Constantin Stere – Doctrinarul 29
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Nicolae Enciu CONSTANTIN STERE – DOCTRINARUL 29 Nicolae Enciu* CONSTANTIN STERE – DOCTRINARUL Motto: „ Au fost, aici la noi, strălucite şi fascinante cariere politice. Avem talent pentru acestea. Puţine cariere au avut însă semnificaţia morală. Se cheamă moral preocuparea de a impune, cu sacrificiul tău, o regulă de viaţă grupului din care faci parte. Indiferent dacă această regulă este adoptată sau nu (...). C. Stere e simbolul etic al democraţiei româneşti”. Mihail D. Ralea, C. Stere (1937) Încă de pe la mijlocul anilor ’60, în cadrul unui timid, pe atunci, proces de reabilitare a operei şi activităţii Marelui Singuratic al primei jumătăţi de secol XX românesc1, s-a observat – în special de către eseistul, esteticianul şi criti- cul literar N. Tertulian (cu numele de la naştere Nathan Veinstein, născut la 12 martie 1939 în Iaşi), - că, „pentru cine este conştient de influenţa hotărâtoare pe care a exercitat-o istoria ideilor sociale şi a curentelor ideologice din ţara noastră asupra istoriei literaturii şi criticii literare româneşti, de legătura indisolubilă şi de osmoza perpetuă între aceste două planuri ale vieţii spirituale, însemnătatea studierii ideilor cu caracter doctrinar ale lui C. Stere apare limpede”2. În opinia aceluiaşi autor, Stere a fost inclusiv „o figură de prim-plan a vieţii politice – este adevărat, «doar» (n.n.) – în vechea Românie, iar «cazul Stere»a absorbit mult timp cronica evenimentelor politice”3. Din aceste considerente, pentru N. Tertulian apărea drept o evidenţă faptul că „numai studiul poziţiei ideologice a celui care pentru conservatorismul şi naţionalismul românesc apă- rea ca un spirit subversiv, ca un «anarhist» înrăit şi ireductibil, iar pentru socia- lismul gherist ca un utopist narodnic, va putea elucida şi traiectoria activităţii sale politice”. În concluzie, menţiona N. Tertulian, „Stere a tins mereu către o fundamentare teoretică şi doctrinară a poziţiei sale, şi tocmai acest aspect face posibilă discuţia ştiinţifică în jurul ideilor sale”4. * Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător ştiințific principal la Institutul de Istorie al AȘM. 1 Ov. S. Crohmălniceanu, bunăoară, scria pe la 1972 despre „darurile neobişnuite pe care C. Stere le dovedise, de-a lungul tumultuoasei sale existenţe, în atâtea domenii – politică, ştiinţă, gazetă- rie”, - demonstrând inclusiv talentul „unui viguros prozator” (Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale. Ediţie revăzută. Vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 378. 2 N. Tertulian, Eseuri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, p. 129. 3 Ibidem. 4 Ibidem, p. 130. REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI 30 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI CONSTANTIN STERE Practic, concomitent cu reabilitarea activităţii politice a lui C. Stere în anii premergători Primului Război Mondial, s-a produs şi un început de reabilitare a activităţii sale politice şi doctrinare în cadrul României Mari, acest lucru datorându-se exegetului vieţii şi operei lui C. Stere, Zigu Ornea, care în 1969 a publicat originalul studiu sociologic „Ţărănismul”, în care se afirma tranşant că „neînduplecatul tribun nu afost de loc un trădător”, că „atitudinea sa filogermană din preajma războiului şi parţial din anii ostilităţii a fost, chiar dacă profund eronată, cinstită”5. Referindu-se la locul şi rolul lui C. Stere în viaţa politică românească in- terbelică, până la izgonirea acestuia din partidul pe care în bună măsură îl crea- se, Z. Ornea menţiona „rolul covârşitor de important al aprigului Stere în viaţa ţărănismului”, care „era o realitate prea evidentă pentru a nu fi recunoscută şi de cei ce-i vor deveni apoi duşmani neîmpăcaţi”. În susţinerea opiniei sale, Z. Ornea invoca afirmaţiile din ziarul „Cuvântul” care, într-unul din primele sale numere (8 noiembrie 1924), scria cu obidă că „Partidul ţărănesc continuă a fi sub hegemonia intelectuală a dlui C. Stere”, pentru ca în 1926, aceeaşi publicaţie să noteze cu admiraţie strepezită: „Vasta sa cultură, temeinica sa pregătire politică îl situează în partidul ţărănesc nu numai ca un doctrinar, ci ca adevăratul creator al tacticei şi al disciplinei programatice a partidului. Dl Const. Stere fixează lini- ile de mişcare ale partidului ţărănesc, aşa cum marxismul orientează directivele social-democraţiei”6. Foarte importantă, în procesul de restituire a statutului de doctrinar al lui C. Stere este şi lucrarea lui Ioan Căpreanu din 1988, în care se sublinia că, „prin gândirea sa şi prin sistemul său sociologic, (Stere - n.n.) a fost un intelectual mar- cant, dar şi un om politic cu înalte convingeri democratice pentru epoca în care a trăit, un publicist care gândea asupra lucrurilor importante, de interes obştesc, care simţea chemarea să îndrume masele”7. * * * * * Astăzi, la peste un sfert de secol de la căderea comunismului şi în condiţiile existenţei unor lucrări de referinţă care îl repun la locul binemeritat, atât în istoria literaturii, cât şi în cea a istoriei ideologiilor româneşti, apare drept o evidenţă faptul că C. Stere a avut o contribuţie decisivă nu numai la fundamentarea poporanismului8, ci şi la configurarea, alături de Virgil Madgearu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Mihalache ş.a., a ţărănismului în calitatea acestuia 5 Z. Ornea, Ţărănismul. Studiu sociologic, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 63. 6 Ibidem, p. 62-63. 7 Ioan Căpreanu, Eseul unei restituiri. C. Stere, Editura Junimea, Iaşi, 1988, p. 146. 8 Poporanism – curent ideologic şi cultural de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, al cărui întemeietor şi ideolog principal a fost Constantin Stere, care propovăduia dragostea faţă de popor (îndeosebi faţă de ţărani, consideraţi elementul principal al dezvoltării sociale) şi idealul luminării culturale a ţăranilor (Dicţionar de Istorie. Ed. a II-a, rev. şi ad., Edi- tura Civitas, Chişinău, 2007, p. 308). Nicolae Enciu CONSTANTIN STERE – DOCTRINARUL 31 de cea mai importantă, după neoliberalism, doctrină politică în România interbelică9. Analizând evoluţia societăţii omeneşti la începutul secolului al XX-lea, C. Stere formula următoarea concluzie: „Când din însăşi prăbuşirea producţiei mondiale, din nimicirea avuţiilor acumulate, de veacuri, din mizeria maselor şi din măcelul milioanelor se nasc condiţiuni prielnice pentru concentrarea de capitaluri fabuloase – tocmai în mâinile unei minorităţi infime de potentaţi care hotărăsc destinele lumii – evident nu aceştia pot avea menirea istorică de a clă- di o nouă orânduire mondială şi socială”10. Pe baza faptelor concrete, care au dus la declanşarea primei conflagraţii mondiale, doctrinarul ţărănist conchidea: „Imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la dominaţia universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o muncă paşnică şi de a feri societatea de o năpraznică risipă de vieţi şi avuţii. Astfel se prăbuşeşte însăşi justificarea istoricăa dominaţiunii capitaliste”11. Realismul constituie trăsătura dominantă şi distinctivă a analizelor socio- economice ale lui Const. Stere. „Sunt ţări, - scria el în 1925, - în care nota fundamentală o dă industrialismul, iar cea secundară este agricultura. La noi, raportul este invers şi subordonarea notei secundare notei principale nu implică duşmănie, ci recunoaşterea unei realităţi pe care destinele sociale trebuie s-o respecte, pentru a nu atârna în gol”12. „România, - concluziona C. Stere, - nu poate urma dezvoltarea industrială a Europei apusene”13. Odată încheiată demonstraţia că în România, calea evoluţiei economice şi sociale era cu totul alta, Stere stăruia asupra modalităţii înfăptuirii progresului pe această cale. „N-am avut alt scop, - sublinia Stere, - decât să dovedesc că, dacă evoluţia agriculturii este supusă altor legi decât cea industrială, aceasta nu exclude progresul social pentru ţările pur agricole; să arăt în ce direcţie trebuie căutat acest progres, precum ce vaste perspective ne deschide el, să induc direc- tiva luptei pentru interesele ţărănimei... Progresul social însă, în această direcţie, nu numai că este cu putinţă, dar este singurul posibil pentru noi... Calea progre- sului social nu poate fi deschisă pentru noi decât prin realizarea unei adevărate democraţii rurale româneşti”14. Meditând profund asupra evoluţiei politice şi sociale a României, Const. Stere a dezvoltat mai multe teorii despre stat: a statului liberal democratic, a 9 Ţărănism – doctrină potrivit căreia viaţa politică, economică şi socială este determinată de pre- zenţa masivă a ţărănimii şi de rolul jucat de aceasta în economia unei ţări. Totodată, primatul agriculturii într-o societate ar explica necesitatea unei guvernări democratice ţărăneşti (Nicolae Enciu, Istoria românilor în 100 de termeni, Editura ARC, Chişinău, 2010, p. 111-113). 10 Cf. Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996, p. 5. 11 Ibidem. 12 C. Stere, Explicaţii asupra poporanismului, în „Aurora” din 3 decembrie 1921. 13 C. Stere, Social-democratism sau poporanism?, în „Viaţa Românească”, nr. 10, 1907, p. 36. 14 C. Stere, Social-democratism sau poporanism?, în „Viaţa Românească”, nr. 9, 1908, p. 339, 340, 341. REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI 32 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI CONSTANTIN STERE statului corporativ integral, a statului corporativ etnic şi teoria statului ţărănist, ultima fiind şi cea mai cunoscută dintre ele. Deşi tezele Statului Ţărănesc au fost susţinute cu mult timp înaintea lui Stere, meritul lui este de a le fi încadrat şi adâncit doctrinar, dat fiind