I. Introducere Cadru

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

I. Introducere Cadru Strategia de dezvoltare a comunei Axente Sever 2014 - 2020 Axente Sever – cea mai frumoas ă comun ă din „ Ţara Vinului”- Comuna Axente Sever a continuat activit ăţ ile de definire şi stabilire a unei viziuni atunci când a decis s ă elaboreze Strategia de dezvoltare economico-socială pe perioada 2014 -2020 şi în perspectiv ă pân ă în 2030. Decizia Consiliului Local de a aproba şi a participa la acest proiect a oferit atât consilierilor cât şi cet ăţ enilor oportunitatea de a se familiariza cu modelul deschis si transparent de administrare local ă. Cel mai important factor de decizie local, a participat la o sesiune în cadrul carora au fost oferite rezultatele consult ărilor referitoare la dezvoltarea localit ăţ ii si la viitoarele direc ţii ce trebuiesc adoptate. Sugestiile si comentariile primite sunt integrate in Strategia elaborat ă. În concordan ţă cu obiectivele proiectului şi cu procesul de planificare strategic ă la nivel european, na ţional şi nu în ultimul rând regional - jude ţean - şi al Grupului de Ac ţiune Local ă Podi şul Media şului, oficialii locali, s-au întâlnit s ă discute problemele actuale şi s ă identifice câteva din provoc ările c ărora Prim ăria trebuie s ă le fac ă fa ţă . Informa ţiile colectate au format o important ă baz ă pentru analiza SWOT (Puncte tari, Puncte slabe, Oportunit ăţ i şi Amenin ţă ri), care a fost coordonat ă atât de grupuri şi organiza ţii externe, cât şi de oficialii locali. Mijloacele şi instrumentele necesare pentru realizarea unui proces eficient de consultare extern ă au fost dezvoltate sub îndrumarea şi coordonarea firmei de consultan ţă din cadrul proiectului. S-a preg ătit o list ă a persoanelor şi organiza ţiilor ce urmau sa participe la consultare şi s-au invitat grupurile s ă participe la întâlnirile de consult ări organizate la prim ăria comunei. Aparatul de specialitate al prim ăriei a luat parte la procesul de preg ătire în vederea familiariz ării cu aptitudinile si sarcinile necesare pentru asigurarea succesului procesului de consultare. Aceştia au moderat sesiunile de consult ări fiind asista ţi de partenerii consultan ţi. Cei care au participat la întâlnirile de instruire referitoare la consultarea public ă au dobândit aptitudinile necesare continu ării acestui proces si dup ă încheierea acestui parteneriat. Rezultatele procesului de consultare au generat o viziune larga asupra comunei Axente Sever datorita faptului ca participan ţii au fost selec ţiona ţi din practic toate domeniile de activitate din localitate. Profesori, elevi, oameni de afaceri, persoane din cadrul societ ăţ ii civile, pensionari, b ărba ţi si femei din diverse domenii, oficiali locali ale şi şi numi ţi, cu to ţii au contribuit la rezultatele prezentate in Planul Strategic. Procesul de Planificare Strategică depinde de tipul de contribu ţii puse la dispozi ţie de către cet ăţ enii comunit ăţ ii. Situa ţia existent ă in Axente Sever in 2014 este prezentata sub forma analizei SWOT. Rezultatele au condus la elaborarea unei VIZIUNI şi a unui plan de ac ţiune pentru viitorul comunei. Toata lumea trebuie acum sa se angajeze la respectarea unui set de VALORI care vor coordona atât guvernarea cât şi administrarea tuturor activit ăţ ilor civice. Aderarea la strategia descris ă in acest Plan va servi in viitor spre binele cet ăţ enilor. To ţi cei care au participat sau contribuit la acest efort, fie c ă fac parte din cadrul administra ţiei publice locale sau din publicul larg, merită mul ţumiri pentru eforturile lor. Se justific ă men ţionarea special ă a contribu ţiei valoroase a întregului aparat al prim ăriei, to ţi fiind persoane cheie in cadrul procesului, contribuind cu cuno ştin ţele, sprijinul logistic si resursele necesare realiz ării acestui proces. În implementarea Strategiei de dezvoltare economico-social ă a comunei Axente Sever urm ărim o dezvoltare durabil ă care poate fi atins ă prin: promovarea oportunit ăţ ilor de afaceri şi a investi ţiilor directe, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii edilitare, mai ales a celei orientate spre comunitatea de afaceri, pentru a valorifica resursele umane şi mediu înconjur ător. Fie ca întreaga comunitate s ă construiasc ă unit ă activit ăţ ile - în armonie - în vederea edific ării comunei ideale pe care ne-o dorim. Primar, jr. Marius Grecu 3 ETAPE Advertising Strategia de dezvoltare a comunei Axente Sever 2014 - 2020 PA ŞII ÎN ELABORAREA STRATEGIEI Pa şii în c ăutarea unei solu ţii bine fundamentate economic care s ă aib ă ca rezultat o strategie de dezvoltarea a zonei: au fost urm ătorii: -Descrierea situa ţiei curente - Planificarea realiz ării activit ăţ ilor 1. Stabilirea echipei de lucru Realizarea strategiei este o munc ă de echip ă care trebuie s ă angreneze exper ţii (consultan ţi), func ţionarii publici cât şi ale şii comunit ăţ ii, deoarece: - grupul de exper ţi are o anumit ă viziune în ceea ce prive şte politicile de finan ţare pentru proiectele de dezvoltare local ă sau comunitar ă, - institu ţiile administra ţiei publice locale cunosc cel mai bine care sunt resursele locale (financiare şi nefinanciare) care pot fi alocate în cadrul unor proiecte de dezvoltare; - ale şii locali reprezint ă comunitatea, şi astfel se asigur ă reprezentativitatea strategiei. S-a stabilit ca d-l primar s ă r ăspund ă per ansamblu de colaborarea cu firma de consultanţă . Acesta a îndrumat consultantul spre funcţionarii care de ţin informa ţia necesar ă, a asigurat comunicarea cu consiliul local şi a r ăspuns de organizarea consult ărilor publice. 2. Culegerea datelor La început s-a realizat o analiz ă a situa ţiei existente, având scopul de a -determina baza economic ă a localit ăţ ii; -identifica resursele; -evalua structura şi nevoile pie ţei for ţei de munc ă; -stabili un profil al popula ţiei şi de a evalua tendin ţele demografice din ultimii ani; -evalua starea de poluare a localit ăţ ii (ipotetic ă sau de perspectiv ă) Activit ăţ ile din aceast ă etap ă implic ă atât firma de consultan ţă , care a elaborat chestionarul, cât şi autorit ăţ ile locale, care au furnizat informa ţiile pa baza acestuia. De asemenea, s-au cules informa ţii de către exper ţi şi din statistici oficiale, precum: anuare statistice, baze de date ale comisiilor jude ţene sau na ţionale de statistic ă, alte surse şi statistici oficiale. Pa şii care s-au realizat în aceast ă faz ă sunt: -realizarea unui chestionar de c ătre consultan ţi -completarea chestionarului de c ătre func ţionarii de specialitate -culegere date statistice din anuare, monografii etc. -consultarea unor studii de fezabilitate existente Consultarea şi o seria larg ă de activit ăţ i s-au realizat cu sprijinul studen ţilor de la Universitatea Lucian Blaga–Facultatea de Ştiin ţe Agricole, Industrie Alimentar ă şi Protec ţia Mediului (anul II-III-V). 3. Analiza documentelor programatice Etapa de culegere a datelor despre localitate va fi continuat ă de una de analiz ă a documentelor programatice ale României (POR, POS, PNDR, strategia de guvernare) pentru: -identificarea politicilor şi direc ţiilor de dezvoltare europene şi na ţionale, regionale, jude ţene -identificarea fondurilor, programelor opera ţionale, axelor şi m ăsurilor. Aceast ă activitate a dat o viziune asupra tendin ţelor de evolu ţie a mediului rural (în strâns ă conexiune cu dezvoltarea urban ă a ora şului Cop şa Mic ă şi a municipiului Media ş, pentru a se asigura o dezvoltare local ă durabil ă şi integrat ă, ţinându-se cont atât de bun ăstarea cet ăţ enilor, cât şi de mediul înconjur ător. În urma acestei etape, s-a stabilit profilul de eligibilitate al localit ăţ ii, necesar în stabilirea surselor de finan ţare nerambursabile în vederea g ăsirii unor solu ţii pentru problemele strategice ale comunit ăţ ii. 4. Prelucrarea datelor şi realizarea strategiei 4 ETAPE Advertising Strategia de dezvoltare a comunei Axente Sever 2014 - 2020 Aceast ă etap ă a fost cea mai însemnat ă în cadrul demersului formul ării strategiei de dezvoltare local ă, solicitând implicarea întregii comunit ăţ i, de la membrii persoane fizice la organiza ţii publice şi private şi ale şii locali. Totodat ă, în aceast ă faz ă s-a încercat prelucrarea datelor oficiale cât şi a informa ţiilor operative care vin direct de la locuitorii pentru care se întocme şte strategia. 4.1. Prelucrarea datelor Pe baza informa ţiilor culese în etapa a doua şi a treia s-a realizat o analiz ă preliminar ă a caracteristicilor comunit ăţ ii vizate (consultan ţii). Aceast ă analiz ă cuprinde: - profilul localit ăţ ii; -analiza cadrului strategic la nivel na ţional, regional şi jude ţean. Scopul analizei preliminare a fost de a structura mediul în care se plaseaz ă comunitatea şi de a identifica poten ţialul real de ţinut de acesta. Totodat ă în aceast ă faz ă, ţinând seama de caracteristicile localit ăţ ii, s-au stabilit domeniile de interes, care trebuie supuse consult ării publice. Domeniile care pot fi considerate de interes sunt: - competitivitate economic ă, utilit ăţ i publice,turism/agroturism, resurse umane, sport, tineret, cultur ă, servicii sociale, sănătate, mediu asociativ, multiculturalism, transport, comunicare, mediu înconjur ător, infrastructur ă. Dintre toate acestea s-au ales de c ătre consultan ţi, împreun ă cu primarul doar câteva, în func ţie de nevoi. 4.2. Elaborarea designului strategiei Dup ă identificarea domeniilor de interes s-a realizat designul strategiei. Mai întâi s-au identificat actorii implica ţi direct, indirect sau doar afecta ţi de evolu ţia evenimentelor de o anumit ă factur ă. Dup ă evaluarea celor implica ţi în domeniul respectiv, s-a făcut o analiz ă SWOT, prin care s-au identificat punctele tari, punctele slabe, oportunit ăţ ile şi amenin ţă rile celor mai importante sectoare ale vie ţii socio- economice a comunit ăţ ii respective.
Recommended publications
  • Plan De Şcolarizare Clasa Pregătitoare an Şcolar 2019-2020
    Plan de şcolarizare Clasa pregătitoare An şcolar 2019-2020 Masă / Normal / Step by Step / Buget / Limba română Număr clase Nr. crt. Denumire unitate Localitate Localitate superioară Capacitate (locuri) aprobate 1 SCOALA GIMNAZIALA NR 4 MEDIAS MEDIAŞ MUNICIPIUL MEDIAŞ 1 25 Total Masă / Normal / Step by Step / Buget / Limba română 1 25 Pagina 1 / 16 Masă / Normal / Tradițional / Buget / Limba germană Număr clase Nr. crt. Denumire unitate Localitate Localitate superioară Capacitate (locuri) aprobate 1 SCOALA GIMNAZIALA "HERMAN OBERTH" MEDIAS MEDIAŞ MUNICIPIUL MEDIAŞ 3 75 2 COLEGIUL NATIONAL "O.GOGA" SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 3 COLEGIUL NATIONAL PEDAGOGIC "A.SAGUNA" SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 4 LICEUL TEORETIC "ONISIFOR GHIBU" SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 5 SCOALA GIMNAZIALA "I.L.CARAGIALE" SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 6 SCOALA GIMNAZIALA "NICOLAE IORGA" SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 2 50 7 SCOALA GIMNAZIALA NR 18 SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 8 SCOALA GIMNAZIALA NR 2 SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 2 50 9 SCOALA GIMNAZIALA NR 4 SIBIU SIBIU MUNICIPIUL SIBIU 1 25 10 SCOALA GIMNAZIALA "GEORG DANIEL TEUTSCH" AGNITA AGNITA ORAŞ AGNITA 1 25 11 LICEUL TEORETIC "GUSTAV GUNDISCH" CISNADIE CISNĂDIE ORAŞ CISNĂDIE 1 25 Total Masă / Normal / Tradițional / Buget / Limba germană 15 375 Pagina 2 / 16 Masă / Normal / Tradițional / Buget / Limba maghiară Număr clase Nr. crt. Denumire unitate Localitate Localitate superioară Capacitate (locuri) aprobate 1 SCOALA GIMNAZIALA "BATHORY ISTVAN" MEDIAS MEDIAŞ MUNICIPIUL MEDIAŞ 1 14 Total
    [Show full text]
  • 1/49 Proces-Verbal Din Data 24.05.2016 SULYLQG GHVHPQDUHD Suhúhglqġloru ELURXULORU HOHFWRUDOH DOH VHFĠLLORU GH YRWDUH Constit
    39DILúDUHMXGHĠ Proces-verbal din data 24.05.2016SULYLQGGHVHPQDUHDSUHúHGLQĠLORUELURXULORUHOHFWRUDOHDOHVHFĠLLORUGHYRWDUH constituite pentru alegerile locale din anul 2016úLDORFĠLLWRULORUDFHVWRUD &LUFXPVFULSĠLD(OHFWRUDOă-XGHĠHDQăQU34, SIBIU ,QL܊LDOD Nr. crt. UAT 1U6HF܊LH ,QVWLWX܊LD )XQF܊LD Nume Prenume $GUHVă WDWăOXL ùFRDODJLPQD]LDOăQU 1 MUNICIPIUL SIBIU 1 FXVWUXFWXUD*UDGLQLĠDFX 3UH܈HGLQWH +$ù8 MARIANA I SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU program prelungit nr. 20 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 2 MUNICIPIUL SIBIU 1 FXVWUXFWXUD*UDGLQLĠDFX /RF܊LLWRU BRATU CORNELIU-ADRIAN C SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU program prelungit nr. 20 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 3 MUNICIPIUL SIBIU 2 FXVWUXFWXUD*UDGLQLĠDFX 3UH܈HGLQWH GROVU GABRIELA-ANA N SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU program prelungit nr. 20 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 4 MUNICIPIUL SIBIU 2 FXVWUXFWXUD*UDGLQLĠDFX /RF܊LLWRU GANEA DELIA ELENA ù SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU program prelungit nr. 20 5 MUNICIPIUL SIBIU 3 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 3UH܈HGLQWH TROANCA DANIEL FLORIN I SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU 6 MUNICIPIUL SIBIU 3 ùFRDODJLPQD]LDOăQU /RF܊LLWRU 1($0ğ8 SANDRA-IOANA D SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU 7 MUNICIPIUL SIBIU 4 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 3UH܈HGLQWH RUSU ANDREA D SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU 8 MUNICIPIUL SIBIU 4 ùFRDODJLPQD]LDOăQU /RF܊LLWRU 6&Ă5,ù25($18 MARIAN-VALERIU C SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU 9 MUNICIPIUL SIBIU 5 ùFRDODJLPQD]LDOăQU 3UH܈HGLQWH KETNEY OTTO V SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU 10 MUNICIPIUL SIBIU 5 ùFRDODJLPQD]LDOăQU /RF܊LLWRU 'Ă1&Ă1(ğ MARIA-MONICA V SIBIU, MUNICIPIUL SIBIU ùFRDODJLPQD]LDOăQU 11 MUNICIPIUL SIBIU 6 FXVWUXFWXUDùFRDOD 3UH܈HGLQWH )5Ă7,&, ADINA-MARIANA I SIBIU,
    [Show full text]
  • Unconventional Cultural Heritage - Conservation of Brateiu Cart from Astra Museum
    Bulletin of the Transilvania University of Braşov Series II: Forestry • Wood Industry • Agricultural Food Engineering • Vol. 7 (56) No.2 - 2014 UNCONVENTIONAL CULTURAL HERITAGE - CONSERVATION OF BRATEIU CART FROM ASTRA MUSEUM 1 1 1 E. BELDEAN M.C.TIMAR A. VARODI 2 V.OLARU Abstract: The paper refers to the conservation-restoration of an interesting and certainly less conventional artefact from the collections of Astra Museum. This was one of the objects restored by a team of 13 volunteers from the Faculty of Wood Engineering, of Transilvania University in Brasov, during the restoration camp 13 for Astra. The object was the cart from Brateiu, Sibiu County, a one horse drawn cart, dating from the end of XIXth century. The object with a complex construction including wood and metallic elements, though in a fairly good conservation state, needed interventions such as: cleaning, curative and preventive biological protection, consolidation of frail wood, restoration of metallic elements and minor completions and chromatic integration. The restored object was exhibited in Sibiu and Braşov. Key words: cultural heritage conservation, horse drawn cart, structure, wood, metal, finishing layer. 1. Introduction a community, crafts and traditions, old techniques [5], [6], [9], [10]. Heritage is not an artefact or site… It is The concept of intangible heritage can a medium of communication, a means of have significant implications for museums transmission of ideas and values and a in the areas of collecting, making knowledge that includes the material, the exhibitions and working with communities. intangible and the virtual…. The attempt to Museums have a social, educational and causally relate heritage and identity raises cultural responsibility towards their public a set of questions about the links between and therefore, special attention should be senses of time and senses of place.
    [Show full text]
  • Colecţia Registre De Stare Civilă (1607-1950)
    MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL JUDEŢEAN SIBIU Colecţia Registre de Stare Civilă INV.Nr. 378 I N V E N T A R Anii: 1607-1950 SJAN Sibiu Arhivele Nationale ale Romaniei PREFAŢĂ Prezentul inventar conţine: Colecţia Registre de Stare Civilă, anii extremi 1607-1950. Întreaga cantitate a fost structurată în funcţie de specificul documentelor după cum urmează: registre de stare civilă ordonate alfabetic în funcţie de localităţile la care fac referire (181 la număr), în cadrul acestora pe confesiuni, iar în cadrul fiecărei confesiuni cronologic. Registrele sunt scrise în limbile: germană, maghiară, latină, română ( cu alfabet chirilic şi latin) şi aparţin confesiunilor ortodoxă, evanghelică, mozaică, reformată, greco - catolică, romano - catolică ( botezaţi, căsătoriţi, morţi). Registrele cuprinse în colecţie au fost întocmite la început de către parohii, prin preoţii locali sub forma matricolelor confesionale, cu scopul de a inregistra evenimentele considerate fundamentale în viaţa comunităţii respectiv: ( botezul, căsătoria, moartea) şi probabil de control administrativ- religios al acestora. De la 1 octombrie 1895 s-au introdus (în baza unei legi din 18 decembrie 1894) în Transilvania registrele de stare civilă a căror completarea cădea în sarcina funcţionarilor publici şi nu a preoţilor. Printr-o modificare a legii în 1904 s-a stabilit ca la nivel de comună sediul notarului să coincidă cu sediul Oficiului Cercual de Stare civilă, notarilor conferindu-li-seSJAN atribu Sibiuţii în domeniul stării civile. Prevederile acestea au rămas în vigoare şi după 1918 până la adoptarea Legii pentru unificarea şi organizarea actelor de stare civilă. Colecţia mai cuprinde Registre de naţionalitate (1924 - 1951) ordonate alfabetic, scrise în limba română şi Registre statistice de stare civilă Arhiveledin anul 1851, ordonate Nationale alfabetic pe localit ăţalei, scrise înRomaniei română (cu alfabet chirilic), germană şi maghiară.
    [Show full text]
  • More Than Churches an Approach to Develop Strategies for the Economical Future of the Villages of Transylvania
    More than churches An approach to develop strategies for the economical future of the villages of Transylvania Lukas Valentin Flandorfer 01126310 Kleines Entwerfen Schönberg 2018S More than churches An approach to develop strategies for the economical future of th villages of Transylvania Lukas Valentin Flandorfer Vienna University of Technology, Department of Architecture [email protected] Keywords: agriculture, traditional farming, economy, fortifed church, landscape, wildlife 1. Preamble When I started thinking about the project, Romania, Transylvania and the Saxon villages I had the idea that food could be the key to boost tourism, economy and living standard in the villages. It should be a program or a programmatic intervention which connects all the villages in some way. I thought all these villages are probably very similar to each other and only covering the area with one big idea would attract enough people to achieve a good performance. But after all the experiences I had in the region, in the villages, with the people and the more I thought about them, my conclusion shifted from accentuating the similiarites to developing the differencies. Maybe the villages are similar, but the strategic focus should switch from the similiarites (fortified churches) to differencies, which do not even have to be very distinct already. There are so many possibilities originating from cultural traditions, landscape, handcrafts and so on. The goal has to be to create a network of possibilities, generated from the uniQueness of each single village while avoiding separation. Also I want to note that this possibilities do not have to focus on tourism exclusively, but rather be strategies to strengthen the economy and quality of life in the villages.
    [Show full text]
  • Jud. Sibiu Incidenta Localitati 11.02.2021
    29.01 - 11.02. CAZURI ABREVI NR. NUMAR CONFIRMATE CAZURI LA 1000 DE ERE UAT LOCALITATE CRT. POPULATIE ULTIMELE 14 LOCUITORI ÎN JUDET ZILE ULTIMELE 14 ZILE 1 SB Com.Şeica Mare Sat.Ştenea 160 1 6,25 2 SB Com.Mihăileni Sat.Mihăileni 201 1 4,98 3 SB Orş.Sălişte Sat.Aciliu 210 1 4,76 4 SB Com.Bârghiş Sat.Pelişor 506 2 3,95 5 SB Orş.Tălmaciu Sat.Colonia Tălmaciu 294 1 3,40 6 SB Com.Roşia Sat.Caşolţ 924 3 3,25 7 SB Com.Dârlos Sat.Curciu 964 3 3,11 8 SB Com.Şelimbăr Sat.Şelimbăr 11928 34 2,85 9 SB Orş.Tălmaciu Sat.Tălmăcel 1248 3 2,40 10 SB Com.Axente Sever Sat.Agârbiciu 1424 3 2,11 11 SB Mun.Mediaş Mun.Mediaş 55093 112 2,03 12 SB Com.Valea Viilor Sat.Valea Viilor 1574 3 1,91 13 SB Com.Şura Mică Sat.Şura Mică 2662 5 1,88 14 SB Mun.Sibiu Mun.Sibiu 171117 310 1,81 15 SB Com.Cristian Sat.Cristian 4486 8 1,78 Com.Porumbacu de Sat.Porumbacu de 16 SB Jos Jos 1136 2 1,76 17 SB Com.Sadu Sat.Sadu 2736 4 1,46 Com.Porumbacu de 18 SB Jos Sat.Scoreiu 701 1 1,43 19 SB Com.Slimnic Sat.Slimnic 3008 4 1,33 20 SB Com.Bârghiş Sat.Bârghiş 825 1 1,21 Com.Porumbacu de Sat.Porumbacu de 21 SB Jos Sus 903 1 1,11 Orş.Miercurea 22 SB Sibiului Sat.Dobârca 914 1 1,09 23 SB Com.Jina Sat.Jina 3657 4 1,09 Orş.Miercurea 24 SB Sibiului Sat.Apoldu de Sus 1845 2 1,08 25 SB Com.Şura Mare Sat.Hamba 923 1 1,08 26 SB Com.Hoghilag Sat.Valchid 926 1 1,08 27 SB Orş.Copşa Mică Orş.Copşa Mică 5966 6 1,01 28 SB Com.Turnu Roşu Sat.Turnu Roşu 2015 2 0,99 29 SB Com.Apoldu de Jos Sat.Apoldu de Jos 1033 1 0,97 30 SB Orş.Sălişte Orş.Sălişte 3116 3 0,96 31 SB Com.Răşinari Sat.Răşinari 5291 5 0,95
    [Show full text]
  • SITUAŢIA Unităţilor De Învăţământ Repartizate În SCENARIUL 1 (Scenariul Verde)
    Anexa nr. 1 la Hot. CJSU nr. 25/12.03.2021 SITUAŢIA unităţilor de învăţământ repartizate în SCENARIUL 1 (scenariul verde) UNITATATEA DENUMIREA UNITĂŢII ŞCOLARE SCENARIUL APROBAT ÎN CA al Nr. ADMINISTRATIV INV DE MASA / SPECIAL / PARTICULAR / CLUB SB / PALAT UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT Crt. TERITORIALĂ AGNITA 1 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 2 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 3 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORG DANIEL TEUTSCH" AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 4 COLEGIUL TEHNIC "AUGUST TREBONIU LAURIAN" AGNITA SCENARIUL 1 DUMBRĂVENI 5 LICEUL "TIMOTEI CIPARIU" DUMBRĂVENI SCENARIUL 1 DUMBRĂVENI 6 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞAROŞ PE TÂRNAVE SCENARIUL 1 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ŞAROŞ PE DUMBRĂVENI 7 SCENARIUL 1 TÂRNAVE DUMBRĂVENI 8 - ŞCOALA PRIMARĂ ERNEA SCENARIUL 1 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 DUMBRĂVENI 9 SCENARIUL 1 DUMBRĂVENI DUMBRĂVENI 10 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 DUMBRĂVENI SCENARIUL 1 DUMBRĂVENI 11 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 3 DUMBRĂVENI SCENARIUL 1 MIERCUREA SIBIULUI 12 LICEUL TEHNOLOGIC "ILIE MĂCELARIU" MIERCUREA SIBIULUI SCENARIUL 1 MIERCUREA SIBIULUI 13 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ APOLDU DE SUS SCENARIUL 1 MIERCUREA SIBIULUI 14 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL DOBÂRCA SCENARIUL 1 MIERCUREA SIBIULUI 15 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ DOBÂRCA SCENARIUL 1 APOLDU DE JOS 16 ŞCOALA GIMNAZIALĂ APOLDU DE JOS SCENARIUL 1 APOLDU DE JOS 17 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL APOLDU DE JOS SCENARIUL 1 APOLDU DE JOS 18 - ŞCOALA PRIMARĂ SÂNGĂTIN SCENARIUL 1 AXENTE SEVER 19 ŞCOALA GIMNAZIALĂ AXENTE SEVER SCENARIUL
    [Show full text]
  • Consiliul Județean Sibiu Calendarul Piețelor Și Târgurilor Organizate În Județul Sibiu În Anul 2021
    CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU CALENDARUL PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR ORGANIZATE ÎN JUDEȚUL SIBIU ÎN ANUL 2021 Nr. Târguri Localitatea Piețe agroalimentare Bâlciuri Piețe mixte Piețe volante Talciocuri crt. Generale Specializate 1. Sibiu Săptămânal – sâmbătă – - - - - - - Organizator : Piața Volantă Transilvania - Consiliul Județean Sala Transilvania Sibiu Organizator : Zilnic - Piața Cibin Târgul Obor - - - - - Primăria Zilnic - Piața Rahova Săptămânal – marți, vineri, Municipiului Sibiu Zilnic - Piața Vasile Aron duminică 2. Mediaș Zilnic - Str. Virgil Madgearu Săptămânal – joi – - - - - - nr. 2-4 Str. Târgului f.n. Zilnic – Str. Milcov f.n. 3. Agnita Zilnic Săptămânal - vineri Animale : - - - - 21 martie 19 iunie 21 octombrie 19 decembrie 4. Avrig Zilnic 19 martie - - Săptămânal - - 01 iunie - sâmbătă 12 august 01 octombrie - Mârșa Zilnic - - - - - - - 1 - Nr. Târguri Localitatea Piețe agroalimentare Bâlciuri Piețe mixte Piețe volante Talciocuri crt. Generale Specializate 5. Cisnădie Zilnic Săptămânal – joi, sâmbătă, - - - - - duminică 6. Copșa Mică - - - - - - - 7. Dumbrăveni Săptămânal - sâmbătă 25 ianuarie - - - - - 23 martie 23 mai 02 iulie 18 septembrie 17 noiembrie 8. Miercurea Săptămânal - sâmbătă 22 februarie - - - - - Sibiului 25 iunie 17 august 09 noiembrie - Apoldu de Sus - 17 martie - - - - - 17 noiembrie 9. Ocna Sibiului - 29 martie - - - - - 11 iunie 03 august 26 octombrie 17 decembrie 10. Săliște Săptămânal - luni - Animale : - - - - 04 aprilie – ovine, suine 05 aprilie – cabaline, bovine 11 iunie – ovine, suine 12 iunie – cabaline, bovine 04 octombrie – ovine, suine 05 octombrie – cabaline, bovine 11. Tălmaciu Zilnic - - - Săptămânal – - - duminică - 2 - Nr. Târguri Localitatea Piețe agroalimentare Bâlciuri Piețe mixte Piețe volante Talciocuri crt. Generale Specializate 12. Alma - 28 februarie - - Săptămânal – - - 16 iulie sâmbătă 14 decembrie 13. Alțina - 18 februarie - - - - - 15 aprilie 10 iulie 29 august 18 noiembrie 14. Apoldu de Jos - 02 ianuarie - - - - - 10 august 15.
    [Show full text]
  • Județul Sibiu
    Instituția Prefectului – Județul Sibiu ORDIN privind desemnarea persoanelor care vor distribui pachetele cu produse de igienă și pachetele alimentare în cadrul Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD 2019 – 2021 și stabilirea calendarului de distribuție al acestora Prefectul Judeţului Sibiu, În baza referatului Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate şi Dezvoltare Economică, înregistrat sub nr. 9925/22.06.2020, prin care se propune emiterea unui ordin privind desemnarea persoanelor care vor distribui pachetele cu produse de igienă și pachetele alimentare în cadrul Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD 2019 – 2021 și stabilirea calendarului de distribuție al acestora, Conform prevederilor literei B, pct. 2 și pct. 4 din Anexa nr. 2 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, Având în vedere Ordinul Prefectului Județului Sibiu nr. 277/2019 pentru constituirea Grupului de lucru pentru derularea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, în perioada 2019- 2021, cu modificările şi completările ulterioare, precum și Ordinul Prefectului Județului Sibiu nr. 273/2020 privind stabilirea centrelor de distribuire a pachetelor cu produse de igienă/alimentare în cadrul Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD 2020- 2021, În temeiul prevederilor art. 275 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a
    [Show full text]
  • Act Constitutiv Al Asociaţiei De Dezvoltare Intercomunitară „Econord Sibiu”
    Anexa nr.1 la : H.C.J. Sibiu nr.99/30 aug. 2007, H.C.L. Mediaş nr. 205/30 iul. 2007, H.C.L. Dumbrăveni nr. 69/26 iul. 2007, H.C.L. Copşa Mică nr. 47/28 aug. 2007, H.C.L. Târnava nr. 33/30 iul.2007, H.C.L. Alma nr. 35/26 iul.2007, H.C.L. Şeica Mică nr. 30/24 iul.2007, H.C.L. Valea Viilor nr. 46/31 iul.2007, H.C.L. Brateiu nr. 24/20 iul.2007, H.C.L. Dârlos nr. 49/30 aug. 2007, H.C.L. Micăsasa nr. 31/26 iul.2007, H.C.L. Bazna nr. 33/10 aug.2007, H.C.L. Laslea nr. 48/31 iul.2007, H.C.L. Aţel nr. 31/28 sep. 2007 ACT CONSTITUTIV AL ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „ECONORD SIBIU” I. ASOCIAŢII: 1. Judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean al Judeţului Sibiu reprezentat de Iosif Moldovan , în calitate de Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean , legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 99/30 aug.2007; 2. Municipiul Mediaş , prin Consiliul Local al municipiului Mediaş , reprezentat de Daniel Thellmann , în calitate de Primar , legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr. 205/30 iul.2007; 3. Oraşul Dumbrăveni , prin Consiliul Local al oraşului Dumbrăveni, reprezentat de Dur Traian Dorel, în calitate de Primar , legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69/26 iul.2007; 4. Oraşul Copşa Mică, prin Consiliul Local al oraşului Copşa Mică , reprezentat de Mihalache Tudor Daniel , în calitate de Primar , legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr.
    [Show full text]
  • Financial Market Evolution in Romania in the Global
    LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE, SERIA I, VOL.XIV (2) PROPOSALS OF TECHNOLOGICAL SEQUENCES IN THE INTEGRATED MANAGEMENT OF THE SPECIES DIABROTICA VIRGIFERA VIRGIFERA LE CONTE IN SIBIU COUNTY PROPUNERI DE SECVENTE TEHNOLOGICE IN MANAGEMENTUL INTEGRAT AL SPECIEI DIABROTICA VIRGIFERA VIRGIFERA LE CONTE ÎN JUDEŢUL SIBIU IULIANA ANTONIE1, MIRELA STANCIU1, CAMELIA SAND1, R. BLAJ1 1„Lucian Blaga” University of Sibiu, Sibiu, Romania, The Faculty of Agricultural Sciences, Food Industry and the Protection of the Environment; [email protected] Abstract: Diabrotica virgifera virgifera is originary from U.S.A. and a pest for Europe from 1997. In Romania it was noticed for the first time in 1996 in the Nadlag-Arad area; in 1998 it has penetrated in the territory for 250 km. In Sibiu County the pest was noticed first in 2001. During 2001-2010 the coleopteron was monitoring by traps with sexual attractant pheromones. The monitoring was done in 54 collecting points having as its goal the knowledge of the spreading of the species in the county, establishing its density, the evaluation of the damages done in the stadium of an adult as well as in the stadium of a larva and the application of the most efficient measures of the integrated management. Key words: Diabrotica virgifera, integrated management INTRODUCTION In the agro ecosystems there is an accent on the protection of the biocoenosis, of the cultivated plants, against the pests, all having as a goal the stabilization of the crops, the security of the cultures and the profitableness of the agricultural
    [Show full text]
  • SITUAŢIA Unităţilor De Învăţământ Repartizate În SCENARIUL 1 (Scenariul Verde)
    Anexa nr. 1 la Hot. CJSU nr. 16/26.02.2021 SITUAŢIA unităţilor de învăţământ repartizate în SCENARIUL 1 (scenariul verde) DENUMIREA UNITĂŢII ŞCOLARE SCENARIUL APROBAT ÎN Nr. LOCALITATEA INV DE MASA / SPECIAL / PARTICULAR / CLUB SB / PALAT CA al UNITĂŢII ŞCOLII Crt. AGNITA 1 GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 2 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 3 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORG DANIEL TEUTSCH" AGNITA SCENARIUL 1 AGNITA 4 COLEGIUL TEHNIC ”AUGUST TREBONIU LAURIAN” AGNITA SCENARIUL 1 AVRIG 5 - ŞCOALA PRIMARĂ GLÂMBOACA SCENARIUL 1 AVRIG 6 - ŞCOALA PRIMARĂ SĂCĂDATE SCENARIUL 1 AVRIG 7 LICEUL TEHNOLOGIC MÂRŞA SCENARIUL 1 CISNĂDIE 8 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL CISNĂDIOARA SCENARIUL 1 DUMBRĂVENI 9 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ SAROŞ PE TÂRNAVE SCENARIUL 1 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SAROŞ PE DUMBRĂVENI 10 SCENARIUL 1 TÂRNAVE DUMBRĂVENI 11 - ŞCOALA PRIMARĂ ERNEA SCENARIUL 1 OCNA SIBIULUI 12 ŞCOALA GIMNAZIALĂ OCNA SIBIULUI SCENARIUL 1 SĂLIŞTE 13 - ŞCOALA PRIMARĂ AMNAŞ SCENARIUL 1 SĂLIŞTE 14 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SĂCEL SCENARIUL 1 SĂLIŞTE 15 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ SĂCEL SCENARIUL 1 SĂLIŞTE 16 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SIBIEL SCENARIUL 1 TĂLMACIU 17 LICEUL TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL” TĂLMACIU SCENARIUL 1 TĂLMACIU 18 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ TĂLMACIU SCENARIUL 1 TĂLMACIU 19 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT TĂLMACIU SCENARIUL 1 ALMA 20 - ŞCOALA PRIMARĂ GIACĂŞ SCENARIUL 1 ALMA 21 - GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ŞMIG SCENARIUL 1 ALMA 22 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞMIG SCENARIUL 1 ALTÎNA 23 ŞCOALA GIMNAZIALĂ '' AVIATOR
    [Show full text]