INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI COLECŢIA DICŢIONARE MECANISME REPRESIVE ÎN ROMÂNIA 1945 – 1989 DICŢIONAR BIOGRAFIC N – O INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI Str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16, Sector 1, Bucureşti 011876 Tel: 230 6992; 230 6114; Fax: 230 7682 E-mail: [email protected] www.totalitarism.ro CONSILIUL ŞTIINŢIFIC Ilie Bădescu, Petre Bunescu, Gheorghe Buzatu, Ioan Chiper, Radu Ciuceanu (Preşedinte), Mihai Cojocaru, Florin Constantiniu, Dinu C. Giurescu, Mihai Golu, Armin Heinen (Vicepreşedinte), Vladimir Iliescu, Corneliu Mihai Lungu, Gheorghe Manole, Şerban Milcoveanu, Alexandru Moşanu, Mihai Nicolescu, Gheorghe Onişoru, Octavian Roske (Secretar ştiinţific), Ioan Scurtu, Mircea Suciu, Dumitru Şandru, Florian Tănăsescu, Răzvan Theodorescu, Emil Tocaci, Vitalie Văratic, Dorel Zugrăvescu EDITAT CU SPRIJINUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Octavian Roske (coordonator) MECANISME REPRESIVE ÎN ROMÂNIA 1945 – 1989 DICŢIONAR BIOGRAFIC N – O INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI Bucureşti 2006 COORDONATOR: Octavian Roske REDACTARE FIŞE: Florin Abraham Mioara Anton Marilena Apostolescu Corneliu Beldiman Anca Bogdan Ana-Maria Cătănuş Mihaela-Maria Gavrilescu Cristian Gojinescu Dana Honciuc (Beldiman) Costin Ionescu Alexandru-Murad Mironov Cristina Păiuşan Cristina Roman Flori Stănescu REVIZIE GENERALĂ: Corneliu Beldiman CUPRINS Mecanisme represive: un alt gen de dicţionar biografic .……………………………… 7 Îndrumări pentru consultarea dicţionarului ……………………………… 13 Lista volumelor consultate …………………………………….. 15 Abrevieri ………………………………………………………... 71 Dicţionar biografic N ...………………………………………………………………. 77 O ...………………………………………………………………. 239 Autori …………………………………………………………… 323 5 6 MECANISME REPRESIVE: UN ALT GEN DE DICŢIONAR BIOGRAFIC După 1990, în România cercetarea fenomenului represiunii sub regimul comunist a urmat trasee pe cât de variate pe atât de dificile. Primul, cel mai generos la prima vedere, s-a arătat a fi istoria orală, măr- turia în stare pură, cuvântul viu preluat, conservat, uneori editat, alteori depus într-o arhivă, în aşteptarea unei valorificări ştiinţifice sub auspicii favorabile. Nu puţini au fost supravieţuitorii regimului carceral sau ai internărilor adminis- trative care au avut prilejul să rememoreze experienţe traumatizante din anii în care au fost deposedaţi de cele mai elementare drepturi. Brutalităţile gardieni- lor, supravegherea permanentă, regimul excesiv al pedepselor, izolarea dublată de înfometare şi frig, asistenţa medicală precară, presiunile psihice permanen- te, umilinţele, privaţiunile, apar pe rând şi în mod repetat în evocările celor care au cunoscut condiţiile de detenţie sub regimul comunist. Mai puţin generos s-a dovedit a fi rezervorul documentar, atunci când cercetătorii şi-au îndreptat atenţia spre cei care au dispus urmărirea unor per- soane nevinovate, au condus anchete în sediile Securităţii, recurgând la intimi- dări, presiuni sau violenţă, au întocmit dosare penale, inventând fapte sau de- claraţii, au fixat încadrări juridice în absenţa probelor sau a mărturiilor, au pre- zidat complete de judecată dictând, pe parcursul anilor, zeci, sute poate chiar mii de ani de condamnări pe motive politice, au supus deţinuţii la torturi, obligându-i să îndure cele mai cumplite suferinţe. Nu este de mirare că toţi aceşti actori ai represiunii vor fi fost mai puţin dispuşi să depună mărturie în faţa microfoanelor sau a aparatelor de filmat. Pentru mulţi dintre ei, anii aceia când vânau „duşmanul de clasă” cu arma în mână reprezintă, chiar şi acum, un motiv de mândrie patriotică. Ar fi prea mult să le cerem, să le sugerăm o confesiune, o mărturie despre faptele lor, din care 7 să reiasă, măcar pentru o clipă, că se simt vinovaţi pentru a fi trimis de-a val- ma, în lagăre şi închisori şi pe ţăranii care refuzau să se înscrie în G.A.C. şi pe tinerii studenţi care citeau cărţi puse la index sau frecventau vreo bibliotecă a unui stat capitalist. A doua cale de acces spre cercetarea fenomenului represiunii a constitu- it-o documentul de arhivă. În 1994, când Serviciul Român de Informaţii a edi- tat primul volum dintr-o serie care avea să fie intitulată Cartea Albă a Securi- tăţii, publicul din ţara noastră a fost pus în faţa unui tablou terifiant. Desigur că memoriile publicate până atunci, împreună cu interviurile apărute în presă, evocaseră destul de convingător condiţiile inumane de anchetă şi detenţie, ca- racterul formal, pregnant ideologic al proceselor cu implicaţii politice, compor- tamentul primitiv, violent al unor directori de penitenciar sau agresivitatea unor gardieni. Fuseserăm însă tentaţi să credem, de fiecare dată, că subiecti- vismul memorialiştilor accentuase tonalităţile grave ale mărturiei, probabil fi- indcă, dintr-o frustrare greu ţinută sub tăcere atâta vreme sub cenzura comunis- tă, victimele încercau acum să se revanşeze, exagerându-şi suferinţa. Docu- mentele publicate în Cartea Albă a Securităţii arătau însă că tabloul represiunii fusese chiar mai sumbru decât ni-l închipuisem. Lungi tabele cu statistici ale arestărilor şi internărilor din anii 1950, stenograme ale interogatoriilor, file din dosare operative, procese verbale ale unor şedinţe de analiză şi bilanţ, docu- mente emise chiar de organele care puseseră la cale şi ţinuseră sub control uri- aşa maşinărie a represiunii, toate vorbeau despre caracterul sistematic, amploa- rea şi mijloacele radicale prin care sistemul comunist a lichidat în România orice formă de opoziţie. Din păcate elanul recuperator s-a stins foarte repede, în 1995 seria de vo- lume editate de Serviciul Român de Informaţii oprindu-se brusc. După aceea instituţii, centre specializate, sau chiar cercetători ai fenomenului represiunii au constatat, atunci când au pornit o investigaţie pe cont propriu, cât de lung şi de anevoios este drumul până la editarea documentului. Nici legislaţia în do- meniu nu i-a ajutat prea mult, termenele de protecţie şi secretizare a documen- telor fiind prea lungi, mult prea lungi pentru a nu periclita în mod dramatic ori- ce efort de investigare a abuzurilor regimului comunist, mai ales a celor comise în ultimele sale două decenii de existenţă. Ascunzându-se sub prevederile legii, instituţiile care deţineau cele mai importante fonduri documentare au devenit un obstacol pentru cercetători, orice demers spre aflarea adevărului transformându-se într-un inutil război de uzură, pentru o cauză ce părea dinain- te pierdută. 8 În sfârşit, a mai existat o metodă de cercetare, poate nu atât de spectacu- loasă precum istoria orală, şi nici atât de consistentă ca editarea documentelor. Ea s-a născut dintr-o întrebare cât se poate de simplă: cine sunt, de fapt, cei care au suferit sub eticheta de „duşmani ai poporului”, „chiaburi”, „elemente subversive”, „contrarevoluţionari”, cine sunt cei care i-au trimis în spatele gra- tiilor sau în colonii de muncă, în domiciliu obligatoriu sau în azile psihiatrice, cine sunt cei care i-au urmărit, arestat, anchetat şi condamnat? Abordarea biografică a părut a fi, încă de la început, un domeniu cu re- zultate spectaculoase. Spre exemplu, în 1995, Cicerone Ioniţoiu publica primul volum dintr-o serie ce se anunţa a fi un posibil Who’s Who al gulagului româ- nesc. Cuprinzând mii de nume, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului oferea spre lectură scurte prezentări biografice, uneori însoţite de ilustraţii, ale victimelor represiunii. Seria va fi reluată şi completată de ace- laşi autor, asistat de Mihaela Andreiovici şi Florin Ştefănescu, într-un dicţionar amplu, intitulat Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi, primul volum apărând în 2000. Acestui demers i s-au adăugat cercetări cu caracter mai specializat, un exemplu în acest sens oferindu-l persecuţia împotriva bisericii, o temă în jurul căreia s-au construit mai multe dicţionare biografice, de la Biserica întemniţa- tă. România, 1945-1989 de Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu şi Flori Stă- nescu, volum publicat sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalita- rismului în 1998, până la Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, volum semnat de Vasile Manea, apărut într-o ediţie adăugită în 2001. Tot despre un domeniu special este vorba în Drama generalilor români (1944-1964) de Alesandru Duţu şi Florica Dobre, volum apărut în 1997, care tratează, dintr-o perspectivă biografică, epurările din armată, sau în Medici în recluziune de Gheorghe Penciu, apărut în 2001, o carte despre reprimarea halatelor albe. Alte abordări, nu mai puţin meritorii, au un caracter regional, oferind de- talii pe care dicţionarele cu acoperire naţională de multe ori le scapă din vede- re. Sunt de amintit aici schiţele biografice realizate de Corneliu Cornea în Jur- nalul detenţiei politice în judeţul Arad, 1945-1989, apărut în 2000, masivul volum editat în 2001 de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România din judeţul Alba sub titlul Noi nu am avut tinereţe sau cartea semnată de Constan- tin Ionaşcu, Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea. În completare, alături de dicţionarele consacrate victimelor, a apărut Le- xiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, un dicţionar întocmit de Doi- na Jela în 2001, care îşi propunea să-i identifice pe cei care se făcuseră vino- 9 vaţi de instrumentarea actelor represive. Utile pentru completarea informaţiilor în acest domeniu s-au arătat a fi şi volumul tipărit de Mihai Pelin în 2003 sub titlul Un veac de spionaj, contraspionaj şi poliţie politică. Dicţionar alfabetic, precum şi scurtele biografii