STUDIU DE ANTROPOLOGIE URBANĂ A LOCALITĂȚII GHIMBAV
STUDIU DE ANTROPOLOGIE URBANĂ A LOCALITĂȚII GHIMBAV
BENEFICIAR: PRIMĂRIA ORAŞULUI GHIMBAV
EXECUTANT: Asociatia AIDA Brașov
- 2015-
1
CUPRINS
INFORMAȚII GENERALE ...... 3 DESCRIEREA METODEI ȘI DIRECTIILOR DE CERCETARE ...... 3 ANALIZA EVOLUȚIEI LOCALITĂȚII GHIMBAV ...... 4 1. AȘEZARE GEOGRAFICĂ ...... 4 2. ISTORICUL LOCALITĂȚII ...... 5 3. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVA ȘI TERITORIALA ...... 8 4. EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ. STRUCTURI ETNICE, RELIGIOASE. EVOLUȚIE OCUPAȚIONALĂ ...... 10 5. EVOLUȚIA TERITORIULUI ADMINISTRATIV ȘI INTRAVILAN ...... 12 6. DEZVOLTAREA LOCUINȚEI: TIPOLOGIE, CARACTERISTICI, AMENAJĂRI ...... 13 7. EVOLUȚIA INFRASTRUCTURII EDILITARE ...... 15 8. EVOLUȚIA SPAȚIILOR VERZI ȘI A SPAȚIILOR DE AGREMENT ...... 16 9. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII ECONOMICE ...... 17 10. IDENTIFICAREA VALORILOR ISTORICE CONSTRUITE ...... 18 11. IDENTIFICAREA OBICEIURILOR LOCUITORILOR DIN GHIMBAV ...... 18 12. CONCLUZII ALE STUDIULUI ...... 19 BIBLIOGRAFIE ...... 22
2
”Numai cei ce privesc spre viitor pot fi conștienți că tradiția există și este vie (…) sarcina cea mai importantă azi e creația, având drept scop o valorificare a trecutului în favoarea viitorului” / Kenzo Tange.
INFORMAȚII GENERALE
ANTROPOLOGÍE s. f. Știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. – Din fr. Anthropologie/ DEX on -line. (Sursa: https://dexonline.ro). Antropologia se ocupă cu studiul științific al omului (genul Homo Hominis). Este o disciplină holistică din două puncte de vedere: se ocupă de studiul interdependențelor dintre viața umană individuală și viața socială în ansamblul ei, din toate epocile și tratează toate dimensiunile umanității. În centrul antropologiei se află ideea de cultură și noțiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia noastră și-a dezvoltat o capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda și învăța astfel de simboluri în mod social și de a transforma lumea (și pe noi înșine) pe baza acestor simboluri (Sursa: https://dexonline.ro). Într-o lume globalizată, această știința ne ajută să înțelegem sistemele de organizare ale societății, sistemele economice, religioase diferite de cele în care trăim. Antropologia ne oferă o înțelegere mai bună a schimbărilor cu care se confruntă societatea în care trăim, oferindu-ne și instrumentele de analiză a acestora. Prezentul studiu se referă la evoluția localității Ghimbav, de la stadiul de comună la stadiul de oraș, și la provocările cu care se confruntă datorită globalizării societății contemporane. UAT GHIMBAV este administrativ urban din anul 2002, nu are localități componente și este compus preponderent din zone de case tradiționale, zone case noi, o zonă de locuințe colective (blocuri), o zona mixtă, preponderent rezidențial, cu blocuri vechi și construcții industriale, aflate în extindere. Prezintă o planeitate unitară, specifică câmpiilor piemontane cu dezvoltări de-a lungul cursului de apă principal ce traversează localitatea – pârâul Ghimbașel.
Echipa de realizare
La realizarea studiului a contribuit o echipa formată din: - SANDU Adrian - profesor filozofie, sociologie C.N. A.Șaguna, Brașov; - DĂNILĂ Simina - student SNSPA București; - ȘTEFAN Dumitru - student SNSPA București; - Membrii ai Asociației AIDA Brașov; - Coordonator: DUMITRU Ion - Asociației AIDA Brașov
DESCRIEREA METODEI ȘI DIRECTIILOR DE CERCETARE
Pornind de la faptul că „oraşul reprezintă un spaţiu urban amenajat, cu funcţii multiple în viaţa socială şi cu numeroase relaţii cu exteriorul său” (Sursa: Nicolae, V, Constantin, L. - Bazele economiei regionale şi urbane, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998), rezultă, în mod necesar, necesitatea abordării sale ca un sistem socio-spaţial. Antropologia urbană este un subdomeniu al antropologiei ce se ocupă cu problemele urbanizării, sărăciei și a mobilității sociale. După turnura politică a anilor ’90, practicile umane nu pot fi gândite în afara unei analize relaționale și procesuale care leagă localul cu globalul, atât istoric, cât și pe diversele
3 scale spațiale. Fenomenele locale nu sunt produse locale, ele sunt în mod profund legate de procesele globale. Oraşul este alcătuit din mai multe elemente aflate în relaţii de inter-condiţionare şi interdependenţă, pe baza cărora se construieşte o matrice a structurii urbane. Direcțiile de cercetare ale prezentului studiu sunt concentrate pe analiza principalelor aspecte ale culturii umane: viață socială, viață economică, viață religioasă, viață politică, respectiv viața urbană sau formele de expresie simbolică sau vizuală care au fost luate în considerare pentru crearea unei imagini complete a orașului Ghimbav. Principalii factori care au influențat evoluția socio-economica a localității sunt: 1. așezarea geografică; 2. istoricul localității; 3. evoluția organizării administrative teritoriale; 4. evoluția demografică: structuri etnice, religioase, evoluție ocupatională; 5. dezvoltarea urbanistică; 6. evoluția infrastructurii edilitare; 7. dezvoltarea locuinței: tipologie, caracteristici, amenajări, 8. evoluția spațiilor verzi și a spațiilor de agrement; 9. evoluția economică.
ANALIZA EVOLUȚIEI LOCALITĂȚII GHIMBAV
1. AȘEZARE GEOGRAFICĂ
Ghimbav este unul din cele 10 orașe componente ale județului Brașov cu o populație de 5.839 persoane (Sursa: INSSE, baza de date TEMPO online / Populaţia după domiciliu la 1 ianuarie pe grupe de varsta, sexe, judete si localitati). Teritorial, UAT Ghimbav este așezată în zona central-nord-vestică a Depresiunii Bârsa, la o altitudine de 535 m. Orașul Ghimbav face parte din zona Metropolitană Brașov și este situat la o distanță de cca. 7 km de municipiul Brașov, străbătut de DN1/E68 și DN73 pentru trafic auto și de calea ferată Brașov-Făgăraș-Sibiu.
Sursa: http://www.ghimbav-turism.ro
4 Zona este străbătută de cursurile pârâurilor Bârsa și Ghimbașel. Din acest motiv localitatea este caracterizată de două forme de relief, distincte: - zona de luncă, aflată de o parte și alta a albiilor celor două râuri; - zona de terasă depresionară, aflată în vestul localității. Localitatea se află la intersecţia unor importante căi de comunicație (DN1, DN73) ce fac legatura cu renumite zone turistice locale: Braşov, staţiunea Poiana Braşov, Munţii Postăvaru, Cristianu Mare şi Piatra Mare, staţiunea Predeal, cetatea Râşnov şi oraşul Zărneşti (punct de plecare în masivul Piatra Craiului).
2. ISTORICUL LOCALITĂȚII
Ghimbav, ca așezare omenească, are o vechime de 765 ani, vechime dovedită de numeroase mărturii istorice și culturale. Deși au fost descoperite vestigii arheologice care atestă prezența locuirii umane a acestei zone din perioada de început a epocii bronzului, numărul acestora este redus. Ca entitate istorică și culturală, Ghimbavul a evoluat în contextul dezvoltarii Țării Bârsei (Burzenland - “Țara Bârsei - districtul Brașovului ce includea și localitatea Ghimbav).
Sursa: http://www.ghimbav-turism.ro
În perioada 1205 - 1235, regele Ungariei, Andrei al II-lea, conferă Țării Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni prin Diploma de Instalare din 1211. Drept urmare a acestui act, în următorii 14 ani regiunea va fi colonizată cu populație germanică provenită din localitatea Weidenbach (pârâul sălciilor), localitate aflată la cca 70 km sud-vest de Koblentz, zona de confluență dintre Rin cu Moselei. Aceștia întemeiază noua așezare de-a lungul pârâului Ghimbașel, păstrând denumirea localității de proveniență - Weidenbach. Denumirea germană a localităţii “Weidenbach” (“Râul cu sălcii”) este diferită de numele românesc al oraşului, care provine de la numele râului ce străbate oraşul. Izvoarele râului sunt în Muntele Ghimbav, din masivul Bucegi. Astfel, muntele a dat numele apei, iar apa a botezat oraşul. Privilegiile obținuțe de la regele Ungariei au dat dreptul comunităților formate de coloniștii germani (comune) să-și aleagă primarii (juzii) ce erau confirmați de judele regal doar dacă locuiau permanent în aceste locații. În acea perioadă, localitatea Ghimbav a facut parte din unitatea administrativă numita “centurie”, unitate compusă din Râșnov – Cristian – Ghimbav în care existau 100 gospodării, amplasată de-a lungul pârâului Ghimbășel.
5
Sursa: http://www.ghimbav-turism.ro Arheologic s-a demonstrat că, pe teritoriul actualului oraș Ghimbav, în jurul anului 1250 exista o așezare locuită în care a fost ridicată o basilică romană. Prima menționare documentară a toponimului “Widinbach” datează din 25 aprilie 1342, când conducătorul burgului “Korona” (Brașov), Conradus de Widinbach, face o donație Mănăstirii Dominicane din Korona (acest document este cel mai vechi document original păstrat în arhiva Bisericii Negre și care face referire la Ghimbav). În anul 1353, regele Ludovic I acordă privilegii pentru a încuraja construirea de fortificații, mai ales biserici - cetate care erau înconjurate de ziduri groase și șanțuri cu apă pentru apărare. În următoarele secole, cetatea Ghimbavului a fost locuită preponderant de sași. În perioada secolelor XIV-XVI, existența localității este menționată sub diverse denumiri similare: Wyndumbah (1357), Wyndenbach (1366), Weydenpach (1410), Wydenbach (1420, 1464, 1497, 1500), Weidenbach (1532), Wydembach (1541, 1550, 1552). În perioada modernă, orașul va purta următoarele denumiri: Weidenbach (lb.germana), Vidombak (lb.maghiara), Wedjebich, Vedjembix (dialect săsesc), Ghimbav (lb.română). Istoria a consemnat pretrecerea mai multor evenimente atât de importanță locală cât și importanță regională. La venirea în sat, saşii primeau pământ pentru casă şi grădină, restul pământului fiind împărţit în mod egal, păstrându-se organizarea specifică obştilor săteşti. Saşii au convieţuit cu românii care se aflau în sat la venirea lor şi care le lucrau pământurile. Influenţele săseşti se simţ şi astăzi în actualul oraş. Se păstrează încă structura cu mai multe străzi largi, paralele, de-a lungul unui curs de apă, model tipic săsesc. Ghimbavul era tranzitat de Drumul Saşilor, care făcea legătura între Ţara Bârsei şi provincia Sibiului, pe lângă Cetatea Neagră din Măgura Codlei. Acest lucru a dezvoltat activitatea comercială şi implicit localitatea. Cavalerii teutoni au început contrucția unor biserici din piatră care au supravieţuit invaziei tătare din 1241. În secolul următor a fost construită Biserica Săsească în stilul gotic. În două documente din anii 1355 şi 1377 este menţionat satul liber săsesc Ghimbav că făcând parte din districtul Braşov. Apartenenţa sa este cel mai bine demonstrată de simbolul Ghimbavului pe care-l foloseau saşii, anume un trandafir înfipt într-o inimă, semnificând Ghimbavul înfipt în inima Ţării Bârsei. Locuitorii Ghimbavului, alături de cei din Sânpetru, Hărman şi Bod, au ajutat la ridicarea zidurilor de apărare ale Cetăţii Braşovului, aşa cum reiese dintr-un document din anul 1420 al regelui maghiar Sigismud de Luxembourg. Tot în această perioadă se fortifica şi cetatea ţărănească din Ghimbav, zidul bisericii săseşti, zid de piatră şi cărămidă, prevăzut cu şanţ de apărare umplut cu apă, de jur împrejur. În zona de sud-est exista un pod de trecere apărat de un masiv turn de poartă. Noua cetate astfel creată avea şapte turnuri din care s-au păstrat cinci. Această cetate fortificată nu a fost niciodată cucerită. În anul 1510 are loc cel mai vechi recensământ al populației din Țara Bârsei: la acel moment, satul Ghimbav era mentionat cu 133 gospodării.
6 În anul 1532 are loc al doilea recensământ din Țara Bârsei: Ghimbav figura cu 92 de gospodării, situându-se pe locul trei într-un clasament al satelor componente ale Țării Bârsei după numărul populației. Între anii 1599-1602 satul este martor al evenimentelor legate de domnia lui Mihai Viteazu și lupta acestuia pentru a realiza prima Unire a Țărilor Române. Astfel: - în 1599, trupele lui Mihai Viteazu incendiază satul; - în 9 martie 1600, în tabăra militară situată lângă Ghimbav, Mihai Viteazu primește sabia de investire pentru domnia Transilvaniei de la Pașa de Timișoara; - în 20 septembrie 1600, trupele lui Baba Novac incendiază mai multe sate ce aparțin Țării Bârsei, mai putin Râșnovul, Cristianul și Ghimbavul. Se ştie că această cetate nu a fost niciodată cucerită prin asalt, fiind predată de două ori de bunăvoie. Prima dată a fost predată în anul 1611 principelui Gabriel Bathory în schimbul promisiunii că locuitorii nu vor fi supuşi jafului dupa ce în anul 1602 fusese jefuită de generalul Basta care și-a așezat tabăra pentru trupe în Ghimbav. Cetatea a fost apoi recucerită de Michael Weiss din Braşov care a redat-o locuitorilor. După ce a fost incendiată de un fulger în anul 1642, cetatea a mai fost predată odată tătarilor în anul 1658, în drumul lor către Austria unde urmau a-i ajuta pe turci. Tătarii au incendiat cetatea şi inclusiv satul şi au luat ostatici pe care-i vând la porțile Brașovului. În anul 1659 începe reconstrucția satului, iar în anul 1683 acesta este din nou teatrul unor operațiuni militare ale armatelor tătare ce și-au așezat tabara la hotarul N-V, pe râul Bârsa. De atunci locul s-a numit “tatterhamm”. În primele 7 decenii ale secolului al 18-lea, liniștea satul Ghimbav este afectată de luptele năvălitorilor curuți, de trupele sărbe, de incendiu și ciumă. În anul 1773 satul Ghimbav îl găzduiește pe Împăratul Iosif, în călătoria sa către Brașov. În 1780 se construieste biserica ortodoxă, pe locul unei foste bisericuțe din lemn, arsă în 1777. Edificarea acesteia durează 50 ani. Tot în 1830, se renovează și clădirea Primariei. După această perioadă, datorită stabilității sociale încep să se renoveze sau să se construiască obiective importante pentru viața Cetății: 1830 - se renovează clădirea Primariei; 1863-1864 - se construiește cazarma (unde funcționează actual Primaria); 1876 - în locul Bastionului de la intrare în Cetate, se construiește clădirea noii Primării (actuala Bibliotecă); 1878 - lângă Biserica Ortodoxă se construiește o școala (astăzi casa parohială); 1893 - intră în funcțiune prima linie telefonică interurbana Brașov – Ghimbav - Codlea; 1895 - se construiește școala săsească (clădire cu etaj); 1908 - se inaugurează traseul liniei ferate Brașov – Ghimbav – Homorod, pe care și circulă primul tren. Trei ani mai târziu, în 1911, se construiește Gara Ghimbav; 1913 - se introduce iluminatul electric (cu 11 ani înaintea Brașovului); 1916 - frontul Primului Război Mondial trece și prin Ghimbv, se dau lupte între trupele române, pe de o parte, și trupele austro-ungare (mărturii ale sacrificiilor făcute se află pe Monumentul Eroilor); 1921-1924 - activitatea industrială capătă amploare - ia ființă prima unitate industrială din Ghimbav, respectiv Fabrica de carton a lui Fritz Bartesc (1921), iar în 1924, pe teritoriul localității Ghimbav, există 3 funcțiuni industriale, premergătoare viitoarelor intreprinderi: Fabrica de carton; Tâmplăria Motorizată, “Laboratorul Leo pentru pastă de dinți și alte articole cosmetice; 1921 - Primăria Ghimbav deține în patrimonial comunal proprietăți imobiliare (Cladirea Primariei, 2 birturi comunale date în arendă, construcția Cazărmii, Abatorul și moara comunală, Clădirea măcelăriei); perioada interbelică este o perioadă de dezvoltare economică și edilitară pentru orașul Ghimbav, anii 1921, 1922, 1928, 1932 fiind anii de vârf ale micilor investiții industriale (Moara lui
7 Michael Brenndorfer, Fabrica de cherestea și furnir “Keller &Braun”, Filatura de lana “Corona” a fabricii brașovene Scherg&Stor, Fabrica de cafea “Gould-Caffe”, Sectia de tabacarie a fabricii Scherg); în anul 1941, la Ghimbav funcționează aeroportul civil pentru escala curselor București - Turda și București - Arad. Acesta se desființează odata cu intrarea României în al doilea Război Mondial; 1950 - localitatea Ghimbav intră în administrarea raionului Stalin până în anul 1965, când va trece în administrarea raionului Codlea; 1955 - prima fabrică din S-E Europei pentru producerea de hârtie cretată și carton ondulat; 1958 - apare oficial primul cartier românesc (zona vestică a localității - străzile Progresul și Unirii); 1968 - localitatea Ghimbav devine “comună”; 1970 - se deschide primul Conservator Săsesc; 2002 - comuna Ghimbav este declarată oraș.
3. ORGANIZAREA ADMINISTRATIVA ȘI TERITORIALA
Evoluția localității Ghimbav este strâns legată de evoluția zonei Țara Bârsei și de evoluția regiunii Transilvania. În analiza evoluției administrative a Ghimbavului se poate vorbi de apartenența la regiunea Transilvania (Konigsboden - “șapte cetăți” în lb.germana). Aceste cetăți erau unitățile administrative teritoriale ale sașilor transilvani (Sibiu, Brașov, Bistrița, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea). Această organizare administrativă a sașilor a durat șapte secole, din secolul XII până spre sfârșitul secolului XIX. Zonele de granițe reprezentate de Brașov în sud-est și Bistrița în N-E au fost denumite “district”, zone cu o dezvoltare și organizare militară specifică apărării granițelor imperiului. În perioada anului 1366, regele Ludovic I al Ungariei face o reformă juridico-administrativă prin care se prevede atât pentru orașul, dar și pentru districtul Korona o instanță superioară de judecată, instanță superioara de apel, formată din cele “Șapte scaune săsești”. În 1520 satul Ghimbav contribuia cu 5,5 case de plată la impozitele strânse în Țara Bârsei. Conform datelor de la recensământul contribuabililor din Țara Bârsei, efectuat în 1536, satul Ghimbav avea 4 străzi cu 81 de gospodării (30 amplasate pe prima stradă, 22 pe strada a doua, 9 gospodării pe strada a treia, 20 gospodării pe strada a patra). La recensământul din anul 1550 sunt menționate pentru întâia oară numele celor 4 străzi în care era împărțit satul și pe care se aflau 165 gospodarii (TABEL):
Nr.strada Denumire Nr.gospodarii Strada 1 Strada Morii (Myl Gasse) 43 gospodarii Strada 2 Strada Pieții (Morth Gasse) 35 gospodarii Strada 3 Strada Seacă (str.Dyrr Gasse) 44 gospodarii Strada 4 Strada Lungă (Lang Gasse) 44 gospodarii Tabel 1. – Evoluția numărului gospodăriilor pe străzi
În 1679, în satul Ghimbav sunt menționate un număr de “3 vecinătăți”: Vecintătea 1 - str.Lungă; Vecintătea 2 - str.Noua; Vecintătea 3 - str Pieții + str.Morii. Doi ani mai târziu, se înființează și a patra vecinătate - prin despărțirea străzii Morii de strada Pieții. Districtul Brașov administra 4 târguri (Codlea, Feldioara, Prejmer, Râșnov) și mai multe sate libere săsești (printre care și satul liber Ghimbav). În 1833 este menționat în cronici ”satul Liber Ghimbav din districtul Brașov ce avea 287 familii, 855 vite și impozit plătit de 3427 florini”.
8 Această organizare, cu mici modificări, a durat până la jumatatea secolului XIX, când după revoluțiile de la 1848-1849, guvernatorul militar al Transilvaniei instituie, la 21 septembrie 1849, o nouă împărțire teritorială în “Șase districte militare”. Brașovul a fost încadrat în districtul militar Sibiu. În 1851 are loc o nouă împărțire administrativă în “cercuri”, și Țara Bârsei va intra în “Cercul” Sibiu. În anul 1876, în baza Legii XXXIII, pentru împărțirea teritorial-administrativă a regatului Ungariei, se constituie “comitatul Brașovului” care cuprindea 3 plase și 23 comune mari. În 1894 satul Ghimbav avea o proprietate agricolă de 6884 parcele care, prin comasarea realizată în 1896, ajung la 2230 parcele, cu un total de 2.956 de iugăre. După Primul Război Mondial, în 7 februarie 1919, se păstrează organizarea administrative, dar se schimbă denumirea de comitat în Județ, iar cea de comite supreme cu denumirea de prefect. În anul 1925, Ghimbavul este “comună rurală” aparținătoare “Plasei Bârsa de Sus”. În perioada interbelică (1932-1941), comuna Ghimbav a fost încadrată în ”Plasa Bran”, care avea în componență 23 sate. Odată cu reforma administrativă din anul 1950, comuna Ghimbav va trece în componența administrativă a Regiunii Stalin până în anul 1956. În 1968, la noua împărțire administrativă teritorială conform Legii 3/1968, localitatea avea rang de comună și aparține de judetul Brașov. În anul 2002, prin Legea nr 674/19 Decembrie, localitatea își schimbă statutul administrativ și devine oraș al județului Brașov, rang 3, conform Planului de amenajare teritorială. Administrația ecleziastică. Satul Ghimbav a fost preponderent locuit secole de-a rândul de sași, astfel încât organizarea sașilor a fost de bază. Populația romano-catolică, din punct de vedere religios, era organizată în decanate și capituli. În interiorul Cetății fortificate funcționa Biserica evanghelică. Populația română, minoritară, aparținea de Biserica Ortodoxă, construită în perioada 1780-1830 pe locul unei foste bisericuțe de lemn arsă în anul 1777. În anul 1838 structura religioasă era următoarea: 856 evanghelici; 5 romano-catolici; 354 ortodocși. În anul 1870 structura religioasă se prezenta astfel: 863 evanghelici; 415 ortodocși; 19 alte religii. Religia romano-catolică a fost susținută de Regatul Maghiar începând din sec. XI - XII, odată cu “REFORMA”. Populația romano-catolică nu a avut un lăcaș de cult al lor pe teriroriul localității Ghimbav, slujbele religioase având loc în unul din lăcașurile celorlate etnii existente. Populația de etnie germana (sașii, germanii) a aparținut Religiei evanghelic-luterane. Lacașul de cult al sașilor a fost basilica cu turn sau basilica de tip sală (romanică și gotică ulterior). În cazul Ghimbavului, locașul de cult evanghelic este basilica de tip sală, reconstruită în perioada secolului 15 pe locul unei vechi bazilici în stil romanic (3 nave din care o navă principală și două laterale, corul cu absida rotundă și clopotnița amplasată în partea vestică). În sec. XV biserica este reconstruită și fortificată cu mai multe turnuri de apărare și un bastion amplasat în zona SE a fortificației. Biserica poartă hramul “Sf. Petru “ și este funcțională și în prezent, dar necesită lucrări de consolidare a structurii și finisajelor interioare și exterioare. Populația românească a dispus de o biserică ortodoxă ridicată pe ruinele unei bisericuțe din nuiele și lemn, arsă în 1777. Începând cu anul 1783 a fost construită biserica românească din dania unui negustor braşovean, numit Ioan Boghici. Clădirea bisericii a fost finalizata în anul 1830. Se ştie că românii luptau pentru înfiinţarea unei şcoli româneşti, pe care într-un final au obţinut-o în localul cazărmii de cavalerie. Primii dascăli din Ghimbav care au predat în limbă romană au fost Stoica Ion şi Stoica Irimie, urmaţi de Popa Neculaie. Din relatările bătrânilor, reiese că aceştia au început activitatea pe la 1820, ţinând şcoală în casele lor. Cursurile se ţineau iarna, când încetau muncile, elevii învăţând
9 Bucoavna. Pe la 1848 a fost pusă o încăpere la dispoziţia şcolii, când învăţător era Nicolae Popovici, unul dintre oamenii de seamă ai Ghimbavului. În prezent în orașul Ghimbav funcționeaza 3 lăcașe de cult: o biserică evanghelică (Biserica fortificată) și două biserici ortodoxe (ultima construită în perioada 2010-1012).
4. EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ. STRUCTURI ETNICE, RELIGIOASE. EVOLUȚIE OCUPAȚIONALĂ
Evoluția demografică a localității Ghimbav nu a suferit răsturnări spectaculoase de-a lungul secolelor, dar, ca toate localitățile aflate în regiunea Transilvaniei, a avut o evoluție ascendentă cu ritm constant. Structura populației din Ghimbav a fost dintotdeauna multietnica (germani, români, maghiari). Până după al doilea Razboi Mondial, preponderant a fost segmentul german, după care acesta a început să scadă în favoarea populației române. Primul recensămât consemnat al populației a fost efectuat în anul 1510, când în vechea așezare Wydenbach existau “133 gospodari, 11 văduve cu case la stradă, 2 jeleri, 2 case ale bisericii, 10 oameni săraci, 2 morari, 6 pastori, 1 slujitor comunal, 5 case pustii, 1 conducător al școlii, 1 clopotar”. La recensământul din 1526, în prima listă nominală a populației din Ghimbav, existau 162 nume de sași. La următoarele recensăminte, numărul gospodăriilor suferă ușoare modificări datorate, în special, evenimentelor istorice petrecute pe teritoriul localității aflate la intersecțiile căilor comerciale (incendii, năvăliri turcești, etc.)
An recensământ Număr gospodării 1510 133 1523 92 1536 81 1541 111 1550 165 Tabel 2. – Evoluția numărului gospodăriilor
Următoarele informații referitoare la populație le avem din anul 1787, când aceasta era în număr de 1000 persoane. În secolul XIX apar creșteri semnificative ale numărului de locuitori:
An recensământ Număr gospodării 1800 1099 1838 1195 1870 1295 1880 1412 1880 1486 Tabel 3. – Evoluția numărului gospodăriilor în secolul XIX
Secolul XX, datorită industrializării și implicit modificării condițiilor socio-economice favorabile, aduce creșteri ale populației.
An recensământ Număr gospodării 1930 1722
10 1941 1893 1956 2481 2002 5112 2011 4531 Tabel 4. – Evoluția numărului gospodăriilor în secolul XX
La 1 ianurie 2014, numărul locuitorilor din orașul Ghimbav era de 5839 locuitori conform date statistice comunicate de INSE.
Structura demografică.
Asa cum am menționat anterior, locuitorii Ghimbavului au fost secole de-a rândul preponderent sașii. În anul 1526, în prima listă nominală a contribuabililor, apar 162 nume de sași. În ceea ce-i priveşte pe românii din Ghimbav, aceştia nu au fost atestaţi documentar până la 1700, motiv pentru care nu se cunosc prea multe despre modul lor de viaţă. În anul 1700, când a fost menţionat prima dată elementul românesc, existau circa 30 de familii de români, numărând aproximativ 150 de suflete. Ei se ocupau cu păstoritul sau lucrau în dijmă sau cu ziua pe pământurile saşilor.
An Sasi/Germani Romani Maghiari/ Secui Alte etniii 1708 88 11 - - 1838 853 237 8 97 (tigani) 1880 897 515 - - 1896 944 542 - - 1930 1045 632 45 - 2002 61 4785 227 17 2011 41 4298 155 194 Tabel 5. – Structura populației pe etnii Scăderea drastică a populației de origine germană (sași, germani) a început imediat după al doilea Război Mondial. Plecarea acestora se explică prin frica de moarte, dispariție produsă prin masacrarea în masă a germanilor de către trupele sovietice. Aceasta ar fi fost întreţinută de militarii întorşi de pe front, dar şi de către conducătorii germani de la acea vreme.
Structura ocupatională
Structura ocupatională a fost determinată atât de specificul teritoriului (relief, climă, floră și faună), cat și de structură etnică (sași, maghiari, români). Până în sec. XV, principalele ocupații erau în domeniul agriculturii (cultivarea pământului și creșterea animalelor). După sec. XV, Ghimbavul devine un important centru de meserii, după Brașov (1583 - primul “meșter producător de praf de pușca”, 1659 - “moara de macinat mei”). Secolul XIX aduce modificari în activitatea agricolă și pune bazele viitoarei industrii (apar primele mașini de semănat, batoza, începe cultivarea sfeclei de zahăr pentru fabrica de zahăr de la Bod, construită în 1890, se dă în folosință linia telefonică interurbană Brașov – Ghimbav - Codlea). Secolul XX a adus transformări semnificative în viaţa ghimbășenilor, prin dezvoltarea industriei şi apariţia primelor fabrici: 1921 - prima unitate industrială, Fabrica de carton a lui Fritz Bartesch; darea în folosință a liniei ferate Brașov - Homorod; introducerea curentului electric (cu 11 ani înaintea Brașovului). Preocupările se diversifică și, în anul 1921, se înființează “Asociația Meseriașilor sași”. Perioada dintre cele două războaie mondiale a constituit o etapă importantă în dezvoltarea ulterioară a localității. Apar intreprinderi noi, se extind cele vechi. În anul 1941 funcționează timp de un an un aeroport civil, ca loc de escală pentru cursele București - Turda, București - Arad. Odată cu intrarea României în război, este suspendată activitatea aeroportului civil.
11 După al doilea Război Mondial, se stabilizează activitatea industrială. Anii 1916, 1921, 1922, 1928, 1932, 1936 sunt anii în care se înfiintează unități industriale (prima fabrică de hârtie cretată și carton ondulat-funcțională și în prezent; prelucrarea lânii (filatura de lână Corona înființată în 1936 de Scherg&Co și Star&Co). Majoritatea intreprinderilor industriale particulare aparțineau sașilor și aveau legatură cu companii - mamă din Germania și Austria. În anul 1934, la Ghimbav se înfiintează “școala de zbor cu motor Mircea Zorileanu”, iar după un an se înființează școala de zbor fără motor de la Sânpetru, ce va fi anexată școlii de la Ghimbav. Aici urmau să se pregătească 120 de piloți anual pentru toate centrele din țară. Între anii 1940 – 1945, la Ghimbav funcționează “centrul de perfecționare a pilotajului din Aeronautica Militară Română”, condus de comandorul A. Popovici. În anul 1968, la mai bine de 20 ani după desființarea IAR Brașov, sub conducerea lui Iosif Șilimon, se înființează ICA Ghimbav (Întreprinderea de Construcții Aeronautice). În perioada 1990-2015, activitatea industrială se dezvoltă cu ritm rapid atât ca urmare a dezvoltării capacităților existente, cât și ca urmare a aparițiilor de noi investiții, în special în zona producerii de componente auto. Dacă în perioada interbelică și în primii ani de după al doilea război mondial, populația ocupată cu activitatea industrială era sub 50%, după anul 1970 acest procent crește, astfel încât, în 2014, populația ocupată din sectorul industrial reprezintă 80%, iar restul de 20% reprezintă populația ocupată cu servicii și agricultură.
POPULAȚIA DUPĂ DOMICILIU pe grupe de sexe in localitatea Ghimbav Anul 2014 Sexe Număr persoane Masculin 2838 Feminin 3001 Tabel 5. – Structura populației ocupaționale pe sexe
5. EVOLUȚIA TERITORIULUI ADMINISTRATIV ȘI INTRAVILAN
Localitatea Ghimbav s-a dezvoltat pe cursul Ghimbășelului – malul stang, ca urmare a colonizării de către sași a așezării existente. Localitatea nu a avut alte localități componente. Așezarea s-a constituit după regulile urbanistice săsești, străzi paralele cu cursul pârâului. În anul 1536, documentele istorice menționează existența a 4 străzi, iar în anul 1550 apare pentru prima dată denumirea celor 4 străzi (str. Morilor, str. Lungă, Str. Pieții, str. Seacă). Dupa cca. 130 de ani, în 1679, apare mențiunea de “vecinătăți” aferentă celor 3 strazi. La venirea în sat, saşii primeau pământ pentru casă şi grădină, restul pământului fiind împărţit în mod egal, păstrându-se organizarea specifică obştilor săteşti. Saşii au convieţuit cu românii care se aflau în sat la venirea lor şi care le lucrau pământurile. Influenţele săseşti se simt şi astăzi în actualul oraş. Se păstrează încă structura cu mai multe străzi largi, paralele, de-a lungul unui curs de apă, model tipic săsesc. Ghimbavul era tranzitat de Drumul Saşilor, care făcea legătura între Ţara Bârsei şi provincia Sibiului, pe lângă Cetatea Neagră din Măgura Codlei. În 1894, proprietatea Agricolă din Ghimbav este de “6884 parcele“, iar prin comasarea realizată până în 1896 se ajunge la 2230 parcele având un total de 2956 iugare (1 iugar= 0,57 ha). Până după perioada celui de-al doilea Război Mondial, teritoriul era parcelat pentru construcții rezidențiale tip case în zona centrală (în jurul Cetății - strazile Lungă, Noua, Pieții, Morilor), locuite în principal din sași. Restul terenului era extravilan agricol.
12 După 1950, are loc o nouă reparcelare a teritoriului administrativ al localității și apar noi cartiere rezidențiale în zona NV (blocurile de locuințe de pe str. Unirii, str. Progresului) destinate în special populației românești. Până în 1989 nu apar modificări semnificative ale celor două categorii de terenuri, intravilan și extravilan. După anul 1989, odată cu retrocedarea proprietăților imobiliare vechilor proprietari, intravilanul se extinde în dauna extravilanului. Se realizează un nou PUG și modificările cele mai semnificative privind categoria de folosință se produc pe zona N-V-S (unde terenul extravilan se transformă în teren intravilan pentru construcții civile, preponderent rezidențiale, dar și pentru construcții logistice) și pe zona estică (terenul extravilan agricol a intrat în categoria de folosință intravilan industrial). În perioada 2000 - 2012, în zona vestică (DN 73 B) și în zona Nordica (zona Livadă) s-au dezvoltat două zone rezidențiale noi (cartierul Florilor) și cartierul Livada I – II - III. La momentul analizei, patrimoniul imobiliar al orașului Ghimbav se prezintă astfel: Suprafața totală = 2707 ha din care : - Teren intravilan = 989,79 ha - Teren extravilan = 1781,88 ha Clasificarea terenurilor pe categorii de folosinta:
Categorie folosință teren Suprafața/ha arabil 1625 pășuni 153 fâneațe 24 păduri 0 ape 77 curți-construcții 729 drumuri căi ferate 35 neproductiv 64
Dezvoltarea economică produsă în ultimul deceniu a determinat intervenții majore asupra fondului funciar al localității Ghimbav. Fondul construit cuprinde 1989 locuinte și cca.260 obiective industriale. Locuintele pot fi clasificate la randul lor în: - locuinte tip case – 1044 unitati; - locuinte tip apartament: 945 unitati Constructiile rezidentiale, sunt racordate la reteaua de utilitati astfel: - Alimentare cu apa potabila: 1968 locuinte - Retea canalizare: 1968 locuinte - Retea gaze naturale: 1968 locuinte
6. DEZVOLTAREA LOCUINȚEI: TIPOLOGIE, CARACTERISTICI, AMENAJĂRI
Aspectul localității, caracteristicile constructive ale localității Ghimbav sunt similare întregii Țări a Bârsei deoarece sunt dependente de locuitorii care au viețuit pe aceste meleaguri. Populația principală a fost formată la început preponderant din sași. Originari din zona de Apus a Europei, aceștia au adus forma de organizare teritorială și stilul arhitectonic al locuințelor din acea zonă.
13 Structura Ghimbavului este configurată înca din sec. XVIII în jurul axului format din str. Morii - str. Pietii, trasat în lungul elementului natural - pârâul Ghimbășel. Conform informațiilor din “hărțile Josefine - sec XVIII”, nucleul satului/târgului determină intravilanul localității. Odată cu creșterea populației, zona locuibilă se extindea în principal către S-E și apoi către N (se urmărea în principal traseul căii de acces, albia râului). Satul era sistematizat după o linie geometrică fermă, cu străzile paralele şi perpendiculare. În mijlocul străzii principale, este un dreptunghi format din spaţiu verde pe care se află şcoala, primăria şi, la o oarecare distanţă, biserica – instituţii ce dominau viaţa satului, semnificând şi puterea lui, fapt pentru care ocupau şi un loc privilegiat. „Arhitectura populară săsească reprezintă în contextul european, rezultatul convergenţei mai multor factori: străvechea tradiţie de construcţie autohtonă reprezentată de arhitectura românească pe care saşii au găsit-o la venirea lor aici, tradiţia central-europeană ce poartă amprenta unor măsuri de ordin administrativ, aportul arhitecturii occidentale aduse de pe Rin şi Mosela pe care au menţinut-o şi poate chiar au îmbogăţit-o cu prilejul unor contacte mai târzii (N. Dunăre, lucrarea cit., pp. 106 - 108). Trecerea masivă de la arhitectura din lemn la arhitectura din piatră care se oferă ochiului trecătorului de astăzi a avut loc pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, când, din cauza incendiilor prea dese, au fost promulgate legi administrative privind interdicţia de a se mai construi case din lemn. În ceea ce priveşte decorul caselor locuite de saşi, acesta este sărac, „aproape inexistent”, după unii autori (N. Dunare). Diferenţa culturală intrinsecă între nevoia de podoabă, de frumos a românului şi a sasului a fost subliniată şi de Lucian Blaga. Casele săseşti deşi bogate sunt reduse la util. Casele româneşti deşi în cea mai mare parte sărace ne întâmpină pretutindeni cu belşugul lor de inutilităţi dovadă numai pridvorul cu stâlpi care-l înconjoară de obicei. Această horbotă de inutilităţi vorbeşte nu numai de un simţ artistic, dar şi de pornirea nativă a românului care se vrea cu orice preţ statornicit într- o lume de pitoresc (Blaga, lucrarea cit. p. 193). Ceea ce se numeşte astăzi „tipic săsesc”, referindu-se la acea apărare arhitectonică a intrării, la porţile înalte şi contopite cu casa, dincolo de care privirea nu mai poate pătrunde, apare numai la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aspectul vechilor gospodării ca şi al vechilor case săseşti se apropie, cu cât ne retragem spre trecut, de cel al gospodăriilor şi caselor româneşti” (Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro) Sașii au adus obiceiurile lor din zona de baștină, clădind casele după un plan caroiat și alungit. Există o stradă principală, alungită de-a lungul cărora se succedau case cu arhitectură identică. În cazul în care existau mai multe străzi principale (așezarea compactă), legătura între acestea se făcea prin ulițe transversale. Aceste străzi pot să conveargă într-o piațetă centrală, mai ales în zona de șes, unde se întâlnește satul compact adunat. Gospodăriile erau așezate perpendicular, în lungul străzii principale pe ambele laturi. Acestea erau formate din casa de locuit, adiacentă frontului stradal de care erau alipite anexele gospodărești (șura, grajdul), perpendicular sau în continuare. Proprietatea se continuă în front secundar cu teren agricol. Acoperișul clădirii principale este realizat în două ape, uneori cu pinionul tăiat către strada principală sau către curte, fronton înalt, triunghiular, ferestre mici, oarbe realizate în scop ornamental sau cu o fereastră amplasată în axul frontonului (utilă pentru iluminatul podului). Deși țăranii români și-au însușit modul de construcție, alinierea străzilor, totuși casele românești și-au păstrat funcționalitatea specifică: cameră de locuit, tindă, cămară. O altă influență săsească o constituie inscripționarea cu inițialele numelor proprietarului și anul construcției pe frontonul principal, cu ferestre largi, porți mari, cu funcțiuni distincte (accesul oamenilor și accesul atelajelor).
14 Caracteristica satului săsesc din zona Țării Bârsei o reprezintă aspectul compact care evoluează în timp spre faza de “târg”. Frontul străzii de tip “târg săsesc” are asigurată continuitatea datorită unei strânse legături între fațada casei și poartă înaltă, rezultând o formă unitară a fațadei stradale în care casa și poarta sunt contopite. Până spre jumătatea sec. XX, locuințele ghimbășenilor erau tip case de locuit, regim P sau mai rar P+1. În perioada regimului comunist, când dezvoltarea industriei a impus creșterea forței de muncă, au fost edificate în zona nordică și parțial estică (actuala Transilana I) blocuri de locuințe, regim de înălțime P+3E/4E, grad de confort mediu, specific unei clase sociale cu venituri minime spre medii. Aglomerarea populației a dus la o tendință de degradare a locuinței urbane. După turnura anilor 90, încep să apară diferențe atât în ceea ce privește situația veniturilor, cât și în ceea ce privește tipul și caracteristica locuințelor. Se schimbă profilul ocupațional al locuitorilor (preponderant industrial), se modifică regimul terenurilor din extravilan în intravilan, se realizează o nouă parcelare urbanistică. Ca urmare, se relocă zona rezidențiala dinspre centru către zonele periferice (N-V-S), crește numărul investitorilor privați ce-și edifică locuințe proprietate personală tip casă, regim P+1. Aceste locuințe păstrează mai puțin sau deloc stilul architectonic săsesc. Noile locuințe îndeplinesc funcțiuni actuale și corespund gustului estetic al proprietarului și mai puțin urmăresc păstrarea unor tradiții. Modificările apărute ca urmare a schimbărilor economice au avut efecte negative asupra unei categorii a populației, cea cu venituri foarte scăzute (nivel de pregătire scăzut, posibilități reduse de angajare). Această categorie a apelat la serviciile sociale pentru închirierea unei locuințe. Administrația Publică Locală nu a fost pregatită pentru rezolvarea unei asemenea probleme sociale, astfel încât, în continuare, populația cu venituri foarte scăzute folosește locuințe (în care nu poate fi vorba de confort) amplasate în vechea clădire pentru căi aferentă Cazărmii (capătul străzii Noua). Aceste locuințe sunt structurate în 1-2 încăperi cu anexe sociale în afara corpului de cladire. În această clădire locuiesc cca 100 de persoane. Calitatea condițiilor de locuit este determinată de nivelul veniturilor locuitorilor urbani. Din punct de vedere al sistemului urban, orașul Ghimbav este diferit față de definiția clasică a orașului, concentrarea considerabilă a populaţiei se realizeaza preponderent în locuințe individuale, tip case, construite din fonduri private și mai puțin în locuinţe colective.
7. EVOLUȚIA INFRASTRUCTURII EDILITARE Amenajarea edilitară și parcelarea terenului s-au început odată cu constituirea localității. Hărțile Josephine (1769-1773) au prezentat structura săseasca cu 4 străzi principale ale așezării Ghimbav. Structura urbană inițială a fost conservată, clădirile fiind amplasate în jurul axei principale - “ulița mare” (str. Lungă) și axa secundară - “ulița din dos” (str. Noua). Această zonificare a constituit “vatra satului”. Tot ceea ce s-a dezvoltat ulterior s-a realizat în afara ei, respectând stilul și arhitectura. Zona formată din str. Lunga - str. Morii – Piața - Cetate formează un ansamblu urban cu valoare istorică, reprezentativ pentru imaginea Ghimbavului. Odată cu dezvoltarea economică a apărut necesitatea dezvoltării de noi zone rezidențiale. În perioada 1965 - 1970 se dezvoltă zona străzilor Unirii - Progresului și zona Transilana unde se edifică blocuri de locuințe. Tot atunci au fost reparate și edificate și principalele artere de circulație cu caracter national – DN 1 (asfaltată în anul 1935) și DN 73 B. Acestea delimitau orașul pe latura N-E (DN 1) și pe latura S-V (DN 73 B).
15 După turnura anilor 1989, în zona N-NV se dezvoltă două zone rezidențiale cu locuințe tip case - cartierul Livada și cartierul Florilor. Prin reglementările PUG și PUZ, au fost prevăzute noi artere de circulație în aceste 2 noi cartiere care fac legatura cu DN 1 și DN 73 B. Dacă în anii 70 cele două artere importante se aflau la periferia orașului, datorită dinamicii urbanistice, la acest moment ele sunt în interior și prezintă un inconvenient datorită traficului intens, poluării sonore și cu noxe. Transformările la care a fost supus orașul ultimelor decenii, determinate de fenomenele de industrializare și urbanizare, au afectat modul de locuire și structura comunităților umane rezidențiale.
8. EVOLUȚIA SPAȚIILOR VERZI ȘI A SPAȚIILOR DE AGREMENT
La capitolul spații publice deschise, spre deosebire de localitățile învecinate (Brașov, Râșnov, Codlea), Ghimbavul nu a prezentat un spațiu deschis, generos. În oraș, în zona veche, poate fi menționată doar existența “Pieței centrale - Markt platz” care se prezintă ca o ușoară lărgire a străzii Lungi în capatul dinspre Cetate. Ca spații publice, mai pot fi menționate cele din incinta interioară a Bisericii Evanghelice, mai puțin accesibile publicului în acest moment. Aceasta zonă poate fi conservată ca “amenajare urbană istorică” și valorificată din punct de vedere cultural, istoric și turistic printr-o evidențiere și promovare adecvate. În cazul Ghimbavului, de-alungul timpului, spațiul public a deținut ca întindere o poziție mai mult decât modestă în cadrul ecologiei urbane. După anul 2000, în noua zonă rezidențială apărută în partea de S-V a orașului (zona Cartierul Florilor), a fost prevazută amenajarea unui spațiu public deschis cu diverse funcțiuni (parc, loc de joacă pentru copiii, zonă de relaxare, piste pentru bicicliști) ce urmează să fie amenajat și dotat. În celelalte zone rezidențiale nu sunt realizate spații publice sau alte tipuri de spații care ar putea fi folosite pentru “loisir”- una din problemele cu care orașul se confruntă. Cea mai vitregită zonă rezidențiala pare a fi zona aparută în ultimii 10 ani în mijlocul triunghiului Ghimbav – Brașov - Cristian. Această zonă este o “oaza rezidențiala” în mijlocul unei ”mări industriale”. Dezvoltările industriale atât dinainte de 2000, cât și cele de după anul 2000, au dus la dezvoltări disproporționate ale intravilanului localității. Odată cu dezvoltarea activității industriale și creșterea cererii de forță de muncă a apărut necesitatea realizării unor spații publice. Administrația publică a încercat amenajarea unor parcuri de joacă pentru copiii în imediata vecinatate a blocurilor de locuit, urmând ca, prin reglementările noului PUG, să se prevadă zone în care să se poată dezvolta construcții specifice agrementului: alei, piste pentru bicicliști, mici terenuri de sport, bazine de înot. Având în vedere apropierea de municipiul Brașov, dinamica locală a populației orașului, accesul facil dinspre/înspre localitățile aferente Zonei Metropolitane, dar și de zona turistică a județului Brașov, o soluție o poate reprezenta și edificarea unui centru de agrement modern care să acopere cerințele turiștilor din județul Brașov (Notă: În cursul anului 2015, numărul turiștilor ce au tranzitat județul Brașov s-a apropiat de 1 milion persoane). Un asemenea centru poate fi realizat prin reconversia fostelor zone industriale aflate în zona periferica N-E. Aceasta ar genera atât noi locuri de muncă, cât și creșterea veniturilor la bugetul de stat. Din spații “periferiale” se pot transforma în spații urbane moderne ce acoperă cerințele de “loisir” atât ale întregii “Țări a Bârsei”, cât și ale județelor vecine. Spațiile periferice, în special cele N-V, reprezintă un rezervor inestimabil de spațiu verde, aer curat, liniște, până la urma un loc căutat de familiile moderne ce fac naveta zilnic între casă și locul de muncă pe un traseu ce începe să devină supraaglomerat.
16 Prin edificarea unui spațiu public mai generos, modern amenajat va crește și numărul festivităților ce vor putea fi organizate de comunitate (ex. întâlnirile anuale ale sașilor, reînvierea tradițiilor populare românești, organizarea de acțiuni multiculturale cu tematică diversă, schimburi culturale multinaționale, etc.).
9. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII ECONOMICE
Activitatea ocupațională a locuitorilor a fost determinată atât de specificul teritoriului (relief, floră și faună, climă, așezare geografică), cât și de statutul populației (sași, români, maghiari). La început, principala ocupație era agricultura și creșterea animalelor. În sec XV - XVI, Ghimbavul devine centru comercial și de meserii (torcători, blănari, cojocari, morari, băcani, măcelari). Secolele XVIII - XIX aduc schimbari importante în profilul ocupațional al locuitorilor. Datorită structurii preponderant săsești, invențiile și inovațiile industriale au pătruns mai repede în Ghimbav, chiar decât în Brașov, pe unele zone (introducerea curentului electric). Locuitorii se reprofilează, și din agricultori se transforma în muncitori. Dezvoltarea industrială se extinde în zona Țării Bârsei la începutul sec.XX mai ales pe industria constructoare de mașini, producerea hârtiei și celulozei, prelucrarea lânii. În perioada interbelică (1916, 1921, 1922, 1928, 1932) se înființează mici unități industriale, crește semnificativ numărul persoanelor ocupate în domeniul industrial. După al doilea război mondial are o loc o stagnare a activității industriale, concomitent cu reducerea populației săsești datorită emigrației către Germania. După 1955, activitatea industrială se revigoreaza prin extinderea Fabricii de Hârtie și înființării ICA Ghimbav (Intreprinderea de Construcții Aeronautice). Are loc o creștere a populației, în principal ca urmare a migrației dinspre zonele S-E ale țării, datorită creșterii cererii de forță de muncă din industrie. Schimbările socio-politice din anii 1990 au determinat schimbări ale mediului economic. A fost relocată industria din interiorul Brașovului în zonele periferice ale Brașovului și localităților Cristian și Ghimbav. Modificarea regimului tehnic al terenurilor din agricol extravilane în intravilan industrial a permis creșterea tranzacțiilor imobiliare astfel încât investitorii privați au dezvoltat afaceri industriale mai ales în zona N-E a Ghimbavului, zona în care se va edifica viitorul aeroport international, proiect așteptat de toată comunitatea “Țării Bârsei”. În zona E-S, adiacent DN 1, au fost dezvoltate centre comerciale și logistice, iar în zona Sudică au fost dezvoltate unități industriale de producție. În zona N-E alaturi de Fabrica de hârtie ECOPACK și IAR s-a dezvoltat FOREX pentru prelucrarea lemnului, EUROCOPTER - componente aeronautice, Parcul Industrial ICCO, Centre Logistice. Investițiile tip “green field” ale producătorilor de componente auto au fost realizate în ultimii 10 ani, determinând creșterea cerererii forței de muncă. Chiar dacă cerința realizării unui aeroport este presantă, lipsa unei legislații coerente și a lichidităților financiare întârzie finalizarea acestuia. La momentul analizei, conform informațiilor obținute de la INSSE, gradul ocupațional al populației se prezintă astfel: - 80% industrie; - 20% servicii și agricultură.
17
10. IDENTIFICAREA VALORILOR ISTORICE CONSTRUITE
Ghimbavul, ”orașul cu inima săsească”, este depozitarul unor constructii cu valoare de patrimoniu. Aceste construcții tradiționale cu influențe preponderent saxone, atât cele cu destinație rezidențială, cât și cele social-edilitare, au valoare de ansamblu. Construcțiile se regăsesc înregistrate în “Lista monumentelor istorice” (LMI) publicată de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în Monitorul Oficial al României cu nr. 670 bis/1 oct.2010 / pag.625.
Nr.crt Cod LMI Denumire Localitate Adresa Datare 635 BV-II-m-B-11700 Casa Ghimbav 85 Sec. XVIII 635 BV-II-m-B-11701 Biserica Sf.Treime Ghimbav Str.A.Iancu 316 1780 Ansamblul “Bisericii 637 BV-II-m-B-11702 Ghimbav Str.Morii 170 Sec. XIII - XIX Evanghelice” fortificate Sec. XIII - XV; 638 BV-II-m-B-11702-01 Biserica Evanghelică Ghimbav Str.Morii 170 1870 Incinta Fortificată cu 5 639 BV-II-m-B-11702-02 Ghimbav Str.Morii 170 Sec. XV - XVI turnuri 640 BV-II-m-B-11703 Casa Ghimbav Str.Pieții 75 Sec. XVIII 641 BV-II-m-B-11704 Casa Ghimbav Str.Școlii 259 1789
În stadiu de propunere pentru evaluare și includere în LMI, categ. B, se mai află și alte construcții cu valoare arhitecturală și ambientală locală - respectiv ansamblul urban “str. Lunga - str. Pieții - str. Morii”, vechea vatră a satului. În afară de monumentele istorice menționate, înregistrate și catalogate sau propuse spre evaluare, mai există o serie de clădiri edificate în perioada sec. XVIII - XIX.
Nr. Denumire Adresa Datare Obs. crt. Cazarma (actuala Sec. XIX 2 Str. Lungă nr.69 Comunitatea locală Primărie) 1863 - 1864 Zona Pieții Centrale 3 Școala Evanghelică 1895 Comunitatea evanghelică (Marktplatz) Școala Românească 4 Str. A. Iancu 316 1878 Comunitatea locală (actuala Casă Parohială)
Tot în categoria “valorilor de patrimoniu architectural” pot fi incluse și fronturile clădirilor rezidențiale tradiționale existente pe străzile Morii și Lungă.
11. IDENTIFICAREA OBICEIURILOR LOCUITORILOR DIN GHIMBAV
Despre obiceiurile specifice locuitorilor din Ghimbav, studiile nu abundă în informații stricte. Când se face această analiză se ia în considerare intreaga Țară a Bârsei. Referitor la perioadele îndepartate, informații despre obiceiuri din Ghimbav se pot găsi în „actele judecătorești” ale magistratului din Brașov. În acestea se regăsesc de multe ori date despre situația celor ce au neînțelegeri de rezolvat: așezarea satului, structura gospodăriei, acareturile acesteia, materialul din care e construită și vechimea ei, piesele de mobilier din interiorul casei, uneltele din gospodărie și ustensilele casnice, mijloacele de transport și modul lor de folosire, piesele de îmbrăcăminte, felul și proveniența lor. De asemenea sunt consemnate date despre viața socială a colectivității respective, viața
18 de familie, obiceiurile de nuntă și de înmormântare” (Sursa: Butură Valer - „Etnografia poporului român”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978). Arte și mestesuguri. Meștesugul țesutului: a reprezentat o ocupație de bază a țărănimii și a meșteșugarilor din Țara Bârsei. Centrele tradiționale erau în Brașov, Dârste, Bran și Săcele. Existau trei categorii funcționale a țesăturilor: pentru uz gospodăresc, pentru interiorul locuințelor și pentru port. Ornamentele specifice se remarcă prin elementele geometrice cu reprezentări fitomorfe și vărgi alternative. Coloritul specific Țării Bârsei este roșu - vișiniu, albastru închis și roșu cu negru pe alb, în cazul românilor. Casele maghiarilor aveau decorate interioarele „cu țesături și alesături monocrome (în nuanțe roșii, albastre sau negre), paturile având perne ornate la capete și cearșafuri vărgate”.
Țesăturile sasești erau realizate printr-o „tehnică a brodatului aparte, monocromă, în nuanțele roșu, vânăt sau negru pe alb. Diversitatea țesăturilor e mare: fețe de masă, perne, prosoape, draperii, fețe de plapumă, perdele etc., multe decorate cu motive zoomorfe și florale. De asemenea, caracteristic sașilor sunt perdelele poroase din Ghimbav și săculețele de pânză, puse pe perete, din Vulcan” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Etnografia_Țării_Bârsei).
Portul popular. De-a lungul secolelor, în Țara Bârsei s-a ajuns la un port specific, cu puternice tente urbane, mai ales la cel din zona Brașovului/Șchei sau din Săcele. Portul sașilor din Țara Bârsei deține câteva elemente caracteristice: cilindrul din catifea neagră, purtat pe cap de fete, având panglici roșii ce atârnă lung pe spate, scufița neagră de catifea, legată sub bărbie, purtată de femei, fustele largi din stofe de diferite culori, având șorțul bogat ornamentat, mantaua neagră din postav - purtată de femei - și cea albastră, a bărbaților (din Hălchiu și Prejmer), precum și pieptarele din blană de miel (în Ghimbav, Râșnov și Sânpetru), cu deschidere laterală. Portul popular al maghiarilor din Țara Bârsei este asemănător cu cel din restul Transilvaniei, mai ales în cazul pieselor pentru găteala capului. Cămășile fetelor din Apața și Crizbav sunt cusute cu fir roșu, cele ale femeilor sunt cusute „pe crețuri”, iar șorțurile-dantelate” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Etnografia_Țării_Bârsei).
12. CONCLUZII ALE STUDIULUI
Prin lucrarea de față s-a încercat surprinderea evoluției urbanistice a localității Ghimbav și tendințele de dezvoltare în următoarea perioadă. Structura vechii așezări, ca structură socio-spațială, se regăsește în general în modelul “centru - periferie”. Conform teoriilor antropologice se consideră că “fenomenele socio-culturale specifice evoluției unei așezări erau guvernate de legi și principii care pot fi descoperite. Această convingere, existentă încă înainte ca științele sociale să-și formeze teorii și metode, era dublată de viziunea iluministă a umanității - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor și critică față de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antropologie). Această dublă sensibilitate, față de tradițiile culturale (tradiție) și față de procesele schimbării sociale (modernizare), va caracteriza întotdeauna discursul antropologiei. În acest context, ceea ce atrage cel mai mult la orașul Ghimbav este modul în care locuitorii lui au reuşit să conserve în timp portul strămoşesc, obiceiurile şi tradiţiile săseşti în cadrul unui proces de urbanizare rapidă. Cu toate că germanii au demonstrat capacitatea etnică de a-şi păstra identitatea culturală, lingvistică şi religioasă, reducerea crescândă a numărului lor prin emigrare, pune sub semnul îndoielii posibilitatea conservării ei. Cel puţin aşa rezultă din afirmaţiile celor care au rămas încă. Stema Ghimbavului reflectă istoria sa – are forma unui scut antic, triunghiular, având în centru un glob cu cruce, însemnul Ghimbavului medieval. În partea superioară, cartierul unu, stema cuprinde simbolul Sfântului Petru, patronul Bisericii din Ghimbav, continuând cu o parte
19 acoperită cu smalţ roşu, cartierul doi, simbol al curajului şi măririi. În partea inferioară, cartierul trei, este înfăţişată stema medievală a Transilvaniei, cu cele şapte cetăţi. Ca inventar cultural, în localitatea Ghimbav există un număr redus de valori de patrimoniu, dar acestea sunt reprezentative pentru evoluția atât a asezării, cât și a Țării Bârsei. Este necesar a se stabili un plan strategic pentru evidențierea valorilor de patrimoniu și îmbunătățirea profilului funcțional al fiecarei zone (zona istorică centrală; zone rezidențiale tradiționale și noi; zone industriale; viitoarele zone de agrement). Orașul Ghimbav trebuie să devină un „oraș civilizat” care se pregătește să devină un oraș cu o identitate proprie pe o piață a brandurilor naționale sau chiar internaționale. Dezvoltarea și promovarea unei mărci proprii, bine gândite, poate crea o economie activă benefică orașului. Oraşele există deoarece noi, ca indivizi, nu suntem independenţi din punct de vedere economic. Dacă fiecare dintre noi ar produce tot ceea ce ar consuma, atunci nu am mai avea nevoie de compania nimănui şi, în consecinţă, nu ar mai fi nevoie să trăim în oraşe. Deoarece nu putem să ne autoaprovizionăm, recurgem la a oferi munca noastră în schimbul altor bunuri. Cei mai mulţi dintre noi trăiesc în oraşe deoarece aici se găsesc concentrate cele mai multe locuri de muncă. De asemenea, oraşele furnizează consumatorilor o bogată mixtură de bunuri şi servicii şi, astfel, oamenii care nu sunt satisfăcuţi de propriul loc de muncă sunt atraşi de oraşe. Trăind în oraşe, atingem un standard înalt de viaţă, dar suntem nevoiţi să tolerăm mai multă poluare, crime, zgomot şi aglomeraţie. Atunci când se va face strategia de dezvoltare urbană a “orașului inteligent” trebuie să se țină cont că oraşele au diferiţi constituenţi - cei ce muncesc în respectivele oraşe, cei ce trăiesc şi cei ce vizitează acele locuri. Aceștia se confruntă cu diferite nevoi și probleme care constituie provocări majore pentru proiectanţii oraşelor viitorului. Aşadar, orice viziune asupra oraşului viitorului trebuie să ia în considerare oraşul existent în prezent, existenţa sa fizică, socială, economică şi politică. În timpul zilei, poate fi locul în care se munceşte sau se fac cumpărături, iar noaptea poate fi un loc cu totul diferit - un vibrant centru cu baruri, restaurante şi locuri atractive de întâlnire, atrăgând atât rezidenţi cât şi vizitatori, dar poate fi şi un loc periculos, un mediu nesigur, cu înalte nivele ale criminalităţii şi comportamente anti-sociale. Un oraș inteligent este un oraș: - al cunoașterii, fiecare dintre caracteristicile care coexistă în cadrul orașului este dublată de o bază de informaţii care transmite în timp real informaţii către rezidenţii oraşului, către cei care muncesc în oraş şi cei care vizitează oraşul şi care îi va ajuta cu informaţii pentru deciziile lor zilnice; - care permite dezvoltarea afacerilor, în sensul accesibilitaţii, a legăturilor bune privind transportul, existenţa organizaţiilor de susţinere şi ajutor şi a grupărilor industriale, disponibilitatea forței de muncă calificate, precum şi o bună infrastructură tehnologică; - educat - o bună infrastructură scolară (avantaje preşcolare, calitate ridicată a procesului de învăţământ, oportunităţi educaţionale de o mare diversitate şi introducerea intensă a tehnologiilor ce oferă oportunităţi educaţionale); incurajarea creativității, pregătirea forţei de muncă înalt calificate; - mediu afaceri activ (să se stabilească legături strânse între educaţie şi afaceri, oportunităţi de slujbe bune); - promovarea culturii (librării, arhive publice, instituţii culturale, existenta legăturilor strânse între instituţiile educaţionale şi cele cultural); - rezidențial - un oraș residențial prezintă o serie de avantaje: slujbe în imediata vecinătate; multe oportunităţi de a se petrece timpul liber; multe mijoace de transport; forţă de muncă diversă şi amestec social; comunităţi culturale mixte; înnoire a populaţiei, prin imigraţie către oraş şi prin schimbări demografice; - informației - dezvoltarea spectaculoasă a telecomunicaţiilor în ultimele decenii a fost însoţită de modificări multiple şi importante în tehnologiile de telecomunicaţii; orașul trebuie să ofere accesul la aceste metode de comunicații electrinice, digitale;
20 - confortabil - trebuie să poată satisface nevoile locuitorilor, muncitorilor şi vizitatorilor, chiar şi atunci când nevoile unui grup nu coincide cu ale altuia; să ofere servicii şi posibilităţi ce vor putea face faţă cererii mari, făcând viaţa în oraş cat mai atractiva și mai plăcută; - dinamic - să ofere soluții de mobilități urbane ecoeficiente și suficiente să satisfacă necesitățile de transport ale locuitorilor; - civic - locuitorii, mediu de afaceri, guvernanţii şi alte organizaţii vor lucra împreună, nu doar în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor sau în derularea afacerilor lor de zi cu zi, ci şi la conducerea oraşului, ei interacţionând unii cu alţii. Oraşul viitorului, privit din punct de vedere social, nu reprezintă doar o comunitate, ci mai multe, chiar dacă ele nu au ales să fie împreună. Un oraş puternic suportă toate aceste comunităţi şi oferă oportunităţi sociale tuturor. Orașul Ghimbav oferă premisele unui viitor “oraș inteligent” deoarece: - comunitatea cea mare a orașului, formată din mai multe comunități, este deschisă la nou; - echipa de edili este formată din oameni ce doresc binele comunității și au deschiderea necesară reinventării orașului; - este un oraș civic - există o conlucrare permanentă între cetățeni și autorități; - este un oraș dinamic; - este un oraș informatizat; - tinde să devină un oraș “rezidențial”; - tinde să devină un oraș confortabil; - tinde să devină un oraș educat care să ofere forța de muncă calificată; - tinde să devină un oraș cultural. Un oraş al viitorului, poate fi imaginat “ca o conurbaţie care oferă facilităţi economice, educaţionale, rezidenţiale, sociale, culturale etc., dar poate conţine şi zone dintre cele mai puţin prospere, asociate cu o gama largă de probleme sociale. O viziune asupra oraşului viitorului este una în care toţi cetăţenii se pot bucura de condiţii bune de viaţă, oportunităţi bune de educaţie, muncă, convieţuire şi sănătate” (Sursa: http://www.management.ase.ro)
21
BIBLIOGRAFIE
Vintila Mihailescu, “Antropologie. Cinci introduceri”, coordonator, Ed. Polirom, 2007 și 2009; Vintila Mihailescu, ”Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape”, Ed. Polirom; Vintila Mihailescu si colectiv, “Noi culturi noi antropologii”, A VII-a Conferinţă Naţională a Societăţii de Antropologie Culturală din România Bucureşti, 24-26 septembrie 2010; “Antropologie urbana”, Adina Crina Petrica; “Aspecte geografice privind populaţia germană din transilvania în secolul al XX-lea şi la începutul secolului al XXI-lea”, Prof. dr. Ioan Mărculeţ, Dr. Cătălina Mărculeţ, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti; Legea nr. 351/20013; Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă,Orizonturi 2013-2020-2030 Centrul National pentru Dezvoltare Durabila Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare; Repere conceptuale in abordarea dezvoltarii urbane; Structura socio-demografică, P.A.T.J. – Brasov; Recensământul populaţiei şi locuinţelor – 1992; 2002; 2011; INSSE; TEMPO on line; Analize demografice – Situaţia demografică a României în anul 1997, Comisia Naţională pentru Statistică; Model conceptual şi metodologic pentru stabilirea sistemului de relaţii specifice planificării strategice regionale în România din perspectiva dezvoltării durabile a zonelor funcţionale / metropolitane şi a aglomeraţiilor urbane”, Sef de proiect: prof.dr.arh. Doina Cristea; PUG Oras Ghimbav/2013, SC URBAN TEAM SRL; Directia Judeteana pentru Cultura Brasov-Patrimoniul National/Monumente istorice din judetul Brasov; “Orasul Ghimbav-Album”2012 / Proiect cofinantat prin POR 2007-2013 si MDRT; “Etnografia Tarii Barsei”- Muzeul Judetean de Etnografie, Brasov; Mihaela Lupu-Gernot Nussbacher “GHIMBAV file de cronica si imagini”, Editura ALDUS- 2013 Brasov; Monumente istorice din judetul Brasov- Arhitectura Bisericilor Fortificate, Directia Judeteana pentru Cultura Brasov, Mitran Gheorghe, Editura FOTON, 2013 Atmosfera, Arhitectura si Spatiu Urban, Teofil MIHAILESCU, Editura Unversitatii Transilvania Brasov, 2014; Album Orasul GHIMBAV, editia 2012 si editia 2015; Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Autoritatea de management pentru Programul Operational Regional 2007-2013 “Investim in viitorul tau”
HARTI
Harta Transilvaniei-Comitate,districte, scune/1300-1876 Harta Josefina a Principatului Transilvaniei Plan Localitate Ghimbav
22