Privilegiul Antropologiei Culturale: Cultura În Coin
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
SPONSORI ŞI COLABORATORI Colectivul de coordonare mul Ńume şte pentru sprijinul acordat, în realizarea acestei c ărŃi, de c ătre membrii Comisiei de Antropologie a Academiei Române , Academiei Oamenilor de Ştiin Ńă din România , Societ ăŃ ii Academice de Antropologie , conducerii Muzeului de Ştiin Ńele Naturii – Prahova . Mul Ńumim în mod special firmelor Urgent Curier, NEI Holding, Belmar Media, SIVECO Romania SA, Le Dentist, Lions Club Tarabostes Bucure şti, Editura NICULESCU, BCR Asigur ări de Via Ńă – Wienna Insurance Group, Universitatea Titu Maiorescu, fără ajutorul c ărora apari Ńia acestui num ăr al colec Ńiei nu ar fi fost posibil ă. COORDONATORII COLECłIA ZILELE RAINER Coordonatori Andrei Kozma Cristiana Glavce Constantin Bălăceanu-Stolnici ANTROPOLOGIE ªI CULTURĂ © Andrei Kozma (coord.), Cristiana Glavce (coord.), Constantin Bălăceanu-Stolnici (coord.) Editura NICULESCU, 2014 Adresa: Bd. Regiei 6D 060204 – Bucureşti, România Comenzi: (+40)21-312.97.82 Fax: (+40)21-312.97.83 E-mail: [email protected] Internet: www.niculescu.ro Coperta: Carmen Lucaci ISBN PDF: 978-973-748-853-4 Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărŃi nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau prin orice sistem de stocare şi accesare a datelor, fără permisiunea autorilor. Orice nerespectare a acestor prevederi conduce în mod automat la răspunderea penală faŃă de legile naŃionale şi internaŃionale privind proprietatea intelectuală. CUVÂNT ÎNAINTE Institutul de Antropologie a fost inaugurat cu prilejul celui de al XVII-lea Congres Internaţional de Antropologie şi Etnografi e ţinut la Bucureşti în 1937 şi s-a bucurat de admiraţia şi aprecierea tuturor participanţilor la această manifestare interdisciplinară. Ctitorul său, Francisc I. Rainer, presonalitate ştiinţifi că internaţională, membru de onoare al Academiei Române, a pus bazele şcolii antropologice româneşti. Academicianului Ştefan Milcu, cel mai strălucit şi devoltat urmaş al Rainer, îi datorăm însă faptul că institutul a supravieţuit perioadei de după 1950 sub formă de Centru de Cercetări Antropologice al cărui director a fost mult timp. Marele merit al Academicianului Milcu, înafara faptului că a salvat antropologia românească de la desfi inţare în perioada comunistă, constă în dezvoltarea cercetărilor antropologice în spirit rainerian. În cadrul Centrului de Cercetări Antropologice au fost cooptaţi specialişti de prestigiu în ştiinţe-umaniste şi în antropologie, dezvoltându-se astfel direcţii de cercetare interdisciplinară a fi inţei umane în dubla sa ipostază biologică şi culturală. După 1990 Centrul de Cercetări Antropologice a fost reintegrat în Academia Română, iar din 2006 şi-a redobândit statutul de Institut de Antropologie, purtând numele fondatorului său. Încă de la înfi inţare, în şcoala antropologică raineriană, studiul omului era abordat în complexul său unitar de organism bio-cultural ce trebuie să se adapteze condiţiilor de mediu pentru a supravieţui. Rainer nu concepea studierea biologicului uman rupt de psihicul său şi de mediul socio-cultural în care trăieşte. El considera că „orice concepţie a vieţii izvorâtă numai din biologie este subumană, dar nici o concepţie a vieţii nu trebuie să fi e în contradicţie cu biologia”. Această deschidere interdisciplinară susţinută de Acad. Milcu a caracterizat şi caracterizează în continuare şcoala antropologică românească. Principalele direcţii de cercetare se încadrează în studiul structurii antropologice a populaţiilor istorice şi actuale de pe teritoriul României din perspectiva abordării fi inţei umane din punct de vedere bio-cultural. Aceste două componente se întrepătrund intercondiţionându-se reciproc. Dacă iniţial modifi cările terenului biologic erau dominante, din momentul în care omul crează cultură, produsele culturale se interpun între fi inţa umană şi condiţiile de mediu, conferindu-i acesteia un grad din ce în ce mai mare de autonomie faţă de acţiunile mediului înconjurător. Cultura, prin instrumentele pe care le generează (materiale, sociale, ştiinţifi ce, religioase), permite omului să-şi recreeze mediul ambiental cât mai confortabil, 5 reducându-i în special efortul fi zic pentru surpavieţuire. În acelaşi timp condiţiile create impun organismului uman noi adaptări, atât în raport cu ele cât şi cu consecinţele impactului produs asupra mediului natural. Astfel omul se găseşte într-un proces de continuă adaptare, pentru a face faţă la schimbările de viaţă date de sensurile noi ale noţiunii de a trăi pe care le crează. Această dualitate a fi inţei umane în devenirea sa este studiată de antropologie care, din perspectivă diacronică și sincronică, pune în evidenţă modifi cările survenite în relaţie cu mediul înconjurător. Cristiana Glavce 6 UNELE ASPECTE EVOLUTIVE ALE FUNCŢIILOR COGNITIVE C Bălăceanu Stolnici Una din performanţele cele mai impresionante ale speciei noastre e reprezentată de activitatea ei cognitivă. Această activitate, aşa cum am arătat încă din 1972 cu Edmond Nicolau1, se interpune între recepţia semnalelor (senzaţiile senzitivo- senzoriale) şi deciziile comportamentale motorii. Ea operează în special ca un sistem de rezolvat probleme. În cadrul ei distingem: • un nivel concret (al formării percepţiilor, al recunoaşterii formelor, al reprezentărilor şi imaginarului) şi • un nivel abstract al clasifi cărilor (în general de tipul mulţimilor „fuzzy”) pa- ralele şi ierarhizate, al formării conceptelor şi al „manipulării” acestora prin operaţii logice (bivalente dar şi polivalente). Activitatea cognitivă realizează cunoaşterea raţională (calitativă, dar şi cantitativă) a lumii şi defi neşte gândirea raţională. Un aspect extrem de important este faptul că modul ei de operare este structurat (gestionat) cu ajutorul limbajului articulat specifi c Homininelor, care operează de multe ori sub forma limbajului intern. Iniţial s-a crezut că activitatea cognitivă este algoritmică dar difi cultăţile ridicate în special de criza de timp au permis să se considere că în general operaţiile raţionale utilizează euristici care sunt nişte scurtcircuitări operaţionale ce aproximează cunoaşterea şi permit, în soluţionarea problemelor, să se ajungă la soluţii acceptabile optimizabile în sensul propus printre alţii de Polya2. Scoarţa cerebrală Activitatea cognitivă umană este realizată la nivelul etajelor superioare ale sistemului nervos central şi în mod dominant la nivelul cortexului cerebral, una din 7 cele mai complexe structuri biologice. La om, are o grosime de 2-5 mm şi o suprafaţă de 0,23 mp. Reprezintă 77% din greutatea întregului sistem nervos central, conţinând circa 20 bilioane de neuroni, de 10-50 de ori mai multe celule nevroglice şi 60 de trilioane de sinapse. Această structură este cea mai complexă „maşină” de calcul şi stocare de informaţii din sistemul nostru solar. Reţele de neuroni Principiul ei de funcţionare (care asigură printre altele şi funcţiile cognitive) este cel al reţelelor logice cu contacte. Încă din anii ’40, W. McCulloch şi W. Pitts au arătat că funcţiile neuronale se exercită în cadrul unor reţele care sunt capabile să realizeze funcţii cognitive. Reţele lor erau booleene, iar neuronii lor se comportau ca nişte relee binare deterministe3. În realitate, neuronii nu sunt relee binare, ci dispozitive de calcul (microprocesoare) analogice4, iar reţelele neuronale funcţionează pe o bază probabilistică, ceea ce complică mult modelul iniţial, dar explică marile performanţe ale reţelelor neurale naturale5. Este limpede că performanţele unui astfel de sistem sunt cu atât mai mari cu cât numărul neuronilor şi al conexiunilor lor reciproce este mai mare. Nu trebuie să uităm că encefalul omului (Homo sapiens sapiens), cu cele 1300-1500 g ale sale, este cel mai mare encefal din rândul tuturor primatelor actuale sau dispărute. E drept că există animale cu creiere mai mari decât ale omului. Astfel, în timp ce creierul uman are în medie 1444 g, cel al delfi nului are 1735 g, al elefantului 4714, iar cel al balenelor 6800 g (I. S. Russel, 1979). Aceste date demonstrează că nu contează numai mărimea encefalului pentru a explica performanţele cognitive umane. Raportul greutăţii creierului faţă de cel al corpului la om este 1/44, dar la şoarece este 1/38, iar la marmotă 1/29. În schimb, la celelalte mamifere raportul este semnifi cativ mai mic. Astfel la delfi n este 1/82, la cimpanzeu 1/128, la elefant 1/645, iar la balene 1/854. Problema este şi mai complexă căci, deşi modelele clasice consideră doar neuronii ca elemente active în transmiterea şi prelucrarea informaţiilor, în ultima vreme se ia din ce în ce mai mult în considerare şi aportul celulelor nevroglice. Menţionăm că M. Diamond şi col.6 au găsit că în cortexul cerebral al lui Einstein proporţia celulelor nevroglice faţă de cele neuronale era mai mare decât la 11 creiere martor, mai ales în ariile 9 şi 39. 8 Neuroni, sinapse nevroglie Într-un raport pe care l-am făcut în 1952 la Societatea de Neurologie Română, cu Al Şofl etea, am subliniat că toate datele anatomoclinice şi experimentale converg pentru a sublinia rolul cortexului cerebral şi în mod special ale lobului frontal (care reprezintă 39-41% dintr-o emisferă cerebrală) pentru realizarea funcţiilor cognitive, date ce au fost la epoca respectivă confi rmate de leucotomiile care atunci erau „la modă” (Freeman şi Wats)7. Nu trebuie să uităm că rolul lobului prefrontal în realizarea activităţii psihice umane era cunoscut încă din 1848, graţie celebrului caz Phileas Gage, care a suferit