ISSN

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL PATRIMONIULUI CULTURAL

АКАДЕМИЯ НАУК МОЛДОВЫ ИНСТИТУТ КУЛЬТУРНОГО НАСЛЕДИЯ

ACADEMY OF SCIENCE OF THE INSTITUTE OF CULTURAL heritage

REVISTA DE ETNOLOGIE ŞI CULTUROLOGIE Volumul ХIII–XIV ЖУРНАЛ ЭТНОЛОГИИ И КУЛЬТУРОЛОГИИ Том XIII–XIV THE JOURNAL OF ETHNOLOGY AND CULTUROLOGY Volume XIII–XIV

CHIŞINĂU, 2013 2

Colegiul de redacţie: Редакционная коллегия: dr. N. Cara докт. И. Гиною (Румыния) A. Covalov Н. Грэдинару dr. V. Damian, secretar resp. докт. хаб. М. Губогло (Россия) dr. hab. V. Dergaciov докт. В. Дамьян, отв. секретарь dr. J. Derlički (Polonia) докт. хаб. В. Дергачев dr. I. Duminica докт. Я. Дерлицки (Польша) dr. N. Dușacova докт. И. Думиника dr. I. Ghinoiu (România) докт. Н. Душакова N. Grădinaru докт. Т. Зайковская, отв. редактор dr. hab. M. Guboglo (Rusia) докт. Н. Кара dr. D. Nicoglo А. Ковалов dr. Sv. Procop, red. principal докт. Д. Никогло acad. A. Skripnik (Ucraina) докт. С. Прокоп, гл. редактор dr. hab. V. Stepanov акад. А. Скрипник (Украина) dr. A. Şabaşov (Ucraina) докт. хаб. В. Степанов dr. hab. Z. Şofransky докт. А. Шабашов (Украина) A. Știrbu докт. хаб. З. Шофрански dr. T. Zaicovschi, red. responsabil А. Штирбу

Redactori științifici: dr. S. Procop, dr. T. Zaicovschi Recenzenţi: dr. J. Derlički (Polonia), dr. hab. Gh. Cojoleanco (Ucraina)

Manuscrisele, cărţile şi revistele pentru schimb, precum şi orice alte materiale se vor trimite pe adresa: Colegiul de redacţie al «Revistei de Etnologie şi Culturologie», Centrul de Etnologie, Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, bd. Ştefan cel Mare, 1, MD-2001 Chişinău, Republica Moldova.

Manuscripts, books and reviews for exchange, as well as other papers are to be sent to the editorial board of the journal of «Ethnology and Culturology» the Institute of Cultural Heritage of the Academy of Sciences of Moldova, Stefan cel Mare, 1, MD-2001 Chisinau, Republic of Moldova.

Redactori: T. Zaicovschi, N. Grădinaru, N. Dușacova. Machetare: R. Rața

Coperta: Colaj materialelor fotografice „Femeia în societatea tradițională” Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Revista de etnologie și culturologie / ]. – Chişinău : S. n., 2013 – 276 p.

ex.

ISBN

6 Toate lucrările publicate în revistă sunt recenzate de specialişti în domeniu. All the papers to be published are reviewed by experts. © Centrul de Etnologie, Institutul Patrimoniului Cultural, Academia de Ştiinţe a Moldovei, 2013 3

CUPRINS

Valentin Zelenciuc – o remarcabilă personalitate a ştiinţei etnografice din 7 republica moldova

FEMEIA ÎN SOCIETATEA TRADIȚIONALĂ ЖЕНЩИНА В ТРАДИЦИОННОМ ОБЩЕСТВЕ Hülya DEMIRDIREK An ethnographer’s key informant: an old, wise woman in a village 12 Ключевой информатор этнографа: мудрая пожилая женщина в деревне Lilia Zabolotnaia Dreptul de paritate testamentară al femeii din Ţările Române (sec. al XVII-lea – 15 înc. sec. al XVIII-lea) Право на равенство женщин при получении наследства в румынских княжествах (XVII ‒ нач. XVIII вв.) Николай Бессонов Кочевая цыганка и таборные традиции 25 Țiganca nomadă și tradițiile de șatră Сonstantin ȘIȘCAN Rutina socială ca mediu de alimentare al neînţelegerilor familiale (romanul 31 Lidiei Latieva „Divorţul”) Социальная рутина как подпитывающая среда семейных конфликтов (по роману Лидии Латьевой «Развод» Наталия Позорящие наказания за «блудное дело» (к истории гендерной 35 Пушкарева асимметрии в русском традиционном и писаном праве X–XVIII вв.) Pedepsele rușinoase pentru desfrânare (din istoria asimetrică gender în dreptul tradițional și scris din sec. X–XVIII) Vitalii SÎRF Sistemul de imagini şi personaje al poveştii magice găgăuze (imagini şi 46 personaje feminine) Система образов и персонажей в гагаузской волшебной сказке (женские образы и персонажи) Luminița Drumea, Componenta feminină a mentalităţii ruse şi reflectarea ei în folclorul rus din 50 Tatiana Zaicovschi Republica Moldova Женская составляющая русской ментальности, отраженная в русском фольклоре Республики Молдова Alexandru Covalov Sărbătoarea „Babinden” la bulgarii din Moldova 58 Болгарский праздник «Бабинден» в Молдове EtnologiE ȘI CULTUROLOGIE ЭТНОЛОГИЯ И КУЛЬТУРОЛОГИЯ Iulia BEJAN-VOLC Civilizaţia şi cultura în contextul social-cultural rural: aspecte de cunoaştere 63 ştiinţifică Культура и цивилизация в cельском социально-культурном контексте: аспекты научного познания Zina șofransky Viaţa moldo-românilor din interfluviul 75 Nistru–Bug–Nipru: repere ale istoriei şi tradiţiei Жизнь молдо-румынского населения в Днестровско-Бужско-Днепровском междуречье: история и традиции Jarosław DerliČki the land and identity of the yukaghir 83 Земля и идентичность юкагиров Наталия О названии и самоназвании русских старообрядцев Молдовы 86 АБАКУМОВА- Referințe la exonimele și endonimele rușilor-lipoveni din Moldova ЗАБУНОВА Ион ГУМЕНЫЙ Отношение бессарабских староверов к императорской власти в период 96 польского восстания 1863 г. Atitudinea lipovenilor basarabeni față de stăpânirea imperială în perioada răscoalei poloneze din a. 1863 Natalia dușacova Ethnic and civic identity in the Republic of Moldova: 102 the view of occidental experts Этническая и гражданская идентичность в Республике Молдова: взгляд западных экспертов Андрей ШАБАШОВ Проблема соотношения эволюции семейно-родственной структуры и 107 системы терминов родства у потомков задунайских переселенцев на Украине и в Молдове Problema corelației dintre evoluția structurii familial-parentale și sistemul termenilor de rudenie la descendenții coloniștilor din sudul Dunării în Ucraina și Moldova 4

Alexandru FURTUNĂ Unele consideraţii privind ţiganii basarabeni (cu privire asupra ţiganilor de 112 la Teleneşti) Некоторые заметки о бессарабских цыганах, проживающих в Теленешть Георгий Свадьба украинцев, молдаван и румын Буковины (предсвадебный 120 кожолянко период) Nunta la ucrainenii, moldovenii și românii din Bucovina (perioada prenupțială) виктор кожухарь Жилище украинцев Молдовы: материалы и техника строительства 132 Locuința ucrainenilor din Moldova: materiale și tehnica de construcție Vitalii SÎRF Ajutorii de provenienţă religioasă ai eroului din povestea magică şi legendară 138 găgăuză Религиозные помощники героя в гагаузской волшебной и легендарной сказке Александр Новогодний карнавал молдаван и румын Буковины (Черновицкой 141 КОЖОЛЯНКО области Украины): «Маланка» Teatrul de Anul Nou al moldovenilor și românilor din Bucovina (regiunea Cernăuți din Ucraina): „Malanca” Jozefina CUSNIR Folklore motif of marriage test and the world view in the yiddish song tum- 149 balalaike: aspects of the humanization of the myth Motive folclorice ale inițierii nuptiale și imaginea lumii în cântecul de limbă idiș „Tum balalaika”: aspecte ale umanizării mitului Valentina Ursu Decadele artei şi literaturii RSS Moldoveneşti la Moscova: file de istorie (anii 154 ’40 – înc. anilor ’60 ai sec. XX) Декады молдавского искусства и литературы в Москве: страницы истории (40-е – нач. 60-х гг. ХХ в.) Tatiana SÎRBU La déportation des «tsiganes sédentaires» de Bessarabie pendant la 159 deuxième guerre mondiale Deportarea romilor sedentari din Basarabia în timpul celui de-al doilea război mondial Олег Галущенко Влияние доктрины коминтерна на этнополитическую ситуацию в 164 молдавской асср (Часть II) Influența doctrinei Cominternului asupra situației etnopolitice în RSS Moldovenească (partea a II-a) CERCETĂRI DE TEREN ПОЛЕВЫЕ ИССЛЕДОВАНИЯ Вячеслав Похоронная обрядность жителей украинского села Мусаит 170 Степанов Тараклийского района (материалы полевого исследования) Obiceiurile funerare practicate de locuitorii satului Musait din raionul Taraclia. Materialele cercetărilor de teren Диана никогло Мучные и крупяные виды пищи у молдаван юга Республики Молдова 180 Alimentele din paste făinoase și cereale la moldovenii din sudul Repiblicii Moldova PAGINA TÂNĂRULUI CERCETĂTOR СТРАНИЦА МОЛОДОГО ИССЛЕДОВАТЕЛЯ Ivan DUMINICA Hagialâcul bulgarilor basarabeni la locurile sfinte în sec. al XIX-lea 186 Паломничество бессарабских болгар к Святым местам в XIX в. Ludmila moisei „Pomul vieții” între imagologie și ornamentică 195 «Древо жизни» между образом и орнаментикой ludmila fulea Referinţe la ornamentica de exterior a locuinţei rurale din spaţiul Pruto- 203 Nistrean Внешняя орнаментика cельского жилища в Пруто-Днестровском междуречье carolina cotoman Pomeni, date de sufletul celor răposaţi în cadrul ciclului pascal: naraţiuni 208 etnografice «Поманa», раздаваемая за души усопших в период пасхального цикла: этнографические нарративы natalia grădinaru Sacroterapia în concepția culturii populare 211 Cакральная терапия в концепции народной культуры Valentina Consideraţii privind repatrierea germanilor basarabeni 216 CHIRTOAGĂ Некоторые аспекты репатриации бессарабских немцев 5

COMUNICĂRI СООБЩЕНИЯ Antip Țarălungă Activitatea artistică a lui Eugen Sandul din perspectiva valorilor etnoculturale 220 Художественная деятельность Евгения Сандул с точки зрения этнокультурных ценностей RECENZII Рецензии Елена Рецензия на «цыганские народные сказки» 225 МАРУШИАКОВА, Recenzie la cartea: «цыганские народные сказки» Веселин ПОПОВ Владимир Диалог культур – источник, которому нельзя дать иссякнуть (Рецензия 227 Блажко на книгу «Молдова–Беларусь: исторический опыт взаимодействия») Dialogul culturilor este un izvor care nu trebuie să sece (Recenzie la cartea «Молдова–Беларусь: исторический опыт взаимодействия») Вячеслав Рецензия на книгу: Остапенко Л. В., Субботина И. А., Нестерова С. Л. 229 Степанов Русские в Молдавии. Двадцать лет спустя. Этносоциологическое исследование. М.: ИЭА РАН, 2012. 403 с. Recenzie la cartea: Остапенко Л. В., Субботина И. А., Нестерова С. Л. Русские в Молдавии. Двадцать лет спустя. Этносоциологическое исследование. М.: ИЭА РАН, 2012. 403 с. Владимир АНИКИН Животворная связь искусства в лицах и персоналиях. Рецензия на биоби- 233 блиографический словарь-справочник «Молдавско-русские взаимосвя- зи в искусстве в лицах и персоналиях». В 2-х тт. Авторы-сост. К. Шишкан, С. Пожар. Кишинев, 2008 (Т. I), 2010 (Т. II) Coeziunea generativă a artei în portrete și personalii. Recenzie la dicționarul biobib­liografic «Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве в лицах и персоналиях» în 2 v. Autorii-alc. C. Șișcan, S. Pojar. Chișinău, 2008 (V. I), 2010 (V. II) JUBILEE ЮБИЛЕИ Светлана ПРОКОП Константину Шишкану – 80 лет 239

Ион БОДРУГ Олегу Сергеевичу Галущенко – 60 лет 242

IN MEMORIAM Vitalii SÎRF 65 de ani neîmpliniţi ai lui ion dron 243 Diana NICOGLO

Date despre autori 245 Cведения 246 об авторах Date despre colegiul 248 de redacție

Сведения о 249 редколлегии 6

25.10.1928–30.03.2003 7

VALENTIN ZELENCIUC – O REMARCABILĂ PERSONALITATE A ŞTIINŢEI ETNOGRAFICE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Progresul ştiinţei se determină prin munca savanţilor ei şi valorile lor. (Lui Paster)

Omagierea jubileilor sau marcarea memoriei de știință și despre regulile de comportare loială personalităților notorii, care au contribuit la a colaboratorilor într-o instituție științifică. Dar afirmarea și promovarea unor noi direcții științifice, în scurt timp, participând la o discuție științifică a devenit o tradiție a comunității academice din am constatat că însăși Domniei sale îi venea greu Republica Moldova. În acest context se înscrie și să urmeze regulile formale nescrise. Atunci și mai comemorarea a 85 de ani de la nașterea omului apoi îl vedeam cum își argumenta cu insistență de știință Valentin Zelenciuc, doctor habilitat în până la încrâncenare viziunile sale științifice cum se istorie, profesor universitar, membru corespondent implica în dispute incitante cu colegii săi. Această al AȘM, unul dintre primii cercetători în domeniul comportare ambițioasă i-a fost caracteristică pe etnografiei din Republica Moldova, fondatorul întreg parcursul activității sale, tensionându-și primului Sector de etnografie din cadrul Institutului relațiile cu unii colegi. Judecând de la distanța de Istorie (1961) mai apoi șeful Secției de Etnografie zilei de astăzi, pot să afirm că fără acea atitudine și Studiul Artelor de pe lângă Prezidiul AȘM principală fără caracter ferm, ar fi fost imposibilă (1969–1991), a condus Secția Probleme generale afirmarea sa ca om de știință în acele condiții ale etnografiei în cadrul Institutului de Etnografie și concrete. Studiul Artelor, apoi a Institutului de Arheologie și Dar toate diferendurile cu oponenții săi erau Etnografie al AŞM. lăsate la o parte când era vorba despre o colaborare Interesele sale științifice au cuprins asemenea în interesul științific de valorificare a culturii domenii ca: etnografia generală, etno-demografia, populare. O mare parte a lucrărilor savantului cultura materială, obiceiurile și datinile populare, au fost scrise cu contribuția colaboratorilor săi. etnofolclorul etc. A pregătit 13 doctori și 3 doctori Prima dată am fost martor al acestei atitudini a habilitați. Aceasta este cartea de vizită oficială a cercetătorului V. Zelenciuc în toamna anului 1957 omului de știință Valentin Zelenciuc. Dar cine a la o conferință din institut, unde încă tânăr savant fost omul real care a înscris în biografia sa aceste Domnia sa a prezentat un referat despre datinile realizări? Aici întrăm în domeniul subiectivității, moldovenilor. M-a impresionat pasiunea sa față dar ea este necesară pentru a înțelege predilecția de tradițiile noastre populare, despre care auzisem cercetătorului pentru anumite probleme științifice, doar de la bunici, dar despre care la universitate, în sau chiar a secretului succesului său. cadrul unui extins curs de etnografie generală, nu În acest context ași dori să expun câteva era nici pomină. Mă întrebam de unde vine acest impresii referitoare la începuturile activității atașament față de cultura populară la un tânăr științifice a destinsului savant. În perioada de la bărbat manierat, crescut în afara lumii de la țară, sfârșitul anilor ’50 – anii ’60 ai secolului trecut în familia unui înalt demnitar de atunci? Răspunsul am lucrat împreună cu Domnia sa la Institutul de l-am găsit, doar, peste câţiva ani, când devenisem Istorie al Academiei (atunci Filială a AȘ a URSS). În vecin cu familia Zelenciuc. Tatăl savantului – Stepan anul 1957 eram colaborator științific inferior (azi – Spiridonovici, fuseseră secretar de CC al PCM, stagiar) după absolvirea Universității de Stat din apoi vice-președinte al Consiliului de Miniștri al Chișinău, iar Valentin Stepanovici – colaborator RSSM, iar din 1961 – pensionar personal. Domniei științific superior, candidat (azi – doctor) în științe. sale îi plăcea să iasă în scuarul de lângă casă și să În calitatea sa de membru al biroului de partid stea de vorbă cu vecinii. Am purtat și eu discuții a făcut cunoștință cu noii comsomoliști veniți cu Domnia sa și am rămas surprins de cunoștințele la institut. În fața noastră s-a prezentat un tânăr sale în domeniul istoriei și literaturii noastre și mai bărbat destul de simpatic, manierat și comunicativ, ales atunci când mi-a spus că trebuie să luptăm care ne-a vorbit cu pasiune despre menirea omului pentru păstrarea și dezvoltarea limbii și culturii 8 naționale, căci altfel vom fi asimilați. Atunci am armă de apărare împotriva ofensivei șovinismului înțeles că pornirile fiului său spre valorificarea imperial, care urmărea „topirea” graduată a culturii tradițiilor populare veneau din mediul familiei sale. autohtone în componența „națiunii unice socialiste Ași dori de asemenea să constat că atitudinea sovietice”, intensiv propagate de partid. Pentru lui Stepan Zelenciuc față de cultură națională nu intelectualii neîndoctrinaţi, acel „moldovenism” era ceva ieșit din comun pentru unii demnitari de de atunci era unicul remediu permis oficial de atunci. În primii ani postbelici marea majoritate a promovarea valorilor naționale. elitei politice era trimisă din Centru și doar unii șefi Membru corespondent Valentin Zelenciuc erau selectați dintre moldovenii transnistreni. Deși ne-a lăsat o operă științifică vastă și variată, care erau persoane de încredere a regimului, ei totuși include 12 monografii și 190 de studii. Ea a pus nu puteau să nu resimtă atitudinea umilitoare și bazele științei etnografice din Republica Moldova și un aer de superioritate a veneticilor față de dânșii, a demonstrat prin conținutul sau caracterul original adică șovinismul „fraților mai mari”. Unii dintre românesc al tradițiilor culturii noastre populare. demnitari, cum fuseseră Stepan Zelenciuc, au spus Realizările sale vor rămâne pentru totdeauna o parte ce aveau pe suflet, când i-au pensionat, alții – ca componență a patrimoniului nostru etnocultural. acad. Artiom Lazarev, se străduiau să profite de Considerăm că cel mai valoros omagiu, care poate funcţia ocupată pentru a susține cultura și cadrele fi adus memoriei destinsului om de știință, este naționale, acoperindu-și activitatea cu promovarea valorificarea continuă și aprofundată de către „politicii naționale leniniste”. Dar până la urmă ei discipolii săi și de către alți tineri cercetători a erau destituiți din funcții. În situația reală de atunci edificiului înălțat de către neobositul nostru savant, ei vorbeau și scriau despre tradițiile naționale a ce ne-a dăruit acea „piatră nestemată” – opera sa moldovenilor, dar ocoleau prezența unei unități despre cultura noastră populară. culturale românești. „Moldovenismul” lor era o Demir DRAGNEV, membru corespondent al AȘM

Domeniile predilecte ale cercetărilor lui V. dactor al cărţilor „Moldovenii” (1977) şi „Formarea Zelenciuc au fost: istoria satelor, locuinţa, portul naţiei burgheze moldoveneşti” (1978). popular, ţesutul, bucătăria tradiţională, obiceiuri- Lucrările profesorului V. Zelenciuc s-au afir- le calendaristice şi familiale. Sub conducerea sa au mat atât la nivel naţional, cât şi internaţional. fost întreprinse investigaţii de teren în toate zonele Cercetările dânsului au fost efectuate în baza etnografice ale Republicii Moldova. studiului de arhivă, bibliotecă cât şi pe teren. Sco- Autor a mai multor lucrări ştiinţifice în purile şi obiectivele cercetărilor au contribuit în domeniul etnografiei, etnodemografiei, artei po- programele de învăţământ la scrierea lucrărilor de pulare etc., remarcabile fiind monografiile: „Schi- curs, de diplomă, la susţinerea tezelor de doctorat. ţe privind datinile moldoveneşti (sec. XIX, înc. Cu multă perseverenţă şi înaltă competenţă a pre- sec. XX)” (1959), „Arta decorativă populară din gătit cadre calificate, înfiinţând Secţia de Etnografie Moldova” (1968), „Populaţia Moldovei” (1973), şi Studiul Artelor. În rezultatul fondării acestei Sec- „Costumul naţional moldovenesc” (1975, în co- ţii la nivel de Institut au fost create activităţi reale laborare cu M. Dimitriu); „Populaţia Basarabi- de cercetare a problemelor ştiinţifice fundamentale ei şi a regiunilor de pe malul stâng al Nistrului” teoretice şi aplicative, atât a băştinaşilor autohtoni, (1979), „Costumul scenic moldovenesc. Raioanele cât şi a etniilor din R. Moldova. de pe malul stâng al Nistrului” (1985); „Costumul V. Zelenciuc este considerat fondator al şcolii scenic moldovenesc. Raioanele de sud ale R.S.S. etnografice din R. Moldova. Mulţi dintre discipolii Moldoveneşti” (1990), „Vestimentaţia populaţiei săi (atât din Moldova, cât şi din Rusia, Ucraina etc.) orăşeneşti din Moldova (sec. XV‒XIX)” (1993, în au susţinut teze de doctorat. Unii din ei continuă colaborare cu N. Calaşnicova) etc. cercetările tezaurului culturii materiale şi spirituale A participat la elaborarea lucrărilor de sin- a populaţiei din R. Moldova. teză: „Popoarele Părţii Europene a URSS” (vol. 1, Zina ȘOFRANSKY, 1964), „Istoria RSSM” (vol.1, 1965), coautor şi core- doctor habilitat în istorie 9

Pe savantul V. Zelenciuc l-am cunoscut întrebarea mea cum pot fi interpretate acele vestigii inițial prin lucrările sale. V. Zelenciuc era pe atunci ale înhumării, pe faţa lui Valentin Zelenciuc a trecut directorul Institutului de Etnografie, Arheologie și o umbră, privind spre fereastră, a spus scurt cu voce Studiul Artelor și organiza, în colaborare cu Institu- stinsă „Nu am putut clarifica”. Această recunoaştere tul Politehnic unde activam, expediții etnografice. a dificultăţii cunoaşterii ştiinţifice, a căii anevoioa- Mai târziu l-am cunoscut personal, având se spre adevăr, a fost pe măsura personalităţii sale. şi câteva discuţii memorabile. Una din discuţii a Am apreciat actul de curaj al savantului, pentru că, fost legată de înhumarea din biserica de la Orheiul de fapt, aceste vestigii de costumaţie istorică erau Vechi. Valentin Zelenciuc, fiind unul din primii et- etalate în Muzeul de Arheologie cu eticheta „Hai- nografi autohtoni, a avut diverse teme de cercetare, ne boiereşti, sec. XV”, dar în adâncul sufletului et- printre care şi studiul vestimentaţiei, domeniu, la nografului şi istoricului, probabil, lipsea siguranţa care – după propria sa mărturie – ţinea foarte mult. datării juste. Sinceritatea, onestitatea ştiinţifică a A fost unul, şi bănuiesc, cel mai vizat, din autorii profesorului Valentin Zelenciuc mi-a dat libertatea lucrării „Vestimentaţia populaţiei orăşeneşti din de a întreprinde propriile cercetări asupra vestigi- Moldova”, iar înhumarea din Orheiul Vechi nu be- ilor vestimentaţiei din biserica de piatră din cen- neficiase încă de un studiu special. Datarea acestor trul Orheiului Vechi, cu investigaţii pe o arie largă, vestigii – fragmente metalice din argint aurit, care reieşind din cultura materială sincretică a sitului. aparţinuse la două persoane înhumate în pronaosul Aceasta a condus la un rezultat neaşteptat pentru bisericii de piatră din centrul sitului, descoperite în opinia instalată deja în privinţa sitului – originea anii 1949-1950, era în legătură directă cu perioada lor era orientală, datarea – secolul XV. Din păcate, de construcţie şi utilizare a bisericii, care, însă, era aceasta fusese ultima mea întrevedere şi discuţie cu datată arheologic cu începutul secolului al XV-lea – Valentin Zelenciuc, regret că n-am avut ocazia să-i mijlocul secolului al XVII-lea. De aceea, la un mo- comunic despre rezultatele investigaţiei mele asu- ment potrivit, după părerea mea, la începutul anului pra subiectului mult controversat. 2003, când venise la Academie, deşi deja era bolnav, am intrat în sectorul etnografilor, unde se afla locul Tamara NESTEROV, său de muncă. După câteva schimburi de opinii, la doctor în studiul artelor

Важную роль в становлении молодого зрения других ученых, что в итоге способствует ученого, профессиональном росте научного профессиональному взрослению начинающих коллектива играет отсутствие дефицита обще- исследователей и поддерживает стремление ния. Вот почему с особым чувством благодар- опытных сотрудников к расширению научного ности вспоминаю Валентина Степановича Зе- кругозора, к их умению вести диалог. Как уче- ленчука и организацию им процесса общения ный, как руководитель Валентин Степанович в секторе этнографии. Это были и заседания уделял этой стороне деятельности много вни- сектора, и методологические семинары, и бесе- мания. В секторе никогда не исчезал интерес к ды с научным руководителем и с обладающи- книжным новинкам, и не только в области эт- ми знаниями и опытом проведения полевых нографии, но и смежных научных дисциплин. исследований сотрудниками. Много времени Театральная жизнь страны, художественная В. С. Зеленчук уделял чтению и анализу работ литература, новые выставки также не оста- своих учеников. Традиционно слово, идеи Учи- вались вне поля зрения сотрудников сектора. теля являлись определяющими. Но это вовсе не Стремление видеть и воспринимать жизнь во означало, что ученик не мог отстоять свою по- всех ее красках, полифонии приветствовалось зицию, располагая достаточным количеством руководителем сектора В. С. Зеленчуком. Ре- аргументов. Обмен идеями является чрезвы- зультатом такого отношения и к прошлому, и чайно важным моментом не только для более к настоящему, полагал он, можно считать раз- адекватного реальности представления того витие чувства наблюдательности, столь необ- или иного этнографического феномена, но и ходимого исследователю, особенно этнографу. учит принимать со всей серьезностью точки На процесс общения со своими подчиненными, 10

учениками Валентин Степанович обращал осо- ко делал он замечания по поводу каких-то моих бое внимание. В целом в секторе преобладало оплошностей. Частенько при каких-то сложных диалогическое общение, что стимулировало по- жизненных ситуациях пользуюсь его советом: явление большого количества самостоятельных «Надо всегда видеть главное и не попадать в во- точек зрения, способствовало в то же время доворот мелочей. Это очень важно для челове- формированию у сотрудников сектора умения ка, тем более для избравшего нелегкую судьбу слышать и понимать мнение другого, приво- исследователя». Такие простые и такие важные дить много новых, дополнительных доводов, ориентиры… Умение четко выражать свои тем самым приблизившись к истине. мысли, сохранять верность проверенным жиз- В. С. Зеленчук, руководитель моей дис- ненным опытом принципам, ценностям помо- сертационной работы, научил меня серьезнее гает выстраивать процесс общения, в том числе относиться к языку, проверяя в словарях звуча- и в научном коллективе. ние слов и их написание. Его уроки не забыты Олъга ЛУКЬЯНЕЦ, мной и сегодня. Ненавязчиво, как-то очень мяг- доктор истории

Валентин Степанович Зеленчук оставил В его кабинете всегда было много док- после себя заметный след в молдавской науке, торантов, коллег, которые хотели его о чем-то не только являясь видным молдавским ученым, спросить или просто поговорить о собствен- но и создав молдавскую этнографическую шко- ных проблемах. Он был человеком глубоко ин- лу. Его вклад в гагаузоведение огромен. Из пяти теллигентным, многогранным, сведущим в раз- защитившихся докторантов (по этнографии) личных областях. О чем бы его ни спросили, о Отдела гагаузоведения Академии наук Молдо- чем бы с ним ни заговорили, он обо всем мог вы он являлся руководителем у четырех из них. со знанием дела побеседовать, мог без навязчи- Мне посчастливилось быть его ученицей. К сво- вости и компетентно подсказать решение того ей деятельности научного руководителя Вален- или иного вопроса. Нередко при изучении на- тин Степанович относился очень ответственно. учной литературы на румынском языке возни- Диссертации своих докторантов скрупулезно кали определенные сложности, и здесь, как и в прочитывал не один раз. Редактируя, твердой других вопросах, всегда можно было рассчиты- рукой вычеркивал все лишнее, нацеливая на вать на его реальную поддержку. При общении выявление сути явления. Как-то раз, видимо, с ним никогда не ощущалось в его отношении к устав объяснять мне, почему он вычеркнул то собеседнику, коллеге, чувство превосходства от или иное предложение или фрагмент, он сказал: того, что он знает больше. Учиться у него было «Вы знаете, почему писать нужно стоя, а редак- интересно, а общаться с ним – легко. Он обла- тировать сидя? чтобы меньше написать и боль- дал неиссякаемым чувством юмора, при этом ше вычеркнуть!» Это правило, которое я усвои- сохраняя сдержанность в своем поведении. ла, стало для меня одним из важных в научной Успехи учеников во многом зависят от деятельности. того, что вложено в них учителями. Моей бла- Валентин Степанович выработал соб- годарностью, вероятно не в полной мере вы- ственную методику работы с докторантами. сказанной Валентину Степановичу при жизни, Одним из главных принципов научного иссле- стало посвящение ему – своему Учителю – мо- дования он считал необходимость выявления нографии «Гагаузы Молдовы и Болгарии», из- этнических и региональных особенностей в данной в 2005 г., спустя два года после его смер- традиционно-бытовой культуре каждого из из- ти. Несмотря на то, что с тех пор прошло уже 10 учаемых этносов, проживающих на территории лет и за это время мной написано немало статей Республики Молдова. Опыт, научные подходы и монографий, защищена докторская диссерта- и методы исследования, которые он передавал, ция, тем не менее, до настоящего времени в сво- стали основой всех моих последующих научных ей душе я остро ощущаю боль утраты Валенти- изысканий. Для меня он был не только Учите- на Степановича как Учителя, друга и коллеги. лем с большой буквы, но и настоящим другом, на помощь и искренность которого всегда мож- Елизавета КВИЛИНКОВА, но было рассчитывать. доктор хабилитат в истории 11

Когда из жизни уходит ученый, о нем су- лекций в университете, я столкнулся с челове- дят, прежде всего, по его трудам и ученикам. Ва- ком невысокого роста, который открывал со- лентин Зеленчук оставил много серьезных ста- седнюю дверь. тей и монографий, он заложил основы совре- – Здравствуйте, – сказал он, – я вижу, вы менной этнографической школы в Республике новый сотрудник в Институте Поповича (Кон- Молдове. Но без отдельных личностных штри- стантин Федорович Попович был директором хов к портрету образ человека не обладает той Института национальных меньшинств). индивидуальностью, по которой мы обычно – Какие у Вас научные интересы? – оцениваем людей. Потому буквально несколь- последовал еще один вопрос… ко штрихов к портрету Валентина Степановича Так мы и познакомились. Узнав, что я ин- Зеленчука. тересуюсь украинистикой, В. Зеленчук часто и С В. С. Зеленчуком я познакомился в подолгу говорил со мной об этой проблематике, 1992 г. Тогда, будучи студентом четвертого кур- каждый раз подчеркивая, что ему она далеко не са педагогического университета им. И. Крян- безразлична, не только потому, что он сам ав- гэ, я стал лаборантом Отдела истории, языка тор многочисленных книг и статей по украин- и культуры украинского населения Республи- ско-молдавским историческим связям, а в силу ки Молдова Института национальных мень- того, что по происхождению он – украинец. шинств (позже переименованного в Институт Я не был учеником Валентина Зеленчука, межэтнических исследований). В те годы Ва- не работал с ним в одном Институте, но лентин Зеленчук уже был серьезной фигурой регулярно общался в стенах Академии наук, в науке ‒ доктор хабилитат, профессор, член- всегда встречая понимание и профессиональ- корреспондент Академии наук Молдовы. Ко- ную заинтересованность во взаимодействии. нечно, для меня, юноши, каждая встреча с мэ- Валентин Степанович Зеленчук ушел тром представляла собой целое событие. Наши из жизни внезапно, но остались его книги, кабинеты располагались рядом, и знакомство ученики, значит, он всегда будет с нами. состоялось случайно. Приходя в отдел после Вячеслав СТЕПАНОВ, доктор хабилитат истории 12

FEMEIA ÎN SOCIETATEA TRADIȚIONALĂ ЖЕНЩИНА В ТРАДИЦИОННОМ ОБЩЕСТВЕ Hülya DEMIRDIREK

AN ETHNOGRAPHER’S KEY INFORMANT: AN OLD, WISE WOMAN IN A VILLAGE

I was in Moldova for the first time when I not like doing this in front of me since they think was 33 – the age of Jesus, they told me. Now I am on it is uncivilized not to use soap. Only M. Mamu, the «wrong» side of 45 and my adopted sister in the the mother of my adopted sister and my adopted village was already a grandmother at this age. The mother, has no inhibitions about such things. She woman I addressed as «Mamu» who treated me as is happy to see me follow her instructions. I prefer her daughter had passed away since then. I witnessed to do things the way she tells me. She is in her own parts and snippets of lives of 3 generations of women. household and I am happy to follow her ways2. This In the life cycle of all of us Mamu’s words and wisdom appeals to my environmental sensibilities: making always carried the hints of sociological imagination use of the food remains is a common practice. I and conveyed the richness of Gagauz rural heritage. remember that in Oslo at the university cafeteria What looks like the insignificant details of rural life they have recently started to collect food remains carry the core and depth of knowledge of life that an in one bin and they called it “the pig’s share”. I think ethnographer learns best. they have been rather late to introduce this. Mamu A Gagauz village in Moldova in the Fall of could teach young people other environmentally 1994 (the Gagauz are a Turkic-speaking Christian sensible practices as well. minority). Let me start by describing a scene of After this I went to my room. It was cold myself in a room1; I shall then enlarge the scene because my room was separate from the main part by introducing some elements of daily life with of the house, which contained a number of rooms my adopted nuclear family – and in particular the grouped around a central area with an inbuilt oven mother of the family, M. Mamu, as I called her. on the wall. Since blackouts were very common I We finished the meal. I boiled water in an was unable to make use of the expensive electric aluminium kettle heated by a small gas canister. space heater that I had brought with me. I could, Since my role is that of the sister of my hostess, of course, go to the shared living-room, but I have it is normal that I would do the dishes from time to write my notes. I am wearing a special sheepskin to time. I put very hot water in two large enamel vest (keptar). It smells strong and unpleasant, but white bowls made in China. There are flowers in I am really dependent on it for warmth and, what the middle of the bowls, I am very attached to them is more, Mamu thinks it is good that I have the and have several in my own room for my washing modesty to wear it; that said, she thought it was a bit needs. By now I have learned the system: I am not strange of me to wear it for going out to the village looking for soap. I use the small cloth which is made council building, being a person who belongs to the of an older piece of nylon stockings. I use the first “intelligentsia”. bowl to get rid of the worst of the grease and sticky I have a simple room with a bed and a table, bits with the help of the cloth, while I use the other and my suitcase is stored under the bed. My suitcase bowl to rinse the plates before putting them up to contains my belongings and two plastic bags, dry. I have been quite fascinated by this system. The one inside the other. The innermost plastic bag is very first bowl gathers lots of food rests by the end used to keep smelly items. Since I have arrived I of the washing up and is taken to feed the pig in produced so much garbage that I started to make a the garden. Water in the second bowl is recycled for list of the things that I have and the other members other purposes in the kitchen. It may be boiled as it of my household do not have and hence do not is or it may become the first water used to initially need to be thrown away. I have also made a note of remove subsequent food remains. Some people do what they do with the types of garbage that I have: I 13 have the plastic covers of cassettes, plastic pill cases; they bake the bread for the family. Lately Mamu plastic covers from female hygiene products. I am had to accept that. At least she knew that the bread thinking that I should have brought the ones that was made out of her own wheat. are not packed individually, but the bulk packs were She tends to the geese, counts the number too big. I realize that this is not about difference of chickens and geese that she is able to breed each between socialism and capitalism: it is a difference year. Once the geese have been slaughtered, the between rural and urban garbage. My solution is to meat is conserved in glass jars. She is very sharp, collect my garbage in my room and take it with me she colours the geese, she knows which ones are to the nearby town, where I can throw them into a hers and she follows their health. In a nutshell, she large city garbage barrel. But if I forget to unwrap is at the center of the household and most things the cassettes secretly, Mamu tells me off when she are run according to her daily routine and the sees that I squeeze garbage into my pockets and Orthodox Calendar that she follows: what day to bag. She thinks it is very strange and funny of me. fast, what Saint’s Day it is, who was born that day or Her making fun of me does not stop there: the importance of not working on Sundays when it various old Soviet books are kept in the toilet, and is a sin to work. In the same vein, she would say that each page is used as toilet paper; one of the books you couldn’t wash clothes if it was a holy day. was about Stalin. I found the joke “too literal” and Since my 13-month long fieldwork ended I commented on this to my hostess who worked in 1995 a lot has changed: I have been back several in the library; she responded by saying she had summers, sometimes with a two-year interval, received a letter from her graduate student in Tuva, and the last time I met Mamu in Moldova was in Siberia, who was doing fieldwork at the same time. August, 2009. Mamu’s daughter-in-law, two of her He says that the use of books as toilet paper is the daughters and her eldest granddaughter have all same there and he loves the idea. So do I, but I am gone to Turkey to work as domestics, like many not so happy about having to go to the toilet in other people in the village who have started to earn minus 20 degrees. What is more, even if I do not money abroad for shorter and longer periods on show it, I am carrying a piece of toilet paper in my more than one occasion; more and more people are pocket unlike the rest of my family. using dishwashing liquid; there is no more recycled Mamu makes fun of me by saying “how water, food for the pig, but in some cases there is much do you pay for that”? Not that she thinks I no pig either. What there is though, now, is “real” should not use toilet paper, but mine looks a bit toilet paper and many more items of consumer too white compared to Soviet toilet paper. She capitalism. There is more packaging, there is more values making least use of money – whether it be garbage. spending on paper, soap, candles or bread. She gives Mamu still has to take care of the kids at me perspective. I cannot deny that. I question my home, although things are easier now that they choice. She is right. are older; the subsistence production, the geese She bakes in huge volumes and is very proud and also her large-scale bread-making are all fad- of her own bread. She finds the taste of bread bought ing away. She does not look at the old ways with from the baker rather unappealing. She puts a lot of great nostalgia, but as a consequence of the cash labour into the bread making. She prepares a yeast flow coming from her daughter-in-law her consid- (pita) separately. She uses the wood oven in the erable knowledge about living with limited means courtyard and bakes several loafs of bread in one is starting to become obsolete. She lives in a rural go. While baking the bread, she can use the oven to setting, but it is usually the case that in urban in- make pastries or anything that might be cooked or dustrial places, too, the relevance of older people as baked in the oven as well. Here the important point live sources of knowledge has clearly diminished; is not only the taste of the bread but the moral value this is partially due to the immediate availability of of the labour one puts into the making of one’s own information in newer ways. It is becoming easier to bread. She criticizes younger women who resent dismiss the elderly and their wisdom. Is this specific using the time to bake the bread. There is also an to the postsocialist regions? In my view, the speci- option of giving one’s own grain to the bakery, then ficities in these geographies can be brought out by 14 paying close attention to the relationships between terpreting some of the young people’s behavior as generations. Mamu’s generation lived through the bringing dark clouds on them. She was feeling less famine of the Second World War and only later needed, she had a sense of losing the control that more rewarding years of socialism. They also went she used to have in the household before. All of through the economic downturn that comes with this is perhaps to be expected, but one thing she the breakup of the Soviet Union. She was one of told me last time was especially striking: “People those pensioners whose savings in ruble vanished go away and earn money, the kids are here with- or got much smaller as a result of the change of na- out their parents; birthdays, anniversaries are all tional currencies. Some would call Mamu’s genera- passing without recognition. They say ‘we have to tion the lost generation of the Soviet Era. work, we have to save’, but life is passing during My positioning in relation to Mamu was in that time”. some ways determined by the three generational The distinction between desires, consump- dimensions I carried within myself: as her adult tion, notions of leisure and ideas of a good life tends “daughter” with a Janus face, as the little “grand- to be explored from the perspective of markets and child” who needed to be socialized into the new production. Class distinctions are also related to world around her and as the ethnographer who consumption patterns and practices, but Mamu’s was attracted to her wisdom, shared some of her statement is a clear indication of a need to explore values and wanted to be her contemporary with a generations as markers of distinction in social desire to have access to her memories and experi- change. ence. If I had been her real daughter I am almost Within the nationalist discourses old wom- sure that I would only have had one generational en have an ideological significance. They are seen position. There is one more dimension: a baby boy as an authentic living source of Gagauzness that arrived in my host family during my fieldwork, the can be found in the villages. This perception has first grandson of Mamu. He was born on my birth- layers: while city-dwellers would regard the village day. During the intense constant preparations for as a whole as the most authentic site of Gagauz- the baptism feast I asked: “Mamu, can’t I become ness, people in the village would send researchers Tolik’s nuna (godmother)?” She told me that I or journalists to older people (who either spoke could not even light a candle for him because I was very little Russian or only Gagauz) as the most au- not baptized. The film I made of his baptism in the thentic representatives of Gagauzness. For me the church as well as the subsequent feast became a significance lies in the experience and the inter- specific visual source of reference within the fami- action. When we look at older people we should ly which resurfaces from time to time and provides approach their experiences not regarding them fresh material for conversation. On my subsequent just as the representatives of ethnic groups but as visits over the last fourteen years Mamu told Tolik generational groups whose life experiences and that his nuna returned and that he should kiss her different life cycles show historical continuity and hand and respect her because she had made the rupture. film of him. In this example my godmother role is a part of generational relations and is clearly an Notes example of mimetic kinship. However, it still oper- 1. The descriptions here centering around M. Mamu are based on my 2009 Vancouver, CASCA ates within the idiom of ritual kinship despite the (Canadian Association of Anthropologists) paper in very strong normative statement that Mamu had which I was exploring generational rupture. I have made earlier on. not published anything which involves descriptions The last two times I saw Mamu she said: of myself during fieldwork as the primary focus. I “my fourth daughter is here”. It was an emotionally am always present in my ethnographic descriptions, intense time that was alleviated by my outsider- but I am usually more of an observant participant. Here I am making use of myself and my encounters insider position: she started to cry and told me as a heuristic device to think about the concept of various things that took place in the past year. Her generation in a rather roundabout way. Furthermore, ailing health made her more vulnerable. She told since I cannot convey intimate conversations that me how she felt due to a fire in their barn – in- involve expressions of my informants’ emotions, I 15 intend to use myself as an explanatory device. I am Резюме using ethnographic present in my descriptions only В данной статье описываются знания и with the comfort of knowing that I clearly indicated at опыт сельской женщины, которые являются цен- the start that these descriptions are based on 1994-95. ным этнографическим источником. Автор отме- I subsequently make it clear when I am speaking about чает, что женщины старшего поколения являются later dates or the current situation. подлинными представителями гагаузской этниче- 2. After the late 90s this intensive but ской общности, и их опыт должен быть исполь- environmentally friendly labour and economical system зован для понимания социальных изменений и has been replaced by dish washing liquid especially трансформаций. after women went to work in Turkey and changed their Ключевые слова: сельская женщина, источ- habits there; increasing purchasing power made this ник, старшее поколение, социальные изменения. transformation possible. Summary Rezumat This article describes the knowledge and În acest articol sunt descrise cunoștințele și experience of an old rural woman who acts as the best experiența de viață a femeii de la țară, care sunt o sursă source of learning for an ethnographer. It is argued etnografică foarte valoroasă. Autorul menționează că that older generations of women are seen as authentic femeile mai în vârstă sunt niște reprezentante autentice representatives of Gagauzness but their perspective ale comunității etnice găgăuze și experiența lor trebuie should also be used to understand the social change and folosită pentru a înțelege schimbările și transformările transformation. sociale. Key words: rural woman, source, older Cuvinte cheie: femeia de la sat, sursă, generația generation, social change. mai în vârstă, transformările sociale.

Lilia ZABOLOTNAIA

DREPTUL DE PARITATE TESTAMENTARĂ AL FEMEII DIN ŢĂRILE ROMÂNE (sec. al XVII-lea – înc. sec. al XVIII-lea)

În opinia bine argumentată a cercetătorului numeroase documente [(DIRA, XVI/ II,1951, 202 Tüdös S. Kinga, structura testamentelor femeilor nu (nr. 212); DIRA, XVI/IV, 1952, 139 (nr.183); DIRA, diferă cu nimic de cea a testamentelor bărbaţilor, cu XVII/I, 1952, 94-96 (nr.134); DIRA, XVII/III, 1954, precizare că totuşi singura deosebire ar fi că femeile 135-136 (nr. 213)]. acordau de cele mai multe ori o atenţie sporită de- Un alt exemplu este cartea domnească din 12 scrierii detaliate a bunurilor şi a obiectelor (Kinga, martie 1533 când mama împarte un sat, proprietatea 2005, 165). ei, între trei copii, două fete şi un băiat, în mod egal: Din numeroase şi variate documente vom „<...> a venit înaintea noastră, Soriţa, fiica Marenei, selecta câteva cazuri insolite care atestă, în primul fiica lui pan Ţiban, de bunăvoia ei, nesilită de nimeni, rând, motivaţiile care generau decizia împărţirii nici asuprită şi-a dat şi a împărţit dreapta sa ocină şi moştenirii şi destinaţia bunurilor, în al doilea rând, din privilegiul ce a avut bunicul ei pan Ţiban de la stră- raportul între natura bunurilor transmisibile şi bunicul nostru Alexandru voievod, un sat pe Gârboveţ, moştenitori (Kinga, 2005, 166) şi, în sfârşit, vom anume Hovrăeştii, copiilor săi: Lazăr şi surorile lui, Fe- indica poziţia juridică a femeii în calitate de testator. tia şi Anuşca. Şi le-a împărţit acest sat în trei părţi <...> Pe lângă faptul că femeia, în calitate de benefi- de aceea noi, văzând tocmeala lor de bună voie, ce a ciar, avea dreptul la toate bunurile imobile şi mobile întocmit mama lor, noi de asemenea le-am întărit lor moştenite de la părinţi, de la soţ ca şi la cele dobân- acest sat” [DIRA, XVI/I, 1953, 353-354 (nr. 320)]. dite în timpul căsătoriei pe banii ei, ea, în calitate După cum se vede, niciunul dintre copii n-a de testator, îşi putea lăsa toată averea şi proprietatea fost nedreptăţit de mamă. Interesant este şi faptul, că după dorinţa ei. Beneficiarul moştenirii putea să fie acest sat, moştenit de la părinţii săi, îl transmite co- soţul, copiii, rudele apropiate, mănăstirile etc. piilor. Această Soriţa nu scrie a cui soţie este (sau a În majoritatea cazurilor femeia lăsa toată fost), ci indică a cui fiică este. Ea subliniază proveni- proprietatea copiilor săi. În acest sens s-au păstrat enţa acestui sat: „dreapta sa ocină şi din privilegiulce 16 a avut bunicul ei” [(DIRA, XVI/I, 1953, 353-354 (nr. În cazul când nu existau moştenitori direcţi 320)], moştenire separată de averea soţului. de genul masculin, toată proprietatea era trecută pe Şi copiii, la rândul lor, la înstrăinarea numele ginerelui. Pentru a evita orice neînţelegere, pământurilor moştenite, în actele de împărţire în document foarte detailat şi minuţios se descria cui a posesiunilor funciare, menţionau a cui era aparţineau satele respective. În acest fel nepoata era proprietatea care le-a revenit lor, a mamei sau a protejată în viitor, deoarece devenind coproprietară tatălui, a bunicilor după tată sau a celor după mamă. cu soţul, este specificat faptul că o anume parte a Acest fapt îl putem constata în cartea domnească proprietăţii comune îi aparţinea soţiei. de întăritură din 22 aprilie 1631, unde se arată că Un zapis de danie din 10 martie 1683, trei fraţi, împreună cu sora lor „ de bună voia lor, prezintă un alt caz, când mama împarte cu copiii ei au vândut dreapta lor ocină şi dedină cu privilegiu ceea ce îi aparţinea din satele Mălăieşti, Misăsăşti, de împărţeală ce a avut mama lor, Măriica, de la Tomicani şi Naslavcea în ţinutul Hotin, pământuri Alexandru voievod, lui Coste Băcioc, clucer” [(DIRA, care erau moştenite, unele de la părinţii ei, altele de XVII/I, 1952, 94-96 (nr. 134)]. la soţul ei: „Adecă eu, Vasilca, jupâneasa dumisale Alt document semnificativ, care poate fi răposatului Samson Căzacului, fata Tomii sulgerului, încadrat în acest capitol, este şi cel din 26 februarie scriu şi mărturisesc cu acest adevărat zapis al nostru, 1638: „Adică eu, Nasta, fata lui Ivan Vartic, feciorul cum eu, de bună voea me, mi-am împărţit cu feciorii lui Vartic (bunicul după tată – n.a.) şi a Taţii, fata moşiile ce am avut de pe părinţii mei, şi de pe soţul meu, Samson” [(MEF, VI, 1992, 140-141 (nr. 45)]. lui Ion din Cicican(i) (bunicul după mamă – n.a.), În continuare în acest document se arată cum scriu şi mărturisesc, cu acest zapis al meu, cum de a procedat această Vasilca la împărţirea averii între bunăvoia mea, de nimeni nevoită, nici asuprită, eu mai mulţi copii. Părţi din satele numite mai sus ea am dat ginerelui nostru, Ursul din Broşteni şi nepoatei le lasă „fetei mele Erenuţa, şi fiului meu Ioniţă, şi fetei mele Antimii <...> toate părţile mele de ocine, ce am mele Aniţa. Iară alţi feciorii ai mei să nu aibă treabă avut de pre tată-mieu, de pre Ivan Vartic, cât se va la aceste moşii, căci am dat la Rosoşeni jumătate de alege partea lui în Tăcoteni, jumătate de sat, partea sat copiilor celor mai mici: Kostandin şi lui Toderaşco” de sus, şi părţile ce am avut de pre maica-mea Taţea, [(MEF, VI, 1992, 140 (nr. 45)]. La urmă, jupâneasa fata lui Ion, din jumătate de sat din Cicicani, cât va Vasilca din numele său scrie foarte categoric: „Deci, fi partea mamii şi partea ei din Cotela” [(DRHA, aşa am socotit şi am împărţit pe dreptate. Iară care din XXIV, 1998, 232-233 (nr. 249)]. feciorii mei nu s-ar ţine de această tocmeală, ce am Descoperim aici mai multe informaţii împărţit eu, să fie tricliat (de trei ori blestemat – n. a.)” despre drepturile femeilor la proprietate imobiliară [(MEF, VI, 1992, 140-141 (nr. 45)]. Din textul acestui în epoca respectivă. În primul rând, susnumita zapis se vede că doamna avea dreptul să se ocupe ea Nasta indica cine erau părinţii şi bunicii ei şi ce însăşi, de una singură, de înzestrarea copiilor, căci proprietăţi aveau. E curios faptul că în document nicăieri nu se pomeneşte că „rânduiala” între copii se subliniază coproprietatea mamei Nastei cu fraţii s-ar fi pus la cale cu soţul sau cu rudele. săi, „parte mamiişi partea ei din Cotela, că iaste de În cazul când copiii erau de la soţi diferiţi, jumătate de sat cu alţi fraţi” [(DRHA, XXIV, 1998, proprietatea femeii, de asemenea, se împărţea 232-233 (nr. 249)]. Tocmai acest fapt arată că mama numai de către ea, nimeni altul nu avea dreptul să Nastei a avut proprietate egală cu fraţii săi în satele dispună de averea ei. În documentul din 12 martie moştenite de la părinţi. În al doilea rând, Nasta lasă 1484, Ştefan cel Mare, întăreşte lui Toma Măjar şi totul ginerelui său şi nepoatei, cei care vor avea fraţilor vitregi ai acestuia, Petre şi Coste, ocinile de grijă de ea atât în viaţă, cât şi după moarte: „ca să la mama lor. „Noi, Ştefan voievod, ştiut facem, că mă grijească dumnealor şi să mă hrănească şi să mă această adevărată slugă a noastră Toma, ficiorul lui îmbrace până voi fi vie şi după moartea mea ca să Măjar, ci au avut Majar cu Duşca, fata lui Toader mă comânde cu toate pomenile, cum se cade unui Dobrişan şi Petre şi Coste, iarăşi feciorii Duşcăi ci au om mort, căci alţi feciori n-am avut, nici s-au aflat avut Duşca cu alt bărbat, slujind nouă cu dreaptă alţi nepoţi, fără această nepoată a mea, ce mai sus credinţă, i-am miluit pre dânşii şi le-am întărit lor, în scrie, Antimia, fata lui Grigore şi gineri-meu Ursul” al nostru pământ al Moldovei, dreaptă a lor ocină a [(DRHA, XXIV, 1998, 232-233 (nr. 249)]. mamei lor, Duşca” (DIRA, XV/II, 1954, 26-28). 17

Considerăm ca fiind deosebit şi un alt şi toată averea acestuia să fie a lor. De asemenea Ivan, document din secolul al XV-lea, în care femeia fiul lui Vasco din Horodnic, şi fraţii săi, să nu mai figurează într-un litigiu ca proprietară a averii şi aibă a se jălui împotriva Maruşcăi şi vărul ei Mihno, martor principal al familiei sale. Ştefan cel Mare nici împotriva nepoţilor lor, nici împotriva neamului dă o hotărâre în procesul dintre Ivan, fiul lui Vasco lor întreg, nici odată <...> nici înaintea altor domni, din Horodnic şi fraţii săi pe de o parte şi Maruşca, căci au pierdut Ivan şi cu fraţii săi înaintea a toată jupâneasa lui Andreico Şerbici, fata lui Ivan Cupcici legea cea dreaptă, şi să n-aibă a câştiga judecata şi vărul ei primar, Mihno, fiul lui Grozea Cupcici, pe nici odată, în veciul vecilor. Iar cine va încerca să de altă parte. Ivanco şi fraţii săi pretindeau, contra se jeluiască, la orice vreme şi la orice zi, fie înaintea Maruşcăi şi vărului ei Mihno, „că ei sunt nepoţii lui noastră, fie înaintea altor domni <...> acela va plăti Ivan Cupcici după mama lor” şi că, prin urmare, au atunci zaveasca (amendă – n. a.) de 60 ruble argint dreptul la moştenirea averii acestuia, fapt tăgăduit curat <...>” (Berechet, 1926, 96-97). de Maruşca şi Mihno (Berechet, 1926, 92). Este Deseori femeile dăruiau bunurile imobile nu ciudat faptul că, în acest caz, se solicită o confirmare numai copiilor lor, dar şi soţilor sau soţiilor acestor a dreptului de moştenire pe linia mamei, adică Ivan copii, în special ginerilor (Manualul legilor, 1921, 148) 2. şi fraţii lui pretind că mama lor era fiica lui Ivan Un exemplu îl aflăm în zapisul de danie din Cupcici, deci soră cu Maruşca, prin urmare ei sunt 2 martie 1698: „Măricuţa, jupâneasă a răposatului nepoţii bunicului Ivan Cupcici şi nepoţi de soră ai Grigoraş Ciocârlie, vornicul, scriem şi mărturisim, Maruşcăi. Astfel, pretinşii nepoţi încearcă să împartă că de bunăvoia, am dat a mea dreaptă otcină şi moşiile lui Ivan Cupcici deşi nu e clar de ce această moşie, fiicei mele, Aniţa, şi ginerelui meu, lui Ioan avere nu fusese deja împărţită între copii, Maruşca si Ciomârtan, însă şi altei fiice a mele, Măriuţa, cari o pretinsa ei soră, mama lui Ivan, fiul lui Vasco. ţine Tudor, casă le fie dreaptă otcină şi moşie înveci Domnul cere lui Ivan, fiul lui Vasco din neclintită, şi nimeni dintre alţi feciori ai meisănu Horodnic, şi fraţilor săi să confirme afirmaţia lor se amestece la acestemoşii, pentru că altor ficiori ai prin jurământ, împreună cu 24 de jurători „deci am mei le-am făcut parte aiurea, precum am socotit că căutat şi am judecat cu boierii noştri şi i-am dat lui este drept” [(MEF, VI, 1992, 192-193 (nr. 68); DRH, Ivanco şi fraţilor săi, precum e drept şi lege, după XXII, 1974, 64-64 (nr. 59)]. obicei, să vie el însuşi cu 24 de jurători şi să jure Din acest document merită atenţie mai împreună cu ei, că el şi cu fraţii săi sunt nepoţi ai multe momente importante. Doamna a dat carte lui Cupcici după mama lor, şi că, deci, Maruşcăi şi de danie, fiind văduvă, adică, a luat decizia după lui Mihno tot nepoţi le sunt” (Berechet, 1926, 95). moartea soţului. Se poate presupune că în familie Dar, Ivan şi cu fraţii săi „s-au lăpădat de jurământ s-a discutat problema repartizării moşiilor între şi n-au vrut să jure cu jurători, ci au lăsat pe seama copii pe când era soţul în viaţă. În afară de acestea, Maruşcăi, fetii lui Ivan Cupcici, ca să vină ea singură ea subliniază că le dă fetelor şi soţilor lor „ca să le fie şi să jure” (Berechet, 1926, 95-96). dreaptă ocină” (deci dă moşia nu numai la fetele ei! Este interesant, că până la urmă, femeia, – n. a.). Dacă fetele erau căsătorite, desigur, că li s-a fiind măritată şi implicată în proces alături de vărul dat zestre când s-au măritat. Jupâneasa subliniază său, Mihno, este nevoită singură să apere drepturile că celorlalţi copii deja le-a dat moşii şi foarte familiei la proprietate. Ea aduce în judecată martori hotărât semnează „precum am socotit, că este drept” şi personal depune mărturie: „Maruşca, sculându-se şi „pentru credinţă mi-am pus pecete” [DIRA, XVI/ la ziua sorocită (Berechet, 1926, 61)1, a jurat înaintea IV, 1952, 44 (nr. 50)]. Acest zapis de danie arată noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri, şi mari şi cum se făcea reîmpărţirea bunurilor imobiliare de mici zicând aşa: că Ivan şi cu fraţii săi nu sunt nepoţi către părintele supravieţuitor după ce efectuase deja ai lui Cupcici nici ai ei însăşi, Maruşcăi şi lui Mihno” o primă împărţire. În cazul dat, de reîmpărţire s-a (Berechet, 1926, 96). Maruşca câştigă procesul ocupat mama iar restul familiei nu a participat la şi domnul porunceşte: „văzând noi că Maruşca a discuţii şi nu a determinat decizia. câştigat judecata, că Ivan şi cu fraţii săi nu sunt nepoţii La acest capitol mai putem include şi cartea lui Cupcici <...> de aceea am dat şi am întărit şi noi domnească de judecată din 1705 iunie 17, dată de Maruşcăi, şi vărului ei, Mihno, toate satele lui Cupcici, Antioh Constantin voievod fostului spătar Stroici 18 pentru satele Itrineşti, Prilipca şi Cobâla, care au VI, 1992, 150-151 (nr. 60); 184-186 (nr. 80); 194- fost „date de mama lui, păhărniceasa, înainte de 195 (nr. 70); 209-211 (nr. 92); 235-237 (nr. 103); moarte” şi i le-a dat lui „deoarece i se cuvin două DRH, XXII, 1974, 47-48 (nr. 43)]. În cazul când nu sate după împărţire, ca şi la ceilalţi fraţi. Aşadar, erau moştenitori primari, „ocina şi dedina” trecea la două sate îi dau, deoarece nu i-am dat zestre ca la rudele apropiate – fraţi [(DIRA, XIV–XV/I, 1954, alţi fraţi” [(MEF, VI, 1992, 230-231 (nr. 91)]. 366-367 (nr. 436)], surori [(MEF, VI, 1992, 73-74 Este ştiut faptul (răspândit în Moldova până (nr. 15)], apoi la copiii şi nepoţii de la fraţi şi surori în prezent) când o parte din avere i se lăsa acelui [(MEF, VI, 1992, 173-174 (nr. 74); DRH, XXI, copil care rămânea în casa părintească şi trebuia 1971, 84-85 (nr. 78); 177-178 (nr. 140)]. În astfel să aibă grijă de părinţi. O serie de documente, care de cazuri neapărat era nevoie de un document în au fost selectate mai ales dintre cele care se referă scris, deoarece cele mai frecvente procese erau cele la cazuri de judecată, reflectă această situaţie. De de proprietate. exemplu, cartea domnească din 31 martie 1582, În cartea domnească de danie din 6 iunie conţine informaţia când mama lasă moştenirea 1469, Suceava, se arată cum a fost cercetat de sfatul „numai fiului său, lui Cârstea Mihăilescul uricar, domnesc un caz de împărţire între fraţi a satelor <...> casele sale din târgul Suceava şi un şirag de moştenite de la părinţi şi cum, partea surorii a mărgăritare şi nişte clopoţei pentru chinteş <...> fost trecută în proprietatea unuia dintre ei. Ştefan deosebit de copiii săi şi de nepoţi, ca să nu aibă ei voievod întăreşte panului Oană Păşcu şi fratelui său, nici o treabă cu această mai sus scrisă parte <...>. Ivaşco, satele: Lipovăţul, Suhuleşti <...> „Iar părţile Iar sluga noastră, Cârstea Mihăilescul, să aibă a o surorii lor, Stana, din toate satele amintite, să fie lui ţine şi a o îngrji şi a o îmbrăca până la moartea ei, Ivaşco Păşcu, pentru că Ivaşco au răscumpărat pe iar după moartea ei să aibă a o pomeni” [(Suceava, soră-sa, pe Stana, de la tătari, precum şi ea singură 1989, 195-197 (nr. 73)]. i-au dat şi i-au lăsat fraţini-său, lui Ivaşco, pentru că Erau cunoscute cazuri când, după decesul ea copii n-a avut” [(DIRA, XIV–XV/ I, 1954, 366- capului familiei, apăreau neînţelegeri între 367 (nr. 436)]. moştenitori şi se deschideau procese între membrii Din acest zapis rezultă, că după moartea familiei. De exemplu, la 24 februarie 1602 lui Ieremia Stanei, conform „obiceiului pământului” toţi fraţii Movilă i s-a plâns Antimia, soţia răposatului vornic aveau drepturi egale şi au pretins la moşiile ei, Bucium, că n-a putut „aşeza” pe fiii ei la împărţirea deoarece ea nu avusese copii şi probabil că nu fusese moşiilor, viilor şi robilor. Domnul împreună cu măritată, deoarece în proces nu apare soţul sau sfatul domnesc a separat întâi averea soţiei, respectiv rudele lui. Dar ea avea dreptul să lase prin testament zestrea ei şi apoi a împărţit mai întâi moştenirea satele după dorinţa ei, ceea ce a şi făcut, lăsând totul rămasă după soţul răposat în două, o parte pentru numai unuia dintre fraţi. Fără o anumită dovadă soţie şi alta pentru copii. În hotărârea instanţei s-au scrisă (testament) ar fi fost imposibil ca acesta să indicat precis bunurile „cuvenite soţiei precum şi câştige procesul. cele care urmau să se împartă egal, între copii” (Sava, O categorie aparte prezintă documentele ce 1944, 28-29). se referă la testamentele lăsate de femei soţilor lor. Indiscutabil, o parte din proprietatea funciară Pentru a lăsa o moştenire soţului, femeia trebuia să rămânea în familie până la decesul ambilor părinţi confirme această decizie în scris, prin testament. şi putea fi dată oricăruia dintre copii şi nepoţi. 16 În cazul când soţia nu avea copii, părinţii sau august, 1612, Băiceni: „Eu Vărvara Neteda <...> rudele apropiate ale femeii intentau procese pentru am dat a mea dreaptă parte de ocină, nepoata-mea, reîntoarcerea bunurilor în familia de origine. Soţul nu Măricăi, fetei Gligăi, drept sufletul meu şi a părinţilor avea dreptul să administreze sau să vândă proprietatea mei, cu tot locul ce va hi partea mea de ocină, să-i soţiei decedate fără a avea acordul rudelor din partea fie ocină şi moşie şi cuconilor ei, în veci” [(DIRA, ei. În acest caz soţul putea să câştige numai dacă avea XVII/III, 1954, 97 (nr. 157)]. „…am făcut scrisoarea un act scris şi confirmat de martori prin care soţia îi noastră la mâna ficiorilor noştri şi a nepoţilor <...> lăsa moştenire bunul respectiv. pecum avem la sat <...> la Onişcani, ce sunt pe Kula, Sunt cunoscute o serie de documente care au fost danie moaşii noastre Huhuloaia” [(MEF, referitoare la această problemă. Cartea domnească 19 din 1 septembrie 1604 – 31 august 1605, prezintă ţării, Vasile Lupu, în cercetarea cazului se apelează un proces de judecată între Tudor, bărbier din Iaşi, la legile scrise (deci, înainte de 1646, la 1643 şi cumnata sa, Tudosca din Suceava pentru nişte ţara se conducea de Pravila scrisă – n. a.). Astfel dughene şi vii lăsate de Agafia soţului ei. Acest găsim următoarea formulare juridică: „de care proces reflectă două aspecte din perioada respectivă, lucru, domnia mea şi cu tot svatul domniei meale, cum femeile îşi asigurau soţii şi cum ele deschideau socotitam pe leage direaptă şi am cautat la pravilă procese. Această judecată confirmă modul de deci cum scrie pravila. Întracela chip am giudecat aplicare a legilor nescrise, adică „obiceiurile şi noi că de înainte vreame cându s-au căsătorit pământului”. În cazul dat, sfatul domnesc a rezolvat stolnicul Toma şi au luat pre giupăneasa dumisale litigiul în favoarea lui Tudor bărbier, deoarece el cea dentâi pre Eftimia atuncia au fost casă la câtăva avea un testament, document în scris, adeverit şi scădiare agiunsă iar dumisale, stolnicul Toma, deacă mărturisit: „Însă Tudor, el a arătat înaintea noastră s-au apucat de astă casă, nevoit-au cu osteneala sa cărţi de mărturie, precum a lăsat Agafia cu limbă de şi au grijit de au făcut case cu pivniţe, de piatră şi moarte lui Tudor, dinaintea a oameni buni, anume: mori şi hăleştei şi alte tocmeale multe au făcut câte duhovnicul ei, Gherasie, ieromonah de la mănăstirea trebuesc la casă boierească, după cumu e obiceaiul sfântul Nicolae din Ţarina şi popa Toader şi popa ţării noastre, a Moldovei şi au avut cu giupâneasa Eremia din târgul Iaşi şi vecinii din jur. Iar altcineva Eftimia cinci cuconi şi a vis 5 împreună douăzeci de din neamurile sale să nu aibă treabă, deoarece el a ani alta iarăşi după savârşenia giupâneasei Eftimia fost cu dânsa la bine şi la rău şi a trăit cu dânsa 20 de făcut-o în casa dumisale şi au grijit-o cu cinste la ani. De aceea, să aibă Tudor a stăpâni dughenele sale bătreneaţele ei” (Ghibanescu, 11/2,1910, 33-34) (şi şi tot ce a rămas de la femeia sa. De acum înainte să după moartea Eftimiei a adus-o pe mama acesteia nu aibă Tudosca a mai pârî pe Tudor niciodată, în veci” [(DIRA, XVII/I, 1952, 178 (nr. 253)]. în casă şi a avut grijă de bătrână – n. a.). Deseori lipsa testamentelor era un motiv de Astfel, după cum rezultă din cele expuse, procese de litigiu între rude, care durau ani de zile. situaţia era foarte complicată. Lipsa documentelor Această situaţie poate fi ilustrată prin documentele testamentare determină judecătorii să cerceteze prezentate la procesul din 1643 dintre stolnicul Toma în detaliu cum a fost „agonisită” averea familiei. Cantacuzino 3 şi rudele soţiei sale decedate, fraţii ei Se constată că soţii au trăit împreună 20 de ani, (feciorii lui Başotă Părtaşco) (Stoicescu, 1971, 344) 4 au născut cinci copii (care nu au supravieţuit şi nepoţii, care considerau că ei şi nu Toma stolnicul tatălui – n. a.) şi cel mai important în cazul dat a au dreptul asupra averii lăsate de răposată. Actul fost faptul că la zestrea destul de efemeră adusă de domnesc relatează că „au venit înaintea domniei soţie, Toma stolnicul a contribuit cu osteneală şi cu meale şi înaintea a toţi boiarii domniei mele, mari şi grijă, finisând casa şi adăugându-i noi acareturi plus mici Nicolai cu fraţii săi popa Untilă şi Undria Gâşcă, alte îmbunătăţiri. În afară de aceasta, problema a hicioarii Anuşcăi şi Grigoraşco cu surorile lui, fâciorii fost cercetată şi din punct de vedere moral. Toma Marmure şi Nekita Maje, şi Ionaşco fâciorii lui Purice stolnicul a îngrijit-o pe soţia sa când ea a fost nepoţii Purice, nepoţii lui Iuraşco Başotă hatmanul, bolnavă şi a îngropat-o cu mari cheltuieli, apoi strănepoţii lui Başotă celui Bătrân, şi Toader şi Zosim a murit şi soacra lui şi au murit apoi şi copiii lor fâciorii lui Pătraşco (Başotă) logofătul şi au pârât de şi iarăşi numai el a avut grijă de înmormântarea faţă pre credinciosul boiarenul domniei meale, Toma, şi pomenirea lor: „până ce s-au săvârşit şi după stolnicul cel mare, pentru ocine şi pentru bucate ce svârşeniia ei au făcut multă cheltuială cu pămânţele au rămas pre urma giupânesei Eftimia stolniceasei şi după moartea bătrânei au murit şi cuconii şi iarăş căci au zâs că sântu ei mai aproape semânţie şi să a făcut cheltuilă multă şi la pamânţele” 6 cuconilor şi vine lor partea giupânesei Eftimia stolniceasa după triabă bătrână dupa moarte cuconilor” (Ghibanescu, moartea ei şi den ocine şi den bucate” (Ghibanescu, 11/2, 1910, 39). 11/2, 1910, 32-35). Până la urmă Toma stolnicul câştigă Din cele de mai sus putem concluziona că procesul intentat de strănepoţii lui Başotă cel rudele răposatei, în cererea lor către domn afirmă Bătrân (Familiile boiereşti, 2004, 375) şi în cartea că numai ei sunt moştenitorii direcţi ai Eftimiei de judecata este numit moştenitorul legal al soţiei Başotă. Judecata fiind condusă de însuşi domnul şi copiilor săi: 20

„<...> fi făcut şi scrisorele stolnicului să nu aceasta sunt trecute moşiile pe care ea le moştenise aibă rudele, ce s-a gândit că vor custa (a tutela – n. de la Curilo, primul ei soţ: „adică eu Măria, a.) cuconii şi nu vor muri toţi alta mai dâdinsul am fămeia lui Gheorghie, fata lui Ilei vinariului, scriu şi socotit cum scris pravila cine are ficiori cu (femeia – mărturisesc cu acest adevărat zapis al mieu, cum eu n. a.) sa şi va muri unul dentre dânşii au bărbatul au de nime nevoită nici asuprită am dat toate moşiile femea rămâne partea celui mortu feciorilor, iară de să mele ce am avut în târgul din Cernăuţi soţului meu, vor prileji (de se va întâmpla – n. a.) să moară ficiorii lui Gheorghie, care moşii sântu scrise într-un zapis de pre urma părintelui sau celui mortu, rămâne partea la Curilo, soţul mieu cel dintîi, şi acela zapis încă l-am făciorilor toată pre mâna părintelui sau celuia ce dat soţului mieu, lui Gheorghie, ca să-i hie acele moşii rămână viu pre iasta lume au tată-său au maică-sa, date lui cu toată voia mea, nime din oamenii miei şi domnia mea cu toţi boiarii domniei meale socotit-am din ruda mea să n-aibă treabă la acele moşii ce scriu şi am căutat la pravilă, şi am aflatu întraeasta chip într-acel zapis mai vechiu, acela om să fie afurisit de cum mai sus scrie şi am giudecat pre leage direaptă şi 318 părinţi” [(Balan, 2005, 205-206 ( nr. 143)]. am ales întraesta chip de al divan, ca să aibă a ţinea Tot atât de interesant este şi cazul cuprins boiarenul domniei meale, credincios Toma stolnicul în testamentul din 13 iulie 1679, conform căruia cel mare şi ocine şi bucate câte au rămas pre urma soţia lasă toată averea soţului, iar pentru frate lasă giupânesei sale Eftimiei cu tot venitul, iar rudele numai ce a rămas de la părinţii lor. Documentul giupâneasei stolniceasei carii mai sus scriem, să nu este deosebit şi din punct de vedere al modelului şi aibă nice o treabă. Încă pentru bucate asijdere au stilului, utilizând expresii specifice epocii: „†Adecă dat sama stolnicul Toma şi au arătat şi scrisoare de eu Păscălina scriu şi mărturisescu cu cestu adevărat toate pămânţele câte au cheltuit întâi la pămânţele zapis al mieu la daria sufletului mieu precum am giupăneasei Eftimia stolniceasei, apoi la pămânţele chemat oameni buni poporeni şi duhovnicul mieu şi bătrânei (probabil mama Eftimiei – n. a.), mai apoi am mărturisit înnaintea lor precum n-am pe nime la pamânţelele cuconilor şi s-au aflat că acelea bucate den rudeniile mele fără un frate anume Dumitraşco câte au rămas pre urma giupăneasei toate s-au şi acestue i-am dat din cât ne-am îndurat ce din petrecut şi s-au cheltuit la aceale pamânţi multe, pre agonisita me şi a soţului mieu şi să nu mai aibă urma acelor duşi den iasta lume. Iar de ar fi şi bucate treabă frate-mieu la nemică al mieu că avem un loc de faţă de ce au rămas pre urma giupăniasei şi pravila de prisacă de la moşi atâta ne-au rămas de la părinţi nu lasă pre rudă nice la bucate, nice la ocine, căci au şi lui să-i fie, iară ce am agonesit cu soţii miei să nu avut cuconi împreună, şi au vis multă vreme întrun aibă treabă, iară eu mă laspre mâna soţului mieu, lui loc pentra ceaia de s-ar prileji şi dumisale stolnicului Dumitraşco să mă grijească cu din ce să va tămpla moarte şi vor vria rudele giupăneasei Eftimia ca să iară de nu mă va griji bine să naibă unde veni după s-apuce de aceale ocine aimântrelia (altminterea – n. mine pentru căci eu am fostu bolnavă un an şi m-au a.) nu aflăm, să încapă până nu vor face plată deplin tot grijit soţu mieu Dumitarşco deci au cheltuit mai oamenilor dumisale, pre ce să va afla că au chieltuit tot cu mine că n-am fostu niscare oameni bogaţi ce dumnealui de au facut din pajişte curţi cu pivniţe de fostu nişte oameni săraci de ne-am ţinut din dzi în piatră, şi cu alte nameastii (acareturi – n. a.) căce dzi ca nişte săraci pentru aceea m-am lăsat pre mâna în nădejdea fâciorilor săi carii i-au luat Dumnezău soţului mieu iară cine-i va face gălciavă soţului mieu, au pus aiasta cheltuială pentraceea au rămas rudele lui Dumitraşco, să nu aibă loc pe pământ unde veni giupâneasei Eftimiei stolniceasei den toată legea iar după mine <...> şi să fie neiertat şi de mine şi de boiarenul domnie meale credincios Toma stolnicul cel Dumnădzău iară pentru casa care este amu înaintea mare, s-au îndreptat pre acest giudeţ ce s-au socotit lui Andrei preut besericii lui sveatii Neculai pentru cu pravila şi cu divanul pentra ceea de acmu înainte căci ne-au lăsat-o şi moşi şi părinţi (unde sânt) să nu să mai pârască, de aista pâră nici dânaoară în îngropaţi; pănă va fi viu Dumitraşco să şadză în casă veaci” (Ghibanescu, 11/2, 1910, 32-35). iară după moartea lui să fie a lui s(ve)tii Neculai şi Un alt exemplu ieşit din comun îl reprezintă am lăsat cucoanei popei lui Ignat o sucnă (postav – un testament din 10 decembrie 1674 care cuprinde n. a.) verde de taftă şi o cămeşe cu matasă verdi şi un caz extrem de interesant din punct de vedere 5 şiruri de cureli şi la aciastă scrisoare s-au tămplat istorico-juridic şi anume: soţia lasă diată soţului şi în poporeni bătrâni şi vecini <...>. 21

Venit-au şi la noi poporianii cu preutul Gavril partea răposatului Gheorghe Hâjdău” [(MEF, VI, de au mărturisit naintea noastră în casa sfintei 1992, 207-208 (nr. 79)]. mitropolii pentru aciastă carte făcută cu limbă de Documentul prezentat relatează, că moarte cui s-au lăsat deci noi am însemnat să se ştie” Angheluţa este a doua soţie a răposatului Gheorghe (Ghibănescu, 1929, 49-50). Hâjdău, rămasă văduvă cu două fete mici. El, din După cum rezultă din document, doamna căsătoria precedentă mai avea încă doi copii, un cu mare seriozitate a întocmit testamentul. băiat şi o fată. Din text se vede că la împărţire au Foarte detaliat sunt numite toate obiectele incluse fost prezenţi toţi membrii familiei şi fiecare a primit în testament şi minuţios stipulate condiţiile moştenire o anumită cotă din toată proprietatea repartizării acestora. În mod deosebit, se atrage funciară a lui Gheorghe Hâjdău – soţia cu două fete atenţia asupra faptului câtă avere trece soţului ei şi minore au luat un sat şi două jumătăţi de sat, fiul, la ce are dreptul fratele ei. Este de remarcat că la Vasile, şi fiica, Maria, copiii din altă căsătorie, câte finele documentului, doamna confirmă dania pe un sat. Dar, fiica, Maria, nu se mulţumeşte şi, atunci care o lasă soţului, scriind cu litere latine: „Diata mama vitregă, Angheluţa, împreună cu fratele Pascalinei tse au dat Barbatul je pontre casse: ka se nemulţumitei, Vasilie, decid să-i mai dea încă naibe fratile jei Dimitrasku treaba” (Ghibănescu, un sat şi evidenţiază că e din „partea răposatului 1929, 49-50). Gheorghe Hâjdău”. Se observă, că iniţiativa de a O categorie specială reprezintă cazurile scrie acest document aparţine Angheluţii şi, posibil, juridice referitoare la împărţirea ocinilor între că se baza pe testament, ca să evite litigiile cu rudele moştenitorii (copiii) născuţi din căsătorii diferite, răposatului. Zapisul a fost confirmat de „boieri cu primul sau al doilea soţ sau cu o primă ori cu o a mari şi mici” ca să „fie de mare credinţă” şi scris de doua soţie (MEF, VI, 1992, 18). fratele Angeluţei, Todiraşco Stârce. Documentul din 13 februarie 1701, conţine Începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea şi informaţii despre drepturile la bunuri materiale ale continuând cu secolele următoare, testamentele, mai multor femei dintr-o familie – soţia, mama, se întâlnesc frecvent, probabil având scopul de a mama vitregă, fiicele legitime şi cele vitrege şi arată proteja soţia şi copiii de pretenţiile rudelor. Cu cum erau stabilite drepturile fiecăreia la proprietatea toate drepturile pe care le avea conform „obiceiului funciară, conform testamentului. Acest document pământului”, era foarte greu pentru o femeie să-şi reflectă explicit situaţia juridică a femeilor din acea apere interesele fără un document scris şi adeverit epocă. de soţ cu martori. „Adică eu, Angheluţă, fata lui Miron Stârcii, Ca exemplu poate servi testamentul lui Ioan ce a fost clucer, jupăneasa răposatului Gheorghe Racoviţă, din 10 februarie 1720. Ioan Racoviţă, în Hâjdău, ce a fost vel armaş, şi eu, Vasilie, feciorul prezenţa mitropolitului Ghedeon, lasă soţiei sale lui Gheorghe Hâjdău, ce a fost vel armaş, scriem şi şi copiilor săi toate moşiile moştenite de la tatăl mărturisim cu acest adevărat zapis al meu, precum său, indicând că toate actele de stăpânire asupra ne-au fost împărţit de răposatul soţul meu Gheorghe lor se află la vornicul Iordache şi bănuind, că Hâjdău, părintele lui Vasilie Hâjdău, pe care părţi după moartea lui, familia poate rămâne fără aceste ne-au făcut şi zăstratu mie (şi înzestrat pe mine – n. documente îl leagă pe vornic şi tot neamul lui cu a.), fetii lui, Angheluţii, satul Paşcăuţii, sat întreg la blestem şi lasă cu limbă de moarte diata de mai jos: ţinutul Hotinului, şi jumătate de sat Tulburenii, iarăş „Deci, văzându-mă şi eu la atâta mare la Hotin, şi jumătate de sat la Medveora, iarăş la slăbiciune cu plecate mătănii, către presfinţia sa, Hotin, cu două copile mici, ce mi-au rămas în urma mitropolitul, ci am făcutu această a mea adevărată jupânului meu Gheorghe Hâjdău, anumi Rocsandra diată cu multă slăbiciune, iar nu din mutare a şi Safta. Iară ficiorului său, Vasilie Hâjdău, i-au dat minţii câtu de puţintel, ce toate adivărate, rămâindu Negorenii, sat întreg, iară fetii sale, Mariei, datu- dumniei, fimeia me şi cuconii mei, şi de li-ar opri i-a satul Hordăneştii, sat întreg. Deci, părându-i cu dumnelui vornicul Ioardache sau fiii dumisale, sau strâmbul fetii sale, Mariei, că i-au făcut parte mai fiicile dumisale, ce-ar fi driaptă parte tătăne-meu, lui prost, satul Hordăneştii, ne-am socotit noi cu toţi Ion Racoviţă, or din zâpăsalii (lista – n. a.) moşiilor, binişor di i-am mai dat jumătate de sat Hruşoveţ, or di ar fi mai rămas ceva din pojijiia părintelui meu, 22 sau şi dintr-alteli câtu di puţintel, ş-ar tăgădui şi n-ar jupăneasa Neaga, a cheltuit banii din zestrea ei şi de da copiilor mei, să fie dumnelui, vornicul Iordachia aceea a ajuns la judecata cu martori, opt persoane, dipreună cu fiii dumisali şi cu fiicili dumisali suptu inclusiv şi o doamnă (Rada) ca să obţină trecerea blăstamul <...> să fie neertaţi. Iar, făcându-mi moşiilor soţului în posesia sa. În opinia noastră, dreptatia copiilor mei, din ci ar fi a părintelui meu, este interesantă formula cu care se încheie această să fie ertaţi cu toţii şi dării adevărate diată” [(MEF, danie: „să fie ea volnică să le dea cui va vrea şi să-i VIII, 1998, 47-48 (nr. 27)]. fie de ocină şi de ohabă ei” (DRH B, VIII, 1996, 504), O situaţie asemănătoare era şi în Ţara care confirma că ea nu era obligată după moartea Românească. Documentul din 8 iunie 1580, soţului să cedeze bunurile în favoarea familiei lui. cuprinde confirmarea testamentul soţului în Rudele apropiate, deseori înterveneau cu pretenţii favoarea soţiei în prezenţa martorilor cu explicaţia de reîntoarcere a moşiilor şi numai prin existenţa că soţia a cheltuit „30 000 de aspri pe bărbatul ei, unui testament procesul putea fi câştigat. Danciul, când a fost în pribegie” (DRH B, VIII, 1996, Femeile, în cazuri identice, procedau la fel 503-504 (nr. 306). În legătură cu acest caz Mihnea şi îşi protejau soţii de posibile procese judiciare cu vodă poruncea „jupăniţei Neaga, fosta jupăniţă a rudele acestora. Documentul din 17 august 1576, lui Danciul, armaşul din Văcăreşti, ca să-i fie ocinele prezintă o situaţie când soţia, lăsând testament, şi vecinii din Ciocăneşti şi din Văcăreşti şi casele şi indica felul cum să fie repartizată toată averea ei viile câte sunt şi toate averile şi sculele şi ţiganii pe după moarte: „Iată dar eu, roaba lui Dumnezeu, care-i va avea bărbatul ei, Danciul, pentru că i le-a jupâniţa Anca, aşa am lăsat cu limba mea la ceasul dat Danciul însuşi înainte de moartea lui şi încă am morţii şi dinainte de vreme, să ştiţi toţi oamenii văzut domnia mea şi am citit şi cartea răposatului că am făcut carte domnească, să fie averile mele, părinte al domniei mele, Io Alexandru voievod. anume satul Purcăreni, cât este partea mea, şi satul Astfel am adeverit şi domnia mea şi încă au Iacoveşti, cât este partea mea, şi ocina care să cheamă mărturisit şi înaintea domniei mele megiaşi buni Uliteşti, cu pometul, şi ocina de la Berceani, şi ţiganii din Văcăreşti, anume: Staico şi Dobre şi Tudoran toţi, soţului meu, pe nume Condrea logofătul, pentru şi Negre şi Rada şi Sasul şi Radul şi Cernat. Şi aşa că el a cheltuit multă cheltuială pe aceste mai sus- au mărturisit înaintea domniei mele cu sufletele lor, zise averi şi multă pâră a purtat el cu oamenii mei şi că a dat bărbatul ei, Danciul, jupăniţei sale, Neaga, cu alte rude pentru aceste sus-scrise ocine şi ţigani” pentru că nu a rămas nici un fiu şi pentru că a [(DRH B, VIII, 1996, 57-58 (nr. 37)]. întreţinut jupăniţa Neaga pe bărbatul ei, Danciul, în În continuare se precizează că nu au copii, pribegie, de a cheltuit 30 000 de aspri. „pentru că fii nu ne-a lăsat domnul Dumnezeu De aceea, am dat şi domnia mea acestei mai acum, să ne pomenească pe urmă. Pentru aceasta, sus zise jupăniţe, Neaga, ca să ţină şi să stăpânească să faceţi averi soţului meu, lui Condrea logofătul, toate ocinele şi averile mai sus zise şi să fie ea volnică până ce va fi viu, el să stăpânească. Dacă se va să le dea cui va vrea şi să-i fie de ocină şi de ohabă ei întâmpla şi soţului meu, lui Condrea logofătul, să şi de nimeni neclintit, după porunca domniei mele” moară, să fie toate aceste mai sus-zise ocine şi (DRH B, VIII, 1996, 503-504). ţigani ale sfântei mănăstiri ce se cheamă Vieraşul, Acest document reprezintă un caz deosebit Hramul Vovivdenia Preasfintei Stăpânei noastre din punct de vedere juridic. În primul rând, este de Dumnezeu născătoare, numai fără un vicin, pe vorba de confirmarea testamentului, care a fost scris nume Neagoe, cu delniţa sa; este din satul meu, din înainte de moarte. În a doilea rând, în testament se Purcăreni, pentru că pe acesta eu însămi l-am lăsat subliniază că soţii nu au avut copii. În această situaţie să fie al sfintei biserici din sat, unde îmi va zăcea era imposibil ca femeia să obţină averea soţului, trupul, pentru îngrădire şi pentru acoperire şi să aibă chiar având testament, deoarece înterveneau rudele grijă de lumânări. şi tot prin judecată făceau tot posibilul ca să păstreze Şi iarăşi din ţigani am lăsat un sălaş, anume moşiile familiei. Dar în document foarte clar se Oprea cu copii săi, Marinei, sora soţului, Condrea face referinţă la acest capitol şi se accentuează că logofătul, să-mi fie pomană. Iar ceilalţi ţigani iarăşi numai soţia l-a întreţinut când a fost în pribegie şi a să fie ai sfintei mânăstiri, însă dacă se va întâmpla cheltuit propriii ei bani. Deci, cu mare probabilitate, moartea soţului meu, care este mai sus scris, 23

Condrea logofătul, iarăşi să fie aceste mai sus-zise moştenirii putea să fie soţul, copiii, rudele apropiate, averi la sfânta mănăstire care este mai sus-zisă, iar mănăstirile etc. În majoritatea cazurilor femeia lăsa rudele mele nici un amestec să nu aibă, nici dinspre toată proprietatea copiilor săi şi avea drept absolut tată, nici dinspre mamă” [(DRH B, VIII, 1996, 58- să repartizeze bunurile moştenitorilor – direcţi 59 (nr. 37)]. sau indirecţi. În caz de litigiu, aveau dreptul să Acest testament are un caracter specific, apeleze în instanţele judecătoreşti pentru aşi obţine deoarece, după cum se observă, a fost scris chiar drepturile testamentare. în ziua când a decedat jupâneasa Anca. Fiind încă conştientă, ea a „lăsat […] la ceasul morţii şi dinainte Note de vreme” (DRH B, VIII, 1996, 57), toată averea 1 Părţile trebuiau să se prezinte la termenul fix- soţului său, „pentru că el a cheltuit multă cheltuială at: „ a veni la zi”. Cel care era absent pierdea procesul: pe aceste mai sus-zise averi şi multă pâră a purtat „rămânea de lege”, în Şt. Gr. Berechet, Procedura de el cu oamenii mei şi cu alte rude pentru aceste sus- judecată la slavi şi la români, p. 61. 2 „Despre moştenirea soţilor: 1742. În împreju- scrise ocine şi ţigani” (DRH B, VIII, 1996, 58). Nu rarea de moarte a bărbatului sau a femeii fără diată, în se cunosc circumstanţele acestei neînţelegeri între lipsă de alte rude sau de moştenitori suitori, scoborâtori jupâneasa Anca şi rudele ei, dar ea subliniază în şi lăturalnic bărbatul se cheamă la moştenirea femeii, iar testament că anume soţul i-a protejat averea şi prin femeia la moştenirea bărbatului în toată întregimea ei. urmare nu lasă nimănui din neamul ei nimic, „iar 1743. Pentru că legea şi dreptate firească dau precădere rudele mele nici un amestec să nu aibă, nici dinspre fraţilor înaintea femeii, şi bărbatul sau femeia atunci tată, nici dinspre mamă” (DRH B, VIII, 1996, 59). numai moştenesc unul pe altul, când nu au de fel rude. Mai specifică şi dorinţa ei ca la moartea soţului 1744. Bărbatul moşteneşte pe femeie, chiar dacă ea a trăit întreaga proprietate să revină mănăstirii Vieraşul, cu el numai 2 luni; şi apoi a murit”, în Manualul legilor în afară de un vecin, Neagoe, care era dat împreună sau aşa numitele CELE ŞASE CĂRŢI, ale lui Constantin cu delniţa lui, bisericii din satul Purcăreni, unde Harmenopulos. Partea II-a, Cartea a Patra, p. 418. 3 urmă să fie ea îngropată, numind acel vecin anume Toma Cantacuzino – stolnic în perioada „pentru îngrădire şi pentru acoperire şi să aibă grijă domniei lui Vasile Lupu. 4 Familia Başotă era în rudenie apropiată cu de lumânări” (DRH B, VIII, 1996, 58) şi a mai lăsat familia Ciolpan. Prin căsătoria Eftimiei Başotă cu un sălaş de ţigani, anume Oprea cu copiii lui, surorii stolnicul Toma Cantacuzino familiile Başota şi Ciolpan soţului „să-i fie pomană” (DRH B, VIII, 1996, 58). se înrudesc cu Vasile Lupu. Vezi: Nicolaie Stoicescu În final, remarcăm anumite caracteristici Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi specifice pentru moştenirea testamentară în Moldova. Sec. XIV–XVII, Bucureşti 1971, p. 344. Moldova. În primul rând, structura testamentelor 5 Au vis – au vieţuit. femeilor nu diferă cu nimic de cea a testamentelor 6 Pămânţi, pămânţele – pomeni, slujbe, parastas. bărbaţilor. În al doilea rând, din punct de vedere juridic, femeile din Moldova beneficiau de anumite Literatura drepturi testamentare. În calitate de beneficiar, aveau Balan Teodor. Documente Bucovinene. Ediţie drept la toate bunurile mobile şi imobile moştenite îngrijită de prof. I. Caproşu. Editura TAIDA. Iaşi, 2005. de la părinţi, de la soţ ca şi la cele dobândite în Berechet Şt. Gr. Procedura de judecată la slavi şi timpul căsătoriei pe banii ei. Spre deosebire de la români. Chişinău, 1926. Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. femeile din ţările occidentale, femeile din Ţările Volumul XXII (1634). Întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu Române, după decesul soţului puteau rămâne şi L. Şimanschi. Editura Academiei. Bucureşti, 1974. singure moştenitoare sau cu copii, să-i crească fără Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. tutela rudelor (în special, a soţului) sau a fiului. În Volumul XXIV (1637–1638). Întocmit de C. Cihodaru, perioada cercetată, femeile din Occident erau mai I. Caproşu. Editura Academiei. Bucureşti, 1998 limitate în drepturile succesorale testamentare. (DRHA). După moartea soţului: treceau sub stăpânirea Documenta Romaniae Historica. B. Ţara rudelor sau a fiului cel mai mare. În calitate de Românească. Volumul VIII (1576–1580). Volumul testator, femeile din Moldova îşi puteau lăsa toată întocmit Damaschin Miocşi I. Constantinescu. Editura averea şi proprietatea după dorinţa lor. Beneficiarul Academiei. Bucureşti, 1996 (DRHB). 24

Documente privind Istoria României. A. Moldo- Stoicescu Nicolae. Dicţionar al marilor dregători va. Veacul XIV–XV. Volumul. I (1384–1475). Redactor din Ţara Românească şi Moldova. Sec. XIV–XVII. responsabil Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, Bucureşti, 1971. 1954 (DIRA). Suceava. File din istorie. Documente privitoare la Documente privind Istoria României. A. Moldova. istoria oraşului 1388–1918. Volumul I. Ediţie întocmită Veacul XV. Volumul II (1476–1500). Redactor responsabil de: Vasile Gh. Miron, Mihai-Ştefan Ceauşu, Ioan Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1954. Caproşu, Gavril Irimescu. Bucureşti, 1989. Documente privind Istoria României. A. Moldova. Veacul XVI. Volumul I (1501–1550), Redactor responsabil Rezumat Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1953. Autorul remarcă anumite caracteristici specifice Documente privind Istoria României. A. Moldova. pentru moştenirea testamentară în Moldova. În primul Veacul XVI. Volumul II (155–1570), Redactor responsabil rând, structura testamentelor femeilor nu diferă cu nimic Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1951. de cea a testamentelor bărbaţilor. În al doilea rând, din Documente privind Istoria României. A. Moldova. punct de vedere juridic, femeile din Moldova beneficiau Veacul XVI. Volumul IV (1591–1600). Redactor responsa- de anumite drepturi testamentare. În calitate de beneficiar, bil Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1952. aveau drept la toate bunurile mobile şi imobile moştenite Documente privind Istoria României. A. Moldova. de la părinţi, de la soţ ca şi la cele dobândite în timpul Veacul XVII. Volumul I (1601–1605). Redactor responsa- căsătoriei pe banii ei. Spre deosebire de femeile din ţările bil Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1952. occidentale, femeile din Ţările Române, după decesul Documente privind Istoria României. A. Moldova. soţului puteau rămâne singure moştenitoare sau cu copii, Veacul XVII. Volumul III (1611–1615). Redactor respon- să-i crească fără tutela rudelor (în special, a soţului) sabil Mihail Roller. Editura Academiei. Bucureşti, 1954. sau a fiului. În perioada cercetată, femeile din Occident Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara erau mai limitate în drepturile succesorale testamentare. Românească. Enciclopedia istorică, genealogică şi După moartea soţului: treceau sub stăpânirea rudelor sau biografică. Volumul I, Abaza-Bogdan. Coordonator a fiului cel mai mare. În calitate de testator, femeile din şi coautor Mihai Dimitrii Sturdza. Editura Simetria. Moldova îşi puteau lăsa toată averea şi proprietatea după Bucureşti, 2004. dorinţa lor. Beneficiarul moştenirii putea să fie soţul, Ghibanescu Gh. Izvoare şi Zapise 11/2. Iaşi, 1910. copiii, rudele apropiate, mănăstirile etc. În majoritatea Ghibănescu Gh. Arhiva Muzeului Municipal cazurilor femeia lăsa toată proprietatea copiilor săi şi Iaşi. Documente Româneşti (1653–1722). Fascicula II. avea drept absolut să repartizeze bunurile moştenitorilor Editura „Viaţa Românească”. Iaşi, 1929. – direcţi sau indirecţi. În caz de litigiu, aveau dreptul Kinga Tüdös S. Testamente transilvănene (1540- să apeleze în instanţele judecătoreşti pentru a-şi obţine 1600) // Revista istorică. tom XVI. nr. 3-4, 2005. P. 165-172. drepturile testamentare. Manualul legilor sau aşa numite CELE ŞASE Cuvintele-cheie: femeie, testator, diată, testament, CĂRŢI, adunat de pretutindeni şi prescurtat de vrednicul moştenire, moştenitoare, drept, succesiune, soţul, copii, de cinstire păstrătorul de legi şi judecător în Salonic bunurile mobile, imobilul. Constantin Harmenopulos, Traducerea de Ioan Peretz. Ediţia Ministerului de Justiţie. Cartea Românească, 1921. Резюме Moldova în epoca feudalismului. Documente Aвтор выделяет ряд характерных черт насле- slavo-moldoveneşti. Volumul I. Volumul îngrijit de дования по завещанию. Во-первых, «тестаменты» P. Dmitriev, P. Sovetov, E. Russev, D. Dragnev. Editura женщин по своей структуре совершенно не от- „Ştiinţa”. Chişinău, 1961. (MEF). личались от мужских. Во-вторых, в юридическом Moldova în epoca feudalismului. Cărţi domneşti отношении женщины Молдовы при наследовании şi zapise moldoveneşti (1671–1710). Volumul VI. обладали определенными преимуществами. Они Volumul îngrijit de P. Sovetov, A. Nichitici, D. Dragnev, имели право на движимое и недвижимое имуще- L. Svetlicnîi. Editura „Ştiinţa”. Chişinău, 1992. ство своих родителей, мужей и приобретeнное Moldova în epoca feudalismului. Volumul за собственные деньги в период замужества. В VIII. Volumul îngrijit de L. Svetlicnîi, D. Dragnev şi E. отличиe от западноевропейских женщин, в Ру- Bociarova. Chişinău, 1998. мынских княжествах вдовы могли самостоятельно Sava Aurel V. Documente privitoare la târgul şi наследовать все имущество, воспитывать детей ţinutul Orheiului. Bucureşti, 1944. без опекунов (особенно со стороны мужа) и без 25

покровительства старшего сына. В исследуемый of the perks of being a female legatee was her right to all период в Западной Европе женщины были зна- movable and immovable assets inherited from her parents, чительно ограничены в наследственных правах. husbands and all the goods she might have acquired on her В частности, после смерти мужа они находились own. Unlike western women, their Romanian counterparts под опекой родственников или старшего сына. В were entitled to their husband’s inheritance and their Молдове женщины имели право свободно распо- children’s parental authority without being compelled to ряжаться своим имуществом и завещать его по share the first and the latter with her husband’s relatives (or собственному усмотрению: мужу, детям, близким her brother’s). The sequel of this particular period is that родственникам, монастырям и т. д. В большинстве western women had relatively limited inheritance rights. случаев женщины оставляли имущество своим After their husband’s death, they would be coerced to pass детям, а также родственникам. В случае судебных under the tutelage of their spouse’s relatives or under the разбирательств женщины могли самостоятельно ones of the elder son. отстаивать свои права и довольно часто выигры- Moldovan women were also able to leave all their вали процессы. fortune and wealth to their liking. The recipients of Ключевые слова: женщина, завещательница, за- her assets could have been her husband, children, вещание, наследство, наследница, право, наследо- relatives or even a monastery of her choosing. Mostly, вание, муж, дети, родственники, движимое имуще- a woman would leave everything to her children, ство, недвижимость. withholding the right to bestow all the goods to direct and indirect heirs. In the light of legal proceedings, Summary they were entitled to appeal in courts, to defend their The author points out specific features with regard inheritance rights. to Moldovan testamentary succession. Firstly, one is to Key words: woman, testator, will, inheritance, heiress, indicate that women’s wills were not any different from right, succession, husband, child, relative, movable and those of men. Secondly, legally speaking, Moldovan immovable property. women benefitted from a series of colloquial rights. One

Николай БЕССОНОВ

КОЧЕВАЯ ЦЫГАНКА И ТАБОРНЫЕ ТРАДИЦИИ

У автора нет никаких сомнений, что Изменения обычаев в зависимости цыганские женщины способны освоить весь от эпохи и региона спектр современных профессий. Для него цы- Сразу же проиллюстрируем предлагае- ганка-биолог или преподаватель университе- мый метод обсуждения на показательном при- та – это не гипотетические персонажи, а кон- мере. В литературе очень большое внимание кретные знакомые с именем и фамилией. Тем уделяется ритуальному осквернению. Юбка не менее, мы сознательно не будем разбирать замужней женщины считалась «нечистой». Эт- подобные (весьма многочисленные) примеры. нографы, конечно же, разъясняют в этом ме- Здесь предполагается рассмотреть роль женщи- сте значение терминов магэрипэ 1 и пэкэлимос, ны в кочевом таборе. употребляемые цыганами-ловарями или кэл- Далее следует оговорить хронологиче- дэрарами (Therenkov, Laedrich, 2004, 555-557). ские рамки. Они будут максимально широ- Цыганка должна следить за своими движени- кими. Причина такого подхода в том, что ряд ями, поскольку, задев мужчину или предметы авторов абсолютизирует цыганские обычаи утвари, она становится причиной серьезных какой-то эпохи, упуская из виду их незаметные проблем (Yoors, 1967, 150, 151,175). «Опога- трансформации. ненный» цыган временно получает статус «не- Наконец, мы сознательно не будем огра- прикасаемого», посуду полагается выбросить ничиваться двумя-тремя «характерными» эт- или продать чужакам и т. д. Весьма логично, ногруппами. Цыганский мир предельно разно- что в силу упомянутых причин замужняя цы- образен, и порой семейные традиции выглядят ганка не может перешагивать через оглобли диаметрально противоположными. или ездить верхом. Юбка цыганской женщины 26

осквернила бы лошадь со всеми вытекающими With loitering steps from town to town they pass, последствиями. Their lazy dames rocked on the panniered ass. Полностью согласны со сказанным (Leyden, 1973, 193, 194). были не только кэлдэрары и ловари, но и рус- (Праздной поступью они следуют от города к ские цыгане. Традиция, согласно которой на городу, коня можно посадить только девочку, хорошо Их ленивые женщины качаются на навьюченных известна потомкам кочевых семей. Ученые ослах) 2. добавляют, что «ритуальное осквернение» – Цыганки Британских островов не были это понятие, пронесенное цыганами через ты- исключением. Замужних женщин, кочующих сячу лет их истории. В сносках специалисты по Испании на ослах, изобразил Ахилл Зо оговаривают, что на финальном этапе часть (Achille Zo) на картине 1862 г. (Бессонов, 2012, цыганских этногрупп утратила древнюю тра- 2-3), а также Шарль Станислаc Л’Эвейе (Charles дицию. Оседлые венгерские цыгане и асси- Stanislas L’Eveille) – на акварели 1820 г. Суще- милированные семьи интеллигенции уже не ствует множество документальных фотогра- придают значения тому, что было так важно фий с верховыми испанскими и португальски- в старину. Но это говорит лишь о разрушении ми цыганками. Но даже погрузившись вглубь корневого слоя традиционной культуры под веков, мы столкнемся с «теоретически невоз- влиянием цивилизации. можным» равнодушием к оскверняющей роли До сих пор автор излагал общеприня- женской юбки. Цыганку на коне и с младенцем тую точку зрения, стараясь не упустить ее на руках изобразил итальянец Пьетро Джиако- постулаты. А теперь перейдем к фактам, ко- мо Пальмиери (Pietro Giacomo Palmieri, 1737– торые трудно объяснить в рамках очерчен- 1804) (Бессонов, 2012, 20). Тот же сюжет – у гол- ной выше схемы. Вначале зафиксируем в со- ландского мастера Филипса Воувермана (Philips знании то, что строгости, связанные с юбкой, Wouwermann 1619–1668) и немецкого худож- описываются во временных рамках послед- ника Бальтазара Зигмунда Зетлецки (Balthasar них 150 лет. Но всегда ли традиция соблю- Sigmund Setletzky, 1695–1771). Во время Тридца- далась так серьезно? Ответ отрицательный. тилетней войны цыганки сопровождали своих Иконографические источники XVIII и первой завербованных в армию мужей верхом и с пи- половины XIX в. показывают, что английские столетами, притороченными к седлу (Vaux de цыганки ездили на лошадях и ослах. Посколь- Foletier, 1982, 15). Гравюры Жака Калло (Jacques ку британская реалистическая живопись с Callot, 1592–1635), достоверно отражающие этнографической достоверностью отражает кочевой быт французских цыган, датированы цыганский костюм той эпохи и особый тип 1621 г. На них мы видим все тех же замужних палатки, мы вполне можем доверять худож- цыганок с детьми, которые сидят верхом, во- никам. То, что изображены именно замуж- все не опасаясь «осквернить» коней. Таким об- ние цыганки, можно понять по такой детали, разом, можно констатировать, что и 200, и 400 как дети на руках. Конкретными примера- лет назад цыгане «северной ветви» дозволяли ми могут служить картины Томаса Бэйкера своим женам то, что позже стало казаться не- (Thomas Barker, 1769–1847), Джеймса Курнока мыслимым. Как мы видим, горячие заверения (James Curnock, 1812–1870), Томаса Гейнсборо русских цыган, будто женщине никогда не было (Thomas Gainsborough, 1727–1788), Уильяма дозволено ездить верхом, опровергаются исто- Шэйера (William Shayer, 1788–1879), Фрэнсиса рией их далеких предков. Р. А. Уитли (Francis R. A. Wheatley, 1747–1801). Нам могут возразить, что «южная Ту же реальность отразила литература. В пре- ветвь» цыганского народа (в частности, табо- дельно описательном стихотворении Джона ры, кочевавшие по Молдавии), относилась к Лейдена (John Leyden, 1775‒1811) «Цыгане» «осквернению» гораздо строже. Но и это бу- мы находим строки: дет не совсем верно. Приведу в пример этно- 27

группу кишиневцев 3 (происходящую из Бес- бытую реальность. Цыганка пушкинских вре- сарабии и очень близкую по диалекту к кэлдэ- мен считала танец перед деревенской толпой рарам). В разговорах со старшим поколением не менее почтенным промыслом, чем гадание: выяснилось, что замужние кишиневки даже «Я плясунья, я певица, ворожить я мастерица» в ХХ в. ездили верхом 4. Причина проста. Та- (Пушкин, 1947, 198). К. Голодников в своих эт- боры данной группы занимались домашними нографических заметках зафиксировал, что и кражами, и часто возникала ситуация, когда на излете XIX в. пляска продолжала кормить надо было как можно быстрее скрыться от замужних кочевых цыганок. Остается сделать погони. Разумеется, традиции, связанные с вывод, что только в начале ХХ в. таборные жен- оскверняющей ролью юбки, были задвинуты щины стали считать такой заработок несовме- на задний план. стимым со своим достоинством. Автор не пытается доказать, что ритуаль- Автор всегда уважал нарративные источ- ное осквернение – сравнительно поздняя вы- ники. Но ни в коем случае нельзя принимать думка. Подобно коллегам, он придерживается сведения цыганских информантов за истину в мнения, что это традиция, вынесенная из Ин- последней инстанции. Вам могут говорить во дии и укрепившаяся на Балканах 5. Но под дав- время полевой работы чистую правду. Но это лением фактов следует признать, что в разные будет лишь «срез ситуации» на уровне послед- эпохи отношение кочевых таборов к понятиям него столетия. Если задать современным кэл- пэкэлимос или магэрипэ могло временно осла- дэрарам вопрос: «Какой длины были в старину бевать или становиться более строгим. юбки у ваших женщин?», то ответы будут: «До Приведем другой пример изменения тра- пят» или «До земли». Огромный фотоматериал диций. Сейчас русские цыгане уверяют, что ХХ в. подтвердит эти слова. Тем не менее, ин- плясать на базарах и улицах за деньги могли тересно посмотреть и на старинные зарисов- только дети. Таборные женщины считали это ки. Они покажут нам, что еще в середине XIX ниже своего достоинства. Действительно, рас- в. у многих кэлдэрарок были юбки чуть ниже спрашивая стариков, можно прийти только к колена 6. Таким образом, все речи цыган о древ- такому выводу. Но ныне живущее поколение них традициях, не позволявших женщинам по- не может помнить, каковы были русские цы- казывать ноги, можно игнорировать. ганки в XIX в. Для этого нам надо обратиться Не менее важен и региональный аспект. к этнографическим заметкам К. Голодникова, В нашей области знаний принято строить свои изданным в 1879 г. Речь в них идет о быте и тра- рассуждения на хорошо знакомом материале. дициях сибирских цыган: «...Во время стоянки Поскольку мы затронули выше вопрос о при- табором замужние цыганки и девицы, захва- личиях в одежде, приведем еще более красно- тив с собою ребят, с утра до вечера таскаются с речивый пример. В России постоянно говорят, ними по близлежащим селениям... При этом ни что цыганки обладали подчеркнутой стыдли- одна из них не отказывается попеть, поплясать, востью. Если таборная мать кормила малыша, поворожить… пред увлекающим обаянием цы- то она прикрывала грудь шалью. Имея такие ганской красавицы трудно устоять иногда даже представления, цыгане России дружно воз- и солидному человеку... эти доморощенные си- мущались сценой из фильма Э. Лотяну «Табор виллы ходят босые и в грязных лохмотьях, но уходит в небо» (в которой обнаженная по пояс петь и плясать всё-таки соглашаются не иначе, Радда сушит свои юбки на берегу и нисколь- как за приличное вознаграждение» (Голодни- ко не стесняется находящегося рядом Зобара). ков, 1879). Под такие осуждающие разговоры цыганскими Таким образом, мы видим, что этнопси- зрителями тут же подводилась теоретическая хология не остается чем-то неизменным. Сти- база. И кончалось все выводом, что режиссер- хотворение А. С. Пушкина, которое содержит молдаванин не может ничего знать о таборных строку «а цыганочка-то пляшет», отражает за- традициях. 28

Автор, естественно, доверял дружному как кража имущества (ведь отец лишался золо- мнению цыган своей страны. Это длилось до та, которое мог бы получить за дочь). тех пор, пока не набралось достаточно доказа- 2. Русско-цыганская традиция. В таборах русска рома полагалось давать за дочерью при- тельств, что в Восточной Европе представле- даное. Сватовство шло так же, как у русских. ния о приличиях были совершенно иными. Как Мнение девушки спрашивали. Очень часто – показывают сотни репортажных фотографий если она не хотела даже видеть жениха – отец (конца XIX – первой половины ХХ вв.) цыганки шел навстречу. Под пристойным предлогом часто ходили обнаженными по пояс не только сватам отказывали. Конечно же, в большинстве возле своих палаток, но и в городах. Их мужей и случаев девушка подчинялась родительским отцов это совершенно не смущало. Считалось, уговорам. Но всегда была возможность побега. что цыганка с открытой грудью быстрее про- «Кража» невесты по предварительному сговору даст цветы, надежнее соберет толпу во время тоже была частью русско-цыганской традиции. танца, а также разжалобит своей показной «ни- Если по горячим следам беглецов не удавалось щетой» пассажиров на железнодорожных стан- настигнуть, жених торопливо играл свадьбу. циях (Бессонов, 2012, 49, 85, 124-129, 156). Для Такой брак признавался цыганским сообще- цыган Румынии, Бессарабии, Сербии и Болга- ством. Как мы видим, это «промежуточная» рии было важно не «внешнее», а «внутреннее», модель. то есть соблюдение супружеской верности и 3. Кишиневская традиция. В настоящее сохранение девичьей чести. Поскольку нагота время кишиневцы все чаще женятся, засылая всего лишь помогала прокормить семью, никто сватов (как и русские цыгане). Но в беседах со в таборе не осуждал демонстрацию женских стариками выяснилось, что до запрета кочевья прелестей перед чужаками. (то есть до 1956 г.) практически все парни «кра- ли» своих невест. С одной стороны, это счита- Разница традиций при заключении брака лось проявлением «молодечества», с другой, Выражение цыганские традиции не име- означало для девушек полную свободу брачно- ет смысла без расшифровки. Желательно уточ- го выбора. Юная кишиневка договаривалась бе- нять, традиции какой этногруппы имеются в жать именно с тем парнем, который ей был по виду. Нельзя рассуждать о положении цыган- сердцу. ки в семье «вообще». Рассмотрим для ясности Возникает законный вопрос: можно лишь один аспект: свободу брачного выбора. ли в свете всего вышесказанного говорить о «Цыганские традиции» варьировались от по- каких-то общих цыганских традициях в об- люса полной подчиненности отцу до полюса, на ласти брака? котором его мнение значило очень мало. В обо- Разумеется, автору тут же укажут на обы- их случаях речь идет о кочевых цыганах, пре- чай с простыней (или рубашкой) невесты, кото- красно сохранявших свой диалект. Но посто- рый подтверждал девственность. Во всех трех роннему наблюдателю покажется, что имеются моделях это было обязательно. Но тут можно в виду вообще разные народы. вспомнить, что уже очень давно цыгане Закар- Чтобы не говорить голословно, приведем патья (многие из которых ныне вернулись к ко- три «модели». чевью) не осуждают добрачные связи невесты. 1. Кэлдэрарская традиция. За невесту В разговорах цыгане-«мадьяры» объясняли ав- отцу выплачивается выкуп. Сердечная привя- тору: «Должна же девочка понять, кто ей боль- занность девушки не имеет никакого значения. ше подходит! Если покупаешь обувь – надо ведь Отец решает, устраивает ли его будущая родня вначале перемерить десять пар!». и размер «калыма». Если число золотых монет достаточно и род жениха кажется подходя- Характер цыганки и ее традиционный щим, сватовство принимается, и две стороны заработок договариваются о дне свадьбы. Дочь (нередко Хотя при разговоре о цыганской женщи- малолетняя) должна принять решение отца как не частности очень разнятся, все же возможно данность. Стерпится-слюбится. Подчеркнем, высказать некоторые общие соображения. Всю что побег девушки с тем парнем, который ей свою историю цыгане проживали рядом с на- нравился, однозначно осуждался котлярским родами, имевшими патриархальные взгляды. сообществом. Такой поступок рассматривался Сами кочевники также отстаивали господство 29

мужчины в семье. Таким образом, чисто внеш- думать, что автор констатирует здесь пропис- не сходство между установками цыган и корен- ные истины. Жизнь изменилась, подавляющее ных народов велико. Но читателям следует уяс- большинство современных цыганок стыдится нить важнейшее отличие. В Европе вплоть до древнего национального промысла (Абраменко, ХХ столетия женщина не имела экономической 2006, 62-63). Это не могло не отразиться и на на- самостоятельности. Даже крестьянки работали уке. Повинуясь распространенным ныне настро- обычно в хозяйстве отца или мужа «на подхва- ениям, некоторые авторы стыдливо исключают те». Ни юридически, ни фактически большин- попрошайничество из списка традиционных ство женщин не могло обойтись без «хозяина- цыганских занятий (Смирнова-Сеславинская, покровителя». Цыганки же всегда имели воз- Цветков, 2009, 495-496). Другие объявляют его можность прокормить себя и детей без мужа. скорее уделом маргинальных этногрупп, утра- Их промысел – гадание и попрошайничество тивших язык и национальные обычаи (Therenkov, – никак не пересекался с экономической ак- Laedrich, 2004, 553) (как будто не «просили ку- тивностью таборных мужчин. Более того, когда сочки» русские и польские цыганки). Настают мужа (ремесленника или барышника) пресле- времена, когда простая констатация фактов довала полоса неудач, именно жена содержала требует определенной решительности. Класси- всю семью. Развод или смерть супруга вовсе не кам цыгановедения (начиная с Грельмана) было отбрасывали женщину на грань выживания. В легко фиксировать то, что каждый из читателей «профессиональной» сфере цыганка любого постоянно видел собственными глазами. Нам же столетия обладала полной автономностью. приходится идти «против течения». Правдивое Парадокс цыганского женского характера описание старинной таборной психологии вы- состоял в том, что – будучи реально независимой зывает раздражение национальных активистов экономически – кочевница не настаивала на рав- и ревнителей пресловутой политкорректности. ноправии. Таборное воспитание полностью бло- Между тем, «подчистив» из самых благородных кировало любые феминистские поползновения. соображений шкалу таборных ценностей, мы Во время своего промысла цыганка выглядела тут же породим нарастающий снежный ком не- дерзкой и острой на язык. Но она кардинально точностей. менялась в шатре. Обычаи предписывали жен- У таборных представлений о том, что щинам быть скромными и покорными. Следу- сбор милостыни – достойное занятие, было ет подчеркнуть, что цыганки не воспринимали множество следствий: и психологических (уме- диктат строгих правил как тиранию. лая девушка-попрошайка считалась завидной Были в психологии и другие непонятные невестой), и чисто внешних (поскольку цыган- для прочих народов черты. Прежде всего, это ки имели установку на то, чтобы разжалобить относится к выпрашиванию подаяния. У цыган- крестьян, они неизбежно подстраивали под ских женщин было много способов заработать. эту задачу свой облик). Таборные женщины и В одних таборах они резали деревянные ложки, девушки не считали постыдным ходить в лох- в других делали кирпичи, в третьих плели кор- мотьях. Рваные юбки были индикатором бед- зины или белили хаты. Важное место занимала ности, и потому помогали вернуться к шатру торговля вразнос. Даже гадание не было уни- с полной торбой. Справедливо пишут, что нет версальным заработком: для армянских боша, единого комплекса цыганской женской одежды. к примеру, это было не характерно (Папазьян, В Германии кочевницы носили лиф на шнуровке 1901, 129). И только назойливые просьбы о ми- и капор, а в мусульманском окружении – шаро- лостыне объединяли женщин всех кочующих вары. Объединяет все семь десятков этногрупп этногрупп. Цыганские мужчины не просили, но лишь одно – во всем мире таборные цыганки для цыганок ходить с протянутой рукой было ходили босыми. Еще 100 или 50 лет назад дан- не унизительно. ный факт безмятежно фиксировали в своих эт- В любом другом народе профессиональ- нографических работах Р. Либих (Liebich, 1863, ное нищенство считалось уделом маргиналов. «С 82), C. Попп-Шэрбояну (Popp-Serboianu, 1930, сумой» шли те, кто потерпел жизненный крах. У 78), И. Андроникова (Андронникова, 2006, 617) цыган же попрошайничество было уважаемым и многие другие. Но ныне обобщения, сделанные женским занятием, положенным «от бога»7. современниками кочевых таборов, замалчива- Умение разжалобить людей высоко поднима- ются. В экспозициях этнографических музеев ло цыганку в глазах соплеменников. Не следует манекены с одеждой кочевых цыганок допол- 30

няются щегольскими сапожками. Более того, сохраняли представления об оскверняющей силе современные этнографы начали опираться на нижней части женского тела. интервью давно уже оседлых цыган (которые в 6 См. илл. начала 1860-х гг. // Бессонов Н., Де- силу своих комплексов стыдятся говорить прав- метер Н. История цыган – новый взгляд. Воронеж, ду). В результате труды, написанные на очень 2000. С. 58, 69; Бессонов Николай. Цыганский аль- бом. М: Белый город, 2012. С. 112, 168. высоком научном уровне, по данному конкрет- 7 Эта фраза вошла в монографию после бесе- ному вопросу вводят читателя в заблуждение. ды с Прасковьей Деметер. Между тем, точно извест- Л. Черенков пишет: «Конечно, было неприлично но, что последняя происходила из богатой оседлой для кэлдэрарок ходить босиком, и туфли (папу- сэрвицкой семьи, вышла замуж за кочевого котляра чи) довершали их костюм» (Therenkov, Laedrich, и стала в таборе единственной постоянно обутой 2004, 657). Точно так же и О. Абраменко повторя- цыганкой. О том, что прочие женщины и девуш- ет за современными информантами, что раньше ки этого табора ходили босыми, свидетельствует требования к женской одежде были довольно в своей книге ее дочь (см: Деметер-Чарская Ольга. жесткими, в частности обязательно было носить Судьба цыганки. М.: Изд. А. А. Можаев. М., 2003. чулки (Абраменко, 2006, 132). С. 13-14). Так стоит ли удивляться, что режиссеры фильмов и сериалов поголовно обувают коче- Литература Абраменко О. Очерки языка и культуры цы- вых цыганок, а в спектаклях театра «Ромэн» ган Северо-Запада России (русска и лотфитка рома). артисткам запрещено появляться в таборных СПб: Анима, 2006. ролях босиком? На наших глазах исторический Андроникова И. М. Традиционный костюм облик цыганок подменяется лакировочным ми- цыган // Язык цыганский весь в загадках. СПб.: Дми- фом. И это несмотря на колоссальный массив трий Буланин, 2006. старинных гравюр, картин, зарисовок и доку- Бессонов Н. Цыганский альбом. М.: Белый го- ментальных фотографий. род, 2012. Голодников К. Проклятое племя // Тоболь- * * * ские губернские ведомости. Тобольск. 1879, № 18. Итак, мы провели краткий экскурс и Папазьян В. М. Армянские боша: цыганский убедились, что во многих отношениях коче- этнографический очерк // Этнографическое обозре- вая цыганка показана в специальной литера- ние, кн. 49, № 2. М., 1901. туре неточно. Зачастую это вызвано тем, что Пушкин А. С. Колокольчики звенят… [1833] выводы делаются на ограниченном материа- // Пушкин А. Избранные произведения. М.: Москов- ский рабочий, 1947. ле. Автор постарался показать, как привлече- Смирнова-Сеславинская М. В., Цветков Г. Н. ние исторических или региональных данных Цыгане. Происхождение и культура. София: Пара- помогает избежать односторонних трактовок. дигма, 2009. Leyden J. Gypsies // Weideck H.E. Dictionary of Примечания Gypsy life and lore. N. Y., 1973. 1 Слова, употребляющиеся в цыганском язы- Liebich R. Die Zigeuner in ihrem Wesen und ке, выделены в статье курсивом. in ihrer Sprache. Leipzig, 1863. Цит. по: Цыганы. 2 Все это не бросалось в глаза этнографам Природа и Землеведение. Т. 3, № 3. СПб., 1864. потому, что во второй половине XIX в. английские Popp-Serboianu C. J. Les Tsiganes. P., 1930. таборы обзавелись фургонами-вардо, и образ цыган- Tauber E. «Do you remember the time we went ки, восседающей на осле с перекидными корзинами, begging and selling». The ethnography of transformations ушел в прошлое. in female economic activities and its narrative in the 3 Под кишиневцами здесь подразумевают- context of memory and respect among the Sinti in North ся цыгане, которые мигрировали из Бессарабии в Italy // Roma-Zigeunerkulturen in neuen Perspektiven. 1860-х гг. и стали кочевать по Украине и России. Fabian Jacobs & Johannes Ries (eds.). Veroffentlichungen 4 Записано Бессоновым Н. от цыгана-киши- des Instituts fur Ethnologie der Universitat Leipzig. Band невца Ермолая Емельяновича Чеботарёва, 1934 г.р., 1. Leipziger Universitasverlag GmbH, 2008. в пос. Быково Раменского р-на Московской обла- Therenkov L., Laedrich S. The Rroma. Vol. 2. сти в 2003 г., а также от цыгана-кишиневца Влади- Basel: Schwabe, 2004. мира Викторовича Шаматульского (Володи Глодо), Vaux de Foletier, Francois de. La civilisation du 1927 г.р., пос. Железнодорожный Раменского р-на cheval dans le monde Tsigane // Etudes tsiganes, 1982, № 1. Московской области в 2002 г. Yoors J. The Gypsies. NY, 1967. 5 Е. Марушиакова и В. Попов обращают вни- мание на то, что балканские народы вплоть до ХХ в. 31

Rezumat Благодаря этому промыслу цыганка всегда обладала Autorul descrie rolul femeii în comunitatea экономической самостоятельностью. Теоретически nomadă țigănească. În diferite comunități etnice она могла прокормить детей без помощи мужа, но tradițiile nupțiale puteau fi diametral opuse. Total благодаря традиционному воспитанию, мирилась с deosebit este prezentată tema „impurității rituale”. Deși подчинeнной ролью в семье. permanent se scrie despre faptul că țigancă măritată nu Ключевые слова: цыгане, цыганка, занятия, avea voie să urce pe cal, se constată că 2–3 sute de ani попрошайничество, заработок, свадьба, костюм, бо- în urmă această interdicție nu se respectă totdeauna. сиком, осквернение, традиции. De asemenea, autorul consideră că în mediul țigănesc cerșitul se considera o ocupație demnă de toată laudă. Summary Datorită acestei îndeletniciri țiganca avea o independență The author describes the role of a woman in the economică. Teoretic ea putea să întrețină copiii și fără nomadic Roma community. On the example of specific susținerea soțului, dar datorită educației tradiționale, ea ethnic groups the author has demonstrated that mar- se împăca cu rolul înferior pe care îl ocupă în familie. riage traditions could be diametrically opposed. The is- Cuvinte cheie: țigani, țigancă, ocupații, cerșit, sue of „ritual defilement” was approached in a new way. câștig, nuntă, costum, tradiții, desculți, impurificare. Although they always write that a married Roma wom- an was not allowed to get on a horse, it turns out that Резюме two or three hundred years ago this prohibition was not Автор описывает роль женщины в кочевом always respected. The author also shows that begging цыганском сообществе. На примере конкретных was considered a decent occupation in the national этногрупп показано, что брачные традиции мог- environment. Thanks to it, a Roma woman was always ли быть диаметрально противоположными. По- economically independent. Theoretically she could feed новому раскрыта тема «ритуального осквернения». her children without her husband’s help, but due to tra- Хотя постоянно пишут, что замужней цыганке не ditional education she accepted the subordinate role in разрешалось садиться на лошадь, выясняется, что the family. 2‒3 столетия назад запрет не всегда соблюдался. Ав- Key words: Roma, Roma woman, occupation, тор показывает также, что попрошайничество счи- begging, earning, wedding, costume, barefoot, defile- талось в национальной среде достойным занятием. ment, traditions.

Сonstantin ȘIȘCAN

RUTINA SOCIALĂ CA MEDIU DE ALIMENTARE AL NEÎNŢELEGERILOR FAMILIALE (romanul Lidiei Latieva „Divorţul”)

În anii ’80, Lidia Latieva se adresează la mul rând, el ridică întrebări şi tinde să răspundă la problematica familial-cotidiană, tema dragostei, ele: „Ce este fericirea?”, „E posibil să obţii fericire?”, neînţelegerilor familiale, neîmpovărate de conflictul „Ce este necesar pentru ca omul să fie fericit?”. tradiţional de producere. Autoarea nuvelei „Irca”, a La diferite etape de dezvoltare ale societăţii, culegerii de povestiri „Vise colorate”, o ziaristă şi răspunsurile erau diferite, întrucât reflectau prio- publicistă versată, Lidia Latieva creează o lucrare rităţile morale ale epocii. Literatura fostei Uniuni de amploare, foarte sensibilă psihologic, feminină, Sovetice lega noţiunea de fericire cu scopul social trecută prin suferinţă, care după parametrii săi se înalt, căruia eroul operei literare îi dedica întreaga referă la genul romanului moral-social, romanul sa viaţă (revoluţiei, activităţii de partid, construcţi- familial. Romanul Lidiei Latieva „Divorţul” este un ilor măreţe, desţelenirea, formarea colectivului etc.) strigăt de durere, un vis despre fericire, montat în cu maximă dăruire societăţii (romanului N. Mura- chin și suferință (Латьева, 1980). tov „Cheile fericirii”). Numai în timpul dezgheţu- La drept vorbind, toată literatura universa- lui „hrușciovist”, la începutul anilor ’60, şi-au adus lă, în mare parte, – reprezintă studierea căilor de aminte de postulatele clasicilor ruşi, în particular de atingere ale fericirii. Romanul familial-cotidian este cuvintele lui Cehov, care susținea că dorinţa de a ser- chemat să cerceteze fericirea ca o categorie de ar- vi bunului obştesc trebuie să fie în mod obligatoriu o monie între relaţiile dintre bărbat şi femeie. În pri- necesitate a sufletului, o condiţie a fericirii personale. 32

Iar fericirea personală putea obţine contur ani familiile încep să se destrame. În ce constă oare real doar prin realizarea posibilităţilor personale, cauza „răcelii legăturilor” (черемуховые холода), pentru care trebuia să te găseşti pe tine-însuşi, să te care au intervenit în relaţiile eroilor? Fiecare ajunge percepi în această lume, să înţelegi sensul existenţei, la lipsă de concordanţă pe drumul său, dar cauza să-ţi realizezi vocaţia. Este important să menţionăm principală, în opinia noastră, este lipsa armoniei că tratarea fericirii ca rostul utilității aduse de om – intereselor. Dezastrul conştiinţei Lerei şi al Galinei este una din cele mai cunoscute. Şi din punctul de a fost condiţionat de copilăria nefericită. Galina, vedere al istoriei, ea este întemeiată, deoarece din orfană dintr-o casă de copii, a fost crescută de cele mai vechi timpuri omul se aprecia (de gintă, asistenta medicală Şuric, care i-a devenit o mamă trib, patrie) prin măsura acelui folos, pe care îl adevărată. Galea era un copil dificil – lipsit de aducea. Şi sesizarea acestei necesități îl făcea fericit. încredere şi supărăcioasă. Însă Şuric a fost capabilă Însă în literatura fostei Uniuni acest scop înalt să topească această gheață, să educe dintr-o deseori se ridica până la absurditate, atunci când adolescentă impertinentă un om de onoare. pentru lucru eroul principal refuza de la plăcerile Lera a fost orfană chiar şi având părinţi. lumeşti, de la viaţa personală, intimă. Tatăl bea, făcea scandaluri, dărâma totul ce-i În anii ’70–80, femeile fostei uniuni aspiră nimerea sub mână – veselă, familie, distrugând prin perseverent să obţină independenţă în viaţa aceasta psihicul copilului. Mama, de frica furiei de familie, renegând ocupaţiile tradiţionale de soţului, fugea de acasă. Şi numai copilul rămânea bucătăreasă, gospodină şi dădacă. În romanul faţă-n faţă cu tatăl plin de atrocitate şi mânie, se „Varianta sud-americană” C. Zalâghin indică la opunea pericolului de moarte. Acestea erau nişte rolul nou şi creşterea ponderii femeii în societate, la „războaie de destinaţie privată” între tată şi fiică. Şi trecerea ei de pe orbita familială la orbita obştească, de cele mai dese ori repurta victorie fiica liniștită, deşi „ea este puţin pregătită pentru asta, suportă imperturbabilă. Tatăl cu spumă la gură se rostogolea pierderi mari. Ea nu este eliberată încă de societate la podele, iar fiica continua să-şi facă temele, cu de un şir de obligaţiuni casnice, dor tot în acelaşi o linie subliniind subiectul, cu două – predicatul. timp societatea asiduu o solicită spre sine”, acea Autorul nu descrie cum a izbutit să iasă Lera, dar ea societate, unde „omul este rezervat la originea sa și-a găsit locul în viaţă, devenind un modelier bun. lumească, la propria sa natură, la tradiţii – nu atât de Actorul Victor creştea fără tată un copil geniul masculin, cât de geniul feminin” (Залыгин nervos, emoţional. Mama păstra cu sfinţenie 1972, 16-19). memoria soţului căzut în război, transmiţând-o Romanul semnat de Latieva întruchipează cu pietate fiului. Întrevederea întâmplătoare cu căutările fericirii de către femei, care s-au descoperit regizorul Nichiforov îl aduce pe Victor pe platoul în societate, care au rupt cu funcţiile tradiţionale de filmare al studioului de film, el devine actor de menajeră şi servitoare a familiei, care visează şi îşi întâlneşte soarta – actriţa Elena. Lipsa ei de la o armonie familială... El este lipsit de un subiect statornicie a reliefat acea dublare a personalităţii lui integral care trece prin lucrare, constă din câteva Victor, care a fost formată încă în copilăria fără tată. nuvele, fiecare din ele fiind dedicată unuia din cei Ziarista Galina se căsătoreşte cu un om trei eroi principali ai naraţiunii. Aceste nuvele- plin de viaţă, un om „sărbătoare” – sportivul capitole poartă genericul anotimpurilor. „Toamna” care în roman nu are nici nume, el este poreclit este dedicată vieţii modelierului Valeria şi soţului Sport. Nelipsit în companie, glumeț şi amuzant, ei – ziaristul Serghei. „Iarna” este legată cu destinul el este absolut inapt vieţii familiale. E drept că își actorului Victor şi prietena lui, actriţa Elena. iubeşte fiica şi de fiecare dată îi aduce cadouri din „Primăvară” este rezervată ziaristei Galina Popova deplasările sale interminabile. şi soţului ei poreclit Sport. „Vara” este consacrată Despărţindu-se de primul soţ, Costic, amator căutărilor Valeriei şi ultima, – tragica „Toamnă” de chefuri şi de a se distra în afara familiei, Lera se relatează despre moartea Galinei şi a lui Victor. căsătoreşte cu jurnalistul Serghei, pe care îl seduce Viaţa familială a tuturor eroilor principali nu de la o soţie cu doi copii-gemeni. Ea încearcă, după a pornit cu succes. Iniţial totul mergea bine şi într-o cum i se pare, să creeze o familie ideală – mese oarecare măsură chiar romantic, dar peste câţiva comune, floricică în vază, pârjoale pentru soţ, rochie 33 cu fundiţe, ospețe festive. Şi aşa zi de zi. Dar iată „Este nostimă viaţa asta familială, – reflectă că s-a născut fiica Taniuşca. „Casa începe să pară Lera. – Totul constă din banalități: mergem la film cu un carusel zvăpăiat: urechiuşă, burtică, scutece, sau în ospeţie, vom lucra sau dormi, el s-a uitat, eu alimentarea pe ore. După două luni, – recunoaşte am suspinat, el nu a auzit bine, eu deja am presupus Valeria, – eu deja nu mai eram om”. ceva... Nostimă, mercantilă, lipsită de sens. Începi În spatele autorului se vede evident Bazen să povesteşti despre ea, dar nu ai ce povesti. Numai cu „Viaţa conjugală”. „Eu eram dădacă, – continuă nişte fleacuri”. Şi ea trage o concluzie prețioasă mărturisirea Lera. – Spălătoreasă de rufe şi de veselă. pentru sine: „Doar atunci când o trăieşti, vezi, simţi, Doică. Medic. Eu deja nu mai ţineam minte cine trăieşti fiecare fleac, atunci şi înţelegi, că anume în eram de fapt”. Şi ea ajunge la concluzia că singură ele şi constă totul. Anume din cauza unor banalități nu izbuteşte să depăşească această problemă, care se cotidiene se spulbera idila familială. De parcă ar fi cheamă viaţă conjugală. Prăpastia între realitate şi vis un munte de seisme subterane neauzite” (Латьева creşte în fiecare zi. Interesele lor diferă. Lera nu poate 1980, 43). În finalul romanului, când Taniuşca înțelege preocupările redacţionale, toată lupta lor i se deja a crescut şi tot ce e mai greu a rămas în urmă, pare lipsită de însemnătate. Este evidentă o dublare Lera din nou revine cu gândul la viaţa familială. acută a personalităţii eroului. Şi ea înţelege asta: „Zilele „Enigmă misterioasă este viaţa familială. Se pare, acestea sunt ca ferestrăul. Tăiau. Tăiau. Tăiau. Şi în doar doi oameni. Amândoi din răsputeri aspiră să fine, m-au tăiat în două. Una – şu uratică şi lipsită de fie împreună. Vor doar una. Doar că este neverosimil să atingi asta. Dar de ce, din care motiv, încep să griji. Ea vrea fericire. Ea va lupta până la moarte pentru meditezi, nimic nu se cunoaşte” (Латьева 1980, 350). sine, pentru Taniuşca, Sereojenica. Pentru acest joc cu Poeta rusă din Moldova Miroslava Metleaeva romaniţa. Pentru o seară lipsită de sens cu prietenii. cândva cu amărăciune a recunoscut în poeziile sale: A doua este sleită de puteri. Seară de seară ea cade jos „...în fiece secundă mă aflu pe eşafodul social”. de surmenaj. Nu poate adormi. Îşi recunoaşte singură Aceste cuvinte ar putea fi repetate şi de eroul sie: „Ceva nu este în regulă la noi. E foarte greu. Nu am romanului semnat de Latieva, Valeria. să rezist. Nu am să pot. Nu am să mențin. Nu voi ţine În Lera s-a trezit nevoia în propria viaţă mult aşa” (Латьева 1980, 35). deplină, ea a dorit acum, după ce nu mai era o Lera are frică, de ce-a de-a Doua, fiindcă anexă a copilului, să se afirme singură, a râvnit dacă ea se extinde, atunci din „jocul lor familial nu transformări serioase în viaţa sa. Dar nimic din va rămâne nimic”. Cea de-a Doua vrea să cunoască, aceasta nu a observat conservatorul Sereojenica, ce gândeşte acest om deştept, care vorbește despre care continua să lucreze cinstit la ziar. economia din Zanzibar, despre viaţa ei, a Lerei. Otto Veiningher în cartea „Genul şi Răspunsul lui o şochează pe Lera: „Ce te frămânţi, caracterul” remarcă: „Bărbatul, preocupat în Lada? – zice Sereojenica. Banii – sunt un fleac. întregime de probleme, vrea să cunoască, femeia Principalul pentru noi – noi îl avem!” însă, care gravitează prin probleme, vrea numai Şi atunci se înseninează: nu despre fericire una – să fie cunoscută” (Вейнингер 1992, 203). se discută, nu despre aceea „ce uneşte fără limite Dar nu se grăbeşte nimeni să cunoască femeia. soţul, soţia, viaţa lor în comun”, dar numai despre Lera s-a descoperit pe sine şi a înţeles, că fericirea e principal şi secundar. Principalul e să fie în doi. verosimilă doar în condiţia realizării posibilităţilor Oaspeţii. Discuţiile nocturne. Ieşirile în lumea sale, dar s-a adeverit că de asta nimeni nu are mondenă. Şi atunci ce este secundar? Totul, „toată nevoie, pe nimeni nu-l interesează. Şi atunci ea a porăială asta feminină”. „Pârjoalele. Medicii. sesizat toată profunzimea singurătăţii sale. Soluţia o Spălatul. Piaţa. Cum să rezişti până la salariu. Pe vedea doar una – plecarea neîntârziată din familie. ce bani să pleci în concediu. Într-un cuvânt, toată Şi din nou ea cugetă despre viaţa familială: „E un rutina aceasta...” (Латьева, 1980, 38). În ceea ce lucru straniu viaţa conjugală: ciudată, inexplicabilă. este principal Sereojenica este totdeauna alături Totul se ţine pe noduri slabe. Un nod se leagă. Un de Lera, iar în plan secundar – el este „un ajutor nod se desprinde. Şi odinioară oameni apropiaţi – modest”, doar că poate citi un ziar pentru ridicarea deja sunt străini. Răceală. Înstrăinare. Inaccesibil / dispoziţiei. Distant (Латьева 1980, 350). 34

Dar ce înseamnă să înţelegi omul? Asta bărbaţi e caracteristică alternarea activităţii active cu înseamnă, după cum scrie Otto Veiningher, să fii cea pasivă. Este un moment înnăscut, genetic. De acest om. Şi în acelaşi timp – să rămâi tu însuţi. fapt, pe parcursul evoluţii umane de lungă durată, Trebuie să faci a ta acea lume spirituală, pe care bărbatul se afla la limita puterilor sale: vânătoare, vrei să o percepi (Вейнингер 1992, 111). Nimeni luptă, călătoriile prin lume în căutarea pământurilor din eroii romanului nu găseşte în sine aceste puteri mai bune etc. Totul se obţinea prin preţul unui efort spirituale, sufleteşti. maxim și încordare, după care organismul cerea Astăzi lumea trăieşte un proces dificil de reabilitare. Şi nu e de mirare, că caracterul bărbatului transformare a relaţiilor conjugale, ele deja nu pot este constituit din alternarea spontan a activităţii şi a fi soluţionate prin intermediul decretelor. Bărbaţii pasivităţii. şi femeile își reproșează toate păcatele lumii, Cât priveşte femeia, activitatea ei continuă a încercând să găsească explicaţia în modificările purtat un caracter mai pașnic, echilibrat, lipsit de care au avut loc în fiecare gen. Dar în asta oare treceri bruşte şi ascuţite. Şi îi este greu să înţeleagă constă problema? S-au schimbat însuşi oamenii, bărbatul, care citeşte după serviciu un ziar, dar, „psihologia personalităţii lor, în care încă nu a fost pare-se, va trebuie să-l înţeleagă, după cum şi atinsă armonia bărbăţiei şi feminităţii” (Кочетов bărbatul să priceapă femeia – care s-a împovărat 1989, 8). cu toate grijile casnice. Este important ca bărbatul, Astăzi bărbaţii îşi exprimă bărbăţia doar la succedând dimensiunea activă cu cea pasivă, să nu lucru, iar acasă, în viaţa cotidiană, ei au pierdut-o. aducă pasivitatea în absolut (Шелман 1977, 20). Şi sunt culpabili de aceasta mai întâi de toate În finalul romanului, într-un accident rutier doar bărbaţii. Pentru dispariția feminităţii la îşi pierd viaţa doi din eroii lui – Galina şi Victor. femei tot sunt responsabili bărbaţii. Ei au făcut-o Plecarea lor este foarte dureroasă, fiindcă dispar aşa, fără să încerce să o înţeleagă, lipsind-o familiile, şi după cum a spus F. Adler, „familia – de atenţie, afecţiune, pasiune. În secolul XX această e societatea în miniatură, de plenitudinea bărbatul şi femeia pentru prima dată în istoria căreia depinde siguranța întregii comunităţi civilizaţiei au ieşit la nivelul egalităţii în drepturi. umane” (Кочетов 1989, 69). Însă egalitatea nu a fost percepută corect de toţi. Multe femei au redus egalitatea la egalarea în Literatura drepturi a genurilor, folosindu-se anapoda de Вейнингер О. Пол и характер. Москва. libertăţi şi drepturi, explorând special profesiile Терра, 1992. dificile bărbăteşti, copiind deseori chiar şi viciile. Залыгин С. Литературные заботы. Москва, 1972. „Egalitatea trebuie tot învăţată, – subliniază A. Кочетов А. Начало семейной жизни. Логинов I. Кocetov, – deoarece drepturile şi obligaţiile, А. Мужчина и женщина. Минск, 1989. libertatea şi necesitatea sunt inseparabile. Iar dacă Латьева Л. Развод. Кишинев, 1980. lipseşte această coeziune, dreptul la suveranitatea Шелман С. Мы мужчины. Москва, 1977. lumii tale interne se transformă în înstrăinare sau impunerea valorilor tale morale altuia” (Кочетов Rezumat 1989, 10). În articol se discută despre problemele relaţiilor Anume această şi se petrece cu eroii familiale între bărbaţi şi femei, despre dezacordurile romanului. Fiecare din ei trăieşte în propria lume, intereselor ca fundament al conflictelor şi divorţurilor. nu îngăduie omului apropiat să intre, nu tinde să Pe baza vieţii eroilor romanului familial-social al Lidiei înţeleagă aspiraţiile lui, fapt care duce la lipsa totală de Latieva „Divorţul”, se face o încercare de a răspunde la armonie a intereselor, şi ca finalitate – un dezastru al întrebările: „Ce este fericirea? Este posibilă oare şi ce conştiinţei. În tot se reflectă incapacitatea tinerilor de este necesar ca omul să fie fericit?”. Rutina socială este a-şi organiza viaţa familială, de a prezenta toleranţă prezentată ca un mediu fertil pentru conflictele din reciprocă, de a nu reproşa soţul sau soţia pentru interiorul familiei. unele slăbiciuni, care în general sunt specifice unui Cuvinte-cheie: nepotrivirea intereselor, divorţ, anume gen. Ştiinţa cunoaşte, de exemplu, că pentru conflict, probleme de gen, fericire, rolul femeii, familie. 35

Резюме Summary В статье речь идет о проблемах отношений муж- The article deals with the issues of relationship чины и женщины в семье, о дисгармонии интересов как between a man and a woman in a family, disharmony основе разладов и разводов на примере жизни героев of interests as the basis of discords and divorces on the семейно-бытового романа Лидии Латьевой «Развод». example of the heroes of Lidia Latieva’s novel of everyday Делается попытка ответить на вопросы: «что есть сча- family life “Divorce”. The author makes an attempt to стье? достижимо ли оно? что необходимо, чтобы чело- answer the questions: what is happiness? is it achievable? век был счастлив»? Бытовая рутина рассматривается What does a person need to be happy? Everyday routine как питательная среда внутрисемейных раздоров. is considered as the breeding ground for family strife. Ключевые слова: дисгармония интересов, разлад, Key words: disharmony of interests, discord, развод, проблема пола, счастье, роль женщины, семья. divorce, gender issue, happiness, role of a woman, family.

Наталия ПУШКАРЕВА ПОЗОРЯЩИЕ НАКАЗАНИЯ ЗА «БЛУДНОЕ ДЕЛО» (к истории гендерной асимметрии в русском традиционном и писаном праве X–XVIII вв.)

Тип преступлений, известный в юрис­ мужчинам определять наличие или отсутствие пруденции как dehonestatio mulieris (обесче- верности в браке и до брака. щение, оскорбление чести) появился в рус- Супружеская неверность в римском пра- ском феодальном законодательстве уже в XI ве предполагала нарушение jus tori (jus – право, в. и в процессе эволюции приобрел широкую torus – постель) 1, которое принадлежало ис- шкалу вариаций. Опустим общую характери- ключительно мужу. Когда проступок соверша- стику тех проступков, что касаются оскорбле- ла замужняя женщина, то юридическую ответ- ния чести невинной девушки или женщины, ственность за него нес тот, кто решался на нару- поскольку это сделано нами ранее (Пушка- шение jus tori, принадлежавшее мужчине (отцу рева, 1986, 151-157), и остановимся лишь на девушки, мужу женщины). Когда на адюльтер тех, которые касались целомудрия девушки и шел муж замужней женщины, то он нес от- верности супруги. Каковы наиболее ранние ветственность перед мужем любовницы (связь упоминания в древнерусских памятниках о женатого мужчины с незамужней имела только сороме (позоре, сраме, срамоте) нарушения нравственную оценку) (Павлов, 1865, 96). целомудрия «девой» и супружеской верности В Древней Руси мужчина считался пре- «мужатицей»? любодеем лишь только тогда, когда имел на Самым ранним древнерусским докумен- стороне не только возлюбленную, но и детей от том, упоминающим постыдность утраты цело- нее, при этом он нес ответственность не перед мудрия и нарушения супружеской верности, женой и даже не столько перед мужем любовни- является Устав князя Ярослава Владимировича цы, сколько перед епископом и верховной свет- (в той его части, в которой говорится о преступ­ ской властью: «аще муж от жены блядет, епи- лениях против нравственности): «Аще у отца и скопу в вине, а князь казнит» 2. Иными словами, матери, дщи девкою дитяти добудет, обличив ю, штраф за совершенный поступок шел церкви, а поняти в дом церковный, а чим ю род окупить» размеры и саму необходимость уплаты штрафа (ст. 4). Обращение к этому тексту показыва- определял князь. Жена неверного мужа в древ- ет, что именно с начала XI в. на Руси началась нерусском обществе вряд ли имела право на вы- контаминация обыденных практик и индок- ражение недовольства. В летописи есть запись о тринируемых православием норм морали. За- том, что в. кн. Мстислав Владимирович (1076– имствованные из византийских нормативных 1132), сын Владимира Мономаха, «не скупо жен кодексов, они предоставили только и именно посещал, и она (княгиня 3), ведая то, нимало не 36

оскорблялась…» («не оскорблялась» – с точки Давидовича 1229 г., повторив эту норму, ввел зрения мужчины-летописца). Ныне же, продол- требование показаний свидетелей («а буде на жал он (согласно летописи) «княгиня как чело- него послуси…») 7. век молодой, хочет веселиться, и может при том Позорность утери невинности до брака учинить что и непристойное, мне устеречь уже стала постулироваться с XII столетия из доку- неудобно, но довольно того, когда о том никто мента в документ, и тезис о ней оказался уси- не ведает и не говорит» (Татищев, 1768, 242; Ду- ленным начавшимся бытованием норм визан- бакин, 1880, 59). тийского церковного права, переведенных юж- Замужняя женщина в Древней Руси счи- ными славянами (сербами). В сербской «Корм- талась нарушившей супружескую верность едва чей книге» XIII–XIV вв. впервые было упомя- только вступала в связь с посторонним муж- нуто намеченное к использованию на практике чиной. Ее супругу просто предписывалось как- позорящее наказание для нецеломудренной то острастить ее легкомыслие, более того: муж, девушки: «если… не найдется девства у отроко- простивший прелюбодейку («волю давший еи»), вицы, то пусть приведут ее к дверям дома отца еще и должен был понести особое наказание 4. и жители города побьют ее камнями» 8. Однако, Чтобы не нарушать утверждаемого и желанного поскольку никаких свидетельств применения священниками порядка вещей, супругу предла- этой нормы на Руси от тех столетий не дошло, галось развестись с изменщицей – и чем раньше, а обратные свидетельства – о распространен- тем лучше: «Аще ли жена от мужа со иным, муж ности языческих форм брачных отношений 9 не виноват, пуская ю…» 5. Примечательно, что и «священного блудодеяния» 10 – достаточно тезаурус древнерусских памятников не имено- часты, в том числе в назидательных текстах вал прелюбодеяние изменой, говоря о нахожде- древнерусских проповедников, есть основания нии женщины «со иным». В таких же выражени- полагать, что в те отдаленные эпохи позорящих ях говорилось о прелюбодеянии и в средневеко- наказаний за утрату девственности и супруже- вых европейских документах: ведь и сам термин скую измену не было или они практиковались «адюльтер» происходит от латинских лексем ad редко. (к) и alter (другой, менять) – и означает «уход к О том, что существовала практика при- другому» (Из истории.., 1993, 16). людного позорящего наказания для женщины О девичьем целомудрии и позоре его замужней, тайно изменившей своему супругу несоблюдения первые упоминания в русской и хотящей тем не менее сохранить с ним брач- культурной традиции – в канонических ответах ные отношения, свидетельств также нет. Зато новгородского епископа Нифонта Кирику, Сав- известно, что в отношении замужних женщин, ве и Илье. Этот документ описал ситуацию, ког- самовольно «роспустившихся» (разведшихся) да будущий дьяк, женясь, обнаруживал, что его с мужьями (что иногда делалось по согласию с избранница «есть не девка» («Вопросы Кирика, законным супругом, и жена в таком случае име- Саввы и Ильи с ответами Нифонта, епископа новалась «пущеницей»), никакого осуждения Новгородского», 1130–1156 гг.) – но без упоми- со стороны общества тоже не было. Своеволие нания о «сороме» 6, позоре для этой житейски и свободное поведение таких женщин вызы- оступившейся женщины. Договор Новгорода вали благородное возмущение исключительно с немцами (Готским берегом) 1195 г. позволял у представителей клира, которые запрещали осрамленной несвободной «руске» давать воль- венчать тех, кто «за иные мужья посягает безза- ную. В этом же документе впервые упомянуто конно, мятущись» 11. осрамление женщины как социальный акт, яв- В случае напрасного обвинения в нецело- ляющийся следствием изнасилования: «Оже мудренности – «аще муж на целомудрие своея кто робу повержет насильем, а не соромит, то за жены коромолит» – замужней «руске» давалось обиду гривна, пакы ли соромит – собе свобод- право вообще требовать расторжения брака. на». Наконец, следующий по времени документ И хотя нет данных о применении этой нормы, о нарушении целомудрия насильственным пу- любопытно: за диффамацию муж-клеветник тем – Договор смоленского князя Мстислава обязан быть при наличии детей оставить все 37

«свое стяжанье» семье 12. Ничего подобного в да буде им которая девка или вдова по любви, западных правовых кодексах не найти! Да и и они деи с теми венчаютца и молитвы емлют, свидетельств споров по поводу напрасных ого- а будет не по любви, и они деи отсылают их от воров женщин в нецеломудренности за весь собя, да инде емлют девки и вдовицы и живут с домосковский период нет – если не считать из- ними теми-же беззаконными делы…» 16. вестной новгородской грамоты 531, в которой жена и дочь жалуются, что муж и отец назвал Конец XV – XVII вв. их, соответственно, одну «коровою», а другую В эпоху перехода к Новому времени – а «блядью» на том лишь основании, что они в его процесс этот в русской истории занял несколь- отсутствие давали деньги в рост! 13 ко столетий (усугубленный медленным осво- Денежные проблемы были главной при- бождением от ордынского ига, особым стату- чиной конфликтов того времени, и большин- сом православных иерархов в системе госу- ство спорных коллизий средневековое русское дарственного управления и укреплением роли право предлагало решать опять-таки с помо- православной морали как оселка нравственных щью денежных компенсаций и штрафов в поль- норм, слиянием и взаимовлияниями традиций зу властей (светских или церковных). Правда, и культур разных этносов и конфессий, что штраф за обесчещение был очень высоким – стало особенно значимым фактором в эпоху равным штрафу за убийство человека данной экспансионистских захватов на Юге России и социальной категории, но женщины от этой в Сибири) – отношение к женским «свободам» «высокой цены» их чести мало что могли при- сильно изменилось. Целомудрие, верность ста- обрести. Иное дело – их отцы или мужья. Если ли частью понятия о женской чести («почестно- принять во внимание, что в порыве гнева отцы сти»), а последняя – одним из структурообразу- и мужья нередко попросту убивали прелюбо- ющих понятий ментальности, культурным кон- деев и развратников 14 и им за это «ничего не структом, формирующим как личную идентич- было», можно сделать вывод: в конечно счете, ность, так и место в сообществе. «Почестность» древнерусское светское право в отношении че- девушки, вступающей в брак, и сохранение сти женщин было практичным и лаконичным 15. верности супругой стали превращаться в соци- Церковь охотно приняла в свою карательную ально подтвержденное личное достоинство 17 – систему денежные взыскания, не найдя в них явление типичное для всего европейского мира ничего противного своему учению об искупле- в эпоху позднего Средневековья и раннего Но- нии вины и видя в материальных компенсациях вого времени (Kriza, 2002, 54). важную для себя доходную статью. Страсти ви- В основе перемен лежали отношения зантийских правовых кодексов, вроде «прелю- собственности, которые требовали строгого бодей биен и стрижен, и носа оурезание да при- контроля над тем, кому она может быть пере- емлет» на русской почве не прижились (Абраш- дана по наследству. «Ветер перемен» коснулся кевич, 1994, 383-507). вначале высших слоев русского общества, а за- Никаких данных о позорящих наказани- тем стал все шире распространяться на иные, ях в текстах древнерусских источников XIV– прочно закрепляясь. Поскольку это оказалось XV вв. не встречается. Новгородский архиепи- типично для многих обществ и государств ран- скоп Феодосий, сочинив послание в Вотскую него Нового времени (Dulmen, 1994, 294) – как пятину 8 июня 1548 г., сожалел о нерадении выяснили уже первые исследователи истории духовных пастырей: «...многие деи люди от «чести и бесчестья» (сама проблема была по- жен своих живут законопреступно со иными ставлена в 1960-х гг. 18) – появился вопрос: для жонками и с девками, также деи жены их рас- всех ли европейских народов было характерно пустився с ними живут со инеми без венчанья возникновение особого отношения к женской и без молитвы, а иные деи християне емлют к чести? себе девки и вдовицы да держат деи их у себя Общества «чести и стыда», пришли к недель пять или шесть и десять и до полугоду, выводу историки, были небольшими аграрны- и живут деи с ними безстудно в блудных делех, ми сообществами, особенно типичными для 38

южной Европы. «В пределах минимальных становились все более ожидаемыми спокой- сплоченных групп внутри этих сообществ, будь ствие, чистота, самоотречение, мужское пред- то малые или большие семьи (роды), сферы ставление об ожидаемых качествах (по крайней действия были четко определены, вне же этих мере, в мире западной цивилизации) стало все групп... [честь] должна была быть защищена чаще включать в себя инициативу, соперниче- и отомщена» (Honor and Shamw, 1966, 11). Та- ство, а как итог – триумф (Pitt-Rivers, 242-243). ким образом, вопрос о чести женщины (чьей- Тематизация «чести и бесчестья» в Мо- то дочери или супруги – отношение к женщине сковии эпохи становления и развития Единого было совершенно объектным), служило сред- государства стала превращаться к началу XVI в. ством определения социально своих и чужих. В в дискурс, риторическую и культурную прак- силу ее сексуальной власти женщина обладала тику, с помощью которой определялся способ ключом к чести семьи: вольности в поведении взаимодействия, степень близости «своих» или женщины были бесчестьем для семьи, скром- «чужих», пути и методы контроля сообщества ность – напротив – была ее ценностью. Муж за своими членами и преодоления (совладания) (а в отношении дочери – отец) мог выступить конфликтов 21. и судьею, и палачом. От женщин же ожида- В Русском государстве XVI–XVII вв. ли культивации «стыда», в то время как честь вознаграждение за напраслину – словесное мужчины рассчитывалась в зависимости от его оскорбление, связанное с сексуальностью жен- успехов в том числе и в защите женщин его се- щины, – было в случае оскорбления женщины мьи от оскорблений (едва ли не единственное вдвое большим, чем когда напраслину и кле- найденное в ранних нарративах восхваление вету возводили на мужчину. Жены получали мужа, остававшегося девственным до самой вдвое больше, чем мужья, незамужние дочери – женитьбы, касается Дмитрия Донского 19). вчетверо больше, чем их братья (Коллманн, Главным образом, от мужчины ожида- 2000, 206) (и если в доме оскорбленной не было лась защита чести «своих женщин»; бесчест- совершеннолетнего мужчины, денежную ком- ное поведение девушки или женщины стано- пенсацию получала сама женщина) 22. вились куда большим унижением для мужчин Вместе с осуждением нецеломудренно- в семье, так как тем самым обнаруживалась сти и неверности женщин социум заставлял их, мужчин, нерадивость в охране «своих жен- следовать общим моральным нормам честного щин». Пристальное внимание к сексуальному поведения и мужчин тоже, и делал это – говоря поведению женщин отражало типичное для современным языком – во имя ясности, про- патриархата желание управлять, «надзирать и зрачности и однозначности социальных связей властвовать». При этом честь мужчины – пре- между партнерами, а следовательно – и имуще- любодея или растлителя, если мужчина стано- ственных отношений их наследников 23. Непо- вился таковым, – ничуть не страдала в случае рочность женщины до брака давала мужчине посягательств на женщин из иной семьи; на- уверенность в отцовстве, а в некоторой степе- против, она в известной степени еще и укре- ни – и гарантию того, что в браке такая девушка плялась, а «символический капитал» семьи, в станет верной и не склонной к изменам 24. которой женщина растлила девство или пошла Первым подробным описанием позо- на адюльтер, соответственно, уменьшался 20. рящего наказания для девушки, решившийся Распутная жизнь мужчины стала окон- пойти замуж нецеломудренной, можно счи- чательно считаться «грехом вне дома» – в отли- тать возникший в XIV–XV вв. в числе сва- чие от женского, оскорбляющего семью и дом дебных и венчальных ритуалов высшего со- («Мужнин грех за порогом, жена все в дом не- циального слоя обычай «вскрывания» неве- сет»). Двойной стандарт стал особенно очеви- сты, определения ее «почестности». Делалось ден. Стандарты «честного поведения» с каждым это и в процессе подготовки к свадьбе (ска- годом становились для женщин все более от- жем, на смотринах Ивану IV, будущему Гроз- личными от предписаний для мужчин (Pitt-Ri- ному, подыскали невесту, но неожиданно, vers, 1968, 503-511), и в то время как от женщин уже после смотрин, она оказалась «лишенной 39

девства» (Скрынников, 1975, 24) – будто под- впадает в развратную жизнь, и на то поступит тверждая возникшее в то время присловье от мужа жалоба, и преступление будет доказа- «Стыд девичий – до порога» 25). но, то ее наказывают плетью и выдерживают Обряд определения «почестности» не несколько дней в монастыре на хлебе и на воде, был частью народного, дохристианского (язы- затем она возвращается в дом мужа, где полу- ческого) обычая, являясь следствием распро­ чает новое наказание плетью за запущенное хо- странения церковного венчального брака и зяйство» (Олеарий, 1870, 213). связанного с ним требования сохранения не- Чаще, впрочем, случалось, что не столько вестой целомудренности до него: «...не прича- невесту и ее семью позорили, сколько старались щайте, женивши, а девицам потому же, которая тайно решить вопрос об улаживании скандала с замужь пошла нечиста...» 26. По свидетельству помощью денег (Г. И. Котошихин говорит, что Г. Котошихина (XVII в.), родовитый жених, «новобрачный тайно пенял тестя и тещу»). О имевший неосторожность жениться на лишив- том, что никакого обычая опозоривания жен- шейся девственности до брака с ним невесте, щины не было, упоминает и Петр Петрей де Ер- «не смел являться царю на глаза». Не удиви- лезунда, направленный Карлом IX по государ- тельно: к определению степени целомудрен- ственным делам в Москву («прелюбодей дол- ности девушки в высших слоях московского жен обычно удовлетворить его [мужа – Н. П.] общества относились все более трепетно (Кото- деньгами»). Он же засвидетельствовал обык- шихин, 1884, 127). новение не столько позорить оступившуюся, Даже на царских свадьбах принято было сколько немедленно совершать постриг ее и от- демонстрировать окровавленную после первой правку в монастырь (Петрей де Ерлезунда, 1867, брачной ночи рубашку новобрачной (известно, 405). В отпускной грамоте от 5 июля 1683 г. на что так поступил царь Федор Алексеевич, же- имя жены заплечного мастера Василия Кычки- нившийся в 1679 г. на Агафье Семеновне Гру- на Анны Алексеевой значится: «Приведена де шецкой (Загоровский, 1884, 108-109), о которой жена моя Анница, Алексеева дочь, в приказную родители – мечтавшие выдать ее замуж не в избу с казаком Офонкою Онтоновым в блудном царские покои, а за ровню – пустили слух, что деле, и по моему Васкину челобитью бита она она «не чиста»). В таком ритуале никто не видел кнутом и Офонка бит же» 28. ничего предосудительного. Не стоит забывать, что в предпетровские Н. И. Костомаров, основывавшийся на времена языческие по сути многолюдные об- сообщении итальянца, побывавшего в Моско- ряды по-прежнему были распространены в на- вии XV в., приписал именно обрядам времен роде, вопрос о соблюдении православных норм Московского царства ритуал «дырявого кубка»: морали на них не стоял, а священники то и дело «если… случилось, невеста не сохранила сво- жаловались, что «игрища разные и мерзкие его девства – …посрамление ожидало бедных бывают, там же и жонок, и девок много ходит, родителей новобрачной. Отец мужа подавал им и тамо девицы девство диаволу отдают» (1661 кубок, проверченный снизу, заткнув отверстие г.) (Успенский, 1993, 119-120), «и в таких в по- пальцем; когда сват брал кубок, отец жениха зорищах своих многие люди в блуд впадают» отнимал палец, и вино проливалось на одежду (1649 г.) 29. при всеобщем поругании и насмешках, и тогда Пострижение было самым распростра- самая печальная участь ожидала в будущем их ненным (и не столько позорящим) наказанием дочь в чужой семье» 27. О том, что позорящие за растление девственности и супружескую из- обряды практиковались в XVI–XVII вв., до- мену в древней и средневековой Руси. Право стоверных подтверждений нет, как нет и дока- мужей ссылать жен за прелюбодеяние (мнимое зательств того, что за блуд и прелюбодейство или действительное) в монастырь было отмене- женщин карали смертью (как то предписыва- но в России лишь в 1845 г. 30. Конечно, в отно- лось в византийском праве). «За нарушение су- шении адюльтера все нормы стали в эпоху Мо- пружеской верности у русских смертью не на- сковии строже. К предпетровскому времени в казывают, – удостоверяет Олеарий, – если жена приказных избах (схожих по функциям с совре- 40

менными отделами судебных приставов район- как известно, обмирщение социальной и куль- ных судов) постоянно наличествовало немалое турной жизни общества, появление сначала число дел, в которых мужья требовали распра- незначительного, но все более возрастающего вы над неверными женами-прелюбодейками. количества прав индивида и личности (Алексе- В простом народе такие расправы были очень ева, 2007, 5). В их числе – и это тоже характерно жестокими: С. С. Шашков привел легенду о том, для расставания с патриархальными ценностя- что С. Т. Разин, узнав о прелюбодействе одной ми прежней эпохи – было и возникшее воззре- замужней женщины с его казаком, распорядил- ние на брачный союз как акт свободной воли ся «его – бросить в воду, а женщину повесить молодых людей, а не их родных, семей, кланов. за ноги к столбу, воткнутому в воде» (Шашков, Деятельность Петра Великого, положив- 1994, 610) – но более нигде следов этой легенды шего начало секуляризации русского брачного найти не удалось, что не исключает существо- права, включала изъятие целого ряда норм из вания таких форм насилия по отношению к ведения Церкви; были сделаны попытки отне- женщинам в ту эпоху, оно было обыденным. сти эти дела, связанные с блудом и прелюбо- Трудно сказать, насколько женщины деянием, к ведомству светской власти. В пред- могли себя защитить от клеветы в подобных си- петровский период разбор всех дел, подсудных туациях, а кара их ждала жестокая: за «блудное Церкви, был предоставлен Патриаршему при- дело» виновницу могли избить кнутом, а брак казу. С 1700 г. Патриарший приказ возродился расторгнуть 31. под именем Монастырского. В 1720 г. началась Посадская литература того времени ото- деятельность Синода, и прелюбодеяние вместе бразила не эти позорящие наказания, а неред- с другими преступлениями отошло к светскому кость самих ситуаций «неисправного жития» с суду (см., например:. «Ежели кто волею с жен- «чюжими женами», равно как множественность ским полом прелюбодеяние учинит»: Полное мужей, «запинающихся в сетях блуда с полу- собрание законов.., 1835), который предпочи- бовницами», и замужних распутниц, «зжив- тал назначать либо штрафы, либо телесные на- шихся дьявольским возжелением» с двумя, а то казания (последние – как вид карательного воз- и тремя мужьями 32. действия – проникли в русскую в церковную Для рассказов о разоблаченных жен- практику в XVII в. в связи с широким закрепо- ских хитростях (их много среди так называе- щением крестьян; Абрашкевич, 1994, 442). мых «фацеций») финальная сцена «приклада» Телесные наказания в XVIII в. стали до- всегда повествовала о разоблачении неверной вольно частым эквивалентом многолетних епи- жены перед ее родственниками. В представ- тимий – как было сказано в одном из обоснова- лении человека того времени – если судить по ний, «за умышленное, в соблазн народный учи- текстам этой городской литературы – наиболее ненное явное прелюбодейство» 34. Достаточно действенным наказанием для обманщицы были долго действовал в стране и завизированный не столько побои, сколько прилюдное разобла- личной подписью Петра Великого приказ от чение, а оно случалось не всегда: 28 февраля 1722 г., предписывавший парням «Женския обманы нельзя познать венчаться с «прохудившимися по их вине деви- Хотя кто и философию мог знать… цами» (Миненко, 1995, 224). Ежели женския обманы писать Как в XV–XVI вв. с высших слоев россий- Надобно великия книги держать. ского общества началось внедрение позорящих Нет такова конца обрядов, связанных с нецеломудрием неве- Чтоб девка не обманула молодца...» 33 сты, – так с этих же социальных слоев начался и отказ от них. Нет данных о том, что в дворян- XVIII столетие ском сословии сохранялись ритуалы демон- Одной из сторон интенсивного процес- страции «почестности» новобрачной. Что каса- са модернизации всех областей общественной ется прелюбодеяния замужних, то во времена жизни по западноевропейскому образцу, на- Екатерины II постановлено было «за прелюбо- чавшейся в России с петровских времен, было, действо знатных персон и других состоящих в 41

классах, и дворян, и знатное купечество право- Подчас к пермиссивности толкала бо- славных отсылать в монастыри, где содержать язнь бесплодного брака: в Западно-Сибирском их три месяца безысходно на братской пище, а регионе такое добрачное сожительство жениха подлых и не имеющих рангов – сечь плетьми» и невесты не осуждалось деревенским миром. (Проекты уголовного уложения, 1882, 168). Унизительной считалась не сама потеря невин- Восприятие Россией некоторых (как ни ности, а невозможность «покрыть грех девичий странно – европейских!) форм нормализации венцом». Фольклор, сохранивший немало сви- поведения молодежи прослеживается, напри- детельств бытования ритуала обнародования мер, в создании в России XVIII в. смирительных девственности новобрачной, также свидетель- домов, право помещать в которые «распутных» ствует, что «запятнанной» отсутствием целому- дочерей, «кои родителям своим непослушны дрия (если таковое открывалось) невеста часто или пребывают злаго жития», их отцы и матери себя не чувствовала. В следующем столетии не- получили в 1775 г. (подтверждено в 1813 г. – «за веста, не сумевшая «покрыть грех девичий вен- упорное неповиновение родительской власти, цом», могла официально обратиться в суд с тре- развратную жизнь и другие явные пороки» – на бованием наказать обидчика (растлившего и не срок от 3 до 6 мес.) (Цатурова, 1997, 47). Одна- женившегося) 36. Важно подчеркнуть: осуждае- ко эти распоряжения, несовместимые с общим мым и порицаемым в крестьянском мире было процессом гуманизации права, быстро возник- именно и только «блудодейство», рождение же нув, на деле применялись все реже и реже. И ребенка снимало вину, в известной степени это при том, что взгляд на непорочность неве- оправдывало невоздержанность 37. сты как на предмет гордости именно к XVIII в. Что касается супружеских измен, то их окончательно утвердился в русском народном и в XVIII в., и позже рассматривали как повод правосознании. Удостоверению наличия дев- к разводу: женщины тут имели мало прав, но ственности во время свадебного ритуала ста- все же при уличении их мужей в блудном жи- ли придавать громадное значение – причем не тии брак расторгали (в допетровские времена только в высших слоях общества, но и в просто- муж-изменник мог отделаться годом епитимьи народье: положительные результаты осмотра и штрафом). Но, конечно, к изменам жен закон рубашки и простыни новобрачных «веселили всегда относился строже. Если какую-то особу всю родиньонку» (радовали всю семью). уличали в прелюбодеянии, развод мог быть дан Невозможность подтвердить чистоту и незамедлительно (мужу при этом предоставля- непорочность в некоторых местностях России лось право вступить в новый брак, а жену-из- эволюционировала в обряд опозоривания (о менщицу приказывалось направлять на пря- частностях которого приходится судить по дильный двор; ПСЗ, т. VII, № 4199). Правда, поздним описаниям), в других же на добрачную для доказательства аморального поведения свободу девушек могли смотреть сквозь паль- жены мужу еще надо было найти свидетелей, цы (Таганцев, 1902, 61). Даже провоцирующее что отразилось и в поговорке, приведенной В. девичье поведение (при строго определенных И. Далем: «Не пойман – не вор, не поднята – обстоятельствах, жестко нормированное обы- не б…дь» (Даль, http://vidahl.agava.ru/zanet.htm). чаями) народная традиция квалифицировала О том, что наказание за супружескую из- как норму 35. мену не было таким, чтоб остановило замуж- Об обычаях посрамления материалы них женщин от необдуманных страстей, также XVIII в. говорят скупо, если вообще говорят о данных нет. Напротив, несмотря на пожелания них: в памятниках писаного права нет никаких священнослужителей и традицию (в крестьян- данных о том, что нецеломудрие невесты могло ском мире супружеские измены оценивались быть препятствием к заключению брака. Венча- окружающими значительно более осуждающе, ли всех – и целомудренных, и нецеломудренных нежели в обществе начитавшихся французских (Цатурова, 1991, 21), хотя в идеале всем хоте- романов дворян), объектами сильнейших чув- лось отдать дочку, «как из купели – так и под ственных переживаний женщин из среды про- злат венец». стонародья часто были именно не мужья («Как 42

полюбит девка свата – никому не виновата», ка мужа и жены – одно из неизбежных условий «Не мать велела – сама захотела», и особенно: военного быта казаков – способствовала тому, «Чуж муж мил – да не век жить с ним, а свой по- что искушения не выдерживали иногда и «до- стыл – волочиться с ним» 38). брые жены» (Гмелин, 1771, 260). В старину, под- Среди документов реальной судебной черкнул исследователь казацкого быта более практики можно найти немало примеров того, позднего времени, «на грехи жен за время от- что супруг и не думал разводиться («развода не сутствия мужа смотрели снисходительно. Иной искал») в случае обнаружения неверности сво- казак прощал жену, другой небольно бил – де- ей супруги. Он часто был согласен на наказание лал вид только, „чтобы родители не осудили”. его супружеской «половины» плетьми, кнутом Даже если у жены был незаконный ребенок, то или исправительными работами (при сохране- вернувшийся казак принимал его к себе, как нии брачных уз и необходимости возвращения родного сына» (Харузин, 1994, 477). в семью после наказания) 39. Жене, виновной в супружеской измене, запрещалось носить фа- милию мужа 40. Церковные наказания – епити- Примечания 1 мьи – для прелюбодеек были формально много- Adultery. Catholic Encyclopedia // http://www. летними (от 7 до 15 лет). Это повелось от визан- newadvent.org/cathen/01163a.htm 2 Устав князя Ярослава Владимировича. Ст. 8. тийских нормативных кодексов, предлагавших // Российское законодательство Х–XX веков. Т. 1. М., либо покаяние с наложением епитимий, либо 1984. С. 267; Владимирский-Буданов М. Ф. Хресто- уж полное отлучение 41. Практиковалось также матия по истории русского права. Вып. 1. Ярославль, пожизненное содержание в монастыре (Ниж- 1872. Ст. 6. С. 224. ник, 165). 3 Как водится, летопись даже имени ее не со- Однако обращения мужей с требованием хранила, знаем только отчество – Дмитриевна (она развести их (как того требовали церковные и было дочерью знатного новгородца Дмитрия Зави- светские установления) «по причине прелюбо- довича и родила Мстиславу и сыновей, и дочерей). деяния» почти во всех найденных нами случа- 4 Вопросы Кирика, Саввы и Ильи с ответами ях 42 предполагали… вступление мужа в новый на них Нифонта, епископа Новгородского // Русская брак (о чем они, собственно, и говорили весьма историческая библиотека. Т. II. СПб., 1908. (далее – прозрачно и недвусмысленно в своих проше- ВК.) Стб. 69-70. С. 41-42, 58. ниях). Это заставляет увидеть в действиях по- 5 Там же. Ст. 82, 92. С. 43-44. 6 добных правдоискателей прямой умысел. От ВК. Стб. 21. Ст. 51. 7 «ненужных жен» им явно хотелось как-то из- Подробно нравственные отношения в древ- бавиться, а самым надежным способом такого нерусской семье проанализированы в кн.: Пушкаре- ва Н. Л. Женщины Древней Руси. М., 1989. (Далее – избавления выглядело обвинение несчастных в ЖДР.) связи с другим мужчиной, вне семьи. 8 Кормчая книга. Перепечатано с издания Как все это разнилось с последствиями 1653 г. Ч. II. Гл. 45. Л. 47 (первые Кормчие – Номока- адюльтера для мужа! ноны – начали появляться на Руси в XIII в., получив Как правило, его лишь поручали наблю- широкое распространение в XIV–XV вв.). дению «отца духовного», который должен был 9 В Грамоте новгородского архиепископа Мака- 43 устыдить его, образумить . Впрочем, обра- рия от 25 марта 1534 г. говорится, что в Ижоре, Чуди и щений жен с просьбой развести их с неверны- Вошках «многие законопреступно с женами и девками ми мужьями среди дел Духовной консистории живут без венчания, а их собственные жены живут с тоже немало, и как можно судить по резолюци- другими без венчания и молитвы.., живут по любви с ям, некоторые из прошений удовлетворялись 44. женами и девками…» (Дополнения к Актам историче- На окраинах государства отношения в се- ским, собранным и изданным Археографической ко- мьях регулировались не столько писаным пра- миссией. СПб., 1846. (далее – ДАИ.) Т. I. С. 29-30). 10 вом, сколько обычным. В этом плане по-своему «Вкупе мужи и жены с девками яко кони показательны описания жизни казаков: измены ржут и скверну дают… тут же женам мужатым без- в казацком быту были нередки. Долгая разлу- законное осквернение, тако же и девам растление» (Послание игумена Панфила о купальской ночи // 43

РО ГПБ, Погод. 1571, л. 240-240 об.). Речь идет о язы- Продолжение этой работы включает: Honor and ческих обрядах, в ходе исполнения которых моло- Shame and the Unity of the Mediterranean. Ed. by D. D. дежь свободно вступала в сексуальные отношения Gilmore. Washington, D. C., 1987; Honor and Grace in (Пушкарева Н. Л. Указ. соч. С. 222. Дубакин Д. Указ. Anthropology. Ed. by J. G. Peristiany and J. Pitt-Rivers. соч. С. 52). Cambridge, England, 1992 (далее – Honor and Grace). 11 Правило о церковном устроении XIV в. // Ма- 19 «Тело свое в чистоте сберег до женитьбы... териалы для истории древнерусской покаянной дис- И после бракосочетания также тело в чистоте со- циплины / Изд. С. И. Смирнова. М., 1913. Ст. 29. С. 92. блюдал, к греху непричастным…» (Памятники лите- 12 О разлучении (конец XV в.) // Щапов Я. ратуры Древней Руси; XIV – середина XV века. М., Н. Древнерусские княжеские уставы XI–XV вв. М., 1981. С. 215). 1976. С. 207. 20 Честь как символический капитал: Bourdieu 13 См.: Янин В. Л., Зализняк А. А. Новгород- P. Outline of a Theory of Practice. Trans. by R. Nice. Cam- ские грамоты на бересте. М. 1986. С. 214. Подробно о bridge, 1977. P. 171-183. Честь как беспроигрышная ней и герменевтике текста см.: ЖДР. С. 96. игра (оскорбленная женщина теряет честь, которая 14 По-видимому, убийство человека за совер- становится выигрышем другого): Cohen T. V., Cohen шение прелюбодеяния было нередким явлением. О E. S. Words and Deeds in Renaissance Rome. Toronto, «муже, который прелюбодея с своею женою в зпле- 1993. P. 24-25. тении застанет», в «Книгах законных» говорится, что 21 Черная А. Честь. Представления о чести и он «не осужен яко убийца будет», «волен есть муж бесчестии в русской литературе ХI-XVII вв. // Древ- своими руками таковаго убить, никаковая беды сего нерусская литература. Изображение общества. М., деля бояся» (подробнее см.: ЖДР. С. 144). 1991. С. 56-84; Davies N. Charivari, Honor, and Com- 15 ЖДР (раздел «А женки с женкою присужать munity in Seventeenth-Century Lyon and Geneva // поле…»); Коллманн Н. Ш. Соединенные честью. Го- Rite, Drama, Festival, Spectacle: Rehearsals toward a сударство и общество в России раннего нового вре- Theory of Cultural Perfomance. Ed. by J. J. MacAloon. мени. М., 2001. С. 49-104; 367-387. Philadelphia, 1984. P. 42-57 16 ДАИ. Т. I. С. 58. См. также: Ступин М. Исто- 22 См., например: Российский государствен- рия телесных наказаний в России от Судебников до ный архив древних актов. Ф. 210. Приказной стол. настоящего времени. Владикавказ, 1887. С. 11. 1693 г. Стб., 1657. Л. 1-31об. 17 Идентичность конструируется внедрением 23 «Следует оберегать душевную чистоту при норм и оценок, которые кажутся естественными в отсутствии телесных страстей, имея походку крот- определенных группах, классах или культурах, но на кую, голос тихий, слово благочинно, пищу и питье не самом деле таковыми не являются: «Всеобщая при- острые; при старших — молчание…» (Домострой / рода человека не слишком человечна. Обретая ее, Под ред. В. В. Колесова и В. В. Рождественской. СПб., человек становится своего рода конструкцией, соз- 1994. С. 160). данной не из внутренних психологических склонно- 24 Бутовская М. Л. Язык тела: природа и куль- стей, но из правил морали, навязанных ему извне». тура. М., 2004. С. 318; Thompson A. P. Extramarital sex: Гоффман называет социально сконструированную a review of the research literature // Journal of Sex Re- идентичность «лицом», которое человек обращает search. 1983. Vol. 19. P. 1-22. к миру, и утверждает, что «сохранение лица» имеет 25 Подробнее об этом эпизоде см.: Пушкаре- решающее значение для поддержания идентичности. ва Н. Л. Частная жизнь русской женщины: невеста, Человек заботится о сохранении лица «в основном жена, любовница. М., 1997. С. 26. из долга по отношению к самому себе» (Goffman E. 26 Описание обычая «вскрывания»: Сборник On Face Work // Goffman E. Interaction Ritual. Chicago, Русского исторического общества. Т. 35. СПб., 1831. 1967. P. 9-10, 45). Клиффорд Гирц подобным же об- С. 187-188; Древняя Российская Вифлиофика. Ч. XIII. разом анализирует культуру в целом: «Не направля- М., 1790. С. 12; Русская историческая библиотека. емое культурными образцами — организованными Т. VI. СПб., 1908. Ст. 134. С. 924. системами значимых символов — поведение чело- 27 Барберини Р. Путешествие в Московию Ра- века стало бы в основном неуправляемым»: Geertz фаэля Барберини в 1565 г. // Сын Отечества. СПб., C. The Interpretation of Cultures: Selected Essays. N. Y. 1842. № 6. C. 46. Костомаров Н. И. Очерк домашней 1973. P. 46. жизни и нравов великорусского народа в XVI и XVII 18 Honour and Shame: The Values of Mediter- столетиях. СПб., 1887 (www.unilib.neva.ru/dl/327/ ranean Society. Ed. by J. G. Peristiany. Chicago, 1966. Theme_4/Literature/Kostomarov/chart5.html). 44

28 Акты, относящиеся до юридического быта ской области. Ф. 12, оп. 1, д. 148, л. 33-33 об. (цит. по: России. Изд. Археографической Комиссии. Т. II. № Бальжанов Е. С. Мир женских грехов // Женщина в 220. СПб., 1857. С. 642. истории Урала и Сибири XVIII – начала XIX в. Екате- 29 Харузин Н. Н. К вопросу о борьбе Москов- ринбург, 2007. С. 69). ского правительства с народными языческими об- 38 Кузнецов Я. О. Родители и дети по народ- рядами и суевериями в I половине XVII века // «А ным пословицам и поговоркам. Владимир, 1911. се грехи злые, смертные». Русская семейная и сек- С. 20-21; Ивановская Т. Дети в пословицах и по- суальная культура глазами историков, этнографов, говорках // Вестник воспитания. Год XIX. М., 1908. литераторов, фольклористов, правоведов и бого- С. 116; Сборник пословиц Библиотеки Академии словов XIX – начала XX века. Вып. 2. В 3-х книгах. наук // Пословицы, поговорки, загадки в рукопис- Кн. 1. М.: Ладомир, 2004. Никишенков А. А. (отв. ных сборниках XVIII–XX вв. М.–Л., 1961. № 943. ред.). Крестьянское правосудие. Обычное право 39 Розанов Н. П. История Московского епар- российского крестьянства в XIX – начале XX в. М., хиального управления со времени учреждения Св. 2003. С. 174. Синода (1721–1821). (Далее – Розанов.) Ч. 1. М., 1869. 30 Ст. 106 Законов гражданских. Цит. по: Ниж- Прим. 308 (1742 год); там же. Ч. 2. Кн.1. СПб., 1870. ник Н. С. Правовое регулирование брачно-семейных Прим. 327 (№ 3, 1742 г.). отношений в русской истории. СПб., 2006. С. 138. 40 Об этом с женщины бралась подписка. См.: 31 См., напр.: Акты, относящиеся до юридиче- Розанов. Ч. 2. Кн. 2. С. 132. ского быта древней и новой России. Т. II. СПб., 1864. 41 Суворов. О церковных наказаниях. Пб., 1876. № 220 (1683 г.). С. 111-112; Розанов. Ч. III. Кн. 1. С. 82 (Прим. 184 – 1, 3, 32 Повесть о Савве Грудцыне // Памятники ли- 4); Там же. Кн. 2. Прим. 368 – 2, 3; Ч. III. Кн. 1. Прим. тературы древней Руси. Век XVII. Ч. 1. С. 39; Сказание 184 – 2 и др. об убиении Даниила Суздальского // Там же. С. 123. 42 Российский Государственный Исторический 33 Российская Национальная Библиотека. Архив (РГИА СПБ). Ф. 796, оп. 43, № 228, 230; оп. 54. Фонд Тит. 1627. Л. 73 об., 88, 94 об. См. также: Архан- № 347, 349; оп. 59. № 358; оп. 79. №№ 585, 587, 590, 592, гельская А. В. Повседневная жизнь семьи в русских 593; ф. 797, оп.1, №№ 10/155, № 10/203; Российский рукописных сборниках XVIII века // http://natapa. государственный архив древних актов (Москва) (да- msk.ru/biblio/sborniki/arhangelskaya.htm; Пушкарева лее – РГАДА). Ф. 1183, оп. 1, ч. VII, № 291, ч. IX, № 37; Н. Л. Частная жизнь… С. 78-81. ч. XIV, № 134; Полное собрание постановлений и рас- 34 См., например, описание таких дел в кн.: поряжений. Т. V, № 1807; т. VIII, № 2840; т. IX, № 2892. Розанов Н. Состояние Московского епархиального 43 Документ о попытке неверного супруга управления под управлением епархиальных архие- убить мешавшую исполнению его планов жену и реев, происходивших из малороссиян (1721–1821) // ничтожности наказания его за измену см.: Розанов. Чтения в Московском обществе любителей духовно- Ч. II. Кн. 1. Прим. 327-2. С. 122. См. также: Макси- го просвещения (далее – Розанов) Ч. 2. 1870. Кн. XI. мова Т. Развод по-русски // Родина, 1998. Т. 9. С. 56. C. 78 (1764 г.), 79-80 (1766 г.). 44 РГИА. Ф. 796, оп. 39, № 262; оп. 41, № 244; оп. 35 См. подробнее: Пушкарева Н. Л. Не мать ве- 52, № 349, 350; оп. 78, № 475; оп. 79, № 591; ф. 1348, лела – сама захотела. Интимные переживания и ин- оп. 51, ч. 1, № 9/60; РГАДА. Ф. 1183, оп. I, ч. VII, №№ тимная жизнь россиянок в XVIII в. // Пушкарева Н. 365; 471; ч. VIII, № 6. Л. (ответ. ред.). А се грехи злые, смертные… Лю- бовь, эротика и сексуальная этика в доиндустриаль- Литература ной России (X – первая половина XIX в.). М., 1999. Абрашкевич М. М. О прелюбодеянии по рус- С. 612-627. скому праву // Пушкарева Н. Л. А се грехи… Кн. 2. 36 «Жалобы в лишении невинности и доведе- Вып. 2. М., 1994. нии до беременного состояния» были в середине XIX Алексеева Е. В. Диффузия европейских инно- в. уже явлением распространенным, денежная ком- ваций в России (XVIII – начало XX вв.). М., 2007. пенсация доходила до 10 руб. серебром (стоимость Гмелин С. Г. Указ. соч. СПб., 1771. Ч. I. 2 лошадей). См.: Никишенков А. А. (отв. ред.) Кре- Даль В. И. Заветные пословицы и поговорки стьянское правосудие. Обычное право российского // http://vidahl.agava.ru/zavet.htm. крестьянства в XIX – начале XX в. М., 2003. С. 278. Дубакин Д. Влияние христианства на семей- 37 Дело Саломеи Мериновой и Захара Под- ный быт русского общества в период до времени по- резова 1740 г. // Государственный архив Свердлов- явления «Домостроя». СПб., 1880. 45

Загоровский А. О разводе по русскому праву. Шашков С. С. История русской женщины // Харьков, 1884. Пушкарева Н. Л. А се грехи… Вып. 2. Кн. 2. М., 1994. Из истории русских слов. Словарь. М., 1993. Dulmen R.,van. Kultur und Alltag in der Fruhen Исаев И. А. Гражданское и семейное право // Neuzeit. Bd. 2. Munchen, 1994. Развитие русского права в XV – первой половине Kriza Il. Sin and Punishment in Folk Ballads // XVII в. Отв. ред. В. С. Нерсесянц. М., 1986. Acta Etrhnographica Hungarica. 2002. V. 47 (1-2). Коллманн Н. С. Проблема женской чести в Honour and Shame: The Values of Mediterranean Московской Руси XVI–XVII вв. // Социальная исто- Society. Ed. by J. G. Peristiany. Chicago, 1966. рия. 1998/1999. М., 2000. Pitt-Rivers J. Honor // International Encyclopedia Котошихин Г. О России в царствование царя of the Social Sciences. Vol. 6. 1968. Алексея Михайловича. СПб., 1884. Pitt-Riuers J. Postscript: The Place of Grace in Миненко Н. А. Семья. Праздники и развле- Anthropology // Honor and Grace. чения // История казачества Азиатской России. Т. 1. XVI – первая половина XIX в. Екатеринбург, 1995. Rezumat Нижник Н. С. Правовое регулирование În acest articol sunt examinate elementele брачно-семейных отношений в русской истории. reglementării juridice legate de castitate și fidelitate în СПб., 2006. societatea rusă tradițională din sec. X–XIII. Datorită Олеарий А. Подробное описание путеше- examinării în dinamică a subiectului, autorul constată o ствия Голштинскаго Посольства в Московию и в schimbare a atitudinii societății față de adulter în diferite Персию. Перев. Барсова, СПб., 1870. etape de dezvoltare a perioadei cronologice enunțate. Павлов А. С. Личные отношения супругов по Atitudinea față de această problemă s-a format sub Греко-римскому праву // Ученые записки император- influența normelor sociale de comportament în diferite ского Казанского университета. 1865. Т. I. Казань. pături sociale. Петрей де Ерлезунда. История о великом кня- Cuvinte cheie: femeie, castitate, fidelitate, adulter. жестве Московском. М., 1867. Полное собрание законов Российской импе- Резюме рии. Собрание 2-е. Т. VI. СПб., 1835. № 3485, кн. V, В публикации рассматриваются элементы гл. XIV, § 121 (1720 г.); Т. VII. № 4199. правовой регламентации, связанные с представле- Проекты уголовного уложения 1754–1766 го- ниями о целомудрии и супружеской верности в рус- дов / Под редакцией А. А. Востокова; Предисл. Н. Д. ском традиционном обществе Х–ХIII вв. Благодаря Сергеевского. 1882. рассмотрению вопроса в динамике автор обращает Пушкарева Н. Л. Женщины Древней Руси. М., внимание на изменение отношения к прелюбодея- 1989. нию, которoе складывалoсь в обществе на разных Скрынников Р. Г. Иван Грозный. М., 1975. этапах его развития в очерченный период времени. В Таганцев Н. С. Народно-обычное право и его статье представлено отношение к данной проблеме, значение в действующем законодательстве // Таган- которое формировалось общественными нормами цев Н. С. Уголовное право (Общая часть). Часть 1. поведения в разных слоях общества. CПб., 1902. Ключевые слова: женщина, целомудрие, су- Татищев В. Н. История Российская. СПб., пружеская верность, прелюбодеяние. 1768. Т. II. Успенский Б. А. «Заветные сказки» А. Н. Афа- Summary насьева // От мифа к литературе: Сборник в честь The article considers the elements of legal семидесятипятилетия Елеазара Моисеевича Меле- regulation concerning the views on chastity and fidelity тинского. М., 1993. in the Russian traditional society of the Xth – XIIIth Харузин М. Н. Сведения о казацких общинах centuries. Due to approaching the issue in dynamics, на Дону // Пушкарева Н. Л. А се грехи. Кн. 2. Вып. 1. the author pays attention to the change of attitudes to М., 1994. adultery on different stages of the society development in Цатурова М. К. Русское семейное право XVI– the determined period. The author shows the attitude to XVIII вв. М., 1991. this issue in different society strata shaped by the social Цатурова М. К. Русское семейное право XVI– norms of behavior. XVIII вв. М., 1997. Key words: woman, chastity, fidelity, adultery. 46

Vitalii SÎRF SISTEMUL DE IMAGINI ŞI PERSONAJE AL POVEŞTII MAGICE GĂGĂUZE (imagini şi personaje feminine)

Anterior subiectul respectiv a fost elucidat prin un model determinat de nişte particularităţi stabile, câteva lucrări la tema dastanului turanic, răspândit şi caracteristice lui (ei). În continuare vom încerca să la găgăuzi (vezi: Чимпоеш, 2002; Чимпоеш, 2009). caracterizăm nişte tipuri de personaje şi imagini fe- Studiul nostru, ca o continuitate a cercetării date, este minine din povestea magică găgăuză. orientat spre o altă specie de creaţie poetică populară Să cercetăm povestea „Fratele şi sora lui” (aici orală – povestea magică. Imaginile şi personajele fe- şi mai departe – Colţa, 1959a), în care subiectul tradi- minine în folclorul găgăuz sunt prezentate destul de ţional „Maşteha şi fiica vitregă” (AT 480) a fost supus vast, dar vom examina în continuare doar pe cele mai nu numai schimbărilor, dar şi completării subiecte- răspândite dintre ele şi mai bine studiate de către noi. lor noi „Învingătorul zmeului” (AT 300 A) şi „Ani- Componenţa şi distribuirea imaginilor şi malele mulţumite” (AT 554). Aici eroul principal este personajelor întâlnite în povestea magică găgăuză fratele eroinei: tânărul când a crescut, a început să nu este întâmplătoare. Ele sunt motivate de scopul vâneze, şi întâlnindu-se de fiecare dată cu animalele poveştii care constă în lupta dintre bine şi rău şi în sălbatice dă dovadă de înţelegere, generozitate. biriunţa binelui. De aceea, repartizarea imaginilor Fratele eroinei e idealizat. Înfăţişarea lui nu şi personajelor magice din poveste se face în baza este deschisă, însă ne putem închipui, că el este fru- antitezei. Personajele şi imaginile sunt divizate în mos. Principala lui calitate – altruismul. El acţio- două grupuri: primul grup este format din perso- nează nu pentru sine însuşi, el eliberează pe cineva naje şi imagini pozitive, grupul al doilea – din cele şi scapă pe alţii. Eroul săvârşeşte faptele sale eroice negative. În ansamblu ele formează un sistem al foarte simplu, fără nici un cuvânt, fără a pretinde la personajelor şi imaginilor întâlnite în poveşti. răsplată. Locul central în povestea magică găgăuză Idealului bărbătesc îi corespunde idealul fe- îl ocupă eroii pozitivi, înzestraţi cu putere, vitejie, meii-eroine. Ce calităţi descoperim în eroină? Este curaj, frumuseţe, capacitate de a realiza scopul pro- gospodină, străduitoare, cu tarie de caracter, răbdă- pus, sinceritate, şi cu multe alte calităţi fizice şi mo- toare, modestă, blândă, este gata să vină în ajutor. rale ideale, care au o valoare maximă în prezentarea Iată cum metaforic şi simbolic se vor- unui om. Din acest grup fac parte personajele şi beşte despre aceasta în poveste: „Бäн гидерим imaginile feminine: sora mai mică, fiica vitregă ş. a. кысмет аарамаа. Сäн калаӂан евдä. Бäн Urmează personajele şi imaginile care îl ajută гелеӂäм, ачан сäн долдураӂан секиз фычы pe eroul principal şi cu care ne întâlnim în orice po- йашлан, докузунӂуйу бирердä долдураӂейз. veste magică. Aceştia pot fi oameni, animale, fiinţe Еер бäн гелмäрсäйдим озаманадан, сäн актар fantastice şi mitologice, obiecte minunate. Acelaşi о фычылары йашлан да гит йаш сели аардына, rol îl joacă şi eroinele poveştilor, care întruchipează беки бенимнäн каршы гелирсин” („Eu plec în că- în sine idealul frumuseţii, înţelepciunii, bunătăţii, utarea fericirii, iar tu rămâi acasă. O să mă întorc curajului: fiica padişahului Dünnä gözeli, soţia sau când o să umpli opt butoaie cu lacrimi, al nouălea sora eroului principal. butoi o să-l umplem împreună. Dacă până atunci Şi în sfârşit grupul duşmanilor eroului prin- nu mă-ntorc, tu răstoarnă butoaiele cu lacrimi şi cipal din care fac parte personaje viclene, invidi- mergi după şuvoi, poate ne vom întâlni”). La sfârşi- oase, crunte, rele şi lipsite de recunoştinţă. Aces- tul poveştii aşa şi se întâmplă. tea pot fi oameni sau fiinţe fantastice, printre care Povestea apără pe cei, care au nevoie de aju- desemnăm personajele şi imaginile feminine: Cadı tor. Ea îi salvează pe copii, lăsaţi în voia soartei, – babu(su), rusali; mama vitregă şi fiica sau fiice ei ş. a. le trimite în ajutor diferiţi oameni minunaţi, care-i Indiferent de faptul cu ce elemente sau nu- salvează de la moarte, îi protejează şi le ajută în lup- anţe era înzestrat personajul concret (imaginea tă. Datorită acestui fapt cei respinşi şi nenorociţi îşi concretă) de diferiţi povestitori, el (ea) rămâne a fi capătă fericirea. 47

În povestea magică găgăuză o largă răspân- cadı – (giadu) „vrăjitor”]. Ea trăieşte în împărăţia dire au căpătat-o femeile ajutoare care rezolvă în subterană sau într-o cocioabă din pădure, şi poa- locul eroului principal nişte probleme dificile, care te să se transforme: „Курти пинер бейгиринä да îi asigură lui biruinţa asupra duşmanului. гелер о евä, булэр ӂады бабусуну. Ачан ӂады Drept model de credinţă şi fidelitate ne бабусу гöрер Куртийи, олэр текерлек. Курти pot servi femeile (fetele) din poveştile „Jertfă” кылыӂыннан парча кесер о текерлää. Бундан (Экономов, 1992) pe subiectul „Fuga minuna- сора дöнер бир койуна. Курти топузуннан tă” (AT 313), „Fiica Soarelui şi Zmeul” (Durbailo, даадэр о койуну… Ама ӂады етиштирер олмаа 1988) pe subiectul „Laptele de animal sălbatic” (AT бир клочка. Курти салэр бычааннан кесмää о 315 A). клочкайы, ама етиштирер кесмää гагасыны, În prima poveste tânărul care este juruit сора са тутэр да дешер о клочкайы. dragonului Evrem se prezintă la timpul stabilit, dar Топланмышлар инсаннар, бакэрлар – fuge şi se salvează, îndeplinind cu ajutorul unei raţe о клочка кайбелмиш. Онун да ериндä (a unei fete preschimbate) un şir de misiuni difici- пейдаланмыш бир чиркин бабу: башында сачлар le – într-o noapte construieşte un pod peste Dună- йолук, бурнусу кесик, бели кырык” (Булгар, 1990, re, sapă un izvor cu douăsprezece uluce, ridică o 39) („Curti încalecă pe cal şi se apropie de casă, o mănăstire cu douăsprezeci popi. În cea de-a doua găseşte pe Cadı babu. Când îl vede pe Curti, ea se poveste tânărul, fiind ajutat de fiica Soarelui, înde- preface într-o roată. Curti cu paloşul taie roata în plineşte, la fel, nişte însărcinări grele ale Zmeului, bucăţi. După aceea Cadı se preface într-o oaie. Cu însă oricum este omorât de el. Fiica Soarelui într-un paloşul său Curti îi desface capul în două... Dar mod miraculos îl învie. Cadı reuşeşte să se transforme într-o cloşcă. Curti În povestea „Fiica padişahului” (Colţa, şi-a făcut vânt cu cuţitul s-o taie, dar a dovedit să-i 1959b) eroina este ajutată de o babă bătrână care o taie doar ciocul, apoi a prins-o şi a străpuns-o. învaţă cum să procedeze pentru a scăpa de insisten- S-au strâns oamenii, când se uită cloşca a ţele din partea fratelui (sau tatălui, în altă variantă), dispărut, iar în locul ei a apărut o babă straşnică: cu care vrea să se însoare cu ea. părul zburlit, nasul tăiat, şira spinării ruptă”). Pot fi remarcate variantele poveştilor găgău- Hiperbola în cazul descrierii puterii Cadı ze din ciclul despre maştehă şi fiica vitregă, în care babu(su), a posibilităţilor ei este utilizată în poveste ultima primeşte ajutor din partea mamei trans- pentru a construi un fundal pentru activitatea erou- formate înainte de moarte în vacă. Îndrumată de lui principal, pentru aprecierea eroizmului lui. mamă, fiica nu mănâncă carnea de vacă, iar toate Faptul că Cadı babu(su) trăieşte în pădure sau oasele le strânge şi le îngroapă în grădină, după în împărăţia subterană ne dă posibilitatea de a presu- aceea îngrijeşte de copacul care a răsărit în acel loc. pune că imaginea acestei eroine e în legătură directă „...orice mort căruia i s-a făcut un serviciu, îndepli- cu străvechiul chip al stăpânei animalelor sălbatice şi neşte funcţia de ajutor”, – ne comunică folcloristul a lumii celor morţi. Imaginii asemănătoare cu Cadı V. Ia. Propp şi numeşte acest motiv „mortul recu- babu(su) sunt cunoscute şi în mitologiile slavă (Ba- născător” (Пропп, 1986, 150). Mortul recunăscător ba-Iaga), germană (Frau Holle în poveştile nemţeşti), o ajută pe eroina poveştii să îndeplinească porunce- greacă (Calipso), romanică de est (Mama pădurii sau le grele ale maştehei (să aleagă de gunoae un sac de Muma pădurii), turanică (la cazahi – Mîstan-Kempir, grâu ş. a.), îi dăruieşte haine frumoase. la tătari din Siberia de vest – Muskortka) ş. a. (vezi Deşi multe din poveştile acestui ciclu au su- Мелетинский, 1991, 694–704). ferit unele schimbări, şi din variantele transformate În perioada religiei creştine imaginea Cadı nu s-au şters liniile de subiect şi personajele (ima- babu(su) a început să fie interpretată ca imaginea ginile) iniţial arhaice. Aceste poveşti sunt inspirate unei vrăjitoare, zgripţuroaice, unui duh necurat, de străvechile superstiţii, ele ne indică legătura exis- ceea ce a adus la creşterea aprecierii ei negative. tentă între om şi animalul-apărător (totem). Printre duşmanii eroului principal se mai în- Pe vrăjitoarea rea, dură, răzbunătoare, pe tâlneşte un grup, care cu parcursul timpului ocupă zgripţuroaică cu părul lung în povestea magică gă- locul monştrilor mitici. Cu cât slăbeşte credinţa po- găuză de obicei o cheamă Cadı babu(su) [< pers. porului în magie şi fantastic, în poveste ca într-o lu- 48 crare de artă sunt incluse tot mai multe şi mai mul- apărut Gendem-babusu: c-o falcă-n cer şi alta-n te detalii al vieţii cotidiene, în ea creşte rezonanţa pământ, ridicând nori de praf cu papucii, în mână socială, ea devine satirică. Povestea condamnă şi îi învârtind o bâtă”). ia în râs pe toţi acei care se opun eroului principal, Folcloristul N. V. Novikov în legătură cu care îl dezapreciază şi-l tratează cu dispreţ: padişa- aceste cazuri remarcă: „Procedeul confruntării pro- hul, boierul, maşteha cu fiica sau cu fiicele ei, fraţii nunţate a eroilor le permite povestitorilor a scoate şi surorile invidioşi, diferiţi eroi falşi şi alţii. Îi întâl- în evidenţă toate calităţile cele mai bune ale eroului, nim într-un şir întreg de subiecte fantastice: „Fuga ce îl înalţă în ochii ascultătorilor; şi cele mai nega- minunată” (AT 313), „Soţul îşi caută soţia pierdută tive calităţi, tot ce e mai dezgustător şi demn de a sau furată” (AT 400 A), „Frăţiorul şi surioara” (AT fi judecat şi batjocorit în mod satiric la monstru” 450), „Maşteha şi fiica vitregă” (AT 480), „Feciorul (Новиков, 1957, 47-48). de împărat şi lupul cel sur” (AT 550), „Adevărul şi O altă formă de exprimare a neînţelegerilor minciuna” (AT 613), „Ciunta” (AT 706), „Copiii mi- din familie în poveştile cu subiectul despre persoa- nunaţi” (AT 707). na „prigonită pe nedrept” este următoarea: surorile La fel de crudă şi nemiloasă faţă de fiica vi- mai mari o invidiază pe cea mai mică, ele îi pun în tregă este reprezentată maşteha din povestea popu- leagăn nişte ţânci pentru a provoca mânia padi- lară găgăuză, sau mama care este sedusă de Zmeu şahului sau a feciorului lui care a lipsit în timpul faţă de feciorul ei (Durbailo, 1988). Căutând căi de naşterii copilului (Мошков, 1904, 63-64; Durbailo, a-şi omorî fiul, ea se preface bolnavă şi-l trimite să 1991). îndeplinească nişte însărcinări periculoase. Un rol aparte în povestea magică populară, Trebuie să remarcăm faptul că poveştile gă- ca şi în întregul sistem al folclorului găgăuz, le joacă găuze despre maştehă şi fiica vitregă fiind foarte epitetele stabile. Ele însoţesc şi imaginile şi perso- variate au în subiect multe momente comune. Cen- najele feminine: „Dünnä gözeli” (text. „Frumuseţea trul acestor poveşti îl formează motivul social. Sunt lumii”), „girgin kız” („fată vitează”), „kart hoburu- comparate două personaje: fiica vitregăş i fiica maş- nu” („mâncăcioasă bătrână”), „ihtiär ana” („mamă tehei. În toate poveştile putem urmări umilirea fiicii bătrână”) ş. a. vitrege la începutul poveştii şi triumful ei la sfârşitul Aşadar, putem concluziona că poetica po- ei. Confruntarea este dată în povestea noastră sub veştii magice găgăuze în întregime este îndreptată aspect exterior şi se exprimă prin imaginile erou- spre idealizarea eroului principal sau eroinei prin- lui principal şi al duşmanului său: „Дäдунун кызы cipale şi e în concordanţă cu tradiţiile magice ale шереметмиш, йалпакмыш, гöзäлмиш, бабунун poporului. Un număr considerabil de procedee şi са кызы хайлазмыш, чиркинмиш, сертмиш” mijloace artistice şi stilistice studiate de către noi (Colţa, 1959c) („Fata moşneagului era harnică, bi- au o orientare estetică, ne vorbesc despre iscusinţa nevoitoare, frumoasă, iar fata babei leneşă, urâtă şi poporului de a descoperi în cele mai obişnuite fe- iute din fire”). nomene ale vieţii imagini poetice, calităţi magice, Cu toate acestea frumuseţea eroinei prin- frumuseţea şi farmecul lumii. cipale, impresia pe care o provoacă ea este trans- misă prin formulele: „Гÿнä дäрмиш: «Йа дуу, йа Literatura да дууаӂaм!»” (Бабоглу, 1969, 148) („Îi spunea Булгар С. Дев адамын оолу: Масаллар. Soarelui: «De nu vei răsări tu, răsar eu!»”) sau Кишинев, 1990. Гагауз фольклору / Собир. и сост. Н. И. „...онун бакышы гÿнÿн шафкыны кесäрмиш, Бабоглу. Кишинев, 1969. гÿлÿшÿ йылдызлары топлармыш” (Бабоглу, Курбан (Jertfă) // Ана сöзÿ, 1992, 11 январин 1969, 149) („...privirea ei oprea lumina zilei, zâm- 11-ри. Йазылды Мамуӂука Панчунун аннатмасына betul ei strângea stelele”). гöрä. Тÿлÿ кÿÿйÿ [МССР, Валканеш району]. Prin formule aparte este relevată apariţia Ерлештирди С. П. Экономов. monştrilor, inclusiv de sex feminin. De exemplu: Мифологический словарь / Гл. ред. Е. М. Ме- „ӂендем-бабусу гелирмиш: бир ченеси ердä, летинский. М., 1991. бир ченеси гöктä, папучларыннан тозадарак, Новиков Н. В. Сатира в русской волшебной сопасыны какарак” (Бабоглу, 1969, 141) („A сказке записи XIX – начала XX века // Русский фоль- клор. Материалы и исследования. Т. II. М.–Л., 1957. 49

Образцы народной литературы тюркских imaginilor şi personajelor feminine comportă o orientare племен, изд. В. Радловым. Часть Х. Наречия бес- estetică, contribuind la redarea lumii artistice neobişnuite сарабских гагаузов / Тексты собраны и переведены din poveste, în care persistă atât frumosul, cât şi oribilul. В. Мошковым (с двумя прибавлениями). СПб., 1904. Toate acestea dezvăluie capacităţile poporului de a Пропп В. Я. Исторические корни волшебной descoperi şi crea din cele mai ordinare fenomene din сказки. 2-е изд. Л., 1986. viaţa cotidiană diverse imagini poetice fantastice. Чимпоеш Л. С. Образ „возлюбленной” в Cuvinte-cheie: poveste magică, sistem de imagini романических дастанах гагаузов // Anuarul Institutu- şi personaje, imagini şi personaje feminine, idealizarea lui de Cercetări Interetnice al AŞM. Vol. III. Chişinău, eroinei. 2002. Резюме Чимпоеш Л. Образ народного героя в гагауз- В статье рассматриваются некоторые женские ских дестанах (женские образы) // Лiтература. Фоль- образы и персонажи, бытующие в традиционной клор. Проблеми поетики. Вип. 33. Частина 1. Київ, волшебной сказке гагаузов Буджака. В одном 2009. случае это главная героиня повествования как положительный персонаж (дочь старика и т. п.), в Texte manuscrise другом – противник главного героя, отрицательный Băiatul şi fetiţa. Inf. Е. Г. Топалова, 67 ani. RSS образ (ведьма Cadı babu и т. п.). Вся поэтика Ucraineană, reg. Odesa, raionul Reni, s. Коtlovina, 1991. гагаузской народной волшебной сказки служит Înreg. М. Durbailo. EG. идеализации главной героини и не отходит от Fiica moşneagului şi fiica babei. Inf. А. Colţa, 43 сказочной традиции народа. Ряд художественных и ani. RSSM, or. Comrat, 1959 c. Înreg. Е. Colţa. АА. стилистических приемов и средств, используемых Fiica padişahului. Inf. Е. Iovciu, 46 ani. RSSM, or. в представлении женских персонажей, имеет Comrat, 1959b. Înreg. Е. Colţa. АА. эстетическую направленность, способствует Fiica Soarelui şi Zmeul. Inf. V. Chendighelean, 78 изображению особого художественного мира ani. RSSM, or. Comrat, 1988. Înreg. М. Durbaylo. EG. сказки, в котором присутствует как прекрасное, так Fratele şi sora lui. Inf. I. Iovciu, 59 ani. RSSM, or. и безобразное. Всe это свидетельствуeт об умении Comrat, 1959 а. Înreg. Е. Colţa. АА. народа находить и создавать в обыденных явлениях жизни самые разные и причудливые поэтические Abrevieri образы. АА – arhiva autorului. Ключевые слова: волшебная сказка, система АТ – Index european internaţional al subiectelor образов и персонажей, женские образы и персонажи, din poveşti: The types of the folktale. A classification идеализация героини. and bibliography. Antti Aarne’s „Verzeichnis der Märchentypen“ (FFC 3). Translated and enlarged by Stith Summary Thompson. Second Revision. FFC 184, Helsinki, 1964 The article discusses some female characters prevalent (1973) (FFC – Folklore Fellow Communications). in the traditional fairy tales of the Gagauz of Budzhak. In EG – materialele folclorice manuscrise ale one case, she is the main character of the narrative and Sectorului Etnologia găgăuzilor al Centrului de Etnologie a positive one (the daughter of an old man, etc.), in the al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de other – the enemy of the protagonist, a negative image Ştiinţe a Moldovei. (witch Cadэ babu, etc.). All the poetics of a Gagauz fairy tale serves the idealization of the main character Rezumat and is within the tradition of the people. A number of În articol sunt analizate unele imagini şi personaje artistic and stylistic means used in the representation of feminine întâlnite în povestea magică tradiţională a female characters has an aesthetic orientation, promotes găgăuzilor din Bugeac. Într-un caz acestea sunt prezentate the particular figurative world of a fairy tale, in which ca eroine principale pozitive (fiica moşneagului etc.), în there are both beautiful and ugly aspects. All this is the altul – adversarele eroului principal, personaje negative evidence of the ability of people to find and create very (vrăjitoarea Cadı babu etc.). Întreaga poetică a poveştii different and quirky poetic images in the most mundane magice găgăuze slujeşte idealizării eroinei principale fără aspects of life. a devia de la tradiţiile de poveste a poporului. Un şir Key words: fairy tale, system of characters, female de procedee şi mijloace stilistice, utilizate în descrierea characters, idealization of protagonist. 50

Luminiţa DRUMEA, Tatiana ZAICOVSCHI

COMPONENTA FEMININĂ A MENTALITĂŢII RUSE ŞI REFLECTAREA EI ÎN FOLCLORUL RUS DIN Republica Moldova …Стою, сердцем болю. (Fragment dintr-un cântec popular rus 1)

În prezent una dintre cele mai actuale direcţii vârsta purtătorului de folclor, timpul (anul) şi de cercetare umanitară este studierea mentalităţii locul înregistrării. În baza datelor disponibile unui popor, inclusiv componenta masculină şi concluzionăm: 1. Cei mai „productivi” informatori feminină. sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 şi 75 ani, Acestea se bazează pe ideea potrivit locuitori ai satelor, oraşelor mici, tinerii pensionari căreia conceptele genderologice universale de sau casnicii. Deşi, trebuie de remarcat că unele „masculinitate” şi „feminitate” sunt categorii genuri de folclor (ghicitorile, cântecele umoristice culturale de bază care descriu trasăturile specifice mici, zicătorile şi proverbele) sunt larg răspândite femeilor şi bărbaţilor în fiecare cultură lingvistică. şi printre tineri şi copii. 2. Femeile se consideră Studierea acestor concepte se înfăptuieşte în raport cele mai bune purtătoare ale genului cântecelor cu cercetarea altor noţiuni de bază – „bărbat” folclorice, iar bărbaţii ca cei mai buni povestitori. şi „femeie”. Ele se prezintă ca o opoziţie binară 3. De regulă aceşti oameni sunt moderaţi în vederile stabilă, care include nu numai prezenţa sau absenţa lor religioase, aderenţi ai religiilor tradiţionale. trăsăturilor specifice, dar şi a criteriului de apreciere, 4. Contrar opiniei deja existente, aceştia nu sunt aceste concepte fiind ferm înrădăcinate în sistemul nişte bunei analfabeţi, dar oameni care la timpul său lexico-semantic al limbii şi folclorului. au facut studii medii de specialitate. 5. Purtătorii de Scopul acestui articol este de a încerca să folclor, deseori posedă unele abilităţi interesante arate directivele metodice relevante în determinarea şi unice, creativitate meşteşugărească, virtuţi, care conceptelor de „gen” pe baza materialelor de folclor de obicei, sunt trecute cu vederea de cercetători. şi de a demonstra eficacitatea aplicării acestora în 6. Purtătorii actuali de folclor sunt adesea singuri folclorul rus, viabil pe teritoriul RM (în conformitate capabili de a înregistra atât lucrări cunoscute de ei cu materialului folcloric colectat de la mijlocul sec. anterior cât şi unele noi – ale altor persoane, ceea ce XX – până în prezent). şi practică frecvent. Folclorul este, de obicei, asociat cu ceva foarte Folclorul prin intermediul basmelor, vechi, care a existat cu mult timp în urmă. Această cântecelor, legendelor şi altor creaţii păstrează ipoteză însă, nu este decât o eroare. Folclorul coexistă caracteristicile specifice ale poporului, viziunea cu omul şi atât timp cât va exista omul, va trăi şi asupra diferitor laturi ale vieţii sale, precum şi folclorul. Şi chiar dacă în rezultatul transmiterii evoluţia lor. perpetue, conţinutul suferă numeroase schimbări, Folclorul rus, inclusiv cel existent pe esenţa rămâne neschimbată: folclorul (ca şi mitologia teritoriul RM, oferă oportunitatea de a a restabili şi literatura) – este un sistem secundar ce modelează imaginea femeilor în societatea tradiţională, lumea, viziunea şi reflectările despre lume. prezintă informaţii cu privire la statutul său în Conceptul de purtător actual de folclor familie şi societate, standardul de frumuseţe, este la fel de important în dezvoltarea subiectului calităţi, comportamente, relaţii, soarta sa (de obicei) pus în discuţie, deoarece deseori anume acesta grea. Şi chiar dacă scopul principal al articolului influenţează repertuarul artistului (creatorului), este – investigarea circumstanţelor manifestării selectarea unor sau altor lucrări. componentei mentalitaţii feminine ruse în folclor, Conceperea imaginii purtătorului actual de pe parcursul studiului vom face referiri şi la folclor se poate face în baza observaţiilor proprii, sau comonenta masculină, deoarece aceasta ne va ajuta folosindu-ne de paşaportul care este ataşat la fiecare la înţelegerea temeinică a subiectului. text fix. Paşaportul include următoarele informaţii: Atunci când se examinează statutul femeii numele persoanei ce fixează textul, numele şi în societatea tradiţională şi reflecţia sa în folclor, 51 primul obiectiv al studiului devine starea ei civilă. populare lirice au o intrigă, deşi principală lor sarcină Aceasta înseamnă că pe primul plan se plasează rămânea a fi transmiterea gândurilor, sentimentelor studierea microclimatului în familie şi ierarhia de şi stărilor sufleteşti ale poporului. Intriga (sau putere cu corespunzătoarele drepturi şi obligaţii, mai degrabă, episoadele intrigii – Лазутин 1965, precum şi analiza specificului contactelor de zi 44) cântecului popular liric este foarte specifică. cu zi cu cei care fac parte din grupul persoanelor În lirica populară intriga constituie modul de apropiate (rude, vecini, prieteni etc.). expunere a sentimentelor şi gândurilor eroului sau Situaţia femeii în familie a fost legitimată eroinei. Toate reprezentările despre femeii sunt 2 în culegerea de ordonanţe, Домострое . Aici se etic şi emoţional colorate. V. V. Colesov, reflectând descrie ce mod de viaţă i se cuvine să ducă unei asupra mentalităţii ruseşti, a spus: „Femeia crede în familii respectabile. Acest ideal, reflectat în creaţiile imagini şi cuvinte, mai degrabă decât în concepte populare, a continuat să domine secole la rând, depăşite, ceea ce este în concordanţă cu spiritul şi ajungând până în prezent. Normele de viaţă incluse mentalitatea rusească, care se bazează pe problema în Домострое se caracterizează prin austeritate semantismului expresiei verbale, nu pe concept” patriarhală, frugalitate (cumpătare) şi evlavie. Se (Колесов, 2007, 239). Dovadă acestui fapt, serveşte propăvăduia curăţenia fizică şi spirituală. Unele din totalitatea cântecelor folclorice ruse, dar şi exemplu regulile acestei cărţi se referă la virtuţile tradiţionale, ce urmează: care modificate de fiecare generaţie, prezenta noi conotaţii. Virtuţile feminine sunt confidenţialitatea На что было солучаться, şi ascultarea. Домострой – este, desigur, opera Если расставаться. Evului Mediu, purtătoare a amprentei mentalităţii Солучались в чистом поле bisericeşti în ceea ce priveşte bărbatul şi femeia, Под белой березой, rezultând din ideea predominantă încă din timpuri Расставались в темном лесе imemoriabile că, femeia e creată pentru bărbat şi Под горькой осиной. nu invers. Prin urmare ea trebuie să se subordoneze Горька, горька осинушка, – voinţei bărbatului, fie acesta tată sau soţ (www. Жизнь моя горчей. litmir.net/br/?b=31048). (Богомольная, 1968, № 61) Specificul reprezentărilor despre lume, în comunitatea rurală, din perioada scrierii culegerii Imaginea femeii, caracterul ei sunt mai Домострой dar şi a secolelor următoare a fost perceptibile şi detaliat prezentate în cântece respectarea tradiţiilor. Pentru oamenii acelui timp decât în basmele ruseşti. Aşa cum a constatat şi fiecare an nou era similar cu cel precedent, Soloviov, „Rusoaica frumoasă este numaidecât deoarece fiecăre zi calendaristică era legată de ciclul timidă. Ea se dă îndărăt (se întoarce cu spatele), agrar de plantare, cultivare şi recoltare. Aceasta era cu mâinile şi basmaua se acoperă, îşi ascunde de latura cea mai importantă a vieţii, care determina toţi faţa sa rumenă, merge neauzită de nimeni, orice altceva, întrucât de roadă depindea viaţa trăieşte neatrăgând atenţia, după poartă, ca de mai departe a familiei. Dacă astăzi un bun soarele de seară. Nu are mândrie şi nu-şi pierde indicator în dezvoltarea societăţii se consideră a cumpătul chiar dacă ştie că e frumoasă...” fi dinamica, iar în minte predomină ideea despre relativitatea tuturor lucrurilor, atunci în trecut, din (Соловьев, 1991, 195). contra, se apreciau ca pozitive trăsăturile societăţii Înţelepciunea populară ce se regăseşte în fondate pe credinţă şi tradiţii ca: conservatorismul, proverbe şi zicători apreciază nu doar frumuseţea dogmatismul. exterioară, dar, de asemenea şi frumuseţea În folclorul rusesc din Moldova, chipul interioară, subliniind importanţa înţelepciunii, femeii, statutul ei legal în comunitatea tradiţională, bunăvoinţei şi vredniciei (e necesar de remarcat relaţiile de familie şi căsnicie, modul de viaţă şi faptul că aceste paremii sunt nenumerate – vezi: soarta ei sunt complet şi variat descrise în creaţiile Погонцева, 2011, 5) – ca trăsăturile cele mai muzicale populare, uneori fiind transmise chiar importante în comparaţie cu frumuseţea corpului. emoţiile şi stările ei. Cele mai multe din cântecele Comparaţi: 52

Красива как наливное Не ищи красоты, а ищи – Краса моя, краса, где поделася? яблочко; Коса – девичья доброты; Жену выбирай Чи красу пропила, чипрогулала? краса; На красавице вся- не в хороводе, а в огороде; Красу не пропила и не прогуляла, кая тряпица – шелк; Кто На красивую глядеть С молодым казаком ночку простояла, мил, тот и красив; Где хорошо, а с умной жить здоровье, там и красота; легко; С лица воду не Так я свою красоту потеряла. Иссушила молодца чужая пить – умела бы пироги (Богомольная, 1968, № 43) девичья краса и др. печь; Красотой сыт не будешь; Красота за- Fetele de măritat, iniţial pline de speranţe вянет, а ум не обманет и т. д. pentru un viitor mai bun, încercau să-şi modifice eventual destinul lor, cerându-le părinţilor să În poveştile populare frumuseţea prevede le permită să se căsătorească cu cei de care erau frumuseţea acţiunilor, sentimentelor, dorinţelor şi îndrăgostite, dar dorinţele lor nu erau totdeauna gândurilor şi este sinonim cu conceptele de bunătate, luate în consideraţie: curaj, hărnicie, putere şi, în cele de urmă, frumuseţea exterioară se apropie de cea interioară. Frumuseţea Бежит реченька, бежит быстрая, femeii ruse esste separată de folclor în „fetească” Скочу-перескочу, (feciorelnică) şi „femeiască” (Девушка красна до Отдай, маменька, отдай, родная, замужества; Красуйся, краса, пока вдоль спины За кого я схочу. коса: под повойник попадет, – краса пропадет). (Богомольная, 1968, № 52) Această separare predomina, mai ales, în cântecele de nuntă şi respectiv, în ceremonii. Atât timp, cât era С винограда веточка, куда ты летишь? fecioară, fata purta cosiţe, care demonstrau statutul …Ой, доля моя горькая, де поделася? de celibatară şi relatau despre sănătate – sprânenele …Да бессчастная, что влюбилася. arcuite, obrajii rumeni ca florile de mac, gât alb ca de …Было не хотела замуж выходить, lebădă, mersul ca de păun. Înainte de nuntă, fetele îi Слыхало мое да сердечинько – pregăteu miresei, baia, unde ea îşi „spăla” frumuseţea Век буду тужить. de fată şi-o punea pe cea de femeie («смывала дивью (Богомольная, 1968, № 43) красоту – намывала бабью красоту» [Девичья краса до возрасту, молодичья до веку]). Odată cu schimbarea statutului de fată pe cel Fata apare, de obicei, în cântecele populare de „nevastă” viaţa femeii se schimba dramatic, şi ruse blândă, timidă, umilă, respectuoasă faţă de de foarte multe ori – nu în una mai bună, deoarece părinţi. Viaţa din comunitate, unde a fost urmărită mutându-se cu traiul în familia soţului, de obicei, de zeci de ochi, o determina să aibă grijă permanent aglomerată, cu nurori, uşi etc., existenţa ei devenea de onoarea sa, mărginindu-se în libertăţi şi plăceri, dificilă, lipsită de oricare drepturi, foarte grea, iar în ciuda oricăror promisiuni, vise şi tentaţii, altfel uneori chiar insuportabilă: îşi putea distruge soarta: – Скажи, голубь, скажи, сизый, На гулянье при компаньи Кому воля, а кому нема? Парень девушку обнял, – Хлопцам воля, девкам – нега, Девчонке стыдно стало, А молодушкам миновала. Стала плакать и рыдать, – А пойду я умоюсь, побелюся, А мальчишке жалко, В светлое платье наряжуся, Стал девчонку вспотешать: Пойду я к маменьке спрошуся, – Не плачь, девка, не плачь, красна, Почему меня никто не любит, Не плачь, ягодка моя. Что ни свекор, ни свекруха… Разгорится мое сердце, (Богомольная, 1968, № 18) Возьму замуж за себя. (Богомольная, 1968, № 52) Посылают младу по воду, В глухую полночь босую, Ветер с поля, туман с моря, Босую да еще и раздетую Ох, да довела любовь до горя… Налетели гуси серые, (Богомольная, 1968, № 38) Возмутили воду свежую. 53

Я один часок простояла, Ой, Ванечка, Ванечка, милая душа, Второй час я проплакала, Я с тобою, Ванечка, не пожилася, На третий час я домой пришла. Забрали мово Ванечку на фронт воевать, Начал тятенька (свекор – авт.) меня А меня, молоду, оставил горевать. больно бить, (Богомольная, 1968, № 12) А деверья уж и плеть несут, А золовки «ласковое» слово говорят: Cântecele tradiţional lirice constituie o re- – Невестушка наша глупая, flectare a relaţiilor intra-familiale. Adesea ele oglin- Было б тебе хоть мутной принесть. deau nu numai viaţa din cadrul familiei patriarhale, (Богомольная, 1968, № 54) dar aveau în vizor şi relaţiile sociale. La sf. sec XIX, în special, după abolirea iobăgiei, are loc o diversi- Amărăciunea vieţii, în familia frecvent inos- care a tematicii melodiilor lirice. În cântece tot mai pitalieră a altcuiva, era agravată în cazul când mire- adânc pătrund motivele sociale. Lirica populară le era din alt sat, fata fiind nevoită să părăsesească este acum preocupată mai mult de relaţii sociale de- locurile natale: cât familiale. Pe lângă motivele de nuntă şi căsătorie frecvent se descriu probleme sociale, care oricum Закрывала меня маменька rămân legate de viaţa de familie şi poziţia femeii. Что от ветру да от солнушка, Acum femeia îşi putea pierde soţul nu doar în mod Не закрыла меня маменька natural/fatal (în caz de moarte) sau din motive soci- От чужой, от дальней сторонушки, ale, dincolo de voinţa lui, dar şi datorită faptului că От чужого злого детища el pleca la muncă în oraş (muncă sezonieră): (Богомольная, 1968, № 54) Ох ты, орлик сизокрылый, Ой, да скажи правдочку, где мой милый. …Только мне спостылела чужая сторона, – А твой милый на работе, Ды чужая сторонушка без ветра сушит, Ой, да на литейном на заводе. Чужой свекор-батющка без вины бранит, Что он робит, выробляет? А свекруха-маменька не знаю за что. Ой, да трубы медные выливает. (Богомольная, 1968, № 51) (Богомольная, 1968, № 38) Cauzele tradiţionale ale intrigii din cântecele de familie ruseşti sunt: dorul de casa, viaţa grea din V. V. Kolesov analizând trăsăturile feminine şi noua familie, viaţa grea de cuplu. Cântecele lirice masculine prezente în mentalitatea rusă şi analizând populare ruse sunt definitorii şi prin faptul că, pe raţionamentele unor autori ca: Vladimir Solovyov, lângă multitudinea de sentimente şi convingeri Ivan Ilyin, Peter Ostafyev, Vasili Rozanov etc., de- omeneşti sunt viu pictate şi evenimentele care au scrie un şir de opoziţii, corectitudinea cărora este provocat aceste gânduri, sentimente, stări. demonstrată de folclor. De ex: „Voinţa femeii e mai Calitatea vieţii de familie depindea de un slabă, dar şi mai puternică decât a bărbaţilor. Voinţa şir întreg de factori şi nuanţe, inclusiv de origine femeii e mai puternică... în ceea ce ţine de viaţa prac- socială. Se credea că e mai bine să ai un soţ sărac, tică; în cazul în care trebuie să se adune şi să rezolve decât să nu-l ai deloc («За мужем, как за каменной imediat o problemă dificilă, este nevoie de inventi- стеной»), – adesea femeia rămănând văduvă din vitate, răspuns rapid, fără ezitare, pentru a atinge diverse motive. În plus, soţul ei putea fi luat soldat, succesul... Aspiraţiile constante ale femeii nu denotă în asemenea cazuri familia rămânea fără susţinător, încăpăţânare, dar tărie, modal predicatele femeilor care se întorcea după foarte mult timp, sau nu mai fiind diferite de cele a bărbaţilor... Femeilor le este revenea niciodată: caracteristic, în general aşteptarea pasivă, existenţa şi nu activitatea, întru-cât voinţa femeii este determi- А у поле рябинушка, nată de ceea ce-i dictează inima (Kolesov, 2007, 240). Она без ветра шумит. Vom adăuga, de asemenea, că voinţa femeii А у море на донушке era condiţionată în mare măsură de standardele şi Мой милый лежит. legislaţia mediului în care trăia. Citând în continuare următoarea opoziţie, V. V. Kolesov remarcă: (Богомольная, 1968, № 41) „Bărbatul – este un susţinător al legii, femeia – 54 adevărului neprihănit. Importanţa obiceiurilor şi lor, prin prisma conceptelor ce exprimă ideologia moravurilor pentru femei este absolută; ea fiind noţiunilor de „masculin” şi „feminin”. Exemple de şi tutore şi novator în domeniul moralei. Formula acest gen constituie zicătorile, a căror trăsătură dis- veche: «Bărbatul vrea libertate – femeia caută sprijin» tinctivă este integritatea structurală şi exhaustivita- – este adevărată. Pentru femeie este esenţial să aibă tea. În ele, semantica „genderologică” este abordată consimţământul rudelor” (Kolesov, 2007, 240). În potrivit convingerilor tradiţionale, iar aprecierile timpul în care s-au compus aceste cântece legislaţia bine evidenţiate. De exemplu, în zicătoarea „soţul şi drepturile nu erau în favoarea femeii, ea aflându-se trage la el şi soţia la ea” (АА, Voroh А. P., 59 ani, mai întâi dependentă de părinţi, până când aceştia îi Edineţ, 1979) se exprimă foarte clar ideea despre găseau mire: existenţa în conştiinţa folclorică rusă a unui conflict primordial între bărbaţi şi femei. Complexitatea Сидит тятя за столом, naturii feminine, căreia i se mai dă o notă negati- Разливает чай с вином. vă, este reflectată în zicători „На женский нрав не Пропивают меня, девушки, угодишь”, „Женских прихотей не перечтешь” Навеки в чужой дом. (АА, Șcetinnikova М. И., 59 лет, Единцы, 1979). (Klimova S. D., 72 ani, Aprecierea negativă de pe poziţiile „genderului s. Bîcioc, 1975) masculin”, i se atribuie modului în care femeia rezol- vă problemele apărute. Tot ce poate o femeie, – este după care – de soţ şi familia lui. Accentul deseori este plansul brusc şi fără motiv: «Баба слезами беде pus pe muncile fizice grele, efectuate în noua casă, помогает», «У баб да у пьяных слезы дешевы» tratamentele rele din partea noilor membri ai familiei: (Zolotoreva А. F., 71 ani, s. Bîciok, 1975). În contextul identificării diferenţelor Коли б ты меня не бил, genderologice din mentalitatea rusă se încadrează şi Я б тебя жалела reflecţiile lui I. A. Dzidaran: „Bărbatul glorifică ce e И беленькую рубашечку făcut, femeia deplânge ce nu a reuşit. Fericirea femeii На тебя б надела. este mult mai situaţională şi schimbătoare decât a (Zolotariova A. F., 71 ani, bărbatului, iar peste ani sentimentul fericirii la bărbaţi s. Bîcioc, 1975) creşte, iar la femei se reduce la zero, cu toate că motivele realizării ei pot fi mult mai diverse la femei (Dzidaran, …Как по осени ломала 2001, 168). Ar fi incorect să presupunem că afirmaţia Красную калинушку. dată funcţiona unanim sau e aplicabilă în orişice На полях снопы вязала, situaţie, dar nu putem să nu recunoaştem valabilitatea Надломила спинушку. sa în procesul oglindirii ei în lirica populară, (a se (Miheeva Е. L., 67 ani, vedea exemplele oferite în acest articol). s. Bîcioc, 1975) Analiza comparativă dintre trăsăturile exter- ne şi starea lăuntrică a eroilor din creaţiile lirice ruse Травушка-муравушка, este foarte importantă în opinia noastră. În cântece Коси, моя сударушка! tinerii se alintă, numindu-se: «любашечка», «рас- Накосила сена воз, красавчик», «любчик мой», «разлюбезная моя», Милаша осенью увез. «дружок миленький», «красота моя», «красная (Miheeva Е. L., 67 ani, s. Bîcioc, 1975) девица», «душечка-красавица», «красная деви- ца», «друг любезный» etc. şi permanent – din cauza zvonurilor: Pe de o parte eroina descrie în detalii portre- Пошла пара по заводе, tul idealizat al iubitului: Ой, да пошла славушка по народе. Я да той славы не боюся… …Русы кудри завидные, (Богомольная, 1968, № 38) Черни брови наводные, Дружка карие глаза, Marea majoritate a exemplelor existente re- Распрелестны словеса lateză depre supunerea femeii cerinţelor soţului (Богомольная, 1968, № 16) în familie. Indirect, această atitudine ocrotitoare, condescendentă a bărbaţilor faţă de femei poate fi În multe cântece, aspectul eroului este percepută în urma analizei proverbelor şi zicători- completat de descrierea detaliată a ţinutei lui: 55

…На нем шапочка бархатная, ia cititorului, mai precis, ascultătorului mult timp. В руках колышек черного соболя, Acesta este de fapt şi motivul rezistenţei ei în timp...” Сюртучок на нем хорошего сукна (http://litterms.ru/ch/332). (Богомольная, 1968, № 17), Cântecele umoristice conţin cel mai bogat ansamblu de reprezentări despre femeia rusă. În pe de altă parte, frumuseţea lui în multe texte de acest gen, imaginea femeii este reprezentată altfel melodie rămâne necunoscută, pentru că, prac- decât în cântecele lirice. Pe de o parte, situaţiile sunt tic, creaţiile lirice sunt interpretate de către fete. la fel ca înainte: Imaginea de ansamblu a eroinei poate fi repze- zentată în felul următor: ea are «бело/румяно Из колодца вода льется, лицо», este «черноброва», cu «русой косой», în Вода мутноватая. «батистовом/цветном платье» sau în blană cu Муж напьется, подерется – «опушкой бобровой». Spre deosebire de aspectul Жена виноватая. exterior, starea sufletească a eroinei este redată foar- (АА, 5) te detaliat şi realist: Мне мой милый изменял, День настанет – я в досаде прохожу, Бил меня и оскорблял, Ночь настанет – во слезах я пролежу. все равно его не брошу, Потому что он хороший. (Богомольная, 1968, № 25) (АА, 3) …Стою, сердцем болю. Pe de altă parte, eroina acestor cântece Распрокляты ли белы ручки, trăieşte în alt registru temporal, se distinge printr-o Что я ими обнимала. minte ageră, iute şi ştrengară (uneori peste limită), Распрокляты ли белы ножки, ironică, nu permite să fie asuprită şi este capabilă să Что я ими гуляла. se apere – cel puţin verbal: (Богомольная, 1968, № 31) Я свою соперницу Imaginile eroinelor specifice folclorului rus Отведу на мельницу, exprimă apriori un ideal de frumuseţe exterioară Измелю в муку şi nobleţe interioară, ceea ce denotă şi evidenţiază И лепешек напеку. incorectitudinea privării ei de fericire (din cauza (АА, 6) statutului tradiţional de subordonare a femeii în familie), armoniei interioare şi auto-realizării. Ой, не стой под окном, În procesul evoluţiei societăţii, se schimbă Не топай ногою, mentalitatea populară, preferinţele şi interdicţiile, Бо не выйду сама, principiile de creare a cântecului. Apar noi teme, Выйду с кочергою. ideii şi imagini, sunt recunoscute noi perspective (АА, 2) de viaţă, alte norme, care se aplică şi în relaţiile din- tre sexe. Relevante în acest sens sunt „strigăturile” Cu toate acestea, trebuie de subliniat că în (частушки), cântecele scurte cu conţinut umoris- componenţa lexicală a mijloacelor cheie formatoare tic, care se remarcă prin originalitatea sa şi care ră- de schiţe plan a „strigăturii”, nucleul îl constituie cu- mân actuale şi în zilele noastre. vintele nominal legate de exteriorizarea sentimente- Un adevărat cunoscător, colector şi propa- lor de dragoste. Aşa lexeme ca: любить, полюбить, gandist al acestor cântece poetul N. C. Starşinov era любовь, разлюбить prin legăturile sale versate in- convins că „aceste cântece scurte au supravieţuit da- clud în sistemul mijloacelor fondatoare de valori ale torită vitezei sale, conciziei, gravitaţiei provocatoare strigăturii alte grupuri de cuvinte din zona nucleului: de comprimate la limită, datorită situaţiilor neobiş- nuite, poznelor, înaltei calificări, iar adesea stupidi- Мы егоровски девчата, tăţii intenţionate, aduse până la absurd și zâmbete şi По-егоровски поем, voie bună. Acest gen de cântec ţine pasul cu ritmul Кто ребят наших полюбит, tot mai rapid al acestui secol, reuşind să se încadreze Все равно мы отобьем. în acest tempou de viaţă, fiind folosit spontan; și nu (АА, 1) 56

С неба звездочка упала sunt luate din culegerea lui R. А. Bogomolinaia, cu На стеклянный сундучок. numerotarea corespunzătoare, precum şi din Arhiva Вся любовь моя пропала Autorilor (АА). Textele strigăturilor sunt luate din За подружкин язычок. Arhiva Autorilor. (АА, 4) 2«Домострой» – document literar rusesc de mare valoare din sec. XVI. Este un set de reguli (proiectat cu În studiul său referitor la mentalitatea ruseas- grijă) de comportament publice, religioase şi mai ales că, V. V. Kolesov, referindu-se la opoziţiile gender, familiale. El a servit în timpul său şi în următoarele secole face următoarea relatare, rezultată din observaţii şi ca cod moral. La mij. sec. al XVI-lea a fost reproiectat de reflecţii personale: „Activitatea în forţa de repulsie protoereul Silvestru. (aversiune instinctivă) – este bărbatul, puterea pasivă de atracţie – este femeia (ademenitoare)... Trăsăturile Literatura predominante ale caracterului feminin sunt: curio- Богомольная Р. А. Русская народная песня в zitatea direcţionată, tendinţa de a exagera cele mai Молдавии. Кишинев, 1968. nesemnificative evenimente din viaţa de zi cu zi, în- Джидарьян И. А. Представления о счастье в clinaţia pentru bârfă, purtarea nefirească, capriciile русском менталитете. St. Petersburg, 2001. frecvente, economisirea exagerată (mai zgârcite ca Домострой. Seria «Литературные памятники». bărbaţii)”. Citându-l în continuare pe Petr Astafyev, СПб.: Наука, 1994 // (www.litmir.net/br/?b=31048). a precizat „Dar toate acestea dispar instantaneu în Колесов В. В. Русская ментальность в языке и cazul în care o femeie simte profund (Subliniat de au- тексте. СПб., 2007. tori). Sentimentele au puterea de a converti în minte Лазутин С. Г. Русские народные песни. М.: laturile negative ale vieţii”. Dovadă a acestui fapt sunt Просвещение, 1965. temele folclorice ale creaţiei populare orale, inclusiv Погонцева Д. В. Женская красота в русском cele revizuite de noi în această publicaţie. фольклоре // Musicology and Cultural Science. 2011, Prezentul articol încearcă să stabilească, în № 1 (7). baza materialelor de folclor, metodologia princi- Соловьев И. Размышления об Эросе. pială, relevantă pentru determinarea conceptul de Составление и предисловие М. Н. Эпштейна // „gen”, şi să argumenteze eficacitatea aplicării acestei Человек. М.: Наука, 1991, № 1. în folclorul rusesc, viabil pe teritoriul RM (în baza Частушка / Словарь литературных терминов // – proverbelor, zicătorilor, melodiilor lirice, „strigătu- http://litterms.ru/ch/332 rilor” etc., colectate de la mij. sec. al XX-lea până în prezent), să descrie imaginea femeii ruse pe fundalul Rezumat amplu al relaţiilor matrimoniale şi sociale, tradiţiilor, Folclorul rusesc, existent pe teritoriul Republicii preferinţelor şi restricţiilor, normelor şi valorilor co- Moldova, oferă oportunitatea de a restabili imaginea fe- munităţii tradiţionale în dinamica dezvoltării sale. meii în totalitatea şi dinamica sa în societatea tradiţiona- lă, reliefând temele relaţiilor familiare, matrimoniale şi Lista informatorilor (Arhiva Autorilor) sociale, tradiţiilor, preferinţelor şi restricţiilor, normelor Voroh A.P., 59 ani, or. Edineţ, 1979. şi valorilor şi pune la dispoziţie informaţii despre statutul Erenciuc V. I., 54 ani, s. Egorovca, 2012. ei în familie şi societate, standardul de frumuseţe, natura, Zavialova М. I., 26 ani, Slobozia, 1969. comportamentul, relaţiile, soarta ei, de obicei grea. Pro- Zolotariova А. F., 71 ani, s. Bîcioc, 1975. blema abordată este avantajos dezvoltată de numeroase Climova S. D., 72 ani, s. Bîcioc, 1975. exemple, elucidate în publicaţie. Lungu N., 20 ani, s. Păşcăuţi, 2010. Cuvinte cheie: creaţia popular-orală, etnologie, Miheeva Е. L., 67 ani, s. Bîcioc, 1975. societate tradiţională, femeie, relaţii gender. Sirotina V. I., 21 ani, s. Dobrogea Veche, 1969. Şcerbacova Е. N., 18 ani, s. Pocrovca, 1976. Резюме Şetina N. N., 50 ani, or. Edineţ, 1976. Русский фольклор, бытующий на территории Şcetinnicova М. I., 59 ani, or. Edineţ, 1979. Республики Молдова, дает возможность восстано- вить образ женщины, во всей его полноте и дина- Note мике, в традиционном обществе на широком фоне 1 Citatul este luat din culegerea lui R. А. Bogo­ семейно-брачных и социальных отношений, тради- molinaia «Русская народная песня в Молдавии» ций, предпочтений и запретов, норм и ценностных (Кишинев, 1968) (№ 31). Textele cântecelor lirice установок, предоставляет сведения о ее статусе в 57

семье и социуме, эталоне красоты, характере, по- of a Russian woman in its dynamics in the traditional ведении, взаимоотношениях с окружающими, о ее society, against a wide background of a family and social обычно нелегкой судьбе. В данной статье на много- relations, traditions, preferences and prohibitions, численных примерах раскрывается указанная про- norms and values. Russian folklore presents information блематика. concerning the woman’s position in the traditional Ключевые слова: народное устнопоэтическое Russian family and the Russian society, the standard творчество, этнология, традиционное общество, of her beauty, her spirit, her behavior, her relationships женщина, гендерные отношения. with other people, her difficult destiny. In this article you can find a lot of examples on the above mentioned Summary topics. Russian folklore in the Republic of Moldova Key words: folklore, ethnology, traditional gives the possibility to restore the traditional image society, woman, gender relations.

A. G. Veneţianov. Întâlnirea la fântână (1843) M. F. Ivanov. În aşteptarea răspunsului (1900)

A. G. Veneţianov. Fata cu albăstrele (1820) F. V. Sîcikov. Tânăra nevastă (1928) 58

Alexandr COVALOV

Sărbătoarea „Babinden” la bulgarii din Moldova

În actualul articol autorul îşi propune scopul mâinile, le dau câte un calup de săpun şi şervete, de a examina conţinutul, semnificaţia şi evoluţia săr- le împodobesc cu bucheţele, donează bani, cămăşi, bătorii populare dedicată moaşelor din mediul etniei şosete. Apoi se aşează la masa de sărbătoare servi- bulgare din Basarabia, precum şi de a confrunta obice- tă cu diferite bucate – găini fierte, baniţa (plăcin- iurile acestei zile cu cele existente în metropolă. Aceas- te), pâine rituală, vin sau rachiu. Uneori petrecerea tă sărbătoare cu denumirea de Babinden (8/21.I) este este însoţită de cântece cinice, glume deocheate şi cunoscută pe întreg cuprinsul etniei bulgare şi e studi- elemente erotice. Moaşa poartă la gât un gherdan ată cu suficientă seriozitate de specialişti în domeniu din ardei roşii simbolizând virilitatea bărbătească. din Bulgaria. Obiceiul constituie o parte componentă Având la îndemână o ţiglă, ea tămâieşte femeile sub a culturii tradiţionale conservată de „coloniştii trans- poalele fustei ca să nască mai mulţi copii. În cazul danubieni” şi prezintă interes ca sărbătoare populară în care mai târziu la petrecere se raliază bărbaţi fe- care, având obârşia idolatră, spre deosebire de celelal- meile neapărat le scot căciulile, brâiele, ba chiar trag te, practic, nu a căpătat o nuanţă religioasă. jos şi pantalonii, cerându-le să doneze moaşei bani. La baza acestui studiu stau materialele culese de Încheie ceremonia „scăldatul” ritual al moaşei la autor în cadrul investigaţiilor de teren efectuate pe teri- izvor sau pe malul râului, unde ea este dusă cu cotiga toriul Republicii Moldova în anii 1996–2002 în or. Ta- sau cu sania. Uneori procesiunea e însoţită de traves- raclia, în satele Valea-Perjei, Cairaclia, Corten, Tvardi- tiţi – femei în straie bărbăteşti (Попов, 1994 а, 18-19). ţa, raionul Taraclia, în satul Chirsova, raionul Comrat, în satul Parcani, raionul Slobozia, precum şi în câteva * * * localităţi „mame” pe întinsurile Bulgariei. Se fac, de Una din primele comunicări despre această asemenea, referinţe la diferite surse publicate anterior. sărbătoare a etniei bulgare din Basarabia o desco- perim în revista „Кишиневские епархиальные * * * ведомости” pentru anul 1875. Preotul Kiranov, În calendarul popular în întreaga Bulgarie descriind „prejudecăţile şi superstiţiile” enoriaşilor Babinden figurează ca sărbătoare dedicată moaşe- săi – bulgarilor din satul Ciumlechioi, susţine că în lor, la care participă mai cu seamă femeile care au ziua de 8 ianuarie, la Babinden, toate femeile căsă- născut de curând. Concomitent, ea este celebrată şi torite donează moaşei sale năframe, pantofi etc.; întru sănătatea micuţilor şi a mamelor lor. apoi urmează ospăţul, cântecele, horele însoţite de Referitor la structura complexului ritual cimpoi... Pe înserate o parte din femei aşează moaşa despre care este vorba cunoscutul etnograf bulgar, în cotigă sau în sanie şi o duc la fântână (celelalte D. Marinov scria că la Babinden se îndeplineau dansând merg înaintea procesiunii), o „scaldă” şi o trei obiceie: primul – scăldarea copilului de către petrec acasă, unde serbarea continuă până târziu. moaşă, al doilea – organizarea ospăţului în pro- Esenţa acestor episoade o constituie urările de să- pria-i casă şi al treilea – „scăldatul” moaşei însăşi nătate (Киранов, 1875, 774). (Маринов, 1980, 483). La începutul sec. XX calendarul popular al Dis-de-dimineaţă, înainte de a răsări soarele, etniei bulgare din Basarabia devine obiect de stu- moaşele vizitează la domiciliu femeile pe care le-au diu ştiinţific. Descrierea sărbătorii cu pricina ne-o ajutat la naştere; tot ele scaldă pruncii şi le ung frunţi- prezintă cercetătorul bulgar Iov Titorov în cartea sa le cu unt şi miere, îi blagoslovesc urându-le sănătate, despre bulgarii basarabeni (autorul nu nominalizea- putere şi mulţi ani înainte; pun câte un smoc de lână ză satele în care au fost realizate investigaţiile). După în capul fetelor şi pe obrajii băieţilor ca să le crească spusele lui, în această zi fiecare femeie, care a născut lungă cosiţa şi mustăţile (barbele); cu bucheţele de unul sau mai mulţi copii, merge dimineaţa la moa- muşcată înfăşurate cu fire roşii stropesc femeile şi fe- şă, îi aduce săpun şi şervet, îi toarnă apă să-şi spele tele ca să nu le fie de deochi şi să nască fără agravări. mâinile şi-i dă şervetul. După aceea se întoarce acasă, După aceasta toate femeile cu copiii de până pregăteşte bucatele, pâinea şi vinul şi revine cu toate la trei ani merg la moaşe, le toarnă apă să-şi spele acestea la moaşă. Femeile pun masa, aşează moaşa 59

în capul mesei (ea aşijderea prepară bucate) şi încep cipă numai femei; dacă, din întâmplare, apare vreun petrecerea. Pe parcurs, în casă şi în curte se încinge bărbat, ele, fără a se jena, pot să-i tragă jos până şi jocul, horo, apoi urmează „scăldatul” moaşei: o duc pantalonii, iar dacă nu va urma răscumpărarea, pot la fântână şi-i stropesc hainele cu apă, după aceea o să-l ungă chiar şi cu dohot. aşează într-o sanie şi o plimbă. La această petrecere, În satul Şikirli-Kitai toate pacientele dis-de- care durează până târziu, nu se permite accesul băr- dimineaţă se duc la moaşă; fiecare femeie îi toarnă baţilor (Титоров, 1903, 252-253). apă să-şi spele mâinile, îi dă un calup de săpun, o N. Stoikov scrie că pe moaşă o plimbau în bucată de slănină, o felie de brânză; apoi femeile se cărucior sau într-o ladă până la fântână, unde o întorc acasă, iau bucatele, pâinea, garafa cu vin pre- stropeau cu apă. De la bărbaţii pe care îi întâlneau gătite din timp şi revin la moaşă pentru a lua prân- femeile cereau răscumpărare, în caz contrar îi ame- zul şi a petrece mai departe. ninţau că o să-i dezbrace (Стойков, 1910, 1364). În satul Andreevka, gubernia Tavria, femeile În descrierea ce-i aparţine lui N. S. Derjavin tinere, după ce şi-au ospătat moaşa, o împodobesc redescoperim, într-un anumit grad de plenitudine, cu flori ca pe o mireasă, îi acoperă capul cu o mu- toate cele trei componente ale sărbătorii menţionate selină roşie şi în acest chip o plimbă pe jos sau cu de D. Marinov. În satul Preslav „...toate femeile ti- căruciorul pe străzile satului cu cântece şi dansuri. nere, care anul precedent au născut copii, își dau în- Ca şi în cazurile sus-menţionate, bărbaţilor nicide- tâlnire la moaşele lor. Ele aduc câte un calup de să- cum nu li se permite accesul la petrecere şi în gene- pun, pâine, diferite bucate şi dăruiesc moaşei o nă- re în această companie de dame, pe contravenienţi framă sau un cupon pentru rochie. În cazul în care îi aşteaptă pedeapsă aspră” (Державин, 1914, 158). nou-născutul e un băiat maică-sa donează moaşei V. Diacovici scrie că la Babinden femeile se un floc de lână. Femeile vin în vizită la moaşă cu adună la moaşa care le-a asistat la naştere, aduc da- copiii. Pe unul din ei ea îl împodobeşte cu mustăţi ruri şi bucate, o stropesc cu apă sau chiar o scaldă, şi cu barbă şi îşi serveşte oaspeţii...” iar în unele localităţi o duc la fântână sau pe malul „În satul Ternovka, judeţul Melitopol, în râului. După aceasta organizează ospăţul. E o săr- această zi moaşa vizitează copiii şi mamele care au bătoare pur femeiască, şi în caz de se întâmplă că fost asistate de ea la naştere, scaldă pruncii şi după la serbare apare vreun bărbat, el neapărat o s-o pă- aceea femeile cu micuţii îi fac o vizită de răspuns” ţească (Дякович, 1918, 129). (Державин, 1914, 157). „În satul Tarnovka, gubernia Herson, oaspe- * * * ţii care s-au adunat în casa moaşei la început încear- Investigaţiile efectuate în zilele noastre într- că să o aducă în stare de ebrietate, apoi o plimbă cu o serie de sate bulgăreşti în sudul regiunii Odesa, căruciorul pe aria de treierat”. Ucraina, conţin informaţii referitor şi la Babinden. În satul Ceşma-Varuita, gubernia Basarabia, În satul Ciişia, bunăoară, înainte de a se lua prânzul rudele şi persoanele apropiate moaşei o duc într-o de asemenea se îndeplineşte ritualul când femeile îi săniuţă la liman unde o «scaldă», îi schimbă haine- toarnă moaşei apă să-şi spele mâinile (ea are deja la le, între timp vin după dânsa cu o căruţă sau sanie, îndemână săpunul şi şervetul). Moaşa dăruieşte fie- o iau şi o plimbă pe străzile satului. După masă în cărei femei câte un bucheţel de busuioc şi o „mar- casa moaşei se întrunesc femeile, pacientele aces- teniţa” (mărţişor). Mărţişorul îl prinde de bonețica teia; fiecare aduce câte un colac mare <...>, un ca- pruncului pentru a-l proteja de boli, iar busuiocul – lup de săpun, o găină fiartă sau vie, fasole, cartofi, de leagăn să nu-i fie de deochi. După masă moaşa e o garafă de vin, o bucată de caşcaval etc. Moaşa în plimbată în maidanul satului, unde se încinge „babi- persoană întâlneşte oaspeţii în curte; tot aici este no horo” (hora moaşelor). Seara serbarea continuă, o căldare cu apă şi o cană; fiecare femeie, intrând uneori se fac auzite cântece cinice. În sat persistă ex- în curte, stropeşte moaşa cu apă, îi transmite un presia: „Deadovden (ziua moşilor) e în fiecare zi, iar şervet şi un colac. Apoi oaspeţii intră în casă, îm- Babinden e o dată pe an” (Водинчар, 2003, 706-707). părţindu-se în două grupe: femeile mai în vârstă se În trecut în satul Cubei în casa moaşei se adu- adună în una din camere, iar cele mai tinere – în nau femeile care au fost ajutate de ea la naştere, îi alta. Moaşa tratează oaspeţii, după aceea în curte sărutau mâna, o binecuvântau mulţumindu-i şi do- încep dansurile – huro, acompaniate de un scripcar rindu-i sănătate. Ele aduceau pâine, găini, vin, îi dă- angajat de dânsa cu această ocazie. La serbare parti- ruiau săpun şi şervete. Astăzi femeile din „mahala” se 60 adună, pur şi simplu, în casa uneia din ele, pregătesc unele detalii. În casa moaşei îşi dau întâlnire femei- împreună bucatele, apoi iau masa, cinstesc, cântă. În le care au fost ajutate de ea la naştere. Fiecare din ele continuare câteva femei se travestesc imitând mirele îi toarnă apă să-şi spele mâinile, îi dă câte un calup şi mireasa, ţiganca, se plimbă pe stradă sau se duc în de săpun şi un şervet, precum şi vreun alt cadou: altă casă pentru a continua petrecerea. Pe vremuri basma, rochie, şosete, fâşie de pânză sau un ghem exista obiceiul de a plimba moaşa cu sania sau cu de fire de lână (în satul Chirsova moaşa, la rândul căruţa, în prezent însă e plimbată cea mai în vârstă său, înmânează fiecărei femei câte un bucheţel de femeie ori stăpâna casei. În această zi nu se lucrează, busuioc înfăşurat cu lână roşie). Pe lângă cadourile e un „tabu” mai ales pentru mamele cu copii mici – oferite moaşei, femeile aduc, de asemenea, pâine, pentru a-i proteja de îmbolnăvire. Autorii susţin că vin, găini şi alte bucate. Face mâncare şi stăpâna sărbătoarea este celebrată şi în zilele noastre (cerce- casei. Ea tămâiază masa, în jurul căreia s-au aşezat tările au fost efectuate în anii 1995–1996 – A. C.), deja femeile tinere, apoi toate iau prânzul. După indiferent de faptul că nimeni deja nu mai recurge la aceea urmează distracţiile – cântecele, dansurile serviciile moaşelor (Пригарин, 2002, 47). populare „horo”. În materialele publicate de E. S. Soroceanu La finele petrecerii femeile şa ează moaşa într- (datele au fost culese în satele Crinicinoe şi Suvoro- un cărucior şi o plimbă pe străzile satului (Cairaclia, vo, Ucraina; Tvardiţa şi Chirsova, Moldova) se men- Corten). Tot ele înfăşoară ţesăturile dăruite pe ume- ţionează că, pe lângă cadourile rituale şi „spălatul” rii moaşei sau le agaţă de o prăjină, după aceea o duc moaşei, după ospătare pe dânsa o plimbau prin sat la fântână şi o stropesc cu apă (Chirsova). Pe urmă se în compania travestiţilor, adică cea a „mirelui” şi travestesc imitând mirele şi mireasa, ţiganca; împo- „miresei”. În satul Crinicinoe la început o duceau la dobesc moaşa cu un „gherdan” din seminţe de bos- „scăldat” la râu şi abia după aceea organizau ospăţul tan sau din boabe de porumb şi o plimbă pe străzile (Сорочану, 1995, 102-103). satului cu căruciorul sau cu sania (Valea-Perjei). În În publicaţiile ce vizează sistemul obiceiuri- satul Tvardiţa înainte de asta participantele la fel se lor de sărbătoare în satul Glavan (Bulgaria) şi în sa- dichisesc, se îmbracă în straie de mire şi mireasă, iar tul Glavan (Ucraina) descoperim astfel de elemente şorţul le serveşte drept „drapel”. În satul Parcani, de ale sărbătorii Babinden: moaşei i se aduc cadouri la asemenea, câteodată se travestesc, fac glume, plimbă domiciliu, tot aici e organizat ospăţul ritual, care mai moaşa cu cotiga pe străzile satului, lăsându-o, în cele apoi continuă la cârciumă. În satul „mamă”, în afară de din urmă, să cadă în zăpadă. aceasta, „scăldatul” moaşei constituie penultima etapă Absolut în toate localităţile femeile, în caz a sărbătorii (Колев, 1995, 351; Стрезева, 1995, 365). dacă dau în cale de vreun bărbat, îi scot căciula, ce- rându-i, în schimb, să le facă cinste. În satul Parcani * * * bărbaţii care vor păşi pragul casei în timpul petrecerii În continuare ne vom opri asupra obiceiului sau vor fi întâlniţi pe drum, riscă să fie mâzgăliţi cu ce dăinuie în satele bulgăreşti din Republica Mol- dohot sau legănaţi într-un covoraş. Iar pentru a pune dova (materialele utilizate sunt luate din arhiva per- pe fugă droaia de copii curioşi, de asemenea în toate sonală a autorului). Mulţi dintre informatori, când satele, îi ameninţă că le vor unge fundul tot cu dohot. vine vorba despre această sărbătoare, îşi aduc amin- te de expresia: „De ce Babinden nu e în fiecare zi?”. * * * Şi dau explicaţie: ziua bărbaţilor e în fiecare zi, iar Prezintă interes confruntarea materialelor Babinden – doar o dată pe an. expuse mai sus cu datele despre serbările în satele În satul Chirsova se menţine credinţa po- „mame” din Bulgaria. De exemplu, în satul Corten pulară că în această zi moaşele fac dare de seamă din Bulgaria (satul „fiică” din Moldova poartă ace- în faţa Domnului, prezentându-i sforicele alcătuite laşi nume) petrecerea se încheie astfel: toate feme- din cordoane ombilicale pentru a confirma faptul ile se duc la malul râului, unde glumind stropesc că au salvat un anumit număr de femei lăuze şi copii moaşa cu apă, iar în cazul în care ea refuză să mear- nou-născuţi. De asemenea, sătenii de prin partea gă cu ele o iau şi o duc în braţe sau o suie pe cal locului susţin ideea că Babinden „închide” sărbăto- (Стоянова, 1940, 181). rile, adică încheie şirul sărbătorilor de iarnă. Dacă în satul Tvardiţa din Moldova moa- Modul de serbare, practic, este identic în şa tămâieşte masa şi femeile tinere din jurul ei, în toate localităţile, deosebirile le descoperim doar în oraşul „mamă” Tvărdiţa din Bulgaria ea tămâieşte 61 picioarele femeilor cu un mănunchi de iarbă „cer- Şi acum câteva cuvinte cu privire la flori ca nocos” fixat de o cociorvă. Tot aici se interpretează o parte integrantă a obiceiului. În mitologia bul- cântece cu un conţinut indecent. gară muşcata este unul din principalele simboluri În ambele localităţi femeile se maschează, se vegetale tradiţionale, simbol al sănătăţii, prospe- îmbracă în haine de mire şi mireasă, iar în calitate rităţii şi longevităţii. În limba bulgară floarea şa a de „bairak” („drapel”) iau o mătură (Bulgaria) sau se şi numeşte – „zdraveţ”, de la rădăcina „zdrav” un şorţ (Moldova) şi „defilează” pe stradă. Pe tim- (sănătos, voinic, puternic). Muşcata este folo- puri în or. Tvărdiţa două din femeile-participante se sită în mai multe obiceie calendaristice şi fami- dichiseau ca nişte „cămile”. În această zi bărbaţii se liale (Попов, 1994 б, 145). În credinţa populară străduiau să nu dea ochii cu ele, căci de altfel feme- busuiocului i se atribuie forţa reproducătoare şi ile le-ar scoate brâiele şi i-ar legăna (Bulgaria), le-ar proteguitoare, precum şi întrebuinţarea acestuia scoate căciulile şi ar cere să le facă cinste (Moldova). într-un şir de obiceiuri. Legenda despre aceea că Iar pentru a se debarasa de copiii curioşi în ambele la mormântul lui Hristos a crescut busuioc gene- localităţi le promit să le ungă fundul cu dohot. La rează legătura între această floare şi credinţa creş- încheierea petrecerii moaşa e plimbată pe stradă cu tinească (Василева, 1994, 36). Aceste flori conti- căruciorul sau cu sania. nuă să „polemizeze” referitor la prioritate (disputa În satul Jeravna pe vremuri această zi era săr- e reflectată şi în cântecele populare): busuiocul se bătorită de femeile tinere: tânăra care s-a căsătorit anul mândreşte că predomină în ceremoniile bisericii, curent ieşea dimineaţa în curte, se aşeza cu faţa spre iar muşcata se laudă că e mereu verde şi veselă, în soare şi îşi făcea semnul crucii, după aceea naşa aceste- timp ce busuiocul e verde doar trei luni, după ace- ia, rudele şi vecinele îi turnau apă’n cap, se stropeau una ea se usucă (Маринов, 1994, 105-106). pe alta – „pentru sănătate”; în încheiere puneau masa, dansau şi cântau până seara târziu (Константинов, * * * 1948, 456; Бърдарова, 1976, 214-215). Aşadar, putem constata că cei circa 200 de ani Tot aici, în Jeravna, a fost înregistrat şi prima de aflare a bulgarilor basarabeni în afara Patriei is- componentă a acestui obicei – vizita de diminea- torice nu le-au şters din amintire această sărbătoare. ţă de către moaşă a femeilor tinere, pe care ea le-a Deşi au intervenit anumite modificări, ea s-a păs- asistat la naştere. Moaşa le oferă câte un bucheţel de trat destul de bine. Dacă la începutul secolului XX muşcate învelit într-un ghem de lână roşie. Tinerele prima componentă a acesteia – vizita la domiciliu şi căsătorite sărută mâna şi-i dau „bacşiş”, iar dânsa scăldarea copiilor de către moaşă – se mai pomeneşte le blagosloveşte în felul următor: „Să fiţi rumene ca de N. Derjavin în scrierile sale despre bulgarii dias- muşcata şi lâna aceasta în tot cursul anului”. Aproa- porei, apoi spre sfârşitul veacului ea este dată uitării pe de ora prânzului femeile tinere se duc în ospeţie chiar şi în satele „mame” din Bulgaria. Cele mai con- la moaşă cu cadouri şi i le înfăşoară pe umeri înso- stante elemente rituale s-au dovedit a fi următoarele: ţind acţiunea cu următorul dialog: femeile îi toarnă moaşei apă să-şi spele mâinile şi-i – Mă vedeţi? dăruiesc săpun, şervete şi alte obiecte, pun masa de – Nu, nu te vedem. sărbătoare în casa ei. În multe sate se menţin procesi- – Iată aşa, la anul să nu mă vedeţi defel! unile mascaţilor şi „scăldatul” moaşei lângă fântână Prin aceasta se face aluzie la doleanţa de a sau pe malul râului. se înregistra cât mai mulţi tineri însurăţei şi de a se Semnificaţia acestei sărbători în conştiinţa naşte cât mai mulţi copii (Бърдарова, 1976, 215). poporului e atât de mare încât ea continuă să fie Actualmente în ambele sate obiceiul de a vi- celebrată până şi în zilele noastre când nu mai e zita dimineaţa femeile tinere de către moaşă este dat nevoie de a se adresa pentru ajutor moaşei autodi- uitării. Cât priveşte restul componentelor, ele sunt dacte. Rolul acesteia este îndeplinit, pur şi simplu, stereotipice: nevestele vin la moaşă, îi toarnă apă să- de una din femei. În satul Tvardiţa, de exemplu, în şi spele mâinile, fac cadouri, în schimb ea le prinde ultimul timp serbarea durează două zile (prima zi şi câte un bucheţel de muşcate cu un fir roşu sau cu în localul Casei de cultură). lână muiată în miere (Jeravna), le dă câte un bucheţel În una din cercetările actuale ale identităţii de busuioc înfăşurat cu lână roşie (Chirsova). Apoi naţionale a etniei bulgare din sudul Moldovei se men- femeile iau masa, se încing la dansul popular bulgă- ţionează „...asocierea sărbătorilor pur creştine cu cele resc horo, cântă, se travestesc (Топал, 1995, 67). pur populare <...> Atât tineretul, cât şi cei în vârstă 62 consideră Babinden drept o sărbătoare ortodoxă de Пригарин А., Тхоржевская Т., Агафонова Т., iarnă <...> După părerea celor de prin partea locului, Ганчев А. Кубей и кубейци. Бит и култура на бълга- tradiţia strămoşilor e pe primul plan, şi nu are nici рите и гагаузите в с. Червоноармейское, Болградски o importanţă de care gen sau din care categorie face район, Одеска област. Одесса, 2002. parte cutare sau cutare sărbătoare” (Водинчар, 2008). Сорочану Е. С. Зимняя календарная обряд- După părerea noastră, are loc „consfinţirea” specifică ность болгар юга Молдовы и Одесской области се- a sărbătorii, realmente idolatre de origine, intercala- редины ХХ в. // Страницы истории и этнографии rea în canavaua acesteia a motivelor religioase, ceea болгар Молдовы и Украины. Кишинев, 1995. ce produce o impresie mai amplă asupra populaţiei. Стойков Н. Религиозно-нравственное состоя- Drept exemplu poate servi legenda sus-citată despre ние болгарских колоний в Бессарабии со времени их sforicelele din cordoane ombilicale, prin care moaşa основания до настоящего времени // Кишиневские prezintă darea de seamă în faţa Domnului, precum şi епархиальные ведомости. Кишинев, 1910, № 38. Стоянова С. Етнографско изследване на cuvintele unuia din informatori de ce se cere tămâiată с. Кортен, Новозагорско. Ръкописен фонд от ди- masa de sărbătoare: „Ca să intre Maica Domnului, ca пломни работи в библиотеката на Софийския уни- facerea să fie şu oară”. верситет. РКС 265. София, 1940. Стрезева Н. Празнично-обредната система на Literatura населението от с. Главан в Бесарабия // Българите в Бърдарова Н. Говорът на село Жеравна, Сли- Северното Причерноморие. Изследвания и материа- венско (Дипломна работа). Софийски университет ли. Том четвърти. Велико Търново, 1995. «Кл. Охридски», факултет «Славянски филологии», Титоров Й. Българите в Бесарабия. София, 1903. катедра по диалектология. № 424/4. София, 1976. Топал Св. Народните песни на с. Кирсо- Василева М. Босилек // Българска митология. во (Молдова) в миналото и днес (теренни наблю- Енциклопедичен речник. София, 1994. дения). (Дипломна работа). Архив на катедра по Водинчар Е. Календарни обреди, обичаи и български фолклор на Благоевградския университет фолклор на българите от село Чийшия // Чийшия: «Й. Рилски». Благоевград, 1995. очерки истории и этнографии болгарского села Го- роднее в Бессарабии. Одесса, 2003. Rezumat Водинчар О. Ролята на христианската култура за În actualul articol autorul îşi propune scopul de запазване идентичността на българите в южна Молдова a examina conţinutul, semnificaţia şi evoluţia sărbătorii // Електронно списание LiterNet, 18.05.2008, № 5 (102). populare dedicată moaşelor din mediul etniei bulgare http://liternet.bg/publish19/o_vodinchar/roliata.htm. din Basarabia, precum şi de a confrunta obiceiurile Державин Н. Болгарские колонии в России. acestei zile cu cele existente în metropolă. София, 1914. Cuvinte cheie: bulgari basarabeni, moaşa, Дякович В. Българската Бесарабия. София, „Babinden”. 1918. Резюме Киранов С. Борьба приходского священника В статье предпринимается попытка рассмо- с предрассудками и суевериями прихожан-болгар // треть содержание, значение и эволюцию народного Кишиневские епархиальные ведомости. Кишинев, праздника в честь бабок-повитух в среде бессараб- 1875. № 21. ских болгар, а также сопоставить обычаи этого дня с Колев Н. Празнично-обредната система на обрядностью метрополии. населението от с. Главан, Старозагорско // Българите Ключевые слова: бессарабские болгары, в Северното Причерноморие. Изследвания и мате- повитуха, «Бабинден». риали. Том четвърти. Велико Търново, 1995. Summary Константинов Д. Жеравна в миналото и до The author of the article attempts to examine днешно време. Жеравна, 1948. the content, significance and evolution of the popular Маринов Д. Народна вяра и религиозни на- festival in honor of the midwives among the Bessarabian родни обичаи. София, 1980. Bulgarians as well as to compare the customs of this day Попов Р. Бабинден // Българска митология. with the rites of the metropolis. Енциклопедичен речник. София, 1994. Key words: Bessarabian Bulgarians, midwife, Попов Р. Здравец // Българска митология. Ен- “Babinden”. циклопедичен речник. София, 1994. 63

Etnologie ȘI CULTUROLOGIE ЭТНОЛОГИЯ И КУЛЬТУРОЛОГИЯ

Iulia BEJAN-VOLC

CIVILIZAŢIA ŞI CULTURA ÎN CONTEXTUL SOCIAL-CULTURAL RURAL: ASPECTE DE CUNOAŞTERE ŞTIINŢIFICĂ

Comunitatea rurală, satul şi activităţile ru- dat la necesităţile timpului prezent (Ecosofia, 2005, rale sunt cercetate de mai multe ştiinţe, ramuri şi 6-9). Cele relatate de N. Berdeaev sunt o realitate subramuri ştiinţifice care determină, chiar dacă de prezent. ipotetic vorbind, un sistem interdisciplinar şi pluri- În lucrările savanţilor din diverse domenii disciplinar cu elemente teoretice, epistemologice şi urmărim o legătură directă dintre cultura materială metodologice comune. şi cea spirituală cu valoarea, dar (ţinem cont) ceea Pentru a aborda subiectul cercetării temei ce este considerat valoare într-o cultură poate fi este necesar să ne referim la istoria creaţiunii omu- nonvaloare în altă cultură. În prezenta lucrare vom lui în genere pentru/prin a înţelege, a defini şi a deli- pune accente pe valori naţionale rurale, subliniind mita conţinutul a doi termeni – civilizaţie şi cultură. că valoare este numai ceea ce dă dezvoltare şi nu Savanţii din diverse ţări (şi din Republica numai unei sau altei etnii, societăţi, culturi, dar în- Moldova), versaţi în diverse domenii ştiinţifice, sus- tregii specii umane, trecând prin istorie secole de-a ţin că opera fundamentală a cercetărilor etnologice rândul. şi etnosociologice rămâne până în prezent a fi „o În viziunea academicianului A. Roşca (Re- carte a cunoaşterii”, care atestă bogăţia, continuita- publica Moldova), cultura reprezintă condiţia sine tea, autenticitatea materială şi originalitatea spiritu- quanon a unei existenţe etnice depline. Pierzând ală a popoarelor conlocuitoare, contribuţia acestora trăsăturile cultural-spirituale specifice, comunita- la dezvoltarea patrimoniului material şi spiritual al tea etnică concretă îşi pierde şi criteriile propriei umanităţii, orientându-se spre civilizaţia şi cultura identităţi. Sfera cultural-spirituală include în sine omenirii. mai multe elemente constitutive, printre care enu- În această ordine de idei, filosoful rus N. Ber- mărăm ideile morale şi estetice, creaţia artistică deaev susţine că civilizaţia nu are acea origine nobilă profesională şi populară, tradiţiile, moravurile, obi- ca şi cultura, ea este de origine laică şi a luat naşte- ceiurile, sentimentele, aspiraţiile şi alte manifestări re în lupta omului cu natura, în afara templelor şi a de spirit, acestea determinând apartenenţa etnică cultelor. reală a fiecărui individ. În cazul când individul pier- N. Berdeaev consideră că cultura întotdeau- de trăsăturile spirituale ale comunităţii etnice din na evoluează de sus în jos, iar civilizaţia merge în care provine, el pierde şi temeiurile necesare de a se sens opus. Cultura prezintă prin sine un fenomen considera realmente membru al etnosului dat (Uni- profund individual şi irepetabil, iar civilizaţia este tatea, 2000, 21). un fenomen universal şi peste tot se repetă. În vizi- Civilizaţia şi cultura, conform tezelor savan- unea savantului cultura are suflet, iar civilizaţia nu- tului filosof Ion Sîrbu (România), sunt doua faţete mai metode şi unelte. Conform afirmaţiilor filosofu- ale societăţii umane, două elemente ce caracteri- lui N. Berdeaev, nobleţea oricărei culturi adevărate zează sociumul uman. Ele nu trebuie contrapuse şi este cultul strămoşilor, veneraţia mormintelor şi a considerate drept una „bună” şi cealaltă „rea”. Cul- monumentelor, legătura dintre fii şi taţi, legătura ne- tura în afara civilizaţiei, ca şi civilizaţia în afara cul- întreruptă cu trecutul glorios – aceasta constituind turii, nu se pot dezvolta cu succes (Ecosofia, 2005, ipoteza explicativă a cercetării noastre. Acest lucru 66-68). nu se poate afirma despre civilizaţie, menţionează în acest context menţionăm că scopul cer- savantul, care preţuieşte originea sa recentă şi nu-şi cetării în ştiinţele socio-umane prezintă două as- caută izvoarele vechi ale originii sale, se mândreşte pecte principale: unul este stabilirea şi descoperi- cu invenţiile zilei de astăzi, totul în ea este acomo- rea faptelor, iar celălalt, construirea de ipoteze şi 64 teorii explicative. Ca orice disciplină ştiinţifică, Una din sursele orientărilor interpretativiste etnologia îşi propune nu numai acumularea mate- este etnografia, în deosebi cea de factură holistică, rialului empiric și analiza acestuia, ci şi înţelegerea căreia îi sunt proprii studiul intensiv al unor comu- semnificaţiilor, explicaţiei relevante a fenomenelor nităţi socio-culturale prin observaţie participativă, socio-culturale, pe care intenţionează să le rezol- asociată cu alte metode, cum sunt interviurile, is- ve acestea, fiind imposibil a le construi (detaliza) toriile relatate, analiza de documente, materialele fără descrieri adecvate. Pentru aceasta este nevo- simbolice, care dezvăluie legături dintre limbă, cul- ie ca atât construcţiile mintale, cât şi observarea tură, istorie şi societate (Şimandan, 2002, 115). faptelor (obiectivelor) să fie făcute sistematic, res- Pentru a cerceta realitatea în toată comple- pectând coerenţa între logica elaborării, operaţiile xitatea ei, este argumentat ştiinţific de mulţi savanţi noastre mintale şi realitatea concretă (materialul „că frontierele dintre ştiinţe n-au nici o însemnăta- de teren). Descrierea, explicarea şi interpretarea te teoretică, ele pot fi oricând modificate sau chiar fenomenelor socio-culturale constituie obiective anulate” (Herseni, 1941, 17). de interes profund al cunoaşterii ştiinţifice (Şi- În această ordine de idei, satul moldovenesc mandan, 2002, 100-101). se prezintă într-o ipostază biologică şi social-geo- „Fie că pornim de la gândire la realitate, grafică ce necesită studii multidisciplinare. Acesta fie că pornim de la realitate spre gândire, – scrie demonstrează un fenomen de conştiinţă socială Henri Stahl, – nu putem decât să aproximăm ade- concretizată în ideea de neam, rudenie, prietenie, vărul, din ce în ce mai veridic, prin înaintări pas cu vecinătate etc., care leagă orice membru din cuplul pas, adică printr-un mers du-te vino între gând şi familial de un singur strămoş, ce denotă un feno- empiric, singurul demers care ne permite înlătu- men juridic care constă în utilizarea sistemului de rarea din ce în ce mai deplină a neconcordanţelor” rudenie ca un instrument de reglementare a rapor- (Stahl, 1974, 72). turilor între indivizi şi societate (Bejan-Volc, 2000, Principala sursă a cunoaşterii comune o p. 86). reprezintă mentalităţile şi stereotipurile care cir- Dat fiind că de-a lungul istoriei satul a fost culă într-un anumit context socio-cultural. Cât tipul principal de aşezare umană sau de „colecti- priveşte tradiţia cercetărilor etnografice, amin- vitate teritorială”, pentru cercetări complexe cu tim teza savantului Clifford Gherţ (SUA), care variate determinări şi caracteristici, satul este un susţine că distanţarea şi imparţialitatea perspecti- domeniu interdisciplinar de investigaţie. Chiar şi vei de niciunde în abordarea altor culturi, trebuie până în prezent, populaţia care trăieşte în sat este să lase loc unei anumite localizări a cunoaşterii majorată în cele mai întinse continente ale plane- şi unui mod de gândire pluralist, interpretativist tei (Asia, Africa) şi, potrivit ritmului actual de ur- şi deschis. banizare, populaţia rurală va rămâne încă multă Prin urmare, şi savantul român Matei Şi- vreme mai numeroasă decât populaţia oraşelor. mandan este de părere că „pe baza unor descrieri Un semnal ce confirmă procesul de modificare a dense şi detaliate ale evenimentelor, ritualurilor şi atitudinii faţă de spaţiul rural, este că tot mai mul- obiceiurilor particulare, rolul teoriei ar urma să fie ţi locuitori ai marilor oraşe din ţările dezvoltate acela de a interpreta inteligibil şi a da sens situaţiilor abandonează „cartierele centrale”, puternic popu- locale”(Şimandan, 2002, 113). late, în favoarea „cartierelor periferice moderniza- Analizând direcţiile de cercetare ale autori- te” (Miftode, 1984, 35). Cei drept, această realitate lor din Republica Moldova, este necesar să sinte- este mult schimbătoare datorită intensificării fe- tizăm unele idei referitoare la principiile herme- nomenului migraţional. neuticii, care nu este altceva decât o teorie a pro- Nu trebuie să uităm că de civilizaţia să- cesului de înţelegere şi o artă a interpretării. Aşa- tească se leagă ridicarea marilor imperii istorice, dar, argumentul de fond este că, fără o cunoaştere a marilor culturi istorice. Mesopotamia, Egiptul, profundă şi fără o înţelegere a semnificaţiilor unor India, Imperiul Roman etc. s-au ridicat pe teme- comportamente ale subiecţilor (informatorilor) nu iul civilizaţiilor săteşti. Apoi, ridicarea oraşelor se pot formula nici ipoteze utile ale cercetării şi nici medievale n-ar fi fost posibilă fără munca ţăra- interpretări ale acestora. nilor pentru întreţinerea burgului (castelelor, ce- 65 tăţilor), a artizanilor grupaţi în oraşe. Economia de „valorile primare” (datină, obicei etc.) şi care domenială, care a mijlocit gloria arhitecturilor direct se raportează la relaţiile sociale şi la modul europene – goticul în special, se ridică pe o crun- de trai urban. tă spoliere (asuprire) a muncii în sistemele ţără- În continuare este necesar să explicăm feno- neşti (Herseni, 1941, 22). menele de schimbare a mentalităţii oamenilor de Astfel, satul a fost şi rămâne polivalent şi la sate prin dinamica transformărilor economice multifuncţional, niciodată nu s-a redus numai la şi socio-culturale ale realităţilor urbane şi rurale, o materie de producţie, ci şi-a făurit de-a lungul înţelegerea veridică a complexităţii lumii ţărăneşti existenţei sale o puternică suprastructură, o intensă şi a celei urban-rurale, colaborarea dintre raţiona- reţea de raporturi socio-culturale, inter/ intrafami- mentul riguros şi imaginaţia creatoare în cercetarea liale, de vecinătate etc. şi explicarea relaţiilor sociale (Miftode, 1984, 51-53), Subliniem că gospodăria ţărănească, arta acestea constituind şi modul de trai al moldovenilor ţărănească, ştiinţa şi filosofia ţărănească, dreptul – un obiectiv de cercetare a temei. ţărănesc (obiceiul pământului) etc. sunt tot atâtea Prin urmare, satul ca şi oraşul constituie o mădulare ale acestei civilizaţii sau culturi organice unitate organică, unde în toate timpurile a fost ne- ţărăneşti. De aceea, în multe privinţe oraşele noas- cesară respectarea normelor sociale şi spirituale de tre şi cultura dezvoltată de ele sunt tributare încă, viaţă. Structurile economice, care formau necesi- cel puţin ca izvor de inspiraţie, culturii ţărăneşti tatea de a realiza condiţiile materiale ale membri- (Herseni, 1941, 12). lor familiei, activitatea lor depusă în acest scop, au În ţara care locuim, satul, trăind de seco- condiţionat apariţia unor structuri mintale: con- le după anumite legităţi, tradiţii nescrise, a format vingeri, cerinţe, necesităţi etc. Oamenii de aici au locuitorilor săi (bărbaţi, femei, copii) anumite de- necesităţile sale: cerinţele pământului, nevoile vieţii prinderi, aptitudini, convingeri, credinţe etc., care, şi aspectele muncii lor, obiectele materiale care le la rândul lor, au constituit şi constituie un sistem ajută a-şi acoperi nevoile, credinţele în tot ce simt, de structuri, instituţii, orânduiri, relaţii etc., acestea înţeleg, gândesc etc. – toate acestea deţin o formă procesând formarea noilor infrastructuri sociale, original-spirituală şi o structură socială specifică – administrativ-locale, inclusiv urbane. raportându-se la mentalitatea poporului. Cultura şi civilizaţia poporului moldovenesc Aşadar, pentru a ne include într-o analiză a este, prin continuitate şi dezvoltare, de natură ţără- relaţiilor sociale, precizăm că termenul „mentalita- nească şi sătească, raportate în ultimele decenii la te”, într-o definiţie generală, înseamnă ansamblul cultura europeană, astfel constată nu numai etno- predispoziţiilor, atitudinilor, deprinderilor, orien- grafii şi istoricii, ci şi sociologii, filosofii, filologii şi tărilor intelectuale şi morale, cognitive şi afective, alţi savanţi din ţară. comune membrilor unei colectivităţi (societate, Caracteristicile rurale sau urbane ale culturii grup social, categorie de indivizi etc.). Acest termen au şi ele diferite „grade de intensitate, de intercu- provine de la „man” (engl.) şi „mens” (lat.), ceea ce noaştere”, de acceptare a „ritmurilor lente” sau „a în traducere înseamnă om şi gândul uman. Pentru ritmurilor rapide”, de aderare şi de transformare in- analiza acestor obiective, savantul american Talcott dividuală, comportamentală, de revizuire a concep- Parsons ia ca factor explicativ al acţiunii indivizilor ţiilor şi atitudinilor indivizilor etc. (Miftode, 1984, în teoriile sale, valorile şi contextul social. Conform 43-44). vestitului sociolog, comportamentul indivizilor este Aşadar, satul ca mediu în care sunt încă lu- în funcţie nu de determinări materiale în ultima in- cruri „veritabile” şi „autentice”, constituie mesajul stanţă, ci doar de acceptarea unor valori, idei, sim- comun al artei şi al ştiinţei etnologice şi etnosoci- boluri, indivizii acţionează intenţionat, conştient, ologice. Aici nu lipseşte sistemul normativ al me- pe baza cunoaşterii şi acceptării valorilor generale diului ţărănesc exprimat prin: „Gura lumii” (Jude- (Dicţionar, 1996, 21) şi nu în ultimul rând, acceptă- cata obştii) şi „Cei şapte ani de acasă”, „Cine sunt rii valorilor tradiţionale (naţionale). Deci, una din eu şi prin ce mă deosebesc de celălalt”, care funda- ipotezele ştiinţifice ale cercetărilor noastre explică mentează şi şlefuieşte tipul ţărănesc de personali- – cu cât creşte rata socializării individului prin inter- tate, respectul faţă de „ordinea lucrurilor” şi faţă mediul modelelor socio-culturale (tradiţiile, obiceiu- 66 rile etc.), cu atât creşte dependenţa lui de sistemul Conform unor teorii, sistemul social este social-cultural familial ca sistem statal. conceput ca o suită de acţiuni (mesaje) ale unuia Dat fiind că în noţiunile de civilizaţie şi cul- sau a mai multor indivizi sau actori sociali (infor- tură îşi găsesc explicaţie relaţiile sociale, formele matori). În contextul strategiilor de cunoaştere a colective de petrecere a timpului liber şi relaţiile în- realităţii moldoveneşti orientarea noastră este do- tre membrii institutului familial, care se raportează minată de programele-proiect ale savanţilor Tal- direct la fenomenul socio-cultural şi la politica so- cott Parsons şi Robert King Merton. În cadrul te- cială în comunitate, ne vom opri la câteva din aceste oriilor elaborate de ei, faptele sociale sunt studiate determinative. în totalitatea relaţiilor dintre ele şi a funcţiilor pe Politica socială cuprinde toate sferele acti- care le îndeplinesc în spaţiul vieţii sociale (Şiman- vităţii vitale omeneşti – munca, traiul, modul de dan, 2002, 36). viaţă, cultura, viaţa spirituală, familia, comporta- Lumea (actorii sociali, informatorii), după mentul oamenilor, interesele sociale ale personali- teoriile cu caracter hibrid ale savantului englez tăţii etc. Este de menţionat, că conceperea teoretică A. Giddens, reproduce sisteme sociale şi le trans- a sferei vieţii umane ce ţine de social implică unele formă în continuitatea practicii sociale, în viziunea dificultăţi.Socialul, spre deosebire de cel economic, autoarei, prin comunicare (sfatul bătrânilor), putere politic şi cultural, este mai puţin conturat, mai greu (institutul naşilor etc.), sancţiune (ordinea obştească, de disociat din ansamblul fenomenelor vieţii uma- gura lumii), astfel urmând ca schimbarea socială să ne. Cunoscutul sociolog M. N. Rutchevici sublinia se producă într-un mod continuu şi nu întotdeauna că raporturile sociale, în sensul îngust al cuvântului, trebuie confundat cu ceea ce numim în sens strict înseamnă mai mult ca orice relaţii de egalitate şi tradiţie. neegalitate dintre indivizii, grupurile şi clasele so- Structura socială şi organizarea socială repre- cietăţii concrete. Sociologul român Dumitru San- zintă o reţea complexă de relaţii sociale şi culturale du menţionează că socialul este un domeniu difuz, reale, care reunesc fiinţele umane individuale într- care cel mai adesea este identificat cu viaţa de grup, un anumit mediu natural, constituie un ansamblu cu imaginaţia colectivă, interacţiunea şi integrarea de modalităţi ale organizării unui grup social, care socială, cu formele şi modul de organizare a consu- există în cadrul diferitor domenii ale societăţilor mului implicit, cu condiţiile de reproducţie a capi- rurale şi umane (atât la nivelul înrudirii, cât şi la cel talului uman. Dar în domeniul socialului, conceput al organizării economice şi culturale). în parametrii de mai sus, rezidă condiţiile în stare să În această ordine de idei, cercetarea fenome- favorizeze sau să defavorizeze dezvoltarea durabilă, nului petrecerea timpului liber, ţine direct de structu- integrarea sau dezintegrarea societăţii, să asigure ra socială şi relaţiile sociale de grup. Conţinutul tim- sau să afecteze ordinea socială, să contribuie sau să pului liber la moldoveni este determinat de valorile contracareze afirmarea liberă şi plenară a fiecăruia. naţionale, de sentimente ale solidarităţii şi identită- Deci, un element important „al spaţiului social” îl ţii, de un cod de principii morale şi de norme cultu- reprezintă prin definiţie structura socială şi de cla- rale tradiţionale etc. să – un factor important în dezvoltarea relaţiilor so- Majoritatea sărbătorilor, în cadrul cărora ciale (Roşca, 2002, 21). societatea moldovenească îşi petrece timpul liber, Marea temă a satului moldovenesc a fost sunt legate de obiceiurile şi tradiţiile transmise din şi rămâne a fi ierarhizarea locuitorilor lui pe stări generaţii, unele completate şi remodelate într-un sociale deosebite. Cei sus-puşi vor, şi li se pare că context cerut de timp. trebuie, să se deosebească de inferiorii lor. Aceştia, Preluând informaţia din sursele ştiinţifice dimpotrivă, năzuiesc să şteargă diferenţele, trăind publicate, ne propunem să evidenţiem unele obice- într-o continuă ofensivă. Aşa mulţi ani au stat faţă iuri şi tradiţii, care există şi sunt respectate de mem- în faţă mazilii cu dvorenii, aşa au luptat ţăranii cu brii de grup, urmărindu-se modalităţile de autorea- mazilii, cărora li se alăturase dvorenii… Astfel, lizare şi autoafirmare a individului, a personalităţii oamenii pe tacite „stau cu ochii pe cei bogaţi” în – acestea devenite, deja, modele de comportament perioada de tranziţie (Cornova, 1992, 188). Este o social-psihologic, de mobilizare social-culturală, de afirmare viabilă şi pentru prezent. competenţă profesională etc. 67

Sistemul tradiţional de gândire, de convin- „aşezarea individului în cultură, în lumea valori- geri, de imaginaţie colectivă, a introdus în codul de lor”, care producea mutaţii interioare, dezmărginea legi (principii) scrise şi nescrise, diverse sărbători şi şi îmbogăţea zona de existenţă a omului de diferite jocuri destinate petrecerii timpului liber şi anume: vârste, îl instituia ca personalitate, ca valoare, a fost În sate, Hramul satului – sărbătoare creştină o competiţie sănătoasă moral şi întreţinută spiritu- închinată unui sfânt, numele căruia îl poartă biseri- al, o experienţă întru modelarea comportamentului ca din sat (pentru toţi locuitorii); social-psihologic pentru o împlinire cultural-spiri- La sărbători şi în zile de duminică – La joc/ tuală, a fost o depăşire de sine spre fermitate şi curaj. La horă, în prezent şi La discotecă (pentru tineret); „Traseul turistic” devine foarte important În zilele de rând (de lucru) şi la sărbători pentru edificarea firească a destinului Republicii creştine – Şezătoare (pentru toate vârstele); Moldova şi asigurarea unei ambianţe favorabile de Între 1 şi 10 martie anual Sărbătoarea Naţio- creştere şi manifestare a poporului moldovenesc în nală „Mărţişor” (pentru toată ţara); scopul de a-şi controla atitudinile şi comportamen- Luna iulie, sfârşitul secerişului, sărbătoarea tul, raporturile cu sine şi cu ceilalţi, de a-şi analiza Ultimul snop (pentru oamenii din agricultură, în- competenţa în relaţia „eu şi străinul”, de a-şi educa deosebi pentru mecanizatori); dragostea de ţară, mândria faţă de valorile strămo- 13 octombrie, anual, Sărbătoarea Naţională şilor etc. a Vinului (pentru toată ţara); Timpul liber de moldoveni a fost/ În lunile de toamnă, sărbătoarea Petrecerea este folosit şi la organizarea obiceiului recrutului (pentru rude şi prieteni); „Claca”. Aceasta înseamnă o manifestare de sine, La construcţia casei – Claca (pentru rude şi o datorie, un ajutor rudelor sau celor nevoiaşi. doritori); „La clacă” participă rudele, vecinii şi toţi cei care Jocuri pentru copii: „De-a mijatca”, „De-a doresc să ajute la construirea casei, îndeosebi la beţişorul”, „În pietricele”, „De-a ţurca”, „De-a ochii „punerea fundamentului”, „ridicarea pereţilor”, legaţi”, „Alunelul” etc., iar în ultimele decenii sunt „punerea acoperişului”, „primul lut” etc. Parti- atraşi de jocuri în internet şi la computer. cipanţii erau/sunt serviţi cu bucate calde tradi- Pentru a optimiza potenţialul uman de care ţionale şi cu băuturi alcoolice, prezintă interes dispun oamenii, acest fenomen de petrecere a tim- închinarea paharelor – toaste. Amintindu-ne de pului (poate nu întotdeauna liber) subliniază noi „clacă”, e necesar să menţionăm caracterul ei imperative (tinereţe, sănătate, distracţii, supleţe, universal, care este o formă de manifestare colectiv- simplitate, omenie, curaj, etc.) ale autoaprecierii umană, ce stă la baza respectului reciproc tradiţio- de sine – toate exprimând modelul individualist al nal, e un model de întruchipare şi de păstrare a Fru- prezentului ataşat de reguli morale, de echitate, de mosului şi a Binelui. Majoritatea sărbătorilor colec- valoare, de prudenţă, de schimbare şi transformare tive sunt legate de obiceiurile şi tradiţiile transmise continuă, de noi conotaţii moderne. din generaţie în generaţie. La sărbătoarea „Ultimul În acest context apreciem dorinţa intelectu- snop” totdeauna participa întreaga obştime a satu- alităţii moldoveneşti de a frecventa teatrul, palatele lui, se transmitea mersul sărbătorii prin radio, erau pentru concerte, circul, stadioanele sportive, etc. invitaţi jurnalişti şi reporteri. Cei mai harnici com- Ne recunoaştem fiecare în tradiţionalul mod de baineri erau felicitaţi de conducătorii respectivi, de odihnă ca spectator al Televiziunii Naţionale şi a elevi etc. În cinstea acestor fruntaşi erau organizate altor canale televizate. Mult mai frecvent decât în concerte, diverse scenete teatrale, lor li se acordau alte perioade, simţul colectivismului şi al prieteniei premii băneşti şi cadouri. Toată lumea prezentă se se educă „sub cerul liber” la sărbători, în zilele de avânta într-o horă de sărbătoare, urmau şi Jocul de sâmbătă şi duminică, (pentru rude şi prieteni, pen- altă dată, competiţii sportive, etc. tru colectivele de muncă). „Hramul” la moldoveni este o sărbătoare a Este binevenit să amintim de „Caravela Cul- satului şi a oraşului. Tot ce are localitatea respec- turii” de altă dată (proiect naţional) – o sărbătoare tivă mai potrivit pentru a prezenta de sărbătoare, a satelor şi a oraşelor, care exprimă o manifestare constituie programul de activitate. Satul şi oraşul la naţională a poporului moldovenesc, care înseamnă aceste sărbători constituie un cod de principii cul- 68 turale, un val de autoafirmări umane, de căutări şi (la prieteni). Gospodina casei este aceea, care are regăsiri, de întâlniri aşteptate, de manifestări indivi- grijă să servească invitaţii, să le facă dispoziţie bună, duale şi colective, etc. să organizeze odihna lor la nivel. O formă de petrecere a timpului liber foarte Astfel de „şezători”, cu mulţi participanţi, răspândită, care a fost şi încă s-a mai păstrat în unele fără a ţine cont de o vârstă anumită, asemănătoare sate, este Jocul (Hora satului/oraşului). Aceste mani- cu petreceri (plimbări) de masă, se petrec la inter- festări culturale au loc sub cerul liber, în centrul satu- secţia diferitor ulicioare (udiţi), pe lângă diferite lui sau oraşului. Nu prea multe obiceiuri s-au păstrat porţi sau la marginea satului. Se organizează ruguri, referitor la organizarea „Jocului”. În prezent am uitat („la foc”). Femeile şi fetele (domnişoarele) servesc de acei vătavi, cămăraşi, strângători, care organizau prezenţa cu fructe şi bomboane, iar bărbaţii (flăcăii) „Jocul”. Ei adunau bani numai de la flăcăi pentru au grijă de vreascuri pentru a întreţine focul şi să muzicanţi. În unele sate şi astăzi la sărbătoarea „Dră- coacă cartofi şi păpuşoi (în ciocălăie), unele domni- gaica” se foloseşte acest obicei. La „Joc” se aduceau fe- şoare îndeplinesc lucru de mână. În prezent această tele cu „marş”. Pentru perechea (flăcău/domnişoară), sărbătoare (din informaţia actorilor) se mai numeş- care venea la „Joc” cu „marş”, fanfara le cânta o melo- te ,,La frigărui”. die specială „marşul”. Tinerii se aflau sub ochii celor Deseori întâlnirile grupurilor de participanţi prezenţi, însemnând că aceştia sunt pe cale de a se au loc şi cu ocazia pregătirilor pentru diferite săr- logodi. Era un semnal de formare a unei noi familii. bători şi manifestări culturale – aşa numitele „re- „Petrecerea recrutului” ţine de o sărbătoare petiţii”. a familiei şi a rudelor. Se organizează toamna sau Oamenii mai în vârstă până în prezent n-au primăvara, când tinerii sunt „chemaţi la datorie” (să uitat obiceiurile de a se aduna (tâlcul bătrânilor) facă serviciul militar). Se organizează o masă mare lângă o poartă sau pe lângă diferite clădiri publi- pentru cei invitaţi, ei, la rândul lor, se prezintă cu ce pentru a duce discuţii pe diferite teme (noutăţile cadouri. Până în prezent se obişnuieşte ca tânărul zilei). să fie legat cu prosoape, cu şervete, dantele etc. La Până în prezent s-au păstrat întâlnirile „la câr- această petrecere împreună cu prietenii (fete şi bă- ciumă”, acum – „la o bere” (la bar) – o ocupaţie pre- ieţi), se prezintă şi prietena recrutului. De multe ori ferată pentru bărbaţi, femeile preferind frecventarea această tânără, împreună cu părinţii băiatului, plea- bisericii, plimbările cu copiii şi nepoţii etc. că până la locul destinat al soldatului de mâine. La Una din cele mai răspândite forme/modele petrecere răsună cântece de luat rămas bun, mame- de petrecere a timpului liber este „În ospeţie” („pe le, de obicei, plâng. ospeţe”). La „Hramul casei”, „Ziua nunţii”, „Ziua Formele tradiţionale de petrecere a timpu- onomastică”, „Ziua naşterii”, de sărbători creştine lui liber în trecut (în multe localităţi şi în prezent) („Ziua unui sfânt”) etc., familiile şi prietenii merg erau/sunt determinate de condiţiile specifice, ce ţin „în ospeţie”. Se adună mai multe familii (rude şi pri- de viaţa socială şi spiritul gospodăresc, de statutul eteni) în „Casa Mare”, mai des în Zona de Centru, ţăranilor, de repartizarea timpului liber conform care reprezintă chipul femeii şi dăruirea ei. Cerceta- sărbătorilor calendaristice tradiţionale etc. Până în rea fiecărui obiect şi raporturile dintre ele determină prezent fetele şi băieţii îşi petrec timpul liber în co- viaţa sătencei în toată amploarea sa. Funcţia fiecă- lectiv (în afară de şcoală), aproximativ de la vârsta rui obiect constituie o părticică din conţinutul vie- de 14 ani. Aceste întâlniri au loc în cluburi, case de ţii unui neam. Împrejurările ce sunt legate de aceste cultură etc., la aşa zisa „Discotecă”. obiecte formează cadrul moral – spiritual al cuplului Una din sărbătorile tradiţionale, care se mai familial, deţin semnificaţii etice şi estetice, sunt un întâlnesc în prezent încă în unele sate, este „Şeză- izvor de inspiraţie umană, manifestări de sărbătoare, toarea”, care avea/are loc, în principiu seara până bucurii şi lacrimi etc. „Casa Mare” adună neamul şi târziu. La aceste întâlniri fiecare participant avea/ apropiaţii la un „pahar de speranţe”, prin ea fiecare are o ocupaţie. Fetele ţeseau/ţese, brodează, împle- membru al familiei trece o şcoală a spiritualităţii. În tesc, băieţii învăţau/învaţă şi ei aceste meşteşuguri. prezent revenirea la această manifestare instructiv- Participanţii cântă, dansează, spun bancuri, recită educativă este o dorinţă nobilă a actorilor sociali de versuri etc. De multe ori aceste întâlniri au loc acasă la sate. Pentru revitalizarea Frumosului şi a Binelui 69 se pronunţă 63% de femei rurale (Materiale, anul tigeneraţională, autoritar-paternă, care mai târziu 2010), argumentând că Hramul satului şi Hramul este cunoscută ca familie nucleară cu un specific de casei, Casa Mare sunt forme autentice cu caracter raporturi păstrate şi valorificate. Caracteristica de de rudenie şi înrudire, ce tinde spre autorealizarea bază a familiei în prezent, include două fenomene – şi autoafirmarea în temei a oamenilor de la sate atât fragilitatea şi instabilitatea (Cojocaru, 2007, 277). prin aspectul vizual al interiorului gospodăriei, cât şi Prin urmare, în procesul de transformare prin specificul bucatelor tradiţionale, prin ospitalita- radicală a societăţii se modifică toată structura so- tea sătenilor etc. „În ospeţie” se cânta melodii de dor cială, suportă schimbări institutul social – familia, şi romanţe, se dansează „pe vechi şi pe nou” etc. Însă care rămâne a fi nucleul de bază, ce consolidează cerinţele timpului, ritmul de viaţă schimbă realitatea societatea şi modifică semnificativ relaţiile conjuga- pe teren, urmărim tendinţe noi în modul de petrece- le, intergene-raţionale, comportamentul premarital re a timpului liber. al tinerilor şi apar modele familiale noi, se observă În acest context, Sărbătoarea Naţională toleranţa socială faţă de noile forme de comporta- „Mărţişor” a devenit cartea de vizită pentru mulţi ment familial etc. (Paladi, 2005, 78). oaspeţi din străinătate. Istoria acestei sărbători ne Pentru a ne apropia de scopul pe care îl ur- învaţă că în zorii primei zile a lunii martie, moldo- mărim, este important să înţelegem etimologia cu- venii (conform unei legende despre cele 12 zile ale vântului familia. Acesta, după Marcel Mauss (Fran- Babei Odochia) prindeau la pieptul copiilor una sau ţa) este, fără îndoială, cea care îl apropie de san- mai multe monede de aur sau de argint, legate cu un scritul dbăman (casă). La origine familia cuprinde şiret roşu, care se numeau „mărţişoare” şi se purtau personalităţi, indivizi şi relaţii, lucruri (obiecte) şi 12 zile. Mărţişoare se mai numeau şi două fire de virtuţi etc. (Mauss, 1997, 164.). lână (unul alb şi unul roşu) sau numai roşii răsucite Cum este şi firesc, motivaţia temei cere să în jurul degetului mare sau în jurul mâinii. Firul alb explicăm termenul de tradiţional, modern şi postmo- simboliza iarna, iar firul roşu – primăvara, anotim- dern în ceea ce priveşte familia, generalizând sem- pul renaşterii naturii. Mai sunt şi alte legende. nificaţia lor în modul de trai al poporului moldo- Actualmente, tradiţionalul „mărţişor” s-a venesc. transformat într-o adevărată sărbătoare a poporu- Familia tradiţională este specifică societăţi- lui moldovenesc. Către aceste zile fetele, doamnele lor agrare şi se caracterizează printr-o structură ex- şi chiar bărbaţii, confecţionează o multitudine de tinsă pe mai multe generaţii, cu un număr mai mare mărţişoare. Pentru fiecare cetăţean al acestui plai de copii, consideraţi ca un dar de la Dumnezeu şi a dărui „mărţişoare” a devenit o necesitate (un obi- cu o construcţie a ordinii familiale de tipul – tată, cei). „Mărţişoare” se dăruiesc celor dragi – rudelor, mamă şi copii. colegilor, prietenilor şi fac schimburi de mărţişoare Familia modernă sau familia patriarhală este îndrăgostiţii. Ca şi în trecut culoarea roşie a măr- specifică societăţilor atât agrare cât şi industriale ţişorului simbolizează reînnoirea naturii, sănătate (satului şi oraşului). Modelul nuclear de familie se şi putere, iar culoarea albă simbolizează curăţenie, caracterizează printr-o diviziune clară a rolurilor fericire, prietenie. între soţi, în care bărbatul lucrează pentru a asigura Prezintă interes iniţiativa organelor dirigui- bunăstarea familiei, iar femeii îi revin responsabili- toare, care au declarat „Mărţişorul” la nivel de stat tăţile casnice şi de creştere a copiilor. Relaţiile pa- Sărbătoare Naţională a întregului popor (Zelenciuc, triarhale admit că bărbatul controlează totul (capul 1977, 60). familiei) şi i-a decizii, iar femeia se găseşte într-o Pentru a completa subiectul cercetării temei poziţie de subordonare în sfera privată a familiei. revenim la analiza sistemului de rudenie, la institu- În familia modernă părinţii, prin investiţia afectivă tul social – familia. şi educativă în copii, reprezintă pivotul întregii vieţi În acest context menţionăm că familia con- familiale, iar naşterea lor răspunde mai des unor temporană moldovenească a evoluat în baza princi- scopuri naţionale sau religioase (Studii, 2004, 205). piului sincroniei şi complementarităţii rolurilor fe- Familiile postmoderne (mai des întâlnite) se minine şi masculine, în timp (pe parcurs) determi- caracterizează prin vârsta înaintată a soţilor la mo- nând un sistem familial de structură extinsă, mul- mentul căsătoriei, prin relaţiile gender mai echili- 70 brate şi mai echitabile între soţi, printr-un curs al reciproce ale soţilor, relaţiile intra / interperso- vieţii familiale diversificat şi fragmentat. În acest nale, etc., influenţează asupra situaţiei materiale, cuplu naşterea copiilor este determinată de dorinţa educaţiei moral – spirituale ale membrilor fami- de autoafirmare şi autorealizare a partenerilor. liei. în societăţile postmoderne copiii se con- Bazându-ne pe rezultatele investigaţiilor fruntă tot mai des cu fenomenul de separare a pă- ştiinţifice, susţinem opinia specialiştilor că familia rinţilor (divorţul), cu convieţuirea cu un părinte contemporană a pierdut mult din caracterul ei de sau cu părinţi sociali şi fraţi vitregi. Aceste şi alte instituţie socială, cuplul familial fiind orientat mai obiective afectează suportul emoţional şi material al mult în satisfacerea propriilor interese şi mai puţin tinerei generaţii şi modul în care îşi vor constitui şi în realizarea funcţiilor unei instituţii sociale a sta- gestiona propria traiectorie familială la vârsta adul- tului, dat fiind că acestea (funcţiile) familiei se află tă (Studii, 2004, 205). nedespărţit de necesităţile societăţii şi a fiecărui in- Societatea moldovenească se află în căutarea divid (Familia, 2005, 68-71). ideilor, instituţiilor, organizaţiilor sociale, care să Cercetarea temei se dezvăluie în jurul unui asigure stabilitatea şi integritatea raporturilor socia- concept, care include tendinţe de performanţe ce le. Spre deosebire de alte structuri sociale, familia în determină individualităţi socio-culturale şi socio- toate timpurile a avut pentru indivizi o semnificaţie psihologice, modele de relaţii intra/interpersonale foarte precisă, reprezentând un simbol de stabilita- şi familiale, stereotipuri de gândire şi comporta- te, apropiere emoţională şi de susţinere psihologică. ment etc. – evaluări de gender familial. Printre evenimentele principale ce s-au Evident că nu putem pătrunde sensul ade- produs după anul 1990 şi au influenţat substanţial vărat al enigmelor „femeia şi bărbatul”, fără a stabili asupra funcţionării familiei, pot fi evidenţiate ur- ce fac ei pozitiv – bine şi frumos şi ce fac ei nepotri- mătoarele: liberalizarea sferei economice şi crearea vit sensului uman. De aceea subliniem că aspectele sectorului privat; desfiinţarea colectivităţilor agri- gender presupun depistarea similitudinilor şi diver- cole (colhozurilor) şi împroprietărirea ţăranilor; genţelor dintre cele două genuri, o caracteristică a formele de privatizare; distrugerea sectorului in- comportamentelor, o analiză a raporturilor dintre dustrial, şomajul; liberalizarea preţurilor; migraţia femei şi bărbaţi. în masă; reducerea nivelului de protecţie socială a Materialele de teren argumentează problema familiei, scăderea responsabilităţii părinţilor faţă de privind stratificarea rolurilor şi identificarea mo- educaţia copiilor; creşterea ratei divorţurilor, etc. delelor de gender tradiţional, ţinând cont de dife- Aceste şi alte fenomene au condiţionat transforma- renţierea de rol-gen şi de comportament-normă, rea familiei, provocând membrii ei să se adapteze acestea constituind orientările valorice ale mem- din mers la noile cerinţele social-psihologice. brilor superiori ai familiei. Analiza materialelor de Unii cercetători, analizând tendinţele de dez- teren ne-a dat posibilitate să evidenţiem factorii ce voltare a familiei, sunt de părerea că această insti- dirijează comportamentul individual al femeii şi al tuţie se află în criză privitor la îndeplinirea funcţiei bărbatului din familiile rurale. educative, la organizarea familiei ca grup social, etc. Ultimii peste douăzeci de ani se caracteri- în opinia lor cauzele crizei familiei sunt: lipsa spa- zează prin procese de de etatizare a culturii şi prin ţiului locativ, starea precară a sănătăţii, pierderea pierderi din cultura tradiţională sub influenţa , în- serviciului, fenomenul migraţional etc. Ca rezultat deosebi, a factorilor migraţionali şi a tendinţelor a crescut rata divorţurilor, nivelul delicvenţei juve- cultural-europene moderne. În acest context sub- nile, s-au intensificat conflictele şi violenţa în fami- liniem că familia şi mediul în care se formează per- lie, este în creştere nivelul criminalităţii. sonalitatea copilului, rămân a fi „şcoala mamei şi a Tendinţele negative ale dezvoltării clima- tatei” şi „cei şapte ani de acasă”. tului familial au favorizat apariţia opiniilor cer- Adnotaţiile textuale ale informatorilor de cetătorilor din diferite domenii de a argumenta pe teren constituie un sistem de gender familial: revenirea societăţii la tipul de familie tradiţională. similitudini şi divergenţe, individualităţi social- Aspectele socio-psihologice ale vieţii de familie, culturale şi psihologice ale părinţilor şi copiilor. aşteptările, normele scrise şi nescrise, cerinţele Acestea relevă particularităţile specifice ale mem- 71 brilor familiei în relaţiile „noi unul despre altul” rilor, efectuate în anii 2000–2003, am determinat şi „noi despre alţii şi despre noi înşine”. în acest două modele gender: grupul bărbaţilor activi şi context noţiunile de stimă şi de respect, de dra- independenţi, care sunt siguri pe sine, stăpâni pe goste faţă de mamă şi de tată, sunt raportate la situaţie şi grupul femeilor expresive, care sunt dar- sentimentul prieteniei şi la simţul frumosului, la nice, duioase, drăguţe, compătimitoare. Calităţile ajutorul material şi moral, la greutăţile prin care tradiţionale feminine sunt: emotivitatea, compasiu- trec părinţii pentru a-şi creşte copiii, la statutul fa- nea, bunăvoinţa, gingăşia, devotamentul faţă de cei miliei nucleare, etc. apropiaţi, încăpăţinarea, iar cele masculine – acti- Caracteristica relaţiilor din familia tradiţio- vitatea, independenţa, încrederea în sine, rezisten- nală pe parcursul anilor 2000–2010 scoate în evi- ţa, egoismul. denţă următoarele situaţii de problemă: În baza asemănărilor şi a deosebirilor dintre – aproape 48% de fete şi 22% de băieţi sub- genuri, conform caracteristicilor calitative şi can- liniază că mamele tot mai mult îşi asumă grijile fa- titative, au fost modelate următoarele stereotipuri miliei, că bărbaţii (taţii) caută „un refugiu”, se es- gender: chivează de cele mai multe activităţi sau au nevoie a) activ-pozitiv: femei şi bărbaţi inteligenţi, de a fi dirijaţi; harnici, curajoşi, întreprinzători; – divorţul, de cele mai multe ori, nu este ac- b) tradiţional-pozitiv: femei şi bărbaţi echili- ceptat, îndeosebi de mame şi bunici; braţi, modeşti, responsabili, oneşti, sensibili, devotaţi; – peste 80% de tineri, mai cu seamă fetele, c) activ-negativ: femei brutale, nervoase, in- nu pot înţelege un aspect al vieţii familiale: de ce vidioase, guralive, energice şi bărbaţi agresivi, bru- părinţii foarte puţin comunică între ei? De ce senti- tali, egoişti, inculţi, infideli, băutori; mentele de stimă şi respect, de dragoste unul faţă de d) pasiv-indiferent: femei şi bărbaţi leneşi, altul „sunt o taină” pentru cei din jur?; neîngrijiţi, indiferenţi, băutori, slabi de caracter, ne- – tinerii din familiile intelectualilor aproape echilibraţi. în unanimitate nu se împacă cu situaţia părinţilor, Prin metoda analizei lexicale a limbii vorbite cu statutul actual al acestora, care migrează din ţară au fost construite noi stereotipuri gender, care de- şi condiţionează indiferenţa faţă de profesii; termină asemănările şi deosebirile dintre respon- – numai fiecare al doilea tânăr (ă) menţio- denţii ambelor genuri şi motivează supremaţia tra- nează că, pe drept cuvânt, se mândreşte cu biografia diţională a bărbaţilor în modul patriarhal de trai: părinţilor. a) tradiţional-lingvistic: „(El) zâmbeşte ca Rezultatele cercetărilor argumentează une- o mireasă”, „e modest ca o fetiţă”, „are un mers de le teze privind viziunea părinţilor asupra copiilor, fetişcană”. „(Ea) e puternică ca un bărbat”, „lucrează aceasta fiind: pentru doi”, „are o înfăţişare bărbătească”; – generaţia tânără trebuie să fie mai recepti- b) tradiţional – de rudenie: „Ecaterina, fii- vă faţă de sentimentul de dragoste, să manifeste mai ca lui Petru Nour” (prenumele şi numele tatălui), multă stimă şi respect faţă de mamă şi de tată, de „Tatiana, fiica lui Nicolae Anton Creţu” (prenumele bunei, de neam, să-şi iubească mai mult ţara. tatălui, prenumele şi numele bunelului), „Valentin, Informatorii şi actorii sociali de toate vârste- fiul lui Dumitru Obadă” (prenumele şi numele ta- le menţionează (la fel şi experţii) în unanimitate: tălui), „Constantin, fiul lui Vladimir Vasile Stoican” – în activităţile gospodăreşti trebuie să parti- (prenumele tatălui, prenumele şi numele bunelu- cipe ambii părinţi şi copiii; lui), „Svetlana Ivanov-Popovici” (numele soţului şi – migraţia femeilor din ţară este nu numai al tatălui), „Leonid Coval” (numele tatălui); rezultatul situaţiei precare din societate, dar mult c) patriarhal: „vorbesc doi oameni şi o feme- mai mult al indiferenţei şi orgoliului, egoismului ie”, „plânge ca o muiere”, „tu eşti cuşmă-n casă sau bărbaţilor; şfartuh?”; – divorţul este ca o consecinţă a lipsei de co- d) modern-imitativ: pentru femei – tendin- municare, de nedorinţă a se cunoaşte mai bine unul ţa de „a se îmbrăca ca la oraş”, „a vorbi şi a imita pe altul, de lipsa de toleranţă etc. manierile eroinei preferate”, „a îmbrăţişa profesii Prin metodele observărilor şi intervievă- la modă”, „a călători şi a studia peste hotare”, etc.; 72 pentru bărbaţi – „dorinţa de a deveni un nou mol- S-a constatat că femeia mult mai bine reu- dovean”, „a se îmbrăca ca un om de afaceri”, „a se şeşte să-şi controleze emoţiile şi le poate utiliza căsători nu în satul natal”, „a fi prieten cu străinii” „eficacitatea” în diverse relaţii cu bărbaţii. O astfel (oamenii care nu fac parte din cercul lor), „a cum- de facultate le lipseşte bărbaţilor. Acesta nu este un păra un autoturism scump”, „a crea confort pentru reproş la adresa genului opus, ci un dat, pe care tre- părinţi (în casa părintească)” „a se autoafirma prin buie să-l cunoaştem şi de care trebuie să ţinem sea- participarea la acţiunile de caritate”, etc. ma. Constatăm o revenire neîntârziată sau poate o Evoluţia relaţiilor sociogender, parţial defi- existenţă tradiţională de permanenţă a celor spuse nită contextual, oferă o modalitate de decodificare a de Apostolul Pavel: noţiunilor privitor la relaţiile în familie şi de expli- – Supuneţi-vă unul altuia în frica lui Hris- care a conexiunilor dintre formele de interacţiune tos... bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia socio-umană. Abordarea structural – constructivis- credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte tă a fenomenului „relaţie – social – familie”, formea- prin bărbatul credincios (Corinteni, 14, versetul II). ză în permanenţă o identitate social-psihologică, Autorul susţine ideea de respectare a plura- care, după Emil Durkheim, argumentează că „in- lismului formelor social-culturale familiale, argu- dividul nu are valoare decât prin societatea care îi mentând această teză (în baza cercetărilor de teren) dă funcţie şi conştiinţă morală” (Bejan-Volc, 2004, prin schimbarea familiei rurale în perioada de tran- 178-179). ziţie la relaţiile de piaţă, a democratizării societăţii Aşadar, familia reprezintă o comunitate de şi a influenţei civilizaţiei europene. oameni uniţi prin legături de căsătorie (rudenie) – Astfel, dacă modelul de trai primit de multe soţ, soţie şi paterne – părinţi, copii. Ea îmbină într- familii rurale constituie o normă civilizată de relaţii un complex latura biologică cu cea socială. intra şi interpersonale, bazate pe tradiţiile strămo- Deci, familia reprezintă celula primară a so- şeşti, este cert, în primul rând, atingerea unui mod cietăţii, bazată pe legalizarea juridică a căsătoriei şi progresiv de viaţă familială, o continuitate de valori pe îndeplinirea anumitor funcţii ca cea: economi- ale neamului, o formă de identitate dintre prezent şi co-gospodărească, procreativă, educativă, de socia- trecut etc. (Bejan-Volc, 2002, 12, 137). lizare etc. (Ciobanu-Ţurcanu, 2005, 363). În concluzie, menţionăm că relaţiile de ru- în cercetările noastre, caracteristicile ge- denie ţin direct de cultura unei civilizaţii, consti- nurilor, efectuate de către experţi, se înscriu în tuind un fenomen social prin excelenţă, ce regle- conţinutul tezelor unor specialişti în domeniu. mentează viaţa unui grup, acesta având un statut „Atitudinea conştientă a femeii, afirma cunos- obligatoriu pentru fiecare membru, el/ei „fiind cutul psiholog elveţian G. Iung, are în general sancţionat/sancţionaţi” pentru comportamente un caracter personal mult mai strict decât cea a deviante de la normă. Claude Levi-Strauss susţine bărbatului. Universul ei este compus din taţi şi că în societatea umană înrudirea nu se stabileşte şi mame, fraţi şi surori, soţi şi copii, prieteni şi, nu- nu se perpetuează decât de şi prin modalităţi deter- mai ceva mai târziu, din carieră”. Psihologul K. minate de alianţe. Hornev menţionează că „specialiştii au elaborat o Termenii care intră în relaţie în cadrul celei psihologie a bărbaţilor pentru bărbaţi. Şi femeia, mai simple structuri a rudeniei sunt tatăl, mama, şi bărbatul în plan social tind să prezinte celor- fiul şi fratele mamei. În cadrul acestei structuri fiind lalţi imagini similare. Dar în acest aspect bărba- identificabile toate cele trei tipuri posibile de rela- tul, graţie reprezentărilor sociale, stereotipurilor, ţii familiale, respectiv o relaţie de consangvinitate, prejudecăţilor etc., trebuie să corespundă unor o relaţie de alianţă, o relaţie de filiaţie. Cu alte cu- aşteptări, deosebite de cele la care urmează să se vinte, o relaţie de „frăţietate” (frate – frate, frate – conformeze femeia”. Imaginea sau persoana ei soră, soră – soră), o relaţie de la părinte la fecior de trebuie să corespundă „omului forte”. Or „un băr- egalitate cu consangvinitatea şi filiaţia, determinate bat adevărat” nu trebuie, pe de o parte, să plângă, biologic, a alianţei, esenţialmente socială, constituie nu trebuie să fie sentimental etc., pe de altă par- determinative de rudenie. te, trebuie să fie calm, dârz, tolerant, mărinimos, Claude Levi-Strauss afirmă că „ceea ce con- onest, etc. (Bejan-Volc, 2004, 166-170). feră înrudirii caracterul ei de fapt social nu con- 73 stă în ceea ce trebuie ea să păstreze de la natură, nomenele sunt reale şi că au anumite caracteristici ci în demersul esenţial prin care ea se separă de specifice, iar mentalitatea omului ţine de universul acesta”. De altfel relaţiile sociale includ relaţiile de simbolic conceput ca o matrice a tuturor înţelesu- rudenie (rudenia şi înrudirea) şi alături de obi- rilor social obiectivate şi subiectiv reale” (Berger, ceiuri, limbă, mitologie, forme de artă, structuri 1999, 114). socio-economice etc. constituie un capitol aparte Nu încape nici o îndoială că problemele în orice tratat de antropologie culturală şi socială semnalate în studiu ar merita o examinare mai sau etnologie, subiectul fiind bine tratat de către amplă, dar aceasta ne-ar îndepărta prea mult de sociologi. Cu toate acestea, progresele în studiul intenţiile propuse, punctul de reper al căruia este relaţiilor de familie nu se arată prea spectaculoase civilizaţia şi cultura ca fenomene (procese) circu- şi concluziile adesea sunt divergente (Constanti- lare în timp. nescu, 2000, 29, 31, 45). Scopul pe care îl avem în atenţie este că, cer- „În prezent o serie de forme şi de funcţii cetarea noastră va fi un model al realităţii moldo- ale familiei sunt comune şi constituie un element veneşti, a modului de viaţă, a relaţiilor intra/ inter- ce le unifică în timp”, – spunea savantul român N. familiale etc., punctul de reper al căruia este civi- Constantinescu. Toate formele de tipul: „relaţie- lizaţia şi cultura ca fenomene (procese) circulare în funcţie”, „funcţie-tip de rudenie”, „relaţie-tip de timp. Ne-am propus să relevăm un model de ade- înrudire”, au o deosebită semnificaţie: se dezvoltă văr ştiinţific cercetat şi promovat de specialiştii din realmente şi sunt nişte fenomene într-un spaţiu. De diverse domenii, ce au însuşit mai multe moduri de aceea, în organizarea cuplului conjugal oficializat înţelegere a practicii şi teoriei etnologice şi etnoso- (familie) noţiunile de „bărbat” şi de „femeie” tre- ciologice, a cunoaşterii ştiinţifice la diferite etape de buie privite nu ca diferenţe de sex, ci în dependenţă dezvoltare a societăţii moldoveneşti. de asumarea fiecăruia din ei a funcţiilor de bărbat şi de femeie. Funcţia primară şi esenţială, căsătoria, la Literatura rândul său, răspunde unei pluralităţi de funcţii care Bejan-Volc Iu. Cine suntem noi? Ce ştim unul reglementează în timp şi spaţiu raporturile dintre despre altul? Chişinău, 2002. Bejan-Volc Iu. Femeile din comunităţile rurale: indivizii diferitor grupuri sociale, legate prin rela- tendinţe şi afirmări. Chişinău, 2000. ţii de consangvinitate şi de afinitate. Durabilitatea Bejan-Volc Iu. Relaţiile gender rural: un imperativ familiei sau permanenţa familiei în timp depinde al timpului. Chişinău, 2004. de atitudinea faţă de căsătorie, de conceptul acestei Bejan-Volc Iu. Materialele de teren (anii 2000– căsătorii. Funcţiile sociale ale căsătoriei presupun 2010). şi relaţiile dintre părinţi şi copii, deci, rostul uniu- Berg P., Luckmann Th. Construirea socială a nii conjugale este de a-i proteja pe cei mici, de a le realităţii. Bucureşti, 1999. asigura bunăstarea materială şi morală. Căsătoria, Cojocaru N. Caracteristici sociodemocratice în toate timpurile, a avut o semnificaţie economică, ale familiei contemporane moldoveneşti // Dezvoltarea care, şi ea la rândul său, ţine de noţiunea „spaţiu”, umanităţii: impactul proceselor de transformare a prin implicarea în acţiunea realizării sale a unor societăţii contemporane. Chişinău, 2007. categorii mai largi de oameni – familie, clan, veci- Constantinescu N. Etnologia şi Folclorul relaţiilor nătate, sat etc. Este evident că societatea de familii de rudenie. Bucureşti, 2000. Constantinescu N. Relaţiile de rudenie în funcţionează în baza unei reguli, a căror respecta- societăţile tradiţionale. Bucureşti, 1987. re menţine echilibrul intern al sistemului famili- Cornova – un sat de mazili. Seria nouă. Bucureşti, al – multe pornind de la voinţa şi responsabilitatea 1993. femeii, de la formele ei de manifestare (Constanti- Dicţionar de sociologie. Bucureşti, 1996. nescu, 1987, 83). Ecosofia şi perspectiva umană. Chişinău, 2005. Textul lucrării constituie o cercetare a mo- Familia: probleme sociale, demografice şi dului de trai al unui popor, premisele acesteia fiind, psihologice. Chişinău, 2005. pe de o parte, realitatea, „ca fiind o calitate a feno- Herseni T. Probleme de sociologie pastorală. menelor pe care le recunoaştem ca independente Bucureşti, 1941. de viaţa noastră” şi înţeleasă „ca o certitudine că fe- Herseni T. Sociologia rurală. Bucureşti, 1941. 74

Mauss M. Eseu despre dar. Iaşi: Polirom, 1997. истории творчества человека, к процессам развития Miftode V. Elemente de sociologie rurală. общества, в целом усваиваемых через понимание Bucureşti, 1984. двух феноменов – цивилизация и культура. Автор Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio- прослеживает прямую связь между материальной umane, vol.12. Cluj-Napoca, 2004. культурой и духовными ценностями традиционной Paladi L. Introducere // Familia: Probleme культуры посредством этнологических, этносоцио- sociale, demografice şi psihologice. Chişinău, 2005. логических, этнопсихологических, этнолингвисти- Roşca A. Parametri principali ai socialului // Politi- ческих и других отраслей знаний. Эксперименталь- ca socială şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Chişinău, ной базой для исследования поставленных задач 2002. является, в основном, село. Şimandan M. Teoria cunoaşterii sociale. Bucureşti, Социальная и культурная структура в сель- 2002. ском обществе отражаeт образ жизни, формиро- Ştahl H. Teoria şi practica investigaţiilor sociale. вание и развитие социального института – семьи. Bucureşti, 1974. Объект исследования раскрывается в контексте на- Unitatea poporului Republicii Moldova şi ционального характера молдавского народа, являю- problema identităţii etnice. Chişinău, 2000. щегося основой для аргументации научно-эпистемо- Зеленчук В., Попович Ю., Лоскутова Л. логической концепции. Традиций ши контемпораниетате. Кишинэу, 1977. Ключeвые слова: цивилизация, культура, сель- ская общность, научный детерминизм, эпистемологи- Rezumat ческие данные, сельский гендер, функции и отноше- Subiectul cercetării temei constituie varietatea ния, социальная политика, ценность, народная культу- formelor sociale şi culturale ale umanităţii şi se ра, традиция, социальная структура. referă la istoria creaţiunii omului, la procesele de dezvoltare a societăţii în genere, însuşite prin Summary înţelegerea a doi termeni – civilizaţie şi cultură. The subject of the research consists in the va- Autoarea urmăreşte o legătură directă dintre cultura riety of social and cultural forms of humanity and materială şi cultura spirituală cu valorile tradiţionale the history of human creation, the processes of the ştiinţifice prin intermediul cunoştinţelor etnologice, society development, generally acquired through etnosociologice, etnopsihologice, etnolingvistice etc. understanding the two terms – civilization and cul- Baza experimentală, tipul de aşezare umană, geografia ture. The author traces a direct connection between teritorială etc., în cercetarea obiectivelor propuse este, material culture and spiritual culture with tradi- în special, satul. Structura socială şi culturală din tional scientific values through ethnological, ethno- comunitatea rurală este o reţea de acoperire a modului sociological, ethno-psychological, ethno-linguistic de trai, de formare şi dezvoltare a institutului social – knowledge, etc. According to research objectives, familia. Obiectul de cercetare se dezvăluie în jurul it is the village that serves the experimental basis, caracterului naţional al poporului moldovenesc, care the type of human settlement, geographic territory, este baza de argumentare a conceptului de cunoaştere etc. Social and cultural structure of the rural com- ştiinţifică. munity is a network that covers lifestyle, the forma- Cuvinte cheie: civilizaţie, cultură, comunitate ru- tion and development of a social institute, namely, rală, determinativ ştiinţific, date epistemologice, gender the family. The research subject is considered in the rural, relaţii, funcţii şi raporturi, politică socială, valoare, context of the national character of the , cultură populară, tradiţie, structură socială. which is the basis for reasoning the concept of sci- entific knowledge. Pезюме Key words: civilization, culture, rural community, Предмет исследования состоит в изучении scientific determinism, epistemological data, rural разнообразия социальных и культурных форм жиз- gender, functions and relations, social politics, value, недеятельности человечества, которые относятся к popular culture, tradition, social structure. 75

Zina ŞOFRANSKY

VIAŢA MOLDO-ROMÂNILOR DIN INTERFLUVIUL NISTRU–BUG–NIPRU: REPERE ALE ISTORIEI ŞI TRADIŢIEI

Introducere Mărturii ale prezenţei elementului valah în tot Viaţa moldovenilor (moldo-românilor) parcursul istoric al Transnistriei transnistreni a fost oglindită de mai mulţi specialişti (Nistru–Bug–Nipru) autohtoni, cât şi de cei din străinătate. În mod În primul rând aici vom folosi informaţii deosebit au fost investigate reperele istorice, cum ar preluate din vechile legende: slave, ruse, române, fi provenienţa, traiul, tradiţiile şi obiceiurile, mai ales, polone, sârbe, bulgare, otomane, cât şi unele date cele originare din diferite zone (regiuni) din ţările din istoria României (Ţurcanu, 2007) din veacurile române, inclusiv din Serbia, Bulgaria, Macedonia, corespunzătoare până mai încoace. Grecia ş.a. Au fost făcute referinţe despre începutul În lucrarea anterioară (Şofransky, 2002) aşezărilor săteşti din sec. XIV–XVI, despre apariţia tema studiului a fost parţial cercetată: arta masivă a moldovenilor (şi nu numai) în stepele populară, obiceiurile, tradiţiile meşteşugurile etc. nepopulate sau puţin populate din Nord-Vestul din moldovenească (fig. 1-2). Au fost Mări Negre. A fost înregistrat folclorul popular, elaborate unele concluzii specifice zonei indicate. obiceiurile laice şi bisericeşti, arta ornamentului Cu timpul, au fost puse la dispoziţie şi alte surse (ştergare, mânişterguri, năframe, ii, perne, covoare, interesante despre moldovenii, mai drept zis preşuri, păretare etc.). Au fost expuse condiţiile moldovenii-români, din întreg întinsul stepelor nefavorabile ale păstrării identităţii naţionale: din interfluviul Nistru-Bug-Nipru. Încă până la interzicerea limbii natale române (moldoveneşti) în era nouă legendele mărturisesc prezenţa dacilor şcoală, biserică, în armată, în administraţie, târguială dincolo de Nistru (Burebista până la Olvia – la etc.). La aceste acţiuni un impact mai arzător au avut Gurile Niprului) (Dragnev, 2001, 17). În secolele evenimentele: Războiul ruso-japonez, Primul Război următoare se vorbea despre volohi (volosskaia Mondial, Revoluţia din Octombrie, al II-lea Război zemlea: Statul bolohovean – Statul volohovean Mondial, mai apoi industrializarea, colectivizarea (1160–1240) (Dragnev, 2001, 32). şi răsculăcirea (forţată şi nemărginită), emigrarea Din unele izvoare istorice am constatat (blândă dar şi forţată), represiile pe urmele că „În secolul al XIII-lea exista Drumul bacilor, răscoalelor (răzmeriţelor). pe care se slobozeau păstorii români; Şleahul Toţi aceşti factori (dar şi mulţi alţii) au valahilor, bătătorit de comercianţii români; Şleahul dus la ucrainizarea, rusificarea limbii natale, a moldovenesc” (Golopenţia, 2006, 569; Dragnev, artei populare, a multor obiceiuri şi tradiţii, la 2001, 38). deznaţionalizarea elementului autohton, astfel În 1450 Cozma Voloşin şi Milesco Voloşin se către 1900–1950 multe din elementele tradiţionale stabilesc în Valynia (Golopenţia, 2006, 571). A fost au dispărut, iar unele din ele s-au păstrat, având o aşezare lângă Nipru, actualmente Ecaterinoslav, rădăcini mai trainice, cum ar fi: credinţa (icoane în cu numele de Cătunele volose (Golopenţia, 2006, fiecare casă), biserica (obiceiurile de Paşti (vopsirea 540), satul Voloşenca (Golopenţia, 2006, 558), Kut- şi încondeierea ouălor), Crăciunul şi Anul Nou Valah (Golopenţia, 2006, 566), Voloscaia – sat în (hăitul, colindatul etc.); ţesutul şi cusutul unor judeţul Harcov (Golopenţia, 2006, 566). Domnul piese ornamentale – ştergare, covoare, ii etc. Aceste Moldovei (Valahiei) Gheorghe Duca fost numit obiceiuri încă mai există şi în zilele noastre. şi hatman al Ucrainei (Transnistriei) (Dragnev, Însă, în linii mari, acei emigranţi care au fost 2001, 71). printre primii săteni au păstrat numai numele lor Raportul blagocinilor din 1793… aceste de familie: Serbular, Moldovanschi, Cherdivarenco, curţi sunt valahe (Golopenţia, 2006, 567). Un Ciobanov etc. şi multe nume de origine pur română: document din 1780 spune: Sloboda, Slobozia Valahă Ciobanu, Moraru, Bucătaru etc. (Golopenţia, 2006, 597). 76

În sec. XVIII a fost înfiinţat satul Voloscoe la Limba maternă sud de Dnepropetrovsc (Golopenţia, 2006, 125). Despre limba maternă vom releva faptul Existau zeci de sate cu denumiri: Moldavca, că datorită contactului neîntrerupt cu oraşul şi Moldavanca, Moldova, Moldovanscaia ş. a. procesului de ucrainizare intensificat, mai ales, la Amintim şi de statul Bolohovean începutul secolului XX românii au uitat progresiv (Volohovean) în sec. XII–XIII, aşezat pe Nistru-Bug limba maternă. Astfel, în s. Bulgarca bătrânii şi (Dragnev, 2001, 32). maturii mai vorbeau româneşte iar tinerii şi copii foarte puţin, sau aproape deloc, iar când se întâmplă Răspândirea satelor majoritar moldoveneşti să vorbească şi moldoveneşte, cel puţin o treime din în Transnistria vocabular era ucrainean. Din informaţiile culese şi Practic, toate regiunile şi judeţele Transnis- din folclorul local, s-a constatat că limba celor mai triei din interfluviul Nistru-Bug-Nipru au fost co- bătrâni se apropie de limba arhaică din Muntenia de lonizate de păcurari, bejenari, emigranţi (benevol Nord sau din alte provincii (Golopenţia, 2006, 38). şi forţaţ). Cele mai populate de moldoveni (mol- Despre situaţia socială a transnistrenilor do-români) provin aproape din toate provinciile ne informează şi una din dispoziţiile Guvernului româneşti: Crişana, Dobrogea, Banat, Bucovina, Rusiei, care a cunoscut un regim de robie agrară, Maramureş, Moldova (inclusiv Basarabia), Munte- numit Ulânie, citez explicaţia acestui termen: nia, Transilvania, Oltenia. Majoritatea localităţilor „Pământul era al împăratului şi din el ne da şi locuite de români le găsim în regiunile tradiţiona- nouă trei desetine de familie. Tata trei zile robotea le a Ucrainei dintre fluviile Nistru–Bug–Nipru. Ele acasă, da trei zile în cazna. Lucra şi vara şi iarna”. sunt Kerson, Ecaterinoslav, Taurida, Podolia. Însă Acest regim a funcţionat mai bine de două secole şi localităţi româneşti existau şi în vecinătatea guber- jumătate (1600–1861) (Dragnev, 2001, 38). niilor numite, cât şi până la Kiev, Moscova, Caucaz, Această epocă persistă în amintirea Kazahstan, Siberia, Răsăritul Depărtat. bătrânilor, în primul rând prin cnuturile roşii cu Vom menţiona şi unele Nume de familie a care au fost bătuţi părinţii lor, prin regimul comun transnistrenilor proveniţi din patria-mamă: de lucru, într-o oarecare măsură, după opinia lor, Banat: Bănăţeanu; Sârbu (Golopenţia, 2006, similar cu cel sovietic de mai târziu, cât şi prin robia 94); Lubeniţa (Golopenţia, 2006, 88); materială şi morală. În 1861 s-a desfiinţat ulânia Bucovina: Bucovean, Cernăuţean (Golopen- (Dragnev, 2001, 120). ţia, 2006, 94); Dobrogea: Dobrogean, Silistrean, Carastan Răscoala (Golopenţia, 2006, 157); Bulgarul, Dobrovan (Go- În anul 1929 în satele româneşti a fost lopenţia, 2006, 94); dezlănţuită răscoala transnistrenilor contra Moldova (Basarabia): Moldovan, Gâşte bolşevicilor, fiind motivată de ordinul guvernului mute, Mustaţă, Barcari, Bulat, Chiper, Todiraşcu, bolşevic ca locuitorii să „treiere pâinea la grămadă”. Hârjău, Cibotaru, Cheptea – (Golopenţia, 2006, Guvernul bolşevic vroia să recruteze oamenii de la 157); Basarab, Bârlad, Bârlădeanu, Botoşan, Că- sate pentru ai înfrânge pe „contrarevoluţionari”. uşan, Codreanu, Dorohoi, Lăpuşnean, Lipcan, Însă lumea s-a ridicat împotriva bolşevicilor „în Orhei, Orheianu, Prutean, Romanescu, Roman, drept bolşevici”, dar au fost împuşcaţi din „obrezuri”. Săcureanu, Suruceanu, Sorocean, Tecuci, Ieşanu, Bolşevicii au ripostat cu detaşamente de cavalerie. Mămăligă (Golopenţia, 2006, 94); Voloşin, Bălţea- Apoi au trimis un tren blindat şi răscoala a fost nu (Golopenţia, 2006, 88); înăbuşită (Golopenţia, 2006, 24; Dragnev, 2001, 133). Muntenia: Muntean, Dunăre, Josan, Ţurcan (Golopenţia, 2006, 94); Baciul (Golopenţia, 2006, 88); Colectivizarea Oltenia: Oltean, Craiovean; Tot în acest an 1929 s-a început colectivizarea, Crişana: Crişan; care a lovit greu satele etnice româneşti din Transilvania: Ţurcan, Pană, Cotoi, Groza, Transnistria (Dragnev, 2001, 168). În unele sate Albu, Viteaz, Ardelean, Ocneanu, Ciobănelu, Spâ- mai bine de jumătate de locuitori aveau să ajungă nu, Borşa (Golopenţia, 2006, 157). răsculăciţi. Foametea din 1932–1933, următoarea 77 etapă a colectivizării, a secerat sute de vieţi omeneşti din 900 familii au rămas 150 (Golopenţia, 2006, 26; la sate. Multe familii au fost deportate sau scoase din Dragnev, 2001, 133, 168). case şi nevoite „să-şi ia lumea în cap”, sau au murit de foame (Golopenţia, 2006, 158). Într-o astfel Cătănia. Armata. Moscălia. Războiul de atmosferă era natural să se distrugă conştiinţa (Golopenţia, 2006, 592; Dragnev, 2001, 121) naţională, iar datinile să piardă puţin câte puţin din Românii nu se puteau împăca cu obligaţia de puterea circulatorie, mai ales că regimul sovietic a servi unei ţări streine, ba chiar duşmane neamului lupta pe toate căile pentru distrugerea oricărei lor. De aceea, autorităţile ruseşti erau nevoite să-i „rămăşiţe” tradiţionale (Golopenţia, 2006, 159). prindă cu arcanul pe bărbaţii tineri şi să-i ţină în serviciu până la 25 de ani. Evident că mulţi dintre ei Foametea din 1932-1933 nu mai sperau că se vor reîntoarce. Despre aceasta (Exemplu din satele din regiunea Vosnessensc ne vorbesc următoarele versuri: Frunză verde măr şi Transnistria) domnesc, / Eu, puicuţă, mă pornesc. / Mă pornesc O altă năpastă asupra populaţiei transnistrene la moscălie şi de-acolo-n bătălie… / Îmi las casa, a fost foametea din 1932–1933, când au murit în îmi las masa, / Îmi las nevasta frumoasă. / Îmi las satele Bulgarca, Racova şi Novogrigorievca circa vaci, îmi las şi boi, / Îmi las turmele de oi, / Nu ştiu 800 locuitori, şi în urma căruia au rămas pustii de-oi veni-napoi. sau au fost dărâmate aproximativ 250 case, din Plecarea recruţilor se făcea cu o ceremonie declaraţiile unui mare număr de informatori deosebită… La despărţire se îmbrăţişau cu lacrimi reiese că nu s-a datorat atât anului agricol slab, în ochi… cât, mai ales, faptului că autorităţile n-au lăsat Rămâi, mamă, / Rămâi, tată / Rămâi, soră, / aproape nimic locuitorilor pentru întreţinerea Rămâi, frate / Rămâi, puică sănătoasă / Că eu mă lor. Astfel, învăţătorul Alecu Staranov, originar duc de-acasă. / Mă duc diparte / Cu puşca-n spate/ din Novogrigorievca, declară că era mult grâu în La graniţa turcului / Unde-i rău voinicului. magaziile satului, dar cine se apropia de ele era Rusia recruta moldoveni, ale căror calităţi împuşcat. De asemenea învăţătorul Zelenciuc, vitejeşti au fost recunoscute de Bogdan Hmelniţki, membru al partidului comunist şi director al şcolii de Petru cel Mare, şi chiar de regele Suediei. Unii primare, precum şi tractoristul Silistreanu, declară din ei au ajuns până în Manciuria. că în anul foametei s-a dat ordin ca locuitorii să Taci, dragu mamii, nu striga, / Că nimeni nu predea tot grâul pe care-l aveau. Contravenienţii te-a asculta / Că tat-to nu-i acasă. / Îi în Manciuria, erau împuşcaţi (Golopenţia, 2006, 43). la loc diparti / Unde cartea nu răzbati… Mulţi alţi moldoveni erau duşi pentru a lupta Răsculăcirea sau lichidarea ţăranilor gospodari în „Iaponia”, la graniţa Chitaiului şi în Caucaz: (Exemplu în satele din regiunea Vosnessensc Frunzişoară di alcaz, / Lungu-i drumu la şi din stânga Nistrului) Cavcaz. / Lungu-i drumu şi bătut. / Nu-i bătut de Un alt dezastru asupra poporului a fost car cu boi, / Da-i bătut de recruţi noi, / Moldoveni răsculăcirea sau lichidarea gospodarilor înstăriţi, di pi la noi… care s-a început în 1927, iar în 1929 era în toi. Războiul de la 1877–1878, cât şi cel din Ea consta în intrarea în colhozuri, contribuirea 1914–1918, cât şi cel din 1941–1945 i-a purtat pe exagerată de cereale, bani etc. Pentru neexecutare li românii transnistreni cu armata rusească până în se sechestra averea şi erau condamnaţi la deportare Moldova, Muntenia şi mai departe. în Caucaz, Marea Albă, Siberia). Un informator spunea: „Am luat torba şi am ieşit din sat şi am plâns. Biserica şi religia N-am avut de mers nicăiurea”. Alţii au preîntâmpinat (Exemplu: s. Mărculeasa, reg. Vosnessensk) această situaţie, părăsindu-şi averea şi plecând în (Golopenţia, 2006, 64; Dragnev, 2001, 112), (fig. 5) lume. De pe urma răsculăcirii au plecat din Racova Sub regimul ţarist biserica primise temeinice 50 familii „duşi” (deportaţi) şi cam 200 familii „s-au împuterniciri, şcolii revenindu-i un rol secundar şi răşchirat singuri”. „Râşchirarea” aceasta a fost mai subordonat. Sub regimul bolşevist biserica a fost se- mare în satele româneşti bogate. La Mărciuleasa, parată de stat şi, la început mai moderat, apoi mai 78 accentuat pentru ai anihila scopurile, s-a inaugurat şi articole ţesute (fig. 9-11) se distingeau printr-o întreţinut o propagandă antireligioasă, mai eficientă calitate înaltă şi erau solicitate de populaţia locală decât orice măsură administrativă. Localul bisericii, (Dragnev, 2001, 128). după ce câtva timp a fost utilizat pentru spectacole, a Portul popular (la românii din Transnistria) fost dărâmat din iniţiativa exterioară satului. Preotul (Golopenţia, 2006, 20; Dragnev, 2001, 125, 150). a slujit până în 1928, când a părăsit satul din pricina Pe la 1900, costumul tradiţional (fig. 6-8) persecuţiilor. Roadele acţiunii antireligioase n-au în- era pe cale de dispariţie. Totuşi, informatorii au târziat (aa. 1940) religiozitatea se prezintă astfel: bă- mai apucat atunci, la bătrâni, elemente de port la trânii sunt religioşi, găsindu-se totuşi printre ei unii populaţia românească din jurul Vosnessenskului. care explică noua orientare a tineretului; maturii sunt Cei ce mai îmblau în piese de port erau vestiţi, dis- divizaţi în: indiferenţi, atei şi antireligioşi, extrem de tonau de restul satului. La Alexandrovka, la vre- puţine cazuri de credincioşi; tineretul până la 35 ani mea ceea, bătrânele mai purtau cămăşi cu mâneci e solid ataşat noii concepţii despre lume şi viaţă, pro- lungi şi largi, împodobite cu cusături şi cu creţuri fesată de regimul comunist. la gât. Peste cămaşă purtau un şarafan fără mâneci, strâns la talie şi de la mijloc cu creţuri. Unele femei Repere etnografice: ţineau ca să se vadă jos cusăturile cămăşii, altele Locuinţa (Golopenţia, 2006, 43; Dragnev, acopereau pe de-a-ntregul cămaşa. Părul îl purtau 2001, 131), (fig. 3-4). împletit în gâţe pe care le răsuceau cât un pumn şi În multe sate cercetate a fost constatat un le aşezau „ca un corn” pe fiecare tâmplă. Se legau singur tip de casă, starea materială, prin conţinutul cu şterguri subţiri de bumbac, cu cusături la ca- interiorului şi prin dependente. Interiorul casei pete, pe care le lăsau să atârne jos. Picioarele erau cuprinde o tindă, bucătărie (cuhne), casa mare încălţate în opinci. Pe acestea le mai purtau unii (comnată) şi casa mică (spalnie). Pe lângă casă se din cei mai bogaţi, când se duceau la lucrul câm- găsesc următoarele dependente: pivniţă (pohrib), pului, şi săracii. grajd (poiată), şopron (zacat) şi magazie (cămară). Bărbaţii se purtau „şine cum şela”. Cei bătrâni Primul material de construcţie este piatra. Casele umblau în cămăşi de pânză, care la unii mai avea cu- sunt învelite cu trestie, papură, paie sau ţiglă. sături la guler şi la brăţări la mâneci. Izmenele erau Colectivizarea şi foametea din 1933 au condiţionat tot de cânepă sau de bumbac. Şalvarii erau largi de oarecare modificări în gospodărie şi locuinţă. Astfel, materie, legaţi sus cu o sfoară numită bârneţ. În zilele magazia, şopronul şi uneori grajdul dispar şi una de lucru mai purtau deasupra, în anotimpurile reci din încăperile casei, casa mare este transformată sucmane totdeauna albe, făcute din lână de oaie. De în cămară sau grajd. De aici au rezultat trei tipuri sărbători purtau zăboane lungi de materie cu guler, de casă, după utilizarea dată încăperilor: tipul 1, se mai întâlneau bătrâni umblând cu opinci cu oghele casă de om nevoiaş, care n-a mai revenit la starea legate cu aţe negre ori curele. anterioară; tipul 2, casă de gospodar mijlociu, Anul Nou (Satele româneşti la Est de Bug) care s-a refăcut în oarecare măsură; tipul 3, casa (Golopenţia, 2006, 169). gospodarului cu ocupaţie anexă, care s-a resimţit în Datinile de Anul Nou le începeau copii. În cea mai mică măsură. ajun se adunau în grupuri de câte trei până la cinci şi Casa mare, sau comnata mult timp semăna cu mergeau „de-a hăitul”. Cel mai isteţ dintre ei spunea casa curată, casa mare ş. a. din provinciile materne. „cetărala”, altul „zuruia” din clopoţel, iar ceilalţi Era împodobită cu zestre, covoare, mânişterguri, „hăiau”. Unul dintre ei purta pe umeri un pluguşor piese de port, icoane etc., ca după colectivizare de lemn, la care erau legate câteva fire de busuioc şi, multe din ele să dispară. uneori, o „miniştergură”. În noaptea de Anul Nou Meşteşugurile în Transnistria (Nistru-Bug) îmblau „de-a hăitul şi flăcăii. Se grupau câte cinci- erau în prosperare: confecţionarea obiectelor de şase sau mai mulţi şi luau casele „măhalei” la rând. uz casnic (unelte gospodăreşti, îmbrăcăminte, Câteodată şi maturii umblau cu pluguşorul (hăitul). încălţăminte, coşuri împletite etc.) Deosebit de Deja înainte de războiul trecut nu se „hăia” răspândit era meşteşugul ţesutului. Postavurile, (nu se făcea pluguşorul). Hăitul se făcea numai cu ţesăturile, prosoapele, covoarele, brâiele şi alte „clopoţel” (Golopenţia, 2006, 23). 79

Crăciunul (Golopenţia, 2006, 170) Duminică vorniceii însoţesc mirele şi mirea- Şiragul datinilor de Crăciun îl inaugurau co- sa la biserică, unde se oficiază slujba religioasă (cu- pii, care, în ziua de Ajun, umblau „cu vicera” sau „cu nunia). După cununie nuntaşii vin la casa miresei, prânzu”. În această zi, părinţii îşi trimeteau copiii la se face jocul, apoi sunt invitaţi la masă. Se rostesc rudele mai apropiate – nănaşi, bunici, fraţi sau surori conocăriile. După masa cea mare începe „danţul”, mai mari, moşi, mătuşi etc. încărcaţi cu o legătură, în adică, cum i se spune la noi „jocul”. care mama punea diferite daruri: un colac, o turtă, Moartea, înmormântarea şi pomenirea două-trei „perijoace”, câteva „hruşi” (pere), covrigi, (Golopenţia, 2006, 23). „canfete” (bomboane). Tot în ziua de Ajun copiii Relativ mai bine s-au păstrat manifestările tra- erau trimişi cu daruri la baba care-i moşise la naştere, diţionale din „zona de durere” a vieţii (decesul), bo- oferindu-i din partea părinţilor „sală” (slănină), câr- cetele şi descântecele. Se bocea când mortul „ședea pe naţi, colaci, horilcă. După ce intrau în ogradă, unul laiță și când era la groapă”. În bocete mortului „îi spu- din flăcăi întreba la fereastră „Se poate să colindăm?”. neau traiul”. Deseori, erau bocitoare anumite năimite. Răspunsul era întotdeauna afirmativ. Înainte de a începe bocetul, ele spuneau „pe uscă n-ai ohotă”. O informatoare constată că „să bocească ştiu De Sfintele Paşti locuitorii vopseau ouă, mai toate femeile”; „auzeam cum bocea şi mă învăţam”. coceau pască, cozonac, le sfinţeau la biserică. În La înmormântări se boceşte şi acum, „de huieşte satul”. sat se făcea scrânciob şi dans „joc”. Cu timpul acest În regiunea Vosnessensk prilej pentru „hu- obicei a diminuat pe la 1900 mai mult semăna cu leai” (mese cu băuturi) erau praznicele de după în- cel ucrainesc. mormântări, când oamenii din mahalaua mortului Jocul şi hora făceau ospăţ trei zile la rând. Cei mai bătrâni, con- La 1900 jocurile erau aproape complet ucrai- sumau vin; cei mai tineri s-au obişnuit cu rachiul nene sau urbane. Hora, căreia i se zicea „dans”, se ucrainenilor „horilca”. păstrase în cadrul ceremoniei nunţii. Jocurile erau holendra (ciuleandra), polica, vals, hopac, şir (vier, Concluzii cadrel), corcoveac, spodispaneţ, corobâcica, nare- Populaţia valahă (moldovenească, moldo- censki, step, ticheanca şi pentru bărbaţi cazaciocul. română sau română) provine (prin deplasări, emi- Naşterea, botezul şi cumetria (Golopenţia, grări, deportări etc.) în mare parte din Moldova ‒ 2006, 23, 44). Basarabia, dar şi din celelalte regiuni populate de Odată ce religia era persecutată, botezul se români: Banat, Bucovina, Crişana, Dobrogea, Mun- făcea clandestin. „Cumătriile” ce se ţineau după bo- tenia, Oltenia, Transilvania etc. tez erau prilej de a se organiza petreceri „huleai”. Dacă la începutul exodului aceşti „bejenari” Şi ca şi la înmormântări bătrânii beau vin, tinerii păstrau obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, către rachiu ucrainesc „horilca”. 1900 puţine obiceiuri s-au păstrat: gospodăria, lo- Căsătoria, cununia, nunta (Golopenţia, cuinţa, credinţa (icoane în fiecare casă), unele piese 2006, 221). din portul popular, din ţesături (ii, mânişterguri, Starostele îmbrăcat în haine noi merge la covoare etc.). Jocul a devenit danţul ucrainean. părinţii fetei să „târguiască” mireasa, adică înţelege- Viaţa strămoşească s-a manifestat prin vite- rea. Aici se stabileşte scenariul nunţii: numărul de jia multor moldo-români, care s-au evidenţiat în tot legători (ştergare, mânişterguri, tulpane, sovoane, cursul anilor. basmale), „darurile” (mirelui, socrilor mari, rudelor apropiate ş.a.), muzica etc. Literatura Sâmbătă seara, vorniceii, gătiţi şi legaţi cu Băieşu N. Folclor românesc de la Est de Nistru, de basmale, cu ploscă (vin sau rachiu) în mână, invită Bug, din Nordul Caucazului. Vol. I. Chişinău: Tipografia sătenii la nuntă. Centrală, 2007. Petrecerea (numită propriu-zisă) o începe Băieşu N. Folclor românesc de la Est de Nistru, de naşul, apoi se fac orânduielile „aşa cum se cuvine, Bug, din Nordul Caucazului. Vol. II. Chişinău: Tipografia conform obiceiului din moşi strămoşi”. Centrală, 2007. Apoi urmează obiceiul Coraghia – înmâna- Chirtoagă I. O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent. Chişinău: rea darurilor. Civitas, 2007. 80

Dragnev D. ş. a. Din istoria Transnistriei. ском) населении, заселившем в давние времена Chişinău: Civitas, 2001. земли на левобережье Днестра, в том числе пло- Golopenţia A. Românii de la Est de Bug. Vol. I. дородные степи ареала Днестр-Буг-Днепр. Главное Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2006. внимание было уделено жизни и деятельности по- Golopenţia A. Românii de la Est de Bug. Vol. II. селений молдаван (эмигрантов из исторической Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2006. Молдовы и Бессарабии, а также из других регионов Ionescu C. A. Colinde din Transnistria. Chişinău: Румынии: Мунтения – Цара Ромыняскэ, Олтения, Editura Ştiinţa, 1994. Банат, Кришана, Трансильвания, Буковина, До- Şofransky Z. Ştergarul tradiţional moldovenesc. бруджа и др.). Были выявлены негативные факто- Bucureşti-Chişinău: Editat Vavila SRL, 2002. ры, которые привели к постепенной утрате многих Ţurcanu I. Istoria ilustrată a românilor. Bucureşti- черт национальной культуры: обычаи, обряды, язык Chişinău: Litera-Internaţional, 2007. и т. д. Были исследованы аспекты материальной и Лукьянец О. С., Калашникова Н. М. Mолдавские духовной культуры данного ареала (хозяйство, жи- коллекции в сборниках Государственного музея этно- лище, национальная одежда, обычаи и традиции графии народов СССР. Кишинэу: Штиинца, 1990. местных жителей) . Ключевые слова: армия, война, родной язык, Rezumat фамилия, жилище, промыслы, народная одежда, Studiul reprezintă un scurt istoric al populaţiei обычаи, Рождество, Пасха, крестины, женитьба, moldoveneşti (moldo-române) din stânga Nistrului, свадьба, похороны. inclusiv din regiunea stepelor dintre fluviile Nistru-Bug- Summary Nipru. Accentul a fost pus pe aspecte ale vieţii cotidiene The study is a brief history of the Moldovan şi a celei din cadrul festiv a populaţiei moldo-române population (Moldovan-Romanian) from the left side (emigranţi din Moldova istorică, din Basarabia, precum of the , including steppe region between the şi din alte zone româneşti: Muntenia (Ţara Românească), rivers Dniester-Dnieper-Bug. The emphasis was put on Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania, Bucovina, the everyday life aspects of the population (migrants Dobrogea etc.). Au fost relevate condiţiile nefaste, care from historic Moldova, and also from other au dus la degradarea multor obiceiuri, datini, a limbii Romanian areas: Muntenia (Tsara Romaneasca), Oltenia, de origine etc. Au fost analizate crâmpeie din cultura Banat, Crisana, Transilvania, Bucovina, Dobrogea, etc.). materială şi imaterială (gospodăria, portul popular, There have been revealed adverse conditions leading to obiceiuri şi tradiţii autohtone etc.) din spaţiul vizat. the degradation of many peculiarities of national culture: Cuvinte cheie: armată, război, limba maternă, traditions, rites, language, etc. Fragments of tangible and nume de familii, locuința, meșteșuguri, port popular, intangible cultural heritage of the region were analyzed obicei, Crăciunul, Sfintele Paști, botezul, căsătoria, nunta, (household, dwelling, national costumes, customs and înmormântarea. local traditions, etc.). Резюме Key words: army, war, native language, family Данная работа представляет собой краткий name, house, craft, costume, tradition, Christmas, Holy исторический очерк о молдавском (молдо-румын- Easter, baptism, marriage, wedding, funeral.

Anexe

Fig. 1. Transnistria, 1941 (Golopenţia, 2006, 120) Fig. 2. Harta aşezărilor moldoveneşti de la est de Nistru (Golopenţia, 2006, 57) 81

Fig. 3. Casă din Velicoserbulovsca- Fig. 4. Casă tradiţională din Şabanovscoe- Elaneţ-Nicolaev (Băieşu, 2009, 538) Seversc-Crasnodar (Băieşu, 2009, 536)

Fig. 5. Biserica (sec. XVIII) Novomirgorod, Fig. 6. Complex de îmbrăcăminte de sărbătoare reg. Chirovograd (Băieşu, 2009, 539) la est de Nistru (Băieşu, 2009, 495)

Fig. 7. Costum de mireasă r. Fig. 8. Generaţii ale unei familii de ţărani din (Băieşu, 2009, 499) -Camenca (Băieşu, 2009, 489) 82

Fig. 9. Năfrămiţă s. Podoimiţa, r. Camenca Fig. 10. Mâniştregură s. Podoimiţa, (Şofransky, 2000, 227) r. Camenca (Şofransky, 2000, 226)

Fig. 11. Lăicer, sec. XIX, s. Vancicauţi, reg. Hotin (Luchianeţ, 1990, 77) 83

Jarosław DERLIČKI

THE LAND AND IDENTITY OF THE YUKAGHIR 1

Spirits of the Land the Alazeya River and in Chersky, the center of the The surrounding land or space plays an ulus (administrative district). enormous, if not basic role in the existence of They are hunters, fishermen, and gatherers every human group, be it a small local entity or a like their Upper Kolyma kinsman, and also rear great nation. Most theoreticians of nationalism reindeer. and ethnicity refer to the concepts of “homeland,” “locality,” or inhabited space. Human communities Yukaghir lands through the ages may be studied from various standpoints and Today it is difficult to reconstruct the exact defined in terms of their common culture, common size of the original Yukaghir territory, but avail- past, or symbolic values. The surrounding space, able sources indicate that Yukaghir tribes (or even however, remains something eternal – it witnesses peoples) once inhabited enormous tracts of Yaku- the lives of many enerations and constitutes the tia. Individual clans would roam from place to place most permanent element of what may be called the along the rivers they controlled, spending only the inhabited landscape. This is strikingly evident in the coldest months in permanent settlements with win- case of small hunter-gatherer groups whose lives are ter shelters. Subsequent epidemics and tribal wars highly dependent upon nature. In what follows we caused the Yukaghirs to either gradually die out or will investigate the significant role played by space become assimilated, as their territory was taken over and its perception, looking at the example of a very by incoming Evens and Yakuts. Only two pockets small Siberian ethnos known as the Yukaghir. survived into the early 20th century, inhabiting the Kolyma basin and then consisting of just several Who are the Yukaghir? hundred individuals. The Yukaghir are the oldest known habitants Once Soviet authorities reached these far of Yakutia (the Sakha Republic), which nowadays northern regions, the Yukaghir land was collectivi- forms part of the Russian Federation. Their tribes zed. Permanent settlements were built for these “new still inhabited large tracts of this region as recently citizens” and so-called cooperatives were established, as the 17th century, with a population of approx. under which cooperative employees retained their 5000. Starting from the 13th–14th century the private possessions but paid part of their collectively Yukaghirs were gradually pushed northward by earned income to the state. At that time, the Yuka- wandering Manchurian peoples, and then by the ghir from Lower Kolyma lived in the settlement of Yakuts and Russians. Tustakh-Sen on the Chukocha River and worked in a Such pressure ultimately led to the near total cooperative called “the Oduls of Chukocha” (“Odul” disappearance of the Yukaghirs, e.g. from imported being a Yukaghir word for “Yukaghir”). diseases. Presently the number of the Yukaghir Their Upper Kolyma kinsmen, in turn, lived living in Russia stands at over 1500, including on the Yasachnaya River in Nelemnoe and on the 1100 individuals within Yakutia, where they have Korkodon River, forming the “Yukaghir” and “Lu- survived in two areas in Upper and Lower Kolyma. minous Path” cooperatives. In the late 1930s these The Yukaghir from Upper Kolyma live mostly enterprises were turned into kolkhozes (collective in the settlement of Nelemnoe on the Yasachnaya farms). Individual property, including hunting and River and in Zyryanka, the capital of the region. fishing grounds as well as reindeer pastures, was Their traditional activities include hunting, fishing, then made collective. Nevertheless, in practice orga- and gathering, which is why they are often described nized groups of fishermen, hunters, and herdsmen as the “forest Yukaghirs” or “river Yukaghirs.” The still worked on the land of their ancestors. More se- “tundra Yukaghirs” from Lower Kolyma, in turn, rious changes were caused by the process of central- live mostly in the settlement of Andryushkino on ization, when smaller settlements were eliminated 84 and people were moved to larger ones, considered the ulus and everyone was therefore entitled to use to be more progressive. Thus in the 1950s the Yu- it, inhabitants from other settlements and villages kaghirs from Tsutakh-Sen went to live 100 km away started to hunt and fish there without seeking the in Andryushkino, where they became a minority Yukaghirs’ permission. Only a few years ago did among Evens and Yakuts. As Yukkaghirs were no this Yukaghir community regain ownership of a longer able to exploit their distant former territo- much smaller area of land (e.g. with the gold mine ries, they received new land from the authorities of excluded), its wild game decimated. the sovkhoz (the state-owned entity which by then Even in the Soviet era, the use of specific land had replaced the kolkhoz). The Yukaghir from Nel- was governed by rules laid down by law. If a person emnoe, however, had their settlement moved only wanted to cross someone else’s territory or hunt several kilometers downriver. there, they had to ask the owner for permission and Although the established sovkhoz had recompense him in some way, e.g. by sharing the assumed ownership of the Yukaghir territories, it spoils. In those days the state provided free trans- did not interfere with their exploitation and native port even to the most far-flung fishing and hunting habitants could still hunt and fish the land of their grounds. At present, however, many people cannot ancestors. Newcomers, on the other hand, were afford to reach these places. In practice, this means permitted to exploit the territories of their kinsmen that affluent individuals are taking over more and and relatives. more territories that remain unexploited by their rightful owners, without asking permission. This Difficult comeback frequently leads to local conflicts and it violates a The collapse of the Soviet system in the early system that has survived through the centuries. 1990s led to the demise of the sovkhozes, which had to be replaced with something different. Their Living land replacements in Yakutia were called “national Like other peoples living in close communion communities”, which assumed control of the with nature, the Yukaghir perceive the natural world collective farms. Even parceling out the former as being spiritually active. They believe that every sovkhoz property and stock proved to be an element of the surrounding environment has its enormously difficult challenge, as it was hard to resident spirit: be it a tree, rock, animal, etc. This also determine who had contributed what to the former applies to their inhabited space, perceived through collective, i.e. who deserved to be given how much the prism of “localities” (Russian mestnosti), each back. The same problem pertained to land. of which possesses a guardian spirit. Some of the The land of the Yukaghir living in localities that have made a specific mark in human Andryushkino was relatively remote, so the memory have been known for generations, some Yukaghir community regained it relatively of them even appearing in local legends. These are easily. Unfortunately, due to the high transport usually places where some special, supernatural costs only few people can afford to exploit these event has occurred. They are usually identified with areas at the moment. While there is a plan to the apparition of a guardian spirit who may award rebuild the old settlement of Tustakh-Sen and or punish the hunters entering his territory. Such to relocate the Yukaghir people there, this seems locations may also commemorate a bat tle between unfeasible not just for financial reasons but also shamans, someone’s suicide, an unhappy love, an in view of the ethnic intermingling of the local act of bloody revenge, etc. inhabitants and their extended residence at Each such locality has its own character. Andryushkino. Consequently, while certain people can safely enter The land of the Yukaghir from Nelemnoe, a given territory, others may literally be “rejected” – in turn, constituted the 2/3 of the whole ulus unwelcome in a place or even killed for entering. (administrative district), and moreover featured a Moreover, some localities have guardian spirits that gold mine. For over 10 years the community was are hot-tempered and often manifest their presence, refused ownership of this area and was only allowed while others are passive and may be passed by with to exploit it. Since the land officially belonged to indifference. But irrespective of how “active” a given 85 place may be, hunters should ask its guardian spirit proudly call themselves the most “taiga” and “tundra” for permission to hunt there. They make a symbolic nation in the world. And it is true that despite the ad- offering by throwing some food, alcohol and a vances of civilization and technology, their lives do cigarette into the fire while requesting a good hunt. not differ significantly from those of their ancestors. A hunter who spends a longer duration in given Moreover, it seems that their identity has hunting grounds may enter into a special relation managed to survive solely thanks to these tradi- with the guardian spirits. With time, this familiarity tional activities, which have distinguished the Yu- grows greater and the hunter may have dreams in kaghirs from the neighboring groups. They did which the spirit shows him where to find a gift, e.g. not rear horses or cattle like the Yakuts, and their a moose to be hunted. reindeer rearing was not as developed as that of the However, we should bear in mind that an Evens or Chukchi. We can conclude, therefore, that ethnic landscape of this sort represents an ongoing that most elements forming the essence of being a process: changing not only physically, such as with Yukaghir are literally rooted in their land. a diverted river course or drained marsh, but also becoming enriched with the experiences of subse- Rezumat quent generations. Some localities may simply dis- În articol este prezentat rolul spaţiului şi percepe- appear when people forget about them, places may rea lui în procesul de formare a identităţii etnice. Autorul change their name, and new localities may arise. face o prezentare a istoriei răspândirii iukaghirilor, con- The Yukaghir have an extraordinary attitude cepţiilor despre spiritele mediului înconjurător, ocupaţi- towards these localities, usually referring to them as ile lor tradiţionale, care îi deosebesc de grupurile etnice “mothers” or “fathers.” Since offending one’s parents învecinate (iakuţi, ciukcea etc.). Autorul ajunge la con- is not permitted, the Yukaghir are bound by a code cluzia că elementele principale ale identităţii iukaghirilor of custom here, too – requiring them to behave sunt legate nemijlocit de mediul lor de existenţă. properly and make offerings, forbidding them from Cuvinte cheie: iukaghirii, spirite, spațiul, locali- littering, shouting, and most importantly overex- tatea, identitatea. ploiting the places. They must use these lands ac- Резюме cording to their individual needs, so as to ensure На примере юкагиров в статье освещается their own survival. роль пространства и его восприятиe в формирова- нии идентичности. Автор рассматривает историю Space and identity расселения юкагиров, их традиционные представ- The surrounding lands, spaces, and land- ления о духах окружающей среды, традиционные scape largely define who we are. In the case of the занятия, которые отличают юкагиров от соседних Yukaghir such factors act as particularly good de- этнических групп (якутов, чукчей и др.). В статье де- terminants of identity, since the people can be di- лается вывод о том, что основные элементы юкагир- vided into groups along various spatial lines: i.e. the ской идентичности связаны с их средой обитания. “forest Yukaghirs” vs. the “tundra Yukaghirs,” those Ключевые слова: юкагиры, духи, простран- living in Upper vs. Lower Kolyma, on the Yasachna- ство, местность, идентичность. ya vs. Alazeya Rivers, in Nelemnoe vs. Andryush- kino. Such designations draw distinctions in terms Summary of the activities of the local people and the places The paper deals with the role of space and its per- they live (rivers, taiga, tundra, etc.). ception in the process of identity formation, looking at the Simultaneously, the traditional activities of example of the Yukaghir. The author considers the history of the Yukaghir are determined by the landscape they their settlement, traditional beliefs concerning the spirits of inhabit, where no one can earn a living working in an the surrounding environment, traditional activities distin- office or factory and where the only possible activi- guishing them from the neighbouring groups (the Yakuts, ties are hunting, fishing, and reindeer rearing. The the Chukchi, etc.). The author concludes that the basic ele- Yukaghir themselves often stress that their place is ments of the Yukaghir identity are rooted in their land. in the taiga and tundra and that they cannot imagine Key words: Yukaghir, spirits, space, land, locality, any other life. This is also a source of pride, as they identity. 86

Наталия АБАКУМОВА-ЗАБУНОВА

О НАЗВАНИИ И САМОНАЗВАНИИ РУССКИХ СТАРООБРЯДЦЕВ МОЛДОВЫ

Русских старообрядцев, проживающих логичное признание зафиксировано в с. Старая на территориях современных Молдовы, Румы- Некрасовка: «При Петре I, во время гонений на нии, Украины (территории бывшей Южной старообрядцев, последние носили маленькие Бессарабии и северной Буковины) и частично в иконки на груди (вместе с нательным крестом), Болгарии, традиционно называют липованами. написанные на липовых дощечках» (Пригарин, Термин липоване уже в XVIII в. встречается в 2006, 94-96). практике самих старообрядцев (к примеру, ста- Известный старообрядческий писатель рообрядческий лжеархиерей Анфим (?–1756) в и начетчик Ф. Е. Мельников (1874–1960) в свое прошении к молдавскому митрополиту Якову время высказывал сомнение по поводу этой в 1756 г. подписывается: «Смиренный Анфим, версии, поскольку «скрываться староверам во архиепископ Кубанский и Хотинской Райи Ли- время гонений,­ – писал он, – ­приходилось в повень»); применяется в молдавских докумен- разных местах, также как и иконы принимались тах (в известном «Сказании о молдавских рас- писанные далеко не только на липовых досках, кольниках» (1740-е гг.) в челобитной боярина лишь бы правильно выписаны» (Мельников, Чилибима на имя господаря говорится о «селах 1999, 18). липованских» и др.); редко, но встречается в Существует версия топонимическая, русском делопроизводстве ХIХ в., широко ис- сторонники которой увязывают происхожде- пользуется, как в дореволюционной, так и в со- ние этноконфессионима липоване с названием временной историографии. местностей, где поселялись старообрядцы. Пер- Однако это малопонятное и «безликое» вым такое объяснение дал историк и миссионер название липоване, скрывающее по сути ос- Н. И. Субботин, которое поддерживают неко- новные «характеристики» его носителей – ­на- торые современные исследователи (Липинская, циональность и религиозную принадлежность, 1998, 44-55; Кирилэ, 2001, 213-243). Название вызывает в среде самих современных старооб- липоване в отношении русских старообрядцев, рядцев неоднозначное отношение, а проблема считает один из активных ее сторонников, ру- его происхождения до сих пор остается дискус- мынский исследователь Ф. Кирилэ, впервые сионной. стало употребляться на территории Буковины По одной из распространенных версий (тогда Молдавское княжество) и «пошло от ме- название липоване рассматривается как про- ста постоянного жительства русских старооб- изводное от славянского слова липа: из этого рядцев на землях монастыря Драгомирна. Там, дерева старообрядцы изготовляли домашнюю где русские старообрядцы осели и основали утварь, писали иконы на липовых досках, скры- селение Соколинцы, был дремучий липовый вались в липовых лесах. Эту точку зрения вы- лес… Вплоть до присоединения северной ча- сказывал еще в конце XVIII в. австрийский сти Молдовы к австрийской империи (1775 г.) и исследователь старообрядческого населения преобразования ее в австрийскую провинцию Буковины Балтазар Гаке и советский историк под названием Буковина, названия Соколинцы В. Ф. Тумилевич, изучавший фольклор старо- и Липовень употреблялись как неофициаль- обрядцев-некрасовцев (Боднарюк, Чучко, 2006, ные названия одного и того же селения...» (Ки- 27-30; Тумилевич, 1961, 264). Интересно, что рилэ, 2001, 221-222). этой, наиболее понятной, версии придержива- Однако эта версия, на наш взгляд, не убе- ются и многие носители данного этноконфес- дительна и противоречива. «Несомненно липо- сионима, в основном, жители юга Украины и вень или липовани не пошло от самих старо- румынской Добруджи («…говорят на наших обрядцев, ­ пишет автор,­ а их так стало назы- липоване, что иконы их были из липы»). Ана- вать местное румынское население, с которым 87

старообрядцы-соколинцы входили в непосред- сторонники и последователи которого после ственное сношение…» (Кирилэ, там же). Обра- его смерти (в 1743 г.) стали называться филип- зование же термина липовень (рум. lipoveni), по повцами и бежали на юг – на Волынь и в По- его мнению, «произошло на почве словообра- долию, где их начали называть филиппонами зовательных средств румынского языка: от рус- (Реляция, 1756, 46), а оттуда – ­на территорию ского существительного липа при помощи ру- Молдавского княжества и в Бессарабию (На- мынских суффиксов – ovan, oveni­ (русск. липа деждин, там же, 79). Другие, например, цер- > липа+ован; липа+овень: липован – липовень). ковный историк П. С. Смирнов, придержи- При этом есть все основания думать, что слово ваются иной точки зрения: «…Их понимание липа было перенято местным румынским на- слова филиппоны в смысле указания на после- селением у поселившихся там старообрядцев» дователей известной беспоповщинской секты (Кирилэ, там же). Но в таком случае жители се- филипповцев не оправдывается, да не соот- ления Соколинцы должны были как-то ассоци- ветствует и хронологии» (Смирнов, 1906, 74). ировать название себя и своего села с липовым Автор имел в виду принадлежность основного лесом (в котором они поселились) и, очевид- массива, мигрировавшего на территорию Мол- но, называть себя каким-то словом, имеющим давского княжества и Бессарабии «пилипон- корень -лип-, чтобы в румынском варианте ского» населения (в отличие от филипповцев- (+ovan, +oveni) получилось название липовень. беспоповцев), к так называемому ветковскому Однако свое селение старообрядцы на- поповскому согласию (то есть приемлющих звали Соколинцы, а себя именовали соколинца- священство), время оседания которого на зем- ми (Надеждин, 1860, 85), как и окружающее их лях Молдавского княжества относится уже к старообрядческое население, что подтверждает 1720-м гг. (Смирнов, там же, 75), то есть ранее, и сам Ф. Кирилэ: «Итак, первых русских старо- чем беспоповский толк «филипповцев» рас- обрядцев, поселившихся в дремучем липовом пространился за пределы северо-запада Рос- лесу владений монастыря Драгомирна, в старо- сии. обрядческой среде называли соколинцами, а В определенной степени это противоре- в среде румынского населения – липованами чие могут снять недавно введенные в научный (рум. lipoveni, lipovani), то есть те, кто живет в оборот сведения о толке филипповцев-попо- липовом лесу» (Кирилэ, там же, 223). Но, в та- вцев, сформировавшемся в конце XVII – начале ком случае, и название должно было иметь ру- ХVIII вв. на приграничной территории Старо- мынский вариант, однако в румынском языке дубского полка 1 (Горбунов, 2000, 135-144). Имен- нет слова «липа» (рум. tei). но Стародубье (исторические земли Брянщины Существует версия, не менее дискусси- и Черниговщины), к началу ХVIII в. стало круп- онная, антропонимическая, согласно которой ным духовным центром для эмиграционных по- этноконфессионим липоване сформировался токов старообрядцев из центральных и южных от антропонима филипповцы (исходной фор- земель Российского государства и отправным мой является русское простонародное самона- местом для их последующих переселений на тер- звание филиппоны путем его трансформации риторию Польши (Речи Посполитой) и Турции (филипповцы – филиппоны – пилипоны – (граница между Турцией и Речью Посполитой липоване), первых по времени расселения на проходила через г. Балту). В изданном в 1745 г. территории Молдавского княжества и турец- сочинении тверского архиепископа Фео­филакта кой Бессарабии (Буджака) групп старообряд- Лопатинского 2 «Обличение неправды расколь- цев, принадлежащих к Филиппову согласию. ническия» называется некий Филипп, агитиро- Однако еще в ХIХ в. возникло расхождение во вавший в 1710–1720-х гг. староверов переселять- мнении о конфессиональной принадлежности ся с Ветки поближе к Ясскому митрополиту. Воз- филиппонов – пилипонов. Одни связывали их можно, речь идет о том же Филиппе, о котором с именем монаха Филиппа, основателя одного Феофилакт писал: «Ересь Филипповцы, начен- из беспоповских толков, возникшего в 1730-х шееся с простолюдина Филиппа в Стародубье, гг. на европейском севере России (в Поморье), и привождаше малороссиян в раскольническое 88

крещение, и православные христиане начаша их званием пилипоны, как например, «Пилипон- называти Филипповцами и доднесь» (Горбунов, ское мещанское общество г. Тучков» 4 (Кирто- там же, 141). акэ, 1976, 36); биографические свидетельства В современной научной историографии жителей Вилково, Жебриян, называвших себя доминирует точка зрения, согласно которой пилипонами (Пригарин, 2004, 13) и др. самоназвание филиппоны (оставляя за скобка- А вот, по выражению П. Свиньина, «на ми их конфессиональную принадлежность: по- выворот» липованами, могли называть «пи- повцами они были или беспоповцами) на тер- липон» некрасовцы, бывшие донские казаки, ритории украинских земель Речи Посполитой поступившие на службу к турецкому султану. трансформировалось в пилипоны (украинско- Эта версия была озвучена на ежегодной науч- польский вариант), а уже на территории Мол- но-практической конференции, посвященной давского княжества – в липоване (романский истории и культуре русских старообрядцев, в вариант) (Пригарин, 2010, 377-380). Подобное 2007 г. (Абакумова-Забунова, 2008, 17-22). Ос- предположение высказывалось в некоторых нову донских казаков составляло христиан- еще дореволюционных изданиях: «…принад- ское русское население, но в его составе были и лежащих к филиппову согласию… малороссы другие народности, в том числе, из украинских по своему выговору, вместо филипповцев, про- земель Речи Посполитой. «…А люди они, – ­пи- звали Пилиповцами, или короче Пилипонами. сал о донских казаках подьячий Посольского Эти самые пилипоны у молдаван превратились приказа Григорий Катошихин в конце XVI в., ‒­ в Липован, название, которое придается в Бес- породою москвичи и иных городов, и ново- сарабии каждому великоруссу, если он носит крещенные татаровя, и запорожские казаки, и бороду» (Днестр и Приднестровье.., 1878, 17). поляки, и ляхи...» (Долгополов). В результате, В одном из первых по времени «Опи- путем смешения русских и украинских слов сании Бессарабской области в 1816 году» ее исторически сложился особый говор донских автор, П. Свиньин, писал о проживающих на казаков (и некрасовцев), в котором русские сло- территории, присоединенной к России обла- ва приобрели новое звучание, «с причудливой сти, «россиянах», представленных в то время инверсией: жэнцы вместо русского жнецы, ко- в основном одними старообрядцами: «Они по- пувать – покупать, долонь – ладонь, суворый – селились здесь в разные времена и по разным суровый, ведьмидь – медведь…» (Ткаченко, обстоятельствам. Иные суть потомки беглых 1997). И, если продолжить ряд: пилипоны(е)­ стрельцов, другие филипонских раскольников, липованы(е). ушедших из России во время исправления книг; После разгрома Булавинского восстания сiи последние называются от молдаван вместо (1707–1708 гг.) 3 тыс. казаков семьями во главе пилипонов, на выворот, липованами» (Сви- с Игнатом Некрасовым ушли на Кубань, а за- ньин, 1867, 204) тем с Кубани – на Дунай. В 1711 г. султанское Однако вряд ли можно согласиться с тем, правительство предложило казакам пересе- что старообрядцы могли принять для самона- литься в устье Дуная (Лилеев,1895, 261). До- звания данное им другим народом прозвище. кументально установлены факты пребывания Совершенно очевидно, что пилипонами назы- в Придунайской зоне рыболовецких артелей вали себя сами «филипонские раскольники», некрасовцев уже в первой трети ХVIII в., а то есть с явно выраженным простонародным с 1730-х гг. – и возникновения здесь первых русским выговором, близким к украинскому крестьянско-мещанских «пилипонских» посе- 3. О том, что слово пилипоны­ существовало в лений (Пригарин, 2010, 61). В приграничной, качестве самоназвания, говорят наименования ­ конфликтной зоне, населенной в ХVIII в. раз- некоторых старообрядческих селений на тер- личными воинственными группами (татара- ритории Правобережной Украины (Пилипы ми, черкесами, запорожцами, некрасовцами) Хребтиевские и Пилипоновка Бершадская); крестьянские старообрядческие общины, еще переписи населения гг. Бендер, Килии, Измаила небольшие по численности, «нуждались в по- начала ХIХ в., с фигурирующим в них самона- стоянной защите оружием: они жили в дельте 89

Дуная и Добрудже, но только под защитой ту- стрийской империи. В 1783 г. к австрийскому рецких гарнизонов (Тульча, Брэила, Измаил и двору из-за Дуная прибыли два депутата, ко- т. д.). В местах же, отдаленных от крепостей, торым была вручена грамота с дарованными они пополняли ряды некрасовцев как более старообрядцам особыми привилегиями. Это родственных им по языку, старообрядческой послужило причиной переселения русских вере и культурно-бытовым традициям» (Фе- староверов из разных мест Молдовы и южной ноген, 2004, 9). Бессарабии в Буковину, в том числе и 20 семей Таким образом, можно предположить, во главе Марти(ы)ном Липованином, основав- что именно в Придунайской зоне – на терри- шие в 1787 г. с. Климовцы (Анфимов). «Надо тории совместного проживания и жизнедея- заметить, –­ пишет румынский исследователь тельности некрасовского и «пилипонского» Г. Анфимов, –­ что все буковинские липоване населения, слово ­пилипоны могло трансфор- называли себя так, никогда не отрицали этого, мироваться (на некрасовский лад) в липоване. не видя в этом ничего предосудительного. Во Это название затем приняли и сами некрасов- всех рукописях, к которым мы имели доступ, цы, «прикрывшись, – ­как пишет румынский мы не нашли объяснений по происхождению исследователь С. И. Феноген, – ­безобидным этого названия. Только один старик в 50-е гг. этнонимом липоване и учредив „заговор молча- (ХХ в.) нам сказал: “Так надо, чтоб не знали ния” о своем трагическом и одновременно геро- о нас русские”. Объяснение, считаем, вполне ическом прошлом» (Феноген, там же, 10). Уже логичное, если принять во внимание, что при- в начале ХIХ в. некрасовцы называли себя ли- шлось им пережить, когда истребляли своих пованами. Документы военных архивов начала же братьев – русских людей» (Анфимов). О ХIХ в. объединяют некрасовцев и липован под «роли» некрасовцев в происхождении и рас- общим именем некрасовцев-липован 5. пространении названия липоване косвенно Исходя из вышесказанного, можно может свидетельствовать его «укоренение» как также предположить, что уже с этой терри- в виде внешнего названия, так и самоназвания тории название липоване распространилось только там, где в XVIII–XIX вв. компактно рас- на территорию Молдавского княжества, а не селялись некрасовцы – Добруджа (Румыния, наоборот, как считает Ф. Кирилэ (см. выше). Болгария), Буковина (Северная Украина), и Подтверждение, что название липоване «при- Дунай Южная Бессарабия (Южная Украина). шло» с Подунавья на территорию Буковины Не случайно именно эти регионы выделены в 1780-е гг. и распространилось здесь на все и составителем русского толкового словаря старообрядческое население, можно най- В. И. Далем: «Липованами называются наши ти у Балтазара Гаке, отмечавшего, что рус- раскольники в Буковине и на Дунае и пр.» ские староверы (сам он употреблял названия (Даль, 1955, II, 253). filipowaner, filipowanerii) «прибыли сюда со сто- В то же время на территории северных и роны Черного моря; эти колонисты называют- центральных уездов Бессарабии (современная ся липованами или филипповцами… Первое Молдова), где некрасовцы расселялись дис- название они получили, возможно, от своих персно и в незначительном числе среди других соседей татар, поскольку те обычно называют групп старообрядческого населения, название их только филипповцами» (Боднарюк, Чучко, липоване, хотя и принималось, но в практике 2006, 28). Еще одним свидетельством являются самих старообрядцев не получило такого же найденные в коллекции документов румын- устойчивого распространения. «Наши сектан- ского историка Е. Хармузаки сведения о про- ты, – ­пишет некто Г-пов,­ автор статьи «Из на- хождении австрийских судов в дельте Дуная, блюдений над старообрядцами», –­ не любят, подтверждающие существовавшую легенду о чтобы их называли раскольниками, это закон- спасении русскими старообрядцами австрий- ное название им очень не нравится; охотно они ского чиновника, который в благодарность усвояют себе имя родоначальника секты (Фи- за это и узнав, что они российские беженцы, липпа – Н. А.-З.); еще охотнее именуются старо- предложил им переселиться в пределы Ав- верами, самое же приятное для них именование­ 90

старообрядцы. По преимуществу старообряд- на этимологию названия «липоване» в новом цами величают себя последователи поповской контексте связей офеней со старообрядцами и секты вообще и приемлющие австрийское свя- возможной причастности их к его происхож- щенство…» (КЕВ, 1889, 683). дению. Довольно любопытным и заслужива- Офени (офеня, афеня) – ­бродячие тор- ющим внимание является взгляд на эту про- говцы (ходебщики) в дореволюционной Рос- блему бессарабского ученого-слависта ХIХ в., сии, или, иначе, коробейники, продававшие по доктора славянской филологии Полихрония деревням галантерею и мануфактуру, изделия Сырку. В своей работе «Наши раскольники из кожи, шерсти; предметы религиозного куль- в Румынии и отношение к ним румынского та (иконы, свечи, лампадки), книги, лубочные правительства» (Сырку, 1878, 663-705; 1880, картинки и прочие мелочи кустарной промыш- 435-452) П. Сырку название липоване вводит в ленности вразнос или развозом (Даль, 1955, I, историографию в совершенно ином контексте, 30; Словарь.., 1982, 726 и др.). С точки зрения ранее никогда не рассматривавшемся. «Рус- истории экономики дореволюционной России, ские раскольники и представители различ- офени – это огромный пласт малоисследован- ных раскольнических сект в Румынии, как и в ной области жизни крестьян-предпринимате- Турции и Буковине, –­ пишет он,­ – называются лей, который, по косвенным оценкам, охваты- одним общим именем „липоване” (lipovani, ед. вал более пяти миллионов крестьянского насе- число: липован – lipovan). Это название из- ления, занимавшихся в той или иной мере тор- вестно и в нашей, русской, Бессарабии у мол- говлей вразнос. С развитием в России широкой даван, но здесь оно дается преимущественно сети железных дорог в начале XX в. офенский коробейникам или офеням без различия веро­ промысел пошел на убыль, а в советское время исповеданий и редко настоящим раскольникам, и вовсе исчез (Дубровский, 2010). Для торгов- которых не всегда отличают от православных ли у офеней развился особый (искусственный) русских (выделено нами – Н. А.-З.), и потому и язык (офенский), которым в пору расцвета этих последних иногда называют липованами; офенской торговли (конец ХVIII – середина и вообще нужно заметить, что большинство ХIХ вв.) владели десятки тысяч человек. Тай- молдаванского населения строго не различает ный язык офеней включал более 5 тысяч слов и раскольников от православных русских, и тех позволял торговцам-коробейникам обсуждать и других называют то рушь (ruși – русские, ед. способы обмана покупателей прямо в их при- число rus), то липовань (lipovani)...» (Сырку, сутствии (Колотов, 2005). 1878, 663). Аналогичное суждение высказы- Первые исторические упоминания об вал и Авксентий Стадницкий, который писал: офенях-ходебщиках и их языке начинают встре- «Раскольники и представители различных рас- чаться примерно с 1700 г. (Колотов, там же). кольничьих сект в Бессарабии называются од- Слово офеня (офени), согласно одной из версий, ним именем „липован” или „пилипонов”. Это происходит от слова афиняне, обозначающего название, известное и в соседней Румынии и странствующих греческих торговцев, которые Буковине, указывает, по всей вероятности, на особенно в большом количестве появляются первоначальных поселенцев раскола в Бесса- на Руси во II половине XV в. Сами они себя на- рабии, которые принадлежали к Филиппову зывали выходцами из Афин, а русские люди по согласию… Название это дается простолюди- их самоназванию ­– «афинянами», «офиняна- нами-молдаванами также коробейникам или ми», «офинеями» или «офенями» (Дубровский, офеням без различия вероисповедания – и 2010). С течением времени уже русские торгов- даже православным русским» (Стадницкий, цы-ходебщики, переняв одно из самоназваний 1907, 322). Было ли это самостоятельное на- греческих торговцев, сами себя называли офе- блюдение архимандрита Стадницкого, бывше- нями. Районами наибольшего распростране- го преподавателя Кишиневской духовной се- ния офенского промысла являлись централь- минарии, или он опирался на мнение П. Сыр- ные губернии России (Костромская, Тверская, ку, в любом случае, это дает повод посмотреть Калужская, Рязанская), но особенно выделя- 91

лась Владимирская губерния (центр офенской грамоту в Волошскую и Сербскую земли «для торговли). Нехватка пахотной земли, к тому же промена» икон. Несмотря на изданный рус- малоплодородной, заставляла крестьянина ис- ским правительством специальный указ о за- кать дополнительного приработка на стороне, крытии границы для офеней и запрещении им что издавна способствовало развитию здесь торговать святыми образами на землях Турец- кустарной промышленности самого широкого кой империи (Богоявленский, 1947, 243-244), профиля – от хлопчатобумажного, льняного и налаженный маршрут не прерывался до начала шелкового производства до изготовления из- ХХ в. Н. П. Кондаков, профессор Новороссий- делий из стали, стекла, фарфора и проч.; бла- ского университета, член Одесского общества годаря обилию лиственных лесов (липа, дуб) истории и древностей отмечал, что главными развивались народные промыслы: резьба по пунктами сбыта икон Палеха, Холуя и Мстеры в дереву и иконопись. Реализацией этой разноо- XIX – ­начале XX вв. являлись «южная и восточ- бразной продукции на рынке занимались офе- ная Россия, ранее также Румыния и Балканский ни-разносчики. С мая по август офени труди- полуостров» (Кондаков, 1901, 32). Наряду с но- лись на своем поле как обычные крестьяне, а в воправославными («никонианского благоче- сентябре, закупив товары на ярмарке, загружа- стия») иконами, изготовление и продажа кото- ли их на телегу или просто в заплечный короб рых были официально разрешены с одобрения и отправлялись в дальнюю дорогу в одиночку Святейшего Синода, производилось нелегально или небольшими артелями. Маршрут пролегал огромное количество икон старообрядческого преимущественно через деревни и села, в обход толка. Таких икон только во Мстере во второй больших городов, во избежание конкуренции половине ХIХ в. иконописцами, работающими со стороны купцов. Офенская торговля охва- на старообрядцев и не регистрирующими офи- тывала практически всю Россию, от самых от- циально свою деятельность, изготовлялось до даленных и глухих ее окраин у границы с Мон- 1,5 млн. (Дубровский, 2010), которые расходи- голией до западных рубежей, доходила до Вар- лись по всему старообрядческому миру, в том шавы и Константинополя, стран Балканского числе на территории Дунайских княжеств, Бу- полуострова (Словении, Сербии, Болгарии и ковины и Бессарабии. Таким образом, тот факт, др.). Одним из важных сегментов офенской что имеющая широкое хождение на территории торговли на подвластных католической Польше рассматриваемого нами региона расселения (Речи Посполитой) и Турецкой империи зем- старообрядцев владимирская икона выпол- лях, населенных православными христиански- нялась преимущественно из липового дерева ми народами, являлись иконы. Их востребован- (менее всех подверженного воздействию насе- ность способствовала превращению иконописи комых), в какой-то мере поддерживает гипотезу из некогда сакрального действа монастырских и один из вариантов народной этимологии на- монахов в развитый, доходный народный про- звания «липоване» как производное от «икон мысел, особенно бурно развившийся среди кре- на липовых досках». стьян Владимирской губернии (Дубровский, Проникновение старообрядцев и тор- 2010), создавших знаменитые своими особыми говцев-офеней на территорию Молдавского стилем и техникой «суздальского письма» ико- княжества и южной Бессарабии происходи- нописные школы Палеха, Мстеры и Холуя. «В ло примерно в одно и то же время, на рубеже XVIII–XIX вв. эти три деревни представляли ХVII–­ХVIII вв. Они являлись носителями од- собой крупнейшие центры массового ремес- ного языка, природного типа, культуры и обы- ленного иконописания в православном мире» чаев, и, естественным образом, могли вызывать (Тарасов, 1995, ХIII). у местного населения одинаковое восприятие. На территории Молдавского княжества Более того, это были близкие, взаимосвязанные офени появляются уже в начале ХVIII в. В 1705 между собой социальные группы, и не только г. десять палехских крестьян с разрешения сво- взаимовыгодными экономическими интере- его помещика Бутурлина обратились в Посоль- сами (данный факт отмечается и современны- ский приказ с просьбой выдать им проезжую ми исследователями). Условия жизни одних 92

и специфика промысла других сближали их яснимым, почему, согласно П. Сырку, молдав- особым типом («странничество») и правилами ское население мало различало их между собой, социального поведения (Дубровский, 2010). Го- называя и тех и других общим названием липо- нения на веру и преследования властей вынуж- ване (Сырку, 1878, 663). дало старообрядцев бежать за пределы страны, тайно переходить границы, вести скрытый и замкнутый образ жизни. В свою очередь, запрет на продажу староверческих образов (икон), по- скольку их распространение приравнивалась законом к пропаганде раскола, вынуждал офе- ней вести свою торговлю скрыто от властей, а провоз их за пределы империи зачастую при- нимал форму контрабанды. Нелегальные офен- ские пути могли использоваться старообряд- цами для перехода границы. Офени, хорошо знавшие географию старообрядческих поселе- ний, могли выступать в роли их проводников. Епископ Аркадий Васлуйский, а затем Изма- ильский (? – умер в 1877 г.), как сообщается в его краткой биографии, «уроженец г. Сарато- Офеня в рясе чернеца-старовера ва, бежал из России сначала в Молдавию, где несколько лет был мелким торговцем (ходил Между тем сам офенский язык, возмож- по селениям с «коробкою»), потом пришел в но, даст новый ключ к разгадке этимологии на- Белую Криницу, где постригся в монахи, сде- звания липоване. Офенский язык стал изучать- лался архимандритом, а затем и епископом» ся лингвистами еще в XIX в. В 1854 г. по просьбе (Монастырев, 1878, 305). Особого секретного комитета по делам старо- Как и офени, старообрядцы имели соб- обрядцев В. И. Далем были составлены два ру- ственный язык, называемый «тарабарским». кописных словаря: «Офенско-русский» и «Рус- Язык этот был в употреблении еще в ХV в., а ско-офенский», которые впервые недавно были затем стал использоваться старообрядцами при опубликованы (Бондалетов, 2004; Даль, 2007). необходимости и при переписке. Это тот же В. Даль, изучив офенский язык, писал: русский язык, когда гласные остаются те же, а со- «это частью переиначенные русские слова: ма- гласные буквы заменяются одни другими (склад- сья – ­мать, мастырить – ­делать; или им дано ной тип шифра – Н. А.-З.). При этом старообряд- иное значение: косать – бить; костер – город; цы хорошо знали и тайный язык офеней, «упо- или вновь составленные, по русскому складу: требляя для секретной переписки, а иные и уст- шерсно –­ сукно; скрыпы –­ двери; или вовсе вы- но три тайных языка: тарабарский, офеньский и мышленные: юсы –­ деньги; вокса­ри – ­дрова; иносказательный» (Мельников, 1976, 253-254). Стод – ­Бог и проч. Сами офени называли себя «На этом же (офенском – Н. А.-З.) языке», отме- масыками и обзетильниками (мас – ­я; масы ­– чал автор толкового русского языка В. И. Даль,­ мы; масыги – ­мы, свои, наши; обзетить – об- австрийские (белокриницкие) раскольники пе- мануть, сплутовать; обзетильник ­плут. А по- реписываются с нашими» (Даль, 1955, II, 253). скольку офенскоe словo офест –­ крест, а офе- Если принять во внимание, что «ради своей ниться означало «молиться», «креститься», выгоды» офеня мог запросто сменить светский В. И. Даль предлагал иное объяснение слова костюм на рясу чернеца-старовера (см. рис.), офеня – «крещеный», «православный» (Даль, отрастить или подстричь бороду и волосы по 1955, I, 30). В своем языке странствующие офе- требованию «согласия», что «позволяло войти в ни использовали также слова и различные вы- доверие и часто выгодно обменять свой товар» ражения стран и мест, где они торговали. На- (Дубровский, 2010), то становится вполне объ- пример, греческие слова в языке офеней: хирга 93

­– рука, нахирéги ­рукавицы и, частично, счет, липонки», замечал: «Всех русских переселенцев были, как полагал Даль, «искони занесены ими в Бессарабии и вообще в Новороссийских кра- с Сỳрожья, т. е. с азовского поморья и из-за Ду- ях называют пилипонами или кацапами» (Куш- ная» (Даль, там же). ниренко, 1999, 132). Офенский язык, считают исследователи, До сих пор широко распространено еще ждет своего тщательного изучения (Коло- мнение, что слово кацап –­ прозвище, данное в тов, 2005), однако даже анализ словонаписания Малороссии великорусским мужикам (старо- или словообразования наводят на определен- обрядцам, у которых наличие у мужчин боро- ные аналогии и размышления. Например, сло- ды было обязательным) восходит к выражению во офени на офенском языке приобретает пере- как цап (цап – укр. козел, из-за того, что «бри- иначенный вид – лифони (офеня – ­лифоня); тому украинцу бородатый русский казался коз- использование суффиксов -ов-, -ова- при сло- лом» (Фасмер, 1986, II, 213). Однако существу- вообразовании: мы ­ массы (масыги), но наши – ет точка зрения, что кацап (касап) тюркского масовы, моя – масова; сравн.: ли-п-ова-не. происхождения периода монголо-татарского Обращают на себя внимание и офенские ига (Яворницкий) и занесено из России сами- слова «липаки – лыки» и «липамки – лапти». ми старообрядцами. До сих пор старообрядцы «Липа, как одно из самых мягких поделочных Молдовы самоопределяют себя прежде всего дерев» (Даль, II, там же), издавна была материа- старообрядцами или староверами, а также рус- лом для традиционной обуви русского крестья- скими и кацапами вместе (характеризуя свою нина. «Лапти – плетеная обувь из лыка, охва- конфессиональную и этническую составляю- тывающая только ступню ноги; липовые лап- щую), к названию липоване современные старо- ти» (Ожегов, 1986, 272). Русские старообрядцы обрядцы относятся как к «непонятному и чуж- сохраняли свой традиционный быт и одежду. дому». Такое сознание присутствует и в среде Лапти до сих пор являются предметом декора- старообрядцев, близких к конфессиональному тивного промысла во многих старообрядческих центру (активистов церковной жизни, священ- селах. Возможно, «липоване» (от лапотные – нослужителей) в современной Румынии (При- слово, довольно часто ранее применяемое к гарин, 2010, 382). русскому крестьянскому быту) означало имен- Традиционное использование в отноше- но этот атрибут одежды старообрядцев, отли- нии русских старообрядцев, проживающих на чавший их от коренных жителей, молдаван, ко- территории Молдовы, Румынии и Украины, на- торые носили постолы – самодельную обувь из звания липоване исторически обусловлено его кожи со шнуровкой вокруг голени. появлением и распространением на указанных Важной отличительной особенностью территориях, населенных молдаванами и румы- внешнего облика старообрядцев, явно выде- нами. Отсюда сложившееся в историографии лявшей их среди местного населения, была и превалирующее мнение о его иноэтническом борода. «В молдавской традиции борода счита- происхождении (романский вариант). Однако лась привилегией, и только бояре первых двух существующие аргументы в пользу иных версий классов имели право носить ее» (Зозулин, 1903). (некрасовцы, офени), свидетельствуют и о воз- Не случайно, отмечал П. Свиньин, «название можной инвариантности его происхождения. липоване придается в Бессарабии каждому ве- Консервация этноконфессионима ли- ликоруссу, если он носит бороду» (Свиньин, поване, как внешнего названия, так и самона- 1867, 205). В начале XIХ в. с притоком новых звания, произошла, главным образом, там, где переселенцев из Черниговской, Подольской в XVIII–XIX­ вв. компактно расселялись некра- украинских губерний распространилось наря- совцы – Добруджа (Румыния, Болгария), Буко- ду с пилипонами-липованами и другое название вина (Северная Украина) и Дунай, Южная Бес- старообрядцев ‒ кацапы. Офицер Генштаба В. сарабия (Южная Украина), что свидетельствует П. Горчаков, находившийся с ноября 1820 г. при о том, что именно некрасовцы были главными штабе 16-й дивизии в Кишиневе и квартиро- акторами в его распространении, которым было вавший у, с его слов, «сварливой хозяйки-Пи- выгодно «скрыться» под этим общим именем. 94

На территории современной Молдо- натуралиста конца XVIII в. Балтазара Гаке // Липова- вы название липоване не получило такого же не. Вып. III. Одесса, 2006. устойчивого распространения среди старо- Бондалетов В. Д. В. И. Даль и тайные языки в обрядческого населения, которое преимуще- России. М.: Наука, 2004. ственно самоопределяет себя старообрядцами Горбунов Ю. Е. К вопросу о происхожде- нии названия «липоване» // Археологiя та етнологiя и русскими – кацапами. Схiдноi Европи: матерiали i дослiдження. Одеса, Вместе с тем укоренение и широкая прак- 2000. тика использования этноконфессионима липо- Даль В. И. «Рукописные тайные словари ване по отношению к русским старообрядцам (Офенские, шерстобитов, мазуриков). М., 2007. на территории Румынии (как внешнего назва- Даль В. И. Толковый словарь живого велико- ния, так и самоназвания) и Молдовы (преиму- русского языка Т. I, II. М., 1955. щественно внешнего названия), на наш взгляд, Днестр и Приднестровье. Описание губер- прежде всего, связаны с удобством его приме- ний: Подольской, Бессарабской и Волынской. СПб., нения на молдавском (или румынском) языке 1878. как в устной речи, так и письменной. Срав.: ruși Кирилэ Ф. Старообрядчество, старообрядцы, de rit vechi, ruși de vechi-credincioşi, ortodocşi de rit староверы, липоване // Культура русских старооб- vechi и lipovеni. рядцев в национальном и международном контек- сте. Вып. III. Бухарест, 2001. Киртоакэ И. Г. Численность и этнический со- Примечания став населения городов Бендеры, Килия и Аккерман 1 Подолье – историческая местность на юго- в конце ХVIII – ­начале ХIХ в. // Известия АН МССР. западе Украины; ныне территория Украины и При- Серия общественных наук. Кишинев, 1977, № 7. днестровья. Кишиневские епархиальные ведомости 2 На востоке и юге Украины, в центральных (КЕВ), 1889, № 16; 1907, № 8. областях, многие современные украинцы говорят на Кондаков Н. П. Современное положение рус- смеси украинского и русского языка, который совме- ской народной иконописи // Памятники древнерус- щает в основном украинскую грамматику и фонети- ской письменности и искусства. Т. 139. СПб., 1901. ку со смешанной русско-украинской лексикой. Кушниренко В. «В стране сей отдаленной…» 3 Феофилакт Лопатинский (в миру – Федор Т. I. Кишинэу, 1999. Леонтьевич Лопатинский, (70-е гг. XVII в. – 1741), Леонтьев П. Иконопись. Материалы для оцен- церковный деятель, богослов, философ). ки земель Владимирской губернии. Т. IV. Вязников- 4 Национальный архив Республики Молдовы ский уезд. Вып. III. Промыслы крестьянского населе- (НАРМ). ф. 5, д. 474, л. 93-111; 171-208. ния. Владимир, 1903. 5 Государственный архив Одесской области в Лилеев М. И. Из истории раскола на Ветке и г. Измаиле (ФГАОО), ф. 56, оп. 1, д. 205. Стародубье. ХVII–­ХVIII вв. Вып. I. Киев, 1895. 6 Такой язык есть у парижских мошенни- Липинская В. А. Этнонимы и конфессионимы ков; в Германии известен общий язык плутов – русского населения в Румынии // Этнографическое Gaunersprache и проч. обозрение. М., 1998, № 5. Литература Мельников П. И. (Андрей Печерский). Очер- Абакумова-Забунова Н. В. Еще раз к вопро- ки поповщины. Собр. соч. в 8-ми томах. Т. 7. М., 1976. су о названии «липоване» (в контекст дискуссии) // Мельников Ф. Е. Краткая история древле- Липоване. Вып. V. Одесса, 2008. православной (старообрядческой) церкви. Барнаул, Бачинский А. Д. Основные этапы крестьян- 1999. ско-казацкой колонизации Буджакской степи и ни- Монастырев М. Я. Исторические очерки ав- зовий Дуная в XVIII – начале XIХ вв. // Ежегодник стрийского священства после Амвросия. Казань, по аграрной истории Восточной Европы. Кишинев, 1878. 1968. Надеждин Н. И. О заграничных раскольни- Богоявленский С. К. Связи между русскими ках. Сборник правительственных сведений о рас- и сербами в XVII–XVIII­ вв. Славянский сборник. М., кольниках. Вып. I. Лондон, 1860. 1947. Ожегов С. И. Словарь русского языка. М., Боднарюк Б. М., Чучко М. К. Старообрядче- 1986. ское население Буковины в описании австрийского 95

Пригарин А. А. Возникновение старообряд- Дубровский П. С., Дубровский С. П. г. ческих общин на Дунае в ХVIII – первой­ трети ХIХ Шуя. Офени-иконщики­ // http://senkov.sitecity.ru/ вв. // Липоване. Вып. 1. Одесса, 2004. stext_1906101321.phtml Пригарин А. А. Отражение процессов фор- Дубровский П. С., Дубровский С. П. мирования исторической памяти группы русских г. Шуя. Офени и старообрядцы: особенности старообрядцев на Дунае // Гуманитарная мысль Юга социально-экономических отношений // http:// www. России. Краснодар, 2006, № 1. kovrov-museum.ru/uploads/s1Dubrovsky2010read.doc Пригарин А. А. Русские старообрядцы на Ду- Зозулин М. Бессарабия, 1903 // http:// нае. Одесса–Измаил–­Москва, 2010. oldchisinau.com/lib/bessarabia/bessarabia3.html Свиньин П. П. Описание Бессарабской обла- Колотов А. В. До фени ли нам феня? (К сти в 1816 году // ЗООИД. Т. VI. Одесса, 1867. Словарь русского языка. В 4-х томах. Т. 2. М., проблеме офенского языка). Томск, 2005 // http:// 1982. metaphysic.narod.ru/05_DoFeniLi.htm Смирнов П. С. Первые попытки приобрести Яворницкий Д. И. http://ru.wikipedia.org/wiki/ архиерея // Христианское чтение. СПб., 1906, № 7. Стадницкий А. Состояние раскола и сектант- Rezumat ства в Бессарабии // Кишиневские епархиальные ве- În articolul dat se explică şi se analizează critic домости. 1907, № 8. ipotezele şi versiunile principale ale originii etnonimului Субботин Н. И. История Белокриницкой ие- lipoveni în istoriografia privind ortodocşii de rit vechi. În рархии. М., 1874. baza unor argumente convingătoare autorul propune o Сырку П. Наши раскольники в Румынии nouă versiune a origini acestui etnonim. и отношение к ним румынского правительства Cuvinte-cheie: ortodocşi de rit vechi, lipoveni, // Христианское чтение. СПб., 1878, № 5-6; 1880, ofeni. № 11-12. Резюме Тарасов О. Ю. Икона и благочестие. Очерки В статье рассматриваются и критически ана- иконного дела в императорской России. М., 1995. Ткаченко П. Безмолвная Кубань // Литератур- лизируются основные существующие в старообряд- ная Россия. М., 1997, 10 апреля. ческой историографии гипотезы и версии проис- Тумилевич В. Ф. Сказки и предания казаков- хождения этноконфессионима липоване. На основе некрасовцев. Ростов-на-Дону, 1961. убедительных аргументов автор предлагает новую Фасмер М. Этимологический словарь русско- версию. го языка. Т. II. М., 2986. Ключевые слова: старообрядцы, липоване, Феноген С. И. Казаки-некрасовцы на Кубани офени. и в низовьях Дуная // Липоване. Вып. I. Одесса, 2004. Summary The author considers and gives a critical analysis Электронные ресурсы of the main hypotheses and versions of the origin of the Анфимов Г. Некоторые вопросы, возникшие ethnonym Lipovans in historiography on Old believers. в связи с исследованием исторического прошлого и On the basis of convincing arguments the author жизненного уклада русских липован в Буковине // proposes a new version. http://sborka.syno-ds.de/mirslov/lipovane/lipovane.html Key words: Old believers, Lipovans, ofeni. Долгополов С. А. Донское казачество // http:// www.razdory-museum.ru/cossacks.html 96

Ион ГУМЕНЫЙ

ОТНОШЕНИЕ БЕССАРАБСКИХ СТАРОВЕРОВ К ИМПЕРАТОРСКОЙ ВЛАСТИ В ПЕРИОД ПОЛЬСКОГО ВОССТАНИЯ 1863 г.

Известен тот факт, что в начале XXI в. сторон исследования, то есть обратная сторона одним из популярных направлений в области проблемы, а именно: отношение тех или иных историографии стало переосмысление истории акторов исторического процесса к центральной и значения империи, повлиявших на эволюцию власти, к ее представителям и, не в последнюю разных народов, населявших ее пределы. О Рос- очередь, – к государственности, которую они сийской империи, которая сыграла значитель- представляют. Именно эта сторона исследова- ную роль в истории Пруто-Днестровского меж- ния является целью нашей статьи, где ставит- дуречья, писали в своих трудах такие западные ся задача установить позицию, которую заняли историки, как Доминик Ливен (Доминик, 2007) бессарабские старообрядцы по отношению к и Джефри Хоскинг (Джефри, 2001). Из россий- императору Александру II, а в его лице – к им- ских исследователей упомянем здесь в первую ператорской власти вообще. В то же время мы очередь Алексея Миллера (Миллер, 2006; 2009), попытаемся выделить искренние и постоянные а также коллектив авторов, сконцентрировав- высказывания представителей старообрядцев о шихся вокруг журнала, издаваемого в Казани, – русской государственности в довольно траги- «Ab Imperio», ставящих своей целью исследо- ческом контексте событий польского восстания вание имперской тематики. 1863 г. В том же контексте следует отметить, что Актуальность настоящего исследования после распада Советского Союза для историков состоит, во-первых, в том, что оно позволяет стало возможным исследовать многообраз- открыть новые и значительные данные, отно- ные религии и конфессиональные движения в сящиеся к истории липован в Бессарабии. Во- различные исторические периоды – тематика, вторых, при помощи такого типа изысканий которая до этого находилась практически под можно в значительной мере продвинуться в запретом или была написана в марксистcко- понимании определенных нюансов, а также по- ленинском ключе. Это обусловило появление зиций, которых в определенных исторических ряда трудов, относящихся к разным старооб- условиях придерживались, с одной стороны, рядческим центрам (Стадников, 2002; Пота- представители старообрядцев или общины шенко, 2006) или к статусу староверия вообще вообще, а с другой, – представители власти. (Ершова, 1999). В-третьих, считаем, что сравнительный анализ Самым выдающимся трудом послед- может выявить позицию третьих сторон обще- них лет о культуре старообрядцев Пруто- ства к данной проблеме и те отношения, кото- Днестровского междуречья является книга рые устанавливались вследствие этого. Е. Б. Смилянской и Н. Г. Денисова (Смилянская, Итак, первые документальные упоми- Денисов, 2007). По отношению к социально- нания о поселениях староверов в Пруто-Дне- политической жизни старообрядцев Бессара- стровском междуречье можно отнести к 20– бии нельзя не отметить статьи таких специали- 30-м гг. XVIII в. С этого времени и до 1812 г., в стов, как А. А. Пригарин (Пригарин, 2001; 2006) cоотнесенности с установлением обоюдно до- или С. В. Таранец (Таранец, 2009). брых двухсторонних отношений между мест- В то же время следует признать, что вы- ным населением и государственной властью, с шеупомянутые работы в большинстве случаев одной стороны, и старообрядцами, с другой, мы трактуют проблему односторонне. Они связы- не находим информацию о последних, выходя- вают имперскую политику царских властей по щую за рамки естественных отношений. В этот отношению к определенной конфессии и этносу период времени лишь однажды староверы по- со значимостью последних в развитии страны. являются на исторической сцене региона в свя- В данном контексте упускается одна из главных зи с конфликтной ситуацией, и то не в отноше- 97

ниях с местным населением, а в соотнесенности встанцы, не были чужды и представителям мо- с нашумевшим скандалом. Речь идет о якобы лодого поколения бессарабской аристократии, избрании Амфима епископом среди липован, связывавшего свое будущее с возникновением живущих в Хотинской райе. Святейший Синод нового государства – Румынии и тяготевшего Санкт-Петербурга обвинял в этом Митрополи- к воссоединению с исторической родиной. Не- та Молдавского княжества Якова Путнянул, ко- даром в своих рапортах губернатор Бессарабии торому вменялось в вину участие в помазании писал, что молодое поколение, особенно то, ко- Амфима в староверческие епископы (Gumenâi, торое получило высшее образование, думало о 2002). воссоединении с Румынией. Несмотря на то, что После аннексии Российской империей эти тенденции проявлялись пока только в при- Бессарабии в 1812 г. на староверческое насе- ватных душевных разговорах, все же импульс ление, которое вновь вошло в состав России, был дан, и он начал собирать все новых и но- должна была распространяться та же религи- вых сторонников в рядах разных аристократи- озная политика, которая велась по отношению ческих партий. Это стало возможным особенно к данному сегменту конфессионального спек- после того, как распространился слух о том, что тра. Несмотря на это, считаем, что, в отличие от уже существует договоренность о воссоедине- остальной территории империи, в Бессарабии нии Бессарабии с Молдовой (Negru, 2000, 124). царская политика в отношении липован имела В данном контексте надо напомнить и о отличительные черты. Но это будет отмечено том, что именно в этот период Бессарабия во- ниже. шла в сферу интересов и русского обществен- Что же касается 1863 г., то следует под- ного мнения. Если во время первого польского черкнуть, что именно в этом году, как известно, восстания главная проблема, которую видели русское общество было потрясено еще одним в русских высших кругах, относилась только к польским восстанием. Хотя император Алек- влиянию, которое имели поляки в северо-за- сандр II проводил либеральные реформы во падных губерниях, то сейчас ситуация измени- всех сферах общественной жизни, это не помог- лось. Спустя довольно длительный период вре- ло ему избежать восстания на польских землях. мени после того, как восстание было подавлено, Данное событие показало, что так называемая в 1866 г. «Московские Ведомости» с опасением «польская проблема» была еще довольно дале- писали о том, что особенно на севере, а также ка от своего решения. В то же время, она могла во всей Бессарабии сконцентрировалось до- привести к сведению к нулю главной проблемы вольно много представителей польской шляхты империи того времени, которая заключалась, и аристократии, которые могут очень негативно по словам Джефри Хоскинга, «в сохранении повлиять на ситуацию в данном регионе. Более территориальной целостности государства в того, генерал В. А. Докудовский в своем днев- любых условиях» (Хоскинг, 2001, 56-57). нике с тревогой отмечал, что правительство на- Бессарабское общество было непосред- правило все внимание на поляков из западных ственно связано с этими событиями. С одной губерний, оставив в полном покое бессарабских стороны, земли Пруто-Днестровского между- поляков, как будто они и не существуют. В то же речья находились довольно близко от террито- время царский чиновник задавался вопросом: рии, где разворачивались главные события, и «До каких пор польская – бессарабская интел- имели примерно тот же статус в пределах Рос- лигенция не будет взята во внимание русским сийской империи. В свою очередь, коренные правительством?» (Горизонтов,1999, 59). жители Бессарабии и Королевства Польского По нашему мнению, именно в такие кри- находились в одинаковом положении. Тут же тические моменты проявляется отношение следует отметить, что между населением обоих различных групп населения к акторам проис- регионов существовали длительные дружеские ходящего исторического действия, и, что самое исторические связи, которые сплачивались род- главное, выявляются основные симпатии и цен- ственными узами. С другой стороны, те цели, ности, к которым тяготеет тот или иной субъ- которые ставили перед собой польские по- ект общества. 98

С целью обнаружения такого типа про- Прими же, державный Государь, и наши явления мнения, автором в качестве фактоло- клятвы в беспредельной преданности и готов- гической и документальной базы были исполь- ности пожертвовать всем для сохранения вели- зованы документы, находящиеся на хранении чия и единства нашей России. Мы всегда были в архиве, в деле 7576 Канцелярии Бессарабской верными слугами престола, но тебе же, Царь, губернии. Особого внимания заслуживает мы же принесем все в жертву, когда ты соеди- адрес, или письмо, бессарабских староверов к нишь и нас в одной общей со всеми твоими под- Александру II, в котором говорится следующее: данными беспредельной любви и милости. «Всемилостивейший государь! В(аше) Импер(аторское) Величество вер- Враги наши только еще показав дерз- ноподданные, все старообрядцы г. Кишинева, кие замыслы на неприкосновенность одном по уполномочию и поверению коих подписы- чувстве в полной преданности к тебе и совер- ваемся: Иван Кузьмин; Семен Митюров; Фе- шенной готовности на все жертвы, какие по- досий Дроплев; Никита Красовенков; Евтихий надобились бы для сохранения чести русского Колесников; Алексей Найденов; Василии Шелн; имени и целости Твоей Державы, под которою Самойло Фомин; Фома Алексиев; Иван Иванов; все благомыслящие люди без различия звания, Василий Иванов; Иван Постой; Яков Малер; происхождения и вероисповедания чувствуют Алехей Писков; Филип Косых; Филарет Смир- себя гражданами великого и богатого будущно- нов; Гаврил Кусанов; Павел Нестеров; Алек- стью одного отечества, открывающие обещан- сандр Скриплев; Илья Соколов; Федосей Ши- ные ныне для мирного труда развитие и благо- ран; Савастьян Едрелов; Тимофей Илычанов; денствие каждого. Кишиневский купец Иван Гладилин» 1. Мы с особенным восторгом и усми- Тут следует отметить тот факт, что, по рением чиним всеподданейшее письмо от нашему мнению, данное письмо не было на- старообрядцев Рогожского кладбища, с кото- писано по приказу или по инициативе высших рыми мы соблюдаем один обряд и разделяем чинов, а по добровольной инициативе старо- высокие их чувства преданности и самоот- обрядческой общины. Такие выводы исходят вержение. Этот голос Москвы, сердце Рос- из хронологического анализа фактов. Так, дей- сии отозвалось в нас, живущих на окраине ствительно, 5 мая 1863 г. на имя Губернатора России, как и во всех других. Все мы, от мала Бессарабии приходит секретная телеграмма, в до велика, станем грудью и не дадим врагам которой говорится о том, что большинство гу- нашим ни ладони земли, приобретенной кро- берний и крупных городов империи уже напра- вью правою наших предков. вили на имя императора письма и адреса с под- Напрасно враги думали найти нас, старо- держкой действий царизма в Польше. В то же обрядцев, бескорыстными и равнодушными к время отмечается, что было бы некрасиво, если судьбе нашей общей матери, равно дорогой нам бы Бессарабия осталась в стороне 2. 22 мая, то России. Мы и прежде с негодованием и ужасом есть менее чем за 20 дней, в переписке между слышали все коварные обвинения, которые по- бессарабским начальством и генерал-губер- дали на нас от предателей отечества <...>. Но натором Новороссии уже говорится о письме когда враги наши, опираясь на ложные свиде- староверов, адресованном царю. Учитывая тех- тельства этих преступных лиц, думают застать нические возможности того времени, а также нас разъединенными, сердца наши преисполне- бюрократический характер администрации, ны быть, чем когда-либо тою всеобъемлющую практически было невозможно создать такой любовью к отечеству и Тебе, Великий государь, адрес. какую вся твоя великая Русь повергает <...> Следующее письмо, в котором отмечает- твоего престола. Необъятные пространства от- ся солидарность с действиями царя, принадле- деляют нас от Москвы, центра наших историче- жит бессарабским боярам и датируется только ских судеб, но те же чувства самопожертвова- 7 июня 1863 г., то есть появляется спустя более ния соединяют и нас в ту могучую силу, кото- чем месяц, не говоря уже о том, что такое же рую Ты так принял, Царь. письмо от лица болгарской общины было напи- 99

сано лишь 9 августа того же года 3. И в конечном нистра Внутреннихъ Дyлъ обстоятельства, итоге аргумент в пользу того, что адрес, направ- полагалъ: заключенiе его по настоящему пред- ленный на имя императора, представлял со- мету утвердить, съ темъ: во первыхъ, что- бой добровольное проявление старообрядцев, бы доозволенiе приписываться, на общемъ находится в самом письме, где упоминается: основанiи, какъ въ городскiя, такъ и въ сельскiя «...Мы с особенным восторгом и усмирением общества пограничныхъ Западныхъ губернiй, чиним всеподданийшие письмо от старооб- предоставляемо было только темъ изъ расколь- рядцев Рогожского кладбища, с которыми мы никовъ менее вредныхъ сектъ, которые уже соблюдаем один обряд и разделяем высокие их тамъ на постоянномъ жительствy, отнюдь не чувства преданности и самоотвержение. Этот распространяя сего дозволенiя на техъ едино- голос Москвы, сердце России отозвалось в нас, мышленниковъ ихъ, кои вновь прибудутъ туда живущих на окраине России, как и во всех дру- изъ другихъ губернiй, и во вторыхъ, чтобы въ гих концах...» 4. То есть из данного пассажа мож- отношенiи причисленiя и перечисленiя рас- но предположить, что между местной общиной кольниковъ по Бессарабской области и на бу- и Рогожским кладбищем существовали давние дущее время соблюдаемы были правила, ныне непрерывные связи, а также то, что, с одной существующiя. стороны, местные староверы готовили адрес Государь Императоръ на положенiе Ко- царю заранее, а с другой, что данный документ митета Высочайше соизволилъ» 6. является обращением не только бессарабских Исходя из содержания закона, можно с старообрядцев, а представляет собой часть уверенностью отметить, что он не имел огром- общего обращения представителей данной кон- ного значения для изменения статуса старо- фессии к царю с признанием в любви к России. веров западных губернии и Бессарабии, из-за Именно в этом контексте мы хотим которого радикально изменилось бы их от- подчеркнуть, что письмо является важным ношение и появилась бы симпатия к персоне аргументом того, что староверы все время со- Александра II. храняли преданность и верность России и им- С одной стороны, незадолго до событий ператорской власти, и в данном случае речь в Польском царстве в 1862 г., несмотря на все идет не только о заявлении преданности Алек- действующие законы, в селе Кунича, Сорокско- сандру II как к персоне или частному лицу. го уезда, была закрыта старообрядческая цер- Конечно, некоторые из исследователей могут ковь (Стасюк, 2002, 130-134). И хотя инициати- возразить, связывая этот факт с реформами, ва исходила не непосредственно от Александра которые проводил император. Но анализ за- II, а от тогдашнего православного епископа Ки- конодательства Российской империи показы- шиневского и Хотинского Антония Шокотова, вает, что особых законов по отношению к бес- это событие не могло не оставить отпечатка по сарабским староверам с периода восшествия отношению к российскому императору со сто- на престол Александра и до 1863 г. мы не про- роны местной старообрядческой общины. слеживаем, если не считать закона 1859 г.: «О С другой стороны, учитывая этот факт, а дозволенiи раскольникамъ, непринадлежащимъ также правление предыдущего императора Ни- къ особенно вреднымъ сектамъ, приписывать- колая I (Таранец, 2009), когда ситуация в Бесса- ся къ городскимъ и сельскимъ обществамъ въ рабии была довольно напряжена после откры- пограничныхъ Западныхъ губернiяхъ» 5. По дан- тия староверческой епархии в Белой Кринице, ному закону «слушана записка Министра Вну- следует отметить, что духовная жизнь этой об- треннихъ Делъ, отъ 5 Октября, причисленiя въ щины развивалась в более благоприятных ус- пограничныхъ Западныхъ губернiяхъ къ сель- ловиях 7, чем в остальной Российской империи. скимъ и городскимъ обществамъ раскольни- Закрытие храма, напротив, снижало авторитет ковъ, непринадлежащихъ къ особенно вред- и уважение к императору Александру II со сто- нымъ сектамъ. роны старообрядческой общины Бессарабии. Комитетъ, принимая въ уваженiе объ- Таким образом, в данном случае мы по- ясненныя въ означенномъ представленiи Ми- зволим себе повторить еще раз мнение о том, 100

что этот адрес является подтверждением факта, нас от Москвы, центра наших исторических что староверы Бессарабии сохраняли на всем судеб, но те же чувства самопожертвования протяжении времени веру в российскую отчиз- соединяют и нас в ту могучую силу, которую ну и в императорскую власть 8. Ты так принял, Царь», «Прими, же державный Это утверждение можно выявить и из Государь, и наши клятвы в беспредельной пре- сравнительного анализа текста писем разных данности и готовности пожертвовать всем для общин, посланных Александру II. Так, напри- сохранения величия и единства нашей Рос- мер, в письме молдавских бояр четко подчер- сии» 13. кивается следующее: «Несмотря на то, что в Таким образом, исходя из вышеизложен- Бессарабии живет население иноплеменное и ного, мы можем прийти к следующим выводам. говорит на другом языке, все же оно выражает Проанализированные факты показывают, что свою преданность к российскому престолу, так на всем протяжении времени, несмотря на по- как это сделали народы в других губерниях» 9. литику российских органов управления, старо- В письме, написанном кишиневскими веры Бессарабии всегда оставались верными купцами, делается акцент на то, что реформы, российскому престолу и преданными россий- начатые царем, являются одними из самых наи- ской отчизне. Считаем, что к исследованиям, лучших для данного общества. По этой причине проделанными А. Апанасенком, который, отме- они заявляют свою лояльность по отношению к чая ценности староверов в эпоху российской мо- царю и презрение к его врагам 10. В свою оче- дернизации, относит к ним религию, традицию редь, купечество города Бельцы связывает свою и общину 14, сюда же следует добавить также преданность и любовь к престолу с приездом в верность российскому престолу и преданность 1818 г. в этот город императора Александра I и Российскому отечеству со стороны старообряд- с тем, что на данный момент, при надобности, цев, не проживавших на исконно русских терри- они будут участвовать наравне с другими рус- ториях. скими городами в отражении вторжения вра- Анализируя данную историческую ситу- гов 11. В последнем письме, отправленном в этот ацию, когда в Бессарабии сложились довольно период, болгарская община связывает свою ло- сложные социальные отношения на базе суще- яльность и преданность российскому престолу ствующих документов, можно установить, что с общим историческим прошлым и с надеждой по сравнению с другими группами населения, на помощь со стороны Российской империи в проживающими в пределах Пруто-Днестров- будущем, предлагая даже создание ополчения в ского междуречья, сообщество староверов Бес- городе Аккерман 12. сарабии было по своему духу самым прибли- И в данном случае следует отметить, женным и преданным российской администра- что только в адресе старообрядческой общи- ции и царскому правительству. ны можно прочитать такие фразы, как: «Для сохранения чести русского имени и целости Примечания Твоей Державы», «Этот голос Москвы, сердце 1 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (далее – России отозвалось в нас, живущих на окраине ANRM (Государственный архив Республики Молдо- России», «Напрасно враги думали найти нас, вы), ф. 2, о. II, д. 7576, л. 7-8 об. 2 старообрядцев, бескорыстными и равнодуш- ANRM, ф. 2, оп. II, д. 7657, л. 1-1 об. 3 ANRM, ф 2, оп. II, д. 7576. ными к судьбе нашей общей матери, равно до- 4 Там же, л. 7-8. рогой нам России», «Но когда враги наши, опи- 5 Полное собрание законов Российской Импе- раясь на ложные свидетельства этих преступ- рии. СПб., Тип. II Отделения Собственной Его Им- ных лиц, думают застать нас разъединенными, ператорского Величества Канцелярии. Собрание 2-е, сердца наши преисполнены, быть может, более т. 34, 1861, № 35039. чем когда-либо тою всеобъемлющею любовью 6 Вместе с тем, например, известно, что тот к отечеству и Тебе, Великий государь, какую же император издал 19 февраля 1856 г. закон отно- вся твоя великая Русь повергает <...> твоего сительно евреев-земледельцев Бессарабии, по кото- престола. Необъятные пространства отделяют рому они освобождались от воинской повинности 101

на 50 лет, что, по нашему мнению, является более русских старообрядцев в национальном и междуна- значимой законодательной инициативой, чем по от- родном контексте. Вып. 3. Бухарест, 2001. ношению к староверам. Смилянская Е. Б., Денисов Н. Г. Старообряд- 7 См подр.: Таранец С. В. Состояние веры у чество Бессарабии: Книжность и певческая культу- старообрядцев Южной Бессарабии (ХIХ –начало XX ра. М., 2007. вв.) // http://samstar-biblio.ucoz.ru/publ/49-1-0-186 Стадников А. В. Московское старообрядче- 8 По этому поводу довольно наглядным явля- ство и государственная конфессиональная политика ется исследование А. А. Пригарина (Отражение про- XIX – начала XX в. М., 2002. цессов формирования в исторической памяти груп- Стасюк A. Не нами сие начато.... (К истории пы русских старообрядцев на Дунае // Гуманитарная старообрядческого храма села Кунича) // Древность мысль Юга России, 2005–2006, № 1), где можно найти вечно живая. Кишинев, 2002. множество моментов, которые говорят о преданно- Таранец С. В. Состояние веры у старооб- сти и вере староверов в русскую государственность. рядцев Южной Бессарабии (ХIХ – начало XX вв.) // С другой стороны, и сама российская администра- http://samstar-biblio.ucoz.ru/publ/49-1-0-186 ция делала определенную ставку на старообряд- Таранец С. В. Старообрядці Бессарабії та їх ческую общину как на элемент, на который можно переслідування російським урядом у XIX – на по- было бы положиться в крайних случаях в данном чатку XX ст. // Украiнский iсторичний журнал. Київ, регионе, так как бессарабское население, по мнению администрации, было крайне нестабильно и нело- 2009, Вип. 4. яльно к русскому началу. Хоскинг Д. Россия: Народ и империя (1552– 9 ANRM, ф. 2, оп. II, д. 7576, л. 12-13. 1917). Смоленск, 2001. 10 Там же, л. 17-18. Gumenâi I. Istoria ţinutului Hotin de la origini şi 11 Там же, л. 24. până în 1806. Chişinău, 2002. 12 Там же, л. 42-43. Negru G. Ţarismul şi mişcarea naţională a 13 Там же, л. 7-8. românilor din Basarabia. Chişinău, 2000. 14 См.: Апанасенок А. В. Идеалы и ценности русских староверов в эпоху российской модерниза- Rezumat ции второй половины XIX – начала XX в. (на мате- În articol autorul publică unul din materialele риалах Центрального Черноземья) // http:// lib. her- de arhivă sub formă de scrisoare a comunităţii starove- zen.spb.ru/text/ apanasenok_11_66_145_152.pdf rilor din Basarabia, în care se arată susţinerea politicii lui Alexandru al II-lea faţă de răzvrătirea poloneză. În baza Литература acestui material se face analiza atitudinii comunităţii sta- Горизонтов Л. Е. Парадоксы имперской поли- roverilor din spaţiul pruto-nistrean faţă de autorităţile тики: поляки в России и русcкие в Польше. М., 1999. ruse şi în general faţă de Patria rusă şi tronul imperial. Ершова О. П. Старообрядчество и власть. М., Materialul prezintă înteres prin faptul că este elaborat 1999. într-o perioadă destul de tensionantă, în timpul răzvră- Ливен Д. Российская империя и ее враги до tirii poloneze din 1863, când este posibilă o delimitare начала наших дней. СПб., 2007. exactă a atitudinii diferitor popoare de la periferiile Im- Миллер А. Империя Романовых и национа- periului Rus faţă de puterea centrală. În baza comparației лизм. М., 2009. diferitelor scrisori, parvenite de la alte societăţi, cum ar fi Миллер А., Долбилов М. Западные окраины de exemplu, cea moldovenească sau cea bulgară, adresate Российской Империи. М., 2006. împăratului, autorul concluzionează, referindu-se la scri- Полное собрание законов Российской Импе- soarea comunităţii staroverilor că aceasta avea un carac- рии. Т. 34. СПб., 1861. ter sincer şi benevol, fapt ce indică prezenţa caracterului Поташенко Г. Староверие в Литве. Вторая по- public şi devotamentului celor din urmă faţă de puterea ловина XVII – начало XIX в. Исследования, докумен- şi imaginea imperială ca instituţie. ты, материалы. Вильнюс, 2006. Cuvinte-cheie: staroverii basarabeni, rebeliunea Пригарин А. А. Отражение процессов фор- poloneză, scrisoarea, împărat, susţinerea şi credinţa în мирования в исторической памяти группы русских ţar. старообрядцев на Дунае // Гуманитарная мысль Юга Резюме России. 2005–2006, № 1. В данной статье автор публикует архивный Пригарин А. А. Переселение некрасовцев из материал – письмо старообрядческого общества Добруджи в Бессарабию: 1830–1835 гг. // Культура 102

Бессарабии, в котором выражается поддержка по- Summary литики Александра II по отношению к восстав- In the article the author publishes the archival шим полякам. На базе этого материала проводится material in the form of letters of the Bessarabian Old анализ отношения старообрядческого сообще- Believers community that expressed support for the ства Пруто-Днестровского междуречья к россий- policy of Alexander II towards the rebellious Poles. ским властям, а также к российской отчизне и к On the basis of this letter the analysis of the attitude русскому престолу, в целом. Материал интересен of the Old Believers community of the -Dniester тем, что он издан в период довольно напряжен- interfluve to the Russian authorities, to the Russian ных условий, сложившихся во время польского motherland and to the Russian throne is carried out. восстания 1863 г., когда можно было предельно The material is interesting because it was published in a rather tense period of the Polish insurrection of 1863, ясно определить отношениe народов окраин Рос- when the attitude of the peoples from the outskirts of сийской империи к центральной власти. На базе the Russian Empire to the central administration could сравнения адресов (писем поддержки) других бес- be clearly defined. On the basis of the comparison of сарабских (молдавского и болгарского) обществ, addresses (letters of support) of other Bessarabian направленных императору, автор установил, что (Moldavian and Bulgarian) communities sent to the старообрядческое обращение носило искренний emperor, the author found out that the Old Believers’ и добровольный характер, что говорит о наличии appeal was of a genuine and voluntary nature, which государственного самосознания и преданности indicates the presence of state identity and loyalty to the императору со стороны последних. emperor expressed by the latter. Ключевые слова: бессарабские старообряд- Key words: Bessarabian Old Believers, Polish in- цы, польское восстание, адрес, император, поддерж- surrection, address, emperor, support and faith in tsar. ка и вера в царя.

Natalia DUSACOVA

ETHNIC AND CIVIC IDENTITY IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA: THE VIEW OF OCCIDENTAL EXPERTS

Nowadays the term “identity” is being wide- standing of group identity. “Many commentators ly used in social sciences and humanities. Since the have seen the post-communist resurgence of ethnic mid 90s in the Anglophone scientific space there nationalism in the region as springing from robust have appeared journals devoted to complex re- and deeply rooted national identities” (Brubaker, searches of identity issues: “Identities: Global Stud- Cooper, 2000, 25). On the other hand, speaking of ies in Culture and Power” and “Social Identities: the “weak” conception of identity, researches con- Journal for the Study of Race, Nation and Culture”. sider the case of the Soviet Union where multina- On the other hand, it is the extensive use of the no- tionality was institutionalized by assigning each tion that subjects the term to criticism: “identity” citizen an ethnic nationality, which was ascribed at means too much and at the same time too little, so it birth and registered in documents. This process was is rather ambiguous to be adequately used in social interpreted as an institutional means of construct- sciences (Brubaker, Cooper, 2000). ing national identities (Brubaker, Cooper, 2000, 26). The conceptions of identity accumulated According to the Polish geographer and de- in modern ethnology are divided into “strong” mographer P. Eberhardt, any analysis of ethnicity (“hard”) and “weak” (“soft”) conceptions. The for- in Central and Eastern is inevitably con- mer highlight the fundamental and constant nature nected with difficulties, since “the events of recent of identity, while the latter “soften” the term by as- years have shown the importance of ethnic identity serting that identity is multiple, contingent, unsta- not only as a determinant of individual cognition ble, constructed (Brubaker, Cooper, 2000, 10-11). but also as a political force” (Eberhardt, 2003, 17). The researches on nationalism in Eastern Europe The situation of ethnic identity being signifi- are mostly characterized by strong (hard) under- cant in the political sphere is characteristic of the 103

Republic of Moldova. This issue attracts the atten- between the two ideological currents to be over- tion of leading occidental experts. Ethnic and civic simplifying. He distinguishes three instead of two identity in the Republic of Moldova is a well-cov- ideological currents: Romanian nationalism, Mol- ered topic in the Anglophone scientific literature dovan nationalism and Moldovan multinational- on Moldova. It is reflected in the researches of such ism. These ideas are based on different approaches experts as Ch. King, W. Van Meurs, K. Hitchins, M. to understanding the concept of “nation”. Adher- Ciscel, W. Crowther, O. Protsyk, D. Dyer, N. Dima, ents of the Romanian national idea see the nation J. Cash, D. Zabarah and others. in ethnic terms as a community of common origin The American professor Ch. King, a famous and features. For the Moldovan nationalists there is researcher of interethnic relations in post-Soviet an additional regional element, the Moldovans be- Moldova, characterized the situation after the col- ing imagined as a community of common territory, lapse of the Soviet Union in his monograph “Post- within the borders of the Republic of Moldova and Soviet Moldova: a Borderland in Transition” (King, different from Romanian neighbours. Moldovan 1997). He emphasized that since the declaration of multinationalism is based on the idea of much wid- independence the Republic of Moldova had con- er common territory that includes the entire former fronted the same difficulties facing the other ex- Soviet Union. In this case, nation is perceived as a Soviet republics – economic decline, political crisis, community of common destiny (Zabarah, 2011, interethnic discord, uncertain relationship with the 182-184). Russian Federation. At the same time “Moldova is Thinking of the Moldovan identity, professor the only former Soviet republic that remains the Ch. King mentions that “Moldovans were absent potential object of foreign irredentism. Moreover, during the crucial period of Romanian national the very notion of a distinct Moldovan political and awakening and the formation of an independent cultural identity […] has remained a divisive issue Romanian state in the nineteenth century” (King, among political groupings inside Moldova” (King, 1997, 30). The scholar draws a parallel between 1997, 16). Moldovans and Romanians on the one part and Another expert on nation building in East- Macedonians and Bulgarians – on the other: “ask- ern Europe, О. Protsyk, reasonably pays attention ing why Moldovans have not embraced their osten- to the fact that throughout the period of independ- sible Romanian identity is like asking why Macedo- ence of the Republic of Moldova the debates about nians do not think of themselves as Bulgarians […] the importance of maintaining independence, ap- as any Macedonian or Slovak or Croat can confirm, proaches to solving ethno-territorial conflicts, linguistic and cultural similarities can push nations strategies for peaceful co-existence of different eth- apart as much as bring them together” (King, 1997, nic groups have occupied significant places in the 30). Further, with reference to the case of Macedo- political life of the state. However, when there is nia, Ch. King reveals an important regularity that no agreement regarding the content of the titular can be applied to Moldovan reality: “the denial of group’s ethnic identity, nation building projects en- an ethnic group’s statehood and cultural uniqueness counter additional obstacles. The researcher analy- by neighboring states is likely to strengthen the re- ses two competing visions of the ethnic identity of solve with which group members defend both” the titular group in Moldova – Moldovanism and (King, 1997, 30). Romanianism. These visions include elaborated The most curious fact, in the researcher’s sets of values and beliefs. The scholar highlights opinion, is not that the sense of Moldovan distinc- that a society with uncertain identity of ethnic ma- tiveness has persisted after the collapse of the Soviet jority has different political preferences associated Union and the opening of the border with Romania, with the ethnic factor. Therefore there are different but rather that most occidental observers supposed views on foreign policy vector: Moldovanism and it would disappear. Western journalists as well as eastern orientation, Romanianism and western ori- scholars were influenced by the ideas of pan-Roma- entation (Protsyk, 2007). nianism and considered the Moldovan identity to However, the German researcher D. Zaba- be a mere creation of the Soviet propaganda. As for rah finds this conception as well as the distinction the developments of late 1980s and the declaration 104 of independence in 1991, in their opinion, it was of the existence of Moldavian became moot. […] the evidence of “the rejection of the Soviet fiction of the justification for the literary status of Moldavian a separate Moldovan nation and the awakening of being that it was the right of every group of people Moldovans to their true Romanian identity” (King, united by a common language to call the language 1997, 30). Since then, in western commentaries they speak their own and to characterize it as there have permanently appeared speculations on unique” (Dyer, 1996, 91). More real non-linguistic the union of “two Romanian states”. The journalists reasoning for the independent status the Moldavian and academics have also begun to wonder “why the language is associated with the historical-cultural notion of a Moldovan ethnos seems to have out- level of argumentation. However, the researcher lived its creator” (King, 1997, 30). emphasizes that the linguistic level of analysis is In the meanwhile, О. Protsyk predicts that the most objective and scientifically oriented (Dyer, “variations on the theme of unification are likely to 1996, 91-92). The author came to conclusion that the remain politically salient in Moldovan society”, because independence the Moldavian language is difficult to “the idea of unification is an integral part of the belief refute on the socio-political, historical and cultural system in one of two competing versions of the ethnic levels. Meantime, there is not enough linguistic identity of the titular group” (Protsyk, 2007). evidence proving the separateness of Moldavian Most western experts consider that the (Dyer, 1996, 103-105). It means that Moldavian and identity arguments, elite competition interfere Romanian are varieties of the same language used with normal economic development of the country like English in the United States and Great Britain. as well as overcoming of in Moldova. It’s Ch. King was another researcher who important to note that “situations in which poverty wrote about the weakness of arguments in favour and economic marginalization are more widespread of the existence of two separate Eastern Romance tend to increase feelings of vulnerability and lack languages (Moldavian and Romanian). He of control, which may lead to intolerance toward observed that “the language debate in Moldova those who are perceived as ‘others’”. According was thus about far more than simply which to contemporary researches, this is the reason language would be granted state-language status for higher level of xenophobia exhibited in the and in which alphabet Moldovan schoolchildren countries of Eastern Europe as compared to those would learn to read. At base, the debate had to of Western Europe (Hjerm, 2003, 426). do with exploring, destroying, redefining, even The overestimated role of the language reconstructing Moldovan identity […]. Ironically, issue is one of the distinctive features of the the language debate in the late 1980s seemed to Moldovan reality. It can be explained by the fact do more to strengthen Moldovan identity than that “during the period of national renaissance of decades of official Soviet policy” (King, 1996, 127- ethnoses language acquires the meaning of a basic 128). The scholar emphasized that in comparison ethnic value […]. Its status in the system of ethnic with the language Moldovan identity presented a values, given the recognition of national interests much greater difficulty (King, 1996, 111-112). associated with it, increases up to the level of an A number of western experts stick to the ethnic symbol” (Дмитренко, 1995, 193). Therefore point that the Moldavian language as well as the the issues of language policy in Moldova play an Moldavian ethnicity is nothing more than a fiction. important role in the Anglophone historiography. Hence the researchers write that “the Moldavians Professor D. Dyer’s research proves to be one of the are actually Romanians”, they are “the same most instructive researches on this topic. Analyzing people and speak the same language (Dima, 1991, the formation of the Moldavian language, he speaks 3-4); “ethnically, Moldavians are members of the of three levels on which one might argue its status: Romanian nation” (Eberhardt, 2003, 283); “efforts socio-political, historical-cultural and linguistic. to construct a Moldavian identity are first and The language status on the socio-political level is foremost efforts to carve a Moldavian part out of determined by the governmental policy: “If Soviet Romanian history”; as for Moldavian nation, it is language policy decreed that Moldavian was an called “a mystery and a miracle in history” (Wim independent literary language, then the question van Meurs, 1998, 39). 105

In this context the data collected by adherents of Romanianism and the Soviet period Jennifer Cash, a specialist in the field of identity for the Moldovanists (Ihrig, 2009, 371). policy, are rather revealing. She has conducted In his thesis devoted to nation-building field researches in the Republic of Moldova since in Moldova Dareg Zabarah offers an alternative 2001. In one of her articles she analyzed negative variant of the ethnic policy model for our country. stereotypes Moldovans had towards Romanians. He claims that as things go the acceptance of the In particular, she writes that during interviews Romanian multinational idea would be the most she heard from Moldovans such assertions as winning decision: “By distancing itself from the “Romanians are Gypsies” or “Romanians are controversial concept of cultural Moldovanism thieves”. Dwelling on the origins of such negative it would win support from the moderate part of stereotypes, J. Cash supposes that “for at least some the academic elite that views itself as culturally individuals, these stereotypes reflect directly on Romanian”. On the other hand, “by distancing itself Romanian behaviour during the inter-war period” from the titular nation concept it would disperse (Cash, 2007, 593). the fears of the non-titulars against a Romanian The identity conflict in Moldova is identity, which is widely associated with the connected with the issue of history teaching, the repression of minorities”. In this case, the category latter constantly attracting the attention of western “Moldovan” would denote a civic identity, so the researchers (Ihrig, 2009, 358). In Dareg Zabarah’s citizens of Moldova could identify themselves as opinion, historical publications in Moldova can be a “Moldovan-Romanian”, “Moldovan-Ukrainian”, good source to analyze ideology of elites (Zabarah, “Moldovan-Russian”, etc. (Zabarah, 2011, 193). 2011, 7), the role of which is significant in the Under such conditions ethnicity wouldn’t be of formation of national discourses in post-Soviet great importance for the state policy. societies: “The choices of individuals depend on However, the model described seems to the available choices given by the elites. Individual be a mere theoretical scheme. In Eastern Europe choices of a national identity are impossible if they ethnicity as a political, social and cultural category are outside the sanctioned categories officially still plays a significant role, being, according to the defined by the elites” (Zabarah, 2011, 3). expression of western anthropologists, “an essential The German researcher Stefan Ihrig pays part of the ‘local’ milieu” (Carter, Turnock, 2000, attention to the fact that, paradoxically, in Moldova 122). With reference to the magazine “Welcome”, there are being published “official history textbooks published in Moldova in English, Т. Zemba which call for the abolition of the Moldovan state quotes the American professor Walter Gulick itself” (Ihrig, 2009, 358). As was noted, the reason who analyzes the situation in Moldova. Given the for this is rooted in the existence of two contradicting traditional dependence of this land on external identity models. Considering and analyzing the forces, the professor finds it explicable that a lot of origins of the issue of history teaching, Stefan people in Moldova first of all think of themselves Ihrig mentions a specific feature of the Moldovan as Romanians, Russians or Ukrainians, considering reality: “The conflict between Romanianism and Moldova to be a temporary phenomenon. He Moldovanism was to take the strangest possible supposes that there is no unique Moldavian course from the mid-1990s onward. While political language, but there is a unique group of citizens Moldovanism ruled the country, Romanianism was brought together by historical circumstances taught in the schools” (Ihrig, 2009, 366). He also (Земба, 2007, 76). points out that “both historiographic Romanianism Western historiography concerning the and Moldovanism convey clear programs of issues of ethnic identity in the Republic of Moldova political action in their narratives […] In the is not limited to the analysis of the situation Moldovanist case, it is the characteristic of seeking regarding titular population. The interest of the and protecting independence that guides the overall researchers is also focused on the Russians of narrative, and in the Romanianist case, it is the Moldova as “formerly members of the dominant struggle for unity”. Besides that, both conceptions nationality of a multinational state”. After the include “golden ages”: the interwar period for the collapse of the Soviet Union have they turned into 106

“a new Russian diaspora” (Kolsto, 1996, 609). The Cash J. Origins, Memory, and Identity: “Villages” issue of the ethnic identity transformation among and the Politics of Nationalism in the Republic of Russians was reflected in the researches of D. Laitin Moldova // East European Politics and Societies 21(4), (Laitin, 1998), P. Kolsto (Kolsto, 1996), N. Melvin 2007. (Melvin, 1995) etc. Crowther W. Ethnic Politics and the Post- Communist Transition in Moldova // Nationalities To conclude, most of the English-speak- Papers 26 (1), 1998. ing researchers who deal with the issues of ethnic Crowther W. Moldova after Independence // identity and language as one of its main markers Current History 93 (585), 1994. agree that there is no separate Moldavian language; Dima N. From to Moldova: The Soviet- meanwhile, Moldovan identity is a rather stable Romanian Territorial Dispute. Boulder, 1991. phenomenon that still stands the test of time. As Dyer D. L. The Making of the Moldavian for the predictions in the Anglophone scientific lit- Language // Studies in Moldovan: The History, Culture, erature on the topic, there is a cleavage in regard to Language and Contemporary Politics of the People of views: from the forthcoming disappearance of the Moldova. Boulder, 1996. ephemeral Moldovan identity to the preservation Eberhardt P. Ethnic Groups and Population of the independence of the Moldovan state and ac- Changes in Twentieth-century Central-Eastern cordingly the strengthening of the Moldovan iden- Europe: History, Data, and Analysis. New York, London, tity. At the same time most researchers suppose that 2003. Hjerm M. National Sentiments in Eastern and the argument concerning the ethnic identity of the Western Europe // Nationalities Papers 31 (4), 2003. titular group will remain on the agenda for a long Ihrig S. Moldovan Nightmares or “Historiographic time, despite the policy line of Moldova. Deadlock at Birth”. History, Identity and History Teaching It was in the mid 90s that Charles King ex- in the Republic of Moldova (1991 - 2008) // Dimou A. pressed the idea that “Moldovan leaders now face “Transition” and the Politics of History Education in the difficult task of constructing a multi-ethnic Southeastern Europe. Göttingen, 2009. republic in a part of the world where the unitary King Ch. The politics of Language in the Moldovan nation-state has become the most desired, if not Soviet Socialist Republic // Studies in Moldovan: The necessarily the most desirable, form of political or- History, Culture, Language and Contemporary Politics ganization” (King, 1997, 20). This thought still re- of the People of Moldova. Donald L. Dyer. Boulder, 1996. mains a hot issue. King Ch. Post-Soviet Moldova: A Borderland in Transition. Foundation for Romanian Culture and Literature Studies. Iaşi, 1997. Дмитренко Л. В. Установки и реальное Kolsto P. The New Russian Diaspora – an Identity языковое поведение молодежи в республиках of Its Own? Possible Identity Trajectories for Russians in Российской Федерации (на примере Татарстана the Former Soviet Republic // Ethnic and Racial Studies и Северной Осетии) // Суверенитет и этническое 19 (3), 1996. самосознание: идеология и практика. М., 1995. Laitin D. Identity in Formation. The Russian- Земба Т. Зарубежные комментарии о Speaking Populations in the New Abroad. Cornell взаимосвязи этнополитических процессов и University Press, 1998. демократизации в Республике Молдова // Кто Melvin N. Russians Beyond Russia: The Politics защитит тебя, русская речь? (О положении русского of National Identity. London, 1995. языка и русской диаспоры в Республике Молдова). Protsyk O. Nation-building in Moldova // Suszycki Кишинев, 2009. A., Karolewski P. Nation and Nationalism: Political and Земба Т. Этнолингвистические проблемы Historical Studies. Wroclaw, 2007 [online] www.policy. Молдовы в англоязычной историографии // Русин, hu/protsyk/Publications/NationalisminMoldova.pdf №3 (9), 2007. (цит. 05.05.2013). Brubaker R., Cooper F. Beyond Identity // Theory Van Meurs, Wim P. Carving a Moldavian Identity and Society 29 (1), 2000. out of History // Nationalities Papers, 26 (1): 39–56, 1998. Carter F. W., Turnock D. Ethnicity in Eastern Zabarah D. A. Nation- and Statehood in Moldova. Europe: Historical Legacies and Prospects for cohesion Ideological and Political Dynamics since the 1980s. // GeoJournal 50, 2000. Wiesbaden, 2011. 107

Резюме privind identitatea etnică a populaţiei majoritare, proble- В статье рассматривается англоязычная исто- mele construirii naţiunii, prognozele şi variantele alter- риография по проблематике этнической и граждан- native ale politicii etnice în Republica Moldova, propuse ской идентичности в Республике Молдова. Автор de experţi occidentali. рассматривает конкурирующие видения этнической Cuvinte cheie: identitatea etnică, identitatea идентичности титульного населения, анализирует civică, moldovenism, românism, naţiune. проблемы национального строительства, прогнозы и альтернативные варианты этнической политики РМ, Summary предлагаемые ведущими западными экспертами. The article deals with the Anglophone histori- Ключевые слова: этническая идентичность, ography concerning the ethnic and civic identity in the Republic of Moldova. The author considers competing гражданская идентичность, молдовенизм, румы- versions of the ethnic identity of the titular population, низм, нация. analyzes the issues of nation building, predictions and Rezumat alternative variants of ethnic policy suggested by leading Articolul de faţă prezintă istoriografia anglofonă occidental experts. privind problematica identităţii etnice şi civice în Repu- Key words: ethnic identity, civic identity, Moldo- blica Moldova. Autorul analizează viziunile concurente vanism, Romanianism, nation.

Андрей ШАБАШОВ

ПРОБЛЕМА СООТНОШЕНИЯ ЭВОЛЮЦИИ СЕМЕЙНО-РОДСТВЕННОЙ СТРУКТУРЫ И СИСТЕМЫ ТЕРМИНОВ РОДСТВА У ПОТОМКОВ ЗАДУНАЙСКИХ ПЕРЕСЕЛЕНЦЕВ НА УКРАИНЕ И В МОЛДОВЕ

Для всех представителей балканских эт- отрадное. В семействах вообще существуют со- нических общностей Украины и Молдовы семья гласие и миролюбие. <…> Супружеский союз, являлась основной, терминальной ценностью. а вместе с тем и девичья скромность есть на- Многие наблюдатели, начиная с XIX в., отмечали стоящая святыня для жителей гагаузов. <…> это у болгар, под именем которых, как известно, Взгляд жителей на брак весьма здравый. Брак, первоначально выступали и гагаузы: «Вообще по их понятиям, есть страж нравственности семейный, супружеский союз и с тем вместе де- общества. К безбрачию они относятся с глубо- вичья скромность есть настоящая святыня для ким презрением. Холостяк, говорят они, есть болгар; отступления от нее чрезвычайно ред- ненужный член общества. <…> Приращение ки» 1. Отмечалось «семейное многолюдство», населения идет весьма быстро и правильно, что «семейное единство» болгар: «болгары страстно зависит от чистоты нравственности и святости любят семейное единство, так что нередко три супружеского союза» 3. или даже четыре поколения живут вместе, под По нашему мнению, такая особенность, одним кровом и руководством старика – главы отличавшая болгар и гагаузов от ряда окружа- своего рода» (Скальковский, 1848, 93), «вообще ющих их в Бессарабии народов, была обуслов- семейные разделы не в обычае и болгары их не- лена архаизацией общественной структуры и долюбливают» (Клаус, 1869, 321), патриархаль- быта христианских народов Балканского по- ность их семейного быта: «быт внутренний, быт луострова в условиях иноэтнического и ино- семейный – чисто патриархальный и потому в конфессионального османского господства. Не настоящее время обращает на себя внимание имея возможности реализовать себя в социаль- каждого не болгарской среды» 2 (Скальковский, но-политической сфере, в которой христиане 1848, 138-139). были ограничены, болгары, гагаузы и албан- Позднее эти особенности отмечают и цы-христиане стали придавать особое значение непосредственно по отношению к гагаузам: семейно-родственным отношениям, в рамках «Семейный быт жителей составляет зрелище которых им и удалось сохранить основы своей 108

этнической культуры и духовности. или иным трансформациям системы терминов В соответствии с этим изучение эволю- родства, какими именно традиционными соци- ции семьи и семейно-родственных групп у по- альными институтами обусловливаются опре- томков задунайских переселенцев представ- деленные особенности бифуркативно-линей- ляет особый интерес. В науке в этом направ- ного типа. Попыткой ответить на эти вопросы лении пока сделаны лишь первые шаги (среди и является настоящее исследование. немногочисленных работ на эту тему отметим: Если не первым, то одним из первых по- Демиденко, 1967; Шабашов, 1995а, 112-114; Ша- пытался определить социальную обусловлен- башов, 2003, 54-67; Квилинкова, 2006, 50-55; ность бифуркативно-линейного типа (хотя Квилинкова, 2010, 348-358). этого термина он и не употреблял) системы Большим подспорьем в этом может по- терминов родства профессор Харьковского служить параллельное исследование трансфор- университета, известный славист П. А. Лавров- мации семьи и системы терминов родства – как ский. Его мысль сегодня выглядит неточно и плана выражения биосоциального феномена абстрактно, но главное ему удалось уловить – родства, поскольку «…принципы группировки более сложное структурирование системы тер- терминов (родства – Ш. А.) определяются осо­ минов родства обусловлено более сложной се- бенностями социальной организации и транс- мейно-родственной организацией, чем в совре- формируются по мере ее изменения. В силу менном ему обществе, наличием тесных род- этого системы родства могут служить источни- ственных связей внутри больших коллективов ком для изучения социальной­ структуры обще- людей: «Внимание к подобному разграничению ства...» (Крюков, 1976, 479). родства в одной и той же степени необходимо Исследования автора этих строк позво- должно вести к заключению о происхождении лили определить типологию систем терминов его в пору совместной жизни целого рода, по- родства болгар, гагаузов и албанцев Украины тому что только при этом условии понятной и Молдовы, осветить пути их эволюции (из ос- становится потребность более точного и опре- новных работ на эту тему отметим: Шабашов, деленного выделения родичей, а через это и из- Шабашова, 1994, 30-34; Шабашов, 1995б, 84-92; бегания смешения и недоразумений» (Лавров- Шабашов, 1997, 353-367; Шабашов, 1998, 20- ский, 1867, 37). 25; Шабашов, 2002а; Шабашов, 2012). В общем Большинство авторов, в целом, связыва- виде можно утверждать, что на протяжении ли этот тип системы терминов родства с боль- последних столетий имелаcь тенденция пере- шой семьей (нере­дко выступающей в рамках хода от более развернутой, дифференциро- группы родственных семей – патронимии) ванной терминологической системы, строго (Крюков, 1976, 479). Что касается конкретно учитывающей принадлежность родственников болгар (а это в полной мере можно экстраполи- к отцовской, либо к материнской линии род- ровать и на гагаузов и на албанцев Южной Бес- ства (бифуркативно-линейный тип) к более сарабии), то болгарские исследователи данного упрощенному типу, получившему в этнологии вопроса в различных своих работах несколько название линейного, свойственному большин- по-разному определяют детерминанты системы ству современных урбанизированных народов родства, характерной для этого народа. В одном и не учитывающему при терминологическом случае они указывают, что строгое разграниче- выделении родственников их принадлежность ние отцовской и материнской линий родства к отцовской или материнской линии родства. связано с сохранением элементов системы, от- Семья также претерпевала переход от семейной ражающей экономическое единство рода и ро- (большесемейной) общины, включавшей в свой довую экзогамию (Георгиева, Москова, Радева, состав большое число членов, к малой семье, 1973, 67). В другом месте они пишут: «Симме- состоящей из одной брачной пары и их детей. тричный вид системы (последовательный би- Но до настоящего времени открытым фуркативно-линейный тип – Ш. А.) со своей остается вопрос: какие именно структурные богато развернутой терминологией показывает сдвиги в родственной организации вели к тем более полно и четко связи и отношения кров- 109

ных родственников. Он проводит строгое раз- структуры болгар в связи с трансформация- граничение родства по матери и по отцу. Этот ми системы терминов родства. Но если основ- симметричный вид <…>, возможно, связан с ной тезис – эволюция социально-родствен- семейно-родовыми или семейно-хозяйствен- ной ячейки болгарского народа выглядит как ными образованиями (голямо семейство, че- процесс сегментации от первоначально очень лядна задруга, задружно семейство), в которых больших в количественном отношении и тес- объединялись малые семьи двух или несколь- но связанных социально-экономических объ- ких братьев иногда даже с их женатыми сыно- единений к той форме, разложение которой вьями и с их детьми. В таком многочисленном приводит к образованию малой, хозяйственно семейно-родовом коллективе каждое лицо за- независимой семьи, и упрощение системы тер- нимает свое иерархическое место, выполняет минов родства отражает определенные этапы определенную хозяйственную функцию и при- такой сегментации (Шабашов, 1994, 87), – оста- надлежит к одной из малых семей, образующих ется актуальным, то конкретные представления коллектив. об этих этапах в настоящее время можно откор- Переходно-симметрический вид систе- ректировать. мы (переходные типы от бифуркативно-линей- Наблюдения над эволюцией семейно- ной к линейной системе родства – Ш. А.) <…> родственной структуры болгар, гагаузов и ал- близок к современным системам некоторых ев- банцев Украины и Молдовы (Шабашов, 2002б, ропейских народов (англичане, русские, фран- 104-120; Шабашов, 2003, 54-67), в связи с транс- цузы), схемы которых асимметричны (то есть формациями терминологии родства, а также к линейному типу – Ш. А.) и более четко отра- сравнительные материалы и имеющиеся теоре- жает связи родственников при господствующей тические представления позволяют наметить форме малой индивидуальной семьи» (Георгие- следующую схему. ва, Москова, Радева, 1973, 64-65). Нет сомнений, что последовательный Более конкретно и точно определяет де- бифуркативно-линейный тип у балканских на- терминанты южнославянской системы терми- родов соответствовал периоду господства у них нов родства Л. В. Маркова. Она считает, что вы- братской (горизонтальной) семейной общины. деленный ею наиболее архаичный тип системы Однако обусловлен он в своей основе, как со- родства отражает отношения в братской боль- вершенно справедливо заметила Л. В. Маркова, шой семье или в более широкой, однотипной с не самой семейной общиной, а другим институ- нею по строю родственной группе (братство, том, сопутствующим ей, – патронимией, а точ- влака, род). Движущая же пружина в трансфор- нее, – семейно-родственной группой. мации родственной организации – развитие Действительно, большинство родствен- частной собственности (Маркова, 1973, 13-14). ников, строго терминологически разграничи- Бифуркация в системах родства южных славян вавшихся в балканских системах терминов род- отражает, по ее мнению, характерные для них ства, по определению (учитывая строгую патри- внеэкономические отношения (взаимопомощь, локальность брака на Балканах) принадлежали совместная защита от врагов, причастность к к разным семейным общинам, и поэтому по- определенным ритуалам, торжествам и пр.), следняя не могла детерминировать бифуркацию которыми патрилинейные родственники связа- терминологии. Брат отца принадлежал к другой ны с другими «родами» через женщин (Марко- семье, чем брат матери (так как мать эго, вступив ва, 1973, 13-14). При этом она также отмечает: в брак, уходила из своей семьи в семью мужа – «устойчивость раздвоения дядьев при тенден- отца эго). Сестра отца, проживала, после заму- ции к одинаковому обозначению теток можно, жества, в третьей, а сестра матери – в четвертой очевидно, объяснить влиянием обычного пра- семье. То же относится и к нулевому поколению, ва, отстраняющего женщин и их родню от на- из которого только кузен по отцу жил в той же следования…» (Маркова, 1973, 16). семейной общине, что и говорящее лицо. В свое время и нами была предложена Следовательно, только родственные свя- концепция эволюции семейно-родственной зи вне семейной общины могли обусловливать 110

необходимость разграничения родства по от- бенностью которого в плане эволюции системы цовской и материнской линиям. А такие связи, терминов родства является, скоре, даже не то, действительно, существовали и были «разно­ что семья сужается до родителей и их незамуж- уровневыми». них (неженатых) детей, а то, что практически Невозможно описать все виды связей к минимуму сводятся отношения с боковыми между семьями, состоявшими в родстве, все родственниками, которые, таким образом, ста- виды взаимных обязательств, которые суще- новятся как бы «на одно лицо», не нуждаясь в ствовали согласно нормам обычного права детальной дифференциации. между ними, да такая задача здесь и не ставится. Четко проследить переходные состояния Проиллюстрируем эти связи с помощью только от этих двух эпох в эволюции родства, а тем бо- одного обычая – правила взаимного посеще- лее найти ясные закономерности между транс- ния. По этому принципу родственников эго в формациями семейно-родственной структуры + 1 п можно классифицировать следующим об- и системы терминов родства оказывается очень разом: брат отца – тот, кто живет в одной семье трудным. вместе с эго или входит в одну с ним патрони- В соответствии со сложным соотноше- мию; брат матери – тот представитель старшего нием переходных форм (и форм перехода) се- поколения, к которому эго ходит в гости, посе- мьи от братской общины к малой семье ведет щая своих дедушку и бабушку со стороны мате- себя и система терминов родства. Можно го- ри, входит в его матронимию; сестра отца – та, ворить лишь об относительной эмпирической которая до замужества жила в семье эго (в за- корреляции (а не о внутренней необходимой висимости от их разницы в возрасте они могли связи!) между отцовской многолинейной об- долго жить вместе, а могли и вообще вместе не щиной и выделенными нами типами систе- жить), а после брака посещает со своим мужем мы терминов родства балканских этнических семью эго; сестра матери – представитель той общностей (Шабашов, Шабашова, 1994, 30-34; семьи, которая, наряду с семьей эго, посещает Шабашов, 2012, 425-438), а также отцовской семью родителей матери. однолинейной общиной, сосуществующей в Действительно, тенденцию к одинаково- обществе с малой семьей и наиболее упрощен- му обозначению теток, при строгом и устойчи- ным типом, выявленным у соответствующих вом разграничении дядей со стороны отца и групп, который стоит уже в шаге от перехода матери, можно, вслед за Л. В. Марковой, объяс- к линейной модели. Процесс перехода между нить отстранением женщин от наследования. широким распространением отцовской мно- Если брат отца является сособственником в голинейной общины и господством отцов- патронимии, брат матери – в матронимии, то ской однолинейной общины охватил период их сестры уходят, практически в чужие для приблизительно с середины XIX до середины эго семьи. Вместе с тем, неясно, почему в бо- XX вв., в это же время постепенно более слож- лее архаическом состоянии бифуркация все ные типы сменились наиболее современным же проводится и для женских родственников типом. Но почему частичное слияние боковых в старшем поколении, тогда как позднее она линий в + 1 п связано с переходом от братской сохраняется только для мужских боковых род- к отцовской многолинейной общине, а слия- ственников. ние боковых линий родства в 0 п коррелирует Говоря упрощенно, чем больше круг с переходом к отцовской однолинейной общи- родственников, с которыми вступает в кон- не, остается пока неясным. такт человек, и чем более тесен этот контакт, Сложнее говорить о семейно-родствен- тем больше ему необходимо лингвистических ной группе, трансформации в которой, – во средств для их обозначения, тем более диффе- всяком случае, на данном этапе наших знаний, – ренцирована родственная терминологическая можно выявить только в количественном, но не система. в качественном плане, а тем более о соотноше- Противоположное состояние эволю- нии этих трансформаций с эволюцией системы ции – господство в обществе малой семьи, осо- терминов родства. 111

Примечания териалам Южной Украины) // Этнографическое обо- 1 Кульчицкая Е. Село Кулевча (Аккерманско- зрение, 1995, № 3. го уезда, Бессарабской губернии). Краткий очерк Шабашов А. В. Някои теоретични резултати // Институт рукописей Национальной академии от изследването на системата на родство у българите наук Украины (далее – ИРНАНУ). Ф. V. Д. 683. Л. в Украйна // Българите в Северното Причерномо- 4 об. рие. Изследвания и материали. Т. 6. Велико Търново, 2 Там же. Л. 5. 1997. 3 Бодлев Г. Описание селения Волканешты Шабашов А. В. Система родства албанцев Бессарабской губернии Измаильского уезда // ИР- Украины / Система родства албанцев // Записки НАНУ. Ф. V. Д. 697. Л. 8-9 об. исторического факультета. Вып. 7. Одесса, 1998. Шабашов А. В. Гагаузы: система терминов Литература родства и происхождение народа. Одесса, 2002. Георгиева И., Москова Д., Радева Л. Опыт из- Шабашов А. В. Постановка проблеми. Загаль- учения системы кровного родства у болгар // Совет- на типологія родини / До реконструкції типології ская этнография. 1973, № 2. сім’ї болгар і гагаузів Південної Бессарабії у 10-х – Демиденко Л. А. Семейный быт, общественная 60-х роках XIX ст. // Записки історичного факульте- и культурная жизнь болгарского населения УССР (На ту. Вип. 12. 2002. материалах колхозов Болградского района Одесской Шабашов А. В. Типологія та еволюція сім’ї у области). Историко-этнографическое исследование. болгар і гагаузів / До реконструкції типології сім’ї Автореф. дисс. … канд. ист. наук. Киев, 1967. болгар і гагаузів Південної Бессарабії у 10-х – 60-х Квилинкова Е. Н. Типы семьи у гагаузов в роках XIX ст. // Записки історичного факультету. XIX – первой половине XX в. // Закон и жизнь, 2006, Вип. 13. 2003. № 10 (179). Шабашов А. В. Родственные отношения: тер- Квилинкова Е. Н. Семья и семейная обряд- минология и практика // Гагаузы в мире и мир гагау- ность гагаузов // Курсом развивающейся Молдовы. зов. Т. 2. Мир гагаузов. Комрат-Кишинев, 2012. Т. 10. Личность и группа: векторы трансформацион- Шабашов А., Шабашова Ю. Типологія системи ных изменений. М., 2010. кровної спорідненості у болгар Пївденної України // Клаус А. Наши колонии. Опыты и материалы Народна творчість та етнографія, 1994, № 4. по истории и статистике иностранной колонизации в России. Вып. 1. СПб., 1869. Rezumat Крюков М. В. Системы родства // Большая со- Articolul are scop să arate evoluţia sistemului de ветская энциклопедия. Т. 23. М., 1976. termeni de rudenie şi structurii familiei parentale (fa- Лавровский П. А. Коренное значение в назва- miliei, grupului parental) a descedenţilor colonişti de ниях родства у славян. СПб., 1867. pe Dunăre, în Ucraina şi Moldova. Autorul, personal, Маркова Л. В. Трансформация южнославян- ajunge la concluzia, că funcţionarea în societate a siste- ской системы родства и ее соотношение с семейно- mului liniar bifurcat diferențiat a termenilor de rudenie родственной структурой. М., 1973. este condiţionată nu numai de dominaţia în societate Скальковский А. А. Болгарские колонии в a comunităţii familiare, cum se considera înainte, cât Бессарабии и Новороссийском крае. Одесса, 1848. de disponibilitatea structurilor pre-familiale – a familiei Шабашов А. В. Система родства болгар как parentale. источник для реконструкции социальной органи- Cuvinte cheie: sistemul de termeni de rudenie, зации народа // III Дриновские чтения. Проблемы familia, comunităţi familiare, familia parentală, bulgari, источниковедения, историографии истории и куль- găgăuzi, albanezi. туры Болгарии, истории болгаристики. Тезисы до- Резюме кладов. Харьков, 1994. В статье рассматривается эволюция системы Шабашов А. В. Болгарская семья в 40-х годах терминов родства и семейно-родственной структу- 20 века (по материалам похозяйственных книг села ры (семьи, семейно-родственной группы) у потом- Главаны) // Древние культуры и цивилизации Вос- ков задунайских переселенцев в Украине и Молдове. точной Европы (Материалы 3-й международной ар- Автор, в частности, приходит к выводу, что функ- хеологической конференции студентов и молодых ционирование в обществе дифференцированной ученых. Одесса, февраль 1995). Одесса, 1995. бифуркативно-линейной системы терминов родства Шабашов А. В. Опыт сравнительного изуче- обусловлено не столько господством в обществе се- ния болгарской и гагаузской систем родства (по ма- мейной общины, как считалось ранее, сколько нали- 112

чием надсемейных структур – семейно-родственных Transdanubian settlers in and Moldova. The au- групп. thor comes to conclusion that the operation of the differ- Ключевые слова: система терминов родства, entiated bifurcation-linear kinship terminology system семья, семейная община, семейно-родственная груп- in the society is not mostly conditioned by the domi- па, болгары, гагаузы, албанцы. nation of the family commune in the society, as it was considered earlier, but rather by the presence of family- Summary related groups. The article considers the evolution of the kin- Key words: kinship terminology system, fam- ship terminology system and the family-related structure ily, family commune, family-related group, Bulgarians, (family, family-related group) among the descendants of Gagauz, Albanians.

Alexandru FURTUNĂ

Unele consideraţii privind ţiganii basarabeni (cu privire asupra ţiganilor de la Teleneşti)

Se acceptă în general, conform lui V. Transilvania în jurul anului 1400, iar în Moldova Achim, că migraţia ţiganilor din India în Europa în 1428 <...>. s-a făcut între secolele al IX-lea şi al XIV-lea, în Provenienţa sud-dunăreană a ţiganilor din mai multe valuri (Achim, 1998, 16). Teoria ori- România, scrie în continuare V. Achim, este incon- ginii indiene a romilor a apărut la mijlocul sec. testabilă; există o serie întreagă de argumente. Ro- XVIII şi până în prezent ea este, scrie I. Dumi- mânii i-au numit întotdeauna cu termenul de origi- nică, practic, în general, acceptată <...>. Astfel, ne grecească; în primele documente care-i atestă li una din ipotezele posibile legate de apartenenţa se spune aţigani, pentru ca mai târziu să se treacă la etnică a romilor, ar fi că strămoşii acestora provin forma ţigani, în uz până astăzi. din comunitatea etnică a radjipuţilor (Duminică, De asemenea, limba vorbită de ţiganii din 2008, 283-288). România conservă un mare număr de cuvinte gre- Unul dintre primii autori, care a scris despre ceşti şi sud-slave <...>. „ţiganii cei cu mulţi copii”, a fost Dimitrie Cante- Sursele de epocă arată ca sudul Dunării a fost mir. El vorbeşte despre faptul că „ţiganii sunt îm- pentru ţările române locul de unde veneau sau erau prăştiaţi ici şi colo în toată Moldova şi nu afli boier aduşi un mare număr de ţigani <...>. care să nu aibă în stăpânirea sa câteva sălaşe de-ale În Moldova marea majoritate a ţiganilor au lor. De unde şi când a venit acest neam în Moldo- fost aduşi din Ţara Românească. Documentar se va? Nu ştiu nici ei înşişi şi nici nu se găseşte nimic atestă o permanentă deplasare de ţigani din Ţara despre dânşii în cronicile noastre. Toţi ţiganii, din Românească în Moldova <...>. toate ţinuturile, au acelaşi grai, care este amestecat De la primele atestări ale prezenţei lor în cu multe cuvinte greceşti şi, pe semne şi persie- Ţara Românească şi Moldova, ţiganii au fost robi. Ei neşti. Ei nu au altă îndeletnicire afară de fierărie şi vor perpetua această condiţie socială multe secole, zlătărie. Au aceeaşi înfăţişare şi aceleaşi năravuri până la legile de abolire a robiei la mijlocul secolu- ca şi ţiganii din alte ţări; însuşirile lor cele mai de lui al XIX-lea <...>. seamă şi ceea ce îi deosebeşte de alţii sunt trândă- Robia ţiganilor la noi se aplică deci, conclu- via şi furtişagul” (Cantemir, 1973, 217, 218). zionează V. Achim, şi prin situarea ţărilor române Deci, D. Cantemir făcând caracteristica ge- în aria istorică sud-est europeană, unde ţiganii se nerală a ţiganilor, se întreabă: „De unde şi când a aflau în condiţia de robi încă înainte de a ajunge la venit acest neam în Moldova?” nordul Dunării. Ţările române i-au preluat pe ţi- Anumite răspunsuri, la aceste întrebări, gă- gani ca robi, dar aici instituţia robiei era mai veche, sim în studiul „Ţiganii în istoria României” (autor din epoca luptelor cu tătarii <...>. V. Achim). V. Achim susţine că în Ţara Româ- Clasificarea populaţiei de robi ţigani din ţări- nească ei (ţiganii – A. F.) sunt menţionaţi prima le române trebuie să aibă la bază, afirmă V. Achim, oară într-un document de cancelarie din 1385, în criterii precise <...>. Primul criteriu, esenţial, este cel 113 al apartenenţei la stăpân. Din acest punct de vedere, dare”. Prin aceasta, ţiganii care se aflau în proprietate robii ţigani se împărţeau în robi domneşti, robi mă- privată sunt declaraţi liberi <...>. năstireşti şi robi boiereşti <...>, (la Teleneşti, vezi mai Când în 1812, prin pacea ruso-otomană de jos, ţiganii erau robi boiereşti – A. F.). la Bucureşti, scrie în continuare V. Achim, Imperiul În limbajul cancelariilor medievale româ- ţarist a anexat jumătatea Moldovei cuprinsă între neşti, „ţigan”, iar în Moldova şi „tătar”, au avut tot Prut şi Nistru, în această nouă provincie, care de timpul, pe lângă semnificaţia etnică, şi o valoare so- acum va fi numită Basarabia, ţiganii aveau condiţia cială, desemnând robul. socio-juridică a robilor. În organizarea socială a ţărilor române, robii Stăpânirea ţaristă a menţinut această reali- formau o categorie aparte. Între neliberi ei se aflau pe tate. Ţiganii constituiau o categorie socială aparte. treapta cea mai de jos. Ceea ce le defineşte condiţia În „Aşezămîntul obrazovaniei oblastei Bessarabiei” socială este nu lipsa libertăţii personale, pentru că în din 1818, care împarte populaţia provinciei în nouă societatea feudală neliberi erau ţăranii şerbi (numiţi stări, ţiganii formează starea a opta; starea a noua rumâni în Ţara Românească, vecini în Moldova, io- o formau evreii. Tot prin acest „aşezământ” ţiganii bagi în Transilvania), ci faptul că ei nu aveau perso- sunt împărţiţi în două categorii: <...> ţiganii statului nalitate juridică. Robul era întru totul proprietatea (coroanei – A. F.) şi ţiganii particularilor <...>. stăpânului său, figura între bunurile mişcătoare ale Cei mai mulţi dintre ţiganii coroanei şi-au acestuia. Stăpânul putea dispune de robul său după continuat modul de viaţă tradiţional. Ei umblau cu bunul plac. Îl punea la muncă, îl putea vinde sau şatra prin Basarabia şi guberniile vecine din Ucrai- schimba pe alt bun, îl folosea la plata unei datorii sau na. Numărul ţiganilor coroanei a crescut de la 221 îl zălogea, îl lăsa moştenire <...>. familii în 1813 la 1135 familii în 1839. În rândul Stăpânul nu avea însă dreptul de viaţă şi de lor au intrat şi ţiganii care fuseseră eliberaţi de că- moarte asupra robului. Singura lui obligaţie era ace- tre stăpânii particulari, precum şi ţiganii fugiţi din ea de a-i îmbrăca şi hrăni pe robii care munceau la Moldova de la vest de Prut şi nerevendicaţi de ni- curte <...>. meni. La conscripţia din 1858 în Basarabia existau Meşteşugul lor (a ţiganilor – A. F.) era fie- 5615 ţigani ai statului alături de 5459 ţigani boie- răria. În tot evul mediu românesc vedem că pre- reşti; dintre aceştia din urmă, 2978 erau ţigani de lucrarea fierului este o ocupaţie rezervată aproape curte, iar 2481 erau nomazi. exclusiv lor <...>. În ce-i priveşte pe ţiganii boiereşti, autorită- Existau apoi şi ţiganii lăcătuşi, săbieri, cuţi- ţile nu au intervenit decât în 1861. Atunci, o dată cu tari, căldărari sau arămari, zlătari. Dintre meşteşu- legea care desfiinţa şerbia şi acorda libertate perso- gurile practicate de robii ţigani mai sunt amintite: nală ţăranilor din întregul Imperiu rus, a fost desfi- sităria [la Teleneşti, vezi mai jos, erau răspândiţi inţată şi robia ţiganilor boiereşti din Basarabia <...>. ţiganii ciurari (reşetnici) – A. F.], pietrăria, cărămi- Numărul ţiganilor din Basarabia a scăzut dăria, fabricarea lingurilor şi a şeilor, olăria, moră- continuu, prin românizarea celor sedentarizaţi şi ritul. Mai erau apoi ţigani robi ciubotari, curelari, prin procesul de migrare spre Ucraina şi Rusia a ţi- bucătari, cârciumari <...>. ganilor basarabeni (sau a celor veniţi din Moldova Îndeletnicirile agricole ale ţiganilor sunt în de dincolo de Prut), care mai practicau modul de mod sigur mai noi şi ele nu au avut niciodată un rol viaţă nomad. Ponderea ţiganilor în ansamblul po- însemnat <...>. pulaţiei a ajuns să fie insignifiantă. Dacă în 1835 În societatea medievală românească ţiganii cei 13.000 de ţigani reprezentau 1,8% din populaţia aveau un statut inferior. Pentru condiţia lor socială, provinciei, în 1859, 11.000 de ţigani însemnau 1,0% ei erau consideraţi ca trăind în afara societăţii. Ţiga- din populaţie. După statistica oficială din 1897, în nii erau trataţi cu cel mai mare dispreţ <...>. Basarabia erau 8.636 ţigani, care reprezentau 0,5% Tot în Moldova, la 14 februarie 1844 a fost vo- din populaţia de 1.935412 locuitori ai provinciei. tată legea prin care ţiganii statului, atât acei aşezaţi În întregul Imperiu Rus (unde în 1897 erau înregis- cât şi cei nomazi, deveneau liberi, dobândind aceleaşi traţi în total 45.000 ţigani) Basarabia era provincia drepturi ca şi ceilalţi locuitori ai ţării<...>. La 10/22 cu cea mai mare concentrare de ţigani. Însă în ca- decembrie 1855 Divanul Obştesc (al Moldovei – drul României Mari, în componenţa căreia a intrat A. F.) a votat „legiuirea pentru desfiinţarea sclaviei, în 1918, Basarabia era provincia cu cei mai puţini regularea despăgubirii şi trecerea emancipaţilor la ţigani. 114

La recensământul general al populaţiei din rari domneşti („reşetnici”), anume: Ilie Ciomîrtan anul 1930 s-au declarat de neam ţigan 262.501 (Ciomortan), judele ciurarilor; Simion, fratele lui persoane, adică 1,5% din populaţia României Ciomîrtan; Teodor, fratele lui Ciomîrtan; Crulea <...>. În Basarabia 13.518 (0,3%) (Achim, 1998, Ciomîrtan; Dinu, fratele lui Crulea; Tunac, fratele 18, 24, 25, 31, 34, 38, 48, 49, 50, 55, 95, 97, 113, lui Crulea; Mizir, vărul lui Ciomîrtan; Ursul, fiul lui 114, 115, 120). În 1930, în satul Teleneşti erau 13 Tonică; Dobrea Ghinea (Ungureanu); Vasile, fiul ţigani, iar în târgul Teleneşti – 21 (Recensământul, lui Dobrea Ghinea. Aceştia, cu soţii şi copii, i-am 1938, 332-333). dăruit pomenitului nostru cinstit şi credincios bo- Deci, în 1835 în Basarabia erau înregistraţi ier Iordachi Cantacuzino, fost mare spătar. Adeve- 13.000 de ţigani, iar în 1859 – 11000 de ţigani. resc boierii <...>”. (ANRM, Fond 134, inventar 2, Din acest număr făceau parte şi ţiganii de la Tele- dosar 161, fila 67-68v). neşti, atestaţi documentar într-o carte domneas- Autenticitatea acestei „gramote” ridică anu- că („gramotă”) a domnitorului Ioan Alexandru mite semne de întrebare. Căci, nu cunoaştem să Constantin (?). Cartea a fost eliberată lui Iorda- fi fost un domnitor al Ţării Moldovei, inclusiv şi chi Cantacuzino, fost mare spătar şi proprietar la pe timpul activităţii lui Iordachi Cantacuzino, cu Teleneşti (1673–1685). Spre regret, n-am putut numele de Ioan Alexandru Constantin. Anumi- da de originalul documentului respectiv. În Ar- te incertitudini trezeşte şi faptul că fraţii lui Ilie hiva Naţională a Republicii Moldova se păstrează Ciomîrtan (menţionaţi în cartea domnească a lui doar textul tradus în limba rusă (la 27 februarie „Ioan Alexandru Constantin”, în a doua jumătate a 1849). Să-i dăm curs (traducerea în limba româ- secolului al XVII-lea) sunt amintiţi în documente nă ne aparţine – A. F.): destul de târziu (la începutul secolului al XIX-lea). „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ioan Alexan- Însă un lucru e cert: neamul de ţigani Ciomîrtan dru Constantin (?), domn al Ţării Moldovei, facem într-adevăr a locuit la Teleneşti. cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor Astfel, în fondurile Arhivei Naţionale din Chi- care sunt dator s-o cunoască, că cinstitul şi cre- şinău se păstrează lista (din 1810) a ţiganilor ciurari de dinciosul nostru boier Iordachi Cantacuzino, fost la Teleneşti. Ei erau proprietatea doamnei Maria (să fie mare spătar, ne-a slujit nouă cu dreaptă şi credin- oare vorba de fiica pitarului Teodosie? – A. F.). Aceş- cioasă slujbă. Şi am socotit să-l miluim, în afară de ti ţigani se supuneau judelui Galiton şi erau datori să alte daruri deosebite, cu nişte sălaşe de ţigani ciu- achite doamnei Maria următoarea dajdie:

Mărimea Sălaşe Numele (birnicilor) dajdiei (lei) Jude Galiton, fratele lui Ilie Ciomortan Soţia: Caterina 1. - Fiul: Ion Fiica: Maria Todor, fratele lui Ilie Ciomortan Soţia: Sinica 2. 15 Fiul: Petrachi Fiica: Ioana 3. Simion (văduv), fratele lui Ilie (Ciomortan) Fiica: Maria 10 Soţia: Iftimia Gheorghe, fratele lui Ilie (Ciomortan) Fiicele: Safta 4. 15 Fiul: Lupul Maria Ioana Vicul, fratele lui Ilie Soţia: Păuna 5. (Ciomortan) 15 Fiica: Ioana Fiul: Lupul Soţia: Anuşca 6. Vasile Simion 15 Fiica: Gripina Axentie, ginerile lui Simion 7. Soţia: Sanda 15 Fiul: Lupul Vasile Tilarc(?) Soţia: Tudora 8. 15 Cemortanovogo Fiica: Dochiţa Ilie, fiul lui Vasile Enache 9. Soţia: Maria 15 Fiul: Andrei 10. Zaharia, fiul lui Todor, frate cu Ilie Soţia: Nănica 115

În total – 125 lei (dajdia – A. F.): 62 trebuiesc me, cape drepte acaretu, ci sau dăruit de la mine” plătiţi la sărbătoarea Sf. Gheorghe, iar restul – la <...>. Fiicei Nastasiica „îi mai dăruiesc şi zăci sufle- sărbătoarea Sf. Dumitru. Fostul jude Ilie Ciomor- te de ţigani, să socotească în doă sălaşă” <...>. Fiica tan, soţia sa Ursa, precum şi Iordana – soţia lui Tro- Elenuţa „...şi ţiganii ce vor mai rămîne săi înpărţas- hin Răducan, sunt scutiţi de plata dajdiei. că drept în doă cu fiiul meu Iordache”. Dajdiei a fost supusă şi ciata lui Todor, fiul lui Din 1819, februarie 12 avem, scrie Grigoraş, jude. Din ciata respectivă făceau parte ur- M. Costăchescu, următoarea jalobă, interesantă, mătoarele sălaşe: între altele, şi pentru tragedia ţiganilor robi: „cătră cinstita gîudecătorie politicească a oblastei Basara- Mărimea Sălaşe Numele (birnicilor) dajdiei (lei) Todor, fiul lui Grigoraş, jude Soţia: Irina 1. - Fiul: Drume Fiica: Gripina Soţia: Măriuţa 2. Lupul Cotoman Fiicele: Maria 15 Aniţa Ursul, fiul lui Tunac Soţia: Maria 3. 15 Fiul: Ion, holtei Fiicele: Maria, fată mare Gaftona Soţia: Ianca Todor Cozac 4. Fiicele: Sultana 15 Fiul: Ion Anuşca Ancuţa, văduva, soţia lui Platon. 5. - - N-are copii Ion, fiul lui Dinu Crule Soţia:Irina 6. 15 Fiul: Todor O fiică nebotezată Soţia: Simina 7. Vasile, fiul lui Dinu Crule 15 Fiica: Iordana Soţia: Maria 8. Todor, fiul lui Ursu Tunac Fiicele: Zoiţa 15 Zamfira 9. Ursul Tunac Fiica: Ghiţa -

În total – 90 lei: 45 lei trebuiesc plătiţi la săr- bii, de la pomeşcic pitar Teodosîi, jalobă. La 1813, bătoarea Sf. Gheorghe, iar restul – la sărbătoarea Sf. Decv. 31, în vreme protizmiei de 18 luni, asupra Dumitru. disfacirii, am cumpărat eu, prin bună tocmală ţi- Anul 1810. Pristav al acestor ţigani este nu- gani ciurari dela duml, logft Păşcanu, cu izvod supt mit căpitanul Grigore Ciugole, din târgul Orhei. iscălitura dum(sa)le, di cîti sălaşi di ţigani, din 1810, 3 iunie 1810. Copia este conform cu origina- iuni 3, care izvod esti anumi a noăsprăzăci sălaşi în lul. Semnează logofătul Iordachie Canta. care izvod esti şi Ilie sîn Vasîli Enachi, care zapis de La 13 aprilie 1814, pitarul Feodosiu se adre- cumpărătură esti întărit cu iscălitura dumisali logft. sează către organele abilitate şi roagă să-i fie elibe- Paşcanu şi cu întăritura comitetului disfacirii şi cu rate documente care-i vor da dreptul să stăpânească întăritura şi pecetea domn. ghinăral conţulat din pe vecie şi liniştit averea imobilă şi ţiganii cumpă- Eş. La 1814, luna Octv. am triimes oaminii miei la raţi în târgul Teleneşti (ANRM, F.134, inv. 2, d. 161. Grigori Ciogole vechilul ci era pi ţîgani mai înainte fila 69-71v). pus de logft. Păscanu şi pîră atunce, cari vechil au La 13 noiembrie 1817, pitarul Teodosie (Fe- avut poroncă dela duml. logft. să mi să dei ţiganii, odosiu) îşi alcătuieşte diata (testamentul). Conform la stăpâniri me şi strîngîndu ţiganii la sat Buţănii şi acestui testament, de rând cu părţi de moşie, fiicei cându săi porniască săi aducă la Telineşti, la moşie Mărioara îi dăruieşte „... şi două sălaşe de ţigani, pe me, în noapte acee au fugit Ilii săîn Vasîli Enachi cu Gheorghie Ciomîrtan, cu copiei lui, şi pe Toader sălaşu lui şi sau mistuit pin ţîganii coronii. La 1815, Horce, cu copiei lui, să s(ă) înplinească zăci suflete fiind eu tari bolnavu şi avîndu ğudicată în altă pri- şi fiind că am dăruit fiicii mele Mărioarei, să nu aibă cină am triimes vichil, în locul meu pi maiur Petre cielanţi fraţi a să amesteca, ci să le stîpînească fiica Ochincă şi iam dat vichilime că găsîndu pi Ilii sîn 116

Vasîli Enachi, să aibă puteri al scoati. Şi duml. mai- şi acmu la stăpânire dumi[sa]li vornicul Custachii ur găsîndu pi ţîgani au vrut săl tragă la stăpânire Cunachii, pentru Ilii sîn Vasîli Enachi, după spusul me, iar nazîrul asupra ţîganilor coronii mi lau dat giuzîlor. Iar a me ştiinţă e că am cumpărat aceasta, numai pi numitul Ilii ţăgan, iar ţîganca lui, anumi în vreme protizmii, di 18 luni, prin bună tocmală Marie, fata lui Toader Ciomîrtan cu trii copii au şi întărituri dela duml. logft. Păşcanu noăsprăzăci triimeso duml. maiur Ochincă la casa dumi[sa] sălaşă ţigani, anumi fiişti cari după izvodul iscălit le, cu socotială să mă roagi săi vînd dumi[sa]li. Şi di duml. logft. Păşcanu, în carili şălaşă din izvod trecînd la mijloc ca doă luni o mărsu la casa mai- esti şi sălaşul acesta Ilii sîn Vasîli Enachi. Rog pe urului Ilii sîn Vasîli Enachi şi au furat ţîganca nu- cinstita presustvie politicească a oblastii Basarabii, mai şi au fugit şi di atunce pîră acum nu lam aflat să facă cunoscut dumi[sa]li vornicului Costachi undi eşti şi mă aflu păgubaş. Iar di copii, unul au Conachi ca să numi facă supărări şî altili zădar- murit fiind mititel şi doi să aflăş i astăz la duml. nici... mă aflu bolnav di picioari şi nu pot ca să vin. maiurul. Domn[u]l vornic Costachi Conachi, Am făcut deplin... răspunzătoriu pe fiul meu Ior- prin jalobile ci dă cătră presudstvie političască dachi, iam trimes hîrtiile dovezi asupra ţîganilor cerînd dela mine pi Ilii sân Vasîli Enachi ţîgan, ci am cumpărat dela dumnl. logft. Păşcanu, ca să fără dreptati, faci ceriri, prin jalobili sale au- să înfăţoşăză la ğudicătorii politiciască şi eu iam prami, căci pricina ačasta că arată duml., că fraţii scris fiiului meu Iordachi ca întîi să vii la dumnea- numitului şi părinţii [lui] Ilii ţîgan ar fi şi astăzi ta să arăţi dumi[ta]li toati hîrtiile ci am şi rog pi la stăpânire dumi[sa]le, acie poati fi şi poati fi dumita ca săl povăţueşti cum vii cunoaşte dumita prin ştiinţa dumi[sa]li logft. Păscanu şi dumi[sa] asupra dreptăţii ci am. Şi iar rog pi dumita ca sămă li vornicului Costachi Conachi sau a părintilui izbăzeşti di ačastă supărari, că răzămare me o lasu dumi[sa]li schimburi, ci ar fi avut cu ţîgani, între asupra dumi[ta]li, să mă curăţi de ačastă supărari, dumn[elo]r, cari şi duml. vornic Costachi Conachi după dreptati şi sânt a] dum[ita]li plecată slugă” ari la stăpânire sa doă ţîgănci, din ţiganii dumi[sa] (Costăchescu, 1930, 47, 48, 56-58). li lugufătu Păşcanu, asupra drepturilor meli, după Şi în anii următori la Teleneşti locuiesc ur- documenturile ci am, anume Soltana, fata lui maşii familiilor de romi Ciomortan, Tonac etc. Vasîli Ciomîrtan, soru cu Ilii Ciomîrtan, ci o ţîne Anumite detalii privind componenţa acestor fami- Ilii Ghiorghiţă Haraga şi fata lui Trohin Ciomîrtan, lii, găsim în recensământul efectuat la 24 februarie Mălana, o ţîne Condurachi, sîn Enachi ţîgan, ai 1849 (vezi tabelul da mai jos). La data respectivă, dumi[sa]li vornicului Costachi Cunachi, schimburi târgul Teleneşti aparţinea boierului Egor Feodosiu, dati din ţîganii logft. Păşcanu, cari ţigănci să află secretar colegial.

Ţiganii boiereşti de la Teleneşti (1849) Lupul Vicol (Vîcul) Ciomortan – 58 ani Soţia: Maria – 51 Fiii: Ion – 7 1. Fiicele: Sofia – 24 Chiriac – 3 Stratona – 18 Alexei – 2 2. Constantin Lupul Ciomortan – 25 Soţia: Elena – 18 Ursul Tonac (1786–25.I.1837) 3. Soţia: Gaftona – 57 Fiul: Manoil – 31 Ion Ursul Tonac – 37 Fiicele: Elena – 8 4. Fiul: Simion – 6 Haritina – 8 Andrei Todor Grigoraş – 58 Soţia: Maria – 57 5. Fiii: Grigore (1823–4.V.1848) Fiica: Ecaterina – 15 Gheorghe (1828–17.VI.1842) 6. Lupul Gheorghe Ciomortan (1801–17.XI.1847) Soţia: Sinica – 41 Apostol Todor Cozac – 39 Soţia: Ioana – 24 7. Fiul: Ion – 21 Spiridon Vasile Ciomortan – 38 8. Soţia: Maria – 31 Fratele: Gheorghe, n. 1814. Fugar (din 1827) Nicolae Vasile Ciomortan – 25 9. - Fiul: Iacob – 1 117

În total: 14 persoane de sex masculin şi 12 iembrie) tabelele nominale prim-pretorului plasei persoane de sex feminin (ANRM. F.134, inv. 2, d. Teleneşti. La rândul său, prim-pretorul a trimis (la 161, f. 63v-66). 19 noiembrie) tabelul respectiv, pe comune, condu- Aşadar, cele mai răspândite familii de ţigani cerii Guvernământului Basarabiei. erau, la mijlocul secolului al XIX-lea, Ciomortan, Iată ce conţinea demersul în cauză: Tonac, Crule şi Cozac. Însă, ulterior, aceste fami- „Pretura Plasei Teleneşti, judeţul Orhei, Nr. lii de ţigani nu se regăsesc la Teleneşti. În schimb, 3667, 1943 noiembrie 19 conform unui tabel nominal din 1943, în comuna Obiect: Tablou de ţigani aflaţii în cuprinsul Teleneşti (satele Teleneşti, Mihalaşa, Ineşti şi târ- Plăşii. Ds. 1/223 gul Teleneşti – A. F.) locuiau următoarele familii de Domnule Director, ţigani: Samzac, Părinţelu, Fieraru, Ivanţov, Nohai, La ordinul D-voastră Nr. 1175/1943, Munteanu, Bolocan, Ologu, Morcan, Misco, Pagu, Avem onoarea a Vă înainta aici alăturat un Andronic (detalii, vezi mai jos – A. F.). Asemenea tablou nominal de toţi ţiganii aflaţi în cuprinsul plă- tabele nominale au fost întocmite în toate comune- şii, pe comuni. Totodată raportăm că aceşti ţigani le plasei Teleneşti, în care locuiau ţigani. Tabelele sunt băştinaşi din comunele sus menţionate. Ţigani respective au fost alcătuiute ca răspuns la solicitarea prevăzuţi la punctul 1 şi 2 nu avem. Directoratului Românizării, Colonizării şi Inventa- Prim-pretor, (…) rului. Şeful Cancelariei, (…) Astfel, pe data de 30 octombrie 1943 direc- Guvernământului Basarabiei torul Şt. Pantea şi şeful serviciului C. Nacu se adre- Directorului Românizării, Colonizării şi In- sează către pretura plasei Teleneşti cu următoarea ventarului rugăminte: Serviciul Românizării. Chişinău”. „România Conform acestui „Tablou”, în comuna Bravi- Provincia Basarabia cea locuiau 43 de persoane de etnie romă (prezen- Directoratul Românizării, Colonizării şi In- tăm, din lipsă de spaţiu, doar numele de familie – A. ventarului F.): Coca, Daicu, Talmaz, Chiriţă, Danciu, Bucilă, Serviciul Românizării. Nr. 1175-c din 30 oc- Guşă, Ungureanu, Godici; comuna Brînzeni (38): tombrie 1943 Boţu, Bucilă, Duminică, Morcan, Pelivan; comuna Către Pretura Plăşii Teleneşti, jud. Orhei Căzăneşti (71): Bunduc, Corniţă, Croitoru, Drumea, Rugăm a lua măsurile cuvenite pentru a ni Ghendrih, Nogai, Radu, Sufragiu; comuna Chiţcani se înainta un tabel nominal de toţi ţiganii aflaţi pe (44): Bou, Munteanu, Boţu, Morcan, Vicol, Parapel; teritoriul acelei plăşi, întocmit pe comuni, în care comuna Cornova (35): Chimingher, Vioară, Dragan, să se arate numele şi pronumele capilor de familie, Crujanov, Drumea, Garagilă, Mihalache, Bădrăjan, apoi a soţiei, copiilor minori sau majori, dacă tră- Pătraşcu, Ala, Duminică; comuna Crăsnăşeni (21): iesc sub acelaşi acoperământ, cu indicarea ocupaţiei Căldăraru, Drăguleanu, Morcan, Munteanu; comuna şi a averii ce posedă (animale, căruţe, bordei, case Dereneu (60): Tîrzan, Donciu, Zubcă, Bălan, Tacu, etc.), cum şi valoarea acestei averi. Bucilă, Dragan, Znacovan, Vioară, Zdreanţă; comu- Se vor întocmi tablouri pentru fiecare din ca- na Hirova (87): Duminică, Parapel, Mîrza, Bucilă, tegoriile de mai sus şi anume: Nohai, Pagu, Strugaru, Ţepoi, Ugha; comuna Hogi- 1. Ţigani nomazi (căldărari, lingurari etc.) neşti (6): Dima; comuna Leuşeni (26): Pleşca, Balan, 2. Ţigani stabili (şi anume pentru acei care, Radu, Surugiu; comuna Negureni (23): Munteanu, deşi nomazi, sunt condamnaţi, recidivişti sau nu au Morcan, Pleşca, Balan, Mişco, Gogu; comuna Oniş- mijloace de existenţă sau ocupaţie precisă, din care cani (39): Ungureanu, Rusu, Titinoc, Rudei, Bucilă, să trăiască în mod cinstit prin muncă). Ciremuş, Znacovan; comuna Sărăteni (43): Morcan, 3. Toţi ceilalţi care nu intră în categoriile de Cherdevară, Coman, Islad; comuna Săseni (94): Cio- mai sus (…)”. mortan, Batîr, Cerariu, Munteanu, Ţurcanu, Ologu, Pe data de 5 noiembrie, demersul respectiv Şumanschi, Coşan, Vîrlan, Babacă, Bancu; comuna a fost expediat şi notarilor comunelor din plasa Suhuluceni (16): Morcan, Balan, Covali, Ghizdoagă; Teleneşti. Ca urmare, notarii au înaintat (la 9 no- comuna Teleneşti (56): (vezi mai jos – A. F.); comuna 118

Ţibirica (201): Dodu, Cărămidaru, Mînă, Vornicoi, În total: 935 persoane de etnie romă (calcule Turbatu, Gurbelea, Butoi, Cozma, Crăciun, Ciuper- făcute de – A. F.). că, Şoimu, Rusu, Rotaru, Lupu, Ungureanu, Ciobu, Situaţia familiară şi materială a romilor din Ştirbu, Cercel, Ceraru, Afanasiu, Eni, Covaliu, Buci- comuna Teleneşti (în 1943) este adusă în tabelul lă; comuna Verejeni (32): Mişcoi, Bou, Dădan, Tomi- de mai jos: ţă, Florică, Ungureanu, Ologu.

Numele şi prenumele Rudenia Ocupaţia Averea ce posedă Valoarea 1. Samzac Irina Capul familiei Muncitor - - Ecaterina Fiica - 2. Părinţelu Simion Capul familiei Muncitor Vasilisa Soţie - - - Eudochia Fiică - 3. Părinţelu Alexei Capul familiei Muncitor . . Maria Soţia - 4. Fieraru Elena Capul familiei Muncitor - - 5. Ivanţov Ion Capul familiei Muzicant Elena Soţie Muncitoare Mihail Fiu - - Sava Fiu Teodora Fiică Ion Fiu 6. Nohai Mihail Capul familiei Muzicant O casă Elizabeta Soţie Muncitoare 30.000 lei 1 ha pământ Gheorghe Fiu 7. Munteanu Petre Capul familiei Muncitor - - Eudochia Soţie 8. Bolocan Aculina Capul familiei Muncitoare - - 9. Nohai Ion Capul familiei Muzicant Ana Soţie Muncitoare O casă Mihail Fiu Muzicant 30.000 lei 1 ha pământ Petre Fiu Gherghe Fiu 10. Ologu Anton Capul familiei Muzicant - - Zinovia Soţie Muncitoare 11. Morcan I. Tecla Capul familiei Muncitaore Sofia Fiică Petre Fiu - - Vasilisa Fiică Gheorghe Fiu Teodor Fiu 12. Misco Iustin Capul familiei Lucrător Paraschiva Soţie Muncitoare Elena Fiică O casă 20.000 lei Maria Fiică Agafia Mamă 13. Nohai Anastasia Capul familiei Muncitoare Liuba Fiică - - Zaharia Fiu Ioana Fiică 14. Pagu Ecaterina Capul familiei Muncitoare O casă 20.000 lei Ilie Frate Muncitor 15. Andronic Vasile Capul familiei Fierar - - Ileana Soţie Muncitoare 119

16. Ivanţov Ilie Capul familiei Muzicant Agafia Soţie Muncitoare O casă 20.000 lei Gheorghe Fiu 17. Munteanu Ghrigore Capul familiei Fierar O casă, 1,5 ha Elena Soţie Muncitoare pământ, 2 cai, o 80.000 lei Ion Fiu căruţă 18. Munteanu Irina Capul familiei Muncitoare O casă, 1,5 ha 35.000 lei pământ 19. Munteanu Ion Capul familiei Fierar O casă, un cal, 65.000 lei Ioana Soţie Muncitoare p căruţă, 1,5 ha Vasile Fiu pământ (ANRM, F. 2069, inv. 1, d. 560, f. 1-22, 59).

Deci, cei mai mulţi ţigani din plasa Teleneşti mântul, 2006, 302-304). Numărul romilor de la Te- locuiau în comunele Ţibirica (201), Hirova (87) şi leneşti nu este cunoscut. Căzăneşti (71). În comuna Teleneşti au fost înregis- În concluzie se poate spune, bazându-ne pe trate 19 familii, care însumau 56 de persoane (27 datele unor recensăminte, că în târgul Teleneşti au bărbaţi şi 29 femei). Cele mai numeroase familii fost înregistrate, în 1810, 28 persoane de etnie romă; erau Ivanţov (6), Morcan (6), Misco (5). Mai în- în 1849 – 26; în 1930 – 13 (în sat) şi 21 (în târg); în stărite erau familiile Munteanu şi Nohai. Erau şase 1943 – 56 (în comuna Teleneşti). Pe parcursul seco- muzicanţi şi trei fierari. Aceste informaţii se referă lului al XIX-lea, ţiganii de la Teleneşti erau organi- la anul 1943. zaţi în cete şi sălaşe, fiind conduşi de un jude. Întru- În prezent, ca să rămânem în aceeaşi arie ge- cât, la mijlocul secolului al XIX-lea se specializase ografică, ţiganii curteni locuiesc în satul Ciocîlteni, în confecţionarea şi realizarea ciururilor, ţiganii de raionul Orhei. Cele mai răspândite familii de romi la Teleneşti sunt numiţi şi ciurari. În anii ’30-40 ai din localitatea respectivă, conform doctorului în secolului trecut, o parte din cetăţenii de etnie romă istorie Ion Duminică, sunt următoarele: Răducan, de la Teleneşti erau muzicanţi şi fierari. În general, Ştirbu, Ologu, Ursu, Şova, Dragan, Morcan, Vicol, situaţia lor materială era destul de şubredă. Munteanu, Sandu, Maristan, Botnar, Donos, Por- cari, Mereuţă, Cuzmin, Franţuz, Dinu, Poşaeva, Ba- Literatura lan, Niţă, Şumscaia, Sîrbu, Duminică, Havrun, Tîr- Achim V. Ţiganii în istoria României. Bucureşti, şu, Zlagovan, Raiu şi Stratu. În total: 215 persoane 1998. (Duminică, 2007, 5-10). Cantemir D. Descrierea Moldovei. Postfaţă şi O parte din aceste familii au fost înregistrate, bibliografie de Magdalena Popescu. Bucureşti, 1973. în 1943, într-un şir de comune ale plasei Teleneşti. Costăchescu M. Satul şi târgul Telineşti din Este vorba de familia Ologu din comun Săseni, Te- judeţul Orheiu. Schiţă istorică. Iaşi, 1930. Duminică I. Romii curteni din satul Ciocîlteni leneşti şi Verejeni; Drăgan din comunele Cornova (raionul Orhei) // Buletin ştiinţific al Muzeului Naţional şi Dereneu; Morcan din comunele Brînzeni, Crăs- de Etnografie şi Istorie Naturală. Vol. 7(20). Serie nouă. năşeni, Chiţcani, Negureni, Sărăteni, Suhuluceni, Etnografie şi Muzeologie. Chişinău, 2007. Teleneşti; Munteanu din comunele Chiţcani, Crăs- Duminică I. Originea romilor. Consideraţii năşeni, Negureni, Săseni, Teleneşti; Balan din co- de ordin comparativ istorico-lingvistic // Revista de munele Dereneu, Leuşeni, Negureni, Suhuluceni; Etnologie şi Culturologie. Vol. III. Chişinău, 2008. Şumscaia din comuna Săseni; Duminică din comu- Recensământul general al populaţiei României nele Brînzeni, Cornova, Hirova; Zlagovan (Znaco- din 29 decembrie 1930. Volumul II: Neam, limbă van – A. F.) din comunele Dereneu şi Onişcani (vezi maternă, religie. Bucureşti, 1938. mai sus – A. F.). Recensământul populaţiei din 2004. Volumul I. Nu-i exclus ca unele din aceste familii să se fi Chişinău, 2006. strămutat la Ciocîlteni. Conform datelor ultimului recensământ, din 2004, în Republica Moldova (fără Izvoare Arhiva Naţională a Republicii Moldova (ANRM): Transnistria) au fost înregistraţi 12.271 cetăţeni de Fond 134, 2069. etnie romă (6143 bărbaţi şi 6128 femei) (Recensă- 120

Rezumat чурарь. Кроме того, они занимались кузнечеством, а În articolul de faţă, pornind de la documentele некоторые были музыкантами. В XIX в., цыгане Теле- de arhivă, am stabilit că pe parcursul secolelor нешть были организованы в чаты и сэлашы. Руково- componenţa cetăţenilor de etnie romă de la Teleneşti a дитель чаты назывался жеде. suferit schimbări. Ţiganii de la Teleneşti au făcut parte Ключевые слова: сэлаш, цыган, Теленешть, din categoria ţiganilor boiereşti. Ei se mai ocupau cu местечко, перепись. confecţionarea şi realizarea ciururilor, de aceea erau numiţi şi ţigani ciurari („reşetnici”). Romii practicau Summary şi fierăritul. Unii erau muzicanţi. În secolul al XIX-lea, Based on archival documents, the article shows ţiganii de la Teleneşti erau organizaţi în cete, iar cetele that for centuries the composition of Roma citizens erau alcătuite din sălaşe. Ceata era condusă de un jude. from Telenesti has undergone changes. Gypsies from Cuvinte cheie: sălaş, rom, Teleneşti, târg, Telenesti made part of the boyar Gypsies. They were recensământ. also concerned with the production and realization of Резюме bolters, so they were also called bolter Gypsies (“ciutari”, На основе архивных документов было уста- “resetnici”). Roma also practiced smithery. Some of them новлено, что на протяжении веков численный состав were musicians. In the nineteenth century Gypsies from цыганского населения местечка Теленешть претер- Telenesti were organized in groups (cete), and the groups пел значительные изменение. Эта группа населения included dwellings (salase). A group (ceata) was led by относится к помещичьим цыганам. Они занимались a judge. изготовлением решет, поэтому их называли цигань Key words: Gipsy, hut, Telenesti, fair, census.

Георгий КОЖОЛЯНКО

СВАДЬБА УКРАИНЦЕВ, МОЛДАВАН И РУМЫН БУКОВИНЫ (ПРЕДСВАДЕБНЫЙ ПЕРИОД)

Важной составляющей частью народной Свадебную обрядность в этнологии при- культуры является свадебная обрядность. В ее нято делить на три периода: предсвадебный, структуре отражается народная мораль, этиче- собственно свадебный и послесвадебный. Каж- ские нормы и мировоззренческие представле- дый из них связан с определенными обычаями ния, народные правовые нормы. В свадебных и обрядами. обычаях переплетаются религиозные, правовые, Начальный (предсвадебный) период моральные взгляды народа. включает знакомство молодежи, сватанье, смо- Свадебные обряды буковинцев форми- трины и помолвку с участием старост. ровались на протяжении многих столетий и В следующем периоде готовили сва- даже тысячелетий. Традиционная буковинская дебные блюда, выпекали обрядовые калачи, свадьба была одним из наиболее желанных и рвали базилик, плели и шили венки невесте и волнующих семейных праздников. С ней связы- жениху, происходило приглашение на свадь- вали не только брак молодоженов, объединение бу, расплетание косы невесте и прикрепление двух семей. Свадьба считалась событием чрез- венков молодоженам, благословение родите- вычайной важности и ответственности, собы- лей, собственно общественный и церковный тием общественным. В ней принимало участие браки. большое количество людей общины в роли сва- Третий период свадебной обрядности дебных родителей, сватов, свах, свитылок, дру- включает послесвадебные обряды: розпий, бат- жек, бояр-дружбов (ватажелов), музыкантов, чины, похлебение, колачины. кухарок, приглашенных родственников, сосе- Смысловое значение предсвадебной об- дей и просто односельчан или знакомых. рядности состояло в знакомстве молодой пары 121

и договоренности двух семей о браке. Пред- Ой, там на горі малювали молоді, усматривалось засвидетельствованное перед Малювали, малювали чорні бровоньки мені. людьми согласие молодоженов на брак и реше- Ой, мамцю моя, позич мені гроші, ние ряда экономических и хозяйственных во- Викупити в малярика брівоньки хороші. просов по созданию новой семьи, установление Як послала мене мати макітерки позичати, и распределение материальных затрат по про- Макітерки не дали, ломакою прогнали ведению свадьбы, определение круга лиц, при- (Материалы.., т. 1, 1989, 3). глашаемых на свадьбу, и пр. На Буковине браку предшествовало зна- В селах предгорья Буковины и в Карпатах комство – с достаточно длительными гуляния- на вечерницах девушки часто пели песню ми молодежи на посиделках, на улице, на тан- «Горіла сосна, палала»: цах, храмовых праздниках, праздниках кален- Горіла сосна, палала, (2) дарного цикла. Більше служить не будете, (2) Издавна молодежь встречалась и знако- Під ней дівчина стояла, (2) милась на вечеринках, танцах («данце»), свадь- Під білий велін підете. (2) бах, храмах, веснянках, при колядовании, во Під ней дівчина стояла, (2) Під білий велін, під платок, (2) время церковных ритуалов. Только в период Русяву косу чесала. (2) постов это было не принято делать. Більш не підете у танок. (2) Наиболее популярными для молодежи Ой, коси, коси ви мої, (2) были посиделки-вечерницы. Как правило, они Під білий велін з кінцями, (2) проводились поздней осенью и зимой, когда Довго служили ви мені. (2) крестьяне были свободны от полевых работ, с Більш не підете з хлопцями.(2) восьми вечера до полуночи. В это время закан- (Кожолянко, 2001, 99). чивались работы по уходу за скотом. Не устраивали посиделок в летнее время, Юношей, которые достигли 17–18-летнего когда нужно было сеять, выращивать и соби- возраста, на вечерницах принимали в парни-же- рать урожай, присматривать за скотом, строить нихи. Для получения статуса жениха претендент здания и др. должен был дать магарыч – выкуп. Угощение Юноши и девушки собирались у каж- проводилось в доме на посиделках или в корчме. дой девушки по очереди. В предгорном и Девичья честь ревностно охранялась. С горном регионе Буковины молодежь иногда презрением относились к девушкам легкого по- организовывала вечерницы у одной из жен- ведения, остро осуждались добрачные половые щин, дом которой был постоянным местом отношения парня и девушки. вечеринок. Местом знакомства и встречи молодежи Сначала на посиделках появлялись де- была также церковь. Так, например, из расска- вушки. Юноши, как правило, уславливались за старого гуцула с полонины «Травяная», при- где-нибудь встретиться в определенном месте, надлежавшей селу Дихтинец на Путильщине, а потом уже приходили вместе. узнаем о том, что юноши и девушки, повзрос- Здесь девушки учились рукоделию. Они лев, шли в церковь и там юноши могли познако- шили, вышивали, пряли, вязали и пр. Когда миться с девушкой: «Молодец идет, может быть, входили юноши, девушки откладывали на вре- себе где-то молодую присмотрит, а девушка мя работу, начинали шутить, петь и танцевать. также идет, возможно, какой-то молодец взгляд Поведением ребят на вечерницах интересова- на нее бросит» (Лесів, 1967, 22). лись их родители. В буковинских селах сложились опреде- Как за работой, так и во время застолья ленные обычаи признания в любви. Во время девушки с парнями пели разные песни. В селах танцев на сельских площадях-майданах или на равнинной зоны Прутско-Днестровского меж- танцах храмовых праздников парень, который дуречья исполняли такую ​​песню: хотел показать свою любовь к девушке, зака- 122

зывал музыкантам танцевальную мелодию и Интересный пример обряда «выхода на танцевал первый танец с выбранной им девуш- танец» парней зафиксирован в селе Великий кой. Приводил ее на общесельские праздники, Кучуров, расположенном в предгорье Букови- провожал домой. Это означало, что у этой мо- ны: «Перед началом обряда посвящаемый при- лодой пары будет скоро свадьба. Когда парень с носил молодежной общине «почетное» – мага- девушкой признавались в любви, они сообщали рыч, то есть выпивку (1–2 литра водки) и при- об этом родителям. личную закуску. В селе Берегомет, расположенном на реке О начале инициирующего обряда, проис- Прут, существовал обычай признания парня и ходящего на сельских танцах, сигнализировал девушки в любви посредством цветка. Когда де- звуками трубы музыкант, после этого к присут- вушка нравилась парню, и он хотел ей это выра- ствующим с возвышенного помоста (как пра- зить знаком, то во время танца опускал к ногам вило, там располагались музыканты) старший девушки красный цветок. Если девушка подни- калфа обращался примерно с такими словами: мала цветок, то это означало, что она согласна «Уважаемые господа, дорогие храмняне (гости на дружбу с этим парнем, а если не обращала на сельском храмовом празднике. – Г. К.)! Се- внимания на этот знак, то, соответственно, это годня выходят на танец Прокопий Илянин и означало ее незаинтересованность парнем, и он Вончик Кулуцив (то есть Прокоп Еленин и Иван больше не приглашал эту девушку на танец. Николаев – Г. К.), они уже себя чувствуют парня- Достаточно интересным ритуалом со- ми-флетевамы, соответственно, с этого момента циализирующего характера для молодежи был они будут в танцах в одном ряду со старшими первый выход на танец. По нормам обычно- парнями. Прокопий Илянин и Вончик Кулуцив го права без получения согласия молодежной принесли „почетное”, и я прошу музыкантов сы- общины парней и общины девушек начинать грать этим ребятам марш и „Сырбу”!». Звучал танцевать на общесельских праздниках не раз- почетный марш и танцевальная мелодия, ребята решалось. подхватывали на руки названного кандидата в Парень, который достиг соответствую- парни и с криками «Гур-ра, гур-ра!» под аплодис- щего возраста (17–18 лет), должен был устроить менты и крики присутствующих «Браво!» (на- для группы старших парней угощение в одно из зывалось имя выводимого, например, Вончик) ближайших воскресений. Соответственно по- дружно подбрасывали его на руках вверх. ступала и девушка, достигшая возраста 14–16 Парни, взявшись за руки, становились в лет, – устраивала угощение (обед) для группы круг. Танец сопровождался различными обо- девушек. дряющими возгласами и свистом («юхканням» Обряд «выхода на танец» парня или де- и «пофивкуванням»). Танец вели старший мо- вушки в селах равнинной зоны и предгорья лодежной общины – калфа или другой парень Буковины происходил следующим образом. Во постарше, за ними – младшие по возрасту, в том время общесельского праздника, когда на танец числе и только что посвященные. Тот, кто тан- собиралась молодежь с родителями, старший цевал позади, не имел права обойти передних, в группе парней – калфа условленным знаком иначе получит по шее (нагоняй)...» (Чеховсь- останавливал музыку и объявлял, что сегодня кий, 1998, 10). «на танец» выходит такой-то парень или такая- Выход на танец девушки имел свои осо- то девушка. Это означало, что очередной танец бенности. Еще с осени она готовила для этого будет начинать объявленное лицо​​ и отныне события праздничный наряд. На голову приме- этот юноша или девушка являются полноправ- рялась коронка из картона, обтянутая цветным ными членами молодежной общины села. На плюшем, с двумя венчиками, в задней части следующей неделе все село обсуждало эту тему: прикреплялись 12 разноцветных лент (коды- женщины делились новостью друг с другом, нок). Вышивалась рубашка из тонкого полотна. а мужчины шутили, вспоминая время, когда Грудь украшал гердан из разноцветного бисера каждый из них проходил этот инициирующий или згарды (мониста), иногда еще на шею де- обряд. вушка надевала гармуз (ожерелье). 123

Накануне выхода на танец девушка Исследователь семейной обрядности устраивала вечеринку, на которую приглашала буковинцев О. Манастырский в конце XIX в. подруг и приятелей, а также старших парней писал о способе выбора брачного партнера сле- молодежной общины. Они угощались, пели дующее: «Бывает, что при сватовстве будущее песни под мелодию музыкантов. дочери решают родители, а не любовь. Право Заранее девушка пекла два калача. Один свободного выбора имеет сын, а дочь в боль- вместе с килограммом сахара несла в церковь и шинстве случаев вынуждена подчиняться ре- оставляла на престоле. Также готовила три све- шению родителей» (Мanastyrski, 1899, 238). чи, которые передавала пономарю. Эти свечи В молдавских и румынских селах Буко- держали прихожане во время воскресного бо- вины на вечерницах происходило не только гослужения. Обязательно девушка заказывала обучение девушек различным домашним про- церковную службу за здоровье и счастливую мыслам (прядение, ткачество, вышивка), но и девичью судьбу. самоутверждение юношей, определение физи- Второй калач вместе с бутылкой вина или ческого превосходства одного над другим через водки вручались калфе перед самим танцем. Он силовые единоборства в форме борьбы и даже угощал напитком и калачом музыкантов, при- драки (Мойсей, 1999, 5). сутствующих парней, заказывал танец «Сыр- Большое значение при бракосочетании бу» и объявлял о выходе девушки на танец. Как девушки имел брачный возраст. На Букови- правило, он приглашал кандидатку на танец и не брачный возраст девушки составлял 14 лет. танцевал целый круг; после этого к ним присо- Если не удавалось выйти замуж в 14–16 лет, то единялись остальные танцующие. Только после девушку считали перестаркой. Для таких деву- такого «выхода на танец» девушка получала пра- шек было специальное название – «девушка-пе- во встречаться с парнями, ходить на посиделки- тровка». Название это происходит от обычая, вечерницы». В XIX – первой половине ХХ вв. который использовался в селах равнинной и (до 1940 г.) на Буковине бывали ситуации, когда предгорной зон Буковины. Этнографической родственники выбирали парню девушку или де- экспедицией в буковинском селе Шиловцы в вушке парня. Это было связано с материальным 1994 г. записана от 90-летней Марии Антонюк и общественным положением, внешностью, чер- следующая информация: «Девушка была в при- тами характера, родословной и пр. цу (пользовалась спросом – Г. К.) в четырнад- Иногда знакомили молодых через сваху. цать – шестнадцать лет, а если было больше, то Посылали к родителям девушки женщину-сва- уже никакой пес на нее не смотрел. Сидела она ху на «договорины». Такая практика знакомства дома и не рыпалась. Она имела право только на молодоженов имела место тогда, когда парень один день – св. Петра. Это был ее день. проявлял робость. В день св. Петра, с восходом солнца, отец В ХІХ – начале ХХ вв. случалось, что ро- сажал ее в тачку-повозку, а если не было отца, дители договаривались о последующем (при то старший брат или другой родственник. Тачку достижении брачного возраста) заключении украшали ветками липы, на голову девушки на- брака между девушкой и парнем сразу же по- девали венок, изготовленный из базилика. сле их рождения. При этом часто ссылались на Отец вез девушку на тачке от дома к дому, традиционность: «Так сказал отец», «Так делали где жил парень. Останавливался у ворот и кри- наши деды, и мы так» (Кожолянко, 2001, 102). чал: «Подобинь-недобинь! Подобинь-недо- Большую роль при выборе невесты игра- бинь! Подобинь-недобинь! Моя Анычка (имя ло наличие у нее приданого («вина») в виде дочери) была бы прекрасной хозяйкой в вашем определенного количества десятин поля или доме. Даю за нее овцу, корову, участок поля». какого-то материального объекта (дом, усадь- Парень и его отец на это обращение не ба, домашний скот и пр.). Практика договора реагировали и на улицу не выходили. Выходила родителей без предварительного согласия мо- мать парня. А если матери не было, то сестра. лодоженов встречалась как у украинцев, так и у В случае согласия она снимала с девушки венок молдаван и румын Буковины. из базилика и через плечо бросала его подальше 124

от себя, приговаривая: «На болота, на озера!». вушек в молодежные общины. Здесь же прово- Вместо венка клала девушке на голову полотен- дился и обряд «последнего танца», когда парень це. Девушка поднималась из тачки, целовала и девушка, которые вскоре поженятся, заказы- матери руку и приговаривала при этом: «Слава вали танец-прощание с молодежной общиной. вам, что вы меня взяли». После этого девушка Молодежные гуляния на Буковине устра- шла к себе домой, а отца приглашали в дом пар- ивались также в зимний период после коляд. На ня на слово-помолвку. деньги, которые были заработаны во время рож- В случае несогласия, кто-нибудь выхо- дественских коляд, нанимали музыкантов, орга- дил из двора и кричал: «Держи свою кобылу на низовывали обед в корчме или у кого-нибудь из печи, если она такая удалая!» или «Веди к цыга- хозяев, а затем устраивали сельские танцы. ну, там она будет наказана батогом!». Гуляния молодежи происходили и во Отец имел право возить дочь от дома к время других календарных праздников. Весной дому до захода солнца. Если никто не соглашал- на Пасху (Великдень) в давние дохристианские ся, то ждал ее другой «день Петра» уже в следу- времена устраивали гуляния в лесах-рощах. ющем году (Материалы.., 1994, т. 1, 5-6). Там строили качели («колыску»), зажигали ри- Богатый парень девушку-перестарку туальный огонь, обливались водой. почти никогда не принимал из-за стыда перед Обряд качелей сохранился до наших дней односельчанами. Семья, где была девушка-пе- в предгорной части Буковины. В субботу перед тровка, считалась второсортной. Добропоря- Великоднем-Пасхой парни строили качели-ко- дочные семьи с таковыми не водились. Поэто- лыбели на площади или на выгоне-лугу. Для му украинцы, молдаване и румыны в Буковине девушки считалось честью покататься на вели- стремились как можно быстрее выдать дочь кодной качели вместе с парнем. Этот обряд так- замуж. По этому поводу бытовала поговорка же был темой разговора жителей села на всей «Хоть бы и за вола, чтобы дома не была» (Мате- следующей, после Великодня, неделе: кто с кем риалы.., 1994, т. 2, 10). катался, сколько раз катались, кому удавалось Парни женились, как правило, после до- покататься «через вал», то есть через верх каче- стижения 24-летнего возраста. ли по кругу, кто упал с качели (и такое бывало) В горной местности Буковины молодежь и с какими последствиями. часто собиралась на толоки-клаки, где могла С давних дохристианских времен сохра- познакомиться молодежь. Юноши и девушки нилось и обливание водой. В Великодний поне- во время коллективных работ у отдельных хо- дельник парни обливали водой девушек и за это зяев, таких как прядение и ткачество, подготов- получали в подарок писанку (пасхальное яйцо), ка перьев для подушек, подготовка льна и ко- а в Великодний вторник девушки обливали во- нопли (вымачивание, перетирание кострицы), дой парней. кошение сена и злаковых культур, а также при Местом знакомства и гуляний молодежи проведении работ по строительству обществен- был праздник Купала, который отмечался в тре- ных зданий, устройству мостов, дорог и пр. тьей декаде июня во время летнего солнцесто- знакомились друг с другом. Окончание толоки- яния (21–24 июня). Молодежь встречалась на клаки, как правило, заканчивалось угощением, выгонах, в лесах, рощах, садах, возле рек, озер танцами под мелодии скрипки, играми. в купальский вечер, разжигала костры, девуш- В предгорье Буковины в воскресенье мо- ки плели венки, заходили в воду и пускали их лодежь организовывала танцы в своей части на воду, гадая о своей будущей судьбе и семей- села («кута») или общесельские танцы в сопро- ной жизни, украшали цветами дерево-Марену вождении народных музыкантов («троистые (чаще всего это была ива), танцевали, перепры- музыки» – труба, скрипка, бубен). Такие развле- гивали через костер, пускали «огненное колесо чения способствовали знакомству парней с де- в воду» и т. д. вушками, они влюблялись, а позже и женились. Чтобы привлечь внимание парня, маги- На сельских танцах происходили ини- чески приворожить его к себе, девушка должна циационные обряды вступления парней и де- была все время носить на поясе зелье любистка. 125

После того как парень и девушка позна- Ой упала ожеледиця з високого неба. комились, полюбили друг друга, они обраща- Ми би сюди не ходили, якби нам не треба. лись к родителям с просьбой о свадьбе. Соот- Ми би сюди не ходили, дороги не били, ветственно, следующим этапом свадебной об- Та якби ми в цього свата дівку не любили. рядности являлось сватовство. Сватовство – первая встреча для дости- В с. Бридок равнинной зоны Буковины жения согласия на брак – имеет в разных мест- (Буковинское Подолье) старший староста об- ностях Буковины локальные названия: слово, ращался со словами: «Мы ловцы-молодцы, шли сваты, старосты. лесом, напали на след куницы, а след завел нас к В равнинной зоне (Буковинское Подо- вам во двор. А это значит, что куница забежала лье), прежде чем свататься, родственники же- к вам во двор, а со двора в дом. Теперь мы хо- ниха посылали на разведывание к родственни- тим ее поймать. А то не куница, а ваша красная кам девушки женщину или мужчину. В селах девица, ваша дочь. Нашему разговору конец, а предгорья Буковины к парню приходил послан- вы сделайте нашему делу венец» (Материалы.., ник девушки. Цель разведывания – убедиться в 1990, т. 3, 8-9). стремлении сторон говорить о женитьбе моло- На Хотинщине старосты говорили такие дой пары. слова: «Светлейший господин! Охотились мы Обряд сватовства предусматривал дого- со стрелком-молодцом (имя парня, пришед- воренность между семьями невесты с помощью шего со сватами) и зашли сюда. Заманила нас специально выбранных лиц – старост. После оленица – красная девица. Долго шли и сюда предварительной разведки в доме жениха про- пришли. Просим вас, отдайте свою оленицу – исходил семейный совет, на котором решали, красную девицу нашему стрелку-молодцу». кого звать в старосты. Для сватовства подходи- Произнеся эти слова, старший староста ли все дни недели, кроме пятницы и понедель- низко кланяется, опирается на палку и ждет от- ника. вета. Хозяин отвечает: «Не знаю, о какой оле- Старостами могли быть мужчины ува- нице вы говорите, люди добрые. Не прибегала жаемые, хозяйственные, степенные, автори- никакая оленица в мою усадьбу, может, ошибся тетные. Как правило, сватать девушку отправ- ваш стрелок-молодец? Может, к другому хозяй- лялись вечером в субботу или воскресенье. С ству прибилась оленица?». главным старостой шли близкие родственники Староста отрицает. жениха и он сам. Как правило, родители девушки не сразу По традиции старосты брали с собой ма- соглашались. Они говорили примерно так: «Она гарыч – бутылку водки и, в договоренный день, у нас еще не выросла. Она у нас еще и не готова приходили во двор к девушке. Староста стучал к замужеству. Скота (приданого) не приобрели, в дверь дома и начинал речь, которую закан- полотенец, подушек нет, поэтому мы ее не гото- чивал уже войдя в дом. Оратор-староста очень вили к свадьбе» (Материалы.., 1990, т. 3, 10). часто прибегал к аллегориям о купле-продаже При согласии родители невесты говорили: телки, овечки, кобылицы, куницы. «Хлеб святой принимаем, хорошего слова не сто- Так, например, в с. Берегомет (предгорье ронимся и полотенцами вас вяжем». При этом Буковины) староста говорил: «Не знаем, мы невеста выносила два полотенца и вязала их на сюда попали или не сюда. Мы ищем что-то ку- руки сватам-старостам. Старосты кланялись пить. Есть ли у вас что-то купить? Может, телоч- и говорили: «Спасибо отцу и матери за то, что ки есть?» Хозяева отвечали, что есть. Староста вы свое дитя рано будили и доброму делу учи- просил показать товар. Выходила тогда больная ли. Спасибо и девушке, что рано вставала, тонко старуха, и сваты отправляли ее обратно, говоря, пряла и хорошие полотенца приготовила». что им такой «товар» не нужен. Старая женщи- При отказе сватам хлеб у них не прини- на шутила со старостами. Затем выходила де- мали, полотенца им не вязали. А девушка, воз- вушка-невеста. Старосты были рады, что этот вращая хлеб, говорила: «Извините, но лучше вы «товар» им подходит. Здесь же звучала песня: в другом доме найдете то, что ищете». 126

В XIX в. встречались случаи, когда де- (вина) жениха и невесты. Этот вопрос при сва- вушка при отказе выносила тыкву («гарбуз»), товстве был очень важным. Молодые могли по- клала ее на стол или давала жениху. лучить в приданое от родителей участок земли, Однако в большинстве случаев старостам скотину, подушки, джергы (покрывала), скатер- прямо не отказывали, а говорили: «Ну что, ста- ти, налавники, полотенца. руха, у нас некого отдавать замуж?» или «Мы Бывали случаи, когда родители не могли еще к свадьбе не готовы». Когда сватам отказы- договориться о приданом, и свадьба отменя- вали, то в селах равнинной зоны края говорили, лась. что парень «макогона облизал» (Материалы.., В украинских селах Буковины вско- 1992, т. 1, 1). ре после обряда сватовства происходили еще При выборе брачного партнера больше две встречи обеих свадебных сторон. Одна из всего ценились трудолюбие, доброта и вер- них – смотрины, во время которых родители и ность. Ярким свидетельством этого являются родственники невесты приходили в дом парня, семейно-бытовые свадебные песни. Например, чтобы познакомиться с его хозяйством. в селах Прутско-Днестровского междуречья ча- На Буковине в XIX – начале ХХ в. про- сто пели такую ​​песню: водили еще и помолвку, значение которой со- стояло в закреплении окончательного согласия Коровай на столі, на брак и обнародования этой вести в селе. По- Думу ти не думай, молвка сопровождалась играми молодежи, тан- Дружка його крає. цами. Для проведения этого обряда нанимали Що багато поля. музыкантов, приглашали родственников и со- Чому, Галю, сидиш седей. Тільки си подумай, Помолвка, как правило, происходила Тай думу гадаєш? за месяц до свадьбы в доме невесты. Будущие Щоби добра доля. жених и невеста садились за стол. Староста по- мещал хлеб на полотенце. Сначала невеста, а за- B буковинских свадебных песнях звучит тем жених клали на хлеб правую руку. Староста глубокая народная мудрость. В одной из них вязал полотенцем хлеб и руки молодых. После пелось: этого провозглашал: «Произошла эта связь на Вже женися, сину, тесаном столе, на льняном полотенце, на пше- Не дивися, сину, ничном хлебе – чтобы было людям явно и Богу Бери си дівчину. славно». При этом староста поднимал связаные Щоби повна скриня, руки два раза вверх и говорил: «Виват!», а на Щоб була привітна, третий раз – «Слава!» (Материалы.., 1992, т. 1, 1, А дивися, сину, 2). Только после этого можно было угощаться, Як прийде в гостину петь песни, танцевать. Щоби господиня. В причеремошских селах Буковины в Щоб була привітна, конце XIX в., если родители хотели женить Не дивися, сину, сына, отец говорил своей жене, что нужно сына Щоб ся не гордила. «сжыныты» или «укутать». Тогда от парня по- Щоби гроші мала, сылали к родителям девушки двух человек – Піде на сусіди, старосту и свидетеля, которые договаривались А дивися, сину, о бракосочетании. Отец девушки просил не- Щоби не судила. сколько дней на обдумывание, что означало по- Щоб тя шанувала ложительное решение вопроса сватовства. Те (Материалы.., 1993, т. 2, 13). же сваты в назначенный день опять появлялись у родителей девушки на смотрины будущего На этaпе сватовства определяли вре- приданого. При смотринах девушку формаль- мя проведения свадьбы и размеры приданого но могли спросить о ее согласии выйти замуж. 127

Через несколько дней вместе со сватами при- После богослужения и проповеди свя- ходили к родителям девушки и родители парня щенник говорил: «Подаю к сведению! Вступают на слово («выпить слово»). Здесь окончательно в бракосочетание такой-то парень, он такого-то решался вопрос предстоящего бракосочета- отца, из такого рода и от такой мамы, из такого- ния парня и девушки – договоренность была то рода. Сообщение первое! Имеются ли какие- честным словом, откуда и происходит назва- нибудь замечания или есть ли любое препят- ние этого этапа свадебной обрядности. В селах ствие – прошу дать мне знать!». В следующее предгорья Буковины данный обряд считался и воскресенье оглашалось второе сообщение, а помолвкой. Здесь договаривались о приданом, еще через неделю – третье. Только после этого подарках, количестве гостей и пр. можно было играть свадьбу (Кожолянко, 2001, После сватовства и помолвки парень и 108-109). Время сообщений было одновременно девушка уже вместе ходили на вечеринки-ве- временем подготовки к свадьбе. черницы. Девушка имела право приходить к Места и обстоятельства знакомства мо- юноше домой. Но совместная половая жизнь лодежи в молдавских и румынских селах Бу- считалась большим грехом и до свадьбы не раз- ковины были такими же, как и в украинских. решалась. Как правило, свадьба проводилась Много общего между ними было и в проведе- отдельно у жениха и невесты. Каждая из сто- нии свадебных обрядов. Вместе с тем свадебная рон готовилась к свадьбе в своем доме. Только обрядность молдаван и румын Буковины в из- в предгорной и в горной местности Буковины вестной степени отличается от украинской. этот праздник был общим. После знакомства парня с девушкой и при- Сразу после сватовства или помолвки же- нятия ими решения создать общую семью к роди- них, староста и отец жениха приходили к буду- телям девушки направлялись несколько ближай- щей невесте, чтобы идти к священнику давать ших друзей юноши, чтобы узнать, согласны ли ро- «на заповеди» или идти «до списа» (для записи). дители девушки на брак. Во время этой разведки Невеста несла курицу светлой масти че- назначалась дата сватовства, а также количество рез все село хвостом вперед. Вместе с ней шли гостей, которые придут в дом девушки. также родители жениха и ее отец. Курицу де- Сватовство (peţirea) считалось началом вушка отдавала священнику при входе в цер- свадебной обрядности. Как правило, обряд про- ковный двор. Священник расспрашивал не- ходил в субботу вечером. Приходил жених с род- весту: «По собственной ли воле ты выходишь ственниками (отец, мать, братья, сестры) и старо- замуж?» Если девушка отвечала: «Да, я по соб- ста, который был родственником жениха, как ственному желанию выхожу замуж», священ- правило, авторитетный, уважаемый человек села. ник спрашивал жениха: «Сколько тебе лет?» За- Староста должен был рассказать жени- давал и другие вопросы. Если не находил таких ху и невесте о семейных традициях, их правах преград для брака, как болезнь кого-нибудь из и обязанностях. Староста свадьбы и его жена будущих супругов, близкие родственные отно- (свадебные родители) были свидетелями во шения между ними, то осуществлял так назы- время венчания молодых в церкви и при заклю- ваемый спис. После этого еще раз напоминал, чении ими общественного брака осуществляли чтобы молодые хорошо подумали, потому что обрядовое руководство свадьбой. брак – на всю жизнь. Священник делал запись в На сватовство жених приносил с собой для книге венчаний, и присутствующие подписыва- невесты небольшой ценный подарок и цветы. лись. После этого назначал жениху день и вре- В отдельных селах (преимущественно в мя, когда они должны были прийти на церков- горах), где проживали румыны, в XIX в. суще- ную службу, и перед выходом из церкви благо- ствовал обычай, по которому будущий жених словлял всех с Богом. До венчания священник шел в старосты со своим отцом или одним из произносил в церкви после богослужений три родственников. При положительном решении «сообщения» («оповиди»). Если молодые при- дела он должен был оставить залог, состоявший надлежали к разным церковным приходам, со- из определенной суммы денег (от 5 до 100 гуль- общения проводились в обеих церквях. денов в ХІХ – начале ХХ вв.), женских сапог и 128

салб (шейно-нагрудное женское украшение из Молодой встает и говорит: золотых или серебряных монет). Этот залог не – Stimaţi viitori socri, am binevoit să vin оставался в доме невесты, а передавался сосе- în casa Dumneavoastră, ca s-o cer (spune nu- дям или родственникам, то есть, в третьи руки. mele fetei) în casatorie. Eu mă gândesc, ca ea va В случае отказа парня от женитьбы, залог пере- fi destoinică soţie în viaţă. (Уважаемые будущие ходил в собственность девушки, а если свадьба свекры, я добровольно переступил порог вашей состоялась, то залог возвращали жениху. хаты, чтобы просить руки вашей дочери (назы- Часто и родители девушки должны были вает ее имя). Я думаю, что она будет достойной внести определенную ценную вещь в залог, ко- мне для жизни и я для нее.) торая переходила к парню в случае отказа от Если родственники девушки хотят вы- свадьбы со стороны девушки после согласия во дать свою дочь замуж за этого парня, то они от- время обряда старост. вечают, что согласны на это. Как пример разговора, который ведется Затем староста спрашивает, что девушка во время сватовства, можно привести зафикси- скажет по этому поводу. Она благодарит гостей, рованную этнографической экспедицией Черно- которые пришли свататься, и говорит, что со- вицкого национального университета договорен- гласна выйти замуж за парня (называет имя). ность о свадьбе в селе Буда (предгорье Буковины, Затем староста спрашивает, любят ли они нынешний Герцаевский район Черновицкой об- друг друга, будут ли верны взаимно до конца ласти), преимущественно населенном румынами. жизни? Диалог начинает староста: В ответ оба говорят: «Да». – Pentru ce ne-am strâns noi aici? (Почему Затем определяют время проведения мы собрались в этом доме?) свадьбы, круг свадебных гостей, обсуждают Отец молодого или молодой отвечает: имущественные вопросы будущей семьи. – Сa să vedem, dacă aceşti doi tineri, într- В молдавском селе Балкауцы, что в Ниж- adevăr au hotărât să se căsătorească. (Чтобы уз- нем Буковинском Попрутье, обряд сватовства нать, хотят ли эти молодые (показывает на них проводился так: староста, в сопровождении рукой) вступить в брак.) будущего жениха и нескольких родственников, Далее староста спрашивает: приходит к родителям девушки и просит отдать – Ce are de spus domnul mire în privinţa ее за этого хорошего парня. Происходит следу- aceasta? (Что нам скажет по этому поводу буду- ющий диалог: щий жених?)

Староста: Bună ziua, Добрый день, Oameni buni, Дорогие (добрые) люди, Oameni pământeşti! Земные люди!

Отец девушки: Mulţămim Dumneavoastră! Спасибо Вам! Dar ce îmblaţi, Почему путешествуете? Ce căutaţi? Что ищете? Bine sama să ne daţi! Хорошо скажите!

Староста: Noi ce îmblăm, ce căutăm Почему мы ходим, что ищем? Ori încotro ne înturnăm Куда зайдем – Bine sama că ne dam. Добро видим. Al nostru tânăr Făt-Frumos Наш молодой Фэт-Фрумос Dimineaţa s-a sculat, Утром проснулся, 129

Pe ochi s-a spălat, Промыв глаза, Mândre haine a-mbrăcat, Красиво оделся, Pe cal negru a-ncălecat Сел на черного коня Şi ne-a ales pe noi, И нас выбрал, Pe aceşti doi voinici, Этих двух богатырей – Mici de stat şi buni de sfat, Маленького роста, Din gură îndrăzneţi, но добрых советников, Cu cai semeţi, Острых на язык, Şi pe loc cum ne-a ales, На норовистых лошадях, Înainte ne-a trimis, А как выбрал – Pe numărul stelelor, Сразу же отправил Pe razele cerului, По звездам, Pe suflarea vântului, По лучам на небе Zâna să i-o căutăm, По дуновению ветра, Pe loc să i-o aducem Фею отыскать Ori de nu, bine nu îmblăm. И к нему привести. Noi, cum ni s-a poruncit, Или вам не поздоровится. Îndată ne-am pornit, Как было нам велено – Dar orişicât am îmblat, Сразу же отправились, Noi nimica n-am aflat! Но сколько ни ходили, Iar când am ajuns şi-am dat Ничего не нашли. Să intrăm în acest sat, А когда доехали сюда O stea ni s-a arătat. И хотели заехать в это село, De urma zânei am dat. Показалась нам звезда – După dânsa ne-am luat. Напали на след феи. Şi când am fost in dreptul acestei case, Поехали за ней, Iată steaua că se lasă, А когда пришли к этому дому, Şi zâna intră în casă, Звезда опустилась, Şi noi mult n-am stătut, И фея зашла в дом. Ci pe loc ne-am abătut В дом мы вошли не мешкая La această casă-aleasă, В этот избранный дом, Mare, mândră şi frumoasă! В этот большой, красивый дом! Deci ori zâna ne arătaţi, Покажите фею, Ori de nu, bine nu-mblaţi. Или вам не поздоровится.

Староста дает родителям девушки риту- проводится общая свадьба, то приглашают на альный каравай на вышитом полотенце. Отец свадьбу дружбы жениха. девушки приглашает гостей в дом, чтобы до- Невеста одевается в праздничную тради- говориться о месте и времени встречи с семьей ционную одежду и ходит с дружками от дома парня на помолвке и посоветоваться относи- к дому, приглашая на свадьбу такими слова- тельно свадьбы. ми: «Просили отец и мать, и я вас очень прошу Приглашали на свадьбу, как правило, за прийти ко мне на свадьбу, которая состоится… неделю, а в отдельных селах – за день до тор- (указывает день)» (Материалы.., 1989, т. 12, 10). жества. Дружбы жениха или дружки невесты В украинских селах Буковины приглаша- при приглашении гостей провозглашали такие ли на свадьбу по-разному. В селах Прутско-Дне- слова: «Жених и невеста, отец и мать и мы вас стровского междуречья, а также в равнинной очень просим прийти на свадьбу, которая со- части края эту процедуру выполняла невеста с стоится… (указывают у кого и когда)» (Матери- дружками, а со стороны жениха – дружбы. Если алы.., 1995, т. 1, 1, 3). 130

В первой половине ХХ в. в обычае при- вины имел место обычай, несколько отличный глашения на свадьбу произошли некоторые из- от украинского, когда приглашать на свадьбу менения. В большинстве населенных пунктов гостей ходили отцы жениха и невесты, а так- равнинной и предгорной зон Буковины стали же свадебный свидетель-староста. Содержание приглашать за неделю до проведения свадьбы. приглашения было таким: При этом не всегда придерживались традиции – Vă poftim să luaţi parte la nunta copiilor приглашать в субботу. noştri (finilor). La ora şi familia cutare. (Просим вас Традиционным в буковинской украин- принять участие в свадьбе наших детей (наших ской свадьбе было посещение невестой кладби- финов). В такое-то время, такой-то семьи.) ща и чествование умерших родственников. В молдавских селах Балковцы, Ванчиков- Невеста в субботу после обеда в свадеб- цы, Костычаны Нижнего Буковинского Попру- ной одежде вместе с дружками и в сопровожде- тья приглашают на свадьбу за день до ее начала. нии музыкантов идет на кладбище, где покоят- Со стороны молодого приглашают родственни- ся ее родственники. Музыка играет маршевую ки его родителей, а со стороны невесты – также мелодию, а невеста, встречая по дороге одно- родственники ее родителей. Делают это только сельчан, кланяется им. На кладбище музыка мужчины. Молодежь на свадьбу приглашается перестает играть, а невеста кланяется могилам парнями-дружбами (ватажелами). Приглаша- родственников и просит благословения. Слезы ют и со стороны свадебных родителей-нана- скорби скатываются по ее лицу. шек – соответственно, родственники послед- Также идет на кладбище и жених в суббо- них, но обязательно мужчины. ту перед свадьбой поклониться своим умершим Вот наиболее распространенные тексты родственникам. приглашений: В молдавских и румынских селах Буко-

Mirele nostru vestit Наш известный жених Eri prin mine v-a poftit, Передал через меня приглашение вам, Să faceţi o cale ş-o cărare Просим прийти к его дому Pîn-la curtea dumisale – На отдых, La un scaun de odihnă Ибо он вам поможет, Şi mai multă voie bună. Когда будет потребность. Că şi el de multe ori Я царский посол, Vă va sta într-ajutor. В его крепость Eu sunt sol împărătesc, Приглашаю, La curtea lui vă poftesc И если меня Şi dacă mă veţi asculta, Послушаете – Cuşma din cap mi-oi lua, Сниму свою шляпу, Pân-la pământ m-oi pleca, Поклонюсь до земли, Pe Dumneavoastră v-oi ruga, Вас попрошу Să faceţi bine să veniţi, Сделать добро – Dar să nu bănuiţi! Прийти. * * * Stăpâni de casă, Хозяева дома, Poftim, mă rog, până afară să iasă! Прошу выйти на улицу! Iaca s-a rugat socrul mare şi soacra cea mare, Вот попросили родители жениха, Cuconul mire şi cuconiţa mireasă Жених и невеста, Şi eu – И я тоже – Poftim cu fete, cu feciori Просим с девушками и парнями Să ne fiţi de ajutor! Прийти нам на помощь! * * * Gazdă, gospodari! О газды, хозяева! S-a rugat cuconul mire Просил господин молодой, Şi cucoana mireasă, И барышня молодая, Şi noi binevoitori – И мы просим – Poftim la nuntă! Приглашаем на свадьбу! (Кожолянко, 2001, 304). 131

Таким образом, свадебная обрядность Rezumat (предсвадебного периода) украинцев, молдаван În articol se descrie ritualul de nuntă (perioada и румын Буковины, как показывают этнографи- prenupțială la ucrainenii, moldovenii și românii din ческие материалы, имела целью утвердить здоро- Bukovina. Ceremonialul de nuntă tradițională este вую народную мораль, развивать положительные o parte importantă a culturii spirituale a poporului. взгляды людей на семейную жизнь и счастье. Во Prin intermediul ritualului nupțial se promovau valori время свадебных обрядов давались морально- morale sănătoase și atitudinea pozitivă a oamenilor этические установки молодоженам. Притчи, față de familie. În timpul ceremonialului nupțial песни, пожелания, шутки должны были дать по- tinerilor li se insuflau atitudini moral-etice. În articol чувствовать молодоженам, что происходят суще- sunt prezentate și trăsăturile specifice distinctive ale ственные изменения в их жизни, переход в дру- ceremonialului nupțial la ucrainenii, moldovenii și гую социальную категорию – взрослую жизнь. românii din Basarabia. Cuvinte cheie: nunta, obicei, ritual, casatorie, Эти обряды учили молодых глубокому уважению tradiție, moralitate, dans, muzica. к старшим, к родителям жены и мужа, к семье и односельчанам. Свадебные чины и свадебные Резюме гости, находясь под впечатлением свадебного об- В статье представлены результаты исследо- ряда, духовно обогащались, учились гуманизму, вания свадебной обрядности (предсвадебного пери- коллективизму, взаимопомощи, патриотизму, ода) украинцев, молдаван и румын Буковины. Тра- приобщались к культуре духовного общения. диционная свадебная обрядность составляет важ- Широкое бытование различных обрядов ную часть духовной культуры народа. Посредством во время общественного брака свидетельствует о свадебных обрядов пропагандировалась здоровая том, что буковинская свадебная обрядность скла- народная мораль, развивались позитивные взгляды дывалась на протяжении веков и тысячелетий. людей на семейную жизнь и счастье. Во время сва- дебных обрядов давались морально-этические уста- Литература новки молодоженам. В статье показаны общие и от- Кожолянко Г. Етнографія Буковини. Т. 2. личительные черты свадебных обрядов у украинцев, Чернівці, 2001. молдаван и румын Буковины. Кожолянко Г. Народознавство Буковини. Гро- Ключевые слова: свадьба, обычай, обряд, мадський та сімейний побут. Чернівці, 1998. брак, традиция, мораль, танец, музыка. Лесів О. І. Розповідь гуцула Василя Грицюка на полонині «Трав’яна» (Буковина), Гуцулія, 1, 1967. Summary Материалы этнографической экспедиции Черновицкого национального университета (МЕЕ In the article the wedding rituals (pre-wedding ЧНУ). Этнографический музей факультета истории, period) of the Ukrainians, Moldovans and Romanians of политологии и международных отношений. Фонди. Bukovina are investigated. A traditional wedding ritual is Мойсей А. Звичай вечорниць у румунів Верх- an important part of the spiritual culture of the people. нього Попруття // Матеріали студентської наукової The wedding rituals promoted healthy folk morality, конференції Чернівецького держуніверситету. Кн. 1. envolved positive views on family life and happiness. Ч. 2. Чернівці, 1999. During wedding ceremonies newlyweds were given Чеховський І., Мойсей А., Сандуляк І. Ри- moral and ethical sets. The article shows common and туал ініціації: посвята через танець // Питання distinctive features of wedding rites of the Ukrainians, стародавньої та середньовічної історії, археології й Moldovans and Romanians of Bukovina. етнології. Чернівці, 1998. Key words: wedding, custom, ritual, marriage, Мanastyrski A. Die Ruthenen. In: Die tradition, morality, dance, music. Osterreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild, Bukowina. Wien, 1899. 132

Виктор КОЖУХАРЬ

ЖИЛИЩЕ УКРАИНЦЕВ МОЛДОВЫ: МАТЕРИАЛЫ И ТЕХНИКА СТРОИТЕЛЬСТВА

Постановка проблемы. В условиях гло- нир, 1998) и др. Определенная информация по бализации прослеживается стойкая тенденция интересующей нас теме содержится в общих ра- культурной нивеляции и исчезновения многих ботах по социально-экономическому развитию форм традиционной культуры, особенно у на- края (Анцупов, 1966; Гросул, Будак, 1972; Исто- родов, проживающих в условиях диаспоры, в рия народного…, 1972; История народного…, том числе и украинцев Молдовы. Поэтому в 1974; Молдаване, 1977; Сельскохозяйствен- наши дни важной задачей является всесторон- ные…, 1913 и др.). В последние годы исследо- нее изучение и сохранение культурных дости- вания материальной культуры, в частности жи- жений, которые формировались и развивались лища, именно украинцев Молдовы нашли свое столетиями. Известно, что «глубокое и всесто- отражение в работах местных исследователей роннее понимание традиционной культуры (См.: Кожухар, 1994, 252-256; Кожухарь, 1977, дает возможность разобраться во многих со- 132-148; его же, 2000 а, 34-37; его же, 2000 б, временных явлениях жизни народов и созда- 77-80; его же, 2001, 20-23; его же, 2002 а; его же, ет основу для использования этнокультурных 2002 б, 21-30; его же, 2003; Кожухар В., Кожухар традиций в обогащении современного способа К., 2004, 89-96; Кожухарь, 2005; Кожухар В., Ко- жизни» (Кожолянко, 1999, 15). жухар К., 2004, 96-103; Кожухарь, 2006, 472-480; Жилище является одним из важнейших Кожухар В., Кожухар К., 2006, 41-86; Степанов, компонентов материальной культуры любого 1995, 107-109; его же, 1999, 249-252; его же, 2001 народа. Поскольку жилище в значительной сте- и др.). пени подвержено влиянию природных и соци- Цель статьи – показать, какие исполь- ально-экономических факторов, то основные зовались строительные материалы и техника его характерные черты сохраняются длитель- строительства при возведении основных ком- ное время, развиваясь и изменяясь постепенно. понентов жилища: фундамента, погреба, стен, В традиции народного жилища украин- полов, потолков, кровли, дверей, окон; как об- цев Молдовы, длительное время проживавших устраивались отопление и освещение и др. в инонациональном окружении, прослежива- Хронологические рамки – середина ются две тенденции: сохранение и развитие на- XIX в. – конец ХХ в. циональных черт, характерных для украинцев Территориальные рамки – северные и ле- и восточных славян в целом, и влияние нацио- вобережные районы Республики Молдова. нальных традиций других соседних народов, в Изложение основного материала. На первую очередь молдаван. При этом региональ- территории Молдовы, как и Украины, для по- ные черты в значительной мере преобладают стройки жилища издавна использовались гли- над узконациональными. на, дерево, камень, для сооружения крыш – ка- Анализ основных исследований и публика- мыш, солома, дранка. Самый распространен- ций. Разным аспектам материальной культуры ный материал – глина, которой местные почвы и в частности жилищу украинцев посвящена изобилуют. Для добывания глины зачастую многочисленная литература. Это работы укра- выкапывали яму прямо в огороде, затем засы- инских ученых М. Д. Мандебуры, С. П. Павлю- пали ее строительным мусором и землей. Глина ка, М. С. Глушко, Г. И. Гориня, Т. О. Гонтара, также добывалась в оврагах, на склонах холмов Ю. Г. Гошко, К. И. Матейко и др. Интересны для и т. д. Незначительные запасы леса в крае огра- нас работы украинских ученых, которые ис- ничивали применение древесины в жилищном следовали материальную культуру соседних с строительстве. Как правило, лес шел только на Молдовой регионов Украины – Черновицкой каркас и крышу дома, окна и двери. Камень ис- (Кожолянко, 1999), Одесской областей (Куш- пользовался с древних времен в основном для 133

сооружения фундаментов, завалинок и хозяй- бетона, либо использовался камень (бут), зали- ственных построек, сначала реже, а позднее тый бетоном. Вход в такой погреб имел вариан- повсеместно его начинают использовать в ка- ты: а) снаружи дома или через герлич; б) изну- честве строительного материала для стен. Ак- три через люк; в) сочетание первого и второго тивное использование камня обусловлено тем, вариантов. что его запасы в Молдове довольно велики, во Стены многих местах он залегает почти на поверхно- С середины XIX в. до 1950-х гг. широко сти почвы. распространены жилища с каркасными стена- В настоящее время применяются и новые ми, обмазанными глиной. Эта техника строи- строительные материалы – пиленый ракушеч- тельства – одна из самих древних. Она широко ник, жженый кирпич, шлакобетон, цементно- бытовала как в Молдове (Молдаване, 1977, 160), гравийные блоки, шлак, залитый в подвижной так и в лесостепной полосе и на юге Украины опалубке, пустотелые керамические блоки. К (Наулко, Миронов, 1977, 43). Каркас состоял новым кровельным материалам относятся ши- из вертикальных столбов (сохи), преимуще- фер, черепица, жесть и др. Они используются ственно дубовых, реже – из акации, которые повсеместно и в возрастающих масштабах, вы- вкапывались в землю на глубину 80‒100 см по теснив драницу, камыш, солому и другие менее периметру дома. В сохах сверлили отверстия прочные материалы. буравом (свердив), куда вставляли поперечные Фундамент брусья (пражини). На брусья плели ивовые До 1950–1960-х гг. фундамент в строитель- прутья сверху вниз. Готовый каркас обмазыва- стве применялся редко, так как основным типом ли глиной, реже землей. В каркасном доме вся жилища было каркасно-глинобитное, которое тяжесть кровли опирается на столбы карка- сооружалось прямо на земле. Иногда для укре- са (сохи), а заполненное пространство между пления старого дома нижнюю часть стены сна- ними несет лишь изолирующую функцию, не ружи обкладывали камнем (бут) 1, скрепленным работает на сжатие. глиной. На фундаменте воздвигались лишь са- Поскольку, как отмечалось, каркасные манные и каменные дома. С 1960-х гг. фундамент дома фундамента не имели, вокруг них соору- распространяется повсеместно, возводится он жались завалинки, которые частично заменяли из камня (бут), скрепленного цементом, моно- фундамент, а также защищали дом от влаги и литного бетона. холода. Погреба С конца XIX – начала ХХ в. получает рас- До 1960-х гг. погреба строились преиму- пространение строительство стен из саманных щественно в виде ямы, стены которой обмазы- кирпичей (лампач). Лампач изготавливался из вались глиной, смешанной с конским навозом. глины, смешанной с соломой. Для этого вывоз- Яма накрывалась деревянными перекрытиями, или глину телегами и сваливали в кучи. Затем засыпавшимися сверху землей. Вход сооружал- разбрасывали по кругу толщиной 50 см, по- ся в виде галереи (герлич), облицованной кам- ливали водой и замешивали с соломой. Замес нем. Позже стены погреба также облицовыва- производился с помощью лошадей, которых лись камнем. водили по кругу. После каждого круга доливали Для хранения свеклы и картофеля делали воду, досыпали слой соломы. Раствор доводили ходовую яму с герличом, стены не обмазывали, до определенной консистенции (готовность за- накрывали так же, как и погреб. Семенной кар- меса проверяли воткнутой в раствор лопатой: тофель хранили в слепых ямах – обычная яма, если комья глины не прилипали к лопате, мож- сверху прикрытая камышом (околотом) или но было изготавливать кирпичи). Полученный соломой. раствор закладывали в специальные формы. С 1960-х гг. погреба, помимо располо- Полученные таким образом формованные кир- женных отдельно, сооружались также под до- пичи просыхали в течение нескольких дней, а мом или сараем. Стены либо были облицованы затем их ставили на ребро и досушивали, скла- камнем (бут), либо строились из монолитного дывая пирамидальными клетками, что обеспе- 134

чивало хорошее проветривание кирпичей. Из Полы готового лампача производили кладку стен, До 1950–1960-х гг. полы в хатах были которые затем обмазывались глиной. Здесь не- земляные (обмазывались глиной). С 1930-х гг. в сущая стена уже работает на сжатие всей своей домах зажиточных крестьян изредка стелили массой, так как кровля опирается непосред- деревянные полы. Уже через 20–30 лет деревян- ственно на нее. ные полы получили повсеместное распростра- Саманные дома всегда возводились на нение: их настилали как в старых домах, так и каменном фундаменте, а с 1960-х гг. широко во вновь возводимых. Изготавливались полы практикуются фундаменты из монолитного бе- из струганных досок, которые прибивались к тона (щебень или гравий, залитый цементным латам (обтесанные бревна, лежащие на земле). раствором и хорошо перемешанный). В старых хатах земляной пол изредка можно С 1960-х гг. в сооружении стен большее встретить и по сей день. распространение получают новые материалы – Потолки котелец, кирпич, фортан и др. В старых домах потолки были во всех Подсобные и хозяйственные постройки комнатах, сени чаще оставались без потолка. также сооружались из лампача или были кар- В курных избах (без дымохода) дым из комнат касно-глинобитными, а с 1960-х гг. – из котель- выходил в сени, оттуда – через специальное от- ца и кирпича. верстие в крыше. До середины ХХ в. потолки С середины XIX в. до 1950–1960-х гг. от- сооружались следующим образом: вдоль всей делка стен заключалась преимущественно в об- хаты по центру клали продольную балку (сво- мазывании их глиной и побелке. Позднее стала лок), на нее – поперечные. На балки укладыва- применяться наружная обкладка каркасно-гли- ли хворост и замазывали глиной снизу и сверху. нобитных, саманных и котельцовых стен це- Балки выступали снизу, их белили, как и весь ментным раствором (шубой), составленным из потолок. Позднее клали только поперечные цемента в разных пропорциях с известью, пе- балки, к ним по бокам прибивали бруски (лат- ском, каменной крошкой, шлаком и т. п. (в по- тя), на которые клали круглые палки (качалки) верхность стены вбивают гвозди на расстоянии и тоже замазывали снизу и сверху. Балки теперь 5 см друг от друга и наматывают на них прово- не выступали, и потолок получался гладким. В локу, затем замазывают цементно-известковым некоторых селах в последние годы потолки ино- раствором. После просушки выравнивают с гда оббивают сосновой дощечкой «под елочку» помощью специальной дощечки поверхность и окрашивают преимущественно белой кра- стены, в последнюю очередь делают так назы- ской. В жилых комнатах и служебных помеще- ваемую шубу – набрасывают на стену толстым ниях потолки оббиваются снизу древесно-во- слоем раствор цемента, извести и мелкого гра- локнистой плитой и также окрашиваются. вия. Поверхность стены делается бугристой. Кровля В некоторых селах севера Молдовы (напри- Для жилища украинских сел наиболее ха- мер, с. Стурзовка Глодянского района) стены сна- рактерной была четырехскатная форма крыши, ружи обшиваются шифером, рифленой жестью, бытовавшая на значительной территории Укра- рубероидом с последующей окраской. Хотя, по ины, Молдовы и на юге России. Хозяйственные сообщениям информаторов, такого рода обшив- постройки накрываются часто двухскатной ка применяется сравнительно недавно, все же это, крышей с фронтоном, усеченной сверху. Наи- видимо, влияние давних традиций, привнесен- более распространенной была стропильная ных украинцами из Карпат (по преданиям, пред- конструкция крыши. При этом стропила вру- ки жителей этих сел пришли «с горы», где дома бались в бревно или доску, которую клали по- традиционно обшиваются снаружи). верх стены, в концы потолочных балок. Поверх В целом материалы, техника возведения стропил, поперек их, набивались доски, горбы- и облицовка стен, применяемые украинцами ли, круглые бруски (лаття), образующие обре- Молдовы, характерны и для молдаван, и для шетку крыши, необходимую для поддержива- украинцев в большинстве регионов Украины. ния кровельного покрытия. 135

Фронтон двухскатной кровли преиму- неровные. Из-за этого волокна перерезались во щественно забирали тесом, вместе с тем из-за многих местах, дощечки зачастую раскалыва- недостатка лесоматериалов встречались и са- лись и крыша протекала. Дощечки (гонта) при- манные фронтоны. Во фронтоне проделыва- бивались к латтям специальными гвоздями лись одно или два небольших окна с рамой и (гонталь) прямоугольными в сечении. стеклом. С 1950–1960-х гг. кровли накрываются че- Концы основы, положенной на стены репицей – цементной или керамической (обож­ дома, сволоков и настеленных поверх них ла- женная глина) 2, шифером, листовой жестью. тьев, а также потолочных балок обычно высту- Устройства для стока воды до 1950-х гг., пали за стены домов на значительное рассто- как правило, не делались (вода со стрехи сте- яние (от 0,5 до 1 м), образуя характерные для кала прямо на землю). Такие устройства мог- украинского жилища большие свесы крыши ли себе позволить лишь немногие зажиточные (стріха), прикрывавшие стены от осадков и крестьяне, которые в качестве кровельного летнего зноя. материала использовали жесть. Позднее прак- Помещение под крышей (горіще) исполь- тически повсеместно по краю крыши делаются зовалось для различных хозяйственных целей, специальные желоба из оцинкованной жести со часто на чердаках хранили зерно. сливами в виде труб по углам. Кровельный материал. До середины ХХ Двери в. хаты накрывали преимущественно камышом Расположение дверей как в старых, так и (троща) и соломой овса (околот). Здесь мож- в новых жилых домах производится в соответ- но выделить три варианта: а) только камыш, ствии с твердо установленной традицией, выра- связанный в снопы; б) сначала камыш, а сверху ботанной вековым опытом. Наружная входная околот, туго связанный мелкими снопами; в) дверь, ведущая в сени, устраивается с главного только околот. Первый вариант применялся фасада. Она, как правило, открывается внутрь реже, так как камыш не очень долговечный и не помещения, чтобы ее можно было легко от- достаточно гидроизолирующий материал. Но крыть зимой при снежных заносах и обледене- поскольку он был самым доступным, то его ис- нии. Из жилых помещений двери также всегда пользовали за неимением околота. Чаще всего открываются в сторону сеней: при этом более применялся третий вариант. При этом делали ценная жилая площадь экономится за счет пло- небольшие снопы из околота, связывали жгу- щади подсобного помещения. том из околота же (первесло) для снопа (один В старом жилище двери были одноствор- вниз конями, другой – вверх), подрезали ров- чатыми, и только с начала ХХ в. в домах зажи- но хорошо заточенной косой. Затем закрепля- точных крестьян появляются двустворчатые. ли снопы к латтям так же перевеслом. Снопы В современных домах двустворчатые двери за- укладывали плотными рядами снизу доверху, воевали прочное место, причем устраиваются где делали гребень, прикрывающий место, где они между жилыми помещениями, а также как сходятся снопы. Каждый ряд снопов затем за- парадные наружные двери. С начала ХХ в. в до- крепляли сверху длинными жердями, которые мах зажиточных крестьян появились филенча- привязывали к латтям. В этом случае снопы тые двери, которые были легче и жестче обыч- плотно прижимались, не пропускали воду и не ных. Широкое распространение они получают срывались ветром. с 1950-х гг. Внутренние и наружные двери часто С начала ХХ в. в качестве кровельного имеют остекление. В некоторых селах (напри- материала использовалась также дранка (гон- мер, Дану и Яблона Глодянского района) в со- та) – деревянные пластинки из хвойных пород временном варианте широко распространены (преимущественно ель), которые изготавлива- трех- и четырехстворчатые остекленные двери, лись из брусков продольным сколом вдоль во- в которых две створки открываются на петлях. локон. Они были особо прочными в отличие Замки от, к примеру, ивовых, где бруски приходилось До середины ХХ в. использовались ви- распиливать, так как продольные волокна у них сячие замки (колодка). В дверную коробку и в 136

саму дверь насквозь вбивались специальные во дворе либо в сарае для приготовления пищи скобы с кольцами (бельчук), на которые и ве- в летнее время. шался замок. Дверные ручки как для наружных, Основное предназначение печей – ото- так и для внутренних дверей изготавливались пление, приготовление пищи, освещение (на местными кузнецами. Эти ручки, как правило, ватре жглись лучины, которые освещали поме- делались со специальной запорной планкой щение). В зимнее время на печи спали. (клямка). Основной материал строительства печей Окна в конце XIX – начале ХХ вв. – глина. Каркас из Расположение окон в жилом доме тес- ивовых прутьев обмазывали глиной, смешан- но связано с его планировкой и организацией. ной с камышом, снаружи и изнутри. Такие печи В жилом помещении обычно имелось три или чаще использовались для выпечки хлеба. Поз- четыре окна, из которых два, как правило, обя- же они сооружались из камня (бут) с глиной, зательно выходили на главный фасад и одно а затем чаще всего используется обожженный или два – на боковой. Это являлось результатом кирпич (каранида). Печи обмазывались глиной многолетнего практического опыта народных и белились. С 1960-х гг. изредка обкладывались зодчих и обусловливалось наиболее рацио- кафелем или глазурованной плиткой. Роспись нальными условиями ориентации жилого по- не использовалась. Кутки и ватра занавеши- мещения по сторонам света, а также необходи- вались фірянками (домотканые, позже фабрич- мостью соответствующего освещения тех или ные занавески). иных его частей. До 1950-х гг. основными видами топлива С середины XIX в. до 1930–1940-х гг. окна были перейди (высушенные остатки соломы и делались без рам. Вначале бычий или свиной кукурузных листьев и стеблей, использовавши- пузырь, позднее стекло просто вставляли в еся для корма скоту), солома, подсолнечник (го- оконный проем и замазывали по краям глиной. ловки и стебли), кукурузные кочерыжки (кача- Затем стали делать деревянные рамы как оди- ни), хворост, палки (бичи), тизики (лепешки из нарные, так и двойные. По краям рамы приби- коровьего навоза, смешанного с соломой, хоро- ваются наличники с продольными бороздками шо просушенные на солнце). Позже в качестве для стока воды. Резные наличники встречаются топлива используются дрова и уголь. редко. Форточки начинают делать с 1960-х гг. В последнее время в современных домах Большие по размерам окна обычно устраива- устанавливается система индивидуального па- лись в парадном помещении, меньшие – в жи- рового отопления с использованием жидкого лом. Изредка с наружной или внутренней сто- (солярка) или твердого (уголь) топлива, а также роны делались ставни. природного газа. Отопление и освещение Выводы. Материальная культура, в част- Отопление жилых помещений осущест- ности материалы и техника строительства, влялось с помощью традиционной печи. Фор- украинцев Молдовы имеет многовековые ма, устройство и назначение печей менялись на корни и является результатом культурных на- протяжении исследуемого периода. Наиболь- пластований традиций украинцев из разных шее распространение получили печи с грубой регионов Украины, а также взаимовлияния для отопления одного-двух помещений, с пли- с традиционной культурой молдаван и дру- той или без таковой, расположенные в жилой гих народов. При этом региональные черты в комнате, совмещенной с кухней. Основные со- значительной мере преобладают над узкона- ставные части печи – грубка, горін, піч (лежан- циональными. Эти традиции прошли доволь- ка), часто делались кутки (ниши для посуды но сложный эволюционный путь и сегодня, в и другой утвари). Иногда груба с плитой ста- условиях глобализации и культурной нивеля- вилась отдельно от печи и использовалась для ции, имеют стойкую тенденцию к исчезнове- ежедневного приготовления пищи и отопления. нию, поэтому необходимо их изучение и со- Большая же печь использовалась реже, в основ- хранение для широкого культурного развития ном для выпечки хлеба. Часто печи строились и последующих поколений. 137

Примечания Кожухарь В. Материальная культура укра- 1 Курсивом выделены местные названия и тер- инцев Молдовы: проблемы исследования // Anuarul мины на языке оригинала. Institutului de Cercetări Interetnice al A.Ş.M. V. III. 2 Цементная черепица не получила в этот пе- Chişinău, 2002 а. риод достаточно широкого распространения, так Кожухарь В. Украиноведческие исследова- как изготавливалась чаще всего не фабричным спо- ния в Молдове (1991–2001) // Anuarul Institutului de Cercetări Interetnice. V. II. Chişinău, 2001. собом, а в домашних условиях специальными масте- Кожухарь В. Украинское село Молдовы как рами для продажи. Такое производство считалось в объект научного исследования // Satul moldovenesc. то время источником нетрудовых доходов и пресле- Chisinau, 2005. довалось властями. Кушнір В. Г. Народознавство Одещини. Оде- са, 1998. Литература Молдаване. Очерки истории, этнографии и Анцупов И. А. Государственная деревня Бес- искусствоведения. Кишинев: Штиинца, 1977. сарабии в XIX в. (1812–1870). Кишинев, 1966. Наулко В. И., Миронов В. В. Культура и быт Гросул Я. С., Будак И. Г. Очерки истории на- украинского народа. Киев, 1977. родного хозяйства Бессарабии (1861–1905). Киши- Сельскохозяйственные машины и орудия в нев, 1972. Европейской и Азиатской России. СПб., 1913. История народного хозяйства Молдавской ССР (1812–1917). Кишинев: Штиинца, 1977. Степанов В. Культура и быт украинцев Бес- История народного хозяйства Молдавской сарабии в рукописях Одесского общества истории и ССР (1917–1958). Кишинев: Штиинца, 1974. древностей // Славянские культуры в инонациональ- Кожолянко Г. К. Етнографія Буковини. Т. 1. ной среде. Кишинев, 1995. Чернівці: Золоті литаври, 1999. 384 с. Степанов В. Традиційно-побутова культу- Кожухар В. Викладання курсу «Історія, куль- ра українців Бессарабії на сторінках Кишинівських тура і традиції українського народу» в школах Мол- Єпархіальних відомостей // Другий міжнародний дови // Пошуки, рішення, знахідки у викладанні конгрес українців, доповіді та повідомлення. Львів, рідної мови національних меншин в Молдові і 1999. С. 249-252. Україні. Chişinău, 2002 б. Степанов В. Труды по этнографии населения Кожухар В. Етнологія українського населен- Бессарабии ХІХ – начала ХХ вв. Кишинев, 2001. ня українського населення Молдови у 50–90-ті роки ХХ століття (історіографічний аспект) // Другий міжнародний конгрес україністів. Львів, 1994. Rezumat Кожухар В. Проблемы исследования этноло- În această lucrare se analizează materialele și гии украинцев Молдовы (1950–1990 гг.) // Ежегодник tehnicile de construcţie, în construcţia principalelor Института межэтнических исследований. T. I. Киши- componente ale locuinţei: fundamentul, beciurile, нэу, 2000 б. pivniţa, pereții, pardoseli, tavane, acoperișuri, uși, Кожухар В. Традиційно-побутова культура ferestre, cât și felul în care se aplica sistemul de încălzire українців Бессарабії в романах К. Ф. Поповича // și cel de iluminare. Caracteristicile naţionale ale unei Академик Коснтантин Попович. Человек. Ученый. locuinţe ucrainene consistă în planificare, specificul Писатель. Chişinau, 2006. С.472-480. interiorului, ornamente, etc. Cu toate acestea, trăsăturile Кожухар В. Українознавчі дослідження в regionale prevalează asupra celor naţionale. Молдові // Наш родовід. Кишинів, 2000 а; Золотослів. Cuvinte-cheie: ucrainenii din Moldova, locuinţa, Одеса, 2003. Травень, № 4. materiale de construcţii şi tehnici de construcţie, Кожухар В. Г., Кожухар К. С. Господарська діяльність українців села Воронково Рибницького specificul naţional, trăsăturile regionale. району // Ежегодник Института межэтнических ис- следований. Т. 4. Кишинэу, 2005. Резюме Кожухар В. Г., Кожухар К. С. Матеріальна В статье рассматриваются строительные ма- культура і господарство в місцевих діалектах // териалы и техника строительства при возведении Матеріальна культура українців Лівобережного основных компонентов жилища: фундамента, погре- Придністров’я. Одеса, 2006. ба, стен, полов, потолков, кровли, дверей, окон; по- Кожухар В., Кожухар К. Матеріальна куль- тура українців лівобережного Придністров’я (одяг, казано, как обустраивались отопление и освещение їжа і харчування) // Anuarul Institutului de Cercetări и др. Национальная специфика украинского жилища Interetnice al AŞM. V. III. Chişinău, 2004. выражалась в планировке, особенностях интерьера, Кожухарь В. Материальная культура вчера и украшениях и др. При этом региональные черты в сегодня // В земле наши корни. Кишинев, 1997. значительной мере преобладают над национальными. 138

Ключевые слова: украинцы Молдовы, жили- roof, doors, windows; the way heating and lighting were ще, материалы и техника строительства, националь- arranged, etc. National peculiarities of Ukrainian hous- ные и региональные особенности. es were expressed in the layout, interior, decorations, etc. At the same time regional features prevail over national Summary ones. The article deals with building materials Key words: Ukrainians оf Moldova, house, con- and techniques in the construction of the main compo- struction materials and technique, national and region- nents of a house: foundation, cellar, walls, floors, ceilings, al peculiarities.

Vitalii SÎRF

AJUTORII DE PROVENIENŢA RELIGIOASĂ AI EROULUI DIN POVESTEA MAGICĂ ŞI LEGENDARĂ GĂGĂUZĂ

Eroul din povestea magică şi legendară Un loc aparte printre ceilalţi ajutori ai eroului găgăuză este înconjurat de multe şi diferite imagini principal îl ocupă Dumnezeu, deoarece ajutorul şi personaje care pe parcursul naraţiunii îi dau o lui în cele din urmă influenţează în mod esenţial mână de ajutor şi care sunt înzestraţi cu calităţi şi soarta acestuia. Astfel, în povestea despre cinci fraţi capacităţi neobişnuite. Aceste imagini şi personaje (Sîrf, 1996 а) şi în alte poveşti din acest ciclu (Sîrf, au apărut în diferite perioade de timp şi se deosebesc 1996 b) fraţii-orfani cer de la Dumnezeu ceva în prin provenienţa lor: unele îşi au rădăcinile în dar: o herghelie de cai, o cireadă de vaci, o turmă de străvechile concepţii magice şi totemice, apariţia oi, un izvor cu vin, o soţie frumoasă. La întoarcere altora este legată de cultul şi datinile strămoşilor. Dumnezeu îi pedepseşte pe cei patru fraţi pentru Ajutorul magic este foarte activ. El „îl duce pe erou lăcomie şi numai cel mai mic este răsplătit cu în ţările îndepărtate, o fură pe fiica împăratului, bunătate pentru inima lui sensibilă şi înţelegătoare. îi rezolvă problemele, câştigă în lupta cu zmeul Etnograful rus V. A. Moşkov scrie sau oastea vrăjmaşă, salvează eroul principal de următoarele: „[Găgăuzii] şi-l imaginează pe urmărire” (Пропп, 1986, 166). Dumnezeu-Tatăl aşa cum el este reprezentat în Cele mai tipice exemple de ajutori ai eroului icoane, adică ca pe un bătrân cu o barbă albă. principal din povestea magică găgăuză sunt ajutorii Imaginea lui Dumnezeu în viziunea găgăuzilor se zoomorfi (lupul, vulturul, calul, câinele, boul deosebeşte de chipul unui respectabil bătrân, ţăran ş. a.), ajutorii antropomorfi cu caracter fantastic sau moşier doar printr-o inteligenţă şi o bunătate (voinicii-uriaşi întâlniţi în calea eroului), oamenii mai mare, printr-o putere mai mare de a face simpli (moşneagul înţelept, bătrâna binevoitoare minuni” (Мошков, 1901, 2). ş. a.), obiecte magice sau minunate (cuşma, inelul În continuare V. A. Moşkov ne relatează şi de aur, râşniţa ş. a.). despre sfinţi: „Dintre sfinţi găgăuzii menţionează Următorul grup de imagini şi personaje figura Sfântului Petru, care se bucură de cea mai care îl ajută pe eroul din poveste şi pe care o să le mare încredere şi respect din partea lui Dumnezeu, examinăm în continuare, au apărut în povestea însoţindu-l permanent şi oriunde; ceilalţi sfinţi fiind magică şi legendară găgăuză în rezultatul preocupaţi fiecare de obligaţiunea sa. Astfel, spre încreştinării poporului. Locul foştilor ocrotitori exemplu, Sfântul Ilie este stăpânul tunetului, Sfântul păgâni ai tribului a fost ocupat de cei creştini. Tudor este responsabil de cai, Sfântul Gheorghe – Dintre aceştia face parte însăşi Dumnezeu (găg. de alte animale şi aşa mai departe. Curios se arată Allaa), arhanghelii Mihail şi Gavriil, sfinţii Nicolae faptul că în una din poveşti paralel cu sfinţii este şi Petru, ocrotitoarele zilelor sfinte ale săptămânii: menţionat şi Soarele” (Мошков, 1901, 3–4). Baba Miercuri (găg. Çarşamba babusu), Baba Vineri Povestea despre fiica Soarelui şi Zmeul (găg. Cumaa babusu), Baba Duminică (găg. Pazar (Durbailo, 1988) începe cu aceea că la o femeie babusu) sau Duminica-mamă (găg. Pazar anası). săracă vine Dumnezeu şi însoţitorul său Sfântul 139

Petru şi-i botează băiatul. Mai târziu finul lui da bakаcan semyanı” („Încearcă începând cu ziua Dumnezeu găseşte totul de ce are nevoie pentru de azi să lecuieşti. Oamenii în schimb îţi vor da vânătoare şi gospodărie, şi anume: o puşcă, pâine, bani, vei avea cu ce întreţine familia”). Dar doi câini, doi lei (!), un cal. În aşa fel vedem, că omul nu ascultă sfatul Arhanghelului şi se întoarce Dumnezeu (la fel ca şi alţi tovarăşi de provenienţa acasă la fel de sărman şi necăjit. religioasă ai eroului) îl ocroteşte şi îl susţine în calea Ca nişte ajutoare deosebite ale eroului, spre fericire. Acest personaj, ca şi alţii în mod direct întâlnite în povestea magică găgăuză, apar este legat de imaginaţiile religioase ale găgăuzilor şi ocrotitoarele zilelor sfinte din săptămînă. au un caracter legendar. V. A. Moşkov prezintă o descriere amănunţită a În viziunea noastră, printre poveştile acestor personaje în credinţa şi poveştile găgăuzilor: populare găgăuze, este remarcabil grupul poveştilor „În ceea ce priveşte cele trei făpturi mitologice legendare, în care este legată de religiozitatea „Çarşamba karısı” sau „Çarşamba babası” („Femeia acestui popor. Indexul internaţional al subiectelor Miercuri” sau „Baba Miercuri”), „Cuma-karısı” din poveşti Aarne-Tompson, precum şi registrele sau „Cuma-babası” („Femeia Vineri” sau „Baba naţionale, prezintă categoria respectivă ca poveşti Vineri”) şi „Pazar-ana” („Duminica-mamă”), ele „religioase”. Ele se deosebesc de legendele propriu- corespund Paraschivei-Piatniţa din mitologia rusă zise prin structură, orientare funcţională şi se şi Sveta Petca din mitologia bulgară. În imaginaţia divid în grupuri tematice conform subiectelor: găgăuzilor aceste trei fiinţe sunt nişte femei bătrâne „Dumnezeu miluieşte şi pedepseşte”, „Omul în în haine albe cu câte un toiag în mâini. Ele locuiesc Rai”; „Omul promis Diavolului” etc. pe undeva prin pădure, într-un loc pustiu. Toate Ne vom opri în continuare asupra poveştilor relaţiile lor cu oamenii se marginesc doar la cu conţinut religios deja studiate de către noi. supravegherea vigilentă ca sărbătorile lor să fie strict În povestea „Jertfă” (Экономов, 1992) ne respectate, cu alte cuvinte să nu se lucreze seara întâlnim cu Dumnezeu şi Sfântul Petru în timpul în ajunul zilelor de miercuri, vineri şi duminică” popasului de noapte al acestora la casa unui sătean. (Мошков, 1901, 15). În dezvoltarea subiectului poveştii urmărim Şi mai departe: «În afară de sărbătorile tendinţele tatălui de a-şi salva fiul, dar lupii, care săptămânale, fiecare din aceste bătrâne mitice mai împlinesc voia lui Dumnezeu, fură sunducul în care are câte o sărbătoare mare anuală: Miercurea Mare, era ascuns băiatul şi îşi sfâşie victima. Vinerea Mare, Duminica Mare, adică miercurea Povestea respectivă, la fel ca şi cea înregisrată şi vinerea în Săptămâna Patimilor şi prima zi a de noi, – „Мarcu cel Bogat” (Sîrf, 1994a), este alcătuită Paştilor. conform subiectului internaţional: bogătaşului îi În una din poveştile găgăuze eroul, pornit este prezis de către bătrâni (în cazul nostru – de în căutarea merelor de aur, nimereşte la Baba Dumnezeu) că fiică-sa se va casători cu sluga sa Miercuri. Bătrâna îl întreabă: „Ce cauţi aici? Nici (un sărac), toate stăruinţele bogătaşului de a evita un suflet viu n-a mai fost pe aici, nici chiar vre- prorocirea nu au succes şi în cele din urmă el însuşi un şarpe n-a trecut. Am un câine de fier cu dinți moare tragic din propria vină. de oţel, îi voi da drumul şi te va rupe în bucăţele”. Alte două poveşti din colecţia noastră – Dar a fost de-ajuns ca eroul să răspundă: „Mamă- „Arhanghelul Mihail ca nănaş” (Sîrf, 1994b) şi mămico, eu sunt om”, şi bătrâna nu numai că i-a dat „Arhanghelul Mihail povăţuieşte un om” (Sîrf, drumul să intre, dar şi l-a hrănit şi l-a învăţat, unde 1994c); din denumire este clar că eroul principal trebuie să plece. Aceleaşi scene se repetă în poveste este Arhanghelul Mihail, care salvează sufletele la Baba Vineri şi la Duminica-mamă. înainte de moarte. În prima din ele Arhanghelul În altă poveste tânăra eroină caută o sită Mihail apare în chip cinstit şi nepărtinitor, pentru şi la fel ca şi eroul poveştii precedente trece pe la ce este luat de nănaş: „…söleer hepsici, ani sän toate trei bătrâne, numai că în ordine inversă: mai uz” („…se vorbeşte că tu eşti cinstit”), în alt caz întâi vine la Duminica-mamă, apoi la Baba Vineri Arhanghelul Mihail povăţuieşte un sărman cum şi la urmă trece pe la Baba Miercuri. De fiecare să scape de sărăcie: „Başla büündän ötää dooru da dată eroina este întîmpinată de lătratul câinilor ilaçlamaa. İnsan sana verecek ekmek, verecek para bătrânelor, după care urmează fraza tradiţională 140 care ne mărturiseşte despre bunăvoinţa stăpânelor Literatura faţă de neamul omenesc: „dacă eşti om – intră, dacă В. Б. [В. Н. Басилов] Першенбе-кары // Мифо- nu eşti om, dute cât mai departe de casa mea”. логический словарь / Гл. ред. Е. М. Мелетинский. М., Comparând aceste două episoade de basm, 1991. constatăm că atmosfera, viaţa şi atitudinea faţă de Курбан (Jertfă) / Ерлештирди С. П. Экономов // Ана сöзÿ, 1992, 11 январин. oameni a acestor femei mitice sunt la fel, şi totuşi Курогло С. С. Поминальные обряды и обычаи între ele există o prioritate şi anume mai presus de гагаузов в XIX – начале XX в. // Изв. АН МССР, серия toate stă Duminica, care de fapt, nici nu e numită общ. наук, 1975, № 3. babă sau femeie, ci mamă. După ea urmează Vinerea Мошков В. А. Гагаузы Бендерского уезда (Эт- şi la urmă stă Miercurea» (Мошков, 1901, 15). нографические очерки и материалы) // Этнографи- Este interesant faptul că în povestea „Copita ческое обозрение, 1901, кн. LI, № 4. de porc” (Sîrf, 1996c), înregistrată de noi, în locul Пропп В. Я. Исторические корни волшебной Çarşamba babusu (Baba Miercuri) o întâlnim pe сказки. 2-е изд. Л., 1986. Perşembä babusu (Baba Joi). Toate trei bătrâne o ajută pe eroină să-şi găsească soţul pierdut, îi Texte manuscrise dăruiesc nişte obiecte de aur (o furcă de tors, Arhanghelul Mihail ca nănaş. Inf. A. Baboglo, butucul roţii de tors, nişte papuci de casă). Cea 63 ani. RM, raionul Taraclia, s. Copceac, 1994b. Înreg. mai mare este considerată Pazar babusu (Baba V. Sîrf. AA. Arhanghelul Mihail povăţuieşte un om. Inf. Duminica). A. Baboglo, 63 ani. RM, raionul Taraclia, s. Copceac, Potrivit credinţii poporului găgăuz, anual în 1994c. Înreg. V. Sîrf. AA. ziua Ak Perşembä (Joia Curată înaintea Paştelor – Cinci fraţi. Inf. I. Cristov, 81 ani. RM, Gaga- V.S.) morţii îşi vizitează locuinţele vechi şi stau uz Yeri, raionul Comrat, s. Avdarma, 1996a. Înreg. acolo până la sărbătoarea Înălţării Domnului – V. Sîrf. AA. Ispas (vezi: Курогло, 1975, 80). Copita de porc. Inf. A. Uzun, 61 ani. RM, Gaga- La turci Perşenbe karısı (Femeia Joi) se uz Yeri, raionul Comrat, s. Dezghingea, 1996c. Înreg. prezintă ca un spirit. Se considera că în ajunul V. Sîrf. AA. sărbătorilor musulmane Perşenbe karısı trece pe Fiica Soarelui şi Zmeul. Inf. V. Chendighelean, la casele oamenilor şi urmăreşte ca nimeni să nu 78 ani. RSSM, or. Comrat, 1988. Înreg. М. Durbailo. EG. toarcă, iar pe cei păcătoşi îi pedepseşte (de exemplu Мarcu cel Bogat. Inf. A. Baboglo, 63 ani. RM, îi aruncă într-un ceaun fierbinte). La unele grupuri raionul Taraclia, s. Copceac, 1994a. Înreg. V. Sîrf. AA. de turci acest personaj este cunoscut şi cu numele Trei fraţi şi Dumnezeu. Inf. I. Cristov, 81 ani. RM, Gagauz Yeri, raionul Comrat, s. Avdarma, 1996b. Înreg. de Çarşambe karısı (Femeia Miercuri). V. Sîrf. AA. Există un punct de vedere conform căruia Abrevieri chipul Perşenbe karısı este împrumutat din religia АА – arhiva autorului. creştină (Paraschiva-Piatniţa), dar mai mult ca EG – materialele folclorice manuscrise ale Sectorului posibil, că Perşenbe karısı şi alte personaje legate Etnologia găgăuzilor al Centrului de Etnologie al Insti- de zilele săptămânii îşi trag rădăcinile din tradiţiile tutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a de până la creştinism şi religia musulmană (vezi: Moldovei. Басилов, 1991, 439). Rezumat Prin urmare, din cele expuse mai sus Articolul conţine o descriere a imaginilor şi per- ajungem la concluzia că personajele de provenienţa sonajelor de provenienţă religioasă (Dumnezeul Allaa, religioasă, care îl ajută pe eroul principal, joacă în Arhanghelul Mihail, Sfântul Petru, ocrotitoarele zilelor povestea magică şi legendară găgăuză un rol foarte sfinte ale săptămânii etc.), precum şi grupul ajutorilor important. Eroul de obicei este pasiv, pe toate le eroului principal ai povestei găgăuze care sunt mai puţin studiaţi. Apariţia imaginilor şi personajelor de proveni- îndeplineşte ajutorul lui (Dumnezeu, arhanghelii, enţă religioasă în proza folclorică găgăuză este atribuită sfinţii, ocrotitoarele zilelor sfinte ale săptămânii), vieţii creştine a găgăuzilor. Concomitent în ele se urmă- care este atotputernic şi prevăzător. Datorită reşte legătura cu credinţele precreşine – magia, totemis- acestui tovarăş minunat, eroul ştie că-şi va atinge mul, omagierea diferitor culte. Mulţumită unor asemenea scopul său. ajutori soarta eroului principal se schimbă spre bine şi el 141 cu bine îşi atinge scopul. În acelaşi timp, vrăjmaşii şi/sau соперники героя в результате действий религиозных rivalii eroului principal în urma acţiunilor imaginilor şi образов и персонажей терпят поражение, что обу- personajelor de provenienţă religioasă suferă înfrângere, словлено закономерностью победы добра над злом. ceea ce confirmă legitatea biruinţei binelui asupra răului. Ключевые слова: персонажи и образы рели- Cuvinte-cheie: personaje şi imagini de proveni- гиозного происхождения, гагаузы, волшебная сказ- enţă religioasă, găgăuzi, poveste magică, poveste legen- ка, легендарная сказка. dară. Summary Резюме The article examines the images and characters В статье рассматриваются образы и персона- of religious origin (god Allaah, Archangel Michael, St. жи религиозного происхождения (бог Аллаа, архан- Peter, the patrons of holy days of the week, etc.) as a lit- гел Михаил, святой Петр, покровительницы святых tle-studied group of helpers to the main character of the дней недели и др.) как малоизученная группа помощ- Gagauz folk fairy tale and legendary tale. They appeared ников главного героя гагаузской народной волшеб- in the Gagauz folk prose as a result of the Christianiza- ной и легендарной сказки. Их появление в фольклор- tion of the people’s life. Besides, they are related to the ной прозе гагаузов связано с христианизацией жиз- pre-Christian beliefs – the magic, totemism and worship. ни народа. Кроме того, в них просматривается связь Thanks to these assistants, the fate of the protagonist is с дохристианскими верованиями – магией, тотемиз- changing for the better and he safely reaches his goal. At мом и отправлениями культов. Благодаря данным the same time, as a result of divine characters’ actions, помощникам судьба главного героя существенно his opponents are defeated, and good triumphs over evil. меняется в лучшую сторону, и он благополучно до- Key words: characters and images of religious стигает своей цели. В то же время противники и/или origin, Gagauz, fairy tale, legendary tale.

Александр КОЖОЛЯНКО

НОВОГОДНИЙ КАРНАВАЛ МОЛДАВАН И РУМЫН БУКОВИНЫ (ЧЕРНОВИЦКОЙ ОБЛАСТИ УКРАИНЫ): «МАЛАНКА»

Новогодние карнавальные действия име- Изучением зимних календарных празд- ют давнюю историю и соответствующую сим- ников на Буковине занимались ученые кон- волику. Праздник «Маланка» берет свое начало ца XIX – начала ХХ вв. Д. Дан, С. Ф. Мариан, еще с дохристианских времен, когда люди вери- И. Сбиера, этнографы второй половины ХХ – ли в богов Природы и имели анимистическое начала XXI вв. А. Олтяну, Г. Спатару, Г. Кожо- мировоззрение (верили в одухотворение мира лянко, А. Курочкин, Д. Суручан, А. Моисей. и душу). Однако ряд вопросов, связанных с символи- Своими корнями народный театр уходит кой и содержанием новогодних празднований в далекое прошлое. Об этом свидетельствует и молдаван и румын северной части Буковины, тематика представлений: борьба против непо- требует обстоятельного исследования. Прежде знанных сил природы, магические ритуалы, со- всего это касается причин и времени возникно- действующие приближению весны, поклонение вения, символики «Маланки», роли молодеж- животным, сцены охоты, трудовые процессы, ных общин населенных пунктов в организации высмеивание святош, борьба с местными экс- и проведении новогодних театрализованных плуататорами – боярином, торговцем, попом, действий, содержания древних новогодних об- старостой, полицаем и пр. рядовых песен, магических действий и пр. Особое место принадлежит таким те- Этнологические исследования выявили мам, как борьба против иноземных порабо- несколько вариантов объяснения происхожде- тителей – турок и татар, многовековая дружба ния народного театрального действия «Малан- между народами, особенно между украинца- ка» на Буковине. ми, молдаванами, румынами и юго-западными Один из них указывает, что люди до славянами. принятия христианства верили в одного лишь 142

Бога, в святого Прабога, Вседержителя, Твор- самими исполнителями. Именно в масках и ко- ца неба и земли. У Прабога были дочь Лада- стюмах заключен основной смысл представле- Земля (или Царица-Водица) и два сына: один ния, его содержание. В них – то мягкий юмор, добрый, а другой злой. Доброго называли Лад, то злой настрой, то лирическое настроение ге- Царь-Огонь, Мир, Световид, Белобог, Дажьбог, роя, то его воинственность. Хорош, Доброгисть, Радогисть и др., а злого – Всего известно более ста сюжетов народ- Змей, Зима, Смок, Ад, Гад, Пек, Пекол, Черт, ных представлений. Многие из них относятся к Чертовид, Враг и т. д. Лад орудовал светом, различным временным пластам давнего дохри- теплом, летом, всем хорошим, а Ад – потем- стианского периода (Кожолянко, 2004, 131). ками, зимним холодом и всеми бедствиями. У Ритуал «Маланка» можно разделить на Лада с Ладой, говорили наши предки, было два несколько частей: общая подготовка и органи- сына и одна дочь. Старшего сына звали Лад- зация, состав исполнителей и подготовка к вы- Солнышко, младшего Король-Луна, а дочь зва- ходу, ритуальный поход «Маланки», который ли Весной Маяной. является, с одной стороны, цельным действием, На восьмой день после праздника Ко- а с другой – отдельными тематическими дей- Ладо праздновали они и праздник Маланки, ствами. взявши одну девушку – Маланку, одного пар- Среди разных сюжетов новогодних на- ня – Чильчика, второго – Месяца-Луну, третье- родных театрализованных выступлений можно го – Змея-деда «с железной бородой», а осталь- выделить следующие: ных девушек и парней как почт (свиту) Ма- «Маланка». В этом представлении обыч- ланки, Чильчика, Луны и Змея, и ходили так от но участвует до 30 человек. В районных центрах дома до дома. молдаван Буковины (Новоселица) и румын На Буковине известна также легенда, в (Глыбока) существует еще легенда, что Малан- которой рассказывается, что в царствование ка, главная героиня действия, пожертвовала со- царя Ирода разъяренный чиновник распоря- бой ради спасения крепости от татарского на- дился снести головы мальчикам в возрасте от шествия. рождения до двух лет. Матери очень горева- Главная героиня театрализованного дей- ли. И тогда мужчины решили надеть на себя ствия – Маланка – красивая девушка Мелания. маски, чтобы таким образом хоть немного Татары поймали ее, растерзали, вырвали серд- развеселить глубоко опечаленных матерей це, бросили его в огонь, а потом отдали на съе- (Мінтенко 1994, 1). дение черным воронам. Но вороны перенесли С введением христианства на украинских сердце отважной девушки на родную землю, и землях обряд «Маланки» считался церковника- сердце превратилось в цветок, который ожива- ми языческим (поганским) обычаем, подлежа- ет с приходом весны (МЭЭ ЧНУ, 1989, т. 2, 1-18). щим запрещению. На Буковине возникла даже В этой легенде прослеживается связь новогод- пословица: «Если опозоришься, то прогоню, них обрядов с весенним праздником романско- как Маланку, со двора» (Маковій, 1993, 110). го населения края – Мэрцишор. Однако со временем христианство по- В дни новогодних гуляний народная дра- пыталось использовать «Маланку» в своих це- ма «Маланка» пользуется большим успехом. лях. По христианской легенде, Маланка – дочь Ряженые (всегда – исключительно мужчины) знатных родителей, которая после замужества ходят по улицам и в каждом доме дают пред- вместе с мужем посвятила себя Богу. Супруги ставления. С Маланкой происходят разные поселилось в монастыре, а все свое имущество смешные приключения, но она с честью выхо- отдали на благотворительные дела: выкуп плен- дит из любого из них. Острота шуток, сюжет ных христиан, сооружение церквей и т. д. (Ко- сценок зависят от способностей артистов. жолянко, 2013, 143). Представление «Свадьба». Псевдоже- Наибольший интерес в народном теа- них выкрадывает невесту и просит у насто- тральном искусстве представляют маски и ко- ящего жениха выкуп: песню, танец, шутку и стюмы, выполненные из различных материалов т. п. Разыгрываются бытовые сценки, в кото- 143

рых люди нередко узнают себя, своих соседей. вания патриархального общества. Это поддер- Юмор, шутки, песни – составные части народ- живалось архаичными союзами молодежи, из- ных представлений. В «Свадьбе» участвуют до вестными на Буковине как «asociaţii de tineret» 15 человек. Персонажи постоянные, но текст, (рум.), «молодежные общины» (Курочкин, как правило, всегда исполняется экспромтом. 1987, 24). Аналогичная половозрастная регла- Распространенная сценка новогодних ментация прослеживается в традиционной кар- обрядов молдаван и румын края – «Лошадка». навальной маскировке румынских «căluşariі», Главный герой – Лошадка. Тема – покорение молдавских «moşii», болгарских сурванариев и животного мира человеку. Вокруг этой темы кукеров и др. (МЭЭ ЧНУ, 1997, т. 3, 12). экспромт – шуточные диалоги, сценки, песни. В небольших населенных пунктах устра- «Бужоряне». Главные герои – народный ивалась одна «Маланка», однако в больших се- мститель Бужор и его отряд, которым противо- лах их было несколько: на каждой улице или в поставляются турецкие солдаты и офицеры. Во каждой части села – «cătun». Так, в селе с ру- всех сценках-экспромтах Бужор и его товарищи мынским населением Красноильск Сторожи- оказываются на высоте положения. нецкого района Черновицкой области еще и в «Гайдуки». Тема – борьба против турок наши дни по традиции новогодние ряженые и татар. Участвуют 10–15 персонажей. Главный собираются в нескольких частях села: Tragian, герой – Кодряну, Довбуш или другой народный Susenii, Cotul de Vale, Putna, Valea Putnei, Cotul мститель. de Jos, Ciocanenii, Pojojenii, Puzdirenii (МЭЭ «Рекруты». Тема – тяжелая судьба рекру- ЧНУ, 1997, т. 5, 12-13). та. Но герой не унывает и из любого положения На осенне-зимних собраниях молодежи – выходит с честью. «вечерницах» обычно распределяли роли глав- «Пинтя-гайдук». Главные герои – Пинтя ных исполнителей обрядов. При этом старались и его друзья, которые борются против богачей- придерживаться определенного канона. Так, на эксплуататоров. Разыгрываются словесные дуэ- роль «царицы» – «regină» пытались подобрать ли, драки и т. п. хорошего парня (иногда подростка) с тонкими «Скоморохи». Разыгрываются различные чертами лица, роль «медведя» – «ursul» поруча- бытовые и фантастические сценки. Как прави- ли сильному молодому парню, на роль обрядо- ло, персонажи – представители разных нацио- вых цыган, евреев, врачей выдвигали кого-ни- нальностей. Участвуют в представлении до 30 будь из числа самых веселых парней, которые человек. любили шутки и умели повеселить людей. «Новаковцы». Главные герои – народный При изготовлении костюмов для мед- мститель Новак и его друзья. Тема – совместная ведей используют сухую овсяную солому, ко- борьба молдаван, румын и украинцев против торую скручивают в прочную веревку. За 2–3 иноземных поработителей. дня до праздника собираются 4–6 участников и В конце ХХ – начале ХХІ в. появились шьют костюм медведя. новые сюжеты новогодних театрализованных Это выглядит так: на плечи одного чело- выступлений, связанные преимущественно с века кладут жердь длиной 3–4 м в виде продол- политической жизнью в Украине: «Верховная жения рук. Затем от ног начинают пришивать Рада», «Суд над Тимошенко и Луценко», «Взя- солому к штанам и пиджаку, вокруг рук и так точничество в милиции-ГАИ», «Выборы» и пр. доходят до жерди рук медведя. Обвязывают со- Инициатива в проведении празднично- ломой жердь и в результате получается одеж- общественной части рождественско-новогод- да «крылатого медведя» (МЭЭ ЧНУ, 1997, т. 3, них праздников принадлежала молодежным 14). Головной убор крылатых медведей – это общинам, организованным по территориаль- обшитая бисером и бусами национальная шап- ному принципу (село, часть села, хутор). Пре- ка кучма – «cuşma». Такой костюм мог весить обладание парней (вообще мужчин) в исполне- несколько десятков килограммов (40–50), что нии зимних календарных обрядов исторически требовало от исполнителя этой роли хорошей сложилось в условиях длительного существо- физической подготовки. 144

Костюм для маланочных медведей таких ра – «калфы» (руководителя молодежной сель- сел, как Чудей, Красноильск, Буденец, Ижев- ской общины). цы, создают путем пришивания рогоза к одеж- Обряд «Хождение с Маланкой» – де. Обрядовые медведи в этих селах надевают «Malancuța» заключался в следующем: парни на голову маску головы медведя, изготовлен- собираются группами, нанимают музыкантов ную ​​из липового дерева, оклеенную картоном (если среди них нет таких) и ходят по дворам, или покрытую овечьей кожей. В отверстия где есть девушки. Придя под окно дома, парни для глаз этого изображения-маски вставляют поют песни, в которых восхваляют и воспевают фонарики-отражатели красного цвета (МЭЭ родителей девушки, а главным образом, ее саму. ЧНУ, т. 3, 17). Медведей сопровождают ряже- Музыканты при этом аккомпанируют пению. ные цыгане, которые в разных румынских се- К некостюмированным персонажам лах и даже в отдельных хуторах больших сел «Маланки» следует отнести руководителя от- Сторожинецкого района одеты по-разному: в ряда – «калфу» («calfa»). В отдельных случаях одних селах они носят широкополые шляпы, к (села Буденец, Ижевцы) «калфа» выполняет одежде пришиты пурпурные ленты и неболь- роль «деда» – «moșul» и одевается в костюм, шие колокольчики, в других – одеты в кожаные соответствующий персонажу. Если в карна- куртки и подпоясаны широкими кожаными вальной процессии села или хутора собиралось поясами, а головными уборами служат овечьи много парней, то для обеспечения порядка по- шапки-кучмы, обшитые бисером. В руках каж- мимо калфы выбирали еще одного или двух его дый держат булаву – «buzdugan», размахивая помощников. ею при обрядовой пляске. По обычаю, после всех приготовлений Персонажи румынской буковинской устраивали небольшое застолье, выпивали и «Маланки» – цари и царицы «regi și regine» – закусывали. Тут же перед родителями и род- одеты в буковинский вариант национального ственниками своего руководителя – «калфы» румынского костюма. Цари, «regi», одеты в бе- участники «Маланки», которые в этом году пер- лые штаны «ițari», рубашки «cămașe», вышитые вый раз «маланковали», исполняли новогодние растительным орнаментом, кожаные безрукав- поздравления, маланочные песни и плясали ри- ки – «bondițe», украшенные кожаной же аппли- туальные маланочные танцы. кацией и вышивкой геометрического орнамен- Имела место также другая форма собра- та. Царицы «reginele» одеты в горбатки-катрин- ния участников новогодней «Маланки», когда це – «fote», обшитые золотыми и серебряными маланкари сходились не к дому, а приходили узорами, вышитые национальные рубашки – поодиночке на предварительно условленную «cămașe», безрукавки – «bondițe». Голова по- площадь села или перекресток дорог. Такой крыта широкими и длинными полотенцами, в обычай до сих пор бытует в некоторых селах верхней части которых пришиты небольшие Буковины со смешанным украинским и румын- иконки, украшенные бисером и зеркальцами. ским населением, в частности, в с. Великий Ку- Цари и царицы во время маланочного обряда чуров (Курочкин, 1987, 24-25). Как правило, на держат в руках мечи (Курочкин, 1987, 24-25). первую встречу приходят не только переодетые Отдельную группу персонажей буковин- парни, но и девушки, дети. Под музыку здесь ской «Маланки» представляли старики (дед и устраивают общие танцы, по завершении кото- баба). Старики одеты в национальныe костю- рых молодежная группа выходит на свой ново- мы, только на лицах у них – маски из кожи или годний обрядовый маршрут. картона, разукрашенные красками. По давней традиции новогодние обря- Подготовка костюмов и масок «Малан- ды маланкарей, как и рождественских коляду- ки» осуществлялась скрытно, чтобы сохранить ющих, происходили с наступлением темноты, инкогнито ряженых на празднике. после захода солнца, то есть в то время, когда, Репетиции карнавальных представлений по поверьям, резвилась всякая нечистая сила. и песен зачастую устраивались в доме или во Считалось, что в эту праздничную ночь люди дворе усадьбы старшего парня села или хуто- должны сидеть дома, опасаясь выходить на ули- 145

цу. Случайная встреча с ряжеными на их пути двор хозяина под музыку. «Калфа» приглашал не обещала ничего хорошего: те приставали к по очереди участников ритуала, выкрикивая: людям с пляской, криками, толкали в снег, тре- «Baba si moșneagul» – «Баба и дед на танец». бовали денежного вознаграждения и пр. Жен- «Дед» и «баба» танцуют один танец. Если в доме щин и девушек, которых встречали по дороге, была девушка, то второй танец она танцевала с могли облить водой, вымазать им лица сажей «дедом». «Калфа» останавливал танец и давал или золой (древние символы богатства и плодо- новую команду: «Regi si regine» – «Цари и цари- родия) (Урсу, 1990, 175-176). цы», которые начинают вместе танцевать и петь В ХІХ – первой половине ХХ вв. в отдель- под музыку. ных румынских селах Буковины (Красноильск, После обрядовых выступлений цыган и Чудей) имели место случаи организации «Ма- медведей «калфа» призывает к танцу «uf lele», ланки» девичьими группами, а также пригла- в котором танцуют евреи, цыгане и цыганята, шение на роль Мелании (главного персонажа врачи и другие маскированные персонажи «Ма- «Маланки») девушки, поскольку, по преданию, ланки». После их танца все маланкари чествуют Мелания – это весна, которая в сопровождении и благодарят хозяина, который угощает ряже- охраны ведет борьбу со злыми силами, с моро- ных и платит им деньги «за Маланку». Так ма- зом за быстрейший приход на землю весеннего ланкари ходят со щедривками по селу всю ночь тепла. с 13 на 14 января (по юлианскому календарю). Сопровождаемая музыкантами «Малан- В румынских селах Герцаевского района Черно- ка» пребывала в движении всю ночь до рас- вицкой области маланочный обряд проводится света. В новогоднюю ночь, по старому стилю в ночь с 31 декабря на 1 января, уже в соответ- (юлианскому календарю) «на Василия» – 14 ян- ствии с григорианским календарем. варя, маланкари должны были обойти все село В с. Чудей маланкари, зайдя во двор, или свою часть села – «catun», где могло быть от начинают сначала щедровать, и только после нескольких десятков до нескольких сотен дво- щедривки раздается призыв «калфы» к танцу ров. Случайная встреча двух «Маланок», как (МЭЭ ЧНУ, 1997, т. 5, 17). правило, заканчивалась дракой, в результате В с. Красноильск соломенного «крылато- которой случались даже серьезные ранения. По го медведя» водил на цепи «цыган» с булавой традиции, виновников этих праздничных ин- в руке. Зайдя во двор маланковать, «медведи» цидентов не принято было разыскивать и на- становились в круг и танцевали под мелодию казывать. свистков «цыган». Обращают на себя внимание и другие Особенностью Маланки в этом селе яв- особенности поведения ряженых маланкарей- ляется то, что ежегодно меняется тематика щедривников. маланочных обрядов. Например, в одном году Строго соблюдался принцип единовла- изготавливали из соломы ветряную мельницу, стия: руководителю Маланки – «калфе» при- которую везли на телеге, по обе стороны теле- надлежало решающее слово в определении ги шли «крылатые медведи», а на телеге стоял маршрута, места и времени ритуала. Свою ру- «мельник» с мешком муки. «Мельник» рассы- ководящую миссию он осуществлял с помощью пал муку во дворе, где Маланка поздравляла устных приказов, а также через условные сиг- хозяев с Новым годом. налы, которые подавались свистком или звон- В следующем году сценарий «Маланки» ком. Применяя их, можно было передать такие менялся: имитировалась работа скотобойни. команды, как «переход к другому танцу», «от- Два «цыгана» несли бревно, на котором вид- правляемся в путь дальше» и др. нелись следы крови от отрубленной головы Заходя во двор, «калфа» сначала спраши- барана. Еще два несли топор, голову барана и вал, принимают ли «Маланку» для проведения содранную с него шкуру. Два «еврея» держали ритуального обряда. Хозяева, как правило, всег- в руках двухметровую деревянную ось-вертел, да отвечали положительно. Тогда «калфа» давал на которой было насажено туловище барана, команду войти во двор. «Маланка» заходила во поджаренное на огне. Зайдя во двор очередного 146

хозяина, вертел устанавливали на подставках предгорной зоны, селах Бояны, Горбово Ниж- посреди двора, разжигали под ним солому и него Буковинского Попрутья Черновицкой об- продолжали поджаривать мясо, затем угощали ласти Украины. им хозяев, а идя по улице села, угощали этим Например, в 2005–2013 гг. в Черновицком мясом встречных людей. Если «Маланку» впу- областном музее народной архитектуры и быта скают в дом, то музыканты начинают играть и ежегодно (во второй половине января) прово- все танцуют танец «хору». Затем маланкари пе- дятся фестивали Буковинской «Маланки», а в реходят к песням, прибауткам и традиционным г. Черновцы последние три года проходил фе- шуткам. стиваль «Маланок» («Маланка-фест») на пло- Преимущественно ходят с «Маланкой» щадях и улицах города. Так, например, в 2013 по тем домам, где есть девушки на выданье, и г. на площадях Филармонии, Театральной и Со- начинают там «хозяйничать». Разбрасывают борной в г. Черновцы собрались тысячи участ- дрова, бочки, сельскохозяйственный инвентарь ников из всех районов и городов Черновицкой и пр. За чересчур злые шутки, которые иногда области и соседних – Ивано-Франковской, переходили границы дозволенного, хозяева Хмельницкой, Тернопольской, а также гости могли выпроводить «Маланку» из дома и двора, из Молдовы и Румынии. Участники фестива- не дожидаясь конца обряда. ля представляли традиционную «Маланку» и Днем 14 января, после ночных обходов- удивляли современными действующими лица- поздравлений, все группы маланкарей отдель- ми (персонажами). Победителями фестиваля ного села выходят на площадь-толоку, где каж- в 2013 г. стала «Маланка» из румынского села дая из «Маланок» пытается превзойти другую в Красноильск. искусстве танца. Так, в селе Красноильск в этот Обрядовые действия при проведении день на толоку выходят в «Маланке» маленькие «Маланки» в ХІХ – первой половине ХХ вв. но- дети, переодетые в цыган и крылатых медве- сили магический характер. Маланочные обря- дей, что делает ее еще более яркой. Например, ды имели черты своеобразной службы-мольбы, в «Маланке» из Верхнего угла (Suseni) с. Крас- это было колдовство добрых сил, заговоры, на- ноильск при входе на толоку медведи падают правленные на подчинение таинственных сил. на колени и так танцуют на коленях, затем идут Переодетые маланкари – это добрые и злые дальше. В их танце, в отличие от других «Ма- духи. Например, в лице «деда» и «бабы» можно ланок», есть момент, когда медведи ложатся на понимать образы духов-Лада, душ прародите- землю, а цыгане танцуют сверху на них (МЭЭ лей, опекунов нив и благосостояния хозяев. ЧНУ, 1997, т. 5, 18). Таким образом, новогодний карнаваль- Вечером 14 января «Маланки» расходят- ный обряд «Маланка» молдавского и румынско- ся на заключительную фазу обряда, то есть на го населения Буковины имеет свою этнорегио- расформирование. Это происходит поздно ве- нальную специфику, в частности в изготовлении чером в доме «калфы», где маланкарей угоща- костюмов, составе исполнителей, сценариях и ют. Через несколько недель в назначенный день формах исполнения. «Маланка» в молдавских и происходит угощение «Маланки» – «pârlitura», румынских селах Буковины проводится юноше- куда приглашены все хозяева, в которых танце- скими общинами. В ХІХ – первой половине ХХ вала «Маланка»; для них накрывают столы. По- вв. и девичьи общины сел, наряду с юношески- сле этого начинаются танцы, которые длятся до ми, также организовывали карнавальные пред- следующего утра (МЭЭ ЧНУ, 1997, т. 5, 19). ставления в новогоднюю ночь. В последние два десятилетия ХХ в. и в Материалы этнологических исследова- начале ХХІ в. наблюдается всплеск народно- ний указывают, что маланочные новогодние го празднования новогодней «Маланки» как действия имеют давнюю историю и соответ- в селах, так и в городах Буковины. Искусство ствующую символику. Праздник «Маланкa» бе- фольклорного театра получило особое распро- рет свое начало с еще дохристианских времен, странение в буковинских городах Вашковцы, когда люди верили в богов Природы и имели Глыбока, селах Великий Кучуров, Красноильск анимистическое мировоззрение. 147

Буковинская «Маланка» в своей тради- Marian S. F. Sarbatorile la romani. Bucuresti. Vol. ционности сохранилась до наших дней, хотя 1, 1898; Vol. 2, 1899; Vol. 3, 1901. магический, морально-воспитательный смысл Olteanu A. Calendarele poporului român. Bucu- маланочных обрядов значительно изменился. resti, 2001. Обряды стали носить преимущественно раз- Petrescu G. Obiceiuri și tradiții la sărbătorile de iarnă // Zorile Bucovinei, 30 noiembrie 1986. влекательный характер. Sbiera I. Colinde, cântece de stea şi urări la nunţi. Однако отдельные инновационные сю- Din popor luate şi poporului date. Cernăuţi: Editura So- жеты буковинской «Маланки» показывают cietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina, стремление буковинцев высмеять корруп- 1888. цию, взяточничество, нечестные суды, фаль- Spataru G. În lumea teatrului popular. Chișinău: сификацию выборов президента и выборов в Literatura artistică, 1984. представительские органы власти. И в наше Surucian D. Sărbători ale sufletului // Zorile Bu- время в этой части обрядовых действий «Ма- covinei, 2 ianuarie 1988. ланки» прослеживаются морально-воспи- тательные черты. Традиция и новаторство, Rezumat романтичность и красочность, истинная на- În articol s-a cercetat Teatrul popular de Anul родность – вот что обеспечивает живучесть Nou al moldovenilor și românilor din Bucovina (regi- буковинского народного театрального искус- unea Cernăuți din Ucraina). De asemenea sunt prezen- tate date despre originea obiceiului de a umbla cu «Ma- ства «Маланки». lanca», simbolurile și personajele incluse. S-au urmărit procesele de transformare a acestui obicei și specificul Литература desfășurării lui astăzi. Кожолянко Г. Етнографія Буковини. Т. 3. Cuvinte cheie: calendar, obicei, păgânism, Чернівці, 2004. măști, costume, mentalitate, magie, moralitate, Teatrul Кожолянко О. Буковинська Маланка-перебе- popular. рія: обрядовість та символіка. Питання історії старо- давнього світу, середніх віків, археології і етнології. Резюме № 1(35). Чернівці–Сторожинець, 2013. В статье исследованы новогодние народные Курочкін А. Календарные праздники на укра- театрализованные действия молдаван и румын Буко- инско-молдавском пограничье и их современные вины (Черновицкой области Украины). Рассмотрено судьбы // Советская этнография, 1987, № 1. происхождение новогоднего обряда «Маланка», пер- Маковій Г. Затоптаний цвіт. Київ, 1993. сонажи, символика. Прослежены трансформацион- Материалы этнографической экспедиции ные процессы этого обряда и его проведение в наши Черновицкого национального университета – МЭЭ дни. ЧНУ (хранятся в фондах Этнографического музея Ключевые слова: календарь, обряд, языче- факультета истории, политологии и международных ство, маски, костюмы, мировоззрение, магия, мо- отношений). раль, народный театр. Мінтенко М. Маланка // Буковинське віче, 12 січня 1994. Summary Моисей А. Аграрные обычаи и обряды вос- The article deals with the New Year folk theater точнороманского населения Буковины. Черновцы, performances of Moldovans and Romanians of Bukovina 2010. (Chernivtsi region of Ukraine). We consider the origin Урсу Н. Дерево жизни: нравы, обычаи, веро- of the New Year ritual of «Malanka», characters and вания // Атеистические чтения. Вып. 20. 1990. symbols. The article traces transformational processes in Федькович Ю. Писання Осипа Юрія Федько- the ritual and its present-day peculiarities. вича. Перше повне і критичне видання. Т. 1. Поезії Key words: calendar, ritual, paganism, masks, Осипа Юрія Федьковича. Перше повне видання з costumes, world outlook, magic, morality, national першодруків і автографів зібрав, упорядкував і по- theater. яснення додав др. Іван Франко. Львів, 1902. Dan D. Anul Nou // Patria. A. 1. № 336. Cernăuți. 1900. 148

«Маланка» у румын с. Красноильск – крылатые медведи, 2012 г. Детская «Маланка» – «Лошадка» у молдаван, с. Бояны, 2012 г.

Парень-ватажел (калфа). «Маланка» у молдаван, с. Бояны. 2012 г.

Macка и костюм невесты и жениха из народной драмы. Свадьба, 1987 г. 149

Jozefina CUSNIR

FOLKLORE MOTIF OF MARRIAGE TEST AND THE WORLD VIEW IN THE YIDDISH SONG TUM-BALALAIKE: ASPECTS OF THE HUMANIZATION OF THE MYTH

During the last several decades scientific Yiddish song Tum-Balalaike through the combi- thought, implementing ethno-cultural research in nation of characteristic folklore motifs indicated the field of folklore, has been fruitfully develop- above. ing an integrative approach as one of the trends First of all, we shall retell the content of the of modern anthropocentric paradigm 1, within the song (as close to the plain prose as possible), and framework of which the consideration of various then we shall present the lyrics. aspects of the mythological consciousness is close- The first verse sounds as follows. A young ly related to the axiological issues 2 and studying lad is lost in thought all night long: he wonders the phenomenon of the worldview 3. Considerable whom he has to marry not to be ashamed later (it attention is paid to developing and using appro- is implied that he would be ashamed if his wife priate tools, including the process of revealing proves to be silly). “anthropological constants and practices of their The refrain is composed of various com- formation” responsible for the implementation of binations of the words “tumba” and “la” finally “traditional forms of cultural production” (Mar- “transformed”, i.e. comically reinterpreted as kov, 2011, 33) 4. “balalaika”, since it is told: “Play, balalaika!” Unex- This article continues the author’s explora- pectedly the refrain’s final phrase contains no ono- tion of Jewish folklore in the indicated direction 5. matopoeia at all and is a formula or, rather, a spell More exactly, it is focused on the compre- saying: “Let there be gladness!” hension of the folklore motif of marriage test and The second verse is a direct speech of the the worldview in the Yiddish song Tum-Balalaike lad to a girl, and it sounds as follows. “Girl, girl, based on the author’s concept of myth humaniza- I want to ask you: what can grow, grow without tion 6, the constants of this phenomenon revealed rain? What can burn and never be over? What can by the author being applied. weep, weep without tears?” There is no reliable data on the exact time The refrain is repeated. when this song was originally composed 7. There The third verse is the girl’s answer. “Silly is no credible reason to associate it with the pres- lad, what do you ask me for? (The following is ence of Jews in Russia: a widespread belief that the implied: “Who doesn’t know it? Is it possible that words Tum-Balalaike emerged as a combination you don’t know it?”) Stone can grow, grow without of sounds usual for refrains 8 and only much later rain. Love can burn and never be over. Heart can were interpreted (most probably in a comic way) weep, weep without tears”. (Contextually all three as the name of a Russian musical instrument is responses imply that only the mentioned object quite plausible. possesses such a property). It is well known, however, that the mo- The refrain is repeated. tif of marriage test and its various combinations The lyrics of Tum-Balalaike is given below with the motif of riddles and the image of a “wise in the Latin transliteration displaying the south- maiden” presented in Tum-Balalaike are typical of ern dialect of Yiddish (it was spoken by Bessara- many nations’ folklore and are ancient 9; besides, bian Jews). The version of the text is transcribed the worldview shaped by each of such works is according to the author’ record (2005, Chișinău) rather definite. from her father’s voice, Cushnir Izrail Lvovich Therefore this article is devoted to revealing (born in 1922), who sang Yiddish songs. the specificity of the worldview formulated in the 150

Tum-balalaike love, light, freedom, creativity, sense, Universe, (Transliteration) intellect, truth, ethics, beauty, good food, sensual pleasure, etc.). Shteyt a bukher, On the contrary, the non-totem-hell-under- shteyt un trakht, world-death (death, eternal separation from the Trakht un trakht beloved ones, destruction, hatred, murder, torture, a gontse nakht etc.) is everything irreconcilable with individual- Vemen tzu nemen un nisht farshemen, ity. Vemen tzu nemen un nisht farshemen. The young lad’s riddles do not belong to the type of difficult questions obviously having a re- Refrain: sponse (such as, for example, “What is the quick- Tumbala, est thing on the earth?” or “What is the sweetest Tumbala, thing in the world?”). His riddles belong to the Tum-balalaike. category of those marital tasks known to be un- Tumbala, realistic (for example, to find the combination of Tumbala, some incompatible things) that the protagonist of Tum-balalaike. fairy tales, however, successfully resolves. Tum-balalaike, In other words, the plot of Tum-Balalaike Shpil, balalaike should be seen not as an episode of everyday life Shpil, balalaike, 10, but as a kind of fairytale plot. Freylekh zol zayn! In aspects of the humanization of the Meydl, meydl, kh’vil bay dir fregn, myth, wedding in a fairytale is a kind of growth Vus ken vaksn, vaksn un regn? of being deserved by the protagonist as an award. Vus ken brenen un nit oyfhern? As the protagonists of Tum-Balalaike are con- Vus ken benken, veynen un trern? textually awarded with the wedding, we can as- Refrain. sume that they behave in a mythologically “cor- Narisher bukher, vus darfstu fregn? rect” way. A shteyn ken vaksn, vaksn un regn. It is necessary to reveal in what way they Libe ken brenen un nit oyfhern. implement the harmonization of the Universe. A harts ken benken, veynen un trern. The riddles themselves, of course, are Refrain. closely linked to the processes of harmonization of mythological consciousness of the Universe Starting to comprehend the lyrics of this (Седакова, Толстая, 1999, 233-234). But in this song in aspects of the humanization of the myth, case, they are not limited to this aspect. we should first note the following. From our point of view, the feat the pro- The concept of the humanization of the tagonists are awarded with a wedding for is the myth consistently reveals harmonization of the following. Universe implemented by the mythological con- The young man demands from the Universe sciousness: the multiplication-revealing of the to work the miracles of harmony. The impossible totem and/or the abolition of the non-totem (the (growing without water, burning without being dynamic constant of the “totem/non-totem di- destroyed, or crying without tears) has to become chotomy”). Quite often the harmonization of the possible. Therefore, his fiancée should not be just Universe is implemented in a non-linear manner clever (as it may be suggested by common sense of by means of the laughter space formed by “silli- the plot), but fabulously wise. ness” of the protagonist (the dynamic constant of The girl becomes his worthy partner in this the “myth of laughter”). harmonizing game: she postulates that the world Let us recall that the totem-Paradise-life is is exactly as the lad wants it to be and that only a everything consubstantial with individuality (life, 151

“silly” person may not be aware of this fact or not satisfied; the protagonist’s heart will not have to be quite sure of it. weep, and, according to the laws of mythological As a result of this couple’s actions, the syncretism, it is equivalent to “universal” satisfac- worldview reaches a new level of harmony, and the tion of everybody’s craving for love. wedding is their reward. Both the fact that the description of the cry- Quite often the characters of such plots are ing heart is the last one to be presented and the kings and fantastic (fabulous) creatures. laughter epithet “silly” create an allusion to the In Tum-Balalaike nothing evidently magi- idea that the lad and the girl may “change their cal happens. Yet the specificity of the riddles’ con- places” in the marriage trial, and it will be the lad tent brings additional harmonizing sense to the who will have to prove that he is worthy of his fi- Universe of the song. ancée; i.e. an allusion to the kind of “circularity” of The girl does not only shape the specific the plot appears. However, it is “broken” by the re- worldview by means of her answers, but also al- peated “spell” refrain commanding joy (the totem- ludes to the lad: his questions are a metaphorical wedding-Harmony) to “be” as soon as possible: description of his own situation. the wedding music is already heard. He is looking for a bride, and it means that So, due to the motif of marriage test in his heart is craving for love. the Yiddish song Tum-Balalaike, the worldview Therefore, his first question is a metaphor of is shaped; according to it, a person who dares to thirst, indicating water as life-giving matter nec- demand miraculous harmony from the Universe essary for growth (life). The girl’s answer shapes gains both happiness and derision for having the worldview where everything is alive: even the doubted its possibility. stone can “grow”; the wedding ritual – because of the universality inherent for myth – “removes” the Notes illusion of the inanimate world. 1 See, e.g.: (Ворожбитова, 2003, 43-48), (Кубрякова, The second question “implies” the answer 1995, 144-238), (Покровская, 2003, 11-18), (Попова, verbalizing the concept of “love”. The answer 2002, 69-77). shapes the worldview where love is eternal: the The mentioned approach in its different aspects and description of love that “burns without disappear- variations is actively applied in the scientific works by ing” is de facto the description of love as the eter- scholars of the Institute of Cultural Heritage, see, e.g.: nal foundation of the world or the inherent world (Зайковская, 2011, 158-161), (Степанов, 2011, 28-33), harmony in the Universe. (Никогло, Чимпоеш, 2011, 196-199), (Друмя, 2011, The answer to the third question is the ver- 175-180). balization of the concept of the “heart” doomed to 2 See, e.g.: (Аксиологическая лингвистика: про- suffering (crying) if deprived of love (life-giving блемы изучения культурных концептов и этносозна- water). Let us note: a heart weeping without tears ния, 2002). is a metaphor for any suffering that is extremely 3 For example, J. Emer, exploring the value model of acute, but invisible to anybody, i.e. it is not verbal- the world based on the traditional folk song genres, notes: ized and, perhaps, it seems practically unidentifi- “Столь сложно организованный объект (фольклор- able even by those who suffer. ная ценностная модель мира) требует разноаспект- However, this suffering is being verbalized ного анализа, в частности исследования содержания by the reply, i.e. it implements the phenomenon ценностной модели мира и способов ее выражения” formulated in our concept as a “breach of hell’s im- (Эмер, 2007, 25). In addition, S. Vorontsova describes penetrability”, which represents one of the implicit her purpose as follows: “С целью выявления, как эти variations of the abolition of the non-totem-death, концепты (“heaven” and “hell” – J. C.) представлены i.e. harmonization of the Universe takes place. в фольклорной картине мира, был проделан анализ Moreover, the context implies that the wed- текстов русских, английских и немецких фольклор- ding will take place, i.e. craving for love will be ных песен” (Воронцова, 2009, 12). 152

4 For axiological constants of folklore, see also: (Го- by means of difficult riddles-tasks. See also plot 875 in лованов, 2009). The Aarne-Thompson tale type index. 5 See: (Cuşnir, 2013, 46-47), (Cuşnir, 2012, 49). 10 It is obvious that the consistent attempt to identify 6 For the author’s concept in detail, its notions and the story as a plot from everyday life leads to the follow- terminology, including the axiological and the dy- ing conclusions: the protagonist is simply reluctant to namic constants of the humanization of the myth, see: marry (his riddles virtually exclude the existence of any (Кушнир, 2012, 236-253). solutions); and his fear of marrying a silly girl is just a 7 Of course, the following general statements con- rationalization of his fear of marriage. But the intuitively cerning Yiddish folk songs can be applied to the song perceived meaning of the song is obviously deeper than Tum-Balalaike. this explanation. M. Beregovsky writes: “The way folk music of the Western and Eastern European Jews who used Yiddish Bibliography for speaking and writing was shaped as an art can be Аксиологическая лингвистика: проблемы изуче- traced from approximately the 14th century” (Берегов- ния культурных концептов и этносознания: сб. науч. ский, 1962, 5). The researcher notes: “In the fourteenth трудов. Волгоград, 2002. to sixteenth centuries Jewish folk art was influenced by Береговский M. Еврейские народные песни. M., German folk music, in which the natural minor occu- 1962. pied an important place. It is also one of the predomi- Буслаев Ф. Песни «Древней Эдды» о Зигурде и nant scales among the Eastern Slavs, among whom Jews муромская легенда // Буслаев Ф. И. О литературе: have been living for several centuries” (Slobin, 1982, Исследования; Статьи. М., 1990 http://sbiblio.com/ 294). biblio/archive/busllaev_o/02.aspx Ruth Rubin stresses: “In the songs we catch the man- Ворожбитова А. А. Актуализация философско- ner of speech and phrase, the wit and humor, the dreams лингвистического наследия как отражения «ан- and aspirations, the nonsense, jollity, the pathos and тропоцентрического сдвига» в филологии конца struggle of an entire people” (Rubin, 2000, 13). XX века // Антропоцентрическая парадигма в фило- Z. Stolyar asserts: «<…> идентичные, порою оди- логии. Ч. 2: Филология. Ставрополь, 2003. наковые жанровые образцы еврейской народной Воронцова С. С. «Ад» и «рай» в фольклорной музыки встречались в Запрутской Молдове и той картине мира (на материале русского, английского и же Бессарабии, на Волыни и в Подолье, на западе и немецкого языков) // Теория языка и межкультурная юге Украины и на берегах Днепра – вплоть до Кие- коммуникация. Курск, 2009, № 5. ва. Именно это дало нам основание выдвинуть идею Голованов И. А. Константы фольклорного созна- единого мелодического пространства, имея в виду ния в устной народной прозе Урала (XX – XXI вв.). еврейскую народную музыку, бытующую (бытовав- Челябинск, 2009. шую) на территориях названных здесь регионов» Еврейская народная песня: Антология / Сост. (Столяр, 1998, 11). М. Гольдин. СПб., 1994. 8 After all, “tumba-tumba” can be met in other Yid- Зайковская Т. Этнокультурный компонент dish songs (Еврейская народная песня, 1994), whereas фразеологических единиц (на материале русско- “la-la” can be heard not only in Yiddish ones. го, румынского и болгарского языков) // Revista de 9 Therefore, F. Buslayev mentions, «Состязание за- etnologie şi culturologie. Vol. 9-10. Chişinău, 2011. гадками и задачами <…> есть обычный эпический Друмя Л. Устойчивые культурно-типологические мотив <…> народной поэзии» (Буслаев, 1990) and параметры русского фольклора Республики Мол- compares the motives of a Serbian fairy tale from the дова // Revista de etnologie şi culturologie. Vol. 9-10. collection of V. K. Karadžić about the marriage of a king Chişinău, 2011. and a wise maiden who had coped with difficult riddles- Кубрякова Е. С. Эволюция лингвистических идей tasks and The Tale of Peter and Fevronia from Murom. во второй половине XX века // Язык и наука конца A. Veselovsky reveals the connection of this story’s mo- 20 века. М., 1995. tifs with the ones of the saga about Ragnar Lodbrok: Кушнир Ж. Аспекты гуманизации мифа в компа- having decided to marry a girl, he first tests her wisdom ративистском исследовании интеллектуальной про- 153

зы: теоретические предпосылки // Le comparatisme Slobin M. Old Jewish Folk Music: The Collections linguistique et littéraire – parcours et perspectives. In and Writings of Moshe Beregovski. Philadelphia, 1982. honorem Ion Manoli. Chişinău, 2012. Марков Б. В. Образ человека в постантропологи- Rezumat ческую эпоху // Вопросы философии. 2011. № 2. În articol, grație utilizării concepţiei de autor a Никогло Д., Чимпоеш Л. Отношение к труду в га- umanizării mitului, se dezvăluie caracterul specific al гаузском фольклоре и поэзии // Revista de etnologie şi imaginii lumii format prin combinarea motivului de tes- culturologie. Vol. 9-10. Chişinău, 2011. tare matrimonială cu chipul unei „fecioare înțelepte” şi cu Покровская Е. А. Человек в языке и культуре: но- caracterul deosebit al ghicitorilor. Caracterul specific se вые аспекты изучения // Антропоцентрическая па- manifestă în acest caz astfel: o persoană care îndrăznește радигма в филологии. Ч. 2: Филология. Ставрополь, să ceară de la Univers o armonie miraculoasă câștigă atât 2003. fericire, cât și derâdere pentru că a pus la îndoială posi- Попова Е. А. Человек как основополагающая ве- bilitatea acestei armonii. личина современного языкознания // Филологиче- Cuvinte cheie: Cântecul în limba idiș, motivul fol- ские науки, 2002, № 3. cloric de testare matrimonială, imaginea lumii, conceptul Седакова И. А., Толстая С. М. Загадка // Славян- umanizării mitului, dihotomia totem/non-totem. ские древности. Этнолингвистический словарь / Под ред. Н. И. Толстого. Т. 2. М., 1999. Резюме Степанов В. Тема «гостя» в этническом анек- В данной статье благодаря использованию автор- доте // Revista de etnologie şi culturologie. Vol. 9-10. ской концепции гуманизации мифа выявляется кон- Chişinău, 2011. кретика картины мира, которая формируется соче- Столяр З. Еврейская дойна: Еврейская народная танием мотива брачного испытания, образа «мудрой музыка в Бессарабии и Левобережном Поднестровье девы» и специфики загадок. Эта конкретика, в част- (Конец XIX – середина ХХ вв.). Кишинев, 1998. ности, такова: человек, осмелившийся предъявить Эмер Ю. А. Ценностная модель мира традицион- Универсуму требование чудесной гармоничности, ного фольклора в жанровом воплощении // Вестник вознаграждается и счастьем, и осмеянием за то, что Томского государственного университета. Томск, сомневался в ее возможности. 2007, № 297. Ключевые слова: идишская песня, фольклор- Cuşnir, J. Cântecele folclorice în imaginea despre ный мотив брачного испытания, картина мира, кон- lume a evreilor din Republica Moldova: pronunţare цепция гуманизации мифа, дихотомия тотем/не- în vederea umanizării mitului // Probleme actuale ale тотем. arheologiei, etnologiei şi studiului artelor. Rezumate- Summary le comunicărilor Conferinţei ştiinţifice cu participare This article reveals the specificity of the worldview internaţională, Chişinău, 22-24 mai 2013. Chişinău, shaped by the combination of the motif of marriage test, 2013. the image of a “wise maiden” and the specificity of the Cuşnir J. Formele mici de folclor în contextul vizi- riddles through the use of the author’s concept of the hu- unii evreilor din Republica Moldova asupra lumii: ac- manization of the myth. This specificity, in particular, is tualitatea problemei în aspectele umanizării mitului // the following: a person who dares to demand miraculous Probleme actuale ale arheologiei, etnologiei şi studiului harmony from the Universe gains both happiness and artelor. Rezumatele comunicărilor Conferinței științifice derision for having doubted its possibility. cu participare internațională. Chişinău, 31-1 iunie 2012. Key words: Yiddish song, folklore motif of marriage Chişinău, 2012. test, worldview, concept of the humanization of the myth, Rubin Ruth. Voices of a People: The Story of Yiddish totem/non-totem dichotomy. Folksong. Chicago, 2000. 154

Valentina URSU

DECADELE ARTEI ŞI LITERATURII RSS MOLDOVENEŞTI LA MOSCOVA: FILE DE ISTORIE (anii ’40 – înc. anilor ’60 ai sec. XX)

Procesul de creare a noii culturi sovietice a coregraf rus, care prezintă dansurile Cumătriţele şi cuprins utilizarea unui număr impunător de meca- Logodna 3. nisme de propagandă și educație. Potrivit directive- În cadrul Decadei au participat: capela co- lor CC al PCUS un rol deosebit în aveau toate ge- rală Doina, ansamblul de instrumente populare nurile artei și literaturii. „Literatura și arta sovietică şi ansamblul de dansuri populare moldoveneşti. au menirea să trezească în fiecare individ dorința de Spectacolele s-au desfăşurat în sala de concerte a crea și a edifica”, – menționa unul din liderii so- „P. Ceaikovski”, Sala Mare a Conservatorului din Mos- vietici M. Suslov, – Cetățenii sovietici au nevoie de o cova, Casa oamenilor de ştiinţă, în Casele de cultură artă a mărețelor idei și sentimente, a înaltelor intenții ale câtorva întreprinderi industriale din Moscova. și a măiestriei artistice, o artă care ar atinge toate Operele muzicale ce au răsunat în cadrul laturile sufletului și care ar forma moralitatea comu- spectacolelor muzicale: cantata Ştefan cel Mare de nistă și o cultură înaltă a sentimentelor” 1. Şt. Neaga, suita corală Doina de Eu. Coca, Simfonia Unele din activitățile organizate și pe larg lui S. Lobel, cântecele lui N. Ponomarenco, S. Zla- propagate de autoritățile sovietice au fost Decadele tov, D. Gherşfeld, S. Şapiro, suitele lui Ş. Aranov şi artei și literaturii tuturor republicilor sovietice uni- V. Baronciuc – au confirmat succesele compozitori- onale. Potrivit Enciclopediei Literatura și Arta Mol- lor din Moldova, au demonstrat evoluţia artei muzi- dova, ele au fost „...manifestări culturale importante, cale profesionale 4. Capela corală Doina a prezentat având drept scop intensificarea schimbului de valori în program creaţii populare, simfonia lui L. Gurov, literare și artistice dintre popoarele URSS ori ale în- Suita moldovenească de N. Ponomarenco, Joc de tregii comunități socialiste, îmbogățirea reciprocă a Eu. Coca, Simfonia moldovenească de S. Lobel. culturii lor, aprofundarea cunoștințelor unui popor Presa moscovită a apreciat înalt evoluţia despre altul” 2. artiştilor moldoveni. Bunăoară, ziarul Vecernaia Nu face excepție în organizarea acestor Moskva de la 7 ianuarie 1950 scria: „Artiştii moldo- acțiuni nici RSS Moldovenească. În acest context, în veni au susţinut 12 concerte. Ei au evoluat cu vaste deceniile patru și șase, la Moscova, s-au desfășurat programe de concert, s-au întâlnit cu compozitorii două Decade ale artei și literaturii moldovenești. moscoviţi, cu colectivele întreprinderilor industriale. Numeroasele documente de arhivă, articolele pu- Circa 200 de artişti moldoveni au demonstrat o înal- blicate în presa timpului ne permit astăzi să cerce- tă măiestrie artistică, farmecul muzicii şi dansului tăm din noi perspective rolul și importanța acestor moldovenesc” 5. acțiuni pentru evoluția culturii artistice din Moldo- Discuţiile organizate de către Ministerul va Sovietică. Culturii şi Uniunea compozitorilor din URSS și Prima manifestare culturală – Decada mu- RSSM la finele manifestării au evidenţiat succesele zicii şi dansului RSSM, a avut loc în perioada 28 artiștilor moldoveni, dar și problemele în muzica decembrie 1949 – 7 ianuarie 1950. Ea a fost pre- şi dansul moldovenesc. Astfel, în decizia ședinței cedată de o vastă activitate de pregătire. Pentru a Secretariatului Uniunii Compozitorilor Sovietici a acorda ajutor colectivelor muzicale din Moldova în URSS din 10 ianuarie 1950 se menționează: „Cele completarea repertoriului la Chişinău sosesc ma- mai reușite creații ce au răsunat în cadrul Deca- eştri ai artelor din Moscova. Astfel, în vara anului dei: Cântec despre Stalin, cantata lui Șt. Neaga, su- 1949 la Chişinău vine Igor Moiseev, coregraf din ita corală Doina de Eu. Coca, simfonia lui S. Lobel, Rusia, ce pregătește câteva compoziţii: Suita moldo- cântece de N. Ponomarenco, S. Zlatov, D. Gherșfeld, venească, Moldoveneasca, Coasa şi Joc. Alte creații S. Șapiro, suitele lui Ș. Aranov și V. Baranciuc, de- coregrafice sunt realizate de Leonid Iacobson, la fel monstrează succesele obținute de compozitori, 155 evoluția artei muzicale profesioniste” 6. Dar, potrivit Prin aceeași hotărâre se aprobă numărul canoanelor culturii sovietice, toate acestea „au apă- total al participanților la Decadă – 700 (ulterior rut și s-au consolidat în anii puterii sovietice” 7. această cifră a fost completată la solicitarea CC Din aceiași decizie aflăm că un șir de compo- al PCM cu reprezentanții colectivelor de artiști zitori și muzicologi din Moscova au acordat sprijin amatori și ai artei cinematografice 12). Colective- organizațiilor de specialitate și compozitorilor din le de creație și artistice desemnate erau: Uniunea RSSM în perioada de pregătire a Decadei, oferind scriitorilor din Moldova, Uniunea compozitori- sfaturi, consultații la selectarea operelor, în spori- lor din Moldova, Uniunea artiștilor plastici din rea măiestriei artistice a colectivelor și interpreților. RSSM, Teatrul moldovenesc de stat de operă și ba- Sunt menționați în acest context Iu. Șaporin, let, Teatrul moldovenesc muzical-dramatic de stat N. Peico, D. Kabalevski, A. Novikov, M. Veinberg, „A. S. Pușkin”, Teatrul dramatic rus din Chișinău, V. Vinogradov 8. Orchestra simfonică a RSSM, Capela corală „Doi- Concomitent, Decada a scos în evidență pro- na”, Orchestra de muzică populară și Orchestra de blema pregătirii şi formării cadrelor naţionale pen- estradă a Filarmonicii din RSSM, Ansamblul de tru toate genurile artei muzicale. S-a menționat că dansuri populare „Joc” 13. în aşa genuri ale muzicii, precum cea simfonică şi Toate cheltuielile financiare pentru organi- camerală, creaţia compozitorilor moldoveni rămâ- zarea și desfășurarea evenimentului au fost alocate nea cu mult în urma cerinţelor artistice ale timpu- din bugetul de stat prin aprobarea Consiliului de lui. Lucrul acesta a fost demonstrat vădit în cadrul Miniștri al URSS și RSSM, Ministerul Culturii, Mi- Decadei, unde n-a răsunat nici o operă, nu a fost nistrul Finanțelor etc. 14. Astfel, pentru anul 1958 a prezentat nici un balet naţional, fiind interpretat fost prevăzută suma de 686 mii ruble din fondul de doar un singur concert simfonic. rezervă al Consiliului de Miniștri al RSSM, preco- Cea de-a doua manifestare examinată, Deca- nizată pentru salarizarea a 63 unități, incluse supli- da artei și literaturii din RSS Moldovenească, a avut mentar în statele de funcții ale colectivelor teatrale loc în perioada 27 mai – 5 iunie 1960 9. și muzicale 15. Pregătirea intensă către această Decadă Comitetul Executiv Chișinău este obligat a început deja în anul 1958. În conformitate cu să planifice în anul 1959 suma de 2,5 mln. ruble deciziile CC al PCUS și Consiliul de Miniștri al în scopul edificării a două cămine destinate lu- URSS cu privire la desfășurarea acestei acțiuni crătorilor din artă, iar până la finisarea acestor culturale, CC al PCM și Consiliul de Miniștri construcții Ministerul Culturii primește în sub- al RSSM la 10 aprilie 1958 adoptă hotărârea de a ordine filiala hotelului „Moldova” de pe strada constitui o comisie pentru coordonarea pregăti- Comsomolului, 50, în scopul cazării artiștilor, rii și desfășurării acestui eveniment. Președinte al cheltuielile de întreținere fiind acoperite de stat comisiei, în spiritul vremii, este desemnat I-ul se- conform tarifelor comunale 16. cretar al CC al PCM Serdiuc Z. T., iar vice-președinți Deja la 22 aprilie 1958, Ministrul Culturii – secretarii CC al PCM Diordița A. F. și Tcaci D. G. 10 al URSS N. Mihailov emite ordinul privind acor- Din componența acestei comisii făceau parte: Angel darea sprijinului financiar și logistic în scopul pre- V. G., Arpentiev V. A., Buga V. G., Bucov Em. N., gătirii către Decadă, examinarea stării de lucruri Gherșfeld D. G., Golubișki A. A., Grigorașenco L. P., și oferirea sprijinului. Sunt desemnați în calitate Dubinovschi L. I., Iliașenco K. F., Corobceanu A. V., de consultanți următoarele persoane: pentru regia Craciun A. N., Cruceniuc P. A., Lazarev A. M., spectacolelor de operă și pentru concertul final – Lupan A. P., Pisarenco N. F., Postovoi E. S., Tana- lucrătorul emerit al artelor din RSFSR L. E. Bara- sevchi B. P., Ceban T. S., Șnîrev V. A. 11 Observăm, tov; pentru regia spectacolelor de dramă – artistul că pe lângă reprezentanții autorităților comuniste, poporului din RSFSR B. E. Zahava; pentru colecti- din ea făceau parte președinții sau vice-președinții vele corale – lucrătorul emerit al artelor din RSFSR uniunilor de creație, compozitori, poeți, scriitori, B.G. Socolov; pentru muzica simfonică – artistul artiști etc. poporului din RSFSR Z. P. Gricunov; pentru core- 156 grafie – artistul poporului din RSFSR A. N. Ermo- a colectivului şi a autorilor, presa timpului constata laev; pentru designul artistic al spectacolelor și con- că lucrarea va avea succes, iar soliştii vor prezenta certelor – lucrătorul emerit al artelor din RSGSR – cu demnitate republica. A. I. Constantinovski 17. În octombrie 1959 maestru principal de ba- La solicitarea Ministerului Culturii al RSSM, let al teatrului pentru perioada de pregătire pentru direcția Teatrului Mare din Moscova organizează în Decadă, a fost numită Natalia Kamkova, peda- incinta sa concertul final al Decadei. Editurile asi- gog principal al liceului coregrafic din Leningrad, gură publicarea unor lucrări literare și muzicale, iar care îi cunoștea foarte bine pe absolvenții grupei colectivele artistice moldovenești primesc instru- moldovenești a acestei instituții (Королёва, 1990, mentele muzicale și echipamentul teatral necesar 98). În calitate de consultant vine pedagogul Tea- pentru asigurarea programelor artistice 18. trului Mare, în trecut ilustru dansator, Alexei Er- Perioada de 2-3 ani ce a anticipat Decada a molaev. cuprins o vastă și prodigioasă activitate de pregă- Către acea vreme, compozitorii Vasile Za- tire, ce a contribuit la o înviorare a vieții artistice a gorschi şi Eduard Lazarev scrisese baletele Zorile şi Moldovei. În acest răstimp literatura, muzica, arta Spada frântă. Montarea Zorilor a fost realizată de coregrafică, teatrul, cinematografia, artele plastice maestrul de balet din Moscova Vladimir Varkov- s-au completat cu noi creații literare și artistice. ski, recunoscut prin realizarea numerelor de con- În domeniul poeziei au fost compuse noi cert în ansamblul dansului popular al RSSM şi care creații scrise de Bogdan Istru, Petrea Cruceniuc, cunoștea unele aspecte din folclorul coregrafic mol- Petre Darienco, Gheorghe Madan, Anatolie Gu- dovenesc. În același timp, о mare popularitate a gel, Aureliu Busuioc, Petru Zadnipru, ș. a. Sunt obținut-o V. Varkovski în calitate de regizor al bale- editate culegerile de versuri ale tinerilor Gr. Vieru, telor şi dansurilor pe teme contemporane şi eroice. V. Teleucă, C. Șișcan, P. Boțu etc. Apare culegerea Realizarea baletului Spada frântă a fost con- de versuri Meșter Faur, frate al pământului de An- dusă de Semion Drecin, în trecut, unul dintre dan- drei Lupan. Emilian Bucov scrie noi versuri și noi satorii de frunte ai teatrului de operă şi balet din Be- lucrări în dramaturgie 19. larus, care pe atunci avea deja о experiență de zece Critica de specialitate a constatat că în câțiva ani de activitate în calitate de maestru de balet şi ani de pregătire către Decadă și cultura muzicală a Nina Danilova, prim-maestru de balet al Teatrului făcut un salt în contextul măririi numărului de ge- de operă şi balet din Kuibâșev 20. În Rolul central nuri și forme muzicale, diversificării repertoriului, s-a produs Vladimir Tihonov. precum și în aspectul sporirii măiestriei artistice a Așadar, Teatrul de Operă și Balet din compozitorilor. Chișinău a prezentat următoarele spectacole de În contextul menționat, aceste succese vor fi operă: Grozovan şi Aurelia de D. Gherşfeld, Inima evidente în domeniile operă și balet. Compozitorul Domnicăi de A. Stârcea. D. Gherşfeld a propus pentru Decadă opera Gro- Spectacolul Aurelia de D. Gherşfeld, regi- zovan, precum și o nouă lucrare pe o temă con- zat de V. Navroţki a avut o conducere muzicală în temporană – opera Aurelia. Comisia care selecta persoana dirijorului-şef I. Alterman. De o înaltă şi aproba colectivele și repertoriul pentru Decadă apreciere s-au bucurat interpreții V. Tretiak, A. Fo- dorea să includă atât creații scrise anterior și care au menko, Eu. Ureche, T. Alioşina, B. Raisov, E. Par- fost deja prezentate în Moldova, cât și o nouă ope- nichi, F. Kuzminov, N. Başkatov şi T. Sokolova. Pen- ră naţională, cu atât mai mult că autorii operei Ini- tru prima dată conducerea muzicală a unei opere ma Domnicăi (compozitorul A. Stârcea, libretul – i-a fost încredinţată maestrului T. Gurtovoi. A. Gujel) îşi propusese ca idee „formarea mentalită- Prezentarea celor două balete: Zorile de ţii noi, sovietice, sporirea conştiinţei revoluţionare a V. Zagorschi şi Spada frântă de Ed. Lazarev au fost oamenilor muncii”. După multe ezitări opera Inima pe larg elogiate în presa din capitala URSS şi cea Domnicăi a fost, de asemenea, recomandată în re- din Chișinău. О atenție deosebită s-a acordat artei pertoriul moscovit, iar în urma unei munci asidue interpretative, regiei spectacolelor. După Decadă, 157

Vladimir Tihonov, interpretul principal, a fost invi- CC al PCM, Uniunile de creație, Ministerul Cul- tat la Teatrul Mare în calitate de prim solist al bale- turii etc. Apreciind importanța acestei manifestări, tului (Королёва, 1990, 107). Biroul CC al PCM în Hotărârea sa din 2 august În total, în Programele de concert ale De- 1960 menționează: „Decada artei și literaturii RSS cadei au participat 935 de artiști profesioniști și Moldovenești la Moscova a demonstrat succese- amatori 21. La spectacolele teatrale, cele muzicale, le enorme ale culturii Moldovei Sovietice, obținute la seratele literare, la expozițiile operelor de artă sub îndrumarea înțeleaptă a PCUS, a ajutorului plastică și în alte acțiuni din cadrul Decadei au dezinteresat al marelui popor rus, a celui ucrainean asistat circa 900 mii de spectatori din or. Mosco- și a altor popoare din țara noastră și a fost o ma- va, Reazani, Tula și alte localități ale URSS 22. În or. nifestare de amploare a maturității artistice, a ni- Moscova spectacolele, concertele și expozițiile s-au velului ideologico-politic și a măiestriei profesionale desfășurat în mai multe teatre și săli: Teatrul Mare a colectivelor teatrale și muzicale, a uniunilor de al URSS, Sala Mare a Conservatorului din Moscova, creație și a activității artistice de amatori” 26. Con- Sala de concerte „P. I. Ceaicovski”, Sala cu Coloane a comitent cu această supraapreciere a importanței Casei Sovietelor, Teatrul muzical „C.S. Stanislavski activităților organelor de partid, a sprijinului oferit și Vl. Nemirovici-Dancenco”, Teatrul „Vahtangov”, de poporul rus și alte popoare din URSS, hotărârea Teatrul central pentru copii, sălile de expoziții de menționează: „Decada a fost precedată de o muncă pe podul Kuznețk etc. 23 La Moscova s-a desfășurat organizatorică a instituțiilor culturale, de partid, so- o expoziție de carte, care a demonstrat realizările vietice, a organizațiilor sindicale și comsomoliste, ce scriitorilor din Moldova, i-a cunoscut pe locuitorii au determinat o sporire evidentă a activității uniu- Moscovei cu produsele editurilor, lucrătorilor in- nilor de creație, a colectivelor teatrale și muzicale” 27. dustriei poligrafice și comerțului cu cărți24 . Ziarul Aceiași decizie subliniază în continuare: „Suc- Правда scria: „Всё что было показано в дни де- cesele artei și literaturii moldovenești la Moscova sunt кады: спектакли, концерты, литературные ве- o dovadă elocventă a măreției politicii naționale leni- чера – убеждало в том, каких серьёзных успехов niste, a colaborării dezinteresate și a prieteniei de ne- достигла Молдавия во многих областях худо- tăgăduit a popoarelor țării noastre, este rezultatul unei жественного творчества. Осваивая всё лучшее activități vaste și încordate a organizațiilor de partid, в культуре русского и других братских народов sovietice și obștești, a colectivelor teatrale și muzicale, Советского Союза, молдавский народ сохранил a uniunilor de creație, a activității de amatori, rezul- национальные традиции своей культуры, сде- tatul unei munci enorme a tuturor participanților la лал новые шаги по пути художественного раз- Decadă”. Apreciind, pe bună dreptate, efortul celor вития” 25. Așadar, observăm că Decada a avut nu ce au participat la Decadă, în spiritul vremii această doar obiective propagandistice, dar și artistice. Pa- hotărâre preamărește contribuția PCUS și atribuie ralel cu promovarea ideii superiorității culturii ruse acestuia rolul decisiv în reușita activității. și culturii sovietice, ea a prezentat și mai multe as- La 20 octombrie 1960 are loc Întrunirea repu- pecte ale patrimoniului muzical, literar, artistic al blicană a lucrătorilor din domeniile de creație artisti- Moldovei. Bineînțeles, acestea au putut fi demons- că cu genericul „Totalurile Decadei artei și literaturii trate în măsura în care corespundeau ideologiei co- moldovenești la Moscova și sarcinile înfloririi con- muniste și fusese selectate de organele de cenzură. tinue a artei și literaturii republicii” 28. În Raportul După succesul obţinut la Decadă, repre­ prezentat la această ședință se constată că „Decada zentanții intelectualității literar-artistice au reve- artei și literaturii moldovenești la Moscova a devenit nit la baștină cu noi speranțe. Despre unele din o trecere în revistă a mărețelor realizări ale poporului ele aflăm din stenogramele ședințelor și întru- moldovenesc obținute în evoluția artei și literaturii în nirilor reprezentanților intelectualității artistice anii puterii sovietice” 29. Acesta era mesajul de bază desfășurate pe parcursul anului 1960. al tuturor consfătuirilor de bilanț din acea vreme. Bilanțurile Decadei au fost evaluate în ca- „Ea a fost un serios examen privind maturitatea de drul mai multor consfătuiri organizate de către creație a scriitorilor, artiștilor plastici, compozitorilor, 158 maeștrilor artei scenice, lucrătorilor cinematografiei și republici unionale, Săptămâni culturale, sărbători activităților editoriale, – se menționa în continuare, – jubiliare și comemorative etc. a reprezentat raportul lor de creație în fața Patriei, a fost raportul oamenilor muncii din Moldova în fața Note partidului, în fața întregului popor” 30. Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova (în continuare AOSPRM), Fondul 51. inv. 20. Examinând mesajul pe care l-a adus Decada, d. 201a. f. 88. Raportul scoate în vileag scopul propagandistic pe 2 Литература ши арта Молдовей. Енчиклопе- care îl urmăreau autoritățile comuniste prin aceste дие. V. 1. Кишинэу, 1985. P. 178. 3 acțiuni, și anume „Evoluările colectivelor artistice Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în con- tinuare ANRM), F. 2941. inv. 1. d. 160. f. 22. din Moldova au ieșit din limitele unei activități cul- 4 ANRM, F. 2941. inv. 1. d. 58. f. 1-2. turale ordinare și a unei simple demonstrații a succe- 5 Вечерняя Москва, 7 ianuarie 1950 / ANRM, F. selor obținute. Decada s-a transformat într-o acțiune 2941. inv. 1., d. 234a. fil. 139. politică de amploare, într-o adevărată sărbătoare a 6 AOSPRM, F. P-2941. inv. 1. d. 58. f. 1. 7 prieteniei și a recunoștinței frățești a poporului mol- AOSPRM, F. P-2941. inv. 1. d. 58. f. 1. 8 AOSPRM, F. P-2941. inv. 1. d. 58. f. 1. dovenesc față de marele popor rus și alte popoare ale 9 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 75. f. 46. țării” 31. Deci, nu atât sporirea măiestriei artistice a 0 AOSPRM, F. 51. inv. 18. d. 245. f. 18. reprezentanților literaturii și artei din Moldova, cât 1 AOSPRM, F. 51. inv. 18. d. 245. f. 18. 2 reafirmarea ideilor comuniste și răspândirea lor ar AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 119. 3 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 119. fi fost ideile centrale ale Decadei. 4 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 18-19. Tonul afirmațiilor de înaltă apreciere a re- 5 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 18-19. zultatelor Decadei îl vor regăsi pe parcursul tuturor 6 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 18-19. 7 deceniilor de putere sovietică. Bunăoară, o evaluare AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 11. 8 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 95. f. 11. a consecințelor Decadei după circa douăzeci de ani 9 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 12. vor fi făcute de către ziarul Literatura și Arta din 30 20 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 105. mai 1978 32. Anii ’70, cunoscuți în istoriografie ca 2 AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 75. f. 47. 22 perioadă a stagnării, vor continua politica culturală AOSPRM, F. 51. inv. 20. d. 75. f. 47. 23 AOSPRM, F. 51. inv. 18. d. 245. f. 20. sovietică de idealizare a modului de viață socialist. 24 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 14. Și, articolul, bineînțeles, face aceeași interpretare 25 «Правда», 8 iulie, 1960. a Decadei din 1960, ca „ajutor frățesc al poporului 26 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 46. rus, o realizare în toate domeniile artistice, inclusiv 27 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 46. 28 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 46. în cea de culturalizare a maselor”. 29 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 9. Și astăzi, cu trecerea timpului, apreciem Deca- 30 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 10. dele artei și literaturii Moldovei Sovietice la Moscova, 3 AOSPRM. F. 51. inv. 20. d. 201a. f. 10. în I rând, ca acțiuni ideologice și propagandiste, cu 32 Bejenaru O. Decada artei şi literaturii Moldovei multă muzică patriotică şi revoluţionară, desfășurate Sovietice la Moscova în retrospectivă istorică // Literatu- ra şi Arta, 30 mai, 1978. de către autoritățile sovietice în sprijinul politicii cul- turale a PCUS. Cu toate acestea, ele au avut și mai Literatura multe consecințe benefice pentru evoluția culturii Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii muzical-coregrafice și literare naționale: cunoașterea Moldova, F. 51. inv. 18. d. 245. publicului din Moscova cu unele realizări ale culturii Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova, F. 51. inv. 20. d. 75; d. 95; d. 201a. naționale din perioada sovietică, apariția unor ge- Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii nuri și forme muzicale noi, schimbul de experiență Moldova, F. P-2941. inv. 1. d. 58. cu reprezentanții culturii ruse etc. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, F. 2941. Puternic politizate ca manifestări culturale, inv. 1. d. 58; d. 160, d. 234a. Decadele vor fi urmate în perioadele următoare Bejenaru O. Decada artei şi literaturii Moldovei Sovietice la Moscova în retrospectivă istorică // Litera- de numeroase activități bilaterale și multilaterale, tura şi Arta, 30 mai, 1978. transformate în Zile ale culturilor naționale în alte Вечерняя Москва, 7 января 1950 г. 159

Королёва Э. А. Молдавский балетный театр. скими властями в этих целях. В организации данных Кишинeв. 1990. мероприятий Молдавская ССР не исключение. В Литература ши арта Молдовей. Енчиклопедие. этом контексте, в конце 40-х – начале 60-х гг. в Мо- V. 1. Кишинэу. 1985. скве состоялись две декады молдавской литературы Правда, 8 июля 1960 г. и искусства. Многочисленные архивные документы и материалы, опубликованные в печати того време- Rezumat ни, позволяют нам сегодня исследовать с новой точ- Procesul de creare a noii culturi sovietice a cu- ки зрения роль и значение этих событий для разви- prins utilizarea unui număr impunător de mecanisme тия художественной культуры Советской Молдавии. de propagandă și educație. Unele din activitățile orga- Ключевые слова: декада, концерт, коллек- nizate și pe larg mediatizate de autoritățile sovietice au тив, исполнитель, спектакль, выставка, пропаганда, fost Decadele artei și literaturii tuturor republicilor so- агитация. vietice unionale. Nu face excepție în organizarea acestor activități nici RSS Moldovenească. În acest context, la Summary sf. an. 40 – înc. an 60, la Moscova, s-au desfășurat două The process of creating a new Soviet culture in- Decade ale artei și literaturii moldovenești. Numeroasele cluded the use of a large number of mechanisms of prop- documente de arhivă, articolele publicate în presa timpu- aganda and education. Some of the activities organized lui ne permit astăzi să cercetăm din noi perspective rolul and widely publicized by the Soviet authorities were Dec- și importanța acestor acțiuni pentru evoluția culturii ar- ades of art and literature of all the republics of the Soviet tistice din Moldova Sovietică. Union. MSSR was not an exception in organizing these Cuvinte-cheie: decadă, concert, colectiv, inter- activities. In this context two Decades of Moldavian art pret, spectacol, expoziție, propagandă, agitație. and literature took place in Moscow in late 40s – early 60s. Many archival documents, published articles allow Pезюме us to investigate the role and importance of these actions Процесс формирования новой советской for the evolution of artistic culture in Soviet Moldova культуры включал использование большого количе- from another perspective. ства механизмов пропаганды и воспитания. Декады Key words: decade, concert, group, performer, искусства и литературы всех республик Советского performance, exhibition, propaganda, agitation. Союза были одной из форм, использованной совет-

Tatiana SÎRBU

LA DÉPORTATION DES «TSIGANES 1 SÉDENTAIRES» DE BESSARABIE PENDANT LA DEUXIÈME GUERRE MONDIALE

La déportation des Tsiganes en Transnistrie mains en tant que Tsiganes (Woodcock, Shannon, est un sujet au cœur de la recherche depuis plusieurs décembre 2010). Quelques autres auteurs (Dele- années. Viorel Achim, historien roumain, fut parmi tant, Dennis, 2010 [2006]) ont traité partiellement les premiers à publier en roumain sur la déporta- et sporadiquement dans leurs travaux la politique tion des Tsiganes de Roumanie en Transnistrie. Des d’Antonescu envers les Roms pendant la deuxième chercheurs comme Radu Ioanid et Michelle Kelso guerre mondiale. ont entrelacé les documents d’archives dépouillés Ce papier se trouve dans la continuité d’un et les interviews des survivants pour donner une autre article publié dans la Revue d’ethnologie et analyse plus pertinente sur le sujet (Ioanid, Radu. de culturologie de l’Institut du Patrimoine Culturel Kelso, Michelle. Cioba, Luminita Mihai, 2009). (voir le numéro 1 de la Revue), qui traitait de la dé- Petre Matei, jeune historien de Roumanie, fait des portation des Tsiganes de Bessarabie vers la Trans- recherches depuis plusieurs années sur l’identité et nistrie dans un cadre général. Ici, nous nous focali- l’altérité des Roms de Roumanie dans la première serons sur la déportation des Tsiganes sédentaires partie du XXe siècle. Shannon Woodcock a mené de Bessarabie en Transnistrie que nous n’avions que une recherche sur la situation des Tsiganes rou- partiellement abordée dans ce contexte plus large. mains pendant la deuxième guerre mondiale avec La déportation des Tsiganes sédentaires s’est un intérêt spécial dans un de ces derniers articles faite différemment de celle des Tsiganes nomades. envers les Roms roumains persécutés par les Rou- Les Tsiganes sédentaires ont été répartis dans 160 treize villes situées à la frontière de la Roumanie, l’Inspectorat des Gendarmes de Chişinău a mis sur à savoir: 1. Drobeta, 2. Turnu Severin, 3. Calafat, la table le problème de la déportation de 45 familles 4. Corabia, 5. Turnu Magurele, 6. Giurgiu, 7. Olte- (181 personnes) de Tsiganes de Soroca. L’inspec- nita, 8. Calarasi, 9. Braila, 10. Tulcea, 11. Galati, teur de Gendarmerie de Chişinău, le colonel Mecu- 12. Ismail, 13. Chilia (ANHC, inventaire 2355, dos- lescu, et le chef du Service de la Police, le capitaine sier 260/1942, folio 96). Deux de ces villes, Ismail Jugureanu, proposaient à l’Inspectorat Général de et Chilia, se trouvent en Bessarabie, dans sa partie la Gendarmerie d’évacuer ces familles qui n’avaient méridionale. pas de moyen de subsistance et vivaient de vols Les Tsiganes sédentaires furent divisés en (ANHC, dossier 130/1942, vol. I, folio 230-238). Les sous-catégories, à savoir: 1. Les Tsiganes récidi- documents d’archives ne permettent pas de savoir vistes 2; 2. Les Tsiganes sans moyens d’existence; clairement si toutes ces familles ont été déportées, 3. Les Tsiganes sans aucune occupation; 4. Les Tsi- ou s’il s’agit seulement d’une partie. Les archives ganes avec casier judiciaire; 5. Les Tsiganes non-mo- indiquent que l’Inspectorat Général a rappelé à bilisables; 6. Les Tsiganes mobilisables; et 7. Les Tsi- l’Inspectorat des Gendarmes de Chişinău que les ganes qui constituaient un danger pour l’ordre public. autres évacuations seraient initiées au printemps Les archives nous donnent des informa- et a demandé combien de Tsiganes étaient mobili- tions fragmentaires sur le nombre de Tsiganes sables parmi ces 45 familles. sédentaires déportés en fonction de leur village ou Ensuite, la correspondance entre l’Inspec- ville d’origine et de leur appartenance aux sous- torat Général de la Gendarmerie et l’Inspectorat catégories citées ci-dessus. Les Tsiganes déportés de Gendarmes Chişinău indique que parmi ces 45 étaient arrêtés par les gendarmes dans les villages familles de Tsiganes, seulement 9 familles n’étaient et par la police dans les villes (Ioanid, 2002 [2000], pas mobilisables (ANHC, dossier 130/1942, vol. I, 288-289; Achim et Iordachi, 2004, 213). Dans ce folio 230). De fait, il s’agissait des personnes âgées papier, nous nous intéresserons aux Tsiganes bes- qui n’étaient plus mobilisables. Selon les listes an- sarabiens. nexées à cette correspondance, on remarque que les Notons qu’il arrivait souvent que des polices personnes non mobilisables étaient nées entre 1868 de districts commencent par répondre qu’elles et 1890, à l’exception d’une personne née en 1904 n’avaient pas de Tsiganes qui correspondent à l’ordre pour qui la mention «réformé» (inapte au service) reçu, pour ensuite déclarer le contraire. Pour cette figurait dans la rubrique «observations» du tableau raison, il est très difficile de systématiser les dates (ANHC, dossier 130/1942, vol. I, folio 233). Dans le statistiques des documents des archives. tableau statistique sur «les Tsiganes sans moyens et Pour le total des trois premières sous-catégories, mobilisables de la ville de Soroca», on constate que nous disposons des nombres suivants : 7 personnes sont nées entre 1887 et 1899 et les 20 Cahul – 26 Tsiganes (8 hommes, 7 femmes, autres entre 1904 et 1918 (ANHC, dossier 130/1942, 11 enfants) (ANHC, inventaire 2350, dossier vol. I, folio 234). 185/1942, folio 3-4); Nous passons à la sous-catégorie 4, celle des Chilia Noua – 2 Tsiganes (un homme et une Tsiganes avec casier judiciaire. Les nombres de Tsi- femme) (ANHC, inventaire 2350, dossier 185/1942, ganes avec casier judiciaire qui ont été déportés en folio 4); Transnistrie en octobre 1942 sont les suivants : Ismail – 88 Tsiganes (20 hommes, 26 Soroca – 34 personnes (6 hommes, 7 femmes, femmes, 42 enfants) (ANHC, inventaire 2350, dos- 21 enfants) (ANRM, inventaire 1, dossier 4570 (1), sier 185/1942, folio 4-6; ANHC, inventaire 1474, folio 607). dossier 203/1942, folio 196); Bălţi – 113 personnes (24 hommes, 27 Les districts Chişinău, Orhei, Tighina, So- femmes, 69 enfants); et tous ces Tsiganes ont été roca, Bălţi, Cetatea Alba, et Cahul n’abritaient pas évacués à la date de 15 septembre 1942 (ANRM, de Tsiganes de ces trois catégories au moment où inventaire 1, dossier 4570 (I), folio 596). l’ordre a été exécuté (ANHC, inventaire 2350, dos- Cahul – 3 personnes (3 enfants) (ANRM, sier 185/1942, folio 2-3). Plus tard, en février 1943, inventaire 1, dossier 4570 (V), folio 1017). 161

Tighina – 11 personnes (5 hommes, 4 familles, déportés de la commune de Horodiştea femmes, 2 enfants) (ANRM, inventaire 1, dossier (ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gen- 4570 (V), folio 1016). darmerie, dossier 203/1942, folio 182-186; ANHC, La police du district Ismail a annoncé qu’elle fond: l’Inspectorat Général de la Gendarmerie, n’a pas de Tsiganes avec casier judiciaire. De même, dossier 127/1942, folio 212-218). Le rapport et le dans le district Chilia Noua, il n’y avait aucune tableau statistique annexé n’indiquent pas claire- personne de cette catégorie, de même que dans la ment de quelle catégorie font partie les Tsiganes municipalité de Chişinău, Orhei et Cetatea Alba déportés de cette Légion. (ANRM, inventaire 1, dossier 4570 (I), folio 595, Ainsi, le total des Tsiganes sédentaires de la 653, 627; dossier 4570 (V), folio 1015, 1016 ). sous-catégorie des non-mobilisables déportés en Concernant les Tsiganes de la 5e sous-caté- Transnistrie s’élève à 1047 personnes (273 hommes, gorie, c’est-à-dire les non-mobilisables, nous avons 266 femmes, 508 enfants). trouvé dans les archives les nombres suivants pour Chaque autorité de police de Bessarabie a les déportations vers la Transnistrie en octobre 1942: reçu l’ordre selon lequel ils devaient dresser les Bălţi – 114 personnes de communes rurales tableaux des Tsiganes mobilisables que les autori- (21 hommes, 24 femmes, 69 enfants); tés proposaient pour la déportation en Transnis- Chilia Noua – 2 personnes de communautés trie (ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 urbaines (1 homme, 1 femme); (III), folio 638). Ainsi, chaque autorité de police Tighina – 130 personnes de communes ru- a déclaré pour chaque district la situation numé- rales (31 hommes, 33 femmes, 66 enfants) (ANHC, rique: Chilia – 14 Tsiganes (hommes) (ANHC, inventaire 1474, dossier 127/1942, folio 311-316); fond: l’Inspectorat Général de la Gendarmerie, Cahul – 91 personnes de communes rurales inventaire 1474, dossier 203/1942, folio ­168); Ca- et 26 personnes de communautés urbaines (comm. hul – 198 Tsiganes (46 hommes, 48 femmes, 101 rur. 25 hommes, 24 femmes, 42 enfants; comm. urb. enfants); l’autorité de police Bălţi a relaté que dans 8 hommes, 7 femmes, 11 enfants); le district il n’y a pas des Tsiganes de cette catégo- Ismail – 6 personnes de communes rurales rie; l’autorité de police Soroca et Orhei ont déclaré et 88 personnes de communautés urbaines (comm. la même chose; l’autorité de police Tighina – 94 rur. 1 hommes, 2 femmes, 3 enfants; comm. urb. 20 Tsiganes (27 hommes, 22 femmes, 45 enfants); hommes, 26 femmes, 42 enfants); (ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 (IV), Lăpuşna – 590 personnes de communes folio 691, 693, 694, 705-707; ANHC, fond: l’Ins- rurales (166 hommes, 149 femmes, 275 en- pectorat Général de la Gendarmerie, inventaire fants) (ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la 1474, dossier 203/1942, folio 176). Gendarmerie, inventaire 1474, dossier 201/1942, fo- Le 1er novembre 1942, l’inspecteur régional de lio 2-4; ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 l’Inspectorat Régional de la police de Chişinău, Al- (1), folio 43-46). fred Pacsimade, demande avec l’ordre nr. 26309/942 Lăpuşna était le district avec le plus grand à toutes les neuf unités de police de la Bessarabie nombre de villages de Roms parmi les autres dis- de rapporter par téléphone dans les deux heures tricts de Bessarabie. Les listes de Tsiganes dépor- le nombre de Tsiganes mobilisés dont les familles tés d’Ursari, au lieu de mentionner le nom des (mères, épouses, enfants) ont été évacuées en Trans- villages d’où les déportés sont originaires, faisaient nistrie tout en indiquant le motif d’évacuation. Toutes référence au gros village voisin, Horodiştea. Selon les unités de police ont répondu le même jour entre le rapport avec le tableau statistique présenté par 11h45 et 13h15 qu’il n’y a pas des Tsiganes mobili- la Légion de gendarmes de Lăpuşna, Ursari est le sés dont les familles ont été évacuées en Transnistrie seul village dont on constate clairement que la plus (ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 (IV), grande partie où presque tous les Tsiganes ont été folio 798, 822; ANRM, fond : 680, inventaire 1, dos- déportés le 13 septembre 1942. Le commandant sier 4570 (III), folio 639-640, 641-646). de cette légion de gendarmes, Gheorghe Vartic, Le fait de rapporter dans les deux heures sug- donnait un nombre de 270 Tsiganes, répartis en 72 gère que les unités de police étaient bien informées 162 sur le nombre de Tsiganes, leurs occupations, etc. ANRM, fond 680, inventaire 1, dossier 4570/V, folio Pour finir, le nombre de Tsiganes qui consti- 1052, 1052a, 1053). tuaient un danger pour l’ordre public (catégorie 7) est La déportation des Tsiganes ne se faisait pas uniquement disponible pour Cahul – 51 personnes toujours vers la Transnistrie; parfois il s’agissait (12 hommes, 12 femmes, 27 enfants) (ANHC, fond: d’un transfert d’un district vers un autre district «D», dossier 2787/1940‒1942, folio 25-26). voisin. Par exemple, le 25 mai 1944, l’Inspectorat La Direction régionale de la police de Général de la Gendarmerie adresse à l’Inspectorat Chişinău organisait parfois des rafles pour s’assurer des Gendarmes de Chişinău une note téléphonique qu’aucun Tsigane ne s’est esquivé de la déportation. sur l’envoi pour le travail de 42 familles de Tsi- Ainsi, pendant le mois de novembre 1942, elle a ganes depuis le district d’Ismail vers la commune organisé des rafles dans toutes les neuf unités de la d’Arciz dans le district de Chilia Noua (tous les police de la Bessarabie. Selon le tableau statistique deux districts sont dans la partie méridionale de des résultats de ces rafles, on constate qu’à part la la Bessarabie) (ANHC, fond: l’Inspectorat Général rubrique «Tsiganes esquivés de la déportation», il de la Gendarmerie, dossier 86/1944, folio 244). Le avait encore six rubriques : «individus identifiés et document portait le cachet «Secret» comme sur la mis en liberté après le tri», «non soumis aux lois plupart des documents et correspondance sur les militaires», «vagabonds», «hors-la-loi condamnés Tsiganes. et poursuivis», «prisonniers évadés», et «suspects Ce n’ était pas un cas singulier car le 16 mai en général» (ANRM, fond 680, inventaire 1, dossier 1944, l’inspecteur général de la gendarmerie a or- 4521 IIème partie, folio 340-340a). donné à l’Inspectorat des Gendarmes de Chişinău La rafle commencée le 12 septembre 1942 de «fixer» dans les districts de la Bessarabie méri- dura huit jours. 1681 Tsiganes sédentaires de Bessa- dionale les Tsiganes revenus de Transnistrie et de rabie furent déportés en Transnistrie selon les listes les «mettre au travail» (ANHC, fond: l’Inspecto- trouvées jusqu’à présent dans les archives. Mais le rat Général de la Gendarmerie, dossier 86/1944, nombre de Tsiganes sédentaires selon la carte de folio 88). déportation nous donne un autre chiffre, à savoir: Toutes ces catégories de Tsiganes élaborées Ismail – 215 Tsiganes, Chilia – 305 Tsiganes, Ceta- dans le but d’être déportés sont liées au «danger tea-Alba – 7 Tsiganes, Cahul – 3 Tsiganes, Tighina – 0, social» selon la politique d’Antonescu. Ce «danger» Chişinău – 745 Tsiganes, Bălţi – 795 Tsiganes, So- venait surtout des femmes, des enfants et des per- roca – 0, Edinet – 53 Tsiganes (ANHC, fond: Les sonnes âgées comme nous montrent les chiffres. Inspectorats Régionals de la Police, inventaire 2355, dossier 260/1942, folio 96). Ainsi, le total de Tsiganes Notes sédentaires de Bessarabie déportés en Transnistrie 1 L’ethnonyme exogène «Tsigane» sera employé était de 2123 Tsiganes sédentaires, selon cette carte. pour cet article car les sources primaires contiennent A part la déportation par catégories, il y avait toujours l’hétéronyme et pas l’autonyme. parfois des demandes de la part des Tsiganes «d’être 2 La première, deuxième et troisième catégorie envoyés où leurs parents ont été envoyés». C’est le furent placés par les autorités dans un tableau de Tsiganes cas de quatre familles (14 personnes) de Tsiganes proposés pour l’évacuation. du district d’Ismail. Nous pouvons constater, sur base de la correspondance entre le Cabinet militaire Sources du Gouvernement de la Bessarabie sous la signature ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gendar- du directeur V. Garaiac et l’Inspectorat des Gen- merie, dossier 130/1942, vol. I, folio 230-238, 233, 234. darmes de Chişinău sous la signature du colonel ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gendar- T. Meculescu, que ces familles sont venues à Ismail merie, dossier 86/1944, folio 88 , 244. de (en Transnistrie) le 8 septembre 1941 ANHC, fond: «D», dossier 2787/1940-1942, folio et que leur transfert en Transnistrie ne donne lieu 25-26. à aucun doute car elles venaient de là-bas (ANRM, ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gendar- fond 680, inventaire 1, dossier 4570/1, folio 27-36; merie, dossier 127/1942, folio 212-218, 311-316. 163

ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gendar- Woodcock Sh. ‘What’s in a name? How Roma- merie, inventaire 1474, dossier 201/1942, folio 2-4. nian Romani were persecuted by Romanian as Ţigani in ANHC, fond: l’Inspectorat Général de la Gendar- the Holocaust, and how they resisted’ in Interstitio (East merie, inventaire 1474, dossier 203/1942, folio 168,­ 176, European Review of Historical and Cultural Anthropo- 182-186, 196. logy), vol. II, nr. 2 (4), décembre 2010. ANHC, fond: la Direction Générale de Police, inventaire 2350, dossier 185/1942, folio 2, 3-4, 4-6, 2-3. Rezumat ANHC, fond: Les Inspectorats Régionals de la Statisticile privind numărul ţiganilor sedentari Police, inventaire 2355, dossier 260/1942, folio 96. din Basarabia deportaţi în perioada celui de-al dolea ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 (III), război mondial constituie elementul cheie al acestui arti- folio 638 ,639-640, 641-646. col. Fiecare persoană deportată făcea parte din una din ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 (IV), cele şapte categorii elaborate de autorităţi. În baza docu- folio, 691, 693, 694, 705-707, 798, 822. mentelor de arhivă am încercat să reconstituim tabloul ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570 (V), statistic de ţigani sedentari deportaţi al fiecărei categorii folio 1015, 1016, 1017. şi pe judeţe. ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4521 IIème Cuvinte-cheie: Basarabia, ţigani sedentari, partie, folio 340-340a. Transnistria, deportare. ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570/1, folio 27-36, 43-46, 595, 596, 627, 653. Резюме ANRM, fond: 680, inventaire 1, dossier 4570/V, Статистика по количеству оседлых цыган, депор- folio 1052, 1052a, 1053. тированных из Бессарабии в Транснистрию во время Archives Nationales de la République de Molda- Второй мировой войны, является ключевым аспек- vie (par la suite ANRM), fond: 680, inventaire 1, dossier том этой статьи. Каждый депортированный человек 4570 (1), folio 607. был частью одной из семи категорий, разработанных Archives Nationales Historiques Centrales (par властями. На основе архивных данных мы попыта- la suite ANHC), fond: Les Inspectorats Régionals de la лись реконструировать статистическую картину по Police, inventaire 2355, dossier 260/1942, folio 96. каждой категории депортированных оседлых цыган (по округам). Ouvrages Ключевые слова: Бессарабия, оседлые цыгане, Achim V. Ţiganii în istoria României. Bucureşti: Транснистрия, депортация. Editura Enciclopedica, 1998. Achim V., Iordachi C. România şi Transnistria: Summary problema holocaustului. Bucureşti: Curtea veche, 2004. Statistics on the number of sedentary Gypsies de- Deletant D. Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Anto- ported from Bessarabia to Transdniestria during the nescu şi regimul său: 1940–1941. Bucureşti: Editura Hu- Second World War is the key aspect of this article. Each manitas, 2010. deported person was a part of one of the seven cate- Ioanid R. La Roumanie et la Shoah. Destruction gories elaborated by the authorities. Based on archival et survie des Juifs et des Tsiganes sous le régime Antones- records, we tried to reconstruct the statistical picture cu (1940–1944). Paris: Fondation Maison des sciences de of each category and district of deported sedentary l’hommes, 2002. Gypsies. Ioanid R., Kelso M., Ciobă L. M. Tragedia romilor Key words: Bessarabia, sedentary Gypsies, Transdni- în Transnistria: 1942–1945. Bucureşti: Polirom, 2009. estria, deported. Kenrick D., Puxon G. Destins gitans. Paris: Gal- limard, 1974. 164

Олег Галущенко

ВЛИЯНИЕ ДОКТРИНЫ КОМИНТЕРНА НА ЭТНОПОЛИТИЧЕСКУЮ СИТУАЦИЮ В МОЛДАВСКОЙ АССР

Часть II

Совместную Балканскую комиссию отклонить». 21 января это решение было ут- ИККИ/ЦК РКП(б) возглавлял М. В. Фрунзе. верждено Оргбюро ЦК РКП(б) 1. И именно данная комиссия подготовила ру- В дальнейшем активная поддержка по- ководящие директивы Политбюро ЦК РКП(б) зиции Бюро Молдавского обкома партии про- и Исполкома Коминтерна. Следует учиты- должилась. Весной 1925 г. была реализована вать и особенности балканского менталитета инициатива Политбюро ЦК КП(б)У о созда- в восприятии термина «автономия». Один из нии Бессарабской комиссии Коминтерна 2. авторитетных деятелей Коминтерна, член на- 6 марта оно посчитало необходимым учредить званной комиссии В. Коларов писал ее пред- при пленуме Исполкома Коминтерна данную седателю М. В. Фрунзе: «В национально-рево- комиссию с включением в ее состав секрета- люционном лексиконе на Балканах автоном- ря Молдавского обкома партии И. И. Бадеева. ное государство означает на деле независимое 9 марта Э. И. Квиринг отправил телеграмму в государство, которое может сохранять только адрес Секретариата ЦК РКП(б) с просьбой о некоторую номинальную связь с другим госу- создании этой комиссии (Национальный во- дарством. Автономия – это был путь к осво- прос на Балканах.., 2003, 356, 357, 384, 391 бождению балканских провинций от турецкого и др.). ига». Руководители Украины, по возможности, Приехавший из Румынии еще до на- учитывали эту особенность балканского по- чала работы V расширенного пленума ИККИ нимания этнополитических процессов (На- П. Ткаченко 12 марта 1925 г. написал письмо циональный вопрос на Балканах.., 2003, 3-7, И. И. Бадееву, в котором отмечалось: «Вчера 384-386; и др.). встретился с Гринштейном и говорили с ним 15 декабря 1924 г. Политбюро ЦК КП(б) о многом. По всей вероятности, при пленуме Украины, рассмотрев вопрос «О группе бес- ИККИ или при Президиуме (ИККИ – О. Г.) сарабцев», постановило: «Принять следующее будет создана Бессарабская комиссия для уста- предложение тов. Квиринга: Политбюро от- новления формы связи между бессарабской мечает наличие двух групп среди молдавских организацией и МАССР и ЦК КП(б)У. работников – одной, которая находится сейчас ...Комиссия, по нашему мнению, долж- главным образом в Москве и организует так на, прежде всего, определенно и ясно устано- называемую инициативную группу с ориента- вить вопрос о политической линии, которую цией на румынскую культуру, и другой – со- ведет партия в Бессарабии» 3. ставное ядро обкома и Ревкома Молдавской Выступивший 3 апреля на заседании Республики с ориентацией на народно-молдав- Бесса­рабской комиссии Коминтерна Н. А. Скрып­ скую культуру. ЦК считает, что наличие двух ник первым в повестке дня назвал вопрос о групп может повредить работе, почему считает молдаванизации или румынизации партийной необходимым руководство работой в Молдав- работы в Бессарабии. Он заявил: «Население ской Республике оставить за работающей в на- Бессарабии не желает присоединения к Румы- стоящее время группой. нии и чувствует себя не частью румынского Исходя из этого, Политбюро просит ЦК народа, а молдаванами. Румыны и молдаване РКП распустить московскую инициативную – это два близких народа, причем молдавский группу по созданию Молдавской Республики. народ был крестьянским, малоразвитым, язык Предложения об изменении состава пра- их тоже мало развит. Они чувствуют себя от- вительства, внесенные инициативной группой, дельным народом. Как относиться нам, Ко- 165

минтерну, к этому вопросу? Поддерживать ли следовало бы поставить в известность ЦК РКП стремление молдаван к тому, чтобы отдельно заранее, чтобы была возможность их обсудить вести работу и чувствовать себя особой нацией и выработать общую точку зрения (Cojocaru, и дальше развивать движение или, наоборот, 2009, 247-251). содействовать ведущейся румынской буржуа- Вернувшись еще раз к проблеме языка, зией румынизации Бессарабии. Как построить И. И. Бадеев подчеркнул: «Этот вопрос – во- свою работу, на каком языке?» (Национальный прос о языке является существенным. …Если вопрос на Балканах, 2003, 413). станем на ту точку зрения, что молдавский Ему энергично помог И. И. Бадеев: язык беден, он не имеет литературы, [что] «Если румынский ЦК не выдвигал вопроса о следует принять румынский язык, это еще не языке, то это не значит, что вопрос не актуаль- значит, что крестьянские массы станут на эту ный. Вопрос этот является основным вопро- точку зрения. Наоборот, в борьбе за раскрепо- сом определения нашей будущей тактики по щение даже наречие приобретает громадное отношению к Бессарабии и АМССР. значение. Мне кажется, что Румынская ком- Вопрос о языке связан с вопросом о том, партия долгое время не учуяла этого момента. стоит ли румынский ЦК и румынская ком- Этот вопрос приобретает характер националь- партия за право молдавского народа на само- ной борьбы между двумя национальностями. определение или настаивает на том, что они Нужно его решить, не оговариваясь, что это – являются частью румынского народа? Вопрос наречие, а не язык, не имеет литературы и т. д. актуальный». Он также заявил: «…Надо по- Раз борьба поставила вопрос о языке ре- вести работу на молдавском языке, признать бром, то нужно его окончательно решить» (На- молдаван Бессарабии за народ, который дол- циональный вопрос на Балканах.., 2003, 417). жен жить вне даже советской Румынии, ибо В качестве содокладчика П. Ткаченко за- в Бессарабии происходит как раз не то, чего явил: «Когда тов. Бадеев ставит вопрос о том, ожидала румынская олигархия, и если до сих что молдаване – особая нация, – мы должны пор крестьяне в Бессарабии не чувствовали использовать движение. Мы от такого лингви- себя особой нацией, то за последнее время за- стического обсуждения вопроса отказываемся. мечается с их стороны стремление оформиться Нечего говорить о том: являются молдаване как народ. ˂…˃ У меня есть целый ряд убеди- нацией или нет. Вопрос стоит так: имеется тельных фактов. Возьмите такой: если вы пой- ли в Бессарабии революционное движение? дете в молдавское село и спросите молдавско- Имеется! Это движение – не румынское. Об- го крестьянина – румын ли он, он ответит, что суждение самого вопроса не имеет значения с ничего общего с румынами не имеет. Еще один точки зрения использования революционного момент: если в Бессарабии крестьянин видит, движения в самой Бессарабии. Вопрос стоит что идут с поля два крестьянина и один поли- не о румынизации или молдаванизации дви- цейский, то говорят: „вот идут два человека и жения против румынской оккупации. Если к один румын”, этим крестьянин старается под- этому движению, которое имеется в Бессара- черкнуть, что он – не румын» (Национальный бии, мы сможем прибавить язык, который от- вопрос на Балканах.., 2003, 414-416) 4. личается от румынского, – мы это сделаем. Мы Не слишком активно представляв- будем выпускать литературу на молдавском, ший на заседании позицию ЦК КП Румынии на румынском языке русскими буквами. Кроме П. Ткаченко, сообщил, что данные вопросы молдаван, которые живут в Бессарабии, часть не обсуждались ЦК. Поэтому он может изло- молдаван живет в Румынии. Там нет нацио- жить лишь собственное мнение: «Повторяю, нального движения. Они тяготеют к румынам, я не имею мнения ЦК, а только свое мнение, они не желают самостоятельного государства. мнение одного из членов ЦК. Будем работать в С точки зрения революционной стратегии этой плоскости». Его поддержал А. Бадулеску, было бы хорошо создать еще одно националь- отметивший, что три пункта в повестке дня ное меньшинство, еще более революционизи- являются абсолютно новыми. В связи с этим ровать Румынию. Но пока в Румынии мы не 166

имеем национального движения. Имеем в Бес- угнетение в Бессарабии – это угнетение мол- сарабии, но потому что она экономически тяго- даван как нации. Национальный вопрос в Бес- теет к СССР» (Cojocaru, 2009, 255). сарабии – это вопрос об угнетении Бессарабии Н. А. Скрыпник в ультимативной форме в совокупности, то есть всех национальностей: потребовал, чтобы комиссия Коминтерна при- молдавской, украинской, болгарской и других. знала молдаван Бессарабии и правобережья Разница между языком молдаван-бессарабцев Прута отдельным народом и обязала Комму- и румын такая же, как между языком галиций- нистическую партию Румынии поддержать ских украинцев и украинцев Советской Укра- это национальное движение. Один из членов ины. комиссии попытался разобраться в новой, ви- Вот почему мы признаем движение в димо, для него проблеме: Бессарабии за присоединение к МАССР как «Бела Кун: Есть вопрос о молдавской национальное движение в Бессарабии в со- нации. Нужно открыто ответить, есть ли там вокупности, а не как национальное движение молдавская нация в Бессарабии, этот вопрос молдавского народа» (Cojocaru, 2009, 258). имеет решающее значение. Товарищи говори- Бела Кун заявил: «…Надо прямо гово- ли о языке. Есть ли, по мнению румынских то- рить о самоопределении вплоть до отделе- варищей, угнетенный молдавский народ. ния от Румынского государства и соедине- Бадулеску: Нет. ния под флагом АМССР с СССР. Последнюю Урсул [П. Ткаченко]: Существуют угне- часть лозунга не нужно сейчас подчеркивать» тенные бессарабские крестьяне» (Националь- (Cojocaru, 2009, 262). ный вопрос на Балканах.., 2003, 418). Так же категорично был настроен Представитель Югославской компартии Н. А. Скрыпник: «Вопрос стоит о молдавском Горкич привел пример своей страны. Мы уже национальном вопросе в Румынии, Бессарабии прошли этот период, – заявил он. – У нас была и Буковине. Мне, украинцу, приходится това- проблема, являются ли хорваты отдельной рищам румынам доказывать, что молдаване нацией или нет? Язык один и тот же, только составляют народ, который достаточно живуч шрифт другой. Некоторые товарищи говорили, и ассимилировал у себя украинское население, что да. Это было слишком абстрактным рас- за полстолетия эта живучая нация не подда- смотрением вопроса о формировании языка. лась ни украинизации, ни румынизации (тов. Язык и нация не могут быть сконструированы. [фамилия не указана] … ни венгеризации). Молдавские крестьяне чувствуют свое отличие Я полностью поддерживаю свое преж- от румын (Cojocaru, 2009, 258). нее заявление, что молдаване представляют Е. Арборе-Ралли отметила: «Молдава- собой особый народ, что Коммунистическая не в отношении языка и этничности слишком партия целиком поддерживает национальную мало отличаются от румын, чтобы можно было борьбу молдавских крестьян, вы выставите ло- бы научно признать их отдельной националь- зунг: выделения из Румынии, воссоединения ностью. Доказать это исторически трудно. с автономной Молдавской Социалистической Ранее на территории Молдавского княжества Республикой». На этом завершилось первое существовал молдавский народ и молдавский заседание (Cojocaru, 2009, 264). язык с литературой на старославянском алфа- В тот же день, 3 апреля, прошло второе вите. На этой основе развился румынский ли- заседание Бессарабской комиссии Коминтер- тературный язык. Я не вижу разницы в языках на. На нем И. И. Бадеев, Н. А. Скрыпник и и не признаю, что молдавский язык существен- П. Ткаченко дополнительно аргументирова- но отличается от румынского. Но язык не всег- ли высказанные ранее точки зрения. Затем в да является критерием этничности. Бессараб- дискуссию включился Г. Димитров, поддер- цы не все понимают по-румынски, но мы пони- жавший лозунг о самоопределении молдаван маем их полностью. Поэтому наши товарищи вплоть до отделения от Румынии: «Мы знаем: могут работать в Молдавской АССР. Сущность существует молдавская нация, несмотря на вопроса не в языке. Мы не можем сказать, что это, часть молдаван в Старой Румынии румы- 167

низировалась. Молдавская нация существует, 29 апреля прошло заседание специаль- и молдаване имеют право на национальное са- ной комиссии ЦК КП(б)У. Она сформулирова- моопределение, на национальное единство, на ла свой взгляд на основные тезисы резолюции свою самостоятельную республику» (Cojocaru, Бессарабской комиссии Коминтерна. В этот же 2009, 273). день была принята «Резолюция Бессарабской Вместе с тем, Г. Димитров был против комиссии по национальному вопросу 5-го рас- объединения МАССР и Бессарабии в одно ав- ширенного пленума ИККИ». В ней подчерки- тономное государство в составе Украины или валось: «Компартия Румынии должна всемер- Советского Союза. «По-моему, – заявил он, – но поддерживать национальные стремления преждевременно выдвигать как лозунг непо- молдаван, которые считают себя отдельным средственное присоединение к Сов[ветскому] народом от румын и свой язык признают осо- Союзу. Но коммунистическая партия должна бым, отдельным от языка румынского. Самую заявить перед массами, что она – за присоеди- энергичную критику и борьбу должны встре- нение части Бессарабии, скажем, Молдавии – к чать великодержавные поползновения румын- Молдавской сов[ветской] республике, украин- ской буржуазии, которая стремится сделать ской части – к советской Украине, русской ча- лингвистику и этнографию орудием полити- сти – к сов[ветской] России. ческого порабощения молдавского народа, от- Какая государственная форма будет в рицая за молдавской нацией самое право на будущем – неизвестно. Я представляю следу- существование. ющее: если мы имеем на протяжении несколь- Ввиду того, что со стороны отдельных ких лет советскую Бессарабию, советскую До- работников компартий Румынии и Советской бруджу, сов[ветскую] Румынию, сов[ветскую] Молдавии, а также из румынской и бессараб- Болгарию, может быть, будет целесообразным, ской эмиграции в Советской России ведется что теперешняя Молдавская социалистическая пропаганда, будто компартии должны взять республика вышла бы из непосредственной го- курс на румынизацию молдавского народа, Ко- сударственной организации советской России минтерн осуждает этот уклон и вменяет Ком- и присоединилась к сов[ветской] [Балканской] партии Румынии в обязанность самую энер- федерации. Это – вопрос революционной це- гичную поддержку национальных стремлений лесообразности, это – музыка будущего. Я молдавского народа» 5. думаю, что не нужно преждевременно предре- Затем была принята «Резолюция ИККИ шать вопрос будущего государственного строя по бессарабскому вопросу». Она существенно в различных областях» (Cojocaru, 2009, 272). отличалась от аналогичного документа Бесса- Затем состоялась острая дискуссия по рабской комиссии. Исполнительный Комитет содержанию резолюции комиссии. А. Бадуле- Коминтерна занял гораздо более благоприят- ску высказался категорически против тезиса о ную для Румынской компартии позицию. Если существовании молдавской этнической нации, в первом пункте и говорилось о положении в отдельной от румынской. С ним не согласил- Бессарабии, способствующем не столько клас- ся П. Ткаченко и другие участники заседания. совому, сколько национально-освободительно- 5 апреля 1925 г. Н. А. Скрыпник, выступив на му движению, то в дальнейшем использовался пленуме ЦК КП(б)У, заявил, что Бессарабская термин «молдавское население», без акцента комиссия выработала проект резолюции, кото- на его отличие от румынской этнической на- рый, вероятно, будет утвержден Исполкомом ции. Оторванность бессарабского пролетари- Коминтерна. В свою очередь, А. Бадулеску ата от запрутского, по мнению ИККИ, вела к обратился 8 апреля в ИККИ с письмом, посвя- замене классового сознания «…национали- щенным результатам деятельности Бессараб- стической ненавистью ко всему румынскому, ской комиссии. В нем он подробно изложил к румынам “вообще”», что соответствовало позицию большинства румынских коммуни- интересам буржуазии. Следовательно, решил стов по обсуждавшимся вопросам (Cojocaru, Исполком Коминтерна: «Румынская КП в лице 2009, 273-285). своей областной организации в Бессарабии 168

должна обладать монополией в деле организа- основные работники знают друг друга уже дав- ции движущих сил революции в Бессарабии». но и делятся на две группировки: бадеевцев и Только семнадцатый по счету пункт гласил: старовцев... Группировка Старого: Старый, «Национальная политика СССР, в частности, Криворуков, Бубновский, Ботев и другие счи- создание АМССР, должна быть использована тали, что молдавский язык – не язык, а жаргон, в повседневной агитации по национальному молдаване не имеют своей культуры, а потому, вопросу в Бессарабии». Таким образом, ИККИ нужно ввести в Молдавии румынский язык и далеко не полностью поддержал мнение сво- культуру... ей Бессарабской комиссии и не акцентировал Группировка Бадеева: Галицкий, Бого- в резолюции Коминтерна этнические и линг- польский, Раевич, Холостенко, Россинский вистические вопросы. Н. А. Скрыпник считал, и др., якобы стояла за народный молдавский что резолюция Бессарабской комиссии вообще язык, на самом деле приписывали молдавско- отклонена. Вместе с тем, подводя в январе му языку то, что ему чуждо или создавали ис- 1926 г. итоги работы уже другой, Румынской кусственно слова и пр.». Именно эта борьба комиссии Исполкома Коминтерна, ее пред- являлась главным стержнем в развитии этно- седатель Г. Димитров заявил: «О молдаванах. политических процессов в Молдавской АССР Являются ли они румынами? Я считаю, что не и реально сказывалась на положении нацио- являются, но пусть они сами определят – что нальных меньшинств автономии. они такое. Партия, по-моему, должна считать В 1928 г. И. И. Бадеев и Г. И. Старый бессарабских молдаван такими же, как и мол- были отозваны из Молдавии в связи с явно не- даван в Молдавской республике. ˂…˃ Дискус- нормальной обстановкой, сложившейся в ру- сия по этому вопросу закончена» (Националь- ководстве республики. В конце 20-х гг. МАССР ный вопрос на Балканах, 2003, 464-466, 572, покинули Е. З. Арборе-Ралли и В. П. Попович. 573, 606). Ранее уехал в Одессу И. Н. Криворуков. Само- Затем власти провели чистку профес- бытники, одержавшие практически полную сорско-преподавательского состава Румынско- победу, значительно активизировали прове- го сектора КУНМЗа и параллельно ему созда- дение политики молдаванизации, а также де- ли Молдавский сектор. В октябре 1926 г. была ятельность по созданию молдавского литера- распущена Румынская группа при Московском турного языка, прежде всего − по расширению городском комитете партии. Инициатива пере- его словарного запаса. шла к Обществу бессарабцев в СССР, с нача- Таким образом, приведенные в статье ла 1926 г. приступившему к выпуску журнала материалы показывают, что национальная по- «Красная Бессарабия» 6. литика советского режима была существен- Следует подчеркнуть, что некоторые из ным фактором, обусловившим в межвоенный румынизаторов и самобытников занимали осо- период динамику этнополитических процес- бую позицию, отличавшую их от других сто- сов в СССР в целом, в том числе в Молдавской ронников данной точки зрения. Это наиболее АССР. Вместе с тем, на положении националь- ярко проявилось в деятельности Г. И. Старо- ных меньшинств в автономии сказывались го. В число румынизаторов он организацион- внешнеполитические приоритеты Москвы. но не входил, но высказывался за проведение Это особенно ярко проявилось в самом факте в Молдавской АССР политики румынизации, ее создания на левом берегу Днестра и в по- а не молдаванизации. Г. И. Старый последова- следовавших затем дискуссиях в Коминтерне. тельно боролся за использование латинского Однако эта организация в 1924 г. не принимала шрифта, против чего не менее последователь- участия даже в обсуждении вопроса об образо- но выступал И. И. Бадеев. вании МАССР. Активным был только А. Баду- Каждый из них опирался на груп- леску, но на личном уровне. пу своих сторонников. Как писал позднее Идея образования на территории Украи- Г. И. Бучушкану: «С самого начала моей ра- ны молдавской государствен­ности с целью не боты в Молдавской республике я заметил, что только способствовать ускоренному развитию 169

молдавского населения Левобережья Днестра, 6 РГАСПИ, ф. 529, оп. 1, д. 490, л. 10; ф. 495, но и вернуть Бессарабию, революционизиро- оп. 286, д. 143, л. 190; Бобейко И. М. Возвращение вать ситуацию на Балканах была реализована к правде истории // Восстанавливая правду истории. в весьма благоприятных для нее условиях­ со- Кишинев, 1989. С. 136. ветской внешней и внутренней полити­ки I по- ловины 20-х гг. Коминтерн был влиятельной Литература организацией, и пропагандируемые в его рам- Национальный вопрос на Балканах через при- ках ценности оказывали реальное воздействие зму мировой революции: В документах центральных на этнополитические процессы к востоку от российских архивов начала – середины 1920-х годов. Днестра. Ч. 2. Июнь 1924 – декабрь 1926. М., 2003. Примечания Cojocaru G. E. Cominternul şi originile “moldo- venismului”: Studiu şi documente. Chişinău, 2009. 1 Cojocaru G. E. Cominternul şi originile “moldo- venismului”: Studiu şi documente. Chişinău, 2009. Rezumat Р. 228, 229; Российский государственный архив со- În articol se analizează influenţa teoriei şi prac- циально-политической истории (РГАСПИ). Ф. 17. ticii Internaționale Comuniste asupra procesului de for- Оп. 16. Д. 1393. Л. 31; см. подробнее: Галущенко О. С. mare a RASS Moldoveneşti, asupra dezvoltării situației Молдаване или румыны? Дискуссии в Молдавской etnopolitice în această republică şi asupra situaţiei АССР: этнополитологический аспект // Revista de et- minorităților etnice. Studiul a fost scris în baza surselor nologie şi culturologie. Vol. 2. 2007. С. 234-246. de arhivă şi unui mare număr de surse bibliografice. 2 В состав Бессарабской комиссии входи- Cuvinte-cheie: R.A.S.S. Moldovenească, Trans- ли известные деятели международного, советско- nistria, Internaționala Comunistă, Istorie, Etnologie, Po- го и румынского коммунистического движения: litologie. Г. Димитров, Б. Кун, В. Коларов, Д. З. Мануильский, Резюме М. В. Фрунзе, Н. А. Скрыпник, П. Ткаченко, А. Ба- В статье анализируются вопросы влияния дулеску, И. И. Бадеев и другие. Комиссия провела тео­рии и практики Коммунистического Интернацио- несколько заседаний и приняла резолюцию по наци- нала на процесс создания Молдавской АССР, на раз- ональному вопросу в Бессарабии. витие этнополитической ситуации в автономной ре- 3 Коммунистическое подполье Бессарабии спублике, на положение национальных меньшинств. (1918–1940). Сб. документов и материалов. Т. 2. Ки- Статья написана на основе широкого круга источни- шинев, 1988. С. 136, 137; Национальный вопрос на ков, включая архивные. Балканах через призму мировой революции: В до- Ключевые слова: Молдавская АССР, При- кументах центральных российских архивов начала – днестровье, Коммунистический Интернационал, середины 20-х годов. Ч. 1. Май 1922 г. – май 1924 г. история, этнология, политология. М., 2000. Ч. 2. Июнь 1924 г. – декабрь 1926 г. М., 2003. С. 357. Summary 4 Схожее мнение принадлежит М. Садовяну: The author analyzes the issues of the influence of румыны в восприятии бессарабских крестьян – это theory and practice of Communist International­ on the солдаты, жандармы, чиновники. См. подробнее: process of the Moldavian ASSR formation, on the devel- Heitmann K. Limba şi politică în Republica Moldova. opment of the ethnopolitical situation in the autonomous Culegere de studii. Chişinău, 1998. Р. 11. republic, on the situation concerning national minorities. 5 Коммунистическое подполье Бессарабии… The article is written on the basis of numerous sources, С. 161; Национальный вопрос на Балканах… С. 259- including archival ones. 262; Cojocaru G. E. Cominternul şi originile “moldo- Key words: Moldavian ASSR, Transnistria, venismului”: Studiu şi documente. Chişinău, 2009. Р. Communist International, history, ethnology, po­litical 296-298. science. 170

CERCETĂRI DE TEREN ПОЛЕВЫЕ ИССЛЕДОВАНИЯ

Вячеслав СТЕПАНОВ

ПОХОРОННАЯ ОБРЯДНОСТЬ ЖИТЕЛЕЙ УКРАИНСКОГО СЕЛА МУСАИТ ТАРАКЛИЙСКОГО РАЙОНА (материалы полевого исследования)

«Смерть никто не бачив, вона ховається». «От смерти не убежишь». Народная мудрость

Похоронная обрядность издавна при- под этим понятием, мы столкнулись с двумя влекала внимание исследователей не только как противоречивыми определениями. Часть ре- неотъемлемая часть традиционной культуры, спондентов утверждала, что так называли лег- но и как действо, сохранившее в себе многочис- кую смерть или гибель в аварии, когда человек ленные архаические пережитки. умирал без мучений. Другие говорили, что так Похоронно-поминальную обрядность именовали смерть «якщо людина хоче померти, принято рассматривать в контексте семейной. а не може». Однако она, как, впрочем, и свадебная обряд- Традиционно лет после шестидесяти, как ность, как родины и крестины, неразрывно свя- правило, женщины готовили для себя и мужа зана с «громадой» (общиной) и родом. Тради- все необходимое для похорон. Собирали все ционно и в горе и в радости жители села были нужные для этого вещи, но денег на смерть не вместе. откладывали. Это еще один важный показатель Представления о смерти и душе. Смерть, наличия в прошлом чувства общинности: чело- по утверждению мусаитцев, никто не видел. От век был уверен, что община и родственники его нее скрыться невозможно, считают люди. похоронят. Смерть наступает от Бога и болезней. По словам респондентов, когда человек По тому, как умирал человек, судили, сколько чувствовал приближение смерти, он мог видеть у него грехов. Тяжелая смерть воспринималась умерших родственников, которые «приходили как наказание Всевышнего за грехи. Старожил за ним». Жители села старшего поколения об- села Татьяна Григорьевна Шпица рассказала ле- ратили внимание на то, что люди, чувствующие генду о том, как одна женщина родила двойню. приближение смерти, прощались со своей зем- Роды были тяжелые, мучилась три дня. К несча- лей, близкими, даже животными. стью, дети умерли. Бог спросил первого из них, Если человек умирал вне дома или по- грешен ли он. Тот сказал, что еще мал и не успел гибал от несчастного случая, на том месте согрешить. Бог превратил его в птичку. Второй устанавливали отметку – крест. Эта традиция признал, что грешен, потому, что мама три дня имеет широкое распространение не только мучилась. Бог сделал его ангелом. Мораль этой у населения Молдовы разных национально- легенды: такова нельзя говорить, что не гре- стей, но и у многих других народов Европы. шен, – это грех. Такие кресты, например, можно встретить на Одновременно жители села подчеркива- магистралях под Киевом. Одним из наиболее ли, что не всегда только плохие люди умирали вероятных объяснений этому является точка тяжело. зрения о существовании представления, будто Смерть в селе еще называют наглой. на месте, где произошло несчастье, душа поки- При попытке выяснить, что подразумевается нула тело. 171

Чтобы убедиться, что человек умер, к его ша гадість, когда воду ворують», – приходилось рту и носу подносили зеркало, если оно не запо- слышать от респондентов. Такой же дурной сла- тевало, констатировали смерть. вой, как впрочем и среди других народов, поль- Жители села утверждают, что душа поки- зовались веревки, которыми связывали руки и дает мертвое тело через рот. По традиционным ноги умершего. Поэтому их бросали в могилу. представлениям, широко распространенным Когда в селе была церковь, это делал батюшка. в народе, душа до 40 дней может находиться в Нам довелось услышать рассказ, что одна доме умершего. Согласно народному поверью, женщина после смерти сильно раздулась – до душа тоже обладает рядом человеческих по- такой степени, что на ней полопалась вся одеж- требностей. Так, например, для нее специально да. Объяснение этому дали следующее: она за- оставляли воду в стакане. Если количество воды нималась «мертвыми нитками». уменьшалось, считалось, что душа приходила На глаза умершему клали монеты, кото- пить. Такое поверье до сих пор имеет распро- рые потом раздавали вместе с поманой. Подоб- странение в селе. По сути, это был единствен- ного рода традиция получила распространение ный способ, по которому определяли, посещает у всех восточных славян. Считалось, что это ли душа дом, в котором жил покойник. Впрочем, обезопасит живых от взгляда покойника, ко- неоднократно было зафиксировано представле- торый, по народным представлениям, обладал ние, что душа может превращаться в муху. способностью, взглянув на кого-нибудь из чле- После сорокового дня душа отправляется нов семьи, увести его с собой, в потусторонний к «Боговi на суд». Если душа заслуживает, она мир (Зеленин, 1991, 346). попадает в рай, который, по утверждению ре- Если умирал человек преклонного воз- спондентов, находится на небе; если грешная, раста, его одевали в заранее «приготовленную то в яд (ад), который расположен в землi. на смерть» одежду. Считается, что вся она долж- По словам респондентов, у животных на быть новой, от белья до костюма или платья. тоже есть душа. Когда животное умирает, оно Если случалось такое несчастье, что уми- должно зареветь. Для животных в селе раньше рала девушка или юноша, их облачали в свадеб- имелось специальное «лошадиное кладбище», ный наряд. на котором хоронили умерший домашний скот. Мертвого клали в «чистій хаті», головой к Оно было устроено на холме, выше территории иконам, ногами к выходу. Поначалу, после того, бывшего пионерского лагеря – места, называе- как покойник был обмыт и одет, его помещали мого в народе «прівівкой», так как когда-то там на лавку, без гроба (если таковой не был изго- прививали виноград. товлен заранее, при жизни умершего), а уже за- Приготовления к похоронам. Проща- тем в гроб. Это практикуется и сегодня. Как и в ние с умершим. Когда домашние убеждались в настоящее время, в руки умершему вкладывался смерти родственника, приглашали людей мыть листок с поминальной молитвой. На лоб надева- покойника. До сих пор женщины моют женщи- лась кремовая или желтая повязка, в ней и хоро- ну, мужчины – мужчину. Моют обычно по трое. нили. Вероятно, респондентами подразумевался Тем, кто моет, принято давать мыло и полотен- венчик-молитва, который надевался православ- це. Знаком для окружающих о том, что случи- ным, умершим как мужчинам, так и женщинам 1. лось несчастье, был платок или полотенце, ко- Около покойника всю ночь бдели род- торые вывешивали на воротах. Умерших малых ственники, они читали псалтырь. В темное вре- детей тоже мыли. мя суток должна гореть свечка или лампадка. Старались, чтобы это делали не близкие. Считается, что человек должен умирать при за- Обычно просили соседей, но бывали случаи, жженной свече. По церковным канонам, свеча когда сын мыл отца, дочь – мать. Общераспро- символизировала переход умершего в область страненным мнением является представление, света, то есть в лучшую загробную жизнь (У что вода, которой мыли умершего, обладает Бога все живы, 1996, 7). Если этого не произо- дурной силой, поэтому ее выливали куда-ни- шло, считалось, что нужно зажечь 40 свечек, будь под дерево, где никто не ходил. «Це ж пер- установив их в муке. 172

Когда человек умирал, близкие и род- украшали также цветами: васильками и «чеп- ственники, все кто считал нужным, приходили чиками». просить прощения у умершего. Прощение про- В селе было зафиксировано несколько силось три раза. Считалось если сильно пла- названий гроба – труна (наиболее распростра- кать, можно «приплакать померлого». В этом ненное наименование), а также стрiха. случае он будет являться нечистым и беспоко- Если умирал человек, его мерили (из- ить живых. Такое представление было распро- меряли рост), а мерку клали в стріху (гроб), странено и у других славянских народов (Ми- чтобы умерший не унес хозяйство. Подобным трополит Иларион, 1992, 253). образом поступали с волосами. Считалось, что В селе сохранилось предание о том, что волосы нужно собирать, не выбрасывать, пото- в русалок превращались некрещеные дети. Их, му что собирать их придется на том свете. При как и самоубийц, хоронили за оградой кладби- жизни волосы собирали в чулок, а затем поме- ща. щали в гроб. Сложнее обстояло дело с ногтями. Узнав о смерти, вечером собирались В ряде населенных украинцами пунктов ногти люди. Соседи в порядке взаимопомощи обычно также помещали в гроб. Объяснялось это тем, приносили деньги, продукты, цветы, полотен- что во время мытарств душа умершего должна ца, свечи. Эта традиция уходит корнями в об- была перейти через высокие горы на том свете, щинные отношения. Все приносимое отдавали а ногти при этом помогут преодолеть эти пре- хозяевам. Свечку и деньги клали на стол. грады (с. Воронково, левобережье Днестра; хут. В селе существует традиция: приходя на Фэгэдэу, Каменский р-н). В Мусаите старожилы прощание, люди приносят цветы не только но- также вспомнили, что ногти клали в гроб, но вопреставленному, но и своим умершим (речь редко. идет о ранее ушедших родственниках тех, кто Могилу начинали копать на второй пришел попрощаться) с просьбой к вновь ушед- день. Зимой, когда земля замерзшая, могли ко- шему из жизни передать покойным родствен- пать и 2 дня. Сейчас обычно копают 4 челове- никам привет. Подобная ситуация зафиксиро- ка. Называют их гробокопателями, вероятно, вана и ряде болгарских поселений, в частности это название является производным от слова в с. Чийшия Болградского района Одесской об- гроб – так в болгарском языке называется мо- ласти. гила. Ее традиционно копают мужчины. Она Проститься с умершим в доме могли все называлась хаткой. Подобное название «по- желающие, кто его знал. Их всех одаривали ка- следнего пристанища» лишний раз подчер- лачами и платками. А вот на кладбище люди кивает народные представления о загробном приглашались. Все пришедшие на кладбище мире, где могила выступала в качестве дома. обязательно должны были принять участие и в Само название гріб (укр.), согласно «Ригве- поминальной трапезе. де», означало жилище, землянка, гроб-погреб Когда случалось несчастье, соседки и (Кожолянко, 2001, 342). родственницы собирались для приготовления Утром гробокопатели приходили с лопа- поминального хлеба в виде калачей. тами в дом умершего, где их кормили завтра- Изготовлением гроба обычно занимался ком, после чего они шли копать хатку. Воз- плотник, которому за работу давали еду, бан- вратившись вечером, они сообщали о том, что ку вина и деньги. (Деньги стали давать позже, работа выполнена. Каждому, кто копал могилу, обычно гроб изготовлялся безвозмездно, а давали и дают в настоящее время деньги, ру- плотников угощали и давали поману.) башку и трехлитровую банку вина. Сам гроб иногда красили в голубой цвет. По православным канонам, хоронили «Постель» умершего изготовлялась из струж- обычно на третий день. В селе эта процедура ки от досок сделанного для него гроба. Вообще начиналась часов в 14–15, хотя бывали случаи, раньше дно гроба из досок не делали. Вместо когда в связи с сильной жарой хоронили рань- досок использовали тонкие палочки, сверху ко- ше принятого срока. Случалось и наоборот: торых стелили камыш. Последнее пристанище когда кто-нибудь не успевал приехать, похоро- 173

ны откладывали, чтобы дать им возможность с помощью длинных рушников, которые пере- попрощаться с умершим. Тогда хоронили на кидывали через плечи. В настоящее время для четвертый, пятый день. Чтобы тело лучше со- гроб на руках уже не носят, для доставки гроба хранилось, его обкладывали крапивой, «щоб на кладбище используют автомобиль. не спортился». Крапиву затем выбрасывали. С Вслед за гробом двигалась траурная про- этой же целью в губы вкладывали иглу, на тело цессия. Как и раньше, в первых рядах идут бли- также клали магнит (магниток), на живот – жайшие родичи. Здесь же несли процессии, с известь. Еще одним способом сохранения был иконами на тканях (хоругви брали в церкви), такой – к ноге умершего привязывали медную крест. проволоку, другой конец которой помещали в Под ноги траурной процессии во время ведро, в котором была глина. Надо полагать, ее движения кидали и кидают в настоящее вре- что применение магнита и медной проволоки мя цветы и конфеты (вспомним свадебный об- представляет собой более позднее напластова- ряд). ние. Во время движения к кладбищу повозка Те, кто копал, шли докапывать могилу на (позже – машина) должна была переехать че- следующий день. В процессе сбора экспедици- рез 12 налавников, на которые клали по одному онного материала автор сталкивался во многих калачу. Сейчас часто ограничиваются только селах с информацией, что могилу докапывают одним, который стелют возле машины. Эти на- на следующий день. В с. Чийшия этому явлению лавники представлялись в виде мостов, через было дано следующее пояснение. Считалось, которые умерший должен был добраться до что если кошка перепрыгнет даже через пустую, потустороннего мира 2. В связи с широкой рас- только приготовленную для захоронения моги- пространенностью такого рода традиции среди лу, покойник может стать «въперясва» (вампи- других народов, можно предположить, что она ром). Это могло произойти ночью, когда могилу представляет собой индоевропейское наследие. никто не охранял, поэтому на следующий день Несли покойника, расположив тело нога- два человека приходили докапывать и, дожида- ми вперед. Как и во многих других селах, это се- ясь прихода похоронной процессии, оставались годня делают по традиции, не давая каких-либо у могилы, как бы охраняя ее, чтобы она не была объяснений. Однако раньше у славянских наро- осквернена кошкой. Это, однако, только лишь дов это объяснялось оберегом, чтоб умерший не гипотеза, ибо в Мусаите никакой подобной ин- забрал кого-то из живых с собой. У украинцев формации зафиксировано не было. считалось – кого увидит покойник, того себе Похороны. Когда могила была готова, те уподобит (Митрополит Иларион, 1992, 257). же люди, кто копал, приходили нести покой- Раньше, когда в селе была церковь, умер- ника. шего несли туда на отпевание. Считалось, что Яков Михайлович Выходец (1936 г. р.) душа должна пройти испытания после смерти – и его супруга Татьяна Кирилловна (1939 г. р.) 24 ступени. Вообще, по учению церкви, душа обратили внимание, что в селе при выносе по- человека на третий день после смерти проходит койника из хаты три раза били гробом о порог. страшные мытарства, в то время когда его тело Объяснение этому узнать в селе не удалось. Од- лежит бездыханным. Именно для облегчения нако в литературе это действо трактуется как перехода души в другую жизнь над гробом пра- прощание покойника с родным домом и оберег вославного христианина совершается отпева- от того, чтобы он туда больше не возвращался, ние (Митрополит Иларион, 1992, 11). не беспокоил живых (Зеленин, 1991, 349; Кожо- После отпевания в церкви священник за- лянко, 2001, 358). печатывал гроб. Это делалось в том случае, если Традиционно тело в селе несли на руках, батюшка не шел вместе с похоронной процесси- повозкой не пользовались. Несли четыре че- ей на кладбище. ловека, но на кладбище им помогало еще двое. Запечатывание заключалось в том, что Раньше, вспоминают старожилы, умершего нес- священник три раза крестил землей поверх по- ли шесть человек. Гроб на кладбище доставляли крывала, которым был накрыт умерший. Со- 174

держимое трех бутылок, в каждой из которых По словам респондентов, такие захороне- находилась святая вода, масло и вино, сливали ния были запрещены. в одну – это называлось опаус. Данная жид- Во время похорон читали молитвы «Отче кость тоже использовалась при запечатывании. наш», «Вечная память». При опускании умер- Ею, как и землей, крестили умершего, а остатки шего в могилу или после того (было зафиксиро- бросали в могилу. вано оба варианта) «поднималось коливо». Считалось, что если не запечатать гроб, Помана. Здесь же, на кладбище, давали то душа будет скитаться между небом и землей. поману. После того как гроб опустят, по обы- Вообще обряд запечатывания не имеет чаю, повсеместно распространенному в Пру- повсеместного распространения даже среди то-Днестровском междуречье, через могилу восточных славян. Как отмечал крупнейший дают курицу. Такая традиция зафиксирована и русский этнограф Д. К. Зеленин, полуцерков- у других народов Пруто-Днестровского между- ный обычай печатать могилу совершенно не речья. Этим выражалась надежда на будущее свойственен русским, но в то же время строго воскрешение покойника. Такое объяснение под- соблюдался украинцами (Зеленин, 1991, 350). тверждается материалами, опубликованными в Следует отметить, что этот обряд получил ши- Кишиневских епархиальных ведомостях: «Как рокое распространение у народов Пруто-Дне- курица вышла из бездыханного яйца, так равно стровского междуречья: молдаван, украинцев, и мертвое тело покойника, соединясь вовремя болгар. оно с душою, восстанет из недр земли» (КЕВ, На кладбище гроб (труну) устанавли- 1874, 72) . Уже цитировавшийся Иван Огиенко вали на налавник, который после похорон да- (Митрополит Иларион) в своем историко-ре- рился племяннику/племяннице умершего. Все в лигиозном исследовании также подчеркивал: последний раз прощались с умершим, а затем, «Яйцо – источник зарождения, как и солнце, по- накрыв покрывалом, заколачивали гроб. В на- тому оно с глубокой древности стало эмблемой стоящее время процедура не изменилась. солнца и уважалось и почиталось» (Митропо- Гроб спускали в хатку на специальных лит Иларион, 1992, 26-27). веревках-поясах. Все присутствующие бросали Скатерть и все другое, что дарят, тоже в могилу по три горсти земли. Яков Петрович и проносят перед труной. Татьяна Петровна Выходец объясняют, что это Здесь же на кладбище дарили гільце «Щоб делалось для того, «щоб не боятись». там вiн одiтий був!» Дают его кому-нибудь из Такого рода традиция широко распро- чужих (не родственников). странена у многих народов, в том числе и в Пру- Гільце представляло собой полутораме- то-Днестровском междуречье. На наш взгляд, тровую ветку, которую обычно брали с вишне- это сохранившийся элемент древнего обряда вого дерева. Ее украшали одеждой умершего и коллективного запечатывания. конфетами. Можно предположить, что такого Ряд старожилов подчеркнули, что «рань- рода традиция является забытым элементом, ше хоронили по двое». Могилу, в этом случае когда похороны представлялись в виде сва- рыли в форме латинской буквы L (см. рис. 1). дебного торжества. Такие представления были зафиксированы у украинцев, как и у других на- родов. Традиция украшать гільце на похоронах, вероятно, представляет собой заимствование от болгар и гагаузов, причем распространена она не повсеместно. Подтверждением такому предположению являются материалы, собран- ные автором в с. Чийшия Болградского р-на 1 2 Одесской области. Там сохранилась информа- ция о том, что если умирал молодой неженатый человек, то в похоронной процессии несли вет- Рис. (1) и (2) – расположение гробов. ку, обвешанную чем-то из вещей, конфетами, 175

яблоками и т. п. У гагаузов также зафиксирова- в архаическом сознании свадебная и похорон- на традиция устанавливать у изголовья умер- ная обрядность. шего маленькое фруктовое дерево, вырытое с Считается, пока не опустят в яму гроб, корнем, или украшенную лакомствами ветвь. нет смысла «бегать по своим могилам». Все Они объясняли это тем, что все, имеющееся на души умерших стоят на краю свежей могилы. К деревце, предстанет перед умершим в другом «своей могиле» можно идти лишь тогда, когда мире (Курогло, 1980, 101). Эту ветку дарили возьмешь коливо. или соседям, или родственникам. Один из близких умершего стоит с ми- Следует отметить, что у украинцев во- ской колива, в которое обычно воткнута горя- обще и на Буковине в частности гільце ис- щая свеча. Как и раньше, каждый из участников пользуется в свадебной обрядности (Укра- похорон подходит и три раза угощается коли- инцы, 2000, 300; Культура і побут, 1993, 166; вом. В народе говорят «Все, что на этом світі – Кожолянко, 2001, 118), но не упоминается в тебе, а на тому – йому». Поэтому ломалось 9 похоронной. Однако в публикации С. Завой­ калачей, «чтоб йому там було». Всем присут- чинского, священника с. Ставучаны Хотин- ствующим раздают по куску. И сегодня счита- ского уезда, указывалось, что ветку, украшен- ется, что этот хлеб обладает магической силой. ную сливами, яблоками, орехами, бубликами Кусочки такого хлеба матери брали для детей, и пряниками, устанавливали на поминальном чтобы они не мочились в постель. Был зафик- столе (Кульчицкий, 1873, 676). У молдаван, сирован случай, когда, в настоящее время высу- проживающих на юге республики, также был шенный кусочек этого калача использовали для зафиксирован обычай наряжать подобное удачной торговли – носили в сумке на базар. дерево (молд. pomul). В селах Борчаг Кагуль- Третьим обязательным элементом поминове- ского района и Баймаклия Кантемирского ния, непосредственно после похорон, является района на это дерево до сих пор вешают весь красное вино, которым тоже угощают всех при- комплект одежды (новую): если мужчина – сутствующих на кладбище. мужскую, если женщина – женскую; поми- В день похорон обязательно устраивали мо этого, дерево украшают всевозможными поминки. Местные православные четко отделя- сладостями, конфетами 3. В молдавских селах ют свои обряды от тех, которые справляют сек- центрального региона Пруто-Днестровского танты. В частности, респонденты подчеркнули, междуречья такую ветвь называют «pomul что пятидесятники не дают поману и не делают vieţii» (деревом жизни). поминки. Гільце представляет собой архаический В настоящее время все, кто приглаша- пережиток, сохранившийся со времен языче- ется на кладбище, должны присутствовать на ства. Оно является частью картины, рисуемой поминках. Когда участники похоронной про- воображением человека традиционного обще- цессии возвращались с кладбища, они под- ства, где корни или основа дерева – это мир вергались очистительной процедуре. У входа в предков, средняя часть ветки-дерева – реаль- усадьбу умершего стоят 3–4 ведра воды, висят ный мир, в котором живет человек, верхушка – полотенца. Прежде чем приступить к поми- воображаемые небеса 4. нальной трапезе, все омывают руки. Это своего Наличие традиции наряжать гільце, ве- рода очистительный обряд. роятно, является заимствованием. Оно зафик- Поминальная трапеза. На поминки при- сировано в двух расположенных на юге совре- глашали и священника. Он обычно приходил с менной Молдовы селах, где, собственно, только еще двумя людьми, окуривал еду ладаном, чи- и проживают, в большинстве, украинцы – в Му- тал молитвы, ему платили деньги, давали кто саите (болгарское и гагаузское окружение) и в сколько может. Старожилы села пояснили, что Ферапонтьевке (гагаузское окружение). Однако ладан представляет собой «дух священный». данное явление нуждается в дополнительном Читалась молитва. Только после освящения изучении. Приведенный пример ярко свиде- пищи участники приступали к поминальной тельствует о том, насколько были переплетены трапезе. Перед каждой сменой блюд не моли- 176

лись. Это делалось только в начале и в конце На 40-й день принято ровнять могилу. трапезы. Вероятно, сама традиция представляет собой На столе должно было быть не менее 3-х заимствование от болгар. С той лишь разницей, блюд. Раньше обычно готовили борщ, картош- что у болгар (в том числе в соседнем, смешан- ку и капустняк. Сейчас готовят больше. Обыч- ном, болгарско-молдавском селе Будее) могилу но делают 3–4 блюда. Пили обычно столько раз, ровняют с помощью камыша 5. В с. Кирнички сколько блюд было на столе, если три – значит Болградского р-на для этого использовали три, четыре – четыре и т. д. Раньше вина произ- специальную палку, а в Мусаите это делали ру- водилось в хозяйстве значительно меньше, по- ками. Традиция ровнять могилу была известна этому, когда случалось несчастье, его покупали болгарам Болгарии (Христо Ботев, 1990, 144). у священника или помещика. Кроме того, пили Традиционно родственники умершего квас. Особого порядка рассаживания за столом соблюдают траур по нему. Вдовы 40 дней ходят не зафиксировано. Раньше посуда была гли- в черном, есть такие, что год после смерти мужа няная «черепняні тарілки, місочки, кушини». не снимают траур. Мужчины 40 дней не бреют- Заключительным блюдом, после которого все ся. Девушки и юноши год после смерти близких, расходятся, считалась поданная сладкая лапша особенно родителей, не могли жениться и вы- («локшина»), сейчас – вермишель или запеканка ходить замуж. Во многом эти традиции сохра- на воде. Поминая умершего, принято говорить няются и сегодня. «Дай Бог щоб він побачів», «Царство небесне». Похоронно-поминальная обрядность на- И в доме и на могиле оставлялся стакан с глядно сочетает в себе элементы язычества и водой и хлебом для души. регионализма (плата за место на том свете, по- Остатки поминального обеда отдаются мана с верой о том, что все даримое будет и у домашним животным – корове, птице. умершего, и даже обряд запечатывания, кото- Поману раздавали непосредственно в рый носит широкий, но не общераспростран- день похорон, а также на 3-й, 9-й, 20-й, 40-й ный характер и т. п.) с более поздними христи- дни, на полгода, год, 3 года, потом каждый год. анскими напластованиями. Это можно объяс- На третий день собирались обычно толь- нить тем, что народная память из поколения ко близкие родственники. Более многолюдные в поколение переносила некоторые элементы поминки устраивались на 9-й и 40-й дни. языческой народной традиции, которые со вре- На Ziua eroilor (День героев, название менем наложились на более позднее христиан- заимствовано у молдаван), 9 мая, всем селом ское учение. приходят на кладбище, все садятся и вме- Таинство смерти всегда настораживало сте поминают ушедших. Традиция поминать и пугало человека, у людей сформировался об- умерших в День Победы получила распро- раз потустороннего мира, который способен странение в годы советской власти. Покойных и помочь, и навредить. Отсюда, с одной сто- также поминают в церкви. Все участники по- роны, такое большое количество всевозмож- минального действа одаривались родственни- ных оберегов, о которых говорилось выше, с ками умершего. другой – вера в доброго/своего покойника и Вера в то, что покойник на том свете нуж- страх перед плохим, злым (умершие неесте- дается во всем, что окружает человека в этой ственной смертью, некрещеные младенцы). жизни, имело широкое распространение и у Такая же двойственность прослеживается и в других народов, в том числе у проживающих по отношении к вещам, особенно к тем, которые соседству болгар, поэтому у них на поминках в стали принадлежать мертвым уже после смер- течение первых сорока дней, а особенно на 40-й ти (вода, которой мыли умершего, веревки, день, старались подарить все, чем пользуется которыми обвязывали его руки и ноги), в том человек в повседневной жизни (одежду, посуду, числе даже к земле и растениям с кладбища, стол, стул и т. п.) (Степанов, 2002, 176, 184). Ког- которые, с одной стороны, использовались в да дают поману, обязательно говорят, за кого, народной медицине, а с другой, могли приме- например: «Возьміть за маму Анастасію!». няться для наведения порчи и т. п. 177

Изложенный материал свидетельствует кладбища расположена близко к оврагу (рег. о том, что, несмотря на иноэтническое окруже- рыпа). Именно с этой стороны, на меже, по вос- ние, население села не утратило собственной поминаниям местных жителей, хоронили само- этнической специфики в похоронной обрядно- убийц и некрещенных младенцев. сти. Думается, на это повлиял и ряд факторов, Центральный вход на кладбище распо- среди которых следует назвать определенную ложен с юго-восточной стороны. Его ограда со- законсервированность обрядности жителей. хранилась не везде и представляет собой забор Наряду со спецификой, похоронно-поминаль- из известняка. Как и в других селах, в Мусаите ная обрядность, бытующая в селе, включает принято хоронить покойников возле умерших в себя ряд заимствований, свойственных на- ранее близких. Потому возле старой могилы, родам, проживающим по соседству (гільце, почти сравнявшейся с землей, можно встретить выравнивание могилы). свежую. Тем не менее, описываемое кладбище Кладбище села Мусаит четко делится на две части, границей между ко- Расположение сельского кладбища. торыми служит дорога. Несколько слов необходимо сказать о кладби- На кладбище с. Мусаит, как и на других ще с. Мусаит. Раньше оно располагалось возле сельских кладбищах Буджака, исследователь церкви. Так сложилось, что ни церкви, ни ста- сталкивается с проблемой четкой датировки рого кладбища не сохранилось. На месте церк- некоторых могильных памятников. Объясняет- ви построили первую сельскую школу. Сегодня ся это тем, что камень-известняк очень подвер- школа находится в новом здании, а в помеще- жен эрозии и достаточно быстро разрушается, нии старой расположен сельский склад. Вот деревянные кресты, под воздействием погоды, именно за двором этого склада (как современ- также плохо сохраняются. ного ориентира) и располагалось старое клад- Усопшие похоронены на кладбище по бище. Позже кладбище перевели еще выше по православному обряду – головой на запад склону, где оно находится и в настоящее время. (юго-запад). Согласно православным канонам, Сегодня трудно сказать, что послужило покойник, положенный головой на запад, об- причиной перемещения кладбища на новое ме- ращенный лицом к востоку (как во время мо- сто, точной информации на этот счет узнать не литвы), находится в ожидании второго при- удалось. Согласно одной из легенд, услышанных шествия Христова или утра вечности, а также в селе, на старом кладбище находилась турец- в знак того, что умерший идет от запада жизни кая могила (в селах Буджака местные жители к востоку вечности (У Бога все живы, 1996, 13). часто путают турок с татарами, верными вас- Для кладбища с. Мусаит характерно раз- салами Османской империи, проживавшими в мещение данных о покойном с восточной сто- крае до 1806 г., после чего они были переселены роны креста/могильного памятника. На старых российскими властями в Крым), где спрятано могильных памятниках не всегда можно встре- золото. Возможно, дополнительной причиной тить полную информацию об умершем. На не- открытия нового кладбища послужили захо- которых из них просматриваются лишь сокра- ронения на старом иноверцев-мусульман. Но- щения, вроде РБ – Раб Божий или начальные востроившиеся дома быстро поглотили старое буквы фамилии, имени и отчества, например кладбище, и сегодня лишь старожилы помнят о МВА, следующая буква, Р, обозначает рождение. его существовании. На памятниках встречаются фамилии в роди- Ныне действующее кладбище находится тельном падеже. Возможно, в подобных случа- в северо-западной части населенного пункта. ях мастера, писавшие на могильном памятнике, Северо-восточная его часть граничит с огоро- хотели подчеркнуть, кому принадлежит хатка/ дами частного сектора. С юго-восточной сторо- могила. Приведенные примеры свидетельству- ны проходит дорога. Юго-западная часть клад- ют о том, что ограниченные сведения об умер- бища представляет его самую высокую точку и ших представлялись в силу нескольких причин. граничит с произрастающими выше по склону Во-первых, население села, особенно в первой зарослями акации. Северо-западная граница половине ХХ в., не было столь грамотным, как 178

в настоящее время. Во-вторых, допустимо, что (хотя встречаются исключения), в то время изготовление подробной справки об умершем как более поздние, в большинстве своем, отли- представляло собой достаточно трудоемкий чаются большими габаритами. Высота же со- процесс, и, наконец, в силу малочисленности временного могильного памятника составляет проживающих в одном селе, все, и в первую около 150 см. очередь родственники, знали, кто где похоро- Самая старая могила, которую удалось нен, и не нуждались в подробной информации идентифицировать на кладбище, датируется об умершем. Можно также предположить, что 1918 г. Памятник, расположенный на ней, пред- в народе сложилось представление о том, что ставляет собой трехлистный (троичный) крест Всевышний и так знает, кто идет к нему на суд. (150/40/50) 6. Кому принадлежит это последнее Высказанные выше предположения касаются пристанище, выяснить не удалось. На верхнем не только данного села. Экспедиции в молдав- трилистнике креста сохранилась лишь аббре- ские, болгарские и гагаузские населенные пун- виатура РБ (раб Божий), а на двух поперечных кты края привели автора к выводу о распро- трилистниках видна только дата. страненности оформления подобным образом Анализируя могильные памятники на информации об умерших на старых могильных кладбище данного населенного пункта, можно памятниках. проследить эволюцию видов надгробий. Могилы в секторе А можно охарактери- Считая могильный крест в виде трилист- зовать как хаотично представленные. Как и в ника наиболее древним, среди встречающихся других населенных пунктах, здесь раньше не на кладбище села памятников, можно предпо- следили за планировкой захоронений. Влияла и ложить, что следующим, более поздним, ша- широко распространенная традиция хоронить гом в изготовлении могильных памятников родственников рядом. стал трехлистный крест на прямоугольной ка- Выше уже говорилось, что раньше людей, менной тумбе. На ней вырезались сведения об умерших неестественной смертью, и некре- умершем. щеных младенцев было не принято хоронить Стелообразные могильные памятники на кладбище. Обычно их хоронили на меже и появляются уже в первой половине ХХ в. Они крестов не ставили. Несколько таких могил еще изготовлены из известняка и представляют со- различимы с западной стороны сельского клад- бой обточенный прямоугольник средней высо- бища. той около 150 см, с вырезанными в камне узора- Виды могильных памятников. Могиль- ми и христианской символикой. ные памятники кладбища изготовлены из из- В северной части кладбища можно встре- вестняка, дерева, железа и бетона. тить могилу 40-х гг. ХХ в., с художественно вы- Наиболее распространенными видами кованным трехлистным крестом, изготовлен- памятников в самой древней части кладбища ным из арматуры . являются трехлистные (троичные) кресты, а Кресты, прямой и, реже, косой, изготов- также более поздние стелообразные памятни- ленные из сваренных труб, достаточно широ- ки с рельефным рисунком. Ряд из них увенчан ко распространены со второй половины ХХ в. крестами. Вообще следует обратить внимание вплоть до настоящего времени. на то, что старые могильные памятники от- Во второй половине ХХ в. начали изго- личаются от более свежих худшей обработкой тавливать могильные памятники из современ- камня и меньшими размерами. Вообще рань- ных строительных материалов (цемент), в виде ше, как и сегодня, размеры и качество памят- косого треугольника, с фотографией и данны- ника во многом зависели от достатка хоро- ми о смерти и рождении умершего. И наконец, нивших, поэтому на кладбище можно увидеть еще одним видом современного надгробно- захоронения одного времени, очень отлича- го памятника является прямоугольная плита, ющиеся качеством и размерами памятников. установленная на каменном (железобетонном) Могильные памятники первой половины ХХ в. фундаменте. На этой плите помещены данные обычно имеют размеры около 50 см в высоту об умершем и фотография. 179

Деревянные кресты изредка еще встреча- Григорьевна Загорски (1976 г.р., молд.) // Полевой ются в уже упомянутой, наиболее закрытой ча- дневник автора за 2001 г. сти кладбища. Они, скорее всего, представляли 4 Любопытные размышления насчет пред- временные знаки, которые устанавливались на ставлений восточных славян о пространстве имеют- могиле во время похорон. Это подтверждают ся в монографии Байбурина А. К. Жилище в обрядах восточных славян. Л., 1983. С. 177-184. поставленные, как правило, за крестом могиль- 5 Такого рода традиция в болгарском с. Чий- ные памятники из более долговечного материа- шия Болградского р-на Одесской обл. объясняется ла – камня. тем, что, ровняя могилу, покойника «закрывают», и В настоящее время кресты из дерева не его душа уже не сможет свободно перемещаться по устанавливают, а сразу ставят сваренные из по- миру живых, как это происходило в течение сорока крашенных в голубой цвет (вероятно, символ дней после смерти. неба) труб. 6 Здесь и далее первая цифра обозначает высо- Представления о кладбище. Все, что ту, вторая – ширину и третья – толщину памятника. связано с потусторонним миром, в народе вос- принимается двояко. Как и у проживающих по Литература соседству болгар, с одной стороны, наблюда- Байбурин А. К. Жилище в обрядах восточных ется боязнь всего, что имеет отношение к по- славян. Л., 1983. тустороннему миру и, соответственно, к клад- Зеленин Д. К. Восточнославянская этногра- фия. М., 1991. бищу. Согласно воспоминаниям старожилов, Митрополит Иларион. Дохристиянськи раньше, до 50-х гг. ХХ в., после 12 ночи и до пер- віруванняукраїнського народу. Історично-релігийна вых петухов никто не ходил по селу, а тем более монографія. Київ, 1992. по кладбищу и рядом с ним – боялись. С другой Кишиневские епархиальные ведомости (да- стороны, осуществляется попытка заручиться лее – КЕВ). 1874, № 2. силой потустороннего мира. Например, жители Кожолянко Г. Етнографія Буковини. Т. 2. села рассказывали, что знахарки собирали ле- Чернівці, 2001. карственные травы на кладбище. Культура і побут населення України. Київ, 1993. Дальнейшее целенаправленное ком- Кульчицкий С. О суевериях, обычаях, пове- плексное изучение наиболее архаичной похо- рьях и приметах жителей с. Ставучан Хотинского ронно-поминальной обрядности украинского уезда // КЕВ, 1873, № 18. населения края будет способствовать форми- Курогло С. С. Семейная обрядность гагаузов рованию более полного представления о ней и в XIX – начале ХХ в. Кишинев, 1980. Православный обряд погребения. Основные процессах, влияющих на ее сохранение и разви- ошибки при похоронах. Утешение скорбящему. Са- тие в таком полиэтническом регионе, как Пру- ратов, 1996. то-Днестровское междуречье. Степанов В. Похоронная обрядность жите- лей с. Чийшия // Вестник славянского университета Примечания 2002, № 5. 1 Этим показывают, что умерший христианин У Бога все живы. Православный обряд погре- надеется получить венец правды за веру в Господа (2 бения. М., 1996. Тим., 4). Украинцы. Отв. ред. Н. С. Полищук, А. П. По- 2 В связи с широкой распространенностью номарев. М., 2000. такого рода традиции можно предположить, что она Вакарелски Хр. Български погребални обы- представляет собой индоевропейское наследие. чаи. София, 1990. 3 Респонденты: жители с. Борчаг Кагульского уезда Иван Иванович Бэлэнеску (1928 г.р., молд.), Rezumat Софья. În articol, pe baza unui vast material de teren, Бэлэнеску (1928 г.р., молд.), Анна Ивановна sunt prezentate tradițiile funerare și cele de pomenire ale Талпэ (1954 г.р., молд.); жители с. Баймаклия, Кагуль- locuitorilor din satul Musait, raionul Taraclia. Informația ского уезда Константин Загорски (1943 г.р., молд.), este prezentată în așa fel, ca cititorul să se familiarizeze Дора Миновна Загорски (1954 г.р., молд.), Андриан cu reprezentările arhaice, care sunt reflectate în tradițiile Константинович Загорски (1977 г.р., молд.), Сильвия 180 locuitorilor din mediul rural și specificul contemporan ристика устройства кладбища и памятных знаков на al obiceiurilor funerare și de pomenire. Deopotrivă нем. cu obiceiurile funerare și de pomenire, în articol este Ключевые слова: традиционно-бытовая prezentată o scurtă caracterizare a amenajării cimitirului культура, похоронно-поминальная обрядность, хри- și a monumentelor comemorative de aici. стианские представления о смерти, традиционные Сuvinte-cheie: cultura tradițional-materială, представления о смерти, культура пограничья. obiceiuri funerare și de pomenire, reprezentări creștine despre moarte, reprezentările tradiționale despre moarte, Summary cultura transfrontalieră. Based on the rich field data, the publication deals with the funeral rites of the village Musait in Taraclia Резюме district. The material is presented in a way for the reader На основе полевого материала исследова- to have the opportunity of getting to know the archaic на похоронно-поминальная обрядность жителей representations of the rites of villagers as well as modern села Мусаит Тараклийского района. В публикации specificity of funeral rites. Along with the funeral rites результаты исследования представлены таким об- the article presents a brief description of cemeteries and разом, чтобы читатель имел возможность познако- memorials. миться с архаичными представлениями, имевшими Key words: traditional culture, funeral rites, место в обрядности жителей села, и современной Christian view of death, traditional view of death, culture спецификой отправления похоронно-поминальной of borderland. обрядности. Наряду с похоронно-поминальной об- рядностью в статье представлена краткая характе- Диана НИКОГЛО

МУЧНЫЕ И КРУПЯНЫЕ ВИДЫ ПИЩИ У МОЛДАВАН ЮГА РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА 1

В настоящей статье ставится цель предста- добавляют кукурузную муку. Для опары упо- вить некоторые сведения, касающиеся традиций требляют домашние дрожжи. В домашних усло- питания молдаван, проживающих на юге Респу- виях хлеб почти не выпекается. Лишь иногда, в блики Молдова. Базой для написания работы по- отдельных семьях его пекут один раз в неделю. служили полевые материалы, собранные автором По наблюдениям В. Яровой – в субботу (Яро- в молдавских селах, расположенных на юге стра- вая, 1990, 132). ны (Борогань, Башкалия, Чукур-Минжир, Джур- К повседневным блюдам, употребляемым джулешть, Кышлица-Прут, Тараклия-де-Салчи, в прошлом и в настоящее время, относится за- Александру-Иоанн-Куза, Бурлаки) в мае 2003 г. В тируха, называемая у молдаван fricaţei (Боро- качестве сравнительного материала используют- гань, Чукур-Минжир, Тараклия-де-Салчи) или ся полевые записи по молдавским селам северной tocmacei (Тараклия-де-Салчи). Для приготов- (Фынтыница, Требесоуць, Маркауць) и централь- ления этого блюда, как правило, муку слегка ной зоны Республики Молдова (Бранешть). сбрызгивают водой и пальцами формуют не- Молдаване, проживающие на юге Респу- большие шарики. Однако это изделие больше на- блики, как и другие народы, издревле занима- поминает бесформенные кусочки теста. В гагауз- лись земледелием, которое считалось основным ской и болгарской традиции данному виду пищи занятием. Широко было развито животновод- соответствуют названия триеница (болг.), uuma ство и домашнее скотоводство. Основное место çorba (гаг) (Никогло, 2003, 320; Никогло, 2004, в рационе питания народа занимали блюда из 83). Популярными в молдавских селах являются злаковых (мучные и крупяные). клецки (găluşti). Обычно их замешивают на мо- Мучные изделия локе и яйцах. Название găluşti в таком значении По традиции молдаване выпекают хлеб бытует в селе Кышлица-Прут. В других селах так (pâine) из пшеничной муки. Некоторые хозяйки называют голубцы (Чукур-Минжир, Башкалия, 181

Александру-Иоанн-Куза). К данному разряду данное блюдо называется orientale. По тради- мучных блюд относятся также пресные лепешки ции тесто замешивали на яичных желтках, до- turta (Александру-Иоанн-Куза, Бранешть) или бавляли немного соды, погашенной уксусом, и lichie (Борогань). 2–3 ложки водки или коньяка. В прошлом в слу- К категории лапшевно-галушечных блюд чае отсутствия спиртных напитков использова- относятся отварные кусочки теста (пресного), ли самогон, приготовленный из фруктов (слив, которые защипывают указательным и большим винограда). пальцем руки посередине. Таким образом им К лакомствам относится творог, испе- придается форма «бантика». Их отваривают в ченный на первом молоке отелившейся ко- теплой воде, откидывают на дуршлаг и посы- ровы (corаslă). В пшеничную муку добавляли пают брынзой. В различных селах эти изделия большое количество молока, яичные желтки и называются по-разному: chiroşte (Джурджу- сахар (по вкусу). Но, как правило, само молоко лешть, Чукур-Минжир, Александру-Иоанн-Ку- (молозиво) было сладким на вкус, и поэтому за, Башкалия, Борогань) или rupţi (Тараклия- некоторые хозяйки не добавляли сахар, а толь- де-Салчи). Как правило, это блюдо готовили в ко яйца. постные дни. Изделия из жидкого теста. Из жидкого Разновидностью данного яства является теста готовят блинчики: blinele (Кышлица-Прут, домашняя лапша. В постные дни при замеши- Чукур-Минжир, Башкалия, Бранешть, Требесо- вании теста ее готовили без добавления яиц. уць, Маркауць), clătite (Александру-Иоан-Куза, В обычные дни тесто замешивали на яичных Борогань, Джурджулешть). Для приготовления желтках. Лист теста тонко раскатывали, укла- этих изделий в муку добавляли яйца, соль, са- дывали его на полотно или бумагу, слегка под- хар. Консистенция массы для приготовления сушивали. Затем его скатывали в рулон, нареза- блинов могла быть совсем жидкой – тогда из ли на 2–3 одинаковых по размеру куска, тонко нее готовили тонкие блины на всю сковороду, и раскатывали и нарезали соломкой. Лапша, за- более густой – для приготовления оладий. В за- мешанная на яйцах, в готовом виде подавалась висимости от вкуса в оба вида блинов добавля- на праздник или в определенные дни календар- ли сахар. Из тонких блинов готовили изделия с ного и семейного цикла вместе с кусками мяса различными начинками: творогом, смешанным (баранины, свинины, птицы). По всей террито- с сахаром, повидлом, измельченной отварной рии Бессарабии это блюдо обозначается лексе- начинкой с жареным луком, мясным фаршем, мой tocmaci (Джурджулешть, Чукур-Минжир, предварительно прожаренным на раститель- Александру-Иоанн-Куза, Борогань, Тараклия- ном масле. Такое изделие называется «налист- де-Салчи, Фынтыница, Требесоуць, Маркауць) ники» и употребляется также украинским и или tăieţei (Александру-Иоанн-Куза, Кышлица- болгарским населением. Прут). Из теста с более густой консистенцией У молдавского населения данного реги- на кислом молоке готовили оладьи: lalangâtele она было принято готовить и мучные изделия, (Кышлица-Прут), nalangâti (Тараклия-де- жаренные в масле: chirdele. Однако этот термин Салчи, Александру-Иоанн-Куза), malangâti (Бо- нам удалось зафиксировать только в одном селе рогань), turnăţele (Чукур-Минжир, Борогань). В (Тартул-де-Салчи) 2. Как правило, это блюдо традициях питания гагаузов встречается ана- представляло собой пончики из дрожжевого логичное мучное изделие с подобным названи- теста, жаренные в растительном масле или жи- ем lalangı (Никогло, 2004, 70). вотном жире. Изделия с начинкой. Значительное ме- Использование жиров и масел зависело сто в традициях питания молдаван занимают от времени года. Летом обычно жарили на рас- мучные изделия с начинкой. В зависимости от тительном масле, а зимой и осенью – в жире, вида изделий виды начинки были весьма раз- который запасали впрок. нообразны. Однако доминирующее положение Жарению в большом количестве жира занимали молочные продукты: brânză de vacă, подвергалось лакомое блюдо под названием brânză de oaie (коровья или овечья брынза). uscatele (хрустики, хворост) (Кышлица-Прут, Национальной особенностью молдав- Чукур-Минжир). В селе Александру-Иоан-Куза ской кухни является приготовление плачинты 182

(plăcintă). У южных молдаван на данный мо- стой, картoфелем, повидлом и яблоками исполь- мент нами зафиксировано два вида этого из- зовались гораздо чаще, чем на юге страны. На делия, отличающихся друг от друга по форме. севере Молдовы (как у украинцев, так и у мол- Традиционными видами плачинты является даван) распространены изделия с начинкой из изделие в виде жгута (învârtită) и из присобран- пассерованного лука, свеклы (învârtită cu ceapă, ного теста. В первом случае пресное тесто, в învârtită cu sfeclă). Подобные блюда, по наблю- которое добавляли яйцо, тонко раскатывают и дениям В. Яровой, являясь признаком крайней посыпают творогом или измельченной брын- бедности, уже вышли из употребления (Яровая, зой, смешанной (в зависимости от сезона) со 1990, 132). По нашим наблюдениям, мучные из- свежим зеленым луком и укропом. Затем ска- делия с луковой начинкой остаются популярны- тывают в рулон и выкладывают на противень, ми и в настоящее время. смазанный растительным маслом или жиром, Необходимо отметить, что на юге на Рож- Когда изделие почти готово, его сверху смазы- дество и Старый Новый год готовили особый вают взбитым яйцом. вид плачинты под названием plăcintă cu noroc В другом случае тонко раскатанный лист (Джурджулешть, Кышлица-Прут, Тараклия- теста посыпается начинкой из брынзы или тво- де-Салчи, Чукур-Минжир, Александру-Иоанн- рога, накрывается другим листом. Как прави- Куза, Борогань, Башкалия). В селе Александру- ло, хозяйки пальцами обеих рук с двух сторон Иоанн-Куза наряду с упомянутым названием собирают изделие и придают ему форму «гар- используется biuriuc cu bileţele. Данный вид пла- мошки». В конце плачинту заливают смета- чинты применяется для гадания «на счастье». ной, смешанной с яйцами и солью. В прошлом По традиции в нее запекали различные предме- за неимением сметаны хозяйки использовали ты, обозначающие различные виды животных кислое молоко. Данный вид плачинты, как по- (овцу, козу, птицу), или бумажки с названиями казало исследование, распространен только на этих видов животных. Готовое изделие разре- юге Молдовы. На севере и в центральной части зали на несколько частей (по количеству домо- в исследуемых селах (Бранешть, Требесоуць, чадцев), которые разбирали члены семьи. Счи- Маркауць) обозначенная разновидность пла- талось, что если кому-то достанется предмет, чинты не зафиксирована. На юге республи- обозначающий овцу, то он будет богат большим ки этот вид обозначается термином plăcintă количеством овец, и т. п. (Джурджулешть, Кышлица-Прут, Чукур-Мин- К изделиям с начинкой относятся жир, Александру-Иоанн-Куза). В селе Борогань vărzari – пресные лепешки круглой формы с это мучное изделие носит название plăcintă тыквой (Тараклия-де-Салчи, Борогань, Баш- grasă. Традиция приготовления сырного пиро- калия). По традиции раскатывают небольшие га, залитого сметаной, характерна для гагаузов круги теста, помещают в середину начинку. По (kıvırma/kaymaklı/pide) и болгар (милина, бани- кругу от середины на тесте делают надрезы, а ца) Молдовы и для населения Болгарии (Никог- затем растягивают отделенные части, чтобы ло, 2004, 81-82). ими можно было покрыть начинку и закрепить Излюбленными мучными блюдами яв- растянутый лист. Мучные изделия в виде обык- ляются изделия с начинкой из тыквы. Способы новенных пирожков, начиненных мелко на- приготовления данных изделий аналогичны шинкованной капустой, называются pirojoace предыдущим видам плачинт, описанных нами (Кышлица-Прут) или chiroşte cu curechi (Боро- выше. Для обозначения этого изделия почти гань). Их готовят из дрожжевого теста. Этот во всех селах Молдовы употребляется назва- же элемент зафиксирован на севере и в центре ние plăcintă cu bostan и лишь в селе Александру- Молдовы (Требесоуць, Фынтыница). Иоанн-Куза – liubeniţa. Из дрожжевого теста готовят pesmet – Изделие с начинкой из капусты называет- своеобразные булочки с начинкой из брынзы ся plăcintă cu curechi (varză). В отличие от сырного (Кышлица-Прут, Джурджулешть). Аналогом пирога, его готовят исключительно в форме вер- данного блюда в других селах являются pămpuşti туты (învârtită). Гораздо реже начинку делали из и piroşti cu brânză. Дрожжевое тесто нарезает- картофеля-пюре, повидла. На севере и в центре, ся на порционные куски небольшого размера, по нашим наблюдениям, мучные изделия с капу- которые выкладываются на противень, смазан- 183

ный растительным маслом или жиром. Затем делия из печи, форма для выпекания, хороший каждый кусочек теста сверху придавливается и длительный замес теста. Приготовление его пальцем для того, чтобы в середине образова- было настолько важным делом, что, по словам лась лунка. В эту лунку помещается небольшое румынского этнографа М. Лупеску, «тот, кто не количество творога или брынзы. В конце изде- имеет хорошей печи, должен идти к родствен- лие заливается сметаной, смешанной с яйцами никам или родителям и выпекать пасху там» и выпекается в печи или в духовом шкафу. (Lupescu, 2000, 136). По традиции, пасхальный Оригинальное блюдо зафиксировано в кулич начинают выпекать в четверг (Великий селе Александру-Иоанн-Куза. Оно представ- четверг – Joia Mare), продолжают печь в пят- ляет собой изделие с начинкой из халвы или ницу, субботу. Технология его приготовления повидла в виде тонких палочек – flueraşii. Ду- у молдаван совпадает с таковой у других наро- мается, что название данного блюда отражает дов юга Молдовы. В муку добавляются дрож- аналогию с формой флуера – национального жи домашнего приготовления или купленные молдавского духового инструмента. Мы можем в магазине, большое количество яиц и сахара. предположить, что это яство аналогично укра- Многие респонденты отмечали, что чем больше инскому мучному изделию струдель, которое яиц будет в куличе, тем он вкуснее. Однако не готовят с повидлом и маком (Nicoglo, 2012, 16). у всех изделие получается очень сладким. На Весьма распространенными в данном наш взгляд, это обусловлено личными вкусовы- регионе, как, впрочем, и по всей Молдове, яв- ми предпочтениями каждой хозяйки. Тесто для ляются вареники. Это блюдо обозначается на кулича замешивается на молоке с добавлени- юге различными терминами: colţunaşi (Джур- ем небольшого количества воды. В прошлом в джулешть, Тараклия-де-Салчи, Александру- семьях с небольшим материальным достатком Иоанн-Куза, Борогань, Башкалия), varenichi вместо молока использовалась вода. Для того, (Кышлица-Прут), rupţi (Чукур-Минжир) – ле- чтобы тесто не прилипало, руки смазывали нивые вареники. На севере и в центре также периодически гусиным или свиным жиром. употребляется термин colţunaşi (Бранешть, Тре- Перед посадкой в печь по традиции над кули- бесоуць, Маркауць, Фынтыница). чом творили крестное знамение, одновременно К изделиям из пресного теста относят- втягивая уголки губ внутрь и издавая причмо- ся лепешки с начинкой из брынзы, жаренные кивающий звук. Эти действия производились с в большом количестве растительного масла – целью обеспечить хорошую выпечку изделия. ghiozlomeli (Тараклия-де-Салчи), ghizlomeli (Чу- В печь обычно помещали несколько форм с те- кур-Минжир), ghezlemele (Александру-Иоанн- стом. Количество куличей, выпекаемых в этот Куза), ghizolomele (Борогань), ghizlomele (Башка- период, зависело от количества домочадцев. лия). На севере и в центре данное название не Пасхальные куличи, приготовленные непосред- зафиксировано. ственно на Пасху, оставались вплоть до дня Как правило, пресное тесто разрезается Вознесения (Ispasul). Если их съедали, то выпе- на небольшие порционные куски, каждый из кали заново, так как сам праздник Вознесения которых раскатывается. На него выкладыва- не может обойтись без этого атрибута. Кроме ется начинка из брынзы. Изделиям придается сдобного пасхального кулича пекли небольшие полукруглая форма. Иногда эти изделия го- изделия в виде булочек (cozonacii). Их выпекали товят без начинки. В этом случае куски теста также и к другим праздникам (Рождество, день просто раскатывают, обжаривают в масле и по- Св. Василия, на праздники семейного цикла). сыпают в конце перед подачей на стол сахаром Принцип их приготовления такой же, как и и молотыми орехами. Название данного блюда пасхального кулича. Иногда хозяйки отделяли (ghiozoniici) созвучно с термином ghizomeli. кусок теста, предназначенного для его выпека- Из сдобного теста к праздникам (пас- ния, специально для того, чтобы приготовить хальным) изготовляли пасхальный кулич из него несколько cozonacii. (pască). Для приготовления кулича от хозяйки Лексемой pască обозначали еще специ- требуется несколько необходимых условий: хо- альный пасхальный хлеб, с начинкой из слад- рошая печь, хорошие дрожжи, корыто для за- кого творога. Это изделие было чуть менее мешивания, лопата для извлечения готового из- сладким, чем пасхальный кулич. Однако в по- 184

следнее время данный вид пасхального изделия Крупяные виды пищи готовят не так часто. Обязательным остается Крупяные виды пищи занимают второе приготовление сдобного пасхального кулича место в рационе питания молдаван не только (Джурджулешть, Кышлица-Прут, Александру- южного региона Молдовы, но и на севере и в Иоанн-Куза, Чукур-Минжир, Башкалия). В селе центральной части. Вначале мы рассмотрим Борогань наименованию pască в значении «пас- блюда односоставные, приготовленные исклю- хальный кулич» соответствует слово cozonac, а чительно из круп, но без мясных добавок, а за- лексеме cozonacii в значении «сдобные булочки» тем – сложносоставные, с добавлением мяса. – название covrigi. Односоставные блюда. К односостав- В пасхальные праздники готовят сдоб- ным блюдам относятся различные виды каши: ные рулеты с начинкой из различного вида по- caşă – каша на молоке из любой крупы (куку- видла (сливового, яблочного), варенья (розово- рузной, ячневой, пшеничной, рисовой, греч- го, вишневого). Информаторы не раз отмечали, невой). Данное слово бытует во всех южных что в рационе питания рулеты появились при- селах (Кышлица-Прут, Джурджулешть, Бурла- мерно во второй четверти ХХ в. ки, Тараклия-де-Салчи). В селе Александру-Ио- Все изделия из дрожжевого теста выпека- анн-Куза распространена лексема terci – в зна- ют с помощью домашних дрожжей. Как прави- чении «каша из кукурузной или другой крупы». ло, во время приготовления хлеба кусок дрож- Аналогичное название caşă – бытует на севере жевого теста делят на небольшие порционные и в центре (Требесоуць, Маркауць, Бранешть). куски, обваливают в кукурузной крупе и высу- Кашу готовят обычным способом: варят в под- шивают на печи или на солнце. Их используют соленной воде и при подаче на стол сдабривают как полноценные дрожжи для приготовления луком, жаренным на сковороде. Довольно часто различных мучных изделий. Нами было зафик- ее готовят на молоке с добавлением сахара. Об- сировано два варианта названий: turtişoarele рядовым видом пищи (на церковные праздники (Кышлица-Прут, Джурджулешть, Борогань, и обряды семейного (похоронно-поминально- Башкалия, Александру-Иоанн-Куза), botcală de го) цикла) является colivă – каша из целых зерен casă (Чукур-Минжир), butcăluţe (Фынтыница). пшеницы сорта arnaut с добавлением изюма, Из дрожжевого теста довольно часто го- орехов и др. товят пончики. В этом случае также существует Самым популярным видом пищи для две разновидности этого изделия. Однa пред- молдаван была и остается мамалыга (mămăliga). ставляет собой пончики из теста, смешанного с По традиции, по мере закипания в чугунок с во- творогом, жаренные на сковороде или в чугун- дой постепенно подсыпается кукурузная крупа ке в большом количестве масла / жира, другая – и варится до полной готовности. Готовая мама- жареные пончики – сдобные шарики круглой лыга вываливается на стол и разрезается нит- формы, но без творога. В названиях данного кой. Как правило, мамалыгу едят с тертой брын- изделия наблюдаются локальные различия: зой, со свиными выжарками, кислым молоком gogoaşe – пончики без творога (Кышлица-Прут, или сметаной, яичницей (scrob), в которую (на Тараклия-де-Салчи), gogoşele – пончики с тво- севере и в центре Республики Молдова) в про- рогом и с сахаром (Кышлица-Прут), zărzărei – цессе жарения добавляют жидкую кукурузную пончики без творога (Чукур-Минжир), gogoşi – кашицу. Излюбленной приправой к мамалыге пончики без творога (Александру-Иоанн-Ку- является чесночный соус (mujdei). В традициях за), gogoaşe – пончики без творога (Борогань), питания пастухов любимым блюдом являлись zărzără – пончики без творога, поливаются жаренные на растительном масле колобки из сверху медом (подаются на куматрию) (Бор.), холодной мамалыги, начиненные тертой брын- zărzărei – пончики с творогом и без него (Баш- зой (urs) (Фуртунэ, 1989, 48). калия). В центральной зоне: perişoare – пончики Сложносоставные блюда. К сложносо- с творогом (Бранешть) и на севере – cocoloşi – ставным блюдам относится каша с мясом (terci пончики с творогом (Фынтыница), gogoaşe – cu carne, caşă cu carne). В этом случае кашу варят картофельные пончики (Требесоуць), gogoaşe вместе с мясом. При этом вначале отваривают – изделия из творога в виде оладий. куски мяса, а затем в бульон добавляют крупу. Чаще всего это блюдо готовят из пшеничной, 185

ячневой и рисовой крупы. Реже в пищу употре- * * * бляют пшено и гречку. Однако во второй по- Южномолдавские традиции приготовле- ловине ХХ в. в рацион питания начала входить ния мучных и крупяных блюд разнообразны и гречневая крупа, которую население данного обладают локальной спецификой. Во-первых, региона покупает на рынке. В разряд сложно- наблюдаются зональные различия, заключаю- составных блюд входит plov (плов). Мясо пред- щиеся в наличии специфических элементов, ха- варительно прожаривается вместе с луком и рактерных для южного региона с одной сторо- морковью, затем добавляется томат-паста (или ны, и северных и центральных областей, с дру- свежие помидоры). Чуть позже вместе с этой гой. Так, использование кукурузной крупы для смесью поджаривают рис. В полученную массу приготовления голубцов характерно для север- добавляют соль, молотый перец и заливают во- ной и центральной зон. На юге в рис добавляют дой, в конце – различные приправы (петрушку, исключительно пшеничную крупу. Кроме того, укроп, а иногда и мяту). традиции питания южных молдаван обладают К этой же категории относятся голуб- и внутрилокальными отличиями. Это отража- цы sarmale (Кышлица-Прут, Джурджулешть, ется в названиях мучных изделий и некоторых Александру-Иоанн-Куза), găluşti (Тараклия-де- блюд. Ряд мучных видов пищи, распространен- Салчи, Чукур-Минжир, Борогань, Башкалия), ный у молдаван юга, обнаруживает этнокуль- приготовленные из виноградных или капуст- турные параллели с традициями соседних эт- ных листьев, реже – из листьев мать-и-мачехи, нических групп (болгары, гагаузы). В качестве а также из перца. Чаще всего используют ви- таковых можно назвать lalangâtele/malangâti/ ноградные листья и листья кислой капусты. Из nalangâti (ср. гаг. lalangı), uscatele (gevrek), свежей капусты голубцы готовят гораздо реже, ghizlomeli/ghiozlomeli/ghezlemele/ghizolomele) (ср. но если такое случается, то их заливают кислым гаг. gözlemä). В результате этнокультурных кон- квасом (borş cu putină). Некоторые хозяйки до- тактов с другими этническими общностями в бавляют в рис пшеничную крупу. Особенно- терминологии молдавской системы питания стью приготовления голубцов является то, что появились лексемы тюркского происхождения крупу предварительно поджаривают в масле (ghizlomeli, sarmale) (Никогло, Яровая, 2000, 114- вместе с луком и морковью. Мелко нарезанные 115). У гагаузов, наряду с тюркскими названия- кусочки мяса также прожаривают и добавля- ми бытуют романские (plaсintă, turtă, gogoloş). ют в рис или кладут в лист отдельно – немного В целом, традиции питания южных молдаван риса и один кусочек мяса. С появлением в кре- гораздо ближе к гагаузским и болгарским, чем к стьянском быту мясорубок, мясо для голубцов традициям своих соэтников, проживающих на перемалывают, поджаривают в большом коли- севере и в центре республики. честве масла и смешивают с рисом. Различают- ся găluşte (sarmale) de frupt (голубцы с мясом) Список сел и респондентов и găluşte (sarmale) de post (голубцы постные), а С. Джурджулешть (2003): Белекчи Анна, также «ленивые» голубцы, представляющие со- 1949, молдаванка, православная; Фриджой Е., бой блюдо, состоящее из смеси риса, капусты 1934, молдаванка, православная; Чорба Д., 1925, и мяса (или без мяса). Приправой к голубцам молдаванка православная; Руфа Г., 1962, молда- служит паста из красного перца, приготовлен- ванин, православный; Шкуря И., 1974, румын ная особым способом. На территории Румынии (местный священник). голубцы готовят с добавлением рыбы (Lupescu, С. Кышлица-Прут (2003): Журкэ М., 2000, 120). На севере и в центральной части Ре- 1958, молдаванка, православная; Кирица А., спублики Молдова издавна бытует традиция 1926, молдаванка, православная; Некулэ М., готовить голубцы с начинкой из кукурузной 1916, молдаванка, православная; Кирица А., крупы (или из смеси пшеничной и кукурузной 1950, молдаванка, православная; Стэнилэ В., крупы) с добавлением поджарки из свиного 1938, молдаванка, православная; Стэнилэ А., сала и лука (Требесоуць, Маркауць, Бранешть 1936, молдаванка, православная; Богдан И., Фынтыница)3. Такой же способ приготовления 1976, молдаванин (местный священник); Ма- характерен и для украинского населения ука- рин С., 1943, гагаузка (род. в с. Чешмикёй), занных регионов (Nicoglo, 2012, 16). православная. 186

С. Александру-Иоанн-Куза (2003): Ки- Яровая В. А. Взаимовлияния в народной рица А., 1928, молдаванка, православная; Ки- пище молдаван и украинцев северных районов ССР рица Д., 1928, молдаванин, православный; Ницэ Молдова // Археология, этнография и искусство- Е., 1923, молдаванка, православная; ведение Молдовы: итоги и перспективы. Кишинев, С. Тараклия-де-Салчи (2003): Буку­лец Т. К., 1990. 1971. молдаванка (род. в Кагуле); Яковенко К., Lupescu M. Din bucătăria ţăranului român. Bu- 1925, молдаванка, православная; Бундука В.. 1951, cureşti, 2000. молдаванка, православный; Букулец З., 1933, Nicoglo D. Unele particularităţi ale tradiţiilor ali- молдаванка, православная; Бутнару В., 1924, mentare din Republica Moldova (în baza investigaţiilor молдаванка, православная. de teren) // Revista de etnologie şi culturologie. Vol. XI- С. Бурлаки (2003): Иризан М., 1944, XII. Chişinău, 2012. молдаванка (род. в Кагуле., живет в Бурлаках с 1963 г.), православная; Михайлук А., 1955, мол- Rezumat даванка (род. в с. Бадикул-Молдовенеск), пра- În prezentul articol, în temeiul datelor de teren вославная; Керпек В., 1939, молдаванка, право- culese de autor în satele moldoveneşti din sudul Repu- славная. Иризан С., 1929, молдаванка, право- blicii Moldova, sunt reflectate particularităţile tradiţiilor славная. preparării bucatelor pe bază de paste făinoase şi crupe. С. Борогань (2003): Арабаджи О. 1928, După cum ne-a arătat studiul în cauză, tradiţiile moldo- молдаванка, православная; Лунгу В., 1949, мол- venilor din sudul republicii posedă un specific regional şi даванка, православная; Нашу В., 1938, молда- local. Aceasta se manifestă atât în terminologie, cât şi în ванка, православная. tehnologia de preparare a unui șir de bucate și produse С. Чукур-Минжир (2003): Чернова Е., de patiserie. 1935, молдаванка, православная; Сурду А., 1933, Cuvinte cheie: materiale de teren, sat mol- молдаванка, православная; Харуца В., 1939, dovenesc, specific local, specific regional, produse de молдаванка, православная; Цепордей А., 1928, panificație, bucate din cereale/crupe. молдаванка, православная. Резюме Примечания В данной статье на основе полевых материа- 1 Сведения, представленные в настоящей ста- лов, собранных автором в молдавских селах юга Ре- тье, являются действительными только для тех насе- спублики Молдова, рассматриваются особенности ленных пунктов, в которых автор проводил полевые традиций приготовления мучных и крупяных блюд. исследования. Как показало исследование, традиции южных молда- 2 Данная информация записана со слов ре- ван обладают региональной и локальной специ­фикой. спондента Татьяны Букулец, проживающей в Это проявляется как в терминологии, так и в техноло- с. Тараклия-де-Салчи. гии приготовления ряда мучных изделий и блюд. 3 По сведениям В. Яровой, наряду с салом Ключевые слова: полевые материалы, мол- поджариваются и кусочки подбрюшины (см. Яровая, давские села, локальная специфика, региональная 1990, 131). специфика, мучные блюда, крупяные блюда.

Литература Summary Никогло Д. Е. Система питания гагаузов в On the basis of the field data collected by the XIX – начале XX вв. Кишинев, 2004. author in the Moldavian villages in the South of the Re- Никогло Д. Е., Шабашов А. В., Кысса Е. В. Си- public of Moldova, the article considers the peculiarities стема питания // Чийшия. Очерки истории и этно- of cooking traditions regarding flour and cereal dishes. графии села Городне в Бессарабии. Одесса, 2003. The study showed that the traditions of southern Mol- Никогло Д. Е., Яровая В. А. Молдавско-гагауз- dovans have regional and local specificity. It is reflected ские этнокультурные взаимосвязи (на примере тер- in terminology and the technology of preparation of a минологии традиционной кухни) // Вестник Славян- number of flour products and dishes. ского университета. Вып. 4. Кишинев, 2000. Key words: field materials, Moldavian villages, Фуртунэ А. Т. Овцеводство у молдаван в local specificity, regional specificity, flour dishes, cereal XIX – начале XX вв. Кишинев, 1989. dishes. 187

PAGINA TÂNĂRULUI CERCETĂTOR СТРАНИЦА МОЛОДОГО ИССЛЕДОВАТЕЛЯ

Ivan DUMINICA

HAGIALÂCUL BULGARILOR BASARABENI LA LOCURILE SFINTE ÎN SEC. AL XIX-LEA

najului au fost analizate de H. Gandev (Гандев, Religiozitatea bulgarilor este confirmată 1976), S. Dimitrov (Димитров, 1980), R. Radkova prin mărturii și izvoare contemporane, care ser- (Радкова, 1980, 194). În anii 1985 a fost editată, vesc drept dovadă a faptului că acest popor din- iar în 1995 reeditată o lucrare fundamentală, care a totdeauna a fost devotat ortodoxismului. Anume cuprins integral informaţiile din istoriografie și pe suprimările religioase au constituit unul dintre cele din memorii, ce aduc o lumină asupra fenome- factorii care au dus la imigrarea bulgarilor în Ba- nului de hagialâc (Книга.., 1995). sarabia la sfârșitul sec. al XVIII − începutul sec. Trecând în revistă lucrările menţionate mai al XIX-lea. O trăsătură importantă a caracteru- sus, constatăm că nu există operă știinţifică ce ar pre- lui lor religios a fost obiceiul de a călători pentru zenta măcar fragmentar evoluţia fenomenului pele- închinare în locurile sfinte, la început în Kiev și rinajului în rândurile bulgarilor basarabeni. Anume la Muntele Athos, iar de la sfârșitul sec. al XIX- acesta va fi subiectul principal în articolul de faţă. lea – la Ierusalim (Стойков, 1911, 42). Călătoria Din start considerăm necesar să oferim citi- purta denumirea de „hagialâcul mic” și se consi- torului informaţii cu privire la originile și primele dera, în rândurile imigranţilor transdanubieni, un menţiuni despre acest fenomen la bulgari. Astfel, lucru sfânt. Iar cei care vizitau locurile sfinte erau primele indicii despre pelerinii bulgari datează din cunoscuţi, de acum înainte, sub numele de „hagi” perioada anilor 1527–1728, când în documentele sau „hagiu”, adică pelerin. Acest nume le rămânea din mănăstirea Zografu din Muntele Athos sunt până la moarte. menţionate câteva nume ale purtătorilor titlului de În istoriografie, subiectul pelerinajului bul- hagi, și anume: Radoslav hagi și Sekula din Koste- găresc și-a găsit reflecţie în lucrările savanţilor neţ madan, Krăste hagi din Etropole, Dimitrașko bulgari. Primul care a atins această temă în istori- hagi din s. Cherna reka, Vuka hagi din Rila ma- ografia bulgară a fost Nicola Naciov, el a publicat dan, Iani hagi din Solun, Gavrail hagi din Hilendar, amintirile pelerinilor care au vizitat locurile sfinte Momchila hagi din mănăstirea „Sf. Treime”, Mladen (Начов, 1906). Iar în istoriografia română, Mihail hagi din Sofia și alţii (Иванов, 1970, 493-524). Ciachir, în articolul său consacrat descrierii și ca- Obiceiul este preluat din tradiţiile islami- racteristicii simţului religios al găgăuzilor, atrage ce. Așa, de exemplu, turcii, sub stăpânirea cărora atenţie, printre altele, și pelerinajului în rândurile bulgarii s-au aflat timp de cinci secole, consideră o imigranţilor transdanubieni (Сiachir, 1934, 21-28). datorie sfântă, chiar o obligaţie de a vizita orașele În 1936, istoricul S. Bobcev publică două lucrări în sfinte mahomedane Meca și Medina. care analizează factorii istorici și sociali ce au adus la Fiind supuși bisericii ortodoxe ruse, bulgarii apariţia acestui fenomen la bulgari (Bobcev, 1936a; basarabeni nu vedeau o problemă în a vizita locuri- Bobcev, 1936 b). La rândul său, Ivan Hadjiiski, în le sfinte, dimpotrivă. Pe de altă parte, unii confraţi urma studierii amănunţite a acestui fenomen, ajun- ai acestora de pe pământurile bulgare, fiind afectaţi ge la concluzia că pelerinajul a schimbat mentalita- de problemele bisericii greco-bulgare, vedeau în pe- tea bulgarilor epocii Renașterii, pentru că în timpul lerinajul la Ierusalim cheltuieli bănești pentru între- călătoriei care dura, în unele cazuri, aproape un an, ţinerea clericilor greci 1. ei vedeau oameni, orașe și tradiţii noi (Хаджийски, Cuvântul hagiu avea un sens anumit, care 1974, 489). Laturile social-economice ale peleri- acorda posesorului, în afară de unele favoruri, și 188 anumite obligaţiuni. Sursele din acea perioadă ne Al treilea factor de popularizare a hagialâcu- arată că persoana respectivă nu trebuia să fie săracă, lui a fost cauzat de dorinţa bulgarilor de a fi recu- pentru ca oamenii să nu o ia în derâdere. Hagiul noscuţi și stimaţi de turci, dar și de a se afirma în trebuia să fie evlavios și să nu fie beţiv sau mincinos, faţa ultimilor (Априлов, 1968, 135). Nu întâmplă- să nu aibă datorii. Dacă ultimul comitea anumite tor, ei achitau sume enorme numai pentru dreptul nelegiuiri, oamenii spuneau: „s-a dus în hagialâc de a lăsa un mesaj pe peretele unei mănăstiri din cu două păcate, dar s-a întors cu 20” (Маджаров, Ierusalim, de exemplu: „Aici a fost Haji Nicolo”. Pe 1929, 24). de altă parte, nu putem trece cu vederea cauzele so- De obicei, capul familiei își lua cu sine copiii, ciale ale pelerinajului. Astfel, bulgarii, care se aflau dar numai pe cei de genul masculin. Fata putea să de mult timp sub stăpânirea otomană ce prevedea devină hagiiţă, dar numai după căsătorie, când mer- anumite restricţii, tindeau să viziteze orașe, biserici gea în pelerinaj împreună cu soţul său. În acest caz, la noi și să vadă alţi oameni, să se familiarizeze cu cul- numele ei la fel se adăuga titlul de hagi, de exemplu: tura străină și să audă relatări interesante pe care ar hagi Maria sau hagi Irina. În cazul în care soţia rămâ- putea să le povestească consătenilor lor. nea acasă, ei oricum i se adăuga acest titlu, dar fără Apare o întrebare logică: cine putea să fie ha- nume. Trebuie să menţionăm că un băiat de rând nu giu în condiţiile menţionate anterior? Aici trebuie își permitea moral să facă curte hagiiţei. de menţionat, în primul rând, că o astfel de călă- Cauzele ce au adus la amplificarea acestui torie ce dura un an, iar uneori un an și jumătate, fenomen sunt următoarele: în primul rând, spiri- era costisitoare și foarte periculoasă. Pentru a se ali- tul religios al bulgarilor, care considerau o datorie menta, a închiria o cameră și paznici care îl vor păzi sfântă de a vizita locurile unde s-a născut și a murit în drum spre Ierusalim, pentru a cumpăra iconiţe Hristos; în al doilea rând, politica Imperiului Oto- și alte astfel de lucruri, pelerinul trebuia să aibă cu man, care obliga Patriarhia din Ierusalim să achite sine cel mai puţin 20.000 de groși, sumă echivalen- Constantinopolului diferite dăjdii. Starea financia- tă cu o avere destul de mare (Табаков, 1912, 189). ră a Patriarhiei a constituit una din premisele care Rezultă că cel care dorea să intreprindă o călătorie au stimulat pelerinajul în locurile sfinte în rându- trebuia să fie bogat. În multe cazuri, aceștia erau co- rile enoriașilor creștin-ortodocși (Данова, 1979, mercianţi, care și-au extins afacerea în câteva orașe. 43-51). Această instituţie bisericească începe să se Bulgarii nu mergeau niciodată direct în Ierusalim. asemene cu Vaticanul, care în Evul Mediu, vindea De obicei, ei se reţineau pentru câteva luni în Con- indulgenţe contra bani. Doar că în Ierusalim, rolul stantinopol sau cum îi mai ziceau, Ţarigrad, unii ultimelor îl juca un document special emis de că- vizitau Egiptul și numai după aceasta se îndreptau tre Patriarh, care era o dovadă a faptului că purtă- spre Palestina. torul lui a fost pelerin; în al treilea rând, pelerina- Din prima jumătate a sec. al XIX-lea nu avem jul a luat amploare determinat fiind și de dorinţa informaţii clare despre „hagialâc” în rândurile bul- bulgarului simplu de a se ridica pe treapta socială, garilor basarabeni. Dar cert este faptul că bulgarii au știm că turcii aveau o atitudine tolerantă faţă de cei continuat, și după imigrările la nord de Dunăre, să care vizitau locurile sfinte. Din acest motiv, titlul viziteze locurile sfinte. Astfel, avem scurte note de de hagi purta un anumit sens și uneori era compa- pelerin din anul 1820, ale negustorului bulgar Hagi rat cu titlul de baron (Шишманов, 1965, 304) sau Nicolau din orașul Tetovo, familia căruia în vara sir (Маджаров, 1929, 33). Interesant este faptul anului 1786 a imigrat în Craiova. Еl a călătorit în to- că titlul de hagi era folosit în primul rând pentru tal 13 luni și 12 zile, vizitând Muntele Athos, Palesti- a le da de înţeles străinilor, în cazul nostru turci- na și Muntele Sinai, Cairo, Ciprul, Constantinopolul, lor, că purtătorul său este pelerin. Nu întâmplător, înapoindu-se apoi, pe mare, la Galaţi. Călătoria a fost D. Palaveev afirma următoarele: „Arabul și cel din anevoioasă și costisitoare, dar Nicolau, care cunoștea Buhara, care se află în Kair, nu cunosc provenienţa limba greacă și, probabil, puţin turca, s-a descurcat mea, nici naţionalitatea. Dar atunci când vor auzi bine până la urmă, având ce povesti urmașilor până titlul de hagi, ei vor privi сu alţi ochi la mine. Titlul la sfârșitul vieţii (Plopșor, 1926, 110). este un pașaport care deschide cu ușurinţă ușile” Cu referire la a doua jumătate a sec. al XIX- (Книга.., 1995, 14). lea avem un exemplu demonstrativ din colonia 189

Ciișia. În 1860, în cadrul adunării obștei satului la amiază în orașul sfânt. Deseori, se întâmpla pe au fost audiate solicitările a 13 bulgari care doreau drum să stea arabi cu cerșitul. Astfel, putem întâlni să viziteze Muntele Athos (Червенков, 2005, 223- în notiţele unor călători următoarea menţiune: „se 224). După ce autorităţile administrative au verifi- părea că jumătate din populaţia acestei regiuni se cat dacă aceștia nu au datorii și nu a săvârșit crime, întreţinea din cerșit” (Книга.., 1995, 64). Alţii vin- li s-a dat câte un un pașaport cu care ei puteau să deau apă la preţuri mari, iar uneori, dacă pelerinii părăsească Imperiul. refuzau să o cumpere, comercianţii aruncau cu pie- Înainte de plecare, toţi pelerinii se adunau la tre în ei (Начов, 1906, 34). biserica satului și primeau binecuvântarea preotu- Așadar, după o călătorie anevoioasă, bulgarii lui-paroh. După aceasta, toţi consătenii le dădeau intrau în Ierusalim. Acolo erau conduși prin strade- obolul, ca aceștia să aprindă o lumânare la Mor- le înguste, acoperite cu pietriș, spre clădirea Patriar- mântul Domnului. Apoi îi petreceau pe călători hatului, unde plăteau câte o liră pe zi pentru o odaie până la hotarele satului. în mănăstire și pentru mâncare. Apoi, intrau într-o Сu ajutorul unor amintiri scrise de pelerinii încăpere unde stăteau la coadă așteptând ca un epi- bulgari despre călătoriile la locurile sfinte, putem să scop, în numele patriarhului, să le spele picioarele reconstruim drumul acestora spre Ierusalim și îna- cu apă dintr-un lighean. Femeilor li se spălau doar poi spre casă. mâinele (Начов, 1906, 19). Când ceremonia era în- Mulţi pelerini ajungând la un oraș-port pe cheiată, enoriașii achitau o taxă anumită clericilor. lângă mare se opreau să înnopteze într-o casă unde A doua zi, odihniţi deja, pelerinii mergeau să vizite- se dădeau în chirie odăi. Deseori acestea erau fără ze locurile unde Iisus Hristos și-a petrecut ultimele paturi, doar pereţii goi și podeaua care era din bam- zile din viaţă. bus, ca să nu se poată înmulţi puricii. Când călătorii După câteva săptămâni, grupul de hagii an- intrau în odaie, servitorii stropeau podeaua cu apă, gaja din nou paznici și se îndrepta spre râul Iordan. pentru a împrospăta încăperea (Маджаров, 1929, Înainte de a intra în râul sfânt, pelerinii îmbrăcau 37). Dimineaţa, dacă timpul pe mare era prielnic, cămăși albe, în care urmau să fie înmormântaţi călătorii își încărcau bagajele pe navă. Deși dru- când mureau. Creștinii considerau acest ritual drept mul spre Istanbul era parcurs repede, acesta era și al doilea botez. Din râu luau cu sine apă, pe care o periculos. Uneori, din cauza timpului rău și a ve- împărţeau acasă oamenilor bolnavi, care trebuiau chimii navei, corăbiile se duceau la fund. Ajuns în să o bea pe stomacul gol (Маджаров, 1929, 43). capitala Imperiului, pelerinul închiria din nou un Până la sărbătoarea Duminicii Sfinte, apartament, pentru câteva săptămâni. În acest timp, creștinii pregăteau cadouri, pe care urmau să le el vizita cartierele turceși și piaţa, unde deseori își împartă oamenilor din satul natal. Tot atunci, ei întâlnea confraţii, cu care purta discuţii despre comandau „ierusalimul”, un fel de document în soarta bulgarilor de pretutindeni. Mai apoi, pele- care deseori erau reprezentate scene ale Judecăţii rinul lua corabia spre orașul-port Jaffa. De regulă, de Apoi. Acest document constituia o dovadă a pe mal, turcii îi întrebau pe nou veniţi ce religie faptului că deţinătorul era hagiu. Până la mijlocul împărtășesc. Dacă pelerinii răspundeau că sunt sec. al XIX-lea, acest act se emitea în limba greacă. bulgari-orodocși, aceștia erau duși la o mănăstire Ulterior, mai mulţi bulgari, susţinând schisma bise- grecească, unde petreceau noaptea. Pentru gazdă, ricii, au cerut ca „ierusalimul” să fie emis în limba pelerinii plăteau 30–40 de groși (Начов, 1906, 32). slavonă. Cercetătoarea bulgară N. Danova califică Dimineaţa, grupul de hagii din care făceau acest document drept un fel de indulgenţă pen- parte uneori chiar 50–100 de oameni închiria cămi- tru iertarea păcatelor posesorului său 2. În opinia le pentru femei și măgari pentru bărbaţi și forma o sa, acest act nu poate fi considerat drept o dovadă caravană. Erau angajate și straje, care trebuiau să-i clară a faptului că a fost savârșit pelerinajul, pen- păzească pe călători de tâlhari. După 15 kilometri tru că există alte documente ce demonstrează că, parcurși, călătorii se opreau în satul Ramle, situat la unii pelerini cumpărau astfel de gramote și pentru o distanţă de 38 km de Ierusalim. Acolo erau cazaţi confraţii lor care nu au fost niciodată în Ierusalim. într-o mănăstire, unde plăteau pentru hrană și chi- La rândul său, specialistul în drept bisericesc grecul rie. Dis de dimineaţă, porneau la drum, ca să ajungă H. Papastatis consideră că motivul emiterii acestor 190 documente trebuie căutat în reacţia Bisericii Orto- dacă aceştia se poziţionau pe o treaptă socială înaltă doxe îndreptate împotriva patriarhului progresist (Кисимов, 1897, 20). Chiril Lukaris (1572–1638) 3. Acest document era și La întoarcere, călătorii erau întâmpinaţi de pentru cei vii, și pentru cei morţi, care au fost sau întreg satul, sub dangătele clopotelor bisericeşi. nu supuși pedepsei bisericești. Autorul încheie că Aceasta se considera prima întâmpinare. A doua iniţial, „ierusalimul” se acorda credincioșilor gratis era atunci când în biserică îi întâlnea preotul, ţi- (Papastathis, 1974, 195). În acest context, putem nând în mâini Sfânta Cruce şi un vas cu agheasmă. constata că, „ierusalimul” nu era doar o dovadă a În această zi se slujea Te-deum-ul şi se urau mulţi faptului că pelerinul a vizitat locurile sfinte. În per- ani pentru „hagii” (Ciachir, 1934, 23). Anume din cepţia credinciosului de atunci, acest document acel moment, pe lângă numele propriu-zis li se avea o semnificaţie deosebită, deoarece în el era adăuga titlul „hagi”, care se transmitea şi generaţi- scris numele său. În mentalitatea pelerinului, acest ilor viitoare. De aici încolo, până la sfârşitul zilelor, lucru conta mult. Cel care niciodată nu a ieșit mai aceste persoane se bucurau de un respect deosebit, departe de câteva zeci de km de satul său, vizitând la întâlniri li se săruta mâna şi la toate adunările Ierusalimul își schimba viziunele despre viaţă și ocupau primele locuri, şi tot ei primii degustau bu- lume. Numele lui în acest document, scris pe lângă catele la sărbători. După ce „hagiul” era felicitat de semnătura patriarhului, semnifica un fel de ridicare consăteni cu primirea noului titlu, el era petrecut pe treptele ierarhiei sociale, dar și o dovadă a fap- cu pompă acasă, unde desfăcea bagajale şi le îm- tului că el a văzut cu ochii săi locurile unde a trăit părţea sătenilor iconiţe, cerculeţe. Dacă acestea nu și a murit Iisus Hristos, iar acest lucru schimba și erau îndeajuns pentru toţi, hagiul le împărţea pie- atitudinea consătenilor faţă de pelerin. tricele şi apă din râul Iordan, pământ de la Betle- Revenind la pelerinii din Ierusalim, trebuie de em, frunze uscate, rădăcini şi iarbă, ultima numită menţionat că, în decursul Săptămânii Sfinte, creştinii „mâna Maicii Domnului”. Toate aceste daruri erau ortodocşi ţineau post şi faceau rugăciuni. Izvoarele păstrate cu grijă în casele coloniştilor, ca nişte amu- ne arătă că în acea perioadă, se considera hagiu cel lete care îi păzeau de toate relele. Toţi consătenii le care s-a scăldat în râul Iordan, a primit „patenta” de sărutau mâna, iar rudele le spălau picioarele, care la Patriarhat, a cumpărat „ierusalimul”, a fost în bise- au atins locurile sfinte. Cu această apă se udau apoi rica „Sfântului Mormânt” în ziua Învierii Domnului, florile şi copacii (Априлов, 1968, 136). Pelerinii şi a văzut personal focul haric − „Nur”, care iese din aduceau daruri şi pentru biserica satului: steaguri, mormântul fiului lui Dumnezeu. Cuvântul „Nur” a icoane, relicve şi cruci din chiparos. În alte cazuri, fost preluat de la arabi şi înseamnă foc 4. preotul-paroh primea în dar o lămâie şi un săpun Pelerinii ocupau locuri în biserică încă în (Маджаров, 1929, 64). ziua Marii Sâmbete. Deseori, ei se opreau într-o ga- În continuare, „hagii”, care erau în mare par- lerie mare a bisericii, unde puteau să încapă până te comercianţi, erau chemaţi în ospeţie la colegii de la 10 persoane, şi de unde nu ieşeau până când nu breaslă mai înstăriţi, unde povesteau despre cele vă- luau Lumina Sfântă. „Chiria” pentru două zile costa zute la Locurile Sfinte. Pentru a demonstra că a fost 5 lire turceşti (Маджаров, 1929, 43). în Ierusalim, pelerinul arăta epistola, „rugăciunea Paştele [Velikden – I. D.] era ultima etapă a dezlegătoare” [ierusalim], eliberată lui din cancela- hagialâcului. Creştinii ortodocşi se pregăteau să se ria Patriarhiei din Ierusalim cu pecetea şi semnătu- întoarcă acasă. Trebuiau să parcurgă acelaşi drum ra Patriarhului (Ciachir, 1934, 23). Totodată, el le plin de pericole, pe care au venit în Ierusalim. Unii arăta rudelor sale şi 33 de lumânări, jumătate dintre pelerini îşi aminteau că în ziua de luni, Oraşul Sfânt care erau împărţite clericilor atunci când hagiul era deja nu mai era cel din ziua când au venit. Ierusa- înmormântat, iar cele rămase erau lăsate să ardă limul era aprope pustiu. Nu se mai auzeau vorbe lângă pelerin. Când „hagiul” murea, el era acope- în limbile slavone (Маджаров, 1929, 52). În unele rit cu mătase din Ierusalim, iar în mâini i se punea cazuri, din motive religioase, pelerinii decideau să „rugăciunea dezlegătoare”. parcurgă pe jos distanţa dintre Ierusalin şi Jaffa. Unii „hagii” vizitau Ierusalimul de câteva Petrecerea şi întâmpinarea călătorilor era o ori, pentru că aveau bani, dar şi pentru a le arăta mare sărbătoare pentru întreaga colonie, mai ales drumul pelerinilor începători. La rândul lor, cre- 191 dincioşii care nu aveau posibilitatea să viziteze Lo- Tot pelerinii aduceau, pentru bisericile din curile Sfinte mergeau la mănăstirile basarabene. coloniile bulgare icoane pictate în mănăstiri pentru De multe ori, după ce încheia pelerinajul, ocazii speciale. Aşa, de exemplu, pentru biserica „hagii” deveneau ctitori de lăcaşuri sfinte 5. Un „Sf. Treime” din colonia Iserlia, la comanda călu- exemplu demonstrativ în acest sens este Gheorghii gărilor din mănăstirea Hilandaru a fost făcută copia Zabunov (1817–1883) din colonia Tvardiţa 6. În icoanei „Maicii Domnului din Athos, care îl ţine în toamna lui 1860, împrumutând bani de la bogătaşi braţe pe fiul lui Dumnezeu”. Icoana a fost binecu- şi cumpărând un cal, el vizitează mănăstirea „Sf. vântată şi trimisă în Iserlia, iar pe verso-ul său scria Ioann din Rila”, după care merge la mănăstirea „Sf. că este un dar în semn de mulţumire pentru dona- Gheorghe” de la Muntele Athos. Acolo, ascultând ţiile generoase pe care le-au făcut bulgarii din acest poveştile unui călugar despre faptele sfântului, lui sat mănăstirii (Грек, Червенков, 1993, 112). G. Zabunov îi vine ideea de a construi în colonia Сu ajutorul cărţilor metricale şi recensă- natală o cişmea (История.., 1990, 4). Întorcându- mintelor efectuate în Basarabia, în viitoarele studii, se în Tvardiţa în 1862, pelerinul cu ajutorul meş- ar putea fi stabilit numărul exact al pelerinilor din terilor din colonia Comrat construieşte pereţii în toate coloniile bulgare. Datele arhivistice, care sunt jurul izvorului care se afla lângă colonie. Apoi, cu incomplete, pentru că nu prezintă situaţia din toa- contribuţia bulgarilor, aici a fost pusă icoana Sf. te judeţele şi ţinuturile, ne arată că în anul 1811, în Gheorghe. Apa din acest izvor până în zilele noas- Principatul Moldovei, inclusiv partea sud-estică, şi tre se consideră sfântă şi la sărbătoarea Sf. Gheor- în Ţara Românească locuiau 52 de hagii 8. În perioa- ghe [6 mai], întreg satul se adună aici ca să ia apă da 1816–1821, 1400 de bulgari din sudul Basarabiei acasă. Tot aici veneau bolnavii, pentru a se recupe- au vizitat mănăstirea Zografu din Muntele Athos ra, şi credincioşii care se rugau sfântului, când era (Грек, Червенков, 1993, 111). Aici vom menţi- secetă, ca să ploaie (Казанакли, 1873, 669; Челак, ona că, de exemplu, în 1868, în colonia Chirsovo 2004, 272). De numele lui Gheorghe Zabunov este erau doi „hagii”: Vasilii Vâlcev, a.n. 1825 şi Fiodor legat şi începutul construcţiei bisericii noi pe lângă Doicev, a. n. 1846 9. Mai târziu, aici se adaugă încă izvorul sfânt, dar preoţii din altă biserică a ace- un nume, Dimităr Hagi, proprietarul unei mori leiaşi colonii au făcut tot posibilul ca aceasta să de vânt (Бендерское.., 1901, 77). În acelaşi timp, nu fie terminată. Din această cauză, pelerinul a în satul Baurci au locuit 25 de persoane care în a decis să fie ascet şi a săpat în râpă o chilie, în care doua jumătate a sec. XIX – prima jumătate a sec. a trăit până la moarte. Aceasta s-a păstrat până XX au vizitat Palestina şi 4 care au vizitat Muntele în zilele noastre şi este numită de bulgari „gaura Athos 10 (Курдогло, 2008, 155-156). În satul Kor- lui Sandi” [Sandiuvta dupka]. Spre aceasta duc ten, au locuit 16 pelerini care au călătorit în Grecia două căi, una din care, în prezent, este acoperi- (Новаков, Гургуров, 2005, 93-94). tă cu pământ, iar prin alta trebuie să mergi doar În acelaşi context, vom menţiona numele ca- târâş un timp, după care urmează să mergi aple- lugărului bulgar Grigorii din Soroca. În 1848, el a cat printr-un tunel de 20 de metri şi abia după vizitat oraşele Sviştov, Veliko Tărnovo şi Gabrovo. aceasta nimereşti în chilie. În încăpere este un pat Mai târziu, el vizitează Muntele Athos şi îngrijeşte confecţionat din pământ, care s-a păstrat până în de bolnavul Neofit Bozveli 11, care era exilat acolo. zilele noastre. Mai târziu, ultimul îi va lasa lui Grigorii arhiva sa, În alte cazuri, „hagii” se numărau printre cei din care făcea parte şi manuscrisul „Mamă Bolga- care alocau bani şi grâu pentru susţinerea biserici- ria”. Acest Grigorii va deveni, ulterior, mitropolit al lor deja existente. Aşa, în 1846 şi 1850 găsim nu- Silistriei, Grigorii din Hilandaru – un luptător pen- mele lui Tivtcio Tivciov Hagi, Constantin Hagioglo, tru autocefalia bisericii bulgare (Грек, Червенков, Hagi Stoian, Gancio Hagi, Ivan Dimciov Hagi, Cos- 1993, 112). tandji Hagi şi Tanas Hagi. Aceştia se numără printre Trebuie de specificat că, prin acţiuni de ca- locuitorii coloniei Bolgrad, care au alocat grâu ce ritate, coloniile bulgare sponsorizau societăţile care urma a fi vândut şi adunaţi bani pentru construcţia ofereau suport confraţilor lor pentru a întreprinde ogrăzii Catedralei oraşului – centrul administrativ pelerinajul la Ierusalim. Astfel, izvoarele ne arată că, al imigranţilor transdanubieni 7. după ce la 21 mai 1882 a fost creată Societatea Îm- 192 părătească Ortodoxă din Palestina, în fiecare an, de acest motiv, la ea a participat întreaga națiune bulgară. Duminica Floriilor, sărbătorită în ultima săptămână Problemele continuă până când la 12 martie 1870, Poarta dinaintea Paştelui, coloniştii aduceau la biserica sa- emite un decret care oferă bulgarilor șansa de a avea un tului o sumă considerabilă de bani: aşa, de exemplu, exarhat independent. Este format un Sinod, în care este în 1895 au fost donate din localităţile: Bolgrad – ales mitropolit Iilarion, însă acesta fiind excomunicat, este 9 rub. 10 cop., Ciişia – 5 rub. 20 cop., Chirsovo – ales ca exarh al Bisericii bulgare Antim, [adică o funcție 1 rub. 45 cop., Chiriutnea – 2 rub. 60 cop., Dimi- superioară aceleia de mitropolit și inferioară aceleia de trievka – 7 rub., Diulmen – 1 rub., Enikioi – 3 rub., patriarh, funcție oferită de patriarhia de Constantinopol – Ivanovka – 4 rub. 10 cop., Kalcevo – 2 rub., Troianul I. D.], în anul 1872, care avea sediul la Constantinopol. La Nou – 97 cop., Taraclia – 4 rub. 43 cop., Tvardiţa – 25 mai 1872, patriarhul Antim al VI-lea declară Biserica 3 rub. 50 cop. 12 bulgară schismatică, [adică o separă formal de comunitatea Din cele menţionate mai sus, putem conclu- religioasă căreia aparține și anume, de patriarhia ziona că, problema respectivă necesită, o studiere ecumenică – I. D.], pe motiv că ar contraveni canoanelor. mai detaliată. În urma unei cercetări iniţiale, am Poarta susţinea acţiunile bulgarilor, pentru că dorea să constatat că în spaţiul dintre Prut şi Nistru, fenome- slăbească influenţa Imperiului Rus. Ultimii, la rândul lor, nul de „hagialâc” a fost, într-un fel, mai evidenţiat anunţau că în Balcani trebuie să există o biserică unită. – în rândurile imigranţilor transdanubieni. O dova- Курганов Ф. Историческiй очеркъ греко-болгарской dă a faptului că pelerinajul juca un rol important распри // Православный Cобесѣдникъ. Москва, 1873, în dezvoltarea vieţii oamenilor este că pe lângă nu- май. Р. 14; Бурмов Т. С. Българо-гръцката църковна mele propriu-zis, pelerinilor li se adăuga titlul de распря. София, 1902. Р. 328. „hagi”, care schimba şi statutul purtătorului acestu- 2 Cercetătoarea a publicat în bulgară conţinutul unui ia în colonia natală. Importanţa vizitării Locurilor „ierusalim”: „Avraam sau Antim, cu mila lui Dumnezeu, Sfinte ne vorbeşte despre religiozitatea fidelă strict patriarhul orașului sfânt (sau orașului divin) Ierusalim și ortodoxismului în rândurile bulgarilor basarabeni. al Palestinei. Prin harul umilinţei noastre și prin mila și În acelaşi timp, datorită pelerinajului, mai ales în stăpânirea duhului care este dat de Iisus Hristos pentru cei Grecia, bulgarii basarabeni reluau legăturile cu sa- divini și sfinţi care sunt elevii lui, care răscumpără păcatele tele lor natale din Bulgaria. Călătorind spre munte- oamenilor. Așa Dumnezeu le-a spus: „Acceptaţi Duhul le Athos, pelerinii treceau prin satele bulgăreşti pe Sfânt, și cu ajutorul lui, toate păcatele vă vor fi iertate. care bunicii sau chiar parinţii lor le-au părăsit, îşi Aceste păcate iertate pe pământ vă vor fi iertate în cer la căutau rudele, cu care menţineau apoi relaţii apro- fel cu acest har divin. Toate cele cu care omul l-a mâniat piate. pe Dumnezeu, ca de exemplu: cuvinte, fapte, gânduri rele conștiente sau inconștiente... Toate aceste păcate le Note răscumpărăm prin iertarea lui Iisus, și rugăciunile Maicii 1 Problema bisericească greco-bulgară constă în Domnului Maria și apostolului Iacov, fratele Domnului, faptul că bulgarii și-au dorit o biserică autocefală. Ocupând și primului reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ, pământurile bulgare, turcii i-au lipsit pe băștinași de patriarhul Ierusalimului și al tuturor credincioșilor. Amin”. independența politică și bisericească, incluzând Bulgaria – Данова Н. Индулгенции в източноправославната în miletul grecesc. Astfel, majoritatea episcopilor au църква // Векове. София, 1979, № 6. Р. 46. fost numiţi din rândurile grecilor, iar serviciile divine se 3 Chiril Lukaris a fost Patriarhul Orthodox al săvârșeau după cărţile grecești și în limba greacă. În sud- Alexandriei cu numele de Chiril III și Patriarh Ecumenic estul european, mijlocul secolului al XIX-lea reprezintă, de Constantinopol, cu numele de Chiril I. De numele pentru populația ortodoxă bulgară, perioada de renaștere lui este legată o întâmplare din 1629: în acel an, în națională. Clerul bulgar luptă pentru înlăturarea ierarhiei Jeneva în limba latină, a apărut cărţulia „Mărturisire fanariote și pentru introducerea limbii bulgare în școli estică a credinţei ortodoxe”, cu numele de Chiril. și biserici. Prin influența lor culturală, grecii au vrut să Aceasta prezenta ideile calviniste. În 1638, Consiliul din mențină Bulgaria sub propriul control, mai ales din punct Constantinopol l-a predat anafemei pe autorul acesteia. de vedere bisericesc. Lupta pentru o Biserică bulgară În 1672, Consiliul din Ierusalim a anulat această decizie, a constituit o luptă național-politică, deoarece avea ca explicând că, Consiliul din Constantinopol l-a predat pe scop recunoașterea naționalității bulgare în Turcia, și din Chiril anafemei nu pentru că îl considera pe ultimul autor 193 al cărţii respective, ci pentru că el nu a confirmat, dar nici românilor cu Ţara Sfântă // Învierea. Ierusalim, 1981. nu a negat că ar fi scris această lucrare. – Рънсиман C. Anul IX, nr. 1-3, ian.–martie; 4-6, aprilie–iunie; 7-9, Патриархът калвинист // Християнство и култура. iulie-sept; 10-12, oct.–dec. София, 2009, № 6 (41). Р. 34-45. 6 Arhiva Naţională a Republicii Moldova [în 4 Focul haric sau Lumina Sfântă, cum este numită continuare – ANRM]. F. 134 (Cartografia localităţilor de preoţii armeni şi greci. Este considerată de creştinii Basarabiei), inv. 2, dos. 701, ff. 25-25v. ortodocşi o minune care se întâmplă în fiecare an la 7 Измаильский архив. Ф. 93, оп. 1, д. 301, лл. Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Duminica 28-30. Sfântă, ajunul Paştelui Ortodox. Sursele descriu acest 8 ANRM. F. 1 [Senatorii preşedinţi în Divanurile fenomen astfel: în sâmbăta dinaintea Paştelui, la prânz, Principatelor Moldova şi Valahia, 1808–1812], inv. 1, „patriarhul grec, împreună cu clerul său, înveşmântat dos. 3246, ff. 16-365. în straiele sacerdotale şi urmat de patriarhul armean 9 ANRM. F. 211 [Registrele metricale ale cu clerul lui şi cu episcopul copţilor, mărşăluiesc în bisericilor regiunii/guberniei Basarabia], inv. 2, dos. procesiune grandioasă şi solemnă, şi cântând imnuri, de 115(III), ff. 368-471v. trei ori în jurul Sfântului Mormânt”. Odată procesiunea 10 Actualmente, în satul Baurci (r-ul Ciadâr-Lunga), încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt se păstrează amintiri despre pelerinajul în Muntele Athos. arhiepiscop ortodox recită o rugăciune anume, îşi dă Astfel, localnicul G. N. Dimitrioglo îşi amintea că bunelul jos robele şi intră singur în mormânt. „Prelaţii armeni şi său, împreună cu alţi câţiva consăteni, a fost, înainte de copţi rămân în anticameră, unde spun că şedea îngerul anul 1900, în Grecia, la Ainorez [aşa este numit în limba când s-a arătat femeii credincioase [Maria Magdalena] găgăuză Muntele Athos]. Era iarnă şi se aşternuse un strat după învierea” lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne gros de omăt, dar nimic nu-i putea opri pe pelerinii dornici miluieşte” [Kyrie eleison în greacă] până când, după cum de a vedea locurile sfinte ale ortodocşilor. Rudele le-au dat se crede, Lumina Sfântă coboară spontan peste 33 de cămăşi, pe care trebuiau să le ofere în dar clericilor din lumânări legate împreună de către patriarh în timp ce e Athos. Pe cai, oameni mergeau până la gara feroviară din singur în încăperea mormântului lui Iisus. Patriarhul Ciadâr-Lunga, iar de acolo, cu trenul, până la Odesa. Aici, iese apoi la iveală din încăperea mormântului şi recită după ce erau verificaţi, urcau pe vapor, cu care călătoreau, pe rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări şi împărţindu- mare, până în Grecia. Ajungând la locul de destinaţie, ei se le celor adunaţi acolo. Scoaterea din hram a focului haric ridicau, pe jos, până la Muntele Athos, intrau în mănăstire, simbolizează învierea Domnului. – Дмитриевский А. А. ascultau liturghia, după care dăruiau monahilor cămăşile. Благодать святого Огня на Живоносном Гробе La întoarcere, unii luau cu sine, de exemplu, macheta crucii Господнем в Великую Субботу. СПб., 1908. Р. 8-12. pe care a fost răstignit Iisus Hristos, fixată într-o sticlă, şi 5 Şi în spaţiul românesc sunt exemple de acte un covor [kilim] cu scene din viaţa lui Hristos. – Курдогло de caritate din partea bulgarilor şi românilor. Astfel, К. И. История Свято-Николаевской церкви с. Баурчи. hagiul Marcu Donici a ridicat biserica Adormirea Maicii Кишинев, 2008. P. 159-160. Domnului, la mănăstirea Călărăşeuca, judeţul Soroca, în 11 Neofit Bozveli, numit şi Neofit din Hilandaru 1782, iar Panaiot Hagi Nicu se numără printre ctitorii (1785−1848), este un renumit călugar bulgar care a luptat bisericii Sfânta Treime din Braşov; un alt hagiu, Atanasie, pentru independenţa bisericii bulgare şi ieşirea acesteia a contribuit la terminarea zidirii bisericii Sfinţii Voievozi- de sub influenţa grecească. Se călugăreşte la mănăstirea Metoc din Galaţi (1802–1805); un alt hagiu, Tenea, Hilandaru şi călătoreşte ca [taxidiot], adică avea misiu- împreună cu alţi doi credincioşi, a ridicat bisericile nea de a strânge bani pentru mănăstire. În acelaşi timp, Sfânta Vineri din Piteşti şi Valea Rea, judeţul Argeş, el era şi misionar – le explica creştinilor sensul credinţei. la începutul sec. al XIX-lea; biserica Sfântul Grigorie În 1813, se opreşte în oraşul Sviştov, unde se ocupă cu Decapolitul din Podari – Dolj a fost ctitorită de hagiul instruirea şi educarea elevilor, dar şi cu scrierea cărţilor. Mladen Stoianovici, probabil un sârb stabilit în Oltenia, Mai târziu, vizitează oraşul Tărnăvo, unde se va reţine şi Hagi Neagoe, în 1817; biserica din Bereşti-Bacău este pentru o perioadă îndelungată. În 1839, bulgarii nu re- ctitoria hagiului Constantin Calin din 1818. – Защук А. uşesc să-l aleagă ca mitropolit al Tărnovului, în locul lui Этнография Бессарабской области // Записки fiind numit grecul Neofit Vizantios. Bezveli este numit Одесского Общества Истории и Древностей. Одесса. în funcţia de seretar al ultimului [protosingel]. El refu- 1863. Т. V. Р. 505; Pacurariu M. Legăturile bisericeşti ale ză, însă, şi pleacă la mănăstirea din Liascoveţ. În 1841, 194 fiind acuzat de nesupunere, este exilat în Muntele Athos. Иванов Й. Български старини из Македония Izvoarele arată că acolo, călugărul a trăit în mănăstirile (фототипно издание). София: Наука и изкуство, 1970. Dionisiu, Zografu şi Hilandaru. După ispăşirea pedep- История на изцерявавшия извор «Свети Ве- sei, el îşi continuă lupta în Constantinopol, din cauza лики Мъченик Георги Победоносец» в българского aceasta fiind exilat pentru a doua oară, în 1845, la mă- скло Твърдица Бесарабия, 1856 г. // Алманах „Родо- любец”. Кишинев, 1990, № I. năstirile Hilandaru şi Marea Lavră. Fiind bolnav, moare Казанакли П. Твардица // Кишиневские Епар- la 4 iulie 1848. – Арнаудов М. Непознатият Неофит хиальные Ведомости. Кишинев, 1873, №19. Бозвели. София, 1942. P. 62-97; Радев И. История на Кисимов П. Исторически работи. Моите спо- българската литература през Възраждането. Велико мени. Т. 1. Пловдив, 1897. Търново: Абагар, 2007. P. 133-134. Книга за българските хаджии (съст. С. Гюро- 12 ANRM. F. 208 [Consistoriul Duhovnicesc din ва, Н. Данова). София: Акад. изд. проф. Марин Дри- Chişinău], inv. 8, dos. 338, ff. 45, 60, 142. нов, 1995. Курдогло К. И. История Свято-Николаевской Literatura церкви с. Баурчи. Кишинев, 2008. Bobcev S. S. Notes comparees sur les had- Маджаров М. На Божи Гроб преди шедесет jis balcaniques // Revue internationale des Etudes години и днес (спомени, пътни бележки и впечатле- Balkaniques. Beograd, 3. 1936а. ния). София, 1929. Bobcev S. S. Titre et etat des Hadjiis bulgares au Начов Н. Нашите Хаджии на Божигроб (хад- point de vue historique et social. Extrait de „La Bulgarie”, жилък). Отпичатък от Приложение на Церковен Decembrie, 1935. Sofia, 1936b. вестник за г. VI. София, 1906. Ciachir M. Religiozitatea găgăuzilor // Viaţa Новаков С. З., Гургуров Н. Н. Очерки истории Basarabiei. Chișinău, 1934, № 3. Кортенских храмов в Молдове и Болгарии. Кишинэу, Duminica I. Pelerinajul bulgarilor basarabeni 2005. în locurile sfinte în sec. al XIX-lea // Materialele Радкова Р. Национално самосознание на Simpoziоnului Internaţional „Noile paradigme în българите пре XVIII и началото на XIX в. // Българ- cercetarea şi predarea istoriei în mileniul III”. 23-25 ската нация през Възраждането. София, 1980. martie 2012. Chişinău, 2012. Стойков Н. Религиозно-нравственное состо- Papastathis Ch. L’Église et le droit cutu, mier aux яние болгарских колоний в Бессарабии со времени Balkans pondant la domination Ottomane // Обичаjно их основания до настоящего времени // Труды Бес- право и самоуправе на Балкану и у суседним земльа- сарабского церковного историко – археологического ми. Београд, 1974. общества, VI выпуск. Кишинев, 1911. Plopșor N. Călătoria lui Hagi Nicolau la locurile Табаков С. Опит за историята на град Сливен. sfinte // Arhivele Olteniei, Craiova, 1926, an. V, № 25. Т. 2. София: Печатница на С. М. Стайков, 1912. Априлов В. Е. Съчинения. (Библиотека Хаджийски И. Съчинения в два тома. Том 1. „Българска възражденска книжнина”). Под редакци- София: Български писател, 1974. ята на П. Тотев. София: Български писател, 1968. Челак К. Църквата „Света Параскева” в Бендерское земство. Отчеты, доклады, сметы, Твърдица: основание и дейност // Алманах „Родолю- раскладки Бендерской уездной земской управы и по- бец”. Кишинев, 2004, № VI. становления уездного земского собрания за 1901 г. Червенков Н. Церковь во имя Святых Петра и Бендеры, 1901. Павла в селе Чийшия // Православные храмы в бол- Гандев Х. Проблеми на българското възраж- гарских и гагаузских селениях юга Украины и Мол- дане. София: Наука и изкуство, 1976. довы. Болград, 2005. Грек И., Червенков Н. Българите от Украйна Шишманов Ив. Избръни съчинения. Под и Молдова. Минало и настоящее. София: Издателска редакцията на Г. Димов. Т. 1. София: Издателство на Къща «Христо Ботев», 1993. БАН, 1965. Данова Н. Индулгенции в източноправослав- ната църква // Векове. София, 1979, №6. Rezumat Димитров С. Културно-национално разви- În articol, în baza izvoarelor, autorul a prezentat тие / История на Габрово. София, 1980. procesul pelerinajului în rândurile bulgarilor din Ba- Думиника И. Храм Успения Божией Мате- sarabia spre Ierusalim și Muntele Athos. Concluzia la ри села Кирсово. Исторические аспекты. Кишинев, care a ajuns autorul este că acest fenomen a cunoscut în 2012. evoluţia sa două etape: I – prima jumătate a secolului al 195

XIX-lea, când bulgarii au vizitat Muntele Athos și a II-a Ключевые слова: бессарабские болгары, – sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când, cu bani deja хаджи, Иерусалим, Гора Афон. acumulaţi, ei ajung la Ierusalim. Cuvinte cheie: bulgari basarabeni, hagi, Summary Ierusalim, Muntele Athos. In the article, basing on the sources and archi- val materials, the author shows the process of the pil- Резюме grimage of the Bessarabian Bulgarians to Jerusalem В статье, на основе источников, автор and Mount Athos. Here there are given details concern- показывает процесс паломничества бессарабских ing the fact that this phenomenon should be divided into болгар в Иерусалим и на Гору Афон. В ней two phases: the first one took place in the early 19th cen- проводится обоснование того, что данный феномен tury, when the Bulgarians visited Mount Athos; the sec- следует разделять на два этапа: первый − в начале ond phase was in the end of the 19th century, when due XIX в., когда болгары посещали Гору Афон, и второй to financial well-being they got to Jerusalem. − в конце XIX в, когда по причине финансовой Key words: Bessarabian Bulgarians, Haji, Jerusa- обеспеченности они проникают в Иерусалим. lem, Mount Athos.

Ludmila MOISEI

„POMUL VIEȚII” ÎNTRE IMAGOLOGIE ȘI ORNAMENTICĂ

Arta populară se înglobează în procesul cul- element decorativ pe țesăturile de interior, ca or- tural şi social, contribuind la caracterizarea spiritu- nament arhitectural, ca arhetip imagologic al mul- ală a colectivităţii. Aspect definitoriu al unui popor tor popoare etc. Celebrul savant R. Vulcănescu sunt elementele ornamentale, inspirate din întreaga menționează că: „de-a lungul istoriei Coloana ceru- viață cotidiană, sugerate deseori de mediul încon- lui (arborele vieții) are trei funcțiuni etno-culturale: jurător, adaptate, stilizate, trecute prin filtrul fante- o funcțiune magică, o funcțiune mitologică și una ziei meșterilor populari şi transmise din generaţie artistică” (Vulcănescu, 1972, 165). în generaţie până în contemporanietate. Cercetarea Pomul vieții ca ornament cu dimensiuni acestor fenomene duce la evidenţierea unor asemă- simbolice și arhetip universal este evidențiat în lu- nări, deosebiri de la o zonă la alta, de la un popor crările specialiștilor etnografi din Republica Mol- la altul, dat fiind străvechea tradiție ce trădează dova (V. Zelenciuc, Z. Șofransky, E. Postolachi, S. influența reciprocă, principiile artistice unitare. Șaranuța, M. Livșiț, V. Buzilă etc.). Subiectul este În acest context etnograful român Paul Petrescu abordat și în literatura de specialitate românească menționează: „În transcrierea realităţii, poporul a (P. Petrescu R. Vulcănescu, N. Dunăre, V. Vasiles- devenit o mare putere de abstractizare şi sintetiza- cu, R. Vuia, M. Eliade, N. Iorga, M. Coman, etc); re. Unele din imaginile întâlnite în natură şi anu- rusă (O. Necrasova, B. A. Râbakov, T. S. Maslova, me acelea care au impresionat puternic imaginaţia T. M. Răzina) etc. În literatura de specialitate acest omului şi care influenţează direct viaţa sa – soare, motiv decorativ deosebit de vechi, apare descris ca lumină, om, copac, animal au fost transformate în o tulpină cu frunze și flori, ca o floare pusă într-un cadrul unui lung proces de stilizare în semne ce au ghiveci sau ca un buchet de flori într-o glastră (Pe- fost adoptate ca simboluri” (Petrescu, 1971, 6). trescu, 1971, 7). Unul dintre cele mai răspândite ornamente, Urmărindu-i geneza, vom remarca că pomul întâlnite în arta populară universală cu un profund vieții întruchipează unul dintre cele mai străvechi simbolism este pomul vieții. Inspirat din viața satului, mituri pre-creştine ale „vieţii fără de moarte”. Își ia adaptat, stilizat, pomul vieții este actual și în prezent. începutul în credințele neolitice, dând naștere Cul- Acesta reprezintă un simbol cu profunde dimensiuni tului agrar al fertilității și fecundității, iar apoi Cul- imagologice în cultura națională și universală, con- tului solar (Șofransky, 2010, 19). Ca simbol apare stituind obiectul cercetării în prezentul studiu. încă din arta mileniului al IV-lea în Mesopotamia Fiind motiv universal, cu funcții multiple (Kepinski, 1982, 82), iar în mileniul al II-lea este pomul vieții poate fi abordat interdisciplinar: ca întâlnit în tot Orientul Apropiat, inclusiv în Egipt 196

Grecia, dar şi în civilizaţia hindusă (Drâmba, 1995, mentalitatea creatorilor autohtoni, în procesul de 91). Forme schematice ale copacului vieţii sunt stilizare el s-a transformat în brad cu păsări şi ani- atestate pe vasele de ceramică, sticlă din jurul anu- male cunoscute locului: cerbi, iepuri, berze, aşezate lui 2400 î. Hr., prezentând o influenţă proto-elamită de o parte şi de cealaltă a pomului. şi akkadiană (Parpola, 1993, 14). Din punct de vedere al frecvenței, în spațiul Prezența cultului aborigen este evidențiată românesc se întâlnesc în egală măsură toate cele și de istoricul rus V. A. Râbakov: „În antichitatea trei tipuri sus-menţionate. Deseori observăm tipa- veche pe întinsurile pământurilor proslave și sla- rul elenistic al arborelui vieții, așa numitul vas cu ve – Rusia Kieveană, Novgorod, Iaroslav erau răs- flori. Predomină însă, tiparul iranian ce încadrează pândite cultele aborigene (Pauly, 1877, 45). Acesta o plantă cu rădăcini cu două păsări afrontate. menționează și identificarea de către arheologii ruși Datele arheologice aduc argumente în pe unele fibule vechi, a figurilor feminine și a pomu- susținerea ideii că inițial pomul vieții era încrustat lui vieții (Șofransky, 2010, 21). pe ceramică, fibule, în prezent, însă, îl găsim pre- Scopul prezentului studiu este de a evidenția dominant pe textile (scoarțe, ștergare, fețe de masă, imaginea (tiparul) pomului vieții în plan ornamen- covoare), o influentă majoră în acest sens având tal și imagologic, dar și a funcțiunilor etno-cultu- Bizanțul, unde motivul pomul vieții era foarte răs- rale menționate. Pentru arta populară europeană, pândit pe țesături și cusături (Brezeanu, 2007, 53). formele originare ale pomului vieții sunt cunoscute. În nordul Moldovei pomul vieții apare pe Astfel, literatura de specialitate vehiculează ide- ștergarele de interior. În sudul țării o redare com- ea că străvechiul fond de credințe indo-europene plexă a pomului vieții de tip iranian întâlnim pe cu privire la băutura miraculoasă ce s-ar afla într- o scoarță din satul Plop Știubei, raionul Căușeni o anumită plantă s-a cristalizat cu timpul în două (fig. 1). Scoarța este decorată cu motivele pomul tipare plastice fundamentale: elenic și Iranian. vieții, romburi și coarnele berbecului (Șofransky, Acestea au fost regăsite în urma unei lungi evoluții 2008, 11). Compoziția redă toate elementele stră- la sfârșitul lumii clasice, secolul al V-lea e.n., mar- vechiului simbol: rădăcina, din care ies mai mul- cat convențional de anul căderii Romei (476 e. n.) te încrengături, tulpina dreaptă cu crengi oblice, (Petrescu, 1971, 82). Este vorba de cultul dionisiac inegale și asimetrice, încărcate cu frunze, flori și (tiparul grecesc unde este reprezentat un butuc de fructe de mari dimensiuni (Șofransky, 2012, 90). viță de vie în care stau 2 păsări ciugulind), acesta În spatiul românesc până în prezent se întâlnesc pătrunzând și în simbolica creștină (Drâmba, 2008, pe țesături, cusături compoziții cu copaci sau fe- 83). Al doilea tipar este arborele vieții iranian. Sim- mei între două păsări, ghiveci cu flori etc., ce ar bol străvechi, originea lui este plasată de obicei în putea avea filiație cu pomul vieții și zeița mamă, Persia și India (Drâmba, 2008, 72). Arborele sfânt, care au provenit de la premergătorii noștri: iliri, arborele vieții iranian își are originea după unul din traci, geți, daci (Șofransky, 2010, 19). Etnograful cei mai mari cunoscători ai artelor decorative indi- basarabean V. Zelenciuc, remarcă motivul vasului ene, în soma indiană – o plantă cățărătoare numită cu flori întâlnit pe covoarele din Moldova (Zelen- Sarcostemma viminale din care se extrăgea un suc ciuc, 2001, 30). De asemenea, lucrările etnografu- care amestecat cu lapte și fermentat constituia prin- lui basarabean E. Postolachi confirmă faptul că: cipala ofrandă în ritualul vedic (Parpola, 1993, 169). „Pe covoare-scoarțe în Moldova cele mai frecvente Etnograful român P. Petrescu, în lucrarea ornamente sunt pomul vieții, vazonul cu flori… Motive decorative celebre, menţionează că în spațiul Motivul pomul vieții se întâlnește pe diferite tipuri românesc s-au înrădăcinat trei tipuri ale pomului de covoare și în toate zonele etnografice din Mol- vieţii, cu influenţă reciprocă: tipul traco-dacic, re- dova” (Postolachi, 1985, 127). Despre utilizarea prezentat de brad sau crengi de brad, tipul medite- motivelor străvechi în arta tradițională moldove- ranean, reprezentat de vase cu torţi cu o plantă sau nească menționează și etnograful M. Livșiț în lu- o floare în el şi tipul oriental, reprezentat de copacul crarea Arta aplicată în Moldova: „În ornamentele cu rădăcini şi animale de pază (Petrescu, 1971, 37). de pe covoarele moldovenești frecvent se întâlnesc Dacă la origine acesta din urmă era un arbore ori- motivele vazonul cu flori, pomul vieții, buchete de ental cu păsări şi animale exotice, atunci, adaptat la flori etc.” (Livșiț, 1980, 11). 197

Motivul pomul vieții este prezentat și pe co- mobilier, broderii, piese de port etc.). Pe țesăturile voarele din biserici, mănăstiri. Aceste covoare, de elvețiene, estoniene (fig. 2), germane și austriece, obicei se aștern pe podea, numai în zilele de sărbă- motivul este înfățișat în diverse variante, iar una toare (Șofransky, 2008, 11). reprezentativă ar fi o tufă mare de frunze și păsări Pe diverse piese textile pomul vieții ca stră- (Brezeanu, 2007, 82). În arta populară pătrund și vechi motiv tripartit apare în combinație cu alte ecouri ale stilurilor; „culte”, exemplu în acest sens fi- motive decorative (cavalerul trac, zeița mama, rom- ind o ladă de zestre elvețiană (1776), în care floarea bul, coarnele berbecului) etc. este reprezentată ca un buchet de pe timpul roco- De exemplu pe o scoarță din sudul Bucovi- co-ului (Brezeanu, 2007, 43). De un deosebit interes nei, pomul vieții este redat linear, fiind alcătuit din- sunt cazurile în care motivul pomul vieții este înca- tr-un trunchi cu patru perechi de crengi împodo- drat în decorul geometric din Balcani. Pe mantalele bite cu romburi, formate din câte două triunghiuri femeiești din Albania ca și pe piesele de costum din unite la bază, dar diferențiate cromatic (Petrescu, Dalmația, vasul și păsările sunt geometrizate, iar 1971, 83). Observăm că întreaga imagine a pomului uneori floarea din vârf este înlocuită cu o rozetă așa vieții prin maniera de redare a crengilor și de am- cum se întâmplă și în unele zone din spațiul româ- plasare a conurilor ia formă romboidală. Alt exem- nesc (Parpola, 1993, 62). Imagini ale pomului vieții plu găsim în zona Botoșanilor și în Basarabia, unde apar pe broderii indiene din Punjab, dar și pe plăci pomul vieții este reprezentat deosebit de stilizat, fi- de orfevrărie francă (Mawdroon, 1985, 26). ind compus dintr-o tijă verticală, cu un triunghi la În decursul timpului și în contact cu tradițiile bază și cu 2-4-5 perechi de ramuri oblice și paralele, culturii locale, motivul a îmbrăcat numeroase terminate cu câte un romb (Zelenciuc, 2001, 6). Pe înfățișări, uneori intervenind înlocuiri de elemente: prosoapele basarabene, bucovinene, transnistrene, copacul se transformă în coloană, în cruce, în stelă, motivul pomul vieții apare redat în varianta vasului păsările se schimbă în figuri umane, în animale fan- cu flori, denumit în termeni locali „vazon”. tastice. La baza tuturor, însă, învăluit într-un pro- Pe lângă romb, pomul vieții, în cultura fund simbolism stă motivul sacru, al pomului vieții. tradițională românească este însoțit și de motivul Un obiectiv al prezentului studiu este să paharului. Considerăm că explicaţia o putem găsi explicăm modul în care acest ornament a devenit în marea însemnătate a bradului, pe care o are în simbol al vieții. Conform literaturii de specialitate momentele cruciale ale vieţii omului, cum ar fi nun- motivul e preluat din fondul străvechi de legende ta (început de viaţă nouă), sau construcţia unei noi elenice care au stat și la baza cultului lui Dionysos, locuinţe, ocazii însoţite şi de paharul cu vin. îmbrăcând cele mai diverse forme de la cosmogonie În combinație cu alte motive decorative pomul la antropogonie, de la arborele înțelepciunii binelui vieții este răspândit și în alte țări (Șofransky, 2010, și răului la arborii simbolici și de la pădurile sacre 26). În Rusia, de exemplu, pomul vieții se întâlnește ale grecilor și druizilor celtici la arborele genealogic în compoziție triplă (de gen): zeița-mamă, călăreți, figurat al lui Iisus (Drâmba, 2008, 92). Trecerea de pomul vieții, larg răspândită și în secolul al XIX-lea la o formă la alta, împrumuturile de-a lungul seco- (Șofransky, 2010, 26). Acest lucru este remarcat și lelor au dat naștere unui fenomen de sincretism, de etnograful rus M. A. Necrasova care în lucrarea caracteristic concepțiilor și credințelor necodificate Arta populară ca parte componentă a culturii. Teoria (Zugravu, 1997, 82). și practica, vorbește despre zeiță, călăreți și pomul Marea vechime a acestor credințe și răspân- vieții argumentând că: „…în arta populară simbolul direa lor în trecut a făcut ca uneori urme ale acestora vechi al pomului vieții evocă chipul antenăscătoa- să se păstreze și să se combine cu credința mai nouă rei – mama pământului. În cusătura populară rusă a creștinismului, subzistând în acest mod sub forma ușor se descifrează transformarea chipului feminin a ceea ce s-au numit supraviețuiri ale dendrolatriei. în pomul vieții” (Pauly, 1877, 34). Etnograful rus G. Sunt unele locuri în care practica dendrolatriei se S. Maslova indică prezența pe cusături a motivului manifestă prin agățarea în anumite specii de copaci figurii feminine și a copacului (Șofransky, 2010, 26). a panglicilor colorate și pomelnicelor. Imaginea În arta populară europeană, pomul vieții unui astfel de arbore împodobit a pătruns și în arta împodobește obiecte de diferite genuri (piese de populară basarabeană pe un covor moldovenesc 198 din a doua jumătate a secolului al XIX-lea păstrat la Referitor la semnificația imagologică a arbo- mănăstirea Suruceni pe care este înfățișat un arbore relui M. Eliade notează: „Arborele este încărcat cu de ale cărui ramuri atârnă flori, panglici de hârtie și forțe sacre, deoarece este vertical, crește își pierde, pânză colorată (Goberman, 1970, 53). și-și recapătă frunzele; el moare și renaște de nenu- Dacă pomul vieții, ca element decorativ, a mărate ori (Chevalier, 1999, 72). Abordând simbo- străbătut toate epocile istorice, supraviețuind până listica motivelor ornamentale pe textile etnograful astăzi, în decorul tuturor domeniilor reprezentative basarabean Șofransky Z. menționează că „motivul ale artei populare, semnificațiile magice și religi- pomul vieții este o reflectare a mitului arborelui mi- oase, încărcăturile simbolice, care i s-au atribuit în raculos, purtător de fructe ale vieții fără de moarte cadrul diverselor culturi, s-au modificat. Aceasta ne și având la rădăcini izvorul cu apa vieții” (Șofranski, impune să facem o trecere în revistă a conținutului 2002, 70). Într-un alt studiu, autoarea evidențiază simbolic al pomului vieții, analizând simbolismul semantica și simbolistica ornamentului pomul de-a lungul timpului, în cadrul diverselor culturi vieții: „reprezintă închipuirile strămoșilor noștri și la diferite popoare. În această ordine de idei pu- despre ciclul vieții și legătura cu viața... de viața ar- tem afirma cu certitudine că din timpuri ancestrale, borilor se leaga structura cosmosului (arborele cos- oamenii înspăimântaţi de neputinţa şi slăbiciunea mic) și soarta omului (arborele vieții)” (Șofransky, lor în faţa naturii, au considerat că peste tot există 2010, 19). Arborele vieții este și arborele științei, factori determinanţi, care influenţează benefic sau servind înțelepților lumii primitive la inițierea în malefic viaţa oamenilor. Astfel, s-a născut religia tainele universului (Moisei, 2011, 275) animistă. În încercarea de a găsi răspuns la multitu- Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și dinea de întrebări fără răspuns, au atribuit o funcţie crengile înălțate spre cer, arborele este considerat simbolică cu caracter mistico-religios, fenomene- simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ lor naturale, plantelor, animalelor, obiectelor, toa- și cer. În acest sens, el are caracterul unui centru, te având semnificaţii magice, fiecare jucând un rol ceea ce-l face să fie sinonim cu Axa lumii (Chevali- anume în această dramă cosmică. er, 1999, 93). Arborilor şi copacilor, datorită staturii lor Părintele bisericii orientale Pseudo-Hri- măreţe, impozante, li s-a atribuit o semnificaţie sostomul descria arborele în a şasea omilie despre cosmică, au devenit cele mai reprezentative simbo- Paşte astfel: „Nestrămutat reazem al universului, luri ale dinamicii ciclului neîntrerupt al succesiunii legătură a toate, sprijin a tot pământul locuit, îm- anotimpurilor (similar cu cel al vieţii omeneşti), a pletitură cosmică, purtând în sine toată pestriţătura morţii şi a reînvierii naturii (Vuia, 1983, 48). firii omeneşti. Ţintuit cu nevăzutele cuie ale spiritu- Savantul român Mircea Eliade distingea lui, spre a nu se clinti din potrivirea cu cele dumne- șapte interpretări principale pe care, de altfel, nu le zeieşti; cerul cu creştetul atingându-l, pământul cu considera exhaustive, dar care se articulează toate picioarele-i întărindu-l şi, la mijloc, văzduhul întreg în jurul ideii de Cosmos viu, în veșnică regenerare: îmbrăţişând cu nemăsuratele-i mâini (Vuia, 1983, „Simbol al vieții în contiună evoluție, în ascensiune 94). Asocierea dintre pomul vieții și manifestarea spre cer, arborele evocă întreg simbolismul, pe de divină se regăsește și în tradițiile creștine. Există o altă parte, el slujește drept simbol pentru caracte- analogie, o reluare de simboluri între arborele pri- rul ciclic al evoluției cosmice: moarte și regenerare, mului legământ – pomul vieții despre care vorbește înlesnește comuniunea între cele trei niveluri ale Facerea și arborele Crucii sau arborele noului legă- cosmosului: cel subteran, prin rădăcini ce răscolesc mânt care regenerează omul (Danielou, 1998, 91). adâncurile; suprafața pământului, prin trunchi și De altfel, în iconografia creștină apare frecvent ima- crengile de jos; înaltul, prin ramurile dinspre vârf, ginea crucii cu frunze, a arborelui cruce și obser- atrase de lumina cerului” (Eliade, 1994, 93). Arbore- văm despărțirea primelor două ramuri. La limită, le vieții adună toate elementele vitale: pământ, foc, însuși Iisus, devine arbore al lumii, axă a lumii, sca- apă: „Apa circulă cu seva lui, pământul i se încor- ră (Durand, 1963, 72). porează printre rădăcini, frunzele i se nutresc în aer, Psihologul elveţian C. G. Jung, numit de iar prin frecarea lemnului se obține focul” (Drâm- Mircea Eliade „profet al secolului XX” a considerat ba, 2008, 91). copacul ca o imagine arhitipală: „…simbol al eu- 199 lui în secţiune transversală prezentat în procesul de Anchetele de teren socio-etnografice, între- creştere ale cărui rădăcini reprezintă inconştientul, prinse în spațiul dintre Prut și Nistru, au evidențiat trunchiul-conştientul, iar apexul lupta pentru indi- simbolistica pomului vieții în mentalitatea țăranului. vidualitate” (Jung, 1994, 72). În viziunea autorului, Întrebate ce reprezintă acest element decorativ, coloana vertebrală este considerată stâlpul central multe din femeile anchetate au dat răspunsuri ne- al corpului omenesc care este sanctuarul sufletului. semnificative. Doar o bătrână din raionul Telenești, Pe teritoriul ţării noastre, cea mai interesantă ne-a spus cu nostalgie: „În acele vremuri grele, când reprezentare a pomilor s-a realizat pe țesături, mai renunțai aproape la tot, păstrai ce-ți este mai drag – ales în câmpurile lăicerelor și a scoarțelor. În puține viața” (inf. Roșca Valentina a. n. 1945 s. Codru, cazuri însă, se poate identifica specia pomului, de- r. Telenești). În completare noi am adăugat că s-a oarece printr-o combinație de linii drepte și frânte a optat pentru elementul decorativ aflat în cea mai fost redată doar ideea de pom. directă comunicare cu tradiția, cu viața. Fiind în- Cel mai bine însă, se distinge bradul prin trebată de ce bunica, mama și chiar ea au preferat să forma lui desăvârșită și permanența frunzelor verzi țese scoarțe cu motivul pomului vieții informatoa- care au determinat alegerea lui ca simbol al sime- rea Borta Agafia (s. Costești, r. Ialoveni, a. n. 1932) triei și veșniciei. Etnograful Romulus Vulcănescu a dat un răspuns deosebit de elocvent: „când punea în lucrarea Coloana cerului a evidențiat că „bradul mama covorul cu pom și creaturi vii pe perete parcă este considerat de popoarele din sud-estul Europei răsărea soarele în casă”. Să fie oare răspunsul acestei ca arborele vieții”, iar la traci „bradul este prezent femei plin de semnificații, sugerând omiprezența în toate manifestările rituale și ceremoniale ce țin pomului la toate ciclurile vitale (naștere, căsătorie, de adorarea astrelor, de ciclul vieții, naștere, nun- moarte)? Probabil că acest ornament era nelipsit tă, moarte, de ciclul calendaristic – zile de muncă din țesăturile de ceremonial, de care sunt legate ci- și zile de sărbători, solstițiale și echinocțiale” (Vul- clurile vieții. O altă informatoare ne mărturisește cănescu, 1972, 83). Autorul, referindu-se la ritua- că „viața omului este asociată cu un pom, crește, lurile țăranului român în care este prezent bradul înflorește, rodește, se usucă și piere” (inf. Galbura mai evidențiază următoarele: „ca arbore de naş- Viorica, a. n. 1959, s. Codru, r. Telenești). Obser- tere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un văm că informatoarea asociază pomul vieții cu vâr- brăduţ; ca arbore de nuntă care ţine loc de mire în stele omului. prenunta sau nunta mortului, simulacrul bradului Cultul arboricol cunoaște o mare vechime sau stâlpul de nuntă folosit în ritul public al urcă- pe teritoriul locuit de poporul român, ceea ce face rii pe stâlp pentru a lua din vârf însemnele nunţii, îndreptățită ipoteza după care reprezentările po- năframa, smocul de busuioc şi plosca cu vin şi a le mului vieții și-au găsit o expresie adecvată, proprie înmâna miresei. Ca arbore fertilizator implantat în- populației autohtone, încă înainte de exercitarea tre pomii fructiferi, ca arbore de bun augur în co- unor influențe externe, elenistice sau iraniene. lindele invernale, ca arbore de judecată (bradul de Dacă la poporul nostru arborele vieții este jurământ şi bradul justiţiar), ca arbore funerar pus considerat bradul, atunci în cazul altor popoare tre- la capul mormântului şi care ajută în marea trece- buie să menționăm stejarul celtic, teiul germanic, re a sufletului peste Apa Sâmbetei sau Marea Nea- frasinul scandinav, măslinul din orientul islamic, gră, ca arbore de pomană substituit printr-un pom zada siberiană, arbori remarcabili prin dimensiuni, fructifer; ca stâlpi de armiden, purtători de icoane longevitatea, sau în cazul mesteacănului prin albul şi ca monument stilimorf, coloana cerului, în jurul luminos al scoarței (Kepinski, 1982, 12). În China, căreia gravitează o bună parte din daimonologia, simbol al eternității este copacul Qianmou care semideologia şi erologia mitică” (Vulcănescu, 1972, semnifică calea pe care urcă și coboară suveranii, 83). O serie de date paleoetnografice, bibliografice mijlocitori între cer și pământ (Bernstein, 1997, şi de arhivă ne conduc către ideea că reprezentarea 42). La indieni, arbore al lumii și pom al vieții este bradului, ca arbore şi ca frunză, simbolizând viaţa, Boddhi (specie de smochin) sub care Budha a cu- este cea mai veche de pe teritoriul ţării noastre, fi- noscut iluminare, formulând una dintre cele cinci ind o expresie plastică proprie populaţiei autohtone religii esenţiale, ca o filozofie de viaţă (Mawdroon, (Zelenciuc, 2001, 23). 1985, 48). Egiptenii venerează ca pom al vieţii pal- 200 mierul şi smochinul. El reprezintă un curmal, plin rii: Muma pădurii, Păduroiul, Fetele pădurii (Co- de fructe, pe ramurile căruia stau cinci păsări, de man, 1980, 92). dimensiuni diferite, patru dintre ele cu tot corpul Pentru popoarele germanice, pădurile erau îndreptat spre est, cea de-a cincea spre vest. Vestul locul preferat al demonilor, oamenilor pădurii şi este considerat teritoriul morţii, Valea regilor – adi- alte personaje benefice sau malefice, care influenţau că locul unde sunt mormintele faraonilor, aflate în bine sau în rău viaţa oamenilor. Însăși păduri- desemenea pe malul vestic al Nilului (Daniel, 1981, le erau considerate locuri sacre. Primele temple în 91). Păsările reprezintă vârstele omului: nou născu- care oamenii au proslăvit şi adus ofrande forţei di- tul, copilăria, adolescenţa (pe ramura cea mai înal- vine, necunoscute, care decidea viaţa şi moartea lor, tă a viselor şi speranţelor), pasărea cu aripile larg nu au fost construite, ci, localizate în inima păduri- desfăşurate reprezintă maturitatea, iar cea îndrep- lor (Drâmba, 2008, 92). tată spre vest, este bătrâneţea, având pe cap coroana În cultura multor popoare există dumbrăvi, înţelepciunii, dar privind spre moarte (Kernbach, sau păduri considerate sfinte, unde nu numai că 1978, 87). Menționăm că este deosebit de intere- este un sacrilegiu să tai un copac, dar până şi vreas- santă imaginea pomului vieţii, reflectată pe vechile curile de pe jos nu e permis să fie strânse. Aici se papirusuri, pe sigiliile babiloniene, în iconografia crede că sălăşluiesc duhurile bune şi rele, precum şi asiriană. spiritele strămoşilor, care influenţează felul cum se Unele tradiții vorbesc despre mai mulți ar- desfăşoară viaţa muritorilor. bori ai lumii. De exemplu pentru golzii atlaici, un În mitologia unor popoare din Asia Centra- prim arbore s-ar afla în ceruri, al doilea pe pământ, lă, Japonia, Coreea şi Australia, copacii reprezentau iar un al treilea în împărăția morților (Chevalier, forma de viaţă a strămoşilor mitici, care s-au în- 2009, 118). tors pe pământ sub formă de vegetaţie. Se credea Atât în Orient, cât și în Occident, arborele că ciocănind şi îmbrăţişând trunchiul unui arbore, vieții apare deseori răsturnat. Potrivit textelor vedi- oamenii căpătau ceva din înţelepciunea şi puterea ce acestă răsturnare și-ar avea obârșia într-o anu- lui (Tolstov, 1959, 372). mită concepție despre rolul soarelui și al luminii în Grecii şi romanii antichităţii construiau tem- creșterea ființelor: „…ele își trag viața de sus și cau- plele lor – Sacella pe lângă pădurile de smochini, tă s-o facă să pătrundă în jos” (Danielou, 1998, 65). consideraţi arbori sacri, sfinţi (Zugravu, 1997, 92). Gilbert Durand, specialist al arhetipurilor, vestit mai În secolul al XI-lea, credincioşii din Lituania, nu ales datorită cărţilor sale despre„lumea imaginaru- aveau voie să păşească pe teritoriul Pădurii Sfinte, lui, conchide: „Acest copac răsturnat, insolit, care ne deoarece se considera că profanează şi jignesc zeită- şochează simţul verticalităţii ascendente, este chiar ţile şi duhurile ce locuiau aici. În Evul Mediu, aceste semnul coexistenţei, în arhetipul arborelui, a sche- Păduri sfinte erau de fapt teritoriul de vânătoare al mei reciprocităţii ciclice” (Durand, 1963, 69). regilor şi monarhilor (Drâmba, 2008, 83). În mitologiile, credinţele popoarelor, arbore- În folclorul românesc este cunoscută Bi- le ocupă un loc deosebit de important, de la naşte- serica de brazi, loc cu valenţe magico-religioase, re până la moarte şi chiar şi după aceea. Cercetând asemănătoare Pădurilor Sfinte (Coman, 1980, 13). mitologiile popoarelor, se constată că multe zeiţăţi Aceasta era constituită dintr-un pâlc de brazi plan- îşi au originea în arbori diferiţi (la popoarele Ame- taţi în cerc, sau asamblaţi în acest fel prin defrişarea ricii Latine, în porumb) şi sunt considerate într-o pădurii. În această biserică de brazi, păstorii bătrâni legătură indestructibilă cu aceştia, iar practicile re- sau chiar preoţii, oficiau logodnele sau căsătoriile ligioase care se efectuau, erau destinate nu arborelui păstorilor (atunci când părinţii fetelor nu acceptau ca atare, ci zeităţii, sau duhurilor strămoşilor care mirele ales şi ceremonia nu putea avea loc în sat) se credea că sălăşluiau în ei. Pentru aceasta, unii (Vuia, 1983, 92). Numărul exemplificărilor ar putea pomi erau tăiaţi cu mare frică. Danezii de exemplu, să nu se oprească aici, dar indiferent de religie sau scuipă de trei ori înainte de a tăia un arbore. Dacă loc geografic, semnificaţia, esenţa este aceeaşi. cineva care deoache se uita la un arbore, acesta se Arborele este considerat parte integrantă din usca (Chevalier, 1999, 94). În mitologia română, în viaţa omului. Intersante sunt și obiceiurile legate trunchiul arborilor şi-au găsit sălaş spiritele pădu- de anumite credințe și superstiții. În Anglia, Bel- 201 gia, Franţa şi Italia, se sădeşte la naşterea fiecărui de a unui rege, arborele vieții își poate inversa brusc copil un pom în grădină (Tolstov, 1959, 182). În ţă- polaritatea, devenind arbore al morții. În acest sens, rile germanice pentru băieţi se sădeşte de obicei un exemplu incontestabil este visul regelui egiptean măr, iar pentru fete, un păr (Bernstein, 1997, 72). Nabocodonosar, și interpretarea oferită de prorocul Dacă moare un băiat, la înmormântare i se pune în Daniel: „...am visat un vis care m-a înspăimântat, mână un măr, pentru ca să se poată juca şi în Para- spune regele... Mă uitam şi iată un copac în mijlo- dis. În multe ţări (şi la români) există tradiţia ca să cul pământului, înalt foarte. Copacul creştea şi era predai virtual, simbolic, boala de la om la arbore, puternic şi vârful lui ajungea până la cer şi se putea astfel sufletele arborilor suferă în locul omului (Co- vedea până la capătul pământului. Frunzişul lui era man, 1980, 83). La popoarele germanice, există obi- frumos şi roadele lui multe, şi hrană pentru toţi se ceiul ca un copil bolnav să fie trecut prin scorbura afla în el. Şi iată un înger, un sfânt, se cobora din sau printre crengile unui copac, crezându-se astfel ceruri; el a strigat cu glas tare şi a poruncit aşa: Do- că boala rămâne copacului (Tolstov, 1959, 291). În borâţi copacul şi tăiaţi-i crengile, scuturaţi frunzele Papua Noua Guinee, copilul născut mort, este zidit lui şi împrăştiaţi roadele lui... O, stăpâne răspunde cu lut în scorbura unui arbore, crezându-se astfel că Daniel, visul să fie pentru cei ce te urăsc pe tine, iar el îşi continuă viaţa, crescând odată cu el (Drâm- tâlcuirea lui pentru vrăşmaşii tăi. Copacul pe care ba, 2008, 243). În unele regiuni din Belgia se crede tu l-ai văzut, mare şi puternic, care cu vârful ajun- că durerile de dinţi trec, dacă-i atingi cu un cui, pe gea până la cer... acela eşti tu, o, rege, tu, care te-ai care îl baţi apoi într-un copac (Bernstein, 2005, 82). mărit şi te-ai făcut puternic... Ci vei fi alungat dintre În unele ţări din Europa, tinerii căsătoriţi sădesc în oameni (Chevalier, 1999, 82). apropierea noului lor cămin, doi stejari sau o tufă În acest context se poate vorbi despre funcţia de soc, alun, afin, lemnul câinelui sau laur (Tolstov, duală a copacului în arta regală asiriană prin faptul 1959, 192). Atâta vreme cât acestea cresc viguroase, că, pe de o parte, simboliza puterea divină menţinu- este semn bun, că dragostea este încă puternică şi tă de regele asirian, iar de pe alta, însemna legitima- căsnicia este temeinică. rea regelui asirian ca un conducător suprem asupra În nordul Americii, la naşterea unui prunc i lumii. se pune placenta în scorbura unui copac, iar cordo- Copacul ca simbol regal asigură legitima- nul ombilical se îngroapă, iar deasupra lui se sădeşte rea puterii regelui asupra lumii, dar şi poziţia lui ca un pom (Kernbach, 1978, 37). Arborele este impli- conducător absolut al imperiului (Parpola, 1993, cat şi în ceremonia de înmormântare. Unele triburi 226). Menționăm că în Orientul Apropiat, regele din nordul Americii (Nootka, Southern, Kwakiutl) era considerat reprezentantul divinităţii pe pământ pun sicriul într-un pom, altele pun mortul fără si- (Drâmba, 2008, 132). criu în scorbură (Kernbach, 1978, 40). În SUA şi Îngemănarea vieţii omului cu arborele, mi- unele ţări din Europa, la terminarea construcţiei turile şi credinţele legate de aceasta se repetă ca un unei case, se pune pe acoperiş un pom, pentru a se leitmotiv în cultura națională și universală. Am re- mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat şi a-i cere bine- uşit să dau doar câteva exemple subiectul fiind deo- cuvântarea (Danielou, 1998, 63). sebit de complex. Ideea de evoluție biologică face din pomul Motivul pomul vieții ca schemă decorativă vieții un simbol al fertitlității pe care s-a clădit o va trăi încă multă vreme, împreună cu întreaga artă întreagă magie. La unele triburi nomade iraniene populară, care se dezvoltă și se transformă potrivit femeile tinere își împodobesc trupul cu un arbore noilor condiții, ducând mai departe străvechile ima- tatuat (Drâmba, 2008, 91). Un alt vechi obicei de gini. Slujind drept simbol pentru caracterul ciclic al la Mediterana până în India se pot întâlni copaci evoluției cosmice: moarte și regenerare, de acest ca- frumoși, izolați de câmp, adesea lângă un izvor, cu racter ciclic amintind arborii foioși, cărora în fiecare coroana plină de batiste roșii pe care femeile ster- an le cad și le cresc frunzele din nou, considerăm că pe le-au prins de ramuri pentru a îndupleca soarta însăși viața omului este aidoma unui pom, nu în za- (Mawdroon, 1985, 72). dar se spune că fiecare om în viață trebuie să sădeas- Simbol al dezvoltării unei familii, cetăți, că măcar un pom. Am insistat pe prezentarea Zgic, seminții sau, mai mult decât atât al puterii crescân- simbolic, mitologic, estetic, imagologic. 202

Literatura Tolstov S. P., Levin M.G., Cerboksarov N. N. Et- Bernstein S., Milza P. Istoria Europei. Iași, 1997. nografia continentelor. Studii de etnografie generală. Vol. Brezeanu S. Istoria Imperiului Bizantin. Bucu- I, II. București, 1959. reşti, 2007. Vasilescu V. Simboluri patrimoniale. București, Chevalier J., Gheerbrant A. Dicţionar de simbo- 1997. luri. Iași, 1999. Vuia R. Mitologia română. București, 1983. Coman M. Mitologie populară românească. Vulcănescu R. Coloana cerului. București, 1972. București, 1980. Vol. I-II. Zugravu N. Geneza creștinismului popular. Daniel C. Civilizaţia asiro-babiloniană. Bucu- București, 1997. reşti, 1981. Zelenciuc V. Universul lumii țărănești înscris Danielou J. Simboluri creștine primitive. Oradea, într-un romb // Revista de Etnologie, nr.1. Chișinău, 1998. 2001. Drâmba O. Istoria culturii și civilizației. București, 2008. Informatori Durand G. Les structures anthropologique de Borta Agafia a. n. 1932, s. Costești, r. Ialoveni. l’imaginaire. Paris, 1963. Galbura Viorica a. n. 1959, s. Codru, r. Telenești. Eliade M. Imagini și simboluri. București, 1994. Roșca Valentina a. n. 1945, s. Codru, r. Telenești. Goberman D. Covoarele Moldovei. Chișinău, 1970. Rezumat Jung C. G. În lumea arhetipurilor. București, Autorul încearcă să abordeze imaginea pomului 1994. vieții din punct de vedere interdisciplinar: etnografic, is- Kepinski C. L’Arbre stylisé en Asie occidentale au toric, mitologic, simbolic. Fiind unul dintre arhetipurile 2 millénaire avant J. C. Paris, 1982. universale, funcționalitatea și răspândirea acestuia este Kernbach V. Dicționar de mitologie generală. diversă. Fiind omniprezent în cultura tradițională ro- București, 1978. mânească, dar și în cea universală pomul vieții are trei Livșiț M. Arta aplicată în Moldova. Leningrad, funcțiuni etno-culturale: o funcțiune magică, o funcțiune 1980. mitologică și una artistică, toate reflectate argumentat în Mawdron M. L’art indienne. Paris, 1985. prezentul articol. Moisei L. Motive decorative în viziunea locuitori- Cuvinte-cheie: arbore, pomul vieții, ornament, lor din Centru Republicii Moldova // Revista de Etnolo- țesături, simbolism, mitologie, cultură tradițională, ar- gie și Culturologie. Vol. IX–X. Chișinău, 2011. hetip. Parpola S. The Assyrian Tree of Life. London, Резюме 1993. Исследование представляет собой попытку Pauly G.T. Description des peuples de la Russie. подойти к изображению древа жизни с различных Saint Petersburg, 1877. точек зрения: этнографической, исторической, ми- Petrescu P. Motive decorative celebre. București, фологической, символической. Будучи одним из 1971. универсальных архетипов, оно характеризуется ши- Postolachi E., Zelenciuc V. Covorul moldove- роким распространением и выполняет разнообраз- nesc. Chișinău, 1985. ные функции. В румынской традиционной культуре, Șofransky Z. Covoare moldovenești. Chișinău, как и в мировой, древо жизни выполняет три этно- 1990 (set de ilustrtații). культурные функции: магическую, мифологическую Șofransky Z. Cromatica tradițională românească. и художественную, что аргументированно отражено București, 2010. в данной статье. Șofransky Z. Reminiscențe traco-dace în arta de- Ключевые слова: дерево, древо жизни, орна- corarivă rusă // Revista de Etnologie și culturologie. Vol. мент, ткань, символизм, мифология, традиционная VI. Chișinau 2010. культура, архетип. Șofransky Z. Semne sacre ancestrale revalorifi- cate în cultul ortodox // Datina. Periodic constățean de Summary cultură tradițională, anul XIV, nr. 49. Constanța, 2008. This study is an attempt to approach the image Șofransky Z. Ștergarul tradițional moldovenesc. of the tree of life from an interdisciplinary point of view: București – Chișinău, 2002. ethnographic, historical, mythological and symbolic. 203

Being one of the universal archetypes, it is widely spread mythological and artistic, that is proved in this article. and performs a variety of functions. In Romanian Key words: tree, tree of life, ornament, fabric, traditional culture, like in the universal one, the tree of symbolism, mythology, traditional culture, archetype. life performs three ethnocultural functions: magical,

Anexe

Fig. 1. Reprezentări ale pomului vieții pe Fig. 2. Reprezentări ale pomului vieții pe țesăturile scoarțele moldovenești estoniene (Sursa: Șofransky Z. Covoare moldovenești (Sursa: Helene Kuma. Esstirahvavaibad. Tallinn, 1976) Chișinău, 1999)

Ludmila FULEA

REFERINŢE LA ORNAMENTICA DE EXTERIOR A LOCUINŢEI RURALE DIN SPAŢIUL PRUTO-NISTREAN

Habitatul reprezintă modul în care vieţuieş- tradiţiilor etnice şi culturale. Locul acesteia în viaţa te o populaţie, aceasta fiind alcătuită din totalitatea omului este determinat de însemnătatea polivalentă mijloacelor ce determină caracterul socio-cultural a funcţiilor locuinţei. În casă se înfăptuiesc anumi- al comunităţii respective. În funcţie de particulari- te munci, îndeosebi cele cu caracter casnic, de ase- tăţile mediului şi modului de existenţă al comuni- menea se transmite experienţa de viaţă a generaţiei tăţilor, habitatul poate oferi o diversă imensitate de vârstnice; se însuşeşte conduita morală şi etică; se expresii culturale, acestea din urmă reprezentând educă normele de viaţă ale colectivităţii; este locul adevărate valenţe ale geniului creator. de odihnă şi petrecere a obiceiurilor familiale. Casa Ţinând cont de materialele de teren şi de constituie pentru om locul pe care el şi-l înfrumu- sursele bibliografice, putem menţiona faptul că seţează în permanenţă, deoarece în acest fel îşi îm- oamenii de pretutindeni, inclusiv cei din spaţiul bunătăţeşte şi-şi face mai frumoasă propria viaţă pruto-nistrean, îşi împodobesc gospodăriile cu aju- (Vlăduţiu, 1973, 149). torul unor multiple varietăţi de motive decorative. Decorul imprimă, locuinţei valenţe estetice Dintre toate elementele gospodăreşti, se evidenţia care întregesc funcţiile acestor elemente în întreg locuinţa, considerată unul din componentele fun- ansamblul arhitectural, el realizează o relaţie de damentale ale gospodăriei tradiţionale. Ei i se con- complementaritate cu tipologia casei şi de inclu- feră un aspect estetic deosebit. ziune, raportat la materialul de construcţie a casei Casa de locuit prezintă una din cele mai şi la materialul utilizat pentru execuţia ei (decor în expresive particularităţi distinctive al modului de lemn, decorul cu aplicaţii în tencuială) (cf. Pârâu, viaţă a poporului, a gustului său pentru frumos, a 2001, 14). 204

Pentru a deţine o imagine amplă asupra evo- creştine, al timpului, veşniciei şi reînceperii. La ma- luţiei artei decorative a exteriorului locuinţei tra- joritatea popoarelor lumii, cercului i se atribuie o diţionale, prin prezentul articol se va face o încer- putere magică de apărare, sferă dincolo de care este care de clasificare a ornamentelor, oferind şi unele haos (Evseev, 1994, 36-37). Considerat şi simbol al explicaţii referitoare la semnificaţie. În acest scop, protecţiei, stabilizează coeziunea între suflet şi corp analizând varietăţi tipologice ale sistemelor orna- (Chevalier, Gheerbrant, 2009, 226). În conştiinţa mentale, am relevat unele tipuri şi motive ale artei românească, cercul este asociat soarelui, cerului, decorative de exterior, mai frecvent atestate în are- lumii şi lui Dumnezeu, include sensurile armoni- alul vizat: ei prin comunicare, iar cunoaşterea este raportată I. Decorul geometric – frecvent răspândit în la posibilităţile limitate ale fiinţei (Ciobanu, 2005, spaţiul cercetat, este considerat cel mai timpuriu. 30-32). În literatura de specialitate este corelat cu decorul I. 5. Motivul spiralic – considerat drept o astral, având şi o explicaţie cu acelaşi caracter. Aces- mişcare a universului găsit în spaţiul lăuntric al tui tip ornamental îi corespund următoarele motive omului (Vasilescu, 1972, 209), sau un simbol al că- decorative: lătoriei sufletului după moarte, de-a lungul unor I. 1. Motivul liniar – considerat a fi cel mai drumuri necunoscute lui, dar care îl conduc spre răspândit, este reprezentat prin linii drepte, între- sălaşul central al fiinţei veşnice (Chevalier, Gheer- rupte, punctate, ondulate sau zigzag, amplasate la brant, 2009, 855) este amplasat pe uşi şi la ferestre. grindă, ferestre, uşi, prispă, pereţi şi streşină (fig. I. 6. Motivul punctului – exprimat uneori pin- 4-6). Ele redau senzaţia de mişcare. tr-un punct, alteori printr-un câmp de puncte, orga- I. 2. Motivul rombic – element decorativ nizat într-un anumit fel. Este amplasat la colţurile străvechi, amplasat la ferestre, uşi, pereţii şi colţu- casei, la ferestre, uşi etc. Reprezentarea sa pe uşi, are rile casei (fig. 5). Este alcătuit din două triunghiuri uneori o tehnică specifică de aplicare în relief. unite la bază, ce reprezintă semnificaţia conjuncţiei II. Decorul astral – reflectat prin motivul lu- dintre două principii opuse: masculin şi feminin, nii, stelei, soarelui, este frecvent întâlnit pe uşile şi cer şi pământ. Simbolizează dragostea, fecundita- pereţii casei. tea, fertilitatea şi armonia (Evseev, 1994, 158). Ca Luna, considerată astrul nopţii, este un sim- semn închis a celor patru semne funcţionale, repre- bol arhaic fundamental, având funcţia de arhetip zintă dialogul cu cerul (Şofransky, 2010, 20). şi principiu de clasificare a lumii. Este asociată cri- I. 3. Motivul triunghiular – reprezentat prin- teriului feminin, fertilităţii, creşterii vegetaţiei, re- tr-un ornament în formă de triunghi, este amplasat novării naturii şi primenirii timpului. Simbolismul pe pereţi, la ferestre, uşi, stâlpi, balcoane, balustrade lunar a legat într-un tot unitar naşterea, devenirea, etc. Simbolizează divinitatea, armonia şi proporţia. moartea, ciclurile vieţii umane şi cele cosmice. Con- Este simbol al focului, atotcunoaşterii şi providen- siderat şi ca simbol al bogăţiei, în arta românească ţei dumnezeieşti (Evseev, 1994, 189). Triunghiul cu exista obiceiul de a arăta lunii noi banii din buzunar vârful în sus exprimă solidaritatea energetică cu în- sau diverse ofrande alimentare (Evseev, 1994, 174). alturile şi este considerat un simbol masculin, iar Soarele este, de asemenea, un pilon al mitu- cel cu vârful în jos – un simbol feminin. Dacă ne lui astral. Simbolul soarelui este tot atât de poliva- referim la triunghiul echilateral, acesta simbolizea- lent pe cât de bogată în contradicţii este realitatea ză echilibrul. Potrivit culturii spirituale universale, solară. Apare ca un simbol al învierii şi al nemuririi, creaţia apare sub forma trinităţii, considerate trei fiind o manifesare a divinităţii (Chevalier, Gheer- aspecte fundamentale: acţiune, reacţiune şi neutra- brant, 2009, 843). litate (Vasilescu, 1972, 209). Un alt motiv astral este cel stelar. Stelele fiind I. 4. Motivul circular – simbolul perfecţiunii, considerate ochii cerului, ocupă un rol important în omogenităţii, mişcării imobile şi eterne, care nu are simbolistica tuturor popoarelor. Prin acest motiv se nici început şi nici sfârşit, este amplasat pe stâlpi, înţelege unirea cerului şi a pământului, a spiritului pe pereţi şi la colţurile casei. În plan cosmic simbo- şi a materiei, a principiilor active şi pasive. lizează cerul, în opoziţie cu pătratul, care este sim- III. Decorul vegetal – descendent din simbolu- bolul pământului. Cercul, este simbol al dragostei rile fitomorfe şi cele dendromorfe, extrem de varia- 205 te în tezaurul cultural al omenirii, este amplasat pe de baltă etc. – toate aflate în ipostază pozitivă şi în uşi şi pereţi, pe la ferestre, pe la stâlpi, pe la streaşina funcţie de element apotropaic. Este amplasat pe casei etc. (fig. 1). Fiind reprezentat în cultura autoh- prag, pe pereţii casei, pe acoperiş, pe vârful hogea- tonă prin imagini ale viţei de vie, ale unor flori, ale gului etc. arborelui lumii (pomul vieţii), transpune ideile de Fiecare din imaginile zoomorfe au inter- fertilitate, bogăţie, prosperitate, procreaţie, înflori- pretări diferite, în cadrul mentalităţii tradiţionale. re, ofilire. Unele din elemente de decor vegetal au Cerbul (fig. 3), de exemplu, simbolizează lumina, conotaţie feminină, altele denotă valenţe ale princi- regenerarea şi renovarea din natură; porumbelul – piului masculin. dragostea, fericirea, pacea, armonia, speranţa; iar Motivul arborelui lumii, atât de frecvent cocoşul – purificarea şi sacralizarea, sustrăgând din întâlnit în tot spaţiul carpato-danubiano-pontic, incidenţa haoticului (cf. Evseev, 1994, 36, 43, 149). „<...> înlesneşte comunicarea între cele trei nive- Conform tradiţiei folclorice, cocoşului i se atribu- luri ale cosmosului: cel subteran, prin rădăcinile ce ie şi anumite virtuţi protectoare, izgonind demonii răscolesc adâncurile în care se împlântă; suprafaţa nopţii şi chemând soarele. El este deopotrivă, sem- pământului, prin trunchi şi crengile de jos; înaltul, nul luminii paradiziace şi al întunericului (Cioba- prin ramurile dinspre vârf, atrase de lumina cerului. nu, 2005, 39). <...> arborele leagă lumea htoniană şi lumea urani- „Animalul, ca arhetip, reprezintă straturi- ană. Adună laolaltă toate elementele: apa circulă cu le profunde ale inconştientului şi ale instinctului. seva lui, pământul i se încorporează prin rădăcini, Animalele sunt simboluri ale principiilor şi forţe- frunzele i se nutresc cu aer, iar din frecarea lemnu- lor cosmice, materiale sau spirituale <...>. Interesul lui ţâşneşte focul” (Chevalier, Gheerbrant, 2009, pe care omul îl acordă animalului considerat ca o 93). „Asocierea dintre Pomul Vieţii şi manifestarea materializare a propriilor sale complexe psihice şi divină se regăseşte în tradiţiile creştine. Căci exis- simbolice a crescut simţitor în zilele noastre datori- tă o analogie, ba chiar o reluare de simboluri între tă animalelor domestice şi mai ales a animalelor de arborele primului legământ – pomul vieţii de care „salon”, mai mult adoptate decât crescute” (Cheva- vorbeşte Facerea – şi arborele crucii, sau arborele lier, Gheerbrant, 2009, 76). Noului Legământ, care regenerează Omul” (Cheva- V. Decorul antropomorf – expresie a caracte- lier, Gheerbrant, 2009, 93, 95). rului egocentrist al culturii tradiţionale, relevă atât Pomul vieţii este unul dintre miturile stră- funcţia de bază a locuinţei, cea de sălaş al omului, vechi ale omenirii, întruchipând în formă poietică asociată cu funcţia de înveliş al sufletultui, în cadrul visul irealizabil al „tinereţii fără de bătrâneţe şi al consecutivităţii trup – haină – casă – ogradă – sat vieţii fără de moarte”. În legendele şi credinţele po- etc. (cf. Ghinoiu, 2001, 56), cât şi sacralitatea fiin- pulare, acest mit se înfăţişează oarecum constant, ţei umane, descendentă din divinitate, împreună cu fiind vorba, în esenţă, de un copac ale cărui fructe strămoşii săi. minunate sau a cărui sevă miraculoasă sunt elixire Nu întâmplător, pe pereţii locuinţei poate fi ale vieţii (Petrescu, 1971, 39). Copacul poate fi con- atestată imaginea uneia sau a mai multor femei în siderat o legătură, un intermediar între pământul în compania unui cerb (simbol al unei divinităţi tote- care îşi înfige rădăcinile şi bolta cerească pe care o mice), a unei lebede (simbol al Marii Zeiţe-Mame) atinge cu creştetul; este simbol al vieţii în continuă sau a altor fiinţe cu conotaţii divine. evoluţie, în ascensiune, evocând verticalitatea (Cio- Relativ frecventă este şi imaginea unui cio- banu, 2005, 43). bănaş ce cântă la fluier. Arhetipul ciobanului ca Trebuie de menţionat, că o bună parte a sim- păstor de turmă a sufletelor umane, manifestând bolismului plantelor provine din asimilarea acesto- aceeaşi grijă ca şi la păstorirea turmei de suflete ra cu oamenii. Ele reprezintă, de asemenea, punctul necuvântătoare, este bine cunoscut în literatura de de plecare în multe sisteme toponimice sau ono- specialitate (cf. Ciobanu, 2005, 115). Simbolul păs- mastice. torului cuprinde şi un sens de înţelepciune intuitivă IV. Decorul zoomorf – proiecţia imaginară a şi experimentală, dar şi de veghere. <...> el repre- străvechilor divinităţi, cum ar fi peştele, şarpele, zintă sufletul care, în această lume, e, întotdeauna, ursul, calul, cerbul, cocoşul, porumbelul, păsări în trecere. Este un observator al cerului, al soarelui, 206 al lunii şi al stelelor. În întuneric, păstorul joacă ro- pentru a crea forme multiple a căror ingeniozitate lul de psihopomp, de călăuză a sufletelor spre pă- răspunde necesităţii cotidiene. Aceeaşi orientare pe mânt (Ciobanu, 2005, 115). un sistem de axe, acelaşi echilibru de suprafeţe şi Imaginile la care ne-am referit au păstrat volume regăsim şi în organizarea estetică a interio- conceptul mitologic stăvechi cu elemente ce se pre- rului, ceea ce relevă interdependenţa exterior – in- tează structurii sale arhetipale, dar, cu regret, repre- terior într-un ansamblu arhitectural (Pârâu, 2001, zentarea plastică nu are, de obicei, nivelul de stiliza- 17). S-ar putea regăsi cu uşurinţă şi motive asemă- re pe care îl solicită rigorile tradiţiei. nătoare cu cele cioplite în lemn sau în piatră, ţesute Ilustrând o mentalitate a trecutului şi fiind sau brodate. semne ale unor concepţii despre lume şi despre via- Bineînţeles, locuinţa era şi este decorată cu ţă, caracteristice unor anumite etape de dezvoltare motive ornamentale ce comportă un mesaj benefic, a societăţii omeneşti, motivele de valoare şi circu- uşor de înţeles pentru orice reprezentant al comu- laţie universală nu apar însă izolate, ci trebuie citite nităţii. Aceste elemente ornamentale sunt aducă- întotdeauna în contextul decorativ al artelor. Ele se toare de bine, prosperitate şi fericire, au menirea să subsumează unor structuri de imaginar, care sunt creeze un spaţiu de protecţie în exteriorul locuinţei specifice unui popor sau altuia, unei zone etno-ge- şi al gospodăriei, precum şi în interior. ografice sau alteia. Literatura În elementele din jurul său omul a ştiut să Bâzgu E., Ursu M. Arhitectura populară din zona stabilească permanent serii de relaţii, care conduc la Orheiului Vechi. Chişinău, 2005. constituirea în timp a unui adevărat sistem de sim- Chevalier J., Gheerbrant A. Dicţionar de simbo- boluri, sistem pe cât de complex, pe atât de coerent. luri. Iaşi: Polirom, 2009. Ciobanu M., Negriu T. Dicţionar de motive şi Coerenţa este obţinută prin raportarea totală simboluri literare. Chişinău, 2005. a sensurilor şi funcţiilor sistemului simbolic la un Evseev I. Dicţionar de simboluri şi arhietipuri context bine delimitat, context ce este prin el însuşi culturale. Timişoara: Amarcord, 1994. purtătorul unui sens. Simbolul reprezintă sinteza Ghinoiu I. Panteonul românesc. Dicţionar. Bucu- concretului cu imaginarul, dar şi cu abstractul. În reşti: Editura Enciclopedică, 2001. alt aspect, simbolul reprezintă o dublare a raţio- Materialele de teren 2008‒2013. nalului cu ceea ce este dincolo de raţional, dar nu Pârâu S. Lumină şi culoare în amenajarea este- iraţional. tică a spaţiului ţărănesc tradiţional de locuit la români. Astfel, putem remarca faptul că arta nu este, Galaţi: Editura fondaţiei universitare „Dunărea de jos”, pur şi simplu, o parte integrală a culturii spirituale, 2001. ci constituie un instrument pentru dezvoltare şi or- Şofransky Z. Reminiscenţe traco-dacice în arta ganizare a mediului. decorativă rusă // Revista de etnologie şi culturologie, V. 6. Unele imagini, întâlnite în natură şi anume Chişinău, 2010. Vasilescu V. Simboluri patrimoniale. Bucureşti, cele ce au impresionat puternic imaginaţia omului 1972. şi au influenţat direct viaţa sa, au fost transforma- Vlăduţiu I. Etnografia românească. Bucureşti, 1973. te, în cursul unui lung proces de stilizare, în semne adoptate ca simboluri în cadrul diferitor culturi şi Rezumat au ocupat un loc important în istoria sistemelor de În cadrul articolului se face o sinteză a materia- înţelegere şi explicare a lumii. lului factologic în raport cu sursele bibliografice, care au În spaţiul cercetat, aproape toate elementele ca scop tipologizarea ornamentelor de pe locuinţele tra- decorative ale exteriorului locuinţei sunt purtătoare diţionale şi explicarea semnificaţiei acestora. Elucidarea de simbolism. problemei este posibilă prin raportarea acesteia la aspec- Ritmul compoziţional al decorului arhitec- tele etnografice şi antropologice. tural al unei gospodării se exprimă printr-o mişcare Cuvinte cheie: ornament, motive decorative, lo- de la simplu la complex, printr-o asociere de jocuri, cuinţă, simbol, decor geometric, decor astral, decor vege- de volume şi motive dispuse pe un sistem de axe tal, decor zoomorf, decor antropomorf. orizontale, verticale şi paralele ce se întrepătrund 207

Резюме Summary В статье осуществляется синтез материалов The article provides a synthesis of the collected фактологического и полевого исследования, собран- data according to the existing bibliographic sources. They ных в соответствии с библиографическими источ- are aimed at categorizing the ornaments of the tradition- никами, направленными на типологию орнаментов al houses and explaining their meaning. The elucidation традиционного жилищa и их значение. Выяснение of this issue is possible by comparing ethnographic and этой проблемы возможно путем сравнения этногра- anthropological aspects. фических и антропологических аспектов. Key words: ornament, decorative motif, house, Ключевые слова: орнамент, декоратив- symbol, geometric decor, astral décor, vegetal decor, zoo- ный мотив, жилье, символ, геометрический декор, morphic decor, anthropomorphic decor. астральный декор, растительный декор, зооморф- ный декор, антропоморфный декор. Anexe

Fig. 1. Casă din s. Feteşti, r. Edineţ Fig. 2. Casă din s. , r. Orhei

Fig. 3. Casă din s. Tătărăuca Nouă, r. Soroca 208

Carolina COTOMAN

POMENI, DATE DE SUFLETUL CELOR RĂPOSAŢI ÎN CADRUL CICLULUI PASCAL: NARAŢIUNI ETNOGRAFICE

„…Nu există popor în lume căruia să nu-i • De Florii; fie sfântă tradiţiunea obiceiurilor strămoşeşti. Prin • Joi Mari; ele trăiesc părinţii în urmaşii lor, urmaşii trebuie cel • Paşti; puţin să o păstreze în frumuseţea cum au fost lăsa- • Ispas; te” (Pavel, 1990, 13). În ştiinţa etnografică un loc • Rusalii. important îl au şi pomenile date de sufletul celor Cel dintâi dintre praznicele împărăteşti cu răposaţi în cadrul ciclului pascal. dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, La moldovenii din stânga Prutului pome- este Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor, cu o săptă- nirea răposaţilor începe chiar din clipa când ei au mână înainte de Paşti (ultima duminică din postul părăsit lumea celor vii şi au plecat pe lumea celor Paştelui). Primele menţiuni despre această sărbă- morţi. Sufletele lor nu mai pot face nimic pentru toare provin din sec. IV. Pomenește despre ea, Sf. mântuire, însă cei vii pot să-i ajute prin rugăciuni, Epifanie. În vechime, Duminica Floriilor era înce- post, milostenii, slujbe bisericeşti, pomeni cum se putul săptămânii numite pe atunci a Paştelui. Este face după legea creştină. Rudele fac pomeni şi rugă- sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a ciuni mijlocitoare pentru uşurarea, odihna şi ferici- Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi ( Matei rea sufletelor răposaţilor. Sâmbăta e ziua din cursul VII. 1-10, Ioan XII, 12-18). săptămânii închinată amintirii tuturor Sfinţilor şi Sâmbăta acestei săptămâni, ca orice sâmbăta răposaţilor, pentru că cuvântul Sâmbăta (adică Sa- din preajma marilor sărbători aşezate la praguri de bat) înseamnă odihnă e ziua în care Dumnezeu s-a timp, stă sub semnul morţilor şi strămoşilor. Aceas- odihnit după zidirea lumii şi în care, deci, cerem şi tă zi amintea de un străvechi zeu al vegetaţiei ce noi odihna celor răposaţi, după ostenelile şi alerga- murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri. În rea din aceasta viaţă. aceeaşi zi erau şi Moşii de Florii, acum obişnuindu- Drumul către cei răposaţi va fi prin ziua se să se dea de pomană plăcinte, în amintirea unui Sâmbetei, în această zi ne putem apropia de cei Lazăr care ar fi murit de pofta plăcintelor. morţi. Una din sâmbete fiind şi cea dinaintea Pos- Se zice că în vremea de demult o femeie avea tului Mare. La moldovenii din stânga Prutului se dă un băiat, băiatul acela se numea Lazăr, şi era slab şi de pomană, în special colivă, care închipuie însuşi dorea să mănânce plăcinte. Însă mama lui nu-avu trupul mortului şi este totodată un semn văzut al când să facă şi să-i dea plăcinte de mâncat, şi Lazăr credinţei noastre în înviere şi nemurire, deoarece muri de dorul plăcintelor. Şi ziua în care a murit era este făcută din boabe de grâu, pe care însuşi Dom- o zi de sâmbătă. nul le-a înfăţişat ca purtând în ele icoana sau ase- Mama lui, văzând aceasta, se întrista şi înce- mănarea învierii trupurilor: după cum bobul de pu a plânge şi a zice: grâu, ca să încolţească şi să aducă roada trebuie – Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea să se îngroape mai întâi în pământ şi apoi să pu- care nu va face în sâmbăta lui Lazăr plăcinte! trezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi li se Şi de atunci fac femeile totdeauna în sâmbăta îngroapă şi putrezeşte, pentru că sa învieze apoi lui Lazăr fac plăcinte (Florea Marian, 1995, 83). întru nestricăciune (Măndiţa, 1992, 172, 173), dar Însă plăcintele ce le fac ele nu le fac numai în multe cazuri familiilor nevoiaşe se mai dau de pentru sine şi pentru familia sa, de cele mai mul- pomană şi haine. Hainele se dau din cele purtate de te le fac pentru cei săraci şi le trimit apoi ca moşi răposat în timpul vieţii, acest obicei se poate întâl- de sufletul morţilor, care şa teaptă în ziua aceasta la ni şi în Transilvania. O atenţie deosebită se acordă poarta raiului. pomenilor din cadrul ciclului Pascal. Din pomenile După un obicei străvechi se aduc în biserici ciclului Pascal fac parte: ramuri de salcie, care sunt bine cuvântare şi împăr- 209

ţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic de dimineaţă, copiii prind a umbla cu ouă roşii pe la şi de măslin, cu care mulţimile au întâmpinat pe neamuri şi vecini, şi când intră în casă zic: Domnul la intrarea sa triumfală în Ierusalim şi pe „Hristos a înviat”, iar gazda le răspunde: care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinţei „Adevărat a înviat”, şi le dăruieşte ouă roşii împotriva morţii, câştigată de Domnul prin învie- (Gonţa A., a. n. 1955, r. Hânceşti, s. Mireşti). rea lui Lazăr, săvârşită cu o zi mai înainte (sâmbăta Floriilor sau sâmbăta Moşilor) şi apoi prin învierea * * * sa însuşi. Un obicei era ca femeile în noaptea Paştelui, În sudul Basarabiei, umblau cu Lăzărelul, în şi anume înainte de înviere, să plângă la morminte dimineaţa Sâmbetei Florilor, fetiţe de cinci, cinci- crezând că sufletele morţilor se depărtează în aceas- sprezece ani câte două-trei împreună. „Acest obi- tă noapte de la locul lor, venind în apropierea case- cei era răspândit de la Cahul la Giurgiuleşti. Iar în lor unde stau până în ziua de Rusalii. Apoi se duc la alte localităţi din părţile Criuleniului după slujba de biserică iar după slujbă, când ies din biserică împart dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi bine- la femeile tinere care sau măritat în anul acesta co- cuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu laci cu vase de bucătărie. În săptămâna dintre Paşti ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păs- şi Paştele Blajinilor femeile se duc la cimitir şi fac trate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte curat pe la morminte apoi dau de pomană pască, sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul cozonac oamenilor care se află prin preajmă de su- anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie fletul celor răposaţi (Ţurcan E., a. n. 1956, r. Criu- (simbol al nemuririi, ea aduce şi împarte fertilitate) leni, s. Cimişeni). (Ciobanu, 2005, 128) sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave Paştele Blajinilor sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană După cum am menţionat mai sus, în lumea se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva creştină sunt ţinute mai multe zile în memoria ră- relelor care ar putea lovi casa şi familia (Gavrilan posaţilor. Una din cele mai importante îl ocupă Varvara, a. n 1924, r. Criuleni s. Cimişeni). Paştele Blajinilor. În tradiţia creştină aceasta are dată mobilă şi depinde de ziua Învierii Domnului. Moşii de Joi Mari Sărbătoarea este ţinută în prima duminică sau luni În tradiţiile romanilor, Joia Mare se mai nu- după Paşte, ziua a opta după Paşte – ziua când ima- meşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimări- ginar are loc întîlnirea celor vii cu cei răposaţi. ţa. Joia Mare este considerata binefăcătoare pentru Sărbătoarea în cauză se numeşte Paştele sau morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor Lunea Morţilor, Prohodul (sau Prohoadele), Paştele din Postul Mare. În unele localităţi şi acum se fac Blajinilor (Măndiţă, 1992, 23). în zori, în curţi sau la porţi, focuri pentru morţi De Paştele Blajinilor gospodinele pregătesc din boz sau nuiele (Cotoman U., a. n. 1950, r. Criu- panahide pentru morţi. Acestea constau în pachete leni, s. Cimişeni); se spune ca ele închipuiesc focul din câte trei colaci, trei lumânări, o colivă şi o sticlă când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a cu vin; potrivit tradiţiei creştine, preotul trebuie să fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos. vină la cimitir. Preotul în mâna stângă ţine o tătu- Iar în unele părţi mai există obiceiul de a se duce la şie. Se cântă ,,Troparele morţilor”, în timp ce preotul biserică în Joia Mare pentru pomenirea morţilor, se îi pomeneşte pe toţi răposaţii ale căror nume sunt duce la biserică cu colaci şi cu colivă. înscrise în pomelnicele puse pe mesele din poarta cimitirului. Slujba se încheie după ce tot alaiul cântă Moşii de Paşti, Ispas şi Rusalii ,,Veşnica pomenire”, iar masa e ridicată de trei ori Moşii de Paşti, este obiceiul de a se da în ziua pentru pomenirea celor răposaţi iar în unele locali- de Paşte de sufletul celor morţi colăcei, miel, ouă tăţi cimitirul este înconjurat de trei ori. roşii şi alte bucate. Moşii aceștia sau se trimit prin Datina moldovenească cere ca pe morminte vecini sau celora care li se dau, umblă singuri pe la să punem câte un prosop pe care aşezăm un colac. case şi-i primesc.. În s. Mireşti, Bolţun, r. Hânceşti, În colac se pune un ou roşu şi o lumânare aprinsă, la 210 care se încălzeşte sufletul celui răposat sau articole populare, legate de pomenirea generală a morţilor de vestimentaţie; în zilele noastre se face, însă, abuz din sâmbăta precedentă (Sâmbăta Morţilor sau Mo- de pomeni. Bătrânii spun că e păcat să iei înapoi şii de vara). acasă mâncarea sau pomenile aduse la cimitir de Practici de pomenire a morţilor au loc în Paştele Blajinilor. multe zone româneşti sunt botezate sugestiv „Moşii”. În tradiţie se zice că de Paştele Blajinilor su- Tradiţia spune că sufletele strămoşilor părăsesc mor- fletele răposaţilor şa teaptă la poarta cimitirului să le mintele şi se întorc la casele lor, unde locuiesc până vină rudele. Dacă acestea nu vin, sufletul se întoarce la Rusalii, când se vor întoarce în lumea de dincolo. plângând la mormânt; Se aprind focuri pe morminte, în dosul crucilor (la O altă credinţă veche mai spune că dacă timp capul morţilor). În unele zone. În jurul flăcărilor se de 13 ani nu vine nimeni la cimitir, sufletul părăseş- pun scaune pentru fiecare mort din familie. Credinţa te pentru totdeauna zona unde i-a fost înmormân- spune că sufletele răposaţilor vin acasă, se şa ează pe tat trupul. scaunele de lângă foc, pentru a se încălzi, şi îşi as- tâmpără setea cu apa vărsată. În sâmbăta dinaintea Moşii de Ispas Duminicii Mari (Sâmbăta Rusaliilor) se dau pomeni În spaţiul românesc cât şi la moldovenii din (dar, danie, ofrandă făcute cuiva şi servind, potrivit stânga Prutului se fac pomeni pentru sufletul mor- credinţei creştine, la iertarea păcatelor, la mântuirea ţilor date în ajunul sau în dimineaţa zilei de Ispas. sufletului; milostenie, binefacere) abundente, pen- Se credea că merindele de drum, de obicei caş, azi- tru ca fiecare răposat să se ducă împăcat în lumea mă, ceapă verde şi rachiu, erau mâncare de spiritele de dincolo. Setul pomenii insera, de obicei, atribute morţilor în ziua de Înălţarea Domnului (Ispas), în obligatorii precum ar fi: vasele de lut, lemn sau sticlă timp ce urcau spre cer. Pe alocuri se ţin „Moşii de (substitute ale trupului decedatului, în care să se poa- Ispas”, casele și mormintele cimitirului fiind împo- tă aciua sufletul), în vase trebuia să fie vin sau apă, dobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la obiecte de pânză (de preferinţă ştergare), colac, lu- ferestre punându-se frunze de leuştean. Despre le- mânare etc. (Osadci, 2004, 5). uştean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Spiritele moşilor în obiceiurile de peste an Hristos. Acum se fac pomeni pentru morţi, împăr- (pentru satele din RM) îşi au specificul lor de ani, ţindu-se în mod special pâine caldă, brânză, ceapă secole, decenii şi poate de milenii dar odată cu tre- verde şi vin. Aceasta este ultima zi în care se mai cerea unele aspecte ale sărbătorilor sunt uitate. Fie- pot roşi oule. care neam, ţară, popor şi chiar fiecare regiune şî i are Pentru această zi gospodinele coc pască, obiceiurile sale şi ţine foarte mult la acestea conform vopsesc ouă şi le dau de pomană, crezând că sunt zicalei din popor „Fiecare bordei cu a lui obicei”. folosite de spiritele morţilor în timpul înălţării lor spre cer. În unele localităţi pomenile acestea se nu- Literatura mesc Moşii de Ispas. Florea Marian S. Sărbătorile la români. Vol. II. Ca şi de Paşti, creştinii acordă o deosebită Bucureşti, 1995. atenţie mesei ritualice din ziua de Ispas. Se mănân- Ghinoiu I. Cărarile sufletului. Bucureşti, 2004. Măndiţă N. Înmormântarea şi parastasele. Chişinău, că pască, se ciocnesc ouă. În unele localităţi, sătenii 1992. sărbătoresc ieşind la iarbă verde. În această zi creş- Osadci R. Roza, roua, sfântul duh şi moşii tinii se salută cu sintagma „Hristos s-a înălţat!” – strămoşii // Accente libere, nr. 10, joi, 3 iunie 2004. „Adevărat s-a înălţat!”. Se mai zice şi ca plantele să- Pavel E. Studii de etnologie românească. Iaşi, 1990. dite după aceasta zi nu vor da rod. Rezumat Rusaliile În articol se face o sinteză a materialului factolo- Rusaliile, sărbătorite în lunea de după Dumi- gic în raport cu sursele bibliografice, care au ca scop de a nica Mare, în aceiaşi zi cu Duhul Sfânt, sunt şi ele prezenta tradiţiile de pomenire în cadrul ciclului Pascal considerate de popor nişte duhuri (dar nişte duhuri din mediul rural la moldovenii din stânga Prutului. malefice). De sărbătoarea Rusaliilor se înfăptuiesc Cuvinte-cheie: pomană, înmormântare, moarte, o sumedenie de datini, credinţe și rituri religioase morminte, ritualul funerar, mediul rural. 211

Резюме Summary В статье осуществляется синтез материалов The article provides a synthesis of the factual and фактологического и полевого исследования, собран- field data in relation to the existing bibliographic sources. ных в соответствии с библиографическими источни- Their purpose is to present traditions of the funeral repast ками, в которых исследуются традиции поминок в in the Pascal Cycle of the Moldovans from the left side of Пасхальном цикле в сельской среде молдаван лево- the Prut in the rural environment. бережья Прута. Key words: alms, funeral, death, graves, funeral Ключевые слова: поминки, похороны, смерть, rites, rural environment. могилы, погребальный обряд, сельская местность.

Natalia GRĂDINARU

SACROTERAPIA ÎN CONCEPțiA CULTURII POPULARE

Axându-se pe cercetări istoriografice, Ca metodă de tratament, sacroterapia a fost scrieri ecleziastice şi informaţii de teren, studiul cunoscută încă din antichitate, având la bază ide- are ca scop relevarea principiilor terapeutice ale ea restabilirii echilibrului corporal prin aderarea la sacroterapiei şi evidenţierea specificului religios sacru. Nici ideea vehiculată tot mai pregnant în ul- popular în practicarea acestui tip de tratament. timul timp, conform căreia sacroterapia are „ţesut” Spre a înţelege mai bine termenul de sacrotera- de psihoterapie, nu este nouă. Puterea vindecatoare pie, voi insista puţin asupra concepţiei tradiţio- a sufletului le era deja cunoscută medicilor din an- nale despre sacru. tichitate şi din Evul Mediu. Hipocrate descria con- Fiecare civilizaţie şi epocă istorică a perceput cordanţa dintre suflet şi trup ca pe o „conştiinţă” diferit noţiunea de sacru. Dăcă pentru primitiv, sa- care străbate organismul şi îl menţine sănătos. Cu- crul putea să însemne piatra la care se închina, pentru noscutul medic persan Avicenna (980‒1037 d. Chr.) medieval – Dumnezeu, pentru modern valoarea sacră a dezvoltat conceptul suflet-trup, o dimensiune este total alta, însă ceea ce le este comun tuturor, este nouă: suferinţele sufleteşti sunt cauza principală a faptul de a se pune într-un anumit raport cu forţele bolilor trupeşti. Iar cel mai uşor mod, de a scăpa de divine, în scopul păstrării echilibrului existenţial. Di- suferinţele sufleteşti este credinţa şi dragostea faţă ferenţele acestea de percepţie a sacrului, dar şi analiza de Dumnezeu sau de sacru (Hildegard van Bingen, unor lucrări ce au avut ca scop cercetarea conceptului Liber Divinorum Operum). de sacru ne-a impus să revedem teremnul îngust de Conform teologiei creştine, ţelul suprem al „metodă alternativă de tratament” prin care se defi- sufletului este mântuirea (iluminarea), altfel spus, neşte astăzi sacroterapia 1. aflarea adevărului, punerea în unison cu Dumne- Astfel, prin conţinutul său, articolul vine să zeu (cu conştiinţa divină). dezvolte noţiunea de sacroterapie, promovând-o şi Când apare o suferinţă în corp, cauza ei este dezvăluind importanţa ei pentru cercetarea men- în suflet (Dolghier Ioan, preot). Scopul fiecărui om, talităţii, spiritualităţii şi culturii populare. Deoare- este de a lucra asupra sufletului său, de a face din el – ce, relevarea completă a problemei tratamentului o natură superioară, care în oricare împrejurare ar prin credinţă (sacroterapiei) ar pretinde spaţiile da dovadă de iubire de Dumnezeu, ar învinge toate unei monografiiş i cercetări mai aprofundate, ne- tentaţiile confortului material şi şi-ar supune voinţa am propus ca obiectiv de cercetare arii teritoriale proprie în faţa voinţei Tatălui Ceresc. Numai în aşa şi temporale mai înguste, şi anume, analiza feno- mod sufletul este în stare să devină una cu Dumne- menului începând cu sec al XIX-lea la moldoveni. zeu; una cu Tatăl, dar totuşi asemenea Sf. Treimi, Identificarea sacroterapiei ca element al patrimo- după cum Tatăl, Fiul şi Sf. Duh sunt una, tot astfel niului imaterial şi fenomen al culturii tradiţionale, trupul, mintea şi sufletul unei fiinţe sunt una (Edgar relevarea importanţei cercetării ei pentru cunoaş- Cayce). Astfel, ceea ce fiinţa în mod constant ia ca terea mentalităţii populare constituie încă unul din atitudine şi voinţă, aceea va fi construit în realita- obiectivele propuse. te, pentru că ajungem să devenim aşa cum gândim. 212

Dacă ne-am referi la vindecare, atunci s-ar traduce prinse de Carrel au fost axate pe colectivităţi umane aşa: crezând în Dumnezeu, intrând în raporturi de religioase formate din bărbaţi, femeii şi copii, în subordonare şi ascultare faţă de el, bolnavul devine care a fost analizată starea de sănătate fizică şi psi- una cu el (după cum a şi fost construit iniţial – după hică a indivizilor. chipul şi asemănarea lui, astfel căpătând conştiinţă Rezultatele cercetărilor făcute de Carel au divină – capătă şi lecuire. făcut obiectul unor lucrări de literatură medica- Până a descrie metodele de terapie prin cre- lă, printre care amintim „L’ Homme, cet inconnu” dinţă, atenţionăm asupra faptului, că vom analiza (Omul, acest necunoscut) şi „La Priere” (Rugăciu- sacoterapia, doar prin prisma teologiei creştine şi nea), apărută în 1944. Doctorul Carrel a constatat religiei populare (deoarece şi ea posedă un bogat că prin intermediul rugăciunii se pot vindeca rapid inventar de reprezentări semnificative a sacrului), boli incurabile din punct de vedere al medicinii alo- fără însă a descrie elementele clasificate de unii au- pate. tori ca forme de sacroterapie, cum ar fi descântecul, Rugăciunea – notează A. Carrel – are une- dezfacerea, dezlegarea etc. Motivăm această alegere, ori efect exploziv. Au fost bolnavi care s-au vinde- prin componenţa mai mult mitico-magică a aces- cat aproape instantaneu de boli ca lupus al feţei, tora, decât religioasă şi avem ca scop includerea cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmo- datelor referitor la mentalitatea tradiţională carac- nară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce teristică secolului al XIX, adică, viziunea poporului aproape întotdeauna în acelaş mod: mai întâi apare asupra sacrului la acel timp. Informaţii ce dezvol- o mare durere, apoi se instalează sentimentul de a tă conceptul de religie populară le avem la diferiţi fi vindecat. În câteva secunde, cel mult câteva ore savanţi 2, inclusiv şi la cei din RM – O. Luchianeţ, simptomele dispar şi leziunile anatomice se repară. V. Buzilă, A. Hâncu-Tentiuc. Miracolul este caracterizat printr-o accelerare foar- Rugăciunea, închinarea la icoane, postul, te mare a procesului normal de vindecare. Chirurgii pelerinajele, respectarea zilelor Sfinţilor erau în vi- şi fiziologii n-au observat niciodată, în cursul expe- ziunea poporului metode eficiente de înlăturare a rienţei lor, o astfel de accelerare. Singura condiţie suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. indinspensabilă ca acest fenomen să poată avea loc Rugăciunea e forma cea mai esenţială de sa- este rugăciunea. croterapie, iar utilizată în paralel cu o altă metodă Rugăciunea, după Mihai Coman face parte de tratament poate grăbi substanţial vindecarea ce- din formele simple de comunicare cu sacru şi trebu- lui bolnav prin caracterul psihoterapeutic şi echili- ie înţeleasă simultan ca: text (ansamblul de formule brant. Petru Caraman consemna în volumul Elogiul verbalizate), act (ansamblu de gesturi), subiect (parte folclorului românesc, că „rugăciunile se bazează ca a unei doctrine şi practici religioase) (Coman, 2008, şi descântecele pe puterea magică a cuvântului, fi- 123). Ca text, rugăciunea poate fi strict formalizată ind declanşatoare de energii”. Atât timp cât omul (eficienţa ei depinde de respectarea formei canoni- crede în Dumnezeu, este înzestrat cu speranţă şi ce) sau poate fi improvizată din formule religioase şi poate învinge boala. Rugăciunea acţionează asupra expresii ad-hoc. Ea cuprinde trei secvenţe: invoca- psihicului, mentalului şi corpului într-un fel speci- rea; argumentul, rugăciunea propriu zisă. Modul de fic, care pare să depindă de calitatea, intensitatea şi construire a acestui text variază de la o epocă la alta. frecvenţa sa. Cu cât mai sincer, intes şi frecvent se Rugăciunile pot avea scopuri diferite (ca şi descân- roagă bolnavul Divinităţii, cu atât şansele de vinde- tecele): ele pot să implice o rugăminte, o mulţumire care sunt mai mari. pentru protecţia acordată, o invocare a divinităţii, o Pe plan fizic, rugăciunea declanşează un pro- confesare a unor fapte sau un blestem (Rugăciunea ces de destindere prin încetenirea ritmului cardiac Arhanghelului Mihail). Citându-l în continuare pe şi respirator şi prin scăderea presiunii arteriale. La R. Foster, Coman deduce existenţa ă trei mari tipuri nivel mental, aduce o senzaţie de uşurare, de bine de rugăciuni: „către sine”, „către alţii”, „către lumea general şi înlăturarea angoaselor. de dincolo” – concentrate asupra legăturii dintre om Doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului şi divinitate (Coman, 2008, 124). Nobel pentru medicină, a făcut cercetări asupra psi- Ca act, rugăciunea poate fi performată indi- hoterapiei spirituale prin rugăciune. Studiile între- vidual sau colectiv, în locuri deja consacrate sau în 213 locuri profane, de către cel ce doreşte să comunice Taina sfântului mir împărtăşeşte credinciosului ha- cu forţele sacre, sau de către specialişti. Semnul Cru- rul pentru creşterea duhovnicească. Taina maslului cii şi metanile constituiau cele mai fregvent utilizate se săvârşea la cererea bolnavului sau apropiatilor săi gesturi ce însoţeau rugăciunea 3. rude, prieteni – în vederea însănătoşirii sau în per- Metania este o formă de jertfire trupească 4 şi spectiva eshatologica: iertarea păcatelor care au dus în acelaş timp un mod de înfrângere a lenei (ridică- la suferinţă, la tulburarea sufletului, sau pentru ra- rile şi îngenuncherile constituie de fapt şi un exer- spuns bun la dreapta judecata (judecata particulara ciţiu fizic). După cum ne învaţă slujitorii bisericii, şi apoi cea obştească). nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă Dezbrăcarea preotului pe bolnavi, sau închi- nu este făcută cu osteneală (Ieromonah Valentin puirea înţepării cu Sfânta Copie erau alte ritualuri Mâţu). Metania simbolizează căderea lui Adam şi recomandate bolnavilor şi practicate în Biserică, a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea dar care îşi au originea în precreştinism. Există obi- Domnului sub povara crucii, urmată de invierea ceiul în unele biserici ca preotul, după săvârşirea Mântuitorului şi izbăvirea noastră de păcat. În tra- Sfintei Liturghii, să se dezbrace de veşminte şi să le diţia bisericiească erau două tipuri de metanii mari pună peste credincioşi. Singurul veşmânt liturgic şi mici (închinăciuni). Cele mari nu se făceau tot care poate fi pus peste credincioşi este epitrahiulul. timpul. Ele erau date ca canon, şi cu cât mai greu Ar trebui sa se ţină seama de faptul că îmbrăcarea era păcatul mărturisit cu atât mai multe la număr şi dezbrăcarea veşmintelor se face numai în Sfântul erau metaniile. Creştinismul, prin aculturaţie şi-a Altar (informator, Preotul Bisericii sat. Ivancia, r-n apropiat multe „constructe” spirituale precreştine 5, Ohei, Dolghier Ioan). mutând accentul de la aducerea orfrandelor (jert- În biserică se făceau închinăciuni la icoane, fire precreştină) pe consacrarea darurilor (la Mi- cu plecăciuni (şi în scop profilactic şi taumaturgic) hai Coman – sacrificiu). Metania, nu este decât un în afară de anumite zile din Postul Mare, când tre- exemplu al simbolismului sacrificiu, adus de bolnav buie să facă toată lumea metanii. Metanii se fac în în scopul menţinerii simetriei perfecte care omolo- tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Cră- ghează structura şi funcţiile organismului omenesc ciun până la Bobotează şi de la Înviere până la Du- cu prototipul cosmic, construit din substanţa şi prin minica Tomii nu se fac metanii. voinţa sacrificului de sine a lui Dumnezeu. Tot la acest capitol, trebuie să amintim şi Formele cele mai „populare” a jertfirii de sine despre practicile terapeutice din mediul monahal. Pe (ecou foarte îndepărtat al jertfirii de sine a zeului) lângă mănăstiri funcţionau în trecut bolniţe (spita- se întâlneşte la noi în vocaţia de a ţine sărbătorile le) care erau în grija monahilor sau a duhovnicilor Sfinţilor şi posturilor, mai cu seamă, postul negru. (Andru, 2001, 3). Monahii practicau vindecări ha- Spovedania era actul de mărturisire a păca- rice – unii din ei aveau darul vindecării prin pase, telor în faţa duhovnicului, în scopul eliberării sufle- prin atingere cu mâna sau prin iniţialul de sfinţire. tului de poverile ce-l apasă. Mărturisindu-şi păcatul Alţii vindecau prin psihotehnici duhovniceşti, foar- oamenii se curăţă, urmând ca prin canon (rugăciu- te eficiente. ne, post) să primească iertare şi vindecare. Monahii mai foloseau şi diferite „leacuri”: Maslul este lucrarea sfântă săvârşită în nu- plante medicinale, decocturi; manevre osteopatice, mele Sfintei Treimi, de către preoţii Bisericii. Ritua- orientarea dietei şi valorizarea postului. lul constă în ungerea cu untdelemn sfinţit, după ce Un rol important în vindecarea bolnavilor s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumne- li se acorda Sfinţilor şi în special Maicii Domnu- zeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav. lui, nelipsită din rugăciunile de boală. Sfinţii sunt Taina maslului nu este izolată, ci precedată cei care se roagă lui Dumnezeu pentru sănătatea şi de slujbe speciale: la Sfânta Liturghie se scot părti- pacea tuturor celor care pomenesc şi slăvesc pe pă- cele pentru cei bolnavi, se săvârşesc acatiste şi para- mânt numele lor. Sfinţii sunt aceia care fac legatura clise pentru iertarea păcatelor şi însănătoşirea celor între cer şi pământ, între Dumnezeu şi credincioşi. aflaţi pe patul suferinţei. Sfinţii respectaţi sau serbaţi în scopul tămă- Taina maslului nu se poate confunda cu Tai- duirii şi prevenirii îmbolnăvirii erau: mucenicul şi na sfântului mir (mirungerea) şi nici cu miruirea. tămăduitorul Pantelimon şi Sfântul Haralambie. 214

Aşa sună un fragment de rugăciune adresată sfân- Ritualuri terapeutice cu esenţă religioasă se tului Ion – „Bucurându-mă de dumnezeiasca mari- săvârşeau, la nevoie, şi în casa suferindului. Prin- re la care te-ai înalţat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc sa tre cele mai cunoscute sunt: tămâierea, stropirea alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Ştiu că prin cu agheasmă, facerea semnului crucii pe frunte cu boala trupului, sufletul se curaţeşte, şi că răbdarea sfântul mir, adăugarea uleiului şi făinii de la sfântul este răsplatită de Dumnezeu”. maslu în mâncare, spălarea şi afumarea bolnavu- Maica Domnului era investită în mentalita- lui cu flori de la vinerea mare sau cele aduse de la tea populară cu putere de vindecare a tuturor boli- moaştele sfinţilor etc. lor. Texte canonice de tipul Acatistul Maicii Domnu- În camera suferindului în fiecare dimineaţă lui şi Paraclisul Maicii Domnului au fost încurajate se tămâie şi se stropeşte cu agheasmă. Pe fruntea şi propagate prin mediile bisericeşti. Foarte cunos- bolnavului şi tâmple se face semnul crucii cu sfân- cute în sec. XIX erau şi: cartea populară Minunile tul mir. Uleiul şi făina de la Sfântul maslu se pun în Maicii Domnului, scrierile apocrife, dintre care cea cantităţi mici în mâncare. mai largă răspândire au avut-o Visul Maicii Dom- Florile de la vinerea mare se folsesc în băi şi nului şi Călătoria Maicii Domnului la Iad. Cartea afumarea bolnavilor în stările de spaimă. Candela este purtată ca talisman până în zilele noastre, mai trebuie sa ardă permanent în camera bolnavului. ales de către cei bolnavi. La toate aceste forme ale O zi importanţă pentru toţi bolnavi o con- spiritualităţii persistau numeroase reprezentări stituia sărbătoarea Floriilor. Păstrând elemente pre- iconografice, dintre care cele mai cunoscute având creştine (sărbătoarea a fost atestată ca zi dedicată imaginea Maicii Domnului ca vindecătoare a tutu- zeiţei Flora), peste care s-au suprapus cele creştine ror suferinţelor. (sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim), tra- Clasificat ca „rit în mişcare” de către Mihai diţia a rezultat obiceiuri de sacroterapie extrem de Coman (Coman, 2008, 192-197), pelerinajul 6, con- pitoreşti. Conform tradiţiei, cu ramurile de salcie stituie de asemenea o formă de tratament prin cre- sfinţite în biserică la Florii, oamenii se întorceau dinţă. În diferite perioade istorice, mii de oameni, acasă şi după ce atingeau cu ele creşetele pruncilor, de diferite religii, organizau procesiuni şi porneau ca să crească mari şi frumoşi, le atârnau la icoană, ca în călătorii pentru a ajunge la locuri sfinte şi a se să le i-a în caz de nevoie (dubla putere a sacrului – vindeca. icoana şi sfinţirea în biserică). Când se îmbolnăvea Şi poporului nostru a practicat pelerinaje că- cineva erau coborâte şi folosite în fumegaţii, băi şi tre mănăstiri, lăcaşuri de cult, morminte, moaşte ale „bătăi” rituale. În unele comunităţi rurale, cu aceste Sfinţilor. Chiar dacă, călătoriile durau zile sau săptă- ramuri se băteau copii chiar în ziua de florii, ca să mâni, nelipsiţi de la aceste procesiuni erau bolnavii fie sănătoşi peste an. Trei mâţişori de salcie (mu- incurabili, copiii, „calicii” şi schilozii etc. Se credea, guri), înghiţiţi la Florii, l-ar păzi pe om, tot anul, că îndată ce teritoriul sau obiectul sfânt era atins, se de dureri în gât. Se mai afumau cu aceşti mâţişori putea produce vindecarea. Ca şi în cazul celui ce se copiii când se speriau, sau se aprindeau în vreme de roagă (rugăciunii), pelerinul trebuia să aibă inimă şi fulger şi tunet în scop apotropaic. gânduri curate, să posede credinţă în puterea vinde- Sacroterapiei i se atribuie astăzi „ţesut” de cătoare a Sfântului sau locului cu care venea în con- psihoterapie, întrucât induce starea de linişte şi tact, doar astfel se producea vindecarea. calm. Atât riturile performate ca „sacre” cât şi esen- Ajunşi la faţa locului, pelerinii trebuiau să ţa sacroterapiei, denotă uneori amalgamuri sincre- îndeplinească unele rituri (să înconjoare lăcaşul, să tice, dar şi o impresionantă bogăţie culturală. Din atingă moaştele), să participe la slujbele religioase cele analizate se dovedeste ipoteza marelui Iliade, sau să ţină post atât timp cât se aflau în apropie- care susţinea că „pentru cei care au o experienţă rea sacrului. Sunt numeroase informaţiile, în care religioasă, întreaga Natură se poate înfăţişa ca sa- se povesteşte despre vindecari miraculoase produse cralitate cosmică. Cosmosul, în totalitatea sa, poate chiar la sosire la lăcaşurile sacre. Scepticii susţin că deveni o hierofanie”. ar fi vorba de puterea imaginaţiei, de credinţa în su- În concluzie, susţinem ipoteza că sacrotera- perstiţii sau de autoinsuflare, pe când spiritualiştii pia (terapia prin credinţă) este nu numai o metodă tratează cu totul altfel problema. eficientă, avantajoasă şi neinvazivă de tratament, ci 215

şi un fenomen cultural, un element indinspensabil Meslin M. Ştiinţa religiilor. Bucureşti: Humani- al patrimoniului imaterial al poporului, graţie per- tas, 1993. cepţiei şi reprezentărilor despre Lume şi Divinitate, Informatori precum şi ansamblului de cunoştinţe referitoare la Dolghier Ioan, preot Biserica sat. Ivancea, r-n Orhei. corpul uman şi racordarea lui la universul divin. Ieromonah Valentin Mâţu.

Rezumat Note Articolul prevede analiza conceptului de sacro- 1 Cercetarea conceptului de sacru s-a aflat în vi- terapie ca fenomen al culturii populare, din perspectivă zorul mai multor savanţi, printre care renumiţii istorici al duală: al canonului bisericesc pe de o parte şi a religiei religiilor, Dumezil, Rudolf Otto şi Mircea Eliade. Dumezil, populare pe de alta. Sunt descrise formele de comunicare dezvoltă noţiunile de timp şi spaţiul sacru. Eliade defineşte cu sacru (rugăciunea, Sfintele taine, pelerinajele etc), ri- sacrul ca „putere şi, în cele din urmă, realitate”. Eliade mai turile practicate în casa bolnavului, precum şi practicile suţinea ideea că „pentru cei care au o experienţă religioa- terapeutice din mediul monahal. O deosebită atenţie, este să, întreaga Natură se poate înfăţişa ca sacralitate cosmică. acordată părerilor savanţilor din alte domenii asupra efi- Cosmosul, în totalitatea sa, poate deveni o hierofanie”. cienţei sacroterapiei ca formă de vindecare. 2 V. Kernbach, M. Eliade, A. Candrea, P. Ca- Cuvinte cheie: sacroterapie, rugăciune, ritual raman etc. terapeutic, credinţe precreştine, sărbători religioase, Ca- 3 Rugăciunea mediază comunicarea cu divinul non, Sfinţi. numai prin cuvinte sau acţiuni referitoare la corpul cre- Резюме dinciosului (îngenunchieri, metanii, gesturi canonice Статья предусматривает краткий анализ по- precum făcutul crucii etc.). Accentuând această dimensi- нятия «лечение верой» как явления традиционной une, W. Burket consideră că rugăciunea se află în directă культуры с разных точек зрения: церковного канона, opoziţie cu „riturile de supunere”, iar relaţia cu sacrul – o с одной стороны, и народной религии, с другой. Опи- „exaltare a divinului” (Coman, 2008, 124). сываются сакральные формы общения (молитвы, 4 M. Coman în lucrarea sa analizează orfrandele таинства, паломничество и т. д.), практикyющиеся в şi sacrificiile ca jertfe şi forme ale comunicări cu sacru, доме пациента обряды и выполняемые в монастыре din păcate metania nu a intrat in vizorul autorului. терапевтические практики. Особое внимание уде- 5 La acest subiect sunt publicate foarte mul- ляется рассмотрению мнения ученых из других об- te lucrări. Remarcabile studii sunt cele ale lui: Meslin, ластей об эффективности такого рода практик как Kernbach, Eliade, Candrea. одного из средств на пути к исцелению. 6 Dacă rugăciunea era văzută de unii autori (W. Ключевые слова: лечение верой, молитвы, Burke, M. Coman) ca rit de supunere, atunci putem lesne терапевтические ритуалы, дохристианские верова- afirma că pelerinajul se prezintă ca ritual (ceremonie) de ния, религиозные праздники, канон, cвятые. contagiune cu Duh Sfânt.

Summary Literatura The article provides the analysis of the concept of Andru V. Rugăciuni cu puteri vindecătoare. Psi- faith healing as a traditional culture phenomenon from hoterapie isihastă. Chişinău: Cartea Moldovei, 2001. two perspectives: the ecclesiastical canon on the one Candrea A. Folclor medical român comparat.Bu- hand and popular religion on the other. It describes sa- cureşti, 1948. cred forms of communication (prayers, sacraments, pil- Coman M. Introducere în antropologia culturală. grimages, etc.), the rites practiced at the patient’s place Iaşi: Polirom, 2008. and therapeutic practices of the monastery. Special atten- Durkheim É. Formele elementare ale vieţii religi- tion is given to the views of scientists from other fields oase. Iaşi: Polirom, 1995. on the effectiveness of faith healing as a way to recovery. Eliade M. De la Zalmoxis la Ginghis-han. Bucu- Key words: faith healing, prayer, therapeutic reşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980. ritual, pre-Christian beliefs, religious holidays, Canon, Eliade M. Sacrul şi profanul. Bucureşti: Humani- Saints. tas, 1992. 216

Valentina CHIRTOAGĂ

CONSIDERAŢII PRIVIND REPATRIEREA GERMANILOR BASARABENI

Etnicii germani reprezintă în istoria Basara- covinei a fost împărţit în 5 raioane, cu centrele în biei o comunitate cu un parcurs, în timp şi spaţiu, localităţile: Albota, Berezina, Mannsburg, Chişinău singular şi unic de factură vestică. Problema pusă în (Basarabia) şi Cernăuţi (Bucovina), în care se aflau discuţie în acest articol vizează un subiect dramatic reşedinţele împuterniciţilor şi reprezentanţilor ra- din soarta etnicilor germani, datat cu primele luni ionali. În timpul strămutării, funcţia de preşedinte după instaurarea puterii sovietice în regiune. Având al delegaţiei germane a fost exercitată de împuterni- în vedere miopia conjuncturală care a existat până citul-şef, Standartenführer-ul SS, Horst Hoffmeyer. la începutul anilor ’90 ai sec. al XX-lea în republi- Reprezentantul-şef al delegaţiei guvernamentale so- cile sovietice, dispariţia inopinată a unei minorităţi vietice în comisia mixtă era P. Veretennikov, ofiţer etnice destul de numeroase din spaţiul pruto-nis- la securitatea de stat. Reşedinţa statului-major a fost trean, ca cea a germanilor, a fost reflectată insufici- stabilită în Tarutino (Baumgärtner, 1976, 30-31). ent în istoriografie. Partea germană şi cea sovietică au convenit Semnarea, la 5 septembrie 1940, la Moscova să evacueze germanii din spaţiul basarabean timp a „Acordului privind evacuarea persoanelor de ori- de două luni (15.09 – 15.11.1940) (Festschrift.., gine germană din teritoriile Basarabiei şi nordului 1990, 15). Deşi în articolul 1 al acordului sovieto- Bucovinei în Reich-ul German” reprezintă rezul- german se stipula că repatrierea purta un caracter tatul unui şir de tratative dintre guvernele URSS benevol (Heimatbuch.., 1976, 22), în istoriografia şi Germaniei naziste şi se înscria în cursul politicii germană s-a încetăţenit ideea că germanii nu s-au externe promovate de liderul naţional-socialist vi- opus acestui proces, întrucât nu aveau de ales, căci, zavi de populaţia de origine germană din teritoriile rămânând în Uniunea Sovietică, ei erau ameninţaţi, ocupate de Uniunea Sovietică în anii 1939–1940. în special, de deportări şi colectivizare forţată (Kot- Obiectivele politicii externe a naziştilor au fost ex- zian, 2004, 236-237; Hausleitner, 2005, 170-171). puse în cartea lui Hitler, „Mein Kampf”. Potrivit li- Condiţiile de evacuare erau drastice. Germa- derului partidului, toţi germanii trebuie să trăiască nii lăsau în vechea patrie fondul locativ construit în într-un singur stat, bazat pe legi rasiale (Petrencu, rezultatul unei munci îndelungate, clădiri cu meni- 1999, 137). re economică şi culturală, şeptelul, parcul de maşini Negocierile privind strămutarea etnicilor agricole etc. Cei care plecau cu trenul aveau dreptul germani au demarat în vara anului 1940 la iniţiativa să ia cu sine doar un strict bagaj de mână. Se îngă- guvernului nazist. La 25 iunie 1940, ambasadorul duia până la 50 kg pentru capii familiilor sau celi- german Schulenburg s-a întâlnit cu Comisarul Po- batari, iar 25 kg – pentru fiecare membru al familiei porului pentru Afacerile Externe al URSS, V. Molo- (Baumgärtner, 1976, 29; Pasat, 2006, 54). Acordul tov. În timpul discuţiilor a fost abordată problema sovieto-german din 5 septembrie 1940 prevedea că transferului germanilor basarabeni şi celor din nor- la evacuarea cu mijloace de transport cu tracţiune dul Bucovinei în Reich. Documentele publicate in- animală se permitea a scoate din ţară un avut per- dică asupra implicării energice a Biroului Politic al sonal care să nu depăşească capacitatea unui atelaj CC al PC(b) al Uniunii Sovietice 1, guvernului, Co- de 2 cai; puteau fi scoşi maximum 2 cai sau 2 boi, o misariatului Poporului pentru Afacerile Interne şi vacă, un porc, 5 oi sau capre şi 10 păsări domestice, Comisariatului Poporului pentru Afacerile Externe indiferent de specie pentru fiecare gospodărie. Per- în soluţionarea acestui deziderat (Пасат, 1994, 18; soanele care se evacuau cu autocamioanele puteau Pasat, 2006, 48-49). lua cu sine acelaşi număr de animale domestice (cu O comisie mixtă sovieto-germană a fost excepţia cailor şi boilor) ca şi cei care plecau cu că- numită pentru dirijarea acţiunilor de repatriere. ruţele. Era îngăduită transportarea a 250 kg de pro- Aparatul de evacuare german era compus din 600 duse agricole (inclusiv până la 10 kg de tutun). Se persoane. Teritoriul Basarabiei şi al nordului Bu- interzicea transportarea automobilelor, motocicle- 217 telor, motoarelor, strungurilor etc. (Becker, 1966, germană – o coloană formată din 250 autocamioane, 189-191). autoturisme şi ambulanţe (Baumgärtner, 1976, 31). Prin acordul sus-menţionat se interzicea re- Astfel, între 24 septembrie şi 22 octombrie patriaţilor a lua cu sine orice formă de numerar afa- 1940, Basarabia a fost evacuată „voluntar”, potri- ră de lei (până la 2000 lei de persoană); lingourile vit surselor germane, de 93 329 de reprezentanţi de aur, argint şi platină; mai mult de un ceasornic, o ai acestei etnii (Heimatbuch.., 1976, 14, 21). To- verighetă din aur sau argint, un port-ţigaret din ar- tuşi, unii istorici nu sunt de acord cu această cifră. gint pentru fiecare persoană matură; pietre scumpe Conform opiniei lui Karl Stumpp, numărul popu- neprelucrate; opere de artă sau obiecte de anticariat laţiei germane se cifra în 1939 la 92 758 persoane. ce nu făceau parte din averea familială. Se interzi- Istoricul V. Văratec, făcând uz de datele furnizate cea scoaterea din Basarabia a tuturor documentelor de A. Golopenţia, presupune că în 1940 în Basara- patrimoniale (acţiuni, cambii, frahturi, testamente, bia locuiau în jur de 91 300 germani. Ipoteza lui se poliţe de asigurare etc.). Aceste valori n-au mai pu- bazează pe un fapt recunoscut atât de istoriografia tut fi evaluate în 1941. germană, cât şi de unele surse documentare: apro- Conform acordului sus-numit, averea aban- ximativ 2000 de nemţi au refuzat să plece din Basa- donată de către repatriaţi urma să fie trecută într-un rabia (Văratec, 1992, 22; Golopenţia, 1941, 5; Fassel, sechestru special şi inclusă în balanţa schimbului 1991, 22). De remarcat, în acest context, că numă- comercial sovieto-german pentru achitare în timp rul strămutaţilor vehiculat de V. Zelenciuk – 72 171 de 10 ani (Becker, 1966, 190-192). Năvălirea Ger- persoane – este unul mult mai mic decât a fost în maniei naziste asupra URSS la 22 iunie 1941, adică realitate (Зеленчук, 1999, 14). peste 7 luni de la încheierea repatrierii germanilor În total, conform datelor conţinute într-un basarabeni, a scos de pe ordinea de zi răspunderea raport amănunţit din 7 decembrie 1940, adresat lui ei pentru achitarea acestor datorii. De menţionat, V. Molotov de către preşedintele comisiei sovietice, în acest context, că documentele de inventariere, A. Vasiukov, s-au înregistrat 133 660 de persoane întocmite de comisia mixtă sovieto-germană nu din Basarabia şi nordul Bucovinei, au plecat 133 reflectă întreg volumul bunurilor ce aparţineau co- 138; 528 de persoane cu drept de a se evacua au munităţilor germane din Basarabia. Conform para- refuzat să plece. În nota din 12 decembrie, trimisă grafului 7 al articolului 3 din acordul vizat, „toate lui V. Molotov, A. Vasiukov a precizat încă o dată valorile materiale, care conform legislaţiei sovietice numărul persoanelor care nu plecaseră – 522 de nu pot fi proprietate particulară, nu sunt trecute în persoane – dintre care o persoană s-a sinucis, 15 au sechestru şi nu sunt supuse evaluării şi compensă- decedat, 506 au refuzat să plece din diferite motive rii din partea URSS”. De remarcat, că este vorba de (Pasat, 2006, 88-89). anul 1940, când regimul stalinist deposedase prin După o călătorie pe Dunăre până la Semlin legislaţia în vigoare cetăţenii sovietici aproape de şi Prahovo (Iugoslavia), germanii basarabeni au orice drept la proprietate în sfera producţiei (Hei- fost transportaţi cu trenul în graniţele Reich-ului matbuch.., 1976, 24; Văratec, 1992, 27). şi distribuiţi în 250 de lagăre provizorii preponde- Au fost semnalate discrepanţe în evaluarea rent în Saxonia, Bavaria, Regiunea Sudetă, Austria bunurilor germanilor. În timp ce comisia germană (Festschrift.., 1990, 21-22). Cei care au trecut cu estima o casă ţărănească la 10 000 lei, comisia sovie- brio examinările rasiale şi politice au fost aşezaţi în tică putea scădea preţul până la 500 lei (Baumgärt- teritoriile poloneze ocupate de nazişti (districtele ner, 1976, 34). Către august 1941, o parte din bunu- Danzig-Westpreußen – 42 901 persoane şi Warthe- rile transportabile ale germanilor basarabeni dispă- land – 41 603), din care fuseseră expulzaţi polone- ruseră (Văratec, 1992, 26-27). zii, dar şi populaţia evreiască, primind gospodăriile Averea comunităţii germane din Basarabia acestora ca despăgubire pentru averea lăsată în Ba- a fost evaluată la 19.07.1940, în Bucureşti, la 45,12 sarabia (Schmidt, 2008, 329). Astfel, germanii re- miliarde de lei (902,4 milioane de mărci germane) patriaţi s-au încadrat în proiectul naţional-socialist (Kotzian, 2004, 237). de colonizare şi germanizare a teritoriilor din Est Ca mijloace de transport partea sovietică (Kotzian, 2004, 240). Ei trebuiau să devină baza so- a pus la dispoziţie trenuri (contra plată), iar partea cială şi sprijinul politic al regimului nazist în aceste 218 regiuni. Bărbaţii apţi de a-şi satisface serviciul mi- stat a preţului fixat la evaluare în decurs de 7 ani. litar au fost înrolaţi pe front (Becker, 1966, 200). Până în primăvara anului 1941, din raioanele Cei care din motive rasiale sau politice nu au fost de nord ale republicii au fost strămutate în judeţele distribuiţi în teritoriile poloneze anexate, au rămas Cahul, Chişinău şi Bender 1718 de gospodării de în Germania şi au fost angajaţi în industrie ori s-au ţărani cu pământ puţin, care au primit 18 600 ha îndeletnicit cu agricultura (Hausleitner, 2005, 172). de terenuri arabile şi alte terenuri. De asemenea, la În iarna anului 1945, când Armata Roşie a Sărata Nouă (pe o suprafaţă de 5468 ha), la Eichen- ajuns în aceste regiuni, populaţia germană a fost dorf (3869 ha) şi la Ecaterinovca (5331 ha) au fost nevoită să se refugieze la vest de linia Oder-Neiße, create sovhozuri cerealiere şi crescătoare de anima- pierzând pentru a doua oară (şi de data aceasta le (Pasat, 2006, 95-97). definitiv) toată agoniseala muncii lor. Unii dintre În partea finală a demersului nostru ţinem să germanii originari din Basarabia, care nu au reuşit precizăm că unele surse istoriografice din perioada să se evacueze, au fost trimişi în lagărele din URSS de după 1990 din Republica Moldova acreditează (Becker, 1966, 201). Conform unor estimări, cir- ideea că strămutarea germanilor basarabeni poate ca 10% dintre germanii originari din Basarabia au fi calificată drept expulzare, având în vedere faptul murit pe front, în timpul refugierii sau în detenţie că ea nu a fost o acţiune strict benevolă şi nu s-a (Hausleitner, 2005, 173). desfăşurat cu concursul organelor executive repu- În vederea folosirii raţionale a bunurilor ră- blicane, ci cu cel al colaboratorilor Comisariatului mase după evacuarea germanilor, CCP 2 al RSSU şi Poporului pentru Afacerile Interne al URSS (Пасат, CCP al RSSM au fost somate să prezinte propuneri 1994, 22). De asemenea, acest proces este analizat CCP al URSS, până la 25 octombrie. La 4 decem- în contextul deportărilor. Deşi iniţiată de Germania brie 1940, CCP al URSS şi CC al PC(b) al Uniunii nazistă, strămutarea reprezentanţilor acestei etnii Sovietice le-au fost expediate propunerile Consi- reprezenta pentru autorităţile sovietice un mijloc liului Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti. de a se debarasa de „elementele ostile” regimului, Cele 59 068 ha de pământ, împreună cu clădirile, în eventualitatea demarării unui război. Din docu- inventarul viu sau mort, luate în primire de comi- mentele ce ţin de desfăşurarea transferului etnicilor sia guvernamentală, urmau să fie distribuite în felul daţi transpare un grad înalt de neîncredere faţă de următor: a) pentru împroprietărirea gospodăriilor strămutaţi şi tendinţa de a surprinde dispoziţiile ţărăneşti fără pământ sau cu pământ puţin se re- antisovietice din mediul lor, deşi în rapoartele Co- partizau 14 209 ha; b) pentru împroprietărirea gos- misariatului Poporului pentru Afacerile Interne nu podăriilor ţărăneşti şi colhoznice strămutate – 20 există probe concludente în acest sens (Пасат, 1998, 692 ha; c) sovhozurilor – 19 832 ha; d) altor orga- 82-83). nizaţii – 4332 ha. În locul gospodăriilor părăsite se Istoria comunităţii germane reprezintă un planifica organizarea a 14 colhozuri şi 3 sovhozuri. exemplu de destin tragic pe care l-a avut minorita- De asemenea, se plănuia strămutarea în colhozuri tea germană din Basarabia, care a lăsat urme adânci din raioanele fostei RASSM a 500 de gospodării de în mentalul colectiv din regiune. Prin recensămân- colhoznici, din judeţele RSSM a 2000 de gospodării tul efectuat de statul român la 1930 în Basarabia au cu puţin pământ. fost atestaţi 81 089 germani, care constituiau 2,8% La 15 ianuarie 1941 a fost adoptată hotărârea din întreaga populaţie a provinciei (Recensămân- comună a CCP al URSS şi a CC al PC(b) al Uniunii tul.., 1940, 764). Schimbările frontierelor din Euro- Sovietice privind folosirea pământurilor şi bunuri- pa, care au fost operate în intervalul 1939–1945, au lor germanilor evacuaţi. Persoanele strămutate au condus la modificarea mozaicului etnic din regiu- fost asigurate cu case de locuit şi acareturi, anima- nea istorică dată şi practic la dispariţia unei etnii le de tracţiune şi productive rămase de la germani. destul de numeroase. La etapa actuală, conform da- Toate maşinile agricole grele (tractoare, batoze etc.) telor recensământului din 2004 în Republica Mol- erau predate SMT 3 şi sovhozurilor, create pe baza dova (cu excepţia raioanelor din stânga Nistrului fostelor domenii moşiereşti ale germanilor. Colho- şi a municipiului Tighina), au fost înregistraţi 1616 zurilor, colhoznicilor şi gospodăriilor ţărăneşti bu- germani, dintre care majoritatea (1163 persoane) nurile date li se vindeau cu condiţia achitării către sunt vorbitori de limbă rusă (Recensământul.., 219

2006, 302), dar aceştia nu sunt descendenţi ai ger- не XX вв. // Немцы Республики Молдова: История, manilor basarabeni, ci provin din alte regiuni ale культура, современное положение. Кишинев, 1999. fostei URSS (Kotzian, 2004, 242). Пасат В. Суровая правда истории. Депорта- ции с территории Молдавской ССР 40–50 гг. Киши- Note нэу, 1998. 1 CC al PC(b)US – Comitetul Central al Partidului Пасат В. Трудные страницы истории Молдо- Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice. вы 1940–1950 гг. М., 1994. 2 CCp – Consiliul Comisarilor Poporului. 3 SMT – stațiune de mașini și tractoare. Rezumat În articol sunt elucidate cauzele, desfăşurarea, ca- Literatura racterul şi rezultatele evacuării etnicilor germani din Ba- Baumgärtner R. Die Umsiedlung der Bessara- sarabia în toamna anului 1940, în urma unui acord sovie- biendeutschen // Heimatkalender der Bessarabien to-german. Majoritatea germanilor repatriaţi s-au încadrat deutschen. Hannover, 1976. în proiectul naţional-socialist de colonizare şi germanizare Becker J. Bessarabien und sein Deutschtum. Bi- a teritoriilor poloneze ocupate de nazişti. La rândul său, etigheim. Württemberg, 1966. URSS era cointeresată să se debaraseze de „elementele an- Fassel L. O istorie de 126 de ani: germanii din Ba- tisovietice” în eventualitatea demarării unui război. sarabia // Patrimoniu. № 3. Chişinău, 1991. Cuvinte-cheie: Basarabia, etnic german, acord, Festschrift zur Jubiläumsfeier „Unsere Umsied- evacuare. lung vor 50 Jahren” beim Bundestreffen auf dem Killes- Резюме berg in Stuttgart am 14. Oktober 1990. Stuttgart, 1990. В настоящей статье исследуются причины, Golopenţia A. Populaţia teritoriilor româneşti проведение, характер и результаты эвакуации эт- desprinse în 1940. Bucureşti, 1941. нических немцев Бессарабии осенью 1940 г. вслед- Hausleitner M. Deutsche und Juden in Bessara- ствие советско-германского соглашения. Большин- bien 1814–1941. Zur Minderheitspolitik Russlands und ство репатриированных немцев были подключены Großrumäniens. München, 2005. к осуществлению плана национал-социалистов по Heimatbuch der Bessarabien deutschen. Hanno- колонизации и германизации польских территорий, ver, 1976. оккупированных нацистами. В свою очередь, СССР Kotzian O. Die Umsiedler. München, 2004. был заинтересован в освобождении от «антисовет- Pasat V. Calvarul. Documentarul deportărilor ских элементов» в условиях вероятной войны. de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940–1950. Moscova, Ключевые слова: Бессарабия, этнический 2006. немец, договор, эвакуация. Petrencu A. Istoria universală contemporană 1914–1999. Chişinău, 1999. Summary Recensământul general al populaţiei României The article investigates the reasons, the develop- din 29 decembrie 1930. Vol. IX. Bucureşti, 1940. ment, the character and the results of the evacuation of Recensământul populaţiei 2004. Vol. 1. Chişinău, Bessarabian ethnic Germans in the autumn of 1940, car- 2006. ried out according to the Soviet-German agreement. The Schmidt U. Bessarabien. Deutsche Kolonisten am majority of repatriated Germans were involved in the Schwarzen Meer. Potsdam, 2008. National-Socialist project of colonization and nationali- Văratec V. Despre bunurile germanilor basara- zation of the Polish territories occupied by Nazis. On the beni abandonate la 1940 // Revistă de istorie a Moldovei. other hand, the Soviet Union was interested in getting № 2 (10). Chişinău, 1992. rid of „anti-Soviet elements” in case of an eventual war. Зеленчук В. Расселение и численность немец- Key words: Bessarabia, ethnic German, agree- кого населения Бессарабии в XIX – первой полови- ment, evacuation. 220

COMUNICĂRI СООБЩЕНИЯ Antip ŢARĂLUNGĂ

ACTIVITATEA ARTISTICĂ A LUI EUGEN SANDUL DIN PERSPECTIVA VALORILOR ETNOCULTURALE

Scopul acestei lucrări este de a reda şi anali- rea dansului, transformându-i şi pe ei în mici sim- za rolul interpretului Eugen Sandul din perspectiva boluri (piuliţe ale unui mecanism uriaş) de păstrare valorilor etnoculturale, produsul finit fiind un text şi promovare a culturii naţionale. autobiografic, un portret de creaţie redat psiholo- Studiind biografiile artiştilor şi colectivelor gic, ce demonstrează aportul acestui artist în cultu- de la Filarmonică şi interesându-ne de istoria ce- ra dansului sub aspect etnografic. lor mai reuşite realizări, este imposibil să nu re- În studierea şi realizarea acestor obiective marcăm succesul acestui prestigios ansamblu de au fost utilizate următoarele metode: observarea dansuri populare, numit Joc. Au început să apară conduitei interpretului la repetiţii în sala de dans, întregi dinastii de interpreţi. Copiii artiştilor, ce me- la concerte şi în alte situaţii; analiza comparativă reu se aflau în sălile de repetiţii, erau nerăbdători să şi, nu în ultimul rând, interviul şi studiul de caz. crească mari şi să fie alături de părinţii lor, care nu- Menţionez că acest material are un caracter ştiinţi- şi imaginau viaţa fără colectiv, dans, miros de praf fico-informativ şi biografic. scenic, gustul sărat al transpiraţiei artistice, apla- Prezenta comunicare o încep cu o afirmaţie uzele spectatorului, toate acestea având un singur greu de contrazis: ritmurile de dans se nasc odată produs finit – satisfacţia sufletească. Poate anume cu omul. În popor se crede, iar savanţii ne demon- acest fără îl influenţează pe micul Eugen, ai cărui 2 strează, că dansul şi ritmul este în om chiar de la părinţi (mama – Anisia Sandu , cunoscută în lumea 3 naştere şi-l însoţeşte pe parcursul întregii vieţi, de- artistică ca Faina Cucol şi tatăl – Petrică Sandu , venind un simbol al individului, care, în final, re- cunoscut ca Piotr Sandul) au activat în cadrul aces- prezintă o întreagă naţiune, un stat. Iată de ce, chiar tui ansamblu, să urmeze aceeaşi cale. cu mult înainte de fondarea ansamblului de dansuri Eugen Sandul îşi începe studiile la şcoala nr. populare al Filarmonicii de Stat din Chişinău, dan- 6 din capitală, iar paralel părinţii doresc, ba chiar sul era cartea de vizită a acestui popor moldav, care insistă, să studieze şi pianul la şcoala muzicală pe dansa de la mic la mare, în cadrul ceremoniilor fa- care o absolviseră şi fratele său mai mare, Valentin. miliale şi celor calendaristice. Însă Eugen insista asupra marelui său vis – să devi- Dacă în sânul familiei omul păstra cu sfinţe- nă artist-dansator. nie obiceiurile şi tradiţiile, la nivel de stat, tradiţia În anul şcolar 1959-1960, se înscrie la Pala- muzical-coregrafică a fost pusă în grija Filarmoni- tul pionerilor, secţia de dans, în două grupe: dans cii moldoveneşti, unde arta populară şi-a găsit re- clasic (pedagog – Roşeli Bromberg) şi dans popular 4 flectare scenică şi dezvoltare creativă. Ziua de 13 (pedagogi – Roman Rohman şi Alexandru Bihman) . august 1945, când a apărut hotărârea Sovietului Această încercare însă a suferit eşec, artistul fiind Suprem al RSSM 1 de a diviza în două colective au- înmatriculat la studii abia în 1961 la Şcoala Co- 5 tonome ansamblul de muzică şi dans Doina, ce ac- regrafică din cadrul Tatrului Mare din Moscova, tiva în cadrul Filarmonicii, se considera oficial ziua unde absolveşte cu succes în 1966, în clasa pro- 6 înființării actualului Ansamblu Academic de Stat fesorului Klimov A. A. În perioada 1966–1986, Joc, cel mai prestigios şi mai reprezentativ simbol activează în calitate de artist de balet în Ansamblul al RSSM. Dansul popular moldovenesc – simbol Academic de Stat Joc. În 1968–1969, fiind încadrat al populaţiei băştinaşe, a fost expus lumii întregi în serviciul militar, activează pentru ansamblul de anume prin intermediul Ansamblului Joc. cântece şi dansuri în districtul militar al garnizoa- Pe parcursul anilor, acest simbol doar pro- nei din Odesa. În 1986, este angajat oficial în cali- slăvea plaiul natal, devenind o putere magică, ce tate de pedagog-repetitor la Ansamblul Joc, unde atrăgea copii şi tineretul, insuflându-le astfel plăce- activează până în 1992, când devine director şi coregraf al Ansamblului de cântece şi dansuri Va- 221 tra (combinatul de textile Tirotex, or. Tiraspol). În la Moscova, unde şi-a deprins bine meseria de la 1995, din nou este invitat la ansamblul Joc, unde dascălii săi. reia funcţia de pedagog-repetitor; 2000–2002 – Con- Comisia sosită de la Moscova, după primi- ducător artistic şi Coregraf al ansamblului de cântece rea programei pe scena Filarmonicii, i-a reproşat şi dansuri Viorica din Tiraspol; 2002–2005 – consili- conducătorului artistic, Vladimir Curbet, că nu va- er artistic al Festivalului Internaţional de Folclor din lorifică potenţialul artistic al tinerilor, ei fiind cei or. Martiguez, Franţa. Din 2005 până în prezent îşi ce trebuie înaintaţi pentru interpretarea rolurilor de dezvoltă activitatea de pedagog-repetitor şi coregraf solişti. Atunci Eugen Sandul a fost remarcat de R. al Ansamblului Naţional de Stat Joc 7. Observăm că G. Strucicova, care a declarat că artistul are un po- intensa activitate a artistului Eugen Sandul se ca- tenţial foarte mare şi acesta trebuie dezvoltat, lucru racterizează prin aria de preocupări limitată la cre- susţinut şi de Rotislav Zaharov şi A. Klimov, profe- aţia artistică, la dans. sorii lui Eugen Sandul de la şcoala din Moscova 16. Debutul lui Eugen Sandul în ansamblul Joc În cadrul unei discuţii, la care au parti- îşi are povestea sa. Pe 23 iulie 1966, depune cererea cipat Ivan Bodiul, primul secretar al CCPC al de angajare la serviciu, iar pe 27 iulie, împreună R. Moldoveneşti, profesorii Strucicova şi Zaharov, cu întreg ansamblul, se deplasează în regiunea Pol- A. Klimov, Petru Luchinsci, al treilea secretar pe tava, s. Peschi, Ucraina, unde participă la turnarea ideologie, a afirmat: Îl cunosc pe Eugen Sandul, (realizarea) filmului artistic „Nunta în Malinovca” 8. este fiul lui Piotr Grigorievici Sandul, Artist Eme- Şahovscaia, coregraful pentru montarea filmului, rit, fost solist al ansamblului. Este un tânăr dotat a privit programa ansamblului deja montată, şi, şi capabil. trebuie să-i dăm posibilitatea să se ma- reieşind din muzica compozitorului pentru film, nifeste. Replica lui Petru Lucinschi i-a deschis lui selecta bucăţi întregi din suita Cotovschi, montată Sandul o nouă cale spre succes. Treptat, artistul a de V. Varcoviţchii, sau suita ucrainească, montată însuşit partiţiile şi rolurile solo pentru dansurile de Gheorghe Vronschii, suita rusească, de Peter- ansamblului. Primul solo pe care l-a avut Eugen burghschii şi le suprapunea pe partiţia muzical. Sandul a fost în dansul Moldoveneasca, montat de Astfel, dansatorii moldoveni, cu interpretarea şi N. Bolotov, şi I. A. Moiseev. Actualizarea monta- jocul lor actoricesc, au ridicat prestigiul ansamblu- jului şi a regiei dansului îi aparţine lui V. Curbet, lui Joc, plasându-l printre primele cinci ansambluri aceasta deosebindu-se foarte puţin de varianta ori- din URSS ce se bucurau de popularitate în lumea ginală, unde doi solişti, un băiat şi o fată, interpre- întreagă (Ansamblul de Stat din Moscova, condus tează o gamă de mişcări, un duet sincronic, având de I. Moiseev 9, Ansamblul de Stat din Moldova în spate pe artiştii ansamblului aranjaţi în două Joc, condus de V. Curbet 10, Ansamblul de Stat din diagonale. Este o sârbă montată conform cerinţe- Ucraina, condus de P. Virschii 11, Ansamblul de Stat lor dramaturgiei teatrale. Acţiunea cu efect artistic din Georgia, condus de Suhişvili şi Ramişvili 12 şi se datorează contrastului dintre contrapunctul ac- Ansamblul Beriozca, condus de N. Nadejdina 13. ţiunii, care constă în interpretarea unui pas lin, şi Primul rol interpretat pe scenă de Eugen solişti, care au dezlănţuit un vârtej al acţiunii lor, Sandul, a fost tânărul din Suita Vioara, montată de interpretată cu virtuozitate. coregraful Prolov 14. Acel „neînsemnat” rol, după Prima parteneră de scenă a lui Eugen San- cum s-a exprimat însuşi Eugen, pe care l-a jucat în dul a fost Liudmila Melnic, o artistă virtuoză, cu un prima sa ieşire în scenă, i-a deschis calea spre suc- aplomb clasic, feminin şi gingaş. Cu Liudmila Mel- ces, primind oferte de interpretare a unor roluri ce nic, artistul Eugen Sandul a evoluat doar în dansul fusese jucate de predecesorii săi colegi Nicolae Ta- Moldoveneasca, în celelalte dansuri sau suite artis- racanov, Ion Furnică, Pavel Andreicenco, Gheoghe tul având deja alte partenere. În suita Ţigăneasca Fortu ş. a., artişti de valoare internaţională. şi în suita iugoslavă (montată de coregraful Do- Anul 1970 a fost un an decisiv pentru tâ- brevoi Putnic 17) a colaborat cu Eudochia Negru şi nărul interpret Eugen Sandul din toate punctele de Irina Velicaia. vedere 15. În primul rând, Eugen Sandul, artist al În 1968, Dezso Letai 18, coregraf invitat Jocului, se remarca printre ceilalţi membri ai an- din Ungaria, montează suita ţiganilor maghiari. În samblului, chiar şi de solişti, prin măiestria inter- 1969, această suită a fost modificată în suita ţigă- pretării mişcărilor de dans şi prin stilul şi caracte- nească locală (autor – V. Curbet), după ce criticii rul său, aptitudini formate în cadrul şcolii absolvite prezenţi la concert, în numele lui P. Ciaicovschi de 222 la Moscova, au sugerat că dansul ţiganilor basara- montarea suitei ungureşti; Viorel Vatamanu 22, core- beni este mai ritmic şi mişcările sunt mai reuşite graf român, la montarea dansului Bucovinean; Cos- decât cele ale ţiganilor unguri. În această suită, ar- tel Leonte 23, la montarea suitei Bucovinene. Mai tistul Eugen Sandul, împreună cu Eudochia Negru, mult decât atât, a montat personal, după filmul de pe a interpretat rolul principal, demonstrând un carac- caseta video, suita Dans de codru, coregrafie Puiu ter al unui artist deja format. Vasilescu 24 , prelucrare muzicală – Anatol Viţu. În anul 1983, în paralel cu dansurile trans- Suita transcarpatică a fost montată de core- carpatic şi rusescu, care erau montate de coregraful graful V. A. Mihailov ca o urmare a suitei ucrai- V. Mihailov 19, în cadrul ansamblului Joc se mai neşti, montată de G. Vronschii. Artistul Eugen monta şi dansul unguresc Recruţii, de coregraful Sandul a fost invitat în calitate de asistent, acesta Faivo Koroi 20, asistent fiind artistul Eugen San- fiind iniţiat atât în ceea ce priveşte dansul, cât şi dul. Era o suită alcătuită din mai multe dansuri. montările ce se efectuau în ansamblu. Coregra- Bărbaţii debutau cu dansul Verbuncul, unde Eugen ful-regizor V. A. Mihailov a ţinut să demonstre- juca rolul de solist aducându-şi camarazii în scenă ze coloritul naţional al transcarpaţilor, atât prin şi demonstrându-le mişcări pe care ei trebuia să la dansul autohton, cât şi prin costumul naţional şi repete. Al doilea dans era dansat doar de fete, mai muzica populară. Legenda dansului e simplă: flă- apoi se încinge o veselie comună, cu un dans mixt, căii, bărbaţii tineri, ce se ocupau cu transportarea alcătuit din mişcări specifice dansului unguresc – fluvială a lemnului, îşi etalează curajul şi dibăcia bătăi la pinteni, rotiri ale fetelor în diferite direcţii, meseriei pe care o practică. Aici, autorul Eugen bătăi din palme în combinaţie cu lovituri ale mâinii Sandul, era în rol de conducător al plutei, având de glezna ciubotei şi altele. un dans grotesc, plin de mişcări de o amplitudi- O altă suită în care Eugen Sandul a jucat ne măreaţă, „padebascuri”, „sisonuri” şi altele. rolul ,,binelui” a fost suita iugoslavă, coregraf Era un dans al unui om curajos, plin de forţă şi – Dobrevoi Putnic, în care este prezentată lupta voinţă, învingător în lupta cu obstacolele ce se dintre bine şi rău, ,,răul” fiind interpretat de Vita- întâlneau în drumul plutei. lie Velichii şi Tudor Gorea. Suita era, de fapt, po- Pentru efectuarea dansului, Eugen Sandul vestea unei mirese ce se afla la limita luptei dintre a aplicat o serie de figuri specifice fiecăruia dintre bine şi rău, accentuată de coloritul interpretativ al acestea. De exemplu, în suita ucrainească acesta folclorului macedonian, mai ales că mişcările de utiliza mişcări ca raznoşca, coza, şi pistolet, figuri dans erau specifice folclorului locuitorilor mun- dificil de efectuat. Raznoşca este o mişcare care teni. În suita ţigănească, Eugen se evidenţia prin cere maximă concentrare la poziţia iniţială – gre- jocul său de a cuceri, prin concurenţă, simpatia utatea corpului este concentrată pe piciorul drept, fetei. Duelul celor doi flăcăi amintea, mai curând, stângul fiind deschis în faţă la aproximativ 20 gra- o competiţie în stil spartan, în care învinge cel mai de, mâna dreaptă în poziţia a III-a populară, iar iscusit. stânga în poziţia I mică. Odată cu prima notă se În Moldoveneasca, prima parteneră de dans efectuează un pas înainte cu piciorul stâng, apoi cu a lui Eugen Sandul a fost Liudmila Melnic, mai dreptul urmat de un salt cu ambele picioare. târziu aceasta fiind înlocuită de Elizaveta Taraş. Înainte de a se pensiona, Eugen Sandul a Apogeul manifestării artistului Eugen Sandul cu avut ocazia să participe la montarea dedicată ani- acest solo a fost atins la Moscova, pe scena Pala- versării a 40 de ani ai Victoriei în al II-lea Război tului Congreselor, având-o ca parteneră pe cunos- Mondial. V. A. Mihailov a fost invitat să monteze cuta artistă, stea între stele, cum era numită de pre- o suită ce ar reda tristeţea oamenilor, care au avut sa moscovită, Tatiana Usaci, Artistă a Poporului. de suferit în urma cumplitului război şi bucuria Atunci Eugen Sandul, Tatiana Usaci împreună cu oamenilor ajunşi în ziua biruinţei. A fost o suită conducătorul ansamblului, Vladimir Curbet, au cu un nume frumos, Мы отстояли весну (Noi am fost premiaţi de către Ministerul culturii al URSS, păstrat primăvara!), montată după arta regizorală cu Diplome de Onoare şi sume impunătoare de a baletului teatral, în care mizanscenele se perin- bani 21. dau, lăsând impresia unui spectacol neîntrerupt. Pe parcursul carierei sale, Eugen Sandul a A fost o montare reuşită, însă, cu părere de rău, colaborat cu mai mulţi coregrafi: V. A. Mihailov, filmările efectuate atunci au dispărut, păstrându- la montarea suitei, Transcarpatia şi cea rusească Mî se în arhiva televiziunii doar o copie de calitate otstoiali voinu; Faifo Koroi, coregraf maghiar, la foarte proastă. 223

Cea mai reuşită montare din URSS a fost Găluşcă, Valentin Strungaru, Ştefan Triboi, Vasea efectuată în anul 1985 de către Mihailov, suită pe Muntean, oameni cu care artistul afirmă că a avut care criticii de artă şi regizorii au primit-o cu mare marele noroc să lucreze 26. entuziasm. Compoziţia se începea cu un decor de Ansamblul Joc este o carte de vizită a Mol- primăvară, linişte profundă, tineri fericiţi că vine dovei 27, fiecare mişcare vorbeşte despre talentul vacanţa, îmbrăcaţi ca în ultima zi de şcoală, cu co- şi caracteristicele spirituale ale poporului nostru. siţe şi fundiţe. Brusc, se întunecă, vin nouri negri şi Dansul popular moldovenesc, împreună cu muzi- grei, se aude strigătul de cioroi şi începe războiul. ca şi costumul naţional, este un adevărat tezaur al În această compoziţie, s-a montat câte un fragment poporului nostru, „poem al neamului”, căci, atunci din evenimentele ce s-au petrecut pe front: cavale- când dansează moldovenii, „inimile vorbesc”. rii lui Dovator, care în timpul bătăliei sub Moscova au dat dovadă de vitejie (cu caii împotriva tancuri- Note 1 lor), matroşii din Sevastopol, şi eroii lui Panfilov, Fondul Arhivei de Stat 3241(16) anul 1942– 1957 (Рeшение Совнаркома и бюро ЦККП (б) за № etc. Artistul Eugen Sandul, îmbrăcat în burcă, a 784 от 13.08.1945. jucat rolul generalului Dovotor, apărând în scenă 2 Fondul Arhivei de Stat 3241(1a). ca un fulger urmat de un grup imens de dansatori- 3 Fondul Arhivei de Stat 3048 (1945–1975). soldaţi. O trecere în galop, cu sabia în mână, având 4 Fondul Arhivei de Stat 3046 (1943–1960). ca fundal în poze statice pe ceilalţi dansatori, care 5 Fondul Arhivei de Stat 3046 (1943–1961). repetau, gesticulând, mişcările comandantului lor. 6 Климов А. А. Педагог-балетмейстер. O altă ieşire a artistului Eugen Sandul în această Народный Артист РСФСР // Основы русского compoziţie se producea sub melodia cântecului народного танца. М.: Искусство, 1981. С. 6. 7 «Выпьем за Родину, выпьем за Сталинa» 25, îm- Arhiva Ansamblului Joc, Fişa personală a lui brăcat în haine de sărbătoare a marinarilor, matroşi, E. Sandul. 8 Arhiva Ansamblului ,,JOC”. Fişa personală, dansând a bucurie, că pe pământ din nou e pace. 27. 07. 1996. A fost o operă reuşită pe plan regizoral şi 9 Моисеев И. А. (1906–2007) Создатель coregrafic, o creaţie în care regizorul-coregraf и руководитель Государственного Ансамбля V. A. Mihailov, împreună cu asistentul său Eugen народного танца СССР // Смирнов И. В. Искусство Sandul (artistul având rolul de interpret şi funcţia балетмейстера. М., 1981. С. 104. de asistent-regizor), au montat o capodoperă de- 10 Curbet V. – conducătorul Ansamblului de Stat dicată eroismului omului paşnic în marele Război ,, Joc”. Fondul Arhivei de Stat, 3241 (1a). pentru apărarea Patriei, folosind ca surse de inspi- 11 Вирский П. П. (1902–1975). В 1943–1955 гг. raţie cântecele apărute anume în anii de război şi был главным балетмейстером Ансамбля песни и mişcările alcătuite după ritmul melodiilor. пляски Советской Армии им. А. В. Александрова. Создатель и руководитель Ансамбля народного танца Aici a fost atins apogeul creaţiei de artist a Украины (1956–1975) в кн.: Смирнов И. Искусство lui Eugen Sandul, apogeu ce încheie activitatea lui балетмейстера. М.: Искусство, 1981. С. 104. de artist, se începe cu totul o altă activitate, după 12 Рамишвили Н. Ш., Сухишвили И. И. – балет- ieşirea la pensie de pedagog-repetitor, pedagog- мейстеры Государственного ансамбля народного asistent, regizor-coregraf. танца Грузии // Захаров Р. Записки балетмейстера. Cele mai reuşite montări ale ansamblului Joc М.: Искусство, 1976. С. 256-257. sunt Татарбунарское Воcстание, Vl. Varcoviţchi 13 Надеждина Н. С. Герой Социалистическо- şi Мы отстояли весну, de V. A. Mihailov. Artistul го труда. Народная Артистка СССР. Основатель и Eugen Sandul menţionează că aceste dansuri sunt de- руководитель Государственного Академического хо- dicate unor ocazii speciale şi nu pot fi prezentate în реографического ансамбля «Березка» // Климов А. Основы русского народного танца. М.: Искусство, cadrul oricărui concert, însă tematica trebuie păstrată 1981. С. 32. şi transmisă generaţiilor viitoare, să cunoască necazul 14 Programul jubiliar al Ansamblului „Joc” cu războiului şi vitejia oamenilor sovietici (ruşi, moldo- privire la pregătirea unui program consacrat celei de-a veni, ucraineni, beloruşi, gruzini, armeni, etc.). 50-lea aniversare a Marei Revoluției Socialiste din Oc- Ansamblul Joc a însemnat pentru Eugen tombrie // „Моldova Socialistă”, 3.12.1966. Sandul mai mult decât o familie, a însemnat o co- 15 Уральская В. «Жок» – это радость, это laborare frumoasă şi reuşită cu maeştri ca Spiridon счастье (Государственный Молдавский ансамбль Mocanu, Ion Furnică, Gheorghe Forţu, Tatiana народного танца «Жок» в Москве) // Советская Usaci, Boris Filipciuc, Boris Rozmeriţa., Nistor культура, 1970, 2 мая. 224

16 Аrhiva Filarmonicii de Stat. Ședința consiliului Rezumat artistic al Comisiei de Stat. 1970. Acest articol este un material de sinteză, o biografie 17 Dobrevoi Putnic – conducătorul și coregraful de creaţie a artistului Eugen Sandul, ce a parcurs o cale Ansamblului de Stat Jugoslav din Belgrad. creativă de la un simplu dansator, la solist, ca mai apoi 18 Dezso Letai – coregraful Ansamblului de Stat să devină şi pedagog-repetitor al Ansamblului Academic al Ungariei din Budapesta. de Stat „Joc”. 19 Мihailov A. – coregraf-regizor în Ansamblul Cuvinte cheie: ansamblu, artă, artist, actoricesc, Ministerului de Interne de la Moscova și în Ansamblul dans, cultură, estetică, melodie, mişcări, tehnică, jocul, rolul, interpreta, solist, profesionist etc. de Stat Ucrainesc de la Kiev. Резюме 20 Faivo Coroi – coregraf maghiar al Ansamblului Это обобщающий материал, биография арти- țigănesc din Budapesta. 21 ста Евгения Сандул, который прошел от рядово- Уральская В. «Жок» – это радость, это го танцора до солиста, педагога-репетитора Государ- счастье // «Советская культура». 1970, 2 мая. ственного Академического ансамбля танца «Joc». 22 Viorel Vatamanu – coregraf principal al An- Ключевые слова: ансамбль, искусство, артист, samblului Judeţean din Suceava, Romania. артистический, танец, культура, эстетика, мелодия, 23 Costel Leonte – coregraf român ce activează în движение, техника, игра, роль, исполнитель, солист, ansamblul Judeţean din Suceava, România. профессионал. 24 Puiu Vasilescu – coregraf român ce a montat zeci de creaţii coregrafice atât în ansamblurile româneşti Summary cât şi după hotare – R. Moldova, Ucraina, Franţa, Italia, It is a generalizing material, a biography of the Canada, etc. artist Eugene Sandul, that has traverse a creati- 25 Cântecul ,,Выпьем за Родину, выпьем за ve way from a simple dancer to soloist, later to beco- Сталина,, а fost compus în 1945 dе compozitorul Za- me teacher-coach of the State Academic Assembly harov pe cuvintele lui Haritonov. „Joc”. 26 Interviu realizat cu Eugen Sandul de către An- Key words: ensemble, art, artist, artistic dance, cul- tip Ţarălungă, 05.2011. ture, aesthetics, melody, motion, technique, performan- 27 Ibidem. ce, role, performer, soloist, professional.

Solo Eugen Sandul Eugen Sandul cu Ana Slastina în suita şi Elizaveta Taraş „Carpaţi”, în dansul „Moldoveneasca”, 1976

Truc „Raznoşca” executat de Eugen Sandul, în suita rusească, 1975, afișa turneului în Australia. 225

RECENZII РЕЦЕНЗИИ

Елена МАРУШИАКОВА, Веселин ПОПОВ

Рецензия на «ЦЫГАНСКИЕ НАРОДНЫЕ СКАЗКИ»

Руководитель проекта и Предисловие: Светлана Прокоп. Составитель: Ион Думиника. Редактор: Татьяна Зайковская. Художник: Лидия Погольша. Кишинев: ARC, 2012.

Так называемые «народные сказки» – это сотрудничества государств-участников СНГ, исключительно интересный феномен, который является уникальным изданием, вызывающим может иметь множество социокультурных из- множество разносторонних и разнообразных мерений, выходящих далеко за пределы чисто размышлений. научных и познавательных ценностей в класси- В рамках настоящей рецензии мы не бу- ческом фольклоре. Достаточно вспомнить про- дем писать о фольклористичной ценности и тиворечивую судьбу известного сборника ска- важности сборника, потому что это было бы зок братьев Гримм, который, помимо его бес- в большой степени повторением того, что уже спорного значения для фольклористики, оказал можно прочитать во впечатляющем Предисло- также чрезвычайно сильное воздействие на вии Светланы Прокоп, где сделан и обширный общее развитие немецкой гуманитаристики во фольклористичный анализ включенных в ре- II половине XIX в. Его прямые или косвенные цензируемый сборник сказок. Для нас гораздо рефлексии отразились и на политическом раз- интереснее посмотреть на сборник с точки зре- витии Германии в период между двумя миро- ния места фольклористики среди остальных выми войнами. Этой многомерностью можно научных дисциплин, и в конкретном случае ‒ объяснить и причину двусмысленной позиции как он вписывается в контекст цыгановедче- науки относительно фольклора в современной ских исследований. Исследование цыган – это глобальной палитре научного знания. Сегод- утвердившееся комплексное научное направ- ня фольклористика в некоторых европейских ление с более чем столетними, богатыми на- странах считается серьезной, уважаемой науч- учными традициями, известное раньше в раз- ной дисциплиной, равноправной остальным ных странах как Gypsy studies, Gypsyology или наукам или составной частью этнографии/эт- Tsiganologie и т. п., которое сегодня все чаще нологии. В других странах более явно или более и чаще называют «Romani Studies» (ромские скрыто она помещена на окраине научного зна- исследования), хотя это и не совсем точно, но ния (на границе с прикладной деятельностью зато политкорректно. или с культурной политикой). В третьих стра- Сбор и публикация цыганских сказок нах фольклористику полностью осудили как имеет давно установившиеся традиции в ис- устаревшие и даже как вредное, «расистское» следованиях о цыганах. Сказки цыган до сегод- научное направление (в США подобное разли- няшнего дня многократно издавались – и в виде чие в оценке фольклора происходит на уровне сборников, и как отдельные тексты. Опублико- различных университетов). ванные раньше сказки собирались, главным об- С этой точки зрения сборник «Цыган- разом, на Балканах, в Центральной и Восточной ские народные сказки», изданный Центром Европе (или от мигрантов из этих регионов в этнологии Института культурного наследия Западной Европе). Даже имели место попыт- Академии наук Молдовы, который является ки издать обобщающий свод цыганских ска- частью серии «Сказки народов СНГ», подго- зок всего мира, несмотря на то, что подобная товленной и опубликованной при поддержке сверхамбициозная задача, на первый взгляд, Межгосударственного фонда гуманитарного выглядит невозможной. Составители рецензи- 226

руемого сборника не повторили уже пройден- ношению к другим, живущим рядом с ними, ные пути, а подошли к своей задаче по-новому. народам). Таким образом, цыганские сказки, Их подход в данном случае нам кажется един- кроме эстетической, воспитательной функции ственно возможным – не пытаясь охватить все и утверждения морально-этических ценностей, необъятное богатство цыганской сказки в гло- выполняют и функцию своего рода квази-на- бальном масштабе, они ограничились рамками уки, через которую они воспринимают и кон- серии, в которой представлены сказки наро- струируют мир со своей цыганской точки зре- дов СНГ. Основную часть сборника занимают ния. сказки, записанные среди цыган в Республике С учетом специфики места и функций Молдова (собранные составителем или ранее сказок в жизни цыган становятся ясными и ос- опубликованные), так как эта страна в пределах нования для включения в сборник и несколь- СНГ традиционно связана с цыганами. В сбор- ких авторских текстов (Кондрада Берковича, ник включены и сказки соседней Румынии, что, Луминицы Михай Чоабэ), которые должны на первый взгляд, выходит за рамки территори- быгь охарактеризованы скорее всего как автор- ального охвата сборника, но это исторически ская художественная литература, а не как сказ- оправданно и объяснимо – цыгане в Республи- ки в фольклористичном смысле. Сюда входят и ке Молдова являются прямыми потомками цы- тексты, в которых, без сомнения, чувствуется ган из княжеств Валахия и Молдова. авторская обработка. Эти авторские тексты, Чтобы понять специфику цыганских ска- хотя они впервые появились в печатных изда- зок и лучше оценить представленный сборник, ниях, имеют все формальные характеристики необходимо учитывать место, которое они за- фольклорного жанра цыганских сказок, и что, нимают в жизни цыган, и особенно их обще- несомненно, более важно, они адресованы тем ственные функции. Цыганские сказки веками же слушателям и исполняют те же функции, исполняли (а в некоторой мере и по сей день что и сказки, то есть здесь изменена только исполняют) все те многочисленные функции, форма их представления публике, использо- которые имеет художественное слово в совре- ваны современные формы распространения менном глобальном мире. Иными словами, слова. Впрочем, подобное явление не является сказки были и остаются для цыган основным, уникальным и свойственным только цыганам. а на практике нередко и единственным, окном И среди других народов можно открыть автор- в познание мира, выходящим за пределы непо- ские формы художественной литературы, ко- средственного опыта их общинной жизни. С торые превратились в часть их фольклорного учетом специфики места сказок в жизни цыган наследия (а нередко в таких случаях их авторы становится ясно, почему в сборнике «настоя- быстро забываются и авторские произведения щие» сказки (в фольклористическом смысле) превращаются в настоящие фольклорные). В в сущности немногочисленны, а преобладают, нашем случае более интересно нечто иное – то, причем значительно, легенды и нарративы из что эти авторские тексты, в сущности, пред- устной истории общины, напоминающие сказ- ставляют собой тот же опыт, который наблю- ки (то есть они находятся на границе между бы- дается в сказке, – стремление посредством лью и художественным вымыслом. легендарной формы ответить на ключевые во- Легенды, которые включены в сборник, просы, волнующие цыганские общины, на во- имеют прямые или косвенные соответствия просы, связанные с историей народа. Особено в среде цыган из многих других мест и регио- интересны с этой точки зрения тексты Лумини- нов мира (в основном, Балкан, Центральной цы Михай Чоабэ, которая вводит в них образ и Восточной Европы) и содержат ответы на «дев-русалок бога Ниваши», которые счита- ключевые вопросы о состоянии народа – о его ются авторской мистификацией австрийского происхождении, о причинах расселения цыган ученого XIX в. Генриха фон Влислоцкого. Таким по всему миру и также о том, почему у них нет образом, включение этих текстов в сборник по- своего государства и своей азбуки (то есть об казывает не только опыт нового конструирова- истоках неравноправной позиции цыган по от- ния истории, но и то, что, изпользуя известное 227

выражение Эрика Хоббсбаума, можно назвать и направляет его. Поскольку наука является и «изобретением традиции». общественным феноменом, который воздей- Все вышесказанное дает нам основания ствует на общеe социальноe развитиe, а не толь- считать, что сборник Цыганские народные ко и единственно абстрактным «чистым позна- сказки является особенно важным стержнем нием», направленным лишь на нее саму (наука в развитии научного познания о цыганах и об ради науки), мы можем категорично утверж- их фольклоре. Более того, этот сборник ока- дать что рецензируемый сборник является не- зывается и действенным фактором, который сомненным достижением, за которое читатели, способствует развитию цыганской общности несомненно, будут благодарны его создателям.

Владимир БЛАЖКО

ДИАЛОГ КУЛЬТУР – ИСТОЧНИК, КОТОРОМУ НЕЛЬЗЯ ДАТЬ ИССЯКНУТЬ (Рецензия на коллективную монографию Молдова – Беларусь: исторический опыт взаимодействия / Авт. коллектив: Вячеслав Степанов, Светлана Прокоп, Михаил Кошелев и др. Ин-т истории Национальной Академии наук Беларуси, Ин-т культурного наследия Академии наук Молдовы. Кишинев, 2012)

Историческая наука, как известно, явля- ровало особый менталитет коренного населе- ется вечно обновляющейся дисциплиной. Поэ- ния, важную роль в котором сыграли славяне. тому авторы монографии «Молдова – Беларусь: Молдавский этнос отличает толерантность в исторический опыт взаимодействия» решили отношениях с другими народами, дружелюбие проанализировать через исторический сканер и гостеприимство (с. 12). времени развитие этих отношений от истоков В монографии на большом историческом (ХIV–XVIII вв.) до нашего времени. Ведь мол- материале показано, какой культурный след до-белорусские отношения имеют глубокие оставили на этой земле правители Киевской исторические корни. Цель вышедшего сборни- Руси, Великого Княжества Литовского, Речи ка историки из Беларуси и этнологи Молдовы Посполитой и др. Важно отметить, что геогра- определили так: «Главное предназначение этой фическое положение, военно-стратегические и книги авторы видят в том, чтобы познакомить региональные факторы обусловливали полити- молодое поколение, проживающее в двух стра- ку молдавских правителей, которая всегда была нах, с историей многовековых контактов мол- добрососедской и дружелюбной (с. 17). Под- давского и белорусского народов, с теми про- тверждением тому историческим эхом звучат цессами современности, которые переживают и сегодня мудрые слова молдавского господаря этносоциальные сообщества двух государств. Петру Рареша, который в беседе с находившим- Эта книга – продолжение диалога культур, ко- ся у него на службе московитом, спросил: «Есть торому нельзя дать иссякнуть» (с. 8). Для реа- ли в том царстве (Московском – прим. авт.) лизации данной цели ученые используют боль- правда?.. И служивший ему московит признал- шой эмпирический материал, историческую ся, что, хотя русская вера „добра”, но в государ- истоковедческую базу, современные социаль- стве правды нет. Тогда Петр-воевода заплакал и но-экономические, политические, этнокультур- сказал: „Коли правды нет, то и всего нет”». Та- ные факты из межнациональных и межгосудар- кое описание встречи дает белорусский публи- ственных отношений между двумя странами. цист XVI в. И. Пересветов (с. 23). Молдавская земля была и является ро- Исследуя опыт межгосударственного диной для людей многих национальностей. Их сотрудничества в годы становления незави- взаимодействие на этой территории сформи- симости двух государств, авторы монографии 228

неоспоримо доказывают, что наши страны, ис- посла Белоруссии в Молдове В. Саковича, тем, пользуя различные векторы регионального со- что «наши народы доверяют друг другу, потому трудничества, способствуют взаимовыгодному что у них нет исторической памяти вражды. Бе- развитию. Как особо положительную сторону лоруссия никогда ничего не делила с Молдовой, этих процессов ученые отмечают, что «нацио- не завоевывала ее территорий и т. д. В отличие нальные экономики наших стран не выступа- от великих держав наша страна не преследует ют в качестве конкурентов, как в рамках рын- геополитических интересов. Мы действуем в ков третьих стран, так и между собой, они, по контактах с Молдовой равноправно, стараясь сути – взаимодополняющие, значит есть общие взаимно дополнять друг друга, особенно в эко- интересы, перспективы расширения и углубле- номике. У наших отношений хорошая договор- ния» (с. 149). но-правовая база» (с. 35). Очень обстоятельно и всесторонне в Монография «Молдова – Беларусь: исто- монографии освещается деятельность этно- рический опыт взаимодействия» – результат культурных объединений в наших странах, комплексного всестороннего анализа межгосу- особенно сотрудничество в сфере культуры. дарственных отношений двух стран, который Здесь важно не только нормативно-правовое провели научные сотрудники Института куль- законодательство, регулирующее официальную турного наследия Академии наук Молдовы и форму институциональных государственных Института истории Национальной Академии отношений. На наш взгляд, особо интересно и наук Беларуси (руководитель – доктор хабили- широко показаны связи традиционных куль- тат истории В. Степанов). Нельзя сказать, что тур, которые объединяют религия и истори- все разделы равнозначны по эмпирическому чески утвердившиеся традиции. Несмотря на материалу. С учетом специфики научных ин- различные условия в отношении источников тересов институтов, преобладают больше, на происхождения этих культур, многовековое со- наш взгляд, этнокультурные факторы. Вместе седство и общение показали их взаимовлияние, с тем, в обширном кругу литературы по ука- а современный этап развития – и творческое занной теме исследовательская работа занима- взаимообогащение. ет особый статус, поскольку впервые авторы Человеческий фактор в их развитии мож- представляют весь многообразный спектр этих но назвать cамым важным, ведь за этим офици- отношений, как в положительных, так и в про- альным определением кроются не только це- блемных сферах политики, дают объективную лый ряд мероприятий, встреч, форумов и т. п., оценку фактам, демонстрируют истинно науч- но и – главное – судьбы тысяч людей, которые ный подход к их анализу. Поэтому данная ра- связали свою жизнь с другой Родиной, ставшей бота будет интересна не только научному со- для них также родной. Особый статус взаимо- обществу, но и педагогам, студентам, особенно отношений определяется, по мнению бывшего молодому поколению обеих стран. 229

Вячеслав СТЕПАНОВ

РЕЦЕНЗИЯ НА КНИГУ: ОСТАПЕНКО Л. В., СУББОТИНА И. А., НЕСТЕРОВА С. Л. РУССКИЕ В МОЛДАВИИ. ДВАДЦАТЬ ЛЕТ СПУСТЯ. ЭТНОСОЦИОЛОГИЧЕСКОЕ ИССЛЕДОВАНИЕ. М.: ИЭА РАН, 2012. 403 c.*

Известный мультфильмовский персонаж он сложился гораздо раньше появления дан- Христофор Бонифатьевич говорил: «Как вы ного творческого проекта. Любовь Викторовна яхту назовете, так она и поплывет!» Исполь- Остапенко и Ирина Алексеевна Субботина – зовав бренд известного французского мастера москвички, сотрудницы Института этнологии пера Дюма-старшего, авторы сумели подчер- и антропологии РАН им. Н.Н. Миклухо-Ма- кнуть тот временной период, который, соб- клая, давно и плодотворно изучающие молдав- ственно, подвергли изучению, и в то же время скую землю. Их хорошо знают и уважают мол- показали, насколько быстротечна история, осо- давские коллеги, а труды этих ученых широко бенно по отношению к человеческой жизни. известны далеко за пределами как России, так Двадцать лет – это много или мало? Пе- и Молдовы. Третий автор – жительница Киши- ред лицом истории – это всего лишь мгновение. нева, давно и плодотворно занимающаяся эт- Если говорить об измерении человеческой жиз- носоциологическими изысканиями не только в ни, то можно сказать, что это приблизительно крае, но и вне его границ. Светлана Леонидовна целая треть. Много это или мало, каждый сде- Нестерова – известный в республике этносо- лает свой вывод. Двадцать лет – фактическое циолог, доцент Молдавского государственного время формирования нового поколения, воз- университета, а также активная общественни- можность состариться или уйти из жизни ча- ца русского движения в Молдове, руководитель сти населения третьего возраста. Наконец, это общественного объединения «Соотечественни- исторически сложившееся время распада боль- ки». По-видимому, поэтому столь удачно сло- шой страны, а если рассуждать масштабнее – жившийся коллектив благодаря своей профес- системы, с ее агонией этнических конфликтов, сиональной подготовке и знанию реалий изну- утратой стержня единого общего пространства, три сумел представить и серьезно подать такой переосмысления ценностей, бурления народ- разнопрофильный и многоплановый материал. ных фронтов и формирования «новых» этни- Важно отметить, что авторы исследо- ческих элит вместе с уже постаревшими «но- вания давно и скрупулезно занимаются из- выми» русскими, украинцами, молдаванами и учением реалий меняющегося этносоциального другими народами. пространства молдавского мира. Эта команда, Очерченная ситуация породила целый вместе с известным и плодовитым российским клубок этносоциальных проблем современно- автором Михаилом Николаевичем Губогло, сти, раскрытию происхождения и протекания молдавскими коллегами Валентином Степано- которых на молдавской земле и посвящено ре- вичем Зеленчуком, Степаном Степановичем Ку- цензируемое этносоциологическое исследова- рогло и другими исследователями долгие годы ние. под одной «крышей» осуществляли совместные Монография состоит из четырех глав, социологические изыскания, тщательно отсле- рассматривающих изменения в социально-эко- живали процессы меняющегося молдавского номических, культурно-языковых и этнополи- мира в последние десятилетия XX в. Интерес, а тических условиях, в демографическом поведе- самое главное – любовь к краю не исчезли и по- нии русских. сле распада СССР. Настоящие чувства испыты- Специфика авторского коллектива ре- ваются временем и обстоятельствами. Авторы цензируемой работы заключается в том, что монографии действительно надежные соратни-

* Основная часть данной рецензии опубликована в журнале “Этнографическое обозрение”, № 2-14, 2014. 230

ки молдавских перемен, которые не в качестве три титульного молдавского сообщества не мо- статистов, а как активные личности пережива- жет не отражаться на всем нацменьшинствен- ют вместе с меняющимся миром правду повсед- ном компоненте населения пруто-днестровских невности. земель, контролируемых Кишиневом (уникаль- Рецензируемая книга воспринимается ным является сам факт, что государственным как бы в двух дополняющих друг друга изме- гимном современной Молдовы является гимн рениях. С одной стороны, это профессиональ- языку). ная попытка творчески переосмыслить реалии Авторы уделяют серьезное внимание повседневности, каждый день меняющегося языковой ситуации в стране, что вполне обо- и в определенном смысле отдаляющегося от снованно: раскол между Кишиневом и Тираспо- Великой России бывшего ее этнокультурного лем и образовался в связи с неопределенным компонента. С другой – это глубокие пережива- статусом русского языка и вектора развития ния авторов, которые порой профессионально государства. Вследствие этого в Левобережной скрываются за сухими цифрами, характеризу- Молдове сформировалось уникальное само- ющими осмысление происходящего (при этом провозглашенное образование – Приднестров- важно подчеркнуть, что личностный фактор не ская Молдавская Республика, которую по праву влияет на общее выдержанное и одновременно можно назвать «островком России вне России». серьезно аргументированное освещение собы- Там сохранилась та языковая схема, которая тий). исторически сложилась еще в XIX в., с превали- Последнее время многие исследователи рованием русскоязычия и русской культуры в подчеркивают тот факт, что понятие русский тесном контакте с молдавскими и украинскими может объединять в себе не только этнических ценностями. русских, но и ту огромную полиэтническую Можно утверждать, что именно русский массу людей, которые выросли и были воспи- язык, в определенной степени, наряду с молдав- таны на ценностях русской культуры, в рус- скими этническими ценностями, способство- скоязычном поле бывших союзных республик вал формированию выделенного молдавского (Тишков, 2007). Аналогичной позиции придер- самосознания, которое, в от­личие от румын- живаются и авторы данной монографии: «Рус- ского, базировалось на ценностях двуязычия. ские Молдавии – это часть русского мира Мол- Именно русский язык выступил в качестве до- давии, пестрого и многоликого, многокультур- полнительного внешнего фактора, повлиявшего ного и многоэтничного. В него, помимо этниче- на дальнейшее укрепление молдавского само- ских русских, составляющих основу, но не весь сознания. В немалой степени этому способ- Русский мир этой страны, включены украинцы ствовала сложившаяся в крае полиэтниче­ская и белорусы, евреи и гагаузы, болгары и чуваши, среда проживания. Малые народы, в силу сво- представители других этнических меньшинств его, прежде всего, ко­личественного статуса, на- и титульного этноса республики, для которых ходятся в определенном зависимом положении русский язык – единственный, который их объ- от культуры (особенно, если они попадут под ее единяет, чьи культурные интересы и запросы в влияние), в том числе и языка более крупного значительной степени ориентированы на Рос- этноса или языка, функционирующего на боль- сию и связаны с ней» (Остапенко, Субботина, шей территории и представляющего ценность Нестерова, 2012, 5). для многих этносоциальных групп. Если говорить о Молдове, то без преуве- За период с 1812 по 1991 год, несмотря личения можно утверждать, что на огромном на широкое распространение русского языка постсоветском пространстве это государство в крае, молдавский язык не исчез, молдавская столкнулось сразу с двумя серьезными этно­ идентич­ность продолжала четко проявляться. языковыми процессами, в которых русским Интересно, что за годы незави­симости респу- отводится роль непосредственных участников блики, когда русский язык в Республике Молдо- разворачивающихся событий. Противостояние ва был регламентирован, молдавская идентич- молдавской и румынской идентичностей вну- ность постоянно испытывается на прочность. 231

Рус­ский язык представляет собой важный фак- терпимыми ценами на коммунальные услуги (в тор, отличающий ценности молдаван от обще- Молдове они «заоблачные», особенно в горо- валашского пласта. Иными словами – унич- дах), более весомыми пенсиями и, что немало- тожив русский язык в Молдове, можно снять важно, сохранением русскоязычного языкового проблему молдаван в государ­стве. Их просто не пространства. будет. В Румынии вообще не существует мол- Не менее серьезной является внешняя давско-румынского вопроса. Он однозначно миграция, спровоцированная в Молдове целым решен. Молдавская идентичность в Румынии блоком актуальных проблем, подробно пред- воспринимается только на уровне региональ- ставленных в монографии: снижение уровня ного самосознания, также как региональная благосостояния общества, что, безусловно, по- идентичность жителей других регионов стра- рождает трудовую миграцию, отъезд населения ны – Трансильвании, Баната, Олтении и др. При на постоянное место жительства, в том числе этом все жители государства осознают себя ру- и в Россию. Динамика этого процесса весьма мынами. успешно отражена в исследовании. Как справедливо отмечают авторы ре- Авторы заостряют серьезное внимание цензируемой работы, возникшие сложности на динамике этнического самосознания и иден- меж­этнических отношений получили дополни- тичности, подчеркивая факт определенного тельное отражение в свете адаптации русского «подстраивания» части русского населения, населения к реалиям, связанным с прожива- особенно из сферы «белых воротничков», к ру- нием вне России. Правильно подчеркивается мынским ценностям. В Молдове складывается серьезная проблема, распространенная среди ситуация, когда аккультурация и ассимиляция национальных меньшинств Молдовы, – слабое русского населения будет охватывать все более владение молдавским языком. Здесь нужно по- широкие массы людей. Под особое воздействие яснить уважаемому читателю, что Молдавия попадает подрастающее поколение. Играет в советские годы заметно отличалась от дру- роль и внешний фактор. Например, Румыния гих союзных республик отсутствием требова- в этом учебном году выделила 5000 бюджетных ния владения молдавским языком. Основным мест для обучения в вузах и колледжах юношей языком общения, особенно в городах и про- и девушек из Молдовы. Для сравнения: Россия изводственных поселках, был русский язык. предоставляет для Молдовы лишь 200 бюджет- Таким образом, в настоящее время русскоя- ных мест. Однако если рассматривать Респу- зычное сообщество в связи с радикализацией блику Молдова в ее юридических границах, то этнической политики в республике Молдова можно сказать, что за счет пророссийской по- оказалось практически за бортом активной литики, проводимой властями Приднестровья, политической жизни страны. Национал-ради- русские пруто-днестровских районов Молдовы калам даже удобен тот факт, что треть населе- видят в Приднестровье совсем иную картину – ния республики не владеет государственным «Россию вне России». языком. Исследователи справедливо обращают Авторы книги справедливо констати- внимание на процесс выталкивания русских руют процесс начала аккультурации русского из активной жизни в стране. В определенной населения в новых условиях жизни: «В начале степени сложилась следующая ситуация. В нового века начался процесс переориентации связи с нерешенным статусом Приднестровья местного русского населения с России на Мол- часть русскоязычного населения перетекает в давию» (Остапенко, Субботина, Нестерова, данный регион (внутренняя миграция). На- 2012, 319). Причем в этом процессе действи- блюдалось уже несколько миграционных волн тельно необходимо учитывать региональную из пруто-днестровских районов Молдовы. На- специфику, во многом определяющую модели пример, в Тирасполе и в целом в Приднестровье этносоциального поведения. значительно расширилось количество жителей Исследователи отметили, что среди гагаузской национальности. Несмотря на низ- групп, наиболее вписавшихся в сегодняшний кий уровень жизни, Приднестровье привлекает день, особое место занимает молодежь. 232

Период трансформации оказался болез- действительности коллеги начали еще в 70-е гг. ненным для основной массы советского сооб- ХХ в. (Савоскул, 2008, 321-328; Маликова, 2008, щества. Парадокс, но именно Молдавия после 333; Кумахов, 2008, 340-344 и др.). Авторы ис- распада Союза ССР (в силу устремлений На- пользовали многолетний опыт научных изыска- родного фронта, одного из националистических ний, что в немалой степени усилило аргумента- порождений, получивших распространение и цию выводов монографии. Столь скрупулезный в других респу­бликах эпохи агонии Советской подход придает особую четкость и значимость власти) очень быстро, в лице наиболее активной исследованию, подчеркивая его глубину. части мажоритарного населения, сменила курс Эффективное применение качествен- с ценностей молдавинизма – молдавской иден- ных и количественных методов позволили ис- тичности – на пропаганду этнополитических следователям понять состояние и динамику ценностей соседнего румынского государства. демографического поведения, социально-эко- Мол­давия была и остается единственной из быв- номических позиций, социального настроения ших союзных республик, в которой до сих пор русских, проживающих в Молдавии. Серьезное на разных уровнях (политическом, культурном практическое значение имеет обширный ана- и др.) у части населения сохраняется ориентация лиз социального самочувствия и поведенче- на смену этнической идентичности титульного ских стратегий русских. Текст свидетельствует этноса – молдаван на румынскую этническую об умении авторов осмыслить происходящее. Благодаря такому освещению фактологии мате- (впоследствии и политическую) идентичность. риал читается на одном дыхании. Кризис этногражданских ценностей, соб- Подобная авторская позиция принци- ственно, и поднял проблему о центре молдавской пиальна не только для профессиональных эт- идентичности и ее диаспоре. (Губогло, 2000, 14). носоциологов и политологов. Умение глубоко Определен­ная ущербность молдавскости сло- и качественно раскрыть содержание позволяет жилась за счет раскола молдавских исторических использовать данное монографическое иссле- земель, часть которых вошла в состав Румынии, а дование в качестве пособия для студентов. При часть оказалась под воздействием русской культу- чтении лекций в различных научно-образова- ры. Это был важный период, давший толчок фор- тельных центрах современной Молдовы и России мированию современных этнических проблем, мне приходится констатировать, что современное клубок которых распутывают авторы монографии. студенчество, сформировавшись в новых услови- Сложные и во многом уникальные собы- ях постсоветских реалий, в определенной степени тия и явления, происходящие на современном утратило интерес к событиям, протекающим в этапе развития молдавского общества, требуют бывших союзных республиках, и порой практи- соответствующего осмысления. Вне социоло- чески не владеет информацией о происходящих гического анализа сегодня трудно представить там процессах. Это делает дополнительно еще построение развитого демократического госу- более важным содержание данного исследования. дарства и разрешение проблем эффективного Представленные результаты социологи- функционирования общественного организма ческого плана могут быть использованы при в целом. Исследования общественного мнения разработке и осуществлении мер государствен- русского населения, проживающего в Молдове, ной политики (не только и не столько Молдовы, проводимые авторами на протяжении 20 лет, сколько – и прежде всего – России) по обеспе- дают возможность учитывать не только лежа- чению защиты прав и законных интересов рус- щие на поверхности, но и скрытые тенденции ского населения Молдовы и созданию условий социальных процессов. Картина освещаемого для их защиты и адаптации в трансформирую- двадцатилетия не была бы столь насыщена ин- щемся обществе. формацией, если бы не глубокий фундамент, за- Данная мысль порождает вопрос, который ложенный исследователями ранее. Значимость можно на­звать риторическим: насколько жизне- работы усиливается наличием сравнительного способна молдавская этничность? Сможет ли она анализа большого периода (более 40 лет). Дело в сохранить свой, особый этнический путь? Или том, что изучение молдавской этносоциальной Республика Молдова пойдет по пути второго ру- 233

мынского государства. Этот второй путь, кстати, настоящим превратились в симфонию жизни, от- прокладывали (или не разрушали) все правитель- дельные этносоциальные аспекты двадцатилетия ства Кишинева, сменявшие друг друга на протя- которой столь успешно, с любовью к молдавской жении всего времени независимости. К этой мыс- земле и людям, ее населяющим, сумели передать ли также подталкивает рецензируемое издание. авторы рецензируемой работы. Передо мной лежит внимательно про- читанная книга «Русские в Молдавии. Двад- Литература цать лет спустя», написанная Л. В. Остапенко, Губогло М. Н. Тяжкое бремя конкурирующих И. А. Субботиной и С. Л. Нестеровой. Писать о идентичностей. Опыт Приднестровья // Ежегодный современности одновременно и проще и слож- исторический альманах Приднестровья, 2000, № 4. Кумахов М. 40 лет: много это или мало? нее. Проще, потому что материал налицо, есть (юность этносоциологии в воспоминаниях) // Этно- возможность быть не только очевидцем собы- социология и этносоциологи / Сост.: Н. А. Дубова, тий, но и их активным участником, ощущать Л. В. Остапенко, И. А. Субботина. М., 2008. происходящее изнутри. Сложнее потому, что Маликова Н. Р. Портрет этносоциологии материал еще не отлежался, время только еще в «семейном интерьере» // Этносоциология и расставляет акценты, слишком велика угроза этносоциологи / Сост.: Н. А. Дубова, Л. В. Остапенко, поддаться эмоциональным соблазнам. И. А. Субботина. М., 2008. Отражение процессов современности на- Остапенко Л. В., Субботина И. А., Нестерова поминает полет на самолете, пересекающем боль- С. Л. Русские в Молдавии. Двадцать лет спустя. шое пространство, когда смена временных поясов Этносоциологическое исследование. М.: ИЭА РАН, 2012. за несколько часов переносит нас из сегодня в зав- Савоскул С. С. Из воспоминаний этносоциолога тра. Для русских Молдовы, как и для других рус- «второго призыва» // Этносоциология и ских постсоветского зарубежья, большая страна, этносоциологи / Сост.: Н. А. Дубова, Л. В. Остапенко, И. А. Субботина. М., 2008. где на Камчатке отмечали Новый год на 12 часов Тишков В. А. Русский мир: смысл и стратегии // раньше, чем в Кишиневе, уже стала историей. Од- Стратегии России, 2007, № 7. новременно связующие нити между прошлым и

Владимир АНИКИН

ЖИВОТВОРНАЯ СВЯЗЬ ИСКУССТВА В ЛИЦАХ И ПЕРСОНАЛИЯХ Рецензия на биобиблиографический словарь-справочник «Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве в лицах и персоналиях». В 2-х тт. Авторы-сост. К. Шишкан, С. Пожар. Кишинев, 2008 (Т. I), 2010 (Т. II)

Замечательный подарок получили и писатель Константин Шишкан и музыковед, специалисты-искусствоведы, все любители ху- музыкальный критик, журналист-культуролог, дожественного творчества Молдовы и России. композитор и педагог, безвременно ушедший Увидел свет двухтомник биобиблиографиче- от нас Сергей Пожар. И вот книга вышла в ского словаря-справочника «Молдавско-рус- свет, а вместе с ней в нашей, чего греха таить, не ские взаимосвязи в искусстве в лицах и пер- всегда благодарной памяти воскресли из не- соналиях (XVIII – начало ХХI вв.)». Впервые в бытия, восстановлены и озвучены незаслужен- отечественной истории на основе сохранив- но забытые и малоизвестные имена славных шихся архивных документов и других редких представителей художественной культуры, источников нашли отражение достижения деятельность которых на ниве молдавско-рус- разноплановой художественной культуры Бес- ских взаимосвязей в искусстве в той или иной сарабии XVIII – I половины ХХ столетия. Про- степени связана с нашим краем. делана огромнейшая многолетняя работа. Ав- Общей тональности рецензируемого сло- торами-составителями этого издания являют- варя-справочника как нельзя лучше, на наш мя искусствовед, литературовед, культуролог взгляд, соответствует предпосланное в качестве 234

эпиграфа значительное и глубокое изречение мять пребывания его в главном городе Бессара- классика молдавской и румынской литерату- бии. Памятник этот, созданный выдающимся ры Георге Асаки: «Для того чтобы проследить русским скульптором, действительным членом за нашей историей, мы часто должны говорить Петербургской академии художеств Алексан- о делах россиян, которые совершили коренную дром Опекушиным, и поныне остается предме- реформу в нашей политической жизни и на- том гордости и восхищения жителей и гостей циональных обычаях. Отношения или связь столицы. Думается, читатели с благодарностью между нашей историей и историей этой нации познакомятся с творческой биографией пред- обусловливают настоятельную необходимость ставленных в этом подразделе известных рус- знать их обе». ских мастеров и с интересом узнают об истории Логическим продолжением яркой мысли создания подлинных шедевров искусства. классика является первый раздел биобиблио- Может быть, скромнее, чем ожидалось, графического словаря-справочника «Деятели представлены персоналии в подразделе «Изо- искусства России в Бессарабии (ХVIII – I поло- бразительное искусство». Зато какие имена! вина ХХ в.). Поразительно разнообразно и емко Всемирно известный живописец-маринист, (с учетом преодоленных трудностей в поиске академик Иван Айвазовский, выдающийся необходимой информации) его содержание. художник-баталист Василий Верещагин, вид- Раздел заключает в себе следующие направле- ный русский живописец, график, книжный ния (подразделы) художественного творчества: иллюстратор Михаил Врубель, великий рус- «Архитектура и градостроительство», «Изо- ский живописец, академик Илья Репин. Их, бразительное искусство», «Драматический те- как и других представленных в этом подразде- атр», «Композиция и музыковедение», «Дири- ле художников и скульпторов – А. Бейдемана, жирование», «Инструментальное искусство», С. Волнухина, М. Иванова, Л. Ларионова, объ- «Хорео­графия» и, наконец, «Цирковое искус- единяла тесная творческая связь с Бессарабией. ство». К примеру, пребывание в крае в период русско- О ком же и о чем повествуется в мате- турецкой войны в 1877–1878 гг. вдохновило риалах, представленных в указанных подраз- Ивана Айвазовского на создание двух картин – делах? Первый подраздел – «Архитектура и «Днестр» и «Угощение солдат на кишиневском градостроительство» – по праву открывается вокзале в 1877 г.». Картины эти экспонирова- культурологическим эссе о выдающемся рус- лись на выставке Художественного салона в ском архитекторе, профессоре Петербургской Кишиневе и явились для местных худжников академии художеств Аврааме Мельникове, соз- своеобразным мастер-классом. Василий Ве- давшем проекты многих церквей и граждан- рещагин приехал в Кишинев в 1877 г. во главе ских сооружений. В частности, по его проекту группы известных художников-баталистов. (в соответствии с предложением тогдашнего Его полотна, написанные во время боевых дей- Новороссийского и Бессарабского генерал-гу- ствий, пользовались огромным успехом среди бернатора графа М. С. Воронцова) в Кишиневе бессарабских ценителей искусства. Местное воздвигнут Рождественский кафедральный «Общество любителей изящного искусства» собор со звонницей (1830–1836), ставший затем постоянно выставляло полотна И. Репина, главным культовым центром края и ныне оста- И. Левитана, В. Маковского, В. Верещагина и ющийся одним из символов столицы Молдовы. местных хужожников. Ставшие впоследствии Это сооружение, построенное исключительно в известными в крае художники Н. Гумалик, традициях позднего русского классицизма, по- Е. Малешевская, Н. Иванова и И. Хесс, зани- служило эталоном для целого ряда церковных мались в классе академика И. Репина в Петер- строений на бессарабской земле. бургской академии художеств. Они во многом Внешний и духовный облик современно- уcвоили реалистическую манеру живописи го Кишинева трудно представить без бронзо- своего учителя. Не обошел своим вниманием вого бюста поэтического гения А. С. Пушкина, И. Репин и уроженцев Бессарабии А. Щусева, установленного в городском саду (1885), в па- П. Шиллинговского и И. Кроитора. Ни одна 235

выставка работ художников-передвижников крае музыкального училища композитор, пиа- в Кишиневе не обходилась без известных по- нист и педагог Владимир Ребиков. лотен И. Репина, И. Левитана, И. Шишкина, Уверен, с большим интересом и пользой В. Васнецова, В. Поленова. Произведения И. Ре- для себя читатели познакомятся с фактами пина экспонировались также на выставках «То- биографии и основными творческими дости- варищества южнорусских художников». жениями мастеров искусства, изложенными Солидная галерея славных имен напо- в материалах подразделов «Дирижирование», минает о себе в подразделах «Драматический «Инструментальное искусство», «Вокальное театр» и «Композиция и музыковедение». В искусство», «Хореография» и «Цирковое ис- представленных материалах об актерах и ак- кусство». Наряду с широко известными деяте- трисах, режиссерах и композиторах, пиани- лями искусства, такими как певцы Александр стах и дирижерах, певцах, этнографах, фоль- Вертинский и Анастасия Вяльцева, Леонид Со- клористах, педагогах, меценатах и антрепрене- бинов и Надежда Плевицкая, Федор Шаляпин рах воочию прослеживается весьма насыщен- и Антонина Нежданова, артисты цирка братья ная театральная и музыкальная жизнь нашего Дуровы, Иван Заикин, проживший немало лет края в контексте взаимосвязи с мировой и в Кишиневе, представлена целая плеяда лиц и русской культурой. Узнать об этом читателю персоналий, о которых меньше известно. Это, словаря-справочника будет тем более инте- в частности, побывавший в разное время в Ки- ресно, поскольку ни в главном, ни в других шиневе со своим хором «Славянская капелла» крупных городах Бессарабии не существова- дирижер Дмитрий Агренев-Славянский; хоро- ло собственного стационарного театра. Между вой дирижер, композитор и основатель «Бес- тем в Кишиневе гастролировали известные сарабского музыкального общества» (1931) театральные труппы Павла Гагарина, Викто- Вячеслав Булычев; хоровой дирижер и педагог, ра Петипа, Веры Комиссаржевской и других один из организаторов хоровой капеллы «Дой- антрепренеров. Кишиневцы восторгались на» (Тирасполь, 1931) Константин Пигров; пи- мастерской игрой таких видных российских анист, дирижер и композитор, преподаватель актеров и актрис, как Борис Богданович, Кон- Кишиневской консерватории Иван Базилев- стантин Варламов (сын популярного компози- ский; «царь виолончелистов века» Карл Давы- тора Александра Варламова, чья родословная дов; скрипач и педагог Василий Салин; оперные восходит к бессарабским помещикам), Влади- певцы и певицы – Мария Алешко, Иван Ал- мир Давыдов, Евлалия Кадмина, Вера Комис- чевский, Василий Анненков; певец и препода- саржевская, Александр Ленский (уроженец ватель кишиневской консерватории Василий Кишинева), Корнелий Полтавцев. Долев-Горчаков; оперный певец и знаменитый На поприще музыкального искусства на антрепренер Владимир Любимов; выдающийся подмостках Кишинева, Бендер, Дубоссар и дру- камерный певец Александр Мозжухин; видный гих городов блистали композитор и пианист, певец и педагог Николай Фигнер; артисты ба- дирижер и педагог Антон Аренский, скрипач лета и талантливые хореографы – Тамара Кар- европейского уровня, композитор и педагог савина, участники первых в крае показов клас- Генрик Венявский, друживший с величайшим сической хореографии Георгий и Лидия Кякшт, пианистом эпохи, выходцем из Бессарабии Ан- Сергей Легат; видные балерины Евгения Лопу- тоном Рубинштейном, выдающийся компози- хова и Мария Петипа; крупнейший балетмей- тор и пианист Александр Скрябин, певец и дра- стер и танцовщик Михаил Фокин; известный матический актер Семен Гулак-Артемовский, клоун-дрессировщик, один из родоначальни- композитор, автор первого российского гим- ков знаменитой артистической династии Ду- на «Гром победы, раздавайся» на слова Г. Дер- ровых Владимир Дуров и его брат Анатолий и жавина, знаток молдавского фольклора Осип многие другие основательно забытые и полуза- Козловский, один из организаторов создания в бытые мастера искусств, представители бога- Кишиневе отделения Российского музыкально- той русской художественной культуры ХIХ – I го общества, музыкальных классов и первого в половины ХХ вв. 236

Ярким свидетельством живого взаимо- и выходцам из Бессарабии, вписавшим немало действия и взаимовлияния молдавской и рус- ярких страниц в историю русской и зарубеж- ской национальных культур являются тщатель- ной художественной культуры. Самобытный но подготовленные материалы об основных ве- архитектор и градостроитель Алексей Щусев хах биографии и творческих достижениях цело- создает в России ряд шедевров архитектуры, го созвездия выходцев из Молдавии и урожен- искусно вплетает в свой творческий арсенал цев Бессарабии, внесших значительный вклад традиции молдавского зодчества. В свою оче- в развитие русского национального искусства. редь благодаря его «верному глазу и хорошему Вот их имена: выдающийся композитор, пиа- вкусу» молдавские архитекторы применяют нист и дирижер, прямой потомок господаря метод ансамблевой застройки городов. Гавриил Штефана Великого Сергей Рахманинов и его Барановский основывает в Санкт-Петербурге двоюродный брат, видный пианист, дирижер и журнал «Зодчий», становится автором много- музыальный редактор Александр Зилоти; выда- томной «Архитектурной энциклопедии». Од- ющийся пианист-виртуоз, обладатель «поющих ним из самых искусных художников-рестав- рук», композитор и педагог, организатор про- раторов своего времени зарекомендовал себя фессионального музыкального образования в живший в Москве и Париже Ион Кроитору. Из- России Антон Рубинштейн; видный артист дра- вестный художник, скульптор, академик Фома мы, оперный и опереточный певец, театраль- Райлян редактирует и издает иллюстративный ный режиссер и педагог Александр Ленский; журнал «Свободные искусства» и газету «Про- уроженец Кишинева, музыковед-академик, пе- тив течения» (Санкт-Петербург). Талантливый дагог и музыкальный деятель Александр Оссов- график, живописец, академик Павел Шиллин- ский; пианист, композитор и педагог, народный говский преподает в Петербургской академии артист СССР Александр Гольденвейзер; выдаю- художеств. Гордостью русской оперной сцены щаяся оперная певица, профессор Московской становятся выпускники Петербургской и Мо- консерватории, народная артистка СССР Анто- сковской консерваторий А. П. Антоновский, нина Нежданова (чьи предки из Бессарабии); Л. Я. Липковская, Е. Е. Луч (Лучезарская), оперная и камерная певица Аделаида Больска Г. Д. Афанасиу, Я. Л. Горский, оперная и опере- (урожденная Скомпска); известный оперный точная певица Иза (Изабелла) Кремер, леген- певец, исполнитель главных ролей Николай дарная исполнительница русских и цыганских Горчаков (настоящая фамилия Попа); оперная романсов Варя (Варвара) Панина. Своим пе- певица Елена Катульская и другие наши земля- дагогическим и исполнительским искусством ки. Еще в конце ХVIII в. в Молдавии начинал прославили Бессарабию Гавриил Музическу, свою музыкальную карьеру (в Ставке Свет- Евгений Кока, Константин Златов и многие лейшего князя Григория Потемкина) Даниил другие наши талантливые земляки. А сколько Кашин, ставший впоследствии известным рус- новых, неизвестных нам имен откроется еще ским композитором, пианистом, дирижером, для каждого из нас на страницах словаря-спра- педагогом и собирателем фольклора. вочника! Второй раздел словаря-справочника Годы учебы студентов из Бессарабии и «Деятели искусств Бессарабии (ХVIII – I поло- Молдавии в лучших учебных художественных вина ХХ в.)» включает в себя те же жанровые заведениях России (в Санкт-Петербурге, Мо- подразделы, что и первый (кроме циркового скве, Киеве, Одессе), многолетнее знакомство искусства). Особо следует отметить, что в ука- жителей края с достижениями русской худо- занный период творческие контакты мастеров жественной культуры трансформировались в искусств России с бессарабцами не теряют сво- конкретные результаты, позволившие присту- ей интенсивности (гастроли оперных и драма- пить к непосредственному формированию в тических трупп, известных певцов и музыкан- крае профессионального многожанрового ис- тов, хоровых коллективов, мастеров цирка и кусства. Местные кадры, что называется, «ко- др.). В данном разделе, также как и в первом, с вались» в частных и официальных музыкаль- интересом читаются материалы, посвященные ных и художественных школах (училищах), в 237

мастерских и на персональных выставках, в и Майя Плисецкая, хореограф Борис Эйфман; ходе многочисленных концертов перед публи- актеры кино – Михаил Боярский, Николай Гу- кой. Во втором разделе словаря-справочника бенко, Николай Мордвинов, Анатолий Папанов речь, кстати, идет только о ста девятнадцати и Олег Янковский; режиссеры – Леонид Гайдай, (в первом разделе – о ста трех) конкретных но- Александр Довженко, Никита Михалков и Сер- сителях материальной и духовной культуры, гей Параджанов) представлено в подразделах внесших неоценимый вклад в сокровищницу «Вокальное искусство», «Хореография», «Кино- национального искусства края: архитекторах и искусство. Актеры» и «Режиссеры, сценаристы, градостроителях, художниках, актерах драмы и операторы». кино, композиторах и музыковедах, дирижерах Во второй раздел тома – «Деятели ис- и музыкантах, певцах и певицах, хореографах. кусств Молдовы (II половина XX в. – начало Может быть, не каждый из них в отдельности XXI в.» включены сведения лишь о тех деятелях раскрыт достаточно полно и емко, однако чи- национального искусства, творчество которых татель должен понимать, что такое случается наиболее тесно переплетено с процессом мол- в основном по причине отсутствия необходи- давско-русских взаимосвязей. Здесь персони- мой информации.Тем не менее надо согласить- фицирован богатейший спектр национально- ся, что даже десяток-другой строк о человеке- го искусства, вбирающий в себя подразделы: творце закрепляет его в памяти поколений. И «Архитектуры и градостроительство», «Скуль- это справедливо. птура», «Изобразительное искусство и ис- Если первый том биобиблиографическо- кусствоведение», «Театрально-декорационное го словаря посвящен прошлому, то второй – искусство», «Декоративно-прикладное искус- настоящему, период которого охватывает ство», «Искусствоведы, художественные кри- II половину XX в. – начало XXI в. В первый тики», «Драматический театр, театроведение, раздел этого тома – «Деятели искусств РСФСР, театральные критики, актеры», «Режиссеры-по- Российской Федерации в Молдове» – включе- становщики», «Драматурги», «Театроведы, теа- ны сведения о выдающихся деятелях искусств, тральные критики», «Композиция и музыкове- оставивших свой след в художественной куль- дение», «Дирижирование», «Инструментальное туре республики. К сожалению, некоторое чис- искусство», «Музыковеды, музыкальные крити- ло ярких, выдающихся личностей, посетивших ки», «Вокальное искусство. Опера. Вокалисты», Молдову, остались за рамками издания: све- «Оперные дирижеры и дирижеры», «Эстрадное дения об их пребывании в нашем крае крайне искусство», «Хореография. Балет», «Балетмей- скудны или трудно доступны. Из упомянутых стеры-постановщики», «Балетмейстеры-по- в словаре-справочнике в подразделах «Архи- становщики народных танцев», «Кино и ки- тектура и градостроительство», «Скульптура», новедение. Актеры», «Режиссеры, операторы, «Драматический театр», «Комозиция и музыко- художники», «Сценаристы», «Аудиовизуальное ведение», «Дирижирование» в первую очередь искусство. Радио», «Телевидение. Режиссеры, следует назвать архитектора Агаси Амбарцумя- операторы, художники, телеведущие». на, скульпторов Михаила Аникушина и Олега Такая дифференциация убедительно Комова, живописца Бориса Щербакова, поэта, свидетельствует о многообразии и многокра- прозаика Евгения Евтушенко, актера Сергея сочности отечественного искусства. Обилие Юрского, композиторов Тихона Хренникова, имен деятелей, представленных только в этом Дмитрия Шостаковича и нашего земляка Алек- разделе (их насчитывается около шестисот че- сандра Морозова, дирижеров Евгения Светла- ловек!), к сожалению, не дает возможности вы- нова и Владимира Минина. делить кого-либо из них отдельно, хотя, уверен, Настоящее созвездие имен (певицы – каждый из представленных в справочнике с Ирина Архипова, Лилия Амарфий, Алла Бая- полным правом заслуживает этого. нова, Людмила Зыкина и София Ротару; пев- К чести авторов-составителей нужно цы – Иосиф Кобзон, Александр Огнивцев, Ле- сказать, что более глубокому и тонкому вос- онид Утесов; балерины – Ольга Лепешинская приятию представленных в двухтомнике статей 238

помогает умело подобранный иллюстративный и евреи, поляки и греки, немцы и французы, материал. Большинство сообщений сопрово- итальянцы и русины. Следует отметить, что во ждается персональными фотографиями, пове- многом благодаря изданию и рецензируемого ствования об архитекторах и градостроителях словаря-справочника К. Б. Шишкан награжден дополняются снимками их лучших строений, Почетным Знаком за вклад в активное сотруд- рассказы о художниках – иллюстрацией их ничество Республики Молдова и Российской лучших полотен, сведения о композиторах – Федерации. списком лучших произведений, сообщения о Уверен, читателей не может не порадовать певцах – перечислением лучших сыгранных качество издания, его типографское и художе- партий в спектаклях, режиссеры драмы пред- ственное оформление (художник В. Погольша). ставлены списком лучших постановок и т. д. Книга издана по инициативе и при поддержке После каждой статьи приводятся также назва- Правительства Москвы, Международного сове- ния персональных сочинений и список литера- та российских соотечественников, Посольства туры о них и их авторах. Российской Федерации в Республике Молдова, Думается, что не только специалисты, но Конгресса русских общин Республики Молдова и рядовые читатели с интересом познакомятся с и Кишиневской общины россиян. культурологическими статьями, помещенными Итак, проделана огромная поисковая кол- в разделе «Приложения» (авторы – Л. А. Тома, лективная работа. Результат – налицо. Свою леп- О. А. Гарусова, В. С. Федоренко, Э. А. Короле- ту в этот труд внесли ученые Академии наук Мол- ва, В. Д. Андон, А.-М. Плэмэдялэ), а также с довы, а также научные сотрудники других инсти- историко-культурологическим очерком одного тутов и творческих организаций. Во введении к из идейных вдохновителей создания словаря- изданию, в частности, справедливо отмечается, справочника и авторов-составителей Констан- что оно «не претендует на охват абсолютно все- тина Шишкана «Плоды одного древа», пред- го художественного процесса (да это и невозмож- варяющего это издание. Характерно, что све- но), но представление о нем поможет составить дения, представленные в словаре-справочнике, достаточно полное» (выделено мной – В. А.). Как адекватно отражают складывавшийся веками бы то ни было, выход в свет этого издания вызвал полиэтничный состав населения нашего края: большой общественный, несомненно, положи- в него включены представители многих наци- тельный резонанс не только в нашей республике, ональностей – молдаване и русские, украинцы но и в Российской Федерации. 239

JUBILEE ЮБИЛЕИ

КОНСТАНТИНУ ШИШКАНУ – 80 ЛЕТ

Шишкан, Константин Борисович – поэт, прозаик, кинодраматург, автор слов ряда песен, редактор, ученый. Родился 11 декабря 1933 г. в Кишиневе в семье творческих людей (отец – служащий, музыкант-любитель, мать – худож- ник-прикладник). В возрасте 10 лет во время войны находился в трех фашистских концлаге- рях: в Голте (под Первомайском), в Богдановке (под Николаевом) – на Украине и в фильтраци- онном – в Тирасполе. После средней школы в Кишиневе (1953) окончил историко-филологи- ческий факультет Кишиневского госуниверси- тета (1958). Печатается с 1952 г. Первое стихот- ворение увидело свет в газете «Юный ленинец», затем стихи были опубликованы в коллектив- ных сборниках «Утро», «Весна», «Молодость». работала «Литературная мастерская», выпу- В год окончания университета вышли сразу две скавшая в течение нескольких лет один номер первые книги стихов К. Шишкана: «Ожидание» в году силами молодых писателей. Журнал и (Лирика) и «День в лесу» (Стихи для детей). На его «Мастерская» способствовали появлению II съезде писателей республики (1958), высоко в республике целой плеяды молодых поэтов и оценив в своем выступлении книгу «Ожида- прозаиков, ныне успешно работающих в лите- ние», видный российский поэт, требовательный ратуре. мастер художественного слова Ярослав Смеля- К. Шишкан – автор стихов и рассказов ков подарил ему сборник своих избранных сти- для самых маленьких: «День в лесу» (1958), хов с напутствием: «Константину Шишкану – «Живая дверь» (1961), «Погодите, чудеса» талантливому молодому поэту с верой и надеж- (1970), «Зориника» (1973). На одном из обсуж- дой. Хорошей смене!» (1958). После окончания дений детской литературы Молдовы (1960), в университета К. Шишкан работает старшим котором принимали участие А. Барто, Ю. Сот- редактором, а затем заведующим отделом лите- ник и др., поэт и прозаик Наталия Кончалов- ратуры и искусства Госиздата Молдовы (1959– ская, внучка известного русского художника В. 1963), принимая самое деятельное и непосред- Серова, особо выделила книгу стихов К. Шиш- ственное участие в развитии литературно-ху- кана «Живая дверь»: «...с такими стихами поэт дожественного процесса республики. С 1965 г. может вступить в члены Союза писателей». он – литературный консультант Союза писате- Вскоре она дала ему рекомендацию. В письме лей Молдовы. С его именем связано создание и «В Союз молдавских писателей» (6.06.1960) она само название литературно-художественного и отмечала: «Молодого поэта Константина Шиш- общественно-политического журнала «Кодры» кана я знаю как очень одаренного, серьезного (1968), где он работает ответственным секрета- и интересного литератора. Мне пришлось на- рем (заместителем главного редактора), а потом блюдать рост его и творческие возможности, главным редактором (1976–1988). Неоднократ- ведя с ним переписку в течение двух лет. И мне но избирается Председателем русской секции, а кажется, что Константин Шишкан необычайно также Секретарем Правления Союза писателей добросовестно и с большой любовью и серьез- Молдовы. При журнале под его руководством ностью относится к своему делу». 240

О «взрослой» поэзии К. Шишкана теп- Константин Шишкан – автор творческой ло отзывались такие мастера художественного идеи и автор-составитель совместно с доктором слова, как Всеволод Рождественский и Эдуар- филологии С. П. Прокоп и доктором хабилитат дас Межелайтис, советовавший ему: «Пиши- филологии С. Г. Пынзару библиографическо- те, не забывайте Человека, расскажите людям го словаря-справочника «Русская литература свой драматический биографический опыт», а Молдовы в лицах и персоналиях», а также ав- критик В. Озеров, прочитавший вышедшую в тор идеи и автор-составитель совместно с му- Москве в издательстве «Советский писатель» зыковедом С. Г. Пожаром двухтомного изда- книгу стихов «Песни чудореза» (1981), отмечал ния библиографического словаря-справочника в письме к К. Шишкану: «Прочитал „Песни чу- «Молдавско-русские взаимосвязи в искусстве в дореза”». Мало сказать, что стихи написаны та- лицах и персоналиях» (т. I – 2009, т. II – 2010). лантливым поэтом. Привлекает душевный свет, Проявил себя писатель и в области худо- которым они пронизаны. Так может писать че- жественного перевода. Он перевел на русский ловек, влюбленный в жизнь, очень по-доброму язык первую книгу стихов для детей Г. Виеру воспринимающий ее. Это видно в пейзажной «Веселый перезвон», а также стихи большин- лирике, в фольклорном сюжете, всюду». В пре- ства известных поэтов Молдовы – Л. Деляну, дисловии к книге стихов К. Шишкана «Лесные А. Лупана, Л. Дамиана, П. Боцу, П. Заднипру и звезды» (1963) известный поэт Кирилл Коваль- др.; сборник «Молдавские народные сказки» джи писал: «Он горячо говорит о Молдавии и (2012), сборник цыганского фольклора, собран- России, о своем детстве, о молодости и любви, ного Г. Кантя; ряд статей для энциклопедии о дружбе, о нашем будущем, он волнуется за Молдовы и др. судьбы мира». «Личный жизненный и литературно- К. Шишкан – автор повестей о подрост- общественный опыт Константина Шишка- ках: «Колесо над пропастью» (1980) и «Спасен- на, – писал в предисловии к сборнику стихов ное имя» (1983), сборника рассказов и эссе «Все «Листья огня» Сергей Михалков, – делают его времена сердца» (1973). Его перу принадлежит художнический поиск весьма заметной частью первый роман о Кишиневе 30-х гг. «Судьбы нашей современной многонациональной лите- начинаются с минут» (1968), о котором в пре- ратуры, особенно той, которая обращена к дет- дисловии к молдавскому изданию Владимир ству, отрочеству, юности». Бешлягэ писал, что он является «неотъемлемой Творчество писателя – постоянный объ- частью литературного процесса Молдовы, как ект научного исследования (курсовые работы по его тематике, проблемам, так и по особенно- студентов, статьи, учебные пособия, диссерта- стям стиля, методу подачи материала, конкрет- ции). О его книгах публиковались рецензии и ной исторической действительности». В 2002 г. статьи в ряде журналов бывшего Союза («Но- вышел в свет новый роман писателя «Молнии вый мир», «Юность», «Звезда», «Молодая гвар- в снегу», о котором академик К. Попович ото- дия», «Детская литература», «Литературное звался как о заметном событии в литературной обозрение», «Литературная газета» и др.). Не- жизни Молдовы. Константин Шишкан – автор которые из его рассказов, статей и стихов пере- сценариев первых художественных фильмов ведены на английский, французский, немецкий, для детей, созданных на киностудии «Молдова- итальянский, испанский, польский, чешский, филм»: «Спасенное имя» (1973) и «Никушор болгарский, идиш, татарский, украинский и из племени ТВ» (1975), а также популярно- другие языки. Пять книг увидели свет на мол- го музыкального фильма для молодежи «Как давском языке. Общий тираж книг писателя в стать знаменитым» (1985). Музыку к его кино- настоящее время превысил миллион экземпля- фильмам писали М. Таривердиев, А. Градский, ров, а отдельных стихов, рассказов, статей – Е. Дога, песни – Григоре Виеру. Фильм «Как 20 млн. экз. стать знаменитым» на сегодняшний день по- К. Б. Шишкан – ученый, старший на- смотрели 20 млн. зрителей, в том числое в Ита- учный сотрудник Академии наук РМ, доктор лии и Германии. искусствоведения, литературовед, автор трех 241

монографий: о творчестве старейшего бесса- лельных миров», посвященная проблемам под- рабского художника Б. Г. Несведова – «В ма- ростково-юношеской литературы. стерской чудодея» (1995), исследования, посвя- Орден «Знак Почета», медали, звание щенного проблемам русского романа Молдовы «Заслуженный работник культуры Молдовы», 80–90-х годов XX столетия – «На разломах вре- Премия им. А. С. Пушкина, Почетный знак за мен» (2001), в котором впервые предприни- вклад в культурное сотрудничество с РФ (2011); мается попытка показать значимость и обще- Почетная Грамота Академии наук Молдовы культурную составляющую русского романа (2003). Молдовы, выявить основные мотивы в разви- Член Союза писателей СССР. тии современного литературного движения, Член Союза писателей Молдовы. очертить круг тем и проблем переломного деся- Член Союза журналистов Молдовы. тилетия. Работа удостоена Премии Президиума Член Союза писателей России. Академии наук Молдовы (2003). В 2008 г. вышла Член Международного сообщества твор- монография К. Шишкана – «В поисках парал- ческих Союзов. Светлана ПРОКОП 242

ОЛЕГУ СЕРГЕЕВИЧУ ГАЛУЩЕНКО – 60 ЛЕТ

В 2013 году отметил свой юбилей стар- (GSI); International Society for Human Rights – ший научный сотрудник Отдела комплексных Moldavian Section. проблем Института культурного наследия АНМ, Центра Этнологии и межэтнических ис- следований Олег Сергеевич Галущенко. Он ро- дился 16 апреля 1953 г. в городе Кишиневе, где в 1960–1970 гг. получил среднее образование в школе № 9. В 1975 г. окончил исторический факуль- тет Кишиневского государственного универ- ситета. В 1980–1982 гг. прошел научную стажи- ровку в Москве в секторе комплексных про- блем Института истории СССР АН СССР, где в 1985 г. защитил диссертацию на соискание уче- ной степени кандидата (доктора) исторических наук. В 1991–1992 гг. находился на научной ста- жировке в том же институте. В 2000 г. прошел научную стажировку в Русском и Восточно-ев- ропейском центре Иллинойского университе- та (г. Урбана-Шэмпэйн, США). В 2004–2005 гг. находился на научной стажировке в Центре После окончания университета в 1975– перспективных научных исследований и обра- 1979 гг. работал архивариусом партийного ар- зования (CASE) при Европейском Гуманитар- хива, затем старшим лаборантом Института ном Университете (Минск, Белоруссия). Окон- истории партии. С 1979 г. по 2002 г. работал чил также краткосрочные курсы: 1. По про- в Институте истории AHM: в 1979–1983 гг. – грамме George Mason University (USA), office of старшим лаборантом, в 1983–1986 гг. – млад- continuing education (2003 г.) на тему «How to Use шим научным сотрудником, в 1986–1989 гг. – Case Studies in Education». Организаторы: The научным сотрудником, в 1989–2002 гг. – стар- Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA) – шим научным сотрудником. С 2010 г. по насто- IREX’s. 2. По программе Евросоюза IBPP 01-161 ящее время возглавляет Отдел межэтнических «Support to Civil Society and Local Initiatives (July исследований Центра этнологии. Специализи- 2003 – June 2004)» на тему «Укрепление струк- руется в области межэтнических отношений. туры и навыков управления молдавских НПО». Написал по данной тематике более 60 научных Организаторы: Gustav–Stresemann–Institute.V. работ, в том числе три монографии. Редколлегия 243

IN MEMORIAM

65 DE ANI NEÎMPLINIŢI AI LUI ION DRON

Ion Dron s-a născut la 17/20 iunie 1948 în satul Bădicul Moldovenesc, raionul Cahul, în fami- lia numeroasă a ţăranilor Vasile Dron (1905/1907– 1984) şi Sofia Leancă (1913–1981). În 1967 a absolvit şcoala medie de cultură generală din satul natal, iar în 1978 – Şcoala Su- perioară a Ministerului Afacerilor Interne a URSS. Anume în această perioadă tânărul militar mani- festă interes ştiinţific faţă de activitatea de cercetare şi de căutare, legată în ansamblu de onomastică şi de toponimie, în particular. Astfel, ajunge să facă studiile la doctoratul Institutului de Lingvistică a AŞ a URSS, secţia frecvenţă redusă, după absolvi- rea căruia susţine cu brio teza de doctor în filologie (echivalentul de atunci candidat în ştiinţe filologi- ce), la specialitatea „limbi tiurce”. Teza de docto- rat Toponimia contemporană a regiunii găgăuze a Moldovei / Современная топонимия гагаузского региона Молдавии a fost susţinută la Moscova, în nimia Republicii Moldova de origine tiurcă / anul 1988. Топонимия Республики Молдова тюркского Această teză de doctor se prezintă ca unul происхождения, teza de doctor în filologie (echi- din primele studii monografice ale sistemului topo- valent cu titlul de „doctor” în Republica Moldova). nimic al lexicului limbii găgăuze contemporane şi Cât priveşte activitatea sa de cercetare, din conţine informaţii valoroase privind aşezarea găgă- 1996 I. Dron este cercetător ştiinţific coordonator al uzilor în Bugeac, procesele migraţioniste din trecut Sectorului de găgăuzologie al AŞM, iar peste un an studiate conform datelor toponimice şi izvoarelor i se conferă gradul ştiinţific de cercetător ştiinţific istorice, istoriografia problemei abordate, istoria superior la specialitatea „limbi tiurce”. Din septem- organizării aşezărilor umane şi formării toponime- brie 1997 până în noiembrie 1999 inclusiv a supli- lor, cercetarea nemijlocită a toponimiei şi microto- nit funcţia de şef al Sectorului de Găgăuzologie al ponimiei din punct de vedere al originii, compo- AŞM. nenţei lexicale şi structurii morfologice. Lucrarea Din anul 1999 începe activitatea sa didactică, menţionată anterior a lui I. Dron a văzut lumina îndeplinind şi funcţia de profesor universitar la ca- tiparului la Chişinău, în 1989, în cartea editată îm- tedra „Limba română” la ULIM. preună cu S. Curoglo Toponimia găgăuză contem- Ulterior, în 2001, pe baza registrelor sale va- porană şi antroponimia / Современная гагаузская loroase privind toponimia şi a lucrărilor ştiinţifice топонимия и антропонимия şi în monografia publicate anterior, I. Dron a prezentat primul în editată la Chişinău, în 1992, Denumirile geografi- lume Dicţionar al termenilor geografici / Словарь ce găgăuze (spaţiul pruto-nistrean) / Гагаузские гагаузских географических терминов и других географические названия (Территория Пруто- слов, формирующих гагаузскую топонимию в Днестровского междуречья). сопоставительном освещении, o lucrare de pro- Ulterior, în 1997, la Institutul de Ling- porţii publicată la Chişinău. În această carte este vistică al AŞ a Rusiei, I. Dron susţine, pe baza succint prezentată etimologia termenilor populari lucrărilor publicate la tema de cercetare Topo- şi literari din domeniul geografiei fizice, specificul 244 lor, rolul şi locul în formarea toponimiei regiunii de onomastică (1993), Asociaţiei ştiinţifice Historia populate de găgăuzi. În plan comparativ, sunt aduse (1997), membru al mai multor comisii ştiinţifice, ci- exemple şi informaţii de caracter lingvistic, istoric, vice şi de creaţie, precum ar fi Comisia republicană cronologic şi etnografic cu referinţă la istoria şi cul- privind reglementarea şi protecţia onomasticii naţi- tura civilizaţiilor tiurco-mongole şi indoeuropene. onale, Asociaţia istoricilor din Republica Moldova, Sfera preocupărilor ştiinţifice ale lui I. Dron Societatea geografilor şi etnologilor din Republica este amplu prezentată în cartea sa Studii şi cercetări Moldova, Societatea de genealogie, heraldică şi ar- (Articole selecte) (Chişinău, 2001), în care au fost hivistică P. Gore, Uniunea ziariştilor a Republicii incluse atât articole publicate anterior, cât şi cerce- Moldova, membru al colegiilor de redacţie al nu- tările sale inedite. Ele sunt consacrate problemelor meroaselor reviste ştiinţifice, anuare şi almanahuri toponimiei şi hidronimiei Basarabiei şi regiunilor (Natura, Bibliopolis, Analele ştiinţifice ULIM. Seria din stânga Nistrului (Transnistria), de asemenea, Filologie, Symposia Professorum. Seria Filologie, etnogenezei, istoriei şi culturii populaţiei spaţiului Lecturi filologice). vizat (români/moldoveni, romi, găgăuzi, bulgari). Activitatea sa profesionistă a fost înalt apreci- Într-o ediţie specială, cu genericul Chişinău. ată prin conferirea distincţiilor de stat, printre care Schiţe etnotoponimice (Chişinău, 2001), au fost medalia Pentru muncă devotată /За безупречную înmănuncheate schiţele sale ştiinţifice şi de popu- службу, gradul II (1977), gradul II (1982) şi gradul larizare a ştiinţei – articole de publicistică din mass- I (1987); medalia Veteran al muncii (1989); medalia media privind toponimia legată direct sau tangenţi- 2000 Millennium. Medal of Honor (1998), la care se al de capitala Republicii Moldova, or. Chişinău. adaugă titlurile onorifice de Omul anului 1999, în Odată cu deschiderea, în 1998, în cadrul versiunea Institutului american de biografie şi cetă- AŞM a doctoratului la specialitatea „limbi tiurce” ţean de onoare al comunei Lăpuşna (2000). (limba găgăuză), I. Dron îşi asumă responsabilita- Cât priveşte activitatea în domeniul găgăuzo- tea de a conduce elaborarea tezelor de doctorat. Sub logiei, I. Dron a pregătit în anul 2002 pentru redac- nemijlocita sa îndrumare, I. Bancova a susţinut la tare lucrarea Savanţi Găgăuzi, dedicată cercetători- Moscova, în anul 2002, teza de doctor în domeniu. lor ştiinţifici găgăuzi. Tot atunci este editat un Dic- I. Dron s-a manifestat atât în calitate de coa- ţionar de proporţii găgăuz-rus-român, Гагаузско- utor al numeroaselor monografii legate de istoria русско-румынский словарь (Chişinău, 2002), locală, precum ar fi Cornova (Chişinău, 2000), Pro- fiind coautor cu P. Cebotari, L. Cimpoeş. Tot în fesorii Universităţii Libere Internaţionale din Mol- anul 2002 a iniţiat elaborarea unui dicţionar româ- dova (Chişinău, 2001), cât şi ca redactor ştiinţific no/moldovenesc-găgăuz Румынско(молдавский)- al numeroaselor publicaţii: Chişinău. Enciclopedie гагаузский словарь. Însă acest proiect, cu regret, (Chişinău, 1997); I. Colesnic. Sfatul Ţării. Enciclope- a rămas nerealizat – Ion Dron a plecat în nefiinţă die (Chişinău, 1998); V. Trofăilă. Visoca (Chişinău, subit şi prematur la 18 februarie 2003, găsindu-şi 1999); Femei din Moldova. Enciclopedie (Chişinău, somnul de veci la Cimitirul Central al or. Chişinău. 2000); L. Cerepovschi. Ghilea ai chălibă romani. Ion Dron a fost şi rămâne în memoria noas- Cîntece şi dansuri ţigăneşti din Basarabia (Chişinău, tră ca unul din cei mai activi, neobosiţi şi prodigi- 2002); V. Grosu. Copceac. Pagini din istoria satului oşi cercetători ştiinţifici ai timpului nostru. El ne-a (Chişinău, 2002); В. Трагира, В. Трофэилэ. Otaci. lăsat nouă şi generaţiilor viitoare un patrimoniu Атаки. Страницы истории (Chişinău, 2002); T. considerabil – mai bine de 500 de publicaţii – un Ţopa, V. Trofăilă, V. Ladaniuc. Călăraşi (Chişinău, tezaur veritabil, lucrări ştiinţifice şi de publicistică, 2002); Presa basarabeană de la începuturi pînă în iar celor care l-au cunoscut şi au lucrat împreună – anul 1957. Catalog (Chişinău, 2002). o luminoasă şi vie amintire despre sine. Nici activitatea socială nu a fost trecută cu vederea de regretatul coleg al nostru. Astfel, I. Dron Vitalii SÎRF, a fost unul din co-fondatorii Societăţii româneşti Diana NICOGLO

245

DATE DESPRE AUTORI

Аbacumova-Zabunova N. Doctor în istorie, științific la Centrul de Etnologie al Institutului cercetător ştiinţific superior la Centrul de Etnologie Patrimoniului Cultural al AŞM. [email protected] al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. Grădinaru N. Cercetător ştiinţific la Centrul [email protected] de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural Bejan-Volc Iu. Doctor habilitat în sociologie, al AŞM. [email protected] cercetător ştiinţific principal la Centrul de Etnologie Gumenîi I. Doctor în istorie, conferenţiar, Uni- al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. versitatea de Stat din Moldova. [email protected] Blajco V. Doctor habilitat în sociologie, Fulea L. doctoranda la Centrul de Etnologie Institutul Integrare Eropeană şi Ştiinţe Politice al al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. AŞM. [email protected] Chirtoagă V. Cercetător ştiinţific la Centrul Furtună A. Doctor în istorie, cercetător de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi al A.Ş.M. [email protected] Derpt al A.Ş.M. [email protected] Cojolianco А. Doctor în istorie, conferenţiar, Moisei L. doctoranda la Centrul de Universitatea Naţională „Iu. Fedicovici” din Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Cernăuţi (Ucraina). [email protected] AŞM. [email protected] Cojolianco G. Doctor habilitat în istorie. Nicoglo D. Doctor în istorie, cercetător ştiinţi- Universitatea Naţională „Iu. Fedicovici” din fic superior la Centrul de Etnologie al Institutului Pa- Cernăuţi (Ucraina). trimoniului Cultural al AŞM. [email protected] Cojuhari V. Doctor în istorie, cercetător Procop S. Doctor în filologie, conferenţiar, di- ştiinţific superior la Centrul de Etnologie al rector al Centrului de Etnologie al Institutului Patri- Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. moniului Cultural al AŞM. [email protected] [email protected] Pușcariova N. Doctor în istorie, cercetător Cotoman C. doctoranda la Centrul de științific coordonator, Institutul de Etnologie și Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Antropologie Academiei de științe (Rusia). AŞM. Şabaşov A. Doctor în istorie, profesor la Covalov A. cercetător ştiinţific la Centrul de Catedra de Arheologie şi Etnologie a Universităţii Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Naţionale „I. Mecinikov” din Odesa (Ucraina). A.Ş.M. [email protected] [email protected] Cuşnir J. Doctor în filologie, cercetător Sîrbu T. Doctor în istorie, colaborator ştiinţific la Centrul de Etnologie al Institutului științific, laborator de antropologie perspectivă, In- Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. [email protected] stitutul de limbă și comunicare, Universitatea cato- Demirdirek H. Doctor în politologie, lică din Louvain (Belgia). Director Centrului Rus, Fondul de cercetare Sîrf V. Doctor în filologie, cercetătorş tiinţific politicii economice al Turciei. superior la Centrul de Etnologie al Institutului Pa- Derlicki J. Doctor în etnologie, cercetător trimoniului Cultural al AŞM. [email protected] ştiinţific la Departamentul de Etnologie al Institutului Şişcan C. Doctor în studiul artelor, conferenţiar, de Arheologie şi Etnologie al Academiei de Ştiinţe cercetător ştiinţific superior la Centrul de Etnologie al din Polonia (Varşovia). [email protected] Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. Drumea L. Doctor în filologie, cercetător Şofransky Z. Doctor habilitat în istorie, ştiinţific superior la Centrul de Etnologie al conferenţiar, cercetător ştiinţific superior la Centrul Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural [email protected] al A.Ş.M. [email protected] Duminica Ivan. Magistru în istorie, Stepanov V. Doctor habilitat în istorie, Universitatea „Sf. Chiril şi Metodiu” din Veliko- conferenţiar, cercetător ştiinţific principal la Târnovo (Bulgaria). [email protected] Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Duşacova N. Doctor în istorie, cercetător Cultural al A.Ş.M. [email protected] 246

Ţarălungă A. Cercetător ştiinţific la Centrul ştiinţific coordinator la Institutul de Istorie, Stat şi de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural Drept al AŞM. [email protected] al A.Ş.M. [email protected] Zaicovschi T. Doctor în filologie, conferen- Ursu V. Doctor în istorie, conferenţiar univer- ţiar, cercetător ştiinţific coordonator la Centrul de sitar, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”. Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al [email protected] AŞM. [email protected] Zabolotnaia L. Doctor în istorie, cercetător

СВЕДЕНИЯ ОБ АВТОРАХ

Абакумова-Забунова Н. Доктор исто- дарства и права АНМ. lilia_zabolotnaia2000@ рии, старший научный сотрудник Центра этно- yahoo.com логии Института культурного наследия АНМ. Зайковская Т. Доктор филологии, конфе- [email protected] ренциар, ведущий научный сотрудник Центра Бежан-Волк Ю. Доктор хабилитат со- этнологии Института культурного наследия циологии, главный научный сотрудник Центра АНМ. т[email protected] этнологии Института культурного наследия Киртоагэ В. Научный сотрудник Центра АНМ. этнологии Института культурного наследия Блахко В. Доктор хабилитат социологии, АНМ. [email protected] Институт европейской интеграции и политиче- Ковалов А. Научный сотрудник Центра ских наук АНМ. этнологии Института культурного наследия Грэдинару Н. Научный сотрудник Цен- АНМ. [email protected] тра этнологии Института культурного наследия Кожолянко А. Кандидат исторических АНМ. [email protected] наук, доцент, Черновицкий национальный уни- Гуменый И. Доктор истории, конферен- верситет им. Ю. Федьковича (Украина, Черно- циар, Государственый ууниверситет Молдовы. вцы). [email protected] [email protected] Кожолянко Г. Доктор исторических наук, Демирдирек Х. Доктор политологии, Ди- Черновицкий национальный университет им. ректор Русского центра, Фонд исследований Ю. Федьковича (Украина, Черновцы). экономической политики Турции. Кожухарь В. Доктор истории, старший Дерлицки Я. Доктор этнологии, научный научный сотрудник Центра этнологии Инсти- сотрудник Департамента этнологии Института тута культурного наследия АНМ. vcojuhari60@ археологии и этнологии АН Польши (Варшава). gmail.com [email protected] Котоман К. Докторант Центра этнологии Друмя Л. Доктор филологии, старший на- Института культурного наследия АНМ. учный сотрудник Центра этнологии Института Кушнир Ж. Доктор филологии, научный культурного наследия АНМ. [email protected] сотрудник Центра этнологии Института куль- Думиника Иван. Магистр истории, Ве- турного наследия АНМ. [email protected] лико-Тырновский Университет «Св.св. Кирилл Моисей Л. Докторант Центра этноло- и Мефодий» (Болгария). [email protected] гии Института культурного наследия АНМ. Душакова Н. Доктор истории, научный [email protected] сотрудник Центра этнологии Института куль- Никогло Д. Доктор истории, старший на- турного наследия АНМ. [email protected] учный сотрудник Центра этнологии Института Заболотная Л. Доктор истории, ведущий культурного наследия АНМ. [email protected] научный сотрудник Института истории, госу- Прокоп С. Доктор филологии, конференци- 247

ар, директор Центра этнологии Института куль- Фуля Л. Докторант Центра этноло- турного наследия АНМ. [email protected] гии Института культурного наследия АНМ Пушкарева Н. Доктор исторических [email protected] наук, ведущий научный сотрудник Института Фуртунэ А. Доктор истории, старший на- этнологии и антропологии РАН. учный сотрудник Института истории, государства Степанов В. Доктор хабилитат истории, и права АНМ. [email protected] конференциар, главный научный сотрудник Царэлунгэ А. научный сотрудник Цен- Центра этнологии Института культурного на- тра этнологии Института культурного наследия следия АНМ. [email protected] АНМ. [email protected] Сырбу T. Доктор истории, научный со- Шабашов А. Кандидат исторических трудник лаборатории перспективной антропо- наук, профессор кафедры Aрхеологии и Этно- логии, Институт языка и коммуникации, Лу- логии Одесского Национального Универси- венский католический университет (Бельгия). тета им. И. И. Мечникова (Украина, Одесса). Сырф В. Доктор филологии, старший [email protected] научный сотрудник Центра этнологии Инсти- Шишкан К. Доктор искусствоведения, тута культурного наследия АНМ. sirf_vitali@ старший научный сотрудник Центра этнологии rambler.ru Института культурного наследия АНМ. Ур с у В. Доктор истории, конференциар Шофрански З. Доктор хабилитат исто- университар, Государственный педагогиче- рии, конференциар, старший научный сотруд- ский университет им. И. Крянгэ. ursuvalentina@ ник Центра этнологии Института культурного yahoo.com наследия АНМ. [email protected] 248

Date despre colegiuL de redacţie

Procop S. Redactor principal. Doctor în ştiinţific principal, gradul I, secretar ştiinţific al filologie, conferenţiar, director al Centrului de Institutului de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu”, Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academia Română (Bucureşti). ionghinoiu@ A.Ş.M. [email protected] yahoo.com Zaicovschi T. Redactor responsabil. Doctor Grădinaru N. cercetător ştiinţific la Centrul în filologie, conferenţiar, cercetător ştiinţific de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural coordonator la Centrul de Etnologie al Institutului al A.Ş.M. [email protected] Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. [email protected] Guboglo M. Doctor habilitat în istorie, Damian V. Secretar responsabil. Doctor în profesor, Vice-director al Institutului de Etnologie istorie, cercetător ştiinţific superior la Centrul de şi Antropologie „N. Mikluho-Maklai”, Academia de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Ştiinţe din Rusia (Moscova). [email protected] A.Ş.M. [email protected] Nicoglo D. Doctor în istorie, cercetător Cara N. Doctor în filologie, cercetător ştiinţific superior la Centrul de Etnologie al ştiinţific superior la Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. [email protected] [email protected] Skripnik A. Academician al Academiei Covalov A. cercetător ştiinţific la Centrul de de Ştiinţe Naţionale din Ucraina. Director al Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Institutului de Studiul Artelor, Folcloristică şi A.Ş.M. [email protected] Etnologie „M. Rîlski” a A.Ş.N.U. Redactor şef al Dergaciov V. Doctor habilitat în istorie, Revistei «Народна творчість та етнографія» conferenţiar, cercetător ştiinţific principal la (Kiev). [email protected] Centrul de Arheologie al Institutului Patrimoniului Stepanov V. Doctor habilitat în istorie, Cultural al A.Ş.M. [email protected] conferenţiar, cercetător ştiinţific principal la Derlički J. Doctor în etnologie, cercetător Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului ştiinţific la Departamentul de Etnologie al Cultural al A.Ş.M. [email protected] Institutului de Arheologie şi Etnologie al Academiei Şabaşov A. Doctor în istorie, profesor la de Ştiinţe din Polonia (Varşovia). derlicki@iaepan. Catedra de Arheologie şi Etnologie a Universităţii edu.pl Naţionale „I. Mecinikov” din Odesa (Ucraina). Duminica I. Doctor în politologie, [email protected] cercetător ştiinţific superior la Centrul de Etnologie Şofransky Z. Doctor habilitat în istorie, al Institutului Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. conferenţiar, cercetător ştiinţific superior la Centrul [email protected] de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural Duşacova N. Doctor în istorie, cercetător al A.Ş.M. [email protected] științific la Centrul de Etnologie al Institutului Ştirbu A. cercetător ştiinţific la Centrul de Patrimoniului Cultural al A.Ş.M. [email protected] Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Ghinoiu I. Doctor în geografie, cercetător A.Ş.M. [email protected] 249

Сведения о редколлегии

Прокоп С. Главный редактор. Доктор фи- Душакова Н. Доктор истории, научный лологии, конференциар, директор Центра этно- сотрудник Центра этнологии Института куль- логии Института культурного наследия АНМ. турного наследия АНМ. [email protected] [email protected] Кара Н. Доктор филологии, старший на- Зайковская Т. Ответственный редактор. учный сотрудник Центра этнологии Институ- Доктор филологии, конференциар, ведущий на- та культурного наследия АНМ. knadеjda50@ учный сотрудник Центра этнологии Института yandex.ru культурного наследия АНМ. т[email protected] Ковалов А. Научный сотрудник Центра Дамьян В. Ответственный секретарь. этнологии Института культурного наследия Доктор истории, старший научный сотрудник АНМ. [email protected] Центра этнологии Института культурного на- Никогло Д. Доктор истории, старший на- следия АНМ. [email protected] учный сотрудник Центра этнологии Института Гиною И. Доктор географии, главный культурного наследия АНМ. [email protected] научный сотрудник, ученый секретарь Ин- Скрипник А. Академик Национальной ститута этнографии и фольклора им. К. Брэ- Академии Наук Украины. Директор Институ- илою Румынской Академии наук (Бухарест). та искусствоведения, фольклористики и этно- [email protected] логии им. М. Рыльского НАН Украины, глав- Грэдинару Н. Научный сотрудник Цен- ный редактор журнала «Народна творчість та тра этнологии Института культурного наследия етнографія» (Киев). [email protected] АНМ. [email protected] Степанов В. Доктор хабилитат истории, Губогло М. Доктор исторических наук, конференциар, главный научный сотрудник профессор, зам. директора Института этноло- Центра этнологии Института культурного на- гии и антропологии им. Н. Н. Миклухо-Маклая следия АНМ. [email protected] РАН (Москва). [email protected] Шабашов А. Кандидат исторических Дергачев В. Доктор хабилитат истории, наук, профессор кафедры Aрхеологии и Этно- конференциар, главный научный сотрудник логии Одесского Национального Универси- Центра Археологии Института культурного на- тета им. И. И. Мечникова (Украина, Одесса). следия АНМ. [email protected] [email protected] Дерлицки Я. Доктор этнологии, научный Шофрански З. Доктор хабилитат исто- сотрудник Департамента этнологии Института рии, конференциар, старший научный сотруд- археологии и этнологии АН Польши (Варшава). ник Центра этнологии Института культурного [email protected] наследия АНМ. [email protected] Думиника И. Доктор политологии, стар- Штирбу А. Научный сотрудник Центра ший научный сотрудник Центра этнологии этнологии Института культурного наследия Института культурного наследия АНМ. johny_ АНМ. [email protected] [email protected]