CARTEA COTIUJENILOR Ion Drăguşanul
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
ion drăguşanul CARTEA COTIUJENILOR ion drăguşanul CARTEA COTIUJENILOR Editura MUŞATINII Suceava, 2019 Proiect editorial realizat cu sprijinul CONSILIULUI JUDEŢEAN SUCEAVA Preşedinte: Gheorghe FLUTUR Centrul Cultural „Bucovina” Suceava Manager: Sorin-Vasile FILIP Genealogiile înrădăcinate ale Cotiujenilor Fotografii:Ion DRĂGUŞANUL, Petru OLOIERU – Petre, tu te-ai născut la Cotiujeni, întâiaşi dată, în timpul vieţii lui Cantemir şi a lui Neculce, pe la 1710-1720, într-o căsuţă de pe coasta domoală a râuşorului Vilia, în vecinătatea conacului boieresc. Tatăl tău cumpărase o moară veche pe apă, pe Vilia, înainte Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României de heleşteiele boiereşti, ca să o transforme într-o presă de ulei. L-a ajutat pe serdarul Costea în construirea unei bisericuţe de lemn, pe partea cealaltă a parcului conacului, în 1750, iar serdarul, drept recunoştinţă, i-a poruncit preotului să treacă în condica parohială, la loc de cinste, numele feciorului tău, Ion, în condica parohială nou înfiinţată, în 1755, atunci când ţi s-a născut Ion. În sat, datorită ocupaţiei vi s-a spus, mai întâi, „oleinic”, adică „fabricant de olei”, iar după aceea, „oloier”. – Nu, Oleinic e altă familie… – Ca şi Olinic sau Olinici, care au aceeaşi rădăcină etimo- logică, dar eu nu mă refer decât la Petru, tatăl lui Ion, bunicul lui Editura „Muşatinii” Suceava, str. Tipografiei nr. 1, Artemie şi strămoşul lungului şir Vasile şi Ion din arborele genealogic Tel. 0230 523640 al neamului tău. În mintea mea, Cotiujenii, încă nevăzuţi, deja înseamnă o minunată livadă, cu înrădăcinări temeinice, în care numai crenguţele tipar: noi, frunzele şi fructele iau, în fiecare primăvară, alte întrupări. Dar Petrică Oloieru are o altă frământare: de unde am aflat eu, care nu 5 ion drăguşanul cartea cotiujenilor am intrat vreodată în Basarabia, unde anume se află, din vremuri într-o criptă de el durată, cu sprijinul servitorilor şi prietenilor lui vechi, brazda baştinei neamului său? Avusese astfel de ezitări şi cu de odinioară, soţii Ivan şi Maria Ganu. Actele administraţiei româ- cântecele Zicălaşilor, dar când i-am pus dovezile veacurilor pe masă, neşti, din perioada interbelică, mă orientau spre Konrad Nemitz, nu a mai avut nimic de zis. Nu mai întâlnise recuperatori de străbuni feciorul lui Ferdinand, nepotul lui Ludovic (stabilit la Cotiujeni în şi de cântecele lor pierdute şi nu putea înţelege cum se face faptul că, 1764), întemeietorul unei industrii cu circuit comercial mondial, în cercetare, nu se mai slujesc teme, ci cariere. la Cotiujeni, sau de unul dintre feciorii acestuia, ceea ce numai din cimitirul satului puteam afla. Din câte ştiu, în Cotiujeni au rămas Maşina rulează încet spre culmea Lipcanilor, apoi pe platoul multe rubedenii mai îndepărtate ale polcovnicului ţarist de origine satelor Hlina, Beleavinţi şi Berlinţi, înainte de a coborî spre valea germană, nobil polon al blazonului „Biberstein” din Lublin, dar ei se râuşorului Vilia, care încă îşi mai răsfaţă în soare câteva heleşteie numesc, de aproape un secol, Neamţu şi nici că le pasă de blazoanele lăsate în paragină şi, tocmai de aceea, de o sălbatică frumuseţe. Ştiu la care ar fi îndreptăţiţi, deşi casele lor, aflate pe pământurile moşiei că, dincolo de pod, pe coasta din dreapta a văii Vilia, voi vedea casa strămoşeşti, au în temelii pietre din ruinele conacelor de odinioară. în care au copilărit doi mari muzicieni români, Ion Oloieru, iniţial profesor de muzică la Colegiul din Briceni, acum acordeonist la Pe mama lui Petrică, Doamna profesoară Maria Oloieru, „Rapsozii Botoşanilor”, şi Petru Oloieru de la Ansamblul „Ciprian născută Cebanu, în Transnistria, cică „bulgăroaică” după limba Porumbescu”, Şcoala de Arte „Ion Irimescu” şi starostele şi sufletul natală, deşi Cebanu este un nume străvechi de vlahi balcanici, o „Zicălaşilor” din Suceava. Când trecem podul, am în faţă, dincolo aflăm în vecini, în gospodăria familiei Victor şi Nina Kulikov, care de o minunată troiţă, un adevărat palat, refăcut, după gustul lui, de se grăbeşte să scoată o masă afară şi rămâne dezamăgită când află către noul proprietar, şi o imensitate de rai pământesc, în care mai că, mai întâi, noi trebuie să mergem pe la Căminul Cultural, pe la poţi desluşi prin iarbă urmele desculţe ale copiilor de odinioară, Ion Primărie, Biserică şi cimitir, iar după aceea, pe stâncile dinspre satul şi Petrică. lui Simca, întemeietor al vetrei Zimcăuţilor, Sincăuţilor, Săncăuţilor sau Stâncăuţilor, cum i s-a tot zis, prin adaptări de pronunţie, chiar – Visez locurile astea şi cele de pe stâncă în fiecare noapte, şi după ce a dispărut pentru totdeauna, râuşorul Vilia, în acea vatră murmură Petrică, în vreme ce-mi arată, dintr-un zvâcnet al capu- de dinainte de Descălecatul Moldovei, fiind acum marcajul graniţei lui, temeliile vechilor castele boiereşti, numite ale lui Nemitz, după dintre Moldova şi Ucraina, continuat, înspre Lucăceni, cu un şir de numele ultimilor boieri, unul, Alexandru, ajuns contra-amiral al copaci, iar mai sus, înspre nord-vest, pe malul stâng, de un alt şir de Ţarului în Marea Neagră şi, apoi, amiral al flotei sovietice, singurul copaci, care ascunde ţinutul şi mai nordic al Hotinului. intelectual din guvernul lui Lenin, cum îl numea Onisifor Ghibu, care, În livadă, Sergiu, feciorul, care locuieşte la Briceni şi căruia întâlnindu-l la Moscova şi întrebându-l ce-i mai lipseşte, a răspuns Jana, tânăra lui nevastă, tocmai i-a dăruit un pruncuţ, se ocupă de grabnic şi fără ezitări: „Baştina, moşioara din Cotiujeni, în care am stupi şi de căsuţa cochetă, cu stupi sub tăblia paturilor, în care aplică văzut lumina zilei”. Ştiam că, prin 1970, un Nemitz s-a întors în Co- terapia cu zumzetul şi cu miresmele stupilor de albine. Un roi a evadat tiujeni, ca să moară acasă şi să fie înmormântat în cimitirul satului, şi s-a prins ciorchine de bolta de viţă de vie din curte, dar nimeni nu 6 7 ion drăguşanul cartea cotiujenilor intră în panică, nici măcar dulăul cât o mănuşă, din pricina tinereţii, şi renovate, îmi probează că a trăit şi trăieşte din plin. Mă îndatorează şi care e legat bine într-un lanţ subţire, ca să nu mai dea năvală printre cu un pix, pentru că pe al meu l-am pierdut, luându-mi note, şi îmi puii de curcă, de găină sau de pichere, care se înşiruiesc dominatori promite încă unul, pentru finalul lunii septembrie, când voi merge şi curioşi prin minunata gospodărie, dominată de rodiri şi de flori, la Cotiujeni cu monografia satului, cu „Cântecele pierdute ale Basa- într-o dezlănţuire teribilă de culori, de tăcere şi de inefabil. rabiei”, cu o expoziţie de veche şi neştiută iconografie basarabeană şi cu un concert „Zicălaşii”. În schimbul celor două pixuri, am cedat La Căminul Cultural, îi întâlnim pe Valentin Druţac, direc- drepturile de autor pentru monografie Primăriei Cotiujenilor, pentru torul instituţiei, şi pe Dumitru Druţac, părintele violonistului Dorin că eu conştientizez faptul că despre contemporaneitatea comunei nu Druţac de la „Lăutarii” lui Botgros, şi bunicul lui Dan Iulian Druţac, voi putea scrie exhaustiv şi va trebui să o facă un altul, poate dintre Bursier al Reginei Angliei pentru înalte studii de vioară, cu folosinţă copiii de astăzi, pe care trebuie să-l îndreptăţesc, încă de pe acum, gratuită a unei viori „Stradivarius”, care face parte din patrimoniul să folosească gratuit cercetările şi naraţiunile mele. Coroanei Marii Britanii. Dar timpul ne ia, ne duce şi ne aduce, aşa că şi minunatele bucate ale doamnei Olga Druţac trebuie să mai aş- Primarul Mihai Ursu avea de mers la o nuntă, în Briceni, dar tepte, mai ales că încă nu ştiu ce pierd: cei mai buni cartofi cu mărar s-a întors din drum, aflând că noi ne aflăm în Cotiujeni, iar asta e şi ceapă din câţi am mâncat de-a lungul întregii mele vieţi. Dacă îmi diferenţa dintre domnia sa şi făloşii primari ai judeţului Suceava, ne- vor ieşi, am să răspândesc reţeta şi în Suceava. volnice efemeride de o clipită, care se cred creatorii luminii cosmice. Primarul Mihai Ursu, aflat la al patrule mandat, mi-a mers Biserica satului, durată în 1902 şi renovată de curând, după la suflet încă de la prima strângere de mână. Are o privire caldă, cu ce, în vremea bolşevismului, zidirea aflată sub patronajul Maicii care te încadrează dezarmant de sincer, şi un talent narativ pe care Domnului a fost folosită ca depozit, e o construcţie frumoasă, în ciuda doar la Vasile Blendea şi la George Parascan l-am mai întâlnit. Îmi înzorzonărilor abundente, şi a varului gros care acoperă inscripţii spune o poveste despre cimitirele din Gruzia, în care, pe pietrele vechi, şi pe crucile preoţilor, adăpostiţi în curte, şi pe cele mărunte, mormântale, după numele răposatului şi anii celor două naşteri, se ale oamenilor de odinioară, încă păstrate în cimitir, dar copleşite cu precizează: „nu a trăit” sau „a trăit un an”. Puţini sunt cei care „au vopsea albă, care umple şanţurile buchiilor cioplite în trecute vremuri. trăit cinci ani”, adică au lăsat după ei gospodării frumoase, copii cu Dacă nu ar fi colecţiile de documente vechi, nimic nu ai putea afla cariere admirabile, fapte comunitare demne de ţinut minte, deci trăiri din muţenia cimitirului, unde, ca peste tot în ţinuturile cu români, adevărate şi de netăgăduit. Fiind bun prieten cu primarul Pavel şi cu chiar şi morţii cred că omenirea începe cu ei şi nu cu rădăcinile care secretarul Mihai Chiriac din Dumbrăvenii Sucevei, primarul Cotiu- dau trăinicie roditoarei livezi. jenilor îmi spune că, după ce a văzut Dumbrăvenii, a concluzionat că el nu a trăit încă deloc. Nu are dreptate, pentru că şcoala, grădiniţa, Din punctul meu de vedere, înrădăcinarea, adică temeinicul spitalul comunal, căminul cultural, locurile de joacă şi de practicare a de sub vorba în vânt a patriotismului, nu se probează, ci se constată.