galţi®român aîNTODEAU,PRIM!© www.viata‑libera.ro fenomenele de îngheţ pe pe îngheţ majoritatea râurilor. de extinde fenomenele şi intensifica vor se ianuarie 20-27 intervalul în prognozează că Se Dobrogea. râuriledin şi PrutJiu,Someş, Tur, Argeş, sunt Iza, Vişeu, Siret, Olt, Bistriţa, afectate Mureş, fi Crişuri, vor care 20-27 ianuarie. de intervalul Bazinele hidrografice în blocaje gheţuri), de năboi, pod gheaţă gheaţă, maluri, la (gheaţă de intensificarea formaţiunilor şi extinderea Fenomenele sunt vizateţară. o toate cele 42 ieri de prefecturi din către trimis hidrologică atenţionare a din Pădurilor şi Mediului Urgenţă Ministerului cadrul de Situaţii Clinic Galaţi. Urgenţă de Spitalului a Intensivă Terapie care fusese Cavadineşti internat din ani la de secţia 43 de de bărbat un despre vorba este Galaţi, Publică Sănătate de Judeţene Direcţiei directorul Boldea, Potrivit Valentin gripe.doctorului noii cu virusul infectarea de provocat deces un încă înregistrat fost O de partea lui” are vrăjitoarele „Traian Băsescu Flacăra există! chiar violetă Editorial A/H1N1de cauzat Al şaselea deces Victimele gripei Pentru toate judeţele E Dolar 2,8687 lei Euro 4,1097 lei -9 N A

Beyonce face Star news pauză în Supliment al ziarelor Gazeta de Olt, Gazeta de Sud, Obiectiv de Suceava, Viaţa Liberă, n e v cariera muzicală insoare slabă o Pui cu orez Bucătărie r o t a v r e s b Ziarul de Bacău, Ziarul de Iaşi, Ziarul de Roman | Nr. 91 | 16 pagini etu Oeai pentru Operativ Centrul A perioada în N Studiului conform audienţă de de rezultate beneficiază ce Publicaţie a începutul săptămânii a La d r a w -5

P r o f i l d e v e d e t ă p a g . 2

Atenţionare Pătraşcu Andreea 69.000 cititori de zilnic o domnişoară nebunatică hidrologică o M I 3

5 f o I t n e V r e t n katia@viata‑libera.ro M E Katia prilie 2008 ‑A 2008 prilie e c n e l l e c x a t u l a o e t e Galaþi] /5

aţional de A de aţional 2010 ianuarie 28 - 22 Nanu i /20 r o A.M. Press A.M.

prilie 2009 prilie

udienţă măsurate măsurate udienţă

n d e x I „A Î foto Sorin Panã R n e g e l foto@viata‑libera.ro La liceeleelită de La Veteranul Dănilă Alexandru aîmplinit 100 ieri ani de Omul centenar Omul CNVA şi la Liceul nu Artă de ajung fondurile pentru salarii salarii mai mici? serie.Vai de românce, între imigrantele care se ocupă de această me pâine. de bună mai bucată mioriticeocopile pentrude mii zece vreo greu din lucrează vitrine, în „fetiţe”custrăzile calitatepe de turismface se unde rândul prostituatelor din toate ţările Europei. trei, în maxim doi, unu, locul pe covârşitoare, proporţie procenteapar,detectabilesigureteren,înîntr şipe româncele recent, prezentat dată, tema „ştiinţific” pe oecl, nuoiee etc. unguroaicele dovencele, mol rusoaicele, albanezele, precum meniu, do reprezentate în surclasând bine mai altădată naţiuni Europei, colţurile toate prin sex fac mioriticplaiul pe de fete de miipolitică, doctrină respectiva cu legătură nicio are nu dezinvolturaunuicaracter careînliberalismul cu trupurilortinereşicarismatică a forţa cu malefică, parapsihologifără consilieri,postdepe sau doar superioară inteligenţă o Europa. Fără cuceresc noastre „fetiţele” funcţii, forţă politică a actualilor lideri, aflaţi din întâmplare prin l u r a i z nu acoperă salariile cadrelor didactice ]Cum legislaţia performanţă ]Coeficientul alocat unităţilor respective ca să nu să ca mai ceîntâmplat is-a alţii şi păţească lui apus ocreangă Loide George în canalizare, v e este incompletă, nu se ştie ce măsuri se vor lua ]La Î ] Finanţarea elev per loveşte în învăţământul de să pună mâna pe ţară şi să înlocuiască lipsa de de lipsa înlocuiască să şi ţară pe mâna pună să murându cutre violetă, flacăra caută naţiunea ce timp n O landeziicelaumaimare număr prostituatede

i e d a t s TV ] Din pricina impactului, s-au declanşat airbagurile autoturismului, iar cei doi au suferit L ] Omul e hotărât să nu lase Primăria să-i scape cu una, cu două, după câte a pătimit ieri

nu uitaţi A M E ipscaniulnostru ruinat, care degeaba,stă i r e n i v profesorii - n e v se la gândul că forţele oculte ar putea ar oculte forţele că gândul la se l a u t c a p a ARHIVA "V.L." Primesc M I m t n e d n o i e t a t ] Doi gălăţeni au trecut cu maşina peste un capac de canalizare întredeschis ” ...... 3-5 ...... 6 ...... 2 o zdruncinătură de pomină ] Repararea maşinii va costa mii de euro R Î ntr - n studiu un - douăsprezece o m ‑ ‑ Î v v n n â O i a landa, , A

Î

ă ţ ă v n

- n Î S S Sex-simbolul Europei [ o [ ă ţ ă v n [ l u ‑ ‑ t r o p c o

x x i l a riştii în ţara străbună. tu‑ atragă să loc în Europa,cuceresc ce produse unor clădirilor asemenea, pentru a asigura vizibilitate maximă pentru a pune termopane la ferestrele de soluţiepatrimoniu o găseşteministreasaTurismului alecenu timp în renume aduce ţării şi ce plusvaloare creează cea mai mai cea creează plusvaloare ce şi ţării aduce renume impozitelecâtchestia şiasta,taxele pe cu stăm Cum din dezgolirea, se poate spune totală, a realităţiicenturii româneşti actuale.cucerita Europa scoateşi banibuni al indiscretFarmecul criză. de vreme la ea de folosim Pleşcoipalinciialedesau ardeleneştine ştimsă nu şi seazăsuccesul filmului românesc şi victoriile cârnaţilor surclacarecăpşunarii, sau bandanelenici concurează dingreu înspaţiul comunitar, valoareo cucare numai i , N ...... 9,10 ...... 8 m m t n â r t n â . 6158 ...... 7 DIRECTOR GENERAL RADU MACOVEI RADU GENERAL DIRECTOR ia ia /7 20

li 20 I 1989 F A 1989 F M foto Bogdan Codrescu vem un bun pe care îl exportăm be r a u n a ondat ondat

foto@viata‑libera.ro i r u c r e i e 2010 P A M pensionarii? necăjiţi De ce sunt Pregătiri protest pentru E l b u i ă d n e g

z a g a n e v þa þa i c t a t n e e d d i c c a V Pe Dogăriei i e t a t M I rã i n ...... 18 ...... 19 t n e ...... 10-17 n e g a w s k l o /3 g a p ‑ - i n i , 1,2 L lor, cu toată seriozitatea care îicaracterizează. analiza şi Politicienii acest pot domeniu, jos. foarte consecinţă de directă munca a activităţii la loc primul Pe hologice, mândria de a fi un fel de sex influenţede audienţă,locîn maximă cuparapsişi vârf zintă. deatât naive. prinmijloace specifice de civilizatecât ţări unor pe pe care romilorexodul la şi frunte de loc un pe clasează spunenimeni.nu europene,dezinvoltelesexparcărilevitrinele dinşide românce de practicată pământ, pe de meserie veche n u Una peste alta, asta avem, asta oferim, asta ne repre ne asta oferim, asta avem, asta alta, peste Una S e c o i N u mai e mult până când vom dezbate, la ore de oferă, tot în spaţiuloferă,îneuropean,tot integrării şansa se li nu şi discriminaţi consideraţi sunt nu când occidentale,puşcăriiexecutăîn atuncise romi pedepseleinfracţiunilepentrucă săvârşitede Pluscivilizat. mod înmeseriei a practicare de igienice condiţii româneşti „talentelor” oferă marginealadrumului, detir de le cabine prin şi păduchioase magherniţe prin timpceînţarăprostituţia interzisă seascunde reafărădiscriminare cetăţenilora europeni. practică şi ei cu succes furtul, cerşitul şi tâlhări i l a /8 O

r o t a v r e s b M ai mult,statisticiai asemănătoare ne c a p a c ...... 20 u l u f a j P - simbol european. e b o r E n e v O ccidentul

M I i t n e

Î e d n ADN ‑ ‑ ‑ ‑ ‑ /5

foto Bogdan

Codrescu foto Sorin

Panã a l foto@viata‑libera.ro

TE B 0236 460 620,L 0236 460 F la Grădiniţa 30 din tablă Leagăne Părinţii avertizează marca FORT patrupe roţi, Protestele cătreClaxoane Guvern altă zăpadă! Alt an, îndecembrie ca N-a nins mai aflaţi în stare gravă capitală adoi bolnavi transportului spre problema amânării intervenţia punea [Se din urmă, să îşi continue dar areuşit, în cele la Cârlomăneşti, a rămas în zăpadă, [ Oambulanţă să nu se poată ajunge ieri,de cazuri la care până spre seara zilei [ Nu au fost, în luptă cu urgia urgenţă,de Medicii cu dificultate intervenit S-a spre Schengen alt pas protecţie,de Fâşia a Uniunii Europene frontieraLa est de S E în probe Trei semafoare Arabesque Lukoil şi Patinoar, E E adevărată, mai înainteadevărată, de toate, n e v n e v n e v c o Sf. M ”Democraţia şi libertatea † Cuv. Eftimie cel M redactie@viata Ion Heliade Rădulescu Heliade Ion î str. nr. Domnească 68 t s o p c n a i n l a M I M I M I Maşină atinsă ucenici Vas şi Eusebiu.

ISSN A cer moralitate.” dresa redacţiei: I S A

M 1221‑4914 /8 t n e t n e t n e r e t n

de spărgătorde I Biroului al membru Tirajelor al R Biroul de auditat i nternaţional de A de nternaţional l a u t c r a x a n C l u z a c x a O T /5 /3 /4 I D marcă înregistrată marcă M I i A IN IAN r o - X 0236 471 028 libera.ro e i

e t a t

DEPE udit al Tirajelor al udit omân de A de omân are; are;

N DE

/2

N T® foto arhivă Sorin udit Panã

foto@viata‑libera.ro Propunerea lui Şeitan Arestări Plata CAS, făcută doar de angajat Alţi doi ”Corduneni” - prinşi Ministrul Muncii Mihai Şeitan a propus, ieri, ca plata CAS în cazul Anchetatorii au prins, în noaptea de luni spre marţi, alţi doi sus‑ celor care au doar contracte pe drepturi de autor şi convenţii civile pecţi dintre cei cinci urmăriţi în dosarul Cordunenilor, după ce o a să fie făcută exclusiv de către angajaţi, aceştia putând opta între pla‑ treia se predase luni după‑amiază, au declarat surse judiciare. Unul ta a 30,8% din salariul minim pe economie şi 30,8% din cinci salarii dintre cei cinci urmăriţi în cazul Cordunenilor, Silviu Iulian Gâtlan, s‑a medii brute. Propunerea a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu re‑ predat luni seară, dar încă patru persoane sunt căutate, au declarat prezentanţii Clubului Român de Presă, Patronatului Presei Romedia, [ oficiali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române. Asociaţiei Jurnaliştilor din România şi Mediasind. Ac t uMiercuri,a 20 Ianuariel 2010 i t a t e

v i a ţ a2 l i b e r ă

www.viata-libera.ro Parapsihologul din spatele lui Băsescu şi Geoană Maşină atinsă de spărgător Probe ADN în cazul jafului Scandalul violet de la Bancpost Flacăra violetă perpeleşte politica românească din aceste [ Conform ultimelor zile. Scânteia a pornit de la social-democraţi, care au justificat informaţii, după ce a luat pierderea alegerilor prin faptul că portocaliii ar fi primit spri- banii din filiala Bancpost jin paranormal. Cine este psihologul de lângă Traian Băsescu Galaţi, tâlharul a vrut să

­despre care liderii PSD spun că l‑ar ajuta cu puterile sale? fugă pe la „Ultimul leu”

Cagulatul s-a speriat însă Aliodor Manolea (foto me- “Paradiagnoza ‑ Manual pentru la vederea unui echipaj de dalion) este cel care în timpul diagnosticarea energetică fo‑ Poliţie Rutieră. A făcut cale campaniei l‑a însoţit pe Traian losind radiestezia”, “Percepţii întoarsă şi, în goană, a lovit Băsescu la dezbaterile elec‑ extrasenzoriale ‑ Manual pentru o maşină - investigatorii spe‑ torale. Psiholog, specialist în dobândirea şi dezvoltarea sim‑ rând să găsească pe aceasta Psihoenergetică, Biosinergetică ţurilor subtile”, “Influenţa distală, probe ADN care să conducă şi programare neurolingvistică. teoria şi practica vindecării de la la identificarea cât mai rapi‑ La cele două intervenţii din cam‑ distanţă”, “Aura energetică, ma‑ dă a infractorului. A plecat pania electorală de la Realitatea nual pentru detectarea şi deco‑ apoi spre Şcoala Nr. 7, dar a TV şi Realitatea FM ale preşedin‑ dificarea aurei energetice a fiin‑ văzut un poliţist comunitar. telui, Aliodor Manolea l‑a însoţit ţei umane”. A treia oară s-a îndreptat, pe Traian Băsescu şi a stat în tim‑ conform martorilor, în direc‑ pul emisiei în apropierea preşe‑ Manolea, ţia blocurilor „D”.

Viaþa dintelui. El a fost alături de preşe‑ alături de Geoană în 2007 În clipa în care s-a lovit de dinte şi la confruntarea finală, cu autoturism, hoţul a fost văzut Mircea Geoană. Manolea ar fi fost Parapsihologul Aliodor de un paznic, care şi-a alertat lângă Băsescu şi în seara victori‑ Manolea a participat, la alegeri‑ propria firmă de pază. Agenţii ei, pe treptele din Modrogan. le europarlamentare din 2007, la guard au încercat să îl urmă‑

România Întregul scandal a fost stârnit câteva acţiuni electorale, alături atunci, la prima emisiune tele‑ care am putut să o desluşesc pe la o persoană care nu avea ce să rească, dar l-au pierdut între în urmă cu mai bine de o lună de de liderul PSD, Mircea Geoană, vizată, şi am rămas surprins. Era ştirea difuzată, şi nu am recu‑ caute la confruntările din cam‑ blocurile „D”. Probele prele‑ Viorel Hrebenciuc, cel care a acu‑ fapt confirmat atât de fotografii‑ undeva prin sală, nu pe locurile noscut‑o. Niciodată la Cotroceni pania electorală au fost denatu‑ vate de pe maşină sunt trimi‑ zat faptul că preşedintele Traian le de la respectivele evenimente, rezervate susţinătorilor lui Traian nu au fost astfel de discuţii, nici rate. Întrebat despre discuţiile se la Institutul de Medicină în Băsescu ar fi câştigat şi cu ajuto‑ cât şi de surse din partid, care au Băsescu, ci undeva pe diagonală, nu s‑a menţionat nici măcar în recente referitoare la influenţe Legală din Capitală, pentru rul Forţei Violete, adică al forţe‑ spus că Manolea era “extrem de în sală. Era la fel ca în acţiunile treacăt aşa ceva. Mi se pare că, ezoterice, Geoană a precizat: “Eu stabilirea structurii ADN. lor ezoterice. Liderul PSD Mircea discret”. Fotografii în care Aliodor din 2007, rezervat şi sobru. Nici cu toată amploarea dată acestei nu am vorbit de aşa ceva. Eu am Geoană a declarat săptămâna Manolea apare chiar lângă li‑ în 2007 nu am văzut pe nimeni dezbateri, se depăşesc limitele spus că am remarcat o persoană Elena Parapiru trecută că Băsescu a folosit aşa derul PSD Mircea Geoană, de la să vorbească cu el”, a declarat credibilului. Cred că trăim într‑un care mi s‑a părut că nu avea ce să ceva în campanie, o persoană vizite în judeţele Vrancea, Galaţi unul dintre membrii echipei de regim al bufoneriei”, a adăugat caute acolo (la confruntările din pe care a văzut‑o şi la Cotroceni, şi Timiş, din 2007, se regăsesc campanie a PSD. şeful Cancelariei prezidenţiale. campanie, n.r). Atâta tot. Nu cred Marea Debarasare Alte 123 ulterior. pe site‑ul formaţiunii social‑de‑ în aceste chestiuni şi nu vreau să Soţia parapsihologului, Doina mocrate. Mai mulţi lideri ai PSD, ˝Un regim al bufoneriei˝ Geoană: ˝Nu cred comentez aceste chestiuni”. La Românii de cazuri noi Elena Manolea, este şi ea bioe‑ care au făcut parte şi din echipa în atacuri energetice˝ rândul său, purtătorul de cuvânt nergoterapeut. Cei doi au scris de campanie a PSD în 2007, l‑au Şeful Cancelariei preşedinte‑ al candidatului Traian Băsescu în au renunţat Un nou deces împreună sau separat, potrivit recunoscut pe Manolea la prima lui, Cătălin Avramescu, a decla‑ Preşedintele PSD, Mircea campania pentru prezidenţiale, site‑ului terapiicomplementare. dezbatere televizată de la alege‑ rat, ieri, că Aliodor Manolea nu Geoană, a declarat, ieri, că nu Sever Voinescu, a declarat că nu la 77 tone deşeuri provocat net, mai multe cărţi împreună: rile prezidenţiale din noiembrie are legătură cu Administraţia crede în atacuri energetice sau îşi aminteşte de Aliodor Manolea “Energetica subtilă a fiinţei uma‑ 2009, la care au participat primii prezidenţială. “M‑am uitat la fi‑ în influenţe ezoterice, el preci‑ ca fiind parte a staff‑ului de cam‑ Românii au renunţat în de A/H1N1 ne”, “Manual de radiestezie”, trei candidaţi. “L‑am recunoscut gura acelui domn, în măsura în zând că spusele sale referitoare panie. ianuarie la 77,66 tone de‑ şeuri de echipamente elec‑ Alte 123 de cazuri noi trice şi electronice (DEEE), de gripă cu virusul A/H1N1 în cadrul primei campanii şi un deces au fost înregis‑ Aproape 200.000 de angajaţi În urma unor percheziţii Marea Debarasare din acest trate în ultimele 48 de ore an, potrivit datelor publica‑ la nivel naţional, astfel că te de Ministerul Mediului şi numărul total al îmbolnă‑ Disponibilizări Autorii jafului de la Cluj, prinşi Pădurilor. Cele mai multe virilor a ajuns la 6.733 cu deşeuri de acest fel au fost 108 decese, informează Autorii jafului armat care fost ridicate, marţi dimineaţă, în Mănăştur din Cluj‑Napoca. colectate din regiunea 2 Ministerul Sănătăţii. Din în sectorul privat, a avut loc, la jumătatea lu‑ urma unor percheziţii efectua‑ Purtătorul de cuvânt al Galaţi (25,2 tone), regiunea 6 cele 123 de cazuri, câte nii februarie 2009, la o filială a te de echipaje ale IPJ Cluj şi ale Parchetului de pe lângă Curtea Cluj‑Napoca (17 tone) şi regi‑ unul au fost înregistrate Băncii Transilvania din cartierul Direcţiei de Operaţiuni Speciale de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, unea 3 Piteşti (9,6 tone). în judeţele Alba, Bistriţa, Mănăştur din Cluj‑Napoca, de ale Poliţiei, potrivit unor surse a declarat, marţi după‑amiază, Cele mai mari cantităţi Braşov, Covasna, Iaşi, în februarie unde au fost furaţi 246.000 de lei judiciare. Datele existente la că unul din cei doi tineri a fost de DEEE au fost colectate Maramureş, Mehedinţi, au fost audiaţi, ieri, de procuro‑ dosar indică faptul că cei doi reţinut. Aceştia nu sunt suspecţi în judeţele Constanţa (24,1 Sibiu, Suceava, Teleorman Aproape 200.000 de anga‑ fie disponibilizaţi în luna februa‑ rii clujeni, ei fiind prinşi în urma sunt principalii suspecţi în ca‑ şi în alte cazuri de jaf care au avut tone), Bihor (8,7 tone), Argeş şi Vaslui, câte două în jaţi din sectorul privat ar putea rie, în condiţiile în care statul nu‑i unor percheziţii făcute la domi‑ zul jafului armat de la o filială a loc în ţară, au menţionat sursele (7,7 tone). Anul trecut, prin Cluj, Constanţa, Harghita, rămâne şomeri între 1 şi 15 fe‑ mai ajută pe patroni să‑şi ţină ciliile lor. Cele două persoane au Băncii Transilvania din cartierul citate. campania Marea Debarasare, Hunedoara şi Timiş, câte bruarie dacă Guvernul nu va oamenii în şomaj tehnic. românii au renunţat la 1.440 trei în Argeş, Bacău şi Ilfov, decide prelungirea perioadei de Liderul sindical a precizat că tone de deşeuri de echipa‑ câte patru în Arad şi Olt, şomaj tehnic, a declarat, marţi, “disponibilizări în masă” ar pu‑ mente electrice şi electronice cinci în Botoşani, câte şase preşedintele Cartel Alfa, Bogdan tea avea loc în “domenii ca me‑ Scandalul Hayssam (DEEE), în cadrul a zece etape, în Dâmboviţa şi Prahova, Hossu. talurgia, chimia, petrochimia, în condiţiile în care, în 2009, 46 în Buzău şi 12 în muni‑ Preşedintele Cartel Alfa a de‑ construcţii de maşini, construcţii campania a început în luna cipiul Bucureşti. Campania clarat că angajatorii au făcut deja civile şi industria uşoară, adică Udrea şi Preda, martie. România trebuie să de vaccinare continuă cu liste cu salariaţii ce urmează să textile şi pielărie”. colecteze anual 4 kg de DEEE prioritate în cabinetele pe locuitor, obligaţie pe care

medicilor de familie, potri‑ I o au şi celelalte state membre vit sursei citate. Z A ameninţaţi cu judecata ale Uniunii Europene. L Preşedintele PSD Buzău, Ion Preda. Acesta a spus, într‑o con‑ cale răpirea celor trei jurnalişti Recomandare Monica Zanet Vasile, a declarat, ieri, că se gân‑ ferinţă de presă, că Elena Udrea români. Totodată, senatorul PSD Acuzat de trafic [email protected] deşte să o dea în judecată pe a vorbit la OTV despre relaţia de a adăugat că ia în calcul chiar să Elena Udrea, după ce aceasta familie pe care el ar fi avut‑o cu ceară în plenul Parlamentului de‑ pentru profesori a afirmat că el a avut relaţii de Omar Hayssam, iar Cezar Preda misiile Elenei Udrea, din funcţia de influenţă familie cu Omar Hayssam şi că s‑ar fi declarat de acord cu cele de ministru, şi a lui Cezar Preda, Situaţia şcolară, fiica sa ar fi ştiut şi acceptat răpi‑ spuse de ministrul Dezvoltării şi din funcţia de preşedinte al co‑ Cătălin Voicu, rea, Ion Vasile analizând varianta ar fi întărit ideea că el ar fi fost misiei parlamentare de control încheiată de a‑l da în judecată şi pe Cezar prieten cu sirianul care a pus la al SRI. audiat la DNA ˝în condiţii Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost audiat la DNA, optime˝ Pentru 29 de zile ieri-dimineaţă, în dosarul în care procurorii anticorupţie Ministrul Educaţiei atra‑ îl acuză de trafic de influenţă ge atenţia inspectorilor Încă un arestat în cazul Băhăian în favoarea unor oameni de şcolari, directorilor şi cadre‑ afaceri, au declarat surse judi‑ lor didactice că se apropie Magistraţii Tribunalului Ialomiţa este acuzat de uciderea a patru lăciune în convenţii prin emiterea ciare. Senatorul este acuzat că sfârşitul semestrului I şi că au dispus arestarea preventivă persoane. Potrivit reprezentan‑ de cec‑uri şi alte instrumente de a primit bani pentru soluţio‑ până în 29 ianuarie trebuie pentru 29 de zile a suspectului re‑ ţilor Tribunalului Ialomiţa, Dan plată fără acoperire care au provo‑ narea favorabilă a unor cauze să ia toate măsurile pentru ţinut, ieri, în dosarul în care patro‑ Negurean, în vârstă de 53 de ani, cat consecinţe deosebit de grave. civile şi penale aflate pe rolul terminarea cursurilor în nul clubului Gloria Buzău, Sergiu a fost arestat preventiv pentru Avocaţii lui Negurean pot face re‑ organelor judiciare, precizând bune condiţii, punând ac‑ Băhăian, lider al unei grupări spe‑ constituire de grup infracţional curs la această decizie în termen că Voicu nu poate părăsi loca‑ cent pe încheierea situaţi‑ cializate în infracţiuni economice, organizat şi complicitate la înşe‑ de 24 de ore. litatea. ei şcolare “în condiţii opti‑ me”. Ministerul Educaţiei a informat, ieri, că ministrul Daniel Funeriu a semnalat faptul că “una din preocu‑ pările prioritare trebuie să o constituie organizarea şi desfăşurarea activită‑ ţii instructiv‑educative în condiţii de disciplină şi si‑ guranţă”. Elevii vor fi în vacanţă în perioada 30 ianuarie ‑ 7 fe‑ bruarie, cursurile începând în 8 februarie.

paginã realizatã de Dan Caburgan [email protected] surse: NewsIn, Click News ARHIVA "V.L." Siderurgiştilor Poiana Mult zgomot, dar şi doi răniţi! Penitenciarul îl aşteaptă Secţia 4 a fost sesizată luni, în legătură cu un scandal de pe strada În comuna Poiana a fost reţinut urmăritul Neculai A., localnic, pe Siderurgiştilor. La faţa locului a fost prins Costel P., de 41 ani, care numele căruia era emis mandat de executare a pedepsei cu închisoa- îl ameninţa cu o secure pe vecinul său, Gigi N. Băut fiind, bărbatul rea pentru furt calificat. Bărbatul a fost reţinut şi transportat în ares- ­înarmat le-a reproşat fraţilor Gigi N., Ionel N. şi Vasile N. că fac zgo- tul Poliţiei Galaţi, urmând să fie încarcerat în penitenciarul gălăţean. mot, acesta fiind motivul întregului scandal. Vasile N. şi Gigi N. au ajuns cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, în vederea acor- [ Elena Parapiru dării îngrijirilor de specialitate, ei având răni uşoare la cap. v e nMiercuri, 20 i Ianuarie m 2010 e n t Elena Parapiru E

v i a ţ a3 l i b e r ă www.viata-libera.ro Pregătiri pentru protest La 160 de ani de la naşterea sa

Luceafărul... a strălucit De ce sunt la Tecuci Întrunite într-un partene- riat benefic, instituţii cultu- rale precum Casa de Cultură, Biblioteca, Muzeul Mixt, zi Colegiul Naţional “Calistrat necăjiţi Hogaş” şi Şcoala Gimnazială Nr. 11 “Iorgu Iordan” au orga-

[email protected] nizat pe 15 ianuarie 2010, de la

foto Vasilefoto Caburgan Ziua Poetului, o remarcabilă manifestare de omagiere care Viaþa a avut loc la sala “Hellios” a Bibliotecii municipale. pensionarii?de tratament. „Noi, pensionarii unor asociaţii reprezentând inte- care a organizat-o pentru mâine, O expoziţie de grafică - nu suntem de acord cu aceste resele beneficiarilor. Aprobarea de la ora 11.00, la Casa de Cultură “Versuri în imagini” - a fost [ Mâine, vârstnicii vor discuta problemele lor la Casa criterii, mai ales că pe noi nu ne-a acestor cereri se face de către a Sindicatelor. „Să le explice pen- realizată de elevii liceului din consultat nimeni. În baza acestor conducerea CNPAS în limita de sionarilor doamna directoare cum Tecuci şi de către cei de la În instanţă de Cultură, iar pe 28 ianuarie vor ieşi în stradă criterii s-ar putea produce mari maxim 5 la sută din numărul total e cu pensiile şi biletele de trata- Şcoala Gimnazială Nr. 11. nedreptăţi. Unul din criterii este, de bilete>>. Eu când am întrebat ment. Şi pe doamna directoare Profesorul Radu Vladimir Băncile vor să Maria Mãndiþã punctaj, ceea ce este o discrimi- de exemplu, că se va duce la tra- la Casă [Casa de Pensii], mi s-a Buzia, de la Casa de Asigurări de de la C.N. ”Calistrat Hogaş” nare. Păi, câţi mai ies acum la pen- tament cel care nu a mai fost în spus că noi, ca asociaţie, nu ne Sănătate, am invitat-o”, ne-a mai [email protected] (director Viorica Tiron) a făcut îşi recupereze sie cu grupe? Grosul a ieşit deja la ultimii ani, iar cel care a mai fost, încadrăm pentru a solicita bilete. spus Cristea Toader, care tocmai o scurtă trecere în revistă a Revenim, astăzi, aşa cum v-am pensie”, a explicat Cristea Toader. va sta acasă. Păi, dacă era bolnav Deci, ce se face cu acele bilete şi aflase că la şedinţă nu va putea creaţiei marelui poet, arătând banii promis, cu alte detalii despre ne- Acesta a adăugat, nemulţumit, omul, nu s-a dus în fiecare an? În cum se dau ele? Apoi, mai scrie participa şi deputatul PNL Victor că, deşi trăim în vremuri încă mulţumirile pensionarilor şi mo- că „pe când domnul Barbu era plus, criteriile sunt aplicate dife- în ordin că <>. Deci, depune un memoriu cu cererile publicistică, dovedindu-se iu- Romextera, Unicredit Ţiriac, în iunie 2009), „în primul rând, doamna Iacob Ritzi sau fostul pe acolo?”, se întreabă Cristea cum se dau aceste bilete?”, şi-a noastre la Prefectură ne vom de- bitor şi iertător totodată, a re- BRD, Bank Leumi şi Piraeus. suntem nemulţumiţi de faptul că deputat tecucean, Constantin Toader. Acesta se teme şi de fap- mai expus dubiile liderul Alianţei plasa pentru a picheta şi sediile prezentat şi spiritul poporului Alte 62 de firme au avut ieri nu se acordă grupele de mun- Petrea. Acum toţi ne-au uitat!” tul că ordinul dă posibilitatea „Europensionarilor”. De altfel, Casei Judeţene de Asigurări de român, prin întreaga sa creaţie dosare având ca obiect de ju- că. De fapt, este vorba despre o O altă problemă care îi nemul- caselor judeţene de pensii să îm- cum acesta nu a înţeles foarte Sănătate şi Casei Judeţene de ridicându-se “peste vremi”. decată încuviinţarea execută- discriminare; cei care ies acum la ţumeşte pe pensionari este cea partă după bunul plac un anumit bine cum se vor acorda biletele Pensii Galaţi”, a mai spus Cristea Recitalul de poezii pre- rii silite. Aşadar, doar ieri, s-au pensie beneficiază de majorarea legată de Ordinul 136 din 23 de- număr de bilete de tratament. „În de tratament, dar şi care este mo- Toader despre intenţia de a pro- zentat de elevii C.N.C. Hogaş luat în discuţie 94 de dosare, punctului de pensie cu 25 la sută, cembrie 2009, al preşedintei Casei ordin se precizează că <

C. Luca HEPITES 9 11,79 1,514.80 0.1300 0.1400 0.1400

Valută RON sursa: Mediafax

rubricã realizatã de INTFOR 1 20 74.00 37.000 37.000 41.300 1 franc elveţian 2,7818 1 EURO 4,1097 [ 1 liră sterlină 4,7022 v e nMiercuri, 20 i Ianuarie m 2010 e n t 1 leu moldovenesc 0,2328 E 1 dolar SUA 2,8687 1 gram AUR 104,5314 v i a ţ a4 l i b e r ă Azi www.viata-libera.ro N-a mai nins ca în decembrie Digul

Galaţi‑Brăila rămâne deschis circulaţiei Alt an, altă zăpadă! „În continuare, Drumul Naţional 22B, adică digul care leagă Galaţiul de Brăila, ] Autorităţile au dat asigurări că este deschis circulaţiei”, con‑

zi firmă Jenel Sogor, purtătorul zăpada nu a blocat drumurile din de cuvânt al Poliţiei Brăila. judeţ ] În oraş, străzile s‑au deszăpezit Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă, carosabilul la de luni seară în continuu şi, minune!, fiind acoperit de zăpadă şi pe alocuri de gheaţă. Sfatul

Viaþa gunoiul a fost încărcat de la ghene ] Tot poliţiei rutiere este să nu ple‑ caţi la drum fără să aveţi ma‑ ieri, a fost pentru prima oară în aproape şina pregătită corespunzător de iarnă, cu nisip, lopată şi trei săptămâni în care Dunărea nu a lanţuri. mai crescut nici măcar un centimetru Elena Parapiru Ninsoarea Ieri, la BVB Maria Mãndiþã foto Sorin Panã creează probleme mariam@viata‑libera.ro foto@viata‑libera.ro Scăderi şi pesimism Câteva zeci Indicii Bursei de la ste drept, nici nu a mai de elevi au lipsit Bucureşti au suferit nins ca în decembrie, corecţii moderate în însă la fel de drept este motivat şedinţa de tranzacţio‑ că Enici oamenii nu au mai riscat nare de marţi, de până să plece nepregătiţi la drum Ieri, din cauza ninsorii, la 1,26%, în contextul lung, gândindu‑se de două ori şoferii microbuzelor şcolare în care pesimismul a re‑ înainte să iasă, ieri, din case. În nu s‑au încumetat să‑i trans‑ venit în pieţele externe plus, probabil că autorităţile lo‑ porte pe elevii din localită‑ de capital, odată cu pu‑ cale chiar au învăţat câte ceva membri ai comitetului de iar‑ teptat, în decembrie, o săptă‑ ţile învecinate la şcolile din blicarea unor rezultate din experienţa neplăcută (pen‑ nă… mână, să vină cineva să încarce Cudalbi, Corod, Cosmeşti şi financiare slabe din tru toată lumea) din decembrie gunoiul de la ghene! Bereşti. Din datele furniza‑ partea Citigroup. 2009, când sute de oameni au Nu a mai fost „uitat” gunoiul te de Inspectoratul Şcolar Indicele BET, care stat blocaţi, în maşini, pe un Dunărea nu a mai crescut! Judeţean Galaţi, un profe‑ arată evoluţia celor mai drum acoperit, teoretic, doar cu Şi în municipiul Galaţi se cir‑ sor navetist din municipiul lichide zece titluri lista‑ câţiva centimetri de zăpadă şi cula ieri, în condiţii de iarnă. Deşi Dunărea însă nu părea, ieri, să Galaţi nu a reuşit să ajungă te la BVB, a scăzut cu blocat pe o distanţă destul de au fost mai mulţi şoferi care s‑au fie afectată de ninsoare, având la ore, la Şcoala Cerţeşti. De 1,18%, până la 5.137,59 mică de un „dop” de nea. Este declarat nemulţumiţi de starea în vedere că nivelul fluviului era asemenea, trei unităţi de în‑ puncte, în timp ce indi‑ drept, lucrurile nu au mers aşa drumurilor din oraş, au fost tot de 526 cm, staţionar. Dacă cifra văţământ din mediul rural cele compozit, BET-C, a cum ne‑am fi dorit cu toţii; gropi‑ atâţia (sau chiar mai mulţi) gă‑ nu vă spune nimic ar trebui să au solicitat micşorarea pau‑ coborât cu 1,08%, până le din asfalt, mascate de zăpadă, lăţeni care au putut spune că aflaţi că ieri a fost pentru prima zei de la zece la cinci minute, la 3.014,19 puncte. au pândit şoferii, la fel ca până au văzut pe drumuri utilaje de oară, în aproape trei săptămâni, tocmai pentru ca profesorii Indicele BET-FI, al acum, iar aleile dintre blocuri au nează cu 18 utilaje de deszăpezire Noi acţionăm pe drumuri cu 12 deszăpezire – lucru pe care nu de când nivelul Dunării nu a mai navetişti să câştige timp util celor cinci societăţi rămas la fel de acoperite de ză‑ care împrăştie pe şosele material utilaje”. Probabil diferenţa dintre îl puteau spune în decembrie, crescut! În condiţiile în care vari‑ pentru drumul de întoarcere de investiţii financiare padă ca şi în decembrie. Însă mai antiderapant”, se mai arăta în co‑ numărul utilajelor de deszăpe‑ după prima zi de ninsoare seri‑ aţiile de nivel au fost – în 24 de acasă. Inspectorul şcolar ge‑ (SIF), a pierdut 1,17%, rău ca înainte de sărbători nu a municatul de presă. zire anunţat de Prefectură şi cel oasă. Autorităţile locale au dat ore – şi de 23 de centimetri, fap‑ neral adjunct Onuţ Atanasiu până la 27.418,00 punc‑ fost. Un semn bun, totuşi, pentru anunţat de Drumuri Naţionale asigurări că au fost folosite toate tul că de luni până marţi Dunărea ne‑a declarat că una dintre te, iar indicele ROTX, ju‑ un oraş în care toate se petrec cu Rocadă de cadre la Drumuri se reflecta în maşinile folosite utilajele necesare şi că angajaţii nu a mai crescut deloc a fost cele trei şcoli, Drăgăneşti, a cat la Bursa din Viena, încetinitorul… Naţionale pentru curăţarea drumurilor ju‑ societăţilor de salubritate au lu‑ chiar unul notabil. Şi directorul solicitat şi a primit acordul a coborât cu 1,09%, Deşi a nins, fără întrerupere, deţene… crat şi la deszăpezirea trecerilor Administraţiei Fluviale a Dunării de a micşora cu cinci minute ajungând la 10.683,87 de luni după amiază, ieri la prânz, Fostul şef al secţiei de la Cât priveşte motivul pentru de pietoni şi a staţiilor de auto‑ de Jos, Florin Uzumtoma, a pre‑ şi orele de curs. puncte. în judeţul Galaţi se circula – este Galaţi a Regionalei Drumuri care s‑a procedat la „rocada” buz. Mai mult, autorităţile locale cizat că „nu avem probleme pe C.S.Carp Indicele BET-XT, al drept, în condiţii de iarnă – pe Naţionale Iaşi, Florin Dafina, în director/director adjunct, la şe‑ repetă rugămintea către şoferi Dunăre; se menţine însă restric‑ celor mai lichide 25 de toate drumurile. Potrivit unui co‑ prezent director adjunct (în lo‑ fia secţiei de Drumuri Naţionale de a nu‑şi lăsa maşinile parcate ţia de circulaţie la Bara Sulina şi titluri, a pierdut 1,26%, municat de presă al Prefecturii cul său fiind numit de pe data Galaţi, nu am reuşit să aflăm de‑ pe prima bandă de circulaţie de recomandarea, către navigatori, Ieri, între Galaţi până la 514,50 punc‑ Galaţi, până ieri după amiază, de 22 decembrie fostul adjunct, talii. Un lucru este sigur: Dafina pe şosele, astfel încât acţiunea ca viteza cu care se deplasează şi Târgu Bujor te, iar indicele BET-NG, niciun drum judeţean sau na‑ Aurel Mujdei), ne‑a declarat că a fost schimbat din funcţie ime‑ de deszăpezire să se desfăşoare să fie redusă, astfel încât să nu care reflectă evoluţia a ţional nu era blocat. Totodată, „nu avem drumuri închise sau diat după evenimentele din de‑ fără probleme. se producă valuri. Deocamdată, Se circula zece titluri din sectorul Prefectura informa că nu s‑au blocate. Nici nu a mai nins ca în cembrie, când prefectul judeţu‑ Şi tot ieri dimineaţă, maşinile Dunărea este staţionară şi nici energetic de la Bursă, a semnalat întreruperi în alimenta‑ decembrie; cantitatea de pre‑ lui Galaţi, Cosmin Păun, s‑a plâns de salubritate încărcau gunoi nu putem vorbi despre eventua‑ în mod decent coborât cu 0,42%, până rea cu energie electrică în judeţ. cipitaţii este mai mică şi vântul că nu a fost sprijinit în acţiunile de la punctele gospodăreşti, un le creşteri de nivel din cauza to‑ la 660,66 puncte. „Pentru menţinerea drumurilor bate mai uşor. Pe drumuri, gro‑ de deszăpezire de mai mulţi şefi semn bun pentru gălăţenii care pirii gheţurilor de pe râuri, având Ieri, încă de la primele ore Şi bursele europene în stare de funcţionare, se acţio‑ simea zăpezii este de 2‑3 cm. ai instituţiilor descentralizate, îşi amintesc şi acum cum au aş‑ în vedere temperaturile”. ale dimineţii, autorităţile lo‑ înregistrau scăderi mo‑ cale ale comunelor din ime‑ derate la ora închiderii diata apropiere a Galaţilor şedinţei BVB, ca urma‑ îşi făcuseră datoria şi desză‑ re a rezultatelor slabe Suportabil S‑a intervenit cu dificultate peziseră şoseaua principală. raportate de Citigroup. Se vedea clar acest fapt la Banca americană Tuluceşti şi la Frumuşiţa, in‑ Citigroup, deţinută de Un pui de iarnă care ne bagă clusiv la Folteşti unde se acţi‑ stat în proporţie de Medicii de urgenţă, onase cu utilaje de deszăpe‑ 27%, a afişat o pierde‑ zit. Între localităţile Chiraftei re de 7,6 miliarde do‑ şi Târgu Bujor, deşi nu se in‑ lari pentru al patrulea gheaţă‑n roate tervenise la înlăturarea zăpe‑ în luptă cu urgia trimestru din 2009, în zii de pe şosea, se circula mai urma costurilor pentru ] Circulaţie grea, dar circulaţie... ] Intervenţii la deszăpezit pe ici, pe colo Ieri, la închiderea ediţiei, me‑ bună. Se pare că cei mai afectaţi greu, dar se circula. rambursarea datoriilor dicii de urgenţă gălăţeni reuşise‑ au fost vârstnicii cardiaci, a căror Pe de altă parte, credem faţă de stat ră să intervină la toate solicitările stare de sănătate s‑a deteriorat. că prudenţa a fost literă de Acţiunile SIF Oltenia N‑a viscolit prea tare, nici zăpada n‑a fost uriaşă, nu primite prin numărul de urgenţă Se lua în considerare, ieri du‑ lege, pentru că ieri pe aceas‑ (SIF5) au înregistrat cel s‑a mai blocat circulaţia ca data trecută, dar nici bine nu 112, deşi timpul de intervenţie pă‑amiază, amânarea transpor‑ tă distanţă vedeai un auto‑ mai mare rulaj din piaţă, ne‑a fost! Iar am circulat ieri bară la bară! Măcar, dacă nu crescuse, din cauza condiţiilor tului către spitale din Bucureşti vehicul la zece‑cincisprezece de 8 milioane lei, şi s-au ne ţineau frânele, ne opream iute în bara din faţă… Ce să nefavorabile de drum. O am‑ a doi pacienţi a căror stare de kilometri şi, pe ici pe colo, depreciat cu 0,66%, vezi? Pe Brăilei, în faţa noastră era o sărăriţă, care arun‑ bulanţă a rămas înzăpezită la sănătate ar fi necesitat monitori‑ câte un localnic grăbit... la 1,50 lei. Titlurile SIF ca sarea pe drum, de aia mergeam şi mai încet! Zăpada, Cârlomăneşti, dar cu ajutorul zare pe toată durata drumului. Dacă nu va mai ninge, cu Moldova (SIF2) au sufe‑ foarte afânată, alimentată de ninsoare în prima parte a unui plug pus la dispoziţie de Dacă în perioada următoare siguranţă astăzi circulaţia va rit un declin mai sever, zilei, a adus iar pietonii pe carosabil (foto 2), în pericol primăria locală a reuşit, în cele condiţiile meteo nu se îmbună‑ reintra în normal. cu 2,27%, la 1,29 lei, pe de a fi călcaţi. Trotuarele au fost în general lăsate în pace, din urmă, să îşi continue misiu‑ tăţesc, autorităţile sanitare ar M. Stanciu o lichiditate de 6,93 mi‑ sunt ale nimănui… Am văzut şi oameni cu lopeţi: ori îşi nea. Alte câteva ambulanţe au putea fi nevoite să îi aducă din lioane lei. scoteau zăpada din curte în stradă, ori din jurul maşinii Ieri derapat, din pricina condiţiilor nou în oraş pe toţi gălăţenii care În sectorul ban‑ (foto 1). Îşi făceau un bine, trecătorii ocoleau şi îşi propu‑ de drum, dar şi‑au reluat inter‑ au nevoie de dializă ‑ măsură car, acţiunile Băncii neau să înjure abia în casă, la căldură. Unii copii au avut şi Întârzieri mici venţiile în scurt timp. Nu se pu‑ adoptată şi în urmă cu o lună, în‑ Transilvania (TLV) au pârtie pentru sanie – tot pe carosabil… (foto 3) Oamenii nea problema unor cazuri la care tr‑o situaţie similară. suferit o corecţie de de la Ecosal degajau pe la prânz parcarea de la Cimitirul ale trenurilor echipajele să nu poată ajunge, 1,78%, până la 2,21 lei, „Eternitatea” – un loc frecventat de gălăţeni, săracii… iar numărul de solicitări era com‑ Gabriel Kolbay gălăţene pe o lichiditate de 1,81 Dar şi în staţia de autobuz de la „Viaţa liberă”… Poliţia parabil cu cel dintr‑o zi cu vreme milioane lei, în timp ce Comunitară era la datorie în zona Potcoava de Aur. Să fie cu noroc! O întrebare pentru mulţi conducători auto: Căderile masive de ză‑ preţul titlurilor Erste padă au creat doar mici în‑ Bank (EBS) a urcat cu „Am scos maşina din parcare, cum dracu´ o s‑o băgăm înapoi?!” Primarii au răsuflat uşuraţi târzieri trenurilor gălăţene: 0,24%, la 126 lei, pe „Plecările, dar mai ales ve‑ fondul unor tranzacţii Victor Cilincă Foto: Bogdan Codrescu nirile în gara Galaţi s‑au de‑ de 1 milion lei. 1 calat cu 10‑15 minute”, con‑ Schimburile cu acţi‑ Cod galben firmă comisarul‑şef Petrică uni Impact (IMP) au în‑ Hahui, comandantul Poliţiei sumat 2,2 milioane lei, Transporturi Galaţi. iar titlurile s-au scumpit Un singur tren a întârziat cu 0,64%, la 0,7850 lei, fără probleme în jur de 50 de minute, ieri în vreme ce acţiunile Comunele care la codul galben ne plugurile pentru a elibera dru‑ dimineaţă: „Trenul personal Dafora Mediaş (DAFR) de anul trecut au rămas blocate murile comunale. La Roşcani, sat Galaţi‑Mărăşeşti a avut pro‑ s-au apreciat cu 3,45%, zile în şir în zăpadă au răsuflat ieri care la fiecare ninsoare mai serioa‑ bleme la aducerea locomoti‑ la 0,12 lei, pe o lichidita‑ uşurate. Nu au avut probleme ma‑ să rămâne izolat, s‑a intervenit cu vei din depou, operaţiune în‑ te de 1,24 milioane lei. jore. Primarul comunei Băleni, Lică un autogreder, dis de dimineaţă. greunată de ninsoare. Astfel, Oprea, ne‑a asigurat că în localita‑ Amândoi primarii erau optimişti trenul a plecat la ora 8,20 în C.Luca te se circulă normal în condiţii de că se oprise ninsoarea şi sperau să loc de ora 7,30, dar a recupe‑ (surse NewsIn) iarnă şi că drumurile de acces spre nu aibă probleme până la gongul rat pe drum din întârziere”, Galaţi sunt libere. La Băneasa, pri‑ final al codului galben. încheie comisarul. ARHIVA2 3 marul Ion Romeu a pus în funcţiu"V.L."‑ Anca Melinte Elena Parapiru Iveşti Trei răniţi Tănase Hurduc. Să fie oare Gălăţeanul Sorin S., de 25 ani, îşi conducea maşina pe Drumul adevărat că el dormea buş‑ Naţional 25, în interiorul comunei Iveşti. Şoferul avea viteză prea tean în timp ce alături, la mare pentru drumul acoperit de polei, el derapând şi răsturnându‑se nici doi metri de patul său, pe marginea părţii carosabile, într‑un şanţ. Şi şoferul, şi ocupantele Ionel îi zdrobea capul lui maşinii ‑ Zoiţa B., de 81 ani, pensionară, din comuna Brăhăşeşti şi Ioan cu lovituri de topor? [ Vasilica B., de 46 ani, din Galaţi, pensionară ‑ au fost uşor răniţi. Ev e nMiercuri, 20 i Ianuarie m 2010 e n t Elena Parapiru Foto: Ion Trif Pleşa v i a ţ a5 l i b e r ă Claxoane www.viata-libera.ro Pe Dogăriei către Guvern

Protestele pe patru roţi, marca FORT Volkswagen accidentat [ Pe 22 ianuarie, la Bucureşti, vor protesta şi în jur de 120

zi de transportatori gălăţeni de‑un capac Nu doar pensionarii se la pregătesc de proteste la acest început de an, ci şi

Viaþa ] Doi gălăţeni au trecut cu maşina peste un capac transportatorii. Astfel, pe 22 ianuarie, la Bucureşti, de canalizare întredeschis ] Din pricina impactu- transportatorii din toată ţara, constituiţi în asoci‑ lui, s‑au declanşat airbagurile autoturismului, iar aţii afiliate la Federaţia Operatorilor Rutieri de Concurs cei doi au suferit o zdruncinătură de pomină Transport (FORT), se vor afla la Bucureşti, unde european ] Repararea maşinii va costa mii de euro vor participa la un pro‑ test îndreptat împotriva de jurnalism ] Omul e hotărât să nu lase Primăria să‑i scape cu Guvernului şi primului Centrul Europe Direct una, cu două, după câte a pătimit ieri dimineaţă ministru, Emil Boc. Galaţi al Consiliului Gheorghe Dumitru, Judeţului ne‑a anunţat membru al FORT şi pa‑ tron al societăţii de că a început competiţia Gabriel Kolbay foto Sorin Panã internaţională „Premiul transport „Autogara gabriel@viata‑libera.ro European pentru foto@viata‑libera.ro Dumitru”, ne‑a spus câte‑ Jurnalism 2010”. Pentru va dintre nemulţumirile a treia oară până acum, transportatorilor: „Cerem Iarna, pe strada Dogăriei, nu George Loide şi‑a dus imediat tine. În plus, la maşina pe care o gălăţeanului este să fi avut o asi­ luaţi‑l dacă vreţi, că n‑am nevoie Parlamentul European va plata sumelor datorate prea e de mers cu maşina! S‑a soţia la Urgenţe, pentru a se asi‑ conducea, ca şi la aproape toate gurare CASCO plătită la zi. Nu de el, dar să nu spuneţi că l‑am acorda acest premiu „zia‑ de Ministerul de Finanţe convins de asta George Loide, gura că impactul nu i‑a provocat celelalte de fabricaţie străină, spunem acum că nu ar avea, dar, furat eu!”. Cu calm, că despre alt‑ riştilor care au prezentat pentru transportatorii un bărbat de 67 de ani, care îşi vreo leziune serioasă. Din fericire, airbagurile sunt mascate în judecând după cât de supărat şi ceva vorbim noi aici! aspecte europene majo‑ care transportă pensi‑ aducea soţia la serviciu, ieri- se pare că doamna a scăpat din spatele bordului, aşa că, odată de agitat era ieri, după accident Dincolo de comicul acestui ul‑ re sau care au promovat onarii sau veteranii de dimineaţă, în jurul orei 5.45, cu un neaşteptata aventură fără răni declanşate, distrug atât bordul … tim episod, rămâne tragicul eve‑ o mai bună înţelegere a război, cerem elaborarea Volkswagen Golf. Cum strada era grave. cât şi volanul. Alte reparaţii şi alţi niment petrecut pe o stradă de instituţiilor sau a politici‑ unei noi legi a transpor‑ acoperită de zăpadă proaspătă bani pe care proprietarul maşinii altfel destul de circulată din oraş. lor europene”. Pot con‑ Cine e de vină? tatorilor şi a controlului şi afânată, şoferul cu 30 de ani trebuie să‑i plătească. Sunt şi ca‑ Din gaura de canal rămasă acum cura jurnalişti din presa Reparaţiile maşinii unic, solicităm clarifica‑ de experienţă la volan nici n‑ar fi zuri în care proprietarul ajunge Să fie de vină cei care n‑au fără capac răsare o creangă usca‑ scrisă, radio, TV şi inter‑ costă mii de euro rea legislaţiei privind pe‑ avut cum să vadă că unul dintre să dea mai mulţi bani pe astfel deszăpezit strada, sau cei care tă. E un semn, pus ulterior, pentru net. Pentru fiecare secţiu‑ rioada de valabilitate a li‑ capacele de canalizare (prevăzută Maşina accidentată a suferit de reparaţii decât pe maşina au lăsat capacul întredeschis? ceilalţi şoferi care trec prin zonă: ne, câştigătorul va primi cenţelor de trasee, elimi‑ cu un sistem de deschidere cu avarii serioase. “Mă costă acum cumpărată la second‑hand. Nu Indiferent cum ar fi, bărbatul ‑ ”Ocoliţi zona fatidică!”. Oricum, un premiu în valoare de narea taxelor abuzive im‑ balama) era ridicat. Şoferul şi‑a vreo 200 de milioane de lei vechi ştim exact dacă suma de 200 de care a tras deja o ditai sperietură locul bizarului accident era sem‑ 5.000 euro. Sunt eligibili puse de anumite autori‑ condus maşina peste canalizarea ca să o repar” ne‑a spus cu năduf miloane de lei vechi este exact şi mai trebuie să scoată şi o căru‑ nalizat, ieri, chiar de maşina lui jurnalişti sau echipe for‑ tăţi locale şi nu în ultimul mascată de omăt, a lovit capacul, George Loide, consternat de cea pe care gălăţeanul va trebui ţă de bani din buzunar ‑ susţine George Loide. ”Nici n‑am de gând mate din maximum cinci rând, solicităm ca starea iar ceea ce a urmat s‑a dovedit a fi faptul că, susţine dumnealui, ni‑ să o plătească (nici măcar o firmă că îşi va căuta dreptatea până s‑o mişc, să vină ei să mi‑o ridice” , participanţi, ale căror lu‑ drumurilor să se ridice, un adevărat coşmar pentru cei doi meni din cadrul Primăriei nu s‑a de asigurări nu ar putea spune, în pânzele albe şi că nu va lăsa spunea supărat bărbatul. crări să fi fost publicate calitativ, la nivelul taxe‑ ocupanţi ai autovehiculului. Din obosit să‑i explice cine este de înainte să examineze maşina) dar Primăria să scape aşa, cu una, cu ”Aşa ceva nu se poate”, con‑ sau difuzate între 1 mai lor plătite de transporta‑ pricina impactului, s‑au declanşat vină pentru dimineaţa de coşmar vă spunem cu siguranţă că nu va două. Capacul pe care George chide, indignat, George Loide. De 2009 şi 31 martie 2010, tori”. Gheorghe Dumitru airbagurile, astfel că atât şoferul pe care tocmai a trăit‑o. scapă fără o cheltuială minimă de Loide l‑a smuls cu maşina a fost acord: cineva trebuie să plătească în una din limbile oficia‑ a adăugat că „potrivit cât şi soţia sa (pasager pe locul În primul rând, şoferul se plân‑ vreo 150 de milioane de lei vechi . dus de reprezentanţii autorităţi‑ şi daunele materiale şi sperietura. le ale Uniunii Europene. legilor 44 şi 147, trans‑ din dreapta) au avut parte de o gea că i s‑a spart baia de ulei, iar Aşa, că tot e pensionar! lor în curtea unei femei din zonă Şi de ce ar face‑o dumnealui, dacă Toţi participanţii trebuie portatorii sunt obligaţi buşitură zdravănă. reparaţiile nu sunt tocmai ief­ Singura şansă de scăpare a care, speriată ne‑a spus: “Pozaţi‑l, tot n‑are nicio vină? să fie cetăţeni sau rezi‑ să transporte veteranii şi denţi ai unui stat mem‑ pensionarii în baza tiche‑ bru şi să fie jurnalişti telor de călătorie pe care profesionişti. Înscrierile: Momentan, calcule pe întreaga regională aceştia le au. Noi luăm până la 31 martie 2010, Şoferi, Victimele gripei tichetele, emitem facturi inclusiv. Premiul va fi cu TVA, care se înregis‑ acordat în octombrie nu uitaţi trează ca venit şi apoi le 2010. Formularele pen‑ Câţi ceferişti trimitem la Ministerul de Al şaselea deces Finanţe, pentru a primi tru înscriere şi regula‑ Pe timp de iarnă mentul Premiului pentru contravaloarea în bani a Jurnalism sunt dispo‑ - frâna de motor acestor tichete. Ei bine, nibile pe site‑ul acestei gălăţeni vor ajunge cauzat de A/H1N1 aceşti bani nu au mai fost competiţii, începând cu Poliţia Rutieră Galaţi reco‑ primiţi de la Ministerul La începutul săptămânii a fost prima jumătate a lunii decembrie. 15 ianuarie: http://www. mandă, pentru evitarea acci‑ de Finanţe încă de anul înregistrat încă un deces provo‑ Era vorba atunci despre o pacien‑ eppj.eu/ şomeri? dentelor rutiere, să: trecut”. Numai pentru cat de infectarea cu virusul noii tă în vârstă de 29 de ani care nu C. Victor [ adaptaţi viteza la condi‑ autogara sa, Gheorghe jaţi, însă, la Regionala Galaţi, aşa ţiile de drum; gripe. Potrivit doctorului Valentin pare să fi suferit de boli asociate. Dumitru are de încasat cum vă informam şi în ediţia de [ asiguraţi funcţionarea Boldea, directorul Direcţiei A urmat decesul unei alte femei, de la minister suma de ieri a cotidianului nostru. Numai corespunzătoare a sisteme‑ Judeţene de Sănătate Publică în vârstă de 49 de ani, care lucrase 600.000 de lei, repre‑ că, potrivit liderului sindicatului lor de iluminare - semnaliza‑ Galaţi, este vorba despre un băr‑ ca taxatoare de autobuz (fapt zentând contravaloarea Modernizare Mişcare Comercial Galaţi, Viorel re, cât şi a celei de climatizare bat de 43 de ani din Cavadineşti ce a avut darul să‑i sperie puţin tichetelor din mai 2009 şi Istrate, n‑ar fi vorba doar despre şi dezaburire, pentru a vedea care fusese internat la secţia de pe gălăţeni!). Ulterior, s‑a con‑ până în prezent. „Din ca‑ şi extindere 650 de angajaţi, ci despre 937, ce‑i şi a putea fi văzuţi în trafic; Terapie Intensivă a Spitalului Clinic firmat, post‑mortem, infectarea uză că ministerul nu mi‑a drept provenind din toate judeţe‑ [ păstraţi în mers o distan‑ de Urgenţă Galaţi. „Pacientul, cu A/H1N1 în cazul unui bărbat în trimis bani, eu nu am mai O mână le componente ale regionalei, nu ţă suficientă pentru a putea care a fost găsit în urmă cu două vârstă de 54 de ani a cărui stare de putut să îmi achit datori‑ doar din Galaţi. „Deocamdată, nu opri în condiţii de siguranţă; săptămâni pe stradă, prezenta şi sănătate se deteriorase treptat. A ile către stat, iar Direcţia întinsă ştim câţi dintre aceşti 937 vor fi [ nu acţionaţi brusc me‑ alte afecţiuni cronice pulmonare urmat decesul unei alte femei, de Finanţe mi‑a blocat gălăţeni, pentru că noi am primit canismele de direcţie şi de şi cardiovasculare. Starea lui ge‑ care venise la spital prezentând conturile. Ca urmare, persoanelor această cifră de la Bucureşti, iar frânare ale autovehiculului; nerală era gravă şi, din păcate, a simptome severe de gripă şi pe eu nu am mai dat salarii acum am cerut sucursalei gălăţe‑ [ vă asiguraţi că aveţi sufi‑ survenit decesul”, a declarat di‑ care, în ciuda eforturilor, medicii celor 150 de angajaţi ai cu dizabilităţi ne o normare pe activităţi. Până cient carburant dacă aveţi de rectorul DJSP. n‑au putut‑o salva. Penultimul mei de aproape patru nu vom avea respectivele rezul‑ Aceasta este cea de‑a şasea deces a survenit, pe data de 4 ia‑ Preşedintele Consiliul parcurs o distanţă lungă; luni de zile”, a mai spus tate, nu ne putem pronunţa”, a persoană răpusă de gripa nouă în nuarie a acestui an, în cazul unui Judeţului Galaţi, Eugen La CFR Marfă se anunţă dispo‑ [ renunţaţi pe cât posibil Gheorghe Dumitru. precizat liderul sindical. Motivul decursul a două luni, cifra totală tânăr de 24 de ani, care a fost Chebac şi Luminiţa nibilizări pe plan naţional, peste la pedala de frână, în condiţii nevoii de restructurare la nivelul a infectărilor cu virusul A/H1N1 adus în stare destul de gravă din Mihailov, directorul 6.000 de angajaţi din toată ţara de zăpadă şi polei, folosind Vor manifesta CFR Marfă este, se pare, scăderea indicând în prezent 137 de cazuri. Bălăşeşti. Şi respectivului pacient general al Agenţiei de fiind în pericol să rămână fără cu precădere frâna de motor. la Bucureşti cantităţii de produse, pretabile Primul deces al unui pacient gă‑ complicaţiile i‑au fost fatale. Dezvoltare Regională loc de muncă în perioada urmă‑ transportului pe calea ferată. lăţean survenit pe fondul îmbol‑ Sud‑Est, au semnat ieri toare. O parte dintre cei care ris‑ Elena Parapiru Alături de acesta, în ju‑ G.K. năvirii de gripă nouă a avut loc în Ana Beliu proiectul „Modernizare că să ajungă şomeri sunt anga‑ deţul Galaţi mai sunt încă şi extindere Centru de şase‑şapte societăţi de Recuperare şi Reabilitare transport interjudeţean a Persoanelor cu Han­ Rădeşti şi intrajudeţean, afiliate dicap Adulte Nr. 1 (fost la FORT, care se confruntă Centru de Plasament nr. Mama despre fiul ei: „M‑a violat o singură dată!” cu aceleaşi probleme. Din 1). Principalii lui benefi‑ aceste motive, transpor‑ ciari sunt cele 35 de per‑ tatorii vor picheta Palatul soane cu handicap grav [ „Ionel, de unul singur, nu l‑ar fi putut omorî niciodată pe Ioan” Victoria, pe 22 ianuarie. neuro‑psiho‑motor, ma‑ Ieri, aproape de ora 11,00, spună!”. Vorbindu‑i frumos, l‑am l‑a deranjat. Ionel, cel care peste Când s‑o ia, vede că era „înroşită”. de la muchea toporului – plafonul „Eu voi merge cu 60 de jore provenite din cen‑ trecând pragul casei în care săp‑ determinat să iasă de sub plapu‑ două‑trei ore avea să intre în rân‑ Întrebare pentru fiul său, găsit fiind jos, toporul, la ridicare, l‑a angajaţi ai mei, iar din trele de plasament, dar şi tămâna trecută Ionel Hurduc mă. De la bun început, deşi dispus dul criminalilor, se întinsese la acolo: „Ce e cu sângele de pe ea, atins de fiecare dată. partea celorlalţi transpor‑ personalul angajat pen‑ şi‑a ucis fratele, pe Nelu, am dat la dialog, nu ne‑a răspuns decât spatele tatălui său. Ce s‑a întâm‑ ce s‑a întâmplat?”. Trimiţându‑l Interesat să aflu dacă într‑ade‑ tatori din Galaţi vor mai tru îngrijirea lor. Bugetul peste tatăl şi mama lor. Tănase la întrebările care i‑au convenit. plat în continuare rămâne „în cea‑ acasă, află că nu‑l ascultase. Ionel văr Ioana Hurduc a fost abuzată veni încă 60. De aceas‑ total al proiectului este Hurduc, 66 de ani; Ioana, soţia sa, Venit, în ziua comiterii omorului, ţă”. Tănase Hurduc: „Băuse şi unul, o luase către centrul comunei, sexual de cel care acum are cruce tă dată vom merge fără de 2.855.224,08 de lei, iar 59. Pe masă, recipiente pline cu seara târziu, de la Bursucani, pe băuse şi celălalt”. Către miezul îndreptându‑se spre Poliţie: „Ce la cap, ne‑a declarat: „Luna trecu‑ maşini. Dacă Guvernul durata de implementare băutură, de trei litri, rămase de la la orele 20.30‑21.00 s‑a băgat sub nopţii, capul familiei, prin somn, cauţi, este întrebat la post, aşa de tă, în prima zi de Crăciun, în loc nu va da curs solicitărilor este 14 luni de la data înmormântarea lui Ioan (ca să nu plapumă, dar nu înainte de a se distinge câte lovituri înfundate – dimineaţă la noi, ai păţit ceva?” să‑şi vadă de treaba lui, prinzân‑ noastre, FORT a decis să semnării contractului întrebăm ce este cu ele, mama ce‑ uita, prin geamul de la uşa despăr‑ „Buf, buf !, de vreo patru‑cinci ori”. Ionel: „Am făcut o prostie. L‑am du‑mă singură, mi‑a băgat mâna continuăm seria protes‑ de finanţare şi de către lui intrat în pământ, iute de mână, ţitoare, în odaia alăturată, unde Nu se duce să vadă ce se întâmplă omorât pe frate‑meu…” între picioare, avansând cu ea pe telor, culminând chiar cu Ministerul Dezvoltării le‑a dosit). În antreul‑bucătărie, sunt două paturi. Pe unul dormea dincolo de uşă, la nici doi metri de Mama celor doi fraţi, reîn‑ sub rochia mea”. Rugând‑o să‑şi oprirea totală a activităţii Regionale şi Turismului întins pe pat, cu plapuma trasă Ioan – oaia neagră a casei. Sursa el. Dimineaţă, Ionel nu mai era la toarsă de la Spitalul Teritorial Tg. amintească dacă între ea şi Ioan, de transport de marfă şi în calitate de Autoritate până peste cap, Tănase Hurduc. de căldură, o sobă pentru ambele locul lui. Dând să‑şi tragă cizmele, Bujor, unde a fost internată la fiindcă tot Rădeştiul „vuieşte”, s‑a călători din toată ţara”, de Management al Se cunoştea că dusese bine paha‑ încăperi, cu gura şi plita în antre‑ Tănase Hurduc observă că erau Chirurgie: „Ionel, de unul singur, consumat totuşi vreun act sexual a mai spus Gheorghe Programului Operaţional rul la gură, fără să ajungă însă la ul‑bucătărie, iar spatele, din lut, în desperecheate. Încălţându‑le nu l‑ar fi putut omorî niciodată pe integral, a comprimat totul, cu du‑ Dumitru. 2007‑2013. faza „limbă împleticită”. Soţia sa: dormitor, să verse căldură şi aici. aşa, se duce la Marin Şelaru, ve‑ Ioan. Nu înţeleg de ce a luat toată rere în glas, într‑un răspuns scurt: „El ştie tot ce s‑a întâmplat atunci Fiind linişte în casă, dar şi pentru cin de‑al său, frecventat de Ionel. vina asupra sa”. Pe tavan, văzute şi „Da, o singură dată!”. Maria Măndiţă A.M. între IoanARHIVA şi Ionel, dar nu vrea să că se temea de pumnii lui Ioan, nu Aici îşi găseşte perechea la cizmă. de mine, 17 urme ale impacturilor "V.L." Ion Trif Pleşa Desemnare Alegeri în Ucraina Kristalina Gheorghieva, Ianukovici o devansează pe Timoşenko în locul Rumianei Jeleva Candidatul prorus, Viktor Ianukovici, a obţinut 35,34 la sută din voturi, iar premierul Iulia Timoşenko 25,04 la sută în primul tur al Bulgaria a propus‑o pe Kristalina Gheorghieva vicepreşedinte al scrutinului prezidenţial din Ucraina, după numărarea a 99,9 la sută Băncii Mondiale, pentru a face parte din Comisia Europeană (CE), din voturi. Rezultatele au fost anunţate ieri de biroul de presă al în locul candidatei controversate Rumiana Jeleva, care s‑a retras, a Comisiei Electorale Centrale ucrainene. Rata de participare la primul anunţat marţi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. [ tur al alegerilor prezidenţiale a fost de 66,76 la sută. Ma pMiercuri a , 20 Ianuariem 2010 o n d

v i a ţ a6 l i b e r ă www.viata-libera.ro Scoşi de sub dărâmături Călători îngroziţi Trenul fără conductor Un tren din Rio de Janeiro a plecat luni dimineaţă din Supravieţuitorii dezastrului staţie cu viteză mare, cu uşile deschise şi fără conductor, în timp ce pasagerii ţipau de ] Peste 90 de supravieţuitori au fost scoşi de sub dărâmături în Haiti, de la data cutremurului violent care a devastat frică, relatează postul de ra‑ dio CBN. ţara, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha) Compania însărcinată cu trenurile, Super Via, a afirmat ] O parte a datoriilor statului Haiti către alte ţări ar putea fi anulate ] Zece miliarde de dolari pentru reconstrucţie că este imposibil ca trenul să fi plecat singur, pentru că o persoană trebuie să tra‑ Precedentele date disponibi‑ evaluarea impactului economic gă mai întâi de o manetă. le menţionau cel puţin 71 de su‑ al cutremurului şi stabilirea unei Societatea a lansat o anche‑ pravieţuitori, găsiţi de cele 43 de liste de priorităţi în insulă. tă. echipe internaţionale, în cadrul “Republica Dominicană are o

lume cărora au fost mobilizaţi 1.739 datorie faţă de Clubul de la Paris. de salvatori şi 161 de câini. Vom onora această datorie, dar

Viaþa Olanda “Sunt veşti bune în continua‑ sperăm ca această plată să poa‑ re. Salvatorii şi eforturile noastre tă fi canalizată către crearea unui Prostituţia, în de ajutor umanitar se concen‑ fond special pentru Haiti”, a spus trează, în prezent, asupra zo‑ el. Potrivit vicepremierului spa‑ de la 23 de ani? nelor din afara Port‑au‑Prince”, niol, Maria Teresa Fernandez de care au fost, până în prezent, la Vega, prezentă la reuniune, Vârsta la care femeile ar ­inaccesibile salvatorilor, a de‑ “Guvernul şi poporul din Haiti trebui să înceapă să prac‑ clarat purtătoarea de cuvânt a trebuie să fie principalii actori ai tice prostituţia ar trebui să Grecia Ocha, Elisabeth Byrs. procesului de reconstrucţie”, dar fie ridicată de la 18 la 23 de Agricultorii este “necesară” implicarea “între‑ ani, potrivit unui oficial al Ajutoare de zece miliarde gii comunităţi internaţionale”. Primăriei din Amsterdam. Un blochează de dolari Banca Interamericană pentru director din cadrul Primăriei Dezvoltare (BID) intenţionează din Amsterdam susţine că în continuare Haiti are nevoie de un ajutor să anuleze datoria Haiti, de apro‑ ar trebui ca în celebrul Red internaţional de zece miliarde ximativ 480 de milioane de do‑ Light District prostituţia să drumurile de dolari pentru reconstrucţie lari, a declarat la Santo Domingo se desfăşoare potrivit unui şi consolidarea instituţiilor, a Manuel Labrado, purtătorul de program care să includă o Agricultorii greci şi‑au declarat luni preşedintele do‑ cuvânt al instituţiei în aceas‑ pauză între 4.00 şi 8.00, timp consolidat ieri barajele rutie‑ minican, Leonel Fernandez, în tă ţară caraibiană. El a anunţat, care va fi alocat pentru mo‑ re din centrul şi nordul ţării, timpul primei reuniuni inter‑ totodată, că banca va pune la nitorizarea proxeneţilor şi a blocând mai multe puncte naţionale privind reconstrucţia dispoziţia ţării 364 de milioane traficanţilor de persoane. de trecere a frontierei, pen‑ acestei insule devastate de cu‑ de aproximativ zece miliarde de vergenţă în plan internaţional” probleme logistice care trebuie de dolari. Franţa solicită, de ase‑ tru a obţine susţinere finan‑ tremur. “Am văzut că Haiti ar pu‑ dolari”, a adăugat acesta, prezen‑ şi o “coordonare internă” pentru soluţionate (...). Este nevoie de o menea, anularea restului datoriei ciară pentru producţiile lor. tea avea nevoie de aproximativ tând o primă concluzie a dezba‑ asigurarea controlului asupra aju‑ autoritate centrală în Haiti care Haiti către Clubul de la Paris, care Trãsnaia Zilei “Vom decide după o re‑ două miliarde de dolari pe an”, terilor la care au fost prezenţi, de torului, lucru care face necesară să coordoneze susţinerea oferi‑ regrupează principalii creditori uniune (...) mijloacele de a a declarat Fernandez, gazda, la asemenea, preşedintele haitian, consolidarea autorităţii centrale tă, pentru ca ajutorul umanitar publici, a anunţat vineri ministrul intensifica mişcarea noastră Santo Domingo, a primei reuni‑ Rene Preval, mai multe ţări din în Haiti, a avertizat el. să aibă efectul dorit”, a subliniat Economiei, Christine Lagarde. O de protest”, a declarat marţi uni internaţionale privind ajuto‑ regiune şi funcţionari internaţio­ “În primul rând, ajutorul acesta. reuniune a donatorilor pentru Găini hrănite dimineaţă Vaios Ganis, coor‑ rarea Haiti. “Discutăm despre un nali. Pentru ca acest ajutor să fie umanitar de urgenţă trebuie să Participanţii la această reu‑ Haiti va fi organizată la Montreal, cu cannabis donator al agriculturilor din program pe cinci ani, (în valoare) eficient, este necesară “o con‑ continue, dar există anumite niune au propus, de asemenea, pe 25 ianuarie. centrul Greciei, pentru pos‑ Un bătrân italian din tul de televiziune Mega. Trento a fost prins cu plante Peste 500 de tractoare se de cannabis cultivate pe pro‑ reuniseră marţi în apropiere Navă ruptă în două SUA prietatea sa. Bărbatul în vâr‑ de Larissa, punctul central stă de 82 de ani a declarat în de pe singura autostradă faţa autorităţilor că foloseşte care leagă Atena de Salonic, Cargobot moldovenesc, Primul mesaj al lui cannabis‑ul drept hrană pen‑ un oraş mare din nordul tru găinile din ogradă, după Greciei. o metodă veche cunoscută în zona în care trăieşte, prin eşuat în Bosfor Obama pe Twitter care plantele de cannabis Putere erau folosite nu doar ca hra‑ Un cargobot moldovenesc în largul staţiunii balneare Kilyos, în momentul impactului şi că o Preşedintele american Barack Roşie, s‑a bucurat de succes în nă pentru găini, ci şi ca an‑ vs. opoziţie a eşuat şi alte două nave, între de la Marea Neagră, din cauza scurgere minoră a fost depistată Obama a transmis primul său rândul americanilor. ti‑parazitar natural. Italianul care una românească, au întâm‑ rafalelor de vânt şi valurilor pu‑ la nivelul rezervoarelor de carbu‑ mesaj în reţeaua de micro‑blo‑ Oprindu‑se în dreptul angaja‑ riscă o pedeapsă mare, da‑ Bătaie în pinat ieri dificultăţi la intrarea în ternice, a declarat şeful gărzilor rant. Echipele au depus eforturi gging Twitter, în timp ce vizita ţilor responsabili pentru comu‑ torită noilor legi în vigoare strâmtoarea Bosfor, care separă de coastă din Turcia, Salih Orakci ca poluarea să nu se răspândeas‑ localurile Crucii Roşii americane nicare în reţelele de socializare, în Italia. Judecătorul care parlamentul ţărmul european şi cel asiatic al pentru postul de ştiri NTV. că şi să golească rezervoarele din Washington, de unde orga‑ preşedintele a apăsat pe butonul se ocupă de caz i‑a acordat Istanbulului, din cauza unei fur‑ Echipajul format din 21 de cargobotului, care naviga fără nizaţia coordonează ajutoarele “Send” al unui mesaj în reţeaua bătrânului o amânare a pro‑ taiwanez tuni puternice, au declarat oficia‑ persoane, dintre care 17 turci, încărcătură, a precizat Orakci. pentru victimele cutremurul din Twitter: “Preşedintele Obama şi cesului, timp în care acesta lii. Nava Orcun C, care navighează a fost salvat, a afirmat el, preci‑ În parlamentul taiwanez, Haiti. “Suntem aici să vă mulţu‑ prima doamnă se află în vizită la va putea să demonstreze că sub pavilion moldovean, a eşuat zând că nava a fost ruptă în două lupta dintre putere şi opo‑ mim pentru munca formidabilă centrul operaţional pentru aju‑ spune adevărul în legătură ziţie înseamnă mai mult de‑ pe care o depuneţi”, le‑a spus toare”. cu cultura de cannabis pe cât un conflict de idei. Adică preşedintele, care a fost însoţit Imediat, angajaţii Crucii Roşii care o deţine. o bătaie în toată regula! Cinci vulcani, activi simultan de soţia sa, Michelle, celor cir‑ au mai trimis un mesaj în care Ultima ispravă a demnitari‑ ca 100 de angajaţi prezenţi la spuneau: “Preşedintele Obama paginã realizatã de lor s‑a consumat ieri în tim‑ sediul Crucii Roşii. El a subliniat a publicat ultimul tweet. A fost Dan Caburgan pul unei dezbateri în plen. că iniţiativa donaţiilor prin SMS, primul său mesaj!”. [email protected] Disputa între parlamentarii Erupţii în Kamceatka campanie organizată de Crucea surse: NewsIn, Click News puterii şi cei ai opoziţiei s‑a iscat în preajma tribunei. 70 Cinci vulcani au devenit ac‑ Academiei ruse de ştiinţe. “În iembrie”, a precizat purtătorul de de persoane s‑au îmbrân‑ tivi concomitent în regiunea ultimele 24 de ore, lava incan‑ cuvânt. Potrivit acestuia, valurile cit pentru a pune mâna pe Kamceatka din Rusia, dintre care descentă s‑a scurs din vulcanul de lavă de 800‑1.000 de grade microfon şi a lua cuvântul doi au erupt, a anunţat un pur‑ Şiveluci, situat în punctul cel mai Celsius sunt vizibile cel mai bine

naliză Gaz georgian, în faţa adunării. Trei dintre tător de cuvânt al Institutului nordic al peninsulei. Ultima oară, în timpul nopţii. demnitari s‑au ales cu răni de vulcanologie din cadrul scurgeri au fost observate în no‑ A uşoare. Incidentele au avut loc în timpul dezbaterii unui probleme ruseşti amendament al Partidului Victor Cilincă Naţionalist aflat la putere. În Românii, peste tot victor@viata‑libera.ro cele din urmă, spiritele s‑au calmat, iar amendamentul a eri, inforusia.ro reproducea o parte ruşii terenul ca să înţelegem că Georgia, care trecut. dintr‑un discurs al preşedintelui rus, a mai fost în conflict cu Moscova, ar mai pu‑ Stereo Love în care Medvedev tocmai încuraja tea fi „călcată”? Că nu sunt deci sigure con‑ RomâniaI să adere, cu poziţia sa geografi‑ ductele (viitoare)? Şi tot „Vocea Rusiei” scria Bani greu Literatură la Offenbach, ratura română şi cea franceză. A întâi în topurile radio din Rusia, că bună, la proiectul gazoductului South că Georgia încearcă să influenţeze alegerile Germania: Comunitatea absolvit Facultatea de filologie a Italia şi Olanda. Stream. Proiectul presupune construcţia unei din Ucraina… „Bate şaua”… de împărţit Românilor din Rhin Main, Universităţii din Bucureşti, iar în „Sexagenara şi tânărul”, conducte pentru gazul rusesc care să traver‑ Măcar acum South Stream nu va mai tre‑ CROM, invită sâmbătă, 30 ianu‑ 2003 a obţinut doctoratul în lite‑ în limba spaniolă: Romanul seze Marea Neagră şi să intre în Bulgaria, ce prin Crimeea. Alegerile prezidenţiale din Piraţii cer arie, ora 18:30, la Gesundheits‑ ratură franceză la Universitatea “Sexagenara şi tânărul”, al au‑ cu traseul Serbia – Ungaria sau cu varianta Ucraina arată o reorientare politică ucrainea‑ und Sportzentrum Hohoiu, din Lund. toarei române Nora Iuga, va fi România, dacă suntem cuminţi… Deja, con‑ nă spre Moscova, deci este mai sigur ca gazul ajutorul UE Offenbach, la un eveniment în concert la tradus în limba spaniolă, după ce cernul rusesc Gazprom a găsit cumpărători să meargă spre România direct… literar, semnat de Alexandru Montreal: Pentru prima dată a apărut în bulgară şi slovenă şi din Germania, Danemarca, Franţa şi Marea Proiectul, pe lângă faptul că Georgia nu Împărţirea răscumpărării Drăghici. Autorul român prezin‑ la Montreal ‑ şi prima dată în este în curs de apariţie şi în lim‑ Britanie pentru jumătate din gazele pentru arată ca o ţară sigură, presupune şi ca ga‑ obţinute de piraţii somalezi tă volumul de debut „Jonglerul America de Nord ‑ renumitul ba franceză, la Editura Atelier de North Stream, care trece prin Marea Baltică şi zele să plece de la Batumi, lichefiate, cu va‑ în schimbul eliberării navei de dimineaţă”, publicat la editu‑ compozitor şi producător român l’Agneaux. Nora Iuga a obţinut este timpul să se extindă pe proiectul sudic. porul. Ceea ce e mai puţin sigur şi, în timp, Maran Centaurus, pe care se ra Xirius din Cluj‑Napoca 2009. Edward Maya va susţine un con‑ cea mai importantă bursă oferi‑ Gazpromul va negocia la Bucureşti, la sfârşi‑ mai costisitor… Dar mai repede de realizat află şi un român, a generat Rezident în Germania din 1990, cert live la Time Supper Club, tă de statul german unui scriitor tul lunii ianuarie, construirea de depozite de acum! Oficial, românii sprijină gazoductul dispute violente între aceş‑ Drăghici lucrează în branşa IT pe 28 ianuarie 2010. Artistul va străin, DAAD, şi este laureată a gaz în România. Desigur, nu pentru gazul ţâ‑ White Stream, pe care îl consideră o varian‑ tia, una dintre grupări solici‑ din 1995. fi acompaniat de rusoaica Vika Premiului Friedrich‑Gundolf. râit pe care îl cumpărăm în prezent de la ruşi tă la Nabucco. Spre deosebire de Nabucco, tând chiar ajutorul forţei na‑ Conferinţe la Ambasada Jigulina, vocea sublimă de pe Romanul va fi publicat în limba prin Ucraina, ci pentru viitorul proiect sudic, „ţeava” venită din Georgia n‑ar mai trece vale europene antipiraterie. din Stockholm: Ambasada hitul Stereo Love. Edward Maya spaniolă de El Nadir Publishing de care Guvernul de la Bucureşti fuge însă ca pe teritoriul turcesc, ci tot prin mare, dar tot Piraţii somalezi au eliberat României la Stockholm invită este singurul român care a reu‑ House, în traducerea Cristinei dracu` de tămâie. România discută însă cu la Constanţa va ajunge. Când va ajunge… luni un petrolier grec îm‑ publicul român să participe joi, şit să pătrundă în lumea selectă Sava şi a lui Rafael Pisot. Versiunea Georgia, „draga” inamică a Moscovei, posi‑ Companii din SUA au anunţat deja că vor preună cu cei 28 de membri 28 ianuarie, ora 18,30, la sediul a topurilor Billboard, una dintre spaniolă va apare în noiembrie. bilitatea de a prelua gaze azere de acolo. participa la finanţarea construirii gazoduc‑ ai echipajului ‑ 16 marinari Ambasadei, la lansarea ciclului de cele mai apreciate reviste din Biblioteca publică din 15 ianuarie 2010: „Vocea Rusiei”, ediţia tului. Declaraţiile au fost făcute presei din filipinezi, nouă greci, doi conferinţe RoSe. Prima conferin‑ lume, la care se raportează în‑ Sydney: Biblioteca publică New electronică a vechii companii de radiodifuzi‑ Georgia. România vrea să urgenteze sem‑ ucraineni şi un român ‑ după ţa, cu tema „Ecouri biografice în treaga industrie muzicală, graţie South Wales din Sydney îi aş‑ une (care împlineşte 80 de ani; şi în România narea unui acord trilalteral cu Azerbaidjan ce au primit o răscumpăra‑ opera lui Ionesco”, va fi susţinu‑ hitului său Stereo Love. Această teaptă pe românii care locuiesc s‑a auzit prima dată “Aici Moscova” pe 21 şi Georgia pentru proiectul gazoductului re situată între 5,5 milioane tă de Jeana Jarlsbo, critic literar piesă este o reuşită şi la capitolul în acest stat australian să bene‑ martie 1941) scria, ca să vezi, că în Georgia White Stream 2, deci varianta fără Crimeea, şi şapte milioane de dolari, şi traducător de origine română. vânzări, deoarece Maya se afla, la ficieze de serviciile gratuite pe sunt „centre de pregătire a teroriştilor pentru a declarat ieri ministrul Economiei, Adriean considerată a fi cea mai mare Jeana Jarlsbo lucrează la cotidia‑ sfârşitul lunii noiembrie 2009, pe care le oferă. Caucazul de Nord”. Declaraţia aparţine ad‑ Videanu. Zarurie au fost aruncate? sumă plătită vreodată pen‑ nul suedez Svenska Dagbladet, primul loc în materie de vânzare junctului ministrului rus de Interne! Pregătesc tru eliberarea unei nave. unde publicăARHIVA articole despre lite‑ pe iTunes în Franţa şi pe locul Romanian Global News "V.L." Azi, probă simulată la bac „Orarul şcolilor nu va fi perturbat” Cele două probe de simulare a examenului de competenţe digita‑ le, programate în licee astăzi de la ora 13,00 şi, respectiv, 15,30, nu vor „Voroneţ”, afecta programul normal al celorlalţi elevi, ne‑a asigurat inspectorul şcolar general adjunct Laura Marin. „Elevii de clasa a XII‑a vor susţi‑ singura lucra- ne simularea probei de bacalaureat doar în sălile de informatică, iar re din Galaţi colegii lor care aveau ore în aceste clase, precum şi profesorii impli‑ [ selectată la caţi în supraveghere şi‑au reprogramat orele”, a precizat inspectorul n v ă ţ ă m â n t semifinalele Î Miercuri, 20 Ianuarie 2010 şcolar. C.S.Carp LicArt

v i a ţ a7 l i b e r ă Festivalul LicArt www.viata-libera.ro La liceele de elită Un singur

semifinalist din Galaţi Festivalul LicArt şi-a desemnat semifinaliştii Primesc profesorii pentru luna decembrie. Din Galaţi a fost selecta‑ tă doar o singură lucrare, „Voroneţ”, o fotografie realizată de Ivona Maria Popescu de la Liceul salarii mai mici? Teoretic „Emil Racoviţă”.

R. A. P. şcolii Viaþa ] Finanţarea per elev loveşte în învăţământul de performanţă „Şcoala ] Coeficientul alocat unităţilor respective gălăţeană” nu acoperă salariile cadrelor didactice Citesc, La Inspectoratul ] Cum legislaţia este incompletă, nu se deci exist Şcolar Judeţean Primul număr din ştie ce măsuri se vor lua 2010 al „Şcolii gălăţene” Galaţi începe într‑un ton opti‑ ] La CNVA şi la Liceul de Artă nu ajung mist, cel puţin pentru cei Calcule fondurile pentru salarii care cred în generaţia tâ‑ nără actuală. Astfel, prof. cu reducerea Melu State îşi intitulează microinterviul cu o ele‑ posturilor Roxana Artene Penciu vă a Colegiului Naţional roxana@viata‑libera.ro „C. Negri” cu o parafrază Deoarece nu au numă‑ după Descartes, „Citesc, rul minim de elevi cerut deci exist”. Un alt in‑ de legislaţie, 33 de insti‑ rin aplicarea HG mai mici. Aşteptăm să vedem ce terviu, cu prof. univ. dr. tuţii de învăţământ din 1618/2009, tocmai licee‑ se va întâmpla. Probabil va apă‑ Toader Buhăescu, este judeţul Galaţi nu vor mai le de elită şi cele de artă rea o metodologie nouă, care să găzduit în cadrul rubricii avea, din toamnă, perso‑ vorP fi afectate. Prin aplicarea co‑ reglementeze lucrurile”. „Coloanele spirituale ale nalitate juridică. Este vor‑ eficienţilor stabiliţi pentru aceste De unde această diferenţă Cetăţii”. Tot în acest nu‑ ba despre grădiniţele cu categorii de instituţii fondul de în minus? Ne‑a lămurit contabi‑ măr găsiţi continuarea mai puţin de 150 de pre‑ salarii nu se ridică nici măcar la la‑şefă a colegiului, Jana Ţugui: articolului despre deon‑ şcolari şi de şcolile cu mai nivelul celui de anul trecut. „Coeficienţii au fost calculaţi la didactice mai tinere, cu mai puţi‑ e de părere Cezar Gaiu. Acesta Nici la „Artă” nu ajung banii tologia în cariera în învă‑ puţin de 300 de elevi. În De exemplu, la Colegiul un salariu mediu. Dar, la CNVA, nă experienţă, pe care îi plătesc susţine că în alte ţări există in‑ ţământ. plus, câteva şcoli cu regim Naţional „Vasile Alecsandri”, fon‑ peste 80 la sută dintre cadrele mai puţin, ca să se poată înca‑ stituţii de elită care sunt o mân‑ Cu toate că învăţământul vo‑ În acelaşi număr, ca‑ simultan vor fi desfiinţate, dul de salarii pe anul 2009 a fost didactice au gradul didactic I şi dra în bugetul alocat. Probabil drie pentru comunitatea locală caţional are coeficient mai mare drele didactice pot citi elevii urmând să fie mu‑ de 360.000 de lei. Dacă se aplică sunt plătite aproape de limita că aşa vom fi şi noi nevoiţi să fa‑ şi care primesc din partea aces‑ şi aici directorii se confruntă cu numeroase ştiri din şcoli taţi la alte instituţii de în‑ finanţarea per elev, fondul de sa‑ maximă”. cem. Alegem câteva discipline teia finanţare suplimentară. deficit bugetar la aplicarea finan‑ (o pagină întreagă este văţământ din localităţile larii se ridică la doar 230.000 de Cu aceeaşi situaţie se confrun‑ unde ne propunem să mergem „Este anormal că s‑a luat ţării per elev. Suma este aceeaşi dedicată informaţiilor apropiate, a anunţat şe‑ lei. Asta înseamnă că profesorii tă şi alte licee care au un corp la cote maxime şi renunţăm la această decizie. Se loveşte în şi pentru arte plastice, şi pen‑ pe scurt), articole des‑ ful Inspectoratului Şcolar vor primi salarii mai mici. Nimeni profesoral de elită, cum ar fi profesorii foarte buni pe ca‑ învăţământul de performanţă. tru muzică. Însă, dacă la desen pre aniversarea poetului Judeţean (ISJ) Galaţi, Doru nu ştie deocamdată sigur. Colegiul „Mihail Kogălniceanu”. re‑i avem la celelalte. Dar deo‑ Ar fi trebuit ca pentru şcolile de profesorul lucrează pe grupe, la Mihai Eminescu, pe su‑ Resmeriţă, într‑o confe‑ camdată nici nu se poate pune elită coeficienţii să fie diferiţi. muzică se lucrează individual cu biecte de teologie şi, ca rinţă de presă. Este vorba „Pentru performanţă ar fi Rabat la performanţă problema de aşa ceva pentru Chiar nu ştim cum se va proce‑ elevul, normele fiind mult mai de obicei, pe teme didac‑ despre Şcoala Călmăţui şi trebuit coeficienţi diferiţi” că încă mai este în vigoare ti‑ da. Ordonanţa a fost dată pe un multe. tice. Şcoala Moscu. „Şi în alte ţări unde se merge tularizarea. Probabil cu această teren legislativ viran. Nu ştim „Probabil că se va reveni asu‑ Măsurile luate de ISJ Am discutat cu directorul‑ad‑ pe finanţarea per elev directorii finanţare per elev se va schim‑ cum va putea fi aplicată. Pentru pra hotărârii de guvern cu unele C.S.Carp Galaţi se pliază pe noua junct Cezar Gaiu pe această pro‑ au fost nevoiţi să se axeze pe câ‑ ba însă legislaţia şi nu va mai că nici să faci schimbări în cor‑ completări. Nu se poate să rămâ‑ lege privind finanţarea blemă: „Suntem îngrijoraţi, dar teva discipline la care se doreşte exista concurs de titularizare, pul profesoral în timpul anului nă aşa”, crede inspectorul gene‑ per elev a şcolilor, dar au nu ştim nimic. Dacă ar fi să apli‑ performanţă. Acolo au angajat ajungându‑se la mult discutata şcolar, cât ai elevii în bănci, nu ral Doruleţ Resmeriţă. Invitaţie în vedere şi calculele cu căm aceste prevederi, profesorii profesori foarte buni, iar la ce‑ descentralizare, când directorii te poţi apuca”, a mai declarat di‑ reducerea posturilor din ar trebui să plece acasă cu salarii lelalte obiecte au mers pe cadre de şcoli vor face şi angajările”, rectorul‑adjunct de la CNVA. Foto: Sorin Pană de colaborare învăţământ. Din sistemul de învăţământ gălăţean Fizica, urmează să fie desfiinţate 337 de posturi. Vârlezi Dacă au studii superioare pe înţelesul C.S.Carp tuturor Bacalaureat Grădiniţele paradoxurilor Profesorii de ştiinţe Educatoarele sau învăţătorii îşi pot îm‑ 2010 le utiliza la construcţia unei noi bogăţi cunoştinţele de grădiniţe despre a cărei nece‑ specialitate în beneficiul Toţi absolvenţii sitate s‑a auzit şi la Guvern, şi la şi învăţătorii, elevilor printr‑o cola‑ Inspectoratul Şcolar Judeţean. borare cu Centrul pen‑ ar putea Degeaba. Până una alta, copiii tru Educaţia şi Practica da probe preşcolari din Vârlezi învaţă în plătiţi ca profesori Ştiinţei (Center for două cămăruţe mici din Căminul Science Education and de competenţe Cultural. Cele două educatoare, Training ‑ CSET). Centrul doamnele Popa şi Mardare, sunt Conform Legii 387/2009 edu‑ buie să fie absolvenţi de liceu cu face parte din Institutul Absolvenţii de liceu supărate: „Stăm aici cu 38 de co‑ catoarele şi învăţătorii care au studii superioare universitare cu Naţional pentru Fizica din promoţiile anterioare, pii în două cămăruţe. Nu avem studii superioare vor fi plătiţi, licenţă (învăţământ de lungă du‑ Laserelor, Plasmei şi care au ratat înscrierea la spaţiu să ne mişcăm, de când dă începând de anul acesta, cu un rată), absolvenţi de studii superi‑ Radiaţiei Bucureşti şi bacalaureatul din acest frigul copiii stau îngrămădiţi ca salariu echivalent pentru funcţia oare cu masterat (sistem Bologna) pregăteşte mai multe an, ar mai putea avea o ­sardelele. Sunt 16 la grupa mică şi de profesor cu studii de lungă în profilul postului sau absolvenţi programe de formare, şansă ca să susţină exa‑ 22 în grupa mare şi pregătitoare. durată. Cu toate acestea, de la de liceu pedagogic care au ter‑ proiecte şi alte activităţi menul în sesiunea din Stau scăunel lângă scăunel, nu pu‑ Ministerul Educaţiei nu a sosit minat şi o facultate de lungă sau pentru cadre didactice, vară. Inspectorul şcolar tem face un joc măcar. Câteodată în teritoriu nicio notă care să re‑ scurtă durată în profil pedagogic. dar şi pentru elevi. general adjunct Laura Grădiniţele din comuna îi lăsăm să cânte în gura mare ca glementeze acest lucru înainte Potrivit legii unice de salarizare, În perioada 2009– Marin ne‑a declarat că Vârlezi sunt dovada clară că la să‑şi risipească energia. Grupul de întocmirea statelor de plată. un învăţător/educator debutant, 2011, instituţia imple‑ mentează un proiect de la ultimele discuţii de la Claie peste grămadă la noi în România totul este posibil. sanitar este în spate, iar aici, în in‑ Cadrele didactice care ar trebui să cu studii liceale, are un coeficient Grădiniţa de la Vârlezi a fost deza‑ cintă, avem lavoarul. Copiii vin cu perfecţio­nare adresat Ministerul Educaţiei des‑ Grădiniţa din Vârlezi intre pe această treaptă de salari‑ de doar 1.35, echivalentul unui pre bacalaureat a reieşit fectată după ce i s‑au pus termo‑ sticluţe cu apă la ei”. zare încă de la 1 ianuarie nu ştiu salariu de 950 de lei. Un profesor cadrelor didactice din pane. Pe zicala ce‑i trebuie chelu‑ deocamdată cum vor fi plătiţi, ca de învăţământ primar sau preşco‑ învăţământul primar si că în luna mai va avea Aşa arată noua toaletă a loc o nouă sesiune de lui tichie de… termopan, clădirea În sfârşit, toaletă interioară simpli educatori şi învăţători sau lar debutant va avea însă un coe‑ gimnazial, pentru pre‑ înscrieri, specială pentru Grădiniţei din Crăieşti de vreo sută de ani a fost atât de ca profesori. ficient de 1.65, adică un salariu de darea ştiinţelor prin me‑ aceşti absolvenţi. Ei ar afectată de manevrele de instala‑ Pare puţin ciudat ca o grădini‑ Cadrele didactice care vor be‑ aproape 1.200 de lei. toda prin investigare urma să susţină proba de re a termopanelor, încât riscă să ţă să fie dotată cu termopane şi neficia de aceste prevederi tre‑ R. A. P. (inquiry ‑ based method). competenţe la o limbă se prăbuşească peste copii. Cei centrală înainte de a avea un grup CSET caută colaboratori străină odată cu ceilalţi mici au fost înghesuiţi în două sanitar. Dar asta s‑a întâmplat cu (inspectorate şcolare, candidaţi, între 31 mai şi cămăruţe ale Căminului Cultural câţiva ani în urmă, în mandatul casele corpului didactic, 4 iunie. Celelalte probe, proaspăt renovat. În satul Crăieşti, trecut. Imaginaţi‑vă că instituţia Afiliere unităţi de învăţământ, de competenţe digitale grădiniţei i s‑au pus, cu ani în de învăţământ de la Crăieşti nu cadre didactice) pentru şi de comunicare în limba urmă, termopane şi centrală ter‑ avea nici apă, nici aviz de func‑ derularea proiectului in română, ar urma să fie or‑ mică, fără a se ţine seama că in‑ ţionare! Cu minim de fonduri şi diferite localităţi din ţară. ganizate separat. Totuşi, stituţia nu avea nici apă curentă, mâna de lucru a beneficiarilor de Coordonatorul proiectu‑ Asociaţiile lui, dr. ing. Dan Sporea, Ministerul Educaţiei nu a nici grup sanitar. Prichindeii tra‑ venit minim garantat, primarul exclus ca absolvenţilor de versau o stradă pentru a merge la Ştefan Patriche a reparat grădini‑ le propune colaborato‑ anul trecut să le fie echi‑ toaletă. Din fericire, în scurtă vre‑ ţa şi a construit grupuri sanitare rilor cursuri, sesiuni de‑ valate probele de compe‑ me va fi pusă în funcţiune toaleta moderne pentru copii şi pentru părinţilor gălăţeni monstrative, concursuri tenţe, acolo unde este ca‑ modernă, pe măsura copiilor pre‑ cadrele didactice. Când va fi ali‑ pentru elevi, concursuri zul. Metodologia specială şcolari, pe care primarul comunei, mentată cu apă curentă, peste de proiecte pentru ca‑ pentru aceşti absolvenţi Ştefan Patriche, a construit‑o în aproximativ o lună, copiii vor uita iau atitudine drele didactice, vizite la nu a apărut încă. Dintre grădiniţă. de vremurile în care frecventau Institutul Naţional pentru cei aproximativ 6.200 de grupul sanitar de pe cealaltă par‑ Trei asociaţii ale părinţilor elevi‑ Galaţi, Asociaţiile Părinţilor Şcolii Fizica Laserelor, Plasmei candidaţi gălăţeni înscrişi „Ca sardelele” te a străzii. În plus, clasele sunt lor gălăţeni şi‑au manifestat deja Nr. 2 Galaţi, Colegiului Naţional şi Radiaţiei. Amănunte la sesiunea din vară a ba‑ spaţioase şi din punctul acesta intenţia de a se afilia la Federaţia „Costache Negri” şi Colegiului despre condiţiile de co‑ laborare, dar şi despre in‑ calaureatului, mai bine de Grădiniţa din Vârlezi aşteap‑ de vedere preşcolarii din Crăieşti Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Naţional „Vasile Alecsandri” au stitut şi CSET se găsesc la 1.000 sunt absolvenţi din tă de vreo trei ani demolarea. sunt mai avantajaţi. – Învăţământ Preuniversitar, sin‑ dorit să completeze formulare‑ adresa www.inflpr.ro. promoţiile anterioare. Autorităţile speră să recupereze gura organizaţie de acest tip le pentru a deveni membri de materialele refolosibile pentru a Anca Melinte din ţară. Din datele furnizate de drept ai federaţiei. C.S.Carp ARHIVAFoto: Bogdan Codrescu Inspectoratul Şcolar Judeţean"V.L." C.S.Carp C.S.Carp În personal Trenul Galaţi‑Tecuci Fugit din centrul de plasament Adolescente dispărute de acasă În trenul personal Galaţi‑Mărăşeşti a fost găsit bucureşteanul În trenul personal Galaţi‑Tecuci au fost găsite două adolescente care Alexandru S., de 16 ani, fugit dintr‑un centru de plasament din ju‑ nu aveau bilete de călătorie, având un comportament suspect. S‑a des‑ deţul Ilfov. Băiatul a fost predat unei patrule de poliţie din Ilfov în coperit că fetele erau fugite de acasă, ele venind din Bârlad, judeţul vederea reinternării în centrul de plasament. Vaslui. Adolescentele au fost internate în Adăpostul Temporar pentru Elena Parapiru Copii până la preluarea lor de către familii. [ Elena Parapiru SoMiercuri, c 20 Ianuarie i 20 a10 l

v i a ţ a8 l i b e r ă

www.viata-libera.ro Veteranul Alexandru Dănilă a împlinit ieri 100 de ani Garda Financiară Dl Dănilă închină în sănătatea în acţiune noastră Benzina ilegală

Omul centenar În ultima parte a anu‑ [ A prins două războaie, a luptat într‑unul... [ Şi este, încă, pe picioare! [ N‑a luat o bulină până la lui trecut, comisarii Gărzii 90 de ani şi s‑a urcat pe acoperişuri până la `93 [ Mai meştereşte şi acum [ Meseriaş la înălţime, Financiare – Secţia Galaţi gentleman pe pământ [ A acoperit Catedrala şi Gara de Nord [ Un veac la locul de muncă au făcut o serie de verifi‑ cări tematice cu privire la Victor Cilincã foto Bogdan Codrescu „Pera, Galata, Izmir, Istanbul – comerţul en‑gross cu pro‑ duse energetice. În acest victor@viata‑libera.ro foto@viata‑libera.ro cunosc toate porturile!” A făcut voiaje şi la Haifa sau Cairo. Şi context, la un moment „Nu mi se pare că am o sută Un orfan acum îi e dor de mare („Ei, ha! dat, aceştia au urmărit de ani, nu! Nu mi se pare!”, ne sub bombardamente Cum să nu?!”) şi‑ar mai pleca, provenienţa şi circulaţia spunea ieri veteranul, vioi ca un deşi a avut şi de tras în urma rău‑ unei importante cantităţi şcolar. „În viaţa mea n‑am luat Şi‑a început copilăria orfan, lui de mare. E drept, numai la ru‑ (395.837 litri) de benzină o bulină, până la 90 de ani!” Iar la Bacău, în orfelinatul „General liu… Doctorul i‑a spus: „Dacă ţii COR 87 N, marfă ce se afla doi ani mai târziu s‑a mai urcat Averescu”. A prins foametea la viaţă, te debarci!” Şi s‑a apucat la data controlului în in‑

cum e cum pe‑o casă, s‑o repare, aşa cum a Primului Război Mondial. Îşi iar să urce pe case, lucru mai pu‑ cinta Unicom Oil Terminal făcut o viaţă. Atunci clientul l‑a SA Galaţi. Viaþa aminteşte: copiii ca el erau mai ţin primejdios. Ghinion: al doilea întrebat ce vârstă are. „Am 70 de mult curioşi decât înfricoşaţi ‑ război l‑a trimis iar pe mare! Ce au constatat comi‑ ani, i‑am spus. Mi‑era ruşine să scormoneau în locurile unde sarii Gărzii Financiare? îi spun că am 92...” La 93 de ani căzuseră bombe, după „jucării”, Iadul din cală Că administratorii SC n‑a mai urcat, dar a continuat să bucăţi de metal. La 14 ani, statul Meseriaşul misterios grea! „Păi, dacă mă atingeam de Tabi Impex SRL Galaţi au facă tinichigerie la sol… Acum, ea, pierdeam banii!” achiziţionat benzina de aºa şi‑a luat mâna de pe el, l‑a lăsat Recrutul a lucrat în pântecele veteranul de război s‑a ridicat singur în lume. Se făceau case navei, unde nu se vede soarele Nemaipomenit: când s‑a însurat, la ANRS UT Buciumeni, în picioare să ciocnească un pa‑ CFR, una lângă alta: s‑a oferit să şi este cald ca în Iad, ca fochist: soţia n‑a ştiut ce lucra! Se temea că Sus pe Gara de Nord judeţul Dâmboviţa şi au har cu noi. Noi, mai că ne‑am fi le învelească în tablă şi asta i‑a alimenta cu cărbune cazanele. fură, că prea câştiga bine. Bine îm‑ comercializat‑o în interva‑ aşezat să ne mai odihnim cele fost de atunci meseria! A ab‑ De acolo era aproape imposibil brăcat, bărbat bine, putea fi orice, După război, când, zice el, lul de timp 29 octombrie picioare... Alexandru Dănilă se solvit în 1930 Şcoala de Arte şi să scapi dacă nava se scufunda! numai meseriaş nu! Până când s‑a „nu era tren la Galaţi decât o 2009‑10 noiembrie 2009 mai plânge doar de ochelari (s‑a Locuri de muncă Meserii, tot la Bacău. Răzbătea doar bubuitul tunuri‑ dus într‑o zi în piaţă şi l‑a văzut la lu‑ dată pe săptămână”, nu găsea fără ca produsul să fie operat la ochi, de cataractă, la lor de deasupra. Nava sa apăra cru pe un acoperiş de brutărie… „Şi acoperişuri de reparat – oamenii atestat de organul com‑ 91 de ani, şi de hernie, puţin mai Copil cu nume de biserică strâmtoarea Bosfor. A avut no‑ se uită ea: uite‑l pe bărbatul meu! Şi erau săraci. A aflat că pe Gara de petent în conformitate cu Ofertă mică, târziu), vede încă bine, aude bine roc: nici submarinele, nici tor‑ eu credeam că e vreun apaş, vreun Nord căzuseră vreo trei bombe. procedura aprobată prin şi ţine minte de ne face de ruşi‑ cerere cât casa Îl întrebi ce a lucrat în viaţă? piloarele şi nici avioanele nu au hoţ de buzunare!” S‑a dus la Bucureşti: l‑au luat, că Ordinul ANAF 1378/2009, ne: născut pe 19 ianuarie 1909, Catedrala episcopală din Galaţi nimerit‑o… era bun. care se referă la aprobarea Statistica ne omoară. Un îşi aminteşte chiar copilăria, chi‑ a învelit‑o de două ori cu tablă: procedurilor şi condiţiilor număr de 5.813 locuri de nuită, de orfan. Tatăl i‑a căzut prima dată prin `50, a doua oară „Vreţi să vă serviţi de înregistrare a opera‑ muncă vacante sunt oferite pe front la Mărăşeşti (numele la cutremurul din ´77, la reparaţii, cu mine?” Daruri şi urări torilor economici care până pe data de 21 ianuarie locului l‑a urmărit: a fost şi al când a trebuit reaşezată tabla. A comercializează în sistem de Agenţia Naţională pentru vasului de război pe care a ser‑ învelit şi Palatul Navigaţiei, sediul Ca meseriaş în tinichigerie, De trei ori sărbătorit en‑gross sau en‑detail Ocuparea Forţei de Muncă vit tânărul în războiul mondial Facultăţii de Chimie Alimentară câştiga mai mult decât colegii – produse energetice. (ANOFM). Cele mai multe lo‑ următor!), mama i s‑a dus un an de pe strada Carnabel, case pes‑ după pricepere! Meşterul îl plă‑ De trei ori sărbătorit: păi, în fiecare zi faci o sută de ani?! Mai întâi, a Valoarea totală a curi de muncă vacante sunt mai târziu, de boală… Când şi‑a te case… Dar şi marea catedrala tea mai bine, dar îl şi încărca de ciocnit cu familia: cele trei fete (una venită special de la Piteşti), un ginere acestor produse comer‑ disponibile în municipiul făcut o familie „munceam unul din Bolgrad, oraş aflat acum în comenzi: jgheaburi, burlane, în‑ şi‑un nepot. cializate en‑gross fără Bucureşti (496) şi în judeţele pentru cinci persoane!” Şi astăzi, Ucraina, în ţinutul Bugeacului. velitori pentru acoperiş. El câşti‑ Apoi i‑a deschis uşa contraamiralul Traian Anderson, preşedintele respectarea obligaţiilor Iaşi (317), Hunedoara (318) la o sută de ani, îşi manageriază Preoţii au vrut atunci să‑i dea ga pe zi 120 de lei. Dar cum erau Asociaţiei Veteranilor de Război, cu o diplomă de excelenţă de la asocia‑ legale în vigoare a fost de şi Tulcea (351). La Galaţi ci‑ singur bugetul. Are grijă de casă numele catedralei – „Soborul” preţurile? „Era doi lei o pâine şi ţia naţională, semnată de generalul de armată (r)) Marin Badea Dragnea 2.309.092,88 lei. Aşa cum fra e prea mică pentru a fi şi nu‑i place să stea degeaba. – uneia dintre fetele meşterului, era trei lei o franzelă.” La birt se şi un dar în bani de la filială: o sută de lei. De la Dumnezeu, a primit mai reiese din nota de consta‑ considerată importantă care tocmai trebuia botezată. mânca ieftin, cu doi lei, o ciorbă mult: o sută de ani şi perspectiva altora, frumoşi… De fapt, contraami‑ tare a Gărzii Financiare – de A.M.Press, agenţia care Secretul veşniciei „Soborul era atât de mare, că in‑ de fasole cu costiţă. Patru lei cos‑ ralul şi plutonierul adjutant în retragere Alexandru Dănilă au servit ţara Secţia Galaţi, firmele către publică acest comunicat. trau patru regimente înăuntru!” ta o sticlă de vin… Doar şampa‑ în aceeaşi flotă de război, pe distrugătorul „Mărăşeşti”. „Îţi dorim multă care au fost facturate pro‑ Interesante sunt însă dome‑ Ca să trăieşti, trebuie să aplici – îşi aminteşte meşterul, care a nia făcea vreo 30 de lei. Trăsura sănătate!” – i‑a urat contraamiralul, înmânându‑i o medalie: Crucea dusele energetice sunt niile unde, în această perioadă nişte reguli, spune omul cente‑ avut mereu astfel de slujbe… te aştepta în faţa birtului pentru Comemorativă. „Şi mai daţi‑mi zile, să trăiesc!” – a mai cerut sărbători‑ Friday Impex SRL Craiova de criză, se mai caută oameni.­ nar: să te abţii de la ţigară, de sus‑puse! 20 de lei. Nepotul, jurnalist, îl tul. Îi dorim nu zile, ci ani buni! „Să ne întâlnim şi peste cinci ani!”, i‑a mai şi Vidcom SRL Vaslui şi, în La nivel naţional, pentru la alcool şi trebuie să mănânci întreabă mereu cum era în peri‑ urat contraamiralul. aceste condiţii, au fost fă‑ persoanele cu studii supe‑ regulat. A muncit ca un artist Marinar cu rău de mare! oada interbelică la Constanţa, la A treia serbare de ieri, la Centrul de Asistenţă Socială al Primăriei: cute controale încrucişate rioare, sunt oferite 523 locuri de circ, cocoţat pe acoperişuri „Crucea de Piatră”, la „fete”. „Nu „Ne‑am dorit să facem ceva deosebit, să marcăm într‑un mod special cu sprijinul secţiilor Gărzii de muncă. Comparativ cu înalte, în poziţii imposibile. Când A făcut trei ani de armată apoi, mă întreba!”, face parcă pudic, împlinirea vârstei de 100 de ani pentru gălăţeanul nostru. În cadru fes‑ Financiare din Craiova şi numărul absolvenţilor de stu‑ ajungea acasă, bea un (singur!) în anii ´30, ani de criză, s‑a îmbar‑ parcă în părere de rău, centena‑ tiv, domnul Alexandru Dănilă a primit o primă de 500 de lei din partea Vaslui, urmând ca verifică‑ dii superioare dintr‑o singură pahar de vin şi mânca. cat în marina românească civilă. rul de azi. Costa un pol să intri. În Primăriei Galaţi şi a ciocnit o cupă de şampanie cu ceilalţi vârstnici ve‑ rile să se extindă până la universitate, cum este cea salon, fetele stăteau la masă, să niţi să onoreze această aniversare alături de noi, la Centrul de Asistenţă destinaţia finală a produ‑ gălăţeană, cele câteva sute alegi pe care‑ţi cădea cu tronc. Socială”, a declarat Mariana Palade, şefa Evidenţei Populaţiei Galaţi. selor energetice. de locuri par o glumă bună. Numai că nu, nu erau dezbrăca‑ Cea mai mare ofertă este te, ci purtau halate frumoase. Îi Ispitele Nu a băut niciodată la muncă! Falsuri pentru ingineri şi subingineri, spuneai alesei: „Vreţi să vă serviţi A avut şi colegi care au căzut de cu produse accizabile respectiv 57 locuri de muncă, cu mine?” Şi moravurile aveau… A avut, în lunga sa carieră, şi pe acoperiş, chiar şi fără să bea. consilier financiar‑bancar morală pe atunci! multe cliente femei. Una, nevastă Îşi aminteşte cum tovarăşul său De fapt, există sus‑ (194), asistent medical ge‑ Se îmbrăca elegant, la cos‑ de medic veterinar, stătea într‑o a făcut o greşeală: a călcat cu piciuni că pe parcursul neralist (33), contabil (19), tum, cu guler înalt, separat de casă naţionalizată. El i‑a reparat talpa goală pe locul unde stă‑ comercial o parte din cercetător în tehnologia cămaşă (avea zece gulere!), şi „cu trei zile acoperişul şi la urmă fe‑ tuse, pe tablă, sobiţa de mangal produsul accizabil a fost compuşilor macromoleculari Take Ionescu la gât” – adică cu o meia a avut pretenţie să verifice: pentru topit cositorul. S‑a fript şi substituit prin fals în do‑ (10) şi asistent manager (8). cravată specială, care se prindea s‑a urcat pe casă. Cum era numai s‑a dezechilibrat. A căzut de pe cumente de livrare. Se ştie Pentru studii medii şi pro‑ cu un aparat cu nume nemţesc. în halat – cu nimic pe dedesubt! clădirea Facultăţii de Chimie... că benzina cu cifră octani‑ fesionale, ANOFM oferă 5.290 Nu prea mergea la dans: „Că – omul a avut de înfruntat ispita. Acolo, sus, mişcările trebuie bine că de cercetare inferioară locuri de muncă. Principalele am lucrat mult la viaţa mea, Ştia că, dacă se lasă cucerit, cade măsurate! Aşa face şi Dumnezeu, COR 91 este interzis a fi ocupaţii pentru care sunt ofe‑ mult‑mult! Vara nu mai puteam înţelegerea iniţială şi femeia nu‑i umblă cu binişorul…Cum a um‑ livrată către utilizatori. rite locuri de muncă sunt, nu de căldură, pe acoperiş: aşa se va mai da banii pe cât se înţele‑ blat cu Alexandru Dănilă vreme Astfel, în conformitate râdeţi şi nu vă minunaţi, cele jupuia pielea de pe mine! seseră. Iar acasă el avea familie de un secol întreg. cu prevederile cuprinse de confecţioner‑asamblor Împreună cu familia şi cu contraamiralul Anderson în Anexa nr.1 la Ordinul articole din textile (898), ANAF amintit mai sus, muncitor necalificat în in‑ Ultra care stabileşte procedura dustria confecţiilor (622), Părinţii avertizează şi condiţiile de înregistra‑ operator confecţioner indus‑ lus re a operatorilor econo‑

P Cioara tria îmbrăcăminte‑ţesături, (reluare la cererea forţelor aeriene mici care comercializează tricotaje, materiale sintetice ec în sistem en‑gross produ‑ N păsăreşti) (275), şofer de autoturisme şi Leagăne din tablă se energetice, s‑a conclu‑ camioane (185) şi muncitor Ion Zimbru zionat că operatorul eco‑ necalificat la ambalarea pro‑ nomic nu a avut dreptul redactie@viata‑libera.ro duselor solide şi semisolide la Grădiniţa 30 să desfăşoare activităţi de (151). O cioară pe sârmă – o cioară Chiar cântă… şi scapă o nucă… comercializare în sistem În fine, mai sunt ofe‑ mai veche decât viaţa mea, s‑aude doar poc! şi cra! cra! – en‑gross cu astfel de pro‑ rite locuri de muncă şi bătută de vânt şi de vreme – aceasta nu‑i cioară vopsită, [ Trei sferturi dintre unităţile de învăţământ preşcolar duse. pentru alte ocupaţii, pre‑ încearcă pe sârmă să stea. nici nea nu e alt fel de nea. Deci, cei de la Tabi cum agent de intervenţie Impex SRL Galaţi au co‑ nu au locuri de joacă amenajate în curte mercializat produse pază şi ordine, şofer auto‑ Încearcă să stea şi să cânte, Un alt fel cu puşcă s‑arată, energetice (benzină) în camion/maşină de mare se uită sfioasă la nea, hlizeşte şi trage în ea… tonaj, croitor‑confecţioner Părinţii preşcolarilor Grădiniţei piul Galaţi şi care, practic, nu au perioada amintită fără la nea trecătorul prin viaţă, doar clipe şi pene de cioară Doar cu o cerere? îmbrăcăminte, asistent per‑ „Pinochio” din Ţiglina III Galaţi deloc posibilitatea de a le oferi ca societatea să fie ates‑ rămas timpuriu fără stea. se văd căzătoare pe nea. tată ca operator econo‑ sonal al persoanei cu han‑ sunt îngrijoraţi că micuţii vor fi Problema celor mai multe preşcolarilor un spaţiu de joc în mic înregistrat la Direcţia dicap grav, lăcătuş mecanic, nevoiţi să se joace şi în primă‑ grădiniţe este însă că nu au nici aer liber. Iar grădiniţe noi, cu spa‑ Regională pentru Accize şi vânzător (doar 64) şi lucrător vara aceasta în curtea din care măcar un leagăn, un balansoar ţii de joacă amenajate ca la carte, Operaţiuni Vamale , ates‑ gestionar (55). Persoanele nu au fost înlăturate rămăşiţele ori un tobogan în curte. Câţiva nu se vor construi prea curând. Poliţia intră în acţiune tatul deţinut de operator interesate să ocupe un loc unor leagăne din metal. Un re‑ părinţi prezenţi la întâlnirea de Un răspuns la întrebarea pă‑ având o dată de valabi‑ de muncă se pot adresa prezentant al părinţilor şi‑a spus săptămâna trecută au dorit să rinţilor l‑a dat chiar un angajat al litate ulterioară derulării agenţiilor teritoriale pentru of‑ul la întâlnirea comitetelor afle ce demersuri trebuie să facă Primăriei Galaţi, preşedintele co‑ operaţiunilor. ocuparea forţei de muncă Jaful în pădurea din şcoli, de săptămâna trecu‑ ei sau instituţia de învăţământ mitetului de părinţi de la Colegiul Acestea au fost datele sau pot accesa adresa de tă. Conducerea Inspectoratului pentru ca prichindeii să se joace Naţional „Vasile Alecsandri”. reale pe baza cărora co‑ Internet www.anofm.ro, Şcolar Judeţean Galaţi ştia situ‑ în leagăne, în curtea grădiniţei. Grădiniţele ar trebui să solicite misarii Gărzii Financiare au unde se găsesc locurile de aţia, remedierea problemei fiind „Cu excepţia Grădiniţei Nr. 30, Primăriei, într‑o adresă oficială, Buciumeni continuă deja solicitată Primăriei Galaţi. amenajarea unui loc de joacă. întocmit proces verbal de muncă vacante oferite în fie‑ unde sunt doar nişte rămăşiţe constatare şi sancţionare care judeţ, pe meserii. Însă, Poliţiile din Poiana şi Buciumeni leiaşi acţiuni, Ion G. din comuna Bucăţile dezmembrate ale lea‑ din fier, nu mai există leagăne Dacă am uita că aceste leagăne a contravenţiilor, ocazie dacă nu sunt şoferi sau agenţi au făcut o razie în ambele comu‑ Nicoreşti, Maricel B. şi Gheorghe P. gănelor din metal ar putea ră‑ din metal la grădiniţe. În schimb, costă bani, dacă am face abstrac‑ cu care au fost confiscate de pază, şansa unei retribuţii ne, constatând două tăieri ilegale din comuna Poiana, Gheorghe I. şi mâne însă mult şi bine în acelaşi aproape 80 la sută dintre unită‑ ţie de numărul mare de solicitări veniturile rezultate din lunare solide şi asigurate de arbori şi două furturi de lemne, Marinel P., din comuna Buciumeni colţ al curţii grădiniţei, deoarece ţile preşcolare nu le pot oferi co‑ pe care le‑ar primi Primăria, dar comercializarea produse‑ este, după cum vedeţi, din ce dând cinci sancţiuni pentru aces‑ au fost sancţionaţi pentru trans‑ terenul, la fel ca şi clădirea gră‑ piilor locuri de joacă amenajate şi de lipsa generală a locurilor de lor energetice (benzină) în ce mai mică. Şi, cifrele ofi‑ te infracţiuni. Au fost confiscaţi portul materialului lemnos fără să diniţei, aparţine ArcelorMittal, şi în curte”, ne‑a declarat inspec‑ joacă din oraş, atunci am crede în sumă de 2.309.092,88 ciale spun că în România ar fi patru metri cubi de lemne. Astfel, deţină documente legale. Jefuirea nu Primăriei. Chiar dacă Primăria toarea şcolară responsabilă cu că absenţa leagănelor de la gră‑ lei şi a fost aplicată o sanc‑ aproape 700.000 de şomeri lui Ovidiu B., din satul Vişina, co‑ pădurilor din zonă continuă de ani va amenaja un loc de joacă nou, învăţământul preşcolar. Printre diniţe nu e decât reaua‑voinţă a ţiune contravenţională de la ora actuală. Ce pot face muna Poiana, i s‑a făcut dosar de buni, mulţi localnici făcând averi în pericolul semnalat de tatăl unui acestea se numără şi cele şase oamenilor care le conduc. 100.000 lei. aceştia cu aproximartiv 6.000 cercetare penală pentru tăiere ile‑ urma traficului de lemne. copil de la Grădiniţa „Pinochio” grădiniţe care funcţionează la de locuri de muncă ? gală de arbori şi furt. Autorul este nu a fost îndepărtat. parterul blocurilor din munici‑ C.S.Carp A.N. cercetat înARHIVA libertate. În cadrul ace‑ Elena Parapiru "V.L."Ştefan Dimitriu Paraschiv ratează debutul pe 2010 Căpitanul Oţelului nu va juca în primul meci oficial pe noul an. Peste exact o lună de zile, forma­ viaþa ţia de fotbal antrenată de Dorinel Munteanu va întâlni, pe propriul teren, gruparea Internaţional Curtea de Argeş, partidă la care Gabriel Paraschiv nu va avea drept de joc. „Am luat cartonaş gal­ ] ben în ultima etapă a turului, cu Universitatea Craiova, şi am patru avertismente. Aşadar, voi sta la debut, dar lasă să fie asta pierderea. Să câştige echipa cu mine în tribună şi voi fi foarte bucuros”, susţine mijlocaşul de 31 de ani al Oţelului. Dănuţ Lungu Sp rt Miercuri, 20 Ianuarie 2010 v i a ţ a9 l i b e r ă

www.viata-libera.ro FOTBAL Oţelul aşteaptă să vândă ceva [Competiţii [ştiri [rezultate

Întâlnire şoc: Râpă, urmărit Hănescu - Federer! AUSTRALIAN OPEN. Tenismenul român Victor Hănescu l-a învins, ieri, pe argentinianul Juan Ignacio Chela (scor 6-4, 6-3, 7-6), joc şi în Antalya într-un meci din manşa [ Internaţionalul de tineret al Oţelului, care ar putea ajunge în prima ligă a Italiei, mai are de inaugurală a turneului aşteptat avionul către Seria A [ Ca să prindă transferul în această iarnă, Cornel Râpă trebuie să de mare şlem Australian tragă tare şi în meciurile amicale din sudul Turciei, unde va fi monitorizat de câţiva impresari Open. Pentru această vic­ ca torie, Hănescu va primi un ment sunt blocaţi. Ar fi un mare la Oţelul”, continuă Stan, făcân­ Viaþa Dănuţ cec în valoare de 31.500 de Lungu câştig şi pentru noi, dar şi pentru du-le reclamă celor cărora trebu­ dolari australieni. În turul [email protected] el, deoarece ar câştiga mai mulţi ie să le mai achite două lefuri din [email protected] secund, românul îl va în­ Novac Florin foto „Soluţie foarte bună bani decât la Galaţi”, este de pă­ 2009. „Din păcate, n-avem nicio tâlni pe elveţianul Roger Din Sportul pentru vânzare” rere directorul general al clubului solicitare pentru nimeni”, spune Federer, acesta învingân­ local de Liga I, Marius Stan. Preţul răspicat conducătorul grupării du-l pe Hănescu în toate gãlãþean Mult anunţatul transfer al tânărului „oţelar” este de un mili­ roş-alb-albastre când vine vorba Cornel Râpă are bagajele făcute pentru transferul despre care cele trei meciuri disputate fundaşului dreapta Cornel Râpă on de euro şi 50 de procente la un de plecări de fotbalişti pe bani. se vorbeşte de mai bine de o lună. Până atunci, el va prinde şi până acum. În primul tur în Italia trenează, însă oficialii următor eventual transfer. Situaţia lui Cornel Râpă este, cantonamentul din Turcia al Oţelului din competiţia feminină, Cinci zile Oţelului nici nu concept să nu însă, specială, el fiind monitori­ Sorana Cârstea s-a impus scoată acum bani pe internaţio­ „Nimeni altcineva zat de mai multă vreme. „Râpă „Nu mai aducem nimic” (Enes Sipovici, Iulian Negoescu şi în faţa australiencei Olivia de baschet nalul de tineret de 20 de ani. n-a fost ofertat” va fi urmărit şi la meciurile ami­ Florin Stoica) - vor rămâne singure­ Rogowska (scor 6-3, 2-6, „Râpă ar fi în acest moment o cale din Antalya, după care este Stan şi antrenorul Dorinel le achiziţii din intersezon. „Nu mai 6-2). În următorul meci, * Pentru jucătorii de soluţie foarte bună pentru vânza­ „Le-am spus tuturor jucători­ posibil să încheiem tratativele. Munteanu susţin că vestiarul aducem nimic, pentru că Dorinel românca o va întâlni pe baschet ai CSU urmează re. Este un jucător tânăr, de mare lor că m-aş fi bucurat să ne regă­ Dacă nu va pleca acum, nu va fi Oţelului nu va mai vedea alte are deja mari probleme. Să vedem rusoaica Alisa Kleybanova, cinci zile pline. Începând perspectivă şi de mare valoare, sim mai puţini în 2010, adică mul­ însă nicio tragedie”, mai spune chipuri noi în această iarnă. cum mai rarefiem un pic lotul pen­ cea care a învins-o pe de astăzi şi până du­ cu un CV impresionant. Ar elibera ţi dintre ei să fie solicitaţi de alte Marius Stan, dar este clar că se Portarul Branko Grahovac, mijlo­ tru a avea 26-27 de jucători pentru Jelena Dokici. minică ei vor susţine un loc pentru alţi doi tineri în care cluburi, să se roage unii de noi să aşteaptă cât mai repede perfec­ caşul Răzvan Ochiroşii şi atacantul stagiul din Antalya”, a conchis şe­ HANDBAL. Antrenorul în fiecare zi câte o par­ ne punem bază - Samoel Cojoc le dăm drumul oferindu-ne bani tarea plecării internaţionalului Laurenţiu Buş - în afara tinerilor ful clubului dunărean. formaţiei feminine Oltchim tidă – toate găzduite şi Marian Cârjă, care în acest mo­ pe ei şi lor salarii mai mari decât de tineret. promovaţi de la echipa-satelit Rm. Vâlcea, Radu Voina, de Sala Sporturilor din a declarat că în Grupa a Constanţa. II-a principală echipa sa Primul meci are loc are parte de adversari astăzi – un joc restanţă Tudela a semnat cu Steaua Fotbalul gălăţean - la ora bilanţului dificili, fiecare grupare – cu Athletic Constanţa, având şanse la calificarea din Divizia B. Din 21 în semifinale. “Avem ad­ până în 24 ianuarie se Becali, Două serii cu trei lideri! versari puternici, dar noi vor disputa partidele trebuie să jucăm şi să ne primului turneu, în care calificăm. Fiecare echipă CSU va întâlni, în ordine, Pentru că fotbalul se află în va­ are şanse de calificare, nu Phoenix Galaţi, Poli Iaşi, în expectativă! canţă, ne-am permis un mic joc SERIA I e niciuna mai prejos. Nu CSU Asesoft II Ploieşti şi de cuvinte, spunând că avem trei 1. Mălina Smârdan 10 7 0 3 39-7 21 cred că putem avea parte Granitul Bucureşti. Finanţatorul Gigi Becali a de­ lideri în două serii. De fapt, nu sun­ 2. AS Cuca 10 6 3 1 34-16 21 de echipe mai uşoare, în * În organizarea clarat, ieri, că jucătorul american tem foarte departe de adevăr. Să 3. Voinţa Cişmele 10 6 0 4 24-13 18 această fază sunt calificate Clubului Şcolar Galaţi ur­ Josh Tudela (foto) a semnat ne explicăm. 4. Agrojor Jorăşti 10 5 1 4 37-26 16 cele de valoare”, a afirmat mează să se desfăşoare, deja un contract valabil pe trei Prima serie are, întradevăr, doi 5. Petrolul Schela 10 5 1 4 26-24 16 Radu Voina. Oltchim va la Galaţi, în finalul acestei ani cu FC Steaua, pentru 5.000 lideri, numai că departajarea – 6. Flacăra Pechea 10 5 1 4 22-20 16 întâlni în grupele principa­ săptămâni, meciurile pri­ de euro pe lună, urmând ca for­ conform regulilor jocului - se face 7. Viitorul Bereşti 10 5 1 4 22-24 16 le ale Ligii Campionilor pe mului turneu al Seriei B a maţia “roş-albastră” să parafeze la golaveraj. Până la urmă, totuşi, 8. Prutul Vlădeşti 10 5 1 4 20-24 16 HypoBank (Austria), Viborg 9. Victoria Băleni 10 4 1 5 15-26 13 Campionatului Naţional acordul dacă Mihai Stoichiţă avem de-a face cu doi lideri… ofi­ (Danemarca) şi Dinamo ciali. 10. Horincea Cavadineşti 10 2 0 8 12-40 6 Volgograd (Rusia), con­ de handbal pentru juni­ este mulţumit de el. “Am înţeles 11. Pescăruşul Oancea 10 0 1 9 8-38 1 oare mari (turneu amânat că Stoichiţă are o impresie foar­ Prima serie a început compe­ form tragerii la sorţi care a de la finalul anului trecut). te bună de american la prima tiţia cu 11 echipe, toate încheind avut loc la Linz. Din Grupa Aici urmează să se dispu­ vedere. Am făcut deja contract turul campionatului. Pe locul întâi Lucian Pătruţ (Cişmele) a fost sus­ tor Radu Sava) cu trei puncte în I principală fac parte Gyor, te partidele etapelor VIII cu el, pe trei ani. A semnat el, dar se află Mălina Smârdan – cu 21 pendat 2 ani şi amendat, pentru plus faţă de următoarea clasată. În Larvik, Krim şi HC Leipzig. - X, cap de afiş urmând a n-am semnat şi eu. Are 5.000 de de puncte şi plus 6 la „adevăr”, lovirea violentă a arbitrului; Emil şase etape s-a jucat fără cartonaşe VOLEI. Noul antrenor fi derbiul gălăţean, Oţelul euro pe lună şi la angajator e alb, ca şi a doua clasată – AS Cuca. Ifrosă (Jorăşti) – 6 etape suspen­ roşii – situaţie care reprezintă o al naţionalei feminine de (locul II) - C.S. Şcolar (lo­ n-am pus încă semnătură, când Departajarea este în favoarea pri­ dare pentru comportare violentă frumoasă performanţă. volei a României, sârbul cul I). Cum sala CSS nu vine de acolo îmi zice Stoichiţă mei formaţii, care are plus 31 la go­ faţă de conducătorul jocului; Aurel Şi totuşi, abaterile de la dis­ Darko Zakoci, şi-a pro­ este omologată pentru dacă punem ştampila sau nu”, a laveraj, faţă de numai 18 în contul Oană (Pechea) – trei etape sus­ ciplină nu au lipsit cu desăvâr­ pus să califice echipa ţării astfel de competiţii, or­ spus Becali. dar a fost refuzat de conducăto­ echipei din Cuca. Liderul este pre­ pendare pentru injurii şi tentativă şire. Meciul dintre echipele din noastre la Campionatul ganizatorii urmează să Patronul stelist a anunţat că a rii grupării din Gruia. gătit de instructorul Ion Stoica. de lovire. Munteni şi Piscu a fost întrerupt, European. „Ştiu că la stabilească unde va avea făcut o ofertă pentru atacantul Faţă de alte campionate, actua­ Au fost şi două jocuri contesta­ întrucât arbitrul a fost lovit vio­ ultimele Campionate loc turneul, alternativele celor de la CFR Cluj, Yssouf Kone, M. Chiriliuc la ediţie a avut mai puţine abateri te: Oancea - Pechea 0-3 şi Jorăşti lent de Ninel Dobrea, de la gazde. Europene echipa României fiind Sala „Siderurgistul” de la regulile fair-playului, în cinci – Schela 0-3, precum şi şapte Pentru isprava sa, Ninel va sta un a lipsit, iar aceste califi­ sau Sala Grupului Şcolar etape, de pildă, nu a fost arătat neprezentări la meciuri: Oancea an pe tuşă şi a plătit şi o amendă, cări sunt şansa noastră Metalurgic. niciun cartonaş roşu. Au existat, – trei, Pechea – două, Băleni şi în timp ce colegul său Florin Turcu să facem ceva frumos”, a * Astăzi se încheie Un interesant turneu pentru tenismenii veterani totuşi, unele abateri de la discipli­ Cavadineşti – câte una. a fost suspendat şase etape. Şi, un precizat Zakoci. Prima re­ turneul Campionatului nă – toate aspru sancţionate de Seria a II-a a început disputa lucru mai rar întâlnit: la meciul din­ prezentativă va avea baza Naţional de baschet Comisia de Disciplină şi Competiţii cu 12 echipe, dar a continuat cu 11, tre Negrileşti şi Independenţa s-a de pregătire la Constanţa, pentru juniori - Under „Cupa Arcada” a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buciumeniul retrăgându-se. dictat dublu forfait (???), ambele unde, în perioada 28-30 20, Phoenix LPS Galaţi (preşedinte Liviu Ciobotariu). Lider este Siretul Piscu (instruc­ echipe aflându-se în culpă. La sco­ mai, va susţine cel de-al având adversari pe CSS Începând de mâine şi până Sala TC ICMRSG (de la Turnul de rul de 1-0 oaspeţii au egalat, însă doilea turneu de calificare Constanţa, LPS Olimp duminică, 24 ianuarie, Galaţiul va Televiziune) şi Sala „Dunărea” (din jucătorii echipei gazdă l-au împie­ la „Europene”. Primul tur­ Focşani şi CSS Unirea găzdui un interesant turneu de te­ Valea Grădinii Publice). SERIA A II-A dicat pe arbitru să valideze golul; neu va fi găzduit de Belgia. Iaşi. În aceeaşi locaţie nis pentru sportivii veterani. Timp Organizatorii anunţă că în­ 1. Siretul Piscu 10 7 1 2 27-12 22 după această infracţiune, oaspeţii “Tricolorele” fac parte din – sala Liceului Sportiv de patru zile amatorii sportului scrierile celor interesaţi se pot 2. Unirea Cosmeşti 10 6 1 3 31-17 19 au părăsit şi ei terenul, fiind şi ei Grupa E de calificare la CE, - urmează să se desfă­ alb, de vârsta a doua şi a treia – din face la Baza Sportivă „Dunărea” 3. Victoria Independenţa 10 6 1 3 20-20 19 penalizaţi, deşi aveau victoria (cu alături de Belgia, Slovenia şoare, în continuare, şi Galaţi şi din cluburile din ţară - se sau la telefoanele: 0740150678 şi 4. Viitorul C. Negri 10 6 0 4 39-14 18 3-0) în mână. şi învingătoarea dintre turneul Diviziei B, com­ vor întrece cu ardoare pentru o 0236462695. 5. Recolta Munteni 10 5 2 3 21-24 17 Trei echipe au „marcat” la ca­ Suedia şi Danemarca. petiţie la care va partici­ poziţionare cât mai bună în clasa­ Turneul din aceste zile, de la 6. Avântul Matca 10 4 3 3 22-13 15 pitolul neprezentări: Negrileşti – SCHIMBARE. pa şi a doua echipă a C.S. mentele finale. Iată şi categoriile Galaţi, este organizat de Asociaţia 7. Avântul Drăgăneşti 10 5 0 5 22-23 15 două, Nămoloasa şi Barcea – câte Tehnicianul echipei de Universitatea Galaţi. de vârstă: 35, 40, 45, 50, 55, 60 şi Judeţeană de Tenis şi Arcada 8. Siretul Nămoloasa 10 4 1 5 26-40 13 una. volei feminin Dinamo * Gălăţeanul Artur peste 65 ani în proba de simplu, Company, sub egida Federaţiei 9. Olimpia Barcea 10 2 3 5 8-13 9 Alăturat vă prezentăm clasa­ Bucureşti, Marian Culicovschi a avut o evo­ 35 şi 50 ani în cea de dublu. Române de Tenis. 10. Tineretul Negrileşti 10 2 1 7 15-28 7 mentele celor două serii. Constantin, şi-a prezen­ luţie bună şi a obţinut Meciurile vor fi găzduite de Gh. Arsenie 11. Zorile Griviţa 10 0 1 9 6-42 1 Gh. Arsenie tat demisia, urmând să un rezultat pe măsură antreneze o echipă din în turneul de dublu al Luxemburg. În locul său, Campionatului Naţional de pregătirea formaţiei individual de tenis de La închiderea ediţiei din Capitală se va ocupa iarnă din Capitală – ca­ Adrian Radu, fost antrenor tegoria juniori Under şi la CSU Metal Galaţi. 16. Culicovschi (C.S.M. PATINAJ. Multiplul Dunărea Galaţi), făcând Doar un meci de palmares... campion rus de patinaj pereche cu Alexandru artistic, Evgheni Pluşenko, Buzelan (CSS LPS [ Fakro Muszyna - CSU Metal 3-0, dar echipa noastră era deja calificată pentru faza următoare a revine pentru prima oară Constanţa) a trecut de Champions League, la volei feminin după patru ani într-o com­ petiţie de anvergură, fiind Apostol/Tatomir, Onţică Aflate pentru al doilea an con­ Meciul nu a început prea bine conectate la tensiunea jocului! Tocko, Mira Golubovici, Jelena vedeta Campionatului /Szekeli şi Olteanu secutiv în competiţia europeană pentru gălăţence, gazdele adju­ Şi în următorul set fetele noas­ Alajbeg, Daiana Mureşan, Nneka European din capitala / Râşcu. Perechea supremă, campioanele de la CSU decându-şi primul la o diferenţă tre s-au aflat pe linia evoluţiilor Onyejekwe – Suzana Cebici (li­ Estoniei - Tallin, compe­ Culicovschi/Buzelan a ce­ Metal au încheiat meciurile din apreciabilă: 25-17, după o dispută anterioare, polonezele dominând bero). Au mai evoluat: Alexandra tiţie care se desfăşoară dat un singur meci când, Grupa D, ieri seară, în deplasare. inegală: 5-3, 10-3, 13-6, 18-8, 22-14. disputa – în teren şi la fileu. Şi, în Trică şi Sabina Miclea. în această săptămână. în finală, au fost învinşi de Elevele lui Zoran Terzici (substitu­ Cu totul altfel au stat lucrurile aceste condiţii, scorul a „curs” fi­ * Celălalt joc al Grupei D, în­ În concursul masculin, Florin Boboc/Ştefan Vinti it, pentru acest meci, de Branko în setul următor. Fetele noastre resc: 5-5, 8-5, 12-6, 16-9, 19-10, 21- tre Asystel Novara şi Zarechie Pluşenko - dublu meda­ (Clubul Copiilor Piteşti/ Kovacevici!) au întâlnit-o pe Fakro au debutat foarte bine, atitudine 13, 23-14 şi 25-15. Odintsovo, s-a disputat după în­ liat olimpic, triplu cam­ Duafora Mediaş) cu 6-1, Muszyna – echipă pe care anul tre­ pe care au menţinut-o şi în con­ Chiar cu această înfrângere – chiderea ediţiei noastre. pion mondial şi multiplu 6-4. cut o învinseseră, chiar pe terenul tinuare: 3-0, 6-2, 8-3, 12-6, 14-8 în care, credem, că nu a primit-o cu Cele 12 echipe – plus cea care campion al Europei - îi are * Meciul de handbal, lor – cu un sec 3-0, iar în turul actu­ favoarea lor. Considerând că au prea multă plăcere - CSU Metal va organiza turneul final – îşi vor drept principali adversari al echipelor feminine alei ediţii, cu 3-1. rezolvat problema, oasptele o lasă este calificată mai departe şi aş­ afla adversarele mâine, când, la pe francezul Brian Joubert Oţelul Galaţi şi Dunărea Meciul de ieri seară nu mai pre­ mai moale, situaţie de care profită teptă ca sorţii să-i stabilească vii­ Luxemburg, va avea loc tragerea şi pe elveţianul Stephane Brăila, din Liga Naţională zenta niciun fel de interes în ce polonezele, care nu s-au lăsat invi­ torul adversar. la sorţi. Meciurile acestei a doua Lambiel. La concursul care – anunţat iniţial a se dis­ priveşte calificarea, ambele echipe tate la joc. Iată cum au evoluat lu­ Meciul de ieri seară a fost arbi­ faze a Ligii Campionilor vor avea începe astăzi participă şi puta mâine, la Galaţi având deja asigurată prezenţa în crurile: 15-20, 18-20, 21-21 şi 25-21. trat de Andre Jungen (Germania) loc între 9-11 februarie turul, re­ patinatorul român Zoltan – va avea loc sâmbătă, faza următoare a Ligii Campionilor. Au pierdut un set pe care l-au avut şi Mikhaylo Melnik (Ucraina). spectiv 16-18 februarie returul. Kelemen. de la ora 11.00, în Sala Poate doar pentru locul ocupat în în mână. Aşa se întâmplă când ju­ Echipa Galaţiului a jucat în Gh. Arsenie Rubrică realizată de „Siderurgistul”. clasamentul grupei. cătoarele nu sunt în permanenţă formula: Milena Sadurek, Olga M. Chiriliuc Gh. Arsenie ARHIVA "V.L."M. Chiriliuc Astăzi şi mâine, la Galaţi - hochei de calitate... La Patinoarul Artificial se vor disputa încă două partide din Campionatul Naţional de hochei pe viaþa gheaţă pentru seniori. În Divizia A , C.S.M. Dunărea joacă astăzi, de la ora 17,00, şi mâine (16,00) în compania multiplei campioane naţionale Steaua Bucureşti. ‘’Vor fi două meciuri foarte interesante, în care bucureştenii sunt favoriţi. Dar, ţinând cont de faptul că la Dunărea joacă rutinaţii Cătălin ] Geru, Andrei Nuţu şi Viorel Radu - ani de zile echipieri cu campionii, în timp ce la Steaua evoluea- ză tinerii Leonard Pascaru, Nicuşor Luşneac şi Adrian Irimia, descoperiţi şi promovaţi de gruparea noastră - cred că meciurile pot fi echilibrate’’, ne-a declarat antrenorul principal al gălăţenilor, Ion Bălăneanu. Sp rt Miercuri, 20 Ianuarie 2010 Gh. Arsenie v i a ţ10 a l i b e r ă

www.viata-libera.ro FOTBAL Pregătirile de iarnă FOTBAL INTERNAŢIONAL Zico, demis de la Olympiakos FCM Dunărea Clubul Olympiakos l-a de- mis pe antrenorul brazilian Zico din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă. “Clubul a încheiat colabo- rarea cu Zico. Echipa va fi preluată în perioada urmă- toare de Bozidar Bandovici joc a urcat la munte şi Andreas Niniadis”, se arată ] Începând de ieri, echipa de eşalon doi se pregăteşte la Poiana Braşov într-un comunicat oficial al ] La revenire, după câteva zile petrecute la Galaţi, elevii lui Viorel Tănase vor pleca în Bulgaria, formaţiei. Bandovici (în vâr- stă de 40 de ani), a mai fost

ca în Staţiunea Albena de pe Litoralul ţării la sud de Dunăre ] La pregătiri iau parte 27 de jucători... antrenor interimar şi înainte

Viaþa Gh. perioadă de „încărcare a baterii- pus acumularea a cel puţin 35 de de venirea brazilianului. Zico Arsenie lor” să fie cât mai judicios folosită. puncte. „Avem un lot bun, cu bă- Viorel Tănase (56 de ani) a preluat formaţia [email protected] Cele zece zile din Poiană (până pe ieţi valoroşi – completat de câţiva din Grecia acum patru luni,

[email protected] un antrenor

După o pregătire de şapte zile 28 ianuarie) vor fi foarte grele, dar jucători tineri, dornici de afirmare Novac Florin foto tânăr care în locul lui Temuri Keţbaia. la Galaţi, FCM Dunărea a urcat, ieri, pregătirea este absolut necesară. – cu care sperăm să ne îndeplinim doreşte la munte. În prima fază au avut loc În această perioadă se va pune ac- obiectivele”, ne-a declarat tehnici- performanţă Blat la Cupa Africii? antrenamente de reacomodare a centul pe pregătirea fizică, pe dez- anul gălăţean. organismului la efort, „pigmentat” voltarea rezistenţei şi forţei. În fina- La revenirea din Poiana Braşov, partide: cu CF Brăila (liderul primei şi Eugen Baştină îl au la dispozi- Federaţia de Fotbal din cu vizite la Cabinetul de Medicină lul sejurului braşovean este posibil Tase şi elevii săi vor rămâne doar serii a Ligii a III-a) şi Unirea Urziceni ţie: Mindileac, Posteucă, Vlasie Mali a făcut un protest oficial Sportivă, pentru efectuarea obiş- şi un joc de verificare – aceasta în câteva zile acasă, după care se vor – în datele de 17 şi 20 februarie. Pe – Cristescu, Bozean, Marin, Emil către Confederaţia Africană nuitului control medical la început funcţie de starea terenurilor din deplasa pe Litoralul bulgăresc. În 27 februarie va debuta returul, în Cristian, Agache, Velescu, D. de Fotbal, deoarece conside- de sezon. oraşul de la poalele Tâmpei. perioada 2-13 februarie, în staţiu- prima partidă dunărenii primind Popescu, Cristea, Cucu, Jecu, ră că meciul dintre Angola şi Aflată pe locul al treisprezece- În retur, Dunărea are progra- nea Albena va avea loc un canto- vizita „lipovenilor” de la Delta Cioinac, V. Munteanu, Petrescu (de Algeria (scor 0-0) a fost unul lea, cu numai 20 de puncte, dună- mate 9 meciuri pe propriul teren nament intens, cu nu mai puţin de Tulcea – echipă care în tur s-a im- la Cetatea Tg. Neamţ), Bica, Ioviţă, strategic, pentru ca ambe- renii sunt conştienţi că misiunea şi 8 în deplasare. Pentru a evada şase jocuri de verificare. pus cu scorul de 3-0. Huhulea, State, Adamache, Eni, le echipe să se califice mai lor în retur nu va fi deloc uşoară. din apropierea zonei fierbinţi, an- În perioada precompetiţională, Iată lotul actual al FCM Patrichi, Cârjan, Enache, Făscăşanu departe la Cupa Africii. În De aceea, sunt hotărâţi ca această trenorul echipei gălăţene şi-a pro- FCM Dunărea va mai susţine două Dunărea, pe care Viorel Tănase şi Grosu. scrisoarea trimisă, FMF sus- ţine că atitudinea celor două echipe încalcă Regulamentul Între vestiar şi gazon FIFA privind etica şi fair-play- ul. Fundaşul algerian Hameur Patricia Ţig - campioană Bouazza susţine că echipa sa a încercat să câştige, partida la tenis junioare Priorităţile patronului Copos fiind una corectă. [ Acţionarul majoritar al FC [ Primarul municipiului Iaşi - West Bromwich Albion, Gabriel Henry, Patricia Ţig (Clubul de Tenis ICMRS Galaţi) - numărul 9 în Rapid, George Copos, susţine Gheorghe Nichita şi 50 de consi- Tamaş, a fost desemnat, ieri, de că- nesancţionat de FIFA luna decembrie în clasamentul naţional la juniori - Under 16, a că priorităţile grupării giuleştene lieri locali şi judeţeni au fost che- tre presa britanică, printre cei mai debutat strălucit în noul an, câştigând turneul de la Bucureşti în această pauză competiţiona- maţi la DNA pentru a da explicaţii buni jucători ai partidei pe care Comitetul Disciplinar al şi devenind campioană naţională de iarnă la această categorie lă sunt transferurile mijlocaşilor cu privire la sumele de bani alo- formaţia sa a încheiat-o la egalita- FIFA a decis că nu există “ni- de vârstă. Patricia, elevă a antrenorului Marian Dimulescu, le-a Dacian Varga, Ilie Iordache şi a cate în ultimii ani pentru susţine- te (scor 2-2), în deplasare, în com- ciun temei legal” pentru a lua învins, în cinci partide, pe Ioana Dumitrescu (Bacău), Ştefania unui atacant. rea Clubului Poli Iaşi şi a sportului pania liderului din Championship o măsură faţă de atacantul Hristo (Iaşi), Elena Cadâr (Olimpia), Teodora Ardeleanu („Mircea [ Preşedintele Stelei, Valeriu ieşean. - Newcastle United. Thierry Henry în urma hen- Eliade”) şi, în finală, cu 6-1, 2-6, 7-5, pe Simona Ionescu („Mircea Argăseală, a declarat că angaja- [ Campioana României, [ Atacantul lui Internazzionale ţului comis în meciul retur al Eliade” Bucureşti). Gălăţeanca s-a clasat foarte bine şi la dublu, mentele jucătorilor Krum Bibişkov Unirea Urziceni, a învins, în Milano, Zlatan Ibrahimovici, a barajului pentru calificarea [ unde a jucat finala, pe care a cedat-o în trei seturi, alături de şi Rafal Grzelak vor fi reziliate în Turcia, formaţia rusă de primă ligă fost desemnat, în cadrul Galei la CM-2010, dintre Franţa şi Maria Panaite (Palatul Copiilor Piteşti). cursul acestei săptămâni, iar cei Tom Tomsk (scor 1-0), într-un meci „Oscarurile Fotbalului Italian”, Irlanda, din 18 noiembrie De remarcat că Patricia a venit foarte „montată” la acest doi îşi vor primi toate drepturile amical care a reprezentat debutul cel mai bun fotbalist din Serie A. 2009. Preşedintele Federaţiei turneu de la Bucureşti, după un turneu de două săptămâni salariale restante. antrenorului israelian Ronny Levy Antrenorul lui Internazzionale, Franceze de Fotbal, Jean- efectuat în Suedia (sponsorizată de Mihai Humă - Arcada SA). [ Mijlocaşul ivorian al echipei pe banca ialomiţenilor. Jose Mourinho, a fost desemnat Pierre Escalettes, a catalo- În Suedia a participat la două turnee Under 18, la ultimul - cel Dinamo, Djakaridja Kone, a pre- [ Antrenorul român Constan­ cel mai bun antrenor din Italia, iar gat drept “logică” decizia de la Vasteras - clasându-se pe locul III la simplu şi jucând fi- cizat, ieri, că formaţia din Ştefan tin Gâlcă a fost demis de la con- Julio Cesar - cel mai valoros portar. FIFA: “Că Thierry Henry nu nala, alături de Elena Enache (Steaua Bucureşti), în proba de cel Mare nu are nicio datorie faţă ducerea echipei Almeria B, din Un alt jucător de la Inter, Diego va fi sancţionat nu e deloc dublu. de el. Nu s-a prezentat la vizita me- liga a patra spaniolă, decizia fiind Milito, a fost desemnat preferatul surprinzător, este un lucru Patricia Maria Ţig, este elevă în clasa a IX-a C (diriginte dicală şi la primele antrenamente luată după o şedinţă a Consiliului fanilor. logic”. Bogdan Silion) a Liceului cu Program Sportiv Galati. Patricia primind trofeul de la Ruxandra din cauza unor probleme pe care de Administraţie a clubului. Gh. Arsenie Dragomir, preşedintele Federaţiei Române le-a avut cu impresarii săi. [ Fundaşul român al echipei M. Chiriliuc M. Chiriliuc de Tenis

Nou-născuţi 19.01.2010

1. Crăiţă Cosmina Maria 2. Hotnog Alexandru 3. Antohi Eduard Ştefan 4. Caloian Ionela Maria 5. Baboi David Ionuţ 6. Păcuraru Darius Ştefan 7. Fluture Andrei Daniel 8. Grigore Andrei Mario 9. Ivanov Bianca Elena 10. Lupu Aleesia Valentina 11. Zanfir Tiberiu Adrian 12. Bălan Andreea Alexia 13. Slabu Cristina Ştefania 14. Dediu Sara Ioana

Prestãri Servicii

• REPARAŢII FRIGIDERE, CONGELATOARE, MAŞINI SPĂLAT AUTOMATE, DOMICILIUL CLIENTULUI, GARANŢIE. 0236496406, • Filmări video, DVD, muzică nunţi (DJ), • Echipă cu experienţă (antialcoolici) • Termopane aluminiu, PVC (5 ca- • Montez centrale, instalaţii sanita- • ###Balast### nisip, zgură, pă- • Montări, reglări, reparaţii, ante- 0722421075, 0741984870. fotografii. 0744533119, www.nentory.ro. execută zugrăveli, rigips, faianţări, mere), preţuri minime, gratuit plase re, reparaţii. 0742427125. (005963/ mânt, 30 t. Tel. 0758944020. (006685/ ne satelit. 0764681623. (002998/ (006611) (006770/NC-437) şape, tencuieli,izolaţii polistiren,inst. ţânţari. Tel. 0236417280, 0744421650. NC-227028) NC-229191) NC-229787) • Decoraţiuni baloane cu heliu, huse sanitare, apartamente, case la cheie. (0090020/NC-206718) • Muzică nunţi, formaţie +DJ. • Construcţii structuri lemn, case, tera- • Executăm construcţii, amenajări, ter- scaune. 0744533119, www.nentory.ro 0740536715. (006520/NC-158992) • ###Repar televizoare### color, ra- 0746254831. (002393/NC-227909) se, mansarde, foişoare, garduri, garaje. mopane, instalaţii sanitare şi termice. (006770/NC-439) • Reparaţii maşini spălat, frigidere, pid, garanţie, la domiciliu. 0766327431, • SC execută tâmplărie aluminiu şi 0744395480. (002814/NC-229204) Tel. 0757054880. (0090097/NC-229812) • Filmări, fotografii, decoraţi- • Echipă executăm orice tip de ame- uni nunţi: www.konvio.ro. • Amenajări spaţii comerciale, balcoane, domiciliu, garanţie. 0769123315, 0746983030, 0236320318. (0090128/ PVC, preţuri avantajoase. 0751036762. • Echipă de profesionişti execută con- apartamente, zugrăveli, confecţii me- 0770508663. (006611/NC-161483) NC-207719) (0084965/NC-228154) strucţii vile, case, amenajări int., ter- najări interioare. Tel. 0752546567, Tel. 0741438122. (01/10/bc/26/ 0749773400. (003024/NC-229939) NC-188295) talice, pereţi rigips, gresie. 0742111307. • Jaluzele, rulouri exterioare, consul- • ###Reparaţii aer condiţionat###, • Echipă execută lucrări de amenajări moizolaţii şi hidroizolaţii. 0756983606. (0084967/NC-3330) tanţă gratuit, montaj profesional. montaj, vânzare 24 ore. 0744105096, interioare, instalaţii, tâmplărie PVC, Al (006749/NC-229401) • Execut puţuri forate şi denisipări. • Parchetar autorizat montez, raşche- 0747847652, 0748960103. (003030/ • ###Decupaje### pereţi +transport, 0236436785, 0722248732, 0741793039. 0766105096. (0090128/NC-207720) cu geam termopan, totul la termen. NC-229943) confecţii porţi, garduri. 0742111307. (0083884/NC-184444) • Reparaţii frigidere, congelatoare, Tel. 0755385459 sau 0760439765 echi- tez parchet clasic, maşini profesiona- le, garanţie. 0752973208. (0090078/ • Execut puţuri forate adâncime 60 m, (0084967/NC-80118) • Electrician autorizat execut, re- maşini spălat automate, domiciliu, pa. (006408/NC-228374) preţ 140 lei negociabil. Tel. 0752787720. • Cameraman cu experienţă, absol- NC-229417) • ÎNFIINŢĂRI SOCIETĂŢI, per- par, modific instalaţii. 0746045199. garanţie. 0741523857, 0236334137. • Lucrări rigips, parchet, lambriuri. Tel. • Filmări, fotografii, formaţie, DJ nunţi, (006923/NC-229992) vent facultate regie-film, filmez nunţi. (003098/NC-199025) (006217/NC-209727) 0766331448, 0757016799. (002624/ • Parchetar raşchetez, şlefuiesc, mon- soane autorizate, modificări sta- 0723239187. (0084986/NC-85129) botezuri, profesionişti, avantajos. tute. 0336802397, 0744124925. • ###Echipă executăm:### zidă- • Decupaje, demolări, spart ziduri, NC-228677) 0747127232, 0747526910. (002896/ tez, scule profesionale. 0745636418. • Electrician autorizat execuţii, reparaţii, rii, tencuieli, glet, var, termoizolaţii, găuri hote, scule profesionale. • Executăm instalaţii sanitare, electri- (0090214/NC-230097) (0090203/NC-223074) dosare "Electrica". 0741114619. (003288/ NC-229440) tencuieli decorative, tavane-pereţi 0756780318. (007010/NC-214145) ce, amenajări interioare, glafuri, faian- • Parchetar. Maşină cu aspiraţie. • Echipă profesionişti, asigurăm muzi- NC-90050) rigips, gresie-faianţă, confecţii meta- • Transport marfă 2 t . 0741056053. ţări, parchetări, termopane, izolaţii. că nunţi, botezuri, aniversări (formaţie • Electrician autorizat - execuţii, repa- 0744162561, 0236464518. (002942/ lice de orice tip, tâmplărie aluminiu (006397/NC-218144) 0741682817, 0236425202. (006544/ NC-229599) sau calculator). 0745370349. (003126/ raţii, proiecte "Electrica", automatizări NC-230184) porţi, interfoane. 0726534069. (003288/ şi PVC, mobilă pal- modele deosebi- • Montăm, raşchetăm, recondiţionăm NC-228683) • Case la roşu, teren proiect, aprobări, te, apartamente la cheie.Referinţe, parchet clasic, maşini profesionale cu • Filmări video, DVD, fotografii, muzică manoperă, materiale 200.000 lei. Tel. • Executăm lucrări de amenajări: pla- NC-90102) cări faianţă, gresie, rigips, zugrăveli, • REPARAŢII FRIGIDERE, COMBINE garanţie.###Posibilitate rate fixe, aspiraţie Italia. 0744694623. (006340/ DJ. 0744657441. (002646/NC-228805) 0751794495. (002954/NC-229682) • TRACTĂRI AUTO NON -STOP. TEL. • Executăm amenajări interioare de spart pereţi, zidării, tencuieli, instalaţii 0751018696. (0090222/NC-230298) FRIGORIFICE, congelatoare, lăzi şi vitri- fără dobândă. 0751.086.895### NC-224470) • Demontez pereţi, dau găuri de hotă, ne frigorificeDOMICILIUL CLIENTULUI, (07/09/td/08/NC-204251) • Transport marfă 1 leu/ km. Tel. dau găuri D =6-35. Tel. 0741520316. orice tip, rugăm seriozitate, negociabil. sanitare şi electrice. Tel. 0743386812. GARANŢIE. 0740167887, 0720256788, 0745900592. (005806/NC-226483) (002820/NC-229189) Tel. 0754605930. (002992/NC-229772) (003103/NC-230195) RDS 0770764732.ARHIVA (0090217/NC-112909) "V.L."

euro 21 RON Cartela Vodafone 4 euro 32 RON Cartela Vodafone 6 50 RON Cartela Vodafone 10 euro 20 [ Im oMiercuri, b 20i Ianuariel 2010i a r e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ a11 l i b e r ă

Vânzări apartamente 4 dec. Ţig. I, et. 8/10, ultramodern, mobilat ‑ 130.000 E neg. 4 cam. M19, p/4, pretabil cabinet, îmb. ‑ 240.000 lei neg. Gars.Ţig. I, et. 3/4, la cheie, modern ‑ 82.000 lei neg. 4 dec. M20, et. 10/10, CT, p, f, g, termopan, 2 WC, iz. nouă ‑ 200.000 lei. Gars.Ţig. I, et. 12/12, balcon, la cheie ‑ 85.000 lei Gars. Port, p/7, simplă, posib. baie ‑ 45.000 lei neg. Vânzări case şi terenuri Gars.Ţig. II, et. 5/7, balcon, termop., g, f, p ‑ 90.000 lei neg. Casă în Galaţi, ST - 525 mp, SC - 120 mp, BCA, toate utilităţile - 60.000 E neg. 1 cam. Ţig. I, p/4, bl. mixt, pt. spaţiu com. ‑ 95.000 lei neg. DN 25, loturi de casă – 30 E/mp neg. 1 cam. Micro 20, et. 3/8, simplu, liber, 42 mp, bl nou ‑ 135.000 lei neg. DN 26, St‑ 1000 mp, D‑20 m, toate utilităţile – 35 E/mp neg. 1 cam. Port, et. 1/4, bl. mixt, f, g, p, contoriz. ‑ 120.000 lei neg. Vânători, S‑1120 mp, D‑35 m ‑ 15 E/mp neg. 2 circ. Micro 17, et. 4/4, iz. nouă, la cheie ‑ 130.000 lei neg. Vânători, S‑700 mp, D‑17 m, intravilan – 34 E/mp neg. 2 dec. Micro 18, et. 2/10, termop., f, g, p, AC ‑ 180.000 lei neg. Gârboavele, S‑3.500 mp ‑ 8 E/mp neg. 2 dec. Centru, et. 4/4, iz. nouă, simplu – 180.000 lei neg. Zătun, S‑36.000 mp ‑ 1 E/mp neg. 2 sdec. Ţig. II, et. 4/9, ultralux, la cheie – 60.000 E neg. Smârdan, S‑50.000 mp, D‑95 m, lângă cartierul nou – 15 E/mp neg. 2 dec. IREG, et. 2/4, simplu, spaţios – 185.000 lei neg. Odaia Manolache, S‑2000 mp, D‑30 m, intravilan – 25 E/mp neg. 2 dec. PC, et. 2/8, bloc nou, la cheie, 65 mp ‑ 58.000 E neg. Vânători, intravilan, S‑1000 mp, D‑20 m ‑ 35 E/mp neg. 2 sdec. Maz. I, p/4, ext. cu autorizaţie ‑ 165.000 lei neg. Costi, ST‑825 mp, D‑22, toate utilităţile, str. Liliacului ‑ 30 E/mp Vânători, St‑1100 mp, D‑17 m, intravilan, stradal ‑ 45 E/mp neg. 3 dec. Doja, et. 4/4, la cheie, ultralux – 185.000 lei neg. 3 sdec. Micro 16, et. 2/4, simplu, curat, contorizat ‑ 175.000 lei neg. Închirieri apartamente 3 dec. Micro 13, et. 4/4, iz. nouă, CT, termop., 80 mp ‑ 170.000 lei neg. 3 dec. Doja, et. 1/4, la cheie, ultramodern ‑ 65.000 E neg. Gars. Ţig. I, parter, pt. birou, nemob. – 150 E/lună neg. 3 dec. Siderurg., et. 2/4, 2 băi, 3 balc., simplu ‑ 52.000 E neg. 2 dec. Mazepa I, p/10, pt. birouri, la cheie ‑ 250 E/lună neg. 3 dec. Micro 17, et. 1/8, bloc nou, 2 băi, simplu, spaţios ‑ 67.000 E neg. 3 cam. Micro 38, et. 1/4, mobilat, utilat, curat ‑ 150 E/lună neg. 3 sdec. Micro 19, et. 3/4, termopan, um, p, g, f – 37.000 E neg. 3 dec. I.C. Frimu, et. 1/10, buc. mob., la cheie ‑ 250 E/lună 3 sdec. Ţig. II, et. 3/4, CT, AC, termopan, iz. ext. – 55.000 E neg. 3 dec. PC, et. 7/7, iz. nouă, amenajat lux – 75.000 E neg. 4 dec. Maz. II, p/4, ideal birouri - 1.200 RON/lună 3 dec. PC, p/4, simplu, balcon, liber ‑ 70.000 E neg. 4 dec. Ţig. I, et. 4/8, mobilat, utilat, curat ‑ 1200 lei/lună 3 dec. Micro 19, et. 2/10, 2 băi, amenajat, CT ‑ 53.000 E neg. 3 cam. Maz.I, et. 3/4, ultralux, mobilat, utilat, nou – 100.000 E neg. Pentru mai multe oferte 3 dec. M 39A, la cheie, parţial mobilat, CT – 65.000 E neg. vă aşteptăm la sediul agenţiei. 4 dec.Ţig. I, et. 4/8, contorizat, curat ‑ 300.000 lei neg.

• Vând garsonieră etaj 1 şi loc de veci, • Vând ap. 1 cam. PS-uri, 6/7, îmbună- • Apartament de lux, 2 camere Mazepa • Vând apartament 2 camere par- • Pf vând apartament Micro 20, 54 mp. Vânzãri Eternitatea. 0742005072 (01/10/td03/ tăţit, 120000 lei. 0745057309. (003079/ 1,R-uri,etaj 4/10, complet mobilat ter, Centru. 0744793542. (003259/ Tel. 0746189965. (007244/NC-230952) NC-230915) NC-230037) Vânzãri şi utilat, 0744628115 sau www.cii.ro NC-230795) • Vând urgent apartament 2 camere, • Vând garsonieră zona Port. Tel. • Vând o cameră Mazepa I. Tel. (01/10/td09/NC-230539) • Vând apartament două camere îmbunătăţiri, bl. D1, Ţig. I negociabil. Garsoniere 0751101654. (003355/NC-230965) 0742846233. (007005/NC-230248) • 2 camere Ţiglina 1, PS11, et. 3. Ţiglina I. Tel. 0745075709, 0755949359. Tel. 0741450728. (007242/NC-230953) • Vând garsonieră. Tel. 0758751625. • Vând apartament 1 cameră, Mazepa I. 2 camere 0756323899. (003230/NC-230575) (003304/NC-230804) • Vând apartament 2 camere. Tel. • Micro 19, etaj 3, liberă, st =20 mp, (003316/NC-230967) Tel. 0733080529. (003194/NC-230432) • P.f. vând ap. 2 cam. Micro 20, et. 2, • 2 cam. dec., Micro 13B, 3/4, îmb., zonă 0743020567. (007241/NC-230954) 62000 lei. 0747708566. (01/10/bc/7/ • Vând sau schimb garsonieră A-uri cu • Vând ap. 1 cameră, 37 mp, în Lieşti. • ###Vând### ap. 2 cam. Ţiglina I, str. supr. 56. Tel. 0742113935. (007117/ liniştită, neg. 0752643781. (003312/ • Pf vând apartament Micro 14, 2 NC-229849) apartament 3 camere +diferenţă. Tel. Tel. 0745287610. (003206/NC-230471) Saturn, D3, etaj 1, neamenajat, exclus NC-230578) NC-230825) camere, p/4, preţ 160.000 neg. Tel. • Vând garsonieră zonă ultracentra- 0755832166, 0762262422. (003344/ • Persoană fizică vând apartament 1 agenţii. Tel. 0741682875. (0090064/ • Vând apartament 2 camere • 2 cam. simplu, curat, etaj intermediar. 0751592389. (007232/NC-230955) lă, preţ 140000 lei negociabil. Tel. NC-231000) cameră Mazepa 1, etaj 4/4, 120000 lei NC-229026) zona Două Babe. Tel. 0741915473, 0726787528. (01/10/bc/8/NC-230857) • 2 decomandate Micro 16, etaj 2, sim- 0770647181. (006900/NC-229942) • Ţiglina I, A2, îmbunătăţiri, semi- negociabil. Tel. 0729990919. (007058/ • Siderurgiştilor, 2 balcoane, st =56 0748295783. (007108/NC-230603) • Proprietar vând ap. 2 camere dec., plu, 31000 euro. 0752826194. (01/10/ • Vând garsonieră Micro 40. Tel. mobilat, 80000 lei. Tel. 0741236006. NC-230590) mp, simplu, 130000 lei. 0747708566. • 2 camere decomandate, 100000 parter, Agenţia de Voiaj, ideal pentru bc/3/NC-231012) 0740957264. (003052/NC-229988) (003362/NC-231044) • Centru, liber. 0722474836. (010/10/ (01/10/bc/7/NC-229848) cash, negociabil. Tel. 0744146648. spaţiu comercial. Tel. 0735845290. • Vând 2 semidecomandate Ţiglina 2, • Îmbunătăţită, liberă. 0749505961. • VAND GARSONIERA TIGLINA gc/08/NC-230618) • Vând 2 dec., Turn Televiziune sau (007121/NC-230610) (003324/NC-230863) etaj 1, termopan, gresie, faianţă, 36000 (01/10/gc/08/NC-230616) 1 I6 ETAJ 5 80000 NEGOCIABIL • Aviaţie, curat. 0747317879. (010/10/ schimb cu 3 dec. 0749283821. (003042/ • Decomandat, curat, 140000. • Ţiglina, 54 mp, 120000 lei. E negociabil. 0769258513. (01/10/bc/9/ • Dunărea, curată. 0733131480. (01/10/ TELEFON0751072908 (SMS/ gc/08/NC-230619) NC-229973) 0755155751. (010/10/gc/08/ 0753673024. (01/10/bc/5/NC-230883) NC-231015) gc/08/NC-230617) NC-231061) • Dunărea, îmbunătăţit, 90000. • Vând apartament 2 camere, Micro NC-230621) • Vând 2 camere decomandate, 60 • Vând 2 decomandate Mazepa, etaj 1, • Vând garsonieră Ţig. I, bl I7, et. 3, 0755906973. (010/10/gc/08/ 13B. 0722312428. (006985/NC-230176) • Simplu, curat, 85000. 0755155751. mp, bloc 2003, et. 4/8, îmbunătăţit, curat, 39000 E negociabil. 0723136361. renovată total, 85.000. 0745356133, NC-230620) • 2 decomandate, I.C. Frimu, 55 mp, (010/10/gc/08/NC-230622) 215000 lei negociabil. Tel. 0732190953. (01/10/bc/9/NC-231016) 0742149466. (003244/NC-230785) Vânzãri • Vindem apartamente cu una came- proprietar. 0766644724. (003097/ • Apartament lux. 0755355229. (010/10/ (007221/NC-230890) • Vând 2 decomandate Piaţa Centrală, • Garsonieră I.C.Frimu, etaj 2, 70000 ră absolut noi, diferite zone ale ora- NC-230193) gc/08/NC-230623) • Vând 2dec., Micro 20, 54mp, T, UM, etaj 4/7, 70 mp, 195000 lei. 0749859761. Mica Publicitate neg. 0746474992. (01/10/bc/7/ şului 80.000-150.000 lei. 0751183601, • Vând 2 camere, zonă bună, etaj in- • Vând 2 decomandate, et. 2, supra- simplu, 155.000lei. 0740.273.879 (01/10/bc/9/NC-231017) NC-230839) 1 cameră 0751183602. (0090241/NC-230800) termediar. Tel. 0758334695. (007005/ faţă mare. Tel. 0762293243. (007186/ (01/10/td03/NC-230916) • Vând 2 camere, urgent, zonă bună. • Garsonieră de vânzare. Tel. • Apartament zona Potcoava, 38 mp. NC-230251) NC-230767) • SC vinde apartamente cu 1 şi 2 0766275318. (003356/NC-231021) 0741774731. (003318/NC-230842) • Micro 20 parter, îmbunătăţită, 0753673024. (01/10/bc/5/NC-230882) • SC vinde apartamente 1,2,3 camere • Ap. 2 camere, et. 2, Port, complet camere Micro 39A, in RATE FIXE PE • 2 cam. sdec. renovat total şi modifi- • Vând garsonieră, Micro 19, 65.000lei, • Vând 1 cameră, urgent, zonă bună. şi vile noi, începând cu 90000 lei. Tel. mobilat şi utilat, modificat, mo- 15 ANI - FINANŢARE PROPRIE, FĂRĂ cat în 2009, AC, termopan, termoizo- R-uri, 0740.273.879 (01/10/td03/ 110000 neg. 0746474992. (01/10/bc/7/ NC-229850) 0745227466. (003358/NC-231023) 0745361207. (0090237/NC-230512) dern. 90.000 E. 0761626526. (007181/ BANCĂ ! Telefon: 0236425252. laţie, totul nou, Micro 40, 110000 neg. Mica Publicitate NC-230914) ARHIVANC-230771) "V.L."(01/10/cs/35/NC-230920) 0745256210. (007264/NC-231036) Mica Publicitate Orange PrePay Im p o r t a n t ! 4 C 17,721 RON RON PROGRAM MICA PUBLICITATE 7 C orange 3531 RON RON 00 00 12 ZILNIC 8 -17 C 5953 RON RON 00 00 Cartele PrePay: Orange SÂMBĂTĂ 8 -12 la cele mai bune preţuri, Pachet Orange 30 30 prin cea mai mare reţea DUMINICĂ 8 -12 de difuzare din Galaţi doar 2017,7 RON RON [ Im oMiercuri, b 20i Ianuariel 2010i a r e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ12 a l i b e r ă

Gars M 40,C-uri,1/4,tm,f,g,um, 53.000Ron 3 DEC M38, ET.3,70MP 160.000 RON Gars Tig 2, cu balcon , et.int,imb. 85.000 Ron 3 dec Doja , 3balc, 44.000 E neg Gars Tig 1 A-uri ,2/4 ,simpla 80.000Ron neg 3 dec. Tig 2,p/4 , simplu 175.000 ron Gars Viaduct , et.2, 26mp,baie, 65.000 Ron 3 dec, TIG,P/4,f,g,balc 190.000 Ron neg 1cam M 40,2/4,tm,f,g, 80.000Ron neg 3 dec M 39,et.2,2 balc,84mp 195.000 ron 1 cam M17, et.2 , g,f,p, 85.000 Ron 3 dec , M 20 , 90 mp, tm, curat , 180.000 Ron 1 cam M 38,3/4,tm,p,um 75.000Ron neg 3 dec M 19,ET.5/10 f,g,um, 167.000RON Neg 1cam Ireg,3/4,curat,balcon, 90.000RON 4 cam ,Tig 1 ,PS ,4/7 ,TM,F,G,P, 70.000E NEG 2cam M40 ,I-uri,3/4,tm,f,g,p, 85.000ron 4 cam ICF,3/4, LUX ,Garaj 70.000 E 2sdec,M38,et.3,balcon , 110.000 ron neg 4 dec, M. 21, et1, 100 mp, 250.000 RonNeg 2 sdec M 16, tm,p,g,f, stradal 125.000 Ron · CASA Bariera 600mp, 2 dec IREG, et.3, curat , 160.000 ron neg SC=160MP,D=16, 78 .000 E NEG 2 sdec, Tig 2, et.3,g,f,curat 140.000 ron · CASA Zona Cosbuc, 2 dec M. 20,et.3 tm, g, f , 155.000 Ron 300mp,sc=120mp,d12m, 52.000 Euro 2 dec M21,et.3, t,g,f,p, 130.000 Ron · TEREN 5800MP,Iricad , d=33m , 30E/mp 2 dec M 19,et.2,t,g,f,p, 90.000 ron neg 2 dec M 18 , tm,p,g,f, 60mp, 155.000 Ron INCHIRIERI 2 dec M 17,tm,g,f,p,2 balc 135.000 ron 2 dec NL parter ,tm,f,g,p, 41.000E G Tig1, A-uri , nemobilata 450 lei 2 dec General 1/4 , 56mp, 165.000 ron 1 Cam Maz2, mobilat-utilat 150 Euro 2 dec M 13, 2/4, 58mp, 2balc, 145.000 Ron 1 Cam ICF mobilat-utilat 500 lei 2 dec Maz 2 ,3/4, tm, g,f,ac , 180.000Ron 2 Cam Mazepa,mobilat-utilat 750 lei 3 cam M19, et.4, 70mp,imb, 150.000 ron 2 Cam M 16 ,semimobilat 500 lei 3 dec MAZ ,1/4,IMB 55.000 E 2 CamDoja,mobilat-utilat 150 E 3 sdec Tig.2 et.2, simplu 40.000 E neg 2 Dec ICF nemobilat 500 lei 3 sdec ,Tig 1,B-uri,p/4,tm,f,g,p, 43.000E neg 3 Dec Tig 1, mobilat-utilat 250 E neg

• 3 dec Mazepa 1, R-uri, vedere la • Proprietar apartament decomandat, • Ap. 3 cam. semi cu îmbunătăţiri, • Vând 3 camere Micro 19, etaj 3, 60 mp, Vânzãri Dunăre, la cheie, schimb cu teren. et. 4 din 4, ultracentral, vizavi Casa de Micro 40, bl. N4, etaj 2, 140000 neg. îmbunătăţit, 118000 lei. 0746581121. Vânzãri Cumpărări 0726266616 (12/09/mr/14/NC-227411) Modă, 45.000 E, uşor negociabil. Tel. 0746013717. (007198/NC-230803) (12/09/bc/28/NC-231018) 2 camere • Vând apartament nou, 3 came- 0741631444. (007031/NC-230390) • Vând apartament 3 cam. semideco- • Vând 3 camere, zonă bună, urgent. re, îmbunătăţiri, 112 mp, bdul Marii • 3 camere Faleză, bloc Vega, 100000 mandate, 60 mp, poziţie bună, et. 3, 0766275318. (003356/NC-231020) 4 - 5 camere Garsoniere • 2 CAMERE ETAJ 3, ŢIGLINA, 115000 Uniri (Faleza), bl. U4, et. 2, ap. 10. Tel. euro. 0753315168. (003221/NC-230600) Micro 19, T, îmbunătăţiri, termopan, • Vând apartament 3 camere Piaţa • Vând ap. 4 cam. sdec., Micro 17, 55000 LEI, 0748647760. (01/10/cs/08/ 0723095397. (002506/NC-228296) • Vând apartament Micro 39C, lângă uşă Beyler, parchet excelent, reparti- Centrală, A-uri, 90 mp, îmbunătăţit, E. 0741066123. (006308/NC-228159) NC-231062) • Ap. 3 camere Micro 21, 230000 neg. Billa 2. Tel. 0741915473, 0748295783. toare, preţ 120000, uşor negociabil. modificat integral şi utilat, 85000 euro. • Ap. 4 camere, 3/4, Mazepa I. • 2 decomandate Micro 20, etaj 3, 0743781449. (002652/NC-228730) (007109/NC-230604) 0741476503. (007195/NC-230811) 0745989828. (007261/NC-231027) 0721981334. (006589/NC-228911) simplu, 50 mp, LIBER, 150.000 lei, • Vând apartament 3 camere lux, situ- • Vând apartament 3 camere, bloc nou • 3 dec. Micro 19, CT, AC, termopan, • Vând apartament 3 camere, deco- • Vând ap. 4 dec., Micro 20, et. 3, îmbu- 0741/104641. (01/10/cs/06/NC-231076) at în imobil nou, garaj subteran, curte (Ultimul Leu), 92 mp. Tel. 0744529101. living, 150000. 0722612683. (01/10/ mandate, Micro 17, bloc nou, 4/8, nătăţit. Tel. 0767598322, 0746767640. interioară, preţ neg. Tel. 0724067712. (007157/NC-230683) bc/8/NC-230854) cu îmbunătăţiri, centrală, două băi, (01/10/ext/39m/NC-229853) • Vând 3 decomandate I.C.Frimu, par- (0090116/NC-229308) • I.C.Frimu, 40000 euro, urgent. 65000 E negociabil. 0742201363. (vl/ • Persoană fizică vând ap. 4 came- • Garsonieră sau apartament 1 ca- • P.f. vând ap. 3 camere, Doja, îmbu- ter, balcon, 72 mp, preţ 190000. Tel. 0753673024. (01/10/bc/5/NC-230884) NC-231046) re decomandate, etaj 3, simplu. Tel. Vânzãri 0748848320. (007186/NC-230766) meră, banii cash. 0742686917. (01/10/ nătăţit, semimobilat, 56000 E. Tel. • Vând 3dec., Sid., etaj 1, CT, 2balc., 2 • 3 DECOMANDATE, PARTER, 140.000 0748610040. (003175/NC-230607) bc/28/NC-160697) 0740423210. (002999/NC-229786) • P.F. 3 cam. dec. Micro 20, 9/10, 35.000 băi, curat. 0740.273.879 (01/10/td03/ LEI, TELEFON: 0755979336. (01/10/ • Vând apartament 92 mp Gh. Doja. • Vând ap. 3 cam. str. Brăilei, sp =63 Euro. Tel. 0746070404. (007177/ NC-230917) cs/04/NC-231063) 0721127515. (003309/NC-230823) 3 camere mp, etaj 4/4, UM,TM,CT, îmbunătăţit, NC-230776) • 3 camere Micro 40, îmbunătăţit, • I.C.Frimu, etaj 3, simplu, 185000 • 4 camere I.C. Frimu, 90 mp, îmbună- Cumpărări preţ 195000 neg., persoană fizică. Tel. • #P.F.# 3 cam. Micro 21, 4/4, simplu, cu- 115.000 lei. tel. 0753315164. (007199/ lei. 0746474992. (01/10/bc/7/ tăţit, 67.000 E neg. Tel. 0753315168. 0742828897. (006930/NC-230007) rat, liber, 1,400 mld. neg. 0743560792. NC-230963) NC-229847) (007199/NC-230964) • Vând apartament 3 camere Micro (007142/NC-230782) • 3 camere Aviaţie, renovat complet, • P.f. vând ap. 4 camere IREG, 2/4, re- 1 cameră Mica Publicitate • Vând apartament 3 camere Mazepa • Cumpăr urgent apartament una 16, etaj 2, CT, AC, termopan. Tel. parter extins, 113000 lei. 0752826194. cent renovat, îmbunătăţiri multiple, cu 0729027466. (006999/NC-230231) I, et. 1/4, Tel. 0723627740. (007149/ (01/10/bc/3/NC-231013) living, 2 balcoane, 2 băi, preţ 75000 E cameră, cash. 0745227466. (003356/ • Vând 3 camere, st =75 mp, zonă NC-230784) • 3 camere Micro 19, etaj 3, termopan, Piaþa negociabil. Tel. 0747083560. (003357/ NC-231030) bună. Tel. 0754209310, 0764204743. • Vând apartament 3-4 camere du- 110000 lei fix. 0747999950. (01/10/ NC-231033) • Persoană fizică, urgent cumpăr (007005/NC-230249) plex în vilă nouă. Tel. 0721119192, bc/3/NC-231014) • 4 camere Micro 39A, etaj 3, la cheie, ap. 1 cameră. Tel. 0740619040. www.apartamentul-nougl. (003257/ Imobiliarã 150000 lei negociabil. 0742779668. (007125/NC-230673) Mica Publicitate ARHIVANC-230798) "V.L."(01/10/bc/10/NC-231051) Mica Publicitate [ Im oMiercuri, b 20i Ianuariel 2010i a r e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ13 a l i b e r ă

Vânzări apartamente: 2 dec M 19, et. 8/10, simplu, 2 balc., 56mp 155.000lei neg 4 dec M 21, D-uri, et. 6/8, simplu, 2 bai, 2 balc. 52.000E 2 dec ICF, et 1/4, g+f+p, TP, curat 160.000lei 4 dec M 20, B-uri, et. 3/4, simplu, 2 bai, 2 balc. 54.000E neg Gars M 19, bloc G2, et. 2/4, balcon, baie, TP, libera, UM 40.000lei 2 sdec MAZ 1, C-uri, parter, liber, simplu 165.000lei neg 4 sdec M 17, et. 1/4, CT, TP, AC, g+f+p, 2 bai 55.000E Gars TIG 1, A-uri, et. 4/4, TP, UM, AC, g+f+p, mobilata 79.000lei 2 dec SID V, et. 1/4, iz. ext, imb. 170.000lei 4 dec M 21, PR-uri, et. 1/8, simplu, 2 bai, 2 balc. 58.000E Gars TIG 2, I-uri, et. 3/7, g+f+p, balcon 85.000lei 2 dec Piata Centrala, C-uri, parter, 65mp, TP 43.000E 1 cam M 19, R-uri, et. 2/4, g+f+p, renovata 65.000lei 2 dec M 14, M-uri, et. 2/4, Tp int+ext, AC, g+f+p 43.000E Casa Vanatori, St=1.100mp, D=25m, Sc=75mp, la rosu, 2 camere, baie, 2 dec ICF, D-uri, et. 2/4, TP, liber, curat 44.000E 1cam M 17, et. 2/4, bl. mixt, simplu, 25mp 85.000lei bucatarie, construita din boltari 160.000lei 1 cam ICF, N-uri, et. 2/4, g+f+Tp 22.000E 2 dec M 17, F-uri, et. 7/8, bloc din `91, g+f+p, 2 balc, 63mp 180.000lei Casa Str. Al. Cernat, 2 cam, baie, bucatarie, hol, dressing, St=210mp, 1 cam CENTRU, P-uri, et.5/7, Tp, liber 94.000lei 2 dec PORT, et. 4/5, CT, TP, Ac, iz ext, 2 balc., 180.000lei neg Sc=110mp, D=15m, sau schimb cu apt. 2,3 cam, casa necesita reparatii 1 cam MAZ 1, BR-uri, et. 10/11, TP, liber 100.000lei 2 dec ICF, P-uri, et. 1/4, simplu, 54mp 180.000lei 52.000E neg 1 cam MAZ 1, Salcia, et. 2/4, g+f+p, liber 27.000E 2 dec MAZ 2, LC-uri, et. 3/4, p+g+f, 2 balc. 185.000lei neg Casa Str. Razboieni, 3 camere, baie, bucatarie, CT, TP, St=600mp, Sc=100mp, 1 cam MAZ 1, BR-uri, et. 5/10, simplu 125.000lei 2 cam TIG 2, parter, CT, TP, AC, la cheie 45.000E 1 cam Centru, et. 3, g+f+p, Tp, 40mp, vedere Domneasca 30.000E neg 2 dec MAZ 2, DL-uri, et. 7/8, g+f+p, 62mp, TP, AC 47.000E toate utilitatile, 72.000E sau schimb cu apt 2 cam+dif 1 cam MAZ 2, bl nou, et. 2/7, simplu, 2 balc. 38.000E neg 2 dec Str. Nae Leonard, S-uri, et. 2/4, Tp, um, 64mp 47.500E Vila S+P+E+M, la rosu, Arcasilor/Zimbrului, St=340mp, Sc= 315mp 2 dec PC, A-uri, et. 5/7, g+f+p, 58mp, bl. `97, renovat 48.000E 200.000E neg 2 cam M 19, L-uri, Tp, gaze 80.000lei 2 dec MAZ 1, BR-uri, et. 8/10, renovat lux liber 50.000E 2 sdec M 16, A-uri, et. 4/4, TP, curat 125.000lei Teren 400mp, Str. Gerului, D=12m, toate utilitatile 200E/mp 3 sdec M 21, K-uri, et.4/4, simplu 120.000lei 2 dec M 13B, B-uri, et. 3/4, simplu, 40mp 32.000E neg Teren 680mp, Str. Razboieni, toate utilitatile 150E/mp neg 3 sdec M 19, Q-uri, et. 3/4, TP 140.000lei 2 sdec TIG 2, et. 4, g+f+p, Tp, AC, 2 balc. 135.000lei neg Teren 1.200mp Arcasilor/ Zimbrului, 2 deschideri, 3 cam M 38, Y-uri, et. 3/4, TP, UM 145.000lei neg 2 dec M 17, O-uri, TP, AC, UM, g+f+p, 2 balc. 135.000lei toate utilitatile pe teren 100E/mp 3 dec M 18, B-uri, simplu, curat, 2 bai, 2 balc. 165.000lei neg 2 cam M 16, A-uri, et. 2/4, g+f+p, renovat 140.000lei neg 3 sdec M 17, E-uri, et. 3/4, TP 40.000E Teren 5.000mp Atlas D=25m la DJ 55E/mp 2 dec M 20, A-uri, et. 3/4, simplu, liber 140.000lei 3 dec TIG 2, B-uri, 2 apt. pe palier, p/4, simplu, liber 170.000lei Teren 8.000mp, DN26, 2 deschideri 50mx160m 2 sdec M 16, A-uri, p/4, balcon, TP, renovat, mobilat 145.000lei 3 dec M 21, E-uri, liber, 2 bai, curat, UM 41.000E neg Loturi 500mp Arcasilor, toate utilitatile 60-90E/mp neg 2 dec Piata Centrala, C-uri, et. 4/4, curat, liber, 56mp 147.000lei 3 dec TIG 1, PS-uri. et. 8, simplu, 2 gr. sanit. 45.000E 2 sdec TIG 1, D-uri, et. 3/4, curat 35.000E 3 dec M 17, L-uri, bloc din `91, simplu, 2 bai, 80mp 190.000lei neg Inchirieri 2 dec M 21, R-uri, CT, Tp, g+f+p, mobilat si uilat 150.000lei 3 dec M 16, et. 3/4, renovat, g+f+p, TP, UM 200.000lei 2 dec M 39C, A-uri, parter, TP, balcon 150.000lei 3 dec M 20, A-uri, et. 5/8, bl. din `92, TP, 80mp, 2 bai 205.000lei 1 cam M 13B, mob. si utilata, parter 500lei 2 dec M 16, B-uri, et. 2/4, g+f+p, Tp, UM 150.000lei 3 dec M 18, B-uri, p/10, imbunatatit, balcon 220.000lei 1 cam MAZ 1, Salcia, parter, mob si utilata 650lei neg 2 dec M 13B, C-uri, et. 3/4, simplu, 2 balc. 55mp 155.000lei neg 3 dec SID, SD-uri, et. 2/4, curat, 3 balc., 2 bai 50.500E 2 dec ICF, et. 2/4, nemobilat, CT, TP 700lei 2 sdec TIG 2, C-uri, et. 1/4, Tp, Um, iz. int+ext, g+f+p, zugravit 36.000E 3 dec PORT, et. 3/4, simplu, 3 balc, 2 bai, 78mp, liber 52.000E 2 dec MAZ 1, BR-uri, et 8/10, mobilat si utilat 190E 2 dec Centru, C-uri, zona Faleza, et. 1/4, simplu, curat 38.000E 3 dec MAZ 1, BR-uri, et. 7/10, liber, 2 bai, 84mp 58.000E 2 dec M 17, L-uri, et. 3/4, simplu 155.000lei 3 dec DOJA, et. 1/4, simplu, 2 bai, 90mp 60.000E 3 dec Str. Nae Leonard, S-uri, et 2/4, mobilat si utilat modern 350E Sp. comercial 100mp, Mazepa, Str. Brailei 750E/luna

• Vatră casă Tuluceşti, 900 mp, • Vând casă str. Movilei, 6 camere, • 2 camere, urgent, cash. 0755541794. • Vând casă +teren 510 mp, 110000 E. • Vând casă recent construită, pro- (003356/NC-231029) Vânzãri 35000 lei. Tel. 0727477672. (006904/ 110.000 E, 3 camere, 50.000 E. Tel. 0745655830. (007212/NC-230851) Cumpărări NC-229963) 0723971095, 0740163880, 0752074827. iect deosebit, suprafaţă utilă 156 • Cumpăr apartament orice zonă, • Vând casă Folteşti, DN26 negociabil. mp, s +p +e, 204 mp teren aferent, orice etaj, chiar şi neproprietăţi, • Vând casă cu teren 200 mp cu gaz, (0090275/NC-230440) 0752870192. (003320/NC-230852) Case canalizare, pe str. Crinului nr.3 în spate • Vând vilă p+1, teren 500 mp, ame- deschidere 14 ml, utilităţi, zonă 2 camere 0741/104641. (01/10/cs/06/NC-231079) • Casă Movileni 3 camere, baie, bucă- liniştită, str. Dr. Petru Groza Micro • Cumpăr urgent 2, 3 camere, cash. la "Maşniţă". (003113/NC-230151) najări lux, Vânători, toate utilităţile tărie, 80000 lei. 0740063750. (003321/ • Vând vilă p+1, str. 24 Ianuarie, Tel. sau variante schimb Bucureşti. Tel. 17. Tel. 0722649778. (0084979/ • Persoană serioasă cumpăr aparta- 0236471070, 0749374726. (12/09/ • Vilă zona băncilor p+e+m, NC-230870) NC-215788) ment orice zonă. 0724055420. (01/10/ gc/05/NC-225025) construcţie 2008, pretabilă bi- 0762688589. 0766923410. (006991/ 0745643456. (003213/NC-230507) • Vilă 2007, Bariera Traian, arhitec- bc/25/NC-737) rou, cabinet, locuinţă. Accept NC-230200) • Vând casă sat Viile, total 1100 mp. Tel. tură deosebită, (ne)mobilată, merită • Ofertă. Vând casă Braniştea. • Urgent, 2 camere, orice etaj, ba- variante. 0745779691. (006771/ • Vând casă p+m str. Unirii, st =700 0766683631. (006905/NC-230581) văzută! Tel. 0741229086. (003336/ 0747155924. (003152/NC-230267) nii cash. 0746474992. (01/10/bc/28/ Cumpărări NC-229483) mp, sc =120 mp, toate utilităţile. Tel. • Vând casă din com. Cuza Vodă. Tel. NC-230959) NC-161029) 0766476293. (003142/NC-230204) 0740390978. (007026/NC-230582) • Casă în construcţie, structură de • Caut să cumpăr garsonieră sau apar- 3 camere • Vând casă 150 mp, teren 830 mp, lân- • Vând casă Şendreni. 0748823824. lemn, Vânători. Tel. 0741742527. tament (la 2 camere). 0760474276. • Casă nouă 4 camere Smârdan. gă Piaţa Centrală, preţ negociabil. Tel. (003262/NC-230695) (003336/NC-230960) Schimburi • Apartament 3-4 camere, banii cash. 0236830206, 0745225631. (006471/ 0747707726. (006854/NC-230247) • Vând casă în Galaţi, zonă liniştită, st • Vând casă comuna Smârdan. Tel. (006332/NC-228112) 0742686917. (01/10/bc/28/NC-163347) • Cumpăr apartament, preiau datorii. NC-228572) • Casă bătrânească, Revoluţiei, 220 mp, =657 mp, sc =150 mp, d =11 m, toa- 0745905253. (003340/NC-230961) • Cumpăr 3 camere orice zonă şi etaj. • Casă nouă Galaţi, preţ 450 E /mp, baie 65.000 Euro. 0767715546. (006884/ te utilităţile. 0721813275. (003277/ • Persoană fizică vând apartament Imobiliare 0753030480. (01/10/gc/07/NC-229068) Tel. 0742846233. (007005/NC-230252) • P.f. cumpăr apartament 2 camere şi bucătărie mobilate. 0762202560. NC-230250) NC-230703) în vilă şi 200 mp teren situat în zona • 2, et. 3, îmbunătăţit, Două Babe, pen- • Cumpăr 3 camere, zonă bună. (0090043/NC-228777) • Vilă p+1 Lepşa, zonă deosebită, • Vând casă 400 mp, Sat Nou, mobi- Grădina Publică. 0743505480. (003347/ dec. 0741985451. (002898/NC-229438) 0740293116. (003356/NC-231028) tru 2 mai jos. 0743249184, 0770707284. • Cumpăr 2 camere orice zonă şi etaj. • Vând casă Şendreni, P+M. toate utilităţile, preţ negociabil. lată, 150000 E neg. Tel. 0751025800, NC-231003) (002434/NC-228354) Tel. 0758334695. (007005/NC-230253) 0740587573. (vl/NC-228860) Tel. 0745932437. (01/10/ext/56m/ 0742770364. (007165/NC-230705) • CASĂ CĂRĂMIDĂ CENTRAL, TOATE • ##Schimb## ap. 2 cam., D3, et. 1, Mica • Vând casă Şendreni, P+M. NC-230294) • Vând casă cu mansardă, 160 mp, UTILITĂŢILE, 75.000 E. TELEFON Publicitate • Cerere -2 sau 3camere decomandate, Cumpărări Saturn +##diferenţă## ptr. casă cash, zonă liniştită, 0755425102 (01/10/ 0740587573. (002683/NC-228861) • Vând urgent vilă Şendreni. Tel. t +700 mp, curent electric, fosă, 0755979336. (01/10/cs/04/NC-231064) zona Bălcescu, Gării. Tel. 0743305206. td09/NC-230541) • Casă Tuluceşti, 1088 mp, 4 camere, 0745499831. (007043/NC-230356) Smârdan, 110000 lei neg. Tel. • Casă central pentru depozit, bi- (0090064/NC-229025) • P.f. cumpăr apartament una, două 4 - 5 camere utilităţi, 40.000 euro. 0751992291. • Vând în Bereşti Meria la şosea asfalt, 0751025800. (007166/NC-230706) rou, cabinet, locuit sau schimb auto, • P.f. schimb ap. 3 camere Micro 19 camere, plata cash. 0746189965. • Cumpăr apartament 3-4 camere, (002833/NC-229285) casă veche + curte 1500 mp, fântână, • Vând casă nouă, BCA, com. Cişmele apartament. 0762135766. (007275/ cu ap. 2 camere. Tel. 0746504510. (007244/NC-230947) exclus intermediari, plata cash. Tel. • Vând vilă sat Costi p+1+m. 2,15 ha, pădure salcâm 1 ha, vie + 40 sat Smârdan, preţ neg. 0746987687. NC-231071) (003107/NC-230132) 0742829851. (007079/NC-230634) 0741779615. (006785/NC-229540) ari teren arabil. Tel. 0236417427, Galaţi. (007160/NC-230711) Mica Publicitate ARHIVA(002919/NC-230360) "V.L." Mica Publicitate [ m oMiercuri, b 20i Ianuariel 2010i a r e I www.viata‑libera.ro Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ14 a l i b e r ă

Gars. Gara, parter – 33.000 lei 2 sdec. M40, ¼, la cheie – 100.000 lei Gars. Viaduct, ¾ ‑ 55.000 lei 2 dec. M16, p/4, simplu – 170.000 lei neg. Gars. Tig II, 5/10, balcon, imbun – 85.000 lei 3 dec M39B, et 1, blc Y, T, Gars. Tig I, 4/12, balcon, imbun – 90.000 lei izol,G,F,UM, imb. – 145.000 lei neg Gars. M40, ¼ , 22m, T,F,G,UM – 60.000 lei 3 dec. Sider, 2/4, T, UM,O,G,F, 2 bai – 55.000 EUR Gars. Tig I, p/4, imbun – 22.000 EUR 3 dec. Sider, 2/4, 2 bai – 50.000 EUR 1 cam. M40, ¾, 28m, gaze – 75.000 lei 3 dec. Tig II, p/4, 65m, simplu, balc – 41.000 EUR 1 cam. M40, ¼, 28m, gaze – 78.000 lei 3 dec. Doja, 1 balc, 1 baie, cheie – 190.000 neg. 1 cam. Port,1/10, gaze, simpla – 75.000 lei 3 dec. Maz I, B, ¼, imbun – 58.000 EUR neg. 1 cam. M38, N, 2/4, imbun – 72.000 lei 3 sdec. M40, ¼, 1 balcon – 110.000 lei 1 cam. M17, L, ¼, curata – 80.000 lei 3 sdec. M17, B, p/4, curat, 1 baie – 180.000 neg. 1 cam. M21, ¼, la cheie – 75.000 lei 3 dec. M39A, ¼, 3 balc, T, 75m – 180.000 neg. 2 dec. ICF, ¾, imbun – 41.000 EUR 4 sdec. M39A, T, UM, imbun – 150.000 lei 2 dec. CENTRU, 4/4, T,F,G,UM – 160.000 lei TEREN, vanatori, D=16m, ST=600m, 2 dec. spital copii, 2/4, 2 balc – 150.000 lei livada de pruni, fantana, la strada – 20 EUR 2 dec. Nae Leonard. ¾, si variante. 2 balc, UM, CT,G,F – 42.000 EUR TEREN Iricad, 5000 mp, D=35m, 2 sdec. M17, p, 52m – 125.000 lei se vinde si loturi – 28euro/mp 2 dec. Centru, et 2, bloc nou, la cheie ‑58.000 euro TEREN filesti, intravilan, 2 sdec. ICF, S, 2/4, 64m, imbun – 47.000 EUR ST=1000m, D=18m – 10 EUR 2 dec. Piata Centrala, 5/7, Vila Metro, ST=320m, Sc=80m parter, 64m, imbun – 48.000 EUR neg. 80m etaj, living, 3 dorm, 2 bai, buc, 2 sdec. Tig II, ¾. 2 balc, imbun – 150.000 lei tarasa la toata casa, toate utilitatile – 72.000 EUR 2 sdec. Tig I, tribunal, TEREN Arcasilor, 1000mp, p/4, T, 1 balcon – 40.000 EUR D=50/20 – 45 euro/mp neg.

Garsoniere 2 sdec. Ţiglina II, 1 balc, tp, curat ‑ 150.000 lei Gars. Viaduct, 4/4, curat – 10.000 E neg. 2 dec. Sid.V, 4/4, simplu - 125.000 lei neg. Gars. Micro 19, 2/4, baie, tp, gr, f. ‑ 68.000 lei neg. 2 dec. N.L. p/4, curat, 1 balc. - 42.000 E neg. Gars. Ţig. I, p/4, p, curat - 85.000 lei neg. 2 dec. Micro 19, 1/4, gr, f, tp, p - 90.000 lei 2 dec. Micro 20, 3/4, gr, f, 55 mp ‑ 150.000 lei Apartamente 1 cameră 2 dec. Micro 21, 4/10, gr, f, um, 1 balc ‑ 150.000 lei neg. 1 cam. Micro 40, p/4, 30 mp, gr, f, p ‑ 70.000 lei neg. 2 dec. Micro 21, 1/10, 60 mp, 1 cam. Mazepa 2, 2/4, simplă - 115.000 lei neg. 1 balc., simplu - 140.000 lei 1 cam. I.C.Frimu, 2/4, um, gr, f, balc. ‑ 115.000 lei neg. 1 cam. I.C. Frimu, 3/4, curată - 100.000 lei neg. Apartamente 3-4 camere: 1 cam. Micro 39 A, p/4, tp, gr, f, gaze ‑ 72.000 lei neg. 3 sdec. Micro 17, p/4, 65 mp, 1 balc. ‑ 150.000 lei 3 dec. I.C.Frimu, 4/4, 2 balc., 2 băi, 80 mp ‑ 180.000 lei neg. Apartamente 2 camere: 3 dec. Micro 19, 9/10, ctr, gr, f, tp, p, 75 mp - 160.000 lei neg. 2 dec. I.C.Frimu, 1/4, gr, f, tp, um, p ‑ 160.000 lei neg. 3 dec. Micro 19, 5/10, gr, f, liber, 70 mp ‑ 42.000 E neg. 2 dec. Mazepa 2, 4/4, 2 balc., curat ‑ 140.000 lei neg. 3 dec. Sid., 2/4, gr, f, tp, 75 mp, 2 balc. ‑ 50.000 E neg. 2 dec. Mazepa 2, 3/4, gr, f, p, um ‑ 42.000 E neg. 2 dec. Mazepa 2, 4/8, mob, gr, f, tp, Ac ‑ 48.000 E 3 sdec. Micro 19, 1/4, gr, f, tp, p ‑ 130.000 lei 2 dec. Mazepa 1, 7/10, gr, f, um ‑ 180.000 lei neg. 4 sdec. Micro 39 A, 2/4, 1 balc., 2 dec. Micro 39 C, p/4, tp, p, modif. ‑ 140.000 lei neg. 60 mp, curat - 150.000 lei neg. 2 dec. Micro 13, 2/4, gr, f, tp, 1 balc. ‑ 140.000 lei 4 dec. Micro 20, 1/10, 90 mp, 2 dec. P.C., p/4, simplu, 1 balc. ‑ 40.000 E neg. 2 băi, simplu - 210.000 lei 2 sdec. Ţiglina I, 1/4, simplu - 125.000 lei 4 dec. Micro 21, 6/8, 2 balc., 80 mp ‑ 52.000 E neg.

• P.F. închiriez ap. 2 camere mobilate. • Închiriez spaţii depozitare şi biro- 0751555163. (003284/NC-230768) Închirieri - Oferte uri, suprafeţe 50, 100, 200 mp în in- • Inchiriez garsonieră utilată, zona Port. cinta "Muncă şi Artă". 0745594763. 0722965248. (007171/NC-230774) (0090223/NC-230588) • Primesc în gazdă studentă serioasă. Spaţii comerciale • Parter 200 mp, vad excelent, Ţiglina 0762634693. (007140/NC-230781) 1 staţie bus, amenajat lux şi etaj • Închiriez două camere mobila- 1 240 mp. 0751634588. (0090231/ te, la o familie sau 2 fete serioa- NC-230593) se, Siderurgiştilor, bloc SD1A, ap. • Închiriez spaţiu cu vad, 30 mp. 19. Telefon 0754393500. (003258/ 0742294233. (0090235/NC-230594) NC-230793) • Închiriez garaj betonat Ţiglina III. • 1 cam. central, regim hotelier. 0752530710. (003227/NC-230602) 0753100515. (01/10/bc/43/NC-230840) • Închiriez spaţiu comercial, Piaţa • Cameră şi garsonieră mobilată, ne- Micro 39. Tel. 0740382799. (0090244/ mobilată. 0722612683. (01/10/bc/8/ • Închiriez depozitul necesar activi‑ NC-230689) NC-230855) tăţii firmei dumneavoastră. Sunaţi • Închiriez spaţiu comercial, 97 • Apartament mobilat, nemobilat. la 0731356167 sau 0731356165. mp, Siderurgiştilor, IREG. Telefon 0726787528. (01/10/bc/8/NC-230856) (01/10/cs/02/NC-227890) 0722436670. (003261/NC-230698) • Apartament 1 cameră mobilat, • Închiriez spaţiu comercial 60 mp, • Spaţiu 215 mp str. Brăilei, bănci, 500 lei. 0760088210. (01/10/bc/5/ alee aprovizionare piaţă, Micro 39A. pentru cabinete, birouri, parcare. NC-230885) Tel. 0752292891. (002650/NC-228806) 0721231902. (0090289/NC-230738) • Apartament 2 camere nemobilat, • Spaţiu comercial str. Traian, bl. A3, • Închiriez spaţiu 100 mp, etaj, Ţiglina 450 lei. 0746796493. (01/10/bc/5/ parter, 87 mp. 0748217597. (006473/ II, staţie autobuz Leagăn Copii. tel. NC-230886) NC-228928) 0722206752. (007207/NC-230969) • Închiriez ap. 2 camere, 2 balcoane, • Închiriez spaţii depozitare şi biro- • Casă 100 mp compusă: 2 camere, hol mobilat, utilat, termopan, UM, Mazepa uri 310 mp sau 620 mp, str. Traian. mare, bucătărie, baie, cu posibilităţi 2, 420 euro negociabil, 1 lună avans. 0744545113. (0090046/NC-229287) extindere, mobilat, confort, pretabil Tel. 0743857540. (003329/NC-230891) • Închiriez spaţiu depozitare 170 mp, cu birouri notariat, comerţ, curte. Tel, • Primesc o fată în gazdă. Tel. birouri, zona Aurel Vlaicu. 0744545113. 0757921592. (003308/NC-230972) 0740248823. (003337/NC-230977) (0090046/NC-229288) • Închiriez spaţiu comercial, parter, • Primesc în gazdă 2 băieţi. Tel. • Închiriez spaţiu comercial Pţa Energiei 27 mp. Tel. 0744674428. (007236/ 0763653947, 0770692742. (007227/ (lângă BCR), 95 mp. 0744545113. NC-230975) NC-230979) (0090046/NC-229291) • Închiriez club night Eros, com- • Cameră, bucătărie, baie, posibili- • Închiriez garaj în Mazepa I, lângă plet renovat. 0747883621. (007259/ tăţi extindere, mobilată, confort, Al. bl. Gorun, 60 E/lună. 0723984908. NC-231024) Cernat la casă, intrare separată. Tel. (006808/NC-229590) • Închiriez /vând spaţiu comercial la 0757921592. (003308/NC-230980) • Închiriez spaţiu comercial, loc. Vasile stradă, renovat şi îmbunătăţit recent • Închiriez apartament o cameră în Alecsandri. 0744162561, 0236464518. în Şendreni, cca 130 mp. 0745989828. vilă şi etaj pretabil firmă, locuit. Tel. (002941/NC-229595) (007261/NC-231026) 0752315953. (003296/NC-230981) • Închiriez spaţiu comercial 255 mp, • Închiriez bazic în hală şi spaţiu de- • Închiriez casă 3 camere, baie, bu- pretabil showroom auto, mobilă, de- pozitare lemn. 0721556843. (007273/ cătărie, garaj, str. Tăuni nr. 40. Tel. pozit, etc., în str. Dogăriei nr. 91. Relaţii NC-231058) 0746685155. (007239/NC-230982) la telefon: 0744517223. (12/09/cs/34/ • Închiriez spaţiu comercial 42 • Închiriez 3 camere mobilate, utilate, NC-229891) mp, zona Piaţa Ruşilor, Micro Casa Roşie, blocurile noi. 0744918791. • Închiriez spaţiu comercial, 65mp în 17. 0763674293. (01/10/gc/11/ (003345/NC-231002) Mazepa, la bloc Paltin. Tel: 0722455632 NC-230485) • Închiriez apartament, 100 euro, pla- • Închiriez apartament de lux, faleză, • Ap. 1 cam. Micro 39A, N-uri, 400 lei. (01/10/td013/NC-230094) • Spaţiu comercial 35 mp, central, Închirieri - Cereri ta lunar. 0752556879. (01/10/bc/25/ 0748558727. (01/10/cs/03/NC-230540) Tel. 0751647464. (003355/NC-231019) • Închiriem hală + birouri, 280 mp, str. str. Brăilei. 0722616552. (003236/ Schimburi NC-151257) • Apartament mobilat şi utilat lux cu ve- • Închiriez apartament (ne)mobilat. Traian. Tel. 0236480812. (0090215/ NC-230577) • Apartamente 1 cameră lux, Faleză, dere la Dunăre, bloc nou, 0754628112 0766484974. (003356/NC-231022) NC-230257) • Str. Tecuci, bloc V3B, 170/94/76 Imobiliare Apartamente regim hotelier. 0744793223. (003226/ (01/10/td09/NC-230542) • Închiriez apartament 1 cameră, • Închiriez spaţiu comercial situat mp, vitrină stradală 12 m, 3 locuri NC-154734) • Închiriez apartament 1 cameră mo- 42 mp, nemobilat, I.C.Frimu. Tel. pe str. Brăilei, Micro 19, bl. S1 parter, parcare. Tel. 0722511145. (007016/ • Persoană serioasă închiriez apar- bilat şi utilat. 0720032155. (007065/ 0742561709. (007258/NC-231025) NC-230587) • Schimb ap. 3 camere, 2 băi, cu ap. • Închiriez apartament. 0236471202, 90 mp cu vad format. 0752818875. tament, termen lung. 0740123014. 0755.361242, 0722.317309. (01/10/ NC-230591) • Închiriez ap. 2 camere, zona Siret. (007023/NC-230297) 2 cam +diferenţă. Tel. 0740840899. (01/10/bc/25/NC-693) cs/03/NC-227421) • Garsonieră şi apartament. 0748577446. (003360/NC-231035) • Închiriez 2 spaţii comerciale 110 mp (003233/NC-230626) • Caut să închiriez garsonieră/ apar- • Apartamente mobilate/nemobilate, 0733131480. (01/10/gc/08/NC-230615) • Apartament 3 camere Billa II, dec. şi 120 mp, eventual colaborare pen- • SC Prodvinalco SA închiriază spa- • Schimb apartament 3 camere sdec., tament. 0755165298. (006332/ toate zonele. 0746549162, 0742634633. • P.F. închiriez ap. 1 cam, nemobilat, 0755315203. (007266/NC-231037) tru diverse activităţi de comerţ, sa- ţii cu diverse detinaţii: depozitări, NC-228114) bucătărie mare, gaze, boiler, apome- • Primesc un băiat în gazdă la casă. etaj 2, Micro 17 cu apartament 3-4 (01/10/bc/2/NC-227918) lon înfrumuseţare, fitness, măcelărie, producţie etc., la sediul din bdul • Închiriez apartament o cameră de lux. tre, baie-cadă, 100 E, termen lung. 0761333603. (007268/NC-231043) etc. Tel. 0754044844, 0747700426. G. Coşbuc nr. 257 şi la unităţile camere decomandat +diferenţă. Închirieri - Oferte Tel. 0723034122. (002944/NC-229604) 0742027878. (003260/NC-230704) • GARSONIERĂ MOBILATĂ ŢIGLINA ŞI (007038/NC-230399) din judeţ, Şiviţa, Smulţi, Găneşti, 0741971380. (003306/NC-230809) • Închiriez apartament o cameră, mo- • Închiriez urgent apartament 3 ca- 2 MOBILATE CENTRU, AVANTAJOS. • Închiriez spaţii în condiţii avantajoa- Suceveni, Nicoreşti şi Târgu • Schimb sau vând teren Poiana Sărată bilat, termen lung, fără agenţii. Tel. mere mobilat, zona Tribunal-bănci. TELEFON: 0755979336. (01/10/cs/04/ se, pretabile cabinete medicale, avo- Bujor. Relaţii la tel. 0741110311 Rog seriozitate. Tel. 0236332660, NC-231065) intravilan, 1100 mp, deschidere 21 m Apartamente 0766310369. (002956/NC-229681) catură, notariat, etc. Suprafaţă totală sau 0236472383. (01/10/td/06/ • Oferim cazare salariaţi. 0749247774, 0757070473. (007161/NC-230707) • Închiriez 2 cam. Ţiglina 1, Palatul 300 mp, posibilitate de închiriere par- NC-229894) cu apartament 1 cameră neamenajat 0236410317. (003020/NC-229935) • Închiriez garsonieră Micro 40, grup Justiţiei, nemobilate, îmbunătăţite, ief- ţială. Tel. 0722635604, 0724599854, sau variante. 0727557688. (0090301/ • Închiriez ap. 3 cam. • Închiriez apartament cu 2 came- sanitar, complet mobilată şi utilată, tin. 0743146523. (007275/NC-231074) 0236411122. (0090228/NC-230438) • Închiriez birouri utilate cu mobi- lier adecvat calculatoare, internet, NC-230826) Mazepa, complet ame‑ re. Tel. 0236335229, după ora 18,00. preţ 500 lei. 0746602493. (003269/ • 2 camere SID-Vest, nemobilat, 400 lei, • Închiriez spaţiu comercial 50 mp, str. Mica NC-230725) 0745/526231. (01/10/cs/06/NC-231077) fax, recepţie, sală de aşteptare, Publicitate najat, mobilat şi utilat (003060/NC-230009) Oţelarilor, Micro 21. Tel. 0741948709. • Schimb /vând apartament 1 came- (aer condiţionat, jacu‑ • Închiriez camere în regim hotelier. • Închiriez apartament 2 camere Ţiglina (007097/NC-230522) aer condiţionat, centrală termică, ră I.C.Frimu cu apartament 2 came- zzi, centrală termică etc. Tel. 0745361207. (0090237/NC-230510) III. Relaţii la tel. 0727878181 între orele • Închiriez hală şi clădire birouri +show- zona Doja, etaj 1, intrare din stra- re, ofer diferenţă. Tel. 0757024910. Rel. tel. 0740112450. (vl/ • P.f. închiriez apartament cu trei ca- 12,00 -19,00. (007183/NC-230737) Piaþa room, Calea Prutului. 0740355607. dă. Rel. 0744927900, 0741101901. (0090285/NC-230974) (007168/NC-230939) NC-229077) mere, zona Siderurgiştilor Vest, mo- • Închiriez o cameră mobilată la o (0090283/NC-230528) bilat, centrală. 0757810434. (003217/ elevă sau studentă. Tel. 0336806739. Imobiliarã • 15 mp str. Siderurgiştilor, cu utilităţi. Mica Publicitate ARHIVANC-230514) (007179/NC-230763) "V.L."0752056674. (003164/NC-230585) Mica Publicitate Împreună Cartele Pre Pay: Cartele telefonice: 10 RON Orange, Vodafone, pentru Romtelecom la cele Cartele telefonice: 15 RON mai bune preţuri, comunicare prin cea mai mare preţuri valabile în reţeaua de reţea de difuzare din difuzare a ziarului Viaţa liberă [ Galaţi Im oMiercuri, b 20i Ianuariel 2010i a r e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ15 a l i b e r ă

• Vând vetre casă, 1000 mp, sat Mihail Închirieri - Oferte Kogălniceanu, Galaţi. Tel. 0747392052, • Proprietar vând loturi case, sat 0745945086. (002892/NC-229444) Costi, cu utilităţi, aproape DN26. • Vând teren extravilan, 8000 mp, sat 0747904093. (002747/NC-229027) Spaţii comerciale Vânători, lângă cimitir. Tel. 0763879163. • Proprietar vând 10,5 ha teren ara- (003018/NC-229928) bil, compact, în Şendreni cu posi- • Teren zona Tuluceşti, ieşire • Casa de Cultură a Sindicatelor bilităţi apă +curent. 0747904093. DN26, avantajos, accept variante. (002747/NC-229028) Galaţi, str. Brăilei nr. 134 închi- 0741584579. (003066/NC-230019) riază spaţii, preţ negociabil. • Vând loc casă 700 mp com. Schela, • Teren 500 mp str. Arcaşilor, cu toa- Tel. 0751116029, 0236468363. centru, posibilitate de apă, gaze, ca- te utilităţile. 0747904093. (002747/ (0090310/NC-230999) nalizare, 400 mil. sau variante auto. NC-229029) • Închiriez 730 mp clădire nouă, 0747826245. (006947/NC-230054) • 5000 mp teren sat Costi. 0754415453. • Proprietar vând loturi case com. din care 100 mp, birouri, ves- Şendreni, cu utilităţi apă +curent, tiare, toate utilităţile, lângă (003134/NC-230213) • Vând teren 400 mp, zona Atlantic. 7 E /mp. 0747904093. (002747/ Metro. 0744565127. (006689/ NC-229031) NC-229206) Tel. 0749052523. (007041/NC-230353) • Vând teren zona Metro str. Cetăţeanul • 450 mp Arcaşilor, utilităţi, as- Ion, la nord se învecinează cu parca- falt. Te. 0721211771. (0090112/ rea Metro, supr. 3200 mp, deschidere NC-229130) 100 m, se vinde în parcele de 450 mp, • Închiriem spaţiu str. Eroilor preţ 80 E negociabil. Tel. 0731183254. • Teren 650 mp Şendreni în centrul nr. 8, pretabil pentru cabinet (003159/NC-230586) localităţii, poziţie deosebită, uti- medical, avocatură, etc. Relaţii • Costi, 900 mp centru. 0752530710. lităţi, preţ 12000 euro, ocazie. Tel. la 0742/402310 (01/10/mr/05/ (003227/NC-230601) 0765543866. (007110/NC-230605) NC-228032) • Şendreni, 7 euro. 0755155752. (010/10/gc/08/NC-230624) • Vând teren 200 mp, d=8 m, l=25, • Vând 9 hectare teren arabil, tot gră- toate utilităţile, str. Caşin din madă, com. Frumuşiţa. Preţ negocia- Galaţi vizavi MC Donald´s. Telefon bil. 0751935430, 0747364095. (003270/ 0754722728. (006917/NC-230957) Vânzãri NC-230721) • Vând 1000 mp între IRICAD şi Vânători, deschidere DN26. 0721127515. Terenuri (003309/NC-230821) Cumpãrãri • Vând 500 sau 1000 mp intravilan între IRICAD şi Vânători. 0721127515. (003309/NC-230824) Terenuri • Vând teren cartier nou Tuluceşti, • Cumpăr teren arabil în localităţi- 900 mp, schimb cu ap. 3 cam. semi- le Cudalbi, Băleni, Rediu,Suhurlui. decomandat +diferenţă. 0744909527. 0752160710. (006793/NC-195023) (007213/NC-230850) • Cumpăr teren arabil Pechea, Valea • ###Teren central###, 1000 mp, toa- Mărului, Corni, Cudalbi. Ofer preţ ma- te utilităţile, stradal, 250 euro/mp, xim. 0722384539. (006793/NC-213906) Domnească 152, 0723266100. (01/10/ • Cumpăr 400 -600 mp Costi, Vânători. energie cs/11/NC-230912) Tel. 0766242110. (0068579/NC-229917) • Loturi teren Şendreni, utilităţi, SUPER • ###Cumpăr teren arabil### ex- PREŢ!!! 7E/mp. 07420.005.072 (01/10/ travilan, zona Tuluceşti. 0742203783. td03/NC-230918) (0090254/NC-229947) • Spaţiu comercial Spicu. Tel. Mica • Pierdut carnet student Buzăianu • Teren, 400mp, Micro 16, zonă bună, 0722208920. (003090/NC-230073) Mirela. Se declară nul. (0090306/ 0742.00.50.72 (01/10/td03/NC-230919) • Chioşc Micro 16, Bingo. Tel. Meditaþii NC-230938) • Sat Costi 1150, 28.500 E, construc- Vânzãri 0722208920. (003090/NC-230074) Publicitate • Mihaela Georgiana pierdut legiti- ţii case. Tel. 0741229086. (003336/ • Cedez spaţiu amenajat pentru pi- • Română şi franceză orice nivel. Tel. maţie 65110. Se declară nulă. (01/10/ 0236469164. (006403/NC-228349) • Vând teren 5000 mp parcela- NC-230958) zzerie şi patiserie. tel. 0744692347. Propuneri de ext/64m/NC-230940) • 500 mp Şendreni, Cartier Nou, 3500 Spaþii comerciale (006916/NC-230985) • Meditez individual la orgă electroni- • Pierdut legitimaţie ArcelorMittal bil, lângă Pietricica, deschidere că. 0746254831. (002535/NC-228388) 25 m, DN26. Tel. 0740106064. euro, taxe incluse. 0747999950. (01/10/ • Vând pescărie în Piaţa Centrală. Galaţi, nr. marcă 102833. Se declară • ###Vând### hală 600 mp +te- 0748395218. (003348/NC-230998) • Profesor meditez engleză, efici- (006913/NC-229977) bc/3/NC-231011) ren 3000 mp +platformă betonată, Afaceri nulă. (0090307/NC-230946) • Vând loc casă com. Independenţa, ent. Tel. 0722968326, 0764245022. • Pierdut legitimaţie handicap pe nu- loc. Şiviţa. 0752425460. (002661/ • Vând licenţă fornetti. Tel. 0745748861. (003254/NC-230674) zonă bună, 600 mp, 12 E /mp. Tel. NC-228779) mele Stoicu Dumitra. Se declară nulă. • Vând sau închiriez spaţiu co- (006856/NC-229753) (0090309/NC-230948) 0745532423. (007274/NC-231057) • Vând magazin stradal Galgros. • Persoană fizică împrumut bani con- • Loturi 500-1000 mp Vânători, utilităţi, • VAND 900 MP PROPRIETATE mercial 50 mp, pe teren închiriat • Pierdut poliţe Carpatica Asig RCA, variante, rate. 0725540630. (0090010/ 0742091500. (006552/NC-228807) tra garanţii. Tel. 0763879163. (003018/ BRANISTEA INTRAVILAN UTILITATI 8 E/ • Vând societate comercială, cu pro- Primărie, str. D. Chicuş 108, vizavi NC-229927) Matrimoniale seria HR 253305 -253309 şi chitanţier NC-218573) MP TEL 0720999763 (SMS/NC-231060) Maternitate. Tel. 0742299982. • Preiau firmă cu datorii, seriozitate. CAS 701201 -701210. Se declară nule. • ###Vând### teren 3000 -7500 mp fit (zona Piaţa Centrală), motiv -ple- • 843 mp, bdul Milcov, zona Coşbuc, care din ţară. Telefon 0740313421, (0090258/NC-230072) 0749725069. (003045/NC-229972) • Domni italieni doresc să cunoască (0090311/NC-230989) Şendreni, deschidere DN25, intravi- Aurel Vlaicu. 0762135766. (007275/ • Doresc să împrumut o sumă de • Pierdut legitimaţie de student, uni- lan, urgent. 0752425460. (002661/ 0740313422. (002909/NC-229509) • Vând spaţiu comercial, vad bun. bani cu act notarial. Tel. 0749542505. doamne românce. Tel. 0744901967, NC-231073) • Vindem (închiriem) 1407 mp în Zona 00393407079114. (006993/NC-230403) versitatea Danubius Galaţi, Enache NC-228778) • Proprietar vinde 1-2 ha la DN26, 0741150625. (007257/NC-231006) (003283/NC-230724) Adrian. Se declară nulă. (0090312/ • ###Vând### teren ultracentral, va- Liberă: hală termoizolatoare -500 mp; • Preiau firmă cu datorii peste 1 mld. vizavi "SCANIA". Preţ negociabil. trei construcţii cărămidă -250 mp; Tel. 0749725069. (007240/NC-230962) NC-231031) riante. Tel. 0743305206. (0090064/ Tel.: 0723/363470 (0110/mr/03/ • Pierdut bilanţul pe decembrie 2008 NC-229020) două curţi pietruite. Tel. 0723148381. Pierderi Mica Publicitate NC-227986) (0090090/NC-229656) • Vând spaţiu comercial şi bilanţul pe iunie 2009, aparţinând • Loturi de casă, zona vile Vânători, uti- • Teren Micro 17, 500 mp, 100 E / demisol+P+2, sc: 480 mp, toa- firmei SC Davlin SRL. Se declară nule. lităţi, 15 euro/mp. 0745.286616 (12/09/ • Vând/ închiriez spaţiu comercial, cen- • Pierdut chei marca Ford, zona mp, utilităţi, accept variante auto, tral, 250 mp. 0745529786. (0090089/ te utilităţile + terenul aferent. Citaţii IREG, ofer recompensă. 0741971380. (0090313/NC-231042) mr/14/NC-229034) posibilitate rate. 0744765322, Relaţii la telefon: 0744637906. • SC Traget SRL Galaţi, str. Războieni • Pierdut card auto pentru liber acces • Vând 1000mp, intravilan, sat Costi, NC-229661) (003306/NC-230808) 0728001049. (006943/NC-230040) • Vând /închiriez spaţiu comercial (01/10/cs/41/NC-230921) nr. 76 cheamă în judecată pe debi- • Pierdut chei auto Opel, având un bre- platforma AMG nr. 53261. Se declară 25E/mp, 0746551187 (1001gc12/ toarea SC Acticom SRL Galaţi, în data nul. (0090298/NC-231045) NC-229257) 35 mp. Tel. 0751263838. (003073/ loc cu cruciuliţă, ofer recompensă. Tel. NC-230029) de 22.01.2010, ora 9,00. (007246/ 0745284272. (003323/NC-230864) Mica Publicitate ARHIVANC-230971) "V.L." Im p o r t a n t ! Societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate care solicită publicarea unor anunţuri la rubricile: -LICITAŢII -LICHIDĂRI -CONVOCĂRI (Adunări generale) -CITAŢII (Chemări în judecată) trebuie să prezinte la ghişeele de Mică Publicitate o adresă, în original, cu: - Antetul firmei; Numărul de înregistrare; Datele de apariţie solicitate; Textul înaintat spre publicare; [ Semnătura autorizată; Ştampilă. Pu b lMiercuri, i 20 c Ianuarie i 2010 t a t e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ16 a l i b e r ă

• Vând gard din şipcă metalică, foarte ieftin şi tablă cutată zincată. Angajăm cu contract de muncă Racricom SRL, 0757591302. (003140/NC-230207) • Vând garaj Ţiglina I, zona PS11/PS12. tubulatori navali distribuitor Heineken Tel. 0744903170. (003165/NC-230392) • Vând scaun frizerie. Tel. 0746114735. pentru lucrări în Olanda angajează agent (003200/NC-230469) vânzări pentru • Vând garaj dublu, zona Micro Condiţii: 39C, lângă Billa 2. Tel. 0741915473, - minim 3 ani experienţă ca tubulator naval activitate distribuţie 0748295783. (007107/NC-230606) • Vînd purcei între 15-40 kg. Tel. - disponibilitate de a lucra în străinătate Cerinţe: 0741185105. (007156/NC-230715) - cunoştinţe solide de limbă engleză - min 6 luni experienţă; • Vând modul tip container, pretabil - abilitate de a citi scheme - dinamic, comunicativ. birouri, 5x2,5, a/c, parchet. termopan, Se oferă: instalaţie electrică. Tel. 0744627786. Cei interesaţi sunt rugaţi să sune la numărul de telefon - maşină serviciu; (007154/NC-230717) - telefon mobil; • Vând uşă termopan. Tel. 0740936945. 0766255171 sau să trimită un CV la office@electric-navin- - salariu atractiv. (003256/NC-230788) stal.ro sau la fax 0236 464630. CV la fax: 0236-448134, • ###Vând schelă### Italia SH până email [email protected] la etaj IV completă, 850 E negociabil. 0727557688. (0090301/NC-230819) • De vânzare, pompă Sânavent, pre- • Caut familie serioasă fără obli- mergător copil, căruţ, scaun copil gaţii, îngrijire curte la ţară. Tel. • Vând Opel Astra break 1,7 tdi, 2001, 0744706843. (003249/NC-230678) maşină. Tel. 0755422849. (007231/ Oferte de 238000 km, abs, ac, negru 4250 euro, NC-230983) • Vând Fiat Doblo, 0769671612. (01/10/cs/01/NC-231080) • Angajez tăietor lance cu oxi- • PEPINIERA LIEŞTI vinde pomi gen. Tel. 0758596231. (003325/ 2006, stare foarte bună, • Vand Dacia Berlină 1998, are sta- Serviciu ţie gaz, 3500 lei, 0769671612. (01/10/ fructiferi în ferestrele de iarnă. Tel. NC-230881) 0236821796, 0745327444. (006666/ • Magazin mixt angajează vânzătoare. 6500 E nenegociabil. cs/01/NC-231081) Telefon 0744870057. • Societate angajează economist cu NC-230984) experienţă pentru evidenţe con- • Vând garaj Micro 19, lângă Şcoala 29. tabile. Tel. 0733002288. (003351/ • Vând Leganza • Vând Renault Laguna I, an 2000 0745506564. (007255/NC-230994) NC-230987) 1998, stare bună, dec. înmatriculat în Franţa, sta- • Vând 30 tăuraşi cca 300 kg cu 6,5 re perfectă, taxa prima înmatri- lei /kg. Tel. 0740090012. (003343/ • Angajez barmaniţă. Tel. 3000 E neg. culare 850 euro, preţ 2650 euro 0741150625, 0729140129. (007257/ NC-231001) Tel. 0724233394. neg. Relaţii tel. 0747896063, • Vând Ciobănesc mioritic, 2 ani. NC-231007) 0767824803. (007175/NC-230730) 0726378846. (007269/NC-231041) • Restaurant angajează barman • Vând Cielo, an 2002, în stare de • Vând garaj Mazepa şi garaj centru sau -ospătar. Relaţii tel. 0741948666. funcţionare, portbagaj avariat, (007263/NC-231032) schimb auto. 0762135766. (007275/ • Vând microbuz, 16 locuri, Mercedes preţ 50 milioane. Tel. 0744371534. NC-231072) • Angajăm vânzătoare ma- 313, diesel, an fabricaţie 2001, sta- (003354/NC-231005) • Vând garaj Ţiglina I şi ca- gazin mixt. Tel. 0740071760. re bună, 7500 E neg. 0753360315. vou Eternitatea. 0743696207, (002750/NC-229038) • Vând sau schimb Jeep 4x4 cu (0090044/NC-228754) 0765492122. (006800/NC-229578) • Volkswagen Golf5, unic proprietar, Volkswagen. Tel. 0729032672. (007105/NC-230538) • Laborator angajează cofetar cu ex- • Christian Company angajează full options, negociabil, 0747870424. perienţă, salariu net 1400 lei. Relaţii agenţi vânzări articole funerare, (01/10/cs/21/NC-229551) obligatoriu experienţă în distri- • Vând şifonier 3 uşi, 350 lei, tele- • Societate de pază specializată la tel. 0733073586 sau 0746188398. • Predau avantajos leasing Logan Van vizor color, diagonală 65 cm, 200 angajează agent pază şi dispecer (003240/NC-230639) buţia naţională. 0747205205. 2008, stare impecabilă. 0723363342. (0090098/NC-229828) lei. Tel. 02366468342. (007189/ cu atestat. Salariu atractiv. Tel. • Partener Agroland angajează asis- (0090145/NC-229730) Cumpãrãri NC-230765) 0735011221. tent veterinar. Relaţii la tel. 0236422111 • Complex întreţinere şi în- • Vând Renault Kangoo, an 2004, sau CV la mail [email protected]. frumuseţare angajăm coafe- preţ neg.Tel. 0740472282. (006872/ (003202/NC-230644) ze, maseuze, manichiuriste NC-229791) Auto • SC Confecţii Textile angajează şef etc. 0747205205. (0090098/ • Vând Dacia Break 2002, injecţie, • Super ofertă! 200 E bonus la tură şi confecţioner textile cu experi- NC-229836) proprietar. 0755299126. (003070/ • Cumpăr Dacii, Nova, Super Nova, Cumpãrãri angajare. Firmă videochat anga- enţă, transport gratuit, condiţii avan- NC-230016) Solenza, Logan, avariate pentru dez- • Firmă de curierat angajează curi- • BGS Divizia de Securitate an- jează modele vârsta minimă 18 tajoase. Relaţii la tel. 0236449440, • Vând Dacia Berlină 1310, an 1998, membrat. 0744108878. (006429/ ani. Oferim salariu procentual eri pedeştri pentru livrare plicuri. 0747854765. (0090280/NC-230646) gajează consultanţi vânzări. Diverse Adresa de contact str. Traian 470. Tel. bord CN, ITP făcut, asigurare, preţ NC-61707) 50-80% în funcţie de câştiguri, • SC AKKA SRL angajează specia- Cerinţe: permis cat. B, experien- • Cumpăr Dacia, autoturisme, plata 0728818160. (0090257/NC-230649) lişti pentru montaj uşi şi ferestre, ţă în domeniu, excelente abili- 33 mil. negociabil. Tel. 0741558497. • Consignaţie obiecte artă, Brăilei 142. suport 24/24, vestimentaţie, acce- (003184/NC-230389) imediat. 0742757503, 0336410898. sorii, solar, fitness, catering, make- • SC Almaterm SRL angajează agent str. Tecuci 168A. Tel. 0236463021. tăţi de comunicare şi negociere, Tel. 315033, 0740562770. (01/10/bc/22/ vânzări tâmplărie PVC. Pentru CV- • Opel Astra model 2007, înmatricu- (003481/NC-148079) NC-97183) up, totul într-un cadru profesional (0090282/NC-230647) entuziasm, spirit de echipă şi • Cumpăr autoturism după 2000 ori- şi discret. Atenţie, Nu angajăm uri şi relaţii 0726695843, email cris- • SC AKKA SRL angajează tâmplari prezenţă agreabilă. Se oferă: lat, unic proprietar. tel. 0746075180. • Colecţionăm fier vechi de la domi- [email protected]. (0090239/ (007035/NC-230409) ce tip, stare. 0745208845. (006775/ modele de la alte studiouri. lemn, str. Tecuci 168A. Tel. 0236463021. salariu motivant, maşină de NC-196491) ciliul, plata pe loc. Tel. 0747546131. Pentru interviu tel. 0758383883. NC-230676) (0090282/NC-230648) serviciu, telefon, comision din • Cesionez contract leasing Iveco (005211/NC-224385) • Angajez vânzătoare. Tel. 0747143378. • Cumpăr autoturisme orice tip, sta- (0090079/NC-229508) • SALON INFRUMUSETARE vânzări, training gratuit. Cei in- 65C18, an 2008, km 23.000. Tel. re 2000-2009. 0722387376. (007251/ • Anticariat cumpără: cărţi, biblioteci (007129/NC-230677) teresaţi pot trimite CV la urmă- ANGAJEAZA SAU SUBINCHIRIAZA 0744903170. (003165/NC-230410) NC-224498) întregi, colecţii monede, bancno- • Angajăm pentru lucrări la Sidex: lăcă- POST COSMETICIAN,COAFEZA SI toarele adrese: viorel.busuioc@ • Opel Astra, 2 buc. 2001-2003, full, • Cumpăr Dacia 1995 -2004 funcţiona- te, timbre, bilete ipotecare, vederi, tuşi, sudori, instalatori tehn. sanitari. MANICHIURISTA CU EXPERIENTA.TEL bgs.ro; [email protected]. negociabil. Tel. 0746067110. (007033/ Tel. 0752167964. (003253/NC-230680) lă, proprietar. 0757831034. (002622/ documente, insigne, decoraţii, ziare • Videochat angajează animatoare cu 0744223289. (SMS/NC-231059) (0090305/NC-230935) NC-230415) NC-228716) sau fără experienţă, salariu 500 -1500 • Service auto angajează recepţio- • Angajez bucătăreasă pentru re- timbrate, cartele telefonice, tablouri, ner cu experienţă în programe de • Societa italiana ricerca urgen- • Vând Solenza Rapsodia 2003, unic • Cumpăr Dacia Logan, accidentate. USD, program flexibil. 0747098523. staurant tradiţional românesc în proprietar. 0743008280. (007128/ Tel. 0741310685. (002691/NC-228894) efecte militare vechi, mobilier inter- (0084601/NC-5110) căutare pentru piese (Tec doc). Tel. Italia. Asigurăm cazare, masă şi 800 temente personale per la sede belic, eurocenţi, antichităţi diverse. di Galati. Le figure professio- NC-230668) • Cumpăr maşini străine defecte, acci- • Salon GERARDINO închiriază post 0744627786. (007154/NC-230696) -1000 euro. Tel. 00393204825843, 0236323500, 0751167540. (0090007/ • Angajăm barmaniţă. 0751555163. nali richieste sono: impiegati • Matiz 2004, AC, 93 mil. neg. dentate, fără acte, cu volan pe dreapta, manichiură. 0740177725. (006618/ 0746340351. (003370/NC-231070) pentru dezmembrat. Tel. 0745604097, NC-228111) NC-211560) (003284/NC-230750) • Restaurantul NEACŞU angajează per lavoro in ufficio. Inviare CV 0741129811. (007134/NC-230669) • Angajăm coafeze, frizeri, cosmeticia- all´indirizzo mail segreteria- • Vând Passat an 2006, km 115000, preţ 0728656308. (002691/NC-228895) • Cumpăr aur 14 k -53 lei; 18 K -68 • Câştigaţi 1200-2000 dolari lunar ospătari cu experienţă. Relaţii la • Cumpăr urgent Dacia 1995 - 2004, muncind la domiciliu. Angajăm co- nă, maseuză. 0236320427, 0745362964. sediul firmei, din Micro 19. (002807/ [email protected] oppure 12500 negociabil. Tel. 0756307202. lei. 0746152391. (01/10/ext./16m/ (003284/NC-230751) al numero di fax 0251410002. (003252/NC-230671) funcţională. Tel. 0742563740. (003123/ NC-228549) laboratori din toată ţara! Domenii: NC-228336) NC-230404) procesare corespondenţă, completaţi • Angajez persoană cu experienţă • Caut meditator IELTS. 0765417892. Per informazioni 0762949085. • Vând Espero, full option, urgent, • Cumpăr aur orice stare, orice canti- pentru magazin prezentare tâmplă- (01/10/ext/67m/NC-231067) 1200 E. Tel. 0751674648. (007159/ • Cumpăr Dacia stare perfectă. formulare, înşiraţi mărgele, coaseţi (002983/NC-229705) 0743513793. (007169/NC-230731) tate. 0722747579. (007106/NC-230635) scutece, asamblaţi plăci electronice, rie aluminiu, PVC. Relaţii 0758067445. • SC ALCOM SA GALAŢI, B-DUL NC-230708) (003289/NC-230752) • Cumpăr maşină mai veche de 10 ani, confecţionaţi felicitări, pungi cadouri GEORGE COŞBUC NR. 257 • Dacia 1996, 2500 neg. Tel. 0745902227. completă, ofer 250 E. Tel. 0745532423. etc. Trimiteţi plic timbrat autoadre- • Angajez urgent modelatori şi vân- ANGAJEAZĂ: VÂNZĂTOARE. • 200 E bonus la angajare. Studio (003265/NC-230709) zători pentru covrigi, simigerie. (007274/NC-231056) • Cumpărăm aur 14 K -18 K. Relaţii la sat la OP 61 CP 145, Bucureşti. (12/09/ CERINŢE: CURS CALIFICARE; videochat angajează modele. • Peugeot 406, 2000, full, variante, die- 0236467019. (0090032/NC-228709) ext./80m/NC-227958) 0744249831, 0733610631. (003298/ EXPERIENŢĂ DE MIN. 3 ANI ÎN Oferim make-up, vestimentaţie, sel. 0748815495. (003268/NC-230710) • Primesc ucenici pentru formare co- NC-230779) DOMENIU; CURS DE IGIENĂ. solar, fitness, cazare persoane • Vând Ford KA, an 2003, garaj. afor şi frizerie, rog seriozitate. Tel. • Club sportiv angajează maseuză şi in- OFERTĂ: SALARIU MOTIVANT; nonrezidente, condiţii excelente. structor fitness Tae-Bo, aerobic. Relaţii 0747130230. (007170/NC-230728) Vânzãri 0723329556. (006456/NC-228465) TICHETE DE MASĂ; MEDIU DE 0749637656. (003333/NC-230937) • Renault Symbol, full option, fabri- • SC Corzah Auto Group angajează 0733001800. (007196/NC-230802) LUCRU DINAMIC ŞI COMPETITIV. • Toxic -cafe angajează barmani şi caţie 2006. Tel. 0755303797. (003290/ vânzător piese auto import cu experi- CEI INTERESAŢI SUNT RUGAŢI SĂ NC-230740) Electronice ospătăriţe. 0745042166. (007200/ SE PREZINTE CU CV-UL LA SEDIUL enţă. Relaţii la sediul firmei str. Traian • Vând două Volkswagen Passat 2007, 441, între orele 8,00-12,00, zilnic. NC-230815) FIRMEI DIN BDUL GEORGE COŞBUC Cursuri (0090120/NC-229236) • Angajez vânzătoare fast -food str. NR. 257 SAU SĂ TRIMITĂ CV LA • SALON MASAJ EROTIC două BMW 320D 2006 -2007, Audi A6 • INSANE PC vinde calculatoare ne- • Angajăm barmaniţă-ospătăriţă. Tel. Brăilei 122, vizavi de bănci. Avantaje: FAX 0236494769. (01/10/cs/25/ ANGAJEAZă FETE PESTE 18 ANI, 2005, BMW 525D 2006, Volkswagen muritoare: IBM, DELL, HP ... Pentium4 • CELE MAI MICI PREŢURI!!!!! 0336432680, 0770778010. (002865/ curs igienă, curs vânzătoare, carnet NC-230099) ASPECT FIZIC PLăCUT, SALARIU Touran 2007, Volkswagen Passat 2005, – 300RON; Staţii grafice – 800RON; Operare PC şi Engleză, Depanare, MINIM 1000 EURO. 0747679310. NC-229384) sănătate. Trimiteţi CV stelist47@ya- • Vânzătoare chioşcuri cărţi, presă. Opel Astra 2003, variante. 0766538120, Notebook – 600RON; Monitor LCD Programare, Administrator Reţea, hoo.com, tel. 0745017458. (0090302/ (01/10/cs/14/NC-230036) • Cabinet stomatologic (firma) an- 0722616552, 0740118384. (003236/ 0742070902, 0766518339. (007138/ – 270RON; WWW.PCINSANE.RO Contabil, Italiană, Spaniolă, gajează sau colaborează cu medic NC-230816) NC-230641) NC-230741) • Sports Pub Divino angajează ospă- Tel:0236.493234 0765.214196 (05/09/ Germană, Inspector resurse uma- stomatolog. Tel. 0728229242, între • Angajez brutari şi personal cu ex- • Volkswagen Passat 1,9 TDI 2005, td/15/NC-147026) 9,00-19,00. (006796/NC-229549) tari. Vă aşteptăm pe Calea Prutului perienţă în covrigărie -gogoşerie. navigaţie mare, jante, climatronic, ne. Plata în rate, certificate avizate. Tel. • OFERTĂ: maşini de spălat -299, fri- • Companie de asigurări recrutea- nr. 9, între orele 12,00 -14,00. (003310/ Tel. 0722405442. (vl/NC-230892) înmatriculat, variante. 0766761481. 498120, 0752238711, 0723625615, în ză consultanţi şi manageri. Tel. NC-230817) • FIRMĂ DE PAZĂ ANGAJEAZĂ (007139/NC-230742) gidere -350, televizoare -199, video- incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. 0725999977. (006826/NC-229659) • Angajez şofer taxi cu atestat. Tel. AGENŢI DE PAZĂ. SE OFERĂ Licitaþii • Dacia Break 2003, alarmă, preţ 6700 recorder -150, divx -120, maşini cusut (01.09/gc02/NC-69028) 0755882314. (003319/NC-230838) • Angajez menajeră, experienţă, re- SALARIU ATRACTIV. INFORMAŢII lei. 0766761481. (007139/NC-230743) -299, microunde -140, imprimante • CURSURI CALCULATOARE acredita- ferinţe. Rog seriozitate. 0757430067. • Angajez instructor auto, rog seriozita- TEL. 0755911913. (01/10/ext/66m/ -120, aspiratoare -90, LCD 82 -1199, te Ministerul Muncii şi Învăţământului, te. 0746734274. (007225/NC-230895) • Rotarum Jus IPURL Galaţi, lichidator • Renault Clio 2004, full option, ofe- (006860/NC-229759) NC-230978) judiciar al SC April SRL în insolvenţă, rim garanţie, 60000 km. 0756093505. plasmă 107 -1999. Tel. 0745353977 cu recunoaştere internaţională. • SC cu profil reparaţii industriale cu • SC Saturn angajează consilieri vân- zări în electrocasnice. CV-urile se cu sediul în Galaţi, str. Furnaliştilor (0090247/NC-230744) (01/10/mr/01/NC-227867) Elinfo -zona General. 0236312656, activitatea pe platforma ArcelorMittal nr. 16, bloc J8, ap. 28, CUI 1656110 şi • Solenza Scala 2004, gri perlă, impeca- • Vând sistem sonorizare, video lumini angajează sudor electric şi autogen trimit la [email protected]. 0722926996, www.elinfo.ro. • Call Center angajează vorbi- J17/1556/1992 scoate la licitaţie pu- pentru club. 0745529786. (0090089/ care să aibă şi cunoştinţe de sudu- (0090295/NC-230934) tori limba italiană, nivel mediu bilă. 0745363930. (003287/NC-230746) (0084948/NC-219067) • Salon masaj erotic angajează ma- blică chioşc alimentar situat în Galaţi, • Ford Focus 2007, Combi, 5950 E. NC-229672) • Newinfo Company - Club Alice or- ră în argon, salariu motivant. Relaţii sau avansat, pentru oraşul Brăila. str. Furnaliştilor nr. 16, Micro 20, apar- la tel. 0741268666, orele 8,00-16,00. seuze, aspect fizic plăcut, cu sau fără Salariu până la 1000 euro, (trans- 0741772671. (003291/NC-230756) • Vând urgent maşină de spălat ganizează cursuri: operator PC, limbi experienţă. Tel. 0758541801. (007228/ ţinând debitoarei. Vânzarea începe • Logan Laureate 2006, vişiniu, Arctic A+ folosită doar 4 luni. 700 lei. (0090096/NC-229782) port gratuit, +bonuri masă +bo- de la preţul de 6400 lei din raportul străine, coafor, manichiură, cosmetică, • Angajez modelatoare covrigi cu ex- NC-230936) nus din vânzări). Trimiteţi CV la 34000 km, perfectă stare, 3800 E. 0753652698. (007123/NC-230734) unghii tehnice, masaj. Tel. 0236437177, • Asociaţia 717 angajează administra- de evaluare şi nu cuprinde TVA. În caz perienţă. Tel. 0744399671, 0765245035. [email protected] 0742283423. (007206/NC-230829) • Vând Nokia N76 nou, liber. 0741393712. (0090118/NC-229316) tor cu experienţă şi atestat, rog seri- de neadjudecare, licitaţia se va repeta • Audi A4 Break, 2005, proprietar, (003017/NC-229913) sau mesaj la 0740294052 şi veţi la fiecare 7 zile, de maximum 5 ori, la 0758854330. (007202/NC-230820) • Organizăm cursuri unghii teh- • Team Vijen angajează animatoare ozitate. Tel. 0743127276. (0090296/ 13000 E, gri metalizat. 0742283423. fi contactat ulterior. (0090017/ aceeaşi oră, la ultima licitaţie bunul nice. Rel. tel. 0726794176. (003151/ cu sau fără experienţă, oferim con- NC-230949) NC-228345) (007206/NC-230830) • Union angajează zugravi, faianţari, putând fi adjudecat la cel mai mare NC-230627) diţii speciale, program flexibil. Tel. preţ oferit, dar nu derizoriu. În acest • Mercedes C, 1,8i, 1996, metalizat, RAR 0756856685. (006915/NC-229982) rigipsari, dulgheri. Tel. 0755031720. • Restaurantul "Hazard" angajează +depreciere efectuat, impecabil, 3500 • IMPORTANT !!! ANDIRIVAC GALAŢI (007254/NC-230993) bucătari şi ospătăriţe cu experien- caz, adjudecarea va fi provizorie, ur- organizează următoarele cursuri: - • Salon Andris angajează urgent mând ca după 20 zile să se organizeze E. 0741100609. (007210/NC-230843) Cumpărări coafeză cu experienţă. 0748281409. • Societate comercială producătoare ţă. Relaţii zilnic str. Brăilei nr. 159 E. evaluator de risc SSM; - auditor ener- de ciocolată angajează muncitoare (0084999/NC-228766) la aceeaşi oră o supralicitaţie, în vede- • VW Golf IV, 2006, euro 4, full options, (0090256/NC-230050) rea adjudecării definitive. Ofertanţii import Germania, 0747870424. (01/10/ getic; - inspector protecţia muncii; - • Angajez tâmplar lemn, tapiţer. necalificate. Relaţii la 0236466225. Electronice (0090297/NC-231009) • Thera Group selectează munci- vor depune la sediul lichidatorului cs/21/NC-230872) inspector protecţie civilă; - coordo- 0744395480. (006976/NC-230124) tori calificaţi sau necalificaţi pen- judiciar, cel mai târziu cu o zi înain- • Opel Astra 2007, euro 4, full options, nator şantiere mobile. Informaţii: • Restaurant Centru, Potcoava anga- • Caut meseriaş pentru repararea unei mese de biliard. Tel. 0751385149. tru locuri de muncă în străinătate tea datei licitaţiei, copie a certifica- import Germania, 0747870424. (01/10/ 0236.431.207; 0749.100.108. (01/10/ jăm bucătar cu experienţă. Relaţii în domeniile: construcţii, hotelier, tului de înmatriculare, împuternicire, • Cumpăr orice electronice şi electrice. la tel. 0770672868, între orele 10,00 (007265/NC-231038) cs/21/NC-230875) td16/NC-230913) • Direcţia Apelor Prut scoate la medical, menajere case particula- document care certifică identitatea, • Vând Opel Vectra 2003, 90000 km, Tel. 0760463098. (002769/NC-229123) -22,00. (0090260/NC-230126) re, îngrijitoare bătrâni şi baby-sit- dovada achitării cauţiunii de 10% din • Angajez circularist şi montator PAL. concurs postul de director SGA carte service, full option, proprietar, Galaţi. Concursul va avea loc în data ter, agricultură, zootehnie, şoferi preţ. Prima licitaţie va avea loc la se- ITP 2011. Tel. 0745977677. (007226/ • SUPEROFERTĂ. ŞCOALA DE Tel. 0762202524. (006960/NC-230129) etc. Se fac înscrieri în limita locu- diul Tribunalului Galaţi din str. Brăilei • Firmă producţie publicitară anga- de 5.02.2010, ora 11,00, la sediul NC-230893) Vânzãri CURSURI DIN CONSTANŢA, Direcţiei Apelor Prut din Iaşi, str. Th. rilor disponibile. Informaţii: Tel. fix nr. 153, sala 11, în data de 26.02.2010, • Opel Corsa 1,0, benzină, negru, 2002, jează operator comenzi numerice Vodafone 0371 100 110 - 0371 10 10 ora 14,00, conform regulamentului AUTORIZATĂ DE MINISTER, (printer, cutter, router). Prezintă avan- Văscăuţeanu nr. 10. Candidaţii trebuie geamuri electrice, închidere centrali- să îndeplinească următoarele condiţii: 01; Orange: 0758 800 500; 0758 800 existent la dosarul cauzei. Relaţii su- ORGANIZEAZĂ CURSURI DE taj cunoştinţe Corel, Photoshop. Tel: 600. (01/10/cs/16/NC-228953) plimentare se obţin de la lichidatorul zată, ABS, ESP, proprietar, impecabil. Diverse FORMARE PROFESIONALĂ: 0742038298; [email protected] studii superioare de specialitate; stare 0722804853. (007225/NC-230894) de sănătate foarte bună, să corespun- judiciar, tel. 0728047087. (0090294/ COAFURĂ, FRIZERIE, 300 LEI, (01/10/mr/13/NC-230357) • Angajăm confecţionere textile NC-230956) • VW Polo 1,2, benzină, 2003, alb, ABS, • Vând curci, curcani vii sau sacrifi- • SC angajează conducător auto profe- dă condiţiilor impuse de Legea nr. şi ucenice broderie. 0747205205. COSMETICĂ, 400 LEI, MASAJ, 400 319/2006; disponibil pentru lucrul în • Şcoala Nr. 2 Umbrăreşti organizea- ESP, proprietar, impecabil. 0746734274. caţi pentru cunoscători. 0745660391. sionist pentru autoutilitare cap. 3500 (0090098/NC-229832) (007225/NC-230896) LEI, MACHIAJ 350 LEI, MANICHIURĂ echipă, spirit deschis spre colaborare, ză licitaţie pentru închiriere teren, 6 (002668/NC-228769) -PEDICHIURĂ, 300 LEI. DIPLOME kg. CV la fax 0236471015. (0090272/ mp pentru chioşc alimentar. (01/10/ • Vând Skoda Octavia, 2003, 1.9 TDI, NC-230366) flexibilitate şi disponibilitate spre co- • Tilia Farm angajează asistentă • Vând garaj Ţiglina I, str. Saturn, bloc DE STAT AVIZATE MIN. MUNCII municare. Dosarul se va depune la se- de farmacie, minimum un an ex- ext/70m/NC-231078) gri metalizat, 90 CP, 6000 euro- accept C8. 0744285892. (006692/NC-229182) • Spălătoria auto Sara angajează per- şi variante. Merită vazută; Telefon: VALABILE INTERNAŢIONAL, PLATA sonal cu experienţă. Relaţii la tel. diul DA Prut până la data de 3.02.2010, perienţă. 0744780952. (0090251/ • Vând garaj Piaţa Micro 19. 0741779615. 0743-301895. (01/10/cs/37/NC-230910) ÎN RATE, PRACTICĂ ÎN SALONUL 0740265198 sau pe George Coşbuc nr. ora 14,00 şi va conţine: cerere, CV, NC-229842) (006785/NC-229547) • Opel Astra an 1995, impecabil, 1800 ŞCOLII, POSIBILITĂŢI ANGAJARE 113. (007032/NC-230368) copie act studii, copie act identitate, Vânzãri • Vând cilindri hidraulici, pompe hi- • Salon central angajează cosmeticia- certificat de cazier judiciar, certificat • Depozit farmaceutic angajează E neg. Tel. 0741648804. (007124/ LA ABSOLVIRE. 0236462106 SAU medical şi aviz psihologic din care să farmacist. CV la stefanstefanopol@ NC-230930) draulice, electrostivuitor. 0742203783. 0755714468, WWW.BELLA-MAR. nă. 0746114735. (003200/NC-230457) (0090254/NC-229957) • Spălătorie auto angajez perso- rezulte că solicitantul este apt pentru yahoo.com sau tel. 0730713768. Auto • Vând Cielo an 1999, AC, geamuri RO. (01/10/ext/61m/NC-230973) nal cu experienţă. Tel. 0735310925. funcţia de conducere, declaraţie pe (003072/NC-230046) electrice, 2000 E neg, variante. • Vând garaj str. Oltului Micro 17. Tel. (0090238/NC-230524) propria răspundere (formular tip -ane- • Audi A4, 2006, 2.5, 163CP, fuul opţion, 0755428813. (003271/NC-230931) 0766711646. (006903/NC-229964) • SUPEROFERTĂ. CURSURI DE xa nr. 5 din CCM nr. 3295/3.06.2008, se • SC Den Breejen România SRL cu • Firmă luminoasă cu sistem profesio- CALIFICARE OSPĂTAR, BARMAN, 350 • Restaurant Antic angajează bucătar sediul în Galaţi, incinta SN Damen ###accept variante auto###. Relaţii • Opel Corsa 1993, Ford Fiesta 1993. şi personal spălat vase. 0236475129 va completa la depunerea dosarului). 0752715137. (007229/NC-230932) nist de lumini. 0755215035. (003059/ LEI, BUCĂTAR, 350 LEI, CAMERISTĂ Fiecare candidat va înainta odată cu angajează muncitori calificaţi în la 0744494837 (00258/NC-201250) (0090283/NC-230529) meseriile sablator şi vopsitor. Relaţii • Super Nova, 2003, 1.4 benzină, • Skoda Octavia, 1,8, full, 1999, 3750 E. NC-230005) HOTEL, 250, DIPLOME DE STAT, • Magic Nails angajează manichiuristă dosarul personal, o lucrare, proiect 0741229086. (003336/NC-230933) • Sistem supraveghere, DVR +4 camere VALABILE, CARNET DE MARINAR, de management pentru activităţi- la tel. 0236449808 sau 0236449020. proprietar, 0743-600648 (0077169/ cu experienţă. Interviu la sediul firmei (0090271/NC-230367) NC-201253) • Vând Ford Focus Sedan, 1,8 int. lentilă Sony. 0755215035. (003059/ VALABILE INTERNAŢIONAL, pe 8 februarie, ora 11,00. (003150/ le specifice de gospodărirea apelor. Mica Publicitate Bibliografia pentru concurs, alte infor- • Matiz, 2005, închidere, alarmă, TDCI, 2006. 0749526082. (007251/ NC-230006) PRACTICĂ ÎN HOTEL -RESTAURANT NC-230628) • SC Comersid SRL Galaţi str. Tecuci NC-230990) • SC angajează agent vânzări cu ex- maţii privind participarea şi desfăşu- nr. 184, bl. N4 parter angajează su- MP3, USB. 0744518860. (006644/ • Vând sau închiriez garaj cu beci DE 4 STELE, PLATA ÎN RATE. TEL. rarea concursului se obţin prin biroul NC-228998) • P.f. vând Iveco Stralis 2003, benă în Micro 39C. Telefon: 0756639992. 0755714468 SAU 0236462106, perienţă în distribuţia de produse dori electric, lăcătuş confecţii meta- Shmitz -Gotha oţel, 2007. Tel. alimentare. CV la office.alimentare@ RURP -DA Prut, tel. 0232218219 int. 212 lice. Se oferă salariu atractiv. Relaţii • ##Vând## Mercedes E270 Avangard, (01/10/cs/30/NC-230096) WWW.CALIFICARE-RECALIFICARE. yahoo.com. (003240/NC-230638) şi de pe site-urile unităţii: http//www. la tel. 0236490171, 0728857427. 2002, variante. Tel. 0743305206. 0747083560. (003357/NC-231034) RO. (01/10/ext/61m/NC-230976) apeprut.ro şi http//rowater.ro/daprut. (01/10/bc/14/NC-230650) (0090064/NC-229017) Mica Publicitate (01/10/ext/69m/NC-231053)ARHIVA "V.L." Mica Publicitate [ Pu b lMiercuri, i 20 c Ianuarie i 2010 t a t e Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 v i a ţ17 a l i b e r ă

• Executăm amenajări interioare, gre- • Ing. constructor, responsabil mediu, • Cu sufletele împietrite de Cu lacrimi şi un dor sfâşie- sie, faianţă, parchet laminat, instala- atestat, CQ, doresc colaborare /anga- • Cu părere de rău anunţ durere anunţăm trecerea în tor, anunţăm celor care au ţii sanitare, zugrăveli. 0752436896. jare. 0745500495. (006965/NC-230137) trecerea în nefiinţă a prie- cunoscut-o şi apreciat-o, co- nefiinţă a scumpei noastre tenilor (007250/NC-230995) • Şofer B+C+E, atestat marfă şi agaba- Decese memorarea unui an de când • Zugrăvim, gletuim apartamente, 300 ritic solicit angajare. Tel. 0744544345. † ONCICĂ VIORICA IULIANA ne-a părăsit scumpa noastră lei /cameră. Tel. 0720074940. (007249/ (003144/NC-230217) (fostă PÂRVULESCU) NC-230996) • Şofer B,C,D,E cu atestate, card şi SERVICII FUNERARE plecată prea devreme printre • Montez uşi, amenajări interioare, autorizaţie macaragiu grupa I solicit rigips etc., preţuri foarte bune. Tel. angajare. Tel. 0745612545. (007085/ 15 modele de sicrie îngeri. Te vom păstra veşnic preţuri mici 0754843935. (007252/NC-230997) NC-230633) transport urban ‑ interurban, în inima noastră. Trupul • Filmări, fotografii, sonorizări, oca‑ • Fac menaj uşor, îngrijesc copil, rog îmbălsămări neînsufleţit este depus la zii. 0722424502, 0742297079, www. seriozitate. Tel. 0770713423. (003285/ Ţiglina II, str. Constructorilor biserica „Sfinţii Împăraţi“. drs.ro. (006504/NC-228583) NC-230749) vizavi Poliţia Judeţeană, Înmormântarea va avea loc • Persoană studii medii, vârsta 50 NON STOP. astăzi 20.01.2010 ora 12,00. ani, doresc să îngrijesc copii, even- • Construcţii civile mixte, zidărie/ Tel. 0724599840 (0066355) Radu, Lucian şi Bogdan. IVAN NICU şi NEGOIŢĂ tual bătrâni. 0748165698. (003332/ RAMONA. lemn la cheie -385 euro mp. Totul NC-230942) • Sincere condoleanţe familiei în amenajări interioare, incluzând îndurerate la greaua pier­ Sincere condole- toată gama de instalaţii. Calitate de • SC VILLMAR SRL anţe familiei Ivan excepţie. 0741582972, 0762613775. Servicii funerare complete. dere a celei ce a plecat mult Jan şi Lucica şi fam. (0090134/NC-229626) Transport intern ‑ internaţi‑ prea devreme la îngeri Balcan Valentina. > prof. petca coltofeanu Întâlniri pe fir onal. Autofunerare speciale. În inimile noastre • FILMĂRI, FOTO NUNŢI. Foto ceramică alb‑negru şi color. † ONCICĂ (Pârvulescu) veţi fi veşnic vii. Amintirea ta va rămâne veşnică PROFESIONIST - CALITATE. • Tânără, drăguţă, ofer companie. Preţuri avantajoase, str. Cezar Au încetat din viaţă VIORICA Sonia şi Ciprian în inimile noastre. Dumnezeu să 0724347728. (01/10/cs/27/ 0742583642. (007267/NC-231039) nr. 23, Micro 39, vizavi benzinăria Andone. (003368/ te odihnească în pace! Soţul, su- NC-230035) Petrom. 0236319390, 0722474704. Dumnezeu s-o odihnească în NC-231068) rorile, cumnatul şi nepoţii. (0075378/NC‑187291) în ziua de pace! • Execut instalaţii sanitare, termi- Diverse Fam. Cristescu, Mihai şi Popa ce subsoluri, ieftin. 0743599816, 19.01.2010 • De un an de zile tot aşteptăm să te în- 0755791529. (007112/NC-230574) Prezicătoare • Cu adâncă durere în suflet re- torci acasă şi să ne bucuri cu prezenţa • Asistentul principal Tofan Tănase, au- ta, dragul nostru • Expert contabil efectuez evi- • Doamna Cătălina vă ajută cu har 1. Nedelcu Milania • Rămas bun, gretăm dispariţia neaşteptată a torizat pentru finuţului nostru NICU VIRGIL şi a denţă contabilă completă inclu- sfânt, lăsat de la Dumnezeu, în căsni- 2. Negoescu Amalia Viorica! Îngerii prietenei lui RAMONA. Amintirea siv bilanţ contabil, declaraţii. Tel. cie, cununii legate, blesteme, aduce ÎMBĂLSĂMĂRI, să-ţi vegheze acestui suflet curat, de o rară bu- 0769632677. (0090240/NC-230805) persoana iubită acasă, scoate argintul viu. răspunde solicitărilor prin 0236418264, 3. Moga Constanţa somnul prea nătate şi sensibilitate va rămâne 0744477943. (007808/NC-1898) timpuriu. Ada şi pentru totdeauna în inimile noas- 4. Burlacu Maria tre. Suntem alături de familia Ivan, • Cu durere în suflet anunţăm trece‑ Adrian Purdea greu încercată pentru totdeauna. rea în nefiinţă a celui mai bun tată (01/10/mr/03/ Fam. Radu şi fam. Ispas. (007262/ şi soţ NC-231008) TALABĂ PETRACHE, 71 ani. NC-230986) Pierderi • Un om bun, un suflet ales, un prieten • Anunţăm cu mare tristeţe în su- devotat pe care nu-l voi uita niciodată flet dispariţia iubitei surori şi cum- • Pierdut contract de vânzare -cumpă- NICU IVAN. • Au plecat dintre noi lăsând în urma nate ing. POP MARIEA. Fam. Liopa. rare nr. 3639/1992 şi proces verbal de Dumnezeu să-l odihnească. Sincere lor lacrimi şi durere. Dumnezeu să-i (003363/NC-231050) predare -primire a locuinţei încheiat condoleanţe familiei îndurerate. odihnească în pace • O moarte nemiloasă a îndoliat fa- între SC Loconfort SA şi Ioan şi Lipşa Sebastian Capră şi familia. (007270/ IVAN NICU şi RAMONA. milia şi a curmat visele nepotului şi Nicoleta Georgeta, apartament situat NC-231049) verişorului nostru drag GICĂ TOMA. Cu sufletul trist şi îndure- • Foştii colegi de clasă împreună cu di- în str. Anghel Saligny nr. 147, bloc 7D, rat mă rog pentru liniştea şi odihna lui sc. 2, ap. 23. Se declară nule. (0090314/ rigintele sunt alături de Adrian Vârcu veşnică. Dumnezeu să-l aibă în paza la durerea pricinuită de decesul ma- Sa. Familia. (007256/NC-231004) NC-231052) 0742607341. (007185/NC-230762) mei sale. Dumnezeu s-o odihnească în • De 15 ani ne aducem aminte de • Cea mai puternică ghicitoare este pace. (003369/NC-231066) vărul nostru, ing. MIRCEA STOICA. Zafira. Rezolvă indiferent de proble- Ne rugăm bunului Dumnezeu să-l • Pierdut cheie VW Polo, ofer mă, garantat, vineri e gratuit în tarot. odihnească. Fam. Ion. (007133/ recompensă. Tel. 0753195794. NC-230926) (003043/NC-229969) Nu te vom uita niciodată. • Cu sufletele împietrite de dure- re regretăm dispariţia prematură • Găsit Brac german, femelă, Înmormântarea va avea loc pe în zona Bisericii Sf. Spiridon. 20.01.2010, ora 12,00, la Cimitirul a celei care a fost un om cu totul • S-au împlinit 10 ani de când ne-a deosebit, VIORICA ONCICĂ, 42 Relaţii la tel. 0727340223. (vl/ Sf. Lazăr, depus la Capela Sf. Lazăr. părăsit lăsând în urma sa durere şi NC-230225) (007214/NC-230876) ani. Lacrimile şi cuvintele nu pot lacrimi amare, cel care a fost soţ, • Locatarii bl. E12 CFR regretă decesul şterge durerea celor care au iu- tată şi bunic iubitor celui care a fost un bun vecin şi prie- bit-o. Suntem alături de Bogdan şi Radu. Foştii colegi din Direcţia BALTAG N. HARALAMBIE. ten IVAN NICU VIRGIL, 28 ani şi a viitoa- VASILE GHEORGHE (ŢILEAC). Informatică Proiectare ISPAT Sidex Galaţi. (007235/NC-230922) rei sale soţii NEGOIŢĂ RAMONA, Vei rămâne veşnic în amintirea Suntem alături de familia îndolia- 25 ani. Nu vă vom uita niciodată. noastră. Dumnezeu să-l ierte şi să-l Diverse tă. Dumnezeu să-l ierte. (007237/ • Carmen, Sorina şi Michi sunt Veţi rămâne veşnic în amintirea şi odihnească în pace. Amin. Soţia, fiii NC-230924) alături de Bogdan şi Radu la în inimile noastre. Dumnezeu să-i şi nepotul. (003276/NC-230928) • Profund întristaţi la decesul celei care pierderea celei mai bune soţii şi odihnească în pace. Fam. Butură, • Restaurant Cina, locuri pentru ne-a fost soră şi mătuşă, CONSTANŢA mame, VIORICA ONCICĂ. A ple- Bodea. (003366/NC-231054) • Sunt clipe ce nu se uită, sunt amin- MOGA. Dumnezeu s-o ierte. Fam. tiri ce nu se prăfuiesc. Doi ani de nunţi, preţ 100 lei. 0724529085, 0748639256. (007217/NC-230873) cat dintre noi mult prea devre- 0724539984. (0090288/NC-230732) Iosub. (003341/NC-230944) me. Dumnezeu s-o odihnească. • Dumnezeu să te ierte şi nu te voi lacrimi şi dor, doi ani de rugăciuni • Tămăduire şi speranţă, • Cu toată compasiunea suntem ală- (007234/NC-230923) uita niciodată, scumpa mea soră, ridicate către Maica Domnului turi de colega noastră Alexandrina şi ing. POP MARIEA. Fam. Petrescu pentru sufletul tău cel bun, de copii la trista despărţire de soţul • Un ultim şi pios omagiu la trece- Sofia. (003367/NC-231055) ei, prof. universitar MIRCEA BOSTAN. rea prea devreme în nefiinţă a dra- • Cei care sunt nemulţumiţi de ra‑ (007253/NC-230988) gii noastre VIORICA. Dumnezeu • Fulgi de nea s-au aşezat pes‑ te ochii lor frumoşi în ziua de poartele de consiliere psihologi‑ • S-a stins din viaţă cea mai iubită să-ţi lumineze calea şi să vegheze Sincere condoleanţe familiilor îndu- că din cadrul Protecţiei Copilului rerate. Familiile Milica D., Milica N., 17.01.2010. Două suflete pere‑ mamă, bunică şi mamaie, asupra celor rămaşi. Mihai, Puiu sunt rugaţi să sune la 0771635053. şi Diana Ştefănescu. (007238/ Milica L. (007204/NC-230835) che s-au ridicat să facă nuntă în NC-230925) • A plecat pentru totdeauna dintre noi ceruri, (007164/NC-230697) un bun prieten şi coleg, cel care a fost • Cu regret anunţăm decesul veci- IVAN NICU. Dumnezeu să vă odih- nului nostru, nească în pace • Restaurant Iedera organizea- NICU şi RAMONA. ză nunţi, botezuri, aniversări. acum în ajutorul tău vine vizionara 0747627937. (002526/NC-228348) Alina, ea vizionează destinele oameni- lor, ea nu este ghicitoare sau vrăjitoare, • Restaurantul Hazard organizează este o vizionară cu har sfânt, lăsat de nunţi, mese festive, onomastici şi Dumnezeu. Şedinţele ei de luni până aniversări. Relaţii zilnic, str. Brăilei joi sunt gratis, pentru programări tel. nr. 159E. (0084999/NC-228813) 0741332874. (006555/NC-214485) EUGEN VASILOV. Dumnezeu să te • Clarvăzătoarea Ioana. Apelaţi cu în- ierte şi să te ţină în dreapta Lui. Nu • Restaurant Aeroport (Prinţ) credere, rezolvă orice problemă în 24 te vom uita niciodată. Soţia, copiii organizează nunţi, alte eveni- ore. Apelaţi cu încredere, 0753582317. şi nepoţii. (007245/NC-230945) mente. 0236472881. (0090308/ (007218/NC-230874) NC-230950) • Mulţumesc tămăduitoarei Graţiela MOGA CONSTANŢA. Nu te vom uita ni- RAMONA şi NICU. Erau tineri, pentru scoaterea argintului viu. ciodată pentru tot ce-ai făcut pentru erau frumoşi, erau iubiţi de toţi. Apelaţi cu încredere 0741661294. noi. Ne-ai înţeles pe amândoi, copiii Două familii îndurerate îşi vor aş‑ (007219/NC-230951) tăi, plus nepoata şi pe Tibi. Ai fost de tepta copiii o viaţă, iar tristul alai • Rezolv orice problemă, seriozitate un mare ajutor. Nu mai avem cuvinte de la înmormântare îi va păstra Prestãri Vânzări maximă, magie neagră. 0236475525. de spus. Te vom plânge cât vom trăi VASILE GHEORGHE (ŢILEAC). mereu în suflet. Nu vă vom uita (003350/NC-230991) noi. Ai plecat de lângă noi fără să ne Dumnezeu să-l odihnească în pace. niciodată, dragilor. Corpurile Utilaje agricole • Puterile dnei Aurica vă pot schimba spui nimic, fără să ne chinui. Nu mai Locatarii bl. E12, sc. I. Condoleanţe neînsufleţite sunt depuse la Servicii viaţa din rău în bine. Numai în 5 ore, am lacrimi, dragă mamă. Dumnezeu familiei. (003342/NC-230943) Capela "Înălţarea Domnului". să te aibă în pază. Lacrimi şi flori pe Înmormântarea va avea loc joi, • Vând semănătoare SPC8, an fabri- mormânt. Înhumarea pe 21 ianuarie, • Cu adâncă jale şi durere anunţăm 21.01.2010, Cimitirul Cătuşa. • Execut instalaţii electrice şi sanita- caţie 2003, preţ 5000 lei neg. Tel. ora 12,00, la Cimitirul Eternitatea. Fiica 0751354833. (007201/NC-230827) dispariţia fulgerătoare într-un grav Părinţii. (003359/NC-231040) re, centrale termice, aerisiri şi ven- şi Octavian, Dana, Tibi, Mihai. (003352/ accident de maşină între Călăraşi şi • Vând tractor U445, remorcă 5 tone, NC-230992) Slobozia a nepoţilor noştri iubiţi talaţii, încălzire aer condiţionat. Tel. semănătoare, disc. 0740065986. • Cu adâncă durere anunţăm decesul 0744122678. (997051/NC-230346) (003334/NC-230941) scumpei noastre mame şi bunici, RAMONA NEGOIŢĂ şi • Curse Galaţi - Otopeni, maşină nouă, IVAN NICUŞOR. Comemorări seriozitate. Tel. 0746549126. (003170/ NC-230395) Cereri de Tineri şi frumoşi, s-au iubit în viaţă • Au trecut 15 ani cu fiecare ianuarie • Executăm amenajări interioare, rapid, cu o dragoste curată, rar întâlnită. trist pentru noi, când te-am pierdut ieftin şi de calitate. Tel. 0756931121. Tot aşa, împreună pentru totdeau- pentru totdeauna, dragul nostru Serviciu na, nemiloasă moarte i-a luat din- Sincere condoleanţe familiilor îndure- (003205/NC-230470) colo. Dumnezeu să-i ierte. Sunt de- rate. Colegii de facultate, grupa TCM. • Executăm garduri, garaje, grilaje, • Specialist, 17 ani vechime, 15 ani con- puşi la Capela Înălţarea Domnului, IS. (007204/NC-230836) uşi, rigips, zugrăveli, gleturi, lambriu, ducere, constructor căi ferate, schim- str. Gh. Doja. Familia Persicov. • Regretăm profund dispariţia bunului parchet melaminat, izolaţie polistiren, bători bretele etc., drumuri şi poduri, (007247/NC-230966) prieten şi fost coleg de liceu, a celui Aurica dezleagă farmece, blesteme, gresie, faianţă. 0745952003. (003232/ cunoscător la perfecţie al planurilor, cununii legate, căsnicii destrăma- care a fost un suflet bun, o persoană NC-230576) calificat, fierar, dulgher, agent semna- • Consternate şi cu profundă dure- deosebită. Te vom plânge şi te vom te, boli, rezolvare garantată 100%. re în suflete aducem omagiu fier- • Executăm construcţii de clădire lizare CF, LC, permis cat. B de trei ani. 0742367465, 0731203412. (007260/ iubi mereu. Dumnezeu să vă odih- Tel. 0730786961. (003058/NC-229997) binte celor doi iubiţi nească în pace şi amenajări interioare. Avem zece NC-231010) IVAN NICU şi RAMONA. ani de experienţă în România. Tel. RAMONA NEGOIŢĂ şi 0740390978. (007026/NC-230583) NICUŞOR IVAN, • Montez instalaţii sanitare, calorifere, MARIA BURLACU. Corpul neînsufle- dispăruţi prematur într-un tragic maşini de spălat. 0744599515. (003214/ ţit este depus în str. Revoluţiei nr. accident. Dumnezeu să-i ierte. NC-230596) 53. Înhumarea va avea loc astăzi, Mătuşa Vera şi verişoara Luminiţa. • Instalatori asigurăm orice tip de mon- 20.01.2010, ora 10,00, la Cimitirul (007247/NC-230968) taj, sanitare, ţevi propilenă, maşini Ştefan cel Mare. Familia Nicolae şi de spălat, ş.a. 0741702907. (007158/ Cornelia Burlacu şi familia Laurenţiu şi • Dumnezeu a binevoit să-i aibă ing. MIRCEA STOICA. Ne rugăm pen- NC-230712) Cosmina Burlacu. (003361/NC-231047) la dreapta Sa înainte de căsătorie, tru odihna veşnică. Mama şi fratele. • Execut amenajări interioare la pre- • Cu nespus regret anunţăm înceta- dispărând într-un tragic accident, (007132/NC-230927) rea din viaţă a celei care a fost bunica pe scumpul şi dragul nostru nepot • Pios omagiu şi veşnică pomenire la ţuri avantajoase. Calitate şi seriozitate. noastră împlinirea celor 14 ani de la trecerea în 0743524537. (003264/NC-230726) nefiinţă a scumpului nostru soţ, tată şi • Executări faianţă, rigips, parchet, bunic, şape, glet, termoizolaţii, zugrăveli, electrice şi sanitare, rapid. Preţuri avantajoase. Tel. 0741381679. (007127/ NC-230735) • Executăm tencuieli, zidării, gresie, fa- ianţă, lambriu, zugrăveli. 0743322713. (007178/NC-230764) • Zugrăveli, 400 lei camera, faianţă 15 lei mp, rigips. 0757683686. (007176/ NC-230775) • Amenajări interioare: gresie, faianţă, glet, var, rigips, parchet etc. Preţuri IVAN NICU VIRGIL împreună cu pri- avantajoase. Tel. 0758314523. (007248/ Mica Publicitate etena lui RAMONA. Două suflete NC-230786) MARIA BURLACU. Familia Gălăţeanu blânde şi dragi, lăsându-ne un gol • Executăm lucrări de construcţii, ame- Costel şi Luminiţa. (003361/ de neînlocuit în inimile noastre. najări interioare, amenajări exterioare, NC-231048) Fam. Marin şi Butură. (003346/ CONSTANTIN MIHALACHE (MELU). confecţii metalice, la preţuri minime. NC-230970) Foştii colegi de liceu, Traian Nr. 1. Soţia, fiul şi nepoţii. (003317/ Tel. 0744176432. (007224/NC-230879) Mica Publicitate ARHIVA(007204/NC-230837) NC-230929) "V.L." Mica Publicitate [ ReŢETA zilei Glume Glume - Vă rog să-mi daţi vibratorul roşu! Sote de praz Vasile Ghica - Acela este extinctor, domni‑ Ingrediente: 600 grame praz (doar partea albă), 50 grame unt, o şoară. lingură de făină, un pahar de lapte, nucşoară, 100 grame caşcaval ras, [ ulei, sare, piper. [ - Aş vrea să cumpăr din libră‑ Prazul se pune la fiert circa 10 minute în apă clocotită cu sare. Se - Se poate face dragoste pe o ria dvs o carte. topeşte untul, adăugând făina şi se stinge cu lapte, apoi se condimen‑ bancă în gară? - Doriţi ceva mai uşor? tează şi, dacă e nevoie, se subţiază cu o parte din apa în care a fiert - Da, dar vei primi foarte mul‑ - Nu contează. Soţul meu e cu [ prazul. Scurs de apă, prazul se căleşte în puţin ulei. Apoi se pune totul te sfaturi. maşina. gMiercuri, e 20 Ianuarie n 2010 d a într-o tavă, se presară caşcaval şi se mai ţine la cuptor 10 minute. A S.G. Cotele apelor Dunãrii Cernavodă 530 cm + 7 cm GALAŢI 526 cm staţ. Hârşova 527 cm + 4 cm Isaccea 421 cm + 4 cm din 19 ianuarie 2010 Brăila 554 cm + 3 cm Tulcea 345 cm + 3 cm v i a ţ18a l i b e r ă la www.viata‑libera.ro Filme TV ProgramTV S‑a întâmplat 20 ianuarie 20 ianuarie pe 20 ianuarie Oraşul infernului TVR 1 TVR 2 PRO TV Virgil Guruianu 1368 - Vladislav (Vlaicu 7.00 Telejurnal*Sport*Meteo 7.00 Centrul de frumuseţe (r) 7.00 Ştirile (thriller, SUA, 1997) Vodă) domnul Ţării Româneşti, 7.30 Armăsarul sălbatic 8.10 Anne de la Green PRO TV Antena 1, ora 20,30 confirmă braşovenilor privi‑ 8.00 Trezirea la apel! (live) Gables (r) *Ce se întâmplă legiile lor comerciale în Ţara Cu: Pierce Brosnan, 9.00 Telejurnal 10.10 Întâlnire pe 2 (r) doctore? Linda Hamilton Românească. Este cel mai 10.10 Don Juan îndrăgostit 11.30 Telejurnal 9.55 Omul care aduce vechi privilegiu comercial cu‑ Titlu original: Dante's Peak 11.15 Tezaur folcloric (r) 12.00 Berlin, Berlin (r) cartea noscut scris în limba română 12.15 Reţetă pentru siluetă (r) 12.30 Telejurnal 10.00 Cu dragostea acordat de un domn român. Vulcanologul Harry Dalton 12.50 Furtună la palat (r) 12.45 H...ora prichindeilor (r) pe urme 1473 - Matei Corvin acordă şi primarul din Dante’s Peak, 14.00 Telejurnal*Sport*Meteo 13.45 Teleshopping (recl.) (SUA, 1997, com. rom.)(r) negustorilor moldoveni Rachel Wando, încearcă să-i 14.45 Jocurile Olimpice 14.30 Zestrea românilor (r) 12.00 Tânăr şi neliniştit(r) garanţii pentruactivitatea lor convingă pe locuitorii oraşului de Iarnă Vancouver 2010 15.00 Oraşele lumii 13.00 Ştirile PRO TV comercială în Transilvania. că trăiesc într-un pericol perma‑ 14.50 Iubiri dincolo de ecran 15.30 Patinaj Artistic (live) 14.00 Sufletul Clarei 1612 - Încetează din viaţă nent. Oraşul, cu numai 8000 de 15.00 Teleshopping (recl.) Campionatele (SUA, 1988, dramă) RUDOLF al-II-lea (m.1552), locuitori, se află la poalele unui 15.30 Oameni ca noi (rep.) europene 16.00 Tânăr şi neliniştit împărat al sfântului Imperiu vulcan uriaş care începe să se 16.00 Convieţuiri (doc.) 17.30 Oraşele lumii (r) 17.00 Ştirile Roman (1576 - 1612). trezească la viaţă. Din păcate Magazin pentru 18.00 Jurnalul Euronews PRO TV 1757 - Se naşte IOAN însă, oamenii nu au urechi să alte naţionalităţi pentru România *Vremea CANTACUZINO (m. 1828), audă avertismentele. 17.00 Între noi fraţii 18.15 Berlin, Berlin 17.45 Happy Hour poet, traducător. 17.30 Teză la Educaţie 18.45 Miracole (divertisment) 1800 - Se naşte COSTACHE BĂLĂCESCU (m. 1880), poet, carnet 18.25 Furtună la palat 19.15 Anne de la 19.00 Ştirile PRO TV Dorinţa dramaturg. Viaþa 19.40 Sport Green Gables *Sport 1804 – Se naşte EUGENE (Can., 1985, s) *Vremea 20.00 Telejurnal*Meteo SUE (m. 1857), scriitor francez. (thriller, SUA, 1981) 21.10 Război şi pace 21.00 Patinaj Artistic (live) 20.30 Războiul TCM, ora 22,00 1818 - Încetează din viaţă (It.-Fra.-Ger., 2007, dramă) Campionatele lui Connor DIMITRIE ŢICHINDEAL (n. Cu: William Hurt, Partea a doua europene (SUA, 2006, acţiune) 1775), învăţător, traducător şi

din Kathleen Turner (foto) 23.00 Spitalul Hopkins 23.00 Telejurnal*Sport 22.15 State de România animator cultural de factură Titlu original: Body Heat 0.00 Telejurnal*Sport*Meteo 23.30 Păpuşile ruseşti 23.15 Ştirile iluministă. 0.15 Festivalul (Fra.-Angl., 2005, PRO TV 1862 - Se naşte FEDERICH Viaþa Horoscop Ned Racine este avocat în‑ Maria Tănase (r) com.Rom.) 23.45 Războiul DELIUS (m. 1934), compozitor tr-un mic orăşel din Florida. La 2.00 Călător pe viaţă (r) 1.45 Un zâmbet pe... 4 roţi! (r) lui Connor britanic. unul din procese o întâlneşte 2.30 Sport (r) 2.20 Străzile din Laredo (SUA, 2006, acţiune) (r) 1872 - Se naşte ŞTEFAN 20 ianuarie pe Matty Walker şi o aventu‑ 2.50 Telejurnal (r) (SUA, 1995, s) (r) 2.00 Ştirile POPESCU (m. 1948), pic‑ ră ­pasională începe imediat. 3.45 Don Juan 3.50 Întâlnire pe 2 PRO TV (r) tor, membru de onoare al Vãrsãtor Problema este însă că în “calea” îndrăgostit (r) (2009, div.) (r) 3.00 State de România (r) Academiei Române.  20 ianuarie ‑ 18 februarie celor doi stă Edmund, actualul 1875 - Încetează din viaţă Vă simţiţi bine în compania soţ al lui Matty. Astfel că lucruri‑ JEAN FRANÇOIS MILLET (n. celor dragi şi le aduceţi şi lor le se complică tot mai tare. 1814), pictor, gravor francez. aminte cât de importanţi sunt Antena 1 Prima TV Acasã TV 1877 - Se naşte, la Buceşti, pentru dvs. Starea de spirit e jud. Galaţi, ŞTEFAN PETICĂ luminoasă. (m. 1904), poet, “întâiul sim‑ 6.00 Observator 7.00 Camera de râs 6.00 Paradisul blestemat (r) bolist declarat şi veritabil” (G. Peºti Carnet cultural 8.00 ‘Neatza 7.30 Şoimii furtunii (r) 7.00 În numele iubirii (r) Călinescu).  19 februarie ‑ 20 martie cu Răzvan 8.20 Sport cu Florentina 7.45 Teleshopping (recl.) 1908 - Încetează din viaţă (com. Costache Negri), Casa 8.00 Dona Barbara ( (r) Nimeni nu poate să îndrăz‑ Spectacole şi Dani (matinal) 8.30 Teleshopping (recl.) D.C. OLLĂNESCU-ASCANIO nească să vă ceară socoteală, Memorială „H.P. Bengescu” 10.00 În gura presei, 9.00 Camera de râs 9.45 Teleshopping (recl.) (n. 1849), dramaturg, poet, dar asta nu îi împiedică să - 9,30, Teatrul de Păpuşi (com. Iveşti); Casa Rurală (com. cu Mircea Badea 9.30 Mort-copt, 10.00 Iubiri traducător, membru al gândească de rău despre dvs. „Gulliver” - „Povestea de iarnă”, Suhurlui) ; expoziţiile permanente. 11.00 Lassie la muncă! (r) 11.45 Teleshopping (recl.) Academiei Române. după o legendă franceză (r. Bogdan - Complexul Muzeal de (SUA-Can., 1997, s) 10.30 Război 12.00 Răzbunarea 1918 - Se naşte ION Berbec Drăgulescu). Ştiinţele Naturii - „Incursiune în 12.00 Talismanul iubirii cu mafia adopţiilor(r) Victoriei FRUNZETTI (m. 1985), peşterile din România”; Grădina  21 martie ‑ 20 aprilie (Rus., 2005, f. s. avent.) 12.30 Teleshopping (recl.) 13.00 Teleshopping poet, eseist, critic de artă, Expoziţii Zoologică, Grădina Botanică, 13.00 Observator, 13.00 Camera de râs 13.15 Răzbunarea traducător. Uneori simţiţi că obosiţi, Rosariumul, Acvariumul; expoziţiile 1920 - Se naşte FEDERICO iar asta se întâmplă din atâtea cu Simona Gherghe 13.30 Teleshopping (recl.) Victoriei permanente. motive că nu mai puteţi să le - Holul Teatrului Dramatic 14.00 Totul despre Adam 14.00 Medium (r) 14.15 Teleshopping (recl.) FELLINI (m. 1993), regizor ita‑ - Centrul Cultural „Dunărea număraţi. Faceţi ceva. „Fani Tardini” - „Satira dezbră‑ (Irl.-Angl.-SUA, 15.00 Mort-copt, 14.30 Bindi, fetiţa junglei lian de film, una dintre marile de Jos” - „Icoana pe sticlă” (cur‑ personalităţi ale cinemato‑ cată”, caricatură (Florian Doru 2000, com.) la muncă! 15.30 Destine furate Crihană). sanţii clasei de pictură); „Culorile grafiei mondiale, laureat cu Taur 16.00 Observator 16.00 Sări! 16.25 Vremea de ACASĂ - Muzeul de Artă Vizuală - toamnei” (cursanţii clasei de artă cinci premii Oscar.  21 aprilie ‑ 21 mai Maria Pop Timaru (sculptură-insta‑ fotografică). 17.00 Acces Direct, (Aus., 2007, dramă) 16.30 Paradisul 1928 - Se naşte DAN P. Sunteţi din nou deosebit laţie); Jana şi Gheorghe Andreescu - Galeria „Umor la etaj”, se‑ cu Mădălin Ionescu 18.00 Focus 18 blestemat RĂDULESCU, geolog, membru de fericit/ă. Parcă totul în jurul (pictură); „Text şi timp”, pictură diul „Vieţii libere” - „Calendarul lui 19.00 Observator cu Cristina Ţopescu 17.30 Poveştiri adevărate şi vicepreşedinte al Academiei dvs. complotează să vă aducă Valeriu Curtu - În bună vecinătate” *Sport 19.00 Focus Sport 18.30 În numele iubirii Române. numai acest sentiment. expresionistă (Constantin Severin); expoziţiile permanente. (caricatură); intrarea liberă. *Meteo cu Geanina Varga, 19.30 Dona Barbara 1931 - Se naşte VASILE Gemeni - Sala „Nicolae Mantu” a 20.30 Oraşul Dragoş Gostian 21.30 India BĂRAN, prozator, publicist, Galeriei de Artă - „Corp cinetic”, Biblioteci infernului 19.30 Cireaşa de pe tort 22.30 Poveştiri de noapte autor de literatură pentru co‑  22 mai ‑ 21 iunie Valentin Huiban, Ioana Luculescu. (thriller, SUA, 1997) 20.30 Praf de puşcă, (2007, divertisment) pii. Ţineţi la sentimentele ce‑ - Casa de Cultură a - Biblioteca Judeţeană 22.30 Observator trădare şi complot 23.30 Terra Nostra 1938 - Se naşte lorlalţi şi vi se răspunde cu Sindicatelor - „Frumuseţile „V.A.Urechia” - sediul central 23.30 Un Show Păcătos (Angl., 2004, mini-s.) 0.30 Teleshopping (recl.) MAGDALENA MARIA exact aceeaşi monedă. Drăguţ, României” (fotografie). şi Filiala „C.Negri” de la Casa de (divertisment) 22.30 Trăsniţii 0.45 Poveştiri adevărate (r) ZAHARESCU (m. 2001), aşa cum era de aşteptat. - Muzeul Judeţean de Istorie Cultură a Sindicatelor - 9,00 - 20,00; Cu Dan Capatos 23.15 Medium * Vremea de ACASĂ chimistă, membru corespon‑ Filiala „Grigore Vieru”, de la Euro- dent al Academiei Române. Rac - expoziţia itinerantă „Instantanee 1.00 Oraşul infernului 0.15 Numerele 1.45 Răzbunarea tehnice”, din patrimoniul Muzeului gara CFR Călători - 8,30 - 16,00. (SUA, 1997)(r) 1.00 Focus 18 (r) Victoriei (r) 1940 - Se naşte CAROLINA  22 iunie ‑ 22 iulie Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” - Biblioteca Franceză “Eugène 2.30 Totul despre Adam 2.00 Praf de puşcă, 3.15 Poveştiri IACOB, pictoriţă. Încercaţi să convingeţi pe Iaşi; Casa Colecţiilor (Farmacia Ionesco“ - 11,00 - 16,00. (Irl.-Angl.-SUA, trădare şi complot de noapte 1942 - În cadrul conferinţei cineva că este necesar să vă Ţinc); Casa Cuza Vodă, Casa 2000, com.)(r) (Angl., 2004, mini-s.)(r) (2007, divertisment) (r) de la Wangee, a fost adoptat acorde un împrumut. Dacă Memorială „Costache Negri” C.S.Carp planul de exterminare în masă prezentaţi suficiente garanţii, a evreilor din Europa. aţi putea avea succes. 1943 - Încetează din viaţă HBO PERICLE PAPAHAGI (n. 1872), Leu ProCinema TVR Cultural lingvist, folclorist.  23 iulie ‑ 22 august LocalTV 1944 - Se naşte DAN COVĂTARU, sculptor. Sentimentele dvs. pentru 8.00 Hello, Dolly! (r) 8.40 Decor şi stil (r) 8.00 Permis 20 ianuarie 1946 - Se naşte, la Moscu, o anumită persoană de sex 10.15 Teleshopping (recl.) de căsătorie 9.10 Identităţi (doc.) (r) Tg. Bujor, jud. Galaţi, DAN opus cresc în intensitate mult 10.30 Jumanji peste ceea ce era iniţial. Express TV Galaţi ‑ Brăila TV Galaþi ‑ Brăila 9.40 Atlas (r) (SUA, 2007, com.rom.) RÂPĂ BUICLIU, doctor în is‑ 11.30 Happy Hour (r) 10.05 Remix (muz.) (r) 9.30 Fără reţineri canal propriu canal propriu torie, pedagog, publicist. Fecioarã 12.45 Teleshopping (recl.) 11.00 Kabuki, calea florii (r) (SUA-Aus., 2007, com.) 1947 [ Secretarul depar‑ 13.00 Teo (r)  23 august ‑ 21 septembrie 8.00 Ring Star (TVMi); 9.00 7.00 Camera de râs; 7.30 D.W.; 12.00 Jurnalul cultural (r) 11.15 O prietenie de pomină tamentului de Stat al SUA Magazinul copiilor (TVMi); 10.00 8.00 Ora 9 dimineaţa; 9.00 Ediţie 14.15 Veronica(r) 12.50 Ordinea cuvintelor (r) (SUA, 2008, com.rom.) semnează Tratatul de Pace cu Nu puteţi spune „nu” Miracolul dansului (TVMi); 10.00 – specială; 9.30 Oraşul meu; 10.00 15.00 Teleshopping (recl.) 13.00 Retro clip (r) 12.50 Eu şi monstrul meu România. atunci când cineva vă roagă Obiectiv Express (r); 10.40 Terminus Medicul te învaţă; 11.00 Prima pa‑ atât de insistent şi cu argu‑ 15.15 V.I.P. (r) 13.05 Tichia de mărgăritar (r) (SUA-Angl., 2007, avent.) [ Ministrul de Externe al mente atât de bune să îl/o în‑ Express (r); 11.10 Tirul presei (r); 12.10 gină; 11.30 Scutul Dobrogei; 12.00 16.15 Bau Bau. 13.20 Cultura fierbinte (r) 14.40 Regăsirea URSS semnează Tratatul de soţiţi într-o scurtă vacanţă. Terminus Express (r); 12.40 Obiectiv Astrograma; 13.00 Prima pagină; Greşeli din lumea 14.00 Work in progress (r) (SUA, 2005, dramă) Pace cu România. Express (r); 13.20 Penalty (r); 14.20 13.30 Camera de râs; 14.00 D.W.; filmului 14.30 Acei oameni pasionaţi 16.30 Crăciun cu scântei 1949 - Se naşte Balanþã Carte de vizita (r); 14.50 Chiriţa în 14.30 În căutarea lui Hristos; 15.00 16.30 Până când moartea şi maşinile lor de epocă (SUA, 2006, com. de fam.) CONSTANTIN PRICOP, poet, provincie (TVMi); 16.05 Vedete la Prim-plan; 15.30 Cu băţu-n baltaă; 22 septembrie ‑ 22 octombrie ne va despărţi 15.00 Parol (r) 18.05 Made in Hungaria eseist, critic literar, publicist. bis (TVMi); 16.50 Steaua Chişinăului 16.00 Prim-plan + Jula şi prietenii; 17.00 Domnul Majestyk 15.05 Concertele TVR Cultural (Ung., 2009, com. muz.) 1952 - Se naşte PETRU Sunteţi anunţat/ă că o (TVMi); 18.10 Terra Vita (TVMi); 18.25 16.30 Jula şi prietenii; 18.00 D.W.; (SUA, 1974, acţiune) 16.20 Moment Art (r) 20.00 Nu te pune CIMPOEŞU, prozator. anumită vizită se amână pe Obiectiv Express/Sport (direct) + is‑ 18.30 Prim-plan; 19.00 Eu sunt mai 19.00 V.I.P. 1973 - Încetează din viaţă o durată nedeterminată. Vă toria berii; 19.10 Povestea de seară; cu moţ; 20.00 Ediţie specială; 20.30 16.30 Identităţi (doc.) cu Zohan puneţi întrebări, dar nu găsiţi 20.00 Cu sânge rece 17.00 Nocturne (talk show) (r) (SUA, 2008, com.) ALEXANDRU MIRONESCU încă răspunsurile. 19.30 Terminus Express (talk-show Oraşul meu; 21.00 Documentar (n. 1903, la Tecuci), prozator, – direct); 20.00 Ora de sănătate (di‑ – Istoria pâinii; 22,00 Prim-plan; 21.00 Seinfeld 17.55 Arhitectură şi geografie 21.55 Prevenirea 22.00 Stăpânii nopţii sacră (Ger.-Fra.-Can., 2008) traducător, publicist. Scorpion rect); 21.00 Audienţa Express (direct); 22.30 Ediţie specială; 3.00 Oraşul 1977 - Democratul JIMMY (SUA, 2002, horror) 18.55 Cu rolele prin Bucureşti (r) 23.45 True Blood 22.00 Obiectiv Express (r); 22.50 meu; 23.30 Ora 9 dimineaţa; 0.30 CARTER devine cel de al 39- 23 octombrie ‑ 21 noiembrie 0.00 Cu sânge rece (r) (SUA, 2008, s, ep.10) Film artistic: Prins în capcană; 0.00 Prim-plan; Afişarea programului, 19.00 Jurnalul cultural lea preşedinte al SUA. Vă demonstraţi calibrul Închiderea programului. închiderea programului. 1.00 Stăpânii nopţii 19.55 Capodopere din Galeria ‑ O lume nouă 1984 - Încetează din viaţă, şi faceţi asta exclusiv pentru (SUA, 2002, horror) (r) de Artă Modernă (r) 0.30 Alb orbitor la Acapulco (Mexic), JONNY dvs. şi o persoană dragă. În Mega TV Galaţi ‑ Brăila 2.30 Lumea 20.00 Spectacol de operă - (Can.-Braz.-Jap., WEISMULLER (n. 1904, la rest nu vă interesează nimic. PRO CINEMA (r) Macbeth - Giuseppe Verdi 2008, dramă) Câştigaţi. canal propriu Timişoara), actor american de 3.00 Apropo TV 23.00 Jurnalul cultural 2.30 Mascul necruţător origine română, celebru prin Sãgetãtor Ştirile Mega TV de luni până vineri, orele: 18,30 ‑ 19,00 şi 21,00 ‑ 21,30. (divertisment) 23.20 Paranormal (SUA, 2006, polit.) rolul său din seria de filme “Tarzan”, campion olimpic la 22 noiembrie ‑ 21 decembrie Bursa nataţie (Olimpiadele din 1924 Timpul liber este o noţiune Agenþia Judeþeanã pentru Ocuparea Forþei de Muncã Galaþi şi 1928). care pentru dvs. nu reprezintă Str. Domneascã nr. 191, Galaþi; Tel.: 0236/412262; fax: 0236/415151; e‑mail: [email protected]. 1993 – Încetează din viaţă cine ştie ce atracţie. Aveţi par‑ locurilor de muncã AUDREY HEPBURN (n. 1929), te de un program ideal şi e în regulă. În atenţia agenţilor econo- pentru că aceasta este limitată ca e‑mail sau depuse personal, cu trebuie utilizată noua codificare. Galaţi, pe strada Domnească actriţă belgiană, laureată cu mici: volum de transmisie şi recepţio‑ dischetă, pentru a face posibilă Vă mulţumim pentru înţele‑ nr. 191 (Apollo) de luni până Premiul Oscar (1954). Capricorn nare şi poate fi o cauză majoră a verificarea corectitudinii introdu‑ gere şi apreciem efortul dvs. de a vineri, între orele 8,30‑16,30 şi 2001 - George W. Bush este numit oficial în funcţia 22 decembrie ‑ 19 ianuarie * Pentru a veni în sprijinul întârzierii lucrării care, conform cerii datelor. schimba adresele de e‑mail, acolo miercuri până la 18,30. agenţilor economici care depun legii, are termen‑ limită data de * A fost modificată codificarea unde aceasta se impune. LISTA LOCURILOR DE MUNCĂ de preşedinte al SUA. (Primul Îi invidiaţi pe cei care se declaraţiile lunare privind contri‑ 25 a fiecărei luni. CAEN a agenţilor economici şi Persoanele interesate de VACANTE 20.01.2010: consilier mandat). bucură de vremea de afară şi buţia la Fondul de Şomaj, avem * Vă rugăm, de asemenea, să trebuie ca fiecare entitate juridică ocuparea locurilor de muncă financiar bancar (consultant finan‑ 2002 - Încetează din viaţă pleacă încotro văd cu ochii. CARRIE HAMILTON (n. 1963), Mai aveţi puţin de aşteptat. rugămintea să folosiţi, pe cât aveţi în vedere că, din motive le‑ să‑şi actualizeze domeniul de ac‑ vacante şi de înregistrarea ofer- ciar), inginer producţie; sudor în este posibil, adrese de e‑mail cu gale, declaraţiile trebuie depuse tivitate conform noului nomen‑ tei de locuri de muncă vacante mediu protector; manager (unit scriitoare, actriţă americană. Casandra altă extensieARHIVA decât yahoo.com. în format electronic pe adresa de clator. La depunerea declaraţiilor, sunt aşteptate la sediul AJOFM"V.L." manager), vânzător. Mel Gibson: ˝Renunţarea la alcool

este un lucru grozav˝ mania TV Actorul şi regizorul australian Mel Gibson a declarat că se îm‑ plinesc patru ani de când nu mai bea alcool şi că a reuşit să se lase şi de fumat, informează Access Hollywood. “Renunţarea la alcool este un lucru grozav. În curând se împlinesc patru ani de când nu [ Elena mai beau. Nu‑i rău deloc”, a declarat cineastul. aMiercuri g, 20 Ianuarie a 2010 z i n Parapiru NewsIn/ D.C. M 19 v i a ţ a l i b e r ă R.D.J. ia totul Am comentat ieri www.viata‑libera.ro Un regizor italian distins cu cinci premii Oscar Pentru piesa “My Love On You” rochiile de la Golden Globe mai ceva decât toate vedetele care pro‑ babil altă treabă decât să Federico Fellini (1920‑1993) Primul clip de imagine se bârfească una pe alta nu au avut. O Românie ‑ câteva repere ‑ a primit primul Premiu Oscar, i‑a întreagă s‑a uitat la re‑ făcut celebri în lume pe el şi pe al Andei Adam luarea (cu subtitrare!) a soţia sa, Giulietta Massina. Un alt ceremoniei de decernare Premiu Oscar îl obţine în 1957, Anda Adam a Goburilor de Aur de la pentru filmul “Nopţile Cabriei”, a filmat primul Los Angeles, iar ieri deja în care aceeaşi Massina interpre‑ său videoclip ştiam cu toţii că Mariah tează rolul unei prostituate nai‑ de imagine din Carey a venit îmbrăcată ve, dar cu suflet bun. “La dolce carieră, pentru ca o prostituată, Drew

vita”, considerat unul dintre fil‑ piesa “My Love Barrymore purta un arici mele sale cele mai interesante, a On You”, în regia pe umăr, Penelope Cruz stârnit o mare vâlvă la premieră, lui Iulian Moga, avea o rochie superbă ‑ în anul 1960. Ziarul Vaticanului i n f o r m e a z ă păcat că e ea cam boccie, (“L’osservatore Romano”) a casa de dis‑ Kate Hudson s‑a îmbrăcat considerat acest film obscen şi curi MediaPro prea pretenţios ‑ părea că provocator de sacrilegii, în timp Music. Ţinutele se aşteaptă să‑i cadă ca‑ ce acelaşi film s‑a bucurat de extravagante pul în decolteu, Mo’Nique mare succes în Italia şi a influ‑ şi coregrafiile era păroasă pe mâini şi enţat regizori din toată lumea. senzuale sunt picioare – un epilator Se împlinesc la această dată lor sale. S‑a implicat deplin în Pentru filmele “Opt şi jumătate” doar câteva nu s‑ar fi putut descurca 90 de ani de la naşterea (20 ia‑ detaliile fiecărui film pe care l‑a şi “Amarcord” ‑ parţial autobi‑ dintre elemen‑ prin pădurea aia, Jennifer nuarie 1920, la Roma) celui care, realizat, insistând adesea tiranic ografic ‑ a primit alte două pre‑ te esenţiale ale clipului. Lansat pus de Mihai Ristea, unul dintre Aniston… Mă rog, eu am în cariera sa cinematografică, a asupra lucrului cu actorii până la mii Oscar. Premiul Oscar pentru chiar în perioada sărbătorilor membrii trupei Montuga, şi este zis că e superbă, dar s‑au obţinut patru premii Oscar pen‑ obţinerea efectului dorit. Filmele întreaga activitate i‑a fost con‑ de iarnă, single‑ul “My Love On piesa ce marchează reinventarea opus Roxana Penciu şi tru cel mai bun film străin şi un sale poartă “marca Fellini” atât ferit în martie 1993, an în care You” se bucură în prezent şi de Andei Adam, transformare ce Maria Măndiţă şi nu poţi subliniază încă o dată versatilita‑ Viaþa Oscar pentru realizările întregii în zugrăvirea vieţii unui oraş de Federico Fellini se stinge din via‑ un videoclip, care o prezintă să te pui împotriva depar‑ vieţi. A fost o personalitate com‑ provincie în anii depresiunii post‑ ţă (la 31 octombrie). pe Anda Adam într‑o ipostază tea artistei. tamentelor Învăţământ plexă, ale cărei temperament belice, cât şi a vieţii nocturne de nouă. Noul single este com‑ NewsIn/ D.C. şi Politic (dar poţi să le V.G. şi stil original s‑au reflectat în pe moderna Via Veneto a Romei ignori şi să rămâi la pă‑ (diferite surse) lumea plină de fantezie a filme‑ anilor ‘60. “La strada”, pentru care rerea ta, ce flacăra mea Lumea pe web violet!). La unison: Robert Downey Jr. este singurul ORIZONTAL: 1) Vine după arat. 2) Cozerii artist de la Hollywood. Numărătoare cu bile – Bun pentru tors. 3) Restul sunt actori. Mai caleidoscop Precauţie şi glam Stau în aceeaşi bancă – Roşu pe câmp. 4) vorbim şi de faptul că Miez de pastă! – Popii din cărţi. 5) Păscută omul are verb şi idei origi‑ Telefoane Utile pe imaş – Moralitatea neamului. 6) Are Elena Parapiru nale de forţă? Iată mostră mai multe familii în îngrijire. 7) Alinarea de speech: „I‑aş mulţumi Dispecerat Urgenţe ‑ 112 durerii – Date la test! 8) Îndurarea turcilor neveste‑mii, dar nu îi mul‑ Ambulanţă non‑stop (VITAL – Mascaţi de sărbători. 9) Gros la corp! – Se Ce n z u r ă a m e r i c a n ă ? Companiile chineze vor fi su‑ ţumesc, că ea a zis că o să MED) ‑ 0236/462222 poartă natural în lume. 10) Pene la chipiul puse unor cercetări mai atente în Statele Unite, după anunţul câştige Matt Damon. Şi Pompieri ‑ 981; ‑ 0236/460441 dorobanţilor – A tăia ţelina în felii. Google că sistemul său şi cele ale altor 20 de companii au fost nu le mulţumesc nici pro‑ Centrala Inspectoratului VERTICAL: 1) Asta ne face capul calen‑ atacate de hackeri din China. Huawei, cea mai mare companie ducătorilor, că fără mine Judeţean de Poliţie ‑ dar. 2) Schiţă în pictură – Un aer irespirabil. chineză de telecomunicaţii, s‑a confruntat şi până acum cu erau praf, lua «Avatarul» 0236/407000 3) A snopi în bătaie. 4) Se înfig la treabă blocaje în privinţa investiţiilor în SUA, a obţinerii de contracte tot”. Nimeni nu s‑a gândit Poliţia Municipală ‑ – Deschise din fire. 5) A iuţi pasul la drum guvernamentale sau a vânzării de echipamente considerate până la el să îşi structure‑ 0236/412222 – Etajul de sus! 6) Arătaţi cu degetul, de vulnerabile la breşe de securitate. China a încercat în ultimele ze complet pe dos discur‑ Poliţia Transporturi ‑ departe – A da o ploaie artificială. 7) Plata zile să reducă amploarea conflictului cu Google şi SUA, susţi‑ sul de mulţumire şi să mai 0236/418460 la urmă! – A face valuri. 8) Rămasă cu gura nând într‑un comunicat că o retragere a gigantului IT de pe aibă şi haz. Go, R.D.J.! Secţia 1 de Poliţie ‑ căscată – Face unghiile frumoase la femei. piaţa chineză nu va afecta relaţiile comerciale ale celor două Hei, Oscar, te aşteaptă 0236/419966 9) Nu poţi face treabă cu ea – Cultivă un vremuri grele: e complicat Secţia 2 de Poliţie ‑ state. Situaţia cu care se confruntă Google ar putea cauza pro‑ fel pentru pilaf. 10) Cântă la vioară – Bună să ai o ceremonie la fel de 0236/460854 bleme şi pentru companiile chineze care operează deja în SUA. la alegeri. Companiile chineze au fost tratate cu precauţie şi în alte state, nostimă ca a Globurilor, Secţia 3 de Poliţie ‑ Mihai Gherasim 0236/413400 spre exemplu India, iar publicitatea negativă rezultată din afa‑ unde invitaţii stau la Secţia 4 de Poliţie ‑ cerea Google ar putea amplifica dificultăţile acestora, consideră masă, mai iau o sarma, 0236/468490 Soluţiile jocurilor apărute în ziarul de ieri: specialiştii. mai zic o glumă, mai beau Secţia 5 de Poliţie ‑ apă, mai iau premii, mai Internet Business Unit (IBU) Pro Tv a 0236/416945 COLAJE – Orizontal: SCHEMATICA; ALUNECATOR; CUB; RASA; A; O; LIED; NUC; UMOR; ETIC; AUIALA; w w w .p e r f e ct e . se aplaudă, mai nu. Este Inspectoratul Judeţean IF; IR; GHEBOSI; MIRAT; LG; D; AMETITOARE; MINIATURAL. lansat luni, 18 ianuarie, www.perfecte.ro, un site dedicat ex‑ pentru prima dată când al Poliţiei de Frontieră ‑ 959 LA GURA SOBEI – Orizontal: P; T; S; POVESTI; PALIER; R; SAT; MM; RUPT; RATAT; FLACARI; A; MAI; EIS; clusiv femeilor. Sub sloganul „Femei în CTRL”, www.perfecte. vedem un alt fel de fes‑ Centrul de prevenire şi AT; A; CON; APTA; LS; TUB; AER; EMISARI; I; UNITARI; OM; STAR; DURE. ro se adresează femeilor moderne, care vor să ştie tot ce miş‑ tivitate de decernare şi, consiliere antidrog că în lumea modei, a trucurilor de înfrumuseţare sau în viaţa fără discuţie, – Oscarurile ‑ 934; ‑ 0236/461800 Ucidere în celor mai în vogă vedete ale momentului. „Fashion&beauty”, masă Îţi stă în gât A râvni sunt ca nişte doamne care Jandarmi ‑ 956 Trag „Diet&health”, „Love&sex”, „Home&deco” sunt doar câteva din‑ la 56 de ani vor să prezin‑ Duce din Deosebit Trasă pe jos la poli Poliţia comunitară ‑ greu de des tre secţiunile site‑ului, în care, zi de zi, utilizatoarele vor desco‑ te costume de baie după 0236/316000; 0236/314000 peri subiecte care mai de care mai surprinzătoare din domeniile nişte drăcoaice de 18 ani. Prefectură ‑ 0236/312100 de interes ale femeii secolului XXI. De asemenea, www.perfec‑ Concurenţa este aproape Consiliul Judeţului ‑ te.ro îşi propune să îşi surprindă fanii cu interviuri în exclusivita‑ necinstită, dar învingăto‑ 0236/411099 te cu vedete precum Andreea Esca, Iulia Vântur, Corina Caragea rii sunt evidenţi. Primărie ‑ 0236/307799 Drum în sau Laura Cosoi. Protecţia civilă ‑ 982; formare Lipsă de

0236/411456; fax ‑ 0236/413219 de cuvânt Părţi Gh. Gurău Autoritatea Teritorială de materie Ordine Publică Galaţi Râu… în Luat de soţie Frig tare Torino! ‑ tel. verde: 0800828674 Meteo Mâncare la Legat la Coală de România Sud‑Est 20 ianuarie ‑ 0236/477900; repezeală gură scris fax: 0236/325530 Intrarea în Singuri! Garda de Mediu ‑ fabrică! Depăşire Galaţi: Soarele tel. verde 0801010101 (pentru … de normă ‑ răsare: 7:42 am încălcarea Legii Protecţiei ‑ apune: 4:55 pm mediului) Laş prin Schimbată S.C. ECOSAL PREST S.A. întoarcere! la patron Roşii de Lehamite Suprapus ‑ 0236/312282 câmp (sing.) Brăila: Soarele Informaţii CFR ‑ 0236/460643 ‑ răsare: 7:42 am Rezervare bilete tren … ‑ apune: 4:55 pm ‑ 0236/496000 Frecţie de bine Agenţia CFR ‑ 0236/472420 Braşov Galaţi Autogara ‑ 0236/412683 ‑9*/‑5* Tunică! Ciubuc Uşiţe! ‑9*/‑6* Comisariatul Judeţean pentru Brăila Protecţia Consumatorului - … Rod în Folositor pădure ‑9*/‑5* 0236/413929; 0236/460355. Litoral Ninsoare A se Bucureşti degrada ‑9*/‑5* Deranjamente ‑ ‑7*/‑4* Prinse la slabă intervenţii: spate APATERM: dispecerat ‑ Apărut… Jai! 0236/311018, 0236/473100/120; la orizont relaţii cu publicul Carie la Grămadă molari! ‑ 0236/473151 de paie DISTRIGAZ SUD (Sucursala A trage Vremea va fi rece astăzi, pe fondul unui cer Vremea va fi rece şi în zilele următoare, fiind Galaţi) în fire acoperit. Va ninge slab, dar nu va mai fi viscol. posibil să ningă din nou spre sfârşitul săptămânii. - 0236/9281 Singură! Temperatura maximă va fi de ‑5°C, iar minima, în Cerul va rămâne în general acoperit. Temperaturile ELECTRICA (Galaţi) ‑ 929 cursul nopţii, de –9 °C. Vântul va sufla moderat, maxime vor fi de ‑6°C, iar minimele vor fi de până (număr unic cu apel gratuit Tulpină Liţe pentru toţi clienţii indiferent de din sector nordic. Presiunea atmosferică va fi de la ‑11°C. plante răsucite! de zona de reşedinţă) 759 mm coloană de mercur, iar umiditatea de 80 la sută. (informaţii preluate din surse on‑line) Spitale De Urgenţă ‑ 0236/301111, 0236/301112, 0750/121111, Fondat 0750/121112 1989 Tr ustu l d e p r e s ă „Du n ă r e a d e Jos “ Municipal nr.1 ‑ 0236/479401 viaþa REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Galaţi, str. Domneascã nr. 68 / SECRETARIAT tel. 0236/460 620, fax 0236/471 028 Boli Infecţioase ‑ 0236/334022, [liberã POLITIC, tel. 0236/460620(int. 25) CULTURÃ, JURIDIC, Integrare, Comunitate tel./fax (pt. redacţie) 0236/414 630 0236/461 772/ 0236/411 644/ 0236/462 460 tel. 0236/463 664, 0236/460 719, fax 0236/460 875 0236/334032 RELAŢII CU PUBLICUL SPORT TEHNO PUBLICITATE TECUCI: Casa de Cultură ‑ tel./fax 0236/820 508 / DIFUZARE tel. 0236/460 395 De Copii ‑ 0236/469849, 0236/320406 Radu MACOVEI [ ECONOMIC / Ovidiu Amãlinei, Cristinel Luca, Tudor Neacşu [ JURIDIC / Ştefan DIMITRIU, Elena Parapiru, Teodora Miron [ CREDINŢĂ/ Maria STANCIU

Militar ‑ 0236/423938 Director general T® [ CULTURÃ ‑ ÎNVĂŢĂMÂNT / Marius Ţuca, Cristina Carp, Roxana Artene Penciu, Angela RIBINCIUC (C.M.) [ POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE / Maria MĂNDIŢĂ, Anca Melinte, Victor TBC ‑ 0236/460712 Grigore LAZAROVICI EN

Cilincã [ COMUNITATE / Gabriel Kolbay [ SPORT / Gheorghe Arsenie, Dănuţ Lungu [ AGENŢII DE PRESĂ / Monica Zanet, Cristina Luca (C.M.) [ FOTO / Vasile Caburgan, D CFR ‑ 0236/460795 Director general adjunct

Sorin Panã, Bogdan Codrescu [ Redactori colaboratori / Alina Comşa Durbacã, Theodor Parapiru, Marius CHIRILIUC, Dan CABURGAN EN

Interne ‑ 0236/475768 Katia NANU P Redactor şef auditat de E Maternitatea Municipală [ SUBREDACŢIA GALAŢI NORD / Ion Trif Pleşa [ SECRETARI REDACŢIE/ Gheorghe ARSENIE, Viorel BUCUR [ DESIGNER / Florin NOVAC D ‑ 0236/413131 Anca SPÂNU TUDOR Biroul Român [ DEPARTAMENT CALCULATOARE / Camelia LUPU, Adrian BARBU, Andra AMĂLINEI, Lili CRÃCIUN, Mihaela MINEA, Tiberiana PRISÃCARIU, Carmen ROPOTAN, Ana BELIU de Audit Redactor şef adjunct Elena GRÃDINARU, Luminiţa CHIRILÃ, Zoica FOTACHE, Vasilica PRODAN, Camelia NEDELCU ‑ Echipamente livrate de ROMLOTUS al Tirajelor marcă înregistrată ISSN 1221‑4914 Farmacii non‑stop: Dan Cătălin PREDESCU membru al IAN IN i r e cto r e co n om i c d i r e cto r d i fu z a r e Aurora Radu d i r e cto r a dministr ativ Violeta SARCHISIAN / ş e f serv iciu f i n a n c i a r Carmen Hogea D Secretar general de redacţie [ DEPARTAMENTE ADMINISTRATIVE: D : Gina lungu / : / : : Biroului I Hygeia (vizavi de Spitalul Internaţional Mioara MÃNÃILÃ Pãnuţ HAGHIAC, Nicuşor CRÃCIUN, Nãstase VÂRLAN, Cătălin BOGHIAN, Silviu PĂDURARU, Vasile STAVĂR, Marius CĂLMUC, Mihai PĂTRAŞCU, Petrel GHIŢĂ, Ion MACOVEI de Audit Echipa de serviciu: Secretar de redacţie: Gh. Arsenie; Corectura: Cristina Chiper, Lili Arghir. Cap limpede: S. Pană. Judeţean) ‑ 0236/473013 COT ARHIVADirector publicitate Unica tipografie din zona Galaţi ‑ Vrancea ‑ Brãila, care tipãreşte un ziar cotidian, la calitate de nivel naţional! 0236 416 "V.L."911 ‑ int.37 al Tirajelor Copierea oricãror elemente grafice ale acestei publicaţii va fi sancţionatã prin lege Talon valabil pe perioada 18 ‑ 24 ianuarie 2010

Nume:______Prenume:______Ocupaţie:______Adresă______[ pe săptămână! ______b s eMiercuri, r 20 Ianuarie v 2010 a t o r Telefon:______O Premiile se revendică până la data Nr. 3 Miercuri BI/CI:______următoarei extrageri. v i a20 ţ a l i b e r ă

www.viata‑libera.ro Flacăra violetă chiar există! ‑NAPOI

EPEDE Violeta duce E R P „Traian Băsescu are găleata la gunoi Dănuţ Lungu

[ Circula prin anii ’90 un şlagăr deştept al trupei Sarmalele Reci, era intitulat „Violeta” şi transmitea mesaje gospodăres‑ vrăjitoarele de partea lui” co‑erotice. Suna cam aşa: „Violeta duce găleata la gunoi / Toţi băieţii de la scara trei / O privesc cum duce găleata la gunoi / Şi suspină lung în urma ei…” Violeta lui Mircea Geoană, la violeta‑i ] Clarvăzătoarea Mihaela flacără mă refer, are însă un succes şi mai mare. România para‑

scurt normală a preşedintelui de Senat s‑a vândut ca pâinea caldă în ‑ Mariela din Galaţi spune presa mondială, secţiunea „Bizar/Kinky” deschizându‑se cu afir‑ maţiile celui care a fost şef de stat pentru o noapte. „O privesc Viaþa că magia albă, dar şi voo‑ cum duce găleata la gunoi…” pe doo l‑ar fi ajutat pe Traian [ Până la urmă, Geoană ar putea avea de partea sa populaţia americană căreia i‑a simţit pulsul în vremea în care era ambasa‑ Băsescu să câştige alegerile dor în State. În ţara lui Dracula, cum este văzută România peste Atlantic, de ce n‑ar exista atacuri energetice şi flăcări curcubei‑ prezidenţiale ce? Cred că am putea câştiga destui turişti de pe urma acestui ] Floarea plecătoare şi flo‑ subiect. Eleno, la tine strig, madam Udrea, pune mâna şi ridică Agricultură în un Castel al Terapiei Erikcsoniene sau un Palat al Psihoterapiei ţara lui Hamlet rile violet, precum liliacul Cognitiv‑comportamentale! Aşa chiar am deveni un „land of sau violetele de Parma, nu choice”… Să culegem [ Că Mircea a ieşit ieri în presă şi a negat afirmaţiile făcute lipsesc din talismanele politi‑ zilele trecute cu privire la contraatacurile energetice şi la văpa‑ legume ia floare‑de‑stânjenel nu mai surprinde pe nimeni. Îl consacrase cienilor deja declaraţia care a fost citată şi răscitată de toate agenţiile de şi fructe presă de pe Terra. Mâine‑poimâine ne va vorbi despre efectele ] Vrăji pentru succes politic devastatoare ale opaiţului bej şi ale lanternei ciclam. în Danemarca! [ Galaţiul devine uşor, dar sigur, oraşul‑Bulă. Nu mă refer Vreţi să munciţi în Anca Melinte neral Băsescu are vrăjitoarele de spune clarvăzătoarea, în preajma talismane. Culoarea violet te apără la deszăpezire, la atacurile armate de la bănci care‑s mai dese decât angajările de la AJOFM – sunt efectele fireşti ale crizei de Danemarca? Toate bune ancam@viata‑libera.ro partea lui. Aşa cum ţinem, noi, lui se află în permanenţă un bărbat de duşmani, de invidie, de ochi răi, şi frumoase, numai că vrăjitoarele din Galaţi, cu prima‑ cu puteri, care îl ajută să iasă învin‑ face să nu se lipească răul de tine. competenţă şi ale celei economice mondiale. Nu pot să înţeleg trebuie mai întâi să apli‑ Clarvăzătoarea Mihaela ‑ rul nostru Dumitru Nicolae, aşa îl gător în orice confruntare. Se foloseşte la oamenii mari care totuşi cum este posibil ca tocmai sucursala la care sistemul de caţi online, în limba en‑ Mariela din Galaţi, declarată susţin şi vrăjitoarele din Bucureşti sunt în politică, în administraţie. securitate fusese verificat de poliţie cu cinci zile înainte să pice în gleză, pe site‑ul www. Prinţesa Magiei, s‑a luat la între‑ pe Băsescu. Are prietene printre Floarea plecătoare Un talisman pentru un politician ghearele jefuitorilor. Parcă‑mi şi închipui un dialog după verifica‑ seasonalwork.dk, până cere cu analiştii şi cu exit‑poll‑uri‑ ele şi se bazează mult pe cuvântul şi flacăra violetă conţine, de regulă, şi floarea ple‑ re: „E sigură banca asta? / Singură ai zis? Singură‑singurică!” pe data de 1 martie, apoi le care umpleau ecranele televi‑ vrăjitoarelor. Geoană nu s‑a gândit cătoare, şi un ban. Dacă politicia‑ să vă deplasaţi până la zoarelor în zilele premergătoare la asta, şi nici nu are prietene vră‑ Atunci când fac arderile pentru nul vrea să reuşească, să poarte la Ploieşti (jud. Prahova), turului I al alegerilor prezidenţiale jitoare. Vrăjitoarele l‑au anunţat licori şi descântece, vrăjitoarele el talismanul şi să spună: <>. Odată mai multe de culegător ţiale. Tot ea a ghicit în bobi că în neagră. Vrăjitoarele l‑au făcut pe vrăji pentru politicieni şi în genere, cu plantele pentru talisman se de căpşuni, zmeură, cea‑ noaptea Sfântului Nicolae, Mircea Băsescu să fie strălucitor în faţa lu‑ pentru reuşită. Pentru că, să nu vă arde şi altceva, dar e secretul nos‑ pă şi dovlecei, deşi se ca‑ Geoană o să aibă mare bucurie. Şi mii, să întoarcă minţile oamenilor. miraţi, mulţi politicieni apelează la tru şi nu vă putem spune”, a mai ută şi un număr restrâns a avut, altfel nu l‑am fi văzut ţopă‑ Geoană câştiga dacă nu se lucra ajutorul lor: „Cei care ajung la pu‑ explicat Mihaela‑Mariela. de şoferi şi motostivui‑ ind fericit. Ce s‑a întâmplat a doua cu magie. S‑a apelat şi la voodoo, tere, până nu apelează la farmece Clarvăzătoarea admite că tori. Perioadele de pleca‑ zi dimineaţă, de a pierdut Mircea ca lumea să‑i întoarcă spatele lui nu izbutesc. Vin la mine să‑i ajut Mircea Geoană ar putea fi afec‑ re variază, în funcţie de Geoană mandatul prezidenţial şi Geoană”, ne‑a declarat clarvăză‑ politicieni din toate partidele şi tat de farmecele vrăjitoarelor lui urmează să culegeţi, dar ce‑i cu flacăra violetă care l‑a aju‑ toarea Mihaela‑Mariela. oameni din Primărie, din poliţie, Traian Băsescu şi, dacă vrăjile re‑ trebuie să vă planificaţi şi tat pe Traian Băsescu să ne fie din Dacă tot vrăjitoarele l‑au trimis doctori”, ne‑a declarat clarvăză‑ spective s‑au dat pe foc, nu mai să vă plătiţi singuri trans‑ nou preşedinte, ne‑a explicat clar‑ pe Geoană la Vântu acasă, numai toarea Mihaela‑Mariela. A refuzat are leac. Poate doar vrăjitoarea portul. văzătoarea Mihaela‑Mariela. vrăjitoarele lui Băsescu ne‑ar pu‑ să ne spună vreun nume sau par‑ care l‑a „legat” să‑l mai facă bine. „Înştiinţarea persoa‑ tea spune. tid pentru că, nu‑i aşa?, confidenţi‑ Şi ca ultim sfat, e bine să aveţi în nelor selectate de către ”Preşedintele Clarvăzătoarea Mihaela ‑ Mariela alitatea e înainte de toate. casă flori mov care să vă apere angajatorii danezi care a plătit o sumă mare” ne‑a asigurat însă că Băsescu ar „Când facem arderile, suntem de cele rele. Iată, şi clarvăzătoa‑ vor participa la interviu fi avut în seara confruntării cu atente la culoarea flăcărilor. Când rea Mihaela‑Mariela are la geam o se va face de către con‑ „Traian Băsescu a apelat la Geoană un talisman. Şi nu numai flacăra e mov, păstrăm florile care glastră cu violete de Parma. silierul EURES din cadrul vrăjitoare sigur! Este clar. În ge‑ el, ci şi cei din jurul lui. Mai mult, au fiert în ulcica respectivă pentru Foto: Bogdan Codrescu Agenţiei Judeţene pen‑ tru Ocuparea Forţei de Muncă, din judeţul de domiciliu al candidatului. La Judecătorie Cercetările continuă În înştiinţare, consilierii EURES vor preciza de‑ taliile referitoare locaţia şi programul bursei”, se Purtătorul Cagulatul care a spart Bancpost - încă liber arată în comunicatul re‑ ] La fel de liberi sunt şi cei doi tâlhari ai poştaşului din Frumuşiţa mis redacţiei de către AJOFM Galaţi. de cuvânt revine Date suplimentare pu‑ Vă reamintim că luni, la ora zile în ceea ce priveşte sistemul înălţimea de 1,75, astenic, îm‑ de lei şi mai avea de repartizat teţi obţine vizitând pagi‑ Judecătorul Robert George Oancea. De la începutul lui 2010, 14, două lovituri „financiare” au de securitate, iar rezultatul fuse‑ brăcat cu o geacă bleumarin cu 15.000 de lei, când a primit o na http://eures.anofm.ro/ Florea a revenit pe postul de pur‑ Robert Florea se va ocupa din uşurat de bani, concomitent, se unul bun: „A fost un control pe mânecile gri, cu pantaloni negri lovitură puternică în ceafă, doi sau adresându‑vă perso‑ tător de cuvânt la Judecătoria nou de relaţiile cu presa şi va ţine casieria unei filiale Bancpost (de 13 ianuarie, iar rezultatul a fost care aveau în partea de jos trei indivizi lăsându‑l fără geantă şi nalului AJOFM Galaţi. Galaţi. Magistratul a fost înlocuit şi audienţe pentru justiţiabilii gă‑ lângă „Old Timer”) şi un poştaş bun în ce priveşte această unita‑ dungi albe (Adidas). Se echipase părăsind în trombă locul faptei, pentru o perioadă de preşedin‑ lăţeni care au dosare la această încărcat de 15.000 de lei, repre‑ te. Controlul a fost făcut de către cu un rucsac în care a pus banii, la bordul unei maşini necunos‑ Gabriel Kolbay ta instanţei, judecătoarea Diana instanţă. zentând banii pensionarilor din echipe de poliţişti gălăţeni speci‑ iar cagula pe care a folosit‑o era cute. Ionel Gavriliu, de 57 de ani, T. Miron Frumuşiţa şi Tămăoani. În ­primul alizaţi în acest domeniu”, a decla‑ una din material textil de culoare este angajatul Poştei din 1997 şi caz, hoţul a prădat banca de rat Ştefan Gohoreanu, purtătorul neagră”, a încheiat purtătorul de are 13 ani de experienţă. 1.250 de euro şi 7.000 de lei, în de cuvânt al Poliţiei Galaţi. cuvânt. cel de‑al doilea captura fiind mai Securitate pentru poştaşi mare – de 15.000 lei. Jaf în trening Poştaş cu vechime „Poştaşii beneficiază de un sis‑ Securitate perfectă, „Din informaţiile pe care am La Frumuşiţa, poştaşul a fost tem de securitate care le permite dar inutilă reuşit să le aflăm până acum atacat pe Drumul Naţional 26, să alarmeze poliţia imediat după atât de la angajaţii care se aflau după ce tocmai ieşise din curtea atac, după cum s‑a întâmplat şi Sucursala Bancpost jefuită în sediul băncii, cât şi de la mar‑ unui pensionar pe care nu îl gă‑ în acest caz”, ne declara ieri Ion luni nu avea paznic, dar fusese tori, am aflat că este vorba des‑ sise acasă. Omul apucase să dea Ştefan, directorul Poştei Galaţi. verificată în urmă cu doar câteva pre un tânăr de 25‑30 de ani, cu pensii valorând în total 5.000 Elena Parapiru 3 Cum să‑ţi vezi ursita? Boboteaza vrăjitoarelor Vreme de trei nopţi, vrăji‑ – floarea plecătoare, năvalnic, farmece să pună o verighetă în‑ <>. Cine crede că nă magie albă pe toată zona Vrăji pentru fetele Magiei, sfătuieşte persoanele are nevoie de mine poate să mă Galaţi‑Brăila‑Tulcea, ne‑a ex‑ nemăritate care vor să le meargă bine în găsească pe site‑ul meu http:// plicat ce fac ea şi ucenicele ei casă, să‑şi ia în aceste zile flori www.clarvazatoareamariela. în nopţile de 19, 20 şi 21. Acum Clarvăzătoarea Mihaela ‑ albe, roşii şi orice altă culoare. com/ , ne‑a spus clarvăzătoarea se fac farmece pe ursită pentru Mariela le dezvăluie fetelor care „Să le ţină timp de trei zile în Mihaela‑Mariela. fetele nemăritate şi farmece de aspiră la rochia de mireasă şi căs‑ agheasmă, iar apoi să se spele dragoste. După ce vor arde, des‑ nicie cum să‑şi vadă ursita: „Cele cu apa şi florile, iar lujerii rămaşi Anca Melinte ARHIVAcânta şi meni tot felul de plante care au avut cununiile legate şi"V.L." să‑i arunce pe apă spunând: