Livia Magina Instituţia judelui sătesc în Principatul Transilvaniei Livia Magina Instituţia judelui sătesc în Principatul Transilvaniei Editura MEGA Cluj‑Napoca 2014 Lucrare finanțată de: MUZEUL BANATULUI MONTAN REŞIŢA ISBN 978-606-543-499-8 Tehnoredactare şi copertă: Francisc BAJA © Livia MAGINA, 2014 Editura Mega | www.edituramega.ro e‑mail: [email protected] CUPRINS PREFAŢĂ 7 CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE 13 I. IZVOARELE ȘI ISTORIOGRAFIA 19 a. Izvoare inedite 19 b. Izvoarele edite 26 c. Istoriografia 35 II. REPERE POLITICO‑INSTITUŢIONALE ÎN SECOLELE XVI–XVIII ÎN TERITORIUL TRANSILVĂNEAN 48 III. LUMEA RURALĂ TRANSILVĂNEANĂ ÎN SECOLELE XVI–XVIII. CARACTERISTICI DEFINITORII 66 IV. JUDELE SĂTESC – ORIGINEA ȘI TERMINOLOGIA INSTITUȚIEI 99 IV.1. Originea instituţiei 99 IV.2. Denumirea instituţiei 109 V. PROFILUL INSTITUȚIEI RURALE 122 V.1. Judele 123 V.1.a. Alegerea în funcţie 123 V.1.b. Destituirea judelui, abuzul în funcție 136 V.1.c. Vârsta judelui 139 V.1.d. Pregătirea intelectuală 141 V.1.e. Uzanța sigiliului 145 V.1.f. Numărul juzilor în sat. Realegerea în funcție 149 V.1.g. Starea materială a judelui sătesc 155 V.1.h. Vestimentația 165 V.2. Jurații satului 169 V.2. a. Alegerea și numărul juraților 170 V.3. Bătrânii satului 175 V.4. Notarul satului 179 VI. PREROGATIVELE JUDELUI SĂTESC 181 VI.1. Prerogative juridice 181 VI.1.a. Apărarea avutului sătesc 196 VI.1.b. Prinderea răufăcătorilor și a fugarilor 206 VI.1.c. Judecarea cauzelor între rude; publicarea actelor de vânzare‑cumpărare 215 VI.1.d. Animale pierdute. Luarea urmelor 222 VI.1.e. Participarea la hotărnicii și puneri în posesie 229 VI.2. Prerogativele economice 235 VI.3. Prerogativele de natură militară 245 VI.4. Prerogative de natură moral‑religioasă 248 CONSIDERAȚII FINALE 257 THE INSTITUTION OF THE VILLAGE JUDGE IN THE PRINCIPALITY OF TRANSYLVANIA 261 ANEXE 267 IZVOARE ȘI BIBLIOGRAFIE 293 1. Izvoare 293 Inedite 293 Edite 294 2. Bibliografie 299 PREFAŢĂ În perioada modernă timpurie, Transilvania a fost supusă unui proces intensiv de consolidare a sistemului judiciar. Mai mult, întrucât nu exista nicio distincție între justiție și administrație, toate funcțiile și instituțiile locale își aveau propria jurisdicție. Acestea funcționau, în linii mari, într‑o schemă ierarhică, având la vârf autoritatea princiară (iar mai târziu pe aceea gubernială) și administrația fiscală, urmate, în sens descendent, de comitate, de instituțiile subordonate acestora de la sate și de organizarea de la nivel domenial, mergând până la instituțiile districtuale și cele de guver‑ nare comunală. În partea de jos a piramidei se afla satul. Pentru majoritatea locuitorilor din Transilvania (aproxima‑ tiv 900.000 de persoane în anul 1700), satul, ca instituție jurisdicțională și administrativă, reprezenta organismul sub tutela căruia se desfășurau, în cea mai mare parte, interacțiunile și relațiile lor zilnice, judele sătesc fiind oficia‑ lul cu care ei aveau contactul cel mai direct. Cu toate acestea, informațiile referitoare la modul de funcționare a satelor și la activitatea instanțelor și oficialilor acestora sunt limitate, pentru că, în genere, ele nu au fost niciodată redactate în scris ori s‑au pierdut de‑a lungul timpului. Într‑o mică măsură, ele sunt accesibile datorită remiterii cauzelor litigioase și afaceri‑ lor de la instanțele de judecată sătești la cele comitatense și la cele ale stăpânilor de pământ, documentele aferente acestora supraviețuind în număr tot mai mare, dar în proporții ine‑ gale de pe la începutul secolului al XVII‑lea. Alte informații 7 Livia Magina pot fi obținute pe baza legislației adoptate de către dietă, a hățișului de decrete și reglementări emise de către voievod și adunările comitatense, a arhivelor de familie, precum și a cartelor pentru care nobilii și corporațiile plăteau spre a fi incluse în urbariile transilvănene sau în Libri Regii. În cartea sa, Livia Magina reunește această masă de materiale disparate într‑un singur loc, analizându‑le, în premieră, în totalitate și oferindu‑ne cea mai complexă perspectivă, până la momen‑ tul de față, asupra modului de funcționare a satului transil‑ vănean ca unitate administrativă și judiciară. În trecut, cer‑ cetarea istorică asupra societății rurale din Transilvania s‑a axat, în genere, asupra unor documente de ordin economic și a calendarelor de efectuare a plății taxelor și impozitelor sau de prestare a muncilor. Scopul acestor înscrisuri era acela de a măsura activitatea economică și, în special, de a cuantifica sarcinile impuse asupra țăranilor, însă ele au conturat imagi‑ nea unui deficit de putere al autorităților rurale. Investigând și alte tipuri de surse, Livia Magina reliefează complexitatea relațiilor existente nu doar la nivelul satului, ci și între sat, juzi și instituțiile învestite cu privilegii nobiliare. Ștefan Werbőczy a încercat o sistematizare a dreptului cutumiar maghiar și transilvănean în Tripartitum, apărut în 1517. În tentativa sa de a demonstra uniformitatea acestor practici, el a impus, cu de la sine putere, anumite simetrii și regularități care, de multe ori, nu corespundeau uzanțelor reale. Cu toate acestea, atunci când descrie starea țărănimii, Werbőczy nu mai dă dovadă de aceeași ingeniozitate. După ce încearcă să explice, destul de eronat, practica de transmi‑ tere a moștenirii încetățenită în rândul țărănimii, el ajunge la concluzia că „nu doar condițiile țăranilor arendași, ci și cutumele legale ce trebuie să fie respectate în funcție de tradiția străveche a locului sunt diverse” (III. 30 [6]). În cadrul comunităților sătești individuale din Transilvania perioadei moderne timpurii, exista, așadar, o anumită lipsă de unifor‑ mitate. Cele mai multe sate aveau un jude sau o căpetenie, 8 Instituţia judelui sătesc în Principatul Transilvaniei care îndeplinea simultan funcția judiciară și pe aceea admi‑ nistrativă. Condițiile numirii sale erau diferite în funcție de loc și de relațiile de putere din interiorul comunității locale. Așa cum observă Livia Magina, judele sătesc funcționa atât ca magistrat, cât și ca executor judecătoresc, reprezentând nu doar comunitatea, ci și pe stăpânul acesteia. În unele locuri, stăpânii de pământ și‑au impus propriii juzi, care au îmbinat, în mod eficient, atribuțiile acestei poziții cu funcțiile unui administrator de moșie (udvarbiró); în alte părți, juzii erau aleși în cadrul unor adunări uneori de‑a dreptul tumultuoase. Acolo unde mai multe sate aparțineau unui singur stăpân, putea exista un singur jude. În mod simi‑ lar, acolo unde un sat era împărțit între mai mulți stăpâni, puteau să fie mai mulți juzi. De asemenea, un sat a cărei populație provenea din grupuri naționale diferite putea avea câte un jude separat pentru fiecare dintre acestea. În orice caz, nu existau reguli prestabilite în acest sens. Satele au recurs la aranjamente diferite, în funcție de ce se potrivea cel mai bine circumstanțelor în care se aflau. Uneori, așadar, funcția de jude era remunerată; alteori, recompensa aces‑ tei funcții consta în scutiri de taxe și de alte impozite. În ceea ce‑l privește pe jude, acesta era asistat de un consiliu de oameni aflați sub jurământ, care funcționau și în capaci‑ tate judiciară. Numărul de jurați varia de la doar doi până la doisprezece; de asemenea, și condițiile de numire a acestora puteau fi diferite. Chiar și așa, justiția și‑a menținut caracte‑ rul comunitar pregnant, procesul de judecată nefiind limi‑ tat la oficiali judiciari desemnați. În unele locuri, în proce‑ sul de deliberare și de îndeplinire a atribuțiilor lor, juraților li s‑au alăturat și bătrânii satului, aceștia din urmă oferind instanței de judecată și consiliului experiența acumulată cu vârsta. Procedurile de investigare a nelegiuirilor atrăgeau și ele o masivă participare a populației, mergându‑se până acolo încât instanțele sătești trebuiau, uneori, să se întru‑ nească în aer liber, în cimitirul local. 9 Livia Magina Livia Magina indică multitudinea de roluri ce le reveneau juzilor sătești. Acestea variau de la autentificarea actelor și testamentelor (numeroase sate își aveau deja propriile sigilii în secolul al XVI‑lea), hotărnicirea unor terenuri și porțiuni în litigiu, urmărirea hoților și vitelor pierdute, asigurarea plății corecte a zeciuielii și distribuirea de furaje armatelor aflate în trecere. Funcțiile unei căpetenii a satului mergeau însă și dincolo de organizarea comunală și de împărțirea dreptății, judele fiind, pe de o parte, chemat să comunice obligațiile impuse asupra comunității de către administrația comita‑ tensă și guvernul central, asigurând realizarea lor și, pe de altă parte, fiind responsabil de aducerea problemelor locale în atenția autorităților de la nivel superior și de reprezentare a localității în litigiile juridice sau de altă natură. Din aceste considerente, juzii sătești puteau să participe la ședințele adunării comitatense, fiind uneori, la rândul lor, însărcinați cu efectuarea anchetelor și exprimarea pozițiilor autorităților comitatense. Ideea că satul a reprezentat o jurisdicție închisă, care și‑a dezvoltat propriile practici separat de restul societății, nu poate, prin urmare, să fie susținută. Cu mult înainte de reformele de la finele secolului al XVIII‑lea, care au permis remiterea cauzelor de la nivelul instanțelor de jude‑ cată sătești și al celor senioriale la acela al instanțelor comita‑ tense, justiția sătească a fost parțial integrată în organizarea judiciară și instituțională de ansamblu a Principatului. Legile și drepturile satelor individuale din Transilvania au fost rareori puse în scris. Atunci când comisarii