Film Menu 18
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Revistă DE CULTURă CINEMATOGRafică editată de studenții la film din U.N.A.T.C. NR. 18, APRILIE 2013 1 REDACȚIA REDACTOR COORDONATOR Andrei Rus REDACTORI Cristina Bîlea, Bianca Bănică, Anca Buja, Lavinia Cioacă, Raluca Durbacă, Răzvan Dutchevici, Gabriela Filippi, Oana Ghera, Andrei Luca, Mihai Kolcsár, Teodora Lascu, Georgiana Madin, Simona Mantarlian, Diana Mereoiu, Ioana Moraru, Georgiana Mușat, Andra Petrescu, Anca Tăbleț, Irina Trocan, Emi Vasiliu, Iulia Voicu, Diana Voinea CORECtURĂ Andrei Gorzo, Lavinia Cioacă, Raluca Durbacă, Gabriela Filippi, Teodora Lascu, Andra Petrescu, Andrada Botezatu, Andrei Epure, Cătălina Leahu, Sebastian Mihăilescu, Ana-Maria Gheorghe DESIGN Daniel Comendant SUMAR: EDITARE FOTO REVIEW 4 Bianca Cenușe ILUSTRAȚIE COPERTĂ The Master • Dans la maison • Photographic Memory • Kazuo Matei Branea Hara sau violența apropierii • Turn Off the Lights • Rocker • Vous n’avez encore rien vu • On the Road • Lincoln • The Loneliest ILUSTRAȚII INTERIOR Planet • Promised Land • Poziția copilului • Blancanieves • coperta 2,4: Matei Branea, Ginger & Rosa • Zero Dark Thirty • Theo Angelopoulos și Tudor Calnegru coperta 3: Tudor Prodan spectacolul auster • Marfa Girl • No • San Zimei P.R. INTERVIU 34 Iulia Voicu, Lavinia Cioacă cu Cătălin Cristuțiu CREDITE FOTO DOSAR 46 One World Romania, Adi Tudose, Independența Film, Date, interpretări și presupuneri despre Otto Preminger • Are New Films România, you a zombie? • Roger Corman, the director your parents Glob Com Media, should have warned you about • Dinamita Dominicană Maria Ro Image 2000 Montez: kitsch inocent și voios • Don Siegel ajunge în prima ligă • Monte Hellman feat. Jack Nicholson și Warren Oates FESTIVALURI 76 str. Matei Voievod, nr. 75-77, sector 2, București One World Romania filmmenu.wordpress.com [email protected] COTAȚII FILME 79 Film Menu = ISSN 2246 – 9095 ISSN-L = 2246 – 9095 review The Master a fost imediat încadrat în contextul filmografiei lui. Deși nici așa nu SUA 2012 s-au putut spune lucruri precise: seamănă cel mai mult cu „There regie și scenariu: Paul Thomas Anderson Will Be Blood” (2007) și, prin subțirimea plot-ului și opacitatea sa emoțională, e radical opus față de „Magnolia” (1999), film compus imagine: Mihai Mălaimare Jr. din povești cât se poate de emoționale care se întretaie; în schimb, montaj: Leslie Jones, Peter McNulty în „The Master”, abia se întretaie poveștile celor doi protagoniști. muzică: Jonny Greenwood Alt unghi de atac, încurajat de zvonurile din perioada de producție, distribuţie: Joaquin Phoenix, Philip Seymour Hoffman, Amy a fost analizarea lui „The Master” (a cărui acțiune începe la Adams, Laura Dern sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial) ca pe un film despre nașterea Bisericii Scientologice. Există similarități între Lancaster Dodd (Philip Seymour Hoffman) și L. Ron Hubbard, fondatorul de Irina Trocan mișcării scientologice; printre altele, momentul istoric în care Curând după ce a avut premiera la Festivalul de Film de la apare cartea lui Dodd, „The Split Sabre”, coincide cu cel în care a Veneția în 2012, „The Master” de Paul Thomas Anderson și-a apărut „Dianetics” a lui Hubbard. Doar că expozițiunea filmului e creat reputația între critici ca fiind acel film cu distribuție largă al atât de eliptică și, de altfel, scientologia e o doctrină așa pestriță, anului 2012 despre care nu se poate, pur și simplu, scrie cronică, ci încât e greu de demonstrat că asta e „Cauza” controversată pe care critică de film. Da, ar putea să fie mai tensionat sau mai convingător, o servesc discipolii din jurul lui Lancaster Dodd. ar putea să urmeze mai îndeaproape structura de biopic, ar putea Un punct de plecare propice în discutarea filmului e mai degrabă să fie mult mai clar despre ce e vorba; dar, dacă e altfel decât ar relația instabilă de mentorat între cei doi protagoniști, Dodd și putea să fie, se pot spune totuși lucruri despre cum anume e. Freddie Quell (Joaquin Phoenix) – un veteran de război care Câțiva comentatori și-au pus problema de câte ori ar trebui să-l tocmai a debarcat după victoria Statelor Unite asupra Japoniei vadă pentru a putea vorbi despre el cu autoritate sau cât de etic ar și care, o dată eliberat, pare incapabil să se pună pe picioare în fi să nu-l revadă dacă nu mai simt nevoia. viața civilă. Cum observă Richard Brody, filmul e și o bătaie între Pentru că Paul Thomas Anderson și-a făcut un nume – deși două stiluri actoricești diferite. Dacă prietenia lor e lipsită de reputația lui s-a construit din filme foarte diferite –, „The Master” transparență, deși e miezul emoțional (și chiar narativ) al filmului, 4 Aprilie 2013 REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ review e pentru că ambii sunt inflexibili; când Hoffman și Phoenix sunt pentru că e atât de serviabilă. În jurul lui Freddie nu rămâne împreună, par să consume mai multă energie reglându-și raportul nimeni prea multă vreme – singura persoană marcantă din viața de putere: Dodd îl provoacă pe Freddie să iasă din carapacea lui e o prietenă din adolescență, pe care o vedem în flashback-uri lui, iar Freddie îi rezistă. Sunt într-un echilibru negativ perfect: –, ca să aibă mai multă rezonanță replica lui Lancaster Dodd: învățătura lui Lancaster e chestionabilă și situația lui Freddie „Nimeni în afară de mine nu te place.” e disperată. Dacă „The Master” e reticent în dramatizarea co- După ce am văzut filmul de două ori, aș spune că valoarea lui dependenței lor – refuză s-o facă să înflorească sau să-i crească nu vine din multitudinea interpretărilor pe care le oferă. Deși spini—, s-ar putea să fie un merit al filmului, nu numai o limitare. Anderson evită efectele puternice (și, astfel, surprinde multe În primele secvențe în care îl vedem pe Freddie Quell, e filmat de nuanțe), sensurile din „The Master” sunt destul de evidente. la distanță – să nu ne putem apropia de el prea tare – și înconjurat La prima vedere, e un film impunător, cu pretenții de frescă a de alți marinari care compromit prin purtarea lor măreția ieșirii societății americane postbelice care își ascunde traumele de sine victorioase din război construită de alte filme. În rolul lui Quell, însăși și le deschide calea celor care le scot la iveală, dar soliditatea Phoenix e mai închis și mai fragil ca niciodată; e emaciat, încruntat, lui e ușor de atacat. Freddie e totuși un caz izolat – soarta lui e vorbește puțin și din colțul gurii și pare sub influența băuturii mai degrabă spectaculară decât reprezentativă –, iar informațiile după rețetă proprie care îl face pe Quell irascibil și agresiv. laconice despre familia alternativă pe care o întemeiază Lancaster Regia lui Paul Thomas Anderson accentuează trăsăturile lui Quell: Dodd nu ne permit să judecăm mai mult decât firea patriarhului; adesea, e filmat în prim-plan, în timp ce din spatele camerei se Paul Thomas Anderson nu arată precis cum funcționează. aude vocea cuiva adresându-i-se fără să provoace nicio reacție; Nu încerc să sugerez că apărătorii acestui film sunt orbi – aș zice sau altcândva, după ce-i provoacă pe ceilalți muncitori de la o că, din contră, au un simț vizual dezvoltat, pe care „The Master” fermă cât stă acolo încercând să-și câștige traiul, e filmat când îl solicită deplin. De altfel, Anderson a ținut neapărat să filmeze fuge de ei și, după puțin timp, urmăritorii lui dispar din cadru și îl pe peliculă de 70mm, așa că ar fi nedemn să evaluăm imaginile vedem doar pe el, alergând singur peste o câmpie întinsă. Când e doar pentru ce reprezintă. Chiar o secvență banală, în mizanscena în preajma unei femei de care e atras, de obicei rămâne în centrul lui Anderson, se îndepărtează de clișeu înspre o anumită valoare atenției. documentară: la apariția cărții lui Dodd, Quell intră în vorbă În prietenia cu Lancaster e la fel de bine individualizat. În cu un bărbat îmbrăcat într-un costum șic, care pare mai puțin sesiunile lor (ceea ce Dodd numește „processing”), e mai viu ca interesat de eveniment decât de farfuria din care se servește; în aproape oricând. Pe de altă parte, uneori rămâne la distanță (când mod previzibil, când bărbatul critică învățăturile mentorului său, Dodd vorbește în fața unui public, Quell se pierde în mulțime) Quell îl atacă. Însă cadrul larg în care sunt filmați și timpul scurs sau arată de-a dreptul ca un animal de circ în mâinile dresorului: până atunci ne permit să absorbim detaliile la care Anderson e într-o secvență, e pus să meargă dintr-o parte în alta a camerei, întotdeauna foarte atent. Cei doi sunt într-un colț al clădirii în care de la perete la fereastră, și să descrie ce simte când le atinge; pe Dodd tocmai și-a ținut discursul și lângă ei e o masă cu teancuri Freddie începe să-l irite repetiția, dar discipolii lui Dodd asistă la de manuscrise; cu un pic de efort de a ne proiecta în situația lor, scenă solemn. înțelegem că e un moment important pentru Dodd (și, implicit, La polul opus, Maestrul însuși e o prezență impunătoare. Dacă pentru Quell), iar celălalt bărbat e un intrus care nu vibrează la personajul lui Joaquin Phoenix a fost comparat cu Alex din „A măreția momentului. Fără să facă nimic scandalos și, de altfel, Clockwork Orange”, prestația lui Philip Seymour Hoffman i-a adus fără să-l respectăm nici noi, neapărat, pe Maestru, deducem ușor comparații cu Orson Welles. E întotdeauna elocvent și controlat că e ca un om care se poartă necuviincios în biserică și că va fi în exprimare: poate să-și facă ascultătorii să râdă la jumătatea pedepsit pentru păcat. frazei doar prin felul în care accentuează, sau poate să-i slăbească Ce e deosebit în „The Master” e textura, și cred că filmul merită defensiva lui Freddie doar prin faptul că repetă aceeași întrebare revăzut ca să poată fi urmărit fluent, fără să fiți distrași (ca mine zâmbind.