Rodica Colta Doru Sinaci Ioan Traia CĂPRIOARA. Monografie
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Rodica Colta Doru Sinaci Ioan Traia CĂPRIOARA. Monografi e Editor: Ioan Matiuţ Tehnoredactor: Călin Chendea © Editura MIRADOR Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României COLTA, RODICA Căprioara : monografi e / Rodica Colta, Ion Traia, Doru Sinaci. - Arad : Mirador, 2011 ISBN 978-973-164-096-9 I. Traia, Ioan II. Sinaci, Doru 908(498 Căprioara) Editura MIRADOR acreditată CNCSIS cod 339 ISBN 978-973-164-096-9 Rodica Colta Doru Sinaci Ioan Traia CĂPRIOARA Monografi e Arad, 2011 Cuvânt înainte Mai există foarte puţine locuri pe Pământ în care omul ar putea să trăiască în chip natural, fără nici un suport material venit din partea lumii civilizate. Căprioara este unul dintre ele. Peşterile, unde s-au descoperit urme de locuire umană cu zeci de mii de ani înainte, sunt la fel de primitoare şi acuma. Pădurile din marginea satului, laolaltă cu cele din jurul Bulzei, Căpâlnaşului şi Făgetului sunt din ce în ce mai cunoscute în literatura de specialitate sub numele de „Bucovina Banatului”, iar bogăţiile acestora sunt fără egal: lemn, fructe de pădure, bureţi, vânat cât încape şi izvoare cu apă cristalină. Apoi Mureşul – cu tot ceea ce înseamnă acest râu care a marcat dezvoltarea economică a părţii centrale şi răsăritene a continentului european – şi-a revărsat şi încă îşi mai revarsă cornul abundenţei peste acest ţinut binecuvântat de bunul Dumnezeu cu toate cele necesare traiului îmbelşugat. Nu întâmplător daniile regale din perioada medievală timpurie menţionează Căprioara înaintea tuturor celorlalte localităţi din Banatul de nord-est, ca aparţinând urmaşilor lui Cianadinus. Dar atestarea documentară n-are nimic în comun cu vechimea de locuire, deoarece la Căprioara s-a locuit neîntrerupt. Aici vechimea se măsoară cu pasul eternităţii, mai ales că cercetările arheologice scot la lumină mărturii ale locuirii umane din paleoliticul mijlociu şi chiar înainte. Dacii au locuit aici şi au făcut transporturi de sare pe Mureş, iar cetatea de la Săvârşin – poziţionată din punct de vedere strategic tocmai pentru a controla Mureşul – stă mărturie în acest sens pentru viitorime. Romanii, este lucru dovedit, au folosit şi ei apa Mureşului pentru transportul sării, iar Legiunea a XIII-a Gemina îşi avea garnizoana puţin mai jos pe fi rul apei, la Bulci. Precum se ştie, de jur-împrejurul castrelor, romanii construiau şi forturi de apărare sau puncte de observaţie. Unul dintre acestea era, cu siguranţă, la Căprioara. Altfel nu se explică tezaurul de bani de argint descoperit aici încă din veacul al patrulea al primului mileniu creştin, fapt care vine să dovedească atât continuitatea de locuire de după retragerea aureliană, cât mai ales puternica activitate economică ce se derula pe fi rul Mureşului în ceea ce priveşte transportul sării din inima Transilvaniei, către teritoriile din centrul continentului şi, apoi pe Tisa şi pe Dunăre, spre teritoriile romano-bizantine din Balcani. Aur şi sare nu se găsea – după cum nu se găseşte nici astăzi – în toată partea centrală şi răsăriteană a Europei decât în Transilvania, iar transportul bolovanilor de sare s-a efectuat vreme de două milenii, până la dezvoltarea reţelelor de cale ferată, pe râul Mureş, pe lângă localitatea Căprioara. Tot de la Căprioara porneau şi două drumuri terestre ale sării, unul către Margina – cetatea în care s-a născut mama lui Iancu de Hunedoara şi bunica lui Matei Corvin – şi celălalt spre Făget, vatră folclorică în care Banatul se mai găseşte şi astăzi în stare pură. Tot de sorginte bănăţeană este şi dezvoltarea politică ulterioară a localităţii Căprioara, care a stat în umbra a două mari modele ce au amprentat ultimele trei sferturi ale secolului al XIX-lea: Eftimie Murgu şi 6 Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia Alexandru Mocioni. Primul va rămâne de-a pururi în conştiinţa colectivă ca fi ind „Căpitanul Banatului”, iar cel de-al doilea ca fi ind cea mai complexă personalitate a românilor bănăţeni şi ardeleni din toate timpurile: om politic, bancher, gazetar, muzician, fi losof şi mecenar. În toate aceste domenii nu doar că a excelat, ci a fost deschizător de drumuri: întemeietorul primului partid politic naţional românesc din Banat, Transilvania şi părţile ungurene, întemeietorul primelor bănci populare româneşti din Banat şi Transilvania, întemeietorul primului ziar românesc în capitala Imperiului, la Viena, primul mare compozitor român de muzică de cameră din România, primul fi losof care argumentează doctrina naţională, iar despre activitatea de sponsor, cea mai bună recomandare i-o dă Vasile Pârvan, care scrie negru pe alb că „Alexandru Mocioni este cel mai mare binefăcător al românilor de peste munţi”. Cine nu crede, n-are decât să meargă şi să se închine la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, făcută aproape în exclusivitate din banii Mocioneştilor. Cu aşa modele politice şi culturale, căpriorenii şi-au păstrat, nealterat, caracterul românesc până în zilele noastre. Aici, la Căprioara, la fel ca peste tot în Banatul de nord-est, n-a rezistat decât ceea ce a fost curat românesc, lucru care i-a stârnit admiraţia eruditului Bogdan Petriceicu Haşdeu, cel care considera acest rezervor etnic ca reprezentând o continuitate neîntreruptă a neamului românesc, un veritabil cuib de românitate. Pentru cei trei autori, Monografi a Căprioarei a reprezentat o adevărată provocare. Pe de o parte, obositoarea satisfacţie a ineditului – cu luni de cercetare în arhive şi la faţa locului – determinată de lipsa unor lucrări similare în spaţiul limitrof. O excepţie onorabilă în acest sens o reprezintă doar zona Făgetului, unde abordările monografi ce nu lipsesc, precum şi valoroasa teză de doctorat a domnului Petru Ursulescu despre Banatul de nord-est în secolele X-XVI, care ne-a fost recomandată cu atâta căldură de către distinsul Academician Ioan Aurel Pop. Un al doilea prilej de satisfacţie pentru autori îl reprezintă benefi ciul muncii în echipă. Şi nu ne referim la tandemul Rodica Colta – Doru Sinaci, deja rodat în judeţul Arad prin elaborarea monografi ilor de la Şepreuş şi Micălaca, ci la realizarea unei echipe de lucru cu un confrate din Timişoara, cum este cazul lui Ion Traia. Nici nu se putea altfel în cazul de faţă, deoarece, urmând succesiunea supunerii administrative, Căprioara a stat mai mereu în subordinea autorităţilor din Banat. În fi ne, un al treilea prilej de satisfacţie vine din partea „fi ilor satului”, care au iniţiat de fapt acest demers. De la Timişoara, profesorul Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură a Municipiului de pe Bega, iar de la Arad, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, cel care a iniţiat Colectivul Monografi c Judeţean de pe lângă Centrul Cultural Judeţean Arad, organism ştiinţifi c ce coordonează această acţiune privind elaborarea monografi ilor de localitate. Încă de anul trecut, cei doi distinşi căprioreni au stat alături de autorii Monografi ei de faţă din toate punctele de vedere. Iar dacă sunt astăzi mulţumiţi, la fel ca toţi ceilalţi locuitori din Căprioara, prezenţi şi viitori, atunci satisfacţia noastră este fără de măsură. Autorii Capitolul I. CADRUL NATURAL Valea Mureşului a constituit şi constituie o adevărată arteră de legătură, prin care câmpia pătrunde adânc în munte, sub forma golfurilor depresionare, ceea ce a condiţionat şi dezvoltarea unei intense activităţi agricole. A format de asemenea culoare de legătură între aşezări, confi rmând pendularea continuă a populaţiei şi a bunurilor materiale şi culturale1. Localitatea Căprioara este situată în nord-estul Banatului şi face parte din punct de vedere administrativ din judeţul Arad, comuna Săvârşin. Are ca poziţie geografi că următoarele valori de coordonate: 45°98’latitudine nordică; 22°27’ longitudine estică. Localitatea se învecinează la est cu hotarele satului Valea Mare şi Căpâlnaş, la sud cu hotarele judeţului Timiş, la vest cu hotarele judeţului Hunedoara iar la nord cu Valea Mureşului. Relieful şi structura geologică In partea de nord a râului Timiş se întind dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului şi dealurile Lipovei, parte componentă a Dealurilor Piemontane Bănăţene. Relieful satului Căprioara este dominat de Defi leul Mureşului, care pătrunde adânc în Dealurile Lipovei. Aceste dealuri, constituie o treaptă puternic denivelată faţă de Munţii Poiana Ruscă. Geneza acestei trepte este atribuită unor vaste delte, puse în evidenţă prin depozite de molasă argilo- nisipoasă, precum şi suprapunerii materialelor conurilor de dejecţie cărate de torenţii din Munţii Poiana Ruscă. În aceste depozite friabile văile şi-au decupat culoare largi în care apele meandrează suspendând interfl uvii largi cu pante domoale2. 1 V. Velcea, I. Velcea, Oct. Mândruţ, Judeţul Arad, Bucureşti, 1979, p.7. 2 Ibidem, p. 30. 8 Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia Relieful carstic În microzona Căprioara, Bazinul Căpriorişca, s-au format mai multe peşteri: Peştera cu Izlaz pe Valea Căpriorişca; Peştera Gaura Scrofi i, (cod speologic 3021/2) pe Valea Dieneş; Peştera lui Adi, (cod speologic 3022/6) localizată în Munţii Poiana Ruscă, carstul de la Căprioara, malul din stânga Mureşului, bazinul Văii Fundata. Peştera lui Duţu, situată în fondul forestier administrat de Romsilva RA – Filiala Silvică Arad –Ocolul Silvic Valea Mare, la limita cu judeţul Hunedoara, pe Valea Fundata. În peşteră se găsesc colonii de chiroptere. Peştera Sinesie, (cod speologic 3024/2), situată în păşunea comunală la extremitatea sud-estică a satului. În peşteră se găsesc colonii de lilieci (Myotis myotis) şi au fost depistate fragmente de oase de Ursus spelaeus şi fragmente de ceramică din Neolitic. Ultimele două fac parte din grupul ariilor protejate din judeţul Arad. În perimetrul localităţii există şi o carieră de marmură, care conţine rocă metamorfi că de mezozonă, constituită din calcit re-cristalizat (calcar cristalin) de culoare galben, cafeniu. Repartiţia ne-uniformă a culorilor formează în masa marmurei diferite desene (vinişoare, dungi, pete, desene cu aspect brecios etc.), care dau o frumuseţe caracteristică rocii. Cele mai mari altitudini ale Dealurilor Lipovei se găsesc în partea de est, însă rareori depăşesc 300 de m. Terenurile mai ridicate, cu nivelul apelor freatice afl ate la o adâncime mai mare, au fost folosite pentru stabilirea aşezărilor omeneşti.