Adio, Nicolae Herlea! 14-15 Scopului Cu Virtuozitatea Şi a Idealului Cu Creativitatea
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Editorial identitate. Compozitorii nu Scop şi ideal mai ştiu să deosebească masca de chip. În cazul muzicii, masca e ceea ce se Liviu DĂNCEANU relevă, iar chipul ceea ce se revelă. Masca are întot- E bine în artă să nu confundăm deauna nevoie de idealurile cu scopurile. Scopul, în general, companie (acompaniază ţine de eficienţă; idealul de gratuitate. Dacă ceva sau pe cineva). Chipul primul reprezintă un ţel intermediar, al doilea slăveşte soliloqul, suferind este ţelul ultim. Ca să scurtez, scopul e mai cumplit când îşi pierde aproape de materie decât idealul, care este, singurătatea. Atunci nu mai în principal, o investiţie a spiritului. are viaţă interioară. Or, un De multe ori, noi compozitorii compozitor care nu e destul spunem: îmi doresc mult ca ultima mea de singur, care nu mai are lucrare să aibă succes. Este, într-adevăr, un viaţă interioară, care devine scop şi nu un ideal. Vicios ar fi să afirm că un tonomat public ori idealul meu este ca opusul pe care tocmai exclusiv o prezenţă civică, l-am isprăvit să repurteze succes. are toate şansele să-şi Asta pentru că succesul e un piardă chipul. Fie el angelic fenomen colateral, de loc obligatoriu, al sau demonic. La limită, cred reuşitei. El nu trebuie să fie un ideal (nici nu că putem chiar forţa o poate fi), ci, eventual, un derizoriu scop de moment. anume analogie, pe de o parte între scop şi Altceva e când îţi propui ca muzica ta să dobândească reprezentările demonice şi, pe de altă parte, acea sinceritate şi autenticitate capabile să o personalizeze la între ideal şi “practicile” angelice. Lasă că, aşa modul peremptoriu. Abia aici recunoaştem idealul. A încurca cum spunea Claudel, în vreme ce îngerii idealurile cu scopurile înseamnă a gestiona greşit atât procedează prin “inducţie” (se distribuie circumstanţele indezirabile, cât şi proiectele cele mai atractive. asemenea curentului electric), demonii Ratarea acestora din urmă poate surveni şi din credinţa că, funcţionează prin “seducţie” (te înhaţă, te odată finalizat proiectul, idealul a fost atins. Nimic mai riscant, ispitesc). Însă chiar fiind inductiv (idealul) ori căci, probabil, cel mai performant moment al unei compoziţii e seducător (scopul) e normal să faci tot ce poţi acela în care aştepţi încă să o aşterni pe foaia cu portative. pentru a le supravieţui, dar să nu vrei Deducem de aici că virtualitatea e mai aseptică decât supravieţuirea cu ori preţ. actualitatea. De multe ori aspiraţia către ideal e mai puţin tensionată în raport cu cea care arondează scopul. În vreme ce formularea DIN SUMAR idealului se face cu o anume destindere, chiar discreţie, identificarea şi, mai ales, atingerea scopului se realizează îndeobşte sub semnul unui stres solemn, a unei crispări Rigoletto la ONB 2-3 paralizante, cu un uriaş abuz de protocol. Nu degeaba se spune Balet 6-7 că scopul e dramatic, iar idealul graţios. Aşa cum dramatic este jocul cu ingeniozitatea (despre care Andrei Pleşu spunea că e Concerte sub... lupă 9-11 combinatorie), cu virtuozitatea sau doar cu dexteritatea, în timp Remember Elena Cernei 12 ce exerciţiul creativităţii este, evident, plin de supleţe şi graţie. Silogistic vorbind, nu ne rămâne decât să constatăm asocierea Adio, Nicolae Herlea! 14-15 scopului cu virtuozitatea şi a idealului cu creativitatea. Punctul pe j... azz 18-19 Ar mai fi ceva: scopul e uneori zgomotos, lansat “în atac”, alteori e în stare, de dragul reuşitei, să “armonizeze” Istorii neromanţate (IV) 22-23 simplificator complicaţiile caracteristice antinomiilor sonore. Pe scene 24-25 Idealul, dimpotrivă, e mereu în expectativă, amintindu-ne însă ciclic deviza creatorului conform căreia el este ceasul Premiere 26-27 deşteptător într-o lume care vede în condiţia artistului un revoltat Femina 28-29 de meserie. Iar dacă scopul permite ţopăirea eficace printre Concerte 30 variile variante de expresie emanate de mareea globalizării, idealul are un flux, o autoritate şi o forţă afirmativă ce nu permit Recenzii 31 nici tatonările, nici derogările. Amintirea lui Mandy (I) 32-33 Cu toate acestea scopul e mult mai uşor de recunoscut “Cenuşa timpului” 35 decât idealul. Pesemne că explicaţia constă în criza de Muzica pe micul ecran 36 ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 3 Martie 2014 Rigoletto la ONB sau nu?) intră patru gropari cu un coşciug, în Ducele – adus pe scenă de Paul Chicago Post care se găsesc de fapt sticle de whisky. La Tabone, şi el australian –, a fost cea mai finalul deceniului doi al secolului trecut, surprinzătoare apariţie din punct de vedere Norela Liviana COSTEA prohibiţia făcea din Chicago locul ideal fizic. pentru contrabanda cu alcool şi inevitabil Tenorul are timbru vocal plăcut, şi Rigoletto: o poveste transpusă din pentru prostituţie şi crime comandate. Acest interpretarea celebrei arii La donna e mobile secolul al şaisprezecelea în secolul al context justifică alegerea regizorului pentru a fost efectuată fără dificultăţi, vocea douăzecilea, din Italia în Illinois. Verdi a fost opera Rigoletto. rămânând clară din punct de vedere timbral. reinterpretat în manieră aproape În coregrafia semnată Victoria S-au putut observa însă lipsuri la nivel de cinematografică de regizorul australian Newlyn este interesant de observat dansul tehnică vocală, care au dus la dificultăţi în ce Stephen Barlow, pe scena Operei Naţionale de cabaret cu mişcările şi costumele priveşte precizia intonaţională. fiind inserate o mulţime de elemente noi, specifice, sincronizat muzicii lui Verdi. Pe Sparafucile şi Maddalena au creat, inovatoare, sau pur şi simplu diferite faţă de lângă acesta, mişcările soliştilor şi ale în seara de 23 februarie un cuplu mafiot în concepţia tradiţională, elemente care însă corului sunt naturale, nu ies în evidenţă adevăratul sens al cuvântului. Basul Petre nu voalează semnificaţia acţiunilor dorite a fi tocmai prin „normalul” care le Burcă a adus pe scenă figura caracteristică reliefate de compozitor. caracterizează, la fel ca luminile – unui criminal de profesie; iar despre Elemente noi vom găsi pe tot masterizate de Warren Letton –, care nu fac mezzosoprana rusoaică Polina Garaeva, se parcursul operei, şi în materialele de decât să evidenţieze unele aspecte, lăsând poate spune că a fost cel mai bine atribuit promovare – de la afiş la teasere şi altele în umbră, creând în acest fel o masivitatea cu care a fost promovată imagine naturală. La această impresie Paul Tabone această producţie, nouă pentru teatrul liric au contribuit şi dirijorii: maestrul din Bucureşti şi nu numai – dar şi în soluţiile Stelian Olariu conducând corul într-o regizorale, de scenografie, coregrafie şi execuţie omogenă şi expresivă, a lighting design. cărui prezenţă a fost remarcabilă la Stephen Barlow pune în prim plan fiecare intervenţie, şi Cristian Sandu, ironia dorită de compozitor, concentrând sub a cărui baghetă instrumentiştii au acţiunea operei într-o multitudine de acţiuni, format o orchestră închegată, care a atitudini, gesturi care nu fac decât să urmărit atent parcursul soliştilor, făcând faţă şi la decalaje (atent manageriate de dirijor). Martin Fülöp Distribuţia rolurilor a fost aproape în întregime formată din artişti invitaţi – atât din ţară cât şi din străinătate, şi s-a bucurat de două rol. Deşi rolul (Maddalena) nu face parte din distribuţii. cele principale, Polina Garaeva s-a făcut În ultima din cele patru seri în care remarcată printr-o atitudine potrivită în toate s-a desfăşurat spectacolul, în rolul lui ipostazele lui (din actul II şi până la finalul Rigoletto s-a aflat clujeanul Martin Fülöp. operei); cât despre execuţia vocală, aceasta Deşi a avut unele momente ezitante din a fost la rândul ei seducătoare, punct de vedere intonaţional, vocea, dar şi convingătoare, agresivă, adaptându-se calitatea interpretării şi a jocului, îl califică cerinţelor libretului. pentru rolul bufonului, pe care îl redă obscur Îmi rămâne însă întrebarea: în ce şi luminos, crud şi iubitor, aprig şi vulnerabil. măsură publicul care asistă la asemenea Italianca Romina Cascucci a adus producţii înţelege concepţia regizorală? Ori adâncească această prăpastie între muzica pe scenă o Gilda mai matură decât cea vine alimentat doar de curiozitatea pe care o – foarte melodioasă, romantică, dorind de cerută de rol. Vocea „mare” şi din acest generează o scenă aluziv sexuală? Este fericire – şi acţiunea operei – lipsită de motiv dificil de manevrat, i-a făcut oare publicul autohton educat suficient în curăţia dragostei, diformă (în sensul literal al personajului adolescentei o intrare în scenă această latură a teatrului liric?... cuvântului), sărăcită de sentimentele nobile. aproape ostentativă. Însă în acea seară, Rigoletto este primul dintr-o serie registrul acut a fost impresionant, salturile Scenograful Yannis Thavoris de spectacole cu producţie şi distribuţie (în special cele din aria Caro nome), încadrează toate acestea în decorul internaţională. După prezenţa foarte douăzecist, astfel că în loc de palatul executate precis, fără probleme numeroasă a publicului, timp de 4 seri la Ducelui vom avea un bar – sugestiv mascat intonaţionale, iar avantajul interpretării în rând, este evident că vor mai urma şi altele, de o firmă de pompe funebre, în interiorul limba maternă a adus multă expresivitate căruia în primul tablou al primului act (ironic textului. cel puţin la fel de apreciate. anului 1929, în plină prohibiţie) şi am constatat surprins cât de tare Ducele gangster seamănă Paul Tabone (Ducele) cu personajul la care se face trimitere, Al Capone! Nu e „tânăr şi frumos” (decât poate tânăr...), cum ne asigură Gilda, dar poate e mai bine aşa: publicul,