Acolada nr. 9 septembrie 2017 ACOLADA 9 RevistĂ lunară de literatură şi artă

Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

Editori: Societatea Literară Acolada şi Editura Pleiade Satu Mare nr. 9 (118) septembrie 2017 (anul XI) 20 pagini preţ: 4 lei

Director general: Radu Ulmeanu ~ Director: Gheorghe Grigurcu

Georgeta Năpăruş: Acrobaţi Gheorghe Grigurcu: Isabela Vasiliu-Scraba: Propulsarea lui Politică versus cultură Culianu prin minciuni Barbu Cioculescu: Nicholas Catanoy: Alambicul lui Ianus Alexandru George – polemistul Ştefan Ion Ghilimescu: Răul ca predestinare Alex. Ştefănescu: Momente frumoase în romanele lui Tudor Teodorescu Branişte cu Augustin Buzura Lucia Negoiţă: Interviul Acoladei. Geo Galetaru şi Diana Trandafir: Poezii Sebastian Reichmann C.D. Zeletin: Reflecţii despre repetiţie Dumitru Augustin Doman: Fericirea vine odată cu răsăritul 2 Acolada nr. 9 septembrie 2017

Paradoxurile justiţiei şi ale statului de drepţi

Funcţionarea justiţiei în România, încă din primele taberei împricinaţilor sau ale celor ce le doresc nimicirea. S-a terminat cu seninătatea şi zile de după marea revoluţie din decembrie, a fost ireproşabilă, armonia noii epoci de aur în care toţi erau liniştiţi acţionând la comanda unică a ceea ce din punctul de vedere al puterii proaspăt instalate. A debutat hâtrii de-acum au numit nu ştiu cu câtă îndreptăţire „binom”, având în vedere că exe- furtunos cu procesul stalinist în care perechea Nicolae şi Elena cutanţii sunt de obicei mai mulţi, la fel cu factorii de comandă. Şi fiecare tabără încearcă Ceauşescu a fost condamnată la moarte (cu executare, desig- cu eforturi supreme să refacă unitatea de monolit, adică să-şi acapareze puterea totală în ur!) de un tribunal „al poporului” numit fără nicio justificare statul care de multişor nu mai e stat de drept, ci unul de drepţi în faţa celor de la butoane. legală de Ion Iliescu Delictele cuplului, inventate mai mult sau Dacă ajunsesem să credem că abuzuri mai dihai ca ale celor „cu naşul în su- mai puţin, erau vreo 60.000 de morţi în zilele premergătoare flet”, judecători şi procurori pe de o parte şi comenduirea serviciilor pe de alta, nu sunt procesului şi, evident, subminarea economiei naţionale, deci posibile, am trăit să vedem şi momentul în care respectivele instanţe şi instituţii se tocmai marile păcate ale regimului în curs de instalare. O altă fărâmiţează, la sunetul de goarnă al politichiei. Politichie care s-a fărâmiţat şi ea peste executare, de data aceasta neexistând o sentinţă explicită, a fost poate, apărând între timp, suflate prin goarnele de aur şi de parai ale politicilor corecte, aceea a procurorului Panait după un deceniu şi ceva, tot de către noi şi noi comandamente, care mai de care mai şturlubatice. un justiţiabil, despre care singurul lucru care nu se cunoaşte Tocmai acum, judecătoarea Gabriela Baltag, şefa CSM, a lansat o declaraţie în încă e dacă şi-a suflecat sau nu mânecile înainte de a-l îmbrânci în neant. Până atunci şi care, din înalta ei poziţie, demască uriaşele presiuni la care sunt supuse instituţiile care de atunci încoace aşa-zisa justiţie şi-a dat în continuare în petec sub mâna exersată a unor înfăptuiesc ceea ce ar trebui să fie actul de justiţie. S-a declanşat o luptă uriaşă a marii judecători sau procurori moşteniţi din epoca de aur, care s-au întrecut în a executa ordinele corupţii şi a reprezentanţilor ei pentru salvarea a ce se mai poate salva din poziţiile în comandanţilor mai mult sau mai puţin supremi. Perla coroanei a fost celebra „erată” a care s-au eternizat şi din averile uriaşe obţinute prin rapt, salvare posibilă pe de o parte vârfului cel mai înalt al justiţiei, Curtea Constituţională, dată în premieră absolută „noaptea prin legi abracadabrante care dezincriminează jafurile şi pe de alta prin subordonarea ca hoţii”, prin care s-a executat ordinul preşedintelui de atunci al statului „de drept”, chiar completă a instituţiilor care cercetează, judecă şi condamnă. dacă temporar suspendat, Traian Băsescu. Actul respectiv, premieră absolută a dreptului şi Se poate spune fără teama de a greşi că bătălia chiar dacă nu va avea un învingător, capodoperă de imbecilitate (chiar preşedintele Curţii Augustin Zegrean declarase cu puţin va avea cu siguraţă un învins: poporul român. înainte că „măreţia Dreptului stă în interpretarea legii”, şi nicidecum în respectarea ei), impunea luarea în considerare, pentru stabilirea cvorumului referendumului de demitere a marinarului, a unui articol dintr-o lege care nu mai era de mult în vigoare. Radu ULMEANU De atunci încoace, justiţia a mers din greşeală în greşeală până la victoria finală din zilele noastre, când în sfârşit justiţiabilii nu mai ştiu ale cui ordine să le execute, ale

Redacţia şi administraţia: Cuprins: Str. Ioan Slavici nr. 27 Satu Mare Cod Poştal 440042 Radu Ulmeanu: Paradoxurile justiţiei şi ale statului de drepţi – p. 2 Gheorghe Grigurcu: Politică versus cultură – p. 3 Fax: 0361806597 Barbu Cioculescu: Alexandru George – polemistul – p. 4 Tel.: 0770061240 Alex. Ştefănescu: Momente frumoase cu Augustin Buzura – p. 4 On-line: www.editurapleiade.eu Geo Galetaru: Poezii – p. 5 (Revista Acolada în format PDF) C.D. Zeletin: Reflecţii despre repetiţie (III) – p. 6 E-mail: [email protected] Tudorel Urian: Fulguraţii lirice – p. 6 Constantin Mateescu: Desene în peniţă. Ada Kaleh – p. 7 xxx Cristina Ştefan: O poveste de iubire... – p. 7 Constantin Trandafir: Scriitori şi teme. Trepte – p. 8 Abonamentele se pot face direct, prin mandat poştal, la Constantin Călin: Zigzaguri. Citat, parafrazat, parodiat – p. 9 Paul Aretzu: O poezie a nevinovăţiei şi a credinţei – p. 10 adresa redacţiei, abonaţii trimiţând obligatoriu, în plus, o Isabela Vasiliu-Scraba: Propulsarea lui Culianu prin minciuni – p. 10 înştiinţare (carte poştală) cu numele lor, suma plătită şi perioada Magda Ursache: Vorba-n colţuri (IV) – p. 11 acoperită de abonament. Numai pentru instituţiile bugetare, la Lucia Negoiţă: Interviul Acoladei. Sebastian Reichmann (I) – p. 12 Trezoreria Satu Mare, Cont RO34TREZ5465069XXX001050. Nicholas Catanoy: Alambicul lui Ianus – p. 12: Cod fiscal: RO 638425. Diana Trandafir: Poezii – p. 13 Costul unui abonament pe 3 luni este 17 lei (sau 34 pe 6 luni Şt. I. Ghilimescu: Răul ca predestinare în romanele lui T. T. Branişte – p. 14 etc.), acesta incluzând şi taxele de expediere. Florica Bud: Migdale dulci-amare. Cu glagorie de găină – p. 14 Dumitru Augustin Doman: Fericirea vine odată cu răsăritul – p. 15 xxx Pavel Şuşară: Universul multiplu al Georgetei Năpăruş – p. 15 Dan Culcer: Seismograme. Cazul Lăncrănjan (12) – p. 16 Claudia Moscovici: Memorie personală şi istorie politică (III) – p. 16 În virtutea respectării dreptului la opinie, redacţia Acoladei publică Lucia Negoiţă: Fragmente dintr-un timp regăsit – p. 17 o diversitate de opinii ale colaboratorilor, fără a-şi asuma însă Diana Dobriţa Bîlea: Poezia, o lege scrisă – p. 17 responsabilitatea pentru acestea. Petru Romoşan: Dictatură sub acoperire? – p. 18 Voci pe mapamond: C. M. Cleefeld. Traduceri de Olimpia Iacob – p. 19 Lucian Perţa – Parodii – p. 19 Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază. Sunt privilegiate Gheorghe Grigurcu: „Durerea e ultimativă” – p. 20 textele în format electronic. Ştefan Lavu: Comedia numelor (85) – p. 20

ISSN 1843 - 5645 Acolada nr. 9 septembrie 2017 3

Politică versus cultură Voluminoasa culegere de texte a unei schimbări istorice iluzorii, a doua a dărîmării turnului tip cu gălăgie și pretenții, cu aluzii la «vremurile democratice consacrată relației dintre politică de fildeș. Directiva politică se substituie libertății de cuvînt, pe care le trăim» și la tot felul de drepturi și libertăți – pînă cînd și cultură realizată de Aurel Sasu spontaneității creatoare, existenței conforme cu normele sale face rost de un loc comod”. Neîndoios se află aici o referință și de colaboratorii d-sale, Liliana naturale. Urmează, după cum prea bine se știe, lungul cortegiu doar un pic voalată la adresa reprezentanților puterii, dar, Burlacu și Doru George Burlacu, al trădărilor. În deschiderea sa se află paginile imunde ale celor speriat pesemne de consecințele unor opinii fățișe, gazetarul pare a se focaliza pe un sens mai devotați scribi ai aberației oficiale, deopotrivă novici ai se întoarce cu o fermitate formal mai accentuată împotriva pesimist. Să fie imposibilă o arivismului și autori mai vîrstnici care nu se îndurau a rămîne năpăstuitei opoziții: „Ce mă uluiește pe mine este faptul acesta conviețuire în termenii bunului pe dinafară. Un N. Moraru ia o vajnică atitudine, încă din 1945, extraordinar și de necrezut: oficioasele partidelor de opoziție simț a celor două domenii de împotriva celor ce doreau a menține independența presei: „De sunt mai intolerabile decît cele guvernamentale! Cum le calci larg impact social, de-atîtea ori la 23 august însă, se tot protestează, se cere libertate pentru nițel pe picior – te și pocnesc și te fac «sluga comuniștilor»”. surprinse în raporturi de acută intoleranță reciprocă? Aurel presă. Și cînd te gîndești că niciodată n-au fost atîtea ziare în Mai ferm se dovedește Tudor Teodorescu-Braniște, pe care Sasu crede că da: „Murdăria lor, a acestor lupte, (…) cu tot țara noastră ca astăzi! S-a invocat libertatea presei, cînd a fost „un ziar guvernamental” l-a declarat nu mai puțin decît „agent cortegiul de ipocrizii și intoleranță, a existat dintotdeauna și, suspendat Universul, s-a cerut libertatea ei, cînd a fost oprit Cu- provocator”. Riposta sa e de-o ironie bine țintită: „N-am știut probabil, va supraviețui oricăror lecții de inutilă pedagogie a rierul-Curentul. Cine sunt cei care au cerut-o! Sunt acei care, că, cerînd legalitate, - adică: respect pentru lege, - comit un act culturii”. N-am cuteza a-l contrazice. Mai cu seamă noi, cei fofilîndu-se în partidele «istorice», s-au transformat în scut al de provocare. Cer iertare cu cea mai adîncă umilință. Folosesc, ce-am străbătut deceniile comunismului, suntem înclinați a reacțiunii, sunt acei care formează cuiburile legionare camu- însă, acest prilej pentru a da confratelui meu informații care par socoti că există un antagonism latent, ireductibil în relațiile flate”. Nu fără a urma sumbra amenințare a puterii samavolnice să-i lipsească; i le dau, firește, între patru ochi. Nu sînt numai dintre politică, manifestare cu caracter pragmatic, ancorată care însemna în sine suprimarea oricărei libertăți de conștiință: agent provocator – cazierul meu e mult mai încărcat. Am luat într-un prezent brut, și cultură, mai cu seamă sub înfățișarea „Presa, în regim democratic, este o armă în mîinile poporului parte activă la asasinarea lui I. G. Duca, Armand Călinescu, V. aspectelor sale creatoare, manifestare abstrasă, cu o imanență pentru lămurirea diferitelor probleme, armă de luptă împotriva Madgearu și N. Iorga. Am fost unul din conducătorii rebeliunii sieși suficientă. Un antagonism care, în anume circumstanțe, reacțiunii. Lupta necruțătoare de astăzi cere măsuri energice legionare. Am fost ministru în guvernul lui Horia Sima, la Ber- dobîndește un caracter violent. Opiniile asupra subiectului, și hotărîte”. După cum un Mihai Novicov se pamează în fața lin. Am scris pentru Ion Antonescu. Principala mea ocupație, firește, diferă. Caragiale, bunăoară, nu ezită, după ce a recu- unui sinistru text sovietic: „Păstrînd proporțiile și ținînd cont acum, este aceea de pungaș de buzunare pe platforma aglomerată noscut, într-o scrisoare către Vlahuță, gloria lui Dante, „Un de condițiile specifice ale țării noastre, nu sunt oare îndrumările a tramvaiului. Agent provocator sunt numai în puținele ore pasionat nebun de politică… răzvrătitor; amestecat în oribile date de A. A. Jdanov indicații precise pentru tînăra noastră care-mi rămîn libere…”. Și mai categoric se manifestă N. Ca- războaie ale anarhiei italiene; bătut; fugar din cetatea lui prin literatură progresistă? Oare nu se pune și în fața scriitorilor din randino. Acesta afirmă pe șleau ceea ce se putea lesne constata, munți și cîmpii; gonit din «ingrata» lui patrie, pe care ajunge R. P. R., cu ascuțime arzătoare, sarcina de «a înfățișa poporul dar ceea ce, mai cu seamă în 1946, reprezenta deja un tabu: s-o blesteme”, să tragă o concluzie rezonabilă în termenii nostru nu numai așa cum este astăzi, dar a-l privi și așa cum va „Libertatea se pierde ușor și se recîștigă greu; acest adevăr epocii: „Nu crede cumva, după cele de mai sus, că aș fi parti- fi mîine»? Și nu sunt oare eroii muncii din R. P. R. luptătorii dovedit în doctrină se verifică prin experiența de fiecare zi. În zanul artei cu tendință. Nu! Să ferească Dumnezeu! Am rămas căliți de partid, inovatori și raționalizatori, tocmai tipul de ale presei, îndeosebi, drumul înapoi spre ceea ce astăzi ni se cum mă știu, partizanul neînduplecat al tendinței cu artă…”. oameni care anticipează asupra înfățișării morale «de mîine» pare un paradis pierdut este cu osebire anevoios. Deoarece, în În schimb I. G. Duca oferă, de pe pozițiile intelectualității a poporului nostru?”. La rîndul său, M. Beniuc nu se dă în ciuda progreselor care s-au realizat – a unor progrese certe dar politice, o soluție diplomatică: „arta și politica nu pot decît să lături de la partitura lozincardă cea mai penibilă: „scriitorul instabile, suntem departe de a fi atins starea de nestînjenire a se apropie și mai mult în timpurile în care trăim. Caracteristica trebuie să fie totdeauna de partea mulțimii, iar în mijlocul scrisului (relativă și ea) dintre anii 1920-1938, necum nivelul vremurilor noastre e de a contopi într-o sinteză supremă toate ei să fie mesagerul forțelor celor mai înaintate ale istoriei. de independență și de securitate dinaintea primului război manifestațiunile activității omenești”. Cum era de așteptat, Îndrumătorul său nu pot fi decît aceste forțe, în cazul nostru mondial”. Pentru a adăuga sarcastic: „Firește, există astăzi Arghezi se dezlănțuie pe ambele direcții. Nu-i cruță nici pe concret, ideologia marxist-leninistă, Partidul. Cunoscînd bine gazetari de modă nouă pentru care libertatea presei este o confrați, nu-i cruță nici pe politicienii interbelici, înregistrînd drumul Partidului, poți să te consideri tu însuți îndrumat și poți problemă secundară iar independența un viciu personal, un fel opțiunea lor pe care o consideră deopotrivă nedemnă pentru nădăjdui, la rîndul tău, să devii îndrumător”. Și un supliment: de manie sau de boală incurabilă”. Cum să nu i se pregătească interesul meschin, pentru oportunismele fatale criteriilor Poetul crede de cuviință a atribui partidului discreționar nu în final gazetarului de laDreptatea , temnița? spiritului: „Artistul și-a căutat întotdeauna un stăpîn, politica doar o calitate de Muză, (apreciind că „succesul versurilor sale, Am lăsat la urmă articolele lui G. Călinescu, pe cît lui găsindu-și stabilitatea gîndirii și a inspirației în legăturile atît cît a fost el înainte de 23 august 1944 și cît este el astăzi se de dornic de-a se înregimenta în rîndurile „intelectualității dintre boier și slugă (…). Artistul preferă infinit dependența datorește, în mare parte acestui fel de îndrumare” partinică), progresiste”, pe atît de perdant pînă la sfîrșit. Ajungînd la du- materială către un prinț, un stareț sau un prelat, cu prețul in- ci și o postură de bodyguard critic. Întrucît cei ce l-ar putea reroase umilințe din partea cîrmuirii adulate, autorul Bietului dependenței artistice, și nu are să se felicite de camaraderiile contesta pe autorul Mărului de lîngă drum ar fi „dușmanii” Ioanide a nutrit o vreme speranța naivă că i se va permite o de pură politețe și ipocrizie ale miniștrilor față de cetățeanul partidului, în măsura în care partidul se războiește cu ei nu-i anume dedublare elitistă. Mai întîi iluzia că e un participant egal în falsificare cu ei”. Pe de altă parte, comportarea lumii apără și propria valoare literară? Infatuarea și ridicolul se la putere, datorită deținerii unor funcții pe care le enumeră politice: „Gravă indicație pentru eficacitatea națională a amestecă astfel în părți indiscernabile: „Astăzi, cei pe care-i cu superbie: „Ca director al ziarului Națiunea, ca membru partidelor noastre politice, în general, nici unul din ele nu are supără proza mea sunt dușmanul de clasă și aceia care, în loc în Comitetul executiv al P(artidului) N(ațional) P(opular), un program cultural stabilit”. Sau: „Pe toată linia, an de an de imagini realiste, au în cap scheme construite în birou despre ca deputat reprezentant de pături mijlocii, eu am o direcțiune și zi de zi, breasla scriitorilor a fost trădată de toată lumea, realitatea noastră, dar mai cu seamă dușmanul de clasă”. care nu se poate discuta cu facilitate și cu oricine”. Apoi o și politică și literară”. Concluzia netă: „Literatura nu are a se O prestație distinctă o prezintă tînărul Petru Dumi- genuflexiune la persoana întîi plural, care i-ar suplimenta felicita de raporturile cu politica sub nici o formă”. Cuvinte triu. Încercînd a ocoli limbajul grosier al adeziunii partinice, calitatea unei reprezentativități, „Noi profesorii universitari din 1929, însă cu o rezonanță care nu pare să se fi risipit. O ambițiosul prozator săvîrșește ocoluri speculative spre a și scriitorii democrați reclamăm favoarea, care, de altfel, ne mențiune specială se cuvine acordată unui text al lui C. Noica, ajunge în același punct cu confrații citați, dar cu o alură e pe deplin acordată, de a ne așeza în fruntea luptei pentru de-o duritate pe care n-am putea-o aprecia decît drept cinică, „intelectualizată”. Suprimarea libertăților s-ar justifica prin noua ideologie. Universitatea trebuie să fie și va fi centrul în consonanță cu disocierea filosofului de artă, religie, istorie, faptul că libertatea nu e un „lucru în sine” ci o modificare a preocupărilor ideologice”. Apoi un gest pe care-l dorea cor- mostră de fanatism a ideii, într-un fel pandant al artei pure: raportului dintre fenomenele date (concesiv, la factorii sociali dial-încurajator față de criticii „noi”, marxiști-leniniști sadea, „Căci e un lucru ciudat: anumiți oameni simt că sunt scriitori. sunt adăugați și cei naturali), în duh marxist: „Metafizicienii care abia așteptau să-l disloce și să-i ocupe locul: „Rămîn N-ar putea să ne spună bine de ce și în baza cărui articol; dar trecutului (în care numărăm pe dnii Heidegger, Jaspers și Sar- încredințat că, prin sforțările noastre comune, ale tinerilor o simt. Se vede din purtarea lor, din aerul de siguranță cu care tre) vorbesc de libertate, căutînd să dea fel de fel de înțelesuri critici ca d. Crohmălniceanu, de care am vorbit, și d. Ion intră în Ministerul Instrucțiunii, din aerul de satisfacție cu care faptelor existente. Ei nu se gîndesc că problema libertății se Vitner (doctrinar cu gustul documentării serioase, combatant ies de acolo și din o mie de alte indicii mărunte dar sesizabile. rezolvă numai schimbînd faptele existente. Și pentru ei, și leal și delicat, în sens marxist obiectiv, nu obiectivist), vom Inconvenientul pe care-l prezintă faptul că nu există încă o pentru noi, libertatea e o relație între om și societatea care-l izbuti să trecem la faza constructivă a culturii progresiste definiție a scriitorului constă mai ales în aceea că nu mai știu cuprinde, și între om și natură. Dar, pe cîtă vreme ei vor să învingînd negativismul steril și deprimant”. Nu mai puțin ce i se cuvine acestuia și ce nu. (…) Este scriitorul un om de schimbe mintal această relație, noi vrem s-o schimbăm real, nervul critic al Călinescului tresărea reflex în fața inepțiilor talent și atîta tot? atunci ce nevoie are să i se dea bani pentru concret, în fapt”. Dacă libertatea individuală „absolută” ar sovietizării și ale limbii de lemn. Din care motiv, exasperat, cărți; să fie trimis în străinătate ca să viziteze muzee; sau să i fi doar „un basm”, de ce să nu celebrăm societatea așa-zisă introduce „șopîrle” în discursul ce-și propunea a fi conformist se creeze condiții bune de trai? Toate astea nu-i sporesc talen- „liberă de exploatare”? De aici apoteoza societății comuniste pînă la capăt. Solidei inculturi a activiștilor li se opune cerința tul. I-l recompensează, admitem. Dar cîți scriitori din această drept o întrupare a conceptului de „societate liberă”: „Încă de culturalizării. „Activitatea literară progresistă este dificilă. Ea categorie au dreptul, în Țara Românească, la recompense mult, răspunsul creatorilor de frumos a fost și rămîne acesta: cere cunoștințe filosofice adînci, pregătire istorică foarte severă naționale și de stat?”. Ezitînd pur și simplu a-l socoti pe scriitor Alegem societatea liberă, ne luptăm pentru societatea liberă. și mari calități cerebrale și morale”. Psitacismul versificației un intelectual, autorul Devenirii întru ființă îl acceptă în cele Este în interesul cel mai vital al creatorului să ajute, din toate curente este astfel amendat: „Poetul nu va repeta ca un papa- din urmă în categorie, nu fără pitorești grimase ale concesiei: puterile, la crearea condiției fundamentale pentru libertatea gal ideea goală, conceptul «Eu sunt poetul optimist!...», ci va „Este scriitorul un intelectual? Dacă voiți. În orice caz, un soi creației sale, această condiție fiind libertatea societății”. În reprezenta metaforic sentimentul de bucurie. Să dau o pildă. de intelectual foarte curios: un intelectual care profită uneori felul acesta, în raport cu zelatorii de tip primitv ai sistemului, Articolul 12 din Constituția U. R. S. S. sună: Munca în U. mai mult dintr-un fapt divers decît dintr-o revoluție de idei. un soi de clovni roșii, autorul Cronicii de familie încearcă a R. S. S. este o datorie și o chestie de onoare a fiecărui cetățean (…) Ce putem face pentru el? Să căutăm să-l înțelegem. Cît face figura unui clovn alb, al unui Pierrot, precursor în această capabil de muncă – după principiul: «cine nu muncește, acela despre ajutor – i-a dat mai mult Dumnezeu decît îi putem da privință al unor Al. Ivasiuc și N. Balotă din decursul „epocii nu mănîncă»”. Aceasta este expoziția ideologică a ideologiei noi, oamenii”. Un text în felul său memorabil... de aur” (ar fi fost binevenită și antologarea lor). leninist-staliniste. Poetul însă se va feri să rimeze ideologic, Însă antologia pe o care avem în vedere are drept Cine lua distanțe față de mentalitatea regimului căci ar cădea în didacticism cacofonic: «Cine nu muncește/ La centru de greutate totalitarismul instaurat în țară după 1944, totalitar? În antologia pe care o prezentăm, ne-am putut opri prînz nu pășește»”. Nu-i scapă lui G. Călinescu nici apucătura care a răsucit raportul și așa dubios în principiu dintre politică la Mircea Damian, care, prudent totuși, mizează pe cartea unei „actualizării” cu orice preț, care se afla în vogă. Se spunea în și creație înspre abuzuri fără precedent. Odată cu suprimarea „neutralități”. N-ar dori să indispună nici una din părți, din care presei libere, cu obligativitatea doctrinei partidului unic, cu pricină se lamentează doar indirect de injoncțiunile partidului Gheorghe GRIGURCU prigoana dezlănțuită împotriva elitei intelectuale, oamenilor discreționar: „Uite că am ajuns, fără să vreau, la un punct foarte de litere nu le rămîneau decît două opțiuni: fie sumisiunea însemnat. Intenționez anume să spun că românul este un fel de Aurel Sasu: Politică și cultură, antologie de Aurel necondiționată la cerințele puterii, fie tăcerea. Arghezi care a om care vrea toate libertățile pentru el și nici una sau aproape Sasu, Liliana Burlacu, Doru George Burlacu, Ed. Școala Ar- avut curajul de-a nu ceda un număr de ani, vorbea de faptul nici una pentru semenul lui. Voi da un exemplu care este la deleană, 2016, 794 p. că scriitorii se aflau într-o „aproximație de două lumi”, prima îndemîna tuturor: tramvaiul. Ați văzut că vine, uneori, cîte un (Continuare în pg. 18 4 Acolada nr. 9 septembrie 2017 Flux-Reflux Amintiri Alexandru George – Momente frumoase cu Augustin Buzura

polemistul Ani la rând, l-am şi la alte reviste, după ce îi apare şi prima carte (un volum de iubit și admirat pe Augustin proză scurtă, Capul Bunei Speranţe), în 1963, se angajează ca Avea, întotdeauna, de pus Buzura, iar după 1989, când redactor, în 1964, la revista Tribuna, unde va deveni în scurtă la punct ceva, pe cineva şi l-a susținut pe Ion Iliescu, vreme secretar general de redacţie, iar din 23 decembrie 1989 o făcea cu aplomb; din prea l-am dezaprobat explicit, – redactor-şef. plinul unei vaste culturi, inclusiv în scris. Dar mai În 1970 publică primul său roman, Absenţii, în dobândită, – zicea – din lec- mult decât orice l-am iu- care prezintă un caz de mortificare psihică (cazul unui ziarist turi la întâmplare, de tot felul, bit. Moartea lui este infinit obligat ani la rând de autorităţi să mintă). Având un răsunător iar în realitate în registrul de regretabilă, pentru mine și succes de critică şi de public, romanul îl consacră, plasându-l strictă ordonare a unui spirit pentru mii de alți oameni în prim-planul vieţii literare, dar îl şi divulgă ca pe un critic al erudit. Ca unul care nu ex- interesați de literatură. stilului de viaţă comunist. hiba diplome universitare şi Ultimii ani din viață i-a trăit chinuit de suferințe fizice Cu tenacitatea unui alergător de cursă lungă, Augustin lucrări de specialitate în do- și de o indignare – justificată – față de tot ceea ce se întâmplă Buzura scrie în continuare, timp de aproape două decenii, încă meniul criticii şi istoriei litera- în România. Mai exact, față de tot ceea ce nu se întâmplă. cinci romane masive, însumând peste două mii de pagini, într-o re, căruia îi prefera scrierea Împreună cu soția mea, Domnița, cu Augustin Buzu- cameră neîncăpătoare, dintr-un apartament la bloc din Cluj. de opere beletristice, putea să pară firească puţina însemnătate ra (cei apropiați îi spuneau „Gusti”) și cu soția lui, Maria, am Împreună cu soţia sa, Maria Buzura, creşte şi cei doi copii pe pe care o acorda propriei activităţi de istoric şi critic literar, faţă petrecut înainte de 1989 multe zile frumoase, verile, la mare, care i-am menționat. Fiecare nouă carte pe care o termină îi de aceea a creaţiei literare. Numai că tocmai reputaţia de critic la Casa Scriitorilor de la Neptun. Ne simțeam pentru moment aduce: războaie istovitoare cu cenzura, premii literare, cronici îi era pusă în prim plan de către opinia generală. fără griji, râdeam, făceam adevărate beții de râs. Jucam pe elogioase în România literară şi la Europa Liberă, atacuri în Dornic să i se recunoască meritele de romancier, convins a fi plajă șeptic, iar eu și enigmatica Maria (constituiți într-o echipă Scânteia, Luceafărul şi Săptămâna, represalii şi, uneori, gesturi înzestrat proza română cu opere de valoare, între care cea mai indestructibilă), îi băteam de-i snopeam pe Gusti și Domnița. de falsă curtoazie din partea oficialităţii, dovezi de admiraţie dragă îi era romanul Oameni şi umbre, nu a refuzat, totuşi, să-şi Apoi, seara, ne plimbam pe faleză până la gardul – bine păzit din partea publicului. strângă la un loc pagini de critică, sub titlul Litere şi clipe (editura – al vilei lui Ceaușescu și în acel loc ne trecea veselia, revenind Autorităţile îi interzic să se stabilească în Bucureşti, „Bibliotheca”, Târgovişte – ediţia a II-a, 2017). Amplă lucrare a unui polihistor, cunoscător al mai multor ramuri ale artei scrisului la realitate. deşi scriitorul face numeroase cu rădăcini în istorie, sociologie, filozofie, Litere şi clipe oferă Am fost și la nunta demersuri în acest sens. lectorului, de la primele rânduri, o vastă deschidere tematică, aşa fiicei lui Augustin Buzura, După căderea regim- cum se adună din modulele sale. Ascuţişul critic iese la iveală fermecătoarea Ana Maria, cu ului comunist, poate, în sfârşit, de cum se prevesteşte tema. Vorbind de programa universitară George Maior (care avea să să vină în Capitală. În 1990 i se a anilor ‘60 se întreabă: „Te pomeneşti că Pasiunea lui Pavel devină șef al SRI și despre încredinţează funcţia de preşed- Corceaghin sau Critica criticii de I. Vitner, poate Romanul care cred sincer că este un om inte al nou înfiinţatei Fundaţii romanului românesc, de D. Micu sau Pentru realismul socialist de stat și un patriot demn de Culturale Române. Din faima de Ov.S. Crohmălniceanu, (1960), socotit de dl. Fl. Mihăilescu încredere). Îl cunosc și pe fiul de scriitor curajos, de altădată, „o regretabilă broşură” (p. 121). lui, Mihai Adrian Buzura, un nu mai rămâne aproape nimic, „Gura rea” pe care o regăsea la memorialistul C. Beldie l-ar foarte bun fotograf și operator din cauza relaţiilor cordiale pe fi putut oare caracteriza şi pe sine? După cum îl vedea pe me- TV, căsătorit cu supertal- care le are cu Ion Iliescu. morialist: „probabil un ins care nu-i menaja pe semenii cu care entata prozatoare Daniela Augustin Buzura venea în contact, nu era un om de atitudini curbe şi de făţărnicie Zeca-Buzura. face faţă însă, cu îndârjire, şi disimulată, precum Mircea Zaciu, de pildă”. Dacă memoriile acestei împrejurări, convins profesorului Beldie îl interesează mai mult prin pitoresc, un alt * că prin tot ceea ce întreprinde personaj care le domină, Nae Ionescu, îl pasionează. După cum serveşte cultura română. Apar- s-a întâmplat şi cu Mateiu I. Caragiale, căruia, de altminteri, Nu numai opera, ci ent surd la opiniile nefavorabile criticul i-a dedicat o monografie. Pe când romanul Craii de și viața lui Augustin Buzura în legătură cu sine, el le înreg- Curtea veche a fermecat generaţii, criticul le caută şi-şi găseşte merită cunoscută. S-a născut la Înaintea unei intervenţii pe cord deschis istrează totuşi şi se simte foarte inadvertenţele auctoriale. Ceea ce nu-l împiedică să considere 22 septembrie 1938 în comuna afectat (după cum va reieşi din pagina morţii Penei Corcoduşa una de geniu. În schimb, portretul Berinţa din județul Maramureş, ca fiu al lui Ilie Buzura, muncitor, mărturisirile incluse în volumul Tentaţia risipirii din 2003). Raşelicăi Nachmansohn ar reprezenta cazul „abuzului de linii” şi al Anei Buzura, ţărancă. În 1945 devine elev al şcolii generale Treptat, reuşeşte să-şi restaureze, cel puţin în parte, prestigiul. – de calificative. Şi totuşi, „Ea apare «încărcată» de graţii şi de din comuna natală, iar între anii 1951-1955 urmează cursurile În acelaşi timp suportă, cu o voinţă de fier, mai multe intervenţii vicii, învăluită în fumurile de tămâie ale iluziilor savante, dar Liceului „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. După absolvirea chirurgicale (inclusiv una pe cord deschis), fără să se plângă. stă pe fundamentul unei observaţii profund realiste”. Dintr-un liceului este, succesiv, inspector statistician, educator, agricultor, Aproape toate romanele i se retipăresc. În 1999 îi club al admiratorilor operei lui Mateiu I. Caragiale, imaginat de iar din 1957 şi până în 1964 funcţionar la filiala din Cluj a Uni- apare şi un roman nou, Recviem pentru nebuni şi bestii, îndelung poetul Ion Barbu, Alexandru George ar trebui neapărat să facă unii Scriitorilor. În perioada 1958-1964 studiază la Facultatea aşteptat de cititorii săi fideli. parte. Dacă nu să-l şi conducă. de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie Moare la 10 iulie 2017. Cartea unor ferme luări de poziţii, Litere şi clipe, poate fi (lucrarea de diplomă are titlul Shakespeare în psihiatrie). citită şi ca un Jurnal, aparţinând unui intelectual ce se dezvălu- Nu profesează însă medicina. După ce debutează în Alex. ȘTEFĂNESCU ie pe mai multe laturi. Cu iluminările şi zbuciumările lui. Cu paginile revistei Tribuna din Cluj, în 1960 şi începe să colaboreze paricularităţi, de asemenea. Cum se poate, ai zice, că un lector inveterat nu a putut citi vesela operă a unui clasic? – volumul al vieţii în comunism. Astfel încât, în cultură, a nu ţine seama de şi Jurnalul fericirii de N. Steinhardt, eventual Ingeniosul bine doilea din Pe drumuri de munte al lui Calistrat Hogaş! Nu l-a politică înseamnă, bunăoară, a nu înţelege ierarhizările, situaţia temperat de M.H. Simionescu, dar şi «romanele» lui Fănuş putut citi în 1947, la apariţia ediţiei, dar nici în 1980. Fără ca unui Geo Bogza, Marin Preda, Jebeleanu, Ion Caraion, Adrian Neagu. În schimb, neutralitatea absolută a romanului lui Al. la mijloc să fie un capriciu: „M-a blocat artificialul şi emfaza Păunescu. Pe care nu-i judecă sub un aspect de pură eticitate: Vona, Ferestrele zidite l-a ajutat să treacă graniţele lingvistice”. stilului, neadaptat notaţiei de excursionist care se adresa sieşi „Asta nu înseamnă că am nesocotit puţinele realizări, chiar Rezistent la adversităţi, Alexandru George se confesează: „Eu şi umorul forţat, nejustificat de împrejurări, fraza pletorică (în şi cele din prima parte a comunismului, operele valabile ale am auzit de «demolare» încă de la debutul publicistic (1970), ciuda insistenţelor şi foarte ciudatelor intervenţii în text ale lui odioşilor Petru Dumitriu, Marin Preda, Eugen Barbu, teatrul prin pana lui Eugen Barbu şi din gura lui Marin Preda, dar, Ibrăileanu). Un detaliu, dar din detalii ia naştere necuprinsa Luciei Demetrius sau Horia Lovinescu, cu mai multe speranţe acuma formula mai are sens mai ales în mediile subculturale, istorie – fie şi a literaturii. Altcum, e firesc ca raporturile unui decât satisfacţii, asemenea ne-au amuzat, ca spectatori, come- unde regula e «să ne apărăm» moşia, nevoile şi mai ales neamul”. literat cu altul, să decurgă simpatetic. Mai ales când acesta este diile lui Aurel Baranga, una din cele mai profunde canalii ale Un cincinal ne desparte de clipa în care autorul a pus pe disociativ cercetat: „Una din plăcerile spiritului disociativ este epocii comuniste”. Rânduri parcă prevestitoare ale neaderenţei hârtie ultima literă. – Carte cu şiruri de rânduri care par scrise la aceea de a recunoaşte importanţa unui alt scriitor, păstrând însă şi la regimul ce a urmat comunismului. ordinea celor ce se petrec astăzi – lucru ce ar trebui, poate să ne pe alţii pentru propriu-ţi suflet sau să admiri câte o personalitate De neînlăturat, politicul va ocupa un loc important în Litere, dea de gândit. Iată, când se referă la cele întâmplate după Piaţa politică precum generalul Ludendorff (complicele lui Hitler), odată ce literele aceluia ne-au mâncat clipele – şi nu numai ale Universităţii, cu trimitere: „Tineretul, exclus cu brutalitate, s-a aşa cum face N. Steinhardt sau să fii extaziat, precum evreul tinereţii! retras, a încetat lupta, s-a întors la învăţătură cu scopul unic de a Felix Aderca de Corneliu Zelea Codreanu, singurul salvator al Chiar şi judecat la rece, comunismul îi pare lui Alexandru se pregăti pentru o diplomă şi o carieră în străinătate, o adevărată neamului românesc”. George mai rău decât fascismul: „Comuniştii politizau totul şi crimă, căci a însemnat o hemoragie intelectuală pe care poporul Dintre romancierii contemporani sieşi, Alexandru George de asta trebuie ţinut seama atunci când reconstituim situaţii de nu o mai cunoscuse şi pe care o atenuează doar formal numărul şi-l apropie pe Radu Tudoran, ale cărui cărţi le analizează în epocă, semnalizând deformările în bine sau în rău; fără a se ţine enorm de tineri rămaşi în ţară, iar numărul foarte scăzut de profunzime. Romanului acestuia, Un port la Răsărit îi acordă seama de politic nu poate fi înţeleasă situaţia unui Geo Bogza, scriitori reveniţi în patrie (Ilie Constantin, Sorin Alexandrescu) neaşteptatul calificativ „cel mai frumos roman românesc”. Marin Preda, E. Jebeleanu, Ion Caraion sau Adrian Păunescu”. spune acelaşi lucru. Tot mai mulţi cetăţeni au ajuns să creadă că Totuşi, şi fără să o spună pe şleau, criticul are îndoieli asupra Asimilaţi în oceanul de lecturi ale unui insaţiabil, de la Petre suntem un loc nefast al Pământului, de unde e bine să fugi dacă destinului în timp al operei romaneşti a lui Radu Tudoran. (Para- Bellu şi Tenbras (?) până la Proust şi Joyce. Clasici şi moderni poţi, chiar şi numai pentru că eşti doar tânăr”. doxal, îl asemuie lui I.D. Suchianu, care, într-o variată activitate au modelat un spirit afin, din libera circulaţie în zone de cea mai Către finele cărţi: „Şi tot aşa de convins sunt că pentru cum publicistică n-a scris roman). Alţi romancieri, precum Augustin mică, dar şi de cea mai dificilă circulaţie. Din care vom elimina, am spus, eu voi fi ascultat cu mai mult interes şi plăcere abia Buzura, Nicolae Breban, iau lecţii. ca neavenită, formula de şoarece de bibliotecă. când voi începe să fac ceea ce nu am făcut încă, adică să tac”. Bineînţeles, politicul nu putea lipsi dintr-un Jurnal, atitudinea Lacom lector de opere din literatura noastră, dar şi de tra- Profeţie care se împlineşte într-un Univers al Durerii. civică. Cel ce vitriolează trecutul regim comunist o face ca unul duceri – el însuşi fiind un sagace tălmăcitor – ni se destăinuie: căruia acesta i-a mâncat cei mai frumoşi ani ai vieţii. Poate ceea „Preocupat de această problemă am semnalat din colţul meu Barbu CIOCULESCU ce l-a scandalizat pe analist a fost politizarea tuturor sectoarelor cazul a două scrieri imposibil de tradus: Craii de Curtea Veche Acolada nr. 9 septembrie 2017 5 da calcarul memoriei cu mâinile mereu la pândă pe lângă corp un spectacol barbar cercuri concentrice Poezie să ieși în lumile incipiente oroare pură să ieși graduală dar nu în plăceri în acest mimetism nu în alcătuiri suficiente al detaliilor pentru umbre care cer viitorul și ceilalți un fruct nemilos pe o altă dimensiune și singurul în alt stigmat al prezentului și cel care vine purtând ADÂNC PÂNĂ LA RANĂ aceeași vină aceeași rană pasul și pașii deasupra UNDE SE DUCE SUNETUL pasului intimitate strictă vorbim cu ceilalți planuri suprapuse cu toate identități pentru alte cine va fi împotriviri aici colțuri de stradă respirație-n cuvânt colțuri de viață alveolă a silabei unde se duce sunetul cu sunet unde întâlnim în afara dogmei nesiguranța a liniei pure învățăm din mers adânc până la rană aritmetica umbrei să uiți zeii au orbit oricum L E C Ț I A Ș I R E S T U L să aștepți mâinile desțelenesc zăpada ceea ce pare în dreptul ochilor O SĂRBĂTOARE FĂRĂ SEMNE că vine aceeași primejdie tăcând de ceață un concept desuet dincolo de și somnul care un copac care știe totul tăcere ne oprește în loc câte degete are singurătatea LECȚIA ȘI RESTUL câte morți într-un pahar abandonat DE ACOLO VINE cu fața la perete să spunem adesea sunt aici de acolo vine dimineața trec păsări o apă ne acoperă și încetinește mecanismul părăsim galantarele în vârful picioarelor vremelnică plouă cineva învață să meargă pură nu vedem oroarea acelui cerc în teritorii interzise încă un pas care cade în inima memoriei pe gâtul ascultător linia abstractă un nufăr carbonizat de acolo vine mișcă noroiul în doze mici ne distrage atenția această epidermă biciuiește cărarea un aer pentru zilele ce vin zgomotoasă până la sânge capacități în cele din urmă captivități ciclice până la ultima literă se-nchid pereții să se întâmple ceva peste tot o zăpadă recognoscibilă peste omologări orice vino să vezi lucrurile succesive un țipăt în creierul lebedei care au plecat de acasă lecția și restul acest declic maiestuos copii înșurubați în tăcere simplitatea fără fisură tălpile îngerului de rând o sărbătoare fără semne inventăm un decor de acolo vine fără glas pentru chipul împarte așteptări și păsări care tace îndeasă perna hotarul se mută în lucruri care nu există în viața noastră de ieri UN ALT ÎNȚELES așteaptă așteaptă la sfârșit chipul fratelui său CA DISTANȚELE TĂCUTE sintagmele maculând acest timp închis IATĂ POVESTEA să punem lucrurile acest lac unul peste altul întors în sine iată povestea mâna mea peste mâna celui ce pleacă în singurătatea sa iată cum ceața se supune aici cresc pietre și uneori cântă dincolo de gest sub unghii un palmier decapitat uneori un mal vine spre noi muțenia previzibilă strigă o realitate impenetrabilă a ochiului strigă vedem soluția și numim totul cu un singur cuvânt a trupului într-o cine a luat mărul și a fugit durerea începe în grădinile tale înalte invincibilă trecere pe ape și dincolo de ele acolo așteaptă sălbăticia silabei spre undeva un viitor ca un deget umil ca un înger cu plânsul retezat anonimat impudic uitat pe pian mișcarea și densitatea fără contur al zidului în viscol și lucrurile unul peste altul unde încep aici se termină ceva cum aducem războiul mai aproape tentative și glorii nu mai vorbi cum construim orașe care călătoresc în noi un gol fără urmări gura ca o pată în zori ca păsările ca distanțele tăcute cine cade o ceașcă de ceai mâna mea peste mâna celui ce pleacă își regăsește în zori capcanele timpului acesta este adevărul și oboseala de după adevăr vocea capcanele trupului cheia pierdută iată povestea UN FRUCT NEMILOS un alt înțeles du-o de mână niciunde albastră aici nicicând cu mâinile am aranjat mici breșe ACEEAȘI VINĂ Geo GALETARU deși erau absențe pe direcții anticipate nu îndeajuns Din volumul în pregătire și severități cât cuprinde de tenace cu mâinile improvizând P A R I U L P E I A R N Ă 6 Acolada nr. 9 septembrie 2017 Reflecţii despre Fulgurații lirice În momentul în care ai „Călătorul a ajuns la izvor, repetiţie (III) în față o carte de poezii scrisă Dumnezeu i-a întins de un slujitor al Thaliei, primul un urcior Anafora (Gr. ana, înapoi, pho- gând îți zboară la Mihail Sa- plin de rubayatele ra, întoarcere) constă în repe- tarea unui cuvânt la începutul bin și la minulescienele sale lui Omar Khayyam” versurilor sau al propoziţiilor. versuri din lumea teatrului. Te Dincolo de trimiterea la marele poet și gânditor În poezie: Jelui-m-aş şi n-am aștepți să citești niște versuri persan din secolul al XI-lea, cei familiarizați cu lectura cui,/ Jelui-m-aş drumului... şi bovarico-boeme despre viața rubaiatelor lui Omar Khayyam vor descoperi noi straturi de în proză: Măria ta, ca domn, de artist, cu mesaj vag sen- adâncime ale meditației știind semnificația și rolul ulciorului fii bun, fii blând. timental și prozodie simplă, în lirica acestuia. Fii bun mai ales pentru aceia lesne de a fi recitate pe o scenă de teatru pentru a stârni Tot o cale spre universalitate o constituie și ansamblul pentru care toţi domnii trecuţi aplauzele publicului. Chiar dacă, așa cum a demonstrat-o construit de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu. Iar un poet au fost nepăsători sau răi... (Mihail Kogălniceanu, Discursul la o substanțială antologie a poeziei scrise de actori, datorată care își scrie opera în umbra lui, nu putea să facă abstracție. întronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza). lui Mircea Ghițulescu, de la Emil Botta, la Dinu Ianculescu Chiar dacă în centrul poemului se află opera lui Brâncuși, Antimetabola, numită şi antimetalepsă sau antimetateză, este și de la Ioana Crăciunescu, la Horațiu Mălăele, teritoriile meditația cu accente paseiste trimite cu gândul tot spre Omar repetiţia mai mult sau mai puţin strictă a aceloraşi cuvinte însă tematice și stilistice ale universului liric al poeților-actori Khayyam: „Călătorul/ la Masa Tăcerii/ se-ntreabă:/ unde ne în ordine inversă: ...eu sosesc, sosesc eu, însă...ori Iară noi, noi sau, dacă preferați, al actorilor-poeți, este mult mai întins, sunt/ înțelepții tăcuți de altădată?”. Iar răspunsul subînțeles epigonii? (Eminescu). cam pe acolo se situează, a priori, orizontul de așteptare al nu poate conduce cititorul decât spre ulciorul invocat în Anadiploza constă în reluarea ultimei părţi a unui vers de cititorului. Oricum, în zona unei poezii discursive, cu tente primul poem invocat. către versul următor. O predilecţie pentru anadiploză a avut, retorice, dublată, eventual de o gesticulație adecvată, al cărei Alt poem care îi leagă pe Brâncuși, prin opera sa, ca în poezia italiană, Tommaso Campanella (1568-1639), iar în cititor virtual din momentul așternerii versurilor pe hârtie realitate materială, concretă, vizuală și pe Omar Khayyam, poezia românească, prietenul meu mai vârstnic, poetul Sandu să fie mai degrabă spectatorul din sala de spectacol decât ca adâncime a spiritului, într-o formulă poetică din zona hai- Tzigara-Samurcaş (1903-1987): Visarea-ţi rătăceşte prin pale crizanteme,/ Nu te teme de moarte... (Oglindiri, 1972, Florile cititorul din singurătatea bibliotecii. ku-ului trimite la o altă creație emblematică a legendarului lui Luchian). Anadiploza vine cu dezavantajele rimei interioare, Nimic din toate acestea în lirica lui George Drăghes- sculptor: „Călătorule,/ ia firul de iarbă/ și măsoară Coloana dar aceasta e o problemă de gust. cu, actor la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târ- Infinită/ până la Dumnezeu”. Trimiterea la poetul persan În aria figurilor de stil, repetiţia e rudă cu aliteraţia, rima, gu-Jiu. Dimpotrivă, poezia sa este una „a tăcerii”, a com- se face aici prin îndemnul adresat „călătorului”, specific refrenul, asonanţa şi apofonia. Privită ca sistem, îşi are şi ea primării maxime a expresivității poetice, a abolirii retoricii rubaiatelor. La George Drăghescu, „călătorul” este, ca la patologia proprie, printre boli aflându-se pleonasmul, tautologia, până la formularea eliptică și a spațiilor de meditație care se Omar Khayyam, trecătorul prin viață, care pășește spre redundanţa. cască în mintea cititorului dincolo de spontanele fulgurații înțelepciune înțelegându-și, și asumându-și, în primul rând, O exegeză a repetiţiei în literatura română (una există, totuşi, artistice. În succesiunea poemelor, multe sunt haiku-uri propia micime și finitudinea. Pura contemplare estetică este a lui Ovid Densusianu) ar fi în măsură să reliefeze contribuţia făcute după toate regulile artei, altele sunt mai dezvoltate, și ea o cale către înțelpciune și către esențe ale existenței, ca acestei figuri de stil, socotită îndeobşte şi pe nedrept minoră, la dar, la rândul lor, foarte parcimonioase în vorbe, ostile re- în poemele de tip haiku. „În râul din fața casei/ s-au oglindit adâncirea şi rafinarea expresiei artistice, la îmbogăţirea psiholo- toricii grandioase, în care stările de spirit, emoțiile, bucuria norii/ care plimbă păsările.” Sau: „Sfârșit de vară - / Un greier gismului unui text şi ar face mai înţeleasă profunda observaţie estetică, gândurile cu substrat filosofic sunt abia întrezărite. singur,/ cu redingota ruptă.” a lui Baudelaire, după care rima şi ritmul ( privite ca ipostaze Într-un fel, George Drăghescu transferă „povara” poeziei de Poate cumva paradoxal, aforismele din a doua secți- ale repetiţiei răspund eternelor nevoi ale sufletului omenesc de la autor, la cititor. Versurile sale sunt doar niște fulgurații, une a cărții au o miză existențială mai mică decât aceste monotonie, de simetrie şi de surpriză. În geometria unui peisaj iluminări, uși deschise spre universuri pe care cititorul poeme. Par a fi revelații produse de munca de actor sau artistic, repetiţia contribuie la întărirea percepţiei spaţiului, a trebuie să le completeze cu propria sa inteligență și sensi- provenite din viața cotidiană. Unele reflecții sunt interesante, unghiului şi a liniei. Mă gândesc, de pildă, la sugestia de discon- bilitate. Așa cum observă Gheorghe Grigurcu în excelenta altele doar corecte, dar mai toate indică un fel de seninătate tinuitate în continuu adusă de repetiţie în versul lui Eminescu: sa prefață (volumul este publicat în prestigioasa colecție a a autorului. Mai toate aparțin regimului diurn, înțelepciunea Şi se duc pe rând, pe rând,/ Zarea lumii-ntunecând... (Ce te legeni, codrule). Cronicile noastre, scrise în limba vechimii, editurii Pleiade, Gheorghe Grigurcu vă recomandă), poetul lor este una de suprafață, se întinde pe orizontală, este lipsită vin cu o prozodie mult mai pliată pe ritmul evenimentelor fizice „se degajează de prezent”, tinde spre „o perspectivă a eter- de tensiunea existențială specifică dimensiunii verticale a şi sufleteşti. O repetiţie cutremurătoare descopăr în strigătul nității, prin însăși însumarea episoadelor drumului parcurs”. existenței umane, așa cum era ea descrisă de filosoful Mihai Elisabetei Doamna, soţia voievodului Eremia Movilă, căzută Volumul Din însemnările Călătorului este alcătuit Șora. Iată câteva exemple, luate aproape aleatoriu: „Nu te roabă la turci, în marginea pădurii Dracşani. Oprind rădvanul din două secțiuni. Prima, care poartă chiar denumirea cărții, strădui să fii înțelept, fii înțelept străduindu-te”; „Succesul care-o ducea spre haremul sultanului, ea trimite către boierii este alcătuită din versuri, iar cealaltă, Singur în cabină (re- fără niciun strop de suferință e perfid”; „Să fii robul scenei și îngroziţi de pe marginea drumului următoarele vorbe, de un flecții), așa cum sugerează paranteza explicativă din titlu, toți să te vadă stăpân”; „Dezamăgirea are la temelie dăruirea, tragism shakespearian: dintr-un soi de aforisme. Practic, însă, diferențele dintre cele insuccesul poate avea la temelie orgoliul”; „După un timp, - Boieri, boieri, ruşânatu-m-au păgânul! două secțiuni țin mai mult de dispunerea în pagină decât speranțele și dezamăgirile au o groapă comună”. Repetiţia boieri, boieri străbătuse spaţiul sufletesc şi, dincolo de conținutul respectiv. Ambele sunt alcătuite din revelații George Drăghescu este, în ceea ce mă privește, cel de el, lamentaţia se convertise deja în reproş adresat destinului cognitive sau estetice care, cumulate, dau sens universului mai puțin cunoscut dintre poeții pe care Gheorghe Grig- ce-i hărăzise o succesiune de evenimente dureroase. Îndreptarea în care trăim, lumii din jurul nostru care se cere descoperită urcu i-a (re)adus în atenția publicului prin publicarea în acestei repetiţii amare, şi practic mute, ca două aripi, către boieri și înțeleasă. Cunoașterea și înțelegerea vin din aproape prestigioasa sa colecție Gheorghe Grigurcu vă recomandă. subliniază neputinţa acestora, peste care sufletul ei se prăbuşea în aproape, se înalță, cărămidă peste cărămidă, iar starea Cum, cel puțin în materie de poezie, gustul maestrului este ca o acvilă săgetată... Boieri, boieri ne prilejuieşte şi reflecţia de spirit pe care o generează este de armonie cu lumea, însă verificat cu asupra de măsură, avem toate motivele să după care, dintre ritmuri, iambul este cel mai propice formulării de integrare în curgerea universală, dincolo de bruiajul mergem încă o dată pe mâna lui. reproşului, aşa cum troheul e mai potrivit imprecaţiei. Schimbat permanent al istoriei, tehnologiilor și ideologiilor. Până la în troheu, de pildă, prestaţia sintagmei nu mai este reprobatorie. urmă, miniaturile lirice ale lui George Drăghescu sunt ca Tudorel URIAN * aerul proaspăt al dimineților de azi, de ieri, dintotdeauna. O vizită la Retrospectiva Ion Ţuculescu m-a obligat să privesc Nu degeaba în versurile sale se întâlnesc fulgurațiile estetice specifice poeziei haiku și marile spații de meditație George Drăghescu, Din însemnările Călătorului, filozofic pictura celei de a doua perioade, zisă totemică. Mai Prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Pleiade, Satu Mare, din rubaiatele lui Omar Khayyam, care este explicit invocat bine spus, să o contemplu sub imperiul actului ontologic fun- 2017, 90 pag. damental care e repetiţia, act mai mult decât o evidenţă. Într-un într-un mic poem: fel, epitetul totemic nu e cel mai potrivit, deoarece sugerează, până una alta, exoticul. Or, imaginile picturii artistului-medic, suprapuse mai mult sau mai puţin şi ascunzând în mod para- în care frecvenţa sporită a inspirului lipseşte de timp expirul. repetate prin naştere una din alta ca într-o diviziune celulară, doxal ceea ce exhibă. Evenimentul devine previzibil, autonom Spaima de ceea ce stă să se întâmple şi de înţelegerea scăzută a exprimă, dacă nu ceea ce e propriu adâncimilor autohtone, ceea şi automat, impresia fiind aceea de urnire inertă, placiditate şi mesajelor de dincolo diminuează metafizic priveliştea. Univer- ce stă ascuns în esenţa universală a firii: repetarea. melancolie. Dând glas mai mult negurilor simţirii decât clarităţilor sul lui Ion Ţuculescu nu este un univers părăsit. Reprezentările Nu vorbesc de repetiţie ca decizie a mentalului, ci ca dicteu minţii, întâmplarea repetată devine din colţuroasă tocită, dulce, lui sunt înglobate într-o altă viaţă, presupusă, care te pândeşte de pulsatil al subconştientului, al autarhiei subsolurilor fiinţei, repri- lesne asumată de către sufletul dispus să colecţioneze suita ei pretutindeni: frunzele arborilor se convertesc în ochi, covoarele mate amândouă de către conştientul ce se consacră preferenţial confortabilă. Cu câtă plăcere se regăseşte sufletul în oul pietrelor olteneşti în anotimpuri, plasma înserării în fantome iar amur- creaţiei. Atribut al supremei minţi. Act demiurgic, creaţia este şlefuite prin rostogolire de mileniile apelor curgătoare! gul într-un Elsinor în care Hamlet tatăl deplânge destrămarea irepetabilă. Petre Ţuţea vorbea undeva despre “păcatul de Mijloacele de comunicare ale picturii lui Ion Ţuculescu sunt repetării sale în fiu... Natura moartă e moartă atât cât este o neiertat al repetării”. Într-adevăr, omul e fapt repetat, urmare ritmul în sine şi obsesia ritmului. Ritmul în sine figurează picătură de apă din lacul Tekirghiol pusă pe lamă de microscop, a corupţiei lui Adam, consemnată de neîntrerupta proliferare discontinuitatea - deci muzicalitatea - lumii, rânduiala vieţii dar privită cu ochiul liber şi nu cu miraculosul instrument de omenească. Ne îndepărtăm astfel de Creator, adică de Unicul, şi timpul definit prin succesiunea de elemente identice: ochi mărire... Nu suntem părăsiţi! Întunericul naşte făpturi mai mult dar ne şi apropiem, întrucât continuăm să-I fim asemănători, repetaţi, chipuri repetate asemeni unor fişicuri magice răsărite decât lumina iar heruvimii cei cu ochi mulţi ne arată un exces fiecare dintre noi fiind unic: până şi cel mai neînsemnat om de din pustietăţile unde te aştepţi mai puţin. Învers, ritmul ca obse- de veghe în toate. Fuga de unicat pe care o citim în obsesia pe pământ îl reproduce pe Demiurg prin unicitate şi ne poate sie, izvorăşte din tendinţa irepresibilă spre continuu, accelerarea multiplicării trezeşte în suflet aprehensiunea diavolescului. salva însuşirea divină. Repetiţia e o pauză în mersul creaţiei, înecând prin ea însăşi înmulţirea, împingând-o spre distrugerea Cutezanţă faţă de neant, repetarea vine cu imaginile mascate iar în cazul de mai sus, cazul păcatului originar, e un răgaz ce succesiunii motivelor prin îngrămădire. Există în pictura lui Ion ale expansiunii păcatului originar. Aceasta e departe de a se fi îngăduie ispăşirii să se poată înfăptui. Repetiţia rămâne fisură Ţuculescu o întrecere între emiţător şi receptor, între emisie şi consumat, ca şi afişarea dreptului la timp prin repetare. Aversi- în continuum-ul căruia creaţia, irepetitivă în măsura în care e recepţie, între enigma exprimată ritmic şi sensibilitatea recep- unea retroproiectată către Punct organizează înfrumuseţarea prin unică, îi dă chip. toare a celui ce o priveşte. Repetarea vădeşte o insistenţă din număr şi, în timp ce ne înstrăinează de Dumnezeu, ne pătrunde În artă, impulsul repetitiv scapă de cele mai multe ori din adânc, ce transcende aşezarea firească a alcătuirilor naturii. cu ubicuitatea şi permanenţa Lui. chingile mentalului şi poate că tocmai emanciparea aceasta este Înmulţirea progresivă a motivului nu mai lasă loc interstiţiului, inspiraţia. El neantizează odată cu unicitatea evenimentului şi petecului de spaţiu indiferent, propice sedimentărilor şi liniştii. surpriza prin care se recomandă, întărind ceaţa contururilor E o lume cu sufletul la gură, presărată de gheizere astmatice C.D. ZELETIN Acolada nr. 9 septembrie 2017 7 O poveste de iubire ADA KALEH E dificil, la împovărătoarea vârstă austriacă apoi din nou turcească. Favorul de a o vizita mi se bine inspirată când oamenii sunt ispitiţi să confunde părea o nesperată întâmplare fericită. Mă încântau situaţia ei sănătatea cu virtutea, după cum se spectaculoasă în proximitatea Porţilor de Fier, dar şi ecoul exprimă un distins peninsular, e dificil parfumat al numelui cu sonuri dulci-catifelate ce-mi sugerau româneşte să-mi amintesc prea multe detalii de- misterele unui inabordabil Orient fantast, populat cu padişahi, spre fermecătoarea insulă Ada Kaleh, sultani neîndurători, moschei trufaşe poleite în aur, haremuri O frumoasă poveste de iubire a scris Diana Dobrița pierdută azi sub apa „Dunării albastre”. şi cadâne cu faţa acoperită de mătăsuri rare. Bîlea, bine inspirată românește, mai bine zis, ancestral inspi- Amintirile vechi, urmând unor ciudate Aşa se face că în ziua a treia a escapadei noastre un autobuz rată de un tărâm magic – arealul Dunării și oamenii care-și chimisme ale memoriei, sunt cu atât burduhănos ne-a transportat la Orşova pe un drum prăfos şi fac veacul aici, dincolo de schimbarea vremurilor. Povestea mai parfumate (şi mai mincinoase) plin de gropi ce s-a ţinut totuna în vecinătatea Dunării. Oraşul, romanului „Omul dintre două lumi” (Editura Ex Ponto, cu cât se interferează în fuga anilor veche cetate osmanlie, de un pitoresc aparte, ce urma să fie Constanţa, 2017) nu diferă de toate relatările literare de până cu agresiunea altor trăiri sau adaosuri livreşti, din melanjul scufundat sub apa lacului de acumulare de la Porţile de Fier acum: Ileana (Cosânzeana, Sânziana) se îndrăgostește de un cărora rezultă o poveste. Este povestea pe care îmi place s-o de autoritatea comunistă, deopotrivă cu insula Ada Kaleh, ne-a podar al Dunării, Călin (voinicul din filele de poveste, Călin numesc Ada Kaleh. aruncat direct în plin Ev Mediu oriental. Era întâia oară când Nebunul sau cel de neatins din Luceafărul, Făt-Frumos din Totul a început cu o excursie şcolară la Turnu-Severin (pe vedeam o aşezare veche, cu uliţe înguste, pietruite cu pavele lacrimă etc.), cel care face bine oamenilor, îi salvează, dar vremea când numele oraşului nu se îmbogăţise cu însemnele şi case mici înghesuite una într-alta, ferestre cu cafaz, bal- nimic din ce fac oamenii sau spiritele rele ale tărâmului heraldice ale Drobetei), excursie tradiţională perfectată între coane în stil oriental ieşite mult în stradă (etalând cu dărnicie basmic nu poate să stea în calea împlinirii iubirii lor. Nici liceul Traian din vechea urbe şi liceul Alexandru Lahovary din privitorilor cearşafuri, scoarţe vechi, uzate, şalvari, turbane, chiar moartea. târgul de sub dealurile subcarpatice, pe Olt. Emoţii înainte de lenjerie), cu prăvălii murdare mirosind a peşte, cârciumi, Romanul „Omul dintre două lumi”, oniric, liric, plecare, bagajele, rucsacul (moştenire din vremea Străjeriei), bazaruri unde puteai găsi tot felul de bibiluri şi lume ames- are un scenariu lin, fără acțiuni dedate adrenalinei, dar privirea îngrijorată a mamei, era prima plecare de capul meu tecată între care turci, tătari, armeni, bulgari şi alte neamuri, fermecător prin românismul său din această parte de țară și în lume, alinturi, sfaturile circumstanţiale, inutile (să nu răceşti, o umanitate lenevoasă, mişunând de colo-colo pe trotuarele este un prim merit auctorial al Dianei Dobriţa Bîlea. Dunărea să fii cuminte), apoi călătoria noaptea în două vagoane speciale stricate, însoţită de muzica tărăgănată a unui flaşnetar bătrân fabuloasă este o ființă vie, cu obiceiuri și superstiții pe care Pulmann, cu glume băieţeşti, benigne mai întâi apoi din ce în cât veacul, ce repeta neostenit „Ramona”, „Dunărea albastră” ea le-a reglementat. Dunărenii își petrec viața exclusiv după ce mai sulfuroase, ţigări, barbut şi înverşunate partide de poker sau „Titanic vals”. anotimpurile Dunării, după răsăriturile și apusurile ei, după până după miezul nopţii. Am debarcat spre ora prânzului pe insula Ada Kaleh trecând meandrele ei și mendrele ei, cunoscându-i și respectându-i Îmi amintesc şi astăzi surpriza pe care am avut-o când peste o apă tulbure, neprietenoasă, cu ajutorul unui bac ce în detaliu enigmele, tainele, duhul. trenul s-a oprit în Turnu-Severin, se luminase de ziuă, peronul scârţâia din toate mădularele. Ne-a întâmpinat un peisaj săl- Ileana îl iubește pe Călin chiar având dilema batic, de o frumuseţe agresivă, decupată, parcă, din peliculele fremăta de tineri în uniforma liceului Traian, purtând în braţe neîmpărtășirii de către el a acestui sentiment, chiar atunci flori, pancarde cu lozinci de bun venit şi steguleţe tricolor în picturale cu Tarzan din anii când mergeam la cinematograful când îl pierde ca ființă vie și el se transformă în apărarea sa timp ce o fanfară zgomotoasă Odeon cu mama. Insula părea divină luând forma de cerb, de șarpe, de balaur, de bătrân alcătuită din câţiva muzicieni pustie, nelocuită, îngropată cu toiag… Abstractul și fantasticul iau cu ușurință locul improvizaţi executa un vals într-o vegetaţie luxuriantă, un realităților trăite de Ileana și în timp devine chiar realitatea vioi de Strauss, eram cu toţii fel de rai terestru, mirabil, doar prinşi în clipa tandră a emoţiei, o potecă bine bătătorită dând fetei care se dăruiește complet acelei vieți boeme, de podar un dascăl uscăţiv, tomnatic, cu semne că ne aflăm în preajma la Dunăre, acceptată și inclusă în comunitatea oamenilor haine negre, papion, butoni de unei înjghebări umane. locului. Simplitatea lor, curățenia lor sufletească, tradițiile aur şi toate celelalte ne-a ţinut Am cercetat misterele moștenite până la rang de lege constituie motivul susținător un speach anost apoi, după o provocatoare ale insulei cu al acestui epic: șacalii și comunicarea lor inteligentă cu scurtă convorbire de taină între curiozitatea şi emoţia con- oamenii, căderea merelor din cer în ziua de Sfântul Ilie, profesorii de sport ai ambelor chistadorilor care trăiesc cu vrăjitoarea Luxița și sfaturile oraculare, pescuitul și seceta, licee am fost repartizaţi la câte fiecare pas făcut pe ţărmuri Caloianul… sunt doar câteva documentare care fixează un elev din Turnu ce avea să ne neumblate senzaţia că mira- acțiunea realist. Tocmai echilibrul dintre imaginar și realitate adăpostească şi să ne fie ghid pe întreaga perioadă a sejurului. colul creaţiei se petrece chiar sub ochii lor. Sătucul – câteva ridică indicele literar al acestui roman. Vreo două zile noi, cei coborâţi din ţara Oltului de Sud, uşor sute de locuitori, toţi turci, vorbind o bună limbă românească Ileana și Călin comunică după alte legi fizico- marcaţi de disciplina, rigoarea şi ospitalitatea colegilor de la – se întindea pe o infimă suprafaţă, în miezul insulei, şi oferea chimice, trecerea de la o lume la alta se face telepatic, tre- Traian, am profitat din plin de aerul arhaic al vechii aşezări privirii imaginea unor căsuţe durate în piatră, lut şi cărămidă cerea din mediul pământean în cel acvatic așijderea și chiar din coasta Dunării. M-am bucurat cu osebire de afectuoasa amintitoare de cele văzute cu câţiva ani în urmă la Mangalia, comuniunea lor se desfășoară virtual și real totodată, din prietenie a lui Toma, elevul ce mi se destinase a mă găzdui, a unor înguste şi sinuoase drumuri de ţară desfundate, unei moment ce iubirea lor dă naștere unui copil care moștenește cunoscător pedant al locurilor şi fin degustător de carte bună, moschei mignone şi unui minaret de o graţioasă frumuseţe, calitățile și puterile divine ale tatălui. L-au numit Cristian, de muzică, istorie şi, rara avis, familiar al lui Horatius, din care pierdute, toate, în jungla acaparatoare a insulei. O fabrică o trimitere clară creștină, ca și așteptarea revenirii la viață recita cu patos hexametri din „Ode” şi „Epode”. În compania de ţigarete miniaturală unde lucra majoritatea populaţiei a lui Călin, la șapte ani de la plecare, un ritual de asemenea lui am hoinărit prin centrul urbei, am vizitat ruinele părăginite autohtone, ce folosea tutunuri importate din depărtate ţări ori- creștinesc, la dezgroparea morților. ale castrului roman şi fascinantele relicve ale podului de entale, constituia mândria şi blazonul insulei. Aveam senzaţia Există un spirit românesc cert în acest roman, uitat peste Dunăre pe unde şi-a trecut Traian cu două mii de ani în că am căzut într-o poveste minunată, într-un decor de basm, o de romancierii actuali, luați de valul vampiric și violent oc- urmă legiunile pentru războaiele cu Dacii, ascunse acum sub oază miniaturală în pustietatea învăluitoare a apelor. cidental, acel spirit al doinei, al mioriței, chiar al baltagului bălăriile devastatoare ale vremurilor, în fine am coborât în Nu-mi amintesc decât puţine lucruri din orele trăite pe insu- sadovenian, al nadei florilor și al apei și chiar de nu ești port (a cărui panoramă am asemuit-o mult mai târziu, printr-o la-minune. Am vizitat bazarul bogat în mărunţişuri manufac- dunărean, vei simți apartenența la acea lume fabuloasă în extravagantă asociere cu cadrele funambuleşti ale Odesei turiere ieftine, micuţa unitate de fabricare a uleiurilor aromate care imensul pește Somnia are propriile legi de iubire sau de şi parfumurilor, ruinele fortificaţiilor rămase de la fortăreaţa din filmul „Crucişătorul Potemkin”) şi am privit cu emoţia răzbunare, în care sufletele celor morți între ape stau închise zidită de austrieci cu secole în urmă şi vila fastuoasă a reginei neofitului vapoarele şi şlepurile alunecând discret pe Dunăre, sub cupole transparente până la eliberarea lor către cer, în venind din porturi fără nume şi încărcate cu memoria atâtor Maria care, după cum aveam să aflu din spusele localnicilor, care nașterea unui copil în apele Dunării este pecetluită de rade pe unde vor fi acostat. se refugia aici pentru a-şi consuma melancoliile în anii de pe aceiași pești care rup cu dinții lor cordonul ombilical. Totul Spre seară Toma, complezentul meu cicerone de ocazie, urmă ai existenţei. Bineînţeles că am cutreierat printre tarabele este epic, totul devine absolutul naturii după alte repere de m-a însoţit din nou prin centrul Severinului, oraş subţire, de lângă Primărie unde bătrâni bărboşi, uscaţi, cu fesuri roşii, viață. Aici, inteligența și știința umane nu fac doi bani, in- boieresc, cu străzi curate de o savantă geometrie odihnitoare halate legate cu brâie late, papuci de pâslă şi feţe brăzdate de şi vile arătoase inundate de verdeaţă şi încântătoare grădini inclementele însemne ale anilor, reziduuri ale unui aliotman teligența naturii și a Dunării atotstăpâne dirijează destinele aromitoare, ca să încheiem periplul într-o cofetărie unde ni arhaic, vindeau la preţuri derizorii halva, susan, alviţă, sugiuc, oamenilor. Este un mesaj puternic. Un mesaj al locului s-au servit plăcinte bulgăreşti, un şvarţ şi un păhărel de gin rahat şi bragă rece, produse de mica industrie locală. oamenilor față cu natura, un mesaj eco și de iubire. Pentru cu apă minerală. Odată cu semnele dintâi ale înserării, când soarele agoniza că din noi rămâne doar iubirea. Programul expediţiei noastre la Turnu (expediţie ce se repeta pieziş de-a lungul fluviului în ochiuri de oglinzi scânteietoare la câţiva ani după cutume ce vor deveni o simplă amintire în şi bravii locuitori ai insulei se pregăteau de ritualurile rugăciunii, epoca de după înscăunarea „puterii populare”) cuprindea un am luat din nou la pas cărările întortocheate ale debarcaderu- Cristina ȘTEFAN festival artistic cu coruri tradiţionale, muzică instrumentală, lui. Am aşteptat o vreme până când cârmacii bacului au reparat şurubăria unor odgoane ruginite. Priveam prin pânza dansuri, recitări din autori din manual şi o scenetă după un Decizia, în 1970, a statului socialist de construire, în co- ameţitoare ce tremura înşelător deasupra valurilor la curgerea text de Tudor Muşatescu şi se sfârşea cu o întrecere atletică laborare cu Iugoslavia, a hidrocentralei de la Porţile de Fier a indiferentă a fluviului. şi nelipsitul meci de fotbal în care se juca „la rupere”, fără cufundat în apa fluviului oraşul Orşova şi insula Ada Kaleh. N-aveam de unde şti în clipele acelea că niciodată (nikagda!) menajamente, şi le dădea de obicei câştig de cauză mai ex- Sinistra infamie n-a fost marcată (public) de nicio voce sau n-o să mai am prilejul să-mi desfăt privirea cu desenul tandru perimentaţilor colegi de la Traian. ecou sau murmur de protest din partea societăţii. Totul s-a pe- al graţioasei insule cu nume mitic, de poveste. Excursia la Turnu Severin ar fi putut rămâne o vizită anostă, trecut în linişte. Firesc. Ca un eveniment divers. Ca totdeauna x o agreabilă ieşire în lume, dacă severinenii nu ne-ar fi oferit utilităţile au prevalat asupra cultului pentru frumos. Ada Kaleh Scurtă istorie a insulei după încheierea marii conflagraţii şi prilejul să vedem încântătoarea insulă Ada Kaleh, situată la intra discret într-o istorie anonimă, uitată de generaţiile „epocii instalarea în ţară a trupelor de ocupaţie sovietice: Naţionaliza- câţiva kilometri în aval de Orşova. Venisem înarmaţi de acasă de aur” dar şi de cele de după prăbuşirea comunismului. O rea micii industrii insulare; exproprierea locuinţelor, atelierelor cu o mulţime de cunoştinţe despre insulă, culese din manuale mică cicatrice insignifiantă pe harta vie a ţării. şi enciclopedii dar mai ales din lecţiile de geografie predate manufacturiere şi suprimarea comerţului prosper cu Orientul; de profesorul Vulpescu zis Peizanul zis Cojoc. Pomenită şicane în practicarea rirualurilor musulmane; închiderea sau de Herodot încă din secolul al cincilea î.H. în cunoscutele deportarea în Bărăgan a populaţiei ostile transformărilor so- Constantin MATEESCU „Istorii”, Ada Kaleh, numită şi Orşova nouă sau Ruşava, cialiste; depopularea tragică a insulei prin emigrarea în Turcia fusese pe la începutul secolului 17 o fortăreaţă otomană apoi a unei părţi a populaţiei. 8 Acolada nr. 9 septembrie 2017

Scriitori şi teme TREPTE Alexandru Piru, română (iar în Reflexe şi interferenţe, şi nu numai aici, spaţiul dicus! Plăcerea documentului – cine nu ştie? – vorbeşte de o centenar de investigaţie se extinde şi la alte literaturi). Alături de sint- cultură avansată. Impresioniştii de rang mic sau numai leneşii ezele-cursuri (Literatura română veche şi Literatura română tratează asemenea stadiu drept alexandrinism, exces de expli- Cu cărţile lui Alex- premodernă), întocmeşte panorame, tablouri ale poeziei de după caţii în dauna creaţiei. Al. Piru contribuie mult la contrazicerea andru Piru, de diverse 1940 până la zi, concomitent cu popasuri publicistice adunate în acestei prejudecăţi, având, repet, un fel inimitabil de a comunica tipuri şi grade axiologice, cele două volume Varia. În general, aceasta e o critică exegetică, detalii şi de a recapitula fără pedanterie ori frigiditate. Expresia se poate umple un raft al interesată masiv de document, de bibliografie şi de mediu, ca limpede, exactă, colorată discret de atitudine, creează o privelişte bibliotecii, mai în faţă. elemente prealabile şi ajutătoare în determinarea valorilor. S-ar ademenitoare. Istoricul literar depistează inadvertenţe, omisiuni, Înainte de toate se putea zice că ne aflăm în partea cealaltă a propoziţiei lui Gäetan corectează interpretări eronate, precizează „mărunţişuri”, face situează criticul şi istoricul Picon: „Viaţa ascultă la apelul operei”. Dar mai ales această critică „mici observaţii subsidiare”, atrage atenţia, delicat sau ghiduş, literar. Aria de cuprindere sistematizează, stabileşte relaţii, operează situări şi introduce în legătură cu priorităţile sale eludate de cercetătorii ulteriori. a literaturii noastre este şi repere. După cum uşor se poate constata, forma ei obişnuită de Adevărurile-i sunt, cu vorbele lui Iorga, „de discernământ, nu ea foarte întinsă: de la în- existenţă este monografia. Astfel, rând pe rând, Al. Piru a scris de simplă constatare şi reproducere”. ceputurile slovei româneşti studii de sinteză despre Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, până la cel mai recent Vasile Alecsandri, Liviu Rebreanu, G. Călinescu. Bunăoară, Călătorii în labirint debutant. Îmi spunea, ca unui novice cum eram, surâzând şi Introducere în opera lui Alecsandri îşi propune o nouă lectură Tema călătoriei revine în poezia actuală mai mult decât ţintindu-mă cu ochii de viezure, de sub sprâncenele-i stufoase, a operei lui Alecsandri, una din noutăţi fiind aceea căFântâna oricând, fiecare autor cu puterile sale. Între aceşti poeţi, o figură că va trăi până în 2011, că deţine nişte performanţe mundane, Blanduziei „este opera în care poetul a pus cel mai mult din proprie face George Drăghescu care, cum însuşi spunea, s-a că intenţionează să-l depăşească la numărul volumelor pe personalitatea lui artistică...”, opinie diferită de cea a lui Maio- născut poet şi a devenit actor. Se vede acest lucru şi în cartea „amicul” său, celebru prin anii ‘50, şi că va scrie o Istorie a rescu (care găsea exces de antiteze şi aer festivist superficial) Din însemnările Călătorului, apărută la Editura Pleiade, colecţia literaturii române de la început până azi, pe care a tipărit-o şi chiar îndepărtându-se de cea a lui G. Călinescu, remarcând „Gheorghe Grigurcu vă recomandă” . Pelerinul nostru apare pe peste puţin timp, dar nu era ceea ce se putea aştepta de la el, densitatea de idei şi forţa constructivă a dramei. Cât priveşte scenă cu mărturisirile lui poetice, în haina vechii tradiţii nipone una grandioasă, pe care, probabil, avea de gând s-o întemeieze studiul consacrat „divinului critic” în Permanenţe româneşti, sau a altor zone faste şi cu versurile subintitulate „reflecţii”, mai târziu. N-a mai apucat să scrie decât trei cărţi, Discursul se remarcă densitatea de idei şi voinţa constructivă. Singur în cabină. critic (1987), Critici şi metode (1989), Surâzătorul Alecsandri Neobositul critic şi istoric literar restituie Istoria literaturii E bine de menţionat că mulţi poeţi din generaţia mai nouă (1991). Previziunea lui nu s-a adeverit. de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, în varianta s-au lăsat cuceriţi de scrisul epico-eseistic, unii nescăpând de Omul era un ciudat aliaj de hedonism-apatie, supleţe-ri- „revizuită” de autor; definitivează propria istorie a literaturii pletora verbală, iar alţii au ales forma concentrată, însă nu ştim giditate, blândeţe-sarcasm, cordialitate-ironie, joviali- române; tipăreşte culegerea de articole şi studii, Marginalia, cum se face că la unii ea, dicţiunea, sună cam retoric, uneori tate-maliţie. Avea o distincţie naturală, robustă, o vigoare ce în care sunt examinaţi, dintr-un unghi de vedere voit personal, bombastic, o declaraţie de un patetism afişat. Pe de o parte, ţine de spirit, fără atingere cu cochetăria. Ţinuta-i gravă, parcă scriitori ca Dimitrie Cantemir, Alecsandri, Sadoveanu, Bacovia, un strigăt frisonat împotriva „junglei”, a „haitei”, pe de altă hirsută, ascundea multă bonomie. Orice grupare, fie ea de Rebreanu, G. Călinescu; realizează câteva secţiuni în realitate parte, zic ei, un „balsam” pus pe rană în numele oamenilor oameni în vârstă sau tineri, fie de erudiţi sau ucenici, îi dorea (Şerban Cioculescu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Romul Muntea- „curaţi la suflet şi cuget”, deşi se invocă ades simplitatea şi tovărăşia şi era ascultat, mai ales de studenţi şi de dascăli, cu nu, Mircea Maliţa) şi face scurte incursiuni comparatistice: poetica tăcerii. inima la gură, indiferent că stârnea un noian de simpatii ori de Byron, Dumas, F.D. Guerazzi, Unamuno. Cu aceeaşi plăcere În cazul de faţă, confesiunile par aşa la prima vedere. Însă izolate iritaţii. Adevărat spectacol. Numai simpla lui prezenţă şi iscusinţă, scrie despre legendele închinate lui Vlad Ţepeş, cine îl cunoaşte mai bine pe George Drăghescu, din cărţile sale şi speech-ul molcom-mucalit răspândea un fluid de învăţătură despre Archirie şi Anadan, Sistema religiei mahomedane de anterioare, sau cine o citeşte pe aceasta cu atenţie, observă un binedispusă. Chiar şi atunci când făcea declaraţii de principii Cantemir, despre poezia de azi ş.a.; se „relaxează” cu recenzii bun meşteşugar, delicat şi ferm, îndreptat către sine şi către inavuabile sau când devenea „rău”, şfichiuitor, era interesant. expeditive sau zăbavnice, cu rezumate „seci”, specialitatea lumea dinafară. Unii îl credeau vindicativ, dar nimic nu provenea din înveninare. casei. Şi în asemenea cazuri, ba încă mai abitir decât în studiile Încă din primele versuri se bagă de seamă ce fel se vrea Nu credea că are duşmani, ci numai adversari. „Victimele”, compacte, informaţiile se revarsă ca dintr-un corn al abundenţei. drumul călătorului: „Am intrat în labirint c-un felinar/ să-mi puţine, îşi meritau soarta de cele mai multe ori. Negaţia sa se Al. Piru, spre deosebire de toată lumea, nu are nici o îndoială caut umbra/ Umbra ajunsese înaintea mea/ la judecata de sprijină pe asumarea criteriului valoric; ceea ce nu înseamnă că că Alecsandri s-a născut la 14 iunie 1918 în oraşul Bacău. Apoi”; „Văd vulturii înfometaţi/ cum înghit norii, un vultur s-a refractarismul funcţionează totdeauna ireproşabil, dar mereu se MonografiaSurâzătorul Alecsandri este de tip tradiţional, dar, înecat/ cu un nor./ Plouă cu aripi”. „Călătorul a ajuns la izvor,/ impune liniştit, destins. Criticul e, în general un ingenios bine fireşte, cu eticheta noului exeget: un curriculum vitae dens, redus Dumnezeu i-a întins/ un urcior/ plin de rubayatele/ lui Omar temperat, care ştie să-şi dozeze accentele. Aparent sceptic, la vreo 95 de pagini, din care să rezulte un personaj real, cu cât Khayyam”; „Călătorule,/ ia firul de iarbă/ şi măsoară Coloana inevitabil se implică prin sancţiunea surâzătoare şi elogiul gla- mai credibil, cu atât mai seducător, mai ales că intervine acel Infinită/ până la Dumnezeu!” Dispersiile spaţio-temporale, cial. Îl avantajează mult faptul că e în stare să păstreze aceeaşi unic har narativ. Într-adevăr, „personajul” e viabil, dar nu atât jocul de ambiguităţi şi oximoronul se antrenează într-un sce- intensitate în afirmaţie şi dezaprobare. de „vesel”, nu atât de sau numai „surâzător”. Nici omul, nici nariu deschis şi dau libertate expresiei în chiar laconismul lor. Scrisul unui astfel de critic nu poate fi searbăd, în ciuda acu- scriitorul n-au parcurs un drum neted. Nici vorbă, monografia Indiferent de nelinişti şi bucurii, de iluzii şi dezamăgiri, poezia mulărilor de date şi a dezinteresului faţă de scriitura „frumoasă”. aceasta, ca şi altele de altfel, nu e nici abuziv factologică, nici tinde să ajute la refacerea scenariului şi la crearea impresiei Al. Piru e vast informat, aglomerează date, documente, con- romanţare frivolă. E, ca să folosesc o exprimare a unui adversar de retratare muzicală. semnează neutral, formulează în limitele proprietăţii cuvintelor, al biografismului, Zarifopol, un act clar „de întrebuinţare mai E de înţeles că poetul-actor râvneşte a-şi găsi o mitologie uneori chiar tern, ca la registratură. Însă tocmai la acest nivel, al demnă a puterilor mintale, mai isteaţă, şi în care e loc şi pentru a sa, cu bunuri din lumea comună şi din cea atemporală, unde distanţării şi altitudinii, prin care se distinge mai bine întregul, bunul-gust, pentru tactul şi fineţea istorică, liberă de răceala se simte intens prezenţa divinului. Unele poeme amintesc de se afirmă, paradoxal, puterea de creaţie. De pildă, monografia seacă a învăţatului ca şi de fierbinţeala copilăroasă a apolo- caligramele relative la procesul de creaţie: „Apune soarele;/ G. Ibrăileanu concentrează alternanţele de temperament, de getului”. În structura monografiei, Al. Piru introduce o analiză greierii din iarbă/ iau chitarele vechi”; „Cântă greierii –/ ei concepţie, adică de stil: încărcătură de material faptic, detaşare, mai veche, dar deloc perimată. Trebuie menţionat felul cum e ştiu pesemne să se asculte/ unul pe celălalt”; „Greierele s-a atitudine. Chiar şi în reproducerile uneori aride se strecoară un văzută varietatea şi amplitudinea literaturii lui Alecsandri: un luat/ după ecou/şi a ajuns/ în urechea lui/ Dumnezeu”. Dar şi anume „duh” revigorator. Faptul istoriografic este deopotrivă scriitor nu foarte mare, dar „rege” al începuturilor, al poeziei reversul: „Mă tem de privighetoarea tăcută./ Mă tem de cei/ „ştiinţă inefabilă şi sinteză epică”, după „lecţia” maestrului său noastre, al teatrului, al prozei. În căutarea primului poet român care nu iubesc curcubeul/ şi se bat în piept/ că L-au cunoscut declarat, G. Călinescu, pe care însă şi-o însuşeşte parţial, din modern, unii s-au oprit la Heliade, alţii la Cârlova, la Iancu pe Dumnezeu”. Şi echivocul se lasă bănuit: „Cântecul broaştei cine ştie ce motive. În acest tip de cercetare, cum spun, nu are ce Văcărescu ori la Grigore Alexandrescu. Cei mai mulţi (şi Al. –/ o ciocârlie a bălţii/ tot mai modernă” ; „Broasca sare/ mai căuta apucătura calofilă; din contra, scrisul e despuiat de orice Piru) îi acordă această cinste lui Alecsandri, care a început cu cu grijă/ de la Basho încoace”. „imagine” parazitară, e consemnativ, rezumativ, expozitiv, nara- versuri franţuzeşti, a ajuns să asimileze tonul şi ritmul popular, Majoritatea versurilor se axează pe demersul iniţiatic, plin tiv. Şi, printr-o curioasă alchimie, „inventarul” se transformă în făcând ca poezia să sune perfect româneşte, scutită de orice de simboluri mereu nuanţate. Noile dispoziţii ale gândului şi „povestire” captivantă. Dacă s-ar fi dedicat beletristicii, am fi artificiu prezumţios, până la acea culminaţie a Pastelurilor. În ale sufletului îşi păstrează starea de melancolie şi de reflecţie, avut un bun prozator: Cearta, singurul său roman, promitea un acord cu G. Ibrăileanu şi G. Călinescu, Al. Piru îl situează pe când extatice, când smerite. Bine întipărită în memoria afectivă fel de roman istoric. Dar portretul lui G. Ibrăileanu, de exemplu, prozator mai presus valoric decât pe poet. Şi e de o mare di- se află vârsta de aur, cel mai mult legată de joc şi divinitate: probează o astfel de vocaţie. versitate în acest sector: nuvelă romantică, povestiri, însemnări „Vis de copil:/ se făcea/ că un om de zăpadă/ mă mângâia/ până Peste toate acestea, atitudinea transpare şi din modul de călătorie, satiră morală şi socială, farsă, memorialistică etc. se topea/ în palma Ta, Doamne!”; „L-am întâlnit pe Dumnezeu/ ironic. S-ar putea face o întinsă expunere despre „facultăţile” În Buchetiera de la Florenţa, nuvela de debut, sunt desluşite în parc./ Se juca de-a v-aţi ascunselea/ cu copiii./ De fiecare ironiei sale. Mă limitez, aici, numai la atât: cel mai des maliţia mai toate trăsăturile acestei proze: subiectivitatea (raportarea dată, copiii/ îl găseau”. benignă rezultă din felul specific de a rezuma textele, inclusiv continuă la propria persoană), observaţia naturii, gustul pentru Însemnările Călătorului se îndreaptă cel mai frecvent poezia, fără tuşe groase sau intervenţia criticului, rămas undeva senzaţional şi anecdotic, darul povestirii, dar şi absenţa invenţiei către lumea ca spectacol şi către „singurătatea din cabină”: în spate, prefăcut impasibil, ori zâmbind a râde: „Oţelarii ştiu epice, sentimentalismul unit cu ironia şi umorul, predilecţia pen- despre actorul mare şi mediocru, rolul aşteptat de el, interpre- ce este un poet şi ce-l interesează pe el într-o uzină – urmează tru pitoresc şi exotic, aspectul general memorialistic, de jurnal. tarea, perspectiva, măştile, publicul, aplauzele („Spectatorul versurile cu pricina. „La rândul său, poetul (Dan Deşliu, n. m.) Variaţia cea mai spectaculoasă a scriitorului este identificată, ideal este copilul-spectator sau spectatorul-copil?”), lăsarea ne învaţă Formulele rachetei (1957), din ce sunt făcute rachetele aşa cum de mult e stabilit, în dramaturgie: traduceri, adaptări, cortinei. În singurătate şi la sfârşit de vară, greierele e cu intercontinentale: din «gladiul lui Spartacus, ghioaga lui Zizska comedii originale, „cânticele comice”, feerii, drame sociale, redingota ruptă, dar el „merită să cânte pe oricare scenă a Chiorul», «tronul» lui Doja, «limba» ghilotinei lui Robespierre, drame romantice inspirate din istoria naţională şi din clasicitatea lumii”… Perspectivele cuprind ritmic versuri consacrate buzduganul lui Stenca Razin, carabina lui John Brown din Illi- romană. Şi, cum ne-a obişnuit de mult timp, Al. Piru recurge la sfinţeniei („Sfinţii nu cultivă nicio formă de ironie”!), credinţei nois, «armura de ură» a negrului antilez Tussaint l’Ouverture”; cele mai subtile şi plauzibile analogii – un comparatism de o şi necredinţei, speranţei, moralităţii şi imoralităţii, înţelepciunii „La Pănade, mărturiseşte poetul (Ion Brad, n. m.) a învăţat citind încântătoare erudiţie, din care nu lipseşte „jocul” (foarte serios) şi prostiei, prieteniei (interogativ: „să fie marea prietenie o şi pe Eminescu, versul, zgâriind c-un spin de frunză de nuc, în şi niciodată savantlâc. formă a copilăriei?”). Îndoiala e ubicuă: „Să te îndoieşti de năzuinţa de a reprezenta în literatură şi ţinutul Târnavei. Cu O aşa scrupulozitate te pune pe gânduri. Şi s-au găsit erudiţi tine însuţi, adică să încerci să te supui Absolutului”. Aşa cum alt prilej, va descoperi că locurile mai fuseseră cântate (într-o ai amănuntelor să-l „prindă”, uneori, pe picior greşit; dar e ome- spune George Drăghescu despre el însuşi: „Sunt tăcut, sunt eglogă) şi de vestitul Timotei Cipariu, de unde îndemnul de a neşte ca în noianul de date să se rătăcească din când în când şi prea multe cascade în mine şi vreau să le ascult” . face o altă poezie a peisajului, privit din contemporaneitate” etc. câte o nevinovată inexactitate. Ce de ironii se consumă atunci Spuneam că Al. Piru are în vedere aproape întreaga literatură şi ce de revanşe s-au declanşat asupra acestui homo enciclope- Constantin TRANDAFIR Acolada nr. 9 septembrie 2017 9 ZIGZAGURI Citat, parafrazat, parodiat Cine citează a citit. Ci- pămînt şi tare aş vrea să pot fugi în lună. Nu există mijloace S-a citat ca fiind de Bacovia şi o stanţă ce nu figurează în tatul e dovada „urmei” lăsate de locomoţiune. Altfel, aş fi de mult un lunatic. Desigur că ai opera sa, lucru făcut de cineva cunoscut ca avînd o memorie de anumite texte, a rezonanţei reînceput cursurile la facultate; au reînceput ploile; şi poate că fără de cusur: Radu Beligan. „Ţine minte – i se adresa el unei lor dincolo de momentul te-au reapucat durerile reumatice. Îţi spun toate astea pentru că «speranţe a criticii dramatice» versurile lui Bacovia: «A înainta, lecturii; „ecoul” selectat, care mă doare teribil un umăr şi fiindcă plouă, plouă, plouă în acest a năzui./ Viaţa tînjeşte/ A se îngrozi, a se opri/ Venirea ţipă/ În se trezeşte la cea mai rapidă absurd Vichy de 48 de ore fără încetare (vz.[vezi] Bacovia”.10 adînc/ Noi amuţim»”.18 Din perspectiva sa de maestru, aceste chemare. Uneori are funcţie Citatele indică un fapt incontestabil: poet mare, Bacovia a versuri constituie o invitaţie ca persoana vizată, dar şi altele, de pavăză, alteori de săgeată, ajuns, între timp, pentru cititorii instruiţi, un poet (risc cuvîntul) „să-şi silabisească fiinţa”. Din cele şapte verbe, patru (a înain- alteori de flamură, alteori popular, seducător prin varii aspecte. Semnul clar al receptării ta, a năzui, a tînji, a se îngrozi) nu se întîlnesc în nici una din de bici etc. Pornind de la el, lui de către „masele largi” îl constituie prezenţa citatelor sau poezii, − un motiv de a ne îndoi de atribuire. sau sub acoperirea lui, se parafrazelor după versurile sale în proza zilnică şi de aci, în Înainte ’90 şi după ’90, s-a citat diferit din Bacovia. Înainte, poate construi ceva nou, în limbajul unor personaje de romane. Autorii le folosesc întrucît cel mai adesea, erau citate versurile cu informaţie meteorologică. continuitate sau în divergenţă. sînt convinşi că vor fi recunoscute imediat şi vor avea efectul Vrînd să-l evoce pe poet, un publicist de odinioară şi-a început Punct de sprijin, e util fie în scontat. Între ei, cel mai faimos romancier de după Al Doilea astfel „carnetul” său din ziar: „La interval de numai cîteva ore, demonstrarea unei idei, fie Război Mondial, Marin Preda, care, neaşteptat poate pentru unii, în Predeal a nins şi a plouat. Clişeele [fotografiile apărute în pentru expresivitate. Este un material maniabil în mîinile celor prefera dintre poeţi pe „Bacovia şi Baudelaire”.11 În ultimul său presă] erau însoţite de următoarele versuri: «Şi toamna, şi iarna/ pricepuţi, plastic, evocator. roman, Matilda (o arhitectă) şi Victor Petrini (un filozof) folosesc, în Coboară-amîndouă, - / Şi plouă şi ninge, - / Şi ninge şi plouă»”. Bacovia (numele) a fost citat în numeroase rînduri, locuri şi mod neafectat, expresii împrumutate din opera poetului nostru: „Bacovia – continua el – a fost adus pe planul agitat al unui feluri.1 În poezii, romane, jurnale, interviuri, articole despre actu- „Mănîncă şi tu cu prietenul tău la braseria voastră − îl îndeamnă cotidian politic [...]”.19 În deceniul şase şi pînă la mijlocul celui alitate. Primul care o face e „bacovianul” G. Şt. Cazacu-Delarast: ea − azi n-am gătit nimic, n-am găsit carne... Vorba lui Bacovia următor se citau şi se recitau strofe din „Serenada Muncitorului” „În sufletu-mi e toamnă ca şi-afară!/ Mă cheamă parcă-n sînul (mă surprindeau asemenea referiri neaşteptate)... iar lucrurile şi „Spre primăvară”. După ’90, se recurge la vorbele lui Bacovia lui pămîntul.../ Aceeaşi melodie funerară,/ Pe străzile pustii şi au început să dispară... Unii spun că bine le-a făcut sau că un nu pentru a „atmosferiza” şi sentimentaliza (cazurile de acest o poartă vîntul.// Cu sunet de schelet în geamuri bate,/ Cireşul geniu se va naşte. Pînă să se nască geniul, văd că bine ne-a făcut fel sînt rare), ci pentru a ironiza imposturile de orice gen sau gol din faţa casei mele.../ Prin parc colindă frunzele uscate/ Şi nouă, că nu mai avem ce mînca”.12 Matilda reproduce (şi adap- pentru a diminua, prin scepticism, iluzii gata să prindă. Deloc singur pe alee-s eu şi ele.// Curg picuri mari în trista rapsodie,/ tează) aci trei versuri din poezia „Amurg” (Pe seară, la geamuri întîmplător, frecvenţa cea mai mare de citări şi parafrazări o are Din norii uriaşi ce stau să cadă.../ Şi nu-ştiu de-n cetatea cenuşie,/ un nour violet şi de aramă). Voind să fie critic, Preda adoptă, versul „O, ţară tristă, plină de humor...”. A figurat în titluri de Nu plînge-nfrînt Bacovia pe stradă!”2 Iar ultimul, pentru a multa ca potrivită, pentru a defini o situaţie de „penurie”, expresia editoriale,20 de cronici rimate,21 de articole cu caracter critic.22 oară, Adrian Păunescu: „Bacovia, pe la periferie,/ acum e-un ironiei bacoviene, pe care apoi o amplifică prin reluarea într-o S-a apelat la Bacovia şi pentru exprimarea exasperărilor. fel/ de vînt rebel;/ şi morţii nici nu mai învie”.3 altă ordine a vorbelor poetului: „Pînă să se nască geniul, văd că Paul Everac şi-a intitulat un pamflet despre „ticăloşia” devastării Scriitori din generaţii diferite au recurs la vorbe de-ale lui bine ne-a făcut nouă, că nu mai avem ce mînca”. Un asemenea pădurilor de către „derbedeii lumii” şi „derbedeii nevolnici Bacovia (versuri, frînturi de versuri), pentru a le folosi ca mot- comentariu părea, desigur, subversiv, la sfîrşitul anilor ’70. Fără ai locului”, „Aud materia plîngînd”. Autorul trece direct la touri. Unul dintre aceştia e eminentul prozator Nicolae Breban, să amintească numele celui din care citează, celălalt personaj, chestiune: „Acest tulburător vers bacovian e încă prea modest care şi-a explicat astfel gestul: „[...] După discuţii prelungite şi Petrini, îşi descrie, în ultima parte a romanului, melancolia, faţă de ceea ce simt cînd văd căzînd, ceas de ceas, pădurile noptatice, în care «ei», Nichita şi Matei, îi slujeau pe Barbu şi tot prin raportare la Bacovia: „Nu era un gînd de moarte, nu ţării” [...] „Materia plînge în hohote şi ei n-o aud”.23 La Ileana «clubul său matein», iar eu încercam să-i «intoxic» cu Blaga şi simţeam că mă sorb «chemări de dispariţie», ci un dulce regret Vulpescu, care a inclus într-un articol-rechizitoriu versuri din Bacovia – l-am pus, la modul polemic[,] pe Bacovia în exergă că, învingînd în spirit marile spaime pe care ni le declanşează „Amurg” (Trec burgheze colorate), virulenţa e servită cu graţii la primul meu roman («Priveşte savant/ Cu inima beată/ De gîndul nefiinţei, corpul meu nu vruse să mă urmeze, acum cînd cărturăreşti: „Pentru Montesquieu din Scrisori persane (1721), iubire»)[,] nu pentru că atunci, la începutul anilor şaizeci[,] era tînăr, cînd moartea lui ar fi fost frumoasă şi cînd eu m-aş fi Franţa secolului al XVIII-lea era o alegorică Persie. Arghezi, cu nu era recunoscut – era dar nu aşa cum voiam eu şi apoi noi, contopit cu Marele Tot fără să mă strîmb, fără să horcăi...”.13 Tablete din Ţara lui Kuty (1933), surprindea în mini-pamflete grupul nostru, ca egal cu cei mari!”4 Altul – poetul Ion Iuga, La Bacovia se referă şi Dumitru Popescu, în Pumnul şi pal- şi în parabole cu schepsis România interbelică. Astăzi nu mai care a luat ca motto la volumul Binecuvîntata civilizaţie (Ed. ma (1, Ed. Eminescu, 1980), un roman care de asemenea a făcut e neliniştit nimeni de un «Amurg» (1930) al premonitoriului Cartea Românească, 1980) versurile „Orice ironie/ Vă rămîne vîlvă: o dată, pentru a caracteriza starea vremii unei zile din iarna Bacovia: «Greve, sînge, nebunie,/ Foame,/ Plînset mondial.../ Pe vouă”, din „Rar”. Tot motto, dar la un singur poem („Candela- anului 1953 („Bătea un vînt ascuţit şi crengile desfrunzite ale cînd lasă-amurgul flăcări/ Pe-un final ce se anunţă/ Pe un decor brul”, din volumul Turn cu ceas, Ed. Dacia, 1971), a pus Aurel copacilor pocneau şi clănţăneau ca într-un poem de Bacovia”), miliardar...». Mă tulbură gîndul că în România post-decembristă, Rău, distinsul poet clujean, începutul unui vers din „Plumb de a doua oară prin intermediul unui personaj, studentul Suru, cea din ultimul deceniu al mileniului abia încheiat, este Ţara lui toamnă”: „De-acum pe cărţi...”. adversar al atitudinilor sentimentale în faţa realităţii („Vroiai să Comision-Vodă”.24 Iar filozoful Sorin Vieru reproduce dintr-un Mai des, citatele bacoviene au fost incluse în texte (epice, vezi «oraşul violet» ca în scumpul tău Bacovia?”).14 jurnal această frază evocatoare de conflicte interioare, care memorialistice, epistolare), cazuri în care au rol de reliefuri şi de Citate numeroase din opera poetului se întîlnesc în romanul aminteşte de remuşcările din „Dormitînd”: „În creierul prietenului sublinieri. De pildă, într-o pagină despre singurătate, Corneliu Sala de aşteptare (Ed. Cartea Românească, 1987) de Bedros meu – ca să-mi parafrazez poetul preferat – în creierul lui plînge Moldovanu, poet remarcabil şi autor al unui roman de succes, Horasangian, al cărui protagonist, Lucian „e mare amator de un nemilos taifas”.25 (Fragment) în deceniul trei, îşi accentuează una din descrieri cu un vers din Bacovia”. Uneori ele intră în „mozaicul” descriptiv, îl compli- „Rar”: „Arta părea că se depărtează tot mai mult de sufletul nesc, ca în următorul exemplu, în care primele două versuri din Constantin CĂLIN lui veşnic nesăturat de frumos. Dînd din cap cu amărăciune, „Nervi de toamnă” sînt plasate în mijlocul unui paragraf evo- 1. Aci am în vedere, exclusiv, citarea în opere literare şi publicistică. îşi repetă sieşi cu o nuanţă de dezgust în deznădejde: «Singur, cator: „Răsfoiesc printre amintiri, copacii văduviţi de podoaba 2. Vezi: „Octombrie”, în Simfonii de seară, Versuri, Cu o scrisoare singur, singur!» [...] Singur şi steril – ce infern!...”.5 Descriind lor vegetală, prieten bun doar lacul, martor mut şi credincios de C. Ionescu-Olt, Tipografia Şcoalelor Militare de Administraţie, 1926, o scenă de veghe în camera lui Beethoven, cînd Titanul era al celor ce vin să i se închine, o nouă «Sublimă Poartă» fără p. 42-43. 3. Vezi: „Dor de Nichita”. La 23 de ani de la moartea lui Nichita bolnav, Ury Benador, scriitor dintr-o generaţie apropiată de a lui nici un fel de administraţie. Un copac împrăştie mii de ace, un Stănescu, în Flacăra lui Adrian Păunescu, 7, nr. 46, 15-21 decembrie Bacovia, întrebuinţează, pentru a releva dramatismul situaţiei, covor moale sub tălpi. Linişte. Fotografii alăturate. Cadru lîngă 2006, p. 3. 4 cadru. Un mozaic. Adevărul. «Toccata pentru pian şi orchestră» . Cele trei versuri din „Glossă” au fost puse ca motto la Francisca inversîndu-le, două versuri din „Moină”: „Uşa dinspre balcon e (EPL,1965), roman început la 6 octombrie 1962 şi terminat în 1963. închisă, fereastra e închisă, dar tot ajunge pînă aici încruntarea de Ottorino Respighi./ Nimeni./ «E toamnă, e foşnet, e somn./ Nichita Stănescu şi Matei Călinescu au scris, fiecare, de mai multe ori Copacii, pe stradă, oftează». Doar ei doi şi viitorul pe bolta despre Bacovia. firii. Parcă s-a întunecat de tot. Nu e nici ceasul cinci, şi seara 5. 15 Vezi: Purgatoriul, vol. 1, Ed. Cartea Românească, 1922, p. 19. s-a năpustit hoţeşte asupra pămîntului. Şi ninge şi plouă, şi după-amiezii”. Alteori (mai des), apar ca replici cu efect contra- 6. Vezi: Beethoven, Omul, EPL, 1964, p. 438. plouă şi ninge”.6 Impulsul de a cita din Bacovia vine, cel mai punctic, pentru a stopa fluxul unor observări. „Doamna Carmen 8. Vezi: Traversarea cortinei, Editura de Vest, 1994, p. 125. Scrisoare adesea, în momentele de gravitate, penibile; o demonstrează şi s-a dovedit în continuare o mare expertă: avea degete de oţel şi datată: Craiova, 2 decembrie 1982. Acelaşi vers de Bacovia va fi folosit de I. D. Sîrbu într-o însemnare din Jurnalul unui jurnalist fără jurnal (1983- pasajul alăturat, care îi aparţine lui Miron Radu Paraschivescu: articulaţii de cauciuc; a studiat-o mai atent pe tanti, cu ochi de 1986), Ed. Scrisul Românesc, 1991. „Şi ziua mi se încheie cu un drum pe care-l fac singur spre casă, bărbat, avea mişcări iuţi, siguranţă de om care ştie ce vrea, forţă 9. Vezi: „Comunismul, nu – nostalgia da!”, în Dilema, nr. 104, 6-12 şi posesoarea unor sîni frumoşi, cel puţin aşa se prezentau prin ianuarie 1995, p. 12. cu mîinile la spate şi fruntea-n pămînt, sub care simt un gol 10. Scrisori către Tudor Vianu, II (1936-1949), Ed. Minerva, 1994, p. nemărginit, un pustiu fără zare, o deznădejde de moarte, cînd intermediul ambalajului «gorge», a pus peştele în chiuvetă, sub 212. „Plouă, plouă, plouă”, din ultima frază, e un vers din „Rar”. mi se pare că «sunt cel mai singur din acest oraş», cum spune şuvoiul de apă, ca să-l cureţe de solzi; a mai învăţat ceva, «altfel 11. Cf. Adrian Păunescu, Sub semnul întrebării, Ed. Cartea Româneas- că, 1971, p. 386. Bacovia, şi cînd singura soluţie şi odihnă mi se pare – în chip se umple toată bucătăria... », după ce operaţia de desolzire a fost 12. Vezi: Cel mai iubit dintre pămînteni, 1, Ediţia a II-a, Ed. Cartea firesc – doar moartea”.7 încheiată, peştele a fost aruncat peste mulţimea de ziare unde i Românească, 1984, p. 413-414. 13. Ibidem, vol. 3, p. 12. Citatele au calitatea de a exprima multe în puţine cuvinte şi s-a tăiat − ce oribil sună − burta, cu o nedisimulată curiozitate. 14 16 . Op. cit., p. 120, 161. capătă o rezonanţă aparte, cînd sînt montate de inşi inteligenţi, «Oare are icre?», «E miros de cadavru, iubito...»”. Maniera 15. Op. cit., p. 67. precum I. D. Sîrbu şi Radu Cosaşu. Primul era fascinat de ver- dezinvoltă în care sînt utilizate şi alte versuri (din „Amurg de 16. Ibidem, p. 377. Răspunsul e versul 7 din „Cuptor”. 17. Vezi: „Petru Dumitriu, «Mi s-a retras cetăţenia română» − şi a sul „Chemări de dispariţie mă sorb” din „Amurg de iarnă”, pe toamnă” şi din „Plumb”) atestă că „amatorul” ştie par coeur rămas retrasă”, în Steaua, 49, nr. 1, ianuarie 1998, p. 5. Interviu realizat de care îl citează într-o scrisoare către Ion Negoiţescu: „Nu cred opera poetului. Mircea Marian. Exact, versurile din „Cu voi...” sună aşa: „Prin asta eşti să ne mai vedem; «chemări de dispariţie mă sorb», sînt mereu O dată reţinute, versurile lui Bacovia se şterg greu din celebră-n Orient,/ O, ţară tristă, plină de humor...”. 18. Vezi: Luni, marţi, miercuri..., Ed. Eminescu, 1978, p. 31. şi tot mai obsedat de gîndul că, în cadrul Cercului [al foştilor memorie, chiar şi la cei înstrăinaţi, plecaţi din mediul social şi 19. Vezi: Horia Roman, „Şi plouă şi ninge – şi ninge şi plouă”, în componenţi ai Cercului Literar din Sibiu], a sosit rîndul meu”.8 cultural românesc, deşi cîteodată, încercînd să şi le amintească, Adevērul, 51, nr. 16, 12 februarie 1937, p. 1. 20 se întîmplă să ezite asupra paternităţii lor, ca în acest fragment . Vezi: Valeriu Stancu, „O, ţară tristă, plină de umor...”, în Cronica, Al doilea citează, sintetizîndu-le ad hoc, într-un articol, versurile serie nouă, 42, nr. 2, februarie 2006, p. 1. Autorul aminteşte şi definiţia dată 1 şi 2 din „Decembre”: „Ştiu de pe-acum – d.m.t. [tolstoianul din interviul pe care prozatorul Petru Dumitriu i l-a acordat, la umorului de Georges Duhamel (în Défense des Lettres): „L’humour est la Metz (Franţa), unui reporter clujean: politesse du désespoir”. „dacă mai trăiesc”] – că va veni o zi în care voi tînji după ziua 21. − − − Vezi: Nae Cosmescu, „O, ţară tristă, plină de omor”, în Cronica de ieri, ziua asta de «ninge, decembre, iubito», cînd mi s-a dăruit „ Aţi aflat îi spune gazetarul că din 500 de scriitori Română, 13, nr. 4508, 23-25 noiembrie 2007, p. 7. În text e strecurată in- un Larousse ’95 pentru care am lăsat necitite toate ziarele zilei, români din afara ţării, doar unul singur s-a întors în ţară după formaţia că versul lui Bacovia a fost propus de „Cîrcotaşi” ca brand de ţară. 22. afundîndu-mă în lectura lui «O»”.9 1990. E firesc? Nu e firesc? Vezi: Lucian Boia, „O, ţară tristă, fără de umor!”, în Curentul, serie nouă, 3, nr. 192, p. 18. O trimitere la Bacovia are uneori valoarea ultimei tuşe − E firesc, i-a răspuns autorulCronicii de familie, considerînd 23. Vezi: Cronica Română, 16, nr. 4630, 29 mai 2008, p. 2. la un tablou, exemplu următorul fragment dintr-o scrisoare barbaria şi răutatea multor români: victime ale infamiei anilor 24. Vezi: „Sodoma, Gomora şi alte direcţii”, în România Mare, 13, 1946−1989. Cunoşti versurile − cui? Bacovia? Am uitat care nr. 612, 5 aprilie 2002, p. 4. trimisă de Eugen Ionescu (de la Vichy, 5. XI. 1942) lui Tudor 25. Vezi: „Greva foamei”, în Arc, nr. 1-2, 1996, p. 150. Vianu: „Mă gîndesc des la d-ta. Zilnic. Tare aş vrea să te văd./ poet român zice: «O, ţară mică, plină de umor... Prin asta eşti Am rămas tot un «băiat frămîntat»./ Nu-mi place nicăieri pe celebră-n Orient...».”17 10 Acolada nr. 9 septembrie 2017 O poeziei a nevinovăţiei Propulsarea lui Culianu prin minciuni şi a credinţei Un securist îi spusese lui Pe- Cum s-a tot văzut însă, pentru propulsare s-a preferat tre Țuțea prin anii șaptezeci că ei înainte de toate folosirea neadevărului cras conform căruia Datorită naturii sale sunt pricepuți la ridicări de statui din 1986 tânărul drd. Culianu i-ar fi urmat profesorului speciale, în poet supravieţuieşte, post-mortem. Dar întâi, bătrânul filo- Mircea Eliade la catedră. Această minciună gogonată de regulă, un copil. El inventea- zof, supraviețuitor al condițiilor de răspândită de Editura Humanitas odată cu tipărirea traducerii ză o altă realitate, perfect vero- exterminare din temnițele politice, din franceză a micului dicționar al religiilor (apărut la Paris similă, în care trăieşte efectiv, să le „facă plăcerea să moară” (vezi sub numele lui Mircea Eliade, din opera căruia s-au rezumat la un nivel ludic (şi reflexiv) Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între fișele dicționarului) a fost redifuzată în 2015 în albumul rafinat. Chipul inocenţei persistă legendă și adevăr, 2001, p. 99). Pro- confecționat de Dan Mironescu și Emanuel Bădescu, MARI în volumul Danielei Şontică, fesorul I.P. Culianu era în 1991 prea ROMÂNI DE PRETUTINDENI; Ed. Alexis, 2015, cuvânt Iubita cu nume de profet (Editura Tracus Arte, Bucureşti, tânăr să moară de moarte bună, cum s-a întâmplat cu filo- înainte de R. Boroianu, director I.C.R. 2014). Ca într-o magie, spaţiul şi timpul se modifică şi lumea zoful Țuțea. Așa că a fost „ajutat”. Pe 10 iulie 1999 criticul Altă minciună larg difuzată viza titulatura de profesor poveştilor se combină cu cea de toate zilele: „Această iubire mă trece dincolo de Sahara/ pe spatele unui crocodil secret şi Cristian Livescu semnala „știrea adusă dintr-o vizită peste „plin” nedeținută de Culianu nici după cei doisprezece blând,/ mă duce în ţara/ visată de fetiţa celor trei zâne cu dantele ocean a încruntatului ministru de interne Dejeu, conform ani de la catedra de romanistică din Olanda. Doctorul F. şi coifuri,/ întinde poduri, sârme şi autostrăzi,/ îmi povesteşte căreia FBI consideră că mult căutatul killer de la Chicago Dworschak, licențiat în medicină la Viena și autor al re- cum/ peste oceane vom călători/ ca peste bălţile plânsului,/ vom se află în România şi că el trebuie doar prins, anchetat şi marcabilului volum intitulat În apărarea lui Mircea Eliade învinge Nilul,/ vom lupta cu stihiile,/ vom salva bibliotecile de dat pe mâna justiției. Declarația a rămas, cel puțin până la (Criterion Publishing, 2003) îmi scria pe 19 mai 2009 ur- la incendiu.” (Poveste de pe strada mea). Recursul la gingăşia scrierea acestor rânduri… vorbă în vânt” (vezi C. Livescu, mătorul mail: „vă citesc cu mare interes și admirație. Cum universului copilăriei este, însă, o modalitate de eludare a unei Din nou despre Culianu…, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, nu eram absolut convins de statutul lui Culianu la Chicago stări deprimante, de compensare a unei pierderi. Se observă, Anul VIII, Nr. 126, august 1999, p.6). Cum securistul îi m-am adresat direct doamnei Wendy Doniger și dânsa mi-a însă, mai peste tot, prezenţa unei simbolistici aurorale: „am zis spusese lui Țuțea adevărul adevărat, confirmarea nu s-a răspuns precum urmează: „Ioan Culianu was indeed an să mai rămân o vreme în trupa mea de artificii,// poate asistăm văzut doar din artificiala propulsare a scrierilor lui Culianu. associate professor on this faculty”. Îmi dau seama că este la minunea îngropării plânsului,/ poate vom vedea cum răsare Masiva mediatizare putea fi întrezărită din fraza (pe care o diferență între professor și associate professor și Sorin cireşul copt,/ ca să ne potolim cu el singurătatea.// Evident că am decupat-o dintr-un volum indigest apărut în 1992): „O Antohi cam mistifică lucrurile” (Francisc I. Dworschak). mai prelung îmi este gândul la tine,/ dar prins după cortină cu societate poate manevra gradul de audiență al cărții tocmai Numai că minciuna despre profesoratul „plin” a fost atât de un inel ultim, visatul.” (Trupa mea de artificii). prin accesul pe care ea îl are la determinarea nevoilor” (G.L.) repetată, fie în puzderia de doctorate din țară pe tema „Cu- Copilăria, adulteţea alternează, ca vremea senină şi Așadar chiar din anul când începuse promovarea asiduă lianu”, fie chiar în volume deStudii de filozofie românească cea noroasă, dezvăluindu-se reciproc, lăsând loc unei discreţii a celui ce-a fost 12 ani profesor de română la Groningen scoase de Institutul de Filozofie, încât ea a luat înfățișarea misterioase. Astfel, poemul titular, o confesiune alegorizată, (un an profesor de italiană în SUA, fiind împușcat înainte unui adevăr de nezdruncinat. evocă imaginea profetului Daniel, în ipostază feminină, tălmă- de a-și oficializa poziția de profesor asistent de istoria re- În albumul MARI ROMÂNI DE PRETUTINDENI cind visele regelui-grădinar. O tandreţe elegiacă răzbate din ligiilor, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate (2015) autorii plasează (strategic) numele celui ucis la cele mai multe texte, dramaticul fiind atenuat (sau, dimpotrivă, de cariera lui Culianu) fusese expusă tactica propulsării Chicago înaintea numelui unui martir al închisorilor comu- intensificat) cu viziuni fabuloase: „bărbatul i-a plecat demult,/ (în niște rânduri trimise scriitorului Luca Pițu), anume că niste: mons. Vladimir Ghika, beatificat în 2013. Volumul de de asta are ea părul oţelit,/ îl mângâie cu un capac de bere,/ „într-o lume a mediilor dirijate” difuzarea anumitor autori la Ed. Alexis (unde s-a retipărit ca prefață și un text al lui trebuie să se facă frumoasă măcar pentru câinele Ringo,/ de cărți ia aspectul (pre) determinării nevoii de a-l citi pe Basarab Nicolescu) a mai uzat de o strategie deja folosită trebuie să mai adune şi nişte bani în cutia de plastic,/ dar nu asta contează acum,/ în palma oglindă vede animalele/ care respectivul scriitor (G. L., Cearta cu filozofia, 1992, p. 193). în post-comunism: Aceea de a-l micșora pe Mircea Eliade îi traversează fruntea,/ sunt noi,/ «cu ce ocazie pe la mine?» În ce-l privește pe Culianu, care se pare că trimitea nemenționându-i distincțiile și onorurile academice (vezi –/ dar ele nu răspund, au drumul lor precis,/ intră în creier,/ Securității din R.S.R. note despre Eliade (vezi Isabela Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al îi amintesc că nu are pe nimeni/ sau că e rudă cu tot oraşul,/ Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi ano- Inchiziției comuniste ) din care s-ar fi văzut mult prea lesne cu pământul întreg,/ fericiţi cei ce plâng.” (Femeia cu palma nimizați), monumentul înălțat în țara asasinilor săi nedați prețuirea lui Mircea Eliade în lumea academică occiden- oglindă). Iubirea este disimulată în neîmplinire, în aşteptare. În pe mâna justiției a fost ridicat nu numai prin respectivele tală. Probabil și pentru a nu deveni sesizabilă discrepanța Zai zai, împăcarea este imposibilă: „ar trebui să-mi promiţi un metode ale „industriei” lansării de nume. În cazul său între reala apreciere a eruditului interpret al simbolurilor, continent de maimuţe/ reuşind caligrafii celeste”. Dar, în poe- aparte, s-au folosit suplimentar minciuni sfruntate privi- Mircea Eliade, și contribuția modestă la știința religiilor mul Iar oamenii, sentimentul apare ca o reverie, ca o dorinţă: toare la cariera sa universitară de istoric al religiilor (vezi adusă de Culianu. Dacă niciuna dintre lucrările de licență „Aş mai vrea o trecere spre dimineaţă cu tine/ şi să te numesc/ Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade şi gonflarea și de doctorat în istoria religiilor publicate de acesta în mai între muritori stăpân.// Apoi câteva zile de miere sălbatică,/ lui Culianu prin felurite tertipuri), trâmbițându-se fie că ar multe limbi (lucrări care au rămas să-i constituie opera sa de ochii ne-ar rămâne fără contur/ în după-amiezele neştiute de fi fost urmașul lui Eliade, fie că ar fi fost profesor plin la istoric al religiilor) n-a fost recompensată prin vreo distincție contabili,/ am hoinări prin mahalale,/ am arunca bani vechi în Divinity School, cum scria informatorul de Securitate Sorin academică, atunci de ce să nu se aducă artificial şi opera lui curţile/ cu bătrânei fericiţi bând ceaiuri între ierburi dulcege.// Antohi (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 Eliade la nivelul scrierilor lui Culianu? Aş mai cere o vară cu tine printre alge,/ să port sandale sărate de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea Lipsa oricăror distincții academice n-a împiedicat ca din care cărăbuşii ar vrea să muşte,/ să povestim istorii incredi- discipolului său, Sergiu Al-George). Datorită mijloacelor numele istoricului religiilor Culianu să fie unul din numele bile,/ să ne rezemăm capetele de maluri şubrede,// iar oamenii/ moderne de manipulare – pentru înălțarea statuii – ar fi fost cele mai mediatizate în post-comunism (excepție făcând să ne creadă coborâtori pe sub apele lumii,/ gata să aducem poate suficientă predeterminarea nevoii de a citi cărțile lui doar numele televizatului Andrei Pleșu, care decretase încă fericirea pe unde trecem.”. Iubitul vine din imaginar, dintr-o Culianu dublată de o preocupare onestă cu ideile cuprinse din toamna anului 1991 la TVR că Ioan Petru Culianu ar fi altă lume, încărcat cu daruri miraculoase: „pantofi din solzii în ele, fără a încuraja domnia minciunii în mediile noastre fost – vezi Doamne – „mai bun decât Eliade” (vezi Isabela mici ai şarpelui de casă,/ mănuşi subţiri din cuvintele unei universitare. Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o limbi inventate de el,/ o după-amiază de blănuri,/ nenumărate colaborare ratată de Culianu; precum și I. Vasiliu- Scraba, flacoane cu parfumuri de poeme arhaice,/ fâşii de scrisori să-mi Mircea Eliade și detractorii lui ). De altfel, în bibliografia fie amulete,/ iar pentru inelar ochiul fosforescent al vulturului visat.” (Revedere). Întrebările (pline de candoare) pe care poeta în stâlp de sare, este părăsită de acesta, care, însă nu-i poate masteranzilor la Institutul de Istoria Religiilor (din 2008 şi le pune sunt despre depărtare, despre indiferenţa (tăcerea) şterge din inimă iubirea. Împărţită între sacru şi profan, poeta condus interimar de doctorul în istoria artei A. Pleșu) cu care este tratată, despre locul femeii de-a stânga bărbatului, lasă să funcţioneze această imprecizie conotativă: „Nu-mi găsisem trecute „democratic” doar Sacrul și Profanul (de despre reabilitarea perechii ancestrale, „două păpuşi de lut potolea niciodată coşmarurile,/ dar nici nu mă certa că-mi stric Mircea Eliade), cot la cot cu Despre îngeri (de A. Pleșu) și roşu/ care se iubesc de la facerea lumii” (Evă rătăcitoare). vederea/ citind poveşti în aura lui plăpândă./ Când în miezul Călătorii în lumea de dincolo (de Culianu). Treptat, se conturează un portret diafan al feminită- nopţilor nu mai aveam ieşire,/ îmi afla un tren/ şi mă trimitea Completările făcute la traducerea englezească a vol. ţii: melancolie, răsfăţ, dezamăgire, visare, credinţă, înclinaţie bucuros departe,/ aşa ajungeam/ în cele mai friguroase locuri Experiences de l’extase publicată cu un nou titlu (Out of ludică, gingăşie etc. Simptome ale vieţii în derulare, evocate din lume.// După o vreme/ mă întorceam iertătoare/ şi purtam this World, 1991, în românește Călătorii în lumea de din- în două poeme, sunt pitoreasca meserie de lăptar (deja, dis- capotul roşu de mătase.” (Capot roşu). colo) l-au făcut pe Pleșu să creadă că ar fi vorba de o nouă părută), ori cea modestă de liftieră: „Mimi nu dorea decât/ Cartea Danielei Şontică, imponderabilă, rafinată, carte. O greșală similară (de a crede că traducerea italiană să-şi facă datoria fără cusur,/ mai avea puţin până la pensie/ uşor ermetică, cu o poezie profundă, de idei, urmăreşte, de a Experiențelor extazului ar fi o nouă lucrare) a făcut-o și fapt, evoluţia unei chemări, un traseu prin meandrele vieţii, şi înţelegea că viaţa e un mileu fără sfârşit:/ picioruş scurt,/ G. Cassadio. Spre deosebire însă de „cronicarul plastic” cu pierderi şi câştiguri, cu risipiri, cu nefericiri şi desfătări, picioruş lung,/ picioruş orb.” (Liftiera). Pleșu (cum îl considera Noica) și de fostul fizician pe care cu (ad)mirări, cum se întâmplă tuturor, dar, în cele din urmă, Se face simţită în poezia Danielei Şontică o perma- schimbarea de titlu l-a făcut să brodeze plin de entuziasm nentă marcă religioasă, prezentată subtextual, prin simboluri cu o opţiune cardinală, ca o plonjare ascendentă în fericirea sufletească, euharistică: „M-au lăsat acolo/ să privesc de de- în jurul unui presupus „ultim Culianu”, G. Cassadio a scris şi prin mici alegorii: iubitul (aşteptat) pare a fi şi unul spiritual, că I viaggi dell’anima i-a părut „una delusione, di molto este dezavuată o lume căzută din credinţă, se aspiră spre înalt, parte/ cum se bucură împreună/ de artificiile domestice./ N-am plâns,/ am inspirat adânc./ Văzduhul/ mi-a dezlegat oasele,/ inferiore alla produzione scientifica antecedente”. Față de spre neprihănire. Unele poeme conţin parabole: „În unele masiva propagandă înțesată de minciuni prin care în țară I.P. seri de vară/ marele oraş îşi trimite spre cer neruşinările,/ eram uşoară ca un lampion,/ aş fi vrut să întreb de sus/ cine pluteşte acum/ într-un contre-jour perfect al fericirii,/ cine,/ Culianu este „cocoțat deasupra lui Eliade” (ca să folosesc o crezând că i se cuvine să aducă jertfă,/ idolii din oglinzi îşi expresie a profesorului emerit Petru Ursache ), dincolo de arată hidoşenia/ spre deliciul unei mulţimi abătute,/ niciodată dar ştiam că nu mă mai aude/ şi nu mă mai vede nimeni.// Au granițele României, Culianu se pare că n-ar fi „un subiect satisfăcută.// Când nu eşti foarte grăbit,/ poţi să observi în venit iubirile din trecut,/ s-au vindecat una câte una,/ din toate special în mediile occidentale pe unde se întâmplă să respir” ochii trecătorilor o prevestire/ a faptului că în curând/ cumin- la un loc/ s-a născut o piatră cu privirea blândă,/ un copil cu (C. Bădiliță, e-mail, 6 febr. 2017). ţenia va părea oricui un şarpe bubos,/ de care toţi ar trebui să gust de pâine şi vin:// l-am mâncat,/ l-am băut,/ şi era bun./ Şi fugă înfricoşaţi./ Atunci zeloşii se vor mânia şi vor arăta spre a rămas cu mine până la sfârşit.” (Copilul bun). fecioare strigând:/ «Omorâţi-le! Omorâţi-le!»” (Seri preves- titoare). Ziua a şasea devine una nesfârşită, căci „Dumnezeu Paul ARETZU Isabela VASiLIU-SCRABA lucrează încă la noi” (Sentimentul). Soţia lui Lot, transformată Acolada nr. 9 septembrie 2017 11 Vorba-n colţuri (IV) Enfin Boris Marian vint! Boris Marian n-a evaluat corect, văzând, în manieră Manea, Neamţ, din trenul de comandament „Patria”: „Ostaşi, vă or- Nu fusese destul că devenisem, iudeofobi prin tot locul; conştient ori inconştient, intelectu- don: Treceţi Prutul!” a şters dezonoarea colectivă de a fi cedat în zborul peste Atlantic al lui alul român (generalizare) ar fi antisemit activ, ca şi poporul pământ românesc. Atunci, regele Mihai a trimis o telegramă: Shaul Carmel, considerată fană român (pasiv). „Vă sunt recunoscător, domnule general. Trăiască viteaza a grupului Zacuska Senzual, Verdictul, în ce mă priveşte, a fost eroare etică sau, noastră armată”. Şi a fost cu adevărat vitează: în 22 iunie ’41, care încercase, tot după Carmel, mai ştii, putea fi sindrom P.I. (politic incorect). Mereu şi sergentul Ion Tofan a urcat tricolorul pe Podul de la Oancea, „desacrizarea” (sic) Menorei, mereu în tensiune identitară (ca să nu-i spun nevroză), Boris măturând santinelele sovietice. Au murit acolo 58 de militari dată de „însăşi (sic) Dumnezeu Marian mă tot taxa: ajunsesem nacafaua lui (în traducere: din Regimentul 11. Tofan a fost ucis şi el în luptele ce au urmat. lui Moshe”, dar mai foloseam preocupare, pasiune). Antonescu a trecut Nistrul, spun istoricii de bună cre- un limbaj grobian, care, spunea Poate că l-aş fi putut convinge cu argumente dacă ar fi dinţă, pentru că România ar fi fost înconjurată, prinsă-n cleştele Shaul, „o îmbărbăteşte”. În fapt, vrut cu adevărat să le audă; poate că am fi putut purta un divan, Hitler – Stalin, cu ajutorul Ucrainei Mari. Există documentul: nu-mi plăcuse, până la greaţă, proza lui Vakulovski. Tot atât de nu o gâlceavă; un dialog, nu o ceartă. I-aş fi spus, ca Dorin Hitler voia acest proiect. Ar fi fost cuprinse în Ucraina Mare falsă (arătând inclemenţa pamfletarului faţă de opinia contrară) Tudoran (v. Un linşat pentru eternitate: belicosul Rollerică) şi Basarabia, şi Bucovina de Nord, şi Herţa, şi Transnistria, şi era şi afirmaţia că Nae Ionescu l-ar fi împins pe Mihai Şora la lui Vladimir Tismăneanu: „Volodea, pentru niciun om serios, Volînia Orientală. Marea slavă ar fi înghiţit România. Generalul „frenezie criminală”, subînţelegându-se că şi eu i-aş provoca evreitatea ta nu poate constitui o problemă. Lichelismul – da”. Gh. Jienescu, ministru secretar de stat al Aerului, contestat lui S. Carmel „durere sufletească cumplită” cu naţionalismul Pe Boris Marian nu l-am înduplecat nici când, într-un de Alexandru Florian (alt „criminal de război”!) n-a şovăit să meu. Doamne fereşte, „chiar fizică”! Ce să mai spun că acel „Argeş” de octombrie 2008, ceream să nu mai vedem în toate, îndemne la sacrificiul cerut de Antonescu: „La arme, la manşe, citat pe care îl credea al lui Cioran, alt derapat „în naţionalism”, cu referinţă la perioada Dej-Pauker, anti sau filosemitism. Să cu Dumnezeu înainte!” ca şi Crainic, Gyr, Pan Vizirescu, Noica, Mircea Vulcănescu, privim obsedantul deceniu cu înţelegere depasionată (sintag- Cifra exactă a deportărilor din perioada 28 iunie ’40 Ţuţea (nume citate de fostul publicist de la „Clopotul”), nu ma mea, subliniată de mine). Aş, B. M. mă devoala, „ba din – 5 martie ‘53 n-o avem. Biroul Politic al CC al PCUS s-a era câtuşi de puţin din Cioran, ci din Eliade: „cât timp judec contra”, ca obsedată de ororile carcerale. În dorul lelii Pau- organizat rapid. Noaptea, bărbaţi, femei, copii, toţi „chiaburi în istorie, iar nu în absolut – nu pot gândi fără să ţin seama de ker, pesemne. Oricum, comparaţia Holocaust-Gulag trebuia fascişti”, au fost înghesuiţi în vagoane pentru vite şi expediaţi neamul meu”. Şi Shaul Carmel adnota scârbit: „ăsta e neamul interzisă cu desăvârşire, nu ştiu de ce. Ba ştiu: ca să putem fi în Siberia. Avem şi noi, aşadar, trenuri ale groazei, după cum ei, neamul lui Ştefan Andrei, neamul trupei Zacuska Senzual”. consideraţi perpetuu laşi şi trădători. Or, batjocorirea eroilor, avem un Auschwitz : Cumplitul Canal. Da, nu fusese destul. Mai trebuia ca într-o revistă a a martirilor mă revoltă. Recunosc: nu pot fi relaxată când scriu După cifrele Marelui Stat Major (Arhiva MAPN), în presei apărută chiar în „Contemporanul” (martie, 2009), revistă despre anii de teroare antiromânească, de violenţă extremă; evacuare au fost ucişi, răniţi, dispăruţi 42.876 de soldaţi şi dragă mie, la care deţin o rubrică fixă, să răsune ecoul Boris despre o reeducare după modul stalinist şi a fortiori despre gradaţi. Dacă Boris Marian n-a citit Săptămâna roşie de Paul Marian la scrisele lui Shaul Carmel. Unul din zborul avionului, „experimentul” din închisoarea piteşteană. Goma, despre atrocităţile comise asupra armatei române în celălalt din mersul tren(d)ului corect politic. A fost o „Golgotă românească”, aşa cum o spune retragere, în cele 4 zile stabilite de ultimatum-ul acceptat de Iritat de prezenţa mea în „Saeculum” (Focşani), lângă (patetic?) Părintele Gh. Calciu Dumitreasa, trecut prin ea. Carol II, ori cartea istoricului Gh. Buzatu, Cum a început D.R.P., Irina Mavrodin, LIS etc, Boris Marian scria: „Nu lip- În laboratorul de lobotomie al lui Eugen Ţurcanu, aflat sub holocaustul împotriva poporului român, putea afla multe de seşte Magda Ursache, activă în mai toată presa din spaţiul celor comanda lui Nicolschi, trebuia să li se scoată din cap tineri- la istoricul Alexandru Mihai Stoenescu (Armata, mareşalul trei mari zone geografice, cu aceeaşi temă, atacul la persoană”. lor „putregaiul”, adică Biserica, Părinţii, Neamul, Datina. Şi şi evreii) sau de la preotul Constantin Hrehor, un adevărat Urma să execute un atac la persoana mea, din toate poziţiile, cum mai schingiuia la Piteşti ofiţerul politic Fisher, fost mic „munte mărturisitor” din Bucovina, despre „anii rezistenţei, ca lunetiştii. În cuvintele lui T. Mazilu, citat din memorie: comerciant! anii suferinţei”. Tu mi-ai dat o palmă şi tot tu te plângi că mi-ai dat o palmă. Ştiţi ce înseamnă „broasca”, „balansul morţii”, „sărita” Comunişti evrei, organizaţi în „miliţia civilă sovieti- N-am priceput ce înţelege B.M. prin atac la persoană şi nu- pe stern ori să stai lungit pe spate, cu capul ridicat şi cu un că”, au mutilat şi ucis militari, au jefuit, au devastat biserici... mi amintesc s-o fi făcut-o la adresa poetului Adi Cusin, fostul ac sub ceafă? Iar torţionarii evitau să ucidă pentru a lăsa mai Adevărate bande au omorât preoţi, notari, perceptori, poli- meu coleg de facultate; tot atac la persoană considera B.M. mult timp chinului. „Bandiţii” n-aveau voie să moară pentru ţişti. Peste tot locul, la Chişinău şi la Cernăuţi, la Tighina, rezervele mele privind un volum girat de prof. univ. Viorica S. că moartea era o uşurare. Cum să rezişti cruzimii maxime? Chilia-Nouă, Cetatea Albă, „comisarii poporului” au acţionat Constantinescu, unde proletcultismul era considerat... curent Şi-i greu să te închini când eşti lovit. Au făcut-o şi preoţii, şi terorist. Populaţia a fost devalizată de bunuri materiale minime, modernist. miniştrii, şi ţăranii puşcărizaţi, deopotrivă. s-a aruncat cu pietre în trenurile de refugiaţi, s-au incendiat În mult prea etnica revistă a presei semnată Boris Cei dinăuntru nu aflau când le mureau părinţii; părinţii traverse de cale ferată, pentru a se împiedica retragerea func- Marian (criteriul părea a fi lipsa sau prezenţa aşa-numitelor nu ştiau când le mureau copiii. ţionarilor români. „nuanţe etno-politice”), notă foarte proastă lua Editura Antet Iisus a înviat în temniţă, a intrat la Gyr în celulă. Şi o N-a aflat Boris Marian că Dr. Filderman şi Şef Rabi- pentru că publicase cartea Tupeu a lui Norman G. Finkelstein, stradă din Cluj nu poate fi numită Radu Gyr pentru că se opune nul Şafran au cerut, în ’40, coreligionarilor să se abţină de la ca „singurul evreu care şi-a permis să batjocorească memoria Alexandru Florian. Dacă şi unii dintre torţionarii Părintelui Ar- conflicte în Timişoara, la Bucureşti, la Iaşi, unde organizau celor ucişi în Holocaust”. Notă bună lua Bogdan Cristian Iacob, senie Boca au fost capabili de metanoia, de ce domnul Florian mitinguri prosovietice şi salutau „eliberarea” Basarabiei de care elogiase Perfectul acrobat de V. Tismăneanu, chit că lui nu poate avea o brumă de respect faţă de martirii închisorilor Armata Roşie? Boris Marian nu i se părea atât de reprobabil Leonte Răutu, cel dejiste? Vrea Institutul „Elie Wiesel” să devină alt Tribunal Dacă nu-i agreează pe scriitorii şi pe istoricii suscitaţi, mai dur aparatcik, tov. Leonea, teleportat din Marea Uniune al Poporului, ilegitim? Sau trebuie create tensiuni etnice pe atunci să recitim împreună o însemnare din Jurnalul lui Carol Sovietică. B. M argumenta că, oricum, erau uitaţi Leonte Răutu banii noştri, Florian fiind remunerat, după cum afirmă presa, II, de miercuri, 5 iulie, 1940: „Ştirile din Basarabia sunt foarte şi Jdanov. Sau trebuia să-i uităm? Tot acolo, Boris Marian îl cu un salariu de 8000 euro? triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de lăuda pe... Boris Marian, prezent (în „Saeculum”, nota mea, Petre Ţuţea se recomanda (apud Petru Ursache) „os- doliu naţional. Evreii comunişti s-au purtat într-un fel oribil: Magda U.) cu o recenzie la cartea Demnitatea în vremuri de taş al neamului meu”. Intrase nesilit pe Drumul crucii (citiţi asasinate şi molestări ale celor care voiau să plece. Aceasta mă restrişte (Editura Hasefer). cele două volume de Aurel State, apărute la Editura Litera, face să mă tem că va produce reacţii primejdioase” (Însemnări Nu mai dau alte exemple pozitive. La negative: Gh. Bucureşti, 1993). Era, cum scrie autorul lor, „Golgota fără zilnice, vol. III, Bucureşti, Editura Scripta, 1998). Grigurcu, comentând Jurnal infidel de Bujor Nedelcovici, ca înviere. Te-ai băgat singur sub cruce, după cum se cuvine”. Răspunsul la ce s-a întâmplat din 28 iunie ’40 a venit la „un scriitor care pune un mare accent pe motivul exilului său”, Un crucifor Aurel State! Îşi pierduse jurnalul de front „într-o 22 iunie ’41. Dar eroii români de la Stalingrad – 594 – au fost „răul absolut fiind comunismul”. Obiecţia previzibilă a lui B. luptă prin Caucaz”. După „cotitura” din ’44, s-a negat eroismul reînhumaţi de Rusia, de Ziua Armatei noastre, într-un cimitir M:? Iat-o: „Putem spune că nimic pe pământ nu este absolut, legendar al războiului din Crimeea, „peste mare”, iar acum de onoare. Noi nu i-am putut reînhuma acasă. iar ancorarea în ecuaţia fascism = comunism este fără sens ca suferim de amnezie multilateral dezvoltată privind războiul După „întoarcerea armelor”, prăpădul. Mai toţi semna- orice ecuaţie în istoria complexă a omenirii”. Mie, dimpotrivă, pentru eliberarea Basarabiei. Să numim dodonie maladia asta? tarii memoriului Iorga, din 2 iulie ’40, despre cedare, care nu fascist mi se pare comunismul. Sacrificiul pentru ideea naţională sau creştină e mini- apucaseră să moară ca Iorga sau ca Octav Codrin Tăslăuanu, Mihai Iovănel a încasat şi el un minus: „pentru maniera malizat continuu. În atenţia lui Boris Marian: poţi fi naţionalist au fost închişi. Iuliu Maniu, I. Mihalache, G. G. Mironescu, C. persiflantă în care se descriu momente din viaţa cotidiană din fără să fii antioccidental; mistic fără să fii antimodern. I. Brătianu, Gh. Brătianu, dr. Angelescu, Pan Halippa, Stelian Israel. Poate că nu i-ar strica o vizită”. De lucru? Asta ca să Repetăm, după nu ştiu ce persoane, că românii n-au Popescu, R. G. Emandi, Alexandru Lapedatu... nu mai îndrăznească să aibă rezerve la scrisul lui Virgil Duda. coloană vertebrală, că sunt ne-trebnici, cu apucături rele; când Dacă s-ar face educaţie naţională în şcoală (dar naţi- Ca şi cum trebuia să vizitezi Peru ca să poţi scrie despre Llosa se aduc contraargumente, se râde de ele. Citez din „Dilema”, onală se află doar în titulatura ministerului), tinerii ar şti că ori să ajungi în Columbia, în ţinutul imaginar Macondo, ca de 15-21 septembrie 2000, p.6: „Un borş pescăresc din Deltă, martiriul în temniţe nu-i deloc o problemă secundară. să-l comentezi pe Márquez. precum cel de care se „îndrăgostise” Carol I spre sfârşitul Bartolomeu Anania, Ţuţea, Stăniloae, în lanţuri la Boris Marian nu poate gândi indiferent faţă de etnia vieţii – va fi totdeauna de preferat unei poze eroice”. Logica Aiud, au refuzat continuarea, acolo, a experimentului Piteşti. sa. O apără cum fac şi eu. Numai că deloc concesivul domn asta a comparaţiei lui C. Paul-Bădescu , borş-erou, îmi scapă. Nu pentru că ar fi rămas legionari, ci pentru că n-au fost bieţi are ce are cu românitatea mea, până acolo încât îl deranjează Vasile Gogea a semnalat pe blog (ianuarie, 2017) două „oameni sub vremuri”, ci deasupra vremurilor, ca să-l para- adjectivul ebree. Mie mi se pare elegant. cărţi (şi ce puţine sunt încă!) ale preotului Vasile Rus din Nepos frazez pe Miron Costin. Devenit arbitru al presei (de februarie, 2009) corect despre martirii rezistenţei anticomuniste. În prima, Martirii din Boris Marian neagă rolul „partiduleţului de comunişti”: şi incorect politice, a găsit cu cale, ca domnul Vucea, să-i Dealul Crucii, preotul scrie cum au fost împuşcaţi mişeleşte de 900 de membri, dintre care 600 de evrei, cifra sa. Evrei şi tragă câteva la palmă „tătarului”. M-a acuzat că aş fi scris cu Securitate bunicul său, Toader Dumitru, împreună cu membrii stalinişti. Pe mine nu mă interesează decât a doua parte, nu patimă despre pătimirile religioase ale martirilor închisorilor. „Gărzii albe”, Leonida Pop şi Ioan Burdeţ. A doua carte, Gheor- evreitatea cuiva. Evrei sau nu, aluatul oportunist e acelaşi. Nepătimaş despre Patimile după Piteşti, asta voia B.M? Cel ghe Paşca – viaţa şi jertfa, Editura „Născut liber”, Bistriţa, Şi nu pot să nu mă gândesc ce amploare ar fi luat etnocidul mai inuman experiment (1949-1951), prin care au trecut liceeni 2016, e dedicată celui care a luptat în zona Ţibleş şi Năsăud, dacă „partiduleţul” ar fi numărat mii de membri. Mă rezum la nevinovaţi? Simion Drăgoi, elev în Alba Iulia, s-a înscris în între ’48 şi ’53, când a fost împuşcat. Subiect – scrie Vasile drama celor trei aşi ai aviaţiei. Tudor Greceanu, care a spart Liga anticomunistă fondată în ’49 numai de liceeni. Înfiinţată Gogea – rămas prea mult timp „pe raftul tăcerii”. Comunismul încercuirea de la Stalingrad: arestat în 4 aprilie ’49, a făcut 16 de ziua Revoluţiei din octombrie, serbată în 7 noiembrie, a bătut lung război cu ţăranul român. L-a învins greu. Şi acum? ani de detenţie; ţinut în apă îngheţată în temniţă, i s-a amputat Liga îşi propusese să-i ajute pe americanii veniţi să elibereze Opt sute de familii din Nadăş au luptat în justiţie 14 ani cu un piciorul. S-o fi întrebat de ce a fost la Cotul Donului? România. Americanii n-au mai venit, iar Liga a fost declarată escroc care voia să evacueze tot satul, pe baza unui certificat Horia Agarici: în ’41, a doborât singur 3 avioane so- „organizaţie militară de tip fascist”. Liceanul, devenit student, fals de moştenitor. vietice şi a fost întemniţat în ’55, la Aiud, sub o condamnare a stat închis 8 ani: în „şerpărie” la Jilava, în zarca Aiudului, Aş vrea să-i răspund lui Boris Marian şi la întrebarea în mina de plumb de la Cavnic, apoi în DO în Bărăgan, până „ce-au căutat românii la Cotul Donului?”. în ’71, când a ajuns la Cluj, cu 7 ofiţeri şi 9 informatori pe După ministrul Grigore Gafencu, 1940 a fost anul Magda URSACHE urme. Am narat destul de alb biografia acestui deţinut politic? „prăbuşirii morale”, când s-au cedat Basarabia şi Bucovina (Continuare în pg. 18) Polemica impune responsabilitate în evaluare. Or, de Nord fără luptă. Ordinul dat de Ion Antonescu la Piatra 12 Acolada nr. 9 septembrie 2017 Interviul Acoladei : SEBASTIAN REICHMANN (I) Alambicul lui Ianus Stimate domnule din Occident, ca opozanţi ai regimului ceauşist şi luptători L’histoire, qui se Reichmann, voi începe cu pentru libertatea culturii pe când se aflau încă în ţară. mondialise, place Eros o mărturisire. La câteva Cum a fost întâlnirea cu „lumea liberă”? săptămâni după ce am publi- În momentul în care m-am hotărât să părăsesc ţara devant un défi crucial; se cat documentarul Gellu Naum unde mă născusem şi în care se născuseră şi trăiseră părinţii şi redefinir à l’échelle des în paginile revistei Acolada, bunicii mei (atât pe linie paternă cât şi maternă), nu vedeam altă masses, de l’industrie cul- am descoperit o superbă fo- posibilitate decât depunerea unei cereri de emigrare în Israel, turelle, des cycles courts tografie mai veche în care vă deşi visul şi planul meu erau să ajung la Paris şi să scriu în et de la consommation. La aflați alături de marele poet și franceză, adică să devin poet de limba franceză. Ai mei ştiau révolution sexuelle a libéré de prietenul dv. Dan Stanciu. asta foarte bine, le-o spusesem şi repetasem de nenumărate Când a avut loc prima întâl- ori, în plus tatăl meu nu voia să emigreze iar mama şovăia, le désir, mais cette victoire nire cu domnul Naum? deşi avea doi fraţi care emigraseră în anii 50. Îi avertizasem l’a métamorphosé; il cesse În septembrie 1967, pe ai mei că nu aveam nicio intenţie să rămân în Israel, iar ei insensiblement d’être l’ex- nu împlinisem încă 21 de ani, mă priveau (ca de altfel majoritatea persoanelor cărora îmi pression de l’individu pour apprendre à devenir, sans tabous i-am telefonat după ce îi citisem în „Contemporanul” câteva destăinuisem gândurile) cu un amestec de milă şi îngrijorare. ni obsession, un art de vivre collectif où se joue peut-être poeme, printre care „Heraclit”, care m-a impresionat în mod Trebuie să recunosc, acum după trecerea anilor, că în ceea ce une nouvelle valeur de l’humain. deosebit. Îi găsisem, spre mirarea mea, pur şi simplu numărul priveşte îngrijorarea, mama mea (între timp tatăl meu murise în cartea de telefon. M-am prezentat ca fiind mandatat de la Galaţi, înainte de a depune cererea de „plecare definitivă” revista „Luceafărul” pentru a-i solicita un interviu, ceea ce împreună cu fratele mai mic, mama şi bunica maternă) avusese Freud a găsit un sens al vieţii lui, şi nu o vindecare bineînţeles nu era adevărat, Gellu fiind la vremea aceea încă oarecum dreptate. La Paris nu mă aştepta nimeni pentru a-mi a simptomelor lui. un indezirabil tolerat de presa literară înfeudată partidului, în netezi calea spre „glorie” sau recunoaştere, nici pentru a-mi ciuda uşoarei adieri de libertate condiţională, de care a profitat uşura viaţa cotidiană, deşi trăiau acolo un frate mai mare al „Purpurea rosas sobre Galatea mai ales aşa-zisa generaţie „şaizecistă”. Primul său răspuns la tatălui meu, cu soţia şi fiul lor, Edgar, destul de cunoscut în la alba entrelilios cándidos deshoja.” telefon a fost „Nu, pentru că nu dau interviuri.”. Apoi, după lumea literară românească, romancier şi cronicar literar la „Le ce m-a întrebat de unde eram şi i-am spus că din Galaţi, mi-a Monde”. Voi reveni asupra greutăţilor şi obstacolelor de tot (Gongora) fixat un RV la el acasă, spunându-mi „Eşti din Galaţi, iar eu felul din primii ani, deşi nu e vorba decât de lucruri cum nu se stau pe strada Galaţi, aşa că te voi primi totuşi..., dar să ştii că poate mai banale... Dar şi suprarealismul la care visasem părea Lyon. Colocviu. Discuţii privind influenţa WEB-ului nu-ţi voi da niciun fel de interviu”. Ajuns la el în apartamentul de negăsit, cel puţin în primul şi al doilea an de şedere acolo. asupra Culturii/ literaturii. Cultura numericului. de pe strada Galaţi nr 48, i-am spus imediat că nu lucram la Parisul, care se concentră pentru mine mai ales în triunghiul nicio revistă, că eram poet şi că voiam să-l cunosc, că această Saint-Michel, Saint-Germain des Près şi Montparnasse, îmi „La ce bun literatura? La multe. E un viciu solitar. Unii dorinţă a mea era imperioasă, după ce îi citisem poemele din părea mult mai îngust, mai gri, dar şi mai familiar totodată, se masturbează, alţii scriu.” „Contemporanul”. Gellu Naum m-a privit mirat, cu un fel de decât mă aşteptasem. Însă ceea ce era cel mai important exista, ironie „bien tempérée” şi mi-a răspuns: „Aha... eşti poet... ai se salvase, aş spune! Un sentiment de libertate totală, pe care îl (Al. Muşina) ceva să-mi citeşti, sau să-mi laşi să citesc? „Am, i-am răspuns respiram în fiecare clipă, cu tot corpul, cu inima, cu mintea... eu.” Mă pregătisem, nu mai ştiu cum îmi venise o asemenea Şi apoi cheiurile Senei cu lăzile buchiniştilor erau Vreme închisă. idee, nu o mai făcusem niciodată înainte, şi eram şi destul de pentru mine o desfătare continuă. A-mi putea cheltui cei Şi mă sigilez în mine timid din fire, venisem cu vreo şaptezeci-nouăzeci de poeme. câţiva franci pe care îi aveam în buzunar, lipsindu-mă câteo- Ca într-un bârlog. „Citeşte atunci” – mi-a spus Gellu Naum aşezându-se pe dată de masa de prânz, sau chiar şi cea de seară, pentru a mai unul din fotollile din cameră, ai cărei pereţi erau acoperiţi de cumpăra o carte în „Livre de poche” sau în colecţia „Idées” biblioteci şi de măşti africane, după ce mi-a făcut semn să mă era de asemenea o bucurie pe care mi-o puteam oferi. Încetul Le maître mot en littérature? aşez în celălalt fotoliu, „face à face”. I-am citit vreo douăzeci cu încetul, umblând prin librării, prin galerii (numeroase în Le mot-clé, le mot alpha et omega, c’est „jeu”. de poeme, apoi m-am oprit, neştiind dacă să continui sau nu, „triunghiul” de care am pomenit) şi muzee (nota bene: în Jeu d’esprit, jeu de mots, libre jeu, nedesluşind vreun semn de aprobare, sau dimpotrivă, din par- februarie 1973 când am ajuns la Paris „Centre Beaubourg jeu de dé, jeu d’orgue, jeu de la fortune, je tea lui Gellu. „Continuă, continua...” mi-a spus el, şi nu m-a – Georges Pompidou” nu exista încă, iar vestitele Hale care de l’amour et du hasard, jeu de prince, lăsat până nu am terminat de citit teancul de poeme cu care fuseseră demolate erau încă un imens şantier), am început să jeu d’épreuves, règle du jeu, jeux dangeureux, venisem. La sfârşit, s-a ridicat din fotoliu şi mi-a spus, fără cunosc tineri poeţi cu care m-am împrietenit şi cu care am nici un fel de introducere „Din momentul ăsta eşti prietenul rămas în contact până astăzi. Câţiva dintre ei gravitau, ca să avoir du jeu, n’en plus avoir, se prendre au jeu, meu!”. Apoi a chemat-o pe Lygia, care se afla în cealaltă spun aşa, în jurul lui Alain Jouffroy sau Bernard Noël, găsind jouer gros jeu, mettre sa vie en jeu, écrire cameră şi i-a spus „Ţi-l prezint pe noul nostru prieten, poetul încă, la fel ca mine, un sens în post-suprarealism, dar fiind în quoi... Sebastian Reichmann”. acelaşi timp animaţi de o puternică dorinţă de a ne aventura Cartea dv. de debut a avut o soartă care aminteşte şi în direcţii încă noi pentru poezia franceză a anilor 70, cum era Răsfoind o antologie recentă – The Anthology of de păţaniile altor poeţi de marcă ai vremii. Pe de o parte, s-a aceea a poeziei „Beat-Generation” sau a experimentaliştilor Rap Edited by Adam Bradeley and Andrew Du Bois / Yale bucurat de primirea favorabilă a lui Ion Negoiţescu și Radu italieni sau latino-americani din acei ani. Tradusesem încă din University Press. Enescu, pe de altă parte, a fost „înjurată” strașnic în Scânteia. 1967, la Bucureşti, câţiva poeţi peruvieni pe care reuşisem să-i După apariţia „tezelor din iulie”, dramaticul moment de criză public în „Luceafărul”. La Paris interesul meu pentru poezia Istoria Rap-ului (920 pagini), între anii 1978 – până pe care l-a trăit întreaga noastră cultură atunci atinsese un de avangardă de limbă spaniolă a continuat graţie în special în prezent (2010). vârf al absurdului. S-a legat decizia dv. de a părăsi ţara de prieteniei cu un tânăr, viitor eseist şi scriitor catalan, Javier acest episod, care avea să continue în forme aberante, în toate Portella, pe care îl cunoscusem la Bucureşti. Javier studiase „Problema nr. 1 a culturii (literaturii) române con- planurile vieţii sociale? dreptul şi, tânăr avocat la Barcelona, lipise câteva manifeste temporane e această marginalitate genialoidă, ţâfnoasă.” A doua mea carte „Acceptarea iniţială”, apărută la edi- împotriva lui Franco, fusese condamnat pentru activităţi (Al. Muşina, Vatra) tura Cartea Românească, condusă în vremea aceea de Marin „comuniste” şi, reuşind să fugă din Spania, găsise refugiu în Preda, fusese publicată la începutul verii lui 1971 şi retrasă România, unde lucra la Radio la secţia spaniolă. La Bucureşti din librării peste vreo două săptămâni, ca o consecinţă directă se căsătorise însă cu o tânără pe care o cunoscuse la Budapes- Paris. Hotelul „Le Ritz”. Locul preferat al lui Marcel a tristelor „teze...” publicate pe prima pagină din „Scânteia”. ta, Anna Losonczy, fiica unui ministru în guvernul lui Imre Proust. O noapte în suita „Vendome”: 18.000 Euro. Eram atunci plecat la mare, pe la mijlocul lui iulie, şi am intrat Nagy. Tatăl ei fusese deportat în România, după înăbuşirea în mai multe aşa-zise librării, mai degrabă nişte dughene jalnice revoluţiei din 1956, şi apoi executat de sovietici. Ea avea să-i O triadă bizară. Trei intelectuali germani poartă care vindeau tot felul de bazaconii, articole de plajă şi câteva deschidă ochii lui Javier asupra socialismului „real”. Ana şi prenumele de Martin (Luther), Martin (Heidegger), Martin cărţi, din diverse localităţi de pe litoral, nu mai îmi amintesc Javier au fost primii oameni care mi-au deschis cu adevărată exact unde, la Eforie, la 2 Mai, la Costineşti poate, întrebând prietenie o uşă la Paris. Noii prieteni, poeţi sau pictori pe care (Walser). Toţi trei fiind antisemiţi. Gurile rele botezându-i de cartea mea, fără să spun cine sunt. Peste tot primeam acelaşi mi-i făcusem erau de stânga, revoluţia marxistă în diferitele „Cei trei crai de curte veche”. răspuns: „Da, am,primit trei exemplare (sau patru, sau cinci) ei versiuni părea că bate la uşă, atmosfera post-mai 68 era în dar s-au vândut!”. Intrigat de acest „succes” neaşteptat, am floare, am cunoscut timp de mai mulţi ani momente de mare Frumuseţea nu este carosabilă. spus vânzătorului, în ultima librărie în care intrasem, că eu îndoială interioară asupra alegerii de viaţă pe care o făcusem. eram autorul. Atunci acesta, pe tăcute, ducându-şi un deget Primele poeme scrise direct în franceză mi-au fost publicate Fatalitatea. Toate promisiunile care nu s-au împlinit. la buze, mi-a făcut semn să aştept, a dispărut în camera din în 1975 în revista „Cahiers de l’Est”, iniţiată şi condusă de spatele magazinului câteva clipe, după care s-a întors cu o Dumitru Țepeneag (din redacţie făceau parte Marie-France foaie de hârtie ruptă dintr-un caiet de elev pe care era notată Ionesco, Alain Paruit şi câţiva dizidenţi renumiţi din diverse Les Grecs, qui ne croyaient plus à leures dieux, tous cu creionul chimic o lungă înşiruire de nume şi de titluri de ţări comuniste). Consider însă că am debutat în literatura les faux chrétiens de tous les temps, ont vécu de l’ombre cărţi care trebuiau să fie scoase din vânzare. franceză cu textele poetice publicate în revista „Minuit” (a d’une songe... Pe de altă parte, în redacţiile revistelor bucureştene din editurii omonime) în 1977. epocă (Luceafărul, Gazeta literară, Contemporanul) fusesem „La postérité qui est peuplée d’érudits”, dit Valéry. înştiinţat, cât se poate de clar, dar de cele mai multe ori cu o falsă compătimire sau chiar cu un ghiont ce se voia amical, că Interviu de Non! Elle est peuplée des badauds, comme le présent. numele meu devenise indezirabil, monologul interlocutorului meu terminându-se invariabil cu sintagma „nu e momentul!”. Cel mai trist mi se pare însă, peste ani, faptul că unii din aceşti Lucia NEGOIŢĂ Nicholas CATANOY executanţi zeloşi ai directivelor partidului au plecat şi ei din ţară câţiva ani mai târziu, pozând la Paris, sau în alte capitale Acolada nr. 9 septembrie 2017 13

aiurind pierduți în eter. ar fi încetat să mai sufere. Eu mă micșorez, mă micșorez, mă micșorez cât un purice Scrisoare Poezie și dispar printre brazii rămași ca soldații la sol. Văzând că nu vine niciun comandant dinspre est, cu ochii fixați într-un punct de la răspântia zodiilor dau eu semnalul de-ncepere. aștept un semn, dar nu mai sunt sigură. Coborârea în infern nu mai doare, Autumnală de când citesc cu voce joasă literele înghețate din cea mai recentă epistolă, sfoara de mătase a zmeelor atârnă în gol. trimisă înainte de a imortaliza tu însuți înghețul... M-am întrebat adesea În timp ce contabilizam frigul din cele câteva rânduri, de ce se zbat cocorii între propriile coaste, am realizat că ziua ce tocmai trecuse însă m-am temut mult mai mult de aripile lor, era o zi oarecare, pentru că cereau iertare mustului proaspăt. în care pielea copacilor ar fi putut Sub tăișuri, să îmi acopere pleoapele . lupii se agață unul de altul și plonjează în gol. M-am temut de această atingere Passo doble cu pielea și țărmurile... Și totuși, până acum păcatul era considerat prea mic nicio oglindă nu mi-a dat atâtea povețe. și, oricum, nu se știa până la urmă cui aparține. Un antropolog autentic nu ar face astfel de gafe: Irelevanță pașalâc, bairam, hagialâc! Fericirea anestezică a cuplului a ajuns deasupra mea nu e nimic, pe mâna câtorva ageamii, nu e nimeni! felceri de ocazie, lacomi, cu sufletul și mâinile reci. Toate au fost vândute Ei cred că supunerea, împreună cu clorofila pădurilor lângă felinarul din colț. ca și piruetele făcute pe coaja tare a inimii, Parcurile orașelor au devenit gropi negre, se prefac în emoții deîndată ce li se permit transgresări. peisaj incolor. N-am mai intrat demult în nicio biserică... O să mă instalez, așadar, Zilele onomastice și sărbătorile din calendar sub protecția bolții săpată în piatră. sunt oricum prilej de sălbăticire. Spada salvatoare nu-mi cade din mână, Drumul până la castelul pălărierului e de negăsit SÂMBURELE DE RODIE doar aerul se consumă fără revers, pe o ceață ca asta!

fără fundal. Convenție Simbioză Amintire poate fi vorba despre o cameră obișnuită, traversăm împreună câmpia înzăpezită, despre un compartiment dintr-un tren, am locuit multă vreme ne cufundăm până la brâu despre un studio de înregistrări în păienjenișul ochiului drept. în lanul cu particule elementare, sau despre orice încăpere în care ideea prezenței Atunci când frunzișul se răsfira ca o pâclă, ne aruncăm în vagoanele cu geamuri sparte, ar fi înscenată în cele mai mici amănunte. vedeam cum se dau în leagăn în timp ce locomotiva deraiază, Însă prezența însăși s-ar pierde, pentru că mierle cu creștetul galben și penaj translucid. dând bot în bot cu măslinul cu fructe de aur... ideea prezenței se întoarce mereu către sine. Norocul stă în amintirile tari Sonorizăm, exultăm, ne iubim, Dumnezeu sacrifică omul și în biografiile lăsate la vedere, cu lumina aprinsă. ne pripim, care n-a prins niciodată contur. Realitatea a trecut testul timpului, ne citim unii altora poemele, Deși în această scenă sângele poate părea amorțit, acum modelează lutul și sufletul într-un unic mojar. pe care înainte fiecare și le-a învățat pe de rost. tot s-ar scurge în hăul imens format dedesubt. În curând vom fi gata să batem din palme Ne minunăm de minunea minunilor ca de ultimul dans în Bune sunt în viață întâmplările care îți deschid ochii și să asistăm fericiți la minune. ritm canibal! și te fac să vezi ceea ce e de văzut, Cristalul de cenușă sărută floarea Uneori plivim cu atenție de buruienile rimelor dar se pare dând gustul amar. și admirăm aripile cuvintelor că lucrurile stau mult mai bine mai albe decât niște epitete ornante. dacă ți se înfățișează cu tâlc. Acolo (Metaforele nu vor deveni nicicând realitate!) Escaladând acoperișurile din cartiere, Acord verbal abia acum începe simțim din plin libertatea, partea mai frumoasă a vieții! iar porumbeii ne recunosc după vise... voci ridicate Așa îmi spuneam zâmbind spre oglinda Alteori găsim la intersecția drumurilor încercau să se iscălească pe ziduri plină de praf, dar lustruită de timp. câte o trompetă de fanfară în marș, iar lui îi sângera un obraz cu tencuiala căzută. (Nimeni nu s-a mai bucurat la fel ca și mine în care suflăm până ne dor baierele pieptului! Se ferea cât putea de răspunsuri, de peisajul cu ciulini dați în pârg...) De la acel moment nu mai știm cine pentru că își sărbătorise toate zilele de naștere, Trupurile șiroind de cenușă, și pentru cine se cântă. cât și pe cele de moarte. sorii galaxiei aruncați ca semințele-n vânt, Debitase atâtea adevăruri esențiale, încât câinele purtat cu demnitate în lesă, Călătorie ceilalți îi puneau mereu întrebări. toate prevestesc că vor avea loc În loc să răspundă, mai multe evenimente fără consecințe majore. mă trezeam dis de dimineață cu gândul să pornesc își deschidea coșul pieptului cu un pocnet sec, Ghemuită ca un foetus cu înduioșătoarele mele falange pe post de pantofi lăsând interiorul la vedere în spatele unui paravan chinezesc, și cu surâsul meu șui, în bătaia unei raze piezișe. hrănesc empatic vânzolelile lumii. spânzurat sub sprâncenele mult mai stufoase Acolo liniile se împleteau, încercând o geometrie secretă decât o coamă de leu, ce imita nervurile frunzelor. Sâmburele de rodie ba chiar și decât merii încărcați ce se umplu de flori... Rareori pleca în călătorie desculț. Pe sub sprâncene vedeam una câte una De cele mai multe ori purta bocanci, își juca rolul de parcă cum falangele mi se desprind și se fac uneori chiar opinci tocmai ar fi fost adunată din stradă, scară spre cer. și o sperietură feroce, iar în loc de plombe i-ar fi sunat decorații în gură. Mănâcă mere! îmi ziceau pe limba lor greierii. de care scăpa doar atunci când bătea cu palmele ude Folia de aluminiu îi mărea sau micșora sânii Susurau îndelung, iar eu ciuleam bine urechile, solul, prefăcându-l în grămăjoare de lut, în funcție de perspectivă, dar nu-i auzeam nicidecum. pentru că se lăsase convins mai demult, căci refuza să se privească prin sticla Rămasă în urmă, că e singurul basorelief ce poate capăta forma inimii. ce i-ar fi adus aminte de lacul unde s-a îngropat o co- piatra care vorbește fără să știe se rostogolea, moară. se rostogolea încercând să se facă și ea Perspectivă Obișnuia să învelească mâncarea în folie, numai după ce scară care duce spre cer. bucuria din farfurie se transforma în fum, Broasca de preerie prindea din zbor vom trece strada acum, urcând perpendicular pe tavanul cojit. toate zgomotele ca să băgăm de seamă ce se întâmplă. Urmele de creion dermatograf și se umfla dintr-o dată ca să ajungă la cer. Florile din jardiniere se clatină arătau cum că tocmai tranșase câteva conflicte. Numai vântul cu aripile strânse în ritmul acelor de ceasornic, Fire supusă, privea în ochii dresorului ședea furișat în umbră de înger. iar ceea ce vedem cu adevărat mutând din când în când cărămida din mijloc. e o marmotă călcată de tren. Apoi împingea tăvile de aragaz ca o hoață, Deodată copacii iar tăvile erau arse pe dedesubt precum proiectilele de (dar dintre copaci mai cu seamă platanii) metal înnegrit. Diana TRANDAFIR se ridică în vârful unor prăjini „N-a fost așa greu!” își spunea și respira adânc, de parcă, ca niște cosmonauți fără navă, brusc, 14 Acolada nr. 9 septembrie 2017 Răul ca predestinare în romanele lui Migdale dulci-amare Cu glagorie de găină Tudor Teodorescu BRANIŞTE În ciuda faptului de Întunecare al lui Cezar Petrescu şi nicidecum de fineţurile Pamflet de Florica Bud că, postum, i s-a publi- de analiză psihologică practicate de un Holban sau Camil cat un volum de memorii Petrescu, nemaivorbind de realismul cărturăresc de detaliu (Scara vieţii), se ştiu re- în cazul unui Călinescu. În urma unei lecturi relativ recente, O tanti scriitoare – se poartă anul voltător de puţine lucruri am tot mai mult convingerea că Prinţul (1944), considerat acesta, directiva venind din Centrul astăzi despre Tudor Te- pe bună dreptate capodopera lui Teodorescu-Branişte şi după Mondial Dozat Şi Binecuvântat Al odorescu-Branişte, roman- care, în 2004, Sergiu Nicolaescu a tras filmulOrient-Express , Modei Feminine, literele alfabetului, cier stimabil şi unul dintre prin complexitatea existenţială a rolurilor jucate, cel puţin de încrustate cu sclipici, pe bluze, pe gazetarii cei mai fervenţi Jean Andrei Munteanu şi Silvia/ Amelia Frunzetti, fără a ridica fuste, pe blugi şi pe tenişi – habitantă şi mai ancoraţi în realitatea o simplă problemă de coplanaritate faţă de liniile de forţă ale în jumătatea goală a lumii largi, a scos social-politică a României evoluţiei personajelor centrale – Daria Mazu şi Lai Canta- o carte având un titlu incitant: „Cu mintea mea de femeie”. dintre cele două războaie cuzin, din Locul unde nu s-a întamplat nimic, este în multe Nişte bărbaţi galanţi, aflaţi mereu pe fază, trăitori în jumătatea mondiale. Intelectual de stânga cu dese luări de atitudine şi privinţe o dezvoltare complementară a backgroundului unei plină a aceleiaşi lumi largi, înarmaţi cu inteligenţa specifică virulente ieşiri la rampă, după venirea la putere a comuniştilor, problematici specifice epocii, ilustrată excelent de Sadoveanu, bărbaţilor, au propus-o, nici mai mult nici mai puţin decât Branişte a virat scurt împotriva bolşevizării agresive a ţării, tratată de această dată de Tudor Teodorescu-Branişte din per- Cartea Anului. aşa încât din simpatizant al unei perverse utopii ideologice a spectiva şi, în plus, cu mijloacele reportericeşti ale ziaristului Cum să nu o propună?, vă veţi bate pe burtică, stricându- fost resimţit de „tovarăşi” ca opozant, prin urmare, intimidat excedat zilnic de noianul tipologic al unui atare „fapt divers”. vă de râs, Onoroiabili Masculţi Misogenari Apocaliptici. sistematic şi împiedicat prin orice mijloace să-şi exercite în Vedeţi să nu râdeţi ca ultimii săraci cu duhul! Nu de alta, Nu-mi îngădui să fac din Tudor Teodorescu-Branişte dar nici măcar nu aţi fi originali şi nici în trend. Recunosc că mod liber meseria. E de notorietate faptul că el renunţase (altminteri, un foarte bun romancier al multiplelor faţete singur în 24 ianuarie 1941, odată cu venirea la putere a clicii este un caz unic în istoria omenirii ca o Evă să recunoască ale actualităţii) un emul şi, cu atât mai puţin, un epigon sa- că ar putea avea şi lipsuri. Simt nevoia unei paranteze, vreau dictatoriale a lui Antonescu, să mai facă ziaristică, rămânând, dovenian al unei teme pregnant ilustrată, printre atâtea alte cum ţinuse a preciza în câteva reviste pe care le conducea sau să ştiţi că femeia care sunt se dezice din toţi rărunchii – cel sujeturi, de autorul Fraţilor Jderi. Încerc însă să atrag atenţia, stâng din păcate este în remisie – de autoarea cu care sunt unde era colaborator, să scrie exclusiv roman. Iluzionându-se, plecând, spre exemplu, de la un alt roman al marelui ziarist revenise asupra hotărârii prin 1944, pentru ca în 10 iulie 1947, silită să convieţuiesc. interbelic, anume Scandal (1939), apetenţa acestuia pentru Desigur că sunt de acord şi cu cinica afirmaţie că noi urmare a suprimării Jurnalului de dimineaţă de către C.Al.C. descrierea fenomenului ruinei existenţiale a provincialului, (Comisia Aliată de Control) aflată sub tutela ocupantului so- bărbaţii iubim femeile aşa cum le-a plămădit Domnul – mă subiect programatic atacat şi plasat ca teatru de desfăşurare, gândesc că doar coasta lui Adam este de vină – neajutorate, vietic (într-un articol din 10 iulie 1947 publicat în mensualul în opoziţie cu Sadoveanu care o lipise aproape paradigmatic respectiv Branişte folosise cuvântul tabu pentru regimul de dulcicoase, sensibile şi uşoooor manipulatoare. Şi apoi, de „târgul moldovenesc”, în spaţiul micului oraş de provincie „Bravo, ei!” Cine a mai văzut vreo femeie care să aibă atunci: „Basarabia”!), numele ziaristului democrat să înceteze din zona sudică, de această dată, a vechiului Regat. să mai apară în presa românească mai bine de 13 ani. Reabili- curajul să recunoască că are minte de femeie, când toate dorim să avem minte masculină, măcar atunci când căutăm tat cu totul formal după amnistia generală a deţinuţilor politici Autoarea straniului atentat cu pistolul din romanul soluţii vegetativ-matematice. din 1964 – prin decorarea în acelaşi an cu Ordinul Muncii mai înainte pomenit al lui Branişte, în care este ucis şeful Noi, militanţii pentru drepturile bărbaţilor pe cale clasa I, – numele lui Tudor Teodorescu-Branişte alunecase opoziţiei, Alexandru Dima, fost de trei ori prim-ministru şi de dispariţie prin asimilare, am propune-o chiar cartea treptat în uitare înainte chiar ca autorul lui să părăsească „conducător sigur al guvernului ce urma să se formeze” în această lume (1969), deşi onorabilul lui purtător mai apucase secolelor, măcar a celor de la Hristos încoace, veţi marşa, urma dezvăluirilor şi scandalului afacerii frauduloase a fur- Bodlerieni Melanco Malflorici,trăgând periculos de elasticul să îşi vadă tipărite şi puse pe piaţă ultimele două romane scrise niturilor, Ecaterina Preda nu mai e originară de prin părţile în acei ani, respectiv Primăvara apele vin mari şi Pavilionul situaţiei de parcă aţi trage de elasticul pantofilor proprii, cu Moldovei, ci din Târgovişte, târgul ce trăia inert şi nostalgic detaşare. Se ştie din vremuri imemorabile că femeile au minte de vânătoare. „De cum pătrundeai în ultima sa locuinţă care prin anii 1928-1930, când este plasată acţiunea, amintirea ; i se acordase ca unul dintre actele reparatorii prin anii 1960, împovărătoare a unor apuse vremuri de glorie. Măritată de scria Valeriu Râpeanu într-un articol evocator din 2010, mai bine de 30 de ani cu Iancu Preda, funcţionar la Lucrările totul părea salvat de la un naufragiu. Obiecte de om sărac, fiecare zi. Nu putea să-i lase leafa pe mână. Nu din pricină că Publice, cei doi, la început păreau a avea aceleaşi gusturi. Ea, Iancu ar fi avut vreun viciu. Nu fuma. Nu bea. Nu juca nici desperecheate, uzate până dincolo de fibră, mâncate şi roase fată de profesor de liceu, el fiu de magistrat din Focşani(!), de o prea îndelungată folosire, mobile ce scârţâiau din toate cărţi. Dar pentru Ecaterina, Iancu devenise un ‹‹nătâng››: ajunşi în capitală, de pildă, „le plăcea să se plimbe pe străzi împrumuta pe oricine, îl fura toată lumea… Cu o rară lipsă încheieturile, aflate într-un permanent echilibru instabil. Un retrase, prin mahala, departe de zgomotul, de larma marilor decor dezolant care te îndemna să te gândeşti imediat la forţa de demnitate, Ecaterina desfăşura toate secretele casei în faţa bulevarde”. Cuplul Iancu-Ecaterina Preda e iremediabil atins oricui, toate mărunţişurile, toate nimicurile. Le exagera. Le morală a omului care făcea abstracţie de aceste împrejurări de o stare de morbideţe, preţuind şi căutând adăpostul caselor care nu te predispuneau decât la meditaţii amare. Scria până multiplica. Ura ei tainică împotriva omului care o ‹‹împiedi- mici, cu grădiniţa în faţă, cu un chioşc în fundul grădinii, cum case de a fi profesoară›› răbufnea în aceste bârfeli meschine. noaptea târziu, învăluit în fumul ţigărilor şi al cafelelor ca văzuseră atâtea în târgurile lor. De altminteri în discuţiile din- într-o ceaţă protectoare în faţa tristeţii ce se revărsa din toate A-l defăima pe Iancu era pentru ea o adevărată voluptate. Nu-i tre ei, arată lămurit scriitorul, fiecare descoperise că lăcrimase bun de nimic… Toţi i-au luat-o înainte la minister. Acasă, nu e ungherele”. pe aceleaşi pagini din Trubadurul lui Delavrancea, pe care Cu titlu de curiozitate, la debutul său în publicistică, în stare să-şi ia singur din dulap nici măcar o batistă. Trebuie acum îl găseau totuşi mai puţin duios decât Pană Trăsnea să-i dea totul, mură în gură…Nici ‹‹ca bărbat›› nu-i nimic de pe când era încă elev, prin 1916, viitorul ziarist şi scriitor a Sfântul al lui Brătescu-Voineşti sau La noi în Viişoara de avut fantezia de a adopta un nume de împrumut – Andrei capul lui!”. Încheind citatul aici, să nu uităm că Tudor Teodo- Sadoveanu! „Cât despre poezie, de! tot Eminescu rămâne rescu-Branişte este nepreţuitul autor al unui unanim apreciat Branişte – care făcuse deja carieră ca personaj în piesa ‹‹cel mai mare››. Macedonski are ‹‹câte ceva››, unele din omonimă a lui Marin Simionescu Rîmniceanu, un scriitor Elogiu al bârfelii! Îngâmfată şi gâsculiţă, dar convinsă că e Nopţi, dar are şi multe de prisos…” Romanţele pentru mai de o mie de ori mai deşteaptă şi mai frumoasă decât era, Irina, uitat în zilele noastre, dar foarte preţuit (membru corespondent târziu ale lui Minulescu care apăruseră în vremea logodnei al Academiei Române, 1919) pentru studiile de estetică şi fiica lor îi calcă rapid pe urme mamei, dispreţuindu-şi tatăl şi lor erau, desigur, prea brutale pentru ei („Eu ştiu c-ai să comportându-se ca o demimondenă. erudiţia selectă, rară în epocă. Piteşteanul Tudor Teodorescu, mă-nşeli chiar mâine,/ Dar/Fiindcă azi mi te dai toată,/ Am născut într-o familie cu mulţi fraţi, se vede treaba că a fost să te iert:/ E vechi păcatul/ Şi nu eşti prima vinovată…”); lui După tragicul sfârşit al bărbatului, împins la sinuci- foarte puternic impresionat ca elev de episodul dramatic în Iancu plăcându-i mai mult Vlahuţă („Iubire sete de viaţă/ Tu trei acte Andrei Branişte (1913) semnat de Simionescu Râm- dere, în primul rând de sicitatea şi meschinăria vieţii familiale, eşti puterea creatoare,/ Sub care inimile noastre/ Renasc ca apoi de o excesivă trăire a simţului datoriei şi onoarei într-o niceanu, ce se va fi jucat şi pe vreo scenă în oraşul său, de florile sub soare…/ Şi îmbătate de-al tău farmec/ Ce peste vreme ce, după ce îşi vede „numele cules şi tipărit sub o schiţă lume meschină, de o crapuloasă condiţie morală, obsedată lume se aşterne,/În tremurarea lor de-o clipă/ Visează fericiri până la demenţă de visul căpătuirii cu orice preţ a Irinei, pe care i-o publică Tudor Arghezi în Cronica, îl va adopta ca eterne…”). auxiliar, să zicem, „de demnitate” la numele oarecum comun convinsă asemeni tuturor psihopaţilor care fac cele mai ilogice din registrele stării civile, pseudonim cu care îşi va semna fixaţii cu privire la obiectul iadului pe care îl trăiesc, Ecaterina Strivită de grijile unei căsnicii sărace, după măritiş, Preda urzeşte în secret planul uciderii lui Alexandru Dima, invariabil de acum înainte articolele de ziar, traducerile, idealul Ecaterinei de a fi profesoară, de a avea o leafă şi oare- schiţele şi nuvelele, ori romanele. insul care în mintea-i obosită de fantasme îi împinsese soţul care independenţă se prăbuşeşte dramatic. Nici Iancu Preda nu la moarte, lăsându-i familia lipsită (căci ea n-a avut serviciu Co-etaneu, ceva mai mic, cu Rebreanu, dar mult mai ajunge să practice, după cum îşi dorise în prima tinereţe, mai apropiat de G. Călinescu, Gib Mihăiescu, Cezar Petrescu, niciodată) de orice sprijin. Spirit echilibrat şi raţional, bărbat avocatura. Va deveni mai întâi funcţionar la Lucrări Publice, frumos şi manierat, şlefuit de trecerea prin diverse medii şi G.M. Zamfirescu, Corneliu Moldovanu, Anton Holban, Camil iar după război va fi redistribuit în „lotul Comunicaţiilor”. Petrescu şi atâţia alţi romancieri afirmaţi într-o adevărată eră a beneficiar al unei întinse experienţe de viaţă, foarte bine desenat Poezia iubirii se curmă şi ea pentru Ecaterina. „Lăptarul plătit caracterologic de Tudor Teodorescu-Branişte, Alexandru romanului, cum a fost cea interbelică, prin atmosferă şi tem- cu greutate. Zarzavagiul care striga în gura mare, în curte: atica legată precumpănitor de viaţa şi destinul insului care se Dima este, în realitate, singura persoană care sărise dezintere- ‹‹Cine n-ar parale să nu mănânce!››. Rochiile cârpite. Pălăriile sat şi în modul cel mai discret cu putinţă, la necaz, în sprijinul ratează în prăfuitele noastre târguri de provincie, izolându-se vechi. Pantofii scâlciaţi… Toate acestea alungaseră versurile de lume şi capotând moral ori, pur şi simplu, reacţionând sărmanei femei. Uciderea lui de către descreierata Ecaterina lui Vlahuţă şi Nopţile lui Macedonski”. Certurile dese şi Preda, soaţa sinucigaşului „acar Păun” la ieşirea din incinta sinistru împotriva oricărui semn de progres şi emancipare, o violente alterează şi distrug până la urmă menajul soţilor arie însemnată din tematica de romancier a lui Tudor Teodo- Camerei Deputaţilor, după ce acesta dezvăluise de faţă cu toată Preda, antrenându-i pe protagonişti pe o pantă de iremediabilă presa toate dedesubturile scandalului provocat de „panamaua rescu-Branişte seamănă paradoxal cu universul acelei salbe descompunere fizică şi morală. „Ecaterina devenise o femeie de scrieri sadoveniene de mai mare sau mai mică întindere furniturilor”, ridică, în subsidiar, problema fatalităţii răului de grasă, puţin neglijentă cu ea însăşi, voluntară cu toţi ceilalţi, care este subîntins în anumite momente destinul românesc. De dedicate plictisului ori spleenului care omoară pe absolut toată începând cu Iancu. Cu un instinct uimitor de sigur pentru lumea în prăfuitele târguri de provincie de altă dată, populate cu altfel, prin această extindere subtilă a problematicii roman- ea, care-şi mărginise viaţa între pensionul din Târgovişte şi ului – nu dezvolt aici –, Tudor Teodorescu-Branişte reuşeşte fel de fel de necăjiţi şi intratabili extropiaţi (Locul unde nu s-a căsnicia din strada ‹‹Puţu cu apă rece›› – Ecaterina ghicise că întâmplat nimic – 1933; Apa morţilor; Floare ofilită; Balta să evite elegant pedanteria abordării temei „provinciei care Iancu, cu firea lui domoală, poate fi uşor dominat. (…) Iancu ucide” din romanele strict dedicate subiectului de Sadoveanu liniştii; Haia Sanis; O zi ca altele ş.a.). Romanele-reportaj ale devenise o anexă a nevestei lui. Cum îşi încasa leafa, aducea lui Tudor Teodorescu-Branişte, dacă seamănă întrucâtva cu toţi banii, ‹‹până la centimă››, acasă. Ecaterina aprecia, în ale unor congeneri, atunci, probabil, pot fi apropiate cumva primă şi ultimă instanţă, câte parale îi trebuie lui Iancu în Ştefan Ion GHILIMESCU Acolada nr. 9 septembrie 2017 15 de găină. Aşa le-a vrut Atotputernicul, nu voi comenta Așchii dintr-un jurnal de cititor Itinerarii plastice lucrarea sa şi nu voi lua numele lui în deşert. Dar, în ciuda crudului adevăr, tot mă scoate din sărite dorinţa lor de a fi egale bărbaţilor, provocând acel război stupid, anacronic şi Fericirea vine inegal, răzbelul sexelor. Universul multiplu al Am avut o copilărie şi o adolescenţă fără griji. În timpul odată cu răsăritul unui an şcolar nu aveam altă grijă decât să învăţ, să îmi Visează că ar Georgetei Năpăruş fac temele şi să citesc. În vacanţe aveam şi alte ocupaţii vrea să recitească din sezoniere care erau strâns legate de toanele porcarilor sau Ivan Bunin nuvele cu ciurdarilor care gestionau animale din sat în timpul verii. nobili scăpătați, dar Întregul destin uman şi artis- Adică dacă se supăra unul dintre aceştia şi pleca încălcând și povestiri scrise în tic al Georgetei Năpăruș s-a regulile contractelor încheiate cu sătenii, noi copiii şi Insula Capri, visează construit încetul cu încetul, adolescenţii eram scăparea şi soluţia de compromis. atmosfera din Satul, prin sondarea neobosită a unei Porcişorii şi văcuţele nu aveau nicio vină, erau, ca şi sentimentul zădărniciei lumi aparent dispărută din ori- noi, doar victime colaterale. Dar nu vreau să deconspir din Domnul de la San zontul omului contemporan. toate secretele satului meu. Am deviat, făcând un ocol în Francisco, viața ama- Cu o vervă ieşită din comun, copilărie, tocmai ca să pot sublinia că nu era nici un nour ră din Ograda veselă, dublată de o ironie tandră şi pe bucata mea de cer. Am fost silită să mă trezesc din visele toată noaptea asta visează. Tristețea mare a visului e de o melancolie profundă, adolescentine ca apoi, încă buimacă, să fac cunoştinţă cu că nu mai are cartea, că a dispărut în neant, nu doar ea a reactualizat momentul realitatea plictisitoare tocmai în clasa a unsprezecea, când din biblioteca lui, dar din toate librăriile și bibliotecile irepetabil în care infinitele am aflat de existenţa unui război între bărbaţi şi femei. lumii. Sare din somn speriat, mâna-i rătăcește mecanic variante ale vieţii s-au întîlnit Ne-a fost dat să auzim şi asta, vă veţi perpeli de râs, pe noptieră și, sub ochelari, descoperă cartea lui Bunin, şi au coabitat paradiziac, fără Tomasieni Criptici Necredinţoşi. Mare brânză, nişte femei ferfenițită. Fericirea vine odată cu răsăritul. nici o urmă de vană dorinţă a supremaţiei. Umanul, în ipostaza şi nişte bărbaţi se tot ceartă între ei. Nu îmi păsa de ei, * lui mitică, aşezat în spaţiul unei etnografii difuze, zoologicul şi bătaia lor nu însemna nimic pentru mine, erau doar nişte „Să nu gândești este o fericire; să știi că nu însemnele unor civilizaţii atemporale au trăit permanent în acelaşi „tante” şi nişte „neni” caraghioşi. Mă deranja că liniştea gândești e-o fericire și mai mare.” (Cioran). De n-ar fi o unic registru al unei lumi nediferenţiate. Derivate, aparent, din adolescentină ne-a fost tulburată, cel puţin a mea. Totul chestiune de nonsens... eposul folcloric şi din suculenţa narativă a imaginarului rural, a pornit de la faptul că tovarăşa dirigintă cea severă şi * ca un simplu exerciţiu ludic sau doar ca un imens spectacol protocolară, fiind pe maternitate, a fost înlocuită deo Mâhniri de tânăr cititor. E supărat că nimeni suficient sieşi, compoziţiile Georgetei Năpăruş sînt, de fapt, tovarăşă profesoară, normal tot de franceză, din aceeaşi n-a observat și comentat ultimele sale lecturi, lecturi ce-i comentarii ample asupra creaţiei, asupra energiilor generatoare generaţie, dar cu totul şi cu totul de altă factură. Era place să creadă că sunt esențiale. şi a imperativului ființei. Asemenea Creatorului însuşi, care nu frumoasă, provocatoare, plină de viaţă şi râdea mult. În * alege, nu explică şi nu părtineşte, Georgeta Năpăruş priveşte totul vremea aceea genul acesta nadinian mă obosea până la Imperfecțiunea perpetuă a cititorului: „Ai citit cu aceeaşi uimire şi cu o egală iubire. Fie că este vorba despre dezgust. enorm, dar ei au citit o carte pe care ar trebui s-o citești și diseminări de forme pe un cîmp unic, fie despre ordonări severe Discuţia profesoară-elevi a pornit de la eterna întrebare tu, iar asta le conferă o superioritate care anulează toate pe registre diferenţiate, ochiul artistei operează în acelaşi plan şi cine a fost primul, oul sau găina, şi a ajuns la binomul lecturile tale” (Jules Renard). refuză orice tentaţie a ierarhizării. Personajul solitar şi schematic bărbat-femeie. Nu îmi mai reamintesc întreaga polemică * asupra căruia se revarsă tonuri şi transparenţe, modulări cromatice dar mi-a rămas întipărită în sertarul destinat memoriei Ion Zubașcu, inspirat numindu-l pe Adrian şi separaţii grafice de o inepuizabilă bogăţie, anatomia zoologică scandalizate gura cărnoasă a profesoarei temporare, care, Păunescu „Vulcanul noroios”! Și Zubașcu l-a cunoscut ori schiţa unei construcţii tehnice trăiesc cu egală îndreptăţire într- silită de clopoţel, a pus punct discuţiei cu memorabilele bine. A fost redactor la revista Flacăra și a cântat vreo un spaţiu comun şi neviciat de abuzurile unui regn în detrimentul versuri: „La morale de cette histoire / C’est qu’les hommes zece ani în Cenaclul Flacăra. Știa lucrurile bine de la celuilalt. Dacă există, în cele din urmă, o anumită focalizare a sont de cochons./ La morale de la morale de cette histoire/ poalele vulcanului. interesului, ea este exprimată nu printr-o acţiune deliberată şi C’est que les femmes aiment les cochons”. Desigur am fost * lucidă, ci doar prin puterea de sugestie, ca în desenele copiilor, şocată, probabil că nu îmi voi reveni niciodată şi nu mă voi Cititorul trebuie să depășească micile drame putea obişnui cu aceste adevăruri... chiar dacă veţi spune a imprevizibilei perspective afective. Supradimensionarea unei ale omului din viața de zi cu zi. Citind pe-un autor, nu forme, accentuarea ei cromatică, interferența registrelor sau că sunt universal valabile. Fac şi ele ce pot!, veţi adăuga se impune să se despartă de un altul. belicoşi unii dintre voi, preferând să pierdeţi nişte prietene decupajul subtil, pe un fond de un rafinament extrem, sînt mo- * dalităţile majore de orientare a privirii şi de subminare a riscului doar pentru plăcerea trecătoare de a le da o replică. Jules Renard: „Trebuie să fii discret când vor- Apoi, fată dragă, veţi sări Recepticulari Făinabili monotoniei. Chiar dacă succesiunea registrelor pe verticală şi bești despre propria ta fericire, și s-o destăinuiești ca și ritmica elementelor pe orizontală par a constitui suportul unei Untialifioşi, acelaşi fenomene se întâmplă şi în coteţul cum ai mărturisi o hoție”. găinilor cu minte de femei. Ele au mintea pe care o au, lecturi narative, în fapt imaginile Georgetei Năpăruş reprezintă * tot ce poate fi mai îndepărtat de epica exterioară sau de orice iar cocoşii iubesc găinile şi se lasă conduşi de ele, lucru Melancolia unei cărți deschise sub o cratiță cu întărit şi de Ion Creangă într-o nostimă poveste. Acum nici altă formă de retorism. Pentru că, în ciuda asocierii lor în acelaşi tocană de cartofi. Pe paginile negre de funingine răzbat plan, formele sale nu comunică între ele altfel decît plastic. Deşi nu ştiu ce este mai bine-rău, să fii femeie cu minte aferentă totuși niște raze de soare în care copilul de 11 ani citește sau să fii bărbat manipulat de nişte găini. Greu de ales, nu apropiate, ele trăiesc autonom, deşi juxtapuse, ele sfîrşesc prin a trei fraze care s-ar putea să-i lumineze mintea. fi solitare. Tabloul devine, astfel, o imagine extinsă a lumii şi o că ne-ar întreba cineva ce am dori să devenim când vom fi * mari sau dacă ne plac orânduielile acestei lumi perfide şi metaforă dezvoltată a realităţii înseşi. Dar a unei realităţi care a Moșierul scăpătat Tihon Ilici din nuvela Satul a ieşit din amorf şi trăieşte deplin experienţa maximei diversităţi alunecoase. lui Ivan Bunin meditând pe întuneric la rușii lui: „Ciudat într-o exemplară unitate. Într-un anume fel, artista reia, la altă Un lucru pot să afirm cu mâna pe inimă, nu mi-au plăcut popor mai suntem! Avem un suflet pestriț! Când suntem scară, mai puţin mecanică şi, în consecinţă, mai puţin previzi- niciodată feministele. Întotdeauna le-am suspectat că nu răi ca niște câini, când triști, când miloși, când ne jelim bilă, visul totalizator al lui Arcimboldo. Numai că portretul iese dorinţa de egalitate le poartă în luptă, ci hormonii pe care pe noi înșine...” acum din particular, din rigoarea lui antropomorfă, şi se extinde nu pot să îi strunească sau poate nici nu vor să le pună, cu * pînă la aparenta disoluţie. Însă strategia percepţiei rămîne, adevărat, frâu. Nici nouă, nici nouă, nu ne plac!, nu vă veţi Libertatea cititorului în bibliotecă precum oarecum, neschimbată. Ochiul trăieşte în aceeaşi fluctuaţie, în lăsa iudaic mai prejos, Dominanţi Scărăbuşi Solstiţionari. libertatea peștelui lăsat o noapte întreagă în juvelnicul aceeaşi abisală indecizie, constrîns permanent să alerge între De unde până unde aţi devenit atât de cuminţi şi la locul pescarului din marginea lacului. parte şi întreg. Între un întreg infinit ca forţă de proliferare, ce vostru? Dacă mi-aş fi putut alege genul, aş fi ales să fiu * trece dincolo de constrîngerile fizice ale spațiului, şi o parte ea bărbat, nu doar pentru faptul că ai mei au dorit să aibă şi un Costache Olăreanu își notează în jurnalul însăşi mărturie a întregului prin bogăţia sugestiilor coagulate pe băiat. Ci fiindcă trăiesc cu ideea că aş fi realizat mult mai pe 1949: „Într-un sat din apropiere agitatori au strâns un cîmp bine determinat. Asemenea lui Arcimboldo, Georgeta multe. Nu ar fi trebuit să pierd atâta timp cu dichisitul, nici oamenii la primărie. Abia au scăpat cu fuga. Agitatorilor să îmi înghit mereu cuvintele de teama să nu supăr. Ultimul li se spune „gentari” (de la geantă)” . „Agitatorii” de Năpăruş creează metonimii plastice şi redefineşte noţiunile în motiv ar fi cel... că aş avea o părere potrivită despre ei. Fac acum vin cu laptop, deci sunt...laptopiști. sfera imaginarului. Eposul ei, atît de confortabil şi de generos la şi ei ce pot! * prima vedere, este, în profunzimea lui, o încercare patetică de a Părerea mea despre semeni se află la distanţă egală Câte o carte e un fel de mormânt. Citești, salva pluridimensionalitatea unei lumi subminată de ignoranţă femeie-bărbat. Nu mă ruşinez de mintea de găină pe care citești și la un moment dat ai impresia vinovată că ești şi mereu ameninţată de uitare. Acolo unde privirea încearcă să trebuie să o port şi să o suport. Dar cu toată părerea dulcică un profanator de cimitir. desluşească istorisiri, poveşti mărunte şi bucurii simple, aşteaptă, pe care o am faţă de colegii de secol, tot unul de al lor mi- * încă necercetate, principii, forme emblematice, reflexe ale unor ar fi plăcut să fiu. Motivul este simplu: Este tare obositor „Date fiind principiile mele, n-ar trebui să pub- existenţe primordiale. Pentru că oricît ar părea de familiare să fii femeie! lic nimic. Public însă atât de puțin! Abia ceva mai mult personajele, bestiarul şi întregul inventar al Georgetei Năpăruş, Ajunsă în acest punct cu destăinuirile, aştept să mă decât scriu”. Câtă decență la Cioran! Acum se publică ele nu sînt nici consecinţa abilităţii mimetice, nici simplă recuzită susţină fără preget aripa feminină Absalia Volantariata mult mai mult decât se scrie. în amenajări butaforice, şi nici accente mai tari de culoare locală. Megrupestra şi o parte din cei care îngroaşă rândurile * Atemporale, ca nişte păpuşi neolitice aduse în bidimensional, societăţii anonime, Muiercultorii Perpendiculi Donhuani „Toată viața lui, Kuzma visase să studieze și să abia desprinzîndu-se din fundaluri magmatice, aceste forme sînt Pasiformi, cei care iubind femeile preiau o parte din scrie. Dar nu versuri. Făcea versuri numai ca să-și piardă inciziile magice ale unei memorii redeşteptate. Dacă uneori le greutăţile spiţei femeieşti pe umerii lor binevoitori şi vremea. Altceva ar fi vrut. Să istorisească cum pierea însoţesc umorul şi ironia, dacă o bucurie difuză răzbate din toate tandri. Nişte superjuani! el încetul cu încetul, să-și zugrăvească, cu o necruțare ungherele imaginii şi voluptatea exprimării se contopeşte cu P.S. Atâta timp cât manualele şcolare sunt aceleaşi atât nemaiîntâlnită, mizeria, viața lui atât de groaznică, întregul ceremonial plastic, nu înseamnă nicidecum că în statica pentru băieţi cât şi pentru fete, înseamnă că ele se adresează searbădă, care-l schilodea sufletește, făcând din el un atemporală se insinuează agenţii relativismului. Ci doar că totul unei singure minţi, cea umană. Este amuzant, când nu este smochin neroditor” (Ivan Bunin – Satul) capătă suflu vital şi prezenţă nemijlocită. Georgeta Năpăruş știe grotesc, cum unele femei se alintă ,„cât îi ziulica de mare”, să conjuge inconfundabil sentimentul duratei cu irizările clipei, cotcodăcind ca nişte găini în speranţa deşartă de a cuceri arhetipalul cu spontaneitatea şi enunţul sever cu jubilaţia privirii. cât mai mulţi cocoşi. Cotcodăceala lor nici nu strică, nici Dumitru Augustin DOMAN nu drege omenirea, doar îl face să zâmbească indulgent Pavel ŞUŞARĂ pe... Doamne-Doamne. 16 Acolada nr. 9 septembrie 2017

SEISMOGRAME De peste ocean Comunismul şi Memorie personală şi istorie politică (III) H. Ş.: În ce măsură H. Ş.: Cum comentaţi perspectiva lui Zizek din Did ţărănimea. Cazul este istoria politică deformată Somebody Say Totalitarianism? de memoria personală privind C. M.: În cartea sa Zizek argumentează că totali- evenimentele? tarismul nu este aşa departe de democraţia liberală cum am Lăncrănjan (11) C. M.: Am inclus putea crede. Acesta descrie totalitarismul prin patru elemente în lucrarea Între două lumi cheie: 1) Holocaustul ca rău pur; 2) gulagul stalinist şi anumite elemente redând ceea Marea Teroare; 3) fundamentalismul religios şi 4) o mişcare ce-mi aminteam despre trecutul deconstructivistă care leagă nu doar nazismul şi stalinismul, Note de cenzură. familiei mele şi despre viaţa ci şi democraţiile liberale într-o „închidere ontologică a în România comunistă. Am gândirii“. Eu accept şi sunt de acord cu primele trei ele- Documente DUI surprins deopotrivă amintiri per- mente, dar cred că este mai productiv să-l privim pe ultimul sonale şi colective, mai ales că experienţele noastre nu erau în termenii istoriei politice mai degrabă decât în termenii unice. La fel ca mulţi alţii care trăiau în dictaturi comuniste, mişcărilor retorice (şi filosofice) deconstructiviste. În opinia cei din familia mea şi cu mine am fost subiecţii unei stări de mea, democraţiile liberale sunt vulnerabile la totalitarism nu ION LĂNCRĂNJAN îndoctrinare constantă. În mod similar, în fapt, oricui altcuiva fiindcă există o închidere ontologică a gândirii liberale care cu excepţia celor mai privilegiaţi, am aşteptat la cozi lungi ar fi inerentă, ci fiindcă structura politică a democraţiei este ÎN OGLINZI DEFORMANTE pentru o aprovizionare sărăcăcioasă cu mâncare şi bunuri. extrem de permeabilă. Poate fi infiltrată şi acaparată de gru- Fiindcă tatăl meu călătorea în străinătate, apartamentul puri ideologice extremiste, intolerante şi pline de ură, ceea NOTELE INFORMATIVE ALE nostru era înţesat de microfoane – am descoperit micro- ce redă şi ridicarea treptată la putere a nazismului în anii ’30 foane ascunse sub biroul lui şi înăuntrul caloriferelor – iar în Republica de laWeimar.Acest aspect este relevant şi în LUI DAN ZAMFIRESCU Securitatea urmărea toate mişcările părinţilor mei. Tatăl meu vremurile noastre. Spre exemplu, cine ştie ce se va întâmpla lucra la Institutul de matematică. Şefa lui era fiica lui Nicolae cu democraţia în Grecia zilelor noastre. Poate prospera prin- UN ROMANCIER «POPORANIST» Ceauşescu, Zoe Ceauşescu, care chiar încălca politica tatălui tr-o coaliţie de stânga, sau poate fi acaparată de o facţiune ei, îngăduindu-i tatălui meu să meargă la conferinţe ştiinţifice marxist-comunistă. În privinţa cărţilor care ne ajută cel mai în străinătate. Acest privilegiu rar era esenţial pentru cariera mult să înţelegem totalitarismul, găsesc că acelea de istorie REFERAT SINTEZĂ unui matematician – sau, chiar aşa, pentru cariera oricărui politică şi filosofia istoriei sunt cele mai relevante pentru intelectual. Nimeni nu se poate dezvolta intelectual în afara iluminarea acestui subiect. Hannah Arendt, Robert Conquest, În mod cert romanul „Caloianul” este cea mai bună carte schimbului liber de informaţie şi fără cunoaşterea celor Alan Bullock, Richard Pipes, Raul Hilberg, Max Hastings, a prozatorului Ion Lăncrănjan,­ şi una dintre cele mai puternice mai noi descoperiri internaţionale din domeniu. În pofida Antony Beevor, Vladimir Tismăneanu, Dennis Deletant: iată opere realiste din literatura română actuală. Într-un fel sau altul protecţiei oferite de Zoe Ceauşescu, tatăl meu a fost totuşi câţiva autori care pot aduce clarificări în privinţa totalitaris- idee exprimată, încă de la prima formă a romanului, aproape de acuzat de Securitate că ar fi spion israelian la întoarcerea de mului fascist şi stalinist într-o manieră clară, bine-studiată fiecare dintre cei care au referit asupra manuscrisului şi care au la o conferinţă care avusese loc la Ierusalim. I s-a spus că nu şi profundă. Cât despre psihologia socială, prefer scrierile fost numiţi mai sus. Şi într-adevăr, forţa de cuprindere, cu totul i se va mai îngădui să plece din ţară. Fără îndoială, această aparte, a unor complexe probleme şi medii sociale, puterea de lui Serge Moscovici, un teoretician al socialului născut în a crea şi a mânui o galerie impresionantă de caractere, patosul decizie individuală nu a fost cu adevărat personală. A coincis România, decedat recent (la 16 noiembrie 2014). Fiind tot care îl dezvoltă de dincolo de structura textului propriu-zis, cu politica naţională dusă de Ceauşescu, de închidere, în mai dezamăgit de partidul comunist, Moscovici s-a mutat la infuzia unui lirism aspru, bărbătesc, cu ton poematic, aproape...­ contextul Cortinei de Fier, pentru a izola şi controla şi mai Paris, unde a început să studieze psihologia la Sorbona. Teza (vezi portretul mamei vol. I pag. 273 şi urm.), toate acestea mult poporul român. Din fericire, tatăl meu a obţinut permi- sa din 1961, care avea să fie publicată într-o carte în 1976,La fac din prozatorul Ion [Lăncrăjan] un scriitor demn de cea siunea de a participa la o ultimă conferinţă, la Institutul de psychanalyse, son image, son public, acoperea un domeniu mai mare atenţie în contextul nostru literar contemporan.­ Studii Avansate de la Princeton. A decis să rişte şi a rămas relativ nou – psihologia de grup sau socială – care-i va aduce Descinzând din proza realistă ardeleană, care a dat romanului în Statele Unite. Mama şi cu mine eram încă în România, în cele din urmă celebritatea mondială. Trăind deopotrivă românesc impresionan­te valori literare, preocupat în toate astfel că familia mea s-a tot străduit să se reunească în Statele în timpul unor regimuri naziste şi comuniste – oprimat de cărţile sale de marile probleme ale epocii, având o adevărată Unite răstimp de doi ani. Deşi au existat precedente ale unor unul fiindcă era evreu, deziluzionat de celălalt – cercetarea vocaţie a tragicului, Ion [Lăncrăjan] încearcă, şi reuşeşte în imigrări similare, noi am trăit cu frica raţional înţeleasă că sa trata factorii psihologici din spatele conformismului (şi cea mai mare parte prin „Caloianul” un roman politic, de grave s-ar putea să nu ne mai vedem vreodată. Mama a fost supusă ai mişcărilor de masă) şi rolul minorităţilor în influenţarea dezbateri etice, morale, filosofice şi estetice. unor interogări demoralizante la Securitate, similare celor pe dinamicii grupurilor mai mari. Printr-o serie de experimente Tema centrală, dacă am vrea s-o numim aşa, cu orice care le descriu în cartea Între două lumi. Totuşi, după cum psihologice, ajungea la o concluzie ştiinţifică, la care fusese preţ, este aceea a adevărului şi a minciunii, a câştigării sau apare şi în carte, nu am renunţat şi nu am pierdut niciodată deja martor în decursul vieţii sale, aceea că minorităţile pot, recâştigării unei condiţii umane demne, prin punerea în lumină speranţa. Mai mulţi membri ai Congresului american şi mai într-adevăr, să influenţeze acţiunile majorităţii, chiar şi atunci a adevărului, prin asumarea supremei răspunderi de a-l servi multe organizaţii ale drepturilor omului au intervenit în când consideră că este contraintuitiv sau de-a dreptul fals. şi de a nu-l trăda. Nesuportarea­ adevărului echivalează, din favoarea noastră. Cu câteva săptămâni înainte de a împlini Aceste experimente psihologice pot fi utilizate să se explice, punctul de vedere al lui Ion Lăncrănjan cu moartea şi, în acest 12 ani l-am reîntâlnit în sfârşit pe tatăl meu în Statele Unite. parţial, maniera în care mişcările totalitare – fascismul şi sens scriitorul Alexandru Gheţea, eroul principal al romanului Cred că mai degrabă decât istoria politică să fie deformată comunismul deopotrivă – au început ca viziuni minoritare „Caloianul” moare de două ori în carte: o dată de moarte bună, de aceste amintiri, în carte, amintirile au fost deformate de şi au sfârşit prin a guverna majoritatea în ţările europene şi prin încheierea unui ciclu biologic în jurul respec­tabilei vârste istoria politică. Am citit numeroase cărţi de istorie şi ştiinţe în cele ale blocului estic, chiar şi în cele în care înfloreau de 70 de ani, şi altă dată, de fapt de-a lungul întregii sale vieţi, politice pentru acest roman istoric. Până la urmă, nu ne democraţii liberale. ca artist, de o moarte mult mai cumplită, mult mai tragică, putem baza exclusiv pe amintirile din copilărie – aşa palide, aceea de a nu fi văzut, de a nu fi înţeles adevărul­ vieţii despre incomplete, distorsionate şi îmbunătăţite de imaginaţie cum care istorisesc atâtea cărţi sortite astfel pieirii încă înainte de sunt – pentru a scrie literatură istorică. În consecinţă, am Claudia MOSCOVICI a se naşte. Acesta este de fapt şi mobilul care pune în mişcare schimbat multe dintre elementele autobiografice din trecutul întregul sistem de lumi suprapuse din „Caloianul”. Minţindu-se meu pentru a le transforma în ficţiune – desfăşurarea acţiunii, pe sine şi implicit minţindu-i pe cei din jurul său, Alexandru Interviu de caracterizare şi deznodământ – precum şi pentru a le face să Gheţea, scriitor recunoscut şi respectat, îşi dă seama, în ultima se conformeze istoriei factuale pe care am cercetat-o. vară a vieţii sale că, din propria-i­ neputinţă trăise într-o eroare Henrieta Anişoara ŞERBAN şi, într-o supremă confruntare cu propria conştiinţă, cu lumea din jurul său, cu realitatea de fiecare zi a ţării sale, vrea să afle oameni care ca şi Gheţea, sau mult mai rău decât el, şi-au ratat aje întregi referitoare la cultul personalităţii lui Stalin, de pildă. adevărul şi acum, măcar acum, să scrie marea carte, cea mai marea şansă de a trăi demn, „clipa cea repede ce ni s-a dat”, dar S-au făcut pe zeci de pagini precizări de sensuri în replică, adevărată carte a vieţii sale „Caloianul”. În acest sens, asemeni şi cu oameni prin vinele cărora curge un sânge matur, aspru, s-a făcut ori de câte ori a fost nevoie localizările necesare în unui adevărat erou, Alexandru Gheţea, cu o dorinţă aproape iluminat de demnitate (vezi personajele Vasile Pozdare, Ro- timp şi spaţiu, pentru a se evita generalizările nedorite; tot în disperată de a-şi recâştiga viaţa, de a face ireversibilul – re- mulus..., Ionuţ, ginerele lui Gheţea, Potângă, muncitorul care-i acest sens s-au rescris unele paragrafe­ care au dus la preluarea versibil, străbate iarăşi, la modul fizic, mediile sociale pe care scrie lui Gheţea povestea lui Pozdare, Tânărul poet, figura lui comentariilor de către înşişi personajele cărţii (sic), iar în fi­ le mai străbătuse o dată: ţărani, muncitori, activişti, scriitori Blaga, evocarea lui Iancu, figura mamei lui Gheţea, Nicolae, nal, după ce imensa fierbere a unei lave umane, dusă pînă la etc., încercând să vadă ceea ce nu văzuse sau nu dorise să vadă nepotul. În planuri diferite cele două femei pe care le-a iubit sublima incandescenţă, se potoleşte,­ atunci, prin plecarea la altădată. În acelaşi timp Alexandru Gheţea face o altă călătorie, Gheţea, Sofiana ca simbol al idealului, Gioconda ca simbol şcoală la vârsta de numai şase ani a nepotului lui Gheţea, a în propriile sale adâncimi, căutându-se pe sine cel adevărat, al certitudinii, al pământului, al statorniciei), oameni care-i lui Ştefănuţ, întregii cărţi i se dă un sens generos, luminos şi pe cel de care de atîtea ori fugise, fie din laşitate, fie din opor- dau vieţii adevăratul sens, sensul superior în spiritul marilor concordant cu viaţa, viaţa noastră de aici... tunism, fie din dorinţa de parvenire, fie împins de alţii pe alte mutaţii care au intervenit în societatea noastră contemporană. Considerăm că în forma actuală cartea este pregătită drumuri, fie împingându-i el pe alţii, lăsându-se la rândul lui Desigur, sensurile cărţii sunt multiple, aşa cum numai pentru tipar; romanul cu toate asprimile sale în reconsider- împins, înverşunându-se eroic şi ridicol de copilăros împotriva o adevărată operă de artă poate oferi cititorului, sau criticii area critică a unui timp, care nu se mai poate întoarce, găsin- lui însuşi, împotriva împrejurărilor, uneori favorabile alte ori literare. Discuţiile repetate cu autorul, asupra variantelor du-şi împlinirea morală şi artistică, de simbol al regenerării, nu, trăind la modul omenesc clipe sublime şi clipe jalnice succesive ale romanului, discuţiile purtate atât la editură cât şi al permanenţei vieţii, în sensul ei major, prin mitul românesc în încercarea sa mare şi sinceră de a cuprinde viaţa în toată la Consiliul Culturii şi Educaţiei­ Socialiste, privind probleme al „Caloianului”. măreţia ei. De fapt chiar în această ultimă şi supremă încercare, generale, de viziune asupra uneia sau alteia dintre temele­ dez- Petre Ghelmez Alexandru Gheţea nu va afla adevărul pentru că structura lui, bătute în roman, precum şi detaliile, amănuntele, de multe ori violent subiectivă, îi refuză această posibilitate. Gheţea va semnificative, au urmărit­ în primul rând evitarea unor sensuri pieri, iar adevărul va rămâne dincolo de el, viaţa, ea însăşi cu confuze care s-ar putea degaja din paginile cărţii,­ lucru nedorit Dan CULCER înălţările şi căderile ei, cu lumini fulgerătoare şi umbre, cu nici de editură, nici de scriitor. În acest sens s-au eliminat pas- Acolada nr. 9 septembrie 2017 17 Fragmente dintr-un Poezia, o lege scrisă

timp regăsit Poezia lui Nicolae Si- şi de amor şi de naştere/ de ducere mai departe a lumii pe lade este o poezie de resurecţie care ai creat-o tu/ [...] inima mea/ te laudă neîncetat şi gândul Primul meu gând după termi- continuă a sentimentului de meu spre tine străluceşte şi pasul meu/ numai spre tine se narea lecturii acestei cărți m-a condus dragoste, de comunicare cu îndreaptă şi sufletul o rugăciune mi se face”) se transformă spre ideea generoasă potrivit căreia propriul sine, cu Dumnezeu şi treptat într-un imperativ, poetul nedezicându-se vreo clipă de autoarea, doamna profesoară Lucia cu ceilalţi direct pe filiera inimii, vulnerabila natură a speciei sale şi exprimându-se în numele Munteanu, va fi fiind un om fericit. este „legea mea scrisă/ pentru acesteia: „acum când cele de văzut au fost văzute şi cele de Impresionantul material documentar mine cuvântul meu către mine urmat au fost/ urmate arată-ne calea ta arată-ne împărăţia pus nouă la dispoziție stă mărturie însumi” (intro-ducere). O mare ta arată-ni-te” (binecuvântările – I). Pe de altă parte, poetul pentru continuitatea unei familii de virtute a volumului „miniepistole” (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, încearcă să-l apropie pe semenul său de starea dumnezeiască cărturari originară din Nordul Tran- 2017) este sinceritatea, astfel că poetul devine pentru cititori ce-i aparţine de facto şi pe care nu a conştientizat-o până silvaniei. Privirea înapoi se revarsă uneori un mentor, alteori un bun tovarăş de drum şi, nu de acum, pentru că omul este acea parte mică şi necesară din asupra unei istorii zbuciumate, cu evenimente mari și mici, puţine ori, un reprezentant cu priză în faţa instanţei divine. spaţiul infinit care este Dumnezeu: „să te pipăi şi/ să urli care se întind pe o perioadă de peste două secole. Centrul Poetul preferă simplitatea artificiilor stilistice, discursul este sunt să te trezeşti să te miri să se facă lumină să te trezeşti iradiant este dat de personalitatea profesorului și preotului accentuat prin repetarea unor cuvinte ori prin apelul la nume să te ridici să umbli pe ape să te trezeşti să-ţi/ aminteşti să Petru Bran, parte a unui arbore genealogic cu ferme rădăcini celebre (Hitchock, Shakespeare, Eminescu) şi la construcţii te înalţi/ la cer” (miniepistole II – 33). Observăm că pentru în pământul românesc. Trunchiul, crengile și ramificațiile notorii precum: „e greu pe pământ” – Bacovia, „Poemă fi- a da mai multă greutate pledoariei sale, poetul aruncă în joc acestui arbore vor purta și ele amprentele originare definito- nală”; „ştiu că nu ştiu nimic” (Socrate), „unde nu e durere, aşi ce nu-şi pot greşi scopul: parafrazează cunoscutul vers rii. Dacă îmi este îngăduit, aș considera că demersul autoarei nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit” (condacul, arghezian „Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!” (Psalm VI) şi validează împlinirea unei nobile datorii față de strămoși și glasul al 8-lea în cadrul rânduielii creştine a înmormântării). porunca lui Dumnezeu din Geneza „Să fie lumină!” (1. 3), față de urmașii acestora. În plan personal putem vorbi chiar Cu excepţia poemelor grupate sub titlul „binecuvântările”, apoi aduce în faţa cititorilor două imagini puternice, care nu despre un examen câștigat față de propria conștiință... formate din două strofe, toate celelalte se supun unui canon pot fi separate de trecerea omenească a lui Iisus pe pământ: Lesne de înțeles este că o cercetare monografică structural abordat de poet şi în volumul „iubirea nu bate la mersul pe ape şi înălţarea la cer. Nu îl surprindem pe poet de asemenea calibru are un fundament moral: acela de a uşă”: trei catrene urmate de un distih. tentat să se măsoare cu Dumnezeu precum în versul arghe- menține trează memoria celor de azi. Este o veghe asumată La Nicolae Silade, sufletul omului reprezintă zian „Rămân cu tine să mă mai măsor” (Psalm VI), dar îl asupra unui timp revolut care proiectează spre noi fascicole misterul cel mai greu de pătruns, în timp ce în privinţa descoperim ca fiind un auto(re)creat, cerând binecuvântarea luminoase, umbrite nu o dată de “boicotul istoriei”. Extrasul divinităţii lucrurile par să fie mai simple. Deşi nu are dubii cu ocazia renaşterii sale din sinele adevărat, purificat, plin de memorabil din considerațiile marelui istoric N. Iorga, pus în privinţa existenţei lui Dumnezeu, actantul siladean su- iubire: „binecuvântează-mă pe mine cel pierdut cel regăsit de autoare drept motto al cărții, are și astăzi un ecou spe- pralicitează psalmic în vederea obţinerii prezenţei fizice a cel care iată/ se întoarce la tine cel care vine la chemarea ta cial: “Satu Mare... a trebuit să fie în legătură cu viața unui divinităţii în mijlocul oamenilor. Psalmul („îţi mulţumesc în marea ta iubire/ şi se naşte din nou şi se naşte din sine da neam, care a cunoscut ambele maluri ale Tisei. Trecutul [...]/ pentru femeia pe care tu mi-ai dat-o să-mi fie de ajutor binevesteşte-mă pe mine” (binecuvântările V). acestor locuri se păstrează în arhive și în tradiții. Căutați-le Un paradox invocat de Nicolae Silade, care invită deopotrivă! E o rușine că s-a zăbovit până acum!” În lanțul la reflecţie, este faptul că omul trăieşte în paralel cu viaţa care restituirilor, documentele de arhivă alternează cu descrierea ar trebui trăită, de unde şi sufocanta senzaţie a deşertăciunii. tradițiilor satelor transilvane evocate. Primele atestări ale Motivul netrăirii vieţii adevărate este explicat în manieră prezenței familiei Bran datează încă de la începutul veacului socratică, vina fiind aruncată asupra unei inconştiente lipse al XVIII-lea. Consemnăm și noi câteva nume care susțin de receptivitate din partea omului: „n-am învăţat nimic din unele dintre ramurile din arborele amintit: Ioan Bran – preot, viaţa asta care nu încetează/ să-mi arate altă viaţă/ viaţa tatăl a 12 copii, între care s-au detașat Petru – protopop de adevărată pierdută în timp ce trăiam/ şi ce fericit eram şi Satu Mare și profesor de notorietate, Gafia Dulfu – mama în ce rai eram când nu ştiam că nu ştiu nimic” (miniepis- lui Petre Dulfu, Ștefan – cantor, Grigore – învățător, ș.a.m.d. tole I – 1). Trăirea propriei vieţi este, în viziunea poetului, Satele Transilvaniei au purtat în timp, așa cum se știe, făclia condiţionată de respectarea unor norme morale şi de o mai credinței, a dragostei de carte, iubirea de neam și dorința adâncă deschidere a sufletului. Versurile capătă, în acest caz, aprigă de păstrare a ființei naționale și a limbii române. În un ton solemn, testamentar: „să iubeşti aşadar adevărul să mișcarea de idei a secolelor amintite, dar și în literatura scrisă iubeşti frumuseţea să iubeşti totul pentru/ că numai atunci în această perioadă vom regăsi câteva tipologii identitare, când iubeşti eşti iubit numai atunci când iubeşti trăieşti/ și purtătoare de inestimabile valori morale. Șirurile urmașilor numai prin iubire vine mântuirea şi dincolo de moarte va fi cuprinși în pomenitul arbore genealogic vor duce mai de- tot viaţa ta” (miniepistole II – 49). parte zestrea predecesorilor. În timpul mai apropiat de noi Nicolae Silade opune culturii milenariste nădej- câteva dintre numele pe care le vom transcrie au o rezonanță dea creştină a învierii, ca unic rezultat posibil al dragostei deosebită pentru istoria familiei din care provine autoarea: divine: „ale tale sunt toate ale tale [...]/ totul este geneză Dionisie Bran – protopop, Felician – vicar de Carei, Emil şi totul apocalipsă şi învierea un miracol/ [...] vei vedea şi Bran – cantor, vicar, senator, Laurențiu Bran – protopop, dragostea ce-nvăluie totul dragostea din care totul se naşte” publicist, traducător, Petru Dulfu – poet și profesor, Florian (miniepistole II – 40). C. Ulmeanu – academician, profesor doctor, întemeietor al În lirica lui Nicolae Silade, femeia este aproape o medicinei sportive din România. Se cuvine a-l aminti aici axis mundi, motiv inepuizabil de lumină şi de dragoste. În și pe Matei Ulmeanu (1908-2002), tatăl autoarei, a cărui acest volum, poetul rescrie, în manieră proprie, mitul an- cercetare de o viață a fost valorificată în două volume de droginului: „aş vrea să fiu noul adam iar noua evă chiar ea “pagini memoriale” (Satu Mare, 2001). Timpul “memoriei s-a făcut// mult mai nevăzută decât era sau poate că intrase regăsite”, cum îl numește în prefața monografiei poeta și în mine/ cu totul sau poate că eu însumi intrasem cu totul în traducătoarea Alexandra Medrea, are în contextul amintit o ea” (miniepistole II – 20). Femeia apare mai ales în cadrul prețioasă valoare recuperatoare. visului de iubire, ea poartă nume semnificative precumAtena Un loc aparte în secțiunea cărții este destinat figurii sau Victoria, timpul şi spaţiul devenind în acest context o emblematice a lui Petru Bran. S-a născut în sătucul Tohat, Fata Morgana menită să menţină viu dorul: „de ani buni care aparținea de comuna Ulmeni. Orizontul cultural, râvna, lor familial, social. Un exemplu în acest sens îl constituie tot încerc să-mi fac simţită prezenţa/ [...] ştiu că undeva în dăruirea pentru semeni au fost pietrele de temelie pe care s-a figura populară a lui Petre Dulfu. Un loc aparte îl ocupă figura această lume existenţa ta e strălucitoare mai strălucitoare/ clădit caracterul ferm al studentului, al preotului greco-ca- academicianului, profesor universitar doctor docent, titularul ca soarele // [...] adun îmbrăţişările absenţei tale îţi sărut tolic și al profesorului celebru de mai târziu. În legătură cu catedrei de fiziologie de la ICEF Florian C. Ulmeanu, intrat amintirile şi/ visele şi te învălui cu dragostea mea cu dorul Petru Bran, care absolvise cursurile Seminarului Teologic din în conștiința multor generații de studenţi şi remarcabil om meu nesfârşit” (miniepistole II – 35). Astfel, timpul nu Blaj, autoarea monografiei dedică un capitol special Școlii de ştiinţă, creatorul ramurii medicinei sportive din România. urmează traseul obişnuit, ci se dilată sau se comprimă în Ardelene, al cărei rol esențial în dezvoltarea sentimentului Se mai cuvine a aminti în acest context portretul emblematic al funcţie de percepţia/ starea omului, iar spaţiul pare să fie național, în ridicarea prin cultură și educație a poporului, părintelui Vasile Lucaciu, integrat și el definitiv în ambianța mărginit de o mare albastră – „a şaptea frumuseţe” – care este cu prisosință recunoscut. Petru Bran va deveni primul culturală a orașului Satu Mare. Câteva inedite aduceri aminte asigură existenţa infinitului, dar care depinde, curios, de profesor de limba română la Liceul Catolic Regesc din din biografia remarcabilului poet și prozator Radu Ulmeanu frumuseţea interioară a eului omenesc: „să luăm aminte la Satu Mare. În 1868, Ioan Slavici își amintește că a susținut vin să întregească personalitatea acestuia. această/ margine a pământului la această minunată mare Bacalaureatul la limba română, cu vestitul părinte-profesor. Împlinind o datorie față de familia căreia îi aparține, [...]/ această frumuseţe care se naşte din noi înşine şi ne Animator și făuritor de cultură, Petru Bran a pledat întreaga doamna profesoară Lucia Munteanu recuperează, prin de- înfrumuseţează” (a şaptea frumuseţe – V). Factorul antropic sa viață pentru “apărarea rădăcinilor moștenite din bătrâni: mersul preocupărilor de o viață, câteva fragmente de timp reconfigurează, aşadar, faţa întregii lumi. Iar fiecare clipă are limba, naționalitatea și patria.” Spre sfârșitul vieții va plăti prin care sufletul nostru își regăsește și el câteva sunete, rolul unui pivot ce trebuie să sprijine zborul fiecăruia spre scump pentu militantismul său. Critica la adresa regimului câteva statornice umbre ale trecerii noastre prin această lume. ceilalţi şi zborul tuturor către ei înşişi, poate tocmai pentru dualist austro-ungar, polemicile în plan local, și nu în ulti- că, aşa cum spune Nicolae Silade, citându-l pe Ungaretti, mul rând nerecunoștința semenilor îl vor afecta profund. Lucia NEGOIŢĂ „moartea se ispăşeşte trăind”. Se stinge în 1877. Discipolii vor duce mai departe crezul profesorului prețuit. Lucia Munteanu: Petru Bran – Precursorul în- Alte capitole din carte vorbesc despre rude directe vățământului românesc sătmărean și urmașii lui, Editura Diana Dobriţa BÎLEA sau prin alianță, ale căror vieți sunt proiectate în mediul Pleiade, Satu Mare, 2017 18 Acolada nr. 9 septembrie 2017 Dictatură sub * Continuări ăr i * tin Continuări uări * Continuări inuăi * Politică versus cultură să propună ca imnul nostru naţional să devină „Nea Alecu, acoperire? acele vremi, să presupunem că doar anecdotic, însă nu mai tunde oaia şi berbecu’ ”? Luca Piţu ar spune: „o iudee bună”. puțin semnificativ, că la liceu, la o oră de biologie fiind vorba Eu îi aduc aminte profesorului că imnul de stat al Israelului Toţi cei care scriu la de bursuci, profesorul a găsit cu cale să-și informeze elevii are la bază un cântec popular basarabean. Naftali Herz Imber gazetă măcar o dată pe săptămână, că… bursucii cei mai mari se găsesc în Uniunea Sovietică. G. a scris chiar în Iaşi, la 1878, Hatikvah (Speranţa), iar Samuel comentând actualitatea internă şi Călinescu ia o poziție delectant ambiguă: „Mă rog, audiem Cohen a pus-o pe note, inspirat de Cucuruz cu frunza-n sus. Şi internaţională, ar trebui să se lase un curs de aritmetică și profesorul informează că 2+2 = 4. Ce n-aş glumări pe tema asta. Întreb: nu arată şi acest fapt modul de scris şi să acorde cu pompă poate el adăuga explicativ în sens marxist? Că exploatatorii românesc de a convieţui cu toţi cetăţenii patriei? interviuri „interesante”, marcaţi de antici au inventat numere ca să țină socoteala sclavilor? E Închei cu un sfat pentru Boris Marian, decupat din importanţa momentului, interviuri rizibil. Anatomistul ne arată inima și ne roagă să observăm că propria-i poezie, publicată în revista „Poezia”, în vara lui pentru Deutsche Welle, Radio e totdeauna în stînga. Aș vrea să arate ce ar putea adăuga el ca 2009: „Blană de lup îmbracă sufletul omului, blană de lup France Internationale, Europa FM, Digi TV şi oricui le mai marxist?”. Și, culmea ironiei, tot Divinul Critic atrage atenția: ce-l împiedică să se-mpace cu zorile, mieii ne par vrăjmaşi, vrea, mai ales marilor agenţii de presă străine, dacă e posibil, „În sînul nostru, al progresiștilor, sunt numeroși dușmani stre- din străveche/ amărăciune, o suflete, sfâşie blana, ieşi din ea aşa cum a făcut săptămâna trecută Andrei Pleşu. Idolul aproape curați pe tăcute, și care profită de firea noastră luatoare în rîs, ca dintr-un basm al lui Muenchausen” (sic). pierdut al tuturor domnişoarelor cu pretenţii intelectuale din încearcă a forța nota, dînd lucrurilor severe, nuanțe bufone, Magda URSACHE cartierele Dorobanţi, Primăverii, Capitale, Andrei Pleşu, are ca să compromită cauza”. De reținut așadar că G. Călinescu dreptate. Actualitatea merită ignorată, iar cei capabili de-o însuși, deși se identifică cu „progresiștii”, în fapt nu renunță oarecare performanţă ar trebui să se întoarcă la masa lor de nici el în unele momente la „nuanțele bufone”, aidoma unui „Durerea e ultimativă” scriitor, acolo unde se coc capodoperele gen Despre îngeri. funambul ideologic. Poate cineva să conteste evidenţa că democraţia ro- „Un politician și afacerist dubios pe nume Sebastian Ne-am fi bucurat dacă volumul absolut meritoriu Ghiță, cercetat penal în mai multe dosare, a reușit să scape mânească seamănă din ce în ce mai mult cu un balamuc general coordonat de Aurel Sasu ar fi cuprins și referințe la intelec- ? Deşi nu aparţinem spaţiului geografic balcanic, suntem din de filajul Poliției și să se facă dispărut. Omul e de negăsit. tualii noștri care s-au alipit într-un fel sau altul de cîrmuirile ce în ce mai balcanici. Ne-am balcanizat ireversibil: Antena 3 Dar apare, periodic, la televiziune, unde spune, în niște filme cele mai discutabile de după 1989, cele ale lui Ion Iliescu și atacă Realitatea TV, Realitatea TV atacă la baionetă PSD, s-a înregistrate, tot felul de povești science-fiction. Nu era mai Traian Băsescu. Unii cu nume dintre cele mai sonore, probînd întrerupt orice dialog între „neocomuniştii corupţi” (PSD + bine, nu era mai cinstit, nu era mai sănătos dacă dispărea cu că traseul relației vicioase dintre cultură și politică nu pare a ALDE) şi „neosecuriştii justiţiari” (PNL „securizat” cu PDL, totul?” (Dilema veche, 2017). fi luat sfîrșit. PMP-ul lui Băsescu luptă împotriva statului mafiot, fabricat tot x de Băsescu, USR-ul scos hocus-pocus din pălăria Binomului..., Gheorghe GRIGURCU Melodii care-mi evocă o anume persoană, melodii Mirel Palada îi dă un pumn lui Mihai Goţiu şi-l trage de păr la fel de tușante, însă vacante deocamdată. într-un studio TV...). Şi, pentru că veni vorba de Binom – încă o Vorba-n colţuri (IV) zicere reuşită a lui Ion Cristoiu pe urmele fostului său confrate x într-ale poreclelor şi etichetelor de duh Corneliu Vadim Tudor de 25 de ani de muncă silnică. Eliberat în ’64, a intrat cu greu Absența de Dumnezeu, o absență de tine însuți pe –, ar trebui să observăm că fostul ziarist utecist ne-a mai apli- în Marina Militară, după ce a lucrat ca tâmplar ori tinichigiu. care ești dispus a nu o mai băga în seamă. cat o păcăleală. Care Binom, tovarăşe Cristoiu? Care Trinom, A murit în ’82, fără să apuce mult aşteptata răsturnare a re- x tovarăşi ziarişti? Avem un Monom de toată frumuseţea! Un gimului roşu. „Adevărul rugăciunii este o luptă cu Dumnezeu, în Monom sau un Moloh? O dictatură militară făcută în civil, sub Ion Dobran, în persecuţie continuă, a fost trimis la care se triumfă prin triumful lui Dumnezeu” (Kierkegaard). acoperire adică, chiar sub dublă acoperire (pentru că şi civilii strung, după ce învinsese eroic, pe cele două fronturi, 18 x au acoperiţii lor): dacă DNA e doar o unitate sub acoperire a avioane inamice. „Frank Hayes era un jocheu respectabil, dar nu SRI, mai avem noi vreun Binom? Câţi dintre procurorii colegi Boris Marian ar trebui să se autoconvingă că tematica mai mult. În vara lui 1923, în mijlocul unei curse, a suferit un la DNA cu Negulescu-Portocală sau cu Emilian Eva sunt ofiţeri identitară nu înseamnă puseu antiebreu, nici atac la persoana infarct. Omul a strîns hățurile în mîini, s-a aplecat peste cal sub acoperire? Sute? Cine e şeful lor? Balamucul nostru ge- nimănui. Dar, cum se acuză iarăşi misionarismul naţional ca și, și-a dat duhul în coama lui. Calul nu s-a pierdut cu firea, neral (falimentul nostru) mai poate fi asimilat cu o democraţie în proletcult şi, tot ca în proletcult, „rătăcirile ideologice”, dimpotrivă, a trecut primul linia de sosire. Frank Hayes nu consolidată într-o economie funcţională? trebuia să vină replica. Altfel, vom primi în cont alte şi alte mai cîștigase niciodată pînă atunci un mare derby” (Dilema Democraţia s-a practicat cu adevărat, mai mult sau lovituri de stânga. veche, 2017). mai puţin, în ultimii 200 de ani, în Anglia, Franţa şi SUA. În Trebuie să-i mulţumesc, însă, lui Boris Marian că m-a x ultimii 70 de ani, după cel de-al doilea război mondial, SUA citit consecvent, cu pixul în mână, deşi îi repugnă prezenţa Reciprocitate. Atît gelozia vieții pe scris, cît și au pretins că sunt tata şi mama democraţiei, mai ceva ca Atena mea constantă în presă. Ce-i drept, a căutat presupuse, pretinse gelozia scrisului pe viață. lui Pericle. Cele trei ţări sunt toate foste sau actuale imperii şi erori de informare, cu umoare rea, dar şi conotaţii ori subtexte x sunt obligate să practice „sportul democratic” pentru a-şi împărţi antievreieşti. Ăsta-i cusurul meu: nu mă informez. Nota de moralitate a ignoranței. Cunoașterea e echitabil ce au luat de la alţii. Altfel, cetăţenii acestor democraţii Aşa cum am promis, îi răspund din punct în punct, pîndită în schimb de promiscuitate. şi-ar sparge capul între ei destul de violent. pentru receptare corectă. x Şi în România recentă, mai ales în ultimii 10-15 ani, 1. Câte stele avea pe umeri Nicolschi atunci când a „În literatură, adevărul se deosebește de neadevăr s-a făcut multă gargară democratică, întotdeauna în inflexibila venit din URSS nu ştiu exact, dar general, de sorginte NKVD, întocmai ca florile naturale de cele artificiale, printr-un fel limbă a corectitudinii politice, impusă apăsat de centrele im- a fost. de mireasmă inimitabilă” (Jules Renard). periale. Dar democraţia noastră băştinaşă e o fata morgana, o 2. De ce suicidul colonelului Zeller (eroarea, dacă este x nălucă bună pentru un biet popor agresat, înjosit şi iluzionat. E una, îi aparţine lui V. Tismăneanu, căruia nu-i neagă nimeni Papagalii dau dovadă de gîndire. S-a demonstrat foarte bună democraţia fără doar şi poate, numai că democraţia competenţa pe tema stalinismului, v. Arheologia terorii) i se că aceste păsări nu reproduc doar cuvintele auzite, fără a le lui Churchill („Democraţia este un sistem politic prost, însă cel pare lui Boris Marian Mehr puţin plauzibil. Însă acest Zeller nu procesa mental, aidoma unor reportofoane cu pene, așa cum mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”) numai că a fost principalul „recrutor” al celor torţionaţi, dar a şi s-a crezut, fiind capabile de construcții lingvistice logice. e un mare lux. Pe care nu şi-l poate permite chiar oricine. şters urmele „experimentului”. Mai exact, a risipit etajul de la x Democraţia se practică, ziceam, numai la centrul imperiilor, Gherla, unde avusese loc „reeducarea”. L-o fi mustrat cugetul? Trecînd de la un stăpîn la altul, X n-a rămas mai pentru cetăţenii de primă clasă deci, e cea mai bună metodă 3. Apartenenţa etnică a colonelului Marina a precizat-o puțin slugă, așa cum ar pofti să se creadă. Poate chiar în pentru „centrali” de a-şi împărţi prada adusă din războaie de mai mare măsură, prin confirmarea repetată a condiției/ cucerire, din coloniile stoarse la sânge, din exploatarea pe Paul Goma, în Patimile după Piteşti. Sau nu trebuie să-l cre- care o practică băncile şi multinaţionalele în afara centrului. dem pe „gin’rle lu’ Năvodaru”? vocației sale. Recent, miniştrii de Finanţe ai Franţei, Germaniei, Spaniei Cât priveşte indicarea ei, n-o consider nici pe departe x şi Italiei, dar şi ministrul de Finanţe al României au semnat o „eroare etnică”. Fiecare etnie, aleasă ori ba, trebuie să-şi asume Pe ce lume trăim: „Mafioții brazilieni întrec orice propunere de impozitare pe cifra de afaceri a multinaţionalelor vina. De altfel, ca şi Radu Cosaşu (şi-a trecut pe coperta cărţii limită atunci cînd vine vorba să se răzbune pe clanurile americane din IT, GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple. apărute la Polirom, Viaţa ficţiunii după o revoluţie, numele inamice. O înregistrare video postată recent îi șochează pînă În colonii, luxul democraţiei e inaccesibil, dar tocmai de aceea real: Oscar Rohrlich, mult mai expresiv decât pseudonimul și pe cei mai sîngeroși teroriști! Pito, un tînăr pușcăriaș din trebuie făcut continuu un mare tărăboi în jurul minunăţiilor pe cam proletcultist, tip stoleru, zilieru etc.), Boris Marian adaugă Penitenciarul Alcaluz, din apropiere de orașul brazilian Na- care le poate aduce zisa democraţie. Trebuie să te înclini în semnăturii sale Mehr şi ne informează că mama sa, inginer tal, s-a filmat în timp ce frigea la proțap bucăți din cadavrul faţa rezultatelor splendide ale democraţiei mai ceva decât în chimist cu studii în URSS, Mania Mehr, era soră cu Suciu unui alt pușcăriaș pe care l-a decapitat și apoi i-a ciopîrțit faţa Bisericii Catolice de pe vremea Inchiziţiei. Şi, bineînţeles, Sharf, văr cu Mihail Boico, soţul „mătuşii Cristina” a lui V. trupul cu maceta. El și «frații» lui s-au lăudat inclusiv cu e admisă o singură limbă – nu e vorba despre latină, ci despre Tismăneanu. De ce s-ar ascunde apartenenţa etnică mi-e greu uciderea în chinuri groaznice a 26 de deținuți zilele trecute, perfect normata limbă de lemn a corectitudinii politice. să înţeleg şi mă bucur că Boris Mehr n-a făcut-o. în timpul unor revolte sîngeroase. Doar 22 dintre victime Impresia multora e că Andrei Pleşu – deşi o asemenea 4. Boris Marian Mehr a taxat retoric regretul meu că au putut fi identificate de polițiștii care au intervenit în forță presupunere îl poate opări – s-a lăsat de gazetăria curentă de Al. Drăghici n-a fost pus sub acuzare. Îl asigur că regretul e zilele trecute” (Click, 2016). greaţă, dar şi de frică. A mai păţit-o cândva cu „Meditaţia acelaşi şi-n cazul Nicolschi, şi-n cazul Pleşiţă, şi-n cazul altor x transcendentală”. Momentul actual repetă în regim democra- „ficiori”, indiferent de etnie. Nu e oare ambiția o anticameră „onorabilă”, ba tic ultimii ani ai lui Ceauşescu, anii ’80-’89, mai răi de la un 5. Genus irritabile, B. Marian Mehr s-a arătat deosebit chiar dezirabilă a vanității? revelion la altul, când te puteai aştepta la orice: un dosar, o de mustrător când a adus în discuţie prietenia dintre Gh. Gri- x anchetă poliţienească din senin, o eliminare din peisaj. Mai gurcu şi Florin Mugur, motiv pentru care criticul n-ar trebui, Să fie posibilă o sudură între „forma” atît de reală bine, deci, ne retragem în simpaticul nostru turn de fildeş, pe după B.M.M., să echivaleze Holocaustul cu Gulagul. Din nou și „fondul” atît de ireal? Ca între un om și umbra sa (umbra care-l cunoaştem atât de bine, sau, chiar mai bine, ne căutăm logica asta, cel puţin bizară, îmi scapă. fiind „fondul”)? un loc călduţ, o bursă, o emigrare, ceva, pe alte meleaguri Conform raţiunilor political correctness, Boris Marian x ospitaliere. Alt intelectual al lui Băsescu, Mircea Cărtărescu, m-a demascat ca „pătimaşă” în „Contemporanul”, an 2009. Dinadins își propune țeluri pe care nu le poate atinge, autor de articole de propagandă în Evenimentul zilei, i-a arătat Numai că, tot în 2009, revista „Contemporanul” m-a premiat spre a-și gusta amarul neputinței. Aidoma lui Marmeladov, „Pentru patosul revoltei”. care, conform observației lui Dostoievski, bea pentru a se simți și mai rău. Petru ROMOŞAN N.B. Oare „geniul apartenenţei sale etnice”, aşa cum ar (Continuare în pg. 19) formula Zarifopol, l-a determinat pe Prof. univ. Michael Shafir Gheorghe GRIGURCU Acolada nr. 9 septembrie 2017 19 Voci pe mapamond: CAROLYN MARY KLEEFELD Lucian PERŢA S-a născut în Catford, Anglia dar a crescut în sudul Californiei. A studiat arta şi psiho- logia la UCLA (University of California, Los Angeles). În 1980, s-a mutat în noua ei locuinţă, amplasată pe o stâncă, deasupra Oceanului Pacific, în Big Sur, California, unde studiază, scrie, Pa- şi pictează în sălbăticia din jur. Pasiunea pentru expresia creatoare şi atracţia irezistibilă de o viaţă pentru transformarea spirituală, au stimulat-o pe Carolyn să ajungă poetă, scriitoare şi artist plastic. A noua carte a ei, Soul Seeds: Revelations and Drawings, a fost nominalizată la ro- premiul Pushcart, în anul 2008, iar prima carte, Climates of the Mind, a fost transpusă în scrierea Braille de către Library of Congress. Cărţile ei servesc drept texte inspiratoare în universităţi dii şi centre de recuperare din lumea întreagă. Ca artist plastic, se bucură de succes internaţional, expunîndu-şi tablourile în galerii, muzee, colecţii particulare şi prezentări multimedia. Carolyn GEO GALETARU a fost intervievată, alături de Allen Ginsberg, Terence McKenna, Timothy Leary, Laura Huxley şi alţii, în Nonconformiştii Minţii: Conversaţii pentru Noul Mileniu de David Jay Brown & Rebecca Novick. The Crossing Press, Freedom, CA 1993. Ca distanţele tăcute

Eşti cu mine tot timpul, Să spunem odată şi-odată Carolyn Mary Kleefeld a scris poemele de mai jos pentru tu, inimă de înger, lucrurilor pe nume. actorul şi dansatorul american, David Campagna, marea respirînd odată cu mine. Mâna poetului, deci şi mâna mea, totdeauna arată iubire a vieții ei, dedicîndu-i-le. Acum nimic nu ne mai ține departe unul de altul. înspre steaua copilăriei anume, ignorând de multe ori realitatea – Bucuria mea este a ta. Licoarea înfloririi noastre el crede în utopia umbrei şi vede Cînd zîmbesc, tu zîmbeşti. soluţia şi bucuria vieţii doar în singurătatea Scăldat în aurul soarelui, cuvintelor, doar în ele crede Continui să fii ai deschis porțile eterne şi în domesticirea silabelor – lumina mea călăuzitoare, şi curajos ai lăsat astă lume de acolo, din colivia de aur a singurătăţii, inspirația, dragostea mea infinită. pentru alta. . . el dă lecţii despre îngeri muritorilor de rând, dar şi mai marilor cetăţii. Cu nesfîrşită recunoştință, Sub veşmîntul nevăzut Niciodată nu e întrebat despre războaie sau despre cum te îmbrățişez, iubite David, al dragostei sacre, se construiesc oraşele, fiindcă distanţele dintre vorbele lui îngerul meu păzitor, binecuvîntat. dau la o parte întunericul. ar fi prea mari şi nimeni n-are răbdare acum,

Inimile noastre,sfințite dincolo aşa că mâna mea nu mai stârneşte interes nimănui. 12 aprilie, 2017 de despărțire, Acesta este adevărul-adevărat şi altul, nicidecum! se înalță biruitoare. Tot ce străluceşte

Înflorite, sufletele noastre DIANA TRANDAFIR Plîng în pustiul dorului. dau o licoare Mă prăpădesc? ne-ntîlnită vreodată. Autumnală

Ce mult îmi lipseşti 9 aprilie, 2017 când mă tulbur atît, Copiii înalţă zmeie să probeze electricitatea. nesimțindu-te aproape. M-am întrebat aproape câteva decenii Licoarea dragostei noastre ce s-ar fi făcut umanitatea Și, totuşi, ai fost cu mine fără zbaterea spre lumină a unor genii, Licoarea dragostei noastre toată seara, Iubitule. precum zbaterea cocorilor spre toamnă. continuă să plîngă Eşti gata să vii acum Sub faldurile toamnei prin inima, prin sufletul meu. să te culci lîngă mine? doar geniile ştiinţei şi poeţii pot să plonjeze în cunoaştere şi asta înseamnă Ai ales prelungirea suferinței, Vreau să te aflu tot timpul că doar ei îi ating ţărmurile, să fim împreună o vreme. în inima mea. că pot să viseze… Şi totuşi, până acum, ce ciudat, Acum, în această primăvară a răstignirii, Cenuşa însoțeşte nimeni acest fapt n-a observat! te văd ca pe un zeu al meu, văpaia iubirii. înălțîndu-te din viața toată-nverzită - Parcă mă înalț odată cu flăcările. odată cu albastrul glicinei în floare, Și ce bine mai e: luna în creştere. totul ne apropie mai mult, O clipă le văd iubirea mea. aşa cum sunt, Calea îmi este presărată dar nu mă ademenesc, cu petalele sacre Mările întunericului cine ştie ale comuniunii noastre divine. îşi fac clopotele auzite. ce hău amenință Stau pe spate în clipa următoare. M-ai luat ridicînd privirea spre tine, de soață muritoare pe Pămînt, pătrunzîndu-te cu privirea. Deocamdată mă bucur apoi m-ai dus de libertatea abia aflată, prin portalurile Lumina mea călăuzitoare, ca o pasăre care tocmai unor lumi necunoscute eşti în tot locul. şi-a recîştigat aripile. către unirea noastră în Etern. Eşti totul – tot ce-i tandru şi glorios, 15 aprilie, 2017 Sunt şi eu nemuritoare ca tine acum? tot ce străluceşte. Muritori sau nu, Prezentare şi traduceri: 12 aprilie,2017 străbatem eternitatea purtați de o dragoste infinită. Olimpia IACOB Ca o pasăre 9 aprilie, 2017 Gardianul meu mi-a spus adio deocamdată. Te port în mine * Continuăriăr * tin Continuări uă * Mi-a fost îngăduit Au trecut 35 de zile Dictatură sub acoperire? să-mi las temnița neîngrijită. de cînd ai lăsat în urmă tărîmul nostru. acum câţiva ani lui Andrei Pleşu calea. Să ies la plimbare, Unde eşti acum, mă întreb? Nu prea demult, intelectualii publici erau foarte importanţi în să respir din nou aer curat, Călătoreşti cu puține bagaje– România. Prin ei se instaura ocupaţia economică străină. Azi asistăm să beau apă pură, ca de obicei? la o dramatică diminuare a importanţei intelectualilor, ziariştilor, scrii- nu încă vin. torilor de orice fel. Ziare, reviste şi edituri se închid în ritm alert, scad

Cît mai tînjesc după carnea-ți aurie tirajele, scade distribuţia. În acelaşi timp, securiştii, militarii, procurorii, Da, mi-a fost îngăduit ca un canibal hămesit arzînd acoperiţii din justiţie, politică şi media au preluat scena principală. să-mi las temnița, într-un deşert al dragostei. Daniel Dragomir, Florian Coldea, Laura Codruta Kövesi, Augustin iluziile însă mai plutesc Lazăr, Negulescu-Portocală, George Maior, Cozmin Guşă, Alexandru asemenea fantomelor din umbre, Grumaz, Cristian Diaconescu şi destui alţii sunt eroii televiziunilor de Chiar şi aşa, tu continui să trăieşti în mine, aşteptîndu-mi întruparea. ştiri şi ai opiniei publice. Se militarizează România? Ce fel de dictatură aşa cum ai promis. se va instala? Petru ROMOŞAN 20 Acolada nr. 9 septembrie 2017

„Durerea e ultimativă”

Nu căuta cu obstinație originalitatea. Așteaptă răb- x Comedia numelor dător pînă înflorește banalul, precum o plantă din preajma „Rațiunea noastră poate aborda lucrurile pornind ta pe care n-o bagi în seamă. atît de la periferie cît și de la centru. În primul caz omul x dispune de sîrguința lui de furnică, în al doilea de darul (85) După ce o cunoscută revistă din Capitală ne-a perspectivei de la înălțime. Pentru spiritul care ia ca punct Și pentru că era prea puțin să-l avem doar pe Ioan obișnuit să-l ia la umor pe Liviu Dragnea, a tăcut brusc de plecare centrul, cunoașterea periferiei trece pe un plan Alexandru, iată acum un alt poet: Alexandru Ioan. asupra subiectului. Se mulțumește acum să facă glumițe pe secundar – așa cum pentru cel ce posedă cheia principală a x socoteala credinței în Dumnezeu. unei case, cheile diferitelor odăi sunt de o importanță redusă. Fornădia: toți locuitorii, săracii de ei, fornăie. x Faptul că se află în posesia cheii principale constituie nota x Oricît de fioros ar părea, un pamflet are ceva frivol caracteristică a spiritelor superioare. Înzestrate ca Paracelsus Baleia: toți locuitorii baleiază – ce? precum orice exces. cu iarba fiarelor, ele pot pătrunde fără osteneală în oricare x x dintre încăperi, spre marea ciudă a oamenilor de specialitate Adrian Gagiu, prin forța lucrurilor, gagicar. De două feluri pot fi textele privilegiate în care te care-și văd arhivele devalorizate dintr-o singură lovitură” x recunoști moralmente, cu emoție: unele par scrise anume (Ernst Jünger). Oare textele lui Pavel Borș se consumă cu lingura pentru tine, altele chiar de tine. În cazul ultimelor ți se pare x sau de-a dreptul cu polonicul? straniu că le semnează un alt autor. Nici n-ai putea fi gelos O seninătate încordată cum un mușchi. x pe el, întrucît în rîndurile sale nu se află un Celălalt: te afli x x tu însuți. Durerea e ultimativă, satisfacția e permisivă. Din

x nefericire pentru noi. Aurel Văcuț, masculul văcuței. Viața unora începe la 20-30 de ani și se termină, x x dacă au noroc, peste mai multe decenii, viața altora începe O chelneriță îmi amintește presant de poeta A. Nu Grindeanu, ci o grindă a căzut peste capetele în copilărie și pare a nu se mai termina niciodată. Evident vanitoasă, joacă temerar pe cartea umilinței spre politicienilor noștri lași și adulatori… x a-și obține pourboire-ul. x A. E.: „Consolează-te, căci n-ai ce face. Dragostea x Sub primariatul Gabrielei Firea, Șoseaua Pante- pentru animale le apare unora cum o slăbiciune de suflet, iar „Poporul nu are nevoie de libertate. Căci libertatea limon se cuvine a se numi Pandelimon. altora cum o slăbiciune de minte”. e o formă a dictaturii burgheze.” (Lenin) x x x Scăderea ponderei (gramajului) femeilor din „La Napoli, în Italia, oamenii sunt îngrijorați! „Pe măsură ce înainta în vîrstă și își consolida fruntea vieții noastre politice: de la Alexandrina Găinușe Sîngele Sfîntului Gennaro nu s-a lichefiat în timpul slujbei situația profesională și cetățenească, Marin Preda a simțit tot am ajuns la Doina Pană. de la 16 decembrie 2016. În istorie, de cîte ori miracolul mai mult nevoia să ia atitudine morală, pe cale publicistică, x nu a avut loc, s-au întîmplat catastrofe. Începînd din 1389, față de problemele scrisului și ale societății în care trăia. Evoluția poeziei românești de la Miron Scorobete napolitanii se adună de trei ori pe an în catedrala Duomo Această activitate publicistică pune în evidență o conștiință la Ion Scorobete. din Napoli pentru a-l sărbători pe San Gennaro, unul dintre împăcată cu sine, o deplină integrare în sistemul comunist, patronii orașului lor. Episcopul catolic scoate din cripta în sînul căruia scriitorul și-a desfășurat cariera literară, capelei San Gennaro două flacoane prețioase care conțin realizîndu-și totodată și ambițiile sociale, prin funcțiile Ștefan LAVU sîngele coagulat al sfîntului. (…) În timpul miracolului, și onorurile ce regimul i le-a conferit. (…) Conștiința lui sîngele închegat se topește și umple întreg flaconul. Însă de Marin Preda era liniștită mai cu seamă din cauza faptului că data aceasta minunea nu a mai avut loc” (Click, 2016). el avea convingerea că, în perioada cea mai sinistră pentru x literatură, perioada realismului socialist, își făcuse datoria, Lucrurile sunt profunde prin ceea ce sunt, ființele situîndu-se de partea celor ce, după cum însuși se xx mai cu seamă prin ce ar putea fi. exprimă, față cu spiritul pri- Îndoiala de sine: forma poate cea mai dureroasă a x mar agresiv, reprezentau umilității. Lucrurile care cad lovindu-se între ele, lucrurile spiritul re Jurnal voluționar x care cad lovindu-se de noi. (…) El va fi regretat Durere fixată în suflet cum un tablou pe un perete, x probabil pe un Lucian Blaga, care te urmărește de acolo cu privirile un timp indefinit. Lucrurile nu mint niciodată, ceea ce ne stimulează un Vasile Voiculescu, un Felix Aderca, un Ion Vinea, un x să le mințim noi pe ele. Emil Botta, un Constantin Tonegaru care, firește, n-aveau „Singurul lucru de care niciodată nu ne vom căi x cum să fie primar agresivi, nu au înțeles totuși, poate că din este acela de a ne fi căit” (Monseniorul Ghika). Căldura pe care o degajă lucrurile cînd ne e frig, egoism estetic, spiritul revoluționar. Ce va fi crezut despre x răcoarea pe care o degajă cînd ne e cald. obtuzitatea la spiritul revoluționar al lui Ștefan Aug. Doinaș, Inteligența te acoperă, emoția te descoperă. x Alexandru Paleologu, Adrian Marino, Leonid Dimov sau Lucruri cu atît mai adînci cu cît nu le iei în seamă Mircea Ivănescu, scriitori despre care avea să audă abia mai Putem întîlni două tipuri de „opozanți”. Unul adîncimea. tîrziu, nu este prea greu de ghicit: din literatura sa ar reieși reprezentat de individul circumscris cu fermitate protestu- x că intelectualitatea care n-a colaborat cu sistemul s-a situat lui declarat, leal atitudinii sale cu care putem fi sau nu în Lucruri care încep a dispărea în ele însele. Lucruri automat în afara societății, nu altminteri decît chiaburii, și consonanță, dar pe care n-o încalcă. Și altul, amator al, să care încep a dispărea în alte lucruri. ca atare a încetat să mai prezinte vreun interes uman pentru zicem, unui „protest” proteic, cu naiva încredințare că tactica x iluminații spiritului revoluționar” (I. Negoițescu). nu-i va fi reproșată. Pe de-o parte protestează cu aplomb, Lucruri care tac dintr-o iubire dumnezeiască pentru x se vrea chiar un lider al opiniilor în cauză, pe de alta abia oameni. Evoluția tipului de dandy pînă la metrosexualitate, așteaptă o clipă favorabilă în care să pactizeze cu cei pe x termen introdus în 1994 de către jurnalistul britanic Mark care-i țintește în rechizitoriul său inclement. Stă la pîndă Lucruri pe care le cauți, lucruri care te caută ele Simpson, specializat în domeniul culturii urbane: „Bărbatul pentru a vedea încotro bate vîntul zilei. Trecînd în tabăra pe tine. metrosexual este acel bărbat tînăr, care are o situație finan- opusă, pretinde un preț sporit, corespunzător condiției sale x ciară bună, care locuiește sau muncește în mediul urban de „protestatar” profesionist. Ajuns într-o nouă tabără, nu Atît de prețioase aceste lucruri fiindcă sunt branșate (căci aici sunt cele mai bune magazine) și care se încadrează, ezită a intra în liniile combatante ale acesteia și chiar a se de-a dreptul la Neant. probabil, în cel mai vizat segment al publicului consumator răfui cu foștii aliați. Ceea ce nu înseamnă - ah, cum ar putea al deceniului. În anii ‘80 era vizibil doar în reviste precum însemna oare? - un final al carierei sale militante. Prototipul x GQ, în reclamele la jeanșii Lady’s sau în barurile gay. În anii contemporanului nostru: Coriolan Drăgănescu. Superficialitatea nu e totdeauna vulgară. Vulgari- ‘90 îl puteam vedea peste tot - și, mai ales, la cumpărături. x tatea e însă oricînd o formă a superficialității, una rîncedă. Metrosexualul își dă cu aftershave Davidoff, Cool Water A. E.: „Vrei să-ți dau un posibil echivalent mito- x (cel care are ca simbol un nud musculos care stă pe o plajă), logic al personajului în discuție? Ar fi o făptură duală, cu un „Pe Socrate, trebuie s-o recunosc, îl simt atît de poartă cizme de motociclist (acele cizme pe care le purta cap de vultur pe un trup de asin”. aproape, încît mă războiesc cu el mai toată vremea” (Ni- Marlon Brando), lenjerie Calvin Klein (Marky Mark nu x etzsche). poartă altă firmă). Metrosexualul este un fetișist al produsului, Cea mai primejdioasă manifestare a prostiei: vi- x un colecționar al fanteziilor pe care marketingul le vinde”. clenia, surogat al inteligenței. Nimic nu e mai onest decît o inteligență care se Acest George Brummel al epocii noastre ar fi întruchipat în x îndoiește de sine. David Beckham, „primul metrosexual recunoscut oficial”. Atît de des vîrsta e o tentativă de a vîrî factorii săi x x în sacul altei vîrste, în care de fapt nu încap. Și-atît. Spre deosebire de țările din restul continentului Pe ce lume trăim. „O bunicuță din Irak ajunsă la x unde pisicile negre sunt socotite demonice, în Anglia se venerabila vîrstă de 119 ani, nu va mai beneficia de alocații A.E.: „Mai lasă-mă cu vîrsta. Uneori aceasta e o crede că acestea ar fi de bun augur, fiindcă atrag posibilii și ajutoare sociale, întrucît autoritățile o consideră mult prea idioțenie, alteori e genială, alteori, din păcate, nici una nici pretendenți în casa fetelor tinere. În Franța se consideră bătrînă pentru a mai primi astfel de indemnizații. Bătrîna, alta. că mariajul va fi fericit dacă o pisică strănută o dată lîngă care are opt copii și peste două sute de nepoți, spune chiar x mireasă, în dimineața nunții. În cazul în care strănută de că se simte în formă și că longevitatea ei s-ar datora unui două ori, apare un semn nefast. În Italia, dacă pisica familiei regim special, bazat pe smochine, nuci și iaurt” (Adevărul, Gheorghe GRIGURCU dispare din senin, se zice că va muri cineva apropiat. 2016). (Continuare în pg. 18)