STUDII EMINESCOLOGICE Vol. 9
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
STUDII EMINESCOLOGICE 9 Volumul Studii eminescologice este publicaţia anuală a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani. Apare în colaborare cu Catedra de Literatură Comparată şi Estetică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Fondatorul seriei: Ioan Constantinescu Volumul Studii eminescologice apare o dată pe an, cuprinzând lucrările susţinute la Simpozionul Naţional „Eminescu: Carte – Cultură – Civilizaţie”, care se des- făşoară anual la Botoşani, sub coordonarea Corneliei Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani, şi a prof. univ. dr. Viorica S. Constantinescu, şefa Catedrei de Literatură Comparată şi Estetică de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. STUDII EMINESCOLOGICE 9 Coordonatori: Viorica S. CONSTANTINESCU Cornelia VIZITEU Lucia CIFOR CLUSIUM 2007 Lector: Corina MĂRGINEANU Coperta: Lucian ANDREI CASA DE EDITURĂ „ATLAS-CLUSIUM” SRL ROMÂNIA, 400133 CLUJ•NAPOCA, Piaţa Unirii 1/1 telefax +40•264•596940 e•mail: [email protected] © Editura CLUSIUM, 2007 ISSN 1454-9115 Cuprins Hermeneutică Zoe Dumitrescu Buşulenga, exeget al germanităţii lui Eminescu / Viorica S. CONSTANTINESCU ....................... 9 Eminescologia dintr-o perspectivă hermeneutică actualizată / Lucia CIFOR .................................................................... 13 Somnul îndrăgostiţilor – o ipoteză hermeneutică asupra sentimentului erotic în poezia lui Eminescu / Puiu IONIŢĂ .................................................................... 22 Studii culturale comparate Un aspect al universalităţii eminesciene: dorul nemărginit / Leonida MANIU .............................................................. 37 Eminescu şi religia / George POPA .................................... 46 Istorie literară, antropologie culturală Un pseudonim pentru eternitate / Ion FILIPCIUC ............... 67 Eminescu. Resurse şi paradoxuri ale mitului şi ale demitizării / Rodica MARIAN ....................................... 144 Eminescu şi meandrele Diplomaţiei / Dan Toma DULCIU ....................................................... 155 Stilistică şi poetică Fantasticul de atmosferă în nuvela Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu / Andreea Elena AGACHI .............. 171 „În van căta-veţi”. Ritmuri lirice antice şi stropha logaedica eminesciană / Traian DIACONESCU ............ 183 Sensuri poetice ale flăcării şi ale văpăii, între „ardere” şi „reflectare” / Valeriu P. STANCIU ................................ 197 Scheme ritmice în manuscrisele eminesciene / Adrian VOICA ............................................................... 208 Recenzii, comentarii. Varia Incursiune în procesul complex şi misterios al creaţiei / Emil BALTAG ............................................................... 221 6 STUDII EMINESCOLOGICE O nouă monografie Eminescu / Ludmila BÂRSAN .......... 230 Ioan Ţicalo – Poetica instrumentelor muzicale în lirica eminesciană / Eva DAMIAN ......................................... 233 Studii eminesciene, vol. 3 / Alina PISTOL ........................ 236 Centenar Mihai Eminescu / Alina PISTOL ....................... 239 Mihai Eminescu – poezie, muzică, matematică / Nicolae TORSAN ........................................................... 244 Poezia eminesciană Care-i amorul meu în astă lume – aplicaţii ale secvenţelor fibonaciene / Nicolae TORSAN ........................................................... 248 Omul planurilor vaste / Adrian VOICA ............................ 252 BIBLIOGRAFIE 2006 / Mariana NESTOR şi Camelia STUMBEA .......................................................... 259 Hermeneutică Zoe Dumitrescu Buşulenga, exeget al germanităţii lui Eminescu Viorica S. CONSTANTINESCU Eminescu şi romantismul german a fost publicat în 1986 şi, cu toată invitaţia generoasă a autoarei de a se completa acest studiu de către alţi cunoscători ai operei poetului, nu putem semnala noi contribuţii în eminescologia comparată pe problema relaţiei romantismului germano-român. După studii de anvergură istorico-literară sau de analiză textuală, după aprecieri uneori intuitive în ce priveşte relaţia dintre poetul naţional şi poeţii universali, relaţia originalitate/influenţă, după disputa poet naţional/poet universal, poet romantic/postro- mantic, comparatistul de excepţie care a fost Zoe Dumitrescu Buşulenga, cunoscătoare în profunzime atât a operei emines- ciene, cât şi a literaturii germane, publica o carte foarte densă, documentată, fără aprecieri riscante şi pe cât posibil fără a prelua locurile comune pe care le găsea în istoria literară anterioară. O lectură recentă a studiului ne-a prilejuit unele obser- vaţii din perspectiva istoriografică mai nouă, privind contextu- area europeană a poetului. După opinia noastră, Eminescu este cel mai interesant caz ce poate fi discutat atunci când avem în vedere raportul cultură centrală/cultură periferică. De la început menţionăm faptul că, atunci când evaluăm o operă în această perspectivă, nu avem în vedere criterii axiologice. Aceasta şi pentru că istoria poeziei europene şi universale ne obligă să privim obiectiv, fără idei preconcepute, fenomenul artistic. Altfel, fără să exagerăm, ar trebui să ni se pară că neoclasicismul (latin sau francez) este o fază a retar- dării clasicismului grec, sau că poezia neoplatonică franceză 10 STUDII EMINESCOLOGICE din secolul al XVI-lea nu ar fi decât o creaţie de periferie spaţială şi temporală, faţă de cea dolcestilnuovistă. Dar cine ar accepta că şi centrul poetic al poeziei trubadurilor n-ar fi tocmai Sudul Franţei, ci că el s-ar afla în centrele de poezie arabă transferate de la Bagdad şi Damasc în Europa secolului al IX-lea? Nu, nu putem accepta aşa ceva. Şi atunci de ce să acceptăm că Eminescu n-a făcut decât, într-un târziu romantic, să preia teme şi motive din literatura germană şi să le retopeas- că într-o creaţie personală genială, ci mult mai mult: a prelun- git o tradiţie poetică şi a potenţat valenţele profunzimilor as- cunse ale unei culturi care refuză să ne accepte în teritoriul ei. Dacă nu am văzut nicio similitudine între războaiele dintre romani şi gali pe de o parte, şi cele între romani şi daci, dacă ni se pare ridicol să-l comparăm pe Decebal cu Vercingetorix, de ce ar fi trebuit să ne salveze Europa de complexele noastre etnice şi culturale? Dacă Eminescu n-ar fi provenit din Nordul (germanizat în parte) al Moldovei, dacă n-ar fi crescut în duhul limbii germane (familia vorbea germana), dacă n-ar fi făcut şcoala la Cernăuţi, dacă nu ar fi studiat la Viena şi Berlin şi dacă n-ar fi fost educat în valorile literaturii germane, ar mai fi fost el ce-a fost – el şi noi, adoratorii şi detractorii lui de azi? Tot ce s-a scris până la el nu confirmă în niciun fel că Eminescu ar fi avut precursori calitativi în poezia românească. Au existat acumulări cantitative, dar saltul de la naţional la universal nu-l putea face altul decât el. Şi dacă nu s-ar fi produs prea târziu intrarea poetului în marea literatură, dacă marile literaturi n-ar fi privit cu condes- cendenţă ceea ce au produs micile literaturi, dacă n-ar fi fost ochiul snob al acelor compatrioţi ai poetului care, temători că n-ar fi la modă, s-au ferit să treacă peste prejudecata „ultimul” nu doar ca timp, ci şi ca valoare, poate că sunetul poeziei româneşti în concertul civilizaţiei occidentale ar fi fost acela al cornului, lirei, alături de tobele şi alămurile celorlalţi, care ar lega tradiţia istoriei literare europene de la est la vest, şi nu doar de la vest la est. Sigur că s-au produs exagerări penibile, dar săracul – chiar şi cel din cultură – e totdeauna penibil şi nedorit la ma- HERMENEUTICĂ 11 rile case. În spaţiul românesc, Eminescu a realizat „marea trecere” de la poezia micilor teme neoromantice şi a marilor teme ale paşoptiştilor la poezia adâncurilor, a nuanţelor şi a farmecului sfânt, pe care greu l-am putea traduce şi azi din română în… română. Ca personalitate poetică, Eminescu îmi pare cel mai aproape de Dante. Ca şi poetul italian, a creat într-un dulce stil nou, al limbii populare şi culte, o poezie încifrată filosofic, o „Vita Nuova”, în care propulsarea spre sublimul speculaţiei filosofice o găsim şi în cea mai „cântată” romanţă: „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt / Şi noaptea candele s-aprinzi / Iubirii pe pământ”. Cine îşi mai bate capul să desci- freze şi să contextualizeze aceste fals cunoscute versuri din Pe lângă plopii fără soţ, poezie transformată în romanţă funebră, cântată de alămuri? Revenind la germanitatea abisală a poetului, recitind stu- diul amintit, am ajuns la concluzia că poetul a sintetizat ades Şcoala de la Jena cu gruparea de la Heidelberg. Îi regăsim în poezia sa pe Jean Paul Richter, Clemens Bruntano, Achim von Arnim, Adalbert von Chamisso, Ludwig Tieck, Joseph von Eichendorff, şi mai puţin (sau deloc) pe cunoscutul Georg Fr. Creuzer, la nivelul structurii tematico-mitico a operei poetului, alături de Novalis, Höderlin. Toţi participanţii la această grupare proveneau din tradiţia lui Herder, erau patrioţi şi medievalişti, culegători ai poeziei populare, îşi revendicau calitatea de barzi, rapsozi, trubaduri (Eminescu scria şi el – „Eu sunt trubadurul […] / Lira, sufletul din mine”). Motive precum cele ale pădurii, nopţii, magului şi călu- gărului le regăsim la o altă personalitate de fundal a şcolii de la Heidelberg, anume Joseph Görres. Prefaţa la volumul său, Die teutschen Volkbüchern din 1807, este o alegorie prin care se impune motivul „cornului fermecat”. În această culegere de cărţi populare de pretutindeni, Görres susţine că natura şi omul vechi păstrează urmele