124 Primim De La Cititori Radu Petrescu

PRIMIM DE LA CITITORI RADU PETRESCU Rolul jucat de Traian Marinescu-Geagu ºi Alexandru Alexandrescu în anihilarea “bandei” colonelului Gheorghe Arsenescu de pe Muntele Roºu “Important este sã spunem numai ce ºtim sigur, nu este nevoie sã strecurãm ... sã hiperbolizãm. Faptele noastre sânt oricum destule ca sã facã o istorie” Cornel Drãgoi din Nucºoara La Congresul preoþimii ardelene (19-20 martie 1919, Sibiu), preotul muscelean Gheorghe Cotenescu aducea mesajul pericolului reprezentat de doctrinele sociale la modã, materialismul dialectic marxist, cu experimentul bolºevic aplicat prin rãzboiul civil declanºat împotriva propriului popor. „Sã nu turnãm în apa curatã a acestei tradiþii surogatele teoriilor moderne ºi toatã vasta exegezã a ultimelor doctrine sociale. Cãci „o concepþie materialistã”, fie ea reprezentatã prin tot ceea ce au afirmat „individualitãþile omenirei”, pusã în practicã, mai mult a dãrâmat decât a construit.1 În trei luni de zile, armata românã a blocat joncþiunea Armatei Roºii sovietice cu mercenarii lui Kun Bela, apoi a distrus orice rezistenþã în cale ºi a ocupat Budapesta, rãsturnând Republica Sfaturilor. Un rol însemnat l-a jucat ºi Div. 2 Vânãtori, comandatã de gen. Gh. Dabija, ce includea ºi Reg. 9 Vânãtori, condus de col. Gh. Racoviceanu, unde preotul-cãpitan Gh. Cotenescu (paroh în Stoeneºti-Muscel) era confesor militar. Toþi decoraþi ºi caracterizaþi elogios în evidenþele militare.2 În ianuarie 1918 – dupã dezarmarea trupelor ruse anarhizate din Moldova – România a fost prima þarã cãreia Lenin i-a declarat rãzboi, iar blocarea coridorului spre Viena trebuia rãzbunatã. Dupã doar 25 de ani, Stalin i-a indeplinit visul. Cu acceptul aliaþilor democratici, putea comuniza Europa Centralã ºi de Est. Îºi împãrþiserã sferele de influenþã, cu un bonus pentru Stalin (tot ce ocupi – prin luptã sau prin marionete – îþi aparþine). Protejaþi de tancuri, avioane ºi un milion de soldaþi ruºi, comuniºtii noºtri îºi dau arama pe faþã. „Aliaþi” cu dizidenþele partidelor istorice (liberalul Gh. Tãtãrãscu, þãrãnistul A. 124 Alexandrescu, social-democratul ªt. Voitec), pun mâna pe putere. Mecanismul opereazã mai întâi la 6 martie 1945 (guvernul „democratic” Dr. Petru Groza), apoi la 19 noiembrie 1946 (alegeri mãsluite) ºi la 31 decembrie 1947 (abdicarea Regelui). Armata regalã, singura care putea opune rezistenþã, trebuia îngenuncheatã. Mai întâi au impus Regelui integrarea diviziile formate în Rusia, apoi au exclus din armatã cadrele „nedemocratice”. Primii care au reacþionat au fost militarii „deblocaþi”. Nãscut, crescut ºi educat la Câmpulung Muscel, colonelul Gheorghe Arsenescu era iubit în zonã. Fusese, pe rând, comandant al Reg. 30 Muscel, ºef de stat-major al Div. 3, ºef de operaþii în Div. 2 Munte, „divizia de cremene” comandatã de generalul Ion Dumitrache. În Caucaz ºi în Crimeea, Arsenescu organizase lichidarea a peste 3.500 de partizani sovietici. Ca sã-ºi poatã întreþine familia, îºi înjghebeazã o micã fermã, visând sã aprovizioneze piaþa localã. Printr-o înscenare, se trezeºte condamnat pentru sabotaj economic. Se ascunde, iar în ianuarie-februarie 1948 înfiinþeazã gruparea anticomunistã „Haiducii Muscelului”, cea mai importantã miºcare de partizani a anilor 1949-1952 (în 1951, Securitatea identificase peste 100 de membri). Organizaþia includea „foºti deputaþi, avocaþi, industriaºi naþionalizaþi, monahi ºi preoþi de mir, învãþãtori ºi profesori, studenþi, muncitori ºi þãrani, iar din punct de vedere politic dovedea o eterogenitate ieºitã din comun: de la P.N.L.– Brãtianu la P.N.Þ – Maniu, de la P.N.D.– Iorga la P.N.L.–Tãtãrãscu, de la legionari la comuniºti (inclusiv comuniºti tineri, dar ºi adepþi ai partidelor-satelit controlate de comuniºti, cum ar fi F.P.– Petru Groza ori ai P.N.P.– Mitiþã Constantinescu ºi George Cãlinescu). „Haducii Muscelului” cuprindea ºi simpli cetãþeni, neafiliaþi vreunui partid politic, uniþi însã de convingerea cã trebuie sã ia atitudine faþã de ceea ce se întâmpla în þarã”.3 Profitând de faptul cã în organizaþie intraserã ºi 2-3 foºti legionari, fãrã funcþii ºi crime în trecut, propaganda comunistã a încercat în permanenþã sã acuze gruparea de legionarism ºi fascism. „E bine însã sã se ºtie cã aceastã miºcare nu a fost nici þãrãnistã, nici liberalã, nici legionarã, ci ANTICOMUNISTÃ ºI ANTIRUSEASCÃ”.4 Pe front, colonelul Arsenescu vânase partizani, acum el era cel hãituit. ªtia ce are de fãcut ºi se afla în locul potrivit. Controlând nodul rutier din nordul judeþului Muscel (triunghiul Câmpulung – Braºov – Târgoviºte), putea bloca traficul dintre Muntenia ºi Transilvania. Ajutat de prietenii pe care ºi-i fãcuse încã din 1945, când conducea Cercul de Recrutare Muscel ºi controla îndeplinirea condiþiilor Convenþiei de Armistiþiu, înfiinþeazã ºi o organizaþie secretã printre ofiþerii activi din fostul sãu Reg. 30 Muscel (devenit Bat. 27 Vân. de Munte). Obþine, astfel, o parte din armamentul ºi logistica necesare retragerii în munþi. În paralel, formeazã o reþea clandestinã de aprovizionare cu alimente ºi construieºte din timp bordeie pe Muntele Roºu. Excelent tactician, Arsenescu ºtie cã deplasãrile în formaþiuni mari bat la ochi. Îºi împarte oamenii în grupe mici pentru a nu se cunoaºte între ei, le dã nume conspirative ºi parole de recunoaºtere, îi antreneazã ºi îi fidelizeazã prin „primirea unui jurãmânt aspru de credinþã, depus pe Evanghelie, pe Cruce ºi pe armã, vizând loialitate totalã faþã de Patrie, Rege, Guvernul liber al Patriei, ºefii organizaþiei ºi camarazii haiduci”.5 Printre cei plecaþi cu el pe munte („elemente dispersate”, în jargonul Securitãþii), sunt prea puþine elemente tinere, cu constituþie atleticã ºi experienþã militarã. Singurul care corespunde îi pare a fi dâmboviþeanul Traian Marinescu-Geagu, caporal T.R. (1,85 m, conform fiºei penale). Arsenescu îl face mâna lui dreaptã, cu numele conspirativ „Tarzan”. Geagu beneficia de o dublã recomandare: a liberalilor Ion ºi Gheorghe Purnichescu din Cetãþeni, respectiv a unchiului tânãrului, preotul-profesor 125 Gheorghe Cotenescu din Stoeneºti, pe care Arsenescu îl ºtia din anii ’30 ºi cu care colaborase în campania electoralã tãtãrãscianã din 1946. La alegerile din comuna sa natalã Isvoarele, tânãrul þãrãnist dezarmase paza, intrase în secþia de votare ºi distrusese urnele umplute din zori cu voturi în favoarea „soarelui” B.P.D. „Spre marea ruºine a prefectului Gogu Popescu, viitorul colonel de Securitate ce va conduce Direcþia Contrasabotaj”6, odiosul creier al procesului de la Canal, comuniºtii au repetat acolo alegerile. Împotriva lui, Siguranþa ºi Jandarmeria (înlocuite ulterior de Securitate ºi Miliþie) declanºaserã prigoana la scarã naþionalã. În toamna anului 1948, dupã curãþarea, ungerea ºi transportarea armamentului în ascunzãtori, Arsenescu a transmis instrucþiuni oamenilor sãi sã intre în „hibernare”, pãrãsind muntele pânã la reactivare, în primãvara anului 1949. Cei mai mulþi s-au supus, ºtiind cã le vrea binele, lor ºi familiilor lor. Le spusese „cã de la un singur individ se puteau obþine, prin mijloace brutale, informaþii directe despre reþeaua susþinãtorilor ºi, mai important, informaþii indirecte despre partizani”.7 Pe sistemul multiplicãrii focarelor de rezistenþã, ca în 1907, Arsenescu contactase în vara anului 1948 organizaþia anticomunistã argeºeanã condusã de profesorul Dumitru Gh. Apostol, activã pe Valea Topologului, la nord de Sãlãtruc. Lipsa armamentului ºi a experienþei militare a grupãrii Apostol se soldeazã însã rapid cu anihilarea ei de cãtre Securitate în toamna anului 1948, urmatã de executarea demonstrativã a liderului la marginea comunei natale, ªuici.8 În decembrie 1948, colonelul Arsenescu ia legãtura cu familia altui muscelean, fostul cavalerist Toma Arnãuþoiu, aflatã în Bucureºti. Trateazã cu acesta formarea unui nucleu similar în zona Nucºoara, impulsionându-l sã treacã împreunã la acþiune în primãvarã, când vor fi ajutaþi de americani. Tratativele treneazã pânã când Arsenescu primeºte o informaþie devastatoare. Grigore Miron, omul sãu de legãturã din Câmpulung aflase de la Alexiu, fostul ºef al Siguranþei Muscel, cã Securitatea pregãtea razii masive. Cineva trãdase, iar organele de Securitate urmau sã-l aresteze. Printr-un miracol, pe 1 aprilie 1949, reuºeºte sã plece cu trenul spre Curtea de Argeº, ajungând la Nucºoara însoþit de Toma Arnãuþoiu, înfiinþând noua organizaþie. Dupã 60 de ani, e dificil de reconstituit adevãrul. Evidenþele confirmã însã rolul cheie al factorului uman. Indisciplina ºi naivitatea a doi membri-cheie au dus la anihilarea „Haiducilor”. Din discuþiile purtate cu unul din membrii fondatori (avocatul ºi scriitorul Ion Constantinescu, fost ºef de cabinet al ministrului liberal Alexandrini), din „pseudoromanul” sãu fluviu9, ºi din consultarea zecilor de mii de pagini din dosarele penale aflate la C.N.S.A.S., am reuºit sã înþeleg ºi sã ajung, poate, sã iert. Adãpostit peste iarnã de Alexandru (Sandu) Alexandrescu, prietenul sãu din Dragoslavele (1,79 m, conform fiºei penale), Traian Marinescu-Geagu s-a plictisit repede ºi nu a mai respectat indicaþiile primite. De sãrbãtori, a plecat acasã, la Isvoarele, deºi ºtia cã locuinþa familiei sale era supravegheatã. Dupã sãrbãtori, revine la Alexandrescu ºi-l roagã sã ia legãtura cu Arsenescu, care trimisese instrucþiuni sã stea cuminþi pânã la 15 februarie când urma sã aparã în zonã. Geagu mai rãmâne un timp la Dragoslavele, iar pe 19 martie pleacã iar la Isvoarele, tulburând apele. În declaraþia sa, aratã cã s-a tras în el când ieºea din casã. ªi-a recuperat armamentul individual scos din munte împreunã

Load more