Basarabenii În Lume
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Vol. V BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA Basarabenii în lume (Colecţie de materiale şi documente prezentate la polipticul cultural-istoric şi ştiinţific omonim) Vol. V Chişinău 2010 1 Basarabenii în lume Vol. V CZU 929(478) B 36 Director general: Alexe Rău, doctor în filosofie Alcătuitor şi îngrijitor: Raisa Melnic Coperta: Dragoş Popa Miu Lector: Raisa Plăieşu Aducem sincere mulţumiri dlui Vasile Petrea pentru contribuţia sa la apariţia acestui volum. DEsCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Basarabenii în lume: (Col. de materiale şi doc. prez. la po- lipticul cultural ist. şi şt. omonim) / Bibl. Naţ. a Rep. Moldova; dir. gen. : Alexe Rău ; alcăt. şi îngrijitor : Raisa Melnic. – Ch.: BNRM, 2010. – IsBN 978-9975-9954-8-1. Vol. 5. – 2010. – 216 p. – Bibliogr. la sfârşitul art. – 150 ex. – IsBN 978-9975-4177-1-6. 929(478) Materialele sunt prezentate în viziunea autorilor. © Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, 2010 IsBN 978-9975-4177-1-6 2 3 Basarabenii în lume Vol. V Eugen Doga – fenomen în lumea muzicii... se spune că fiecare om se naşte sub steaua sa, care poate fi mai mult sau mai puţin norocoasă... steaua care l-a luat de mână din anii de copilărie a fost... însăşi Muzica. Copil fiind, văzând cum lumea era adunată de muzica ce se auzea la nunţile din sat şi care era cântată de taraf...în mintea de copil al lui Eugen se cocea un vis – Visul Muzicii… Precum că frumos şi trăsnet ar fi pentru toţi con- sătenii, dacă el – Eugen ar născoci nişte muzică, iar acea orchestră să o cânte... Acest vis al copilăriei urma să-l ţină şi să-l ducă prin viaţă asemenea firului Ariadnei din miturile Iliadei. Adesea se pomeneşte despre ecoul celor şapte ani de acasă. Pri- mii şapte ani ai vieţii sale Eugen, fiind unicul copil la Dumitru şi Lisaveta Doga, i-a trăit alături de părinţi şi bunica Nadea, fiind alintat (după cum preferă să spună însăşi maestrul E. Doga ) în măsura în care putea fi alintat, căci mama era tot timpul în câmp, tatăl lucra brigadier şi era tot timpul pe cal şi mai era adesea luat la pregătiri militare... Şi totuşi dragostea şi grija de care a fost încon- jurat micul Eugen din partea ambilor părinţi, i-au rămas în amintire pentru toată viaţa, asemenea unui vis frumos şi nostalgic. Pierzân- du-şi tatăl la război, de urgia războiului şi a foametei cumplite de după război l-a salvat mama, dăinuie al ei chip în amintirea maes- trului toată viaţa, a cărei portret stă în casa sa şi azi, puţin mai jos de icoana Maicii Domnului. satul Mocra (Râbniţa) în care s-a născut Eugen Doga (01.03.1937) pe atunci era în componenţa Ucrainei şi părinţii fiind moldoveni şi vorbind „moldoveneşte”, vroiau ca şi copilul lor să vorbească limba celor puternici, vorbindu-i într-o limbă amesteca- tă ucraineano-moldovenească. A absolvit şcoala de 7 ani din sat în limba ucraineană, Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga” (1951-1955), Conservatorul de stat din Chişinău (1955-1960) unde a învăţat în 2 3 Basarabenii în lume Vol. V limba rusă. De ce în limba rusă şi nu în cea ucraineană? După spu- sele maestrului: „Ucraineana, oricum, nu s-a mai lipit de mine, în codul meu genetic a lipsit cheia cu care să o pot asimila”, iar limba rusă pe atunci avea un statut de limbă de stat... Tezaurul moştenit prin sânge, spirit, sensibilitate şi simţiri de către maestru – limba română – a fost revalorificată doar la vâr- sta de 20 de ani. E ştiut faptul, că marea majoritate a studenţilor conservatorului până în anii 90 erau din familii de ruşi şi evrei, iar băştinaşii erau etichetaţi drept „ţărani” şi cu care nu era acceptat de a face prietenie. Limba română, frumoasă şi muzicală, datorită maşinăriei de propagandă comunistă, era privită şi acceptată de tâ- nărul student E. Doga ca ceva străin, ca o „fantomă”... Doar întâlnirea lui E. Doga cu o tânără – româncă prin spirit, chiar dacă şi cu nume rusesc – Ludmila Mişov – i-au schimbat esenţial conştiinţa şi atitudinea faţă de limba maternă. Ludmila pe atunci învăţa în clasa a X-a şi cânta muzică populară. Ea l-a rugat pe Eugen să-i prelucreze cântecul La oglindă de George Coşbuc. Fata pe lângă faptul că era frumoasă, mai vorbea şi o română per- fectă, căci tatăl ei era profesor de limbă română. Dragostea faţă de muzică şi faţă de Ludmila cu a sa frumoasă limbă, l-a dus la creaţia lui Mihai Eminescu, iar creaţia acestui geniu al literaturii universale, la rândul său, la apariţia de mai târziu a capodoperelor muzicale Luceafărul, Dialogurile dragostei: Eminescu – Veronica Micle. Această schimbare avea să influenţeze mult şi viaţa sa de mai departe. Căsătorindu-se cu o fată de la Moscova, a făcut totul ca tânăra soţie să înveţe şi să vorbească limba română. Marele Vis al Muzicii ce vine din copilărie – l-a impus pe Eu- gen Doga să absolvească de două ori Conservatorul din Chişinău, mai întâi, studiind la clasa de violoncel, cu Pavel Bacinin, alias Pa- blo Baccini, un profesor italian rusificat, apoi compoziţia şi teoria muzicii, cu doi profesori evrei având şcoală românească, solomon Lobel şi Marc Copâtman. Pe această temelie babilonică, Eugen Doga îşi clădeşte propria creaţie extinsă pe genuri de proporţii (compoziţii vocal-simfonice, trei balete, o simfonie), lucrări camerale (patru cvartete, numeroase piese instrumentale şi vocale), muzică de teatru şi film (la peste 4 5 Basarabenii în lume Vol. V 200 de titluri, muzică de estradă (60 de valsuri, cântece) – un de- mers componistic în care se regăsesc, în cele mai diferite formule, zone tematice şi stilistice ale muzicii româneşti, ruseşti, ţigăneşti, ucrainene, belaruse, lituaniene, germane, engleze, franceze, latino- americane, japoneze, chinezeşti etc. se spune că călătorului îi stă bine cu drumul şi atunci cu ce (în afară de muzică) i-ar sta şi-i stă bine maestrului Eugen Doga? Răs- punsul poate fi doar unul – cu sentimentele! Numai un om cu o sim- ţire cu totul aparte, ieşită din comun în genere, putea să dea glas unor asemenea rânduri tulburătoare: „Ceaţa amintirilor se topeşte şi nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc şi mama, cu părul alb ca pânzele celea din copilărie, aleargă în întâmpinarea mea. Mă în- fioară de fiecare dată când îmi aduc aminte de ochii ei umezi de -bu curie. Ca şi acum, când stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace şi el pentru a-şi aduna gândurile... Ce straniu e!... Cum se întâmplă astăzi că eu sunt compozitor şi nu plugar, scriu muzică şi nu cresc pâinea? Şi iarăşi prind a răscoli amintirile... Aplauze, aplauze... Şi numai mama în sală plânge. Alături de ea, întotdeauna de mic, o întreb: „De ce plângi, mamă?” „Dacă ai şti, îmi răspunde, cum mă doare sufletul... şi dacă ai şti cât de bucuroasă sunt că am ajuns până în această zi...” Bucuriile şi suferinţele mamei: Nu ştiu dacă este o muzică mai frumoasă decât vocea mamei. Încerc să o pun pe note şi atunci cântecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt şi îl aud cântat de Maria şi Mirabela. Încerc să-i surprind în sunete paşii ei uşori şi mereu grăbiţi şi, poate, anume atunci o văd alunecând pe Cătălina, fata de vis şi de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră…”1 Reieşind din spectrul lucrărilor scrise, s-ar părea că Eugen Doga este atât de diferit, pe când dânsul este unic prin harul său melodic, prin căldura, lumina şi sinceritatea emoţiei ce le degajă muzica sa, a cărei esenţă trimite la o idee mai veche, cea a simplităţii ca expre- sie a nobleţei. Anume în această împletire a simplităţii şi nobleţei, sprijinit pe un solid suport academic, se află şi misterul succesului de care se bucură muzica lui Eugen Doga. Eugen Doga debutează în muzica autohtonă cu un cvartet pentru coarde (1963). Peste ani, la onorabila vârstă de 65 de ani, maestrul 4 5 Basarabenii în lume Vol. V mărturiseşte: „Nu-mi place mersul vremii. Eu l-aş întoarce invers spre tinereţe. Tinereţea e admirabilă. Pentru ea nu există obstacole de netrecut. Tinereţea nu ştie de timp, de oboseală, de linişte… Pe atunci, ori chiar de la prima suflare, descopeream lumea cu lună şi soare, cu păduri şi pârâiaşe, cu ciripit de păsări şi turme de oi, cu frumoasele poveşti ale bunicii... Hai mai bine să urcăm noi mai sus de cer, spre aştri „luceferi şi infinituri. Acolo e veşnica tinereţe. Spre ea ne duce visul. Şi muzica. Ori poate invers”2 Numele lui Eugen Doga începe să fie cunoscut de publicul larg ai anilor 60, graţie cântecelor a căror muzică era semnată de el: Co- drii mei frumoşi (versuri Petrea Cruceniuc), Dor, numai dor (versuri Anatol Ciocanu), Mi-a mers vestea-n sat departe (versuri Alexandru Alici), Fetele de la Ciuciulea (versuri Anatol Gujel), iar Hora priete- niei (versuri Ion Podoleanu), scrisă special pentru ediţia I a Festiva- lului Internaţional de Dansuri Folclorice, care a avut loc la Chişinău în vara anului 1968, a plecat împreună cu participanţii la acest for internaţional al dansului popular acasă la ei, în mai multe ţări ale Europei, ducând un curat şi sincer mesaj muzical despre frumuseţea plaiului nostru mioritic, bogat în rod, în talente şi omenie. La finele deceniului şase (1967-1971) Eugen Doga este angajat la Ministerul Culturii, fiind responsabil de viaţa muzicală din Rss Moldovenească. În această perioadă în biografia lui Eugen Doga începe o etapă de creaţie foarte activă şi fructuoasă, care marchea- ză un nou şi impunător pas spre Olimpul său artistic.