2013 AXIS LIBRI 2013 - Anul Nichita Stănescu Nichita Stănescu 31 Martie 1933 – 13 Decembrie 1983 80 De Ani De La Naștere – 30 De Ani De La Moarte
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
An VI, nr. 21, decembrie 2013 AXIS LIBRI 2013 - Anul Nichita Stănescu Nichita Stănescu 31 martie 1933 – 13 decembrie 1983 80 de ani de la naștere – 30 de ani de la moarte „De moarte îţi vorbesc cu jumătate de gură. Sin- gura mea teamă cu adevărat mare este nașterea. Când m-am născut, mi-a fost frică de moarte, cea mai mare frică din viaţa mea. Sunt recunoscător profund mamei mele că murindu-mă, a vegheat asupra NAȘTERII mele.” (Nichita Stănescu) „... câtă vreme suntem în mijlocul poporului român nu trebuie să ne e teamă de nimic, deoarece el știe mai bine decât oricine drumul eternităţii, iar noi n-avem nevoie de altceva decât să m atenţi la viaţa și la manifestările lui, pronunţându-i cu câteva clipe mai repede gândul și metafora lui!” (Nichita Stănescu) Nichita Stănescu a fost însuși POETUL, în ma- juscule și în marmură, cel mai poet dintre câţi au fost vreodată, a trăit și a murit pentru poezie, în toate clipele noastre de luciditate, de veghe și de somn. El nu a făcut, nu a fost altceva decât poezie, redenind-o, lucrând-o, dăruindu-ne-o în forma și în adevărul ei de minune a lumii, pe care în genunchi ar trebui s-o citim și s-o as- cultăm. Chiar și în versurile pierdute, uitate sau azvârlite există ceva din fosforul geniului său, îndeajuns pentru a simţi poezia și a ne spăla viaţa cu încăpăturile ei. (Constantin Chiriţă) Când pleacă Poetul, ce tainică lege îi schimbă plecarea în stare pe loc?! Când pleacă, Poetul – doar el – își alege clipa sdării lui Nenoroc. Poetul când pleacă ne lasă pe lume Mai goi cu o carte, mai plini cu un nume... Colegiul editorial: Acad. prof. dr. Dinu C. Giurescu Acad. prof. dr. Gheorghe Buzatu Acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru Conf. univ. dr. Elena Tîrziman Dr. Doru Bădără Lector univ. dr. Cătălin Negoiță 2 An VI, nr. 21, decembrie 2013 AXIS LIBRI 2013 - Anul Nichita Stănescu Nichita Stănescu 31 martie 1933 – 13 decembrie 1983 80 de ani de la naștere – 30 de ani de la moarte „De moarte îţi vorbesc cu jumătate de gură. Sin- gura mea teamă cu adevărat mare este nașterea. Când m-am născut, mi-a fost frică de moarte, cea mai mare frică din viaţa mea. Sunt recunoscător profund mamei mele că murindu-mă, a vegheat asupra NAȘTERII mele.” (Nichita Stănescu) „... câtă vreme suntem în mijlocul poporului român nu trebuie să ne e teamă de nimic, deoarece el știe mai bine decât oricine drumul eternităţii, iar noi n-avem nevoie de altceva decât să m atenţi la viaţa și la manifestările lui, pronunţându-i cu câteva clipe mai repede gândul și metafora lui!” (Nichita Stănescu) Nichita Stănescu a fost însuși POETUL, în ma- juscule și în marmură, cel mai poet dintre câţi au fost vreodată, a trăit și a murit pentru poezie, în toate clipele noastre de luciditate, de veghe și de somn. El nu a făcut, nu a fost altceva decât poezie, redenind-o, lucrând-o, dăruindu-ne-o în forma și în adevărul ei de minune a lumii, pe care în genunchi ar trebui s-o citim și s-o as- cultăm. Chiar și în versurile pierdute, uitate sau azvârlite există ceva din fosforul geniului său, îndeajuns pentru a simţi poezia și a ne spăla viaţa cu încăpăturile ei. (Constantin Chiriţă) Când pleacă Poetul, ce tainică lege îi schimbă plecarea în stare pe loc?! Când pleacă, Poetul – doar el – își alege clipa sdării lui Nenoroc. Poetul când pleacă ne lasă pe lume Mai goi cu o carte, mai plini cu un nume... Colegiul editorial: Acad. prof. dr. Dinu C. Giurescu Acad. prof. dr. Gheorghe Buzatu Acad. prof. univ. dr. Constantin Gh. Marinescu Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru Conf. univ. dr. Elena Tîrziman Dr. Doru Bădără Lector univ. dr. Cătălin Negoiță 2 AXIS LIBRI An VI, nr. 21, decembrie 2013 Editorial Pescarul care l-a găzduit pe Eminescu 0.000 de răsări- atunci, în 1867, angajat ca sueur în trupa de teatru turi de soare au a lui Iorgu Caragiale, unchiul marelui dramaturg, luminat4 în secolul scurs care-l descoperise, tot pe Dunăre, mai sus, în portul de la înălţarea sa, la 1911, Giurgiu... Eminescu ajunsese acolo după primul său în marmură de Carrara, turneu - acela făcut cu trupa gălăţencei Fani Tardini chipul lui Eminescu din - pornind de la Cernăuţi, unde era elev, prin Ardeal întâia statuie dedicată și coborând de acolo spre sud, în Oltenia. Se spune vreodată de români că Iorgu Caragiale l-ar găsit în port, citind din Poetului, ce s-a bine- Schiller (avea cu sine un geamantan cu cărţi, purtat întâmplat să-și găsească în tot acest lung pelerinaj), într-o pauză în umila locul tocmai aici, la muncă de numărător de baniţe de grâu, pe care o Galaţi, lângă trecerea făcea ca să se întreţină. Sigur că îndeletnicirea de de milenii a Dunării sueur i se va părut cu mult mai nobilă și ar și la capăt de natală acceptat-o cu entuziasm, dar adevărul este că întâiul Prof. dr. Zanr Ilie Moldovă... Orientată cu lui contact cu teatrul se petrecuse într-o manieră Director, faţa spre Est - întocmai ca entuziasmantă, la Cernăuţi, cu trei ani mai înainte, Biblioteca Județeană altarele Bisericii străbune în 1864, atunci când Mihail Eminovici era elev și „V.A.Urechia” Galaţi - statuia lui Mihai când a asistat la toate reprezentaţiile pe care le-a dat Eminescu din parcul ce-i acolo trupa Tardini – Vlădicescu. poartă numele privește spre depărtări pe care numai Sosirea acestei trupe românești în orașul el le-a putut visa, spre zări care tocmai prin el s-au adminstrat sub stăpânirea habsburgică s-a luminat atât de generos pentru întregul popor pe constituit, desigur, într-un mare eveniment, de la care s-a ostoit să-l reprezinte atât de profund și atât care băiatul de numai 14 ani venit la studii într-un de frumos în nemurire. Să ai în propria urbe prima oraș în care limba ocială era germana nu putea statuie înălţată lui Mihai Eminescu ar trebui să e, lipsi. Iată ce scria Zoe Dumitrescu Bușulenga, în și chiar este, întâiul însemn din stema spiritualităţii lucrarea „Eminescu: Viață, creație, cultură”, despre orașului care anume a fost ales. Dincolo de piatra acest important moment din viaţa viitorului poet: în care i s-a încrustat eternitatea, Eminescu însuși Valul de entuziasm care se revărsase peste populaţia pare a mulţumit de prima lui adresă post-mortem. românească în așa măsură încât tot clerul, în frunte De aceea, atunci când, în nopţile în care teii din jur cu mitropolitul, asistase la câteva reprezentaţii, în îmbălsămează timpul cu oarea dragă lui, Eminescu ciuda canoanelor, l-a prins pe Mihai. Până în luna privește trecerea pe boltă a Lunii – astru atât de iubit mai când stagiunea a luat sfârșit, el a trăit într-o de romanticul nostru absolut – ca pe o binecuvântare frenezie lăuntrică fără seamăn. Reacţia atât de a orașului în care i s-a pus la dreapta Biserica forticată vehementă n-a fost determinată numai de exaltarea Precista, la stânga marea Catedrală Ortodoxă și sentimentului patriotic, ca la ceilalţi, deși sigur acest Palatul Episcopiei Dunării de Jos, iar în faţă, Basarabia factor a operat la elevul iubit al lui Aron Pumnul. pe care atât de mult a plâns-o („De la Nistru până la Pentru el se deschisese o nouă lume, una a artei Tisa...”) și dinspre care cu multă mulţumire ascultă dramatice încorporate în elementele scenei, ale șoaptele tot mai clar auzite ale lui Mateevici, ale lui spectacolului, care, atât de concrete în materialitatea Dabija sau ale fratelui Grigore Vieru, de curând sosit lor, atrăgeau printr-o semnicaţie de altă natură, să-i stea de-a dreapta în ceruri... mai adâncă. Iar dacă, uneori, noaptea, spiritul statuii ar rătăci Această „nouă lume” descoperită de Eminescu pe străzile orașului, Eminescu s-ar descoperi pe în teatru l-a adus, de fapt, la Galaţi, și este de el însuși, ar contempla urmele propriilor săi pași, presupus că, fără a se îndrăgostit de Melpomene lăsate pe pavajele de acum aproape un secol și și alia, Eminescu n-ar ajuns niciodată în jumătate, când, la numai 17 ani, băiatul plecat din orașul de la Dunăre, care ar fost astfel cu mult Ipoteștii Bucovinei poposise prima dată în portul de mai sărac spiritual dacă acele două popasuri ale la Dunăre, ademenit de fascinaţia pe care o lăsa în „sueurului” (de fapt el făcea mai mult decât atât: acele vremuri o trupă de teatru grăind românește copia cu scrisul lui frumos și îngrijit, textele jucate în faţa unui public uluit de ceea ce puteau să facă și, de cele mai multe ori, le corecta, făcându-le mai niște actori din viaţa lor atât de supusă nevoilor. De accesibile actorilor) nu l-ar purtat pe străzile două ori a venit Eminescu la Galaţi. Prima dată, acelui „Porto-Franco” care era, în a doua jumătate 2 3 An VI, nr. 21, decembrie 2013 AXIS LIBRI a veacului al XIX-lea, Galaţiul... A doua sosire la ne putem întreba dacă s-ar recunoaște ea, măcar Galaţi a lui Eminescu s-a petrecut la începutul verii în parte, în acea piatră pusă de sculptorul Frederic lui 1869. Avea atunci 19 ani, publicase, printre alte Storck în monumentul statuar dedicat poetului, multe poezii, „La mormântul lui Aron Pumnul” făptura seracă a cărei mână ţinând acăra nestinsă și „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, devenise este smulsă atât de des și de neînţeles de o pornire din Eminovici, Eminescu, prin „botezul” lui Iosif barbară, în acești ani ai modernităţii parcă prea Vulcan, de la „Familia” ardeleană, iar în toamnă agresive..