Vremuri De Osândă
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Alexandru Ceușianu Vremuri de osândă Reproducere coperta ediției inițiale ALEXANDRU CEUȘIANU VREMURI DE OSÂNDĂ Prefața Ioan Ranca Ediție îngrijită de Ilarie Gh. Opriș și Constantin Valentin Bretfelean Editura Ecou transilvan Cluj-Napoca 2015 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CEUŞIANU, ALEXANDRU Vremuri de osândă / Alexandru Ceuşianu ; pref.: dr. Ioan Ranca. - Cluj-Napoca : Ecou Transilvan, 2015 ISBN 978-606-730-106-9 I. Ranca, Ioan (pref.) 94(498 Reghin)"1848/1849" Coperta I: Baricada, pictura de Jean-Louis-Ernest Meissonier concepută de Alexandru Tcaciuc Lectori: Dimitrie Poptămaş și Dorina Sermășan Toate drepturile rezervate Copyright © Fundaţia Culturală „Constantin Romanu-Vivu” Tehnoredactare: Alexandru Tcaciuc Tiparul executat la S.C. INTERMEDIA GROUP S.A. Târgu-Mureş, str. Revoluției nr. 8 telefon 0265-216666. Alexandru Ceușianu Cartea s-a editat după textele existente la Biblioteca Județeană Mureș, cu sprijinul Asociației culturale „Constantin Romanu-Vivu” din municipiul Târgu-Mureș, președinte Constantin Valentin Bretfelean și Asociației Culturale „Sfântu Gheorghe” din comuna Sângeorgiu de Mureș, președinte Ilarie Gh. Opriș. Mulțumim pentru sprijinul acordat familiilor Maria și Viorel Anton, profesori cu activitate didactică internațională apreciată, inginer Alexandru David Luca, informatician expert și Mariei Mera, membră a Asociației Artiștilor Plastici Mureș, toți fii ai municipiului Reghin, care au făcut ca această carte să vadă lumina tiparului și să fie redată cititorilor, după 75 de ani de cenzură. Vremuri de osândă A doua viață a unei cărți Editorul noii apariții a cărții de față mi-a încredințat prefațarea în cea de a doua viață ce i-a fost dat s-o trăiască, iată, cartea de căpătâi, dintre mai multele ce le-a scris Alexandru Ceușianu inimosul scriitor, care a onorat cu activitatea lui eclatantă de prin anii ’30 ai secolului trecut zona culturală a Mureșului Superior, și, mai ales, urbea, cu un trecut remarcabil, Reghin. Dar prefațarea unei cărți ca aceasta, despre care adesea am discutat cu intelectualii constituți în club nedeclarat, și astfel oarecum suspect pentru stâlpii regimului anilor ‘60, care, aflați sub bagheta invizibilă a lui Mircea Leon, directorul, unul dintre puținii instalați pe acele vremuri, pe merit, al Bibliotecii Orășenești și Raionale. Se părea că se luminează de ziuă, creindu-se atunci condiții pentru reeditarea ei. Sunt vremuri care ar merita ele însele o cronică, până când atmosfera aceea nu dispare odată cu puținii componenți ai acelor 7 Alexandru Ceușianu reuniuni care făceau însă sală plină în conclavul de lectură al instituției culturale. Aici timp de 2-3 decenii, până l-au urnit pe Mircea Leon din deloc confortabilul fotoliu, din care a făcut, din Bibliotecă, o asociație culturală, cu participanți prezenți fără invitații, de întregul colectiv antrenat și acesta admirabil de farmecul neafișat, dar antrenant, al acelui om pus în fruntea instituției. Nu-i vorbă, tradiția odată instaurată, și cei ce l-au urmat, binemeritând, s-au străduit să-i urmeze vrednicia. Decenii în șir și cartea pe care o prefațăm a constituit, până în zilele noastre, și, chiar dacă momentul istoric mureșean al Revoluției de la 1848-1849, pe care-l redă, a antrenat, pe tăcute, condeie remarcabile, de pia memoria și competente, precum Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ștefan Pascu, David Prodan și Traian Popa, mureșeanul nostru, din generațiile începătoare, punând bună temelie școlii istorice clujene și transilvănene,și scrierilor despre Revoluție. La rândul lui, acest curent, adevărată emulație, preluat benefic cum se știe de foști studenți risipiți prin orașele țării, au făcut prin interesul, manifestat ca momentul 1848 să fie cercetat până la amănuntul aparent insignifiant, au oferit file de istorie eroică în măsură a străluci prin numărul și substanța faptelor lor, căci făuritorii de istorie cu arme primitive, țărănești,care prin jertfa lor au făcut astfel glia încât Ardealului să nu treacă realmente în stăpânirea celor care, poftind-o, au transformat revoluția în ,,Război 8 Vremuri de osândă de eliberare”, antrenând la rândul ei și istoricii de pe baricada opusă care-și apărau dreptatea lor. S-au constituit, cu timpul, două tabere cu strategii diferite, care mai speră și azi fiecare crezului lor. Lupta aceasta, aparent fără sfârșit, a fost preluată spre sfârșitul secolului și al mileniului recent încheiat de o ,,nouă gardă”, după revenirea Transilvaniei din nou la Țara mamă, cercetătorii academici Pál-Antal Sándor, Grigore Ploeșteanu, Cornel Sigmirean, Ioan Chiorean, urmați de mai tinerii Peter Moldovan, Milandolina Dobozi, Ana Hancu și Elena Mihu, ultimele din înșiruire vor fi, însă, prin aprecierile ce s-au făcut scrierilor lor, cele care au scos la iveală din lumea arhivelor adevărul tăcut al revoluției și războiului de eliberare, pierderile umane și materiale, jafurile și ororile care le- au însoțit-căci singurele rezultate concrete ale marii încleștări redate în operele tuturor par a fi fost doar acestea. Din păcate! Fiindcă istoria, cum se știe, când se repetă, e dureroasă. Acesta pare a fi finalul în care, apariția cărții lui Alexandru Ceușianu, ca lucrare de pionierat a temei Dramei Ardealului purtată de lucrarea monumentală a doamnei Ana Hancu, se apropie de cel cu numele de Vremuri de osândă al lucrării prefațate. Tot din același motiv, o carte ca aceasta, pe care cel ce o are, deși a citit-o încă de la prima ei ediție, o dorește cu siguranță și pe cea de acum, din a doua ei viață, iar cel ce n-o are, o dorește de asemenea și citind-o, își dă seama, odată în plus, de valoarea ei și n- 9 Alexandru Ceușianu o împrumută, de teama de a n-o mai vedea fiindcă, probabil, preferă s-o citească din nou. Ediția aceasta, demult așteptată, urmând și ea tradiția înaintașilor, adaugă cititorului, nou și el, prin contribuția a trei istorici din generația nouă mureșeană, trei studii ce s-au cerut ele însele celei de a doua viață, și ea binemeritată, pe care cei de azi și urmașii lor o datorăm scriitorului Alexandru Ceușianu pentru întreaga lui operă, invocându-l pe Cel de Sus în spusa latinului ,,SIT TIBI TERRA LEVIS” – Fie-i adică țărâna ușoară. Dr. Ioan RANCA 10 Vremuri de osândă Revoluția 1848/49 din perspectiva unui orășel ardelenesc CAP. I. Uniunea În vârf de deal ‒ de pe platoul căruia se deschide o priveliște largă și cuprinzătoare peste Valea Mureșului ‒ s-a învecinicit cimitirul românesc din Reghin. O hartă de curând întocmită la oficiul parohial gr. cat. din localitate, ține să fixeze movilele vechilor morminte, recenzând locurile de odihnă eternă după nume și familie. Dincolo de cruci și cripte, se cască un loc viran cu pajiște grasă, unde notațiunea de pe hartă indică lapidar „groapa Rușilor din anul 1849”. Pomenirea acestui amănunt nu răscolește nici o amintire. Fantezia răznită pe o clipă din inerție, caută imagini și urme de lupte. Uitarea însă a înegurit trecutul în așa măsură, că din caerul încâlcit al întâmplărilor petrecute pe acele timpuri, e greu să descurci firul evenimentelor legate de loc. Generalitățile? Da. Acelea se cunosc. 1848/49 înseamnă o piatră de hotar în evoluția popoarelor europene. Marile idei de emancipare politică dospiseră decenii de-arândul latent și coroziv în conștiința mulțimilor. Ura împotriva domniei reacționare sporise considerabil, totuși n-avea nimeni cutezanța împotrivirii. Umbra subțire, spirituală, incizivă a unui Metternich se profila mare și dominantă în arena politicei externe și interne. Cine ar fi bănuit, că era numai umbră ce se destrăma la cea dintâi atingere cu lumina. Vestea răsmiriții din Februarie 1848 din Paris cade ca o scântee incendiară. Nemulțumirile colcăinde se condensează; masele devin compacte și luate de curent, ‒ mătură printr-o scurtă 11 Alexandru Ceușianu șuvoire de energie întreg păinjenișul absolutistic. La 13 Martie 1848 Metternich, constrâns de mulțimea răsculată în Viena, își prezintă demisia scriind: „Mă înclin în fața unei forțe mai înalte decât puterea Domnitorului.” Este o adevărată rostogolire seismică, incalculabilă în urmările sale. Catapeteazma autocrației se năruie și mormintele popoarelor se deschid. Deșteptarea din somnul de moarte se manifestă cu o putere impresionantă. Noua evanghelie politică străbate până în cele mai adânci straturi ale poporului și Câmpia Libertății din Blaj este martora falnică a majestății poporului român, întrunit la 3/15 Mai 1848 să-și afirme voința națională. Un imn străbate sufletul tuturor popoarelor subjugate: imnul închinat libertății ‒ frăției ‒ egalității. Ceea ce pentru neamul nostru era mijitul zorilor, pentru alții însemna crepusculul privilegiilor. Sașii mai cu seamă aveau intuiția justă, că sbuciumul provocat de ideile revoluționare nu le putea aduce decât pierderi. De-aci atitudinea de surdă rezistență a orașelor săsești împotriva înoitorilor. Evenimentele din Viena și pe urmă cele din Budapesta treziră o imensă stupoare. Ludovic Kossuth, apostolul independenței maghiare, adresase, la 15 martie 1848, faimosul său ultimat către Curtea imperială, cuprinzând în 12 puncte revendicările poporului unguresc; ultimul punct enunța uniunea Transilvaniei cu Ungaria, vânzolind astfel și această provincie ‒ până atunci supusă direct coroanei de Habsburg ‒ în vârtejul revoluționar. Filtrul cenzurei nu mai funcționează. Veștile trec din gură în gură și ecoul stârnit amenință pretutindeni liniștea patriarhală. Bărbații care stau în fruntea treburilor publice în orașele ardelenești, nu sunt deprinși cu stări excepționale. Își frământă mâinile și întorc ochii spre cer, simbolizând clasic