Universitatea de Art ă i Design
Cluj Napoca
Rezumatul tezei de doctorat EXPRESIONISMUL AZI
Coordonator tiin Ńific : Doctorand:
Prof.Univ.Dr. Florin Maxa Lakatos Gabriela Luciana
Cluj Napoca
2011
Rezumat
Epoca noastr ă accelerat ă, plin ă de tensiuni ne oblig ă s ă ne ag ăŃă m de sumbrele noastre convingeri estetice unice, care ne conduc de la haos la transcenden Ńă . Pendularea agitat ă de la un pol la cel ălalt este o form ă evident ă de extremism, dup ă cum spunea i Barry Goldwater că "extremismul în ap ărarea libert ăŃ ii nu este viciu" – st ările extreme necesitând m ăsuri extreme. Ea a fost în general realizat ă de-a lungul istoriei, în Ńelepciunea uman ă str ăduindu-se să menin ă acest echilibru. În cazul în care acest lucru este realizabil, ea devine un ingredient important în experien Ńa de via Ńă .
În art ă, ca i în atitudinea personal ă, ceea ce este dus la extrem ă în orice direc Ńie, relev ă puternic o pozi Ńie expresiv ă, dezv ăluind i exagerând sl ăbiciunile intrinseci. Sl ăbiciunea expresionismului, limita sa extrem ă, este c ă ar putea degenera în pierderea formei, prin expresia durerii i tulburarea de care noi ne temem c ă vom fi condu i, f ără speran Ńa de răscump ărare. Problemele adânc nerezolvate, perturbate, anarhice avem nevoie ca, în mod semnificativ, s ă se integreze în Ńes ătura vie Ńii noastre civilizate de zi cu zi..
Ceea ce vedem, în principal ca manifest ări negative ale expresionismului în natur ă: vulcan, cutremur, furtun ă, boal ă i moarte, la om, sunt, în mod clar, mânie, furie, violen Ńă emo Ńional ă, crim ă i în r ăzboi. Fa Ńă de extremele puternice, expresionismului con Ńine, de asemenea, misterul vie Ńii, al universului i al omului.
Expresionismul ofer ă un debu eu pentru revela Ńia, fiin Ńei noastre - sentimentul uman, iubitor, urându- i partea necivilizat ă - care trebuie s ă aib ă rolul s ău în existen Ńa noastr ă. Contemporanul afectat de puritanism simte,în primul rând nevoia de siguran Ńă i, de dragul eficien Ńei pe mai multe nivele, neag ă baza primitiv ă a firii noastre, care restric Ńioneaz ă senza Ńia, în timp ce expresionismul devine o relaxare personal ă i social ă în fa Ńa presiunii de explozie f ără de care nu va supravie Ńui intact.
Expresionismul european apare pe scen ă ca un antidot al unor malforma Ńii dezumanizante puse la încercare de arta i via Ńa suprara Ńional ă. În timp ce diverse forme ale expresionismului exist ă i au existat cu mult înainte de apari Ńia europenilor, indiferent de motive le de ordin psihologic, confort estetic sau în contrapartid ă financiar ă, germanii i italienii sunt primii care au venit cu un design modern, în prim-plan.
Având în vedere caracteristicile unui posibil expresionism na Ńional, este probabil ca italienii cu deschiderea lor afectiv ă, expresivitatea i larghe Ńea gestului la care se adaug ă, în plus, credin Ńa religioas ă, să inspire crearea picturilor renascentiste i baroce. Pe de alt ă parte, ra Ńionalitatea german ă, preferin Ńa pentru detalii, planificare i comand ă, pot fi privite ca fiind compensate de o intensitate pasională prin m ăre Ńia în Beethoven, fanatismul i r ăul din Hitler.
Latura pozitiv ă a expresionismului european, ne reaminte te că, dac ă ne l ăsăm necugetat purta Ńi în aval de curentul status quo-ului, suntem în pericol de a pierde sau denatura umanitatea noastr ă. Într-o epoc ă condus ă de ra Ńionalitate, se ajunge la un grad de dezumanizare. Expresioni tii ne spun c ă sentimentul este important.
George Baselitz cu figurile întoarse cu capul în jos ne amint te c ă atât noi cât i lumea noastr ă seam ănă foarte mult cu acest lucru. Sandro Chia, Francesco Clemente i Enzo Cucchi vorbesc, de asemenea, de o lupt ă prin intermediul figurilor necizelate, stilizate, scoase din contextul existen Ńei de zi cu zi. Devenind mitice prin aceast ă mutare, încearc ă s ă ne reconecteze cu nivelele mai profunde ale fiin Ńei noastre. Peisajele pictate violent de Anselm Kiefer cu paie, sugereaz ă o dorin Ńă de a recâ tiga o oarecare leg ătur ă cu p ământul revivifying i lucrurile de via Ńă.
Pe partea negativ ă, viziunea europenilor este umplut ă cu o violen Ńă aproape sadic ă ori masochist ă, de groaz ă i disperare. În timpurile noastre aceast ă atitudine este, f ără îndoial ă, legitim ă mai devreme. De asemenea, este adev ărat c ă Ńipetele estetice repetitive nu vor schimba condi Ńiile de via Ńă , în special atunci când acestea sunt asem ănătoare cu estetica derivat ă din cea a europenilor. În condi Ńiile acestea, arta neoexpresioni tilor cre te într-o oarecare m ăsur ă povara psihic ă a omului modern, deja cople it de inexorabil, de mediocritate i dec ădere spiritual ă.
Dec ăderea unit ăŃ ii artei contemporane - atât în estetic ă cât i în con Ńinut – chiar dac ă nu are inten Ńia da a fi un avertisment sau o m ăsur ă la decaden Ńa societal ă, î i urmeaz ă cursul. Noi o tim în special de la memento-urile de zi cu zi al tirilor despre dezastre, la experien Ńa personal ă.
Ceea ce ar putea fi mai adecvat i util pentru supravie Ńuirea omului de ast ăzi este o art ă care încearc ă s ă pun ă buc ăŃ ile de via Ńă împreun ă, care încurajeaz ă f ără diluarea sau diminuarea realit ăŃ ile vie Ńii - care include atât frumos, cât i urât, adev ăr i falsitate, bine i r ău - i face acest lucru cu un con Ńinut profund la un nivel estetic ridicat.
Din punct de vedere stilistic, suntem de fapt purta Ńi în capcana esteticii timpului cu con Ńinuturi de odinioar ă. Arta expresionist ă contemporan ă pare a fi un hibrid al expresionismul german de la începutului secolului XX, al abstract-expresionistmului american din anii '50 i o clar ă contribu Ńie a neoexpresionismului din anii '80. Mai degrab ă decât dezv ăluirile perspectivelor originale sau importan Ńa lor în via Ńa artei contemporane, esen Ńa se afl ă în c ăutarea unei leg ături comune, acceptabile.
Expresionismul european, cu accente puternice dadaiste i suprarealiste, este legat ă i de atitudinea curentului Punk animat ă de cultura artistic ă i muzic ă - un fenomen de violen Ńă extrem ă i simplist ă, cu comportament copil ăresc, primitiv - o tentativ ă evident ă, i disperat ă la care recurgem pentru a reafirma întâietatea naturii noastre primitive (într-un mod deformat prin care subliniaz ă represiunea fa Ńă de existen Ńa tehnologiei conven Ńionale). Arta contemporan ă este caracterizat ă de eclectism. Nu a fost descoperit ă o art ă original ă, puternic ă, răscump ărătoare, care ne poate elibera de robia noastr ă de status quo-ul. Prin adoptarea de boal ă i de negativitate, vom refuza s ă recunoa tem ceea ce ne va face bine. Ne ag ăŃă m de durerile i limitele noastre, cum ar fi masochismul, suntem în pericol, dac ă nu vom începe s ă Ńine Ńi capul sus i s ă spunem "exist ă o modalitate mai bun ă de via Ńă i art ă", făcând un efort pentru a o găsi.
Expresionismul este unul dintre cele mai expansive fenomene artistice ale secolului XX i începutul secolului XXI. În mod straniu, de-a lungul istoriei sale, de peste o sut ă de ani, el nu i-a pierdut intensitatea emo Ńional ă i nici capacitatea de-a tulbura sufletul privitorului. Putem considera c ă avem de-a face cu manifest ări expresioniste i în perioada premerg ătoare modernismului, îns ă afirmarea i apogeul acestui tip de sim Ńire artistic ă erupe în secolul XX, corespunzând angoasei unei societ ăŃ i dezr ădăcinate, aflat ă în c ăutarea unor noi valori spirituale i m ăcinat ă de incertitudini. Este interesant modul în care expresionismul reu e te să traverseze dou ă categorii artistice aproape contradictorii – modernismul i postmodernismul, devenind, astfel, un fel de „pod” (sau de ce nu un nou „pod” – Brücke) între dou ă tradi Ńii, între trecut (c ăci modernismul este azi, indiscutabil, trecut) i prezent (fiindc ă e greu s ă g ăsim un termen istoric care s ă ne proiecteze dincolo de postmodernism).
Cercetarea tiin Ńific ă dezvoltat ă sub titlul Expresionismul azi inventariaz ă ipostazele prin care trece expresionismul pe parcursul secolului XX, de la primele decade i pân ă la trecerea spre noul mileniu. Aspectul cel mai frapant al expresionismului este actualitatea, el rena te i se reinventeaz ă, adaptându-se, la fel ca omul, la noile condi Ńii sociale, c ăci, s ă nu uit ăm, c ă
dincolo de factorul artistic care îl determin ă din punct de vedere formal, expresionismul rămâne un manifest social. În acest context, dac ă ar fi s ă privim arta din prisma filosofiei, am putea încadra expresionismul în curentul existen Ńialist. Un existen Ńialism tragic, o confesiune în imagini a unui adev ăr prea teribil pentru a putea fi rostit sau circumscris prin elegante elucubra Ńii literare. Originile expresionismului sunt, asemenea curentului, pline de dramatism, iar łip ătul lui Munch pare un simbol profetic al declinului societ ăŃ ii moderne. R ăzboaiele, e ecul politic, extremismul sau societatea de consum, golit ă de orice raportare la tr ăirea autentic ă, sunt doar câteva dintre premisele generale ale evolu Ńiei expresioniste. La ele, se adaug ă tr ăirea individual ă care, la rândul ei, poate c ăpăta, prin raportare la general, propor Ńiile unei catastrofe universale.
Lucrarea este deschis ă cu capitolul Geneza i evolu Ńia expresionismului, printr-o privire retrospectiv ă asupra destinului expresionismului în prima jum ătate a secolului XX, pe care am putea s-o numim, în ciuda caracterului s ău avangardist, faza „clasic ă” a expresionismului. Brucke i Blaue Reiter r ămân dou ă puncte de referin Ńă ale acestei perioade. Emblematice, bine organizate i cu un program incisiv ele i-au asigurat o pozi Ńie ferm ă pe scena artei moderne.
Expresionismul, ap ărut la începutul secolului XX în spa Ńiul german, renun Ńă la gra Ńia seduc ătoare i la ornamentul inutil promovând exprimarea cu violen Ńă a emo Ńiilor, mi carea, i sus Ńinând un profund protest social. Atitudinea artistic ă se identific ă la un anumit nivel cu socialul i î i trage substan Ńa mai degrab ă din aceast ă realitate extraestetic ă, de natur ă social ă. Schönberg traseaz ă dou ă tipuri de atitudini care se completeaz ă una pe alta i întregesc fiin Ńa artistului. Pe de o parte, el aminte te de atitudinea celui care se expune oric ărui tip de emo Ńie, a celui care las ă s ă vie Ńuiasc ă în sine fenomenul estetic pentru a extrapola ulterior aceast ă stare în domeniul ra Ńionalului, în cadrul domeniului de cugetare i reflec Ńie interioar ă. Disocierea aceasta dintre atitudinea celui dedicat actului de tr ăire estetic ă, a celui care converte te impresiile primite de la realitate în tr ăiri estetice i atitudinea reflexiv ă, care î i are ca punct de plecare primul tip de atitudine dar, care pentru a subzista trebuie s ă o suspende pe aceasta, apare delimitat ă în introducerea celebrei Estetici a filosofului Nicolai Hartmann care afirma c ă „d ăruirea estetic ă este fundamental alta decât a cuno tinŃei filosofice care se îndreapt ă spre ea luând-o ca obiect. Atitudinea estetic ă în genere nu înseamn ă atitudinea esteticianului. Cea dintâi este i r ămâne atitudinea celui care contempl ă i creeaz ă artistic, pe când cea din urm ă este atitudinea filosofului.” 1
1 Hartmann Nicolai, Estetica , Ed. Univers, Bucure ti, 1974, p.3
Atunci când se vorbe te despre estetica expresionist ă, se admite ca general ă accep Ńia c ă aceasta pleacă de la reconsiderarea categoriei urâtului, c ă în arta expresionist ă urâtul are puterea de a polariza toate celelalte categorii i de a le subsuma sie i, acestea fiind reductibile la urât. O astfel de concep Ńie este limitat ă a a cum de altfel se încearc ă a se identifica urâtul cu disonan Ńa muzical ă sau cu violen Ńa culorilor aplicate pe pânz ă, cu caracterul straniu i imprevizibil al st ărilor exprimate prin intermediul artei expresioniste. Ar însemna ca un mare segment al artei, care de-a lungul perioadelor stilistice recurge la astfel de procedee, s ă fie repudiat. Când termenul de expresionism este utilizat pentru a descrie expresionismul german, acesta preia semnifica Ńii cultural-istorice specific. Sensul s ău general corespunde autoexprim ării artistice bazate pe apelul la percep Ńiile proprii, personalitatea i interesele artistului în cadrul procesului de pictur ă sau de producere a operei de art ă. Distinc Ńia între aceast ă no Ńiune general ă de exprimare i arta expresionist ă r ămâne chestionabil ă atât în cazul artei moderne, cât i în cel al artei contemporane. Cum se arat ă în subcapitolul intitulat Brücke , în cazul membrilor acestei grup ări, operele lor au fost descrise ca fiind „expresioniste” pe baza unor motive evidente. În primul rând, arti tii au aspirat în momentul producerii lucr ărilor la comunicarea unei emo Ńii sau a unor sentimente directe. În al doilea rând, criticii i istoricii de art ă identific ă în mod constant crea Ńiile artistilor Brücke drept „expresioniste” datorit ă facturii lor. Raportarea la aceste dou ă aspecte, duce la analizarea a doua lucr ări semnificative din aceast ă perioadă care abordeaz ă temele dominante ale picturii germane expresioniste, i anume figura uman ă i peisajul, Sitzende Kind de Erich Heckel i Lehmgrube a lui Ludwig Kirchner, ambele unanim acceptate ca exemple ale picturii expresioniste. Primul punct vizeaz ă inten Ńia artistic ă, capacitatea creatorului de a exprima în mod direct o emo Ńie, calitate mai pu Ńin evident ă în aceste picturi. Cel de al doilea punct este cel care constituie baza etichet ării celor dou ă picturi amintite drept expresioniste. În ambele este prezent ă pensula Ńia brut ă i nefinisat ă al ături de culorile puternice. Rezultatul acestor demersuri este distorsionarea obiectelor i net ăgăduita prezen Ńă a tensiunii dintre inconfortul imaginii ilustrate i tu ele vizibile pe suprafa Ńa lucr ărilor.
Academi tii contemporani perioadei au relevat o lips ă de competen Ńă în ceea ce prive te acest mod de a picta, considerând c ă este vorba de o tehnica brut ă, neterminat ă. În ceea ce prive te definirea ulterioar ă a unor lucr ări drept expresioniste, aceast ă particularitate morfologic ă avea func Ńia unui criteriu de diferen Ńiere. Atrac Ńia fa Ńă de primitiv a grupului Brücke este sursa unui mare num ăr de interpret ări, atât teoretice cât i în rândul pictorilor, de-
a lungul secolului XX. Imaginile ce reapar înaintea Primului Război Mondial par s ă consolideze teoria centralit ăŃ ii naturii în opozi Ńia expresionist ă fa Ńă de lumea contemporan ă. În acela i timp, în special în lucr ările lui Kirchner, în unele imagini care asociaz ă reprezentarea femeii cu cea a naturii, sunt prezente sensuri diferite, sesizabile prin analizarea critic ă. Asocierea deliberat ă i sofisticat ă a urbanului cu imagini tribale, „primitive”, i nuditatea masculin ă al ăturat ă celei feminine contribuie la aceast ă remaniere a conven Ńiilor, la crearea unei picturi ambivalente, concentrându-ne aten Ńia atât asupra problemelor de reprezentare a imaginii, precum i asupra asocia Ńiilor moderne ale unui obiect acuzat c ă ar fi „primitiv”. pune în eviden Ńă faptul c ă au fost, mai degrab ă, revolu Ńionari din punct de vedere estetic. Expresionismul a împins la extrem ă exercitarea libert ăŃ ii estetice în momentul în care s-a abandonat picturii abstracte, proclamând libertatea de reprezentare. Libertatea estetic ă a fost un simbol al libert ăŃ ii emo Ńionale, libertatea de a- i exprima emo Ńiile, oarecum în mod terapeutic, încercând s ă- i descopere chiar i emo Ńiile ascunse. Arti tii Blaue Reiter au aspirat spre libertatea spiritual ă vizând o con tiin Ńă mai vast ă i sentimentul benefic de a fi un sine integrat complet. Ei sunt mai pu Ńin preocupa Ńi de diferen Ńa dintre mediul urban nes ănătos i cel al peisajului d ătător de s ănătate, fiind interesa Ńi de aspectul transcendent al ambelor medii, atât în ceea ce Ńine de dinamica vizual ă, cât i de idealism.
Probabil, lipsa factorului de sex feminin reprezintă scopul suprem al grup ării. Este o art ă de sublimare, ce se str ăduie te s ă fie sublim ă i s ă reprezinte sublimul, mai degrab ă decât s ă se preocupe de anxietatea sexual ă.
Opozi Ńiile simbolice au fost, de asemenea, estetic inerente celei de-a doua mari grup ări expresioniste din Germania, Blaue Reiter , care a luat na tere la München în 1911. Gruparea din München sus Ńine tezele centrale ale lui Kandinsky despre art ă, cum ar fi autonomia expresivit ăŃ ii culorii i liniei, dar i ideea de abstractizare drept o transcendere spiritual ă a realit ăŃ ii. Una dintre convingerile fundamentale în ceea ce prive te scopul i func Ńia artei a fost nelini tea fa Ńă de problema artei ca vehicul pentru ideologie i ca un mijloc de adresare în conformitate cu complexitatea lumii moderne. Arti tii grup ări au v ăzut în arta lor un mijloc de vindecare de relele morale i spirituale ale civiliza Ńiei contemporane, aduse f ără precedent societ ăŃ ii, schimb ările politice, culturale i tehnologice ale acelei ere. Blaue Reiter s-a bazat pe ideea c ă creativitatea ar trebui s ă fie expresiv ă, subiectiv ă i intuitiv ă. Figura de baz ă a grup ării, Kandinsky a scris despre ceea ce el nume te spiritualul în art ă: „Când religia, tiin Ńa