www.ssoar.info
Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români: Studiu de caz; Ion Călin Burcea, Mihai
Veröffentlichungsversion / Published Version Zeitschriftenartikel / journal article
Empfohlene Zitierung / Suggested Citation: Burcea, M. (2013). Recuperarea memoriei interbrigadiștilor și maquisarzilor români: Studiu de caz; Ion Călin. Annals of the University of Bucharest / Political science series, 15(1), 85-118. https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168- ssoar-390161
Nutzungsbedingungen: Terms of use: Dieser Text wird unter einer CC BY-NC-ND Lizenz This document is made available under a CC BY-NC-ND Licence (Namensnennung-Nicht-kommerziell-Keine Bearbeitung) zur (Attribution-Non Comercial-NoDerivatives). For more Information Verfügung gestellt. Nähere Auskünfte zu den CC-Lizenzen finden see: Sie hier: https://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/deed.de MISCELLANEA WORK IN PROGRESS / RECHERCHES EN COURS / ATELIER
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. STUDIU DE CAZ: ION CĂLIN (I)
MIHAI BURCEA
RECALLING THE MEMORY OF THE ROMANIAN INTERBRIGADISTS AND MAQUISARDS. A CASE STUDY – ION C ĂLIN
Abstract
This study depicts the biography of a young communist (Ion C ălin) who volunteered for the International Brigades in Spain, and thus it features - within the historiography of the topic - the destinies of the antifascist Romanian combatants. Since the vast majority of these combatants was composed of members and supporters of PCdR, the regime of popular democracy honored and glorified them after March 6, 1945, in the same vein as those Communist inlanders who were repressed by the "bourgeois regime". The Romanian Communists who fought in the French Resistance received a similar follow-up. After 1989, the names of the Romanian volunteers who had joined the Spanish Republicans' cause went in the shadow due to their political affiliation to a party utterly compromised in the eye of the public. This study also deals with a broader context, including international politics, the reasons behind such an enthusiasm binding young people to go abroad to a front at over 2.000 km, the social strata they derived from, PCdR's efforts to organize and send combatants across the borders, Ion Călin's clandestine journey to the Iberian peninsula (via Czechoslovakia, Austria, Switzerland, or France), as well as aspects and details of the fights of which he was a part of during the war. Keywords: interbrigadist , communism , fascism , camps , emigration .
Dup ă Revolu ţia din decembrie 1989, denumirile mai multor str ăzi din municipiul Bucure şti care purtau numele unor comuni şti sau sociali şti din perioada interbelic ă au fost schimbate într-un elan revolu ţionar de ştergere a oric ăror urme ce aminteau de trecutul ro şu al României. Noua putere politic ă instalat ă în decembrie ’89, dar şi administra ţia local ă, doreau s ă demonstreze prin toate mijloacele c ă nu au nicio leg ătur ă cu fo ştii lideri sau fostele simboluri ale partidului comunist (în anii 1990, Prim ăria Municipiului Bucure şti a fost condus ă de edili proveni ţi din partide de centru-dreapta). Astfel, în această 86 MIHAI BURCEA categorie se înscrie schimbarea denumirilor unor str ăzi precum Olga Bancic – devenit ă Alexandru Philippide, Leonte Filipescu, acum Aura Buzescu, Constantin Iv ănu ş, care a luat numele de Tony Bulandra, sau Nicolae Cristea – c ăreia i s-a schimbat denumirea în Ru şchi ţa1. În aceea şi categorie intr ă şi strada Erou Ion Călin din sectorul 2 c ăreia îns ă nu i s-a modificat titulatura, întrucât, cel mai probabil, edilii Capitalei au considerat c ă acesta a fost un erou din perioada Primului sau celui de-Al Doilea R ăzboi Mondial 2. În fapt, Ion C ălin a fost un comunist român care s-a înrolat voluntar în Brig ăzile Interna ţionale 3 din Spania şi ulterior a luptat în cadrul Mi şcării de Rezisten ţă Franceze. Dup ă instaurarea guvernului dr. Petru Groza (6 martie 1945), românii deceda ţi în Spania şi Fran ţa în numele cauzei antifasciste şi al interna ţionalismului proletar au fost trecu ţi în categoria „eroilor clasei muncitoare”, fiind glorifica ţi şi celebra ţi prin atribuirea unor nume de str ăzi sau de fabrici, articole omagiale, evenimente comemorative etc. Respectul autorităţ ilor de la Bucure şti fa ţă de românii care au luptat în cele dou ă ţă ri occidentale s-a m ărginit doar la cei deceda ţi. Supravie ţuitorii reveni ţi în ţar ă dup ă încheierea ostilit ăţ ilor vor fi trata ţi cu suspiciune şi r ăceal ă pe aproape întreaga durat ă a regimului comunist. Asupra acestora au planat b ănuieli de colaborare cu serviciile „imperialiste” de spionaj, alega ţii care s-au accentuat începând cu anul 1949, atunci când, din ordinul lui Stalin, au fost declan şate mai multe procese-spectacol în lag ărul socialist est-european, unele care i-au vizat direct pe fo ştii interna ţionali ştii ce luptaser ă în Spania şi Fran ţa.
1 În aceeaşi ordine de idei men ţion ăm aici schimbarea denumirii unor str ăzi din sectorul 1 Bucure şti. Denumirile vechi ale unor fo şti comuni şti / sociali şti / intelectuali de stânga sau a unor evenimente asociate mi şcării muncitore şti au fost schimbate în primii ani post-decembri şti: strada Int. Victor Daimaca (fost ă Justin Georgescu), strada Modrogan (fost ă Ştefan Gheorghiu), Bd. Mircea Eliade (fost Kalinin Ivanovici Mihail), strada Tache D. Ionescu (fost ă Nikos Beloianis), strada George Vraca (fost ă Alecu Constantinescu), strada Constantin Daniel (fost ă Filimon Sârbu), strada Maica Alexandra (fost ă Panait Mu şoiu), strada Panait Istrati (fost ă Constantin David – Tic ă), strada Constantin Stere (fost ă Petre Gheorghe), strada Hotin (fost ă Vasile Roait ă), strada Sfânta Maria (fost ă România Muncitoare) şi strada Ion Câmpineanu (fost ă 13 Decembrie). 2 Men ţion ăm aici şi câteva str ăzi, dar şi o pia ţă din sectorul 1 Bucure şti, care, în mod inexplicabil, au reu şit s ă-şi p ăstreze vechile denumiri pân ă în zilele noastre: str ăzile Alexandru Făclie (decedat în septembrie 1938 în luptele din Spania), Ştefan Megyeri (decedat în martie 1938 în luptele din Spania) şi Pia ţa „16 Februarie” din cartierul Bucure ştii Noi. 3 Decizia de înfiin ţare a unor deta şamente de combatan ţi interna ţionali care s ă sprijine guvernul republican spaniol i-a apar ţinut lui Stalin. Prin Comintern, acesta a ordonat înfiin ţarea unui Comitet international care urma s ă se ocupe cu strângerea de fonduri şi cu recrutarea de voluntari din toate ţă rile în care func ţionau partide comuniste (iulie-august 1936). Brig ăzile Interna ţionale au luat practic na ştere la jum ătatea lui octombrie 1936, atunci când primii 1500 de voluntari interna ţionali au ajuns la Albacete, acolo unde avea s ă se instaleze Statul Major al Brig ăzilor. Circa 400 de români au luptat de-a lungul r ăzboiului în aceste Brig ăzi. Prezen ţa lor este sporadic amintit ă în istoriografia postbelic ă interna ţional ă, întrucât ei nu au fost grupa ţi de la început într-o unitate de lupt ă, ci au fost disipa ţi în diverse unit ăţ i şi subunit ăţ i militare. Despre constituirea Brig ăzilor Interna ţionale vezi şi Paul Preston, The Spanish Civil War. Reaction, Revolution and Revenge , Harper Perennial, London, 2006, p. 170.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 87 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
Dac ă în Fran ţa zilelor noastre numele partizanilor antifasci şti, indiferent de na ţionalitate şi afiliere politic ă, sunt onorate şi cinstite prin pl ăci comemorative, atribuirea de nume de str ăzi, pie ţe şi sta ţii de metrou, în România zilelor noastre ace ştia sunt cvasi-necunoscu ţi4. Marginalizarea acestora de c ătre autorit ăţ ile române şti post-decembriste este oarecum de în ţeles, întrucât dup ă instaurarea regimului comunist în România, mul ţi dintre combatan ţii care supravie ţuiser ă R ăzboiului Civil din Spania şi celui de-Al Doilea R ăzboi Mondial au ocupat func ţii în nomenclatura de partid şi de stat, iar unii dintre ei au fost implica ţi în asasinate şi rele tratamente comise împotriva oponen ţilor politici (vezi în acest sens cazurile coloneilor de securitate, Ambru ş Coloman, Mihail Patriciu sau Constantin Câmpeanu, numi ţi la înfiin ţarea DGSP în fruntea a trei Direc ţii regionale de Securitate). Cu ajutorul memorialisticii şi al materialului arhivistic, vom încerca în acest studiu s ă prezent ăm biografia unui lupt ător român care a participat atât în Războiul Civil din Spania, cât şi în Mi şcarea de Rezisten ţă Francez ă. Prin acest demers dorim s ă recuper ăm memoria unor cona ţionali care au ales s ă lupte în afara grani ţelor împotriva totalitarismului fascist şi ale c ăror destine sunt pu ţin cunoscute în România. Lupta lor se circumscrie Mi şcării de Rezisten ţă Antifasciste europene care s-a manifestat sub diverse forme în ţă rile ocupate sau conduse de regimuri de extrem ă dreapt ă. Este vorba de Ion C ălin, un tân ăr comunist român care a fost arestat de GESTAPO la începutul anului 1943, şi care, dup ă o scurt ă perioad ă de arest preventiv, î şi va g ăsi sfâr şitul în deportare, în Lag ărul de concentare german de la Neunengamme – 1945 (în acela şi loc de de ţinere au murit al ţi doi lupt ători români din Rezisten ţa Francez ă: Mi şu Pop, alias „Étienne Pop”, şi Alexandru Laz ăr). De asemenea, în timpul celui de-Al Doilea R ăzboi Mondial au murit şi al ţi comuni şti români care au luptat în Mi şcărea de Rezisten ţă Francez ă: Floricel Marinescu, dr. François Bacikurinski, Marin Chilom, Olga Bancic, Iosif Clisci, Francisc Wolf – Boczor, Andrei Sas Drago ş, Nicolae Cristea, Carol Goldstein, Lerner Boria ş.a.m.d. (unii dintre ace ştia luptaser ă anterior de partea guvernamentalilor în R ăzboiul Civil din Spania). În afara luptei armate purtat ă de comuni ştii români din Fran ţa ocupat ă, a mai existat şi un alt tip de rezisten ţă care s-a manifestat în rândul emigra ţiei române: cea a rezisten ţei culturale! Intelectuali români de anvergur ă precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Alexandru Jar (so ţul Olg ăi Bancic), Elena Văcărescu şi Benjamin Fondaine (Fundoianu) s-au manifestat prin texte clandestine mobilizatoare şi o activitate cultural ă intens ă împotriva ocupantului. Totodat ă, în perioada ocupa ţiei, sculptorul Constantin Brâncu şi a refuzat s ă-şi expun ă operele de art ă, în timp ce actri ţa Maria Ventura a refuzat s ă joace pe scena Comediei franceze. Mai mult decât atât, în toamna anului 1943 a luat na ştere la Paris Frontul Na ţional Român, o asocia ţie cultural ă ce i-a avut în frunte pe Traian Vuia (pre şedinte) şi Radu Florescu (vicepre şedinte), una care a
4 Din Mi şcarea de Rezisten ţă Francez ă au f ăcut parte antifasci şti neafilia ţi politic, gauli şti, sociali şti, comuni şti, catolici etc. Istoricii estimeaz ă c ă în perioada 1940-1944, efectivele Rezisten ţilor au num ărat între 200000 şi 300000 de oameni.
88 MIHAI BURCEA grupat români de toate orient ările politice (oficiosul considerat ilegal al asocia ţiei a purtat denumirea de România liber ă)5.
Strada Erou Ion C ălin (2012), fost ă Ferichide (anii ’30)
5 Gavin Bowd, La France et la Roumanie communiste, L’Harmattan, Paris, 2008, p. 39.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 89 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
Introducere
La câteva luni dup ă izbucnirea R ăzboiului Civil din Spania, sute de tineri proveni ţi din diverse medii sociale şi etnice au r ăspuns la apelul Partidului Comunist din România (PCdR) de a pleca s ă apere coali ţia guvernamental ă de stânga – constituit ă în urma alegerilor parlamentare din februarie 1936 – de rebeliunea militar ă a na ţionali ştilor spanioli declan şat ă în vara aceluia şi an de către generalul Francisco Franco. De şi întreaga opera ţiune de transportare a voluntarilor români pe teritoriu spaniol a fost organizat ă de PCdR, nu to ţi cei care au plecat cu scopul de a lupta contra rebelilor au fost membri ai acestui partid. Unii dintre ace ştia erau doar simpatizan ţi ai PCdR, social-democra ţi, sociali şti, sau pur şi simplu antifasci şti învedera ţi. A şa cum am pecizat anterior, tinerii care au plecat în Spania proveneau din medii sociale diferite: muncitori (în marea lor majoritate), studen ţi, medici, sau ziari şti, dornici s ă intre cât mai rapid în lupt ă sub celebra lozinc ă lansat ă de Passionaria (Dolores Ibárruri) de la postul public de radio din Madrid (19 iulie 1936): NO PASSARAN! Pe lâng ă motiva ţia ideologic ă, o alt ă cauz ă pentru care sute de români au hot ărât s ă-şi părăseasc ă ţara şi s ă se dedice luptei antifasciste era atmosfera sufocant ă pe care aparatul de stat represiv român o exercita asupra oponen ţilor politici din spectrul stângii moderate şi extreme. Dup ă încheierea Primului R ăzboi Mondial, guvernele care s-au succedat la putere în România au luat m ăsuri excesiv de dure împotriva comuni ştilor, a sociali ştilor şi în general împotriva oric ărui lider sindical care ar fi avut putere de influen ţă asupra muncitorilor privind eventuala declan şare a unor greve sau proteste sindicale. Legisla ţia penal ă şi cea a muncii elaborat ă în perioada interbelic ă era extrem de restrictiv ă în ceea ce prive şte libertatea de exprimare, conflictele de munc ă sau inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei aflându-se deseori (din cauza cvasi-permanentiz ării st ării de asediu) în contradic ţie flagrant ă cu Legea fundamental ă adoptat ă în 1923 6. Aceast ă presiune constant ă exercitat ă de c ătre guvern împotriva liderilor şi activi ştilor proveni ţi din categoriile social-politice enumerate anterior s-a concretizat prin elaborarea unor acte normative represive, în ăbu şirea manu militari a grevelor, dizolvarea organiza ţiilor, asocia ţiilor şi organelor de pres ă ostile puterii, concedierea din fabrici şi întreprinderi a cet ăţ enilor care activau în organiza ţiile sindicale şi politice interzise, precum şi prin arestarea, judecarea şi condamnarea oponen ţilor politici.
6 Vezi în acest sens Legea pentru reglementarea conflictelor colective de munc ă ( Legea „Trancu-Ia şi” ) adoptat ă pe 5 septembrie 1920, Legea privind Statutul func ţionarilor publici din 19 iunie 1923, Legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra lini ştei publice ( Legea „Mârzescu” ) adoptat ă în decembrie 1924, Legea pentru ap ărarea lini ştei şi creditului ţă rii din 2 aprilie 1932, Legea pentru autorizarea st ării de asediu din 4 februarie 1933, Legea pentru ap ărarea ordinei în stat din 7 aprilie 1934 ş.a.m.d.
90 MIHAI BURCEA
Mul ţi dintre cei care au plecat voluntar în Spania se aflau în aten ţia Siguran ţei sau primiser ă sentin ţe de condamnare în contumacie, sustr ăgându-se în acest fel de la executarea pedepselor prin p ărăsirea ţă rii. În acest sens stau dovad ă zecile de dosare personale de urm ărire întocmite de organele Ministerului de Interne pe numele lupt ătorilor români din tab ăra republican ă. Iat ă câteva nume aflate în vizorul Siguran ţei şi ale c ăror dosare pot fi consultate azi la Arhivele Na ţionale ale României: Mihail şi Constantin Burc ă, Constantin Câmpeanu, Emil Schneiberg, Mihail Boico, Nicolae Cristea, Valter Roman, Grigore Naum, Francisc Wolf – Boczor, Ion C ălin, Nicolae Cristea, Traian Antonescu, Vladimir Mazepa ş.a.m.d. Voluntarii români pleca ţi în Spania considerau c ă prin demersul lor împotriva na ţionali ştilor lupt ă şi pentru eliberarea proletariatului din România de sub domina ţia „partidelor reac ţionare burgheze” care, în accep ţiunea lor, oprimau mi şcarea muncitoreasc ă şi care men ţineau un climat potrivnic na ţionalit ăţ ilor conlocuitoare (în special minoritatea evreiască se afla într-o permanent ă prigoan ă din perspectiva respect ării drepturilor fundamentale ale omului; adesea în epoc ă, evreii erau percepu ţi / cataloga ţi de c ătre organele poli ţiene şti drept militan ţi comuni şti, în ciuda faptului c ă num ărul comuni ştilor- evrei era infim raportat la cei circa 800000 de iudaici care locuiau în România). Bărba ţi şi femei din Europa, America, Asia şi chiar Australia s-au înrolat în Brig ăzile Interna ţionale cu credin ţa c ă odat ă cu înfrângerea fasci ştilor spanioli, for ţele progresiste / democratice din întreaga lume vor c ăpăta un nou imbold în lupta împotriva extremei drepte. Este şi cazul tân ărului comunist Ion C ălin, care în 1937 a fost mobilizat de partid şi trimis într-una din Brig ăzile Interna ţionale din Spania 7. La acea vreme, C ălin lucra la Atelierele CFR Grivi ţa din Bucure şti în calitate de şofer şi mecanic auto. Al ături de el, din Atelierele CFR Grivi ţa, Uzinele „Malaxa” şi „Vulcan” din Bucure şti, s-au mai oferit voluntari pentru cauza republicanilor muncitorii comuni şti Nicolae Ro şu, Marin Chilom, Stan Minea (viitor general-maior MFA în anii ’50) şi Iosif Nedelcu (viitor ofi ţer superior de securiate în anii ’50). În acela şi an, conducerea PCdR şi-a intensificat ac ţiunile de recrutare a voluntarilor, reu şind s ă trimit ă în Peninsula Iberic ă tineri din aproape toate regiunile istorice ale României: Ardeal, Banat, Bucovina sau Dobrogea. Recrutarea şi trimiterea viitorilor combatan ţi peste grani ţă , precum şi strângerea de fonduri pentru cauza guvernamentalilor, au fost organizate de comuni şti în condi ţii de strict ă clandestinitate, întrucât în România interbelic ă activit ăţ ile comuniste fuseser ă scoase în afara legii începând cu anul 1924, iar
7 Din informa ţiile noastre, num ărul comuni ştilor români care au luptat în Spania nu a dep ăş it 400. În memoriile unor participan ţi la R ăzboiul Civil din Spania, dar şi în propaganda comunist ă, num ărul acestora a fost apreciat la circa 500. O cifr ă pe care o consider ăm u şor exagerat ă (nu s-a putut reconstitui cu exactitate num ărul lut ătorilor trimi şi de PCdR în Spania, deoarece ace ştia nu au plecat într-un grup compact, ci în valuri succesive).
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 91 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) guvernul interzicea plecarea voluntarilor în Spania, raliindu-se în acest fel politicii de neinterven ţie adoptat ă de marile puteri europene în cazul respectivului conflict. Aparatul represiv al statului urm ărea îndeaproape ac ţiunile desf ăş urate de PCdR în vederea trimiterii de voluntari în Spania prin filaj, interceptarea coresponden ţei şi cu ajutorul informatorilor infiltra ţi în PCdR. În acest studiu vom încerca s ă reconstituim povestea lui Ion C ălin pe baza mărturiilor fo ştilor combatan ţi români din Spania şi Fran ţa depuse în doua jum ătate a anilor ’50 la Institutul de Istorie a Partidului Muncitoresc Român (PMR), a dosarelor personale întocmite de Siguran ţă pe numele unor comuni şti români care ulterior au plecat voluntari în Spania, a lucr ărilor memorialistice ap ărute începând cu sfâr şitul anilor ’60, precum şi pe baza unor articole ap ărute în revistele de specialitate ale vremii.
Ion C ălin în anii ’30
Ion C ălin (n. 29 iun. 1912, com. Aprozi / Şoldanu, jud. C ălăra şi – d. 1945, Germania) a fost un tân ăr muncitor n ăscut într-o familie de ţă rani s ăraci care s-a al ăturat mi şcării comuniste ilegale din convingere şi care, la îndemnul partidului de a sprijini cu resurse umane şi materiale cauza guvernului spaniol, s-a oferit voluntar pentru a lupta cu arma în mân ă contra fasci ştilor. Inechit ăţ ile, injusti ţia social ă, persecutarea comuni ştilor de c ătre organele represive, au fost motive în plus care au contribuit la decizia sa de a lupta pentru idealurile Frontului Popular Spaniol. Şocul emo ţional produs de bombardarea unor ora şe republicane de către na ţionali şti şi germani a contribuit în mare m ăsur ă la sporirea num ărului de voluntari care au r ăspuns la chemarea PCdR. La Arhivele Na ţionale ale României se g ăsesc dou ă dosare personale pe numele comunistului Ion C ălin. Primul dosar este întocmit de organele Ministerului de Interne, fiind alc ătuit dintr-o fil ă şi dou ă fotografii. Acesta con ţine datele de stare civil ă şi un „tablou de serviciu” al C ăilor Ferate Române din care rezult ă parcursul profesional al titularului. Astfel, potrivit informa ţiilor
92 MIHAI BURCEA din acest dosar, afl ăm c ă dup ă absolvirea cursului primar, Ion C ălin a lucrat ca ucenic la Magazinul şi Atelierul mecanic „La Italianei” din Bucure şti (1 mart. 1925 – 1 febr. 1935), unde s-a calificat în meseriile de l ăcătu ş mecanic şi şofer. În februarie 1935 s-a angajat ca l ăcătu ş la Atelierele CFR Titu, îns ă a nu a z ăbovit prea mult aici, întrucât pe 16 mai 1935 a p ărăsit localitatea cu destina ţia Bucure şti 8. Din documente nu reiese clar dac ă plecarea din Titu a avut la baz ă o motiva ţie personal ă sau s-a produs în urma unei deta şă ri. Cert este c ă anul 1936 îl g ăse şte pe C ălin ca angajat al Atelierelor CFR Bucure şti – Triaj, în func ţia de şofer de autobuz pe linia Bucure ştii Noi – Calea Piscului. Înscrierea lui C ălin în PCdR s-a produs în anul 1935 dup ă ce în urm ă cu un an de zile aderase la Sindicatul şoferilor profesioni şti „Unirea”, afiliat la Uniunea muncitorilor din transporturi 9. La scurt ă vreme de la intrarea în partid, datorit ă calit ăţ ilor sale organizatorice, a fost propulsat în conducerea Comitetului de partid al Sectorului IV Verde Bucure şti (echivalentul Comitetului raional de partid „Grivi ţa Ro şie” din Bucure ştii anilor ’50). Al doilea dosar personal de la Arhivele Na ţionale este alc ătuit dintr-o fil ă, respectiv o notificare din 20 martie 1953 a Direc ţiei personalului militar al infanteriei pendinte de Secretariatul de Stat al For ţelor Armate – „R ăzboi” (Ministerul Ap ărării din Fran ţa), prin care familia „disp ărutului” Ion C ălin era în ştiin ţat ă c ă acestuia i s-a acordat onorific gradul de locotenent post-mortem începând cu data de 3 februarie 1943. Acest grad militar i-a fost atribuit în urma unei propuneri venit ă din partea Comisiei Na ţionale de Omologare a Lupt ătorilor din Forces Françaises de l’Intérior (lupt ătorii din mi şcarea de rezisten ţă – For ţele Franceze de Interior). Încadrarea onorific ă în corpul ofiţerilor inferiori a lupt ătorului Ion C ălin a fost publicat ă şi în Journal Officiel la data de 31 martie 1953 (potrivit actelor existente în dosar, familia defunctului locuia la acea dat ă în Paris, strada St. Blaise nr. 58 10 ). În continuarea studiului vom prezenta pe larg motivele pentru care statul francez l-a onorat, în mod simbolic, cu acordarea acestui grad militar.
Drumul lui Ion C ălin c ătre Spania
Ion C ălin a fost recrutat pentru plecarea în Spania de c ătre Aurel Stancu (viitor general-maior de securitate în anii ’50), secretar al Comitetului Uniunii
8 Arhivele Na ţionale Istorice Centrale – Bucure şti (ANIC-B), Fond 95 , Dosar nr. 121.256, f. 1. 9 Marin Selea, „Ion C ălin (1912-1945)”, în Voluntari români în Spania. Amintiri şi documente, 1936-1939 , Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lâng ă CC al PCR, Ed. Politic ă, Bucure şti, 1971, p. 465. 10 Notificarea nr. 42.277 din 20 martie 1953 a Direcţiei personalului militar din arma infanteriei pendinte de Secretariatul de Stat al For ţelor Armate – „R ăzboi” din cadrul Ministerului Ap ărării din Fran ţa. Documentul este semnat indescifrabil pentru şeful Secretariatul de Stat al For ţelor Armate – „R ăzboi” din cadrul Ministerului Ap ărării din Fran ţa, de c ătre un locotenent colonel de artilerie. ANIC-B, Fond 95 , Dosar nr. 121.748, f. 1.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 93 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
Tineretului Comunist din România (UTCdR) al Capitalei şi al Comitetului Jude ţean UTCdR Ilfov, care dup ă arest ările operate de Siguran ţă în rândul conducerii organiza ţiei UTCdR a Capitalei (prima jum ătate a anului 1937), a primit dispozi ţia s ă organizeze o grup ă de tineri în vederea trimiterii lor în Spania (în urma acestor arest ări organiza ţia UTCdR a Capitalei a fost dizolvat ă). Pe tân ărul şofer Ion C ălin şi familia sa, Aurel Stancu îi cuno ştea de câ ţiva ani. Acesta î şi pusese locuin ţa la dispozi ţia partidului în mai multe rânduri în vederea ad ăpostirii unor materiale de propagand ă ilegal ă. Potrivit amintirilor lui Aurel Stancu, C ălin era c ăsătorit şi provenea dintr- o familie numeroas ă cu „origini s ănătoase”, atât fratele (Gheorghe C ălin) 11 , cât
11 La Arhivele Na ţionale Istorice Centrale exist ă un referat de cadre pe numele lui Gheorghe Călin (n. 1918, com. Aprozi / Şoldanu, jud. C ălăra şi) întocmit de Comisia Controlului de Partid în 1953, în urma cererii de primire în partid depus ă de acesta la organiza ţia de baz ă a PMR din Filatura „Dacia” – Bucure şti (fabrica unde lucra ca şofer la acea vreme). Gheorghe C ălin afirma într-o autobiografie dat ă în 1951 c ă, în octombrie 1944, în timp ce lucra la Garajul CC al PCR, ar fi dat o adeziune pentru primirea în partid, primind şi confirmarea în acest sens, îns ă din cauza faptului c ă şi-a schimbat frecvent locul de munc ă şi nu a mai participat la şedin ţe, dosarul s ău de partid s-a pierdut (acesta era motivul pentru care a depus în 1953 o nou ă cerere de primire în PMR). Potrivit acestui document afl ăm c ă dup ă absolvirea cursului primar (1933), C ălin a plecat la Bucure şti, unde s-a angajat la un atelier mecanic, înv ăţ ând totodat ă meseria de şofer mecanic. În 1935 a p ărăsit acest atelier, lucrând sporadic ca ajutor de şofer la diverse fabrici şi firme particulare din Bucure şti. Un an mai târziu, Gheorghe C ălin va intra în leg ătur ă cu Organiza ţia UTCdR Bucure şti prin intermediul fratelui s ău mai mare, Ion C ălin, cunoscându-i aici pe Aurel Stancu şi Dumitru Hârja (a luat parte la diferite şedin ţe ale organiza ţiei UTCdR din cartier şi a participat la împr ăş tieri de manifeste). Dup ă plecarea fratelui s ău în Spania (1937), contactele cu mi şcarea clandestin ă s-au împu ţinat, iar dup ă venirea legionarilor la putere nu a mai depus niciun fel de activitate, având leg ături sporadice. În perioada 1938–1942, C ălin va lucra ca muncitor textilist la fabricile „Dacia” şi „Chiajna” din Bucure şti, cu o întrerupere de 3 luni, în 1940, pentru efectuarea stagiului militar (a fost l ăsat la vatr ă ca inapt). Începând cu anul 1942, C ălin va reveni la vechea sa meserie – şofer de pia ţă în Bucure şti. Dup ă numai un an de zile se va angaja pe acela şi post la Fabrica „O ţel Rapid” din Capital ă, iar în februarie 1944 va relua leg ăturile cu PCdR prin intermediul fostului interbrigadist, Ion Mutulescu. În preajma zilei de 23 august 1944, Mutulescu şi C ălin au fost folosi ţi ca şoferi pe ma şinile conduc ătorilor partidului: Emil Bodn ăra ş şi Iosif Ranghe ţ (au transportat armament şi material ilegal de propagand ă). Ulterior, cei doi au activat în cadrul Comandamentului General al Forma ţiunilor de Lupt ă Patriotice: Gheorghe C ălin a fost şofer la Sec ţia a V-a Servicii, iar Mutulescu a fost şofer şi şef al Garajului din Serviciul transporturi pendinte de aceea şi Sec ţie (1 sept.-15 nov. 1944). Dup ă desfiin ţarea acestor forma ţiuni paramilitare ale PCR, Gheorghe C ălin a lucrat în continuare ca şofer la Garajul CC al PCR pân ă în 1945, când a fost trimis de partid ca şofer la o unitate militar ă sovietic ă (acolo unde a rămas pân ă în decembrie 1946). În urm ătorii 2 ani, C ălin va lucra din nou ca şofer de pia ţă în Bucure şti, iar din februarie 1948, cu ajutorul lui Ion Mutulescu, va fi numit într-o func ţie de răspundere: casier al Sindicatului Transporturilor. Nu a r ămas mult timp în acest post, întrucât a delapidat ni şte bani împreun ă cu al ţi membri din Comitetul de conducere al sindicatului (prin falsificarea unor documente fiscale şi-a însu şit în mod fraudulos suma de 15000 lei, provenit ă din cotiza ţiile sindicali ştilor). A fost judecat şi condamnat la 3 luni închisoare, pedeaps ă pe care a executat-o la Penitenciarul Corec ţional V ăcăre şti. Dup ă eliberarea din deten ţie s-a angajat la Filatura „Dacia” din Bucure şti. Din acela şi referat întocmit de Comisia Controlului de Partid în 1953 mai afl ăm c ă la acea dat ă, sora lui Gheorghe C ălin, Florica C ălin, era membr ă de partid şi
94 MIHAI BURCEA
şi sora sa, fiind membri ai UTCdR (în anii ’40, Gheorghe C ălin a fost îns ărcinat cu asigurarea unui canal de comunicare clandestin între comuni ştii români din Bucure şti şi grupul comuni ştilor români din Capitala Fran ţei) 12 . Iat ă cum îl portretiza Aurel Stancu pe tovar ăş ul s ău, Ion C ălin:
„Ion C ălin ( şoferul) dup ă cum am ar ătat era un tovar ăş devotat şi dispus oricând s ă se sacrifice pentru cauza partidului. Eu îl cuno şteam foarte bine nu numai din activitate, dar şi ca om, ca felul lui de a fi înc ă înainte de a intra el în UTC, apoi în partid. În org. UTC-ului a fost atras de c ătre mine, dup ă ce a fost mai întâi folosit în ac ţiuni f ără s ă ştie c ă este vorba de organiza ţie ilegal ă. Devenind m. al UTC-ului, a fost utilizat în munc ă tehnic ă, la el acas ă a func ţionat un timp o tipografie a UTC-ului pe care a p ăstrat-o conspirativ şi a ajutat la efectuarea manifestelor. Cu toate c ă era de acum un tov. educat într-o m ăsur ă oarecare marxist ă, totu şi avea înc ă o serie de r ămăş iţe şi obiceiuri tradi ţionale ale ţă ranului, îndeosebi s ărac. Înainte de a veni în contact cu mi şcarea acest tov. credea în ghicitori, farmece şi moroeni. Aceast ă tr ăsătur ă într-o form ă mai mic ă i-a rămas pân ă în momentul plec ări noastre din Bucure şti.” 13
Neputându-şi procura un pa şaport (întrucât figura în eviden ţele Siguran ţei ca suspect comunist iar statul român încerca s ă blocheze plecarea voluntarilor în Spania), partidul a hot ărât în vara anului 1937 ca Ion C ălin, împreun ă cu al ţi 3 tovar ăş i, s ă fie trimi şi clandestin peste grani ţă . Aurel Stancu, cel care i-a propus lui C ălin s ă se înroleze în Brig ăzile Interna ţionale, fusese la rândul s ău îns ărcinat de c ătre Ilie Pintilie cu intensificarea muncii de selecţionare a voluntarilor 14 . Astfel, la o şedin ţă a Comitetului de partid a Sectorului IV Verde, Ilie Pintilie i-a trasat sarcina s ă recruteze 4 tineri în vederea trimiterii lor pe
munictoare textilist ă, iar mezinul familiei, Marin C ălin, era utemist şi membru de partid. Documentul sus-men ţionat se încheie cu propunerea ca lui Gheorghe C ălin s ă-i fie acceptat ă candidatura de partid în organiza ţia de baz ă de la locul de munc ă şi „s ă fie controlat şi ajutat îndeaproape”, avându-se în vedere trecutul s ău politic cu sincope. Referat din 20 mai 1953 întocmit de referentul Florica B. din Comisia Controlului de Partid de pe lâng ă CC al PMR. ANIC-B, Fond CC al PCR-Colegiul Central de Partid, Litera C , Dosar C/2149, ff. 1-2. ANIC-B, Fond CC al PCR-Sec ţia administrativ-politic ă, Dosar nr. 25/1944, ff. 8-10. 12 Scrisoare trimis ă de Aurel Stancu pe adresa Institutului de Istorie a PMR de pe lângă CC al PMR la data de 22 aprilie 1956; ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, f. 5. 13 Scrisoare trimis ă de Aurel Stancu pe adresa Institutului de Istorie a PMR de pe lâng ă CC al PMR la data de 22 aprilie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, ff. 12-14. 14 În toamna anului 1936, conducerea PCdR a înfiin ţat la nivel central un colectiv special (Comitetul de ajutorare a Spaniei republicane) care se ocupa cu recrutarea şi examinarea din punct de vedere fizic şi psihic a viitorilor combatan ţi ce urmau s ă se înroleze în Brig ăzile Interna ţionale. În fruntea Comitetului de ajutorare a Spaniei republicane a fost numit un membru marcant al partidului, Ilie Pintilie. Din acest Comitet au mai f ăcut parte: Aurel Stancu, Hermina Marcusohn / Tism ăneanu şi Lev Oighenstein / Leonte R ăutu. Astfel de comitete au fost constituite şi la nivel local, la Ploie şti, Ia şi, Bac ău, Timi şoara etc. Printre atribu ţiile acestor structuri clandestine mai figurau şi ajutorarea familiilor voluntarilor, tip ărirea şi r ăspândirea de bro şuri propagandistice, strângerea de fonduri, procurarea sau fabricarea unor acte de identitate false ş.a.m.d.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 95 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) front. Stancu i-a propus pe Vida Gheza, Sa şa Volovici şi Ion C ălin 15 . În cele din urm ă, conducerea partidului a hot ărât ca Aurel Stancu s ă fac ă parte din acest grup care urma s ă fie trimis cât mai repede peste grani ţă , deoarece Siguran ţa se afla pe urmele lor şi arestarea unuia dintre ei se putea produce în orice clip ă.
Aurel Stancu (n. 3 ian. 1911, ora şul Buftea, jud. Ilfov – d. 1987, mun. Bucure şti) şi Vida Gheza (n. 28 febr. 1913, mun. Baia Mare, jud. Maramure ş – d. 11 mai 1980, mun. Baia Mare, jud. Maramure ş)
Cei patru tineri urmau s ă treac ă clandestin grani ţa cu Cehoslovacia, cu ajutorul unei c ălăuze tocmite de partid. Întrucât omul de leg ătur ă care urma s ă asigure transportul grupului c ătre Satu-Mare a întârziat s ă apar ă timp de aproape o lun ă de zile, Stancu l-a mandatat pe C ălin cu organizarea grupului şi cu men ţinerea leg ăturii cu Ilie Pintilie pân ă la plecare. Pentru a sc ăpa de vigilen ţa agen ţilor Siguran ţei, membrii grupului au fost ad ăposti ţi, pân ă la p ărăsirea Capitalei, în diverse case conspirative şi hoteluri ieftine, dând mit ă recep ţionerilor pentru a nu li se re ţine buletinul (adeseori Siguran ţa efectua razii nocturne prin hoteluri în vederea depist ării persoanelor aflate pe listele cu urm ări ţi general). Fiind îns ărcinat cu buna desf ăş urare a opera ţiunii, C ălin a fost cel care i-a aprovizionat cu mâncare şi diverse alte obiecte gospod ăre şti pe tovar ăş ii s ăi. Aurel Stancu şi ceilal ţi membri ai grupului au apreciat devotamentul lui Călin pentru îndeplinirea sarcinii încredin ţate. În loc s ă-şi viziteze so ţia – c ăreia îi spusese c ă va lipsi de acas ă doar 2-3 zile pentru a face rodajul ma şinii unui prieten – Călin a ales calea conspirativit ăţ ii totale, alergând dintr-un loc în altul
15 Aurel Stancu, „Lupte grele în Aragon şi Levante”, în Voluntari români în Spania. Amintiri şi documente, 1936-1939 , p. 302.
96 MIHAI BURCEA cu provizii necesare grupului aflat pe picior de plecare. În amintirile sale, Stancu relateaz ă şi o poveste nostim ă petrecut ă cu eroul nostru în timp ce se ocupa cu aprovizonarea grupului, întâmplare care nu a fost pe placul tovar ăş ilor săi. Într-o zi, în timp ce f ăcea cump ărături prin pie ţele Bucure ştiului, C ălin s-a dus la o „c ărtur ăreas ă” renumit ă în Capital ă pentru a-i ghici norocul şi pentru „a-i da în c ărţi”. Aceasta i-a prezis c ă o s ă izbuteasc ă în demersul s ău de a părăsi ţara şi c ă va avea numai succese în via ţă . C ălin le-a povestit tovar ăş ilor săi întâmplarea cu pricina. Dup ă ce s-au amuzat copios de naivitatea lui C ălin, ace ştia l-au mustrat amical pentru „r ămăş iţele mistice” ale comportamentul s ău16 . În cele din urm ă, dup ă 20 de zile de la numirea lui Ion C ălin în func ţia de responsabil al grupului, colectivul de partid care coordona trimiterea voluntarilor a apreciat c ă acesta umblase mult prea mult prin Bucure şti, lucru care ar fi putut atrage „ochiul” vigilent al Siguran ţei. A fost degrevat de responsabilit ăţ i iar în locul s ău a fost numit Sa şa Volovici. Dup ă doar 3 zile de la primirea acestei îns ărcin ări, Sa şa le-a adus membrilor grupului vestea mult a şteptat ă: partidul stabilise o leg ătur ă cu o persoan ă de încredere din Satu-Mare care avea s ă le mijloceasc ă trecerea grani ţei cu ajutorul unei c ălăuze. C ălătoria pân ă la Satu-Mare urma s ă fie efectuat ă cu trenul, iar contactarea omului de leg ătur ă s ă se fac ă printr-un consemn. Cei 4 voluntari au p ărăsit Capitala prin Gara de Nord la sfâr şitul lui august 1937 (un tren de c ălători i-a transportat pân ă la Satu-Mare). Odat ă ajuns la destina ţie, micul grup de comuni şti a luat masa la un restaurant din ora ş, dup ă care, persoana de leg ătur ă indicat ă de partid i-a condus la c ălăuza care avea s ă-i treac ă grani ţa în Cehoslovacia. Trecerea frontierei s-a petrecut în cursul nop ţii şi a decurs f ără incidente. P ătrun şi pe teritoriu cehoslovac, comuni ştii români au fost ghida ţi c ătre satul Ceppe la locuin ţa unui ţă ran rutean pe nume „Ivan”. Acesta era membru în organiza ţia local ă a Partidului Comunist (în Cehoslovacia comuni ştii nu erau sco şi în afara legii) şi îşi pusese casa la dispozi ţia partidului în mai multe rânduri pentru a fi folosit ă pe post de refugiu provizoriu de c ătre omologii români care treceau ilegal grani ţa. „Ivan” i-a g ăzduit pe cei 4 români timp de 2 zile, dup ă care i-a condus mai departe c ătre ora şul Sevlu ş. Aici, la Sevlu ş, micul grup al comuni ştilor români a fost cazat în locuin ţa unui evreu membru al Ajutorului Ro şu Interna ţional (MOPR). Locuin ţa acestuia servea de mai mul ţi ani de zile drept ad ăpost pentru tovar ăş ii români urm ări ţi de autorit ăţ i. La data sosirii celor 4 comuni şti, în Sevlu ş se g ăseau peste 30 de tineri voluntari care se aflau pe punct de plecare c ătre Spania şi care erau găzdui ţi în diferite case conspirative din ora ş. În casa acestuia s-au întâlnit cu un alt grup de comuni şti români care se îndrepta c ătre Spania şi care a ştepta o călăuz ă pentru trecerea grani ţei cu Austria, via Praga (printre comuni ştii români
16 Scrisoare trimis ă de Aurel Stancu pe adresa Institutului de Istorie a PMR de pe lâng ă CC al PMR la data de 22 aprilie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, f. 24.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 97 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) ad ăposti ţi în acest imobil se aflau Nicolae Ro şu – metalurgist la Uzinele „Malaxa” din Bucure şti şi cizmarul Ivan Stoian – muncitor la Fabrica „Talpa” din Bucure şti). Dup ă câteva zile, al ţi 7 comuni şti români au poposit în aceast ă cas ă din Sevlu ş, ceea ce a condus la supra-aglomerarea spa ţiului şi la necesitatea g ăsirii unei locuin ţe mai mari. Grupul nou-veni ţilor format din Grigore Cotovschi, Alexandru Brick (decedat pe front în Spania – septembrie 1938), Nicu Marin, V. Pi şta, Ivan Stoian (n. 1911, com. Cadichioi, Bulgaria), Gheorghe Adorian (viitor colonel de securitate în anii ’50), Ştefan Weintraub şi Francisc Wolff – Boczor, a ridicat la 12 num ărul comuni ştilor români afla ţi în tranzit prin micul or ăş el cehoslovac 17 .
Anii ’30. În aresturile Siguran ţei române şti: Francisc Wolff – Boczor (n. 2 febr. 1906, com. Botiza, jud. Maramure ş – d. 21 febr. 1944, Mont-Valérian, Fran ţa ) şi Nicolae Cristea (n. 26 nov. 1906 – d. 13 mart. 1943, Fran ţa) viitori lupt ători în Brig ăzile Interna ţionale din Spania şi în FTP – MOI
17 Declara ţie dat ă de Aurel Stancu la Institutul de Istorie a PMR în ziua de 16 iunie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, ff. 297-301.
98 MIHAI BURCEA
Odat ă cu sporirea num ărului membrilor grupului, conspirativitatea întregii ac ţiuni a devenit problematic ă, astfel c ă la numai o lun ă de la sosirea în Sevlu ş (noiembrie 1937) a primului grup format din Ion C ălin, Sa şa Volovici, Aurel Stancu şi Vida Gheza, jandarmii cehoslovaci au descoperit locuin ţa şi i-au arestat atât pe proprietari, cât şi pe cei 11 chiria şi clandestini. Dup ă câteva zile de arest preventiv, cei 12 comuni şti români au fost judeca ţi şi condamna ţi la 11 zile de închisoare pentru trecerea ilegal ă a frontierei. Într-o autobiografie dat ă pe 29 mai 1952, sculptorul Vida Gheza afirm ă c ă autorit ăţ ile cehoslovace ar fi fost anun ţate de c ătre un vecin c ăruia i se p ăruse suspect ă forfota produs ă de voluntarii români. La indica ţia organelor de partid din Sevlu ş, cei 11 tovar ăş i au declarat în cursul anchetei c ă sunt emigran ţi politici din România şi c ă nu au nicio leg ătur ă cu R ăzboiul Civil din Spania:
„Am fost condamna ţi la 11 zile pentru trecerea frontierei, îns ă s-a prelungit la o lun ă. Între timp a venit un agent din Satu Mare cu numele Juhász care înainte era la Baia Mare. Am fost chema ţi la el Wolff şi eu. Întâi m-a luat cu frumosul, spunând, c ă mama ta este singur ă acas ă şi plânge dup ă tine, iar tu hoin ăre şti pe aici şi mia spus c ă nui nimic voi veni frumos acas ă nu ţi se va întâmpla nimic, dar s ămi spui cum ai ajuns aici, prin cine şi pe unde ai trecut frontiera. Eu am spus c ă am venit singur pe unde am trecut nu ştiu c ă a fost noaptea şi un om m-a îndrumat la aceast ă locuin ţă spunând c ă acolo se g ăse şte camer ă pentru dormit. Dup ă asta mi-a spus c ă îmi d ă dou ă ceasuri s ă m ă gândesc, şi pe urm ă m ă voi întoarce cu el acas ă, dup ă dou ă ceasuri întradev ăr c ă a venit iar ăş i şi m-a întrebat dac ă m-am r ăzgândit, atunci m-a amenin ţat c ă dup ă terminarea pedepsei vom fi preda ţi în mâinile autorit ăţ ilor Române şi atunci m ă va aranja el. V ăzând c ă nu a ajuns la nici un rezultat a plecat, spunând la revedere.” 18
Dup ă 4 zile de arest lucrurile au început s ă se complice, deoarece administra ţia închisorii nu le-a oferit niciun strop de hran ă şi nici nu a permis membrilor MOPR-ului cehoslovac (Ajutorul Ro şu Interna ţional) accesul în incinta locului de de ţinere (din cauza foametei, unii dintre membrii grupului au mâncat coji de var de pe pere ţii celulelor la îndemnul comunistului Ivan Stoian, care trecuse printr-o experien ţă similar ă la Penitenciarul Special Doftana). Acest lucru a condus la declan şarea unui protest spontan în urma c ăruia conducerea închisorii a încuviin ţat vizitarea de ţinu ţilor de c ătre membrii Ajutorului Ro şu cehoslovac. Cu toate acestea, doi dintre membrii grupului de voluntari – Gheorghe Adorian şi Ştefan Weintraub – s-au hot ărât s ă evadeze f ără a avea acordul tovar ăş ilor de deten ţie şi implicit al partidului 19 . În timp ce erau du şi pe un
18 Autobiografie dat ă în ziua de 29 mai 1952 la Bucure şti de c ătre Vida Gheza. ANIC-B, Fond 53 , Dosar V/76, I, f.133. 19 În dosarul de partid al lui Gheorghe Adorian se reg ăse şte şi un referat întocmit de Comisia Controlului de Partid la data de 27 mai 1954. În document se preciza c ă, potrivit declara ţiilor lui Adorian, acesta şi-a motivat decizia de a evada, fiind speriat de o iminent ă expulzare: „El declar ă că la cercet ări a declarat c ă este comunist refugiat politic din România. Împreună cu ceilal ţi tovi a fost condamnat la 11 zile închisoare pentru trecerea frauduloas ă a frontierei şi întrucât îi era team ă să nu fie expulzat în România, a fugit din arest împreun ă cu Weinrab Ştefan. În drum spre Paris a
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 99 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) culoar al închisorii pentru a fi sco şi la aer, cei doi aresta ţi s-au suit pe o mas ă şi au ie şit pe o fereastr ă l ăsat ă întâmpl ător deschis ă. Dup ă aceast ă isprav ă, restul comuni ştilor români afla ţi în deten ţie au fost sco şi la raport şi ancheta ţi în prezen ţa unui agent al Siguran ţei române şti venit special de la Satu-Mare (agentul Iuhász men ţionat şi de Vida Gheza în autobiografia dat ă pe 29 mai 1952). În cadrul anchetei, Aurel Stancu, Grigore Cotovschi, Vida Gheza şi în mod special Ion C ălin, au fost: „b ătu ţi r ău cu patul revolverului, pân ă i s-au spart tâmplele în aceast ă închisoare cehoslovac ă”. 20 Lui Ion C ălin poli ţiştii i-au spart capul pentru c ă nu în ţelegea ce spuneau anchetatorii care vorbeau în maghiar ă sau rus ă, limbi pe care el nu le cuno ştea. Scopul tortur ării voluntarilor români era de a-i face s ă vorbeasc ă despre locul în care s-ar fi putut ascunde cei doi evada ţi, precum şi pentru a-i determina să declare misiunea cu care veniser ă în Cehoslovacia (autorit ăţ ile cehoslovace bănuiau c ă românii veniser ă în Sevlu ş cu scopul de organiza asasinarea Regului Carol al II-lea care urma s ă efectueze o vizit ă de stat în Cehoslovacia) 21 . Despre b ătăile încasate de la poli ţiştii cehoslovaci, Aurel Stancu declara:
„Şi în acela şi timp acest tip sa aruncat asupra mea aruncându-mi o p ătur ă pe cap şi dup ă aceia cu ceva tare eram lovit în cap. Eu am început s ă ţip a şa de tare, c ă am sim ţit c ă loviturile se r ăriser ă, iar dup ă un timp am auzit un zgomot şi strig ătele ale tovar ăş ilor c ă împreun ă cu ţipetele mele f ăcia un fel de infern închisoarea. Loviturile s-au oprit şi sub pătur ă am sim ţit o mân ă care îmi g ăse şte gura şi mi-o astup ă sub p ătur ă a şa de tare c ă se sufoca. Am reu şit s ă casc pu ţin gura, apoi am înfipt din ţi în dege ţile grase ale canaliei şi nu l-am dat drumul.”22
În cele din urm ă, grupul comuni ştilor români a primit de la acela şi magistrat care-i judecase şi prima oar ă, o condamnare la 40 de zile de închisoare pentru t ăinuirea evad ării lui Adorian.
trecut prin Austria şi Elve ţia unde a fost de mai multe ori arestat. Atât în Austria, cât şi Elve ţia a fost condamnat pentru trecerea ilegal ă a frontierei la câte 12-14 zile închisoare”; ANIC-B, Fond CC al PCR-Colegiul Central de Partid, Litera A , Dosar A/49, f. 5. 20 Declara ţie dat ă de Gheorghe Adorian la Institutul de Istorie a PMR în ziua de 16 iunie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, f. 310. 21 Despre vizita Regelui Carol al II-lea în Cehoslovacia şi preg ătirile f ăcute de serviciile de informa ţii române şti în vederea asigur ării securit ăţ ii delega ţiei monarhului, vezi: Alin Spânu, Istoria serviciilor de informa ţii / contrainforma ţii române şti în perioada 1919-1945 , Casa Editorial ă Demiurg, Ia şi, 2010, p. 274; şi CAROL al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemn ări zilnice , ed. de Marcel-Dumitru Ciuc ă şi Narcis Dorin Ion, I (1904-1939), Ed. Silex, Bucure şti, 1995, pp. 231-232. 22 Scrisoare trimis ă de Aurel Stancu pe adresa Institutului de Istorie a PMR de pe lâng ă CC al PMR la data de 22 aprilie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 99, fv. 38.
100 MIHAI BURCEA
Fo şti interbrigadi şti la lucr ările Congresului al IX-lea al PCR (1965). De la stânga la dreapta: Gheorghe Chiroeanu, Mihail Patriciu (cu ochelari), Gheorghe Adorian, Vida Gheza şi Constantin Câmpeanu
Între timp, deputa ţii Partidului Comunist Cehoslovac l-au interpelat în Parlament pe ministrul de Interne care dorea s ă-i extr ădeze pe aresta ţi autorit ăţ ilor române, în ciuda faptului c ă ace ştia solicitaser ă azil politic (în Cehoslovacia, Partidul Comunist func ţiona legal). În urma acestei interven ţii, comuni ştii români nu au mai fost preda ţi Siguran ţei române şti, ci li s-a permis să plece unde doresc. Îns ă, înainte de a-i elibera, autorit ăţ ile din Sevlu ş au „regizat” predarea lor c ătre Siguran ţa român ă. Pe 1 decembrie 1937, voluntarii români au fost înl ănţui ţi şi condu şi cu trenul la grani ţa cu România, sub amenin ţarea armelor. Ei nu au fost preda ţi autorit ăţ ilor române, ci au fost ameni ţaţi de gr ănicerii cehoslovaci c ă, în cazul în care se vor mai întoarce, vor fi împu şca ţi. Bineîn ţeles, comuni ştii români nu au ţinut cont de aceast ă amenin ţare şi în aceea şi noapte, în grupuri de câte doi, s-au întors în Cehoslovacia. Excep ţie f ăcând Alexandru Brick şi Nicu Marin... Primul s-a întors la Satu Mare, iar cel de-al doilea s-a predat unui gr ănicer român (ulterior, ambii vor reu şi s ă ajung ă în Spania). Iat ă cum î şi aminte şte sculptorul Vida Gheza modul în care s-a reîntors în Cehoslovacia al ături de Ion C ălin:
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 101 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
„Atunci noi fiind pro şti f ăcuser ăm o gre şeal ă în loc s ă o lu ăm peste câmpuri am mers înainte pe drumul ţă ri, la Ciorna Ordo suntem din nou aresta ţi de un jandarm vrând îns ă s ă ne duc ă la post am fugit am s ărit într-o balt ă C ălin dup ă mine, jandarmul a început să trag ă cu arma dup ă noi dar era întuneric, noi am fugit peste câmpuri am înconjurat comuna şi tocmai când s-a cr ăpat de ziu ă am ajuns la Zasova.” 23
La Zasova, în locuin ţa unui ţă ran pe nume Ivan, cei doi s-au reîntâlnit cu câ ţiva dintre membrii grupului. Ivan a contactat persoana de leg ătur ă desemnat ă de partid s ă-i transporte la Praga pentru continuarea c ălătoriei c ătre Spania. Odat ă ajun şi pe teritoriu cehoslovac, voluntarii români s-au organizat din nou pe grupe de câte doi pentru a se îndrepta c ătre hotarul cu Austria (Aurel Stancu şi Grigore Kotovschi, Vida Gheza şi Ion C ălin). Dup ă circa o lun ă petrecut ă la Praga, voluntarii s-au îndreptat c ătre frontiera cu Austria, acolo unde au fost prelua ţi de contrabandi ştii pl ăti ţi de partid în vederea trecerii ilegale a frontierei. La grani ţa cu Austria, grupul a fost arestat şi încarcerat timp de 2 săpt ămâni în închisorile austriece din Bludenz şi Feldkirch, sub b ănuiala c ă ar fi voluntari comuni şti pleca ţi c ătre Spania. Luându-şi diferite nume fictive şi negând cu vehemen ţă toate acuzele care li se aduceau, grupul românilor a fost în cele din urm ă eliberat, fiind somat s ă p ărăseasc ă teritoriul austriac în 24 de ore 24 . Pe parcursul drumului c ătre Fran ţa grupul s-a destr ămat de câteva ori, fiecare încercând s ă ajung ă la destina ţie pe cont propriu sau în grupuri mai mici de câte 2-3 persoane. De pild ă, după ce au fost elibera ţi din închisoarea austriac ă şi avertiza ţi s ă p ărăseasc ă cât mai repede teritoriul austriac, Ion C ălin a trecut grani ţa în Elve ţia al ături de Gheorghe Adorian. Peripe ţiile prin care au trecut cei doi sunt relatate de cel din urm ă:
„Cu tovar ăş ul C ălin am ajuns pân ă la 2 sau 3 km. de grani ţa elve ţian ă, acolo unde Rinul se vars ă în Bodensee adic ă în lacul Boden. Aici Rinul formeaz ă un estuar şi trece în aripa Estuarului şi ajunge în aceast ă insul ă, adic ă între cele dou ă bra ţe ale Rinului. Am ajuns în localitatea austriac ă Höcht şi mai aveam de trecut bra ţul cel ălalt al Rinului şi eram în teritoriul elve ţian. Aici ne-au prins jandarmii la coborârea din autobuz, neavând documente şi ne-au b ăgat pentru o noapte la închisoare. Diminea ţa ni s-a dat drumul. Trebuia s ă p ărăsim cât mai repede ţara. Aici am sim ţit simpatia activ ă a popula ţiei austriece. Nici nu ne-am gândit c ă putem întâlni oriunde din partea cet ăţ enilor acea simpatie. A şadar am c ăutat s ă preg ătim trecerea în timpul nop ţii, era o noapte de iarn ă grea în care trebuia s ă trecem Rinul c ătre Elve ţia. Şi am studiat locul de trecere. Am întâlnit un ţă ran ambulant, care vindea mere, un fel de comerciant ambulant. Şi i-am oferit să-i d ăm câ ţiva bani, s ă ne arate pe unde putem trece Rinul. Tovar ăş ul C ălin Ion nu ştia s ă înoate, acesta era necazul. Şi el ne-a dat întâlnire pentru seara la 7 când se întuneca şi nu ne-a spus nimic. Şi ne-am ascuns printre salcâmi şi fix la orele 7 cet ăţ eanul a venit, ne-a ar ătat locul cel mai bun de trecere şi la desp ărţire am scos banii care i-am avut şi am vrut să-l recompens ăm. S-a uitat la noi şi ne-a spus c ă s ă ne p ăstr ăm banii şi a mai ad ăugat:
23 „Amintiri din luptele din Spania-Vida Gheza, Baia Mare-22 aprilie 1956”. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 97, f. 17. 24 Declara ţie dat ă de Gheorghe Adorian la Institutul de Istorie a PMR în ziua de 16 iunie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, f. 313.
102 MIHAI BURCEA
— Drum bun c ătre Spania. Ne-am dat astfel seama c ă avem a face cu un prieten. În noaptea aceea am a şteptat pân ă diminea ţa la 5 ca s ă trecem. Toat ă noaptea a fost frig, era înghe ţ şi toat ă noaptea am făcut gimnastic ă, ca s ă nu înghe ţă m. Mi şcându-ne prea mult deodat ă am fost z ări ţi de gr ănicerii austrieci, care erau îns ă gr ăniceri de la finan ţe, adic ă nepericulo şi. Ne-au întrebat dac ă avem asupra noastr ă tutun sau cafea, dar n-aveam nici tutun, nici cafea. Şi ne-a dat drumul. Ne-a întrebat doar: — Ce face ţi aici ? Le-am spus c ă facem gimnastic ă şi c ă vrem s ă trecem acolo. V ăzând c ă nu suntem contrabandi şti ne-a dat drumul şi am trecut în Elve ţia. Aici în Elve ţia a mers repede. Am luat bilete şi am mers cu bine pân ă la grani ţa francez ă, la Basel.” 25
Sosi ţi la Basel, cei doi au primit sprijinul tovar ăş ilor din Ajutorul Ro şu elve ţian, ace ştia facilitându-le trecerea în Fran ţa la nici 24 de ore de la intrarea în Ţara cantoanelor . Dup ă 103 zile de la plecarea din ţar ă, grupul comuni ştilor români a ajuns în cele din urm ă la Paris, în ianuarie 1938, de unde a trecut ilegal Mun ţii Pirinei în Spania 26 .
În Spania
Dup ă nenum ărate episoade imprevizibile, Ion C ălin a ajuns în februarie 1938 la Centrul de instruc ţie a voluntarilor de la Albacete, fiind repartizat pe frontul de la Aragon la Batalionul „Balcanic” din Brigada 129 Infanterie 27 . Prim ăvara anului 1938 îl g ăse şte pe eroul nostru luptând în sectorul Caspe
25 Ibid. , ff. 314-315. 26 Trecerea peste grani ţa franco-spaniol ă prin Mun ţii Pirinei era socotit ă o adev ărat ă aventur ă, întrucât Fran ţa închisese grani ţa cu Spania la 13 august 1936, înscriindu-se astfel pe orbita politicii de neinterven ţie. De şi exista o şosea bine asfaltat ă care constituia principala linie de comunica ţie dintre cele dou ă ţă ri, ea nu putea fi folosit ă de comuni ştii români, deoarece era utilizat ă de armata lui Franco. Astfel c ă voluntarii români erau nevoi ţi s ă traverseze frontiera direct prin mun ţi în condi ţii deosebit de grele (pr ăpastii, şan ţuri, ghea ţă etc.). Tân ărul UTdC-ist Grigore Cotovschi, care dezertase din armata român ă dup ă perioada de instruc ţie pentru a pleca în Spania, m ărturisea în anii ’50 c ă în cazul s ău şi a grupului din care f ăcea parte, aceast ă curajoas ă ac ţiune a necesitat circa 18-20 de ore de mers pe jos, opera ţiunea soldându-se la final cu 3 mor ţi. Declara ţie dat ă de Grigore Cotovschi la Institutul de Istorie a PMR în ziua de 16 iunie 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 96, f. 333. 27 Aceast ă brigad ă a fost înfiin ţat ă la Chillon în ziua de 8 februarie 1938, fiind format ă din 3 batalioane: Batalionul 27 Djacovici (a func ţionat în perioada 13 februarie-5 octombrie 1938 cu lupt ători români, iugoslavi şi cehoslovaci), Batalionul 26 Masaryk (a func ţionat în perioada 13 februarie-5 octombrie 1938 cu lupt ători cehoslovaci şi polonezi) şi Batalionul 18 Dimitrov (a func ţionat în perioada 13 februarie-5 octombrie 1938). Brigada 129 Infanterie, condus ă de colonelul Vatek, a luptat la Fontes del Ebro. Batalionul Djure Diacovici era format din români şi iugoslavi – 2 companii din acest batalion purtau denumiri române şti. Brigada a fost subordonat ă Diviziei 45 Infanterie (13 februarie-27 martie 1938), Armatei de Maniorba (28 martie-30 iunie 1938), Corpului 17 Armat ă (30 iunie-17 iulie 1938), Corpului 16 Armat ă (17 iulie-5 octombrie 1938) şi Grup ării „Szuster”. Brigada a fost trimis ă în lupt ă în regiunea Almaden unde se aflau minele de mercur şi în apropierea ora şului Morena.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 103 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
(frontul Aragon – Ebro) într-o mic ă forma ţiune de voluntari români (mai precis într-o grup ă de lupt ă dotat ă cu mitraliere u şoare aflat ă în subordinea Batalionului „Balcanic”). Comandantul acestei grupe era ardeleanul Francisc Wolff – Boczor, decedat ulterior în Mi şcarea de Rezisten ţă Francez ă28 . Fostul comandant al Batalionului „Djakovic”, c ăpitanul Mihail Burc ă, î şi aminte şte în memoriile sale despre grupa combatan ţilor români condu şi de Boczor:
„Un grup de combatan ţi români încadra ţi în noul Batalion balcanic format în februarie 1938 la Albacete şi trimis direct pe frontul din Aragon au luptat în acest timp în sectorul Caspe, în compania comandat ă de voluntarul iugoslav Peko Dap ćevic. Grupa româneasc ă de lupt ă din cadrul acestei companii, în rândurile c ăreia se aflau Ion C ălin, Ion Chilimnic, Francisc Boczor, Gheorghe Adorian şi al ţi voluntari, pleca ţi din ţar ă c ătre sfâr şitul anului 1937, a participat şi s-a distins în grele lupte defensive din Caspe pân ă la Mora del Ebro.” 29
Cu Batalionul „Balcanic”, C ălin a participat timp de câteva s ăpt ămâni la mai multe lupte defensive purtate împotriva na ţionali ştilor spanioli şi a italienilor din Corpul expedi ţionar italian, trupe care erau mult mai bine echipate din punct de vedere logistic. În urma acestor lupte, unitatea lui C ălin s-a retras pân ă la Mora de Ebro. La începutul verii (1938), ca urmare a reorganiz ării Brig ăzii 129 în Brigad ă mobil ă, Ion C ălin a fost mutat într-o companie româneasc ă a Batalionului Divizionar pendinte de Divizia a 45-a Interna ţional ă (comisar politic al batalionului era un militant de frunte al PCdR, Gheorghe Stoica, pe numele adev ărat Moscu Cohn). Dintr-o autobiografie dat ă la 31 decembrie 1956 de c ătre Nicolae Mehe ş30 (fost şofer în Brig ăzile Interna ţionale) afl ăm c ă din aceast ă nou-înfiin ţat ă unitate (Batalionul Divizionar) au mai f ăcut parte românii Svet Iacob, Zemler Novac, Alexandru F ăclie, Manole H. Manole, Emil Katz, Mihai Faltin, Laz ăr Miron, Constantin Doncea (secretarul de partid al batalionului în timpul retragerii unit ăţ ii spre Fran ţa), Francisc Wolff – Boczor, fra ţii Minor (Alexandru – „Sandor”, Iosif şi Daniel), Alexandru Paraschiv ş.a.m.d. Mehe ş sus ţine c ă, în scurt timp de la înfiin ţare, batalionul a fost trimis pe front la Tortosa, ora ş situat pe malul fluviului Ebro, unde a r ămas timp de câteva luni de zile (pe 15 martie 1938, franchi ştii au p ătruns în Catalonia, iar la jum ătatea lui aprilie au atins malul Mediteranei, în apropierea ora şului Tortosa, rupând astfel în dou ă teritoriul ocupat de republicani; de pe aceste noi pozi ţii, fasci ştii vor declan şa la începutul lunii iunie o ofensiv ă puternic ă împotriva Valenciei, îns ă vor fi nevoi ţi s ă se opreasc ă, întrucât for ţele guvernamentale au trecut la contraofensiv ă – începutul b ătăliei de pe Ebro care va dura câteva luni):
28 Valter Roman, Sub cerul Spaniei. Cavalerii speran ţei (Amintiri) , Ed. Militar ă, Bucure şti, 1972, p. 111. 29 Mihail Burc ă, „Pe front, cu infanteri ştii români” în Voluntari români în Spania. Amintiri şi documente, 1936 – 1939 , p. 233. 30 Autobiografie dat ă de Nicolae Mehe ş pe 31 decembrie 1956. ANIC-B, Fond 53 , Dosar M/112, vol. II, f. 40.
104 MIHAI BURCEA
„Dincolo de acest fluviu era ocupat de fasci şti. Pe acest front am luptat circa cinci luni de zile. Între timp noi am schimbat de mai multe ori pozi ţiile pe cursul acestui fluviu şi am luat pozi ţii la Sierra de Cabals, Corbera, Gandesa, etc. Într-o zi am primit ordin ca unitatea noastr ă s ă treac ă fluviul Ebro, fluviul l-am trecut şi în acea noapte unitatea noastr ă a trecut la atacarea unei pozi ţii fasciste ce se afla pe o cot ă foarte înalt ă. Atacul a fost dat dup ă miezul nop ţii (noapte de 19/20 septembrie 1938 - n.n.), într-un strig ăt de ura! to ţi am început atacul şi cu toat ă for ţa şi tot curajul ne-am n ăpustit asupra pozi ţiilor fasciste căţă rându-ne în sus pe cot ă în lupt ă corp la corp cu fasci ştii i-am scos din tran şeele lor şi am ocupat pozi ţia stabilit ă de comandan ţii no ştri. Aceast ă lupt ă a fost grea deoarece au murit mul ţi tovar ăş i şi al ţii mul ţi am fost r ăni ţi (Mehe ş a fost şi el r ănit în aceast ă lupt ă fiind ulterior evacuat şi internat al ături de Svet Iacob în Spitalul din Montoro – n.n.). Îmi amintesc c ă în aceast ă lupt ă a c ăzut mort chiar lâng ă mine sergentul F ăclie Alexandru… (moartea eroic ă a studentului Alexandru F ăclie, activist al Frontului Studen ţesc Democrat din Bucure şti, este men ţionat ă în mai toate amintirilor fo ştilor combatan ţi ai Batalionului Divizionar – n.n.).” 31
Totodat ă, Marin Selea, fost ceferist şi camarad de front cu Ion C ălin, poveste şte în amintirile sale despre participarea acestuia la luptele de pe Ebro din vara anului 1938:
„Niciodat ă n-am să uit c ăldura prieteneasc ă cu care a ştiut s ă stea de vorb ă cu unii dintre noi, care pentru întâia oar ă luptam în prima linie de foc. În cadrul ofensivei armatei republicane spaniole din vara anului 1938, la râul Ebro, Ion C ălin ia parte la atacul de infanterie împotriva pozi ţiilor fasciste de pe malul drept al Ebrului şi cade grav r ănit. Pierzând mult sânge şi având o ran ă grav ă, este nevoit s ă stea mai multe s ăpt ămâni la spital. Fiind îns ă în convalescen ţă , cere insistent s ă fie l ăsat din nou pe front. Când, în sfâr şit, cap ătă aprobarea, intervine – în urma hot ărârii Ligii Na ţiunilor – retragerea de pe front a voluntarilor interna ţionali din armata republican ă spaniol ă.” 32
Gheorghe Stoica pe numele adev ărat Moscu Cohn (n. 20 iul. 1900, mun. Dorohoi, jud. Boto şani – d. 10 aug. 1976, mun. Bucure şti), comisarul politic al Batalionului Divizionar pendinte de Divizia a 45-a Interna ţional ă
31 Ibid ., ff. 40-41. 32 Marin Selea, „Ion C ălin (1912-1945)” în Voluntari români în Spania. Amintiri şi documente, 1936-1939 , p. 467.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 105 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
Un alt fost interbrigadist român, Carol Neuman, şi-l aminte şte pe Ion Călin pe frontul spaniol de la Amposta, acolo unde cei 70 de oameni din compania de mitraliere duceau lupte grele pentru cucerirea unui pod peste Ebro în vederea trecerii pe cel ălalt mal (tot aici se mai g ăseau la acea vreme Alexandru F ăclie, Leonte Tism ăneanu, Constantin Doncea, Max Klinger, U şer Finchelstein ş.a.m.d.):
„La jum ătatea lui august (1938 - n.n.) am fost din nou sco şi la odihn ă şi muta ţi în valea secat ă a unui torent de munte. Nu ştiu de unde, c ăpătasem râie şi a trebuit s ă suport un tratament cam ustur ător pân ă m-am vindecat, în timp ce ceilalţi din sec ţie s-au dus s ă se zbenguie pe malul Mediteranei. V ă pute ţi închipui ce oftic ă am f ăcut. Singurul care mi-a ţinut de urât a fost bietul C ălin, bolnav şi el de friguri. Era un şofer provenit din ţă rani de prin Vla şca. Fiind un om hot ărât şi cinstit intrase în lupta ilegal ă; avea o ur ă de moarte împotriva burghezilor dar ştia s ă în ţeleag ă şi s ă se poarte omenos cu to ţi. Avea o îmbinare de intransigen ţă principial ă cu în ţelegere pentru nevoile oamenilor şi expuse în mod atât de modest c ă era imposibil s ă nu te impresioneze. Vorbea rar şi m ăsurat şi te privea cu ochii lui mari lumino şi alba ştri într-un fel în care nu puteai s ă nu-i vezi sinceritatea, dragostea de oameni şi în acela şi timp dispre ţul pentru cei avu ţi şi lacomi.” 33
Uşer Finkelstein (n. 15 ian. 1915, com. Podu Iloaiei, jud. Iaşi – d. 1994, mun. Bucure şti), Leonte Moise Tism ăneanu pe numele adev ărat Leonid Moise Tismine ţki (n. 24 febr. 1912, Soroca, Republica Moldova – d. 13 febr. 1981, mun. Bucure şti) şi Constantin Doncea (n. 26 sept. 1904, com. Cocu, jud. Arge ş – d. 3 nov. 1973, mun. Bucure şti)
Iat ă cum îl evoc ă şi veteranul Valter Roman pe fostul s ău camarad, Ion Călin, în luptele pentru ocuparea pozi ţiilor fasciste de la Sierra Caballs din septembrie 1938:
33 „Relatare a particip ării la Brigada Interna ţional ă din Republica Spaniol ă 1938-39”, document semnat de c ătre Carol Neuman şi trimis pe adresa Institutului de Istorie a PMR în 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 97, f. 218. În 1952, Carol Neuman era director al Editurii Tehnice din Bucure şti.
106 MIHAI BURCEA
„Fasci ştii trag orbe şte. În flancul stâng, proiectilele r ănesc u şor câ ţiva combatan ţi şi nimeresc în plin un lupt ător spaniol, aflat în primele rânduri. Profitând de faptul c ă fasci ştii p ăstreaz ă acela şi reper de tragere, ceilal ţi continu ă s ă înainteze repede. Terenul se prezint ă la fel ca la Penamarco; dealul a fost adaptat pentru cultura agricol ă. S ărind peste răzoare, târându-se, c ăţă rându-se pe trepte, Ion C ălin şi Alexandru Paraschiv 34 se apropie de un cuib de mitralier ă şi cu câteva grenade de mân ă îl scot din func ţiune. Amândoi sunt răni ţi în aceast ă ac ţiune. Tot aci s-au distins în lupt ă Constantin Doncea, Alexandru Constantinescu, Ion Sârbu.” 35
Anii ’50. Fostul interbrigadist Alexandru Paraschiv în uniforma de general-locotenent a Armatei RPR
Mihai Caras, unul dintre camarazii cu care Ion C ălin a luptat în Spania î şi amintea într-o declara ţie dat ă la Institutul de Istorie a PMR c ă a luptat pe front al ături de C ălin într-o ambulan ţă care, contrar uzan ţelor r ăzboiului, era folosit ă de interna ţionali pe post de mijloc de transport pentru muni ţii:
34 General-locotenent Paraschiv Alexandru (n. 20 iun. 1914, satul Cosoba, com. Joi ţa, jud. Giurgiu-d. 29 mart. 2002, mun. Bucure şti), deputat de Ploie şti în MAN (1952-1956), pre şedinte al Comitetului Organizatoric Central al Asocia ţiei Voluntare pentru Sprijinirea Ap ărării Patriei (ian. 1957, 1958) şi director al Direc ţiei personal şi gospod ărie din Comitetul Geologic (ian. 1963-?). La data decesului, Paraschiv Alexandru locuia în Bucure şti, sectorul 1, strada Av. Lt. Radu Beller, nr. 26, ap. 5. Este înmormântat la Cimitirul Militar „Ghencea” din Bucure şti. 35 La acea dat ă, Valter Roman avea gradul militar de maior şi func ţia de comandant al Regimentului de artilerie motorizat „Ana Pauker”. Valter Roman, Sub cerul Spaniei. Cavalerii speran ţei (Amintiri) , p. 340.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 107 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
„Personal am fost pe front, dar pe urm ă eu am fost cu ambulan ţa, care era numai pe din afar ă ambulan ţă dar în ăuntru erau materiale de r ăzboi, erau obuze, erau cartu şe şi alte materiale pentru front. Aceast ă ambulan ţă a fost condus ă de tov. C ălin Ion, de şi bandajat la cap. Iar tov. Iulius Wilhelm care nu a putut s ă mearg ă l-am cules de pe drum, l-am b ăgat în ambulan ţă , dar îi era fric ă, c ăci acolo numai bandaje nu erau, ci era armament. Totu şi am reu şit s ă conducem aceast ă ambulan ţă şi în aceste condi ţii noaptea iar s-a bombardat şi eu am fost pentru a doua oar ă r ănit, dar misiunea a fost îndeplinit ă, şi noi am ajuns cu tot materialul la dispozi ţie (la destina ţie-n.n.).” 36
Refugierea voluntarilor români în Fran ţa
Dup ă nimicirea principalelor unit ăţ i ale armatei republicane în luptele de pe Ebro, premierul Negrin a hot ărât retragerea celor 6000 de voluntari str ăini care mai r ămăseser ă pe fronturile din Spania (aceast ă m ăsur ă a fost luat ă şi pentru a împiedica Anglia şi Franţa s ă recunoasc ă tab ăra franchist ă drept parte beligerant ă). Totodat ă, pe 28 septembrie 1938, la presiunile Comitetului de neinterven ţie de la Londra aflat sub egida Ligii Na ţiunilor, membrii Brig ăzilor Interna ţionale au fost demobiliza ţi de guvernul republican spaniol şi înlocui ţi cu militari spanioli. Planul acestui Comitet prevedea retragrea tuturor combatan ţilor de alte na ţionalit ăţ i şi încartiruirea lor în spatele frontului pân ă la rezolvarea situa ţiei, iar ulterior ace ştia urmau s ă p ărăseasc ă Peninsula Iberic ă. Retragerea membrilor Brig ăzilor Interna ţionale pe teritoriu francez s-a f ăcut concomitent cu luptele de ariergard ă duse de trupele republicane în drumul lor c ătre Nordul Spaniei, spre sfâr şitul r ăzboiului civil. Planul de retragere şi demobilizare a voluntarilor str ăini care luptau în tab ăra republicanilor s-a realizat sub atenta supraveghere a unei Comisii Militare Interna ţionale aflat ă sub egida Ligii Na ţiunilor. Aceast ă comisie era format ă din ofi ţeri şi civili apar ţinând mai multor state europene. Dup ă demobilizare, marea majoritate a interna ţionalilor români au r ămas pentru câteva luni în Spania, fiind caza ţi într-o serie de cantonamente în apropiere de Valencia (la Catarroja şi la Catado 37 ), în Catalonia, la Rippoll, Campdevánol şi ultima sta ţionare pe p ământ spaniol: or ăş elul Cassa de la Selva. Membrii comisiei militare amintite mai sus s-au deplasat şi în cantonamentele în care se aflau voluntarii români. Ace ştia au primit din partea liderilor grupului român din Ripoll – Constantin Doncea şi Gheorghe Stoica – tabele nominale cu to ţi combatan ţii români g ăzdui ţi în tab ărele din Ripoll şi Campdevánol (un alt grup de voluntari români se g ăsea la Cassa de la Selva, avându-l drept
36 Declara ţie dat ă de Caras Mihai în ziua de 26 mai 1956 la Institutul de Istrorie a PMR. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 95, f. 66. 37 În satul Catado / Catadau, interbrigadi ştii au fost caza ţi în grajdurile unei mari ferme particulare şi într-o biseric ă. În aceast ă localitate, cu o popula ţie de 7-8000 de locuitori, au fost încartirui ţi, în perioada septembrie-decembrie 1938, circa 1300 de interna ţionali şti (800-900 cehi, 300 polonezi, 120 români, 80 bulgari şi 20-30 ru şi). Declara ţia dat ă de Maxim Dumitru în ziua de 26 mai 1956 la Institutul de Istorie a PMR. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 95, ff. 29-30.
108 MIHAI BURCEA comandant militar pe Mihail Florescu, pe numele adev ărat Iancu Iacobi, iar pe post de comisar politic pe Petre Iosif – pe numele adev ărat Leon Brauchfeld... acesta îl suplinea în func ţie pe Manole H. Manole aflat în stare de convalescen ţă ; din acest grup au mai f ăcut parte Nicolae Mehe ş, Nicolae Aldea, Ştefan Sinculescu, Nicolae Moraru etc.). În decembrie 1938, dup ă ce na ţionali ştii au reu şit s ă împart ă Spania în dou ă p ărţi, voluntarii au fost trimi şi pe ascuns, pe mare, de la Valencia, în Catalonia (Barcelona), reu şind astfel s ă str ăpung ă blocada impus ă de trupele franchiste. În ziua de 25 octombrie 1938, pe principalul bulevard din Barcelona, a avut loc parada de r ămas bun a Brig ăzilor Interna ţionale. Acest eveniment a scos în strad ă circa 500000 de barcelonezi care i-au aclamat şi ova ţionat. În cantonamentele din Catalonia, voluntarii români vor sta pân ă în ianuarie 1939, atunci când, la apelul Guvernului şi Partidului Comunist Spaniol, vor fi rechema ţi sub arme pentru a participa la luptele de ap ărare a Capitalei provinciei. Dup ă ocuparea Barcelonei de c ătre na ţionali şti, mii de interbrigadi şti vor trece grani ţa franco-spaniol ă unde, începând cu data de 7 februarie 1939, vor fi interna ţi într-un lag ăr înfiin ţat în prip ă de autorit ăţ ile franceze: Lag ărul de la Argelés sur Mer. Mii de lupt ători str ăini au fost caza ţi pe câteva plaje de la Marea Mediteran ă, chiar pe nisip, în ni şte perimetre delimitate de sârm ă ghimpat ă. Bar ăcile, corturile, toaletele şi utilit ăţ ile vor fi construite ulterior, dup ă câteva s ăpt ămâni. Paza acestor lag ăre fusese încredin ţat ă unor unit ăţ i de jandarmi formate în majoritatea lor din trupe coloniale (de ex. senegalezi şi algerieni), c ărora li se spusese c ă în interiorul sârmelor ghimpate se g ăsesc răuf ăcători de drept comun. În aceste lag ăre nu erau interna ţi doar interna ţionali şti, ci şi zeci de mii de combatan ţi din fosta armat ă republican ă, precum şi civili spanioli care fugiser ă din calea trupelor lui Franco. Refugia ţii spanioli alc ătuiau marea mas ă a interna ţilor din lag ărele franceze. Condi ţiile mizere din aceste tabere improvizate au condus în primele s ăpt ămâni la decesul câtorva sute de interna ţi. Memoriile fo ştilor voluntari români con ţin pasaje extrem de acide fa ţă de organizarea deficitar ă a statului francez în aceast ă situa ţie critic ă. Proasta gestionare a problemei refugia ţilor spanioli, coroborat ă cu politica de neinterven ţie adoptat ă de Fran ţa în timpul R ăzboiului Civil din Spania – ceea ce a condus la lipsa oric ărui tip de sprijin pentru interna ţionali şti – a constituit, în imaginarul colectiv al interbrigadi ştilor, o tr ădare a cauzei antifasciste. În realitate, francezii au fost total dep ăş iţi de avalan şa sutelor de mii de refugia ţi care s-au rev ărsat dinspre frontiera cu Spania, în primele s ăpătămâni ale lui februarie 1939. Dup ă ce condi ţiile de trai din aceste lag ăre s-au ameliorat, Partidul Comunist Francez a organizat conducerea politic ă şi militar ă a acestora pe grupe na ţionale. Pe lâng ă înv ăţă mântul de partid, în lag ăre a luat na ştere o via ţă cultural-artistic ă. Astfel, în respectivele tabere s-au ini ţiat cursuri având ca tem ă Istoria Partidului bol şevic al URSS, s-au editat gazete de perete, reviste, s-au
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 109 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) organizat întreceri sportive şi lectura presei, s-au înfiin ţat cercuri de economie politic ă şi geografie politic ă etc.
Lag ărul de la Gurs
Ion C ălin a fost internat ini ţial în Lag ărul Argelés sur Mer, al ături de majoritatea voluntarilor români, iar dup ă câteva luni de zile a fost transferat în Lag ărul Saint Cyprien. Ulterior, în mai 1939, dup ă mutarea majorit ăţ ii românilor din lag ărele Argelés sur Mer şi Saint Cyprien, C ălin a fost adus în Lag ărul de la Gurs, situat în apropierea Atlanticului şi a Pirineilor. Aici a r ămas timp de un an de zile, perioad ă în care a înv ăţ at limba francez ă şi şi-a completat cuno ştin ţele precare de istorie şi geografie (C ălin avea doar 4 clase primare). Pe lâng ă îmbog ăţ irea cuno ştin ţelor de cultur ă general ă, C ălin a participat şi la cursurile de marxism-leninism organizate de celula româneasc ă de partid a lag ărului. Fostul s ău camarad de front, Nicolae Mehe ş, î şi aminte şte într-o autobiografie care se reg ăse şte în dosarul s ău de partid, condi ţiile de deten ţie de la Gurs:
„Acest lag ăr era situat într-o regiune cu o clim ă foarte umed ă, aproape tot cursul anului ploua şi era frig. Acest lag ăr avea construite bar ăcile şi era înconjuat cu câteva rânduri de re ţele cu sârm ă ghimpat ă, de jur împrejurul lag ărului erau instalate mitraliere îndreptate înspre lag ăr. Acest lag ăr era foarte mare şi erau mii şi mii de spanioli şi interna ţionali. În acest lag ăr ne-am organizat şi mai bine ca în cel ce îl p ărăsisem (St. Cyprien-n.n.), aici conducerea noastr ă au organizat diferite cursuri de educare politic ă, de limb ă francez ă, conferin ţe, expunerea politicii interna ţionale, piese de teatru cu arti şti din rândurile noastre, s-a organizat şi o bibliotec ă c ăruia i-am fost chiar eu bibliotecaru, despre aceasta v ă voi depune şi o fotografie care o mai p ăstrez înc ă pân ă azi. În acest lag ăr a luat fiin ţă pân ă şi comer ţul, se formase pie ţe cu vânzarea a diferitelor lucruri, ace şti negustora şi erau unii din de ţinu ţi lag ărului. Unul din negustora şi era şi Telemac Ion. S-a făcut şi o expozi ţie unde şi-a depus fiecare na ţionalitate articole confec ţionate. Aceast ă expozi ţie a fost foarte reu şit ă, a fost vizitat ă şi de Generalul Gamle (se refer ă probabil la generalul francez Gamelin-n.n.). Conducerea colectivului nostru a reu şit în acest lag ăr s ă organizeze şi îngrijirea bolnavilor, desigur pe cât era posibil în asemenea condi ţii. Pentru bolnavi se c ăuta s ă li se dea o alimenta ţie mai bun ă, etc. În sfâr şit în colectivul nostru avea o sarcin ă şi eram organiza ţi.” 38
38 Autobiografie dat ă de Nicolae Mehe ş pe 31 decembrie 1956. ANIC-B, Fond 53 , Dosar M/112, vol. II, f. 42.
110 MIHAI BURCEA
Nicolae Mehe ş (n. 28 mart. 1909 – d. 4 dec. 1976)
Din lag ărele franceze, comuni ştii români au început s ă trimit ă o serie de apeluri şi scrisori deschise unor avoca ţi, personalit ăţ i publice, dar şi unor organiza ţii civice din România pentru ca ace ştia / acestea s ă pun ă presiune pe autorit ăţ ile române în vederea ob ţinerii aprob ărilor pentru repatrierea în ţar ă. De asemenea, în prim ăvara anului 1939, fo ştii interbrigadi şti s-au adresat şi ministrului român al Afacerilor Str ăine, Gheorghe T ătărescu, prin intermediul Lega ţiei României de la Paris, pentru ca acesta s ă întreprind ă diligen ţele necesare în vederea reîntoarcerii lor în ţar ă. Una dintre pu ţinele personalit ăţ i publice române şti care a r ăspuns apelurilor comuni ştilor români a fost Petru Groza, care şi-a declarat în mod public sprijinul şi solidaritatea cu cauza acestora (dup ă încheierea celui de-Al II-lea R ăzboi Mondial, Petru Groza a devenit pre şedinte de onoare al Asocia ţiei Fo ştilor Voluntari Români din Armata Republican ă Spaniol ă, constituit ă în 1945 39 ). În lag ărele franceze,
39 Asocia ţia Fo ştilor Voluntari Români din Armata Republican ă Spaniol ă a luat na ştere la 25 octombrie 1945, fiind constituit ă din fo şti membri ai Brig ăzilor Interna ţionale. În func ţia de pre şedinte de onoare a fost ales pre şedintele Consiliului de Mini ştri de la acea vreme, dr. Petru Groza, în cea de pre şedinte, Stan Minea (dup ă câteva luni de zile va fi înlocuit cu locotenent colonelul Valter Roman), iar ca secretar al Asocia ţiei, so ţia lui Vasile Luca, Elisabeta Luca, pe numele adev ărat Betty Birman (în Spania, Elisabeta Luca a fost infirmier ă la Spitalul Brig ăzilor Interna ţionale). Potrivit statutului asocia ţiei adoptat la înfiin ţare, a fost creat un Comitet de conducere (în care au fost coopta ţi: locotenent colonelul Mihail Burc ă, locotenent colonelul Petre Boril ă, locotenent colonelul Gheorghe Stoica, locotenent colonelul Mihail Florescu, Constantin Doncea, Stan Minea şi Elisabeta Luca) şi au fost ale şi trei cenzori: Serghei Sevcenco, c ăpitanul
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 111 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) comuni ştii români au fost fost convin şi c ă Poli ţia francez ă şi Siguran ţa româneasc ă şi-au trimis agen ţii 40 cu scopul de a le zdruncina moralul şi a afla
Alexandru Paraschiv şi Constantin Câmpeanu. Organul de pres ă al asocia ţiei a fost intitulat Voluntarii Libert ăţ ii (buletin al Asocia ţiei Fo ştilor Voluntari Români din Armata Republican ă Spaniol ă) care îns ă a avut o existen ţă efemer ă. În a doua jum ătate a anilor ’40 asocia ţia a organizat mai multe evenimente care au avut ca scop popularizarea cauzei republicanilor spanioli şi sprijinirea luptei acestora pentru înl ăturarea regimului fascist din Spania: organizarea unui miting de protest contra regimului Franco în Bucure şti în ziua de 31 martie 1946, emisiuni tematice la postul public de radio, punerea în scenă a piesei „Ap ărarea Madridului” etc. Ini ţial asocia ţia şi-a stabilit sediul în Aleea Alexandru nr. 12 din Capital ă, dar dup ă câteva luni de zile s-a mutat – din motive pe care nu le cunoa ştem – pe strada Crisitan Tell nr. 23. „Constituirea asocia ţiei noastre”, în Voluntarii Libert ăţ ii , 1 februarie 1946, p. 15 şi „Darea de seam ă asupra activit ăţ ii Asoc. Fo ştilor Voluntari Români din Armata Republican ă Spaniol ă c ătre Guvernul republican spaniol”, în Voluntarii Libert ăţ ii , 4-5, iunie-iulie 1946, pp. 16-19. 40 În memoriile fo ştilor interbrigadi şti, numele cel mai des amintit ca informator al Siguran ţei este cel al lui Constantin Vâlceanu, ziarist de profesie, care fusese trimis de partid în Spania în vara anului 1937 pentru a realiza mai multe reportaje de r ăzboi, având ca subiect lupta eroic ă a voluntarilor români şi rezisten ţa guvernamentalilor în fa ţa asalturilor fasciste (în anii ’30, Vâlceanu a publicat mai multe articole de pres ă în ziarele de stânga; acestea erau deseori favorabile militan ţilor comuni şti afla ţi adeseori în conflict cu autorit ăţ ile). Acesta ar fi refuzat în mai multe rânduri s ă plece cu lupt ătorii pe front în prima linie, fiind perceput de c ătre ace ştia ca un dezertor. De asemenea, numele dr. Ştefan Sinculescu (n. 1903, mun. Bucure şti-d. 1942) este adeseori pomenit în aminitirile lupt ătorilor din Spania ca fiind liderul unei grup ări tro ţkiste (iat ă câteva fapte reprobabile imputate dr-ului Sinculescu: a refuzat s ă plece pe frontul de la Brunete unde fusese trimis de Serviciul sanitar al Brig ăzilor Interna ţionale din Albacete pentru a acorda asisten ţă medical ă voluntarilor, preferând s ă r ămân ă într-un spital de chirurgie de la Valsechideo; a distrus coresponden ţa lupt ătorilor români). O alt ă cauz ă pentru care ziaristul Vâlceanu şi medicul Sinculescu şi-au atras oprobiul camarazilor a fost refuzul acestora de a se înrola şi a pleca din nou pe front în ianuarie 1939, atunci când Partidului Comunist Spaniol şi Guvernul Republican au lansat un nou apel de mobilizare general ă (de men ţionat c ă nici Vâlceanu şi nici dr. Sinculescu nu erau membri de partid). Întreaga opera ţiune de „demascare” şi marginalizare a grupului Vâlceanu – dr. Sinculescu a fost coordonată de c ătre Constantin Doncea, secretarul de partid al grupului român din lag ărul St. Cyprien. Ambii interbrigadi şti ar fi activat ca „elemente du şmănoase” împotriva organiza ţiei PCR a lag ărului francez de la Saint Cyprien. O circumstan ţă agravant ă, în cazul dr. Ştefan Sinculescu, a fost faptul c ă acesta a p ărăsit Lag ărul de la St. Cyprien cu ajutorul unui reprezentant al quakerilor englezi care fusese trimis în lag ărele franceze pentru a- i scoate de acolo pe intelectualii interna ţi. Prin acest gest comuni ştii s-au sim ţit din nou tr ăda ţi, întrucât Sinculescu nu avea aprobarea conducerii grupului român din lag ăr şi implicit a conducerii Brig ăzilor Interna ţionale, care dorea s ă p ăstreze unitatea interbrigadi ştilor în vederea unei eliber ări colective. Vezi pentru exemplificare declara ţia lui Constantin Doncea dat ă la sediul Institutului de Istorie a PMR în ziua de 27 mai 1956. ANIC-B, Fond 60 , Dosar nr. 95, f. 147. Doncea îi eticheta pe cei doi ca fiind lideri ai unui grup „tro ţkist”, agen ţi ai Siguran ţei române şti infiltra ţi printre voluntarii din lag ăr cu scopul de a dezbina unitatea comuni ştilor români. De alt ă părere este îns ă doctorul David Iancu, fost medic voluntar în Brig ăzile Interna ţionale, care în memoriile sale afirm ă c ă dr. Sinculescu s-ar fi achitat exemplar de toate sarcinile primite. Dr. Sinculescu a plecat în Spania de la Spitalul „Brâncovenesc” din Bucure şti, fiind încadrat cu gradul de c ăpitan în armata republican ă spaniol ă şi repartizat ini ţial la Spitalul din Albacete al Brig ăzilor Interna ţionale iar ulterior la alte unit ăţ i spitalice şti din spatele frontului (de ex. Spitalul din Cabeza de Buey). Dup ă victoria na ţionali ştilor s-a refugiat în Fran ţa, unde a fost internat în Lag ărul de la Saint Cyprien. Se pare c ă aici şi-a atras ura comuni ştilor condu şi de Doncea,
112 MIHAI BURCEA num ărul exact al comuni ştilor români care luptaser ă în Spania. În accep ţiunea voluntarilor afla ţi în recluziune, informa ţiile strânse de agen ţii infiltra ţi în lag ăre erau strânse cu scopul de a se ob ţine condamnarea lor la reîntoarcerea în ţar ă, sub acuza ţia c ă s-ar fi înrolat şi luptat într-o armată str ăin ă, f ără acordul guvernului român 41 (identificarea / dovedirea acestor „agen ţi” nu a putut fi demonstrat ă niciodat ă nici dup ă ce comuni ştii au preluat puterea în România şi odat ă cu aceasta şi arhiva fostei Siguran ţe „burgheze”). Totodat ă, ministrul Afacerilor Str ăine din România, Grigore Gafencu, a intervenit pe lâng ă autorit ăţ ile franceze pentru a furniza listele cu românii interna ţi în lag ărele franceze în vederea retragerii cet ăţ eniei acestora 42 (în aprilie 1939, pentru a-i deoarece împreun ă cu Vâlceanu şi câ ţiva camarazi a refuzat s ă participe la activit ăţ ile desf ăş urate de organiza ţia de partid, izolându-se într-un col ţ al bar ăcii. Ulterior, dup ă eliberarea din lag ăr, a intrat în Rezisten ţa francez ă, unde a c ăzut la datorie. Dr. David Iancu, 9 ani medic pe front 1937-1945. Memorii. Spania-China , Ed. Vitruviu, Bucure şti, 2008, pp. 70, 232. 41 Constitu ţia adoptat ă la 27 februrie 1938 sub regimul autoritar al Regelui Carol al II-lea preciza la articolul 9 c ă: „Românul care, f ără prealabil ă autoriza ţie a Guvernului, va intra în orice serviciu al unui Stat str ăin, sau se va pe lâng ă o corpora ţie militar ă str ăin ă, pierde de plin drept cet ăţ enia român ă”. Monitorul Oficial , partea I-a, nr. 48, 27 februarie 1938. De asemenea, articolul 40 din Legea nr. 86 din 16 ianuarie 1939 pentru recunoa şterea cet ăţ eniei române, preciza c ă na ţionalitatea român ă putea fi pierdut ă în cazul înrol ării într-o armat ă str ăin ă f ără acordul Guvernului român (retragerea na ţionalit ăţ ii urma s ă se fac ă prin Jurnal al Consiliului de Mini ştri). Cei care î şi pierdeau na ţionalitatea riscau în acela şi timp şi anumite sanc ţiuni. În acest sens, articolul 45 al aceleia şi legi stipula: „În caz de pierdere de deplin drept a na ţionalit ăţ ii române cu titlu de pedeaps ă, so ţia şi copii mai mici de 21 ani ai celui care a pierdut în acest mod na ţionalitatea, nu pierd na ţionalitatea român ă decât dac ă se hot ărăş te aceasta prin jurnal al Consiliului de Mini ştri. Aceste dispozi ţiuni nu se aplic ă copiilor mai mici de 21 ani c ăsători ţi”. Legea nr. 86 din 16 ianuarie 1939 pentru recunoa şterea cet ăţ eniei române. Monitorul Oficial , partea I-a, nr. 16, 19 ianuarie 1939. 42 În memoriile sale, unul din liderii comuni ştilor italieni din Spania, Luigi Longo, vorbe şte despre problemele pe care le-au întâmpinat voluntarii interna ţionali în ţă rile de origine dup ă sosirea în Spania. Mul ţi dintre ace ştia au crezut c ă r ăzboiul se va sfâr şi dup ă câteva s ăpt ămâni / luni odat ă cu înfrângerea rebeliunii. În ţă rile de ba ştin ă, ace ştia au l ăsat în urm ă probleme personale, profesionale şi militare nerezolvate: şi-au suspendat activit ăţ ile lucrative, şi-au amânat stagiul militar, şi-au l ăsat f ără sprijin financiar familiile etc. În fa ţa acestor greut ăţ i, Guvernul republican s-a dovedit extrem de intransigent, nepermi ţând voluntarilor s ă p ărăseasc ă teritoriul spaniol f ără a avea autoriza ţia guvernului (pozi ţia guvernului era explicabil ă din cauza lipsei acute de personal militar). Neacordarea acestor permisii a f ăcut ca în unit ăţ ile interna ţionale s ă aib ă loc numeroase dezert ări şi acte de indisciplin ă (dup ă rezolvarea problemelor urgente, voluntarii se întorceau şi î şi reluau posturile în primire). De regul ă, comandan ţii militari nu luau m ăsuri disciplinare împotriva celor care se reîntorceau în unit ăţ i, întrucât în ţelegeau problemele cu care ace ştia se confruntau. Longo arat ă c ă indiferent de ţar ă, dificult ăţ ile erau în mare parte acelea şi. Una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite în rândul voluntarilor interna ţionali era ordinul de concentrare/ recrutare emis de autorit ăţ ile militare din ţă rile de ba ştin ă, pe numele acestora. Neprezentarea la ordin pentru rezolvarea situa ţiei militare atr ăgea automat catalogarea lor drept tr ădători sau rebeli, urmat ă şi de retragerea cet ăţ eniei: „Voluntarii care se afl ă în aceast ă situa ţie se revolt ă la ideea de a nu se putea întoarce în ţă rile lor, fiind astfel considera ţi rebeli sau tr ădători. Au acceptat sacrificii grele, sunt gata s ă-şi dea sângele şi via ţa dac ă este nevoie, dar nu
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 113 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I) izola pe interbrigadi ştii şi militarii din armata republican ă spaniol ă de restul interna ţilor, autorit ăţ ile franceze au hot ărât mutarea interbrigadi ştilor din lag ărele Argelés-sur-Mer şi Saint Cyprien, în Lag ărul de la Gurs, acolo unde comuni ştii români l-au avut în fruntea organiza ţiei de partid pe locotenentul Ambru ş Coloman, viitor colonel de securitate în anii ’50). Odat ă cu sosirea interbrigadi ştilor în Lag ărul de la Gurs a luat amploare activitatea politic ă şi cultural-educativ ă, luând na ştere totodat ă şi Comandamentul Unit al Interna ţionalilor. În momentul capitul ării Fran ţei (iunie 1940), la Gurs se mai g ăseau circa 1000-1500 de voluntari.
Lag ărul de la Gurs – vedere general ă
în ţeleg s ă rup ă toate leg ăturile cu propria lor ţar ă, cu propria lor familie, cu atât mai mult cu cât adeseori este de ajuns s ă fie acas ă doar pentru scurt timp ca s ă reu şeasc ă într-un mod oarecare s ă se elibereze în mod legal de orice obliga ţie, cel pu ţin pentru câtva timp, şi s ă se întoarc ă apoi neîntârziat s ă-şi reia postul pe frontul spaniol al libert ăţ ii”. Luigi Longo (Gallo), Brigăzile Interna ţionale în Spania , Ed. de Stat pentru Literatur ă Politic ă, Bucure şti, 1957, p. 272.
114 MIHAI BURCEA
1939. Avramescu (1), Ambru ş Coloman (2), Ceichel (3), ? (4), Ştefan Munteanu (5), Iosif Conderor (6), Francisc Wolff – Boczor (7), Gheorghe Chioreanu (8), Nicolae Cristea (9), Ion C ălin (10 – cu s ăgeat ă ro şie) şi Hirsch (11) în Lag ărul de la Gurs
1939. Ion C ălin în Lag ărul de la Gurs (în dreptul s ăge ţii) al ături de câ ţiva dintre tovar ăşii s ăi români din Brig ăzile Interna ţionale: Ambru ş Coloman (în dreapta lui C ălin Ion, cu musta ţă şi c ăma şă alb ă), Grigore Cotovschi, Nicolae Cristea ş.a.m.d.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 115 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
1939-1940. Ion C ălin în Lag ărul de la Gurs (2) al ături de Iancu Zilberman (1), Emil Katz (3), Minor (4) şi Marin Selea (5)
Un fost interbrigadist român – Horia Moldoveanu – care a fost internat în Lag ărul de la Gurs în perioada mai 1939 – iunie 1941, descrie într-o autobiografie dat ă la 27 martie 1950 starea de spirit existent ă în lag ăr, modul de organizare a fo ştilor combatan ţi din Spania, precum şi implicarea comuni ştilor români în via ţa politic ă a lag ărului. Francezii au încercat s ă se amestece cât mai pu ţin în treburile interne ale lag ărului, hot ărând în acest sens s ă încredin ţeze conducerea lag ărului unui internat ales din rândul interbrigadi ştilor (fo ştii lupt ători din Brig ăzile Interna ţionale erau împ ărţiţi pe grupuri na ţionale):
„Grupul de fo şti voluntari români avea vreo 160 de membri. Majoritatea erau organiza ţi în colectiv care se alimenta din ajutoare primite din afar ă şi contribu ţia celor care primeau ajutoare sau pachete de la familie sau prieteni. Fiecare grup avea organiza ţia sa de partid, care ducea activitate ilegal ă. Grupul român avea şi o gazet ă de perete. Tr ăia în trei bar ăci mi se pare. Via ţa de partid am dus-o în celula format ă din tovar ăş ii Mihai Codru ţ, Sa şa Gurevici şi cu mine (...) Erau grupuri de studii al istoriei din care am f ăcut şi eu parte. Am mai tradus multe alt material de partid. Exista o şcoal ă de ştiin ţă general ă, unde am predat mai tot timpul limba franceza, aritmetica şi pentru unii, care nu ştiau limba român ă cetit şi scris. Poli ţia francez ă c ăuta s ă strecoare printre noi spioni şi provocatori.” 43
La fel ca în cazul altor m ărturii ale fo ştilor voluntari români din Spania, Horia Moldoveanu îl men ţiona în continuarea autobiografiei pe Constantin
43 Autobiografie dat ă de Horia Moldoveanu la data de 27 martie 1950. ANIC-B, Fond 53 , Dosar nr. M/206, f. 69.
116 MIHAI BURCEA
Vâlceanu printre provocatorii infiltra ţi de Siguran ţa româneasc ă sau Poli ţia francez ă pentru a dezbina unitatea comuni ştilor români din lag ăr. A şa cum am precizat anterior, ini ţial Vâlceanu fusese internat în Lag ărul de la St. Cyprien, îns ă dup ă transferarea românilor din Lag ărul de la St. Cyprien în cel de la Gurs, în prim ăvara anului 1939, a fost internat la rândul s ău la Gurs. De asemenea, Vâlceanu (acuzat de diverse „p ăcate” capitale în viziunea liderilor comuni şti: tro ţkism, colabora ţionism, şovinism, frac ţionism etc), care nu era membru de partid, constituia o poten ţial ă amenin ţare la adresa unit ăţ ii comuni ştilor români şi prin faptul c ă reu şise s ă atrag ă de partea sa şi pe al ţi tovar ăş i din deten ţie: Nicolae Aldea, Traian Bujor, Traian Anonescu, Ion Telemac (nemembru de partid), Alexandru Constantinescu (nu era membru de partid) sau Mihai Faltin. Ura conducerii comuni ştilor români în frunte cu Doncea 44 a fost canalizat ă c ătre Vâlceanu şi anturajul s ău din cauza faptului c ă ace ştia pur şi simplu nu doreau să se supun ă directivelor politice emise de liderii comuni ştilor români, dar şi pentru c ă se convinseser ă de „juste ţea” metodelor pe care comuni ştii le foloseau împotriva celor care aveau opinii diferite asupra modului în care trebuia purtat războiul împotriva lui Franco (vezi de ex. luptele fratricide din tab ăra republican ă prin care comuni ştii spanioli, cu sprijinul Moscovei, şi-au consolidat puterea în interiorul acestei tabere, recurgând la execu ţii sumare şi arest ări în rândul suspec ţilor de „tro ţkism” – mai 1937). Moldoveanu povestea şi despre impactul pe care l-a avut în rândul interna ţilor români izbucnirea celui de-Al II-lea R ăzboi Mondial. La aflarea acestei ştiri, organiza ţia de partid a lag ărului a hot ărât trimiterea de voluntari armatei franceze, deoarece ţara care-i g ăzduia la acea vreme intrase în lupt ă cu cel mai important adversar al comuni ştilor: nazismul! Dup ă câteva zile îns ă, s-a aflat c ă URSS nu a intrat în r ăzboi, lucru confirmat şi de c ătre un num ăr al ziarului „Izvestia” care p ătrunsese ilegal în lag ăr, ba mai mult, semnase un pact de neagresiune cu Germania nazist ă prin care cele dou ă mari puteri şi-au împ ărţit zonele de influen ţă în Europa r ăsăritean ă. Pactul Ribbentrop – Molotov semnat la Moscova pe 23 august 1939 de c ătre cei doi du şmani ideologici i-a buleversat pe membrii şi simpatizan ţii partidelor comuniste din lumea întreag ă, mul ţi dintre ei dezicându-se de idealurile cauzei 45 . Celebrul jurnalist marxist Arthur Koestler poveste şte în memoriile sale cum a receptat şocul produs de semnarea acestui pact, moment care a marcat ruptura sa total ă cu „mitul sovietic”:
44 În timpul r ăzboiului, Constantin Doncea a de ţinut func ţia de secretar de partid al Brig ăzii 129 Interna ţionale, iar în Lag ărul de la Saint Cyprien, pe cea de secretar de partid al grupului român din lag ăr (febr.-apr. 1939). 45 Vezi pe larg despre consecin ţele semn ării acestui pact şi împ ărţirea zonelor de influen ţă între cele dou ă puteri totalitare, în Timothy Snider, Tărâmul mor ţii. Europa între Hitler şi Stalin , Ed. Humanitas, Bucure şti, 2012.
RECUPERAREA MEMORIEI INTERBRIGADI ŞTILOR ŞI MAQUISARZILOR ROMÂNI. 117 STUDIU DE CAZ: ION C ĂLIN (I)
„Am r ămas în starea aceea de însufle ţire suspendat ă pân ă în ziua în care, pe aeroportul din Moscova, a fost arborat ă svastica, în cinstea sosirii lui Ribbentrop, iar fanfara Armatei Ro şii a început s ă interpreteze Cântecul lui Horst Wessel (Die Fahne Hoch! – imnul oficial al Partidului Nazist în perioada 1930-1945-n.n.). Acela a fost sfâr şitul; din acel moment, nu mi-a mai p ăsat dac ă alia ţii lui Hitler m ă numeau contrarevolu ţionar.” 46
Organiza ţia de partid a lag ărului şi-a reconsiderat pozi ţia şi a decis s ă nu mai trimit ă oameni pentru a se înrola în Armata francez ă (doar o parte din grupul comuni ştilor cehi a hot ărât s ă nu dea curs dispozi ţiilor organiza ţiei de partid). Aceast ă decizie a stârnit mânia autorit ăţ ilor franceze care au în ăsprit condi ţiile de deten ţie din lag ăr, h ărţuindu-i permanent pe interna ţi, atitudine care va culmina cu adev ărate lupte între gardieni şi interna ţi (aprilie – mai 1940) 47 . Tot despre organizarea lag ărului de la Gurs vorbea şi interbrigadistul Ionel Munteanu, pe numele adev ărat Aizic Goldstein, care afirma într-o autobiografie:
„Câmpul din Gurs era organizat pe ilot-uri, astfel încât era împ ărţit pe grupe de câte o na ţionalitate sau mai multe, separate prin sârm ă ghimpat ă. Fiecare ilot era condus de un comandant din interna ţi, care se ocupa de problemele administrative şi de organizarea interioar ă. Pe întregul comandament care lucra cu comandamentul francez al câmpului şi reprezenta interna ţii.” 48
În continuarea declara ţiei sale, Munteanu men ţiona c ă ilotul din care făceau parte şi românii era compus din grupurile na ţionale ale românilor, bulgarilor, iugoslavilor şi grecilor, fiind condus de c ătre un iugoslav – Costea Nagy –, fost c ăpitan în Brig ăzile Interna ţionale. Fiecare grup na ţional avea în frunte un comandant care era secondat de oamenii partidului. Grupul na ţional românesc din Lag ărul de la Gurs era comandat de c ătre locotentul Ambru ş Coloman, iar conducerea de partid, care-l dubla în luarea deciziilor, era alc ătuit ă din Manole H. Manole, Mihail Florescu, Nicolae Cristea, Francisc Wolff – Boczor şi Iancu Ianchilevici. Aşa cum spunea şi Horia Moldoveanu anterior, Ionel Munteanu men ţiona faptul c ă grupul românesc era animat de o munc ă cultural ă şi sportiv ă coordonat ă de organiza ţia de partid. La fel ca în cazul fiec ărui grup na ţional, şi în grupul românilor se studiau pe ascuns Istoria PC bol şevic din URSS, economie politic ă, aveau loc serb ări sportive şi culturale la care erau invita ţi tovar ăş ii din alte grupuri... 49 Medicul Bucur Clejan, pe numele adev ărat Iacob Kranzdorf, cumnatul lui Ionel Munteanu, a lucrat începând cu prim ăvara anului 1938 la Spitalul militar din Moya (Catalonia) ca responsabil al Sec ţiei de boli de piele (tot aici a lucrat
46 Richard Crossman (editor), Zeul care a dat gre ş, Ed. Humanitas, Bucure şti, 2012, p. 123. 47 Autobiografie dat ă de Horia Moldoveanu la data de 27 martie 1950. ANIC-B, Fond 53 , Dosar M/206, f. 70. 48 Autobiografie dat ă de Ionel Munteanu pe 2 mai 1951. ANIC-B, Fond 53 , Dosar M/241, f. 55. 49 Ibid .
118 MIHAI BURCEA ca sor ă-şef Galia Şencariu, viitoarea so ţie a generalului-maior din anii ’50, Mihail Burc ă). Dup ă retragerea voluntarilor în Fran ţa, a fost internat în lag ărul de la St. Cyprien (februarie 1939), iar în mai 1939, a fost transferat la Gurs. Aici a activat ini ţial ca medic al grupului român din lag ăr, îns ă, în scurt ă vreme, conducerea de partid a lag ărului l-a repartizat la Spitalul lag ărului ca responsabil al problemelor venerice, de piele, precum şi a râiei şi p ăduchilor care f ăceau ravagii în lag ăr. Potrivit propriilor declara ţii, dr. Clejan a reu şit în circa 2 luni de zile „să vindece aproape toate cazurile de râie şi s ă fac ă s ă dispar ă p ăduchii [lag ărul avea circa 20000 de interna ţi]”. 50 În octombrie 1939, Quai d’Orsay a r ăspuns solicit ărilor guvernului român, comunicând c ă în lag ărele franceze (Gurs, Lag ărul B – Vernet etc.) se găseau interna ţi 170 de fo şti combatan ţi români 51 (Stark Alexandru, C ălin Ion, Câmpeanu Constantin, Segal Mauriciu, Mutulescu Ion, Goldstein Carol, Munteanu Ştefan, Chilom Marin, Zilberman Iancu, Wolf Francisc, Cristea Nicolae, Ambru ş Coloman, Vida Gheza, Adorian Gheorghe, Grünsperger „Patriciu” Mihai, Cristescu Paul, Florescu Mihail, Einhorn Wilhelm, Manole H. Manole etc.). În aceste locuri de de ţinere, autorit ăţ ile franceze exercitau presiuni asupra interna ţilor în vederea scoaterii lor de sub autoritatea Brig ăzilor Interna ţionale şi înrol ării acestora în Legiunea Str ăin ă sau în companiile militare de lucru, precum Compania a 8-a Special ă (aceste subunit ăţ i ale armatei franceze erau folosite în spatele frontului pentru construc ţia de fortifica ţii, drumuri, tran şee ş.a.m.d.). De şi cet ăţ enia multora dintre voluntarii români a fost retrasă de c ătre guvernul român prin Jurnale succesive ale Consiliului de Mini ştri, acest lucru nu i-a împiedicat pe câ ţiva dintre ei s ă se înapoieze pe ascuns în ţar ă (de ex. Carol Neuman sau Dumitru Maxim, cel din urm ă devenind în anii ’50 ofi ţer superior de Securitate) prin mici „sc ăpări” ale legii (de ex. Nicolae Mehe ş sau medicul Petre Iosif, care în aprilie 1940 a reu şit s ă se întoarc ă în ţar ă cu ajutorul unui pa şaport comun pe care-l de ţinea împreun ă cu so ţia sa ce-şi avea domiciliul în Paris 52 ; dup ă retragerea voluntarilor români în Fran ţa şi internarea lor în lag ărele de pe malul Mediteranei, linia trasat ă de organiza ţia româneasc ă de partid a fost ca interna ţii care se pot reîntoarce în ţar ă pe cale legal ă s ă plece imediat, având în prealabil acordul partidului – situa ţie în care s-a aflat şi medicul mai sus-men ţionat).
50 „Autocaracterizarea tov. Bucur Clejan Iacob”. Documentul este nedatat. ANIC-B, Fond 53 , Dosar K/143, f. 55. 51 ANIC-B, Fond CC al PCR-CCP-Documente interne , Dosar nr. 3/12/1949, ff. 76-85. 52 Autobiografie dat ă de Petre Iosif pe 16 septembrie 1959. ANIC-B, Fond 53 , Dosar P/66, vol. II, ff. 26-27.