<<

GALŢI®ROMÂN Foto: Viorel Dudău Viorel Foto: Listele admi fi în mijlocul verii! mijlocul fi în am parcă de străzi, pe plimbăm ne să ieşim tot să nu seara, ales mai case, în şi stăm mai să cazul Chiar este sau alifii. aşa, sprayuri cu dinţi în până „înarmaţi” casă, în stăm să decât rămâne ne nu viitoare), săptămâna devreme cel până probabil, (adică, diţii con- aceste toate îndeplini vor se până şi Ei, ţânţarilor. al larvar stadiul de... instanţă şi, ultimă în albine de crescătorilor dul acor- de DSV, avizul în- de sorite), zile necesare (fiind vremii starea de rând primul în vorba Este primarul. explicat ne-a ţii”, condi- nişte îndeplinite trebuie însă aici, şi începe „vom piului, cuceaţă. tunuri două curând de SC angajaţii achiziţionând societatea Ecosal, acţionează Aici Barboşi. din ţânţarilor potriva îm- substanţă împrăştie se zile două fiecare la că ieri declarat programului. conform ţionează ac- se că... aflăm primărie la de sprayurilor, a sau laminate lelor pasti- vânzarea creşte ce timp în şi roşii şi multe gălăţenilor puncte apar pielea pe ce în timp Dar anofelilor. muşcăturile vedere!). de nostru punctul (din şi enervante vedere!) de lor extrem de energice (din punctul în nişte fiinţe care se transformă ţânţari de larvele pentru raiuri adevărate sunt oraş prin rămas Vestea rea este că bălţile care au bună. veste o este plouat, mai a

dezinsec Povestea

] Dup ]

ca pre ca prim-ministruPremierul ] C Vânători, Cuca, Rediu Galaţi, Dolar 2,9543 lei Euro 3,5447 lei

21 a sugerat a separarea func A â piet rsu munici- restul priveşte Cât a Nicolae Dumitru Primarul de plânge se Galaţiul Tot nu timp ultimul în că Faptul Soare

www.vlg.sisnet.ro T o WARD Publicaţie ce beneficiază de de beneficiază ce Publicaţie conform conform perioada mai 200 mai perioada în EDITORIAL Stolojanpropune, 33

113.800 de cititori113.800 de zilnic

ă

ş

edinteDelega PNL de

î o ă o Frumuşiţa, Şiviţa, [email protected] Naţional de Audienţă Audienţă de Naţional Studiului OF I

V riceanur NTERIOR E R M NanuKatia XCELLENCE

ALUTA nt ADAR ţ ETEO iei Galaþi

Maria M Maria â

4 -aprilie lnirecu unii lideri jude ş ilor facultate la

de audienţă audienţă de rezultate ]

200 ă 5 ndi măsurate măsurate

ţă ţă ţ

INDEX partid ieilider de de cea de de

ţ

iaPermanent ă R A

E linPopescu T pentru actori ş VENIMENT EFORMA CTUALITATE

ie u r rcmnae u nr în intră competiţie. nu Ce competiţie mai este aceea recomandare are nu Cine concurs. un la prezenta poată se să ca teritoriuîn Guvernului al (politic) tantul nevoie de o recomandare de la reprezen-aibă să candidat un ca inepţie o clar E conducere. de funcţie o pentru concurs un… la prezenta se a pentru cuiva dare recoman-o dat a în ieriziarulcă de nostru declara exemplu, de judeţ, acestui Prefectul exemple. două numai ofer vă comportamentul politicienilorpermit să să-mi noştri.Şio din nici vocabularul, din nici epuizat s-au nu însă, n-au dispărut concretului” “Meandrele Iliescu. lui aparţinea îi tot că PSD-ul, cu numai asociată fost a Şi ştaif. cu demagogiei foto Sorin Panã informaticieni

E [email protected]

ă

acasă

s-auîntors

dinAfganistan

Militarii noştri

Foto: M. Mototolea M. Foto:

A ţ

...... 4

eni,Theodor Stolojan CTUALITATE Nota zece Martor ocular m ...... 3

a ît-n o d eao al etalon de soi într-un mat transfor- S-a României. jurul încon- făcut a titlu din xpresia la Vadu Roşca

...... 2

, c , ă

ă

â

riceanu,avizat

âş

ne!

tig

elegant ă

/ 2

V Arhiva ARIA E M V VENIMENT ARIA APAMOND / ...... 7

7 Cudoi mai puţin S oce î cr n sa cibt nimic. schimbat s-a nu care în concret într-unspaţiu meandre cu tot cu fofilăm ne concretului“.“meandreleAdică goria cate- în lejer intrăm obiceiuri de astfel Cu căciula. singuri furăm ne dar legea, Pentru că, de fapt, ne facem că respectăm duc pe apa sâmbetei. Şi ne facem de râs. se principiile dar alta, sau persoană o cu nimic n-am că nimeni, supere se nu Să zi.probabil,la şi,plătită tidcotizaţia par- la de patalama cu acela Şi singur? unul doar este, pardon regulă,sunt, de şi, “recomandaţi“ sunt concurenţii când R De apa gălăţenilor ...... 5 ...... 6 � � i ”Meandrele concretului”

OMÂNIA

-a ales praful

� � Naţionale de Meteorologie a fost tri- fost a Administraţiei Meteorologie de Naţionale atenţionarea citate, sursei Potrivit Apelor. Gospodăririi şi Mediului Ministerul ale informează judeţe ţării, de 24 din locale rităţilor auto- ieri, transmisă, fost a iulie, lunii sfârşitul la până Celsius, grade de 35 depăşi chiar şi atinge vor care culare cani- temperaturi unor existenţa vind � , A aeţoae eerlgc pri- meteorologică atenţionare O NUL

XV I , N DIRECTOR GENERAL RADU MACOVEI RADU GENERAL DIRECTOR MACOVEI RADU GENERAL DIRECTOR �� �� R . 4 S S S Vine canicula! OCIAL PECIAL PORT 7 �� P 22 80 ...... 9 ...... 8 ...... 10 ������� � ������� � 27 I M �� ������ ������ IERCURI ULIE nu văd? că orbi,sunt oamenii Credeţică serioşi! încrederea scade în clasa politică! Săfim că miră mai înaintaşiise Şi manevre. aceleaşilor, şi ca aplicaţie şi talent mult de fel la cu execută, guvernanţiActualii prr a plr zt î cre i tes- şi curte în uzate apelor a epurare de proiect aveau miliardele, cu jonglau mândru- care oameni al bătut s-au oraş cartier nostru lui într-un teren de concesiune o Pentru poate. de dincolo până Legalăprimărie.licitaţie la o la cip 2005 o ir a au “lcra s parti- să “plăcerea“ avut am ieri Tot �� �� aoia Iş, Ilfov, Iaşi, Ialomiţa, Botoşani, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa, Bucureşti, Călăraşi, Buzău, Brăila, Bihor, Argeş, Arad, prefecturilor misă Tulcea, şi Sălaj. Mare Satu Gorj, Mehedinţi, Olt, Timiş, Teleorman, � AGINI C � ONTINUARE

, 70 B

internatî

tul Gabriel Hanganu, r

tari ai Batalionului 300 Infanterie 300 Batalionului ai tari

tarilor.

pe un soare ucig soare un pe

Afganistan

Ş

b

î noroc purtat

au spus c spus au

au plecat, iar ieri a venit pentru a-i a-i pentru venit a ieri iar plecat, au Episcopul Dun Episcopul P V

C

onei, eroul care a murit

ie ă UBLICITATE ARIA

ULTURĂ

A

iitu Ap Ministrul

Au plecat 400. 400. plecat Au

ţ ilor ilor ANI ...... 1

ÎN /7

P n spital. n

...... 12

ă ă

„B

u plecat c plecat u

mi bocanci. Ceremonia de plecare a fost una cu lacri- cu una fost a plecare de Ceremonia bocanci. AGINA UNZIARTOL©

Gala

ş icoana

000 L 000 n venit! un

...... 13/19

i sperau s sperau i

ş

n Afganistan n fost a i ş acolo. lor biserica

i emo i ă

rii de Jos, le-a dat binecuvdat le-a Jos, de rii (Mediafax)

A ă

ţ ă 2-

i r EI

, Giurgiu, Giurgiu, ,

ă

tor, a avut loc ceremonia de primire a mili- a primire de ceremonia loc avut tor, a

Ş i Na rii

A

Sf â

asistenţă şi alte alea. proces-verbal,zilei,cu culumina la fost tullalacrimi.înduioşatm-apână Totul a începerealicitaţiei)subiec-dezvoltat au pentru anunţată ora după oră, o peste comisii (care s-au ţinut cu mâinile de cap galitate cu care onorabilii membri ai unei cluzii pripite. Mai ales aparenţacă de le- vânzări aranjate… Dar să nu tragem con- unei preliminaral procesul la asistat am cumva nu Dacă terenul!? cumpărat fi ai dacă decât mare mai era concesiune la oferit pătrat metrul lici- pe suma mai când tezi să Ce canalizare.(Sic!) fără pentru încălzireaunei construcţii depe stradăo solare panourilor folosirea tau

ţ

i s-au i

ie din partea familiilor celor 400 de mili- de 400 familiilorcelor partea din ie

nd afar nd

â

ă

Pe Sfin Prea .

ă ă

ntului Andreintului

nit

se

î

ţ

n n timpul unei misiuni

oae Too Aaai, ea urat le-a Atanasiu, Teodor ionale,

î

n n ş aceea

î

î

ntors 398 de militari. F militari. de 398 ntors

ntoarc

ă ă era un ger de cr de ger un era C

ONTINUARE

ţ

ă ă

a a d. ain Cr Casian dr. Sa, ia „

i i misiune, care "V.L."

Sf

” s A O M

E

î

, d ,

nt

ă â

GENDĂ n DITORIAL BSERVATOR

AGAZIN

ntul Andrei ntul

â

ă

ă

mpina pe b pe mpina

ruit to

ÎN

â

ş ntarea atuncintareac

P i. S-au S-au i.

E

E ă ă ...... 20 AGINA

VENIMENT VENIMENT

...... 21

ă

de Episcop, le-a le-a Episcop, de

pa asfaltulpa sub

ş i i f ...... 22

A

î

ă î

2-

. Plecau Plecau .

nc

ă

ntors. Ieri, Ieri, ntors.

ie ă

r

r ă ă

A

ă ă

ă ă

sergen-

ţ

se afl

Narcis

ii care ii

ă

ciun, â

/

/ nd

3

5

î

n n ă ă de code Treisprezece zile

prezentat onorul Zaharia a Colonelul Bandajat cap la dup Val demnitari, de E semnul unuisufletbinehrănit.” ” [ 14 ore, noaptea 10 ore Luna are 31 de zile: ziua are Cuv.Antuza Pantelimon; şi Tămăduitor † Sf.Mare Mucenic voluntariat Mircea Miclea Educa Interviu cu ministrul î interna Bacalaureatul C interna la ocompetide cu medalia aur de Filip Buruian V care atr Î S Stolojande nu afost invitat Dobre E

de aurde Informaticianul

Oftalmologie?

î

Focarinfec de

de Urgen de La Spitalul La Clinic de inundade evita pe viitor producerea m de Primarul astabilit un set î Gala R nv

nseamn n sec n nv VENIMENT VENIMENT P ARIA EFORMA ULTUR TEL 460 620, 460 TEL FAX 471 028 ECIAL O Biblie uzată de mult citit e citit mult de uzată Biblie O ăţă str. nr. Domnească 68 ăţă ă ă inunda ţ ISSN suri, pentru ase Adresa redacţiei: ţ iei ş / ţ

I 1221-4914 S iul trage ional M ş 11

NTERIOR ţ torul /10 Interna Tirajelor al Audit de Român Biroul de auditat Ă minte INAXAR

mar ia de ţ I COTIDIAN INDEPENDENT® COTIDIAN ţ i Cercet / AXIME ii ULIE / ă ional 1 4

ă ş ţă ă s-a î / / ţ ă din Rusia 2 ional de Audit al Tirajelor al Audit de ional it marcă înregistrată marcă 3 5 Biroului Biroului al membru

ţ ie i (Anonim)

ă ntors ţ

rii,

ii ţ 

ie Referendum fără alegeri! Donaţie de preşedinte Senatorii din Comisia Juridică au decis, ieri, că nu poate fi orga- Preşedintele Traian Băsescu şi-a donat, aseară, în cadrul marato- nizat referendum odată cu alegerile locale, parlamentare sau prezi- nului “Live pentru viaţă”, din Piaţa Constituţiei, salariul pe o lună pen- denţiale, nici în timpul campaniei electorale şi au eliminat din lege tru sinistraţi, respectiv, 4.100 lei (41 de milioane de lei vechi). “Acest articolul ce definea problemele pentru care preşedintele poate iniţia spectacol este o chemare la solidaritate. Suntem o naţie care trebuie consultarea populară. să arate că e demnă şi capabilă să treacă peste momente dificile. Aproape de 20.000 de români afectaţi de inundaţii aşteaptă ca ceilalţi [ 22 de milioane de români să fie solidari cu ei”, a spus Băsescu. ACTUALITATEMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA2 LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Şi totuşi, remaniere? ] Surse Stolojan propune, liberale susţin că Guvernul se va schimba în

august

Tăriceanu rămâne! În timp ce premierul După o şedinţă de peste trei o competiţie între PNL şi PD în Stolojan la întâlnirea cu liderii Călin Popescu Tăriceanu ore cu reprezentanţi ai filialelor interiorul Alianţei care uneori de filiale a fost vicepreşedintele păstrează tăcerea asu- şi unii dintre parlamentarii par- poate lua accente mai mari de- partidului, Mona Muscă, minis- pra posibilităţii rema- tidului, Theodor Stolojan a de- cât ar trebui. Pentru a preveni trul Culturii, care ar fi spus chiar nierii guvernamentale, clarat că apreciază faptul că cei tensiunile în Alianţă este nevoie că va demisiona din Guvern dacă deputatul PNL de Buzău care l-au invitat au avut şi curajul de un proiect politic de întărirea nu se va schimba ceva în PNL, ea George Scutaru, mem- să vină la întrunire. El a spus că unităţii Alianţei. Eu am propus un cerând insistent ca Stolojan să se bru în Comitetul Executiv la reuniune au fost prezenţi re- grup comun de lucru, format din implice în relansarea formaţiunii al PNL, dă detalii despre prezentanţi ai 24 de filiale, dintre reprezentanţi ai celor două parti- liberale. miniştrii care îşi vor pier- care 12 preşedinţi de organizaţii de, care să analizeze problemele de scaunele. Scutaru a teritoriale ale PNL. “Am discutat care aduc tensiuni şi să găsească Tăriceanu câştigă detaşat în spus că printre miniştrii problemele pe care le are PNL în soluţii de rezolvare”, a mai spus Delegaţia Permanentă remaniaţi se vor număra interior şi în Alianţă, precum şi Stolojan. atât liberali, cât şi repre-

despre pierderea de credibilita- Întrebat ce funcţie şi-ar dori După întâlnirea lui Stolojan cu zentanţi ai altor partide, Viaþa te a partidului. Această pierdere în conducerea PNL, Stolojan a liberalii, la Palatul Parlamentului precizând că remanierea de credibilitate a fost generată precizat că nu a cerut şi nu va au început lucrările Delegaţiei va fi una de “substanţă” şi de erodarea guvernării şi bâl- cere vreo funcţie şi nici nu va Permanente a PNL. Delegaţia că va avea loc în august. bâielile din ultima perioadă”, a discuta această problemă până Permanentă a PNL i-a acordat, Scutaru a făcut această menţionat Stolojan. El a spus că când nu va exista o schimbare în precizare după întâlni-

România aseară, votul politic de încrede- în întâlnirea cu parlamentarii şi trendul scăderii de credibilitate re premierului Călin Popescu rea premierului Călin reprezentanţii filialelor s-au ana- a partidului. Stolojan a ţinut să Tăriceanu pentru ca acesta să-şi Popescu Tăriceanu cu lizat mai multe soluţii, inclusiv dea asigurări că nu este “omul poată asuma întreaga răspun- grupurile parlamentare

în cea privind separarea funcţiei lui Băsescu” în contextul dispu- dere politică de transformare a ale PNL. de preşedinte de partid de cea telor din PNL: “Acum patru ani, României într-o ţară europeană, Conform aceleiaşi sur- de prim-ministru. “Aceasta este când am intrat în PNL, s-a spus a declarat purtătorul de cuvânt se, în urma unei analize o propunere a filialelor pe care că sunt omul PSD. Acum există al partidului, Eugen Nicolăescu. a activităţii miniştrilor şi eu o sprijin, însă în discuţia cu o altă diversiune, aceea că aş fi Membrii Delegaţiei permanente europeană care trebuie să de- consultare cu el este extrem de secretarilor de stat din preşedintele PNL acesta a zis că omul lui Băsescu în PNL şi alte au votat secret în favoarea sus- vină o prioritate a partidului. binevenită pentru a ne spune cabinetul Tăriceanu, vor Ajutor pentru nu este de acord şi că, în opinia planuri ascunse. Pe mine mă in- ţinerii lui Tăriceanu cu 63 de vo- La nivelul PNL se va constitui o punctele sale de vedere”. Călin avea loc remanieri atât în sa, cele două funcţii trebuie de- teresează doar ce trebuie făcut turi “pentru”, şapte “împotrivă” şi grupare de strategie, activitate Popescu Tăriceanu a infirmat rândul miniştrilor desem- un judeţ ţinute de aceeaşi persoană”, a pentru a corecta actuala situaţie două abţineri. politică şi comunicare, rolul său indirect acuzaţiile lui Stolojan, naţi din partea PNL, cât subliniat Stolojan. Acesta a atras din partid”. necalamitat După şedinţa Delegaţiei fiind aplicarea măsurilor stabilite potrivit căruia s-au exercitat pre- şi în rândul celor din atenţia că relansarea partidului Referitor la întâlnirea cu lideri Permanente, preşedintele de Delegaţia Permanentă, dar şi siuni asupra liderilor judeţenei alte formaţiuni politice. trebuie discutată “fără presiuni şi de filiale şi unii dintre parlamen- Judeţul Iaşi a primit PNL, premierul Călin Popescu materializarea angajamentului pentru ca aceştia să nu participe “Se va face o analiză a intimidări la adresa acelora care tarii partidului, Stolojan a expli- 11,2 miliarde de lei vechi, Tăriceanu, a făcut câteva decla- făcut în campania electorală"V.L." “asi- la întâlnirea cu fostul lider PNL. guvernării atât la nive- au curajul să-şi exprime liber opi- cat că mulţi preşedinţi de filiale din fondul de rezervă al raţii de presă. Acesta a precizat gurarea bunăstării cetăţenilor”. Preşedintele PNL Călin Popescu lul Cabinetului, cât şi în niile”. au vrut să vină la întâlnirea cu el, Guvernului, cu titlu de că în Delegaţia Permanentă s-au Cât priveşte relaţiile sale cu Tăriceanu a mai declarat că “în cadrul partidului privind Fostul preşedinte al PNL a însă l-au informat că nu pot veni ajutor pentru “refacerea stabilit mai multe măsuri, pre- Theodor Stolojan, Călin Popescu Alianţă lucrurile nu sunt simple, eficienţa reprezentan- mai spus că în prezent Alianţa întrucât li s-a sugerat să nu facă infrastructurii grav afec- cum adaptarea strategiei PNL Tăriceanu a declarat că fostul însă ne cunoaştem demult şi pu- ţilor PNL în Executiv şi aproape că nu mai funcţionea- acest lucru. Surse din partid sus- tate de inundaţii”, deşi la contextul actual, necesitatea lider PNL este aşteptat oricând tem găsi împreună soluţii pentru aici mă refer nu numai la ză în judeţe, iar la centru sunt ţin că unul dintre cei mai vehe- zona nu a avut de suferit refacerii ţării după inundaţiile să îşi exprime opinia şi că “o depăşirea problemelor”. miniştri, ci şi la secretari din cauza unor revărsări tot mai dese tensiunile. “Există menţi susţinători ai lui Theodor înregistrate, dar şi integrarea de stat. Deci remanierea de ape. Prefectul de Iaşi, nu va fi una formală şi va Radu Prisăcaru, s-a ară- avea loc în cursul lunii tat surprins de decizia Adrian Năstase: august”, a mai declarat Executivului, deoarece deputatul PNL de Buzău judeţul nu a avut de su- George Scutaru. ferit de pe urma recen- Se scumpeşte telor inundaţii. “Iaşiul a avut probleme cu inun- O alianţă PSD-PNL este Nici daţiile anul trecut. Ceva probleme am mai avut zahărul o moţiune săptămâna trecută, când imposibilă de cenzură o furtună a avariat câteva ] Preţurile vor creşte acoperişuri, în comuna în august-septembrie “Dacă vom fi solicitaţi să aju- mentat că, la nivel parlamentar, însemne pe de o parte o guver- Preşedintele Camerei Răducăneni”, a declarat tăm la guvernare din punctul de “sigur” este posibil un ajutor, la nare mai eficientă şi pe de altă Deputaţilor, Adrian prefectul de Iaşi. Preţul zahărului se va majora din acesta se obţin biocarbu- vedere al unor obiective foarte cererea PNL, acordat în termenii parte o departajare foarte clară Năstase, a anunţat ieri că, cu până la 30% începând cu luna ranţi. “Primele vapoare cu zahăr concrete - cum au fost astăzi le- precizaţi, deoarece el nu crede faţă de ceea ce este Preşedinţia”. în termenul prevăzut de septembrie, ca urmare a creş- importat vor intra în ţară în au- gile privind educaţia - deci pe că “trebuie să aibă cineva impre- Întrebat dacă îşi imaginează o Constituţie, nu a fost de- Bilanţ terii cotaţiilor la zahăr pe piaţa gust-septembrie, iar influenţa chestiuni concrete, în care să sia că România este într-un blo- alianţă PSD-PNL, Adrian Năstase pusă nici o moţiune de la frontieră internaţională, dar şi a scumpirii în preţ va începe să se vadă”, a putem da măsura colaborării caj instituţional, legislativ şi poli- a precizat că “în acest moment, cenzură la declaraţia de utilităţilor, a declarat preşedin- menţionat Armenean. De ase- noastre, vom face acest lucru, tic”. Adrian Năstase a arătat însă cred că ea este imposibilă”, însă a politică generală pentru Inspectoratul General tele Patronatului Zahărului, Ioan menea, la costurile mai mari întrucât este vorba de un interes că, la nivelul Guvernului, înşişi arătat că acest verdict politic nu care Guvernul şi-a asumat al Poliţiei de Frontieră a Armenean. “Majorarea preţului legate de asigurarea materiei mai larg al ţării”, a spus Adrian liberalii trebuie să decidă “prin înseamnă că va fi valabil pentru răspunderea, în data de anunţat, ieri, că în prime- la zahăr pe plan mondial va avea prime, se adaugă şi cele deter- Năstase, răspunzând la între- forţele lor” cum vor să acţione- următorii 50 de ani.”Chiar mai 20 iulie, în faţa Camerelor le şase luni ale acestui an, repercusiuni şi asupra noastră, minate de scumpirea utilităţilor. barea dacă PSD va ajuta PNL să ze mai departe, “sub tutelă sau repede”, a conchis preşedintele reunite. Astfel, declara- 11.120.551 de persoane în condiţiile în care o mare par- Reprezentantul Patronatului a nu aibă soarta PNŢCD. El a argu- într-o formulă de echipă, care să executiv al PSD. ţia de politică generală au trecut prin puncte- te din fabrici prelucrează zahăr menţionat că şi pentru zahărul privind reconstrucţia le de frontieră, dintre care din import’’, a spus Armenean. din sfeclă este preconizată în ur- României după inunda- 6.109.201 au fost româ- El a precizat că preţul zahăru- mătoarele două luni o majorare ţii, integrarea în Uniunea ni. În această perioadă, lui la bursele internaţionale a a preţurilor cu 20-25%. Potrivit Europeană şi reforma poliţiştii de frontieră au crescut începând cu luna mai datelor organizaţiei, suprafeţele Mii de miliarde justiţiei a devenit obli- constatat 51.936 de fap- cu circa 40%, până la 220 dolari cu sfeclă de zahăr însămânţa- gatorie pentru Guvern, a te ilegale, din care 6.609 pe tonă. În acelaşi timp, majora- te, în acest an, se ridică, la circa precizat Năstase. de infracţiuni şi 45.327 rea preţurilor la petrol pe plan 21.926 hectare, din care au fost în infrastructură Camera Deputaţilor de contravenţii, cele mai mondial a determinat şi o cerere calamitate 779 hectare. s-a întrunit, ieri, în ulti- multe ţinând de migra- mai mare pentru zahăr, întrucât Lucrările de refacere a infra- şi Turismului (MTCT), Gheorghe tate, la care s-au adăugat fon- ma şedinţă din sesiunea ţia ilegală de persoane, structurii rutiere şi feroviare afec- Dobre. Guvernul a alocat MTCT durile proprii ale ministerului. extraordinară convo- contrabanda cu bunuri de tate de inundaţiile din luna iulie până în prezent, suma de circa Oficialul MTCT a mai precizat că cată pentru a dezbate larg consum şi braconajul vor necesita investiţii de 5.000 2.000 de miliarde de lei (200 de vor fi contractate o serie de cre- mai multe ordonanţe piscicol. de miliarde lei vechi (500 de mili- milioane de lei noi) pentru lucră- dite de la instituţiile financiare de urgenţă adoptate de Vine canicula! oane lei noi), a declarat ministrul rile de reabilitare a drumurilor şi internaţionale pentru finalizarea Executiv în timpul vacan- Transporturilor, Construcţiilor sectoarelor de cale ferată afec- lucrărilor. ţei parlamentare. Studenţi URMARE DIN PAGINA 1 construcţii, în halele industriale Între 27 şi 31 iulie, la orele care nu au posibilitatea asigură- moldoveni amiezei, valorile termice vor rii unor condiţii de microclimat atinge şi depăşi 34-35 de grade corespunzătoare, activitatea se Tinerii din Republica Celsius, mai ales la câmpie, unde va desfăşura dimineaţa şi seara. Tragedie la Constanţa Moldova pot depune, în indicele temperatură-umezeală În acelaşi timp, trebuie să fie lua- ”Meandrele perioada 17 - 27 august, va depăşi uşor pragul critic de 80 te măsuri speciale de prevenire ] Un militar american a murit în timp ce făcea scufundări dosarele de înscriere pen- de unităţi, determinând starea a riscurilor pentru sănătate la Subcomisarul Dumitru ambarcaţiune, unde s-a încercat tru cele o mie de locuri în de disconfort termic. personalul care lucrează în sec- Cicîldău, de la Secţia Poliţiei acordarea primului ajutor. La concretului” învăţământul superior ro- În aceste condiţii, autorităţi- toarele cu temperatură ridicată Transporturi Constanţa, a decla- faţa locului s-a deplasat nava de mânesc puse la dispoziţia le sanitare recomandă evitarea şi radiaţii calorice, cum sunt la- rat că Erik Helmuth Harland, de intervenţie şi salvare persoane lor de Ministerul Educaţiei expunerii la soare şi folosirea minoarele la cald, furnalele sau 43 de ani, militar american par- “Cristal”, care avea la bord şi un URMARE DIN PAGINA 1 concretului“, jonglau răbdători cu şi Cercetării în unul din de mijloace de protecţie, cum cuptoarele. Conform legii, anga- ticipant la exerciţiul Romex 05, echipaj de medici de la Serviciul Dar caietul de sarcini era confuz legea şi ordinea, atenţi la fiecare centrele organizate la ar fi pălării, umbrele, ochelari de jatorii trebuie să modifice pro- care se desfăşoară în poligonul de Ambulanţă Constanţa. Atât şi unidirecţionat, legea concesiuni- nuanţă, grijulii cu aparenţele, să Iaşi şi Galaţi, informează soare şi îmbrăcăminte din ţesă- gramul de lucru în condiţiile im- de la Babadag, se afla pe nava în timpul transportului către lor interpretată şi interpretabilă în nu spună cumva cineva că ceva, MEdC. Înscrierea într-o turi naturale, în culori deschise. puse de temperaturile ridicate şi “Pegas” şi făcea scufundări spre portul Constanţa, cât şi în dana universitate din România privinţa redevenţei etc. Toată lumea undeva, nu a fost în regulă… De asemenea, trebuie crescut să distribuie angajaţilor cantităţi capătul digului de nord al por- 12, unde a ancorat nava de sal- ştia de un an şi mai bine despre ce Ne facem că muncim, ne facem poate fi făcută indife- consumul de lichide la doi-patru suficiente de apă minerală. tului Constanţa, la epava navei vare, medicii au încercat resusci- era vorba. Unul dintre participanţi că respectăm legea, ne facem că rent dacă tinerii sunt ab- litri pe zi, iar alimentaţia să fie O atenţie specială trebuie Yu Xiou. Erik şi cei doi colegi ai tarea militarului, însă acesta nu solvenţi ai liceelor din săracă în grăsimi. Este bine să nu acordată copiilor, care nu vor săi solicitaseră autorităţilor por- a mai putut fi salvat. Cadavrul mi-a mărturisit chiar că muncise totul e în regulă. “Meandrele con- Republica Moldova sau fie consumate în exces cafea şi fi lăsaţi să aştepte în interiorul tuare permisiunea de a face scu- militarului a fost transportat la din greu ca să obţină aprobarea cretului“ ne-au invadat, ne-au su- din România, orice pro- băuturi alcoolice. Când tempe- autovehiculelor parcate la soare fundări în mare, în zona digului morga Cimitirului Central, ur- Consiliului Local pentru scoaterea focat, ne construiesc viitorul. Şi, moţie. raturile sunt ridicate, duşurile şi şi nici transportaţi pe distanţe de nord. Potrivit subcomisarului mând ca astăzi legiştii să facă terenurilor la licitaţie (e un subiect tot căutând paiul din ochiul altuia, paginã realizatã de băile cu apă la temperaturaArhiva pielii lungi în vehicule fără climatizare. Cicîldău, militarul care se scufun- necropsia pentru a stabili cauza la care voi reveni cu siguranţă), pe nu avem măcar atâta obraz încât Maria Mãndiþã trebuie să fie frecvente. În pe- Vârstnicii, în special cei cu afec- dase de cel mult 20 de minute în morţii acestuia. Întrucât nu exis- banii lui, mai bine de un an de zile. să recunoaştem adevărul. Şi să-l [email protected] rioadele cele mai calde din zi nu ţiuni cardiace şi respiratorii, vor apă ar fiieşitlasuprafaţăşiarmai tă suspiciuni privind moartea Eu ştiam că el ştie că noi ştim că ei spunem verde în faţă: “Iaca fraţilor, Cristina Goga trebuie făcut efort fizic susţinut. evita deplasările şi frecventarea fi apucat doar să strige de două acestuia, procurorii români nu ştiu… Dar aleşii noştri din comisia ne-am lăsat duşi de meandrele [email protected] În agricultură, pe şantierele de locurilor aglomerate. ori după ajutor. Bărbatul a fost vor declanşa nici o anchetă. de licitaţie, prinşi în “meandrele concretului!“. surse: Mediafax, Click News scos imediat din apă şi aşezat pe Invitaţie la Mănăstirea „Lacu Sărat” Ierarhul ne îndeamnă Astăzi, mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, aşeză- să-i sprijinim pe sinistraţi mânt monahal din Eparhia Dunării de Jos, îşi sărbătoreşte hramul. Cum frumoasa staţiune din judeţul vecin este la mică distanţă de noi, Apelul pentru ajutorarea sinistraţilor din Galaţi, adresat de Prea Sfinţitul nu rămâne decât să urmaţi invitaţia Ierarhului locului şi să mergeţi la Dr. Casian, Episcop al Dunării de Jos, rămâne în actualitate. Următoarea etapă rugăciune. Calitatea de excepţie a apei sărate de aici şi cea de mare vizează, în special, reconstruirea caselor. De aceea, reţineţi numerele de cont tămăduitor de suflete, şi nu numai, a Sfântului Mucenic Pantelimon nr. RO76RNCB2700000001010019, pentru depuneri în lei şi nr. RO33RNCB27 vă vor fi cu folos. 00000001010017, pentru depuneri în euro. Ambele conturi sunt deschise la Maria Stanciu [ Filiala Galaţi a Băncii Comerciale Române. EVENIMENTMiercuri, 27 Iulie 2005 Maria Stanciu

VIAŢA3 LIBERĂ

www.vlg.sisnet.ro Militarii noştri din Afganistan s-au întors acasă Val de demnitari,

după inundaţii Astăzi se va doborî pro- babil recordul în privinţa concentraţiei de persona- lităţi politice în judeţ. Cele Cu doi mai puţin 180 de familii sinistrate din comuna Umbrăreşti vor pri- Au plecat când afară era un Afganistan. Dacă îi întrebi, spu- mi ajutoarele de urgenţă ger de crăpa asfaltul sub bo- ne că a fost bine, şi-au făcut (câte opt milioane de lei) de canci. Ceremonia de plecare treaba, au avut o misiune de în- la reprezentanţii Direcţiei

zi a fost una cu lacrimi şi emoţie deplinit şi au îndeplinit-o onora- Muncii Galaţi. Ministrul din partea familiilor celor 400 bil. Îţi vor spune, însă, că dorul a Muncii şi Solidarităţii Sociale, de militari ai Batalionului 300 fost cel mai cumplit sentiment. Gheorghe Barbu, va împărţi Infanterie „Sfântul Andrei”. Dorul de familii. Cei mai mulţi

la ajutoare de urgenţă în comu- Plecau în Afganistan şi sperau să dintre ei sunt căsătoriţi, au copii. nele Piscu şi Independenţa. se întoarcă sănătoşi. S-au întors. Cu dorul e greu să te obişnuieşti. Şantierele în lucru din judeţ Viaþa Ieri, pe un soare ucigător, a avut Au avut acolo, în nopţile lungi – poduri, drumuri etc. – vor loc ceremonia de primire a mili- din Afganistan, fotografiile celor fi vizitate de către ministrul tarilor. dragi. Au fost momente bune şi delegat pentru lucrări pu- Ministrul Apărării Naţionale, momente rele, aşa cum e şi viaţa blice şi amenajarea terito- Teodor Atanasiu, le-a urat băie- făcută. riului, Laszlo Borbely. Acesta “Să-i ajutăm ţilor „bun venit”. Prea Sfinţia Sa, Tristeţea va fi însoţit şi de către Ioan dr. Casian Crăciun, Episcopul pe sinistraţi!” Andreica, secretar de stat în Dunării de Jos, le-a dat binecu- 24 aprilie, de Florii. A fost cel Ministerul Transporturilor, vântarea atunci când au plecat, mai trist moment din tabăra Construcţiilor şi Turismului. S-au strâns iar ieri a venit pentru a-i întâm- românească. Ar fi trebuit să fie Oficialii vor vizita comu- pina pe băieţii care au spus că veselie, distracţie, dar ziua s-a în- nele Tudor Vladimirescu, 163.500.000 lei icoana „Sfântului Andrei” dărui- cheiat cu lacrimi. Narcis Şonei, în vârstă de 26 Umbrăreşti şi Cosmeşti. Situaţia contului se tă de Episcop le-a purtat noroc de ani, a murit la circa 60 de ki- Enduring Freedom Vl. Ultimul, dar nu cel din modifică, după cum vedeţi, în Afganistan şi a fost biserica lor lometri de Kandahar, când trans- rămas o troiţă ridicată de cama- rii noştri au parcurs 220.000 de Căsătorit, tatăl unui copil de 14 urmă demnitar care va călca zilnic. Încă nu au intrat acolo. portorul amfibiu blindat de cer- razi în memoria sa. kilometri. ani, Adrian Soci este absolvent astăzi judeţul (care oricum, banii pe care i-au donat Au plecat 400. Şi s-au întors cetare în care se afla a trecut pes- Potrivit informaţiilor oferite al Facultăţii Interarme din ca- de când cu inundaţiile are... firmele olandeze care au 398 de militari. Fără Narcis Şonei, 700 de misiuni te o mină. Sergentul Narcis Şonei de maiorul Florin Paraschiv, drul Academiei de Înalte Studii potecă făcută de politicieni) activitate la Galaţi. Şi, sun- eroul care a murit în timpul unei a murit, iar sergentul Gabriel Militarii români au executat militarii gălăţeni au verificat Militare. E licenţiat în ştiinţa este preşedintele Camerei tem convinşi, mai există misiuni şi fără sergentul Gabriel Hanganu şi sergentul Adrian 700 de misiuni de patrulare în peste 8200 de camioane cu ali- militară. Deputaţilor, Adrian Năstase. şi alte firme sau persoane Hanganu, rănit în aceeaşi misiu- Teatrul de Operaţii Afganistan, Dogaru au fost răniţi, Hanganu mente şi apă şi peste 2000 de „Am reuşit să scriem cu mo- Acesta va vizita comunele care vor depune bani în ne, care încă se află internat în misiuni de control, misiuni de fiind încă în spital. Şonei a fost cisterne cu combustibili. destie şi demnitate o filă de isto- Cosmeşti şi Umbrăreşti - lo- acest cont. La începutul spital. tip BILT şi de tip „combat”. Au ridicat post-mortem la gradul rie, pe pământurile afgane. Am calităţi afectate de inundaţii. lunii august vom hotărî, participat împreună cu militarii Comandantul Dorul de casă de sublocotenent. A fost înmor- încercat să redăm zâmbetul şi Maria Măndiţă împreună cu cititorii noştri, americani şi cu cei din armata Sunt militari, obişnuiţi cu misi- mântat la Tecuci, cu onoruri mi- Locotenent colonel Adrian visul unui popor cu aripile frân- să găsim cele mai potrivite afgană la cele mai importante unile lungi, cu plecările de acasă. litare. Părinţii săi nu au venit ieri Soci, comandantul Batalionului te, am împărtăşit din experienţa persoane care să benefi- operaţiuni desfăşurate împotri- Cei 400 de militari ai Batalionului la ceremonie. Le este greu să se 300, a plecat în luna ianuarie noastră, din bunătatea şi gene- cieze de donaţiile strânse va forţelor anticoaliţie. 300 Infanterie au stat vreme obişnuiască cu gândul că băia- în Afganistan pentru a fi co- rozitatea specifice poporului în contul umanitar deschis În şase luni de misiuni, milita- La panoul de şase luni la Kandahar, în tul lor nu mai e. În Afganistan a mandantul Detaşamentului român. Am fost o mare familie. la Banca ROMEXTERRA, cu Toţi pentru unul şi unul pentru numerele: de onoare! toţi, - acesta ne-a fost crezul”, a RON RO91CRDZ017A0- Vicepreşedintele Consi- "V.L."spus ieri, la ceremonie, locote- 00230476005 şi EURO RO2 liului Judeţului, Mircea nent colonel Adrian Soci. 1CRDZ017A000230476004 Toader, a nominalizat ieri Până atunci le mulţumim Bani pentru sinistraţi oamenii şi firmele care au celor care s-au gândit la ne- Militarii gălăţeni sunt oameni sărit în ajutorul semenilor lor voile sinistraţilor din judeţul de onoare. Nu au uitat nicio loviţi de urgia puhoaielor. Pe Galaţi şi îi aşteptăm şi pe clipă să se gândească acasă. un panou de onoare al celor cei care încă mai pot să se Inundaţiile care au lovit judeţul care au făcut cu prisosinţă gândească la cei mai trişti i-au făcut să doneze din banii dovada solidarităţii figurea- ca ei. Acţiunea continuă. câştigaţi în Afganistan pentru ză: Marian Băilă – Mariano, Mihai Mihail – firma Spat, V.L. a-i ajuta pe sinistraţi. Militarii au strâns peste 100 de milioane. omul extraordinar Viorel Acum au ajuns acasă. Dar Gheorghiu, firma TB Import Titularizare 2005 dacă ar trebui să plece din nou, Export al cărei administra- ei spun că ar pleca fără să stea tor, Tudorel Bogos, a salvat Astăzi pe gânduri acolo unde e nevoie Braniştea aducând peste şi mâine de ei. 500 tone nisip, Galmopan, Alina D. Comşa Electrica, Intfor. “Voi căuta se depun Foto: Sorin Pană în CJ o modalitate de re- La plecarea în Afganistan Sosirea acasă compensare a acestor oa- opţiunile meni de suflet care au sărit Cadrele didactice care în ajutorul semenilor. Poate au obţinut note peste 7.00 Bandajat la cap nişte diplome de excelen- la concursul naţional pen- ţă”, a declarat Mircea Toader. O nouă evaluare Vicepreşedintele CJ i-a men- tru ocuparea posturilor în învăţământ îşi vor depune Colonelul Zaharia ţionat şi pe cei trei oameni şi verifica opţiunile, astăzi care au participat la salva- şi mâine. [ Ce-aţi avut şi ce-aţi pierdut?! rea comunei Nămoloasa: Astăzi, sunt aşteptaţi şeful de post Cornel Enache Vicepreşedintele Consiliului vor fi montate 40-80 de corturi, la Inspectoratul Şcolar a prezentat onorul care, în ciuda faptului că i Judeţului, Mircea Toader, a în funcţie de solicitări, pentru cei Judeţean învăţătorii (8.30- se inundase casa şi îi erau anunţat că astăzi începe a doua care vor să-şi repare casele. Şefii 11.00), educatoarele (11.00- Deşi abia a ieşit din spital, în pericol copiii, nu a părăsit etapă a evaluării pagubelor pro- de servicii deconcentrate res- 12.00), profesorii de fizică, colonelul Viorel Zaharia, coman- nici o clipă postul, preotul duse de inundaţii. Cei care au ponsabili de comune, împreu- chimie, matematică şi infor- dantul Inspectoratului pentru Tudose Romeo şi medicul participat la prima evaluare a nă cu primarii, şefii de post şi matică (12.00-13.00), limba Situaţii de Urgenţă, a venit totuşi Silviu Cazan cu care autori- gradului în care au fost afectate preoţii, vor trebui să realizeze în franceză (13.00-14.00), lim- ieri pentru a le spune „bun venit” tăţile au ţinut legătura şi au locuinţele sinistraţilor, împreună două săptămâni lista bunurilor ba engleză (14.00-15.30). militarilor întorşi din Afganistan. putut organiza strămutarea cu specialiştii din comune, vor distruse: obiecte de uz casnic, Foto: Mâine, 28 iulie, îşi vor Medicul l-a sfătuit să o lase mai oamenilor. Toader i-a soli- întocmi fişe pentru fiecare casă cazarmament, mobilier şi îmbră- Sorin Pană depune opţiunile profeso- uşor cu expunerea la soare şi cu citat ministrului de Interne, stabilind materialele necesare căminte, pentru ca apoi obiec- rii de limba română (8.30- misiunile extenuante, dar colo- Vasile Blaga, să-l avanseze pentru reparaţii care vor fi ofe- tele adunate din donaţii să fie 11.00), filosofie, educaţie nelul nu ascultă de nimeni. Afară pe Enache la excepţional. rite ca ajutor. În maxim zece zile împărţite celor care într-adevăr Viorel Zaharia a fost lovit săp- Internelor, Vasile Blaga. plastică, educaţie muzica- era ieri un soare ucigător, iar co- Tot la capitolul “Cinste lor!” autorităţile vor trebui să aibă o au nevoie. Se va ţine cont de cei tămâna trecută de poarta stadio- Şeful Inspectoratului de lă, economie şi geografie mandantul Inspectoratului pen- merită să fie trecuţi primarul evidenţă clară a materialelor de care au primit deja ajutoare şi de nului din Umbrăreşti, poartă dă- Urgenţă a fost prezent în zilele (11.00-12.00), istorie, con- tru Situaţii de Urgenţă şi-a făcut Movilenilor, Tudose Maricel, construcţie de care e nevoie. În veniturile fiecărei familii. râmată de elicea elicopterului în în care inundaţiile au lovit jude- siliere psihopedagogică apariţia la manifestare, în ciuda care a scăpat de inundaţii acelaşi timp, Toader a declarat că care se afla ministrul Gheorghe ţul în toate localităţile afectate, (12.00-13.00) şi religie, Anca Melinte sfaturilor. Colonelul avea capul organizându-se singur cu lo- Flutur. Colonelul a fost trans- coordonând acţiuni sau salvând calnicii şi primarul Lieştiului educaţie fizică, biologie, acoperit cu o pălărie militară, portat cu ambulanţa la Spitalul oameni. Îi urăm sănătate şi să-şi psihopedagogie specială dar sub aceasta se puteau vedea Nicolae Mişu, care a fost so- de Urgenţă, unde a fost internat poarte de grijă măcar pe jumăta- lidar cu toată tragedia petre- (13.00-14.00). bandajele. Cei care îl cunosc pe mai multe zile şi unde a fost vizi- te cât le-a purtat altora. Zaharia, ştiu că e greu să îl ţii de- cută. Roxana Penciu Sinistraţii din Nămoloasa tat de ministrul Administraţiei şi parte de evenimente. Alina Comşa Anca Melinte Admiterea la şcoala Au simţit de grefieri În perioada 15 iulie-5 că nu sunt singuri august 2005 se fac înscrieri pentru examenul de admi- “Toate ajutoarele sunt pentru sută şi 4.500 de hectare de teren tere la Şcoala Naţională de noi?”, aceasta a fost întrebarea arabil. La apariţia tirului conţi- Grefieri. În premieră faţă aflată pe buzele locuitorilor din nând 20 tone de ajutoare donate de alţi ani, se pot înscrie la Nămoloasa care au participat de gălăţeni, câteva zeci de local- examen doar absolvenţii, luni, cu mic, cu mare, la descărca- nici, tineri, copii şi bătrâni s-au Fii cu ochii pe Express TV! cu licenţă, de studii supe- rea tirului cu 20 tone de ajutoare strâns în faţa sediului căminului rioare juridice, ceea ce în- donate de gălăţeni sinistraţilor în cultural pentru a ajuta la descăr- seamnă că se intenţionează cadrul campaniei de ajutorare or- carea şi depozitarea ajutoarelor, Emisiunea „Dialog sindical” o reformă şi în ce priveşte ganizate de “Monitorul de Galaţi” care au fost recepţionate de o (miercuri, ora 9,30) are drept temă grefierii. şi “Galmopan”. După cum se ştie, comisie alcătuită la nivel local. Taxa de înscriere este după Cosmeşti, Nămoloasa a Viceprimarul Vlad Ştefan a apre- condiţiile speciale de muncă în Mittal 1,5 milioane de lei, numă- fost a doua localitate din judeţul ciat campania de ajutorare orga- rul de locuri disponibile la Galaţi care a fost lovită în urmă nizată de “Monitorul de Galaţi” Steel. O dezbatere la care sunt invitaţi nivel naţional fiind de 120. cu două săptămâniArhiva de furia şi Galmopan şi a mulţumit, în Examenul se va ţine pe 17 apelor Siretului, care s-au re- numele sinistraţilor, tuturor gă- liderii Sindicatului Siderurgiştilor septembrie, la Bucureşti, vărsat şi au intrat în gospodăriile lăţenilor care au dorit să-i ajute. iar durata cursurilor este de oamenilor. Din cele 1.600 gospo- “Sperăm ca în câteva zile apele „Solidaritatea”. un an. dării, 85 au fost inundate, viitura Siretului să se retragă de tot”, a Costel Crângan distrugând în proporţie de 80 la spus acesta. Cursul Valutar Galaţiul pe Rasdaq

SOCIETATE TRANZACŢII CANTITATE MEDIU ÎNCHIDERE TOTAL VARIAŢIE Valute în cont Curs lei ATLAS 2 8,998 0.0900 0.0900 809.8200 +15.38 26 iulie NAVROM 2 55 24000 24000 1320000 +4.35 lei noi lei sursa: Mediafax INTFOR 1 47 2.4000 2.4000 112.8000 0 D. C. Predescu rubricã realizatã de 1 franc elveţian 2,2697 22.697 ROMPORTMET 4 1,576 3.5000 3.4284 5,403.2000 +14.26 1 EURO 3,5447 35.447 [ 1 liră sterlină 5,1306 51.306 EFORMAMiercuri, 27 Iulie 2005 1 leu moldovenesc 0,2320 2.320 R 1 dolar SUA 2,9543 29.543 1 g AUR 40,3083 403.083 VIAŢA4 LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Bereşti-Meria Viceprimar nou Galaţiul trage învăţăminte Începând de miercurea

trecută (20 iulie a.c.), comuna Bereşti-Meria are un alt viceprimar, dl Neculai Haloca, din satul [Primarul a stabilit un set de măsuri, pentru a se evita Pleşa. Provine de pe lista pe viitor producerea de inundaţii [ În total, în Galaţi, PSD. Tehnician electronist. Pentru locul liber a concurat au fost afectate 74 de gospodării [ Pagubele sunt cu un reprezentant al Organizaţiei Partidului de circa cinci miliarde de lei Conservator. Convocat în şedinţă extraordinară, Inundaţiile înregistrate în mu- au aciuat acolo. Dumitru Nicolae din Barboşi care deţineau mo- Consiliul Local a votat în nicipiul Galaţi – Valea Oraşului, chiar a relatat un caz de furt care topompe nu le-au pus în func- favoarea omului desemnat Barboşi şi Fileşti – au afectat în s-a petrecut în urmă cu două ţiune, motivând că „ce, vreţi să-i de PSD. Vot secret! Opt total 74 de gospodării, pagubele luni la Barboşi: „Fosta staţie de scot apa din curte vecinului?”. consilieri au fost de partea evaluate fiind în valoare de cinci pompare de acolo are sau, mai Una din cele mai serioase mă- domnului Neculai Haloca. miliarde de lei. În Barboşi s-au în- bine spus, avea două conducte suri ce trebuie luate de urgenţă Opt din 13. Spre a se putea registrat cele mai semnificative cu două vane de fontă. Când s-a în cartierul Barboşi este, în opi- vota în cunoştinţă de cauză, pagube, aici fiind afectate 55 de abandonat, conductele mergeau nia primarului, demararea de candidaţilor li s-au pus la case – valoarea estimată a dau- dincolo de dig. Unul de acolo s-a lucrări de realizare a sistemului dispoziţie atribuţiile funcţiei nelor fiind de 2,4 miliarde lei. gândit să ia vanele că tot nu mai de canalizare, dar şi de apă po- de viceprimar. Alesul, dl Primarul Dumitru Nicolae a dat erau folosite. A scos-o, a dus-o în tabilă, în prezent zona fiind des- Haloca, a supus atenţiei asigurări că s-au realizat anche- drum, că era grea, iar noaptea au ervită cu apă doar prin reţeaua Consiliului problematica te sociale în toate gospodăriile venit hoţii şi i-au furat vana. Cum CFR-ului. ecologică, particularizând- afectate de inundaţii, în vederea au luat-o nu ştiu, că fără macara Pentru realizarea sistemului o la principalele zone Viaþa în Viaþa ale comunei. S-a referit

tranziþie acordării ajutoarelor de urgenţă. e greu să o iei!”. Zona de unde s- de canalizare din Barboşi, dar Edilul şef a vrut să lămureas- au furat vanele a fost inundată în şi din Fileşti şi pentru continua- apoi la pregătirea şcolilor că şi problemele care au apărut urmă cu două luni. rea lucrărilor din Bariera Traian, pentru începerea noului în Barboşi, în urma inundaţiilor. Primarul a subliniat şi lipsa de primarul intenţionează să pro- an de învăţământ, la felul Astfel, Dumitru Nicolae a promis solidaritate întâlnită la unii din pună Consiliului Local Galaţi un 10-15 ani. Doar realizarea unui lucrările de scoatere a conducte- în care vede aplicarea în că va înfiinţa la Barboşi un post cetăţenii din Barboşi; edilul a dat proiect de hotărâre. Acesta se va sistem de canalizare în Barboşi lor de apă de la blocurile C (fără continuare, la nivel local, de poliţie, la cererea locatarilor un exemplu: până când primăria referi la contractarea unui credit costă în jur de 40 miliarde lei. Cu subsol) în canivouri. a Legii nr. 416/2001 şi la nemulţumiţi de numărul tot mai nu a adus pompe pentru eva- în valoare de 500 miliarde de creditul pe care primarul speră respectarea prevederilor Maria Măndiţă mare de hoţi şi braconieri care s- cuarea apei din curţi, locuitorii lei, cu termen de rambursare în să îl contracteze se vor realiza şi din Legea zootehniei. De subliniat că dl Neculai Toamnă cu Haloca nu este novice în munca de viceprimar, a butoaie goale mai ocupat o dată această [ Cine şi-a stropit funcţie, în 2004, vreme de Premieră pentru Concurenţa şi ajutoarele trei luni. În Consiliul Local, în via doar o dată sau locul său a “urcat” următorul de două ori... adio, de pe lista PSD, dl Vasile struguri! IMM-uri de stat Talaşman, directorul Şcolii Proprietarii de vii din din Puricani. [Primul Centru de consultanţă pentru resurse umane şi Cine aude expresia „ajutoare trale sau locale ori de"V.L." către alte ternaţionale la care România zona Bereşti vorbesc Ion Trif Pleşa singuri, îi aşteaptă testare profesională din România a fost înfiinţat la Galaţi de stat” se duce cu gândul, ime- organisme care administrează este parte şi care interzic astfel o toamnă în care nu [Inaugurarea sediului are loc astăzi diat, la sume uriaşe alocate prin surse ale statului, inclusiv vân- de discriminări. decizii politice unei firme sau zarea unor terenuri aparţinând vor avea ce face cu Drepturi şi obligaţii alteia, după cum a bătut vântul domeniului privat al statului sau Continuă butoaiele. Ploile au Managementul resurselor IMM-uri privind importanţa ca- schimbărilor politice, la credite autorităţilor publice locale sub nenorocit butucii. Mana umane, o sintagmă tot mai des lităţii şi perfecţionării resurselor Obligaţiile beneficiarului de nerambursabile sau cu dobânzi preţul pieţei. lucrările ANL viţei-de-vie şi făinarea întâlnită pe măsură ce ne apro- umane pentru dezvoltarea eco- ajutor de stat sunt următoarele: subvenţionate şi altele aseme- Primarul municipiului au pârjolit aproape totul, piem de integrarea în Uniunea nomică a companiei respective. - să asigure personalului nea. Din ceea ce ne-a explicat Cine îl acordă Galaţi, Dumitru Nicolae, anulând speranţele Europeană, a devenit o noţiune Serviciile oferite sunt acelea de Consiliului Concurenţei exerci- însă dl Gheorghe Dumitriu, ins- a anunţat că în cartierul producătorilor de cât se poate de palpabilă pen- recrutare a personalului (inse- Există foarte multe institu- tarea puterii de investigaţie; - să pector teritorial al Consiliului Dimitrie Cantemir continuă struguri într-o toamnă tru IMM-urile din Galaţi şi din rare anunţuri şi căutare CV-uri), ţii care acordă ajutoare de stat. furnizeze Consiliului şi furnizoru- Concurenţei, ajutoarele de stat lucrările de construcţie cât de cât normală. întreaga Regiune de Dezvoltare evidenţă şi salarizare a persona- Câteva exemple ar fi: Agenţia lui ajutorului informaţiile şi do- înseamnă mult mai mult, Legea a locuinţelor ANL. Deja Ca şi cum n-ar fi fost 2 Sud-Est. Acestea au deja la lului (inclusiv foi de pontaj şi cal- Judeţeană de Ocuparea Forţei cumentele necesare notificării; nr. 143/1999, cu modificările şi unul din cele nouă blocuri suficient că în primăvară dispoziţie o platformă de date, cul salarial), evaluare a persona- de Muncă (orice subvenţie, cum - să ţină evidenţa tuturor ajutoa- completările ulterioare fiind cea aflate în construcţie a fost legaseră prost, butucii care se măreşte pe zi ce trece şi lului (prin testări), ajutor privind sunt de exemplu cele pentru relor de stat primite. care le guvernează. recepţionat, va urma, în arată de parcă ne-am care le este de un real ajutor în structura organizatorică (de la angajarea anumitor categorii de Furnizorul ajutorului de stat luna august, recepţia la afla în mijlocul lunii... absolut tot ceea ce ţine de acest analiza eficienţei şi administra- persoane, este ajutor de stat), are următoarele obligaţii: Ce este ajutorul de stat blocul S 8, iar în septembrie octombrie, cu prea domeniu. Este o realizare în pre- rea organigramei de lucru până Zona Liberă (toate facilităţile - să notifice Consiliul este prevăzută recepţia multe frunze „arse”... La mieră la nivelul României, care la oferirea unor organigrame Orice măsură de sprijin acor- oferite agenţilor economici sunt Concurenţei despre intenţia de blocului S 7. În prezent, se Bereşti sunt inventariate a devenit posibilă datorită unui „pliate” pe specificul IMM-ului dată de către stat sau unităţile ajutoare de stat) Parcul de Soft, a acorda orice ajutor de stat, lucrează la şantierul de la 170 ha lucrate, din 198. proiect cu finanţare europeană, respectiv), consiliere în dome- administrativ-teritoriale, din dar şi autorităţi publice locale. cât şi despre proiectele de acte Gara CFR, unde blocul CF 3 Hibrida ocupă 61 ha, derulat de Patronatul IMM-urilor niul resurselor umane (atât în resurse de stat sau ale respecti- Toţi furnizorii de ajutoare de stat normative ce conţin ajutoare de este finalizat deja. Blocurile iar „via boierului”, 35. (preşedinte, Marian Filimon) şi privinţa Codului muncii, cât şi velor unităţi ori de alte organis- au obligaţia să facă, până la 31 stat; - să adopte, la solicitarea ANL de la gară vor beneficia Cei cu nobilă: cine şi-a firma Prompt CHP SRL (director în cazul celor mai frecvente pro- me care administrează surse ale iulie, la Consiliul Concurenţei, un Consiliului Concurenţei, măsu- în cel mai scurt timp şi de stropit via de patru ori general, Constantin Caraman), bleme care pot apărea). Centrul statului sau ale colectivităţilor raport privind ajutoarele acorda- rile corespunzătoare pentru a un supermarket ce va fi şi-a salvat jumătate ambele din Galaţi. gălăţean mai oferă posibilitatea locale, indiferent de formă, care te între 2002 şi 2004 inclusiv. Dl înlătura incompatibilităţile cu construit de o firmă din din struguri; cine n-a Centrul de Consultanţă pen- unor cursuri de instruire şi speci- distorsionează sau ameninţă să Gheorghe Dumitriu a atras aten- legea la ajutoarele de stat exis- Israel. Şi în cartierul Micro avut cu ce ori s-a calicit, tru Resurse Umane şi Testare alizare pentru manageri şi chiar distorsioneze concurenţa (prin ţia că neconformarea duce la tente; - să ţină o evidenţă stric- 17 se lucrează la locuinţele rezumându-se doar la Profesională (aceasta este de- şi un forum pentru discuţii de in- favorizarea anumitor întreprin- sancţiuni şi le transmite tuturor tă a ajutoarelor acordate şi să ANL, ne-a asigurat primarul. două stropiri, nu va avea numirea oficială a proiectului) teres comun. Prin cea de-a doua deri, a producţiei anumitor bu- celor în cauză că raportarea este transmită informaţiile cerute de ce recolta. Inginerul funcţionează deja de aproxima- secţiune, dedicată locurilor de nuri, a prestării anumitor servicii obligatorie. Consiliul Concurenţei; - să notifi- Maria Măndiţă sau care afectează comerţul din- ce Consiliul Concurenţei privind Verginel Enache de la tiv două luni, chiar dacă îşi va muncă existente deja sau căuta- Excepţii Centrul de Consultanţă inaugura sediul abia astăzi, în in- te, pot fi căutate „job-urile” de tre România şi UE), fiind conside- ajutoarele de stat ce au caracter Agricolă Bereşti cinta complexului comercial din interes şi poate fi făcută chiar şi rată incompatibilă cu un mediu Este interzisă acordarea aju- social sau sunt acordate pentru Connex, mi-a spus că pentru Ţiglina I. Este de fapt o platformă evaluarea psihologică a candida- concurenţial normal, este ajutor torului de stat pentru export sau înlăturarea efectelor cauzate de menţinerea „lemnului”, de date (www.e-resurseumane. ţilor; există chiar şi posibilitatea de stat. orice ajutor de stat care este con- dezastre naturale; - să prezin- certificată ca să te asiguri că la ro), care are avantajul că poate ca persoana care caută un loc de Ajutorul de stat poate fi direct diţionat de performanţa la ex- te argumente înainte de revo- anul viţa va fi bună, fi accesată atât on-line, cât şi off- muncă să poată afla dacă CV-ul şi indirect, concretizându-se, port, în măsura în care un astfel carea unei decizii a Consiliului în securitatea se impune – cel puţin line. Adică informaţiile necesare postat de el pe site-ul printre altele, în: de ajutor poate afecta aplicarea Concurenţei care a avut la bază în cazul celor care au pot fi obţinute atât în reţea, cât şi www.e-resurseumane.ro a - subvenţii, anularea unor da- acordurilor internaţionale la care informaţii incorecte. informaţiei stropit-o o dată sau de prin descărcarea softului pe cal- fost citit sau a interesat pe cine- torii sau preluarea pierderilor, România este parte. Este inter- Atenţie! Orice persoană inte- Connex este prima două ori – să continue cu culatoarele oricărei companii. va. exceptări, reduceri sau amânări zisă acordarea ajutorului de stat resată poate să solicite despăgu- companie din România tratamentul. Centrul de consultanţă are Bugetul total al proiectului de la plata taxelor şi impozitelor; pentru compensarea întreprin- biri pentru prejudiciile cauzate care a obţinut certificarea O situaţie aparte se două secţiuni, una adresată Centrului de consultanţă gălă- - renunţarea la obţinerea derilor direct sau prin scutirea prin acordarea unui ajutor de în standardul internaţional semnalează pe Valea companiilor, iar cealaltă – „jobu- ţean este de 64.640 de euro, din unor venituri normale de pe de la plata obligaţiilor datorate stat ilegal. De asemenea, orice de securitate a informaţiei, Horincei, la Găneşti. rilor”, un fel de bursă a locurilor care 12.928 de euro a reprezentat urma fondurilor publice, inclusiv statului. Sunt interzise ajutoa- persoană poate înainta plângere British Standard 7799 Gospodarii au fost de muncă. Prima secţiune este aportul Patronatului IMM-urilor acordarea de împrumuturi cu do- rele de stat astfel aplicate încât la Consiliul Concurenţei vizavi de (BS7799/ ISO 17799:2). inspiraţi, au mers un suport pentru managemen- Galaţi şi al firmei Prompt CHP, iar bânzi preferenţiale; favorizează bunurile autohtone un ajutor de stat pretins ilegal. Certificarea a fost realizată pe mâna lui Ioan tul şi gestionarea eficientă a re- 51.712 de euro – finanţare PHARE - reduceri de preţ la bunurile faţă de cele similare produse în Anca Spânu Tudor de KPMG din Marea Britanie, Filiche, şeful local al surselor umane, având ca scop nerambursabilă. furnizate şi la serviciile prestate ţări participante la acorduri in- companie acreditată PRODVINALCO, având şi conştientizarea patronilor de Cristinel Luca de către autorităţi publice cen- pe plan internaţional şanse de a da lovitura la în acest standard de producţia de struguri. securitate, menit să ajute la În calitate de arendaş, protejarea informaţiilor şi dl Filiche a făcut ce maximizarea beneficiilor şi a ştiut dumnealui, Self’Bank oportunităţilor de afaceri. protejând viile prin stropiri efectuate la S.A.T. timp, supravegheate de vine la Galaţi! el, nu s-a lăsat în baza Astăzi, începând cu ora 11.30, Noutatea absolută pe piaţa ro- C.N. ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNÃRII MARITIME S.A. GALAŢI altora. Ceilalţi săteni au la sediul ING din Mazepa, str. mânească adusă de serviciile vii în care zici că s-a dat Brăilei nr. 58, bloc BR2, sc.4, pentru persoane fizice ale ING SERVICIUL COORDONARE ACTIVITATE PORTUARÃ ŞI SERVICII PUBLICE cu bomba, nu le vezi parter, va avea loc lansarea este conceptul de Self’Bank, strugurii decât rar. programului de servicii pentru prin care clienţii pot să-şi facă În localităţi cum sunt persoane fizice şi inaugura- singuri operaţiunile bancare. Găneşti, Slivna, Bereşti rea primelor birouri destina- M.M. SITUAŢIA NAVELOR MARITIME ÎN PORTUL GALAŢI LA DATA DE 26 IULIE 2005 ş.a., unde vinul e te special persoanelor fizice. înaintea laptelui, mana a Dana Port Numele Navei Pavilion Cargoplan Operat. Tip Marfă Destinaţie Data şi Ora Sosirii/Plecării prefaţat deja o toamnă cu must puţin. Vinul, atât 6 Mineralier Kaptan Hilmi III Turcia 2500 t I sulfat de amoniu Turcia 21.07.19 - cât va ieşi, din „recolta” 46 Bazinul Nou Salem 1 Siria 6200 mc I cherestea Arabia S 18/07/09 - anului 2005, va avea Arhiva48 Bazinul Nou Mystery K St.Vincent 3034 t I laminate Turcia 22.07/02 25.07.18 preţul mult sporit faţă de 48 Bazinul Nou Cine Turcia 2750 t I laminate Turcia 21.07/20 - cel actual. 49/50 Bazinul Nou Seaway Georgia 2850 t I laminate Turcia 24.07/12 - Ion Trif Pleşa - Ş.N.Damen Ahts 6114 St. Vincent - - - - 9.06/19 -

- Rada Murat Hacibekiroglu II Turcia 1950 t I laminate Turcia 23.07/16 - Din ce în ce mai puţine procese Hoţie... între vecini! Gălăţeanul Marin T., în vârstă de 23 de ani, se afla în vizită la veci- Ieri, la Tribunalul gălăţean, erau procese doar într-o sală. Aici se nul său de 53 de ani, Eugen N., şi, dacă tot a simţit că e vorba de un judecau 59 de procese, toate cu fond penal, dintre care 39 aveau in- cadru relaxat, a profitat de un moment de neatenţie al gazdei sale şi culpaţii arestaţi. Dintre aceştia, 13 aveau cereri de eliberare condiţio- i-a sustras mobilul Nokia 1100, în valoare de 400 de lei. Poliţiştii de la nată. În rest, la Palat, linişte şi... vacanţă. Secţia 3 îl cercetează pe tânărul în cauză pentru furt. Teodora Miron [ Elena Stoica EVENIMENTMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA5 LIBERĂ 27 iulie - www.vlg.sisnet.ro Martor ocular la Vadu Roşca Sf. Mare Mucenic

Pantelimon În această zi, cele două biserici surori – de Răsărit şi de Apus – îl cinstesc pe De apa gălăţenilor Marele Mucenic Pantelimon. S-a născut în Nicomidia, în secolul al III-lea. A venit pe lume într-o familie înstărită; mama sa era o bună creş-

zi tină, iar tatăl se închina la idoli. La naştere i s-a spus s-a ales praful „Pantoleon” care înseamnă „întru totul leu”. A studiat la Precum se ştie, renumita “apă de ajunge pentru a stinge setea tuturor filozofia, dar este acaparat Vrancea” limpede precum crista- locuitorilor urbei noastre. Aşa cum de Eufrosin, un mare medic Viaþa lul, care aburea instantaneu paha- se ştie, la robinetele locuitorilor din al acelui timp. Astfel învaţă rul, este acum o amintire. Din cauza opt microraioane şi două cartiere tainele medicinei. Întâlnirea Siretului. Ne-a rămas doar apa de din nord-vestul oraşului, curge apă cu preotul creştin Ermolae Dunăre, care însă, paradoxal, nu doar 8 ore din 24. îi schimbă viaţa şi opţiunea. Este cucerit de tainele cre- Imagini incredibile de litri pe secundă. 66 de puţuri dinţei în Hristos şi cele ale cu construcţiile şi conductele lor vindecării prin rugăciune. Rectificare Ca să înţelegem şi această au fost inundate, 25 de puţuri Este botezat şi îşi ia numele cu bani puţini latură a dezastrului care a lovit anterior funcţionale fiind scoase de „Panteleimon” care se judeţul Galaţi, am fost să vedem din uz împreună cu instalaţiile tălmăceşte „întru totul mi- La şedinţa Consiliului cum arată ceea ce a mai rămas electrice şi hidraulice aferente. lostiv”. Judeţului de vineri vor fi din instalaţiile de captare, trans- Clădirea sediului sectorului de la Cele două daruri l-au aju- supuse aprobării o recti- port, înmagazinare şi repompare Vadu Roşca este şi ea avariată, la tat să vindece un copil muş- ficare bugetară şi aloca- a apei de adâncime de la Salcia- fel ca şi locuinţele de serviciu ale cat de o viperă. Minunile nu rea unor sume de bani Lieşti şi Vadu Roşca. Realitatea personalului şi întreaga dotare. se opresc. Deschide ochii pentru comunele care au depăşeşte imaginaţia şi convin- În momentul de faţă, toate unui orb, fapt care îl irită pe fost inundate şi nu numai. ge, dacă mai era cazul, că furia puţurile de captare inundate împăratul Maximilian, astfel, de înmagazinare, apă care costă nem capăt neplăcerilor locuitori- zarea proiectelor de refacere a Potrivit vicepreşedintelui apelor are o incredibilă putere sunt nefuncţionale. Chiar dacă, îndreptându-şi persecuţiile 90.000 de euro. Paguba creată lor din cartierele afectate.” instalaţiilor distruse, ing. Vasile CJ Mircea Toader, aleşii distructivă. Am văzut puţuri şi prin absurd, puţurile şi pompele asupra Sfântului Pantelimon. de nefuncţionarea sistemului de Diaconescu, şeful colectivului in- vor acorda 500 milioane construcţii aferente din metal şi ar fi scăpat de furia apelor, ori- Scapă din toate încercările, aducţiune este şi ea estimată la „Consemnaţi stalaţii de la Consproiect, aflăm de lei pentru a acoperi beton, cântărind zeci de tone, cum a fost inundată reţeaua de spre disperarea împăratului 120.000 de euro. În total două pe aducţiune” că, în final, ca tot răul şi acesta o parte dintre cheltuie- spulberate. Te uiţi la vegetaţia care ordonă decapitarea. aducţiune. Pe o distanţă de 30 milioane de euro. al inundării aducţiunii, ar putea lile făcute în timpul ac- culcată la pământ de viitură şi De câteva zile, specialiştii de Sfântul Mucenic Pantelimon de metri, în dreptul puţului nr. ajunge să aibă şi o parte bună. ţiunilor de salvare şi de apoi, ridicând privirea, remarci la Consproiect (departamen- sfârşeşte muceniceşte în 51, conducta magistrală cu dia- Plan de acţiune bazat Vechile pompe, care de ani şi limitare a efectelor inun- că, în aceeaşi direcţie forţa apei tul tehnic de proiectare din ca- anul 303. Aceeaşi soartă au şi daţiilor. Este vorba de metrul de un metru a fost luată pe garanţii ministeriale ani scoteau, din măruntaiele a smuls şi un post de transfor- de ape în urma ruperii digului drul Consiliului Judeţului), de la părintele Ermolae, şi ucenicii lopeţile, găleţile, sacii şi Directorul SC Apă-Canal, CASICO SRL firmă specializată în pământului, “apa de Vrancea”, săi – Ermit şi Ermocrat. mare. de protecţie. Nici Complexul de alimentele cumpărate, Ion Ştefan, afirmă că dl Vasile foraje, şi de la Drumuri şi Poduri reparate şi scutite de casare de înmagazinare şi repompare de Maria Stanciu de carburanţii care s-au Distrugeri imense Blaga, ministrul Administraţiei şi s-au aflat zilnic “pe aducţiune” nenumărate ori, vor fi înlocuite ridicat la 120 milioane de la Şerbeşti nu a scăpat, apele Internelor i-a garantat că aceşti pentru a stabili strategia de re- cu altele noi. Şi în legătură cu lei, cheltuielile cu caza- Pe malul stâng al Siretului, la Siretului năvălind în subsolul asta, am prins din zbor o remar- Salcia, existau 70 de puţuri fora- bani vor fi alocaţi pentru repu- punere a acesteia în funcţiune. La Spitalul Clinic rea şi grupul electrogen clădirii unde au afectat gospo- nerea grabnică în funcţiune a De la ing. Aurel Condurache,"V.L." că schimbată între specialişti: te la mare adâncime, amplasate asigurat în Piscu pentru dăria electrică, staţiile de pom- celei de-a doua surse de apă a şeful Unităţii de captare şi aduc- vor fi cel mai probabil marca de Urgenţă desecări. CJ va acorda pe o distanţă de 12 kilometri, din pare şi altele. Grundfoss (“mercedesurile pom- care, prin conducte adiacente municipiului Galaţi şi a altor 12 ţiune Vadu Roşca, am aflat că şi sume între 150 şi 30 mi- localităţi rurale situate de-a lun- el, şi colegii săi, inginerii Vlad pelor”), care, culmea costă cât lioane de lei primăriilor cu o lungime însumând 14,5 ki- Sunt necesare cele româneşti. Focar lometri, erau pompaţi, în fiecare două milioane de euro gul aducţiunii. Cornel, Cristea Liviu, şi toţi cei comunelor inundate şi “Am făcut deja un plan de 125 de salariaţi care lucrează de infecţie localităţilor care au con- secundă, în jur de 200 de litri de Un fel de consolare...” apă. Toate cele 70 de puţuri au Aşadar, urmările calamităţii acţiune. De astăzi (ieri n.n.) în- pe aducţiune au fost consem- tribuit prin acţiunile lor Una peste alta, gălăţenilor fost inundate, inclusiv 22 echi- au fost dezastruoase pentru cepem organizările de şantier şi naţi la locurile de muncă. Se va în secţia la diminuarea efectelor care vor răbda, cel puţin până pate, care fuseseră funcţionale, această sursă de apă a gălăţe- ne apucăm de denisipat, spălat lucra non-stop astfel încât apa inundaţiilor. De exem- la finele verii, lipsa “apei de de Oftalmologie? iar un puţ a fost distrus complet. nilor. Repunerea în funcţiune a şi clorinat 34 de puţuri. Alte 34 de Vrancea să înceapă să curgă plu, Lieştiul va beneficia Vrancea” primind în compensa- Instalaţiile electrice, respectiv, instalaţiilor de captare şi aduc- vor fi reforate, iar la conducta cât mai curând. “Eu am solicitat Zilele trecute, Direcţia de de 50 de milioane de lei ţie apă de Dunăre, doar opt ore tablouri de comandă, acţiona- ţiune necesită fonduri ce pot fi magistrală vom completa cei externarea din spital, iar Cornel Medicină Preventivă a fost pentru că a oferit masă pe zi, nu le rămâne decât conso- re şi protecţie, cabluri de înaltă considerate uriaşe în România: 300 de metri liniari distruşi. Sigur a fost chemat din concediul de sesizată despre faptul că, şi casă refugiaţilor de la larea că lor natura le-a luat mult tensiune, baterii de conden- 698.000 de euro pentru Salcia- mai sunt şi alte lucruri de făcut odihnă în care apucase să stea în secţia de Oftalmologie a Nămoloasa. Cosmeştiul mai puţin decât multor altor satori sunt avariate. La fel ca şi Lieşti, 776.000 de euro pentru pe care nu are rost să le detaliez. doar câteva zile. Ca să refacem Spitalului Clinic de Urgenţă ar putea primi 200 mi- semeni ai lor. Şi speranţa că cei clădirea, autoutilajele, maşinile Vadu Roşca, 127.000 de euro Important de reţinut este faptul instalaţiile distruse este necesar “Sf. Apostol Andrei”, se află lioane. Banii sunt des- care le-au promis finalizarea re- unelte şi drumurile de acces din pentru reţeaua de aducţiune şi că nu vom ataca toate lucrările un volum de muncă foarte mare nu mai puţin de trei pacienţi tinaţi pentru curăţirea paraţiilor în două luni, ar putea cadrul sectorului. Pe celălalt mal cantonul Siret, 190.000 de euro de refacere de la bun început, ci pe care ni l-am asumat deja” - ce prezintă infecţie nozo- comunelor de nămol, eli- pentru staţia de la Şerbeşti. La vom acorda prioritate acelor pu- spune inginerul Condurache. termina mai repede... comială, după ce, având berarea căilor de acces. al Siretului, în judeţul Vrancea, existau 84 de puţuri, dispuse toate aceste sume se adaugă, ine- ţuri care pot fi repuse mai uşor şi Text şi foto: cataractă, fuseseră operaţi În total, fondurile pentru vitabil, contravaloarea volumu- mai grabnic în funcţiune. Vrem Prilej de modernizare pentru a primi proteze de primării se ridică la 800 de-a lungul a 13 kilometri din Marius Mototolea lui de apă necesar spălării şi dez- ca în două luni să putem furniza De la un alt membru al echi- cristalin. În termenii de spe- milioane de lei. Lunca Siretului, cu 26 de kilo- metri de conducte aferente şi un infectării puţurilor colmatate, a din nou apă de Vrancea şi să pu- pei aflate pe teren pentru reali- cialitate, infecţia nozocomia- Anca Melinte debit de extracţie de peste 200 conductelor şi a rezervoarelor lă este infecţia generată prin actul medical, în cadrul unei unităţi sanitare (cu paturi sau ambulatorie) sau prin Titularizare 2005 manevre necorespunzătoa- re ce pot determina apariţia infecţiei. Specificând că în Zece contestatari momentul apariţiei a trei Dobre nu a fost cazuri se poate pune proble- ma existenţei unui focar de infecţie, directorul Direcţiei au primit câştig de Medicină Preventivă Galaţi, dr. Mihaela Debita, a declarat: “Am fost sesizaţi de de cauză existenţa acestor trei cazuri de infecţie nozocomială, cu Dintre cele 70 de teze reeva- profesori care au primit note mai invitat de Stolojan etiologie diferită. Pe două luate la contestaţii, la 14 notele mici. Doi dintre ei chiar se pot din frotiurile recoltate la au fost modificate. Zece cadre considera bătuţi de soartă. Deşi [ “Politica se face cu creierul – nici cu inima, nici cu sufletul”, spune două-trei zile după interven- didactice au primit câştig de luaseră peste 7.00, au sperat ţia chirurgicală, s-au eviden- cauză. Ca urmare, două educa- că-şi vor mări notele. Un profe- liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre [ “Până la urmă, politica este arma ţiat germeni gram-pozitivi toare şi un profesor de informa- sor de geografie a trecut de la (aceştia putând fi stafilococi tică au reuşit să se titularizeze 7.15 la 5.70, iar unul de religie de compromisului!”, admite prefectul liberal Mihai Capră sau streptococi), iar în una după recorectarea lucrărilor, toţi la 7.65 la 6.70. Ca urmare, ei nu din culturi, la al treilea bol- trei obţinând note peste 7.00. Au mai au dreptul la titularizare anul După ce, vineri, preşedintele o iniţiativă a câtorva colegi.” Dobre, care a adăugat că ieri că în ultima perioadă nu am mai nav, s-a evidenţiat pseudo- mai fost şi două cadre didactice acesta. Cea mai mare diferenţă PNL, Călin Popescu Tăriceanu, Este adevărat că există câteva seară urma să aibă loc Delegaţia avut aşa de multă activitate poli- mon. Eu nu vreau să acuz pe (la învăţători şi chimie) care au de notare, care trece de cele 1,5 s-a întâlnit cu 46 de lideri libe- filiale care vor realegerea lui Permanentă şi “o să se tranşeze tică. În plus, conform legii de la nimeni. Poate fi o transmite- „promovat” după contestaţii, re- puncte admise de regulament, rali locali, asigurându-şi sprijinul Stolojan la preşedinţia partidu- subiectul”. 1 ianuarie nici nu voi mai avea re care ţine de condiţiile de uşind să ia note peste cinci, acest s-a înregistrat la geografie, unde acestora pentru şefia partidului lui? “Nu a pus nimeni problema voie să fiu membru de partid, va Mihai Capră: „Mie îmi igienă din secţie sau poate lucru dându-le posibilitatea să un candidat a scăzut de la 6.80 şi pentru funcţia de premier, a să fie ales dl Stolojan preşedinte. trebui să demisionez”. Şi totuşi, fi o transmitere generată primească un post de suplinitor. la 5.05. fost ieri dimineaţă rândul fos- Deci, nici aseară, în Comitetul place şi de Tăriceanu, liberalul (deocamdată) Mihai de proteza utilizată. Nu mă La polul opus s-au aflat patru Roxana Penciu tului preşedinte PNL, Theodor Executiv, propunerea aceasta şi de Stolojan” Capră este de părere că oricum Stolojan, consilier prezidenţial, n-au făcut-o.” Există poate o contează culoarea politică a refer la producător, căci pro- Cu toate că nu a mai „ţinut să se întâlnească – după cum afinitate sufletească deosebită premierului, chiar dacă prefecţii ducătorul livrează în general aproape” de ultimele evenimen- anunţa presa centrală – cu lide- între unii lideri şi Stolojan?… vor fi apolitici: „Oricum mă in- în condiţii de maximă secu- Consecinţele vizitei ministeriale te politice – din cauze pur obiec- rii filialelor. De la preşedintele “Politica se face cu creierul teresează, să nu credeţi că voi ritate. Există însă riscul să se tive, inundaţiile din judeţ! – pre- Organizaţiei Judeţene PNL, min- – nici cu inima, nici cu sufletul, a deveni peste noapte apolitic... fi întâmplat ceva pe parcurs, fectul judeţului Galaţi, Mihai istrul Victor Paul Dobre, am răspuns preşedintele Dobre. Am prefecţi din Franţa mi-au spus din momentul în care pro- Capră, care este şi vicepreşedin- Trei masterate aflat însă ieri că filiala gălăţeană prietenii mei de-o viaţă, care nu că la ei depolitizarea a durat 30 teza ambalată a plecat de la te PNL Galaţi, spune că „sincer, nu a fost invitată… fac politică.” de ani, până a apărut o nouă ge- producător şi a ajuns la nive- mie îmi place şi de Tăriceanu, şi Liberalul gălăţean a mai spus neraţie. Şi Băsescu este apolitic, lul secţiei sau al bolnavului de Stolojan, îmi vine greu să aleg Victor Paul Dobre: că are “un respect deosebit” nu? Şi Iliescu a fost apolitic... as- şi până când a fost utilizată. la Cahul între cei doi. Probabil că vor ho- „Nu ne-a invitat pentru Theodor Stolojan, căruia ta-i viaţa!”. Vom încerca să obţinem una Una dintre consecinţele ma- la Cahul. Avem aproximativ 25 tărî cei care sunt implicaţi politic, domnul Stolojan” PNL îi datorează mult, însă, aşa Cât priveşte ideea (vehiculată sau două proteze pe care să jore ale vizitei ministrului Mircea de locuri, din care se vor scă- dacă domnul Stolojan va prelua cum s-a convenit cu preşedintele în ultimele zile) potrivit căreia le putem însămânţa, să ve- Miclea la Galaţi şi Cahul ar putea fi dea cele acordate doctoratelor, “N-am participat. Nu a par- conducerea partidului şi/sau a Tăriceanu, “politica se face în in- noul Guvern ar putea fi compus dem ce se întâmplă. În acest finalizareatratatuluidecolabora- nu mai mult de 2-3. În rest, vom ticipat nimeni de la Galaţi” la Guvernului”. teriorul PNL, în interiorul struc- doar din PNL, PD şi UDMR (fără moment, nu putem spu- re în domeniul educaţional între organiza, cred, trei masterate, în întâlnirea cu Theodor Stolojan, În calitate de prefect al jude- turilor sale. Restul, discuţii, semi- PC), Mihai Capră crede că „mie ne exact ce s-a întâmplat. România şi Republica Moldova. funcţie de numărul de candidaţi ne-a declarat ieri preşedintele ţului Galaţi (numit de actualul narii, simpozioane - suntem un mi-ar fi convenit să fie doar din Deocamdată ancheta e în “Sper să se finalizeze în cel mai înscrişi.” Masteratele pe care le gălăţean, Victor Paul Dobre. Guvern, conform algoritmului partid democratic.” PNL, dar nu se poate... până la curs de desfăşurare. E vorba scurt timp”, a declarat prof.univ. propune dl BârsanArhiva sunt în do- Aceasta înseamnă o delimitare a politic), Mihai Capră spune că o “Decizia Galaţiului luată urmă, politica este arma com- de nişte probe care trebuie dr.ing. Iulian Bârsan, decanul de meniul Ingineriei alimentare, cel gălăţenilor? – am întrebat. “Nu-i eventuală înlocuire a premieru- duminică a fost foarte fermă, promisului!”. luate, de nişte germeni care Cahul. “Am semnat deja un tratat al Limbilor moderne aplicate şi nici o delimitare, dar nu ne-a in- lui actual cu Theodor Stolojan cu o majoritate aproape de Victor Cilincă trebuie să crească. Vom in- de colaborare cu Universitatea al Ingineriei mecanice sau indus- vitat domnul Stolojan. Dacă mă „ar putea să mă afecteze, poa- unanimitate: să-l sprijinim pe Maria Măndiţă vestiga şi ne vom lămuri”. «Bogdan Petriceicu Hasdeu» şi triale. invita dl Stolojan, eram. Deci, te să aducă pe altul... nu ştiu să dl Tăriceanu”, a conchis Victor vom avea, din toamnă, masterat N.C. nu-i o invitaţie a dumnealui, ci spun, prefer să mă abţin mai ales Viorel Mârza Procesul lui Saddam, în Suedia? Apel către londonezi Giovanni di Stefano, unul dintre avocaţii lui Saddam Hussein, a de- Poliţia britanică a făcut un apel insistent către londonezi, cerân- clarat că a trimis Guvernului de la Bagdad o cerere pentru ca procesul du-le ajutorul pentru identificarea persoanelor suspectate de impli- fostului dictator irakian să fie transferat în Suedia. Guvernul suedez a care în atentatele de joi, care nu au mai fost văzute în ultimele cinci răspuns că va lua în considerare solicitarea numai dacă aceasta pro- zile, informează The Times, în ediţia electronică de marţi. vine de la Guvernul irakian şi de la Naţiunile Unite. [ MAPAMONDMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA6 LIBERĂ

www.vlg.sisnet.ro Bulgaria ALERTĂ LA PARLAMENTUL

UNGAR

Boicot în Clădirea Parla men- tului ungar a fost eva- cuată ieri după-amiază, în urma unei alerte cu bombă, a informat po- Parlament liţia de la Budapesta. ] Votul de încredere pentru Guvernul Stanişev a eşuat MANDATE DE Votul de încredere pentru membrii ai Mişcării Naţionale parlamentarii au continuat să ARESTARE Guvernul minoritar bulgar, Simeon al II-lea, împreună cu refuze revenirea în Parlament.

lume propus de Partidul Socialist naţionaliştii din partidul Ataka După pauză, în sala de şedinţă Şase mandate de şi Mişcarea pentru Drepturi şi şi cu reprezentanţii Forţelor au revenit doar 116 membri, cu arest suplimentare au Viaþa Libertăţi, formaţiunea minorită- Democratice Unite, Democraţii cinci membri mai puţin decât nu- fost emise de tribunalul ţii turce, a eşuat, ieri, după ce de- pentru o Bulgarie Puternică şi mărul necesar pentru întrunirea din Milano pe numele în putaţii opoziţiei au ieşit din sala Uniunea Populară au părăsit sala majorităţii. Potrivit Constituţiei unor agenţi CIA sus- de şedinţă, şi va fi reluat astăzi. în semn de protest faţă de acţiu- bulgare, pentru ca un guvern să pectaţi că au partici- Toţi membrii Parlamentului, cu nile preşedintelui Parlamentului, primească votul de încredere es- pat la răpirea unui fost excepţia celor care fac parte din Gheorghi Pirinski. te nevoie de o majoritate mem- imam, în Italia, în febru- cele două partide care au format Între timp, Serghei Stanişev, brilor Parlamentului. Dintre cele arie 2003, informează o Condamnat coaliţia de guvernare, au părăsit noul premier desemnat, a con- 240 de mandate din Parlament, sursă judiciară. Parlamentul, într-un gest de boi- tinuat să prezinte programul de 116 aparţin membrilor facţiunilor pe viaţă cotare fără precedent în ultimii guvernare. După o pauză de 30 politice care au alcătuit Guvernul ani. Parlamentarii din opoziţie, de minute, solicitată de Pirinski, minoritar. MAI POPULAR Tribunalul din Am- DUPĂ ATENTATE sterdam l-a condamnat, ieri, la închisoare pe viaţă Cota de popularitate pe islamistul de origine Baronii drogurilor a premierului britanic, marocană Mohammed Tony Blair, a înregistrat Buyeri, găsit vinovat o creştere după atenta- pentru asasinarea, în nu- Reuşită au salvat America tele din luna iulie, deşi mele islamului radical, a majoritatea britanicilor regizorului olandez Theo ] Ben Laden dorea să vândă cocaină letală consideră că decizia de van Gogh. “Atentatul te- la NASA pe piaţa americană implicare în războiul rorist împotriva lui Theo Osama ben Laden, liderul la începutul acestui an, dar nu din Irak a sporit riscuri- van Gogh a dat naştere reţelei teroriste al-Qaida, a în- l-au dezvăluit. Liderul al-Qai- le teroriste. în societatea olandeză u- ] Discovery, în drum spre Staţia cercat, la un an după atentate- da spera că va produce panică, nor grave sentimente de Spaţială Internaţională le de la 11 septembrie 2001, să omorând cât mai mulţi america- teamă şi insecuritate”, SCURGERI cumpere o cantitate mare de ni. “Doreau să omoare mii de oa- a declarat preşedintele cocaină, să o amestece cu otra- meni, mai mulţi decât la World DE tribunalului, Udo Willem vă şi să o vândă în Statele"V.L." Unite, Trade Center”, a precizat o sursă. Atlanticului. Rezervorul extern Bentinck. Theo van Gogh, INFORMAŢII s-a detaşat la opt minute şi 40 pentru a ucide mii de persoane. Chiar dacă traficanţii de droguri cunoscut pentru criticile de secunde după lansare, pen- Planul nu a fost însă acceptat de ar fi obţinut milioane de dolari sale la adresa islamului şi Procuratura militară tru a se dezintegra în straturile baronii columbieni ai drogurilor, din afacerea cu ben Laden, ei a societăţii multicultura- bulgară a anunţat că superioare ale atmosferei, puţin care au considerat că manevra şi-au dat seama că dacă planul le, a fost ucis în timp ce dispune de dovezi pri- timp după oprirea motoarelor le-ar afecta activitatea şi proba- ar fi reuşit ar fi rămas fără clien- se plimba cu bicicleta pe vind o serie de scurgeri principale. Discovery se va folosi bil chiar sănătatea, au declarat ţi pe piaţa americană câţiva ani o stradă foarte frecven- de informaţii prin in- apoi de două motoare mai mici surse din cadrul Administraţiei buni.Un alt motiv pentru care au tată din Amsterdam, la 2 termediul centrului de pentru a-şi regla altitudinea în americane Antidrog, citate de zi- refuzat oferta a fost teama de re- noiembrie 2004. comunicaţii prin satelit vederea arimării la ISS, progra- arul New York Post. Autorităţile presaliile SUA. care asigura legătu- mată vineri. americane au aflat de plan abia ra între Ministerul de SUA îşi Acesta este primul zbor spaţi- Externe de la Sofia şi al american de la dezintegrarea ambasadele Bulgariei. păstrează baza navetei Columbia, la revenirea pe Pământ, la 1 februarie 2003, Canicula face victime de la Manas în care şi-au pierdut viaţa toţi cei UE Poliţiştii americani de fron- pot atinge 120 grade Fahrenheit” şapte astronauţi de la bord. IA MĂSURI Statele Unite îşi vor Prima doamnă a Statelor tieră au precizat că 21 de me- (49 de grade Celsius), a declarat putea păstra baza mili- xicani au murit, de la începutul Rob Daniels, de la Biroul pentru Unite, Laura Bush, a asistat la Comisia Europeană tară din Kîrgîszstan atât lansarea de ieri. lunii iulie, din cauza căldurii, în- vămi şi poliţie de frontieră de la timp cât situaţia din cercând să traverseze clan- Tucson (în Arizona). “Oamenii nu va înainta o propune- Misiunea de 12 zile pe care re prin care va obliga Afganistan va face nece- o va îndeplini Discovery are ca destin graniţa dintre ţara lor pot transporta toată apa nece- sar acest lucru, a declarat şi Arizona (stat din sud-vestul sară supravieţuirii în traversarea băncile să înregistreze Naveta spaţială americană Internaţională. Cele două ra- obiectiv testarea noilor echipa- numele, adresa şi con- marţi ministrul kirghiz Discovery a atins orbita terestră chete complementare ale na- mente de siguranţă dezvoltate în SUA). Pe de altă parte, poliţia dificilă a terenului accidentat”, al Apărării, Ismail Isakov, din Phoenix (Arizona) a precizat a adăugat Daniels, precizând că tul tuturor persoanelor la mai puţin de nouă minute de vetei s-au desprins aşa cum era ultimii doi ani şi aprovizionarea care efectuează trans- după o întrevedere cu la lansarea sa, ieri, la ora locală prevăzut, la două minute de la Staţiei Spaţiale Internaţionale cu că 20 de persoane, majoritatea în total 160 de persoane şi-au omologul său american, vagabonzi, şi-au pierdut viaţa pierdut viaţa, începând de la 1 feruri de bani în spaţiul 10.39 (17.39 ora României), de lansare, iar naveta şi-a urmat piese de schimb şi hrană pentru Uniunii Europene. Donald Rumsfeld. “Baza la Centrul Spaţial Kennedy şi se ascensiunea normală, urmată echipaj. Discovery va reveni pe în ultimele zile din cauza căldu- octombrie 2004, în încercarea de la Manas va fi menţi- află în drum spre Staţia Spaţială de un nor de fum alb deasupra Pământ la 7 august. rii. “Temperaturile în deşertul ce de traversare a deşertului. nută atâta timp cât situa- se întinde de-a lungul frontierei ţia din Afganistan va so- licita aceasta”, a declarat generalul kirghiz într-o Sudan conferinţă de presă. El a Nouă rundă O pace... adăugat că baza aeriană NALIZĂ va putea rămâne la aero- A portul Manas, din apropi- Elicopter prăbuşit de negocieri antiamericanã? ere de Bişkek, până când Un accident provocat de nicatul. Elicopterul nu a reuşit Victor Cilincă situaţia din Afganistan va ] SUA recunosc Coreea de Nord drept ţară suverană fi “total şi definitiv nor- prăbuşirea, luni, a unui elicop- să aterizeze din cauza condiţii- [email protected] malizată”. ter în regiunea Darfur, în vestul lor meteorologice nefavorabile Statele Unite au recunoscut, său nuclear în mod permanent, Sudanului, s-a soldat cu moar- şi s-a prăbuşit după mai multe ieri, Coreea de Nord drept ţară complet şi verificabil”. Nu întotdeauna încheierea unei stări de conflict duce la pace în tea a 19 persoane, potrivit unui tentative nereuşite. “Aparatul s-a suverană, cu ocazia deschiderii, La rândul său, Phenianul şi-a zonă: stabilitatea la care s-a ajuns în Afganistan creează un pol nou Incendiu comunicat militar. “Un elicopter prăbuşit în regiunea Damayat, la , a celei de-a patra serii declarat “deplina disponibilita- local de forţe, care pun pe jar administraţia americană. Într-o măsură M-17 s-a prăbuşit în timp ce se la vest de Nyala, provocând de negocieri referitoare la pro- te” de a acţiona pentru denu- atât de mare, încât secretarul Apărării Donald Rumsfeld a plecat toc- gramul nuclear al Phenianului, clearizarea peninsulei coreene. la rafinărie îndrepta, pentru a desfăşura o moartea întregii echipe, formate mai în Asia Centrală fără o pregătire prealabilă a turneului. Neliniştite misiune administrativă, către din trei ofiţeri, un tehnician şi 15 dar au cerut eliminarea com- Negociatorul nord-coreean, Kim O explozie puterni- regiunea Al-Lait Jar al-Nabi, în soldaţi”, adaugă sursa citată. pletă şi verificabilă a arsenalului Gye-Gwan, a adăugat că acest de instabilitatea politică din Kârgâzstan, unde autorităţile au intervenit că a avut loc, ieri, la o Darfur-sud”, precizează comu- nuclear nord-coreean. “Pentru obiectiv presupune o “voinţă sângeros împotriva demonstranţilor, făcând se pare sute de victime, rafinărie de petrol din noi, suveranitatea Republicii politică de nezdruncinat şi lua- foste republici sovietice vecine, speriate de extinderea tensiunilor în Başkortostan (Rusia), Populare Democratice Coreea rea unor decizii strategice”. toată regiunea, încearcă să se grupeze într-o alianţă zonală, sprijinită provocând un incen- Irak (RPDC, Coreea de Nord - n.r.) Statele Unite au declarat că (firesc, nu dezinteresat!) de Rusia şi . Kârgâzstan, situat în nord- diu violent, a anunţat reprezintă o realitate”, a decla- doresc ca această a patra serie ul Afganistanului, la graniţă cu China (câţi dintre noi ştiu exact unde departamentul regio- rat adjunctul secretarului de de negocieri să se soldeze cu un este situat sau chiar... că există un asemenea stat, puţin mai mic decât nal al Ministerului pen- Stat pentru Pacific şi Orientul succes, după eşecul precedente- România, cu o populaţie de patru ori mai puţin numeroasă?), a fost tru Situaţii de Urgenţă. Imagini cu ostaticii Îndepărtat, Christopher Hill, ca- lor trei serii de convorbiri găzdu- o placă turnantă importantă pentru sistemul american de intervenţie “Explozia a avut loc în re conduce delegaţia americană ite de capitala chineză. “Avem de în Afganistan. După atentatele de la 11 septembrie 2001, Kârgâzstanul urma ruperii unui gazo- participantă la negocieri. Hill a gând să rămânem aici atât timp duct. Încă nu cunoaştem cerut Coreei de Nord să ia “de- cât înregistrăm progrese la aces- devenise aliat al SUA în lupta antiteroristă. Iată însă că, la presiunile cauzele”, a declarat un algerieni populare care au culminat cu îndepărtarea, la 24 martie, a preşedinte- cizia de a renunţa la programul te discuţii”, a declarat Hill. purtător de cuvânt al de- lui Askar Akaiev (de 15 ani în funcţie!), care şi-a găsit azil politic în co- partamentului regional, lecţia de vreme rea a Kremlinului – în Rusia, SUA îşi pierd „prietenii”. precizând că nu are nici o ] Cei doi diplomaţi, TRĂSNAIA După atentatele care distruseseră World Trade Center, Kârgâzstanul informaţie referitoare la ameninţaţi cu execuţia ZILEI Turism spaţial aprobase instalarea bazelor americane pe teritoriul său. Or, în această eventuale victime. O co- nouă alianţă zonală patronată de inamicii tradiţionali ai SUA – Rusia loană uriaşă de flăcări ie- Gruparea liderului al-Qaida lui al-Qaida din Irak a anunţat, Autorităţile spaţiale ruse ce o săptămână în sânul Staţiei şi China -, viitorul controlului american în zonă este în pericol! La şea din instalaţiile des- din Irak, Abu Mussab al-Zarqawi, într-un comunicat difuzat pe in- doresc să propună turiştilor ex- Spaţiale Internaţionale (ISS) şi începutul lunii, grupul de state a cerut americanilor să comunice un tinate produselor petro- a difuzat, ieri, pe un site internet, ternet, că îi va ucide pe cei doi cursii în jurul Lunii pentru suma vor părăsi apoi ISS pentru o mică termen de retragere a trupelor din Kârgâzstan şi Uzbekistan, pentru liere, au relatat martori o înregistrare video în care apar diplomaţi. modică de 100 de milioane de excursie în jurul Lunii, înainte că nu mai este nevoie de americani în Afganistan. De unde şi viteza oculari. cei doi diplomaţi algerieni răpiţi Însărcinatul cu afaceri alge- dolari. Energiya, societatea rusă de a coborî pe Terra. Agenţia la 21 iulie, la Bagdad. Mai multe rian, Ali Belarussi, în vârstă de 62 care participă la construirea şi Spaţială rusă a trimis deja doi de reacţie a secretarului american al Apărării. paginã realizatã de secvenţe ale înregistrării video de ani, şi Azzedine Belkadi, de lansarea navetelor spaţiale ruse, turişti în spaţiu: un om de afa- Interesant este că, în februarie, ziarul american „Wall Street Journal” Maria Mãndiþã îi prezintă pe cei doiArhiva oameni le- 47 de ani, au fost răpiţi, joi, de şi-a prezentat proiectul, luni, în ceri american, Dennis Tito, şi un scria că administraţia americană finanţa, prin intermediul unor orga- gaţi la ochi, spunându-şi datele persoane înarmate, în timp ce se faţa Agenţiei Spaţiale Federale. sud-african, Mark Shuttleworth. nizaţii neguvernamentale, o mişcare populară împotriva regimului [email protected] de identitate şi alte detalii per- aflau într-o maşină la aproxima- Viitorii turişti ai spaţiului vor de- Cei doi au plecat într-un sejur de Akaiev. A urmat „Revoluţia lalelelor”. Akaiev jucase dublu: permisese Cristina Goga sonale. tiv 100 de metri de Ambasada cola de pe baza din Baikonour, o săptămână, care i-a costat 20 şi baze americane şi baze ruseşti pe teritoriul ţării. Noua conducere [email protected] Anterior, gruparea lideru- Algeriei. din Kazakhstan, la bordul unei de milioane de dolari. pare să prefere însă mult mai apropiata Moscovă... surse: Mediafax, Click News rachete Soyouz. Ei vor petre- Tâlhărie la Ghidigeni Societatea Română de Radio - Marius B., de 21 de ani, din Ghidigeni, a sesizat postul de Poliţie din localitate, cu donaţii pentru sinistraţi în data de 25 iulie, deoarece cu o noapte înainte, în timp ce mergea pe Drumul Judeţean 240, un tânăr necunoscut i-a smuls lănţişorul de aur (în valoare de 400 De la oameni pentru oameni – cuvintele acestea s-au rostit mult ieri în localităţile cel de lei) de la gât. Echipa operativă a acţionat prompt şi l-a identificat pe autor în mai afectate de inundaţii din judeţul Galaţi, Cosmeşti Vale şi Torceşti. Acolo printre sini- persoana lui Alin Z., de 19 ani, fără ocupaţie şi fără antecedente penale, tot din straţi, s-au aflat cu donaţii angajaţii Societăţii Române de Radio. Acestea au fost aduse Ghidigeni, judeţul Galaţi. Hoţul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi va fi pre- într-un tir de 20 de tone (saci cu îmbrăcăminte) şi într-un camion: obiecte de uz casnic zentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru tâlhărie. şi aparatură electrocasnică. Un alt gest de solidaritate umană, apreciat în mod cu totul [ deosebit de beneficiarii acestor donaţii. ARIAMiercuri, 27 Iulie 2005 C. Mihăilescu Elena Stoica V

VIAŢA7 LIBERĂ

www.vlg.sisnet.ro Când prostia nu doare Crucea Roşie, la Iveşti ] Donatori, fiţi rezonabili!

O maşină a Crucii Roşii, în Vadul Sindicatelor, blocat care erau Constantin Hogea, şeful filialei Crucii Roşii - pre- zent mereu, după inundaţii,

în comună – şi câţiva tineri vo- luntari a ajuns luni la prânz din nou la Iveşti, localitate afecta- de trei săptămâni tă de inundaţii. Ei au împărţit de data aceasta rromilor sinis- a traţi frumoase cămăşi negre şi La trei săptămâni de la prăbuşi- de sprijin. Casa va rămâne în continua- conserve la borcan. rea unui zid de protecţie de pe Vadul re, protejată de prostia primăriei, de a Viceprimarul comunei, Sindicatelor, strada e în continuare în- acorda o autorizaţie fără o deplasare în Georgel Stancu, care a mul- chisă. Chiar deasupra zidului, familia teritoriu, luând de bun doar proiectul ţumit, în numele comunei, doctorului Roşca şi-a construit o vilă. (normal ar fi ca primăria să dea proiec- donatorilor de până acum, a Proiectul a sfidat toate legile gravita- tantul în judecată) şi de regulă aşa se profitat de ocazie că am fost ţiei, dar şi pe cele umane, iar primăria întâmplă. Urmează un alt zid, cel dintre de faţă, ca să facă un apel, prin a acordat autorizaţie de construcţie. strada Dogăriei şi Cuza-Vodă, la rândul presă, la oamenii aceştia cu Nu degeaba se spune „semnezi ca pri- său foarte aproape de prăbuşire. Numai inimă mare: pe viitor, să sor- marul”. Cum zidul de protecţie este că acest zid nu este în starea actuală de- teze obiectele donate, pentru

Viaþ proprietatea primăriei, incredibil dar cât din vina unei societăţi a primăriei. că în sacii cu ajutoare aduşi adevărat, el trebuie refăcut de primărie. Nimeni alta decât Construct SA. Cât va săptămâna trecută, au fost şi Adică, plătim toţi cetăţenii acestui oraş dura lucrarea din Vadul Sindicatelor e câţiva cu îmbrăcăminte ruptă societate „o fantezie a unui doctor”, cum declara greu de zis, deocamdată numai pietonii şi murdară, de care rromii nu primarul Dumitru Nicolae. Prima solu- trec pe acolo, expunându-se unui risc s-au apropiat. Probabil că cel ţie oferită de proiectant a fost respinsă adevărat. Să ne rugăm să nu plouă îna- care a donat acele mizerii a de către directorul tehnic al primăriei, inte ca firma care a primit lucrarea să se fost vreun bătrân necăjit, care în pe bună dreptate, de altfel. Urmează apuce de treabă. a vrut să doneze din puţinul acum să facă nişte coloane în pământ, Aurel Stancu lui, dar care, la rândul său, ar fi pe care să se construiască un nou zid Foto: Viorel Dudău trebuit să fie ajutat. Din cauza cererii foarte mari şi urgente de ajutoare, o parte din saci, Didina şi printre care şi cei cu pricina, nu Din instanţă Listele admişilor la facultate a mai putut fi sortată la Galaţi Marghioliţa - de cei de la Crucea Roşie, care condamnate nu au nici o vină pentru boar- Culmea prevederii Nota zece pentru fele aduse. Vă amintiţi, desigur, de Victor Cilincă cazul Iordache Didina şi Ciupitu Marghioliţa, cele ] Cinci ani de închisoare pentru Bianca Grosariu actori şi informaticieni două gălăţence acuzate de Dacă admiterea 2005 la Industria alimentară a avut un trafic de influenţă şi ares- Pe 21 martie 2005, Grosariu între 100 şi 400 de euro pentru să întocmească lucrări (redactate O mână de ajutor Bianca era arestată de Parchetul fiecare persoană care urma să fie la calculator) şi referate pe teme Universitatea “Dunărea de Jos” recul, domeniile acesteia s-au tate de Parchetul Naţional a fost un succes? În condi"V.L."ţiile în instalat în fruntea facultăţilor Naţional Anticorupţie, fiind acu- angajată. Păgubiţii trebuiau să-şi juridice, care, culmea prevederii, Anticorupţie în luna mar- care instituţia şi-a ocupat toate inginereşti, cel puţin în ceea ce pentru sinistraţi tie a acestui an. zată de înşelăciune şi trafic de facă dosare cu actele de studii şi erau predate, cum altfel, tot in- locurile finanţate de la buget şi priveşte concurenţa şi mediile Cele două femei au fost influenţă. La momentul acela, cu actele de stare civilă, acestea culpatei. 1150 de locuri cu taxă, s-ar putea de admitere: 8.65 la Inginerie ali- De astăzi începe distribui- cercetate pentru faptul că inculpata era consilier juridic la urmând să ajungă la fosta consi- Tribunalul gălăţean a spune că, pentru universitate, mentară şi 8.90 la Inginerie şi ma- rea ajutoarelor financiare de ar fi pretins şi primit foloa- Spitalul de Pediatrie „Sf. Ioan” lieră juridică. condamnat-o pe Bianca Grosariu da, a fost un succes. Nu şi pentru nagement în alimentaţie publică urgenţă alocate de Ministerul se materiale (aproximativ din Galaţi. Aceasta a câştigat în- Pentru mai multă credibilita- la cinci ani de închisoare, ea unii dintre candidaţi. Pentru cei şi agroturism. Muncii, Solidarităţii Sociale şi o mie de euro) pentru a in- crederea mai multor persoane, te, inculpata le-a dat şi o tema- fiind încarcerată în Penitenciarul respinşi. Spre deosebire de anii Au rămas, aşadar, neocupate Familiei gospodăriilor din ju- termedia angajarea unor cărora le-a promis că le va ajuta tică pentru examen (cei în cauză Galaţi. Sentinţa este definitivă şi precedenţi, anul acesta, la sesiu- unele dintre locurile cu taxă şi o deţul Galaţi afectate de inun- persoane (o parte dintre să se angajeze în diferite locuri urmau să susţină un examen, fic- irevocabilă. nea din iulie, au fost respinşi mai parte din locurile destinate rro- daţii. Într-o primă fază, vor fi acestea erau profesori de muncă. tiv, e adevărat, dar aveau nevoie mulţi candidaţi – 850. Cei mai milor şi moldovenilor. Din cele distribuiţi bani pentru cele suplinitori la liceul unde Pe baza legăturilor pe care de o tematică). Teodora Miron mulţi dintre aceştia nu au avut 17 locuri speciale pentru rromi, 500 de case din opt localităţi, opţiunea “taxă” pe fişa de con- lucra ca laborantă Ciupitu susţinea că le are, Bianca Grosariu Mai mult decât atât, cei care au fost ocupate opt, au rămas li- distruse în proporţie de 100 la curs, alţii au dorit doar anumite bere nouă. În cazul în care nici în Marghioliţa) la Agenţia a cerut şi primit sume cuprinse urmau să fie angajaţi au fost puşi sută. După cum a declarat di- domenii, care s-au ocupat la me- sesiunea din luna septembrie ele pentru Protecţia Mediului rectorul executiv al Direcţiei de dii mai mari decât ale lor. nu vor fi ocupate de către desti- Muncă, Solidaritate şi Familie şi la Grupul Şcolar „Traian”. Cele mai mari medii de natarii de drept, locurile pot fi re- Inculpatele susţineau Galaţi, Niculina Olimpia Ralea, Urgenţe admitere s-au înregistrat la vendicate de către români. Cele astăzi banii vor ajunge doar că au legături cu „lumea Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria 11 locuri rămase neocupate de bună” a Galaţiului, mai la 325 de gospodării din lo- Calculatoarelor, unde a contat către moldoveni se pierd în cazul calităţile Cosmeşti, Fundeni, precis cu doi dintre liderii doar nota la test, existând candi- în care nu sunt solicitate. PSD, fapt care le-a ajutat Nămoloasa, Piscu, Umbrăreşti Avansuri fierbinţi daţi care au intrat astfel cu 10.00 Cam aşa arată deocamdată şi Independenţa. Restul de să câştige încrederea celor la facultate, deşi, după câte spun situaţia admiterii la Universitatea familii (din localităţile Iveşti şi nouă persoane păgubite. ei, examenul a fost destul de “Dunărea de Jos”. Candidaţii Instanţa gălăţeană a greu. Şi la Teatru media maximă declaraţi admişi trebuie să de- Tudor Vladimirescu) ale căror luat recent o decizie în din cafea clocotită a fost 10.00, ceea ce l-a făcut pe pună diploma de bacalaureat case au fost distruse în întregi- procesul deschis împotri- rectorul Alexandru Epureanu să în original, ocupându-şi în felul me vor primi banii mâine sau O tânără s-a ales cu arsuri pe susţinând că mai are nişte prie- ofuscat, a apucat cana de pe cel târziu până la sfârşitul săp- va Marghioliţei şi Didinei şi gât şi pe piept, fiind opărită, din teni care vor să se culce cu ea. masă şi a împroşcat-o cu cafeaua exclame “probabil vom avea un acesta locul. Chiar şi aşa, aceşti le-a condamnat la câte pa- actor foarte bun”. candidaţi mai pot da încă o dată tămânii. Pentru gospodăriile câte susţine ea, cu cafea fierbin- Anamaria spune că nu l-a băgat clocotită, după care a plecat ca din judeţul nostru distruse în tru ani de detenţie. Decizia te, de către un vecin căruia nu i-a în seamă şi a plecat mai depar- şi când nimic nu s-a întâmplat. Concurenţa din acest an a fost examen de admitere, în ipoteza mai mare la universitatea gălăţea- că nu au intrat la prima opţiune, întregime, Ministerul Muncii instanţei nu este definiti- răspuns la avansurile amoroase. te, iar Bogdan, furios, a lovit-o cu Anamaria a început să ţipe după vă, inculpatele având posi- nă, motiv pentru care şi ultimele în septembrie, fără a pierde lo- a alocat patru miliarde de lei, Anamaria Iordache, în vârstă mătura pe spate. Odată ajunsă ajutor şi a apărut bunica ei, care medii (cele după care s-a tras li- cul obţinut în luna iulie. Rectorul câte opt milioane de lei pen- bilitatea de a face recurs la de 19 ani, pretinde că, în timp acasă, Anamaria şi-a făcut o ca- a chemat salvarea. Transportată Curtea de Apel. nia roşie) au fost mai mari. Astfel, Alexandru Epureanu estimează tru fiecare dintre acestea. ce se întorcea spre casă, după fea. De-abia apucase să ia ibricul la Spitalul Clinic de Urgenţă şi in- cine dorea să intre la Geografie chiar că “vor rămâne locuri la În urma anchetelor sociale, ce fusese să-şi viziteze o mătu- de pe aragaz şi să toarne cafeaua ternată în secţia Arşi, cu arsuri de trebuia să aibă cel puţin media toate specializările, inclusiv la Teodora Miron în judeţul Galaţi au fost iden- şă, a trecut prin faţa unui vecin, în ceaşcă, când s-a pomenit pes- gradul I şi II pe gât şi pe torace de concurs 9.67, la Română – en- buget. Există candidaţi care se tificate 1400 de gospodării Pe Drumul Viilor Bogdan, care mătura în faţa por- te ea cu Bogdan, care, intrând în anterior, Anamaria este hotărâtă gleză – 9.21, la Română-franceză vor înscrie şi la alte universităţi, afectate în proporţii diferite: ţii. De cum a văzut-o, Bogdan curte ca la el acasă, a continuat să-şi scoată certificat medico-le- – 9.08. Acestea sunt domeniile la unii vor intra şi vor putea opta şi 500 în întregime, 250 în pro- Gunoiul i-a aţinut calea, propunându-i cu avansurile indecente. Tânăra gal şi să-şi dea vecinul în judeca- care ştacheta mediei este ridica- pentru acelea”. Aşadar, va mai fi o porţie de 50-75 la sută, 300 în o partidă de “trântă”. Fata a dat spune că l-a refuzat categoric şi tă. tă atât de sus, încât trebuie să fii admitere în luna septembrie, în- proporţie mai mică de 50 la se adună... să-l evite, dar tânărul a insistat, l-a invitat să plece, iar Bogdan, Viorel Mârza elev bun ca să poţi obţine un loc scrierile începând cu ziua de 12. sută şi 30 în proporţie de 75 la în amfiteatrele lor. sută. În următoarea perioadă După ce, în anii de după 1990, Nicoleta Crânganu Drumul Viilor din Galaţi vor fi alocate fonduri speciale este de doi ani şi jumăta- Apel umanitar şi pentru gospodăriile care nu te parţial în reparaţii. De sunt distruse în totalitate, ast- când au început lucrările fel încât în maxim două săp- de modernizare pe aceas- tămâni, chiar săptămâna vii- tă stradă, oamenii din Va primi Gabriel toare, ajutoarele să ajungă la zonă se confruntă zilnic toate casele afectate. Cu toate cu... gunoiul menajer. În acestea, etapa de evaluare a capătul străzii, lângă staţia vestea cea bună? distrugerilor nu s-a încheiat, de incinerare a deşeurilor, ne-au vizitat la redacţie pentru că la o operaţie de transplant în următoarele zile, comisiile firma de salubritate nu ri- a ne ruga să-l ajutăm. Povestea de măduvă, singura salvatoare, urmând să mai efectueze an- dică gunoiul câte 4-5 zile, lui este pe cât de simplă, pe atât intervenţie chirurgicală dificilă, chete sociale acolo unde este locul devenind un adevă- de impresionantă. Ea a început realizabilă doar în străinătate şi cazul. rat focar de infecţie. acum câteva luni, mai precis pe pentru care este necesară o sumă Niculina Olimpia Ralea a ţi- Este drept, până acum 8 ianuarie când, în urma unor de aproximativ 80.000 de euro. nut să precizeze că „aceşti o săptămână, exista un dureri puternice în piept, s-a Evident că nici Gabriel şi nici cei bani sunt ajutoare financiare container, care însă a fost internat la Spitalul de Urgenţă care îi sunt apropiaţi nu pot aco- de urgenţă, ei nu sunt desti- ridicat, nefiind înlocuit cu “Sfântul Apostol Andrei”. peri, din câştigurile şi economiile naţi în mod obligatoriu recon- alte pubele pentru depo- Diagnosticul a venit ca o lovitură lor, o aşa de mare sumă. Ei s-au strucţiei locuinţelor. Fiecare zitarea gunoiului. Domnul de trăsnet: leucemie. Medicii din gândit la ajutorul tuturor celor gospodar e liber să-şi foloseas- Răileanu Costică locuieşte Galaţi l-au ţinut o perioadă sub care ar putea fi alături de tânăr în că banii aşa cum crede de cu- pe această stradă şi ne-a supraveghere şi au decis trans- acest moment extrem de greu al viinţă. Nu e singurul ajutor pe spus că situaţia se înrăută- ferul la secţia Hematologie a existenţei lui şi au deschis pentru care oamenii îl vor primi”. De ţeşte pe zi ce trece, cu atât Spitalului Fundeni din Bucureşti. Gabriel Marian Dabija, la Banca asemenea, directorul Direcţiei mai mult cu cât locul unde Aici a fost pus sub un tratament Comercială, conturile RO18RN de Muncă Galaţi a mai spus că se adună gunoiul este şi... intensiv, timp de o lună, după CB2700000655000001, în lei şi banii sunt acordaţi pe gos- locul de joacă al copiilor. care, ca urmare a creşterii numă- RO88RNCB2700000655000002, podărie afectată şi nu pentru Fiind vară, oamenii de aici Gabriel Marian Dabija are 20 rului de globule albe către para- în euro. Dacă Gavril este îngerul fiecare familie care locuia în îi întreabă firesc pe gos- de ani şi se află în faţa unei alter- metrii normali, a fost externat. În care aduce vestirea, poate că aceasta. Cu sprijinul primării- podarii urbei cât vor mai native ce-i apasă greu umerii fi- lunile următoare însă, situaţia lui şi Gabriel va primi ceea ce are lor, ajutoarele vor ajunge la avea de îndurat mirosul ravi: o operaţie grabnică, pentru s-a înrăutăţit simţitor, au apărut nevoie pentru a supravieţui… oameni prin intermediul ca- insuportabil şi cine îi va Arhiva care trebuie să plătească 80.000 şi unele complicaţii grave, fapt Depinde de ajutorul dumnea- sierilor plătitori ai Direcţiei de scăpa de pericolul îmbol- de euro, sau mila cerească. Ideal care i-a determinat pe medicii voastră. Muncă, Solidaritate Socială şi năvirii… ar fi să beneficieze de amân- din Spitalul Fundeni, după mai Familie Galaţi. Iulia Anton două... De aceea, apropiaţii lui multe internări, să se gândeas- Ion Manea Cristina Carp Dezinteres faţă de pensiile private Ajutor de la Ministerul Muncii Peste 70 la sută dintre români nu iau în considerare programe- Directorul executiv al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi le de pensii private, în timp ce 56 la sută declară că sunt prea tineri Familiei Galaţi, Niculina Ralea, a declarat că ajutorul financiar spe- pentru a se gândi la acest lucru, potrivit unui sondaj realizat de firma cial alocat de Ministerul Muncii, în valoare de 30 de milioane de lei, Neogen. Doar 18 la sută dintre participanţii la sondaj au precizat că a fost distribuit familiei lui Costică Druţă, persoana din localitatea sunt înscrişi într-un astfel de program de câţiva ani, iar 10 la sută abia Umbrăreşti decedată în urma inundaţiilor. au început să contribuie financiar. D.C.P. [ C. Carp SOCIALMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA8 LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Bereşti Eliberarea medicamentelor compensate Microbuze, nu glumă! Goana către pescuit călă- tori pare să fi pus stăpânire pe Bereşti. Profitându-se de Un nou sistem împrejurarea că ţăranii îşi bat sapele pe şinele de la calea Un nou sistem de eliberare ţă. Medicamentele româneşti ferată, fiindcă CFR-ul a cam a medicamentelor compensa- rămase la vânzare sunt echiva- pus-o de mămăligă cu trenu- te şi gratuite va intra în vigoare lente celor din ţările dezvoltate, rile pe relaţia Galaţi - Bârlad, la 1 august şi vizează înscrierea de aceea am putut introduce microbuzele şi câteva auto- pe reţetă a denumirii comune prescrierea pe reţetă a denumi- buze aproape că absorb tot internaţionale a produsului, aşa rii comune internaţionale (DCI) a ce se numeşte călător. Cel de cum se practică în toate ţările produselor în locul denumirii pe traseul Tg. Bujor – Bereşti Europei, în locul denumirii co- comerciale’’, a explicat preşedin- face câteva curse pe zi. merciale a acestuia. Astfel, me- tele CNAS. El spune că, pentru Maşina de Vădeni e cu “por- dicul va trece pe reţetă denu- început, medicii vor prescrie pe ţia” ei. Un microbuz Bereşti mirea comună internaţională a vechile formulare, astfel că un - Galaţi, direct, îşi face şi el medicamentului, iar farmacistul pacient ar putea primi, dacă are loc în staţii. Altul, de pe itine- va explica pacientului nivelul mai multe boli, trei reţete, una rarul Lupeşti - Galaţi, câştigă de compensare a respectivului compensată 50 la sută, alta 90 “teren” văzând cu ochii, im-

cum e cum produs. Dacă bolnavul vrea un la sută şi o a treia sută la sută. punându-şi orarul. Mai nou,

Viaþa medicament care este prevă- După ce va fi organizată licitaţia pe distanţa Galaţi - Bereşti zut la o treaptă de compensare pentru noile formulare, medicii - Bârlad - Iaşi, a apărut un superioară, el va plăti diferen- vor prescrie toate produsele pe cărăuş de drum lung, spre ţa, a explicat Cristian Vlădescu, o singură reţetă, indiferent de satisfacţia localnicilor care preşedintele Casei Naţionale de nivelul de compensare. Acest se revăd astfel “conectaţi” la

aºa Asigurări de Sănătate. “România sistem de prescriere a DCI este capitala Moldovei. La rândul îşi permite să abordeze acest nou valabil, deocamdată, numai în lor, transportatorii de per- sistem de prescriere şi eliberare farmacii, deşi în ţările europene soane din municipiul Bârlad a medicamentelor compensate el este practicat şi de spitale. au pus şi ei ochii pe târgul şi gratuite, întrucât a eliminat de Bereşti, făcând ceea ce făcea la vânzare toate medicamentele cândva CFR-ul pentru local- care nu au studii de echivalen- (Mediafax) nicii urbei – îi ia la ora 8,00 Biroul şi îi duce la Bârlad cu viteza gândului şi în muzică. de Transcripţii Bereşti Mai multe autobuze îşi succesiuni trag şi ele porţia din “stocul” Tinerele şi sarcina nedorită de călători, transportând lu- e în aer mea spre şi dinspre Tg. Bujor, Direcţia Generală de Asistenţă contracepţie. Potrivit DGASPC, nităţi şi spitale, precum şi infor- Rădeşti, Lupeşti, Galaţi, Socială şi Protecţia Copilului în acest trimestru s-a asigurat marea tinerelor privind evitarea Băneasa la preţuri ceva mai ]Judecătoria Poliţist din Harghita Galaţi desfăşoară - prin Biroul prin personalul de specialitate unei sarcini nedorite. Din statis- modeste decât cele perce- de prevenire a sarcinii nedorite consilierea unui număr de 75 de ticile DGASPC, a rezultat că cele pute de şoferii de pe micro- Galaţi l-a - un proiect în parteneriat femei, din care 26 au folosit o me- mai predispuse la abandonul buze. De câteva zile în peisajul ur- de acolo a avut de câştigat pres- cu Fundaţia SERA România, todă de contracepţie. Proiectul copiilor în maternitate sunt tine- predat Camerei ban al Bereştilor a mai apărut tigiu de pe urma muncii sale. prin care tinerele femei sunt în cauză are ca scop prevenirea rele din mediul rural. un om în uniformă, figură nouă, Înţelege limba maghiară. Fiindcă "V.L."Ion Trif Pleşa învăţate care sunt metodele de abandonului copiilor în mater- Notarilor, care poliţist – domnul agent principal a avut bunici pe malul Prutului, Laura Gurău va decide ce va Liviu Maftei. Tânăr, prezentabil la Rogojeni, iubeşte pescuitul. şi bine “legat”! Şcolit la Slatina, Pe câţiva ardeleni are preten- face cu el după datorită rezultatelor bune ob- ţia că i-a învăţat să mănânce peş- ţinute, a fost repartizat în ju- te. E maestru în pregătit saramu- 1 august deţul Harghita, direct la Poliţia ră şi ciorbă pescărească. Dacă îi Municipală din Miercurea Ciuc. pui pistolul în mână, îi arăţi ţinta, Soarta biroului de Născut la Bălăşeşti, a avut grijă îi acoperi apoi ochii şi-i ordoni să Transcripţii succesiuni, să-şi ia de soţie o domnişoară tragă, loveşte în plin, nu-i tremu- care până ieri a funcţio- din comuna de baştină, moldo- ră mâna. Deşi bărbat voinic, se nat în cadrul Judecătoriei veancă de-a noastră. teme de… ţânţari. Norocul său Galaţi, este deocamdată Patru ani a lucrat printre har- că la Bereşti nu sunt prea mulţi. incertă. La judecătorie ghiteni, în cadrul biroului Ordine era deja mare animaţie, Publică, la compartimentul Ion Trif Pleşa preparativele de preda- Siguranţă. Om echilibrat, poliţia re a arhivei către Camera Notarilor Publici Galaţi fiind în toi. Problema este, însă, că notarii nu Breviar juridic prea au posibilitatea în acest moment să ges- tioneze activitatea de transcripţii succesiuni, în Competenţa special pentru că nu exis- tă un spaţiu adecvat. Cert este că până pe 1 august, adică până când notarilor publici conducerea Camerei Notarilor Publici va reve- Legea nr. 36/1995 prevede că ţia judecătoriei funcţionează mai ni din concediu, activita- notarul public îndeplineşte ur- multe birouri notariale, compe- tea va fi blocată. Adică mătoarele acte notariale: tenţa teritorială a fiecăruia se în- de transcripţii de suc- • redactarea înscrisurilor cu tinde pe toată circumscripţia. cesiuni se va ocupa tot conţinut juridic, la solicitarea Legea sus-menţionată insti- Judecătoria Galaţi (lucru părţilor; tuie următoarele cazuri de com- foarte puţin probabil, to- • autentificarea înscrisurilor petenţă teritorială excepţională: tuşi, datorită crizei acute redactate de notarul public, de • procedura succesorală no- de personal în care se află parte personal sau de avocat; tarială este de competenţa no- această instituţie) sau nu • procedura succesorală nota- tarului public din biroul notarial se va ocupa nimeni. rială; situat în circumscripţia teritorială Din câte am aflat • certificarea unor fapte, în ca- a judecătoriei în care defunctul de la Camera Notarilor zurile prevăzute de lege; şi-a avut ultimul domiciliu; Publici Galaţi, se fac de- • legalizarea semnăturilor de • în cazul moştenirilor succe- mersuri pentru obţine- pe înscrisuri, a specimenelor de sive, moştenitorii pot alege com- rea unui spaţiu pentru semnătură, precum şi a sigiliilor; petenţa oricăruia dintre birou- biroul amintit la blocul • darea de dată certă a înscri- rile notariale din circumscripţia Cristal (unde este Cartea surilor prezentate de părţi; teritorială a judecătoriei în care funciară), dar asta nu • primirea în depozit a înscri- şi-a avut ultimul domiciliu, acela se poate rezolva decât surilor şi a documentelor pre- dintre autori care a decedat cel după ce preşedinta Elena zentate de părţi; din urmă; Moroşan se întoarce din • actele de protest a cambiilor; • actele de protest a cambiilor, concediu. biletelor la ordin şi cecurilor; biletelor la ordin şi cecurilor se Aşa că, dacă aveţi de • legalizarea copiilor de pe în- fac de notarul public din circum- rezolvat o transcripţie scrisuri; scripţia teritorială a judecătoriei succesorală în aceste zile, • efectuarea şi legalizarea tra- în care urmează a se face plata; ar fi mai bine să staţi aca- ducerilor; • eliberarea duplicatelor şi re- să. Nu prea are cine să vă • eliberarea de duplicate de constituirea actelor notariale se ajute. pe actele notariale pe care le-a fac de notarul public în al cărui Costel Crângan întocmit; birou se află originalul acestor • orice alte operaţiuni prevă- acte. zute de lege. Conflictele de competenţă în- Competenţa teritorială a no- tre birourile notarilor publici si- tarilor publici este determinată tuate în aceeaşi circumscripţie a de circumscripţia judecătoriei unei judecătorii se soluţionează unde funcţionează birourile no- de acea judecătorie, la sesizarea tariale. Actele notariale se înde- părţii interesate. plinesc la sediul acestora, iar în Când conflictul intervine în- limitele circumscripţiei sale te- tre birouri notariale aflate în cir- ritoriale, actele notariale se pot cumscripţii diferite, competenţa încheia în afara biroului notarial, aparţine judecătoriei în a cărei dacă există un număr mai mare circumscripţie se află biroul de de persoane sau parteaArhiva care le notar public cel din urmă sesi- solicită este în imposibilitatea să zat. se prezinte, din motive temeini- ce, la sediul biroului. Judecător Eugen Mortu, În cazul în care în circumscrip- Tribunalul Galaţi Retrogradări în campionatele judeţene! Comisia pentru statutul jucătorului din cadrul FRF a decis neprogramarea viaþa în sezonul 2005-2006 a divizionarei B Apulum Alba Iulia deoarece nu şi-a plătit datoriile faţă de jucători. De asemenea, Comisia a hotărât retrogradarea cu un eşalon valoric a cluburilor de divizie secundă Cetate Suceava şi Internaţional ] Piteşti, din aceleaşi motive. Echipele Unirea Focşani şi Corvinul Hunedoara, care au fost retrogradate în cursul anului competiţional prin hotărâri ale comi- siei de specialitate a FRF şi nu datorită rezultatelor, vor fi retrogradate încă o divizie. Astfel, fostele divizionare B vor evolua în Divizia D. Sp rt Miercuri, 27 Iulie 2005 VIAŢA9 LIBERĂ

www.vlg.sisnet.ro FOTBAL COMPETIŢII O reuşită competiţie Gălăţenii au început să marcheze ] ŞTIRI ]

REZULTATE

de rugby în 7 Oţelul - Bnei Sahnin 3-3 BASCHET. Repre- ] Şunda - la primul meci pe banca tehnică ] Sâmbătă - zenta tiva feminină un- der 16 a României, care prezentarea lotului, la Galaţi, într-o partidă cu Dacia Unirea Brăila participă la turneul fi- nal al Campionatului Formaţia gălăţeană Oţelul a Mărginean, V.Tănase - Bădescu, European (Divizia B) de susţinut, ieri după-amiază, cel D.Oprea. După pauză au mai ju- baschet, din Estonia, de-al doilea meci din cadrul cat: M.Barbu, Ghidarcea, Zeciu, s-a calificat în sferturile noului stagiu de pregătire de pe Tudose, Macare, M.Alexandru şi de finală ale competi-

joc Valea Prahovei. Întâlnirea, dispu- Radetca. ţiei. România a învins tată în compania echipei israe- Gălăţenii vor mai rămâne şi Finlanda (scor 63-51) şi liene Bnei Sahnin, s-a încheiat astăzi la Predeal, mâine - în dru- Letonia (73-65), dar a la egalitate: 3-3, după ce la pau- mul spre casă - urmând să sus- cedat în faţa Germaniei ză au condus gălăţenii cu 3-1. ca ţină încă un meci de verifi care, (59-72), calificându-se Meciul de pe Stadionul „ICIM” din în compania echipei Conpet de pe locul doi. În ur- Viaþa Braşov a fost controlat cu auto- Ploieşti. În această partidă vor fi mătoarea fază a com- ritate în prima parte de „oţe lari”, folosiţi mai mulţi jucători foarte petiţiei, România a fost care au punctat prin Bădescu (2) tineri, între 19 şi 21 de ani, care repartizată în grupă ală- şi Balauru. În repriza secundă au se află în probe la gruparea gă- turi de Suedia, Slovacia Din SPORTUL fost efectuate mai multe schim- lăţeană. şi Estonia. Finalistele tur- bări, jocul echipei noastre a avut Sâmbătă dimineaţă, pe neului de la Tallin se vor de suferit, iar israelienii au reuşit Stadionul „Dunărea”, Oţelul va califica automat în prima gãlãþean să egaleze. susţine un nou joc amical, cu divizie valorică. Antrenorul Aurel Şunda - aflat Dacia Unirea Brăila, ocazie cu ATLETISM. Sportiva la primul meci pe banca tehnică care va fi prezentat suporteri- Ancuţa Bobocel a câş- a Oţelului - a folosit următoarea lor antrenorul principal Aurel tigat medalia de argint formulă de start: Cernea - Crăciun, Şunda, precum şi lotul de jucă- în proba de 3.000 de Campionatul Peste 120 de jucători, repre- Cat. 1987-88: 1.Colegiul Novac, Lupoaie, Tihi, Badiu, D.Munteanu, Şomcherechi, tori pentru sezonul viitor. metri obstacole din "Viaţa liberă" zentând şapte centre din ţară, Tehnic "Traian Vuia" (prof. Viorel Carabeţ, M.Mocanu, S.Mocanu, Izvoreanu, I.Dragomir - Balauru, cadrul Campionatelor s-au întrecut zilele trecute în Secuianu), 2.Callatis Mangalia Chivu, Şlincu şi Dănăilă. Europene de Atletism cadrul celei de-a VII-a ediţii a (Cristian Rădulescu), 3.Şoimii Competiţia a fost organizată [ Meciurile celei de-a GOLURI, GOLURI... pentru juniori de la "Cupei Dunării de Jos" la rugby Sibiu (Nelu Fugigi). de Colegiul Tehnic "Traian Vuia" 18-a ediţii a Campionatului Kaunas. Bobocel, care în 7. Timp de trei zile, pe Plaja Cat. 1989-90: 1.Colegiul (director Gelu Homner), cu spri- "Viaţa liberă" au ajuns în a terminat cursa în "Dunărea" au concurat echi- Tehnic "Traian Vuia" (Marius jinul Administraţiei Domeniului dreptul etapei a XVIII-a. Un 10:14.29, a fost devan- pe din Mangalia, Sibiu, Buzău, Secuianu), 2.CSS Tecuci (Vasile Public, Direcţiei Judeţene pentru rezultat mai puţin obişnuit Meciuri în Ligă sată de sportiva leto- Brăila, Tecuci, Bârlad şi Galaţi. Au Condurache), 3.CSS Bârlad (Ioan Sport şi al firmei Alcapy Birotica. s-a înregistrat în meciul din- nă Polina Jelizarova avut loc meciuri la două catego- Harnagea). Echipele evidenţiate au fost tre Atletico şi Chelsea, pri- (10:12.82). rii de vârstă, clasamentele finale Iată lotul prezentat de echi- răsplătite cu premii şi diplome. ma echipă impunându-se TENIS. Americanul arătând astfel: pele învingătoare: Maftei, Florea, şi în Intertoto cu scorul de 23-2! Iată şi Robby Ginepri a câşti- celelalte rezultate: Poppel LIGA CAMPIONILOR. Pro- în finală, la East Rutherford, cu gat turneul ATP de la - Brateş 2-3, Lotus - Ancora gramul meciurilor care se vor scorul de 3-1 după loviturile de Indianapolis, dotat cu 11-6, Olimpia - Roma 5-4, disputa, astăzi, în prima man- departajare, reprezentativa sta- premii în valoare tota- Steaua FFZ - Borussia 4-15, ÎNTRE VESTIAR ŞI GAZON BURSA şă a turului doi preliminar al tului Panama. La finalul timpului lă de 575.000 de dolari. Larissa - Everton 0-3, Ştiinţa Ligii Campionilor: Dudelange regulamentar de joc, scorul a Ginepri a beneficiat, TRANSFERURILOR (Lu xem burg) - Rapid"V.L." Viena fost egal, 0-0. în finală, de abando- - Bronx 5-3 şi IVV - Saturn (Austria), Partizan Belgrad INTERTOTO. Programul 6-4. nul compatriotului său (Serbia-Muntenegru) - Şerif Ti- partidelor care se vor disputa, În fruntea clasamentului Steliştii [ Jucătorul echipei Dinamo, , la scorul de Alexandru Păcurar, a fost raspol (Moldova), Malmo (Sue- astăzi, în prima manşă a semi- 4-6, 6-0, 3-0. Proba de se află campioana en-titre dia) - Maccabi Haifa (Israel), finalelor Cupei UEFA-Intertoto: Brateş - cu 49 de puncte, împrumutat pentru sezonul dublu a fost câştigată de 2005-2006 la Gloria Bistriţa. FK Rabotnicki (Macedonia) Deportivo La Coruna (Spania) perechea / urmată de Everton - 44 p, sunt optimişti - Lo ko motiv Moscova (Rusia), - Newcastle (Anglia), Lazio Roma Păcurar devine al nouălea ju- Graydon Oliver (Australia Lotus - 42 p, Ştiinţa - 38 p, Artmedia Bratislava (Slovacia) (Italia) - Olympique Marseille Borussia, Roma şi IVV - cu cător care a părăsit echipa an- / SUA), care a beneficiat, trenată de Ioan Andone, după - Celtic Glasgow (Scoţia), FC (Franţa), Zalgiris Vilnius câte 29 p şi Ancora - 24 p. [ Preşedintele executiv al Shelbourne (Irlanda) - Steaua (Lituania) - CFR Cluj (România) în finală, de abandonul Adrian Mihalcea (contract rezi- Mâine, la ora 17,00, are FC Steaua, Mihai Stoica, a decla- Bucureşti (România), KF Tirana - ora 19.30, Valencia (Spania) cuplului liat), Bogdan Stelea (Akratitos loc şedinţa tehnică săp- rat, ieri, pe aeroport, la plecarea (Albania) - ŢSKA Sofia (Bulgaria), - Roda Kerkrade (Olanda), Sigma / (Suedia / tămânală (terenul Şcolii 7 spre Dublin, pentru meciul cu Atena), Tibor Moldovan (Farul Debrecen (Ungaria) - Hajduk Olomouc (Cehia) - SV Hamburg Australia), la scorul de -Ţiglina II). Shelbourne, din prima manşă Constanţa), Claudiu Drăgan, Split (Croaţia). (Germania), VfL Wolfsburg 6-2, 3-1. [ Astăzi, FCM Dunărea a turului doi preliminar al Ligii Alin Ilin şi Szabolcs Perenyi (Jiul SUA. Echipa naţională a (Germania) - RC Lens (Franţa). AUTOMOBILISM . va susţine un nou meci de Campionilor, că echipa irlande- Petroşani), Adrian Scarlatache şi Statelor Unite ale Americii a câşti- Returul va avea loc pe 3 august. Pilotul Victor Băldescu verificare. Parteneră îi va fi ză joacă un fotbal european, nu Mircea Oltean (Pandurii Tg.Jiu) şi gat turneul Gold Cup, învingând, (pe Ford Escort) a câş- Delta Tulcea, recent promo- unul britanic. "Shelbourne nu Ovidiu Burcă. tigat, la Abrud, etapa vată în Divizia C. Întâlnirea joacă aşa cum ne-am obişnuit [ Gruparea Betis Sevilla este a X-a a Campionatului se va disputa pe Stadionul să spunem că o fac britanicii, interesată de serviciile jucătoru- Naţional de Viteză pe "Dunărea", de la ora 11,00. este o echipă care pune mingea lui român Cosmin Contra, care Traseu Montan, fiind ur- nu va fi menţinut în lotul echipei Opt medalii pentru [ Sâmbătă, 30 iulie, de jos şi care practică un fotbal eu- mat de Gunther Graef şi la ora 11,00, se vor desfăşu- ropean", a spus oficialul, care a Atletico Madrid în sezonul viitor, Constantin Rusu. La eta- ra jocurile din faza a II-a a afirmat că Steaua porneşte cu informează cotidianul Diario de pa de la Abrud au fost Cupei României - Samsung prima şansă în această dispu- Sevilla. „Dunărea Albastră” prezenţi la start 31 de la fotbal, ediţia 2005/2006. tă. Antrenorul Oleg Protasov [ Atacantul armean Arman concurenţi. Conform planificării FRF, (foto), aflat în faţa debutului Karamyan şi fundaşul Claudiu TENIS. Jucătoarea el- Politehnica Galaţi, care a oficial la formaţia din Bulevardul Sărmăşan, ambii foşti compo- veţiană Patty Schnyder eliminat în etapa I pe Delta Ghencea, a declarat: "Credem în nenţi ai echipei FC Braşov, vor a câştigat turneul WTA Tulcea, va juca, de aceas- forţele noastre, dar ştim că nu va juca, din sezonul următor, la de la Cincinnati, dotat tă dată, cu Junkers Galaţi, fi uşor. Meciul se joacă". În ace- Gloria Bistriţa. Karamyan (26 de cu premii în valoare to- colega sa din Divizia C. laşi timp, patronul Gigi Becali a ani) a mai jucat în Armenia (la tală de 170.000 de do- Jocul va fi condus de un precizat că nu are emoţii. "Este Kylia şi Pyunik Erevan), Ucraina lari, după ce a învins-o, (Arsenal Kiev), Grecia (Panahaiki arbitru delegat de fede- primul pas. Plec să bat Europa", a naţionale din cadrul UEFA, în ca- în finală, cu scorul de raţie, asistenţii urmând spus Becali. Partida Shelbourne Patras) şi România (Rapid 6-4, 6-0, pe japoneza drul unei conferinţe de presă. Bucureşti şi FC Braşov). Sărmăşan să fie desemnaţi de către FC - Steaua Bucureşti va avea loc [ Comisia de Apel din cadrul Akiko Morigami. Proba Asociaţia Judeţeană de în această seară, pe Stadionul (28 de ani) este originar din Cluj, de dublu a fost câştiga- Federaţiei Române de Fotbal a evoluează pe postul de fundaş Fotbal. "Tolka Park" din Dublin, de la ora respins ca nefondat memoriul tă de perechea ameri- [Astăzi este ultima zi 21.30. Returul este programat pe stânga şi are peste 120 de pre- cană Laura Granville / depus de patronul FC Steaua, zenţe în prima divizie. când se mai pot depune do- 3 august, la Bucureşti. Gigi Becali, şi a menţinut în to- Abigail Spears, care a sare pentru obţinerea cali- [ Trei oficiali ai UEFA, pre- [ Mijlocaşul ghanez al for- învins, în finală, cu scorul talitate hotărârea Comisiei de maţiei Livorno, Emmanuel tăţii de observator la jocuri- zenţi la Bucureşti pentru a realiza Disciplină. Becali a fost suspen- de 3-6, 6-2, 6-4, cuplul le de fotbal. Dosarul trebuie o evaluare a activităţii Federaţiei Osei, va fi împrumutat în sezo- Kveta Peschke / Maria dat zece luni şi amendat cu 8.000 nul 2005-2006 la divizionara A să cuprindă CV, adeverinţă Române de Fotbal (FRF), s-au de euro, în urma declaraţiilor fă- Emilia Salerni (Cehia / medicală (apt efort fizic) declarat mulţumiţi de realizările Politehnica Timişoara. Osei (23 Gruparea gălăţeană „Dunărea de la „Dunărea Albastră” şi-au Argentina). cute la adresa medicului echipei de ani) a disputat doar şase par- eliberată de Cabinetul de FRF din ultimii ani. "Poate că vă naţionale, antrenorului primei Albastră” a cucerit nu mai pu- mai adjudecat, la competiţia NATAŢIE. Înotătorul Medicină Sportivă şi certifi- vom dezamăgi, dar evaluările tide pentru Livorno în sezonul ţin de opt medalii la recentele bucureşteană, două medalii de sud-african Roland reprezentative şi oficialilor FRF, trecut. cat de cazier. De asemenea, noastre sunt pozitive", a declarat după decizia luată în cazul fun- Campionate Naţionale de kempo argint şi cinci de bronz. Schoeman a stabilit un solicitanţii trebuie să fi fost Jacob Erel, director al asociaţiilor daşului stelist Mirel Rădoi. pentru juniori şi seniori, desfăşu- După cum ne-a declarat an- nou record mondial în arbitri de Divizia C sau B. rate la Bucureşti. Deşi competiţia trenorul clubului, la „Dunărea proba de 50 metri fluture, [ La clasa de rugby din s-a bucurat de o participare nu- Albastră” antrenamentele se în cadrul Campionatelor cadrul Colegiului Tehnic meroasă, peste 250 de sportivi desfăşoară gratuit, în zilele de Mondiale de nataţie de "Traian Vuia" au rămas va- de la 20 de cluburi din întreaga luni, miercuri şi vineri, de la ora la Montreal. Schoeman, cante zece locuri pentru ţară, gălăţenii pregătiţi de Lucian 18.00, la Sala Sporturilor (Bazinul înregistrat cu timpul de sesiunea de admitere din Ioniţă au câştigat titlul naţio- Olimpic), orice amator fiind bi- 22.96, şi-a depăşit recor- august. Absolvenţii clasei nal la categoria 16-18 ani, prin nevenit. dul mondial care îi apar- a VIII-a, cu examenul na- Daniel Donu (-65 kg). Sportivii ţinea (23.01). ţional de testare trecut, pot contacta secretariatul şcolii ATLETISM (fost Liceul Auto) pentru înscriere. Alte informaţii la telefon 0722147535 (prof. Viorel Secuianu). Campionatul Naţional de juniori II [ Şcoala de fotbal "Ion Viorel" organizează selecţii Pe Stadionul "Iolanda Balaş" m. (17'36''). Ambele sportive, te în zilele de 30 şi 31 iulie a.c. pentru copii de la 6-14 ani. din Complexul Tineretului câştigătoare ale medaliilor de Gălăţenii au mai realizat două Selecţiile au loc la Galactic din Capitală au avut loc bronz, sunt legitimate la Liceul locuri IV, prin Andra Hasaş (LPS Club (lângă Gara CFR) în Campionatele Naţionale de atle- cu Program Sportiv. - Marlena Gheţu) - la săritura zilele de luni - vineri, orele tism pentru juniori II, concurs la Tot pe locul al III-lea s-a cla- în lungime şi Elena Tudorache 10,00 - 12,00 şi sâmbătă, care au participat şi atleţi gălă- sat şi Andrei Dumitrache (CSM (CSS Galaţi - Genoveva Modiga) orele 8,00 - 12,00. ţeni, trei dintre aceştia izbutind Dunărea, antrenor Sorin Grecu), - la 5.000 m, două locuri V, prin paginã realizatã de să câştige câte o medalie. care a realizat 15,22 m la arun- Andra Hasas - la 100 m garduri şi Gheorghe ArhivaAndreea Pleşu (antrenor carea greutăţii. Acest rezultat George Răşcanu (CSS Galaţi - an- Arsenie Maria Ciocan) a sosit a treia l-a propulsat în lotul naţional trenor A.Bratu) - la 3.000 m şi un la 3.000 m (9'52''), ca de alt- de juniori şi va face deplasarea loc VI, prin Andreea Lazăr (CSS D. C. Predescu fel şi Alina Istrate (antrenor cu echipa României la Jocurile - G.Modiga) - la 5.000 m. [email protected] Laurenţia Hurmuz Goga) la 5.000 Balcanice de la Atena, programa- foto Costel Stroe Donaţii cu carte de credit Caravană medicală pentru sinistraţi Începând cu 15 iulie, ziare.com şi pro32.com au lansat o campa- O coloană formată din 15 maşini echipate similar camerelor de nie pentru strângerea de donaţii pentru cei afectaţi de inundaţii, gardă de urgenţă, alături de 35 de medici şi asistenţi, a plecat ieri de la românii din străinătate. Aceste donaţii se pot face direct prin din Bucureşti, pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă sinis- internet, cu carte de credit. Banii strânşi se vor depune în conturile traţilor din zonele afectate de inundaţii din Moldova. Caravana va fi deschise special pentru acest lucru de către Secretariatul General al dirijată spre zonele cu cel mai mare risc de contractare a unor boli Guvernului şi Patriarhia Română. infecţioase. D.C.P. [ D.C.P. SPECIALMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA10 LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Învăţătorul care a trăit Iniţiativa preotului Toderiţă Rusu din Treisprezece Bucureşti

Fiii satului reconstruiesc a zile de coşmar Torceştiul Domnul Constantin Ghidu, din Galaţi, care locuieşte în Cosmeşti Deal, strada Călugăreni, s-a dus să o salveze pe mama. A bloc U2, ap. 53, nu este luat-o în cârcă, s-au refugiat la un din Torceşti, dar este vecin pe prispă. Dar apa a venit foarte bun prieten locului şi acolo, aşa că s-au urcat cu to- cu preotul Toderiţă ţii în pod. De acolo i-a salvat un E un sentiment de nesiguranţă, Rusu, paroh la Spitalul medic stomatolog din Tecuci, să îi poată ridica elicopterul. Să ce vor face oamenii aceştia?”, se Militar Central din Viaþ Vicu Vulpoi, care şi el e din sat. vorbim despre preotul Nicolae întreabă cu tristeţe învăţătorul Bucureşti, născut în Medicul acesta a salvat oameni Sachir care a stat doar printre să- care a trăit coşmarul inundaţiilor satul devastat de ape. fără ca cineva să i-o ceară. Nu a teni şi i-a ajutat. Despre cei care la Cosmeşti Vale. Nu e deci din Torceşti, putut să stea cu mâinile în sân”, veneau din satele vecine să adu- dar, prin amiciţia cu povesteşte învăţătorul. că hrană caldă celor din Cosmeşti „M-am întors, preotul născut acolo, La rândul lui, Gheorghe Vale. Au fost unii care alergau a devenit un fel de Grigorică a pus umărul pentru doar după ajutoare. Oamenii dar ei au rămas acolo” legătură, una dintre a-i ajuta pe oamenii care pierdu- gospodari încercau însă să repa- multele care s-au în-

seră totul. re ce mai era de reparat. După Învăţătorul a revenit la Galaţi firipat spontan pentru

faţa la câteva zile de la dezastru mă ui- după 13 zile în care a stat în ajutorarea sinistraţilor din sătucul destabili- zat de furia Siretului. Dumnealui ne-a vizitat la redacţie Secretarul de tocmai în acest scop. stat de la Culte, „Să nu lăsaţi oamenii să uite Voia să facă publică ce a fost. Nu-i lăsaţi să creadă că iniţiativa preotului a fost doar aşa, ceva care a tre- „Am nimerit în Iad” Toderiţă, aceea de a Impresionat cut. Oamenii care au avut de su- lansa un apel către toţi ferit... suferă şi acum, pentru că Noaptea l-a sunat sora fiii comunei, oriunde de suferinţa dorm sub cerul liber, pentru că lui: „Mi-a zis că vine apa către "V.L."ar fi ei acum, de a au pierdut totul”. Sunt cuvintele Cosmeşti Vale. M-am urcat în participa cu tot ce pot oamenilor lui Gheorghe Grigorică, învăţă- maşină, într-o oră eram acolo. în sprijinirea consăte- M-am oprit la capra podului. Nu nilor rămaşi fără case „Sunt impresionat de tor la Şcoala nr. 2 din Galaţi. am mai putut înainta. Vedeam şi fără bunuri, pentru suferinţa oamenilor care E fiu al satului Cosmeşti Vale. forţa apei distrugând totul. reconstruirea cât mai au fost afectaţi de inun- S-a născut, a copilărit acolo, a grabnică a localităţii daţiile din ultimul timp, distruse în urma de- ne-a spus profesorul univ. zastruoaselor inunda- dr. Adrian Lemeni, secre- ţii. Un apel de suflet, o tar de stat în Ministerul iniţiativă profund creş- Culturii şi Cultelor. Cred tină, pe care torceştea- că în astfel de momente nul devenit preot bu- este important să depă- cureştean o face către şim orice formă de logică cei care au copilărit a egoismului, să împărtă- împreună pe uliţele şim împreună orice sufe- copilăriei, acum văi ale rinţă şi, mai ales, să dăm plângerii. Publicăm speranţă oamenilor”. numărul de telefon Aflat în teritoriu, se- al preotului din satul cretarul de stat Adrian Torceşti, Petru Ojog Lemeni ne-a mai preci- tam în jur: copacii erau plini de Cosmeşti Vale: „Eu m-am întors, – 0723676979 – care zat că are misiunea „să „Mai sunt şi oameni...” fructe, păsările cântau, natura îşi am un pat cald, ca atâtea alte mii va fi “dispecerul” local identifice bisericile afec- urma cursul. Printre toate aces- de români. Ne uităm la ştiri din al roadelor iniţiativei tate de inundaţiile din Gălăţeanul a privit disperat tea se văd urmele dezastrului: fotoliu, acum jurnalele sunt ocu- “Fiii satului recon- ultimele zile. În funcţie cum satul natal s-a transformat case dărâmate, vieţi distruse, lu- pate de alte ştiri. Senzaţia mea struiesc Torceştiul”. de acestea, vom sprijini în doar câteva clipe într-un Iad. cruri pierdute pentru totdeauna. e că oamenii au început să uite. Sunaţi-l! Chiar dacă nu eparhiile afectate, pen- Nu-i lăsaţi să uite. Aduceţi-le avut chiar şi o clasă de copii. El Evenimentele s-au derulat cu o A putut vedea însă, în haosul Dar oamenii au găsit puterea să v-aţi născut în Torceşti tru a reface sfintele loca- aminte că sunt sute, mii de oa- a ajuns la Cosmeşti, acolo unde viteză ameţitoare. Nu-mi venea creat, că mai sunt încă oameni cu se ridice. Sunt tone de nămol. şi chiar dacă nu aveţi şuri de cult”. meni care dorm sub cerul liber. îşi are familia, pe 13 iulie. Când să cred că e real. Mama mea era suflet de... oameni: „Haideţi să Oamenii au primit apă minerală, nici o legătură cu L-am întrebat pe dis- Oameni cărora apele le-au luat a început dezastrul. Şi nu a mai acolo. Are 85 de ani, e o bucăţi- nu vorbim despre cei leneşi care hrană. Dar problema e alta: unde sătucul din comuna tinsul oaspete ce sumă toată agoniseala, toată munca. plecat vreme de 13 zile. că de femeie. Cumnatul meu, stăteau şi aşteptau să vină cineva vor dormi? Acum dorm sub cerul Umbrăreşti… este alocată de la buge- să le facă treaba. Să vorbim des- liber. Sunt corturi pe stadion, dar Vă rog, nu lăsaţi să se aştearnă tul ministerului de resort pre oameni cum e Costel Cazacu, oamenii îşi păzesc bruma de lu- uitarea peste drama acestor oa- Ion Manea pentru restaurarea bise- un tânăr de vreo 28 de ani din cruri salvată, dorm în ograda lor. meni!”. ricilor şi mănăstirilor din Restaurantul „Neacşu” Cosmeşti, care a stat ore întregi Mai e un pic, vine frigul. Oamenii Eparhia Dunării de Jos. În în apă pentru a-i ajuta pe alţii să sunt gata să pună mâna la trea- Alina D. Comşa anul în curs, pentru bă- se salveze. Îi prindea în chingi ca bă, să construiască. Dar cu ce? Foto: Sorin Pană trânele aşezări monahale şi biserici de cult ortodox - din judeţele Galaţi şi Brăila - au fost alocate 20 de miliarde lei. O fi mult sau puţin? Maria Stanciu

Vă stă la dispoziţie pentru a sărbători cele mai deosebite momente din viaţa dumneavoastră. Încheiem contracte pentru anul 2006. Relaţii la sediul firmei, în Micro 19 sau la telefon 462516.

Arhiva Excelenta mâncare britanică Nominalizări Prim-ministrul francez Dominique de Villepin, care a luat masa cu la MTV Video Music Awards omologul său britanic Tony Blair, a declarat că preparatele care i s-au oferit au fost excelente. Declaraţiile vin după ce preşedintele francez Trupa punk-pop Green Day a fost nominalizată la opt categorii Jacques Chirac a făcut glume pe seama mâncărurilor englezeşti, spu- la MTV Video Music Awards, fiind urmată de Missy Elliot şi Gwen nând că “singurul lucru pe care l-au dat britanicii agriculturii europe- Stefani, cu şase, respectiv cinci nominalizări. Alţi artişti nominalizaţi ne a fost boala vacii nebune” şi că “nu se poate avea încredere într-un sunt Shakira, Jennifer Lopez şi Daddy Yankee. Premiile vor fi decer- popor care găteşte atât de prost”. nate la Miami, pe 28 august, în cadrul unei ceremonii prezentate de [ P. Diddy. D.C.P. VARIAMiercuri, 27 Iulie 2005 D.C.P.

VIAŢA11 LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Informaticianul

de aur ] Filip Buruiană s-a întors cu medalia de aur a de la o competiţie internaţională din Rusia

ilip Buruiană (clasa a premiul I la olimpiadele naţio- piada naţională la clasele a IX-a şi-a dorit şi s-a întors acasă cu IX-a la Colegiul Naţional nale. A venit şi acum, chiar dacă şi a X-a să reprezinte România la medalia de aur.. „V. Alecsandri”) – cel e vacanţă, să ne dea o veste ne- această competiţie, mai ales că „De altfel, toţi cei 11 elevi ro- maiF bun elev informatician din maipomenită: a câştigat medalia noi nu am avut posibilitatea să mâni care au participat la această Galaţi - vine să ne împărtăşească de aur la Concursul Internaţional ne calificăm în lotul pentru faza competiţie (la cele patru secţiuni din bucuria sa, de fiecare dată Pluridisciplinar TUYMAADA, care internaţională, pentru că suntem informatică, matematică, fizică şi când obţine câte un premiu la s-a desfăşurat în oraşul Iakuţk, mai mici”, ne povesteşte Filip. chimie) s-au întors acasă cu me- concursurile la această discipli- din Siberia de Sud, Rusia. Concursul a fost oricum destul dalii. Lotul român s-a calificat pe „Comisia naţională de infor- de greu, fiind prima sa partici- locul al II-lea, după cei din Rusia,

Viaþ nă. Noi am mai scris în repetate rânduri despre el, pentru că, încă matică a decis ca cei doi elevi pare la o competiţie internaţio- care erau foarte mulţi”, susţine din clasa a VII-a este abonat la care au luat premiul I la olim- nală. Timp de două zile, în cele olimpicul la informatică.

societate cinci ore cât au durat probele Bucuros de reuşita sa, a gustat s-a străduit să dea tot ce e mai apoi pe îndelete excursia pe care bun: „A fost mult mai greu decât au făcut-o în împrejurimile ora- la olimpiadele naţionale la care şului Iakuţk şi vizita la Moscova,

în am participat până acum. Timp unde a fost foarte impresionat de o lună şi jumătate m-am pre- de arhitectura deosebită a bise- gătit la toată materia din clasele ricilor. IX-XII. Au fost zile când am stat în Şi acum că te-ai întors acasă faţa calculatorului de dimineaţă şi e vacanţă ce vei face?, îl întreb. până noaptea târziu. Am avut „M-am apucat deja de învăţat mai puţine emoţii decât la naţio- pentru olimpiada de informati- nală, pentru că mi-am impus să că de anul viitor. Vreau să fiu se- nu am emoţii. Eram conştient că lectat în lotul internaţional”, îmi că mi-aş sacrifica vacanţa.” modest ca şi cum performanţa aici miza este mult mai mare, iar mărturiseşte el spre surprinde- Mă uit la el. Trebuie să aibă sa ar fi ceva firesc. Nu putem de- dacă aş fi avut emoţii, nu aş fi pu- rea mea. Constat că pentru Filip, nişte părinţi foarte fericiţi. Un co- cât să-i dorim să vină cât mai des tut da randament”, ne mai spune vacanţa nu înseamnă distracţie, pil care de la o vârstă destul de la redacţie şi să ne tot dea astfel proaspătul medaliat. Cu toate că ci timp liber pentru a studia mai mică şi-a găsit vocaţia şi nu se de veşti. a concurat cot la cot cu elevi din mult, pentru a face performanţă. abate sub nici o formă de la dru- clasele mai mari, din Rusia, China, Nu i se pare că face un sacrificiu: mul ales. Un copil de un desăvâr- Roxana Penciu Coreea de Sud şi Kazahstan, a re- „Atâta timp cât învăţ la ce-mi şit bun-simţ, care şi atunci când Foto: Viorel Dudău uşit să fie cel mai bun aşa cum place atât de mult, nu"V.L." mi se pare stă cu o medalie de aur la gât e

Arhiva O jumătate de ţară, pentru Galaţi Calendar universitar de septembrie Candidaţi din 27 de judeţe au optat pentru Universitatea “Dunărea “Va fi o a doua admitere în luna septembrie”, anunţă rectorul de Jos” în această vară. Cei mai mulţi sunt gălăţeni, 2729, urmaţi de Universităţii “Dunărea de Jos”, prof.univ.dr.ing. Alexandru Epureanu. brăileni, 735, tulceni, 169, buzoieni, 100. În afara acestora au mai ve- Pentru aceasta, candidaţii trebuie să se înscrie în perioada 12-15 sep- nit candidaţi din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, tembrie, pe data de 17 şi 18 septembrie are loc concursul, în cazul Bucureşti, Braşov, Harghita, Hunedoara, Olt, Teleorman. celor care susţin probe de admitere, iar pe 24 septembrie se afişează N.C. rezultatele. [ N.C. CULTURĂMiercuri, 27 Iulie 2005

VIAŢA1 2LIBERĂ www.vlg.sisnet.ro Exclusivitate Să ne tot titularizăm! Pentru cei care au susţi- nut examenul de titulariza- re în acest an pentru prima oară, ca şi pentru alţii care Bacalaureatul internaţional l-au dat şi în anii anteriori, situaţia posturilor oferite spre titularizare nu a fost deloc încântătoare. Pentru un număr mic de catedre titularizabile (anul acesta ceva mai multe ca în 2004) înseamnă şi voluntariat candidează un număr foar- te mare de persoane. Asta, Interviu cu ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mircea Miclea (II) pe de o parte. Pe de altă parte, în etapa repartizării, locurile din mediul rural, Ministrul Educaţiei ne-a vor- sistemul de învăţământ româ- exact cel pe care l-am menţio- sunt, de cele mai multe ori bit şi despre bacalaureat, admi- nesc, tocmai pentru a stimula ac- nat: câţi dintre aplicanţi au intrat.

spirit refuzate, mai mult sau mai terea la facultate, despre calitate tivităţile de voluntariat şi pentru Asta înseamnă că universităţile puţin elegant, de către can- în educaţie, de altfel, o sintagmă a forma, în timpul şcolii, o etică care îi vor admite pe toţi cei care didaţi. care a revenit des în discuţie. pro-comunitară. Absolventului îşi depun dosarele nu vor avea De la inspectoarea R: Domnule ministru, elevii să-i pese de ce se întâmplă în co- nici o şansă să intre în clasamen- şcolară Tatiana Saulea de clasa a X-a se tem că vor da munitatea lui şi să nu considere tul celor cinci sute de universităţi (Inspectoratul Şcolar Galaţi treaptă… că el termină liceul doar dacă ia din lume, pentru că nu satisfac - ISJ) am aflat zonele “reci”,

Viaþa M.M.: Nu. Nu se pune proble- note mari. Aceasta este o ches- acest criteriu. care sunt, în ultimii ani, evi- ma de a da treaptă. Dacă vom tiune pe care o vom introduce la R: Dar renunţă la nişte bani, tate de cadrele didactice. face unele modificări vom anun- nivelul bacalaureatului. Dacă va e un preţ mare… “În comuna Corni, la Şcoala ţa cel puţin cu un an înainte. În fi introdusă la bacalaureatul de M.M.: E adevărat. Numai că pe Primară din Urleşti, din 2002 anul şcolar viitor, deci 2005-2006, anul viitor sau nu vom anunţa cel termen scurt poţi să pierzi nişte avem posturi titularizabile nu se pune problema. Dacă în mai târziu la 1 septembrie. bani, dar pe termen lung, pres- pentru învăţători, dar, deşi pentru 2007 va fi cumva o astfel de po- R: Dar admiterea? tigiul pe care îl câştigi îţi aduce iniţial sunt ocupate, nu ră- sibilitate, ea trebuie pusă în co- M.M.: Admiterea este un atri- mult mai mulţi bani. Dacă ne mâne nimeni. Profesorii relaţie cu renunţarea la testele but al autonomiei universitare. uităm la universităţile din ori- care au ajuns aici s-au trans- naţionale. Nu merită să dai teste Universităţile stabilesc ce iau în ce parte a lumii, vom vedea că ferat sau au renunţat, în cel şi la trecerea de la a VIII-a la a IX-a considerare în condiţiile în care prestigiul aduce bani. În final e mult un an. Acum nu avem şi de la a X-a la a XI-a. Probabil că vor face admitere. Probabil că o decizie foarte pragmatică: vrei nici un titular la această in- generaţia care nu va mai da teste universităţile foarte bune vor să câştigi pe termen scurt şi să stituţie pe posturile de în- naţionale va fi generaţia care va impune, în următorii ani, în afara pierzi pe termen lung sau vrei să văţător şi de educatoare.” da teste de clasa a X-a, de la învă- mediei de bacalaureat, o anumi- faci o investiţie pe termen lung şi La Şcoala Gimnazială Toflea ţământul obligatoriu, la clasele a tă selecţie pe baza unor exame- să câştigi după aceea. E o opţiu- au rămas neocupate, după XI-a şi a XII-a. ne proprii. ne la nivelul universităţilor. făcută de profesionişti. Acum, Amalgam formatică sau în biotehnologie, îi primele două etape de re- R: Admiterea la faculta- R: De ce? R: Să revenim puţin la ab- ideea este de a da aceste ore în arăţi nişte poze. Despre aceeaşi partizare de anul trecut, te se face din ce în ce mai M.M: Pentru că unul dintre in- solvenţii de liceu. Ei cam normele absolvenţilor de psiho- “Soţul meu nu m-a ocupaţie poţi să vorbeşti la alt opt catedre (engleză, edu- mult pe bază de dosar. Veţi dicatorii de calitate este raportul merg după modă la facultate. logie şi pedagogie. văzut niciodată goală. nivel dacă elevul este în clasa a catoare, educaţie fizică, re- propune şi alte criterii? dintre numărul de aplicanţi şi Consilierea în alegerea carie- R: Nu prea sunt specia- Şi nici nu şi-a dorit vreo- VIII-a şi la alt nivel dacă este într-a ligie, matematică, franceză M.M.: Vom încerca în următo- numărul de admişi, adică dintre rei cam suferă în şcoli… lişti… dată acest lucru” (Edna XII-a. Între timp el înţelege însă şi două la limba română). rii ani să introducem la nivelul numărul celor care candidează şi M.M.: Am luat deja o decizie M.M.: Sunt din ce în ce mai Everage). Şi nu l-aţi dus la ce înseamnă ocupaţia respectivă În acest an, sunt titulariza- bacalaureatului şi chestiuni le- numărul celor care au fost admişi. în acest sens. Consilierea şi ori- "V.L."mulţi. Pe de altă parte, sunt şi în un psihiatru? şi decide în cunoştinţă de cauză. bile aici tot opt posturi. “La gate de activităţi de voluntariat. În Shanghai Ranking, clasamen- entarea în carieră devine o oră sistem oameni care au terminat Decizia noastră este deci de a in- Şcoala Gimnazială Căuieşti Aşa-numitul “bacalaureat inter- tul Shanghai al universităţilor în pe săptămână încă din clasa I. alte specializări, dar au făcut un ] troduce în curriculum-ul obliga- (în Drăguşeni) doar pro- naţional” presupune faptul că care s-au listat primele cinci sute În această perioadă, pe diverse masterat de consiliere în carieră. “Au apărut în comerţ toriu această oră de consiliere şi fesorul de limba română poţi intra în bacalaureat doar de universităţi din lume şi în care cicluri, elevii vor fi informaţi ce Ei trebuie folosiţi. Sunt mii de oa- chiloţi de damă cu sem- orientare în carieră. este titular. De exemplu, la dacă arăţi că ai făcut un număr nu se află nici o universitate ro- înseamnă o anumită ocupaţie. meni care au terminat un aseme- ne de circulaţie pe ele” R: Dar nu era? limba franceză şi la mate- de ore de voluntariat în folosul mânească, unul dintre indicatorii Sigur, asta va fi în funcţie de ni- nea masterat. Acum îi folosim. (Constantin Ţoiu). Puţină M.M: La clasa a XI-a şi a XII-a matică nu s-a mai titulari- comunităţii. Am intenţia fermă care îţi permit să intri în cele velul de vârstă. La clasa I, ca să-i A consemnat ordine nu strică nicăieri. nu era şi, în al doilea rând, nu era zat nimeni din anul 2002. de a introduce acest lucru şi în cinci sute de universităţi este spui ce înseamnă specialist în in- Nicoleta Crânganu Tot la aceste două materii, ] şi tot din 2002, nu s-au mai “În artă, unii întârzie ocupat locurile titularizabi- foarte mult” (A. Gide). BANCNOTE DE CITITOR le nici la Şcoala Gimnazială Nechemaţii însă sunt din Brăhăşeşti. De altfel, cel foarte punctuali. mai greu se ocupă posturi- le din mediul rural la limba ] Lectura: un delict miraculos română şi străină (engleză “Iubirea a creat lu- sau franceză)”, aflăm de la mea şi tot ea o va salva” de învăţătură/dezvăţătură fără direct, poate pentru că nu dispu- americane şi neuroatlantice, bâ- doamna Saulea. (Marcel Lobet). acordul părinţilor, cu generozi- nea de limbajul teoretic adecvat, zâieli şi coşmaruri eldorade. Din cele 185 de locuri Da, dar când? tatea Editurii „Şcoala gălăţeană”, preferă să aproximeze, primitiv, Scriitorii acestei cărţi, Traian titularizabile scoase la con- uite-aşa, poate înţeleg şi eu de prin transcrierea unei imagini Drăgănescu şi Ion Manea, ne curs anul trecut, doar 57 au ] ce „în ţara asta n-ar fi rău să fie care măcar să sugereze un răs- oferă un semnal de alarmă, o fost ocupate după primele “Ce păcat că tinereţea bine” şi de ce rămâne cu gura puns pe care nu poate să-l dea”. abordare serioasă „a unui feno- două etape (patru dintre este dată pe mâna copii- căscată cel care azvârle cu barda Interesantă, dar şi întristătoare men care se află printre priori- aceştia veneau din alte ju- lor” (Tudor Teodorescu în Lună. mi se pare atitudinea/convinge- tăţile cercetărilor sociologice la deţe, iar, dintre ei, trei s-au Branişte). Dar nici cu bă- Această carte se bazează pe rea elevilor în legătură cu factorii nivel mondial”. transferat sau au renunţat trânii nu cred că ar fi o un chestionar aplicat unui nu- care contribuie insuficient la for- În această ţară „n-ar fi rău să fie deja la posturi). Celelalte au soluţie. măr de 466 de elevi, bărbaţi şi fe- marea lor: lecturile - 56,8 la sută; bine”. Nu ştiu cine pupăza din tei fost transformate, pentru mei, din Grupul Şcolar Industrial filmele şi piesele de teatru - 53,6 a zis aceste vorbe puţine şi clare, un an, în catedre netitula- ] Un mucalit a ridicat limba po- Eminescu în inspecţie şi pe unde Metalurgic, chestionar structu- la sută; cadrele didactice - 44,4 dar ştiu că a făcut praf o grădină rizabile şi în 2005 au fost “Dorul este foametea pulară la rang de limbă literară. au trecut Traian Drăgănescu şi rat pe ceea ce înseamnă lege şi la sută; familia - 32,0 la sută; co- de canabis (delict juvenil, nu?), a scoase din nou la concurs. urcată în creier” (Nichita Nu mai ştiu cum îl cheamă sau Ion Manea: doi într-o „lecţie des- fărădelege, răspunsurile consti- lectivul de muncă sau învăţătură tras cu puşca în ciorile bisericii Anul acesta sunt oferite spre Stănescu). Dar toate lif- cum îl striga maică-sa la plăcinte, chisă de sociologie”, uite-aşa, să tuindu-se într-o sarabandă seri- - 28,7 la sută; presa, radioul, tele- (delict major, da?) şi a scris nişte titularizare 273 de posturi, turile par blocate. dar îmi amintesc o parabolă pe nu moară capra vecinului şi să oasă/halucinogenă/ amuzantă/ viziunea (şi justiţia) - 27,9 la sută. amintiri dintr-o copilărie pe care din care 191 în mediul rural care o rostea cu aleasă amărăciu- nu mai intrăm cu buldozerul în alarmantă/şocantă/definitorie Întristătoare, dar şi simptoma- trebuie măcar s-o citim, dacă n-o şi 79 în Galaţi, Tg. Bujor şi ] ne: „Unii spun că-n ţara asta n-ar eternitate! pentru lumea celor tineri, şi nu tică această ierarhizare/viziune mai putem trăi. Sigur, o carte citi- Tecuci. La disciplina istorie, “Aici odihneşte Paul fi rău să fie bine”. Traian Drăgănescu, cel mai numai. inversă într-o societate „de con- tă înseamnă minus o infracţiune 90 de persoane candidează Valery ucis de ceilalţi”. Dacă mucalitul de mai sus singur director singur şi profesor Cum (nu) era de aşteptat, sum”, ca să nu spun „consumată” de-a lungul omenirii. Omenire: pentru un post de titular în Aici nu se admit excep- a făcut praf canabisul mătu- de filosofie, ajutat la centru de răspunsurile sunt „în discor- de banalităţi, cruzime, imagine, această necunoscută dintre cân- oraşul Tg. Bujor şi pentru ţiile. şii Mărioara, nu ştiu de ce nu a Ion Manea, cel mai singur scrii- danţă cu conţinutul întrebării”. publicitate, superficialitate, ido- tecul de leagăn şi prohod. două în mediul rural. fost declarat delincvent şi dus la tor singur şi sociolog mă aruncă Chestionatul, „neavând capaci- latrie, snobism, fals, mercanti- Cauzele pentru care pro- ] şcoala de corecţie, unde venea în „Delincvenţa juvenilă”, o carte tatea de a formula un răspuns lism, prostie şi ignoranţă, iluzii Ion Zimbru fesorii evită să ocupe pos- “Când vine prietenul turile din mediul rural? Sunt fetei tale şi o ia de acasă, recunoscute şi de o parte, ai sentimentul că înmâ- NOUL DOOM ULTRA şi de alta. “Nu au condiţii, nezi un Stradivarius unei preferă să ia şomaj decât

gorile” (Jim Bishop). Hă! să dea jumătate de salariu LUS hă! Aşa e! Prim-ministrul P Fericire în lacrimi pe gazdă. Apoi, salariile sunt neatractive pentru ei”, Dicţionarul Ortografic, DOOM 2 simplifică lucru- EC ] spune inspectoarea Saulea. Ortoepic şi Morfologic, ediţia rile, păstrând primul element N “Soţia mea are un uşor (despre ne/mernicia lui Unu) 1982, accepta variante libere neschimbat: prim-ministrul, Gândindu-se şi la acestea, defect de vorbire: din pentru articularea substantive- prim-miniştrii, prim-procurorul, candidaţii îşi fac planuri când în când se întreru- lor prim-ministru şi prim-pro- prim-procurorii, prim-secretarul, înainte de examen: “Nu mă pe ca să respire” (George Ion Zimbru curor: prim-ministru/primul-mi- prim-secretarii.Modificarea de duc la o şcoală mai departe Burus). Şi a mea păţeşte [email protected] nistru, prim-miniştrii/primii-mi- normă intră în zona consecven- de 20 de km de Galaţi” sau la fel. niştri etc. Pentru prim-secretar, ţei cu care noul DOOM operea- “Dau examen pentru cazul formele articulate recomandate ză, în sensul coerenţei şi unităţii în care nu apare altceva”. ] u mai am cu cine mări distanţa dintre Pune mâna pe carte, jură pe carte, zvârle oglin- erau primul-secretar, primii-se- regulilor propuse. Pe de altă parte, elevii, ne- “În Anglia nimeni nu stână şi lup, dintre ochi şi oglindă, din- zile tocmai la începutul uitării, du-te-n Rutabaga cretari. Melu State voiţi să se adapteze altor şi merge la teatru dacă Ntre moarte şi frica de moarte. Nu mai lui Sandburg, în simplitatea lui Kipling, du-te unde altor profesori, sunt princi- nu are bronşită”. (James am cu cine să scad frumuseţea lui deasupra din nu este deasupra şi sub, unde regele Unu este egal palii care au de suferit de Agate) Compensatele sub, ne/mernicia lui Unu din ce sângerează de- cu urc minus cobor sau cobor minus urc! pe urma acestui du-te-vino. astea îi mănâncă, maică, Expoziţii parte! Vezi, nemernicule, cum femeia care mătură gu- Cert este că, ani la rândul, şi pe ei. Nu mai am cu cine întrerupe sfârşitul mirării, noaiele tale este mai fericită ca tine, o fericită în ISJ este nevoit să scoată la cu cine să strâmb o cărare prin lanul de grâu. Mai lacrimi, poţi spune, vezi cum cerşetoarea din colţ concurs aceleaşi posturi ti- ] am doar o clipă cerşetoare în zdrenţe pe marginea primeşte mai mult decât tine, cum este şi ea în tularizabile, neocupate în “Ca să faci un scoţian permanente la anul anterior, cu toate că cei uitării, însă Dumnezeu nu-i dă nici o şansă, o ros- lacrimi, iar tu, nemernicule, nici nu poţi răsări, nici să priceapă o glumă e togoleşte dincolo de zero minus cât poate cirlilai nu poţi sângera cum soare-apune?! care candidează se plâng nevoie de o intervenţie de faptul că li se oferă pu- un pârâu! N-ai învăţat nimic, dar vrei să măreşti distanţa chirurgicală” (S. Smith). Muzeul de Istorie ţine locuri. Ce fac autorită- Dar ei toţi sunt poliţişti? La Muzeul de Istorie (situat pe când ziua de luni, când este în- Ehehei, domnule sictirit de moarte, ehehei, nu dintre stână şi lup, dintre moarte şi frica de moar- ţile din zonele “neatractive” str. Mr. Iancu FoteaArhiva nr. 2) puteţi chis. Preţul biletului de intrare ştii să stai de vorbă cu doamna Limbă Română, te, vrei să-ţi ajute Dumnezeu clipa măturătoare şi pentru a ţine cadrele, cum V. Ghica vizita în această perioadă expo- este de 0,6 lei (6.000 lei vechi) este uriaşă, este tămăduitoare cum floarea de tei cerşetoare, dar regele Unu e departe, dincolo de le ajută să rămână pe loc, ziţia permanentă de Arheologie, pentru adulţi şi 0,4 lei (4.000 lei când cade şi smulge tăcerii lunare o mână de cer iad şi de rai, pune mâna pe carte, spală-te în spa- asta este o altă discuţie... Istorie medie şi Istorie modernă. vechi) pentru copii, elevi, stu- din fântână! tele cuvintelor, cât mai poate pârâul acela, cirlilai! Muzeul este deschis zilnic, între denţi, militari, şomeri. Cristina Carp orele 10,00 – 17,00, excepţie fă- C. Carp PECIALĂ S 900 MP, TREI INTRĂRI, ÎNCHIRIAT E SCARĂ CENTRALĂ, D FERTĂ O ÎNCĂLZIRE PROPRIE TELEFON 460620, ÎNTRE ORELE 9,00-16,00 [ SPAŢIU EXCEPŢIONAL, CENTRAL, 900 MP MOBILIAREMiercuri, 27 Iulie 2005 I TELEFON 460620, ÎNTRE ORELE 9,00-16,00

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VIAŢA1 3LIBERĂ

"V.L."

Garsonieră Ţiglina 2, I-uri, 3/7, apo- 2 camere ultraîmbunătăţite şi garaj Vânzãri metre, rep. căldură, 600 mil/60 mii. Vânzãri dublu, central, zona Pedagogic, exclus 406010, 0788146932. (07/05MR19) agenţii. 0742033776. (007182) Garsoniere Gars. Ţiglina 1, I-uri, 9/7, mo- 2 camere Vând 2 camere Centru, P, ultramo- bilată, 450 mil/45 mii. Telefoane dern, modificat, 35.000 E. 334013. Vând garsonieră Gară, gr. sanitar 406010, 0788146931. (07/05MR19) 2 camere Micro 17, et. 1, 900 mil. (007219) interior. Tel. 499397, 0747046522. Gars. Viaduct 1/4, gr, f, ap. uşă 475479. (07/05/CS/08) Vând apartament 2 camere sdec. (006737) met. 320 mil./32 mii. Telefoane 406010, 0788146931. (07/05MR19) 2 camere Port, centrală termică, li- Ţiglina 1, gresie, parchet, termopa- Vând garsonieră zonă centrală, ber, 800 mil. 438381. (07/05/CS/08) ne, mobilat şi utilat modern, 850 îmbunătăţită. Telefon 0727434813. mil. negociabil. Telefon 0723013164. (006894) Vând urgent apartament 2 camere. (001261) Tel. 438994, 0788502823. (05/05/BC/ Vând garsonieră str. Brăilei, bl. I1, et. Vânzãri 320) Pf vând apartament 2 camere et. 8, mobilată, multiple îmbunătăţiri. Tel. 1, stradal, disponibil imediat, str. 1 0722435169, 0721368365. (007092) Vând apartament 2 camere, et. 1, ul- Decembrie 1918, multiple îmbunătă- tradotat, fără probleme, preţ 1,3 mld Vând garsonieră Ţiglina 1, et. 8, preţ 1 cameră ţiri. Telefon 0744792802. (007231) neg. Telefon 0746190452. (005148) 500 mil., urgent. Telefon 0747934052. Vând apartament 1 cameră îmbu- Vând apartament 2 camere dec. 2 camere Mazepa 1, 4/4, izolaţie (001205) nătăţit, urgent, Micro 20, bl. A1, sc. 2, îmbunătăţit, et. 1, 1 Decembrie 1918 nouă, AC, parchet, balcon închis, Vând urgent garsonieră cu termo- ap. 91. Tel. 0740771847, 0745408966. nr. 4, bl. S7A, ap. 10. Tel. 0742070957, 950 mil. negociabil, urgent. Tel. pan, îmbunătăţită, preţ negociabil. (006147) 0722667475. (001277) 0721246253, 435245. (000671) Telefon 0745432482. (001206) Vând apartament o cameră Micro Vând apartament 2 camere Centru, Vând apartament 2 camere sdec. Vând garsonieră Viaduct bl. 1, et. 17, bloc mixt, 7/9, îmbunătăţit, nego- îmbunătăţit şi mobilat. Merită văzut. Micro 19, et. 4, izolaţie nouă, 640 mil. 3, cu îmbunătăţiri, 38.000 nego- ciabil. Telefon 0740062689. (007137) Telefon 490671. (001269) negociabil. 0743661106. (006757) ciabil (380 mil). Telefon 0746263304. Vând apartament 1 cameră, cen- 2 camere I.C. Frimu, et. 3. Fără agen- Vând apartament 2 camere sdec., (007157) trală, Micro 38. Telefon 0744352483. ţii. 0743524991. (007252) Mazepa 1. Telefon 438830. (000976) Vând urgent garsonieră în Micro (007062) 2 camere Sid. Vest 2 balc, parter, I.C. Frimu 2 camere dec. 2 balcoa- 40, A-uri, WC, parter, 280 negociabil. Vând cameră în Port, et. 1. Telefon 55 mp. Fără agenţii. 0746591067. ne, bucătărie mare, curat, et. 3, preţ Tel. 433083, 0720699771, 0741104100. 0745886253. (007251) (007252) (8492008) 95.000 lei noi (950 mil. ). Tel. 419789, Vând apartament 1 cameră Micro 19, 0745030306. (006938) Vând 2 camere dec. Micro 18, 3 Vând garsonieră în Micro 19, G5 , 4/4, îmbunătăţit. Tel. 440043, 0720133989. camere dec. mobilate Micro 17. Tel. Vând apartament 2 camere. Telefon 180 mil. 0745286435. (007225) (001333) 322334, 0723131877. (001289) 469852. (007010) Vând garsonieră mobilată, multiple Vând apartament 1 cameră, car- 2 camere Ţiglina 2, ultraîm- Vând apartament 2 camere Mazepa îmbunătăţiri, Micro 40, preţ negocia- tier I.C. Frimu, bl. U8, et. 1, eliberabil bunătăţit. Telefon 0746375964. 1. Tel. 438830, 0745645558. (001118) bil. 0745894267. (001285) imediat, 650 mil. Telefon 0744770894. (007287) Vând/schimb garsonieră cu aparta- (007315) Vând 2 camere Ţiglina 1 et. 2, ultra- Vând 2 dec. Micro 18, et. 10, îm- dotat. Telefon 0788313930. (8654319) ment 2 camere + diferenţă. Telefon Vând apartament 1 cameră Micro bunătăţiri, 730 mil. Telefon 498372. 0745902227. (001314) 19, bl. T6, et. 3, ap. 18, curat, 60.000 lei. Vând apartament 2 camere Ţiglina (007305) 1, et. 2 cu îmbunătăţiri. Telefon Garsonieră Ţiglina 1, A4, et. 3, urgent. Tel. 0720067781, 440447. (001368) Vând apartament 2 camere dec. Tel. 318321, 0740846315. (001279) 0720421072. (8654319)  2 dec. Micro 20. 471611, 0741750248. Vând apartament 1 cameră, bloc îmbunătăţit, et. IV, izolaţie garan- Urgent, 2 camere dec. Ţiglina 2, 8/9, 2 Siderurgiştilor Vest, et. 1, 1000 ne-  (07/05/MR/10) Garsonieră pentru birou, Ţiglina 1, Vând urgent apartament 2 came- tată, Micro 17, 930 mil. negociabil. panoramă superbă, fără îmbunătăţiri, gociabil. 431347. (001382) mixt (Două Babe), et. 2. Tel. 473766, re conf. 1. Tel. 493423, 0740631284. A-uri, parter. 0720055385. (007263) 0744197939. (07/05BC356) 800 mil. 0721671020. (006469) 2 camere dec. str. Brăilei, 750 nego- 2 camere et. 3, Micro 39. 471611, 0745612616. (001388) (001044) Vând urgent garsonieră, Ţiglina 1, Vând apartament 2 camere dec. ciabil. 463230. (001382) 0741750248. (07/05/MR/10)  Vând urgent 2 semidec. Ţiglina I, et. 9, liberă, preţ avantajos. Telefon Vând apartament 1 cameră în Micro Vând apartament 2 camere dec. la vilă, zona Parfumul Teilor. Tel. 2 dec. Micro 17, et. 2. 471611, parter, subsol, simplu. Preţ 700 mil. Tel. 2 dec. Port, et. 2, 880 negociabil. 321180, după ora 15.00. (001357) 19, S=30 mp, gresie, faianţă, termo- Micro 17, R3, preţ 880 mil. lei. Telefon 0740151775. (006284) 431347. (001382) 0741664120. (07/05/MR/10) pan, parchet, preţ 500 mil. Telefon 0720036213. (007088) 413511, 0740273879. (07/05/PC/05) Vând urgent garsonieră Ţiglina 1, 2 sdec. Micro 40, bl. F1, et. 2, sim- Urgent 2 camere dec. Doja, 60 mp, 2 camere ultracentral, parter, stra- 0742884075. (8492028) 2 camere Centru, liber, et. 3, 85 mii lei bl. I5, et. 9/10, negociabil, pers. fizică. Vând apartament cu îmbunătăţiri plu, curat. Exclus agenţii. Telefon liber, curat, îmbunătăţiri, 850 mil. dal, 790 mil. 0740905894. (8492097) noi. Tel. 329399, 0742159070. (001168) 2 camere, et. 1, Ţiglina 1. Telefon 0745091141. (001202) Telefon 440359. (007347) Vând apartament 1 cameră, cen- 440515. (001387) Vând urgent apartament 2 camere Pf vând fără probleme apartament 0747764693. (006863) Proprietar vând 2 garsoniere, Ţiglina tral, aer condiţionat, centrală termică, 2 camere Mazepa 2, et. 2 pe SE la LC- Vând 2 camere sdec., conf. 1, 56 mp, Vând 2 camere, spaţioase, curate, dec., et. 3, I.C. Frimu, 980 mil. negocia- 1, A-uri. Tel. 311880, 0740149736. gresie, faianţă, parchet, termopan, uri, varianta mare. 462907, 454125, Vând apartament 2 camere dec., 2 balcoane, uşă metal, geam la baie, avantajos. 464064. (001399) bil. Rog seriozitate. Tel. 0726775433, (001384) bloc cu subsol, stradal, Tribunal, 800 uşă metalică, apometre, S=30 mp, 0723634125. (001178) et. 3, Micro 17, bl. B14, 53 sau schimb Vând apartament 2 camere sdec. 0726753693. (001426) preţ 600 mil. Telefon 0742884075. Vând 2 camere I.C. Frimu parter, 950 mil. Merită investiţia. 0726611320. Vând garsonieră Gara CFR, uşă meta- cu Iaşi. Telefon 0745956608. (007298) conf. 1 cu următoarele îmbunătăţiri: 2 dec. Mazepa 2, et. 3, 1 mld. 438874. lică, camera 119, preţ 240 mil. Telefon (8492028) mil. negociabil, merită văzut. Telefon (007350) Agenţia imobiliară Elite vinde repartitoare căldură, apometre execu- (06/05BC321) 0724286761. (007376) 0740163171. (007155) Vând apartament 2 camere Micro Vând apartament 1 cameră Micro apartamente orice zonă. Tel. 471611, tat, refacerea copertinei, faianţă baie, Vând urgent garsonieră G5, Micro Particular 2 sdec. confort 1, et. 1, 950 19, bl. O12, et. 4, varianta mare. Tel. balcon, pretabil locuit, birou notarial, 2 dec. I.C. Frimu, parter, extindere 19, parter, simplu, stradal, 15.000 E. mil. Telefon 443932. (001197) 0788219862. (07/05/MR/10) 19, et. 3, 200 mil. negociabil. Telefon 323116, după ora 16.00, 0722577714. cabinet medical. 441263. (001396) autorizată, 1,2 mld. 438874. (06/05B- Telefon 465532. (07.05PC02) Vând apartament 2 camere Micro (007341) 865202. (007377) Vând apartament 2 camere dec. Vând apartament 2 camere, central, C321) 19, lângă piaţă, multiple dependinţe, în Siderurgiştilor Vest. Telefon 2 camere dec. Mazepa, parter, bal- Vând garsonieră Ţiglina 1, preţ 520 770 mil. Telefon 471388. (001208) S=60 mp, aer condiţionat, centrală 2 dec. Micro 21, et. superior, 700 mil. mil lei negociabil. Telefon 0723348206. 0741171125. (000892) con, termopan, centrală termică. termică, gresie, faianţă, parchet, ter- Vând urgent 2 camere Micro 19, negociabil. 438874. (06/05BC321) (007399) Telefon 0742090401. (001370) mopan, uşă metalică, apometre, preţ Vând în Mazepa apartamentArhiva 1 et. 3, 500 negociabil. Tel. 433083, Pf vând apartament 2 camere Micro Vând apartament 2 camere în car- Vând apartament 2 camere et. 1 mld. Telefon 0742884075. (8492028) Ţiglina 1, A1, et. 2, îmbunătăţiri, 580 cameră lux, amenajat, mobi- 0720699771, 0741104100. (8492009) 16, et. 2, simplu, 860 mil. Telefon tier Mazepa II, preţ 33.500 E. Telefon mil. 467772. (007409) lat, utilat complet, panoramă 2, L-uri, Micro 40. Telefon 426734. Vând apartament 2 camere conf. 1. 2 cam. dec. parter, modificat, ul- 0723182765. (006760) 0741270185. (007404) Dunăre. Telefon 0745664448. (007326) Telefon 0744109956. (007373) Vând garsonieră Ţiglina 1, termo- tradotat, uşi, geamuri termopan, uşă Vând apartament 2 camere zonă 2 camere dec. et. 1, Micro 20, 92.000 (8654276) Vând apartament Piaţa Centrală, pan, curată, preţ 55.500 lei noi (555 metal etc., Micro 17, 1,150 mld. 493375. centrală, cu multiple îmbunătăţiri, Vând apartament 2 camere dec. parter, curat, termopan, balcon, zonă Ron. Tel. 0740054992, 496081, 440490. mil). Telefon 0788461184. (07.05PC02) (007197) în Tg. Bujor. Telefon 0744586884. Micro 13B. 0740648908, 423395. liniştită. Telefon 410922. (001358) (001430) (006767) (001410) SPAŢIU LIBER, În viteză spre preţuri mici! ELEGANT, 900 MP, ÎNCHIRIERE Agenda „AUTO” ÎN CENTRUL COMERCIAL Utilă firmelor care produc şi comercializează piese de schimb AL GALAŢIULUI şi accesorii auto, service-urilor şi spălătoriilor auto, şcolilor de şoferi, etc. TELEFON 460620,  Tarife începând de la 56 EUR/lună; ÎNTRE ORELE 9,00-16,00  Opt apariţii/lună garantate; [  Zile de apariţie: marţi şi miercuri; MOBILIAREMiercuri, 27 Iulie 2005 I  Ofertă valabilă în lunile iulie şi august.

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VIAŢA1 4LIBERĂ

Vând vilă nouă mobilată, zona vile Vând 3 camere spaţioase, curate, Agenţia Imobiliară Elite vinde Cumpăr apartament 3 camere. Tel. Vânători, preţ 120.000 E. Telefon avantajos. 464064. (001399) apartamente orice zonă. Tel. 471611, 313442, 0724116672. (07/05/MR/10) 0788242306. (001239) 0788219862. (07/05MR10) Vând apartament 3 camere zona Cumpăr 3 decomandate I.C.Frimu/ Vând 2 corpuri casă şi teren 1300 mp, Spitalul de copii, de lux. 0745506588. P.f. vând apartament 4 camere, par- Siderurgiştilor. 329396. (001168) Soveja. Telefon 0746190009. (001290) (007367) ter, Micro 20, ultramodern, 120 mp. Tel. Cumpăr apartament cu/fără îm- 0720533804, 0745648689. (006070) Vând apartament 3 camere, central, bunătăţiri, preţul pieţei. 436899, Urgent, Mihai Eminescu vând casă 3 camere, gaze, canalizare, St=638 mp, S=72 mp, aer condiţionat, centrală ter- Vând apartament 4 camere, 97 mp, 0745526231. (07/05/CS/10) Sc=283 mp, 61.000 E negociabil. Tel. mică, gresie, faianţă, parchet, termo- et. 7 din 8, 1.200.000.000, PR3B, ap. 94, Cumpăr urgent 3 camere deco- 467098, 0721132665. (001284) pan, uşă metalică, apometre, preţ 1,2 Micro 21. Tel. 0744431749. (006378) mandate, plata în 24 h, zona Micro mld. Telefon 0742884075. (8492028) Vând casă com. Bursucani- 2 camere cu mansardă Mazepa 2. 39, Micro 13, et. 1-2. Tel. 0788461184. 3 camere N. Leonard, S-uri, parter, (06/05/PC/02) Bălăbăneşti. 0746274314. 1 cameră 1 cameră 471611, 0742181103. (07.05MR10) liber, 35.000 E. 438874. (06/05BC321) Vând casă com. Frumuşiţa, 5 camere gars. Micro 19, p/4, curată - 22.000 neg. gars. Micro 40, 3/4 - 25.000 neg. Vând apartament 4 camere, termo- Cumpăr ap. 3 camere. Tel. gars. Micro 40, 1/4, gr+f - 27.000 neg. gars. Micro 19, p/4 - 22.000 neg. + 3 dependinţe + vie fântână în curte. Semidecomandat, 2/4, Micro 21, pan, centrală, băi cu saună şi hidro 0788404974. (06/05/PC/02) 1 cam. Micro 40, 1/4, liberă, îmbunătăţită - 39.500 neg. gars. Ţigl.I, 5/10, gr+f, liberă - 50.000 lei Telefon 0788576105. (007203) simplu, 630 mil. 467772. (007409) şi aeromasaj, uşi lemn masiv, par- gars. Ţig.I, 7/10, simplă - 50.000 neg. gars. Ţig.I, 3/4, simplă - 55.000 neg. Cumpăr apartament 3 camere orice chet stratificat, instalaţie electrică gars. Ţig. I, 8/12, AC, balcon, parchet, gr+f - 53.000 lei gars. Ţig. I, 6/10, gr.+f, mobilată+utilată - 52.500 lei 3 camere Aviaţie, termopan, bal- zonă. 406010. (07/05/MR/19) Vând casă com. Piscu, 2200 mp. 1 cam. I.C.Frimu, p/4, balcon - 65.000 neg. gars. Ţig. I, 4/4, gr.+f, izol.nouă - 50.000 lei con, 750 negociabil. Telefon 477292. nouă, la cheie, preţ 80.000 E. Telefon Telefon 471081. (001117) 1 cam. Mazepa, 3/4, simplă - 72.000 neg. 1 cam. Sid. Vest, bl. mixt, 3/4. curată - 70.000 lei (07/05BC337) 0741270185. (007403) 2 camere 1 cameră I.C.Frimu, 2/4, bl. mixt - 68.000 neg. Vând casă nouă nefinisată Smârdan. 2 sdec. Micro 20, p/4 - 65.000 neg. 1 cameră I.C.Frimu, 1/4 curată - 63.000 lei Vând 3 camere dec. Mazepa II, Vând 4 camere dec. 100 mp, balcon Tel. 830168, după orele 19,00. 2 camere foarte mare, vedere deosebită, stra- (009151) 2 dec. Micro 19, 2/4 - 68.000 neg. 2 cam. sdec. Micro19, p/4, simplu - 60.000 neg. centrală, vedere la Dunăre, jaluzele 2 sdec. Micro 21, 4/4 - 60.000 neg. exterioare, termopan, 37.500 E. Tel. dal, preţ 120.000 lei noi (1,2 mld). Tel. Cumpărări 2 cam. sdec. Micro 21, 4/4, iz. nouă - 65.000 neg. 0788461184. (07/05PC02) Căsuţă bătrânească (demolabilă), 2 dec. Micro 20, p/4 - 80.000 lei. 2 cam. sdec. Micro 19, 3/4, balcon, gaze - 75.000 neg. 416055. (06/05/pc/02) 2 dec. Micro 17, 3/4, îmbunătăţit - 85.000 neg. grădină 2368 mp, Independenţa, str. 2 cam. dec. Micro 20, 1/4, multiple îmbunătăţiri - 90.000 Vând apartament 4 camere dec. 2 sdec. Micro 40, p/4 - 60.000 neg. neg. Vând 3 camere dec. Ţiglina II, par- 4 - 5 camere Crinului 195, 595 mil. Tel. 0744562764. 2 sdec. Micro 38, p/4, îmbunătăţit - 65.000 lei 2 cam. dec. Micro 17, 1/4, gr.+f - 90.000 lei ter, simplu. Tel. 0788404974. (06/05/ Micro 18, foarte spaţios, balcon pe (005726) 2 sdec. Micro 16, 3/4 - 85.000 neg. 2 cam. sdec. Micro 17, p/4, curat - 70.000 neg. pc/02) tot apartamentul, vedere pe sud spre Cumpăr apartament 4 camere. 2 dec. Micro 17, p/4, t, balcon, gr+f, um - 90.000 lei 2 cam. sdec. Ţiglina I, 2/4, 2 balcoane - 80.000 neg. Dunăre, peisaj deosebit, preţ 90.000 313442, 0724116672. (7/05/MR/10) Vând vilă p+1 la roşu. Telefon 2 dec. I.C.Frimu, 4/4, gr+f, t, p, um - 95.000 neg. 2 cam. sdec. Ţiglina I, p/4 - 85.000 neg. Vând ap. 3 camere nedec. Ţiglina lei noi (900 mil.). Tel. 0724692844. 0740087718. (8654164) 2 cam. sdec. Micro 38, 3/4, curat - 70.000 neg. Cumpăr apartament 4 camere orice 2 sdec. Ţig. II, 1/4 - 90.000 neg. III, et.1, simplu, curat, spaţios, zona (07/05PC02) Vând casă sat Fileşti, urgent. Telefon 2 sdec. Centru, 4/4, izol. nouă - 90.000 lei 2 cam. sdec. Micro 39, 2/4 - 70.000 neg. Siretului, preţ 110.000 lei noi (1,1 mld) "V.L."zonă. 406010. (07/05/MR/19) 0740989815. (001359) 3 camere neg. Tel. 0788448403. (07/05/pc/02) 3 camere 3 cam. sdec. Micro 19, 2/4 - 78.000 neg. Vând casă com. Smulţi, preţ 100 mil.  3 sdec. Micro 38, 2/4, t, um, p, balcon - 75.000 neg. 3 cam. sdec. Micro 19, 4/4 - 65.000 lei. Vând urgent ap. 3 camere dec. Telefon 413871. (007334) 3 dec. Micro 38, 3/4 - 90.000 lei 3 cam. sdec. Micro 38, p/4 - 75.000 neg. Ţiglina II, parter, liber, posibilita- Cumpărări 3 dec. Micro 20, 3/4, îmbunătăţit - 115.000 neg. 3 cam. sdec. Micro 38, 1/4 - 80.000 neg. te extindere pe ambele părţi ale Vânzãri Vând urgent casă, com. Vânători, 3 dec. Micro 19, 10/10, pod - 90.000 neg. 3 cam. sdec. Micro 38, 1/4 - 78.000 lei blocului, zonă liniştită, 120.000 Garsoniere str. Piersicului nr. 36. Fam. Simion. 3 dec. I.C.Frimu, 3/4 - 115.000 neg. 3 cam. dec. Micro 20, 2/10,t, gr.f, curat - 105.000 lei 3 cam. dec. Micro 21, 3/4, gr+f, inst. san. noi - 98.000 neg. lei noi (1.200.000.000 lei) neg. Tel. (001379) 3 dec. I.C.Frimu, 4/4, izol.nouă, 2 balc. - 105.000 neg. 0724692844. (07/05/pc/02) Cumpăr garsonieră sau o cameră, Case 3 cam. dec. I.C.Frimu, 3/4, curat - 117 neg.  3 sdec. Ţiglina II, 3/4, ultraîmbunătăţit - 125.000 neg. 3 cam. dec. Ţiglina I, 3/4 - 110.000 neg. cu plata pe loc. 329397, 0742159070. Vând casă 400 mp, centrală sau 3 sdec. Ţigl. I, 2/4 - 95.000 lei Vând 3 camere sdec. Micro 16, et.2, 4 camere (001168) schimb apartament 3 camere. Telefon 3 dec. P.C., 2/7, bl. nou - 48.000 neg. simplu, curat, 90.000 lei noi (900 mil.) Vilă p+2 Revoluţiei, zona Salbero, 0740018633. (001400) 4 cam. dec. Micro 20, 1/10,bucătărie mărită - 100.000 lei neg. Tel. 465532. (07/05/pc/02) curte 350 mp, parter 130 mp, et. 1,130 4 camere 4 cam. dec. Micro 39A, 4/4, izol. nouă, simplu - 80.000 neg. mp, et. 2, 3 dormitoare, sufragerie, Vând casă 100 mp, gaze, canaliza- 4 dec. Micro 18, 1/10, curat, gr+f - 120.000 neg. 4 cam. dec. Micro 20, 4/4, izol. nouă, stradal - 115.000 neg. Vând 3 camere dec. I.C.Frimu, parter, bucătărie şi baie. re. Necesită reparaţii. Telefon 427887. 4 cam. dec. Micro 21, 7/8, vedere la Dunăre - 120.000 neg. 4 sdec. Micro 38, 4/4, izol. nouă - 80.000 neg. 4 cam. dec. Micro 13, 4/4, izol. nouă - 100.000 neg. gresie, faianţă, parchet, două gr.sanit., Cumpărări (007375) 4 dec. Micro 20, 7/8, bl. nou, 2 balc, 2 gr. san. - 125.000 lei Închirieri 115.000 lei noi (1,150 mld) neg. Tel. 4 dec. Micro 20, 4/4 - 115.000 neg. 416055. (07/05/pc/02) Casă vacanţă Lepşa p+1. Tel. 471611, gars. Micro 19, mobilată + utilată - 80 E 0788664095. (07.05MR10) Închirieri: 3 cam., et.1/4, mobilate+utilate lux - 250 E Vând ap. 3 camere dec., Ţiglina II, 1 cameră 2 dec. Mazepa, 1/4, vedere Dunăre, mobilat şi utilat lux 2 cam. Sid. Vest, 1/4, mobilate + utilate lux - 200 E parter, preţ 125.000 lei noi (1,250 mili- Casă zonă ultracentrală, 75.000 E. Cumpărăm apartamente indiferent de zonă sau de situaţie Cumpărăm o cameră, indiferent 471611, 0788219857. (07.05MR10) - 300 E juridică. arde). Tel. 0788404974. (07/05/pc/02) Agenţia preia oferte spre vânzare şi închiriere, comision 0 de zonă şi ultimul etaj. 431002, Preluăm oferte spre închiriere, comision 0% pentru pro- Casă zona Pieţii Centrale. 471611, pentru proprietar. prietar. Vând apartament 3 camere dec. 0745526231. (07/05/CS/10) Ţiglina, et. 4/4, fără probleme la izola- 0741664120. (07.05MR10) Cumpăr apartament 1 cameră orice ţie, curat, preţ 1,2 mld. Tel. 0720736013. zonă. 406010. (07/05/MR/19) (07/05/pc/02) Vând ultracentral casă şi te-  2 dec. Silozului 4/4, gr, f, aer, cond. Vând 3 dec. Piaţă, et. 3, îmbunătăţit. Apartament 3 camere Ţiglina 1, Recomandabil, firme, depozit. ren St=225 mp. Telefon 411531. Vânzãri izol. bună, 780 mil/78 mii. 406010, Telefon 329395. (001168) et. 2/4, sdec., preţ 1300 mil. Telefon Telefon 0788125833. (006746) (007343) 0788146931. (07/05MR19) 0727645197. (07/05/pc/02) Apartament 3 camere dec., 2 băi, Vând casă cu teren 800 mp, str. Tecuci Vând casă Tg. Bujor, multiple îm-  Cumpărări 2 camere 2 sdec Micro 38, 3/4, simplu, curat, et. 2, multiple îmbunătăţiri, PS-uri, 3 sdec. Ţiglina 2, 2/4, simplu, curat, nr. 238. Tel. 0744203373. (000365) bunătăţiri, condiţii oraş, garaj, cur- balc. mare, 680 mil/68 mii. 406010, Ţiglina 1. 0742030441. (007272) 1 mld/100 mii. 406010, 0788146932. te mare, la stradă. Tel. 0743946782, 2 cam. Micro 19, et. 2, stradal, 620 0788146931. (07/05MR19) (07/05MR19) 2 camere Vând casă + teren 1100 mp, toate 340140. (007360) mil. Telefon 463737. (07.05BC337) Pf vând apartament 3 camere dec., utilităţile (varianta şi mobilată). Tel.  2 dec. Piaţa Centrală, et. 1, 1,100 mld. et. 1, I.C. Frimu, preţ 1,3 mld. Tel. 3dec. Micro 20, 2/10, termopan, gr, 0745080616, 0742471561. (006504) Vilă Mazepa II, str. Morilor (colţ cu 2 cam. Micro 17, et. 2, confort 1, 820 430926. (07/05CS07) 481279, 0724501206, 0745864675. f, apometre, 2 balc, 2 băi, 1,350 mld/ Cumpăr urgent 2 camere. Telefon Ciprian Porumbescu), ideală pen- negociabil. Telefon 477292. (07.05B- Vând casă cu teren şi vie, fam. 2 dec. Micro 19, 550 mil. 430926. (001229) 135 mii. 406010, 0788146934. (07/05- 475479. (07/05/CS/03) tru birouri. Suprafaţa totală 614 C337) MR19) Lepădatu Costel, com. Smârdan. mp, suprafaţa construită la sol 205 (07/05CS07) Vând apartament 3 camere parter, Cumpăr apartament 2,3 camere, 2 cam. I.C. Frimu, 2 balcoane, spaţios, (006670) mp, 4 niveluri: demisol, garaj pen-  Micro 16. Tel. 472892, 0726748083. 3 dec. Micro 21, 4/8, simplu, curat, Mazepa II, exclus agenţii imobilia- tru două maşini şi două spaţii de- 860 mil. Telefon 463737. (07.05BC337) 2 dec Micro 21, cf. 1, et. 8/10, 740 mil. Vând casă zona Coşbuc S=390 mp, negociabil. 430926. (07/05CS07) (007207) 2 băi, 1,400 mld/140 mii. 406010, re. 0741341898. (007308) pozitare pentru fiecare nivel; p+1 0788146934. (07/05MR19) zilnic telefon 325369. (07.05EXT118) 2 camere Ţiglina 2, parter, balcon,  etaj+m (câte două apartamente 2 dec. Centru, 62 mp, 1,100 mld ne- Vând 3 camere demisol 80 mp, tre- Cumpărător cu bani caut vânzător 840 mil. Telefon 477292. (07/05BC337) buie amenajat, lângă Mioriţa, 200 mil. 3 dec. Micro 38, U-uri, simplu, cu- serios. Telefon 477292. (06/05/BC/ Vând casă cu toate utilităţile, centra- pe nivel); spaţiu comun şi terasă gociabil. 430926. (07/05CS07) descoperită la ultimul nivel. Toate Vând 2 camere sdec. Ţiglina I, et.1, Telefon 0740933645. (007236) rat, izol. bună, spaţios, 920 mil/92 mii. 316) lă, gaze, canalizare, str. 9 Mai nr. 53 A. utilităţile la fiecare apartament: gresie, faianţă, 80.000 lei noi (800 2 sdec. et. 2, stradal, Beverly Hills, 406010, 0788146931. (07/05MR19) Telefon 473451. (007028) 3 camere Sid. Vest, în spate la Isharo. Cumpăr apartament cu 2 camere. canalizare, apă, electricitate, gaze, mil.). Tel. 416055. (07/05/pc/02) îmbunătăţit. 318622. (001433) Telefon 0741113694. (001278) 3 sdec Micro 40, stradal, parchet la- Tel. 313442, 0724116672. (07/05/MR/ Vând imobil Sc=280 mp, St=1100 telefonie. Merită văzută! Preţ nego- Urgent! 2 dec. I.C. Frimu, parter, melar, termopan, balcon, 750 mil/75 10) mp, Bariera Traian, 150.000 E negocia- ciabil 700.000 E, tel. 0788409713. Vând ap. 2 camere sdec. Mazepa Vând apartament 3 camere parter, I, zonă foarte liniştită, curat, spaţios, balcon, îmbunătăţit, 25.500 E. mii. 406010, 0788146931. (07/05MR19) bil. 492899. (001132) (07.05/PC/02) 436899. (07/05CS05) I.C. Frimu. Relaţii 495317. (007247) Cumpăr 2 camere zonă centrală, izolaţie în garanţie 10 ani, preţ 94.000 3 dec. Sid. pod, 2 gr. sanit, 3 balc. Ţiglina. 329398. (001168) Vând casă Tg. Bujor 10.000 E, nego-  lei noi (940 mil.) neg. Tel. 0788448403. Vând apartament 2 camere dec. I.C. Vând apartament 3 camere I.C. 1200 negociabil. 430926. (07/05CS07) ciabil. 0746617917. (001116) (07/05/pc/02) Frimu, et. 1. Telefon 828131. (007412) Frimu. 0740512238. (001271) Cumpăr 2 camere zona Dunărea. 3 dec. SV, et.4/4, 930 mil. negociabil. 329396. (001168) Vând vilă P+1, termopan int., ext.,  Vând 2 camere sdec. Micro 17, et.1, Vând apartament 3 camere smd în 430926. (07/05CS07) gr+f, 1400 mp, cu toate utilităţile, zona simplu, liber, 82.000 lei noi (820 mil.) Micro 16, et. 3. Telefon 0745886253. Doresc apartament 2 camere conf. I vilelor Şendreni. Telefon 0740480849. Cumpãrãri Tel. 465532. (07/05/pc/02) (007251) 3 sdec. Ţiglina 1, et. 3, cu subsol, zonă sau II. 329399. (001168) Vând apartament 2 camere (007138) liniştită, foarte avantajos. 0766600427. dec. parter, curat, gol, grădină  Vând apartament 2 camere cen- Apartament 3 camere dec. ultracen- (001433) Cumpăr 2 camere, cf. II. Tel. 329395, Vând casă urgent str. Tunelului nr. Case tral, modificat living+dormitor, etaj exact Billa Micro 39. Telefon tral, liber, curat. 0744398700. (007281) 0742159075. (001168) 37, zona Bariera Traian. Tel. 334124, Cumpăr casă locuibilă. Tel. 313442, 1, camere izolate termic, termopan 0723170202. (8654275) Apartament dec. Ţiglina 1, pentru  0741652792. (007162) 0788219857. (07/05/MR/10) inte rior+exterior, uşă metalică, preţ Vând 3 dec. Sid.Vest, etaj 3, preţ locuit sau privatizare, poziţie excelen- Cumpăr urgent apartament, în orice Vând 2 camere dec. Mazepa II, M- 120.000 lei noi (1,2 miliarde). Tel. 1,150 mld. Tel. 413511, 0740273879. tă. Telefon 318622. (001433) zonă, indiferent de situaţia juridică şi Vând casă 5 camere şi dependinţe + Cumpăr casă + teren, ofer 80.000- uri, et. 3/4, modificat, îmbunătăţit, 0724692844. (07.05PC02) (07/05/PC/05) financiară. Tel.413511, 0740273879. 16 ari vie în Odaia Manolache. Telefon 100.000 lei noi (800 mil.-1 miliard). mobilat, 38.000 E. Exclus credite. (07.05PC05) 458517. (001186) Telefon 464595. (07/05/PC/02) 2 sdec. Ţiglina 1, et. 2/4, termopan, Tel. 326066, 0766396496. (007198) Agenţia imobiliară Elite vinde gr, f, uşă metalică, 1 mld/100 mii. apartamente orice zonă. Tel. 471611, Tineri solicităm apartament in- 406010, 0788146932. (07/05MR19) 0788219862. (07/05/MR/10) Vând apartament 3 camere Ţiglina diferent de zonă sau etaj. 438286. (14670000) Vând apartament 3 camere 120 mp, 2, dec., parter, liber, posibilităţi ex- 2 cam. sdec. et. 2/4, Micro 38, 680 tindere, zonă foarte liniştită, preţ parter, stradal, N. Leonard, S-uri, semi- Cumpăr 2 camere Micro 18, ul- mil. 406010, 0788146931. (07/05MR19) 1350 mil. Tel. 0788409713. (07/05/ mobilat, ultraîmbunătăţit, 63.000 E. timul etaj, ofer preţul pieţei. Tel. pc/02) 2 sdec. Ţiglina 2, p/4, balcon, ter- Vânzãri Telefon 0740553755. (001047) 0788404974. (0/05/PC/02) mopan, 900 mil/90 mii. 406010, 0788146932. (07/05MR19) Vând apartament 3 camere dec., Cumpăr apartament 2 camere, ori- 3 camere et. 3, str. Saturn, Ţiglina 1. Telefon ce zonă, ofer 60.000 lei noi (600 mil.). 2 sdec. Ţiglina 2, p/4, centr. termi- 0744518853. (007264) Telefon 0788461184. (07/05/PC/02) că, termopan, gr, f, 1,2 mld/120 mii. Vânzãri 406010, 0788146932. (07/05MR19) Vând urgent 3 camere Micro 38, et. Pf vând apartament 3 sdec. Ţiglina Cumpăr apartament 2 camere orice 2, liber, 750 mil. 438381. (07/05/CS/08) 3, parter, îmbunătăţit. Tel. 410795, zonă. 406010. (07/05/MR/19) 2 sdec. Parf. Teilor, p/4, pretabil 0747972716. (007319) 4 - 5 camere privatizare, 900 mil/90 mii. 406010, Vând urgent apartament 3 camere. Cumpăr apartament 2 came- 0788146934. (07/05MR19) Tel. 438994, 0788502823. (05/05/BC/ Vând 3 camere Siderurgiştilor. re, ofer maxim 700 mil. lei. Telefon Telefon 499994. (001343) 0723348206. (007398) 320) Vând apartament 4 camere ul- 2 dec. Sid. Vest, p/4, gr, f, termopan, traîmbunătăţit Micro 20, 47.000 E centr. term. 1,250 mld/125 mii. 406010, Particular 3 camere, stradal, Micro Vând apartament 3 camere dec. negociabil sau schimb cu 2 camere 0788146932. (07/05MR19) 40, multiple îmbunătăţiri. Telefon Piaţa Centrală, bloc nou, V-uri. 322273. (006674) 0743686731. (001347) Mazepa II + diferenţă. 0741341898. 2 dec. Sid. Vest, 3/4, simplu, 950 Exclus agenţii imobiliare. (007309) Vând ap. 3 camere urgent, parter, g, Cumpărări mil/95 mii. 406010, 0788146932. (07/ 3 semi Micro 19, capătArhiva troleu, îmbu- Vând apartament 4 camere Micro 05MR19) nătăţiri, 3/4, 780 mil. (78.000) lei. Tel. f, p, curat, semidecomandat, preţ 1050 493273, 0742018430. (007065) mil. negociabil. Telefon 0742227786. 18, stradal, et. 4/11, 40.000 E. Telefon 3 camere 2 sdec. Micro 19, 3/4, termopan, boi- (007358) 438624. (007245) ler, aer cond. 750 mil/75 mii. 406010, Vând apartament 3 camere et. 1, bl. Apartament 4 camere staţie bus, 0788146934. (07/05MR19) B5A, ap. 5, Micro 20. Telefon 491409. 3 Sid. Vest et. 2, simplu, 1100 nego- Urgent cumpăr 3 camere. Telefon (001161) ciabil. 463230. (001381) Ţiglina 1, 4/4. 0741209921. (8492057) 438381. (07/05/CS/03) Oferta verii! IMPORTANT! În iulie şi august, + 50% GRATIS Prestează, dar s-o ştim şi noi! Poziţionează-ţi reclama în numai în: - Agenda „Amenajări locuinţe”; Agenda „Prestări Servicii” - Agenda „Auto”;  Tarife începând de la 56 EUR/lună; - Agenda „Medicală”;  Opt apariţii/lună garantate; [  Zile de apariţie: luni şi vineri. - Agenda „Prestări Servicii”. MOBILIAREMiercuri, 27 Iulie 2005 Informaţii la Dep. Publicitate, tel. 0236.46.07.19. I

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VIAŢA1 5LIBERĂ

3 camere Mazepa , mobilate lux, 300 Închiriez spaţii comerciale gen ga- Vând teren Tirighina. Telefon Cumpăr teren pentru construcţie Schimburi E. 438381. ((07/05/CS/08) lerii comerciale. Telefon 0722220031. 0743330885. (007168) casă 400-800 mp. Tel. 475550. (07/05/ (001224) Închiriez apartament (ne)mobilat. Vând teren Fileşti. 0743251649. PC/02) Mica 419813, 472257, 0744604952. (07.05C- Închiriez spaţiu comercial pen- Publicitate Imobiliare (001200) Cumpăr teren în cartiere 4.000- S02) tru chiriaşii din Modern. Telefon 5.000 mp, pentru construcţii. Tel. 0722220031. (001224) Vând teren intravilan 272 mp Schimb apartament 3 camere Sid. Pf închiriez apartament 1 cam. fără str. Unirii, deschidere la 2 străzi. 464595. (07/05/PC/02) Vânzãri Vest, îmbunătăţit, cu 2 camere, cen- agenţii, 2.500.000 lună, anticipat 6 Închiriez urgent spaţiu comercial în 0742038539, 435157. (007193) Cumpăr teren 500 mp, în oraş, Adunãri tral. Tel. 0746652413. (004878) luni. Telefon 0742517581. (001111) zona magazinului Galacta, S=40 mp, deschidere minimă de 10 m. Tel. vad format. 0722362585. (001262) Vând vatră intravilan Vânători, 20- Electronice Schimb casă sat Şiviţa, şosea cu Închiriez apartament. Tel. 329396, x50, 1000 mp. Telefon 0746013724. 0788404974. (07/05/PC/02) Generale 0742159072. (001168) Închiriez spaţiu comercial I.C. Frimu. (001238) Onaxa cumpără terenuri în orice apartament 3 camere. Telefon 345371. OFERTĂ SPECIALĂ maşini de Apartament 2 camere vizavi sat va- Telefon 0742856663. (007284) zonă 500-15.000. Tel. 475550. (07/05/ Consiliul de administraţie al SC (001063) 850 mp cartier nou Şendreni, 11 E/ spălat, frigidere, televizoare color, canţă, Mamaia, 500.000 lei camera/zi. Închiriez snak bar cu toate utili- PC/02 CONSTRUCŢII FEROVIARE Galaţi SA, Schimb apartament 2 camere, et. 2, mp. 0740268511. (001240) audio, video, telecomenzi 160.000 Telefon 0746230693. (007113) tăţile, Micro 19, stradal. Rel. la tel. în conformitate cu Legea 31/1990 stradal, L-uri, Aviaţie cu ap. 3-4 camere Vând teren Vânători la DN 26, 3150 Cumpăr teren 200-300 mp în zonă lei. Reducere 1.000.000 sau cadou Tv Închiriez apartament o cameră se- 0744964667. (001326) cu utilităţi. Tel. 464595, 0788493329. republicată, convoacă în data de + dif. 0745608742, 438670. (006991) mp, 16 E/mp. Telefon 0742338570. color, audio, video sau DVD. Preţuri mimobilată. Tel. 434243, 0740149899. 34 mp Micro 19, 10 E/mp. 0741242588. (007221) (07/05/PC/02) 500.000-4.000.000. Calitate garan- 11.08.2005, ora 9,00, la sediul societăţii La schimb apartament Micro 20 (007181) (007206) tată. Rate. Tel. 316914, 0744853712, din Galaţi, str. Egalităţii nr. 2, Adunarea Vând teren în Soveja, 17 E/mp. Cumpăr teren agricol în Şendreni pe teren orice zonă. 0744703397. strada Nae Leonard, vizavi bloc C6. Închiriez avantajos apartament 1 ca- Închiriez spaţiu comercial 500 mp în Telefon 0746190009. (001291) la şosea. 0788243168. (8492036) Generală Ordinară a acţionarilor cu (007313) meră, mobilat. 0744353705. (001211) Ţiglina I. Tel. 0744545113. (8657758) (07.05MR07) data de referinţă 1.08.2005. Ordinea Vând 2000 mp intravilan, intrare Vând/cumpăr/schimb telefoa- de zi este: 1. Raportul de activitate Schimb contract închiriere la imobil Închiriez apartament I.C. Frimu. Închiriez spaţii depozitare/produc- Vânători. 0743693204. (001283) cu 1 cameră cu contract închiriere la Telefon 0742856663. (007284) ţie, suprafeţe între 200-1300 mp, apă, ne mobile, decodez. Tel. 464877, al membrilor CA pentru semestrul I- Loc casă zonă neinundabilă, la 2-3 camere la curte. Ofer diferenţă. canalizare, 380 V, posibilitate birouri. 0745088879. (8653201) 2005. 2. Raportul comisiei de cenzori Închiriez apartament. Tel. Fileşti, 150 mil., 500 mp. Tel. 427579, Vânzãri Tel. 0744545113. (8657758) Vând Akai, benzi, boxe 150 W. asupra activităţii desfăşurate în pri- Telefon 413511. (07/05/PC/05) 0747943710. (007285) 0720083771. (001312) Spaţiu de închiriat 60 mp, Brăila, Telefon 432467. (000941) mul semestru al anului. 3. Prezentarea Agenţia imobiliată Elite închiriază Arcaşilor 500 mp, 20 m deschidere, Spaþii comerciale Calea Galaţi. Tel. 0239617634, Vând vitrine frigorifice, cântare elec- situaţiei economico-financiare la apartamente. Tel. 471611, 0788219857. utilităţi. 0745286616. (007289) (07/05MR10) 0747780642. (07.05CS39) trice, case de marcat stare foarte bună. 30.06.2005. 4. Diverse: a) informare cu Închirieri - Cereri Închiriez depozit 1000 mp. Telefon Vând teren Ţiglina 3, 750 mp, 80 E/ Telefon 0722579368. (006917) privire la stadiul obţinerii titlurilor de Apartament mobilat modern 2 ca- mp. Telefon 0724154681. (007284) mere Mazepa, 260 E. Telefon 435008. 0722588535. (8654266) Vând frigider şi cameră video. proprietate asupra terenurilor aflate Apartamente (009973) Ofer spre închiriere spaţiu comer- Vând teren Tirighina, intravilan, Telefon 317699. (007098) în evidenţă; b) informare cu privire zonă industrială, 3000 mp, d=30 m. cial 78 mp, str. 1 Decembrie. Telefon Vitrină frigorifică orizontală, cântar la valorificarea activelor societăţii; c) Închiriez apartament 3 camere ne- Telefon 0740553755. (007239) mobilat, Piaţa Centrală, plata anticipat 318629. (007346) electronic. 0740089594. (001181) situaţia lucrărilor în curs de derulare; Închiriez urgent apartament. Telefon Vând teren 500 mp Barieră, 23 E/ 475479. (07/05/CS/03) 3 luni. Tel. 0741422278, 0745475179. Închiriez spaţiu central 100 mp. Laptop procesor 1600/512 mb, hard d) stadiul programului de investiţii şi mp. Telefon 0740788883. (007111) Agenţia imobiliară Elite închiriază (001365) Telefon 0744779364. (007355) 40. Telefon 0745607440. (007190) reparaţii. Materialele se pot consulta Vând teren 4000 mp DN 26, d=26 apartamente. 471611, 0788219857. Închiriez apartament 3 camere, Închiriez magazin lângă Finanţe. Ocazie! Videocameră digitală la sediul societăţii începând cu data m, curent, apă. Telefon 0722259705. (07/05/MR/10) dec., lux, complet mobilat şi utilat, 0744642131. (8492092) Samsung VP-D101(i) LCD, nouă, 1.500 de 5.08.2005. CA solicită acordarea (001356) Vând spaţiu comercial, 260 mp, Altivom închiriază apartamente 300 E+300 E garanţie. 0743637073. Ron, negociabil. Rog seriozitate. de procuri speciale de reprezentare Închiriez spaţiu comercial în faţa 130.000 E sau închiriez 4 E/mp. Tel. comision zero proprietar. 475479, (007357) Spitalului Judeţean, 380 mp. Aştept Vând urgent 1850 mp Odaia Telefon 0743252489. (007211) în AGA conform prevederilor lega- 438381. (07/05/CS/03) Manolache. Telefon 0740133370. 0745422689. (8653238) Închiriez garsonieră/apartament oferte. Telefon 0743305206. (007390) Vând maşină de spălat Zanussi verti- le, acestea se pot obţine de la sediul Ag. Aris închiriază apartamente (8492070) Vând spaţiu comercial Micro 18. mobilat/nemobilat, avantajos. Închiriez spaţiu ultracentral 100 cală, an 2000, imprimantă Canon 250, societăţii şi se vor depune până în (ne)mobilate comision zero proprie- Vând teren Mazepa II. Telefon Telefon 0745524003. (8654141) tar. Tel. 438994, 0788502823. (05/05/ 464064. (001399) mp la parterul blocului Modern în garanţie, maşină de cusut Nicoleta, 11.08.2005. În cazul neîndeplinirii BC320) Apartament o cameră lux, regim (Domnească). Tel. 0722654481, 0722248479. (001340) Vând/închiriez spaţiu comercial p+1, electrică. Telefon 492544. (007230) cvorumului prevăzut de lege pentru 240 mp, teren proprietate 182 mp,  scurt/hotelier. 0744793223. (001402) 470525. (07.05EXT178) Vând teren G. Coşbuc, 1180 mp. Vând vitrină frigorifică refrigerare, prima convocare, a doua convocare Închiriez apartament pe termen bdul Gh Doja. 0744617755. (006902) lung. 329397, 0742159070. (001168) Cameră de închiriat, mobilată, la Spaţiu depozit 250 mp, str. Traian. 0722353772. (001369) 1,3 m, orizontală. Telefon 0744697711. va avea loc pe 12.08.2005, ora 10,00, la Închiriez apartament (ne)mobilat. curte. Telefon 478200. (007378) 471611, 0788219857. (07.05MR10) Vând 1000 mp cu casă şi livadă, iriga- Cedez contract spaţiu comer- (001307) sediul societăţii. (07.05ext 167 m) cial amenajat sală fitness. Telefon 419813, 472257, 0744604952. (07/05/  Închiriez spaţiu comercial 85 mp tă şi îngrădită în str. Garofiţei. Telefon Vând orgă Yamaha PSR 540. Tel. CS/02) Primesc în gazdă avantajos. 0740062600. (007016) 0741482631. (007393) complex La Dolce Vita. Telefon 0745924598. (001385) 458524. (006780) Consiliul de administraţie al SC Preluăm spre închiriere apartamen- Vând chioşc Ţiglina 1 piaţă. Telefon CONSTRUCŢII FEROVIARE Galaţi SA, în Particular închiriez garsonieră mo- 0744562773. (007394) Vând teren în zona Mazepa, S=250 SC VICOVAS VINDE CALCULATOARE te, comision zero proprietar. 436899, mp, cu toate înlesnirile, preţ 250 E/mp. 0744621661. (8654291) conformitate cu Legea 31/1990 repu- 0745526231. (06/05/CS/05) bilată, 150 E. 0740019877. (001428) SH, MONITOARE, IMPRIMANTE, Telefon 328907. (007380) Vând cafe-bar cu terasă. 0720419800. BĂLCESCU 52. TELEFON 415053. blicată, convoacă în data de 11.08.2005, Ofer 3 milioane pentru închirierea 2 cam. mobilate şi utilate, 150 E. (007043) (8654101) ora 10,00, la sediul societăţii din Galaţi, unui apartament cu 2 camere, mobi- 432231. (07/05CS07) Vânzãri Vând loturi casă satul Costi. Telefon late, termen lung, seriozitate maximă. 0744582536. (001408) Vând/închiriez spaţiu depozitare Vând PC-uri (calc + monitor), preţ str. Egalităţii nr. 2, Adunarea Generală 2,3 cam. mobilate lux, 250 E. 432231. Telefon 0743159112. (007228) hală 220 mp, h=4 m, birouri, S=80 avantajos. Telefon 0477693708. Extraordinară a Acţionarilor cu data (07/05CS07) Vând teren 3000 mp. Rel. la tel. Caut apartament mobilat, maxim Terenuri 0745968738, 0745853640. (001416) mp, St=580 mp, încălzire centrală, (007359) de referinţă 1.08.2005. Ordinea de zi 100 E. 0726441313. (001321) Apartament o cameră ultracentral, pv 115.000 E, pî=3 E/mp. Telefon Vând 3 ha teren arabil. Telefon Vând telefon Sony Ericsson K500i. este: 1. Aprobarea vânzării unor ac- mobilat, utilat, nou. 318622. (001433) Vând teren 300 mp. Telefon 0744618656. (007153) Închiriez apartament (ne)mobilat. 0721706637. (001415) "V.L."0743094428. (001413) tive ale societăţii. Materialele se pot 471611, 0740578127. (07/05/mr/10) Apartament 2 camere mobilate 0720101722, 0740526004. Vând chioşc vad excelent. Telefon Vând teren vizavi Metro, parcelabil, Vând unitate P IV 2400 MHz. consulta la sediul societăţii începând Închiriez apartament 1,2 camere ultracentral. Telefon 0746455288. Vând parcele teren 600 mp, str. 410913. (001247) 21 E/mp. 0722564311. (007389) 0745863357. (001417) cu data de 5.08.2005. CA solicită acor- mobilate/nemobilate. 406010. (07/05/ (007410) Arcaşilor, zonă rezidenţială, toate uti- Vând chioşc 9 mp amplasat în Micro Maşină de spălat nouă cu încălzire darea de procuri speciale de repre- MR/19) lităţile. Tel. 0743877789. (003308) Vând teren 1000 mp Micro 17. 16, vad excelent, posibilităţi extindere. Telefon 475539. (007397) şi storcător de inox. Telefon 411878. zentare în AGA conform prevederilor Închiriez ap. 1 cam., mobilat. Ofer  Tel. 324347, 0745878961, 0742773286. Vând teren str. Ariei, S=218,52 mp, (001423) legale, acestea se pot obţine de la 150 E. 432231. (07/05/CS/07) deschidere 7 m, 12.000 E. Tel. 437335, Vând teren str. Tecuci (în spate la (001268)  Vând telefon mobil Sony Ericsson T sediul societăţii şi se vor depune până Închiriez 2, 3 camere nemobilate, 0722515798. (007265) Maşniţă), 1000 mp (33x30m), împrej- Vând consignaţie, 3500 E. ofer 100 E. 432231. (07/05/CS/07) Închirieri - Oferte muit cu gard de beton, acces la toate 280, Sagem MV 65 cu cameră foto. Tel. în 11.08.2005. În cazul neîndeplinirii Vând teren extravilan, sat. Costi, 0743090349, 490428, 453191. (001264) Închiriez garsonieră Bucureşti. utilităţile, zonă foarte liniştită, preţ 65 317270, 0740384426. (007386) cvorumului prevăzut de lege pentru 10.000 mp, 6 E/mp. Tel. 0746188599, Telefon 412125. (007396) E/mp. Tel. 0743456201. (07/05/PC/02) Bar + terasă, plaja Dunărea. prima convocare, a doua convocare Spaţii comerciale 0740081654. (006482) 0741209920. (8492056) Închiriez apartament 2 camere Vând teren 1.200 mp, bdul G. Coşbuc, va avea loc pe 12.08.2005, ora 10,00, la Vând teren 9.000 mp cu deschidere Neo Soft Computers vinde calcula- Mazepa I-II, mobilat. Tel. 0788404974. preţ 250 E/mp. Tel. 0788409713. (07/ Spaţiu comercial 110 mp, nou, ultra- sediul societăţii. (07.05ext 167 m) (07/05/pc/02) la DN 26. Tel. 0742630686. (8653942) modern, stradal, Micro 38. 0724475111. toare noi şi sh, preţuri promoţiona- 05/PC/02) le. 410014. (07.05PC03) Închiriez spaţiu comercial central, Vând teren sat V. Alecsandri, 1200 (007241) Vând teren 10.000 mp la DN 26, des- p+2, 310 mp, stradal, pretabil repre- mp, 10 E/mp. 0788627763. (009751) zentanţă. Tel. 0723224141. (006420) chidere la stradă 80 m, preţ 16 E/mp Vând hale producţie sau depo- Vând teren construcţii între Fileşti zitare + teren aferent. Telefon Închiriez spaţii producţie/depo- negociabil. Tel. 0724692844. (07/05/ şi Lacul Vânători, zonă neinundabi- PC/02) 0741417092. (8492004) Închirieri - Cereri zitare 500/1000/1500 mp, zona lă, 180 mil. 500 mp. Tel. 0743404843, Propuneri de Vând teren 10.000 mp în mun. Vând spaţiu comercial 65 mp, 37 Patinoar. Telefon 0744559651. 417759. (006670) Meditaþii (8654207) Galaţi, deschidere la stradă 50 m, preţ mii E, vizavi de Biserica Sf. Mina. Spaţii comerciale Vând urgent teren 1200 mp intravi- 0741126361. (8492064) Afaceri Închiriez spaţiu comercial Ţiglina 5 E/mp. Telefon 312188. (07/05CS20) lan com. Vânători, preţ 7 E, negociabil. Ofer bani împrumut, suma minimă Profesoară de matematică, cu ex- 1, 100 mp. Telefon 0745433558. Vând 780 mp Micro 17, 80 E/mp ne- Vând spaţiu comercial fost magazin Telefon 0726720068. (000838) 3000 E. Tel. 0742551144. (000157) perienţă, meditez avantajos V-XII.  Solicit închiriere casă + (006914) gociabil. 430926. (07/05CS07) universal în Moscu, Tg. Bujor. Telefon Vând pământ Vânători. Telefon 0744586884. (8654177) Ofer împrumut minim 100 milioane, 463932. (007388) curte sau spaţiu pentru mic ate- Ofer spre închiriere spaţiu comer- lier. 0740022929. (001372) 0743146505. (000846) Vând chioşc 12 mp în funcţiu- garanţie imobiliară. Tel. 0745637013. Meditez italiană, spaniolă, orice ni- cial complex Ţiglina 1,100 mp. Telefon vel. 465631, 0744382453. (001424) Caut să închiriez birou cu toate fa- Vând teren arabil 5000 mp com. ne, Micro 16. Telefon 0723354817. (07/05CS05) 0722579368. (006918) Smârdan, stradal. Tel. 830070, Vând 6000 mp lângă Service- cilităţile. Relaţii la tel. 0741089238. (001352) Urgent! Vând sală internet, 26 cal- Închiriez 2 spaţii comerciale 20 mp 0747962194. (006835) ul nou. Telefon 0724680502. (001422)  culatoare, zona Grădina Publică, spa- şi 30 mp şi spaţiu depozit. Telefon (006580) Spaţiu pentru birouri şi/sau depozi- Vând teren vatră casă 1000 mp, com. ţiu închiriat, 30.000 RON negociabil. 0742294233. (8654185) Smârdan. Tel. 830070, 0747962194. tare, Mazepa 1, zona Bisericii Precista, S=88 mp, parter de bloc, preţ 41.000 Telefon 0722664563. (006637) Închiriez spaţiu comercial ultra- (006835) E. Telefon 0788409713. (07/05PC02) Vând casă schimb valutar, vad ex- central, amenajat vitrină 30 mp. Tel. Vând teren 1500 mp intravilan com. Închirieri - Oferte cepţional. 0741262697. (007020) 0788195632, 0741031464. (007002) Şendreni la şosea (DN). 0745951520. (8654285) Cumpãrãri 3 apartamente a câte 3 camere Ofer împrumut garanţie imobiliară. Închiriem spaţiu birouri 130 mp, su- Apartamente Vând 13.500 mp sat Costi, 8 E/mp. (parter bloc), pentru spaţiu co- Telefon 0746582761. (007304) percentral, et. 1, foarte bine dotat. Tel. Telefon 0741389438.(001096) mercial, birouri, cabinete medi- 411861. (001151) Terenuri Vând loc casă, neinundabil, vede- cale, 490.000 lei. 0743988843. Altivom închiriază apartamente Închiriez 2 spaţii comerciale (ne)mobilate. Tel. 475479, 438381. re Lac Vânători. Telefon 0746967375. Cumpăr teren comuna Şendreni. (07/05CS25) (07/05CS03) Complexul Ţiglina 1, 35 mp şi 55 mp. (007130) Plata pe loc. Tel. 0788594757, 494480. Ocazie! De vânzare spaţiu comer- Corzah Taxi primeşte colaboratori Telefon 0744616472. (8654282) Vând teren zonă excepţională, (005232) Agenţia Aris închiriază aparta- cial format din apartamente la taxi p.f. autorizate, taxă dispecerat Spaţiu ultracentral cu utilităţi, cola- 18.500 mp, vizavi de Metro, cu des- mente (ne)mobilate. Tel. 438994, Cumpăr teren intravilan sau extra- parter de bloc, deschidere la stra- - 90,00 lei. Manoperă întreţinere 0788502823. (05/05/BC/320) borare. 0740089594. (001182) chidere de 75 m la DN 26, parţial vilan. 313442, 0788219857. (07/05/ da principală 30 ml, proiect pentru auto = 00,00 lei. Rel. la sediu, str. intravilan, utilităţi în imediata ve- 1 cameră Mazepa, mobilată, 130 E. Închiriez consignaţie 12 mp. MR/10) extindere în derulare 114 mp, preţ Traian nr. 441. (8653282) cinătate, posibilităţi de lotizare. 475479. (07/05/CS/08) 0743697710. (001131) Cumpăr teren minim 400 mp. 490.000 Ron. Telefon 0743988843. Telefon 0745211834. (8654325) 329398, 0742159072. (001168) (07.05CS25)

Arhiva Acum ştii un doctor bun pentru NOU! ÎN IULIE ŞI AUGUST, RECLAMĂ O LUNĂ ÎNTREAGĂ orice afecţiune din la JUMĂTATE DE PREŢ*! Agenda „Medicală” *Începând de la 56 EUR/lună prin:  Punem preţ pe sănătate: tarife începând - Agenda „IT”; de la 7 EUR/apariţie; - Agenda „Frumuseţii”;  Minim opt apariţii/lună; - Agenda „Timpul liber”.  Zile de apariţie: marţi şi joi; [ Includerea în Agende presupune două apariţii pe săptămână (minim opt apariţii/lună),  Ofertă valabilă în lunile iulie şi august. Miercuri,UBLICITATE 27 Iulie 2005 Mica P reglementate prin contract.

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 VIAŢA1 6LIBERĂ

caut� candida�i dinamici �i ambi�io�i pentru urm�toarea pozi�ie

Agent Vânz�ri zona Gala�i

Cerin�e: Principalele responsabilit��i: Minim studii medii Ini�ierea rela�iei cu poten�iali clien�i Excelente abilit��i de comunicare Men�inerea �i îmbun�t��irea rela�iei cu clien�ii Abilit��i de lucru în echip� Experien�� minim 1 an în domeniu Ofert�, beneficii: Disponibilitate pentru un program flexibil Posibilit��i de afirmare, comision motivant Permis de conducere categoria “B” Mediu de lucru pl�cut �i profesionist

Dac� sunte�i interesa�i v� rug�m s� trimite�i CV-ul, o scrisoare de inten�ie �i o fotografie, în aten�ia Departamentului de Marketing, la urm�toarea adres�: Str. Saturn nr. 32 Gala�i sau la fax: 0236 – 46.46.56, e-mail: [email protected]

Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF SA cu sediul central la Cluj-Napoca şi structură teritorială dezvolta- SC angajează lucrător în dome- niul tâmplăriei din aliminiu. 468089, tă la nivel naţional 0740759161. (001348) Angajez lăcătuşi construcţii ORGANIZEAZĂ INTERVIU pentru ocuparea postului de Angajăm barmaniţă cu experienţă. metalice şi postamenţi. Tel. UNIT MANAGER Tel. 325229, 0726724664. (001346) 0746114891. (8654091) Societate profil construcţii angajea- (asigurări non-life) la Sucursala ARDAF Galaţi. Societate de comerţ metale Persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele ză personal cu studii superioare pen- tru serviciul tehnic. CV se vor transmi- angajează delegat. Telefon caracteristici minimale: te la fax 475138. (8492069) 0788166984. (8654274) - studii medii/superioare; Angajez şofer maxi-taxi cu experien- - experienţă în asigurări; Patronatul Român organizează ţă, seriozitate. 0720101751. (007337) cursuri auditori interni conform SR- - bune abilităţi de comunicare,  adaptabilitate, receptivitate la nou; Societate angajează: zidari, zugravi, EN ISO 19011. Diplomele sunt eli- dulgheri, fierari, electricieni. 463570. berate de către un organism acre- - spirit organizatoric, capacitate (8492016) de a forma şi a lucra în echipă; ditat de Renar. Detalii 0722850530. Angajăm vânzătoare confecţii băr- (8654306) - disponibilitate pentru program flexibil. baţi, damă, cu experienţă în domeniu, Descrierea postului salariu atractiv şi motivant. Telefon SC Farmec SA, lider în producţia de - formarea şi dezvoltarea echipei de agenţi 0722510946. (8492022) cosmetice în România, angajează de asigurări; Modelatoare covrigi şi cocători cu ajutor programator analist. Cerinţe: - instruirea, monitorizarea şi susţinerea experienţă. 0742037150. (007356) studii de specialitate. Cunoştinţe continuă a echipei; Companie cunoscută în distribuţie angajează: Angajez urgent forjor. Telefon temeinice de: Windows, Word, - administrarea portofoliului de clienţi. 0742134478. (001395) Excel, Foxpro2.6. Cunoaşterea de Se oferă: ECONOMIST Angajăm agenţi pază. 431199. noţiuni de gestiune prezintă avan- - condiţii moderne de muncă, training gratuit, (007370) taj. Str. Traian 444, tel./fax 491424. recunoaştere profesională şi salariu atractiv. (07/05/CS/59) Cerinţe: - studii de specialitate; Angajez vânzătoare stand în Piaţa Cei interesaţi sunt invitaţi să depună la sediul Sucursalei Galaţi, - cunoştinţe operare PC (Excel, FoxPro). Centrală. Relaţii la tel. 326680, R e s t a u r a n t - p i z z e r i e str. Constructorilor 1 bis, tel. 461919, 461014, 499174, 0746587294. (007366) International angajează bu- e-mail: offi[email protected], până vineri, 5 august 2005, ora 16,00, Se oferă: - contract de muncă; Angajăm bucătar şi barmani os- cătar şi ajutor de bucătar. dosarul personal cuprinzând: - pachet salarial atractiv. pătari. Relaţii şi interviu zilnic 9,00- Participanţii sunt aşteptaţi să se - CV cu adresă completă şi număr de telefon; 10,00, Pizzeria Isharo. Telefon 312665. prezinte la sediul restaurantului (8492025) - solicitare de angajare. Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul "V.L."din Ţiglina III, Complex Siret, et. SC C&D Impex Trading SRL, distri- 1, pentru preselecţie, cu CV-uri- Numai persoanele selecţionate vor fi anunţate în scris sau tele- şi copia de pe diploma sau adeverinţa de studii la buitor autorizat al produselor Philip le şi scrisorile de intenţie. Relaţii Morris şi Wrigley, angajează inginer suplimentare la tel. 498168. fonic în vederea participării la interviu. fax 432335 până la data de 29.07.2005. de sistem. Cerinţe: studii superioare în domeniul IT, cunoştinţe SQL Server. (07/05/CS/29) CV-urile se primesc la fax 406076 sau Persoană contabilitate primară + e-mail [email protected]. (8492083) SC angajează vânzătoare cu expe- Club Place angajează ospătăriţe. Tel. gestiune, secţie producţie geam Societate comercială angajează Club Peştera angajează barmani Angajez vânzătoare bar-terasă termopan, operare PC. Tel./fax Oferte de rienţă pentru magazin alimentar (fără 0788166235, 410560. (8654321) conducător auto, cu atestat pentru limită de vârstă). Interviu zilnic, ora şi chelneriţe, condiţii avantajoase. Micro 19 şi paznic de noapte. Tel. 329160, 0720330962. (001243) Angajez vânzătoare cu expe- transport marfă. Relaţii tel. 471276. Preselecţia joi, ora 16,00, la club. Tel. 321597, 0744789367. (007371) 18,00, la Magazinele Albo, aleea co- rienţă pentru magazin alimentar. (8654345) Serviciu 0723650629, 0746114919. (007299)  Angajez polizangii confecţii me- merţului, Micro 38. (07/05/BC/331) 0742339032. (001174) Firmă de promovare angajează Elsaco Electronic angajează repre- talice. 0746114891. (8654339) SC angajăm personal spălătorie Operatori fibră-Pafs şi cu pro- promoteri. Tel. 0727853568. CV la fax Angajez modelatori pâine şi patise- zentant vânzări calculatoare, studii gram redus. 416280, 311916, 477648 sau e-mail: sorin_gheorghi- SC "Viaţa liberă" angajea- auto. Telefon 498414. (8654220) SC Galmopan SA Galaţi, bdul rie cu experienţă. 499705. (8654289) superioare, experienţă în domeniu. 0788136266. (07/05/CS/52) [email protected] (007372) ză difuzor-presă. Relaţii Club Mon Caprice angajează Relaţii la tel. 319556. (8654341) George Coşbuc nr. 257, angajea- la sediul redacţiei din str. Angajăm pentru staţie Peco vânză- SC angajează tâmplari cu experienţă Angajez familie pentru îngrijire barmani şi ospătăriţe. Tel. 313420, tor-gestionat magazin. Cerinţe: studii SC Casico SRL angajează dulgheri, ză morari. Depunerea CV-urilor Domnească nr. 68, vizavi de 0746114956. (006932) mobilier PAL. Se oferă salariu atractiv curte la ţară. 828320, 0722206752. medii, noţiuni de contabilitate prima- fierari, şoferi, zidari şi muncitori neca- şi mediu de lucru profesionist. Relaţii (001401) la sediul societăţii sau la fax Parfumul Teilor. SC angajează muncitori pentru con- ră. Telefon 470342. (8654322) lificaţi. Tel. 416745. (8654343) 494769. (07.05CS09) la tel. 0788232634. (8492066) Restaurantul Carpaţi în Piaţa fecţionare geam termopan. Telefon  SC angajăm instructor fitness cu ex- Angajăm urgent tapiţeri (cu sau fără Bingo Europa angajează suprave- Centrală angajează barmani-ospătari SC angajează sudori electric pro- Angajăm vânzători stradali 462522. (8654287) perienţă. Telefon 498414. (8654322) calificare), croitorese, tâmplari PAL şi ghetoare sală biliard. Selecţia astăzi, şi ajutori bucătar. Selecţia zilnic ora veniţi din ICMRS sau SIDEX. Relaţii presă. Comision atractiv. Rodipet angajează în condiţii avan- Angajez electrician auto şi vulcani- binale, electricieni, lăcătuşi, muncitori la ora 12,00, la sediul firmei. (07/05/ 18,00. (8492084) Relaţii tel. 460395, str. Tecuci tajoase persoane cu studii superioare necalificaţi. Relaţii la 306201, 306202, la tel. 0746189976. (8492075) zator. Telefon 0745667123. (001234) BC/350) Angajăm zugravi-rigipsari şi faian- nr. 3, bl. V3, tronson 2 (sector pentru următoarele posturi: director 0743135819. (001241) Firmă de distribuţie plastice anga- adjunct agenţie; contabil cu studii Loc de muncă ideal, gestionar-vân- Mag. Casa şi grădina ta angajează zi- ţari cu experienţă. Salariu până la 200 Difuzare). zător librărie. 0740118384. (001223) SC angajează: director, şef punct dari, faianţari cu experienţă, muncito- $. Telefon 413511. (07/05/PC/05) jează agent vânzări Galaţi-Brăila. superioare şi specialist IT. Pentru cei de lucru specialitatea UTS sau TCH Welond angajează coafeze şi mani- ri necalificaţi. Tel. 329022, N. Bălcescu Angajez vânzătoare tarabă. 410523. 319445. (001383) cu disponibilitate de deplasare sunt şi muncitori calificaţi în meseriile: chiuriste. Tel. 0724230671. (8654336) nr. 28. (8492066) (001412) Angajăm bucătar cu experienţă, scoase la concurs următoarele posturi zugravi-vopsitori, izolatori, rigipsari. Angajez urgent vopsitor calificat pentru Bucureşti: specialist poşta ra- Firmă distribuţie lenjerie intimă Popas Hanu Conachi. Telefon 817666. Angajez coafeză, manichiuristă, sa- Tel./fax 491071. (8654347) Angajăm muncitori necalificaţi str. şi muncitori necalificaţi (curăţenie pidă, specialist distribuţie, specialist şi ciorapi angajează agenţi vânzări. Corzah Auto Group angajează tini- larii atractive. Tel. 0724140775, 411809. Grădina Veche 15. (8492087) marketing, specialist vânzări, conta- SC angajează zugravi cu experien- Relaţii tel. 0723245901, 0740122394. la navă). Tel. 0745633200, 433640. chigii auto. Relaţii la sediul str. Traian (8654335) SC Danmarcos SRL angajează per- bil. Trimiteţi CV la rodipet@rodipet. ţă. Doresc seriozitate. Tel. 424654, (007349) (001389) nr. 441, în apropiere Metro. (8653274) Pizzeria Amadeus angajează perso- 0745843933. (007249) sonal calificat pentru bar şi florărie. ro, tel. 021-3187000, fax 021-3187002. Angajez specialist pentru montare Angajăm şoferi taxi cu atestat. nal (ospătăriţe). Preselecţia va avea Relaţii direct la sediul Ţiglina I, bl. A4- Firmă distribuţie caută perso- (07/05/ext.80) Salon Larival Style angajează coa- aparate aer condiţionat pe maşini, ur- Relaţii la sediul firmei Corzah Service, loc joi, 28.07.2005, ora 9,00. Relaţii la A5, str. Brăilei. (8492038) nal campanie publicitară (hos- Donaldo angajează absolvent feze, manichiuriste cu experien- gent. Tel. 0746269690. (8492018) în apropiere Metro. (8653155) tel. 413200. (007186) SC ACJ Globe Tour angajează in- tese) şi agenţi vânzări. Relaţii Facultate de Construcţii promoţia ţă. Condiţii de salarizare atractive.  Caut vânzătoare pentru grătar cu giner mecanic (cu exp. mec. auto). 0740052450. (8492033) Restaurantul Valurile Dunării, 2004-2005; condiţii deosebite de Angajez vânzătoare cu experienţă 0744390280. (001286) pentru magazin alimentar. Telefon cărbune. Tel. 0741145209. (007345) Telefon 324857. (8491951) Faleză, angajează personal calificat: muncă. Telefon 329351. (001168) Ospătar pentru Plaja Dunărea, bu- Important! În atenţia agenţilor 469978. (001214) Societate comercială angajează SC ACJ Globe Tour angajează şoferi barmani, ospătari, bucătari, ajutor de Donaldo angajează hidroizolator, cătar cu experienţă pentru restau- economici care disponibilizează Samatax angajează şofer taxime- zidari, zugravi, rigipsari, electricieni. taxi. Telefon 324857. (8492100) bucătar. Condiţii de lucru excelente, cu experienţă, salariu minim 1.000 lei rant, salariu motivant. 0741209921. personal. Recalificare profesiona- trie, salarizare atractivă. Tel. 477907, (8492058) Telefon 0740635492. (007344) salariu atractiv. Relaţii la punct de lu- noi. Telefon 329350. (001168) Angajez operator laborator foto ana- lă gratuită în meseria: montator 0740555492. (8654331) SC Peteasound angajează persoană log. Numai absolvenţi liceu 2005 sau cru, Faleză. (8654334) Donaldo angajează consultant imo- SC Design 3 D SRL angajează mon- pereţi şi plafoane din ghips-car-  cunoştinţe minime gestiune PC, lim- şomeri în plată. Nu se cere experienţă. biliar. Nu ezita şi vino în cea mai tare Caut bonă zona Piaţa Centrală. tatori gips-carton, zugravi, montatori Angajăm operatoare video chat. ba engleză. CV-urile se pot depune la Aduceţi CV la mag. Andracolor Foto ton, cu finanţare nerambursabilă agenţie imobiliară din Galaţi! Telefon 414805, 0744508503. (007164) gresie-faianţă şi muncitori necalificaţi. 0746171325. (8653964) adresa str. Brăilei nr. 19, bl. R3, parter Center (staţia maxi-taxi General), până de către Uniunea Europeană prin 329350. (001168) Angajez croitoreasă. Tel. 435926, Relaţii la tel. 0746949862, 0727357039. Plecări urgente în Israel: tinichi- (8492060) sau [email protected]. (8654268) sâmbătă 30.07, ora 11,00. (8492098) Programul PHARE 2002, organi- Donaldo angajează agent comerci- 0745492959. (001203) giu, vopsitori, mecanici, electricieni Andirivac SRL organizează curs gra- Angajez agent naval cu experien- zată de Andirivac SRL. Informaţii al, departamentul Construcţii, hidroi- Angajez manichiuristă. 312467, mo- Angajăm cusătoare experienţă mi- tuit pentru persoanele disponibilizate ţă minim 6 ani. Rel. tel. 0741089238. suplimentare în cadrul Conferinţei auto, dulgheri, menajere, îngrijitoare. zolaţii şi policarbonat. Telefon 329351. bil 0745810792. (001191) nim 2 ani pe maşină de cusut indu- 0214110350, 0214110499. (8654001) strială, salariul 4.000.000, str. Grădina colectiv, cu finanţare de către Uniunea (001421) de Presă din 29.07.2005, sala U15, (001168) Angajez vânzătoare magazin mixt, Europeană. (07/05/ext.54) Veche 15. (8492059) Angajez tâmplari mobilier cu Universitatea „Dunărea de Jos” sau Departament de pază Alfa angajea- Firmă distribuţie produse alimen- şcolarizare în domeniu, promoţia experienţă, salariu 6.000.000 net. la tel. 0723610647, 310207. (07/05/ ză agenţi pază inclusiv absolvenţi pro- tare angajează urgent supervisor şi 2004-2005. Telefon 0721263890. Restaurant Calipso angajează bucă- 0744781484, 0744554442, 472685. ext.174) moţia 2005. Relaţii la tel. 326263 sau la agent vânzări. Telefon 0723608589. (001185) tari cu experienţă. Relaţii la tel. 476123. Harem Night Club angajează ani- (8292003) matoare. 417406, 0744577558. (8492031) sediul str. Brăilei nr. 3. (07/05/ext.66) (001149) Angajez tinichigiu auto. Tel. 473552, Angajez vânzătoare bar. Telefon (06/05/MR/14) Union Casa angajează rigipsari, Angajăm agent marketing absolvent Autouniversal angajează mecanic şi 0745250388. (007151) 474710. (007395) zugravi, faianţari cu experienţă. Tel. 2005. Telefon 326263. (07/05/ext.66) electrician auto cu experienţă. Se ofe- Angajez doi barmani. Telefon Locuri de muncă Cipru! Muncitori 453638. (8492034) Departament de pază Alfa şcolari- ră pachet salarial motivant. Telefon 0788498807. (007146) construcţii, tâmplari lemn şi alu- Revital organizează cursuri de SC Alexia Co SRL angajează proiec- zează gratuit agenţi pază, asigurăm 412560. (8654303) miniu, sudori, instalatori, elec- reflexoterapie şi masaj atestate de SC Romlux SA, cel mai mare produ- tant mobilier. Cerinţe: cunoştinţe Patronatul Naţional Român organi- tricieni, mecanici auto, tinichigii, Ministerul Muncii cu posibilităţi de fişă medicală gratuit. Telefon 326263. cător de surse de lumină şi accesorii desen tehnic, operare PC. Relaţii la zează un nou curs de calificare pentru ospătari, bucătari, spălători auto, angajare. Echivalare diplome ve- (07/05/ext.66) din România, angajează absolvent magazinul societăţii situat pe str. meseriile: ospătar, bucătar, diplomă panificaţie etc. Detalii 0747032350, chi. 433057. (8657434) 2004 sau 2005 pentru reprezentant 1 Decembrie 1918, bl. S8 sau la tel. internaţională. Selecţie pentru nave vânzări. CV la fax 416488. (8654337) Domnească 58. (8492006) Proiect CF Bucureşti angajează in- 478009. (8492094) ŞCOALA DE ŞOFERI de croazieră. Tel. 471421, 0723381245. Angajez vânzătoare chioşc cu carte giner proiectant TCM pentru punctul Felicitãri PROFESIONIŞTI „FRĂŢIA (8652901) de muncă. 0744548970. (007195) de lucru Agenţia Galaţi. Condiţii: cu- SC Navrom-Centru de Afaceri SA Angajez barman Plaja Valuri. Telefon angajează cu contract de muncă pe ANDRONACHE” (Micro 20, bl. SC Seromgal SA Galaţi angajează Angajez vânzătoare cu experienţă noştinţe avansate Autocad, limba en- Toată dragostea noastră ţi-o dăruim 0741261371. (007267) perioadă determinată de 1 an diri- personal calificat - pentru sector indu- magazin alimentar, Micro 19, salariu gleză constituie avantaj. Relaţii la tel. ţie Nechita Liliana la împlinirea celor A1, parter) şcolarizează cursanţi ginte şantier cu experienţă în dome- strie alimentară: preparator conserve; 4.000.000 lei net. Telefon 0744614980. Vrei să te angajez bonă, babysit- 412436. (8654280) 30 de trandafiri. "La mulţi ani!" scum- pentru toate categoriile, la preţuri (8492051) ter sau altceva? Sună fără să eziţi niu şi paznic. Relaţii la tel. 411048. începând cu 170 lei. EXAMINARE reglori industrie alimentară; sterili- Firmă de pază angajează agenţi pa noastră mamă şi soţie. Club Krypton (fosta cofetăria Laura) la tel. 433083, 432991, 0741191119. (8492035) PSIHOLOGICĂ şoferi şi pentru zatori şi vacuumişti; motostivuitori. de pază. Tel. 432366, 0740030048. Relaţii la tel. 419155/int. 111 sau la tel. angajează bucătari şi ajutor de bu- (8692007) Decovil angajează şofer (B,C,E şi protecţia muncii în laborator pro- (8654323) 313178. (8654245) cătar. Interviul astăzi la ora 12,00. Angajez designer croitorie, sala- atestat transport marfă) şi mani- priu. MARI REDUCERI!!! Relaţii la (8492053) La Şcoala Motoprest pe 1 august pulant pentru depozit materiale SC Lidomat angajează lucrător în riul motivant. Rog seriozitate. Telefon tel. 462649, 0722510846. (07/05/ SC angajează zidari, dulgheri, ri- de construcţii. Relaţii la tel./fax gipscarton şi tâmplar. Relaţii la tel. 0744281993. (001304) începe cursul de autorizare, reauto- BC/348) gipsari, faianţari şi necalificaţi. Tel. 490000. (07/05/BC/346) 318000 sau 464200. (07/05/CS/57) 0740019962, 491879. (8492052) Angajez barmaniţă cafe-bar piaţa rizare instructori auto. Posibilităţi de angajare. 495333. (8654248) Societate comercială angajează Angajăm manipulanţi depozit bău- I.C.Frimu. 0746607130. (001313) turi alcoolice şi operator facturare, Angajez navigatoare internet, sala-  Onaxa Service angajează agenţi Angajăm maistru pentru abcant şi lă- placatori carton gips, zugravi, zidari- Organizăm cursuri: operator calcu- faianţari, dulgheri. Tel. 0740992687, Traian 249. (001250) riu motivant 250-300 E, program fix. imobiliari. Se oferă salariu fix + co- cătuşi sau sudori. Telefon 0722224275. lator, administrator reţea, depanator 0722894687, 318922. (8654318) Angajăm barmaniţe. 320427. Relaţii la nr. 0721457218, 0724642301. calculator, programator, contabilitate, mision. CV-urile se depun la punc- (000831) tul de lucru din Mazepa I, staţie Societate comercială angajează (007233) (001316) limbi străine. Plata în rate. Certificate bus Trei Star. Relaţii la tel. 416055. cu carte de muncă maistru sau in- Angajez coafeze, cosmeticiene, fri- Vânzătoare aprozar + mixt, I.C.Frimu, avizate de Ministerul Educaţiei şi (07/05/PC/02) Club Alice organizează cursu- giner constructor. Telefon 417735. zeri. 320427. (007233) experienţă, carte muncă. 0741254475. Ministerul Muncii. Tel. 498120 în in- ri acreditate cu 50% reducere. (8654314) Arhiva (007277) Angajăm operator facturare. Telefon cinta Casei de Cultură a Sindicatelor. Telefon 437177. (8654022) SC Total Construct SRL angajează 326515. (007244) Firmă privată de pază angajea- (07/05/IV/54) Black Sea SRL angajează gestionar şoferi distribuţie. Tel. 0743999909, Soc. com. The New Yorker SRL anga- ză agenţi pază. Relaţii la Stadion SC angajează contabil. Tel./fax 0720036213. (8654313) Dunărea, sala de conferinţe, zilnic de cu experienţă pt. instalaţii termice Firmă angajează croitoreasă jează mecanici utilaje pentru buldoex- 466225. (8492073) Ionuţ-Andrei fiu, la 19,30-21,00 sau la tel. 0746314103. şi sanitare. CV se poate trimite prin pentru comenzi damă. 476029, Pizzerie angajează barmani şi ospă- cavatoare, excavatoare, dulgheri şi  (8492010) SC angajează contabil cu experienţă. fax 465575. (8654078) Cristi soţ. (007325) 0723613101. (006758) tari. Tel. 475255, 0724489591. (007102) fierari betonişti cu experienţă. Relaţii Tel. 499203, 0788680275. (8492071) la tel. 490332. (8492055) [ PUBLICITATEMiercuri, 27 Iulie 2005

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 VIAŢA1 7LIBERĂ

Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi CF: 12355295, cod IBAN RO63TREZ3065003XXX000084, Trezoreria Galaţi

Informează că dispoziţiile Legii 348/2004 şi OUG 59/2005 privind denominarea monedei naţionale şi rotunjirea creanţelor fiscale se aplică şi asupra valorii comisionului de 0,25% şi 0,75% calculat şi virat de an- gajatori în baza art. 12 din Legea 130/1999.

Primăria municipiului Galaţi "V.L." Persoanele care doresc să ajute locuitorii municipiului Galaţi, afectaţi de inundaţiile produse, pot depune sume de bani, în lei, în contul RO65TREZ30621400201xxxxx deschis la Trezoreria municipiului Galaţi, beneficiar Primăria municipiului Galaţi, cod fiscal 3814810.

FINANCIAL CONSULTING & INVESTMENTS oferă spre închiriere: - 265 mp - str. Traian (zona bancară) Primăria municipiului Galaţi - 155 mp - str. Brăilei (zona bancară) continuă acţiunea de ridicare a autovehiculelor fără stăpân - 130 mp - str. Domnească (complex financiar „Olympos”) aflate pe domeniul public al municipiului Galaţi, conform Legii nr. 421/2002. În data de 11.07.2005 au fost ridicate: - 270 mp - str. Domnească (complex financiar „Olympos”) - autoturism marca Ford, seria caroserie ABEB82471/79030- - 120 mp - str. Domnească (complex financiar „Olympos”) WFOAXXGCAFM, albastru, de pe strada Ovidiu nr. 1, bl. M14; - 32 mp - str. Domnească (complex financiar „Olympos”) - caroserie Dacia 1300 - fără date de identificare, de pe str. Constructorilor nr. 9. - 115 mp x 3 - str. Domnească (complex financiar „Olympos”) După inventarierea bunurilor aflate în interiorul acestora, au- Tel./fax 0236/464870, 0788500200. tovehiculele au fost transportate la depozitul primăriei. Mica Publicitate Totodată, informează posesorii următoarelor autoturisme abandonate, care nu au fost găsiţi la domiciliu, că au obligaţia de a le ridica în termen de cinci zile de la publicarea anunţu- lui: Cositori rotative, greble, pluguri,  Vânzãri discuri, combinatoare, semănători Vând bibliotecă sufragerie, canapea Vindem, confecţionăm case vacan- - Dacia 1300, nr. înmatriculare 1-GL-2085, din str. 1 Decembrie păioase, prese balotat. 0741788932, cu 2 fotolii şi mobilă de bucătărie. ţă, foişoare camping, lemn. 1918; Telefon 490671. (001270) Diverse 0744298305. (007115) - Opel Cadett, nr. înmatriculare 4-GL-2111, din str. Fur- Vând baloţi lucernă en gros, 30.000 Sfoară balotat import. naliştilor; Vând dormitor (şifonier, birou, 0741788932. (007116) bucata. 0723611164. (001288) canapea), garnitură bucătărie, Motostivuitor Balkankar 3,5 t. Vând cuptor pizza şi rotisor pui. - Dacia 1300, nr. înmatriculare GL-04-BJC, din str. Furnaliştilor; aragaz, masă şi scaune bucă- 0741788932. (007116) Telefon 0744616165. (001293) - Dacia 1300, nr. înmatriculare GL-04-JAP; din str. Iasomiei, bl. tărie, canapea colţ + biblio- Vând garaj 130 mil., facilităţi. Telefon Vând rochie mireasă model deo- O2; tecă, dormitor (dulap, pat, 0740095935. (8654315) sebit, cu preţ bun. Tel. 460109, vitrină) toate în stare excep- - Dacia 1300, nr. înmatriculare GL-01-NOR, din str. Traian Vuia; Vând loc veci Cimitirul Eternitatea 0744637815. (007259) ţională şi preţuri avantajoase. - Skoda, nr. înmatriculare 1-GL-4090, din str. Constructorilor; Tel. 316041, după ora 16.00, cu monument şi boltă cu 3 paturi, am- Vând familii de albine sau stupi cu plasat central. Telefon 0724332022. 0743032192. familii de albine, preţ negociabil. Tel. - Dacia 1300, nr. înmatriculare 2-Gl-3908, din str. Armata (007053) 442856, 0746355480. (007256) Vând ambarcaţiune agrement 12 lo- Poporului; Vând generator pe benzină şi curi. Tel. 0722510536. (005506) Vând căsuţă lemn 10 mp. 490509, ulei 220 W, preţ negociabil. Telefon 0745596055. (007269) - VW, nr. înmatriculare FWN, din Micro 16; Vând cositori 1,65 = 1,85, greble, 458885. (001102) 0744395480. (8492095) prăşitori, Met 300, 400, 600, 800 l noi Porumb masă verde, 5 t, 2,5 mil. to- - Mercedes, nr. înmatriculare 1-GL-6241, din str. Română nr. 6; Vând baracă metalică (chioşc) tip import, garanţie 12 luni. Asigurăm ori- tal. 0723316267. (007125) Vând en gros haine sh. Telefon container, 400 foi tablă cutată. Telefon - caroserie Oltcit, str. Bahluiului, bl. L10. 30 ce piesă de schimb, prese de balotat, 0722946376. (001429) Miercuri 0744511972. (007094) Vindem tub beton armat D=400 Pentru relaţii, persoanele interesate se pot adresa la Primăria combine tractoare sh. Tel. 0744211762. mm, L=6 m şi 2 plăci capace cavou Vând bazin inox alimentar ter- Vând copiator Canon NP 7161 nou. (005786) mozaicate. 0745622927. (8654170) moizolant 750 l, tip Automecanica municipiului Galaţi, tel. 307725, 307727, între orele 8,00-16,30, Telefon 0741606109. (8654226) Mediaş, cu şasiu de prindere pe Dacia  luni-joi şi 8,00-14,00, vineri. Vând pui Rottweiler. Telefon Vând garaj Micro 39, lângă Billa. Papuc, preţ 5500 Ron. Telefon 312188. Şeminee închise, deschise, Turbo, 0743953600. (007201) 0744332881. (001354) (07/05CS20) Primarul municipiului Galaţi, gaz , accesorii. Tel. 0722663981. Vând urgent hol (colţar), sufragerie, (8653903) Vând căruţ handicapaţi, bicicletă Vând polen apicol 480.000/kg, ne- ing. Dumitru Nicolae medicinală. Telefon 473416. (001236) 300 lei noi, negociabil. Telefon 480755 gociabil. 0744391768. (007414) după ora 17.00. (001355) Vând urgent 2 locuri de veci Cimitirul Vând telemea de oi en-gross. Tel. Eternitatea. Tel. 318511, 326194 zilnic Vând sifonărie automată. Telefon 0744377457. (006156) orele 16.00-20.00. (001233) 0741023016. (001363) Instalaţie de sifon automată în Vând motostivuitor Balkankar, 1,5 t, Vând purcei înţărcaţi. Telefon Societate comercializează rul- funcţiune. Tel. 474026, 0744505448. RK total. Tel. 0744924344, 0741136892. 0723205944. (001337) menţi auto, industriali, agricoli, (000461) (007161) Coşbuc 204, vizavi Eternitatea. Vând presă balotat pe sârmă. Telefon Tel. 467666. (8652960) Vând tractor 445 şi motocultor Vând garaj Ţiglina 2, bl. I2. Telefon 0722558361. (001337) Diesel. Telefon 0740140425. (07.05EX- 318649. (007158) T114) Vând masă mobilă + 6 scaune, şifo- Vând răsad varză Buzău. Telefon Vând sparcetă, sămânţă + baloţi, nier mare, dormeză nouă 1 persoană, 0722396163. (006988) Vând baloţi lucernă, Brăila, 1500 lei/ mazăre furajeră, presă îmbalotat pe şifonier mic. Tel. 496842, 0745154434. kg, cantitate mare + porumb 2300 lei/ sârmă. Telefon 0744676945. (001244) (001403) Balotieră românească pe sârmă kg. Telefon 664892. (000982)  Vând casă marcat Datecs MP55 cu in- Vând baloţi lucernă mici, preţ şi VR 445 cu plug şi pompă vie. Vând sufragerie Bâlea compusă din terfaţă farmacopee, nomenclator me- convenabil. Telefon 0723651438. 0745368378. (007139) 5 piese. 436756. (001017) dicamente/2005. Telefon 0744202359. (001407) Vând mese biliard noi. Telefon (001248) Arhiva Primăria comunei Griviţa, jude- 0743878148. (8654230) Vând aparat tratament diabet, vin- Vând căţei Ciobănesc românesc carpatin. 0741025003, 0723191013. ţul Galaţi, oferă spre vânzare 15 t Vând bormaşini cu percuţie, pen- decă dependenţi insulină, 1000 E. (8492029) fier vechi. Relaţii suplimentare la dulare, drujbe electrice. Tel. 410334, 432742. (001256) tel. 825301 sau sediul primăriei. 0722352877. (007074) Vând râme roşii pentru pescuit. Vând SRL. Tel. 317270, 0740384426. (8492014) 25- 31 iulie 2005 Vând lemn foc 1,2 mil/mc. Telefon Telefon 0741023002. (007209) (007387) 0744621661. (001179) IMPORTANT! Societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate care solicită publicarea unor anunţuri la rubricile: -LICITAŢII -LICHIDĂRI -CONVOCĂRI (Adunări generale) -CITAŢII (Chemări în judecată) trebuie să prezinte la E AFLĂ REPEDE ghişeele de Mică Publicitate o adresă, în original, cu: S ... - Antetul firmei; Numărul de înregistrare; Datele de MICĂ PUBLICITATE ZILNIC apariţie solicitate; Textul înaintat spre publicare; Luni – Vineri: 8.00 – 16.00 Sâmbătă: 8.00 – 12.00 [ Semnătura autorizată; Ştampilă. Str. Domnească Nr. 68 Mica PMiercuri,UBLICITATE 27 Iulie 2005

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 VIAŢA18 LIBERĂ

 Vând urgent Dacia Break 2002, 105 Dacia 1995, albă, 4600 lei negocia- Cumpăr Dacia pentru dezmem- mai avantajoasă din punct de vedere Pierdut certificat FPP Moldova Micu Constantin din Galaţi, str. mil. Telefon 0741612968. (007212) bil. 474222. (06.05CS74) brat, orice stare. 0724684902, 453870. Vânzãri tehnico-economic. Denumirea bi- având seria 292580, Moise Aurelian. Regiment 11 Siret nr. 39, bl. C24, ap. Vând Ford Transit an 1985, motor Dacii pentru dezmembrări şi avaria- (007183) roului de la care se poate obţine un Se declară nul. (8492080) nou, pompă injecţie, garanţie, cauciu- te. 0744169084, 453963. (001334) 43, solicită acord mediu pentru am- Dacia, Cielo, 1995-2004, preţ maxim. exemplar din documentaţia pentru Pierdut portofel cu acte pe numele Auto curi noi, perfectă stare, 2200 E nego- Dacia 1998, vopsea originală, 6200 plasarea garaj în zona bloc C23-C24, 0724149263. (007166) elaborarea şi prezentarea ofertei şi Andrieş Ciprian, ofer recompensă. Tel. ciabil. Telefon 0741023002. (007208) E. 474222. (06.05CS74) cartierul Ţiglina I. Eventualele contes- Dacia Break ´99, impecabilă, 380.000 Cumpăr Dacia 1982-1990, ofer 7-12 modalitatea de obţinere a exempla- 0721595223, 474739. (001406) BMW 320 Diesel, an 2002, full ex- Opel Omega 2,2 DTI, 2001, limusine, rului - biroul Licitaţii, Analiză Oferte, taţii se depun în termen de 5 (cinci) km. 0724558186, 494950. (007291) mil. sau Oltcit. 0743300491. (001189) Pierdut legitimaţie veteran de răz- trase. 0722511494. (001257) variante. 0742030440. (007273) Achiziţii Publice, tel. 460660 - 1,2,3, Vând Alfa Romeo Sport şi Mercedes Cumpăr Dacia orice stare, preţ avan- boi nr. 29, Păun Iordache. Se declară zile la ARPM Galaţi. Oferta zilei, proprietar vând Dacia Dacia 2001, unic proprietar, garaj, int. 121. Costul pentru obţinerea unei 300 TD. Tel. 0745548570. (8653183) tajos. 0744485139. (007149) nulă. (8492085) CN4, 2000, injecţie, CD, închidere cen- 10.700 lei. 474222. (06.05CS74) documentaţii: - 154 lei exclusiv TVA; S.C. L.C. Favorit SRL Galaţi a solicitat Cedez contract leasing Solenza tralizată, alarmă, geamuri ionizate, Vând VW Passat 2000, 1,9 TDI-PD, Cumpăr Dacia, Cielo, Opel, VW, ofer - Plicul exterior în care vor fi prezenta- Pierdut carnet şi legitimaţie stu- autorizaţie de mediu pentru staţie Scala. Tel. 0746256256. (8653915) eleron, oglinzi nichelate. Merită văzu- full electric, albastru deschis, radio- preţ maxim. 491223, 0742070902, te ofertele va fi marcat: „A nu se des- dent, Bogdan Mihai. Se declară nul. tă, 10200 lei noi. Telefon 0743300610. Peco în comuna Vânători, jud. Galaţi. Autobasculantă Raba 16 tone, an- CD + 8 boxe. Telefon 0724240180. 0722697999. (001259) (8492086) chide înainte de 5.08.2005, ora 11,00”. Eventualele observaţii se pot comuni- velope Tubelles. Tel. 0744602843. (001263) (007306) (006057) Cumpăr Dacia 1310, 10-20.000.000. (07.05.EXT.181) Pierdut cod confidenţial de la SIF Opel Astra Caravan 2,0 DTL, an 2002,  ca în scris la ARPM Galaţi în termen de Dacia Nova GTI 1998, 8500 lei nego- 310602, 0740239520. (007199) Asociaţia de Locatari Nr. 323 bis or- Moldova. Se declară nul. (8492096) Vând Dacia Break an fabricaţie 1995. AC, full electric, computer bord, ter- ciabil. 474222. (06.05CS74) 5 zile de la anunţ. (8492099) Telefon 341023. (006703) mopamat. 0742070902. (001258) Dacia 1985-2004, plata pe loc. ganizează licitaţii pentru lucrări de Pierdut carnet şomaj Mocanu Liviu Vând Dacia 1310, an de fabricaţie VW Bora 1,6i, 16V, 2001, Berlină, Opel Astra Diesel 1995, Dacia 2000, 451473, 0722291062. (001303) reparaţii din subsolul blocului din str. Adrian. Se declară nul. (8492091) 1986, stare bună. Telefon 0788240104. Gh. Doja nr. 2, bl 5 A, sc.3, joi 28 VII. full option. 0722630770. (006759) unic proprietar. 0746189965. (001258) (001380) Cumpăr Dacii 1990-2000. Pierdut legitimaţie ISPAT SIDEX 2005, ora 17,00. (8492024) Firmă germană solicită transport Vând autoturism Audi 80, Turbo Vând Dacia 1310, 14 mil. negociabil. 0720011144. (001390) cu nr. marcă 101837 pe numele Titi Matiz 2004, unic proprietar, alba- fluvial pe barje pentru mărfu- Diesel, perfectă stare, negru metali- Telefon 316710. (007227) Consiliul Local al comunei Braniştea stru, 4800 E. 474222. (06.05CS74) Emilian. Se declară nulă. (8492088) ri generale România-Germania, zat, proprietar. Tel. 440560, după ora Dacia Super Nova 2002, Dacia 1999. scoate la licitaţie publică în vederea Pierdut proces-verbal de predare- Germania-Austria. Oferim contract 20,30, mobil 0723455996. (000926) Cedez contract leasing Chevrolet 464563, 0722166575. (007226) Evanda 2004, cutie automată, urgent. concesionării teren intravilan cu des- recepţie nr. 23/1975 încheiat OJCTL şi pe durată îndelungată. Rugăm Vând autoturism Matiz an fabrica- Vând Dacia Papuc carosată, an fab. Telefon 0722309685. (8492019) tinaţia „construire locuinţe indivi- Farcaş Ion, apartament situat în Galaţi, seriozitate. Tel. 0745612720. ţie 1999 puţin rulat, preţ convenabil. Licitaþii 1998, stare perfectă, preţ negociabil. duale” în data de 10.08.2005. Relaţii str. Ionel Fernic nr. 6, bl. K1, ap. 23. Se (007280) Telefon 0743971697. (001041) Ford Focus 2001, vopsea originală, Telefon 0746067079. (007229) 8500 E. 316658. (06.05CS74) suplimentare la sediul Primăriei co- declară nul. (8492040) Oltcit 11 RL, 53.000 km stare exce- Dacia 1310, 1998, vişiniu metalizat, S.C. Telecomunicaţii CFR munei Braniştea sau telefon 332408. Vând Dacia ´96, urgent. Telefon Pierdut ştampilă AF Alexandru Gh. lentă, funcţionare ireproşabilă, 25 mil. proprietar. Tel. 420057, 0745023992. S.A. - Agenţia Regională de (8492074) 0741023016. (001362) Se declară nulă. (8491954) negociabil. 0745775615. (007020) (007232) Telecomunicaţii Galaţi organi- Cielo Executiv 2002, aer, închidere, Liceul Pedagogic "Costache Negri" Cedez contract autosisteme plus Vând Dacia Nova an fabricaţie 2000, zează licitaţie publică cu strigare solicită societăţilor de profil prezen- pentru Logan în condiţii avantajoase. 6300 E. 316658. (06.05CS74) injecţie, motor 1,6, 12.000 km, sistem pentru vânzarea unor mijloace tarea ofertei de preţ pentru curs de Telefon 0744178224. (007030) audio, închidere centralizată, alarmă. Dacia 1310, an 2001, unic proprietar. Matrimoniale fixe disponibile doar pentru între- igienă a angajaţilor, acestea se vor de- Opel Vectra B an 1999, full, preţ 7000 Telefon 0744470928. (007260) Tel. 0745090934, 426694. (007348) Căsătoriţi-vă cumpărând revista prinderile mici şi mijlocii. Mijloace pune la secretariatul liceului până pe Diverse E. 0746973805. (001112) Vând Super Nova galbenă 2002, preţ Dacia 2002, vopsea originală, 11.000 Matrimoniale, chioşcul Potcoava, data de 10.08.2005. (8492030) Vând Aro 10, model ´95, 1397 mc, 25 100 mil. Telefon 0740819573. (001308) lei negociabil. 316658. (06.05CS74) fixe: instalaţii de telecomunicaţii Mazepa. (8654151) de tip CED; sisteme de curenţi mil. negociabil. 492899. (001133) Vând Nubira 1, an 2000 sept. Telefon Cedez contract leasing Opel Combo "Înfrăţirea", Societate Cooperativă Intelectual 38/1,76/80 doresc cunoş- şi Opel Combo Tour. 0740638427. purtători de tip: TN 1+1, TN 3N, TN Golf IV TDI, 2000, metalizat, recent 0722634270. (001306) Meşteşugărească Galaţi, vinde la lici- tinţă dnă/dră drăguţă, suplă pentru o (007051) 12 K, SDS 12 + 12, SDS tip E, SDS tip adus, 8650 E. 0743479290. (007112) Vând Raba tip FNC cu remorcă, 2 taţie, în data de 5.08.2005, ora 10,00, la Restaurantul „Valurile Dunării” relaţie discretă. OP9, CP 914. (009956)  Vând Renault Megane 2000, 1,9 buc. Tel. 0743589864, 0740511168. Dacia 1999 Break, unic proprietar, D; radiorelee de tip RR400; aparat sediul societăţii, spaţii de producţie în (Faleză), nou amenajat, condiţii 8200 lei. 316658. (06.05CS74) excelente, organizează mese fes- Doamnă serioasă, aspect fizic plăcut, TDI, full options, 6350 E. 0743007174. (001272) FOG de localizare defecte în ca- str. 1 Decembrie 1918 nr. 21 (intrare din (007114) Opel Omega 2,2 DTI 2001 limusine, Vând Ford Transit, an fab. 1987, stare bluri de telecomunicaţii; telefoane tive, nunţi într-un cadru deosebit. 51 ani, doresc cunoştinţă domn serios. perfectă, preţ f. avantajos. Tel. 348054, Micro 13B) Galaţi. Complex tâmplărie (8654333) VW Passat 2000, TDI, full, 9950 E. variante. 0742030440. (007273) celulare de tip BENEFON; motoretă Oficiul Poştal nr 1, CP 144. (006731) 0741522327. (001378) - 1303,9 mp; Rezervor apă - 62,73 mp; 0740238445. (000728)  Vând Espero, an 1997, culoare marca Hoinar. Licitaţia va avea loc Complex nou (an. constr.1988) - total Pensionar, 62 ani, fără obligaţii, Vând Passat 2001, 1,9 TDI, full option, alb. Accept variante. 0742780573. Dacia 1996 Break, 5500 lei negocia- în data de 17.08.2005, cu repetare „Edison 3” - Magazinul de Mobilă doresc să cunosc o doamnă fără unic proprietar. 438187. (007123) (001275) bil. 316658. (06.05CS74) 901,93 mp, parter - 345, 65 mp, etaj Import Italia, de la subsol Modern, obligaţii în vederea căsătoriei, să fie Nova 1998 gri metalizat, rovinietă, în data de 24.08.2005, ora 11,00, 556,28 mp; baracă metalică 455,25 Vând piese dezmembrări Super Audi A4, 2001, stare impecabilă, preţ s-a mutat pe str. N. Leonard, bl. C15 asigurare, cas, boxe, volan reglabil, 68 la sediul Agenţiei Regionale de mp. Caietul de sarcini poate fi procu- suplă şi credincioasă, poate să fie să- Nova. 0744485139. (007150) avantajos. 0740300659. (007276) (lângă CEC). Vă aşteptăm cu preţu- mil. negociabil. 0745418782. (001376) Telecomunicaţii din Galaţi, str. racă, cu sau fără nici un venit. Telefon Opel Astra 1,7 DTI, 2000, toate VW Bora 2003, 1,9 TDI, navigaţie, rat de la sediul societăţii str. Melodiei ri promoţionale! 0720359725. (001371) opţiunile, recent adus, 7900 E. Tel. vamă plătită. 0742030440. (007273) VW Bora 2002, 1,9 TDI, carte ser- Mihai Bravu nr.13. Vânzarea se face nr. 1 bl. Paltin, parter Mazepa I Galaţi, vice, full, variante. 0746114867. 0745607440. (007188)  pe reper pentru întreaga cantitate cu suma de 10 lei; taxa de participare Domn fără vicii, 48 ani, cu situa- Vând Renault Kangoo an 2000, (001342) Cielo 2000, toate opţiunile, variante. izotermată, 5,3 mii E, motorină. de mijloace fixe. Preţurile de înce- la licitaţie este de 100 lei; garanţia este Mulţumesc Auricăi mi-a dezlegat ţie, caut o doamnă fără obligaţie sau Vând Ford Sierra 1,8 Diesel 1989, al- Telefon 0745607440. (007189) 0741126361. (8492063) pere a licitaţiei şi locaţiile în care se de 20% din valoarea de începere a lici- farmecele, m-a îndreptat de alcoo- cu un copil, cu situaţie şi fără vicii bastru, impecabil. Tel. 444374, după lism. Ghiceşte în glob, Română 123. Vând Dacia Super Nova Rapsodie Vând Berlină ´99, impecabilă, află mijloacele fixe sunt stipulate taţiei. În caz de neadjudecare, licitaţia pentru o prietenie de viitor. Telefon ora 20.00, 0745653206. (001339) Tel. 438955, 0742367465. (007061) 2002. 0746168189. (007185) unic proprietar, urgent. 473892, în caietul de sarcini. Informaţii pri- se va repeta la fiecare 2 zile. Relaţii 0745250962. (007173) 0745627531. (001322) Vând Dacia 1995, originală, stare "V.L." Vând Dacia Super Nova Clima 2002, vind procurarea caietului de sar- SC MITTAL STEEL Galaţi SA, titu- perfectă, 50 mil. negociabil. 471595, la tel. 0236460810, fax. 0236472098, Tânăr, 33 ani, divorţat, caut doamnă argintie. 0722966800. (007184) Cielo Executive 2002 octombrie, cini şi alte relaţii suplimentare se lar al proiectului Serviciul Depozite 0747914137. (007335) 0236460132. (8654033) compatibilă maxim 30 ani pentru că- impecabil, 6700 E, variante Dacia. pot obţine la telefon 0236460200, - Depozitare în condiţii ecologice Vând Dacia 1310, albă, cu taxe la Vând VW Passat, 11.500 E, VW Bora, 0742030440. (007273) Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a deşeurilor rezultate din procese sătorie. Rog seriozitate. Nu răspund la zi, urgent şi avantajos. Tel. 314557, 11.500, Audi A4-11.500 şi alte mărci de interioare 123501, 123385.  organizează selecţie de oferte pen- SMS. Telefon 0747859585 sau 467560. 0741229085. (001230) Vând VW LT 35, 2000, negociabil. maşini. 0740572551. (007327) tehnologice, anunţă publicul intere- Telefon 0747943710. (007285) tru achiziţionarea de mobilier şcolar. sat asupra depunerii solicitării pen- (001418) Vând Renault 21 Nevada ´93, AC, Vând VW LT 2002, locuri 13+1, preţ  tru obţinerea acordului de mediu. geamuri şi oglinzi el., computer, nego- Vând Opel Astra Cabrio 2003, nego- negociabil. Telefon 0746775043. Caietul de sarcini se poate procura de ciabil. Telefon 0746070371. (001226) ciabil. Tel. 0747943710. (007285) Informaţiile privind potenţialul impact (007324) În conformitate cu OUG 60/2001, la serviciul de Investiţii al I.S.J. Galaţi.  asupra mediului al proiectului propus Sweedish man, 38 years old, tall Dacia Break metalizată, fab. 2002, Renault Laguna II Diesel 6 viteze, VW LT 35 an 2001, 16 locuri cu licen- cu modificările ulterioare, şi a Legii Selecţia de oferte va avea loc în ziua 2002, 2 zile în ţară, toate opţiunile, pot fi consultate la sediul Agenţiei 1,98 m, blond short-haired, in va- alarmă, înc. centr., proiectoare, case- ţă transport, negociabil. 0722425914. 212/2002 pentru aprobarea OUG de 19.08.2005, ora 12,00. Relaţii su- tofon, garaj. 0723302914. (001221) carte service. Telefon 0721463372. Regionale de Protecţie a Mediului cation in Galaţi for two months (007336) 60/2001, privind achiziţiile publice, plimentare la tel. 460170 sau contabil (007278) Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 2, de wants to meet woman 20-35 years Dacia Super Nova Rapsodie, albă, Vând Fiat Brava an 2001, motor 1,6, CN APDM SA Galaţi în calitate de auto- old, dark haired for long-rela- Vând Audi A6 TDI limuzină, an şef, tel. 460916. (07/05/EXT179n) luni până vineri, între orele 8,00-16,00. fab. 2002, înc. centr., alarmă, proiec- 16 V, consum 5%, full option, recent ritate contractantă şi având: C.U.I.: tionship, possibly marriage to live toare ceaţă, preţ 129 mil. negociabil. 2003. 0744374372. (007275) Observaţiile publicului se primesc în adus, preţ deosebit, urgent! Telefon 11776466; Adresa: str. Portului nr. in Sweeden. Please phone: 0746168183. (001220) scris zilnic la sediul agenţiei în termen Cielo 1999, AC, full electric, 0744172995. (001394) 34, Galaţi, cod poştal 800025, tel/fax: 0721540650, hotmail: jonas_ alarmă, impecabil, negociabil. Cumpãrãri de zece zile de la data apariţiei anun- Vând/schimb + diferenţă Dacia Vând Mercedes Sprinter cu licen- 0236460660/460140, organizează [email protected] (007293) Break , GPL, alarmă, an fab. 1996, pro- 0788264948. (007297) ţului. (8492065) ţă oraş, preţ negociabil. Telefon cerere de oferte în vederea atribuirii prietar. Telefon 0743789679. (007178) Vând piese şi motoare auto sh, 0745520111. (007369) contractului pentru execuţia lucrări- Diverse Cedez rezervare nuntă Restaurant  Bariera Traian, spate Petrom. Vând Opel Vectra 2000 cmc, an Vând Oltcit Club an 1992, stare bună. lor de amenajare şi compartimenta- „Aeroport” (prinţ, în ziua de 29 X. 2003 noiembrie, 40.000 km, full op- Telefon 474239. (001319) Cumpăr generator electric, Telefon 426075. (001398) re hol turn N-E - Gara Fluvială Galaţi. 2005, fără comision. Telefon 472881. tion, 12.600 E negociabil. Telefon  prefer pe motorină, 5-8 Kw. Tel. Dacia Berlină 2003, GPL, impecabilă, Opel Vectra CDX ´95, AC, full electric, Codul CPSA aferent lucrărilor: 4542.11. (007338) 0742175658. (001209) negociabil. 0723604633. (007296) 0741250433, 0721374821. jante Mg, vopsea originală, 120.000 Tipul contractului pentru care sunt S.C. Elemar SRL Galaţi solicită autori- Berlină septembrie 2002, unic pro- Cielo 1999 decembrie, 55.000  km. 0740491617. (001405) solicitate oferte: - execuţie de lucrări. Cumpărăm grâu furajer, rapiţă şi orz zaţie de mediu pentru colectare şi de- prietar. Telefon 0743469629. (007170) km, primul proprietar. 0742030440. Ford Mondeo 2.0 TDI, 2001, Berlină, Amplasamentul lucrării: - sediul com- - minim 20 t, plata pe loc, foarte avan- pozitare deşeuri nemetalice la adresa Vând VW Passat an 2002, carte ser- (007273) full options, variante auto. 0740491617. paniei, str. Portului nr. 34, Galaţi. Dacă tajos. 0743988843. (07.05CS25) din str. Democraţiei nr. 47 bis, Galaţi. vice, recent adus. Telefon 0722387610. Dacia albă 1310 GPL, an 1998. Tel. (007374) se admit ofertele parţiale: - nu se ac- Eventualele observaţii se pot comuni- (0014198) 0740130114, 320034. (001324) Cumpăr diverse antichităţi. Vând Espero, an fabricaţie 1997, full ceptă depunerea de oferte parţiale. ca în scris la A.P.M. Galaţi, în termen de Vând Ford Mondeo ´93, impeca- 0239633180, 0744601105. (006651) Unic proprietar vând Dacia Berlină option, instalaţie GPL, preţ 4300 E ne- Termenul-limită de execuţie a lucră- bil, unic proprietar, toate opţiunile. 5 zile de la anunţ. (8492077) 1999. 0743155177. (007282) gociabil. Tel. 0745326220, 0744516714. rilor având ca dată iniţială ziua urmă- Cumpăr cu plata pe loc mazăre fura- Rog seriozitate. 0742038538, 435157. Restaurantul "Vip" situat pe strada Vând urgent foarte avantajos Berlină (001409) toare primirii ordinului de începere: jeră şi porumb furajer. Tel. 0743988843, (007192) Brăilei, lângă Cinema Ţiglina organi- oct. ´94. Tel. 318943, 0741684183. Societate comercială vinde: autoca- - 30 zile lucrătoare. Surse de finanţare 0746376234. (07.05CS25) Vând Dacia 1310 cu GPL 1996. Tel. zează: nunţi, botezuri, mese festive, (007262) mion Raba 16 t, 38.000,0 lei, remorcă - Surse proprii. Limba de redactare a 434251, 0741172603. (001237) Cumpăr garaj în complex Francezi aniversări ş.a. Relaţii, zilnic, la telefon Mercedes C 220 CDI, 2001. Tel. auto 20 t, 2.975,0 lei, autostivuitor 5 t, ofertei- limba română. Documente de Audi A6, 2,5 TDI, fabricaţie 2003, 10.000,0 lei, macara HT Telemac 12.5, - Ţiglina I. Tel. 0724140775, 411809. 0236492301, orele 10,00-15,00, sau la 318321, 0740846315. (001280) calificare: Documente care dovedesc BMW 318, 2001, full options, re- 10.000 E, preţurile includ TVA. Rel. la restaurant. (8492090) Dacia Nova 1997, taxe plătite. Tel. (007187) cent aduse, variante. 0723798514. tel. 464721, int. 16. (8492093) eligibilitatea: 1. Declaraţie pe propria 326899, 0740790476. (007235) răspundere că nu se află în nici una din Cumpăr navete 1/12 (litru). Tel. Sunt Maria, mulţumesc doamnei (007160) Vând VW Golf 4 Variant 2002, full Opel Vectra ´92, 1600 i, servo, în- situaţiile prevăzute la art. 30 din OUG Valerica care m-a vindecat de o boa- Vând VW Passat 1995, 1,8l, AC, ABS, 2 option, recent adus, 9300 E, urgent. 0741261371. (007266) chidere, CD, proprietar, 3500 E nego- nr. 60/2001. Declaraţia se va completa lă incurabilă care nici prin doctori airbaguri, alarmă, impecabil, 150.000 Telefon 0742840877. (007384) Cumpăr tablouri, antichităţi, diver- ciabil. Tel. 0742754969, 0745898761. în conformitate cu Formularul B1 din nu avea leac. Str. Română nr. 134. Te. km reali, preţ 5650 E negociabil. Vând Mercedes C 220 climatronic, se. Telefon 475111. (007320) (007213) secţiunea IV-a a documentaţiei pen- 463736. Seriozitate m aximă. (007402) Telefon 0740285073. (00246) 150 cp, an 1996, 8400 E. 0747993068. Vând Volkswagen Bora 1,9 Vând Dacia 1310 octombrie 2003, (07.05IV58) tru elaborarea şi prezentarea ofertei. Cumpăr valută vest expirată: mărci, TDI, 10.500 E negociabil. Telefon Documente care dovedesc înregistra- franci, lire etc., monede şi bancnote. 20.000 km, garanţie, 150 mil. negocia- Renault 19 Chamade 1990, 1,4 0788576105. (007202) rea: * Certificatul de înregistrare emis bil. Telefon 0744202359. (001249) benzină + GPL, janse, radio CD, Telefon 475111. (007320) Vând Dacia ´91, negociabil, 30 mil. Vând Hyundai Coupe 2000, full opti- 2800 E sau variante. Ofer diferenţă. de Oficiul Registrului Comerţului, * Telefon 0743001319. (006955) Cumpăr incubatoare de volum ca- on, piele, ABS, alarmă vocală, magazie 0740560516. (007385) Statutul şi contractul de societate sau, Aro 243, Andoria, an fabricaţie 2000, pacitatea 10.000 ouă. Telefon 320481. 10 CD. Telefon 0744608353. (001251) VW Passat 1,9 TDI 1999 decembrie după caz, actul adiţional modificator, stare foarte bună. Telefon 0722588535. (005788) Vând Renault Kangoo din 2002, 1,5 limuzină, climatronic, janse, tapi- din care reiese că în obiectul de activi- (8654267) DCI, autoutilitar şi Opel Astra Combi ţerie piele, full electric, 9300 E, va- tate al ofertantului există executarea din 2002, 2.0 Turbo Diesel, ambele Vând Dacia Nova 1998, GPL, 78 mil. riante auto. 0740560516. (007385) lucrărilor care fac obiectul procedurii. negociabil. Tel. 0722512520, după ora TVA deductibil şi posibilităţi rate. Tel. Vând Logan Laureatte iunie 2005, Cerinţe minime privind capacitatea Firmă română în construcţie 15.00. (007288) 0740271273, 0744391302. (001254) 30 km, în garanţie. Tel. 480195, tehnică şi capacitatea economico-fi- cumpărăr barje şi împingătoare 0721798347. (007400) nanciară: capacitatea tehnică: a) Fişă în stare de funcţionare. Telefon 0720025008. (007279) Vând Dacia Papuc 2004, 4 uşi, ben- de informaţii generale (formular B2 zină, necarosată, 4700 E negociabil. din secţiunea IV); b) Experienţa simi- 326931, 0745312708. (007405) lară. Încheierea şi îndeplinirea în ulti- Cielo Daewoo an 1999 X, unic pro- mii 5 ani a unui contract care a avut Cereri de prietar, 50.000 km, superîntreţinut, ca obiect execuţia unor lucrări simi- foarte bine îngrijit, bej metalizat, lare (Formular B3 din secţiunea IV). full electric. Accept verificare servi- Aferent Formularului B3, va fi prezen- Serviciu ce, 5600 E negociabil. 0743415134. tată cel puţin o recomandare din par- (007408) tea beneficiarului respectiv. Aceasta Deţin permis de conducere B,C,E, D1, solicit angajare. Tel. 0742360139, Vând Dacia Papuc 2001, carosată fi- va fi însoţită de copii ale contractului 865411. (001232) bră, unic proprietar, stare foarte bună, şi alte procesului-verbal de recepţie posibilitate factură, 100 mil. Telefon a lucrărilor în cauză. c) Ofertantul va Electrician cu experienţă caut de lu- cru. Telefon 0726186699. (007163) 0722203488. (8492041) asigura cel puţin un responsabil teh- nic cu execuţia, care să fie atestat în Vând Opel Vectra Caravan domeniul lucrării ce urmează să fie 1998, 6500 E. Tel. 0742328958, executată. Capacitatea economico- 0741318257. (001172) financiară: 1) Copie după bilanţul contabil la 31.12.2004, vizat şi înregi- Pierderi strat de Ministerul Finanţelor Publice - direcţia locală. Prezentarea ofertelor: Cumpãrãri Data-limită pentru depunerea ofertei: În ziua de 24.VII.2005 pierdut por- 5.08.2005, ora 10,30; Adresa la care se tofel negru cu permis şi certificat în- matriculare pe numele de Nechita Auto depune oferta: Galaţi, str. Portului nr. ArhivaRodica, ofer recompensă. Tel. 465992. 34; Numărul de exemplare în copie: (001235) 1. Data, ora şi locul deschiderii ofer- Dacia 1985-2000, plata imediat. Pierdut carnet de şomaj pe nume- telor: 5.08.2005, ora 11,00, CN APDM 426150, 0742757503. (000067) le Constantin Sorina. Se declară nul. Cumpăr Dacia Daewoo, Opel, orice SA Galaţi, str. Portului nr. 34. Criteriul (8492079) stare. 334183, 0744502929. (006227) pe baza căruia se atribuie contrac- tul de achiziţie publică: - oferta cea IMPORTANT! Prestează, dar s-o ştim şi noi! În iulie şi august, Poziţionează-ţi reclama în SE AFLĂ REPEDE... Agenda „Prestări Servicii” MICĂ PUBLICITATE ZILNIC Luni – Vineri: 8.00 – 16.00 Sâmbătă: 8.00 – 12.00 [  Tarife începând de la 56 EUR/lună; Str. Domnească Nr. 68  Opt apariţii/lună garantate; Mica Miercuri,UBLICITATE 27 Iulie 2005 P  Zile de apariţie: luni şi vineri.

Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.vlg.sisnet.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 VIAŢA19 LIBERĂ

Executăm filmări video şi foto, VHS, Muzică nunţi, (DJ, laptopuri, Pe 13 iulie 2005, iubitul nostru tată Prestãri DVD, CD cu aparatură de ultimă gene- mixer). 497027, 0721499899. raţie. Tel. 0744348493, 0722452373. Au încetat din viaţă Suferinţa ţi-a fost de mucenic, şi soţ, (007238) (006239) dar te-ai stins ca o lumânare. Servicii Să-ţi fie urcuşul spre cel mai sus Geam termopan (spălare automată pe data de 26 iulie 2005 Găuri beton, dibluri, hote, suspen- cer! Te iubim! Gina şi Sanda anun- prima, a doua sigilare la cald, umple- Fotografii, filmări, copieri CD, date, cornize. Tel. 435126. (006385) ţă pierderea mamei IORDANA re argon). Transport gratuit la firma DVD, profesionalism, calitate. CARACEA 72 ani. Înmormântarea  dumneavoastră. 329160, 0722530535. 0745232054, 469704. Societate autorizată întocmeşte bi- 1. Movilă Sultana 92 ani joi 28.07.05, Cimitirul Eternitatea. lanţ, evidenţă contabilă, declaraţii fis- (001242) Cortegiul porneşte din str. Gării nr. Filmări profesionale, efecte, fo- cale, plăţi trezorerie pe calculator. Tel. 2. Şerban Ilinca 1 zi tografii. Tel. 324844, 0743549525. 435970, 0724594167. (8654075) Construcţii metalice, porţi, garduri, 24. (001344) (001393) gratii, scări. 427810. (8654342) 3. Iordan Sofiţa 70 ani Ieftin! Muzică nunţi, CD, calculator. Colectivul Peco SC Intfor SA îşi ex- Electrician execut, repar, modific SC executăm amenajări interioare instalaţii electrice pentru case, apar- Tel. 444616, 0745642631. (006515) 4. Ţocu Andoni 49 ani primă regretul profund pentru de- şi exterioare, placări gips carton, gre- tamente, vile. 0741114619, 481686. cesul prematur al soţului colegei sie, faianţă, zugrăveli, casă la cheie. (003437) Repar, modific mobilier, uşi, ferestre. 5. Caracea Iordana 72 ani noastre Diaconu Lucica. Suntem Oferim calitate. 424654, 0745843933. Tel. 462432, 0740852292. (8654085) alături de ea în aceste clipe gre- Montaj centrale, obiecte sani- (007248) 6. Bătrînu Vasile 45 ani le. Dumnezeu să-l odihnească în tare, scurgeri separate. 476076, Spargem, decupăm beton, rapid. pace. (8492082) 0722294373. (007243) Tel. 0742036387, 322659. (000252) Rapid şi avantajos! Construcţii, 7. Teodorof George-Anghel 84 ani amenajări interioare, placări cu rigips, ARFIRE VICTOR, 66 ani, Repar frigidere, congelatoare, faianţă şi gresie, şarpante, hidroizo- 8. Cristea Năstase 55 ani Colectivul SC Intfor SA este alături Cavadineşti, lăzi, maşini spălat automate, domi- laţii şi tâmplărie Al, renovări instalaţii 9. Domnişoru Liliana 70 ani de colega Diaconu Lucica în aceste INTERMEDIA comercializează şi ciliu, garanţie. Tel. 471743, 334137, subsoluri. Tel. 0740019962, 491879. clipe grele pricinuite de decesul a împlinit 3 ani şi 6 luni de când execută în rate HIDROIZOLAŢII 0741523857. (000619) (07.05CI38) 10. Marcu Mihai 55 ani soţului DIACONU COSTICĂ (fost a plecat dintre noi în lumea celor TERMOSUDABILE la cel mai maistru) la atelier inox. Transmitem drepţi, dar noi familia tot nu putem Ţin evidenţă contabilă, foarte avan- avantajos raport preţ/calitate. Electrician execut inst. 0746409668, sincere condoleanţe familiei îndo- să ne împăcăm cu ideea că nu mai tajos. 0721427685, 413760. (001273) Tel. 435746, 0788249810. (06.05/ 332934. (006709) liate. Dumnezeu să-l odihnească în este printre noi. Lacrimile de pe BC/319) pace. (8492081) obraji nu s-au uscat încă, inimile le Raşchetăm, montăm parchet, lam- avem zdrobite de durere . Astăzi, briuri, placări rigips, hidroizolaţii, ter- Transport marfă max 2,5 t, condiţii 27 iulie 2005 dacă tăticul nostru RATE FĂRĂ GIRANT!!! Tâmplărie Locatarii Asociaţiei Nr. 116, str. Locatarii bl. B, Micro 18, sunt ală- moizolaţii. 0726835985. (8654206) excelente. Tel. 415372, 0745177698. ar fi trăit trebuia să-i cântăm „La aluminiu, PVC, geam termopan. Domnească, aduc un ultim omagiu turi de vecina lor Teodora şi îi îm- (007246) mulţi ani!” dar nu a fost să fie aşa şi 312166, 0722437530. (05/05/BC/ celei care a fost dr. DOMNIŞORU părtăşesc imensa durere provoca- Execut vile, case la cheie, zugrăveli, Decese îi vom cânta veşnică pomenire pe 318) LILIANA şi transmit sincere condo- tă de decesul fulgerător al soţului vopsitorii, instalaţii sanitare, izola- vecie. Dumnezeu să-l aibe în pază, leanţe familiei îndoliate. (8492089) MARCU MIHAI. Dumnezeu să-l ţii, diverse lucrări c-ţii. Tel. 474997, să-i fie ţărâna uşoară şi să ştie că HIDROIZOLAŢII cu materiale per- Execut lucrări de zugrăveli, faianţări, ierte! Locatarii. (001425) 0741354126. (001035) CHRISTIAN COMPANY mereu este alături de noi. Cu re- formante. Garanţie, rate. 490277, tencuieli, parchetări, rigipsuri, izolaţii Colectivul Policlinicii Stomatologice cu Plată Galaţi aduce pe această cale grete profunde soţia Ioana, fii Lică, 0745922235. (06/05/BC/317) Transport marfă intern, inter- de calitate. 0742421080. (001329) Sicrie între 850.000 şi italian un pios omagiu celei care a fost dr. Maricel, Nicuşor, surorile Maria, naţional, 2-4 t, rapid, convena- Taxi aeroport în ţară, diverse, ieftin. 4.750.000, transport 150.000. Tel. DOMNIŞORU LILIANA, om de înaltă Dorina. (007310) TÂMPLĂRIE ALUMINIU cu geam ter- bil. 0722309429, 0788485188. 0745766273. (001330) 320700, 0745781785. (04/05/ nobleţe sufletească, o foarte bună mopan şi AMENAJĂRI INTERIOARE. (8654236) PC/01) colegă şi un specialist de înaltă clasă. Rate, garanţie. 490277, 0745922235. La şcoala Motoprest încep cursurile Suntem alături de familia greu încer- Comemorãri (06/05/BC/317)  de autorizare, reautorizare taxi, per- Transport marfă 3 t, Mercedes, ief- NOVOMATIC 461123, servicii fune- cată. (007383) soană desemnată, şoferi marfă, aga- Se împlinesc 5 ani de la despărţirea tin. 0745482140. (007049) rare complete, transport urban, baritice, persoane. 495333. (8654247) Regretăm sincer plecarea dintre noi de dragul nostru soţ şi tată, Cu adâncă durere anunţăm că se interurban MAGAZIN, parter, bl. Amenajări interioare, termoizola- Executăm decopertări, săpături şan- a celei care a fost o fiinţă deosebită şi împlinesc 40 de zile de la trece- Executăm jaluzele toate tipurile turn , vizavi Sala Sporturilor. ţii, zugrăveli, reparaţii. 0744931051, ţuri şi fundaţii cu buldoexcavator. Tel. inegalabilă calitate umană şi profe- rea în eternitate a fratelui şi un- inclusiv ţesute, montaj gratuit. Tel. (05/05/BC/215) 472477. (3338393) 0721331337. (006353) sională, dna dr. DOMNIŞORU LILIANA chiului nostru, 827038, 0745504743. (002546) şi transmitem condoleanţe familiei Confecţionăm la comandă uşi, fe- ETERNITATEA SRL oferă servicii restre din PVC, Al cu geam termo- Reparaţii frigidere, congelatoare Rate!!! Tâmplărie aluminiu, PVC, îndurerate. Locatarii bl. 20 AP, str. funerare complete, non-stop, pan, zidărie balcoane, jaluzele verti- la domiciliu, garanţie. Tel. 462212, calitate. 312166, 0742350310. (06/05/ Domnească nr. 135. (007382) cu posibilităţi de rate, maga- cale, rulouri exterioare. Tel. 494480, 0742170898. (006652) BC/318) 0745499831. (849377) zin, str. Tecuci 65. Tel. 317367, Cu adâncă durere anunţăm decesul Rigipsari profesionişti executăm 0740465005. (06/05CI36) dr. DOMNIŞORU LILIANA, după o grea Construim case, vile la cheie. placări, forme, proiecte rigips, parchet suferinţă. Corpul neînsufleţit"V.L." este de- 494480, 0745499831. (8653078) lamelar, lambriu, jaluzele verticale. Hidroizolaţii termosudabile, serio- Îndureraţi de decesul fulgerător al pus la capela Cimitirului Eternitatea. Construcţii metalice, hale tip multi- 426924, 0744787972. (006570) zitate, profesionalism, experienţă celui care a fost Înmormântarea va avea loc joi, 28 iulie funcţionale, acoperiş ţiglă metalică. de peste 5 ani. Ersem INC, firmă a.c., la ora 12.00. Familia. (001411) Tel. 0740861205, 0740553317, 420617. Tâmplărie Al, termopane, plase autorizată de Primărie. Tel. 419262, (06/05CS59) ţânţari, preţuri minime 80 E/mp. Tel. 327500. (07/05CS39) Cu durere în suflet familia anunţă 417280, 0720043695. (008776) trecerea în nefiinţă a bunului nostru FILMĂRI VIDEO, DVD/CD, MUZICĂ soţ, tată, socru şi bunic NUNŢI (DJ), FOTOGRAFII. 320159. Rulouri exterioare, jaluzele lamelare, DAN STANCIU. Te vom păstra me- (008694) preţuri minime. 436785, 0722248732, Executăm garduri, uşi, grilaje, bal- reu în sufletele noastre. Vali şi Dana. 0741793039. (8654305) coane metalice, găuri beton. 476581, Taxi (Opel) Galaţi - Bucureşti (001193) (Otopeni). 0723921304, 444235. 0745952003. (001364) (006547) S-au împlinit 40 de zile de lacrimi şi Executăm zidării, tencuieli, armă- dor de când scumpul nostru fiu şi fra- ISCU ALEXANDRU. Dumnezeu SC Prosolar confecţionează tâm- PROCONSULT înfiinţează socie- turi, betoane, gresie, faianţă, zugră- te PETCU MARIAN a trecut în nefiinţă. să-l odihnească în pace! Fam. plărie PVC (uşi interioare, ferestre, tăţi, 600 lei, modifică acte firme. veli. Telefon 0741644300. (001350) balcoane) la cele mai mici preţuri. 499267, 0744124925. (8654309) Nu-l vom uita niciodată şi îl vom plân- Grăjdeanu. (001296) Tel. 471446, 320441, 0745516410. Executăm zidării, tencuieli, betoane, ge neîncetat pentru sufletul său cald, (8653076) armături, faianţă, gresie, zugrăveli. generos şi mare. Dumnezeu să-ţi ofe- Pios omagiu şi amintire veşnică Telefon 0743801587. (001350) re linişte şi să te odihnească în pace. la 5 ani de la dispariţia dragu- Ing. constructor întocmesc proiec- Transport marfă intern, inter- Părinţii şi sora. (001341) lui meu văr ing. DAN STANCIU. te autorizaţie construcţie (PAC). Tel. Societate execută construcţii, insta- naţional, 1,5-3,5 t, 12-30 mc. Dumnezeu să-i odihnească în 0746031144. (001163) laţii, amenajări interioare. 0722457148. 0744785636. (8453066) pace sufletul lui curat şi bun. (8492017) Execut instalaţii termice şi sanitare Au trecut 2 ani de lacrimi şi dor. Mioara Culcevici. (001309) Societăţi. Constituiri, cesiuni, DAVID AUREL LICĂ, născut în Tg. pexal, polipropilenă, cupru, mon- Executăm la comandă tâmplărie din Mama noastră dragă şi bună, acte adiţionale. Profesionalism. tez centrale termice pe gaz, cazane Al şi PVC. 0723373707, 0740575264. Bujor. Doru şi Vasilica. (001349) Asociaţii, fundaţii. 498739, cu lemne. Tel. 0742520350, 345385. (007352) Cu durere în suflet anunţăm decesul 0721949205. (8486282) (007108) Raşchetez, şlefuiesc, lăcuiesc par- cumătrului nostru Societate autorizată asigură reverifi- Muzică DJ profesionist. Tel. 480852, chet. Telefon 412620. (001414) CRISTEA NĂSTASE 55 ani. Corpul ne- care metrologică apometre - 145.000 0722578061, 0746429593. (007078) însufleţit este depus la Biserica Trei lei/apometru. Relaţii la magazin Efectuez lucrări rigips, montez par- Ierarhi, Mazepa 1. (001434) Climaserv, Micro 21 (lângă Agenţia Raşchetăm parchet. Telefon 420501. chet, lambriu, tâmplărie termopan, Loto). Tel. 473026, 0741203377. (06/05/ (07119) preţuri mici. Telefon 0742285284. S-a stins din viaţă, lăsând un gol bc/311) (007379) imens în sufletele noastre, unchiul SC execută: terase, copertine, firme nostru CRISTEA NĂSTASE (NENEA). Curse Otopeni, Băneasa, auto- luminoase, panouri şi inscripţionări Decupăm, spargem beton, montăm Nu te vom uita niciodată! Nepoţii. turism Opel climatronic. Tel. publicitare, confecţie metalică varia- maşini de spălat, hote, parchet lame- (001435) 0744295593. (0044778) tă, prelucrări policarbonat. Rel. la tel. lar, accesorii. 435160, 0742286810. Repar frigidere, congelatoare, 0744121320, 0746176150. (8654326) (007381) maşini spălat automate, domici- Filmări video Panasonic nunţi, Reparaţii televizoare color la domici- liul client, garanţie.Tel. 496406, Regretăm dispariţia unchiu- botezuri, muzică DJ. Tel. 320333, liul clientului. Tel. 432860, 0721630278. 0741984870, 0722421075. (005079) lui nostru DAVID AUREL (LICĂ). 0744849557. (007154) (001427) Filmări DVD, CD, fotografii, sonori- Condoleanţe celor care i-au dăruit zări. Tel. 452671, 074304562. (009485) Reparaţii televizoare la domiciliul Amenajări interioare, tencuieli, de- un minim de mângâiere sufleteas- clientului. Tel. 314022, 0726197744. cupări pereţi. Telefon 0741208461. că. Săndel şi Emilia Buşilă. (007311) (007148) (007391) TUDORACHE ARGENTINA, nu te vom uita niciodată. Familia. (007411) Înfiinţăm, modificăm societăţi, Hidroizolaţii cu materiale perfor- asociaţii, obţinem avize, auto- mante, garanţie 10 ani. Tel. 497637, DAVID LICĂ. Olguţa, Vlăduţ, Nelu. rizaţii. Tel. 432613, 0742676505. Constituiri societăţi, cesiuni, con- 0741742826. (001187) (001349) (8652965) sultanţă, promptitudine, costuri minime. 430408, 0744144396. Suntem alături de colega noastră (8492037) Gabriela Vreme la decesul mamei sale. Resum Managament vă oferă per- Filmări video, fotografii, sonorizări, Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să soane calificate pentru suprave- 1.000.000. Tel. 452671, 0743042560. o odihnească! Biroul Contabilitate din (009486) ghere copii (pre)şcolari, baby sit- cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" Zilnic excursii Gârboavele, Brăila, ting, asistenţă vârstnici, menaj. Tel. Galaţi. (007316) Muzică nunţi, DJ, formaţie avanta- 311344, 0743493496. (06/05PC03) şcolari, preşcolari, sejururi Eforie Nord. jos. Tel. 433117, 0745612477. (005576) Telefon 0723269656. (007413) Astăzi cu durere în suflet anunţăm K44.rtf Muzică nunţi, filmări profesiona- dispariţia dragii noastre mămăiţe ILIE le, fotografii artistice, facilităţi. Tel. ANDRIANA. Dumnezeu să-ţi ofere li- Comemorări chenar Contabil autorizat, evidenţă contabi- Transport marfă 2 t autorizat, con- 0722424502, 496879. (8653286) niştea pe care nu ai găsit-o pe pământ. lă, bilanţ, declaraţii. 311546. (005539) venabil. 0744570595. (86530658) Nu te vom uita niciodată. Nepoţii, fam. *** Acum! Construim case, vile, la cheie, Vicleanu şi fam. Radu. (007339) tarif excepţional. Tel. 0788627763. Repar frigidere, vitrine, lăzi frigo- Cu adâncă durere anunţăm că se (009750) rifice, constatare, transport gra- Vara ne-a adus în suflet un gol În perioada 1.08-1.09.2005 execu- tuite. Tel. 496609, 0722736633. împlinesc 40 de zile de la trece- imens şi o sfâşietoare durere luând-o Rate, avans 0, fără girant, direct la tăm numai UNIFORME ŞCOLARE. (8653335) rea în eternitate a fratelui şi un- dintre noi pe draga noastră mamă ILIE magazin, reducere 10%, tâmplărie Vă stăm la dispoziţie o lună în- chiului nostru, ISCU ALEXANDRU. aluminiu şi PVC, jaluzele, rulouri. Tel. ANDRIANA 78 ani. Te vom plânge ne- treagă. Vă aşteptăm. Relaţii la tel. Amenajări:calitativ, ieftin, rapid. Dumnezeu să-l odihnească în 479910, 0788242278. (8653904) 0727143069. (006762) încetat. Fam. gen. Ilie, fam. Ilie şi fam. 411861. (8654299) pace! Fam. Grăjdeanu. (001296) Andone. (007339) Decupăm pereţi şi montăm parchet. Electrician autorizat Renel execut Tel. 0741431978. (006010) instalaţii. 327829, 0746045199. A coborât în jos alunecând pe-o rază *** Transport marfă 2,5 t, ţară. Telefon (007129) şi s-a stins lăsând un gol imens şi pre- 0742038335. (007169) matur, luceafăr blând al vieţii mele, iu- Pios omagiu şi amintire veşnică la SC execută lucrări de amenajări bita soţie ILIE ANDRIANA. Dumnezeu 5 ani de la dispariţia dragului meu Electrician autorizat proiectez, exe- interioare şi exterioare de orice fel. să o odihnească în pace. Soţul Ilie Rel. la tel. 0744392578. (001204) văr ing. DAN STANCIU. Dumnezeu cut lucrări electrice de calitate, preţuri Neculai. (007339) minime. 0726186699. (007165) ArhivaSeriozitate şi calitate. Amenajări in- Suntem alături de colegul nostru terioare, faianţă, rigips etc. Telefon Ghenea Georgel la durerea pricinuită Executăm placări gresie, faianţă, ri- 0740811820. (007176) gips, gleturi, zugrăveli, parchet, lam- de pierderea socrului. Sincere con- briu. Telefon 0742217528. (8654330) Sonorizări, filmări, poze calita- doleanţe. Colectivul SPF SN Damen. te ireproşabilă. Telefon 324319. (001419) (07.05/PC/03) Glume GLUME Unde va fi Radarul astãzi

Vasile Ghica - Ce? De la Poliþia Rutierã [email protected] - Dle, parcă şi soarele intră în călduri. În municipiul Galaţi – pe străzile Cloşca, Brăilei şi Henri Coandă, pe - Fifi seamănă cu Maria Antoaneta. Faleza Superioară; în municipiul Tecuci – pe străzile Gheorghe Petraşcu, - Înainte sau după ghilotină? [ 1 Decembrie 1918 şi Tecuciul Nou. - Cum rezistă căsniciile marinarilor? [ - Păi, mai fac matrozii câte o escală În judeţ, pe Drumul Naţional (DN) 25 – în localităţile Independenţa - Ştii ce-am observat când merg la pe an şi acasă. [ şi Şendreni; pe DN 26 – la Frumuşiţa, Şiviţa şi Vânători; pe Drumul nudiste? AGENDAMiercuri, 27 Iulie 2005 Judeţean (DJ) 251 – la Cuca, Rediu, Pechea şi Slobozia Conachi.

Fondat Cotele apelor Dunãrii Cernavodă 410 cm - 16 cm GALAŢI 498 cm - 4 cm 1989 Hârşova 492 cm - 6 cm Isaccea 405 cm - 5 cm viaþa din 26 iulie 2005 Brăila 519 cm - 6 cm Tulcea 335 cm - 3 cm [liberã VIAŢA20 LIBERĂ la www.vlg.sisnet.ro Filme TV ProgramTV 27 iulie 27 iulie S-a întâmplat TVR 1 TVR 2 PRO TV pe 27 iulie Virgil Guruianu 7,00 Jurnalul TVR 7,00 Sărută-mă, 7,00 Ştirile PRO TV Cine este fiul meu? 7,15 Patrimoniul universal prostule! (s) cu Mihai Dedu şi Olivia Steer [email protected] al omenirii 8,00 Teleshopping Ce se întâmplă, doctore? 1701 - Se naşte ANDRES (comedie, Franţa-Spania, 2003) 7,45 Cinci minute de cultură 8,30 CeZar şi tipar 9,15 Tânăr şi neliniştit (s/r) CELSIUS (m.1744), astronom, TVR 1, ora 20,00 8,00 Portul miracolelor (s) 9,00 Rebelii (s/r) 10,15 Destine răscumpărate (s) fizician suedez. În 1742 a creat Cu: Thierry Lhermitte, Ophélie 8,50 Miss World România 10,00 Tonomatul 11,15 Tu eşti, tu câştigi! (r) scara termometrică centizi- 9,00 Sănătate pentru toţi de vacanţă Winter. Titlu original: Mauvais 12,15 De râsul lumii mală - termometrul Celsius. 9,30 Teleshopping 11,45 Pasiuni (s) esprit 13,00 Ştirile PRO TV 1824 - Se naşte 10,00 Misteriosul John Doe (s) 12,40 Stargate: Vincent Poirel este conducătorul 13,45 De râsul lumii ALEXANDRE DUMAS - fiul (m. 11,00 Felicity (s) SG-1 (s/r) 14,15 Străina (romantic, 1895), scriitor francez. unei mari companii multinaţionale. 11,55 Euro-dispecer 13,30 Teleshopping SUA, 1994) 1835 - Se naşte GIOSUE Are tot ce şi-a dorit în viaţă - succes în 12,00 Zestrea românilor (r) 14,00 Desene cu Robert Urich, CARDUCCI (m. 1907), poet, afaceri, o soţie frumoasă şi iubitoare, 13,00 Sticleţii (s) animate Stacey Haiduk prozator, eseist italian, lau- 13,30 Desene animate 14,30 Fiica dar nu are copii. Societatea condusă 16,00 Tânăr şi neliniştit (s) reat al Premiului Nobel pen- 14,00 Jurnalul TVR oceanului (s) de Vincent obţine proiectul construirii cu Eric Braeden, tru Literatură pe anul 1906. 14,30 Teleshopping 15,00 Împreună unui stadion olimpic. Proiectul origi- Melody Scott Thomas 1841 - Încetează din viaţă 15,00 Patrimoniul universal în Europa 17,00 Ştirile PRO TV M.L.LERMONTOV (n. 1814), nal propus aparţine arhitectului Simon al omenirii (r) 16,00 Călătorii de suflet cu Monica Dascălu poet rus. Variot. La scurt timp, Simon moare, dar 15,30 ...Sed lex! cu Ion Mirea 16,30 Sabrina (s) 17,45 Tu eşti, tu câştigi! (r) 1865 - România aderă la revine pe Pământ, luând înfăţişarea copilului pe care Vincent şi soţia 16,00 Convieţuiri 17,00 Rebelii (s) Divertisment Convenţia telegrafică inter- 16,55 Campionatul Mondial de 18,00 Omul între lui îl aşteaptă. 18,55 Ştirile sportive naţională de la Paris (semnată nataţie. Rezumat soft şi moft 19,00 Ştirile PRO TV la 17 martie, la acelaşi an).

carnet 17,30 Travelling circular (r) 18,30 Minorităţi cu Andreea Esca 1907 - Se naşte LUCIAN sub trei dictaturi

Viaþa 18,30 Învinge apele 20,15 Din lumea de dincolo PREDESCU (m.1983), istorio- 19,00 Jurnalul TVR 19,00 Soţia (thriller, SUA, 2004) graf şi scriitor. 20,00 Cine este fiul meu?(comedie lui Lorenzo (s) cu Eva Longoria, David 1915 - Se naşte MARIO Etajul 13 Franţa - Spania, 2003) 20,00 Dragul Andrews DEL MONACO, tenor italian. 21,30 Fotbal: Shelbourne - Steaua, de Raymond (s) (SF, SUA, 1999) 22,15 Vacanţa Mare (r) 1917 - Se naşte BOURVIL Liga Campionilor 20,30 Verdict: crimă (s) Antena 1, ora 0,00 23,00 Ştirile PRO TV (ANDRE RIMBOURG) (m. 23,30 Jurnalul TVR 21,30 Jurnalul TVR cu Amalia Enache din Cu: Craig Bierko, Armin Mueller- 1970), actor comic francez. 23,35 Travelling circular (r) 22,00 Jurnalul Euronews şi Mihai Codreanu 1921- Se naşte EUGENIU Stahl, Gretchen Mol. Titlu original: 0,00 Miss World România pentru România 23,45 Vreau să fiu mare COŞERIU, lingvist, membru de The Thirteenth Floor 0,30 Nataţie: Campionatul 22,15 Ultimul glonţ 23,50 Fastlane: onoare al Academiei Române, Douglas Hall se trezeşte într-o dimi- Mondial, la Montreal (r) (poliţist, Italia, '03), p. II Viaþa HOROSCOP Cursa vieţii stabilit în Germania. 1,00 Nataţie: Campionatul cu C. Cecchi neaţă din 1937 şi descoperă în casa sa o şi a morţii (s) 1922 - Se creează Uniunea Mondial, la Montreal 0,00 American Gothic (s) cămaşă plină de sânge, precum şi pe şeful său, Hannon Fuller, ucis. 1,00 Ştirile PRO TV (r) Internaţională de Geografie. 3,15 Jurnalul TVR (r) 0,50 Două roţi (r) 27 iulie Spre surprinderea sa, nu-şi poate aminti ce s-a întâmplat. Mai rău, 2,00 Renegatul (r) 1925 - Se naşte, la 4,15 Garantat 100% (r) 1,35 Dragul 3,00 În numele Domnului (s) Pechea, jud. Galaţi, MARCEL nu-şi aminteşte nici că el şi Fuller trăiesc de fapt la sfârşitul secolului 5,10 Sănătate pentru toţi (r) de Raymond (s/r) 5,00 Destine răscumpărate (s/r) GAFTON (m. 1987), poet, tra- şi, împreună, au realizat un program de calculator care să simuleze 5,40 Cinci minute de cultură 2,05 Destine sentimentale (II) Leu 6,00 Teo (r) ducător. Los Angelesul anilor ‘30. Încercând să afle adevărul, Hall cel din 1937 5,50 Destine secrete (s) (dramă, coprod., 2000) cu Teo Trandafir 1928 - Se pune în circu-  23 iulie - 22 august 6,40 Teleshopping se vede prins într-un adevărat vârtej de crime şi trădări, din care sin- laţie rapidul “Carpaţi”, care Lucraţi mai bine atunci gura ieşire pare a fi oferită de o femeie misterioasă pe nume Jane Antena 1 Prima TV Acasã TV parcurgea distanţa Bucureşti- când sunteţi stresat/ă. Astăzi (Gretchen Mol). aveţi o eficacitate ieşită din Braşov în trei ore. comun. Ştiţi dvs. de ce. 1930 - Guvernul con- 6,10 În gura presei (r) 7,00 Teleshopping 7,00 Jesus (s/r) tractează la “International Fecioarã 7,00 Observator 7,30 News Radio (s/r) 8,15 Culoarea păcatului (s/r) cu Telephone and Telegraph 8,00 În gura presei (r) 7,55 Sport cu Florentina Giovanna Antonelli Corporation” din New York  23 august - 21 septembrie Zargo 9,00 Anastasia (s/r) 8,30 Sunset Beach (s/r) 9,15 Mama vitregă (s/r) un împrumut de 8.000.000 Nu staţi pe gânduri 10,00 Întâmplări hazlii 9,30 Dragoste cu Victoria Ruffo de dolari cu 8 la sută dobân- atunci când sunteţi invitat/ă (dramă, Franţa-Canada, 1993) 10,30 Concurs interactiv şi putere (s/r) 10,10 Anita (s/r) dă, concesionând societăţii de o anumită persoană de Naţional TV, ora 22,00 12,00 Îngerul 10,00 Kensky Show (r)"V.L." cu Ivonne Montero americane serviciul de tele- sex opus la o plimbare. De Cu: Anthony Higgins, F. Murray păzitor (s) cu Ionuţ 12,15 Amazona (s) foane (concesiune care du- abia aşteptaţi. Abraham, Michael Ironside (foto). 13,00 Observator Chermenschi cu Sergio Goyri, Karimel rează până în 1941). Titlu original: Sweet Killing cu Simona Gherghe 11,55 Clip Art Lozano 1938 [ Se naşte ANTON Balanþã 13,45 Tatuajul 11,30 Monica (r) 13,15 Valentina, grăsuţa mea COSTACHE, prozator, autor Ceea ce părea a fi crima perfectă se (comedie, coprod., 1968) cu cu Monica Puiu frumoasă (s) de literatură pentru copii, 22 septembrie - 22 octombrie transformă dintr-o dată într-un adevărat Jean Gabin, Louis de Funes 12,05 Teleshopping cu Natalia Streignard, Juan laureat cu Premiul Uniunii Renunţaţi uşor la ceva ce coşmar pentru Adam Cross. El îşi va ucide 16,00 Observator 12,35 Bani la greu Pablo Raba Scriitorilor pentru Literatură nu v-a atras niciodată, dar de cu sânge rece soţia, iar de aici vor începe 16,45 Vivere - A trăi cu pasiune (s) 13,30 Teleshopping 14,15 Legături de familie (s) cu pentru copii şi tineret, cu care aţi fost nevoit/ă să păreţi 17,30 Anastasia (s) 14,00 Sunset Beach (s) Vera Fisher, Julia Almeida Premiul Asociaţiei Scriitorilor ataşat/ă. necazurile. Pe urmele lui vor porni doi poliţişti care vor face tot posi- bilul să găsească dovezi pentru a-l acuza. Pe lângă aceştia, Mr. Zargo 18,30 Divertis: Felix şi Otilea cu Russell Curry, 15,30 Jesus (s) din Bucureşti. 19,00 Observator Margarita Cordova cu Monica Galan va fi umbra permanentă a lui Adam. [ Se naşte MIRCEA Scorpion cu Alessandra Stoicescu şi 15,00 Dragoste 16,30 Luna (s) SPĂTARU, sculptor, laureat cu 23 octombrie - 21 noiembrie Lucian Mândruţă şi putere (s) cu Christian Meier, Gaby Premiul UAP pentru sculptură 20,00 Sport. Meteo 16,00 Mutant X (s/r) Espino şi cu Premiul “Joan Miro”. Vă feriţi cât puteţi de com- 20,30 Putere de foc 17,00 News Radio (s) 17,30 Poveştiri adevărate (r) plicaţiile sentimentale de ori- [ Se naşte MIRCEA (thriller, SUA, 2002), p. III cu 17,30 Cash Taxi (r) cu Dragoş Stănescu COJOCARU, prozator. ce fel, dar ele se ţin de dvs. ca cu Gabi Jugaru 18,05 Vremea de Acasă scaiul de oaie. Marguerite Moreau, Malcolm 1956 - România devi- LocalTV McDowell 18,00 Focus 18,10 Pariul iubirii (s) ne membră a Organizaţiei 21,30 Don Juan de România 19,00 Documentar cu Paty Manterola, Juan Naţiunilor Unite pentru Sãgetãtor 27 iulie Divertisment cu Jojo 20,00 Josh şi S.A.M. Soler Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (aventuri, SUA, 1993) 20,00 Mama vitregă (s) 22 noiembrie - 21 decembrie 22,30 Observator (r) (UNESCO). TV Galaþi cu Letiţia Zaharia cu Jacob Tierney, Noah 21,00 Anita (s) 1962 - Încetează din viaţă Trageţi ponoasele faptului TV Galaþi 23,10 Sport Fleiss cu Ivonne Montero, Jorge ION ŢUCULESCU (n. 1910), că la un anumit moment aţi Prima TV canal propriu 23,30 Divertis: Felix şi Otilea (r) 22,00 Cash Taxi Enrique Abello pictor. fost destul de amabil/ă ca să 0,00 Etajul 13 cu Gabi Jugaru 23,00 Culoarea păcatului (s/r) scoateţi pe cineva la liman. 1983 - Încetează din viaţă 7,00 Ora 7 dimineaţa; 9,00 7,00 Ora 7 dimineaţa; 18,30 (S.F., SUA, 1999) 22,30 Trăsniţi în NATO (s) 0,00 Legături de familie (s/r) TEODOR BALŞ (n. 1924), poet, 23,00 Focus Plus Prim-plan; 9,30 Ediţie specială; Prim-plan; 22,45 Prim-plan. cu Craig Bierko, Vincent 1,15 Poveştiri adevărate (r) traducător. D'Onofrio 23,45 Mutant X (s) 1,45 De 3 X femeie (r) Capricorn 10,00 Carte de vizită Astral; 11,00 1995 - La Spitalul 2,00 Concurs interactiv cu Forbes March cu Mihaela Tatu Municipal nr. 1 din Galaţi 22 decembrie - 19 ianuarie Prim-plan; 11,05 Prima pagină; Express TV 3,00 Observator (r) 0,45 Guinness - Lumea 3,15 Corazon latino (r) s-a sfinţit locul pentru Consideraţiile dvs. prind 11,30 Cu cărţile pe masă; 12,30 canal propriu 4,00 Dilemele vârstei (s) recordurilor cu Oana Zăvoranu biserica cu hramul “Sf. Oraşul meu; 13,00 Prim-plan; 13,05 4,30 Îngerul păzitor (s) 1,45 Focus (r) 4,30 Reţeta de Acasă (r) picioare şi ajung în nebănuite 9,00 Obiectiv Express/Sport Pantelimon”. şi nedorite locuri. Ar fi trebuit Prima pagină; 13,20 Camera de râs; 3,50 Vivere - A trăi cu pasiune 2,45 Bani la greu 5,30 Îndoiala (s) 1998 - Încetează din via- să vă gândiţi la asta. (r); 9,30 Dialog sindical (r); 11,00 (s/r) 3,30 Clubul de noapte 6,30 Poveştiri adevărate (r) 13,50 Motor; 14,15 Câte-n lună şi libera.galati.ro ţă MIRCEA DORU LESCOVICI Închiderea programului; 18,30 - în stele; 14,50 Prima pagină; 15,00 (n.1955), critic literar, eseist. Obiectiv Express/Sport - jurnal HBO 2000 - Încetează din via- Prim-plan; 15,05 Guiness World of TVR Cultural Realitatea Vãrsãtor informativ; 19,00 Muzică; 20,00 ţă EUGEN PREDA (n. 1929), Records; 15,30 Tradiţii; 16,00 Prim-  20 ianuarie - 18 februarie Veşnica... tranziţie, talk-show publicist şi comentator ra- plan; 16,05 Prima pagină; 16,30 0,30 Poliţist de Iulian Voicu; 21,30 Obiectiv 7,50 Joey (s/r) dio, primul director gene- Nu căutaţi scuze în con- Pledoarii turistice; 17,00 Prim- la Omucideri (s/r) 6,00 Realitatea de la 6,00 8,15 Departe de paradis ral al Societăţii Române de juncturi. Dvs. ştiţi cel mai bine Express/Sport; 22,00 Închiderea Plan; 17,05 Viaţa la extrem; 18,00 11,30 Ambasadorii (r) 6,45 Ziarul realităţii (dramă, Franţa, 2002) Radiodifuziune (iulie 1990 că nu e cazul să vă ascundeţi programului. cu Radu Cazan după deget în asemenea oca- Prim-plan; 18,05 Tibanu pescuieş- 12,00 Conace din Cehia (r) 10,00 Necenzurat: - septembrie 1994). 11,15 100% (r) Sylvester Stallone zii. te; 18,30 Prim-plan; 19,00 Oraşul 12,30 Viaţă dublă Mega TV a lui 12,00 Realitatea de la 10,30 Poftiţi la masă! meu; 19,30 Ediţie specială; 20,00 12,00 (comedie, Franţa, 2003) canal propriu Eddie McDowd (s/r) REŢETA ZILEI Peºti Brăila în direct; 21,00 Cartea pro- 13,00 Concert 12,45 Ziarul realităţii 12,20 Povestea  19 februarie - 20 martie fului de română; 22,00 Prim-plan; 13,45 45 de ani de lui Robert Wraight Ştirile Mega TV de luni până vi- de prânz 22,30 Ediţie specială (r); 23,00 Ora 14,00 Curs de germană (r) comunism (r) (dramă, Canada, 2003) Cineva vă joacă o farsă pe neri orele: 18,30 - 19,00 şi 21,00 14,00 Realitatea de la 14,30 Operaţia Therion 13,55 S-a întâmplat de curând Vinete prăjite care nu numai că nu o gustaţi, 7 dimineaţa (r). - 21,30. 14,00 dar care vă aduce şi deservicii 15,00 Identităţi (comedie, Italia, 2003) 15,15 Realitatea medicală mari cât roata carului. 15,30 Invitaţie la concert (r) 15,20 Întoarcerea familiei Seaver cu frigărui cu S. Bălănescu 16,30 Poliţist (comedie, SUA, 2004) 16,00 Realitatea de la 16,45 Orange County de pui la Omucideri (s) 16,00 Berbec 17,30 Curs de germană (r) (comedie, SUA, 2002) 17,15 Arena Media 18,10 Brown Sugar (dragoste, SUA, 4 vinete, 4 pulpe de  21 martie - 20 aprilie 18,00 Primul Război Mondial Cinema cu Dan Turturică 2002) pui fără os, tăiate bucăţi, 2 19,00 Conace din Cehia Contribuiţi la eforturile 19,00 Realitatea zilei 20,00 A fost odată în Mexic iaurturi, 2 linguri sos iute celorlalţi de a da o mână de 19,30 Viaţa dublă cu R. Dumitrescu (pastă de gogoşari sau de ajutor, dar credeţi că s-ar pu- 22 - 28 iulie (acţiune, coprod., 2003) a lui Eddie McDowd 20,00 Realitatea de la cu Salma Hayek chilli), zeamă de lămâie, tea face mult mai mult dacă (s) lumea ar înţelege despre ce Galaţi 20,00 21,40 Pierduţi în America sare, piper, ulei de măsline, 20,00 O familie e vorba. "Central": Lemony snicket – o serie de evenimente neferici- 20,15 100% (comedie, SUA, 1985) o legătură coriandru proas- neobişnuită (s) cu Robert Turcescu păt te - Prod. Paramount Pictures. Regia: Brad Silberling. Orele: 14,00; 23,15 Secretul de la Cold Creek Taur 20,30 Dialoguri 21,00 Realitatea de la Manor (thriller, SUA, 2003) Se amestecă sosul iute 16,00; 18,00; 20,00. despre altădată 21,00 cu Sharon Stone (pastă) cu un iaurt şi cu zea-  21 aprilie - 21 mai "Republica”: Julia (Being Julia) – Prod. Myriad Pictures. Regia: 21,40 Cartea 21,45 Cifrele realităţii 1,15 Campionul (dramă, SUA, 2003) ma de lămâie (după gust), se Nimic nu vi se pare prea Istvan Szabo orele: 14,00; 16,00; 18,00; 20,00. 21,45 Jurnal cultural 22,00 Realitatea de la 2,50 Monique (comedie, Franţa, taie carnea bucăţi, se introdu- greu şi prea mult, cu condiţia „Ţiglina”: Marea provocare (Franţa, 2004). Aventuri, acţiune. 22,00 Fata cu valiza 22,00 2002) cu Albert Dupontel ce în marinată în aşa fel încât să vă placă ceea ce aveţi de Regia: Julien Seri. Cu: Chan Belle Dinh, Williams Belle. Orele: 14,00, (dramă, coprod., 1960) 23,15 45 de ani de 4,25 În întuneric să fie bine acoperită şi se lasă făcut. Acum chiar este cazul. 0,00 Pop cultura comunism (thriller, Canada, 2003) să stea la rece cel puţin o oră. 16,00, 18,00, 20,00. Aºteptãm de la cititori informaþii, reclamaþii, observaþii etc. pe adresa: redactie@viata Se spală vinetele, se zvân- tă şi se taie în două pe lung Gemeni (cu coajă). Se crestează mie-  22 mai - 21 iunie zul cu un cuţit bine ascuţit, se presară cu sare şi piper, se Nu ştiţi de ce ar trebui toarnă peste ele puţin ulei de să serviţi explicaţii pentru Bursa Agenþia Judeþeanã pentru Ocuparea Forþei de Muncã Galaþi un fapt simplu şi aparent in- măsline şi se prăjesc 40 de mi- ofensiv. Nu va dura această locurilor de muncã Str. Domneascã nr. 191, Galaþi; Tel.: 0236/412262; fax: 0236/415151; e-mail: ajofmgl@ galati.astral.ro. nute în cuptor sub gril. problemă. Din bucăţile de carne de pui se fac frigărui (pe ţepe Persoanele interesate de ocuparea culatoare, agent pază şi control, acces tator pereţi şi plafoane din gips carton, consilier administraţie publică; consi- carton; muncitor necalificat la demo- din lemn) şi se prăjesc în ulei locurilor de muncă vacante şi de în- ordine şi intervenţie, brutar - patiser - morar, operator calculatoare şi reţele, lier/expert/inspector/referent/econo- lat clădiri, zidărie, mozaic, faianţă, gre- Rac (într-o tigaie de teflon) circa registrarea ofertei de locuri de muncă preparator produse făinoase, bucătar, ospătar, recepţioner distribuitor, su- mist în comerţ/marketing; curăţitor sie, parchet; muncitor necalificat pen-  22 iunie - 22 iulie 10 minute pe toate părţile. vacante sunt aşteptate la noul sediu al confecţioner produse textile, confec- dor, zidar, pietrar tencuitor, maseur în- şablator; director adjunct societate tru calificare la locul de muncă; paznic; Se bate iaurtul rămas cu Indicaţiile nu vă sunt res- AJOFM Galaţi, de pe stradaArhiva Domnească ţioner tâmplărie din aluminiu şi mase treţinere şi relaxare. comercială; electrician întreţinere şi polizator; programator; proiectant coriandrul tăiat fâşii (cu foar- pectate şi acest lucru vă irită nr.191 (Apollo) de luni până joi, între plastice, cosmetică, dulgher tâmplar Lista locurilor de muncă vacan- reparaţii; faianţar; inginer căi ferate, inginer instalaţii; referent de speciali- enorm. Preferaţi să vi se spu- feca), se sărează, se piperea- orele 7,30-14,00, intrarea C. parchetar, fierar betonist montator te – 27.07.2005: agent pază, control drumuri şi poduri; inginer construcţii tate financiar-contabil; sudor autogen; nă în faţă dacă cineva nu e de ză şi se toarnă peste vinetele A.J.O.F.M. GALAŢI PRIMEŞTE prefabricate, frizer coafor manichiu- acces, ordine şi intervenţie; asamblor civile, industriale şi agricole; inginer sudor electric; tâmplar mecanic la fre- acord cu dvs. fierbinţi, care se servesc gar- ÎNSCRIERI LA URMĂTOARELE CURSURI rist pedichiurist, instalator încălzire montator profile aluminiu şi PVC; instalaţii termice; lăcătuş construcţii zat şi găurit; tâmplar mecanic la rinde- nitură lângă frigăruile de pui. Casandra GRATUITE PENTRU ŞOMERI: adminis- centrală, limba engleză, lucrător în asistent medical fizioterapie; asistent metalice şi navale; lăcătuş mecanic; luit; vânzător; vopsitor auto; vopsitor trator imobile, administrator reţea cal- comerţ, lucrător social, măcelar, mon- medical generalist; barman; casier; montator pereţi şi plafoane din gips industrial. Rodica Nudism în satul natal al Papei! Poliţia bavareză trimite în mod regulat patrule în împrejurimile sa-

tului natal al Papei Benedict al XVI-lea, după ce pelerinii s-au plâns că MANIA au dat nas în nas cu nudişti prin pădure. Valea Schuetzing din apropiere de Marktl am Inn, unde s-a născut Josef Ratzinger, a devenit foarte vizi- TV tată de pelerini de la alegerea acestuia în fruntea Bisericii Catolice. De mai multe ori însă, pelerinii au dat peste nudişti şi amatori de sex în aer liber. D.C.P. [ Anca Melinte AGAZINMiercuri, 27 Iulie 2005 M [email protected] 21 Hibridul VIAŢA LIBERĂ lexical Cu fiecare ieşire pe sticlă a unui nou www.vlg.sisnet.ro O carte pentru fiecare prezentator, limba Virgil Ianţu e tătic română se mai Gheorghe Scripcaru; Vasile Astărăstoae; Călin Scripcaru: Vedeta de televiziune Virgil îmbogăţeşte cu câte Ianţu a devenit, luni, tată. La ora un cuvânt nou-nouţ. 10.45, la Spitalul Municipal din Loredana Groza ar putea Medicina legală pentru jurişti* Bucureşti s-a născut, prin ceza- obţine cu brio un brevet riană, Jasmina Maria, sub ochii de invenţie pentru pe care medicina legală îl poate medico-legale de probaţiune. tatălui său, care a ţinut morţiş să “produsul lexical” care i-a avea în rezolvarea fiecărei situaţii Probaţiunea medico-legală a asiste la eveniment. Pe toată du- rezultat prin hibridizarea juridice în parte”, atunci „...struc- omorului deosebit de grav * rata operaţiei, Virgil a ţinut-o de verbului a străpunge cu tura didactică a volumului cores- Expertiza medico-legală a vătă- mână pe Roxana şi a încurajat-o, adjectivul pătrunzător. punde în modul cel mai eficient mărilor corporale * Consideraţii explicându-i ce se întâmplă, pas Lori a afirmat că Zina însuşirii noţiunilor medico-lega- de criminologie clinică. Violul. cu pas. Cei doi sunt foarte mândri Dumitrescu are “ochi le de către jurişti, autorii evitând Incidenţa violului * Probaţiunea de fiica lor, care s-a născut cu o străpunzători”. Bine insistenţa asupra detaliilor teh- infracţiunilor din domeniul se- greutate de 3,250 kg şi o lungime că nu a optat pentru nice medicale ce sunt de com- xualităţii * Medicina legală şi de 49 cm. “privire pătrunzăreaţă” petenţa expertului medic legist. dreptul familiei * Expertiza me- D.C.P. deşi mare diferenţă În cuprins: * Medicina legală * dico-legală psihiatrică * Valoarea nu ar fi fost. Sărim Bazele istorice, epistemologice, şi limitele probaţiunii medico-le- pârleazul postului Acasă sociale şi juridice * Dreptul în gale * Raport de expertiză medi- şi nimerim în bătătura Pro slujba medicinei * Problemele co-legală (autopsie). Berze urmărite Tv. Flăcăul care prezintă medico-legale generale ale ex- Semnat de autori cu dublă emisiunea - concurs “Tu pertizei pe cadavre * Medicina specializare (juridică şi medica- eşti, tu câştigi” ar merita legală a traumatismelor cranio- lă),manualul aduce la zi modul şi el un mic premiu. O cerebrale prin lovire * Medicina de raportare a normei juridice prin satelit dată pentru expresia “Te felicit foarte mult”. Dacă „...un curs de medicină legală a leziunilor prin arme albe la progresele medicinei, fiind Specialiştii Societăţii alimentate de baterii solare Cum ar fi fost să spună legală pentru jurişti trebuie să * Medicina legală a accidentelor o lucrare utilă studenţilor de la Române de Ornitologie din pe spatele a două exemplare “Te felicit un pic, acolo, îndeplinească, în mod particu- de trafic * Medicina legală a îm- facultăţile de Drept, precum şi ti- România au montat, ieri, două de barză. Această acţiune va de complezenţă”. Luni lar, două condiţii: 1) o perma- puşcării * Medicina legală a asfi- nerilor practicieni din domeniu. radioemiţătoare la doi pui de oferi informaţii importante ne-a fost dat să auzim nentă adecvare a valorii şi limi- xiilor mecanice * Agresiuni prin Cartea costă 23,50 (235.000) barză din localitatea sibiană referitoare la migraţia berzelor Viaþa ceva şi mai şi: “Ea este telor probaţiunii medico-legale agenţi fizici (căldură, frig, curent lei şi poate fi procurată de la Cristian. “O noutate absolută albe din România, la locurile de mai bine-cunoscătoare la instituţiile dreptului, ca, de electric, tehnic şi atmosferic). Librăria „Costache Negri” (str. pentru ornitologia română, iernat, căile de migraţie şi zonele a emisiunii”. Adverbul cu exemplu, la elementele infrac- Moartea prin agenţi chimici şi Domnească nr. 27). dar şi pentru cea din sud-estul de popas. Studiul va fi completat pricina stă rău acolo. Dar ţiuni (obiect, lectură obiectivă, biologici * Pruncuciderea sub Europei va fi urmărirea migraţiei prin marcarea berzelor albe cu Virgil Guruianu dacă aşa a vrut să zică subiect, latură subiectivă); 2) o aspectul probaţiunii medico- berzelor albe din România inele color speciale”, a declarat prezentatorul.  Pe la ştiri subiectivare profesional-juridi- legale * Avortul şi probaţiunea * Iaşi, Editura Polirom, 2005, spre cartierele de iernare prin Ferencz Kosa, coordonatorul am auzit crainicul vorbind că cât mai veridică a aportului sa medico-legală * Criteriologii 240 p. satelitul Argos. În acest scop, proiectului. de “pompe subversive”! au fost ataşate radioemiţătoare După ce că bălteşte apa în urma viiturilor şi caleidoscop Informaţii utile DIN CONDEI ÎN CONDEI n-avem cu ce s-o scoatem, Constituiri de asociaţii, uite că şi pompele – alea Telefoane Utile puţine şi căpătate de pe la alţii - mai sunt şi Salvare - 961; 411000; 426200 fundaţii şi sindicate subversive! Poate totuşi Invizibilã, dar bunã! pompele n-aveau nici o Ambulanţă non stop La Judecătoria Galaţi puteţi exemplare de pe contractul de re şi în cazul în care doriţi să ob- (VITAL MED) - 462222 depune acte pentru constituirea vânzare-cumpărare, comodat ţineţi personalitate juridică pen- Mariana Iliescu atitudine duşmănoasă, Pompieri - 981; - 460441 de asociaţii, fundaţii şi sindica- etc., toate legalizate la notar; [ tru o fundaţie. În acest caz diferă erau doar submersibile şi Centrala Inspectoratului [email protected] te, joia, între orele 9,00 şi 12,00. Dovada disponibilităţii denumi- capitalul social care trebuie să fie crainicul şi-a bătut joc de Judeţean de Poliţie buna lor credinţă!  La - 407000 Pentru constituirea de asociaţii rii – original şi două xerocopii de 100 de ori mai mare decât sa- "V.L." Familia regală britanică se arată interesată “Batalionul distracţionar” Poliţia Municipală trebuie să completaţi o cerere (această dovadă se obţine de la lariul minim pe economie. Dacă AŢI AUZIT? - 412222 tip şi să plătiţi o taxă de timbru Ministerul de Justiţie – Direcţia doriţi să înfiinţaţi un sindicat, de protecţia mediului şi de reducerea consumului de ener- de la Naţional Tv a venit Poliţia Transporturi de 183.000 de lei şi un timbru ju- Relaţii cu Publicul şi Cooperare trebuie să completaţi o cerere şi gie, Castelul Windsor urmând să fie alimentat în curând de o un sensei şi i-a bătut - 418460 diciar de 3.000 de lei. Statutul şi O.N.G.); [Avizul ministerului un proces-verbal de constituire a centrală hidroelectrică. pe cei doi prezentatori. Secţia 1 de Poliţie actul constitutiv trebuie autenti- de resort (funcţie de obiectul sindicatului (original şi două xe- Taciturn, omul a făcut - 419966 EXPOZIŢIE MONDIALĂ. Artistul spaniol Pep Bou, nişte demonstraţii Secţia 2 de Poliţie ficate la notar (trei exemplare). de activitate prevăzut în statut); rocopii) semnat de cel puţin 15 celebru în Spania pentru adevăratele spectacole pe care le de toată frumuseţea. - 460854 În acest scop mai aveţi nevoie [Certificate de cazier fiscal ale din membrii fondatori. Din dosar dă folosindu-se numai de baloane de săpun, a prezentat Secţia 3 de Poliţie de următoarele acte: [ Dovada membrilor fondatori (original şi nu trebuie să vă lipsească statu- Mâini răsucite, piedici, - 413400 unul şi la pavilionul ţării sale din cadrul expoziţiei mondiale proiectări (aşa am auzit capitalului social care trebuie două xerocopii); [Copie legali- tul sindicatului, lista membrilor de la Nagakute (în centrul Japoniei). Secţia 4 de Poliţie să fie de două ori mai mare de- zată de pe legitimaţia cenzorului din organul de conducere, cu că se cheamă când - 468490 cât salariul minim pe economie care trebuie să fie contabil auto- menţionarea profesiei şi a domi- UN SFAT BUN. Dacă soarele şi vântul v-au ars pielea, dă cu adversarul de Secţia 5 de Poliţie pământ), chei şi prize - 416945 (aveţi nevoie de originalul ex- rizat sau expert contabil (trei ciliului, o adeverinţă cu numărul folosiţi gălbenuşul de ou. Ungeţi partea afectată şi după 20 Inspectoratul Judeţean trasului de cont şi de două xero- exemplare). de salariaţi din unitate şi dovada de minute spălaţi-o cu apă şi săpun. (din artele marţiale, nu al Poliţiei de Frontieră copii); [ Dovada sediului – trei Toate aceste acte sunt necesa- sediului. din gospodăria omului). - 959 Teodora Miron TRĂIASCĂ SARMALELE! Frunzele tinere de viţă- Păcat că toată vraja Centrul de prevenire şi de-vie recoltate în zi însorită, puse imediat una peste alta în s-a rupt când omul a consiliere antidrog Dezlegarea integramei „La alegere” apărută în ziarul de marţi: borcan şi închise ermetic (fără apă, fără sare) se pot păstra în glăsuit: “Astfel va creşte - 934; - 461800 Orizontal: U,C,O, OMOLOGI, IRITAT, P, ALIN, RI, PLECĂCIUNI, ACE, ECCI, ATALE, AICI, IR, RU, DIN, ANIMAŢIE, cele mai bune condiţii pentru iarnă. pregătirea patriotică cât Jandarmi - 956 E, ASA, IT, DR, STA, ELEVAT, AJUTA, ORI. Corpul Gardienilor PÂINEA MOFTUROŞILOR. Angajaţii unei brutării şi distractivă”. Timpanul Publici - 470617 britanice au inventat o franzelă fără coajă, destinată în mod meu a fost K.O. şi limba Conform cu Fundamentali, Atacă în Rasă de Prefectură - 312100 Aerisite adevărul esenţiali mare (pl.) câini de special copiilor mofturoşi. Potrivit Ananova, angajaţii brută- română a aruncat Consiliul Judeţului Lăsat în Sărutul Rachiu din vânătoare riei Hovis au avut nevoie de doi ani de zile pentru a găsi re- prosopul alb în semn - 411099 urmă copiilor (pl.) secară de capitulare. De ce n- u ţeta perfectă a franzelei “Invisible Crust” (“Coajă Invizibilă”). Primărie - 307799 ă ai tăcut, sensei?! Ori de Protecţia civilă - 982; Aceştia s-au gândit să inventeze acest tip de pâine după ce 411456; fax - 413219 au aflat că o treime din părinţi înlătură coaja de pe franzele, ce n-ai zis-o pe limba Autoritatea Teritorială de pentru a le face pe plac copiilor. lui Chan, ca să nu te

Ordine Publică Galaţi Gh. Gur Desfacere cu înţeleagă nimeni?! - tel. verde: 0800828674 amănuntul - 477900; fax: 325530 Preşul de la Garda de Mediu -tel. intrare verde 0801010101 Aparat... de METEO (pentru încălcarea Legii deplasare Scrupulos România Sud-Est ºi Europa Protecţiei mediului) Stări de Justificare Diverse: confort 27 iulie S.C. ECOSAL PREST S.A. - 312282 Informaţii CFR - 460643 Autogara - 412683 Agenţia CFR - 472420 Hârtii de Bucată Serviciul Info LINE scris muzicală - 469000; 469005 Parcelă În exterior lucrată Deranjamente - intervenţii: A oţeli Raci! APATERM : centrală Luate în Cerbii - 473380; dispecerat braţe! nordului - 463294; relaţii cu publi- Sunt de o cul - 473151 frumuseţe Ghidul DISTRIGAZ SUD aparte birocratului (Sucursala Galaţi) - cen- Copaie trală - 460206 - dispece- Luate în rat - 460419 balon! ELECTRICA (Galaţi) - 929; Firav la - 460500 (număr unic trup! cu apel gratuit pentru toţi clienţii indiferent de Oamenii Scoase din hanului zona de reşedinţă) mapă! În următoarele 24 de ore, vremea - 460496/460474 (Galaţi) Alean Abis! va fi frumoasă şi caldă, caniculară pe - 460488 (zona rurală) alocuri. Pe fondul unui cer mai mult Oameni de senin, vântul va sufla slab, din sector - 820159/820160 (Tecuci) cultură Spitale sudic şi sud-vestic, cu viteze de 5-15 Ceai! De Urgenţă - 315555 km/h. Temperaturile maxime vor fi Municipal nr.1 - 479401 cuprinse între 32 şi 34°C, în timp ce Boli Infecţioase - 334022 Deosebit minimele vor oscila, noaptea, între 20 de cald Adâncul De Copii - 469100 mărilor şi 22°C (informaţii preluate din surse Militar - 423938 on-line). TBC - 460712 CFR - 476716 Interne - 475768 Maternitatea Municipală Fondat - 413131 1989 COTIDIAN INDEPENDENT® REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Galaţi, str. Domneascã nr. 68 / SECRETARIAT tel. 460 620, fax 471 028 Centrul de diagnostic viaþa marcă înregistrată POLITIC, CULTURÃ, INVESTIGAŢII, TRANZIŢIE, JURIDIC 414 630 RELAŢII CU PUBLICUL 461 772/ SPORT 411 644/ TEHNO 462 460 [liberã PUBLICITATE tel. 463 664, 460 719, fax 460 875 / TECUCI: Casa de Cultură - tel./fax 820 508 / DIFUZARE tel. 460 395 şi tratament (fosta ISSN 1221-4914 Policlinică Municipală) [ - 417941 Radu MACOVEI Farmacii non-stop: [ SOCIAL / Mariana ILIESCU, Viorel MÂRZA, Petrica PAŢILEA [ TRANZIŢIE /Aurel STANCU, Cristinel LUCA, Anca Mihaela SPÂNU, Marius MOTOTOLEA Director general Hygeia (vizavi de Spitalul [ POLITIC / Maria MĂNDIŢĂ, Victor CILINCÃ, Ovidiu AMÃLINEI, Anca MELINTE [ JURIDIC / Ştefan DIMITRIU, Costel CRÂNGAN, Maria STANCIU Grigore LAZAROVICI Judeţean) - 473013 [ CULTURÃ / Angela RIBINCIUC, Th. PARAPIRU, Roxana PENCIU, Nicoleta CRÂNGANU [ INVESTIGAŢII / Alina DURBACÃ, Laura GURÃU, Elena STOICA Director general adjunct Bayer Pharm [ SPORT / Gheorghe ARSENIE, D.C. PREDESCU [ EDITOR ŞTIRI / Cristina GOGA [ FOTO / Vasile CABURGAN, Sorin PANÃ, Viorel DUDĂU [ SUBREDACŢIA GALAŢI NORD / Ion Trif PLEŞA (Siderurgiştilor) Katia NANUArhiva auditat de Secretar de redacţie: Gh. Arsenie; - 464542 [ DEPARTAMENT CALCULATOARE / Camelia LUPU, Aurelian Sârghe, Lili CRÃCIUN, Tiberiana PRISÃCARIU, Olguţa CRISTEA, Monica BOCZAR, Ionel PRODAN, Carmen ROPOTAN, Mihaela MINEA Biroul Român Redactor şef Sensi Blu Elena GRÃDINARU, Rodica PANDELEA, Luminiţa CHIRILÃ, Carmen BONCIU, Vasilica PRODAN, Zoica FOTACHE - Echipamente livrate de ROMLOTUS de Audit Dan PLĂEŞU (fosta Librărie al Tirajelor Secretar general de redacţie membru al Centrală) - 498135 Pãnuţ HAGHIAC, Nicuşor CRÃCIUN, Nãstase VÂRLAN, Niţă NICUŞOR, Ion MACOVEI, Daniel VOICU, Ghiţă PETREL, Marius NICHITA, Vasile POPA Mioara MÃNÃILÃ Unica tipografie din zona Galaţi - Vrancea - Brãila, care tipãreşte un ziar cotidian, la calitate de nivel naţional! 0236 416 911 - int.37 Biroului Director publicitate Internaţional de Audit Gheorghe ARSENIE, Viorel BUCUR al Tirajelor Cap limpede:Laura Gurău, Maria Măndiţă; Corectura: Ramona Cotârleţ, Dana Axente. Secretari de redacţie Echipa de serviciu: Copierea oricãror elemente grafice ale acestei publicaţii va fi sancţionatã prin lege Americanilor le place Tutankamon Medalii olimpice la chimie Circa o jumătate de milion de persoane au mers într-o lună să Lotul olimpic al României a obţinut o medalie de argint şi trei de vadă comorile lui Tutankamon, la un muzeu din Los Angeles, în pri- bronz la a 37-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, des- ma etapă a acestei expoziţii, care va ajunge în mai multe oraşe ame- făşurate în perioada 16-25 iulie în Taiwan. Răzvan Costin Cioc (C.N. ricane până la sfârşitul anului 2007. Pentru a face faţă cererii, muzeul „Dr.Ioan Meşotă” Braşov) a câştigat medalia de argint, iar Patricia va deschide cu o oră mai devreme în fiecare zi şi va organiza mai Alexandra Tcaciuc (C.N. „Tudor Vianu” Bucureşti), Irina Maria Chiriac multe nocturne, potrivit conducerii. (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti) şi Maria Casandra D.C.P. [ Panea (C.N. „Emanoil Gojdu” Oradea) au obţinut medalii de bronz. La ediţia din acest an au participat 225 de concurenţi din 59 de ţări. BSERVATORMiercuri, 27 Iulie 2005 O D.C.P.

VIAŢA2 2LIBERĂ lui Costache

www.vlg.sisnet.ro Pus pe fapte bune, guviernu’

EFLECŢIILE EFLECŢIILE R

dã o masã de aer cald Mihai Costache [email protected] Aud că la Vadu Roşca, sinistraţii au găsit o me- rul Tăriceanu când i-a deschis lui Stolojan uşa gu-

a todă bunicică de a-şi consuma energia pe care şi-o vernului în nas, la bursa locurilor de muncă pentru scot din conserve: se bat ca chiorii pe ajutoare. E stolojani. Acuma, ce însărcinare, în afară de degus- bine. Înseamnă că n-au crezut o iotă din spusele po- tător de sarmale pentru Tăriceanu i s-ar premedita liticienilor, cum că nu din cale-afară de sfânta pătri- lui Stolojan nu prea ştiu. Da’ recunosc că l-aş asmuţi me guvernamentală le va reconstrui casele şi nu s-au pe Stolo pe cârdurile de parlamentari, ori pe senato- îmbătat rangă de-aşa fericire, să doarmă cu horcăie- rii care se cazează în străinătate pe la sheratoane şi li prin şanţurile decolmatate de militari. Răsar ca hiltonuri (da’ unde-aţi vrea, bre, să doarmă, în gară orezu’, din nămol, când mai apare câte-un camion sau în sala de congrese?) ori pe deputaţii care dau şi pornesc sfada pe haine şi plicuri cu bani, luând bani vrac la cazare şi engros la telefoane. Poate mă scurt şi fugind cu stropi prin curţi. Scena o văd cu ochii repet, dar asta e o dovadă clară că prostia se plăteş- minţii repetându-se şi în alte părţi ale lumii, lovite te. Să-l trimită la Camera Deputaţilor, pontator pe Viaþ de năpastă. Nu mă duc în Egipt nu de frica terorişti- schimbul unu, că Adrian Năstase îşi consumă toată

pe lor, ci de-a fabulos de ospitalierilor hotelieri care-o atenţia cu apariţiile televizate ale lui Mircea Geoană, s-ajungă să răpească turiştii, japca, de la aeroport, c-a ieşit ceartă pe tema cine iese mai în faţă. Hai să să nu-i cazeze concurenţa. Nu mă duc eu la Marea nu exagerăm, soluţii de compromis se pot găsi. Uite, Roşie, da’ avertizarea meteo mi-a zbârlit sprânce- fiindcă şeful nu e Năstase, la emisiuni să se ducă nele: din nordul Africii vine o masă de aer cald, da’ Geoană, cu poza lui Năstase pe faţă, a lui Mitrea pe cald rău. „Raţi ai dreacu’ de terolişti, ăsta-i suflu’ de ceafă şi-a lui Iliescu pe talpa pantofului. la exploziile voastre din Egipt!” Atât pentru azi. Până mâine vreau să mă gândesc Acuma tre’ să mă bag în frigider, poate voi găsi o de ce e nevoie ca să strămuţi un sat: de-o inundaţie, răceală comparabilă celei cu care s-a dotat premie- de trei miniştri sau de-o alunecare de teren?

Program anti-piraterie Grupul Microsoft a adoptat un control mai strict al înregis- trării copiilor legale ale siste- mului de operare Windows, în Săptămâna 25 - 31 iulie cadrul eforturilor de combatere Nr. 30 a pirateriei, a anunţat cel mai mare producător de programe informatice din lume. Microsoft şi-a extins programul care cere utilizatorilor să-şi verifice co- piile de software, pentru a pri- mi îmbunătăţiri periodice ale Windows XP. "V.L." D.C.P.

Arhiva