Mişcătoarea Mărilor Singurătate
AUI, secţiunea III e, Lingvistică, tomul LI, 2005 Studia linguistica et philologica in honorem Constantin Frâncu Nume de populaţii şi de triburi germanice în antichitate într- un viitor lexicon românesc de etnonime de CONSTANTIN DOMINTE Acest volum omagial consacrat profesorului Constantin Frâncu îmi oferă agreabila ocazie de a prezenta porţiuni dintr-un Lexicon românesc de etnonime, în pregătire de cîteva decenii şi, de cîţiva ani, în colaborare. 1. Este vorba, aici şi acum, numai de articolele lexicografice referitoare la etnonimele germanice antice, intrate în lexicul românesc, ca neologisme, îndeosebi prin filieră latină savantă sau greacă veche, dar în mod precar înregistrate în dicţionarele româneşti, inclusiv în cele mai noi, de circulaţie mai largă. Cunoaşterea lor este utilă, în primul rînd, istoricilor şi etnologilor, dar şi lingviştilor, în special lingviştilor germanişti, chiar dacă sursele antice, din traducerile româneşti ale cărora au fost extrase lexemele inventariate şi definite mai jos, oferă foarte puţine date de ordin lingvistic propriu-zis. Aflăm din surse antice, de exemplu, că unele etnii vechi germanice se asemănau între ele după idiomul (dialect sau grai?) pe care îl vorbeau; a se vedea Tacitus, Despre originea şi ţara germanilor, XLIII, 1-2, relativ la marsigni şi buri în raport cu suebii, sau XLVI, 1-2, despre peucini, neam bastarnic, în raport cu ceilalţi germanici. Mai rar, aceleaşi surse menţionează şi cîte o vocabulă germanică antică, izolată şi, cîteodată, glosată, fie şi indirect, prin descrierea concisă a referentului, ca: bardit „intonare specială a unui cîntec de război”, framee „(un fel de) suliţă” (Idem, op. cit., III, 1, respectiv, VI, 1).
[Show full text]