11 2018 Revista PUBLICAȚIE DE LITERATURĂ ȘI DIALOG CULTURAL

GRIGORE CHIPER: „LOST IN TRANSLATION” MIRADOR „S-ar părea că diferenţa de câştig pe cap de locuitor dintre România şi Republica Mol- dova nu este enormă. Cu toate acestea, la o simplă analiză vizuală se poate observa că în RM nu se tipăresc sau traduc doar de 5 ori mai puţine titluri. La acest raport (...) încă trebuie să se ajungă. Bunăoară, România tipăreşte câteva titluri de carte în străinătate (...), în timp ce RM nu tipăreşte niciunul, cu excepţia cărţilor editate de editori străini pe spezele lor sau prin intermediul programelor româneşti.” (P. 3)

MIRCEA V. CIOBANU: „GEO BOGZA, ERETICUL”

„, recitit, Poemul invectivă mai curând treze ște regretul că nu a fost mai bine me- diatizat. Or, în plan pur literar, Geo Bogza nu a produs nimic mai relevant decât aceste poeme nonconformiste. Iar istoria literaturii, ignorându-le, a fost nevoită să reinventeze ION POP: această inevitabilă roată, prin poezia nouă- zeci știlor (dar nu numai), adică cu mai bine de o jumătate de secol întârziere. Iar această „GLASUL BUCOVINEI” întârziere cheamă în lanț și altele, etalând înapoierea noastră continuă în raport cu poezia lumii.” (P. 6)

AVANPREMIERĂ „(...) Locurile de baştină ale unor Necul- «Glasul Bucovinei» s-a străduit, de la atât mai necesară cu cât politica EDITORIALĂ 05 ce, Asachi, Hurmuzaki, Herţa, trecută în reîntemierea din 1994 până astăzi, de deznaţionalizare intensificată în marea poezie de un Fundoianu, au fost să menţină vie conştiinţa naţiona- ultima vreme de statul ucrainean înscrise şi ele la alte oficii cadastrale din lă, memoria unor fapte de istorie şi riscă să provoace alterări irecupe- Fragment din cartea controversatului care urmele vechilor stăpâni de drept cultură românească ce au marcat rabile tocmai ale acestei conştiinţe gânditor sloven Slavoj Žižek, Ca un hoţ juridic şi simbolic sunt astăzi aproape aceste locuri. Prezenţa ei în mediul naţionale aflate nu de puţină vreme în amiaza mare. (P. 24) ş terse. În acest context frământat, revista intelectual nord-bucovinean e cu într-o continuă stare de asediu.”

„ÎN DELTA NILULUI CITIȚI ÎN ACEST NUMĂR: A VENIT TOAMNA”: TEOFANII ÎN FORMAT A4 – P. 4 „Meserie de-o viață, vânătoarea de lei TEO CHIRIAC: „POEM ÎN SINE (RAZE, PROTUBERANȚE, ABISURI ea te învață cum să adormi STRĂLUMINĂTOARE)” (VII-IX) cu ochii deschiși, REFLEXE – P. 9 cum să privești moartea în față ANA BLANDIANA: „CUVINTE DESPRE CUVINTE” (I) ca pe o ființă prietenoasă...” PROZĂ – P. 10 AURELIAN SILVESTRU: „CLEOPATRA”, FRAGMENT DIN ROMANUL ÎN PREGĂTIRE „STRĂINA” POEZIE CRONICI DE CARTE – P. 11, 15, 19 de ARCADIE SUCEVEANU 12 DE ADRIAN CIUBOTARU, NICOLAE ADAM ȘI LUCIA ȚURCANU

ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE EDITATĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI ȘI AL INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN 2 / REVISTA LITERARĂ #11

EDITORI: UNIUNEA SCRIITORILOR din Moldova 11 UNIUNEA SCRIITORILOR 2018 din România | Filiala Chișinău CUPRINS ANUL 4 | NUMĂRUL 11 (37) | NOIEMBRIE | 2018

CÂMPUL ALB, OILE NEGRE EDITORIAL FIRUL CU PLUMB DE MIRCEA V. CIOBANU de GRIGORE CHIPER de GHEORGHE VODĂ

„GEO BOGZA, ERETICUL”. „LOST IN „RĂSPUNS” 06 CRONICĂ LA DOUĂ REEDITĂRI 03 TRANSLATION” 23

TEOFANII STUDII VEȘTI DIN 04 ÎN FORMAT A4 14 „FONDUL ARHETIPAL ŞI 18 COMUNITĂȚILE „POEM ÎN SINE” (VII-IX) PERSPECTIVA REGĂSIRII SINELUI ISTORICE DE TEO CHIRIAC ÎN POEMUL LEONIDEI LARI” „MESAGER BUCOVINEAN - 2018” DE TIMOFEI ROȘCA DE ARCADIE SUCEVEANU MIRADOR 05 „GLASUL BUCOVINEI” SEMN DE CARTE RAFT DE ION POP 15 „O CARTE-REQUIEM DESPRE 19 „CIOCLEA, REVIZITAT” CONSTANȚA TÂRȚĂU” DE LUCIA ȚURCANU REFLEXE DE NICOLAE ADAM 09 „CUVINTE DESPRE CUVINTE” (I) POEME DE ANA BLANDIANA AVANPREMIERĂ DRAMATURGIE 20 „RITUALUL DESPĂRȚIRII” EDITORIALĂ 16 „HATUL CELOR DOUĂ LUMI” DE ANDREI LANGA PROZĂ DE CLAUDIA PARTOLE 10 „CLEOPATRA” FRAGMENT DIN CARTEA LUI PLURALIA TANTUM DE AURELIAN SILVESTRU 24 SLAVOJ ŽIŽEK, „CA UN HOŢ ZIUA ASTERISC 22 „JURNAL ÎN MARGINILE ISTORIEI ÎN AMIAZA MARE”, ÎN CURS DE 17 „LIMPEZIRI” (V) LITERARE” (XVII) RAFT APARIŢIE LA EDITURA CARTIER. DE IOAN MÂNĂSCURTĂ DE LEO BUTNARU 11 „BEȚIA ȘI ISTORIILE EI” TRADUCERE DE CIPRIAN ȘIULEA DE ADRIAN CIUBOTARU

Revista PUBLICAȚIE DE LITERATURĂ ȘI DIALOG CULTURAL

Director: Arcadie Suceveanu Concepție grafică: Romeo Șveț Publicație înregistrată la Ministerul Justiției Redactor-șef: Teo Chiriac Paginare computerizată: Adrian Ciubotaru al Republicii Moldova în data de 03 martie 2015. Redactor-șef adjunct: Adrian Ciubotaru Numărul de înregistrare: 297. Secretar de redacție: Grigore Chiper Sediul redacției: ISSN: 2345-1777 Această revistă a fost tipărită cu sprijinul Ministerului MD-2004, or. Chișinău pentru Românii de Pretutindeni – www.mrp.gov.ro. Colegiul de redacție: Vladimir Beșleagă, str. 31 August 1989, nr. 98 Format A3. Tipar: ofset. Eugen Lungu, Leo Butnaru, Mircea V. Ciobanu, Tiraj: 1000 de exemplare. Matei Vișniec (Paris), Răzvan Voncu (București), Tel: (+373 22) 234724 Tipărit la Casa Editorial Poligrafică „Bons Offices” Ion Pop (Cluj), Ștefan Hostiuc (Cernăuți), Cassian Fax: (+373 22) 237118 MD-2005, or. Chișinău Maria Spiridon (Iași), Vadim Bacinschi (Odesa) E-mail: [email protected] str. Feredeului 4/6 Această revistă apare cu sprijinul Institutului Cultural Român – www.icr.ro.

Textele și imaginile inserate în paginile Colaboratorii sunt invitați să-și trimită textele la adresa electronică afișată mai sus. Conținutul publicației „Revista literară” nu reprezintă publicației Revista literară nu pot fi reproduse Textele vor avea format A4, nu vor depăși 7 000 de semne, vor fi paginate în Word, poziția oficială a Ministerului pentru Românii de și nici distribuite fără acordul scris al redacției. Pages sau alt program compatibil cu sistemele de operare Windows sau Mac OS. Pretutindeni sau a Institutului Cultural Român. REVISTA LITERARĂ #11 / 3

EDITORIAL de GRIGORE CHIPER

TZVETAN TODOROV DESPRE LOST IN COLUMB HERMENEUTUL TRANSLATION

„Colon ignoră (..) diversitatea limbilor, raducerile au ocupat din toate În Republica Moldova situaţia e cu Unele titluri importante apar, mai ales fapt care nu-i lasă, în fața unei limbi timpurile un loc important în mult mai proastă la ambele capitole: în ultima vreme, şi la editura Arc (Nu străine, decât posibilitatea a două literatura unei naţiuni/limbi. Li- traducerea scriitorilor străini în limba luăm în calcule reeditările). comportamente complementare: să re- T cunoască că este vorba de o limbă, dar teratura universală e totdeauna mai bo- română şi a autorilor autohtoni în limbi Uniunea Scriitorilor a promovat mai să refuze a crede că este diferită; sau gată decât oricare altă literatură, chiar cel puţin de circulaţie internaţională. mulţi autori în străinătate prin traduce- să recunoască diferența, dar să refuze dacă literaturile unor naţiuni mari sunt Poate nu este inutil să comparăm, rile iniţiate în urma unor colaborări cu a admite că este vorba de o limbă... autosuficiente, iar după două secole de la acest capitol, situaţia din literatura traducători străini. Unul dintre cata- Indienii întâlniți chiar la început, la proces literar şi literaturile unor naţiuni română din RM şi România şi alte state lizatorii acestor acţiuni de traducere 12 octombrie 1492, provoacă această ultimă reacție; văzându-i, își promite: mai mici tind să devină autosuficiente. (de exemplu, Estonia), chiar dacă nu şi promovare a autorilor autohtoni a „Dacă aceasta va fi voia Domnului, la Mihail Kogălniceanu spunea, în ce- vom apela peste tot la date statistice, fost Festivalul Internaţional Primăvara plecare voi lua cu mine șase și-i voi lebra sa „Introducţie” din Dacia litera- pentru că nu tot timpul ele există sau Europeană a Poeţilor, ajuns în 2018 la a aduce Altețelor Voastre, ca ei să învețe ră, că „traducerile nu fac o literatură”. sunt verificabile, deci credibile. Mai VIII-a ediţie. Chiar dacă majoritatea tra- să vorbească” (exprimarea i-a șocat Cuvintele marelui cărturar trebuie însă întâi, să punem faţă în faţă PIB-ul per ducerilor au apărut în reviste şi almana- pe traducătorii francezi într-atât încât toți au corectat fraza: «ca ei să învețe interpretate în contextul timpului şi al capita din cele trei state. Ceea ce se huri din diverse state, pot fi invocate şi limba noastră»). Mai târziu, este dispus condiţiilor concrete când au fost rostite, observă este că PIB-ul moldovenesc câteva titluri de autor, editarea cărora să admită că ei au o limbă, dar nu reu- şi anume în perioada de formare a lite- este de circa 5 ori mai mic decât cel a fost posibilă graţie acestui eveniment șește să se obișnuiască cu ideea că este raturii române, când nu existau mostre al României şi de circa 10 ori decât cel deocamdată singular pe firmamentul diferită, și persistă în a auzi în spusele de literatură română autentică, ci doar al Estoniei (Drept reper am luat datele literaturii noastre: Michael Vandebril lor cuvinte familiare și în a li se adresa ca și cum ei ar trebui să-l înțeleagă, imitaţii palide după modele străine. Pri- FMI pentru 2015. Trebuie menţionat (Belgia) în limba română (scos la ed. sau să le reproșeze proasta pronunție a mul roman românesc notabil apare abia că sunt mai multe date statistice care Arc), Arcadie Suceveanu în limba azeră, numelor sau a cuvintelor pe care crede în 1863, la un sfert de veac de la apa- diferă între ele, deşi raporturile indicate Dumitru Crudu în polonă, Iulian Ciocan a le recunoaște. Cu ajutorul deformării riţia textului lui Kogălniceanu. Atunci mai sus se respectă). în franceză etc.). de audiție, Colon se angajează în dialo- afirmaţia înaintaşului paşoptist avusese S-ar părea că diferenţa de câştig pe Trebuie amintit că, în lipsa unor guri hilare și imaginare, dintre care cel mai consistent se referă la Marele Han, de fapt rolul de directivă, aşa cum în cap de locuitor dintre România şi RM surse financiare suficiente, USM şi-a scopul călătoriei sale. Indienii enunță cealaltă provincie românească Ion He- nu este enormă. Cu toate acestea, la o asumat traducerea unui volum de cuvântul «Cariba», care-i desemnează liade Rădulescu îi îndemna pe tineri să simplă analiză vizuală se poate obser- proză scurtă azeră, Scrisoare pentru pe locuitorii (antropofagi) ai Carai- scrie literatură în ciuda tuturor obsta- va că în RM nu se tipăresc sau traduc tata, editat la Editura Junimea din Iaşi. belor. Colon înțelege «caniba», adică colelor, iminente fazelor de început. doar de 5 ori mai puţine titluri. La acest În această muncă dificilă a traducerii oamenii Hanului. Dar mai înțelege că, după spusele indienilor, acești oameni Cu toată această „autosuficienţă”, raport de 1X5 (faţă de România) sau de carte au fost antrenaţi mai mulţi au capete de câini (din spaniolul «can», contactul pe care îl iniţiază o literatură, 1X10 (faţă de Estonia) încă trebuie să scriitori, ceea ce a conferit proiectului o câine) cu care îi mănâncă pe indieni. indiferent de bogăţia şi complexitatea se ajungă. Bunăoară, România tipăreşte patină inedită şi pe alocuri riscantă. Or, asta i se pare totuși o afabulație pe reclamate, nu îi poate fi decât benefic. câteva titluri de carte în străinătate (nu Cu alte cuvinte, de orice proiect tre- care le-o reproșează: «Amiralul credea Într-o epocă a multiculturalismului ni- deţinem de date statistice), în timp ce buie să se ocupe profesioniştii. Există că ei mințeau și că cei care-i capturau aparțineau senioriei cio cultură nu i se poate sustrage. Este RM nu tipăreşte niciunul, cu excepţia atât profesionişti, cât şi bani pentru a Marelui Han (26.11.1492). ştiut că izolaţionismul nu duce nicăieri, cărţilor editate de editori străini pe fi plătiţi, doar că mijloacele pecuniare Când, în cele din urmă, Colon recu- creând frustrări şi drame. spezele lor sau prin intermediul pro- trebuie reorientate dinspre acţiunile noaște stranietatea unei limbi, ar În România s-a acordat totdeauna o gramelor româneşti. În ceea ce ţine de amatoriste – prea multe – spre cele dori ca cel puțin să fie vorba de o atenţie sporită traducerii operelor stră- Estonia, se poate afirma că sunt tipărite profesionale – prea puţine. caracteristică a tuturor limbilor; pe scurt, pentru el există, pe de o parte, ine în limba română. Există o tradiţie anual circa 1000 de cărţii de beletris- limbile latine, și, pe de alta, limbile solidă, care poate fi urmărită încă din tică şi vreo 50 de titluri sunt traduse S-au împlinit exact cinci ani, când străine; în sânul fiecărui grup asemă- perioada socialistă, cu toată limitarea în alte limbi (www.kul.ee/ru/sfery-deya- în 2013 s-a pus problema, în cadrul nările sunt mari, dacă ar fi să ne luăm ideologică de atunci. (Este mai dificil telnosi/literatura). Rezultă că în RM nu colocviului Universalizarea scriitorilor după ușurința lui Colon însuși pentru de a examina, sub acest aspect, epoca se alocă mijloacele necesare culturii, în basarabeni prin traducere, de a ini- cele dintâi, și după specialistul în limbi care-l întovărășește; când aude interbelică, deşi se pare că scriitorii de speţă traducerii autorilor dintr-o limbă ția un program amplu de traducere a vorbindu-se de un mare șef indian top ai vremii luau contact mai mult în alta, aşa cum se întâmplă în cele operelor scriitorilor autohtoni. Forul, la din interiorul ținuturilor, pe care și-l cu literatura tipărită în original, în două state, menţionate supra. După care au participat scriitori și traducă- imaginează a fi Hanul, adică împăratul speţă în franceză, şi poate mai puţin standardele estoniene (parţial şi după tori notorii din opt țări, a subliniat că, Chinei, îi trimite în chip de emisar prin intermediul traducerilor.) Multe cele româneşti) şi în funcţie de PIB-ul în conformitate cu standardele inter- «pe un anume Luis de Torres, cândva evreu care îl slujise pe guvernatorul titluri de atunci sunt reluate de editu- per capita, statul RM are obligaţia să naționale, sunt necesare circa 10 000 Murciei și cunoștea, se spune, ebraica, rile contemporane. În ceea ce priveşte editeze peste hotare anual în mediu 5 de euro per titlu, „bani folosiţi pentru caldeeana și puțină arabă» (2.11.1492). traducerea autorilor români în diferite volume de beletristică. Este o sarcină traducere, redactare, copyright, editare Ne putem întreba în ce limbă s-ar fi limbi, succesele sunt cu mult mai mo- imperioasă şi accesibilă Guvernului RM, şi promovare.” Programul era conceput purtat negocierile dintre trimisul lui deste. Pot fi invocate diverse cauze care care ar putea astfel să contribuie la ca parte a integrării culturale a Repu- Colon și șeful indian, alias împăratul Chinei; dar acesta din urmă a lipsit împiedică proliferarea literaturii româ- schimbarea imaginii, vehiculate peste blicii Moldova în structurile europene. de la întâlnire.” ne peste graniţele ei: concurenţa acerbă tot, a unui stat incapabil să-şi pună în Imediat după colocviu au fost dema- dintre autori, înregistrată îndeosebi pe valoare talentele. rate discuții cu organele de resort în piaţa occidentală de carte, insuficienţa Editurile noastre traduc autori vederea materiailizării acestui proiect (Tzvetan Todorov, „Cucerirea Americii. mijloacelor financiare şi a logisticii de străini în limitele unor parteneriate pe de anvergură internațională. Au trecut Problema Celuilalt”, Iași, Editura Institutul European, 1994. resort, birocraţia, lentoarea, invidia, in- care reuşesc să le închege. Cele mai deci cinci ani de când nu s-a întâmplat Traducere din franceză diferenţa şi alte lucruri atât de cunoscu- multe cărţi de literatură artistică de nimic și câți încă vor trece ca să nu se de Magda Jeanrenaud) te şi totodată greu de urnit din loc. peste hotare se pare că editează Cartier. întâmple nimic în continuare? 4 / REVISTA LITERARĂ #11

TEOFANII ÎN FORMAT A4

POEM ÎN SINE (RAZE, PROTUBERANȚE, ABISURI STRĂLUMINĂTOARE) © N. RĂILEANU de TEO CHIRIAC

VII nu este altceva decât sufletul uman care tot mai greu, tot mai rar, înainte de a se lumea ta, proporția perfecțiunii; doar tu munce ște, care trebuie să muncească din stinge din viață; apoi, apropiindu-te de decizi dacă în acea lume vei prelua unele ă scrii că, după aceea, scriind, tu n-ai răsputeri pentru a obține proporția armo- finalul magnificului apus, care durează de elemente create, în această lume, despre mai dorit să fii în topuri și clasamente, nioasă (proporția divină!) între senzorialul cinci miliarde de ani, să scrii despre cum lumea de dincolo, precum Paradisul, In- Sn-ai mai vrut să șochezi lumea, scoțân- aristotelic și raționalul cartezian; să scrii în ochiul solar se închide pur și simplu: se fernul și Purgatoriul, sau vei renunța la du-i din minți, pe unii, sau din prostrație, continuare că această proporție, denumită închide pentru totdeauna, definitiv, dar ele, creând, cu resursele conștientului și pe alții; să scrii c-ai încetat să-ți mai torni înțelepciune, „înțelepciunea care vestește nu înainte de a-și resorbi, prin iris, apoi subcon știentului tău, noi forme edenice; sufletul în forme și formule fără fond, să-i adevărul”, se conține în sinele poemului; să prin cristalinul lenticular, toată lumina chiar dacă, precum bine se știe, în lumea mai risipești esențele tari în calapoade, scrii că lucrul în sine este poetul devenit el și toate culorile ei, mai vii ca oricând, și, aceasta, profund dantescă, nu plăcerile, nu modele și paradigme; căci, fără îndoială, însuși poem: un poem mult mai puternic împreună cu ele, toate elementele peisajului frumusețile paradisiace au generat creații ceea ce azi pare original, autentic, spon- decât creatorul său; să scrii că poemul e montan: hotel, balcon, privitor, iarbă, lac, majore, ci ororile, chinurile ei infernale; tan – mâine va fi socotit vetust, perimat sufletul poetului lucrând în sine, că el e brazi, creste aburinde, orizont sângerând. Să scrii că doar tu, un creator de lumi și banal; pentru că, în materie de spirit, ,,lucrul sfânt” din inima lui Hölderlin, cel din pe file detașabile de blocnotes, tu hotărăști o idee, o viziune, un lucru (în sine sau poemul Către Parce: „Și totuși, dacă-ntr-o IX dacă în lumea compusă de tine vei rezerva de dincolo de sine) sunt cu atât mai noi, zi lucrul sfânt ce-n inimă-mi/ Sălășluiește spațiu doar pentru Dumnezeu și îngerii cu cât sunt mai vechi, mai stră-străvechi; – Poemul – mi-a izbutit,/…/ Voi fi trăit ca ă scrii despre bezna instalată, afară luminii, sau vei lăsa loc, unul pur simbolic, Să scrii, în această ordine de idei, că zeii, și n-am râvnit mai mult”. ș i înăuntru, după descrierea apusului și pentru Satan și îngerii beznei (astfel, o Arca lui Noe va fi urmată, mai devreme Să scrii că, în această lume homerică, Sde soare; despre blocnotesul cu mo- nouă tocmeală între cei doi rivali, prin care sau mai târziu, de Corabia nebunilor a shakespeariană, borgesiană, în aceeași nograma Danubius Hotel Group, prezent, va fi pusă laîncercar e credința noii făpturi lui Bosch, iar aceasta, la mică distanță, de măsură, crezul tău, cel sfânt, este: cu cât întâmplător sau poate nu, pe noptiera de omenești, e un risc pe care va trebui să ți-l Corabia beată a lui Rimbaud; Discurs-ul cite ști, cu atâta ești; iar taina ta, cea sfântă, lângă canapea; despre versetul apocaliptic, asumi: de această dată, cel supus chinu- asupra metodei va fi urmat de multiple pe care o vei dezvălui, pentru prima și din Geneza, transcris pe o filă: „I-a părut rilor diabolice nu va mai fi Iov, cel „fără Recurs-uri la metodă; Critica rațiunii pure ultima oară, prefațând cartea mare a lu- rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om prihană și drept și temător de Dumnezeu”, va fi urmată, cu scuzele de rigoare, de mii, este: atunci când scrii – despre morți, pe pământ. Și a zis Domnul: «Pierde-voi de ci tu însuți!); sau, cine știe, poate vrei să Critica irațiunii pure; ceasurile precise despre vii – tu mori și învii; mori și învii; pe fața pământului pe omul pe care l-am creezi o lume animată de cu totul altfel ale lui Einstein, zburând în jurul lumii, mori și învii. făcut!»”; să scrii despre mâna ta, salvatoare de personaje, de altfel de eroi și supereroi, în sensuri opuse, pentru a măsura timpul sau poate nu, uitată pe una dintre file purtând altfel de nume, comunicând prin relativ, vor fi și ele urmate, la scurt timp, VIII (ultima din blocnotes!); despre lipsa unui altfel de semne, de limbi și limbaje, în de ceasurile topite ale lui Dali; acestea din ceas (de perete, de masă, de mână, mecanic care noțiunile de ,,numen”, de „nume”, de urmă, remarcabile, amintindu-ți de anii ă scrii cu emoție, dar și luciditate, sau electronic) în camera de hotel, fapt ce „număr”, de exemplu, să lipsească sau să copilăriei, de locurile natale, de imaginile despre apusul de soare, contemplat de denotă inexistența sau inutilitatea oricărui comporte, toate, aceeași semnificație; o acelui material bun la toate (material de Sla balconul camerei de hotel: un apus timp: absolut, relativ, real, imaginar etc; lume cu eroi având în mintea lor altfel de construție, combustibil ș.a.), pe cât de fascinant, un apus terifiant, un apus măreț să scrii despre bătăile clopotului din turla noime, purtând în inimi altfel de emoții și atemporal, de arhaic, pe atât de nou, de prin frumusețe și tragism; să scrii despre bisericii, bătăi ce lasă urme astronomice în sentimente; având, în definitiv, de deschis civilizator: balega uscată la soare, în formă peisajul montan, despre balconul înalt care memoria ta; despre faptul că le-ai numărat: altfel de cercuri, de ceruri și orizonturi, de turtă prismatică, denumită în română te înscrie perfect în structura și elementele erau o sută treizeci și cinci – câte nouă având de atins altfel de scopuri și idealuri; tizic, iar în turcă tezek; peisajului în mișcare: oglinda lacului, abia bătăi de clopot la fiecare miliard de ani să scrii și despre faptul că viitoarea ta lume Să scrii, întrebându-te cu îngrijorare, refăcută după ploile torențiale din ultima de existență a universului; poate avea un alt început decât începutul dacă suprimarea unor absoluturi, precum vreme, reflectând apariția primilor aștri Să scrii despre voința ta de a vedea acestei lumi; de pildă, acesta: ,,La început repaosul absolut, timpul absolut, adevărul pe boltă; brazii împodobiți de picături în orice filă de blocnotes câmpul imagi- era Sunetul și Sunetul era în Armonie și absolut ș.a., nu va suprima și standardele sidefii, sclipind în lumina crepusculară ca nar al unui nou început de lume; să scrii Armonia era Sunetul…” Ar fi un început morale absolute, dacă relativitatea timpului diamantele; aburii de o consistență aproape că doar de tine depinde, de experiența, încântător, dacă, în loc de un Mozart sau nu va determina relativitatea literaturii, materială urcând la cer, printre creste, de credința, de harul mâinii tale cât de un Jimi Hendrix, n-ar tăbărî vreun coleg artelor, culturii; asemeni duhului primar ieșind din scoarța reu șită va fi acea lume, cât de perfecte de breaslă, afon, mare plăsmuitor de lumi Să scrii, prin urmare, că nu-ți mai dorești pământului; să scrii despre ultimul nor de vor fi personajele ei, dacă admiți ideea că și el, cu: „La început era Sunetul și Sunetul să fii original, dar că-ți dorești să rămâi ploaie, alcătuit din zeci și sute de rămășițe un creator imperfect ca tine poate crea era în Cacofonie și Cacofonia era Sunetul…”; originar; precum, originar, rămâne a fi noroase, transformându-se treptat într-un personaje perfecte; cât de lungă sau de Să scrii despre faptul că, pentru a evita sufletul/adevărul/ lucrul în sine, care există nor impresionist, vulcanic, arzător; apoi, scurtă va fi viața acelor personaje; cât de orice cacofonie zornăitoare și orice bâlbâială independent de orice voință și putere de cu o ultimă tușă, impresionistă bineînțeles, apropiat sau de îndepărtat va fi sfârșitul cosmogonică, lumea ta poate începe ex- reprezentare; să scrii că ai vrea doar atât: încercând să redea cât mai sugestiv apariția acelei lumi, cât de îngrozitor sau cât de act cu ceea ce simți în această clipă: „La să devii omul de spirit (ironic, dramatic, și dispariția în peisaj a luminii, renunțând fericit îi va fi sfârșitul, dacă, iarăși, admiți început era Dorul și Dorul era la Suflet și tulburător); să scrii că pentru aceasta e la contururi și detalii (de pildă, la conturul că sfârșitul unei lumi poate fi fericit; să scrii Sufletul era Dorul…” nevoie ca omul tău de carne și sânge să găurii din peisaj, care poate apărea după că doar tu, scriind și rescriind, construind Să scrii că, atunci, Dorul tău, nemărginit, se transforme în omul tău de hârtie și alunecarea în gol, de la balconul înalt, a și reconstruind, cu mâna ta, vei decide spre deosebire de mintea ta mărginită, cerneală, ca să te preschimbi mai departe cuiva, poate chiar a privitorului însuși, asupra calităților, mărimilor și dimensi- finită, va cuprinde întreg universul: lumile, în omul de duh, în omul de cuvânt, în fascinat de grandoarea apusului); să scrii unilor viitoarei lumi; doar tu vei hotărî cu tot ce se află în ele, fiind comprimate omul de carte; apoi despre norul ce se destramă, ici și câtă ființăș i câtă neființă, âtăc realitate într-un sentiment de iubire de o intensi- Să scrii că, dincolo de încercările lumii colo, făcând loc discului solar, tot mai mic și cât vis, câtă minte și cât suflet, câte tate infinită. ș tiințifice de a defini lucrul în sine, conclu- și mai stins, aparând și dispărând ca pu- stări de uimire, de ambiguitate, de para- zia ta e următoarea: lucrul în sine kantian pilele ochilor unui biet muribund, clipind dox îți sunt necesare ca să obții, pentru VA URMA REVISTA LITERARĂ #11 / 5

MIRADOR GLASUL BUCOVINEI de ION POP

u ştiu cât de răspândită şi de al Academiei Române, care conduce ca incriminate sumar ca naţionaliste. Este Filip Ţopa, la alte rubrici semnalările lui citită este în spaţiul basarabean redactor-şef publicaţia, continuă în cele aproape sigur, din nefericire, că românii Martin Gherman despre viaţa ştiinţifică Nrevista „Glasul Bucovinei”, editată mai recente numere ale sale să atragă cu memorie bună din nordul Bucovinei şi culturală a comunităţii româneşti din de câţiva ani la Cernăuţi şi Bucureşti, atenţia asupra unor asemenea grave vor mai avea nevoie de multă energie Ucraina, alte cercetări caută în arhivele sub egida Institutului Cultural Român. ameninţări, insinuate în hotărârile şi pentru a-şi apăra drepturile altminteri familiei Hurmuzaki, cu evocarea memo- În acest noiembrie, în care şi românii legile de dată recentă emise de autori- consfinţite prin... Constituţie. riei istoricului Ilie Luceac la un an de la din Bucovina de Nord vor sărbători, tăţile ucrainene privind învăţământul „Glasul Bucovinei” vrea să se facă moarte, în cele ale Societăţii Academice printre mari nelinişti privind viitorul lor în şcolile în care studiază elevii minori- auzit şi prin valoroasele mărturii despre „Junimea” din Cernăuţi; mai aflăm date etnic şi spiritual, Centenarul Marii Uniri, tăţilor etnice. Sub titlul foarte limpede trecutul acestei părţi de ţară înstră- despre originile româneşti ale familiei cred că se cuvine să reamintim exis- Lupta pentru limba română continuă, inate, publicate număr de număr. O Mandicevschi, ori despre emigrarea tenţa valoroasei publicaţii trimestriale din numărul 1 pe 2018 al Glasului Buco- menţiune specială merită şi alte pagini etnicilor germani din nordul Bucovinei. care păstrează numele plin de rezonanţe vinei, D-sa face o analiză critică foarte semnate tot de Alexandrina Cernov (în Bine-venită este tipărirea ca şi integrală dat însemnatului periodic cernăuţean atentă a controversatei Ordonanţe nr. numărul 2/2018 al revistei), sub titlul a discursului de recepţie al lui Sextil din 1918, de eminentul savant lingvist 95 din 8 februarie 2016, prin care se Fântâna Albă – drum fără întoarcere, Puşcariu la Academia Română, despre Sextil Puşcariu, atunci rector al Uni- impune unor şcoli ale minorităţilor care evocă tragedia unor săteni buco- Locul limbii române între limbile roma- versităţii din marele oraş bucovinean. naţionale din Ucraina un experiment cu vineni masacraţi de ocupanţii sovie- nice, alături de studii de istorie şi teorie Literaţii ştiu că în paginile acestui ziar tema: Formarea deprinderilor polilingve tici la 1 aprilie 1941, când porniseră să literară privind operele lui Eminescu însuşi directorul ei a întâmpinat elogios copiilor şi elevilor: idei europene pro- treacă frontiera spre România pentru a sau Lucian Blaga. Evocări expresive face debutul lui Lucian Blaga cu Poemele gresive în context ucrainean. Autoarea scăpa de opresiunea străină. (Un preţi- Alexadrina Cernov regelui Mihai, nu de luminii din 1919, într-un moment de pune în lumină caracterul periculos al os corpus de documente privitoare la mult dispărut. mare însufleţire naţională cum a fost cel acestei decizii guvernamentale care as- acest eveniment a fost publicat tot în al Unirii, spre care Bucovina făcuse un cunde sub formulări ”europene” intenţii acest an la Editura putneană Nicodim Am ţinut să-i invit pe cititorii Re- al doilea mare pas, după ţinutul dintre contrare, de fapt, spiritului european şi Caligraful – Fântâna Albă. Golgota nea- vistei literare la rapida răsfoire a pu- Prut şi Nistru, ce proclamse prin Sfatul chiar Legii Ucrainei pentru învăţământ mului, îngrijit de asemenea de doamna blicaţiei surori tocmai în această lună Ţării întoarcerea Acasă la 27 martie 1918. din 2017, ce reafirma dreptul la studiu Academician Cernov). Dar cuprinsul aniversară importantă pentru memoria E aproape sigur că pentru bucovinenii în limbile minoritare. Îngrijorat pe bună periodicului cernăuţean atrage mereu istorică a Bucovinei, în care întoarcerile de astăzi din acest nord moldovean rupt dreptate, tonul acestor pagini e un nou atenţia prin bogăţia documentlor de spre arhivele provinciale şi naţionale cu brutalitate de sovietici din teritoriul semnal de alarmă cu atât mai tulburător arhivă şi a reflecţiilor asupra actualită- sunt tot atât de necesare şi instructive naţional la sfârşitul ultimului mare răz- cu cât intervine după acţiunile în forţă ţii culturale din aceste locuri. Dacă ne ca şi reflecţiile făcute în miezul „vieţii boi, nu va fi decât un prilej de nostalgii ale autorităţilor de la Cernăuţi cu ocazia limităm doar la ultimele două apariţii, imediate”. Istoria, chiar aşa obosită cum amare şi rememorări elegiace ale unor percheziţiilor de la sediul Institutului putem găsi, de pildă, la rubrica „Arhiva e, mai are, poate, şanse să-şi menţină români înstrăinaţi silnic de marea lor Cultural Român, când au fost confis- Bucovinei” continuarea Poveştii Buco- ori să-şi recupereze atributul fixat din comunitate. Iar moldovenii dintre Prut cate toate materialele şi documentele vinei, publicată după manuscris, a lui vremuri vechi, de „magistra vitae”. şi Nistru îşi vor aduce, poate, aminte că una din cetăţile lor cele mai impu- nătoare, Hotinul, emblematică pentru principatul lui Ştefan cel Mare, a fost şi ea furată de ocupanţii de la Răsărit. NOI APARIȚII · EDITURA ARC · NOI APARIȚII Locurile de baştină ale unor Neculce, Asachi, Hurmuzaki, Herţa trecută în marea poezie de un Fundoianu au fost înscrise şi ele la alte oficii cadastrale din SUNT UN BĂIAT DIN CARTE care urmele vechilor stăpâni de drept ANTOLOGIE DE PROZĂ SLOVACĂ CONTEMPORANĂ juridic şi simbolic sunt astăzi aproape SELECȚIE, PREFAȚĂ ȘI PREZENTARE DE VLADIMÍR PETRÍK şterse. TRADUCERE DIN SLOVACĂ DE HELLIANA IANCULESCU În acest context frământat, revis- ta „Glasul Bucovinei” s-a străduit, de „Antologia cuprinde 17 scriitori, reprezentând toate generațiile prozei slovace contemporane. Cel mai la reîntemierea din 1994 până astăzi, în vârstă, Rudolf Dobiáš, este născut în 1934, iar cel mai tânăr, Jan Púček, e abia trecut de treizeci să menţină vie conştiinţa naţională, de ani. Unii dintre prozatorii incluși în volum fac parte din pleiada de scriitori care au fost lansați memoria unor fapte de istorie şi cul- sau formați ca artiști sub egida revistei Mladá tvorba („Creația tânără”), publicație îndrăzneață care tură românească ce au marcat aceste a neglijat rigiditățile doctrinare ale realismului socialist și a promovat suflul modern al prozei occi- locuri. Prezenţa ei în mediul intelectual dentale (existențialismul, noul roman ș.a.). Începând cu 1956, în paginile revistei s-au afirmat tinerii nord-bucovinean e cu atât mai necesa- pe atunci Pavel Vilikovský, Dušan Mitana, Dušan Dušek și alții. Anume aceşti temerari au pus bazele ră cu cât politica de deznaţionalizare prozei slovace de azi. intensificată în ultima vreme de statul O antologie care include prozatori din diverse generații se face remarcată și printr-o larga paletă ucrainean riscă să provoace alterări a diversităților structurale şi stilistice. Ceea ce înseamnă că volumul conține proză variată epic – de irecuperabile tocmai ale acestei conşti- la cea de tip realist până la cea cu tentă postmodernistă (vezi proza textualist-livrescă a lui Marek inţe naţionale aflate nu de puţină vreme Vadas „Sunt un băiat din carte”, piesă care dă și titlul volumului). Așa că orice cititor care va deschide antologia va găsi neapărat ceva care să-l atragă și să-l câștige în plan literar.” într-o continuă stare de asediu. Istoricul Alexandrina Cernov, membru de onoare EDITORUL 6 / REVISTA LITERARĂ #11

CÂMPUL ALB, OILE NEGRE GEO BOGZA, ERETICUL de MIRCEA V. CIOBANU

vând în vedere interdicția fac, Sfinte Petre, c-ai văzut că nu erau Sau iată câteva secvențe despre care nu au ajuns decât oamenii de pe îndelungată a basarabenilor la nevoiaşi!» «Doamne, fă ceva, fă-i ca unul din orașele Basarabiei, Bălți, văzut celelalte planete”. E suficient pentru a Avalorile culturale românești, să-şi vadă măcar o dată sufletul!» «Să-şi de scriitorul și jurnalistul Geo Bogza, ca reține demersul perfect avangardist, revenirea operelor literare și a autorilor vadă sufletul spui, Sfinte Petre?» «Da, un cadru perfect pentru niște romane suflul persiflantș i libertatea absolută. români în spațiul de lectură al cititori- Doamne, să-şi poată vedea sufletul, naturaliste: „Închipuiți-vă un câmp pe Ne vom opri în această cronică lor din stânga Nistrului s-a produs nu aşa cum vedem noi plopul acela de care s-ar afla o sută de mii de cadavre dublă la o secvență a biografiei sale de doar treptat, ci și inegal, sacadat, haotic acolo...» «Bine, Sfinte Petre, a răspuns de cai intrate în descompunere. Cuiva creație, două cărți care au scandalizat sau în valuri. Unii au intrat în conștiin- Dumnezeu, privind gânditor satul din i-a dat prin minte să clădească deasu- societatea, nu doar lumea literară: Jur- ța moldovenilor interriverani pe filiera vale.» pra acestui câmp un oraș. E Bălți” (...) nal de sex și Poemul invectivă, ambele școlară, alții prin librării și târguri de Iar după o vreme, din neamul acela „Mu ștele din Bălți! Nu, nici pe un câmp, discutate și blamate în cercurile înalte, carte sau reviste literare integratoare, de oameni s-a născut .” cu o sută de mii de cadavre intrate în inclusiv în aulele academice. Tirajul Jur- ecumenice, panromânești în programul descompunere, n-ar fi atâtea ciori și nal-ului de sex (în pofida titlului, după lor. Era chiar interesantă această recupe- atâtea miliarde de muște.” toate experiențele poeziei în secolul Geo Bogza, în acest sens, venea rare a unui scriitor necunoscut multor „Pentru prima oară, acest fel de XX, azi am spune că e o carte destul frumos (nici nu bănuia ce frumos avea basarabeni, alături de Iorga, Goga și I. denumire nu e numai platonică. Rea- de cuminte), tipărită la Paris, în 1929, să vină!). Pe valurile mișcării de elibera- Al. Brătescu-Voinești, literați cu care Bo- litatea la care face aluzie e imediată și în colecția „Integral”, inițiată de Ilarie re națională a românilor dintre Prut și gza a fost în aprig și principial conflict îngrozitor de elocventă. Mizeria soci- Voronca, era de numai 118 exemplare. Nistru, o mișcare recuperatoare, condu- în anii interbelici. După acea apariție ală a orașului, complicată cu aceea a Insuficiente, deci, sa afecteze sentimen- să de poeți, așadar și poetică, primul ocazională (era chiar o ocazie: aniver- insalubrelor condiții geografice –ș i iată tele unei națiuni pudice. text al fostului avangardist citit de sarea poetului național), veneau apoi viața de pe aceste meleaguri, zbătân- mulți dintre basarabeni era o legendă manualele, cu poetica și evocatoarea du-se sub un odios blestem, sub o zodie O istorie întreagă o constituie co- frumoasă despre Eminescu, publicată Cartea Oltului (primele manuale roma- cumplită și nemiloasă.” respondența lui Voronca cu autorul (o pe prima pagină din „Literatura și arta”, ne ști ajunse în Basarabia mai erau cele „Murdăria lor, nu e numai murdărie reproduce Nicolae Tzone în prefața căr- se pare printre primele texte cu alfabet din epoca Ceaușescu). Puțini au ajuns din punct de vedere sanitar, e o murdă- ții), privind titlul volumului. Mai întâi, românesc: să mai citească și Basarabia, țară de rie în care se complac cu deznădejde, foarte insistent propus de autor: ŢÂŢE, „Pe vremea când Dumnezeu cu Sfân- pământ, în care protagoniștii nu erau o înverșunare fiziologicăș i o sfidare apoi – acest prim titlu fiind respins de tul Petru umblau pe pământ sub chipul deloc poetici, iar plaiul nostru deloc grotescă adresată întregii lumi.” colegii de la București – un altul, dar unor moşnegi gârbovi, sprijiniți în toiag mioritic... tot pe potriva spiritului său rebel: Hau- şi cu sandalele rupte, iar la căderea „Semnul sub care se zbate viaţa în Rămâne să adăugăm aici avangar- Hau; în fine, acceptând propunerea lui nopţii băteau pe la uşile oamenilor, şi li Basarabia e murdăria. Murdăria fertilă a dismul radical (spiritul de ripostă – Voronca, dar reluând de fapt titlul unei se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, pământurilor şi a pântecelor de femeie, dacă nu de revoltă – se vede și aici: în rubrici pe care o ținea Bogza la revista într-un rând, i-a prins noaptea în câmp, murdăria noroaielor şi a apelor pline de jurnalele sale găsim o notă care anunța : „Jurnal de Sex e tare admirabil, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat nămol, murdăria şuvoaielor de sudoare, un titlu, în 1927: Cuvinte nepotrivite, o scrie în finalul acestor schimburi de veşmintele şi i-a umplut de noroi, şi tot izvorând din trupurile oamenilor care replică la volumul lui Arghezi, nereali- opinii , şi nu te expune la rătăcind ei în întuneric, numai într-un se încordează şi se istovesc, şi atunci zată însă, deși titlul e de reținut, fieș i incriminări de vulgaritate”. târziu au ajuns la marginea unui sat şi când trag brazda cu plugul, şi atunci ca replică literară), urmat, peste ani, de Strict poetic, Jurnal de sex e un fel abia au îndrăznit să bată cu toiagul în când işi duc morţii la groapă. un proletcultism desuet, și vom avea un de Flori de mucigai în minor: „Pentru prima poartă. …E Basarabia o provincie blestemată, Geo Bogza... numai bun de năucit un trupul tău vorbele în sânge mi le-am Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, o ţară damnată, pe deasupra căreia în cititor inocent. scăldat/ am pus o bucată de carne în dar numaidecât s-a auzit un glas fiecare an, cu o regularitate astronomi- fiecare cuvânt/ din pulpa-ţi putredă am bărbătesc, întrebând cine bate şi au că de eclipsă şi de conjuncţie, trebuie să Din faza pur avangardistă a poetu- făcut un lemn sfânt/ şi peste pântec răspuns: «Oameni buni!” Atunci omul, se abată câte unul din marile cataclisme lui reținem o secvență, absolut rele- grămezi de nori ţi-am aruncat”. Sunt potolind câinii, i-a poftit în casă unde ale lumii? vantă. În revista , consemnează de acord (nu se întâmplă atât de des) nevasta şi copiii abia se treziseră din ...E într-adevăr Basarabia o ţară Nicolae Tzone în Prefața la Jurnal de cu Nicolae Tzone, care e de părere că somn, şi el a început să dea porunci, blestemată? Oamenii ei, negri şi tăcuţi, sex (ediția de la Vinea)*, este tipărită unul dintre poemele reuşite din această dar cu blândeţe: «Mario, ia mai pune umblă din sat în sat, flămânzi, în cău- „prozopoema” Creionul: „Este o bucată carte este Coborâri: „Mi-a copt sufletul câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă tarea unei fărmături de pâine? Şi mor de os cu măduva pietrificată. Dacă îl în puroi albicios/ gleznele tale încin- fuga la fântână după doniţă de apă caii în ogrăzi, fiindcă nu au trei fire de apeși pe ceva plânge cu linii zgâria- se cu plumb/ şi mi-a sădit sub unghii proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală paie să le roadă? Iar acolo, pe fluviul te. A fost născocit pentru a se găsi de porumb/ foamea pântecului mocirlos// cu lapte...» Şi le-au dat să se spele şi răsăritean, care desparte cele două ţări, lucru spaţiului dintre ureche şi ţeastă. trupul tău încins cu broaşte verzi/ mă să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au sunt nopţi pline de groază, de focuri de Serveşte şi de higrometru: se încearcă înghiţea flămând ca şerpii lungi/ cu ospătat, şi i-au dus să doarmă într-o armă şi de ţipete omeneşti? Cât sânge cu el umiditatea limbii./ Sunt unii pulpa, inima să mi-o ajungi/ ai vrut să odaie în care mirosea a gutui şi a a curs, în ultimii 15 ani, pe malurile cal- oamenii cari îl întrebuinţează la scopuri ne iubim ca vitele-n cirezi// am găsit busuioc. A doua zi dimineaţă iar le-au caroase ale Nistrului? Sunt negustori de cu totul mârşave./ Scriu cu el./ Adică oriunde un noroi gros/ şi-n mânăstiri dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus vieţi omeneşti, care ademenesc oamenii fiecare sunet ieşit din gura omenească de cuvioase putrede/ aveau icoanele şi în traistă nişte mere cum nu mai să treacă apa şi ducându-i într-un miez – în ultimul timp s-a ajuns a se prinde mirosuri râncede/ doar maicile candide văzuseră şi le-a urat drum bun. Şi cum de pădure, îi omoară şi îi jefuiesc? E chiar gândurile nerostite – este prins în iubeau cu burta-n jos// ne-am pipăit ur- au ieşit din sat, Sfântul Petru a început într-adevăr Basarabia o ţară blestemată, vârful creionului şi fixat pe hârtie ca o lând de plăcere şi ură/ peste noi oame- să se roage de Dumnezeu: «Doamne, unde bântuie toate epidemiile, toate ne- muscă. Ceea ce eu nu aş face niciodată./ nii au azvârlit cu var/ dar răscolind în fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare norocirile, cele mai mari crime şi mizerii A dormi cu ţigarea în gură şi creionul carne un episod murdar/ făcutu-ne-am ne-au primit frumos!» «Ce ai vrea să umane? după ureche este o perfecţiune la prin asta iubirea mult mai pură”. REVISTA LITERARĂ #11 / 7

Poemul invectivă e categoric un din Flori de mucigai) e comparabil poem de geo bogza». Să cităm ceva din și simțuri pudibonde decât una avan- volum mai scandalos (dar și mai consis- cu procesele anterioare intentate lui fondul inspiraţiei ne este foarte greu în- gardistă (cât face numai titlul sfidător tent poetic)**. Intrarea în carte anunța Baudelaire sau cele ulterioare, intentate tr-o revistă care nu cultivă filistinismul, Poemul marinarilor venerici și al femeii un univers „literar” (și tocmai asta pla- editorului Lawrence Ferlinghetti pentru dar nici nu-şi propune să scrântească depravate), dar spiritul de avangardă sând accentele în acest fel, ar trebui sa poemul lui Alain Ginsberg Howl. Dinco- sufletele tinerilor. Şi totuşi, nepotolitul persistă aici, în sfidarea gustului public, excludem orice alt gen de interpretare, lo însă de discuții în academie (nicioda- la simţuri domn Geo Bogza nu e lipsit al ipocriziei opiniei comune. Azi lucru- mai ales că cele 250 de exemplare de tă poezia româna autentică nu s-a făcut de însuşirea de a versifica, a cărei întin- rile se văd mai limpede și mai calm, carte erau destinate unor cititori avizați, și nici măcar nu s-a evaluat la justa ei dere însă, cu asemenea schimonosire, atunci însă, în contextul unui naționa- prieteni, critici, nu unui public larg și valoare în această instituție), dincolo nu se poate şti. (…) După aprinderea lism radical, dublat de un creștinism neinițiat): „Tu mi-ai fost scrisă mie/ Nu de acuzele extraliterare (și de procesele sexuală mai puternică în autor e nevoia de stat, fundamentalist, și de o luptă deprimării, nu tristeţii mele/ Ci ade- judiciare, culminând cu acea ciuda- de farsă, căci nu altceva este aceasta: crâncenă pentru puritate și moralitate, văratului eu, puternic – şi fără niciun tă arestare – pentru a doua oară din «Într-una din nopţile mele am făcut cartea nu putea să nu deranjeze. pic de milă...” (Prefață la un roman de același motiv! – din 1 aprilie 1937, vezi dragoste cu o servitoare…/ Servitoare…/ Ea este însă la locul ei in context dragoste). De altfel și finalul poemului articolul lui Bogza: Pentru ce am fost Scriu despre tine poemul acesta/ Pentru literar, când o citim alături de poemele (care nu e o capodoperă, dar e o poezie arestat? Pentru ce am fost eliberat?), a face să turbeze de ciudă fetele bur- lui Arghezi (cel din Flori de mucigai, exponențială pentru acest tip de de- există aici poezie. Și suficientă materie gheze/ Să se scandalizeze părinţii lor dar nu numai), Ion Barbu, Baudelai- mers) e de o poeticitate profundă, care pentru discuții literare. onorabili/ Fiindcă deşi m-am culcat cu re, Verlaine, Rimbaud, Ginsberg și alți depă șește limitele descrierii unui banal poeți absoluți, obiectivi prin autentici- proces fiziologic: „Atâtea nopţi de chin, tatea imaginilor și sinceritatea discur- de febră şi delir/ Atâtea bube care mi- sului. Din punct de vedere strict estetic, au copt în suflet/ Se vor sparge – şi vor strict literar, fără imixtiuni etice (sau curge în tine odată/ cu prima ejaculare”. politice), poemele sunt perfect valabile. Este, dacă depășim faza unei lecturi De altfel, cea mai bună replică criticilor profane (și profanatoare), un perfect săi pudibonzi a dat-o poetul însuși: „Po- poem inițiatic, cu o implicită (și necesa- emul invectivă nu e atentat la bunele ră artei profunde) preistorii edificatoare. moravuri. E un atentat la liniştea şi Amorul interzis, atât de frecvent în confortul spiritual al lumii”. poezie, dar atât de pudic ocolit (până la ipocrizie!) în alte părți, aici apare într- Textul care a provocat scandalul, un autentic film, cu un final pe cât de care a scandalizat și a ofensat senti- tragic – inevitabil! – pe atât de poetic: mentele pudibonde ale contemporani- „Numai în căldura suavă a dormitoa- lor este Poem ultragiant: „Într-una din relor materne/ Pot naşte aceste flori nopţile mele am făcut dragoste cu o monstruoase ale sexualităţii/ Aceste servitoare/ Totul a fost pe neaşteptate tentative superbe de dragoste şi moar- – şi aproape fără voia mea/ Era undeva te/ Când mâna alunecă până la şold pe (...) În plan pur literar, Geo Bogza nu a produs nimic mai relevant decât aceste poeme într-un oraş murdar de provincie/ Şi pulpa goală/ a mamelor tinere/ Şi prin nonconformiste. Iar istoria literaturii, ignorându-le, a fost nevoită să reinventeze aceas- locuiam la prietenul meu din copilărie.// ferestre răsună pocnetul de armă al ta- tă inevitabilă roată, prin poezia nouăzeciștilor (dar nu numai), adică cu mai bine de o Într-o seară am rătăcit singur pe străzi tălui întors/ în clipa tragică a ejaculării” jumătate de secol întârziere. Simplu spus – o spun demonstrativ, ocolind nuanțele – în – şi când m-am întors/ Servitoarea (Poemul efebilor predestinați, o dedica- loc să fi fost cu două decenii înaintea lui Ginzberg, am rămas cu patru decenii în urma făcea patul în camera mea./ Era o servi- ție lui Sașa Pană). lui. Iar această întârziere cheamă în lanț și altele, etalând înapoierea noastră continuă toare tânără şi negricioasă./ Mi-a spus In contextul poemelor „tari”, se pot în raport cu poezia lumii.” (Mircea V. Ciobanu) că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la pierde – și ar fi păcat! – poeme de un plimbare./ A zâmbit/ Şi a trecut pe lân- alt soi de senzualitate, adolescentină, gă mine de nenumărate ori./ Eram des- semitonală, impresionistă, precum In trămat în seara aceea şi n-aveam nicio toamna aceea, un poem în care chiar Am putea sa trecem peste acuzațiile ele de nenumărate ori/ Nu vreau să le poftă să fac dragoste/ Dar servitoarea nu se produce nimic, decât o privire aduse în academie, dar nu putem sa nu cânt/ Şi mă… (urmează satisfacerea unei era tânără./ Nu cred să fi avut mai mult de adolescent spre o femeie care își reținem opiniile unor critici, precum, necesităţi naturale) în cutiile lor cu pu- de şaisprezece ani/ Şi cum se aşezase potrive ște ciorapii și care îi dereglează d.e., G. Călinescu: „Tot ce o imaginaţie dră/ Şi în linjeria lor/ În pianul lor/ Şi în aproape de pat, parcă aşteptând/ M-am echilibrul interior, poem cu un final... bolnavă sau prefăcându-se bolnavă, şi toate celelalte accesorii care le formează apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum poetic, pudic și dramatic: „... Şi eu prin aceasta cu adevărat bolnavă, poate frumuseţea./ Sfătuim pe tinerele fete cu o cheamă./ Mi-a spus un nume oarecare, şedeam mai departe pe bancă/ Şi mă născoci în legătură cu sexualitatea, pian să nu primească pe d. Geo Bogza mi se pare că Maria./ I-am spus că e fru- gândeam/ La mine/ La sinucidere,/ Era aici este. Incest, sadism, viţii venerice, în casă». mos, ea s-a făcut că se ruşinează,/ Cred toamnă/ Şi mai erau şi nişte castani.” demenţe sexuale, aceste toate sunt tra- Citarea din Bogza e simpatică, to- să fi fost aproape de miezul nopţii/ Prin O nuvelă (sic!) în versuri, încheiată, tate în cuvinte tari, care sunt, precum tuși, se simte o anume satisfacție a ipo- ferestrele deschise răzbătea zgomotul dură și cu aerul tare și acru al păca- recunoaşte chiar autorul, specialitatea critului pudibond Călinescu. Cartea este confuz/ al oraşului.// Acolo, undeva, tului, este La închisoarea de hoți din dlui Geo Bogza: «Ce frumos era la piatra totuși mai curând una de erau teatre, cinematografe, femei splen- Doftana... Iar ca trăire, ca intensitate neamţ/ Aerul tare ca vorbele într-un radical, ultragiant, supărător de urechi dide şi automobile,/ Aici eram numai eu a gândului păcatului în ascensiune, şi servitoarea;/ Ea n-a zis nimic, a închis Balada tatălui denaturat nu are egal. numai ochii./ Era o servitoare scurtă, Deși e și această baladă din categoria bondoacă aproape/ Şi mirosea foarte poemelor epice, aici o introspecție a rău a sudoare,/ O servitoare cu care am eroului „baladei” îi conferă tensiune și făcut dragoste într-un oraş murdar de profunzime. Explică, indirect, justețea provincie/ Pe când eram destrămat şi pedepsei penale, dar și religioase. Un stăpânii tăi lipseau de acasă,/ Servitoare poem epic este și Anica nebuna, do- pe care de atunci nu te-am mai văzut vedind o dată în plus că acest volum niciodată,/ Servitoare, pe pulpe cu două e unul preponderent epic (de unde și dungi roşii de la jartiere,/ Servitoare cu „obiectivitatea” lui). Unele poeme (de pântecul mirosind a ceapă şi a pătrun- vreme ce s-a dat liber tuturor substan- jel,/ Servitoare cu sexul ca o mâncare țelor și esențelor, dar și tuturor forme- de pătlăgele vinete./ Scriu despre tine lor), precum Efebul gherdap provoacă poemul acesta/ Pentru a face să turbeze moartea batozei psihopate, sunt scrise de ciudă fetele burgheze/ Şi să se scan- în maniera dadaist-suprarealistă, jus- dalizeze părinţii lor onorabili/ Fiindcă tificând deci încadrarea volumului în deşi m-am culcat cu ele de nenumărate poezia avangardei: „O antică batoză/ ori/ Nu vreau să le cânt/ Şi mă urinez în Puternic suferea/ De-o stranie psihoză/ cutiile lor cu pudră,/ În lenjeria lor,/ În Şi un cuvânt: saltea!” pianul lor/ Şi în toate celelalte accesorii Procesul intentat lui Bogza la Aca- *GEO BOGZA **GEO BOGZA care le formează frumuseţea”. demie pentru Poemul invectivă, dar JURNAL DE SEX POEMUL INVECTIVĂ Poemul nu poate să nu șocheze. Or, cu trimitere la anteriorul Jurnal de sex STUDIU CRITIC DE NICOLAE TZONE STUDIU CRITIC DE NICOLAE TZONE tocmai pentru asta a fost scris, șocul (anticipat de reacția dură a lui Iorga ED. A 2-A, BUCUREȘTI ED. A 2-A, BUCUREȘTI produs (ori scontat) e un indiciu al po- la apariția poemelor lui Arghezi, cele EDITURA VINEA, 2017 EDITURA VINEA, 2017 eziei moderne, de la romantici încoace. 8 / REVISTA LITERARĂ #11

FOTOGRAME | NICOLAE RĂILEANU

Un atelier care a făcut istorie: Mihai Ștefan Poiată, Iurie Grecov, Nicolae Esinencu, Iacob Burghiu, Ion Puiu. Un atelier care a făcut istorie: Petru Cărare, Mihail Ion Ciubotaru, Mihai Ștefan Poiată, Ion Vieru.

El sfidează morala (de fapt, moralis- Pe contrasens, alături de alte voci ar stârpi răul, rog Academia Română avangardist pasager: „În lumina aces- mul), dar nimic nu e dincolo de natural. care l-au susținut pe Bogza ori au să ceară justiţiei darea în judecată a tor lucruri spuse îmi permit acum să Simplu spus, nimic nu e licențios, nimic fost deranjați de polemica inițiată de celor ce se fac vinovaţi de acest delict, consider pe Geo Bogza, pe autorul pervers, nimic pornografic. Traduceți adversarii lui etico-estetici, precum precis prevăzut în codul penal. Semna- acestui extraordinar volum Poemul acest text în proză și veți avea o scurtă E. Lovinescu, H. Paradat Bengescu, lez deocamdată următoarele opere: (...) invectivă, drept un poet autentic, un nuvelă (dacă proza din poezie e un C. Rădulescu-Motru (sic!), o diatribă Poemul invectivă, versuri de Geo Bogza poet superior, un poet pe care viitorul îl păcat, atunci, da, este) cum s-au scris împotriva „criticii politice” o pronun- (ed. Unu). Pe măsură ce-i voi descoperi, va confirma cu suficienţă şi glorie. Geo multe, de la Maupassant la Bunin sau ță : „Critica română e de voi arăta pe toţi vinovaţii. Sunt foarte Bogza este o apariţie fără precedent Kuprin. cincizeci de ani operă de propagandă, numeroşi. Unii din ei sunt Români – în România.” Nici unul, nici altul nu au Dimpotrivă, exercițiul cel mai im- de apărare la bară şi n-a fost scutit de cei mai mulţi însă sunt evrei, cari-şi dreptate absolută, deși ambii au drep- presionant care i-a reușit lui Bogza este necesitatea de a scrie pamflet – în cele semnează operele cu nume româneşti, tatea lor și, mai ales, dreptul de a se naturalizarea, autenticizarea, depoetiza- mai bune ale lui momente de criti- adăugând ticăloasei acţiuni de depra- expune. Cărțile acuzate nu au deterio- rea discursului. Aici el s-a devansat pe că – nici Titu Maiorescu, inteligenţă vare pe care o săvârşesc infamia de a rat în niciun fel moralitatea societății. sine, dar și limitele avangardei, cea care şi temperament echilibrat, fire prin o atribui fiilor altui neam decât acela Nici nu au devenit cele mai remarcabile a exersat mai curând persiflarea poe- excelenţă olimpiană. Lupta care se căruia aparţin.” apariții editoriale ale literaturii române ziei tradiționale, imitând-o parodic și dă în România între creatori şi public Un vehement atac îl aplica Zeno- (sau ale avangardei). Ca întotdeauna – șocând prin gonflarea imaginilor, prin s-a agravat de nenumărate ori şi de vie Bârsan, într-un articol cu titlul sau ca mai întotdeauna – ele au afectat imaginație inflamată, forțând limitele. complexitatea unora dintre critici Literatură cu scârnăvii: „Am privit un anume public și au influențat un Avem aici o „poezie a cotidianului”, un care – tot făceau propagandă! – au placheta, care se potriveşte unui anume segment al vieții literare. „minimalism” poetic perfect încadrabil amestecat năzuinţa politică şi gustul publicist, pe nume Geo Bogza, poet Azi, recitite, ele trezesc mai curând în poezia de la finele secolului XX (sic!). artistic într-un amalgam pe care, oricât zice-se de avantgardă şi care a găsit regretul că nu au fost mai bine media- O poezie calmă, drama sau trăirile inte- v-aşi fi de răuvoitor, nu v-aş îndemna foarte nostim şi original să-şi plaseze tizate. Or, în plan pur literar, Geo Bogza rioare deducându-se implicit din mesaj, azi să le mai citiţi”. amprentele digitale pe scoarţa verde nu a produs nimic mai relevant decât nu afișându-se declarativ-exclamativ. O Și mai jos, aproape apoteotic: „Un a pomului său lyric (probabil pentru aceste poeme nonconformiste. Iar isto- poezie detașată, obiectivă. singur poet ni se pare propriu, pentru a a fi mai uşor identificat de lectori ria literaturii, ignorându-le, a fost nevoi- Cu excepția contrastelor direct sfidă- da o imagine de figură uriaşă, cosmică, şi felicitat). Ne-am gândit că într- tă să reinventeze această inevitabilă toare din final, când poetul (sau eroul a poeziei scriitorului român, americanul un secol al tuturor excentricităţilor, roată, prin poezia nouăzeciștilor (dar nu narațiunii poetice, cel care vorbește) Walt Whitmann, care a trecut universul autorul are toată latitudinea de a face numai), adică cu mai bine de o jumăta- răbufne ște într-o comparație – semn printr-o limpezime de azur, în cuprin- orice vrea cu hârtia, cu tiparul şi cu te de secol întârziere. Simplu spus – o (și) al vreunei frustrări – cu iubitele sul căruia totul s-a purificat. Geo Bogza fantezia. Îl priveşte. După cum şi-a lăsat spun demonstrativ, ocolind nuanțele – sale din sferele înalte, aristocratice. Este rămâne pe fundul fierbinte al luptelor amprentele de la mâini pe cartonul în loc să fi fost cu două decenii înaintea o perfectă expresie a poeziei under- noastre sufleteşti, ancestrale. El nu plachetei, domnul autor putea să şi le lui Ginzberg, am rămas cu patru decenii ground. De altfel, boema artistică a fost purifică nimic. Durerea lui, zămislită de imprime pe acelea ale picioarelor, şi în urma lui. Iar această întârziere chea- întotdeauna solidară cu straturile „infe- conştiinţa supremă morală a veacului în poate ar fi fost mai nimerit.” mă în lanț și altele, etalând înapoierea rioare” ale societății. În cazul dat, având care trăieşte, e pusă în faţa unei moş- Un răspuns demn acestui gen de noastră continuă în raport cu poezia în vedere „o întâmplare”, deci o excep- teniri de instincte hidoase, infame, cri- apreciere e replica lui Constantin Micu, lumii. ție, mai curând identificăm un discret minale, dezgustătoare. Ca un răufăcător mesaj umanist, în genul compasiunilor care trece prin evenimentele comune, lui Maupassant pentru personajele sale. iniţiale ale vieţii, ca pe străzi dosnice, el îşi strigă totuşi mârşăvia, cu o revoltă De altfel, „prozaicitatea” (numită atât de putenică, încât forţa acestei NOI APARIȚII · EDITURA ARC de exeget „realism”) a deranjat gustul lăuntrice tragedii îl eliberează de toate unui critic precum Pompiliu Constanti- micile mime poetice şi de orice necesi- nescu (care însă nu-i contesta poetului tate de «stil». El trăieşte, conştient, sub talentul): „D. Bogza trebuie să ştie că un luceafăr negru, a cărui fixitate s-a SERGIU MUSTEAȚĂ poezia nu suportă frauda şi nici retorica dovedit fără moarte, izvorul celor mai ANUL 1918 ÎN EMISIUNILE EUROPEI LIBERE pornografică sau platitudinea realis- adânci şi străvechi impulsuri vitale, an- tă. Ce căutăm în versurile sale este un terioare oricărei arte, oricărei morale.” fior personal, indiferent de materialul Discuțiile, vehemente, unele cu „Volumul «Anul 1918 în emisiunile Europei Libere» scoate lor. De aceea, nu ne vom face complici accente xenofobe nedisimulate, s-au în evidență modul în care serviciul românesc al Europei cu sine şi nu-i vom reproduce niciun produs și la etajele inferioare ale litera- Libere a prezentat ascultătorilor Marea Unire în perioada vers care produce indignarea bunilor turii. Al. I. Brătescu-Voinești (cităm din Războiului Rece. În carte, se face o trecere în revistă a burghezi, pe motivul că pe noi nu ne procesul-verbal al Academiei): „Soco- istoriei postului de radio Europa Liberă/ Radio Libertatea, indignează decât poza. Nu vom evita tind că infierarea scrierei şi editării scoțându-se în evidență rolul Serviciului românesc în pro- însă să afirmăm că d. Bogza are talent. operelor pornografice prin conferinţe movarea informației alternative în spațiile dominate de O dovedesc chiar acele poeme de osten- şi prin articole de presă nu este destul regimurile totalitare și sunt publicate textele emisiunilor elaborate de acest serviciu și date pe post în perioada tativă perversitate, o dovedesc şi cele de eficace, ori cu cât talent ar fi făcută, respectivă.” scrise sub evidenta influenţă a Florilor şi că aplicarea unor pedepse serioase de mucigai ale d-lui .” de justiţie vinovaţilor ar stăvili şi chiar EDITORUL REVISTA LITERARĂ #11 / 9

REFLEXE

CUVINTE DESPRE CUVINTE (I) de ANA BLANDIANA

storia poeziei nu este decât istoria cum ceasurile moi ale lui Dali sugerează care se fac că muncesc și altele care își irațional să călărești o motocicletă decât luptei dintre ce și cum, o istorie cu totuși – chiar dacă nu sunt în stare să inventează ocupații. De altfel, de cele un cal? Nu era mai logic să te îmbraci în Iatât mai fericită cu cât rezultatul indice o oră exactă – timpul. Din încă- mai multe ori acestea par mai simpatice lână decât în petrol? Dar totul se leagă luptei este mai nedecis, cu cât raportul pățânarea acestui vis, ceea ce mă va ob- decât cele ocupate, responsabile, care, și totul se transformă în acest univers de forțe este mai apropiat de egalitate. seda mereu (în timp ce toată lumea va cu cât au mai multe griji, cu atât au în care metaforele nu sunt nici ele decât De la facerea lumii, poeții sunt împăr- privi oglinda versului ca pe un minunat mai puțin haz. Nu e singurul domeniu un fel de ochelari pentru a putea vedea țiți în două aripi, revendicându-se de la obiect suficient sieși, miraculos întrucât- în care cuvintele sunt tratate asemenea ceea ce poetul consideră că trebuie vă- unul sau de la altul din cei doi termeni, va; în timp ce propriul meu efort chiar oamenilor, după cum nici singurul plan zut, niște ochelari care, ca orice ochelari, această apartenență neînsemnând pro- va fi absorbit în cea mai mare măsură pe care lipsa de rost este confundată sunt construiți în funcție de defectele priu-zis o opțiune, ci o prioritate. Există de șlefuirea apelor de argint ale oglin- cu lipsa de îngrădire. Observ însă că ochiului chemat să vadă. poeți pentru care cum se cuprinde în zii), ceea ce mă va hăitui fără milă va fi obsesia cuvintelor devine redundantă ce, decurge din el, așa cum forma și întrebarea tremurând de curiozitate: ce și nu mă mir. Obsedante, cuvintele sunt Pentru mine inspirația nu exclude culoarea fructului decurg din necesi- vede – reverberat, desigur, de nerecu- o închisoare, în afara căreia – e drept rațiunea, ci o intensifică, o aduce în tatea aducerii pe lume a sâmburelui; noscut... – dar ce se vede în oglindă? – poezia nu ar putea să existe: Atâta stare de incandescență și, în cazurile după cum există poeți pentru care arta Dacă admitem că poezia este putere vreme cât meditez asupra cuvintelor, nu fericite, o face să iradieze. De altfel, nu nu e decât „o căutare și o experiență de de sugestie, atunci a spune puțin pentru pot fi înfrântă de ele. ș tiu dacă inspirația e un nume potri- limbaj”, „o anumită ordine a cuvintelor” a sugera mult este legea de bază; a spu- Imi dau seama că ceea ce spun poate vit pentru acea stare de intensificare a (G. Picon) și în ochii acestora, firesc,ce ne și mai puțin pentru a sugera și mai fi considerat cu șu urință blasfemie, tuturor forțelor spiritului pentru acea nu este decât o neglijabilă cantitate cu- mult este tendința ideală, iar a nu mai cuvântul – logosul – fiind chiar marca efervescență sufleteascăș i intelectuală prinsă în larga sferă inventată de cum. spune nimic pentru a sugera totul este ieșirii din animalitate, semnul sigur al în care limitele universului propriu par De fapt, iată chiar un verb pe care l-am visul firesc. Pornind de la acest șe afodaj legăturii cu divinitatea. A nu te mulțu- să se dea respectuos la o parte din fața putea folosi ca pe o hârtie de turnesol: logic – pe care eu îl simt, de altfel, cum mi cu acest interpus palpabil, care poate unei puteri care le depășește prin ten- în timp ce primii nu inventează, ci caută nu se poate mai adevărat –, trebuie să fi simțit cu auzulș i disecat cu gândul, siune. Am socotit întotdeauna inspirația și extrag, ca pe un rău necesar, ca pe un admitem că poetul cel mai mare va fi cel este, fără îndoială, o trufie, într-o ordine o stare misterioasă, dar nu incontrola- fatal compromis cu materia, expresia instalatat în centrul acestui vis, adică în care sufletul nu poate exista decât bilă. Ea este o puternică lumină, care, materială a stării de neexprimat – fru- în inima inexistenței, în timp ce orice întrupat. Și totuși, ce este religia decât atâta timp cât luminează, face întregul musețea nefiind decât nesigurul raport rămânere în cuvânt va fi o lașitate, un încercarea de a ne imagina sufletul liber univers mai limpede, cu liniile mai nete, între spus și nespus – pentru ceilalți compromis. existând în sine? Ce este poezia decât culorile mai strălucitoare și umbrele mai arta este continuă invenție de ingeni- Ceea ce pare un paradox modern puterea de a visa ceea ce se ascunde în hotărâte. E un foc pe care nu eu îl ap- oase jocuri, dibace artificii. A inventa este o veche obsesie a poeților: „Oh, de spatele silabelor? rind, dar căruia cu timpul i-am învățat este pentru unii un păcat de moarte, iar ce n-o fi putând sufletul să vorbească condițiile, știu ce-i întreține arderea și pentru alții orgoliu creator... altui suflet în mod direct?” exclamă Dacă piere, metafora nu piere prin ce-1 poate stinge. Când am citit cărți Schiller, ultimul dintre poeții pe care epuizarea posibilităților ei latente, ci de parapsihologic, am făcut aproape cu Desigur, toate acestea sunt valabile l-ai fi putut bănui că se simte apăsat de prin exacerbarea lor. Vreau să spun că uimire analogia între starea de inspi- în cadrul discuției despre o poezie figu- intermedierea cuvintelor. Și exemplele fiind (potrivit definiției din manuale), rație și starea de intensificare a forțelor rativă, o poezie în care cuvintele conti- s-ar putea înmulți la mai vechi și la mai o comparație care a renunțat la un suflete ști descrise de cei dotați în acest nuă încă să oglindească idei, așa cum noi decât el, la toți cei ce – poeți ade- termen, tot ce poate să i se întâmple, încă atât de misterios domeniu, care în pictura cu același atribut imaginile vărați – au intuit substanța poeziei ca în viitor, dată fiind evoluția ei de până ajung să le domine și să le canalizeze; continuă să oglindească lucruri. Nu e deosebită și, uneori, chiar opusă celei a acum, este ca, prea sigură de posibili- în orice caz, mijloacele de atingere a cazul ultimei jumătăți de secol, a poeziei versurilor, au simțit convenția (prozodia tățile sale de expresie, să renunțe și la acestor stări sunt aceleași: singurătate, de după declanșarea crizei limbajului, obligatorie sau numai obligator sistem ultimul termen rămas! Ceea ce spun ajunare, meditație, concentrare. Revin a poeziei scrise de poeți care „nu mai de eludări și selecții deformatoare), ca este, desigur, un paradox și chiar o glu- rar și oarecum contre-coeur asupra recunosc cuvintele decât pe jumătate”, pe o umilință, ca pe o degradare. Faptul mă, dar nu ne îndepărtează totuși prea manuscriselor așternute în asemenea cum spune Bergson; nu e cazul poezi- că acceptarea acestei degradări intră în mult de realitate. Nimic nu s-a schimbat clipe fericite, pentru că mă îndoiesc că ei în care cuvintele nu mai oglindesc chiar regula jocului, faptul că, în mod de-a lungul mileniilor de poezie mai judecata rece de după stingerea luminii obiecte, ci sunt ele însele obiecte, cără- fatal, istoria literaturii nu înregistrea- mult decât psihologia metaforei. Din ce poate fi superioară gândurilor încărcate mizi așezate unele lângă altele, tencuite ză decât pe cei ce au acceptat pactul în ce mai complicată, încifrată până la cu electricitatea de atunci. Tot ce mi se între ele și formând nu semnificații, ci cu diavolul-cuvânt și niciodată pe cei ermetism, epatantă până la exhibiție, ea întâmplă să fac – fără să fiu convinsă realități. ce l-au refuzat, sunt elemente care au a fost, din tot ce pare a fi poezia, partea dacă e bine sau nu – este o oarecare transformat imaginea poetului semizeu, cea mai plastică, cea mai dispusă să ordonare a imaginilor sau ideilor care În ceea ce mă privește, născută la încununat cu lauri, într-una mult mai se modeleze după spiritul vremurilor. prea bogate în acele clipe, fac vârtejuri jumătatea secolului, nu pot spera să modestă, dar mai esențială: a rătăcitoru- Desigur, poezia este din ce în ce mai de și sar peste etape. Mâna care corectează mă sustrag acestei disoluții – de altfel lui – pe care numai prejudecata nemu- neînțeles; dar vremurile nu sunt și ele se simte însă, de fiecare dată, rușinată strălucitoare și fericite – a raporturilor ririi îl împiedică să fie tragic – ce poate tot mai incomprehensibile? Evident, ca de o impertinență, jenată ca de o dintre lume și pagină. Dar ceea ce mă auzi cântecul sirenelor, dar nu-l poate metaforele secolului 20 sunt mult mai meschinărie. încăpățânez să visez este ca oglinzi- urma, pentru că e legat de catarg. absurde, mai iraționale, decât cele ale le moi și curgătoare ale cuvintelor să secolelor anterioare, dar lumea pe care sugereze totuși – oricât de îndepărtat, Există nu numai cuvinte fără lu- o oglindesc nu e și ea infinit mai greu deformat, de anamorfic – ideile, șa a cru, cum spunea cineva, ci și cuvinte de înțeles decât cea veche? Nu e mai VA URMA 10 / REVISTA LITERARĂ #11

PROZĂ

CLEOPATRA* de AURELIAN SILVESTRU

e undeva, din înalturi, cobora o cenţii, iubirea vine şi pleacă aproape m-a întrebat ea pe neaşteptate. M-am Mi-a dat numele unei cafenele. Nu melodie de Vivaldi. Era un sunet la fel de frecvent, cum vin şi pleacă zăpăcit şi doar am bânguit ceva de ştiam unde se află, dar i-am spus că mă Dpur, răvăşitor şi cald. Am urcat în trenurile din gară. tipul: „Probabil, ştii răspunsul”... descurc. fugă treptele de la conservator şi m-am – Da ştiu. Suntem la vârsta, când apropiat de fereastra larg deschisă a O săptămână mai târziu, am revenit iubirea se aprinde din nimic... Ei bine, Eram obosit de mine însumi, de unei săli de la parter. Melodia răsuna în acelaş loc, la aceeaşi melodie şi am şi eu te plac. E, poate, o impresie greşi- tensiunile pe care le aveam la şcoală, acum mai tare, mai tulburător, de parcă reluat aceeaşi conversaţie de unde o tă, un dor, un vis, o ciudăţenie... Nu-mi dar, când am dat ochii cu ea, mi-am o întreagă orchestră de viorişti forţa întrerupsesem. pasă! Sunt ani de zile de când visez să dat seama că frământările mele sunt perfecţiunea. – Ştii cu cine te asemeni? am între- am pe cineva, un tânăr cu care să mă simple unduiri într-o ceşcuţă de cafea, M-am înălţat peste pervaz şi am bat-o şi tot eu i-am răspuns: Cu păsările întâlnesc, să râd, să plâng, să simt că în comparaţie cu talazurile uriaşe ce se rămas înmărmurit: în sală se afla o cerului. Când ridici braţele şi mânuieşti sunt iubită, dar vioara nu-mi permite. spărgeau în pieptul ei. singură persoană – o adolescentă. Avea arcuşul, dai impresia că vrei să zbori. Sunt la cheremul ei. Am rămas tăcuţi şi tulburaţi unul mâinile albe, ca de marmoră şi părul – Ridică şi tu fruntea, m-a îndemnat. A ridicat-o sus, cu ciudă şi cu dispe- în faţa celuilalt, neîndrăznind să ne risipit pe umeri. Ţinea ochii închişi, fără Nu mă ajuţi cu nimic, dacă te văd cu rare, de parcă ar fi vrut s-o facă ţăndări. privim în ochi: eu – de teamă să nu-mi să privească partitura şi se mişca cu aripile pline la pământ. – Mereu cu ea! Doar cu arcuşul şi cu trădez emoţiile; ea – de teamă să nu atâta graţie, încât părea că face parte Vorbeam ca doi prieteni care nu au partitura... Să-ţi spun cât exersez? Prac- văd că este speriată de ceea ce încă nu din sunetele cu care se juca. O priveam nevoie de prea multe cuvinte, ca să se tic – în permanenţă: câte 10-12 ore în se hotărâse să-mi mărturisească. fascinat. Devenise centrul Universului înţeleagă. şir. Asta e toată viaţa mea – doar mun- – Ştii la ce se rezumă farmecul unei meu. Nu mă puteam clinti din loc. Mă – Iartă-mă, am rugat-o. Sunt un că, doar efort. Fără odihnă. Fără iubire. lipitori? m-a întrebat, frământând cu temeam să şi respir, ca nu cumva să complexat. Fug mereu din faţa proble- Fără alte bucurii. Colegele mele trec mâinile franjuri feţei de masă. La faptul profanez acel miracol. Abia la ultimele melor. prin viaţă ca prin apă şi nu le pasă că că nu-şi dă seama cât este de dezgus- acorduri nu m-am putut abţine şi am – Suntem la fel. Şi eu încerc să nu- nu lasă nicio urmă după ele. Eu mereu tătoare! aplaudat-o cu entuziasm. mi dezamăgesc părinţii. Vor să devin sunt cu ochii pe ceea ce realizez şi sufăr A spus-o şi a izbucnit în plâns. Arcuşul a încremenit pe strune. Fata celebră, să cânt pe cele mai vestite ca o proastă, dacă azi nu reuşesc să fiu M-am ridicat s-o liniştesc, dar m-a oprit a deschis larg ochii şi m-a întrebat: scene ale lumii. Mă ocrotesc, mă ţin de- măcar un pic mai bună decât am fost cu gestul fluturat al mânii şi a conti- – Tu cine eşti? parte de prieteni, de odihnă, de iubire... ieri. E o teroare să trăieşti aşa... Acum, nuat: – Admiratorul tău. De mine însămi. imaginează-ţi ce s-ar întâmpla, dacă, în – Tatăl meu este o lipitoare. Una Ea şi-a ţuguiat buzele a neîncredere, – Te înţeleg. pofida tuturor interdicţiilor, m-aş îndră- care se complace cu dezgustul pe care ca un copil plin de pudoare şi a rostit: – Nu, nu mă înţelegi! Un om pasio- gosti de cineva şi m-aş căsători... ni-l provoacă. – Am încă foarte mult de exersat, nat de artă nu-şi poate controla des- A tăcut suficient de mult, ca să-mi – De ce vorbeşti aşa? până să merit admiraţia cuiva. tinul. E ca şi cum şi-ar vinde sufletul permită procesarea perspectivei pe care – Ne părăseşte... Divorţează de – Pe mine m-ai cucerit din prima! unui blestem. Talentul e un criminal intenţiona să mi-o descrie. mama. – Vorbeşte mai încet, te rog. desăvârşit: omoară orice sentiment ce – Ce s-ar întâmpla? am întrebat-o Şi-a şters ochii cu un şerveţel – De ce? nu-l slujește. A fi talentat echivalează curios. de hârtie, încercând să-şi înfrâneze – Să nu te audă profesoara mea. cu a fi nefericit. – Să presupunem că băiatul de care disperarea. – E o zgripţuroaică? – Dar bucuria afirmării? Procesul m-aş îndrăgosti ai fi chiar tu... Admiţi – Viaţa e alcătuită din probleme. – E mama mea. de creaţie nu recompensează celelalte aşa ceva? Toţi le avem. Doar că ale mele mi se A lăsat vioara pe masă şi s-a apropi- pierderi? – Ai zis deja: să presupunem. păreau cele mai mari. Mereu o condam- at de mine. Puţin uimită că un incompetent ca – Ei bine, dacă acesta ai fi tu, atunci nam pe mana că mă obligă să mun- – Bună! Sunt Cleopatra. mine încerca să pună la îndoială viziu- ţi-aş cere să mă părăseşti, deoarece te- cesc. Uneori îmi venea să strig la ea, Avea vocea catifelată. M-a tulburat. nea sa, Cleopatra s-a apropiat de mine, aş nenoroci. M-aş gândi numai la muzi- să-i spun că o urăsc, iar dânsa ducea pe – Cu cine am onoarea? a insistat. m-a privit în ochi şi a continuat: că. Aş trăi prin ea. M-aş devota creaţiei, umeri trădarea tatei, fără să scoată un – Cu Cezar. – Când simţi că nu ai niciun rost în uitând de mine, de familie, de noi, iar cuvânt, de teamă ca nu cumva să-mi – Cezar? a râs ea din toată inima. viaţă, cine ţi-l poate oferi: talentul sau tu vei suferi, căci viaţa ţi se va decolo- afecteze pregătirea de concurs... Ţi-am Deci, ai şi tu acasă o mamă-profesoară. iubirea? Care femeie preferă celebrita- ra treptat ca un afiş de teatru prins cu spus? Am ieşit în finală. Duminică e Predă istoria? tea în locul unei familii fericite? Cine pioneza pe un gard bătut de soare. ultimul concert. – Eu nu am casă, am rostit descum- renunţă la copii, de dragul gloriei? Câte – Exagerezi, am încercat s-o contra- Am strâns-o uşurel de mână. pănit şi am fugit. femei preferă să moară în singurătate, zic. – Vei reuşi. Mă simţeam penibil, ca un intrus în schimbul unei cariere strălucite? – Ba sunt lucidă. E cel mai trist din- – Îmi doresc această reuşită. De care intrase în biserică purtând în Foarte puţine! Doar cele condamnate tre destinele unei celebrităţi. E viitorul dragul mamei. Ca s-o ajut să treacă mai mână nu o lumânare, ci fitilul aprins al să fie talentate... Şi totuşi, când vrei să meu. Simt asta. uşor peste necaz. Doar că... unei bombe cu efect întârziat. Ceasul supravieţuieşti, cauţi măcar un motiv – Atunci renunţă. Şi-a frânt fraza în două şi a izbucnit ascuns al bombei bătea în inima mea şi pentru care ar merita să trăieşti. Şi ce – La ce? din nou în plâns. se numea iubire sau, cel puţin, o stare motiv mai important ca dragostea exis- – La muzică. – Linişteşte-te, am rugat-o. de îndrăgostire născută pe neaşteptate tă? Deocamdată nimeni nu a inventat – Nu pot. E viaţa mea... O vedeam cum se frământă, cum din scânteia unei melodii. De ce, oare, o nimic mai bun! luptă cu furtuna. Până la urmă, a reuşit mințisem? De ce mă ascunsesem după Nu-mi dădeam seama unde voia să Într-o altă după amiază, am primit să se calmeze şi m-a anunţat: un nume fals? De frică? De ruşine? ajungă. Vedeam doar că neliniştea ei un telefon de la ea. Părea agitată. M-a – Mama îmi propune să plecăm pes- Eram în primul an de liceu și, pe dădea mult peste margini. întrebat dacă ne putem întâlni undeva, te hotare. Vrea să mă ducă la Milano, la atunci, nu ştiam că pentru noi, adoles- – Dar s-o luăm pe rând... Mă placi? în oraş. Nicio problemă, i-am răspuns. Teatrul „La Scala”. REVISTA LITERARĂ #11 / 11

Vestea m-a năucit. Era o perspectivă nemaipomenită pentru ea, dar urma s-o pierd, să n-o mai văd, iar eu mă RAFT obişnuisem într-atât cu ea, încât mi se părea inadmisibil să ne despărţim. Pe faţă mi s-a aşternut surpriza – surpriza omului inconştient de ceea ce i se întâmplă. – De ce taci? m-a întrebat. Îmi venea să îngenunchez în faţa ei şi s-o implor să nu mă părăsească. Îmi venea să-mi scot sufletul în palme, MARK FORSYTH oferindu-i tot ce aveam mai bun şi mai frumos în el, ca SCURTĂ ISTORIE A BEȚIEI să contrabalansez motivul ce o obligă să plece, dar nu TRADUCERE DE CRISTIAN FULAȘ am reuşit decât să-i spun în şoaptă: – Mă simt în pielea unui copil abandonat, pe care IAȘI, EDITURA POLIROM, viaţa refuză să-l înfieze. 2018

Duminică, alungat de nerăbdare, am zburat spre sala de concerte. Venisem mai devreme, cu flori în mână şi cu remuşcări în inimă. Trăiam un fel de dedublare a con- ştiinţei. Pe de o parte, mă rugam să fie cea mai bună şi să învingă, iar pe de alta speram să piardă şi să rămână BEȚIA ȘI ISTORIILE EI singura lumină pe care o aveam în viaţă. Ştiam că şansa e de partea ei: la cei 16 ani pe care de ADRIAN CIUBOTARU abia îi împlinise, adunase o mulţime de premii şi medalii ce confirmau că merita să meargă mai departe. „Dar tu? striga în mine egoismul. Tu nu meriţi nimic?” Poate că meritam şi eu ceva. Dar nu un sacrificiu atât a întrebarea ce este beția, autorul cărții pe franțuzul e rafinat pentru că bea vin, iar englezul de mare. La urma-urmei, cine eram eu pentru ea? Un care v-o recomand spre lectură, Mark Forsyth, e agresiv pentru că preferă berea. Și culmea e că nimeni! Un neavenit, pe care îl acceptase ca pe unica per- Lrăspunde aproape augustinian: „dacă nu-mi ne comportăm în funcție de eticheta de pe sticle soană căreia i se putea destăinui. Singurătatea ei fusese pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este și nu în funcție de gradul de alcoolemie real, care aliatul meu. În rest, toate erau pretexte ale fanteziei. (...), dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care în- reflectă întotdeauna neutru și imparțial nu calitatea Sala era arhiplină. Tatăl ei stătea împietrit în primele treabă, nu mai știu.” Într-adevăr, beția e o taină. băuturii ingurgitate, ci măsura nesimțirii noastre. rânduri, dosindu-şi sentimentele după o mască de om Dar misterioasă este nu atât revelația maimuțelor Dar nu vă speriați! Cartea britanicului (se putea total impasibil. Nu avea nimic cu muzica (poate de asta urlătoare cu mantie sau a primilor oameni care altfel?) Mark Forsyth, Scurtă istorie a beției, nu este şi ajunsese la divorţ cu mama ei). În schimb, fiica lor era au observat că, fermentând, zeama unor fructe doar o subtilă analiză filozofică a raporturilor cât întruchiparea inspiraţiei. De cum a apărut pe scenă, a se transformă într-o licoare cu efecte inegalabile se poate de încâlcite între împricinata apucătură provocat entuziasmul nenumăraţilor simpatizanţi. Era asupra firii, cât urmările surprinzător de mari și și evoluția ori, după caz, involuția speciei umane. firească, sinceră, tulburătoare. În mâna ei, vioara nu mai mai ales durabile pe care le-au avut niște activități La drept vorbind, analiza durează atât cât ar dura era un instrument cu coarde, ci o fiinţă. Se contopea cu aparent marginale, precum trasul la măsea ritualic un aperitiv de calitate, adică suficient de mult ea. Deveneau o singură emoţie. Până şi eu (un neversat) și pileala ocazională, asupra mersului, deseori foarte ca să-ți stârnească apetitul, dar nu destul ca să înţelegeam că nu interpreta ceva la vioară, ci trăia. Se nesigur, al civilizației umane. te facă să sari peste bucate direct în mreaja lui zidea din sunete. Renăştea prin ele, conferind o altă viaţă Să nu ne îmbătăm cu apă rece, ci numai cu tăria Bacchus. Scopul urmărit este de arăta „cum, de ce, bucăţii muzicale. triplu distilată a adevărului: fenomen cvasiuniversal, unde și când s-au îmbătat oamenii, din Epoca de Eram sedus, vrăjit, îngenuncheat. beția a marcat indelebil (încercați să rostiți acest Piatră până în prezent”. Punct țintit, punct ochit: Triumful ei a fost incontestabil: sala s-a ridicat în cuvânt isteț la capătul unei înflăcărat simpozion istoria povestită de Forsyth e savuroasă în sine, picioare. Ovaţiile nu mai conteneau. O ploaie de flori i s-a literar!) mentalitatea și creativitatea oamenilor, o dar savuros e și stilul diegezei. Sunt surprinse aşternut la picioare. Doar eu stăteam pierdut lângă scenă, bună parte din cele mai importante decizii și op- cele mai importante etape din cronologia viciului: neştiind ce să fac cu cele câteva narcise cumpărate cu țiuni, inclusiv politice și militare ș.a.m.d. Condiția de la competiția străveche între „zeița hâțânelii”, ultimii bănuţi pe care îi aveam. umană în sine este inseparabilă de alcool, orice Inana, și zeul înțelepciunii Enki, în care învinge Aşa şi am ieşit cu florile în mână şi cu capul între sforțare de a o defini nu mai poate face abstracție cel care bea mai multă bere locală (un terci de orz umeri, strivit de iminenţa despărţirii. Cleopatra însă m-a de subsecventul viciu. Căci reflexele noastre, de fermentat), adică divina doamnă a panteonului ajuns din urmă în holul principal şi mi-a strigat: la cele motorii la cele culturale, sunt deseori arti- sumerian, înfrângerea lui Enki însemnând și dis- – Aşteaptă! Nu plec nicăieri! Rămân... culate sau dezarticulate de ceea ce am consumat pariția înțelepciunii de pe glob, până la miturile și – Cum adică rămâi? Ai câştigat concursul. în prealabil. Ne-am obișnuit să judecăm acțiunile legendele care încă obnubilează istoria adevărată – Da, l-am câştigat, dar nu vreau să te pierd pe tine. celorlalți în funcție de cât au băut, dar și de cât a prohibiției americane. – Nu poţi să renunţi la muzică. nu au băut sau nu au vrut să bea. Un tip mereu Deși autorul afirmă, spre final, că „istoria e în – Nici la tine nu pot să renunţ. treaz, ca Putin, inspiră mai curând frică decât ceață chiar și în cele mai favorabile momente”, – Eşti născută să trăieşti pe scenă. încredere. Mai mult, generăm diferențe culturale inclusiv istoria beției, care „nu poate fi rememo- – Ba sunt născută să iubesc! artificiale (pe altfel, ce poate fi mai firesc decât rată niciodată cu exactitate”, cartea merită citită – Nu cred că poţi avea şi slavă, şi iubire. Urmează-ţi asocierea beției cu artificiul?) după tipul de alcool nu numai de dragul faptelor pe care le relatează calea. Mergi la studii în străinătate. consumat: credem neclintiți, cel puțin în prima și manierei în care o face, ci și pentru a încerca să – Doar dacă mergi şi tu cu mine. fază a oricărei meditații de speluncă, în faptul că ne înțelegem mai bine, ca specie. Fără ipocrizie. – Nu va schimba nimic. – M-ar face fericită. – Ai muzica. – Te vreau pe tine. – Voi deveni balastul tău. Mă voi dispreţui. CARTIER DE COLECȚIE | NR. 18 – Să încercăm! – Nu! Pleacă. Şi a plecat... GRIGORE VIERU De sus, cernea o ploaie lăcrimoasă. Oraşul era trist, cu NUMELE TĂU măşti înloc de oameni: o stare de părăsire generală. EDIȚIE JUBILIARĂ CU O PREFAȚĂ DE BOGDAN CREȚU În lipsa Cleopatrei, am devenit un singuratic. Nimic CARTIER DE COLECȚIE NR. 18 nu mă satisfăcea: pierdusem armonia. Unicul lucru pe care mai puteam să-l fac era să-mi trăiesc viaţa ca pe un sfârşit de săptămână, în care ştii bine că nu ai ce aştep- „«Numele tău» a avut, prin toată această pledoarie extraordinară în epocă, forța ta, că totul a dispărut, că nimeni nu-ţi va trece pragul şi de a marca începutul unui reviriment național nu numai în literatura de dincolo nimănui nu-i va păsa că eşti nefericit. de Prut, dar și în istoria ei. Volumul nu este o colecție de lozinci, ci cartea unui poet adevărat, care a știut să își acordeze lira în așa fel încât cântecul său orfic (orfismul e una dintre dominantele poeziei lui Vieru) să miște conștiințele. Și a făcut-o, chiar dacă această adecvare la nevoile unor cititori pentru care marea * Fragment din romanul în curs de apariție poezie modernă era o necunoscută a însemnat o simplificare voită a discursului!” „Străina”. Bogdan CREȚU 12 / REVISTA LITERARĂ #11

POEZIE INSULA SILOGISMELOR de ARCADIE SUCEVEANU

ARCADIE SUCEVEANU S-A NĂSCUT LA 16 NOIEMBRIE 1952, ÎN COMUNA SUCEVENI, REGIUNEA CERNĂUŢI. A ABSOLVIT UNIVERSITATEA DE STAT DIN CERNĂUŢI, FACULTATEA DE FILOLOGIE, SECŢIA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ (1974). PROFESOR LA ŞCOALA MEDIE DIN HORBOVA-HERŢA (1974-1979), REDACTOR ŞI REDACTOR-ŞEF AL EDITURII LITERATURA ARTISTICĂ (HYPERION) DIN CHIŞINĂU (1979-1990), VICEPREŞEDINTE AL UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. MOLDOVA (1990-2010). DIN 2010 PÂNĂ ÎN PREZENT PREŞEDINTE AL USM. PREŞEDINTE AL FILIALEI CHIŞINĂU A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (2005-2013). MEMBRU-FONDATOR AL PEN-CLUBULUI DIN MOLDOVA. A PUBLICAT VOLUMELE DE POEZIE: „MĂ CHEAMĂ CUVINTELE” (1979), „ŢĂRMUL DE ECHILIBRU” (1982), „MESAJE LA SFÂRŞIT DE MILENIU” (1987), „ARHIVELE GOLGOTEI” (1990), „SECUNDA CARE SUNT EU” (1992), „ETERNA DANEMARCĂ” (1995), „ÎNFRUNTAREA LUI HERACLIT” (1998), „MĂRUL ÎNDRĂGOSTIT DE VIERME” (1999), „CAVALERUL ÎNZADAR” (2001), „ZARURI PICTATE” (2003), „CORABIA DE LA MANSARDĂ” (2004), ARCA DIES (2008), 101 POEME (2009), „CAFENEAUA NEVERMORE” (2011), „FIINȚE, UMBRE, EPIFANII” (2011), „PROFESIONIST AL HIMEREI” (2012), „VREMEA LEULUI PORTOCALIU” (2012), „FERESTRE STINSE DE ÎNGERI” (2014), „PERSONAJELE LUI ERASM” (2016), „O SUTĂ ȘI UNA DE POEZII”, ANTOLOGIE (2017). VOLUME DE ESEISTICĂ: „EMISFERELE DE MAGDEBURG” (2005), „FRUMUSEȚEA SUBVERSIVĂ” (2012), „CARIATIDE ȘI COLOANE” (2013). AUTOR A NUMEROASE CĂRŢI PENTRU COPII: „A FUGIT MELCUL DE-ACASĂ” (1984), „ORA CINCI FĂRĂ DOI FULGI” (1986), „ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ” (1989), „RAŢA ŞI ARHIMEDE” (2000), „ŞTIUCA LA ŞCOALĂ” (2002), „CHEIŢE PENTRU VISE” (2005), „LUMEA CA O POVESTE” (2009), „GREIERUL CARE S-CRI-CRI-E” (2012), „ÎNTREBĂRI COLORATE” (2014), „UN SECRET PE COTCODACNET” (2016) Ş.A. LAUREAT AL MAI MULTOR PREMII, ÎNTRE CARE: PREMIUL NAŢIONAL AL R. MOLDOVA (1998), PREMIUL ACADEMIEI ROMÂNE (1997), PREMIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN MOLDOVA (1987, 1995, 1999, 2000, 2002), PREMIUL PENTRU POEZIE „CENTENAR LUCIAN BLAGA” (CLUJ-NAPOCA,1995), PREMIUL REVISTEI „POESIS” (SATU-MARE, 2006), MARELE PREMIU AL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „DRUMURI DE SPICE” (UZDIN, SERBIA, 2013), PREMIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (2015), MARELE PREMIU CUNUNA DE LAURI DE LA BALCIC ÎN CADRUL TURNIRULUI DE POEZIE ORGANIZAT DE USR (2015). LAUREAT AL DIPLOMEI CONSILIULUI INTERNAȚIONAL AL CĂRȚII PENTRU COPII ȘI TINERET PE LÂNGĂ UNESCO (IBBY) (2004, AFRICA DE SUD; 2014, MEXIC). MEDALIA „MIHAI EMINESCU” (2000); TITLUL ONORIFIC „MAESTRU AL LITERATURII” (2001); MEDALIA „DIMITRIE CANTEMIR” A ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A R. MOLDOVA (2010); ORDINUL „GLORIA MUNCII” AL R. MOLDOVA (2010); ORDINUL DE ONOARE AL R. MOLDOVA (2012); ORDINUL ROMÂNIEI „MERITUL CULTURAL” ÎN GRAD DE „COMANDOR” (2014). CĂRȚILE DE POEZIE ALE LUI ARCADIE SUCEVEANU AU FOST TRADUSE ÎN LIMBILE RUSĂ, UCRAINEANĂ, AZERĂ. SELECŢII DIN VERSURILE SALE AU APĂRUT ÎN DIVERSE ANTOLOGII DIN ROMÂNIA, UCRAINA, RUSIA, TURCIA, AZERBAIJAN, BIELARUS, MACEDONIA, BULGARIA, SLOVACIA, SUEDIA, ITALIA, BELGIA, FRANŢA, AUSTRIA, OLANDA, CEHIA.

REPORTAJ DIN CIRCUMSCRIPȚIA MĂRULUI împărtășind soarta adevărului-tabu pe care vei înainta, vei înainta... (Auctore, iar nu taci? Așadar, se umflaseră drojdiile mitului Nu tac, nu!), Fericită rămâne numai lumea de-afară și Iona aderase la principiile soarta poemului interzis, Norii din cerul acesta își fac bagajele chitului a poemului harponat, prins cu plasa, pe care va veni ea într-o zi Cel care pleacă cântă un cântec de drum De după draperii, de după perete, să-l scrie cu coasa se revărsase în stradă teatrul de marionete, un carnaval de cuvinte, sentimente prevăzute cu gură, ÎN DELTA NILULUI A VENIT TOAMNA acrobați, mâncători de flăcări, BLUES LA PLECAREA GÂȘTELOR SĂLBATICE deșertul numit facebook, sfârșit de lite- Meserie de-o viață, vânătoarea de lei ratură Viața, această industrie falimentară... ea te învață cum să adormi cu ochii deschiși, cum să privești moartea în față Acum îngerul era personajul feroce Pierdusem la bursă toți banii, ca pe o ființă prietenoasă... cu mască de fier, pierdusem toate corăbiile și un fel de moldo-vlah farul din Alexandria Sezon după sezon, cu mașina de teren în uniformă de ienicer, sau călare pe elefanți – așa am străbătut plimbându-se tacticos Iar mâine în zori deșertul de la un capăt la altul printre hermeneuți, profeți, fracturiști va veni Lichidatorul. Plopii pe jumătate Noaptea, pe malul Nilului am aprins și alte asemenea elemente îngălbeniți, plecarea gâștelor sălbatice focuri înalte, purtând tricouri pe care anunță predestinarea. Ca din senin, diminețile, ne preparam cafeaua direct pe scria „Trebuie să riști” apare și punctul. În toate contabilitățile nisipul din dune. Eram toți acolo: sau „Fără rime, fără sentimente” trupului tău se face acum socoteala. Cel care sunt Stefanidis, Leones (spirit aproape ubicuu), stă față în față cu cel care am fost: Teophilios, E-milios, Iliakis bătrânul... Pianul din salon își adaptase o mănușă desperecheată în fața altei Dar nu lipseau nici Enkidu, nici Hemingway, nici de mult uvertura mănuși desperecheate bunul Nichita (de la el învățasem, pe rând, la tobă și două trompete (Auctore, mai din câte părți se compune tacă-ți gura!), E târziu, e târziu. Și mâine în zori pușca) iar în circumscripția mărului va veni Lichidatorul, toate afacerile („pentru că”, „deoarece”, „bineînțeles”) se vor încheia. Călare pe falimente și Era vremea piramidelor și a cactușilor Viermele era eternul ales plusvaloare dispar negustorii... Negreșit, înfloriți. În ochii noștri încă mai fumegau mâine în zori vor cădea toate cheile deodată ruinele Bibliotecii din Alexandria Și viața ta? Iar viața mea pe caldarâm. Semnul de pe ecran În barăci de tir, trecuse aproape fără nimic din ce indică infarctul – din ultimul punct se va într-o competiție pe viață și moarte, mi-a promis, prelinge neîntreruptă o linie, ne-am scris poemele pe nisipul deșertului REVISTA LITERARĂ #11 / 13

Celor rămași acasă le-am trimis cărți poștale vom trece de ultimul istm e inima ta de-altădată – o atingi și iată cu zăpezile de pe Kilimanjaro, și vom ajunge la Steaua chimerică, nu-ți este frică Cu praf de pușcă înmuiat în sânge de leu iar de acolo – la insula zisă a Silogismelor ne-am pictat visele pe pereții de peșteră (cea care nu-i trecută pe nicio hartă, Mâna înaintează ca într-o cameră obscură, ai zilei de ieri, ai zilei de mâine decât poate pe harta lui Ptolemeu, deși am motive trupul o urmează-n neștire, să mă îndoiesc de-acest lucru) ai străbătut de mult argintul pur al oglinzii Tinerețea ne-a fost frânghia de mătase acum iată-te ajuns la scoarța de plumb și siliciu, pe care-am dansat deasupra prăpastiei, fericiți Acolo, acolo, la la negrul acesta de smoală, capătul valurilor, în apele libere, unde materia se dematerializează ușor și Nici nu am prins de veste când cuvintele noastre în apele internaționale cu adevărat, devine memorie luminoasă cu miros de sânge au atras hienele. Nimeni nu sub un soare confuz și străin, a băgat de seamă când sub un soare tot mai confuz și tot mai străin, Aici e aici sau aici e dincolo? – aparatul nostru de fotografiat a început vom desface, ca pe un arc de ceasornic, îndrăznești să întrebi, în timp ce să producă amintiri râul lui Heraclit Viermele te conduce spre terasa galbenă, și vom reinventa timpul rugându-te să vorbești mai încet: Într-o zi, în delta Nilului a venit toamna „Să nu se încrețească oglinda de partea cealaltă... și iluziile noastre s-au stins o dată cu havana Căci, așa cum presupun că știi, prietenului Hemingway P.S. tot ce există aici...” Acum lintița e tot mai galbenă, mai solzoasă Ți-am pus – Arca dies – masca numelui latinesc, Acum vorbele noastre, tăcute și friguroase, ca din întâmplare, uitasem că moartea Ultimele cuvinte nu le auzi, aproape ar putea întoarce cursul râului vorbe ște în toate limbile deodată căci între timp mâna ta a ieșit din oglindă îndărăt și acum scrie pe dunga norului sângeriu, pe-o filă albă de ceață, În nopțile lungi de iarnă, retrași în bibliotecă, într-o grațioasă levitație ne povestim viața: deșert cu deșert, ACUM CE SE MAI POATE? deasupra ninsorii, oază cu oază, urmă de leu lângă urmă de leu într-o libertate fără de margini Pustiul ni s-a scurs printre degete, Africa Toate vorbele au fost spuse e continentul scufundat în pereți toate cărțile au fost scrise zeii au fost capturați de oameni Previzibili și concilianți, leii livrești ai hârtiei și condamnați la moarte MĂNUȘA se înalță și ne ling sarea cuvintelor de pe mâini, de pe pleoape Încă acum aproape patru decenii De niciunde, cade în fața ta pe asfalt un tânăr poet naturist se întreba nedumerit: o mănușă Îmbătrânită, excesiv de „Unde fuge mercurul, unde fuge mercurul?” narativă și sentimentală, pușca din colț Poetul acela acum e aproape bătrân Tragi mașina pe dreapta, te apleci și o ridici: e gata să ne spună o altă poveste și de mult e celebru da, nu te-ai înșelat, e o mănușă, dar de nicăieri niciodată nu i-a venit o mănușă neagră vreun răspuns Dacă ar exista îngeri negri, ai fi zis INSULA SILOGISMELOR În spatele ușilor se aud șoapte că e o pană de înger judecătorii și-au citit de mult toate sentințele Din nou galionul își înalță catargele Cu inocența viermelui din măr, au separat De dimineață ninsese, nu se vedeau urme pe zăpadă părțile de întreg, au extras din imposibil Dacă cineva ar fi fost de față, Steaguri galbene de ceață posibilul v-ați fi privit cu subînțeles agită la țărm vameșii Dacă ai fi fost mușchetar, ai fi ridicat-o, poate, Toți cei din jur se fac că înțeleg în vârful floretei - Unde ții calea, navigatorule? ce se întâmplă. Dar vaporul nostru - Spre Steaua chimerică, înaintează puțin înclinat Faci în fața ei o reverență, oricum, spre insula Silogismelor... Acolo, acolo și e mare îngrijorare în camera motoarelor ca la ridicarea unei cortine vom întoarce râul lui Heraclit îndărăt (aici la capătul valurilor, aici la capătul lumii) și vom reinventa timpul E o conspirație a destinului? Ud de întuneric și fumegând, o sugestie? un mesaj? Martie nebunul a tras cu arcul, semn că sufletul se întreabă: musonii își schimbă direcția Să fie himera scăpată din ghearele corbului și ne vom putea relua călătoria sub noi Acum, acum, ce se mai poate? lui Poe? auspicii Hieroglifa neagră căzută din cuvântul acela? În sfârșit, negația pe care de la un timp În urmă rămân orașe și porturi, fluvii albastre, o aștepți? căi ferate, biblioteci, lumini și fantasme... TERASA GALBENĂ Soarele coborând ni se poziționează, iată, din spate Mai demult, ai fi trecut grăbit pe alături Centaurul, emblema postmodernității târzii, În noapte scrisul tău a ieșit de pe coală Mai demult, nu ți-ar fi trecut prin minte ne picură-n creștet... și a continuat în oglindă asemenea gânduri

E-hei, Arca dies, frenetică Arca dies – În spațiul dindărătul oglinzii La marginea păduricii de ulmi, e orașul subpământean în care frunzele îngălbenite peste noapte cu nostalgie te gândești la zilele se află Muzeul figurilor de umbră par a fi dovada certă a complicității: când, lângă Arhipelagul Antilelor, Bați la ușă, intri și vorbești cu custodele ne-am iubit pe furiș în sala mașinilor... (un Vierme cu ochelari) de ce tocmai acum și cine La Nil, îți mai amintești?, egiptenii ne-au ospătat ți-a trimis mănușa? Și, vorba aceea: cu ouă de crocodil „Aici e marginea ființei, aici se retrag toți, ce formă-a mâinii așteaptă și ne-au împodobit cu pene de ibis... zice Viermele în dialectu-i ridicol, să i-o dai? La Fluviul Galben am practicat yoga și se adună cum călătorii ce vor să plece-n America – am avut revelația întoarcerii roții... fără să se întrebe dacă există Desigur, vei urca în mașină În Marea Sargaselor am înțeles întâia oară America... Ei, dar asta, ei, dar asta e o și vei pleca mai departe. Desigur, îți vei găsi că nașterea nu-i decât un hiatus al morții... altă poveste” o explicație, îți vei căuta un alibi (un timp, te vei bucura de alibiul disperat De data aceasta, vom merge pe un drum Pe un perete stau înșirate al acestui soare zglobiu de octombrie) pe care n-am mai fost niciodată chipurile tale de odinioară, în ordine inversă vom călători solitari Zilele, ploile, înserările – pe toate le poți vedea Dar nu vei mai putea face abstracție sub pavilionul unei țări necunoscute înșirate în cópii, ca frunzele de tutun că ai văzut o mănușă neagră Cu norii spânzurând de catarge, Stai față în față cu viața ta, cu sinele tău: apărută de niciunde în fața ta cu umbra existenței atingând marginile metafizicii, pocalul acesta plin cu sânge e nașterea ta, pe asfalt cu un cântec ce nu va mai ajunge la țărm, monada aceasta fierbinte ce parcă ticăie, ticăie, 14 / REVISTA LITERARĂ #11

STUDII

FONDUL ARHETIPAL ŞI PERSPECTIVA REGĂSIRII SINELUI ÎN POEMUL LEONIDEI LARI de TIMOFEI ROȘCA

entru a se apropia de absolut şi cende nu numai în aventura mitului, amintirii, al iubirii, al sufletului, al To- lui vorbeşte despre cele menţionate: a da glas, totodată, zbuciumului aşa cum le-am moştenit din Renaştere, tului sau al Marelui Tot, cum ar spune în Antichitate, sibila era femeia căreia Psău lăuntric, sufletesc, Leonida dar şi în timpul mitic, în religia lui, Lucian Blaga. i se atribuia darul de a prezice viito- Lari a avut nevoie totdeauna de un adică în natura lui hieratică, ezoterică, „Prinţul de aur”, sau „solarul prinţ”, rul. Personajul convine în mai multe interlocutor imaginar. Nu pentru a se antropomorfică, legată de valorile idea- ar fi „dublura”, raţiunea divină, care i sensuri: ca motiv, ca prilej de sugerare a lamenta, căci scopul ei, ca la oricare tice, depozitate în latenţe. se „revelă” poetei, tot astfel cum auto- unor predispoziţii referitoare la timpul neoromantic, a fost şi a rămas sfidarea, cunoaşterea, „căutarea înăuntrul meu” în care trăim şi, nu în ultimul rând, ca depăşirea limitelor, ci pentru a găsi Pornind de la ipoteza totemismului, presupune reîntoarcere, prin sinele, orientare inspirată spre absolut. Să nu calea nebătătorită spre absolutul râvnit. a organicităţii omului şi naturii, Leoni- general, bineînţeles, la matricea spi- uităm și faptul că poemul Sibila este Era şi de aşteptat ca poeta să-şi caute da Lari dă dovadă de o viziune dedu- rituală, la „vechea cetate”, căci numai dedicat lui Mihai Eminescu. şi să-şi aleagă mijlocitorul în universul blată. Fără să piardă din vedere elemen- astfel poţi fi „unul întreg,/ dezlegat de sublimităţilor arhetipale: lumina, apa, tul sau cadrul naturistic propriu-zis, ură şi minciună,/ de frică, şovăire şi Important este, în cazul de faţă, focul, vântul etc., precum şi în lumea ceea ce îi serveşte ca fond al spectaco- patimă deşartă,/ prielnice toate numai să se ia în calcul arta transcenderii personajelor simbolice, cu valoare arhe- lului vizionar, într-un mod tot atât de animalului,/ care ne pândeşte din în universul personajului mitic, din tipală, tentate de absolut – prin toate ingenios, ea îl pune în rol, obţinând alt sânge”. Este, spune poeta, „perioada fa- perspectiva căruia autoarea poemului demonstrându-se variate perspective spectacol şi mai semnificativ, susţinut, cerii de sine în noi” – proces caracteris- va trebui să vorbească despre „tânărul şi strategii neaşteptate, mai cu seamă de data aceasta, cu mijloace simbolice, tic prin epuizarea de sine, progresivă şi înspăimântat de singurătate”, atras de în poemele de proporţii: Marele vânt, mitice, parabolice etc. Nu scenele sau extensivă, frenetică, în ultima instanţă, acea „privire ne-nţeleasă”, „amestec Sibila, Învingătoarele spaţii, Destinul rolurile contează, ci, mai curând, stările, cum ar fi în cazul „spaţiului iubirii”, de-ncântare şi uimire”, adică de „femeia lui Orfeu. Poemul priveşte, totodată, suspinele, reacţiile, adică viaţa lăuntri- când „devii sămânţă, şi sol”, ca şi prede- fără corp şi fără glas”, exponentă a unui trezirea ancestralului, arhetipalului din că, focarul nestins al celor ce se caută cesorii, „cei aleşi înaintea noastră”. „neam stelar înaripat”, „nepomenit pe conştiinţa umană, peste care se depu- şi se regăsesc cu greu: „Tu, Mare Vânt...” Prin procedeul cosmicizării, ca şi la hărţi şi nici pe pagini”. sese gheţarul secolului trecut, aşa încât „– a auzit – şi iară/ Îl arse înăuntru, vru marii romantici, poeta lărgeşte viziu- În rol de „sibilă” este şi eul poetic poemul, ca şi mare parte din poezia să zică:/ „Dar sunt aici...” – şi amuţi de nea. A fi un tot întreg prin lumină, ca larian care pare, deseori, a se dedubla, lariană, îşi asumă şi o funcţie vectorală, frică/ La amintirea că-ar foşni-într-o „sămânţă şi sol” – iată o viziune a struc- a vorbi din numele său și, totodată, al din interior. doară/ Şi-atât-totuna n-ar rosti nimică”. turii universului pe care o sugerează celorlalți. Graţie tipologizării arhetipale, poe- „Nevederea” „lui” este marea dramă Leonida Lari în poemul său. mul neoromantic a suferit structurări a „femeii”, dar nu mai puţin importan- Fireşte, este vorba şi de o lumină Structura conceptuală şi compozi- organice, adâncindu-se tot mai insistent te sunt conştiinţa existenţei, prezenţei a sufletului, care prefigurează planeta ţională este asemănătoare cu cea din în marile sensuri ontologice, pentru a lui, fie şi invizibile, și mai cu seamă, fiinţării noastre, „Dasein”-ul, cum ar zice Luceafărul eminescian, cu deosebirea face lumina mai vie în realitatea con- frământările. Leonida Lari e în posesia Martin Heidegger, şi poeta nu întârzie că rolurile sunt inversate: principiul cret-istorică. unei viziuni a eterului în mişcare, din să demonstreze, cum se degajă acea feminin este superior celui masculin – Ca să fie şi mai prezentă în structuri- ale cărui structuri extrage, la modul energie interspaţială din dragoste şi structură întâlnită şi la alţi poeţi (la Ion le existenţialului, în aşa-numitele „spaţii imaginar şi intuitiv, substanţa matrici- dor, în mod „nevăzut”, de „ceea ce se Barbu, de pildă, în Riga Crypto şi lapo- învingătoare” ale cugetului şi trăirii, ală, ancestrală, valenţele latente – pro- vede,/ se aude, se atinge/ cu un atât de na Enigel). Şi nu numai atât. În poemul poeta individualizează arhetipalul, an- dus artistic foarte important pentru mare dor...”. larian, lumea „de sus” este muza, cu cestralul. Acesta se justifică prin exis- a conştientiza rezervele lăuntrice ale La începutul poemului, în capitolul chip metaforic de „femeie fără corp şi tenţa şi prestanţa personajelor, eroilor, voinţei omului sau ale unui neam. întâi, autoarea ne avertiza: „E de ne- fără glas”, expresie a idealului feminin tipurilor fantastice, fantomelor, proto- Textul poemului capătă, pe alocuri, iertat aproape/ să vezi inima cuiva,/ eminescian, pe când exponent al lumii tipurilor etc. Mai mult: prezenţa lor e caracter biblic sau mesianic. Autoarea pentru care multe din cele/ trăite de noi pământeşti e „poetul”, „un tânăr” „cu teatralizată, dialogizată. Ţinta poeziei, ca şi cum ar vorbi şi ar observa în/ cu zi de zi/ sunt nişte simple simboluri”. chip distins... aprins de-un foc ascuns”, în cazul dat, e taina universului, dar şi maxime, tâlcuri, aşchii axiomatice ori Indubitabil, o asemenea „inimă” este cu „o vrere/ De-a dezlega ceva de ne-n- regăsirea de noi înşine în stări, forme, slogane, gen: „El desluşi – o zvâcnire/ falsă, precară. În poezia Leonidei Lari, ţeles”, privindu-și „viitorul” – „...un act relaţii, cum ar fi în primul poem amin- De undeva din slăvi”, „că pasul/ făcut înţelesul de inimă coincide cu cel de dement/ De a plăti mereu orice trăire”, tit, Marele vânt. mai ieri/ fusese o greşeală/ ce-l pustii”, raţiune, de îngândurare, de conştiinţă ca în cazul autorului Luceafărului. „El, care a stârnit cu-n gest schimbare/ creatoare, în ultima instanţă, substanţa Aşa cum la George Bacovia, de în oameni şi-n natură”, „Şi-ntrezări în întregului sufletesc universal sau naţio- În dreptul stării lui de singurătate pildă, „plumbul” ontologizează întregul vremi, pe-un nor de vise/ Un înţelept nal, când totul „din mine”-le poetei „îşi creatoare, „luna” (ca şi în Scrisoarea I) complex simbolic al poeziei, tot astfel cărunt cu o carte-n mână/ aşa e dar... se ia rămas bun”, devine „câştigul înţelep- apare ca un agent al reveriei care îi pro- „vântul” conturează profilul ontologic al mai cădea să-nveţe...”, „... şi-avu o tresă- telor spaţii”. voacă surprinzătoarea revelaţie a acelui poeziei Leonidei Lari, structura tempe- rire, ca cel care pierzând o amăgire/ îşi „cineva”. Este întâlnirea de vis cu idealul ramentală a autoarei volumului Marele aminteşte că a înscris-o-n sine”. Atât în poezia lirică propriu-zisă, cât artistic, dublat deseori de cel erotic, vânt (1980). E un poem despre sublim, şi în poemele sale, Leonida Lari mizează iluzia fiind singura în stare să-l salveze despre puterile acumulate în fire, dar şi Un prototip de o cuceritoare semnifi- deseori pe resursele mitice, antice, de de teroarea singurătăţii şi a înstrăinării. despre răbdare, despre „tristeţea noas- caţie metafizică e şi „prinţul de aur” din legendă. Mitul îi livrează poetei nu nu- De menţionat că acea „iluzie” fascinează tră binefăcătoare”, care se cere restruc- poemul Învingătoarele spaţii. Autoarea mai motive, subiecte, adecvate căutări- cu „privirea”. Asistăm la o vizualizare turată, epurată, prin „vântul” voinţei şi a recurs la discursul secvenţial, poemul lor poetice, dar şi personaje cu cele mai insolită, ce comunică fără cuvinte, prin năzuinţei noastre înfundate în subcon- fiind structurat pe şapte capitole. înzestrate capacităţi de reprezentare, prezenţă, „în imagini”. La început e ştient, în latenţe, ca în mit. Poemul e ca În ordine vizionară, delimităm imaginare sau intuitive. „răsuflare”, apoi „amestec de-ncântare o epopee alegorică, orientată să desco- câteva spaţii temporale metamorfotice: Un exemplu elocvent, în acest sens, şi uimire”, apoi „femeie surâzândă”. Or, pere această voinţă. Eul poetic trans- genetic, voliţional, al memoriei sau e şi poemul Sibila. Însuşi titlul poemu- sensul însuşi al „feminităţii” e o „iluzie” REVISTA LITERARĂ #11 / 15

care îl mai vizitase în vis, ca „zburătorul” mi- Se deapănă în paralel, aşadar, firele epo- tic. De data aceasta însă, se insistă pe relaţia peii celor doi împătimiţi ai tainelor, indicaţi propriu-zisă, pe ideea de sacrificiu, de sufe- în text cu termenii de „Ea” şi „El”. În această rinţă, înțeleasă ca taină în sine, încriptată. formulă, poemul se înfăţişează ca un studiu SEMN Rămânerea ei în „sfera lui” e dilema- aprofundat în „vede” şi în „rune”, adică în tică, întrucât e vorba de „O legătură ce ar adâncimile ancestrale, arhetipale ale civi- DE CARTE însemna/ Dezicerea de starea ei stelară –/Ea lizaţiei, în matricile valorice ale sufletului, să se-mbrace-n vreme nu putea,/ El nu putea respectiv – în miezul dramei destinale a lui ieşi din vreme-afară”. Învinge principiul Orfeu, a cântăreţului, atins de focul dorului, iubirii, care se confundă cu moartea. „transmis în sânge”. Reacţia e de o „nebu- Urmează etapa acomodării: „Primind nie” totală, căci se produce prin cântec, prin o altă lege...”, „să primească-această nouă „vers”, deci prin stările de vârf ale existenţei viaţă”. E, poate, cea mai spectaculoasă din sufleteşti, răscolind toate tainele universului: poem, vizând „darul de-a vedea la depărtări”, „De dor atins, el-foc ascuns, el-vers,/ El – adi- ANTONINA SÂRBU CONSTANȚA TÂRȚĂU. „amintirea ce-o să fie” – valori sacerdotale de ere, el – însingurare,/ A prins să se desfaşe-n ULTIMUL DIALOG care nu te poţi desprinde. Un contrast izbitor univers/ Încet, apoi din ce în ce mai tare...” CHIȘINĂU, EDITURA ARC, 2016 se cască între „acel tărâm nepomenit pe pagini” şi dezastrul Terrei „cu ce avea/ Mai În ceea ce priveşte dorul sau dragostea, crud acu”. poeta impune o viziune modelatoare. „Ea” întruchipează modelul „sufletului plutind”, Nu mai puţin originală este ideea realiză- „El” – modelul „vânt” („era doar vânt pân-la- rii de sine prin cuvânt. Poeta plăsmuiește o ntâmplare”). Ambele modele se intercalează, O CARTE-REQUIEM întreagă structură imaginară, privind onto- se dublează: „M-am prins că-acesta e suspi- geneza cuvântului inspirat şi a rostirii. Luăm nul meu.../ m-am lăsat mişcării de sorbire.../ cunoştinţă, mai întâi, de „un fond ascuns,/ Ce a trezit în mine – un dor cumplit/ De-a DESPRE Unde de veacuri toate se păstrează”, de mai trăi pe lume încă-o dată”. Prin faptul „vocea sa/Abia născută, abia intrată-n fire,/ modelării se ilustrează ieşirea din neant, din CONSTANȚA Spunând cuiva: – Aceasta-i umbra mea...”. Se Marele Nimic, sensul veşniciei. Aşa cum vom ajunge la viziunea „sferei”: „Dar cum e ea?” – vedea până la urmă, însuşi Orfeu întreprinde TÂRȚĂU Şi-n clipă s-a văzut/ Sferă-n rotire, străbătând un gest mesianic în numele iubirii implacabi- înaltul/ Din azuriu spre alb...”. le, fără de care viaţa, dar nici lumea nu mai de NICOLAE ADAM au vreun sens. Imaginarul poetic devine şi mai orga- Partea a treia a poemului ne apropie şi nicizat în ceea ce priveşte morfologia cu- mai mult de intimitatea orfică, „Ea” comuni- vântului, ca entitate existenţială, ca iscare şi când mai mult cu cuvintele „Lui”, consfinţite devenire. Asistăm la o revelaţie ontogenetică, de elementele naturii, ca şi în Imnul creaţi- areori scriu despre o carte. Am ajuns însă să scriu de aici artistic individualizată, rar întâlnită în poezia unii din Rig-Veda: „Zicea: – Cât mi-ai lipsit, din Franța despre o carte-requiem (Constanța Târțău. de inspirație barbiană: „Şi-ndată, ca al sinelui cât mi-ai lipsit/ De nu mă crezi, câmpia va RUltimul dialog, Arc, 2016), pentru că aud strigătul sufo- ecou/ Se arătă între ţărâni şi soare/ Fluidu-i să ardă!”. Pe de altă parte, dialogurile prota- cat de mizerie și uitare al unei actrițe-interprete care a trăit gânditor rodind un ou/ Ce lumina lumină goniştilor scot la iveală aspecte inedite ale pentru a ne spune ceva despre frumusețe, demnitate și iubire. sunătoare.// Un ou imens. Gând ce s-a îche- specificităţii poeziei însăşi. Rezultă că există Antonina Sârbu este, în acest sens, autoarea dialogului iat,/Lumină sunătoare în ureche,/ Cuvântul, două tipuri de muze: socratice şi demoniace: cu actrița Constanța Târțău, într-o carte-document pe care o deci... Ea s-a cutremurat –/ Atinse o memorie „Nu-i chiar aşa. Se-ntâmplă uneori/ Că suflul citești uimit de la un capăt la celălalt fără să o mai lași din străveche”. care ne conduce pana/ Nu-i muza cea cu ochi mână. Este o carte minuțios construită, ca un cavou pentru o alinători,/ Nu-i daimonul socratic, ci Satana”. amintire de neuitat, o carte mărturie despre un destin ble- Cât priveşte poezia propriu-zisă care, în stemat, un destin necruțător încât te întrebi stupefiat: De ce? limbajul textului, înseamnă „femeia fără corp De regulă, poeta apelează la fantezie şi Autoarea are aerul că își vizitează o prietenă, că pleacă şi fără glas” sau „înaripata ardere în stele”, vis sau, mai exact, la fantezia de vis, similară de la ea de fiecare dată năucită. Și iar revine. Și nu se mai „o scrie pe aer”, aceasta planează mereu ca cu cea dimoviană, cu deosebirea că, în cazul sfârșeste povestea de mizerie și uitare a unei conștiințe lumi- o iminență, cum ar spune Nichita Stănescu. Leonidei Lari, aceasta e mai epicizată. Cu ea noase chiar și atunci când orbirea pune stăpânire pe ochii ei. Zice poeta din numele protagonistei acestui poeta îşi sporește și stimulează spontaneita- (Constanța Târțău a orbit în ultimii ani de viață, când nu avea poem: „Spui şi se întâmplă, căci nu potriviri/ tea intuiţiei. De fapt, versul, ca şi fantezia, nici cu ce să-și cumpere medicamente pentru ochii ei rătăciți De vorbe faci, dar glăsui o vestire/ De taină, e o continuare a aventurii orfice, a autocu- în întuneric, când ajunsese să vândă flori pentru a supra- ce-n cuprinsu-acestei firi/ Întâmpină o vre- noaşterii muzei prin drama dorului, adică a vețui!) me-mpotrivire...”. destinului de creaţie, ca un alt model de (re) De aici de unde sunt eu, cel care scrie aceste rânduri, îmi „facere a lumii”, amintindu-ne de Velierul este foarte greu să înteleg cum se face că disprețuim, urâm pe În poemul Destinul lui Orfeu, Leonida Lari beat rimbaldian: „– Visai? Şi ai putea să-ţi semenii noștri doar pentru că geografia ne desparte printr-un propune o altă construcţie. Poemul e axat pe amiteşti/ Anume ce? – Ştii, se făcea de parcă/ râu! Antonina Sârbu se întreabă și ea de unde atâta venin, atâ- rememorare – reamintirea unui trecut care Venit-au ape mari pân’ sub fereşti/ Şi casa ta invidie care a urmărit-o toată viața pe Constanța Târțău, a intrat în eternitate, aşa încât mitul orfic se noastră s-a făcut o barcă.// Am prins pe ape a fără să ajungă la vreun răspuns logic. actualizează, graţie, bineînţeles, unor prin- pluti mereu/ Şi nu era urmă de om pe-aproa- Dialogul dintre actriță și autoare este în realitate mai ales cipii universale: dragostea şi creaţia, poezia pe,/ Doar vietăţi nevorbitoare, eu/ Şi tu, ca un monolog-mărturisitor al Constanței Târțău, un monolog etc. Poeta se adânceşte în interioritatea la potopul cel de ape.// Pluteam spre – un obsedant prin luciditate și detașare, de parcă ar vorbi despre geniului, în structura dramei lui nobile, nu munte ce abia-abia/ Îşi arăta de printre va- o altă persoană, nu despre propriul infern! De la speranța în- fără implicarea dorului, fiorului dragostei, luri culmea/ Şi se făcea, ţi-închipui, se făcea/ ceputului de carieră când era studentă, la parcurgerea labirin- care îi este şi imbold, înfocare în creaţie, Că de la noi urma să-nceapă lumea”. tului care îi determină existența ca actriță, cu unii colegi care dar şi eşec în destin, întrucât o taină nu are au făcut totul pentru a-i deturna cariera, până în cumpliții dreptul la cunoaşterea („veda”) celeilalte sau Ca să-și a-şi justifice cucerirea de noi ani de la capătul vieții, când rabdă de foame, nu are bani de la contopirea cu ea în zona „nepătrunsului teritorii în arta cuvântului, poemul modern medicamente, devine oarbă, viața ființei umane care a fost ascuns”. Legea lor e de a coexista. Zeul in- are nevoie nu numai de experimente, stiluri, Constanța Târțău este plină de tragism social. Este o viață fernului, „al negrelor genuni”, Hades, îi oferă formule inedite etc., dar şi de o revigorare a condamnată la uitare și ignoranță. lui Orfeu şansa de a o „întoarce în lume” pe arhetipurilor, a eului autentic, de o scrutare Antonina Sârbu are un dublu merit scriind această evo- Euridice, muşcată de şarpe, dar cu o singu- a propriilor abilităţi spirituale, de o mutaţie care – aproape că este absentă din „recital”, lăsând vocea ră condiţie: „– Când vei urca, Orfeu, spre în sau spre alte universuri de cunoaştere. În Constanței Târțău să vibreze, să ocupe scena acestei reconsti- celălalt tărâm, să nu-ntorci cumva capul, să acest sens, Leonida Lari a dat dovadă de un tuiri, apoi, ca o scriitoare inspirată, dar și respectuoasă față de nu-ncerci s-o priveşti...”. Acelaşi sfat e oferit curaj unic în felul său. adevăr, se impune prin întrebări lipsite de violență la care vin şi de consoarta zeului, Persefona: „– Dacă răspunsuri tumultuoase dintr-o lume revolută, o lume sortită te vei întoarce şi vei privi spre nimfă, cu-o Poemele analizate mai sus au demonstrat dispariției, o lume necruțătoare și nepăsătoare. clipă înainte de-a călca pe pământ, o pierzi cu prisosinţă că autoarea lor este una dintre Antonina Sârbu a dialogat cu actrița Constanța Târțău. A pe totdeauna... Nu mai e niciun mijloc s-o puţinele şi adevăratele creatoare de spaţii rezultat o carte-requiem a cărei rezonanță se propagă neier- poţi recăpăta...” (Alexandru Mitru, Legendele insolite. Faptul se datoreşte atât fanteziei tător! Olimpului, Chişinău, Editura Hyperion, 1990, sale dictatoriale, cât şi riscului transgresiunii Paris, octombrie 2018 p. 422-423). eului în lumi nefrecventate încă. 16 / REVISTA LITERARĂ #11

DRAMATURGIE

HATUL CELOR DOUĂ LUMI (FRAGMENT) © N. RĂILEANU de CLAUDIA PARTOLE

Personaje: Paznicul, moş Dominte; Filimon, răposatul; norocul să fii șiret, poți s-ajungi direct... în parlament! bună zi, să pună mâna pe ei hoţii. Că și-acest necaz Domnul primar, fost tovarăș preşedinte... (râde cu poftă) m-a băgat în pământ! Acum, când hodoronc-tronc! norocul dă peste mine, eu să stau lungit? Las’ că am E noapte. Se aud câini lătrând. Răsună glasuri, râsete, Paznicul: Vasăzică, pentru sărăcie... Pomană! când sta! O vecie mi se-așterne înainte... Dar leuşorii fluierături care se pierd în noapte... În primărie. Pe un Primarul (mângâie seiful): Ce contează, când vorba-i trebuie să-i scap de hoți. De asta am şi venit! Morții pat doarme paznicul. Sforăie… dee nișt bănişori! Iar mătăluță știi ce ai de făcut?! Să nu dau pomeni celor vii. Matale nu poți să nu ştii nu-nchizi un ochi! Hoţii s-ar putea să-ți dea târcoale… unde-i lista ceea… E-n seif?! Primarul (gesticulează): Ce timpuri, domnule! Să nu Iese. Peste câteva clipe uşa se deschide singură, neîm- Paznicul: Care listă, omule? mai poți avea încredere în nimeni. Ajungi să te-as- pinsă de nimeni. Prin geam se zgâiesc chipuri bizare, Filimon: Hai, badei, n-o fă pe mortu-n păpuşoi! Ştii cunzi şi de ai tăi! Se vând toate și se cumpără toţi. ca niște măști. Niște stafii... Înăuntru se strecoară o prea bine care! Te-ai scăpat cu vorba, ce mai calea-va- Până și ochii – unul caută într-o parte, altul în alta, umbră. Moşul se chinuie să-și facă semnul crucii, dar lea. Vreau să semnez cu mânuţa mea, lângă numele iar mâinile: iau, pun, dau, camuflează – fiecare pentru nu izbutește. Umbra înaintează, se lățește, se face tot meu. Atât! Nu pretind la ceea ce nu-i al meu. sine! Nu știe stânga ce face dreapta... Picioarele mi-au mai vizibilă. E Filimon-răposatul. Paznicul: Știință n-am unde-i! Ce să-ţi spun... Tovară- mai rămas devotate, ele recunosc și pe întuneric dru- Paznicul: Hei, care-i acolo? Stai pe-pe-loc... că-că... ș u-domn-primar nu s-a sfătuit cu mine când i-a pus mul. Zi de zi mă duc și mă aduc: de acasă la primărie, trag! în listă pe-alde tine. Oare nu-ţi dai seama cam de ce de la primărie acasă... De-o viață! Dar nu știu până Umbra-om: Bade Dominte, matale erai?! Mai să nu te ţi-a scris numele pe foaia ceea? De ochii şefilor de la când și până unde... recunosc. Lumina asta mă orbește, văd mai rău ca-n raion! I s-au cerut mai mulți și... s-a gândit la tine. Și mormânt. Vasăzică faci slujbă la-mpăratul?! Da de ce ce dacă-ai murit? Mare interes au ei de eşti ori ba. Pe lângă geam, pe afară, trec umbre. stai ca monumentul? Filimon: Vrei să zici că nu ştie nimeni la raion că-s Paznicul (caută arma): Apoi, că… am de gând să trag! mort? Cum adică esă nu ști ? N-a citit niciunul ce-a Primarul: Hei, care-i acolo? Moş Dominte, ‘neatale de Umbra-om: Lasă, mărogel, pacostea ceea să se odih- scris gazeta raională? „Con-do-le-an-ţe” și numele meu! ce dormi la slujbă? nească! Nu mă mai sperii pe mine cu de-astea... Spu- Prima dată-n viaţă s-a pomenit într-o gazetă despre Paznicul: Nici de gând să dorm, tovarăşe… scuzați, ne-mi mai bine, unde-s cheile de la seif? mine… Nu puteau, badei, să nu ştie! dom’ primar! Văd totu’ și totu’ aud... M-ați strigat? Paznicul: Măi Filimoane, măi! Lumea de asta-i lume, Ascult! Mo şul tace. să mai și uite – altfel ar plesni de-atâta gândit și Primarul: Te-am! Ia vezi, cine se furișează pe sub răzgândit. fereastră? Umbra-om: Dumnezeu cu matale, badei, la ce te-ai Filimon: ...știu şi eu, pe pielea mea am simţit uitarea. Paznicul: Să trăiţi, dom’ primar – o fi câinele! teme de morţi? Noi nu facem nimănui niciun rău. Iată Numai că nu pot să mă-mpac cu asta, nu pot și gata! Primarul: Îți bați joc de mine? Poate-i motanul cel cu de cei vii, teme-te, că-n mâna lor sunt toate relele și… Să-ți spun drept, tare-aș vrea, măcar din când în când, pălărie?! cheile! să apar, să mă vadă cineva și să-i aducă-aminte satu- Paznicul: Apoi, dacă era cineva, câinele numaidecât Paznicul: (cu voce piţigăiată) Măi Filimoane, măi, tu lui de mine. Am fost și eu al lui. Am trăit aici... Eh! dădea semne, că-i javră simţitoare. De-asta-l aduc aici erai? La ce-ai venit? Să mă iei? Te-ai supărat cumva că Paznicul: Doamne păzește și apără! Filimoane, stai în fiecare seară… n-am murit înaintea ta?... acolo unde te-au petrecut. Vrei să-ajungi sperietoare? Primarul: Auzi ’neatale?! Uite bine la seiful acesta! Să- Umbra-om-Filimon: Eu îs! Dar n-am în gând nici una, Închipuie-ţi că s-arată într-o bună zi careva din lumea mi fii numai ochi și urechi! nici cealaltă. M-am prăpădit, că așa s-a cuvenit, iar voastră, aşa cum ai apărut tu acum, vine în plină zi Paznicul: Păi, şi-atunci când n-am ce păzi – păzesc, matale se vede că ai de încheiat niște socoteli aici. pe ulițele satului... Știi ce pățe ște? Pe loc îi petrecut tovarășe primar... Iertare, dom’ preşedinte, adică, dom’ Crezi că-am uitat că mi-ai ţinut lumânarea, m-ai scăl- înapoi. Fără punți și fără preot! Știi de ce? Fi’ncă nu primar. Eu străjuiesc, că asta-mi e meseria! dat... Ai păpat găina și coliva! mai are loc lângă nimeni și nicăieri! Când ți se în- Primarul: Bagă de seamă – aici e un document vaj- Paznicul: Cum se poate?... cheie rostul și sorocul printre vii, nu mai ai nimic al nic… (mângâie seiful) E un fel de mană cerească! Filimon: Te miri că am venit din lumea cealaltă! Da tău aici... Asta e! Se rupe firul care te ținea de lumea Paznicul: Mai ceva ca Sfântu’ Petru mă simt! Zău că... de ce să nu se poată? Matale chiar crezi că lumea asta… Trebuiești înmormântat și, cu încetul, uitat. Nu cumva-i vreo moştenire de la boieru’ Stroiescu și cealaltă-i în alt capăt de pământ? Fiecare-şi are lumea Oamenilor li-i frică de cei morți, de asta n-ai ce căuta eu nu știu? sa – cealaltă! – lângă hatul celei unde-a trăit. Dacă ai aici. Morții cu morții... Primarul: Asta ne mai lipsește, moş Dominte! Dacă loc aici, vei avea şi dincolo! Mai rău de-acei care um- Filimon: Stai, oprește-te, bade Dominte, parcă-ai fi în se-ntâmpla să revină boieru’, ne dezmoştenea pe toţi... blă brambura în viața asta! Nici dincolo nu-şi găsesc parlament. Ia lămurește-mi matale de ce trebuie să se Glumesc, nu te speria! Alta-i pricina. Cei de sus s-au tihnă. Asta e! De-acolo te uiţi şi le vezi pe toate. De- teamă viii de morţi? milostivit... aici nu poți vedea nimic! Numai că… degeaba vezi de Paznicul: Pentru că-s morți! Și-i prea întuneric acolo, Paznicul: Ei, nu mai spuneţi! Să fi-auzit Dumnezeu dincolo. Ce-i aici nu-ţi mai aparţine. Iar ce ți se cuvine dincolo... Care prost ar vrea la voi?... oftatul nostru? nimere ște în buzunarul altcuiva. N-am dreptate, bade Filimon: Ehe, badei, da eu aș veni ziua-n amiaza Primarul: Nu Dumnezeu, moşule – guvernul! Cel Dominte? mare, mult mai mult folos ar fi din venitul meu. De nou, care-a venit după cel care încă nu se-ndură să se Paznicul: Ai, ai, numai că... Dacă te-ai dus, la ce te-ai gât i-aş strânge pe cei care îndrăznesc să pună mâna ducă… mai întors? pe ce-i străin, dar... nu se poate! Legea de-acolo-i lege, Paznicul: A-a-a! Şi cu ce-o să ne miluiască guvernul Filimon (revoltat): Cum să nu mă-ntorc, badei?! Am nu ca aici. ista care încă nu s-a dus, dar de-acuma vine?… aflat că s-a făcut o listă unde-am nimerit și eu. Se Paznicul (încet, pentru sine): Ferească Dumnezeu de Primarul: Ne dă un fel de... compensaţii, aşa se zice dau nişte leuţi... Crezi că nu-i merit? Dacă-s pe nume- răzbunarea morților! azi mai cultural ajutorului bănesc din partea statului! le meu – îs ai mei! Să-i cadă altuia ce-i al meu? Zi și Filimon: Poate nu l-aş strânge pe nimeni de moarte... Paznicul: Com-pen-sa-ţii?! Adică un fel de medalii matale, cum să nu mă-ntorc? La ce bun? Mai mult mi-ar plăcea să mă uit la lume, pentru... răbdare?! Paznicul: Apoi, măi Filimon, te-a scris cin’ te-a scris şi ca altădată și… Încă o dată! Tare mi-i dor de viaţă. Primarul: Zi-le cum vrei! Dacă matale crezi că me- pe tine-n lista ceea, dar leii, știut lucru, nu ţi-s meniţi Când o aveam nu știam c-o am și că n-o s-o mai am, daliile se dau aşa, pentru o nimica toată... Ai sărăcit ție... și-o să-mi fie-așa de dor... – poftim una! Ai îndurat niţică foamete – devii om Filimon: Stai, badei! Ia spune-mi cui îs meniţi, dacă Paznicul: Apoi, măi Filimon, iată ce ţi-oi spune eu: emerit! Ești cuminte – maestru în arte! Iar dacă ai nu mie? O viaţă am adunat bănuţ la bănuţ ca, într-o dacă ai murit, ai încheiat toate socotelile cu noi, cei REVISTA LITERARĂ #11 / 17

de-aici, mai bine întoarce-te și nu mai pretinde şi tu la… com-pen-sa-ţiii, că nu mai eşti de-al nostru. De la mine n-o să iei nimic, măcar să mori încă o dată... Filimon: Văd, bade Dominte, că eşti paznic devotat! Nu mai iese răul de- aici, din primărie, cât îi hăul! Și nici din lume... Păcat, ș tiu că nu ești om ASTERISC rău. Și nu pricep de ce oamenii buni îi păzesc pe cei răi... Paznicul: Nu-ți mai frământa mințile, Filimoane, că nu schimbi nimic în lumea asta, dacă n-ai făcut-o când puteai. Și, la urma urmei, ce-ţi pasă ție? Ai venit, iată, te-ai plimbat o noapte şi dus ești. N-ai şefi, n-ai nicio răspundere. Iată eu...

Prin geam se uită feţe. Fac grimase, semne… Filimon (le vorbește celor de-afară): Aveți răbdare! Dacă-a fi nevoie, vă scot lista s-o semnați. Acum nu vedeţi că l-am băgat pe bietul om în boale?!… Badei, haide, dă-mi cheile cu binișorul. Iau lista, semnez şi... am © N. RĂILEANU terminat vorba. Paznicul: Lasă-mă-n pace, că nu-ți dau nimic. Haide, cară-te! Și ceilalți, dacă-s de-ai tăi, zi-le să-și ia tălpășița, că de nu… Filimon: Vezi cum eşti, bade Dominte?! Mânțămăsc ’neatale, că mi-ai ţinut lumânarea, dar te rog, ca pe un creștin, te rog: dă che-i-le! Paznicul: (se împotrivește) Oameni buni, mă pradă morții! Treziți-vă! LIMPEZIRI (V) Filimon: Bade Dominte, lasă, nu striga degeaba, că nu te-aude nimeni. Viii când vor îs mai morți decât morții... (îi smulge cheile de la brâu) De- de IOAN MÂNĂSCURTĂ ai şti cât bine îți faci în clipa asta! Ți-așterni cale pentru lumea cealaltă. Uite că-ai și trecut pe gratis șapte punți! Să știi că morții nu uită binele, așa ca vii. Din partea ăstora poți avea un monument – atât! da de la noi... Moş Dominte nu-l mai aude. Flutură din mâini, tremură ca varga... Filimon (scoate din seif o foaie și, după ce o cercetează, o rupe în I Dubla închidere în sine!? bucățele): Coţcarii naibii! Se lăfăiesc... Aha! Să-și vadă cefele... Las’ că vă Închise aici, probabil au deschidere găbjim noi într-o bună zi! Acum... Să am iertare, bade Dominte, că tare e acest pământ al nostru a existat o spre alte lumi. te-am mai speriat. De moarte!... Dar cine dacă nu matale îmi spuneai că civilizație, numită Cultura Cucu- De ce – probabil? Au! departele cela care ne-așteaptă pe toți, e chiar lângă hatul celor două Pteni, fabuloasă din toate punctele lumi. Îți mânțămăsc din tot sufletul, că m-ai ascultat și-o să le spui la toți și din toate unghiurile de vedere. IV despre cele tâlcuite... Cucutenenii noștri decorau peșterile, stâncile, până și munții, până și cele mai Ce înseamnă: eu încerc? Iese. Telefonul... Se aude glas supărat – în receptor: neînsemnate obiecte domestice cu linii Este înțelegerea aflării în cerc, a evo- Primarul: Alo-o-o! Mai degrabă mi-a răspunde tătuca din sicriu... Moș curbe, zigzagate, triunghiuri, pătrate, luției în cerc, fără început, fără sfârșit? Dominte! Nu carecumva dormi? svastici, cercuri, cercuri lângă cercuri și Esența cercului este în interior, înăun- Paznicul: Să trăiţi, domn-tovarăș-președinte-primar, eu… M-am luat cu spirale… tru, în profunzime, în adâncul spațiului alde Filimon și iaca... Orișice jivină își avea curba care o cuprins în cerc. Primarul: Filimon? Care Filimon, că numai unul am avut și-acela a murit deosebea de celelalte viețuitoare, orișice A face, fac, facere este una din două: demult... Lasă-l în plata Domnului! pasăre cunoștea triunghiul isoscel, cum ori ruperea cercului, ori plonjarea în Paznicul: E-he! Eu îl las, da el nu s-a lăsat până n-a pus mâna pe chei și fulgerul cunoștea zigzagul, cum toate adâncul lui – cufundarea în veșnicie, pe lista ceea... cuno șteau cercul și spirala… confundarea cu nesfârșitul, ceea ce este Primarul: Care chei? Care listă? Moş Dominte, nu cumva aiurești! Ia du-te Se întâmpla ca ieri-alaltăieri. Acum totuna dar nu identic. matale acasă și te culcă… Satul s-a trezit, n-ai ce străjui. Eu o să trag o vreo șapte mii de ani și mai bine, cam pe Cercul este pătratul îmblânzit prin fugă până la raion să aflu care s-a dus și cine-a venit. când se trudea la facerea lumii acesteia… îndulcirea laturilor și de aceea dus de la (...) Iisus Hristos născându-se abia în anul noi. 5508, iară noi – care și cum, dar tot mai încoace… Dintre oameni, fără doar și poate, cu- V cutenenii au fost marii geometricieni de dinaintea tuturor marilor geometricieni Spirala este o rotație deschisă și de NOI APARIȚII cunoscuți. aceea dragă nouă. Totul este spirală sau început de EDITURA ARC II spirală. Spirala se naște cu dor de infinit. Orice curbă este fundamentală. Tendința ei spre infinit este că se vrea Linia dreaptă nu există. În eventua- desăvârșită. litatea descoperirii acesteia, ar trebui să Universul însuși, cât se vede, este o VALENTINA RUSU CIOBANU & constatăm că este profund neproductivă. spirală, alcătuită din micile spirale ale LICĂ SAINCIUC MICA ISTORIE DIN ALBUMUL DE FAMILIE Linia dreaptă există doar în închipu- galaxiilor, scoicilor și ADN-ului nostru. irea noastră și, în clipa desprinderii din rigorile fanteziste, imediat, ea se cur- bează ușor, adică își revendică dreptul la VI „Albumul reconstituie istoria unei distinse familii firească existență. de intelectuali basarabeni – Valentina Rusu Cio- Acum, dacă tot am descoperit că banu şi Glebus Sainciuc. Ambii soţi sunt pictori există dimensiunea dincolo, să vedem ce care s-au bucurat de notorietate în mediul moldav, fiul celebrului cuplu fiind şi el destul de cunos- III înseamnă dincolo? cut în lumea artei: e vorba de pictorul-grafician Ce să însemne? Mai nimic! Lică Sainciuc. Istoria familiei cuprinde un spaţiu Toată viața se bazează pe rotații, Dincolo este ceva rotund și ușor oval. temporal destul de amplu: din jumătatea a doua adică, geometric vorbind, pe tânjirea Este ca o idee de ou. a secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Tex- curbei spre desăvârșire. Universul însuși S-ar putea să fie un ou. tul este însoţit de imagini (fotografii de familie, este curbat. Este chiar un ou. portrete ale contemporanilor şi predecesorilor, Cercul este o rotație închisă. O rotație Acum, ce facem? fotografii de grup imortalizând persoane din desăvârșită, fără început, fără sfârșit. Se vine la ou și se adaugă suflet. diverse pături sociale – pictori, învăţători, profe- Un fel de închidere în sine. Brusc, atunci, dincolo prinde deodată sori, militari din Primul și al Doilea Război Mondial, liceeni ş.a.). Profilurile textuale Curba dusă la disperare. Plinul. la viață. ale personajelor sunt completate cu imagini de străzi şi case, interioare de epocă, O rotație închisă pusă lângă altă rota- Dincolo, dacă nu se știe încă și pentru obiecte relicte ce fac parte din patrimoniul familiei, documente ce au aparţinut cândva membrilor familiei – inconfundabile amprente ale timpului apus.” ție închisă ne dă semnul infinitului. ca vecinică învățătură să fie, se merge cu Este o simplă convenție!? sufletul. EDITORUL 18 / REVISTA LITERARĂ #11

VEȘTI DIN COMUNITĂȚILE ISTORICE MESAGER BUCOVINEAN - 2018

ematica centenară transpare din impuls mișcărilor naționale în Bucovina. la Chișinău de bucovineanul Ovid Țopa Ediția din trimestrul întâi a revistei conținutul celor patru numere din Autorul ia în discuție acțiunile întreprin- (fiu de răzeș cu rădăcini adânci în Țara se încheie cu un cuvânt de adio pen- Tanul acesta ale revistei trimes- se de mișcarea națională românească în Șepenițului situată între Prut și Nistru, tru Dumitru Covalciuc, „spadasinul și triale de cultură „Mesager bucovinean” octombrie-noiembrie 1918: convocarea la frontieră cu Pocuția), sosit la Chiși- cărturarul”, semnat de Ștefan Hostiuc. din Cernăuți. La realizarea publicației Adunării Constituante, alegerea Consi- nău din Cernăuți, ca voluntar-iluminist, Pe lângă aprecierile făcute la adresa participă trei ONG-uri din trei state liului Național Român, adoptarea Consti- în perioada cea mai aprinsă din istoria scriitorului, ziaristului, istoricului, mo- vecine: istorica Societate pentru Cultura tuției provizorii, convocarea Congresului provinciei, care începe în vara anului nografistului, cercetătorului arhivelor, și Literatura Română în Bucovina cu General al Bucovinei, adoptarea Actului 1917 și sfârșește în toamna anului urmă- etnografului, folcloristului și omului sediul la Rădăuți (fondată la Cernăuți în Unirii, exprimarea minorităților vizavi tor. Ovid Țopa descrie ca martor ocular mereu hărțuit de regimul în care și-a 1862), Centrul Cultural Român „Eudoxiu de acest istoric act, recunoașterea inter- evenimentele trăite: uciderea în august trăit viața, reținem și următoarea remar- Hurmuzachi” din Cernăuți (organizație națională a unirii Bucovinei cu România 1917 a patrioților Murafa și Hodorogea, că subtil strecurată în textul articolului: nonguvernamentală ucraineană creată prin Tratatul de la Saint-Germain, ad- intrarea în arenă a fruntașilor basa- „Trecând subit la cele veșnice în pragul în 2015) și Asociația Social-Culturală ministrarea provinciei de către miniștrii rabeni Pelivan, Ciugureanu, Halippa, Crăciunului din 2017, Dumitru a luat cu „Bucovina” din Chișinău (înființată în delegați Iancu Flondor și Ion Nistor. A Ioncu, Pântea, Erhan (cu scurte, dar sine și tainele sale, lăsându-ne necunos- Basarabia după destrămarea U.R.S.S.). doua perioadă cercetată de istoricul de memorabile portrete ale unora dintre cută infrastructura unei vieți zbuciuma- Această formulă de colaborare trans- la București cuprinde începutul celui de ei), proclamarea Republicii Federative te, în labirinturile căreia probabil și lui îi frontalieră a mediului asociativ din al doilea Război Mondial care pune în Moldovenești (președinte Pantelimon era groază să coboare.” cele trei state este deocamdată unică în primejdie provinciile estice ale Români- Erhan), formarea primului guvern Cel de al doilea număr al revistei domeniul presei scrise. Proiectul este ei. Ultimatumul sovietic din iunie 1940 moldovenesc independent, crearea, la este consacrat împlinirii a 610 ani de la sprijinit de Ministerul pentru Relații cu dă peste cap Actul Unirii Bucovinei Odesa, a armatei moldovenești de către prima atestare documentară a orașului Românii de Pretutindeni din România. întregi cu patria istorică. Caracterul și transnistreanul Catelli, respingerea Cernăuți de către Domnul Moldovei Ale- Anul 2018 este deosebit pentru pa- cronologia evenimentelor sunt scoase în limbii române de către social-democrații xandru cel Bun. Motivul alegerii acestei tria istorică a românilor de pretutindeni, evidență de intertitlurile articolului (o rusofili, înființarea Direcțieiș colare și teme de ediție specială îl aflăm din reîntregită la sfârșitul Primului Război metodă de a incita la lectură, practica- bisericești în cadrul republicii democra- editorial. În urmă cu zece ani cu oca- Mondial prin unirea laolaltă a tuturor tă cu succes de redacția revistei): Norii te federative, organizarea de cursuri de zia împlinii a șase decenii de la prima provinciilor românești, dar ciuntită negri ai Pactului Ribbentrop-Molotov; limba română pentru învățători, bolșe- atestare documentară a Cernăuțiului, în la începutul celui de al Doilea Război Bucovina, cerută de ruși, „la pachet” cu vizarea și anarhizarea fostelor gubernii piața centrală a orașului, pe un zid si- Mondial, și refăcută doar parțial la Basarabia; Bucovina, un măr al discordi- țariste federalizate („în Ucraina, e mai tuat între două străzi care coboară, una sfârșitul acestuia. O interesantă analiză ei în relațiile dintre doi dictatori; Kremli- rău decât aici”, spune bucovineanul spre gară, cealaltă spre Piața Filarmoni- a capitolului bucovinean al istoriei reîn- nul către Reich: URSS renunță doar tem- Casian Țopa, venit din Kiev pe căi oco- cii, a fost expus un panou care reprodu- tregirii neamului cititorul o descoperă porar la Bucovina de Sud; Ultimatumul lite), sosirea lui Inculeț din Petrogradul ce un fragment din Privilegiul emis la 8 în documentatul studiu al istoricului stalinist, un act de violare a dreptului revoluționar, petrecerea unui Crăciun de octombrie 1408 de principele Țării Mol- Constantin Ungureanu, „Bucovina la internațional; România, rămasă singură, groază la Chișinău, măcelărirea, în gara dovei către târgoveții lioveni (armeni și sfârșit de secol XIX – început de secol fără niciun sprijin din afară; Hotărârea din Chișinău, a voluntarilor ardeleni și nemți, în cea mai mare parte). „Reprodu- XX”, publicat în primul număr din anul Consiliului de Coroană și impactul ei bucovineni sosiți din Kiev, în ziua de să masiv pe imensul panou care ocupă centenar. Autorul pornește de la data asupra conștiinței națiunii. Bobotează, instalarea anarhiei, intrarea un zid de câteva etaje, fără specificarea dobândirii efective a autonomiei politice Împlinindu-se la 27 martie 2018 trupelor române în Basarabia, crearea la numelui complet al țării principelui, a Bucovinei emancipate de sub stăpâni- o sută de ani de la votarea Actului 24 ianuarie a Republicii Independente gramota domnului moldovean, redac- rea galițiană (1862) și își termină analiza de Unire a Basarabiei cu țara mamă, (președinte Ion Inculeț), votarea la 27 tată în limba slavonă (…) apare mai cu momentul destrămării monarhiei revista publică, în primul său număr martie a Unirii Basarabiei cu țara mamă curând ca o veche gramotă rusească”. habsburgice și transformării ducatului din anul curent, două texte consacrate („Cu câtă plăcere am schimba noi cursul Editorialistul mai semnalează și mini- austriac într-o provincie românească. acestui moment istoric. Deosebit de Nistrului, numai ca să încăpem şi noi malizarea în industria turistică locală a Cu o sinteză a scenariilor de împărțire a interesant este fragmentul dintr-o mai în graniţele României”, spun cursanții urmelor perioadei românești interbelice, Bucovinei, puse la cale de părțile belige- amplă evocare a evenimentelor trăite transnistreni ai lui Ovid Țopa). nemaivorbind de cele medievale moldo- rante și de mișcarea națională ucrainea- venești. Din articolului lui Ionică Vasilaș nă din Austria, venise deja în editorial, aflăm istoria unor străzi importante ale redactorul șef, Ștefan Hostiuc. Din ferici- Cernăuțiului, cum este strada pietonală re pentru Bucovina, niciunul din aceste Olga Kobineanska (Iancu Florndor, în scenarii nu s-au împlinit, iar faptul că interbelic). Această stradă „domnească” astăzi avem o Bucovină împărțită în (Herrengasse) urmează traseul vechiu- două nu este rezultatul unor înțelegeri lui drum al Mologhiei. Situat pe Strada între state sau mișcări naționale, ci al Domnească, Centrul Cultural Român unui ultimatum. Iar ultimatum înseam- „Eudoxiu Hurmuzachi” pune în valoa- nă intimidare de pe poziții de forță a re un obiect de patrimoniu. Mai spre unui stat de către un alt stat, violare finalul revistei, Vasile Tărâțeanu pre- grosolană a dreptului internațional. zintă comunicatul de presă al Centrului Despre evenimentele care au produs Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” efectiv unirea aflăm din studiul lui Ion privind percheziția efectuată la sediul Constantin, „O sută de ani de la Unirea Centrului, în ziua de 11 iunie 2018, de Bucovinei cu România. Câteva repere către reprezentanți ai organelor de istorice”. Studiul este structurat pe două ucrainene (ocazie cu care perioade istorice diferite, dar legate aflăm despre confiscarea unui lot de între ele prin apartenența la două răz- reviste „Mesager bucovinean” din anul boaie mondiale pe care doar pauza de 2017, pus la dispoziția publicului cititor două decenii dintre ele le împiedică să în sediul Centrului Hurmuzachi). Ediția fie considerate unul singur. Întâia peri- MESAGER BUCOVINEAN MESAGER BUCOVINEAN se încheie cu o cronică a evenimente- oadă cercetată cuprinde sfârșitul primei ANUL XV, NR. 1 (57), 2018 ANUL XV, NR. 2 (58), 2018 lor culturale din trimestrul al doilea al conflagrații mondiale care dă un viu anului 2018. REVISTA LITERARĂ #11 / 19

Numărul 3 al revistei este consacrat bucuriile și necazurile acestui pământ problemelor educației în limba româ- care se numește Bucovina. Atâta timp nă și are titrat pe copertă tema: „Per- cât existăm în istorie, există și istoria RAFT spectivele limbii române în sistemul în noi. Nu putem să o scoatem de acolo învățământului minoritar din Ucraina”. doar pentru că unora li se pare nedreap- Perspectivele sunt sumbre, din păcate. tă. Cum râul nu poate să acuze muntele O introducere în temă o face editorialul că-i stă în cale, ci își continuă cursul în „Școala românească din Ucraina: politici funcție de relief, tot așa și o națiune și geopolitici”. Despre problemele acestei nu poate să acuze veșnic altă națiune școli vorbește într-un material de sinte- că i-a stat în cale în trasarea cursului ză prof. Aurica Bojescu. dezvoltării sale așa cum și l-ar fi dorit, Mariuca Acondioai analizează cri- ci trebuie să ia în calcul evenimentele teriile de admitere la secția română a istorice ca atare și să-și continue dezvol- EUGEN CIOCLEA Facultății de Filologie a Universității tarea în funcție de caracterul acestora.” DAȚI TOTUL LA O PARTE CA SĂ VĂD din Cernăuți, secție care anul acesta, în Editorialul este urmat de câteva articole POEME ALESE premieră, a rămas fără grupă de stu- ce se înscriu în tematica revistei: „Dile- DE EMILIAN GALAICU-PĂUN denți în anul întâi. Constatând situația ma Bucovinei: integritate sau sciziune creată la catedra de română a Univer- (Reflecții privind situația politică din CARTIER DE COLECȚIE NR. 17 sității, autoarea se întreabă: „Așa avem provincie la sucombarea monarhiei CHIȘINĂU noi grijă de minorități, așa le protejăm? habsburgice)” de Micu Cernucean; „Uni- EDITURA CARTIER, 2018 Dându-le în cap, cu măciuca legilor rea Bucovinei cu România, în toamna care le dărâmă învățământul secundar anului 1918” de Constantin Ungureanu; în limba maternă? Așa le promovăm? „Discuții încinse în ședințele Consiliului Scoțându-le din învățământul superior Național al Bucovinei: Laurențiu To- cu prăjina Evaluărilor Externe Indepen- moiagă versus Gheorghe Grigorovici” dente? Ce fel de evaluări sunt acestea de Ștefan Hostiuc; „Glasul Bucovinei pentru candidații la secția de filologie – organ de propagandă pentru unirea CIOCLEA, română, dacă nu cunoștințele de limba politică a românilor de pretutindeni” și literatura română pentru care candi- de Alis Niculică. La rubrica „Făuritorii dează ca obiect de studiu universitar Unirii”, publică portrete de personalități REVIZITAT sunt relevante la admitere, ci cunoș- bucovinene Antoaneta Lucașciuc („Dr. tințele obținute la studierea unei alte Isidor Bodea”), Maria-Gabriela Suliman de LUCIA ȚURCANU limbi și a unei alte literaturi? Cum poți („Medici, membrii ai Consiliului Național să apreciezi cunoștințele de română ale Român din Bucovina), Gheorghe Pitei candidatului la Secția de filologie româ- („Secretarul general al Constituantei: nă, având în față Certificatul de susțină- Laurențiu Tomoiagă”). Maria Toacă n seria „Cartier de colecție” apare, cu nr. 17, antologia Dați totul la o tor al examenului de limba și literatura se întreabă dacă este drept ca Iancu parte ca să văd de Eugen Cioclea, de altfel, primul basarabean intrat ucraineană?” Flondor, omul providențial al Bucovinei, Îîn acest select „raft” cu poezie română și universală al Editurii Cartier. Numărul 4 al revistei este consacrat să fie – tocmai el! – marele absent în Respectivul pionierat este întru totul justificat, Cioclea fiind unul dintre cei Lunii Bucovinei, care începe cu ziua în galeria monumentelor de la Alba Iulia. mai buni poeți români de pe malul stâng al Prutului și, cum bine obser- care a avut loc Adunarea Constituantă a Dragoș Olaru semnează o cronică la vă Claudiu Komartin, „unul dintre cei mai puternici poeți care au scris în românilor bucovineni (27 octombrie) și cartea regretatului Dumitru Covalciuc române ște după 1980”. Este, de fapt, autorul prin care se va schimba radical se încheie cu data Congresului General despre Membrii Consiliului Național formula poeziei din Basarabia, poetul accentuând rolul de „inovator” pe al Bucovinei (28 noiembrie), decretată, Român aleși de Adunarea Constituantă. care și-l asumă în versuri precum: „N-am să-ți alin durerea ca Vieru,/ căci în anii din urmă, de Parlamentul Româ- Acest ultim volum al lui Dumitru Coval- sunt mai aspru și ades chiar rău” (Mamă) sau: „Simt/ și mă laud (!) de-a val- niei, Ziua Bucovinei. În editorialul său, ciuc, „ofrandă în prag de An Centenar”, ma/ prin baruri/ (nu vă îndrug/ baliverne)/ că-s cioclul/ literaturii/ moder- „Două Bucovine, două Centenare”, redac- e cântecul său de lebădă. ne” (Pollice verso). torul-șef Ștefan Hostiuc menționează: Scrisă îngrijit și axată pe teme de Cartea include texte din cele trei volume antume ale poetului și 16 „Anul acesta aduce Capitalei Bucovinei maximă actualitate privind viața comu- poeme postume, adunate în grupajul Sfârtecate – titlu, ales foarte inspirat câteva aniversări, unele la fel pentru nității românești din Ucraina, revista de antologatorul Emilian Galaicu-Păun, relevând modul în care „Cioclea și-a toată lumea, altele cu valențe diferite, „Mesager bucovinean” ne demonstrează întors (cu mânie!) fața de la poezia sa «made in USSR» spre o poezie mai căci istoria nu e întotdeauna cum o și anul acesta că este un periodic serios, abstractă, de parcă după ce a tot spart, în anii ’70-’80, blocuri de marmoră dorim noi, ci cum se leagă între ele eve- cu priză la public și deosebit de necesar cu barosul, în ultimii ani artistul urma să cioplească așchii, dacă nu cumva nimentele. Iar acestea se mai lasă și cu spațiului de limbă română din țara veci- idei în stare pură. Concise ca niște formule matematice, expresii sfârtecate supărări, nu numai cu bucurii. Soluția nă, care, observăm cu tristețe și îngrijo- ale unei dureri de nespus/.../ adevărate silogisme ale amărăciunii/.../”. Dacă civilizată e să știm să trecem peste ele rare, se îngustează din ce în ce mai tare. într-o altă culegere, Antologic (Editura Cartier, 2014), același antologator (...) Oricât de tare am dori să ne exclu- nu făcea o delimitare a poeziilor pe apariții editoriale, în Dați totul la o dem unii pe alții, nu avem nicio șansă. parte ca să văd (unde renunță la câteva texte, mai puțin relevante estetic Pentru că suntem legați istoricește, cu Arcadie SUCEVEANU – Ora de scris, Elegie castă ș.a. –, și include mai multe postume) propune o lectură diacronică a poemelor și, totodată, o imagine integrală a poeziei lui Eugen Cioclea, lăsându-ne să-i urmărim „urcușurile” și „coborâșurile”, mu- tațiile tematice și de formulă. Iar în această privință, Emilian Galaicu-Păun își exprimă propria părere în prefață: „Autor a doar 3 volume de versuri – Numitorul comun, 1988, Alte dimensiuni, 1991, și Dați totul la o parte ca să văd, 2001 –, trilogia-i antumă seamănă, din p.d.v. al versificației silabo-toni- ce, cu un dactil (picior de vers de trei silabe, cu accentul căzând pe prima silabă), silaba, pardon, cartea sa «de bătaie» fiind cea de debut. Majoritatea poemelor de forță sunt de găsit în paginile acesteia; cel de-al doilea vo- lum, Alte dimensiuni, nu redimensionează, de fapt, poezia lui Cioclea/.../, cel mult o «clasicizează»./.../ «ruptura» se produce între poezia sa «made in USSR»/.../ din anii ‚70-’80 și textele scrise în ultimul deceniu al sec. XX/.../, care vor alcătui volumul Dați totul la o parte ca să văd. Așa că «dactilul» lui Cioclea este, în ultimă instanță, un «troheu» – se schimbă numărul de silabe de la trei la două, nu și accentul, mereu pe prima”.

Antume sau postume, desfășurate sau comprimate, poemele selectate de Emilian Galaicu-Păun pentru antologia Dați totul la o parte ca să văd relevă esența poeziei lui Eugen Cioclea: autenticitate și necceptare a falsului poe- tic, revoltă față de farsele istoriei, neîmpăcare cu micile și marile nedreptăți ce alcătuiesc existența umană. Iar imaginile care ilustrează volumul, sec- MESAGER BUCOVINEAN MESAGER BUCOVINEAN vențe din filmul documentar Eu, Geniu Cioclea, pun accentul pe sentimen- ANUL XV, NR. 3 (59), 2018 ANUL XV, NR. 4 (60), 2018 tul acut al derivei și precarității, al singurătății profunde, propriu eului din poeme, dar și celui care le-a scris. 20 / REVISTA LITERARĂ #11

POEME DE ANDREI LANGA

RITUALUL DESPĂRȚIRII

ANDREI LANGA este poet, traducător, critic FEMEIA DE FOC iar tălpile primatelor se aflau literar, doctor în filologie. lipite de sol doar pe jumătate. Leonidei Lari, in memoriam S-a născut la 14 iulie în comuna Mileşti, Mersul pe jos împrejurul copacilor, Nisporeni. Licenţiat al Facultăţii de jurna- Un drum plin de rădăcini crescute din ceaţa dimineţii, ochi ce priveau pe deasupra ierburilor, listică a Universităţii de Stat din Moldova o ultimă privire jucându-se cu formele flăcărilor. guri de peşti ce încercau să vorbească, (1991). emiţând sunete incomprehensibile. Aripi desfăcute ce acoperă sângele scurs din sicriu, Corespondent la Tineretul Moldovei, Glasul acolo unde se surpă pământul spre a face loc focului. Marş în zigzag prin pustiu, Naţiunii, Patria Tânără, Fotbal Hebdo, Român piatră care tăia din poftele corbilor, în Lume; redactor-prezentator al emisiunii Femeie ferită de farmece de o bentiţă pusă pe frunte, dispariţia omului din Neanderthal, literare Bumerang” colaborator ştiinţific la foc nevăzut scuturându-şi flăcările peste întuneric. voinţa valurilor înţelepte. Institutul de Literatură şi Folclor al Acade- miei de Ştiinţe din Moldova. Armistiţiu tacit între termite – încă nu se ştia de arta războiului – VOLUME PUBLICATE: Leonard Tuchilatu. Cre- FEMINITATEA FLORII un strigăt de luptă se făcea auzit, aţie prin destin (Bucureşti, Editura Vasile anticipând celelalte cuvinte. Cârlova, 1996); Pe când se vor trezi zeii Pentru Ana Muela Sopena (Chişinău, Editura Prut Internaţional, 1999), Expresionismul în poezia română: de la Lucian Se impune o terapie uşoară de împrospătare: Blaga la Leonard Tuchilatu (Chişinău, Editura doi stropi de apă şi o mână trecută peste corolă RITUALUL DESPĂRŢIRII Prut Internaţional, 2001); Copacul călător în orele de vârf ale zilei toropitoare. (Bucureşti, Editura Democraţia, 2007); Halo Despărţirea la porţile cerului se petrece mereu (Valladolid, Editura Alkaid, 2014) ş.a. Altfel riscă să se disipeze în particule de lumină într-o dimineaţă devreme, alături de un drum prelungit A publicat cicluri de versuri, portrete literare, sau poate să-şi scuture pe neobservate roua de paşii mărunţi ai unor copii care s-au rătăcit traduceri în revistele: Basarabia, Literatura în primele clipe ale dimineţii. peste marginea acelui traseu desfundat şi dezgolit şi Arta, Columna, Limba Română ş.a. până la vârfurile stâncilor, ce rânjesc şi acum Are multe similitudini cu florile firave, cu dinţii din faţă ieşiţi în afară dintr-o gură de lut, Din 2001 este membru al Uniunii Scriitorilor fiindcă se fereşte instinctiv de tentaţiile atipice, spălaţi de apele harnice ale pâraielor desperecheate, din Republica Moldova. de nepermis pentru tenul său permeabil. pe unde pluteşti şi tu cu o plută până spre valea Distins cu Premiul revistei web „Katharsis” cu plopi prăvăliţi, dispăruţi împreună cu urmele (2008) şi cu Premiul Academiei de Ştiinţe I se spune pe nume, deşi ar prefera să fie anonimă, acelor pici rămaşi să păşească desculţi, a Moldovei (1997). iar inima neprihănită ce-i palpită printre petale abia fără ca vreunul să fi făcut ritualul despărţirii. se apără de ritmul evanescent al existenţei.

EPILOG ALTER EGO ALTERAT SEMNAL Picioarele tale nu mai au cum să meargă, Alter ego-ul se descompune, mâinile tale nu mai au cum să mângâie, dispare odată cu frunzele moarte. e un fel de respiraţie fără de plămâni, Îşi reduce la minim paleta de culori, o încrucişare de săbii deasupra capului, rămânând doar negrul. pe care tu nu le vezi şi nici nu le auzi cum scapără scântei către apus. Proiectează materia, inclusiv lumina, înăuntrul unei găuri negre. Trupul tău, îngropat doar pe jumătate, Ceea ce lasă pe marginea genunii aminteşte de o pasăre rămasă să înnopteze e un aliment perfect comestibil. pe un ram de răchită, ascunzându-şi capul în peniș, aşteptând ziua, zorii să-i vadă, Ar putea să-l înghită într-un târziu iar noaptea e lungă şi nu-i nicio rugă printr-o simplă atingere a limbii. care să răzbată prin rămuriş. Procesul întârzie să se finalizeze, din cauza lipsei organului anatomic.

LUMINĂ DE DIS-DE-DIMINEAŢĂ

STRIGĂTUL DE LUPTĂ Când dormi drumurile duc în urmă, se suprapun sau se întrepătrund până când Primul cuvânt a fost un strigăt de luptă... sunt adunate într-o turmă de animale domestice, OLEG SEREBRIAN WOLDEMAR (ROMAN) mânate toate spre dimineaţă la păşune. CHIȘINĂU, Abisuri albastre susurau pe atunci, EDITURA CARTIER, 2018 când drumurile nu se aşternuseră, Dimineaţa te trezeşte dangătul tălăngilor cu gură turtită, REVISTA LITERARĂ #11 / 21

răgetul generalizat al vitelor sau behăitul orb al ovinelor care-şi caută mieii pe imaşul marcat cu dâre lungi de sânge, VIAȚA LITERARĂ martor mut al unei noi escapade nocturne a lupilor.

Visul nu dispare odată cu prima lumină matinală, el se implantează în ochii cei mai ospitalieri, le împrumută din luciul glaciar al luncilor lăturalnice, SINGUR proiectat pe pânza de ceaţă a erei proterozoice. ÎN FAȚA POSTERITĂȚII ANOTIMPURI

Întâi şi întâi aşteptăm primăvara, ca apele ei, sunătoare sau line, acă timpul ar mai fi avut răbdare cu „Junimea”, Iași, 2017). „Pentru a pactiza cu Aureliu să ne cureţe tălpile neumblate Aureliu Busuioc, astăzi, la împlinirea a Busuioc, a menționat Vasile Iftime, idealul cititor de vreo rădăcină. „Dnouăzeci de ani de la naștere, scriitorul trebuie să fie un individ educat, conectat la istoria ar fi fost alături de noi, la acest popas jubiliar. Am nației și a lumii, ancorat în meandrele literaturii Apoi aşteptăm să vină şi vara, abordat cu toată seriozitatea pregătirea expoziției, postmoderne, inițiat în religie, mitologie, filosofie, ca toţi laolaltă să ne pârjolim începând cu selectarea materialelor, cu prezentarea etnografie, etc., dar, mai ales, înarmat cu ceva din pielea, cea de acum demodată, lor în vitrine și identificarea unui generic repre- spiritul critic al autorului...”. în razele soarelui anonim. zentativ. Singur în fața dragostei este titlul unui Vorbitorii au remarcat spiritul critic și au- roman, al unuia din romanele de bună calitate tocritic, ironia subtilă, prezente perpetuu ca Toamna o aşteptăm fiecare scrise la noi și, preluat drept generic al expoziției elemente definitorii atât în opera, cât și în via- cu vaga speranţă să revenim pe care o inaugurăm azi, alături de sintagma Au- ța de zi cu zi, în felul de a fi al scriitorului. în paradisul de altădată, reliu Busuioc la 90 de ani, ar fi să însemne Aureliu Cei care l-au cunoscut pe Aureliu Busuioc și-au acum – ţintirim. Busuioc, singur în fața posterității, adică față în amintit de regeștile festinuri în care se transformau față cu iubirea și respectul nostru, ale celor care întâlnirile cu maestrul, în momentele când acesta, Iarna vine pe neaşteptate l-am cunoscut și l-am prețuit, i-am citit și apreci- la rugămintea lor, începea să recite din Blaga, din şi ne şopteşte, fără să ştie, at opera. Aureliu Busuioc este poetul, prozatorul, Topârceanu, din Minulescu sau, în original, din frânturi din poveştile neterminate, dramaturgul și publicistul, omul de aleasă cultură poeții latini. „În plin dezmăț proletcultist, aceste auzite în copilărie. care a lăsăt urme adânci în spiritualitatea noastră...” cenacluri ad-hoc constituiau o veritabilă școală de Cu această alocuțiune concisă rostită de Dl Vasile literatură universală și națională”, a ținut să reite- Atunci când nimeni nu mai aşteaptă, Malanețchi, directorul Muzeului Național de Lite- reze scriitorul Ion Ciocanu, redactorul romanului se adună din nou aici – Aferim! – ratură „Mihai Kogălniceanu”, a început, vineri, 26 „Pactizând cu diavolul”. Dânsul a mai vorbit despre toate anotimpurile, dar absolut toate, octombrie curent, în sala „Gheorghe Cincilei” din Busuioc-dramaturgul care, deși n-a mai perseverat însă... nu mai trăim. Casa Scriitorilor, prezentarea expoziției fotodocu- în dramaturgie, după interzicerea spectacolului mentare, consacrate împlinirii a 90 de ani de la „Radu Ștefan, întâiul și ultimul”, ce a avut doar na șterea scriitorului Aureliu Busuioc. Domnia Sa două reprezentații, rămâne un mare dramaturg. a familiarizat asistența cu materialele etalate în Scriitorul și jurnalistul Val Butnaru se numără SĂ SCRII POEME vitrine și pe simeze, cu piesele de patrimoniu ce au printre norocoșii care au beneficiat de ore întregi de aparținut scriitorului și care se află azi în colecțiile discuții acasă la Aureliu Busuioc, relația de prietenie Să scrii poeme placide, muzeului, fiind completate, acum, prin donația dintre ei rezistând în timp. El a întrezărit, în pofida să sudezi tăcerea sintagmelor generoasă a fiului Corneliu Busuioc (ce a oferit spre aparențelor de om întotdeauna bine dispus, ironic și şi să le sufli aerul ars din plămâni. păstrare câteva piese de o valoare inestimabilă: persiflant, un Busuioc – lup solitar, un scriitor și un bastonul, pipa și scrumiera părintelui său). Dintre om tragic care, în momentele de sacră sinceritate, Să porţi noaptea o casă în spate, exponate se evidențiază cele două portrete în ulei era ros de fel de fel de îndoieli, regrete, pe care le să spargi sticle pântecoase pe pânză, executate în anii 1970 de către artiștii camufla cu grijă de ochii iscoditori ai prietenilor şi să vrei să eliberezi golul de acolo. plastici Valentina Rusu-Ciobanu și Mihai Bețianu; și neprietenilor. Fire deschisă către comunicare cu apoi manuscrisele unor scrieri literare, numeroase tinerii înzestrați, el i-a oferit tânărului scriitor mai Să aprinzi o lumânare eterică, fotografii, precum și volumele scoase de sub tipar, multe lecții privitoare la conceperea și scrierea unei să-ţi frigi vârfurile invizibile ale degetelor bogata bibliografie, răspândită în diverse publicații proze. Aceste sfaturi au coincis întocmai cu cele şi să strigi la îngerul păzitor. periodice etc. întâlnite în „Scrisori către un tânăr romancier” de Manifestarea a fost deschisă de dl Arcadie Su- Mario Vargas Llosa, carte pe care Aureliu Busuioc Să-ţi repugne somnul prea lung, ceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor, care a n-o citise. Coincidența a fost de-a dreptul uimitoare. să scrii poeme pe un geam asudat relevat, printre altele, spiritul elevat, finețea și În luarea sa de cuvânt, maestrul Vladimir Beșleagă şi ele să înceapă să se prelingă. aristocratismul, eleganța scriiturii busuiochiene, a adus un pios omagiu scriitorului căruia nu-ți era caracterul insolit, ironic, singular al operei acestuia rușine să-i săruți mâna, precum, cu ani în urmă, în aridul peisaj literar din Moldova sovietică. De a făcut-o chiar el însuși, exprimându-și astfel aici și drama, singurătatea și singularitatea celui gratitudinea și prețuirea nu doar pentru opera, ci UMBRELĂ întors la baștină după încheierea celei de-a doua și pentru omul Aureliu Busuioc. Puțini știu, a mai conflagrații mondiale, nimerit „sub vremi”, fiind menționat Vladimir Beșleagă, că, în pofida alurei Nu ai luat nimic cu tine şi permiţi nevoit să „pactizeze cu diavolul” pentru a supravie- aristocratice a scriitorului, acesta a îndurat nu de picăturilor de ploaie să ţi se strecoare pe după gât, țui ca literat, într-un mediu deloc propice creației. puține ori sărăcia materială care, la sovietici, era fiindcă ai refuzat umbrela sau te poţi preface Cum altfel putea să „ființeze”, alături de scriitori familiară printre intelectualii indezirabili. S-ar părea că ai uitat-o acasă, înăuntrul unui tablou. precum Ion Canna, Ramil Portnoi, Lev Barskii sau că titulatura „intelectual indezirabil” nu poate fi Iacob Kutcovețkii, ca să amintim doar de câțiva atribuită celui care a „pactizat cu diavolul”. Totuși, Şi-apoi la ce ţi-ar servi acum din autoproclamații „clasici ai literaturii sovietice ea i se potrivește întocmai și lui Aureliu Busuioc abundenţa de culori deasupra capului. moldovnești”? Chiar dacă nu a lăsat literatură de care, oricât și orice ar fi făcut, pentru a-și demon- Or, umbrela ar fi doar un mod de a-ţi aduna gândurile sertar, nu a fost propriu-zis un disident, Aureliu stra loialitatea față de regimul sovietic, rămânea, grămăjoară şi de a le trece nevătămate prin ploaie? Busuioc s-a revanșat exhaustiv după destrămarea oricum, o persoană suspectă. Prea era elevat, prea imperiului sovietic, prin proze precum Spune-mi bine instruit ca unul care trecuse prin filiera școlii Aşa însă mergi fără de ea, Gioni, Lătrând la lună, Pactizând cu diavolul, ge- românești din perioada interbelică, pentru a nu fără gândurile cele barbare, ca un rege fără de regină, runziile „lătrând” și „pactizând” relevând o dată în stârni suspiciuni. despuiat şi decis să izgonească toată camarila plus pornirea naratorului, confundat intermitent cu Expoziția fotodocumentară „Singur în fața dra- trădătoare, autorul, de a-și face mea culpa pentru „pactizare”. gostei” poate fi vizionată zilnic, cu excepția wee- înconjurat de creaturile punctiforme de ploaie... Despre creația, dar și despre viața și activitatea kend-ului, între orele 10.00-18.00 la Muzeul Național scriitorului, au mai vorbit Victoria Fonari, Vladi- de Literatură „M. Kogălniceanu” (str. 31 august 1989, Întors din oraşul cu ploaie, mir Beșleagă, Val Butnaru, Ion Ciocanu, Eugenia nr.98, et.1, sala „Gh. Cincilei”). te uiţi în oglinda opacă, te vezi/te revezi, ca şi cum David, traducătorul Vlad Chirinciuc, Vasile Iftime nu te-ai fi văzut niciodată, faci o baie de aburi fierbinţi, din Iași, autor al cărții despre creația busuiochiană, te urci pe un pat, te bagi într-un tablou, sub o umbrelă. intitulată „Pactizând cu Aureliu Busuioc” (Editura Veronica BOLDIȘOR 22 / REVISTA LITERARĂ #11

și am ieșit la locul de dislocare după un „atac atomic”, acum când simt că cizmele „au mușcat” din călcâiele și PLURALIA TANTUM gleznele mele (vii!), care mă ustură în draci, îmi schimb brusc părerea despre faptul că aș afla și aș trăi lucruri interesante în cele două luni de muștruluială ce ne a șteaptă.) Prima impresie din tabără – că privirea superiorilor nu e fixată decât la cei doi nasturi de sus ai tunicii subalternului – încheiați, și gata! Zăpușeală, zăduf – nu importă: să fii totdeauna gata „împachetat”!) A deprinde (de la cei cu armata deja făcută, dar JURNAL aduși și ei cu noi, pentru a-și lua gradul de locotenent) cum să-ți coși gulerașul. Multe picături de sânge lasă ÎN MARGINILE degetele înțepate ale neofiților. Primele răvașe „ostășești” expediate. Primele gamele de cașă. Lectura – comme ci, comme ça, în rimă zicând – ISTORIEI nu prea. Timpul pentru odihnă e fărâmițat. Iar dacă e să citești din Chesterfield câte trei-patru rânduri, pe LITERARE (XVII) apucate, riști să nu te alegi cu nimic. Răsfoiesc dicțio- narul de buzunar rus-italian, ocupație care îmi umple de LEO BUTNARU cele câteva minute de respiro. Am luat de la biblioteca unității și un volum al Margaretei Șaghinian. Comandantul de pluton, locotenentul major, ne spu- ne că e din Belorusia. Kucereavâi, „decanul” nostru de vârstă studențească, își amintește că el a făcut armata prin pădurile beloruse. Unul dintre noi: „Așadar, ți-a 17.VI.1971 dormitat tot drumul și doar din când în când trăgea sti- mai rămas să faci armată încă în treisprezece republici cla geamului – nouă ne era cald, ei – viceversa. De cum unionale și, până împlinești 60 de ani, o închei pensi- Probabil, acest caiet al Jurnalului îl voi isprăvi deja simțeam că a ațipit, împingeam sticla. Eu nu-i spuneam onar bine-mersi”. în tabăra militară de la Florești. Dacă până atunci nu să nu-l închidă, ea nu-mi spunea să nu-l deschid. Pur și voi începe unul nou... La urma urmelor, depinde de simplu, ne făceam fiecare datoria, într-un antagonism intensitatea și diversitatea trăirilor din cele două luni tacit. Era clar că nu ne prea aveam reciproc la inimă. 23.VI.1971 de cantonament. Cine poate ști?... Am susținut ex. ziaristică (secțiile). De asemenea Printre lecturile mele atât de dezordonate – Al. Robot, Acum mai bine de trei sute de ani, Jan Amos Komensky „f. bine”. Marți, am primit bani de acasă. Pentru prima Scrieri alese, apărute încă în 1968, la Chișinău, prefațate exclama a văicăreală: „Doamne milostive! Câte tomuri oară am regretat că părinții mi-au trimis bani. Luni, și îngrijite de S. Cibotaru. Ce-i drept, aici, la Negureni, uriașe au fost scrise pe aproape toate temele! Dacă ar primisem cosmobursa. Mă pregăteam, când vin acasă, cartea respectivă îmi nimerise în mâini și cu alte ocazii, fi să le aduni împreună, ar ieși o astfel de grămadă, că pentru „petrecere în armată”. însă... n-am înveșnicit-o de atenția pe care o merita cu numai să le răsfoiești și tot ți-ar trebui mii de ani”. De În autobuz, discutau două tinere. Urechile-mi erau adevărat. Un autor de la care un viitor ziarist are ce învăța. fapt el, Komensky, a prefațat uimirea noastră în fața pe aproape. Una zicea că e învățătoare „exilată” într- Pagini deosebite despre viața Chișinăului de odinioară, nestăvilitului torent de informații. un raion din sud. Se tot mira de legile vechi de care despre artă, cultură, literatură, călătorii. Poate, cândva, Transcriu din Komensky, ceea ce n-am reușit să fac se conduc sătenii de acolo – femeile poartă șorț, fetele voi scrie despre Robot – vreun studiu, dacă nu e spus ieri: „Noi nu cunoaștem ceea ce este necesar, pentru că umblă îmbrobodite, sunt religioși. Din sat, doar un singur prea tare, sau pur și simplu – impresii de lectură. Deo- studiem ceea ce este inutil... Dacă din studiile noastre „pațan” învață la Universitate, pe când din satul din care camdată, am multe de învățat de la el, în special arta de s-ar exclude ceea ce este mult mai puțin necesar, noi se trage ea – o jumătate din tineri învață la oraș. Că a construi fraza – nu doar ca mod de a esențializa ideile am avea la dispoziție cel puțin de două ori mai mult acolo, în satul de „exil”, cei mai văzuți și mai întrebați (de multe ori, idei de ordin comun), ci prin construcția și timp și am depune o muncă de două ori mai mică”. flăcăi au rămas să fie tractoriști, că chiar o colegă de-a ținuta ei intelectuală, prin inteligență. Puțin probabil ca La poligon, locotenent-colonelul Danilov ne pregătea ei, învățătoare, s-a căsătorit cu un tractorist și că dânsa un om „rândaș” din zilele noastre, atât cât dânsul este și din punct de vedere psihologic pentru aruncarea gre- și-a avertizat colega că, după o vreme, îi va părea rău de cititor, să poată insista sau să reziste la decriptarea unor nadei de luptă, spunându-ne că, uneori, se întâmplă că o atare alegere. Acolo, la sud, se folosesc multe cuvinte arabescuri enigmatice – firești pentru un om cult, însă unii cursanți alde noi tremură atât de tare, încât scapă „neînțelese” (pentru mintea ei de... învățătoare). O! când inaccesibile „rândașului”; să insiste în depășirea unei atenții grenada din mâini. Ghiță Gorincioi: „Dar este obligato- porne ște spre satul ei din nord și se vede „dincoace de și trude caracteristice cititorului de nivel mediu. Opera lui riu ca toți noi să aruncăm grenada?” Ca la comandă, Chișinău”, parcă e altă lume. Să vezi, în satul în care Robot, popularizată, interpretată și „reabilitată” de către izbucnirăm în hohote de râs. lucrează ea mai e încă obiceiul de a fura fetele. „Da’ tu condeierii noștri, ar ajuta mult la evoluția gustului artistic, Cele mai „populare” și mai poruncitoare cuvinte în nu te temi că vei fi furată?” o întreabă convorbitoarea. la avansarea gradului de percepție estetică a cititorului. unitate: „Alinierea!”, urmat de... „La loc comanda!” „Da’ ce, eu sunt găină, să mă pună subțioară? Acasă la În ce-l privește pe F. Aderca, cel care, după , ei, le fac un scandal de...” Până la urmă, am înțeles că „avea de două ori dreptate”, când dibui „o urmă de geniu are și ea acolo, în sat, pe cineva care-i place și nu se mai în poezia dlui Al. Robot”, mai plusăm o nuanță: avea 24.VI.1971 teme atât de tare de „furat”; depinde de „hoț”. Apoi, că de trei ori dreptate! De fapt, aici aritmetica nu importă a înscenat o „piesă” – „Popa Macovei umblă la femei”. – importă chintesența noțiunii apreciative: Al. Robot – Am mereu impresia că mama și cu tuța au câte 40 de A găsit ea câțiva entuziaști... După aceea, femeile din copil de geniu. ani, în realitate ei fiind deja trecuți puțin peste 50. Pro- sat ziceau că, vedeți, oameni buni, fetișcana asta, când babil, din motivul că atunci, demult, când mi-au spus venise la noi în sat, părea a fi atât de cumincioară, atât ce vârstă au, cifra mi s-a întipărit adânc în memorie, de liniștită, însă acum, de, s-a împiedicat în poalele popii. 22.VI.1971 după care eu am început-o cu școlile – Chițcani, Chi- După care învățătoarea își dădu cu părerea că îngerii șinău, Ciocâlteni, din nou Chișinău – venind destul de au fost inventați de cei sus-puși, pentru a ține masele Intenționam să deschid acest nou caiet „imortalizator” rar pe acasă, la Negureni. Deci, mi-a rămas o idee fixă. în supunere. Aici vrui să intru și eu în vorbă (sigur, aș al meos curriculum vitae militae (!) acum două zile, însă Însă aici nu sunt preocupat de vreun oarecare procedeu fi făcut o prostie!) și să-i spun că idolii au apărut pe motivul amânării ține, cred, de lipsa la moment a unui aritmetic. E o impresie sugerată, indirect, de lectura timpurile când încă nu existau pături și clase sociale; caiet potrivit. Ar trebui să transcriu aici și unele note romanului Simonei de Beauvoir Une mort très douce, i-au inventat oamenii egali în toate ale lor. Altă mirare lăsate în blocnotes. apărut în rusește, în care vorbește de un anumit senti- a tov. învățătoare: că, în acel sat de la sud, multe fami- Probabil, ceva asemănător cu ceea ce voi nota s-a pe- ment de respingere a părinților de către adolescenți. În lii au câte 10–12 copii. „Las’, tov. învățătoare, că e bine rindat și se va perinda prin multe jurnale sau răvașe ale roman, aproape jumătate din numărul de pagini sunt așa!” ziceam eu în sinea mea, contrazicându-i viziunea fo știlor studenți impuși să treacă prin catedra militară. cu „cicatrice” – semnele dungilor de îndoituri. Până „ultraintelectualistă” și modernă asupra familiei. Mai Fire ște, fiecare a simțit și a redat în felul său o astfel la mine, cartea au citit-o Grigore Bambuleac și Alexei spunea că, de azi într-o săptămână, pleacă la sesiunea de de viață cazonă, unii dintre ei predispunându-se la un Vaculovschi, iar „cicatricele” nu sunt decât mărturii ale examene. Aha! e studentă la secția „fără cunoștințe”. Pe schimb de atmosferă ce ar avea și momente interesante. scurtelor pauze pe care le au cursanții între o „Alinie- scurt, prost stă sudul cu cadrele, inclusiv cu cele venite Mie, deocamdată, nu mi se pare prea greu. re!” și alte ordine agresiv-poruncitoare. Aceste semne din nordul tov. învățătoare care avea un debit verbal (Constatările de mai sus le-am făcut dimineața, ele, exterioare ca niște „subtexte” ale textului propriu-zis fenomenal. Ha-ha! Dacă se va întâmpla ca, peste ani, de fapt, trăgându-se încă de la o experiență incipientă tipărit pe filele cărții. domnișoara din iunie 1971 să citească aceste rânduri, trăită sâmbătă și duminică. Acum însă, după ce am aler- îi amintesc că ne aflam în autobuzul Chișinău-Florești, gat la gimnastica de dimineață, după ce am trecut o oră cel de la 13.05, dânsa avea locul 9, pentru că eu stăteam de educație fizică și una pe câmpul de instrucție, după pe locul 7, în fața ei. Vecina mea, ce ocupa locul 8, a ce am încărcat pe mine toată povara muniției (45 kg.!) VA URMA REVISTA LITERARĂ #11 / 23

mai întâi, clasicii modernismului Picasso și Sud, du Mexique à la Terre de Feu”). O Monet; apoi, clasicul artei contemporane, retrospectivă Picasso, mai precis a pe- REVISTA PRESEI al mișcării pop-art, Andy Warhol, urmat rioadelor albastră și roz, cu cca 300 de FIRUL CU PLUMB de un alt artist al avangardei americane, lucrări, dintre care 80 de picturi (de la Jean-Michel Basquiat (un fel de Warhol + Camera albastră, lucrare păstrată în ce- neo-expresionism+graffiti+streetart, dar și lebrul muzeu The Phillips Collection din pionier al mișcării underground, de fapt Washington, la Acrobata pe sferă din CUM SE VÂND un artist absolut original, întruchipând un Muzeul Pușkin de la Moscova sau la un fel de asalt energic și oarecum disperat sublim Arlechin pe fundal roșu, o acuarelă OPERELE al pictorului de culoare). Americanii sunt din Staatlich Museum din Berlin, reprodus DE ARTĂ? urmați, poate surprinzător, de senzualul, și pe coperta revistei), propune celebrul rafinatul și elegantul Amedeo Modigli- Muséed’Orsay din Paris. Deși la sfârșitul ani, care o merită absolut, dacă judecăm acestor perioade (1900–1906) artistul abia pe criterii estetice, doar că nu părea să trecuse de 25 de ani, putem vorbi de un abrice Bousteau, directorul revistei fie printre preferații pieței. Locul șase îl destin artistic împlinit, rotunjit perfect. franceze BeauxArts, face (în numărul ocupă – semnificativ în contextul celor Or, după 1907 va începe nu doar altceva, Fdin septembrie curent al maga- spuse mai sus – pictorul chinez, natu- ci cu totul altceva. Catalogul expoziți- zinului) o scurtă privire a situației pe ralizat francez, Zao Wou-Ki, îmbinând ei deduce categoric: Picasso (în aceste piața vânzării operelor de arta, într-un perfect abstracționismul liric european lucrări, aș adăuga eu) este „un copil al editorial intitulat interogativ (de fapt, cu tradiția chineză a artei pure (Muzeul secolului XIX”. interogativ-afirmativ): Piața artei dopată de Artă Modernă din Paris =Muséed’Art Muzeul (privat) Maillol anunță o intri- © N. RĂILEANU de muzee? Articolul începe cu o constatare moderne de la Ville de Paris – îi consacra, gantă expoziție „Giacometti. Entre tradi- statistică preluată din raportul agenției până în ianuarie 2019, o mare expoziție tion et avant-garde”, urmărind evoluția Artprice.com. Se constata, mai întâi, că personală). Cariera acestuia (și faima) sculptorului italian, într-un permanent piața mondială de artă a cunoscut în mi-au amintit de Nobelul literar din anul dialog și polemică cu Rodin, Bordelle, GHEORGHE 2018 un spor de 18% (în cifre absolute: trecut acordat britanicului (născut japo- Brâncuși și Maillol. Rețin o reproducere o creștere cu 8,45 miliarde de dolari). O nez) KazuoIshiguro. (în revista BeauxArts) a unei lucrări din VODĂ altă constatare, a fondatorului Artrice. Fiindcă revistele literare, ca și cele de 1927, intitulate Cuplul, cu legenda-preci- (1934-2007) com („entreprise française de cotation artă, vorbesc, în toamnă, despre noul sezon zarea: „O operă emblematică a perioadei du marché de l’art sur Internet, et de artistic (la rentrée), revista mai propune suprarealiste, care evocă formele pure vented’œuvresd’art en ligne”), Thierry un registru (un minicatalog sintetic) al ale lui Brâncuși mai mult decât sculptu- Ehrmann, mi s-a părut cumva surprin- celor mai frumoase expoziții ale acestui ra primitivă descoperită de avangardă”. zătoare (de fapt, ea a și sugerat titlul început de sezon. Două retrospective ja- De altfel, nici în lucrările ulterioare, mai articolului): cam trei pătrimi din lucrările poneze de excepție vor găzdui în toamnă „realiste”, sculptorul nu a fotocopiat na- RĂSPUNS ce depășesc un milion de dolari le-au muzeele pariziene: una dedicată „păsării tura, ci a furat din ea („a subtilizat-o” e achiziționat muzeele. rare a picturii japoneze” Itō Hakuchū chiar un fel de a vorbi despre sculptorul Nu eu prin vreme trec, prin mine vremea trece. Adevărat, având în vedere – preci- (1716-1800) și alta:„Tezaurul din Kyoto – subtilităților) esențele depuse pe retina Și anii se depun zează autorul editorialului – că Centrul trei secole de creație Rinpa”, divulgând artistului. „Ne putem imagina că realis- în os cenușă rece. Pompidou face achiziții anuale (de opere interesul permanent al centrelor culturale mul constă în a copia... un pahar, cel care de artă modernă) de mai puțin de două europene pentru arta Orientului. Cen- este pe masă, explica artistul subiectul Sunt pomul care ascult milioane de euro, marile vânzări se fac trul Pompidou găzduiește o expoziție a unui grup sculptural feminin, pe care îl și dau ce mi se cere. Pe-aceeași creangă cresc în altă parte: 40% în SUA, 24% în China, lui Franz West (1947 – 2012), sculptorul realizase pentru bienala din Veneția din gogoașe, nuci și mere. respectiv, 22% în Marea Britanie. Și abia, austriac care, de o manieră tipică artei 1956. De fapt, nu copiem niciodată decât sub cele 4% de achiziții efectuate de mu- contemporane, „pulverizează distanța viziunea pe care o avem în fiecare clipă, Culoarea ce o am zeele franceze, vin alți europeni (italienii, dintre sculptură și spectator”. imaginea care devine conștientă... Voi nu constantă-i totdeauna. nemții, elvețienii, ultimii cu aproape un Iar „Istoria lunii” (septembrie, în acest copiați niciodată paharul de pe masă; voi În foc diverse lemne ard, dar flacăra e una. procent). Este remarcabilă ascensiunea caz) cuprinde un dosar despre Fundația copiați reziduurile unei viziuni”. Chinei (vânzările, tradițional făcute la pentru Arta Contemporană Cartier, o for- Muzeul Maillol, cel care găzduiește În praful măcinat finele anului, pot schimba esențial datele mulă actuală unică de mecenat artistic, expoziția, a fost fondat în 1995 de către de roțile mișcării indicate mai sus), inclusiv ascensiunea fondată în 1984 și organizând, pe spații Dina Vierny, muza și modelul lui Aristi- eu sunt un răsculat, arti știlor plastici din această țară. Printre mari, expoziții personale și tematice cu de Maillol (dar și a altor artiști, precum căci merg contra căderii. cei 500 dintre cei mai cotați pictori din artiști și opere nonconformiste din toa- Matisse, Bonnard sau Dufy), familiară Și-n sus, tot mai în sus, lume, cei mai mulți (128) sunt chinezi, tă lumea. Expoziția care s-a încheiat în cercurilor artistice din capitala Franței și îmi urc puterea verde. urmați de americani și britanici. septembrie găzduia operele (și ideile) care devine o galeristă cunoscută după O frunză-n vârf, măcar, Și încă ceva e de reținut: 80% dintre tânărului, dar ambițiosului arhitect ja- moartea lui Maillol. E născută la Chiși- să am, când mă voi pierde. vânzările actuale le reprezintă opere ale ponez Junya Ishigami, iar din octombrie nău, în 1919, familia emigrând în Franța Nu eu prin vreme trec, arti știlor din secolul XX, adică arta mo- până în februarie, o panoramă a forme- în anul 1925. prin mine vremea trece. dernă și contemporană. Ierarhia valorică a lor geometrice ale Americii de Sud, din Și vântul multe ori, pieței (cei mai „vânduți” artiști) arată astfel: Mexic pană în Țara de Foc („Géométries Mircea V. CIOBANU când bate, mușcă rece.

EDITURA CARTIER · NOI APARIȚII SEMNAL

CONSTANTIN CHEIANU ULTIMA AMANTĂ A LUI CIORAN (ROMAN)

„Noul roman al lui Constantin Cheianu,«Ultima amantă a lui Cioran», îmbrăcat în toate convențiile ge- nului, este o confesiune dramatică, tulburătoare. Spiritul acid, dilematic al autorului irumpe cu o putere pe care numai o ruptură afectivă, o tensiune interioară, îndelung refulată, o poate provoca. Un ecorșeu al ființei. O voluptate a exhibării. Eros și Thanatos într-un amestec ce-ți dă fiori. Interogații existențiale formulate tranșant, cioranian – «scepticul de serviciu al unei lumi în declin» – este o altă, obsesivă, referință a sa, atunci când reflectează la ideea sinuciderii. Cheianu sfidează prejudecăți, deranjează comodități de gândire, răscolește sensibilități aplatizate. Pentru că ne naștem «cei mai frumoși și mai inocenți dintre prunci» și sfârșim prin a produce suferințe, războaie, tragedii. Perpetuăm o sentință fără drept de apel, scrijelită pe fruntea umanității. O carte cu putere cathartică, eliberatoare – senti- ment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi. Dens și suplu în scriitură, Cheianu îți arată cum poți muta, dincolo de admisibil, pilonii a ceea ce gândim, mulți dintre noi, dar MARIA PILCHIN nu îndrăznim să articulăm în cuvinte.” ZARATHUSTRA E FEMEIE (POEZIE) BUCUREȘTI, VA URMA Vitalie CIOBANU CARTEA ROMÂNEASCĂ, 2018 24 / REVISTA LITERARĂ #11

AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ

CE ȘTIA AGATHA?* de SLAVOJ ŽIŽEK

SLAVOJ ŽIŽEK (N. 1949) ESTE FILOSOF SLOVEN ȘI CRITIC CULTURAL DE ORIENTARE HEGELIANĂ, PSIHANALIST LACANIAN ȘI POLITOLOG MARXIST, CU CONTRIBUȚII PRIVIND TEORIA POLITICĂ, TEORIA FILMULUI ȘI PSIHANALIZA TEORETICĂ. FUNCȚIONEAZĂ CA CERCETĂTOR SENIOR LA INSTITUTUL DE SOCIOLOGIE ȘI FILOSOFIE, UNIVERSITATEA DIN LJUBLJANA, PROFESOR DE FILOSOFIE ȘI PSIHANALIZĂ LA UNIVERSITATEA EUROPEAN GRADUATE SCHOOL ȘI PROFESOR INVITAT LA MAI MULTE UNIVERSITĂȚI AMERICANE, IAR ACTUALMENTE ESTE DIRECTOR INTERNAȚIONAL LA BIRKBECK INSTITUTE FOR THE HUMANITIES, UNIVERSITATEA DIN LONDRA, ȘI PREȘEDINTE AL SOCIETĂȚII PENTRU PSIHANALIZĂ TEORETICĂ DE LA LJUBLJANA. OPERA SA – PESTE 50 DE CĂRȚI, TRADUSE ÎN 20 DE LIMBI, – INCLUDE PROBLEMATICI DIVERSE. CÂTEVA DINTRE VOLUMELE SALE, ÎN ENGLEZĂ: „THE SUBLIME OBJECT OF IDEOLOGY VIOLENCE” (NEW YORK, 2008), „FIRST AS TRAGEDY, THEN AS FORCE” (LONDRA, 2009), „THE YEAR OF DREAMING DANGEROUSLY” (LONDRA, 2012); ÎN ROMÂNĂ: „ZĂBOVIND ÎN NEGATIV. KANT, HEGEL ȘI CRITICA IDEOLOGIEI” (ALL EDUCA- ȚIONAL, BUCUREȘTI, 2001), „AȚI SPUS CUMVA TOTALITARISM?” (BUCUREȘTI, CURTEA VECHE, 2005), „CE VREA EUROPA? UNIUNEA ȘI NECAZURILE CU EA” (ÎN COLAB. CU SREĆKO HORVAT) (CLUJ, IDEA DESIGN & PRINT, 2014), „REFUGIAȚI, TEROARE ȘI ALTE PROBLEME CU VECINII. ÎMPOTRIVA DUBLULUI ȘANTAJ” (CHIȘINĂU, CARTIER).

optzecea carte a Agathei Christie, în fiecare zi, timp de o lună, luaţi notiţe, (comunişti, evrei, musulmani). Ideea că unul din cei mai depravaţi şi periculoşi Pasager spre Frankfurt – publica- gândiţi-vă şi clasificaţi. În fiecare zi există neonaziştii au fost în spatele studenţilor oameni ai epocii noastre”, responsabil A tă în 1970 cu subtitlul de „scriere o crimă. O fată e strangulată. Femeie în protestatari din ’68 şi a luptei de eliberare pentru „invazia de hoarde negroide şi fantastică”, una din puţinele ei lucrări care vârstă atacată şi jefuită de puţinele ei sexuală, cu toată nebunia ei evidentă, semitice şi, prin urmare, pentru apusul nu are o adaptare cinematografică sau de economii. Tineri sau băieţi – atacă sau atestă totuşi dezintegrarea unei hărţi UE […] ca talmudo-sionist tipic, Soros televiziune – e un roman care „alunecă de sunt atacaţi. Clădirile şi cabinele telefo- cognitive consistente a situaţiei noastre; este un inamic de moarte al civilizaţi- la neverosimil la imposibil de conceput şi, nice sunt zdrobite şi eviscerate. Trafic de faptul că Christie se simte obligată să ei occidentale, al statului-naţiune şi al în cele din urmă, aterizează într-o hara- droguri. Jaf şi agresiune. Copii dispăruţi se refugieze într-un astfel de construct omului alb european.” babură incomprehensibilă. Ar trebui să şi cadavre de copii ucişi găsite nu depar- nebunesc şi paranoic arată confuzia şi se dea premii cititorilor care pot explica te de casele lor. Poate fi aceasta Anglia? panica totale în care se găsea. Imaginea (...) Alain Badiou a avertizat recent finalul. Se referă la tumultul tinerilor din Chiar este Anglia aşa? Simţi că – nu – nu pe care ea o zugrăveşte societăţii noastre în legătură cu pericolele ordinii nihiliste anii ’60, droguri, un nou superman arian şi încă, dar ar putea fi. Apare frica – frica e pur şi simplu confuză, desprinsă de postpatriarhale din ce în ce mai pregnante, aşa mai departe, teme pentru care Christie de ce ar putea fi. (...) Totul pare să ducă realitate (de fapt, chiar dacă în mult mai care se prezintă drept domeniu al unor noi avea o înţelegere ezitantă, ca să nu spu- la idolatrizarea distrugerii, la plăcerea mică măsură, acelaşi lucru este valabil şi libertăţi. Dezintegrarea bazei etice comune nem mai mult” (Robert Barnard, A Talent cruzimii. Ce înseamnă toate acestea?” pentru cel mai straniu roman al lui John a vieţilor noastre este clar semnalată de to Deceive, Londra, 1990, p. 202). Totuşi, Deci, ce înseamnă toate acestea? În le Carré, A Small Town in Germany, aflat abolirea recrutării militare universale în această „harababură incomprehensibilă” romanul ei, Christie oferă un răspuns; într-o situaţie similară). Dar este viziunea multe ţări dezvoltate: însăşi noţiunea de nu se datorează senilităţii lui Christie: iată intriga. În timp ce se întoarce cu ei cu adevărat prea nebunească pentru a a fi gata să-ţi rişti viaţa pentru o armată cauzele ei sunt evident politice. Pasager avionul din Malaezia, Sir Stafford Nye, fi luată în serios? Nu este epoca noastră, a unei cauze comune pare din ce în ce spre Frankfurt este cel mai personal şi un diplomat plictisit, e abordat în sala cu „lideri” precum Donald Trump şi Kim mai lipsită de sens, dacă nu de-a dreptul îndeaproape resimţit, şi în acelaşi timp de aşteptare a aeroportului din Frankfurt Jong-Un, la fel de nebunească precum ridicolă, aşa că forţele armate, ca organism cel mai politic roman al lui Christie; el de o femeie a cărei viaţă e în pericol; ca viziunea ei? Nu suntem cu toţii astăzi la care participă în mod egal toţi cetăţenii, exprimă confuzia ei personală, senza- s-o ajute, el acceptă să-i împrumute paşa- nişte pasageri spre Frankfurt? Situaţia se transformă treptat în forţe mercenare. ţia ei de completă dezorientare faţă de portul şi biletul lui. În acest fel, Nye este noastră este haotică într-un mod foarte Această dezintegrare afectează diferit ceea ce se întâmpla în lume la sfârşitul prins fără să-şi dea seama într-o intrigă similar cu cel descris de Christie: avem cele două sexe: bărbaţii se transformă anilor ’60 – droguri, revoluţia sexuală, internaţională din care singura scăpare un guvern de dreapta dură care impune treptat în adolescenţi eterni, fără o trecere protestele studenţilor, asasinate etc. E e s-o păcălească pe Contesa von Wald- drepturile lucrătorilor (în Polonia) şi un iniţiatică clară spre maturitate (serviciu esenţial să observăm că această senzaţie sausen, ahtiată după putere, care vrea guvern de stânga care urmează cele mai militar, dobândirea unei profesiuni, nici copleşitoare de confuzie e exprimată de o să obţină dominaţia globală prin mani- stricte politici de austeritate (în Grecia). măcar educaţia nu mai joacă acest rol). autoare a cărei specialitate erau romanele pularea şi înarmarea tinerilor planetei. Nu e de mirare că, pentru a redobândi o Nu e de mirare, atunci, că pentru a su- detectivistice şi poveştile despre crime, Această conspiraţie mondială teribilă minimă hartă cognitivă, Christie recur- plini această lipsă, proliferează găştile poveşti despre partea tenebroasă a naturii are ceva de-a face cu Richard Wagner şi ge la Al Doilea Război Mondial, „ultimul de tineri postpatriarhale, care oferă un umane. Motivul mai profund al disperării „Tânărul Siegfried”. Aflăm că, spre sfâr- război bun”, retranslatând haosul nostru surogat de iniţiere şi identitate socială. ei este senzaţia că, în lumea haotică a şitul celui de Al Doilea Război Mondial, pe coordonatele acestuia. Spre deosebire de bărbaţi, femeile de lui 1970, nu mai era posibil să scrii ro- Hitler s-a dus la o instituţie psihiatrică, Totuşi, ar trebui să observăm că însăşi astăzi se maturizează din ce în ce mai mane detectivistice care presupuneau s-a întâlnit cu un grup de oameni care forma deznodământului lui Christie (un precoce şi se aşteaptă din partea lor să-şi în continuare o societate stabilă, bazată credeau că sunt Hitler şi a schimbat lo- mare complot nazist în spatele a tot) controleze viaţa şi să-şi planifice cariera; pe lege şi ordine, perturbată pe moment cul cu unul din ei, supravieţuind astfel reflectă în mod straniu ideea fascistă a în această nouă variantă de diferenţă de criminalitate, dar readusă la ordine războiului. Apoi a fugit în Argentina, conspiraţiei evreieşti. sexuală, bărbaţii sunt adolescenţi ludici, de către detectiv. În societatea lui 1970, unde s-a căsătorit şi a avut un fiu căruia Astăzi, dreapta populistă extremă pro- proscrişi, în timp ce femeile par dure, haosul şi criminalitatea erau înfloritoare, i-a fost întipărită pe călcâi o svastică pe pune o explicaţie similară a „ameninţării” mature, serioase, legale şi punitive. Astfel, aşa că nu e de mirare că Pasager spre care scria „Tânărul Siegfried”. Între timp, imigranţilor musulmani. În imaginarul apare o nouă figură feminină: un agent Frankfurt nu e un roman detectivistic: în prezent, drogurile, promiscuitatea şi antisemit, „evreul” este Stăpânul invizibil rece şi competitiv al puterii, seducător nu există nicio crimă, nicio logică, nicio protestele studenţilor sunt provocate care trage sforile în secret – şi tocmai şi manipulator, care confirmă paradoxul deducţie. Senzaţia lui Christie că harta în secret de agitatori nazişti care vor să de asta imigranţii musulmani nu sunt că „în condiţiile capitalismului, femeile cognitivă elementară se prăbuşeşte, frica producă anarhie, ca să poată restaura evreii de astăzi: sunt mult prea vizibili, se pot descurca mai bine decât bărbaţii” ei copleşitoare de haos sunt redate clar dominaţia nazistă la scară mondială. nu invizibili, sunt evident neintegraţi în (Badiou): capitalismul contemporan şi-a în Introducerea romanului: Această „conspiraţie mondială teribilă” societatea noastră şi nimeni nu pretinde inventat imaginea lui ideală de femeie. „Este ceea ce presa îţi aduce în fiecare este, desigur, o fantasmă ideologică în cea că ei ar trage în secret sforile. Dacă cineva zi, îţi serveşte în ziarul de dimineaţă, mai pură formă a ei: o abreviere ciudată a vede o urzeală secretă în „invadarea Euro- sub titlul general de Ştiri. Luaţi-le de fricii de extrema dreaptă şi extrema stân- pei” de către aceştia, atunci în spatele ei * Fragment din: Slavoj Žižek, „Ca un hoţ ziua pe prima pagină. Ce se întâmplă astăzi gă. Putem spune în favoarea lui Christie trebuie să fie evreii – aşa cum s-a sugerat în amiaza mare: Puterea în epoca postuma- în lume? Ce spune, gândeşte, face toată măcar că ea amplasează centrul conspi- într-un articol apărut recent în unul din nităţii”, în curs de apariţie la Editura Cartier. lumea? Puneţi o oglindă în faţa anului raţiei în extrema dreaptă (neonazistă), nu principalele săptămânale de dreapta din 1970 în Anglia. Uitaţi-vă la prima pagină în unul din ceilalţi suspecţi de serviciu Slovenia, care spune: „George Soros este Traducere de Ciprian ȘIULEA