Strategia De Dezvoltare a Comunei Crişan Judeţul
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” STRATEGIA DE DEZVOLTARE A COMUNEI CRIŞAN JUDEŢUL TULCEA 1 Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” CUPRINS I. PROFILUL SOCIO – ECONOMICO - CULTURAL AL COMUNEI CRIŞAN II. ANALIZA SWOT COMUNA CRIŞAN III. FACTORI DE INTERES LA NIVEL LOCAL IV. DIRECŢII STRATEGICE V. PLANUL DE ACŢIUNE PARTICIPATIV PRIVIND REALIZAREA DIRECŢIILOR STRATEGICE 2 Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” CAPITOLUL I PROFILUL SOCIO – ECONOMICO - CULTURAL AL COMUNEI CRIŞAN 1. DESCRIEREA COMUNEI 1.1. SCURT ISTORIC Satul Crişan apare menţionat pentru prima dată în 1894 sub denumirea de Carmen Sylva. Până în 1925 a fost sat component al comunei Caraorman. Declarată comună în anul 1925 se compunea din satele Fântâna Dulcea , Mila 23 şi Principele Ferdinand , iar după 30 dec. 1947 şi - a schimbat denumirea în Crişan. Sub această denumire a funcţionat şi după reforma administrativ - teritorială din 1950. Majoritatea populaţiei este de origine ucraineană , descendentă a cazacilor refugiaţi în a doua jumătate a sec. al XVIII - lea . Este posibil ca cel puţin o parte dintre ei să fie şi 3 Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” lipoveni refugiaţi de represiunea regilioasă din Rusia ţaristă . O legendă locală spune că satul a fost înfiinţat de corăbieri cazaci zaporojeni din regiunea Niprului , naufragiaţi la gurile Dunării. Cei scăpaţi de la înec s – au stabilit în aceste locuri. În 1928 , savantul I. Simionescu , călătorind cu vaporul de la Sulina la Tulcea , făcea următoarea descriere: „ Ajungem la marele M , cu cele două largi coturi ale braţului Sulinei , a cărui drum întortocheat a fost scurtat de canalul drept , ca tras cu condeiul , între Mila 8 şi 18. E lucrarea cea mai grea ce s’a săvârşit , cu ocazia regulării drumului către Mare. Aici e şi cea dintâi aşezare omenească mai importantă , cu case dese , având acoperişul ca de metal strălucitor , atât de bine e bătut stuhul. În faţa crâşmei e loc de horă numai năsip auriu ; drept căruţi servesc lotcile prinse de mal. În jurul caselor sclipesc gutăile mari cât chitrii , dând un aspect exotic. O moară de vânt înălţată pe partea cea mai râdicată a grindului are înfăţişare fantastică , întinzându - şi aripile pe albastrul spălăcit al cerului , fără un pic de nori. Obeliscul din mijlocul sălciilor e semnul trudei omeneşti cheltuită la tăierea marelui M. Cherhanaua şi gheţăria nelipsită, arată gârla ce se deschide din labirintul ghiolurilor ascunse îndărătul pânzei de trestii.” Din tabloul descris de savant a dispărut moara de vânt , ca de altfel şi din alte localităţi dobrogene , stuful s - a mai înnegrit pe casele bătrâne , în plus , au apărut clădiri mai noi , pentru diverse trebuinţe. Biserica satului fusese ridicată în 1900 , şcoala fiind deschisă ceva mai târziu , în 1909. Populaţia , iniţial românească , a fost treptat înlocuită de ruşii - lipoveni şi ucraineni , evoluând după cum urmează: 80 locuitori în 1900 , 294 în 1912 , 636 în 1930 , 844 în 1948 , 809 în 1956 , 688 în 1966 , 547 în 1977 , 469 în 1992 şi 487 în 2002 , astăzi 2/3 fiind români , restul ucraineni. Şi aici , ca peste tot în deltă , procesul de îmbătrânire şi migraţia spre oraş au cauzat scăderea dramatică a numărului de locuitori , fenomenul fiind încă valabil. Ocupaţia de bază a locuitorilor este pescuitul , ca şi atunci când satul a fost întemeiat. Secundar , însă tot mai activ , se practică şi agroturismul , la care se adaugă recoltatul stufului şi creşterea animalelor. Satul are o poziţie foarte favorabilă pentru turism , dispunând şi de o serie de dotări necesare . Caraormanul ( Pădurea Neagră , turc. ) , este aşezat pe grindul cu acelaşi nume , aflat între braţul Sulina , la nord şi Sf. Gheorghe la sud. Prima menţionare a satului apare pe harta militară rusă din 1828 , sub denumirea de Kalasormani ( M.D. Ionescu , Dobrogea în pragul veacului al XX – lea , Bucureşti , 1904 ). Pe acastă hartă , 4 Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” aşezarea era legată prin două drumuri de Sf. Gheorghe şi de Litcov ( Gr. Cuculis , op.cit. ) . În Fondul Tapiurilor otomane din anii 1866 – 1877 , apare sub denumirea de Caraorman şi aparţine plasei Sulina ( Anca Gheaţă , Toponime şi geografie istorică în Dobrogea medievală şi modernă în Memoriile Academiei Române , secţia istorie , seria a 4-a , t. 5 , Bucureşti , 1890 ). Datele despre fondarea satului sunt destul de contradictorii , depinzând de cei care le furnizează , de gradul lor de pregătire. Unele surse afirmă că fondatorii satului ar fi fost turcii şi cerchezii , pe la începutul sec. XVIII. Există informaţii că aceşti locuitori se îndeletniceau cu jefuirea corăbiilor care circulau în apropierea ţărmului Mării Negre , în special cerchezii. După 1878 locul lor a fost luat de ruşi , care formau în 1896 totalitatea populaţiei. Trei ani mai târziu , dicţionarul Lahovari semnala un număr de 649 persoane , din care 625 ruşi , 15 lipoveni , 4 români , 4 evrei şi un ţigan. Migraţia ruşilor - lipoveni spre deltă începuse încă de pe la 1700 , aşa cum se afirmă şi în raportul învăţătorului Gherasim Constantinescu (citat de D. Şandru) , care are altă opinie despre fondatorii localităţii: Satul s - a întemeiat după războiul ruso - turc din 1829 (fals , n.n.). Atunci locuitorii Pătraşcu , Comârzan , Gav. Jalbă , I. Grosu ş.a. dobrogeni vechi , dicieni , din satul Cataloi , au cerut voie paşii din Tulcea să facă un sat în baltă , în pădurea Caraorman. Informaţia este parţial adevărată , deoarece la acea dată exista un sat cu numele Caraorman , dar nu excludem posibilitatea ca anumite evenimente ( războaie , inundaţii ) să fi dus la dispariţia temporară a acestuia , aşa cum nu excludem nici ipoteza că numeroşi mocani din zona Moeciu sau Săcele au populat în timp această localitate , deoarece , aşa cum afirmă învăţătorul menţionat , multe numiri din zonă amintesc de trecerea şi ocupaţiile lor : Grindul Mocanului , Grindul Iepei etc. Cert este că locuitorii satului au ridicat biserică , purtând hramul Sf. Dimitrie , în 1875 , cu preot şi cântăreţ şi şcoală în 1881( M.D. Ionescu , op. cit. ) . Şcoala era construită din stuf şi vălătuci , la sfârşitul veacului al XIX-lea având un învăţător şi 71 elevi .Tot atunci , satul avea în dotare 3 mori de vânt , 2 băcănii şi o cârciumă , precum şi peste 4000 de vite. Populaţia a evoluat iniţial crescător , în ultimele patru decenii scăzând vertiginos , datorită unor evenimente naturale , dar mai cu seamă datorită migraţiei tinerilor spre oraş şi îmbătrânirii celor rămaşi. La începutul secolului nostru , în sat locuiau 829 de suflete din care 632 erau ruşi , 55 lipoveni bespopovi ( fără popă ) , 104 romîni , 19 greci , 9 evrei şi 3 germani , principala lor ocupaţie fiind pescuitul şi creşterea vitelor. Statistic, situaţia se prezintă astfel: 829 locuitori în 1900, 986 în 1912, 837 în 5 Inovație în administrație UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMANIEI Programul Operațional Fondul Social European Ministerul Administrației şi Internelor “Dezvoltarea Capacității Administrative” 1930, 935 în 1948, 894 în 1956, 822 în 1966, 655 în 1977, 494 în 1992 şi 434 în 2002. Astăzi, 20% din populaţie este română, restul de 80% fiind ucraineni. Satul Mila 23 avea , la începutul sec. XX , doar 2 – 3 case şi 12 locuitori , care se ocupau cu pescuitul ( M.D. Ionescu , op. cit. ). Denumirea satului vine de la vechea măsurătoare a cursului braţului Sulina . Singura atestare documentară mai veche a aşezării datează de la sfârşitul sec. al VIII- lea , în lucrarea Carte du Danube , care aminteşte de puctul Matiţa , aflat în preajma aşezării de astăzi. În prezent , toponimul Matiţa , indică un punct piscicol ( Gr. Cuculis , op. cit ). Pe raza comunei Crişan , cele mai multe vestigii arheologice au fost descoperite pe grindul Caraorman , pe care se află şi satul cu acelaşi nume. Solul ce coboară până la 44 m , se compune din nisipuri cuarţoase , grosiere , de culoare cenuşie gălbuie şi necorozive , care sub acţiunea vântului au dus la fomarea unor dune mişcătoare cu o înălţime de 10 – 20 m. Dintre acestea se detaşează dunele funerar , stabile , din cauza amenajărilor din interior. Pe grindul Caraorman au fost identificate şase puncte , unde au fost amenajate movile funerare. 1. Sat Caraorman - „ La Somova ” La aproximativ 3,2 km nord – vest de sat se găsesc patru movile construite pe platoul unei mari dune de nisip. În anul 1966 o movilă a fost cercertată sistematic prin săpături arheologice (Pl.I,II). Movila este o construcţie unitară , destinată unui singur mormânt. Realizarea sa a început printr – o purificare a solului prin intermediul focului pe două ruguri. Distanţa dintre ruguri a devenit apoi o deschidere ce permitea accesul în interiorul rugului la nivelul solului , constituind totodată şi capetele arcului unui ring , construit spre est , prin depunerea unei mari cantirăţi de nisip bine ales. Pentru consolidare , pereţii ringului