Revista De Sociologie Aplicata
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
REVISTA DE SOCIOLOGIE APLICATA BULEVARDUL MAGHERU: dezagregarea unui simbol al modernității RUXANDRA PĂDURARU, specializarea Antropologie, promoția 2019 ABSTRACT Municipiul București este caracterizat de un proces de degradare accelerat. Lucrarea pornește de la premisa că orașele sunt spații vii, cu agentivitate proprie și propune o analiză detaliată a unui bulevard bucureștean, Bulevardul Magheru. Scopul a fost de a identifica care sunt și cum acționează agenții umani și nonumani la deterioarea socială, economică, istorică și culturală a unui spațiu. Inițial simbol al prosperității, Bulevardul Magheru se află în prezent într-o zonă liminală, între ruină și patrimoniu. Această lucrare răspunde nu doar la întrebarea de ce și-a schimbat Bulevardul Magheru statutul ontologic, ci propune și câteva idei prospective de regenerare urbană (în care primordială este locuirea, și nu locul). Pentru a realiza acest demers, am combinat cercetarea calitativă (cu accent pus pe cauzalitatea locală și simbolică) prin interviuri în profunzime (peste 20), discuții informale in situ, observație participativă și neparticipativă cu analiza de conținut a arhivelor, a jurnalelor și a ziarelor, prelucrarea datelor din mass-media, documentare video, consultarea materialelor legislative și a celor urbanistice. Cuvinte cheie: ruinare, modernism, patrimoniu, regenerare urbană. Moto: Se pregătește uciderea, sub forme moarte, a unui vechi oraș care a fost o viață. (Nicolae Iorga) INTRODUCERE Triada stat-public-privat se construiește contextual și capătă înțeles doar punând laolaltă toate trei elementele. Coexistența lor în același spațiu este favorabilă cercetării constituirii lor individuale. Secolul al XXI-lea presupune, însă, o întrepătrundere tendențială a sferei publice și a domeniului privat. Adorno (2007, p.14) sublinia în Minima Moralia că doctrina rațiunii de stat “reunește contradicția extremă dintre domeniul public și existența privată”. Paradoxul care se naște vine pe de o parte dintr-o “imersiune a vieții publice în privat”, totul este Păduraru, Ruxandru. 2019. “BULEVARDUL MAGHERU: dezagregarea unui simbol al modernității.” Revista de sociologie aplicată, vol. 3, nr. 2, pag. 1-33. REVISTA DE SOCIOLOGIE APLICATĂ 2019 3(2): 2 invadat, iar pe de altă parte, din negarea spațiilor comune, dorința de separare, de închidere în privat. Între Scila și Caribda, orașele ilustrează acest paradox, iar Bucureștiul nu reprezintă o excepție. Ca bucureșteancă, am observat vastitatea imaginarului urban și mi-am pus de multe ori întrebări despre loc și locuire într-o metropolă ajunsă aproape nefuncțională. Lipsa unor acțiuni sinergice ale triadei stat-public-privat în rezolvarea problemelor apărute (nu de curând) m-a îndreptățit să cred că o radiografie a Bucureștiului spre sfârșitul celui de-al doilea deceniu al mileniului al treilea ar putea, măcar în linii mari, dezvălui ce anume face ca lucrurile să funcționeze – sau, din contră, să nu funcționeze în Bucureștiul actual. O abordare exhaustivă a întregului oraș este imposibil de realizat, astfel încât studiul se va concentra asupra Bulevardului Magheru, exponent, pe rând, al modernității, apoi al ruinării, în prezent având o misiune utilitariană și simbolică, fără o identitate clară. Bulevardul Magheru ilustrează o suprapunere de planuri între public și privat, între legile formulate de stat și de administrațiile locale și realitatea căreia li se aplică, toate acestea fiind dublate de acțiunea factorilor nonumani. Parafrazându-l pe Daniel Miller (2008), singura mea ipoteză la începutul acestei cercetări a fost că nu aveam nicio idee despre ce voi găsi pe această stradă care arăta cu totul obișnuit. Ideea inițială de la care am pornit contravine conceptului de entropie. Spațiul nu se autodistruge de la sine în lipsa intervenției, ci există atât agenți umani, cât și nonumani care conturează traiectorii ale modificărilor sociale, economice, istorice și culturale. Întrebarea de cercetare, prin urmare, vizează descoperirea actorilor care contribuie la degenerarea urbană (în acest caz particular a bulevardului Magheru) prin urmărirea procesului constituirii și respectiv a reconstituirii. Între arhitectură și praf, între organizare și dezorganizare, putere și vulnerabilitate, abandon și apropriere, ordine și haos, umanitate și natură, Magheru se află într-o zonă liminală. Scopul proiectului este, prin urmare, nu de a realiza o etnografie exhaustivă, ci și de a aduce în prim-plan un bun punct de plecare în stabilirea unei intervenții planificate pentru revitalizare fundamentată pe raționamente viabile, care țin nu doar de loc, cât și de locuire și specific local, dar și de procesele care depășesc particularul. Proiectul atrage, de asemenea, atenția asupra nevoii studiilor interdisciplinare în regenerarea urbană. Am ales ca acest subiect să fie tratat dintr-o perspectivă antropologică deoarece tema implică un interes pentru cauzalitatea locală, circulară și simbolică și presupune comprehensiunea și prezentarea complexității. Prin urmare, totul poate fi semnificativ, iar logica descoperirii și abordarea empatică sunt esențiale. Studiul de față a fost realizat pe parcursul unui an și jumătate (februarie 2018-mai 2019) și s-a bazat pe analiza documentelor istorice și antropologice care vizează această temă, documentarea materialelor de arhivă, a legislațiilor și a materialelor specifice conexe, prin acumularea informațiilor de istorie urbană, prin observație participativă (tururi ghidate prin București organizate de Idei Urbane, ARCEN, inforisk, participare la conferințe) și neparticipativă, discuții informale in situ (peste 100) și interviuri în profunzime (încercând să acopăr întreaga panoplie de actori implicați: investitori străini, firme private, locuitori, administratori de bloc, trecători, ghizi, proprietarii hotelurilor, ONG-uri, arhitecți, urbaniști, comercianți, agenți imobiliari, ingineri constructori- aproximativ 21 de interviuri). Analiza de conținut a unor articole din mass media a constitutit, de asemenea, o modalitate elocventă de lucru. În plus, documente oficiale precum legile sau planurile urbanistice însoțite de rapoarte au consolidat cercetarea. Hărțile au fost studiate pentru o înțelegere cât mai profundă. REVISTA DE SOCIOLOGIE APLICATĂ 2019 3(2): 3 Proiectul pornește de la procesul constituirii bulevardului ca simbol al modernității. Semnele prosperității și ale dezvoltării au ajuns, însă, ruine imobile, fiind considerate astăzi, în cel mai bun caz, monumente, obiecte de patrimoniu. Astfel, înainte de a realiza o incursiune teoretică în care voi explica sensul și efectele ruinării și ale patrimonializării, am introdus un subcapitol care face o radiografie a bulevardului în prezent. Ultima parte a secțiunii referitoare la prezent se axează pe actorii care au contribuit la toate aceste modificări, pornind de la agenți nonumani, dintre care cutremurul reprezintă cel mai important factor care a modificat radical bulevardul de-a lungul timpului, totodată fiind și cel care generează nivelul cel mai ridicat de risc și continuând cu agenți umani precum instituții ale statului, firme private și locuitori. Capitolul final abordează ideea de regenerare urbană și soluțiile prospective care se înfățisează. Chiar dacă poate și doar ca iluzie, bulevardul Magheru abordează o criză de identitate care validează imanența unei cercetări antropologice. Studiul istoric al clădirilor și al modificărilor mediului construit trebuie prins în angrenajul studiului prezent al locuirii, al mobilităților și al mentalităților pentru a reface asocierea dintre “urbs” și “civitas” (Webber, 1967). Magheru merită să devină un sector salvgardat de la imparabila dezagregare pentru a i se reda locul legitim pe eșicherul universal al marilor bulevarde. Dar cine să îl ia sub ocrotire? Cui îi revine responsabilitatea? 1. PROCESUL CONSTITUIRII - MAGHERU, SIMBOL AL MODERNITĂȚII Acest capitol urmărește apariția curentului modernist în arhitectură și constituirea bulevardului Magheru. La nivel global, mutațiile socio-economice caracteristice secolului al XX-lea s-au reflectat și în structura urbană. Modernismul este o ideologie dominantă în planificare care a plasat în mod explicit spațiul public, pietonii și spațiul urban ca loc de întâlnire pentru cetățeni la coada listei de priorități, dimensiunea umană fiind ignorată, neglijată, chiar eliminată. Modernismul, cu viziunea unui oraș-mașină, segregat după funcțiuni, a devenit extrem de influent. Accentul a căzut pe clădirile individuale. Schimbarea de atitudine unitară, asumată politic, la nivelul întregului oraș, a dus la configurarea zonelor funcționale. Remodelarea urbană operată de Haussmann (prefect al Parisului sub care s-a reconstruit Parisul în 1850) la Paris după 1852 a presupus construirea de mari bulevarde care furnizează logistica pentru o “cultură a bulevardului” (Gehl, 2012). Modernismul a însemnat totodată și respingerea spațiului și a vitalității urbane ca fiind retrograde. În anii 1930 stilul funcționalist se conturează ca fiind independent de estetică, prin eliminarea spațiilor urbane publice. Această perioadă este caracterizată de clădiri paralele – ca pentru a fi privite din mașină, spații deschise, în antiteză cu orașele medievale, care presupuneau distanțe scurte, design și dimensiuni care adunau oamenii pe stradă și în piețe. (Gehl, 2011). În România, diferiți factori au contribuit decisiv la modernizarea consistentă a capitalei, de la modificarea în secolul al XIX-lea a componenței populației în mediul urban odată cu sporirea profesiunilor occidentale, “trasarea unor