REVISTA CLASEI

APRILIE 2014

REALIZATA CU OCAZIA ZILEI COLEGIULUI

TEMATICA:

TRADITII SI OBICEIURI N LUME

COLECTIVUL DE REDACTIE : ELEVII CLASEI VIII B

COORDONATOR : PROF. CRISTINA ELENA ANTON

[email protected]

CETATEAN EUROPEAN

A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia Uniunii Europene. Ca şi cetăţenia nui stat, cetăţenia europeană conferă un anumit număr de drepturi deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în tratatul însuşi: - libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor statelor care fac parte din Uniunea Europeană -dreptul de a vota şi de a candida la alegerile Parla ment ului Euro pean şi la alege rile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta nu este cel al naţionalităţii ; - a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru al Uniunii în state terţe ; - a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul european. Cetăţenia europeană a fost instituită în 1992 prin Tratatul Uniunii Europene. Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană comună. Cum devii cetăţean european ? Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi cetăţean german, ceh, polonez, francez sau român conferă în mod auto mat germ anilo r, cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie efectuat niciun demers deosebit pentru a fi cetăţean european. Este, deci, o cetăţenie de suprapoziţionare la cetăţenia naţională şi nu o cetăţenie de substituire. În alţi termeni, faptul de a fi european nu elimină cetăţenia unui stat. ATENŢIE Conferirea naţionalităţii unui individ nu este de competenţa Uniunii europene, ci numai a statelor, care au propriile lor criterii şi condiţii de atribuire.

CETATEAN ROMAN

In literatura de specialitate se aprecoaza,in mod corect,ca filosofia drepturilor omului,a drepturilor individuale,civile,politice,economice,sociale si culturale a invins tezele colectiviste ale primatului interesului general,dar si pe cele ale liberalismului extrem. In favoarea individului,sunt consacrate prin reglementarile internationale,inca din sec al XIX-lea,numeroase drepturi si lbertat,fara ca,prin aceasta,persoana fizica sa devina subiect de drept international. Sunt considerate drepturi fundamentale ale omului,apartinand primei generatii,urmatoarele drepturi civile si politice:dreptul la viata,dreptul la libertate,dreptul persoanei la siguranta,cu toate valentele lor. Drepturi si libertati pentru persoane fizice prevazute in documente internationale Una dintre problematicile filosofiei dreptului este si aceea a naturii drepturilor omului.Iusnaturalismul concepe existenta unor drepturi anterioare oricarei consacrari legale,izvorand din natura umana,care este unica si imuabila.Drepturile omului au fost recunoscute in mod treptat intr-un lung interval de timp. Drepturile omului au o incarcatura politica,sociala,emotionala care le particularizeaza.Ele au fost obiect de lupta,de revendicari,nu au fost recunoscute in toate cazurile cu usurinta.Drepturile omulu au format astfel obiectul revendicarilor unor miscari largi.O serie de forte progresiste,care au inteles directia progresului umanitatii,si-au asumat rolul de luptatori pentru afirmare drepturilor omului.

Dumitru Cristina - Cls. a-VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

LOCURI DE VIZITAT IN BRAILA

Astazi suntem turisti in Braila. Am alcatuit o lista cu cele mai importante locuri de vizitat. Acestea au o legatura stransa cu istoria orasului, istorie pe care am rezumat-o in cateva cuvinte. Orasul a fost ocupat de turci si transformat in raia din 1554 si pana in 1829, cand s-a incheiat razboiul ruso-turc. Tot in aceasta perioada, asezarea purta numele de Ibrail. La inceputul secolului XX, devine un port important de intrare si iesire a marfurilor din Romania. Si cum Braila este unul din orasele asezate chiar pe malul Dunarii, va propunem sa incepem cu o plimbare pe faleza. Ca sa fie o vizita de neuitat, va invitam pe restaurantul plutitor amenajat pe o nava. De aici, se vad mai bine Muntii Dobrogei, dar si padurea de pe malul celalalt al apei. Un moment de liniste, de reculegere… Gradina Mare – Braila Plecam de pe faleza si ajungem in Gradina Mare. Aici venea sa se plimbe marea boierime a orasului de altadata. Astazi, e doar un parc ca si celelalte, unde brailenii vin in timpul liber pentru a face putina miscare. Alaturi, putem observa ruinele Castelului de Apa. Un loc de pelerinaj al oras este Biserica Greaca. In fiecare an pe data de 10 mai, foarte multi credinciosi vin aici pentru a lua apa sfintita de la Izvorul Tamaduirii. Se spune ca aceasta izvoraste doar in aceasta zi de sarbatoare. Cladirea, de dimensiuni impunatoare (43,5 metri lungime si 21,5 metri inaltime) pastreaza vitralii foarte valoroase. Fantana cinetica Braila Fantana cinetica este simbolul Brailei. Reprezinta opera sculptorului roman in otel inoxidabil, Constantin Lucaci, supranumit si “al doilea Brancusi”. Fantana, recent renovata, te fascineaza prin jocurile sale de apa. Daca tot suntem in apropiere de centrul istoric, nu trebuie sa ratam ocazia de a vizita Teatrul Maria Filotti. Monument de arhitectura si cu o traditie de peste 150 de ani, acesta adaposteste scena pe care au fost jucate cu mult peste 300 de premiere si piese. Urmatoarea oprire: Muzeul Brailei. Muzeul functioneaza din 1881 si cuprinde mai multe sectiuni: etnografie si arta populara, arheologie si istorie, memoriale, arta si stiinte ale naturii. Vizitand toate colectiile, ne putem face o imagine de ansamblu despre modul de viata al locuitorilor din aceasta zona si despre evolutiile vizibile ale acestora. Casa Memoriala Panait Cerna Braila Plecam de la muzeu si ne indreptam spre casa memoriala a scriitorului Panait Istrati (1884 – 1935). Expozitia pune la dispozitie vizitatorilor manuscrise, obiecte personale, piese de mobilier, carti cu autograf, editii rare, fotografii – document. Cele mai multe obiecte au fost cumparate de la ultima sotie a scriitorului, Margareta Istrati. Tudorascu Geanina, clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila ROMANIA- TRADITII SI OBICEIURI Sarbatori importante la romani

Sfântul Andrei Românii își sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a făcut ca ziua națională, 1 decembrie, momentul unirii provinciilor românești, să se celebreze a doua zi. Iată cum, cele două componente, spiritualul și istoria, se alătură pentru a fi comemorate în momentul în care postul Crăciunului este în toi, natura și individul pregătindu-se deopotrivă pentru nașterea Mântuitorului. Iarna este sobră, plină de privațiuni și primejdioasă dar sărbătorile acestui anotimp, cele mai spectaculoase din tradiția românilor, prefigurează parcă clipele în care totul va reveni la viață. Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreștine, care să asigure protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa. Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor". Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.

Sfantul Nicolae Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de așteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câți dintre noi nu au așteptat cu înfrigurare dimineața de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moșu' a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moș Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraș. Este posibil să fie un împrumut din țările catolice, unde Moș Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiți. Moș Crăciun așa cum este el cunoscut azi, cu renii și veșmântul roșu și barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moș Crăciun, cel din tradiția Bisericii este însă Sfântul Nicolae. Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moș Nicolae să aducă și câte o vărguță (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educația copiilor. Povestea lui Moș Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune că el posedă puteri magice și a murit în 340 a.H. și a fost îngropat în Myra. Târziu, în secolul XI, soldații religioși din Italia au luat rămășițele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraș port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creștini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae. Ei au preluat legenda lui Moș Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile. Germania, Franța și Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă și oferă cadouri copiilor și săracilor, și ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre.

Crăciunul Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale orașelor și satelor, ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe ea. Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.

Colindatul creștin Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci. În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case.

Paștele

Ouă tradiţionale împistrite din Bucovina Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paștilor simbolizează renașterea și înnoirea vieții de zi cu zi. Curățarea casei, înnoirea hainelor și o baie rituală înainte de mersul la biserică sunt toate mărci ale noului început. Toată lumea, bogată sau săracă, se îmbracă în hainele sale cele mai bune (multă lume poarte costumele naționale) și merge la slujba de la miezul nopții. Lumânări sunt aprinse pentru fiecare persoană în timpul acesteia, iar oamenii pleacă cu lumânările încă aprinse, pentru a aduce lumina în casele și apartamentele lor. Se spune și că lumânările aprinse opresc fulgerul și tunetul de la rănirea oamenilor pe drumul spre casă. Odată ajunși acasă, românii continuă sărbătoarea tradițională, cu o masă care include specialități ca pască, cozonac, drob (măruntaie de miel tocate, amestecate cu verdețuri și condimentate), friptură de miel, brânzeturi sau pandișpan (pain d'Espagne). Măiestria încondeierii ouălor de Paști este o tradiție din cele mai vechi timpuri ale românilor. Credința că ouăle reprezintă sursa vieții, a dus la legarea ouălor de anumite ritualuri de înviere a naturii și în cele din urmă la legarea Paștelui de acestea. Românii pictau ouăle în mod tradițional cu roșu și le decorau ornamental. În timp, alte culori au început să fie folosite, transformând vopsirea ouălor într-o formă de artă și un talent pentru experți. Astăzi, ouă adevărate sau din lemn sunt pictate cu desene complexe, sau decorate cu diverse podoabe și puse la vânzare pe durata întregului an.

Anul Nou Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă și în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o conotație religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură, atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de copil, se naște, iar vechiul an, reprezentat de bătrânul obosit, e înlocuit. Pe 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou, dorindu-le un "prosper nou an" (La mulți ani!). Pe 1 ianuarie, copiii aruncă semințe de grâu peste pragul vecinilor, urându-le prosperitate și "semănare bună".

Obiceiuri de Anul Nou

Timbru reprezentând "Capra" Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se prepară pentru "urat", sistem complex de datini și obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului care se pregătește să se nască sunt așteptați să apară "Ursul", "Capra", "Bunghierii", "Căiuții", "Malanca", "Jienii", "Mascații" etc. Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociații rituale dintre animale și cultul cvasiuniversal al soarelui. Există și un cuvânt generic pentru aceste obiceiuri: "mascații". Recuzita, măștile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măștile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginația și umorul săteanului român. Anume meșteri s-au specializat în confecționarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară. Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care in gândirea populară reprezintă data morții dar și a renașterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în același timp plină de forță și vitalitate. Muzica și dansul, remarcabile prin virtuozitate și dinamism, măștile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.

Timbru reprezentând "Pluguşorul" În diferite zone ale țării, costumația și interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esență același. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, "Plugușorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de cetele care vin cu "Plugușorul", fiecărei gospodării. Ca o incantație magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l cunoască.

Anton Crina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN ZONA MARAMUREȘULUI

Obiceiuri de iarnă

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii. - Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an. - In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli. - In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa. - In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului. - In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an. - Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube. - Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului". - In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate. - Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc. - Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite. - Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc. - La cele trei sarbatori mari - Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos. - In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade. - Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba. - In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun". - In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna-dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire. - In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu- se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile". - Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos. - "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. - Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati. - Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar. - Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum. - Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!) - Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii. - Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii. - "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios. - Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie, devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie. - Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete. - Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci. - In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul. - La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul. - In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului. - In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii". - In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului. - In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace. - In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!" - In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile. - In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii. - In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli. - In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor. - In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.

Croitoru Andra-Maria, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila SARBATORI, OBICEIURI SI TRADITII DOBROGENE

Obiceiurile si datinile au prins forma in epoci istorice si in imprejurari de viata diferite, fiind la inceput legate de practici si ritualuri magice stravechi. Cu timpul semnificatiile originale s-au pierdut, dar obiceiurile au continuat sa fie practicate, devenind spectacole populare, prilejuri de petrecere sau ceremonii traditionale, ocazionate de momentele importante din viata fiecarui om (nasterea, nunta, inmormantarea), de sarbatorile religioase, sau mai rar (astazi), legate de ciclul schimbarii anotimpurilor sau de activitatile traditionale (munca campului, cresterea animalelor). In spatiul pontico-dunarean, marile sarbatori religioase crestine (Paste, Craciun, Rusalii, Boboteaza, Nasterea si Adormirea Maicii Domnului) sau musulmane (Ramazan si Kurban Bayram), alaturi de vechile obiceiuri si traditii laice, definesc intr-o mare masura, identitatea nationala si culturala a comunitatilor si etniilor dobrogene.

Sfarsitul si inceputul unui an calendaristic, in traditia romaneasca, se desfasoara sub semnul asa- numitelor sarbatori de iarna care incep odata cu Postul Craciunului (15 noiembrie) si tin pana la Sfantul Ioan (7 ianuarie). Este o perioada bogata in obiceiuri, care are ca repere centrale marile sarbatori praznuite in acest interval: Craciunul (Nasterea Domnului), Anul Nou si Boboteaza (Botezul Domnului).

Postul Craciunului este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Incepe pe 15 noiembrie si se incheie pe 24 decembrie. Dupa unii talcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Asemenea si crestinii, postind 40 de zile, isi curata sufletele si trupurile, pentru a putea intampina pe Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, intrupat si nascut din Fecioara Maria.

Moise primeste Tablele Legii pe muntele Sinai, (Biblia lui Leon Sakelarios, cca. 940) “Cand m’am suit eu in munte sa iau tablele de piatra, tablele legamantului pe care Domnul l-a incheiat cu voi, am stat in munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti; paine n’am mancat si apa n’am baut.” (Deuteronom 9) Perioada de inceput a Postului Craciunului se suprapune cu traditia populara a Filipilor de toamna. Sarbatoarea Sfantului Apostol Filip (14 noiembrie) a fost asimilata in gandirea populara cu o mai veche sarbatoare precrestina dedicata unor zei protectori ai salbaticiunilor, de unde a rezultat si denumirea de sarbatoare a Filipilor.

Filipii erau in societatea traditionala niste reprezentari mitologice, adevarati zei casnici, asemanatori Larilor la romani, celebrati numai de catre femeile casatorite sau vaduve. Conform credintelor populare, Filipii erau divinitati naprasnice, patroni ocrotitori ai lupilor, sau chiar intruchipari ale acestor animale, cel mai rau, mai de temut si mai puternic fiind considerat Filipul cel Schiop sau Godinetul Schiop. Se spune despre Filipi ca au puterea de a apara casele de foc, de lupi, de serpi si de primejdii, iar inainte, fiecare tanara primea in ziua nuntii, de la mama sau de la soacra, ca mostenire spirituala, traditia de a sarbatori in fiecare an, la date fixe, un anumit numar de Filipi (intre 6 si 9 Filipi). Filipii se celebrau in perioada formarii haitelor si imperecherii lupilor, adica intre Lasatul Secului de Craciun (14 noiembrie) si ziua Sfantului Apostol Andrei (30 noiembrie – Noaptea Strigoilor). Durata sarbatoririi era diferita de la sat la sat, sau de la familie la familie, dupa numarul de Filipi primiti. Credintele despre Filipi au fost atestate si in Dobrogea pana la mijlocul secolului al XX- lea.

Lupul, un animal cu o bogata mitologie si un statut ambiguu; pe de-o parte temut si detestat, asociat cu credinta in licantropie; pe de alta parte apreciat ca animal calauza, cel care conduce sufletele catre lumea de dincolo.

Si-ti va mai iesi/ Lupul inainte,/ Ca sa te spaimante./ Sa nu te spaimanti,/ Frate bun sa-l prinzi,/ Ca lupul mai stie/ Seama codrilor/ Si-a potecilor./ Si el te va scoate/ La drumul de plai,/ La-un fecior de crai./ Sa te duca-n rai/ C’acolo-i de trai;/ In dealul cu jocul,/ C’acolo ti-e locul/ ’N camp cu bujorul/ C’acolo ti-e doru./… (Bocet, culegere de Constantin Brailoiu)

14 noiembrie, Praznicul Sfantului Apostol Filip (Lasatul secului pentru Postul Nasterii Domnului) Dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfantul Filip a propovaduit credinta crestina in Asia Mica. Documente descoperite recent atesta faptul ca Sfantul Apostol Filip l-a insotit pe Sfantul Apostol Andrei in Scitia, adica in Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu. Sfantul Filip a fost martirizat in anul 80, la varsta de 87 de ani, in cetatea Hierapolis, fiind batut cu pietre si rastignit cu capul in jos.

Lasatul Secului pentru Postul Craciunului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie. Aceasta zi este ultima in care se mananca “de dulce” (carne, oua, lactate), inaintea zilelor de post si pregatire spirituala pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Dupa datina, sarbatoarea de Lasatul Secului este un prilej de petrecere in familie, in jurul mesei festive adunandu-se rudele si prietenii apropiati. Potrivit traditiei, masa festiva este acoperita cu o fata de masa alba, iar in mijlocul acesteia se aseaza o paine si sare. Mesenii gusta intai o bucata de paine inmuiata in sare, apoi gospodina casei serveste indeosebi friptura de pasare, placinte cu branza si vin.

In felul sau Postul Craciunului este un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina postul inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea numai in masura in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea Mantuitorului. Dar intrucat asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post usor, cu dezlegare la peste in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.

Caracteristice acestui post in comunitatea romaneasca, sunt pregatirile pentru marea sarbatoare a Craciunului, impreuna cu respectarea sarbatorilor crestine si a datinilor din aceasta perioada. Pentru comunitatile rurale, aceasta, era perioada sezatorilor, intrucat, in noptile lungi de iarna era vreme destula pentru lucrul de mana, dar si pentru distractii.

Sezatorile reprezentau un prilej de intalnire pentru tinerii si batranii din lumea satelor si imbinau intr- un mod placut lucrul (tesutul, cusutul, torsul, etc.), cu distractia (povesti, glume, muzica si voie buna). Atunci cand se terminau muncile agricole, incepand cu luna noiembrie si pana in martie, fetele si feciorii organizau “Sezatorile” asociindu-se cate 10-20 de persoane si stabilind gazda unde urmau sa se adune. In unele sate, locul “sezatorii” se anunta din timp, pentru a nu fi mai multe odata. In alte localitati, ele se tineau lant in fiecare seara, la alta casa.

Dupa caderea intunericului, fetele se pregateau sa plece “in sezatoare”, luand cu sine lucrul ce-l aveau de facut: furca pentru tors, cusaturi de la diverse piese de port popular, dantela sau impletituri. Spre deosebire de claca, in sezatoare fiecare participanta lucra pentru ea, dar erau situatii cand lucrau si pentru gazda sezatorii.

Odata sosite, pentru crearea unei atmosfere placute, participantele erau servite cu un paharel de tuica indulcita de obicei, cu miere de albine. In timpul lucrului fetele povesteau, cantau, spuneau ghicitori si vorbeau “despre ce s-a mai intamplat in sat”.

Se mancau boabe de porumb fiert cu zahar, fructe uscate, nuci, alune sau alte bunatati pregatite de gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale. In acest cadru, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale.

Aici se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare, se invata comportamentul individual, iar in sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori. Spre sfarsitul “sezatorii”, isi faceau aparitia si feciorii, care erau de regula prietenii fetelor, insotiti de cate un satean care stia sa cante din fluier, cimpoi sau la vioara.

La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatau pasii de joc. Pana spre miezul noptii, atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie.

Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare. Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana spre mijlocul secolului al XX-lea, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara dar si loc de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca. Pentru fetele si feciorii din satele romanesti, sezatoarea reprezenta o experienta fundamentala. Aici se cunosteau si legau prietenii, care de cele mai multe ori erau urmate de casatorie.

Beciu Alexandru – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

GRECIA

Grecia este tara unde traditiile vechi de secole - si chiar mai mult - au fost pastrate cu grija, ca o importanta parte a identitatii nationale. De-a lungul unei istorii turbulente, marcate in special de ocupatii straine, adesea sangeroase, "elenismul" a fost la mare pret, o forma de rezistenta care nu insemna doar pastrarea limbii, ci si a traditiilor, obiceiurilor, legendelor, literaturii si artei populare. In ciuda - sau poate tocmai datorita - persecutiilor de tot felul, identitatea culturala si mai ales cultura populara elena s-au pastrat pana astazi. In prezent, traditiile elene, noi si vechi, sunt fascinante pentru turisti si respectate cu sfintenie de greci.

Obiceiuri, traditii, ciudatenii, locuri

Timpul : in Grecia timpul se scurge altfel, iar un turist va fi cu siguranta surprins si se va adapta destul de greu, mai ales la pauza dintre doua si cinci dupa amiaza, cand totul parte incremenit intr-o lunga siesta. Nici nu se pune problema ca aceasta pauza sa nu fie respectata, ar fi un afront la adresa Greciei insasi. La fel de importanta este si plimbarea de duminica, mai ales la sate, cand locuitorii unei asezari se intalnesc si discuta. Tot legat de timp si de cum il inteleg grecii este si aspectul caselor, majoritatea nefinisate la exterior. Motivul este simplu : cand va fi nevoie de o noua camera se continua constructia. Ce nevoie ar fi de finisaje ?

Cinematograful : cinematografele din Grecia, majoritatea gazduite pe perioada verii in gradini de vara, sunt in permanenta aglomerate. Mai mult, veti gasi aici si baruri unde puteti cumpara whisky, coniac, ouzo, gustari, iar de regula la jumatatea filmului se face o pauza, pentru a va "aproviziona". Mai mult, aveti voie sa fumati in timpul filmului, asa ca nimic nu va impiedica sa va bucurati de film.

Cafeaua : pana in 1974, cand Turcia a invadat nordul Ciprului, era prezentata si vanduta drept cafea turceasca, apoi a devenit simpla cafea sau cafea greceasca. O cafea greceasca adevarata nu este pentru cei slabi de inima, ci este foarte tare si aromata. Tinerii prefera cafe frappe, in timp ce in sate cafeneaua - kafenion - este locul de intalnire si discutii, centrul social al asezarii. Aici barbatii beau cafea, fumeaza si joaca Tavli - table - un adevarat sport national. Pana la inceputul anilor '80, in fiecare asezare, cat de neinsemnata, erau cel putin doua cafenele, fiecare decorata pentru a arata orientarea politica a patronului, pentru ca musterii sa stie unde sa nu intre.

Masa in oras : sa nu va ganditi ca in Grecia veti gasi pe cineva mancand singur, pe fuga, la o masa. Asa ceva este de neconceput. Masa este cel mai bun prilej de socializare si dureaza ore bune, in care convivii savureaza specialitatile traditionale si se astern la povesti. Cum o cina tarzie incepe de la orele noua si se prelungeste tarziu in noapte, restaurantele si localurile sunt mai mereu aglomerate. Se plateste intotdeauna cash, niciodata cu carte de credit sau cecuri, si veti avea adesea surpriza de a vedea cum grecii nu ezita sa plateasca si pentru altii, un dar traditional.

Traficul : pentru a rezolva problemele de trafic, administratia elena a ajuns cu cativa ani in urma la un sistem, in care masinile cu numar par circula in anumite zile, cele cu numere impare in alte zile. Din pacate, multi greci si mai ales atenieni au recurs la o stratagema, cumparand o a doua masina, putand astfel circula toata saptamana. Intentia conteaza. Este de mare ajutor si metroul din Atena, a carui constructie a durat totusi nepermis de mult. Despre norocul de a te fi nascut femeie : in Grecia fetele sunt norocoase, pentru ca traditia cere ca familia sa cumpere sau sa construiasca o casa pentru fiecare fata. Nu si pentru baietii familiei, este treaba lor sa se casatoreasca mai tarziu cu o fata cu casa. Adesea insa fata va mosteni locuinta parintilor sau a bunicilor.

Spargerea farfuriilor : clar, grecilor le place sa sparga ba una, ba alta, mai ales la petreceri. Cand frumoase fete incep sa danseze zeibekiko ori hasapiko, in jurul lor zboara paharele si farfuriile, multe foarte valoroase, care se prefac in tandari. Pare excesiv, periculos ? In anii '30 comesenii obisnuiau sa arunce la picioarele dansatoarelor, in semn de respect si barbatie, cu cutite. Din fericire, cum fetele erau adesea ranite, s-a renuntat si s-a trecut la farfurii. Mai zgomotoase, fac mai multa mizerie, dar sunt mai putin periculoase. Sunt insa si pe placul poftei de viata a grecilor.

Credinte ciudate : superstitiile mai mult sau mai putin inrudite cu influenta credintei ortodoxa s-au pastrat dintr-o generatie la alta, si multe se pot intalni in tot spatiul balcanic. De exemplu, cand o familie se muta intr-o casa noua preotul trebuie sa vina pentru sfestanie. In Grecia, ziua traditionala plina de ghinion este marti 13, nu vineri 13, pentru ca intr-o marti 13 Constantinopole a fost cucerit de turci, inamicii traditionali ai grecilor.

Periptera : chioscuri stradale, foarte utile cand sunteti pe fuga, cu marfuri de toate felurile, de la bauturi reci la harti, ziare, brelocuri, inghetata, maruntisuri. In Grecia se gasesc peste 46.000 de chioscuri.

Specific grecesti : KAFENION (cafeneaua) - frecventata aproape exclusiv de barbati, potrivit traditiei, este prin excelenta o "institutie" elena. In trecut astfel de localuri se gaseau pretutindeni in orasele mari, in sate fiind usor de gasit in centru, chiar langa piata. Chiar daca in epoca moderna multe s-au inchis, altele pierzandu-si clientii, cafeneaua ramane locul unde barbatii se intalnesc, daca se poate in fiecare zi, pentru a discuta despre recolta, despre politica, despre ce se mai intampla prin Grecia, despre mici bucurii si drame personale. Practic, orice poate deveni subiect de conversatie. Se discuta, se tipa, se fumeaza, se bea cafea, prietenii se contrazic, dusmanii ajung sa se impace, este locul unde vedeti adevarata viata greceasca. Dar cafeneaua nu este locul certurilor, pentru ca va puteti savura cafeaua si pipa ori tigara in liniste, fara ca cineva sa va deranjeze. Se bea cafea, apa rece, vin sau uzo, foarte rar se mananca si niste alune sarate. La kafenion mobilierul este simplu, rustic, dar in acelasi timp aminteste de trecutul Greciei, atmosfera unui astfel de local nefiind afectata de schimbari. O cafenea clasica a reusit sa isi pastreze rolul in viata comunitatii, in ciuda schimbarilor moderniste. Daca in marile orase cafenelele aduna acum si femei, alaturi de barbati, multi conservatori din sate sunt revoltati de o asemenea stare de fapt. Pentru ca aici kafenion este grecesc, este primitor, dar mai ales este un loc destinat exclusiv barbatilor si discutiilor lor.

TAVLI (tablele) : daca in alte tari tablele sunt doar un joc, in Grecia sunt in egala masura un sport national si o traditie. Statutul acestui joc in societatea si istoria elena este similar celui detinut in lumea araba. Termenul de "tavli" este derivat din grecescul "tavla", insemnand chiar tava sau scandura. Regulile sunt in mare aceleasi, dar in Grecia acest joc ce amesteca norocul si strategia cu un varf de cutit de tactica psihologica poate fi jucat in trei feluri. Portes (usile) se joaca in mare dupa regulile cunoscute pentru toti. Dar mai exista si plakoto (de la elenul plakono, a acoperi) si fevga (alearga sau repede), fiecare cu admiratorii si maestrii sai. Partidele se pot prelungi cu orele, fiecare jucator are sustinatorii sai, si adesea pariurile si orgoliile ating cote impresionante.

KOMPOLOI (siraguri de margele) Le veti vedea foarte des in Grecia, mai ales in mainile barbatilor, dar nu le confundati cu manataniile. Kompoloi au ajuns in Grecia din Orient, fiind mai mult o jucarie, ajutand la relaxare. Regula este ca numarul margelelor sa fie mereu impar. Dar kompoloi sunt mai mult decat o simpla jucarie, ajungand sa simbolizeze pentru multi specificul zonei, sa se identifice cu ceea ce este Grecia astazi, sa exprime mai bine ca orice alt suvenir specificul tarii. Unii spun chiar ca forma rotunda a siragului este o trimitere la infinit, la eterna reintoarcere.

PERIPTERON (chioscul) Se spune despre peripteron, chioscul pe care il veti gasi peste tot in Grecia, ca este un supermarket in miniatura, unde sunt mici sansele sa nu gasesti ceea ce cautai, cat timp este vorba de ceva suficient de mic pentru a incapea acolo. Fie ca sunt situate pe o strada aglomerata si zgomotoasa, fie intr-un colt linistit al orasului, periptera nu duc lipsa de clienti, desi sunt mici "colibe", cu un acoperis, un scaun si marfuri de toate felurile. Dar nici un oras sau sat din Grecia nu ar fi complet fara macar un peripteron, unde veti gasi dulciuri, bauturi, inghetata, suveniruri, tigari, baterii, jucarii, ziare, cutite, cam orice marfa marunta, toate aparent amestecate intre ele atat de bine incat doar vanzatorul stie de unde sa le ia. Foarte utile si populare, periptera sunt cautate si de turistii curiosi.

Dutu Elena – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII IN AMERICA

În Statele Unite, sărbătorile de sfârşit de an sunt marcate mai ales de Ziua recunoştinţei, sărbătorită în a treia zi de joi din luna noiembrie cu tradiţionalul curcan umplut cu castane, potrivit site-ului TourMagazine.fr care prezintă câteva din obiceiurile şi tradiţiile specifice lunii decembrie.

La sfârşitul săptămânii respective, la New York se organizează o paradă spectaculoasă, care marchează în mod simbolic deschiderea sezonului de cadouri. Până la Crăciun, americanii fac cumpărături masive.

Dar şi sărbătoarea de Crăciun are magia ei, datorită lui Santa Claus, acest episcop creştin, aflat la originea lui Moş Crăciun, şi a cântecelor specifice, cel mai celebru fiind “Jingle bells”.

Americanii îşi decorează casele cu ghirlande luminoase şi copii işi agaţă nişte ciorapi speciali de şemineu, în care să primească darurile de la Santa Claus, ce vine prin cer cu sania trasă de nouă reni şi coboară prin horn.

Americanii nu au un mediu tradiţional de Crăciun. În general, ei mănâncă friptură de vită, iar aperitivele conţin neapărat somon afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albă se serveşte “Prăjitura prezidenţială”, preparată după o reţetă veche de peste două secole, din vremea lui Abraham Lincoln, cu cireşe, migdale, petale şi sirop de trandafiri. Aceasta tradiţie este unică în lume.

În vestul Americii este servită tradiţionala băutură “eggnog”. Ea se prepară în vase mari de sticlă şi conţine brandy, rom, ouă şi lapte, la care se adaugă câteodată scorţişoară sau nucşoară.

Brazi împodobiţi sunt peste tot, cel mai cunoscut fiind cel de la Rockefeller Center, o adevărată atracţie turistică şi pentru cei care nu sărbătoresc Naşterea Domnului.

Colt Andreea – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila SARBATORI IN AMERICA

Trei dintre sarbatorile nationale ale Statelor Unite sunt prilejuite de evenimente comune din calendarul crestin: zilele de Pasti, sarbatoarea Craciunului si Ziua Anului Nou. Traditia oualor rosii si a bradului impodobit este completata de bucuria zilei de 1 ianuarie a fiecarui an, cand americanii se aduna sa petreaca, urandu-si fericire si prosperitate in noul an. Pe langa aceste trei evenimente, dincolo de Atlantic se aniverseaza alte opt date din calendar ca sarbatori nationale. Ziua Recunostintei - Thanksgiving Day, sarbatorita in a patra zi de joi a lui noiembrie, este o alta fata a Zilei Recoltei de pe meleagurile noastre. In amintirea stramosilor si a primei recolte de cereale, stransa in veacul al XVII-lea de puritanii veniti in Lumea Noua, americanii de azi continua traditia acestora de a sarbatori natura printr-o zi speciala. Bucatele amintesc de masa initiala: curcan la cuptor, sos de afine, cartofi si placinta de dovleac. La inceputul mesei se rosteste o rugaciune de multumire. Fiindca sarbatoarea cade intr-o zi de joi, majoritatea americanilor isi iau liber a doua zi, pentru a profita de un weekend prelungit. 4 iulie, sau Ziua Independentei, celebreaza data la care s-a semnat Declaratia de Independenta, in 1776, actul constitutiv al statului american modern. Peste tot flutura steagul cu stele si dungi, se organizeaza parade, concerte, iar noaptea, artificiile sunt nelipsite din scenariu. Ziua lui Martin Luther King comemoreaza lupta pentru drepturi civile a pastorului american de culoare, asasinat in 1968. Din 1986, sarbatoarea nu mai este tinuta in fiecare zi de 15 a lunii ianuarie, ci in a treia zi de luni a lui ianuarie, fiind declarata sarbatoare nationala. Ziua Presedintilor sau Presidents' Day este dedicata, dupa cum sugereaza si numele, memoriei presedintilor americani. Pana in anii '70 era sarbatorita pe 22 februarie, dupa ziua de nastere a primului presedinte american - George Washington. Multe state americane comemorau ziua de 12 februarie in onoarea presedintelui Lincoln, asasinat in timpul Razboiului Civil. Cele doua sarbatori au fost reunite pentru fiecare a treia zi de luni a lunii februarie, iar sarbatoarea a fost extinsa pentru toti presedintii Americii. Desi nu sunt considerate sarbatori nationale, Valentine's Day (14 februarie) si Halloween (31 octombrie) sunt inca un prilej pentru americani de a se distra. In plus, America respecta si sarbatorile "de import", incercand sa le integreze in cultura nationala, sarbatori pe care diverse etnii le pot astfel celebra in noua lor patrie. Exemple in acest sens sunt Ziua Sf. Patrick (17 martie), sarbatoare irlandeza la care multi americani se imbraca la randul lor in verde, culoarea traditionala a Irlandei; sau Mardi Gras, de sorginte franceza. Angajatilor apartinand acestor etnii le este respectata originea culturala, iar patronii le acorda zile libere.

Rusen Ana Maria - Clasa a VIII-a B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII DE CRACIUN IN FRANTA

In Ajunul Craciunului, copiii isi lasa pantofii langa soba pentru ca Pere Noel sa le puna in ei darurile. Bradul de Craciun este impodobit noaptea, pentru ca in dimineata de Craciun, copiii sa gaseasca pe langa cadouri, un brad decorat cu dulciuri, nuci, fructe si mici jucarii. În pieţele din faţa catedralelor povestea naşterii lui Christos este jucată de actori sau este repovestită în teatre improvizate de păpuşi. În aproape fiecare locuinţă franceză proprietarii construiesc o scenş a Naşterii, numita "creche", mai mare sau mai mică, aceasta devenind centrul sărbătoririi Crăciunului. Personajele acestei scene sunt de regula mici statuete din lut, numite "santons" (mici sfinţi). În afara personajelor din Biblie sunt aşezate şi figurine reprezentând autorităţile sau celebrităţile locale. Acest obicei este atestat pentru prima data în secolul XVII, grija şi talentul cu care sunt realizate figurinele fiind de-a dreptul uimitoare. De altfel acestea sunt puse în vânzare în luna decembrie, în principal la Marsilia şi Aix, în cadrul târgurilor de Crăciun. Bradul de Crăciun nu a fost niciodată foarte popular în Franţa, în locul lui fiind preferată tradiţia "trunchiului Yule". Acest obicei, datând din secolul XII, este foarte popular în Franşa, desi trunchiul autentic a fost înlocuit printr-o prăjitura delicioasă, numita "buche de Noel" (Buşteanul de Crăciun). În trecut, cu ocazia Crăciunului, în fiecare casă era adus un trunchi de copac proaspăt tăiat, care era lăudat şi stropit cu ulei şi vin, întreaga familie bucurându-se în jurul lui. Astăzi prăjitura a înlocuit lemnul, fiind servită la masa de Crăciun, numita "le reveillon". Aceasta masă are loc în Ajunul Crăciunului, la miezul nopţii, dupa slujba de la biserică. Meniul acestei mese speciale variază de la o regiune la alta. În Alsacia la principalul fel se serveşte gâscă, în Burgundia curcan cu castane, în timp ce parizienii preferă scoicile şi pate de foie gras. Se mai serveşte carne de pasăre, şuncă, salate, prăjituri, fructe şi vin. În partea de sud a Franţei în sobă este ars un buştean, suficient de mare ca să dureze de la Crăciun la Anul Nou. În trecut cenuşa acestui buştean era răspândită pe câmp, pentru a aduce recolte bogate. În trecut, în fiecare familie franceză se pregătea "Prăjitura celor Trei Magi", care avea ascunsă în ea un bob de fasole. Cine îl găsea devenea Rege sau Regină pentru întreaga zi de Crăciun. Un alt obicei era ca de Crăciun copiii să plece în căutarea Magilor, având la ei grămezi de fân pentru a le hrăni acestora cămilele. Şi în Franţa Crăciunul este o ocazie pentru întreaga familie de a se reuni, a se bucura, şi nu în ultimul rând de a se ruga. În Ajunul Crăciunului bisericile şi catedralele sunt viu luminate şi împodobite, iar clopotele bat pentru a-i atrage pe credincioşi. Odată cina terminată familia se duce la culcare, fără să uite să lase focul aprins şi pe masă mâncare şi băutură, dacă Fecioara Maria se va opri în casa lor. Copiii îşi lasa ghetele sau saboţii pentru ca Pere Noel sau Copilul Christos să le umple cu daruri. În nordul Franţei copiii primesc cadouri pe 6 decembrie, de ziua Sf Nicolae, în loc de Crăciun. Adulţii îşi fac unii altora cadouri în ultima zi a anului. Mecea Cristina – clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila

TURNUL EIFFEL

Este o construcție faimoasă pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime. Turnul a devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin și Stephen Sauvestre, angajați la Eiffel și Co. Gustave Eiffel, inițial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susținător al său și a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinații turistice ale Parisului și lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori annual.Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit la

construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcționau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sunt electrice. Turnul are 300 m înălțime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, și o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume. Întreținerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel își schimbă înălțimea cu câțiva centimetri datorită contracției și dilatării aliajului de metale. Cel puțin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticență această construcție, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept Bragau Anca – clasa VIII B – Colegiul National simbolul orașului și una dintre cele mai “Gh. M. Murgoci” Braila frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clișeele hollywoodiene este priveliștea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel. MEXIC TRADITII SI OBICEIURI

Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi în enciclopedie? Poncho, sombrero, tequila, mariachi, deşert, cactuşi... O imagine pe care ţi-au creat-o, în mare parte, filmele. Dar poate că nu ştiai de náhuatl, mayaşi, zapoteci, mixteci, otomí, totonaca, mazahua, mazateci... Şi acestea sunt doar câteva dintre populaţiile indigene ale Mexicului fiecare cu obiceiurile şi tradiţiile lor. Din 3 noiembrie, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Mexicul ţi se arată aşa cum probabil că nu l-ai văzut niciodată: statuete de ceramică şi străchini, ţesături viu colorate, podoabe şi obiecte de îmbrăcăminte, coşuri împletite şi cufere pictate, jucării şi măşti, sticlărie, statuete cioplite în lemn, picturi pe hârtie amate - seva pământului, săgeţi cu pene, dar şi... Zeul Ploii. Expoziţia, realizată în parteneriat cu Ambasada Mexicului în România, a fost deschisă la Muzeul Ţăranului Român din 15 mai până în 31 iulie şi a mai fost itinerată la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia. Muzeul Naţional al Ţăranului Român tezaurizează în patrimoniul său Colecţia Ţări Străine ce reuneşte obiecte reprezentative pentru creaţia tradiţională a unor naţiuni sau etnii europene şi extra-europene. Colecţia Ţări Străine s-a dezvoltat începând din 1959 în jurul unui modest fond transferat din muzeul bucureştean Toma Stelian. În decursul a două decenii, prin politica de schimburi culturale bilaterale ale României cu alte state şi sub coordonarea unui nume marcant al etnografiei româneşti precum cel al lui Tancred Bănăţeanu, acest fond s-a îmbogăţit, reunind în prezent aproximativ patru mii de obiecte ce exprimă într-un dialog nonverbal diversitatea culturală a Lumii. În contextul socio-politic al României din penultimul deceniu al secolului trecut fondul Colecţiei Ţări Străine a fost prezentat publicului în circuitul expoziţional al Muzeului Astra din Sibiu însă această conjunctură nefirească a fost corectată prin revenirea în muzeu a Colecţiei în 1990. În acest context cultura populară mexicană este exprimată prin cele cinci sute de piese care au făcut obiectul schimbului cultural dintre România şi Mexic din 1967. În anul menţionat s-au omagiat în Ciudad de Mexico "Zilele de prietenie cu România", moment ce a permis publicului mexican cunoaşterea valorilor culturii româneşti prin studiul lui Armando de Maria y Campos dedicat operei lui Ion Luca Caragiale, prin antologia de poezie românească în traducerea lui G.L. Arzubide şi prin deschiderea "Expoziţiei permanente de etnografie românească" la Museo Nacional de las Culturas, expoziţie ce a reunit piese de ceramică, ţesături, obiecte din lemn, costume ţărăneşti. Expoziţia Mexic - Tradiţii şi obiceiuri, deschisă la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, ilustrează diversitatea etnică a Mexicului contemporan. Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constituţiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul recunoaşte "dreptul comunităţilor indigene de a-şi păstra şi îmbogăţi limbajul" astfel încât astăzi, alături de limba spaniolă sunt recunoscute ca limbi naţionale şi cele 63 de limbi ale indigenilor amerindieni. Din această vastă comunitate plurilingvistică şi pluriculturală se reunesc în cadrul tematic al expoziţiei obiecte de artă populară mexicană ce exemplifică prin ele însele dimensiunea spirituală a oamenilor ce le-au plămădit. Cultura populară mexicană se exprimă în complexitatea sa printr-un cuvânt născut în limba neolatină a conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento - frământare. Căci din perpetua căutare a spiritului uman s-a născut curajul de a străbate infinitele ape de pe Orbis Terrarum în căutare de noi lumi. Lumea Nouă şi-a dezvăluit splendorile în secolul al XVI-lea la Curtea unei Spanii în care în amurgul aceluiaşi veac ajungeau din Răsăritul latin al Lumii Vechi prin opera lui Lope de Vega y Carpio veşti despre "El prodigioso principe Transilvano" ,voievodul român Mihai Viteazul. Costumele populare prezentate în expunere utilizează croiuri de tip huipil - descrise în Codice Vaticano - şi utilizate azi în Oaxaca.Prin vopsirea materialelor se continuă tradiţia utilizării pigmenţilor naturali prin extragerea tonurilor de roşu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pamsa, iar albastru din Indigofera, aşa cum au fost prezentate cu cinci veacuri în urmă de Fray Bernardino de Sahuan în a sa "Historia general de las cosas de la Nueva Espana". E interesant de menţionat că şi azi este folosit războiul de ţesut ce se fixează de brâu - telar de cintura - identic cu cel utilizat de Ţesătoarea maya din Jaina! Femeile membre ale comunităţii Nahua din Cuetzalan,(Puebla) îşi înfrumuseţează coafura utilizând o împletitură din fire de lână violetă şi verde ce face trimitere la toca aristocraţilor azteci. Femeia mexicană este însoţită de-a lungul vieţii de o piesă de port specifică, de rebozo, o ţesătură ce o învăluie în măsura în care ea doreşte să se dezvăluie. Ţesute din bumbac, aceste piese - în fabricarea cărora s-a impus comunitatea Otomi Pame - sunt preţuite în raport cu modelul obţinut din împletirea franjurilor lungi. Bijuteriile din argint, realizate în tehnica ciocăniri şi prin turnare, completează costumele femeilor mexicane sporindu-le frumuseţea. Piesă de port specifică a comunităţii Huichol pălăria "de peyotero", este împodobită cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat - la începutul veacului al XIX-lea - pe Alexander von Humbold. Ceramica policromă mexicană este rezultatul filtrării - prin intermediul pieselor spaniole - a influenţelor artei arabe căci din tradiţia acestei mari culturi s-au adăugat lutului modelat pe roată smalţul - element necunoscut Antichităţii europene - şi ornamentele specifice cu păuni şi cămile. Cuvintele, ce pot închide în ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne trimite la echivalentul său arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oală de pământ. Din mărgele şi ceară sunt realizate modele complexe - ce au ca suport coaja de dovleac - ale cupelor jicaras, iar din hojalata - tabla galvanizată se obţin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau elemente decorative asemenea unei palomita care evocă obiceiurile de Anul Nou din Puebla. Sculptura în lemn este practicată de meşteri specializaţi; ei realizează lădiţe înfrumuseţate prin tehnica lacurilor suprapuse dar şi măşti de carnaval precum cele ale comunităţii Nahua. Spiritele confecţionate din hârtie brună de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale localnicilor Otomi din Sierra de Puebla. În Mexic cuvântul charro nu mai aminteşte de simplul lucrător dintr-o fermă spaniolă, ci este sinonimul curajului, al masculinităţii. Charreada este o întrecere în care un charro execută cu eleganţă şi cu un perfect control al calului său o serie de exerciţii impuse precum cel numit La Mangana în care trebuie să prindă cu laso-ul - din picioare sau călărind - de picioarele din faţă un cal care galopează; în Peal calul trebuie să fie prins de picioarele din spate. În exerciţiul Cola charro călăreşte alături de un taur tânăr pe care, apucându-l de gât - din galopul calului - îl culcă la pământ. Paso de la Muerte este un număr pe care numai un charro "muy macho" îl poate executa căci în acest exerciţiu galopează lângă un armăsar sălbatic, pe care îl încalecă din mers şi îl călăreşte, ţinându-se de spinarea acestuia, fără să îşi piardă pălăria! Un charro se prezintă în faţa asistenţei în costumul specific fiecărui eveniment: cu pantaloni din piele ce îl protejează de coarnele taurului în momentul reprezentaţiei sau în costumul de gală cu vestă şi pălărie brodate cu fire de argint atunci când dovedeşte că este demn de acestea. La o fiesta mexicană dansatorii poartă pinteni pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor în Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale marimbei. Aceste instrumente acompaniază interpreţii în dansuri precum La Culebra, Jarabe, El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate ale indigenilor Zapoteca sunt Las Malinques, Los Negritos, Los Malos Viejos.

Dumitru Cristina – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila RUSIA - OBICEIURI

Atunci cand calatoresti in Rusia, fii sigur ca stii dinainte ce trebuie sa vezi si sa vizitezi. Rusia e o tara cu o arhitectura unica si o istorie spectaculoasa, asa ca fa-ti neaparat timp sa admiri frumusetea oraselor Moscova si Sankt Petersburg. Dar inainte de a merge in Mama Rusie, informeaza- te in legatura cu ce trebuie sa faci atunci cand intalnesti pentru prima oara un rus. O buna eticheta este esentiala si se obtine de obicei printr-un puternic contact vizual. Dar ai grija sa nu dai impresia ca te holbezi la o anumita persoana, pentru ca asta poate parea nepoliticos. Trebuie sa eviti de fiecare data sa te uiti in alta parte atunci cand vorbesti cu cineva, acesta fiind un alt exemplu de nepolitete. Ai grija cand vrei sa dai mana cu o persoana, mai ales daca esti barbat. Femeile intind de obicei primele mana. Daca mergi in vizita la cineva acasa in Rusia, fii atent cum te porti, intrucat rusii isi respecta cu strictete traditiile si sunt atenti la cea mai mica miscare pe care o faci. De exemplu, de multe ori, inainte de a intra incasacuiva,trebuiesa te descalt Chiar si atunci cand stai jos, incearca pe cat posibil sa tii ambele talpi pe pamant. Daca se poate, nu te uita direct spre oameni pe care nu ii cunosti; mai ales atunci cand exista un contact vizual. Tinuta este totdeauna importanta, asa ca pentru a mentine o buna eticheta sociala trebuie sa faci niste eforturi. Obiceiurile tale se pot traduce in multe feluri, asa ca trebuie sa le stapanesti cat mai bine. De exemplu, e recomandat sa nu mesteci guma in public, mai ales cu gura deschisa. Trebuie sa eviti sa stai suparat sau sa stai degeaba. Nu sta cu mainile in buzunare atunci cand vorbesti cu oamenii, pentru ca vei fi considerat prost crescut. Felul in care te prezinti spune si el multe. Rusii se imbraca de obicei destul de conservator. Prin urmare, imbracamintea ta trebuie sa fie adaptata imprejurarilor, pentru a fi in ton cu acestea si a nu soca pe nimeni. Ai grija ca femeile din grupul tau sa nu poarte fuste scurte sau pantaloni scurti, bluze cu vedere la buric sau maieuri. Pantalonii scurti in cazul barbatilor nu sunt acceptati tot timpul, mai ales atunci cand intri in cladiri rusesti cu caracter religios. Foloseste haine adecvate si de calitate, intrucat nici blugii nu sunt tot timpul adecvati. Secretul unei excursii perfecte in Rusia consta in a te purta cum trebuie tot timpul. Acorda atentie fiecarui detaliu, oricat de minor, lIn loc de iepurasi de ciocolata, in Rusia, in dimineata de Paste, rusii pun pe masa un miel sculptat dintr-o bucata mare de unt. Acest lucru se intampla deoarece rusii considera ca mieii poarta noroc, pentru ca sunt singurele animale in a caror forma diavolul nu s-a putut preschimba.

Rusu Ionut Valntin – Clasa VIII B – Colegiul National “Gh. M. Murgoci” Braila TRADIŢII POPULARE ITALIENE: BEFANA

Lungul şir al sărbătorilor de iarnă se încheie în Italia cu "Epifania", care calendaristic corespunde cu "Boboteaza" de la noi, însă religios are o altă semnificaţie, şi anume aceea a primei recunoaşteri a divinăţii lui Isus.

În această zi este comemorată vizita solemnă a Regilor Magi- adorarea magilor- care vin cu daruri la pruncul sfânt.

Paralel cu sărbătoarea religioasă s-a dezvoltat o tradiţie populară foarte îndrăgită şi aşteptată mai ales de cei mici: "La Befana". Se spune că în noaptea dinspre 5 spre 6 ianuarie, o bătrână cocoşată, cu nasul mare, îmbrăcată urât şi sărăcăcios, trece călare pe mătură pe la casele unde sunt copii şi le lasă acestora daruri. Celor cuminţi le pune în şosetele aşezate cu grijă jucării şi dulciuri în timp ce acelora care au făcut năzbâtii le lasă cărbuni (dulciuri de culoare închisă). Anul acesta a avut loc la Fornovo, o localitate de lângă Parma, adunarea naţională a Befanelor şi Befanilor (cotoroanţelor şi "cotoronţilor"). La crearea atmosferei de sărbătoare, colorate de costumele celor travestiţi în simpaticul personaj, au contribuit şi numeroasele jocuri, concursuri, spectacole muzicale, tarabele cu obiecte specifice evenimentului, precum şi demonstraţiile meşterilor, meşteşugarilor şi artiştilor. În vorbirea curentă, termenul "befana" se foloseşte în general în sens peiorativ, desemnând o persoană urâtă, bătrână şi rea. În preajma sărbătorii capătă însă o conotaţie pozitivă, pentru că, în definitiv, befana este băbuţa care vine călare pe mătură pentru a le aduce daruri celor mici.

Banica Mihai si Stefanita Alexandru, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

OBICEIURI SI TRADITII IN INDIA

Multe practici, limbi, obiceiuri și monumente indiene servesc drept exemplu: edificii arhitecturale inspirate din arhitectura islamistă, ca Taj Mahal, sunt moștenirea dinastiei mogole. Așadar, cultura indiană este rezultatul unor tradiții care au combinat elemente heterogene ale civilizațiilor prezente pe teritoriul indian ca urmare a invaziilor sau a migrațiilor și care au marcat țara la un moment dat.

Muzica indiană este foarte diversificată. Muzica clasica este în principal dedublată între tradițiile indiene hindustane din nord si carnatice din sud. Formele muzicii cu un caracter pronunțat regional includ muzica filmi și muzica folclorica ca Bhangra. Există multe forme clasice de dans : Bharata natyam; Kathakali; Kathak ;Kuchipudi; Manipudi; Odissi si Yakshagana. Ele sunt deseori însoțite de o formă narativă și sunt de obicei marcate de elemente religioase.

Nuntile Indiene sunt extrem de stralucitoare,pline de farmec si totodata cu ritualuri bine stabilite. O nunta poate dura pana la cateva zile bune, timp in care cei doi miri vor fi vizitati de peste 400 pana la 1000 de invitati, care de cele mai multe ori sunt necunoscuti celor 2 tineri casatoriti. Cele mai multe dintre casatorii sunt aranjate, doar in ultima perioada si in special in mediul urban facandu-si loc casatoriile ce au la baza dragostea dintre cei 2. Este vorba in special de 2 familii ce se vor inrudi, tinerii casatoriti fiind mult mai putin implicati in tot procesul de pana a fi impreuna.

Multe din obiceiurile unei nunti indiene se vor regasii in religiile Hinduse, Sikhs si chiar si Musulmane. O nunta va fi precedata de o serie de ceremonii si datini, urmand ca in ziua nuntii cei doi miri sa fie supusi unor alte ritualuri autohtone.

Bariksha este momentul in care parintii fetei si-au aratat intentiile oficial pentru un anumit mire, acesta din urma impreuna cu familia fiind de acord cu alegerea facuta. Un refuz in zilele ce urmeaza este putin probabil.

Tilak presupune calatoria parintilor fetei acasa la baiat pentru a oficializa relatia. O mare petrecere va fi organizata, iar cei implicati vor sarbatorii cu mult fast. Un numar mic de rude ale fetei va fi prezent la aceasta sarbatoare, undeva nu mai mult de 10 persoane. Nu se va intampla prea des ca parintii baiatului sa faca propunerea unei casatorii.

Byaha Haath este purificarea mintii, sufletelor cu corpurilor celor doi insuratei. Este o ceremonie ce se va petrece in timpul zilei si ii va pregatii pe cei doi pentru noaptea ce urmeaza. “Uptan” este o pasta preparata din apa de trandafir si alte mirodenii ce va fi aplicata de catre 7 fete nemaritate pe fata, mainile si picioarele miresei si ale mirelui. Dupa aceasta ceremonie cei doi nu vor mai avea voie sa paraseasca casa pana la desfasurarea propriuzisa a nuntii.

Nunta propriuzisa este un eveniment grandios si plin de fast. Cele mai alese mancaruri si bauturi vor fi la discretie pentru foarte multi invitati. In functie de regiune, mancarea va fi vegetariana sau nu. O alta caracteristica plina de farmec a unei nunti indiene este jocul din timpul nuntii numit ” Ascunde Pantofii ” Inainte de a incepe ceremoniile de nunta, mirele se va descalta, iar cineva apropiat miresei, de obicei o sora de-a ei, va ascunde incalgietarile cu pricina. Pe acesti pantofi baiatul va fi obligat sa negocieze si sa plateasca o suma ceruta de catre cei in cauza. Tot acest proces de negociere este extrem de haios si face deliciul celor prezenti la nunta.

O caracteristica comuna nuntlor din India, indiferent de cast sau religie este faptul ca atat parintii fetei cat si parintii baiatului se vor implica in organizarea intregei ceremonii astfel incat totul sa fie pus la punct, iar invitatii sa plece multumiti.Maitreyi este un roman de dragoste, realizat intr-un context oriental romantic, mistic, fascinant, incarcat de simboluri, mituri, traditii, datini, obiceiuri, ritualuri, sensuri, subtilitati, semnificative pentru cultura indiana.

“Ti-am ales piatra pentru inel , imi spuse Maitreyi , dezlegand-o din coltul sari-ei o nestemata verde - neagra sub forma unui cap de soparla strabatut in crestet de o geana sangerie.

Incepu sa imi explice inelul.Va fi lucrat dupa ceremonialul casatoriei indiene -din fier si din aur-ca doi serpi incolaciti , unul intunecat si altul galben, cel dintai simbolizand virilitatea , celelalt feminitatea”, coronita de iasomie simbol al logodnaei.

Toma Andreea clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila OBICEIURI SI TRADITII DIN GERMANIA  Obiceiuri de Paşti În Germania, oamenii îşi decorează tufele sau crengile aduse în casă pentru buchetul de Paşte cu ouă colorate, agăţate ca nişte globuri. Potrivit tradiţiei, acestea ar trebui să fie ouă de găină, cărora le-a fost golit conţinutul. Astfel de ouă colorează cei mici încă de la grădiniţă, pe lângă ouăle fierte vopsite de ei „la rece”. Vinerea Mare este o zi a liniştii şi în care nu se lucrează (de asemenea, toate magazinele sunt închise), tot o zi liberă fiind şi lunea, cea de-a doua zi de Paşti. În sâmbăta Paştelui, se aprind focuri mari, imediat după lăsarea serii. Duminică dimineaţă, copiii caută ouă vopsite şi dulciuri în grădină (care ar fi fost lăsate acolo de iepuraş). Copiii, indiferent din ce ţară provin şi din ce religie fac parte, este bine să cunoască tradiţiile şi obiceiurile ţării în care trăiesc. Chiar şi numai ca să nu fie puşi la şcoală într-o situaţie delicată faţă de colegii lor. De fiecare dată după Paşte, cei mici vor fi întrebaţi la şcoală sau grădiniţă dacă au căutat ouăle de ciocolată în grădină. Probabil că, în cazul în care vreun copil nu ar şti despre ce este vorba, ar râde întreaga clasă. De asemenea, copiii vorbesc între ei despre focul la care participă în sâmbăta Paştelui.  Obiceiuri de Craciun Ajunul Crăciunului Era o zi de o mare importanţă lăuntrică. Mama împodobea un brad în cameră cu saloane, lumânări, beteală şi paiete. În Noaptea Sfântă venea „Pruncul Iisus” cu sfântul Iosif şi cu doi îngeri. Cu acordul părinţilor aceştia prezentau o mică scenetă a ieslei, iar la sfârşit, sfântul Iosif cerea câte un creiţar pentru a-şi petici pantalonii. Pruncul Hristos purta un veşmant lung şi alb ca zăpada, transmiţându-le învăţături celor mici şi lăsându-i să se roage. După plecarea celor patru, copiii îşi controlau cadourile. După ora nouă erau trimişi obligatoriu la culcare, în timp ce copiii mai mari şi adulţii se pregăteau pentru slujba de la miezul nopţii. Decorarea copacilor pereni a facut intotdeauna parte din traditia germana a solstitiului de iarna. Primii pomi de Craciun decorati si numiti dupa sarbatoarea crestina au aparut in Strasbourg, Alsacia la inceputul secolului 17. Dupa 1750 pomii de Craciun au inceput sa apara si in alte parti ale Germaniei, si mai ales dupa 1771 cand Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul si a inclus pomul de Craciun in nuvela sa "Suferinta tanarului Werther”. In 1820 primii imigranti germani au decorat pomi de Craciun in Pennsylvania. Dupa ce Printul Albert al Germaniei s-a casatorit cu Regina Victoria, acesta a introdus in Anglia traditia pomilor de Craciun. In 1848 primul ziar american avea un pom de Craciun in una dintre paginile sale, raspandind traditia in aproape fiecare casa in doar cativa ani. Prima zi de Crăciun În această zi se oficiau două slujbe: după ora opt Evanghelia copiilor iar la ora zece se oficia Sfânta Liturghie, conţinând o frumoasă predică şi plină de tâlc, precum şi vechi cântece de Crăciun. După amiaza era dedicată vizitelor bunicilor de către cei mici împreuna cu părinţii lor. A doua zi de Crăciun Simboliza sfârşitul anului de muncă. Se achita orice datorie avută slujitorilor care aveau acum posibilitatea să-şi schimbe locurile de muncă.  Boboteaza (6 ianuarie) În după amiaza anterioară avea loc sfinţirea apei la Biserica, terminându-se cu binecuvântarea pâinii şi a tămâii. În ziua de 6 ianuarie, cei trei crai de la răsărit mergeau din casă în casă şi unde erau primiţi avea loc un mic joc. Mama sau bunica ascundeau un creiţar într-o gogoaşă, iar cel care îl găsea era numit regele.

 Purificatio Mariae (2 februarie) Reprezenta sfârşitul iernii şi al nopţilor ei lungi. Dar până la începerea muncilor grele de peste an mai era timp, deoarece urma perioada „ţicnită” de carnaval care dura pentru unii până în postul Paştelui. În aceasta perioadă erau admise lucruri care altfel erau de neconceput. Tot acum, nemţii se bucurau din plin de seri de dans, de numeroase baluri.

 Miercurea Cenuşie Reprezenta prima zi de post din cele 40. Simbolic se desena pe frunţile sătenilor o cruce din cenuşa sălciilor folosite în Duminica Floriilor din anul precedent. Cu mai mult timp în urmă postul se ţinea mult mai strict decât în ziua de azi.

 Duminica Neagră Duminica înaintea Floriilor. Din această zi, steagurile, poza altarului şi lumânările erau învelite cu baticuri sau pânză mov sau neagră.

 Mesele zilei Micul dejun (Frühstück) este compus de obicei din paine prajita sau simpla, sau chifle (Brötchen sau Semmeln) cu gem, marmelada sau miere, oua si cafea pentru adulti, cacao cu lapte pentru copii. Se consuma si mezeluri (ca sunca si salamul) si branzeturi pe paine. O varietate populara de ingredient pentru sandwichuri este Leberwurst (carnat de ficat). Muesli si cerealele (fulgii de porumb) sunt de asemenea foarte populare. Masa principala traditionala a zilei este pranzul (Mittagessen), care se serveste in jur de ora 12. Cina (Abendessen sau Abendbrot) este o masa mai putin imbelsugata, consistand uneori doar din cateva sandwichuri. Aceste obiceiuri s-au schimbat insa in prezent datorita orelor de lucru, nefiind neobisnuit pentru multi germani sa ia masa principala seara.  Deserturi Germania are foarte multe tipuri de prajituri si tarte, de obicei cu fructe proaspete cum ar fi merele, prunele, capsunile si ciresele. Prajitura cu branza este foarte mult iubita si se prepara de obicei cu branza nemteasca moale din lapte batut smantanit. Gogosile sunt de obicei bile de aluat dulce cu gem sau alte umpluturi si se numesc Berliner Pfannkuchen sau Krapfen in functie de regiune. Sunt coapte in grasime si umplutura se injecteaza dupa preparare. Se pot pudra cu zahar sau se poate pune glazura. Unul din deserturile populare din nordul Germaniei este Rote Grütze, jeleu de fructe rosii din coacaze rosii, zmeura, si uneori capsuni sau cirese. Se serveste cu smantana, dar si cu sos de vanilie, lapte sau frisca. Variatiile lui Rote Grütze sunt Rhababergrütze (jeleu de rubarba) and Grüne Grütze (jeleu de agrise).

Tudorascu Geanina Raluca, clasa VIII B, Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila OBICEIURI SI TRADITII IN ANGLIA

CRACIUNUL : Crăciunul a început să fie sărbătorit în Anglia în anul 596 e.n., odată cu sosirea pe meleagurile acesteia a Sfântului Augustin, însoțit de călugări, în scopul creștinării anglo-saxonilor. * Vâsc și alte plante veșnic verzi Obiceiul de a decora casele cu plante perene („evergreen”), plante care rămân verzi tot timpul anului (ilice, iederă,vâsc, laur , cimișir), se spune că își are originile în încercarea de a înrădăcina imaginea primei biserici creștine britanice, construite din crengi de copaci pereni. Tradiția aceasta pare însă să fi pornit din perioada druizilor, când oamenii își împodobeau casele cu plante “mereu verzi” pentru a le oferi spiritelor silvane un adăpost pe perioada iernii. A existat o superstiție străveche, conform căreia îți purta ghinion să arunci decorațiile plantelor perene de Crăciun înainte de “a douăsprezecea noapte” (5 ianuarie, ziua de ajun a “Epifaniei”). Legat de obiceiului sărutului sub creanga de vâsc, se pare că această plantă era înzestrată cu puteri miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. În perioada romană, vâscul reprezenta un simbol al păcii – se spune că atunci când inamicii se întâlneau sub o creangă de vâsc, își lăsau armele deoparte și declarau un armistițiu. Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar Square, în amintirea colaborării anglo- norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război Mondial. * Felicitările de Crăciun Una dintre tradițiile de Crăciun, transmise și Statelor Unite ale Americii, constă în trimiterea către preteni și cunoștințe a felicitărilor sau cărților poștale de Crăciun. Prima felicitare de Crăciun a fost trimisă în Anglia în anii 1840. În prezent, în fiecare an sunt expediate în Marea Britanie peste un milion de cărți poștale de Crăciun, multe dintre ele fiind vândute în scopuri caritabile. Obiceiul trimiterii de felicitări a fost iniţiat de către Sir Henry Cole, care, în 1843, i-a cerut pictorului J.C.Horsley să deseneze o felicitare, multiplicată – copiile au fost mai apoi imprimate în alb şi negru şi colorate de mână. S-au vândut atunci 1.000 de copii în Londra. Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populară în 1849. * Ajunul și Ziua Crăciunului Pe toată durata sărbătorilor, colindătorii merg din casă în casă, sună din clopoței și binecuvântează oamenii cu cântecele de Crăciun. “Ilicele și iedera” (The Holly and the Ivy), “Îngerii vestitori au început să cânte” (Hark!The Herald Angels Sing) sunt colindele favorite din Anglia. Gazdele tratează colindătorii cu prăjituri, plăcințele umplute cu nucă și fructe uscate. În școlile primare, copii retrăiesc povestea nașterii lui Iisus, punând în scenă evenimentele din acea perioadă, costumați precum Maria și Iosif, asemeni îngerilor sau magilor înțelepți. Ajunul Crăciunului este o zi plină de forfotă pentru familiile englezești: se împachetează cadouri, se pun la copt prăjiturile, se agăță ciorapi sau fețe de pernă în fața căminului, sau se pregătește tradiționala budincă din prune uscate. În ziua dinaintea Crăciunului exista obiceiul de a se mânca un singur fel de mâncare, Frumenty, constând dintr-un păsat de porumb. De-a lungul timpului rețeta a fost modificată, adăugându-se ouă, fructe, mirodenii, bucățele de carne și prune uscate; întregul amestec era împachetat într-o țesătură și apoi fiert. În acest fel a rezultat budinca de prune din zilele noastre. Există superstiția conform căreia budinca trebuia preparată în a 25-a sâmbătă după ziua Trinității – era necesar să fie alcătuită din 13 ingrediente pentru a-l reprezenta pe Christos și pe cei 12 apostoli, fiecare membru al familei trebuind să amestece în budincă cu o lingură de lemn, de la est la vest, în onoarea Regilor Copaci. Întotdeuna era aruncat în budincă un bănuț de argint, care se presupunea că va aduce sănătate, fericire și bogăție norocosului care îl va găsi în porția sa. Spre sfârșitul zilei, membrii familiei se adună lângă foc, pentru a reasculta clasica povestire a lui Dickens, “Un colind de Crăciun” (A Christmas Carol). După reamintirea peripețiilor personajelor dickensiene – Ebenezer Scrooge, Bob Crachit și Tiny Tim, copii își aștern pe hârtie darurile dorite de la “Tatăl Crăciun” (Father Christmas). Ei aruncă scrisorile în foc, pentru ca dorințele lor să ajungă, prin coșuri, către Father Christmas. Înainte de a merge la culcare, cei mici lasă în sufragerie câteva gustări pentru vizitatorii de peste noapte: o plăcintă din carne de porc, un pahar de bere pentru “Tatăl Nicholas” și un morcov pentru renii săi. După ce copii adorm, Moș Crăciun , îmbrăcat cu o haină lungă, roșie, purtând în spinare un sac încărcat de cadouri, le vizitează casele, purtat de o sanie trasă de reni. El umple ciorapii atârnați lângă șemineu cu dulciuri și mici jucării. Cadourile mai voluminoase sunt așezate sub bradul de Crăciun. Conform legendei, Tatăl Crăciun, numit în ultima vreme Santa Claus sau Santa, trăiește în Laponia (Lapland); copiilor care nu au fost cuminți în timpul anului, acesta le aduce, în loc de daruri, un sac umplut cu cenușă. Ziua de Crăciun începe prin desfacerea cadourilor de către copii și asistarea la sluja de Crăciun din Biserică. Tradiția cadourilor de Crăciun se crede că este asociată cu darurile aduse de către magi lui Iisus. La prânzul de Crăciun, așezați în jurul unei mese îmbelșugate, membrii familiei iau în primire pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit cu hârtie, care produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafară; în acel moment ies la iveală un coif care trebuie purtat în timpul mesei , mici obiecte decorative și o hârtiuță cu o ghicitoare ce trebuie împărtășită cu glas tare celor din jur. Masa tradițională de Crăciun constă din curcan la cuptor împănat cu castane, gâscă cu stafide sau budincă (pudding) Yorkshire, alături de varză de Bruxelles. Felul preferat este budinca de prune ornata cu o crenguță de ilice; budinca spălată cu brandy este în mod spectaculos flambată și apoi savurată, în căutarea bănuțului de argint, prevestitor de noroc pe parcursul anului următor, pentru găsitorul lui. Vasul cu băutură fierbinte de Crăciun (Wassail), constând din vin amestecat cu mirodenii, reprezintă încununarea mesei de Crăciun. Se spune că certurile dispar atunci când paharele cu Wassail sunt savurate. După prânz , familia se adună în sufragerie, pentru a asculta mesajul de Crăciun al reginei Anglei. Mesajul de Crăciun al reginei are loc la ora 15:00 și este transmis prin radio, televiziune și Internet (prin YouTube, în 2007). Primul mesaj de Crăciun televizat al reginei a fost difuzat în 1957, însă această tradiție a început în anul 1932, în timpul regelui George V. În după amiaza de Crăciun mai este savurat un tort alcătuit din fructe, marțipan, înghețată și zahăr înghețat. * A doua zi de Crăciun A doua zi de Crăciun este numită Boxing Day, “ziua cutiilor” (în engleză , box=cutie). Cu mult timp în urmă, în această zi, oamenii umpleau cutiile milei din biserici cu bani pentru cei sărmani. În prezent, li se oferă mici cadori sau sume de bani poștașului, vânzătorului de ziare și altor persoane care au prestat diverse servicii pe durată întregului an. În a doua zi a Crăciunului (Boxing day), băieții obișnuiau să colinde pe la case, strângând bani în cutii de lut care, atunci când se umpleau, erau sfărâmate. În timpul “zilei cutiilor”, sunt populare jocurile de pantomimă, piesele de teatru și colindele interpretate pe stradă de către persoane costumate sau mascate. Teatrul popular și pantomima din perioada Crăciunului, numite “Mummering” (“mimare”), provin din perioada evului mediu. Sunt puse în scenă povești tradiționale precum Cenușăreasa, Peter Pan și Motanul Încălțat, în forma în care erau prezentate în timpul reginei Victoria.

PASTELE : In limba engleza , Pastele are numele de "Easter" , un cuvant derivand din termenul "eastre" sau "eostre" din engleza veche , aparut inainte de anul 899 d.Chr. Se pare ca acest nume se refera la "Easter-monath" , luna aprilie din calendarul germanic , a carei denumire provine din numele zeitei Eostre din paganismul anglo-saxon.In vremuri stravechi , Eostre era sarbatorita cu prilejul echinoxului de primavara , in jurul datei de 21 martie , ea avand drept animal favorit iepurele , oul fiind in acele timpuri un simbol sacru al vietii renascute pe pamant. Desi Easter a ramas termenul consacrat pentru ziua invierii Domnului , in limbajele celtice , Pastele era cunoscut drept Pasch, Pesse, Pasg , Paste ori Pace . In zilele noastre, sarbatoarea de Pasti este anticipata de postul inceput in miercurea cenusii (Ash Wednesday) , avand o durata de 40 de zile. Fata de Craciun , Pastele este celebrat intr-o maniera mai putin exuberanta , printr-o atitudine mai apropiata de credinta crestina , de obicei in mijlocul familiei , mai ales in zonele rurale.

Sarbatorile Pastelui in Anglia

Duminica frunzelor de palmier

Cu o saptamana inainte de Pasti, se celebreaza "Duminica frunzelor de palmier" ("Palm Sunday") , o zi echivalenta Floriilor din Romania .Numele acestei sarbatori isi are originea in vremurile imperiului roman, cand se obisnuia a intampina orice personaj regal prin fluturarea unor frunze de palmier de catre multimea adunata pe marginea strazilor.Potrivit legendei, Iisus a intrat in Ierusalim in ziua de Duminica palmierilor , iar oamenii l-au onorat asternandu-i un covor de frunze de palmier in drumul sau si agitand fiecare dintre ei o astfel de frunza .Chiar si in prezent, englezii participa la parade in Ziua palmierilor purtand in maini frunze ale acestui arbore exotic. Adeseori, frunzele de palmier sunt folosite pentru impletirea unor ghirlande si a unor aranjamente in forma de cruce , ce sunt folosite pentru decorarea bisericilor.

Dansul lui Morris In multe regiuni ale Angliei , trupe de profesionisti executa dansul lui Morris cu ocazia fiecarei duminici de Pasti. Alcatuit din figuri coregrafice specifice , dansul Morris include accesorii precum bete , sabii , batiste si clopotei .De multe ori , unul sau doi dansatori executa pasi consacrati in preajma sau in jurul a doua pipe asezate in cruce. Acest ritual traditional are scopul de a alunga spiritele iernii , iar interpretii obisnuiesc sa poarte magnifici pantaloni scurti albi , pantaloni negri , esarfe rosii , panglici verzi si rosii , palarii de paie si au in maini o multime de flori si flamuri.

Pastele in satele englezesti Zona rurala englezeasca, invaluita intr-un farmec si un traditionalism aparte , ofera strainilor cu ocazia Pastelui o serie de obiceiuri adanc inradacinate pe aceste meleaguri. Celebrarea invierii lui Cristos gaseste bisericile impodobite cu flori proaspete si strazile invaluite de aroma imbietoare a fripturii de iepure si miel , amestecata cu miresma dulce de martipan. Locasurile de cult sunt decorate mai ales cu crini albi sau "crinii Fecioarei " ( Madonna Lily ori Easter Lily) , simboluri consacrate ale puritatii.Femeile care merg la slujba Pastelui poarta de multe ori traditionalele "Easter Bonnets" , palarii de Pasti impodobite cu o multitudine de flori. Potrivit unui ritual stravechi, se organizeaza pentru copii "vanatori" de oua ascunse mestesugit in gradini de catre iepurasul de pasti (Easter Bunny). In unele localitati , in ziua de "martea iertarii" ( Shrove Tuesday) , ultima zi inaintea postului de Paste , se organizeaza intreceri de alergare cu cratite pline cu clatite.In oraselul Olney , astfel de competii au loc de circa 500 de ani.

Cartile postale , iepurasul si ouale de Pasti Trimiterea felicitarilor de Pasti este un obicei relativ recent in Anglia, introdus in perioada reginei Victoria de catre un papetar care a avut ideea de a crea o carte de postala de sezon infatisand un iepure, un animal purtand deja simbolismul primaverii si Pastelui. Iespurasul de Pasti este o reprezentare a fertilitatii si renasterii naturii inca din perioada paganismului. Asocierea Pastelui cu iepurasul a aparut mult mai tarziu, avandu-si originea in folclorul german din secolul XVI , atunci cand copiilor li se promitea ca daca vor fi cuminti, iepurasul le va darui oua cu ocazia sarbatorii invierii Domnului. Ouale sunt cu desavarsire interzise a fi mancate in perioada Postului , iar cu prilejul Pastelui sunt colorate in tonalitati stralucitoare simbolizand paleta cromatica a primaverii. Crestinii credinciosi vopseau oule in rosu , o culoare simbolizand sangele varsat de Iisus si le daruiau copiilor , incredintati ca , in acest fel, acestia vor fi feriti de ghinioane in decursul intregului an. Desigur , in zilele noastre , ouale preferate de copii in sezonul Pastelui sunt cele de ciocolata.

Mancaruri traditionale englezesti de Pasti Bucataria englezeasca are pregatite cateva retete specifice in celebrarea invierii lui Hristos , friptura de miel fiind de departe felul favorit pentru duminica de Pasti. Un desert traditional este tortul Simnel (Simnel cake) , un fel de prajitura ce era daruita initial mamelor cu prilejul "Duminicii mamelor" ( Mothering Sunday) , decorata cu 11 bomboane sferice de martipan , reprezentand cei 11 discipoli credinciosi ai lui Iisus. Chiflele sau checurile fierbinti ornamentate cu o cruce ( Hot Cross buns ) simbolizeaza crucea pe care a fost rastignit Iisus si sunt mancate , potrivit traditiei , in Vinerea Mare , ziua aniversarii mortii Domnului. Se pare , totusi, ca aceste prajiturele provin inca de pe vremea saxonilor , chifla reprezentand Luna , iar crucea cele patru patrare ale acesteia. Conform unei superstitii , checurile cu cruce se pot mentine timp de un an fara a fi atinse de mucegai. Astfel de chifle , intarite cu vremea , erau folosite drept talismane de protectie a caselor fata de incendii , ele fiind luate si de marinari atunci cand plecau in curse, pentru a fi aparati fata de naufragii.

SF. VALENTIN : Ziua Sfantului Valentin este sarbatorita in memoria Sfantului Valentin, martirul care si-a dat viata in cinstea dragostei. Regele Claudius l-a decapitat pe Sfantul Valentin in anul 269 i.H, din cauza faptului ca acesta efectua casatorii ilegale ale soldatiilor romani, care aparent nu aveau voie sa se casatoreasca. Aproape doua secole mai tarziu, in anul 496 d.H , Papa Gelasius a hotarat sa onoreze acest sacrificiu prin stabilirea zilei de 14 februarie ca fiind zi de sarbatoare, fara nici o banuiala despre ce efect va avea aceasta sarbatoare 1500 de ani mai tarziu. Astazi, Sfantul Valentin este protectorul dragostei, iar ziua de 14 februarie este o sarbatoare pentru indragostiti.

Ziua Sfantului Valentin, festivalul dragostei este sarbatorita peste tot in lume. Florile, felicitarile, cadourile, sunt elementele esentiale ale acestei ocazii speciale. Desi festivitatiile sunt mai mult sau mai putin asemanatoare peste tot, unele tari au traditii unice de Sfantul Valentin. Iar Marea Britanie nu face exceptie!. In Anglia, aceasta minunata zi nu este sarbatorita doar de tineri si indragostiti, dar si de copii. Acestia canta melodii speciale si sunt recompensati in mod generos pentru acest lucru. Desi, felicitarile, florile si ciocolata joaca un rol indispensabil in festivitatiile de Sfantul Valentin, englezii prefera sa petreaca aceasta zi in felul lor. Este o traditie in Anglia sa compui versuri sau sonete in limba engleza si nu numai, ca un tribut adus Sfantului Valentin. In aceasta zi, toti iubaretii se aduna si compun poezii pentru a comemora aceasta ocazie. Cantecele sunt partea amuzanta a acestei festivitati. De Ziua Sfantului Valentin, englezii, in special copii, impartasesc cantecele lor de dragoste preferate si sunt recompensati cu dulciuri si jucarii. De Sfantul Valentin, fetele tinere se trezesc de dimineata, se aseaza langa fereastra si se uita la oamenii care trec pe strada. Se spune ca primul barbat pe care fetele il vor vedea in dimineata de Sfantul Valentin va fi “ alesul”.

Se spune ca in Anglia, in ziua de 14 februarie, de Sfantul Valentin, pasarile se aduna ca sa isi gaseasca partenerul. In anumite parti din Anglia, Sfantul Valentin este sarbatorit ca “ Ziua de Casatorie a pasarilor”.

In Anglia, Sfantul Valentin marcheaza sfarsitul iernii si inceputul primaverii. De aceea, aceasta zi este sarbatorita cu mare veselie. In afara de traditia de a compune versuri, oamenii fac schimb de cadouri dragute si felicitari.

Traditiile de Ziua Sfantului Valentin in Anglia pot varia fata de restul lumii, dar acest lucru nu rapeste oamenilor semnificatia unica a acestei sarbatori.

Olteanu Vlad clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila

GRAFFITI

Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zâria), la plural graffiti este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.

În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman. Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il faca. Din aceasta cauza o sa gasim o gramada de graffiti-uri in statiile de metrou/autobuz. Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care trebuie sa fie cat mai complicat si mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitisti are tagg-ul sau.(tagg-ul este un desen propriu pe care numai el/ei il fac). Exista si grupuri anti-graffiti (vedeti in fundul paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a facut un program pe PC numit Graffiti Studio in care faci graffiti pe orice fara a mai "mazgali" peretii adevarati. Mai nou s-au facut locuri speciale pentru graffiti dar aproape nimeni nu vine pentru ca nu e ilegal

Graffiti modern În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr.Chad, o față doar cu ochii și un nas, rezemat de perete, spunând "What? No rare commodity?" în timpul raționalizării. Tehnica de luptă a secolului XX a văzut sosirea multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în timplu Celui De-al Doilea Război Mondial. Începând cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului 20, găștile vor marca pereții și alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru a-și delimita teritoriul. Pe la sfârșitul secolului XX, tag-urile neasociate unei găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit "Cornbread" din Philadelphia. Spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri care au urmat. Gheorghisor Andrei clasa VIII B , Colegiul National „Gh. M. Murgoci” Braila