Format Electronic
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
BULETINUL ARHIVELOR MILITARE ROMÂNE AnulXXII , nr. 1 ( 8 3) /2019 160 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR http://amnr.defense.ro editorial 24 IANUARIE 1859 – 24 IANUARIE 2019 160 DE ANI DE LA UNIREA MOLDOVEI ŞI A MUNTENIEI ste prea bine ştiut faptul că secolul al XIX-lea reprezintă o epocă de puternică afi rmare a naţiunilor, a statelor Enaţionale, astfel încât a fost denumit „secolul (veacul) naţionalităţilor”. Într-o perioadă relativ scurtă, de câteva decenii, grecii, sârbii, italienii, germanii şi bulgarii şi-au constituit state naţionale, ele devenind treptat actori importanţi ai scenei internaţionale, unele, cum ar fi Germania, chiar cu aspiraţii hegemonice. În rândul popoarelor care au reuşit să-şi constituie statul în forma sa modernă au fost şi românii, chiar dacă nu toţi au fost cuprinşi, datorită unor condiţii obiective, în graniţele sale. Unirea – obiectiv primordial al generaţiei pașoptiste Popor neolatin, continuator și urmaș al „romanităţii orientale”, românii au avut, ca și alte popoare din istmul ponto-baltic, o istorie complicată, ceea ce a determinat ca ei să trăiască despărţiţi, din punct de vedere politic, vreme de mai multe secole. Trebuie spus că în pofi da vicisitudinilor, fi inţa statală s-a păstrat, Ţara Românească (Muntenia) și Moldova nefi ind înglobate în Imperiul Otoman, așa cum a fost cazul la sud de Balcani. Peste aceste linii de demarcaţie trasate, cel mai adesea, de raporturile dintre marile puteri ale timpului, românii au avut dintru început conștiinţa originii latine și a unităţilor. Ideea a fost exprimată cu deosebită claritate de documentele timpului de cronicari, dintre care cei mai însemnaţi au fost Grigore Ureche (1590-1647), Miron Costin (1633-1691) și Ion Neculce (1672-1745), de învăţaţi de Alexandru Ioan Cuza – domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti talie europeană, dintre care, cel mai ilustru este Dimitrie Cantemir (24 ianuarie 1859-23 februarie 1866) (1673-1723), de oameni politici etc. Ea a fost recunoscută fără putinţă de tăgadă, de numeroși străini – lideri politici, înalte feţe bisericești, învăţaţi, călători, militari etc., care au cunoscut sau au intrat în contact cu realităţile din spaţiul carpato-danubian. Unirea românilor într-un singur stat a reprezentat o permanentă aspiraţie, ce a cunoscut diverse formule de-a lungul secolelor. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul redeșteptării naţionale pe continentul european și al unor noi episoade „calde” ale „chestiunii orientale” (preluarea moștenirii otomane din Europa de către marile puteri creștine), unirea Munteniei și a Moldovei a ajuns să preocupe intens opinia publică naţională, devenind, în plus, și o problemă a echilibrului de putere european. Pe plan intern, obiectivul unirii a cunoscut o puternică afi rmare în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Programele revoluţionare, declaraţiile oamenilor politici, ale revoluţionarilor în primul rând, articolele de presă etc. au reliefat cu putere necesitatea unirii celor două principate românești. Iată, de exemplu, Dorinţele partidei naţionale în Moldova, document elaborat de Mihail Kogălniceanu în capitala Bucovinei, în august 1848, defi nea unirea Moldovei și Ţării Românești, „drept cheia bolţii fără de care s-ar prăbuși tot edifi ciul naţional”. document 2019 1 (83) 1 editorial Contextul internaţional tot parcursul său. Peste acest obiectiv primordial s-a suprapus Au fost create și contextul internaţional, care, într-un fi nal, s-a dovedit două comisii în favorabil. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, acest domeniu. Imperiul Rus, ca urmare a unor războaie victorioase Prima dintre ele împotriva Porţii Otomane (1806-1812; 1828-1829) și în care intrau a slăbiciunii Habsburgilor, manifestată, între altele, în reprezentanţii timpul revoluţiei din anii 1848-1849, a luat un mare statelor riverane, avantaj, ceea ce a îngrijorat foarte mult Imperiul Britanic cu misiunea și Franţa, susţinătoare ale Porţii Otomane. Prin avansul de a elabora Rusiei în sud-estul european și în Mediterana Orientală, regulamentul echilibrul de forţe era rupt, interesele britanice și de navigaţie franceze fi ind grav ameninţate. și poliţie, iar a Drept consecinţă, cele două mari puteri, susţinute doua europeană, de Imperiul Otoman, Sardinia și Prusia – ultimele compusă din două luptau pentru unitatea italienilor și germanilor – reprezentanţii au declanșat Războiul Crimeii (1853-1856), primul celor șapte mari conflict european după epopeea napoleoniană. puteri europene Operaţiile au început în Dobrogea, dar s-au mutat în ce avea sarcina Generalul Ion Emanoil Florescu – Peninsula Crimeea, de unde și denumirea lui. de a asigura ministru de Război Rusia a fost învinsă, iar Tratatul de Pace de la Paris navigaţia pe (28 noiembrie 1859-27 mai 1860; 30 septembrie 1862-11 octombrie 1863) (1856) avea prevederi importante pentru românii de cursul său la sud și est de Carpaţi. Cele două două principate, inferior de la Isaccea la Dunăre. Pentru prima dată Moldova și Muntenia, rămâneau sub suzeranitatea Dunărea era supusă unei reglementări internaţionale, Porţii Otomane, care era obligată să le respecte toate care însă, a creat și posibilitatea imixtiunii marilor puteri drepturile ce ţineau de administraţia internă. De neriverane. asemenea, era înlăturat protectoratul Rusiei, iar cele În timpul Congresului de Pace de la Paris, problema două principate erau plasate sub garanţia colectivă a unirii celor două s-a internaţionalizat și a devenit una celor șapte mari puteri europene, care, însă, nu puteau de interes general european. interveni singular în treburile lor interne. Bătălia internă pentru unire Rusia a fost obligată să retrocedeze Moldovei, trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail). Bătălia s-a mutat pe plan intern, tabăra unionistă Ea era, astfel, înlăturată de la gurile Dunării, iar comerţul având o largă susţinere populară. Dar cu toate acestea, în occidental, anglo-francez se putea desfășura în voie. Moldova, alegerile pentru Adunările Ad-Hoc din vara Menţinerea viabilităţii căii de comerţ la Dunărea de Jos anului 1857 au fost falsifi cate de caimacamul Nicolae a impus, ca soluţie pe termen mediu, unirea celor două Vogoride, funcţionar credincios al Imperiului Otoman. principate, Moldova și Ţara Românească, și formarea A rezultat o majoritate potrivnică unirii, fapt care putea unui stat tampon între cele două împărăţii. să creeze difi cultăţi în materializarea ei. Prin pacea de la Paris s-a decis, totodată, consultarea Partida Naţională s-a mobilizat, publicând în maselor prin intermediul unor Adunări speciale (Ad-Hoc) Occident corespondenţa secretă dintre Vogoride și în privinţa unirii. S-a constituit și o comisie, ce avea sediul autorităţile otomane, ceea ce a demonstrat cât se poate la București, compusă din reprezentanţi ai marilor puteri, de clar manipularea alegerilor. Scandalul internaţional ce avea sarcina de a studia starea internă din principate a fost mare, iar pentru deblocarea situaţiei ce urma să și a face propuneri de reorganizare și îmbunătăţire. devină ameninţătoare, împăratul Napoleon al III-lea După primirea rapoartelor și a propunerilor comisiei, al Franţei, susţinător fervent al cauzei unirii, și regina reprezentanţii marilor puteri urmau să se întâlnească la Victoria a Marii Britanii s-au întâlnit la Osborne Paris și să decidă statutul lor defi nitiv. (28 iulie/9 august 1857). S-a ajuns la un compromis Congresul de Pace a mai decis neutralitatea Mării defavorabil intereselor românești. Imperiul Britanic Negre și a interzis Rusiei accesul vaselor sale de război în era de acord să intervină la Poartă, pentru ca aceasta să arealul pontic. Hotărâri însemnate s-au luat și în privinţa anuleze alegerile, în schimb Franţa renunţa la unirea fl uviului Dunărea, instituindu-se libertatea navigaţiei pe deplină. 2 1 (83) 2019 document editorial Noile alegeri din Moldova au dat o majoritate fă ca legea să fi e tare; iar unionistă, astfel că în toamna anului 1857, Adunările tu, Măria Ta, ca Domn fi i Ad-Hoc și-au desfășurat lucrările. Ele au dezbătut bun, fi i blând, fi i bun mai o problematică foarte largă, dar, în fi nal, s-a decis ca ales pentru acei pentru care propunerile lor să se concentreze doar asupra aspectelor mai toţi Domnii trecuţi au de ordin naţional, problemele interne urmând a fi fost nepăsători sau răi. reluate după ce obiectivul unirii va fi materializat. La Nu uita că dacă cincizeci 7/19 octombrie 1857 în Moldova și două zile mai târziu de deputaţi te-au ales, ai în Ţara Românească, cele două Adunări Ad-Hoc au să domnești peste două adoptat rezoluţiile fi nale care cuprindeau, practic, aceleași milioane de români. puncte: unirea celor două principate într-un singur stat; Fă, dar, ca Domnia dinastie străină „nemegieșă” pe tronul viitorului stat, ta să fie cu totul de pace autonomie deplină, guvernare constituţională. și de dreptate, împacă Mihail Kogălniceanu – prim-ministru Rivalităţile dintre marile puteri au împiedicat patimile și urile dintre noi (11 octombrie 1863-26 ianuarie 1865) materializarea lui. Prin Convenţia de la Paris și reintrodu în mijlocul (7/19 august 1858), ce avea rolul unei adevărate nostru strămoșeasca frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fi i bun, constituţii, se oferea o unire trunchiată. Deși numele fi i Domn cetăţean. Urechea ta să fi e pururea deschisă la noului stat era Principatele Unite ale Moldovei și Ţării adevăr și închisă la minciuni și lingușire. Românești, în realitate se preconiza doar o unire formală, Porţi un frumos și scump nume, numele lui Alexandru cu doi domni, două adunări, două guverne, soluţie care cel Bun. Să trăiești, dar, mulţi ani ca și dânsul; să domnești era departe de ceea ce solicitaseră Divanurile Ad-Hoc. ca dânsul și fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin Dar, așa cum italienii nu se resemnau să rămână doar o dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale „expresie geografi că”, românii nu înţelegeau să-și lase patriotice, să mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ţara în stadiul de „expresie diplomatică”. când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţ că «România nu are de ocrotitor decât pre Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza Dumnezeu și sabia sa».