Costel Orac a Fost Demis De La Oţelul!

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Costel Orac a Fost Demis De La Oţelul! GALAÞI C O T I D I A N I N D E P E N D E N T n Sandu Traian, primul ANUL XIV NR. 4281 - Sâmbãtã - Duminicã, 13 - 14 decembrie 2003, 12 + 12 pagini, 6000 LEI ºomer din Galaþi, conduce astãzi afaceri Vreme rece ZIUA: 4-6°C USD: 33.200 LEI GALAÞI de zeci de miliarde NOAPTEA: 0-4°C EUR: 40.644 LEI SMÂRDAN Mag. Pag. 4 Pag. 12 de lei REFORMA P. 4 Uniunea Europeanã doreºte aderarea României ºi Bulgariei în L“ “ianuarie 2007” P.11 Liderii Uniunii Europene au afirmat, ieri, că vor ca Bulgaria şi România să se alăture organizaţiei din “ianuarie 2007”, ei fixând pentru prima dată luna exactă a aderării celor două foste state comuniste din Europa de Sud-Est, transmite AFP. LUMEA Domnului V profesor, cu dragoste „ KATIA NANU Gusturile multor gălăţeni s-au sofisticat, ei având anul acesta preferinţe pentru urcat cu greu scările până la biroul meu. Îl ştiam după nume locaţii exotice privind petrecerea sărbă- A încă de când eram elevă, acum câteva decenii bune. De fapt, torilor de iarnă. Există o categorie (din aş putea spune că-l ştiam după renume. Şi după o poreclă rândul oamenilor de afaceri) care îşi per- rostită blând, cu o dragoste a la nenea Iancu chiar de către elevii săi mite să “zboare”, pentru a trece pragul dintre ani, în cele mai calde ţări ale lumii. preferaţi. Contrar aşteptărilor din vremea aceea, porecla îi încălzea Potrivit datelor oferite de agenţiile de inima şi nu s-a supărat niciodată pe cei care o şuierau în calea lui pe turism din Galaţi, mulţi gălăţeni au ales culoarele reci ale bătrânului liceu. Avea în fiecare fibră prestanţa pentru anul acesta: Caraibe, Egipt, Malta, inegalabilă a lucrului bine făcut. Departe de statura impozantă a unora Tunisia. Parisul rămâne pentru unii sau de renumele de buni oratori al altora, el era numai profesorul “prima dragoste”, câteva zeci de oameni acela cu majuscule, pe mâna căruia dacă încăpea elevul puteai fi alegând să bea o cupă de şampanie sigur că intrarea lui la facultate e asigurată. Şi erau vremuri când nu într-un restaurant parizian cu vedere la oricine îşi putea permite luxul de a fi student. Nu din cauza banilor, ci Tour Eiffel. a celor 20-30 de concurenţi pe un singur loc... În vremuri când numai spiritul te putea salva, el conducea paşii nesiguri ai adolescenţilor EDITORIAL prin lumea istoriei, literaturii şi artei, ca spre o altă dimensiune, cea a speranţei. Bătrân acum, septuagenar, cu ridurile adunându-se ghiduş VARIA P. 5 în snopuri deasupra ochilor inteligenţi, cu desenul complicat al gurii mobile şi gâfâind uşor de la efort, domnul profesor pe care îl ştiam numai după renume (umbla vorba între licee) mi-a făcut o vizită. CÂÞI SÃRACI Motivul nu interesează, după cum nici numele domnului profesor nu ZVONUL A DEVENIT REALITAAATETETE aş îndrăzni să-l dezvălui fără acordul dumnealui. Am vorbit despre avem în Galaþi? Blaga şi poporul român, despre Eminescu şi contemporanii noştri, P. 3 despre elevii săi şi scriitorii de astăzi... Şi am fi vorbit încă, dacă timpul LA ICMRS unui cotidian n-ar fi într-o continuă şi obsedantă mişcare ciclică. Costel Orac a fost Mintea bogată şi spiritul viu al bătrânului profesor mi-au luminat ziua S-a stabilit cum zeci de tineri care au trecut prin biroul meu nu au reuşit să o facă. Şi totuşi, atunci când, discret şi cu o vagă promisiune politicoasă prima de LA ZI de revenire, a plecat, ochii îmi erau înceţoşaţi. Domnul profesor demis de la Oþelul! remarcase în trecere, amănunt aparent fără importanţă, că nu-şi Sãrbãtori poate permite să cumpere în fiecare zi ziarul. Şi, pentru că mi-a În ultimele zile, zvonul demiterii lui Costel Orac de P.10 povestit cum răsfoieşte mereu cărţile din propria bibliotecă, mi-am pe banca tehnicã a echipei de fotbal Oþelul a INFRA- imaginat cu câtă tristeţe trece pe lângă librăriile din care mai mult ca P. 5 sigur nu poate cumpăra o carte. Apoi m-am gândit la suma infimă, circulat din ce în ce mai insistent, iar ieri s-a... SCURTE aproape de nimic, pe care trebuie că o are drept pensie un eminent adeverit. Preºedintele Nicu Boghici l-a anunþat pe profesor pensionat înainte de ’89. Şi m-am cutremurat la gândul că antrenorul gãlãþean cã gruparea de la Dunãre de la Poliþie omul prin mâinile căruia trecuseră vreme de patruzeci de ani generaţii renunþã la serviciile lui. Foto: COSTEL STROE SPORT de aur ale acestui oraş nu are astăzi bani nici cât îi trebuie unui PREMIERÃ VARIA intelectual modest ca să-şi permită bucuriile mărunte ale lecturii unor cărţi şi ziare. Imediat după aceea mi-au trecut prin faţa ochilor zilele ANUNÞ UMANITAR europeanã la egale şi pustii ale unui dascăl pe care mulţi dintre elevii săi, în goana vieţii şi a grijilor personale, l-au uitat. Mi-am amintit de proprii mei Colegiul profesori, pe care nu i-am văzut de atâta amar de vreme, de colegii Economic cu care nu m-am mai întâlnit. Şi mi-am spus ceea ce vă spun şi Donaþi sânge! dumneavoastră. Trăim într-o lume tristă şi tare măruntă. În care domnul Deoarece Spitalul de Urgenţă pentru ca rudele dvs. aflate pe profesor însă, cu mintea sa tânără şi spiritul pătrunzător, dă încă note “Sf. Apostol Andrei” este în patul spitalului, să beneficieze de pentru prestaţia noastră la morală, civism, răspundere, simţ al valorilor carantină şi nu este posibilă o cantitate de sânge suficientă, cât etc. Iar notele, chiar dacă aflate numai într-un catalog personal, la comunicarea personalului medical şi pentru a asigura stocul necesar care noi nu avem acces, nu ne prea onorează. cu “aparţinătorii”, facem apel la pentru o perioadă de 10 zile Dragostea pe care o purtăm în suflet profesorului de altădată nu-i rudele şi prietenii bolnavilor (Căciun - Anul Nou), perioadă în încălzeşte acestuia senectutea obligată nedrept la renunţări zilnice. internaţi în spital, să se prezinte la care nu se va preleva sânge de la Şi nici nu-i dă înapoi sentimentul că aparţine unei lumi pe care şi el a sediul Centrului Regional de donatori. construit-o. El se caută încă, întrebându-se elegant unde anume a Transfuzie Sanguină Galaţi, str. Medic primar, Saturn nr. 6 A, până la data de greşit? Poate că nici nu va mai avea timp să găsească răspunsul. dr. BÂRSAN TAMARA, 24.12.2003 (inclusiv), pentru a Însă noi mai avem... Obligaţia. director, Centrul Regional dona sânge. de Transfuzie Sanguinã Este important sprijinul dvs., atât Galaþi UN VACCIN MOº NICOLAE Gând bun pentru tipografi PENTRU TEODORA LE-A TRAS CLAPA Casa de Asigurãri de Sãnãtate POLIÞIºTILOR La cât de mult se scrie în România de astăzi, cei care pun la dospit i-a întins o mânã de ajutor aluatul cărţilor, ziarelor, revistelor etc. - şi nu vorbesc de scriitori sau jurnalişti, ci de tipografi - ar trebui să fie câtă frunză, câtă iarbă. Ciudat, Maºinile dar în această captivantă şi atât de deosebită meserie lucrurile par să se fi oprit oarecum în loc. Cel puţin în privinţa numărului celor care o practică. Nubira Meseriaşii adevăraţi sunt tot atâţia câţi au fost şi în anii precedenţi, iar tinerii se îndreaptă nedrept de rar spre munca dintr-o imprimerie. Lupta vor veni cu lumea fascinantă a literei scrise, care se naşte din şi sub mâinile lor pe hârtie mai aduce victorii de suflet doar unor împătimiţi ai artei tiparului. Un de soi de colecţionari de frumuseţe a literei... Printre ei se află, la loc de cinste, şi tipografii care muncesc, noapte de noapte, pentru ca ziarul Crãciun? nostru să ajungă zilnic la cititorii săi. Lor şi tuturor celorlalţi muncitori tipografi din Galaţi, “Viaţa liberă” le urează, în ziua de care s-au legat sufleteşte ca fiind a lor, să aibă numai bucurii, bunăstare şi, dacă se ArhivaVARIA poate, urmaşi pe măsură în această nobilă meserie. SOCIAL PAG. 6 PAG. 5 KATIA NANU Premierã Nr. 4281 Transplant de cornee Procurorul de şedinţă a cerut instanţei care judecă procesul fostului Sâmbãtã - Duminicã, O femeie vede din nou, după cinci ani de stat în întuneric, graţie unei familii care a acceptat consilier guvernamental Fănel Păvălache ca avocatul Aurelian Pavelescu 13 - 14 decembrie 2003 prelevarea de organe, implicit a corneei, de la fiica lor de 16 ani, aflată în moarte cerebrală, să fie arestat pentru ultragierea preşedintelui completului, propunerea a declarat, Monica Pop, directorului Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologică Bucureşti. acuzării constituind o premieră în sistemul judiciar românesc. 2 Theodor Stolojan va fi Ion Iliescu va candidatul Alianþei PNL-PD efectua o vizitã oficialã în Elveþia la preºedinþie Ion Iliescu, preşedintele României, va asociaţiei Bancherilor şi consulii onorifici efectua, în perioada 14-15 decembrie, ai României în Confederaţia Elveţiană. De asemenea, vor avea loc Preşedintele liberal, Theodor nu se va anunţa şi nominalizarea sa o vizită oficială în Elveţia, la invitaţia convorbiri bilaterale ale delegaţiilor Stolojan, va fi candidatul Alianţei PNL-PD pentru funcţia de prim-ministru. “Nu vom omologului său, Pascal Couchepin, se oficiale ale României şi Elveţiei, urmate la alegerile prezidenţiale de anul viitor, merge în tandem pentru că eu voi arată într-un comunicat al Preşedinţiei de o conferinţă comună de presă a celor lansarea candidaturii urmând să se facă candida la Primăria Capitalei şi dacă României. doi şefi de stat. În cadrul aceleiaşi zile, în cadrul unei festivităţi care va avea alianţa va câştiga alegerile, nu voi pleca În timpul vizitei în Elveţia, Ion Iliescu preşedintele României va participa la loc în luna februarie. Stolojan şi de la Primărie la Palatul Victoria”, a va avea convorbiri cu preşedintele deschiderea oficială a Forumului Băsescu, cei doi co-preşedinţi ai Alianţei afirmat liderul PD.
Recommended publications
  • În Război Cu Consilierii
    Actualitate Panoramic Sport Magazin Școli fără apă rece, Mulțumiți de Visează la o Prințul și-a la Lupeni Leonard Orban minune cu Real pierdut arma /p. 6 /p. 2 /p. 8 /p. 12 FONDAT 1989 APARE LA DEVA Tel.0254/211275 Anul 17, nr. 4422 >■ Miercuri 1 noiembrie 2006 JURNAL 12 pagini n » M «■«» HfarSW’ai 60 bani (6.000 lei vechi) «*»••»***. Cerul va fi mai mult senin dimineața în război cu • Artă plastică. Artistul Cristian Sergiu lan- consilierii za, din Lupeni, va deschide o expoziție de ceramică și sculptură, în 6 noiembrie, ora ■ Hotărârea de desfi­ condiții, CJ Hunedoara nu 17.00, la Galeria de Artă „Forma" din Deva. mai poate aloca bani din Lucrările sale au fost prezente în numeroase ințare a Direcției pentru buget pentru funcționarea expoziții din țară și străinătate. (S.B.) Protecția Plantelor ata­ DPP, a afirmat președintele cată în contencios. Mircea Moloț. El a mențio­ nat că angajații DPP vor pri­ Deva (M.S.) - Hotărârea mi de lucru în alte structuri Consiliului Județean (CJ) ale CJ Hunedoara. Hunedoara prin care se în replică, directorul Iovan aprobă desființarea Direcției infirmă faptul că legea pentru Protecția Plantelor prevede desființarea DPP și (DPP), subordonată acum CJ, spune că opțiunea de privati­ va fi atacată în contencios zare se poate face doar după administrativ. Directorul transformarea instituției în DPP, Gheorghe Iovan, a societate pe acțiuni. „Pro­ declarat că hotărârea „este un tecția plantelor este un dome­ abuz și încalcă legea”. DPP ar niu de interes național și urma să fie desființată la 1 sunt județe unde consilierii decembrie, din motive care au refuzat desființarea aces­ țin de legislație și de posibi­ tei direcții”, susține direc­ litatea privatizării.
    [Show full text]
  • Şpagă, Trafic De Influen Ă, Implica Ii Politice, Şantaj În
    Numărul: 3376 Vineri 25 iulie 2008 CÂȘTIGĂ MILIOANE CU EURO DERBY II! 24 pagini Tiraj: 130.000 Caută în pagina 12 numerele norocoase și află pe loc dacă ai luat banii 1.000 £ 500 £ 200 £ 700 £ Cotidian național de sport editat de Publimedia Internațional - Companie MediaPro EDIȚIE NAȚIONALĂ de • „Steaua riscă excluderea din Europa în 2009!“, spune Mircea Sandu ARTHURO, URICEC • Florea e acuzat că, din salariul de bugetar, şi-a cumpărat maşini de lux ATAC • „Am auzit că s-au dat 500.000 de euro mită la CAF“, zice Prunea 2-4 ÎMPOTRIVA ROMEI Brazilianul va debuta la Steaua în meciul de prezentare cu AS Roma, transmis mâine de , ora 20:45 6 de Caz de VÂLVOIU NICULAE A pușcărie! RENUNAT LA 1.200.000 £ PENTRU DINAMO „Săgeată“ s-a îneles cu Dinamo. Moi poate să Actori principali: plece! 9 Gigi Becali PRIETENIE de Daniel Florea DINAMO - CFR STANCU CLUJ Mircea Sandu Înaintea meciului cu CS Otopeni, Ionu Lupescu campioana va fi găzduită în cazarma lui Dinamo de Scenariul şi regia: la Săftica 7 de Dumitru Dragomir SCANDALURI RADU PE BANDĂ LA RAPID Mardare îl atacă pe ŞPAGĂ, TRAFIC DE INFLUENĂ, IMPLICAII Săndoi • Grigore nu vrea să semneze • www.prosport.ro POLITICE, ŞANTAJ ÎN CAZUL „VALIZA“ Marius Constantin, amendat cu 3.000 I ! CÂȘTIGĂMILIOANE CU EURODERBY S U P L IM E N T 1 . 0 0 0 £ 0 . 1 5 0 0 £ 05 £ 02 de euro 7 0 0 £ 07 10 PREȚ: 1 leu MRAGOP UL T UR UL I Află când joacă AZI MÂINE Rapidulîn DUMINICĂ LUNI ȘI VINERI campionat și în cupeleeuropene V I STELIȘTII, STELIȘTII, Imagini de 8 pagini CFR, cel mai mare buget • Cele mai Ediție ECONOMI
    [Show full text]
  • Steaua: Naşul Meme Îl Ia La Urziceni! • „Steaua Va Juca În Europa League Cu
    905.842 DE VIZITATORI unici în aprilie pe www.prosport.ro (SATI) • 624.000 CITITORI zilnic (SNA ianuarie 2008 - ianuarie 2009) TODERAȘCU Numărul 3635 Luni, 1 iunie 2009 Reşia, monopol pe Cupa Challenge: a treia la rând! » 24 pagini Tiraj: 92.900 15 de MUREȘANU MUREȘANU Cotidian național de sport editat de Publimedia Internațional - Companie MediaPro EDIȚIA A DOUA Dinamo poate pierde Liga! • „Să plece Rednic!“, țipă Turcu • Borcea, grav rănit. Dinamo pierde 20 de milioane de euro! • Fanii și-au vărsat frustrarea pe jandarmi și pe mașini »4-5 DEZVĂLUIRI CUM AU SCHIMBAT CASELE DE PARIURI REZULTATUL MECIULUI BISTRIA – CFR »18-19 de BIHOLARI MIRACOL GHIONEA JOACĂ ÎN LIGĂ • Căpitanul Stelei s-a săturat de Gigi şi de Steaua: naşul Meme îl ia la Urziceni! • „Steaua va juca în Europa League cu Foto: Alexandru HOJDA Alexandru Foto: Bergodi pe bancă“, afirmă Becali »8-10 Cel mai bun ziar de sport din România din sport de ziar bun mai Cel NEGOESCU de GHEORGHIU de CHIVU: „EU SUNT CĂPITANUL!“ • Interviu exclusiv la Milano • Chivu a venit cu micua • Barcelona, posibil adversar al Urziceniului! • „Sunt fan pe viață Natalia la festivitatea lui Inter www.prosport.ro • Roman, călăul lui Dinamo, al lui Răzvan Lucescu“, afirmă Petrescu • Balint, demis! »2-3 chemat la națională »13, 16, 24 de NOURESCU ETAPA 33 VINERI SÂMBĂTĂ IERI PREȚ: 1,3 lei 1,3 PREȚ: Bistrița Steaua CFR Cluj Poli Iași Farul FC Vaslui Oțelul Timișoara Dinamo Otopeni 3-1 U Craiova 2-1 Pandurii 1-1 Buzău 1-1 Gaz Metan 2-0 Rapid 1-0 FC Argeș 2-0 Urziceni 1-2Brașov 0-2 la pauză 2-1 la pauză 1-1 la pauză 1-1 la pauză 0-0 la pauză 2-0 la pauză 1-0 la pauză 2-0 la pauză 1-0 la pauză 0-1 Luni 1 iunie 2009 02 Mulumim Braşovului, e un mare semn că ne îndreptăm spre normalitate.
    [Show full text]
  • ANDONE a LĂSAT RAPIDUL ¯I S-A ÎNŢELES CU DINAMO! Editat
    PUBLICITATE Poli Timișoara a intrat Rapid îl a¿teaptă pe Dinu pe fir cu Pițurcă! „Vamă“ să pună antrenor »2-3 »6 601.000 DE CITITORI zilnic (SNA) EDIÞIE NAÞIONALĂ 1.068.899 DE VIZITATORI unici în martie (SATI) Editat de Publimedia International pe www.prosport.ro Cristi Chivu, campion și la maraton După ce a luat Liga Campionilor, căpitanul tricolorilor a participat ieri la dezvelirea unui monument dedicat tatălui său, la Reșița, iar peste trei ore se afla în vestiarul naționalei, la Mogoșoaia! »10, 14 de NOURESCU ULTIMA ORĂ: BORCEA L-A CONVINS PE „FĂLCOS“ SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ CITITORI zilnic (SNA) ANDO LA DINAMO 601.000 DE DE VIZITATORI unici în martie (SATI) ANDONE A LĂSAT RAPIDUL ¯I S-A ÎNÞELES1.068.899 CUpe www.prosport.ro DINAMO! EDIÞIE NAÞIONALĂ Editat de Publimedia International Numărul 3934 „CUMPĂRĂTURILE“ Miercuri, 26 mai 2010 DINAMOVIȘTILOR LIVIU GANEA SORIN STRĂTILĂ HELDER 16 +8 pagini ∞ Tiraj: 57.785 COSTEL PANTILIMON IASMIN LATOVLEVICI Roș-albii se mișcă fulgerător ¿i pe piața transferurilor ª La numai patru zile după finalul celui mai prost sezon din ultimii 12 ani, Dinamo a acontat deja cinci jucători ª Ultimele achiziții: timișorenii Pantilimon și de MURE¯ANU Latovlevici ª În schimb, la Poli a fost cedat Adrian Cristea »8-9 PUBLICITATE ¯tim ce înseamnă să fii suporter fii să înseamnă ce ¯tim www.prosport.ro PREÞ: 1,6 lei OPINIE Mihai MIRonică PE BUNE mihai.mironica @protv.ro WESLEY, ÎN GRUIA? Campioana ar putea pleca de la Iaşi în această seară cu MăMălIGă Ne lipseşte victoria două trofee: Cupa României CU PăLINcă contra lor, şi brazilianul Wesley Lopes Moldova are în premieră este urmaşul lui Helenio e adevărat, ∞Adrian DUMITRU spus din nou cuvântul.
    [Show full text]
  • Băjan Játékvezető Pontot Mentett a Vendégeknek
    CMYK UTA FCCraiovai Universitatea 1:1 (1:0) N Y U Bãjan játékvezetõ pontot G A T I mentett a vendégeknek Hétfõ, 2002. október 21. Konstancai FarulTemesvári PolitehnicaAEK 3:1 (3:0) Korán eldõlt a három pont sorsa Nagyon gyatrán játszott a te- bajnoki találkozójára tartalé- az ellenfél kapuja elõtt. A li- mesvári csapat a tengerparti kolhatott. la-fehérek viszont nagyon bajnoki mérkõzésén. Már az A gyors Farul-támadások kö- hajtottak a becsületgólért, elsõ félóra után behozhatatlan zül a második már gólt eredmé- amit a 67. percben meg is sze- hátrányba került, s a második nyezett. Ugyanis a 2. percben reztek: Stancu a 16-os oldal- félidei idõleges fellángolása szöglet nyomán Bogdano- vonaláról lõtt igen szépen ka- csak szépítést eredményezett. vici fejelt Bogdan hálójába: puba: 3:1. Ezzel szemben a hazai együt- 1:0. A továbbiakban Viorel Hizo tes a rendkívül eredményes A hazai rohamozás folytató- mester is kettõs cserére szánta rajtjával megkönnyítette dott. A 12. percben Hrib beadá- el magát, ám ezzel együtt csa- helyzetét oly módon, hogy sából Bãdescu lõhetett volna pata nem tudta növelni góljai- Manta és Njock (csikos mezben) többször is megkeverte a vendégek védelmét szünet után már a következõ kapuba, ám addig forgolódott, nak számát. Sõt, Curcã kapus mígnem kisodródott a labdával kétszer is parádésan meghiúsí- Textilgyári stadion, 10 ezer nézõ. Vezette: Alexandru Bã- jelni Agachi kapussal. Mivel a kapu elõterébõl. Idõközben totta a vendégek újabb gólszer- jan (Videle) 5,5, Cornel Fecioru 5,5, Ispas Cojocaru utóbbi alacsonyabb, mint az A-osztály Curcã kapus is védett egy-két zési lehetõségeit. (mindkettõ bukaresti) 5,5.
    [Show full text]
  • Mititelu: „Cfr, Echipă De Mafioți“
    SCANDAL Intră în PROSPORT MEGASTORE! AZI AI 5, 10 ȘI 50 DE LEI ÎN ZIAR DE ACUM, PROSPORT ESTE ZIARUL DE SPORT CU CEI MAI MULÞI BANI ÎN TALON »17 MITITELU: EDIIE NAIONALĂ 624.000 DE CITITORI zilnic (SNA) Numărul 3783 1.023.493 DE VIZITATORI unici în septembrie (SATI) Vineri, 20 noiembrie 2009 Editat de Publimedia International - Companie MediaPro pe www.prosport.ro 24 pagini ∞ Tiraj: 90.000 „CFR, ECHIPĂ DE MAFIOȚI“ Craiova cere rejucarea partidei, după modelul Irlanda, furată de Frana în barajul Iancu amenină pentru CM LOVITURĂ: COLȚESCU, FAVORIT că nu bagă echipa Oltenii refuză să se pe teren la meciul prezinte la meciul LA TIMIȘOARA - DINAMO de luni! »4 din campionat, de BRĂDESCU de la Cluj CFR, echipa arbitrilor: de CUPA 10 ori s-a greit în favoarea ei! ASTRA 1-2 DINAMO »16-17 la pauză: 1-1 de PĂUNESCU INCREDIBIL: AVRAM, AMBII FII ARBITRI ÎN LIGA I! 2-3 de BĂDESCU Preedintele CCA i-a promovat i al doilea Foto: RĂZVAN LUPICĂ băiat în lotul A de „fluierai” »11 de BĂDESCU DAYRO A VĂZUT CRISTEA PARTEA GOALĂ A PAHARULUI! Columbianul, pedepsit pentru beia din weekend: va fi rezervă cu Astra »5 ¯tim ce înseamnă să fii suporter să fii ce înseamnă ¯tim de STERIOPOL E NUMAI DINU „VAMĂ“: „VASLUIUL POATE LUA TITLUL“ Interviu realizat de Dan Filoti cu cel mai influent preedinte din Liga I »8-9 UNU’! PUBLICITATE ANDREI CRISTEA, DOUĂ GOLURI www.prosport.ro CU ASTRA, O DUCE PE DINAMO ÎN SEMIFINALELE CUPEI ROMÂNIEI, ALĂTURI DE CFR CLUJ, FC BRA¯OV ¯I FC VASLUI AZI ETAPA A 14-A MÂINE DUMINICĂ LUNI MARI ALBA IULIA RAPID INTERNAÞIONAL BISTRIA CRAIOVA ASTRA VASLUI TIMI¯OARA POLI IA¯I OELUL GAZ METAN URZICENI FC BRA¯OV CEAHLĂUL STEAUA CFR CLUJ DINAMO PANDURII 14:00, GSP TV 20:00, DIGI SPORT 15:30, DIGI SPORT 17:00, GSP TV 14:00, GSP TV 16:00, GSP TV 18:00, DIGI SPORT 20:45, ANTENA 1 17:00, GSP TV PREÞ: 1,4 lei Vineri 20 noiembrie 2009 02 Foto: Răzvan LUPICĂ ASTRA 1 Andrei DINAMO 2 Cristea www.prosport.ro este de- OPINIE terminant pentru Matei Dinamo.
    [Show full text]
  • "Samuraiul De Pe Jii"
    Ilie Dobre PAVEL BADEA „Samuraiul“ de pe Jii Editor: Clin Vlasie Tehnoredactare: Rzvan Stoica Design copert: Viorel Mihart Copyright Editura Paralela 45, 2002 ISBN 973-593-751-4 Ilie Dobre PAVEL BADEA „Samuraiul“ de pe Jii Pavel Badea – „copilul de alint“ al „echipei unei mari iubiri“, Universitatea Craiova ...În vremurile sale de „explozie“, prin anii 1985-1990, înnoda, pur 8i simplu, picioarele adversarilor. Prin driblingul su derutant. Sau înnebunitor. Sau nucitor. Totuna. Precum odi- nioar Ilie Balaci. Perla nepereche de pe malul Jiului. Sau – de ce nu? – Niky Dumitriu. Perla de la cotul Podului Grant. Sau, în timpuri mai demult apuse, Giussy Baratky. Legenda Giule8- tiului... Privit de la distan=, prea o gazel. Suplu în talie. Fin 8i cuceritor. Cu inimile împtimi=ilor suporteri din Cetatea Banilor. Sau a prazului. Suporteri obi8nui=i cu succesele de mare calibru ale tiinei alb-albastre. Cea care escaladase cu succes por=ile somptuoase, socotite inatacabile, ale Europei de salon ... În fa=a por=ilor adverse, Pavel Badea î8i crease faima de „spadasin“ neierttor. @uteur de spi=. Plesnind, întruna, ca din senin, „bucluca8a cu pic=ele“ de-i mergeau fulgii... De la prima atingere. Cu art. Uneori, din pozi=ii socotite inabordabile. Sau inaccesibile. Când, în secundele urmtoare, îi tuna în urechi vacarmul tribunelor, 8tia c din 8utul su a rezultat un gol de kinogram. @i sufletul i se întreptrundea de-o bucurie fr’ de limite... Fiindc el, Pavel Badea, pentru asta a fost croit. Pentru spectacol cu mingea. Pentru gol. Pentru a inunda cu bucurie inimi 8i suflete. Menire sacr... ...Parc zbura pe cai înaripa=i, undeva, prin rotocoalele vzduhului.
    [Show full text]
  • Ce Club Din Liga I Dă În Judecată Lpf Și Comisiile
    MÂINE, 2 lei ÎN PROSPORT: CE CLUB DIN LIGA I DĂ ÎN JUDECATĂ LPF ȘI COMISIILE PR E Þ: PUBLICITATE Numărul 4.552 EDIÞIE NAÞIONALĂ 360.000 DE CITITORI zilnic (SNA) Luni, 28 mai 2012 Editat de Mediafax Group 1.942.932 DE VIZITATORI unici în aprilie (SATI) pe 16+8 pagini ∞ Tiraj: 33.991 www.prosport.ro Lucian Bute a pierdut centura IBF ieri noapte, după ce a fost făcut KO în repriza a cincea de challengerul Carl Froch ª Și alți mari campioni mondiali au trecut prin clipe de acest gen, printre care AZI AI SUPLIMENT GRATUIT CU Muhammad Ali RETROSPECTIVA LIGII I și Mike Tyson, Patru jucători ai dar au revenit Vasluiului, în echipa în prim-plan ª stelelor »I-VIII Bute a încasat la Nottingham 97 de KOCZI, AUR pumni și a dat doar LA EUROPENE, ¯tim ce înseamnă să fii suporter să fii înseamnă ce ¯tim 27!!! »2-9 SPERANȚE PENTRU de ENCIU Foto: MEDIAFAX JOCURILE OLIMPICE Românul s-a clasat ieri pe primul loc la sărituri, după ce cucerise sâmbătă și bronzul cu echipa »14 Foto: EPA ROMÂNIA, SPULBERATĂ DE MUNTENEGRU www.prosport.ro Naționala de handbal ratează JO. Antrenorul Voina a plecat. RIDICĂ-TE! Pre¿edintele Gaßu - nu »15 02 Luni 28 mai 2012 BUTE K.O. BOX / PRIMA ÎNFRÂNGERE DIN CARIERA DE PROFESIONIST PENTRU GĂLĂȚEAN: KO TEHNIC ÎN REPRIZA A CINCEA CORESPONDENÞĂ DIN NOTTINGHAM DE LA ALEXANDRU ENCIU „AM CARACTERUL SĂ REVIN!“ OPINIE Lucian Bute a avut puterea să-l felicite pe Carl Froch Lucian la conferința de presă de după seara de coșmar de la LIPOVAN PELUZA Nottingham, în care a pierdut dramatic titlul IBF lucian.lipovan @prosport.ro Meciul s-a terminat de o oră și §Nu, m-am simțit bine chiar după impresia că pot continua cu ritmul m-am apucat de box, am nevoie jumătate.
    [Show full text]
  • Pancu Ine Rapidul În Europa
    AZI, AZI, SPORTUL 1-2 BRĂNE¯TI 1-3 TIMI¯OARA 2-0 CRAIOVA 3-0 ASTRA 1-2 PANDURII 0-1 STEAUA 3-1 MEDIA¯ 18:30 CFR CLUJ 20:00 TG. MURE¯ 0-0 VASLUI 1-1 BRA¯OV 1-0 URZICENI 2-0 „U“ CLUJ 1-0 RAPID 0-0 BISTRIÞA 2-1 DINAMO Digi Sport OÞELUL ANTENA 1 „DUBLA“ LUI DICĂ A REZOLVAT UN MECI ANOST, JUCAT ÎNTR-O PANDURII - RAPID 0-1 ATMOSFERĂ DEZOLANTĂ CU 1.000 DE STELI¯TI ÎN TRIBUNE »2-3 562.000 DE CITITORI zilnic (SNA) Numărul 4.221 EDIÞIE NAÞIONALĂ 1.402.731 DE VIZITATORI unici în martie (SATI) pe PANCU Luni, 2 mai 2011 Editat de Mediafax Group www.prosport.ro 24 pagini ∞ Tiraj: 51.000 ȚINE RAPIDUL ÎN EUROPA Gol de trei puncte al vedetei din Giulești ª Coman, Lazăr ¿i Vamă, înjuraßi de propriii fani ª Giuleștenii, iertați de două eliminări! Gest emoționant al »10 jucătorilor lui Cîrțu: i-au trimis unui băiat Steaua pierde cel mai de 15 ani bolnav de cancer un tricou cu talentat junior toate autografele Iulian Roșu, calificat cu naționala U17 la Euro, ª Victor Moț refuză să semneze prelungirea contractului e mare fan »4 Steaua și a primit cadoul Dat afară pentru că a la spital, chiar de interzis pizza și papanașii! ziua lui Reghecampf, al treilea antrenor suspendat în patru luni la Craiova »11 Cum vindea meciurile »4-5 marea echipă a Craiovei de FAUR; foto: SZASZ Superinterviu cu Ilie Balaci: „Ne bătea doar cine dădea banul!“ »18-19 ¯tim ce înseamnă să fii suporter să fii înseamnă ce ¯tim „Nevasta mi-a mâncat două milioane de euro!“ Reportaj la Barcelona cu Claudiu PRIMA MARE Răducanu, fostul golgheter al Stelei »20-21 2 lei VICTORIE A STELEI PREÞ: PUBLICITATE www.prosport.ro PĂDUREANU: „N-AM MAI FĂCUT BLAT DE PATRU ANI!” Înaintea fluierului de start, Jean Pădureanu a fost luat în colimator de fanii steliști.
    [Show full text]
  • Pragmatism Şi Îngrijorare Oaspeţi Militari Pe Teritoriul Altor State
    Partidul Democrat Agrar, acum la putere în Republica Moldova şi contestat vehement de o parte a populaţiei, fn primul £ r a r ie n ii rlnd de studenţii şi elevii care s-au aflat !n grevă patru săptămîni, a dominat din nou alegerile de duminică, după cum 0 din nou rezultă din primele rezultate ale comisiei centrale electorale, fn lipsa unor date exacte, comisia a anunţat doar că PDA se află în frunte, fiind urmat de Blocul Forţelor de Stîngă, care reuneşte Partidul Socialist, Partidul Comunist din Moldova frunte la alegerile şi mişcarea "Unitatea”. De remarcat că participarea la vot a fost de aproximativ 60 la sută în general, în timp ce la Chişinău şi la Bălţi, principalele centre urbane ale ţării, nu s-a atins cota minimă de 50 la sută, astfel că electoratul va fi chemat din nou la urne peste două săptămîni. Rezultatele, chiar parţiale, ale alegerilor din Republica Moldova fiin Republica Moldova nu sînt deloc încurajatoare pentru cei care sperau într-o schimbare în viaţa politică a ţării, mai âles pentru studenţii şi elevii ai căror conducători au anunţat reluarea grevei dacă nu le vor fi satisfăcute revendicările. j^genda 12 ♦ ţlaza vînturilor 13 - ♦ yiafa politică 14 y tem ea va continua,să se ♦ j^riA - cultură !5 încălzească. Cer temporar noros. ♦ {}mul şi societatea 16 Izolat va ploua slab. Viului va ♦ sufla slab pînă la moderat din publicitate 17-10 sud-vest. Maximele vor fi Yarietăţi / II ♦ cuprinse între 13-15 grade. Ieri, £port 112 la ora 12, erau 10 grade pe ♦ femeia H3 Cetâţuie şi 11 pe Aeroport, iar ♦ ficonomia 114 MIERCURI presiunea atmosferică măsura ♦ ANUL VII NR.
    [Show full text]
  • Ministrul Sănătăţii Vrea Să-Şi Continue Reformele
    LUNI ROMÂNIA, ANUL XVI, NR. 4784 20 PAGINI, 70 BANI / 7000 LEI Sperietoarea remanierii 1 AUGUST 2005 ] Mircea Cinteză: „Dacă aş fi schimbat acum, ������ m-aş simţi trădat” �������� ] Ministrul Sănătăţii vrea să-şi continue reformele „nepopulare” ] UDMR îşi apără miniştrii ACTUALITATE/2 ���������� G A L A Ţ I ® R O M  N I A �� �� �� � � U N Z I A R T O T A L © DIRECTOR GENERAL RADU MACOVEI Adresa redacţiei: www.vlg.sisnet.ro str. Domnească nr. 68 TEL 460 620, FAX 471 028 COTIDIAN INDEPENDENT® 113.800 de cititori zilnic marcă înregistrată Gălăţeni la apă! auditat de Biroul Român de Audit Publicaţie ce beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă măsurate ISSN al Tirajelor membru al Biroului în perioada mai 2004 - aprilie 2005 1221-4914 Internaţional de Audit al Tirajelor VALUTA SINAXAR Euro 3,5237 lei Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 Mucenici Macabei. Dolar 2,9164 lei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului) RADAR Weekend de foc UGUST Galaţi, Iveşti, A Vânători, Pechea Luna are 31 de zile: ziua are 13 ore, noaptea 11 ore METEO 24o 33o MAXIME [ Nu e atât de important ceea ce Galaþi] nu ştiu oamenii, cât este de im- portant ceea ce ştiu atât de bine şi Soare nu este adevărat. Josh Billings INTERIOR INTERIOR Căldură ucigătoare AFACERI/4 ] Un bărbat şi o femeie au decedat sâmbătă Rectificare din cauza caniculei bugetară la CJ În ultimele zile, dispece- Ceva bani ratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost supra- pentru comunele solicitat, ambulanţele fiind calamitate apelate încontinuu pentru a in- Dudău terveni la victimele zădufului.
    [Show full text]
  • Torje Sa În Eles Cu Hamburg
    TORJE S-A ÎNȚELES CU HAMBURG SV dă 5 milioane de euro pentru mijlocașul lui Dinamo ¿i îi oferă un salariu de un milion de euro pe an ª Bavea vrea ca jucătorul să rămână în „Ștefan cel Mare“ până la vară, nemßii insistă să-l ia acum »4 de MURE¯ANU EDIÞIE NAÞIONALĂ 562.000 DE CITITORI zilnic (SNA) Numărul 4.142 1.326.290 DE VIZITATORI unici în decembrie (SATI) Vineri, 28 ianuarie 2011 Editat de Mediafax Group pe www.prosport.ro 24 pagini ∞ Tiraj: 50.000 LIGA Câ¿tigă 10.000 de euro cash! www.ligaprosport.ro A CHEFUIT DUPĂ ProSport l-a urmărit pas cu pas, CANTONAMENT o zi întreagă de cantonament, Tănase, cel mai pe antrenorul liderului Oțelul tare căpitan de cluburi Dorinel »16 PREȚUL LUI BAKAJ Munteanu a S-A TRIPLAT început să ÎNTR-O ZI! Noul Demollari: creadă în „Vreau la titlu, nu mai Dinamo“ »5 vrea să audă 1,83M LA 13 ANI, 1,93M de echipa LA 15 ANI! lui Becali și spune că Mutu nu mai e ce-a fost ¯tim ce înseamnă să fii suporter să fii înseamnă ce ¯tim Steaua crește doi Gulliveri la „NICIODATĂ Academie »8-9 3-5 DUPĂ PENALTY-URI CU ROSENBORG Rapid, LA STEAUA!“ eliminată de la de GHEORGHIU; »2-3 foto: HOJDA Copa del Sol www.prosport.ro »6 BOGDAN STANCU, AFACERE DE FAMIGLIE A DOUA OARĂ ÎN ULTIMII CINCI ANI S-AU EVAPORAT 40 DE MILIOANE DE FINALA AUSTRALIAN OPEN, FĂRĂ 1,8 lei PREÞ: EURO DIN TRANSFERURI NADAL ȘI FEDERER »18-19 »14 02 Vineri 28 ianuarie 2011 REPORTAJ EXCLUSIV / PROSPORT A PETRECUT O ZI ALĂTURI DE CEL MAI ÎN VOGĂ ANTRENOR DIN LIGA I.
    [Show full text]