SECRETELE SUCCESULUI De Dale Carnegie(1937)
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
SECRETELE SUCCESULUI de Dale Carnegie(1937) Partea intai:Cum sa va comportati in lume - tehnici fundamentale 1. "Daca vreti sa scoateti mierea, nu rasturnati stupul" Pe 7 mai 1931, orasul New York a fost martorul celei mai pasionante urmariri din istoria acestei uriase metropole. La capatul a lungi saptamani de cautari, "Two Gun" Crowley - ucigasul, pistolarul care nici nu fuma, nici nu bea - a fost incoltit si capturat in apar- tamentul iubitei sale de pe Bulevardul West End. O suta cincizeci de politisti si detectivi au asediat ascunzatoarea lui de la ulti-mul etaj al imobilului. Ghemuit dupa un fotoliu, Crowley tragea fara incetare asupra po-litiei. Zece mii de spectatori tulburati urmareau lupta. Cand, in cele din urma, Crowley a fost capturat, seful politiei a declarat ca acest criminal cu doua revolvere a fost unul dintre dei mai periculosi infractori din istoria New York-ului. Dar ce credea "Two Gun" Crowley despre sine insusi? Putem da un raspuns clar pentru ca, in timp ce politia tragea spre apartament, el a compus o scrisoare: "In a-tentia celor interesati". Cuvintele asternute pe foaie erau: "Sub aceasta haina bate o inima obosita, dar buna - o inima care n-ar face rau nimanui." Cu putina vreme inainte, Crowley si prietena lui calatoreau voiosi pe un drum de tara. Pe nesteptate, un politist s-a apropiatde masina si i-a spus pistolarului: "Permisul dumneavoastra, va rog." Fara un cuvant, Crowley si-a scos arma si l-a doborat cu o grindina de gloante. Vazandu-l prabusindu-se, el I-a insfacat revolverul si l-a descarcat si pe acesta in trupul bietului politist. Astfel se comporta asasinul care scrisese: "Sub aceasta haina bate o inima obosita, dar buna - o inima care n-ar face rau nimanui." Crowley a fost condamnat la scaunul electric. Cand a ajuns la locul unde avea sa fie executat, in Sing-Sing, credeti ca a spus: "Astea e ceea ce merit pentru ca am ucis oameni"? Nici vorba; a pus: "Asta e rasplata pe care o primesc pentru ca m-am aparat." Morala acestei povesti este urmatoarea: "Two Gun" Crowley nu s-a autoinvinovatit niciodata pentru nimic. Este aceasta atitudine atipica in randul criminalilor? Daca asta credeti, ascultati: "Mi-am petrecut cei mai buni ani din viata oferind oamenilor placeri, ajutandu-i sa se distreze si, ca rasplata, am fost mereu insultat si haituit." Acestea sunt cuvintele Inamicului Public numarul unu, Al Capone - cel mai cumplit gangster care a terorizat vreodata Chicago-ul. Capone nu se autoincrimina pentru nimic. Se considera mai degraba un binefacator al societatii, dramatic neinteles si tratat cu nerecunostinta. Am purtat multi ani o corespondenta interesanta cu Lawes, director al rau-famatei inchisori newyorkeze Sing-Sing, si el mi-a marturisit ca "putini dintre criminalii incarcerati la Sing-Sing se considera oameni rai. Sunt pur si simplu oameni ca dumnea-ta sau ca mine. Deci ei gandesc, se explica. Iti pot justifica precis spargerea unui seif sau o impuscatura. Majoritatea incearca, prin argumente (eronate sau logice) sa-si justifice actele antisociale chiar lor insisi, repetand cu incapatanare ca sunt arestati pe nedrept". Daca Al CApone, "Two Gun" Crowley si toti ticalosii din inchisori nu se invinova-tesc pentru nimic - ce sa mai spunem de cei cu care intram zilnic in contact? John Wanamaker, fondatorul lantului de magazine care ii poarta numele, a mar-turisit odata: "Acum 30 de ani mi-am dat seama ca mustrarile nu duc nicaieri. M-am straduit destul sa-mi depasesc propriile bariere ca sa ma mai obseedze si faptul ca Dumnezeu nu a gasit de cuviinta sa imparta echitabil darul inteligentei." Wanamaker a invatat aceasta lectie de timpuriu, dar eu personal a trebuit sa dau in gropi cam o treime de secol pana sa prind prima licarire a adevarului universal ca in 99% din cazuri oamenii nu se invinovatesc pentru nimic, oricat de mult ar gresi. Critica e zadarnica pentru ca il plaseaza pe individ in defensiva si de obicei il face sa lupte pentru a se justifica. Critica este periculoasa pentru ca raneste orgoliul personal, lezeaza sentimentul de importanta si starneste ranchiuna. B. F. Skimmer, vestitul psiholog, a dovedit prin experimentele sale ca un animal recompensat pentru bna purtare va invata mult mai rapid si va retine cu mult mai mul-ta usurinta ceea ce va invata decat un animal pedepsit pentru greseli.Studii ulterioare au demonstrat ca aceleasi concluzii se pot aplica si in cazul oamenilor.Critica nu aduce cu sine schimbari de durata si provoaca adeseori resentimente. Hans Selye, un alt mare psiholog, a spus: "Ne temem de incriminari cu aceeasi intensitate cu care suntem insetati de a ni se aproba ceea ce facem." Resentimentele provocate de critica pot demoraliza angajatii, rudele si prietenii fara a ameliora situatia care le-a provocat. Mii de pagini de istorie abunda in nenumarate exemple de critica zadarnica. Iata, de exemplu, celebrul conflict dintre Theodore Roosevelt si presedintele Taft - un scandal care a divizat partidul Republican, l-a instalat pe Woodrow Wilson la casa Alba si a marcat evenimente insemnate in Primul Razboi Mondial, schimband cursul istoriei. Sa rezumam faptele. Cand Theodore Roosevelt a parasit Casa Alba in 1908, el l-a sus-tinut pe Taft, care a fost ales presedinte. Apoi Theodore Roosevelt a plecat in Africa sa impuste lei. La intoarcere, a avut o reactie incendiara. L-a denuntat pe Taft pentru conservatorism, a incercat sa isi asigure nominalizarea pentru un al treilea mandat, a fondat partidul Bull Moose, dar a distrus G.O.P. (Grand Old Party). Cu ocazia alegerilor care au urmat, William Howard Taft si Partidul Republican au intrunit doar sufragiile a doua state - Vermont si Utah. Cea mai dezastruoasa infrangere pe care o suferise vreodata partidul. Theodore Roosevelt l-a invinuit pe Taft, dar si- a gasit oare presedintele Taft vreo vina? Evident ca nu. Taft a declarat cu lacrimi in ochi: "Nu vad cum as fi putut face altceva decat ca am facut." Cine era responsabil? Roosevelt sau Taft? Sincer vorbind, habar n-am si nici nu-mi pasa. Ceea ce vreau sa accentuez in toata aceasta poveste este ca nici un repros din partea lui Theodore Roosevelt nu l-a convins pe Taft de greseala comisa. L-a provocat doar sa lupte pentru a se justifica si sa repete cu ochii in lacrimi:"Nu vad cum as fi putut face altceva decat ca am facut." Sau, sa luam scandalul petrolului de la Teaport Dome. La inceputul anilor '20 ziarele clocoteau de indignare. Toata tara s-a cutremurat! Nimeni nu pomenise un asemenea scandal in viata publica americana. Iata faptele, asa cum s-au petrecut. Albert B. Fall, ministru de interne in cabinetul Harding, a fost insarcinat cu arendarea terenurilor petrolifere ale guvernului de la Elk Hill si Teapot Dome - terenuri ce fusesera alocate spre folosinta marinei. Dar oare a permis ministrul Fall organizarea unei licitatii? Nicidecum. In schimb, i-a servit pe tava prietenului sau Edward L. Doheny avantajosul contract. Si cum a reactionat Doheny? I-a acordat ministrului Fall ceea ce a numit cu placere un "imprumut" de 100 000 de dolari. Apoi, cu o mana forte, ministrul Fall a ordonat marinei americane din zona sa goneasca pe toti concurentii ale caror puturi invecinate extrageau petrol din rezervele de la Elk Hill. Acesti concurenti expulzati de pe proprietatile lor cu pusti si baionete au luat cu asalt tribunalele si au declansat scandalul Teaport Dome. Putreziciunea administratiei Harding a iesit la iveala, a scarbit o natiune intreaga, a amenintat cu destramarea Partidului Republican si l-a adus pe Albert B. Fall in spatele gratiilor. Fall a fost condamnat fara menajamente - asa cum putine persoane publice mai fusesera vreodata. Si credeti ca a avut remuscari? Nici vorba. La cativa ani, Herbert Hoover a sugerat intr-un discurs public ca moartea presedintelui Harding avea drept cauza nelinistea si chinul provocate de tradarea unui prieten. La auzul acestei afirmatii, doamna Fall s-a ridicat brusc, a izbucnit in lacrimi si a strigat, blestemand soarta: "Cum! Fall l-a tradat pe Harding? Nu! Sotul meu nu a tradat pe nimeni. Sotul meu n- ar fi fost ispitit nici daca toata aceasta casa ar fi fost incarcata cu aur. El este cel ce a fost tradat, sacrificat ca un animal si apoi crucificat." Iata deci natura umana in actiune: raufacatori care dau vina pe oricine in afara de ei insisi. Toti suntem la fel. Deci atunci cand dumneavoastra sau eu suntem tentati sa criticam pe cineva sa ne amintim de Al Capone, "Two gun" Crowley si Albert Fall. Sa ne dam seama ca reprosul este ca un porumbel calator. Se intoarce mereu acasa. Sa fim constienti ca persoana pe care o vom corecta si condamna se va justifica probabil si va arunca vina asupra noastra; sau, asemenea blandului Taft, va exclama: "Nu vad cum as fi putut face alceva decat ce am facut." In dimineata de 15 aprilie 1865, Abraham Lincoln zacea in agonie intr-o mizera-bila camera de hotel vizavi de Teatrul Ford, unde fusese impuscat de John Wilkes Booth. In timp ce Lincoln era pe moarte, Stanton, ministrul de razboi, spuse:"Aici zace intruchiparea cea mai fidela a carmuitorului perfect pe care lumea a cunoscut-o vreo-data!" Care era secretul lui Lincoln in relatiile cu oamenii? Am studiat biografia lui Abraham Lincoln vreme de zece ani si am dedicat trei ani scrierii si rescrierii unei carti intitulate: Lincoln necunoscutul. Iii placea sa critice? O, da! In tineretea sa, petrecuta in Pigeon Creek Valley, statul Indiana, nu se marginea doar la critici, ci scria epistole si poezii ridiculizand oanenii si le lasa in drumul celor pe care ii viza direct.