Aspirine Cu Arsenic
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
dumitru hurubă scorpionisme 1 © 2011, Editura Eubeea Timişoara, Aleea Ioan V. Avram, nr. 1, Timişoara Consilier editorial : dr. Nina Ceranu Lector : Ilie Chelariu ISBN : 978-973-673-189-1 Tiparul executat la Eurostampa 2 dumitru hurubă scorpionisme Eubeea 2011 3 4 I TABLETE 5 6 MAREA CONFUZIE O dată implementaţi în „talciocul naţional”, căruia îi spunem cu entuziasm „economie de piaţă”, am strigat revoltaţi: „Să demolăm întâi vechile structuri ceauşiste!” Iar dacă acesta era secretul – las’ pe noi! După o vreme, însăşi viteaza fostă TVRL – neînfricata luptătoare pe baricada revoluţiei decembriste – a început să ne arate, cam speriată, imagini din vigurosul proces de demolare-distrugere: schelete de foste grajduri CAP-iste, utilaje de pe care se furase totul, incendii izbucnite din senin, patrimonii împărţite la mica înţelegere, pământuri-proprietăţi luate în stăpânire cu lacrimi în ochi şi lăsate apoi în paragină… Însă, până una-alta, noi demolam sub privirile cam stupefiate ale Occidentului care nu se aşteptase la o asemenea promptitudine şi amploare, abia mai târziu conştientizând tradiţionala vitejie a poporului român. Şi, dacă ea exista, din moşi-strămoşi, trebuia doar direcţionată, aşa că au apărut şi marii sporovăitori-specialişti în perioade de tranziţie, conform cu ale căror ziceri laptele şi mierea aveau să curgă foarte curând pe jgheabul vieţii fiecărui concetăţean. Ce mai, o apucasem pe un drum bun, deveniţi peste noapte patroni, acţionari şi comercianţi, într-un haos democratic dominat de comerţul stradalo- bişniţăresc înfloritor şi de o corupţie cruntă. Aceasta, în timp ce noi continuăm să demolăm structurile. doar că, din neatenţie, le confundasem: pe cele organizatorico-birocratice având drept stâlp de susţinere indivizi pătrunşi de mentalităţi comuniste, organizarea producţiei, grajdurile CAP-urilor şi patrimoniile… Păi, dacă ni se implementa de la început ideea despre ce şi cum, nu eram noi în momentul de faţă în coasta nemţilor sau niponilor cu sula economiei de piaţă? Eram. Aşa că, mare noroc au avut! (Oglinda, aprilie, 1995) 7 SEMIDOCŢII AJUNŞI Un fenomen inexplicabil îi aruncă pe oameni în diabolica şi efemera lume a persoanelor – nu a personalităţilor – publice, lume la care râvnesc mulţi şi rămân incredibil de puţini. Iată: insul catapultat de vreo împrejurare, altfel nefastă, ajunge exact unde nu trebuie, unde nu ştie şi nu poate să se descurce, dar cu încăpăţânarea unui animal care a pus laba şi colţii pe ciolan, se zbate să-şi demonstreze, cu dramul său de inteligenţă utilitatea. Pericolul dinspre el este direct proporţional cu treapta scării ierarhice pe care se află. Aproape indiferent de domeniul în care ajunge să acţioneze. Dacă, însă, este vorba despre un domeniu spiritual, atunci chestiunea devine gravă. El, acest individ, al cărui scop este situarea cât mai sus pe calea cunoscutului principiu machiavelic, poate să infesteze un întreg domeniu – cel cultural, ca să spunem absolut convenţional. Din capul locului nefiindu-i repartizată suficientă doză de bun-simţ, el îşi afişează şi exteriorizează simţămintele în contextul unei fărâme de inteligenţă pentru care cuvântul suficienţă este un superlativ. Dându-şi destulă importanţă pentru a se compromite (din nefericire compromite şi instituţia pe care o reprezintă), insul se lansează în cuvântări şi consideraţii care-i fac pe auditori să râdă şi să-şi scuipe în sân. Şi dacă bunul Dumnezeu, sau Dracul, i-a mai repartizat şi o funcţie (poate chiar importantă), atunci unii îşi vor lua până şi notiţe după inepţiile debitate de el. Vor fi obligaţi să o facă. Iar aceasta înseamnă perpetuarea specimenului şi proliferarea, ceea ce mă face să mă gândesc la… bătaia lui Dumnezeu care e de multe feluri. Doar că mă întreb: de ce divinitatea îşi experimentează metodele doar pe români? Să nu ştie, oare, de aceşti indivizi care injectează în societate virusul subculturii prin simpla lor prezenţă? Îndoi-m-aş! (Oglinda, mai, 1995) 8 SIAMEZELE Mă întreb deseori: ce ne-am fi făcut noi fără expresia „perioada de tranziţie”? Ca să nu mai amintesc ce îndureraţi am fi fost fără înduioşătoarea… „economie de piaţă”. Ele sunt surorile siameze născute din mama democraţie şi ne asigură hrana morală pentru a nu sucomba, sau – de ce nu? – pentru a nu compromite ideea de neam, devenind un popor de sinucigaşi. Iar cei care ştiu bine acest lucru, ne vorbesc atât de împătimiţi despre raiul de mămăligă cu râurile lui de lapte pe care ni-l vor aduce cândva cele două siameze, încât nu ne rămâne decât să credem în emoţionantele învăţături ale sfătuitorilor de la noi şi de aiurea. Că te şi miri de ce dracu au apărut atâţia specialişti, deştepţi şi chiar înţelepţi, pe metrul pătrat. Toată lumea cunoaşte, toată lumea ştie exact ce şi cum trebuie făcut, numai noi, poporul român, nu. Noi suntem nişte inconştienţi şi proşti şi nu ştiu de ce suntem tentaţi să înţelegem altceva, când binevoitorii din presa scrisă şi nescrisă se zbat, sărmanii, să ne bage minţile în cap că noi habar nu avem de nimic şi numai că nu se crucesc în faţa minunii că am existat aici de peste două mii de ani fără dezinteresatele şi înţeleptele sfaturi despre democraţie, mama noastră! În astfel de momente, personal mă simt o vietate vinovată de propria istorie şi existenţă. Noroc bun, cum se spune, că marii sfătuitori din suspomenita mass-media atenuează prin cuvântări şi sloganuri patriotarde marile noastre păcate de ignoranţi, mediocrităţi şi inculţi, dând întreaga vină pe cele două siameze. Şi astfel, brusc, ne simţim altfel de vietăţi. Ole! (Oglinda, mai, 1995) 9 HAI SĂ MÂRÂIM PUŢIN… Desigur, nu avem niciun motiv să nu mârâim. Aproximativ, toţi. Şi din motive diverse. Dar ce mârâieli teleenciclopedice producem la vederea unor preţuri demne de salarii japoneze! Anul 1994 s-a sfârşit prost. 1995 a început şi mai prost. Până şi cei care ar trebui să ne transmită încredere şi optimism par de-a dreptul speriaţi; Altceva gândiseră şi ce-a ieşit! Să-ţi scuipi în sân! Noroc cu perioada de tranziţie pe care toată lumea aruncă vina cu mare răsuflet de uşurare. Şi au trecut sărbătorile de primăvară, dar ne-am putut bucura cum am fi vrut de ele? Ne-am fi putut? Şi, din nou, mârâieli… Nu cu multă vreme în urmă, încântătoarea noastră economie de piaţă era „piciorul lui Dumnezeu”; acum ne înspăimântă mai rău decât celebra alimentaţie raţionalo-ceauşistă, tocmai când domnul prim- ministru ne dă ştire că situaţia nu e chiar atât de rea. Şi o face cu dezinvoltură, candoare şi aproape vesel; te afli în situaţia să-ţi treacă pofta de mârâit. Cu atât mai mult că nonşalanţa domnului Văcăroiu ar fi în stare să dezarmeze până şi marina SUA darmite nişte carpato-danubiano-pontici consideraţi şi trataţi ca nişte cobai prostuţi. Şi mârâim, ameninţăm, mai punem la cale câte o grevă şi, drept răspuns Guvernul se spală pe mâini, asemenea personajului biblic, decretând ultimativ: dacă nu munciţi, de unde să aveţi? Păi, n-are dreptate, dragul de el? Greviştii mârâie, dar continuă acţiunile revendicative. Zadarnic. Însă, înainte de a încheia aceste însemnări, îmi amintesc uşor că în urmă cu nişte ani, un conducător de prin lumea arabă i-a spus lui Ceauşescu: „Păcat de geniul dumneavoastră pentru un popor atât de leneş şi de prost!”. Iar dacă avem în vedere că istoria se mai şi repetă, şi că spiralele pot fi îngrijorător de dese, mai are rost să mârâim? (Oglinda, iunie, 1995) 10 TRANSPLANTUL DE AMEŢEALĂ Decembrie ’89 ne-a adus libertatea, iar acest sentiment a creat în noi ambiţia că suntem în stare să facem orice. Şi, cu ecusonul libertăţii în minte, ne-am repezit spre economia de piaţă importată din Vest şi din… etc. Am constatat că era vorba despre un simplu transplant care, în urma unei anestezieri (ameţiri) colective, li s-a aplicat concetăţenilor. În prima fază buimăciţi, în a doua entuziasmaţi, aceştia şi-au făcut repede „chip cioplit” şi economia de piaţă a devenit Dumnezeul străin căruia au început să se închine cu sârg încălcând întâia poruncă notată cu grijă de Moise pe lespede… Creatorul a zâmbit îngăduitor, desigur, mai ales că poporenii nu mai făceau mare lucru fără sobor… Doar că economia de piaţă s-a dovedit a fi un labirint în care însăşi Ariadna şi-ar fi rătăcit paşii, urmând un fir care se rupea tocmai când avea senzaţia că terminase formalităţile pentru o afacere. Greşeală fatală, utopie, dezolare, suferinţe, ameninţări, nostalgii şi revoltă pentru capitolul „Târgovişte”. Transplantul nu părea să se prindă. Începuseră căldurile, creşterea tensiunii, ieşirea în stradă… la aer, huiduieli antiguvernamentale, antiprezidenţiale, anti… tot! Poporanul a descoperit că transplantul economie de piaţă fusese o cacialma, adică mai nimic din ce diriguitorii promiseseră. Dar, cum bunul şi îndurător Creator – relativ uimit de ceea ce i se întâmpla cetăţeanului român – are grijă de toate (şi de oameni), a implementat gând diriguitorilor, iar aceştia au salvat transplantul strigând fericiţi: „Oameni buni, a fost o greşeală de exprimare şi de tipar. Scuzaţi-ne! Noi, de fapt, ne aflăm acum într-o perioadă de tranziţie spre economia de piaţă. Până la ea, eheee!” Uf, bine că e doar tranziţie! – au oftat concetăţenii. Fiindcă, „sic transit”. Cât despre … glorie, mai vorbim noi! (Oglinda, iunie, 1995) 11 LINGĂI AU FOST, LINGĂI SUNT ÎNCĂ… Presupun că însuşi Dumnezeu este oarecum derutat, descoperind cu ajutorul interesantei noastre democraţii vietăţi pe care nu le prevăzuse în nomenclatorul Său. Lingăul – că despre el este vorba – face parte dintre vietăţile coborâte ceva mai târziu de prin copaci şi trăieşte printre oameni fiind animal biped. Strămoşul său direct este o sperietoare având o evoluţie destul de incitantă pentru antropologi, arheologi, sociologi, istorici etc., cu o evoluţie ale cărei etape o caracterizează: vierme-şopârlă-viperă-cameleon- porc, ajungând în prezent la forma cea mai evoluată – lingău. Normal, ocupaţia sa de bază este linsul.