Caietele De La Putna 11, XI – 2018
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Armele apărării de tentațiile și de fenomenele negative ale vremurilor de azi nu ți le dă decât Biserica și cultura adevărată, adică cea care duce către rădăcini, către izvoarele limpezi ale sufletului românesc. Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu‑Bușulenga – Maica Benedicta” Caietele de la Putna 11, XI – 2018 Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților Pater et Filius. Continuitate în cultura română și europeană Comunicări: Alexandru Zub, Ștefan Afloroaei, Alexandrina Cernov, Lucia Afloroaei, Adrian Alui Gheorghe, Eugenia Bojoga, Doina Cernica, Lucia Cifor, Virgil Ciomoș, Protosinghel Hrisostom Ciuciu, Theodor Codreanu, Nicolae Dergaci, Sergiu Flondor, Gheorghiță Geană, Matei Lăzărescu, Ștefan Lemny, Eugen Munteanu, Florina Nicolae, Ștefan Nicolae, Preot Ioan Pintea, Ion Pop, Protosinghel Teofan Popescu, Adrian G. Romila, Carmen‑Raluca Șerban‑Naclad, Maria Șleahtițchi, Mihai Șleahtițchi, Cornel Ungureanu Expoziție de pictură: Paul Gherasim – „Retrospectivă” Mulțumiri călduroase binefăcătorilor care au făcut posibilă apariția acestui volum: Ing. Radu Marinescu, Rodica Marinescu ISSN 1844–7791 © Fundația „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu‑Bușulenga – Maica Benedicta” Editura Nicodim Caligraful Mănăstirea Putna, 2018 Tel.: 0230 414 055 Fax: 0230 414 119 Colocviul Pater et Filius. Continuitate în cultura română și europeană Putna, 24–27 august 2017 Expoziție „Retrospectivă” Expoziție de pictură Paul Gherasim, realizată cu concursul Galeriei Romane din București. Prezintă: critic de artă Doina Mândru. Participă: Matei Lăzărescu, Horea Paștina, Dacian Andoni, Marius Pandele Doina Mândru Nimic mai firesc decât faptul că un colocviu despre pater et filius să se desfășoare în prezența picturii – unii spuneau părintelui, alții îi spuneau fratelui, el își spunea pictorul – Paul Gherasim. Pentru că în, atât cât cunosc eu pictura contemporană românească – nimeni nu a avut, dintre artiști, dintre pictori – o atitudine mai creștin‑paternă, în sensul de a aduna împreună pentru o împreună lucrare oameni asemenea lui, oameni care gândesc, care simt, care pictează, nimeni nu a împlinit, asemenea lui Paul Gherasim, o astfel de lucrare. Și lucrarea aceasta a început demult. Istoricește, se spune că a început odată cu anul 1985 când invită patru prieteni să picteze împreună – îi invită la Tescani, într‑o livadă de meri – să picteze împreună floarea de măr. Dar ce se întâmpla în 1985? Ce reprezintă anul acesta? Pentru că prietenii pe care îi invita erau Horea Paștina, Constantin Flondor, care a fost alături de noi și anul trecut, Cristian Paraschiv și Mihai Sârbulescu. Cu timpul li se adaugă alții. În anul următor vine Horia Bernea, după aceea, în 1988, vine Vasile Varga, Fane Teodoreanu, vechiul coleg de școală și prieten din tinerețe al lui Paul Gherasim, Ionică Grigorescu și cu asta s‑a cam conturat „Prologul”, așa cum, ca un bulgăre de zăpadă, de la mic devine un curent, o grupare artistică care a trecut de 30 de ani deja, care cuprinde tot mai multă lume în siajul ei. Și din grupare artistică, tinde să devină un curent artistic în arta contemporană românească, bine definit, bine determinat. Ca istoric, vă atrag atenția asupra momentului în care se constituie grupul, pentru că e foarte important. Paul Gherasim picta acele bolți de lumină pe care le aveți acum în față și pe care le‑am expus la Palatul Mogoșoaia în retrospectiva din 2005, când împlinea 80 de ani. Picta acele bolți de lumină începând cu 1968. Ele erau octogoane. Și am să vă citesc imediat ce înțelegea Paul Gherasim prin octogon. Bolțile de lumină au fost prezentate în expoziția Octogon din 1972, de la Galeria Amphora. Era o manifestare care avea loc în cadrul unui amplu simpozion internațional dedicat lui Constantin Brâncuși. Și cel care organiza simpozionul, domnul Dan Hăulică, a găsit tema aceasta esențială a octogonului. Octogonul este aura lui Iisus Hristos Judecătorul. Este aura în care îl vedem în turla naosului întotdeauna, pentru că este aura zilei a opta, a celei care va veni. Ei bine, această expoziție, desfășurată în cadrul unui așa de important colocviu avea să țină mai puțin de două zile. S‑a închis subit, a fost după aceea o tăcere totală. Era cea de‑a doua expoziție personală a lui Paul Gherasim, iar următoarea avea să vină peste 35 de ani, în 2005. Între 7 1972 și 1985, fără îndoială, a mai participat Paul Gherasim la diverse saloane. Dar rar ieșea cu câte o lucrare. A rămas în umbră. Dar era o umbră în care – începând din 1980 lucra Marin Gherasim absidele – picta la Poiana Mărului, apoi și la Tescani, Horia Bernea. Era acea penumbră în care își construia vasele sale, ceaunele, apoi clopotele Mihai Sârbulescu. Era taina în care își plămădea deja grădinile sau ghivecele lui cu o floare, Horea Paștina. Așadar, era un Prolog care plutea în aer, era în atmosferă, doar că nu se ivise vocea care să‑i reunească. Pentru că în 1985, de exemplu, Horia Bernea iese la Muzeul Național de Artă cu o amplă expoziție Prapor. Ce vrei mai bisericesc? Ce vrei mai creștin? Și totuși nu era în Prolog. De aceea, un an mai târziu, Horia Bernea spune: eu eram în Prolog cu mult înainte să fie Prologul. Așa este. Dar ce s‑a întâmplat în 1985? Ce se întâmpla, cam din 1980 încoace? Secularismul, aș putea spune, ateismul, furia anti‑creștină a cârmuitorilor a dărâmat, până 1985, 29 de biserici. 1985 este anul în care cade și Văcăreștiul, este anul în care patriarhul căruia i se cere: Salvezi Bucureștiul, dar părăsești Patriarhia! Salvezi Patriarhia, dar pierzi Văcăreștiul! Așadar, această retragere a unui grup restrâns de pictori creștini mărturisitori în livada cu meri de la Tescani este un act de conștiință, este o fugă de lume, dar este o fugă în rugăciune. Este o acțiune, un act de rezistență și Paul Gherasim a fost inițiatorul lui. Ce era această pictură? Era expresia vederii lăuntrice, era un refugiu, era o reflecție, era o reflectare asupra naturii spirituale a celor văzute, era o reflectare a celor nevăzute, era o rugăciune prin lucrarea picturii. Cel mai bine, despre pictură, vorbesc pictorii, și în primul rând Paul Gherasim: În albumul pe care l‑am publicat cu ocazia expoziției sale de la Mogoșoaia, Paul Gherasim a adăugat imaginilor din album câteva explicații. Erau, de fapt, scurte poeme în proză, foarte apropiate de poezia lui Daniel Turcea, pe care, de altfel, îl și aprecia foarte mult. Explicații la octogon: octogonul era amplu prezentat în cuhnia Mogoșoaiei. Octogon: boltă de lumină, însemne ale unui pictor nevoit a relua și a reuni, într‑o singură temă, frânturi de gânduri. Logos: în lumina cuvântului, cuvintele în sărbătoare se îmbracă. Transparență: lumină și aer. Ilustrație la un octogon: frumusețea, precum aerul, se respiră. Pro‑logos: prin hexagon, porfira, mireasma umbrei și aurul, tainicul luminii. A opta e ziua în care gustul bucuriei e gustul vederii, prin lumina neapropiată a harului. Frumusețea: în sărbătoare se înveșmântează, iar sărbătoarea e a sărbătorilor. Iată cele câteva cuvinte pe care le‑am scris despre expoziția de la Mogoșoaia, ca să le vedeți puțin ansamblul. Dintr‑o operă, altfel bogată în teme, reluări, studii, Paul Gherasim, 8 sobru și parcimonios cu sine, propune doar teme: logos‑ul, bolta și martirii. Cel care în tinerețe a lucrat cu Ghiță Popescu pictură bisericească încearcă să aducă acum în tablou, din mediul uleiului, ceva din austeritatea mată a frescei. Esențialmente pictor, adică artist, simțind și exprimând în primul rând prin văz și culoare, maestrul lucrează direct marile scene și abia apoi, ca o rigoare autoimpusă, așterne desenul, osatura secretă ieșind la lumină, ca și cum ar transpare. Caută în compozițiile cu cei 40 de mucenici din Sevasta, pe care le privesc născându‑se de la o pânză la alta, în bogăția de taină a materiei, transparența. Este chiar transparența creatului față de Creator, a materiei față de lucrul care îi dă viață. Împlinește aceasta într‑o gamă cromatică extrem de restrânsă. Pe paleta lui Paul Gherasim găsești doar galben, ocru, roșu, alb și, rar, negru de viță de vie care, în alchimia picturii sale, devine și albastru regal. Așadar, luminoasa asceză cromatică, irizând pictura în ocruri, asemenea frescelor vechi, roase de timp și mâncate de soare, din care rămân abia vagi chipuri și siluete mai mult sugerate decât văzute, amprente fugare pe tencuiala rugoasă a zidului. Recunosc în maestrul Gherasim un iconar al imaginilor din adânc, nu al strălucirilor amăgitoare. El construiește lent, caută îndelung pentru că socotește pictura o nevoință și doar văzul o bucurie. În piesele mai vechi, conceptuale, din titlul „Prologos”, purpura era culoarea pentru pământ. Rozul și griul, neașteptat de calde, transfigurează amorful pământ într‑o culoare dogoritoare, ardentă chiar, în litera care este uneori suprapusă. Gravitatea lipsită de ostentație a acestor lucrări își are obârșia în pânzele lui Andreescu. Transparente, vibrante, guvernate de pătrat și romb, simboluri descinzând din icoană, aceste pânze mărturisesc o infinită smerenie a pictorului în fața culorii. Pentru artist, privirea este percepere și reflecție. Prin ea se convertește câmpul vizualului în câmp al priceperii, al tainelor ce se dezvăluie apoi desăvârșit în liniștea căutării din cămara lăuntrică. Semnificativă ni se arată o mărturisire a maestrului. Astăzi, când lumea e tot mai violentă, eu nu intru în lume, ci caut să vorbesc în liniște și ascult liniștea. Ajuns în acest loc al păcii interioare, Paul Gherasim încearcă să uite școala, să uite canonul atelierului, să se elibereze de regulile deprinse și ia răbdător, ca un ascet, cu fiecare pânza, pictura de la început. Refolosește ades lucrări mai vechi, abandonate pe parcurs, într‑o elaborare care antrenează trezia minții, ochiul și materia. De aceea, în unele lucrări din ciclul „Octogon” sau „Logos”, în mod simbolic, alege ceara, ca mediu al culorii de fond. Maestrul Paul Gherasim practică pictura ca disciplină a văzului înțelegător, a minții treze, ascuțite și liniștite întru contemplare.