Identificarea De Relatii Teritoriale
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
IDENTIFICAREA DE RELAŢII TERITORIALE ADMINISTRATIVE/ FRONTALIERE ÎNTRE UAT DIN JUDEȚUL GALAŢI, JUDEŢELE VECINE ŞI REP. MOLDOVA/ UCRAINA Noiembrie 2013 PAGINĂ DE PREZENTARE Denumirea lucrării: Identificarea de relații teritoriale administrative/ frontaliere între UAT din jud. Galați, județele vecine și Rep. Moldova/ Ucraina Contract nr.: 7474/ 2013 Achizitor: Consiliul Judeţului Galaţi Prestator: P.F.A. Georgescu Puiu Lucian Data elaborării: Noiembrie 2013 COLECTIV DE ELABORARE P.F.A. Georgescu Puiu Lucian (responsabil pentru: Cap. 2.5, 2.6) - Prof. univ. dr. ing. Georgescu Puiu Lucian (coordonator) - Exp. ecol. Drăgan Silvia - Exp. ecol. Trif Cătălin - Exp. ecol. Lapteacru Ana-Maria S.C. OPPIDUM STUDIO S.R.L. (responsabil pentru: Cap. 1, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.8, 3, 4, 5, Anexă) - Dr. arh.-urb. Buhociu Dragos Horia (coordonator) - Dr. arh.-urb. Buhociu Liliana - Ms. urb. Chiriloae Alexandra - Ms. psih. Buhociu Maria P.F.A. Buhociu Florin Marian (responsabil pentru: Cap. 2.7) - Prof. univ. dr. ec. Buhociu Florin Marian (coordonator) CUPRINS 1. Context teritorial p. 9 2. Analize și sinteze teritoriale p. 17 2.1. Dezvoltare teritorială. Spațialitate 2.2. Mobilitate. Infrastructură 2.3. Patrimoniu material și imaterial 2.4. Populație și demografie 2.5. Mediu și ecologie 2.6. Educație și resurse umane 2.7. Dezvoltare economică 2.8. Problematica generică transfrontalieră 3. Diagnostic p. 152 3.1. Elemente esențiale în sinteza analizelor 3.2. Diagostic teritorial 4. Relații teritoriale administrative/ frontaliere p. 159 4.1. Analiza cooperării internaţionale 4.2. Relaţii teritoriale posibile cu judeţele vecine şi Rep. Moldova/ Ucraina 5. Recomandari pentru studii viitoare p. 174 Anexă. Fișe teritoriale UAT-uri situate la limitele jud. Galați p. 176 Bibliografie p. 243 Listă figuri p. 246 Glosar termeni p. 252 1. CONTEXT TERITORIAL Nivel european Regiunile frontaliere/transfrontaliere au reprezentat un subiect special al dezvoltării teritoriale, fie şi numai prin prisma apropierii unor regiuni aflate sub autorităţii statale care de cele mai multe ori impun administrări bazate pe principii şi legi uneori extrem de diferite între ele. La aceasta se adaugă diferenţele sau dimpotrivă, similitudinile, până la identificare, din punct de vedere spaţial, economic, etnic şi cultural. Rezultatul în urma colaborării interguvernamentale cât şi a implementării politicii de coeziune în ceea ce priveşte dezvoltarea teritorială şi planificarea pare să definească tot mai clar o componentă cheie in elaborarea şi implementarea politicilor europene. Datorită varietăţii atât din punct de vedere teritorial cât şi politic, cultural şi de mediu, implementarea acestor politici trebuie să se aplice diferit de la caz la caz. Acestea necesită adaptabilitate la caracteristicile zonelor de implementare, pentru a exploata şi valoriza potenţialul endogen şi capacitatea teritoriă al acestuia. Reuşita parţială înregistrată în urma implementării politicii de coeziune şi anume, reducerea discrepanţelor dintre regiunile slab dezvoltate şi cele puternic dezvoltate, a dus la o uşoară izolare a zonelor ultraperiferice neatractive din punct de vedere natural şi geografic, acestea devenind tot mai puţin atragătoare pentru populatie şi pentru activităţile economice.Totodată, ţările din sud- estul Europei suferă datorită migraţiei necontrolată a forţei de muncă spre centrul sau vestul Europei. Rezolvarea celor mai multe probleme la nivelul regiunilor presupun o analiză teritorială la scări diferite, implementarea politicii de coeziune ca instrument politic focusat la acest nivel de dezvoltare neputând permite tratarea acestora. Toate aceste rezultate conclud o nevoie de tratare distinctă care să ducă în timp la emergenţa noţiunii de coeziune teritorială, pentru ca în cele din urmă să fie insuşit la nivel european şi inclus ca obiectiv al politicilor europene şi în principalele documente strategice. Studiul de faţă îşi propune să evidenţieze prin studierea judeţului Galaţi, în special a UAT-urilor frontaliere şi a zonelor de influenţă, că scopul şi obiectivele oraşelor mici este acela de micşorare a disparităţilor la nivel intraregional şi de susţinere a unei dezvoltări echilibrate în teritoriu. Pe fondul globalizării economiei şi a concentrării populaţiei şi a activităţilor economice în marile centre urbane , oraşele mici şi de frontieră devin marginalizate şi îşi “pierd” din importanţă, reţeta către recesiune şi declin. S-a constatat faptul că oraşele mici, de frontieră sunt influenţate atât de factori interni cât şi de factori externi, ceea ce conduce, la două tipuri de abordări, privind dezvoltarea economică locală, şi anume: concentrarea pe capacitatea locală (localizare, accesibilitate, infrastructură, educaţie şi resurse umane, patrimoniu etc.) cât şi influenţa factorilor exogeni (declin regional, sistemele urbane din apropiere, atractivitatea regională, potenţialul de dezvoltare al zonei sale rurale de influenţă etc.) pentru creşterea economică a oraşelor mici. Se cunoaşte faptul că oraşele mici sunt influenţate intens la nivel regional, şi nu doar la nivel local. Identificarea potenţialilor factori care favorizează dezvoltarea regională cât şi a problemelor critice cu care se p. 9 confruntă comunităţile din anumite regiuni oferă un punct de pornire pentru realizarea unei strategii de dezvoltare a regiunilor adminstrative/ frontaliere şi nu numai şi crearea de oportunităţi pentru extindere. În conturarea unei strategii de dezvoltare se va urmării formularea unor obiective de dezvoltare, elaborându-se planuri de acţiune la diferite niveluri, pentru ca spre sfârşit să fie transpuse în politici de dezvoltare care şi ele sa fie transpuse în programe şi proiecte. Politica de coeziune (Politica de dezvoltare regională) în Uniunea Europeană Una dintre cele mai importante politici ale UE care urmăresc dezvoltarea regională este Politica de Coeziune. Ea cuprinde „ansamblul instrumentelor şi procedeelor aplicate în scopul creşterii gradului de coeziune economico-socială a ansamblului comunitar. Coeziunea desemnează acel nivel de convergenţă reală între economiile şi regiunile unui sistem aflat în proces de integrare care asigură funcţionarea optimă, echilibrată şi promovarea unei dezvoltări armonioase în condiţii de cost economic şi social minim. Politica de coeziune reprezintă una din cele mai importante şi complexe politici ale UE datorită faptului că prin ea se încearcă diminuarea disparităţilor atât la nivel economic cât şi social între diverse regiuni ale Europei, influenţând domenii semnificative pentru dezvoltare precum transporturile, agricultura, creşterea economică şi sectorul IMM, dezvoltarea urbană, protecţia mediului etc. Ea a fost creată ca o politică a solidarităţii la nivel european, fiind concepută pe principiul solidarităţii financiare, adică o parte din bugetul comunitar este împărţit regiunilor mai slab dezvoltate, mai puţin prospere pentru creşterea competitivităţii şi crearea locurilor de muncă. Primele semne ale unei sesizări a problemelor regionale şi o iniţiativă de abordare la nivelul Comunităţii Europene apare în 1975 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, care are ca scop corectarea dezechilibrelor regionale. În 1986 are loc un moment important în dezvoltarea politicii regionale, adoptarea Actului Unic European, prin care se recunoşteau oficial disparităţile privind nivelurile de dezvoltare ale Statetelor Membre şi necesitatea unei politici de dezvoltare echilibrată. Apare astfel conceptul de coeziune economică şi se creează premisele unei politici de coeziune economică şi socială, ca politică cheie a Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht din 1992 este următorul pas, prin care se discută despre crearea unui fond de coeziune referindu-se la finanţarea proiectelor din domeniul mediului şi al reţelelor transeuropene din domeniul infrastructurii de transport. Tratatul UE de la Maastricht stabileşte clar noi direcţii ale politicilor de dezvoltare a amenajării teritoriului în mai multe domenii, ultimul fiind crearea „Comitetului Regiunilor (CR)” în calitate de organism regional, constând din „reprezentanţi ai structurilor regionale şi locale”. (art. 198a-c Tratat CE). Deasemenea, Tratatul conţine prezentările generale ale dezvoltării amenajării teritoriului ale UE referitoare la „crearea unui spaţiu fără frontiere interne” şi „promovarea coeziunii economice şi sociale” care are ca obiective şi măsuri: Reducerea disparităţilor dintre nivelele de dezvoltare ale regiunilor (art. 130a Tratat CE) p. 10 Consolidarea reţelelor transfrontaliere (art. 129b, pasajul 1 Tratat CE) Păstrarea, îmbunătăţirea calităţii şi protecţia mediului (art. 130r, alineat 1 Tratat CE) Utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale (art. 130r, alineat 1 Tratat CE) Respectarea diversităţii naţionale şi regionale (art. 128, alineat 1, Tratat CE) În 1997 este semnat Tratatul de la Amsterdam care atestă importanţa politicii de coeziune economică şi socială şi care pune accentul pe necesitatea unor măsuri comune de reducere a şomajului. În martie 2000 este acceptată Strategia de la Lisabona, devenind laitmotivul celor mai multe politici europene, intervenind inclusiv în politica de coeziune. În 2006, Consiliul European adoptă „orientările strategice comunitare în materie de coeziune”, care să constituie un suport pentru noua politică ce va defini principiile şi priorităţile politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013. În prezent, Politica Regionala a Uniunii Europene se confruntă cu trei mari provocări: Competiţia – care este din ce în ce mai acerbă odată