GYMNASIUM Revistă De Educaţie Fizică Şi Sport

Nr. 11 Anul VIII 2007

GYMNASIUM Revistă de educaţie fizică şi sport

Facultatea de Ştiinţe ale mişcării, Sportului şi Sănătăţii, Bacău Revistă de strictă specialitate

Nr. 11 Anul VIII 2007

GYMNASIUM Revistă de educaţie fizică şi sport

Facultatea de Ştiinţe ale mişcării, Sportului şi Sănătăţii, Bacău Revistă de strictă specialitate

Cuprins

Autor Lucrare Pag dr. Florin PELIN Globul de cristal un trofeu tentant al cupei 5 dr. Raluca Anca PELIN mondiale la schi dr. Gloria RAŢĂ Studiu privind formarea capacităţii de 23 drd. Bogdan RAŢĂ conducere a procesului instructiv–educativ , a studenţilor în lecţia de educaţie fizică Dan Iulian ALEXE, Implicarea şi „monopolul” anumitor naţiuni în 46 Cristina Ioana ALEXE organizarea marilor competiţii de atletism. Mihaela MACOVEI România ? Cătălin CIOCAN drd. Elena RAŢĂ Conceptul prognozarii activitatii sportive in 65 baza pregatirii psihomotrice pe durata unui mezociclu de antrenament la inotatoarele de varsta 14-16 ani – demers investigativ Anca-Simona STAN Parametrii generali ai stresului 81 Kt Marius Neculeş Reeducarea mersului bolnavului paraplegic in 102 Kt Marcel Culiceanu raport cu sediul si cauza leziunii Dr. Cătălina ABABEI Cercetarea în echipă între realitate şi necesitate 110 Dr. Radu ABABEI

4 GLOBUL DE CRISTAL UN TROFEU TENTANT AL CUPEI MONDIALE LA SCHI

dr. Florin PELIN Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti dr. Raluca Anca PELIN Universitatea Politehnica din Bucureşti

Cuvinte cheie: apariţie ,titluri, victorii ,perspective

Rezumat Noua formă organizatorică a făcut ca orice cursă desfăşurată sub egida FIS şi în cadrul Cupei Mondiale să se bucure de o atenţie sporită din partea publicului fapt care a atras şi atenţia sponsorilor. Globul de cristal este un trofeu produs exclusiv pentru FIS şi este acordat în exclusivitate câştigătorilor clasamentelor anuale la general – globul mare şi pe discipline – globurile mici. Astăzi sunt decernate anual 64 de globuri de cristal câştigătorilor finalelor FIS din toate probele de schi din cadrul FIS: schi alpin, sărituri, schi fond, combinata nordică, schi artistic, etc. Una dintre primele mari firme care s-a arătat interesată de Cupa Mondială de Schi Alpin a fost grupul francez Evian, care a dorit încă de la început să-şi lege numele de noua competiţie sportivă. O iniţiativă, istorică, putem spune, trofeul Evian, care recompensează în fiecare an câştigătorii clasamentelor pe discipline şi la general ne fiind altul decât, faimosul, astăzi, glob de cristal. O idee menită, iniţial, să reprezinte puritatea apelor minerale Evian şi care reprezintă, astăzi, puritatea zăpezii, specific al sporturilor de iarnă, în general, şi a schiului alpin în special.

Intitulate „FIS SKI World Cup Trophy”, fabricate din cristal masiv, tăiate cu diamant şi gravate prin cele mai sofisticate procedee tehnologice, globul de cristal, sau mai bine spus, globurile de cristal, cântăresc 8 Kg cel mic respectiv 12 kg cel mare, şi au o valoare de fabricaţie de 2500 şi respectiv 5000 de franci elveţieni.

5 Globul de cristal este un trofeu produs exclusiv pentru FIS şi este acordat în exclusivitate câştigătorilor clasamentelor anuale la general – globul mare şi pe discipline – globurile mici. Astăzi sunt decernate anual 64 de globuri de cristal câştigătorilor finalelor FIS din toate probele de schi din cadrul FIS: schi alpin, sărituri, schi fond, combinata nordică, schi artistic, etc. Produs la o temperatură de 1200 de grade dintr-o sticlă foarte fină, globul de cristal este turnat printr-un procedeu special , unic şi tinut în secret de către firma JOSKA din Germania. Procesul de răcire durează 12 ore după care globul este tăiat şi gravat cu ajutorul unui sistem de discuri cu diamant. Sunt inscripţionate logosurile FIS, numele disciplinei şi, nu în ultimul rând, numele sponsorilor. Cea mai mică iregularitate de producţie face ca globul să fie retopit datorită exigenţelor stricte ale FIS în materie de calitate a execuţiei. Globul de cristal este un produs exclusiv FIS şi rezervat pentru un singur scop : recompensarea celor mai buni sportivi din schi. Debutul competiţiile oficiale din schiul alpin a avut loc la începutul celei de a doua decade a secolului XX, odată cu desfăşurarea, în 1921 a primelor campionate ale Marii Britanii (coborâre şi „stil”), urmate de primul slalom ţinut la Muren – Elveţia în 1922, pentru ca, după numai doi ani, să aibă loc şi prima „Olimpiadă alpină”. Arlberg - Kandahar, o cursa combinată compusă dintr-un slalom şi o coborâre, este considerată azi ca prima competiţie oficială de referinţă din istoria schiului alpin, care a propulsat probele alpine în programul olimpic. Schiul alpin a devenit apoi parte oficială a programului olimpic în 1936 odată cu desfăşurarea Olimpiadei de iarnă de la Garmisch-Partenkirchen. Înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) , în 1924, a contribuit enorm în dezvoltarea schiului ca sport , în general, şi ca disciplină olimpică, în special, dar evenimentul care a permis deschiderea schiului spre dimensiunile planetare de astăzi , a fost crearea, în 1966, a Cupei Mondiale de Schi Alpin. Apărută datorită iniţiativei unui mic grup de vizionari cu pondere în schiul alpin de la acea dată, cum ar fi Honoré Bonnet (FRA), Bob Beattie (USA), Dr. Sepp Sulzberger (AUT), şi mai ales Marc Holder, preşedintele FIS din 1951, precum şi a unui grup de ziarişti, printre care se distinge Serge Lang, care au sesizat creşterea interesului populaţiei pentru sporturile de iarnă, Cupa Mondiala a reprezentat momentul de răscruce care a propulsat schiul alpin în prim planul noii dezvoltări sociale pornită în anii 50-60, şi care a fost bazată pe noul concept al lumii moderne : timpul liber. Cupa Mondială a văzut lumina zilei datorită unei conjuncturi favorabile iar numele ei, revoluţionar la acea dată, precum şi rezonanţa acesteia: World Cup, Coupe du Monde, Weltcup, a făcut ca interesul pentru noua formă competiţională din schiul alpin să atingă cote superioare încă înaintea desfăşurării primelor curse. Relevant este faptul că, în 1966, în afara de Cupa Mondiala de Fotbal, nici un alt sport nu avea un sistem competiţional care să poarte un nume de asemenea rezonanţă, şi că celelalte sporturi, trecând prin atletism, ciclism, navigaţie ,etc. şi cuprinzând şi celelalte sporturi de iarnă, cum ar fi săriturile, biatlonul, schiul fond ş.a. s-au inspirat toate după numele şi forma organizatorică a Cupei Mondiale de Schi Alpin.

6 Anterior înfiinţării noii forme competiţionale, cursele de schi erau mult mai puţin bine organizate, excepţie făcând competiţiile majore care erau Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale care aveau un mare succes în media şi se bucurau de un important suport popular. Regulamentul intern de debut al Cupei Mondiale prevedea, pentru sezonul 1966/1967, organizarea unei duzine de curse, dotate cu un sistem de punctaj inspirat din cursele de navigaţie şi care prevedea acordarea de puncte după cum urmează: 25 puncte pentru locul întâi; 20 de puncte pentru locul doi; 15 puncte pentru locul trei şi aşa mai departe până la un punct pentru locul 10. Pentru clasamentul general erau luate în calcul doar un număr limitat de curse, cele mai bune trei din fiecare disciplină. Probe competiţionale Competiţiile desfăşurate în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin cât şi în cadrul Campionatelor Mondiale şi a Jocurilor Olimpice de iarnă, cuprind zece discipline: cinci masculine şi cinci feminine. Cele cinci discipline cuprinse în programul competiţional oficial sunt: Coborâre, Super – G, Slalom Uriaş, Slalom, Combinata Alpină. Mai există şi forme adiţionale cum ar fi Slalom Paralel, Super Combinată şi Competiţia pe echipe dar, deocamdată, ele sunt organizate destul de rar şi cu titlu excepţional. Regulamentul curselor este identic pentru ambele sexe însa există diferenţe între probele masculine şi feminine. În ambele cazuri rezultatul este dat de cronometraj care se efectuează la 0.01secunde, egalitatatea fiind posibilă. În schiul fond probele cele mai des programate în Cupa Mondială sunt probele olimpice, dar mai apar în program şi probe pe distanţe foarte lungi atât la feminin cât şi la masculin. Aşadar probele olimpice sunt:

FEMININ MASCULIN 10 km. Clasic 15 km. clasic 7,5 km. clasic / 7,5 km. liber (Pursuit) Sprint pe echipe 6 x 1500 m. Sprint pe echipe 6 x 800 m. 15 km. clasic/15 km. liber (Pursuit) 4 x 5 km. (2 clasic/2 liber) Ştafeta 4 x 10 km. (2 clasic/2 liber) Ştafeta Sprint 800 m. Sprint 1500 m. 30 km. liber Mst. 50 km. liber Mst.

Primul sezon regulat al Cupei Mondiale s-a desfăşurat în sezonul 1966 - 1967 şi s-a bucurat de un succes imediat. Câştigătorul primelor doua ediţii, la general, a fost Jean Claude Killy, după el urmând o pleiadă de „monştrii sacri” ai schiului alpin:

Nr. Nume Prenume Nat Tot Sezon Câştigat

1 Killy Jean Claude FRA 2 1967 1968 2 Schranz Karl AUT 2 1969 1970 3 Thoeni Gustavo ITA 4 1971 1972 1973 1975 4 Gros Piero ITA 1 1974 5 Stenmark Ingemar SWE 3 1976 1977 1978 6 Luescher Peter SUI 1 1979 7 Wenzel Andreas LIE 1 1980 8 Mahre Phil USA 3 1981 1982 1983 9 Zurbriggen Pirmin SUI 4 1984 1987 1988 1990 10 Girardelli Mark LUX 5 1985 1986 1989 1991 1993 11 Accola Paul SUI 1 1992 12 Aamodt Kjetil Andre NOR 1 1994 13 Tomba Alberto ITA 1 1995 14 Kjus Lasse NOR 2 1996 1999 15 Alphand Luc FRA 1 1997 16 Maier Hermann AUT 4 1998 2000 2001 2004 17 Eberharter Stephan AUT 2 2002 2003 18 Miller Bode USA 1 2005 19 Raich Benjamin AUT 1 2006 20 A. L. Svindal NOR. 1 2007

Apar 20 nume mari din 9 ţări care au câştigat cele 41 de ediţii ale cupei mondiale disputate până acum. B. Miller câştigă antepenultimul mare glob de cristal, la 22 de ani după un alt succes pentru americani oferit atunci de un alt nume mare Phil Mahre. Rămâne de văzut dacă Miller îl va egala pe Mahre la numărul de succese, acestea fiind în număr de 3. Penultimul glob mare de cristal a fost adjudecat în premieră de BENJAMIN RAICH – AUSTRIA. O frumoasă ascensiune pentru el, acum trei sezoane a fost în clasamentul general al cupei mondiale al treilea, acum două sezoane a fost al doilea, iar sezonul trecut primul. El a mai câştigat tot în premieră sezonul trecut şi globul mic de cristal la slalom.

8 Surpriza plăcută a ultimului sezon a fost oferită de Svindal. Norvegianul câştigase în premieră pentru el un glob mic de cristal la S.G. sezonul trecut. Tot sezonul trecut, terminase al doilea la general în clasamentul cupei mondiale. A fost un sezon de excepţie pentru Svindal ,obţinând două medalii de aur şi la campionatele mondiale. Aşadar este al treilea norvegian care promite rezultate de excepţie în marele circ alb. Numărul de victorii în cupa mondială la schi alpin ,este un recodr poate imposibil de egalatde altcineva din orice disciplină de iarnă (86). Acesta îi aparţine suedezului Ingemar Stenmark. Primul sezon regulat al Cupei Mondiale la schi fond s-a desfăşurat în 1982 şi s-a bucurat de un succes imediat. Câştigătorii celor 26 de ediţii sunt:

Nr. Ed Anul Locul I Locul II Locul III 1 1982 Bill Kock - USA Thomas Wassberg - SWE Harri Kirvesniemi - FIN 2 1983 Alexander Savialov - SOV Gunde Svan – SWE Bill Kock - USA 3 1984 Gunde Svan - SWE Thomas Wassberg - SWE Harri Kirvesniemi - FIN 4 1985 Gunde Svan - SWE Tor Haaxen Holte - NOR Thomas Wassberg - SWE 5 1986 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren – SWE Vladimir Smirnov - SOV 6 1987 Torgny Mogren - SWE Thomas Wassberg - SWE Gunde Svan - SWE Paal Gunnar Mikkelsplars 7 1988 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren – SWE - NOR 8 1989 Gunde Svan - SWE Vegard Ulvang – NOR Torgny Mogren - SWE 9 1990 Vegard Ulvang - NOR Gunde Svan – SWE Bjoern Daehlie - NOR 10 1991 Vladimir Smirnov - SOV Torgny Mogren - SWE Vegard Ulvang - NOR 11 1992 Bjoern Daehlie - NOR Vegard Ulvang - NOR Vladimir Smirnov - SOV 12 1993 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Vegard Ulvang - NOR 13 1994 Vladimir Smirnov - SOV Bjoern Daehlie - NOR Jari Isometsae - FIN 14 1995 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Silvio Fauner - ITA 15 1996 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Jari Isometsae - FIN 16 1997 Bjoern Daehlie - NOR Mika Myllylae - FIN Fulvio Valbusa - ITA 17 1998 Thomas Alsgaard - NOR Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV 18 1999 Bjoern Daehlie - NOR Mikhail Botvinov - AUT Mika Myllylae - FIN 19 2000 Johan Muehlegg - SPA Jari Isometsae - FIN Byoerm Hjelmeset - NOR 20 2001 Per Elofsson - SWE Johan Muehlegg - SPA Thomas Alsgaard - NOR 21 2002 Per Elofsson - SWE Thomas Alsgaard - NOR Anders Aukland - NOR

9 22 2003 Mathias Fredriksson - SWE Rene Sommerfeldt - GER Yoergen Brink - SWE 23 2004 Rene Sommerfeldt - GER Mathias Fredriksson - SWE Jens Arne Svartedal - NOR 24 2005 Axel Teichman - GER Vincent Vittoz - FRA Tor Arne Hetland - NOR 25 2006 Tobias Angeren - GER Jens Arne Svartedal - NOR Tor Arne Hetland - NOR 26 2007 Tobias Angeren - GER Legkov Alexander - RUS Roenning Eldar - NOR

Numărul maxim de globuri mari de cristal adjudecate de un singur schior este de 6 şi îi aparţine norvegianului Bjorn Daehlie.Daehlie mai deţine un alt record greu de egalat la schi fond, respectiv 8 medalii de aur la J.O. Un singur câştigător al globului de cristal este de pe continentul american. În rest ţările de pe bătrânul continent şi-au adjudecat globul de cristal după cum urmează: SWE .= 9; NOR. = 8; GER. = 4; SOV = 3; SPA. = 1.

BIBLIOGRAFIE: XXX - ANUAR-F.I.S. -1966 -2007 XXX - EUROSPORT -INFOSTRADASPORT- F.I.S.

10 THE CRYSTAL GLOBE A TEMPTING TROPHY OF THE SKIING WORLD CUP

PhD. Florin PELIN National Academy of Physical Education and Sports, Bucharest PhD. Raluca Anca PELIN University Politehnica of Bucharest

Key words: appearance, titles, victories, perspectives.

Abstract The new organizational form for skiing competitions made that any race taking place under the care of the International Ski Federation and inside the World Cup benefits of a greater attention from the public which attracted also the interest of many sponsors. The Crystal Globe is a trophy produced exclusively for the International Ski Federation which is offered yearly only to the winners from the general classifications – the big globe - and to winners from each discipline classifications – the small globes. Today there are awarded yearly 64 Crystal Globes to the winners of the International Ski Federation Finals: alpine skiing, ski jumping, cross-country, Nordic combined, artistic skiing, etc. One of the first biggest organizations that showed its interest in The Alpine Skiing World Cup was the French group Evian who wanted from the begging to associate its name with the new sportive competition. We may consider the Evian trophy as an historical initiative which rewards yearly the winners of the general and the events classifications, becoming nowadays the famous Crystal Globe. The initial idea was to represent the purity of the Evian mineral water through this award, but now the signification advanced to the one of the pureness of snow, generally specific to the winter sports and especially to the alpine skiing.

Entitled „FIS SKI World Cup Trophy”, made from massive crystal, cut with diamond and engraved with the most sophisticated technological procedures, the Crystal Globe, or better said the Crystal Globes have a weight of 8kg the small one and 12kg the big one and an estimated value of 2500 and respectively 5000 Swiss francs.

11 The Crystal Globe is a trophy produced exclusively for the International Ski Federation which is offered yearly only to the winners from the general classifications – the big globe - and to winners from each discipline classifications – the small globes. Today there are awarded yearly 64 Crystal Globes to the winners of the International Ski Federation Finals: alpine skiing, ski jumps, fond ski, the Northern Combination artistic skiing, etc. Produced at the temperature of 1200 degrees, from a very fine glass, the crystal Globe is made through a special procedure, unique and kept in secret by the JOSKA Company from Germany. The cooling process lasts 12 hours after which the Globe is cut and engraved with a diamond disks system. There are written the logo of the International Ski Federation, the discipline and the sponsors’ names. The smallest irregularity in manufacturing the trophy determines the melting of the globe because of the exigencies of the International Ski Federation concerning the quality of the execution. The Crystal Globe is an exclusive product for the International Ski Federation and its purpose is the reward of the best skiers. The official alpine skiing competitions started at the beginning of the second decade of the 20th century, in 1921, with the organization of the first championships in Great Britain (downhill race and style). After this, in 1922, the first slalom was held at Muren in Switzerland and two years later it was organized the first Alpine Olympiad in Arlerg – Kandahar. This was a combined event from one slalom and one downhill race which is now considered as the first official competition in skiing, a reference for the history of this sport because it promoted the alpine skiing as an Olympic event. The latter became an official part of the Olympic Games in 1936, at the same time with the development of the Winter Olympiad from Garmisch – Partenkirchen. The appearance of the International Ski Federation, in 1924, had great benefits on the general development of this sport and on its importance as an Olympic sport, but the event which permitted the opening of the ski to the planetary dimensions it has nowadays, was the creation of the Alpine Skiing World Cup in 1966. The World Cup is the result of the initiative of a small group of visionaries in the alpine skiing, such as Honoré Bonnet (FRA), Bob Beattie (USA), Dr. Sepp Sulzberger (AUT), and, especially the President of the International Ski Federation in 1951, Marc Holder. A few journalists, led by the distinguished Marc Holder joined them and together they noticed that the peoples’ interest in winter sports grew very fast. The World Cup represented a crucial moment in developing the alpine skiing, because since then this sport became a part of the new social dimension started in the 50’s-60’s and based on a new concept of the modern world: the leisure. The World Cup saw the daylight due to a favorable context and its name, revolutionary at that time, with its great resonance: World Cup, Coupe du Monde, Weltcup led to a higher interest for this competition before the first races began. We consider as relevant the fact that, in 1966, except for the football World Cup, no other sport had such a competition system including a World Championship and that other sports as athletics, cycling, navigation, and other winter sports as ski jumps, biathlon, fond skiing were inspired by the name and the organizational form of the skiing World Cup.

12 Before the appearance of the new form of competition, the skiing races were less organized, the only exceptions being the Olympic Games and The World Cups which were much advertised and had a lot of supporters. The internal debut regulation for the World Cup established that, for the 1966/1967 season, the organization of a dozen of races, with a score system inspired by the navigation races and consisted in: 25 points for the 1st place; 20 points for the 2nd; 15 points for the 3rd and so on till 1 point for the 10th place. For the general classification, there were counted only a limited number of races, the best three from each discipline. Disciplines for the competitions The competitions organized for the Alpine Skiing World Cup, the Olympic Winter Games and World Cups, include 10 disciplines: 5 for male and 5 for female. The 5 events of the official program of the competition are the following: Downhill race, Super-G, Giant Slalom, Slalom, Alpine Skiing Combined. There are more additional forms, like the Parallel Slalom, Super-Combined and the Team Competition, yet, for the moment they are organized rarely enough and have exceptional titles. The rules of the races are the same for both sexes, but there are differences between the events. In both cases, the result is established according to the timing, made at the milliseconds, the equality of time being accepted. In cross country skiing the most often organized events at the World Cup are the Olympic ones, but there are also included very long-distance race both for female and male. The Olympic disciplines are:

FEMALE 10 km classic 7,5 km classic / 7,5 km freestyle (Pursuit) Team sprint 6 x 800 m 4 x 5 km (2 classic / 2 freestyle) Relay race Sprint 800 m 30 km free Mst MALE 15 km classic Team Sprint 6 x 1500 m 15 km classic / 15 km freestyle (Pursuit) 4 x10 km (2 classic / 2 freestyle) Relay race Sprint 1500 m 50 km free Mst.

13 The first regular season of the World Cup was held in 1966 – 1967 and had a great success immediately. The winner of the first 2 editions was Jean Claude Killy, followed by a pleiad of “sacred monsters” of alpine skiing:

No. First Name Nationality Total Won Season Last Name 1 Killy Jean Claude FRA 2 1967 1968 2 Schranz Karl AUT 2 1969 1970 3 Thoeni Gustavo ITA 4 1971 1972 1973 1975 4 Gros Piero ITA 1 1974 5 Stenmark Ingemar SWE 3 1976 1977 1978 6 Luescher Peter SUI 1 1979 7 Wenzel Andreas LIE 1 1980 8 Mahre Phil USA 3 1981 1982 1983 9 Zurbriggen Pirmin SUI 4 1984 1987 1988 1990 10 Girardelli Mark LUX 5 1985 1986 1989 1991 1993 11 Accola Paul SUI 1 1992 12 Aamodt Kjetil Andre NOR 1 1994 13 Tomba Alberto ITA 1 1995 14 Kjus Lasse NOR 2 1996 1999 15 Alphand Luc FRA 1 1997 16 Maier Hermann AUT 4 1998 2000 2001 2004 17 Eberharter Stephan AUT 2 2002 2003 18 Miller Bode USA 1 2005 19 Raich Benjamin AUT 1 2006 20 A. L. Svindal NOR. 1 2007

20 new names from 9 countries get remarked through winning the 41 editions of the World Cups organized till now. B. Miller wins the antepenultimate great Crystal Globe, 22 years after another American huge success, belonging to Phil Mahre. We shall see if Miller will equal Mahre’s performance, consisting in 3 awards.

14 The penultimate big Crystal Globe was given for the first time to BENJAMIN RAICH- AUSTRIA. A beautiful ascension for him, 3 seasons ago was winning the 3rd place in the World Cup general classification. 2 seasons ago he won the 2nd place, and the last season he was the first. Also for the first time, he won the small Crystal Globe in the slalom event. The pleasant surprise of the last season was offered by Svindal. It was the first time when the Norwegian sportsman had won a small Crystal Globe in the S.G. event. He had finished the second in the World Cup general classification. This was an extraordinary season for Svindal, because he also won 2 gold medals in the World Championships. Thus, he is the 3rd Norwegian promising to obtain exceptional results in the “The Great White Circus”. The number of victories in the alpine skiing World Cup is a record almost impossible to be reached by someone else practicing any other winter sport (86). This belongs to the Swedish sportsman Ingemar Stenmark. The first regular World Cup season in cross country was organized in 1982 and had a great immediate success. The winners of the 26 editions were the following:

No. of Edition s Year First Place Second Place Third Place Harri Kirvesniemi - 1 1982 Bill Kock - USA Thomas Wassberg - SWE FIN 2 1983 Alexander Savialov - SOV Gunde Svan - SWE Bill Kock - USA Harri Kirvesniemi - 3 1984 Gunde Svan - SWE Thomas Wassberg - SWE FIN Thomas Wassberg - 4 1985 Gunde Svan - SWE Tor Haaxen Holte - NOR SWE Vladimir Smirnov - 5 1986 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE SOV 6 1987 Torgny Mogren - SWE Thomas Wassberg - SWE Gunde Svan - SWE Paal Gunnar 7 1988 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE Mikkelsplars - NOR Torgny Mogren - 8 1989 Gunde Svan - SWE Vegard Ulvang - NOR SWE Bjoern Daehlie - 9 1990 Vegard Ulvang - NOR Gunde Svan - SWE NOR Vegard Ulvang - 10 1991 Vladimir Smirnov - SOV Torgny Mogren - SWE NOR Vladimir Smirnov - 11 1992 Bjoern Daehlie - NOR Vegard Ulvang - NOR SOV

15 Vegard Ulvang - 12 1993 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV NOR 13 1994 Vladimir Smirnov - SOV Bjoern Daehlie - NOR Jari Isometsae - FIN 14 1995 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Silvio Fauner - ITA 15 1996 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Jari Isometsae - FIN Fulvio Valbusa - 16 1997 Bjoern Daehlie - NOR Mika Myllylae - FIN ITA Vladimir Smirnov - 17 1998 Thomas Alsgaard - NOR Bjoern Daehlie - NOR SOV 18 1999 Bjoern Daehlie - NOR Mikhail Botvinov - AUT Mika Myllylae - FIN Byoerm Hjelmeset - 19 2000 Johan Muehlegg - SPA Jari Isometsae - FIN NOR Thomas Alsgaard - 20 2001 Per Elofsson - SWE Johan Muehlegg - SPA NOR Anders Aukland - 21 2002 Per Elofsson - SWE Thomas Alsgaard - NOR NOR Yoergen Brink - 22 2003 Mathias Fredriksson - SWE Rene Sommerfeldt - GER SWE Jens Arne Svartedal 23 2004 Rene Sommerfeldt - GER Mathias Fredriksson - SWE - NOR Tor Arne Hetland - 24 2005 Axel Teichman - GER Vincent Vittoz - FRA NOR Tor Arne Hetland - 25 2006 Tobias Angeren - GER Jens Arne Svartedal - NOR NOR Roenning Eldar - 26 2007 Tobias Angeren - GER Legkov Alexander - RUS NOR The maximum number of Crystal Globes ever won by the same skier is of 6 and the record belongs to the Norwegian Bjorn Daehlie. This champion owns another very difficult to equal record in cross-country, namely 8 gold medals in the Olympic Games. There is only one winner of the Crystal Globe who comes from the American continent. The majority of the Crystal Globe awards was shared by the European countries as follows: SWE. = 9; NOR. = 8; GER. = 4; SOV = 3; SPA. = 1.

REFERENCES: XXX - ANUAR-F.I.S. -1966 -2007 XXX - EUROSPORT -INFOSTRADASPORT- F.I.S.

LE GLOBE DE CRISTAL, UN TROPHÉÉ TENTANT DE LA COUPE DU MONDE AU SKI

dr. Florin PELIN L’Academie Naţionale d’ Education Physique et Sport Bucharest dr. Raluca Anca PELIN L’Universite Politechnique Bucharest

Mots cléf: apparitoin, titres, victoires, perspectives

La nouvelle forme d’organisation a fait que toute course déroulée sous l’égide de la Fédération Internationale du Ski (FIS) et dans le cadre de la Coupe du Monde bénéficie d’une attention augmentée de la part du public, fait qui a attiré aussi a’attention des sponsors. Le globe de cristal est un trophée produit exclusivement pour la FIS et il est accordé seulement aux gagneurs des classements annuels au général - le grand globe et par discipline – les petits globes. Aujourd’hui ils sont décérnés annuelement 64 globes de cristal aux gagneurs des finales FIS dans toutes les épreuves de ski dans le cadre de la FIS: le ski alpin, les sauts, le ski fond, le combiné nordique, le ski artistique etc. L’une des premières grandes firmes qui s’est montrée intéressée à la Coupe du Monde du Ski Alpin a été le groupe français Evian, qui a voulu dès le premier moment attacher son nom à la nouvelle compétition sportive. Une initiative historique, on peut dire, le trophée Evian, qui récompense chaque année les gagnants des classements par discipline et en général n’etant que le fameux, aujourd’hui, le globe de cristal. Une idée destinée à representer, dès le debut, la pureté des eaux minérales Evian et qui représente aujourd’hui, la pureté de la neige, qui est le spécifique des sports d’hiver, en général, et du ski alpin en particulier.

Nommés ”FIS SKI World Cup Trophy”, fabriqués en cristal massif, coupés avec le diamant et gravés par les plus sophistiqués procédés technologiques, le globe de cristal ou, mieux dire,

17 les globes de cristal pèsent 8 kg le petit, respectivement 12 kg le grand et ils ont une valeur de fabrication de 2500 et respectivement 5000 francs suisses. Le globe de cristal est un trophée produit exclusivement pour la FIS et il est accordé seulement aux gagneurs des classements annuels au général - le grand globe et par discipline – les petits globes. Aujourd’hui ils sont décérnés annuelement 64 globes de cristal aux gagneurs des finales FIS dans toutes les épreuves de ski dans le cadre de la FIS: le ski alpin, les sauts, le ski fond, le combiné nordique, le ski artistique etc. Produit à une temperature de 1200 degrés dans un verre très fin, le globe de cristal est coulé par un procédé special, unique et tenu en secret par la firme JOSKA d’Allemagne. Le processus de refroidissement dure 12 heures, puis le globe est coupé et gravé à l’aide d’un système de disques à diamant. On inscrit les logos de la FIS, le nom de la discipline et, pas dernièrement, les noms des sponsors. La moindre irrégularité de production fait que le globe soit refondu conformément aux exigences strictes de la FIS en matiere de qualité de l’exécution. Le globe de cristal est un produit exclusif de la FIS et il est destiné à un seul but: la récompense des les meilleurs sportifs en ski. Le début des competitions officielles en ski alpin a eu lieu au début de la seconde décade du XXème siècle, avec le déroulement, en 1921, des premiers championnats de la Grande Britagne (descente et „style”), suivis par le premier slalom tenu à Muren-Suisse en 1922, pour que, après seulement 2 ans, la première „Olympiade alpine” ait lieu. Arlberg-Kandahar, une course combinée composée par un slalom et une descente, est considérée aujourd’hui comme la première competition oficielle de référence dans l’histoire du ski alpin, qui a propulsé les épreuves alpines dans le programme olympique. Le ski alpine est devenu ultérieurement une partie oficielle du programme olympique en 1936 avec le déroulement de l’Olympiade d’hiver de Garmisch-Partenkirchen. La fondation de la Fédération Internationale de Ski (FIS) en 1924, a énourmément contribué au développement du ski comme sport, en général, et comme discipline olympique, en particulier, mais l’évenement qui a permis l’ouverture du ski vers les dimensions planétaires d’aujourd’hui, a été la création, en 1966, de la Coupe du Monde de Ski Alpin. Apparue grace à l’initiative d’un petit groupe de vissionaires importants dans le ski alpin à cette époque-là, comme Honoré Bouet (FRA), Bob Beauttie (USA), Dr. Sepp Sulzberg (AUT) et surtout Marc Holder, le président de la FIS, en 1951 et aussi grace à un groupe de journalistes, dont on peut distinguer Serge Lang, qui ont saisi l’augmentation de l’intéret de la population pour les sports d’hiver, la Coupe du Monde a representé le moment crucial qui a propulsé le ski alpin dans le premier plan du nouveau développement social mis en function dans les années 50-60 et qui s’est basée sur le nouveau concept du monde moderne: le loisir. La Coupe du Monde a vu le jour grace à une conjuncture favorable et son nom, révolutionnaire à cette époque-là, tout comme sa résonance: World Cup, Coupe du Monde, Weltcup, a fait que l’intéret pour la nouvelle forme de compétition dans le ski alpin atteigne des niveaux supérieurs anterieurement au déroulement des premières courses. Ce qui est relevant est le fait que, en 1966, excepté la Coupe du Monde de Football, aucun autre sport n’avait un système de compétition qui porte un nom d’une telle résonance, et que

18 les autres sports, en passant par l’athlétisme, le cyclisme, la navigation etc. et en comprenant aussi les autres sports d’hiver, par exemple les sauts, le biathlon, le ski fond et aussi de suit se sont tous inspirés du nom et de la forme d’organisation de la Coupe du Monde de Ski Alpin. Antérieurement à la fondation de la nouvelle forme de competition, les courses de ski étaient moins bien organisées, exception faissant les compétitions majeures qui étaient les Jeux Olympiques et les Championnats du Monde qui avaient un grand succès dans les médias et ils bénéficiaient d’un important support populaire. Le réglement interne de début de la Coupe du Monde stipulait pour la saison 1966/1967, l’organisation d’une douzaine de courses, bénéficiant d’un systéme de pointage inspiré des courses de navigation et qui prévoyait d’accorder des points comme suit: 25 points pour la première place; 20 points pour la seconde place; 15 points pour la troisième place et ainsi de suite jusqu’à un point pour la dixième place. Pour le classement général on prenait en consideration seulement un nombre limité de courses, les trois meilleures dans chaque discipline. Epreuves de compétition Les compétition déroulées dans le cadre de la Coupe du Monde de Ski Alpin, tout comme dans le cadre des Championnats du Monde et des Jeux Olympiques d’hiver, comprennent 10 disciplines: 5 masculines et 5 féminines. Les cinq disciplines comprises dans le programme de compètition sont: Descente, Super-G, Slalom gèant, Slalom, Combiné alpin Il y a aussi des formes additionnelles, comme le Slalom Parallèle, Le Super combiné et la Compétition par équipe mais, pour l’instant, elles sont organisées assez rarement et à titre exceptionnel. Le règlement des courses est identique pour les deux sexes, mais il y a des différences entre les épreuves masculines et féminines. Dans les deux cas, le résultat est donné par le chronométrage qui s’effectue à 0,01 secondes, l’égalité étant possible. Dans le ski fond, les épreuves programmées fréquemment à la Coupe du Monde sont les épreuves olympique, mais il y a aussi dans le programe, des épreuves sur distances très longues, tant au féminin qu’au masculin. Donc, les épreuves olympiques sont:

FEMININ MASCULIN 10 km. classique 15 km. classique 7,5 km. classique / 7,5 km. libre (Pursuit) 15km.classique/15km.libre(Pursuit) Sprint par équipes 6 x 800 m. Sprint par équipes 6 x 1500 m. 4 x 5 km. (2 classique/2 libre)Course 4 x 10 km(2 classique/2 libre)Course de relais de relais Sprint 800 m. Sprint 1500 m. 30 km. libre Mst. 50 km. libre M

19 La première saison régulière de la Coupe du Monde s’est déroulée entre 1966-1967 et a bénéficié d’un succès immédiat. Le gagneur des deux premières édition, au général, a été Jean Claude Killy, en suivi par une pléiade de „monstres sacrés” du ski alpin:

No° Nom et prenom Nat Tot Saison Gagnée

Vingt grands noms provenant de 9 pays, qui ont gagné 41 éditions de la Coupe du Monde disputée jusqu’au présent, font leur apparition.

20 B. Miller gagne antépénultième grand globe de cristal, 22 ans après un autre succès pour les Américains, offert alors par un autre grand Phil Mahre. Rest à voir que Miller égalera Mahre au nombre des succés, ceux-ci étant en nombre de trois. La pénultième globe de cristal a été adjugé en première par BENJAMIN RAICH-AUTRICHE. Une belle ascension pour lui il y a trois saison, quand il a été la troisième dans le classement général de la Coupe du Monde, il y a deux saisons le deuxième et la saison passée la premier. Il a encore gagné toujours en première, la saison passée, le petit globe de cristal au slalom. La surprise agréable de la dernière saison a été offerte par Svindal. Le Norvégien avait gagné pour la première fois pour lui un petit globe de cristal au slalom géant la saison passée. Toujours il y a une saison, il avait fini le deuxième au général dans la classement de la Coupe du Monde. C’était une saison exceptionnelle pour Svindal, qui a aussi obtenu deux medailles d’or aux Championnats du Monde. Donc c’est le troisième Norvégien qui permet des résultats d’exception dans le grand cirque blanc. Le nombre de victoires dans la Coupe du Monde en ski alpin est un record peut-etre impossible à égaler par un autre de n’importe quelle discipline d’hiver (86). Celui-ci appartient au Suédois Ingemar Stenma Le première saison réguliere de la Coupe du Monde en ski fond s’est déroulée en 1982 et a bénéficié d’un succès immédiat. Les gagneurs des 26 éditions sont:

No° L’anné Editions e Première place Seconde place Troisième place Thomas Wassberg - Harri Kirvesniemi – 1 1982 Bill Kock - USA SWE FIN Alexander Savialov - 2 1983 SOV Gunde Svan - SWE Bill Kock - USA Thomas Wassberg - Harri Kirvesniemi - 3 1984 Gunde Svan - SWE SWE FIN Tor Haaxen Holte - Thomas Wassberg - 4 1985 Gunde Svan - SWE NOR SWE Vladimir Smirnov - 5 1986 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE SOV Thomas Wassberg - 6 1987 Torgny Mogren - SWE SWE Gunde Svan - SWE Paal Gunnar 7 1988 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE Mikkelsplars - NOR 8 1989 Gunde Svan - SWE Vegard Ulvang - NOR Torgny Mogren - SWE 9 1990 Vegard Ulvang - NOR Gunde Svan - SWE Bjoern Daehlie - NOR 10 1991 Vladimir Smirnov - SOV Torgny Mogren - SWE Vegard Ulvang - NOR 11 1992 Bjoern Daehlie - NOR Vegard Ulvang - NOR Vladimir Smirnov -

21 SOV 12 1993 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Vegard Ulvang - NOR 13 1994 Vladimir Smirnov - SOV Bjoern Daehlie - NOR Jari Isometsae - FIN 14 1995 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Silvio Fauner - ITA 15 1996 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Jari Isometsae - FIN 16 1997 Bjoern Daehlie - NOR Mika Myllylae - FIN Fulvio Valbusa - ITA Vladimir Smirnov - 17 1998 Thomas Alsgaard - NOR Bjoern Daehlie - NOR SOV 18 1999 Bjoern Daehlie - NOR Mikhail Botvinov - AUT Mika Myllylae - FIN Byoerm Hjelmeset - 19 2000 Johan Muehlegg - SPA Jari Isometsae - FIN NOR Thomas Alsgaard - 20 2001 Per Elofsson - SWE Johan Muehlegg - SPA NOR Anders Aukland - 21 2002 Per Elofsson - SWE Thomas Alsgaard - NOR NOR Mathias Fredriksson - Rene Sommerfeldt - 22 2003 SWE GER Yoergen Brink - SWE Rene Sommerfeldt - Mathias Fredriksson - Jens Arne Svartedal - 23 2004 GER SWE NOR Tor Arne Hetland - 24 2005 Axel Teichman - GER Vincent Vittoz - FRA NOR Jens Arne Svartedal - Tor Arne Hetland - 25 2006 Tobias Angeren - GER NOR NOR Legkov Alexander - 26 2007 Tobias Angeren - GER RUS Roenning Eldar - NOR

Le nombre maximum de grands globes de cristal adjugés par un seul skieur est de 6 et il appartient au Norvégien Bjorn Daehlie. Daehlie détient aussi un autre récord difficile à égaler au ski fond, respectivement 8 medailles d’or aux Jeux Olympiques. Une seul gagnant du globe de cristal provient du continent américain. Pour le rest, les pays du vieux continent se sont adjugés le glob de cristal, comme suit: SWE .= 9; NOR. = 8; GER. = 4; SOV = 3; SPA. = 1

BIBLIOGRAPHIE: XXX - ANUAR-F.I.S. -1966 -2007 XXX - EUROSPORT -INFOSTRADASPORT- F.I.S.

22 STUDIU PRIVIND FORMAREA CAPACITĂŢII DE CONDUCERE A PROCESULUI INSTRUCTIV–EDUCATIV , A STUDENŢILOR ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

dr. Gloria RAŢĂ ,Universitatea din Bacău drd. Bogdan RAŢĂ ,Universitatea din Bacău

I. Introducere Învăţământ superior are rol de a forma personalităţi capabile să se adapteze la modificările permanente ale societăţii, personalităţi autonome, creatoare, capabile de autoperfecţionare şi autotransformare impuse de însuşi evoluţia ştiinţei şi civilizaţiei omeneşti. Adaptarea sistemului educaţional sau reforma educaţiei ridică noi exigenţe învăţământului, presupune noi orientări formative şi impune mutarea - accentului de pe dimensiunea teoretică a învăţării, pe dimensiunea aplicativă, ce formează competenţe praxiologice operaţionale. Dezvoltarea profesională contemporană urmăreşte atât educarea mobilurilor interne, a atitudinilor creative, imaginative şi de explorare a realităţii momentane şi viitoare, cât şi educarea participării conştiente şi active a studentului la propriul proces de formare. Cadrul didactic din învăţământul superior, ca formatorul cu obiective bine stabilite, reprezintă colaboratorul studenţilor, omul care organizează şi dirijează procesul de învăţare, care îndrumă asimilarea informaţiilor, dar mai ales omul ce supervizează evoluţia gândirii creatoare a acestora. Formarea acestor deziderate impune din partea profesorului gândire şi comportament creativ, deschidere şi receptivitate spre nou, spre viitor, implicare în stimularea creativităţii de acţionare a studenţilor.

II. Scopul Acest studiu constatativ a avut drept scop formarea capacităţii de comunicare creativă a studenţilor pentru disciplina educaţie fizică şi înarmarea lor cu modalităţi diferite de folosire a metodelor didactice clasice şi moderne.

III. Ipoteza studiului Am plecat de la ipoteza că implicarea studenţilor în procesul de conducere a lecţiilor de seminar, poate contribui la formarea capacităţii de transmitere a cunoştinţelor, la formarea capacităţii creative, dar şi la o mai bună implicare a acestora în procesul de formare profesională.

VI. Sarcinile studiului - alegerea eşantionului de lucru: - elaborarea fişelor de evaluare şi a intervenţiei aplicative; - susţinerea evaluării şi analiza datelor;

23 - elaborarea concluziilor şi a lucrării.

V. Metode de cercetare În realizarea cercetării am folosit: studiul bibliografic, observaţia, metoda statistico- matematică, reprezentarea grafică. Rezultatele înregistrate cu ajutorul fişelor de evidenţă a fiecărui subiect în parte au fost centralizate şi prelucrate. Am ales ca indicatori de analiză media aritmetică şi diferenţa dintre media aritmetică din testarea finală şi cea iniţială.

VI. Subiecţii studiului Studiul a fost realizat pe un lot de 20 studenţi (9 studenţi şi 11 studente, ce au format 2 subgrupe), s-a desfăşurat în perioada martie - iunie 2007, locaţiile ce aparţin Facultăţii de Ştiinţe ale Mişcării Sportului şi Sănătăţii (săli dotate cu tablă magnetică, videoproiector, calculator, retroproiector).

VII. Etapele şi probele cercetării În evaluarea studenţilor s-a folosit aprecierea cu note de la 1 la 10, pentru proba practică susţinută în cadrul seminarilor Proba a constat în implicarea acestora în procesul de predare. Fiecare student şi-a alest o metodă didactică, pe care a folosit-o ca metodă de lucru în cadrul seminarului. Nota acordată fiecărui student a vizat modalitatea în care acesta a realizat: descrierea metodei, aplicarea metodei, crearea unei noi modalităţi de aplicare a metodei, aplicaţia practică a metodei vechi şi noi. In cadrul demersului investigativ derulat am realizat: 1) testarea iniţială şi finală a avut caracter constatativ, s-a desfăşurată în cadrul seminarului 1 şi 2 şi respectiv 13 şi 14 şi s-a concretizat în pregătirea şi aplicarea practică, de către fiecare student, a 5 metode, una la alegere şi 4 obligatorii (explicaţia, demonstraţia, conversaţia, descrierea). Timpul de aplicare, pentru fiecare student în parte a fost de 20 minute. În acest timp s-a urmărit modul în care studenţii anului al II-lea operează cu informaţiilor asimilate; 2) testarea continuă, de tip formativ s-a întins pe durata seminarilor 3-12, prin aprecieri verbale, de tip stimulativ, privind metodologia de aplicare practică a unei metode (explicaţia, descrierea, dezbaterea tip seminar, povestirea, prelegerea cu oponent, demonstraţia, observaţia, conversaţia, brainstormingul, modelarea, problematizarea, studiul individual, instruirea programată, exersarea, Pilips 6-6, metoda cubului, exersarea rotativă, instructajul, prelegerea dezbatere). Pentru implementarea metodologiei de aplicare practică a unei metode la alegere, pe parcursul semestrului, s-au alocat 5 minute, pentru fiecare student în parte. Această evaluare a fost apreciată cu note, dar nu a făcut parte din analiza finală.

VIII. Organizarea şi desfăşurarea intervenţiei aplicative în scopul formării capacităţii de conducere creativă a procesului instructiv –educativ, a studenţilor din domeniul educaţie fizice şi sport În cadrul orelor de seminar de Tehnici specifice de predare, am instituit un studiu, de tip constatativ, ce a vizat stimularea şi formarea studenţilor pentru cariera didactică. Am urmărit

24 în principal educarea capacităţi adaptative de creaţie, un studiu bazat pe implicarea studenţilor în procesul de comunicare şi de conducere a părţilor din curs şi seminar. Pe parcursul studiului s-a folosit încurajarea privind documentarea în scopul găsirii sau emiterii unor idei noi care să-i ajute în formarea şi dezvoltarea capacităţilor profesionale. Plecând de la considerentul că studenţii noştri, după terminarea studiilor, o parte dintre ei, se încadrează în învăţământ, iar copiii, elevii, sportivii sunt din ce în ce mai dificil de integrat în procesul instructiv-educativ, am încercat să formăm la aceştia capacităţi de adaptare creativă, care să le permită să desfăşoare o activitate atractivă şi eficientă şi care să rezolve situaţiile inedite ce apar în procesul didactic. La începutul studiului am realizat o evaluare iniţială a cunoştinţelor studenţilor asimilate în cadrul disciplinelor parcurse anterior (teoria educaţiei fizice şi sportului, didactica educaţiei fizice şi sportului, pedagogia generală). Aceasta a avut o valoare predictivă, care mi-a oferit pârghii în predare-învăţare şi mai ales în seminarizarea ulterioară a tematicii la disciplina „Tehnici specifice de predare”. În ciuda indeciziilor şi stângăciilor specifice momentului iniţial am constatat că: - transferul intern s-a realizat – studenţii şi-au asimilat conţinutul disciplinelor, dar le- au prezentat cu neîncredere şi nesiguranţă atât când li s-a cerut, cât şi când au luat parte la activităţi conversative din proprie iniţiativă; - transferul extern – s-a realizat parţial la nivel individual sau de microgrup. Unii studenţi au propus îmbinarea unor elemente din disciplinele cunoscute pentru crearea unora noi situaţii sau strategii de acţionare. Fiind convinşi că formarea profesională cere multă atenţie şi mută implicare directă din partea cadrului didactic, am urmărit, pe parcursul semestrului al IV-lea, formarea capacităţii creative a colectivului de studenţi prin utilizare în lecţiile de seminar, la disciplina a unor metode de predare, care au suferit mici modificări de prezentare, modificări realizate de către studenţi, astfel încât la finele semestrului aceştia să fie capabili să le utilizeze la celelalte discipline, dându-le posibilitatea de a crea variante noi şi de a le adapta situaţiilor. În realizarea acestui studiu am aplicat următorul algoritm de lucru: transmiterea tematicii de dezbatere şi stabilirea modelului, de către cadru didactic; după modelul cadrului didactic, studenţii numiţi pregătesc, organizează şi conduc desfăşurarea anumitor secvenţe ale seminarului prin metode stabilite şi impuse. Pentru demonstrarea eficienţei formative şi a realizării capacităţii creative a procesului formativ am realizat o evaluare curentă şi finală a aspectelor vizate privind: - corectitudinea respectarea modelului de transmitere; - corectitudinea + creativitatea îmbunătăţirea modelului de transmitere; - creativitatea crearea de modalităţi noi; - corectitudinea + creativitatea conducerea modalităţilor noi create. Pentru a favoriza confruntarea studenţilor cu problema „de predare” a cunoştinţelor teoretice şi practice, am creat o atmosferă de încredere şi de stimulare, fiind mereu alături de ei, încurajându-i prin aprecieri pozitive care scot în evidenţă realizările şi mai ales aspectele considerate originale.

25 În realizarea studiului constatativ, introducerea factorului de progres a fost reprezentat de conducerea unor părţi de seminar de către studenţi, şi de adaptarea creativă a metodelor de predare, care s-a desfăşurat după următorii paşi: a) discutarea metodelor didactice (descriere, demonstraţie, prelegere, explicaţie, conversaţie etc.) după informaţiile prezentate la cursul de Didactica educaţiei fizice şi sportului realizat în semestrul anterior; b) după modelul de lucru al profesorului, studenţii pregătesc, organizează şi conduc desfăşurarea anumitor secvenţe date, prin metodele stabilite; c) după modelul de lucru al profesorului, studenţii îşi pregătesc, organizează şi conduc desfăşurarea anumitor secvenţe îmbunătăţite sau nou create. Exemplu de intervenţie aplicativă realizată de studenţi privind metoda descrieri: Unitatea de învăţare : Metodele didactice Conţinut : prezentarea descrierii ca metodă Obiective urmărite: - asimilarea elementelor constitutive; - înţelegerea modalităţii de realizare; - formarea capacităţii de descriere; - formarea capacităţii de adaptare a descrierii la situaţiile apărute (nivel mai scăzut de înţelegere, neatenţie, concentrare scăzută etc.). La „îmbunătăţirea metodei” studenţii au găsit următoarele alternative: a) realizarea descrieri de tip interogativ (Ce nu ai înţeles? Urmată de un răspuns suplimentar şi argumentare); b) realizarea unei descrieri variate (modalităţi verbale şi nonverbale de prezentare a informaţiei, dar care nu au schimbat conţinutul); c) realizarea descrierii cu ajutor (explicaţia este întărită de către un coleg); d) realizarea descrieri concomitent cu demonstraţia. Crearea de secvenţe noi a constat în: 1. descrierea s-a realizat după o demonstraţie; 2. descrierea a fost urmată de o reproducere a acesteia cu alte inflexiuni ale vocii de către un alt student; 3. descrierea a fost urmată de o nouă explicaţie, dar care a prezentat acelaşi conţinut; 4. descrierea a fost realizată de către un student concomitent cu o demonstraţie; 5. s-a adresat o întrebare, care a fost urmată de o descriere justificativă. Pe parcursul prezentării, studentul a fost încurajat şi pentru cel mai mic amănunt ce a reprezentat o schimbare faţă de forma iniţială (inflexiune a vocii, gestică, mimică, interogaţie etc.).

26 După tipicul de desfăşurare a descrieri au fost abordate şi celelalte metode: demonstraţia, explicaţia, conversaţia. Rezultatele din tabelul 1 constituie mediile rotunjite pentru fiecare metodă în parte primită de fiecare student. IX. Analiza rezultatelor obţinute în urma intervenţiei aplicative Tabelul nr. 1 - Evaluare a prestării comunicării creative a studenţilor, în procesul didactic în evaluarea iniţială şi finală Nr. Evaluarea iniţială Evaluarea finală Diferenţa Iniţialele dintre Crt. 1 2 3 4 5 Media 1 2 3 4 5 Me media dia iniţială şi finală 5 A. I. 6 7 6 7 7 6,60 8 9 10 9 9 9,00 2,40 9 B. A. 5 5 6 5 6 5,40 7 7 7 8 6 7,00 1,40 8 D. I. 5 6 6 7 8 6,40 7 8 8 9 5 7,40 1,00 3 I.G. 8 7 9 9 9 8,40 9 10 10 9 9 9,40 1,40 2 L. M. 8 7 9 9 9 8,40 9 9 10 10 10 9,60 1,20 1 M. M. 7 8 7 5 8 7,00 10 9 10 9 10 9,60 2,60 6. P. C. 6 6 7 7 7 6,60 8 9 8 10 9 8,80 2,20 4 R.P 7 7 8 6 8 7,20 9 9 10 9 9 9,20 2,00 7 V. L. 7 7 8 8 9 7,80 8 8 9 9 10 8,80 2,00 Media aritmetică studenţi 6,56 6,67 7,33 7,00 7,89 7,09 8,33 8,67 9,11 9,11 8,56 8,76 1,80 12 A. G. 8 8 9 9 7 8,20 9 10 10 9 10 9,60 1,40 10 B. C. 9 9 9 9 9 9,00 10 9 10 10 10 9,80 0,80 11 C. A. 9 9 9 9 9 9,00 9 10 10 10 10 9,80 0,80 20 C. E. 5 6 5 6 7 5,80 7 8 7 8 8 7,60 1,80 16 D. R. 8 7 8 8 9 8,00 9 8 10 9 9 9,00 1,00 19 G. F 5 6 6 7 6 6,00 8 8 9 8 7 8,00 2,00 13 I.. I. 8 8 9 9 9 8,60 9 10 9 9 10 9,40 0,80 17 N. A. 6 6 7 8 8 7,00 8 9 8 9 9 8,60 1,60 14 N. D 7 7 8 7 7 7,20 8 9 9 10 9 9,00 1,80 15 T. I. 9 8 7 7 8 7,80 8 9 9 9 10 9,00 1,20 18 Z. I 8 9 8 8 7 8,00 8 8 9 9 8 8,40 0,40 Media aritmetică studente 7,45 7,55 7,73 7,91 7,82 7,69 8,45 8,91 9,09 9,09 9,09 8,93 1,24 Media 7,41 aritmetică 7,05 7,15 7,55 7,50 7,85 8,40 8,80 9,10 9,10 8,85 8,86 1,45

27 (1 = descrierea; 2= la alegere; 3= conversaţia; 4 = demonstraţia; 5= explicaţia)

Analiza rezultatelor prelucrate din tabelul centralizator evidenţiază următoarele aspecte: - notele priite la evaluare iniţială faţă de ce de la evaluarea finală sunt mai mici, ceea ce demonstrează pentru fiecare student, în parte, o îmbunătăţire a capacităţii de comunicare şi de creaţie dobândită în procesul instructiv-educativ. - media aritmetică realizată de băieţi este mai mică faţă de cea a fetelor atât în evaluarea iniţială cât şi în cea finală, cea ce ne-ar îndreptăţii să considerăm că studentele au fost mai bune decât studenţii, afirmaţie incorectă întrucât, studenţii au progresat cu 1, 80 puncte comparativ cu studentele care au progresat doar 1,24 puncte. - media aritmetică, a întregului eşantion, de la testarea iniţială este mai mică decât media aritmetică de la testarea finală, cu 1,45 puncte. - progresul cel mai mare la băieţi a fost de 2,60 puncte şi la fete de 1,80 puncte, progresul cel mai mic la studenţi a fost 1 punct şi la studente de 0,40 puncte, deci se observă, cu uşurinţă că băieţii au progresat mai mult decât fetele. Tabel centralizator nr. 2 şi graficul nr. 1, Evoluţia valorii medii a evaluării iniţiale şi finale a studenţilor în organizarea şi desfăşurarea predării creative prin aplicarea practică a metodelor didactice. Metoda Media evaluării Media evaluării Diferenţă dintre media iniţială finale evaluării iniţiale şi finale Descrierea 7,05 8,40 1,35 La alegere 7,15 8,80 1,65 Conversaţia 7,55 9,10 1,55 Demonstraţia 7,50 9,10 1,60 Explicaţia 7,85 8,85 1,00 Media 7,41 8,87 1,46 1 = descrierea; 2= la alegere; 3= conversaţia; 4 = demonstraţia; 5= explicaţia)

8 De s c. Aleg. Conv.

6 De m . Exp lic. X

0 Ev. C Ev. F progres

Din tabelul nr. 2 şi reprezentarea grafică a studiului realizat, se observă:

28 - mediile aritmetice ale implicării studenţilor în procesul de predare în cadrul lecţiilor de seminar şi de curs, pentru metodele cercetate, au crescut de la testarea iniţială la cea finală în totalitate; - cel mai mare progres s-a obţinut la metoda „la alegere”, de 1,65 puncte şi cel mai mic la explicaţie de 1 punct cu toate că în evaluarea iniţială media aritmetică, la această metodă, avea valoarea cea mai mare.

X. Concluzii Analiza datelor culese a scos în evidenţă: 1. ipoteza s-a confirmat în sensul că procesul de conducere a părţilor din lecţiile de seminar sau curs, poate contribui la formarea capacităţii de transmitere a cunoştinţelor, a capacităţii creative, dar şi la o mai bună participare la seminari; 2. rezultatele din tabelele analitice, indică o creştere a notelor obţinute de studenţi de la notarea curentă la notarea finală respectiv un progres major realizat în etapa finală în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor urmărite de 1,45 puncte; 3. media aritmetică, ce a vizat aspectele privind prestaţia studenţilor legată de: asimilarea elementelor constitutive; înţelegerea modalităţii de realizare; formarea capacităţii de explicaţie; formarea capacităţii de adaptare la o situaţie concretă, obţinută de studenţii anului II, a crescut cu valori cuprinse între 1,00 şi 1,65 puncte de la evaluarea iniţială la cea finală. 4. subiecţii şi-au format şi dezvoltat pe parcursul studiului constatativ noi competenţe şi capacităţi legate de respectarea modelului de folosire a unei metode didactice, de îmbunătăţirea metodei şi crearea de secvenţe şi de conducerea procesului instructiv-educativ în mod variat. 5. în procesul de formare şi dezvoltare a capacităţii creative de conducere a procesului didactic, au progresat toţii, studenţii, dar progresul a fost mai mare la băieţii comparativ cu fetele.

BIBLIOGRAFIE: 1.COSMOVICI,A.,(1996), Psihologia generală, Edit. Polirom, Iaşi; 2.DUMITRIU, C. (2004), Introducere în cercetarea psihopedagogică E.D.P.,R.A., Bucureşti 3.GIUGIUMAN, A. şi colab.(1993), Introducere în cercetarea pedagogică,ed. Tehnică , Chişinău; 4.ILUŢ, P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Edit. Polirom, Iaşi 5.POPESCU-NEVEANU, P., 1978, Curs de psihologie generală, Bucureşti, Vil. I, Edit. Universitatea Bucureşti. 6.RAŢĂ, G., RAŢĂ, B-C-TIN., 2006, Studiu privind formarea capacităţii de evaluare şi autoevaluare a studenţilor din domeniul de cultură fizică şi sport , Piteşti, Rev. Citius, altius, fortius, Revistă de specialitate, anul VI, nr. 10

29 STUDY ON THE DEVELOPMENT OF MANAGEMENT ABILITY OF THE INSTRUCTIVE-EDUCATIONAL PROCESS IN STUDENTS DURING THE PHYSICAL EDUCATION LESSON

Phd Gloria RAŢĂ ,University of Bacău Phd candidate Bogdan RAŢĂ ,University of Bacău

This study is a result of the professional training process of the students so that they can cope with the different situations and interactions which could appear during their future teaching career. The development of the management ability of the instructive-educational process represents a priority of the higher education training. According to this necessity, we initiated a research which aimed at increasing the creative abilities of the students. Throughout the fourth semester of study different teaching methods were applied during the seminars and lectures in “Specific Teaching Techniques”. The students had the possibility to improve their teaching style and to use new techniques adapted to different situations. By means of this observation study conducted among the second year students of the Faculty of Movement, Sport and Health Sciences from the University of Bacau we succeeded in stimulating the students’ interest for knowledge and practical application of some new teaching methods. As a final result, the arithmetic mean of students’ grades for the subject “Specific Teaching Techniques” increased with 1.47 points compared with the initial assessment marks granted to the students.

I. Introduction

The aim of the higher education system is to develop personalities who can cope with the permanent society changes, independent and creative persons who are capable of self- development and self-transformation imposed by the achievements in science and human civilization. The educational system changes or the educational reform imply new exigencies, new formative trends and impose a mentality shift from the theoretic dimension of education to the applicative dimension which leads to the development of the praxis abilities. The contemporary professional development aims at educating the inner motivations, the creative and imaginative attitudes for exploring the immediate and prospective reality, and at training the student’s active and self-conscious participation in his/her own formation as well. As a trainer who has objectives well established, an academic is a collaborator for the students, the person who organizes and conducts the learning process and the assimilation of information, and especially the person who supervises the evolution of students’ creative thinking. The development of these desiderates imposes a creative behavior and thinking on behalf of the teacher, openness and receptivity to new ideas, implication in stimulating students’ creativity.

30 II. Aim This observation study aims at developing the ability of creative communication in teaching physical education and at providing the students with different modalities of use the traditional and news teaching methods. III. Study hypothesis The starting hypothesis states that the implication of students in the management of the seminars can lead to the development of the ability to transfer knowledge, to develop the creative ability, and to a better involvement in their professional training. IV. Study tasks - to establish the sample; - to elaborate the evaluation cards and the applicative intervention; - to asses and analyze the data; - to elaborate the conclusions and the paper. V. Methods of research The study implied the following research methods: bibliographical study, observation, statistic-mathematical method, and graph representation. The results registered in the observation cards of each subject were summarized and processed. As for the analysis indicators we chose the average (arithmetic mean) and the difference between the averages registered in the initial and the final testing. VI. Study subjects The study was conducted in March – June 2007 among a sample of 20 students (9 male students and 11 female students), in the locations of the Faculty of Movement, Sport and Health Sciences (classrooms with magnetic blackboards, video projector, computers, retro projector) VII. Research stages The assessment implied the granting of marks which were given on a scale of 1 to 10 for the practical part of the seminars. The practical examination consisted in students’ involvement in the teaching process. Each student chose a teaching method and used it as a working method during the seminar. The mark granted to each student take into account the following aspects: the method description, the method application, the innovative way of using the teaching method, the practical application of the old and new method. The following aspects were carried out during the investigation: 1) the initial and final testing were carried out during the 1st and 2nd and respectively the 13th and 14th seminars. Each student chose and prepared five teaching methods, one at his/her choice and four compulsory (explanation, demonstration, conversation and description). The time allocated to each student was 20 minutes. It was observed the way in which the 2nd year students used the assimilated information; 2) the ongoing (formative) testing was administrated during the seminars 3 to 12 and implied verbal encouragements concerning the chosen teaching strategy (explanation, description, seminar debate, reporting, demonstration, observation, brainstorming,

31 modeling, problem-based learning, individual study, instructing, debate lecture/discourse, practice, Philips 6-6, cube method, practice by rotation, instruction, debate lecture). For implementing the practical application of the method at choice each student had 5 minutes. The students got marks for their performances but these marks were not taken into account in the final analysis. VIII. Organization and development of the applicative intervention which aims at training the ability of creative management of the instructive-educational process in students

During the seminar hours in “Specific Teaching Techniques” subject, we initiated an observation study on students for their stimulation and training for a teaching career. The main goal was to train the adaptive ability of creation which implied students’ involvement in managing and communicating during the seminar and lecture units. Students were encouraged to study the bibliography in order to discover and find new ideas which could help them to train and improve their teaching skills. Starting from the fact that most of the students in Physical Education and Sport will work as teachers after graduation, and taking into account the difficulties in involving the children and pupils in the instructive- educational process, we tried to train the students’ adaptive and creative ability. This will lead to a more attractive and efficient teaching performance and will help the students to cope with new and unexpected situations. There was performed an initial assessment of students’ knowledge previously assimilated in academic subjects such as: Theory of Physical Education and Sport, Didactics of Physical Education and Sport, and General Pedagogy. This assessment had a predictive value and offered information about the way in which the seminars in “Specific Teaching Techniques” must be conducted. Despite the students’ inaccuracy in answers, the following aspects were pointed out: - the internal transfer was achieved – the students assimilated the specific knowledge but they rendered the information in an hesitant way, both whenever they were asked to answer or they participate in discussions and conversations on their own initiative; - the external transfer was partially achieved at the individual or micro group level. Some students suggested a combination between the already known elements in order to create new situations and strategies of action. Being aware of the importance of the professional training which implies attention and direct implication on behalf of the teacher, throughout the 4th semester of study the students’ creative ability was trained and developed in the seminar work. At the end of semester, the students were able to apply the teaching methods achieved even to other subjects, and had the possibility to create new teaching modalities in agreement with the educational necessities. The following algorithm was applied to the research: the teacher communicates the topic for debate and establishes the teaching pattern; taking into account the teacher’s way of ating, the nominated students prepare, organize and perform some seminar units according to the pre-established methodology. In order to demonstrate the formative efficiency and the achievement of creative ability a current and final assessment of the following items was undertaken:

32 - correctness to follow the transfer pattern; - correctness + creativity to improve the transfer pattern; - creativity to create new modalities; - correctness + creativity to manage the new modalities. In order to confront the student with the real “teaching” situation, a stimulating atmosphere of self-confidence was created. The students were permanently encouraged in their activities. There were emphasized their achievements and originality. Within the observation study, the factor of progress was represented by the performing of parts of the seminars by the students and the creative adaptation of the teaching methods which followed the steps: a) debating the teaching methods (description, demonstration, lecture, explanation, conversation, etc.) presented in the course “Didactics of Physical Education and Sport” during the previous semester of study; b) taking into account the teacher’s way of teaching, the students prepare, organize and manage the performing of certain teaching sequences using the established methodology; c) taking into account the teacher’s way of acting, the students prepare, organize and manage the performing of certain improved or new teaching sequences. Example of applicative intervention for the method of description: Learning unit: Teaching methods Content: Description presented as a teaching method Objectives: - component elements assimilation; - approach understanding; - training the description ability; - training the ability to conform the description to concrete situations (weak level of understanding, leak of attentiveness, weak attention, etc.) The following alternative approaches concerning the “method improvement” were discovered by the students: a) interrogative description (“What didn’t you understand?” followed by additional answer and demonstration); b) diversified description (verbal and non-verbal presentation modalities without altering the content); c) auxiliary description (the explanation is “strengthened” by a colleague); d) description and demonstration performed simultaneously. New sequences development implied the following topics: 1. Description performed after a demonstration;

33 2. Description followed by a similar one performed by another student using different voice inflexions; 3. Description followed by a new explanation with the same content; 4. Description and demonstration performed simultaneously by the same student; 5. Question raised and followed by a justificatory description. During the presentation, all the students’ deviations from their behaviour within the initial stage were encouraged (voice inflexions, gesticulation, mimicry, interrogation, etc). A similar approach as presented above was used for other methods: demonstration, explanation, conversation. Table 1 depicts the marks granted to the students for each method. IX. Analysis of the results deriving from the applicative intervention Table 1 – Evaluation of creative communication performance of students

No. IStudent Initial evaluation Final evaluation Difference name between 1 2 3 4 5 Mean 1 2 3 4 5 Mean the initial 9(initials) and final evaluation 1 A. I. 6 7 6 7 7 6,60 8 9 10 9 9 9,00 2,40 2 B. A. 5 5 6 5 6 5,40 7 7 7 8 6 7,00 1,40 3 D. I. 5 6 6 7 8 6,40 7 8 8 9 5 7,40 1,00 4 I.G. 8 7 9 9 9 8,40 9 10 10 9 9 9,40 1,40 5 L. M. 8 7 9 9 9 8,40 9 9 10 10 10 9,60 1,20 6 M. M. 7 8 7 5 8 7,00 10 9 10 9 10 9,60 2,60 7 P. C. 6 6 7 7 7 6,60 8 9 8 10 9 8,80 2,20 8 R.P 7 7 8 6 8 7,20 9 9 10 9 9 9,20 2,00 9 V. L. 7 7 8 8 9 7,80 8 8 9 9 10 8,80 2,00 Arithmetic mean in male students 6,56 6,67 7,33 7,00 7,89 7,09 8,33 8,67 9,11 9,11 8,56 8,76 1,80 10 A. G. 8 8 9 9 7 8,20 9 10 10 9 10 9,60 1,40 12 B. C. 9 9 9 9 9 9,00 10 9 10 10 10 9,80 0,80 13 C. A. 9 9 9 9 9 9,00 9 10 10 10 10 9,80 0,80 14 C. E. 5 6 5 6 7 5,80 7 8 7 8 8 7,60 1,80 15 D. R. 8 7 8 8 9 8,00 9 8 10 9 9 9,00 1,00 16 G. F 5 6 6 7 6 6,00 8 8 9 8 7 8,00 2,00 17 I.. I. 8 8 9 9 9 8,60 9 10 9 9 10 9,40 0,80 18 N. A. 6 6 7 8 8 7,00 8 9 8 9 9 8,60 1,60

34 19 N. D 7 7 8 7 7 7,20 8 9 9 10 9 9,00 1,80 20 T. I. 9 8 7 7 8 7,80 8 9 9 9 10 9,00 1,20 21 Z. I 8 9 8 8 7 8,00 8 8 9 9 8 8,40 0,40 Arithmetic mean in female students 7,45 7,55 7,73 7,91 7,82 7,69 8,45 8,91 9,09 9,09 9,09 8,93 1,24 Arithmetic 7,41 mean 7,05 7,15 7,55 7,50 7,85 8,40 8,80 9,10 9,10 8,85 8,86 1,45 (1 = description; 2= at choice; 3= conversation; 4 = demonstration; 5= explanation) The analysis of the results processed in the summarizing table emphasizes the following features: - the marks received by the students within the initial assessment are lower than those received within the final assessment. This fact proves all students’ communication and creative abilities were improved during the instructive-educational process; - the average of the marks granted to the male students is lower than the average of the marks granted to the female students – similar situation for initial and final assessment. We might conclude that the female students performed better than the male ones – not confirmed since the male students’ progress (1.80 points) is compared with the female students’ progress (1.24 points); - the comparison between the average of the marks received by the whole sample within the final assessment versus the initial assessment points out an improvement of 1.45 points; - the higher progress registered is as follows : 2.60 points for the male students and 1.80 points for female students. As far as the lower progress is concerned, the records show 1 point for males and 0.4 points for females. Therefore, we may conclude that the male students’ development was higher than the female students. Summarizing Table no. 2 and Graph 1. Creative teaching organization and development by means of practical teaching approaches – the evolution of the students’ average grades between initial and final assessment

Method Average grade Average grade of Difference between the of initial final evaluation initial and final evaluation evaluation Description 7,05 8,40 1,35 At choice 7,15 8,80 1,65 Conversation 7,55 9,10 1,55 Demonstration 7,50 9,10 1,60 Explanation 7,85 8,85 1,00

35 Average 7,41 8,87 1,46

8 De s c. Aleg. Conv.

6 De m . Exp lic. X

0 Ev. C Ev. F progres

The summarizing Table no.2 and its associated graph emphasize the following: - the average grades of all the students with respect to their involvement in the teaching process within the seminars and lectures emphasize the improvement developed between the initial and final assessment; - the higher progress is related to the method “at choice” (1.65 points), the lower is related to the “explanation”, although the average associated with this method following the initial assessment was the highest one. X. Conclusions The gathered data analysis emphasized to the following: 1. The hypothesis was confirmed, denoting the fact that the good management of the seminars and courses may lead to the development of the knowledge transfer abilities and creative abilities and to a better rate of attendance at seminars as well; 2. The results depicted in the analytical tables highlight an improvement of the marks granted to the students within the final assessment in comparison with the initial assessment. We may talk about a significant progress (quantified at 1.45 points improvement in the final stage) with respect to the objectives fulfilment; 3. A significant improvement of the average marks granted to the 2nd year students (1 to 1.65 points amelioration of the marks received in the final assessment compared with those received in the initial assessment) related to: component elements assimilation, understanding of execution approach, explanation ability development, and conformation to a concrete situation ability development. 4. The students subject to the study developed new skills and abilities with respect to the following issues: conformation to the teaching method approach, teaching method improvement, creativeness concerning teaching sequences, diverse management of the instructive-educational process. 5. All the students scored progress during the training of their creative ability of managing the educational process, but the progress scored by male students was higher than the progress scored by female students.

Bibliography: 1.COSMOVICI,A.,(1996), Psihologia generală, Polirom, Iaşi; 2.DUMITRIU, C. (2004), Introducere în cercetarea psihopedagogică, E.D.P.,R.A., Bucureşti 3.GIUGIUMAN, A. şi colab.(1993), Introducere în cercetarea pedagogică,ed. Tehnică , Chişinău; 4.ILUŢ, P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Polirom, Iaşi 5.POPESCU-NEVEANU, P., 1978, Curs de psihologie generală, Bucureşti, Vil. I, Edit. Universitatea Bucureşti. 6.RAŢĂ, G., RAŢĂ, B-C-TIN., 2006, Studiu privind formarea capacităţii de evaluare şi autoevaluare a studenţilor din domeniul de cultură fizică şi sport , Piteşti, Rev. Citius, altius, fortius, Revistă de specialitate, anul VI, nr. 10 (1/2006), ISSN: 1582-8131, p. 140,

37 ETUDE CONCERNANT LA FORMATION DES CAPACITES ORGANISATIONNELLES DU PROCESSUS INSTRUCTIF-EDUCATIF DES ETUDIANTS LORS DE LA LECON D’EDUCATION PHYSIQUE

Dr. Gloria RAŢĂ, Université de Bacău Drd. Bogdan RAŢĂ , Université de Bacău

I. Introduction L’enseignement universitaire a un rôle dans la formation des personnalités capables à s’adapter aux modifications permanentes de la société, des personnalités autonomes, créatrices, capables d’auto perfectionnement et de dépassement de soi imposés même par l’évolution de la science et de la civilisation humaine. L’adaptation du système éducationnel ou la réforme de l’éducation soulève de nouvelles exigences de l’enseignement, présuppose de nouvelles orientations formatives et impose l’accentuation de la dimension applicative afin de former des habilités praxéologiques opérationnelles. Le développement professionnel contemporain vise l’éducation des mobiles internes, des attitudes créatives, imaginatives et d’exploration de la réalité présente et future mais aussi bien l’éducation de la participation active et consciente de l’étudiant dans son propre processus de formation. L’enseignant du milieu universitaire, en tant que formateur qui a des objectifs bien contournés, représente l’homme qui organise et dirige le processus d’apprentissage, qui veille à l’assimilation des informations, mais il est surtout la personne qui surveille l’évolution de la pensée créatrice des étudiants. La formation de ces desiderata demande au professeur une pensée et un comportement créatifs, ouverture et réceptivité pour tout ce qui est nouveau, implication dans la stimulation de la créativité des étudiants. II. Le but Le but de cette étude est de former la capacité de communication créative des étudiants pour la discipline éducation physique et sport, en leur fournissant des divers modes d’emploi des méthodes didactiques classiques et modernes. III. L’hypothèse de l’étude Nous sommes d’avis que faire participer les étudiants dans le processus de gestion des séminaires peut contribuer à développer la formation des capacités de transmission des connaissances, au développement de l’habilité créative, mais aussi à une meilleure participation des étudiants dans la formation professionnelle. IV. Les consignes de l’étude : • choisir l’échantillon de travail • élaborer les fiches d’évaluation et d’intervention applicative

38 • soutenir l’évaluation et l’analyse des données • élaborer les conclusions et la communication V. Méthodes de recherche Afin de réaliser cette recherche, nous avons utilisé l’étude bibliographique, l’observation, la méthode statistico-mathématique, la représentation graphique. Les résultats enregistrés à l’aide des fiches individuelles des participants ont été centralisés et analysés grâce à la moyenne arithmétique et la différence entre celle initiale et la finale. VI. Les sujets de l’étude L’étude a été réalisée sur 20 étudiants (9 garçons et 11 filles, partagés en deux sous-groupes), pendant la période mars-juin 2007 dans les salles de cours de la Faculté de Sciences du Mouvement, du Sport et de la Santé (des salles équipées de tableau magnétique, vidéo projecteur, ordinateur, rétroprojecteur). VII. Les étapes et les épreuves de la recherche Dans l’évaluation des étudiants nous avons utilisé des notes de 1 à 10, pour la partie pratique soutenue lors des séminaires, qui a consisté dans leur participation dans le processus d’enseignement. Chaque étudiant a choisi une méthode didactique qu’il a utilisée comme méthode de travail lors du séminaire. La note reflète la manière dont l’étudiant a décrit, appliqué ou crée une nouvelle manière d’application de la méthode. Dans notre démarche nous avons réalisé : 1) le test initial et final qui ont eu un caractère constatif et ils se sont déroulés dans les semaines 1,2 pour l’initial, 13, 14 pour le final, et ils se sont matérialisés dans la préparation de chaque étudiant à cinq méthodes, l’une librement choisi, les autres quatre imposées (l’explication, la démonstration, la conversation, la description). Tout étudiant a disposé de 20 minutes, pendant lesquelles nous avons observé comment les étudiants opèrent avec ces notions. 2) les tests continuent pendant les semaines 3-12, nous formulons des appréciations verbales stimulatrices concernant la manière de mettre en pratique une méthode (l’explication, la démonstration, la conversation, la description, le débat, le conte, la présentation à opposant, l’observation, le brainstorming, la modélisation, la problématisation, l’étude individuelle, l’instruction programmée, l’exercice, Pilips 6-6, la méthode du cube, l’exercice par rotation). Tout au long du semestre les étudiants ont eu 5 minutes à leur disposition pour mettre en pratique une méthode de leur choix. Ils ont été notés, mais ces notes ne font pas partie de l’analyse finale évaluative. VIII. L’organisation et le déroulement de l’intervention applicative dans le but de former la capacité de gestion créative du processus instructif-éducatif des étudiants du domaine d’éducation physique et sport. Lors du séminaire : Techniques spécifiques d’enseignement nous avons fait une étude constative qui a eu pour but de stimuler et de former les étudiants pour la carrière didactique. Nous avons suivi en général l’éducation de la capacité d’adaptation à la créativité, un étude qui s’est appuyée sur la participation des étudiants dans le processus de gestion et de communication du cours et du séminaire. Lors de l’étude, nous avons encouragé les

39 étudiants dans le but de trouver ou d’émettre de nouvelles idées qui les aident dans la formation et le développement des capacités professionnelles. Prenant comme point de départ le fait qu’à la fin des études la plupart de nos étudiants entrent dans l’enseignement et que les élèves, les sportifs sont de plus en plus difficiles à intégrer dans le processus instructif-éducatif, nous avons essayé de développer chez nos étudiants des capacités d’adaptation créative qui leur permettent de dérouler une activité efficace et qui trouve solution dans les situations inédites qui apparaissent dans le processus didactique. Au début de l’étude, nous avons fait une évaluation initiale des connaissances des étudiants assimilées lors des années précédentes (théorie de l’éducation physique, didactique de l’éducation physique, pédagogie générale). Cette évaluation a eu un rôle prédictif qui nous a offert des pistes pour la structure des séminaires le la discipline Techniques spécifiques d’enseignement. Malgré certaines maladresses initiales nous avons constaté que : • le transfert interne a été réalisé : les étudiants ont assimilé le contenu des disciplines mais ils les ont présentées sans en être confiants ou certains, de même lorsqu’ils ont participé à des activités conversationnelles initiées par eux-mêmes. • le transfert interne a été réalisé partiellement au niveau des étudiants ou de microgroupe. Certains étudiants ont proposé une combinaison des éléments connus dans d’autres disciplines afin de créer de nouvelles stratégies ou cadres d’action. Etant convaincus que la formation professionnelle exige beaucoup d’attention et une implication rigoureuse de la part de l’enseignant nous avons essayé lors du 4ème semestre de former les capacités créatives des étudiants par l’utilisation lors des séminaires des méthodes d’enseignement qui ont été légèrement modifiées lors de la présentation de telles sorte que les étudiants sont devenus capables de les utiliser dans d’autres disciplines et de les adapter aux besoins des situations créées. Pour réaliser cette étude nous avons proposé l’algorithme suivant : l’enseignant doit transmettre la thématique du débat, et établir le modèle, les étudiants qui sont nommés doivent préparer, organiser et gérer le déroulement de certaines séquences du séminaire par des méthodes établies et imposées. Afin de prouver l’efficacité formative et la réalisation de la capacité créative du processus formatif nous avons fait une évaluation courant et finale des aspects concernant : la justesse respecter le modèle de transmission la justesse et la créativité l’amélioration du modèle de transmission la créativité la création de nouveaux modèles la justesse et la créativité gérer les nouveaux modèles

Pour faciliter l’affrontement des étudiants avec le sujet de l’enseignement des connaissances théoriques et pratiques nous avons créé une atmosphère de confiance et de stimulation étant toujours auprès d’eux, en les encourageant par des appréciations positives qui mettent en évidence les réalisations et surtout les aspects originaux. .

40 Dans la réalisation de l’étude constative, l’introduction du facteur progrès a été représentée par la gestion de certaines parties du séminaire par les étudiants et de l’adaptation créative des méthodes didactiques qui s’est fait comme il s’en suit : a) discussion des méthodes didactiques (description démonstration, exposition, explication, conversation etc.) en conformité avec les informations acquises lors du cours de Didactique de l’éducation physique et du sport du semestre précédent. b) selon le modèle de travail du professeur, les étudiants préparent, organisent et gèrent le déroulement de certaines séquences du séminaire, par les méthodes établies. c) selon le modèle de travail du professeur, les étudiants préparent, organisent et gèrent le déroulement de certaines séquences du séminaire par les méthodes améliorées ou créées par eux-mêmes. Voici un exemple d’intervention applicative sur la méthode de la description : Unité de cours : Méthodes didactiques Contenu : présentation de la description comme méthode Objectifs :: • assimiler les éléments constitutifs; • comprendre les modalités de réalisation ; • -former la capacité de description; • former la capacité de description adaptée aux situations présentées (niveau de compréhension faible, manque d’attention, de concentration etc.). En ce qui concerne « l’amélioration de la méthode » les étudiants ont proposé les variantes suivantes : e) réaliser une description de type interrogatif : qu’est-ce que tu n’as pas compris ? suivie d’une réponse supplémentaire et argumentation; f) réaliser une description variée : modalités verbales et non verbales pour la présentation de l’information, mais qui n’ont pas changé le contenu; g) réaliser une description soutenue : l’explication est renforcée par un collègue; d). réaliser une description en même temps que la démonstration Pour ce qui est de la création de nouvelles séquences, elles ont consisté en : réaliser la description après la démonstration; 6. la description a été suivie par une reproduction de celle-ci par un autre étudiant utilisant une autre intonation; 7. la description a été suivie par une explication qui a présenté le même contenu ; 8. la description a été réalisée par un étudiant en même temps que la démonstration ; 9. on a adressé une question qui a été suivi d’une description justificative.

41 Lors de la présentation, l’étudiant a été encouragé pour le moindre détail qui représentait une modification par rapport à la forme initiale (intonation, gestes, mimiques, interrogation etc.). On a abordé les autres méthodes en suivant le schéma proposé pour la description les résultats du premier tableau représentent la moyenne arrondie obtenue par chaque étudiant pour chaque méthode. IX. L’analyse des résultats obtenus lors de l’intervention applicative

Tableau n. 1 –l’évaluation de la communication créative des étudiants lors du processus didactique dans l’évaluation initiale et finale

Nr. Iles L’évaluation initiale L’évaluation finale La initiales différence crt. 1 2 3 4 5 Media 1 2 3 4 5 Me entre la dia moyenne initiale et finale 5 A. I. 6 7 6 7 7 6,60 8 9 10 9 9 9,00 2,40 9 B. A. 5 5 6 5 6 5,40 7 7 7 8 6 7,00 1,40 8 D. I. 5 6 6 7 8 6,40 7 8 8 9 5 7,40 1,00 3 I.G. 8 7 9 9 9 8,40 9 10 10 9 9 9,40 1,40 2 L. M. 8 7 9 9 9 8,40 9 9 10 10 10 9,60 1,20 1 M. M. 7 8 7 5 8 7,00 10 9 10 9 10 9,60 2,60 6. P. C. 6 6 7 7 7 6,60 8 9 8 10 9 8,80 2,20 4 R.P 7 7 8 6 8 7,20 9 9 10 9 9 9,20 2,00 7 V. L. 7 7 8 8 9 7,80 8 8 9 9 10 8,80 2,00 Moyenne arithmétique des étudiants 6,56 6,67 7,33 7,00 7,89 7,09 8,33 8,67 9,11 9,11 8,56 8,76 1,80 12 A. G. 8 8 9 9 7 8,20 9 10 10 9 10 9,60 1,40 10 B. C. 9 9 9 9 9 9,00 10 9 10 10 10 9,80 0,80 11 C. A. 9 9 9 9 9 9,00 9 10 10 10 10 9,80 0,80 20 C. E. 5 6 5 6 7 5,80 7 8 7 8 8 7,60 1,80 16 D. R. 8 7 8 8 9 8,00 9 8 10 9 9 9,00 1,00 19 G. F 5 6 6 7 6 6,00 8 8 9 8 7 8,00 2,00 13 I.. I. 8 8 9 9 9 8,60 9 10 9 9 10 9,40 0,80 17 N. A. 6 6 7 8 8 7,00 8 9 8 9 9 8,60 1,60 14 N. D 7 7 8 7 7 7,20 8 9 9 10 9 9,00 1,80

42 15 T. I. 9 8 7 7 8 7,80 8 9 9 9 10 9,00 1,20 18 Z. I 8 9 8 8 7 8,00 8 8 9 9 8 8,40 0,40 Moyenne arithmétique des étudiantes 7,45 7,55 7,73 7,91 7,82 7,69 8,45 8,91 9,09 9,09 9,09 8,93 1,24 Moyenne 7,41 arithmétique 7,05 7,15 7,55 7,50 7,85 8,40 8,80 9,10 9,10 8,85 8,86 1,45 1 = description; 2= au choix; 3= conversation; 4 = démonstration; 5= explication)

L’analyse des résultats met en évidence les aspects suivants : • Les notes reçues pour l’évaluation initiales sont moindres que celles de l’évaluation finale ce qui prouve pour chaque étudiant qu’il y a eu une amélioration des capacités de communication et de création grâce au processus instructif-éduactif. • La moyenne des notes des garçons est plus petite que celle des filles dans les deux évaluations ce qui pourrait nous déterminer à affirmer que les filles étaient meilleures, ce qui n’est pas les cas : le progrès des garçon est de 1.80, alors que celui des filles n’est que 1.24. • La différence entre la moyenne initiale de l’échantillon et la moyenne finale est de 1.45 • Le plus grand progrès pour les garçons a été de 2. 60, pour les filles de 1.80, alors que le plus petit a été de 1 pour les garçons et 0.40 pour les filles, d’où l’on voit clairement que l’évolution des garçons a été meilleure.

Tableau n. 2 et graphique n. 1 L’évolution de la valeur moyenne de l’évaluation initiale et finale des étudiants dans l’organisation et le déroulement d’un processus d’enseignement créatif par la mise en pratique des méthodes didactiques Métode Moyenne de Moyenne de La différence entre la l’évaluation l’évaluation finale moyenne de l’évaluation initiale initiale et finale Description 7,05 8,40 1,35 Au choix 7,15 8,80 1,65 Conversation 7,55 9,10 1,55 Démonstration 7,50 9,10 1,60 Explication 7,85 8,85 1,00 Moyenne 7,41 8,87 1,46 1 = description; 2= au choix; 3= conversation; 4 = démonstration; 5= explication)

43 10

8 De s c. Aleg. Conv.

6 De m . Exp lic. X

0 Ev. C Ev. F progres

Du deuxième tableau et de la représentation graphique, nous remarquons : • Toutes les moyennes sont plus grandes dans l’évaluation finale • Le progrès le plus significatif a été noté pour la méthode « au choix » : 1.65, et le plus petit : 1, pour l’explication, quoique cette méthode a connu la valeur totale la plus importante.

X. Conclusions L’analyse des résultats met en évidence les aspects suivants : 6. l’hypothèse est confirmée dans le sens que le processus de gestion de certaines parties du séminaire ou du cours contribue à former les capacités de transmission des connaissances, de la capacité créative, mais aussi à ce que les étudiants participent davantage à ces séminaires ; 7. les résultats indiquent une augmentation des notes, on a remarqué un progrès majeur de 1.45 en ce qui concerne les objectifs poursuivis.; 8. la moyenne arithmétique qui a visé les aspects concernant l’assimilation des éléments constitutifs ; la compréhension des modalités de réalisation ; la formation de la capacité d’adaptation à une situation donnée, obtenue par les étudiants de la IIè année a augmenté avec des valeurs de 1 à 1.65 de l’évaluation initiale à celle finale. 9. les sujets ont acquis et développé lors de l’étude de nouvelles compétences et des capacités liées au respect du modèle d’utilisation d’une méthode didactique, d’amélioration de celle-ci et de création de séquences et de gestion du processus d’enseignement. 10. dans le processus de formation et développement de la capacité créative de gestion du processus didactique tous les étudiants ont connu un réel progrès, plus significatif en échange pour les garçons par rapport aux filles..

Bibliographie: 1.COSMOVICI,A.,(1996), Psihologia generală, Edit. Polirom, Iaşi; 2.DUMITRIU, C. (2004), Introducere în cercetarea psihopedagogică E.D.P.,R.A., Bucureşti 3.GIUGIUMAN, A. şi colab.(1993), Introducere în cercetarea pedagogică,ed. Tehnică , Chişinău;

44 4.ILUŢ, P., (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Edit. Polirom, Iaşi 5.POPESCU-NEVEANU, P., 1978, Curs de psihologie generală, Bucureşti, Vil. I, Edit. Universitatea Bucureşti. 6. RAŢĂ, G., RAŢĂ, B-C-TIN., 2006, Studiu privind formarea capacităţii de evaluare şi autoevaluare a studenţilor din domeniul de cultură fizică şi sport , Piteşti, Rev. Citius, altius, fortius, Revistă de specialitate, anul VI, nr. 10

45 IMPLICAREA ŞI „MONOPOLUL” ANUMITOR NAŢIUNI ÎN ORGANIZAREA MARILOR COMPETIŢII DE ATLETISM. ROMÂNIA ?

Dan Iulian ALEXE, Universitatea din Bacău Cristina Ioana ALEXE, – C.S. Ştiinţa Bacău Mihaela MACOVEI, Şcoala Gen. Nr. 30, Bucureşti Cătălin CIOCAN, Universitatea din Bacău

Cuvinte cheie: atletism, competiţii, organizare

Fundamentare Competiţiile sportive au generat în jurul lor şi generează, astăzi, din ce în ce mai mult spectacol, implicarea unor mase de oameni sau a unui număr de state din ce în ce mai mare, însă şi generează şi foarte multe cheltuieli şi infrastructură din partea organizatorilor (cazare, transport, arbitraj, taxe, premii, stadioane standardizate, stadioane adiacente pentru probe de aruncări, stadioane adiacente pentru încălzirea participanţilor, sat sportiv capabil să asigure cazarea dar şi protecţia atleţilor pe timpul întrecerilor). Astfel, nu orice stat sau naţiune este capabilă de a suporta un astfel de eveniment. Dacă în trecut potenţa financiară şi materială a unui stat (din punct de vedere al investiţiilor) era una din principale condiţii în obţinerea dreptului de a organiza o competiţie, istoria şi evenimentele au demonstrat că, odată cu succesul acestor competiţii (atât de imagine cât şi financiar), nu întotdeauna condiţiile de acordare a dreptului de a organiza au fost respectate (a se vedea cazul Sydney 2000). Fie politicul fie interesele financiare ale unor corporaţii internaţionale (media, marketing, drepturi de televizare, etc) au decis neoficial, nu de puţine ori, ţara organizatoare. În ceea ce privesc marile competiţii de atletism, sunt totuşi naţiuni care au demonstrat în timp o adevărată tradiţie în a organiza foarte bine un eveniment atletic de mare amploare, lucru ce le-a întărit experienţa şi uneori poziţia de ţări favorite la a obţine dreptul de a organiza. Considerăm, de asemenea, că decizia forurilor internaţionale de a alege ţara organizatoare a unei competiţii de atletism a ţinut cont şi de faptul că alte posibile ţări aveau deja programată implicarea în organizarea altor evenimente sportive, la alte ramuri de sport.. Sunt totuşi nenumărate cazuri când un stat a organizat în acelaşi an destul de multe şi variate competiţii sportive, din diferite ramuri de sport, în acelaşi sau în sezoane diferite (iarnă, vară, indoor, aer liber etc).

Scopul lucrării Cercetarea de faţă este una de tip constatativ, dorind să prezinte câteva aspecte privitoare la poziţia unor state în topul ţărilor organizatoare de competiţii atletice de anvergură. De asemenea, urmărim doar să prezentăm cantitativ implicarea diferitelor ţări, deoarece anvergura unor competiţii nu se poate compara cu a altora (exemplu: un campionat

46 european la toate probele sau o ediţie a J.O. nu se poate compara cu un campionat mondial de cros, marş sau o cupă mondială).

Organizarea Datele au fost culese de pe site-urile oficiale ale IAAF, EAA, CIO, etc, şi au urmărind să analizeze 236 de ediţii (89 europene şi 147 olimpice şi mondiale) ale celor 14 mari competiţii atletice expuse în tabelul nr. 3. De asemenea, am urmărit şi realizarea unor clasamente în funcţie de numărul de mari competiţii atletice organizate de o singură ţară. Menţionam faptul că nu s-a ţinut cont de evenimentele politice care au dus în timp la despărţirea anumitor state în mai mult naţiuni independente (cazul Rusiei – URSS, al Cehoslovaciei, Iugoslaviei etc) sau la unirea unora (RDG cu RFG fiind luate în clasamente ca un singur stat ca Germania). Analiza şi prezentarea rezultatelor privesc doar cele 14 mari competiţii amintite în cele 3 tabele, numărul competiţiilor de atletism la nivel înalt depăşind 40 (cele 14 la care se adaugă grand prix –uri, etape de Golden Ligue, Commonwealth Games, Pan American games, Asian and African Championships, diferite cupe etc).

Rezultatele cercetării La nivel european, „monopolul” organizării marilor competiţii de atletism înclină spre şase naţiuni: (I) GERMANIA, (II) ITALIA, (III) FRANŢA, (IV) ANGLIA ŞI SPANIA, (V) SUEDIA, împreună organizând peste 50% (50 ediţii) din totalul ediţiilor din 1934 (prima mare competiţie europeană la Torino) până în 2007 inclusiv (89 ediţii). După cum se observă din tabelul numărul 1, Italia şi Germania conduc detaşat. În ceea ce priveşte România, ţara noastră nu a organizat nici o ediţie a unei mari competiţii europene de atletism deşi se află pe poziţia a 19 din 38 de ţări medaliate din toate timpurile.

COMPETIŢII EUROPENE ANALIZATE ** II Ţ

iune ţ MPETI O Nr. Crt. Na Indoor European European Cup European athletics U23 European athletics junior TOTAL C European Championships 1. ANGLIA xx xxxxx 7 2. AUSTRIA xxx 3 3. BELGIA x x 2 4. BULGARIA x 1 5. CEHIA SLOVACIA x x x 3 6. ELVEŢIA x 1 7. FINLANDA xx x x x 5

47 8. FRANŢA x xxxx xxxx 9 9. GERMANIA xx xxx xxxxx x 11 10. GRECIA xx x 3 11. ITALIA xx xxx xxxx x 10 12. IUGOSLAVIA xx x x 4 13. LITUANIA x 1 14. NORVEGIA x 1 15. OLANDA xx x x 4 16. POLONIA x x x 3 17. RUSIA - URSS xxx 3 18. SPANIA xxxxx xx 7 19. SUEDIA xx xxx x * 6 20. UNGARIA xx xx x * x 5 Total ediţii 19 33 28 4 5 89 Tabelul nr. 1 - x* - ediţia din 1970 a Cupei Europei s-a ţinut în două ţări: Suedia şi Ungaria * * Indoor European Championships din 1970, ediţiile 1966 -1969 s-au numit Indoor European Games Tabelul nr. 2 COMPETIŢII OLIMPICE ŞI MONDIALE ANALIZATE

*** ld Walking or II Ţ

iune ţ arathon r. Crt. outh OMPETI OTAL AAF World AAF World AAF World ndoor AAF World AAF World unior AAF world half Na N I I IAAF W Race C I I I Y I J I m T C Championships Cross Countr IAAF World Cup Jocuri Olimpice 1. AFRICA DE SUD x x 2 2. ANGLIA xx xx x xx x xx 10 3. AUSTRALIA xx x x 4 4. BELGIA x xxxx xx 8 x 5. BULGARIA x 1 6. CANADA x x x x x x x 7 7. CEHIA SLOVACIA x x x 3 8. CHINA x x 2 9. CHILE x 1 10. COREA de SUD x x 2

48 11. CUBA x 1 12. ELVEŢIA xx xx x 5 13. FINLANDA x xx 3 14. FRANŢA xx x xxx xx xx x x 12 15. GERMANIA xx x x x xxxx 9 16. GRECIA xx x x x 5 17. INDIA x 1 18. IRLANDA xxx 3 19. ITALIA x x xxx x xxx x xx 12 20. JAPONIA x xx x x 5 21. KENYA x 1 22. MAROC xx x 3 23. MEXIC x x x 3 24. N. ZEELANDĂ x 1 25. NORVEGIA x x x 3 26. OLANDA x 1 27. POLONIA x x 2 28. PORTUGALIA xx x x x 5 29. RUSIA - URSS x x 2 30. SCOŢIA x 1 31. SPANIA x x xx xx xxx xx x 12 32. S.U.A. xxxx xx xx x 9 33. SUEDIA x x 2 34. ŢARA GALILOR x 1 35. UNGARIA x xx x x 5 Total ediţii 25 11 35 10 22 12 5 11 16 147 *** IAAF World Half Marathon (până în 2005) s-a continuat din 2006 cu IAAF World Road Running Championships; La nivel mondial, după cum se observă din tabelul numărul 2, Franţa, Italia şi Spania îşi împart prima poziţie, urmate fiind de Anglia, Germania, SUA., Belgia şi Canada. De remarcat exemplul Belgiei, care, la nivel european, nu a organizat decât două mari reuniuni atletice (2 campionate europene: unul aer liber şi unul indoor), în timp ce la nivel mondial s-a implicat în organizarea a 8 competiţii de atletism din care 5 ediţii ale IAAF World Cross Country, dovedind o adevărată tradiţie pentru această competiţie. La polul opus se află Austria, cu doar 2 prezenţe la nivel european şi nici una la nivel mondial, deşi este o ţară cu o putere financiară şi infrastructură care i-ar permite organizarea mai multor reuniuni atletice.

49 „Monopolul” organizării competiţiilor de atletism înclină spre statele vest europene şi spre SUA şi Canada, statele enumerate anterior organizând aproape 50% (70 ediţii) din totalul ediţiilor supuse analizei noastre (147 ediţii la 9 competiţii de anvergură). România, nici la acest nivel, nu se remarcă prin organizarea vreunei competiţii de atletism de înalt nivel, deşi ocupă locul 24 din 83 de ţări medaliate la campionate mondiale şi locul 13 din peste 100 de state medaliate la Jocurile Olimpice. Remarcăm şi faptul că prezenţa ţărilor africane, asiatice sau sud-americane în topul naţiunilor organizatoare de competiţii de atletism de anvergură mondială este aproape inexistentă (doar câteva ţări fiind implicate: China, Japonia, Corea de sud, Kenya, Chile, Mexic, Africa de sud, Cuba – cu un număr de 1, 2, maxim 5 ediţii organizate, cu tot cu competiţiile de juniori). Tabelul nr. 3 COMPETIŢII OLIMPICE, MONDIALE şi EUROPENE ANALIZATE ***

unior p

J p *** Cu g ionshi

ii organizate p r ţ o i

eti iune ţ 3 n alkin arathon 2 u otal AAF World AAF World AAF World Cup AAF World Race AAF World Indoor AAF World Youth AAF World AAF world half j I I Cross Country I I W I I I I m European Championships Indoor European European Cup European athletics U European athletics T Comp Cham Jocuri Olimpice Na Italia x x xxx x xxx x xx xx xxxx xxxx x 23 Franţa xx x xxx xx xx x x x xxxx xxxx 22 x German xx x x x xxx xx xxx xxxx x 20 ia x x Spania x x xx xx xxx xx x xxxx xx 19 x Anglia xx xx x xx xx xx 17 x xxxx x Ungaria x xx x x xx xx x * x 11 Belgia x xx x x 10 xxx x Sua xx xx x 9 xxx x Suedia x x xx xxxx x * 9 Grecia xx x x x xx x 7 Canada x x x x x x x 7

50 Concluzii • „Monopolul” organizării competiţiilor de atletism înclină spre un număr limitat de state vest europene şi spre SUA şi Canada, statele enumerate anterior organizând aproape 50% (70 ediţii) din totalul ediţiilor supuse analizei noastre (147 ediţii la 9 competiţii de anvergură). • România nu se remarcă prin organizarea vreunei competiţii de atletism de înalt nivel, deşi ocupă locul 24 din 83 de ţări medaliate la campionate mondiale, locul 13 din peste 100 de state medaliate la Jocurile Olimpice şi locul 19 din 38 de ţări medaliate la competiţiile europene. • Italia (9,74%) organizează aproape o zecime din totalul competiţiilor analizate şi considerate reprezentative. Italia, Franţa, Germania şi Spania împreună au organizat 35,59% din totalul ediţiilor, iar cele 11 stat enumerate în ordinea clasamentului cantitativ al ediţiilor organizate la toate cele 14 competiţii s-au implicat în 154 din 236 de evenimente (procent de 65,25%)

9,74 Italia 9,32 64,41 Franţa

Germania

8,47 Spania

8,05 alte 31 state

Graficul. nr. 1 – Implicarea în procente a primelor 4 state din totalul celor care au organizat cel puţin o competiţie atletică de anvergură

Bibliografie 1. http://www.european-athletics.org/ 2. http://www.fra.ro 3. http://www.iaaf.org 4. http://www.olympic.org 5. http://en.wikipedia.org

51 INVOLVEMENT AND “MONOPOLY” OF SOME NATIONS IN ORGANIZING MAJOR ATHLETICS EVENTS. WHAT ABOUT ROMANIA?

Dan Iulian ALEXE, University of Bacău Cristina Ioana ALEXE, Ştiinţa Sports Club Bacau Mihaela MACOVEI, Elementary School no. 30, Bucharest Cătălin CIOCAN, University of Bacău

Key words: athletics, competitions, organization

Argumentation The sports events have involved and still involve more and more spectacle, they imply a lot of people and countries, on one hand, but also a lot of financial resources and a good infrastructure, on the other hand (accommodation, transport, refereeing, fees, prizes, standardized stadiums, special sports grounds for throwers and warming up activities, sports village for sportsmen and sportswomen, special security measures). Therefore not every country or nation is capable to support such an event. If in the past the main condition in obtaining the right to organize an important sports event was the financial and logistic support offered by the organizing country, history has demonstrated that besides the success of those competitions (speaking in terms of image and financial aspects), there were situations when the organizing rights were not respected (see the case of Sydney 2000). Sometimes the organizing country was unofficially decided by the political reasons or by the financial interests of the international corporations (media, marketing, broadcasting rights, etc). As far as the important athletics competitions are concerned, there are a number of countries which have proved over the years their tradition to organize high level sports events, and therefore their experience represents a real trump card. We consider that the decision of the international organisms in choosing the organizing country for an athletic event was also based on the fact that other countries have been already involved in organizing sports events in some other sports branches. Nevertheless, there are situations when the same country was involved in organizing a lot of different sports competitions in the same year, in the same or in different seasons (winter, summer, indoor, outdoor, etc)

Aim This research is, in fact, an observational research aiming at presenting some aspects concerning the hierarchy/ranking of countries in organizing important sports events. Taking into account that the importance of different sports competitions cannot be compared (for instance, a European Championship or an edition of the Olympic Games cannot be compared with a World Cross Country Championship or a World Cup), the research also aims at presenting the involvement of different countries from a quantitative point of view.

Organization The data were collected from the official websites of IAAF, EAA, CIO, etc; and analyze 236 editions (89 European and 147 Olympic and World editions) of 14 major athletic competitions (see Table 3). We summarized the information and made some rakings taking into account the number of important competitions organized by the same country. We must mention that some political events weren’t taken into account – for instance, one country separation into different countries (the former USSR, Czechoslovakia, and Yugoslavia), or the unification of countries (the current Germany, resulted for the former GDR and FGR). The results analysis and presentation concern only the 14 most important competitions (mentioned in Table 1-3), and more than 40 athletics events at the highest level (the 14 above mentioned, and the Grand Prix events, Golden League stages, Commonwealth Games, Pan American Games, Asian and African Championships, different cups, etc).

EUROPEAN COMPETITIONS ** NS O I T

MPETI O No. Nation European Cup European athletics U23 European athletics junior TOTAL C European Championships Indoor European 21. ENGLAND xx xxxxx 7 22. AUSTRIA xxx 3 23. BELGIUM x x 2 24. BULGARIA x 1 25. CZECHOSLOVAKI 3 x x x A 26. SWITERZLAND x 1 27. FINLAND xx x x x 5 28. FRANCE x xxxx xxxx 9 29. GERMANY xx xxx xxxxx x 11 30. GREECE xx x 3 31. ITALY xx xxx xxxx x 10 32. YUGOSLAVIA xx x x 4 33. LITHUANIA x 1 34. NORWAY x 1 35. NETHERLANDS xx x x 4 36. POLAND x x x 3

53 37. RUSSIA - USSR xxx 3 38. SPAIN xxxxx xx 7 39. SWEDEN xx xxx x * 6 40. HUNGARY xx xx x * x 5 Total editions 19 33 28 4 5 89 Table 1 - x* - edition 1970 of the European Cup was held in Sweden and Hungary * * Indoor European Championships of 1970, editions 1966 – 1969 were called Indoor European Games

Table 2 OLYMPIC AND WORLD COMPETITIONS

*** ld Walking or

arathon o. outh OTAL AAF World AAF World AAF World ndoor AAF World AAF World unior AAF world half Nation Olympic Games N I I IAAF W Race C I I I Y I J I m T Championships Cross Countr IAAF World Cup 36. SOUTH AFRICA x x 2 37. ENGLAND xx xx x xx x xx 10 38. AUSTRALIA xx x x 4 39. BELGIUM x xxxx xx 8 x 40. BULGARIA x 1 41. CANADA x x x x x x x 7 42. CZECHOSLOVAKI x x x 3 A 43. CHINA x x 2 44. CHILE x 1 45. SOUTH KOREA x x 2 46. CUBA x 1 47. SWITZERLAND xx xx x 5 48. FINLAND x xx 3 49. FRANCE xx x xxx xx xx x x 12 50. GERMANY xx x x x xxxx 9 51. GREECE xx x x x 5 52. INDIA x 1

54 53. IRELAND xxx 3 54. ITALY x x xxx x xxx x xx 12 55. JAPON x xx x x 5 56. KENYA x 1 57. MORROCO xx x 3 58. MEXICO x x x 3 59. N. ZEELAND x 1 60. NORWAY x x x 3 61. NETHERLANDS x 1 62. POLAND x x 2 63. PORTUGAL xx x x x 5 64. RUSSIA - USSR x x 2 65. SCOTLAND x 1 66. SPAIN x x xx xx xxx xx x 12 67. USA xxxx xx xx x 9 68. SWEDEN x x 2 69. WALES x 1 70. HUNGARY x xx x x 5 Total editions 25 11 35 10 22 12 5 11 16 147 *** Since 2006 IAAF World Half Marathon (until 2005) was continued with IAAF World Road Running Championships

Results At the European level, six nations have the “monopoly” in organizing big athletic events: (I) GERMANY, (II) ITALY, (III) FRANCE, (IV) ENGLAND and SPAIN, (V) SWEDEN. All together they organize more than 50% (50 editions) of the athletic events from 1934 (first important European competition was held in Torino) to 2007 (89 editions). As one can see in Table 1, Italy and Germany are the top leaders. As far as Romania is concerned, our country has never organized an edition of an important European Athletics competition, although it is ranked the 19th out of the 38 countries throughout the years. At the world level, as it results from Table 2, France, Italy, and Spain share first position, followed by England, Germany, USA, Belgium and Canada. Belgium, for instance, has organized only two big athletics reunions at European level (two European championships – one outdoor and another indoor), but has organized eight important world events out of which five editions of the IAAF World Cross Country. At the opposite pole, Austria can be

55 noticed with only two organized events at European level and none at world level, although it has the financial capacity and the appropriate infrastructure. The “monopoly” in organizing athletics events belongs to a limited number of Western European countries, USA and Canada; these states organize almost 50 per cent (70 editions) of the competitions which were included in this analysis (147 editions of nine major competitions). Romania isn’t involved in organizing a high level athletics competition, although is ranked 24th out of a total 83 medal-winning countries at the World Championship, and 13th out of more than 100 countries at the Olympic Games. The presence of the African, Asian and South American countries among the top organizing countries is almost inexistent (with only few exceptions: China, Japan, South Korea, Kenya, Chile, Mexico, South Africa and Cuba which have organized one, two or maximum five editions, including the Junior competitions)

Table 3 European Competitions, World Competitions and Olympic Games ***

unior p

J p *** Cu g ionshi

p r o i

3 n alkin arathon 2 u otal AAF World AAF World AAF World Cup AAF World Race AAF World Indoor AAF World Youth AAF World AAF world half j Nation Olympic Games I I Cross Country I I W I I I I m European Championships Indoor European European Cup European athletics U European athletics T Cham Italy x x xxx x xxx x xx xx xxxx xxxx x 23 France xx x xxx xx xx x x x xxxx xxxx 22 x German xx x x x xxx xx xxx xxxx x 20 y x x Spain x x xx xx xxx xx x xxxx xx 19 x England xx xx x xx xx xx 17 x xxxx x Hungar x xx x x xx xx x * x 11 y Belgium x xx x x 10 xxx x USA xx xx x 9 xxx x

56 Sweden x x xx xxxx x * 9 Greece xx x x x xx x 7 Canada x x x x x x x 7

Conclusions • „ The “monopoly” in organizing the athletics competitions belongs to a limited number of Western European countries, USA and Canada. These mentioned countries organize almost 50 per cent (70 editions) of the competitions which were included in this analysis (147 editions of 9 important competitions) • Romania is not involved in organizing a high level athletic competition, although is ranked 24th out of a total 83 medal-winning countries at the World Championship, 13th out of more than 100 countries at the Olympic Games, and 19th out of 38 countries at the European competitions. • Italy (9.74 per cent) organizes almost 10 per cent out of the total number of the representative sports competitions. Italy, France, Germany and Spain have organized together 35.59 per cent of the total number of editions, and the above mentioned eleven countries were involved in 154 out of 236 events (62.25 per cent)

9,74 Italy 9,32 64,41 France

Germany

8,47 Spain

8,05 Other 31 countries

Graph 1 – First four ranked countries that organized at least one major athletic event (%)

Bibliograhy 1. http://www.european-athletics.org/ 2. http://www.fra.ro 3. http://www.iaaf.org 4. http://www.olympic.org 5. http://en.wikipedia.org

57 L’IMPLICATION ET LE „MONOPOLE” DE CERTAINES NATIONS DANS L’ORGANISATION DE GRANDES COMPETITIONS D’ATHLETISME. LA ROUMANIE?

Dan Iulian ALEXE, Université de Bacău Cristina Ioana ALEXE, C.S. Ştiinţa Bacău Mihaela Macovei, Ecole Generale. Nr. 30, Bucharest Cătălin Ciocan, Université de Bacău

Mots clés : athlétisme, compétitions, organisation

Arguments Les compétitions sportives ont produit autour d’elles et produisent maintenant de plus en plus de spectacle, l’implication de masses de gens et d’un nombre croissant de pays, mais aussi beaucoup plus de frais et une infrastructure plus complexe de la part des organisateurs (logement, transport, arbitrage, taxes, prix, stades standardisés, stades pour les épreuves de lancement, stades pour l’échauffement des participants, village sportif pour assurer le logement, mais aussi la protection des athlètes pendant les compétitions). Ainsi, tout pays ou toute nation n’est pas capable de soutenir un tel événement. Si auparavant le pouvoir financier et matériel d’un pays (du point de vue des investissements) était l’une des conditions principales dans l’obtention du droit d’organiser une compétition, l’histoire et les événements ont montré que, une fois obtenu le succès de ces compétitions (un succès d’image et financier à la fois), les conditions pour accorder le droit d’organisation des compétitions n’ont pas toujours été respectées (voir le cas Sydney 2000). Ce sont soit la politique, soit les intérêts financiers de certaines corporations internationales (média, marketing, droits de diffusion, etc.) qui ont décidé souvent, de manière non-officielle, quel serait le pays organisateur. En ce qui concerne les grandes compétitions d’athlétisme, il y a pourtant des nations qui ont fait preuve, dans le temps, d’une vraie tradition dans une très bonne organisation d’un événement athlétique d’ampleur, ce qui a renforcé leur expérience et, souvent, leur position de pays favoris pour l’obtention du droit d’organisation des compétitions internationales. Nous pensons aussi que, dans la décision des organismes internationaux de choisir le pays organisateur d’une compétition d’athlétisme, a beaucoup pesé le fait que d’autres possibles pays étaient déjà impliqués dans l’organisation d’autres événements sportifs, dans d’autres branches sportives. Il y a pourtant de nombreux cas où un pays a organisé la même année plusieurs et diverses compétitions, de différentes disciplines sportives, soit lors de la même saison, soit lors des saisons différentes (hiver, été, indoor, plein air).

But du travail Cette recherche en est une de type constatif, qui vise présenter quelques aspects concernant la position de certains pays dans le classement des organisateurs des compétitions athlétiques d’envergure. Aussi, nous voudrions faire seulement une présentation

58 quantitative de l’implication de différents pays, car une compétition est difficile à être comparée avec d’autres, du point de vue de l’ampleur (par exemple, un championnat européen avec tous les épreuves d’athlétisme ou une édition des Jeux Olympiques ne peuvent pas être comparés avec un championnat mondial de cross ou de marche, ou bien avec une coupe mondiale).

Mise en oeuvre de la recherche Les données ont été cueillies sur les sites officiels de IAAF, de EAA, de CIO et d’autres organismes sportives internationaux. Elles ont visé l’analyse de 236 éditions (89 européennes et 147 olympiques et mondiales) de 14 grandes compétitions athlétiques (voir le tableau no. 3). Nous avons aussi envisagé la réalisation de classements, en fonction du nombre de grandes compétitions organisées par un même pays. Nous devons mentionner le fait que dans toute cette démarche nous n’avons pas tenu compte des événements politiques qui ont conduit à la séparation de certains États en plusieurs pays indépendants (le cas de l’URSS, de la Tchécoslovaquie, de la Yougoslavie) ou à l’union d’autres (la RDA et la RFA sont prises en classements en tant qu’un seul État, l’Allemagne). L’analyse et la présentation des résultats se réfèrent seulement au 14 compétitions mentionnées dans les trois tableaux, car le nombre des compétitions d’athlétisme de haut niveau est de plus de 40 (les 14 compétitions auxquelles s’ajoutent des grand prix, des étapes de Golden Ligue, Commonwealth Games, Pan American Games, Asian and African Championships, des étapes de différentes coupes, etc.) Tableau no. 1 COMPETITIONS EUROPEENNES ANALYSEES ** S N ITIO

T E MP No. Nation European Cup European athletics U23 European athletics junior TOTAL CO European Championships Indoor European 1. ALLEMAGNE xx xxx xxxxx x 11 2. AUTRICHE xxx 3 3. BELGIQUE x x 2 4. BULGARIE x 1 5. ESPAGNE xxxxx xx 7 6. FINLANDE xx x x x 5 7. FRANCE x xxxx xxxx 9 8. GRANDE xx xxxxx 7 BRETAGNE 9. GRECE xx x 3 10. HOLLANDE xx x x 4

59 11. HONGRIE xx xx x * x 5 12. ITALIE xx xxx xxxx x 10 13. LITUANIE x 1 14. NORVEGE x 1 15. POLOGNE x x x 3 16. RUSSIE - URSS xxx 3 17. SUEDE xx xxx x * 6 18. SUISSE x 1 19. TCHEQUIE ET 3 x x x SLOVAQUIE 20. YOUGOSLAVIE xx x x 4 Total éditions 19 33 28 4 5 89 x* - l’édition de 1970 de la Coupe de l’Europe s’est déroulée en deux pays: Suède et Hongrie. * * Indoor European Championships de 1970, les éditions depuis 1966 au 1969 se sont appelées Indoor European Games Tableau no. 2 COMPETITIONS OLYMPIQUES ET MONDIALES ANALYSEES

*** ld Walking ONS or I T

arathon o. outh OMPETI OTAL AAF World AAF World AAF World ndoor AAF World AAF World unior AAF world half Nation N I I IAAF W Race C I I I Y I J I m T C Jocuri Olimpice Championships Cross Countr IAAF World Cup 1. AFRIQUE DU SUD x x 2 2. ALLEMAGNE xx x x x xxxx 9 3. AUSTRALIE xx x x 4 4. BELGIQUE x xxxx xx 8 x 5. BULGARIE x 1 6. CANADA x x x x x x x 7 7. CHILE x 1 8. CHINE x x 2 9. COREE DU SUD x x 2 10. CUBE x 1 11. ECOSSE x 1 12. ESPAGNE x x xx xx xxx xx x 12

60 13. ETATS UNIS xxxx xx xx x 9 14. FINLANDE x xx 3 15. FRANCE xx x xxx xx xx x x 12 16. GRANDE xx xx x xx xx 10 x BRETAGNE 17. GRECE xx x x x 5 18. HOLLANDE x 1 19. HONGRIE x xx x x 5 20. INDE x 1 21. IRLANDE xxx 3 22. ITALIE x x xxx x xxx x xx 12 23. JAPON x xx x x 5 24. KENYA x 1 25. MAROC xx x 3 26. MEXIQUE x x x 3 27. NORVEGE x x x 3 28. N. ZEELANDE x 1 29. PAYS DES x 1 GALLES 30. POLOGNE x x 2 31. PORTUGAL xx x x x 5 32. RUSSIE - URSS x x 2 33. SUEDE x x 2 34. SUISSE xx xx x 5 35. TCHEQUIE ET x x x 3 SLOVAQUIE Total éditions 25 11 35 10 22 12 5 11 16 147 *** IAAF World Half Marathon (jusqu’à 2005) ont continué en 2006 avec IAAF World Road Running Championships;

Résultats de la recherche Au niveau européen, le « monopôle » de l’organisation de grandes compétitions d’athlétisme est détenu par six nations : (I) ALLEMAGNE, (II) ITALIE, (III) FRANCE, (IV) GRANDE BRETAGNE et ESPAGNE, (V) SUEDE, organisatrices de plus de 50% (50 éditions) du total des compétitions (89 éditions), depuis 1934 (la première grande compétition européenne de Turin) jusqu’au 2007 inclusivement. Comme on peut remarquer dans le tableau no. 1, l’Italie et l’Allemagne conduisent de manière détachée.

61 En ce qui concerne la Roumanie, notre pays n’a organisé aucune édition d’une grande compétition européenne d’athlétisme, même s’il se trouve en 19-ème place des 38 pays qui ont reçu des médailles lors de toutes les éditions analysées. Au niveau mondial, comme on peut remarquer dans le tableau numéro 2, la France, l’Italie et l’Espagne partagent la première position, suivies par la Grande Bretagne, l’Allemagne, les États Unis, la Belgique et le Canada. À remarquer l’exemple de la Belgique qui, au niveau européen, n’a organisé que deux grandes réunions athlétiques (2 championnats européens : l’un en plein air et l’un indoor), tandis qu’au niveau mondial elle s’est impliquée dans l’organisation de 8 compétitions d’athlétisme, dont 5 éditions IAAF World Cross Country, faisant preuve d’une vraie tradition pour cette compétition. À l’autre extrême se trouve l’Autriche, avec seulement 2 présences au niveau européen et aucune au niveau mondial, même si c’est un pays avec un pouvoir financier et avec une infrastructure qui lui permettrait d’organiser plusieurs réunions athlétiques. Le « monopôle » de l’organisation des compétitions d’athlétisme est détenu par les pays ouest-européens et par les États Unis et le Canada, les pays antérieurement énumérés organisant presque 50% (70 éditions) du total des éditions soumises à l’analyse (147 éditions de 9 compétitions d’envergure). Ni à ce niveau la Roumanie ne se remarque pas par l’organisation d’une compétition d’athlétisme de haut niveau, bien qu’elle occupe la 24-ème place des 83 pays gagnant des médailles aux championnats mondiaux et la 13-ème place de plus de 100 pays médaillés aux Jeux Olympiques. Il faut aussi remarquer que la présence des pays africains, asiatiques ou sud-américains dans le classement des nations organisatrices de compétitions d’athlétisme de niveau mondial est presque inexistante (seulement quelques pays y sont impliqués : la Chine, le Japon, la Corée du Sud, le Chile, le Mexique, l’Afrique du Sud et la Cube – avec 1, 2 ou maximum 5 éditions organisés, les compétitions des juniors y incluses).

Conclusions • Le « monopôle » de l’organisation des compétitions d’athlétisme est détenu par un nombre limité de pays ouest-européens et par les États Unis et le Canada, les pays antérieurement énumérés organisant presque 50% (70 éditions) du total des éditions soumises à l’analyse (147 éditions de 9 compétitions d’envergure). • La Roumanie ne se remarque pas par l’organisation d’une compétition d’athlétisme de haut niveau, bien qu’elle occupe la 24-ème place des 83 pays gagnant des médailles aux championnats mondiaux, la 13-ème place de plus de 100 pays médaillés aux Jeux Olympiques et la 19-ème place des 38 pays médaillés aux compétitions européennes. • L’Italie (9,74%) a organisé presque 1/10 du total des compétitions analysées et considérées représentatives. L’Italie, la France, l’Allemagne et l’Espagne ont organisé 35,59% du total des éditions, et les 11 nations énumérées dans le classement quantitatif des éditions organisées pour le 14 compétitions se sont impliqué en 154 de 236 événements (pourcentage de 65,25).

62 Tableau no. 3 COMPETITIONS OLYMPIQUES, MONDIALES ET EUROPEENNES ANALYSEES ***

hletics t s

unior p

J p *** Cu g ionshi

p r o i

3 n alkin arathon 2 u otal AAF World AAF World AAF World Cup AAF World Race AAF World Indoor AAF World Youth AAF World AAF world half j Jeux Olympiques I I Cross Country I I W I I I I m European Championships Indoor European European Cup European a U European athletics T Compétitions organisées Cham Nation Italie x x xxx x xxx x xx xx xxxx xxxx x 23 France xx x xxx xx xx x x x xxxx xxxx 22 x Allemagn xx x x x xxx xx xxx xxxx x 20 e x x Espagne x x xx xx xxx xx x xxxx xx 19 x Grande xx xx x xx xx xx 17 Bretagne x xxxx x Hongrie x xx x x xx xx x * x 11 Belgique x xx x x 10 xxx x Etats Unis xx xx x 9 xxx x Suède x x xx xxxx x * 9 Grèce xx x x x xx x 7 Canada x x x x x x x 7

63 9,74 Italie 9,32 64,41 France

Allemagne

8,47 Espagne

8,05 autres 31 pays

Grap hique no. 1 – L’implication, en pourcentage, des premiers 4 pays du total des pays qui ont organisé au moins une compétition athlétique d’envergure

Bibliographie 6. http://www.european-athletics.org/ 7. http://www.fra.ro 8. http://www.iaaf.org 9. http://www.olympic.org 10. http://en.wikipedia.org

64 CONCEPTUL PROGNOZARII ACTIVITATII SPORTIVE IN BAZA PREGATIRII PSIHOMOTRICE PE DURATA UNUI MEZOCICLU DE ANTRENAMENT LA INOTATOARELE DE VARSTA 14-16 ANI – DEMERS INVESTIGATIV

drd. Elena RAŢĂ ,Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Cuvinte cheie: planificare, prognozare, chestionar

Prospectarea, prognozarea şi planificarea sunt modalităţi diferite, dar convergente de abordare a viitorului, formând împreună un complex integrat de preocupări a căror importanţa manifestă o tendinţă de creştere constantă şi în domeniul sportului de performanţă C. Florescu, 1985. Prognozele reprezintă o anticipare a evenimentelor sau a rezultatelor cu scopul de a reduce incertitudinea cu privire la evolu ia ulterioară a procesului; de multe ori acest lucru presupune utilizarea unor metode matematice complexe. O prognoză reprezintă o judecată cu bază ştiin ifică şi practică, despre posibilele tendin e ale obiectului studiat, atât din punct de vedere al timpului, cât şi al diferitelor categorii. Atunci când se fac prognoze, este esenţial să înţelegem ce relaţie există între anumite aspecte şi care dintre acestea trebuie analizate şi incluse în model, în momentul în care este studiată o anumită problemă. În scopul obţinerii unor informaţii privind conceptul prognozării activităţii sportive şi însemnătăţii pregătirii psihomotrice în realizarea performanţelor sportive noi am aplicat metoda anchetei specialiştilor din domeniul educaţiei fizice şi sportului. Chestionarul care se referă la specialiştii domeniului cuprinde un număr de 18 întrebări cu 102 variante de răspunsuri. Obiectivul chestionarului constă în: Determinarea nivelului de cunoştinţe al profesorilor şi antrenorilor cu privire la prognozarea în sport; Aspecte privind conţinutul aplicării chestionarului 1. Cu toate că subiecţii se declară familiarizaţi cu metodele de prognozare în sport, acestea nu sunt cunoscute sau folosite corespunzător. Variabile independente: vârsta, sex; Variabile dependente: nivelului de cunoştinţe al profesorilor şi antrenorilor cu privire la prognozarea în sport, reprezentarea rolului prognozei în realizarea performanţelor sportive, conştientizarea valorii prognozării în sport. Aplicarea s-a realizat prin autoadministrare, subiecţii rămânând în posesia formularelor timp de 24-48 ore. Nu s-au înregistrat dificultăţi majore pe parcursul aplicării. Rezultatele analizei chestionarului – date statistice şi interpretarea lor

65 Analiza statistică a datelor brute s-a realizat prin intermediul programului computerizat SPSS 10.0 (Lungu, O., 2001) şi a vizat trei nivele de analiză: 1. Identificarea unor aspecte relevante prin analiza statistică descriptivă la nivel de frecvenţe a răspunsurilor la itemii chestionarului; 2. Identificarea unor relaţii semnificative între variabilele cercetării prin calculul coeficienţilor de corelaţie Pearson; 3. Identificarea unor diferenţe semnificative între grupurile determinate de variabilele independente cu privire la variabilele dependente ale cercetării prin intermediul calculului semnificaţiei diferenţei dintre medii prin metoda One Way Anova. Cu toate că subiecţii se declară familiarizaţi cu metodele de prognozare în sport, acestea nu sunt cunoscute sau folosite corespunzător. Identificarea modului în care profesorii şi antrenorii îşi reprezintă rolul prognozei în realizarea performanţelor sportive – exprimări procentuale.

FAMILIARITATE METODE PROGNOZARE 36 36 36

32 R A LI I

M 30 A F

ent 29

Perc 28 Da Nu Putin

Grafic nr.1 Familiaritate – metodele de prognozare în sport Analiza statistică a frecvenţelor răspunsurilor a evidenţiat o distribuţie a scorurilor aşa cum se prezintă în graficul nr.1. Conform analizei, distribuţia procentuală pentru cele trei variante de răspuns este una echilibrată, 36% dintre subiecţi răspunzând că sunt în mod cert familiarizaţi cu problematica prognozării şi un procent egal afirmând contrariul. 29% dintre subiecţi au ales varianta „puţin familiarizat”. Răspunsurile la itemul care a solicitat subiecţilor menţionarea tipurilor de prognozare cunoscute şi folosite, s-au grupat, aşa cum ilustrează prezentarea de mai jos în: 38% au menţionat cunoaşterea şi utilizarea prognozei operaţionale, 29% au precizat prognoza de durată scurtă, 26% prognoza de durată medie, 4% prognoza de durată lungă şi doar 3% prognoza de durată foarte lungă. Relevant pentru răspunsurile la acest item este faptul că, deşi variantele oferite spre selecţie au conţinut şi termenii corespondenţi tipurilor de prognozare prin raportarea la ciclurile sportive, în cele mai multe cazuri acestea nu au fost recunoscute ca atare şi evitate sau bifate necorespunzător. Acest ultim element poate constitui un argument în plus pentru confirmarea obiectivului.

66 Tipuri de prognozare cunoscute si folosite

3% 4% operativa 26% 38% de durata scurta de durata medie de durata lunga 29% de durata foarte lunga

Grafic nr.2 Reprezentare grafică privind tipurile de prognozare

DURATA APRECIATA PENTRU PROGNOZAREA SCURTA 50

40 42

TA 30 31 RA DU

t 27 n e c r e

P 20 1-2 ani 3-6 sapt 3-5 zile

Grafic nr..3 Durata apreciată pentru prognoza scurtă Un nivel scăzut al cunoaşterii în domeniul prognozării este evidenţiat şi de itemul care a solicitat subiecţilor să aprecieze durata prognozei scurte: doar 42% dintre subiecţi au plasat prognoza scurtă în intervalul 3-6 săptămâni, iar (6%) un interval 2-3 ore, cea mai mare parte a subiecţilor menţionând că acest tip de prognoză durează 1-2 ani (52%). În ceea ce priveşte menţionarea metodelor de prognozare cunoscute, răspunsurile subiecţilor au evidenţiat, aşa cum se formula presupunerea iniţială, existenţa unei confuzii în planul cunoaşterii teoretice şi practice a domeniului, incluzând metode nespecifice acestuia. Graficul nr. 4 de mai jos ilustrează distribuţia procentuală a scorurilor: 30% dintre subiecţi aleg în mod corect metoda modelării, însă doar 10% dintre răspunsuri reflectă alegerea metodei extrapolării şi un procent egal pentru metoda expertizei, diferenţa procentuală a alegerilor situându-se în planul unor metode nespecifice. Astfel, 21% dintre subiecţi menţionează metoda planificării ca metodă de prognozare în sport, 16% metoda statistico-matematică, iar 13% aleg metoda anchetei.

67 Metode de prognozare cunoscute în sport

anchetei 13% modelare modelare statistico- 30% matematică extrapolare 16% expertiză planificare extrapolare statistico-matematică planificare expertiză 10% anchetei 21% 10%

Grafic nr.4 Menţionarea metodelor cunoscute în sport Această distribuţie a răspunsurilor constituie un argument care vine să susţină prima premisă a cercetării – domeniul prognozării, deşi important, nu se bucură de o largă cunoaştere la nivelul antrenorilor şi al cadrelor didactice. În ceea ce priveşte investigarea tipurilor de modelare aplicate în practica sportivă, răspunsurile la itemul care a investigat acest aspect au evidenţiat un nivel mai crescut al cunoaşterii, distribuţia procentuală a scorurilor punând în ultimul plan tipurile de modelare matematică (1%) şi plasând ierarhic (în ordinea frecvenţei alegerilor) tipurile de modelare astfel: modelarea fizică (30%), modelarea psihologică (25%), modelarea pedagogică (23%), modelarea biologică (13%) şi modelarea chimică (8%).

Tipuri de modelare aplicate în practica sportivă

matematică pedagogică 1% fizică 23% fizică 30% chimică biologică psihologică

chimică pedagogică psihologică 8% matematică 25% biologică 13%

Grafic nr..5 Investigarea tipurilor de modelare aplicate în practica sportivă Un alt plan investigat este cel al cunoaşterii aspectelor reieşite din folosirea prognozării în obţinerea rezultatelor sportive. Itemul, formulat sub forma unei întrebări de tip alegere multiplă, a inclus atât varianta „nu ştiu” cât şi o variantă incorectă: „prevederea celor mai

68 eficiente tendinţe în dezvoltarea disciplinei sportive”, alături de cele două variante corecte posibile. Distribuţia scorurilor a evidenţiat faptul că majoritatea subiecţilor plasează corect alegerile (50% consideră ca rezultat firesc al prognozării elaborarea planurilor, programelor şi proiectelor de antrenament iar 21% preconizarea poziţiilor principale de obţinere a rezultatelor de performanţă). Existenţa, însă, a 21% dintre alegeri pentru varianta incorectă (prevederea celor mai eficiente tendinţe în dezvoltarea disciplinei sportive) constituie un semn de exclamare cu privire la erorile teoretice care se fac în domeniu şi o dovadă a ignoranţei specifice (recunoscute de 6% dintre subiecţii care au încercuit varianta „nu ştiu”). Graficul nr.6 de mai jos ilustrează această stare de fapt, confirmând, parţial, obiectivul chestionarului.

Aspecte obţinute în urma utilizării prognozei rezultatelor sportive.

preconizarea nu ştiu planuri, programe, proiecte poziţiilor principale 6% 21% prevederea tendinţelor planuri, programe, proiecte preconizarea poziţiilor 50% principale prevederea tendinţelor nu ştiu 23%

Grafic nr. 6 Cunoaşterea aspectelor reieşite din folosirea prognozării în obţinerea rezultatelor sportive Conform datelor relevate de cercetarea descriptivă efectuată, se poate considera că la nivelul cadrelor didactice şi al antrenorilor există o conştientizare referitor la importanţa prognozării sportive, nedublată însă de savoir-uri şi practici specifice. Tot aici s-ar putea menţiona că specialiştii chestionaţi nu cunosc direcţiile şi perioadele de prognozare care au o importanţă majoră în pregătirea sportivilor, astfel perioadele scurte şi medii de prognozare pot influenţa decisiv demersul performanţelor sportive, unde se pot corecta planurile de pregătire pe etape şi aplicarea multiplelor metodologii de îmbunătăţire a rezultatelor sportive. Mai este de menţionat că la vârsta adolescentă antrenorii, categoric, nu apelează la influenţa modificărilor psihomotrice şi psihologice specifice aceastei vârste, ei fiind interesaţi, în special, să obţină performanţa sportivă cu orice preţ, fără a lua în consideraţie schimbările produse de organismul feminin la această vârstă.

69 THE NOTION OF PROGNOSIS OF THE SPORTING ACTIVITY BASED ON THE PSYCHOMOTOR TRAINING DURING AN AVERAGE TRAINING CYCLE AT 14-16 YEAR OLD SWIMMING SPORTSWOMEN – INVESTIGATING APPROACH

PhD candidate Elena RAŢĂ “Ştefan cel Mare” University of Suceava

Keywords: planning, prognosis, questionnaire

Canvassing, prognosis and planning are different, yet converging methods of approaching the future, forming together an integrated complex of interests whose importance shows a tendency of constant increase even in the area of competitive sports. C. Florescu, 1985. The prognosis represents an anticipation of the events or results in view of reducing the uncertainty concerning the future evolution of the process; most of the times this thing implies the use of some complex mathematical methods. A prognosis represents a scientifically and practically based judgment about the possible tendencies of the studied object, both from the point of view of time and different categories. When prognosis is made, it is very important to understand what relation exists between certain aspects and which of them should be analyzed and included in the pattern, at the moment when a certain problem is studied. In order to obtain some information concerning the notion of prognosis of the sporting activities and the importance of the psychomotor training in obtaining sports achievements, we have applied the method of inquiring the specialists in the field of physical training and sports. The questionnaire concerning the specialists in the field comprises a number of 18 questions with 102 answering choices. The object of the questionnaire is: To establish the level of knowledge of the teachers and trainers relative to prognosis in sports; Aspects concerning the content of applying the questionnaire 1. Even though the subjects declare to be familiar with the methods of prognosis in sports, these are not known or used adequately. Independent variables: age, sex; Dependent variables: level of knowledge of the teachers and trainers concerning the prognosis in sports, representation of the prognosis role in obtaining the sports achievements, awareness of the value of prognosis in sports. It has been put into practice by self-distribution, the subjects remaining in the possession of the forms for 24-48 hours. There have not been registered any major difficulties during the process of putting into practice. Results of the analysis of the questionnaire – statistical data and interpretation The statistical analysis of the gross data has been done by means of the computer software SPSS 10.0 (Lungu, O., 2001) and it had in view three levels of analysis: 1. Identification of some relevant aspects by descriptive statistical analysis at a level of frequency of answers to the questionnaire items;

70 2. Identification of some significant problems between the variables of research by calculating the Pearson correlation coefficients; 3. Identification of some significant differences between the established groups of independent variables compared to the dependent variables of research, by means of calculating the significance of the difference between the averages through the One Way Anova method. Although the subjects declare to be familiar with the prognosis methods in sports, they are not known and used adequately. Identification of the way in which the teachers and trainers represent to themselves the role of prognosis in obtaining the sports achievements – representations in percentages.

FAMILIARITATE METODE PROGNOZARE 36 36 36

32 R A LI I

M 30 A F

ent 29

Perc 28 Da Nu Putin

Chart no. 1 Familiarity – prognosis methods in sports

The statistical analysis of the frequency of answers has emphasized a distribution of scores such as it is shown in chart no. 1. According to the analysis, the distribution in percentages for the three answering choices is a balanced one, 36% of the subjects answering that they are familiar with the problem of prognosis, an equal percentage stating the contrary. 29% of the subjects choose the variant: “less familiar”. The answers to the item which required to the subjects to mention the types of known and used prognosis have been grouped in the way illustrated in the following presentation: 38% mention that they know and use the operational prognosis, 29% mention the short-term prognosis, 26% the medium-term prognosis, 4% the long-term prognosis and only 3% the very long-term prognosis. Relevant for the answers to these items is that although the options given for selection also contained the terms corresponding to the types of prognosis by relating them to the sporting cycles, in most of the cases these ones were not recognized as such and they were avoided or ticked inadequately. This last element may represent a further argument for confirming the objective.

Types of known and used prognosis:operative, short-term, medium-term, long-term, very long-term

71 Tipuri de prognozare cunoscute si folosite

3% 4% operativa 26% 38% de durata scurta de durata medie de durata lunga

29% de durata foarte lunga

Chart no. 2 Graphic representation concerning the types of prognosis

DURATA APRECIATA PENTRU PROGNOZAREA SCURTA 50

40 42 A T 30 31 RA DU

t 27 n e c r e

P 20 1-2 ani 3-6 sapt 3-5 zile

Chart no. 3 Estimated duration for short-term prognosis A low level of knowledge in the field of prognosis is also emphasized by the item requiring the subjects to estimate the duration of a short-term prognosis: only 42% of the subjects placed the short-term prognosis within the interval of 3-6 weeks, and (6%) within the interval 2-3 hours, most of the subjects mentioning that this type of prognosis lasts for 1-2 years (52%). Regarding the naming of the known prognosis methods, the subjects’ answers emphasize, such as the initial supposition has been formulated, the existence of confusion in the area of theoretical and practical knowledge in the field, including methods which are not specific to this one. Chart no. 4 illustrates the distribution in percentages of scores: 30% of the subjects choose correctly the method of modeling, and only 10% of the answers mirror the choice of the method of extrapolation and an equal percentage of the method of expertise, the difference in percentages of choices being placed in the area of some unspecific methods. Thus, 21% of the subjects mention the method of planning as method of prognosis in sports, 16% the statistical-mathematic method, and 13% choose the method of investigation. Methods of prognosis known in sports: modeling, extrapolation, expertise, planning, statistical-mathematic, investigation

72 Metode de prognozare cunoscute în sport

anchetei 13% modelare modelare statistico- 30% matematică extrapolare 16% expertiză planificare extrapolare statistico-matematică planificare expertiză 10% anchetei 21% 10%

Chart no. 4 Naming of the methods known in sports

This distribution of answers represents an argument supporting the first premise of the research – the filed of prognosis, although important, does not enjoy a wide familiarization at the level of trainers and teachers. With respect to the investigation of the modeling types applied in the sports practice, the answers to the item investigating this aspect outlined a higher level of knowledge, the distribution in percentages of the scores placing on the last level the types of mathematical modeling (1%) and placing hierarchically (in the order of frequency of choices) the modeling types, as it follows: physical modeling (30%), psychological modeling (25%), pedagogical modeling (23%), biological modeling (13%) and chemical modeling (8%).

Modeling types applied in the sports practice: physical, chemical, biological, psychological, pedagogical, mathematical

Tipuri de modelare aplicate în practica sportivă

matematică pedagogică 1% fizică 23% fizică 30% chimică biologică psihologică chimică pedagogică psihologică 8% matematică 25% biologică 13%

Chart no. 5 Investigation of modeling types applied in the sports practice

Another investigated level is the one of knowing the aspects resulted from using the prognosis in obtaining the sports achievements. The item, formulated under the form of a multiple-choice question, included both the variant “I do not know” and an incorrect variant:

73 “the estimation of the most efficient tendencies in the development of the sports discipline”, next to the two correct possible variants. The distribution of scores emphasized the fact that most of the subjects place correctly the choices (50% consider that the natural result of prognosis is to elaborate training plans, schedules and projects and 21% to estimate the main positions for obtaining the competitive results). Yet, the existence of 21% choices for the incorrect option (the estimation of the most efficient tendencies in the development of the sports discipline) represents an exclamation mark concerning the theoretical errors done in the field and a proof of specific ignorance (recognized by 6% of the subjects who circled the variant “I do not know”). Chart no. 6 illustrates this state of fact, confirming partially the objective of the questionnaire. Aspects obtained as a result of using the prognosis of sports achievements: plans,schedules, projects; estimation of tendencies; anticipation of main positions; I do not know

Aspecte obţinute în urma utilizării prognozei rezultatelor sportive.

Chart no. 6 The familiarization with the aspects resulted from the use of prognosis in obtaining sports achievements

According to the data pointed out by the descriptive research carried out, it may be considered that at the level of teachers and trainers there is an awareness relative to the importance of prognosis in sports, yet not doubled by savoir and specific practices. We may also mention here that the questioned specialists do not know the directions and periods of prognosis which have a major importance in training the sportspeople; thus, the short-term and medium-term prognosis periods may influence decisively the approach of sports achievements, where the stage-training schedules and the application of multiple methodologies for improving the sports achievements may be corrected. It should also be mentioned that in the case of the teens-age, the trainers do not make use of the influence of psychomotor and psychological changes specific to this age, and they are interested especially in obtaining the sports achievements by all means.

74 LA NOTION DE PREVISION DE L’ACTIVITE SPORTIVE CONFORMEMENT A LA FORMATION PSYCHOMOTRICE PENDANT UN CYCLE MOYEN D’ENTRAINEMENT AUX NAGEOIRES DE 14-16 ANS – DEMARCHE D’INVESTIGATION

Drd.Elena RAŢĂ Université « Stefan cel Mare » de Suceava

Mots clé : planification, prévision, questionnaire

La prospection, la prévision et la planification sont des moyens différents, mais convergents d’aborder l’avenir, constituant un groupe intégré de préoccupations dont l’importance manifeste une tendance d’extension constante dans le domaine du sport de performance. C. Florescu, 1985. Les prévisions représentent une anticipation des événements ou des résultats dans le but de diminuer l’incertitude concernant l’évolution ultérieure du processus ; plusieurs fois cette chose suppose l’utilisation des méthodes mathématiques complexes. Une prévision représente un raisonnement à base scientifique et pratique sur les possibles tendances de l’objet étudié, tant du point de vue du temps que des différentes catégories. Quand on fait des prévisions, il est essentiel qu’on comprend quelle relation existe entre certains aspects et quels d’eux doivent être analysés et inclus dans le modèle, au moment de l’étude d’un certain problème. Dans le but d’obtenir de certaines informations sur la notion de prévision de l’activité sportive et de l’importance de la formation psychomotrice pour obtenir les performances sportives, on a appliqué la méthode de l’enquête des spécialistes dans le domaine de l’éducation physique et du sport. Le questionnaire qui fait référence aux spécialistes du domaine, comprend 18 questions avec 102 variantes de réponses. L’objectif du questionnaire est : La détermination du niveau de connaissances des professeurs et entraîneurs en ce qui concerne la prévision en sport ; Aspects sur le contenu de l’application du questionnaire 1. Même si les sujets déclarent qu’ils sont familiers avec les méthodes de prévision en sport, celles-ci ne sont pas connues ou utilisées adéquatement. Variables indépendantes : âge, sexe ; Variables dépendantes : le niveau de connaissances des professeurs et entraîneurs sur la prévision en sport, la représentation du rôle de la prévision dans l’obtention des performances sportives, la conscience de la valeur de la prévision en sport. L’application a été faite par administration par des moyens propres, les sujets restant dans la possession des formulaires pour 24-48 heures. On n’a pas enregistré des difficultés majeures au cours de l’application.

75 Résultats de l’analyse du questionnaire – données statistiques et leur interprétation L’analyse statistique des données brutes a été faite par l’intermède du programme sur l’ordinateur SPSS 10.0 (Lungu, O., 2001) et elle a eu en vue trois niveaux d’analyse : 1. Identification de certains aspects relevants par l’analyse statistique descriptive au niveau de la fréquence des réponses aux items du questionnaire ; 2. Identification des relations signifiantes entre les variables de la recherche par le calcul des coefficients de corrélation Pearson ; 3. Identification de certaines différences signifiantes entre les groups déterminés par les variables indépendantes par rapport aux variables dépendantes de la recherche, par l’intermède du calcul de la signification de la différence entre les moyens par la méthode One Way Anova. Même si les sujets déclarent qu’ils sont familiers avec les méthodes de prévision en sport, celles-ci ne sont pas connues ou utilisées adéquatement. Identification de la manière des professeurs et entraîneurs de s’imaginer le rôle de la prévision dans l’obtention des performances sportives – représentations en pourcents.

FAMILIARITATE

METODE PROGNOZARE 36 36 36

32 R A LI I

M 30 A F t en c 29

Per 28 Da Nu Putin

Graphique n. 1 Familiarité – méthodes de prévision en sport L’analyse statistique de la fréquence des réponses a relevé une distribution des scores ainsi comme se présente dans le graphique n. 1. Conformément à l’analyse, la distribution en pourcents pour les trois variantes de réponse est équilibrée, 36% des sujets donnant la réponse qu’ils sont certainement familiers avec la problématique de la prévision et un pourcent égal affirmant le contraire. 29% des sujets ont choisi la variante « moins familiers ». Les réponses à l’item qui a sollicité aux sujets de mentionner les types de prévision connus et utilisés sont groupées dans la manière illustrée dans la présentation ci-dessous : 38% ont mentionné la connaissance et l’utilisation de la prévision opérationnelle, 29% ont précisé la prévision de courte durée, 26% la prévision de moyenne durée, 4% la prévision de longue durée et seulement 3% la prévision de très longue durée. Ce qui est relevant pour les réponses à cet item est le fait que, même si les variantes offertes pour sélection ont compris aussi les termes correspondant aux types de prévision par rapport aux cycles sportives, dans

76 la plupart des cas celles-ci n’ont été pas reconnues et elles ont été évitées ou cochées en mode inadéquat. Ce dernier élément peut représenter un argument supplémentaire pour confirmer l’objectif. Types de prévision connus et utilisés: opérative, de courte durée, de moyenne durée, de longue durée, de très longue durée

Tipuri de prognozare cunoscute si folosite

3% 4% operativa 26% 38% de durata scurta de durata medie de durata lunga 29% de durata foarte lunga

Graphique n. 2 Représentation graphique des types de prévision

DURATA APRECIATA PENTRU PROGNOZAREA SCURTA 50

40 42 A 30

AT 31 R U

D 27 ent c r e

P 20 1-2 ani 3-6 sapt 3-5 zile

Graphique n. 3 Durée estimée pour la courte prévision

Un niveau réduit de connaissance dans le domaine de la prévision est relevé aussi par l’item qui a sollicité aux sujets d’estimer la durée de la courte prévision : seulement 42% des

77 sujets ont placé la courte prévision dans l’intervalle 3-6 semaines, et (6%) dans un intervalle de 2-3 heures, la plupart des sujets mentionnant que ce type de prévision dure 1-2 ans (52%). En ce qui concerne la spécification des méthodes de prévision connues, les réponses des sujets ont relevé, tel qu’on a formulé dans la supposition initiale, l’existence d’une confusion dans le plan de la connaissance théorique et pratique du domaine, en incluant des méthodes qui ne sont pas spécifiques à celui-ci. Graphique n. 4 ci-dessous illustre la distribution en pourcents des scores : 30% des sujets choisissent correctement la méthode du modelage, mais seulement 10% des réponses reflètent le choix de la méthode de l’extrapolation et un pourcent égal pour la méthode de l’expertise, la différence en pourcents des choix étant dans le plan des méthodes non spécifiques. Ainsi, 21% des sujets mentionnent la méthode de la planification comme méthode de prévision en sport, 16% la méthode statistique - mathématique, et 13% la méthode de l’enquête.

Méthodes de prévision connues en sport: modelage, extrapolation, expertise,planification, statistique – mathématique, de l’enquête Graphique n. 4 Mention des méthodes connues en sport

Metode de prognozare cunoscute în sport

anchetei 13% modelare modelare statistico- 30% matematică extrapolare 16% expertiză planificare extrapolare statistico-matematică planificare expertiză 10% anchetei 21% 10%

Cette distribution des réponses représente un argument qui vient à soutenir la première prémisse de la recherche – le domaine de la prévision, même si important, ne jouit d’une connaissance ample au niveau des entraîneurs et professeurs. En ce qui concerne l’investigation des types de modelage appliqués dans la pratique sportive, les réponses aux items qui ont analysé cet aspect ont relevé un niveau plus augmenté de la connaissance, la distribution en pourcents des scores mettant au dernier plan les types de modelage mathématique (1%) et mettant les types de modelage du point de vue hiérarchique (dans l’ordre de la fréquence des choix) dans la manière suivante : modelage physique (30%), modelage psychologique (25%), modelage pédagogique (23%), modelage biologique (13%) et modelage chimique (8%).

78 Types de modelage appliqués dans la pratique sportive: physique, chimique, biologique, Psychologique, pédagogique, mathématique

Tipuri de modelare aplicate în practica sportivă

matematică pedagogică 1% fizică 23% fizică 30% chimică biologică psihologică

chimică pedagogică psihologică 8% matematică 25% biologică 13%

Graphique n. 5 : Investigation des types de modelage appliqués dans la pratique sportive

Un autre plan investigué est celui de la connaissance des aspects résultés de l’utilisation de la prévision dans l’obtention des résultats sportifs. L’item, formulé sous la forme d’une question de type choix multiples, a inclus tant la variante « je ne sais pas » qu’une variante incorrecte : « la prévision de plus efficaces tendances dans le développement de la discipline sportive », à côté des deux variantes correctes possibles. La distribution des scores a relevé le fait que la plupart de sujets placent correctement les choix (50% considèrent comme résultat naturel de la prévision l’élaboration des plans, programmes et projets d’entraînement, et 21% l’estimation des positions principales pour obtenir des résultats de performance). Mais l’existence de 21% des choix pour une variante incorrecte (la prévision de plus efficaces tendances dans le développement de la discipline sportive) représente un signe d’exclamation concernant les erreurs théoriques qu’on fait dans le domaine et une preuve de l’ignorance spécifique (reconnue par 6% des sujets qui ont croché la variante « je ne sais pas »). Graphique n. 6 ci-dessous illustre cette situation de fait, en confirmant partiellement l’objectif du questionnaire.

Aspects obtenus comme résultat de l’utilisation de la prévision des résultats sportifs: plans, programmes, projets, prévision des tendances, estimations des positions principales, je ne sais pas

Aspecte obţinute în urma utilizării prognozei rezultatelor sportive.

Graphique n. 6 La connaissance des aspects résultés de l’utilisation de la prévision dans l’obtention des résultats sportifs Conformément aux données mises en évidence par la recherche descriptive faite, on peut considérer qu’au niveau des professeurs et entraîneurs il existe une conscience relative de l’importance de la prévision sportive, mais qui n’est pas doublé par savoirs et pratiques spécifiques. On peut mentionner ici que les spécialistes questionnés ne connaissent pas les directions et périodes de prévision qui ont une importance majeure dans l’entraînement des sportifs ; ainsi, les périodes courtes et moyennes de prévision peuvent influencer décisivement la démarche des performances sportives, où on peut corriger les plans d’entraînement en étapes et l’application de méthodologies multiples pour le perfectionnement des résultats sportifs. On doit mentionner aussi qu’à l’âge de l’adolescence, les entraîneurs ne font appel à l’influence des changements psychomotrices et psychologiques spécifiques à cet âge, et ils sont intéressés en spécial d’obtenir la performance sportive à tout prix.

80 PARAMETRII GENERALI AI STRESULUI

Anca-Simona STAN, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Cuvinte cheie: sindrom, metoda, parametri

Introducere Ce este stresul? Conceptul de stres a fost studiat si definit pentru prima dată de catre medicul de origine austrică Hans Selye, in prima jumatate a secolului XX . Hans Selye a numit acest raspuns la stres, “sindromul general de adaptare”, Sindromul general de adaptare se caracterizează printr-o evoluţie in trei etape: de alarmă, de rezistenţă şi de epuizare. In prima fază, cea de alarmă, numită şi “de şoc” sau raspunsul “luptă sau fugi”, organismul manifestă răspunsul iniţial la agentul stresor nou apărut. Se manifestă de obicei prin hipotensiune şi tahicardie, hipotermie şi o secreţie crescută de hormoni suprarenalieni (ACTH, cortizol, adrenalină). Următorul stadiu este cel de rezistenţă, in care aparent organismul s-a adaptat la situaţie, insă persistă modificările din stadiul de alarmă. In cazul in care organismul continuă sa fie supus stresului fară nici un fel de ameliorare, se intră in al treilea stadiu, cel de epuizare. In această situaţie adaptarea nu mai poate fi menţinută si incep sa se instaleze consecinţele nocive ale persistenţei reacţiilor de apărare ale organismului: boli de inimă, accidente cerebrale vasculare, boli digestive cum ar fi ulcerul gastric si duodenal, migrene si diverse infecţii. Caracteristicile indivizilor aflaţi intr-o stare cronică de stres:

sentiment constant de urgenţă, grabă; lipsa timpului pentru relaxare; tensiune in toate relaţiile, rezultînd certuri, neinţelegeri, jigniri; mania “evadării” (in camera personală, masină, parc etc.); senzaţia ca timpul curge prea repede, copii cresc prea rapid etc; dorinţa constantă de a avea o viaţă mai simplă şi mai liniştită; discuţii permanente cu cei din jur despre vremurile mai bune (care au trecut sau care vor veni); prea puţin timp dedicat propriei persoane sau cuplului; sentiment de vinovăţie determinat de ideea ca nu aţi reusit sa faceţi tot ce aţi fi putut pentru cei dragi din jurul vostru.

Masajul antistres şi cîteva metode de relaxare practicate in terapia pacienţilor cu deficit respirator

81 In lupta cu stresul, s-au impus metode precum acupunctură, meditaţia, relaxarea prin respiraţie, muzică, hipnoză, exerciţii fizice, masajul clasic şi shiatsu precum si altele. Masajul are capacitatea de a micşora nivelul plasmatic de cortizol şi de a reduce starea de excitare a sistemului nervos simpatic, ceea ce va reinstaura starea de echilibru interior a organismului. Se consideră că masajul supune corpul unei forme mai “blînde” de stres, care poate fi suportată; aceste semnale induc un fel de resetare a sistemelor permiţînd astfel instalarea stării de echilibru. Ritmul liniştitor al masajului are capacitatea de a organiza şi sincroniza ritmurile biologice ale corpului. Terapia pacienţilor pune in valoare metoda Jacobson de relaxare intrinsecă, una dintre cele mai cunoscute si are la baza relaxarea progresivă pe baza principiului de identificare a stării de tensiune (contracţie) musculare în antiteză cu cu cea a lipsei de contracţie (relaxare). Contracţia trebuie să aibă F3 din testing muscular adică doar atît cît segmentul respectiv să fie ridicat antigravitaţional. Respiraţia este un aspect esenţial al relaxarii, a carei importanţa nu trebuie subestimată. Metoda Schultz urmareşte autocontrolul mental imaginativ,induce relaxare periferică influenţînd şi paratonia viscerală. Stresul reprezintă un fenomen natural şi necesar in lumea vie deoarece stă la baza proceselor de adaptare. Complexitatea fenomenului rezultă din faptul că in condiţiile depăşirii capacităţii de adaptare la efort a organismului, toate tipurile de parametri (fiziologici, endocrini, psihofiziologici, psihologici si psihocomportamentali ) se modifică. Aceste diferenţe create de modificări, tulburări sunt date de parametrii somatici şi psihici a fiecarui subiect investigat, iar atunci când situaţia stresantă trece, funcţiile organismului revin la normal. Dereglările de tip psihomatic implică in mod obişnuit sistemul nervos autonom, care controlează organele interne ale corpului. La sportivi, in condiţii de antrenament, parametrii indicatori fiziologici sunt influenţaţi organismului lor şi inregistrează reacţii pozitive la factori stresori. Iată caţiva indici ce determină adaptarea funcţiilor organismului in condiţii de stres ca urmare a mai multor antrenamente sportive efectuate de către un grup de sportivi. In tabelul de mai jos un ciclu de activitate se desfaşoară pe o durată de o saptamînă iar subiecţii efectuează efort de tip aerob.

Indicatori (parametrii) 1.Indicatori fiziologici Valori nespecifice a)Creşterea frecvenţei cardiace instantanee sau medie/minut cu mai mult de 20 bătăi comparativ cu valorile de referinţă. b)Creşterea frecvenţei cardiace instantanee sau medie/minut cu mai mult de 40 de bătăi comparativ cu valorile de referinţă.

82 c)Scaderea semnificativ statistică sau la mai mult de 35 % din subiecţi a frecvenţei cardiace medii/ciclu de activitate comparativ cu valorile de referinţă sau din celelalte cicluri de activitate Observaţii a)Reacţie de stres determinată de solicitarea cognitivă (mentală) şi/sau cumul de factori nocivi (stres si suprasolicitare neuropsihica, zgomot, microclimat nefavorabil). b) Reacţie de stres determinată de solicitarea cognitivă (mental-emoţional) –in procesele de muncă cu constrîngere temporală, cu factori necontrolabili, activitate cu publicul. c)Oboseală neuropsihică in activităţi monoton repetitive (conducere mijloace de transport, supraveghere panouri de comandă etc.) Parametrii variabiliţii frecvenţei cardiace (densitatea de putere in banda LF, HF, raportul LF/HF etc.) Valori nespecifice Modificări (creşteri sau scăderi) in raport cu valorile de referinţă sau in raport cu valorile medii/ciclu de activitate la mai mult de 35% din subiecţi sau modificări semnificative statistic pe eşantion reprezentativ de personal. Observaţii Markeri pentru solicitarea cognitivă (mentală si mental-emoţională) Tulburari de ritm cardiac si conducere, denivelări ale segmentului ST-T (modificări tranzitorii) Valori nespecifice Prezenţa tulburărilor de ritm cardiac şi conducere in timpul activităţii Sub şi supra denivelării segmentului ST-T mai mari de 1 mm in timpul activităţii Observaţii Manifestări determinate de expunere la cumul de factori nocivi (stres si suprasolicitare neuropsihică, zgomot, microclimat nefavorabil, cîmpuri electromagnetice) Modificări ale tensiunii arteriale Valori nespecifice a)Creşterea tensiunii arteriale sistolice şi/sau diastolice cu mai mult de 10 mmHg pe parcursul activităţii comparativ cu valorile medii/perioada monitorizată sau cu valorile de referinţă. b) Creşterea tensiunii arteriale sistolice şi/sau diastolice cu mai mult de 40 mmHg pe parcursul activităţii comparativ cu valorile medii/perioada monitorizată sau cu valorile de referinţă Observaţii a)Reacţie de stres determinată de solicitarea cognitivă (mentală) si/sau cumul de factori nocivi stres si suprasolicitare neuropsihică, zgomot, microclimat nefavorabil. b)Reacţie de stres determinată de solicitarea cognitivă (mental-emoţională)- in procesele de muncă cu constrîngere temporală, cu factori necontrolabili, activitate cu publicul

83 2.Indicatori endocrini Modificări ale concentraţiei urinare sau serice a catecolaminelor şi/sau a acidului vanilmandelic Valori nespecifice Creşteri sau scăderi semnificative statistic la sfarşitul activităţii versus inceput sau creşteri sau scăderi la mai mult de 35% din subiecţi la sfarşitul activitaţii versus inceput. Observaţii Reacţie de stres in activităţi cu solicitare neuropsihică deosebită Modificări ale concentraţiei hormonilor corticosteroizi (cortizol seric sau salivar, ACTH etc.) Valori nespecifice Exemplu:creşterea concentraţiei de cortizol salivar cu mai mult de un ng/ml la doua determinări succesive pe parcursul activitătii sau creşterea concentraţiei de cortizol salivar cu mai mult de 15 % faţa de valorile aşteptate pentru un anume moment al zilei. Observaţii Reacţie de stres in activităţi cu solicitare neuropsihică deosebită Modificări ale concentraţiei de prolactină Valori nespecifice Creşterea concentraţiei de prolactină semnificativ statistic sau la mai mult de 35% din subiecţi comparativ cu valorile de referinţă. Observaţii Stres in activităti cu solicitare neuropsihică deosebită Indicatori biochimici: trigliceride serice, colesterol total, HDL, cholesterol, fibrinogen, timp de coagulare Valori nespecifice Creşterea trigliceridelor serice, colesterolului total, scăderea HDL colesterolului, creşterea fibrinogenului, scăderea timpului de coagulare comparativ cu valorile normale. Obseravaţii Reacţie de stres in activităţi cu solicitare neuropsihică deosebită 3.Indicatori psihofiziologici Analizatorul vizual: acuitatea vizuală, funcţia de acomodare şi convergenţă oculară, funcţia de adaptare la intuneric, ebluisarea, cîmpul vizual, simţul cromatic, viteza percepţiei vizuale, mişcările oculopalpebrale (număr clipiri/minut) Valori specifice Modificări semnificative statistic sau la mai mult de 35% din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput. Observaţii Oboseală psihofiziologică

84 Analizatorul auditiv: pragurile auditive Valori specifice Deplasarea temporară semnificativă statistic sau la mai mult de 35% din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput (in special deplasarea pragurilor auditive cu 5-10 dB pe frecvenţele înalte) Observaţii Oboseala psihofiziologică 4. Indicatori psihologici Timpul de reacţie la stimuli vizuali, auditivi şi/sau combinaţii ale acestora Valori nespecifice Creşteri ale latenţelor psihomotorii semnificative statistic sau la mai mult de 35% din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput. Observaţii Oboseală psihofiziologică Frecveţa critică de fuziune a imaginilor luminoase Valori nespecifice Scăderi semnificative statistic sau la mai mult de 35 % din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput Observaţii Oboseală psihofiziologică Coordonarea psihomotorie Valori nespecifice Modificări ale indicatorilor de randament si corectitudine la probe Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Reflexul electrodermal Valori nespecifice Creşteri ale rezistenţei electrice a pielii semnificative statistic sau la mai mult de 35 % din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Volumul, distribuţia si concentrarea atenţiei Valori nespecifice Modificări semnificative statistic sau la mai mult de 35 % din subiecţi la sfarşitul activitaţii, versus inceput

85 Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Memoria de durată scurta si medie Valori nespecifice Scăderi ale volumului, duratei de păstrare si capacităţii de reproducere semnificative statistic sau la mai mult de 35 % din subiecţi la sfarşitul activităţii, versus inceput Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Randamentul proceselor nervoase superioare (analiză-sinteză, raţionament, gîndire logica, reprezentare spaţială) Valori nespecifice Modificări semnificative statistic sau la mai mult de 35 % din subiecţi la sfarşitul activitaţii, versus inceput Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică 5. Indicatori psihocomportamentali Frecveţa acuzelor raportate (psihoafective, neurovegetative, senzitiv-senzoriale, tulburari de somn şi inserţie socială) Valori nespecifice Raportate de mai mult de 35% din subiecţi la limitele de atenţionare ale scalelor respective Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Neuroticism, anxietate, oboseală, hiperactivare-hipoactivare, sindroamele stres-dependente de burn- out, tense si mobbing Valori nespecifice Prezente la mai mult de 35% din subiecţi la limitele de atenţionare ale probelor respective Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică Modificări ale dinamicii şi structurii personaliţii Valori nespecifice Prezente la mai mult de 35% din subiecţi la limitele de atenţionare ale probelor respective Observaţii Oboseală sau hiperactivare psihofiziologică

86 Concluzii In urma studiului efectuat pe colectivul de sportivi, după mai multe cicluri de activitate efectuate, sportivii au trecut printr-o perioadă de repaus fizic şi s-a costatat o uşoară ameliorare a condiţiei de efort, a capacităţii de concentrare, a indicilor de studiu exprimaţi la valori normale, optime, astfel incît subiecţii işi pot relua activitatea sportivă.

Bibliografie: 1. Baban, A. (1999) Stres şi personalitate, Editura Presa Clujeana, Cluj-Napoca. 2. Cruz, J.F; Stress and Anxiety in the sport competition: nature, effects and evaluation; Institute of Education and Psychology, University of Minho 3. Cruz, J.F and other (1996): Manual of Psychology of the Sport. Manuals of Psychology. Human and Organizational S.H.O-systems, Lda. Panty 4. Cristea, D (2000) Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania 5. Lucian C. Alexandrescu (2001), Stresul psihic, Editura Medicala, Bucureşti, 194, 195 6. Lima,F.V; Samulski, D.M; Vilani, L.H (2004): Strategies no systematic of "coping" in critical situations of game in the table ténis. Magazine brás. Ed. Fís. Esp, vol18, nº4,p.363-375 Sbenghe, T., Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare(1987), Ed. Medicală Bucureşti

87 GENERAL PARAMETERS OF STRESS

Anca-Simona STAN,, Alexandru Ioan Cuza"University of Iaşi

Kewy words: syndrome, method, parameters

Introduction

What is stress? The concept of stress was studied and defined for the first time by the Austrian doctor Hans Selye, in the first half of the 20th century. Hans Selye called this response to stress "the general adaptation syndrome". The general adaptation syndrome is characterized by a three- stage evolution: the alert stage, the resistance stage and the exhaustion phase. In the first stage, the alert one, called also "shock stage" or the response "fight or run" the organismn shows the initial response to the newly-occurred stressing agent. It is usually manifested by hypopressure and tachicardia, hypothermia and an increased secretion of suprarenal hormones (ACTH, cortisol, adrenalin). The next stage is the resistance stage, in which apparently the organism adapted to the situation, yet the changes of the alert stage persist. In case the organism continues to be submitted tyo stress without any amelioration, the third stage installs, the exhaustion stage. In this case, the adaptation cannot be maintained and the negative consequences of the persistance of organism's defense reactions start to install: heart diseases, strokes, digestive diseases, like gastric and duodenal ulcer, headaches and various infections.

Characteristics of individuals with chronical stress condition:

constant feeling of haste; lack of time for relaxing; tension in any relation, resulting in fights, misunderstanding, offending behavior; mania of “evading” (in one's own room, in the car, in the park etc.); feeling that time passes too quickly, children grow up too fast etc; constant desire to have a simpler and quieter life; endless talks with the people around about better days (that passed away or are to come); too little time dedicated to oneself or to the couple; feeling of guilt determined by the idea that one could do everythinbg he could for the loved ones.

Anti-stress massage and some methods of relaxation practised in the therapy of patients with a breathing deficit

In the fight with the stress, methods like acupuncture, meditation, relaxation by breathing control, music, hypnosis, physical exercices, classical massaging and shiatsu and many others have been used. The massage has the capacity to diminish the plasmatic level of cortisol and to reduce the excitation state of the sympathetic nervous system, which installs a state of inner balance of the organism. It is believed that the message submits the body to a gentler type of stress that can be stood; these signals induce a kind of reset of systems enabling thus the installing of the state of balance. The soothing rhythm of massaging has the capacity to organize and synchronize the biological rhythms of the body. Patient's therapy makes use of the Jacobson method of intrinsec relaxation, oner of the best known and is based on progressive relaxation, depending on the identification of the tension state of muscular contraction versus that of uncontraction, that is relaxation. Contraction should have F3 of muscular testing, that is only that segment should be lifted anti- gravitationally. Breathing is an essential aspect of relaxation, the importance of which should not be underestimated. The Schultz method focuses on the mental self-control by imagination and induces peripheral relaxation influencing also the visceral paratonia. Stress is a natural necessary phenomenon in the living world because it is the foundation of any adaptation process. The complexity of the phenomenon results from the fact that when the body's capacity of adaptation to effort is exceeded, all parameters (physiologicval, endocrine, psychophysiological, psychological and psycho-behavioral) change. These differences created by changes and troubles are generated by the somatic and psychic parameters of any subject investigated, and when the stressing situation passes away, the body's functions return to the initial status. The psychosomatic troubles involve usually the autonomous nervous system that controls the internal organs of the body. With the sportmen, when they train, the physiological indicators and parameters of their body are influenced by and have positive reactions to stressing factors. Here are a few indicators that determine the adaptation of the functions of the organism in stress conditions after several training sessions performed by a group of sportmen. In the table below, an activity cycle takes place for a week and the subject make an effort of the fitness type. Psysiological value Heart frequency Unspecify values a)Heart frequency development unstability or medium/minut more than 20 regularity comparative with reference value. b)Heart frequency momentary development or medium/minut with more than 40 regularity comaprative with reference value.

89 c)Meaningful statistic Decrease or more than 35% subjects of heart frequency medium/cycle by activity comparative with reference value or by the other activity cycles Prolusion a)Stress reaction bring by mintal cognitive mintal application and/or cumulate by element noxious (stress and overstressing neurophysic,noise, microclimate unefavourable) b)Stress reaction bring by mental-emotional cognitive reaction in work processes with constraint temporary, with incontrollable element audience activity c)Neurophysical tiredness in monoton repetitive activities (resourceless of transport leadership de transport, supervision command poster command,etc.) Variability heart frequency value(density`s power LF, HF, raportul LF/HF etc.) Unspecify values Immutably(changes) development or decrease in report with reference report with reference values or in report with report activity medium/cycle more than 35% subject or meaningful statistic test sample representativeness by staff Prolusion Markeri for cognitive application(mental and mental-emotional) Heart rabblement and segmental removal rate,at ST-T(transitory changes) Unspecify values Introduce heart rate and management rabblement while the activity. Under and over the removal segment ST-T more big than 1mm while the activity Prolusion Productive of exposure manifest of noxious element (stress and neurophysical overstressing, noice, microclimat, unefavourable,magnetic field) Pressure changes Unspecify values a)Pressure development systolic or/and diastolic with more than 10 mmHg while the activity comparate with the medium value/official period or with reference values. b)Develop systolic pressure and/ordiastolic with more than 40 mmHg while the activity comparate with the medium values/official period or with reference values. Prolution a)Stress reaction manifest of cognitive application(mental)and/or cumulate noxious element (stress and neurophysical overstressing, noice, microclimat unefavourable,magnetic field) b)Stress reaction bring by mental-emotional cognitive reaction with temporary constraint, incontrollable element, official activity

90 Endocrine value Urinary concentration changes or catecolamines seryce and/or vanilmandelic acid. Unspecify value Meaningful development or decrease statistic at the finish of meaningful statistic at the finish of activities vs beginner desease or development or desease more than 35% by the subjects at the finish of activity vs beginner. Prolusion Stress reaction in activities neurophysical know from application Concentration corticone hormone immutably(ACTH) Unspecify value Exemple: Corticone salivary concentration development with more than ng/ml at 2 succesive productive of while the activity or corticone salivary with more than 15 % concentration develop up expect to the values for one day moment. Prolusion Stress reaction in activities with neurophysical knew from application. Prolactine concentration immutably Unspecify value Prolactine concentration develop statistic meaningful or more than 35%of subjects comparate with reference values. Prolusion Stress reaction in activities with neurophysical knew from application. Biochemicals values: trigliceride serice, cholesterol, HDL cholesterol, fibrinogen,coagulation time. Unspecify value Seryc trygliceride develop, cholecterol, cholesterol HDL,fibrinogen develop,time drecrease of coagulation compare with the normal value. Prolusion Stress reaction in activities with neurophysical knew from application. Psyhophysiological values Analizator visual:visual acuteness, acuitatea vizuala, accommodate function and ocular convergence, dark accommodation function si convergenta, field of vision, chromatic sense, ebluisarea, visual speed perception, oculopalpebral Unspecify values Meaningful statistic changes or more than 35% of subjects at the finish of activity versus the beginner. Prolusion Psyphysiological tiredness

Analizatorul audio: limen auditory Unspecify value Temporary meaningful statistic movement or more than 35% of subjects at the finish of activity, versus beginner(in special limens auditory movement with 5-10dB/hight frequency) Prolusion Psyphysiological tiredness Psychological values Reaction time at visual, auditory stimul and/or mixed of these terms. Unspecify value Psyhomotories meaningful latent statistic develop or more than 35% of subjects at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Psyphysiological tiredness Critic fusion frequency of bright picture Unspecify value Meaningful statistic decrease or more than 35% of subject at the finish of activity , versus beginner. Prolusion Psyphysiological tiredness Psyhomotories coordonations Unspecify value Effective power and correctness values at meaningful statistic tentatives or more than 35% of subject at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Electrodermal reflex Unspecify value Hight-tensile skin meaningful statistic develop or more than 35% of subjects at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness

Volum, distribute and hight attention Unspecify value

92 Statistic meaningful changes or more than 35% of subject at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Short and medium period memory Unspecify value Volum decrease, custody time and reproduction meaningful statistic capacity or more than 35% of subjects at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Superior mentation nervous sistem effective power(analyse-synthesis, reasoning logic thinking, spatial representation) Unspecify value Statistic meaningful changes or mote than 35% of subjects at the finish of activity, versus beginner. Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Psyhobehavior values Raport accuse frequency (psyhoafective, neurovegetative, psychic-sensory, sleep rabblement and social insertion) Unspecify value Raport of more than 35% of subject in normal limit Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Neuroticism, anxiety, tiredness, hiperactivate, stress dependent burn-out, tense and mobbing syndrome Unspecify value It present at more than 35% of subjects in normal limit Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness Dynamics and structure changes personality Unspecify value It present at more than 35% of subjects in normal limits Prolusion Hyperactivate psyphysiological tiredness

Bibliography: 1. Baban, A. (1999) Stres si personalitate, Editura Presa Clujeana, Cluj-Napoca. 2. Cruz, J.F; Stress and Anxiety in the sport competition: nature, effects and evaluation; Institute of Education and Psychology, University of Minho 3. Cruz, J.F and other (1996): Manual of Psychology of the Sport. Manuals of Psychology. Human and Organizational S.H.O-systems, Lda. Panty 4. Cristea, D (2000) Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania 5. Lucian C. Alexandrescu (2001), Stresul psihic, Editura Medicala, Bucureşti, 194, 195 6. Lima,F.V; Samulski, D.M; Vilani, L.H (2004): Strategies no systematic of "coping" in critical situations of game in the table ténis. Magazine brás. Ed. Fís. Esp, vol18, nº4,p.363-375 7. Sbenghe, T., Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare(1987), Ed. Medicală Bucureşti

94 PARAMÈTRES GÉNÉRAUX DU STRESS

Anca-Simona STAN, Université "Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Mots clé: syndrome, méthode, parametres

Introduction

Qu'est ce que c'est le stress? Le concept de stress a été étudié et défini pour la première fois par le médecin autrichien Hans Selye dans la première moitié du siècle 20. Hans Selye a nommé cette réponse au stress "le syndrome général d'adaptation". Le syndrome général d'adaptation se caractérise par une évolution en trois phases: alarme, résistence et épuissement. dans la première phase, celle d'alarme, nommé aussi "de choque" or la réponse "lutte ou cours", l'organisme manifeste la réponse initiale à l'agent stresseur nouveau. Il se manifeste habituellement par hypotension et tachicardie, hypothermie et une secrétion accrue de hormons suprarénaux (ACTH, cortisol, adrénaline). La suivante phase est celle de la résistence, mais les modifications de la phase d'alarme persistent. Dans le cas où l'organisme continue à être soumis au stresssans amélioration, il entre dans la troisième phase, celle d'épuissement. Dans cette situation, l'adaptation ne peut pas être maintenue et les conséquences nocives de la persistence des réactions de défence de l'organisme commencent à s'installer: maladies de coeur, accidents cérébraux vasculaires, maladies digestives, comme l'ulcère gastrique et duodénal, migrènes et divers infections.

Caractéristiques des individus trouvés dans un état chronique de stress:

sentiment constant d'urgence, hâte; manque du temps pour détente; tension dans toutes relations, en résultat des querelles, mesententes, ofences; manie de “l'évasion” (dans la chambre personnelle, machine, parque etc.); sensation que le temps coule trop rapidement, les enfants grandissent trop rapidement etc; le désir constant d'avoir une vie plus simple and plus tranquile; discussions permanentes avec les ami des temps meilleurs (qui ont passés ou qui viendront); trop peu de temps dédié à sa propre personne ou à la rélation de couple; sentiment de coulpabilité généré par l'idée qu'on n'a pas pu faire tout ce qui est possible pour les gens aimés autour de soi.

Massage anti-stress et quelques méthodes de détente pratiquées dans la thérapie des pacients à déficit respiratoire

Dans la lutte contre le stress, on a imposé des méthodes comme l'acupuncture, la méditation, la détente par respiration, musique, hypnose, exercices physiques, massage classique et shiatsu et d'autres. Le massage a la capacité de diminuer le niveau plasmatique de cortisol et de réduir l'état d'excitation du système nerveux sympatique, ce qui ré-instaura l'état d'équilibre intérieur de l'organisme. On considère que le massage soumit le corps à une forme plus légère de stress, qui peut être supportée; ces signaux induissent une sorte de remise à l'état initial des systèmes permettant ainsi l'instauration de l'état d'équilibre. Le rythme reposant du massage a la capacité d'organisé et synchroniser les rythmes biologiques du corps. la thérapie des pacients met en valeur la méthode Jacobson de détente intrinséque , l'une des plus connues, est se base sur la détente progressive sur la base du principe d'identification de l'état de tension (contraction) musculaire en antithèse avec celle de la manque de la contraction (détente). La contraction doit avoir F3 de testing musculaire, c'est à dire le nécessaire pour lever antigravitationnellement le respectif segment. La respiration est un aspect essentiel de la détente, l'importance de laquelle ne doit pas être sous-estimée. La méthode Schultz poursuit l'auto-contrôle mental imaginatif, induit une détente périphérique influençant aussi la paratonie viscerale. Le stress est un phénomène naturel et nécessaire dans le monde vivant car il est à la base des processus d'adaptation. La complexité du phénomène résulte du fait que dans les conditions du dépassement de la capacité d'adaptation à l'effort de l'organbisme, tous les types de paramètres (physiologiques, endocrins, psycho-physiologiques, psychologiques et psycho- comportementaux) se modifient. Ces différences crées par modifications, troubles sont données par les paramètres somatiques et psychiques de chaque sujet investigué, et quand la situation stressante passe, les fonctions de l'organisme revciennent à leur état initial. Les déreglements de type psychomatique impliquent habituellement le système nerveux autonome, qui contrôle les organs internes du corps. Aux sportifs qui s'entrainent, les parameères indicateurs physiologiques de leur organisme sont influencés et enregistrent des réactions positives aux facteurs stresseurs. Voilà quelques indices qui déterminent l'adaptation des fonctions de l'organisme dans des conditions de stress à la suite de plusieurs entrainements sportifs effectués par un group de sportifs. Dans le tableau ci-dessous un cycle d'activité est déployé durant une semaine et les sujets effectuent un effort de type aérobique. Indicateurs (paramètres) 1.Indicateurs physiologiques Valeurs non-spécifiques a) Croissance de la fréquence cardiaque instantané ou moyenne/minute à plus de 20 pulsations comparée aux valeurs de référance. b) Croissance de la fréquence cardiaque instantané ou moyenne/minute à plus de 40 pulsations comparée aux valeurs de référance.

96 c) Baisse significative statistique ou de plus de 35% des sujets de la fréquence cardiaque moyenne/cycle d'activité comparée aux valeurs de réference ou d'autres cycles d'activité Observations a) Réaction de stress déterminée par la sollicitation cognitive (mentale) et/ou le cumul des facteurs nocifs (stress et suprasollicitation neuropsychique, bruit, microclimat négatif). b) Réaction de stress déterminée par la sollicitation cognitive (mentale-émotionale) – dans les processus de travail à constrainte temporale, avec des facteurs non-contrôlables, activité avec le public. c) Fatigue neuro-psychique dans des activités monotones répétitives (conduire des moyens de transport, surveillance des paneaux de commande etc.) Paramètres de la variabilité de la fréquence cardiaque (densité de pouvoir en bande LF, HF, rapport LF/HF etc.) Valeur non-spécifiques Modifications (croissances ou baisses) en rapport aux valeurs de référence ou en rapport aux valeurs moyennes/cycle d'activité à plus de 35% des sujets ou modifications significatives statistiquement sur un echantillon représentatif de personnel. Observation Markers pour la sollicitation cognitive (mentale ou mentale-émotionnelle) Troubles de rythme cardiaque et direction, dénivellations du segment ST-T (modifications transitoires) Valeurs non-spécifiques La présence des troubles du rythme cardiaque et de direction durant l'activité Sous-et sur-dénivellation du segment ST-T plus de 1 mm durant l'activité Observations Manifestations déterminées par l'exposition à un cumul de facteurs nocifs (stress et sur- sollicitation neuropsychique, bruit, microclimat non-favorable, champs électromagnétiques) Modifications de la tension arterielle Valeurs non-spécifiques a) Croissance de la tension artérielle systolique et/ou diastolique à plus de 10 mmHg surant l'activité comparée aux valeurs moyennes/période monitorisée ou aux valeurs de référence b) Croissance de la tension artérielle systolique et/ou diastolique à plus de 40 mmHg surant l'activité comparée aux valeurs moyennes/période monitorisée ou aux valeurs de référence Observations a) Réaction de stress déterminée par la sollicitation cognitive (mentale) et/ou par un cumul de facteurs nocifs, stress et sur-sollicitation neuropsychique, bruit, microclimat négatif. b) Réaction de stress déterminée par la sollicitation cognitive (mentale-émotionale) – dans les processus de travail à constrainte temporale, avec des facteurs non-contrôlables, activité avec le public.

97 2.Indicateurs endocrines Modifications de la concentration urinaires ou sérique des catécolamines et/ou de l'acide vanilmandélique Valeurs non-spécifiques Croissances ou baisses significatives statistiquement à la fin de l'activité bersus le début ou croissances ou baisses pòur plus de 35% sujets à la fin de l'activité versus le début. Observations Réaction de stress en activités avec sollicitation neuropsychique spéciale Modification de la concentration des hornomes corticospéroides (cortisol sérique ou salivaire, ACTH etc.) Valeurs non-spécifiques Example: croissance de la concentration de cortisol salivaire à plus de 1 ng/ml à deux déterminations successives surant l'activité ou la croissance de la concentration de cortison salivaire à plus de 15 % comparée aux valeurs attendues pour un certain moment du jour. Observations Réaction de stress en activités à sollicitation neuropsychique spéciale Modifications de la concentration de prolactine Valeurs non-spécifiques Croissance de la concentration de prolactine semnificative statistiquement ou à plus de 35% des sujets comparé aux valeurs de référence Observations Stress en activités à sollicitation neuropsychique spéciale Indicateurs biochimiques: triglicérides sérique, cholésterol total, HDL, cholésterol, fibrinogène, temps de coagulation Valeurs non-spécifiques Croissance des triglicéride sériques, du cholésterol total, la baisse du HDL du choplésterole, la croissance du fibrinogène, la baisse du temps de coagulation comparée aux valeurs normales. Observations Réaction de stress en activités avec sollicitation neuropsychique spéciale

3. Indicateurs psyhophysiologique Analyseur visuel: acuité visuelle, fonction d'accomodation et convergence occulaire, fonction d'adaptation à l'obscurité, ébluissement, champs visuel, mouvements occulo-palpébrales (numéro des clignotements/minute) Valeurs spécifiques

98 Modifications significatives statistiquement ou à plus de 35% des sujets à la fin de l'activité, comparé au début. Observations Fatigue psychophysiologique Analyseur auditif: seuils auditives Valeurs spécifiques Dñeplacement temporaire significative statistiquement ou à plus de 35% sujets à la fin de l'activité, comparé au debut (spécialement le déplacement des seuils auditives à 5-10 dB sur hautes fréquences) Observations Fatigue psychophysiologique 4. Indicateurs psychologiques Temps de réaction aux stimuls visuels, auditifs et/ou combinations de ceux-ci Valeurs spécifiques Croissances des latences psychomoteurs significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations Fatigue psychophysiologique Fréquence critique de fuysion des images lumineux Valeur spécifiques Baisses significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations Fatigue psychophysiologique Coordination psychomotrice Valeurs spécifiques Modifications des indicateurs de rendement et correctitude aux épreuves Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique

Reflex électrodermal Valeur spécifiques Croissances de la résistance électrique de la peau significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations

99 Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Volume, distribution et concentration de l'attention Valeurs non-spécifiques Modifications significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Mémoire de durée courte et moyenne Valeurs non-spécifiques Baisses du volume, de la durée de préservation et de la capacité de réproduction significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Rendement des processus nerveux supérieurs (analysi-synthèse, raisonnement, pensée logique, représentation spatielle) Valeurs non-spécifiques Modifications significatives statistiquement ou à plus de 35% sujets au début de l'activité comparé au début. Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique 5. Indicateurs psycho-comportementaux Fréquence des accuses rapportées (psycho-affectives, neurovégétatives, sensitif-sénsorielles, troubles du sommeil et d'insertion sociale) Valeurs non-spécifiques Rapporté à plus de 35% sujets dans les limites d'avertisment des écheles respectifs Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Neuroticisme, anxiété, fatogue, hyperactivation-hypoactivation, syndromes de la dépendance du stress de burn-out, tense et mobbing Valeurs non-spécifiques Présentes à plus de 35% sujets dans les limites d'avertisment des écheles respectifs Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Modifications de la dynamique et de la structure de la personalité

100 Valeurs non-spécifiques Présentes à plus de 35% sujets dans les limites d'avertisment des écheles respectifs Observations Fatigue ou hyperactivation psychophysiologique Conclusions Suivant l'étude effectué sur le groupe de sportifs, après plusieurs cycles d'activité effectués, les sportifs ont passé par une période de repos physique et nous avons constaté une légère amélioration de la condition d'effort, de la capacité de concentration, des indices d'étude exprimés en valeurs normales, optimales, donc les sujets peuvent reprendre leur activité sportive. Bibliographie: 1. Baban, A. (1999) Stres si personalitate, Editura Presa Clujeana, Cluj-Napoca. 2. Cruz, J.F; Stress and Anxiety in the sport competition: nature, effects and evaluation; Institute of Education and Psychology, University of Minho 3. Cruz, J.F and other (1996): Manual of Psychology of the Sport. Manuals of Psychology. Human and Organizational S.H.O-systems, Lda. Panty 4. Cristea, D (2000) Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania 5. Lucian C. Alexandrescu (2001), Stresul psihic, Editura Medicala, Bucureşti, 194, 195 6. Lima,F.V; Samulski, D.M; Vilani, L.H (2004): Strategies no systematic of "coping" in critical situations of game in the table ténis. Magazine brás. Ed. Fís. Esp, vol18, nº4,p.363-375 Sbenghe, T., Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare(1987), Ed. Medicală Bucureşti

101 REEDUCAREA MERSULUI BOLNAVULUI PARAPLEGIC IN RAPORT CU SEDIUL SI CAUZA LEZIUNII

Kt Marius Neculaes, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi Kt Marcel Culiceanu, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi

Cuvinte cheie: reeducare, mers, paraplegic

Recuperarea neurologica a bolnavului paraplegic reprezinta un sistem de masuri complexe ce se iau pentru ca bolnavul sa poata ajunge la cel mai inalt nivel fizic, psihologic si social prin valorificarea la maxim a restantului functional pentru a permite reinsertia socio- profesionala. Scopul recuperării constă în evitarea sau reducerea oricărei infirmităţi, în reducerea invalidităţii şi incapacităţii de muncă şi, mai ales, în crearea unei noi stări de echilibru, bazată pe capacităţile fizice şi funcţionale restante prin intermediul cărora pacientul trebuie să fie învăţat şi antrenat să se adapteze la viaţa activă. Material-metoda Cercetarea prezenta s-a desfasurat pe parcursul unui an pe un numar de 26 pacienti cu leziuni la nivelul maduvei spinarii pe parcursul mai multor etape terapeutice. Redobândirea autonomiei de deplasare şi a capacităţii de autoservire sunt obiective inseparabile în cazul acestor bolnavi, chiar dacă membrele superioare sunt indeme. Dacă nu se redobândeşte autonomia de deplasare, atunci nici o capacitate de autoservire, nu se poate realiza pe o scara foarte larga. Acest obiectv, nu este realizabil in cazul tuturor paraplegicilor, el este conditionat de nivelul si gravitatea leziunii. Cel mai îndrăzneţ obiectiv, în recuperarea acestor pacienţi este: reinserţia socio-profesională a pacientului. Dacă reiserţia socială, nu întâmpină mari probleme, reinserţia profesională nu se realizează decât în cazuri excepţionale, chiar dacă restantul funcţional îi permite exercitarea unei munci de birou, ce nu necesită deplasarea. Acest lucru se datorează unei situaţii economice precare în care se află ţara noastră Reeducarea mersului va constitui marea particularitate a acestui stadiu. Înainte de a se începe reeducarea propriu-zisă a mersului, este indispensabil ca pacientul să efectueze în prealabil exerciţii de echilibru şi menţinere. Aceasta este necesar pentru a obţine maximul de efort cu ocazia învăţării diverselor tipuri de mers. Progresivitatea exerciţiilor pentru reeducarea mersului este următoarea: exerciţii de echilibru şi menţinerea între barele paralele, exercitii de mers intre barele pararele,exerciţii de echilibru şi menţinerea cu ajutorul cârjelor cu sprijin pe antebraţ cu spatele sprijinit de perete, exercitii de mers cu cadru, exerciţii de echilibru cu cârje fără alt sprijin, exerciţii de mers cu ajutorul cârjelor. În majoritatea cazurilor pentru a putea fi educaţi în mers, paraplegicii vor fi dotaţi cu aparate ortopedice. Aparatele de mers trebuie completate de către cadre de mers sau cârje cu sprijin

102 pe antebraţe. Cârjele trebuie să fie adaptate ca înălţime pentru fiecare pacient în parte, el trebuie să folosească întotdeauna aceleaşi cârje. Reeducarea mersului va începe după ce se va realiza un echilibru foarte bun şi exerciţiile de menţinere posturală vor fi pe deplin învaţate. Aceste exerciţii constau în:necesitatea de a obţine şi de a menţine o cât mai accentuată lordoză lombară, controlul poziţiei picioarelor care trebuie să rămână paralele, învăţarea pacientului de a privi înainte şi nu la picioarele lui. Aceste exerciţii trebuie să se facă în faţa oglinzii ceea ce permite pacientului să se controleze şi să se concentreze. Paraplegicul trebuie să înveţe mai multe tipuri de mers în funcţie de restantul său funcţional. Pe de o parte există mersul alternant, mersul în 4 timpi şi mersul în 2 timpi. Aceste tipuri de mers sunt ciclice şi se apropie cel mai mult de mersul normal. Pentru a le putea îndeplini, paraplegicul trebuie să aibă active muşchiul pătratul lombelar şi muşchii abdominali. În cazul acestor tipuri de mers leziunea medulară nu trebuie să urce mai sus de D12. Mersul în 2 timpi este cel mai dificil şi necesită printre altele o anumită actiune a flexorilor coapselor sau un excellent echilibru. Pe de altă parte există mersul pendular: mersul pendular cu târârea plantelor pe sol, mers pendular fără depăşirea liniei de sprijin (Swing to gate) şi mers pendular cu depăşirea liniei de sprijin (Swing through gate). În general în leziunile înalte, mai sus de D10, aceste tipuri de mers sunt singurele posibile. Mersul swing to gate nu este posibil în cazul în care există o spasticitate crescută pe flexorii sau muşchii abdominali. Mersul „târşâit” este uneori singurul mers posibil la pacienţii care nu au nici o posibilitate de a-şi ridica corpul chiar şi cu cârjele cu sprijin axilar. Deplasarea seamănă mersului pendular „swing to gate” dar picioarele nu sunt ridicate ci sunt târâte pe sol. Toate aceste tipuri de mers se vor exersa pe rând începând între barele paralele, continuând cu cadrul de mers şi ajungând în final la mersul cu ajutorul „cârjelor canadiene”. Astfel, în continuare vom explica biomecanica fiecărui tip de mers în funcţie de diferitele accesorii care ajută la realizarea acestuia ( bare paralele, cadru de mers, cârje canadiene). Rezultate obtinute: Recuperarea mersului la bolnavii paraplegici au fost în strânsă legătură cu nivelul leziunii medulare şi gravitatea acesteia. Astfel, din cei 26 de pacienţi care au făcut parte din cercetarea prezentată în această lucrare au dobândit o autonomie de deplasare completă doar 3 pacienţi. Rămân dependenţi în continuare de fotoliul rulant 6 pacienţi, de cârje canadiene şi baston 12 pacienţi, iar de cadru de mers 5. În funcţie de nivelul leziunii medulare, statistica redobândirii autonomiei de deplasare se prezintă astfel:-10 pacienţi cu leziuni dorsale(fig. 32), din care: 5 se deplasează în fotoliu rulant, 3 se deplasează cu ajutorul cadrului de mers, 2 se deplasează în sprijin bipodal cu ajutorul cârjelor canadiene; -7 pacienţi cu leziuni dorso-lombare(fig. 33), din care: 1 se deplasează în fotoliu rulant, 2 se deplasează cu ajutorul cadrului de mers, 4 se deplasează în sprijin bipodal cu ajutorul cârjelor ;

103 -7 pacienţi cu leziuni dorso-lombare(fig 34), din care: 1 se deplasează în fotoliu rulant, 2 se deplasează cu ajutorul cadrului de mers, 4 se deplasează în sprijin bipodal cu ajutorul cârjelor canadiene.

În prezent instituirea precoce a unui program de recuperare motorie, reprezentat în principal de kinetoterapie şi mijloacele sale asociate (masaj, electroterapie, etc.) permite o bună readaptare funcţională a restantului prezent. Astfel, în urma unui program recuperator, o mare parte dintre paraplegici independenţi, capabili de a se deplasa, de a deprinde activităţi

104 sociale şi profesionale şi de a practica anumite sporturi competitive, adaptate la deficitul funcţional al acestor persoane. Toate aceste activităţi sunt realizabile în funcţie de anumite particularităţi evolutive ale bolii, de cauza şi sediul leziunii. Aşadar, mersul, principalul obiectiv al reeducării acestor bolnavi este realizabil în raport cu nivelul şi cauza leziunii. Cu cât leziunea este mai înaltă cu atât mersul este mai dificil de reeducat. Kinetoterapia are o contribuţie majoră în recuperarea şi readaptarea bolnavului paraplegic, precocitatea aplicării acestui tratament reducând mult perioada de readaptare, a restantului funcţional, precum şi în redobândirea autonomiei de deplasare şi a capacităţii de autoservire a paraplegicului

Bibliografie selectivă 1. C., Arseni ;Al., Constantinescu; Al. Pagnoza – Traumatismele vertebro-medulare şi ale nervilor, Editura Medicală, Bucureşti 1973; 2. M., Coailescu – Neuroendocrinologie clinică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1986; 3. Th., Cezar; C., Sălăvestru; C., Ciornei; C., Niţă; B., Voiculescu; R., Cârmaciu – Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corint, Bucureşti 2003; 4. L., Duchesne; M., Mussen – La Readaptation functionnelle du paraplegiane, Grande Librarie de la Faculte Rue Beckmans, Bruxelles 1970; 5. E., Câmpeanu; M., Şerban; E., Dumitru – Neurologie clinică. Vol. II, Editura Dacia, Cluj- Napoca 1980; 6. Mihai, Rusu – Neurochirurgie, Editura Contact int., Iaşi 1994; 7. Gh., Pendafunda; Felicia, Ştefănache; L. Pendifunda – Semiologie neurologică, Editura Contact int., Iaşi 1992; 8. L., Pendafunda - Neurologia practică, Editura Contact int., Iaşi 1993; 9. L., Pendafunda – Tratat de neurologie practică, Editura Contact int., Iaşi 1998; 10. H., A., Rusk – Rahabilitation Medicine, ed.III, The C.U. Masby comp. Sint Jobis, USA 1971;

105 REEDUCATING THE PARAPLEGIC PERSON’S WALKING IN RELATION TO THE PLACE AND CAUSE OF THE LESION

Kt Marius Neculăeş, Alexandru Ioan Cuza University , Iaşi Kt Marcel Culiceanu, Clinical Recuperation Hospital, Iaşi

Key words: reeducating, paraplegic person

The neurological recuperation of the paraplegic person constitutes a system of complex measures taken so that the sufferer can reach the highest physical, psychological and social level, through valorizing the functional resources in order to allow the socio-professional reinsertion. The recuperation has as purpose avoiding or reducing any kind of infirmity, reducing the invalidity and the incapacity to work, and mostly creating a new equilibrium state, based upon the physical and functional remaining capacities through which the patient has to be taught and trained how to adapt to the active life. Material-method The current research was kept for a year, on 26 subjects, patients with lesions at the spine level, along several therapeutic phases. Recuperating the movement autonomy and the self-serving capacity are inseparable objectives in this case, even if they can use the superior members. If they do not recuperate their movement autonomy, thus their self-serving capacity cannot be done on a large scale. This objective can’t be achieved for all paraplegic persons, as it is conditioned by the lesion level and gravity. The greatest objective in recuperating the patients is the following: the socio-professional reinsertion of the patient. If the social reinsertion is not very difficult, the professional reinsertion can only be done in a few cases, even though the functional resources allow the patient to do an office work, where he doesn’t have to move too much. This is mostly due to the low economy in our country. Reeducating the walking is in fact the great particularity of the study. Before actually starting the walking reeducation, it is absolutely necessary for the patient to do equilibrium and maintenance exercises. This is necessary in order to achieve the maximum of effort when learning different walking types. The exercises’ progress for walking reeducation is the following: equilibrium and maintenance exercises between parallel bars, walking between parallel bars, equilibrium and maintenance exercises with the arm supporting cans, with the back to a wall, walking with frame exercises, equilibrium exercises only with cans, walking without the cans. In most of the cases, in order to be educated to walk, the paraplegics get orthopedic apparatus. These apparatus should be completed with the walking frames or the cans with arm support. The cans must be adapted as height to each patient, as he or she must always use the same cans.

106 Reeducating the walking can be done only after having a good equilibrium and good maintenance and posture exercises. These exercises are as follows: getting and maintaining a good lumbar lordosis, controlling the leg position, as they should always be parallel, teaching the patient to look ahead and not at the legs. These exercises should be done if front of the mirror, in order for the patient to control and focus. The paraplegic must learn different walking types, according to his functional resources. There is on one side the alternant walking, in 4 tempos and walking in 2 tempos. These walking types are cyclical and they are the closest to normal walking. In order to get here, the paraplegic should have the muscle of the lumbar square active and also the abs. For these walking types, the spine lesion should not be higher than D12. Walking in 2 tempos is the most difficult, as it requires, among others, the thigh flexors or an excellent equilibrium. On the other side, there is the pendulum walking : the pendulum walking with crawling the plants on the ground, pendulum walking without surpassing the support line (Swing to gate) and pendulum walking with surpassing the support line (Swing through gate). Generally, in high lesions, higher than e D10, these types are the only possible types. The swing to gate walking isn’t possible if there is spasticity on the flexors or on the abdominal muscles. The crawling is sometimes the only possible type for the patients who cannot lift their body not even with the axial support. The movement is similar to pendulum „swing to gate” walking, but the feet are not lifted, but crawled on the ground. All these walking types are exerted once at a time, starting between the parallel bars, continuing with the walking support and finishing with the walking with the „Canadian cans”. Thus, we will explain the biomechanics for each walking type according to the different helping accessories (parallel bars, walking bars, Canadian cans). Results: Recuperating the walking for a paraplegic is was tightly related to the spinal lesion level and to its gravity. Thus, among the 26 patients that took part at the current research, only 3 got to complete movement autonomy. Six patients are still in the wheel chair, 12 are still helped by the can and the Canadian cans and 5 of them by the walking frame. According to the spinal lesion level, the statistics for recuperating the movement autonomy is presented as follows:-10 patients with dorsal lesions (table 32), of whom: 5 are in the wheel chair, 3 with the walking frame, 2 with bipedal support, more precisely with Canadian cans. -7 patients with dorso-lumbar lesions (table 33), of whom: 1 is in the wheel chair, 2 with the walking frame, 4 with bipedal support, with cans; -7 patients with dorso-lumbar lesions (table 34), of whom: 1 is in the wheel chair, 2 with the walking frame, 4 with bipedal support with Canadian cans.

107

In the present, constituting a motor recuperating program, represented mainly by kinetotherapy and its accessories (massage, electro-therapy) allows a good readaptation of the present functional resources. Thus, after a recuperating program, a great part of the independent paraplegics, can move, do social and professional activities and even practice several competitive sports, adapts the their functional deficit. All these activities can be done only by taking into account some of the evaluating particularities concerning the disease, its place and cause. Thus, walking, which is the main objective in reeducating these persons is possible only related to the cause of the lesion. The higher the lesion, the more difficult becomes the reeducating process. Kinetotherapy as a great contribution in recuperating and readapting the paraplegic,; if it is done sooner, the person reduces the reeducating time, and also that of the functional resource exhaustion, arriving sooner to moving and self-serving capacities.

Selective bibliography

1. C., Arseni ;Al., Constantinescu; Al. Pagnoza – Traumatismele vertebro-medulare şi ale nervilor, Editura Medicală, Bucureşti 1973; 2. M., Coailescu – Neuroendocrinologie clinică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1986; 3. Th., Cezar; C., Sălăvestru; C., Ciornei; C., Niţă; B., Voiculescu; R., Cârmaciu – Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corint, Bucureşti 2003;

108 4. L., Duchesne; M., Mussen – La Readaptation functionnelle du paraplegiane, Grande Librarie de la Faculte Rue Beckmans, Bruxelles 1970; 5. E., Câmpeanu; M., Şerban; E., Dumitru – Neurologie clinică. Vol. II, Editura Dacia, Cluj- Napoca 1980; 6. Mihai, Rusu – Neurochirurgie, Editura Contact int., Iaşi 1994; 7. Gh., Pendafunda; Felicia, Ştefănache; L. Pendifunda – Semiologie neurologică, Editura Contact int., Iaşi 1992; 8. L., Pendafunda - Neurologia practică, Editura Contact int., Iaşi 1993; 9. L., Pendafunda – Tratat de neurologie practică, Editura Contact int., Iaşi 1998; H., A., Rusk – Rahabilitation Medicine, ed.III, The C.U. Masby comp. Sint Jobis, USA 1971;

109 CERCETAREA ÎN ECHIPĂ ÎNTRE REALITATE ŞI NECESITATE

Dr. Cătălina ABABEI, Universitatea din Bacău Dr. Radu ABABEI, Universitatea din Bacău

Cuvinte cheie: cercetare, ecipa, interdisiplinaritate

Introducere În ultima decadă, a existat un exces de studii folosind metodele de cercetare „non- tradiţionale” în studiul activităţii fizice.Cercetătorii de psihologie sportivă, în mod deosebit, au folosit metodologiile calitative într-o încercare de a câştiga o mai mare înţelegere a experienţei subiective a sportivilşor (e.g. Gould, Eklund & Jackson, 1992; Munroe, Giacobbi, Hall & Weinberg, 2000; Scanlan, Stein & Ravizza, 1989). Datorită acestor studii, câţiva cercetători au publicat articole evidenţiind folosirea(sau lipsa folosirii) cercetării calitative în domeniu (e.g., Dale, 1996; Krane, et. al.,1997; Sparkes, 1998; Strean & Roberts, 1992).Aceste studii sportive specifice au furnizat analize despre experienţe atleţilor şi antrenorilor. Cercetătorii au fost încurajaţi să folosească această multitudine de informaţii în dezvoltarea unor balanţe în analiza psihometrică în timp ce consultanţii au fost încurajaţi să dezvolte intervenţii mai eficiente. Psihologii de exerciţiu au angajat de asemenea metodologii calitative în investigaţiile lor(e.g., Gauvin, 1990; Golberg, 1992; Whaley & Ebbeck, 1997), chiar dacă la scară mult mai largă. Informaţiile de la cercetările calitative în domeniul sportului fiind date este în mod rezonabil de presupus că cei care execută exerciţiile ,şi coordonatorii lor vor avea de beneficiat de asemenea dintr-o creştere a cercetării calitative. În consecinţă, rămâne doar o necesitate a studiilor adiţionale, în special în psihologia exerciţiului şi în ultimul rând, un articol asupra folosirii şi direcţiei calitative a cercetării calitative în domeniul activităţii fizice, incluzând atât sportul cât şi exerciţiul. Această creştere generală a cercetării calitative în domeniul activităţii fizice se poate datora, parţial, acelora ce au simţit că metodele „convenţionale” (adică metodele cantitative) de interpretare a informaţiilor poate să fi fost prea limitativ în investigarea oamenilor şi situaţiilor lor(Eisner, 1997). Scopul acestui articol este de a examina diferite modalităţi, la care metodologiile calitative pot să fie şi au contribuit la cunoaştera şi înţelegerea cercetării de activitate fizică incluzând atât exerciţiul cât şi sportul. În centrul definiţiei activităţii fizice se află mişcarea (Bouchard & Sheppard, 1994). Bain (1995) susţine mai departe că importanţa mişcării stă în impresiile pe care le stimulează în individ, susţinând că, cunoaşterea subiectivă stă la baza cercetării bazate pe sport. Prin metodologia calitativă , cercetătorii de activitate fizică sunt capabili să examineze modul în care oamenii percep, creează şi interpretează lumea lor. Această metodologie accentuează importanţa studierii experienţei subiective a individului, furnizând aşadar o multitudine de informaţii din domeniul activităţii fizice. Discuţia următoare este organizată în 4 secţiuni, evidenţiind, (1) paradigmele competitive, (2) cercetarea calitativă în psihologia sportivă, (3) cercetarea calitativă în psihologia exerciţiului şi (4) viitorul cercetării calitative în activitatea fizică.

110 Paradigmele competitive Datorită faptului că metodele calitative şi cantitative implică diferite puteri şi slăbiciuni, ele constituie alternativ, dar nu mental exclusiv, strategii de cercetare.(Patton, 1990, p. 14) Titlul acestei secţiuni poate induce în eroare, dar o dezbatere îndelungă despre care tip de cercetare încă mai rămâne. Patton(1990) a sugerat o „ paradigmă de alegere”. Cu alte cuvinte, el a simţit că cercetătorii nu ar trebui să vadă lumea printr-un singur set de lentile, ci mai degrabă să lase întrebările de cercetare să fie factorul în determinarea metodologiei alese. Scopurile acestor două paradigme competitive sunt foarte diferite. Cercetarea calitativă, (adică, interpretativă, naturalistă, constructivistă, etnografică sau hermeneutică), este cea a descrierii, furnizând astfel baza după care cititorul poate câştiga o înţelegere în profunzime a cum oamenii oferă un sens lumii lor. Denzin(1989) a susţinut că subiectul cercetării calitative depinde de detalierile puse înainte de investigator. Metodologia calitativă este o metodă de a studia experienţă subiectivă a individului, oferind astfel o descriere detaliată a cum percepe, crează sau interpretează lumea sa. În cercetarea de psihologie sportivă, metodologia calitativă, cum ar fi grupurile de atenţie, ar putea fi folositoare în explorarea înţelesului anxietăţii atleţilor (Moran, 2004). În timpul cercetării psihologiei exerciţiului, metodele calitative, cum ar fi interviurile în profunzime pot ajuta să se stabilească dacă cei ce execută exerciţiile în mod frecvent au o înţelegere mai sigură a greşelilor decât cei în mod mai puţin frecvent. Scopul cercetării calitative este acela de predicţie, testarea ipotezelor şi control. Un studiu de psihologie sportivă folosind metodele cantitative poate examina auto-conversaţia motivaţională şi relaţia sa cu execuţia în abilităţile de autoreglarecum ar fi servitul la tenis sau golf(Moran 2004). Studiu de psihologie de exerciţiu folosind metode cantitative poate dori să exploreze efectele relative a diferite medii asupra stării(mersul într-o zonă împădurită, versus mediu urban).Pentru ca un studiu să fie construit ca fiind cantitativ, trebuie să satisfacă 4 criterii : (1) validitatea internă, gradul la care rezultatele pot fi atribuite tratamentului, (2) validitatea externă, gradul de generalizare al rezultatelor, (3) siguranţa până unde rezultatele pot fi replicate şi (4) obiectivitatea, rezultatele sunt libere de influenţă (Guba & Lincoln, 2004). Mulţi pozitivişti au simţit că dacă cercetarea nu satisface cele 4 criterii de mai sus, atunci nu a fost o cercetare adevărată. Deoarece metodele de cercetare calitativă includ în mod tipic observaţiile, rapoartele narative şi instrumentele construite de cercetător(Goetz & LeCompte, 1984), s-a considerat exact opusul cercetării cantitative, care include măsurători precise, control rigid al variabilelor şi analizelor statistice (Thomas & Nelson, 1998). Probleme de încredere, validitate şi obiectivitate s-au discutat deoarece cercetarea colectivă nu satisfăcea cele 4 criterii ale cercetării cantitative. Cercetătorii calitativi au încercat să prevină criticile prin dezvoltarea propriului limbaj cum ar fi triangularea şi transferabilitatea, pentru a verifica metoda lor de cercetare (Creswell, 1994). Triangularea este o metodă prin care cercetătorii calitativi încearcă să asigure validitatea. Un tip specific, implică procesul câtorva cercetători ce au ajuns la un consens(inter-rater reliability) în codarea datelor. Krane şi colegii (1997) au sugerat că a avea propriul coinvestigator ce stimulează codurile tale, astfel, purtându-se ca un „avocat al diavolului”, ca şi tehnică adiţională de control al influenţei.

111 Deşi condamnat de câţiva, ca şi inadecvat în cercetarea calitativă (Erikson, 1986), validitatea externă sau gradul de generalizare al rezultatelor, a constituit un alt subiect de neânţelegere între creiticii calitativi. Interviurile, care constituie una din cele mai comune surse de informaţii(date), din cercetarea de activitate fizică, sunt foarte consumatoare de timp, de aceea forţând cercetătorii să reducă mărimea mostrei considerabil. Conform acestei mici mostre, gradul de generalizare al rezultatelor a fost scrutinizat. Transferabilitatea, una din modalităţile de abordare a moţiunii pozitiviste de generabilitate, denotă modul în care investigatorul foloseşte şi comunică impresiile teoretice, tehnicile teoretice şi definiţiile care sunt valabile şi înţelese de cercetători, la fel sau similar(Goetz & LeCompte, 1984). Cercetarea calitativă oferă o abordare a realităţii altei persoane.Un raport de cercetare calitativă oferă cititorului nu generalizări ci unelte de reflecţie. Cunoştinţele produse nu constitue o lege generală de comportament, dar sunt cunoştinţe noi subiective construite de cititor. Cititorul foloseşte această abordare pentru a crea noi înţelesuri şi acţiunile din propria sa viaţă(Bain, 1995, p.244).De fapt, cititorul, nu autorul, face generalizările(Lincoln & Guba, 1985; Strean, 1998). Presupunerile a-priori sunt o altă metodă de critică a cercetării colective. Presupunerile a- priori sunt datorate scopurilor fundamentale ale cercetării calitative, generând ipoteze.După cum Patton a sugerat(1990), o modalitate de control a acestor presupuneri(e.g.,influenţele) este de a avea cercetători pregătiţi pentru a aduna datele. Deoarece cercetătorul este o primă unealtă în cercetarea calitativă, investigatorul, trebuie să aibă un raport bun cu subiecţii, să posede tehnici de intervievare superioare şi să pună întrebări astfel încât cel intervievat să vorbească liber, atunci când conduce un interviu(Thomas & Nelson, 1998).Krane şi colegii (1997) au argumentat „ este nerealistic să aştepţi ca oricare cercetător să înceapă a studia fără cunoştinţele necesare de înţelegere a fenomenului luat în consideraţie”.(p.216). Aşa cum cercetătorii pregătiţi, sunt capabili să înţeleagă şi să abordeze aceste influienţe. În ultimul rând cercetătorul, are datoria de a clarifica dacă cercetătorul este descriptiv sau explicatoriu sau ghidat de predispoziţiile teoretice. Cercetătorii calitativi se simt de parcă ar fi capabili să abordeze în mod adecvat aceste probleme de încredere şi validitate, cu asemenea tehnici, ca triangularea şi transferabilitatea. La fel, în ceea ce priveşte cercetătorii capabili ce colectează datele, problema obiectivităţii ar trebui să fie satisfăcută.

Cercetarea Calitativă în activitatea Sportivă În opera timpurie a lui Locke (1989), el a afirmat că aceste reguli de analize calitative mai puţin stringente decât acele ale analizelor cantitative, astfel permiţând o mai mare oportunitate pentru creativitate. Datorită acestei oportunităţi cercetarea calitativă este comprimată în diferite metodologii.. Cea mai des folosită metodologie din sport, analiza inductivă a conţinutului a interviurilor transcrise, a fost prezentată de Scanlan et al.(1989) în studiul lor despre patinatorii artistici şi mai tîrziu folosită de Gould şi colegii (1992) şi Jackson (1992). Ei au prezentat figuri indicând temele de date brute şi dezvoltarea temelor de ordin mai înalt.Prioritar pentru Scanlan şi colegii (1989) studiul pivotal, foarte puţine studii au fost publicate în zona psihologiei sportive ce au impus metodologii calitative. Mai recent, Bloom, Crumpton şi Anderson (1999) au folosit observaţia sistematică şi interviurile pentru a dobândi înţelegerea comportamentului de predare al unui antrenor de

112 divizia 1. Observaţia sistematică a fost folosită de numeroşi cercetători din psihologia sportivă pentru a examina comportamentul antrenorilor experţi de la toate nivelele(Lacy & Goldston, 1990; Smith & Smoll, 1990). La fel de bine, interviurile în-profunzime au fost folosite de antrenori pentru a examina factorii consideraţi a fi importanţi pentru antrenori (Bloom, Durand-Bush, & Salmela, 1996; Cote, Salmela & Russell, 1995). Chestionarele cu răspunsuri deschise au fost folosite de câţiva cercetători în încercarea de a putea pătrunde în gândurile şi percepţiile atleţilor (e.g., Martin, 1997; Munroe, Estabrooks, Dennis & Carron,, 1999). Munroe şi colegii (1999) au utilizat chestionarele cu răspuns deschis pentru a identifica norme de grup prezente în echipele sportive. Ca şi practicanţi, dacă noi putem anticipa evoluţia acestor norme, putem acţiona pentru a evita sau pentru a continua dezvoltarea unei speranţe generalizate despre comportament. După cum poate fi văzut mai sus, există multe beneficii, dintr-o perspectivă practică, a folosirii calitative în cercetarea sportivă. Chiar dacă studiul caz este o tehnică de cercetare descriptivă adesea folosită în cercetarea cantitativă, este de asemenea folosită ca o metodă calitativă în cercetarea de psihologie sportivă (Heyman, 1990; Savoy, 1993).Studiile de caz (Merriam, 1998) examinează majoritatea sau toate aspectele potenţiale ale unei unităţi distincte sau caz pentru a dobândi o mai mare înţelegere a altor cazuri similare.Un caz poate fi un individ, o familie, o echipă,sau o comunitate. În contextul sportiv, Savoy(1993) a angajat o abordare a unui studiu de caz, când a examinat un pachet de antrenament mintal în cursul unui sezon al unui jucător de baschet, în timp ce Krane, Greenleaf şi Snow (1997) au folosit interviuri nestructurate pentru a examina motivaţia unui gimnast de elită. În cele din urmă, Striegel (1993) a folosit o abordare a unui studiu de caz pentru a examina agresivitatea la jucătorii de tenis. Toate aceste studii au fost conduse de presupunerea că , cazurile respective sunt reprezentative multor altor asemenea cazuri. După cum Gould şi Udry (1994) au sugerat în revizia lor asupra abilităţilor psihologice pentru îmbunătăţirea performanţei, cercetarea adiţională, metodologiile studiului de caz trebuie să fie folosite ca metode de identificare a factorilor de personalitate şi situaţionali ce influenţează atleţii. „Focus groups” pare a fi o metodă mai pervazivă ca nici o dată în literatura psihologiei sportive. Grupul de analiză este o tehnică folosită pentru a intervieva un grup de oameni asupra unei topici specifice. Este o formă eficientă de colectare de date în care cercetătorul poate acumula informaţii despre mai mulţi oameni într-o singură sesiune (Thomas & Nelson, 1996 ). Gould, Guinan, Greenleaf, Medbery şi Peterson (1999) au folosit grupurile focar la atleţii olimpici ai Statelor Unite pentru a afla percepţiile lor asupra abilităţilor mentale şi strategiilor. Această metodologie a fost folosită datorită necesităţii de a examina acestea dintr-o perspectivă mai largă. Grupul a fost folosit în conjuncţie cu o masivă trecere în revistă a corespondenţei şi interviurilor prin telefon. Ceea ce rezultă din grupurile focar, ca şi la Gould, Guinan, et.al., poate avea implicaţii importante în intervenţii. Cunoscând factorii ce sunt asociaţi cu îmbunătăţirea performanţei poate ajuta psihologul sportiv să dezvolte intervenţii mai efective. Gould, Damarjian şi Medbery (1999) au condus de asemenea interviuri la antrenorii de tenis la juniori. Din investigaţia lui Gould Demajian, et al., un model integrativ a fost dezvoltat, care ar putea fi folosit ca ghid al antrenorilor pentru a dezvolta antrenamentul abilităţilor mentale cât şi ca cercetare viitoare directă în domeniu. Sparkes (1998) a reiterat alte perspective ale cercetătorilor calitativi argumentând că, pentru „ca psihologia sportivă să crească iar formele calitative de cercetare să contribuie pe deplin la

113 o înţelegere a fenomenului de psihologie sportivă, metodologii diferite şi diferitele forme de cunoştinţe derivate din ele, trebuie să fie apreciate, încurajate şi îmbrăţişate cu toleranţă teoretică şi respect”(p.365).De-a lungul anilor, cercetătorii au folosit şi continuă să folosească, metode multiple de cercetare calitativă pentru a dobândi o mai mare înţelegere a comportamentelor atleţilor şi antrenorilor.

Cercetarea Calitativă în Psihologia Exerciţiului Domeniul psihologiei exerciţiului creşte din ce în ce mai mult şi se extinde. De aceea este important ca orizonturile noastre conceptuale să continue a se extinde. Din nou, o metodă de explorare a orizonturilor noastre conceptuale este prin folosirea diferitelor metodologii (adică metode calitative). În această carte, despre aderenţa exerciţiului, din 1994 Dishman a afirmat importanţa conducerii mai multor studii, folosind metode calitative pentru a înţelege procesul de motivaţie personală a activităţii fizice. De-a lungul anilor,diferiţi cercetători au folosit tehnici calitative pentru a examina probleme incluzând constrângerile exerciţiului la adulţii mai în vârstă.( Whaley & Ebbeck, 1997), trăsăturile motivaţionale ale exerciţiului şi stilul de viaţă (Gauvin, 1990) şi descriptorii de exerciţiu la femeile mai în vârstă (Schneider, 1996 ).În studiul lui Whaley şi Ebbeck, au adoptat o perspectivă calitativă pentru a examina problemele ce duc la constrângerea exerciţiului printre adulţii mai bătrâni. Cercetarea trecută din acest domeniu s-a limitat, datorită faptului că cercetarea axată pe constrângeri considerată importantă de investigatori şi nu de cei ce execută exerciţiile. Prin folosirea unei abordări calitative, Whaley şi Ebbeck au putut fi capabili să obţină informaţii valoroase despre aceste constrângeri. Ca şi în cercetarea psihologiei sportului, cercetarea psihologiei exerciţiului tinde să folosească interviuri ca şi unealtă primară de a aduna datele. Sihvonen, Rantanen şi Heikkinen (1998) a intervievat persoane mai în vârstă pentru a examina schimbările la nivel de activitate fizică pe o perioadă de 5 ani. Henderson , Ainsworth, Stolarzyk, Hootman şi Levin(1999) combină interviurile cu înregistrările de activitate fizică pentru a dobândi o înţelegere de ansamblu a trăsăturilor de activitate fizică la femeile de culoare. În sfârşit, Lindgren şi Fridlund (1999) au condus interviuri la femei inactive pentru a dezvolta o înţelegere teoretică a ceea ce ar putea influenţa aderenţa exerciţiului. Interviurile oferă informaţii în profunzime care altfel nu ar putea fi valabile prin teste cu creionul pe hârtie. Grupurile focar au constituit o metodă viabilă de colectare de date angajate în literatura renunţării la fumat ( Balch, 1998; Manfredi, Lacey, Warnecke şi Balch,1997; Shervington, 1994). Mai recent, Munroe, Sullivan, Rodgers şi Hall (în pregătire) au condus grupuri cu cei ce fac cu aviditate exerciţii, cei moderaţi şi cei obezi, ca metodă de a aduna informaţii despre imaginile folosite în timpul exerciţiului. Mai mult, Eyler, Baker, Cromer, King, Brownson şi Donatelle (1998) au condus grupuri focar de femei peste 40 de ani pentru a explora trăsăturile de activitate fizică printre femeile minoritare. În cele din urmă, femeile active şi sedentare au făcut parte dintr-un grup examinând variabilitatea participării a formelor de promovare a sănătăţii în activitatea fizică ( Cousins & Keating, 1995). Prin folosirea metodologiei calitative, cercetătorii pot croi intervenţia pentru a întâmpina nevoile populaţiei avute în vedere. Chestionarele cu răspunsuri deschise, analizate inductiv, au constituit o modalitate de adunare a datelor în cercetarea psihologiei exerciţiului. Hausenblas, Hall, Rodgers şi Munroe

114 (1999) au folosit un chestionar deschis pentru a examina natura vizualizării folosite de cei ce fac exerciţii. De la acele răspunsuri, un chestionar a fost dezvoltat pentru a evalua vizualizarea folosită de cei ce fac exerciţii. Fox şi Corbin (1989) au aplicat o metodologie asemănătoare. Ei au aplicat chestionare cu răspunsuri deschise, pentru a identifica contributorii importanţi la respectul fizic de sine la o populaţie de vârsta colegiului. Rezultatele acestor întrebări au fost apoi folosite ca bază pentru scală a percepţiei (fizice) de sine. Metodele calitative oferă o înţelegere în profunzime a experienţelor unei persoane. Ele permit cititorului să localizeze înţelesul în experimentele trăite de oameni şi să furnizeze descrieri bazate pe un context real( Miles & Huberman, 1994). Cu acest influx al metodologiei în literatura sportului, provocând o multitudine de articole Dale,1996; Krane et. al., 1997; Sparkes, 1998), se poate presupune că e doar o problemă de timp înainte ca să vedem acelaşi tip de creştere în literatura exerciţiului.

Viitorul Cercetării Calitative în Activitatea Fizică După cum s-a menţionat mai devreme, interviul este cel mai folosit instrument de a colecta date calitative. Oricum, un tip de interviu care necesită o mai mare atenţie în domeniul activităţii fizice este grupul focar. Cercetătorul poate aduna informaţii de la mai mulţi oameni într-o singură sesiune, permiţând cercetătorilor să probeze şi să ceară claritate adiţională. După cum a afirmat Gould (1999), grupul focar este „folositor pentru înţelegerea topicilor abstracte şi descoperirea noilor pătrunderi psihologice „ (p. 128). Grupul focar se poate dovedi a fi în special incitant pentru cercetătorii care lucrează cu grupuri de exerciţiu. Se poate folosi grupul pentru a dobândi o mai mare înţelegere a unor astfel de probleme cum sunt: suportul social al celor care fac exerciţii, vizualizarea folosită sau metode pentru renunţare. De asemenea după cum s-a aflat din literatura de sport (Gould et. al. 1999a) grupurile focar pot furniza participanţilor timp pentru a reflecta participarea lor. Este deci, nu doar un mijloc de colectare a informaţiilor valoroase, dar de asemenea un mijloc de deprescurtare. Grupurile focar pot deveni metodă calitativă de alegere a cercetătorilor de activitate fizică, deoarece ei permit o mai mare înţelegere a topicii specifice. Deşi grupurile focar sunt un instrument viabil de colectare de date, ele nu sunt fără limite. Dinamica grupului este un factor care poate impune probleme potenţiale în cadrul grupului. Unii participanţi pot fi reţinuţi în a-şi afirma viziunile într-o astfel de formă publică. De exemplu, grupurile focar pot să nu se dovedească a fi potrivite pentru persoanele cu probleme alimentare sau dependenţa de exerciţiu deoarece aceste topice sunt de multe ori ţinute în secret. Deasemenea, grupul focar limitează cantitatea de întrebări care poate fi pusă. Patton (1990), sugerează că interviurile pot furniza controale de calitate din care pot proveni false sau extreme. Filmând grupul focar, cercetătorul poate aduna atât informaţiile verbale cât şi cele non-verbale. Luarea de notiţe este de asemenea o modalitate sugerată pentru a denota anumite puncte de accentuare. O altă limitare în interviul din grupul focar, este că nu poate fi sigur că fiecare grup discută probleme egale în mod identic. Cercetătorii care aplică această metodă sunt încurajaţi să folosească inter-raterabilitatea ca instrument de a îmbunătăţi certitudinea datelor ( Lincoln & Guba, 1985 ). Cercetarea calitativă a fost folosită în mod repetat ca bază pentru dezvoltarea măsurătorilor, chestionarului, modelelor, sau strategilor de intervenţie, atât în sport cât ţi în exerciţiu. În

115 orice caz, este important să ţii minte ca aceste cercetări calitative nu trebuie să fie urmate întotdeauna de cercetare cantitativă, nici analizele calitative nu trebuie să fie urmate de analize cantitative. La începutul metodelor calitative din psihologia sportivă, Scanlan şi colegii (1989), au fost capabili să mulţumească ambele tabele ale acestei paradigme „competitive” şi de aici să găsească intrarea într-un alt domeniu „cantitativ” prin combinarea calitativului(interpretarea interviurilor) cu cantitativul (furnizând scoruri de frecvenţă). Unii cercetători (Andersen, Williams, Aldridge & Taylor, 1996) ar contesta ca prin combinarea atât a analizelor cantitative cu cele calitative într-un singur studiu nu serveşte nici uneia din paradigme prea bine. Ei analizează, frecvenţa, fiind folosită ca o măsură de înţelegere a experienţei subiectului. De exemplu, este o frecvenţă mai scăzută în număr, mai semnificativ scăzută în număr decât frecvenţa experienţei? Mulţi cercetători au sugerat că întrebările cercetării conduc metodologiile aplicate (e.g. , Krane et. al., 1997; Patton, 1990). Dacă incluzia unui tabel de frecvenţă nu adaugă nimic studiului, atunci cercetătorii nu ar trebui să se simtă obligaţi să-l includă doar pentru faptul că această tehnică a fost folosită în trecut. În orice caz, pot fi valori nemaipomenite prin combinarea datelor calitative şi calificative, ce adună toate tehnicile (adică metodele mixte). Astfel a fost în cazul din studiul lui Gould et. al. (1999) despre atleţii Olimpici, care a combinat grupurile cu investigaţiile şi interviurile prin telefon. Manfredi et al. (1997) a folosit de asemenea metode mixte pentru a examina renunţarea la fumat printre femeile Afro-Americane cu un statut social scăzut. Ei au aplicat investigaţiile şi grupurile focar pentru a descoperi teme şi imagini proeminente la participanţi. Împreună metodele multiple s-au complementat şi explicat una pe alta. Denzin şi Lincoln (1998) au afirmat că „ folosirea metodelor multiple (sau triangulare) reflectă o încercare de a securiza înţelegerea în profunzime a fenomenului „ (p.4) Folosirea metodelor multiple ar putea folosi în cercetarea activităţii fizice. Domeniile pentru viitoarele examinări ce folosesc metode multiple ar putea include: gândurile şi atitudinile celor ce fac exerciţii şi celor care nu fac în beneficiul faptului de a fi activ fizic, stilurile de conducere, variabilele socio-cognitive şi efectele lor asupra motivaţiilor exerciţiului şi aderenţa lor, factori ce sunt strâns legaţi de aderenţa la exerciţiu şi atitudinile şi/sau credinţele, respectul de sine şi auto-eficacitatea. Combinare metodelor multiple adaugă rigoare, lărgime ţi profunzime oricărei investigaţii (Flick, 1992). Weinberg şi Comar (1994) au sugerat mai departe că în completarea cercetării de intervenţie empirică, metodologiile calitative au furnizat o mai mare înţelegere a tipurilor de intervenţie şi tipurilor de consultanţi ce afectează în mod pozitiv performanţa atletului. De aceea, este important să continue folosirea acestor metode calitative pentru a învăţa cel mai mult de la atleţii noştri, de la antrenori şi de la cei ce execută exerciţiile. Concluzie După cum s-a afirmat anterior, majoritatea cercetărilor calitative din activitatea fizică au condus la domeniul psihologiei sportului (e.g., Cote, et al. 195; Gould, et al., 1992; Scanlan, et al., 1989). Krane et al., (1997) a susţinut recent că după 10 ani solizi de cercetare calitativă, ar trebui să fie acum acceptat de literatura psihologiei sportului să publice un studiu calitativ, fără a explica colectarea datelor, procedurile de analiză aplicate. Acelaşi lucru ar trebui respectat şi în psihologia exerciţiului. Dacă ne-am putea detaşa de explicarea metodologiei în profunzime după cum se obişnuieşte, ar permite o mai mare oportunitate cercetătorilor să

116 descrie în detaliu bogăţia datelor găsite (Kerry & Armour,2000; Krane et al., 1997). Odată cu conducerea fiecărui studiu calitativ, o mai mare apreciere a acestui tip de metodologie. Pentru a creşte domeniul nostru de psihologie a sportului sau a exerciţiului, este important să se răspundă la întrebările adresate prin folosirea celor mai bune metodologii posibile. După cum Strean şi Roberts (1992) au afirmat că” a ignora alte puncte de vedere, sau să elimini o varietate de metodologii, înseamnă a omite sursele posibile de înţelegere a modalităţilor de avansare a domeniului nostru „(p. 56). Cercetarea calitativă nu este doar singura modalitate legitimă de a face cercetarea ei, cea prin care poţi înţelege pe deplin ceea ce persoana experimentează nu poate fi întotdeauna îndeplinit prin folosirea numerelor. Cercetarea calitativă oferă o metodă adiţională prin care cercetătorii pot folosi puterile şi abilităţile lor pentru a-şi urma interesele. Pornind de la punctul de vedere al lui (1997) ,pornind de la cercetarea educaţională, el a afirmat că: Tinerii învăţăcei, cu toate că nu exclusiv, încearcă să inventeze noi forme de cercetare pe care ei le cred mai potrivite pentru studiul lumilor educaţionale la care ţin (p.263). Deşi cercetarea calitativă a apărut de ceva ani, încă mai rămâne o necesitate de mai mare echilibru între „ cunoaşterea ştiinţifică şi subiectivă „(Bain, 1995, p. 239). Mai mult, mai este nevoie şi de o revizie asupra folosirii(sau lipsa folosirii) metodelor calitative în psihologia exerciţiului. Deschiderea de noi drumuri , în special din punct de vedere metodologic, nu este uşoară, necesitând înverşunare şi perseverenţă. Aceste metode diferite de cercetare adoptă gânduri creative şi ne permit să privim ideile dintr-o perspectivă diferită, fiind astfel de o valoare enormă pentru domeniul de activitate fizică.

Bibliografie 1. Bain, L. L. (1995). Mindfulness and subjective knowledge. Quest, 47, 238-253. 2. Bloom, G. A., Crumpton, R.,& Anderson, J. E. (1999). A systematic observation study of teaching behaviors of an expert basketball coach. The Sport Psychologist, 13, 157-170. Dale, G. A. (1996). Existential phenomenology: Emphasizing the experience of the athlete in sport psychology research. The Sport Psychologist, 10, 307-321. 3. Denzin, N. K. (1989). Interpretive interactionism. Newbury Park, CA: Sage Publications. Eisner, E. W. (1997). The new frontier in qualitative research methodology. Qualitative Inquiry, 3, 259- 273. 4. Gould, D., Guinan, D., Greenleaf, D., Medbery, R., & Peterson, K. (1999). Factors affecting Olympic performance: Perceptions of Athletes and Coaches from more and less successful teams. The Sport Psychologist, 13, 371-394. 5. Guba, E. G., & Lincoln, Y. S. (1994). Competing paradigms in qualitative research. In N. K. Denzin, & Y. S. Lincoln (Eds.), Handbook of qualitative research (pp. 105-117). Thousand Oaks: Sage Publications. 6. Jackson, S. A. (1992). Athletes in flow: A qualitative investigation of flow states in elite figure skaters. Journal of Applied Sport Psychology, 4, 161-180. 7. Krane, V., Greenleaf, C. A., & Snow, J.(1997). Reaching for gold and the price of glory: A motivational case study of an elite gymnast. The Sport Psychologist, 11, 53-71. 8. Lacy, A. C., & Goldson, p. D. (1990). Behavior analysis of male and female coaches in high school girls’ basketball. Journal of Sport Behavior, 13, 29-39. 9. Lincoln, Y. S., & Guba, E. G. (1985). Naturalistic inquiry. Newbury Park, CA: Sage Publications. 10. Locke, L. (1989). Qualitative research as a form of scientific inquiry in sport and physical education. Research Quarterly for Exercise and Sport, 60, 415-442.

117 11. Munroe, K. J., Estabrooks, P., Dennis, P., & Carron, A. V. (1999). A phenomenological analysis of group norms in sport teams. The Sport Psychologist, 13, 171-182. 12. Patton, M. Q. (1990). Qualitative evaluation and research methods. Newbury Park: Sage Publications. 13. Smith, R. E., & Smoll, F. L. (1990). Self-esteem and children’s reactions to youth sport coaching behaviors: A field study of self-enhancement processes. Developmental Psychology, 26, 987-993. 14. Thomas, J. R., & Nelson, J. K. (1996). Research methods in physical activity. Champaign, IL: Human Kinetics.

118 TEAMWORK RESEARCH REALITY OR NECESITY

PhD. Cătălina ABABEI, University of Bacău PhD. Radu ABABEI, University of Bacău

Key words: research, team, interdisiplinarity Introduction In the last decade, there has been a plethora of studies using “non-traditional” research methods in the study of physical activity. Sport psychology researchers, in particular, have used qualitative methodologies in an attempt to gain a greater understanding of the subjective experience of the athletes (e.g., Gould, Eklund, & Jackson, 1992; Munroe, Giacobbi, Hall, & Weinberg, 2000; Scanlan, Stein, & Ravizza, 1989). Because of these studies, several researchers have published review articles or discussion papers outlining the use (or misuse) of qualitative research in the field (e.g., Dale, 1996; Krane, et al., 1997; Sparkes, 1998; Strean & Roberts, 1992). These sport specific qualitative studies have provided in-depth analyses of athletes’ and coaches’ experiences that might have gone otherwise untapped. Researchers have been encouraged to use this wealth of information in developing scales for psychometric analysis while consultants have been encouraged to develop more effective interventions. Exercise psychologists have also employed qualitative methodologies in their investigations (e.g., Gauvin, 1990; Golberg, 1992; Whaley & Ebbeck, 1997), although to a much lesser extent. Given the in-depth information gained from qualitative research in the sport domain, it is reasonable to assume that exercisers and exercise leaders would also benefit from an increase in qualitative research. Consequently, there remains a need for additional studies, particularly in exercise psychology, and ultimately a review article on the use and future direction of qualitative research in the physical activity field, including both sport and exercise. This overall growth of qualitative research in the field of physical activity may have been due, in part, to those who felt that the “conventional “ methods (i.e., quantitative methods) of interpreting data may have been too limiting when investigating people and their situations (Eisner, 1997). The purpose of this article is to examine various ways in which qualitative methodologies can and have contributed to the knowledge and understanding of physical activity research, including both exercise and sport. Central to the definition of physical activity is movement (Bouchard & Sheppard, 1994). Bain (1995) further contends that the importance of movement lies in the impressions that it stimulates in the individual, arguing that subjective knowledge is therefore at the heart of sport related inquiry. Through qualitative methodology, physical activity researchers are able to examine the way people perceive, create and interpret their world. This methodology stresses the importance of studying the subjective experience of the individual, thereby providing a richness of information to the field of physical activity. The following discussion is organized into four sections highlighting, (1) the competing paradigms, (2) qualitative research in sport psychology, (3) qualitative research in exercise psychology, and (3) the future of qualitative research in physical activity.

119 The Competing Paradigms The Competing Paradigms Because qualitative and quantitative methods involve differing strengths and weaknesses, they constitute alternative, but not mutually exclusive, strategies for research. (Patton, 1990, p. 14) The title of this section may be misleading, but a long-standing debate about which type of research still remains. Patton (1990) suggested a ‘paradigm of choice’. In other words, he felt researchers should not be bound to view the world through one set of lenses, but rather to let the research question be the factor in determining the chosen methodology. The goals of these two competing paradigm are very different. Qualitative research (i.e., interpretive, naturalistic, constructivist, ethnographic, or hermeneutic) is that of description, thus providing the basis by which the reader can gain an in-depth understanding of how people make sense of their world. Denzin (1989) offered that the success of qualitative research depends on detailed accounts put forth by the investigator. Qualitative methodology is a means of studying the subjective experience of the individual, thereby offering a detailed description of how one perceives, creates, and interprets one’s world. In sport psychology research, qualitative methodology such as focus groups could be useful in exploring the meaning of anxiety to athletes (Moran, 2004). While in exercise psychology research, qualitative methods such as in-depth interviews could help establish whether more frequent exercisers have a rich more accurate understanding of their exercise injuries than do less frequent exercisers. The goal of quantitative research is that of prediction, hypothesis testing, and control. A sport psychology study using quantitative methods may examine motivational self-talk and its relation to performance in self-paced skills such as a golf putt or a tennis serve (Moran, 2004). An exercise psychology study using quantitative methods may wish to explore the relative effects of different environments on exercisers’ moods (i.e., walking trails in a wooded area versus sidewalks in an urban city). In order for a study to be construed as quantitative, it has to satisfy four criteria including: (1) internal validity, the degree to which the results can be attributed to treatment, (2) external validity, the generalizability of the results, (3) reliability, the extent to which the findings can be replicated and, (4) objectivity, the extent to which the findings are free from bias (Guba & Lincoln, 1994). Many positivists felt that if the research did not satisfy the above four criteria, then it was not true research. Because qualitative research methods typically include observations, narrative reports, and researcher-designed instruments (Goetz & LeCompte, 1984), it has been considered the exact opposite of quantitative research, which includes precise measurement, rigid control of variables and statistical analyses (Thomas & Nelson, 1998). Issues of reliability, validity, and objectivity have therefore been argued because qualitative research was not satisfying the above four criteria of quantitative research. Qualitative researchers have attempted to overcome these criticisms by developing their own language, such as triangulation and transferability, to verify their method of research (Creswell, 1994). Triangulation is one method by which qualitative researchers strive to ensure validity. One specific type, analyst triangulation, involves the process of several researchers coming to a consensus (inter-rater reliability) on the coding of the data. Krane and colleagues (1997)

120 suggested having your co-investigator challenge your codes, thereby acting as a ‘devil’s advocate’, as an additional technique to control against bias. Although deemed by some as inappropriate in qualitative research (Erikson, 1986), external validity or the generalizability of the results has been another subject of disagreement amongst qualitative critics. Interviews, which are one of the most common sources of qualitative data in physical activity research, are very time-consuming, thereby forcing researchers to reduce their sample size considerably. Due to the small sample, the generalizability of results has been scrutinized. Transferability, one way of addressing the positivist notion of generalizability, denotes the extent to which the investigator uses and communicates theoretical frameworks, research techniques and definitions that are available and understood by researchers in the same or similar (Goetz & LeCompte, 1984). Qualitative research provides insight into another person’s reality. A qualitative research report provides the reader not with generalizations, but with tools for reflection. The knowledge produced is not a generalized law of behavior, but is new subjective knowledge constructed by the reader. The reader uses this new insight to create new meanings, and actions in his or her own life. (Bain, 1995, p. 244) In effect, the reader, not the author, makes the generalizations (Lincoln & Guba, 1985; Strean, 1998). A priori assumptions are another criticism with qualitative research. A priori assumptions are due, in part, to one of the fundamental goals of qualitative research, hypothesis generating. As Patton (1990) suggested, one way to control for a priori assumptions (e.g., biases) is to have a trained researcher gather the data. Because the researcher is the primary tool in qualitative research, the investigator must therefore have a good rapport with the subjects, possess superior interviewing techniques and ask questions in such a way that the interviewee will speak freely when conducting an interview (Thomas & Nelson, 1998). Krane and colleagues (1997) argue, “it is unrealistic to expect any researcher to begin a study without the requisite knowledge to understand the phenomena under consideration” (p. 216). As trained researchers, they are able to acknowledge and therefore appropriately address these biases. Ultimately, the researcher has a duty to clarify whether the research is descriptive or exploratory or guided by theoretical predispositions. Qualitative researchers feel as though they are able to adequately address the issues of reliability and validity, with such techniques as triangulation and transferability. As well, with capable researchers collecting the data, the issue of objectivity should be satisfied. Qualitative Research in Sport Psychology In Locke’s (1989) earlier work, he stated that the rules of qualitative analyses were less stringent than those of quantitative analyses thereby allowing much more opportunity for creativity. Because of this opportunity, qualitative research is comprised of various methodologies. The most commonly used methodology in sport, inductive content analysis of transcribed interviews, was presented by Scanlan et al. (1989) in their study with figure skaters and later used by Gould and colleagues (1992) and Jackson (1992). They presented figures indicating the raw data themes and the development of the higher order themes. Prior to Scanlan and colleagues’ (1989) pivotal study, very few articles had been published in the area of sport psychology that had employed qualitative methodologies.

121 More recently, Bloom, Crumpton and Anderson (1999) used systematic observation and interviews in order to gain an understanding into the teaching behaviors of a Division 1 basketball coach. Systematic observation has been employed by numerous sport psychology researchers to examine the behavior of expert coaches at all levels (Lacy & Goldston, 1990; Smith & Smoll, 1990). As well, in-depth interviews have been used with coaches to examine factors considered important to coaches (Bloom, Durand-Bush, & Salmela, 1996; Côte, Salmela, & Russell, 1995). Open-ended questionnaires have been used by some researchers in an attempt to gain insight into athletes’ thoughts and perceptions (e.g., Martin, 1997; Munroe, Estabrooks, Dennis, & Carron, 1999). Munroe and colleagues (1999) utilized open-ended questionnaires to identify group norms present in sport teams. As practitioners, if we can anticipate the evolution of these norms, we can take action to avoid or shape the development of such generalized expectation about behavior. As can be seen above, there are many benefits, from a practical perspective, of using the qualitative methodology in sport research. Although the case study is a descriptive research technique often used in quantitative research, it is also used as a qualitative method in sport psychology research (Heyman, 1990; Savoy, 1993). Case studies (Merriam, 1988) examine most or all the potential aspects of a distinct unit or case in order to gain a greater understanding about other similar cases. A case may be an individual, a family, a team, or a community. In the sport context, Savoy (1993) employed a case study approach when she examined a mental training package over the course of the season with a basketball player, while Krane, Greenleaf and Snow (1997) used unstructured interviews to examine the achievement motivation of an elite gymnast. Finally, Striegel (1993) used a case study approach to examine anger in tennis players. All these studies were conducted with the assumption the respective cases are representative of many other such cases. As Gould and Udry (1994) suggested in their review of psychological skills for performance enhancement, additional research using case study methodologies must be employed as a means of identifying personality and situational factors influencing athletes. Focus groups seem to be more pervasive than ever in sport psychology literature. The focus group is a technique used to interview a group of people on a specific topic. It is an efficient form of data collection in that the researcher can accumulate information about several people in one session (Thomas & Nelson, 1996). Gould, Guinan, Greenleaf, Medbery, and Peterson (1999) used focus groups with US Olympic athletes to find out their perceptions on mental skills and strategies. This methodology was employed because of a need to examine these issues from a broad perspective. The focus group was used in conjunction with a mass mail-out survey and telephone interviews. What ensues from focus groups, such as with Gould, Guinan, et al., can have important implications for interventions. Knowing the factors that are associated with enhanced performance can help sport psychologist develop more effective interventions. Gould, Damarjian, and Medbery (1999) also conducted focus group interviews with junior level tennis coaches. From Gould, Demajian, et al.’s investigation, an integrative model was developed that could be used as a guide for coaches to develop mental skills training as well as to direct future research in the area. Sparkes (1998) reiterated other qualitative researchers’ views by arguing that for “sport psychology to grow and qualitative forms of inquiry to fully contribute to an understanding of sport psychology phenomena, different methodologies and the varying forms of knowledge gained from them must be appreciated, encouraged and embraced with

122 theoretical tolerance and respect” (p. 365). Over the years, researchers have used, and continue to use, multiple methods of qualitative research in order to gain a greater understanding of athletes’ and coaches’ behaviors. Qualitative Research in Exercise Psychology The field of exercise psychology is perpetually growing and expanding. It is therefore important that our conceptual horizons keep expanding. Again, one means of exploring our conceptual horizons is through the use of various methodologies (i.e., qualitative methods). In his 1994 book on exercise adherence, Dishman stated the importance of conducting more studies using qualitative methods in order to understand the process of personal motivation for physical activity. Over the years, several researchers have used qualitative techniques to examine issues including the exercise constraints in older adults (Whaley & Ebbeck, 1997), the motivational features of exercise and lifestyle (Gauvin, 1990), and the descriptors of exercise in older women (Schneider, 1996). In Whaley and Ebbeck’s study, they employed a qualitative perspective to examine issues pertaining to exercise constraints among older adults. Past research in this area has been limiting due to the fact that research focused on constraints considered important by the investigators, not the exercisers themselves. By using a qualitative approach, Whaley and Ebbeck were able to gain valuable information on these constraints. Just as in sport psychology research, exercise psychology research tends to use interviews as a primary data-gathering tool. Sihvonen, Rantanen, and Heikkinen (1998) interviewed elderly people in order to examine the changes in physical activity levels over a five-year period. Henderson, Ainsworth, Stolarzcyk, Hootman, and Levin (1999) combined interviews and physical activity records to gain a holistic understanding of physical activity patterns in women of color. Finally, Lindgren and Fridlund (1999) conducted interviews with non-active women in order to develop a theoretical understanding of what could influence exercise adherence. Interviews provide in-depth information that may not otherwise be available through paper and pencil tests. Focus groups have been a viable method of data collection employed in the smoking cessation literature (Balch, 1998; Manfredi, Lacey, Warnecke, & Balch, 1997; Shervington, 1994). More recently, Munroe, Sullivan, Rodgers, & Hall (in preparation) conducted focus groups with avid exercisers, moderate exercise and obese exercisers as means to gather information on the images used during exercise. Furthermore, Eyler, Baker, Cromer, King, Brownson, and Donatelle (1998) conducted focus groups with women over 40 years of age in order to explore patterns of physical activity among minority women. Lastly, active and sedentary women were part of a focus group examining the variability of participation in health promoting forms of physical activity (Cousins & Keating, 1995). Through the use of this qualitative methodology, researchers can then tailor the interventions to meet the needs of the population in question. Open-ended questionnaires, analyzed inductively, have also been a means of gathering data in exercise psychology research. Hausenblas, Hall, Rodgers and Munroe (1999) used an open-ended questionnaire to examine the nature of imagery use in exercisers. From those responses, a questionnaire was developed to assess imagery use by exercisers. Fox and Corbin (1989) employed much the same methodology. They employed open-ended questionnaires to identify important contributors to the physical self-esteem of a college age

123 population. The findings from these questions were then used as a basis for a physical self- perception scale. Qualitative methods offer an in-depth understanding into a person’s experiences. They allow the reader to locate the meaning in people’s lived experiences and to provide vivid descriptions nested in a real context (Miles & Huberman, 1994). With the influx of this methodology in the sport literature, thereby giving rise to a plethora of qualitative review articles (Dale, 1996; Krane et al., 1997; Sparkes, 1998), one could assume that it is only a matter of time before we see the same type of growth in the exercise literature. The Future of Qualitative Research in Physical Activity As previously mentioned, the interview is the most readily used tool to collect qualitative data. However, one type of interview that requires further attention in the physical activity field is the focus group. The researcher is able to gather information on multiple people in one session, allowing the researchers to probe and ask for additional clarity. As Gould et al. (1999) stated, the focus group is “useful for understanding abstract topics and discovering new insights” (p. 128). The focus group may prove especially exciting for researchers working with exercise groups. One could use focus groups to gain a greater understanding to such questions as the social support of exercisers, the imagery use and self-talk in exercisers, or reasons for dropping out. Also, as was found in the sport literature (Gould et al., 1999a), focus groups can provide a time for the participants to reflect on their participation. It is therefore, not only a means of collecting valuable information, but also a means of debriefing. Focus groups may become the qualitative method of choice for physical activity researchers because they allow for a greater understanding of specific topics. Although focus groups are a viable means of collecting data, they are not without limitations. Group dynamics is one factor that may pose potential problems within a focus group. Some participants may be reluctant to state their views in such a public form. For instance, focus groups may not prove beneficial for persons with eating disorders or exercise addiction because these topics are many times held in secret. Also, the focus group limits the amount of questions that can be asked. Patton (1990) suggests that the focus interview may provide quality controls in that false or extreme views may come from it. By videotaping the focus group, the researcher can gather both verbal and non-verbal information. Note taking is also a suggested way to denote certain points of emphasis. Another limitation with focus group interview is that you cannot be sure that each group discusses identical issues equally. Researchers who employ this method are encouraged to use inter-rater reliability as a mean to enhance the trustworthiness of the data (Lincoln & Guba, 1985). The phenomenological interview is a further methodology that has been given little attention in both sport and exercise psychology (Dale, 1996). It is a method of data collection that provides information on the experiences of the participant (athlete or exerciser). This type of interview allows the interviewee to be the expert. All questions in the interview follow a dialogue, much like the conversation between two people, and are “aimed at learning more about the respondent’s experience instead of confirming the interviewer’s previously held hypothesis” (Dale, 1996, p. 313). This type of interview may prove useful for coaches and/or leaders who want to individualize their interventions. An additional method of qualitative data collection that is underrepresented in the applied field of sport and exercise psychology, although used extensively in other applied

124 disciplines, is the case study (Strean & Roberts, 1992). “The case study relies on interviewing, observing, and document analysis”(Denzin & Lincoln, 1998, p. 29). Savoy (1993) and Krane et al. (1997) both demonstrated the utility of case studies in sport psychology interventions in their research with a basketball player and gymnast, respectively. Faulkner & Sparkes (1999) conducted a case study on exercise as a therapy for schizophrenia. Although used to a much lesser extent than in sport, the case study may be a valuable research tool in understanding the interventions in an exercise setting. Qualitative research has been used repeatedly as a basis for scale/questionnaire development, models, or intervention strategies in both sport and exercise research. However, it is important to keep in mind that qualitative research need not always be followed up with quantitative research, nor does qualitative analyses need to be followed up with quantitative analyses. In the earlier years of qualitative methods in sport psychology, Scanlan and colleagues (1989) were able to please both sides of this “competing” paradigm and thereby gain entry into an otherwise “quantitative” field by combining qualitative (interpreting interviews) and quantitative (providing frequency scores). Some researchers (Andersen, Williams, Aldridge, & Taylor, 1996) would contest that combining both quantitative and qualitative analyses in one study does not serve either paradigm very well. They question frequency being used as a measure of meaningfulness of the subject’s experience. For instance, is a lower frequency number any less meaningful than a more frequently cited experience? Many researchers have suggested that the research question drive the methodologies employed (e.g., Krane et al., 1997; Patton, 1990). If the inclusion of a frequency table adds nothing to the study, then researchers should not feel compelled to include one simply because this technique had been used in the past. However, there can be tremendous value in combining qualitative and quantitative data gathering techniques (i.e., mixed methods). Such was the case in Gould et al.’s (1999a) study with Olympic athletes, which combined focus groups, surveys and telephone interviews. Manfredi et al. (1997) also used mixed methods to examine smoking cessation among low socio-economic status African American women. They employed surveys and focus groups to discover themes and images salient to the participants. Together the multiple methods complemented and explained each other. Denzin and Lincoln (1998) state, “the use of multiple methods (or triangulation) reflects an attempt to secure in-depth understanding of the phenomenon in question” (p. 4). The use of multiple methods could be used to a greater extent in the physical activity research. Areas for future examination using multiple methods could include; exercisers’ and non-exercisers’ thoughts and attitudes on the benefits of being physically active, leadership styles, social cognitive variables and their effects on exercise motivation and adherence, factors related to exercise adherence and attitudes and/or beliefs, self-esteem, and self- efficacy. The combination of multiple methods adds rigor, breadth, and depth to any investigation (Flick, 1992) Weinberg and Comar (1994) further suggested that in addition to the empirical intervention research, qualitative methodologies have provided greater understanding to the types of interventions and the types of consultants that most positively affect the performance of an athlete. Therefore, it is important to continue to use these qualitative methods in order to learn the most from our athletes, coaches, and exercisers.

125 Conclusion As previously stated, much of the qualitative research in physical activity has been conducted in the area of sport psychology (e.g., Côté, et al, 1995; Gould, et al., 1992; Scanlan, et al., 1989). Krane et al. (1997) recently maintained that after 10 solid years of qualitative research, it should now be acceptable in the sport psychology literature to publish a qualitative study without having to explain the data collection and analyses procedures employed. The same should hold true for exercise psychology. If we could move away from explaining the methodology in such depth as has been common practice, this would allow more opportunity for the researchers to describe in detail the richness of the data found (Kerry & Armour, 2000; Krane et al., 1997). With each additional qualitative study that is conducted, a greater appreciation for this type of methodology is achieved. For our field of sport and exercise psychology to grow, it is important to answer the questions asked by using the best possible methodologies. As Strean and Roberts (1992) stated, “to ignore other points of view, or to dismiss a variety of methodologies is to miss out on possible sources of understanding and ways of advancing our field” (p. 56). Qualitative research is by no means the only legitimate way to do research but it is one in which you can fully understand what the person is experiencing which is not always achievable through the use of numbers. Qualitative research offers an additional method by which researchers can use their strengths and abilities to suit their interest. Drawing on Eisner’s (1997) point from the education research he stated that: Young scholars, although not exclusively, are trying to invent new forms of research that they believe are better suited for studying the educational worlds they care about. (p.263) As young scholars in the physical activity field, the world we care about is comprised of people and how sport and exercise affect them. Although qualitative research has been around for many years, there still remains a need for greater balance between “scientific and subjective knowledge” (Bain, 1995, p. 239). Moreover, there is a need for a review on the use (and misuse) of qualitative methods in exercise psychology. Trail blazing, especially in a methodological sense, is never easy, thus requiring fortitude and perseverance. These various methods of research foster creative thoughts and allow us to view ideas from a different perspective, thus being of great valuable to the physical activity field.

References 1. Bain, L. L. (1995). Mindfulness and subjective knowledge. Quest, 47, 238-253. 2. Bloom, G. A., Crumpton, R.,& Anderson, J. E. (1999). A systematic observation study of teaching behaviors of an expert basketball coach. The Sport Psychologist, 13, 157-170. Dale, G. A. (1996). Existential phenomenology: Emphasizing the experience of the athlete in sport psychology research. The Sport Psychologist, 10, 307-321. 3. Denzin, N. K. (1989). Interpretive interactionism. Newbury Park, CA: Sage Publications. Eisner, E. W. (1997). The new frontier in qualitative research methodology. Qualitative Inquiry, 3, 259- 273. 4. Gould, D., Guinan, D., Greenleaf, D., Medbery, R., & Peterson, K. (1999). Factors affecting Olympic performance: Perceptions of Athletes and Coaches from more and less successful teams. The Sport Psychologist, 13, 371-394.

126 5. Guba, E. G., & Lincoln, Y. S. (1994). Competing paradigms in qualitative research. In N. K. Denzin, & Y. S. Lincoln (Eds.), Handbook of qualitative research (pp. 105-117). Thousand Oaks: Sage Publications. 6. Jackson, S. A. (1992). Athletes in flow: A qualitative investigation of flow states in elite figure skaters. Journal of Applied Sport Psychology, 4, 161-180. 7. Krane, V., Greenleaf, C. A., & Snow, J.(1997). Reaching for gold and the price of glory: A motivational case study of an elite gymnast. The Sport Psychologist, 11, 53-71. 8. Lacy, A. C., & Goldson, p. D. (1990). Behavior analysis of male and female coaches in high school girls’ basketball. Journal of Sport Behavior, 13, 29-39. 9. Lincoln, Y. S., & Guba, E. G. (1985). Naturalistic inquiry. Newbury Park, CA: Sage Publications. 10. Locke, L. (1989). Qualitative research as a form of scientific inquiry in sport and physical education. Research Quarterly for Exercise and Sport, 60, 415-442. 11. Munroe, K. J., Estabrooks, P., Dennis, P., & Carron, A. V. (1999). A phenomenological analysis of group norms in sport teams. The Sport Psychologist, 13, 171-182. 12. Patton, M. Q. (1990). Qualitative evaluation and research methods. Newbury Park: Sage Publications. 13. Smith, R. E., & Smoll, F. L. (1990). Self-esteem and children’s reactions to youth sport coaching behaviors: A field study of self-enhancement processes. Developmental Psychology, 26, 987-993. 14. Thomas, J. R., & Nelson, J. K. (1996). Research methods in physical activity. Champaign, IL: Human Kinetics.

127 LA RECHERCHE EN EQUIPE ENTRE REALITEE ET NECESSITE

Dr. Cătălina ABABEI, Université de Bacău dr. Radu ABABEI, Université de Bacău

Mot clef: recherche, equipe, interdisiplinarite

Dans la dernière décennie, il y a eu une pléthore d'études en utilisant des méthodes "non traditionnelles" de recherches dans l'étude de l'activité physique. Fôlatrez les chercheurs de psychologie, en particulier, ont employé des méthodologies qualitatives afin d'essayer de gagner un plus grand arrangement de l'expérience subjective des athlètes (e.g., Gould, Eklund, & Jackson, 1992; Munroe, Giacobbi, Hall, & Weinberg, 2000; Scanlan, Stein, & Ravizza, 1989). Because of these studies, several researchers have published review articles or discussion papers outlining the use (or misuse) of qualitative research in the field (e.g., Dale, 1996; Krane, et al., 1997; Sparkes, 1998; Strean & Roberts, 1992). - Ceux ci fôlatrent des études qualitatives spécifiques ont fourni des analyses détaillées des athlètes et ont donné des leçons particulières aux expériences qui pourraient avoir disparu autrement inexploitées. Des chercheurs ont été encouragés à employer cette richesse d'information dans les balances se développantes pour l'analyse psychométrique tandis que des conseillers ont été encouragés à développer des interventions plus efficaces. Les psychologues d'exercice ont également employé des méthodologies qualitatives dans leurs investigations (e.g., Gauvin, 1990; Golberg, 1992; Whaley & Ebbeck, 1997), bien que jusqu'à beaucoup de peu de degré. Etant donné l'information détaillée obtenue de la recherche qualitative dans le domaine de sport, il est raisonnable de supposer que les exerçants et les chefs d'exercice tireraient bénéfice également d'une augmentation de recherche qualitative. En conséquence, là reste un besoin d'études additionnelles, en particulier en psychologie d'exercice, et finalement un article synoptique sur l'utilisation et la future direction de la recherche qualitative dans le domaine physique d'activité, y compris le sport et l'exercice. Cette croissance globale de recherche qualitative dans le domaine de l'activité physique a pu avoir été due, en partie, de ceux qui a estimé que les méthodes "conventionnelles" (c.-à-d., méthodes quantitatives) d'interpréter des données ont pu avoir trop limité quand étudiant des personnes et leurs situations tandis que des conseillers ont été encouragés à développer des interventions plus efficaces. Les psychologues d'exercice ont également employé des méthodologies qualitatives dans leurs investigations. Le but de cet article est examiner les diverses manières dont les méthodologies qualitatives peuvent et avoir contribué à la connaissance et à l'arrangement de la recherche physique d'activité, y compris l'exercice et le sport. Le central à la définition de l'activité physique est mouvement (Bouchard & Sheppard, 1994). Bain (1995) affirme plus loin que l'importance du mouvement se situe dans les impressions qu'elle stimule dans l'individuel, arguant du fait que la connaissance subjective est donc au coeur de l'enquête reliée par sport. Par la méthodologie qualitative, les chercheurs physiques d'activité peuvent examiner la manière que les gens perçoivent, créent et interprètent leur monde. Cette méthodologie souligne l'importance d'étudier l'expérience subjective de l'individu, fournissant de ce fait une richesse d'information au champ de l'activité physique. La

128 discussion suivante est organisée en quatre accentuer de sections, (1) paradigmes de concurrence, (2) recherche qualitative en psychologie de sport, (3) recherche qualitative en psychologie d'exercice, et (3) futur de recherche qualitative dans l'activité physique

Les paradigmes de concurrence phisique Les paradigmes de concurrence phisique les méthodes qualitatives et quantitatives impliquent des forces et des faiblesses différentes, elles constituent l'alternative, mais le mutuellement exclusif, stratégies pour la recherche. (Patton, 1990, p. 14) Le titre de cette section peut être fallacieux, mais une discussion de longue date au sujet dont le type de recherche demeure toujours Patton (1990) a suggéré un paradigme de ` de choix '. En d'autres termes, il s'est senti que des chercheurs ne devraient pas être liés pour regarder le monde par un ensemble d'objectifs, mais plutôt laissent la question de recherches être le facteur en déterminant la méthodologie choisie. Les buts du paradigme ces deux de concurrence sont très différents. La recherche qualitative (c.-à-d., interprétatif, naturaliste, constructiviste, ethnographiques, ou hermeneutic) est celle de la description, de ce fait fournissant la base par laquelle le lecteur peut gagner un arrangement détaillé de la façon dont les gens se comprennent de leur monde. Denzin (1989) offert que le succès de la recherche qualitative dépend des comptes détaillés mettez en avant par l'investigateur. La méthodologie qualitative est des moyens d'étudier l'expérience subjective de l'individu, offrant de ce fait une description détaillée de la façon dont on perçoit, crée, et interprète son monde. Dans la recherche en matière de psychologie de sport, la méthodologie qualitative telle que des groupes de foyer a pu être utile en explorant la signification de l'inquiétude aux athlètes Moran, 2004). Tandis que dans la recherche en matière de psychologie d'exercice, les méthodes qualitatives telles que des entrevues détaillées pourraient aider à établir si des programmes test plus fréquents ont un arrangement plus précis de riches de leurs dommages d'exercice que fréquentent moins des programmes test. Le but de la recherche quantitative est celui de la prévision, de l'hypothèse examinant, et de la commande. Une étude de psychologie de sport employant des méthodes quantitatives peut examiner art de l'auto-portrait-talk de motivation et sa relation à l'exécution dans des qualifications de art de l'auto-portrait-paced telles qu'un putt de golf ou un service de tennis (Moran, 2004). Une étude de psychologie d'exercice employant des méthodes quantitatives peut souhaiter explorer les effets relatifs de différents environnements sur les modes des programmes test (c.-à-d., la marche traîne dans un secteur boisé contre des trottoirs dans une ville urbaine). Afin une étude à interpréter comme quantitative, il doive satisfaire quatre critères comprenant : (1) validité interne, le degré auquel les résultats peuvent être attribués au traitement, (2) validité externe, le generalizability des résultats, (3) fiabilité, le point auquel les résultats peuvent être repliés et, (4) objectivité, le point auquel les résultats sont exempt de la polarisation (Guba et Lincoln, 1994). Beaucoup de positivists ont estimé que si la recherche ne satisfaisait pas les quatre critères ci-dessus, alors ce n'était pas recherche vraie. Puisque les méthodes qualitatives de recherches incluent typiquement des observations, des rapports narratifs, et des instruments chercheur-conçus (Goetz et LeCompte, 1984), on l'a considéré l'opposé exact de la recherche quantitative, qui inclut la mesure précise, la commande des variables rigide et les analyses statistiques (Thomas et le Nelson, 1998).

129 Des issues de la fiabilité, de la validité, et de l'objectivité ont été donc discutées parce que la recherche qualitative ne satisfaisait pas les quatre critères ci-dessus de la recherche quantitative. Les chercheurs qualitatifs ont essayé de surmonter ces critiques en développant leur propre langue, telle que la triangulation et la transférabilité, pour vérifier leur méthode de recherche (Creswell, 1994). La triangulation est une méthode par laquelle les chercheurs qualitatifs tâchent d'assurer la validité. Un type spécifique, triangulation d'analyste, comporte le processus de plusieurs chercheurs venant à un consensus (fiabilité inter-rater) sur le codage des données. Krane et collègues (1997) suggérés ayant votre défi d'Co-investigateur vos codes, agissant de ce fait en tant qu'avocat de diable de ` ', comme technique additionnelle à la commande contre la polarisation. Bien que considéré par certains comme inadéquat dans la recherche qualitative (Erikson, 1986), la validité externe ou le generalizability des résultats a été un autre sujet de désaccord parmi les critiques qualitatifs. Les entrevues, qui sont l'une des sources les plus communes de données qualitatives dans la recherche physique d'activité, prennent très du temps, forçant de ce fait des chercheurs à réduire leur dimension de l'échantillon considérablement. En raison du petit échantillon, le generalizability des résultats a été contrôlé. La transférabilité, one-way d'adresser la notion de positivist du generalizability, dénote le point auquel l'investigateur emploie et communique les cadres, les techniques de recherches et les définitions théoriques qui sont disponibles et compris par des chercheurs dans la même chose ou semblables (Goetz et LeCompte, 1984). La recherche qualitative fournit l'perspicacité dans la réalité d'une autre personne. Un rapport qualitatif de recherches fournit au lecteur pas en généralisations, mais des outils pour la réflexion. La connaissance produite n'est pas une loi généralisée du comportement, mais est la nouvelle connaissance subjective construite par le lecteur. Le lecteur emploie cette nouvelle perspicacité pour créer de nouvelles significations, et actions dans sa propre vie. (Bain, 1995, p. 244) en effet, le lecteur, pas l'auteur, marques les généralisations (Lincoln et Guba, 1985 ; Strean, 1998). Les prétentions a priori sont une autre critique avec la recherche qualitative. Les prétentions a priori sont dues, en partie, d'un des buts fondamentaux de la recherche qualitative, se produire d'hypothèse. Car Patton (1990) suggéré, à sens unique à la commande pour des prétentions a priori (par exemple, polarisations) doit faire recueillir à un chercheur qualifié les données. Puisque le chercheur est l'outil primaire dans la recherche qualitative, l'investigateur doit donc avoir un bon rapport avec les sujets, possède des techniques d'interview supérieures et pose des questions d'une telle manière que l'interviewé parlera librement quand conduisant une entrevue (Thomas et le Nelson, 1998). Krane et collègues (1997) discutent, "il est peu réaliste de s'attendre à ce que n'importe quel chercheur commence une étude sans connaissance requise pour comprendre les phénomènes à l'étude" (p. 216). En tant que chercheurs qualifiés, ils peuvent reconnaître et donc adresser convenablement ces polarisations. Finalement, le chercheur a un devoir à clarifier si la recherche est descriptive ou exploratoire ou guidée par des prédispositions théoriques. Les chercheurs qualitatifs se sentent comme

130 s'ils peuvent aborder en juste proportion les questions de la fiabilité et de la validité, avec des techniques telles que triangulation et transférabilité. Aussi bien, des chercheurs capables rassemblant les données, la question de l'objectivité devrait être satisfaite. Recherche qualitative en psychologie de sport en 1989) premiers travaux de Locke's (, il a déclaré que les règles des analyses qualitatives étaient moins rigoureuses que ceux des analyses quantitatives laissant de ce fait beaucoup plus d'occasion pour la créativité. En raison de cette occasion, la recherche qualitative est composée de diverses méthodologies. La méthodologie le plus généralement utilisée dans le sport, analyse du contenu inductive des entrevues transcrites, a été présentée par Scanlan et autres (1989) dans leur étude avec la figure patineurs et plus tard employée par Gould et collègues (1992) et Jackson (1992). Ils ont présenté des figures indiquant les thèmes de données brutes et le développement des thèmes d'ordre plus supérieur. Avant Scanlan et études pivotales des collègues (1989), très peu d'articles avaient été édités dans le domaine de la psychologie de sport qui avait utilisé des méthodologies qualitatives. Plus récemment, Bloom, Crumpton et observations systématiques utilisées et entrevues d'Anderson (1999) afin de gagner un arrangement dans les comportements d'enseignement d'un entraîneur de basket-ball de la Division 1. L'observation systématique a été utilisée par de nombreux chercheurs de psychologie de sport pour examiner le comportement des entraîneurs experts à tous les niveaux (Lacy et Goldston, 1990 ; Smith Et Smoll, 1990). Aussi bien, des entrevues détaillées ont été employées avec des entraîneurs pour examiner des facteurs considérés importants pour des entraîneurs (fleur, Durand-Bush, et Salmela, 1996 ; Côte, Salmela, Et Russell, 1995). Des questionnaires ouverts ont été employés par quelques chercheurs afin d'essayer de gagner l'perspicacité dans les pensées des athlètes et les perceptions (par exemple, Martin, 1997 ; Munroe, Estabrooks, Dennis, Et Carron, 1999). Munroe et collègues (1999) ont utilisé les questionnaires ouverts pour identifier des normes de groupe actuelles dans des équipes de sport. Comme praticiens, si nous pouvons prévoir l'évolution de ces normes, nous pouvons agir pour éviter ou former le développement d'une telle espérance généralisée au sujet du comportement. Comme peut être vu ci-dessus, il y a beaucoup d'avantages, d'une perspective pratique, d'employer la méthodologie qualitative dans la recherche de sport. Bien que l'étude de cas soit une technique descriptive de recherches souvent utilisée dans la recherche quantitative, elle est également employée comme méthode qualitative dans la recherche en matière de psychologie de sport (Heyman, 1990 ; La Savoie, 1993). Les études de cas (Merriam, 1988) examinent la majeure partie ou tous les aspects potentiels d'une unité distincte ou les enferment afin de gagner un plus grand arrangement au sujet d'autres cas semblables. Un cas peut être un individu, une famille, une équipe, ou une communauté. Dans le contexte de sport, le Savoy (1993) a utilisé une approche d'étude de cas quand elle a examiné un paquet mental de formation en saison avec un joueur de basket-ball, alors que Krane, Greenleaf et Snow (1997) avaient l'habitude des entrevues non structurées pour examiner la motivation d'accomplissement d'un gymnaste d'élite. En conclusion, Striegel (1993) avait l'habitude une approche d'étude de cas pour examiner la colère dans des joueurs de tennis. Toutes ces études ont été entreprises avec la prétention que

131 les cas respectifs sont représentant de beaucoup d'autres tels cas. Comme Gould et Udry (1994) suggérés dans leur examen des qualifications psychologiques pour le perfectionnement d'exécution, la recherche additionnelle employant des méthodologies d'étude de cas doit être utilisée en tant que des moyens d'identifier la personnalité et les facteurs situationnels influençant des athlètes. Les groupes de foyer semblent être plus dominants que jamais en littérature de psychologie de sport. Le groupe de foyer est une technique employée pour interviewer un groupe de personnes sur une matière spécifique. C'est une forme efficace de collecte de données parce que le chercheur peut accumuler des informations sur plusieurs personnes en une session (Thomas et le Nelson, 1996). Gould, Guinan, Greenleaf, Medbery, et Peterson (1999) ont employé des groupes de foyer avec les athlètes olympiques des USA pour découvrir leurs perceptions sur des qualifications et des stratégies mentales. Cette méthodologie a été utilisée en raison d'un besoin d'examiner ces issues d'une large perspective. Le groupe de foyer a été employé en même temps qu'une enquête de masse d'envoi et des entrevues de téléphone. Ce qui s'ensuit des groupes de foyer, comme avec Gould, Guinan, et autres, peut avoir des implications importantes pour des interventions. Savoir les facteurs qui sont associés à l'exécution augmentée peut aider le sport le psychologue pour développer des interventions plus efficaces. Gould, Damarjian, et Medbery (1999) ont également conduit des entrevues de groupe de foyer avec les entraîneurs de niveau juniors de tennis. À partir de Gould, on a développé Demajian, et autres recherche, un modèle intégrateur aussi bien que lequel pourrait être employée comme guide pour des entraîneurs pour développer des qualifications mentales la formation pour diriger la future recherche dans le secteur. Sparkes (1998) a réitéré les vues d'autres chercheurs qualitatifs en arguant du fait que pour la "psychologie de sport à se développer et les formes qualitatives d'enquête à contribuer entièrement à un arrangement des phénomènes de psychologie de sport, différentes méthodologies et les formes variables de la connaissance gagnées d'eux doivent être appréciées, encouragées et embrassées avec la tolérance et le respect théoriques" (p. 365). Au cours des années, les chercheurs ont employé, et continuent à employer, des méthodes multiples de recherche qualitative afin de gagner un plus grand arrangement des athlètes et ont donné des leçons particulières à des comportements. Recherche qualitative en psychologie d'exercice que le champ de la psychologie d'exercice perpétuellement se développe et augmente. Il est donc important que nos horizons conceptuels continuent l'extension. Encore, on signifie d'explorer nos horizons conceptuels est par l'utilisation de diverses méthodologies (c.-à-d., méthodes qualitatives). En son livre 1994 sur l'adhérence d'exercice, Dishman a énoncé l'importance d'entreprendre plus d'études en utilisant des méthodes qualitatives afin de comprendre le processus de la motivation personnelle pour l'activité physique. Au cours des années, plusieurs chercheurs ont employé des techniques qualitatives pour examiner des issues comprenant les contraintes d'exercice dans des adultes plus âgés (Whaley et Ebbeck, 1997), les dispositifs de motivation de l'exercice et du style de vie (Gauvin, 1990), et les descripteurs de l'exercice dans des femmes plus âgées (Schneider, 1996). Dans l'étude de Whaley et d'Ebbeck, ils ont utilisé une perspective qualitative pour examiner des issues concernant des contraintes d'exercice parmi des adultes plus âgés. Après la recherche dans ce secteur a été la limitation étant donné que la recherche s'est concentrée sur des contraintes considérées importantes par les investigateurs, pas les programmes test eux-

132 mêmes. En employant une approche qualitative, Whaley et Ebbeck pouvaient obtenir l'information valable sur ces contraintes. Juste comme dans la recherche en matière de psychologie de sport, la recherche en matière de psychologie d'exercice tend à employer des entrevues comme outil donnée-sourcilleux primaire. Sihvonen, Rantanen, et Heikkinen (1998) ont interviewé de vieilles personnes afin d'examiner les changements des niveaux d'activité physiques sur une période de cinq ans. Henderson, Ainsworth, Stolarzcyk, Hootman, et entrevues combinées de Levin (1999) et disques physiques d'activité pour gagner un arrangement holistique des modèles physiques d'activité chez les femmes de couleur. En conclusion, Lindgren et Fridlund (1999) ont conduit des entrevues avec les femmes inactives afin de développer un arrangement théorique de ce qui pourrait influencer l'adhérence d'exercice. Les entrevues fournissent les informations détaillées qui peuvent autrement ne pas être disponibles par des essais de papier et de crayon. Les groupes de foyer ont été une méthode viable de collecte de données utilisée dans la littérature de tabagisme de cessation (Balch, 1998 ; Manfredi, De dentelle, Warnecke, Et Balch, 1997 ; Shervington, 1994). Plus récemment, Munroe, Sullivan, Rodgers, et Hall (en préparation) ont conduit des groupes de foyer avec les programmes test avides, l'exercice modéré et les programmes test obèses en tant que moyens de recueillir l'information sur les images utilisées pendant l'exercice. En outre, Eyler, Baker, Cromer, roi, Brownson, et Donatelle (1998) ont conduit des groupes de foyer avec des femmes sur 40 ans afin d'explorer des modèles d'activité physique parmi des femmes de minorité. Pour finir, les femmes actives et sédentaires faisaient partie d'un groupe de foyer examinant la variabilité de la participation à la santé favorisant des formes d'activité physique (Cousins et Keating, 1995). Par l'utilisation de cette méthodologie qualitative, les chercheurs peuvent alors travailler les interventions pour satisfaire les besoins de la population en question. Les questionnaires ouverts, analysés inductivement, ont également été des moyens de recueillir des données dans la recherche en matière de psychologie d'exercice. Hausenblas, Hall, Rodgers et Munroe (1999) avaient l'habitude un questionnaire ouvert pour examiner la nature de l'utilisation de langage figuré dans les programmes test. De ces réponses, un questionnaire a été développé pour évaluer l'utilisation de langage figuré par des programmes test. Fox et Corbin (1989) ont utilisé plus ou moins la même méthodologie. Ils ont utilisé les questionnaires ouverts pour identifier les contribuants importants au art de l'auto-portrait-esteem physique d'une population d'âge d'université. Les résultats de ces questions ont été alors employés comme base pour une balance physique de art de l'auto- portrait-perception. Les méthodes qualitatives offrent un arrangement détaillé dans les expériences d'une personne. Elles permettent au lecteur de localiser la signification dans les expériences vécues des personnes et de fournir des descriptions vives nichées dans un vrai contexte (Miles et Huberman, 1994). Avec l'afflux de cette méthodologie dans la littérature de sport, provoquant de ce fait une pléthore d'articles synoptiques qualitatifs (Dale, 1996 ; Krane et autres, 1997 ; Sparkes, 1998), un pourrait supposer que c'est seulement une question de temps avant que nous voyions le même type de croissance de la littérature d'exercice. Le futur de la recherche qualitative dans l'activité physique comme précédemment mentionnée, l'entrevue est l'outil le plus aisément utilisé pour rassembler des données

133 qualitatives. Cependant, un type d'entrevue qui exige davantage d'attention dans le domaine physique d'activité est le groupe de foyer. Le chercheur peut recueillir l'information sur les personnes multiples en une session, permettant aux chercheurs de sonder et demander la clarté additionnelle. Car Gould et autres (1999) indiqués, le groupe de foyer est "utile pour des matières d'abrégé sur arrangement et découvrir de nouvelles perspicacités" (p. 128). Le groupe de foyer peut prouver exciter particulièrement pour des chercheurs travaillant avec des groupes d'exercice. On a pu employer des groupes de foyer pour gagner un plus grand arrangement à des questions telles que l'appui social des programmes test, l'utilisation de langage figuré et le art de l'auto-portrait-talk dans les programmes test, ou des raisons de lâcher. En outre, comme a été trouvé dans la littérature de sport (Gould et autres, 1999a), les groupes de foyer peuvent fournir un temps pour les participants pour réfléchir sur leur participation. Elle est donc, non seulement des moyens de rassembler l'information valable, mais également des moyens de faire faire un compte rendu. Les groupes de foyer peuvent devenir la méthode qualitative de choix pour les chercheurs physiques d'activité parce qu'ils tiennent compte d'un plus grand arrangement des matières spécifiques. Bien que les groupes de foyer soient des moyens viables de rassembler des données, ils ne sont pas sans limitations. La dynamique de groupe est un facteur qui peut poser des problèmes potentiels dans un groupe de foyer. Quelques participants peuvent être peu disposés à énoncer leurs vues sous une forme si publique. Par exemple, les groupes de foyer peuvent ne pas prouver salutaire pour des personnes avec des désordres de manger ou le penchant d'exercice parce que ces matières sont beaucoup de fois tenues dans le secret. En outre, le groupe de foyer limite la quantité de questions qui peuvent être posées. Patton (1990) propose que l'entrevue de foyer puisse fournir des contrôles de qualité du fait les vues fausses ou extrêmes peuvent venir de lui. En enregistrant le groupe de foyer, le chercheur peut recueillir l'information verbale et nonverbale. La prise de note est également une manière suggérée de dénoter certains points d'emphase. Une autre limitation avec l'entrevue de groupe de foyer est que vous ne pouvez pas être sûr que chaque groupe discute les issues identiques également. Des chercheurs qui emploient cette méthode sont encouragés à employer la fiabilité inter-rater comme moyen d'augmenter la fidélité des données (Lincoln et Guba, 1985). L'entrevue phénoménologique est une autre méthodologie qui a été donnée peu d'attention en sport et psychologie d'exercice (Dale, 1996). C'est une méthode de collecte de données qui fournit des informations sur les expériences du participant (athlète ou exerçant). Ce type d'entrevue permet à l'interviewé d'être l'expert. Toutes les questions dans l'entrevue suivent un dialogue, tout comme la conversation entre deux personnes, et "sont destinées à apprendre plus au sujet de l'expérience du répondant au lieu de confirmer l'hypothèse précédemment tenue de l'interviewer" (Dale, 1996, p. 313). Ce type d'entrevue peut s'avérer utile pour les entraîneurs et/ou les chefs qui veulent individualiser leurs interventions. Une méthode additionnelle de collecte de données qualitative qui est sous-représentée dans le domaine appliqué de la psychologie de sport et d'exercice, bien qu'utilisé intensivement dans d'autres disciplines appliquées, est l'étude de cas (Strean et Roberts, 1992). "l'étude de cas se fonde sur interviewer, observer, et l'analysis"(Denzin de document et Lincoln, 1998, p. 29). Le Savoy (1993) et les Krane et autres (1997) ont démontré l'utilité des études de cas dans des interventions de psychologie de sport

134 dans leur recherche avec un joueur de basket-ball et un gymnaste, respectivement. Faulkner et Sparkes (1999) ont conduit une étude de cas sur l'exercice comme thérapie pour la schizophrénie. Bien qu'utilisé jusqu'à beaucoup de peu de degré que dans le sport, l'étude de cas peut être un outil valable de recherches dans l'arrangement les interventions dans un arrangement d'exercice. La recherche qualitative a été employée à plusieurs reprises comme base pour le développement de scale/questionnaire, les modèles, ou les stratégies d'intervention dans le sport et la recherche d'exercice. Cependant, il est important de maintenir dans l'esprit que la recherche qualitative n'a pas besoin toujours d'être continué avec la recherche quantitative, ni le besoin qualitatif d'analyses d'être continué avec des analyses quantitatives. En années premières des méthodes qualitatives en psychologie de sport, Scanlan et collègues (1989) veuillez pouvoir en mesure aux deux côtés de ceci paradigme "de concurrence" et gagnent de ce fait l'entrée dans un champ autrement "quantitatif" par la combinaison qualitative (interprétant des entrevues) et quantitative (fournissant des points de fréquence). Quelques chercheurs (Andersen, Williams, Aldridge, et Taylor, 1996) contesteraient cela combinant des analyses quantitatives et qualitatives dans une étude ne sert pas l'un ou l'autre paradigme très bien. Ils remettent en cause la fréquence étant employée comme mesure de meaningfulness de l'expérience du sujet. Par exemple, un nombre de plus basse fréquence est-il moins signicatif qu'une expérience plus fréquemment citée ? Beaucoup de chercheurs ont proposé que la commande de question de recherches que les méthodologies ont utilisée (par exemple, Krane et autres, 1997 ; Patton, 1990). Si l'inclusion d'une table de fréquence n'ajoute rien à l'étude, alors les chercheurs ne devraient pas se sentir compulsifs pour inclure un simplement parce que cette technique avait été employée dans le passé. Cependant, il peut y avoir valeur énorme en combinant des données qualitatives et quantitatives recueillant des techniques (c.-à-d., méthodes mélangées). Tel était le cas dans l'étude de Gould et autres (1999a) avec les athlètes olympiques, qui ont combiné des groupes de foyer, des aperçus et des entrevues de téléphone. Manfredi et autres (1997) avaient l'habitude également des méthodes mélangées pour examiner le cessation de tabagisme parmi les femmes américaines africaines de bas statut socio-économique. Ils ont utilisé des aperçus et des groupes de foyer pour découvrir des thèmes et des images saillants aux participants. Ensemble les méthodes multiples ont complété et se sont expliquées. 1998) états de Denzin et de Lincoln (, "l'utilisation des méthodes multiples (ou triangulation) reflètent une tentative de fixer l'arrangement détaillé du phénomène en question" (p. 4). L'utilisation des méthodes multiples a pu être employée jusqu'à un plus grand degré dans la recherche physique d'activité. Les secteurs pour le futur examen employant des méthodes multiples ont pu inclure ; les programmes test et les pensées et les attitudes des non-programmes te sur les avantages d'être des modèles physiquement actifs, de conduite, des variables cognitives sociales et leurs effets sur la motivation d'exercice et adhérence, facteurs se sont reliés à l'adhérence d'exercice et les attitudes et/ou la croyance, le art de l'auto-portrait-esteem, et le art de l'auto-portrait- efficacy. La combinaison des méthodes multiples ajoute la rigueur, la largeur, et la profondeur à n'importe quelle recherche (Flick, 1992) Weinberg et Comar (1994) encore suggérés qu'en plus de la recherche empirique d'intervention, les méthodologies qualitatives aient fourni un

135 plus grand arrangement aux types d'interventions et aux types de conseillers qui affectent le plus franchement l'exécution d'un athlète. Par conséquent, il est important de continuer à employer ces méthodes qualitatives afin d'apprendre les la plupart de nos athlètes, entraîneurs, et exerçants. La conclusion comme précédemment indiquée, une grande partie de la recherche qualitative dans l'activité physique a été conduite dans le domaine de la psychologie de sport (par exemple, Côté, et autres, 1995 ; Gould, et autres, 1992 ; Scanlan, et autres, 1989). Krane et autres (1997) ont récemment maintenu qu'après 10 années pleines de recherche qualitative, il devrait maintenant être acceptable dans la littérature de psychologie de sport d'éditer une étude qualitative sans devoir expliquer la collecte de données et analysent des procédures utilisées. Les mêmes devraient juger vrai pour la psychologie d'exercice. Si nous pourrions éloigner d'expliquer la méthodologie dans une telle profondeur comme a été la pratique courante, ceci laisserait plus d'occasion pour que les chercheurs décrivent en détail la richesse des données trouvées (kerry et armure, 2000 ; Krane et autres, 1997). Avec chaque étude qualitative additionnelle qui est entreprise, une plus grande appréciation pour ce type de méthodologie est réalisée. Que notre champ de la psychologie de sport et d'exercice à se développer, il est important réponde aux questions posées en employant les meilleures méthodologies. Car Strean et Roberts (1992) indiqués, "pour ignorer d'autres points de vue, ou pour écarter une variété de méthodologies doit manquer dehors sur des sources possibles d'arrangement et des manières d'avancer notre champ" (p. 56). La recherche qualitative est nullement la seule manière légitime de faire la recherche mais elle est une dans laquelle vous pouvez entièrement comprendre ce que la personne éprouve qui n'est pas toujours réalisable par l'utilisation des nombres. La recherche qualitative offre une méthode additionnelle par laquelle les chercheurs peuvent employer leurs forces et capacités de convenir à leur intérêt. Dessin sur 1997) points d'Eisner's (de la recherche d'éducation il a déclaré cela : Les jeunes disciples, bien que pas exclusivement, essayent d'inventer les nouvelles formes de recherche qu'ils croient approprié mieux à étudier les mondes éducatifs qu'ils s'inquiètent environ (p.263) en tant que jeunes disciples dans le domaine physique d'activité, le monde nous nous inquiétons environ est composé des personnes et de la façon dont le sport et l'exercice les affectent. Bien que la recherche qualitative ait été autour pendant beaucoup d'années, là reste toujours un besoin de plus grand équilibre entre "la connaissance scientifique et subjective" (Bain, 1995, p. 239). D'ailleurs, il y a un besoin de revue sur l'utilisation (et l'abus) des méthodes qualitatives en psychologie d'exercice. Traînez le flambage, particulièrement dans un sens méthodologique, n'est jamais facile, de ce fait en exigeant le courage et la persévérance. Ces diverses méthodes de recherche stimulent des pensées créatrices et nous permettent de regarder des idées d'une perspective différente, de ce fait étant du grand objet de valeur au champ physique d'activité.

Bibliographie 1. Bain, L. L. (1995). Mindfulness and subjective knowledge. Quest, 47, 238-253. 2. Bloom, G. A., Crumpton, R.,& Anderson, J. E. (1999). A systematic observation study of teaching behaviors of an expert basketball coach. The Sport Psychologist, 13, 157-170. Dale,

136 G. A. (1996). Existential phenomenology: Emphasizing the experience of the athlete in sport psychology research. The Sport Psychologist, 10, 307-321. 3. Denzin, N. K. (1989). Interpretive interactionism. Newbury Park, CA: Sage Publications. Eisner, E. W. (1997). The new frontier in qualitative research methodology. Qualitative Inquiry, 3, 259- 273. 4. Gould, D., Guinan, D., Greenleaf, D., Medbery, R., & Peterson, K. (1999). Factors affecting Olympic performance: Perceptions of Athletes and Coaches from more and less successful teams. The Sport Psychologist, 13, 371-394. 5. Guba, E. G., & Lincoln, Y. S. (1994). Competing paradigms in qualitative research. In N. K. Denzin, & Y. S. Lincoln (Eds.), Handbook of qualitative research (pp. 105-117). Thousand Oaks: Sage Publications. 6. Jackson, S. A. (1992). Athletes in flow: A qualitative investigation of flow states in elite figure skaters. Journal of Applied Sport Psychology, 4, 161-180. 7. Krane, V., Greenleaf, C. A., & Snow, J.(1997). Reaching for gold and the price of glory: A motivational case study of an elite gymnast. The Sport Psychologist, 11, 53-71. 8. Lacy, A. C., & Goldson, p. D. (1990). Behavior analysis of male and female coaches in high school girls’ basketball. Journal of Sport Behavior, 13, 29-39. 9. Lincoln, Y. S., & Guba, E. G. (1985). Naturalistic inquiry. Newbury Park, CA: Sage Publications. 10. Locke, L. (1989). Qualitative research as a form of scientific inquiry in sport and physical education. Research Quarterly for Exercise and Sport, 60, 415-442. 11. Munroe, K. J., Estabrooks, P., Dennis, P., & Carron, A. V. (1999). A phenomenological analysis of group norms in sport teams. The Sport Psychologist, 13, 171-182. 12. Patton, M. Q. (1990). Qualitative evaluation and research methods. Newbury Park: Sage Publications. 13. Smith, R. E., & Smoll, F. L. (1990). Self-esteem and children’s reactions to youth sport coaching behaviors: A field study of self-enhancement processes. Developmental Psychology, 26, 987-993. 14. Thomas, J. R., & Nelson, J. K. (1996). Research methods in physical activity. Champaign, IL: Human Kinetics.

137 Colectivul de redacţie

Colegiul de redactie • prof. univ.dr.Radu Ababei – Universitatea Bacău • prof. univ.dr. Gloria Raţă – Universitatea Bacău • conf univ. dr. Catalina Ababei – Universitatea Bacău • conf univ.dr.Tatiana Dobrescu – Universitatea Bacău • conf.univ.dr. Alexandru Acsinte– Universitatea Bacău

Editura Universitatea Bacău Adresa: Calea Mărăşeşti, 157 Telefon/fax: 034.51.77.15 E-mail: [email protected] Internet: www.ub.ro/fefs Persoana de contact: Radu Ababei, [email protected]

Componenţa comisiei de referenţi ai editurii • prof.univ. Yossy Geva – Vinget Institute from Israel • prof.univ. Michel Raspaud - UFRAPS Grenoble • conf.univ. dr. Anatol Budevici – INEFS Chisinau

138

ISSN 1453-0201

139