Bucureştiul Anului 2000 Imaginat În 1930
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Anul I, Nr. 5, Septembrie 2017 Bucureștiul a fost în ultimele două sute de ani o adevărată arenă a confruntărilor între „nou” și „vechi”, între orașul care se încăpățâna să dăinuie și acela care s-a chinuit îndelung să BucureŞTIUL Interviuri cu prindă contur. Bucureștiul între „vechi” și „nou”. De la „confruntare” la „coabitare” Antje Vowinckel Confruntarea dintre „vechi” și „nou” s-a ANULUI 2000 purtat de la bun început între „vechile” și „no- şi Maria Chifu ile” moravuri, gusturi și moduri de viață. O confruntare între cei mulți care iubesc univer- sul patetic și insalubru al mahalalei semi-rura- pag. 3 le și aceia care au ales să trăiască într-un model IMAGINATAdrian Majuru ÎN 1930 de viață citadin. Din nefericire, confruntarea Muzeul lunii s-a transformat în coabitare; între lux și mize- 3000 pogoane pădure seculară și Băneasa, cu S-a dorit oprirea înmormântărilor în rie, între palat și cocioabă, între universul ori- 250 de pogoane”. Au fost amenajate și centrele cimitirul Bellu și transformarea lui în muzeu pag. 4 entalo-balcanic și formele europene, citadine. de recreere din pădurea «Pustnicul» de lângă pentru „nevoia de pitoresc și de aer pentru Acest lucru a fost determinat de faptul că ele- Cernica și s-a definitivat proiectul unui parc în cei vii”, dar mai ales pentru că cimitirul nu se mentele moderne s-au aflat întotdeauna atât în «Valea Plângerii» (astăzi Parcul Tineretului). mai afla în afara orașului și prezenta „un mare O eclipsă istorică minoritate culturală, cât mai ales demografică. Mărirea centurii de parcuri s-a încheiat „cu pericol pentru populația atât de deasă” din Construirea unui oraș modern din per- statul convenția prin care s-a pus la dispoziția vecinătate. Pentru sudul orașului, s-a proiectat şi pentru România spectivă urbanistică în București a reprezentat capitalei toate masivele păduroase până la pe de o parte un bulevard numit «Văcărești», și o prioritate pentru „intelighenția” secolului al 40 de km. împrejur”, dându-se aprobările împădurirea dealurilor apropiate, „pentru a da XIX-lea. Acest proces s-a încadrat de la bun cuvenite pentru „a face toate amenajările mai repede bucureștenilor un loc de plimbare pag. 5 început curentului de integrare europeană. necesare și toate construcțiunile pentru într’adevăr pitoresc”. Procesul de modernizare a Bucureștilor a în- agrementul cetățenilor și salubritatea orașului”. Pe de altă parte, „planul fusese ca acolo Evenimentele ceput în secolul al XIX-lea, cunoscute fiind, în Au fost luate astfel în vedere pădurile Cernica, (în Dealul Piscului), să ridicăm cetatea acest sens, reușitele edilitar-urbanistice ale pri- Comana, Plumbuita, Țigănești, Căldărușani, universitară, care izolează pe studenți și marilor Em. Pake-Protopopescu (1888-1891), Gruiu, și altele.1 îi ferește de tentațiile vieții marilor orașe”. lunii Barbu Ștefănescu Delavrancea (1899-1901) și Un proiect nefinalizat (și nu a fost singu- Cartierul universitar așezat „la Pisc” ar fi avut Mihail I. Cantacuzino (1901-1906), și a fost rul), urma să devieze circulația „de la bufet, în vale „parcurile și lacurile artificiale, care se pag. 8 continuat în prima parte a secolului al XX-lea. spre șoseaua Jianu și șoseaua colonel Ghica” pot realiza cu mare ușurință”. Pentru ultima perioadă amintită, pentru a lăsa șoseaua Kisseleff „la dispoziția Din nefericire s-a ales un alt loc, în oraș, primariatul lui Dem. I. Dobrescu (1929-1934) pietonilor”. De-a lungul acestei artere, a astăzi căminele studențești din vecinătatea S-a avut în vedere chiar ridicarea mo- a fost punctul de plecare al modernizării fost amenajat între anii 1936-1940, «Parcul Facultății de Drept. S-a proiectat ulterior, în- numentului de la Adam-Clisi pe dealul edilitare. Dem. I. Dobrescu a încercat să dea o Național» (astăzi Parcul Herăstrău), alături de cepând cu 1980, un nou cartier studențesc în Văcăreștilor sau pe dealul de la Arsenal, ur- nouă definire urbană Bucureștilor. Activitatea care au apărut Muzeul Satului în 1936, restau- zona Grozăvești. Deci nimic nu este nou sub mând a fi transformat în „Pantheon Național”, lui a fost continuată și cu prilejul serbării rantul Pescăruș în 1939 etc. soare! care ar putea forma astfel „un punct de atracție „Lunii Bucureștilor” (9 mai – 9 iunie). Acestea S-a prevăzut unirea Grădinii Botanice Potrivit planului de sistematizare, ar fi fost pentru străini” și ar da capitalei „o caracteris- au debutat în 1935 și au luat sfârșit în 1940, (inaugurate în 1935), cu parcul palatului Co- construit un bulevard care urma să „plece tică într-adevăr pregnantă”. Deși fragmentele începând cu primariatul lui Dem. I. Dobrescu troceni unde, „să facem grădina noastră zoo- din josul crematoriului uman, ca o continu- monumentului au fost aduse la București, pro- (1929-1934), Al. Gh. Donescu (1934-1938) și logică”, iar palatul regal de vară să se ridice pe are a bulevardului Brătianu, trece prin Valea iectul nu a fost finalizat. terminând cu primariatul generalului Victor Dealul Piscului, „în partea cea mai pitorească a Plângerii, atinge Dealul Piscului și ajunge la Proiecte pentru «Centrul Vechi» Dombrovski (1938-1940 și 1944-1948). Bucureștilor” (astăzi în zona sălii Polivalente). Văcărești” (bulevardul a fost realizat în anii pu- Dealul Patriarhiei a intrat și el în sfera pre- Amenajări în jurul capitalei Totuși, pe dealul Piscului, fusese amenajată o terii populare și se numește „Tineretului“, n.m.), ocupărilor edilitare. Fiind considerat „singura Între 1930 și 1933, în numai trei ani, au stațiune de ski care „era vizitată cu pasiune de iar șoseaua Băneasa-Otopeni „este fixată la o parte pitorească din mijlocul orașului”, se do- fost amenajate două parcuri noi: Snagovul „cu toată capitala”.2 sută de metri lărgime la intrarea în oraș”.2 rea a fi completat și transformat într-un „mic vatican român”. Deși lucrările au început pe strada 11 iunie, „împrejurările le-au oprit (răz- boiul n.m.), macheta proiectului rămânând la Patriarhie”. Potrivit proiectului amintit, Dealul Patriar- hiei „trebuia să fie pus în axa unei esplanade, care ar fi continuat aleea actuală până la bise- rica Sf. Vineri”, iar mănăstirea Văcărești, „cu superba ei priveliște, cu frumosul bulevard Văcărești, ar putea fi destinată ca reședință Pa- triarhiei noastre”, ale cărei instituții religioase erau „înghesuite” în dealul Patriarhiei. „Speranța orașului nostru”, urma să fie „esplanada Dâmboviței, care se va realiza prin acoperirea albiei sale. Vom avea într-adevăr o esplanadă monumentală, pe care n’o vor putea avea multe orașe din lume. Ea va aerisi orașul, va ridica valoarea urbanistică și va ușura imens circulația capitalei noastre. (…) Sub Dâmbovița acoperită vom putea realiza metropolitanul orașului, care va ușura transporturile de mărfuri și de persoane. Cu metropolitanul Dâmboviței vom putea realiza gările în centrul orașului, făcute sub pământ (…); astfel am putea soluționa și chestiunea trecerilor la nivel, care încurcă mult circulația orașului nostru”. Planul fusese aprobat, iar într-o primă etapă urma să se acopere Dâmbovița între Str. Șerban Vodă și Palatul Justiției, „cu compartimente provizorii sus și antrepozite jos. Lucrarea se plătea singură în 15 ani și cu veniturile după expirarea acestui termen, continua acoperirea treptat”. În viziunea edilitarilor interbelici, Calea Victoriei era „un punct degradant al capitalei noastre” drept pentru care s-a fixat o lărgime de 22 de metri. Sectorul cuprins între hotelul Continental și piața Palatului și între Calea Victoriei și strada Academiei era propus spre Casa de Depuneri rămasă monument istoric la sfârşitul secolului nostru. (Cititorii ne vor putea controla la anul ... 2000) 2 Nr. 5, Septembrie 2017 a fi dărâmat „pentru a se face o frumoasă esplanadă”. Piața Universității urma să fie transforma- tă „într-un Corso unde să tragem populația orașului, care se înghesuie pe celelalte străzi”. O realizare mai redusă ca dimensiuni s-a realizat totuși, între piața Universității și piața Mihail Ko- gălniceanu, cu multe cinematografe, cafenele, be- rării și restaurante (Corso, cabaretele Alhambra, Chat Noir, Moulin Rouge, Cișmigiu etc). Interesant rămâne proiectul privind strada Lipscani și împrejurimile ei. Lipscaniul urma să fie lărgit și transformat în stradă de arcade, care „ar trebui să fie acoperită sus cu sticlă, astfel ca să împiedice circulația aerului. Ea trebuia transformată într-un Corso al eleganței feminine. (…) În acel Corso al eleganței feminine din strada Lipscani, s’ar putea stabili imitațiunea și emulațiunea elegantelor, din care ar ieși perfecționarea eleganței. Eleganța naturală a doamnelor române, ar face în curând din București un centru de propagare a eleganței în Balcani”.4 Vechea Universitate, viitoarea statue a lui Mihai Viteazul mărită și imobilele ‹‹sgârie nori›› la anul 2000. Modernizare cu metrou, esplanade și zgârie-nori mari datorii ale unor societăți comerciale față regăsească atât în cererile comanditarilor, cât mai Către 1940, proiectele urbanistice sunt de primărie; primarul afirma pe drept cuvânt ales în preocupările societății civile. mult mai ambițioase. Se avea în vedere că va trece mult timp „până când banul public eliminarea totală a locurilor virane, care urmau să ajungă să învețe drumul tezaurului public”.8 NOTE să fie înlocuite cu piețe monumentale, grădini, Dincolo de aceste repere îndepărtate – 1. C. Argetoianu, Bucureștii de azi și de mîine, Atelierele scuaruri și parcuri, iar pe străzile capitalei „nu încă actuale – rămâne complementaritatea „Adeverul” S.A., București, f.a., pp. 28 – 29. se vor mai vedea căruțe, harabale sau trăsuri”. temporală între teoretizarea unor proiecte 2. C. Argetoianu, Realitate și fantezie în urbanistica Liniile electrice urmau să fie prelungite „până (chiar și la nivel utopic) în urmă cu mai bine de Bucureștilor, Editura ziarului Tribuna Edilitară, București, la o rază de 30-40 de km, în jurul capitalei”, iar 50 de ani și realizarea lor practică, în anii din f.a., pp. 16 – 18. în centrul acesteia, se va introduce metroul. 5 urmă, act care confirmă fezabilitatea edilitar- 3. Idem. „Piața Mare” (Unirii n.m.) ar fi fost urbanistică a proiectelor interbelice. 4. C. Argetoianu, Bucureștii de ieri de mîine, op.