Scris de newsreporter pe 01 decembrie 2014, 09:45 O vizita in atelierul lui Corneliu Baba “Mi-a placut sa ma stiu un aparator al ultimului cap de pod al picturii mari. Consider chiar o virtute in lumea artelor plastice la aceasta ora sa faci ca pictura asa zis depasit sa fie contemplata si sa emotioneze”, scria Corneliu Baba in 1997, informeaza Cotidianul.ro.

/Cotidianul.ro

Muzeul Colectiilor de Arta gazduieste pana in 11 martie 2015 expozitiaCorneliu Baba. Desemnurile unui pictor, cu lucrari din colectia Constantei Baba, sotia artistului.

De data aceasta, o expozitie de grafica, cu desene, pasteluri, acuarele, studii in tempera, in tus sau in tehnici mixte, ce prilejuiesc vizitatorului intrarea intr-o zona niciodata pana acum atat de larg accesibila publicului: atelierul artistului. Locul in care se nasteau ideile, se conturau, se dezvoltau prin reluari succesive figuri si teme, aprofundari formale sau cromatice, modalitati ce urmau sa duca la obtinerea unei maxime expresivitati a unei picturi. Atelier de lucru din care insa au iesit si lucrari ce pot fi considerate de sine statatoare, variante ale unor subiecte cu valoare estetica egala cu cea a picturilor.

Reintalnim pe simeza stadii diferite ale unor portrete, de la cele foarte cunoscute de toata lumea, ca Lucia Sturdza Bulandra, George Enescusau Mihail Sadoveanu, la Tudor Arghezi, Camil Ressu sauCorneliu Medrea, de la portretele parintilor la cele ale sotiei artistului sau la o dramatica figurare a Mariei Tanase, in alb si negru… Unele impun prin monumentalitatea conferita personajului, alte vadesc o privire hatra, sau chiar o usoara caricaturizare. In spatele fiecarui portret descoperim acuitatea intelegerii pihologice a modelului, capacitatea de empatie si, in acelasi timp, de distantare necesara fata de personajul care pozeaza.

Printre ele, din loc in loc, Autoportretele, emotionante, uneori maiestuoase, alteori cu o doza de autoironie pe care cu greu ai ghici-o din celelalte opere.

Si amintiri: un Otelar ce urma desigur sa intre in compozitiaOtelari, care, alaturi de ilustratiile la Mitrea Cocor, romanul-concesie al lui Mihail Sadoveanu aveau sa-i atraga acuza de pact cu arta ideologizanta, un Arlechin, din seria care i-a populat creatia in ultimul deceniu de viata, trimitand la seria de figuri dramatice ale circului, de fapt metafora pentru o intreaga societate. Subiect indragit de pictorii secolului al XX-lea, Arlechinul ii ofera lui Corneliu Baba posibilitatea unei game largi de exercitii cromatice, dar si ocazia unei “reflectii” asupra vesnicei dualitati a spiritului uman intre ludic si drama, intre ras si tristete. Dualitate ce poate fi, de altfel, regasita de-a lungul intregii sale evolutii artistice.

Li se alatura pe simeza figuri de tarani ce aveau, in compozitiile de mari dimensiuni, cu personaje suspendate intre resemnare si drama, sa fie multa vreme cele mai expuse lucrari ale artistului.

In afara de ilustratiile la Mitrea Cocor sunt expuse si cele la opera lui Caragiale, incantatoare prin precizia surprinderii esentei personajelor. Le recunosti imediat, chiar daca nu exista o eticheta pentru fiecare dintre ele.

Chiar in aceste lucrari de grafica, gama cromatica este profunda, iar clar-obscurul pe care Corneliu Baba l-a invatat de la marii maestri ca Rembrandt serveste la construirea atmosferei dramatice din ciclurileSpaimasau Regele nebun. Referirea la maestrul olandez apare in expozitie in filele de carnet intitulate Eu jucandu-ma de-a Rembrandt, studii de figuri recognoscibile, dar filtrate prin viziunea de secol XX a artistului.

Legatura spirituala cu arta secolelor trecute este vizibila si inPieta si Studiu pentru Golgota. E drept, “aduse la zi” prin transformarea personajelor in simboluri, prin cadrajul “decupat” al punerii in pagina.

Cea de a doua sala a expozitiei cuprinde mai ales studiile pentruSpaima, ciclul inceput dupa cutremurul din 1977, si pentru Regele nebun, ale carui lucrari aveau sa duca la inchiderea rapida a unicei retrospective artistului din 1978, singura sa expozitie personala in Romania in timpul vietii.

Sunt ciclurile in care, in pofida grijii pentru exactitatea detaliilor, asa cu o dovedesc in expozitie studiile de maini pentru Omul cu lingura, Corneliu Baba intra definitiv pe taramul expresionismului. Personajele devin simboluri ale unor tulburari viscerale, in primul ciclu, ale unora mentale, in cel de al doilea, metafora pentru lumea intoarsa pe dos a acelor vremi. O lume al carei derapaj il consemneaza si a carei disparitie este previzibila, chiar daca nu neaparat intentionat, privind regii desculti, cu coroane de tinichea sau de hartie, umbre dezumanizate, terifiante si grotesti totodata.

Alungiti, ca intr-o reminiscenta manierista, ghemuiti in posturi ce sterg ganita dintre uman si animalitate, detasandu-se fantomatic din fondul intunecat al lucrarii, regii nebuni sunt si ei intruparea unor altfel de spaime care au marcat vietuitorii unei epoci pe care am vrea s-o credem revoluta.

Este vizibila in expozitie si complexitatea relatiei cu lumea a artistului. Ultima perioada de creatie ne-a obisnuit sa ne amintim in primul rand aplecarea spre tragic, spre o arta subsumata expresionismului, uitand latura aprope solara a unor lucrari, cu ar fiNudurile , cu o senzualitate uneori rubensiana, sau Peisajele siNaturile moarte.

Dragostea pentru universul lucrurilor simple apare, chiar daca fara veselie, in figurarea personajelor prinse in activitati cotidiene, cum ar fiCalcatoreasa, o umila scena de interior, realizata intr-o minunata valorare cromatica a fondului si personajului.

Aceeasi stiinta a folosirii valorii expresive a culorilor, cunoscuta si relevata de mai toti comentatorii operei lui Corneliu Baba, este excelent exemplificata in expozitie printr-unPortret de femeie, un cap realizat aproape alb pe alb, detasandu-se din fondul lucrarii prin cateva trasaturi colorate de penel. O capodopera de vibrare a fondului de mare virtuozitate, semnificativa pentru calitatile de colorist ale artistului tocmai prin indepartarea de la tonurile “coapte” ale picturii sale.

Cele 130 de lucrari expuse la Muzeul Colectiilor, chiar daca pentru publicul neavizat mai putin spectaculoase decat pictura sa, ne ajuta sa intelegem mai bine doua dintre afirmatiile lui Corneliu Baba.

Una se refera la dubla dimensiune a artei sale, situata prin forta lucrurilor intre Est si Vest: „Ideea care m-a urmarit este ca sansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trai in Est si de a participa la toate cosmarurile acestei epoci, care ma urmaresc obsesiv in drama picturii mele. Fantezia mea avea nevoie de un drum sinuos, de drama umana, vazuta in toata cruzimea, violenta si lasitatea care continua sa umple, de-a lungul secolelor, Istoria”.

Cea de a doua este o marturisire in care umilinta si orgoliul artistului se contopesc si pe care expozitia actuala o certifica: “Am ramas toata viata un ucenic… Propriul meu ucenic”.

ADRESA: http://crct.ro/nkDN