Comitetul Raional De Partid Focsani (1950-1968)
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Comitetul Raional Focşani al P.C.R. a luat naştere ca urmare a aplicării prevederilor legii de organizare administrativ – teritorială din septembrie 19501, Judeţul Putna fiind desfiinţat, constituindu - se raioanele Focşani, Adjud, Panciu şi Vrancea care au intrat în cadrul Regiunii Putna. Raionarea teritorială a R.P.R. a avut ca urmare, pe lângă implicaţiile de natură economico – socială, şi reorganizarea aparatului de Partid şi de Stat prin organizarea de noi alegeri. Astfel se oferea încă un prilej pentru eliminarea duşmanilor reali, potenţiali sau imaginari ai noului regim de democraţie populară. Elita comunistă a fost, de asemenea expusă. Segmente ale ei au căzut victimă represiunii, confirmând faptul că aceasta nu se opreşte la limita celor care au declanşat – o, ea se întoarce împotriva iniţiatorilor.2 Comitetul Raional Focşani al P.C.R. a avut ca for superior până în 1952 Comitetul Regional Putna al P.C.R., apoi Comitetul Regional Bârlad al P.C.R. iar din 1956 şi până în 1968 Comitetul Regional Galaţi al P.C.R. În 1960, odată cu desfiinţarea Raionului Vrancea, s – a dizolvat şi Comitetul Raional Vrancea al P.C.R., organizaţiile comunale de partid din subordinea acestuia trecând sub tutela Comitetului Raional Focşani al P.C.R. În anul 1951 Comitetul Raional Focşani al P.C.R. avea următoarea organizare3: Biroul Comitetului Raional Prim secretar Secretari Secţia Organizaţiilor de Partid, Sindicale şi de U.T.M. Instructorii Comitetului Raional Carnetul de Partid şi evidenţa membrilor Chestiuni Statutare Sectorul Organelor Sindicale, U.T.M., Sfaturilor Populare şi celelalte organizaţii de masă Documentare de Partid Pregătirea şi perfecţionarea cadrelor Evidenţa Cadrelor Tehnic Secţia Propagandă şi Agitaţie Sectorul de Propagandă 1 Legea nr. 5© din 6Arhivele septembrie 1950 pentru Naţionale raionarea teritorial – administrativ ale Românieiă a R.P.R., publicată în „Buletinul Oficial al R.P.R.” nr. 77 din 8 septembrie 1950. 2 Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu – Dej (1948 – 1965), Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 61. 3 D.J.A.N. Vrancea, fond Comitetul Judeţean Putna al P.C.R., dosar 63/1951, f. 73. Sectorul Agitaţiei Politice de Masă Sectorul Cultură şi Sport Învăţământ public Presă şi difuzare Tehnic Secţia Economică Probleme industriale Probleme de planificare şi finanţe Probleme de comerţ şi cooperaţie Secţia Agrară Gospodării Agricole Colective S.M.T., Gospodării Agricole de Stat Cultura plantelor, colectări şi creşterea animalelor Sectorul de Verificare a Cadrelor Secretariatul Tehnic S – au creat paralelisme de putere prin faptul că secţiile de resort ale comitetelor executive raionale de Partid erau direct implicate în administrarea raionelor, deciziile acestora suprapunându – se de multe ori peste cele ale comitetelor executive ale sfaturilor populare raionale şi ale secţiunilor acestora din diverse ramuri de activitate. De altfel, Gheorghe Apostol în articolul „ Încotro ne îndreptăm” din 30 aprilie 1968 trimis ziarului Scânteia, exprima foarte bine disfuncţionalităţile sistemului : „ O rezoluţie de Partid este o instrucţiune pentru conceperea unei legi, însă ea nu poate lua locul legii şi nici nu o poate anticipa. Însă rolul Partidului este amestecat cu acela al Statului. Partidul nu este Statul şi nu trebuie să fie omniprezent. (...) Puterile legislativă, executivă şi judecătorească alcătuiesc un amalgam perfect împreună cu Partidul. Ele ar trebui să fie complet separate, una de cealaltă, pentru a se evita orice influenţă reciprocă.”4 Comitetul Raional Focşani al P.C.R. s – a desfiinţat în urma aplicării prevederilor Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului R.S.R.5 când a luat naştere Judeţul Vrancea, teritoriul acestuia intrând în competenţa nou –înfiinţatului Comitet Judeţean Vrancea al P.C.R. În ceea ce priveşte arhiva creată de fostul Comitet Raional Focşani al P.C.R. în anii 1950 – 1968, aceasta însumează 17 m.l., respectiv 563 u.a. Respectivul fond documentar a fost © Arhivele Naţionale ale României 4 Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu – Dej şi statul poliţienesc (1948 – 1965), Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 223 – 224. 5 Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind reorganizarea administrativă a teritoriului R.S.R., publicată în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 17 din 17 februarie 1968. preluat la 23 noiembrie 19946 de la Consiliul Judeţean Vrancea laolaltă cu documentele create de Comitetul Judeţean Vrancea al P.C.R. şi de celelalte comitete raionale şi organizaţii de masă care totalizau cca. 250 m.l. Fondarea, ordonarea şi inventarierea acestor documente s – a făcut ulterior de către angajaţii Direcţiei Judeţene Vrancea a Arhivelor Naţionale. Dosarele şi registrele au fost ordonate, inventariate şi selecţionate de către creator dar instrumentele de evidenţă au dispărut în mare parte iar arhiva a fost răvăşită în evenimentele din 1989. Din păcate starea în care a fost luată arhiva, lipsa personalului şi a timpului (dată fiind graba cu care aceste documente erau solicitate de cercetători la sala de studiu) a făcut ca ordonarea şi inventarierea lor să se facă doar cronologic şi nu cronologic – structural (pe secţii). Unităţile arhivistice din fondul Comitetul Raional Focşani al P.C.R. sunt legate, numerotate şi certificate în cea mai mare parte, de altfel fondul figurează şi în lista documentelor ce se dau în cercetare la sala de studiu, iar starea de conservare a acestora este bună. Ca genuri de documente întâlnim: corespondenţa cu organele centrale ale puterii de Partid şi de Stat, cu Comitetele Regionale de Partid Putna, Bârlad şi Galaţi, cu Sfatul Popular al Raionului Focşani, cu organele M.I., cu organizaţiile de masă, instrucţiuni, hotărâri, decizii, rapoarte, procese – verbale ale organizaţiilor de Partid, dări de seamă, sinteze, tabele, referate, note de informare, autobiografii. Acestea au o mare importanţă ştiinţifică, dar şi practică, deoarece se referă la : colectivizarea forţată a agriculturii în Raionul Focşani ( de amintit represiunile regimului din 1957 asupra ţăranilor din Suraia, Vadu – Roşca şi Răstoaca), naţionalizarea imobilelor, colectarea cotelor obligatorii, represiunea contra chiaburilor şi moşierilor, epurarea aparatului de partid, alfabetizarea populaţiei, electrificarea satelor, construcţia unor sisteme de irigaţii. Întocmit, Consilier asistent, Dogaru Bogdan © Arhivele Naţionale ale României 6 D.J.A.N. Vrancea, dosarul fondului Comitetul Raional Focşani al P.C.R.. Bibliografie Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale: fond Comitetul Judeţean Putna al P.C.R., dosar 63/1951; dosarul fondului Comitetul Raional Focşani al P.C.R. Deletant, Dennis, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu – Dej şi statul poliţienesc (1948 – 1965), Editura Polirom, Iaşi, 2001; Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu – Dej (1948 – 1965), Editura Humanitas, Bucureşti, 1998. Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950 pentru raionarea teritorial – administrativă a R.P.R., publicată în „Buletinul Oficial al R.P.R.” nr. 77 din 8 septembrie 1950; Legea nr. 2 din 16 februarie 1968 privind reorganizarea administrativă a teritoriului R.S.R., publicată în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 17 din 17 februarie 1968 © Arhivele Naţionale ale României 1950 Nr. Nr.vechi Anul Nr. Obs. crt. al CUPRINSUL UNITĂŢII DE PĂSTARE sau anii filelor unităţii extremi de 1950 păstrare 1 2 3 4 5 6 1. Proces-verbal de instalare a biroului Comitetului Raional 3 de partid din data de 04 sept.1950 2. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu 208 O.B. din satele Purceleşti,Rotăreşti,Răduleşti,Pituluşa, GAS Petreşti,Gostat Vulturu,satele Arva,Beciu şi Boţîrlău. 3. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu O.B. :Oficiul PTTR Focşani, Telefoane, Atelier 268 Tâmplărie,Transporturi,MAT,C.O.M.C.A.R.(colectări de bovine,viţei,porcine şi miei), Liceul Teoretic de fete Focşani,Şcoala Tehnică profesională băieţi,Şcoala Tehnică Medie Agricolă Focşani,Corpul Didactic Focşani,Şcoala Tehnică Administrativă, Difuzarea Presei şi Federaţia Meseriaşilor 4. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu 51 O.B. :organizaţia Frontului Plugarilor Odobeşti,Comitetul Provizoriu al oraşului Odobeşti,Activ PMR Odobeşti,comunele Broşteni,Mera 5. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu 52 O.B. :comuneleJariştea,Floreşti,Vînători,Vărsătura, Reghiu,Andreiaşu de Sus,Andreiaşu de Jos şi Corpul Didactic Focşani 6. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu O.B. :Atelier Tâmplărie, PTTR Focşani,Liceul de 49 fete.Şcoala profesională de fete,Şcoala Pedagogică, Difuzarea Presei,Federaţia Meseriaşilor Focşani 7. Rapoarte,procese-verbale,planuri de muncă,rapoarte de activitate ale Comitetului Raional de partid Focşani cu 92 O.B. :din comunele : Răduleşti,Pituluşa, Gostat Vulturu ;satele Beciu, Boţîrlău,Răstoaca,Jariştea, Vîrteşcoiu,Mera,Floreşti,Cîmpineanca,Gologanu. © Arhivele Naţionale ale României 1951 Nr. Nr.vechi Anul Nr. Obs. crt. al CUPRINSUL UNITĂŢII DE PĂSTARE sau anii filelor unităţii extremi de 1951 păstrare 1 2 3 4 5 6 1. Rapoarte de activitate ale instructorilor de partid. Inspecţii efectuate la organizaţiile de partid din raion.Note telefonice relative la activitatea deputaţilor 80 Sfaturilor Populare, recensământul animalelor,