Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Suceava 2019

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Suceava 2019 RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2019 la nivelul județului SUCEAVA I. Prezentare generală 1. Sfera și competențele de activitate Interesul manifestat de către autoritățile statului și de către cetățeni în legătură cu utilizarea corectă, eficientă și eficace a resurselor financiare inclusiv la nivelul unităților administrativ teritoriale, este susținut de către Curtea de Conturi a României prin activitățile specifice de control/audit desfășurate conform programului de activitate, asigurând prin rapoartele întocmite transparența datelor și informațiilor privind modul de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, a utilizării legale și performante a banului public, a patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale. În conformitate cu mandatul conferit de Constituție și de legea de organizare și funcționare, Curtea de Conturi a României exercită prin Camera de Conturi Suceava ca structură teritorială, funcția de control/audit la nivelul județului Suceava, realizând programul anual de activitate prin desfășurarea acțiunilor de audit/control la nivelul unităților administrației publice locale care se finalizează prin prezentarea autorităților publice deliberative ale unităților administrativ–teritoriale a rapoartelor de audit asupra conturilor de execuție ale bugetelor locale pentru exercițiul bugetar finalizat. Prezentul raport a fost elaborat în temeiul art. 40 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, și prezintă în sinteză constatările, concluziile și recomandările consemnate în actele încheiate ca urmare a acțiunilor de audit/control desfășurate de Camera de Conturi Suceava la ordonatorii de credite ai unităților administrativ-teritoriale din județul Suceava, la societățile comerciale din subordinea acestora și alte entități publice, fiind un instrument prin care rezultatele acțiunilor desfășurate la entitățile publice locale, devin accesibile părților interesate, autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, mass mediei și Str. Petru Rareș, bl. I5, Mun. Suceava, Județul Suceava, +4023.05.20.389, www.curteadeconturi.ro, [email protected] 1 publicului larg. Raportul cuprinde date și informații care oferă o imagine de ansamblu asupra activității desfășurate de către Camera de Conturi Suceava în anul 2020 privitor la finanțele publice locale, reliefând protejarea intereselor financiare ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale, și implicit, ale cetățenilor, contribuția adusă la consolidarea bunelor practici în administrarea resurselor publice, precum și la implementarea corespunzătoare a legislației. Totodată, s-a urmărit ca prin măsurile dispuse în sarcina entităților publice verificate, să se asigure creșterea gradului de conștientizare al autorităților care administrează fonduri publice cu privire la necesitatea întăririi capacității de gestionare a fondurilor în condiții de legalitate și performanță, respectarea disciplinei financiar-contabile și fiscale, în concordanță cu cerințele standardelor internaționale de audit și a celor mai bune practici în acest domeniu. 2. Domeniul supus auditării Componentă principală a finanțelor publice locale, bugetele locale asigură dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, fundamentarea resurselor financiare, stimularea inițiativei locale, afirmarea autonomiei locale și exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor publice locale. În esență, bugetele locale reprezintă principalul instrument al autorităților administrației publice locale în vederea fundamentării priorităților și opțiunilor de finanțare a acțiunilor economice, sociale, culturale și a serviciilor publice în conformitate cu strategiile de dezvoltare economico- socială ale unităților administrativ-teritoriale. Astfel că o analiză a veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale, pe total, pe surse de venituri și categorii de cheltuieli, oferă informații importante privind nivelul de dezvoltare locală, precum și gradul de autonomie financiară al unei comunități. Din perspectiva principiilor și regulilor ce guvernează finanțele publice în general și cele locale în special, activitatea Camerei de Conturi Suceava a urmărit în principal ca realitatea datelor și informaților prezentate prin situațiile financiare să ofere o imagine de ansamblu asupra activității desfășurate privind modul de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale bugetelor locale, precum și modul de gestionare a patrimoniului public al unităților administrativ- teritoriale din cadrul județului. Structura și execuția bugetului pe ansamblul județului Bugetele locale reprezintă cea mai importantă componentă a bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, respectiv totalitatea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și bugetul propriu al județului, așa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale Bugetele locale Bugetele instituțiilor Bugetele Bugetele ale comunelor, publice și activităților Bugetele fondurilor finanțate integral sau creditelor creditelor interne externe orașelor, externe municipiilor parțial din venituri nerambursabile proprii Graficul nr.1: Structura bugetului general consolidat al unităților administrativ teritoriale După cum se vede din prezentarea de mai sus, dimensiunea efortului financiar public al unităților administrativ-teritoriale ale județului Suceava pe anul 2019 este reflectată în bugetul general centralizat, rezultat din cumularea veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, în bugetele instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, respectiv bugetele împrumuturilor interne și bugetele fondurilor externe nerambursabile. 2 Potrivit datelor furnizate de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - AJFP Suceava, execuția bugetelor componente ale bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale ale județului Suceava pentru anul 2019, se prezintă astfel: mii lei Venituri Cheltuieli Excedent (încasări) (plăți) / Deficit 1. Bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, județelor 1.884.757 1.981.098 -96.341 2. Bugetele instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau 708.271 721.079 -12.808 parțial din venituri proprii 3. Bugetele creditelor externe 0 0 0 4. Bugetele creditelor interne 30.914 30.745 169 5. Bugetele fondurilor externe nerambursabile 0 0 0 Tabelul nr. 1 - Structura execuției bugetului pe ansamblul județului Suceava pe anul 2019 Se observă că în exercițiul bugetar 2019 nu au existat plăți din credite externe, dar au fost prevăzute sume în valoare de 30.914 mii lei și s-au efectuat plăți reprezentând rambursări de rate și dobânzile aferente creditelor interne în sumă de 30.745 mii lei. Aferent bugetului fondurilor externe nerambursabile față de perioada anterioară când au existat finanțări și au fost efectuate plăți, în exercițiul financiar 2019 nu au existat încasări și nici nu au fost efectuate plăți la nivelul unităților administrativ teritoriale din județului Suceava. La nivelul bugetelor instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii nivelul cheltuielilor a depășit veniturile încasate la finele anului 2019 , fiind înregistrat un deficit de 12.808 mii lei. Graficul nr. 2: Evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale 2018-2019 Datele prezentate potrivit graficului nr. 2, evidențiază nivelul veniturilor încasate și cheltuielilor efectuate din bugetele locale în 2019, care în esență sunt în creștere față de nivelul sumelor realizate în anul 2018. În acest sens, comparativ cu datele din anul 2018 situația se prezintă astfel: veniturile încasate în 2019 au crescut cu suma de 216.552 mii lei (mai mult cu 13% față de 2018), concomitent cheltuielile efectuate (plățile) au crescut cu suma de 281.113 mii lei (creștere cu 18% față de 2018), astfel că în anul 2019 s-a înregistrat un deficit de 96.341 mii lei, față de excedentul în valoare de 81.883 mii lei înregistrat în anul bugetar 2018. În graficul următor este prezentată execuția veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale pe anul 2019, pe structura celor 115 unități administrativ teritoriale la nivel de municipii, orașe, comune ale județului Suceava: 3 Graficul nr.3: Execuția bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, județelor După cum se observă din prezentarea de mai sus, cheltuielile efectuate au fost mai mari decât veniturile realizate astfel că, per total bugete, execuția bugetară aferentă anului 2019 în cazul unităților administrativ teritoriale de tip județ, municipii, orașe și comune s-a încheiat cu deficit. În structură, pe tipuri de unități administrativ teritoriale, situația se prezintă astfel: . bugetul Consiliului Județean Suceava are ca rezultat un deficit bugetar în valoare de 16.457 mii lei; . bugetele celor 5 municipii au ca rezultat al execuției bugetare un deficit de 7.135 mii lei; . bugetele celor 11 orașe însumează un deficit bugetar de 5.130 mii lei; . bugetele celor 98 comune au ca rezultat al execuției bugetare deficit în valoare de 67.619 mii lei. În ceea ce privește deficitul total înregistrat în anul 2019, în sumă de 96.341 mii lei, la execuția bugetelor unităților administrativ teritoriale
Recommended publications
  • Repartizarea Pe Școli a Profesorilor Metodiști Ai ... -..: CCD Suceava
    REPARTIȚIA ZONALĂ A PROFESORILOR METODIȘTI ANUL ȘCOLAR 2020-2021 responsabil: prof. metodist CCD Cotin Rodica - 0745 176 090 responsabil: profesor metodist CCD Colibaba Georgeta - 0740 250 162 Daniela Argatu - responsabil prof. metodist CCD Zup Daniela - 0754 054 258 0748847062 responsabil prof. metodist CCD Irina Biciușcă - 0741587633 Nr. Crt. Unitatea școlară Zona Responsabil 1 SCOALA GIMNAZIALA BREAZA CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 2 CENTRUL DE STUDII "STEFAN CEL MARE SI SFANT" BUCOVINA CIMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 3 CLUBUL COPIILOR CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 4 COLEGIUL NATIONAL "DRAGOS VODA" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 5 COLEGIUL NATIONAL MILITAR "STEFAN CEL MARE" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 6 COLEGIUL SILVIC "BUCOVINA" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 7 LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 8 SCOALA GIMNAZIALA "BOGDAN VODA" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 9 SCOALA GIMNAZIALA "GEORGE VOEVIDCA" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 10 SCOALA GIMNAZIALA "TEODOR V. STEFANELLI" CAMPULUNG MOLDOVENESC CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 11 SCOALA GIMNAZIALA "ION SUHANE" FRUMOSU CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 12 SCOALA GIMNAZIALA "DIMITRIE GUSTI" FUNDU MOLDOVEI CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 13 SCOALA GIMNAZIALA IZVOARELE SUCEVEI CÂMPULUNG MOLDOVENESC Biciușcă Irina 14 SCOALA GIMNAZIALA
    [Show full text]
  • 5. Infrastructura
    Analiza socio-economica a Regiunii Nord-Est 2014-2020 5. Infrastructura Infrastructura este suma elementelor bazei tehnico-materiale cu ajutorul careia intre comunitatile componente se desfasoara toate fluxurile si transferurile de resurse materiale, umane, servicii si informatii in timp util. Aceste elemente sunt descrise de urmatoarele componente: transportul pe drumuri, cai ferate si alte categorii (aerian, naval) gaze naturale, energie termica si structura locativa servicii de telecomunicatii, televiziune, radio, internet infrastructura sociala conditii de locuire, alte servicii publice, spatii verzi. 5.1 Infrastructura de transport Reteaua TEN-T in regiunea Nord-Est În ceea ce priveşte transportul, stabilirea unei reţele trans-europene (TEN-T) urmăreşte crearea infrastructurii necesare funcţionării optime a pieţei interne comunitare, în strânsă legătură cu realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020 privind creşterea economică. Asigurând coeziunea teritorială şi socială, politica reţelelor trans-europene sprijină dreptul fundamental al fiecărui cetăţean al Uniunii Europene de a circula liber în spaţiul comunitar. Conform “Propunerii de regulament al Parlamentului European si al Consiliului privind orientarile Uniunii pentru dezvoltarea retelei Trans Europene de Transport” in Regiunea Nord-Est au fost identificate urmatoarele coridoare TEN-T: Retea extinsa Noduri Puncte de trecere Retea de baza (complementara) complementare a frontierei Sascut–Bacau–Roman–Falticeni–Suceava– Tutova–Barlad– Siret Siret Crasna–Husi–Albita E 85
    [Show full text]
  • Strategia De Dezvoltare Economică Şi Socială a Judeţului Suceava, Perioada 2011 – 2020
    UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI Inovaţie în administraţie Fondul Social European Ministerul Administraţiei şi Programul Operaţional Internelor "Dezvoltarea Capacităţii Administrative” STRATEGIA DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A JUDEŢULUI SUCEAVA, PERIOADA 2011 – 2020 Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional “Dezvoltarea Capacității Administrative” 1 CUPRINS SECŢIUNEA A. CADRUL DE REFERINŢĂ – Evaluarea situaţiei existente din punct de vedere socio - economic, al mediului şi al nivelului de echipare tehnică şi socială în judeţul Suceava ................................................ 4 CAPITOLUL I. CADRUL NATURAL............................................................................................................................... 4 I.1. Aşezarea geografică. Frontiere ....................................................................................................................... 4 I.2. Suprafaţa ........................................................................................................................................................... 4 I.3. Populaţia ........................................................................................................................................................... 4 I.4. Unităţile administrativ-teritoriale .................................................................................................................. 4 I.5. Reţeaua hidrografică ......................................................................................................................................
    [Show full text]
  • Rata De Incidență Pe Localități (Actualizare: 22 Martie), Comunicată
    Rata de incidență pe localități (actualizare: 22 martie), comunicată de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI judet uat infection_rate ALBA RIMETEA 13 ALBA ŞONA 10,53 ALBA DOŞTAT 7,84 ALBA UNIREA 6,89 ALBA CIUGUD 6,74 ALBA NOŞLAC 6,06 ALBA MUNICIPIUL AIUD 5,99 ALBA MUNICIPIUL ALBA IULIA 5,68 ALBA ORAŞ OCNA MUREŞ 5,44 ALBA RĂDEŞTI 4,65 ALBA MIHALŢ 4,31 ALBA LUNCA MUREŞULUI 4,26 ALBA GÂRBOVA 4,19 ALBA MIRĂSLĂU 4,04 ALBA GALDA DE JOS 4,03 ALBA CERU-BĂCĂINŢI 3,7 ALBA PIANU 3,63 ALBA ORAŞ ABRUD 3,62 ALBA STREMŢ 3,26 ALBA LOPADEA NOUĂ 3,09 ALBA MUNICIPIUL BLAJ 2,94 ALBA BUCIUM 2,81 ALBA SÂNCEL 2,69 ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ 2,64 ALBA HOPÂRTA 2,6 ALBA CRICĂU 2,5 ALBA ŞUGAG 2,42 ALBA ŞPRING 2,29 ALBA ORAŞ CUGIR 2,22 ALBA ORAŞ CÂMPENI 2,18 ALBA BERGHIN 2,09 ALBA ORAŞ TEIUŞ 2,07 ALBA FĂRĂU 2,01 ALBA SÂNTIMBRU 1,98 ALBA CRĂCIUNELU DE JOS 1,87 ALBA IGHIU 1,85 ALBA ÎNTREGALDE 1,77 ALBA SĂSCIORI 1,69 ALBA LIVEZILE 1,65 ALBA ŞIBOT 1,65 ALBA PONOR 1,5 ALBA VINŢU DE JOS 1,45 ALBA SĂLCIUA 1,4 ALBA JIDVEI 1,32 ALBA SĂLIŞTEA 1,27 ALBA ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 1,05 ALBA LUPŞA 1,02 ALBA CETATEA DE BALTĂ 0,98 ALBA VALEA LUNGĂ 0,95 ALBA BUCERDEA GRÂNOASĂ 0,88 ALBA VADU MOŢILOR 0,75 ALBA METEŞ 0,72 ALBA AVRAM IANCU 0,68 ALBA VIDRA 0,65 ALBA DAIA ROMÂNĂ 0,64 ALBA SCĂRIŞOARA 0,64 ALBA HOREA 0,51 ALBA ALBAC 0,5 ALBA ORAŞ ZLATNA 0,38 ALBA BISTRA 0,22 ALBA ALMAŞU MARE 0 ALBA ROŞIA MONTANĂ 0 ALBA CIURULEASA 0 ALBA POIANA VADULUI 0 ALBA ROŞIA DE SECAŞ 0 ALBA POŞAGA 0 ALBA CÂLNIC 0 ALBA OHABA 0 ALBA BLANDIANA 0 ALBA CERGĂU 0 ALBA CENADE 0 ALBA CUT 0
    [Show full text]
  • EXPLOITATION of FISHING RESOURCES in SUCEAVA COUNTY: PROFITABILITY ANALYSIS (Rb/T) of SPECIALIZED FARMS in a MOUNTAINOUS REGION
    Arch. Biol. Sci., Belgrade, 67(3), 909-920, 2015 DOI:10.2298/ABS140307052B EXPLOITATION OF FISHING RESOURCES IN SUCEAVA COUNTY: PROFITABILITY ANALYSIS (RB/T) OF SPECIALIZED FARMS IN A MOUNTAINOUS REGION Ionel Bostan1,*, Dorel Mates2, Elena Hlaciuc1, Veronica Grosu1, Marian Socoliuc1, Bogdan Andronic3, Marius Ciubotariu1, Anisoara Apetri1, Gheorghe Morosan1 and Camelia Mihalciuc1 1 Doctoral School of Economics, Stefan cel Mare University, Suceava, Romania 2 Doctoral School of Economics, West University, Timișoara, Romania 3 Faculty of Economic Sciences, Danubius University, Galati, Romania *Corresponding author: [email protected] Abstract: Aquaculture is an economic sector that has rapidly grown in recent years, due to European programs and the support provided for this activity. Given this accelerated development and the attention this sector receives on an interna- tional level, this paper focuses on identifying the growth factors in the sector and highlighting certain general aspects of its development in Romania, followed by an analysis of the available data on the exploitation of fishing resources in Suceava County in terms of performance. Key words: aquaculture; fishing; environment/ecology; European policies/instruments; profitability; assets; investments. Received March 7, 2014; Accepted July 1, 2014 INTRODUCTION healthy choices for EU citizens, as well as the fact that this is a dynamic sector whose development will cre- Fish farming and aquaculture in the European Union ate jobs and decent standards of living for fishermen is one of the food production sectors that has devel- (EC, 2013a). The efforts of the European Commission oped at a rapid pace, supplying almost half of the fish have targeted a radical change in this sector (Dam- and seafood quantities consumed worldwide (EC, anaki, 2014), encouraging EU member states to de- 2013a).
    [Show full text]
  • Ministerul Educației Naționale Concursul
    MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SUCEAVA PALATUL COPIILOR SUCEAVA DRAGOŞ VODĂ NR. 13, 7200184, SUCEAVA, ROMÂNIA, TEL. + 40 230 522984 , FAX +40 230 522984 WEB: http://www.pacosv.ro; e -mail: [email protected] CONCURSUL JUDEŢEAN DE FOLCLOR „TRADIŢII BUCOVINENE” SUCEAVA, 10 MAI 2014 Nr. Categoria de Premiul Interpret / Formaţie Clasa Şcoala Localitatea Îndrumător Crt. jurizare Ungureanu 1 II “Mândra Bucovină” Grup vocal V-VIII CSEI Suceava Suceava Carmen Inv. Badelita Vasile Clubul Copiilor II Formaţie de dansuri Jocuri populare fete V - VIII Fălticeni Popa Gheorghe 2 Fălticeni Jocuri populare Clubul Copiilor I Formaţie de dansuri V - VIII Fălticeni Popa Gheorghe 3 bărbăteşti Fălticeni Jocuri populare în Şcoala Gimnazială I Formaţia de dansuri VI-VII Fundu Moldovei Ţaran Alina 4 perechi ”Dimitrie Gusti” Școala Gimnazială 5 II Formaţie de dansuri Jocuri populare fete I - IV “Mihail Fălticeni Loghin Felicia Sadoveanu” Jocuri populare Școala Gimnazială II Formaţie de dansuri I - IV Fălticeni Asaftei Viorica 6 bărbăteşti “Ioan Ciurea” Nr. Categoria de Premiul Interpret / Formaţie Clasa Şcoala Localitatea Îndrumător Crt. jurizare Jocuri populare în Școala Gimnazială II Formaţie de dansuri I - IV Fălticeni Gabor Ana 7 perechi “Ioan Ciurea” Palatul Copiilor Aneculăesei I Chifor Cosmina Solist vocal a IV-a Suceava 8 Suceava Daniel Clubul Copiilor Prof. Liviu I Flocea Emilia Solist vocal II Câmpulung 9 Câmpulung Boşneag Palatul Copiilor Aneculăesei I Ciornei Ana Maria Solist vocal a II-a Suceava 10 Suceava Daniel
    [Show full text]
  • Ierarhia Din Judeţul SUCEAVA
    Av. Poporului - Nr. reg. evidența operatori: 215 Nr. reg. prelucrări: 83/6660 DOCUMENT OFICIAL M.E.N. Ierarhia din judeţul SUCEAVA Nr. Medie Medie Medie V- Nota/Medie Nota/Medie Nota/Medie Nume Şcoală proveniență Crt admitere evaluare VIII lb. romană matematică lb. maternă COLEGIUL NATIONAL "STEFAN 1 BABLIUC NC ALEXIA 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 CEL MARE" SUCEAVA BĂRBUȚĂ B THEODORA SCOALA GIMNAZIALA "REGINA 2 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 ELENA ELISABETA" RADAUTI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 3 CIOCAN D FILIP FABIAN 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 GURA HUMORULUI COLEGIUL NATIONAL "PETRU 4 LUPEŞ C ANDREI 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 RARES" SUCEAVA SCOALA GIMNAZIALA 5 MAREŞ DR ILINCA 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 HUMORENI COLEGIUL NATIONAL "NICU 6 SANDU CH RALUCA ELENA 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 GANE" FALTICENI SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 7 SCHIPOR AA ALEXIA MARIA 10,00 10,00 10,00 10,00 10,00 VICOVU DE SUS SCOALA GIMNAZIALA "IOAN 8 CARCEA G ALINA 9,99 10,00 9,99 10,00 10,00 VICOVEANU" VICOVU DE JOS SCOALA GIMNAZIALA "MIHAI 9 ȚICȘA I ADELA 9,99 10,00 9,99 10,00 10,00 EMINESCU" RADAUTI COLEGIUL NATIONAL "STEFAN 10 SPOIALĂ D REBECA 9,99 10,00 9,98 10,00 10,00 CEL MARE" SUCEAVA BABALEAN CV TEODORA SCOALA GIMNAZIALA "SAMSON 11 9,99 10,00 9,96 10,00 10,00 DENISA BODNARESCU" GALANESTI LICEUL TEHNOLOGIC 12 TODOSI G MIHAELA "NICANOR MOROSAN" 9,99 10,00 9,95 10,00 10,00 PARTESTII DE JOS SCOALA GIMNAZIALA "MIHAI 13 BÎRSAN I FLAVIA ELENA 9,98 10,00 9,94 10,00 10,00 EMINESCU" RADAUTI Pagina 1 / 390 Nr.
    [Show full text]
  • Garda Forestiera Suceava
    SUCEAVA Ocolul Silvic U.A.T. Adâncata integral Balcăuţi integral Dumbrăveni integral Grămeşti integral Hânteşti integral Salcea integral Adâncata Siminicea integral Siret integral Veresti integral Zvoriştea integral Mitocu Dragomirnei partial Suceava partial Zamostea partial Breaza partial Izvoarele Sucevei partial Breaza Fundu Moldovei partial Moldova Suliţa partial Sadova partial Brodina partial Izvoarele Sucevei partial Moldoviţa partial Brodina Moldova Suliţa partial Putna partial Straja partial Broşteni partial Broşteni Panaci partial Cârlibaba partial Cârlibaba Izvoarele Sucevei partial Crucea integral Crucea Broşteni partial Dolhasca integral Dolheşti integral Fântânele integral Dolhasca Liteni integral Udeşti integral Forăşti partial Vultureşti partial Coșna partial Dorna Candrenilor partial Dorna Candrenilor Poiana Stampei partial Vatra Dornei partial Ulma integral Brodina partial Falcău Izvoarele Sucevei partial Straja partial Baia integral Boroaia integral Cornu Luncii integral Drăguşeni integral Fălticeni integral Fântâna Mare integral Hartop integral Horodniceni integral Fălticeni Preuteşti integral Rădăşeni integral Vadu Moldovei integral Forăşti partial Vultureşti partial Râşca partial pt.vegetatia din afara Bunesti fondului forestier. Frasin integral Gura Humorului partial Frasin Stulpicani partial Vama partial Berchişeşti integral Capu Câmpului integral Păltinoasa integral Gura Humorului Gura Humorului partial Ilişeşti partial Mănăstirea Humorului partial Pârteştii de Jos partial Ciocăneşti integral Iacobeni integral
    [Show full text]
  • Demographic Evolution of the Small Towns in the North-East Development Region in the Post-Communist Period
    View metadata, citation and similar papers at core.ac.uk brought to you by CORE provided by Directory of Open Access Journals ROMANIAN REVIEW OF REGIONAL STUDIES, Volume VII, Number 2, 2011 DEMOGRAPHIC EVOLUTION OF THE SMALL TOWNS IN THE NORTH-EAST DEVELOPMENT REGION IN THE POST-COMMUNIST PERIOD GABRIEL CAMAR Ă1 ABSTRACT - Romania's population has declined steadily from 23.2 million in 1990 to 21.5 million inhabitants in 2007. This overall decline in population is not entirely true for the towns and cities of the North-East Region, as during the same period they recorded both decreases and increases in population due to positive natural balance. The North-East Region (partially superimposed over the historic region of the western Moldova) is considered the poorest region in the European Union and a disadvantaged area. The rural young population of Moldova is a reservoir which supplies urban areas and especially large cities. In these circumstances, the small towns of the North-East Region are seeking balance (demographic, economic, functional). This paper examines the demographic evolution of the small towns located in the area under analysis, in the post-communist period, illustrating the types of fluctuations in statistical methods as regards demographic changes and the risk of depopulation in the future, correlated with a lower overall population of Romania. Keywords : demographic evolution, small cities, post-communist, North-East Region INTRODUCTION The analysis of demographic trends is an important area for the adoption of appropriate policies to prevent depopulation. The North-East Region has a special status as the poorest European Union Development Region, the east central area of this region being a disadvantaged area (Iano ş et all., 2009), while registering a generally positive natural balance during 1990-2007.
    [Show full text]
  • Furnizori Secundari Suceava
    Nr. Crt Judet Localitate Denumire furnizor Numar de telefon 1 SUCEAVA Arbore SC TRI-MAG VET SRL 0745615179 2 SUCEAVA Mihaiesti SC OVIKIT VET SRL 0749875009 3 SUCEAVA Moldovita SC TRAIAN VET SRL 0744769532 4 SUCEAVA Straja CMV DR. BODALE IOAN 0744703450 5 SUCEAVA Suceava SC SERV VET PLUS SRL 0757040656 6 SUCEAVA Patrauti SC BARB COLT SRL 0741232490 7 SUCEAVA Scheia SC TEOVET SRL 0722787135 8 SUCEAVA Marginea SC MARGIVET SRL 0230416010 9 SUCEAVA Benia SC JECALO SRL 0727147794 10 SUCEAVA Solca CMV DR. DOLENCIUC DRAGOS 0234477309 11 SUCEAVA Pârtestii de Jos CMV DR. TOMA GHEORGHE 0751117923 12 SUCEAVA Satu Mare CMV DR. UNGUREANU FLORIN 0740211126 13 SUCEAVA Udesti CMV DR. PIRVAN RODICA 0748267073 14 SUCEAVA Dolhasca CMV MERCUS RAUL-GHEORGHE 0230573302 15 SUCEAVA Cajvana SC GEO-MARIA SRL 0740599716 16 SUCEAVA Falticeni SC ALGAMAR COM SRL 0730715237 17 SUCEAVA Dumbraveni CMV DR. SEMIAN G. VASILE 0722798528 18 SUCEAVA Vatra Dornei SC DULGHERU FARMAVET SRL 0744204240 19 SUCEAVA Brosteni SC PAUSERIU MED-VET SRL 0740034208 20 SUCEAVA Câmpulung Moldovenesc SC VETSAN-MED SRL 0723670340 21 SUCEAVA Câmpulung Moldovenesc SC MERCHES VET SRL 0729101881 22 SUCEAVA Vatra Moldovitei SC AURAVET SRL 0753499066 23 SUCEAVA Siret SC ANDY SLUBY VET SRL 0742851981 24 SUCEAVA Siminicea CMV ANDREI E. CRISTINA 0749811407 25 SUCEAVA Stulpicani SC QUO VADIS IMPEX SRL 0230574751 26 SUCEAVA Baia SC VETRACOM SRL 0741646464 27 SUCEAVA Adâncata CMV DR. RUSU SORIN IOAN 0744368036 28 SUCEAVA Suceava SC DOCTOR OZ SRL 0743113466 29 SUCEAVA Sasca Mare SC BUSVET SRL 0745405411 30 SUCEAVA Falticeni SC COSAND SRL 0758877067 31 SUCEAVA Suceava SC ALIVET CIPRI SRL 0752118778 32 SUCEAVA Fratautii Vechi CMV RUSU IOAN 0740172929 33 SUCEAVA Frumosu CMV SOFIAN G.
    [Show full text]
  • Anunţ Privind Organizarea LICITAŢIEI IMTERMEDIARE De Vânzare De
    Regia Naţională a Pădurilo-Romsilva Direcţia Silvică Suceava Nr. 22060 din 19.09 2018 Anunţ privind organizarea LICITAŢIEI INTERMEDIARE de vânzare de masă lemnoasă pe picior din fondul forestier proprietate publica a statului si din fondul forestier aparţinând altor deţinători administrat de Direcţia Silvică Suceava pentru producţia anului 2018 1. Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, cu sediul in Suceava, B-dul 1 Mai nr. 6, telefon 0230/217685, fax 0230/521783, e-mail: [email protected] 2. Data şi ora desfăşurării licitaţiei: • 02 octombrie 2018 ora 1000 pentru fondul forestier proprietate publică a statului al ocoalelor silvice: Broşteni, Crucea, Vatra Dornei, Iacobeni, Cîrlibaba, Breaza, Pojorîta, Moldoviţa, Stulpicani, Gura Humorului, Marginea, Falcău, Rasca, Fălticeni şi Adîncata; • şi continuă cu fondul forestier proprietate aparţinând altor deţinători administrat de ocoalele silvice: Brosteni, Crucea, Vatra Dornei, Iacobeni, Carlibaba, Pojorata. Masa lemnoasă pe picior oferită spre vânzare provine din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale: Galautas, Rusii Munti, Brosteni, Vatra Dornei, Iacobeni, Carlibaba, Vicovu de Sus, Voitinel, Sadova precum si din fond forestier privat al Asociaţiei Budac Ragla 3. Locul desfăşurării licitaţiei: Sala de şedinţe din sediul Direcţiei Silvice Suceava, din Municipiul Suceava, Bd. 1 Mai, nr. 6, jud. Suceava 4. Tipul licitaţiei: licitaţie publică cu strigare 5. Licitaţia este organizată şi se va desfăşura conform prevederilor Regulamentului
    [Show full text]
  • Centre Vaccinare
    DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SUCEAVA Centre de vaccinare active în județul Suceava la 06.05.2021 Estimare nr. Numar total de Localitate Denumire Adresa Localitati deservite fluxuri populatie deservita Sala de Sport Scoala Generala Miron Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 1 Str Pacii nr 10, Burdujeni 4264 activ Costin Patrauti, Adancata, Darmanesti Pfeizer Sala de sport a Liceului Stefan cel Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 3 Str Vasile Alexandri nr 3 4264 activ Mare Patrauti, Adancata, Darmanesti Astra Zeneca Radauti, Dornesti, Milisauti, Satu Mare, Rădăuți 1 Incinta Parcul Zoo Str Stefan cel Mare Burla, Fratautii Noi, Vechi, 5250 activ Galanesti,Horodnic de Jos, Sus Moderna Campulung Moldovenesc, Frumosu, Câmpulung Sala de Sport a Col.Naț. "Dragos Fundu Moldovei, Breaza, Izvoarele 1 str.Liceului nr.3 10016 activ Moldovenesc Voda" Sucevei, Moldova Sulita, Moldovita, Pojorata, Sadova, Vama, Vatra Moldovitei Moderna Vatra Dornei, Iacobeni, Saru Dornei, Vatra Dornei 2 Stadionul Vatra Dornei Poiana Stampei, Carlibaba, Ciocanesti, 6584 activ Cosna,. Dorna Candrenilor, Panaci Pfeizer CASA DE CULTURA ALEXANDRU Dolhasca, Liteni, Hartop, Dolhesti, Dolhasca 1 str. Căminului nr. 3 7153 activ ARSINEL Preutesti, Fantanele, Vulturesti Pfeizer Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 2 Centrul Iulius Mall Calea Unirii 22 4264 activ Patrauti, Adancata, Darmanesti Moderna Falticeni, Fantana Mare , Baia, Fălticeni 1 Sala de sport Sc Gen Cuza STR.NICU GANE Bogdanesti, Boroaia, Forasti, Rasca, Vadu 10993 activ Moldovei, Bunesti, Draguseni Moderna Siret, Musenita, Balcauti, Gramesti, Oraș Siret, str. Lațcu Vodă, Siret 1 CASA DE CULTURA MIHAI TELIMAN Zamostea, Zvoristea, Calafindesti, 5951 activ nr. 2 Granicesti, Serbauti Moderna Gura Humorului, Manastirea Humorului, Gura Oraș Gura Humorului, str.
    [Show full text]