PRIMIM DE LA CITITORI

RADU PETRESCU

Rolul jucat de Traian Marinescu-Geagu ºi Alexandru Alexandrescu în anihilarea “bandei” colonelului Gheorghe Arsenescu de pe Muntele Roºu

“Important este sã spunem numai ce ºtim sigur, nu este nevoie sã strecurãm ... sã hiperbolizãm. Faptele noastre sânt oricum destule ca sã facã o istorie” Cornel Drãgoi din Nucºoara

La Congresul preoþimii ardelene (19-20 martie 1919, Sibiu), preotul muscelean Gheorghe Cotenescu aducea mesajul pericolului reprezentat de doctrinele sociale la modã, materialismul dialectic marxist, cu experimentul bolºevic aplicat prin rãzboiul civil declanºat împotriva propriului popor. „Sã nu turnãm în apa curatã a acestei tradiþii surogatele teoriilor moderne ºi toatã vasta exegezã a ultimelor doctrine sociale. Cãci „o concepþie materialistã”, fie ea reprezentatã prin tot ceea ce au afirmat „individualitãþile omenirei”, pusã în practicã, mai mult a dãrâmat decât a construit.1 În trei luni de zile, armata românã a blocat joncþiunea Armatei Roºii sovietice cu mercenarii lui Kun Bela, apoi a distrus orice rezistenþã în cale ºi a ocupat Budapesta, rãsturnând Republica Sfaturilor. Un rol însemnat l-a jucat ºi Div. 2 Vânãtori, comandatã de gen. Gh. Dabija, ce includea ºi Reg. 9 Vânãtori, condus de col. Gh. Racoviceanu, unde preotul-cãpitan Gh. Cotenescu (paroh în Stoeneºti-Muscel) era confesor militar. Toþi decoraþi ºi caracterizaþi elogios în evidenþele militare.2 În ianuarie 1918 – dupã dezarmarea trupelor ruse anarhizate din Moldova – România a fost prima þarã cãreia Lenin i-a declarat rãzboi, iar blocarea coridorului spre Viena trebuia rãzbunatã. Dupã doar 25 de ani, Stalin i-a indeplinit visul. Cu acceptul aliaþilor democratici, putea comuniza Europa Centralã ºi de Est. κi împãrþiserã sferele de influenþã, cu un bonus pentru Stalin (tot ce ocupi – prin luptã sau prin marionete – îþi aparþine). Protejaþi de tancuri, avioane ºi un milion de soldaþi ruºi, comuniºtii noºtri îºi dau arama pe faþã. „Aliaþi” cu dizidenþele partidelor istorice (liberalul Gh. Tãtãrãscu, þãrãnistul A.

124 Alexandrescu, social-democratul ªt. Voitec), pun mâna pe putere. Mecanismul opereazã mai întâi la 6 martie 1945 (guvernul „democratic” Dr. Petru Groza), apoi la 19 noiembrie 1946 (alegeri mãsluite) ºi la 31 decembrie 1947 (abdicarea Regelui). Armata regalã, singura care putea opune rezistenþã, trebuia îngenuncheatã. Mai întâi au impus Regelui integrarea diviziile formate în Rusia, apoi au exclus din armatã cadrele „nedemocratice”. Primii care au reacþionat au fost militarii „deblocaþi”. Nãscut, crescut ºi educat la Câmpulung Muscel, colonelul Gheorghe Arsenescu era iubit în zonã. Fusese, pe rând, comandant al Reg. 30 Muscel, ºef de stat-major al Div. 3, ºef de operaþii în Div. 2 Munte, „divizia de cremene” comandatã de generalul Ion Dumitrache. În Caucaz ºi în Crimeea, Arsenescu organizase lichidarea a peste 3.500 de partizani sovietici. Ca sã-ºi poatã întreþine familia, îºi înjghebeazã o micã fermã, visând sã aprovizioneze piaþa localã. Printr-o înscenare, se trezeºte condamnat pentru sabotaj economic. Se ascunde, iar în ianuarie-februarie 1948 înfiinþeazã gruparea anticomunistã „Haiducii Muscelului”, cea mai importantã miºcare de partizani a anilor 1949-1952 (în 1951, Securitatea identificase peste 100 de membri). Organizaþia includea „foºti deputaþi, avocaþi, industriaºi naþionalizaþi, monahi ºi preoþi de mir, învãþãtori ºi profesori, studenþi, muncitori ºi þãrani, iar din punct de vedere politic dovedea o eterogenitate ieºitã din comun: de la P.N.L.– Brãtianu la P.N.Þ – Maniu, de la P.N.D.– Iorga la P.N.L.–Tãtãrãscu, de la legionari la comuniºti (inclusiv comuniºti tineri, dar ºi adepþi ai partidelor-satelit controlate de comuniºti, cum ar fi F.P.– Petru Groza ori ai P.N.P.– Mitiþã Constantinescu ºi George Cãlinescu). „Haducii Muscelului” cuprindea ºi simpli cetãþeni, neafiliaþi vreunui partid politic, uniþi însã de convingerea cã trebuie sã ia atitudine faþã de ceea ce se întâmpla în þarã”.3 Profitând de faptul cã în organizaþie intraserã ºi 2-3 foºti legionari, fãrã funcþii ºi crime în trecut, propaganda comunistã a încercat în permanenþã sã acuze gruparea de legionarism ºi fascism. „E bine însã sã se ºtie cã aceastã miºcare nu a fost nici þãrãnistã, nici liberalã, nici legionarã, ci ANTICOMUNISTà ºI ANTIRUSEASCÔ.4 Pe front, colonelul Arsenescu vânase partizani, acum el era cel hãituit. ªtia ce are de fãcut ºi se afla în locul potrivit. Controlând nodul rutier din nordul judeþului Muscel (triunghiul Câmpulung – Braºov – Târgoviºte), putea bloca traficul dintre Muntenia ºi Transilvania. Ajutat de prietenii pe care ºi-i fãcuse încã din 1945, când conducea Cercul de Recrutare Muscel ºi controla îndeplinirea condiþiilor Convenþiei de Armistiþiu, înfiinþeazã ºi o organizaþie secretã printre ofiþerii activi din fostul sãu Reg. 30 Muscel (devenit Bat. 27 Vân. de Munte). Obþine, astfel, o parte din armamentul ºi logistica necesare retragerii în munþi. În paralel, formeazã o reþea clandestinã de aprovizionare cu alimente ºi construieºte din timp bordeie pe Muntele Roºu. Excelent tactician, Arsenescu ºtie cã deplasãrile în formaþiuni mari bat la ochi. κi împarte oamenii în grupe mici pentru a nu se cunoaºte între ei, le dã nume conspirative ºi parole de recunoaºtere, îi antreneazã ºi îi fidelizeazã prin „primirea unui jurãmânt aspru de credinþã, depus pe Evanghelie, pe Cruce ºi pe armã, vizând loialitate totalã faþã de Patrie, Rege, Guvernul liber al Patriei, ºefii organizaþiei ºi camarazii haiduci”.5 Printre cei plecaþi cu el pe munte („elemente dispersate”, în jargonul Securitãþii), sunt prea puþine elemente tinere, cu constituþie atleticã ºi experienþã militarã. Singurul care corespunde îi pare a fi dâmboviþeanul Traian Marinescu-Geagu, caporal T.R. (1,85 m, conform fiºei penale). Arsenescu îl face mâna lui dreaptã, cu numele conspirativ „Tarzan”. Geagu beneficia de o dublã recomandare: a liberalilor Ion ºi Gheorghe Purnichescu din Cetãþeni, respectiv a unchiului tânãrului, preotul-profesor

125 Gheorghe Cotenescu din Stoeneºti, pe care Arsenescu îl ºtia din anii ’30 ºi cu care colaborase în campania electoralã tãtãrãscianã din 1946. La alegerile din comuna sa natalã Isvoarele, tânãrul þãrãnist dezarmase paza, intrase în secþia de votare ºi distrusese urnele umplute din zori cu voturi în favoarea „soarelui” B.P.D. „Spre marea ruºine a prefectului Gogu Popescu, viitorul colonel de ce va conduce Direcþia Contrasabotaj”6, odiosul creier al procesului de la Canal, comuniºtii au repetat acolo alegerile. Împotriva lui, Siguranþa ºi Jandarmeria (înlocuite ulterior de Securitate ºi Miliþie) declanºaserã prigoana la scarã naþionalã. În toamna anului 1948, dupã curãþarea, ungerea ºi transportarea armamentului în ascunzãtori, Arsenescu a transmis instrucþiuni oamenilor sãi sã intre în „hibernare”, pãrãsind muntele pânã la reactivare, în primãvara anului 1949. Cei mai mulþi s-au supus, ºtiind cã le vrea binele, lor ºi familiilor lor. Le spusese „cã de la un singur individ se puteau obþine, prin mijloace brutale, informaþii directe despre reþeaua susþinãtorilor ºi, mai important, informaþii indirecte despre partizani”.7 Pe sistemul multiplicãrii focarelor de rezistenþã, ca în 1907, Arsenescu contactase în vara anului 1948 organizaþia anticomunistã argeºeanã condusã de profesorul Dumitru Gh. Apostol, activã pe Valea Topologului, la nord de Sãlãtruc. Lipsa armamentului ºi a experienþei militare a grupãrii Apostol se soldeazã însã rapid cu anihilarea ei de cãtre Securitate în toamna anului 1948, urmatã de executarea demonstrativã a liderului la marginea comunei natale, ªuici.8 În decembrie 1948, colonelul Arsenescu ia legãtura cu familia altui muscelean, fostul cavalerist Toma Arnãuþoiu, aflatã în Bucureºti. Trateazã cu acesta formarea unui nucleu similar în zona Nucºoara, impulsionându-l sã treacã împreunã la acþiune în primãvarã, când vor fi ajutaþi de americani. Tratativele treneazã pânã când Arsenescu primeºte o informaþie devastatoare. Grigore Miron, omul sãu de legãturã din Câmpulung aflase de la Alexiu, fostul ºef al Siguranþei Muscel, cã Securitatea pregãtea razii masive. Cineva trãdase, iar organele de Securitate urmau sã-l aresteze. Printr-un miracol, pe 1 aprilie 1949, reuºeºte sã plece cu trenul spre Curtea de Argeº, ajungând la Nucºoara însoþit de Toma Arnãuþoiu, înfiinþând noua organizaþie. Dupã 60 de ani, e dificil de reconstituit adevãrul. Evidenþele confirmã însã rolul cheie al factorului uman. Indisciplina ºi naivitatea a doi membri-cheie au dus la anihilarea „Haiducilor”. Din discuþiile purtate cu unul din membrii fondatori (avocatul ºi scriitorul Ion Constantinescu, fost ºef de cabinet al ministrului liberal Alexandrini), din „pseudoromanul” sãu fluviu9, ºi din consultarea zecilor de mii de pagini din dosarele penale aflate la C.N.S.A.S., am reuºit sã înþeleg ºi sã ajung, poate, sã iert. Adãpostit peste iarnã de Alexandru (Sandu) Alexandrescu, prietenul sãu din Dragoslavele (1,79 m, conform fiºei penale), Traian Marinescu-Geagu s-a plictisit repede ºi nu a mai respectat indicaþiile primite. De sãrbãtori, a plecat acasã, la Isvoarele, deºi ºtia cã locuinþa familiei sale era supravegheatã. Dupã sãrbãtori, revine la Alexandrescu ºi-l roagã sã ia legãtura cu Arsenescu, care trimisese instrucþiuni sã stea cuminþi pânã la 15 februarie când urma sã aparã în zonã. Geagu mai rãmâne un timp la Dragoslavele, iar pe 19 martie pleacã iar la Isvoarele, tulburând apele. În declaraþia sa, aratã cã s-a tras în el când ieºea din casã. ªi-a recuperat armamentul individual scos din munte împreunã cu Alexandrescu ºi a aruncat o grenadã pe fereastra vecinilor, rãnind mortal un activist de partid. Apoi s-a ascuns în pãdure, pe o înãlþime de unde supraveghea zona. Obosit, adoarme ºi îi explodeazã în mânã a doua grenadã, cuiul de siguranþã fiind scos. Rãnit de schije la ochi, piept ºi picioare, ºi cu douã degete retezate la mâna stângã, e transportat de familie la

126 dispensar. Anunþatã de primãria din Voineºti, Securitatea din Târgoviºte trimite imediat agenþi care îl recupereazã ºi îl transportã la sediu. Fãrã nici un efort, Securitatea îl capturase pe primul membru al organizaþiei, colonel Arsenescu. Ancheta a efectuat-o echipa specialã a Regionalei din Piteºti, în frunte cu cpt. Cârnu. La 23 martie 1949, torturat non-stop ºi amãgit cu promisiuni fãþarnice (erau cu toþii 9 copii orfani de ambii pãrinþi), cãpitanul Cârnu obþine de la Geagu prima declaraþie olografã „datã spre neschimbare”. Pe lângã puzderia gãzduitorilor din timpul peregrinãrilor sale între 1946-1948 (ca membru important al tineretului þãrãnist – recomandat de ºefii dâmboviþeni Cezar Spineanu ºi Vasile Haneº, fusese primit bine la Dobreºti de Ion Mihalache, iar la Boþeºti de inginerul Ion Diaconescu), Cârnu poate raporta ºefului sãu direct, col. Mihail Nedelcu, structura organizatoricã ºi modul de acþiune al „bandei”. Pe listã apar 17 nume, în care intrã atât „elemente dispersate” (fugite în munþi), cât ºi „elemente nedispersate” (rãmase la domiciliu). Convocaþi urgent în comandament, delegatul din Bucureºti ºi consilierul sovietic (specialist NKVD experimentat în lupta contra partizanilor) alocat Regionalei Piteºti, decid iniþierea raziilor, sub rezerva obþinerii confirmãrii dintr-o a doua sursã. Iar aceea nu poate fi alta decât Alexandru (Sandu) Alexandrescu, ultima gazdã a lui Traian Marinescu-Geagu, cel care îi fãcuse rost de mijloc de transport nocturn spre Isvoarele (cãruþa/ºareta lui Alexandru Catrinu). Securitatea nu aflase cã Alexiu îi fãcuse un ultim serviciu lui Arsenescu înainte sã fie arestat, anunþându-l încã din 20 martie cã fuseserã trãdaþi ºi urmau raziile. Arsenescu i-a ordonat imediat lui Grigore Miron sã-l previnã pe Sandu Alexandrescu. Pe 21 martie, Miron i-a dat acestuia cele douã pistolete cu care s-o împuºte pe servitoarea de la fermã (Alexiu nu aflase ºi numele trãdãtorului!). Alexandrescu n-a reacþionat. La 25 martie, securiºtii îl înhaþã pe Alexandrescu ºi-l duc imediat la Câmpulung. Le predase ºi pistoletele. Maiorul Chicoº, ºeful Securitãþii Muscel, îl lãmureºte cã n-are ºanse cu meseriaºii de la Piteºti, mai bine sã spunã tot ce ºtie. Aflat la Câmpulung, Cârnu îºi freacã mâinile de bucurie, în aceeaºi zi „obþine” de la Sandu Alexandrescu o declaraþia olografã „spre neschimbare” cu ceva mai multe nume: 29. Comparând declaraþiile, constatãm cã 12 nume apar în ambele liste, 4 nume doar în lista lui Geagu, respectiv 16 în plus la Sandu Alexandrescu. Adãugând ºi numele celor doi declaranþi obþinem un numãr uluitor: 34 de nume. Cele 12 nume incluse în ambele declaraþii sunt urmãtoarele: 1) Pimen Bãrbieru, stareþul schitului Cetãþuia; 2) Purnichescu Ion, Cetãþeni; 3) Purnichescu Gh., Cetãþeni; 4) Purnichi Ion, Cetãþeni, zis Jderu; 5) Greculescu Constantin, Cetãþeni, zis Mielu; 6) preot Cotenescu Gheorghe, Stoeneºti, fost deputat iorghist; 7) Banu Constantin, Slobozia, zis Veveriþã; 8) Catrinu Alexandru, Dragoslavele; 9) Hackenzell(n)er Gheorghe, Câmpulung, zis Toporiºcã Culae (Geagu îi ºtia doar porecla); 10) cpt. Cojocaru Petre, Câmpulung; 11) av. Constantinescu Ion, Bucureºti, zis Creþu; 12) Alexiu, Câmpulung, fost ºef al Siguranþei Muscel. În declaraþia lui Geagu apar suplimentar 4 nume (incomplete), pe care nu le regãsim la Alexandru Alexandrescu, respectiv: 1) Ivan Alexandru, Cetãþeni; 2) Romu Luca, Stoeneºti; 3) Burtea Dumitru, student în Bucureºti; 4. Enescu Nicolae, Stâlpeni, fost deputat tãtãrãscian.

127 Lista mai amplã a lui Sandu Alexandrescu îi cuprinde pe: 1) Rosetti Radu, ing. Câmpulung; 2) Chiriþã Gh., farmacist Câmpulung; 3) Suicescu Victor, Câmpulung; 4) Suicescu Eugen, Câmpulung; 5) Sãndescu Vasile, Câmpulung; 6) Miron Grigore, Câmpulung; 7) Arsenescu Maria, Câmpulung; 8) Vasilescu Sever, Stoeneºti; 9) Vasilescu Ioan, Stoeneºti, 10) Ciolan Nicolae, Suslãneºti; 11) Muºetescu Iosif, preot Suslãneºti; 12) Predoiu Longin, Dragoslavele; 13) Georgescu Mihai, Câmpulung; 14) Gulie Nicolae, Câmpulung; 15) col. (r) Duþeanu Gh., Câmpulung; 16) col. (r) Viºoianu, Jugur. În declaraþia sa, Alexandrescu menþioneazã ºi faptul cã el, Arsenescu ºi soþia acestuia (Maria), s-au ascuns un timp sub locuinþa surorii colonelului, Elena, cãsãtoritã cu cpt. Cojocaru. Iar pe preotul Iosif Muºetescu l-a pus pe listã plocadul dãruit colonelului, a cãrui fermã se afla nu departe de Suslãneºti. Amploarea listei are la bazã încrederea oarbã pe care o avea Arsenescu în persoana care se trãgea dintr-o familie cu cadre militare (colonelul Istrate Alexandrescu, unchi din partea tatãlui; colonelul Dumitru Miriºte, unchi din partea mamei, comandantul Bat. 20 Munte din Aiud, care luptase ºi el în Caucaz ºi în Crimeea, mort în 1944 la Iaºi, dar care urma sã-l înfieze pe Sandu, conform interviului dat de acesta în 2011 pentru revista „Memoria”).10 Geagu, strãin de zonã ºi lipsit de prieteni, nu avea cum sã cunoascã multã lume. Frapeazã însã faptul cã a dat în vileag cele 2 nopþi în care fusese gãzduit ºi omenit de unchiul sãu, preotul Gh. Cotenescu din Stoeneºti, arestat la 24 martie 1949. Majoritatea celor prezenþi în ambele liste au fost arestaþi pânã la 31 martie 1949 (26 dintre cei 36 condamnaþi în mai 1950). Ceilalþi s-au ascuns. Reþeaua informativã cre- atã de Securitate ºi Miliþie le-a dat rapid de urmã. Chiar preotul din Cetãþeni, mai „guraliv” din fire, a oferit pontul necesar prinderii fraþilor Purnichescu. Ancheta s-a desfãºurat în condiþiile bine ºtiute: torturi, umilinþe, înfometare. Anchetatorii ºi torþionarii ºi-au vãzut visul cu ochii în decembrie 1949, când dubele au transportat „bandiþii” la închisoarea Uranus. Cu „aportul” apãrãtorilor timoraþi numiþi din oficiu (mulþi puºi pe jecmãnealã), a început procesul la Tribunalul Regiunii a II-a Militare Bucureºti. Spre stupefacþia securiºtilor din salã, acuzaþii ºi-au retractat la unison declaraþiile, fiind obþinute prin torturã. Alexandrescu ºi-a menþinut declaraþia iniþialã.11 Instanþa a dispus efectuarea unui supliment de anchetã. Noi torturi, noi umilinþe, ºi foamea care i-a mistuit din nou pe acuzaþi. Dupã 14 luni de anchetã durã în regim de arest preventiv, instanþa a emis Sentinþa nr. 478 din 11 mai 1950. Avocatul Ion Constantinescu aratã în cartea sa „obiectivitatea” unei Justiþii Militare obediente comenzilor politice.12 „Extras din sentinþa nr. 478 din 11 mai 1950: Tribunalul, în unanimitate de voturi, în numele legii, hotãrãºte: Disjunge cauza penalã privitoare la inculpaþii: Gh. Arsenescu, Gh. Duþeanu, Toma Arnãuþoiu, Petre Arnãuþoiu, Ion Chirca ºi Benone Milea. 1. Achitã de orice penalitate pe Gh. Predescu din Bucureºti pentru favorizarea infractorului. Condamnã în contumacie pe: 2. Gh. Purnichescu, fost mare industriaº, liberal, care a iniþiat lângã Gh. Arsenescu organizarea bandei, a participat pe munte contribuind la aprovizionarea cu alimente ºi bani, la 25 ani muncã silnicã, pentru crimã de uneltire în scopul rãsturnãrii ordinei sociale. 3. Ion Purnichescu, fost mare industriaº, liberal, care a iniþiat lângã Gh. Arsenescu

128 organizarea bandei, a participat pe munte contribuind la aprovizionarea cu alimente ºi bani, la 25 ani muncã silnicã, pentru crimã de uneltire ºi omor. 4. Longhin Predoiu, fiu de moºier, legionar, participant pe munte, la 25 ani muncã silnicã pentru crima de uneltire (corect Longin – n.a.). 5. Pimen Bãrbierul, stareþ, la 25 ani. 6. Ion Purnichi, fost primar legionar (corect liberal – n.a.): 20 ani muncã silnicã. 7. Miron Grigore, fost plut. major, liberal, fost om de legãturã al col. Arsenescu: 20 ani. 8. Suicescu Victor, pentru aprovizionare cu alimente: 20 ani. 9. Alex. Alexandrescu, om de încredere al colonelului: 10 ani. 10. Vasile Sãndescu, legionar, transport cu maºina: 10 ani. 11. Ion Greculescu, învãþãtor þãrãnist, cumnat cu fraþii Purnichescu, pe care-i informa despre activitatea P.M.R.: 10 ani. 12. Const. Greculescu, cumnat cu fraþii Purnichescu, iniþiator al organizaþiei, membru al P.N.P., ofiþer deblocat: 10 ani. 13. Cpt. Petre Cojocaru, cumnat cu colonelul, a procurat aparatul de radio: 20 ani. 14. Nicolae Enescu, fost deputat liberal: 15 ani. 15. Vlad Cristian (alter-ego-ul lui Ion Constantinescu-Mãrãcineanu – n.a.), fost avocat liberal: 15 ani. 16. Hackenzellner, legionar: 15 ani. 17. Constantin Banu, fost perceptor, liberal (legionar – n.a.): 20 ani. 18. Plut. Alex. Ivan, ºeful postului de jandarmi: 8 ani. 19. Radu Rosetti, inginer liberal, fiu de moºier, a reparat pe munte aparatul de radio: 4 ani. 20. Dumitru Burtea, student þãrãnist: 20 ani. 21. Toma Burtea, învãþãtor þãrãnist: 4 ani. 22. Cpt. Ion Andreescu, þãrãnist: 8 ani. 23. Ion Dumitrescu Lãzoiu (Lazea), liberal: 10 ani. 24. Nicolae Ciolan, liberal: 3 ani. 25. Chiriþã Gh., farmacist, liberal: 5 ani. 26. Gheorghe Ardei, fost legionar, industriaº: 3 ani. 27-29. Ing. Gh. Bossie, Ion Dumitrescu ºi Nicolae Niþu: 3 ani. 30-31. Suicescu Eugen, plut. major Nic. Gulie: 5 ani. 32-35. Al. Catrinu, cioban, Mihai Georgescu, ºofer, Gh. Coman, ºofer ºi Decebal Popescu, câte 2 ani fiecare. 36-37. Pr. Gh. Cotenescu, fost deputat, ºi pr. Iosif Muºatescu, 1 an.*

În studiul sãu pertinent publicat de Revista Arhivelor în trei numere succesive, Dorin Dobrincu prezintã intenþiile, faptele ºi „rãsplata bandiþilor” care opuneau rezistenþã ocupantului strãin ºi intern.13 Din extrasul de mai sus al sentinþei rezultã limpede ºi pedepsele primite de 8 din cei 9 acuzaþi cãrora Dorin Dobrincu nu le-a putut preciza durata (Purnichescu Gh., Purnichescu Ion, Enescu Nicolae, Radu Rosetti, Dumitrescu-Lãzoiu Ion, zis Lazea, Chiriþã Gh., preotul Cotenescu Gh. ºi Preotul Muºetescu Iosif – acesta din urmã eronat citat de mai multe surse sub numele de Muºatescu ºi pe post de frate al dramaturgului Tudor Muºatescu, în realitate fiind veri – n.a.). Pe originalul fiºei matricole penale, afiºatã pe situl I.I.C.M.E.R., apare aplicatã o ºtampilã la rubrica tatãlui, îngreunând citirea ºi obligându-i pe experþii institutului sã

129 listeze numele lui Alexandru Alexandrescu fãrã iniþiala tatãlui.14 Din declaraþia olografã rezultã limpede cã pe tatãl lui îl chema Paul ºi era agronom. În interviul publicat în revista „Memoria” 77, Sandu Alexandrescu evitã precizarea profesiei tatãlui, confirmând doar faptul cã se trage dintr-o familie de militari.15 În aprilie 1949, colonelul Arsenescu deja ºtia numele unuia dintre cei care contribuiserã la anihilarea organizaþiei sale (n-avea cum sã-l identifice ºi pe al doilea!). I-a confirmat acest lucru avocatului Ion Constantinescu, arestat mai târziu. „[…] Traian Geagu a fãcut o prostie mai mare ca el, care ne costã scump pe toþi. A cãzut în plasã ºi nemernicul a spus totul la anchetã. Deja au început ridicãrile în judeþ. […] N-a stat cu noi pe Muntele Roºu decât o lunã. Mi-l dãduse în primire unchiul lui, pãrintele Ghiþã Cotenescu. Nu-l bãnuiam aºa slobod la gurã. Ticãlosul a mãrturisit cu lux de amãnunte ºi înflorituri toatã aventura lui. N-a neglijat sã pomeneascã perioada petrecutã cu noi în munte. […] I-a pomenit pe toþi prietenii noºtri din munte. Mare parte au fost arestaþi. Nici pe unchi-sãu, bãtrânul preot, nu l-a uitat […]”.16 Arestat între timp, Constantinescu ne face cunoscutã ºi durerea preotului, conºtient cã-ºi lãsase fãrã apãrare, la bãtrânete, familia (3 copii, dintre care 2 minori – n.a.). „[…] Preotul încãrunþit ºi cu obrajii pãmântii, scoase din buzunar o batistã. κi ºterse lacrimile, întorcând semnificat privirea cãtre nepotul sãu, Traian, tolãnit într-un pat lângã uºã: – Nu le plac ochii mei, dragã domnule Cristian. Un bãtrân de 70 de ani (1949 avea 63 de ani, eroarea aparþine scriitorului – n.a.) n-are ce cãuta între aceste ziduri. A trecut pe la mine amãrâtul ãsta de nepot ºi netot cum este, drept mulþumire, i-a declarat lui Cârnu cã l-am ospãtat într-o searã. Uite aºa am devenit complice cu el fãrã sã ºtiu nimic din faptele lui. – Un gest necugetat, taicule. Nu ºtiu cum va spãla obrazul. Datoritã declaraþiilor lui aproape toþi de pe Muntele Roºu sunt arestaþi. Îl vãd ºi pe pãrintele Muºatescu, cucernicia sa cu ce este acuzat? (preotul era paroh în Suslãneºti ºi Geagu nu ºtia de el; apare însã în declaraþia lui Alexandrescu – n.a.). – A vândut colonelului câteva baniþe cu mãlai pentru pãsãrile lui de la fermã. Îl acuzã cã mãlaiul a ajuns la fugari în munte”.17 Frapeazã absenþa dintre cei condamnaþi a lui Traian Marinescu-Geagu. Regionala Securitãþii din Piteºti a primit probabil ordin de represalii în zonã sau a acþionat independent. Pe 4 februarie 1950, douã echipe i-au ridicat – simultan - pe Dumitru Apostol ºi pe Traian Marinescu-Geagu, ducându-i la marginea localitãþilor lor natale la o „reconstituire”. Apostol a fost executat la ªuici, iar Geagu la Isvoarele, acesta din urmã fiind pãzit de securiºti 2 zile ºi 2 nopþi la locul „fugii sale de sub escortã”. Sãtenii trebuiau intimidaþi: iatã cum pedepseºte puterea popularã pe „bandiþi”! Analizând sentinþa nr. 478 din 11 mai 1950 în ordinea individualã a celor condamnaþi (37), constatãm cã din cele 36 de persoane condamnate efectiv (unii în contumacie, fiind arestaþi ulterior, iar al 37-lea achitat), 11 apar în declaraþiile Geagu – Alexandrescu (Purnichescu Gh., Purnichescu Ion, Pimen Bãrbierul, Purnichi Ion, Greculescu Constantin, cpt. Cojocaru Petre, av. Constantinescu Ion, Hackenzell(n)er Gheorghe – cãruia Geagu îi cunoºtea doar numele conspirativ, Banu Constantin, Catrinu Alexandru ºi preotul Cotenescu Gh.). Alte 3 persoane au fost identificate pe baza declaraþiei lui Geagu (Enescu Nicolae, Ivan Alexandru, Burtea Dumitru), ºi nu mai puþin de 11 de pe lista lui Alexandrescu (Predoiu Longin, Miron Grigore, Suicescu Victor, Sãndescu Vasile, Rosetti Radu, Ciolan Nicolae, Chiriþã Gh., Suicescu Eugen,

130 Gulie Nicolae, Georgescu Mihai ºi preotul Muºetescu Iosif – 8 dintre ei, adicã majoritatea, locuind în Câmpulung). Totalul se ridicã la 25 de persoane, iar prin includerea lui Alexandrescu ajungem la 26, din cele 36 de condamnãri pronunþate (aproape 75%, doar 25% reuºind sã scape – temporar – din ghearele Securitãþii). Indisciplinat, Traian Marinescu-Geagu a fost singurul care ºi-a pierdut viaþa. În interviul sãu publicat în revista „Memoria” 77, Alexandru Alexandrescu nu convinge. Creioneazã însã plastic portretul colonelului Arsenescu, fãrã sã menþioneze expres numele locotenentul Toma Arnãuþoiu, cel care a opus mai mult timp rezistenþã, deºi înconjurat de informatori. „Arsenescu avea conformaþie robustã, dar nu era înalt, ci scund. Fusese colonel la Vânãtori de munte. Ura pe comuniºti din tot sufletul. Daþi afarã din armatã la venirea ruºilor, vechii militari erau înlocuiþi cu noua armatã. Militarii s-au asociat ºi au organizat acest grup, care activa de la Olt pânã la Predeal, deci pe tot versantul sudic”.18 Întrebat direct, cum a fost arestat, Alexandrescu dã un rãspuns lapidar ºi irelevant. „L.S.: Cum v-au prins? A. A.: Ne-au turnat unii oameni din sat...... L.S.: Cum s-a întâmplat? A.A.: Am coborât în sat. Mã cunoºteau þãranii. Eu fãceam legãtura cu ceilalþi partizani”. 19 Foarte interesant este rãspunsul privind existenþa unui sediu al organizaþiei, sediu fix, bordei sau copac, ce n-a fost confirmat de alte surse. Surprinde declararea prezenþei lui Arsenescu în acest „sediu” în momentul arestãrii lui Alexandrescu. „L.S.: Cum fãceaþi rost de mâncare? A.A.: Hrana venea de la þãranii din satele vecine, care ne-o aduceau cu douã camioane în trecãtoarea Branului, unde aveam sediul. L.S.: Arsenescu unde era? A.A.: Era la sediu”.20 În realitate, colonelul Arsenescu pãrãsise Muscelul înaintea sãrbãtorii Crãciunului, plecând la Bucureºti unde îl aºteptau soþia ºi bãiatul (Dragoº – n.a.). Dãduse ordin ca toþi sã pãrãseascã muntele pe timpul iernii. Urma sã revinã în jur de 15 februarie 1950, dar n-a fãcut-o datoritã trenãrii tratativelor cu Toma Arnãuþoiu, ordonând însã prelungirea „ºederii la cutie” cu minimum douã sãptãmâni. Doar în momentul primirii informaþiei pericolului iminent a pãrãsit locuinþa clandestinã, deja identificatã de Securitate, plecând pe 1 aprilie 1950 la Nucºoara, împreunã cu Toma Arnãuþoiu. Întrebat fiind ºi despre perioada anchetãrii sale la Piteºti, printr-o exprimare confuzã, dã de înþeles ºi faptul cã aflase imediat de executarea lui Geagu. „A.A.: [...] Tot pe atunci, un partizan, Apostol Ghelmeci ºi Traian Marinescu au fost împuºcaþi. Aceasta s-a petrecut în anul 1950, pe 4-5 februarie. ... L.S.: Cum aþi aflat? A.A.: Cârnu a venit la mine, m-a lovit cu picioarele ºi, fãcându-mã bandit, mi-a spus cã trebuia sã fiu ºi eu împuºcat la ªuici. Aºa am aflat cã cei doi au fost împuºcaþi”.21 Din dicþionarul lui Cicerone Ioniþoiu (11 vol., lit. A-Z), ºtim cã în grupul condus de profesorul Dumitru Apostol au existat doi partizani cu numele de Ghelmeci: învãþãtorul ªtefan Ghelmeci ºi tatãl acestuia. Rãnit în luptã, tatãl a fost condamnat la moarte ºi executat, în timp ce fiul a reuºit sã-l contacteze pe Arsenescu la Suslãneºti, în

131 septembrie 1949, murind peste câteva luni. Profesorul Apostol a fost ºi el arestat (în toamna anului 1948), fiind într-adevãr executat la marginea satului sãu natal, ªuici.22 Ar trebui ca dl. Alexandrescu sã se hotãrascã, dacã vorbeºte de douã sau de trei persoane executate (Apostol, Ghelmeci ºi Geagu). O altã exprimare confuzã apare în legãturã cu procesul rejudecat în 1953, în urma solicitãrii de cãtre o parte din condamnaþi a revizuirii sentinþei în scopul reducerii pedepselor pronunþate „A.A.: În 1953 am fost dus înapoi la L.S.: Pentru a 3-a oarã, dacã nu mã înºel. A.A.: Ne-au judecat la Tribunalul Militar, pentru cã s-a redeschis procesul. Mai erau avocatul Enescu Constantin, avocatul Purnichescu, Costicã Greculescu, ofiþer în munþi, în mai multe grupuri. Azi toþi sunt morþi. Ne-au judecat timp de 2 ani”.23 În realitate, numele commplet al fostului deputat liberal din 1946 este Nicolae Enescu, iar ambii fraþi Purnichescu erau industriaºi naþionalizaþi. ªi acum putem vedea la Cetãþeni vechea lor filaturã de lânã. Chiar ºi rolul pe care ºi-l asumã dl. Alexandrescu în interviu, de „aghiotant” al colonelului Arsenescu, intrã în contradicþie cu declaraþia sa olografã datatã 25 martie 1959. O asumare chiar periculoasã, dacã ne gândim la Benone Milea, alt „aghiotant”. Afirmaþia sa trebuia confirmatã prin declaraþiile olografe ale altor membri ai grupului de pe Muntele Roºu, dar ºi prin cele fãcute publice ulterior. Avansãrile, în grade ºi în funcþii, se fãceau obligatoriu în prezenþa lor, putând apãrea nemulþumiri, chiar conflicte. Se ºtie în ce condiþii s-au divizat luptãtorii din Nucºoara în douã grupãri distincte, cea condusã de fraþii Arnãuþoiu separându-se de oamenii rãmaºi fideli lui Arsenescu la începutul lunii septembrie 1949. „[…] cei din grupul Arnãuþoiu au aflat apoi cã Arsenescu fãcuse din nou avansãri în grupul sãu. Doi membri erau ridicaþi la rangul de subalterni direcþi ai lui: Benone Milea devenea, pe lîngã sublocotenent, „aghiotant personal”, iar Constantin Popescu devenea plutonier al lui Arsenescu. Cu aceastã ocazie, prin care cei doi erau «fidelizaþi» – probabil cã Arsenescu avea nevoie încã de loialitatea celor din grupul lui –, fraþii Arnãuþoiu ºi Jublenii au fost declaraþi de Arsenescu, în faþa grupului sãu, drept dezertori, fiind degradaþi”.24 În realitate, Arsenescu aflase între timp de la Cornel Drãgoi cã „aghiotantul sãu personal” Benone Milea era informatorul Securitãþii ºi a acþionat subtil. „[…] ºi când mã uit la Benone … îi pusese tresã de sublocotenent pe umãr ºi era foarte mândru Benone. Fãcuse el liceul, mi se pare, da era mai aºa, mai sãrãcuþ cu duhul. ªi era foarte încântat de tresa lui de sublocotenent. κi luase rolul în serios, rolul de haiduc. ªi nu mai dãdea informaþii la ãilalþi, nu mai da nimic. Arsenescu zice: pentru orice eventualitate, zice, eu i-am pus ºi o coadã. Unul dintre bãieþi nu trebuia sã-l lase niciodatã singur”.25 Un astfel de rol ar fi putut sã revinã, mai degrabã, atleticului Traian Marinescu- Geagu, sau mai degrabã celuilalt om de încredere al colonelului Arsenescu, Grigore Miron. Acesta din urmã are merite deosebite, salvându-l pe colonel de la o arestare iminentã (s-a putut ascunde încã 11 ani, pânã la arestarea din 1 februarie 1960). Informat prin Miron, Arsenescu a anunþat prompt ºi o mare parte a fidelilor sãi, singur sau tot prin intermediul lui Miron. Aceluiaºi Grigore Miron îi datoreazã puþinii ani de viaþã care le-au mai rãmas de trãit maiorii (comandantul Bat. 27 Vânãtori de Munte) ºi Niculae Mihãilescu. Miron organizase întâlnirile lor cu colonelul Arsenescu, iar aceºtia au înfiinþat reþeaua de susþinãtori activi din propria lor unitate militarã, elaborând ºi planul

132 de acþiune ce viza preluarea controlului triunghiului rutier Câmpulung-Braºov- Târgoviºte. Securitatea le-a dat de urmã târziu, în 1952, utilizând mult timp aceastã unitate specialã la „hãituirea bandiþilor”! Pericolul „infectãrii” altor ofiþeri activi a determinat Securitatea sã-i condamne rapid pe cei doi maiori la pedeapsa capitalã. Încrederea prea mare în Sandu Alexandrescu a avut consecinþe nefaste. Aflat aproape continuu lângã Arsenescu, la fermã ºi în deplasãri comune, plus rolul sãu de agent de legãturã, l-a fãcut sã ajungã sã fie la curent cu prea multe informaþii vitale. În declaraþia olografã, Alexandrescu încearcã sã dea impresia angajatului de rând din cadrul fermei, a celui însãrcinat cu treburi gospodãreºti (aprovizionare cu zarzavaturi ºi alimente), ori a bucãtarului ce-i servea pe cei din munþi. Încearcã ºi sã se delimiteze de ceilalþi, ca ºi cum l-ar fi izolat ºi nici nu i-ar fi dat armament individual. „Tot timpul cât am stat acolo eu fãceam mâncare iar ei aveau ºedinþe în Bordei ºi în special când venea domnul Constantinescu de la Bucureºti. Menþionez cã între timp cpt. Cojocaru a adus pe munte un aparat de radio Volga. Tot timpul se discuta numai politicã, despre Anglo-Americani. Toþi cei de mai sus aveau armament ca pistoale mici, mitralierã, arme Z.B, grenade defensive. […] Tot timpul vorbeau de guvern ºi comuniºti, eu nu luam parte la discuþii.” În condiþii normale, o astfel de atitudine – dacã era realã – ar fi dat de bãnuit oricui. Securitatea a fructificat imediat ºi informaþiile privind furnizorii de armament. „Menþionez cã armamentul a fost procurat de la urmãtoarele persoane ºi anume: fostul plt. maj. C. D. (cadru deblocat – n.a.) GULIE un pistol mitralierã, de la col. DUÞEANU GH. din C-Lung, acesta i-a adus cu ºareta lui 2 pistoale mitralierã, o puºcã Z.B. ºi cartuºe, de la col. VIªOIANU din Jugur un pistol mitralierã ºi o armã de salon”. În mai 1950, fostul plutonier major Gulie Nicolae a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar pentru colonelul în rezervã Duþeanu Gh. s-a disjuns cauza penalã, fiind judecat separat. Înþelepciunea lui Cornel Drãgoi din Nucºoara este elocventã. „Nu este nevoie sã strecurãm ... sã hiperbolizãm”. 26 Mai ales în condiþiile în care acesta – de o obiectivitate rar întâlnitã – cunoscându-l bine pe Arsenescu în scurta perioadã în care colonelul a activat la Nucºoara, cu siguranþã l-a tras de limbã ºi în legãturã cu cauzele anihilãrii organizaþiei de pe Muntele Roºu, rolul lui Geagu (nãscut în 1923 – n.a.) ºi al eventualelor alte surse de informaþii pentru Securitate. Cornel Drãgoi (nãscut în 1926 – n.a.) preferã sã spunã doar atât: „Nu ºtiu sã vã spun nimic despre activitatea lui din ’48. Discutaþi cu prietenul meu, Sandu Alexandrescu”.27 Cornel Drãgoi l-a cunoscut pe Sandu Alexandrescu (nãscut în 1929 – n.a.) doar când a fost arestat ºi închis la Piteºti, dupã incidentul armat de la Nucºoara din 19 iunie 1949, de la locuinþa învãþãtorului Iancu Arnãuþoiu, soldat pentru Securitate cu doi morþi ºi un rãnit. Drãgoi va lâncezi acolo în anchetã, pânã la condamnarea sa din 20 decembrie 1950. Ca sã putem ajunge, într-adevãr, cu toþii, în punctul în care sã putem ierta, avem obligaþia de a cunoaºte adevãrul. Chiar dacã doare...

Note: 1 Congresul preoþesc, Patria, Sibiu, anul I, nr. 31/22.03.1919, p. 2. 2 Petrescu, Radu, De la Nistru pânã la Tisa, cu preotul cãpitan Georghe Cotenescu

133 (episoade ale participãrii armatei regale la fãurirea României Mari), Destin Românesc, Chiºinãu, anul VI, nr. 4 (74), 2011, p. 157; Iconomul Const. Nazarie, Activitatea pre- oþilor de armatã în campania din 1916-1918, Imprimeria Ministerului Cultelor ºi Artelor, Bucureºti, 1921, pp. 76, 101, 104. 3 Petrescu, Radu, Haiducii Muscelului, miºcarea de rezistenþã a colonelului Arsenescu, Historia, anul XII, nr. 121 (1), 2012, p. 53. 4 Voicu-Arnãuþoiu, Ioana Raluca, Luptãtorii din munþi. Toma Arnãuþoiu. Grupul de la Nucºoara. Documente ale anchetei, procesului, detenþiei, Ed. Vremea, Bucureºti, 1997, p. 111. 5 Petrescu, Radu, op. cit., p. 54. 6 Petrescu, Radu, op. cit., p. 53. 7 Liiceanu, Aurora, Rãnile memoriei. Nucºoara ºi rezistenþa din munþi, Ed. Polirom, Bucureºti, 2003, p. 96. 8 Petrescu, Radu, op. cit., p. 53. 9 Constantinescu-Mãrãcineanu, Ion, Cuibul cu bibelouri, 5 volume, Ed. Vasile Cârlova, Bucureºti, 1996. 10 Stoenescu, Lãcrãmioara, “Aghiotantul colonelului Arsenescu”, Memoria, revista gândirii arestate, nr. 77 (4), 2011, pp. 79-80. 11 Ibidem, p. 81. 12. Constantinescu-Mãrãcineanu, Ion, Cuibul cu bibelouri, vol. 3 (Coborârea în infern), Ed. Vasile Cârlova, Bucureºi, 1996; Ioniþoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste. Arestaþi, torturaþi, întemniþaþi, uciºi. Dicþionar. vol. 2 (lit. C), Editura Maºina de scris, Bucureºti, 2002, p. 238 (*Cotenescu); Caravia, Dan ºi alþii, The Imprisoned Church. 1944 – 1989, National Institute for the Study of Totalitarism, , 1999, pp. 132 (*Cotenescu) ºi 270 (corect *Muºetescu – n.a.); Roske, Octavian (coord.) – Mecanisme represive în România 1945-1989, INST, Bucureºti, p. 543 (*Cotenescu). 13 Dobrincu, Dorin, The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Fãgãral Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnãuþoiu (1948–1960) (I, II, III), în Revista Arhivelor, nr. 3-4/2007, 1/2008 ºi 2/2008. 14 http://www.crimelecomunismului.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/ - accesat la 20.03.2012. 15 Stoenescu, Lãcrãmioara, Aghiotantul, pp. 78, 79. 16 Constantinescu-Mãrãcineanu, Ion, vol. 3 (Coborârea în infern), p. 40-41. 17 Ibidem, p. 71-72. 18 Stoenescu, Lãcrãmioara, Aghiotantul, p. 80. 19 Stoenescu, Lãcrãmioara, Aghiotantul, p. 80-81. 20 Ibidem, p. 81. 21 Ibidem, p. 81-82. 22 Ioniþoiu, Cicerone, op. cit., vol. 4 (lit. F-G), Editura Maºina de scris, Bucureºti, 2002, p. 171. 23 Stoenescu, Lãcrãmioara, Aghiotantul, p. 84. 24 Liiceanu, Aurora, Rãnile memoriei, p. 42. 25 Nicolau, Irina, Niþu, Theodor, Povestea Elisabetei Rizea din Nucºoara urmatã de mãrturia lui Cornel Drãgoi, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1993, p. 118. 26 Nicolau, Irina, Niþu, Theodor – Povestea Elisabetei Rizea, p. 108. 27 Ibidem, p. 108.

134