William Somerset Maugham Luna Și Doi Bani Jumătate
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
WILLIAM SOMERSET MAUGHAM LUNA ȘI DOI BANI JUMĂTATE Original: The Moon and Sixpence (1919) Ediția a II-a Traducere de: ELISABETA MARIAN virtual-project.eu EDITURA MERIDIANE 1971 2 Pe coperte (față) PAUL GAUGAIN – Arearea Jeu de Paume, Paris Diapozitiv color; Scala, Instituto Fotografico Editoriale, Firenze; PAUL GAUGAIN – Self Portrait (spate). 3 • PREFAȚĂ Chinuita și măreața experiență a pictorului Paul Gauguin, condițiile cu totul neobișnuite în care acesta și-a descoperit cu întârziere vocația și și-a realizat opera – sacrificând totul pentru artă – au ispitit pe mulți psihologi și interpreți ai fenomenelor estetice să explice strania și contradictoria sa viață. Într- adevăr, este ispititor a încerca să lămurești motivele pentru care un om așezat și foarte onorat în ochii burgheziei, cu o familie căreia nu avea nimic să-i reproșeze și pe care o îndrăgea, întreținând-o din activitatea sa ca agent de schimb la bursa din Paris, părăsește totul pentru a duce o singulară și chinuitoare viață de artist prea puțin înțeles și nerăsplătit, pentru a deveni din om „fericit” în sens burghez, un paria, hăituit de năzuințe aparent ciudate și irealizabile. În vremea lui și în societatea lui, gestul de a-și fi părăsit familia și lumea în care păruse a se simți atât de bine nu putea fi considerat decât ca un adevărat act de demență așa cum a și fost caracterizat. Totuși, omul nu dădea niciun semn de alienare mintală și purtarea lui a continuat să nedumerească, mai ales când s-a aflat cu ce nebănuite renunțări, chinuri și greutăți își crea operele, afundându-se în mizerie și insuccese. De pe la 1883, când evadează din lumea financiară – unde activase timp de unsprezece ani – pentru a se consacra exclusiv creației artistice, și până la moartea care l-a răpus în 1903, viața lui Gauguin, petrecută mai întâi în unele localități din Franța, iar apoi în Martinica, Tahiti și insulele Marchize, a scandalizat cercurile burgheziei la care nu a mai apelat niciodată, oricât l-a sfârtecat mizeria. Pentru a-i explica creația, mulți artiști, scriitori și critici de artă – unii chiar încă din timpul vieții lui Gauguin – au simțit nevoia unor adânci incursiuni în biografia artistului, adeverindu-i spusele: „opera unui om înseamnă explicația acestuia”. Dar analiza psihologică a unor asemenea cazuri ieșite din comun, și nu lipsite de un anumit senzațional, îi atrage de predilecție pe romancieri, a căror imaginație, pornind de la o bază reală, intră în funcțiune, devenind un puternic instrument de scormonire în adâncuri de viață, unde descoperă uneori adevăruri, ipoteze și semnificații care întrec, prin bogăția și forța lor de concretizare, cercetările științifice. Nu-i de mirare, așadar, că viața lui Gauguin l-a atras pe romancierul englez William Somerset Maugham, stimulându-l tocmai ca psiholog și om de imaginație, să încerce a explica procesul de transformare a unui prosper agent 4 de bursă într-un pictor genial și un radical înnoitor. Maugham a manifestat întotdeauna predilecție pentru tălmăcirea unor situații și conflicte puțin obișnuite, pentru dezvăluirea unor probleme psihologice cu o bună doză de senzațional, pentru crearea cu ajutorul ficțiunii a unor caractere stranii. El însuși și-a precizat concepția artistică – concepție specifică artistului burghez – și anume că un scriitor se cuvine să zugrăvească nu atât viața așa cum este, cât să găsească efecte impresionante, căutând să apară cât mai senzațional în ceea ce exprimă. Extraordinara experiență a lui Gauguin i-a apărut ca o mină bună de explorat cu ajutorul ficțiunii, care îngăduie scriitorului să brodeze tot soiul de presupuneri și ipoteze menite să lămurească, într-un fel sau altul, ceea ce a uimit, nedumerit, scandalizat ori, dimpotrivă, a stârnit admirație în legătură cu omul ales ca erou de roman. În prefața la ediția engleză a romanului Luna și doi bani jumate, W. Somerset Maugham mărturisește de la bun început că „romanul acesta mi-a fost sugerat de viața lui Paul Gauguin” și amintește împrejurările în care l-a scris. Din prefață se desprinde că însuși romancierul englez a încercat, la un moment dat, o experiență oarecum similară cu aceea a lui Gauguin și poate din această pricină s-a și oprit asupra pictorului care a rupt cu o lume pentru a se realiza într-alta. Deși deosebirea dintre cele două experiențe de viață este flagrantă, nu-i mai puțin adevărat că și Maugham, după cum recunoaște singur, a ținut să rupă, când a pășit pragul a treizeci de ani, cu traiul convențional pe care-l ducea la Londra pentru a se consacra unei existențe mai libere și mai creatoare în mijlocul scriitorilor și artiștilor din Paris. Maugham nu afirmă că această schimbare s-ar fi petrecut sub influența lui Gauguin, dar, în orice caz, stabilirea sa la Paris, în 1904, deci la un an după moartea pictorului, i-a îngăduit să-și dea scama, după cum declară în prefață, de „prezența lui Cézanne, Van Gogh și Gauguin. Dintre aceștia – afirmă el – eu cred că Cézanne este cel mai mare artist, dar Gauguin exercită un farmec neobișnuit asupra omului de litere. Cu toate că astăzi nu mai admir atât de mult pânzele lui, trebuie să recunosc că acestea au marea însușire de a stârni imaginația unui literat. Am cunoscut oameni care au fost în relații cu dânsul și lucraseră împreună cu el la Pont-Aven (localitate din Bretania, n.n.). Am auzit vorbindu-se multe despre el. Mi s-a părut că în cele ce mi s-au povestit despre el s-ar găsi un subiect de roman și am citit singura biografie a lui care fusese publicată până atunci. Am păstrat acest gând în memorie. L-am păstrat vreo zece ani. Când am plecat în Tahiti, eram hotărât să cercetez tot ce aș putea 5 descoperi în legătură cu viața lui Gauguin. Am găsit și acolo o sumedenie de persoane care au fost în relații mai mult sau mai puțin apropiate cu dânsul. În cele din urmă, am avut simțământul că aș fi în stare să scriu romanul la care mă gândisem atâta vreme. L-am scris în vara anului 1918, în timpul cât mi-am făcut convalescența pe culmea unei coline din Surrey, după ftizia pe care o contractasem în timpul războiului”. Pentru realizarea acestei opere de ficțiune, i-au fost, așadar, necesare romancierului pe de o parte un climat sufletesc oarecum similar cu acela al lui Gauguin, iar pe de alta o documentare mai temeinică în privința eroului său, documentare acumulată la Paris și în Tahiti. În ce a constat climatul sufletesc similar cu al lui Gauguin? În nevoia de a schimba mediul social, nevoie destul de interesantă pentru un scriitor de formația și concepția lui Maugham. Pentru a înțelege mai limpede pornirea lui de a scrie această carte este necesară cunoașterea câtorva crâmpeie din însăși viața scriitorului. Născut în 1874 la Paris, unde tatăl său lucra la legația Angliei, William Somerset Maugham a copilărit în capitala Franței, unde a revenit în mai multe rânduri, mai târziu, după terminarea studiilor în patrie. Primul său roman Liza of Lambeth (Liza din Lambeth) (1897) o frescă, zugrăvită în stil naturalist, a moravurilor locuitorilor din mizerul cartier londonez Lambeth, are la bază experiența scriitorului care a lucrat ca student în medicină la spitalul din acest cartier. După apariția câtorva romane și reprezentarea primei sale piese de teatru, Maugham ajunge destul de prețuit; duce la Londra o viață mondenă, pe cât de pretențioasă și costisitoare, față de veniturile sale destul de modeste, pe atât de convențională și neinteresantă, fiind ruptă de clocotul vieții adevărate. Când împlinește treizeci de ani, ia hotărârea de a părăsi mediul „înaltei societăți”. „Simțeam în mine un nestăpânit îndemn de a trăi. M-am hotărât să mă despart, fără păreri de rău, de prietenii mei de până atunci și de plăcerile care mă robiseră”, mărturisește Maugham în prefața la romanul sugerat de viața lui Gauguin. Această schimbare s-a dovedit a fi oricum mai rodnică. Pentru a înțelege mai bine ceea ce a putut exprima sau ceea ce a ținut să exprime, fără să izbutească pe deplin, în romanul de față, credem necesar să amintim că, în 1915, Maugham a publicat poate cel mai sincer, mai autentic și mai definitoriu roman al său: Of Human Bondage (Robii). Ca în multe din lucrările scriitorului, și aici există descrieri realiste ale feluritelor medii sociale în care trăiește, activează și năzuiește eroul său, Philipp Carry. Se dezvăluie egoismul și 6 fățărnicia cercurilor burgheze și clerului din Anglia – eroul fiind educat în casa unui unchi al său, pastor. De asemenea, sunt descrise mizeria și nefericirile oamenilor de rând, priviți prin prisma lui Carry care, ca și autorul, fiind student în medicină, face practica la spitalul din Lambeth. Romanul, cu bogate elemente autobiografice, înfățișează nobilele aspirații ale eroului, dornic să-i ajute pe cei în nevoie și schițează chiar un început de răzvrătire împotriva convenționalismului burghez. Dar strădaniile lui se dovedesc zadarnice și eșecurile îl împing la o amară deziluzie și la concluzia că năzuința spre marile valori ale existenței, spre adevăr, bine și frumos, este inutilă. Socotind în mod greșit că legile societății burgheze ar fi universale și permanente, eroul, reflectând optica limitată a autorului, renunță la sentimentul răspunderii față de răul social și se cufundă în relativismul scepticului. Pornind de la o asemenea concepție, dar atribuind artei un rol mai semnificativ decât altor îndeletniciri umane, a scris Maugham peste puțini ani Luna și doi bani jumate. Cu darul său de a observa realitatea, de a scormoni psihologia umană și de a crea personaje deosebit de vii, creionate uneori doar prin câteva trăsături sau prin unele mărunte situații cotidiene, folosind din plin umorul și caustica ironie ce-l caracterizează, Maugham a încercat în acest roman „sugerat” de viața lui Paul Gauguin să motiveze nevoia pe care o simte adevăratul artist de a evada din lumea burgheză.