, Plasa Oltul de Sus, județul Inaugurarea monumentului eroilor din Osica Romanați comuna Osica Mare. de Sus la 20 mai 1928 (S.J.A.N. Olt) - U.M. Regimentul 19 Infanterie; -Data morții: 28.05.1917; -parcela 28; -rândul 242. -lagărul Ostffyaszonyfa Ungaria. Pe monument este trecut pe placa de la apus partea de sus cu nr.77.

60 Într-un document de arhivă, primăria Osica de Sus raporta la 1 februarie 1920 prefecturii că despre Raicea Ştefan, contingent 1908, din Regimentul 59 Infanterie ,,nu se ştie nimic” fiind considerat dispărut (S.J.A.N. Olt, fond Prefectura Romanaţi, dosar 26/1920, fila, 71, în tabel poziţia 47). În aceeaşi situaţi mai sunt: Ţîţu Dumitru (contingent 1903, Regimentul 59 Infanterie, poziţia 55 în tabel), Roşca Dumitru (contingent 1906, Regimentul 19 Infanterie, poziţia 57 în tabel), Sulger Ilie (contingent 1903, Regimentul 80 Infanterie, poziţia 64 în tabel). Dintr-un alt document de arhivă, reţinem că pe urma soldatului Roşca Dumitru a rămas doar mama (S.J.A.N. Olt, fond Prefectura Romanaţi, dosar 55/1920, fila 6, poziţia 108 în tabel). Pe urma lui Raicea Ştefan, rămânea soţia Ana (idem, fila 7, poziţia 182). Pe urma lui Ţîţu Dumitru rămânea soţia Ana (idem, poziţia 198). Pe urma lui Sulger Ilie rămâne soţia Ioana (idem, poziţia 208). Pe urma lui Vasile Radu din Osica de Jos, contingent 1894, Regimentul 59 Infanterie, rămâne soţia Constantina (idem, poziţia 1055). Dintr-un alt document de arhivă, reţinem că din Osica de Jos a fost decorat cu ordinul ,,Coroana României” cu spadă în grad de cavaler cu panglică de virtutea militară, căpitanul Stancoveanu Constantin (S.J.A.N.Olt, fond Prefectura Judeţului Romanaţi, dosar 166/1941, fila 25). Soldatul Băluţă Marin din Greci, contingent 1908, apare printre cei 42 de dispăruţi din acest sat (S.J.A.N. Olt, fond Prefectura Romanaţi, dosar 26/1920, fila 82, poziţia 31 în tabel); pe urma lui, rămâne soţia, Maria. www.memoriaoltului.ro 87 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR *-soldat Torcea Marin născut în anul 1894, Plasa Oltul de Sus, comuna Osica Mare, județul Romanați. -Unitatea militară: Regimentul 5 Infanterie; -Data morții: 03 februarie 1917 ; -lagărul Ostffyaszonyfa -parcela 181; -rândul...? Este trecut pe monument pe placa de la apus partea de sus cu numărul 107.

*-soldat Sulger Ilie -Gradul: soldat; locul nașterii: localitatea Osica de Sus, Plasa Oltul de Sus, județul Romanați, anul 1881. -Unitatea Militară: Regimentul 80 Infanterie; -Data morții: 27 februarie 1917; -locul înhumării: lagărul Cimitirului Ostffyaszonyfa; -parcela 55; -rândul 225. E trecut pe placa da la Apus în partea de sus cu numărul 93.

*-soldat Tarculescu Dumitru născut în Comuna Osica de Sus, Plasa Oltul de Sus, județul Romanați. -U.M. Regimentul 59 Infanterie; -Data morții: 05.04.1918; -Lagărul Ostffyaszonyfa; -parcela 393; -rândul...?

*-soldat Vasile Radu născut în Comuna Osica de Jos, județul Romanați în anul 1872. -U.M. Regimentul 59 Infanterie; -Data morții: 29.06.1917. -lagărul Ostffyaszonyfa. -parcela 71; -rândul 244. Din acest lagăr austro-ungar, zece mii dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă. Aceștia au fost înhumați în cimitirul lagărului. Până în prezent nu se cunoaște numărul total al prizonierilor români care au fost internați în Lagărul Ostffyaszonyfa. Arhivele Militare au indentificat 4718 de militari români care au murit în lagărul amintit între anii 1917-1918. Monumentul eroilor din Osica de Jos (1937) www.memoriaoltului.ro 88 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Bucureşti (III)

Mircea Damian

Volumul de reportaje al scriitorului romanaţean Mircea Damian intitulat ,,Bucureşti” a apărut în anul 1935 fiind capul de serie al colecţiei ,,Oraşe” din care au mai apărut ulterior ,,Constanţa” de Tudor Şoimaru (1936), ,,Braşov”, de Octav Şuluţiu (1937) şi ,,Sibiu” de Al. Dima (1940). În acelaşi an apăruse volumul omonim al lui Paul Morand, numai că Mircea Damian prezintă un Bucureşti pitoresc, amuzant, în care ceasurile nu indică aceeaşi oră, în care se circulă haotic, în care jurnaliştii năvălesc pe străzi vânzând ziare, femeile de stradă te întâmpină la ceas de seară, florăresele şi oltenii îşi vând marfa pe străzi, scriitorii se întâlnesc zilnic la Capşa, la cenacluri ori la Ziua Cărţii, în tramvaie se circulă fără bilet, proprietarii se ceartă cu chiriaşii, haimanalele dorm prin parcuri, politicienii ţin discursuri sforăitoare, pietonii se plimbă haotic pe Calea Victoriei iar agenţii de circulaţie nu pot face ordine etc. Dacă o carte similară ar fi fost scrisă de un inginer sau de un arhitect, desigur că ar fi fost mai precisă dar nu ar fi avut farmecul şi umorul specifice literaturii lui Mircea Damian. Fragmente semnificative din acest volum apăruseră în revistele vremii: ,,Vitrina Literară” (1934), ,,Azi” (noiembrie 1934), ,,Revista Fundaţiilor Regale” (nr. 1/1935), ,,Reporter” (nr. 1/1935) şi fuseseră citite în cenaclul Sburătorul condus de E. Lovinescu. După apariţie, cartea a fost recenzată în presa literară (de C. Panaitescu în ,,Facla”, nr. 12/14 februarie 1935; C. Şiclovanu în ,,Facla” din 13 septembrie 1935; Petru Comarnescu în ,,Revista Fundaţiilor Regale” din aprilie 1935; O. Şuluţiu în ,,Familia” din aprilie 1935; Pericle Martinescu în ,,Reporter” din 21 februarie 1935; Aurel Chirescu în ,,Litere” din 18-19 martie 1935; T. S. în ,,Revista Scriitorelor şi Scriitorilor Români” din martie-aprilie 1935; Vladimir Streinu în ,,Revista Fundaţiilor Regale” nr. 12/1934; A. Davidescu în ,,Cele trei Crişuri” din mai-iunie 1935, Petre Pascu în ,,Societatea de mâine” nr. 3/1935 ş.a.). Nota de la început este menită să-l prevină pe cititor asupra lipsei de metodă cu care s-a scris cartea. Însemnarea de la final ne încredinţează că autorul şi-a scris volumul la Isvor-Romanaţi în vara anului 1934. În redarea textului, am păstrat grafia autorului. Redacţia aduce mulţumiri d-lui Nicu Petria care, cu răbdare şi pasiune, a tehnoredactat întregul volum. I.T.

S Ă R I N D A R U L este și altceva. Își are însă viața ei pe E scurt Sărindarul: o sută care domnul cititor o va găsi mai cincizeci de pași măsurați. Din departe... Victoriei, în Brezoianu. Aci este Cu ce să încep, oare?! Tot cu cartierul presei, adică inima capitalei visurile pierdute pe asfaltul petecit și a țării, și pulsul. Se mai află o sau băute în cârciumi, seară de tavernă, unde se joacă cărți și unde seară, în porții mici?!... sunt femei: <>. Și mai Tot. este aci un teatru de reviste, unde Pentrcă visurile cele mai mărețe, lumea râde și vede iar femei. De ambițiile cele mai fără de măsură, pe astădată, goale: <>. Sărindar au fost gustate. Pe suta asta Însfârșit, – un hotel. Și Săridarul de pași, unde s-ar putea crede că nu ai răspude în Brezoianu, o stradă care nici timpul material să te ferești din este și ea nițel a presei, dar care mai fața unui auto-camion: pe strada asta www.memoriaoltului.ro 89 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR scurtă și înghesuită, zgomotoasă și – Nʼam timp... Vino după ora trudnică, oamenii au visat și au răbdat cutare... de foame; au muncit și s-au stins cu Coboară în stradă năucit și visul în ochi, pentrucă în Sărindar disperat, trece la bodega de peste visul este veșnic irealizabil... Din drum și ia un șpriț sau o țuică. Se mai nicio parte a orașului, pământul nu se înviorează și iar începe să vede atât de mic ca din Sărindar, nădăjduiască. Se duce la altă redacție, lumea atât de meschină, omul atât de unde primește acelaș răspuns. Cu mărunt și atât de fără importanță, timpul, visurile devin din ce în ce mai autoritatea atât de șubredă... modeste: Da, Sărindarul este strada – Dar ce, corectura nu este tot un visurilor și a ambițiilor. Orice știutor fel de gazetărie?! de carte, ambițios sau bleg, inteligent Și încearcă să intre corector. Dar sau tâmpit, – dar care visează o și la corectură, locurile sunt ocupate, carieră care să fie deasupra tuturor, – iar el a isprăvit banii. în Sărindar poposește. Cum a cotit – Ei, ce-o fi, pʼacolo, prin din calea Victoriei își spune: redacție... – Sunt ziarist! Dacă vede, în cele din urmă, că Și se gândește zâmbind: nu se poate angaja nici redactor, nici Redactor la «Dimineața». Sau: reporter, nici corector, – omul se Redactor la «Universul» ... întoarce la Balș sau la Dej, – ca Repetă: director... – Sunt ziarist! Câteodată, este. De cele mai ,,J U R N A L I Ș T I I” ... multe ori însă, – nu este. Pur și În București sunt multe lucruri simplu. bucureștene. Multe lucruri și multe – Se poate!? Doar am condus doi aspecte. Dar nici unul nu este mai ani de zile gazeta «Glasul Nostru» specific bucureștean prin pitoresc, din Balș, am scris... mai întreg românesc prin vioiciune, – – Nu mă îndoiesc... Mai mult: ca năvala aceea de hoardă barbară, de cred că sunteți foarte talentat. Dar revoluționari ocupând o poziție dacă nu avem locuri!... Bunăziua. adversă, de lume în panică fugind – Dar vedeți, că... dinaintea unui cutremur de pământ – Iertați-mă, sunt ocupat. catastrofal, – ca vânzătorii de jurnale Domnul director sau domnul când dau buzna în calea Victoriei, secretar de redacție, – nu minte și nu după prânz la 4 fără un sfert. Și se laudă: este cu adevărat ocupat. Și dimineața, panica e mare. Dar mai cu dacă domnu candidat se va duce la seamă la unsprezece și la patru fără oricare redactor, reporter sau lucrător un sfert... tipograf, – va primi acelaș răspuns, Urlă Sărindarul, chiuie, flueră și cu variante: se vaetă. Sʼalege praful de circulație, – Sunt ocupat. fiindcă «jurnalistul» este în stare să – Am treabă. fugă cu mașina în piept sau cu caii, numai să nu-i ia înainte vecinul. Îi www.memoriaoltului.ro 90 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR vezi încăerându-se, tăvălindu-se, atent și încordat, cu picioarele trecând unul peste altul, în porțile tremurând ca un cal la potou, gata sʼo tipografiei, ca pe baricade, și strigând ia la goană dacă cineva îl strigă, sau de jos, plini de praf și de cerneală și dacă îl face numai un semn din ochi... adesea de sânge, îi auzi strigând, – «Adevăruuuul»... zbierând, urlând: Întrʼun ceas este invadat tot – «Adevărul», «Lupta» ... orșul, înconjurat, încrucișat, împletit Sau: de «jurnaliștii», care strigă pe străzi, – «Vestea», «Tempo», se agață de tramvaie, de trăsuri, de «Credința»... automobile, îți bat în geam, îți răgesc Și aleargă toți de le scapără la poartă... călcâiele, băieți și fete, laolaltă, Uneori, se nimeresc doi sau trei strigând toți și neoprindu-se la o mică distanță unul de altul. niciunul: Cineva strigă: – «Adevărul... » – Psst! «Adevărul». Este împânzită toată strada. Se reped deodată toți trei, fiecare Lumea se dă la o parte ca din fața măsurând cu ochii distanța până la unei primejdii mari, se uită și se client, fiecare măsurând, furios, amuză. Câte cineva din «public», distanța până la celălalt și de aci până strigă: la cumpărător. Câteodată ajung toți în – Psst!. Dă-mi «Adevărul» acelaș timp și se opresc brusc în șefule. pieptul dumitale, cu gazetele întinse, Dar «Șeful» nʼaude: aleargă ca dârdâind, răsuflând greu și un posedat, ținându-și cu o mână amenințător, plini de dușmănie, cu pantalonii sau fusta, – cu cealaltă picioarele înfipte în asfalt. Dar gazetele, strâns încleștat, pătimaș, omului îi trebue numai o gazetă. O ia parcă ar strânge sub braț o avere sau la întâmplare și pleacă. «Jurnaliiştii» o iubită, pentru care e gata să se rămân înfipți, încordați, cu privirile omoare... Aleargă răcnind până în suliți în ochi, cu dinții încleștați. Pe calea Victoriei și deodată cotește la urmă se despart înjurându-se sau se stânga sau la dreapta, atât de violent încaeră în plină stradă, se tăvălesc, și atât de brusc, încât îți face impresia dând unul în altul sau doi în unul, la că sʼa dărâmat. Dar el a scăpat numai întâmplare, – fără să scape, însă, pantalonii... gazetele de sub braț... – «Adevărul», «Lupta», Pe seară se liniștesc. Îi vezi pe «Vestea», «Tempo», «Credința»... la colțuri de străzi strigând mai încet Calea Victoriei este un fel de și înjurându-se. Unii au isprăvit zăgaz rupt, un munte cucerit, o gazetele și pleacă... tranșee ocupată, un mal. «Jurnaliştii» A doua zi, se strâng iar toți pe se răspândesc strigând victorios, Sărindar, dela «Dimineața» până în apucă fiecare în altă parte, se Brezoianu la «Universul» și pe răslețesc, strigând mereu, răcnind, Oteteleșeanu. Stau grupuri – grupuri, urlând. Îți fâlfâie gazeta sub nas, pe trepte sau pe marginea trotuarului, uitându-se în acelaș timp la vecin, în așteptarea gazetelor, jucând www.memoriaoltului.ro 91 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR «țintar», glumind sau dormind. Cei sʼalungă și tot în culori cad: verde, mai răsăriți, «chefuiesc», în bodegi. albastru, roșu, galben... clatină lacul Uneori întind câte-o horă în toată și cerul din el, și stelele... regula, sau mai multe. Căci și ei sunt Alături, – restaurantul «Monte mulți. Uite, au mai venit câțiva Carlo», pe apă ca la Veneția, cu vânzători de «nuci noi», câteva miros de mititei și cu muzică. țigănci cu porumb fiert, alții cu rahat Lângă poezie?! sau cu alune americane, – după Da, lângă poezie. Asta va să sezon... zică Bucureștii: mititei lângă lună, De multe ori se încaeră. Numai muzică militară lângă ridichi și ardei doui inși. Apoi,– trei. Pe urmă, – un grași, așa să știți. Și e frumos, grup întreg. Dacă nu-i desparte pentrucă e pitoresc: și e vesel, nimeni, sau dacă nu se liniștesc pentrucă e românesc. Uite lacul este singuri, încăerarea devine generală și plin de bărci. În fiecare barcă, – o se întinde schelălăind, pe trei străzi... familie sau o pereche. Sunt și bărbați – Ce sʼa întâmplat, domnule?! singuri. Sunt și femei singure. – Nimic... Sʼau încăierat Lopătează cu toții domol sub lună și «jurnaliștii»... sub miros de fleică, – și este frumos. de pe aleele împrejmuitoare, stând pe C I Ș M I G I U L scaune, lumea privește. De la mese, Deși în plin centrul Capitalei, «consumând» țapi, mititei și covrigi când intri în Cișmigiu, fie prin Schitu și alune americane, lumea se uită la Măgureanu, fie prin buleardul bărci și la cer, aruncă peste gard, Elibeta, fie prin strada Zalomit, – ai frimituri de pâine la pești, și se impresia netă, precisă, definitivă, că minunează: ești la mulți kilometri depărtare de – Ce frumos! București, undeva întrʼun parc izolat Și este cu adevărat frumos Cișmigiul și sub cer. Nu sʼaud tranvaiele, nu ăsta întins și aranjat, cu cerul numai este praf, nu se văd automobilele... stele, cu bărci și cu boschete, cu Pomi... lumini vii și colțuri neguroase, cu Iarbă... lăptării și restaurante, unde te poți Flori... îmbătaţi de vin și de iubire... Peste tot. Din prag te izbește alt Este întrʼadevăr frumoasă aer. Cerul este larg și vesel și sus și grădina asta mirosind a liliac și se vede în lac, tremurând... trandafir, cu femei frumoase și cu Lacul! Întins și mat și cu haimanale, cu bănci pe care poți să-ți ramificații și cu un joc de ape drept la odihnești beția, cu arbori umbroși și mijloc. Un fel de fântână arteziană seculari, de care îți poți rezema inima care țâșnește în zeci de șuvițe, se și capul... înalță la câțiva metri, apoi se Altădată se putea dormi aci, și curbează și apa cade îndărăt tot în se putea visa. Nu știu dacă era mai șuvițe și în stropi, – stropind lacul și frumos aunci, – dar știu că era mai clătinându-l. Seara, de la o anumită liber. Acum este numai frumos. oră, șuvițele țâșnesc în culori care lumea se plimbă pe lac, cu barca, – și www.memoriaoltului.ro 92 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR se iubește: consumă la «Monte toamna îi învăluie odată pe an, – se Carlo», – și se iubește; stă la uită la cer și la toamnă cu telescopul picioarele unui copac, și se iubește. din piața Cercului Militar, sau dela Mereu șase zile pe săptămână. Că statuia Brătianu, sau din altă parte... ziua a șaptea este a servitorimei. Ea Eu am văzut toamna, ziua și se plimbă la lumină, însă, ziua, noaptea, din Cișmigiu, am văzut-o pentrucă seara trebuie să gătească din Parcul Carol, am văzut-o din pentru boieri. Se plimbă la braț, se cimitirul Belu unde mʼam dus înadins pupă și se pozează și bea limonadă și sʼo văd, am văzut-o din tramvai și mănâncă acadele și rahat... dela etajul șase. Peste tot cu ochiul – Of, Ileano, dragă îmi ești... liber. Am văzut-o și dela Văcărești, Biserica și paștile măti... printre gratii, când cobora în oraș... Iarna? Cișmigiul e frumos și Din nicio parte toamna nu este iarna. Lacul este acum ca o oglindă, la fel. Dar este aceeași: bucureșteană. pe care patinează boierii, – și iar se Parcă nu mai auzi niciun sgomot: iubesc. Peste tot este alb, și sus și jos, este liniște peste tot; o liniște blândă, alb pur ca în pădure. Viscolul face duioasă și blondă, care începe dela nămeți, și nămeții nu sunt cărați la pământ și urcă până la stele, și care îți canal ca în oraș: se topesc singuri... face impresia că nu se mai Foarte adesea, în Cișmigiu se isprăvește... întâmplă și câteo sinucidere: din În amurg, nu mai este liniște: e dragoste, din mizerie, sau din chef. tăcere. O tăcere îngândurată, Omul se așează pe bancă, se uită nostalgică și sângerie. Lumea se uită împrejur să nu-l vadă cineva, – și își la soare cum coboară înroșind cerul, sloboade un glonț îm inimă sau în – și oftează. Prea e frumos și prea tâmplă. Apoi revolverul îi cade la melancolic ceasul ăsta, care învăluie picioare, și el apleacă frumos capul la în tăcere și care te îndeamnă să-ți stânga, zâmbind în sânge. Și moare aduci aminte de lucruri foarte cu amurgul în ochi... îndepărtate. ... Ce frumos e Cișmigiul, și ce Uite un om merge pe stradă, vesel... singur. Îi miroase a pepene și a porumb copt. Merge tăcând și se T O A M N E L E gândește, și pe lângă el se leagănă B U C U R E Ș TE N E frunze și trec femei frumoase, care-i Dela Șosea vine toamna, și dela zâmbesc. Zâmbește și el, tuturor și Văcărești. Dulce și melancolică, – nimănui. La București, toamna, vine întâi pe cer. Este mai jos cerul și lumea nu râde: zâmbește. Și zâmbetul mat. Seara cu stele, cu prea multe este vag și vine de departe, vine din stele și cu o lună palidă, mare și toate toamnele pe care le-a trăit omul, ostenită. Zilele sunt mai calme, cu toate viețile și amintirile. Din ele amurgurile prelungi, nopțile bețive. vine zâmbetul, și tot la ele merge, și Soarele apune întrʼo baltă imensă de la toamna asta, și la lumea asta, și la sânge peste tot cerul și peste tot femeile astea... orașul. Bucureștenii, neobișnuiți, deși www.memoriaoltului.ro 93 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Și omului îi este dor, nu știe nici – Unde? el dece și de cine. Dar îi este dor și-l Fiindcă îi este indiferent localul, chinuie dorul ăsta, și-l doare. Ar vrea de vreme ce nu va rămâne numai să se ducă undeva prin toamnă, ar întrʼunul. El vrea să știe altceva: vrea să facă ceva ca să nu-i mai fie – Cu cine? dor, însă își dă seama că nu-i este dor Asta interesează, pentrucă nu de nimic și de nimeni, că dorul vine vrea să-și piardă noaptea, așa, de tot din el, din toate toamnele, și din pomană. Dupăce au căzut de acord, toate amintirile, și din toate iubirile. fixează un loc de întâlnire. Dacă nu Și se întristează... se cunoaște toată lumea, se fac ... Noaptea, lumea petrece cu prezentările, și «societatea» se urcă lăutari în grădinile desfrunzite, în întrʼo mașină. care luna, jos de tot, se uită drept și se Șoferul: vede întreagă. Lăutarii cântă, și cântă – Unde? numai cântece duioase și triste. Cineva dinlăuntrul sau toți odată: Uneori sʼaude câteun revolver: – Oriunde. – Poc! Șoferul știe că trebue să meargă Omul îșii amestecă sângele cu ceva mai departe. Pe undeva prin vinul, și se strâmbă la lună... Rahovei, în 11 iunie, la Șosea, în Atunci se gândește toată lumea Dorobanți sau la Băneasa, dacă e la moarte, – și bea... deștept. Un chef depinde foarte mult Pică alene frunzele în parcuri și de deșteptăciunea șoferului. Vreau să pe bulevarde, se plimbă alene spun: de cunoștințele lui. Sau de femeile, în toalete de culoarea amândouă... frunzelor. Cișmigiul e tăcut. Pe o – Lasă, boierule că știu eu unde bancă sau la picioarele unui arbore merg. golaș, – se isprăvește o iubire care a – Bă, știi, sau nu știi? fost mare astă primăvară, și veșnică... Omul întoarce capul și se uită Lacul este numai cer. oarecum mâhnit: – Îmi pare rău! L O C A L U R I D E Localurile de petrecere din P E T R E C E R E București, seamănă foarte mult unele cu altele: aceeași grădină cu pomi și – Ce faci astă seară? cu mese printre ei, aceleași becuri – Astă seară? tricolore, – vara. Aceeași sală imensă, – Da. uneori cu boxe, același careu la – Nu știu. mijloc pentru dans, iarna. Atmosfera Bucureșteanul nu răspunde așa: însă, nu este aceeași în două localuri, – Mă culc. chiar dacă sunt alături, și chiar dacă Nu. Pentrucă nu se culcă. Dar sunt ale aceluiași proprietar... nici ce-o să facă și ce nʼo să facă, – – Am ajuns. nu știe. Lumea se coboară și intră – Mă gândeam să mergem undeva. strâmbând din nas sau mărind ochii Celălalt nu întreabă: de admirație, sau nefăcând nimic. www.memoriaoltului.ro 94 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Intră pur și simplu. Mai târziu însă, Chefurile se poartă, de cele mai dupăce a mâncat, și mai ales dupăce multe ori, în trei, patru sau zece sub masă sʼau adunat o duzină de localuri și se isprăvesc, a doua zi la sticle goale, – «societatea» bagă de opt, în halele centrale, la ciorbă de seamă, cu voce tare, că «în definitiv», burtă sau întrʼun cabaret din centru. localul e foarte simpatic, orchestra Prietenii sʼau amestecat rău de tot cu foarte bună, diseurul în formă, prietenele prietenilor... vinul... Plictisiți de localuile din centru – Bravo, șefule! ai un vin!... sau din apropiere, chefliii bat adesea Chelnerul se înclină modest: cârciumile mahalalei, unde cântă – Să mai vie o baterie? lăutarii cu dibla, cu cobza și cu – De! Tu ce crezi? țambalul, zicând de inimă albastră. – Eu ași fi de părere să mai De cele mai multe ori,– «boierii» se aducă una... Și-o fleică, cevașilea... împacă bine cu «mahalagiii», – – Bine... Să vie... Și să mai vie și pentrucă și unii și alții sunt mai întâi cevașilea, dacă trebue. cheflii. Când însă boierul, fie din Diseurul, pieptănat și dichisit, nărav, fie din beție, depășește o sʼapropie de masă și «cântă» ceva anumită linie în manierele pe care special. Iar mai târziu, dacă lumea nu trebuie să le aibă față de amanta sʼa mutat la al local, –vine lângă omului dela mahala, – în dimineața masă toată orchestra... următoare se trezește la spitalul de – Ohhh! firʼar al dracului cine-a urgență, cu capul crăpat sau cu burta lăsat beția și luna și femeile. spintecată frumos de sus în jos, în – Femeia, mă – îl corijează unul. linie dreaptă... – Femeile, că toate-mi plac... Dealtmintri, omul lʼa prevenit: Toate. – Nu teʼntinde! – Nu fii obraznic! – sare unul, «Boierul» nʼa priceput însă, sau care a venit cu prietena. A observat el și-a spus că «merge». Și sʼa ntins. că-i face ochi dulci cam de la friptură. Omul lʼa mai prevenit odată: Iar în două rânduri, i-a căutat – Ia seama, șefule... Ține-ți laba piciorul. că ți-o tai, mă ʼnțelegi?...Hai noroc!... – Ce, bă, ești nebun!? – eu Ridică paharul cu stânga, iar cu vorbesc în principiu... dreapta strânge prăselele cuțitului, – Așa!? – se înfurie celălalt. Dar sau mânerul revolverului. «Boierul», piciorul, tot în principiu îl întizi sub ridică și el paharul cu o mână, iar cu masă? cealaltă bâjbâiie pe sub masă, căutând Uneeori lucrurile rămân aci. pulpele femeii. Lucrurile se consumă Alteori, sboară un pahar, care merge repede: se vede numai fulgerul drept în frunte, sau sboară numai pistolului, sau lama cuțitului, – tot conținutul paharului în ochii celui ce fulger. Pe urmă, unul merge la râvnește la bunul tovarășului de chef. Văcărești, unde amanta îl vizitează, Însfârșit, câteodată, se încinge o credincioasă, de două ori pe încăierare în lege... săptămână, până la liberare; – iar celălalt se trezește unde am spus mai www.memoriaoltului.ro 95 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR înainte... ore fixe. Și pleacă tot așa: la ore fixe. Capitala are foarte multe localuri Cu întreruperi, firește: găsesc câte un de petrecere și foarte diverse, client. împrăștiate pe toate străzile, pe toate Și iar vin. bulevadele, în toate piețele, în toate Și iar pleacă, dacă găsesc altul. fundăturile. Și sunt toate pline, de Și tot așa... dimineața până seara, – de seara până Câte unele stau nopți întregi și dimineața. Și în mai toate sunt femei. nu găsesc pe nimeni. Ori la cine Cântărețe, «artiste», sau femei, pur și încearcă, – sunt respinse. Și de simplu. Femei care vin la masa chemat nu le chiamă nimeni. dumitale, cu țigara între degete, sau Dimineața, ostenite și triste, înfuriate fără țigară și îți cere una: pe colegele lor mai norocoase, – – Aveți o țigaretă? părăsesc localul, flămânde... Așa spun: țigaretă... Găsești aci tot felul de bărbați, și Sunt în centru câteva localuri, în de toate vârstele: rentieri, funcționari, care vieața adevărată începe numai vagabonzi; moșnegi de șaptezeci de seara după ora 10. O sală ani și băieți de paisprezece. Cei dreptunghiulară și lungă, având la dintâi, intră timizi, se uită drept mijloc lângă perete o scenă înainte «ca să nu-i vadă nimeni», și descoperită pe care stă orchestra. În sʼașează la câte-o masă, singuri, până fund, câteva separeuri, pentru chefuri în zori. intime, în doi sau în patru. Apoi pleacă. Sala este luminată puternic, iar Alții, tot timizi la început, prind când începe «programul» și când se mai pe urmă curaj și poftesc femei la dansează, luminile se sting și sʼaprind masă. Femeia râde, – dar se duce... altele în culori diferite: verzi, roșii, Băieții dimpotrivă, intră albastre... Sʼaprind întâi pe rând ca gălăgioși și viteji, câte trei, patru niște semnale, apoi sʼaprind deodată, odată, ocupă o masă și se uită, formând un mănunchi de culori biruitori, peste sală. Bat zgomotos cu destul de simpatic. Este o lumină bastoanele în mijlocul mesei, «ca să moale și leneșe și lascivă, în care se se audă», deși chelnerul este lângă ei, scaldă perechile și se tăvălesc. Pe și comandă o baterie. Se uită drept în urmă iar se face lumină albă și pură ochii femeilor și le chiamă cu deștiul, și înaltă și orchestra nu mai cântă. țipă la chelner și comandă orchestrei, Lumea vorbește și bea. Și pleacă, și povestesc «aventuri de dragoste» și vine altă lume, și tot așa pânăʼn zori, își numără fiecare pe furiș, gologanii și mai târziu până la opt, până la pe care i-a economisit sau pe care i-a nouă. După aceea, localul este primit de acasă, dela mămica, pentru scuturat, mesele aranjate; devine un cu totul alte treburi. restaurant modest, unde se mănâncă – Hei, fetițo! destul de bine și de ieftin... – Ce, mă, mucosule! Cum se înoptează, femeile Băiatul, jignit, înjură. Și chiamă încep să sosească una câte una și câte alta. Dar femeile nu prea vin. Unele două. Femeile vin aci, ca la slujbă: la întreabă direct: www.memoriaoltului.ro 96 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Ai bani? – Ceva mai onorabil, vrei să – Am. zici. – Să văd. – În sfârșit... – Dacă-ți spun că am. – Parcă eu am vrut să ajung cum – Taci, că minți, corigentule! am ajuns! Dar aluneci așa, fără să-ți Unul, dela masă, chicotind: dai seama. Și când ți-ai dat seama – e – Iʼauzi, domnule, a dracului, prea târziu. cum a ghicit! – Spuneai că ai un amant? – Ce-a ghicit, mă, ce-a ghicit?! – – Amant pe dracu... Un tip cu se umflă celălalt. care trăiesc. Este șef de cabinet la – Ei, ce-a ghicit!... La Interne. Îmi dă trei mii de lei pe matematici și Latină... lună... Altul, mai bătrân, îmi dă două – Parcă tu... mii. – Pardon! Numai la matematii. – În total, cinci mii, – fac eu Femeile, sunt și ele de toate scoteala. vârstele. Găsești și de șaisprezece ani, – Da. și de patruzeci. Cele mai în vârstă – Ei, și nu-ți ajunge? sunt devastate. Cât stau în local, beau Femeia tăcu încurcată. Apoi: întrʼuna și vorbesc porcării. – Ei mʼau adus aici. Nu, niciuna nʼa vrut sʼajungă – Cum așa? «așa». Au fost înșelate, ba de un – Așa, uite: să petrecem. ofițer, ba de un student, ba de un tip – Cu amândoi odată?! oarecare. Și-au ajuns aci, ocolind – Ba nu. Mʼa adus fiecare, pe furia părinților și a rudelor. Una are rând... Că nu știe unul de celălalt. copil. – Cu alte cuvinte, înșeli deodată – Mare? patru inși. – De 2 ani... Am fost măritată cu – Care patru? un profesor. – Pe tine copilul și pe cei doi. – Și? – Ia mai lasă-mă în pace, cu – Am divorțat. socotelile astea... Mai bine toarnă-mi – De ce? un pahar. Firʼar ai dracului de bărbați – Era bețiv. să fie... – Așa! Soarele a răsărit de mult. Se – Da! ridică vesel dincolo de Bucureti și e – Acuma, îmi închipui că nu-i cald. Oamenii cum se cade se duc la mai condamni viciul. lucru, elevii trec la școală... Localul – Dece nu?! sʼa golit. Ultimile perechi ies – Păi, ai și tu unul. clătinându-se, cu hainele boțite, cu – Eu îl practic ca să-mi cresc cearcăne vinete în jurul ochilor. Văd copilul. soarele care-i izbește în față, și se – De ce nʼai căutat să te miră ca de ceva nou și frumos. În ușe, recăsătorești, sau să faci ceva mai... o țigancă întinde perechilor flori: Cum să spun... – Crizanteme, boierule, crizanteme frumoase... www.memoriaoltului.ro 97 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Cadre didactice din judeţele Olt şi Romanaţi, deţinuţi politic în perioada comunistă (I)

Cornel Manolescu, Radian Vasile

În anul 2019 a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură Hoffman volumul omonim al colaboratorilor noştri, d-nii Cornel Manolescu şi Radian Vasile. Cu permisiunea autorilor vom reproduce în paginile revistei noastre cele mai reprezentative nume din acest veritabil dicţionar al suferinţelor şi nedreptăţilor. Încă o dată vedem cum învăţătorii şi profesorii au fost în toate epocile istorice categoria cea mai prigonită.

ALEXANDRESCU GHICA, GH. (1880-1952) Născut în anul 1880, iunie 7 în comuna Cornăţel, judeţul Olt, a funcţionat ca învăţător, fiind absolvent a 4 clase de liceu real şi în completare două clase de şcoală normală. Provenea dintr-o familie de agricultori. A fost numit învăţător cu titlul provizoriu în anul 1908. În anul 1912 se căsătoreşte cu Floarea Gorjan: Primăria comunei Albeşti Spineni Judeţul Olt Ecstract Actele stării civile de căsătoriţi din anul 1912 Noi Nae Constantinescu primar al comunei Albeşti, plasa Spineni, jud. Olt şi oficer al Stării civile, constatăm că naintea noastră astăzi unsprezece noembrie anul una mie nouă sute doisprezece la orele nouă amiază zi hotărâtă de părţile ce voesc a se însoţi s-au înfăţişat spre a li se celebra căsătoria. D-l Gh. Alexandrescu major în vârstă de treizeci şi doi ani, născut în comuna Cornăţel la anul una mie opt sute optzeci, de profesiune învăţător domiciliat în comuna Albeşti, judeţul Olt, strada Cornăţel, fiu al decedatului Alexandru Ion Duţă de profesiune – domiciliat în comuna - , judeţul – şi al Dumneaei Maria Alexandru I. Duţă, născută Radu Guşică, de profesie muncitoare domiciliată în comuna Cornăţel şi Domnişoara Floarea Preotu M. Gorjan în vârstă de cincisprezece ani, născută în comuna Albeşti, judeţul Olt la anul una mie opt sute nouăzeci şi şapte. De profesiune nemuncitoare domiciliată în comuna Albeşti, judeţul Olt strada Linia Mare, fiica d-lui Preotu M. Gorjan, de profesiune preot domiciliat în comuna Albeşti, jud. Olt strada Linia Mare şi a Dumneaei Ilinca Preotu M. Gorjan, născută Dumitru Dumitrescu de profesiune preoteasă, domiciliată în comuna Albeşti, jud. Olt, strada Linia Mare (…)61

În anul 1916 s-a născut Teodora, fiica soţilor Gheorghe şi Floarea Alexandrescu:

61 S.J.A.N. Olt, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Olt, dosar 34/1922. www.memoriaoltului.ro 98 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Comuna Albeşti Spineni Jud. Olt Ecstract Actele stării civile de născuţi din anul 1916

Act de naştere din anul una mie nouă sute şase sprezece, luna decembrie, ziua douăzeci şi trei. În ziua de două zeci şi două ale curentei luni la ceasurile trei înainte de amiază s-a născut la casa părinţilor săi din satul Cornăţel, comuna Albeşti, judeţul Olt un copil de secs feminin căreia i s-a dat pronumele de Teodora şi numele de familie fiind Gheorghe Alexandrescu fiică a Domnului Gh. Alexandrescu de ani treizeci şi opt de profesiune învăţător domiciliat în comuna Albeşti ,Satul Cornăţel, jud. Olt şi al D-nei Floarea Gh. Alexandrescu de ani 25 de profesiune menajeră (…)62

În anul 1921, învăţătorul Alexandrescu Gheorghe avea următoarele date personale: - funcţiona la Şcoala primară din Cornăţel, comuna Albeşti cu titlul definitiv; - obţinuse ca recompese pentru învăţământ: „Răsplata muncii, înv. primar;‖ - avea timpul servit ca suplinitor de 7 ani şi 6 luni, iar cel servit bun pentru pensie de 20 de ani şi 6 luni; - nr. stat personal: 5364.63 Şcoala primară Cornăţel, jud. Olt avea în anul 1924 două posturi, ocupate de către învăţătorii Ghica Alexandrescu şi Ion Boronea. În anul 1929 îl găsim la aceeaşi şcoală din Cornăţel ca învăţător cu titlul definitiv.64 Peste şapte ani, în anul 1936, Şcoala primară Cornăţel funcţiona tot cu două posturi: postul I-Ghica Alexandrescu, gradul didactic II şi 6 gradaţii; postul al II-lea Stan Manea.65 La data de 16 august 1951, învăţătorul Alexandrescu Gheorghe este arestat de către D.G.S.S. Piteşti cu ord. nr. 95875/1951, fiind încarcerat la penitenciarul Piteşti. Avea domiciliul în comuna Cornăţel, raionul Drăgăşani, regiunea Piteşti. Părinţii săi, Alexandru şi Maria, figurau ca fiind decedaţi. Deţinea 3 ha de teren arabil, iar soţia, Floarea, fostă Gorjan avea în proprietate 13 ha. Avea o fiică. În trecut fusese membru al Partidului Naţional Liberal. În Armata Română avea gradul de sublocotenent în rezervă, contingent 1902 şi aparţinea de centrul militar Drăgăşani Nu a rezistat persecuţiilor din arest, având şi probleme de sănătate, piciorul drept fracturat şi ochiul stâng paralizat iar

62 Ibidem. 63 Ibidem, dosar 19/1921, f. 28. 64 Ibidem, dosar 141/1929. 65Ibidem, Fond Şcoala primară Cornăţel, nr. inv. 979. www.memoriaoltului.ro 99 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR pe 20 octombrie 1952 a decedat în penitenciarul de la Piteşti (după alte date Alexandrescu Gh. Ghica ar fi decedat în anul 1956).

ALEXANDRESCU, RADU M. (1913 - ?) S-a născut în localitatea Rădeşti-Oporelu la data de 10 octombrie 1913. A fost absolvent al Şcolii normale de băieţi ,,Preda Buzescu’’ din Slatina. În anul 1925, în urma examenului susţinut în luna septembrie este admis în clasa I a Şcolii normale ,,Preda Buzescu’’.66 În anul şcolar 1926-1927, Alexandrescu Radu era elev în clasa a II-a, nr. 5167, în anul şcolar 1927-1928 elev în clasa a III-a, iar în anul şcolar următor, elev în clasa a IV-a.68 Pe Alexandrescu Radu îl vom regăsi în anii şcolari 1930-1931 şi 1931-1932 în clasele a VI-a şi a VII-a.69 Părinţii săi Marin Alexandrescu şi Cristina Alexandrescu, născută Cristina Stancu, aveau locuinţa în localitatea Rădeşti, jud. Olt. În perioada interbelică a scris în paginile revistei ,,Şcoala noastră’’, publicaţie a Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Olt, interesante articole, unul dintre acestea având titlul Curente principale în dezvoltarea literaturii române contemporane, fiind publicat în nr. 7 din ianuarie 1939. De la 1 octombrie 1934, până la 1 septembrie 1935 a funcționat ca suplinitor, la Școala Primară Mixtă din comuna Ostra, Câmpulung Moldovenesc, iar de la 1 octombrie 1936, până la 1 septembrie 1940, la Școala Primară Mixtă din comuna Budurleni, jud. Mureș, de unde s-a refugiat în anul 1940 având 5 ani de activitate didactică, această localitate căzând în zona ocupată de către statul maghiar. Învățătorul Alexandrescu Radu trimite o cerere cu nr. 000292 din 10 octombrie 1940 inspectorului general al Inspectoratului Ținutului Mureș, prin care ruga să fie numit la una dintre școlile în continuare arătate, în ordinea de preferință: 1. Școala primară de stat din comuna Rădești, jud. Olt, unde avea casă părintească, pământ și o mamă bătrână. 2. Școala primară de stat din com. Urluiasca, jud. Olt, aceasta fiind mai aproape de localitatea natală. 3. Școala primară din com. Poboru, aici având o proprietate. 4. La orice școală din jud. Olt. Potrivit rezoluției de pe cerere a fost utilizat la școala din com. Ibănești, spre a fi mai aproape de comuna natală Rădești70. În conformitate cu ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 193616/940 din circulara nr. 5155 din 15 octombrie 1940, directorul Școlii Primare de Stat Albești-Miești, jud. Olt trimite următorul răspuns în care se preciza: a. Alexandrescu M. Radu este învățător refugiat.

66 S.J.A.N. Olt, Fond Şcoala normală de băieţi,, Preda Buzescu’’-Slatina, reg. 9/1925-1926. 67 Ibidem, reg. 10/1926-1927. 68 Ibidem, reg. 11/1927-1929. 69 Ibidem, reg. 13/1930-1931 70 Arhivele Naționale București, Fond Ministerul Instrucțiunii Publice, Dir. Înv. Primar, dosar nr. 286/1940, fila 215 www.memoriaoltului.ro 100 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR b. Învățător titular provizoriu cu 5 ani de funcționare efectivă la 10 octombrie 1940. c. A funcționat în anul școlar 1939/1940 în comuna Budurleni jud. Mureș. d. Utilizat la școala primară din com Ibănești, jud. Olt, dar funcționează la școala primară din com. Albești –Miești-Olt, ambii învățători de la această școală fiind concentrați. e. Susținător de mamă văduvă, bătrână și săracă, pentru care motiv este și dispensat de serviciul militar. Necăsătorit.71 În anul școlar 1940 – 1941 a fost utilizat la Școala din comuna Oporelu- Rădești. La data de 03. II. 1942, Radu Alexandrescu solicita un post de învățător în județul Olt, dar nu în comuna Teslui-Corbu: Domnule Inspector Cu ord. nr.323/1942 al Onor Inspectoratului Școlar al județului Olt, subsemnatul învățător definitiv utilizat la Școala Primară Mixtă din comuna Oporelu-Rădești, județul Olt, am fost mutat la Școala Primară Mixtă din comuna Teslui-Corbu, în locul d-nei Janeta C. Sâia, până la noi ordine. Conform ordinului primit, în ziua de 22.I.942 m’am prezentat la noul post funcționând efectiv. Solicit prin prezenta cerere orice post din județul Olt în afară de postul dela Teslui-Corbu, de preferință vechiul post, cel de la Oporelu-Rădești. 1.-Motivele pentru care nu pot funcționa la Teslui-Corbu: D-na Janeta C. Sâia a funcționat la Școala din Teslui-Corbu, 14 ani. În acest timp- natural- a câștigat de parte-i și o parte din săteni. Circulă în sat părerea că eu am intervenit ca să ocup acest post ca director, deoarece această școală are pe lângă 4 ha. lotul școalei, încă 15 ha. donație; și prin urmare ar constitui un venit al meu personal. Așa mi s’a replicat de unii săteni în special de soțul său C-tin Sâia care mi-a ieșit în cale amenințându-mă. Eu nu pot să funcționez la această școală, deoarece condiția primordial a procesului social este armonia între învățător și săteni. Ochi răi și dușmănoși mă privesc în față. În acest mediu cu precedente create nu pot lucra. Prin numirea altuia mai îndepărtat, s’ar potoli spiritele și s’ar adeveri că nu eu am intervenit. 2.-Motive pentru care solicit școala dela Oporelu-Rădești. a) Am luat inițiativa de a pune bazele la această școală a unei biblioteci populare. Onor Inspectoratul școlar al jud.Olt mi-a aprobat mijloacele pentru strângerea fondurilor și am strâns timp de două luni, prin contribuții benevole și prin contribuția sătenilor și prin organizarea datinilor, suma de lei 4.768. Prin plecarea mea de la această școală totul va fi sortit eșecului. b) Am gospodărie în satul acesta și mamă văduvă, bătrână, neavând alt sprijin în afară de mine.

71 S.J.A.N. Olt, Fond, Inspectoratul școlar județean Olt, dosar 15/1940, f. 91. www.memoriaoltului.ro 101 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Având convingerea fermă că știți aprecia pe învățător în împrejurările în care poate lucra, vă rog să binevoiți a dispune numirea mea ca utilizat dacă nu la școala din Oporelu-Rădești, în orice post din județ afară de Teslui-Corbu. 3.II.942. Cu respect Alexandrescu Radu Înv. Teslui-Corbu. În anul 1945 era utilizat la şcoala primară Oporelu-Rădeşti, dar titular era în com. Budurleni, judeţul Mureş. Avea gradul didactic II şi o gradaţie.72 Părinţii săi, Marin şi Cristina, s-au ocupat cu agricultura. În anul 1962 mama sa era încă în viaţă. A fost arestat la data de 3 iunie 1962 de către U.M. 0336 Piteşti, fiind condamnat la 7 ani de detenţie pentru uneltire (c.p. 209),73 conform hotărârii judecătoreşti cu nr. 123/62 şi a ordinului cu nr. 197/62 emise de către Tribunalul Militar Craiova. Pedeapsa expira la 31 mai 1969. La momentul arestării, învăţătorul Alexandrescu M. Radu avea domiciliul în comuna Oporelu,

72 S.J.A.N. Olt, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Olt, dosar 405/1945, stat privind indemnizaţia special de instalare a înv. Radu Alexandrescu, gr. II utilizat la şcoala prim. Oporelu- Rădeşti Olt şi titular în com. Budurleni, jud. Mureş, în conformitate cu dispoziţiile legii publicate în M.O. nr. 236 din 12 oct. 1944, f. 38. 73 Varianta iniţială 1948: Art. 209. Constituie delictul de uneltire contra ordinei sociale şi se pedepseşte cu închisoare corecţională : I. De la 6 luni la 3 ani şi interdicţie corecţională de la 1 la 3 ani , fapta de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ al statului. II. De la 3 la 7 ani şi interdicţie corecţională de la 3 la 5 ani : a) faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în stat; b) faptul de a constitui sau organiza asociaţii secrete cu scopul arătat precedent, fie că au sau nu caracter internaţional; c) faptul de a lucra prin mijloace violente pentru a produce teroare, teamă sau dezordine publică cu scopul de a schimba ordinea economico-socială a României ; III. Se pedepsesc cu muncă silnică de la 10 la 25 ani şi degradare civică de la 5 la 10 ani, cei ce iniţiază, organizează, activează sau participă la organizaţii de tip fascist, politice, militare sau paramilitare. IV. Se pedepsesc cu închisoare corecţională şi interdicţie corecţională de la 1 la 3 ani, cei care, fără să facă parte din organizaţiile prevăzute la aliniatul III, fac propagandă ori întreprind acţiuni în favoarea acelor organizaţii, a membrilor ori a scopurilor urmărite de ele . Varianta 1952: Art.209. Constituie infracţiune de uneltire contra ordinii sociale şi se pedepseşte: 1. cu muncă silnică de la 15-25 ani şi degradarea civică de la 5-10 ani, faptul de a iniţia sau constitui, în ţară sau străinătate, organizaţii sau asociaţii care au drept scop schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratic, ori de a activa în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii, ori de a adera la aceasta. Când fapta prezintă un caracter deosebit de grav, pedeapsa este cu moartea . 2. cu închisoare corecţională de la 3-10 ani şi interdicţie corecţională de la 3-5 ani : a.) faptul de a face propagandă, agitaţie, sau de a întreprinde orice acţiuni politice pentru schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului ; b.) faptul de a ajuta în orice mod vreo organizaţie sau asociaţie din cele arătate la pct. 1 ori de a face propagandă sau întreprinde acţiuni în favoarea acestora sau a membrilor lor; c.) faptele de ponegrire, calomniere sau defăimare în public cu privire la orânduirea socială şi de stat şi organizaţiile obşteşti , când acestea sunt săvârşite fie de o singură persoană în mod organizat, fie de către două sau mai multe persoane asociate. În cazul când faptele prevăzute la lit. a. şi b. prezintă un caracter deosebit de grav, pedeapsa este de muncă silnică de la 5-25 ani.Tentativa se pedepseşte ca şi infracţiunea consumată (Liviu Dandara, Justiţia comunistă, sinteză, Historia.ro) www.memoriaoltului.ro 102 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Raionul Slatina, regiunea Argeş şi funcţiona la şcoala elementară din localitate. Era necăsătorit. În trecut fusese membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi activase în mişcarea legionară. Averea la data arestării se compunea dintr-o casă cu 4 camere şi suprafaţa de 1 hectar de teren arabil. În Armata Română avea gradul de soldat, contingent 1913 şi aparţinea de C.M.R. Slatina. A fost încarcerat la penitenciarele de la Piteşti (depus preventiv începând cu data de 21 septembrie 1962) şi Aiud ( J.36724 din 21 februarie 1964 ordin de transfer – Aiud). A fost eliberat la data de 29 iulie 1964, conform decretului 411/1964 la acelaşi domiciliu.74

BACŞIŞ, FLOREA M. (1903 - ?) Absolvent de şcoală normală, s-a născut la data de 20 mai 1903 în comuna Dobroteasa, judeţul Olt. A fost fiul lui Marin, de profesie meşteşugar (cizmar) şi al Păunei (casnică): Registrul nr. 59/1903-Dobroteasa Act Nr. 20 Florea Marin D. Bacșiși Pentru născuţi Din anul una mie nouă sute trei Maiu diua douădeci şi două ora opt dimineaţa. Act de naşterea copilului Florea de secsu bărbătescu, născut alaltăieri douadeci, fiu legitim al D-lui Marin D-tru Bacşiş în etate de treideci şi nouă şi Păuna în etate de treideci şi doui domiciliaţi în comuna Dobroteasa. A fost elev al Şcolii normale de băieţi ,,Preda Buzescu’’ din Slatina, jud. Olt, fiind admis în clasa V-a a acestei şcoli în baza concursului depus în luna septembrie 1922. În anul şcolar 1922-1923 era elev în clasa a V-a (nr. 184), iar în anul şcolar 1923-1924 în clasa a VI-a (nr. 15). Trebuie să subliniem faptul că Bacşiş Florea în anul 1924 este trimis în Ardeal ca învăţător conform ordinului telegrafic al Ministerului Instrucţiunii nr. 13248 din 1924 şi promovat fără frecventare şi examen conform ordinului nr. 44360/1924 al aceluiaşi minister75 În luna octombrie 1927, solicita detaşarea de la şcoala Ciomăgeşti-Argeş, la şcoala Doneşti-Dejeşti-Olt.76 La data de 22 octombrie 1927, Inspectoratul şcolar al Reg. VII Piteşti trimite următoarea adresă: Domnule Revizor, Vă facem cunoscut că Inspectoratul aprobă să menţineţi ca detaşat pe înv. Florea Bacşiş de la Ciomăgeşti la Dobroteasa, postul I, aşa cum s-a aprobat de noi şi s-a comunicat Ministerului. D-lui Revizor şcolar de Olt.77 În anul 1929, funcţiona ca învăţător cu titlul provizoriu la şcoala din Dejeşti, jud. Olt.

74 https://www.iiccr.ro/...matricole-penale/fise-matricole-penale-detinuţi politici. 75 S.J.A.N. Olt, Fond Şcoala normală de băieţi ,,Preda Buzescu’’-Slatina, reg.7/1922. 76 Ibidem, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Olt, dosar 97/1927. 77 Ibidem, dosar 97/1927. www.memoriaoltului.ro 103 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Prin ordinul 11236 din 4 iunie 1930, Directoratul ministerial aprobă transferările personalului didactic primar urban şi rural din judeţul Olt pe data de 1 septembrie 1930. În baza acestui ordin se aprobă transferul învăţătorului Florea Bacşiş de la şcoala Ciomăgeşti-Argeş la şcoala Sâmbureşti-Olt.78 Având gradul definitiv şi o gradaţie, funcţiona în anul 1936 la Şcoala Sâmbureşti, această şcoală având 3 posturi. Celelalte două posturi erau ocupate de către Gheorghe Tănăsescu şi Elena Bacşiş. În anul 1940, parte din Europa se afla în plin război, care ameninţa să cuprindă şi spaţiul în care se afla România. În aceste condiţii, tot mai mulţi învăţători, în majoritatea lor ofiţeri în rezervă, au fost concentraţi. La 5 septembrie 1940, Bacşiş Florea, locotenent în rezervă, împlinea un an de concentrare fără întrerupere.79 A fost căsătorit cu Elena Bacşiş,80 fostă Petrescu, învăţătoare și au avut un copil. La data de 31 iulie 1942, soția sa trimite inspectorului şcolar al judeţului Olt următoarea cerere: Domnule Inspector şcolar Subsemnata Elena Fl. Bacşiş înv. detaşată la şcoala din comuna Dobroteasa Olt, p. IV în cursul anului şc. 1941/1942. Respectuos vă rog să binevoiţi a-mi menţine detaşarea de la şc. Sâmbureşti p. III la şcoala Dobrot.[easa] p. IV şi V cursul anului şc. 1942/1943 pentru aceleaşi motive şi anume: 1. Apropierea între soţi, membri ai corpului didactic, soţul meu fiind directorul şcoalei din Dobroteasa. 2. Interese familiare având de întreţinut o mamă văduvă. 3. Înterese materiale având teren de cultură şi gospodărie proprie în Dobroteasa. 4. Soţul meu fiind mobilizat, sunt singură şi cu un copil mic. 31 iulie 1942 Cu respect Elena Fl. Bacşiş Înv. def. Com. Dobroteasa Olt D-lui Insp. şcolar al jud. Olt-Slatina.81 În anul 1942, la 26 martie, învăţătorului Bacşiş Florea i s-a făcut inspecţia specială în vederea înaintării la gradul didactic I. Din procesul verbal de inspecţie82 aflăm câteva date referitoare la biografia învăţătorului. La data de mai sus era directorul şcolii primare din comuna Dobroteasa. Obţinuse gradul didactic II la data de 1 septembrie 1936, prin rectificare conform deciziei Nr. 57119/928, deci avea stagiul cerut de lege. A funcţionat la clasă tot timpul stagiului, respectiv la şcolile din Sâmbureşti şi Dobroteasa. La 26 martie 1942, învăţătorul Bacşiş Florea

78 Ibidem, dosar 156/1930. 79 Ibidem, dosar 237/1940. 80 A fost numită ca înv. titular la data de 17 noiembrie 1929 . Gradul definitiv l-a obţinut pe 15 mai 1937 81 S.J.A.N. Olt, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Olt, dosar 313/1942. 82 Arh. Naţ. Bucureşti, Fond Ministerul Culturii Naţionale, 1942, Direcţia Învăţământ Primar, mapa 24, f. 384, 385. www.memoriaoltului.ro 104 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR venise acasă numai pentru câteva zile cu scopul de a i se face inspecţia specială, el fiind trimis la Regimentul 4 Grăniceri Deva, unde din anul 1939 a fost aproape tot timpul concentrat ca locotenent în rezervă. Cererea de înscriere la gradul didactic I o avea depusă în termenul prevăzut de lege, respectiva solicitare fusese înregistrată la Minister sub Nr. 229980 din 29 septembrie 1941 şi trecută prin consiliul de Inspectori generali cu Nr. 5320 din 6 octombrie 1941. La 1 septembrie 1942 cu avizul nr. 5320/1941 Bacșiș Florea – Dobroteasa este înaintat la gradul didactic I.83 În anul 1942, avea spre instruire clasele a III-a şi a IV-a şi la care clase s-a desfăşurat inspecţia specială de grad. Fiind perioada tulbure a celui de Al Doilea Război Mondial, frecvenţa la şcoală era considerabil redusă (la clasa a IV-a din 21 de elevi înscrişi au fost prezenţi numai 4). A avut şi o intensă activitate extraşcolară. A fost preşedinte al Căminului cultural ,,Unirea’’ din localitate, a iniţiat o colectă publică în sprijinul răniţilor de război din Slatina (s-a strâns suma de 1650 lei), a fost censor în Federala Oltul şi membru în consiliu de administraţie al Băncii Populare din localitatea Dobroteasa, comandant al subcentrului P.P. ca locotenent în rezervă. Pentru activitatea desfăşurată în cadrul pregătirii militare i-a fost conferită insigna P.P. clasa a II-a. Învăţătorul Bacşiş Florea de la Şcoala Dobroteasa, prin decizia Ministerului, nr. 189754/947, este pus în retragere din oficiu pentru aranjarea drepturilor la pensie pe data de 31 august 1947, conform dispoziţiilor art. 132 din legea pentru aplicarea Statutului Funcţionarilor Publici publicată în M. Of. Nr. 220 din 22 septembrie 1946, acordându-i-se un spor util pentru pensie de 5 ani la timpul servit, fără a depăşi timpul util maxim.84 După instaurarea regimului comunist, a suferit două arestări. Prima a avut loc în anul 1952, când la data de 15 august 1952 este reţinut de către Direcţia Generală a Securităţii Statului Piteşti pentru apartenţa politică din trecut la Partidul Naţional Ţărănesc, fiind internat conform procesului verbal Nr. 4/952 timp de 60 de luni. Internarea expira pe 16 august 1957. În baza ordinelor 175161/54 şi 17586/54 ale DLCM, va fi eliberat la data de 30 aprilie 1954. În acest interval de timp, învăţătorul Bacşiş Florea a ajuns în lagărele de muncă de la Valea Neagră (data transferării 13.I.1952) şi Borzeşti (data transferării 29.VIII.1953). A doua oară a fost arestat pentru uneltire contra ordinii sociale, art. 209 Cod Penal, în baza mandatului nr. 304 din data de 5 august 1959 emis de către U.M. 0336 Piteşti, fiind depus preventiv în data de 15 octombrie 1959 la penitenciarul Piteşti. Avea domiciliul în comuna Dobroteasa (nr. 120). Ultimul loc de muncă a fost cel de agricultor în gospodăria proprie, iar în trecut avusese ocupaţia de învăţător. De la penitenciar a fost ridicat de către U.M. 0336 pentru cercetări de două ori, la 31.X.1959 (reprimit la data de 8.XII.1959) şi la 11. VII. 1960. A fost eliberat la data de 29 iulie 1960 de către Reg. M.A.I. Piteşti în baza ordonanţei de încetare a procesului penal.85

83 S.J.A.N.Olt, Fond, Inspectoratul școlar al județului Olt, dosar nr.8/1942. 84 S.J.A.N .Olt, Fond, Inspectoratul şcolar al judeţului Olt, dosar 549/1947. 85 https://www.iiccr.ro/...matricole-penale/fise-matricole-penale-detinuţi politici. www.memoriaoltului.ro 105 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Calendarul MEMORIEI OLTULUI şi ROMANAŢILOR – IULIE

.5 iulie 1516, domnitorul Neagoe Basarab întăreşte fraţilor Buzeşti (Dumitru, Vlad, Balica) moşia Căluiul de Sus. .19 iulie 1593, prima atestare documentară a satului Perieţi- Olt. .24 iulie 1648, m. la Strejeşti Radu Buzescu, mare ban. .2 iulie 1713, Constantin, fiul voievodului Constantin Brâncoveanu aşează crucea de piatră de la Patriarhie în amintirea morţii bunicului său, Papa Brâncoveanu. .12 iulie 1720, Doamna Maria, văduva lui Constantin Brâncoveanu pune o candelă pe mormântul voievodului de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Datorită inscripţiei de pe candelă cunoaştem locul de veci al domnitorului martir. .4 iulie 1734, începe construirea bisericii Pleşoiu, ctitori Radu şi Dumitraşcu Pleşoianu. . 1 iulie 1751, aşezământul lui Matei Morunglav pentru schitul Şerbăneşti- Morunglav. .1 iulie 1815, Ioan Caragea dă o carte de iertare haiducului Iancu Jianu. .20 iulie 1818, începe construirea Bisericii ,,Toţi Sfinţii‖ din Caracal. .28 iulie 1857, n. la Şopârliţa-Romanaţi Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi. .12 iulie 1864, n. Aurel Cetăţeanu, fost profesor la gimnaziul Radu Greceanu. .5 iulie 1868, n. G. Poboran la Slatina, institutor. . 13 iulie 1871, n. Al. Bogdan Piteşti; a avut la Vlaici un conac şi o colecţie de opere de artă. .20 iulie 1874, n. istoricul N. Dobrescu , membru al Academiei Române, la Celei- Romanaţi. .3 iulie 1876, m. Radu Şapcă, înmormântat la mănăstirea Brâncoveni-Romanaţi. .7 iulie 1881, n. la Fălcoiu-Romanaţi prof. univ. Amza Jianu, medic. .iulie 1883, apare la Caracal ,,Vocea Romanaţului‖, director N. A. Bibian. .25 iulie 1883, n. Tufeni publicistul Anastasie Negulescu (m. 1935). .20 iulie 1886, apare la Caracal ,,Buletinul Romanaţiului‖ transformat în ,,Vulturul‖. .25 iulie 1886, n. la Mihăieşti de Sus Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în 1933. .25 iulie 1890, m. gazetarul N.T.Orăşanu. Este înmormântat la Chiţeasca- Olt. .10 iulie 1891, este finalizată clădirea Gimnaziului din Slatina. .14 iulie 1896, se pune piatra de temelie a Teatrului Naţional din Caracal (arhitect Franz Bilek). .iulie 1899, atentatele de la Slatina prilejuite de candidatura lui Al. Bogdan Piteşti. .6 iulie 1902, n. la Brastavăţu-Romanaţi aviatorul Octav Oculeanu. .19 iulie 1904, dr. Badea Cireşeanu pleacă într-o călătorie la locurile sfinte. .1 iulie 1905, n. la Scărişoara doctorul Haralambie Teodoru. .8 iulie 1906, Elena Cornetti lasă prin testament o parte din moşia Olari-Romanaţi pentru şcoala de muzică din Craiova. .2 iulie 1908, n.Valentin Georgescu la Corabia, dr. în drept, membru al Academiei Române. www.memoriaoltului.ro 106 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR .7 iulie 1909, m. Mihai Bibian, fost primar al Caracalului. .30 iulie 1909, n. Silvan Ionescu, grafician, la Dobrun-Romanaţi. .14 iulie 1910, m. dr. Al . Stăncescu, fost deputat. .13 iulie 1912, o delegaţie a Comisiunii Monumentelor Istorice (N. Iorga, I. Kalinderu) vizitează mănăstirea Brâncoveni- Romanaţi. .5 iulie 1914, principele moştenitor Ferdinand vizitează Caracalul. .19 iulie 1914, m. la Laussane-Elveţia Take Protopopescu (n. Poboru 1850). .15 iulie 1919, m. dr. Badea Cireşeanu (n.Spineni), autorul ,,Tezaurului Liturgic‖. .15 iulie 1922, este inaugurată ,,Fântâna monumentală’’ de la Dumitreşti. .1 iulie 1923, O. Goga şi Al. Averescu sunt la Caracal unde O. Goga devine liderul filialei Romanaţi a P. Poporului. .3 iulie 1923, n. prozatorul Nicolae Paul Mihail la Caracal. .14 iulie 1924, fabrica de cherestea ,,Carpatina‖ din Stoeneşti este mistuită de incendiu. .31 iulie 1924, n. Georgeta Rădulescu-Dulgheru, editor şi traducător (Bălăneşti). .8 iulie 1926, n. la Caracal actriţa Beatrice Augusta Biega. .2 iulie 1927, inaugurarea Monumentului Eroilor din Caracal. .6 iulie 1927, N. Titulescu devine pentru prima oară ministru de externe. .15 iulie 1927 ,,Vremea Nouă‖ anunţă moartea lui I.G.Sfinţescu, autorul Dicţionarului Geografic al judeţului Olt (1895). .25 iulie 1932, O. Goga se află în campanie electorală în judeţul Romanaţi .28 iulie 1935 , n.scriitorul Nicolae Fulga la Albeşti-Poboru. .22 iulie 1936, n. la Dranovăţu conf. univ.Vasile Sandu, filolog. .9 iulie 1937, n. la Slatina dr. în filologie Florin Mihăilescu. .15 iulie 1938, n. Ianca-Romanaţi comentatorul sportiv Sebastian Domozină. .6 iulie 1939, n. Strejeşti prof. dr. Marin Florescu, istoric, arhivist. .19 iulie 1939, n. la Slatina Caius Traian Dragomir, dr. în ştiinţe medicale şi fost ambasador al României la Paris şi Viena. .26 iulie 1939, n. poetul Cezar Baltag. Face şcoala primară la Profa- Spineni. .27 iulie 1939, n. Anton Vătăşescu la Slatina (fost ministru în guvernul Roman). .4 iulie 1941, n. la Stoeneşti-Romanaţi poetul Virgil Dumitrescu. .10 iulie 1941, m. preotul N. Bârzeanu (n. Bârza la 24 mai 1860). .20-28 iulie 1942, Mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu face o călătorie misionară în Transnistria sfinţind mai multe biserici. . 3 iulie 1943, Ion Marian, mare proprietar la Piatra Olt devine ministru al agriculturii şi domeniilor. .16 iulie 1943, la 150 de ani de la zidirea catedralei Ionaşcu au loc festivităţi la care participă şi Maria Antonescu. .5 iulie 1944, n. poetul şi publicistul Paul Dogaru (m.8 apr. 2012). .16 iulie 1944, dezvelirea monumentului eroilor din Cilieni. .9 iulie 1947, n. la Priseaca scriitorul Marcel C-tin Runcanu. .23 iulie 1951, n. la Corabia sculptorul Emilian Nuţu. .23 iulie 1953, n. la Cireaşov poetul şi ziaristul C-tin Sorescu. .8 iulie 1956, m. scriitorul Damian Stănoiu (n. Dobrotinet 3 apr. 1893). www.memoriaoltului.ro 107 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR .14 iulie 1958, m. C-tin Nicola, istoric, epigramist (n.1885, Tătuleşti). .25 iulie 1967, m. la Bucureşti g-ral Gh. Marinescu (n. 1892 Caracal). .26 iulie 1967, m. Ion Moroşanu, directorul Muzeului de istorie din Slatina. .8 iulie 1968, m. Petre Pandrea, filosof (n. 1904 Balş). . 5 iulie 1980, se inaugurează la Drăgăneşti-Olt Muzeul Câmpiei Boianului prin strădania lui Traian Zorzoliu. .18 iulie 1982, m. pr. protoereu Ion Ciobanu (n. Izvor- Romanaţi la 1 iunie 1923). .25 iulie 1984, m. la Coloneşti poetul Petre Popescu. .6 iulie 1985, m. g-ralul Florian P. Vlad (n. Vişina Veche), fost comandant al Spitalului Militar din Bucureşti. . 26 iulie 1995, m. la Bucureşti acad. prof. dr. C-tin Anastasatu (n. Corabia 2 sept. 1927). .8 iulie 2014, m. Nicolae Nica, meşter popular născut la Chilia-Făgeţel.

Muzica, limbaj universal86

Jean Lupu

Astăzi muzica este folosită cu succes în medicină, în industrie şi chiar în agricultură. În sistemele de învăţământ ea a fost folosită însă dintotdeauna, dovedindu-şi valoarea educativă şi, în acelaşi timp, potenţând munca la celelalte obiecte de învăţământ. Cu toate acestea se constată o înstrăinare tot mai pronunţată a tineretului faţă de muzica cultă şi de această situaţie nu ei sunt cei vinovaţi, ci adulţii care nu le îndrumă primii paşi către sălile de concerte. Tinerii, ca orice om, nu pot îndrăgi ceea ce nu cunosc. Că ei simt necesitatea practicării muzicii ne-o dovedeşte convingător realitatea- peste tot întâlneşti tineri care, din nevoia de frumos, dar în limitele accepţiunii lor, îşi improvizează o muzică sterilă, apatică şi demobilizatoare în

86 Textul a apărut în revista Muzica, An. XXXVII, nr. 12 (423) din decembrie 1987 fiind reprodus în volumul Borne pe cale apărut în anul 2020 la editura Grafoart. www.memoriaoltului.ro 108 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR compania unei chitări. În acelaşi timp, în sălile de concerte, unde reverberează marea muzică a secolelor, prea puţini sunt tinerii care se expun acestui focar educativ şi exerciţiu al spiritului. Or astăzi nevoia de frumos artistic este mai mare ca oricând. Suprasolicitarea nervoasă, pe care o presupune integrarea în ritmul accelerat al existenţei şi adaptarea la vastele orizonturi noi ce se deschid, necesită o relaxare, un contact mai strâns şi mai sistematic cu arta. Muzica- limbaj universal- se adresează tuturor pământenilor, fără deosebire de vârstă, sex, profesie etc. Cercetătorii au dovedit că muzica preclasică, şi îndeosebimuzica lui Bach, este unanim acceptată, că decodificarea mesajului aşa- zisei ,,muzici grele‖ nu constituie o problemă pentru nou-născuţi, care dovedesc o înclinaţie nativă spre audierea muzicii culte. Rămâne factorilor responsabili misiunea să întreţină şi să dezvolte această pornire spre frumos, pe care o au, de altfel, şi animalele, şi chiar plantele. Dacă tinerii de la ţară sunt sensibilizaţi de frumuseţile naturii în mijlocul căreia trăiesc şi muncesc şi de frumuseţea artei populare, cu care se însoţesc, tineretul de la oraşe, crescut între zidurile de beton ale blocurilor, rămâne cu suflet de beton, dacă nu se va urmări,deliberat, sensibilizarea lui prin intermediul disciplinelor şi activităţilor artistice. Tinerii sensibili, cu o capacitate afectivă superioară, reprezintă un teren mult mai fertil pentru idealurile societăţii noastre; ei vor fi pentru părinţi şi pentru educatori ca o pastă uşor de modelat după cerinţele codului nostru etic.

www.memoriaoltului.ro 109 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Mărturisire pentru revista MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR după 100 de numere

Dr. ing. Corneliu Nedelciuc

Doresc să dedic aceste gânduri ale mele faţă de REVISTA MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR la cel de al 100-lea nr. de la apariţia sa, celui care mi-a fost al treilea cel mai bun prieten, alături de Dr. EMIL DIACONU- Director al ISCIP Caracal şi Ing. VASILE TINGIRE – Drector al FABRICII DE CONSERVE Caracal, celui pe care l- am numit ca şi pe ceilalţi doi FRATE, atât de strânsă ne-a fost şi ne-a rămas în suflete prietenia, chiar dacă ei au plecat pe drumul veşniciei. Doresc aceasta, deoarece FRATELE MITICĂ a fost cel care în urmă cu ani, mi-a semnalat REVISTA, mi-a dat din numere ale sale şi m-a convins DEFINITIV asupra valorii acestei prestigioase publicaţii, cunoscându-mi pasiunea pentru ISTORIE în general şi pentru a ŢĂRII cu precădere. FRATELE MITICĂ a fost pentru REVISTĂ faţă de mine ca un fel de BADEA CÂRŢAN în sensul că atunci când veneam la Caracal la 2-3 luni- după ce împreună cu soţia ne-am retras la copii la Balş, după 35 ani de activitate permanentă ca cercetători la LABORATORUL DE AGROCHIMIE al STAŢIUNII DE CERCETĂRI AGRICOLE CARACAL- revenind la cimitir la mormântul PĂRINŢILOR, ne întâlneam, iar EL venea permanent cu o plasă cu numere din REVISTĂ şi alte cărţi dragi amândorura. Aşa mi s-a lipit de suflet această REVISTĂ, pe care îndrăznesc să o numesc a noastră, FRATELE MITICĂ fiind membru în colectivul de redacţie. Preţuirea mea s-a adâncit mai mult după ce am cunoscut personal pe Directorul REVISTEI, un OM de mare suflet de ROMÂN, care face din REVISTĂ una din motivaţiile supreme ale activităţii sale: ÎNVĂŢĂTORUL de tip SPIRU HARET, cel care este Dl. ION TÎLVĂNOIU. www.memoriaoltului.ro 110 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În plus în REVISTĂ mi-au apărut două articole de suflet, iar prin ASOCIAŢIA CULTURALĂ MEMORIA OLTULUI a apărut cartea de suflet UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, prefaţată cu atâta dragoste de FRATELE MITICĂ. Aceste motive ar putea apărea ca subiective pentru aprecierea adevăratei valori a REVISTEI, care are însă o valoare obiectivă, strict ştiinţifică, ţinând seama de multitudinea de subiecte care apar lună de lună în paginile sale. Toate aceste subiecte sunt rodul unor cercetări şi analize profunde, care pot constitui chiar începutul unor noi cercetări, iar articolele apărute în REVISTĂ pot fi citate în bibliografia unor lucrări de mare amploare, deoarece TOATE sunt rezultatul unei munci asidue şi de talent a autorilor. REVISTA îşi împlineşte rolul esenţial de a fi de mare utilitate educaţională pentru toate vârstele, iar pentru tineri cu precădere, completând cu adevăruri incontestabile, goluri de cultură generală, ţinând seama de prestigiul profesional al colaboratorilor permanenţi ai REVISTEI. Limbajul folosit, dăruirea şi dorinţa care se simte a fi de mare iubire pentru REVISTĂ şi pentru cititorii săi, fac din această publicaţie o necesitate de a fi citită de un cerc cât mai larg, cu o folosinţă prezentă şi de viitor. Posibilitatea citirii REVISTEI pe internet, îi dă o mai largă răspândire. REVISTA este atractivă şi aşteptată, serveşte ca sursă de comentarii mai ales pentru verticalitatea acelor articole care reînvie cu adevărat trecutul pentru subiecte care vreme îndelungată ne- au fost ascunse, s-a căutat cu asiduitate să www.memoriaoltului.ro 111 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ne fie îndepărtate din istoria noastră adevărată. La reuşita REVISTEI contribuie esnţial în calitate de sponsor - mecena ING. DOLDUREA ION MARIAN, care prin aceasta reînvie tradiţia de la Caracal a celor care din banii lor au construit acest templu de cultură, care se numeşte Prieteni ai Memoriei Oltului şi Romanaţilor pe treptele TEATRUL Teatrului Naţional din Caracal: Dumitru Botar, Nicolae Scurtu, Ion Marian Doldurea, Jean Lupu NAŢIONAL CARACAL, şi care chiar şi mai mult, au dat abonamente gratuite la mici patroni şi ca recompensă chiar unor meseriaşi mai destoinici, pentru că ei înţeleseseră că un om care are acces neîngrădit la cultură va realiza o mai bună organizare a muncii şi condiţii mai bune de muncă în mica sa afacere şi chiar în munca proprie, iar de aici va rezulta sigur o productivitate sporită, armonie şi înţelegere, care va conduce la un nivel de trai mai ridicat. Pe această temă am purtat cu FRATELE MITICĂ discuţii îndelungate în anii în care nu se vorbea decât de „exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitalişti‖. În momentul în care FRATELE MITICĂ a cunoscut un OM în persoana ING. DOLDUREA ION MARIAN cu înclinaţii şi înţelegere pentru o asemenea activitate, l-a determinat să facă din beneficiul realizat prin PERFORMANŢĂ, COMPETENŢĂ, PROFESINALISM la DOLCHIMEX SRL CARACAL sponsorul principal al REVISTEI. CINSTE ING. DOLDUREA ION MARIAN şi AMINTIRE SCUMPĂ pentru REVISTĂ FRATELUI MITICĂ ! CINSTE şi pentru DIRECTORUL REVISTEI MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR, INIMA SA, INIMOSULUI RĂZBĂTĂTARNIC ÎNVĂŢĂTORUL TÎLVĂNOIU ION ! MULŢUMIRI DEPLINE COLABORATORILOR PERMANENŢI! VIAŢĂ LUNGĂ REVISTEI MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR cu VALOAREA SA INESTIMABILĂ pentru REÎNVIEREA TRADIŢIEI NOASTRE CULTURALE SECULARE ÎN ACEST COLŢ DE ROMÂNIE !

www.memoriaoltului.ro 112 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Pictorul Gh. Teodorescu Romanaţi în corespondenţă cu profesorul Pătru Crăciun (IV)

Floriana Tîlvănoiu

Continuăm prezentarea corespondenţei păstrate în fondul personal Pătru Crăciun de la S.J.A.N. Olt (vezi Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 97, 98, 99/2020). Scrisorile dovedesc ataşamentul pictorului caracalean faţă de plaiurile natale şi aduc necesare completări biografiei acestuia. Scrisorile expediate din Amărăştii de Jos se explică prin faptul că pictorul, care era autorizat a executa picturi bisericeşti, a pictat această biserică din judeţul Romanaţi. Tot în această perioadă, profesorul Pătru Crăciun se ocupa de organizarea unei expoziţii a pictorului la Caracal, expoziţie vernisată în octombrie 1971.

[1] Amărăştii de Jos, miercuri dimineaţa 29 sept. 1971 Iubite d-le profesor, Concepţia d-stră este foarte bună şi destul de cuprinzătoare, cu o mică corectură. În 1909 m-am înscris la Şcoala de Arte Frumoase, nu în 1910 (durata cursurilor era de 7 ani). Cred că aţi primit scrisoarea mea şi 1300 lei. Voi mai trimite la timp şi alţii pentru lucrări neprevăzute ca plata afişajului, timbre pentru expedierea invitaţiilor, geamuri sparte, eventuale încadrări etc. Şi vă rog să-mi scrieţi ce mai trebuie. Deschiderea expoziţiei depinde în primul rând de posibilităţile tipografiei de a da tipăriturile la timp util. De exemplu, invitaţiile trebuie expediate cu 4 zile înainte precum şi afişele, iar de va fi posibil să fie gata cu 4 zile înainte de data duminică 17 octombrie cum am arătat eu în scrisoarea precedentă- ar fi bine. De nu vă dă asigurări că vor fi gata la timp, rămâne pentru 22 oct. cum aţi arătat dvs. deşi parcă vinerea nu e prea indicată pentru deschidere- dar oricum, merge. Sunt handicapat şi de faptul că la 20 oct. trebuie să merg la Bucureşti la notariat deoarece fiul meu e foarte grăbit să intre în moştenirea ce i se cuvine prin decesul mamei sale, şi mă pune pe drumuri cauzându-mi destule supărări. Am interesul ca tablourile să poată fi trimise deci înainte de a veni autoritatea respectivă să evalueze lucrurile din casă87. Sunt foarte obosit şi totuşi dau zor ca să pot termina lucrările impuse de deviz până sâmbătă 9 oct, să pot pleca la Buc. la 10. De nu voi reuşi, le voi continua (o zi-două) ceva mai târziu, în timpul expoziţiei sau după, dacă nu va fi vremea prea rea. Dar şi dvs. aveţi acum mare grijă şi oboseală şi apreciez multa bunăvoinţă şi interesul ce depuneţi pentru ca expoziţia noastră să se facă cu succes. Vă mulţumesc şi vă salut respectuos. Pictorul T. Romanaţi.

[2] Amărăştii de Jos, marţi 6 oct. 1971 Iubite d-le profesor,

87 Nota marginală a lui Pătru Crăciun: ,,12 oct.” www.memoriaoltului.ro 113 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Am primit şi ultima d-voastră carte poştală prin care precizaţi deschiderea expoziţiei tot la 22 cor.[ent]. Eu termin aici vineri sau sâmbătă, aşa că duminică sper să plec la Bucureşti. Aşa că avem timp pentru pregătirea lucrărilor şi tipăriturilor destul. Ceea ce mă jenează este faptul că la 20 cor. trebuie să fiu la Bucureşti la procesul de împărţire a lucrurilor- moştenire rămasă dela soţia mea şi pretinsă de fiul meu! Aşa că cu regret nu voi putea contribui personal la aşezarea tablourilor. Dacă era pe data de 17, veneam cu 3-4 zile înainte, dar aşa nu am cum, şi vă veţi osteni d-voastră cu câteva ajutoare ce sper că v-aţi găsit. Vă voi mai trimite 500 de lei pentru cheltuieli neprevăzute. Vă rog să-mi telefonaţi sau scrieţi cu o zi-două înainte când vine camionul şi aproximativ ora ca să fiu acasă şi pregătit. Cuie speciale se găsesc aci sau iau eu de aici şi vi le expediez odată cu tablourile? Numerele la tablouri poate le voi pune eu în ajunul expoziţiei dacă vă va fi greu d-voastră de cunoscut după motive. Vă rog să aveţi bunăvoinţă a vă interesa şi eventual reţine o cameră la hotel, să nu rămân în drum în preziua venirii mele. Ce este cu cataloagele- invitaţiile? ...Afişele cred că vor trebui afişate cu câteva zile înainte şi expuse şi la autorităţi, şcoli etc. Trimiteţi-mi şi mie 3-4 afişe şi 8-10 invitaţii să trimit aici dacă vor fi gata în timp util. Care sunt (în metri) posibilităţile de expunere, ca să nu aduc prea multe tablouri. Vă mulţumesc şi vă salut cu tot respectul. Devotat pictor G.T. Romanaţi. Telefon acasă: 75 27 97. Dacă voi avea timp la plecare, voi trece pe la d-voastră dar nu ştiu precis ziua şi ora.

[3] Bucureşti 13 nov. 1971 Mult stimate domnule profesor, Sunt trecute deja două săptămâni de la plecarea mea din Caracal, şi de atunci nu mai ştiu nimic ce s-a întâmplat - cu d-voastră mai ales- precum şi cu lucrările mele. Deşi sunt în mâini bune şi sigure- tot mai bine să le ştiu acasă. Nu a fost şoferul disponibil? Săracul de el, nu a avut parte de o zi bună tocmai la nunta lui! Cine o fi luat parte pe o zi friguroasă de iarnă? Câte cheltuieli s-au făcut şi câtă pagubă în acelaşi timp. Ghinion care m-a lovit şi pe mine în ultima zi a expoziţiei! Zăpada aceea m-a surprins şi pe mine fără galoşi, care topindu-se în bălţi, peste tot, mi-a intrat în pantaloni, şi ce să mai zic, am ajuns acasă răcit şi cu gripa în devenire. Tuse seacă, guturai, bronşită, toate m-au luat în primire de bun sosit. Şi iată până azi,12 zile tot nu am ieşit din casă. Dar d-voastră aţi scăpat? Familia? Ce aţi mai făcut? Am primit recipisa dar numai atât? Aş fi avut plăcerea să mai aflu ceva de la d-voastră. Aţi obosit oare? Sau poate aveţi anumite motive? Sunt totuşi oarecum îngrijorat văzând schimbarea vremii şi tablourile mele încă nu au fost expediate. Vă rog să vedeţi ce s-a întâmplat şi ce se poate face mai curând posibil. www.memoriaoltului.ro 114 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR După o sărbătoare atât de frumoasă, prea au rămas zile multe de acalmie sau linişte pe tot frontul! Ce s-a întâmplat cu d-voastră de nu aţi venit la gară după cum ne înţelesesem? Sau aţi ajuns după ora 3 şi un sfert? Eu am aşteptat mai mult de o jumătate de oră la ghişeul de bilete şi m-a luat cu frig pe la picioare, obligându-mă să stau în sala de aşteptare de la clasa I până cu 10 minute înainte de venirea trenului. A fost o minune că am găsit loc, că apoi a fost imposibil de stat şi pe culoare de aglomeraţia ce s-a făcut. Am fost fericit când m-am văzut din nou la căldura căminului- după două săptămâni de hotel- restaurant şi 4 drumuri pe zi la expoziţie, care oricât te oboseşte stând în picioare şi explicând tuturor lucrările. Mai ales atâtor clase de elevi- cărora am pus mult suflet şi energie ca să le fiu de folos şi să rămână cu o amintire frumoasă. Nu ştiu dacă expoziţia mea a avut un ecou cât de mic celor ce au văzut-o, eu sunt împăcat cu gândul că am contribuit cu ceva la educaţia artistică- cât de cât- a concetăţenilor mei, şi sper că sacrificiul făcut de d-voastră şi de mine nu va rămâne fără rezultatul dorit. Acum a căzut cortina peste ce a fost şi desigur s-a ridicat din nou pentru altă poveste, poate mai bună sau mai uşor de înţeles decât înainte. Am pierdut însă două săptămâni şi jumătate, chiar trei, când nu am mai avut posibilitatea să lucrez- minunatele flori de tooamnă, tufănici şi crizanteme şi alte flori cu care cine ştie dacă toamna viitoare le voi mai putea imortaliza; acum vine iarna tristă şi rece şi în singurătatea mea mă cuprind câteodată sentimente de melancolie, fiind obligat să stau în casă pentru a-mi menaja biata inimă, atât de bătrână şi ea- şi atât de obosită. Şi totuşi nu pare să fi pierdut tot elanul şi toată dragostea pentru a mai putea lucra. Cum aş dori ca la primăvară să pot pleca cu cutia de culori şi şevaletul în spate, să urc dealurile Horezului, Bistriţei sau a Văii Oltului spre Cozia cea măreaţă! Voi mai rezista oare? Trebuie să mă menajez, fără supărări, fără oboseli. Dar asta nu înseamnă a trăi şi nu vreu să mă resemnez cu gândul că totul are un sfârşit- consolându-mă cu activitatea de până acum. În faţa casei s-au scuturat azi ultimele frunze şi pomul despuiat de podoabă pare şi el trist cu braţele întunecate spre cer. Îmi aduce aminte de o frântură de poezie anonimă: ,,Pe unde te duci- doar frunze moarte... şi suflete îndurerate... Şi tu ca mâine pleci departe şi toamna rece şi târzie îşi va aşterne deasupra noastră eterna ei melancolie. Şi tu ca mâine ...pleci departe!‖ Cine poate cunoaşte destinul oamenilor? Ce va fi- se va împlini cu voia sau fără voia noastră. Un singur ideal mai am acum după ce am realizat expoziţia în oraşul meu natal- o expoziţie retrospectivă mare şi bogată care să cuprindă 400-500 de lucrări. O expoziţie care să încoroneze activitatea mea atât de bogată în monumente istorice şi de folclor românesc- lucrări împrăştiate în Bucureşti prin cele 20 de expoziţii unde cred că- ţinând seama că se achiziţionau de amatori la fiecare expoziţie cam 50-60 de tablouri- tot se vor mai găsi cel puţin câteva sute. Ce să mai zic de cele din provincie: Craiova, T. Severin, Ploieşti, Galaţi, Arad, Timişoara, Caracal şi vreo 20-30 la Paris. www.memoriaoltului.ro 115 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Ştiu că nu e uşor de realizat o astfel de expoziţie. Mai întâi o sală mare- o voi putea obţine? Apoi adunarea lucrărilor: rame, cataloage, afişe, publicitate, radio, televiziune etc, etc. Dacă voi mai trăi şi voi avea putere şi energie voi încerca totuşi acestă expoziţie ce va încorona sfârşitul activităţii mele. Şi sfârşitul meu! Iată unde am ajuns! Vă rog să mă iertaţi că- sunt sigur- cele scrise vă vor întuneca oarecum liniştea sufletească. Eu vă mulţumesc din nou pentru marea dvs. bunăvoinţă- participând cu tot sufletul la realizarea expoziţiei mele omagiale din Caracal. Transmiteţi vă rog respectuoase sărutări de mâini doamnei d-voastră şi vă îmbrăţişez cu toată dragostea. Devotat, prof. pictor G. Teodorescu-Romanaţi.

[4] Bucureşti 7 ianuarie 1972 Stimate domnule profesor, Din primul rând vă rog să mă scuzaţi că nu v-am răspuns imediat scrisorii, şi în acelaşi timp bunelor felicitări pentru Anul Nou. Vă doresc şi eu să aveţi un an nou şi mai bun, în perfectă sănătate, mulţumire sufletească şi realizări ca şi până acum, pentru folosul şi bucuria concetăţenilor noştri. În privinţa acelui ,,Curriculum Vitae‖ nu am reuşit a-l face, fie din cauza sărbătorilor, vizitelor, expoziţiilor şi desigur o parte şi din neglijenţă. Vă promit ca în 10 zile să vi-l pot trimite. Respectuoase sărutări de mâini doamnei şi salutări cordiale d-voastră. Cu toată prietenia, pictor G. Teodorescu-Romanaţi.

[5] Bucureşti, 14 ianuarie 1972 Iubite domnule profesor, Vă cer scuze pentru întârzierea acestei autobiografii- după cum vedeţi e mult până începe olteanul să facă ceva, că de oprit nu se mai opreşte uşor. Desigur, după ce veţi citi veţi găsi că am scris prea multe lucruri şi poate că vor fi obositoare aceste spovedanii ale mele, de aceea le-am scris pe o singură faţă ca eventual să le mai reduceţi. Nu ştiu dacă am reuşit să scriu ceea ce aţi dorit d-voastră şi dacă este de folos... a fi cunoscută viaţa şi opera unui caracalean care nu a uitat niciodată că este romanaţean şi Oltean. Poate ar fi bine ca să se citească această autobiografie şi la Liceul nr. 2 la clasele mai mari. Ar fi fost însă şi mai bine dacă în acelaşi timp s-ar fi reprodus tablourile mele în epidiascop. Pe lângă activitatea artistică am insistat şi asupra celei didactice, care interesează pe elevi. Am obosit scriind dar sunt bucuros că am putut să vă satisfac dorinţa. Am scris direct, n-am ţinut seamă de stil, gramatică etc. Vă rog să le mai corectaţi. Vă doresc multă sănătate şi f. multe mulţumiri. Al d-voastră devotat pictor prof. G. Teodorescu-Romanaţi.

www.memoriaoltului.ro 116 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR [6] Bucureşti 4 februarie 1972 Stimate domnule profesor, E o bună trecere de timp de când v-am trimis într-un plic mare povestea vieţii mele, mai bine zis a activităţii mele, şi nu ştiu încă dacă aţi primit această spovedanie şi nici dacă a corespuns aşteptărilor d-voastră. Poate că are unele lipsuri şi poate că are prea multe amănunte fără importanţă, necesitând astfel unele reveniri sau corecturi. Nu-mi pot ascunde mai ales îngrijorarea mea văzând o reţinută tăcere din partea d-voastră care nu mai corespunde cu atenţia şi amabilitatea d-voastră de altădată. Aveţi oarecari motive? V-am supărat cu ceva? Mi-ar părea foarte rău să ştiu că sunt vinovat de o incorectitudine, lipsă de atenţie sau ingratitudine din partea mea. Prietenia dintre noi speram să se accentueze cu ocazia expoziţiei şi să o consolidăm printr-o afecţiune tot mai frumoasă, mai ales că am avut timp să ne cunoaştem şi să ne înţelegem mai bine în acest timp. Vă rog mult să-mi explicaţi sincer cari sunt motivele- dacă sunt- şi să elucidăm tot ce ar putea destrăma cele mai bune sentimente. Poate că mă înşel sau exagerez în această bănuială care mă urmăreşte de câtva timp. Am uitat să adaug în cele scrise faptul că am făcut parte din comitetul societăţii ,,Cercul Artistic‖, din comitetul Sindicatului Uniunii Artiştilor Plastici precum şi al societăţii ,,Tinerimea Artistică‖. Altceva- sunt sănătos, stau în casă de la 1 ianuarie şi mai lucrez câte ceva. Vă doresc d-voastră, doamnei şi copiilor multă sănătate, linişte şi multă voie bună. Cu toată prietenia vă salut. G. Teodorescu Romanaţi. Ce s-a făcut cu acest Curriculum Vitae88?

[7] Bucureşti 3 iulie 1972 Mult stimate domnule profesor emerit, Din nou s-a aşternut tăcerea între noi şi de aceea profit de venirea prietenului nostru comun, dl. inginer Serafim, ca să întrerup această linişte oarecum apăsătoare, pentru a vă trimite odată cu bunele mele salutări şi un număr de 8 schiţe de 5 minute şi desene mai studiate- de nud- făcute unele laParis (total 8 bucăţi). În rest viaţa cere luptă şi oboseală, mai ales la 81 de ani şi e f. adevărat că acum obosesc foarte uşor şi totodată respir cu oarecare greutate. Sunt toate semnele care anunţă să fiu pregătit şi să închei socotelile terestre. Singura dorinţă e să fac expoziţia retrospectivă dar nefiind săli libere va trebuisă amân ,,plecarea‖ până la anul! D-voastră, doamna, copiii sunteţi bine, sănătoşi, mulţumiţi? Vă doresc din toată inima. Cu drag, pictorul T. Romanaţi.

88 Profesorul Pătru Crăciun a notat pe ultima pagină a scrisorii: ,,5 februarie 1972. La cererea mea, pictorul G. Teodorescu Romanaţi mi-a trimis o amănunţită autobiografie. Am solicitat materialul în scopul de a mă documenta pentru conferinţele pe care le ţin cu diferite ocazii. Mă fac vinovat că nu am confirmat pictorului primirea documentului şi deci nici nu i-am mulţumit. Îi voi scrie imediat,scuzându-mi neglijenţa, care nu mă caracterizează. Crăciun Pătru.” www.memoriaoltului.ro 117 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR P.S. Peste 3 zile plec la comuna Castra Nova, recte Cacaleţi. După închiderea retrospectivei, deşi nu ştiu cum voi putea face faţă, aş dărui pinacotecii acestă pictură şi un mare număr de lucrări.

[8] Bucureşti 9 nov. 1972 Mult stimate domnule Pătru, Aproape că vă va surprinde scrisoarea mea după o atât de mare şi regretabilă absenţă- motivată sau nemotivată este totuşi o îngrijorătoare dovadă de neglijenţă din partea mea, pentru care vă rog să mă iertaţi. Odată cu acest ,,mea culpa‖ (sau acestă) e necesară şi o motivare cât de cât ca să nu vă faceţi cine ştie ce idei, că odată de intră omul la idei, fandacsia e gata! Dacă nu ar fi şi asigurarea unei preţuiri sincere ce vă păstrez pentru toată marea bunăvoinţă ce aveţi pentru mine. Două luni, aproape trei- iulie, august şi septembrie am fost la Castra Nova, la numai 30 de km de Caracal, unde am executat din nou pictura bisericii. Inutil să descriu cât am fost de ocupat, deşi nu ar fi trebuit să mă obosesc atât de mult în dauna aterosclerozei bătrânei mele inimi. Şi pe deasupra, dintr-o lucrare angajată pentru restaurare a fost nevoie- fiind prea stricată pictura, acoperită de fum- să o execut din nou, 100%, dar tot cu preţul de restaurare, cu toate promisiunile preotului că va ţine seama la urmă. Am avut mari supărări cu el şi cu personalul meu- şi rezultatul e că am acum 50 de pulsaţii pe minut în loc de 75-80 normal. Şi mă simt încă foarte obosit şi acum. Şi ceea ce mă îngrijorează e faptul că lucrând acolo peste puterile mele 7-8 ore pe zi în loc de 2-3 ore - după recomandarea anterioară a medicului- am căzut într-o totală lipsă de energie. Deşi e acum toamna atât de frumoasă, deşi florile sunt atât de minunate- le admir privindu-le în treacăt pentru că nu mai am elanul meu de altădată. Dovadă poate şi amânarea din zi în zi atât a paletii [toaletei?] cât şi a efectuării corespondenţei cu prietenii devotaţi. Iată deci o parte din indispoziţia şi lipsa de activitate ce mă caracterizează în acest momment pentru a fi scuzat şi înţeles. Să fie oare sfârşitul marei mele activităţi sau poate altceva... ireparabil? Este, desigur, timpul dar totuşi nu aş vrea să capitulez înainte de încoronarea străduinţelor mele de până acum- ca profesor- ca artist pictor şi ca zugrav, unde am căutat să-l înfăţişez cât mai bine pe bunul Dumnezeu care mi-a dat talent, energie, suflet bun şi o viaţă atât de fericită alături de o soţie înger şi graţie căreia cred că am făcut ceea ce am făcut. Nu, nu vreau să mă dau învins, trebuie să mă refac, mai ales acum când singurul meu ideal- retrospectiva- va trebui să fie înfăptuită ca să pot pleca liniştit şi să pot spune: ştiu că nu am trăit degeaba. Încă nu mi s-a comunicat luna şi sala repartizată pentru anul viitor- Dalles sau sala de jos a Ateneului- dar mi s-a promis şi sper să nu fiu minţit. Luna aceasta sau cea viitoare se vor face repartizările. Am fost şi am arătat albumul d-nei vicepreşedinte Dobrin, care a apreciat lucrările (tematica). Dar rămâne de văzut. Şi acum revin asupra celor scrise la început. La întoarcerea acasă am găsit scrisoarea d-voastră precum şi monografia sau istoria completă a oraşului Caracal, pe care am citit-o şi am aflat multe informaţii necunoscute despre orăşelul nostru drag. Era o lucrare necesară şi cred că a fost foarte apreciată de toţi www.memoriaoltului.ro 118 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR caracalenii. Am văzut din scrisoare că aţi făcut şi anul acesta o excursie frumoasă cu elevii în Munţii Apuseni. Ce mult aş fi dorit să fiu şi eu cu d-voastră! Aş fi retrăit din nou emoţiile ce le-am avut acum 30 de ani, când într-un chervan, un car cu boi, am cutreierat Valea Arieşului la Turda şi Albac, la Scărişoara- peştera unde am coborât şi pe unde am pictat casele vechi şi vetrele moţilor atât de caracteristice... O, tempora! În altă ordine: cum s-a realizat sărbătorirea culturii oraşului Caracal? Vremea rea cred că a contribuit la buna reuşită a iniţiativei lăudabile a sentimentelor d-voastră. Abia mai pot întreba ce mai faceţi d-voastră şi familia, rugându-vă să primiţi din nou asigurarea stimei, marii mele aprecieri şi consideraţii odată cu urările de bine şi multă sănătate la toţi. Devotat, pictor T. Romanaţi.

[9] Bucureşti, 12 ianuarie 1973 Mult iubite domnule Pătru, Nu pot să mă exprim câtă bucurie mi-a făcut scrisoarea d-voastră, precum şi bunele şi sincerele urări de sănătate şi mulţumire sufletească încă din prima zi a anului nou 1973. Este o dovadă a bunelor sentimente de adevărată prietenie ce s-a stabilit între noi şi care sper că se va întări din ce în ce mai mult- cât vom trăi! Este în acelaşi timp o dovadă a stimei şi a bunelor aprecieri ce ne însufleţescc şi ne leagă în mod reciproc interesându-ne unul de celălalt în tot ce poate interesa mai mult din activitatea noastră şi mai ales dăruirea de tot ce avem în noi mai bun şi mai de preţ- pentru binele şi mulţumirea oamenilor care ne înţeleg, ne apreciază şi ne stimează în acelaşi timp. Eu am dăruit oamenilor tablouri în care să poată vedea cât de frumoasă este natura înconjurătoare, florile, peisajele- marea şi câmpul- dar mai ales o parte din ceea ce reprezintă mai deosebit şi mai interesant din minunata noastră ţară, să se bucure şi să o cunoască mai bine. Dar în spatele acestor tablouri sta ,,omul‖ care e fericit de a fi apreciat în acelaşi timp cu lucrările lui. Aceasta este tocmai ceea ce e mai de reţinut- atât omul, care nu trăieşte decât făcând bine în orice împrejurare, ajutând sau înălţând prin activitatea lui un oraş întreg de care este legat cu atâtea amintiri- sacrificând odihna, liniştea lui personală, pentru cei mulţi; cât şi faptele lui, atât de apreciate de toţi cei ce-l cunosc. D-voastră d-le Pătru sunteţi cu adevărat un om superior din toate punctele de vedere, întrucât vă dăruiţi din plin tot ce aveţi mai bun în sufletul d-voastră ajutând şi făcând bine celor ce au nevoie de d-voastră. O viaţă trăită dezinteresat, altruist şi cu tot devotamentul în slujba unui oraş întreg. Aţi fost un distind profesor, un extraordinar director al Liceului, un mare pedagog, şi nici acum ca pensionar nu puteţi sta liniştit, complicându-vă singur viaţa pentru că nu puteţi trăi în inactivitate, departe de tot ce ştiţi că trebuie făcut- şi atât de necesar oraşului nostru. Am apreciat şi nu voi uita niciodată strădania ce aţi depus pentru realizarea expoziţiei mele în Caracal, grija de fiecare zi ca totul să se înfăptuiască în cele mai bune condiţiuni, cu toată marea oboseală şi cu toate sacrificiile www.memoriaoltului.ro 119 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR personale dăruite artelor, ştiinţei, literaturii şi atâtor altor ocupaţii de fiecare zi, şi nu mai puţin ca preşedinte al Asociaţiei Culturale Marius Bunescu. Am văzut şi interesul ce-l purtaţi acelui poet caracalean89 cu scrieri frumoase dar care nu a avut norocul să fie apreciat în viaţă şi neajutat rămânând uitate pentru totdeauna bogăţia de sentimente exteriorizate în scrierile sale, pentru că era sărac şi neajutat de nimeni. Ce frumos din partea d-voastră să vă străduiţi şi să vă luptaţi cu atâtea greutăţi pentru a pune în lumină şi a da viaţă, fie şi mai târziu, unui volum de scrieri, versuri al concetăţeanului nostru talentat dar fără noroc. Să vă ajute Dumnezeu în tot ceea ce faceţi pentru binele şi ajutorul oamenilor. Mă întrebaţi ce am făcut, ce am realizat în vederea expoziţiei retrospective- ,,Mult zgomot pentru nimic!‖ Încă din luna mai am făcut o cerere la Comitetul de Cultură Socialistă şi Artă (nu e titulatura exactă) mergând personal la d-na Tamara Dobrin, vicepreşedinte, cu faimosul meu album- de care a fost foarte bine impresionată de cuprinsul lui, promiţându-mi o sală, dar pentru anul viitor, adică pentru anul acesta. Dar interesându-mă dacă s-a făcut repartizarea, nu am putut obţine un rezultat, fiind amânat zi de zi. Am vorbit acum 3 zile cu dl. Mircea Deac, cronicar de artă care se ocupă cu repartizarea celor două săli- Ateneul, săliţa de jos şi Dallesul- care mi-a promis că va cerceta ce s-a făcut cu cererea mea; dar cum ştiu că aceste săli sunt foarte mult cerute şi de alte expoziţii străine, de fotografi, de expoziţii de cărţi, pictură- cu greu se va rezolva favorabil afară de cazul când se va aproba ceva nepotrivit (rotonda Ateneului) sau în lunile de iarnă când eu nu pot ieşi în frig şi vânt din cauza inimii. În caz defavorabil poate voi angaja sala Bibiotecii Centrale- Calea Victoriei- dar unde nu pot fi expuse decât 40 de lucrări, prea puţin pentru o retrospectivă aşa cum aş dori eu. Sau să mai aştept încă un an mai bun. Dar ştiu eu dacă până la anul voi putea fi pe aceste meleaguri? Şi atunci ce se va face cu lucrările mele, cu desenele, grafica etc. Fiul meu nu prea este descurcăreţ şi nici pregătit pentru a putea face expoziţia- cu atâtea griji câte trebuiesc. Până atunci, în această iarnă voi căuta să mai revin asupra lucrărilor, să mai încadrez din ele şi să pun oarecare ordine în tot ceea ce va urma eventual. Dvs. sunteţi în ciuda vârstei tot un idealist şi un entuziast, iubind frumosul şi natura. Ce fericit aş fi fost să fi mers şi eu din nou pe Valea Arieşului, la Albac, Turda şu Abrud, Peştera Scărişoara şi atâtea peisaje de munte. Aş avea atâtea de spus dar deocamdată vă doresc să trăiţi mulţi ani sănătos cu întreaga familie. În ceea ce priveşte inima, nimic nou: nici un bine, nici un rău, o stare permanentizată ca o a doua natură. Devotat şi cu toată dragostea, pictor T. Romanaţi.

Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.

Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]

89 Pătru Crăciun a notat alături: ,,De Nellu Cristescu e vorba”. www.memoriaoltului.ro 120 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 121 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 122 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 123 An. IX, nr. 7 (101) iulie 2020 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 124