ACAcolada nr. 2 februarie 20OLAD16 A

2 Revistă lunară de literatură şi artăăă

Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

Editori: Societatea Literară Acolada şi Editura Pleiade Satu Mare nr. 2 (99) februarie 2016 (anul X) 20 pagini preţ: 4 lei

Director general: Radu Ulmeanu ~~~ Director: Gheorghe Grigurcu

Arsenie Boca: Frescă la Biserica Drăgănescu Gheorghe Grigurcu: Documente Tudorel Urian: ale Cercului literar de la Sibiu Cartea singurătăţii

Barbu Cioculescu: Paul Aretzu: Între viaţă şi moarte Dimineţi redobândite sau nevoia de adevăr

Alex. Ştefănescu: De la Bucureşti la Interviul Acoladei: Mariana Codruţ Satu Mare şi înapoi Ştefan Ion Ghilimescu: Florian Saioc şi Gabriel Cojocaru: Edgar Quinet şi românii (II) Poezii Petru Romoşan: Război public cu Constantin Mateescu: Autostop mize private 2 Acolada nr. 2 februarie 2016

Klaus cel mic, Antenele şi izmana interesului naţional

De departe, cel mai fierbinte subiect la ordinea zilei granit, PSD-ul ba al lui Geoană, ba al lui Ponta, ba, acum, în plină actualitate penală, al a fost în ultimul timp aşa-numita agresiune a ANAF împotriva urmaşului urmaşilor lor, Liviu Dragnea. Antenelor lui Dan Voiculescu. Chestiunea s-a inflamat peste Care Dragnea a şi ameninţat că va stinge dintr-o suflare flacăra plăpândă, măsură datorită văicărelilor tragi-comice ale echipei de parlamentar vorbind, a vieţii guvernului tehnocrat, dacă ANAF se va atinge cu adevărat exhibiţionişti în frunte cu celebrul Mihai Gâdea, care se de gâzii, în acest moment, ai adevărului, grav ciuntit şi scurtat de cap ce pâlpâie şi el tot dădeau de ceasul morţii pe postul propriu pentru a impresiona, mai anemic prin studiourile ameninţate cu evacuarea. O fi asta din cauză de inamiciţie dar ce zic impresiona, pentru a cutremura fiinţa noastră politică, dar de data aceasta legea şi justiţia întreagă sunt de partea agresorului, aşa mereu şovăielnică şi degrabă vărsătoare de lacrimi încât nu avem a le plânge victimizaţilor de milă. nevinovate. Ba au mai pus la cale şi un miting la Bucureşti După cum nu am plânge nici de mila guvernului, pus cu anasâna şi cu trecerea pentru care au adunat din toată ţara vreo 3.000 de oameni, în peste cadavrele de la Colectiv de către SRI, preaplecată slugă actualmente a intereselor mare parte pensionari amărâţi gata oricând, şi pe bună americane şi în special soroşiste şi care, cu justiţia de mână, alcătuind atât de des dreptate în ce îi priveşte, să-şi plângă de milă lor şi pretinşilor apărători. evocatul binom, taie şi spânzură în ţară. Treaba a stat în picioare până la prima ieşire în public a lui Cioloş urmată de Putem doar să ne amintim cu nostalgie de vremurile celei de a doua suspendări comunicatul oficial al ANAF prin care am aflat cum au stat de fapt lucrurile. Apoi s-a a lui Băse, că nici nu merită să-i spunem numele întreg, de vreme ce tot el i-a pus SRI- cam dezumflat, spre ruşinea nu numai a anteniştilor, ci şi a celor care le-au plâns pe ului, id est lui Florian Coldea, toate frâiele puterii în mână, care o împinge şi pe Codruţa umăr din prima zi, începând cu marele Mut, cum i-ar spune pe nedrept uitatul poet Ion în luptă pentru a face un fel de dreptate pe alese şi mereu amânată pe ici pe colo, prin Gheorghe, în unul din poemele sale. Dar dacă Mutul legendar al poetului purta pe umăr punctele esenţiale. Pe atunci, când au venit de la Bruxelles reacţiile de sprijin făţiş „măciuca zeului Priap”, Mutul nostru poartă doar, şi pe ascuns, însemnele SRI, după pentru cel suspendat, Crin Antonescu ieşise cu o declaraţie fulminantă la Cotroceni, cum spun gurile rele. Iar dacă are o măciucă, o foloseşte pentru a-i speria pe judecătorii în care declara răspicat ceva de genul că hotărârile se iau la Bucureşti iar nu în cine de la ICCJ care urmează să se pronunţe în daravela cu căsoaia obţinută prin fraudă şi de ştie ce capitală din lume. A fost şi aceea o flăcăruie ce s-a stins repede, imediat de la pe urma căreia încasează chirii astronomice de ani de zile. întoarcerea în genunchi a lui Ponta cu cele 11 directive în spinare, uitându-se cu totul Mărturisesc şi eu că, într-o vreme, începând cu serile din vremea în care mai că avem o identitate naţională şi o umbră de suveranitate, câtă mai era pe atunci. trăia Octavian Paler, mă uitam, aproape în exclusivitate la Antena 3, singurul post de Antonescu a intrat repede în uitare, Ponta îşi vede de pregătirile pentru ştiri care, deşi din motive bine ştiute, spunea lucrurilor pe nume în legătură cu trebile Mititica, Dragnea mai speră ca sentinţa cu suspendare să fie şi ea înlocuită cu iertarea ţării şi mai ales ale Băsescului mult iubit de diversele şi suprafinanţatele posturi, aduse totală a păcatelor, iar Antena 3 combate cu aceeaşi cerbicie, având în vedere că în ţara la cuminţenie şi cu alte, dacă nu neapărat cu aceleaşi măciuci. Au venit pe rând cele aceasta justiţia nu prea are de-a face cu ea însăşi. Ne-a mai rămas Klaus cel mic ce se două suspendări prezidenţiale, când iarăşi Antena 3 punea, oarecum, lucrurile la punct. fereşte ca de diavol de vreun interes naţional. Să fie de vină izmenarul care a scufundat Că o făcea doar datorită răfuielilor intergalactice între doi securişti era o treabă care pentru multă vreme termenul în ridicol? interesa mai puţin, de vreme ce adevărul se scurgea întreg de pe buzişoarele rotunjite Anathema sit! cu sau fără rimel ale lui Gâdea şi ale invitaţilor lui. De fiecare dată însă, cu excepţia scurtei perioade în care a fost invitat la ciolan

de Băsescu, la spatele lui Felix şi al Antenelor sale stătea neclintită aceeaşi stâncă de Radu ULMEANU

Redacţia şi administraţia: Str. Ioan Slavici nr. 27 Cuprins: Satu Mare Radu Ulmeanu: Klaus cel mic, Antenele şi izmana interesului Cod Poştal 440042 naţional – p. 2 Fax: 0361806597 Gheorghe Grigurcu: Documente ale Cercului literar de la Sibiu – p. 3 Tel.: 0770061240 Ştefan Lavu: Comedia numelor – p. 3 Barbu Cioculescu: Dimineţi redobândite – p. 4 On-line: www.editurapleiade.eu Alex. Ştefănescu: De la Bucureşti la Satu Mare şi înapoi – p. 4 (Revista Acolada în format PDF) Florian Saioc: Poezii – p. 5 E-mail: [email protected] C.D. Zeletin: Poetul Mihai Niculescu (III) – p. 6 Tudorel Urian: Cartea singurătăţii – p. 6 Constantin Mateescu: Autostop – p. 7 xxx Nicholas Catanoy: Alambicul lui Ianus – p. 7 Constantin Trandafir: Leonid Dimov, 90 – p. 8 Abonamentele se pot face direct, prin mandat poştal, la Constantin Călin: Zigzaguri – p. 9 adresa redacţiei, abonaţii trimiţând obligatoriu, în plus, o Paul Aretzu: Între viaţă şi moarte sau nevoia de adevăr – p. 10 înştiinţare (carte poştală) cu numele lor, suma plătită şi perioada Şt. I. Ghilimescu: Edgar Quinet şi românii (II) – p. 10 Magda Ursache: „Mâna de fier proletcult” – p. 11 acoperită de abonament. Numai pentru instituţiile bugetare, Gabriel Cojocaru: Poezii – p. 12 la Trezoreria Satu Mare, Cont RO34TREZ5465069XXX001050. I. V.-Scraba: Mircea Vulcănescu într-un dicţionar de Humanitas – p. 13 Cod fiscal: RO 638425. Gheorghe Grigurcu - Premiul Naţional de poezie– p. 13 Costul unui abonament pe 3 luni este 17 lei (sau 34 pe 6 Lucia Negoiţă: Interviul Acoladei. Mariana Codruţ – p. 14 Şerban Foarţă: Lucarnă – p. 14 luni etc.), acesta incluzând şi taxele de expediere. Dumitru Augustin Doman: Tur de bibliotecă– p. 15 Pavel Şuşară: Itinerarii plastice – p. 15 xxx Petru Romoşan: Război public cu mize private – p. 15 În virtutea respectării dreptului la opinie, redacţia Acoladei publică o Dan Culcer: Români la Paris – p. 16 Florica Bud: Patul lui Procust şi nişte canapele – p. 16 diversitate de opinii ale colaboratorilor, fără a-şi asuma însă Adrian Dinu Rachieru: Mihai Beniuc, un poet fără viitor? – p. 17 responsabilitatea pentru acestea. Claudia Moscovici: Răspunsuri la întrebări despre psihopaţi (I) – p. 17 Olimpia Iacob .Voci pe mapamond – p. 19 Lucian Perţa: Parodii – p. 19 Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază. Sunt privilegiate Gh. Grigurcu: „Când nu mai poţi scrie” – p. 20 textele în format electronic. Miron Kiropol traduce din Gerard Manley Hopkins – p. 20 ISSN 1843 – 5645 Tipografia SOMEŞUL Satu Mare Acolada nr. 2 februarie 2016 3 Documente ale Cercului literar de la Sibiu Comedia Cea mai importantă de fiecare dintre componenţii săi, în coliziunile multiple şi fără doar şi poate numeroase cu implacabila putere. Şi peste aceste cuvinte numelor (66) grupare din literele pluteşte de asemenea o umbră de circumspecţie, de nu româneşti după chiar de scepticism: „«Disidenţii» erau cei ce în ţară trăind cenaclul Sburătorul, îşi manifestau deschis protestul faţă de una sau alta din Distih consacrat poetului Constantin Trandafir: Cercul literar de la Sibiu, măsurile luate din dispoziţia «marelui cîrmaci». Dar cît de Trandafir de la Câmpína/ te citesc, bătu-te-ar vina! ni se oferă drept o temă «deschis»? şi aici se disting grade şi deci o ierarhie, Paul x vie a investigaţiei şi Goma situîndu-se în frunte. În fine, mai sînt retranşaţii în Dacă tot avem un Săndesc, de ce să nu fie şi un comentariului nostru. spatele baricadei vocaţiei, pe care au încercat de-a lungul Ionesc sau un Popesc, spre a diferenţia numărul enorm de Cu atît mai justificat cu timpului să o servească cît mai conştiincios. Adică, în purtători ai unor nume? cît se plasează în împrejurarea de faţă, «rezistînd prin cultură». Era mult, x circumstanţe istorice era puţin? În orice caz era şi aceasta o formă de angajare, Otilia Cazimir, obiect al glumei literaţilor interbelici: care au avut adesea căci implica refuzul alinierii. Uneori – ce-i drept – cu „Otilia cazi în c… şi te miri”. urmări dureroase asupra consimţămîntul autorităţilor care ştiau unde le «merge» şi x componenţilor săi, întrerupîndu-le traiectoria firească a unde nu. Sigur este că tot ce s-a construit valid în cultură Costin Grigore Borc. Dacă s-ar schimba doar o buclă afirmării, împingîndu-i ani îndelungaţi într-o nemeritată este fructul acestui devotament”. a unei litere, n-ar fi o eroare fatală? umbră. E nevoie de-a reconstitui activitatea lor Un alt subiect major al dialogurilor cu Farkas x fragmentată, de-a le pune în lumină opiniile încă, destule Jenö: cea a raporturilor româno-maghiare. Se ştie că aceste Să-i dăruim oare o batistă lui Paul Mucichescu? din ele, risipite, de-a le fixa profilul acum cînd, după raporturi reprezintă un nexus dureros, anesteziat o vreme x plecarea dintre noi a lui Nicolae Balotă, se înscriu cu toţii de cîrmuirea comunistă, care a ajuns să încalce pe tăcute Un procedeu de reciclare a frunzelor uscate a fost în postumitate. O contribuţie în această direcţie ne-o aduce principiul sacrosanct al „internaţionalismului proletar”, introdus de către un elev ieşean, Dragoş Frunză. Farkas Jenö. Un literat maghiar cu studii de filosofie pentru a-şi compensa slăbiciunile vădite. Poftind a-şi spori x efectuate la Bucureşti, văr al d-nei Zorina, soţia lui Cornel cu orice preţ popularitatea, dictatorul a recurs la imundul Locuitor al Oneştilor, prin forţa lucrurilor onest. Regman, d-sa a avut prilejul de a-i cunoaşte procedeu al provocării vrajbei interetnice. x îndeaproape pe „cerchişti”. Cu Încă o dovadă a legăturii Ce modestie pe poetul Ioan Biroaş! Nici măcar birou. patru dintre ei şi anume I. Cronica literară organice a comunismului cu x Negoiţescu, Ştefan Aug. Doinaş, fascismul! Fără a-i păsa de Nicolae Balotă, Cornel Regman, a purtat dialoguri încălcarea flagrantă a doctrinei comuniste, „geniul Hai să ne veselim citindu-l pe George Toma Veselin! întrunite acum, laolaltă cu o sumă de scrisori, într-un volum Carpaţilor” a socotit că s-ar cuveni să răscolească x purtînd titlul unei poezii a lui Doinaş Cvadratura Cercului. reziduurile unor simţăminte ancestrale ale masei, aţîţîndu- O comună din Moldova în care s-ar cuveni să fluture Parcurgînd paginile în cauză, sîntem puşi în faţa filmului i pe români împotriva ungurilor, care, vezi Doamne, sînt zilnic steagul american, graţie primarului său, Nixon Ivănescu. unor puncte de vedere „în mers”, după momentul decembrie gata în orice clipă să ne smulgă Ardealul. E de presupus că 1989, dar cu suficiente reflexe retrospective. Stînd de vorbă la fel au fost montaţi şi ungurii împotriva românilor. N-a Ştefan LAVU cu amfitrionul lor, la Budapesta, în atmosfera tensionată fost oare dezvăluit resortul evenimentelor sîngeroase de de la începutul anului 1990, I. Negoiţescu şi Ştefan Aug. la Tg. Mureş din 1990, operă a Securităţii, care în egală Doinaş nu pot a nu-şi aminti de tarele regimului totalitar măsură i-a îndemnat la o luptă fratricidă pe cetăţenii abia abolit, deşi nu total aşa cum nădăjduiam cu toţii. O majoritari ca şi pe cei minoritari? Atitudinea lui I. separaţie: dar ce facem, separăm şi spitalele, restaurantele enormă bucurie ne-a produs-o atunci revenirea la libertatea Negoiţescu e un exemplu de bun simţ. Datorită unui destin şi circulăm unii pe un trotuar alţii pe altul (?)”. Concluzia e cuvîntului, jugulată de oficialitatea comunistă. Dar o de aceeaşi natură sub jugul totalitar, susţine acesta, totuşi pozitivă, deoarece disensiunile se cuvine pînă la urmă consecinţă dramatică a cenzurii rămînea „interiorizarea” „Popoarele noastre sînt legate mai mult ca oricînd, întîi şi a fi rezolvate, intoleranţa trebuie să cedeze: „Nici vorbă nu acesteia sub forma unei anticipări a cerinţelor sale ce întîi prin faptul că am suferit împreună. Zeci de ani am fost poate fi ca să cultivi o altă întrecere – decît o întrecere fair reclamau o sumisiune necondiţionată. I. Negoiţescu afirmă: supuşi aceloraşi regimuri, şi maghiarii şi românii (…) şi play, de a ne demonstra virtuţile, din care una trebuie să „Căci mai gravă decît cenzura din afară a fost tot timpul aceasta a creat o comuniune care a intrat şi ea în fie a toleranţei, a generozităţii. (…) Eu am avut ocazia să cenzura internă pe care şi-au impus-o conştient sau subconştientul nostru, oferindu-ne resurse de a continua vă spun: noi nu avem suficient de mulţi intelectuali în inconştient scriitorii care doreau să fie publicaţi. Ca să fii mai departe, conştient, ceea ce s-a realizat inconştient – Transilvania, de pildă (deşi ar trebui să vorbim de România), publicat atunci, trebuia să fie un compromis cu tine însuţi, această comunitate de suferinţă. Experienţa noastră a fost care să cunoască limba maghiară, să cunoască au fond nu un compromis politic propriu-zis, ci mai mult un aceeaşi. Pentru prima oară în istorie am trăit aceeaşi cultura, istoria, civilizaţia maghiară”. Apare aici şi o evocare compromis mental”. Din păcate, autocenzura nu poate experienţă şi asta ne leagă foarte profund şi trebuie să a cărturarului Ion Chinezu, „un vrednic prieten, mai bătrîn dispărea lesne. Penetrînd în straturile obscure ale profităm de ea. Pe de altă parte avem aceleaşi probleme, în al nostru”, fost diplomat la Budapesta şi la Cluj în timpul mentalului, aceasta continuă a-l complexa precum o sensul de-a ne reintegra în Europa”. În duhul acestei ocupaţiei maghiare în Ardealul de Nord. Îndemnul entuziast malformaţie. Are loc un stres de care unii nu s-au putut comuniuni europene, al umanismului, al moralei deopotrivă al acestuia era următorul: „«Întoarceţi-vă la Cluj, rolul debarasa nici pînă în prezent (a se vedea menajarea, dacă creştine şi civice, nu se impune oare o conciliere a celor vostru este acolo!» Şi în acelaşi timp ne-a spus: «Cum aţi nu de-a dreptul adularea unor lideri influenţi, a unor cercuri două etnii dezbinate pe durate istorice? Condiţia sine qua putea creşte fără a cunoaşte limba maghiară? Transilvăneni sau instituţii). Continuă I. Negoiţescu: „Sigur, există sechele non: stima reciprocă, grefată pe o bună cunoaştere care nu ştiţi limba maghiară? Cum vreţi atunci să intraţi în şi acuma, pentru că totul a pătruns în subconştient. Or, reciprocă: „Noi putem să apreciem calităţile maghiarilor dialog cu această populaţie? Cu această cultură, cu această subconştientul este greu să-l transformi peste noapte, nu? şi maghiarii să aprecieze calităţile noastre. Însă, un lucru civilizaţie?» (…) Trebuie să fii capabil să admiri la celălalt Dar în lupta aceasta mare care se constată între conştient foarte important în acest domeniu este să avem conştiinţa virtuţile lui. Ăsta e lucrul de căpetenie”. Din mărturiile, şi subconştient, în ceea ce priveşte autocenzura, este clar: curată. Mie-mi place să mă laud că am avut-o întotdeauna, procomunitare şi ele, ale lui Nicolae Balotă (abordat în cîştigul îl va obţine, nu-i aşa, libertatea, în sensul că susţinînd că nu poţi să stabileşti relaţii cu alte popoare 1996) desprindem o semnificativă evocare familială: „Tatăl autocenzura va dispărea. De aceea şi scrisul în România şi decît pornind de la respect. (…) În calitatea mea de meu (…) a fost român, dar el vorbea cu mama ungureşte probabil că aşa este şi în celelalte ţări din răsăritul Europei, ardelean, cunoscînd şi interesîndu-mă foarte mult să-i sau cu bunica mea nemţeşte. El urmase şcoala atît în limba scrisul care trebuie să semene şi să fie identic, în privinţa cunosc pe maghiari şi pe germani (dar acum vorbesc în română înainte de Primul Război Mondial, liceu, teologie, mentalităţilor, cu scrisul celor din Occident, din lumea special de maghiari), i-am respectat”. Trebuie să ne cum făceau bătrînii români ardeleni, cît şi şcoală maghiară” liberă, deocamdată are această formă curioasă, este de o recunoaştem şi să ne preţuim unii altora valorile, cu atît (să menţionăm că Balotă socotea limba maghiară drept nervozitate extraordinară, care se simte, cel puţin în presa mai mult cu cît Transilvania a fost un topos al realizărilor limba sa maternă, datorită naţionalităţii mamei sale). Ne românească”. Cum ar trebui procedat în acest caz? În cu un numitor etnic comun: „de fapt, civilizaţia amintim la rîndu-ne că, în răstimpul studenţiei petrecute replică, Doinaş aminteşte faptul că intelectualul român Transilvaniei, eu nu m-am sfiit să o spun, a fost o civilizaţie la Cluj, am stat în gazdă la o familie de tipici intelighenţi „n-a făcut ce putea să facă”, nefiind convins „dacă va face care, în măsura în care era urbană, nu o civilizaţie rurală, ardeleni, cu o formaţie de dinainte de 1918, care, deşi avînd tot ceea ce ar putea să facă”. O anume torpoare se strecoară cum a fost a românilor, a fost o civilizaţie creată în o bună conştiinţă românească, conversau între ei în limba în consideraţiile sale cu iz confesiv. La întrebarea care se Transilvania de maghiari (şi germani)”. Aspiraţia criticului maghiară. Aşa cum în Basarabia, în familiile de-o anume pune dacă e nevoie a se „angaja”, a se arunca în vîltoarea este ca „un număr cît mai mare de români să înţeleagă că condiţie socială, se vorbea în copilăria mea ruseşte. Pe de conflictelor politice înteţite ori a sta deoparte, beneficiind trebuie să se bucure de faptul că o populaţie atît de altă parte, destui colegi pe care i-am avut la liceul Emanoil contemplativ de libertatea obţinută, răspunsul său pare, în interesantă ca maghiarii, trăieşte în sînul poporului român Gojdu din Oradea, cu toate că români sau provenind din acea ocazie, al unui ins ostenit de lupta dusă în perioada în Transilvania”. În continuare, I. Negoiţescu nu ezită a familii mixte, obişnuiau a conversa între ei pe ungureşte. totalitară. O luptă care i-a marcat întreaga viaţă. „Fapta” sublinia că românii se cade să le acorde „cît mai multe La ora actuală, cînd dispunem de scutul Uniunii Europene, nu i-ar mai sta la îndemînă: „eu ar trebui să mă smulg dintr- drepturi maghiarilor, în sensul european al civilizaţiei”, luînd prejudecăţile naţional-ceauşismului n-ar mai putea avea un climat în care m-am complăcut, şi care este şi propice drept model situaţia germanilor din Tirolul italian. nici măcar un temei aparent. Nu se impune oare să lucrului meu. Pe urmă mai există psihologia proprie vîrstei Ştefan Aug. Doinaş se arată mai nuanţat, întreţinem relaţii normale cu maghiarii, luînd pilda pe care o am. Sigur că Revoluţia a venit, este o mare susţinînd că „ungurii trebuie să scape de complexul de francezilor şi polonezilor care, în raporturile lor cu victorie, dar bătrîneţea a venit mai repede decît Revoluţia superioritate, românii de complexul de inferioritate”, doar germanii, au îngropat, după toate semnele definitiv, securea şi atunci nu ştii dacă «se merită» (cum se zice ardeleneşte) din acel moment „fiecare va putea privi senin în faţă pe războiului? ca, atîta timp cît Dumnezeu îţi va mai îngădui să faci umbră celălalt fără a aduce fiecare cu sine încărcătura aceasta pămîntului, să te consacri lucrurilor acestora pe care…”. emoţională care nu poate decît să-i înverşuneze pe unii Să precizăm că e vorba doar de un moment pasager. împotriva celorlalţi”. Nu tocmai bine venit din punctul de Gheorghe GRIGURCU Deoarece poetul şi-a continuat militantismul sub forma vedere al poetului ar fi fost „telexul faimos” pe care l-a dat publicisticii pliate pe fenomenele actualităţii, pînă la finele Mihai Şora, ministru pe atunci al Învăţămîntului: „Separaţi- Farkas Jenö: Cvadratura Cercului literar – în vieţii. În aceeaşi ordine, Cornel Regman, într-o discuţie vă”. Cu acel prilej s-au înregistrat „o serie de excese ale dialog cu patru cerchişti, I. Negoiţescu, Ştefan Aug. Doinaş, din 1999, pune pe tapet chestiunea aşa-numiţilor disidenţi. populaţiei maghiare care a înţeles să facă separaţia imediat Nicolae Balotă, Cornel Regman, cu o prefaţă de Marta O categorie temerară, desigur, dar stratificată în funcţie şi peste tot”. Ca răspuns, românii au înfiinţat asociaţia Petreu, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2014, 154 p. de coeficientul de participare, mai exact de riscul asumat numită „Vatra Românească” spunînd: „Înţelegem această 4 Acolada nr. 2 februarie 2016

Flux-Refefeflux Amintiri De la Bucureşti la Satu Mare Dimineţi şi înapoi redobândite Este o plă- înţelegi că direcţia e greşită. Te întorci la intersecţie şi cere să fii bărbat şi, încerci varianta „înainte”, dar, dacă n-ai noroc, constaţi Cine nu vrea să-şi la volanul maşinii după un timp că nici aceasta nu e bună. Faci cale întoarsă piardă vremea, să-şi tale, să-ţi străbaţi până la răspântia lipsită de indicatoare şi te înscrii în singura toace clipa, cu un Jurnal ţara. Să vezi lanuri direcţie care a rămas neverificată de tine. Culmea este că consumator de timp şi de de grâu unduindu-se uneori şi aceasta se dovedeşte a fi greşită, întrucât energii, dar are totuşi în vânt, cu maci pe intersecţia însăşi nu este cea la care trebuia să ajungi. mâncărime la scris, marginea lor, păduri Pe o serpentină am întâlnit un bărbat cu mustaţă recte la o anumită pline de un întuneric şi cu pielea închisă la culoare, îmbrăcat în costum şi cravată, privire asupra sa şi a verde, dealuri line şi care avea maşina în pană şi cerea, prin semne disperate, lumii, va găsi, la o răs- prietenoase, desfă- ajutor. M-am gândit să opresc, dar mi-am adus aminte ce cruce a vieţii, spaţiul, cându-se armonios mi-a spus un cunoscut, că poate fi vorba de o capcană. Ce confortul de a câştiga un unul din altul, munţi bine că n-am oprit! Când m-am întors de la Satu Mare, pariu la care nu parti- vineţii tăiaţi abrupt după o săptămână, acelaşi individ, cu aceeaşi mustaţă, cipase. Este cazul apre- de ape limpezi şi să te gândeşti: ţara aceasta frumoasă e cerea din nou ajutor. De data aceasta m-am uitat uitat mai ciatei prozatoare şi ţara mea, am s-o şi apăr dacă va fi nevoie! atent şi am văzut ascunşi în pădure, la câţiva paşi de el, debatere, Gabriela Adameşteanu, perfect ilustrat de cartea Am călătorit în vara anului 2014, cu maşina patru gealaţi, care în mod sigur nu se aflau acolo ca să sa recentă, „Anii romantici” (editura Polirom, Iaşi, 2014), condusă de mine, de la Bucureşti la Satu Mare şi înapoi, culeagă fragi. A trecut pe şosea şi o maşină a poliţiei, dar purtând cuvintele subtitlu „amintiri, gânduri”. dar cu greu am mai retrăit, din când în când, plăcerea de a poliţiştii discutau probabil despre Kant şi Heidegger şi n- Titlu sugerat de un apropiat, precizează autoarea, lectorul fi bărbat şi de a-mi străbate ţara. În primul rând, bărbat nu aveau timp să se ocupe de probleme prozaice. fiind poftit către perioada ultimului deceniu al trecutului prea mai sunt. Şi apoi... Autostrăzi pe cuprinsul ţării noastre n-am prea secol, mai exact cu un sfert de secol în urmă – o bună Cu mare dificultate am ieşit din Bucureşti, care văzut. Cea de la Bucureşti la Ploieşti, numită A3, este cea platformă, chiar excelentă de autoscopie în mrejele unor nu-mi dădea drumul din strânsoarea străzilor lui labirintice tulburi ape sociale, cu vârtejurile sale. Mediu, de altfel, viu mai stranie din câte există în lume şi ar putea fi folosită şi ultraaglomerate. O probă de rezistenţă psihică este să prezent în paginile dânsei de proză, dacă nu mă înşel. Un pentru turnarea unui thriller în genul lui Hitchcock. Nu străbaţi şoseaua de centură, tixită de TIR-uri care trebuie Jurnal de călătorii, de asemenea, o foarte personală partidă trece nimeni pe ea fiindcă este foarte complicat modul să dea prioritate traficului de pe străzile perpendiculare pe de recuperare a timpului, cu lecţiile acestuia. Cu cochetărie, cum se ajunge pe ea. Şi are pe margine zeci de panouri ea. De ani de zile blocajele produc pierderi de miliarde de autoarea se scutură de genul memorialisticii: „Multă vreme care anunţă „Servicii”, fără să se ofere undeva vreun lei anual, şi totuşi niciun primar nu catadixeşte să nici măcar nu am citit memorii, dacă îmi cădeau în mână serviciu. construiască pasaje subterane sau supraterane, preferând doar le răsfoiam, fără un real interes”. Numai că, Am străbătut la volan 600 km dus şi 600 km întors. documentându-se intens pentru romanul „Dimineaţa să dea banii pe statui ecvestre compuse din panseluţe şi pe A fost un drum istovitor. Şi am înţeles, în sfârşit, de ce vor pierdută”, a descoperit importanţa memoriilor – mai cu lampioane cu lumini intermitente instalate în spaţiile verzi. ungurii să ne ia Transilvania: din grijă faţă de noi, ca să ne seamă ale acelora care nu şi le iscăleau – anonimii! Îşi va Mare este setea de frumos a primarilor! fie mai uşor să ne străbatem ţara de la un capăt la altul. scrie, deci, memoriile, nu numai în onoarea naivei care a Pe şoselele ţării nu sunt indicatoare, iar dacă sunt fost, cu un sfert de veac în urmă, ci şi pentru petrecerea nu sunt unde trebuie. Ajungi la o intersecţie de unde poţi să nenumăraţilor inşi de bună credinţă, din specia celor o iei la stânga, înainte sau la dreapta şi cauţi în zadar cu Alex. ŞTEFĂNESCU implicaţi în presă, de pildă, pe atunci. Mulţi, în opinia privirea un indicator. Drept urmare, procedezi prin scriitoarei, opinie pe care o împărtăşim, ca unul care, încercări. O iei la stânga şi mergi-mergi-mergi până când simţindu-mă întinerit, am fost pe baricade. E drept că nu la distinsa G.D.S., ci la populara „Dreptate”. Aşadar, cartea este Jurnalul, scris în zilele noastre, al acelor învolburaţi ani, cu ferestre în actualitate. Povestirea începe, astfel, cu relatarea unei călătorii în Statele Unite ale Americii. Cealaltă parte, intitulată „Întâmplarea care ignorând fundamentul doctrinar al mişcării în chestiune. văd de aproape persoane trăite în zona înaltă a puterii devine destin”, se desfăşoară pe secvenţe legate mai cu Dar, cum spune radio Erevan, noi nu numai pentru asta îl comuniste”. Obrăznicia dusă până la ultimele ei limite era, seamă de activitatea de gazetară a memorialistei în epoca iubim pe autorul Maytrey-ii. Faptul că Emil Cioran s-a poate, conchide memorialista, caracteristica lui. (Mi-l în care s-a şi dat bătălia între democraţia născândă şi forţele scuturat cu uşurinţă de ceea ce a numit o eroare a tinereţii, reamintesc pe Brucan, la o serată la Ion Raţiu, în pantofi ostile acesteia, unde Gabriela Adameşteanu alături de iar Mircea Eliade a păstrat o obstinată tăcere poate fi, la de tenis – număr mic). Întâlniri întâmplătoare, dar şi Grupul de Dialog Social a avut un rol însemnat. urma urmei, o chestiune de temperamente. În discuţiile tragedii uitate, de-a lungul anilor romantici. Împrejurarea că problemele la ordinea zilei de atunci îşi au destul de dese pe care le-am avut cu tatăl meu, acesta Un amplu capitol istoriseşte un grav accident de maşină, prelungirea în actualitatea politică de astăzi ar fi o credea că mulţi tineri din generaţia lui Eliade au intrat în momentul în care victima a înţeles că suntem în mâinile justificare a cărţii, când personalitatea romancierei, cel Legiune fiindcă rândurile tineretului, în partidele istorice, Domnului. Un accident mai mic, dar poate mai dureros, s- puţin la fel de interesantă, oferă o suprapunere de linii erau ocupate. Se spunea, bunăoară, că în tineretul liberal a petrecut sub ochii mei aproape, într-un loc unde generatoare de relief. se putea intra de la vârsta de 50 de ani. Iar generaţia lui vechissimul meu prieten Constantin Abăluţă îi dădea Şi anume până la a-i îngădui a ne vorbi de neamul ei, Mircea Eliade a fost una grăbită. Spre fericirea atât a lui, primele încurajări romancierei, în aşteptarea unui taxi începând din zorii veacului al XVIII-lea. Vom afla, astfel, cât şi a noastră, Mircea Eliade s-a despovărat la timp de salvator. Prezenţa mea i-a părut lui Dinu un neajuns mai multe despre neamul Adameştenilor – cum am luat legionarism. Obstinat, Radu Gyr a stat şaptesprezece ani mult, am fost îndemnat să-mi continui drumul. Ceea ce, cunoştinţă şi la Eugen Negrici –, într-o vreme când în închisoare. Rămâne cum a spus autoarea, că din o sută oricum, trebuia să fac. globalizarea lasă puţine speranţe codrului de arbori de articole politice ale gazetarului Eliade, în perioada Un sfert de veac reprezenta, în trecut, durata unei genealogici. Să mai spun că mie, cunoscător de numai două incriminată (anul ’31) – nici zece la sută n-ar putea fi generaţii, astăzi termenul s-a scurtat la decenii, unul secole de înaintaşi, atâta magnificienţă îmi trezeşte niţică incriminate. Liniştitor. înglobând o generaţie, fără a fi o indicaţie de normalitate gelozie (cu toate că, în mai multe rânduri, mai multă lume O altă personalitate – aceasta controversată – Paul Goma, sau de exces. Avem optzecişti, nouăzecişti, douămiişti mi-a atras atenţia că am capul lui Decebal, de pe columnă...) coleg de redacţie, o vreme, cu Gabriela Adameşteanu, este, ş.a.m.d. Spre regretul celor care nu-i vor prinde pe Scump, anul 1990 autoarei, aşijderi şi mie, când îmi cu fineţe, portretizată, ca şi aceea a lui Miron Radu treimiişti. Activitatea gazetarei în vadul G.D.S.-ului, cea de începeam seria de o mie de editoriale la ziarul Dreptatea, Paraschivescu, pe care mi-l amintesc, tânăr de tot, pe când la publicaţia „22" – factori de maturizare – retrăită cu lucidă cele care mi-au adus avere, glorie şi un epatant salt social, scria „Cânticele ţigăneşti”, în cercul de poeţi din jurul lui melancolie, duce la concluzii paradoxale, la poetice iar dânsei mai mult un melancolic sentiment al Vladimir Streinu. Comunicativ, deschis, cum se pare că şi rememorări – vezi aceea a scării de lemn ce ducea la deşertăciunii, pe jumătate mărturisit, în zodia acelor atât mai pe urmă. Precum ceea ce i-a spus Cornel Regman lui redacţia revistei, abandonată atunci când cei ce o folosiseră de romantici ani. Ovidiu Cotruş despre A.E.Baconsky intră în portofoliul ajunseseră la putere, din nou tropăită, când aceiaşi căzuseră Două personalităţi au fascinat-o pe diaristă, în acei ani, nostru, prin liberul joc al amintirilor unui eu maestru în în opoziţie. În acea roată a istoriei, în acel carusel, acel ce nu mai erau ai primei tinereţi, anume Mircea Eliade şi conexiuni, din Yova, la Bucureşti, Stokholm – unde G.A. se scrânciob în care suim fără voia noastră şi din care nu Ion Petru Culianu. Pe primul încearcă să-l apere de eroarea găsea când tocmai aveau loc evenimentele din Piaţa putem coborî. Triumfător, cel din urmă paragraf al cărţii tinereţilor lui, într-un larg consens –, înlăturând mai cu Universităţii – prilej pentru, poate, cel mai izbutit portret certifică o luptătoare. seamă acuzaţia de antisemitism adusă de mai mulţi ilustrului al preşedintelui Emil Constantinescu. Din care înţelegem istoric al religiilor. Logic vorbind, aşa cum nu puteai fi şi din câte motive nu putea să fie om de dreapta. comunist şi admirator al capitalismului – sau măcar al unei Scurte, definitive caracterizări. Brucan: „Nu mai văzusem Barbu CIOCULESCU minuscule laturi a acestuia – nici legionar nu puteai să fii, o asemenea aroganţă. Poate unde nu avusesem ocazia să Acolada nr. 2 februarie 2016 5 Florian SAIOC – 85

Dane, Spirache hai bă la o bere verb fără alcool P o e z i e că totu’i javra m-aşteaptă la uşă pe ţol conjugarea a patra: a iubi iubire de mult nu-l mai conjug – e-un fel de amintire slava lumii e a ei ba tristă ba frustrantă zadarnice regrete eh am iubit cu sete şi am să mor de sete rupe-te de tine – poţi? că toate câte fură se duseră scăzură rupe-te de ei de toţi tu cumpăt pentru ce îţi trebuie măsură de acei ce dau din coate – din dragoste rămâi cu-atât cu cât apuci înţeleg nu-i cu putinţă pe urmă-ţi pierzi papucii şi gata te tot duci nu toţi pot să înţeleagă în haine nou nouţe în nepurtaţi pantofi o astfel de neputinţă la ce atâtea gânduri şi-atâţia filozofi nu poţi fi fiinţă-ntreagă voieşti să treci degrabă de ultima răscruce? îţi mai trebuie-o fiinţă o iei pe scurtătură şi-ţi pui la cap o cruce făcătoare de fiinţe să vezi ce somn îi vine ce pace pe vecie cu dureri cu suferinţe te vindeci de detoate şi scapi de insomnie o fiinţă iubitoare conjugi la nesfârşit în cea mai grea tăcere nu doar reproducătoare a învia – înviere a învia – viere dar cu tine – mă-nţelegi – breloc poate face lumi întregi nu mă atinge Eva – sfânta – păcătoasa pe sufletul meu zilnic naşte pruncii ţine casa în suflet tu îmi vii ca o felină îmi răstignesc propria-mi ea stârneşte-n toţi iubirea vii prin cuvânt prin aer prin lumină cruce naşte creşte omenirea eşti zbor uşor şi alb de păpădie îi pun coroana de ghimpi – ba ea ştiu – mă rog frumos – ba nu, complicată geometrie piroanele le bat cu palma – l-a născut chiar pe Hristos un sipet viu fierbinte de mistere pătrund în suflet d-aia cred eu dragii mei: culori şi fire sfere – emisfere foarte uşor slava lumii e a ei tu-mi eşti cea mai duioasă piculină peste crucea mea răstignită fie-i pentru toatele te-aud te simt o adiere lină îmi fac altă cruce şi zic: iertate păcatele vezi spusele-mi oricum nu-s bine spuse iartă-mă Doamne că nu ştiu ce fac noi două sensuri suntem clar opuse când îmi întorc crucea scrisoarea înnămeţită ai inspirat prin veac atâţia barzi văd pe ea sufletul meu răstignit pe mine nu m-atinge că mă arzi atunci strig: în mâinile Tale o suflete iar zboară frunza de pe ram Doamne îmi dau sufletul cocorii-n nori scot ţipete-ascuţite tu eşti cu cruce cu tot de vine iarna nicio teamă n-am fă-L breloc pentru cheile raiului că am de toate toate-s dichisite o nu ba da altfel altcum tu eşti şi poartă-L la brâu cu cineva cu-altcineva să te compar nu pot dar tu n-ai mai venit să mă mai vezi de fiecare dată altfel mă iubeşti e vremea iar eu de dorul tău oftez şi zac mă sorbi să seci mă vlăguieşti de tot şi viscolul mă-ngroapă în zăpezi când cred că nu mai am nicio scânteie bătrân nimic nu sunt în stare să mai fac că nu mai pot să mă mai mişc din loc îmbătrânit de vremuri mă reaprinzi păi tu nu eşti femeie un decrepit o neputinţă de n-o să vii nici azi cu-o înserare eşti înger sau eşti diavol sau eşti foc şi încă om mă mai numesc ce poate să mă facă fericit sau poate eşti ba sigur sunt că eşti şi încă mă numesc fiinţă în noaptea asta intru-n hibernare misterele cereşti şi pământeşti dureri ca nişte viespi mă-nţeapă şi-am să rămân aici înzăpezit încheieturile-mi se rup tu poţi să te măriţi de disperare afurisită joacă aş vrea să fiu de altă teapă dar faceţi nunta-n toamna viitoare şi m-aş lipsi de-astfel de trup iar pe poteca cea pe care veneai cândva mă plimb pe-aici şi nu-s şi mă gândesc să fac ceva plantează o floare mică nicăieri mă tot zmucesc să decolez ba nu, sădeşte tufe de urzică că dacă-aş fi prezent fără-acest trup de mucava din loc în loc şi câte-un mărăcine în toate nu se poate doar sufletul să mi-l păstrez să nu mai calce nimeni pe la mine de nicăieri sosesc şi sunt de faţă am fost cobaiul unei vieţi când plec de nicăieri în altă viaţă ştiu peste mine au să cadă moştenirea din azi în viitor sau poate-n ieri mai multe lespezi de tristeţi iar când nu sunt mă aflu-n nicăieri veniţi colea la azvadă te-am căutat o viaţă-n astă lume ce labirint ce joc inteligent să bem câte-un pahar băieţi şi am postit cu fructe şi legume să spui că vii şi să nu fii prezent să nu mai batem apa-n pio şi m-am rugat am dat şi acatiste să spui că treci când stai în gând pe loc că-i vremea să vă spun adio c-avut-am doar pretenţii fanteziste când n-ai noroc fiindcă ai noroc voiam să-ţi cumpăr rochii şi sandale că dacă dintr-o vorbă nu plecai P.S.: afară este vreme bună pantofi ciorapi curele cu paftale nici azi nici ieri nici mâine dar soarele – s-a anunţat – dar Dumnezeu nu mi te-a scos în cale nu erai va fi azi eclipsat de lună acum când cade coaja de pe nucă tu niciodată bă să nu disperi iar mie cică-mi este dat mi te-a adus – dar oh eu sunt pe ducă că te-or găsi neduşii nicăieri să fiu de aia eclipsat: probabil au căzut pe noi blesteme că de gânde’ti chiar nesfârşirea ce e? fugi fă d-aci ce eşti nebună drept moştenire-ţi las nişte poeme păi lacăt nu-i dar nici intrare că în afar’ de suflet şi durere nu-i sunt zdravăn nu am avut şi n-am nicio avere atunci o fi ieşire fără cheie tu ce-ai avut păi eu nimic n-avui îmi privesc trupul exprimarea păi cine-şi puse pălăria-n cui nu pare atât de uzat eu n-am văzut nu ştiu nimic cu toate că ani mulţi s-au frecat nu ştii de ce scriu eu că ninge ca-n poveşti? din cale-mi feri de trunchiul şi de ciolanele mele nici eu nu ştiu cum ştii tu însăţi să citeşti aha, tu te ascunzi pe nicăieri pe care mă clatin când mă sprijin pe ele cum să-nţelegi ce scriu eu nu îţi dau povaţă să-ţi iasă cât mai bine ţie jocul îmi trozneşte fiecare încheietură, mă doare – cetirea şi cetitul se simt şi se învaţă ptiu bată-te necazul nenorocul mi se scurtează toate articulaţiile – ştiu punctu-n care trag din ochi deloc nu-mi scapă atunci de ce te-ai îngrăşat ca porcul dacă aveam aripi în loc de picioare lovesc unde-am ţintit da-n altă parte crapă şi cum ai strâns averi peste averi altfel străbăteam spaţiile când îţi vorbesc de frunze tu te gândeşti la rodii ştii ce-ai s-ajungi un nimeni nicăieri am însă un presentiment e vina mea probabil că îţi vorbesc în dodii ba poate iedul caprii-o să-l beleşti mi se pare uneori foarte rar aceasta, mai târziu, cred eu c-am priceput tu eşti şi când nu eşti din Bucureşti că în curând voi da faliment ba mă exprim mai clar când tac şi te sărut de trei lulele eşti de doi coceni că trupul acesta nu-mi va mai fi necesar iar palma când mi-o lunec pe coapsa ta rotundă şi vrei s-ajungi şi tu la Cotroceni nu mă sperii însă deloc n-am nicio cădere desigur exprimarea îmi este mai profundă sunt zdravăn stau bine pe sol 6 Acolada nr. 2 februarie 2016 Faceţi-mi loc să nu mai fiu!... Cartea singurătăţii Îl cunosc pe Radu Ulmeanu / Plină de fast, ultima zi a anului vechi/ sângeră în foaia de mai mult din scris. Dată fiind distanţa calendar/ atinge ca un crivăţ obraji de regi, de fecioare,/ de Poetul Mihai deloc neglijabilă dintre Bucureşti şi târfe/ stinge apoi clipirea somnoroasă/ a câtorva stele pe cer/ Satu Mare şi căile de transport nu / Stau de vorbă cu mine la pagina abia deschisă/ pe ecranul de foarte comode, ne-am întâlnit faţă monitor biciuit de vântul biciuitor/ al dezastrului/ veniţi şi vă Niculescu (III) către faţă doar de vreo 2-3 ori, la bucuraţi şi voi alături de mine// de fapt scriu o simplă moţiune/ sărbătorile prilejuite de Zilele în faţa băşicii sparte a eternităţii.” (p. 14) revistei „Acolada”, organizate de el Oarecum paradoxal, povara singurităţii se simte cel mai Tocmai unui astfel de spirit, altier prin în frumosul oraş transilvan. Cele citite acut în lirica erotică a lui Radu Ulmeanu. Mutatis mutandis negaţie, s-a gândit Mihai de mine cu precădere în anii din urmă (acidele articole politice (adică mai totul), Eu-l liric al lui Radu Ulmeanu seamănă, din Niculescu, iubitor al liricii din presa centrală, editorialele, nelipsite şi ele de unele punctul de vedere al abordării literare cu vocea narativă din mele, pe care a comentat- sonorităţi sarcastice la adresa unor politicieni, din revista romanul Norei Iuga, Sexagenara şi tânărul. Poemele sunt un o la BBC, să-i trimită „Acolada”, romanul Chermeza sinucigaşilor (pe care l-am şi amestec de vis, dorinţă, regret, speranţă ale unui autor (rămas) volumul meu de poezii, prefaţat, excelentă frescă a zilelor confuze din finalul anului singur pentru o iubită ideală, imaginată sau pierdută, reală sau Călătorie spre 1989), adăugate reputaţiei sale de om pragmatic, care îşi fictivă, moartă sau emigrată departe, dincolo de ocean. Ca în transparenţă (1977). Sora permite luxul să publice din resurse proprii o revistă literară sonetele lui Shakespeare impulsul erotic este intens, trupul lui, Rozeta Niculescu, îl într-o vreme în care inclusiv marile reviste ale Uniunii iubitei dobândeşte materialitate, concreteţe, i se înalţă ode, informase despre apariţia Scriitorilor stau cu mâna întinsă spre Ministerul Culturii, cu devine ţinta unor pusee de dorinţă greu de stăvilit, dar rămâne cărţii, comunicându-i spectrul falimentului tot mai clar profilat în faţa lor, au estompat inaccesibil atingerii poetului. Un vis, o amintire, o potenţialitate preferinţele ei, aşa cum cumva în mintea mea imaginea poetului Radu Ulmeanu, pe tot mai vagă. Acest balans între concret şi imaginar potenţează obişnuia, de altfel, şi Mihai. care îl citisem şi despre care am scris cu mai mulţi ani în urmă. sentimentul singurătăţii, care devine tot mai consistent. Până Ajungându-i volumul la Londra, îmi scrie la 10 ianuarie 1978, În mintea mea de acum, Radu Ulmeanu este un om foarte la urmă ea, singurătatea, este elementul care rezistă cel mai arătându-mi care sunt alesele lui: Chiar şi clintirea unui gând realist, bine înfipt în contemporaneitate, atent la zgomotele bine în mintea cititorului după ce toate cuvintele au fost spuse/ mă doare..., Călătorie spre transparenţă, Soseşte ora târzie..., cetăţii, un „spectator angajat” (Raymond Aron), pătruns de scrise. Ca în poemul Ce poveste: „Ce dulci pot să fie buzele Cimitir pe zare, Sărutul, în gând cu simpla întrebare, Musica spirit critic, ironic până la limita sarcasmului. tale/ dar eu nu, eu nu le-am gustat// Ce raze de lună/ trebuie să aperta, Memorie şi Trecutul. „Le-am recitit de atunci şi de Pe fondul acestui „orizont de aşteptare” (Jauss), un răspândească sânii tăi/ dar eu nu, eu nu le-am văzut// Ce comori/ fiecare dată vraja lor mă cuprinde – pe scurt, le locuiesc (...). volum precum Ceea ce suntem produce o veritabilă revelaţie. trebuie să ascundă pântecul tău/ dar eu nu, eu nu le-am Vocea autorului lor nu seamănă cu a nici unui alt poet din lirica Este acel Radu Ulmeanu al „suavului” şi al „tandreţei”, despre descoperit// ce amară e depărtarea de tine// şi eu o gust, eu o noastră. Rareori mi-am simţit afinităţi atât de intime şi am care scria profesorul Ion Pop cu mai mulţi ani în urmă, dar în gust zi de zi// Dacă ai fi la pieptul meu/ ce mult, ce orbitor ar răspuns atât de adânc – în aşa măsură, încât cuvintele prin care sufletul căruia se simte tumultul unor stări contradictorii gata fi soarele// Dacă ai fi în braţele mele/ O, ce poveste ar fi...” (p. mi-ai descris impresiile Dumitale despre Petreceri mi se par în orice moment să dea în clocot. Practic, volumul Ceea ce 93) cele mai potrivite pentru a le exprima pe ale mele despre suntem este alcătuit din două cicluri de poeme, fiecare dintre Definitoriu pentru această armonie creată prin simbioza Călătorie... Îngăduie-mi să ţi le amintesc: «Ideea fuge de fixarea ele putând să reprezinte câte un volum de sine stătător. Primul elementelor complementare, specifică liricii lui Radu Ulmeanu în materia grea a imagisticii habituale şi se înalţă pe trepte ale dintre ele, Sub soarele nopţii propune, aşa cum o sugerează este un spelendid poem alcătuit din numai trei versuri. Ele abstractului către înţelesurile marii Integrări, oglindită în titlul, o poezie aflată sub semnul simbolurilor chinezeşti Yin şi concentrează însă perfect această „variantă românească” a realitatea cuvântului, iar sonul e celest.» Yang. O poezie a armoniei, a echilibrului perfect, realizate prin principiului Yin şi Yang. „Zeul trăieşte în fiecare dintre noi Dacă mă suspectezi cumva de «generozitate», îţi voi răspunde contopirea contrariilor complementare, ciocnirea permanentă singuratic/ precum amurgul în inima zilei/ precum răsăritul în că e un «dar din dar», întors adică din generozitatea harului a dubletelor antagonice, atragerea continuă a stărilor şi inima nopţii” (Zeul trăieşte, p. 123). care le insuflă şi le iluminează, şi de la care s-a molipsit şi elementelor opuse care ajung să convieţuiască în acelaşi plan. Poezia lui Radu Ulmeanu este mult mai complexă decât cititorul lor... Soarele şi noaptea, clipa şi timpul, aici şi acolo, lumea reală şi ar putea ea să pară la prima vedere. În ea convieţuiesc Mai trebuie un cântec dinspre toate lumea interioară, prezenţa şi absenţa, viaţa şi moartea sau estetismul anilor ’60, tumultul patetic al anilor ’70, Şi peste tot mai trebuie-o lumină, dragostea şi moartea sunt dubletele antagonice aflate la baza autoreferenţialitatea poemului care se scrie, aluziile şi citatele dar cântecul poemului mângâie neauzit auzul, în lumina de multor poeme ale lui Radu Ulmeanu. Ele, laolaltă, alcătuiesc literare, clin d’oeil-urile generaţiei optzeciste, ironia, plonjările taină a harului care-l nesfârşeşte (...). universul Eu-lui liric, lumea lui interioară, armonioasă în în actualitate, spleen-ul cotidian specific postmodernismului Unele versuri m-au făcut să mă gândesc la acel «vers donné», zbuciumul ei, dar pe deplin coerentă şi credibilă din perspectiva actual. În mod paradoxal deşi aceste influenţe sunt vizibile la o de dragul căruia – credea Valéry – restul poemului n-ar fi decât cititorului care citeşte poemele în succesiunea lor. În toată analiză aprofundată, ele se topesc firesc în magma lirică, astfel «la parure» – veşmânt pe care încearcă să i-l potrivească poetul. această armonie a contrariilor există o constantă care sare în încât impresia de unitate stilistică şi tematică este cât se poate Dar fără ostentaţia unor versuri-vedetă, deşi memorabile în ochi: singurătatea vocii care se confesează, a Eu-lui liric. Această de autentică. Diversitatea este maximă. Fiecare poem îi expresie. Iată câteva, de o frumuseţe inepuizabilă ca şi bogăţia singurătate poate părea suprinzătoare, dacă avem în vedere deschide cititorului alt drum poetic, este compus cu alte lor sugestivă: faptul că volumul este alcătuit aproape exclusiv din poeme de mijloace, se lărgeşte la scara universului sau se restrânge la – Nu mai suntem. Nu încerca să fim. dragoste. Aici este poate şi marea revelaţie a cărţii, dacă avem intimitatea profundă a eului, pentru ca în final totul să se – Gândul peste toate/ cade ca un har. în vedere portretul de om foarte dinamic şi bine ancorat în subsumeze unei viziuni poetice clare şi originale, perfect – Abia atunci descopăr/ că bucuria de altădată a inimii / cotidian al lui Radu Ulmeanu pe care l-am schiţat în primele articulate şi credibile ca un cerc perfect care se închide. Acesta era o negăsire. rânduri ale acestei cronici. este universul poetic al lui Radu Ulmeanu. – Vieţile pier, viaţa rămâne,/ câtă absenţă, câtă prezenţă! Singurătatea poate îmbrăca tot felul de forme, dar ea Poet de forţă, despre care, aşa cum o arată mica – Ard ochii fără focuri de culoare,/ n-aud un sunet, dar devine mai acută ca oricând în momentele de cumpănă şi de antologie de citate de la sfârşitul volumului, din anul 1966 auzul doare. bilanţ, cum sunt întotdeauna trecerile dintre ani. Departe de încoace, au scris toate numele de referinţă ale criticii literare – Un joc/ pe-aceeaşi fărâmă de loc. fiesta de pe străzi şi din restaurante, de petrecerile postbelice este unul dintre puţinii oameni care în decerebratele – Atâta memorie astăzi, mâine atâta uitare... (întregul zgomotoase, de hohotele de râs şi de pocnetul destupării noastre vremuri postmoderne au rămas fideli literaturii poem [Memorie, n.n.] mă uimeşte şi mă obsedează; un cântec sticlelor de şampanie, de muzica dată la maximum, poetul stă adevărate pe care o promovează prin scrisul său, dar şi prin dinspre toate – poem donné, aş spune, pentru care îmi simt o de vorbă cu sine însuşi, îşi scrie trecutul şi viitorul, amintirile excelenta revistă pe care o tipăreşte. Reîntâlnirea cu scrisul preferinţă secretă). şi gândurile, micile speranţe şi marile decepţii. Este, pentru său este, de fiecare dată, prilej de bucurie. Iubitorii de poezie Astăzi, înainte de a-ţi scrie, le-am recitit pe cele nouă, dar el, momentul ideal al unei regăsiri de sine, după un an plin de sunt sigur că vor şti să preţuiască aşa cum se cuvine o carte întorcând prima pagină am... descoperit Asupra lumii. Abia alergătură pentru atingerea ţintelor punctuale ale existenţei. precum Ceea ce suntem. acum? Nu-mi vine a crede: poemul e o minune! Aşadar, zece Ca în multe dintre poemele lui Radu Ulmeanu finalul poeme pentru antologia mea personală – deocamdată... bagatelizează ironic gravitatea poemului ca şi cum ar dezumfla Ai scris o carte admirabilă, pentru care sunt bucuros şi puţin un balon care, din cauza presiunii, este pe cale să Tudorel URIAN recunoscător că ne-am întâlnit. Să trăieşti şi să tot scrii”. pocnească: „Se duce şi anul acesta/ ca un cavaler teuton după Nu peste multă vreme, George Emil Palade, laureat al prăduirea unui ţinut inocent/ se duce şi ducerea anului şi rămâi Radu Ulmeanu, Ceea ce suntem, Prefaţă de Gheorghe Premiului Nobel pentru medicină cu trei ani mai înainte, subtil cu pustiul/ dezarticulat, de parcă ai ţine un copil mort în braţe/ Grigurcu, Editura Pleaide, Satu Mare, 156 pag. cititor de poezie şi admirator al lui Arghezi, rudă prin alianţă şi prieten cu Mihai Niculescu, avea să-mi spună într-un amfiteatru plin ochi: „ Ar fi fost de-ajuns să scrii numai Asupra lumii! Auzi: Împletire, despletire/ din liane de nisip/ viscole de amăgire/ Avec ma vive amitié, fie fatală... Emil Cioran nu ştia că tradusesem poezia lui troienesc pe arhetip!...” În 1998, plimbându-ne pe ţărmul Emile” Mallarmé în ceea ce are ea mai important, deci, retrăindu-l, îl Pacificului la San Diego a recitat iarăşi întreaga poezie, pe care Cu un an înainte, Mihai Niculescu îmi scria de la Londra: traversam ca experienţă, nici că una din poeziile mele din o ştia pe dinafară, comentând-o encomiastic... „Desigur că «transparenţa», metaforă a morţii, este evidentă şi Călătorie spre transparenţă numea exact obscuritatea, într-o Cum spuneam, tocmai unui spirit ca Emil Cioran s-a gândit nici o altă interpretare a ei nu poate fi justificată. Încercând metaforă a cărei cromatică bizară l-ar fi surprins. Într-adevăr, în Mihai Niculescu să-i trimită Călătorie spre transparenţă! I-a să-mi explic totuşi confuzia (despre care vorbise într-o scrisoare Extaz nocturn, numeam fereastra luminată sub ninsoare cu un răspuns, iar scrisoarea mi-a expediat-o la Bucureşti. Iată-o: precedentă, reţinută la poştă de către cenzură, n.n.), cred că oximoron în care bezna lui era prezentă, dar transfigurată: Un „Paris, le 9 Juin 1979 aceasta se datorează faptului de a fi început lectura cărţii cu surâs cu mii de dinţi/ prin obscuritatea albă... Dar iată-l pe Mon cher Mihai, Musica aperta, a cărei frumuseţe exaltantă (adecvarea perfectă corespondentul lui Cioran formulând (Londra, 16 iunie 1980) Merci de ta lettre et des poèmes de Zeletin. Ils partent sans a expresiei la idee şi reverberaţia sugestiilor) îi atribuie o impresii exultante dar şi opinii contrare celor ale prietenului aucun doute d’un sentiment profond, mais on regrette en lumină şi o transparenţă care m-au făcut «să nu văd ce trebuie său, care-mi cerea un minim de obscuritate: „Cred că În même temp que l’auteur soit rébelle à Mallarmé et au să vină»” (9 februarie1978). Comentând uşor ironic finalul hulubărie este unul din cele mai pline de har poeme pe care surréalisme. Un minimum de modernité, j’entends d’obscurité, scrisorii lui Emil Cioran, îmi scria din Londra, la 18 iunie 1980: le-ai scris. Mă încântă în el exuberanţa radioasă şi pitorească a eut donné un cachet plus actuel au recueil. Le propos de „Experienţa de care se plânge în încheiere o cunosc şi eu vocabularului, prospeţimea senzaţiilor («Miroase a creştet de Zeletin etait, il este vrai, de parvenir à la transparence, et je (inclusiv «consolarea» noutăţii acesteia). Ai cunoscut-o şi suis mal avisé de l’inviter à suivre la voie opposée. Dumneata, cu o precocitate care sper să rămână unică”. C.D. ZELETIN J’espère que vous êtes toujours en forme. Je commence, Informat de Rozeta, Mihai Niculescu se referea la pancreatita quant à moi, à ruminer sur la vieillesse. C’est affligeant, c’est acută prin care trecusem cu două luni în urmă şi care era să-mi (Continuare în pag. 18) lamentable; du moins a-t-on la consolation de se trouver en face d’une experience nouvelle... Acolada nr. 2 februarie 2016 7

Autostop Alambicul lui Iată un cuvânt a cărui folosinţă glumeţi, afectuoşi, vulgari, stilaţi, scorţoşi, grăbiţi, domoli, calini a diminuat dramatic în ultimele sau grosieri, flecari sau scumpi la vorbă, pisălogi. Cu ei, cu cincinale, alături de multe alte dragii mei tovarăşi vremelnici de călătorie, am consumat Ianus cuvinte sau expresii ca pionier, interminabile momente de vorbărie fără rost, de tensiune, colhoz, tovarăş, înfierare, oboseală, de bucurii mărunte sau imens plictis, am încălcat autocritică, deviaţionism (de odată cu conducătorul auto deontologia şoferilor de cursă lungă dreapta sau de stânga), şi am nesocotit de-atâtea ori regulamentele de circulaţie rutieră. Un suflet decolorat şi obosit. demascare, vigilenţă, normă, Şoferii nu sunt toţi îngeri, evident, iar din poziţia mea de outsider Un corp istovit şi somnolent. Aş vrea un ploconire, cosmopolitism, nu-mi rămânea decât alternativa de a-mi cenzura atent orizont nou, senzaţii tari. Muzica, iată stahanovism, sau front ideologic, vocabularul. Cu ei, dintr-o obligatorie solidaritate de singurul element care mi-ar putea cocoloşire a lipsurilor, muncă în circumstanţă, am fost părtaş la accidente rutiere, la tamponări, răcori sufletul blazat în preţiozitatea asalt, individualism burghez, la depăşiri riscante, criminale şi schimburi de cuvinte sulfuroase cotidianului şi a cărţilor. Cărţi şi duşman de clasă, omul nou, cu partenerii de trafic, la pene de motor şi cozi aiuritoare la actualitate. morală proletară, războaie benzină, la ploi torenţiale, înzăpeziri sau ceţuri de coşmar, la (drepte sau nedrepte), jos laba ambuteiaje idiotizante sau la tranzacţii dubioase cu oamenii de Criza economică pare să marcheze o ruptură (de pe Coreea, Cuba), întrecere socialistă, tot înainte, visul ordine de pe şosele. ideologică, – la dreapta ca şi la stânga. Un ciclu istoric se de aur al omenirii. Îndelungata mea experienţă de autostopist, adevărată şcoală închide, acela al liberalismului. O deschidere pare să apară Autostopului i se mai spunea, cu hazul omului păţit, şi ia-mă a vieţii, m-a aruncat într-o realitate nouă, paralelă, dinamică şi la orizont. Cu ce scop însă? nene şi acoperea, în primele decenii de după ocupaţia sovietică, incitantă, m-a familiarizat cu riscul, cu situaţiile limită, m-a învăţat o bună parte a transportului interurban de călători, deficitar, să fiu atent cu semenii, conciliant şi răbduriu, prevenitor şi la Retrospectiva Botticelli. Fiinţele maestrului nu greoi şi incomod. L-am practicat şi eu în tinereţe, în drumurile nevoie retractil. stau pe pământ ferm, ci sunt suspendate în aer. Calcă pe pe care le făceam prin ţară, mânat de obligaţiile impuse de Sfârşitul călătoriilor cu autostopul purta in nuce parfumul aer ca pe-un element prea solid şi prea concret pentru profesiune. Am oarecare experienţă în materie. despărţirilor definitive. Şoferul îşi primea tainul (doar rareori imaterialitatea lor verzuie şi palidă. Străvezii, personajele Practicanţii acestei maniere de a călători ştiau că o ocazie refuza să mă taxeze), urma o strângere de mână amabilă sau lui Botticelli se mişcă graţios într-o atmosferă rarefiată, era extrem de importantă: o piaţă largă, o benzinărie, o rece – în funcţie de aderenţa afectivă stabilită în orele de drum lunară. De aceea Botticelli a pictat atât de bine îngerii. Şi cârciumă, o intersecţie cu stop, un loc accidentat, o barieră. –, se consuma apoi protocolarul schimb de complezenţe, banal, pe Venus care pluteşte uşoară, nu în scoica din care a ieşit, Răbdarea, perseverenţa, eventual tupeul contribuiau la reuşita arareori şi cu nuanţe de tandreţe, şi şoferul demara în forţă, întreprinderii. Cei însoţiţi de o tovarăşă, preferabil tânără, lăsând în urmă un licăr de regret, de indefinisabilă melancolie. ci deasupra ei, înălţându-se spre o subtilitate divină. Şi toate eventual drăguţă, aveau o şansă în plus dacă o foloseau ca Ştiam că drumurile noastre n-or să se mai întâlnească niciodată. personajele lui Botticelli se înalţă astfel către cer. nadă. Cum preţul călătoriei varia în funcţie de pretenţiile x şoferului care te lua, era recomandabil să ai la tine bani mărunţi. De la uitaţii ani ai autostopului au trecut decenii, s-a năruit o Tăcerea lui Dumnezeu obligă oamenii să Ca în orice aventură cu multe variabile imprevizibile, hazardul dictatură întristătoare, a dispărut o generaţie de martori şi vorbească. deţinea un rol major în reuşita întreprinderii. Erau situaţii lumea nouă care a înlocuit-o a devenit cu timpul tributară fericite când maşinile te luau imediat ce te postai la marginea tehnologiei electronice, recordurilor de viteză şi automobilelor „Für den Altgewordenen wird alles dringend.” şoselei şi altele când te făceau să aştepţi o oră, poate şi mai care sufocă azi oraşele şi drumurile ţării. Cine îşi mai aminteşte (Eduard Spranger) mult. Majoritatea nu opreau. Vedeai o mână care-ţi transmitea de autobuzele dărăpănate de pe vremuri, inconfortabile, bezele sau mesaje indecente, un val de praf te învăluia insidios supraaglomerate, care asigurau o dată sau de două ori pe zi O după-amiză cu Jean Cayrol. Un om mărunt, uşor şi în câteva clipite maşina se pierdea pe linia orizontului. În transportul interurban de călători şi care, prin prestaţia lor afectat. Nu râde tare niciodată. Are un zâmbet fin, pe care-l caz că la potou (dacă se poate spune aşa) se mai aflau şi alţi rudimentară îi împingeau pe nevoiaşi să apeleze la ingrediente, închide repede. Se face că n-aude şi trebuie să-i repeţi de solicitanţi – nervoşi, grăbiţi şi vehemenţi –, vicisitudinilor cum a fost de pildă, autostopul? mai multe ori pentru ca să întoarcă capul, şi atunci îl întoarce inerente li se adăugau şi neajunsurile concurenţei. Se întâmpla, Nici nu mi-ar fi trecut prin minte să evoc aceste vremuri încet, liniştit, cu un aer dezabuzat, oarecum dispreţuitor. când aşteptam prea mult şi oboseala, incertitudinea sau graba, prăfuite dacă într-o zi, în timp ce răsfoiam o carte într-o librărie Vorbeşte rar, pe ton apodictic şi sentenţios. Are aerul că e sau toate împreună mă răzbeau, să opresc şi câte un camion, din centrul Capitalei, nu m-aş fi trezit că se opreşte în faţa mea definitiv... Şi pe deasupra şi-a cumpărat şi o lulea care-i dă o dubă sau o utilitară de tonaj. Era de preferat să le eviţi, să n- un domn în vârstă, foarte elegant, brunet, mustaţă sinilie, bine un aer de englez, dar pe care o lasă să atârne, stinsă mereu, ai de-a face cu şoferii profesionişti, această castă impulsivă, îngrijită, uşoare semne de obezitate, aducea cu Sean Connery între buze. Când umblă calcă lent şi se mişcă olimpian. Gen imprevizibilă şi incomodă. în anii senectuţii. „Pot paria, stimate domn, a zis, că nu mă mai de superbie... E şi un bărbat frumos şi inteligent. De aceea Pe vremea când foloseam autostopul, stăpâna autoritară a cunoaşteţi, nici nu e de mirare, dar eu vă mai ţin minte, v-am genul îl prinde. Dar, pentru cine nu ştie să aprecieze şoselelor era maşina Dacia, care zburda vioi pe toate drumurile dus odată cu maşina la Craiova, eraţi profesor într-un sat din inteligenţa, va fi fiind exasperant, revoltător. desfundate ale ţării. De voie de nevoie, rămânea maşina Dolj”. preferată a autostopiştilor. Autoturismele de fabricaţie străină, Bărbatul îmi zâmbea fermecător, ţinea în mână un album de „In God we trust. All others must pay cash.” majoritatea sovietice – Zil-urile, Volga, Lada – nu erau de artă. Primul impuls a fost să închid cartea pe care o frunzăream (J.M. Maulpoix) nasul prostimii de pe marginea şoselelor: se procurau la preţuri şi să o aşez în raft cu faţa în jos. Mi se muiaseră picioarele. exagerat de piperate şi necesitau susţinere din partea forurilor „Era o zi însorită, a continuat Sean Connery. Tocmai În timpurile mai vechi, viaţa era dominată de de partid şi administrative. sărbătoriserăţi în ajun botezul fiicei dumneavoastră Olivia, dacă- distincţia între bine şi rău. Chiar supusă calificărilor Momentul fericit în care ţi se oferea prilejul să intri în maşină mi aduc bine aminte, şi vă simţeaţi frustrat că trebuie a doua zi se juca după o rânduială bine stabilită: şoferul te cântărea să vă întoarceţi la catedră”. contextuale, distincţia era una substanţială. În timpurile rapid din ochi, părea să aibă experienţă bogată în materie, se Orice om normal, în locul meu, ar fi rămas stupefiat să audă că recente, discernământul moral dintre bine şi rău a fost interesa unde cobori, te informa sentenţios cât costă, zece cineva e în stare să memoreze, în detalii, ce se discutase într- înlocuit cu discriminarea, de natură principial ideologică, sau cincisprezece sau treizeci, şi abia după aceea primeai o maşină cu zeci de ani în urmă. Probabil că stupefacţia se citea între progresist şi reacţionar. consimţământul să călătoreşti cu el. Adesea tariful se achita destul de clar pe faţa mea fiindcă bărbatul a surâs din nou, juca anticipat: prudenţa, la drum întins, e întotdeauna preferabilă o carte în care avea toate atuurile în mână. Două trupuri înlănţuite sunt sublime? Sau actul încrederii prosteşti în semeni. „Botezul, după cum îmi povesteaţi, a fost destul de trist, împreunării este o gimnastică grotescă însoţită de Am mers cu autostopul, în anii lui Gheorghiu-Dej, de zeci de pentru că socrul dumneavoastră se prăpădise cu doar o grohăituri? ori, poate de sute, devenisem un soi de profesionist înverşunat săptămână înainte într-una din închisorile politice ale regimului, al drumurilor prăfuite de provincie, şi am cunoscut, bineînţeles, cum se întâmpla în vremea aceea. Olivia, care primea atunci Jurnalul meu este o luptă cu timpul – un exerciţiu o galerie întreagă de şoferi. Erau contabili, ingineri, economişti botezul, trebuie să fie azi o doamnă, să zicem doctoriţă, a de exorcizare, de scoatere la lumină a conţinuturilor valabile sau muncitori calificaţi, constructori, gestionari de magazine, sugerat şoferul de odinioară, greşesc cumva? Poate că e publicării... Arunc, transcriu, triez. Trebuie să am curajul să chelneri sau activişti mărunţi, arareori profesori de liceu sau căsătorită. Poate că are doi copii de şcoală”. deschid camera în care am îngrămădit tot ce nu am ştiut să doctori. O parte dintre ei erau tăcuţi, ursuzi dar cei mai mulţi Îl urmăream buimac, de la o vreme nu mă mai interesa ce rezolv la timp, teancul de vechituri, eşecuri şi lucruri teribile îşi foloseau clienţii drept parteneri de vorbă, cu care se spune, vorbea frumos, cantabil, spunea povestea vieţii mele, care a crescut şi care ameninţă să spargă uşa şi să se re- străduiau să acopere tristeţea singurătăţii drumurilor lungi, presupun, în timp ce eu alunecam suav într-o ameţitoare şi verse peste mine. Şi Timpul e puţin, scurtând setea împlinirii plictisitoare pe care presupun că le făceau destul de des. plăcută stare de inerţie, de totală detaşare, şi abia după ce şi frisonul propriului sfârşit. Călătoria, ore în şir, pe drumuri desfundate, adesea străinul a plecat şi am rămas cu mine însumi, în intimitatea neumblate, în compania unor străini, unor persoane despre afectuoasă a cărţilor, am respirat o gură proaspătă de aer. Poate Mi-am cumpărat azi un bilet pentru concertul de care nu ştii nimic, decât ce îţi oferă înfăţişarea lor, eventual că totul n-a fost decât un vis stupid, mi-am zis, o accidentală vioară (Mendelssohn) pe care îl va da Ion Voicu, în toamnă. vestimentaţia, această experienţă insolită, într-un fel riscantă, alunecare în ireal. Întotdeauna situaţia te determină să cauţi De câte ori cumpăr un bilet pentru un concert am deschide calea spre speculaţii de tot felul. Totul începe cu remedii ca să-ţi recapeţi echilibrul. un sentiment de evlavie şi de exaltare, parcă aş împlini un tatonarea precaută între cele două părţi, asemănătoare Cred că făcusem febră. Mi-am ridicat privirea, în librărie tocmai ritual. Şi aşteptarea lui e un prilej de entuziasm, de bucurie schimbului de mingi la începutul partidelor de tenis şi, pe năvălise un grup de tineri zgomotoşi de la Liceul Lazăr şi care face ca plăcerea audiţiei să fie exacerbată. Cumpărarea măsură ce vremea trece şi tot mai multe borne kilometrice de atmosfera se animase de prezenţa lor insurecţională. „Doriţi o biletului de concert e pentru mine un act solemn. Şe de câte pe şosea rămân în urmă, profilul interlocutorului de lângă tine carte anume?” m-a întrebat cu graţie o fată îmbrăcată într-o ori mă opresc să văd afişele! Şi de câte ori recitesc programul începe să prindă vag contururi. Cu timpul ai în faţă un prezumtiv rochiţă bleu-ciel cu ecuson. destin din care ţi s-au dezvăluit cu avariţie doar câteve detalii, şi prevăd emoţia fiecărei bucăţi ce va să vie! în general nesemnificative, suficiente însă ca să-ţi deschidă Constantin MATEESCU apetitul pentru o infinitate de ipoteze fanteziste. Nicholas CATANOY Am întâlnit în drumurile mele prin ţară tipi bonomi, nervoşi, 8 Acolada nr. 2 februarie 2016 Scriitori şi teme Leonid Dimov, 90 Prima dată l-am turmentarea provocată de contactul cu o lume terifiantă, ciudată a lexicului, aceeaşi asumare de arhitectonică a citit pe traducătorul ci un „spectacol fabulos privit cu ochi mirat de copil”, care totalizării onirice ca expresie a existenţei propriu-zise, nu Leonid Dimov: Istoria nu se sprijină pe existenţa opoziţiilor, dar pe principiul neapărat una lirică, ci hotărât vecină cu mirajul. Căci descoperirii şi cercetării coexistenţei şi simultaneităţii. Onirismul lui Dimov este imaginile deşi extrase din real sunt proiectate în fantastic. Antarctidei de estetic, nici într-un caz totuna cu visul romantic sau cu Textul Realitate se subintitulează „mic poem oniric”, Tresnikov, 1965. Nu „realitatea supranormală” a surrealismului, acea „prise de ilustrând, iarăşi, ideea potrivit căreia visul aparţine vieţii peste mult timp, am luat inconscience”: „Nu visul ca irealitate, ci ca o componentă obişnuite şi, aici, cu irizări aprehensive: „Tufe din plante la puricat, în traducerea a existenţei”, „în definitiv, o întoarcere la clasicism”, zice necunoscute/ Dădeau roată bisericii, pe sub volute,/ În acea lui, Istoria romanului Dimov. El respinge ideea de domnie a unui Hypnos parte de oraş, se-nţelege,/ Când o vreme matinală trimitea modern de Albérès şi De netulburat, precum şi incriminarea de evazionism, de etern adieri blege”; „Au ajuns acolo amândoi, într-o plutire/ la Baudelaire la supra- conspiraţie împotriva realităţii. Oniricul ar fi, dimpotrivă, Suind deasupra tufelor prin ceaţa subţire./ Apoi, din nou, realism de Marcel un mod de a invada realitatea instantaneu, aproape magic iar şi iar/ Ocoliră lăcaşul cu horbotă rară,/ Mai, spre Raymond. Aşa am ajuns şi de a reconstitui, apoi, perfect. În această privinţă, Leonid clopotniţă, degeaba,/ Îi mâna dragostea, îi mâna graba…” la 7 poeme, Pe malul Dimov e mai aproape de Baudelaire, Mallarmé, Claudel, Şi din nou aventura mută, parcurgerea şi contemplarea Styxului, Semne cereşti Michaux, decât de Breton, Aragon, René Char, Soupault. labirintului din vis: „Şi-acum să descriem tăcutul voiaj/ Cu (atunci am şi scris un plopi nefireşti, din etaj în etaj,/ Pe cruntul ocean din sferule catren: „Citind aste mici Încă de la primul volum, intitulat simplu Versuri, linia verzui,/ Sinele ovoide purtate hai-hui/ Răcori gâdilindu-le rondeluri,/ Nici un semn ceresc n-apare,/ Ci doar semne barocă şi onirică se însoţeşte cu fantezismul, ironia şi coapsele goale/ Şi ţărmuri ciudate departe de cale”. de-alte feluri:/ De mirare, de-ntrebare…”). Apoi, citeam plasticizarea concretului, nici de extracţie expresionistă, Decompoziţie este un triptic în tonalitate ironică pe acelaşi tot ce purta semnătura tălmăcitorului Dimov şi-mi cădea nici în spiritul generaţiei şaizeci, aceasta exagerat motiv al labirintului din vis: „Să coborâm în visul vostru în mână (pe atunci cărţile se găseau cu mare uşurinţă). Îmi confesivă, boemul Dimov face figură de solitar, dar în fără ţintă, cu labirint,/ Dincolo de observator, pe strada aduc aminte de Giambattista Marino, Curzio Malaparte, companiile arătate. Faţă de retorica poeziei tinere, Cuţitul de Argint,// Suntem în capitala noastră de- Andrei Belâi, Mihail Lermontov, René de Solier, Gerard impresionează îmbelşugarea cromatică, rigoarea prozodică ntotdeauna,/ Cu cerul ovoid mai vânăt ca pruna”. Visul are de Nerval, Lev Tolstoi (Copilăria, adolescenţa, tinereţea), de specifică muzicalitate, eşafodajul intelectiv (clasic- o logică bine articulată, acea rotunjime iterativă şi acelaşi Pierre Daix, Hugo Friedrich. A mai scris şi texte literare barbian), puterea de a sugera misterul lucrurilor fruste, proces de individuaţie. Strălucirea creaţiei nu exclude teoretice şi comentarii despre Anton Pann, Heliade peisajele fabuloase, concizia stilului cu toată luxurianţa de fondul de amărăciune, de aceea o bună parte a criticii vede Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzi, Ion culori şi forme, adevărate banchete jubilatorii: „Opreşte. sub faldurile jocului şi ale visului mai mult perspectiva Ghica, Eminescu. Era om cu vocaţie şi cu multă carte, aşa Uite, e uşa deschisă,/ Ne cheamă lucarne prin conuri de tragică. O dimineaţă noroasă, „întru pomenirea cum trebuie să fie adevăraţii scriitori. Nici într-un caz tisă./ La creştete, masa imensă aşteaptă/ Cu câte-un tacâm agrimensorului K.”, anunţă că decorul se colorează în numai de pe internet. sub lumina coaptă:/ Prelung tăiem pagurii aduşi/ Din Africi, cenuşiu intens, dezolant, care, apoi, se răsuceşte în Deşi s-a spus că încă o interpretare a acestui poet de cafri în frac şi mănuşi,/ Meduzele roze gătite cu cimbru,/ solaritate. Vânător de construcţii, precum Kafka, poetul născut deplin şi, prin urmare, fără evoluţie, ar fi redundantă, Cu fructe de mare pe spată de zimbru,/ În sos ecumenic, ajunge într-un loc unde se întocmesc şi se confundă nu-i cazul unei renunţări, cel puţin dacă luăm de bune anguile cu tic,/ Calmari îngropaţi, violet, în aspic” (Cină cu „amestecuri alburii”. opiniile potrivit cărora opera este deschisă şi multivalentă. Marina) Motivul central e încă de pe acum călătoria/ Poet cu pronunţată individualitate, Dimov „se întâlneşte” aventura, fără să implice neapărat ceremonialul iniţierii. Spectacolul, corelativ cu spectacolul fanteziei, intră cu cei de mai sus şi, în mai mare măsură cu Arghezi, Ion Atâta vreme cât lumea poetului este cea a cotidianului sub incidenţa jocului, în pură gratuitate, şi a orfevrăriei, ca Barbu (simbioză de poetici diferite), Gheorghe Magheru, umil şi „miraculos”, domeniu prin excelenţă al barocului: la Arghezi „când poezia trebuie să cadă (…) într-o cât priveşte baladescul pitoresc balcanic, şi cu manieriştii „Fii gata. Străzile deşarte/ Se împreună-n tainic rut./ Ne verbalitate pură, pentru a atrage atenţia asupra ritualităţii de la Contimporanul. Împreună cu Dimitrie Ţepeneag (mai vom urca peste o clipă/ Într-un vehicul nevăzut.// Mai ei” (Dimov despre autorul Cuvintelor potrivite). Rondelurile tânăr cu vreo unsprezece ani decât el) se dă curs şterge zaua ruginită,/ Aşază-mi chivăra mai drept/ Şi vezi din Semne cereşti ilustrează aceeaşi scrupulozitate a „onirismului”, fără prea mare ecou la noi. Printre înaintaşii de ce nu vine carul/ Cu cavalerii ce-i aştept,// Pe drum ai formei barochismului de fond. Sunt pretexte plastice, cu săi în linie directă („recuperatorul” nu echivalează corelaţia să-mi cârpeşti mătasa/ Întunecimii de pe scut” (Voiaj). Tot viziuni de interior (ca în Rondelul mallarmist), combinaţii cu influenţa epigonică), îi mai aminteşte pe Dimitrie de natura barocului ţine predilecţia pentru obiectele de linii şi forme pentru realizarea de „puritate aeriană”. Cantemir, Ion Budai-Deleanu, Mateiu I. Caragiale: „Sunt rotunde: „mere de cristal/ Cu reptile sângerii în miez” Parnasian ca Ion Barbu în prima fază ori ca Macedonski în acele puteri care ne îndeamnă astăzi a dansa în incendiul (Etapă), „inimi de scoică în ciorchine” (Nelinişte), „o Rondeluri, Dimov nu cade la gradul „principiului poetic binefăcător al stărilor de vis şi veghe, a sonda cu alegreţe purpură rotundă de bile numărate” (Jurnal). „Rotundul, elementar”, nici în construcţia rigid-glacială. Sub geometria şi îndrăzneală zonele de vecinătate dintre viaţă şi moarte, spune Dimov, rămâne ca mişcare generată de existenţa frazării, imaginarul îşi ia libertăţi depline; sub forma stilizată a încerca, întemeiaţi pe «materiile» reale să construim formei”. Iluzionistul plăsmuieşte, cu candoare şi palpită o lume a reveriei. Regula jocului funcţionează prin lumini distincte care să adaoge cotidianului calitatea de rafinament, lumi miraculoase. Un Destin de cioburi e în acelaşi impuls al gratuităţii şi al aventurii labirintice. poezie necesară pentru a surmonta paradoxul neantului şi tonalitatea argheziană din Testament, cu deosebiri Rondelul rondelurilor, parnasian în dicţiune simbolistă, al eternităţii” (Anton Pann şi lumea sa). Alte înrudiri dimoviene de specifică stranietate, fără prăbuşiri abisale relevă marele delir al lumii în rotire lenevoasă: „O! marele (atenţie celor care se consideră incomparabili!), numite sau ascensiuni transcendente, dar cu percepţie ludică. Alt delir în rond, alene,/ Delfini rotind într-un amor relict,/ de însuşi Dimov sau identificate de exegeţi, sunt destin se configurează din obsedantele bile: „Rotunde, roşii, Când dorm corundele-n eoliene/ Delicii îndulcite-ntr-un Macedonski, Minulescu (!), Alexandru Philippide, Emil cu desen subţire,/ Ovale, verzi, cuprinse-n negre fire,/ Cu delict// Comis în vis de crocodili cu pene/ Încremeniţi, aşa, Botta, Radu Stanca, Miron Radu Paraschivescu, Virgil clopoţei, cu ciucuri, cu lumini,/ Cu trandafiri pictaţi, cu într-un constrict,/ Sub marele delir în rond, alene,/ Delfini Teodorescu, Ştefan Aug. Doinaş, Ştefan Bănulescu flori de crin,/ Cu valsuri, cu parfum de liliac,/ Chineze, cu rotind într-un amor relict// Din ronde litere, din cantilene/ („marele prozator oniric”, apreciază poetul nostru). dragon şi vârcolac,/ Franceze, cu perechi dansând gavote,/ De rune, lin, s-a şlefuit verdict:/ Rotundul tot să piară în Barochismul îl situează, istoriceşte vorbind, în descendenţa Barbare, cu imagini vizigote,/ Şi doamnele, ce râset ţes pe gheene,/ Blagoslovit de sfântul Benedict/ În marele delir lui Gongora, Quevedo, Giambattista Marino; că i-a citit pe punte/ Şi cum dezleagă pălării şi funte/ Când trec deşerte în rond, alene”. E aici jocul de-a visul sub mereu vigilentul Kafka, Urmuz, Borges, aflăm şi de la Matei Călinescu. cheiuri şi palate/ Cu monştri la fereşti iluminate” (Destin control al lucidităţii. După acelaşi critic, conştiinţa barocă a lui Dimov constă cu bile). Deschiderile sunt „înspre propria sa poezie, constituită în marea bogăţie verbală, stăpânirea resurselor de pe deplin astfel încât să frizeze un mic univers demis” ambiguitate a limbajului, aplecarea spre hiperbolă, dar şi Cele 7 poeme aparţin tot formelor baroce în care se (Gheorghe Grigurcu). E o „deschidere” spre un Tot, ca, de cultul detaliului rar, preţios, magia jocului paradoxal, lăfăiesc arabescurile şi bizareriile (cu opoziţii wölffliniene) exemplu, în Poemul odăilor, acum mai mult de la exterior tendinţa de a oferi ontologicului sensuri estetice, de o mare mobilitate imaginară, fascinant senzorială, către lăuntric, cu aceleaşi construcţii imaginare de spaţii, senzualitatea enormă care îmbină frenezia cu asceza. somptuoasă şi ingenios împodobită. Aceeaşi tablouri abstracte şi de limbaj inimitabil. Nostalgia superabundenţă de obiecte pune lumea în ipostază inocenţei infantile nu-l scoate pe poet din cadrele Liniile de forţă ale poeziei lui Dimov sunt visul, jocul, carnavalescă, alternând realul şi fictivul până la fluidizarea constituite, cum este această iscusită viziune a raiului: carnavalescul şi meşteşugul de artizan. Poezia modernă, graniţelor. Vederile regelui Pepin se dedică memoriei lui „Iată, şarpele încolăcit pe-o cracă/ Între Adam şi Eva lui crede el, tinde să împace două entităţi aparent Ion Barbu. Antologică este Istoria lui Claus şi a giganticei buimacă,/ Ştii ce se va întâmpla mai departe:/ Eva va face ireconciliabile: visul şi stilul, starea hipnagogică şi spălătorese, villonescă şi cu inserţii argheziene, care nu păcatul de moarte,/ Îl va lua de mănă pe Adam/ Şi se va luciditatea, un mod de a se opune înţelesului consacrat al arată deloc „leneşe”. El, Claus, e creatorul parodic, ea – plimba prin oraşe, pe macadam,/ Milenii de piatră tulbure mitologiei poetice, „coexistenţe miraculoase între lumile materialitatea hiperbolică, domestică şi pitorească. de jad” (Decor). Spaţiu se întinde dincolo de viaţă şi de imaginare şi lumea realităţii imediate”. Şi, pe acelaşi traseu, Viziunile hipnagogice şi hermetice sunt puse în registru moarte, în ornamentaţie fabuloasă. Jovialitatea ironică disociază subtil: „Spre deosebire de preocupările imediate trubaduresc, împreună cu puhoiul de obiecte şi fiinţe ca ascunde, de fapt, o conştiinţă lezată, o criză vitală totuşi poezia ţine de o încrengătură esenţială a fiinţării. Realitate. într-un absurd Turn Babel. Poemul odăilor închipuie un compensată de o strălucire bine ascunsă. În Dialectica Vis. Abstracţiuni. Totul poate fi supus folosului imediat”. interior levantin, fastuos şi trândav, inclusiv baroca „scoică vârstelor sunt recuperări de atitudini domestice în lumea Iar în legătură cu visul, conchide: „fiecare poate avea stări venusiană cu chitară”, simbol al fecundităţii muzicale, ca thanatică şi autoscopii bufe. Saltimbancul, acrobatul, de visare, stări poetice, deci fiecare poate fi, pentru o clipă faimosul tablou botticellian, univers constituit din sfere, nobilul jongler al Totalităţii şi alţi travestiţi sunt proiecţii sau mai mult, poet. Numai poetul ca atare însă este silit de cuburi şi opulenţă coloristică unde se răsfaţă lirismul ca într-un joc teatral al măştilor. Motivul „luminării” tainice puteri să facă un nobil aliaj între poezie şi viaţă, fanteziei: „E purpura adâncă-n draperie/ Cu fluturii de email continuă să minuneze, lucrurile şi faptele se rotesc în între poezie şi lume. El devine astfel bufonul unui împărat. în cute-ascunşi (…)/ E galbenul spătarelor din jeţuri/ Cu cohorte „la poarta visului”, visul care duce firea cea aievea Nobilul măscărici al Totalităţii”. Onirismul dimovian este, bumbi albaştri în reţea dispuşi (…) E cupa de mătase violetă/ la turmele de zei, menandre, eve şi cavaleri cu lira la cum s-a remarcat, „aparent” (Mircea Iorgulescu). Rapida Nepăsător răsfrântă pe sofa (…) Este sideful spart peste oblânc, spre oglindirea zborului invers într-un joc mai pur. succesiune de secvenţe aleatorii, metamorfoza continuă a platouri/ Adus din caravele din ocean/E marele chivot obiectelor şi fiinţelor, prezenţa unei mari cantităţi de portocaliu/ Cu sfinţi de sânge presăraţi în stea (…) E ultima ansambluri insolite etc. sunt simple mijloace cu funcţie în care apoi zac/ Culorile din fiece odaie”. Constantin TRANDAFIR poetică diferită de ceea ce se înţelege în mod curent prin „Hipnagogicele” se instituie ca temă centrală şi onirism. Nu e de găsit în această poezie transă onirică, implicit ca artă poetică în Carte de vise. Aceeaşi bogăţie Acolada nr. 2 februarie 2016 9 ZIGZAGURI

Început de Mi-am pierdut vremea cu diferite „moşmondeli” şi un fraţi întru ideologie. Stan e însă un „cîine rău” mai demonstrativ drum la frizer. şi mai patetic. În timp ce „muşcă”, aruncă pe deasupra deceniu (VII) Seara, i-am telefonat lui Dinutz (care mă anunţase că a laptopului (instrumentul de care nu se desparte) priviri dat ce-a scris despre Stăpînirea de sine la Spaţii culturale şi, în triumfătoare. Niculescu e un „cîine rău” morocănos (în unele Joi, 17 martie 2011; 8. formă prescurtată, la Vatra veche), preocupat de boala sa, şi lui momente chiar sumbru), cu înciudări fugitive şi priviri nesigure. Vremea s-a închis şi Emil Nicolae (a fost ziua lui), mulţumindu-i pentru exemplarul El a subliniat cît de umanitară, de dezinteresată şi de idealistă toate reperele zilei îmi par din Conta (unde a reluat comentariul la acelaşi volum, apărut e intervenţia Franţei şi a „coaliţiei” în Libia. Comparabilă doar difuze. anterior în Realitatea) şi pentru albumul Dinu Huminiuc, pe cu intervenţiile internaţionale din timpul războiului civil din Pînă la amiază m-am care i l-am lăudat: desfăşurare cinetică, ritm al expunerii etc. Spania! „Băiatul”, profesor universitar, mi s-a părut „montat” ocupat fără întrerupere de Mi-a vorbit de multele sale planuri: o traducere în mai dihai decît un propagandist în soldă. Face febră, figura „textele” mele. N-am franceză a Capriciilor (versuri), un Victor Brauner, articole. capătă trăsături agresive, se schimonoseşte. Nu s-a gîndit telefonat şi n-am primit Ziua şi-a sărbătorit-o în salonul Casei Hogaş, printre nimeni – mă întreb – să-i dea un piramidon înaintea intrării în telefoane. scriitori, artişti plastici, actori. Cînd i-am telefonat, sorbea un emisiune? Să nu uit: a spus că, cel ce l-a convins pe Nicolas La 5 p.m., cînd am ceai pentru liniştire, în aşteptarea filmului Fantomele lui Goya, Sarkozy să intervină a fost Bernard-Henri Lévy, după (nu-i rima plecat la Centrul „George regizat de Miloş Forman. mea!) o vizită în Benghazi. „Bernard-Henri Lévy, marele filozof, Apostu”, a început să plouă. Tot pentru acesta optase şi Ani. Bineînţeles, m-am uitat. fost maoist etc.”, ne-a explicat democratul dîmboviţean. Credeam că, din această Performanţa filmului e că evită să fie didactic sau cauză, va fi puţină lume. A fost însă foarte multă: un „public de propagandistic. Pune în discuţie excesul religios şi politic, Marţi, 22 martie 2011; 8,30. clacă”, alcătuit – în majoritate – din profesori şi studenţi de la mijloacele Inchiziţiei şi ale Revoluţiei Franceze, credinţa Zi luminoasă, dar în inimă o umbră: s-au împlinit 36 de Universitatea „G. Bacovia”, mobilizaţi pentru festivitatea obţinută cu forţa şi forţa aplicată credinţei. Pe scurt, un film ani de la moartea Tatei. Mă rog lui Dumnezeu să-l odihnească dedicată aniversării lui Ştefan Munteanu. Profesor de filozofie, tulburător, cu multe scene memorabile. În legătură cu una, am împreună cu toţi cei buni, căci a muncit mult, munci grele, el e singurul de-acolo cu preocupări literare şi, în principal, dubii că am înţeles-o corect. Goya realizează portretul Reginei. continuu, de pe urma cărora s-a ales cu foarte puţin. Destin eminescolog. Cineva îi spune că, în tablou, aceasta apare urîtă. Aceeaşi e şi amar de ţăran sărac. Copilărie de orfan, tinereţe de proletar. Cu grupul profesorilor au venit Vasile Şoimăruş, impresia ei, încît după dezvelire, stă numai un minut şi pleacă. Gospodăria a început-o de la lingură... universitar din Chişinău, specialist în economie şi Nicolae „O femeie urîtă, dar un tablou frumos”, zice Goya. Imediat, La ducerea la Arhive – 100; la fel la întoarcere. Dabija, căruia, dimineaţă, Universitatea „G. Bacovia” i-a acordat regele îl cheamă în cabinetul său şi-i cîntă (groaznic!) dintr-o Noaptea, o hemoragie nazală, cu urme pe pernă. titlul de Doctor honoris causa. După prezentări, cei doi au fost vioară minusculă. Apoi îl întreabă dacă i-a plăcut. Goya (ignorînd invitaţi să vorbească. De la primul am reţinut că a scris despre analogia) spune că da, şi, fără ironie, îl întreabă ce-a fost: Mozart, Miercuri, 23 martie 2011; 8,30. românii din jurul României şi l-a editat pe un poet de limba Haendel? Era, oare, aprecierea unui surd sau a unui nepriceput? Semne noi de încălzire. română din Kazahstan. Nu a primit răspunsul, întrucît, în clipa următoare, Regele e Mă uit la pat. Cearşaful, încreţit sub mine, îmi aminteşte Polemic, Dabija, al cărui tip de discurs îl ştiu din Flacăra anunţat de invazia francezilor. vorbele citite în Sirah: „iar în somn se zbate ca în timpul lui Adrian Păunescu, a spus că pe basarabeni îi interesează străjuirii”. demiticizarea, nu demitizarea, o modă care încearcă să pătrundă Sîmbătă, 19 martie 2011; 8. Cînd am ajuns şi cînd am ieşit de la Arhive: +130. şi în provincia de peste Prut, oficial numită Republica Moldova. S-au împlinit 36 de ani de la moartea Mamei: 10.113 La întoarcere, Ani mi-a relatat despre „nervii” pe care A citat, apoi, exemple de mituri româneşti care se bucură de zile! şi-i face Ducu din cauza lui C.A. mai multă consideraţie din partea străinilor decît a noastră. De Sînt încă dator faţă de mine pentru angajamentele luate pildă, Dimitrie Cantemir, omagiat la Bruxelles, declarat „cel atunci. Joi, 24 martie 2011; 8,30. mai cult dintre conducătorii de popoare”. Sau Eminescu, cu Azi a început un nou război: Franţa, ca „vîrf de lance” şi Deşi cald (16o), la întîlnirea cu Calistrat Costin am mers numele căruia NASA a botezat cel mai mare crater de pe Lună... „coaliţia occidentală” împotriva Libiei. Pretextul – umanitar. îmbrăcat cu surtucul. A urmat recitalul lui Stelian Preda, în care eu am făcut La televiziunile noastre de ştiri – mulţi papagali ai Fapt cunoscut, fostul meu coleg de redacţie n-are figuraţie: am fost un Ion Creangă tăcut (într-un fotoliu, cu faţa discursului de tip „democratic” şi un singur comentator onest: răbdare „nici cît ţarca în par”. Chiar şi atunci cînd te invită la o la public), care ascultă vorbele de rămas bun, testamentare ale Dumitru Constantin. şuetă – cazul de acum –, nu se poate discuta cu el mai mult de lui Eminescu la despărţirea de Iaşi. Seara – luna la perigeu, alt eveniment discutat cu un sfert de ceas. După asta, îl vezi că începe să mişte obiectele După terminare, am ţinut un scurt cuvînt pedagogic aprindere. În România, însă, „spectacolul” n-a putut fi observat de pe birou, să umble la frigider ca să-ţi mai ofere whisky de-o despre necesitatea „arhivării” memorialistice a spectacolelor din cauza norilor. duşcă, să te întrebe dacă mai pofteşti ciocolată, să-ţi dea pentru văzute. I-am întrebat pe cei tineri care sînt impresiile lor cele Avînd de lucru, Ducu l-a trimis pe David să stea la noi acasă oricare din revistele primite... Nerăbdarea sa e veche şi mai timpurii legate de acest gen de evenimente. Bănuind că după-amiază. Ani i-a pregătit tortilla şi grătar din piept de cocoş, se manifestă şi în propriul scris, dovadă că aproape tot ce a mulţi dintre ei (dar şi din „hîrburile” care se dau pricepute) n- convinsă că îi vor plăcea, dar el doar a ciugulit din fiecare şi s-a terminat dă senzaţia de neterminat. Un permanent ŕ suivre. au frecventat şi nu frecventează sălile de teatru, le-am cerut să- retras pe canapea să-şi cerceteze telefonul. Atunci i-am spus De la el am mers la Bibliotecă, pentru a-mi face cîteva mi spună ce-i un benoar, o strapontină, o galerie, dacă preferă că, la mine, cînd vine, vine ca să stăm de vorbă, sau, ca la xeroxuri. La înapoiere, am trecut şi pe la poştă pentru a-i spune stalurile sau lojele. Le-am explicat, ilustrînd cu amintiri proprii bibliotecă, pentru a vedea cărţi şi a citi. M-am dus la raft şi am oficiantei care se ocupă de acest gen de colete (Mihaela, cea şi cu referinţe literare, toţi aceşti termeni. În ultima parte a scos (alegere nu dintre cele mai bune, recunosc) Domnia sa cu părul cărunt) să returneze plicul de la Ed. Atlas. Nu mai cuvîntului meu, le-am sugerat cîteva întrebări simple, de preacinstitul elefant de Kipling. Apoi l-am lăsat singur. A citit vreau să am de a face cu aceasta. Mi-a pretins bani pentru neocolit pentru un adevărat amator de teatru: cum se 16 pagini şi a subliniat – cum îl sfătuisem – cuvintele „produse” neexpediate! concentrează actorul?, cînd e „autentic”?, care e importanţa necunoscute. Cînd m-am întors în sufragerie, dormea. Trezit, La TV Iaşi, am văzut o scurtă relatare despre decernarea vocii?, în ce constă „măiestria”? etc. M-am oprit înainte de a da nu s-a arătat dornic să continue lectura, iar la plecare (cînd l-am de către Universitatea „Petre Andrei” a titlului de Doctor vreun răspuns, sigur că vor reflecta ei înşişi. întrebat dacă vrea să pun semn în carte, pentru a şti unde a honoris causa lui Eugen Simion, care la acest capitol îi Despre Ştefan Munteanu a vorbit, primul, Gheorghe rămas) nu mi-a promis c-o va relua. De vină e, desigur, alegerea depăşeşte pe Tudor Vianu, G. Călinescu, Al. Piru, Constantin Iorga (traducătorul lui Omar Khayyam şi al lui Sadegh Hedayat), mea. Ciopraga, Mircea Zaciu, Nicolae Manolescu. În asistenţă, l-am care şi-a etalat preferinţele intelectuale şi lecturile recente, zărit pe colegul Remus Zăstroiu, ochiul vigilent la acurateţea citînd pe Eugen Negrici, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Duminică, 20 martie 2011; 9,15. datelor din Dicţionarul general al literaturii române, lucrare ce Andrei Pleşu. Valabil ca autoprezentare, cuvîntul său nu se Cer mohorît, ca ieri, şi ca alaltăieri. se actualizează (şi se revizuieşte) necontenit. potrivea cu personalitatea celui aniversat, fiind alături sau chiar Noaptea trecută, somnul mi-a venit tîrziu (spre ora în opoziţie cu ea. două). Vineri, 25 martie 2011; 8,30. Următorul vorbitor am fost eu. În replică, glumind niţel Statul în pat e la fel de chinuitor ca şi mersul prin casă, Bunavestire! Ziua e realmente frumoasă. (între timp, cineva a observat că nu-s bun de glume – n. 2016), din cauza impulsurilor dureroase care s-au fixat pe o linie ce Am expediat „Zigzagurile”, după care am mers la am spus că-mi pare rău că nu mai sînt flăcău (diferenţa dintre merge de la gambierul anterior la încheietura mîinii drepte. Bibliotecă pentru noi xeroxuri: paginile despre prozatorii noi e de 14 ani), captiv al celor menţionaţi, lamura elitei actuale, Şoldul şi coloana mă „rup”, nu o dată, încît sînt tentat să mă Ateneului cultural din cartea lui Corneliu Groapă. şi că deci trebuie să-l contrazic: în ceea ce a scris despre sprijin de pereţi. Pe ăsta îl citesc fără simpatie, din datorie bibliografică. Eminescu, Ştefan Munteanu s-a plasat de partea celor cu o altă Lecturi din Biblie, Jurnalul lui Delacroix şi Eseurile lui Acum nu, dar altă dată voi nota, poate, ce ştiu despre el de la opinie despre poet decît autorul volumului Cerul văzut prin Montaigne. Sergiu (cum se purta pe teren, ca metodist al Bibliotecii). lentilă şi „dilematicii”. Totodată, m-am detaşat şi de Seara: am urmărit partea a doua a documentarului făcut Seara, au venit Ducu şi Oana, să-mi detalieze povestea entuziasmele lui Nicolae Dabija, menţionînd că, deşi citat cu de un duce de Kent, rudă cu Romanovii, despre ţarul Nicolai şi cu C.A., un cîrcotaş şi un şantajist. I-am reproşat lui Ducu elogii, Dimitrie Cantemir nu-i – din păcate – citit, lucru de care ducesa Alexandra. slăbiciunea de a mai fi vorbit cu dînsul după încheierea ne-am da seama pe loc făcînd un sondaj în rîndul asistenţei. Ne diferendului: trebuia să-l repudieze. Politeţea n-o acordăm oprim la etichete; în rest, mimăm cunoaşterea. La fel procedăm Luni, 21 martie 2011; 7,30. oricui, ci în funcţie de natura celui cu care avem de a face. Or, în cazul lui Eminescu, Iorga, Titulescu, Eliade ş.a. O ţinem cu Puţină lumină, apoi cer înnorat. Vîntul ridică în copaci ţinînd seama de felul în care s-a comportat, C.A. nu merită „Ah!”, în admiraţie, nu mergem la cărţi... şi mai sus folii de plastic. Căţeaua de pe lîngă bloc – o decît sarcasm. La sfîrşitul festivităţii, am luat un pahar cu vin de pe supravieţuitoare, batjocorită de nişte derbedei prin tăierea cozii Noaptea, am dormit prost, cu şi mai multe întreruperi tabla întinsă de ospătar participanţilor, ciocnind atît pentru – stă în mijlocul aleii aşteptînd pe cineva ori ceva. Hîrtii decît de obicei, una, cea după 5, lungă de peste o oră. Ştefan Munteanu (la a cărui „lansare” am contribuit oleacă în împrăştiate peste tot. trecut), cît şi pentru Gheorghe (Ghiţă) Neagu (tatăl poetei Telefon de la Calistrat Costin, „prezidentul” Filialei: Raluca Neagu), căci tocmai era ziua lui. am stabilit să ne întîlnim joi, la sediu. Cînd am ajuns la Arhive, termometrul arăta 60 (însă, din Vineri, 18 martie 2011; 8. cauza vîntului, părea mai frig), iar la ieşire 70. Constantin CĂLIN Cer gri, umezeală. Totul pare static, excepţie vrăbiile Seara, la „Ora de ştiri”, a apărut Adrian Niculescu, fiul care ţupăie printre păstăile negre, sonore ale salcîmului din lingvistului Alexandru Niculescu, care mi-a amintit frapant de dreptul dormitorului. Valentin Stan, analistul furibund ce justifica, în 1999, A treia zi de dureri reumatice acute. bombardamentele americane asupra Iugoslaviei. Cei doi par 10 Acolada nr. 2 februarie 2016 Între viaţă şi Edgar Quinet şi românii (II) Proliferând în nicio clipă să ignore exegeza edgarquinetiană a Divinei moarte sau cercurile politice cele mai Comedii. O „Odisee a creştinismului”, cum o considera el în influente din Occident dar şi spiritul evului mediu; „o călătorie spre necuprins amestecată din Balcani aceste cu spaime şi cu cânturi de sirene; un itinerar al omului spre convingeri şi întreţinând prin Dumnezeu” (vezi în ediţia Angela Cismaş citată, capitolul VII, nevoia de adevăr toate mijloacele posibile de Revoluţiile din Italia). La rândul ei, critica din Hexagon, e la acea vreme un climat de drept, tacit, a pus şi ea anul acesta pe piaţă o culegere masivă Pe Ion Zubaşcu bunăvoinţă faţă de români, de articole despre Quinet, teoretician al poeziei. mi-l amintesc din multe Edgar Quinet determină în Să-l fi uitat cu totul intelectualitatea noastră şi împrejurări: întotdeauna deceniul şase al secolului al românii, în genere, pe Quinet? Nu vreau să fac aici consideraţii afectuos, generos, loial, XIX-lea un val de simpatie cu privire la îndatoririle morale pe care le avem cu toţii pentru modest. Foarte vie mi-a rămas, nemaiîntâlnită peste hotare cinstirea memoriei marilor prieteni (atât de rari!) ai naţiei însă, o întâmplare de la pentru cauza românilor. Să nu uităm, subliniind o evidenţă ce noastre şi nici despre recunoştinţa ce se cuvine să le-o purtăm. Ipoteşti. Ne plimbam, împre- ţine de liniile de forţă ale unui adevărat proiect istoric şi cultural Mi-e de ajuns să reflectez la ce spunea Stagiritul despre ună cu poetul Marian Drăghici, ce s-a constituit din mers, nici relaţiile atât de speciale ale lui recunoştinţă cu mai bine de 2.300 de ani în urmă (!). Oare nu în zona lacului aflat la marginea Quinet cu diaspora revoluţionară românească de la 1848, îi plăcea lui să-şi sermoneze ucenicii pe oriunde îl purtau paşii, localităţii, evocat de Eminescu („Lacul codrilor albastru/ Nuferi despre care am mai vorbit aici, şi care îl considera fără echivoc atrăgându-le necontenit atenţia (repetitio est mater studiorum, galbeni îl încarcă”). Purtam o discuţie destinsă, pe diverse pe marele istoric drept adevăratul ei lider ideologic. Pentru spuneau şi latinii) că recunoştinţa e floare rară şi mai ales că teme şi, deodată, datorită ambientului, ne-a potopit spiritul tot acest activism politico-ştiinţific, dacă-i putem spune astfel, îmbătrâneşte rapid? marelui poet. Undele neobosite au început să scânteieze, înconjurându-l cu nenumărate dovezi de respect şi neţărmurită Amintindu-mi în acest colţ de pagină de Edgar pădurea din jur să murmure, atinsă de o adiere, florile îşi dragoste, românii l-au resimţit şi l-au preţuit în zorii modernităţii Quinet, se cuvine să o evoc deopotrivă şi pe tovarăşa sa de răspândeau fragranţa, umbra răcoroasă ne ferea de caniculă. lor pe Quinet ca pe cel mai mare prieten al neamului nostru. În viaţă din a doua căsătorie, nu mai puţin un mare patriot şi Firea întreagă părea impregnată cu atât de ştiutul imaginar 1866 (la o propunere susţinută în ziarul Românul de C.A. Rosetti: iubitoare a ţării sale, Hermiona Asachi (1821-1890). Pe numele eminescian, având loc un fenomen de cunoaştere inversat, O datorie de recunoştinţă), Edgar Quinet primeşte calitatea ei de botez Glicheria Tayber, viitoarea soţie a lui Edgar Quinet dinspre livresc spre real. Atunci, dintr-o pornire spontană, Ion de cetăţean român. Mai apoi, şi pe aceea, de nimeni poate mai era fiica lui Kiriak Meliratu şi a pianistei vieneze Eleonora Zubaşcu a început să cânte. Urcase pe un dâmb şi glasul lui meritată decât el, de membru de onoare al Academiei Române… Teyber (1789-1877), devenită, după recăsătorirea cu Gheorghe făcea să vibreze pădurea. Erau mulţi oameni şi toţi au rămas ca Un loc în Panteonul spiritual românesc, girat de fapt de un Asachi din 1823 şi rechemarea acestuia în ţară din funcţia de vrăjiţi şi ni s-au înmuiat sufletele. Avea o voce puternică şi membru al Adunării Naţionale a Franţei, coleg de bancă la acea agent diplomatic al Moldovei în Imperiul Habsburgic, Elena, caldă, dominând întreaga zonă. Când a încetat, liniştea instalată vreme în Parlamentul francez cu un Victor Hugo... Helen sau Eleonora Asachi. Elena Asachi a avut cu Meliratu a făcut să ne ţiuie urechile şi să avem impresia că am asistat la Ca elev de gimnaziu încă, personal, am întâlnit pentru trei copii, pe Dimitrie, Alexandru şi Glicheria, toţi trei înfiaţi un eveniment magic. Am plecat împliniţi, ca după o slujbă prima dată numele lui Edgar Quinet, scris cu roşu, pe tăbliţa de Asachi, părinte adoptiv care avusese şi el cu prima soţie religioasă. De câte ori am ajuns pe acele locuri, am constatat indicatoare ce semnala străduţa ce o apuca de pe Calea Victoriei, (nemţoaica Wilhelmina More sau Minna, în intimitate) o fiică că mai persista încă urma cântecului lui Ion Zubaşcu. la stânga, pe lângă Capşa, şi despărţea (ca şi astăzi) faţada de naturală, pe nume Eufrosina, moartă la 19 ani de holeră. Despre Poetul, neliniştit, era completat de un rapsod nord a Universităţii Bucureşti (cu intrarea de la Litere) şi locul Hermiona Asachi, acelaşi George Sion (1822-1892: adevărat, păstrător al vechilor cântece maramureşene, dar şi pe care s-a ridicat în deceniul şase al secolului trecut vicepreşedinte al Societăţii Academice, traducător din limba de un ziarist cu convingeri morale de neclintit. A trecut la cele Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (fostă franceză, poet şi autor de piese de teatru, evocat de noi şi mai veşnice mult înainte de vreme, răpus de o boală nemiloasă, ale până în 1952, dacă nu mă înşel, Şcoala de Arhitectură). Într-o sus) ne spune în Suvenirele… sale că era o frumuseţe, „cânta cărei suferinţe le-a îndurat cu multă demnitate. Omul, pomul viaţă de om paşii m-au purtat adesea în perimetrul respectiv, la harpă, atât singură, cât şi acompaniată de clavirul mamei şi fântâna. O tragedie românească (Editura Limes, Cluj- însă doar târziu am aflat că numele marelui savant umanist i-a sale” (vezi op. cit., capitolul Din tinereţe). După moartea Napoca, 2011) este ultimul său volum, reunind dubla sa vocaţie, fost atribuit respectivei artere bucureştene, astăzi aureloată timpurie a soţului ei, Alecu Moruzi de la Pechea (nepot al poetică şi rapsodică, inserând între versurile sale şi câteva mai cu seamă datorită vecinătăţii sale cu „Interul”, la începutul domnitorului Alexandru Moruzi), Hermiona Asachi se stabileşte liduri populare, culese de la mama sa. Primul text, omonimul secolului XX (mai precis, în 1903, ) cu ocazia aniversării a 100 o vreme la Paris unde intră în cercurile viitorilor revoluţionari titlului, este un cântec popular elegiac, în care omul apare de ani de la naşterea lui Edgar Quinet… români şi francezi de la 1848, frecventând cu asiduitate înfăţişat euharistic, dăruindu-se semenilor călători prin lume. În 2015 s-au împlinit 140 de ani de la moartea lui curusurile celor trei celebri profesori de la Collège de France, Primul capitol al cărţii, Tatăl meu din cer şi din Edgar Quinet şi românii, atât de îndatoraţi excepţionalelor lui respectiv Edgar Quinet, Jules Michelet şi Adam Mickiewiecz, Dragomireşti, are ca sursă un eveniment tragic: părintele său, diligenţe privind recunoaşterea dreptului lor istoric la existenţă tustrei vajnici propăvăduitori ai republicii şi luptători cu arma Ilie Zubaşcu, înrolat, la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor efectivă, se pare, după toate semnele, că sunt pe cale să-l uite. în mână pe baricadele revoluţiei antimonarhice franceze de la ’50, în rezistenţa anticomunistă, a fost ucis de Securitatea din Academia, al cărei prim membru de onoare a fost (conf. Nicolae 1848. Sighet, fără judecată. Figura acestuia, ridicată la dimensiune Iorga, Comemorarea lui Edgar Quinet, cu ocaziunea În condiţiile grele ale exilului bruxellez (mai întâi) şi simbolică, este evocată în poemul Tatăl nostru: „făcând mereu semicentenarului morţii lui, Cultura Naţională, 1925), din câte apoi helvet, care a durat pentru Edgar Quinet nu mai puţin de puşcărie politică/ şi fiind ucis în închisoarea din Sighet/ mereu ştiu, nu i-a dedicat nici măcar cuvenita sesiune omagială 19 ani, Hermiona Asachi îşi însoţeşte cu devotament şi spirit ucis la 29 de ani/ lăsându-şi copiii şi soţia pe drumuri/ în voia solemnă. Revistele de cultură tac, posturile de televiziune şi de sacrificiu profesorul, devenit din 1852 şi soţ legiuit. În vremurilor neîndurătoare/ din cea mai adâncă preistorie până radioul asemeni (parcă, pe „România Cultural”, am auzit totuşi această calitate, cu o dotă substanţială de la părintele adoptiv, azi/ mereu făcând puşcărie politică –/ un popor întreg de ceva…!). Noul nostru delegat permanent (e drept numit doar care-i permitea să-i ofere lui Quinet toate condiţiile unei munci puşcăriaşi politici –/ şi eu crescând din cea mai fragedă copilărie/ din luna mai, a.c.) pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru ştiinţifice lipsite de supărătoarele griji materiale, Hermiona pe la case străine în imperii străine/ prin internate şi lagăre o Educaţie, Ştiinţă şi Cultură ca şi Institutul Cultural Român din reuşeşte repede să se facă deosebit de utilă, devenind, tinereţe întreagă/ cu casa noastră confiscată/ şi mama scoasă Franţa nu întreprind nimic. Oare pe toţi aceşti înalţi realmente, secretara şi colaboratoarea marelui savant care, e între mitraliere în stradă/ cu doi copii în braţe la această responsabili nu-i încearcă nici un frison, văzându-i pe italieni, bine de ştiut, acum şi nu mai târziu, îşi scrie cele mai importante răscruce geopolitică/ între Europa şi Asia la Porţile Orientului”. ca să iau un exemplu, cum se întorc, cu orice bun prilej, să Premonitoriu, parcă, poetul simte nevoia unei recuperări analizeze din perspectiva actualităţii imediate contribuţiile lui Ştefan Ion GHILIMESCU interioare a entităţii tatălui pe care nu l-a cunoscut, a câştigării Quinet privind unitatea efectivă a statului italian? Un studiu unei identităţi, a unei certitudini în singurătatea sa de orfan. relativ recent apărut în Cizmă îşi fixa ca temă de cercetare: (Continuare în pag. 18) Textele sunt realiste, „stenografiind” convorbiri cu prieteni Quinet şi poezia italiană! Se vede lesne că italienii nu-şi permit literaţi, la terasa Muzeului Literaturii, o intervenţie a lui Vladimir Tismăneanu la Institutul de Investigare a Crimelor sovieticilor. De o ironie neiertătoare sunt acuzaţiile adresate regim, capitalist, poetul fiind la fel de neiertător în acuzele Comunismului, întâlniri şi discuţii cu Marius Oprea, cercetător colaboraţioniştilor, nedemnilor: „cei fără număr zdrobiţi de o sale: el este concediat de la ziarul la care lucra, de un fost al documentelor privind crimele din perioada stalinistă. Ca istorie feroce/ nu au decât dreptul să vină cu braţele deschise/ securist, ajuns patron miliardar, funcţionează o confuzie artist al realului, Ion Zubaşcu desfide teoriile existenţialiste cu feţele iradiind de fericire şi sfinţenie/ să-i îmbrăţişeze pe provocată a valorilor, mai mare decât oricând, „nu mă sperie abstracte, ale neantului sau ale absurdului. Adevărata tragedie foştii şi actualii învingători/ pe fraţii lor torţionari şi călăi/ să nici nu mă mai sensibilizează nimic/ nici măcar că Vadim şi o reprezintă existenţa nemijlocită. Căutând cu înfrigurare urme depună la picioarele lor dacă se poate în genunchi/ şi din Becali mă reprezintă în Parlamentul European”, „un entuziasm ale tatălui său, i se promite că, în cazul în care se vor găsi adâncul inimii ofranda unanimei sincerei iertări” (Corul funerar general/ a cuprins întregul popor român la moartea lui oseminte, se vor face analize pe bază de ADN, pentru martirilor fără morminte). Delaţiunile, prin imoralitatea şi Adrian Păunescu” (Entuziasm funerar), mari escroci, precum identificare. Dragostea pentru tatăl ucis este zguduitoare. Dar josnicia lor, sunt aproape neverosimile, ajungându-se ca rude Sorin Ovidiu Vântu, sunt elogiaţi ca mărinimoşi, Dan Voiculescu, Ilie Zubaşcu nu a fost singurul martir: „Gheorghe Brătianu a apropiate sau feţe bisericeşti să-şi vândă semenii. Autorul numit, după numele conspirativ de delator, Felix Motanul, joacă murit numai el ştie cum în 1953/ ucis prin înfometare de extrapolează, extinzând drama propriei familii la întreaga ţară, rol de om integru şi de patriot. Poetul este contrariat şi de comunişti în închisoarea din Sighet/ şi aruncat într-o groapă căzută în marasmul comunist. Emoţionant este momentul, importanţa la scară naţională acordată dezhumării soţilor comună din Cimitirul Săracilor lângă Tisa” (Corul istoricilor reconstituit, al despărţirii tatălui Ilie Zubaşcu de familia sa, Ceauşescu, în timp ce martirii anticomunişti sunt trataţi cu o tineri). Mii şi mii de indezirabili politici au fost astfel înainte de a se preda şi a fi omorât, după ce a fost torturat trei crasă indiferenţă: „«O lacrimă pe mormântul tău din partea exterminaţi. zile. De asemenea, imaginea (tot închipuită) a recuperării, poporului român»/ scrie pe placa de marmură a lui Nicolae Cartea are o alcătuire compozită, din cântece după şaizeci de ani, a osemintelor tatălui rămas necunoscut: Ceauşescu/ în timp ce tu, tată, n-ai nici măcar o cruce la cap şi maramureşene, din secvenţe ale existenţei reale, prezentate „să scot oasele din sacoşă şi să-i recompun scheletul/ pe nu ştiu nici acum/ unde eşti îngropat să te înmormântez şi eu cu cât mai mare exactitate, din scene istorice, din documente, pământul proaspăt săpat oscior lângă oscior/ să-l reconstitui cu adevărat creştineşte/ pe mormântul tău necunoscut şi pe amintiri, mărturii. Textele alcătuiesc un corpus flexibil, nervos, pe cel care ar fi putut fi tatăl meu/ din propriile lui oseminte ca mormintele celor încă zece mii ca tine/ poporul român n-a captivant prin autenticitate, demonstrând totodată şi vocaţia şi cum eu i-aş fi acum Creatorul/ şi l-aş recompune la Învierea vărsat nicio lacrimă” (Balada dezhumării soţilor Ceauşescu). de jurnalist a lui Ion Zubaşcu. Liantul fragmentelor îl reprezintă din urmă a morţilor” (Viziune cu oasele tatălui meu în sacoşă). Odată cu satira amară la adresa unei lumi deplorabile, ideea imperioasă, obsesivă, de recuperare lăuntrică a tatălui Atrocităţile regimului sunt de neînchipuit: în care s-a nimerit să trăiască, numită cu îndurerare „Cimitirul absent, de înţelegere a sacrificiului acestuia, pentru idealul dobrogeanul Turcu Gheorghe a stat ascuns într-o groapă, sub Vesel România”, este prezentată propria agonie determinată dreptăţii. O scenă remarcabilă o constituie prezentarea grajd, 12 ani şi jumătate, până la graţierea din 1964. Profesorul epopeică, detaliată a cetelor de maramureşeni revoltaţi, Gavrileanu a fost turnat de soţie şi de prietenii cei mai apropiaţi, Paul ARETZU mărşăluind spre Sighet, stârniţi de un prefect vândut timp de 20 de ani. Însă, lucrurile nu stau mai bine nici sub noul (Continuare în pag. 18) Acolada nr. 2 februarie 2016 11 „Mâna de fier proletcult”

„În zilele noastre a-ţi iubi Ţara este aproape un delict […] Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam. Asta vrem?” Dinu C. Giurescu

„Omul liber nu se naşte la capătul unui terminal de calculator. Şi nici nu se naşte ignorându-şi istoria – literară, socială, culturală, politică, diplomatică, economică. Doar sclavii nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”. Mircea Platon

condamnat la moarte de atenienii lui: „Nu vreau să mă compar Sintagma din titlu cu el, dar cam asta e şi situaţia mea”. A murit la 65 de ani, după părinţii lui Radu Ioanid slăveau programul „ştiinţific” al aparţine editorialistului 3 luni de Aiud. economiei de „democraţie populară”. revistei „Acolada”, Radu Mă întreb dacă ştampila cenzurii, BT-ul (Bun de Tipar, Realitatea detenţiei nu-i istorie ca poveste. Acolo răul a Ulmeanu, acuzând pentru necunoscători) nu s-a înlocuit cumva cu PC-ul (politically ucis, a ucis, a ucis. Scrie mărturisitorul Grigore Caraza, în Aiud liberticida Lege 217/ correctness, pentru cunoscători). Iar noua îndoctrinare PC pare însângerat, despre acele vremi de sânge şi de teroare: „Muream 2015. Numita „lege a fi folosită şi de vechii (se recunoaşte uşor primitivismul în fiecare zi, muream în fiecare ceas, muream în fiecare clipă”. antilegionară” a fost şi dogmatic al proletcultiştilor virulenţi) şi de noii oportunişti. Scrie, în Jurnalul fericirii, Steinhard (ajuns şi el pe lista neagră rodul activului institut Iar atacurile se dau, cum s-au mai dat, la nivelul structurii a personalităţilor de dezavuat pentru că hrănise „un popă INSHR „Elie Wiesel”, e civilizatoare. legionar” din pachetele lui de mâncare) că în celula de alături, ştiut. Şi ce se mai tem Valori morale exemplare interbelice sunt terfelite sau unde se stinsese orb Ion Mihalache, în cumplitul Râmnicu- Florian şi Cioflâncă de o anihilate de-a dreptul pentru că s-ar fi lăsat seduse de sloganuri Sărat, Horia Măcelaru mâncase toate paiele din saltea, în 6 zile „resurgenţă a religios-naţionale. Şi ce-o fi rău în credinţă şi-n patriotism? Nu de înfometare. Nu, istoria nu-i cea mai frumoasă poveste. Scrie radicalismului de mai este credinţa în Dumnezeu şi-n ţară drumul viitorului? O fi Nistor Chioreanu că „bestiile de legionari”, cum îi numea dreapta”! Nu şi Marius Oprea, care îşi exprimă rezerva faţă de în asta gândire incorect politică? Îi iei românului Biserica (scrie directorul de la Aiud, colonelul Crăciun, erau cap de listă pentru o fundaţie bugetată de statul român pe bani grei, ca să Petru Ursache în Etnosofia), „intră în dramatică derută. a fi torturaţi. Când a reuşit să evadeze, la Sibiu (l-au prins după promoveze „ura, răfuiala” cu aşa-zişii antisemiţi de români, Timpurile de astăzi o confirmă”. În ce priveşte naţionalist, trei luni), toată familia i-a fost ridicată, fără vreo vină: părinţii, rasişti, fascişti şi hitlerişti la grămadă, başca negaţionişti de termenul este rejectabil numai dacă se pune semn egal între soţia, doi dintre cei trei fraţi, unul având norocul să nu fie Holocaust. el şi xenofob, rasist, antisemit. Am mai spus-o: antisemitismul găsit, sora cu copil de 6 luni, o cumnată. La Alba Iulia, într-o Pe „rolerii II”, spre a le spune ca Paul Goma, nu-i e o boală psihică în opinia mea, ca şi antiromânismul, iar celulă plină de ploşniţe, sora lui nu mai avea lapte pentru deranjează că tinerii sunt ignoranţi, aşadar lesne de manipulat încercarea de a-i scoate pe Eminescu, pe Cioran, pe Noica, pe sugar: ploşniţele îi sugeau sângele; cumnata a fost torturată la privind istoria, mai exact „umilinţele care au umplut trista Vintilă Horia vinovaţi de Holocaust nu-i altceva decât un alt curent electric. noastră istorie” (mulţumesc, Emil Cioran!). Îţi trebuie mult mod de cenzură. Spiru Haret a folosit sintagma „şcoala Până şi dreptul de a muri, când chinurile ajungeau de Curaj să înlocuieşti disciplina Istorie cu Educaţie pentru naţionalistă” (1907). Aşa cred că trebuie să fie şcoala-şcoală nesuportat, a fost interzis. În experimentul Piteşti au fost societate. Ce atâta istorie aşa cum a fost! Elevii trebuie s-o (model Haret) şi familia-familie. La fel Biserica, şi ea ca o mare omorâţi prin schingiuire (din sursele deţinuţilor) 125 de oameni. înveţe ca divertisment, fără eroi şi martiri; ori ca lanţ de bătălii familie. Cu greutate s-au sinucis Nicolae Petraşcu şi Victor Biriş. Apud pierdute. Numai o oră pe săptămână, ca să nu li se încarce Scrie Maurice de Waleff: „Un popor îşi merită Eroii Nistor Chioreanu (Mormintele vii, Institutul European, Iaşi, memoria cu ce s-a întâmplat în hidoşii ani când funcţiona viitorului în măsura în care îi respectă pe cei ai trecutului”. Şi 1992, p. 217), monstrul Ţurcanu urla: „N-ai voie să mori, băiete, Tribunalul Poporului. După Cicerone Ioniţoiu: „se apreciază că am avut eroi şi martiri cu prisosinţă. Alex. Ştefănescu îi trimite decât dacă vreau eu”. pedepsele stabilite de instanţe pentru motive politice (în Golgota ţăranului român, „Adevărul” de 12 iunie, 2015) pe Să fim iertători, ca să nu devenim călăii călăilor, aşa cum însumează circa 25 milioane de ani de temniţă” (Victimele denigratori pe coji de nucă, să înveţe par coeur biografia ne sfătuieşte o ongistă? Dar lupta dintre virtute şi viciu îşi are terorii comuniste. Dicţionar A-B, editura Maşina de scris, 2000, luptătorilor contra colectivizării, ca eroul maramureşean Vasile modelul în Iisus care striveşte sub tălpi aspida şi vasiliscul, p. 187) Ei şi? Să-i dăm uitării pe morţii ăştia! Blidaru. Mă aştept să-l ia de guler miliţienii corectitudinii cele două făpturi malefice ale bestiarului medieval. „Trebuie, Pentru că nu trăim în România lucrului bine făcut, ci politice, cum au făcut-o şi cu Ovidiu Hurduzeu, cu Mircea Platon, spune Părintele Iustin Pârvu, să fim oleacă şi buni, dar să fim ne-făcut, nu s-a început cu începutul: anularea, după o analiză cu Sorin Lavric, cu Lucia Hossu-Longin, cu Nicolae Dabija, cu şi aspri”. Cu răul. Părintele a fost preot militar pe front, trecut responsabilă, a deciziilor luate de Tribunalul Poporului. Mai Andrei Vartic, cu Dan Puric… Toţi cei care cred că naţiunea apoi 12 ani pentru convingerile sale, prin temniţe grele: Suceava, mult încă, au loc ultragieri ale rezistenţei anticomuniste, Legea asigură echilibru, solidaritate au avut parte de contestări pe Văcăreşti, Jilava, Aiud, Piteşti, spor de pedeapsă, 4 ani pentru 217, promulgată cu celeritate, reducând posibilitatea de reacţie. bloguri dinspre multiculturalii foşti cominternişti, dinspre că nu s-a dezis de Dumnezeu. Intrăm iarăşi în deficit de libertate de opinie? globaliştii foşti profi de socialism ştiinţific; li s-au raliat şi câţiva „DE LA CAP”, n-a contenit să ceară Paul Goma de-a „Lotta continua” (titlul unui ziar de extremă stângă din CC-işti ai lui Ceauşescu, daţi de trei ori peste cap ca să capete surda. Nu s-a făcut ce trebuia să fie făcut: condamnarea întregului Italia) contra „criminalilor de război” care trebuie să rămână feţe umane. aparat de represiune, de la miniştri şi directori bestiali de „criminali de război”, contra „bandiţilor” din Munţii României, Cei care nu vor să rămână victime fără ripostă ale închisori, la bătăuşi şi la informatori de celulă. Am ales de-am care trebuie să rămână „bandiţi”. Ca Mircea Vulcănescu ori ca ideologizării comuniste au fost etichetaţi legionaroizi, cules: „un preşedinte pentru liniştea noastră” (sloganul lui Ion Gavrilă Ogoranu. În Bucureşti, bustul de pe strada cu criptonazişti, fasciza(n)ţi etc. Numai buni de „reeducat” Ion Iliescu), adică a lor. Ca reabilitarea „criminalilor de război” numele lui Vulcănescu a fost înlocuit cu bustul lui… Cioran. postsocialist. Mircea Platon a fost cel mai atacat conform să nu se producă, ba dimpotrivă, cei care o încearcă să fie Mă şi mir că nu s-a înălţat pe soclu bustul lui Brucan sau bustul standardului PC, ca neo-reacţionar, ca neo-conservator, ca repede etichetaţi reacţionari-revanşarzi, iar adevăratul proces Alexandrei Sidorovici, soţie, acuzatoare crâncenă în numitul izolaţionist, ca şovin-etnicist, intolerant-sadea… Şi mă aştept al comunismului, cu condamnări penale, să se amâne sine die. Tribunal. Cât despre comunism, se încearcă să i se salveze la alte „drăgălăşenii” contra sa după ce a scris recent în Noi nu i-am declarat „criminali de pace” ai democraţiei populare: „realizărili”. Ce contează teroarea Securităţii, spitalele „Cotidianul” despre sistemul Curaj şi al experţilor lui în ale nici pe Nicolschi, nici pe Drăghici, nici pe Pantiuşa, nici pe psihiatrice pentru nealiniaţi, frigul din case, cartelele la alimente, educaţiei: „Un sistem care neglijează sau dispreţuieşte valorile Maromet, director la Jilava, nici pe Goiciu de la Gherla, un „circul foamei”, cozile de cu noapte pentru lapte şi butelie, pe perene, care nu încurajează familiaritatea cu sistemele diavol în carne şi oase, cumnatul lui Dej (precizarea îi aparţine lângă metrou şi Casa Poporului? axiologice stabile, cu permanenţele, nu creează altceva decât lui Octavian Voinea, în Masacrarea studenţimii române. Piteşti, De-construcţia etnicului a fost bine programată. Mari consumatori tâmpi şi mărunţi, birocraţi corporaţi, nişte oameni Gherla, Rm. Sărat, Jilava, Aiud, editura Majadahonda, Bucureşti, repere valorice sunt atacate ca „trădători de patrie”, exact nesiguri pe ei pentru că sunt nesiguri pe tot ce (nu) ştiu. Nişte 1996), nici pe căpitanul Dumitrescu, director la Piteşti în ca-n vremea Tribunalului Poporului; adevărul (istoric) umblă în oameni aproximativi”. vremea necruţătorului experiment, nici pe colonelul Crăciun continuare cu capul spart. Numim străzi cum indică Alexandru Modest Morariu, în Jurnalul (nedatat) Avocatul de la Aiud. Satrapii de sus, de la conducere, n-au fost deranjaţi, Florian din fotoliul acuzatorului. Mai nou, l-a trecut pe lista de diavolului, încheind Itinerarii, editura Eminescu, ’87, povesteşte abia-abia câte un bătăuş de jos. Iar torţionarului Alexandru controversaţi şi pe filosoful Ion Petrovici, semnalează presa şi cum a descoperit „insula Ocişor”. În casa de pe coasta Zapozei Vişinescu avocaţii au încercat să-i justifice ororile. Doar n-o să- încă n-a aflat că există strada Ştefan Baciu în Braşov. În Cluj nu a Petrişorilor, intelectuali ardeleni, învăţători şi preoţi, „oameni l contestăm pe acuzatorul public în Tribunalul Poporului, Avram mai este strada Gyr, închis şi de Carol II, şi de Antonescu, şi de de nădejde ce-au ştiut să înfrunte cu bărbăţie şi demnitate Bunaciu. comunişti. Adrian Cioflâncă nu vrea strada Ţuţea în cartierul urgiile istoriei”, mai exact în salonul preotului Ioan Petrişor, Întreb: e abilitat Alexandru Florian, fost profesor de Nicolina-Iaşi. Mai e de demolat şi Monumentul eroilor se aflau portretele lui Horia, Cloşca şi Crişan. Iar Marcel Petrişor, socialism ştiinţific, să dea afară iarăşi din istorie şi din manuale anticomunişti, din Parcul Cancicov din Bacău. Pe troiţă sunt student, a ajuns pe „corabia morţii”, la Casimca, alături de Gh. (ca Roller) pe martirii închisorilor comuniste, pe morţii fără câteva versuri de Radu Gyr. Calciu-Dumitreasa, ca simpatizant al mişcării budapestane din cruci şi fără morminte? Nu vom riposta, ca să ne supunem „Este lovită conştiinţa naţională”, declară ritos acad. N. ’56. Ar spune cineva „patriotism găunos”? Poate H.-R. correctness-ului politic? Breban (7 febr., Antena 3), iar noi ezităm să ripostăm la noua Patapievici, care îi vede pe români „gregari”, „endemic Aflu din presă că Muzeul Naţional de Istorie a fost închis formă de terorism ideologic, ca nu cumva să fim acuzaţi de incapabili”, „societate care nu se poate mobiliza în jurul unui pentru 4 ani (sau pentru cine ştie cât timp), iar piesele de atitudine incorect politică. Eu, una, n-am aptitudine pentru bine comun” şi asta după episodul decembrist ’89, când a curs patrimoniu cine ştie unde vor fi duse şi dacă vor fi păstrate cu astfel de atitudine, să-i consider pe Eliade, Vintilă Horia, Mircea atâta sânge: „Vom muri şi vom fi liberi”. Binele comun: Unirea, grijă. Se va mai numi, după restaurare, Muzeu Naţional? Doar Vulcănescu, Cioran, Nae Ionescu, Stăniloae, Steinhardt, Crainic, şi cea Mică şi cea Mare, rezistenţa în munţi contra Istoria predată în şcoală nu se va mai numi nici ea Istorie. Ţuţea, Blaga, Traian Brăileanu, Anton Golopenţia personalităţi comunismului, a colectivizării, a cotelor (uite că ne-am întors de contestat. la cote: de imigranţi) i-a strâns pe românii capabili de kenoză. Magda URSACHE Traian Brăileanu, marele sociolog, profesor de sociologie, Laşitatea la români, pe care le place unora şi altora să etică şi politică al Universităţii din Cernăuţi, mort la Aiud, în bată monedă? Nimic mai fals. După N. Carandino, care i-a închis Post scriptum: ’47, condamnat la 20 de ani de închisoare, a fost învinovăţit de ochii, Iuliu Maniu n-a plecat capul decât în faţa morţii. Ca şi Încă o probă că Legea 217 asigură injustiţia: de la 1 „dezastrul ţării”. Da, a fost membru al Legiunii Arhanghelului Monseniorul Ghika, martirul, ca şi Valeriu Gafencu, nesanctificat februarie 2016, la Universitatea Politehnică din Bucureşti în Mihail şi senator de Rădăuţi; ministru al Educaţiei în guvernarea de BOR cum ar trebui, ca şi Daniil Sandu Tudor, ca şi Anton spaţiul Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, în Antonescu. Asasinarea lui Iorga şi Madgearu l-a făcut să iasă Golopenţia, ca şi Mircea Vulcănescu. Când „criminalul de prezenţa rectorului Mihnea Costoiu şi preşedintelui ICR Radu din Legiune. N-a plecat din România când ar fi putut şi a fost război” Mircea Vulcănescu era subsecretar de stat la Ministerul (Continuare în pag. 18) arestat. La proces a spus că elevii lui l-au comparat cu Socrate, Finanţelor, leul era mai tare decât marca; nu şi în timpul când 12 Acolada nr. 2 februarie 2016

P o e z i e greutatea, bolile tropicale golul înscris, căci după victorii macină-ntruna cuvinte bolile amânate şi viitoarele boli urmează tristeţi, ca şi atunci când dezechilibrul morii ideale, (între timp peste toate vocile din în biserica din Hordou Vasile Muste mai întâi unghiile tăiate, corul greierilor zumzăie cel mai ne-a amintit de părinteasca învăţătură doar duminica puternic vocea poetului naţionale că acolo nu se vorbeşte iar şi alte, atâtea iubite ion mureşeanăăăăh) noi (voi) căutăm mereu cheia cu nu îndrăzneşti să le atingi înălţime, greutate, tensiune care să închidem rănile contemporanilor luni. obiceiuri… care nu sforăie noaptea dar, ei – ne-o ascund mereu care tuşeşte şi meniul preferat şi Implicat în jocul dansurile şi albiturile de pat * de table căci nu-i aşa Unchieşule* * * nu-ţi mai priesc ţigările, (Umblând la intrarea în umbră) iarna se răzbună şi Gheorghe Grigurcu este un poet şi ce altă ruşine mai mare să nu stalactitele devin lacrimi pe care-l cheamă Grigurcu Gheorghe poţi alunga zăbava şi să trăieşti (mult ne-am bătut joc OMUL GHEORGHE GRIGURCU – dixit. mai repede decât ceilalţi de natură... acum ea) …pentru că poeţii (inclusiv la feminin) (toţi care te înconjoară şi te hulesc) mi-am pierdut paznicii OCHIUL LUI HORUS de prea multă poezie fac boli, ai putea să mori ca la teatru dar şi oile. (secvenţe) le iese herpesul pe gură… pietre la rinichi undeva prin actul patru, la ce teatru jucaţi? ca-ntr-o carieră dar pentru asta cineva ar trebui asta era marţi Dacă nu aţi fost alături de ulcere deschise, menopauze, bube dulci să-ţi pună o vorbă bună noi la înfrângeri nu mai are rost ** să veniţi să cântăm împreună la victorii. multe puncte negre, cocon regizorului, scenaristului şi spectatorilor… miercuri îmi dă cu cotul hemoroizi, aritmii şi uneori în final obosit după atâta de după plită chiar aşa boier Dăncuş le ţâşneşte frământat de lut, aluat cu atâtea şi-am renunţat la cartofi (I) sângele pe nas de la atâta poezie înnoiri de legământ în spate aştern iubitei şi nu-i asta tot un fel de pedeapsă? Fluturele*** îşi primea trofeul din lemn la gât Nu ai voie să mori cine-i mai suportă, dar mai ales masiv o salbă din pietre de îndeobşte când treci strada cât mai pot suporta? Şi haidem atunci în mâini străbătând bărbăteşte moară până joi de-a mai ales lovit pe o trecere de pietoni, să le împrumutăm un tropar de izbăvire drumul de la Sighet la Cluj v-aţi ascunselea cu alexandrinii pentru că lumea ar putea să apăsat de statuia Ungurului****. şi mandarinii şi baptiştii şi ceferiştii creadă că te-ai luat (III) ieşind din oglindă după bunicul lui Dorin Tudoran a nu ştiu câta oară. sau vrei să-l parafrazezi (V) pe Ioan S. Pop căutându-l Totodată nu e bine cu ochii imaculaţi de punga plină cu nimic în timp ce el să-ţi planifici moartea …iar acum vă salut şi vă aştept la bal şi totuşi undeva dezgust, îţi explica că „suntem în timp de război de sărbătorile religioase Acest poem avea nevoie de final frica de dragoste – stigmat – şi poezia e primejdioasă” dar nici de cele legale ca Toată lumea a înţeles înainte de a fi până vineri m-am săturat când tocmai ce răsărea în să nu creadă cineva c-ai ales Ai voie să mori… în ultima zi. de baroc – conştient de holul hotelului „Opera” să mori în timpul liber – şi propria ruşine, metamorfozat Vinicius cu „studiul de bărbat pentru altcineva ar avea foarte mare * Echim Vancea în cutia Pandorei, alături fagot şi clavecin” sub braţ şi nevoie de tine (sine) ** Gheorghe Pârja speranţa, irişii, cărbunii …şi sunt mai fericit decât iarba când vocea telefonică a *** Vasile Gogea precum şi pâinea ascunsă melc, melc codobelc prietenului Andrei Zanca te previne **** Balasz Ştefan în pantaclu: mă invidiau atrizii. vai, nene, de ce te râzi când scrii în două limbi minţi într-una c-am sânii călâi şi uzi mic copil fiind mama ţi-a pus în zi mult iubită, şi dar asta era din trecutul secol, gură pâinea şi nu brot, pain, kenyér SĂPTĂMÂNA D-LUI de nepreţuit penultima, Wonderful Life pan, panem, Serafime CONSTANDIN sâmbătă degajând un iz de pe vremea când ah, bucuria mea (noastră) vocea de indiferenţă ca ţiganii ne cântau din lac telefonică a serii, care a produs (penitenc) într-un proces de partaj, mai apoi vocea prelinsă, cristalină şi un declic şi clac făcu gâtul sticlei imprevizibil şi agresiv înaltă: cu votcă căci fuga e pedeapsa mângâindu-i sferele „Năşteţi-vă cu numele de Popescu soldatului chiar şi când anii voştri ce ţi-ai fi dorit mai fierbinţi Cristian” nu se mai numără, trec sau se cumpără… mult: orologii de apă cu reflexe mute – sânii NIMENI şi NICĂIERI şi NICICÂND arbori sfrijiţi păstraţi în naftalină era tocmai el iedul din „Moartea O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, iarbă întunecoasă... mai apoi decadent căprioarei” auzi-ne pre noi, cei ce cu credinţă şi cu soarele deasupra păstrând în sfârşeala ce nu întârzie Cristian Popescu – moartea nu doare dragoste ne rugăm ţie şi nu ne trece cu culmile să răsară. iar din celălalt capăt al străzii vederea pe noi, cei ce avem nevoie de mare de culori amurgind visul era doar apărea cu paşii obosiţi, căci ocrotirea ta. Acum şi în ceasul sfârşitului melancolia? pentru duminică. „frumos îi stă poetului nostru ajută-ne şi apără-ne cu rugăciunile într-o groapă cu var înainte de jam tale de săgeţile cele pline de răutate sub faldurile ponositei mulţumind pădurii session ale diavolului, ca să nu ne stăpânească mantii de pesimist câmpului, mării, e posibil şi aşa, Lucian Vasilescu puterea lui, ci cu ajutorul tău să ne vecină-ţi stă speranţa acest amalgam ce lume frumoasă, încăpătoare, învrednicim a moşteni fericirea şi mândria. cerşind protecţie şi ce hârtie albă, sfâşâietoare… lăcaşurilor nasturele tău de aur croitori – Raiului. Căci în tine ne punem spuma nudă clătinată de cristal mulţumind prea puţinilor Astăzi nădejdea, în vecii vecilor. umbra numerelor tale – spectatori încă un chin (II) Amin! – aprig profil atingând se aşează între pleoape. nemăsura: motive de a-ţi (nu-mi doresc decât o Aici la Sighet ascunde identitatea. trandafirie crucificare). fiecare invitat – poet – poetă (IV) trebuie să-şi completeze fişa liber sufleteşte nu-i nimic, reluăm. înainte de cazare nu e bine să mori în timpul să-ţi abjuri nopţile cât colesterol, câte trigliceride, competiţiilor sportive în toiul luptei scuză involuntară numărul de la pantofi, grupa sanguină cum ar fi când se schimbă liniile insomniile. Gabriel COJOCARU şi, da, mai întâi vârsta, speranţele, ca la hochei sau când tocmai (eventuala cămaşă de forţă...) amăgirile coechipierii s-ar putea bucura de Acolada nr. 2 februarie 2016 13 Mistica luminii Gheorghe Grigurcu – laureatul în pictura Premiului Naţional de Poezie Părintelui Mihai Eminescu

absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Arsenie Boca Cluj (1958) şi este Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; Moto: „Oamenii simpli înţeleg mai redactor la revista orădeană „Familia”, la „Viaá bine decât cei cultivaţi sensul imaginilor. Românească”, „Contemporanul. Ideea Europeană” şi în prezent este directorul revistei „Acolada”. A Vorbirea imaginii e mai complexă şi colaborat şi semnează şi în prezent, diferite articole mai directă decât cea a cuvintelor.” (Sf. Ioan şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea Gură de aur). revistelor literar-culturale din ţară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Primul care a sesizat a fost distins cu Premiul Opera Omnia al Uniunii cu justeţe sensul „luminii de Poetului Gheorghe Grigurcu, care îşi va Scriitorilor pe anul 2000. Pe parcursul activităţii sale tonuri deschise” din pictura sărbători peste două luni cea de 80-a aniversare, i s- extrem de laborioase i-au fost decernate Premiile Bisericii Drăgănescu n-a fost a acordat la a XXV-a ediţie, Premiului Naţional de Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii un om tocmai simplu. Înainte Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia. El a Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei să fie întemniţat 17 ani fără primit, în cadrul unei gale speciale organizate în Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, să fi fost adusă nici o singură sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din „Convorbiri literare”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget probă a inventatelor vinovăţii Botoşani, marele premiu în valoare de 25.000 de lei liber”, Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg. (vezi Nichifor Crainic, şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul Răspuns la actul meu de Botoşani. acuzare, în vol. Memorii. Serilor de la Brădiceni, Premiul Festivalului Pribeag în ţara mea, Muzeul Gheorghe Grigurcu a fost nominalizat pentru internaţional de poezie Emia (Deva), Premiul Literaturii Române, ediţie Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu alături Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Alexandru Condeescu, p. 251), fusese profesor de Ascetică de Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din şi Mistică la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În locul Aurel Pantea, Marta Petreu şi Liviu Ioan Stoiciu, iar România, Premiul oraşului Beclean, Premiul de său avea să predea în 1945-1946 arhimandritul Benedict juriul condus de Nicolae Manolescu l-a stabilit poezie (Deseşti, Sighet), Premiul „Virgil Mazilescu” Ghiuş, asistentul său şi mai apoi al profesorului Stăniloae cîştigător. (Corabia), Premiul Consiliului Judeţean Gorj, care i-a urmat lui Nichifor Crainic la catedră până când Unul dintre cei mai importanţi critici literari Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca Mistica a fost scoasă din programul de studii. contemporani, Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 (2009). Manifestarea Colocviile tinerilor scriitori Intr-o scrisoare către Părintele Arsenie Boca, aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova. A urmat care au debutat în 2012 şi care s-a desfăşurat la Alba autorul Nostalgiei Paradisului scria despre stilul nou adus liceul la Oradea şi, un trimestru, Şcoala de Iulia în aprilie 2013, i-a acordat scriitorului de „pictura nouă după viziunea nouă” a călugărului iconar: Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti. A Gheorghe Grigurcu Premiul de Excelenţă. „Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului”. Imaginea de nuanţe paradisiace a sfinţilor „mângâiaţi cu penelul” pe zidurile sacre ar reflecta „spiritul şi chipul Vasiliu-Scraba, O nouă interpretare a Parabolei Fiului Părintele Arsenie Boca l-a cunoscut în acei ani pe viitorul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus” (Nichifor Rătăcitor, în rev. „Origini. Romanian Roots”, ISSN 1094- preot paroh de la biserica Sfântul Antonie. Iar cum hramul Crainic, Iubite Părinte Arsenie, în vol. Părintele Arsenie 5814, vol. XVI, July-Dec. 2012, pp.52-55). Bisericii de la Bogata Olteană (a cărei frescă pictată de Boca, Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.331-333). Însăşi Într-o schiţă pentru o cuvântare la sfinţirea Bisericii Părintele Arsenie Boca a fost distrusă de securişti cu treimea de ipostasuri ale lui Dumnezeu este descrisă de Drăgănescu (2 X 1983) unde i-a fost total interzis să ajungă, ciocanul) este Sf. Parascheva, e foarte probabil ca icoana imnografii bisericii ca „o lumină în trei străluciri” (după Părintele Arsenie Boca n-a menţionat doar noutatea adusă să fi fost pictată pentru acea biserică al cărei paroh a făcut Rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog, apud Benedict de cele două registre „unul mai mare sus şi altul, la o scară detenţie politică şi înainte şi după 1964. Mai fascinantă Ghiuş, Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă, mai mică jos” în care a realizat pictura, ci a scris şi despre decât descoperirea autorului micii icoane cu Sfânta Bucureşti, 1998, p. 18). Poetul Vasile Voiculescu (practic evoluţia „de la chip la asemănare” care ar fi „continuitatea Parascheva (pornind de la asemănarea ei cu icoana Învierii ucis în temniţa comunistă) îi mărturisea indianistului Ion de conştiinţă a atotprezenţei lui Dumnezeu” (Părintele Domnului de la Biserica Drăgănescu văzută într-o carte) Larian Postolache că experienţele sale mistice l-au purtat Arsenie Boca, Geneza picturii, în vol. „Capela Sixtină” a ne pare însă următoarea revelaţie avută de acelaşi student prin cele mai felurite spiritualităţi (budism, teosofie, ortodoxiei româneşti: Biserica de la Drăgănescu, Deva, la Teologie (Alexandru Valentin Crăciun), prin care i s-a ocultism) ca să se întoarcă „apoi la Platon şi la 2005, p. 16). Această continuitate de conştiinţă transpare descoperit partea pictată de Părintele Arsenie Boca la neoplatonici” dar să sfârşească „prin a dori lumina cea din privirea sfinţilor, din chipurile lor luminate de ochii Elefterie (2): întreaga boltă a altarului cu imaginea Maicii albă, cea adevărată. Şi am ieşit afară la ea cu ochii la cer” extrem de vii. Preotului paroh de la Drăgănescu îi părea, Domnului ţinându-l în braţe pe Iisus copil în haine de (Horia Ion Groza, Rugul aprins: Părintele Benedict, dr. V. de pildă, că Paisie de la Neamţ „parcă vorbeşte, parcă este puşcăriaş (Formula As, nr. 822/ 2008). De data aceasta, nu Voiculescu, în rev. „Origini” II/ 2012, p.48). viu, parcă ar sta să-l întrebi ceva.” (pr. Savian Bunescu, numai adevăratul autor al picturii ci şi semnificaţia ei, Arhim. Benedict Ghiuş (1904-1990) – a cărui 1991, înregistrare video cu prezentarea Bisericii, tăinuită mai mult de patru decenii. studenţie bucureşteană a fost scurtă, dar fericit plasată în fragmentar transcrisă în vol.4 de Mărturii, Ed. Agaton, timp (la vremea Asociaţiei Criterion iniţiată de Petru Făgăraş, 2011, p. 207). Comarnescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade, când După Simion Noul Teolog – citat de Părintele Isabela VASILIU-SCRABA conferinţele filozofului Nae Ionescu, iniţiatorul Şcolii Benedict Ghiuş (1) în lucrarea sa de doctorat despre trăiriste, erau extrem de preţuite) – precizase cu filozofică Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii (1946)-, 1. După ce fusese în 1937 prefect de limpezime că există o înţelegere total raţionalistă pentru omul ar fi „chemat să se împărtăşească de Dumnezeu, studii la Internatul Teologic din Cernăuţi şi pe care „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om” ignoră până a se face un dumnezeu-creat. Chemarea aceasta urmă profesor la Liceul Seminarial din Bălţi, „chemarea omului la trăirea divină”. Pentru Sfinţii Părinţi, împlinită se numeşte asemănare” părintele Benedict Ghiuş a fost hirotonit chipul lipsit de asemănare este întunecat, asemănarea Părintele Arsenie Boca în paginile scrise despre ierodiacon de mitropolitul Gurie Grosu care l-a fiind „frumuseţea cea firească a chipului”. A crede că pictura bisericii (probabil în 1983) a sugerat o gradaţie a adus la Chişinău. Părintele Arsenie Boca s-a aflat asemănarea se reduce la „conştiinţă, voinţă liberă şi asemănării, de la Maica Domnului care ar avea „cea mai şi el la Chişinău (de la începutul lui octombrie raţiune” reprezintă o înţelegere total raţionalisă şi ca mare asemănare cu Domnul Hristos”, la cei patru „martori 1939 cu o bursă de trei luni) locuind „în obştea urmare „total trunchiată” (arhim. Benedict Ghiuş, Taina ai Adevărului” care au fost evangheliştii. Accentul pus de monahală de pe lângă Palatul Arhieresc din răscumpărării…). Părintele Arsenie pe asemănare înţeleasă ca permanentă Chişinău” (Pr. Streza Nicolae Zian, Catisme ale La una dintre predicile ţinute pe când era „ctitor de conştientizare a atotprezenţei lui Dumnezeu face ca figurile Părintelui Arsenie Boca, 2008). frunte al Filocaliei româneşti”, ierom. Arsenie Boca sfinţilor, deşi diferite, să aibă un aer comun. Aceasta a dus 2. Părintele Arsenie i-a spus preotului luminase oarecum această problemă spunând că „noi nu în 2007 la „descoperirea” autorului icoanei cu Sfânta paroh ca n-a mai pictat nici o altă biserică, „a suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Deşi trăim o vreme Parascheva expusă la biserica Sfântul Antonie unde paroh lucrat doar puţin la Elefterie”. Biserica îmbrăcaţi de lumea aceasta, ni se întâmplă adesea ca fratele fusese preotul cu care Nae Ionescu scosese în 1928 revista Drăgănescu e prima şi ultima, făcută ca o „jertfă, vis şi sora moarte să ne dea târcoale şi să ne despice făptura „Logos”. Preotul Popescu Victor (1897- 1978), căruia sub ca un omagiu”. Pentru darul pe care i l-a dat în două. Atunci scăpăm de chingile lumii văzute şi ne trezim comunişti nu i s-a mai publicat nici o scriere, fusese Dumnezeu, lasă în urma lui „această pictură, ca într-un alt fel de a fi şi de a cunoaşte”. În finalul interpretării bibliotecar şi duhovnic (1934-1948) la Seminarul Central să fie pentru toţi” (Părintele Arsenie – un om mai sale dată parabolei fiului pierdut, stareţul Mănăstirii „Radu Vodă” la vremea când Părintele Arsenie era student presus de oameni, Făgăraş, 2011, p.210). Brâncoveanu se arătase interesat de „cauza pentru care la Belle Arte şi la Academia de Muzică Religioasă, fiind omul ajunge să piardă chipul lui Dumnezeu” (vezi Isabela cazat în căminul studenţesc de la „Radu Vodă”. Desigur că 14 Acolada nr. 2 februarie 2016 Interviul Acoladei: MARIANA CODRUŢ Lucarnă „…Văd batjocura sinistră la adresa limbii române” Şerban FOARŢĂ

Dragă Mariana originar, cel care dă substanţă şi identitate celui ce scrie. Paul Valéry Codruţ, am fost între Care sunt amintirile, legămintele tale faţă de locul naşterii, cei care au participat satul Prisacani? VINUL PIERDUT la intrarea în lume a Satul natal de pe malul Prutului conţine fundamentele cărţii tale de poezie, mele: mama şi natura. Mama – un om drept şi plin de miez, HIATUS. Apariţie a de care mi-e dor mereu – e un reper perpetuu de căldură, Cândva,-n ocean lăsat-am (dar, Editurii Paralela 45, umor, bun-simţ. Şi tot ea mi-a trezit interesul pentru Sub care cer, nu pot să jur) cu o copertă semnată literatură. Iar natura… sînt fericită că mă hrăneşte acum Să-mi cadă, hăului în dar, de Ion Barbu. Am la fel de intens ca în copilărie. venit special pentru Mariana Codruţ, puţine voci s-au implicat cu atâta Un strop din vinul cel mai pur. cartea ta, la Târgul putere în spaţiul virtual, aşa cum o faci tu în ultimul timp. Gaudea-mus, o Şi nu pentru a face însemnări de tip jurnal intim – manifestare care importante şi ele... –, ci pentru a apăra o cauză. Ce câştigă De ce a fost să-l pierd pe mări? lasă loc speranţei că (verbul e rebarbativ...) poetul fiind observator al celor ce Unui oracol am dat curs? putem trăi mai se întâmplă în jurul lui? Ai simţit soldaritate? Ce te-a Unei lă­untrice chemări, frumos, că putem re- nemulţumit? De unde vine lipsa asta de pace şi confort? naşte, prin cititul cărţilor. Sunt gata să şterg ce am scris, Crezi în drumul comun al generaţiilor poetice? Că,-n loc de sânge, vin am scurs... pare că mă odihnesc între cuvinte frumoase, că am acest În ultimii mulţi ani, am trimis rar texte la publicaţiile privilegiu, dar că trăim de fapt într-o realitate care ne din ţară, deşi scriu mereu, şi am ieşit din casă şi mai rar îndepărtează de esenţa noastră. O spui într-un poem pe decît în tinereţe. (Pînă la un punct, nu mă miră deci prea O purpurie-ntunecare care îl găsesc postat pe Facebook, în data de 8 Noiembrie tare că unii scriitori din valurile proaspete abia de au auzit Pe faţa apei, după care, 2015: „Scriu poezie împotriva lumii din mine”, aşa începi. de mine. Spun „pînă la un punct”, fiindcă pînă acum eu am Acest „împotriva” l-am simţit extrem de acut în ultima scos cărţi cu o frecvenţă destul de regulată; nu mai departe, Din nou, prin clarul ei străvezi..., vreme, în însemnări, în atitudinea ta, în poeziile tale. Te una în 2007 şi două în 2011.) În toată izolarea asta voită şi simt ca pe un om frumos şi neîmpăcat, pentru care poezia nevoită, facebook-ul a apărut ca o găselniţă fantastică: poţi Curs vinul, ce beţie-n unde! nu este doar refugiu. Cum schiţezi autoportretul poetei fi prezent printre oameni fără a fi propriu-zis. Totuşi, deşi care se arată lumii prin ce are ea mai bun? am cont din toamna lui 2012, nu sînt o asiduă, o riguroasă Iar în amarul aer vezi, Mulţumiri că ai venit la lansarea de la Gaudeamus, frecventatoare nici a acestei reţele, socializarea în public Săltând, fantasmele afunde... dragă Lucia, unde ne-am văzut pentru prima dată dar, graţie cu oameni necunoscuţi cam crispîndu-mă, iar cu prietenii facebook-ului, am ştiut dinainte că vei veni. Şi e bine că a preferînd să vorbesc pe privat sau la telefon. Dacă o fost aşa: o bună parte a breslei îmi e cunoscută doar din folosesc mai puţin pentru socializare, în schimb o exploatez scris, de aceea cînd ies „în lume” (fapt care îmi provoacă o la maxim ca revistă, unde pot citi/ vedea ce mai scriu/ apucă, să acumuleze influenţă pentru el şi amici, pentru mare tensiune nervoasă) pot călca în străchini, creează alţii şi unde pot publica foarte comod, foarte uşor. famelia şi coana Joiţica dumisale. Înfundînd astfel şi nerecunoscîndu-i pe cei întîlniţi… Cum schiţez un rapid Aşa că public din cînd în cînd poezie, proză, articole, desene. instituţia, şi ţara într-un enorm căcat. Adică, pe de-o parte, autoportret? Pentru că le am la îndemînă – le-am trecut la Şi, de sînt pe fază, reacţii la politic & social, la lipsa de în sărăcie, în compromiterea ideii de valoare şi de referinţele critice din vol. hiatus –, mă voi folosi de cuvintele obraz, la tupeu, la golănie. Dar numai cînd îmi ajunge cuţitul competenţă; pe de altă parte, în frică şi oportunism. Fiindcă, lui Gheorghe Grigurcu, dintr-o cronică (1995) la alt volum, la os, cînd cele auzite sau văzute mă şochează profund. Iar uşor de observat, mulţi dintre compatrioţii noştri care vor existenţă acută, publicat de Cartea românească: „Poeta nu dacă mă şochează, ce să fac?, nu mi-s la îndemînă să-şi atingă scopurile sau să le fie recunoscută valoarea, prezintă un eu docil, ci unul polemic. Ea dă glas unei politeţurile, fineţurile, datul pe după cireş. Aşa stînd văzînd că nu reuşesc în mod firesc, se lasă înhămaţi de permanente confruntări care are ca punct de plecare un lucrurile, era de aşteptat să trezesc destule inimiciţii cu stăpîn, deci renunţă într-un fel sau altul la propria libertate. proiect, un «vis»”. reacţiile mele, pe care nu pot să mi le reprim fără să nu am Sigur, în ce-i priveşte pe scriitori şi artişti – că oportunismul Cartea ta de poezie a apărut după opt ani de trăire senzaţia că mă îmbolnăvesc. Există totuşi o serioasă lor mă derutează cel mai tare –, lucrul ăsta nu se întîmplă poetică. Prezentarea a fost superlativă. Atât Daniel Cristea- compensaţie: publicînd pe facebook mi-am lărgit cercul de numai în România ori numai acum. Dar, nu?, una e să te Enache, cât şi Călin Vlasie au situat cartea pe locul meritat cititori şi mi-am făcut noi prieteni. Am simţit solidaritate. înhame un rege, o somitate sau pur şi simplu un om drept, al evenimentului editorial, important în caracterizarea Pe care ştiu s-o apreciez şi s-o răsplătesc: cînd cineva mă atît de rar şi de luminos, şi alta un parvenit ori un nemernic, statutului tău de poet excepţional la ora aceasta. Vieţuieşti convinge că le merită, poate conta de-adevăratelea pe fie ei şi galonaţi cu toate titlurile şi cocorăţiile din lume... la Iaşi, în oraşul care a dat după război poeţi de primă simpatia, căldura ori susţinerea mea. Apropo: ai observat că acum la noi, în tocşouri şi anchete mărime, şi menţionez acum triada Ursachi, Ivănescu, Cum să nu cred în drumul comun al generaţiilor dacă televizate au ba, nu se vorbeşte (dacă se mai vorbeşte) Laurenţiu. Cum te raportezi la oraşul studenţiei tale? Şi, duce spre poezie autentică? Preţuiesc scriitori şi mai tineri, despre libertate decît în relaţie cu dictaturile care o restrîng mai ales, cum ai depăşit graniţele geografice, scriind şi mai în vîrstă decît mine şi mă bucur de preţuirea unora sau reprimă total, nu şi ca valoare în sine, dezirabilă pentru poezie, intrând în circuitul poetic larg, fără margini? şi mai tineri, şi mai în vîrstă. E normal, în literatură nu un om? Şocant: scăpaţi de Ceauşescu, nu ne mai Da, recenta mea carte de poezie, prima de inedite există astfel de graniţe. Dar asta nu înseamnă că eu sînt de interesează tema, mai mult, ea nici nu mai există! Şi asta după o pauză de 8 ani (de mirare că n-a stat încă pe atîţia în acord cu tot ce fac şi spun ei ori că ei sînt de acord cu tot ce într-o ţară în care frăţia cu dracu’ e la mare cinste, într-o computer...), a fost prezentată generos la tîrgul de carte fac şi spun eu. Nu vorbim în cor. Nu se pune problema să ţară în care pe buzele tuturor sînt termeni ca descurcat, din noiembrie de editorul Călin Vlasie şi criticul Daniel mergem la grămadă. Ar fi şi aberant: scriitorul/ artistul aranjat, combinat, învîrtit, manevră, influenţă, speculaţie, Cristea-Enache, fapt care m-a bucurat. Acum: la triada adevărat este sau trebuie să fie, în opinia mea, un sforăraie, tocmeală – păi da, unde nu-i lege, e tocmeală! ieşeană amintită de tine, dă-mi voie să-l adaug musai, din singuratic, un independent, după ce-a depăşit frisoanele Mai trist e că nu doar formatorii de opinie, dar nimeni aceeaşi generaţie, pe Emil Brumaru, un poet singular, de fireşti ale vîrstelor foarte june, predispuse la asocieri de altcineva, nici şcoala, nici biserica, nici familia şi cu atît neconfundat în literatura română, graţie puternicelor lui grup. mai puţin tradiţia/ folclorul, nu pledează pentru, nu mărci stilistice. Cum mă raportez la Iaşi? Şi aşa, şi altminteri. Cine eşti tu, Mariana Codruţ? Un răspuns vine din valorizează libertatea, independenţa, gînditul pe cont Ca să n-o iau de la patuzopt, ci doar de la revoluţie: cu paginile cărţii tale. Poeme precum „În august”, „Libertatea propriu al românului şi nu-l încurajează să respingă gratitudine faţă de Silviu Lupescu şi editura Polirom, pentru noastră aurie” sau „Viaţă comunitară” au puterea de a defini pupincurismul, sevilismul, reuşita cu orice preţ. Rezultatul că mi-au editat 3 cărţi şi mi-au acceptat sau propus câte ceva din biografie. Dar poezia face mai mult decât să se vede cu ochiul liber: e o harababură teribilă în ţară, colaborarea ca lector de carte şi traducător de broşurele lumineze sâmburele istoriei personale. Cum vezi tu acest unde mai toate par cu josu-n sus. Iar în literatură, dacă tot de popularizare, într-o vreme foarte dificilă pentru mine; dar, această povară – dar hai mai bine să nu încurc eu vorbim despre ea: mie nu mi se pare întîmplător faptul că tot cu gratitudine faţă de cîţiva scriitori (înainte de toţi, cuvintele. sîntem mimetici şi „morţi” pînă la Dumnezeu! Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Liviu Antonesei, Ovidiu Sînt un om care luptă continuu pentru păstrarea Mă rog, ar fi mult de vorbit, dar revin la ultima parte Nimigean, Bogdan Creţu) care m-au citit şi „citit” cu echilibrului sufletesc şi a forţelor sale interioare. Şi nu e a întrebării tale: ei bine, în lupta asta a mea pentru păstrarea atenţie. Şi cu o din ce în ce mai accentuată detaşare şi mai simplu, în condiţiile în care trăiesc numai din salariu, forţelor şi echilibrului interior, scrisul mă ajută enorm. De palidă revoltă faţă de alţii (punctul de maxim al revoltei o fi cîştigurile din scris fiind nesemnificative; cînd o vacanţă aceea nu aş renunţa la el niciodată, indiferent care ar fi fost acum vreo 5-6 ani, cînd am migrat la Asociaţia modestă, la o pensiune din Bucovina sau la mare, să zicem soarta lui. Scriitorilor din Sibiu, fără să cunosc oraşul sau asociaţia). – dar şi pe aceea mi-o permit foarte rar –, mă pune la post Îţi mulţumesc pentru ocazia acestei întâlniri, prima Graniţele Iaşiului le-am depăşit, încă de la debut, ca pe mult timp, cum ştiu sigur că li se întîmplă şi prietenilor din viaţa noastră... toţi scriitorii despre cărţile cărora s-a scris în revistele mei, fie ei sau nu scriitori ori artişti… Nu e simplu cînd, ca Şi eu îţi mulţumesc. importante din Bucureşti şi din ţară. Graniţele ţării le-am redactor de vreo 23 de ani la o editură universitară, văd trecut destul de puţin, fie publicînd în nişte reviste străine batjocura sinistră la adresa limbii române, a rigorii Interviu realizat de proză sau poezie, fie prin prezenţa în cîteva antologii ori ştiinţifice, a cărţii, la care se dedau cu cinism ori cărţi colective. Cît despre „intrarea în circuitul poetic larg, inconştienţă nestînjenită majoritatea cadrelor… Nu e fără margini”: frumoasă metaforă… simplu cînd văd cum cineva, odată ajuns în poziţie de putere Lucia Negoiţă În interviurile pe care le găzduieşte revista „Acolada”, într-o instituţie, inclusiv cele ale uniunilor de creaţie, începe Iaşi-Bucureşti, decembrie 2015 am încercat, în cazul poeţilor, mai ales, să descopăr filonul fără zăbavă şi vitejeşte, ca leul, să ia cu japca de unde Acolada nr. 2 februarie 2016 15 Aşchii dintr-un jurnal de cititor ITINERARII PLASTICE Tur de bibliotecă Activismul artistic, Război public cu mize între decizie şi private Lângă un om mulţumit de sine, s-a aşezat pe nesimţite o Miza enormului scandal care bibliotecă. Omul sărbătoreşte zguduie azi România ar trebui să fie de unul singur mulţumirea de spontaneitate (II) cunoscută de toată lumea: închiderea sine cu vin roşu ca sângele de postului de ştiri Antena 3. Simplu ca bună taur. Biblioteca se apropie şi mai Acest produs nu se mai poate ziua. Numai că „organele” noastre, subtile mult, dar omul mulţumit de sine vinde şi nici cumpăra pentru şi competente cum le ştim din ultimii vreo 70 de ani, nu-şi nu observă nimic, îşi ajunge sieşi că el nu mai există ca obiect. nimeresc nicicum ţinta. Şi Antena 3 continuă să emită – mai şi sărbătoreşte aceasta cu vin Artistul plastic a îmbrăcat, eroică, mai credibilă şi mai victimizată ca niciodată. Rateurile roşu ca sângele. într-un fel, haina actorului, dar „organelor” bat toate recordurile. a unuia care îşi joacă propriul Dar de ce să fie închisă Antena 3? Asta dincolo de * său scenariu, işi reproduce atentatul evident la libertatea presei şi de pierderea multor propriile idei şi refuză locuri de muncă. Pentru că se apropie din nou blestematele de Gruşenka, personajul feminin al lui Dotoievski – o poezie proiectului său orice alegeri. Şi, în ultimele vreo două-trei runde, Antenele lui Dan expresionistă. finalitate. El renunţă la Voiculescu (sau ale fiicelor lui) s-au transformat brusc în partid * materialele sale consacrate, politic, ba „purist” (de la PUR), ba „conservator” (de la Partidul renunţă la suporturile Conservator, dar fără nici o legătură cu Titu Maiorescu sau P.P. Melancolie bacoviană: „Dorm volumele savante-n cunoscute, se apleacă spre Carp, adică o impostură) şi au trimis în Parlamentul României îngheţatele vitrine”. realitatea imediată şi intră mai mulţi gorobeţi „democratici” în scaune de senatori sau * voluntar în malaxorul ei. Orice obiect îi poate fi util, orice deputaţi. În dispreţul total al alegerilor libere şi democratice. material poate fi recuperat, folosit provizoriu şi apoi abandonat. Sau al egalităţii în faţa legii, de exemplu (abuz de poziţie Woland din Maestrul şi Margareta este nu atât Diavolul, Fără pînză, şevalet, piatră, penel sau daltă, el oferă un spectacol dominantă). cât un Dumnezeu „pe invers”, un Creator al haosului şi al fără consecinţe şi foloseşte de cele mai multe ori expresia Dan Voiculescu, cu banii de la Crescent şi Dunărea, întunericului. propriului său corp, plastica mişcării şi naraţiunea gesturilor. şi-a construit şi un imperiu de presă pe lângă cel de afaceri şi * Evoluînd într-un spaţiu comun, cu predilecţie într-unul public, cu de la sine putere trimite în Parlament oameni care să-i artistul se integrează în ritmurile vieţii obişnuite, în cel mai apere interesele economice. În asociere constantă cu PSD, Spre seară, cerul e murdar de pete-pete de nori. Parcă-l rău caz doar ca o apariţie ciudată. Publicul este spontan, care se foloseşte masiv de Antene, mai ales de Antena 3, văd pe Woland ridicând palma şi ştergând cerul ca pe-un geam neselectat, amestecat ca interese, ca nivel de înţelegere şi ca pentru a-şi face campanie electorală patru ani neîntrerupt. E aburit. sistem de reacţie. Şi el sfîrşeşte prin a nu mai fi un public corect? Nu, nu e corect. Desigur, din când în când, pentru * propriu-zis, ci un participant direct, o componentă vie în acţiunea interese şi din obligaţii sau strategii de moment, anteniştii care tocmai se desfăşoară. pot fi şi liberali, antonescieni (de la Crin) sau iohannişti. Între Exces de amabilitate ca o benignă găselniţă diplomatică. Acestă formă de manifestare artistică, neconvenţională în timp, the Godfather Dan Voiculescu şi-ar mai fi construit în Groomul de la Hotel de Paris din Memoriile unui trişor de raport cu arta tradiţională, reprezintă o reîntoarcere la social şi interiorul trustului şi un serviciu de informaţii, condus de Sacha Guitry povesteşte o mică întâmplare: „Într-o seară, la problemele omului concret. Şi ea transmite semnalul unui „preşedintele” unei organizaţii-fantomă, domnul Mugur Ciuvică. contele Greffulhe – căruia îi răspundeam cu «Da, domnule!», la şir de crize: al unei crize de comunicare, al unei crize de creaţie O fi adevărat? N-o fi adevărat? În asemenea chestiuni de „servicii nu ştiu ce întrebare pe care mi-o pusese – mi-a cerut: – Te rog şi al unei crize care priveşte existenţa însăşi. Artistul decade secrete” e greu de răspuns. Că doar de aceea sunt secrete! să-mi spui «Domnule Conte». Începând de a doua zi, le-am din condiţia lui exemplară, de purtător de cuvînt al umanităţii, Condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de spus tuturor «Domnule Conte»./.../ Pe conţi, modul meu de şi îşi asumă un mod de a fi perisabil şi derizoriu. Din mesager puşcărie, cu confiscarea unei importante părţi din avere, s-ar fi adresare îi mulţumea, iar pe ceilalţi îi flata”. şi comentator al unei idei înalte, el devine agentul unei frustrări făcut printr-un proces foarte discutabil, controversat. Ca şi în * colective şi comentatorul istoriei imediate. Convenţiile estetice cazul procesului fostului prim-ministru Adrian Năstase. dispar una cîte una şi în locul lor se instalează gesturile Amândoi ar fi fost pedepsiţi pentru alte fapte decât cele despre Un poet mereu vesel şi entuziast – un nonsens. obişnuite, traumele vieţii de zi cu zi. Pînă şi ideea agresiunii care a fost vorba în procesele propriu-zise. Toţi cunoscătorii şi * pe care viaţa socială o exercită asupra individului şi asupra oamenii informaţi sunt convinşi de asta. O fi aşa? N-o fi aşa? Şi grupului capătă expresii directe. De multe ori artistul îşi dacă este într-adevăr aşa, cine hotărăşte să se facă asemenea Ioan F. Pop crede că „Dumnezeu nu ţine audienţe”. Eu construieşte deliberat un scenariu agresiv al cărui obiect este procese măsluite? Care instanţă şi după care Constituţie? credeam că întâlnirile cu Moise de pe munte sunt veritabile propriul său corp. De la suferinţa abstractă, încorporată într-o Ambele procese, al lui Năsatse şi al lui Voiculescu, s-au audienţe... creaţie simbolică, el trece la o suferinţă propriu-zisă pe care şi- desfăşurat sub preşedinţia lui Traian Băsescu. Toată lumea * o provoacă singur în timp ce o propune şi celorlalţi ca model. informată arată cu degetul spre acesta. Şi dacă e adevărat, pe Mijloacele prin care se realizează aceste acţiuni sînt diverse şi ce bază legală a luat Traian Băsescu asemenea decizii ? Sunt un cititor pe dos? Mă înnegresc zăpezile lirice. în afara oricăror prejudecăţi. Elemente vizuale şi sonore, mişcări Între timp, Antena 3, mai ales datorită informaţiilor * scenice şi reflexe ale unui ceremonial teatral se asociază şi culese de Mugur Ciuvică şi Grupul său de investigaţii politice, construiesc împreună un discurs care aminteşte de ritualurile a reuşit să-l înfunde pe fratele lui Traian Băsescu, Mircea Fructul de ananas, ca o statuetă postmodernă. primitive, cînd artele nu erau încă diferenţiate. În toată această Băsescu, condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare * gesticulaţie se poate lesne citi o stare de impas şi disperare. cu executare. Carierele sau imaginea publică a unor importante Ieşirea artistului în stradă, denunţul inutilităţii de a crea paralel figuri din camarila lui Traian Băsescu au fost făcute ţăndări în Un tur din zori al bibliotecii. Reciteşti o poezie de ici, un cu viaţa şi dezvăluirea nenumăratelor disfuncţii sînt mai mult primul rând datorită investigaţiilor Antenei 3. Pot fi enumeraţi fragment subliniat din Dostoievski, de care nu-ţi mai aminteai, decît capricii ale unei simple dorinţe de înnoire. Ele sînt forme în grabă Elena Udrea, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş, Adriean o sentinţă cinic-cabotină din Cioran, un început de roman din specifice de luptă, strigăte împotriva încorsetării individuale şi Videanu, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Elena Băsescu, colţul din dreapta sus a ultimului raft... Un tur de bibliotecă încercări alternative de a lărgi orizontul libertăţii. Acte lucide, Crinuţa Dumitrean, Marcel Hoară, Alina Bica, asfaltatori, diverşi precum un tur de bufet suedez la o sindrofie: o măslină de ici, aceste acţiuni au şi o doză de dramatism, măcar şi numai pentru oameni de afaceri de partid, dar mai sunt şi mulţi alţii. o tartină de colo, un peştişor cu lămâie de pe tava golită pe a salva cunoscuta relaţie dintre luciditate şi dramă. Războiul e în curs. Mai mult, Traian Băsescu se jumătate... pregăteşte, cu micul său partid, o ridicolă oaste de strânsură, * III să participe la alegeri. Cu gurile de foc ale Antenelor îndreptate împotriva sa, are el vreo şansă să-şi facă aleşi primari, consilieri, Poem pe cât de simplu şi lapidar, pe atât de Cele mai frecvente forme de acţiuni colective de la începutul şi să trimită în Parlament senatori şi deputaţi? Greu de crezut. atotcuprinzător, poem de Vladimir Burici (în traducerea lui anilor 90, de performance în grup, au fost cele represive şi Cu atât mai mult cu cât fostul preşedinte Băsescu, la mai bine Leo Butnaru): „A pune toate lucrurile la locul lor/şi să pleci!” cele revendicative. Capetele lor de serie sînt invaziile de mineri de un an de la alegerea lui Klaus Iohannis şi la câteva luni de la * şi marşurile sindicale. In primul caz, deşi este vorba de o ieşirea din joc a lui Victor Ponta, e încă ţinta principală a agresiune oarbă, de o barbarie imposibil de explicat şi cu atît Antenelor, mai ales a Antenei 3. Să povesteşti Război şi pace într-o frază de trei rânduri. mai puţin de justificat, spectacolul ei oferă nenumărate Desigur, prea puţini vorbesc pe şleau despre Aud că există un critic care poate aşa ceva. Ba, în fraza posibilităţi de lectură. Chiar dacă reprimarea şi umilirea celor asemenea „chestiuni” şi „aspecte”. În schimb, se analizează respectivă se află şi sentinţa despre roman plus portretele pe larg şi profund confiscările, executările, evacuările, legile, primelor 17 personaje. principiile, ce dracu’! Cu toate cifrele macroeconomice * Pavel ŞUŞARĂ strălucite, multe mari companii româneşti gâfâie în insolvenţă sau intră în faliment, micile şi mediile întreprinderi gem şi se (Continuare în pag. 19) Jean Cocteau: „Poezia este o morală. Numesc prin morală închid în ritm alert. Majoritatea românilor – care nu sunt nici un comportament secret, o disciplină construită şi guvernată „antenişti”, nici „băsişti”, nici „organe” – aşteaptă disperaţi să potrivit aptitudinilor unui om care refuză imperativul categoric, Expresionismul timpuriu, atât de pronunţat, de acut, iasă urzicile, măcrişul şi ştevia, şi nu mai au nici o preocupare imperativ ce deformează mecanismele”. basorelief în bazalt. Trakl: „...amuţeşte cătunul negru din vale/ pentru nici un fel de alegeri. Prea s-au fript de fiecare dată deşi * De parcă crucea ar coborî colina albastră a calvarului,/ Pământul au încercat cu tot spectrul. Nu mai cred nici in Iehova şi nici în tăcut îşi azvârle din adânc morţii”. Antene (şi cu atât mai puţin în Traian Băsescu). Întrerup lectura de cele mai multe ori a volumelor în care poeziile sunt numerotate şi n-au titlu. Poetul mi se pare lipsit de imaginaţie. Prefer un poem din trei cuvinte care are Dumitru Augustin DOMAN Petru ROMOŞAN un titlu de cincisprezece. * 16 Acolada nr. 2 februarie 2016 Români la Paris Migdale dulci-amare Fuga din cetatea Patul lui Procust şi nişte canapele Mă şi văd întinsă pe canapeaua uzată de atâtea destăinuiri salvării (XI) Pamflet de Florica Bud chinuite. „Dă-i chelului tichie de mărgăritar”, veţi sări deodată asupra fenomenului canapelar, atât cei din Aripa Arierată a În ziua în care am înţeles că nu Astrotrocardarilor Miliardari, cât şi cei care populează Banchiza S. Alexandrescu: Este îmi mai place ceapa roşie, chiar dacă Astrotrocardarilor Vagabonzi Universali. Nu îmi fac iluzii, ştiu o chestiune de procedură, textul minunata deţine un titlu de nobleţe, că sunteţi în stare să mă chinuiţi chiar şi în singurul loc unde poate fi puţin reformulat şi lărgit adică este ducesă de Pericei, am poţi să fii apărat de toxicitatea propriilor gânduri. Dar nu mă la toţi scriitorii, şi la cei care nu simţit că se rupe ceva în mine. Nici las asaltată şi vă împing, şi pe unii şi pe alţii, cu puterea minţii, chiar aşa! veţi exclama Primăvăratici sunt originari din România… Doriţi dincolo, în lumea cea rea şi gentil-alunecoasă. Agnostificaţi Presant şi Antighiocei. să-l semnăm imediat sau vreţi să Mă linişteşte gândul că nu va fi nevoie să îmi fac ordine în Ca să ajungi într-o stare atât de gravă vi-l trimitem acasă, pentru că sentimente, psihologul o va face în locul meu. Îmi închipui că şi avansată de pierdere a echilibrului vom începe şedinţa pe un fond muzical. Apoi el îmi va evident textul nu e într-o formă interior, urmată de starea privilegiată de a simţi că se rupe recomanda să mă gândesc la ceva frumos sau la ceva nostim. definitivă, dar cred că suntem de acord asupra conţinutului? ceva în tine, trebuie să fii măcar eroina unui roman, dacă nu a Mă decid pentru nostim. Mai ales că Yahoo-ul îmi furnizează Deci poate că ar fi bine să începem chiar acuma să semnăm ca unui serial fluviu. Speriată că nu am nicio explicaţie pentru zilnic pastile comice. Chiar dimineaţă am primit un mail care să fie un prim gest concret al acestei întâlniri de astăzi seara. moftul cu ceapa roşie, moft dublat de atenţionarea că mi-am începe aşa: „Aţi fost selectată...”. Desigur, ţi se opreşte inima Semnăm pe o filă separată. depăşit condiţia de simplu muritor cu viaţa neromanţabilă, fac în loc când citeşti aşa ceva. Te gândeşti la vreo listă a Premiilor Dan Culcer: Propunerea pe care aţi făcut-o mi se un pas înapoi recunoscând că... nu chiar s-a rupt ceva acolo, în Nobel sau la una cu aleşii care urmează să plece în spaţiu. Sau pare interesantă şi trebuie neapărat să ne adresăm şi altora, locul anunţat. Dar totuşi, dacă îmi daţi voie să îmi exprim ai fost ales să candidezi pe o listă electorală sau măcar să faci potenţa, putinţa de a fi eficienţi ar fi mai mare. stările prin care trec, pot să afirm ditirambic... că am simţit parte dintr-un juriu, că tot va avea loc selecţia pentru Eurovision Dumitru Ţepeneag: Semnăturile occidentale sunt ceva asemănător cu ceea ce a simţit acea eroină a acelei poveşti în oraşul în care trăiesc, Baia Mare. Sau te poţi gândi că ai fost atât de uşoare încât devin lejere. de dragoste, cu acel final nebănuit. Aşadar mă întorc la ceapa selectat prin satelit pentru vreo Miss Univers. Cine ştie ce îţi Alte voci, albă, dar nu la orice soi sau loc de provenienţă. Rămân fidelă poate trece prin cap, în locul numit Centrul Poftelor. Dar, Dumitru Ţepeneag: Pe noi ne interesează în primul miraculoasei legume, Allium cepa, de culoare albă, sora mai calmaţi-vă, Şerbi Cutanaţi Ai Scoarţei Terestre, nimic din toate rând unitatea noastră. mare a ducesei roşii, ea însăşi ducesă de Pericei. acestea nu o să mi se întâmple nici mie, nici vouă. De ce oare Sorin Alexandrescu: Să continuăm cu discuţia. La psiholog cu tine! voi exclama spionându-mi reacţiile voi fi vorbind şi în numele vostru? Retractez, domnilor, nu Alexandru Sincu: Am o propunere pe care aş vrea în apele neveneţiene ale oglinzii unei vechi pudriere. Mai disperaţi, există destine şi destine; poate vouă, vă, vi... să o formulez. La al cincilea paragraf, mai mulţi dintre cei de bine să mă pun singură la punct decât să o faceţi voi, dragi M-am îndepărtat de subiect. Aşadar mailul suna cam aşa, faţă şi-au manifestat şi încrederea că această societate a Absalieni Postrecători Rerevărsători, cum dureros de des o „Aţi fost selectată să aflaţi secretul creşterii naturale a sânilor”. Scriitorilor Români să fie reîntemeierea acelei Societăţi care, faceţi. Recunosc că sunt mai multe motive pentru care ar fi Mă gândesc la femeile şi bărbaţii cu simţul umorului cărora într-un timp pe care noi cu toţii îl dorim cât mai scurt, să-şi aibă necesar să mă adresez de îndată unui asemenea specialist. le-aş putea face o farsă, adică să le forwardez mailul. Desigur sediul la Bucureşti. Pentru aceasta aş propune ca în statut Motivele s-au adunat cuminţi de-a lungul anilor fără să mă că unora le vor creşte sânii în mod natural şi fără asistenţa chiar, acolo unde se spune că sediul SSR este la… să se adauge pregătească pentru viitor, dar gata să mă compromită, ca apoi mea. Ca urmare refuz selecţia, rămânând tot pe mâna selecţiei termenul …temporar. Sau să se gaseasca altceva? Să se adauge să îşi facă un partid din care să mă excludă înainte de a face naturale. Şi o dată spuse acestea, scot un oftat. Normal, dacă într-un fel sau altul intenţia [precizarea] că acest sediu nu este parte din el. Desigur fiecare dintre noi am fost excluşi într-un oftatul este asistat de un psiholog, are altă valoare decât cel în mod necesar şi permanent legat de un loc exterior ţării. moment al vieţii dintr-o formaţiune, cerc, clasă, grup, partidă de acasă. Dumitru Ţepeneag: La anul la Ierusalim, să nu sau măcar dintr-o iluzie-rai. Mai mult ca orişicând, în ziua de azi Dacă maestrul mă va întreba de ce oftez, am deja răspunsul aşteptăm 2000 de ani. se poate orice, oriunde şi oricând. pregătit. Poate fi vorba de apariţia cărţilor de colorat pentru Sorin Alexandrescu: Fixarea sediului este o Mă calmez când, spionându-vă cu coada ochiului, observ adulţi, de răspândirea virusului Zika sau de problema urşilor chestie tehnică care ţine de legea juridică [statutul juridicl], că nu sunteţi atenţi la mine. După multitudinea de beculeţe ce albi, cărora li se topeşte habitatul... sau de problema spinoasă dacă suntem de acord să întemeiem această Societate la Paris, vă străjuiesc aura, deduc că tocmai vă pregătiţi să aselenizaţi. a vizelor care ne pasc în continuare. Ori poate i-aş răspunde trebuie să ţinem seama de legea franceză; sediul este la… Poate scap un timp de voi şi de bombănelile voastre civilizate. nepoliticos, pe acea canapea ai voie să fii şi nepoliticos, cu o Când vom schimba sediul, vom modifica acest articol. Orice Vreau să îmi fac de cap! Sper că nu am spus ceva nepotrivit altă întrebare: oare canavaua este acelaşi lucru cu neţul la care modificare în statut este înscrisă în statut. tocmai azi, când am renunţat la beneficiile legumei invocate, lucrau bunicile sau mamele noastre? Mă veţi trimite, Voiajori Poate că ar fi o întrebare dacă vrem toţi ca sediul să cap de serie a familiei alliaceelor, legumă folosită cândva ca Internauţi Îmbrăcaţi În Plasă Stelară, să consult Google-ul, în fie la Paris? mod de plată; aviz neobosiţilor noştri conducători spre culmi loc să pun întrebări prosteşti. L-am consultat, dar răspunsurile D. Ţepeneag: Eu nu am citit toate scrisorile, dar şi bunăstare, eurocepa la orizont! În aceste condiţii, zicerea sunt ambigue. Aşadar, aflată încă pe parcursul orei psihologice, sunt unii care propun Palermo, probabil din cauza lui Bălcescu, „că nu faci nici cât o ceapă degerată” mi se pare un afront adus nu pot decât să sper că voi primi răspunsuri la multitudinea de Strasbourg şi unii, care în mod vag se gândesc la alte ţări decât cepelor. Despărţirea de Allium cepa de culoare roşie a fost un întrebări, înainte de a mi se face ajustări după lungimea Franţa. proces lung, stropit cu lacrimi din belşug, certuri, împăcări şi diverselor canapele ce ar dori să se transforme, fiecare, în... Sorin Alexandrescu: Bun, acum majoritatea care apoi, ca o binefacere, a venit despărţirea. „Patul lui Procust”! este aici provine de la Paris, este o puternică delegaţie olandeză de trei [se corectează] patru, am greşit, persoane, este cea a se într-ajutora. Comunitatea intelectuală şi scriitoricească era temerea că în spatele acestei iniţiative se afla Securitatea mai mare minoritate în această adunare, dar în al doilea rând din Europa occidentală a ratat şansa de a se dota cu o instituţie însăşi sau chiar pecereul, întrucât se auzise că ideea vine de sunt foarte mulţi scriitori români în Germania, în Italia şi care putea să ne apere în mod sindical, colectiv şi eficient fapt dinspre Nicolae Breban, văzut ca un delegat mascat al bineînţeles în Statele Unite. interesele, în raport cu editurile occidentale, în faţa cărora puterii, ca un Cal troian trimis în Exil. Evoluţia ulterioară, ca şi Damian Necula: de limba germană. fiecare în parte se află neajutorat. Dar şi în raport cu rapacitatea cariera anterioară a lui Nicolae Breban, dau argumente pentru Sorin Alexandrescu: Nu, nu, este şi unul de limba unor confraţi din ţară, printre care mai ales cei care au aceste temeri. Inclusiv contactele cu Ambasada României la română [Ion Negoiţescu]; deci întrebarea este dacă punem administrat Uniunea scriitorilor după 1990, şi care au făcut Paris, la începutul anului 1989, pe marginea proiectului unei sediul la Paris, sigur că pentru unii e mai uşor, pentru alţii mai praf patrimoniul colectiv care li se transferase, au prejudiciat publicaţii periodice, pentru realizarea căreia Nicolae Breban greu. Din păcate nu există alternativă europeană în afara grav interesele individuale şi colective ale confraţilor membri. făcea propuneri şi mă implica, fără să mă fi consultat, afirmând Parisului, şi ailaltă propunere este să-l punem la Washington E ca şi cum administratorii unui fond de pensii american ar că voi dispus să colaborez, întrucât o duc greu material vorbind. sau la New York, ceea ce înseamnă, e cam greu de plătit biletul explica depunătorilor că banii au dispărut sau că acţiunile Dar dincolo de asta, chestiunea implicării lui N. Breban nu o data pe lună. cumpărate de ei şi-au pierdut brusc orice valoare. Fără ca putea fi o piedică în realizarea proiectului SSR, fiindcă nu toţi Dumitru Ţepeneag: Da, americanii au propus administratorii să fie traşi la răspundere pentru grave greşeli cei implicaţi ar fi putut fi dependenţi de personalitatea Parisul. Matei Călinescu a propus Parisul şi Nemoianu la fel. de administraţie şi mai ales văzându-i cum fac avere cu bani egocentrică a romancierului. Eu nu am înţeles niciodată cum [Voci despre preţul biletului şi dificultatea, pentru străini. (Ghiciţi la cine fac aluzie?) Dacă evocăm relaţiile pe se face că persoane care dăduseră dovada că stiu să se bată, să- cei care au cărţi de refugiat, de a obţine vize pentru Statele care scriitorii români din Occident le au cu editurile private şi asume riscuri, deveniseră dintr-o dată atât de înfricoşate de Unite] sau privatizate din România, când li se cere să plătească editarea prezenţa din umbră a lui N. Breban, sau atât de scârbite de Sorin Alexandrescu: Să vedem dacă mai există sub pretext că editura nu are bani, când facem inventarul eventualul contact cu el sau alţii de acelaşi fel, că erau gata să probleme de conţinut. ediţiilor pirat scoase fără ca autorii să fie consultaţi, a celor arunce dimpreună cu apa murdară copilul din copaie. Nici o Voce: O problemă de conţinut este să ştim şi noi realizate fără nici un contract, cu contracte vagi sau niciodată instituţie culturală românească de organizare colectivă nu s-a cine este comitetul acesta de iniţiativă, care să facă proiectul respectate, am putea măcar acum simţi ceea ce eu anticipam putut realiza în durată şi fără conflicte interne, după 1944, de statut pe baza căruia o să putem discuta dacă punem sau nu în 1989, necesitatea unei apărări de grup faţă de abuzurile de probabil mereu sub presiunea unor astfel de temeri. Era şi o « liber », dacă punem sau nu… tot felul. Scriitorii francezi au asemenea asociaţii profesionale, imensă lipsă de încredere în capacitatea unui grup de a se feri Dumitru Ţepeneag: Nu [mai] există nici un comitet ba chiar şi un soi de Fond literar, care finanţează, sponsorizează de infiltrări, de a acţiona în numele unor interese superioare, de iniţiativă, comitetul de iniţiativă se dizolvă acum, va trebui apariţia unor cărţi care sunt considerate nerentabile în imediat colective. Nu cred că este vorba de un aşa-zis individualism să alegem un comitet de organizare. Eu am spicuit din de către anumiţi editori. Nu văd de ce o astfel de Societate ar românesc. Poate mai degrabă de individualismul şi egoismul scrisorile pe care le-am primit, pe care le ţinem la dispoziţia fi putut face rău scriitorilor români din Occident ba chiar şi scriitoricesc, pe care îl cunosc, care este real. Dar despre care dv., diverse lucruri care????? celor din ţară. Câteva zeci de pagini din „Jurnal de căldură ştiu că poate fi depăşit dacă nu i se suprapune mefienţa politică. mare” al lui Paul Goma consemneaza agitaţia, ca să nu zic Probă: reuşita înfiinţării unei reviste ca „Vatra”, la Târgu Mureş Sabordarea iniţiativei prin presupuneri şi vânzoleala care s-a produs în culise în legătură cu iniţiativa în 1971, acţiune pe care am iniţiat-o, în care am fost angrenat rumori. Mărturisesc că sabordarea acestei iniţiative de către SSR. (vezi paginile 53 sau 163, ediţia Nemira, 1997). Au fost şi unde am funcţionat ca mediator între diversele egoisme şi oameni inteligenţi, cu care de altfel am întreţinut sau întreţin implicaţi în această colportare de zvonuri şi presupuneri o comportamente paranoide. (În alte state unde se afla români, relaţii de colaboare sau chiar de prietenie, mi s-a părut atunci, mulţime de scriitori sau de intelectuali, de la Lucian Raicu şi organizaţii diverse au putut fi structurate din iniţiativă internă.) în 1989, şi mi se pare şi acum o mare prostie. Din motive de Sonia Larian, la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Oana Orlea. megalomanie, suspiciune paranoidă sau de auto-protecţie Unora dintre ei ideea le plăcea dar doreau să o controleze ei, individualistă, întreţinută de credinţa în atotputernicia şi nu alţii. Altora, ideea li se părea un simplu trasplant realist- Dan CULCER Securităţii, credinţă difuzată şi întreţinută chiar de Securitate, socialist, o altă metodă de control a comunităţii de către (Continuare în pag. 18) oameni de bine s-au lăsat manipulaţi şi blocaţi în dorinţa lor de sperietorile regimului ceauşist. Pricina îngrijorării subsidiare Acolada nr. 2 februarie 2016 17 De peste ocean Mihai Beniuc, un Răspunsuri la cele mai frecvente poet fără viitor? întrebări despre psihopaţi (I) Puţini vor fi fost aceia Se poate vorbi în cazul care au egalat „zelul lucrurile îi ies cum vrea el, când face o nouă cucerire, are o psihopatului despre o proletcultist” al mediocrului nouă realizare sau câştigă vreun fel de competiţie cu cineva. dependenţă emoţională? Mihai Beniuc, scria ferm M. De ce repetă psihopaţii aceleaşi şi aceleaşi greşeli în Obsesia lui faţă de victimă Niţescu (1, 214). Dacă mai fiecare relaţie şi de ce nu învaţă din ele? este similară celei pe care adăugăm că, pe lângă recordul Psihopaţii nu învaţă pentru că nu doresc să înveţe din victima o manifestă faţă de el? cantitativist, el semnând „un greşelile lor şi nu le consideră greşeli. Psihopaţii au un grad Da şi nu. Psihopatul este, număr astronomic de versuri” ridicat de narcisism şi imoralitate, ceea ce îi împiedică să-şi mai presus de orice, un prădător (cf. Eugen Simion), „oficialul” asume responsabilitatea pentru faptele lor reprobabile. Dacă emoţional. El (sau ea, dacă Beniuc provocase şi ceva iese rău, dau vina pe ceilalţi. Dacă îşi rănesc victimele, psihopatul este femeie) devine întreţinuse un şir de dau vina pe acestea şi adesea simt plăcere în a-i răni pe dependent de sentimentul de adversităţi, „faimos” fiind ceilalţi. Uneori, psihopaţii acceptă să facă terapie pentru a putere pe care îl obţine atacul la Blaga, înţelegem oprobriul sau tăcerea care îl însoţesc, „îmbunătăţi” relaţia, dar o fac doar pentru că e în interesul controlându-i pe alţii şi văzând dependenţa lor de el. Capătă, nedrept, în posteritate. Cu vocaţie socială, din speţa lor să mai rămână în acea relaţie şi e, de regulă, un şiretlic de asemenea, obsesia de a atrage noi şi noi victime şi este mesianicilor duri, de extracţie haiducească, cu alegorii lesne (pentru că îşi păcălesc partenerii, terapeutul, familia să capabil să investească multă energie pentru a-şi face victimele decodabile (ursul românesc, meliţa războiului etc.), Beniuc şi- creadă că pot şi vor să se schimbe în bine). să creadă în ficţiunea pe care el o creează, cum că el le iubeşte, a clamat, viguros şi rudimentar, apartenenţa, dovedindu-se un Ce anume determină durata celor trei faze distincte îi pasă de ele şi le poate oferi tot ceea ce îşi doresc (fie că e oportunist de succes. „Eu sunt în secol o necesitate”, ne asigura, ale relaţiei? vorba de fericire, iubire, bogăţie etc). În acelaşi timp, emoţiile cu patos, poetul fruntaş, ajuns şi preşedinte al breslei. Noul Există multe variabile în procesul de idealizare, psihopatului sunt extrem de firave. Un psihopat este incapabil Midas, „omul zilelor de foc”, iscând „furtuni de cântec” era devalorizare şi eliminare din relaţia cu un psihopat. Ele sunt să formeze conexiuni reale, afectuoase, profunde cu alţii. Aşa „un egotist ostentativ” (2, 553), sub faţada unui militantism determinate de succesul psihopatului în a găsi multiple victime, că şi obsesiile lui, chiar exaltările maxime pe care le are cucerind transilvan „esopic”. În era Beniuc, omagiind – la un fabulos de cât de repede le poate subjuga, de câtă utilitate găseşte noi victime, tind sa fie superficiale şi trecătoare. Se mută de la nivel encomiastic – poetul angajat, subliniind activismul şi victimei, de cât de mult victima se lasă abuzată. Unele victime o victimă la alta, de la o exaltare la alta. partinitatea în literatură într-o „ţară a realismului socialist”, el nu părăsesc un psihopat oricât de mult le-ar abuza. Legătura Ce determină plictiseala? se va lupta cu „matadorii minciunilor”, blamând agitaţia toxică este atât de puternică şi stima de sine a victimei atât de Plictiseala, în cazul unui psihopat, este determinată de revizioniştilor „de toate soiurile”; sau înlăturând de la scăzută, încât ea ajunge să creadă că nu are nicio valoare fără faptul că el (sau ea) nu au profunzime emoţională. Nu manifestă conducerea treburilor literare „elementele neprielnice”, agresor. Există, de asemenea, victime care ajung să dezvolte ataşament faţă de cineva, nu cultivă relaţii de durată dacă nu sancţionând devierile de la spiritul de partid, aflând, desigur, trăsături de tip psihopat (lipsă de empatie, superficialitate a există interese sau foloase reciproce. Fiecare contact uman un luminos „îndreptar” în scrierile lui A.A. Jdanov (v. emoţiilor, plăcere în a-i răni pe alţii) fie pentru că aveau deja pentru psihopat aduce cu sine un joc de putere pe care el îşi Contemporanul, nr. 254/17 august 1951). În peisajul literar al astfel de tendinţe, fie pentru că psihopatul însuşi încurajează propune să-l câştige. acelor ani, apărându-şi zelos propriile poziţii (de putere) şi astfel de atitudini. Oamenii obişnuiţi evită plictiseala cultivând relaţii complăcându-se „în atmosfera elogiilor” (cum notase, în Jurnal, Poate simţi fericirea? Ce înseamnă pentru el? personale semnificative, îngrijindu-i pe cei apropiaţi lor, Marin Preda), poetul nu va ezita să denunţe „neajunsurile Dacă fericirea înseamnă emoţii profunde, ataşament faţă implicându-se în profesiile lor sau în alte activităţi. Nimic de serioase” ale unor confraţi, conţinutul politic confuz sau de alţii, atunci nu, psihopatul nu poate simţi asta. Dar are acest fel nu-l poate atrage pe psihopat, aşa că e mereu în atacurile calomnioase ale oficinelor străine. Pledând tenace adevărate frisoane emoţionale sau exaltări atunci cand lucrurile căutare de relaţii noi, joburi noi, surse noi de plăcere şi pentru omogenitate literară, realismul socialist fiind – ca unică îi ies cum vrea el, când face o nouă cucerire, are o nouă realizare distracţie care, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge toate metodă de creaţie – „o axă determinantă”, îngăduind, totuşi, sau câştigă vreun fel de competiţie cu cineva. să-l plictisească. varietăţi stilistice, nu curente diferite („care să se ciocnească”). De ce repetă psihopaţii aceleaşi şi aceleaşi greşeli Ce anume determină durata celor trei faze distincte În primul număr al Gazetei literare (1954), membru al în fiecare relaţie şi de ce nu învaţă din ele? ale relaţiei? Colegiului redacţional, M. Beniuc, „sub steagu-nflăcărat”, Psihopaţii nu învaţă pentru că nu doresc să înveţe din Există multe variabile în procesul de idealizare, devalorizare tipărea poezia La drum, una dintre cele mai violente din recolta greşelile lor şi nu le consideră greşeli. Psihopaţii au un grad şi eliminare din relaţia cu un psihopat. Ele sunt determinate lirică a anilor proletcultişti, observase Luminiţa Marcu (3, 33): ridicat de narcisism şi imoralitate, ceea ce îi împiedică să-şi de succesul psihopatului în a găsi multiple victime, de cât de „Să-ncepem dar, ca din bătrâni: No haida! Să nu ne pese ce-o să asume responsabilitatea pentru faptele lor reprobabile. Dacă repede le poate subjuga, de câtă utilitate găseşte victimei, urle haita”. ceva iese rău, dau vina pe ceilalţi. Dacă îşi rănesc victimele, de cât de mult victima se lasă abuzată. Unele victime nu Abuziv, duplicitar, influent, simţind „răceala forurilor”, dau vina pe acestea şi adesea simt plăcere în a-i răni pe ceilalţi. părăsesc un psihopat oricât de mult le-ar abuza. Legătura în pofida devotamentului politic, M. Beniuc va fi „executat” la Uneori, psihopaţii acceptă să facă terapie pentru a „îmbunătăţi” toxică este atât de puternică şi stima de sine a victimei atât Conferinţa din 21-23 februarie 1965, obligat să prezinte o Dare relaţia, dar o fac doar pentru că e în interesul lor să mai rămână de scăzută, încât ea ajunge să creadă că nu are nicio valoare de seamă sever autocritică, recunoscând că a muncit în acea relaţie şi e, de regulă, un şiretlic (pentru că îşi păcălesc fără agresor. Există, de asemenea, victime care ajung să „defectuos”, scăpându-i, deşi decident, „problemele de partenerii, terapeutul, familia să creadă că pot şi vor să se dezvolte trăsături de tip psihopat (lipsă de empatie, orientare”, vădind „atitudini subiectiviste”. Chiar dacă a dus schimbe în bine). superficialitate a emoţiilor, plăcere în a-i răni pe alţii) fie greul celor două centenare, cu un Eminescu „neglijat” o vreme, pentru că aveau deja astfel de tendinţe, fie pentru că sărbătorit după modelul sovietic (Puşkin) şi s-a bătut pentru psihopatul însuşi încurajează astfel de atitudini. Claudia MOSCOVICI „reuşita socialismului”. Linia „independenţei” (Declaraţia PMR Poate simţi fericirea? Ce înseamnă pentru el? din aprilie 1964), sperata destalinizare, consfinţind „uzura Dacă fericirea înseamnă emoţii profunde, ataşament faţă de 15 January 2016 morală a proletcultismului” (1, 279), „miasmele liberaliste” alţii, atunci nu, psihopatul nu poate simţi asta. Dar are Traducerea şi adaptarea, Liliana Bogatu nu se acordau cu fidelitate sa prosovietică, urmând ca noua adevărate frisoane emoţionale sau exaltări atunci cand echipă, spera, să ducă „mai departe şi mai sprinten” sarcinile literaturii noastre. Căderea lui Beniuc însemna, însă, şi o reglare de conturi între diferite facţiuni scriitoriceşti, mereu în gâlceavă. I-a urmat, ca prezenţă decorativă, Demostene Botez conştiinţe, dezvăluind un peisaj apocaliptic în care „zorii bruni confesiv, încercuit de purpura asfinţitului, developând lupta şi apoi solida domnie a lui Zaharia Stancu (şi el printre îs ca tutunul”. Poetul, mereu gata de ripostă, pare încercat interioară „cu îngerul”. „pucişti”). acum de dorinţa (uşor şăgalnică) a pierderii urmelor: „Am Antologia Kirei Iorgoveanu (Rugul poeziei, Minerva, semănat, dar totu-i îndoielnic” (Rug). 1985) evita, pe bună dreptate, acea „intoxicaţie beniuciană” a * Pierderea urmelor nu este, însă, posibilă. Dacă nu unor ani, acordând – totuşi – o prea mare pondere ineditelor. Ilustrând mesianismul poeziei ardelene, uităm că în anii de început ai revoluţiei, vestitor al „timpurilor Cel ce „încă mai scrie” (Mai scrie...) şi-a făcut cu propria-i mână rememorând – purtată pe aripile largi ale elanului social – noi”, Mihai Beniuc (1907-1988) era un mare producător de uriaşe deservicii. Scriitor fecund şi inegal, venind la ora suferinţa transilvană, desferecându-şi izvoarele energetismului poezie, bucurându-se de gloria manualelor şcolare, nu trebuie bilanţului cu „un car cât dealul de poeme”, Mihai Beniuc şi-a şi abundenţei, poezia beniuciană s-a păstrat, în pofida să trecem sub tăcere că poetul oficial al anilor ’50 deţinea expus în vitrină, fără teamă, ciornele. Bătrânul vulcan a aruncat primenirilor, aceeaşi: poetul-frondeur, lovind cu barda şi tăindu- importante funcţii administrative. Aruncând „vechile coarde”, multă lavă şi ar fi zadarnic, observa Valeriu Cristea, să-i cerem şi vad cu cântece, ales să vorbească în numele vocaţiei profetice dorindu-se toboşar al „timpurilor noi”, încă din septembrie o selecţie severă. Harta poeziei beniuciene (adică întregul şi vaticinare, călărind „hergheliile furtunii” (Acesta-s eu!) a 1944, respectând – desigur – corectitudinea prozodică, Mihai Beniuc), cu relief accidentat, nu trebuie privită prin gaura cheii fost insurgent prin poezie, nicidecum în poezie. Bineînţeles Beniuc şi-a înăbuşit atunci sunetul personal, acceptând a fi deoarece poetul nu şi-a ascuns eşecurile. Arta sa, asemenea că biciuită de îndemnuri rebele, purtând incandescenţa corist. Din fericire, poetul s-a regăsit cumva, iar lirica sa, mărului „greu de roade”, s-a vrut un bun obştesc, mereu lângă sentimentului şi galopul imaginilor alegorice, lirica sa cară dezvoltând stufos-prolific tema şi variaţiunile conjuncturiste, drum; Un singur dor conţine aluzii eminesciene („Deasupră-mi coacă-şi nămoluri prozastice. Ea nu a cunoscut seismica schimbării şi-a redobândit – cu eclipsele de rigoare – prospeţimea şi forţa roada mărul sfânt”), dar şi o convingătoare explicitare a celui mijloacelor, ci doar a tonului. Şi a direcţiei, evident. metaforică. Pe traiectul poeziei beniuciene, Mărul de lângă cu orgoliul originii „umile”. Energetismul prim, specific unei vârste, când poetul tânăr, drum (1954), cu o spectaculoasă carieră în manuale, marchează În pofida molozului adunat, a versificărilor ocazionale înrolat în „infinita coloană de atac”, descoperea clocotul şi această regăsire a eului, cu acces la nota meditativă. Flăcăul de (luând temperatura unei epoci), antologat, Beniuc confirmă chiotul în „crama vieţii” face loc altor „cântece de pierzanie”. pe Crişuri, cândva „cu Dumnezeu la cot”, va redescoperi, înspre spusele lui Al. Piru: este un mare poet. Structural un luptător, Bătălia cu timpul, sfidarea limitelor nasc frisonul îndoielii; amurg, filonul de aur al dragostei de viaţă, paralel cu lipsit de filtru sever şi neinteresat de inovaţiile stilistice, apăsat viscolele tinereţii s-au stins, „grădina viselor” e populată de frecventarea temelor intime. Peste vitalismul cutremurat de de ani („vraf de oase roase”), arzând nedomolit pe „rugul umbre. O melancolie ferită de tragism, îndatorată înţelepciunii chiote haiduceşti şi insolenţa-i „plebeiană” pogoară aburul poeziei”, cel ce scrisese Ursul românesc este acum un poet vârstei dirijează acest flux liric, mângâiat de „fiorii invizibilului”, rememorărilor, îngropând „ţara amintirilor” în tristeţi grele. uitat? Oricum, sancţionat de judecata aspră a posterităţii. Alex spre confesie. Solaritatea e devorată de monştrii propriei Să observăm că amurgirea schimbă adresa acestei poezii, tot polemică în fond: puternicele poeme sociale cunosc un ton Adrian Dinu RACHIERU (Continuare în pag. 18) 18 Acolada nr. 2 februarie 2016 ~ Continuări ~ Continuări ~ Continuări ~ Continuări ~ Continuări ~ Continuări ~ Continuări ~ Poetul Mihai Niculescu (III) căzut de pe perete: martirii închisorilor comuniste, Mircea se va lovi de numeroase „lucrături”. Încât diaristul va condamna prunc şi a rod») (...) Trei columbe mi se pare tot atât de Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan. lichelismul, lăcomia, cameleonismul, delaţiunile unor E. convingător (...) în desfăşurarea intenţiei sugerate, de «joc» al Cenzura corect politică, ieşită din vechea cenzură ideologică, Jebeleanu sau Zaharia Stancu. Cererea de eliberare din funcţie dragostei – poate şi al vieţii şi morţii? N-am izbutit să-mi «traduc» i-a pedepsit încă o dată. şi activităţile pregătitoare Conferinţei scriitoriceşti anunţă o înţelesul încifrat al ultimei strofe” (s.n.) Magda URSACHE dureroasă surpriză în „viesparul furiilor”, nota Perpessicius; Cioran îşi repezise obsedantul său fulger negru, străbătând asistă la propria-i execuţie, un „congres al canibalilor”! După o carte pe care n-a luminat-o pentru a-i descoperi substanţa debarcare, revenind acasă, încredinţându-se paginilor de Jurnal, lirică ori filozofică. De altfel, cred că nici nu-şi propusese. Tocmai Fuga din cetatea salvării (XI) va contempla jungla epocii şi „hârdaiele de fecale”. S-a vrut, de el, pe care – culmea! – îl surprind ascultându-şi răbdător Vechi conflicte sau antipatii se transferau în noul mediu de fapt, „omul datoriei, sarcinilor şi şedinţelor”, om „bun la toate”, cuvântul şi vânându-i imponderabilele... Izbit de titlu, dar mai exil. Am vrut cândva să scriu un comentariu la proverbul „Frica trudind pentru obşte, încercat de „greul amurg” şi valul ostilităţilor: „Te-ai vrut aşa, aşa eşti cum ai vrut / Zadarnic cerci ales provocat, marele filozof a răspuns ca un provocat, rămânând, păzeşte bostănăria”, definitoriu pentru modul în care funcţiona s-arunci pe alţii vina”. Fostul consilier cultural la Moscova (2 în fond, el însuşi. Spirit sedus de către demoniac, nu observase societatea româneasca după 1964. Dar şi exilul. Porunca ani), anunţându-ne, încă echivoc, că Un om aşteaptă răsăritul transparenţa morţii prin care se accede mai uşor la Dumnezeu, partinică nu mai era să loveşti, ci să dai a înţelege că poţi lovi. (1946) nu va ezita să propună, în 1951, un Cântec pentru obişnuit mai curând cu metamorfozele negrului (care conţine, Dar nimeni nu ştia dacă porunca de a lovi nu va fi totuşi dată. cel puţin din punctul de vedere al fizicii, toate culorile), cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, reprofilându-se ulterior. Ideea acestei refondări a Societăţii Scriitorilor Români a fost Şi conchizând amar, după risipa de „chiote versificate”, că felurimea şi seducţiile răului pe care-l reprezintă moartea. Căci lansată de mine sub forma unei întrebări puse lui Bujor moartea e una din cele trei forme ontologice ale Răului, alături „Pegasul sub copite calcă glorii”. Epoca, îndatorată dirijismului Nedelcovici, într-o emisiune din mai 1989 a postului de radio ideologic, îşi cerea tributul şi „inima bătrânului Vezuv” a slujit de zbucium şi durere, în timp ce Binele, mai ales pentru un BBC înregistrată la Paris şi organizată de Matei Vişniec. La poet care e şi mistic, deci care simte abstracţia, e o transparenţă zelos poezia luptătoare, cultura în sens unic (după vorba lui întrebarea mea, Bujor Nedelcovici a răspuns pozitiv. Am relansat MRP), prezentând bine „tipicul”, cum recomandase în calitate ce nu ridică probleme de fascinaţie. ideea în câteva discuţii cu Nicolae Breban, care a reluat-o cu Într-o scrisoare trimisă la Lima, Peru, în ziua de 30 de preşedinte al breslei. Să fi fost viaţa literară „moartă” iar Dumitru Ţepeneag. Eram deci primul conştient că prezenţa septembrie 1971, prietenului său Grigore Cugler, creatorul stalinistul Beniuc doar un ins „plin de otravă” (cf. V. Felea)? lui Breban poate fi pricina unor rezerve, dar speram că Breban lui Apunake, Mihai Niculescu îi scria că ar mai vrea să-l De regulă, mărturiile memorialistice, înţesate de omisiuni şi va înţelege că nu poate fi lider la Paris, şi navetist, aşa cum întâlnească înainte de a-şi face somnul de-a binelea. A venit şi răstălmăciri, îşi minează credibilitatea. Iar „măruntul poet” ziua aceea şi, la 4 august 1994, pesemne în timp ce clama personalitatea sa gonflabilă ar fi dorit-o probabil. Şi Breban a (cf. Magda Ursache) nu face excepţie, minimalizându-şi excepţionalul lui vers Faceţi-mi loc să nu mai fiu!, a bătut ceasul înţeles asta, dovadă că numele său nu figurează în nici un grup retrospectiv „păcatele”; şi divulgând pasional intrigăraia acelor când a trebuit să i se facă, într-adevăr, somn de-a binelea. de iniţiativă, nu din discreţie sau modestie, ci pentru că nu ani, luptele pentru putere, dilemele şi slăbiciunile, conduita Dumnezeu a sfâşiat forfota lumii şi i-a înălţat singurătatea, dorea sabordarea proiectului. Speram mai apoi că sensibilitatea „secretă”, relaţia cu regimul (colorată, fireşte, individual), disimulată o viaţă de om, spre punctul care concentrează toate politică a Monicăi Lovinescu o va face să accepte sensul general examinată în numele rigorismului moral. geometriile şi toate combinaţiile temporale. Câteva luni mai al acestei idei, şi că o va sprijini. I-am adresat deci o întrebare târziu, Shirley, soţia lui, i-a adus urna în ţară şi, împreună cu telefonică, lansând involuntar mecanismul distrugător al Adrian Dinu RACHIERU nepoţii, Anca şi Radu-Şerban, i-am îngropat bulbul de ghiocel suspiciunii şi obţinând răspunsul bizar că ea şi Virgil Ierunca ar NOTE fantastic în ţărâna în care se petrecuseră între timp copiii de fi semnat un angajament faţă de direcţiunea Europei libere de 1. M. Niţescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, altădată, eroi ai Cărţii de vise, petrecuţi fără el printr-o lungă a nu se angaja în nici un fel de organizaţie. Tot atunci Monica Ediţie îngrijită de M. Ciurdariu, Editura Humanitas, 1995, viaţă... Lovinescu mi-a spus că ei au încercat deja să organizeze altădată Bucureşti. C.D. ZELETIN scriitorimea română de la Paris, dar au eşuat din pricina unui 2. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine Edgar Quinet şi românii (II) egotism incompatibil cu grupările. Paradoxală contradicţie (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Volumul I, Versiune devenită vizibilă ulterior, când i s-a reproşat lui D. Ţepeneag şi revizuită şi augmentată, Editura Semne, 2009, Bucureşti. opere: (Les Esclaves – 1853; Philosophie de l’Histoire de lui Nicolae Breban că nu ar fi invitat-o pe Monica Lovinescu, că 3. Luminiţa Marcu, O revistă culturală în comunism: Gazeta France – 1855; Histoire de la campagne de 1815 – 1857; de fapt au manevrat ca nici dânsa, nici Paul Goma să nu poată literară (1954-1968), Editura Cartea Românească, 2014, Histoire de mes idées –1858; La Révolution- 1865; Critique intra în această S.S.R. Rumoare complet falsă, deoarece sunt Bucureşti. de la Révolution -1867; Le Réveil d’un grand people – 1869 cel care a invitat-o şi care a primit explicaţia refuzului său. etc.). Dar rafinat-disciplinata şi harnica fiică a marelui cărturar şi om de cultură Gheorghe Asachi nu s-a mulţumit numai să copieze şi să claseze corespondenţa soţului său (material ce Dan CULCER „Cînd nu mai poţi scrie” constituie substanţa celor patru volume excepţionale ale Scrisorilor din exil ale lui Quinet), ci, în tot timpul vieţii Deşi Nicolae Grigorescu a lăsat doar vreo 460 de Mihai Beniuc, un poet fără viitor? pînze, recent s-a constatat că se află în circulaţie peste 2500 savantului, şi după moartea lui, a scris ea însăşi câteva cărţi, o Ştefănescu era convins că antologarea „nu ajută la nimic”. Doar zestre documentară cu adevărat impresionantă pentru de picturi purtînd semnătura sa… „vagi adieri de poezie”, o artă precară şi texte puerile cunoaşterea multiplelor faţete ale activităţii acestuia din timpul x exilului. Fără pretenţia de a le fi identificat pe toate (din câte descoperea criticul la cel care, prin anii ’50, oferea lecţii şi Scrii greu, poate dintr-un fel de instinct scriptic care ştiu, încă nu există o ediţie de Opere ale ei nici măcar în sfaturi de măiestrie artistică la Şcoala de literatură, adunate îţi semnalează gravitatea acestei îndeletniciri pe care rutina s- Franţa), enumer aici doar pe cele mai cunoscute: Sentiers de prompt în volumul Despre poezie (1953). Impostoriada, ar putea s-o compromită. O dificultate preventivă. France (cu prefaţă de Quinet însuşi) – 1875; Edgar Quinet diletantismul, o „voce sinistră” (cf. Mircea Popa) erau alte x avant l’exil –1887; Edgar Quinet depuis l’exil – 1889; Cinquante etichete aplicate celui care, „cantonat într-o himeră”, slujise – Intrînd într-un anticariat, G. B. Shaw a descoperit ans d’amitié (Quinet-Michelet), (1825-1875) – 1889. Cât i-ar ca un ratat prolific – literatura angajată. Dincolo de versificările într-un raft un volum cu propriile sale piese de teatru. lua, la o adică, unui doctorand român din cadrul facultăţii de ocazionale şi molozul verbal, „subţiindu-i” lirismul (oficializat), Deschizîndu-l, a găsit o dedicaţie scrisă de el unui prieten: „Cu litere ori istorie să le traducă, eventual, şi să scrie despre ele poetul-exemplu (cf. Ana Selejan) nu s-a dezis de crezul său. Să complimentele lui G. B. Shaw”. Cumpărînd cartea, a aşternut şi o lucrare sintetică ? fie această consecvenţă doar jalnică (cum crede Magda sub prima dedicaţie o a doua: „Cu reînnoite complimente, G. Ştefan Ion GHILIMESCU Ursache, văzând în poet o „piticanie morală”) sau, dimpotrivă, B. Shaw”. Şi a expediat cartea prietenului. 17.09.2015 ea este stimabilă, zice Ana Selejan, Beniuc vizând „o linie mai x sănătoasă a literaturii noastre”, renegându-şi doar versurile Există la unii oameni cîte o scînteiere de bunătate a proaste. Ceea ce nu înseamnă că n-a fost un deziluzionat. purei vitalităţi, cu atît mai preţioasă cu cît e mai organică. Între viaţă şi moarte sau nevoia de adevăr „Bătrânul haiduc”, înlăturat din funcţii oficiale, va cocheta, în Semnal al unei sănătăţi mistice. de boala sa inexorabilă, degradarea şi răul produse de amurg, cu subversivitatea (v. Cântece şi descântece de x tratamentele cu citostatice, epuizarea, vărsăturile. Dar cartea pierzanie, 1999), chemând la judecată „potaia” Nicolae-Nero Peroraţie cizelată pînă într-atît încît stratul retoric este, în primul rând, un model de atitudine morală, de (C.). Iar memoriile sale (dictate, „nelucrate”), purtând un titlu cu caracter protector s-a subţiat excesiv, lăsînd cu imprudenţă demnitate, de seriozitate, de curaj. Lecţia poetului: după ce nepotrivit, comercial (Sub patru dictaturi, 1940-1975), volum la vedere miezul pedestru. ne-am străduit să ne sincronizăm cu toate culturile europene ivit în 1999, prefaţat de Ion Cristoiu, încearcă o reabilitare. x şi americane (de ultimă oră), e timpul să ne descoperim pe noi Petrecând 35 de ani printre literaţi (titlul original!), „poetul „Să fii tu însuţi, într-o lume care face totul, zi şi fruntaş” condamnă impostura, abuzurile, jocurile duplicitare. înşine, să re-naştem. Poemele compacte lui Ion Zubaşcu sunt noapte, ca tu să fii altcineva? Înseamnă să duci cea mai grea Devotat protagonist, cu patos tezist, osanalistul se războieşte ca o irupţie, amplificând ideile, temele, ca o incandescenţă bătălie pe care o poate duce un om. Şi să lupţi fără încetare” cu doctrinarii „petei albe” şi blamează „gogoriţa” care a fost stăvilită mult timp şi acum se revarsă. Ea însumează dogmatismului. Fiind în fruntea breslei (1949-1965), (E. E. Cummings). revoltă, încordare, nerăbdare, dorinţă de justiţie, de înnoire: controlând frontul literar, traversând deceniul dogmatic, vrea x „Doamne, ajută-mă să-mi schimb din această dimineaţă viaţa/ să ne convingă că realismul socialist, o metodă a metodelor, a „Incredibil, dar adevărat! Un şofer de autobuz din să încep numai lucruri pe care să le pot termina la timp” fost doar „în actele de partid”! O ficţiune, aşadar? Servind o oraşul Bareilly, statul Uttar Pradesh (India), a păţit-o. Ajuns la (Contractul meu cu noua realitate). cauză, ocupându-se timp de 16 ani („săraci în bucurii”) de capătul liniei, s-a gîndit să tragă un pui de somn întins pe două Paradoxal, boala fără leac de care suferea îi dă „treburile obşteşti”, el a încercat să răspundă „la apel”. Chiar locuri. În acest timp, o maimuţă buclucaşă s-a strecurat pe luciditate, radicalitate şi optimism, îl face puternic, convertindu- „cu un ceas mai devreme”, cum suna titlul unui volum (din geamul deschis şi a reuşit să pornească autobuzul. Şoferul s-a i existenţa în scris şi făcându-l să trăiască la maxim viaţa care i- 1959). Or, la Conferinţa din 25 martie 1949, raportorul M. trezit speriat că îi furase cineva vehicolul. Cînd l-a văzut, maimuţa a rămas: „Aşa am scris toată cartea aceasta cu viaţa în spate/ Beniuc îndemna şi îndruma Societatea Scriitorilor pe un drum a abandonat volanul şi a ieşit pe geam. Bărbatul a alergat să respirând, alergând prin ploaie refugiindu-mă la greu între nou. Şi se va ocupa, într-adevăr, de dificile reconsiderări şi stăpînească vehicolul, dar acesta intrase deja în două autobuze oameni/ despre istoria vie nu poţi scrie cinstit decât din mersul reabilitări (Goga, de pildă), organizând centenare (Eminescu, parcate. Din fericire, şoferul nu a fost rănit. Doar autobuzul a istoriei/ despre torente nu poţi scrie fără să minţi de pe mal/ I.L. Caragiale) pentru a-i face „circulabili”, suportând „fasonarea fost avariat” (Click, 2015). ci doar zbătându-te să scapi cu viaţă din şuvoiul năvălitor al ideologică”, cum notează Ana Selejan. Dorindu-se „ostaş de x torentului” (Din mersul istoriei). Nu ştim dacă, în lumea de rând în viforul sălbatic”, poetul „Benicucu” (zis şi „călăul lui Limpezimea vitroasă a acestei dimineţi, fragilă dincolo, l-a regăsit pe tatăl său, Ilie, pierdut în cea mai fragedă Blaga”), fiind în fruntea bucatelor, recolta „recenzii lăudăcioase” aidoma unui pahar de sticlă, gata a se sparge în orice clipă de pruncie, dar, cu siguranţă, în lumea de aici, Ion Zubaşcu a fost (cf. Ion Rotaru) şi provoca adversităţi; era dispus chiar a-şi neatenţie. un tată corect, un prieten şi un iubitor al adevărului, un patriot angaja un sămădău pentru a ţine socoteala duşmanilor. A condus x autentic, între atâţia impostori ai puterii. Cartea este un strigăt breasla, se ştie, cu mână forte şi s-a ţinut deoparte de „struna Împlinirea îşi resoarbe perspectiva, neîmplinirea, în dramatic, fiind scrisă la limita vieţii, ca o spovedanie în faţa gălăgiilor moderne”. Călinescu îi transmitea afectuoase mesagii, schimb, beneficiază de o perspectivă infinită. veşniciei, conţinând o revoltă neîmpăcată contra nedreptăţii văzând în Beniuc un tovarăş de construcţie culturală, „fruntaşul x sociale. generaţiei sale”, apreciind poezia sa sinceră, directă (v. „Dacă suferi pe nedrept, mulţumeşte-I lui Dumnezeu Contemporanul, nr. 24/1959). Adresându-se unui „iubit coleg Paul ARETZU atît pentru nedreptatea ce ţi se face, cît şi pentru suferinţa şi frate”, T. Arghezi, solicitant deseori (cartele, intervenţii, de ta…, ai prefera oare să suferi pe bună dreptate?” (Monseniorul pildă în cazul văduvei lui G. M. Zamfirescu) îi dorea „flăcări în Ghika). „Mâna de fier proletcult” călimară”, Beniuc debutând, reamintim, în Bilete de papagal x Boroianu, a avut loc vernisajul expoziţiei Silviei Radu, Grădina (1928). Plătit regeşte pentru volumele scoase pe bandă rulantă, fără a primi bani de la U.S., specialistul în zoopsihologie (cu În tragediile antice, mila şi groaza. Acum, mila şi cu îngeri. După două zile, la o sesizare (a cui oare; o fi citit Al. dezgustul. Florian teologice în loc de tehnologice?), patru portrete au studii la Hamburg şi un doctorat despre „peştele combatant”) Gheorghe GRIGURCU Acolada nr. 2 februarie 2016 19 Voci pe mapamond: WILLIAM HEYEN Lucian PERŢA S-a născut în 1940, în Brooklyn, NY. A copilărit în Suffolk County, alături de părinţii Erau creştini? Cine i-a ucis pe evrei? lui, imigranţi germani. Universitatea Ohio i-a conferit titlul de Doctor în limba engleză iar Universitatea SUNY, titlul onorific de Doctor în Litere. Prelegerile de literatură americană Stelele îşi vor aduce aminte de aur, Pa- din Germania, susţinute în calitate de lector, desemnat prin obţinerea unor burse Fulbright soarele, de pantofi, Senior, i-au adus noi titluri şi premii (NEA, Guggenheim, American Academy of Arts & luna, de piele. Letters and other fellowships and awards). Opera lui a fost publicată în sute de reviste şi Dar cine i-a ucis pe evrei? ro- antologii. Este autor dar şi editor al unui impresionant număr de cărţi, dintre care amintim: Noise in the Trees / Zgomot în Copaci (ALA Notable Book), Crazy Horse in Stillness / Visul dreptăţii Liniştea calului nebun (cu care a cîştigat premiul Small Press Book) Shoah Train / Trenul dii Infernului (finalist al premiului National Book Award), A Poetics of Hiroshima / Poetica În legea prusacă cea veche, sunt Hiroshimei (Chautauqua Literary and Scientific Circle, secţiunea principală), etc. Jurnalele menţionate trei categorii de hoţi: de aur, de lui cuprinzătoare apar în H_ANGM_N Editions. În 2016 Etruscan Press va publica antologia, cai, şi de albine… E posibil ca această FLORIN SAIOC The Candle: Collected Holocaust Poems/ Lumînarea: Poeme antologate despre Holocaust clarificare a legii naturale să fi stîrnit (1970-2015). În prezent predă la Colegiul din Brockport. mintea nomadului, deşteptîndu-i o tu cum ai vrea înţelegere în stadiu incipient vizînd ordinea şi continuitate. Cu poezia nu se glumeşte ? Măi, să fie ! arzîndu-le oasele mocnit, Kay Boyle adică, tu, cititorule, o ai vrea Albastru spirală I profundă, pe un cer perfect, ca o făclie, de fum pe cerul abordând doar teme serioase, precum Ardeau ceva. Un camion a oprit lîngă o Tău albastru şi fără sfîrşit, Voi, săracii, luaţi-vă înapoi banii. dragostea, groapă şi a răsturnat încărcătura – copi- copii ridicîndu-se ca o spirală Voi, care sunteţi evrei, luaţi-vă înapoi sau, aprinse de făclie, baladele să ardă laşi. Bebeluşi! Da, spre buzele Tale albastre. dinţii. pe rug, vijelios şi dramatic — am văzut – am văzut cu ochii mei. . . Voi, care sunteţi tunşi, luaţi-vă înapoi poetul să fie aşa, un ins cu o bardă acei copii în flăcări. . . M-am ciupit de părul. într-o mână, foarte serios şi apatic obraz. Încă eram viu? Voi, care aţi fost curajoşi, voi care v-aţi adică vrei să cânte şi la vârsta a treia Eram treaz? Nu-mi venea să cred. . . Ghicitoare prăbuşit înspăimîntaţi, dragostea, ca şi cum ar fi la vârsta întâi — Nicidată nu voi uita feţele micuţe ale voi, care sunteţi morţi, luaţi-vă înapoi nu cred că ai înţeles bine ideea copiilor, cu trupuri Din Belsen o cutie cu dinţi de aur, toate zilele cu soare zădărnicite fiindcă există anotimpuri ale cuvântului, să pe care le vedeam transformate în din Dachau un munte de pantofi, fiindcă l-am spînzurat pe hoţul de aur. ştii, rotocoale de fum sub cerul albastru şi din Auschwitz un abajur de piele. există poezii şi poeseuri, tăcut. Cine i-a ucis pe evrei? II care, scrise noaptea, se numesc nocturne, Elie Wiesel însă, scrise ziua, în râs îşi au alte atuuri... Nu eu, strigă dactilografa, Fermieri, înapoi la hergheliile voastre, Deci ce vrei ? Hai, alege ! Nocturne sau Să fii martor, nu eu, strigă inginerul, fiindcă cisternele s-au rătăcit, diurne ?! să pătrunzi nu eu, strigă Adolf Eichmann, blindatele au dispărut în vîntul turbat, în această esenţă, nu eu, strigă Albert Speer. submarinele au explodat ca plămînii, în această tăcere, luaţi-vă hergheliile GABRIEL COJOCARU în acest albastru, Prietenul meu Fritz Nova şi-a pierdut tatăl fiindcă l-am spînzurat pe hoţul de cai. în această culoare a un oficial mărunt a trebuit să aleagă. Săptămâna d-lui Constandin cerului, Prietenul meu Lou Abrahms şi-a pierdut III (penitenţa—fragment) în rotocoale de fum, fratele. trupuri ale copiilor Cine i-a omorît pe evrei? Hoţul de albine chibzuia, Implicat conştiincios în editări albaştri cînd albinele tale roiau, în reţelele lor de cărţi, David Nova a inhalat gaz, pregătindu-se de luptă. de vene: un camion de-abia-mi fac bani de ţigări, Hyman Abrahms a fost bătut şi Ia-ţi roiurile înapoi trage lîngă o groapă în alte ţări, în alte părţi înfometat. care i-au adus mierea sub un cer albastru aş fi făcut, desigur, avere Unii şi-au semnat hîrtiile, amară (nu mi-am bătut joc de patriotism unde fumul se ridică în căci l-am spînzurat pe hoţul alţii erau cu ochii în patru, şi am rămas în ţară cu... plăcere) rotocoale. de albine. Sunt trupurile copiilor, acesta cei ce n-au trăit în comunism, unii i-au adunat înăuntru, e pămîntul nostru. Albastru. n-au cum să ştie alţii aruncau alice, IV Un camion ce înseamnă să fii urmărit de securitate, alţii împrăştiau cenuşă, M-am trezit. trage lîngă o groapă doar dacă scriai o poezie şi alţii stropeau pereţii cu furtunul, Cum de am ajuns aici? unde copiii ard înăbuşit. Departe, în faţa ferestrei mulţi s-au transformat în cameleoni Domnul albastrului, dimineţii şi unii cultivau grîu, imediat după – 89, al pieptului albastru şi al pasc caii şi alţii turnau oţel, au văzut repede ce-i pe sus creierului albastru, şi aerul curat din jurul şi unii curăţau şinele, şi-au devenit urgent baroni— un camion al copiilor ucişi merilor e garnisit şi alţii creşteau vite. mie şi celor simţiţi ni s-au pus trage la o groapă. Asta s-a cu salbe aurii de albine. întîmplat, asta la gât Unii au inhalat fumul, se întîmplă, semnul Tău, pietre de moară, alţii doar au auzit veştile. Tranşeea copii arzînd doar cât să respirăm, atât, Erau germani? Erau nazişti? să nu se spună că ne omoară, în cîrpele lor, copii Acesta e Verdun, că trăim într-o ţară zare de sîrmă ghimpată europeană şi umanitară. incendiată de semnale luminoase. ~ ~ ~ ~ Cutremur de mortar pe ambele flancuri, Continuări Continuări Continuări iar acum sub linia visată ţipătul repetat: Activismul artistic, între decizie şi spontaneitate (II) gaz. Cu degete groase, cu baioneta îndreptată spre prima formă abia desfac masca din raniţă, întunecată, identificaţi ca adversari sînt singurele ei sanguinară îi deposedează de orice rol în mînuiesc cu stîngăcie curelele, scopuri, întrega desfăşurare de forţe căpătă convenţia socială. Ei decad din toate definiţiile să umplu lumina din tranşee acoperindu- cataramele, tuburile. dimensiuni ceremoniale. Se urmăreşte cu acceptate şi rămîn simpli agenţi ai unei mă. Încerc să-mi ţin răsuflarea, stricteţe un scenariu şi se încearcă acreditarea civilizaţii tribale şi bieţi figuranţi într-o Ştiu că odată un soldat german masca îmi acoperă faţa acum, unei anumite mitologii. Pentru ca efectul să demonstraţie grotescă şi subumană. Desprins, a sărit la mine, mirosuri de piele şi vomă de caprifoi. fie maxim şi acţiunea convingătoare, se fac însă, de fondul său tragic, acest spectacol are peste trupurile celor pierduţi. Fumul de otravă machiaje, se foloseşte o recuzită şi se impune o anumită putere de fascinaţie, chiar dacă ea Sunt pregătit. obligativitatea costumului. Aceşti actori se manifestă în registrul de jos, în acela al pluteşte, se aşează Purtăm măşti, improvizaţi, cu feţele lor unse şi cu murdăria instinctelor. Există în el o forţă a gregarităţii şi în tranşee. Îmi încordez gîtul însă numai unul dintre noi va trăi. purtată demonstrativ, ca o dovadă a demnităţii, o vocaţie a dezordinii care exercită o să ţin masca în loc. dotaţi cu bastoane, lămpaşe, tîrnacoape, irepresibilă seducţie. Văzută de la distanţă şi Traduceri: topoare şi lanţuri, se mişcă într-o altă lume. suspendînd pentru o clipă orice criteriu moral, Întreaga lor strategie, alături de regie şi de această acţiune colectivă are şi o expresivitate Da, scenografie, îi scoate din cotidian şi din regimul spontană. Ea reuşeşte să dea trăirilor în spatele acestui ochi de geam, Olimpia IACOB vieţii obişnuite. Ei sînt, de fapt, nişte ficţiuni, coordonate noi. Transformă tensiunea în oroare sunt pregătit, nişte existenţe proteice care îşi caută o şi privirea în halucinaţie (Din volumul The Swastika Poems, identitate. A-i numi, pur şi simplu, mineri este 1977) un abuz. Pentru că intervenţia lor publică, Pavel ŞUŞARĂ voluptatea gestului autoritar şi bucuria 20 Acolada nr. 2 februarie 2016

Traduceri de „Cînd nu mai poţi scrie” Miron Kiropol Memoria se raportează la existenţă ca la o catastrofă Măcăitul unei raţe nu produce ecou, fără ca Gerard Manley marină. Dîndu-mi seama că am uitat, de pildă, mai toată fenomenul să fi găsit o explicaţie. matematica pe care am deprins-o la liceu şi pentru care, vai ce x Hopkins ruşine, căpătam note bune, nu pot vedea altminteri memoria Cu adevărat moral nu poţi fi decît în riscantă mea actuală decît sub chipul unui marinar de pe un vas ameninţat contingenţă cu imoralitatea Celuilalt şi cu imoralitatea ta Andromeda de naufragiu, care nu ezită a azvîrli în valurile turbulente tot ce proprie. Numai încolţită de primejdii fiind, moralitatea se poate prisoseşte pe bord în acele clipe de cumpănă. identifica satisfăcător pe sine. Pe această sălbatică stâncă, Andromeda timpului acum x x Fără seamăn prin frumuseţe dar şi prin rană, Spre deosebire de sunet sau de imagine, factori ce Emancipare, ce mai încoace încolo! „Am întîlnit, în Scrutează capetele ţărmului ca străbătută de scrum, pot reverbera în trecut sau în viitor, parfumul reprezintă o ultimul timp, tot mai mulţi cerşetori bărbaţi, 50 plus, tot mai Floarea ei, frântură din fiinţa ei, sortită zmeului hrană. focalizare a prezentului. E un prezent totodată senzorial şi insistenţi şi mai expliciţi, care nu doar precizează suma pe care eteric care se mistuie pe sine. Un prezent totodată materie şi o doresc, se ţin după tine pe străzi, la limita agresivităţii, ci şi Din timpuri străvechi asaltată de flagelul acest, duh, figură şi transfigurare în aceeaşi cuprindere efemeră. Iată precizează la ce le vor folosi banii ceruţi: o ciorbă de legume şi poate motivul pentru care nu există o artă a olfacţiei, în rînd cu o iahnie de fasole, de pildă” (Dilema veche, 2015). Pustiită de nenoroc; şi începe un muget să se audă muzica şi cu artele plastice. x Al unei fiare mai crudă decât oricare alta venită din x O tăcere a ta, care nu te ia în serios, care te vest, Pentru poet, limba e o civilizaţie căreia încearcă a-i persiflează. Mai dezlănţuită în răul ei, mai dezmăţat crescută. aduce un complement cultural, încastrîndu-i particule de x imagini. Ani mulţi, decenii în şir, dată fiind şi întîrziata-mi Perseul ei va zăbovi şi o va lăsa în groaznica încercare? x înfăţişare juvenilă ce mă stînjenea, eram mereu îndemnat „să Pentru o vreme el calcă pe aerul pufos şi gândul „Nu rîde niciodată de prostia altuia. Ea este şansa cunosc viaţa”, să dobîndesc „mai multă experienţă” etc. Despre Şi-l atârnă peste ea ce părăsită pare, ta” (Churchill). ce era vorba? Cei ce mă considerau astfel încercau a mă x subordona mentalului lor „pozitiv”. Imaginea mea proprie de În timp ce răbdarea ei, fărâmiţată în chin de săgetare, Exemplarele bătrîne ale arborelui Sequoia Gigantea viaţă nu-i interesa cîtuşi de puţin, întrucît ei reprezentau o Se ridică; atunci el va coborî, visul ca nimeni altul pot atinge 135 metri înălţime, iar trunchiul acestui arbore confrerie de temut care standardiza lucrurile, privind pieziş apărându-l, poate fi cuprins de 30 de oameni cu braţele deschise. unicatul. Acolo unde credeau a-l simţi, se sileau a-l aduce la Cu harnaşamentul şi spada Gorgonei/ chingi şi colţi de x matcă. În realitate nu insuficienţa „experienţei” mele îi irita înveninare. Din fiziologia arivistului. Cînd avem a face cu un pe aceşti gardieni ai cutumei, ci riscul ca această „experienţă”, asemenea specimen într-o variantă elementară, acesta nu evită cîtă era, să iasă din rînd, să se insoliteze. Nu se afla în prim purtarea trufaş neobrăzată faţă de cei „mici”. Îi apasă fără jenă plan un impact între generaţii, ci unul între masificare şi în fragilitatea lor nelumească, un şir nedeterminat de acte cu talpa autorităţii ce şi-o arogă. Altcum procedează arivistul individualitate. În anii tinereţii mele, această solidarizare a lăuntrice care nu se pot întinde în patul procustian al textului, de oarecare rafinament. Acesta ţine a se arăta în unele vîrstei cu clişeele sale se producea de regulă la eşti un om liber. Scrisul fără rest te-ar transforma, în schimb, cazuri compasional-generos cu cei ce i se maturitate şi la senectute. Azi constat că a devenit într-un agent al său, într-un captiv fără speranţă. înfăţişează drept „inferiori” (nădăjduieşte că Jurnal şi o caracteristică a tinerilor, tot mai dezinteresaţi x pentru totdeauna) din impulsul aceleiaşi vanităţi care de predecesori, comunicativi doar între ei, izolaţi într- Privesc în această dimineaţă, prin geamul deschis, doreşte a-şi înscrie un merit suplimentar. Înlăturată fiind un club generaţionist cu uşile închise. Sabotîndu-şi inclusiv un cer anemic, şovăind între nebulozitate şi lumină, care induce primejdia concurenţială, de ce să nu treacă şi în calitate de personalitatea. Am impresia că nu le mai pasă nici de totuşi o stare de calm. De-o modestie organică ce dezarmează sponsor moral al „nevoiaşilor”? Cu cît cei cu pricina se află, în „cunoaşterea vieţii” la tinerii ce-i vor succeda. deopotrivă apatia şi extazul. vederile sale, mai jos, cu atît speră să-i devină mai vizibilă x x statura ieşită din ordinar. „De obicei nu uiţi binele pe care l-ai făcut. Nu te x Teriomanţia: ghicirea prin observarea animalelor. deranjează cîtuşi de puţin (dimpotrivă) să-ţi aduci aminte de Din inventivităţile slugărniciei. La o agapă „literară”, x el. Nu la fel stau lucrurile în cazul răului pe care l-ai făcut. ce mi-e dat să văd? Un condeier sexagenar desfăşurîndu-şi Cînd nu mai pot scrie (regretabil, sînt şi asemenea Prima tendinţă e să-l arunci la spate, dar cu un risc major: acela ospitalitatea de-o manieră neţărmurită în faţa unui personaj de zile), mă simt drept un supravieţuitor schizoid, el însuşi şi, de a-l repeta. E infinit mai corect să-l ai ca pe un avertisment: la „centru”. Stînd la o masă cu destule scaune libere, îi oferă cu simultan, altă fiinţă sinistră, un revenant. «Vezi că, în împrejurările cutare, ai făcut cutare rău şi s-ar stăruinţă musafirului propriul său scaun de pe care se ridică x putea, în împrejurări similare, să-l repeţi; fii atent». În fond, grabnic. Cînd vine băutura, dă fuga la dependinţe să-i aducă un „Aparţineau desigur acelei categorii de oameni cu paşii greşiţi pe care îi faci nu sunt mereu de natură să te pahar „sigur curat”. Cînd toarnă vin în paharul obiectivului inima învîrtoşată şi cugetul împietrit, care, oricît de mult bine trimită în focul iadului. Dacă i-ai făcut din neglijenţă, din lenea adulat, deşi e de ajuns să întindă mîna, se ridică în picioare, le-ai face şi oricît de bun te-ai vădi, nu pot închipui (realiza) de a te lăsa pe socoteala primului impuls, toată problema este executînd mişcări curbate aidoma unui chelner profesionist. E binele şi bunătatea. Bunătatea o suspectează, îi atribuie cauzele să-ţi dai seama că ai făcut un rău în momentul în care l-ai făcut mereu cu ochii la uşa din apropiere. Dacă intră cineva şi o cele mai egoiste ori mai josnice, iar binele îl pîngăresc degrabă, şi să fii atent să nu-l repeţi; nu e nevoie chiar să-ţi dai cu pumnii închide (afară e vînt), se repede s-o închidă încă o dată. coborînd totul la nivelul sufletului lor cufundat în răutate, în cap, şi mai ales nu ca un spectacol de ispăşire – fie şi a unui x vulgaritate, venin şi şoricioaică. Orice discuţie e inutilă. Totul spectacol fără public, în care tu ai fi propriu-ţi public, care te Cea mai convingătoare opoziţie la neutralitate: e în zadar! Nu pot concepe binele, nu pot intui altceva decît ce autoaplauzi pentru acest act de «căinţă profundă», profund lacrimile. ştiu de la sinea lor; ceva care ar contrazice şi uimi haina lor nesincer” (Mihai Şora). x plămădeală. Nu pot ieşi din cercul (magic), din oala, din cazanul, x „Caracterul doamnei P(ietragrua). – Doamna din groapa, din temniţa în care-i închide netrebnicia lor. De cît O infatuare melancolică, visătoare, parcă cerîndu- P(ietragrua), o femeie masivă şi frumoasă, are gravitatea omului sînt de răi, nu se pot decît oblindi în ceilalţi, nu pot crede nici şi scuze. care gîndeşte. Nu mai găsesc nimic romanesc în ochii ei. Ea binelui celui mai evident. La Cristos atîta s-au dumirit să vadă: x consideră că la Milano monotonia ucide plăcerea; intrigile un şiretlic al diavolului” (N. Steinhardt). S-ar putea ca, în pofida aparenţelor, timidul să aibă o sfîrşesc aici prin căsnicii. Plăcerea ţine primele patru luni, x personalitate puternică ce se îndoieşte de sine (semn paradoxal după care soţii cască împreună un an, doi, din respect pentru Trecem de regulă sub tăcere cruzimea visului care, de energie morală), obiectivîndu-şi dubiile prin proiecţia lor opinia publică. După părerea ei, italienii (din Milano) n-au prin natura sa, reprimă viaţa. O urmăreşte implacabil spre a o asupra ambianţei care îl stînjeneşte. scînteie; aşa numeşte ea spiritul; le acordă în schimb talent, hărţui, decima, exclude pînă la urmă din cadrul onorabilităţii. x adică subtilitate şi prudenţă în împlinirea unui ţel oarecare. Visul: adversarul de temut, adversarul de căpetenie al vieţii. Oraşul Mexic se scufundă neîncetat. Spre deosebire Toate astea le-a desprins cu foarte multă fineţe. Eram gata, x de Everest, oraşul Mexic se scufundă anual cu o medie de 10 gata să aplaud deşi mă învinsese. E de părere că atunci cînd Prostia poate ajunge la un fanatism al propriei sale centimetri, de zece ori mai rapid decît Veneţia. întîmplător italienii spun o vorbă de duh o spun atît de greoi, condiţii, care nu trebuie pierdut din vedere. Simţindu-şi reflex x încît îşi pierde orice farmec. N-aş fi oare îndreptăţit să-mi insuficienţa, adoptă o poză marţială. Am urcat iarăşi, după un răstimp de cîţiva ani, treptele închipui că o mică aventură cu mine, foarte neprevăzută şi x către un birou de finanţe pentru a regla o mică iregularitate la foarte pătimaşă, i-ar face plăcere? Asta ar mai risipi monotonia. Pentru a rămîne cît de cît în limitele decenţei, un impozit. Clădirea însăşi e rebarbativă. Nouă, cu destule (…) Dacă vreau să plac unei femei, ea nu trebuie să fie prea linguşirea trebuie dozată cu grijă. Chestiune de fineţe. Dar etaje, odraslă modestă, în Amarul Tîrg, a zgîrie-norilor, scări sigură că mi-a plăcut” (Stendhal). linguşitorul e funciarmente grosier chiar prin această postură abrupte, holuri lîncede în iluzia lor aseptică. Dar, surpriză. x pe care şi-o asumă, împins mereu de condiţia falsului către Funcţionarii pe care i-am găsit cuibăriţi între dulapurile ticsite Ritmul generaţionist, aidoma cadenţei unei coloane exces. Exces care are însă şi partea sa bună. Şi anume aceea că de dosare nu erau cîtuşi de puţin asortaţi cu decorul. Nu păreau în marş. Cine nu-l păstrează, iese din rînd. Prea adesea, nimic ne ajută să descoperim dintr-odată maşinăria adulării, nelăsînd şoareci de birou. Resemnaţi, cu privirile plecate în jos, rupţi de făcut. nici un dubiu asupra caracterului celui ce-o manevrează. de o lume după care pesemne tînjesc. Avînd aerul unor plante x x silite a creşte într-o odaie întunecoasă, a unor vieţuitoare În lume s-ar afla acum vreo şase sute de milioane de Ca un revers al smereniei puse în scenă, linguşitorul închise în cuşcă. Departe de a fi exponenţi ai redutabilei pisici. Cum oare s-a făcut e un infatuat. Se supraevaluează chiar prin actul adulării care birocraţii moderne în acuta sa variantă autohtonă, se arătau a fi calculul? implică gîndul că adresantul acesteia poate fi prostit cu uşurinţă, mai curînd sclavii săi, bucuroşi cînd au prilejul să vadă, în x „jucat pe degete”. Cum ar veni, păpuşarul şi marioneta sa. decursul orelor plicticoase de serviciu, un chip de vizitator. Aştepţi cu răbdare Cuvîntul. Cuvîntul care se x x înconjoară de o lume a sa, în care se află fapte cunoscute şi Broasca ţestoasă are o teribilă rezistenţă la foame. necunoscute ale lumii obşteşti şi, deopotrivă, fapte cunoscute Ea poate trăi pînă la 400 de zile fără hrană. şi necunoscute ale lumii tale, care aşteaptă o relaţionare. x x Dacă ai încă tumulturi nemărturisite, himere ce se Gheorghe GRIGURCU îndărătnicesc a rămîne în ele însele, aşteptări incomunicabile (Continuare în pag. 18)