Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale

Pe urmele Corifeilor Ardeleni din Comuna

Repere istorice si itinerarii cultural-turistice

PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2007-2013 Program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin 1 Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - GAL Mărginimea Sibiului Axa IV LEADER Măsura 3. 1. 3. - Încurajarea activităţilor turistice www.sadu.ro

Claudiu MUNTEANU

Pe urmele Corifeilor Ardeleni din Comuna Sadu

Repere istorice și itinerarii cultural-turistice

Sibiu 2015 Titlurile şi drepturile de proprietate intelectuală asupra acestei broşuri aparţin comunei Sadu.

Punctele de vedere exprimate în lucrare aparţin autorilor şi nu angajează Comisia Europeană şi/sau comuna Sadu.

Acest exemplar se distribuie gratuit. Comercializarea în ţară şi străinătate este interzisă. Reproducerea, fie şi parţială, pe orice suport, este posibilă numai cu acordul prealabil al comunei Sadu.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Axa prioritară IV Leader: Măsura 3.1.3. - Încurajarea activităţilor turistice.

Titlul proiectului: Pe urmele Corifeilor Ardeleni din Comuna Sadu.

Contract: C413313011273419753

Beneficiar: Comuna Sadu.

Obiectivele proiectului:

1. Obiectivul general: dezvoltarea activităţilor turistice în comuna Sadu, care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural.

2. Obiectivele specifice: Creşterea valorii adăugate în activităţi de turism. Această broşură, a cărei editare a fost iniţiată de Consiliul Local Sadu şi primarul Ivan Valentin Dumitru Ioan, este rezultatul firesc al unui proiect ambiţios de promovare şi conservare a patrimoniului local, intitulat Pe urmele Corifeilor Ardeleni din Comuna Sadu. Prin acest proiect diriguitorii comunităţii, îngrijoraţi de criza prin care trece lumea rurală, îşi propun dezvoltarea activităţilor turistice, care pot contribui la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor populaţiei. Remarcăm aşadar faptul că autorităţile locale mizează, în proiectul de redresare a comunităţii, pe cultură şi turism, investiții cu impact pe termen mediu și lung, care protejează, totodată, patrimoniul material şi imaterial local, dar şi principalele elemente de identitate.

3 Localizarea comunei şi cadrul geografic

La 18 km sud de municipiul , important centru cultural şi economic, reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume, se desfăşoară, pe valea râului Sadu (Valea Sadului), în zona de contact dintre Depresiunea Sibiului şi Munţii Cibinului, comuna Sadu, în care se ajunge prin Cisnădie, pe DJ106C (6 km), sau prin Tălmaciu (8 km pe DJ105G). Învecinată la nord cu oraşul Cisnădie, la est cu oraşul Tălmaciu, la sud cu localitatea Tălmăcel, iar la vest cu Rîu Sadului. Relieful comunei Sadu se prezintă sub o formă variată, care cuprinde dealuri văi, munţi, câmpii, depresiuni, întreaga zonă fiind drenată de râul Sadu, colectorul principal al micilor ape de munte1. Localitatea este situată într-o arie geografică temperată (la nord de paralela 45°), care conferă climei un caracter moderat; prin urmare, aici nu există oscilaţii prea mari de temperatură. Structura solului nu este foarte variată; în albia râului, solul este nisipos, galben, de consistenţă argiloasă, iar spre Tălmaciu, apare un cernoziom de culoare negricioasă amestecat cu nisip, propice practicilor agricole. Bogăţia cea mai de preţ a sădenilor o reprezintă pădurile; în preajma comunei se găsesc mai cu seamă mesteceni, arini şi aluni, mai sus de aşezare întâlnim stejarul, amestecat cu carpenul, iar sus la munte apar răşinoasele (bradul, molidul). Aceşti arbori constituie fondul forestier specific al Sadului, însă avem şi apariţii izolate de salcâm, plantat lângă locul numit Flaişer sau în marginea comunei, cu scopul evident de a consolida terenul din zonele respective sau tei, cu o apariţie mai rară2. Fauna este extrem de diversă, cu un număr apreciabil de specii; remarcăm prezenţa iepurelui, vulpii şi viezurelui, prin păduri făcându-

1 Hămbăşan 1981, p. 8 2 Hămbăşan 1981, p. 17-20. 4 şi simţită prezenţa lupul, ursul, porcul mistreţ, căprioara, iar prin copaci, veveriţa. În apa Sadului şi a afluenţilor lui - ape de munte cu un important potenţial piscicol - întâlnim cu precădere păstrăvul, lipanul, mreana sau cleanul.

Atestare documentară

Numele localităţii pare să aibă, în opinia specialiştilor lingvişti, o sorginte slavă, cu sensul de plantă, grădină, plantaţie, loc plantat3. Prima atestare documentară a comunei, indirectă, are loc în anul 1383, când s-a încheiat un „contract” între comuna Sadu şi Scaunul Sibiului, având ca obiect paza frontierei de către sădeni4.

Obiceiuri şi tradiţii populare

În comuna Sadu se păstrează multe obiceiuri şi tradiţii populare, de regulă prilejuite de sărbătorile anului, care sunt ţinute cu respect de comunitatea locală. Au loc periodic şi evenimente culturale ce tind să devină tradiţii, cu mare deschidere la populaţia locală şi la turişti, cum ar fi zilele culturale ale Sadului, desfăşurate sub genericul Sadule, grădină mândră, cu programe artistice, parada portului popular, cântece şi dansuri populare. Fiii satului este o altă manifestare culturală locală devenită tradiţie, în fapt o întâlnire a tuturor celor originari de aici, care împlinesc vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani. Nu putem trece cu vederea Ansamblul de cântece şi jocuri Valea Sadului, creat din dorinţa autorităţilor locale de a pune cât mai bine în valoare portul, jocul şi tradiţiile populare locale.

3 Iordan 1963, p. 27. 4 Hămbăşan 1981, p. 27 5 În Sadu s-a înfiinţat încă din 1962 o formaţie de fluieraşi, care a reuşit „să ducă faima satului dincolo de hotarul său”. Treptat, au venit împliniri după împliniri, fluieraşii din Sadu obţinând recunoaştere la nivel naţional, formaţia fiind răsplătită, an de an, cu diplome şi premii.

Itinerarii turistice

În comuna Sadu se poate ajunge din două direcţii: dinspre Sibiu (18 km) prin Cisnădie (DJ106C), străbătând terenuri pe care se succed alternativ păduri şi fâneţe, sau din Tălmaciu (6 km), pe drumul desprins din centrul oraşului către vest (DJ105G), drum care însoţeşte apa râului Sadu printr-o zonă cu multe terase. Odată ajunşi în aşezarea ascunsă sub munte printre grădinile şi livezile localnicilor, pitorescul şi ineditul Văii Sadului, care separă Munţii Cindrelului de cei ai Lotrului, ne este dezvăluit prin adevărate panorame, în care se reflectă o superbă zonă împădurită, cu versanţi înalţi şi abrupţi, printre care îşi face loc valea îngustă a râului Sadu, amenajat pe o distanţă de circa 11 kilometri cu lucrări hidroenergetice; iată aşadar un prim traseu turistic al zonei - Valea Sadului - care îşi propune să pună în valoare acest sector, cu salba lui de hidrocentrale, sector pe care îl vom detalia în cele ce urmează. Dacă după ieşirea din comună turiştii îşi continuă drumul în sus, pe Valea Sadului, în faţă le va apărea prima centrală mixtă producătoare de curent electric construită pe teritoriul actual al României, a treia din Europa (după alte opinii a cincea din Europa5), Sadu I, pusă în funcţiune la 16 decembrie 1896. Încă din 1882, o echipă de ingineri germani studiase valea Sadului, în vederea valorificării capacităţii hidroenergetice a acesteia. Astfel, în condiţiile unor rezultate încurajatoare, în amonte de sat, la 1 km, a fost construit între anii 1895- 1896 obiectivul energetic menţionat, proiectat să funcţioneze pe firul apei. Din râu, apa este prelevată printr-o priză de mal prevăzută cu grătare, apoi este transportată cu ajutorul unei conducte de aducțiune la

5 Wollmann 2010 (I), p. 30. 6 Castelul de echilibru situat lângă centrală. De la Castelul de echilibru pornesc patru conducte forțate, prin care apa ajunge la cele patru turbine, cu un debit total de 6,8 metri cubi/secundă. După turbinare, apa este evacuată în râu. A fost prima centrală cu turbine acţionate de apă şi aburi de pe teritoriul actual al ţării. În prezent produce în medie 5722 MWh/an, puterea instalată fiind de 1,7 MW. Un an mai târziu hidrocentrala era legată de Sibiu şi Cisnădie printr-o linie aeriană de transport (4 kV) lungă de 18 km, prima la această tensiune din Europa6. Un obiectiv turistic important de aici este Muzeul Energetic Sadu I, amenajat în clădirea uzinei, la etaj, în trei încăperi care iniţial au servit drept locuinţe pentru personalul care se ocupa de funcţionarea centralei; în el se află exponate ce ilustrează începuturile şi evoluţia energeticii româneşti. Mai departe, traseul turistic ne conduce spre cabana Valea Sadului şi cătunul Ciupari (unul din cele patru care alcătuiesc comuna Rîu Sadului), în apropierea cărora se află hidrocentralaSadu II, construită între anii 1905-1907. Aceasta este situată la 5 km în amonte de Sadu I, fiind o hidrocentrală de tipul acumulare; în prezent are patru grupuri, cu o putere de 1,5 MW şi o producţie de 5.500 MWh/anual. Prin punerea în funcţiune a celor două centrale, Sadu I şi II, s-a asigurat în mare măsură, începând cu anul 1897, electrificarea comunei Sadu, a oraşului Cisnădie, iar din 1901 şi a Sibiului7. La capătul traseului se întâlneşte impresionanta construcţie a hidrocentralei Sadu V, construită în anii ’50, la care se adaugă barajul sub formă de arc de cerc cu lacul Negovanu, amplasat în defileul Gâtu Berbecului, într-o zonă cu un peisaj splendid şi cu multe posibilităţi de recreere în cele câteva cabane aflate aici. Din potecile care se deschid de pe firul Văii Sadului se poate face legătura cu vârful Prejba (1744 m) - în apropierea acestuia se găsea una

6 Voicu-Vedea, Părean 2008, p. 105. 7 Voicu-Vedea, Părean 2008, p. 106. 7 dintre cele mai vechi cabane din ţara noastră, foarte căutată de schiori şi de drumeţii atraşi de panorama spectaculoasă a munţilor Lotrului şi Cindrelului, cabana Prejba - dar se poate ajunge şi în comuna Rîu Sadului sau stațiunea Păltiniş. Un astfel de itinerar ne poartă prin şaua dintre Cindrel şi Ştefleşti, adică pe puntea care face trecerea dintre Munţii Cindrel şi cei ai Lotrului, coborând mai încolo către izvoarele Frumoasei (incluse în siturile Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa), unde se racordează cu drumul forestier care merge către lacul Oaşa şi se înscrie apoi în şoseaua alpină recent modernizată (cunoscută sub numele generic de Transalpina), făcându- se astfel legătura cu Sebeş-Alba şi, mai departe, cu Novacii Gorjului8. Concret, pentru iubitorii de excursii montane recomandăm mai jos următoarele trasee/circuite turistice, desfăşurate printr-un cadru geografic în care natura se dezvăluie în toată splendoarea ei sălbatică: 1. Comuna Sadu - Şuvara Saşilor şi retur: este un traseu extrem de facil către rezervaţia naturală Şuvara Saşilor, plasată pe o terasă a râului Sadu, la 2,5-3,5 km est de comună, pe partea dreaptă a drumului judeţean DJ105G, în sensul de mers spre Tălmaciu. În suprafaţa de aproximativ 20 de hectare pot fi văzute specii rare de flori (mărarul porcului, narcisa, stânjenelul, gladiola, iarba neagră, brânduşa, coacăzul de munte, etc.), dar şi diferite tipuri de orhidee, toate împreună alcătuind un biosistem nemaiîntâlnit în Transilvania, în care îşi au adăpostul zeci de specii de păsări, unele mamifere (căpriorul, mistreţul) şi sute de specii de nevertebrate9. Numele rezervaţiei vine de la specia de graminee Molinia coerulea, cunoscută şi sub denumirea de şuvar (i se spune Şuvara Saşilor deoarece terenul a aparţinut saşilor din Tălmaciu10). 2. Comuna Sadu - Masa Verde - Muma - Vârful Prejba (1744 m) şi retur, pe marcaj cruce roşie: din comună se urcă pe Valea

8 Deneş 1973, p. 3. 9 Halmaghi et alii 1999, p. 17-18. 10 Halmaghi et alii 1999, p. 18. 8 Sadului, se trece pe lângă centrala Sadu I, iar după 4 km se ajunge la punctul Masa Verde (loc de popas numit astfel de la verdeaţa locului, dar şi de la masa cu laviţe amplasate aici şi vopsite în verde11), situat la altitudinea de 540 m; de aici se deschide panorama spre vârful Prejba. Pentru a ajunge la el se merge spre sud, de-a lungul Văii Juvertului, până la poteca marcată pe care, dacă este urmată, se ajunge la Vârful Muma (1621 m). După alţi 4-5 km se ajunge la locul pe care era plasată vechea cabană Prejba, pe versantul sudic al masivului cu acelaşi nume, la altitudinea de 1690 m; construită în anul 1886 de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor (SKV), aceasta a fost incendiată de trupele germane în anul 1916, în locul ei, dar puţin mai jos, fiind ridicată alta nouă - dispărută şi ea la fel, în urma unui incendiu! - de către Clubul Schiorilor din Sibiu, între anii 1933-193512. Splendidele imagini care se desfăşoară în faţa ochilor - spre munţii Lotrului şi Cindrelului, dar şi spre munții Făgăraș - răsplătesc pe deplin efortul depus pentru ajunge aici. 3. Comuna Sadu - Tocile - Vârful Măgura (1304 m), pe marcaj punct albastru. Aici, turistului i se deschid câteva panorame superbe, spre Depresiunea Sibiului, în care foarte bine se vede oraşul Cisnădie, spre Podişul Hârtibaciului şi, evident, spre Valea Sadului. Întoarcerea se face pe la Masa Verde (Valea Sadului), pe marcaj cruce roşie. 4. Comuna Sadu - Tocile - Vârful Măgura (pe marcaj punct albastru) - Curmătura Măgurii (pe marcaj bandă roşie). Întoarcerea/coborârea se face în Valea Sadului, la lacul de acumulare Sadu II, pe marcaj punct roşu. De aici se revine în comună, de-a lungul DJ105G. 5. Comuna Sadu - Tocile - Vârful Măgura, pe marcaj punct albastru. Întoarcerea/coborârea se face prin Cisnădie, pe marcaj cruce roşie. De aici, pe DJ106C, se revine în Sadu. Acest traseu

11 Hămbăşan 1981, p. 11. 12 Voicu-Vedea, Părean 2008, p. 107. 9 permite vizitarea oraşului Cisnădie, centru de marcă al industriei noastre textile (este oraşul în care a fost înfiinţată prima şcoală cu acest profil de pe actualul teritoriu al României, în anul 1888; tot aici fiinţează, din anul 1974, o expoziţie muzeală dedicată acestei ramuri industriale, aflată astăzi în subordinea unei societăţi comerciale. Organizată în patru săli, expoziţia respectivă prezintă, prin diverse obiecte şi instalaţii, o sinteză a istoriei ţesutului, de la meşteşug la industrie); de asemenea, aici se mai poate face un tur al cetăţii ţărăneşti din centrul localităţii, ridicată în jurul bisericii construite în stil romanic în prima jumătate a secolului al XIII-lea şi modificată ulterior în stil gotic, prima din Transilvania dotată cu paratrăsnet13. Din Sadu se poate ajunge spre Cisnădie şi direct pe DJ106C (cca 6 km, pe direcţia NNV). 6. Comuna Sadu - Tocile - Vârful Măgura (pe marcaj punct albastru) - Curmătura Măgurii (pe marcaj bandă roşie). Întoarcerea/coborârea se face pe marcaj triunghi albastru, în Cisnădioara, pe Valea de Argint (Valea Argintului), unde să găseşte un important obiectiv turistic - rezervaţia geologică Calcarele Cretacice. Este un traseu ideal pentru mountain bike, fiind şi marcat în acest sens. De asemenea, acest traseu oferă oportunitatea vizitării Cisnădioarei, situată la 3 km vest de Cisnădie, localitate în care punctele de atracţie le constituie biserica evanghelică din centrul satului, care adăposteşte cea mai veche orgă cu tuburi funcţională din Transilvania (1723) şi biserica fortificată Sfântul Mihail (de unde şi denumirea germană a aşezării, Michelsberg), „Cetate” cum o numesc localnicii, în fapt o bazilică scurtă cu trei nave, înconjurată de fortificaţii, una dintre cele mai vechi (poate chiar cea mai veche) şi mai reprezentative pentru stilul romanic din Transilvania, construită se pare între anii 1162 şi 1223. În interiorul lăcaşului se găsesc astăzi şi plăcile comemorative cu numele ofiţerilor şi soldaţilor germani şi austro-ungari care au căzut pe aceste meleaguri în toamna anului 1916 în luptele purtate în jurul Sibiului, plăci care au fost strămutate aici în

13 Voicu-Vedea, Părean 2008, p. 106. 10 anul 1940 din cimitirul de la Guşteriţa-Sibiu. 7. Comuna Sadu - Rîu Sadului - Barajul Negovanu - Rozdeşti - Şaua Ştefleşti (deplasare auto pe DJ106P, cca 49 km). De aici spre nord: Vârful Cindrel (2244 m) - Iezerele Cindrelului - Vârful Frumoasa (2168 m), pe marcaj cruce roşie, respectiv spre sud (din Şaua Ştefleşti), către Vârful Ştefleşti (2143 m), pe marcaj cruce roşie. Pe acest traseu, prin varianta nordică, turiştii au ocazia să se bucure de frumuseţile Rezervaţiei/Parcului Natural Iezerele Cindrelului (obiectiv de maximă atracţie şi parte integrantă a siturilor Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa), prin vizitarea singurelor lacuri glaciare din Munţii Cindrel şi a celor două vârfuri menţionate. Alternativa sudică, desfăşurată într-un peisaj natural la fel de frumos, conduce către obârşia văii respective (Ştefleşti) şi mai ales către izvoarele râului Sadu, de asemenea punct de mare interes turistic.

Monumente istorice (lăcaşuri de cult)

În comună există două biserici: una, cea mai mare şi cea mai veche, zisă şi biserica de din sus, după aşezarea ei în partea de sus a comunei şi o alta, zisă biserica de din jos, iarăşi după aşezarea ei în partea mai joasă a comunei. Biserica parohială Sadu I, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice la categoria A (de interes național). Datare: 1720; 1723; 1757; 1795. Edificiul se înalţă pe o colină, în partea de sud-vest a localităţii, în apropierea drumului care duce spre Rîu Sadului. Se consideră că planimetria edificiului reprezintă rezultatul unor modificări constructive care s-au întins pe durata întregului secol al XVIII-lea. Actuala navă are trei travee, cu absidă semicirculară decroşată pe latura de est şi turn clopotniţă, de asemenea decroşat, adosat laturii vestice.

11 Edificiul este una dintre primele biserici româneşti de zid din secolul al XVIII-lea; de aceea, semnificaţia sa este maximă, cu toate transformările suferite. Turnul avea să fie terminat abia la 1795, cum indică inscripţiile de pe două laturi, de vest şi sud, ANNO 1795. Pictura cea mai valoroasă se află în vechiul naos. În jurul deschiderii, unde urma să se construiască lanternoul, sunt înfăţişate cete îngereşti, serafimi şi heruvimi. Un al doilea inel o are pictată pe Maica Domnului şi proorocii mesianici, iar în al treilea apare Iisus arhiereu şi apostolii. În partea superioară a pereţilor apar scene din Ciclul Hristologic, iar partea inferioară este rezervată sfinţilor militari. Pe arcul ce desparte naosul de pronaos sunt figuratePatimile lui Iisus. Biserica parohială din lemn Sadu II, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice la categoria B. Datarea este necunoscută; în forma actuală şi pe un alt amplasament, probabil sfârşitul secolului XVIII. Biserica, de mici dimensiuni, urmează planimetria consacrată pentru bisericile de lemn din Transilvania, cu navă dreptunghiulară, absidă poligonală şi turn vestic decroşat, la care s-a adăugat ulterior un pridvor. Pronaosul se delimitează de naos printr-o structură uşoară; în 1958 a fost construit aici (în pronaos) un cafas pentru cor şi pentru tineret. Este construită din bârne din lemn de brad, cu turn clopotinţă adosat, dezvoltat în elevaţie pe o structură de lemn, închisă cu materiale uşoare. Acoperişul navei este în două ape, în zona absidei căpriorii urmând planimetria poligonală a cosoroabelor. Acoperişul turnului este piramidal, cu baza evazată şi intradosul streaşinii foarte amplu, oarecum neobişnuite pentru sistemele constructive din zonă. Cea mai valoroasă piesă este tâmpla altarului, având icoane pictate în ulei pe suport de lemn, databile la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu semnătura autorului: Ioan Boicean zugrav; celelalte patru icoane de pe iconostas sunt realizate de acelaşi pictor14.

14 Halmaghi et alii 1999, p. 17. 12 Obiective turistice

Muzeul Energetic Sadu I. În clădirea principală Sadu I, la sfârșitul anului 1996, cu ocazia aniversării unui secol de la punerea în funcţiune a centralei hidroelectrice, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, care cuprinde exponate din domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice din zona Sibiului. Obiectivul Memorial Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Crucea comemorativă se află la intrarea în comună dinspre Tălmaciu şi a fost ridicată în anul 1925.

Rezervaţii naturale protejate

Siturile Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa sunt incluse într-o reţea europeană de situri naturale protejate, creată în anul 1992 din nevoia de a proteja natura şi are drept obiectiv prezervarea biodiversităţii biologice pe teritoriul statelor membre UE. Siturile Natura 2000 prezintă caracteristicile regiunilor biogeografice în spaţiul cărora au fost declarate, unele dintre acestea fiind încadrate chiar şi în două sau trei bioregiuni. Coordonate: longitudine N 45º 35’ 32’’; latitudine E 23º 48’ 52’’. Suprafaţă: 137.359 ha. Se întinde pe teritoriul județelor Alba (19%), Hunedoara (2%), Sibiu (60%), Vâlcea (19%). Suprafaţa totală a ariilor vizate este de 137.359 ha; în total, din sit fac parte 24 de unităţi teritorial administrative. Rezervaţia naturală Şuvara Saşilor este de tipul arie protejată de interes naţional, corespunzătoare categoriei IV IUCN (adică rezervaţie naturală de tip botanic). Având o suprafaţă de 20 hectare, ea este localizată pe terasa râului Sadu, între localităţile Tălmaciu şi Sadu, la altitudinea de 430 metri. Rezervaţia este reprezentată printr-un moliniet în care vegetează mai multe specii floristice rare. Acestea s-au dezvoltat pe un sol brun, acid, podzolit şi gleizat, cu exces de apă primăvara. În consecinţă,

13 majoritatea speciilor de plante sunt higrofile şi mezohigrofile. În tufişurile de răchită, de mesteacăn şi arin din moliniet îşiau adăpostul zeci de specii de păsări, unele mamifere şi sute de specii de nevertebrate15.

Edificii publice şi obiective industrial-economice

Şcoala. O sursă menţionată de Nicolae Iorga atestă în Sadu, la 1696, un cunoscător al slovelor16, însă prima ştire directă despre existenţa unei şcoli la Sadu datează din anul 1765, fiind cunoscut şi numele învăţătorului de atunci, în persoana lui Ioan Popa17. Conform tradiţiei locale, această primă şcoală a funcţionat într-o micuţă casă plasată lângă biserica ortodoxă18. În 1784, o şcoală se înfiinţa şi la Sadu. În rândul absolvenţilor de la Blaj figura şi Dimitrie Popovici, care, la terminarea studiilor a fost repartizat la Sadu, comuna sa natală19. În 1856 s-a clădit o şcoală20 cu un singur etaj, care avea patru săli de curs, o cancelarie pentru învăţători şi dependinţele necesare. La inaugurare a luat parte şi Mitropolitul Şaguna, pe atunci episcop. Instituţia a funcţionat ca şcoală confesională ortodoxă până la Primul Război Mondial21. Până în anul 1900 cheltuielile necesare funcţionării şcolii erau suportate de comună. Ulterior aceasta este etatizată şi predarea se va face acum în limba maghiară, situaţie care durează până la destrămarea Imperiului Dualist, în anul 1918 (însă, încă din anul 1916 reapare

15 Halmaghi et alii 1999, p. 17-18. 16 Nistor, Racoviţan 1985, p. 39. 17 Albu 1944, p. 198. 18 Hămbăşan 1981, p. 39. 19 Giura 2002, p. 69. 20 Hămbăşan 1981, p. 39 (şcoala a fost ridicată lângă biserică, pe locul celei vechi, atestate încă din 1765). 21 Hămbăşan 1981, p. 39. 14 titulatura de şcoală elementară confesională greco-ortodoxă română22). Începând cu anul 1925, alături de învăţământul primar, va fiinţa la Sadu şi învăţământul gimnazial (clasele V-VII, puţin mai târziu V-VIII), numărul învăţătorilor ajungând acum la şase. În 1935 s-a construit şi etajul II al şcolii, astfel încât numărul sălilor de clasă s-a dublat23. Grădiniţa a început să funcţioneze încă din anul 1925, la parterul actualei primării. Primăria. Clădirea actualei primării a funcţionat de-a lungul timpului ca hotel, restaurant şi cârciumă comunală. Începând cu anul 1925 a avut destinaţia de grădiniţă şi maternitate, ca Primărie a comunei începând să funcţioneze după anul 1945. În forma actuală se păstrează din anii 2006-2008, când fost radical reabilitată. Biblioteca comunală. Biblioteca comunală funcţionează într- un imobil modern, recent reabilitat (2010), iar graţie Programului Naţional „Biblionet - lumea în biblioteca mea”, instituţia a ajuns să beneficieze de un număr de trei calculatoare legate la Internet, dotate cu imprimante şi camere video, pe care elevii le pot folosi pentru elaborarea diferitelor proiecte şcolare de luni până vineri, între orele 0800-1200 și 1700-2000. Unitatea medicală. Aici funcţionează un cabinet medical deservit de un medic de familie cu o asistentă medicală, un cabinet stomatologic şi un punct farmaceutic. Căminul Cultural a fost construit anii 1962-1968, în mare măsură datorită contribuţiilor şi muncii voluntare a localnicilor. Astăzi sunt perfect funcţionale sala mare de la parter (cea de 400 de locuri, care la nevoie se pot suplimenta până la 600 prin băncuţe) şi o alta mai mică (120 de locuri) la etaj. Activitatea Căminului era condusă de un director, care se ocupa şi de problemele tineretului sădean. În trecut, directorul coordona

22 Giura 2002, p. 72. 23 Hămbăşan 1981, p. 39. 15 brigada artistică, compusă din localnici proveniţi din diverse categorii sociale (muncitori, ţărani, intelectuali); o menţiune specială trebuie să acordăm Formaţiei de Fluieraşi care şi-a câştigat în timp notorietatea în ţară prin repertoriul original care prelucra diferite melodii populare din Mărginimea Sibiului. Din anul 1993, Căminul Cultural din Sadu se numeşte Ioan Inochentie Micu Klein. După Primul Război Mondial în Sadu a luat fiinţă Cooperativa de Consum. Era una dintre cele mai puternice din zonă, cu secţii de manufactură, articole şi obiecte de uz casnic, fierărie, alimente. În plus, avea şi un restaurant. În comună au existat şi două societăţi financiar-bancare, dispărute însă de mult timp, Banca Frăţietatea şi Banca Populară. Apoi trebuie să menţionăm Baia comunală, construită din fondurile C.F.R. în Prund, lângă fabrica de bere (ulterior a fost folosită de aceasta din urmă), staţia de filtrare a apei, care, de asemenea, deservea nevoile fabricii de bere, alături de cele ale localnicilor, sala comunitară de sub Râpă, folosită pentru hora satului, dar şi pentru nunţi, botezuri sau înmormântări, apoi un complex comercial şi o cofetărie.

Centrale hidroelectrice

Iniţiatorul proiectului de construcţie a centralei hidroelectrice Sadu I a fost Carl Wolff (1849-1929). După ce Oskar von Miller a finalizat proiectul centralei Sadu încă din martie 189424, Comitetul esecutivu pentru introducerea luminei electrice în Sibiiu a încheiat cu comuna Sadu un contract. Lucrările au început la 1 iunie 1895, cu 500 de muncitori. Lucrarea a inclus construirea primului canal de aducţiune construit din beton de pe teritoriul actual al României, centrala fiind inaugurată la 16 decembrie 1896, la orele 2125. Ulterior, pe cursul superior al Sadului apărea o nouă hidrocentrală, Sadu II, ridicată între

24 Stancu 2013, p. 82. 25 Stancu 2013, p. 96. 16 anii 1905-1907 după planurile aceluiaşi Oskar von Miller26. Acestea au marcat pentru spaţiul românesc o serie de premiere, printre care şi cea mai mare construită până atunci şi primul baraj arcuit din beton construit pe actualul teritoriul al României27. În amonte, pe cursul râului, se află centrala hidroelectrică Sadu V, care a fost inaugurată la 5 decembrie 1955, fiind prima mare realizare hidroenergetică a regimului comunist.

Fabrica de bere

Înainte, pe locul în care a fiinţat până nu de mult fabrica de bere, în partea de jos a curţii, a existat o fabrică de spirt, întemeiată de câţiva saşi din Cisnădie28 în jurul anului 1740. În 1782 aceasta este cumpărată, împreună cu tot spaţiul din jur, de doctorul Ioan Piuariu-Molnar care a construit, ceva mai sus de locul pe care era plasată fabrica de spirt dar în aceeaşi curte, o clădire nouă, în care a instalat o torcătorie şi războaie de ţesut pentru postavuri din lână. În 1815 Piuariu-Molnar moare, iar unicul fiu vinde proprietatea unor saşi. Potrivit unor însemnări de familie29, aceasta ar fi fost cumpărată de Thomas Binder din Cisnădie, împreună cu un cumnat de- al său, Peter Simonis, de la nişte saşi din ; aceştia au menţinut atât funcţionarea fabricii de postav, cât şi a celei de spirt, până când, între anii 1912-1913, a fost construită în aceiaşi curte o fabrică de bere. După distrugerile suferite în timpul Primului Război Mondial (1916) fabrica a fost refăcută, iar proprietarul, Thomas Binder, a cumpărat în anul 1917 - în asociere cu proprietarii fabricii de bere

26 Wollmann 2010 (I), p. 33. 27 Stancu 2013, p. 136. 28 Informaţie Ilie Puşcaş, fost administrator al fabricii de bere (Hămbăşan 1981, p. 40). 29 Hămbăşan 1981, p. 40. 17 sibiene Trei Stejari - fabrica de bere Habermann, care însă nu a fost folosită decât la producerea malţului. După război continuă să-şi desfăşoare activitatea fabricile de spirt şi de bere, până în preajma celui de-al doilea război mondial, când este închisă cea de spirt. După 1945 şi-a reluat activitatea sub numele Fabrica de Bere Sadu S. A.; apoi, după 1948 când a fost naţionalizată, a funcţionat sub titulatura (Fabrica de) Bere Sadu, până în anul 1989. După 1976, după înfiinţarea Centralei berii, fabrica din Sadu a ajuns o secţie a întreprinderii de bere Trei Stejari, din Sibiu, iar alocaţiile necesare investiţiilor au fost stopate. După evenimentele din anul 1989, secţia Sadu s-a separat de întreprinderea „mamă”, devenind o unitate de sine stătătoare, care s-a privatizat prin metoda MEBO în anul 1995. Sub această formă a continuat să existe până în preajma anului 2000, când a fost închisă.

Liniile ferate forestiere

Până după 1948 au funcţionat pe teritoriul comunei două linii ferate forestiere, una aparţinând unui consorţiu elveţian (Ofa), înfiinţată în anul 1906, cealaltă, denumită Feltrinelli, aparţinând unui consorţiu italian (fondat în 1908); ambele se ocupau cu transportul buştenilor din pădurile - în special de răşinoase - de pe Valea Sadului. Linia Ofa mergea pe malul râului până la Tălmaciu, unde avea fabrica de cherestea; linia Feltrinelli începea de lângă Fleischer şi se îndepărta de râu, pe partea sa dreaptă, pe care apoi îl traversa la Prăhărie, la aproape 4 kilometri mai jos de comună, îndreptându-se spre stânga, către „Firmă” sau „Veştem Rampă”, unde existau gatere şi o colonie muncitorească a angajaţilor. Colonia a existat până târziu, dar gaterele ambelor intreprinderi au fost concentrate în Tălmaciu. Curând după anul 1948 liniile ferate forestiere au fost desfiinţate - au fost construite drumuri forestiere, iar buştenii au început să fie

18 transportaţi cu camioanele30.

Corifeii ardeleni din comuna Sadu

Episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein (1692?/1700-1768)

Ioan Klein s-a născut în Sad, scaunul Sibiului, la anul 169231 sau la 24 iunie 170032. Numele familiei sale a fost Micu, iar numele german Klein şi l-a luat mai târziu. Ales de către împăratul Carol al VI-lea, a fost numit episcop la 25 februarie 172933, iar la 28 septembrie 1732 a fost întronat ca episcop la Făgăraş. Pentru cauza românilor, Micu-Klein a efectuat patru călătorii la Viena. Un alt aspect al luptei sale îl reprezintă „nu mai puţin de 24 de suplice şi memoriale întru apărarea bisericii şi a naţiuniei sale”34. Poate prea încrezător, a păcătuit printr-o atitudine lipsită de flexibilitate în relaţiile cu opozanţii; dacă în relaţiile cu Stările din Transilvania poziţia sa este justificată, în relaţiile cu suverana Maria Tereza aceasta i-a dăunat lui şi cauzei sale. S-a stins din viaţă la 28 septembrie 1768, fiind înmormântat la Roma; în anul 1997 osemintele i-au fost aduse la Blaj, oraşul său iubit.

30 Hămbăşan 1981, p. 42. 31 Albu 1983, p. 84; autorul recurge la bibliografia anterioară, preluând informaţia şi prelucrând-o într-un mod pseudo-literar. 32 Pall 1997, p. 224. 33 Bunea 1900, p. 9. 34 Bariţiu 1889, p. 341. 19 Samuil Micu Clain (1745-1806)

Maniu Micu, devenit Samuil mai târziu, s-a născut în luna septembrie a anului 1745. În 1764, Samuil Micu a fost numit prepozit (protopop) al mânăstirii Sfînta Treime din Blaj şi eclesiarh (membru al consistoriului), continuând să fie şi „prefect” al mănăstirii Buna Vestire. În anul 1777, este duhovnic la Colegiul Santa Barbara din Viena, unde fusese trimis de episcopul Maior. Rămâne în capitala Imperiului până în 1783, când revine la Blaj. În anul 1790, aflat la Oradea, elaborează argumentaţia istorică a Supplexului alături de Ioan Piuariu-Molnar şi alţii, acesta fiind un document-sinteză prin care s-au formulat revendicările generale ale naţiunii române din Transilvania. Datorită spiritului său cu adevărat enciclopedic, Samuil Micu Clain poate fi considerat una dintre marile noastre personalităţi de formaţie ”umanistă”, care nu a precupeţit nici un efort pentru a se pune în slujba renaşterii culturale şi spirituale a românilor din acele veacuri.

Oculistul Ioan Piuariu-Molnar (1749-1815)

Ioan Piuariu-Molnar s-a născut în anul 1749 la Sadu. După 1774 obţine la Viena diploma şi titlul de magistru oculist35. Cariera îi este încununată în anul 1777, când obţine rangul de protomedicus36, mai exact de medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei37, devenind primul român care ocupa acest post. A fost deopotrivă autor, traducător, colaborator sau editor al unor opere de mare valoare, în domenii diferite. S-a numărat printre cei care au redactat Supplex Libellus Valachorum (1791). În anul 1783 l-a determinat pe Iosif al II-lea să meargă la Sadu, pentru a vedea cu ochii lui modul şi starea în care vieţuiau

35 Popa 1976, p. 28-29. 36 Străuţiu, Racoviţan 2001, p. 92. 37 Popa 1976, p. 32. 20 locuitorii. Ioan Piuariu-Molnar rămâne în istorie drept primul român transilvănean care a reuşit să întemeieze o manufactură, în acest caz de postav, la Sadu. La 16 martie 1815 Ioan Piuariu-Molnar a încetat din viaţă, fiind înmormântat în Biserica din Groapă din Sibiu.

Protopopul Sava Popovici Săvoiu (1818-1906)

Se naşte la 11/23 octombrie 1818 în Rîu Sadului şi îşi petrece aici copilăria38. Între anii 1835-1837 tânărul Sava a urmat cursurile Şcolii Grănicereşti din Veştem, pe care nu le-a definitivat. Apoi, tatăl său l-a înscris, în anul 1837, la Şcoala Normală Catolică (cu predare în limba maghiară) din Sibiu, după care îl transferă (1838) la Institutul Terezian din acelaşi oraş, unde a fost înmatriculat sub numele de Papp Joszy39. Revoluţia de la 1848 îl suprinde la Deva; din cauza luptelor este nevoit să se refugieze în localitatea Poieniţa Tomii (jud. Hunedoara), de unde în 1849 revine la Deva. A lăsat informaţii deosebit de preţioase despre desfăşurarea revoluţiei, în special în zona Devei, Hunedoarei şi Sibiului, acestea cuprinzând peste 200 de pagini. În acelaşi an (1849) episcopul Andrei Şaguna îl ajută să ocupe o funcţie de preot militar în armata habsburgică40. În 1897, bolnav de cataractă, se pensionează şi se retrage la Sadu, unde avea cumpărată de ceva vreme o gospodărie. A încetat din viaţă la data de 16/29 Martie 1906, fiind înmormântat în curtea vechii biserici a localităţii, în faţa uşii de intrare dinspre nord41. Prin vasta sa operă, realizată în decurs de 52 de ani, Săvoiu a lăsat posterităţii un valoros material despre toate domeniile vieţii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: sociale, politice, religioase şi militare.

38 Sofronie 1969, p. 395. 39 Giura 2002, p. 108. 40 Giura 2002, p. 109. 41 Hămbăşan 1981, p. 159; Bucur 2013, p. 97. 21 A imortalizat date unice referitoare la Regimentul grăniceresc de la , despre învăţământ, despre Revoluţia de la 1848-1849, despre diferite personalităţi transilvănene şi străine, dar şi informaţii legate de folclor, arhitectură, alimentaţie, toponimie.

Protopopul Ioan Hannia (1818-1897)

Născut la Sadu la data de 20 martie 1818, într-o familie de ţărani, a urmat cursurile primare în localitatea natală, apoi pe cele secundare la Sibiu şi Cluj. La Sibiu a fost numit profesor la Seminarul Teologic, în disciplinele teologie morală şi teologie pastorală. În 1847 a fost hirotonisit ca preot, iar în 1855 ajunge protopop al tractului 1 Sibiu. La data de 6 iunie 1865 este numit director al Seminarului. S-a stins din viaţă la data de 11 aprilie 1897, fiind înmormântat cu deosebită pompă în Sibiu, în cimitirul bisericii din strada Lungă (în prezent desfiinţat)42.

Preotul Dimitrie Bunea (1877-1935)

Născut în anul 1877 la Sadu, preotul Dimitrie Bunea a fost un apărător consecvent al drepturilor românilor ardeleni şi implict, un adept înfocat al unirii Transilvaniei cu România. A fost întemniţat la Cluj şi în Ungaria (1916-1918), alături de alţi 13 sădeni. Eliberat în anul 1918, a trecut la organizarea în Sadu a Consiliului Naţional şi a Gărzii Naţionale, al căror preşedinte a şi devenit. La 28 noiembrie 1918 a organizat la Sadu o adunare populară care adopta adeziunea comunei la Unirea cu România. Meritele sale în împlinirea Unirii aveau să fie recunoscute prin decorarea sa de către regele Ferdinand, la 30 decembrie 1922, cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. A murit în anul 1935 în Spitalul German din Sibiu.

42 Hămbăşan 1981, p. 160. 22 Zusammenfassung

Das Drucken der vorliegenden Broschüre wurde von dem Bürgermeister Ivan Valentin Dumitru Ioan gestartet, zusammen mit dem Gemeinderat Sadu und es ist das natürliche Ergebnis eines zielstrebigen Projektes für das Promovieren und Konservieren des lokalen Erbgutes, mit dem Namen von Auf den Spuren der siebenbürgischen Koryphäen der Gemeinde Sadu. Baron von Sadu und Bischof der rumänischen Kirche vereinigt mit Rom, Ioan Inochentie Micu-Klein (1692?/1700-1768) bleibt in der Geschichte Rumäniens als Stifter des national-politischen Programms der siebenbürgischen Rumänen und als erster Vertreter deren in dem Landtag Siebenbürgens, vor denen er beantragt hat, dass diese als eine Nation (natio valahica) angesehen werden sollen, und nicht als einfache Bevölkerung ohne Rechte. Er brachte zur Unterstützung seiner Anträge, ein modernes und realistisches Argument - den Betrag der Steuer zu dem die Rumänen verpflichtet waren - der höchste aus ganzem Siebenbürgen: „die Rumänen tragen doppelt so viele Lasten als die anderen Nationalitäten zusammen ... der der die Lasten trägt soll auch die Nutzen haben!” Samuil Micu Clain (1745-1806), der brüderliche Neffe des Bischofs, gehört zu jenen Vertretern der „Siebenbürgischen Schule“ welche die rumänische Kultur durch Pionierarbeiten markiert haben, so wie Scurtă cunoştinţă asupra istoriei românilor (Apr. 1800) - Kurze Bekanntgabe über die Geschichte der Rumänen, in dem er die Identität der rumänischen Gewohnheiten mit den Römischen bekräftigt, und Dicţionarul valachico-latinum (1801) - das Valachico- Latinum Wörterbuch, welches neue Perspektiven in dem kulturellen und politischen Leben der Rumänen aus Siebenbürgen bringt. Ioan Piuariu-Molnar (1749-1815), der bekannte Augenarzt und Initiator der ersten Gazette der rumänischen Literatur („Vestiri filosoficeşti şi moraliceşti”, 1795 - Philosophische und moralische Bekanntmachungen), aber auch der Grundleger der ersten Werkstatt

23 für Wollspinnerei und Tuchweberei aus Sadu (1782), hat für sich einen unbestrittenen Platz in unserer Kultur gewonnen. Übersetzer, Editor und angesehener Gelehrte, Ioan Piuariu-Molnar ist Mitverfasser - zusammen mit Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior u.a. - der Urkunde Supplex Libellus Valachorum, Text von epochaler Bedeutung für die siebenbürgischen Rumänen, gedruckt unter seiner Betreuung im Jahr 1791. Seine soziale, kulturelle und wissenschaftliche Tätigkeit positioniert ihn zusammen mit den bedeutendsten Vertretern der rumänischen Aufklärung.

Argument

The issuing of the present booklet was initiated by the mayor Ivan Valentin Dumitru Ioan, along with the Local Council Sadu and it is the result of an ambitious project of promotion and preservation of the local patrimony named On the footsteps of the Transylvanian Coryphaei from the Sadu parish. Baron of Sadu and bishop of the Romanian church united with Rome, Ioan Inochentie Micu-Klein (1692?/1700-1768) is an outstanding figure of the Romanian history, being the founder of the political-national program of the Transylvanian Romanians, and their first representative in the Transylvanian Diet, where he claimed they must be treated as a nation (natio valahica) and not as just a simple population, without any right. He justified himself with a modern and realistic reason - the quantum of the taxes the Romanians had to pay was at the highest level out of the entire : “the Romanians are burdened twice as much as the other communities… the one who carries the plummet must have a sense of benefit!” Samuil Micu Clain (1745-1806) the nephew of the bishop’s brother - is one of those representatives of the “Transylvanian School”, who have left strong marks in the Romanian culture, through some spade works like A short overview on the history of Romanians (1800) - where he states the identity of the Romanian customs with the Roman

24 ones, and the Valachico-latinum dictionary (1801) by which he opens new perspectives in the cultural and social life of the Romanians in Transylvania. Ioan Piuariu-Molnar (1749-1815), the famous oculist and initiator of the first gazette in the Romanian literature („Philosophical and moral peeps”, 1795), as well as of the first wool spinning and cloth weaving workshop in Sadu (1782), gained himself an indisputable place in our culture. Translator, editor and famous scholar, Ioan Piuariu-Molnar is a co-author - along with Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior and others - of Supplex Libellus Valachorum, a document with a very important significance for the Transylvanian Romanians, printed under his supervision in 1791. The social, cultural and scientific activity places him next to the most important representatives of the Romanian Enlightenment.

Résumé

L’édition de cette brochure a été lancée par le maire Ivan Valentin Dumitru Ioan ensembles avec le conseil local Sadu et c’est le résultat naturel d’une promotion de projets ambitieux et d’une préservation du patrimoine local intitulé Sur les traces des Coryphées de la Commune Sadu. Baron de Sadu et évêque de Église Roumaine Unie à Rome Ioan Inochentie Micu-Klein (1692?/1700-1768) restera dans l’histoire comme le fondateur du programme national - politique des Roumains de Transylvanie et leur premier représentant dans la Dieta de la Transylvanie où il a demandé qu’ils soient traités en tant que nation (natio valaque) et non comme une population simple, sans aucun droit. Pour soutenir ses demandes il a présenté un argument moderne et réaliste - le montant de l’impôt des Roumains - le plus élevé dans l’ensemble de la Transylvanie: „Les Roumains portent deux fois plus de tâches que toutes les autres nationalités ensemble ... celui qui porte la charge doit sentir aussi le bénéfice!”

25 Samuil Micu Clain (1745-1806), petit-fils du frère de l’évêque, fait partie de ces représentants de „l’Ecole de Transylvanie” qui ont marqué la culture roumaine à travers ces travaux pionniers mais aussi par Scurtă cunoştinţă asupra istoriei românilor (apr. 1800) dans lequel il affirme l’identite des traditions roumaines et romaines et le Dictionnaire valachico-latinum (1801), pionnier de nouvelles perspectives dans la vie culturelle et politique des Roumains de Transylvanie. Ioan Piuariu-Molnar (1749-1815), célèbre oculiste et initiateur des premiers journaux de la littérature roumaine („Vestiri filosoficeşti şi moraliceşti”, 1795), fondateur du premier atelier pour la filature et le fillage de la laine à Sadu (1782), agagné une place incontestée dans notre culture. Traducteur, rédacteur en chef et un érudit de prestige Ioan Piuariu-Molnar este co-auteur avec Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior du document Supplex Libellus Valachorum, texte d’une grande importance pour Roumains de Transylvanie, imprimé par lui en 1791. L’activité sociale, scientifique et culturelle le place aux côtés des plus grands représentants des Lumières en Roumanie.

26 Ioan Inochentie Micu-Klein

Samuil Micu Clain 27 Harta Constant A4

28 Harta Constant A4

29 Biserica din lemn „Adormirea Maicii Domnului” monument istoric

Biserica din piatră „Adormirea Maicii Domnului” monument istoric 30 Bibliografie

Albu 1944 Albu, N., Istoria învăţmântului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj (1944). Albu 1983 Albu, C., Pe urmele lui Ion-Inocenţiu Micu- Klein, Bucureşti (1983). Bariţiu 1889 Bariţiu, G., Istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, Sibiu (1889). Bucur 2013 Bucur, Al., Viaţa şi opera. Sava Popovici Săvoiu (1818-1906): capelan, biograf, pictor şi sculptor, în Collegium Mediense III, Comunicări ştiinţifice, XII, Mediaş (2013), p. 96-100. Bunea 1900 Bunea, A.., Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, Blaj (1900). Deneş 1973 Deneş, N., Itinerarii turistice, Valea Sadului, în Tribuna, an VI, nr. 1598, Sibiu (1973), p. 3. Giura 2002 Giura, L., Sadu: File de istorie, Sibiu (2002). Halmaghi et alii 1999 Halmaghi, M., Mureşan, D., Ionaşcu, C., Comuna Sadu. Judeţul Sibiu, Sibiu (1999). Hămbăşan 1981 Hămbăşan, D., Monografia comunei Sadu, judeţul Sibiu, mss. (1981). Iordan 1963 Iordan, I., Toponimie Banatului şi celorlalte ţinuturi alipite, Cluj (1921). Nistor, Racoviţan 1985 Nistor, N., I., Racoviţan, M., Consideraţii istorice, în: Irimie, C., Dunăre, N., Petrescu, P., (coord.), Mărginenii Sibiului. Civilizaţie şi cultură populară românească, Bucureşti (1985), p. 31-49. Pall 1997 Pall, F., Inochentie Micu-Klein Exilul la

31 Roma 1745-1768, Cluj-Napoca (1997). Popa 1976 Popa M., Ioan Molnar Piuariu, Cluj Napoca (1976). Sofronie 1969 Sofronie, M., Un manuscris transilvănean din secolul al XIX-lea. ,,Biografia capelanului milităresc Sava Popovici Săvoiu” (1818-1906), în Studii şi comunicări Muzeul Brukenthal, 14, Sibiu (1969), p. 395-409. Stancu 2013 Stancu, M., Sibiul şi electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2013, Sibiu (2013). Străuţiu, Racoviţan 2001 Străuţiu E., Racoviţan M., Ioan Piuariu Molnar şi activitatea sa culturală (I), în Transilvania 6, Sibiu (2001), p. 90-92. Voicu-Vedea, Părean 2008 Voicu-Vedea, V., Părean, I., Mărginimea Sibiului ghid turistic rural, Sibiu (2008), p. 93-108. Wollmann 2010 Wollmann V., Patrimoniu preindustrial şi industrial în România, I, Sibiu (2010).

32

34 Acest material promoțional se distribuie gratuit. Este interzisă retipărirea sau reproducerea fără acordul autorului, Comuna Sadu.