ASOCIAŢIA INSPECTORATUL CASA BIBLIOTECA ROMÂNO - ȘCOLAR ARTELOR JUDEȚEANĂ JAPONEZĂ JUDEȚEAN POLIGRAFICE Dinicu Golescu EDUCAȚIONAL ARGEȘ EDITORIALE ARGEȘ ȘTIIȚIFICĂ ROTAREXIM
OMUL ŞI UNIVERSUL
ANUL IV Nr. 1 Februarie 2018 ISSN: 978-606-8493-14-5 COLECTIVUL DE REDACŢIE Director – Istoric George Rotaru Redactor-Şef: Prof. Emil Oprescu; Ph. D. Prof. Tomohiro Moriyama Redactor-Şef adjunct: Prof. Corina Oprescu; Ph. D. Masafumi Fukumori Secretar general de redacţie – Prof. Cristina Tecău; Prof. Masashi Koyama Secretar general adjunct de redacţie – Prof. Cristina Cergan; Oana Moriyama Senior editor: Ec. dr. Constantin Rotaru Redactori: Prof. dr. Ioan Mărculeț Medic Elena Rotaru Prof. Florentina Marin Prof. Ioan Tomozeiu
Coperta – concepţie şi grafică: George ROTARU Procesare computerizată: Georgeta GIUREA
Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României Colectiv autori Omul şi Universul/Asociaţia Româno-Japoneză de Educație și Știință 2018 ISSN 978-606-8493-14-5
Copyright – BIBLIOSTAR – Reproducerea totală sau parţială este interzisă Tipar ROTAREXIM SA Rm. Vâlcea, str. Al.I. Cuza Nr. 5
2 CONSILIUL ȘTIINȚIFIC
1. Academician Gheorghe Păun 2. Cosmonaut ing. dr. Dumitru Prunariu 3. Ph. D./ Prof. univ. dr. Todd Squires 4. Ph. D./ Prof. univ. dr. Hidekazu Miyaji 5. Ph. D./ Prof. univ. dr. Satoko Danno 6. Prof. univ. dr. Ioan Iorga Simen 7. Prof. univ. dr. Șerban Valeca 8. Conf. univ. dr. Benedict Oprescu 9. Conf. univ. dr. Octavian Mihail Sachelarie 10. Conf. univ. dr. Anghel Sorin 11. Conf. univ. dr. Florin Grigore Tecău 12. Cercetător dr. Cătălina Mărculeț 13. Prof. Dumitru Tudosoiu 14. Prof. Mihaela Crișan 15. Prof. Ana Tomozeiu 16. Ec. Ion Mînzănă 17. Informatician Berta Oprescu
3 Precizare pentru autori:
Textul materialelor se redactează la calculator la o distanţă de 1 rând, pe o pagină format A5, text Times New Roman, font 11, lăsându-se câte o manşetă liberă la fiecare din marginile paginii (sus – 1,5 cm, jos – 1,5 cm, dreapta 1,85 cm, stânga – 1,2 cm). Se scrie cu litere aldine (drepte) şi se subliniază cu litere cursive (italic). Volumul articolului nu poate depăşi 10 pagini în acest format (de preferat cca 5-6 pagini). Trimiterile bibliografice la text se aşează în josul paginii – scrise la un rând, menţionându-se autorul (cu titlurile universitare şi academice respective), titlul studiului (scris cu litere cursive), cartea sau revista de unde este reprodus, editura unde a apărut acesta, anul apariţiei, oraşul sediul editurii respective, paginaţia. Textele materialelor sunt precedate de un rezumat/abstract într-o limbă străină, nu mai mare de 10-12 rânduri (font 10). Autorul răspunde integral de tehnoredactarea şi de corectura materialelor.
4 CAPITOLUL I SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT METODE SI TEHNICI DE PREDARE/EDUCATION METHODS AND TECHNIQUES OF TEACHING
Prof. Dumitru TUDOSOIU, Inspector Școlar General ISJ Argeș, Despre cultura organizațională în managementul educațional/Notes about organizational culture and educational management……………………………………….11 Prof. Mihaela CRIȘAN, Inspector Școlar General Adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Argeș; Prof. Daniela VÎLCU, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sfânta Filofteia Ștefănești Tipuri de comunicare: verbală, nonverbală și paraverbală/Types of communication: verbal, nonverbal and paraverbal...... 14 Ph. D. Hidekazu MIYAJI, Hiroshima City University, Hiroshima, Japan, Design ‒ folosind lucrările persoanelor cu dizabilități/ Design by Using the Work of People with Disabilities...... 18 Prof. Masashi KOYAMA, Fukui University of Technology, Fukui, Japan, O abordare pedagocică a culturii spațiale, în speță: „înăuntru vs. în afară”: prin intermediul mecanismului cognitiv al expresiilor-sinonime „a salva” și „a elibera”/ A Pedagogic Approach to the Spatial Culture of “In vs. Out”: through the Cognitive Mechanism of the Synonymic Expressions “Save” and “Rescue” Prof. dr. Maria BROȘTESCU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Importanța ionilor metalici în procesele de nutriție a plantelor/ The importance of metallic ions in the nutrition process of plants…………………………………………………..23 Prof. dr. Iuliana ROMAN, C.N. Zinca Golescu Pitești, Studiul experimental al polarizării luminii/Experimental study of light polarization…………………...35 Prof. Cristina Elena MIHAI, prof. Valentina STANCIU, Liceul Tehnologic Dacia Pitești, Motivaţia învăţării, indicator al unui management educaţional de succes/ School motivation as an indicator for a succesful educational management...... 42 Prof. Cristina Mihaela DUMITRACHE, Liceul Tehnologic Dacia Piteşti, Psiholog școlar specialist Anca Cristina MĂCĂNEAŢĂ, Liceul Tehnologic Dacia Piteşti/ C.J.R.A.E. Argeș, Oportunităţi de formare profesională şi de educaţie la liceul tehnologic „Dacia” Piteşti prin proiecte Erasmus+/ Professional and educational training opportunities within „Dacia" technological highschool ‒ Pitesti through Erasmus + Projects ...... 47 Ph. D. Prof. Tomohiro MORIYAMA, Kindai University, Osaka, Japan, Un studiu de bază asupra scenariului cognitiv referitor la problema Inteligenței Artificiale
5 prin intermediul Comunicării KANSEI/ A Basic Study of Cognitive Script concerning Artificial Intelligence: through KANSEI Communication………….53 Prof. Cristina CONSTANTINESCU, Prof. Grațiela GHIORDUNESCU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Manipularea bazelor de date folosind limbajul SQL/ Manipulating data stored in relational databases using SQL...... 58 Prof. Mariana SBÎRNEA, Colegiul Economic Maria Teiuleanu Pitești, Deontologia evaluării în contextul creşterii calităţii actului educaţional/ Evaluation deontology in the context of the education action………………….62 Psiholog Ștefania BĂLCĂU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Ionela BEICĂ, Școala Gimnazială Movileni Olt, Interacţiuni şi relaţii educaţionale în clasa de elevi/ The importance of interpersonal relations in the school education…………….66 Prof. Camelia STOICEA, C.N. Zinca Golescu Pitești, Metode și tehnici de predare a culturii și civilizației engleze/ Methods and approaches to teaching english culture and civilisation...... 70 Student Masafumi NAGATA, Kindai University, Osaka, Japan; Student Eri OKUDA, Kindai University, Osaka, Japan; Student Yuka INOUE, Kindai University, Osaka, Japan, Un studiu lingvistic asupra structurii comunicării în Japonia, prin intermediul mecanismului cognitiv al limbajului japonez al semnelor/ A Linguistic Study of Japanese Communication Structure: through the Cognitive Mechanism of Japanese Sign Language...... 76 Prof. Daniela STAN, Colegiul Economic Maria Teiuleanu Pitești, Orientări şi tendinţe în didactica modernă/ Guidelines and trends in modern education Prof. Gabriela VOICA, C.N. Zinca Golescu Pitești, Predarea biologiei prin metode interactive/ Teaching biology through interactive methods...... 87 Ph. D. Satoko DANNO, Fukui University of Technology, Fukui, Japan; Graduate Student Rion UCHIDA, Fukui University of Technology, Fukui, Japan; Student Rie SASAKI, Fukui University of Technology, Fukui, Japan, Relații între echilibrul muncă/serviciu-viață privată și performanța unei companii ‒ dintr-un studiu de caz al JA Hanasaki/ Relationship between Work-Life Balance and Company Performance － from a Case Study of JA Hanasaki Fukui Agricultural Co-operatives...... 93 Prof. ing. Daniela TĂNASE, Liceul Tehnlogic ,,DACIA” Piteşti, Instruire interactivă în învăţământul tehnic/Interactive learning in technical education.99 International Coordinator of the Romania-Japan Association of Education and Science Oana MORIYAMA, O abordare cognitivă asupra învățării vocabularului englez prin intermediul conceptelor referitoare la expresiile sinonimice/ A Cognitive Approach to English-Vocabulary Education: through the Concepts of Synonymic Expressions………………………………………….104
6 CAPITOLUL II CULTURĂ ȘI TRADIȚII/CULTURE AND TRADITIONS
Ph. D. Masafumi FUKUMORI, Kyoto Career College of Foreign Languages, Kyoto, Japan, Un studiu despre metafora „Relația dintre oameni este interconectată” ‒ prin intermediul cântecului Hilos, pentru Miyuki Nakajima / Un Estudio Sobre La Metáfora de LA RELACIÓN DE HUMANOS ES CORDÓN ‒ A Través de la Canción「糸」(Hilos) por Miyuki Nakajima ‒...... 111 Prof. Corina OPRESCU, C.N. Zinca Golescu Pitești, prof. Cristina CERGAN, Școala Gimnazială Ion Minulescu Pitești, Călătorii în timp în literatură ‒ mituri, legende /Travels in time in literature ‒ myths, legends...... 117 Ph. D. Prof. Todd SQUIRES, Kindai University, Osaka, Japan, (O nouă) viziune a masculinității în serialele istorice (TV) japoneze/ (Re)Visioning Masculinity in Japanese Historical TV Dramas...... 124 Prof. dr. Florentina Maria COMĂNESCU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Ciocârlia, un cântec etern pentru suflet/ To a skylarc, un eternal sound for soul...... 131 Student Kano MARUHASHI, Kindai University, Osaka, Japan, O abordare cognitivă a conceptelor despre reperele culturale din Japonia, interconectate cu tabloul social/ A Cognitive Approach to the Concepts of Japanese Cultural Terms: Interfaced with the Social Frame...... 136 Prof. dr. Ioan MĂRCULEŢ, Colegiul Naţional I. L. Caragiale, Bucureşti; Cercet. dr. Cătălina MĂRCULEŢ, Institutul de Geografie al Academiei Române, Regiunea Mănăstirii Curtea de Argeș – observaţii geomorfologice/La région du Monastère de Curtea de Argeș - observations géomorphologiques...... 142 Student Kohsuke HASHIMOTO, Kindai University, Osaka, Japan, Un studiu cultural al războiului medieval, prin intermediul diferențelor dintre șah și shogi/ A Cultural Study of the Medieval War: through the Differences between Shogi and Chess...... 147 Prof. Viorica BREBEANU, C.N. Zinca Golescu Pitești, România în Primul Război Mondial, Bătălia de la Rucăr-Bran/ The First World War, The battle of Rucar-Bran...... 153 Student Kana SUZUKI, Kindai University, Osaka, Japan; Student Naoko OHNISHI, Kindai University, Osaka, Japan; Student Riho NAKAMURA, Kindai University, Osaka, Japan, O abordare cognitivă a virtuții japoneze, prin intermediul conceptului de „coexistență în pace”/ A Cognitive Approach to the Japanese Virtue: through the Concept of Peaceful Coexistence...... 158 Prof. Florentina MARIN, Școala Gimnazială Barbu Delavrancea, București, Un domnitor bogat, Vasile Lupu/ A rich Prince, Vasile Lupu...... 164
7 Prof. Mirela SORESCU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Vegetaţia Carpaţilor – etajul pădurilor/ The vegetation of the Carpathian Mountains – The floor of the forests...... 169 Prof. Iuliana BURCEA, C.N. Zinca Golescu Pitești, România în anii neutralității/ Romania in the neutrality years...... 174 Prof. Narcisa ŞUŢAN, C.N. Zinca Golescu Piteşti, Prof. Germaine PANĂ, C.N. Al. Odobescu Piteşti, Metafora în proverbele românești/ Metaphor in romanian proverbs...... 181 Student Yukina OTANI, Kindai University, Osaka, Japan, O abordare sociologică asupra identității japoneze: prin intermediul istoricului ceremoniei ceaiului japonez/ A Sociological Approach to the Japanese Identity: through the History of Japanese Tea Ceremony...... 187 Prof. Lavinia RIZOIU, C.N. Zinca Golescu Pitești, Trei romane de azi/ Three Contemporary Novels...... 192 Prof. Ioan TOMOZEIU,Scoala Gimnaziala Ioan Simonide Pitesti, Prof. Ana TOMOZEIU,ISJ Arges, Legătura dintre om și univers/ The link between the man and the universe...... 197 Prof. Monica NISTOR, Scoala Gimnazială Vrănești, Călinești Contribuția literaturii religioase la dezvoltarea limbii şi literaturii române/ The contribution of religious literature to the development of romanian language and literature...... 202 Student Kenta ZENSHO, Kindai University, Osaka, Japan; Student Kota NISHIURA, Kindai, University, Osaka, Japan, O abordare culturală și din punct de vedere al legalității asupra ordinii publice în Japonia: prin intermediul sistemului istoric al „Kenka-ryoseibai”/ A Legal and Cultural Approach to the Japanese Public Order: through the Historical System of „Kenka- ryoseibai”...... 208 Student Kaori KUBO, Kindai University, Osaka, Japan; Student Shiori ISHIKAWA, Kindai University, Osaka, Japan, O abordare socio-lingvistică asupra virtuții japoneze a muncii din două perspective: una sincronică și una diacronică/ A Socio-Linguistic Approach to the Japanese Working Virtue: from a Synchronic and Diachronic Viewpoint...... 213 Bibliotecar Mariana PANDELE, C.N. Zinca Golescu Pitești, Secretar şef, Aurelia FIRFIRICĂ, C.N. Zinca Golescu Pitești, Trăsăturile esenţiale ale spiritualităţii de tip ortodox/ The essenţial features of the orthodox spirituality...... 219 Student Saki TSUCHIDA, Kindai University, Osaka, Japan; Student Mami SUGAWARA, Kindai University, Osaka, Japan, O abordare cultural-lingvistică a sensului frumosului în Japonia, intercorelat cu „Lumea lui Yūgen”/ A Language-culture Approach to the Japanese Sense of Beauty: Interfaced with the World of Yūgen...... 224
8 Arisa HAYASHI, International Air Cargo Terminal Co., Ltd., Chiba, Japan; Prof. Daisuke NOGIWA, Fukui University of Technology, Fukui, Japan, Analiză cantitativă a structurii industriei în Philippines/ Quantitative Analysis for Industrial Structure in the Philippines...... 230 Prof.Emil OPRESCU, ISJ Argeș, Interiorul Pământului...... 241 Elev Radu-Alexandru DINCĂ, C.N. Zinca Golescu Pitești, Personalitatea de graniță sau tulburarea de personalitate borderline/Borderline Personality Disorder……………………………………………………………………..…247 Elev Diana-Andreea ILIE, C.N. Zinca Golescu Pitești, Bolile autoimune – război împotriva propriilor soldați/ Autoimmune Diseases – a war against our own soldiers……………………………………………………………………252
9 CAPITOLUL I SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT METODE SI TEHNICI DE PREDARE/EDUCATION METHODS AND TECHNIQUES OF TEACHING
10 DESPRE CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ ÎN MANAGEMENTUL EDUCAȚIONAL Prof. Dumitru TUDOSOIU
Abstract The present article is about the importance of organizational culture and the way it can influence the quality of the educational management. Within the organizational culture a fundamental role is played by the culture of integrity, which is imperative in the educational system.
Cultura organizațională este un set de valori și principii care dă unei entități identitate și guvernează toate procesele care au loc în cadrul acesteia. Prin cultura organizațională orice membru al organizației se identifică cu aceasta. Mai mult, valorile și principiile care formează cultura organizațională sunt acele elemente pe care membrii organizației le transmit către exterior. Cultura organizațională este influențată de factori indigeni și exogeni ai organizației. Astfel, printre factorii indigeni se pot enumera: mărimea organizației, domeniul de activitate, calitatea și valorile persoanelor care conduc organizația etc. Printre factorii exogeni se numără: specificul național, situația economică, dinamica piețelor muncii, cadrul legal și altele. În ceea ce privește influența specificului național asupra culturii organizaționale, aceasta depinde în mare măsură de dimensiunea organizației. Astfel, în cazul unei organizații mici, specificul național va avea o influență mare, în timp ce la o companie multinațională nu se observă influențe ale specificului național. În cadrul culturii organizaționale există valori care nu depind de teritorialitatea organizației. Una din aceste valori este, sau trebuie să fie promovarea integrități organizației și a fiecărui membru al acesteia. Fiecare organizație definește integritatea într-un mod în care să poată să își atingă obiectivele fără ca pe parcursul acestui proces să încalce legi și norme de conduită general acceptate. Cu toate acestea, integritatea este un aspect mai complex decît simpla respectare a unui set de legi sau a unor
Inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Argeș
11 norme. Integritatea este atât de importantă pentru orice organizație încât se poate vorbi despre o cultură a integrității. Cultura unei unități de învățământ poate fi exprimată prin obiectivele sale. Misiunea asumată și pusă în practică are rolul de a întări valorile și convingerile organizației. Acolo unde scopurile și valorile sunt formulate coerent, instituția poate avea un traseu acțional logic și funcțional. Analog cu aspectele privind cultura organizațională, cultura integrității este compusă din valori și principii, care sunt specifice eticii și moralei. La fel ca și cultura organizațională, cultura integrității diferă de la țară la țară și de la organizație la organizație. În relațiile profesionale legate de educație, conceptul de integritate presupune numeroase aspecte dintre care cele mai importante sunt: Să fii corect; Să acționezi cinstit și conform realității; Să nu utilizezi informații care conțin declarații false sau greșite, care ar putea induce eroare beneficiarilor educației sau sunt furnizate imprudent; Să nu folosești într-o manieră imprudentă informațiile obținute; Integritatea este de fapt, principiul de bază al conduitei profesionale deoarece fără integritate nimeni nu poate accede la o activitate profesională de succes. O caracteristică aparte a profesiei în domeniul educațional o constituie acceptarea responsabilității sale de a lua în considerare mai presus de orice interesul beneficiarilor direcți ai educației și de a dobândi încredere publică. În acest context integritatea trebuie să se găsească în centrul vieții profesionale datorită nevoii de aliniere a performanței profesionale la așteptările societății. Integritatea profesională individuală și integritatea organizațională sunt legate și, în acest context, cultura organizațională este cheia către realizarea integrității în cadrul profesiei. Promovarea integrității organizaționale presupune o serie de factori de acțiune cheie, inter-relaționați: conducerea, strategia, politicile, informațiile, cultura. Factorii de acțiune trebuie să fie inter-relaționați, să se susțină reciproc și eficient în organizație. Aceasta implică o conducere energică și eficientă.
12 Integritatea unei organizații nu se obține drept consecință a unei singure decizii, ea se construiește în timp, deși poate fi distrusă rapid și este afectată de conduita afișată de toți și de fiecare dintre membrii organizației. Cultura organizaţională este echivalentul psihologiei unei persoane. Structura psihologică a unei persoane defineşte personalitatea acesteia, conduita sa, atitudinea sa în diferite situaţii. Cultura unei organizaţii acţionează în mod similar, definind modul de acţiune al organizaţiei. Aceasta poate facilita sau împiedica schimbările organizaţionale. Fiind o combinaţie dintre istorie, traume, succese şi obiceiuri, cultura reprezintă o forţă puternică. Cu cât istoria unei organizaţii este mai îndelungată, cu atât obiceiurile din cadrul acesteia sunt mai greu de schimbat. Responsabilitatea principală a liderilor este să genereze și să susțină cultura, comunicând valorile și convingerile, atât la nivelul organizației, cât și în cadrul comunității.
BIBLIOGRAFIE
Bush, T., Leadership și management educațional, Iași, 2015 Constantin, T., Analiza climatului organizațional, Iași, 2008 Gherguț, A., Management general și strategic în educație, Iași, 2007
13 TIPURI DE COMUNICARE: VERBALĂ, NONVERBALĂ ȘI PARAVERBALĂ Mihaela CRIȘAN Daniela VÎLCU
Abstract Communication is an important component of life. Human communication is the relationship between people and builds up with emotions, feelings, attitudes and interests. By means of expression, communication can be: verbal, nonverbal and paraverbal. Verbal communication is very developed in humans, it is done through words and can be oral or written. Communication must meet the following qualities: clarity, fairness, suitability, purity, concision, precision. Nonverbal communication is concretized by gestures, eloquent attitudes, body position, mimics or even silence. The components of non-verbal communication are: mimic, gesture, posture, attitude, clothing. Paraverbal communication accompanies and colors verbal communication. Paraverbal factors of communication can be: tone, rhythm, intonation, voice volume. They contribute to the transmission of additional meanings. All forms of communication are important and condition each other.
Comunicarea este o componentă esențială a vieții, componentă care trebuie să fie înțeleasă cât mai corect pentru a-și atinge scopurile.Comunicarea umanăeste relația dintre oameni și se construiește cu emoții, sentimente, atitudini și interese. Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relaţiilor interpersonale şi de integrare socială. După mijloacele de exprimare, comunicarea se clasifică astfel: 1.Comunicare verbală se realizează prin cuvinte şi poate fi orală sau scrisă. Comunicarea verbală foloseşte canalul oral sau scris, iar comunicarea orală beneficiază şi de comunicarea nonverbală şi/sau cea paraverbală.
Inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Argeș Profesor, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești
14 Această formă de comunicare este puternic dezvoltată la om, vorbirea fiind actul prin care informația este emisă prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai. Indivizii pot fi diferențiați prin: competența lingvistică (capacitatea de a construi, traduce și identifica mesaje într-o limbă); performanța lingvistică (capacitatea de a însufleți termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile, concepțiile despre lume și viață, astfel încât să fie obținute efecte noi). De aici rezultă stilul de comunicare – există persoane care fascinează nu prin ceea ce comunică, ci prin felul în care comunică. Aceeași temă poate fi expusă: printr-un limbaj rațional, dirijat; printr-un limbaj metaforic, euristic. Relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului și nu o realitate. Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel: stil neutru (elimină stările sufletești) – prezent în relațiile oficiale; stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite; stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginația); stil științific (predomină deducția și inducția); stil administrativ (bazat pe clișee instituționale); stil publicistic (bazat pe prezentarea informației); stil managerial (accentuează dirijarea, rezolvarea problemelor etc.).
Indiferent de stil, comunicarea trebuie să îndeplinească următoarele calități: claritate (nivelul de concizie, sistematizare); corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice și de topică); adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intențiile); puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme); concizia (concentrarea pe temă, eliminarea redundanței, a divagațiilor); precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita înțelegerea).
15 Formele comunicării orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferința, prelegerea etc. Pentru a atinge principalele obiective ale comunicării (de a fi receptat, înțeles, acceptat și mai ales, de a provoca o reacție), subiectul uman manifestă un comportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumană, comunicarea verbală. Producerea comportamentului verbal este determinată de faptul că individul asimilează limba dintr-o comunitate de limbă, pe baza capacității înnăscute de a o învăța, și o interiorizează într-un limbaj comun, care îi permite să comunice cu ceilalți indivizi, care împărtășesc același sistem de semnificații. 2.Comunicare nonverbală se concretizează prin gesturi, atitudini elocvente, poziţia corpului, mimica sau chiar tăcerea care intervine într-o conversaţie cu semnificaţii foarte sugestive. Comunicarea nonverbală apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali și/ sau ai interlocutorului). Dintre aceștia, cei mai importanți sunt: surâsul (zâmbetul), privirea aprobativă, strângerea de mână, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bătaie ușoară pe spate, cuprinderea umerilor). Acestea sunt forme paralele ale comunicării ce pot susține, dezvolta, nuanța sau, dimpotrivă, diminua și contrazice mesajul comunicat verbal. Componentele comunicării non-verbale: a. Mimica – privirea deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele; mişcarea sprâncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important în comunicare: s-a demonstrat că nu putem menţine mult timp contactul vizual cu o persoană necunoscută. De asemenea s-a demonstrat că într-o conversaţie comunicarea este susţinută de contact vizual între cei 2 (sau mai mulţi) parteneri, aproximativ 50-60% din timp. b. Gestica - mişcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc. Gesturile pot fi: obişnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor să răspundă, ridicarea mâinii când vrei să opreşti un taxi, gestul de “la revedere” etc.); gesturi simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri şi a căror semnificaţie este cunoscută numai de acestea). c. Postura - poziţia corpului: poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm- încredere în propria persoană; utilizarea numai a
16 unui colț de scaun, mâinile strânse la piept şi cu picioarele încrucişate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană; d. Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc.; e Vestimentaţia - culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport. 3.Comunicare paraverbală (paralingvistică) include acele forme comportamentale utilizate pentru transmiterea mesajelor și semnificației lor, fără a folosi cuvintele sau sistemele lingvistice de semne. In acest sens, cei mai utilizați termeni sunt cei de paralimbaj. Comunicarea paraverbală însoțește și colorează comunicarea verbală. Factorii paraverbali ai comunicării pot fi: tonalitate, ritm, intonație, volumul vocii. Aceștia contribuie la transmiterea unor semnificaţii suplimentare, nuanţând mesajul şi facilitând decodarea acestuia. Limbajul paraverbal mânuit cu abilitate, mărește eficiența de influență și control a celor din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, în spatele lor, în subtext și în toate manifestările vocale, posturale și gestuale legate intim de pronunțarea sau scrierea cuvintelor, reprezintă limbajul paraverbal.Mesajul paraverbal obține cu ușurință respectul și poate smulge aprobarea, intimidează sau menține presiunea. Toate formele de comunicare sunt importante şi se condiționează reciproc. Pentru o comunicare eficientă și completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbală, nonverbală cât și paraverbală.
BIBLIOGRAFIE: 1. Creţu, E. (1999) Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Editura Aramis, Bucureşti 2. Şchiopu, U.,Verza, E. (1981) Psihologiavârstelor, EdituraDidacticășiPedagogică, Bucureşti
17 DESIGN BY USING THE WORK OF PEOPLE WITH DISABILITIES
Hidekazu MIYAJI
Abstract The work of people with disabilities has been payed attention to for their artistry and originality under the interpretation of Art Brut and Outsider Art. Also do to the aggressive product development in recent years, the work of people with disabilities expanded into design area too. However, for people with disabilities byproducts are used for leisure activities in the social welfare facilities and the therapies works, there are various secondary use issues, including the issue of copyright. So in this thesis I aim to discuss about the practice and work issues for people with disabilities, design, copyright and the re-use of work for people with disabilities. We need to respect their dignity and human rights, always try to understand people with disabilities which express themselves in their creative activities and recognize their by-products as a shifting economic value that is indispensable. The acknowledgement of rights, such as copyright and ownership needed for the people involved in creative activities of their circumstances in the commercial demand for people with disabilities, is necessary as a byproduct of the social welfare. By empirical research, I organized its outcome as the poster exhibition about the re-use of the work of people with disabilities. Certain results, such as the increasing number of people in these initiatives concerned with creative understanding of change of consciousness and positivity to the creative work of people with disabilities and support their creative activities, were confirmed. The purpose of this study is to explain the mechanism of being involved with the external world with less social contact for people with disabilities by using design techniques from the viewpoint of normalization. And the daily life style and the creative activity of people with disabilities and what possible conditions people in the mainstream of society should consider.
1. The Work of People with Disabilities Creative activities for people with disabilities and social welfare services have been carried out since the early modern age where the
Ph. D. Hiroshima City University, Hiroshima, Japan
18 relationships between welfare institutions and work places were centered under the administration. At first welfare was treated as part of the leisure activities only, apart from the formal art education. From facts like this we can understand that the work of people with disabilities, without intervention of consciousness, such as prejudice, discrimination, or mercy, was duly recognized and the challenge to change it still remained. Also, the unsolved problems of various commercial and social activities as art dealing with people with disabilities in recent years, have been actively discussed, by art professionals and welfare officials by highlighting the present values. By the creative work of people with disabilities, environmental issues are not well preserved. Therefore, regarding the handling of those concerned a deep cooperation is needed between family, supporters, and facilities staff. Also, there is the need as well to appraise the work they do on a daily basis with their stakeholders, and the involvement from various fields, such as designers, critics and experts. And that likely will lead to the creation of valuable relations with various experts, artists become active and new works.
2. People with Disabilities Work and Design The attempt to re-evaluate the work of people with disabilities has not been treated as a by-product of the welfare society so far, just as how Art Brut and Outsider Art exhibited in museums and galleries has been made. In recent years, economic value found in the originality of their works, is utilized in the design, such as the inclusion of postcards, calendars and magazines. In addition, there is a growing number of facilities aimed at leading to their employment and financial independence by actively developing products using the secondary work of people with disabilities, and organizations. However, regardless of their efforts, works of the authors who transferred in adverse conditions or secondary use still cause several issues. People involved in the creation of such works, especially sharing their hope, and having a certain degree of disability find all of this difficult, so that should be enough for others to acknowledge the author rights, such as copyright and ownership. The most important thing is to recognize that they express themselves in creative activities, just as the existence of the beneficiaries of the welfare of people with disabilities should be indispensable to the protection and treatment of works. Unfortunately, the commercial
19 interests are prioritized and their dignity and human rights are disregarded, rather it should have as purpose equality and aim in helping to avoid new discrimination in the treatment of their creative activities. I will try through this thesis to inspire respect for the act of creation, and even though challenging to develop a creative and appreciative work environment.
3. Examples of Work of People with Disabilities and Design In this case, I examined the activities of the NPO and the working place, and organized their outcome as an exhibition using the secondary work of people with disabilities. All the activities of the art works and the products themselves are for the exhibition. Therefore, will do a thorough check to prevent discrimination in the selection of the works in the exhibition organized by the social welfare institutions and organizations, regardless of the quality of work on display. In addition, many visitors not limited to the author's family and supporters only came. So I tried to hold on to this exhibition, using secondary use of the works designed by the authors who are people with disabilities. In this exhibition, 10 special schools and work places joined. And I exhibited the works of 22 points at the designated facilities in Hiroshima and Hiroshima City University Art Museum. The title of this exhibition is “Universal-Art exhibition makes his heart full.” “Universal- Art” means not to be discriminated against by the absence of the failure of art. And, it is a representation of the world and the universe that transcends humanity, culture or age. The facilities access conditions are good, so many people attended as well as authors and supporters and other stakeholders. The visitor survey results are as following and we received much positive feedback. For example, “I changed the perspective of people with disabilities,” “There were many unique works, it was fun,” “I would like see the original,” and the like. There were some people who found out about the works of people with disabilities for the first time in this exhibition. And there were also opinions on the need to showcase such works by poster representation. This exhibition’s purpose is secondary use of works activities. However, it was confirmed that its intentions were not fully understood by the general people. As in this case, showing the characteristics of the author's failure to get rid of the works using the second poster representation were
20 indispensable. Its purpose should be widely recognized as social artistry of works created by people with disabilities, appreciated for their value through design. I believe that giving this opportunity I would like that through this research, many more people would feel and understand the great universal art of people with disabilities.
Poster Exhibition, “Universal-Art exhibition makes his heart full” (from July 17th to July 27th of 2015, Hiroshima)
Poster Exhibition, “Universal-Art exhibition makes his heart full” (January 12th, January 16th and January 17th of 2017, Hiroshima)
4. Conclusion Becoming a trend in recent years the re-evaluation of the artistic value of the works of people with disabilities, encountered a great support for their creative activities in many governmental and educational institutions. Moreover, some people with disabilities are being recognized as artists. Artistic activities have a great part in the leisure activities for many people with disabilities. For example, creative activity for people with disabilities is closely related to social welfare and its aim is to
21 support their individualism and financial independence. There is need to improve the development environment to support the creative activities of people with disabilities, as well as the works of enlightenment for the authors, family members, and the people from various fields. In this thesis I tried to put light on the performed activities by utilizing media such as posters by the secondary use of the works, and on the creative work environment. The knowledge obtained from these efforts are used to support the creative activity of people with disabilities and the most important fact, to inflect the respect and comprehension of their expressionism and not only the works produced in the act itself. I think that shows understanding from not only the people who help people with disabilities, but as well as family members, and also the need to develop an environment that will lead to the more development of their creative activity. The act of expressing is the basic ability for all people to live, as well as for people with disabilities. Therefore, they can understand flexibility regardless of the meaning of the expression of their disability and their empathy and resonance for the first time, by way of the creative activities of people with disabilities. On the basis of this study, the principle of normalization is pursued as in the fact that the everyday life style of people with disabilities or living conditions should be close to the mainstream of society similar to the state of the general people. A strong support for the creative activities of people with disabilities, with the potential to lead to a change in the society, an open society where everyone can live without any awareness of discrimination, a new social concept of life.
BIBLIOGRAPHY Committee on People with Disabilities. Art and Copyright, Japan Art Culture Association, Tokyo, 2000. Imanaka, H. S. Changing The Viewpoint: Why Atelier Incurve was Born?, Sogensaha, Tokyo, 2009. Kawaida, Y. Artistic Representation of People with Disabilities: A Symbiosis for Urban Development, Suiyosha, Tokyo, 2013. Prinzhorn, H. Artistry of the Mentally Ill: Origin of Outsider Art and Art Brut, [in Japanese] Minervashobo, Tokyo, 2014. Sawaragi, N. Introduction to the Outsider Art, Gentosha, Tokyo, 2015. Suenaga, T. Biography Jean Dubuffet Art Brut Seeker, Seidosha, Tokyo, 2012.
22 A PEDAGOGIC APPROACH TO THE SPATIAL CULTURE OF “IN VS. OUT”: THROUGH THE COGNITIVE MECHANISM OF THE SYNONYMIC EXPRESSIONS “SAVE” AND “RESCUE”
Masashi KOYAMA
Abstract In this paper, it is argued that synonymous expressions save and rescue has their own concepts, based on the idea of in-out orientation and the concept of CONTAINER. Then, an image-schema reflecting the conceptual difference is shown. In addition, it is proposed a way of teaching with the image-schema.
1. Introduction Human beings are bounded and set off from the rest of the world by the surface of our skins, and we experience the rest of the world outside us. Each of us is a container, with the bounding surface and an in- out orientation. They propose that human beings project their own in-out orientation onto other physical objects that are bounded by surfaces. Thus, they also view them as containers with an inside and outside (Lakoff and Johnson (1980: 29)). A typical example is HOUSE. In general, a house has some rooms, and people live there. In other words, house is regarded as CONTAINER, and rooms and people as CONTAINER SUBSTANCES. Human beings themselves are also regarded as CONTAINER.
(1) a. There are six students living together in the house. b. The house has four rooms. c. There is no room in the human body left for undesirable microbes.
The concept of CONTAINER, which has in-out orientation, is used to comprehend states.
Prof. Fukui University of Technology, Fukui, Japan
23 (2) a. He is in / out of danger. b. He lives in decent comfort.
Based on the in-out orientation and the concept of CONTAINER, this paper aims to clarify the conceptual difference of synonymic expressions save and rescue. Then, we propose a teaching method of synonyms with their image-schemas.
2. In vs. Out in Cognitive Safety Spatial Difference In the previous chapter, it is shown that people are containers, which have bounded surface and in-out orientation, and it is also reflected to their language. One of the examples is a house. The reason why human beings came to have their own houses is to escape from harm like rain, snow, and storm, and keep themselves safe.
(3) a. This house may be shabby, but it can keep the rain out. b. They lived in a house which barely sheltered them from the rain.
The invasion of external enemies also gives a lot of harm to people. To prevent them from enemies’ attacks, they make a container- like zone which has a clear boundary, and try to protect themselves.
(4) a. You must defend yourself against[from] the (external) enemy. b. You should defend your country against[from] (external) enemies.
The examples in (4) illustrates that inside of CONTAINER is a safe zone, and people in it are protected from their harm shown above. On the other hand, if people go out from the safe zone, they are to be exposed to the harm, or go into a dangerous zone (another CONTAINER). At the worst, they lose their lives.
(5)a. Outside it was a cold wintery day, but Anne felt safe and warm inside by the fire. b. It is dangerous for women to go out alone at night around here. c. Return to base from enemy territory, or you’ll be killed.
24 People can fall into a dangerous zone by themselves. For example, drowning in the river, being involved in a disaster, etc.
(6)a. He died by drowning. b. She died from serious burns.
In any case, staying in safe state as CONTAINER like a house is the best way to avoid harm. Going out of the safe CONTAINER can cause people to get into dangerous state, which is also regarded as another CONTAINER.
3. Conceptual Difference between Save and Rescue So far, viewing in-out orientation and the concept of CONTAINER, we discussed its relation with safety. Here, we illustrate conceptual difference of synonym expressions save and rescue. Both save and rescue can be used to express meaning in (7).
(7) They saved / rescued the child from burning to death.
However, both words are not totally the same. Save is different from rescue in that save has meanings which rescue does not have, as in (8).
(8) a. I’m saving / *rescuing for a new bike. [MONEY] b. Save / *rescue some food for me. [KEEP FOR FUTURE] c. We’ll take a cab to save / *rescue time. [NOT WASTE] －OALD (s.v. save) (modified by the author)
The reason for such difference is a conceptual difference between them. In order to clarify the difference, in-out orientation and the concept of CONTAINER should be applied. Originally, the best way for people to escape from harm is keep them staying in safe state. Going out from the state can make them exposed to harm, like making their body bad, or taken by enemies, and they lose their lives. The idea can be applied to money, food, etc. Considering the save’s meaning in (8), concept of save is “Keep staying in safe state.” On the contrary, in case someone goes out from safe state, and falls into dangerous state, it must be taken out from there as soon as
25 possible. It is considered that rescue has the concept “Getting out from dangerous state” like examples in (9).
(9) a. rescue a man from captivity b. rescue hostages
Here are shown the image-schemas of the concepts of save and rescue.
(10) a. The concept of save：Keep sb/sth Staying in a Safe State
TH
LM1
LM2 b. The concept of rescue：Getting sb/sth Out from a Dangerous State
TH
LM2 LM1 TH=THEME: refers to the patient of TR’s rescuing activity LM1=LANDMARK 1: refers to a safe zone / state LM2=LANDMARK 2: refers to a dangerous zone / state Fig.1 Concepts of Save and Rescue
4. A Teaching Method of Synonyms with their Image-schemas Both save and rescue can be translated into the same Japanese word “Sukuu.” When most of Japanese learners of English are asked to write “Ishi-ga Kare-no Inochi-wo Sukutta,” (literally means “The doctors saved his life.”), they often mistakenly write a sentence like (11).
26 (11) *The doctors rescued his life.
As shown in (10), the concept of rescue is “Getting Out from Dangerous State.” It means rescuer (agent) moves rescuee (theme) from dangerous state to non-dangerous one. Behind the rescue’s concept, we can see the concept of TRANSFER. Here is a significant question whether doctors can transfer a someone’s life. It is generally considered that someone’s life is in his body. However, it is impossible for anyone to separate someone’s life from someone’s body. Image-schema of rescue one’s life is in (12) below.
(12) *The doctors rescued his life.
TH2
TH1 LM2
LM1 TH1=THEME1: refers to the patient of TR’s rescuring activity TH2=THEME2: refers to the patient’s life LM1=LANDMARK 1: refers to a safe zone / state LM2=LANDMARK 2: refers to a dangerous zone / state Fig.2 Image Schema of *The doctors rescued his life.
Using the schema like (12) allows learners to understand how synonymous expressions should be used.
5. Conclusion In this paper, it was argued that synonymous expressions save and rescue has their own concept, based on the idea of in-out orientation and the concept of CONTAINER. Then, we made an image-schema reflecting the conceptual difference. In addition, we proposed a way of teaching with the image-schema.
BIBLIOGRAPHY:
27 1. Lakoff, G. and M. Johnson (1980) Metaphors We Live By. Chicago: University of Chicago Press. 【Dictionary】 2. [OALD] Oxford University Press (ed.). (2010) Oxford Advanced Learner’s Dictionary 8th edition. London: Oxford University Press.
28 IMPORTANȚA IONILOR METALICI ÎN PROCESELE DE NUTRIȚIE A PLANTELOR
Maria BROȘTESCU
Abstract Understanding mechanisms that contribute to plant tolerance to different forms of stress is an important goal for targeting and developing their natural adaptive potential. Metals are natural components, some of them essential, of global ecosystems. The solubility and mobility of metals are affected by the adsorption, desorption and complexation processes, which in turn depend on the type of soil. The availability of heavy metals for plants and their toxicity depend on complex processes involving not only soil / plant shifts but also microbial activities. If plant nutrition lacks or is insufficient for a required chemical, physiological disturbances occur, accompanied by slowing or stopping the growth of the root, stem, leaves, or fruit.
Cunoaşterea biochimiei organismelor vii este o necesitate dacă ne gândim că atât corpul uman, al animalelor cât şi al plantelor au trebuit să se adapteze permanent la modificările mediului înconjurător. Studiul acestui domeniu se impune şi din perspectiva faptului că în egală măsură, vieţuitoarele şi plantele pot suferi de boli şi dezechilibre dacă biochimismul lor este alterat. Din toate elementele cunoscute azi, numai patru elemente chimice formează 99% din atomii care intră în componenţa organismelor vii şi a plantelor. Acestea sunt hidrogenul (62.8%), oxigenul (25.4%), carbonul (9.4%) şi azotul (2,4%). Restul de 1% îl reprezintă alte elemente chimice, în general numite microelemente. Procentajul important în hidrogen şi oxigen este datorat abundenţei apei în ţesuturile vii. În afară de aceste microelemente, majoritatea celorlalte elemente din sistemul periodic nu sunt întâlnite decât în lumea minerală. Astfel, dintre metalele considerate grele fierul, cuprul, zincul sunt indispensabile, în timp ce aurul, argintul, osmiul, mercurul, plumbul sunt considerate toxice chiar şi în concentraţii foarte mici.
Prof. dr. CN Zinca Golescu Pitești
29 Echilibrul ecologic reprezintă raportul relativ stabil creat în decursul vremii între diferite grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi interacţiunea acestora în condiţiile mediului în care trăiesc. În ultimele câteva secole, mediul natural al planetei nu a suferit decât transformări spontane minime, în schimb a cunoscut schimbări importante datorită intensificării activităţii umane 1 . Transformarea naturii, realizată în prezent aproape numai prin intermediul tehnicii şi a puternicelor mijloace oferite de aceasta, satisface nevoile umane însa duce şi la degradarea mediului. Ca urmare a activității umane, uneori necontrolată şi nechibzuită, alteori firească, impusă de necesitatea dezvoltării economice şi sociale, planeta noastră a cunoscut, în anumite regiuni, o degradare accentuată a factorilor de mediu. În unele cazuri, activitatea umană a provocat chiar catastrofe cu consecinţe incalculabile pentru om si pentru sfera vieţii în general. Schimbările rapide şi fără precedent ale condiţiilor de mediu reprezintă o provocare continuă pentru organismele vii. Înţelegerea mecanismelor care contribuie la toleranţa plantelor la diferite forme de stres este un obiectiv important pentru direcţionarea şi dezvoltarea potenţialului lor natural de adaptare. Metalele sunt componente naturale, unele dintre ele esenţiale, ale ecosistemelor globale. Ele sunt prezente în mediu într-o gamă de stări de oxidare şi numere de coordinare, aceste diferenţe fiind corelate cu toxicitatea lor. 53 dintre elementele existente în natură sunt metale grele, având densitatea mai mare de 5 g/cm3. În funcţie de solubilitatea lor, în condiţii fiziologice, 17 dintre acestea pot fi disponibile pentru celulele vii şi sunt importante pentru organisme şi ecosisteme. Celelalte nu au rol de nutrienţi, fiind mai mult sau mai puţin toxice pentru organismele vii. De altfel, toate aceste metale, sunt potenţial toxice pentru plante, domeniul concentraţiilor la care rolul lor este benefic fiind, de obicei, foarte îngust. Peste pragul la care metalele grele conduc la inhibarea creşterii, la toate speciile de plante au fost observate o diversitate de efecte toxice. Importanţa relativă a acestora depinde de natura şi concentraţia metalului, precum şi de diferite alte condiţii de mediu.
1Negut, S., Un singur pământ… omul şi mediul înconjurător. Editura Albatros, Bucureşti, 1978.
30 In 2004, profilul naţional de salubritate al României1 arată că în ţara noastră poluarea chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha, dintre care 0,2 milioane sunt excesiv poluate. Unele dintre substanţele care depăşesc valorile normale sunt rezultatul poluării industriale şi agriculturii, un loc important ocupându-l metalele grele. Conţinutul înalt de metale grele este de natură geo-genetică, fiind corelat atât cu textura fină, argiloasă, a solului cât şi cu conţinutul de materie organică. Datorită proceselor tehnologice inadecvate, activităţile miniere şi industria metalurgică neferoasă au condus la poluarea cu metale grele a unor suprafeţe extinse de teren. Solubilitatea şi mobilitatea metalelor sunt afectate de procesele de adsorbţie, desorbţie şi complexare, care, la rândul lor, depind de tipul de sol. Disponibilitatea metalelor grele pentru plante şi toxicitatea lor depind de procese complexe, implicând nu numai schimburi dintre sol şi plantă, ci şi activităţi microbiene. La adsorbţia metalelor contribuie două componente : una pasivă, guvernată de gradientul de concentraţie prin membrana plasmatică şi alta inductibilă, dependentă de energie şi cu specificitate de substrat2. Pentru a înţelege mecanismele de acţiune care conduc la toxicitatea metalelor grele în celulele vii, trebuie luate în considerare proprietăţile chimice ale acestor metale. Majoritatea metalelor grele sunt metale tranziţionale, prezente, în condiţii fiziologice, sub formă de cationi având orbitali d incomplet ocupaţi. Domeniul redox fiziologic al celulelor aerobe este cuprins între – 420 mV şi + 800 mV, motiv pentru care, metalele grele care au semnificaţie biologică pot fi împărţite în două categorii : redox active şi redox inactive. Deteriorările celulare care au loc prin acest tip de mecanism sunt bine documentate pentru fier şi pentru cupru. Un alt mecanism important al toxicităţii metalelor grele constă în abilitatea lor de a lega puternic atomi de oxigen, azot sau sulf. Afinitatea de legare este reflectată de valorile mici ale entalpiilor de formare a produşilor metal-ligand. Datorită acestor proprietăţi, metalele grele pot inactiva enzime prin legarea de resturile de cisteină. Efecte directe ale
1 ***Sanitation Country Profile, România, 2004. United Nation Division for Sustainable Development 2 Williams LE, Pittman JK, Hall JL, 2000, Emerging mechanisms for hevy metal transport in plants. Biochimica et Biophysica Acta 1465:104-126
31 cadmiului asupra homeostaziei celulare a resturilor sulfhidril au fost raportate pentru celulele animale, dar este de aşteptat ca şi în celulele vegetale să opereze mecanisme similare 1 . Numeroase enzime conţin metale în poziţii importante pentru activitatea lor. Înlocuirea unui metal cu altul va conduce, în mod logic, la inhibarea sau pierderea activităţii catalitice a enzimei. În acord cu proprietăţile fizice şi chimice ale metalelor, se pot distinge trei mecanisme moleculare ale toxicităţii lor : - producerea speciilor reactive ale oxigenului prin autooxidare şi reacţii Fenton ; - blocarea grupărilor funcţionale esenţiale din biomolecule şi - substituirea ionilor metalici esenţiali din biomolecule2. Plantele şi-au dezvoltat strategii de rezistenţă la toxicitatea diferitelor metale. Toleranţa la metale este o trăsătură constitutivă a plantelor care cresc în mod natural în habitate bogate în metale. La multe alte plante mecanismele de apărare sunt activate numai când celulele sunt stresate de niveluri toxice ale metalelor. După încetarea stresului, aceste mecanisme de rezistenţă nu se mai exprimă. Plantele care împiedică activ acumularea în celulele lor sunt numite “excluderi” şi formează majoritatea plantelor rezistente la metale. Alte plante rezistente rezolvă problema toxicităţii printr-o strategie opusă, captându-le activ şi acumulându-le 3 . Aceste plante, numite “hiperacumulatoare”, pot acumula cantităţi de metale de câteva procente din greutatea uscată a părţii lor aeriene. Capacitatea plantelor de a acumula ioni metalici determină atât conţinutul de micronutrienţi cât şi conţinutul de metale grele din hrana omului. Interacţiuni complexe între activităţile de transport şi chelatare controlează vitezele de absorbţie şi depozitare a metalelor.
1 Chrestensen CA, Starke DW, Mieyal JJ, 2000. Acute cadmium exposure inactivates thiol transferase (glutaredoxin), inhibits intracellular reduction of protein-glutathionil- mixed disulphides, and initiates apoptosis. The Journal of Biological Chemistry 275 :26556-26565. 2 Schutzendubel A, Polle A., 2002. Plant responses to abiotic stresses: heavz metal- induced oxidative stress and protection by mycorrhization. Journal of Experimental Boutany 53: 1351-136. 3 Kupper H, Kroneck PMH, 2005. Heavy metal uptake by plants and cyanobacteria. In : Metal Ions in Biological Systems, volum 44, cap. 5(Eds : Sigel A, Sigel H, Sigel RKO). Marcel Dekker, Inc., New York, pp. 97-142.
32 În condiţiile creşterii populaţiei globului, plantele care posedă capacitatea de a achiziţiona şi depozita cantităţi sporite de minerale ar putea fi utile în atingerea unor obiective ca: - satisfacerea necesarului de hrană; - prevenirea dereglării avansate a mediului şi - repararea deteriorărilor pe care societatea industrializată le-a provocat deja biosferei. Posibilitatea acumulării active a metalelor în partea aeriană a plantelor oferă o abordare promiţătoare atât pentru curăţirea solurilor contaminate antropic (fitoremediere) cât şi pentru extragerea, în scopuri comerciale, a metalelor din solurile natural bogate în metale 1 . Cum multe dintre metalele care pot fi hiperacumulate sunt şi nutrienţi esenţiali, fortificarea alimentelor şi fitoremedierea reprezintă “două feţe ale aceleiaşi monede”2. Nutriţia minerală a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu substanţe nutritive. Acest proces are loc la plantele talofite, prin toată suprafaţa talului, iar la plantele cormofite, doar prin sistemul radicular şi prin frunze. Substanţele nutritive absorbite din mediu pot fi anorganice (adică minerale) sau organice. Plantele verzi absorb în mod predominant substanţele minerale, din care, prin asimilaţie clorofiliană, sunt sintetizate substanţele organice. Lor li se alătură şi bacteriile chemoautotrofe, lipsite de pigmenţi asimilatori, dar capabile să sintetizeze substanţe organice din cele anorganice. Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmenţii asimilatori sunt incapabile să sintetizeze substanţe organice din cele minerale şi, de aceea, ele utilizează substanţe organice existente în mediul lor de viaţă. Aceste plante se numesc heterotrofe. Elementele asimilate intră şi în structura chimică a unor substanţe energetice, dintre care cele mai importante sunt hidraţii de carbon, grăsimile şi proteinele, care prin degradare aerobă sau anaerobă, furnizează energia necesară proceselor vitale. Proporţia cantitativă a elementelor chimice din corpul plantelor variază, iar acestea sunt împărţite convenţional în macroelemente, a căror cantitate variază între 0,01 si 10% din substanţa uscată, microelemente, a căror
1 McGrath SP, Zhao FJ, Lombi E. 2002. Phytoremediation of metals, metalloids, and radionuclides. Advances in Agronomy 75:1-56. 2 Guerinot ML, Salt DE, 2001, Fortified food and phytoremediation. Two sides of the same coin. Plant Physiology 125: 164-167.
33 cantitate variază între 0,00001 și 0,001% din substanţa uscată şi ultramicroelemente, a căror cantitate este mai mică de 0,00001 din substanţa uscată. Macroelementele sunt: C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl şi Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, şi altele. Multe macroelemente sunt absolut necesare pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor. Acestea sunt N, P, K, Ca, S şi Mg. La anumite grupe de plante se mai adaugă şi Na, Cl şi Si. Microelementele sunt prezente în cantităţi mici în corpul plantelor. Prezenţa lor este însă absolut necesară. Ele intervin în metabolismul general, în creșterea şi dezvoltarea plantelor, în procesele de imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectată prin adăugarea lui în mediu. Dacă, în nutriţia plantelor, lipseşte sau este insuficient un element chimic necesar, atunci apar dereglări fiziologice, însoţite de încetinirea sau oprirea creşterii rădăcinii, a tulpinii, a frunzelor sau a fructelor. Factorii care influenţează creşterea plantelor sunt variaţi, iar cei care influenţează negativ creşterea plantelor trebuie îndepărtaţi.
BIBLIOGRAFIE
Negut, S., Un singur pământ… omul şi mediul înconjurător. Editura Albatros, Bucureşti, 1978; Sanitation Country Profile, România, 2004. United Nation Division for Sustainable Development; Williams LE, Pittman JK, Hall JL, 2000, Emerging mechanisms for hevy metal transport in plants. Biochimica et Biophysica Acta 1465:104-126; Chrestensen CA, Starke DW, Mieyal JJ, 2000. Acute cadmium exposure inactivates thiol transferase (glutaredoxin), inhibits intracellular reduction of protein-glutathionil- mixed disulphides, and initiates apoptosis. The Journal of Biological Chemistry 275 :26556-26565; Schutzendubel A, Polle A., 2002. Plant responses to abiotic stresses: heavz metal- induced oxidative stress and protection by mycorrhization. Journal of Experimental Boutany 53: 1351-136; Kupper H, Kroneck PMH, 2005. Heavy metal uptake by plants and cyanobacteria. In : Metal Ions in Biological Systems, volum 44, cap. 5(Eds : Sigel A, Sigel H, Sigel RKO). Marcel Dekker, Inc., New York, pp. 97-142; McGrath SP, Zhao FJ, Lombi E. 2002. Phytoremediation of metals, metalloids, and radionuclides. Advances in Agronomy 75:1-56;
34 STUDIUL EXPERIMENTAL AL POLARIZĂRII LUMINII
Iuliana ROMAN
Abstract Physics experiments are essential in physics classes because through them students are able to learn how to identify basic physics concepts, to imagine different hypotheses based on what they observe, to discover the laws that govern physical phenomena, and, finally, to validate the results. Wave optics is a field of optics studied in the 11th grade in Romanian physics curricula. The theoretical approach, given the complexity of the light- wave concept and of the mathematics involved, is very often considered difficult and unattractive by the students, while the experiments related to it could be carried out easily, with spectacular results. Shifting from the scientific demonstration, performed by the teacher withstudents asobservers, to the experiment where the students are the driving force behind it, would be a great step forward. The difference between demonstration and experiments is in numbers – time, money, materials. In the past years, glasses with polarizing filters (sunglasses and 3D glasses) have become very common, and this opens extraordinary possibilities for teachers to use inquiry-based learning methods to teach light polarization, the fact that these methods successfully rise students' interest and motivationbeing well-known. This paper describeshow scientific explanation of this phenomena could be mixed with the elegant, visible experimental results. Experimentul în fizică constituie o parte esențială a modului în care conceptele de bază ale fizicii sunt identificate, în construcția ipotezelor, în descoperirea legilor care guvernează fenomenele fizice, precum și în validarea acestora. Experimentele de optică ondulatorie, domeniu al opticii studiat în clasa a XI-a, sunt ușor de realizat, însă au o abordare teoretică mai dificilă, dată fiind complexitatea conceptului de undă luminoasă. Ochelarii cu filtre polarizatoare (ochelari de soare sau pentru urmărirea filmelor 3D) au devenit comuni, ceea ce deschide posibilități extraordinare pentru studiul polarizării luminii, dar și pentru efectuarea unor experimente interesante, cu impact remarcabil asupra elevilor. Reușita experimentelor este garantată, însă trebuie să ne
Prof. dr. C. N. Zinca Golescu Pitești
35 asigurăm că elevii pot să aplice noțiunile teoretice în explicarea celor observate, ceea ce nu este tocmai facil. Bineînțeles, pentru ca să putem descrie fenomenulde polarizare, în primul rând trebuie definită lumina. Polarizarea este dovada principală a caracterului transversal al luminii. „Lumina este o undă electromagnetică transversală, în care componentele câmpurilor electric (vector luminos) și magnetic , oscilează în fază, într-un plan perpendicular pe direcția de propagare a undei”. Deja această definiție este derutantă pentru elevi. Analogia cu undele mecanice este suficientă pentru înțelegerea noțiunii de undă transversală, a mărimilor ce caracterizează unda, viteză frecvență, lungime de undă și a modului în care aceasta se propagă. Dar ce este un câmp electric oscilant? Ce legătură are cu ceea ce se observă? Noi vedem concret lumina, dar noțiunea de câmp electromagnetic este abstractă. Edificiul pe care profesorul îl clădește trebuie să aibă o fundație solidă. Modul în care sursele de lumină emit undele electromagnetice, cum este generată senzația vizuală, mecanismul de formare a imaginii, sunt chestiuni care pot fi prezentate la modul calitativ, cu scopul ca elevii să înțeleagă fenomenele observate.
Fiecare atom generează prin dezexcitare un tren de undă, o undă electromagnetică limitată în spațiu, păstrând direcția vectorilor și .
Sursele naturale nu sunt formate doar dintr-un atom, ci dintr-un număr enorm de atomi care emit aleatoriu trenuri de unde electromagnetice, încât și în cazul unei simple raze de lumină, vectorii luminoși, ai trenurilor de undă, oscilează cu aceeași probabilitate în toate direcțiile, perpendicular pe direcția de propagare a acesteia. Razele de lumină emise
36 de sursele naturale nu sunt polarizate, unda corespunzătoare având o structură complicată, ca rezultat al suprapunerii grupurilor de unde electromagnetice emise aleatoriu de către atomi. Lumina polarizată poate fi obținută prin fenomene de reflexie, refracție, absorbție selectivă, difuzie sau prin fenomenul de birefringență, prin selecționarea acelor unde individuale emise de atomii sursei, ale căror și oscilează cu predilecție într-o anumită direcție sau după o lege bine precizată. Lumina polarizată poate fi controlată cu ajutorul altor dispozitive de polarizare (analizatori) care îi pot modifica intensitatea, direcția de propagare și compoziția spectrală, ceea ce a dus la dezvoltarea unor multiple aplicații în știință și tehnologie: ecrane LCD (liquid- crystaldisplays), analiza cristalelor, a soluțiilor optic active, a tensiunilor mecanice în diferite piese, în cinematografie la înregistrarea și proiectarea filmelor 3D, pentru reducerea reflexiilor (în tehnica fotografică, ochelari de soare, parbrize), în medicină. Pentru înțelegerea modurilor particulare în care se poate clasifica lumina polarizată (eliptic, liniar, circular) se apelează la un model, în care vectorul , care oscilează într-un plan perpendicular pe direcția de propagare (Oz) – numit plan de oscilație - este obținut ca și cum s-ar compune doi vectori independenți, și , orientați de-a lungul axelor
Ox, respectiv, Oy, care oscilează cu un anumit defazaj unul față de celălalt. Presupunând că unda este de tip armonic, ecuația undei plane progresive poate fi scrisă ca:
Esențial în crearea practică a defazajului între cele două componente perpendiculare este utilizarea unei lame construită dintr-un material anizotrop. Acesta, datorită formei moleculelor din care este alcătuit sau a structurii cristaline asimetrice prezintă proprietăți fizice
37 diferite, în direcții diferite (vitezele de propagare a undelor, indicii de refracție sunt diferiți pe cele două direcții perpendiculare, Ox și Oy), iar pe măsură ce undele se propagă în material, componentele și se vor defaza progresiv. Defazajul se poate calcula cu formula:
unde este lungimea de undă, L este grosimea lamei, Δn este diferența între indicii de refracție pe cele două direcții (birefringența) ceea ce înseamnă că se poate obține defazajul dorit prin reglarea grosimii lamei.
Vârful vectorului , în rotație uniformă, pentru o poziție fixată a coordonatei z, va descrie o elipsă, lumina fiind polarizată eliptic la ieșirea din lamă. Două cazuri particulare foarte importante sunt polarizarea liniară(a și b) și cea circulară (c și d).
Dacă defazajul între cele două unde este , cele două componente oscilează în fază și direcția lui se păstrează, lumina fiind în acest caz polarizată liniar. În cazul filtrelor de polarizare liniară bazate pe polimeri, moleculele lungi ale polimerilor, orientate în aceeași direcție, permit
38 oscilația electronilor sub acțiunea câmpului electric pe direcția în care sunt orientate moleculele, având loc astfel o absorbție puternică a energiei câmpului electric transportată de componenta undei paralelă cu direcția moleculelor, drept-urmare din filtru va ieși numai componenta perpendiculară. Prin rotirea unui filtru de polarizare liniară (analizor) în jurul unui fascicul de lumină provenit de la un alt filtru liniar (polarizor) se observă variația intensității acestuia după legea lui Malus, la o rotație completă (3600) observându-se succesiv 2 maxime, lumina fiind transmisă în totalitate, corespunzător situației când filtrele au axele de polarizare paralele, și 2 minime pentru care lumina este blocată total, pentru filtre cu axele de polarizare perpendiculare (filtre încrucișate). Dacă defazajul celor 2 unde este și amplitudinile celor două componente sunt egale :
=
,
Direcția lui se va roti cu viteza unghiulară constantă în sens trigonometric, modulul rămânând constant, ceea ce înseamnă că intensitatea luminii nu depinde de defazaj, iar vârful acestuia va descrie un cerc, lumina fiind în acest caz polarizată circular spre dreapta (dacă , polarizarea este spre stânga).
Pentru obținerea unui filtru de polarizare circulară se folosește un filtru de polarizare liniară și o lamă ”sfert de undă”. Aceste lame ”sfert de undă” sunt construite din materiale anizotrope, birefringente. Astfel, alegând grosimi particulare ale lamelor se pot defaza componentele la corespunzător unei diferențe de drum de λ/4, de unde denumirea.
39 Combinând un filtru circular cu unul plan, lumina nepolarizată va deveni circular polarizată, iar filtrul liniar va selecta numai componentele paralele cu direcția lui de transmisie, dar important este faptul că intensitatea fasciculului plan polarizat la ieșirea din filtrul liniar este aceeași, indiferent de unghiul de înclinare a filtrului polarizat liniar. Acest fapt constituie un avantaj enorm pentru utilizarea acestei combinații în cinematografe, deoarece spectatorul nu este condiționat de o anumită poziție relativă a capului în raport cu ecranul, pentru a percepe imaginea 3D.
Pentru înțelegerealegăturii între vederea spațială și ochelarii 3D ar fi necesare câteva explicații privind vederea stereoscopică. Ochii sunt plasați la o anumită distanță unul față de celălalt. Dacă ne uităm la un obiect, fiecare ochi vede obiectul dintr-un unghi ușor diferit. Prin urmare, fiecare ochi oferă creierului o imagine diferită a obiectului. Centrul vizual din creierul nostru procesează informațiile primite de la ambii ochi și creează o imagine tridimensională. Imaginile convenționale (pe hârtie sau pe ecran) sunt bidimensionale și ambii ochi percep aceeași imagine. Primim informații privind înălțimea și lățimea. Creierul nostru trebuie să adauge cea de-a treia dimensiune, adâncimea. Vederea în 3D se bazează pe perceperea simultană a două imagini diferite, fie obținute printr-o simulare pe computer, fie înregistrate de două camere diferite, poziționate una lângă celălaltă, la o distanță egală cu cea dintre ochii noștri. Bineînțeles, o imagine 3D reușită se obține atunci când vedem imaginea din stânga, cu ochiul stâng și imaginea din dreapta, cu ochiul drept. Ochelarii polarizatori utilizați pentru urmărirea filmelor 3D sunt alcătuiți din două lentile, fiecare lentilă fiind de fapt un filtru de polarizare circulară. Acesta constădintr-un filtru liniar, în partea dinspre ochi, și o folie sfert de undă, spre ecran, unde sunt proiectate sincronizatdouă imaginipolarizate diferit. Filtrele circulare rotesc lumina
40 polarizată circular în sensuri opuse, ceea ce face ca fiecare ochi să perceapă o imagine diferită,asigururându-se astfel crearea în creier a senzației de imagine tridimensională. De asemenea, combinația filtre de polarizare- ochelari 3D asigură vederea simultană a celor două imagini, de către ochiul corespunzător, drept sau stâng. Dacă folosim ochelarii întorși, spre un ecran LCD (ecranul calculatorului) este ca și cum am folosi numai filtrul de polarizare liniară. În laboratorul de fizică, ochelarii 3D, ieftini și ușor de procurat, pot fi folosiți pentru mai multe tipuri de experimente cum ar fi studiul ecranelor LCD, observarea unui obiect prin reflexia pe o suprafață metalică (oglindă, monedă), a interferenței pe lame subțiri (mozaic creat prin lipirea unor bucățele de scotch pe sticlă), birefringența indusă de tensiunile mecanice în obiecte de plastic transparent, efectul filtrelor de polarizare în arta fotografică, observarea unor soluții optic active etc.
BIBLIOGRAFIE 1. http://byjus.com/physics/electromagnetic-waves/ 2. https://en.wikipedia.org/wiki/Polarizer 3. https://www.youtube.com/watch?v=8YkfEft4p-w 4. http://fizica.utm.md/files/lucrari-de-laborator/optica-2014.pdf 5. http://www.feynmanlectures.caltech.edu/I_33.html 6. Optics, by Eugene Hecht, 4 th. Edition, Pearson Addison Wesley. (pag 359-361)
41 MOTIVAŢIA ÎNVĂŢĂRII, INDICATOR AL UNUI MANAGEMENT EDUCAŢIONAL DE SUCCES
Cristina Elena MIHAI Valentina STANCIU
Abstract The concept of motivation is "hypothetical combination used in order to describe internal forces and / or external triggering producing direction and the person of the world and keeps it within external determinism, which is vital for its existence.
Rând pe rând, motivaţia a fost considerată ca o stimulare şi descărcare de energie, ca o reacţie învăţată, asociată unui stimul, ca un factor psihologic ce influenţează comportamentul, ca o activitate spontană care energiezează organismul şi explică trecerea de la o stare de repaus la altele de acţiune. Al. Roşca înţelegea prin motivaţie „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte.”1 Pornind de la ideea de acţiune spontană şi proprie, P. Golu defineşte motivaţia ca „model subiectiv al cauzalităţii obiective, cauzalitate reprodusă psihic, acumulată în timp, transformată şi transferată prin învăţare şi educaţie în achiziţie internă a persoanei.” 2 Motivaţia leagă aşadar, persoana de lume şi o menţine în sfera determinismului exterior, ceea ce este vital pentru existenţa acesteia. Conceptul de motivaţie reprezintă „combinaţia ipotetică utilizată cu scopul de a descrie forţele interne şi/sau externe ce produc declanşarea, direcţia şi persistenţa comportamentului.” 3. Motivaţia este
Prof. Director Liceul Tehnologic „Dacia”, Pitești Prof. Liceul Tehnologic „Dacia”, Pitești
1 Zlate Mielu, Fundamnetele Psihologiei, editura universitară, Bucureşti, 2006, p. 242. 2 Golu P.,1973, Motivaţia, un concept de bază în psihologie, revista de Psihologie, nr.3, p.366 3 Druţă Maria-Elena, Cunoaşterea elevului, Ed. Aramis, Bucreşti, 2004, p.70
42 „cauza internă a comportamentului, o forţă motrice a activităţii şi a dezvoltării individului, împlinind funcţia de semnalizarea a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic; funcţia de declaşator al acţinuilor sub formă de mobil; şi funcţia de autoreglare a conduitei.”1 Mielu Zlate spune despre motivaţie că este„ o pârghie importantă în procesul autoreglării individului, o forţă motrice a întregii sale dezvoltări psihice şi umane.”2 Importanţa sa este dată de faptul că ea declanşează sau diminuează comportamentul (când un individ trece de la absenţa acţiunii la execuţia acesteia, spunem că el este motivat), dar şi orientează acest comportament, făcându-l să fie în armonie cu trebuinţele omului. Evoluţia motivaţiei este corelată cu maturizarea cognitivă a individului, căci există o strânsă legătură între structurile motivaţionale ale indivdului şi dezvoltarea socio-afectivă a acestuia, construcţia sa valorică, imaginea de sine şi reprezentările profesionale. Prin efectele sale, motivaţia dinamizează individul, îi facilitează adaptarea, îi orientează conduita şi dă o anumită culoare activităţii depuse. Septimiu Chelcea defineşte motivaţia drept un „ ansamblu de mobiluri, trebuinţe, tendinţe, afecte, interese, intenţii, idealuri care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini.” Ea constituie „primul element cronologic al conduitei, fiind cea care pune în mişcare organismul, persistând până la reducerea tensiunii.”3 În mediul şcolar, motivaţia reprezintă un „imbold spre învăţare şi implicare susţinută în realizarea sarcinilor pe care le presupune această activitate”4. Cele mai cunoscute teorii motivaţionale sunt: 1. Teoria ierarhiei trebuinţelor, elaborată de A. Maslow: arată că orice comportament este bazat pe ideea de satisfacţie/activare/privare/dominare a cinci categorii de trebuinţe văzute progresiv: trebuinţe fiziologice; trebuinţe de siguranţă; trebuinţe sociale; trebuinţe de apreciere; trebuinţe de autorealizare. Trecerea de la un nivel motivaţional inferior la altul superior este condiţionată doar retroactiv, nu
1 Cosmovici Andrei,Psihologie, compendiu pentru bacalaureat şi admitere în faucltate,Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p.87 2 Zlate Mielu, op.cit., p.244 3 Pânişoară Georgeta, Pânişoară Ion-Ovidiu, Motivarea eficientă, Iaşi, Ed.Polirom, 2005,p.19 4 Băban Adriana, Consiliere educaţională, Ed. Ardealul, Cluj-Napoca, 2001, p.164
43 şi proactiv. Ea „depinde aproape total de satisfacerea motivelor anterioare şi deloc de presiunea exercitată din vârful piramidei.”1 2. Teoria factorilor duali, elborată de E. Herzberg: relevă rolul discontinuităţii între factorii care produc satisfacţie în muncă şi învăţare şi factorii care produc insatisfacţia. Profesorul trebuie să elaboreze acea strategie care să dezvolte motivaţia intrisecă, interesele, capacităţile, competenţele şi performanţele elevilor, reducând la maximum motivaţia extrinsecă. 3. Teoria achiziţiilor succeselor, elaborată de Clleland: interpretează comportamentul motivat pe baza nivelului de asipiraţie, a nevoii de succese anterioare, susţinând efortul profesorului de a orienta elevii spre opţinerea de succese. 4. Teoria celor trei nevoi individuale-existenţiale, relaţionale, de împlinire: arată că ne dorim cu atât mai mult cu cât sunt împlinite mai puţine nevoi. Este considerat eficient profesorul care reuşeşte să satisfacă un număr cât mai mare de nevoi ale elevilor săi, într-un grad cât mai mare, asigurând un echilibru între aceste nevoi. 5. Teoria performanţelor aşteptate, elaborată de V. Vroom: subliniează ideea că motivaţia unui individ de a exercita un efort la un anumit nivel de performanţă este dată de perceperea asocieţiei dintre activităţi şi rezultate, a relaţie dintre factorii individuali şi cei organizaţionali. Cu cât şcoala este percepută de elevi ca fiind capabilă să le satisfacă nevoile, cu atât motivaţia lor va creşte. În contextul şcolar, motivaţia poate avea calitatea de: a) scop-reflex al dialecticii în plan proiectiv a raportului dintre valorile extrene şi cele interne; b) mijloc-expresie a inteferenţei semnificative între stimulările prezente în activităţile de învăţare şi a celor prezente în momentele de control şi evaluare a activităţii de învăţare; c) sursă-manifestare a echilibrului stărilor comportamentale de apropiere, de acceptare cu cele ale comportamentului de respingere, nonacceptare a valorilor, metodelor sau calităţii modelului impus de profesor. Înţelegerea modului în care influenţează motivaţia procesul de învăţare la elevi pleacă de la cunoaşterea componentelor interne ale acesteia:
1 Zlate Mielu, op.cit., p.249
44 a) curiozitatea: oamenii sunt în mod natural curioşi; ei caută noi experienţe, savurează învăţarea unor subiecte noi şi se bucură de rezolvarea unor anumite sarcini de ordin practic, perfecţionându-şi sau dezvoltându-şi anumire competenţe şi abilităţi; b) autoeficienţa: descrisă de psihologi ca încredere în propriile forţe şi prezenţa convingerii de reuşită. Elevii care au dubii privind propria reuşită nu sunt sufiecient de motivaţi pentru a învăţa; c) atitudinile: „însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferenţele constatate între oameni în privinţa posibiliăţilor de a-i însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.”1 d) necesităţile: succesul elevilor în învăţare depinde şi de satisfacerea nevoilor inferioare ale acestora (fiziologice); e) competenţa: aflată în corelaţie directă cu autoeficienţa. Ea se bazează pe următorul principiu: „daţi cuiva un peşte şi va avea ce mânca o zi întreagă, învăţaţi-l să pescuiască şi va mânca o viaţă întreagă.” Este vorba despre motivaţia intirnsecă a elevului, interesat de dobândirea de cunoştinţe, în scopul autodezvoltării coportamentale şi de personalitate. Motivaţia elevului depinde de: 1. Dorinţa de afiliere: copilul merge la şcoală şi învaţă din dorinţa de a face plăcere familiei, care îl laudă şi îl recompensează; dar şi din dorinţa de a corespunde aşteptărilor învăţătorului sau profesorului; 2. Tendinţele normative: obişnuinţa elevului de a se supune la normele şi obligaţiile impuse de părinţi, profesori şi societate; 3. Teama consecinţelor: frica de urmări, fie ele pedepse, note mici, corigenţe sau chiar repetarea anului şcolar; 4. Ambiţia: dorinţa elevului de a fi printre primii. Determinarea semnificaţiilor pedagogice ale motivaţiei şcolare necesită luare în consideraţie a trei aspecte principale de care profesorii trebuie să ţină seama. În primul rând, motivaţia trebuie concepută ca o construcţie psihică rezultată din observaţii îndelungate făcute asupra comportamentului elevilor din cele mai variate situaţii educaţionale şi din datele controlabile ale stimulării fireşti ale acestora. În al doilea rând, considerăm motivaţia drept „esenţialul vector al personalităţii, care direcţionează conduita elevului spre realizarea scopurilor educaţionale”2. Nu în ultimul rând, motivaţia trebuie înţeleasă ca „variabila care a
1 Cosmovici Andrei, op.cit., p.70 2 Neacşu Ioan, Motivaţie şi îmvăţare, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p.24
45 asigurat şi asigură continuu organizarea interioară a comportamentului în cele mai multe dintre acţiunile sale.”1 Un management educaţional eficient şi de calitate trebuie să aibă în vedere creşterea la maximum a motivaţiei elevului spre învăţare. În acest sens, profesorul trebuie să parcurgă cu rigurozitate anumiţi paşi în elaborarea activităţii sale, respectiv: să evalueze trebuinţele celui care învaţă; să dezvolte impulsul cognitiv al elevului, folosindu-se de metode precum: noutatea, supriza, contrastul, care să capteze interesul elevului atunci când impulsul cognitiv al acestuia este minim; să captaze interesul elevilor, în încercarea de a face materia cât mai atractivă pentru ei, prin trezirea entuziasmului acestora faţă de materia sa, folosirea unui ton cât mai convingător, evidenţierea aplicabilităţii acesteia în viaţa de zi cu zi etc; să utilizeze competiţia cu ceilalţi, cu propriile realizări din trecut sau cu anumite etaloane de perfecţiune.
BIBLIOGRAFIE 1. Băban Adriana, Consiliere educaţională, Ed. Ardealul, Cluj-Napoca, 2001; 2. Cosmovici Andrei, Psihologie, compendiu pentru bacalaureat şi admitere în falcutate,Ed. Polirom, Iaşi, 1999; 3. Druţă Maria- Elena, Cunoaşterea elevului, Ed. Aramis, Bucreşti, 2004; 4. Golu Mihai,1973, Motivaţia, un concept de bază în psihologie, revista de Psihologie, nr.3; 5. Neacşu Ioan, Motivaţie şi îmvăţare, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978; 6. Pânişoară Georgeta, Pânişoară Ion - Ovidiu, Motivarea eficientă, Iaşi, Ed.Polirom, 2005; 7. Zlate Mielu, Fundamnetele Psihologiei, editura universitară, Bucureşti, 2006.
1 Ibidem
46 OPORTUNITĂŢI DE FORMARE PROFESIONALĂ ŞI DE EDUCAŢIE LA LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” PITEŞTI PRIN PROIECTE ERASMUS+
Cristina Mihaela DUMITRACHE Anca Cristina MĂCĂNEAŢĂ
Abstract Technological Lyceum Dacia Pitești implemented during the years 2015-2016 and school 2016-2017 two Erasmus projects: 'window to the future, School'-mobility project personnel active in adult education and identity, Interculturality and Interreligiozitate-project 'strategic partnership between schools. The two projects have provided major benefits for all stakeholders: for students: generating non-formal situations the type of learning by doing; for teachers: diversification of working methods and instruments; for parents and partners: openness to Europe; for the community: overcoming prejudices and civilisation.
Programele de mobilităţi şi cooperare la nivel european Erasmus+ în domeniul educaţiei şi formării de-a lungul vieţii evidenţiază rolul crescând al educaţiei permanente la realizarea unei dezvoltări economice durabile şi a unei mai mari coeziuni sociale. În contexul intensificării colaborării europene în domeniul educaţiei, dimensiunea europeană a educaţiei capătă noi valenţe, odată cu realizarea unei “societăţi a cunoaşterii”. Programul Erasmus + „Şcoala, fereastră către viitor” a reprezentat şi reprezintă pentru Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti o oportunitate de îmbunătăţire a viziunii asupra educaţiei, o deschidere către Europa, fapt ce a adus plus valoare nu numai organizaţiei şcolare în sine, ci sistemului educaţional românesc. Sprinjinul finaciar oferit de Comisia Europeană a facut posibilă dezvoltarea personală şi profesională a cadrelor didactice, participante direct şi indirect la programul de training, pe de o parte, iar pe de altă parte a facilitat găsirea de soluţii
Prof. Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti Psiholog școlar specialist Liceul Tehnologic „Dacia” Piteşti/ C.J.R.A.E. Argeș
47 pentru una dintre priorităţile prevăzute în Planul de Acţiune al Şcolii şi în Planul European de Dezvoltare a organizaţiei noastre, respectiv prevenirea şi combaterea absenteismului. Consilierea oferită pe parcursul întocmirii formularului de candidatură şi pe perioada de implementare a proiectului de către experţii Erasmus + din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale ne-a asigurat finalizarea cu succes a proiectului. Prin dimensiunea europeană a strategiei de dezvoltare implementată a crescut volumul de cooperare dintre instituţia noastră şi instituţii superioare din spaţiul european. Însuşirea de către participanţi şi apoi promovarea unor practici inovatoare în educaţie, au condus la creşterea capacităţii de cooperare a organizaţiei noastre cu instuţii similare la nivel european. Instituţia noastră a devenit mai vizibilă în plan european prin menţinerea legăturii cu partenerii din alte ţări, prin posibilitatea iniţierii de noi parteneriate, de proiecte virtuale pe platforma eTwinning, prin schimbul de date între participanţii la curs cu colegi din străinătate. De asemenea, a crescut atractivitatea instituţiei pe plan local, prin atragerea de elevi care îşi doresc să beneficieze de metode moderne de învăţare, într-un mediu educativ care promovează valori educative europene şi, astfel, se poate îmbunătăţi calitatea elevilor care vor alege să studieze în organizaţia noastră. Beneficiile majore la nivelul instituţiei s-au înregistrat în următoarele directii: s-a îmbunătăţit calitatea şi volumul cooperării între cadrele didactice ale şcolii; profesorii au fost responsabilizaţi prin implicarea lor operativă în planul de dezvoltare instituţională a calităţii educaţiei, s-a consolidat contribuţia şcolii la procesul de inovare a educaţiei, elevii au fost responsabilizaţi, prin implicarea în activităţi interactive de instruire. Calitatea activităţilor organizațiilor participante a determinat un grad de completitudine și corectitudine în produsele livrate de către proiect. Elevii au beneficiat de practici inovatoare de educaţie, devenind ei înşişi o importantă resursă umană în promovarea ulterioară a acestora. S-a îmbunătăţit calitatea şi volumul cooperării profesor – elev prin înfiinţarea unor grupuri online de colaborare şi furnizare de informaţii pentru fiecare clasă în parte (Facebook, Google, Yahoo, blog- uri personale ale profesorilor sau chiar site-ul proiectului- link).
48 Participarea la cursul de formare a celor șapte cadre didactice a determinat formarea şi dezvoltarea de abilităţi şi competenţe în vederea reducerii abandonului şcolar: identificarea elevilor cu risc de abandon şcolar; utilizarea strategiilor de control emoţional; integrarea tehnicilor EFT în procesul de predare-învăţare; folosirea de noi metode pentru îmbunătăţirea climatului în sala de curs şi pentru stimularea învăţării interactive; evaluarea pozitivă a progresului şcolar al elevilor, în vederea creşterii nivelului încrederii de sine al acestora; adaptarea strategiilor didactice la potenţialul şi nevoile individuale ale elevilor; gestionarea comportamentelor agresive; încurajarea creativităţii elevilor; crearea şi implementarea unor planuri personalizate de intervenţie. În ceea ce priveşte competenţele de limbă acumulate, menţionam că profesorii participanţi la mobilitate au fost puşi în situaţia de a comunica în limba engleză cu fomatorii şi cu ceilalţi participanţi la training, ceea ce a îmbunătăţit nivelul de cunoştinte, de înţelegere şi de comunicare al acestora. Sub aspect organizaţional şi social, au fost dezvoltate capacităţile de identificare a priorităţilor, de gestionare eficientă a relaţiilor cu ceilalţi şi a timpului, de delegare şi coordonare a activităţilor în cadrul echipelor de lucru, de monitorizare şi evaluare a nivelului de realizare a activităţilor, de exploatare a exemplelor de bună practică, de comunicare interpersonală, de motivare a comunicării în relaţia profesor-elev, elev- elev, de integrare în cadrul echipei. Diversele sarcini primite pe parcursul mobilităţii, şi nu numai, au necesitat folosirea instrumentelor IT, participanţii dobândind competenţe de utilizare MSOfiiceTM, MSOffice Excel şi Power Point pentru întocmirea documentelor electronice necesare în implementare. În ceea ce priveşte impactul mobilităţii asupra participanţilor, au fost dezvoltate: abilităţi antreprenoriale, cunoştinte culturale, încrederea şi stima de sine, relaţii şi reţele parteneriale, ceea ce a determinat o schimbare de atitudine şi de viziune la nivelul profesiei didactice. Implementarea Proiectului Erasmus + „Scoala, fereastră catre viitor” a determinat, la nivelul organizației beneficiare, îmbunătățirea calităţii activităţilor instructiv-educative curente prin: - diversificarea metodelor şi tehnicilor la clasă, pentru scăderea absenteismului şi creşterea atractivităţii şcolii; - gestionarea eficientă a emoţiilor, ceea ce a dus la creşterea calităţii actului didactic şi asigurarea unui climat socio-afectiv favorabil învăţării;
49 - îmbunătăţirea comunicării interne şi externe, pentru sporirea colaborării în cadrul comunităţii şcolare, pe verticală (între echipa managerială şi profesori) şi pe orizontală (între profesor-profesor, profesor-elev, profesor-părinte, părinte-elev), precum şi cu alte categorii de stakeholderi; - managementul timpului, efectul fiind creşterea ponderii activităţilor aplicative şi corelarea corectă între sarcina de lucru şi timpul alocat execuţiei; - mai buna înţelegere a nevoilor reale de formare ale elevilor şi a dificultăţilor de ordin emoţional întâmpinate în realizarea acestora, ceea ce a facilitat proiectarea activităţilor educative şcolare şi extraşcolare; - cresterea interesului cadrelor didactice şi al elevilor Liceului Tehnologic „Dacia” pentru programele Erasmus +; - experienţele trăite pe parcursul programului de formare se regăsesc sub forma unor exemple de bună practică în activităţile instructiv-educative. În perioada septembrie 2015 – august 2017, unitatea noastră școlară a fost coordonatoar european al proiectului Erasmus + „Identitate, Interculturalitate și Interreligiozitate – THE 3I”. Parteneriat strategic a fost încheiat între Liceul Tehnologic ”Dacia”, Pitești, Liceul Geniko Nr. 11, Tesalonic, Istitutul Superior din Castelnovo ne Monti, Liceul Tehnic Henri Vincenot, Louhans, Merkez Çanakkale Anadolu Lisesi, Çanakkale și Gimnaziul Bromma, Stockholm. În contextul unei societății secularizate marcată de multiculturalism și plurireligiozitate, am considerat oportună implementarea acestui proiect, al cărui scop a fost prevenirea și combaterea atitudinilor și comportamentelor discriminatorii, în acord cu unul dintre obiectivele Strategiei Europene pentru 2020: limitarea marginalizării și excluderii sociale. Obiectivele proiectului: creșterea cu 15% a numărului de elevi cu un nivel al toleranței ridicat, până la sfârșitul anului școlar 2016-2017; creșterea, până la sfârșitul anului școlar 2016-2017, cu 25% a numărului de elevi cu cunoștințe legate de marile religii europene; creștrea, până la sfârșitul anului școlar 2016-2017, cu 20% a numărului de elevi care se simt confortabil în exprimarea credinței; scăderea, până la sfârșitul anului școlar 2016-2017 cu 25% a numărului de elevi care nu au repere de moralitate, prin diversificarea contextului educațional în vederea asigurării creșterii intelectuale, emoționale și sociale a educabililor și educatorilor, au fost îndeplinite cu succes.
50 Proiectul a presupus 6 reuniuni transnaționale și două întâlniri pre și post proiect. Planul de management care a cuprins: realizarea de filme și PPT-uri, organizarea de workshopuri, concursuri pe grupe mixte de elevi, dezbateri, jocuri de rol, expoziții, a condus la îndeplinirea rezultatelor așteptate: îmbunătăţirea relațiilor elev-elev și elev-profesor; îmbogăţirea cunoştinţelor legate de învățătura de credință, arhitectura, obiectele de cult, tradițiile și ritualurile cultelor abordate; dezvoltarea competenţelor digitale şi lingvistice ale elevilor și profesorilor; implicarea instituţiilor locale în derularea proiectului; creşterea respectului faţă de alte culte decât cel propriu; îmbunătăţirea dialogului şi cooperării interculturale; conştientizarea cu privire la posibilele efecte ale presiunii grupului; promovarea personalităţilor marcante ale religiilor abordate; creşterea încrederii în sine a elevilor; sporirea interesului faţă de păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor; diferențierea între valori și nonvalori; descoperirea profilului etic comun. Impactul s-a răsfâns asupra tuturor stakeholderilor. Pentru elevi a constat în: generarea de situaţii non-formale de tipul learning by doing; dezvoltarea spiritului de echipă și a abilităţilor de comunicare în limba engleză; dezvoltarea competenţelor digitale și a spiritului antreprenorial; realizarea unei analize introspective şi comparative; stabilirea de noi idealuri de devenire personală şi pofesională. Pentru profesori: experienţă dobândită ad-hoc şi organizat; dezvoltarea spiritului de echipă, a abilităţilor lingvistice și a competenţelor IT; diversificarea metodelor şi instrumentelor de lucru; dezvoltarea competeneţelor manageriale, de monitorizare şi evaluare. Pentru organizație: îmbunătăţirea imaginii şcolii; dezvoltarea dimensiunii europene; îmbogăţirea reţelelor de parteneri; îndeplinirea recomandării Comisiei Europene; realizarea priorităţilor din Planul Insituţional de Dezvoltare; îmbunătăţirea comunicării manager-profesor şi profesor- profesor. Pentru părinți și parteneri: deschiderea către Europa; sporirea încrederii şi respectului reciproc; creşterea gradului de implicare şi a interesului faţă de noi proiecte; iar pentru comunitate: depăşirea stereotipiilor şi a prejudecăţilor; promovarea efectelor pozitive ale educaţiei religioase; creşterea nivelului de toleranţă; formarea de atitudini şi comportamente pro-sociale; prevenirea şi combaterea discriminării şi a violenţelor; crearea de parteneriate; implicarea activă în educarea cetăţenilor.
51 Diseminarea s-a realizat direct prin: neconferință, expoziție vie, sesiuni de informare, vizionare de filme, story-telling, focus group, teatru, guerilla marketing, festival și indirect prin: newsletter, photo box, expoziție, pagina de Facebook, blogul și siteul proiectului. Produsul intelectual îl reprezintă cartea „Identitate, Interculturalitate și Interreligiozitate - Aspecte teoretice și didactico- pedagogice”, un ghid pentru profesori în tratarea temelor din religia catolică, islamică, iudaică, protestantă și ortodoxă, ce cuprinde informații teoretice, planuri de lecție, exemple de metode activ - participative și aplicații (rebusuri și teste într-o abordare interreligioasă). Pentru a asigura transferabilitatea informațiilor din cuprinsul acesteia, cartea a fost înscrisă în biblioteca virutală. Una dintre prioritățile Liceului Tehnologic „Dacia” Pitești constă în păstrarea relațiilor cu partenerii proiectelor, dar și dezvoltarea unor altor noi parteneriate, în scopul implementării de proiecte europene prin care atât elevii, cât și cadrele didactice să beneficieze de oportunitățile de formare și dezvoltare personală și profesională oferite de programul Erasmus +, în acord cu obiectivele stabilite de către Comisia Europeană cu privire la Strategia European
52 A BASIC STUDY OF COGNITIVE SCRIPT CONCERNING ARTIFICIAL INTELLIGENCE: THROUGH KANSEI COMMUNICATION
Tomohiro MORIYAMA
Abstract This is Part 3 of the serial paper concerning the picture of cognitive script contributing to the more development of Artificial Intelligence (i.e. AI). Cognitive linguistics aims to back-calculatedly clarify one aspect of our cerebrum activity through the investigation of linguistic concepts, which are regarded as the resultant production of its activity. Thereupon, the purpose of this paper lies in discussing what role cognitive linguistics plays on the realization of raising sympathy in verbal KANSEI communication.
1. Research Significance and Preceding Studies The Japanese expression “KANSEI” is usually translated as “emotion,” “sensibility” or “sensitivity.” In the year 2008, Japanese Ministry of Economy, Trade and Industry compiled as KANSEI and Value Creation Initiative regarding what must be tackled to promote manufacturing and service activities with Japanese own KANSEI for the increase in their living standard and the revitalization of economy. This policy defines KANSEI as “personality for self-expression,” “comfortability through five senses” and “inquisitiveness in an artistic or professional creativity,” which enable producers to raise or gain users’ sympathy and movement through their products. Therefore, KANSEI value can be conceptualized as the one virtualized and sympathized with economic value. Under such growing importance of practical science, various kinds of “KANSEI Communication” studies and researches has been advanced (e.g. Sekiguchi et al. (2011), Hamada (2010)), aiming at the clarification of what it is with convincing approaches. However, as far as the author knows, most of them are based upon an engineering or philosophical viewpoint, not
Ph. D. Prof. Kindai University, Osaka, Japan
53 upon a linguistic one. Still less, even those few linguistic approaches are generally grounded in phonetics, not in cognitive linguistics. In the tide of this trend mentioned above, Saito and Shizuka (2000) presents an interesting finding. This research introduces an informatics viewpoint to the fabrication of a consulting robot whose AI model can reduce men’s stress. Its research product is greatly significant toward the problem resolution of this stressful society, especially with more secure privacy protection. However, as pointed out by those authors themselves, its AI NLP scenario to talk with a man has some room to improve. It goes without saying that such type of scenario generally depends not only upon flexible context and non-verbal communication but also upon the effect produced by words or phrases selection in an appropriate consult. Therefore, it seems that its development needs interdisciplinary viewpoints, especially with linguistic semantics. Lakoff and Johnson (1980: 6) says, “…human thought processes are largely metaphorical. This is what we mean when we say that the human conceptual system is metaphorically structured and defined.”
2. KANSEI Communication through FIGURE / GROUND SEGREGATION According to Kuwako (2006), consensus formation requires its participants to share their space and experience. Especially in the latter case, this finding can be also applied to the semantic performance of KANSEI communication.
2.1 Foregrounded Aspects through Unformulated Metonymy One requisite condition of “sharing experience” for consensus formation is not necessarily limited to the direct one between or among its participants. Rather, it is not too much to say that the success or failure toward the consensus formation through a swing of conversation generally depends upon an indirect experience; how to touch a hearer’s heart by effective words or phrases persuasion to stimulate his / her EXPERIENTIAL GESTALT. According to Lakoff and Johnson (1980: 10), the very systematicity that allows us to comprehend one aspect of a concept in terms of another (e.g., comprehending an aspect of arguing in terms of battle) will necessarily hide other aspects of the concept. This FIGURE / GROUND SEGREGATION, allowing us to focus on one aspect of a target domain and at the same time to keep us from focusing on other aspects of the one, can
54 also be applied to metonymic expressions. For example, the metonymic expression below highlights one aspect of flight characteristics:
(1) “Anakin: All wings, line up behind me!” －Star Wars: Clone Wars (Season 1, Episode 3) (2008) <00:13:11>
However, formulated metonymic clichés does not make sense for KANSEI communication. This is because they are too firmly fixed in our daily verbal performance to give a strong impact to a hearer’s heart. In order to raise sympathy, it is the appropriate utilization of UNFORMULATED metonymic expressions that can play an effective role of catching the hearer’s attention. For example, the following metonymic expression produces a quick and clear confirmation effect aiming at the only one female target among men:
(2) Paint-ball player: First one to paint the skirt gets a beer. －Failure to Launch (2006) <00:27:47>
The similar effect is also observed in the following dialogue (3). In the shift of a topic from daily small talk to business one, the metonymic expression enables the lawyer Ed to quickly share the consensus to change his mood. On the other hand, some metonymic expressions are effectively used for strongly calling forth in hearer’s mind the consensus the target person does not really hope. The case is as (4) below:
(3) Secretary: Did you see it last night? Ed: I was out, but I taped it. Don’t tell me what happened. Secretary: It was so good. Your 9:00 is already here. －Erin Brockovich (2000) <00:04:11> (4) Viper: Lt. Mitchell, Top Gun rules of engagement exist for your safety and for that of your team. They are not flexible, nor am I… Either obey them or you’re history. Is that clear? －Top Gun (1986) <00:36:15>
2.2 Foregrounded Aspects through Structural Metaphors According to Lakoff and Johnson (1980: 59), METAPHOR is defined as in “we typically conceptualize the nonphysical in terms of the physical --that is, we conceptualize the less clearly delineated in terms of
55 the more clearly delineated.” For example, when we say “to spend / waste / invest much time in studying abroad,” the structural metaphor TIME IS MONEY functions in our cognition. Since the target domain clearly delineated is structured from the source domain physically perceived, the good command of structural metaphors must contribute to the more development of verbal KANSEI communication. Therefore, the effective utilization of structural metaphors inevitably leads to a persuasion logic. First, let us discuss how to persuade a person to tackle his / her life problem though he / she is not so enthusiastic about it. As a matter of course, a various kinds of linguistic approaches can be assumed here, but any of those approaches is required to meet the requisite condition of evoking and stimulating the target person’s mental FRAME, what is called EXPERIENTIAL GESTALT. In this regard, since the human conceptual system is metaphorically structured and defined, we need to consider what aspect of the target’s FRAME should be foregrounded. For example, as to the target person in favor of trip or travel, the following expression (5) will gain the possibility to touch the target’s heart, just like in a compelling story as LIFE IS A JOURNEY. On the other hand, some metaphorical expressions have the similar effect as observed in the above example (4). The case is as (6) below, DISMISSING IS DECAPITATING:
(5) Demo: And, normally I believe everybody needs to walk their own path, but just you’re not walking yours. Okay? You’re sitting near the path, on a rock. －Failure to Launch (2006) <00:58:23> (6) Prescott: Now get out of here! All of you! And bring me back some new ideas that will work or I’ll have your heads mounted on my wall! －The Secret of My Succe$s (1987) <00:13:04>
One way or the other, the appealing effect gained through a structural metaphor depends upon its selection along with the target’s favor. That is to say, its embodiment requires the users of such metaphors to read and find out the target’s favor beforehand. However, in doing so, the application of structural metaphors is also indispensable. For example, let us discuss the case the target asks us relationship advice with his girlfriend, starting with the conversation below.
56 (7) Belloq: I will waste no more time with her. －Raiders of the Lost Ark (1981) <01:36:56>
The target person frequently using such a metaphorical expression as “waste” has a tendency to unconsciously think about the relation from the TIME IS MONEY viewpoint mentioned above. Therefore, it is the persuasion logic along with his favor that effectively works on his heart (e.g., “I know how many years it cost you to get over her but in vain. So you should start over and invest your time in new causes.”)
3. Conclusion As discussed till here, the FIGURE / GROUND SEGREGATION of our FRAME embodied through metonymies and metaphors functions as an indispensable mechanism for the clarification of the process to consensus formation and to its reconfirmation in verbal KANSEI communication. Some people might misinterpret the findings of Mehrabian (1971) and believe that, in any communication, the meaning of a message is conveyed mainly by non-verbal cues, not by the meaning of words. However, even in that case, the fact still remains that one of the roles of cognitive semantics is the significant contribution that it can make to verbal KANSEI communication and to its application for the more development of AI NLP scenario.
BIBLIOGRAPHY Hamada, Y. (2010) “A Study on Group Decision-making through KANSEI Communication,” in Proceedings of the Japan Joint Automatic Control Conference, 53, 28. Lakoff, G. and M. Johnson (1980) Metaphors We Live By. Chicago: University of Chicago Press. Mehrabian, A. (1971). Silent Messages. Belmont: Wadsworth. Ministry of Economy, Trade and Industry (2007) KANSEI Kachi Souzou Initiative [KANSEI and Value Creation Initiative]. http://www.meti.go.jp/policy/mono_ info_service/mono/creative/kansei.html (accessed in September, 6th, 2017). Kuwako, T. (2006) “KANSEI Philosophy and Communication: Special Issue KANSEI Communication,” in Journal of Japanese Society for Artificial Intelligence, 21, 177-182. Saito, T. and H. Shizuka (2000) “KANSEI Communication of Man and Robot,” in Journal of Japan Society for Fuzzy Theory and Intelligent Informatics, 23, 158. Sekiguchi, Y. et al. (2011) “How to Promote KANSEI Communication in Project Management,” in KANSEI Engineering International Journal, 10, 81-87.
57 MANIPULAREA BAZELOR DE DATE FOLOSIND LIMBAJUL SQL
Cristina CONSTANTINESCU Grațiela GHIORDUNESCU
Abstract SQL (Structured Query Language) is a programming language, specific for data manipulation in relational database manipulation systems, being a language based on relational algebra at its roots. Its aims are to insert data, interrogate, update and delete, modify and create schemas, and control the access to data. It has become a standard in the field, being the most popular language used to create, modify, retrieve and manipulate data by relational database systems (DBMSs). SQL forms the core of many database management systems. It was developed for the System R database by researchers from the IBM Research Laboratory, in San Jose-California, in the late 1970s. SQL has been standardized and has become the reference language for relational databases.
Introducere
În sens larg, o bază de date este o colecţie de date organizată (structurată). O bază de date are, în principal, următoarele roluri: stocare (memorare) şi organizarea datelor (structurare). Ca şi utilitate, bazele de date ne permit (1) memorarea unor cantităţi mari de date, (2) regăsirea datelor pe baza unor criterii ce căutare (ce sunt legate în mod direct de structurarea datelor), dar şi (3) prelucrarea unor volume mari de date (filtrare, ordonare, agregare). Bazele de date relaţionale sunt un tip de baze de date în care datele, văzute ca şi atribute ale entităţilor reale, sunt socate în tabele şi sunt legate între ele prin relaţii. SQL (Structured Query Language - Limbaj Structurat de Interogare) este un limbaj de programare specific pentru manipularea
Prof. CN Zinca Golescu Pitesti Prof. CN Zinca Golescu Pitesti
58 datelor în sistemele de manipulare a bazelor de date relaționale, iar la origine este un limbaj bazat pe algebra relațională. Acesta are ca scop inserarea datelor, interogații, actualizare și ștergere, modificarea și crearea schemelor, precum și controlul accesului la date. A devenit un standard în domeniu, fiind cel mai popular limbaj utilizat pentru creearea, modificarea, regăsirea și manipularea datelor de către SGBD-urile (Sistemele de Gestiune a Bazelor de Date) relaționale. SQL formează nucleul multor sisteme de gestiune a bazelor de date. El a fost dezvoltat pentru sistemul de gestiune al bazelor de date System R de cercetători din cadrul IBM Research Laboratory, San Jose- California la sfârşitul anilor ’70. SQL a fost standardizat şi a devenit limbajul de referinţă pentru bazele de date relaţionale.
Caracteristicile limbajului SQL: -poate fi folosit de o gamă largă de utilizatori, inclusiv de cei neprogramatori; -este un limbaj neprocedural; -reduce timpul necesar pentru crearea si întreţinerea sistemelor.
Instrucţiunea SELECT
Pentru extragerea informaţiilor din baza de date se utilizează instrucţiunea SELECT. Cu ajutorul acestei comenzi se pot realiza operaţii asupra datelor din baza de date.
SELECT [ DISTINCT ] {*, coloana [alias] , …} FROM tabel;
În cea mai simplă formă instrucţiunea SELECT conţine:
o clauză SELECT care specifică coloanele ce vor fi afişate; o clauză FROM care specifică tabelele ce conţin coloanele menţionate în clauza SELECT. Din punct de vedere sintactic: SELECT este o listă de una sau mai multe coloane; DISTINCT suprimă duplicatele; * selecteaza toate coloanele; coloana numele coloanei;
59 alias redenumeşte coloana selectată; FROM tabel specifica tabelul ce conţine coloanele din clauza SELECT. Aplicații ale comenzii SELECT extrase din subiectele propuse pentru Atestatul professional la INFORMATICĂ
1. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librarie. Pentru fiecare carte se cunosc următoarele informaţii: titlu, autor, editura, an, preţ. Scrieți o comandă SQL care să permită căutarea unei cărţi după titlu şi autor.
SELECT * FROM carti WHERE titlu=”Poezii” AND autor=”Mihai Eminescu”
2. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librărie. Pentru fiecare carte se reţin următoarele informaţii:autor, titlu, anul aparitiei, editura. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea tuturor cărţile care au apărut într-un anumit an, la o editură dată, în ordine alfabetică după autor şi în cadrul unui autor în ordine alfabetică a titlurilor;
SELECT * FROM carti WHERE x=2016 AND editura=”All” ORDER BY autor ASC, titlu ASC
3. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librărie. Pentru fiecare carte se reţin următoarele informaţii:autor, titlu, anul aparitiei, editura. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea tuturor autorilor din baza de date.
SELECT autor FROM carti GROUP BY autor
4. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librarie. Pentru fiecare carte se cunosc următoarele informaţii: titlu, autor, editura, an, preţ, nr, gen. Scrieți o comandă SQL care să permită calculul valorii tuturor cărţilor din baza de date şi a cărţilor de un anumit gen. SELECT SUM(pret) FROM carti SELECT SUM(pret) FROM carti WHERE gen=”roman”
60 5. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librarie. Pentru fiecare carte se cunosc următoarele informaţii: titlu, autor, editura, an, preţ, nr. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea numărului de cărţi din fiecare editură în parte, precum şi valoarea acestora
SELECT editura, COUNT(*),SUM(PRET) FROM carti GROUP BY editura Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librarie. Pentru fiecare carte se cunosc următoarele informaţii: titlu, autor, editura, an, preţ, nr, gen. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea cărţilor ce au stocul 0, alfabetic pe autori şi titlu
SELECT Titlu FROM carti WHERE nr=0 GROUP BY autor, titlu
6. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa cărţilor dintr-o librarie. Pentru fiecare carte se cunosc următoarele informaţii: titlu, autor, editura, an, preţ, nr, gen. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea numărului de cărţi din fiecare autor în parte, în ordine descrescătoare
SELECT Autor , COUNT(*) FROM carti GROUP BY autor ORDER BY autor DESC
7. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa elevilor dintr-o şcoală. Pentru fiecare elev se cunosc următoarele informaţii: nume, clasa, matricol, adresa. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea datelor personale ale elevilor unei clase date.
SELECT nume, matricol, adresa WHERE clasa=”12C”
8. Se consideră o bază de date în care se reţine evidenţa produselor dintr-un supermarket. Scrieți o comandă SQL care să permită afișarea valorilor totale pentru fiecare produs în parte şi a valorii tuturor produselor din baza de date.
SELECT SUM(pret) FROM produs GROUP BY denumire SELECT SUM(pret) FROM produs
61 DEONTOLOGIA EVALUĂRII ÎN CONTEXTUL CREȘTERII ACTULUI EDUCAȚIONAL
Mariana SBÎRNEA
Abstract The code of ethics of the teacher profession includes four principles: commitment to students, commitment to teaching, ethical behavior towards colleagues, active involvement in school life and local community.
Procesul de învăţământ este activitatea fundamentală care conferă sens şi identitate oricărei instituţii şcolare. Acest proces afirmă relaţia dintre educat şi educator, iar evaluarea, în mod inerent, îl vizează pe fiecare dintre aceștia. Evaluarea efectuată de către profesor asupra rezultatelor elevilor constituie o activitate deosebit de complexă care exercită un impact profund la nivelul beneficiarilor atât din punct de vedere pedagogic, cât şi din perspectiva psihologică şi socio-morală. Evaluarea rezultatelor şcolare furnizează datele necesare în vederea adoptării celor mai bune decizii educaţionale, apreciază măsura în care rezultatele învăţării sunt în concordanţă cu obiectivele educaţionale propuse. 1. Evaluarea–proces integrat şi permanent al demersului didactic Între evaluare şi activitatea de predare-învăţare se poate identifica o relaţie complexă, care explică şi orientează procesul educaţional, reclamând ca: - procesele evaluative să susţină şi să stimuleze activitatea de predare-învăţare, indiferent de obiectivele evaluării ; - reglarea activităţii de predare-învăţare pe baza rezultatelor şcolare să se realizeze continuu şi permanent; - cunoaşterea rezultatelor şi explicarea acestora, predicţia rezultatelor probabile în secvenţele următoare au rolul de a regla procesul didactic prin acţiunile evaluative.
Prof. Colegiul Economic“Maria Teiuleanu”Pitești
62 Rezultă de aici, că acţiunile evaluative sunt prezente în toate activităţile didactice, independent de complexitatea şi dimensiunile ei. Acţiunile evaluative nu se suprapun actului didactic, dar se află într-un raport de interacţiune funcţională. 2. Proiectarea activităţii de evaluare Profesorul proiectează activitatea de evaluare concomitent cu proiectarea demersului de predare–învăţare şi în deplină concordanţă cu acestea. În proiectarea probelor de evaluare apar următoarele întrebări: • Care sunt obiectivele de referinţă, competenţele şi conţinuturile pe care trebuie să le rezolve elevii? • Care sunt performanţele minime, medii şi superioare pe care le pot realiza elevii ? • Pentru ce tip de evaluare optez ? Cu ce instrumente voi realiza evaluarea ? • Cum voi folosi datele oferite de instrumentele de evaluare administrate pentru a elimina blocajele ivite în formarea elevilor şi pentru a asigura progresul şcolar? 3. Criteriile de apreciere a rezultatelor învăţării Stabilirea criteriilor de apreciere reprezintă o problemă specifică evaluării şi se pune problema trecerii de la prioritatea acordată criteriului subiectiv (profesorul este suveran în acordarea notei, adică fiecare profesor apreciază în funcţie de ceea ce se consideră că trebuie să ştie elevii) la criterii obiective, cât mai detaşate de evaluator. De regulă, rezultatele şcolare constatate pun în evidenţă valoarea efectelor activităţii de învăţare. De aceea, după efectuarea măsurării rezultatelor, se impune formularea răspunsurilor la următoarele întrebări : • rezultatele obţinute sunt satisfăcătoare ? • rezultatele sunt în concordanţă cu aşteptările ? • rezultatele marchează un progres în pregătirea elevului ? • rezultatele pot fi ameliorate ? Răspunsurile la aceste întrebări se dau în urma interpretării rezultatelor care se axează pe diferite criterii valorice, condiţia fiind ca aprecierea rezultatelor să fie realizarea unei evaluări obiective. Urmează luarea unor decizii şi măsuri de ameliorare a activităţii de predare– învăţare, cu respectarea calităţii evaluării. 4. Predarea disciplinei limba şi literatura română în şcoală Disciplina limba şi (mai ales) literatura română este un foarte
63 important mijloc de promovare a educaţiei individuale şi aduce o importantă contribuţie la educaţia internaţională, educaţia pentru cultură şi pentru dezvoltare. Profesorii de română trebuie să dezvolte cunoaşterea şi înţelegerea, deprinderile, atitudini şi valori. Educaţia prin studierea limbii şi literaturii presupune: • o dimensiune internaţională şi o perspectivă globală în educaţie, alături de una naţională (conştientizarea valorilor autohtone şi încadrarea lor în contextul valorilor universale); • întelegerea şi respectul pentru toţi oamenii, culturile, civilizaţiile,valorile şi modul lor de viaţă; • conştiinţa interdependenţei globale; • disponibilitatea din partea individului de a participa la crearea de frumos, de valori estetice. 5. Cum ar trebui să arate profesorul de limba şi literatura română în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat Profesorul de română presupune o personalitate definită prin: • competenţă ştiinţifică; • competenţă managerială; • competenţă socială; • competenţă psihopedagogică. În general, un bun profesor trebuie să fie capabil de o mare varietate de stiluri didactice, să-şi regleze stilul prin adaptare, în funcţie de situaţiile ivite, asigurând flexibilitate şi eficienţă. În mod particular, profesorul de română trebuie să fie deosebit de creativ în conceperea şi conducerea lecţiilor, fapt posibil doar dacă are o consistentă pregătire pedagogică, metodică şi de specialitate, precum şi o deschidere suficient de largă pentru a proiecta corect actul didactic. didactice. Profesorul trebuie să se distingă prin : • competenţa profesională; • integritate; • obiectivitate; • confidenţialitate. Profesorul de română trebuie să fie în permanenţă preocupat de succesul şcolar, care reprezintă o stare de concordanţă a capacităţii de învăţare a elevului şi a exigenţelor şcolare. De aceea este necesară punerea de acord a solicitărilor profesorului de limba şi literatura
64 română cu capacităţile de învăţare ale elevilor şi de adaptare a acestora la activitatea şcolară, fiind necesară alternanţa dintre metodele tradiţionale de evaluare şi cele complementare. 6. Calitatea de evaluator a profesorului de limba şi literature română Personalitatea profesorului evaluator se bazează pe două dimensiuni importante care pot fi puse în legătură cu etica procesului evaluativ: • dimensiunea profesionalismului său, care poate fi analizat sub aspectul cunoştintelor şi abilităţilor pe care el le are în domeniul specialităţii precum şi în domeniul teoriilor şi practicilor evaluative; • dimensiunea atitudinii pe care el o adoptă în decursul procesului evaluativ (aspect care se află într-o relaţie directă cu caracterul şi cu setul de valori morale la care el aderă, cu ataşamentul său la valorile acceptate din punct de vedere social). 7. Concluzii Evaluarea rezultatelor şcolare ale elevilor trebuie să fie cât mai obiectivă, iar evaluările perfect obiective reprezintă o aspiraţie perpetuă a evaluatorilor, mai ales în cazul acestei discipline care presupune atât de mult subiectivism la toate nivelurile. Procesul de evaluare presupune realizarea mai multor operaţii, care vizează măsurarea, interpretarea şi aprecierea datelor obţinute, precum şi adoptarea deciziilor. Profesorul evaluator oricât de competent ar fi poate să “greşească”, de aceea trebuie să reflecteze puternic la umanitatea sa înainte de a da un verdict final; el trebuie să ţină cont de faptul că succesul se măsoară nu în raport cu reuşitele globale, ci în raport cu reuşitele fiecărui individ.
BIBLIOGRAFIE Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom, 2006; Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983 Chiş, V., Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2001 Creţu, Daniela, Nicu, Adriana, Pedagogie şi elemente de psihologie pentru formarea continuă a cadrelor didactice, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, 2004 Cucoş, Constantin, Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom, 2006 Ionescu, Miron, Chiş, Vasile, Didactica modernă, ediţia a II-a, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001
65 INTERACŢIUNI ŞI RELAŢII EDUCAŢIONALE ÎN CLASA DE ELEVI
Ștefania BĂLCĂU Ionela BEICĂ
Abstract This paper aims to deal with a very important issue in pre-university education, namely, the importance of interpersonal relationships and how we can develop them in order to benefit from a positive climate in the classroom. Interpersonal relationships come from social relationships and occupy an important place in the individual's life. We can say that human existence would be very difficult outside of social relations.
Relaţiile interpersonale se desprind din relaţiile sociale şi ocupă un loc important în viaţa individului. Putem spune că existenţa umană s- ar desfăşura foarte greu în afara relaţiilor sociale. Fiecare membru al grupului îşi concentrează eforturile asupra obiectivului comun, (în cazul grupului şcolar – educaţia copiilor şi a tinerilor) dar fiecare contribuie diferit atât sub aspect cantitativ şi calitativ, dar şi ca intensitate şi natură. Membrii grupului sunt reciproc dependenţi. Interacţiunea educaţională este un aspect, o formă din multitudinea şi varietatea relaţiilor interpersonale în clasa de elevi. În ceea ce priveşte o posibilă clasificare a relaţiilor interpersonale în clasa de elevi, criteriul utilizat îl reprezintă nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de elevi atunci când se raportează unii la alţii. Prin exploatarea acestui criteriu rezultă următoarele tipuri de relaţii interpersonale în clasa de elevi în viziunea lui R. Iucu (2005, p. 72,73): relaţii de intercunoaştere; relaţii de intercomunicare; relaţii socio-afective (afectiv-simpatetice)
Psiholog CN Zinca Golescu Pitești Prof. Școala Gimnazială Movileni Olt
66 relaţii de influenţare Desfăşurarea activităţii în cadrul grupului de muncă prezintă unele avantaje cum ar fi: un potenţial mai mare de informaţii, o experienţă de lucru mai mare, deciziile pot fi fundamentate ştiinţific, dar şi unele dezavantaje: presiuni sociale, apariţia unei figuri dominante, constrângeri de timp, dezacorduri frecvente. Grupul şcolar (incluzând elevii, părinţii etc.) funcţionează după principii proprii, ce exprimă nevoia de comunicare şi autoexprimare a membrilor săi. Principiile care le guvernează sunt : profesorul este considerat a avea spirit de iniţiativă, orientat către succes, capabil de decizie şi de responsabilitate proprie; grupul de profesori este pivotul organizaţiei şcolare; numărul membrilor şi structura grupului de profesori sunt determinate de natura sarcinii de îndeplinit şi a competenţelor necesare; prietenia şi susţinerea reciprocă sunt consecinţe ale relaţiilor facilitate în organizaţia şcolară; o anumită polivalenţă şi multifuncţionalitate permite grupului de profesori să-şi reunească abilităţile necesare pentru a răspunde global exigenţelor sarcinii didactice; grupul de profesori îşi autoadministrează nevoile şi relaţiile cu alte grupuri şi conflicte din şcoală ; elemente esenţiale (politică educaţională, control etc.) sunt reglementate, dar orice alte elemente sunt autoadministrate între colegi reuniţi în grupul de profesori; frontierele care asigură spaţiul şi resursele sunt identificate cu grijă; grupul de profesori dispune de informaţiile şi instrumentele care îi permit rezolvarea sarcinilor, fără a depinde de alte grupuri de profesori; are o dimensiune restrânsă. Un grup de muncă, pentru a exista, este necesar ca membrii acestuia să comunice între ei. Unul dintre elementele cu mare influenţă asupra climatului la locul de muncă îl constiuie comunicarea, si cu preponderenţă, comunicarea interpersonală. O bună comunicare interpersonală va duce la dezvoltarea unui comportament adecvat, favorabil evoluţiei pozitive a grupului de muncă.
67 Un "climat de grup" poate influenţa sau schimba conduitele noastre, punctele noastre de vedere, iar pentru un observator neavizat, unitatea personalităţii noastre. Nu este nouă ideea potrivit căreia, aceleaşi persoane pot avea comportamente diferite în funcţie de mediile sociale în care se plasează la un moment dat; răspunsurile si reacţiile lor variază după "climatele" grupurilor în care se găsesc. Deci, comportamentele observabile ale indivizilor plasaţi în diferite ambianţe de muncă, sunt direct induse (determinate) de aceste ambianţe. În instituţia de învăţământ dinamica rolurilor este accentuată, pe de o parte prin manifestarea mobilităţii sociale verticale care duce la schimbarea poziţiilor de status, pe de alta a mobilităţii orizontale (profesorii trec de la o unitate de învăţământ la alta, de exemplu suplinitorii, dar şi cadrele universitare; proces ce preconizează că se va accentua şi generaliza, datorită descentralizării). Principala cauză a mobilităţii sociale, poate sistemică, este existenţa mecanismelor şi canalelor de orientare a oamenilor pregătiţi adecvat pentru anumite posturi, celelalte se manifestă mai puţin din moment ce veniturile în învăţământ sunt mici (stratificarea socială sau existenţa unor stimulenţi). Este incontestabil că instituţia educaţională este caracterizată printr-o mare şi complexă mobilitate. În relaţiile interpersonale, contează nu atât cum este omul în realitate, ci cum se manifestă el în contactele cu ceilalţi, deci nu atât însuşirile sau trăsăturile ascunse, ci acelea care se exteriorizează, care sunt facute publice. În acest sens, în lucrarea " Eul şi personalitatea ",autorul Zlate Mielu ne oferă o descriere a ceea ce se numeşte personalitatea percepută, care cuprinde ansamblul reprezentărilor, ideilor, aprecierilor cu privire la alţii. Aşa cum individul îşi formează o imagine de sine, tot aşa el îşi formează şi o imagine despre alţii, care îl ghideză în comportamentele sale faţă de aceştia. Dacă o persoană crede că o alta este deschisă, sinceră, se va raporta ca atare la ea, dacă dimpotrivă, o consideră ca fiind nesinceră, va manifesta reticenţe faţă de ea. Se pare că mecanismul esenţial al unei asemenea imagini este atribuirea. Imaginea despre altul şi mai ales corectitudinea sau incorectitudinea acesteia sunt în funcţie , pe de o parte de capacitatea persoanei de a se exterioriza, de a se lăsa cunoscută, iar pe de altă parte , de capacitatea persoanei cunoscătoare de a descifra esenţialul în informaţiile care i se oferă. Imaginea despre alţii este o creaţie proprie a persoanei cunoscătoare, deci ea va fi influenţată şi
68 va depinde maximal de posibilităţile şi limitele psihofiziologice ale celui ce cunoaşte, cu scopul, motivaţiile aspiraţiile sale. Atitudinile, reprezentările pe care unii le au despre ceilalţi (în primul rând ale celor cu care lucrează împreună), simpatiile si antipatiile joacă un rol esenţial în buna desfaşurare a activităţii unei organizaţii. Cooperarea este responsabilă de bunul mers al organizaţiei iar aici un rol esenţial îl are managerul organizaţiei. El trebuie să fie conştient de aspectele pe care le implică îndrumarea subordonaţilor, deoarece în acest proces există riscul de a se schimba el însuşi. Pentru a forma un grup managerul trebuie să acorde încredere subordonaţilor, să le ofere toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii în bune condiţii, să rezolve conflictele de muncă astfel încât să nu influenţeze negativ colaborarea, să fie sincer şi transparent faţă de grup, să acţioneze ca un „dirijor de orchestră”, să organizeze feed-back şi să ţină cont de el. În domeniul relaţiilor interumane, managerul trebuie să cunoască faptul că membrii unui grup îndeplinesc diferite roluri care le marchează nevoile, comportamentul, activităţile, joacă rol de factor de producţie, sunt membri de familie, de comunităţi etnice, religioase şi politice, sunt consumatori de bunuri şi servicii, sunt cetăţeni care au individualitate proprie şi anumită pregătire profesională, culturală dobândită până în momentul încadrării în acea organizaţie. Relaţiile corecte manager- subordonat exclud ameninţarea şi pedeapsa. Principiul de baza al muncii cu oamenii este de a-i trata ca oameni, deci fiinţe raţionale, responsabile de sarcinile ce şi le-au asumat. Acolo unde stimularea morală şi materială este folosită corect, unde sancţiunile sunt date cu obiectivitate, unde nu se procedează nici cu toleranţă, nici cu intoleranţă, ci cu dreptate, există un climat de muncă favorabil. BIBLIOGRAFIE 1. I. Holban (coordonator), Cunoaşterea elevului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978. 2. I. Holban, A. Gugiulman, Puncte de sprijin în cunoaşterea individualităţii elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972. 3. R. Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico- metodologice, Editura Polirom, Iaşi, 2000. 4. R. Iucu, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2005. 5. G. P. Murdock, Social Structure, Editura Macmillan, New York, 1949. 6. A. Neculau, Liderii în dinamica grupurilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti, 1977
69 METHODS AND APPROACHES TO TEACHING ENGLISH CULTURE AND CIVILISATION
Camelia STOICEA
Abstract Broadly speaking, methodology is a system of practices and procedures that a teacher uses to teach. In the classroom, many teachers combine various methods and approaches to meet the different needs of learners and the different aims of lessons or courses. The factors which decide how to teach include the age and experience of learners, lesson and course objectives and, of course, expectations and resources. Therefore, discovering what methodology suits your students best is of paramount importance especially when it comes to teaching English as a foreign language. Even though incorporating culture in the curriculum has become more prevalent in recent years, there are still those who either ignore the concept or deny its validity. Ironically, there is no way to avoid teaching culture when teaching the language; they simply go hand in hand, influencing each other and also the teaching process. Being exposed to intercultural exploration involves discovering one’s own culture as well as the English culture. By implication learners are induced to accept whatever cultural norms are offered as part of their total language experience. To conclude, it is essential to understand that apart from effective communicative competence and language proficiency, cultural competence is equally important leading to empathy and respect toward different cultures as well as promoting objectivity and openness to a plurality of values, religions, beliefs and ways of life.
The present article will examine the most common approaches to teaching culture, ranging from the traditional ones to those which have gained importance over the years. Similarly, it will present the factors influencing the choice of methodology, as well as what techniques to use when teaching culture. The materials for teaching culture will be examined together with different types of textbooks. As it will be noticed, there is no ‘right’ method which would work for all learners in all
Prof. CN Zinca Golescu Pitești
70 contexts. That is why, the focus in recent years has been on the development of classroom tasks and activities which are consonant with what we know about processes of second language acquisition, and which are also in keeping with the dynamics of the classroom itself. The Communicative Approach places the foreign language teaching in a clearly defined social and cultural context, emphasizing the viewpoint that language is generally influenced by the society, economics, culture and the people who use it. According to Canale and Swain (1980), the communicative competence is made up of four parts: linguistic competence, discourse competence, socio-linguistic competence and strategic competence. Among the main characteristics of this approach, it is worth mentioning: it focuses on appropriacy, that is when and how it is right to say / write certain things (formal, informal, tentative, etc.); communication should have a purpose with lots of opportunities to use role-plays and simulations. One of the main features of the Task Based Language Teaching is that it implements classroom activities in which students use authentic materials and have specific tasks to accomplish in order to meet real-life language objectives. The direct use and handling of the products of a culture (e.g. postcards, photographs, symbols, images in song lyrics, cuttings from newspapers and magazines, Underground tickets or replicas of Big Ben) can be extremely effective in a task-based language classroom. One such activity, called Culture Composition developed by Tomalin and Stempleski (1998), has as its purpose the development of writing skills, as well as the recognition of cultural artifacts. The teacher hands out various pieces of realia, collected from travels abroad to English speaking countries, such as bus or air tickets, receipts, coupons, money and photographs. The items are mixed up and in random order. Students are put into groups of two or three. They identify each item, and then make up a story about their set of items. The groups present their stories to the rest of the class, each person in the group taking a turn to tell part of the story. As an item occurs in the story, it is shown to the class and placed on the table. When all groups have finished, the students write their own individual version of their story. For these types of activities which teach culture, a task-oriented approach is suggested. Students work together in pairs or small groups to fine- tune precise information. They share and discuss what they have discovered, and
71 interpret the information within the context of the target culture and in comparison to their own culture. The Intercultural Competence embodies the most significant changes in language learning and teaching over the past two decades. Nowadays, the objective of language learning is no longer defined in terms of the acquisition of communicative competence in a foreign language, which refers to a person’s ability to act in a foreign language in linguistically, socio-linguistically and pragmatically appropriate ways (Council of Europe, 2001). Rather, it is defined in terms of the intercultural competence. As stated by Byram (1997), the success of interaction implies not only an effective interchange of information, as was the goal of communicative language teaching, but also the ’the ability to decenter and take up the other’s perspective on their own culture, anticipating and where possible, resolving dysfunctions in communication and behaviour’(p. 42). Linguistic competence alone is not enough for learners of a language to be competent in that language (Krasner, 1999, 56). Language learners must know what forms are culturally appropriate to address people, express gratitude, make requests, and agree or disagree with someone. They should realize that behaviors and intonation patterns that are appropriate in their own discourse community may be perceived differently by members of the target discourse community. They have to understand that, in order for communication to be successful, language use must be associated with other culturally appropriate behaviour. According to Saluveer (2004), we can distinguish among two broad categories of approaches to teaching culture: (1) those which focus only (or mostly) on the culture of the country whose language is studied (the mono-cultural approach) and (2) those which are based on comparing learners’ own and the other culture (the comparative approach). The so-called mono-cultural approach was typical for the courses like Landeskunde, area studies and British life and institutions and is considered inadequate nowadays because it does not consider learners’ understanding of their own culture. On the other hand, the comparative approach emphasizes that the foreign culture should be related to the learners’ own. It draws on the learner’s own knowledge, beliefs and values which form a basis for successful communication with members of the other culture. Byram states that learners cannot rid themselves of their culture and simply step into another culture. The
72 essence of the comparative approach is to provide a double perspective, not to encourage students to evaluate which culture is better. What learners should understand is that there are many ways of doing things and their way is not the only possible one. Through comparison learners discover both similarities and differences of their own and other cultures. This, in turn, can lead to increased knowledge, understanding and acceptance. According to Risager (1998), there are four approaches to the teaching of culture, namely, the intercultural approach, the multicultural approach, the trans-cultural approach and the foreign-cultural approach. The main idea with the intercultural approach is that culture is best learned through comparison. Though the main focus is on the target culture, the intercultural approach pinpoints the relations between the learners’ own culture. This approach is aimed at developing learners’ understanding of intercultural and communicative competences, enabling them to act as mediators between the two cultures. This approach has become increasingly recognized since the 1980s. However, Risager (1998) considers this approach inadequate as it is ‘blind to the actual multicultural character of almost all existing countries or states’ and suggests that teachers should use the multicultural approach. The multicultural approach draws on the idea that in every country a number of sub-cultures exist within one culture. This approach focuses both on the ethnic and linguistic diversity of the target country and on the learners’ own culture. Comparison is also an important factor here. Risager (1998) stresses that a balanced and anti-racist view of cultures should be involved. This approach reflects the principle that cultures are not monolithic. The fundamental tenet behind the trans-cultural approach is that due to mass communication – extensive tourism, migration, world-wide communication systems and globalization - the modern world cultures are intricately interwoven. An important idea here is that many people use foreign languages as lingua francas. Therefore, this approach considers the foreign language as an international language, so that it is not necessary to link the foreign language to any specific culture. Nevertheless, Byram (1997) contends that although it is possible to introduce topics which are of universal significance in all cultures, such an approach leaves learners without topics which are characteristic of a particular country.
73 The foreign-cultural approach is based on the concept of a single culture and focuses on the target culture. It involves no comparison between the two cultures. What is important here is to develop the target language’s communicative competence and cultural understanding. The approach was dominant until the 1980s and is criticized nowadays because of the lack of relationships between cultures. The approaches proposed by Galloway (1985) include: (a) the 4- F approach: folk dances, food, festivals and fairs; (b) the tour guide approach: monuments, cities, rivers, etc.; (c) the by-the-way approach: sporadic lectures and bits of behaviour selected to emphasise differences. All these approaches provide learners mostly with factual information and only offer an ‘interesting sidelight’ to the foreign culture (Chastain, 1988, 89). Their use is not recommended because of their very limited nature. In addition to the above discussed approaches, the following approaches concentrate on both giving knowledge and understanding of the country’s culture and encourage students to compare it with their own. The theme-based or thematic approach to the teaching of culture is centred around themes, for example, symbolism, value, ceremony, love, honour, humour, beauty, intellectuality, the art of living, realism, common sense, family, liberty, patriotism, religion and education, which are seen as typical of a culture. This approach is based upon Nostrand’s ‘Emergent Model’, which starts from the assumption that certain ingredients are characteristic of the behaviour of members of a certain culture. Nostrand (1974, cited in Seelye, 1993, 13) argues that relationships in a given society are best taught when grouped under main themes. He defines a theme as ‘an emotionally charged concern, which motivates or strongly influences the culture bearer’s conduct in a wide variety of situations’ (Nostrand, 1974, 67). He also believes that each culture has their own themes and no one has more than twelve. Learners who are aware of the underlying themes of other cultures are thought to react appropriately to stimuli like jokes, cartoons, television programmes and films. However, it is sometimes thought that this approach encourages the formation of stereotypes since it provides learners with only a segmented view of the target culture. The topic-based approach draws on more general and cross- sectional topics which involve various cultural issues. According to Alan
74 McLean (1994), a ‘topic-based approach can provide an oblique yet original encounter with British life and culture. It deals with key elements of current British life, such as class, privatization, education, health, not in isolation but within a series of unifying contexts.’ Most textbooks (e.g. Cultural Links, Lifelike) are based around certain topics. According to Durant (1997), there is no fixed list or order for teaching the topics. He also advises teachers to take into account learners’ options. The problem-oriented approach aims at getting learners interested in the other culture and encourages them to do some research on their own. The teacher’s role lies in defining the problem that interests learners and also in guiding learners in the bibliographic work. The result of student research should be a report, either written or presented orally.
BIBLIOGRAPHY
1. Byram, M., Morgan, C. et al. , Teaching and Learning Language and Culture, Clevedon: Multilingual Matters, 1994 2. Byram, M.,Nichols, A. and Stevens, D., Developing Intercultural Competence in Practice, Clevedon: Multilingual Matters, 2001 3. Byram, M. and Fleming, M. Language Learning in Intercultural Perspective, Cambridge University Press, 1998 4. Fantini, A. E. , New Ways in Teaching Culture, Alexandria, VA: TESOL Inc., 1997 5. Harmer, Jeremy – ‘The Practice of English Language Teaching’, Fourth Edition, Pearson Longman, 2007 6. Harmer, Jeremy – ‘How to Teach English-An Introduction to the Practice of English Language Teaching’, Pearson Longman, 2005 7. Scrivener, Jim – ‘Learning Teaching’, Macmillan Heinemann, 1998
75 A LINGUISTIC STUDY OF JAPANESE COMMUNICATION STRUCTURE: THROUGH THE COGNITIE MECHANISM OF JAPANESE SIGN LANGUAGE
Masafumi NAGATA Eri OKUDA Yuka INOUE
Abstract Psychological studies have shown that visual information is considered the most important element for communication. However, this is not necessarily applied the case in the Japanese language, where our cultural identity results in a prioritization of visual information. Rather, we believe that our communication structure potentially prioritizes vocal information. Therefore, the main purpose of this paper is to discuss the superiority of vocal information within Japanese communication and challenge the formal psychological theory.
1. Analysis of Our Cultural Background and Psychological Study 1.1. Ambiguous Expression through Japanese Phrases “Wa”(和) is a way of thinking that is representative of Japanese people. It normally implies a peaceful unity or harmony within social groups. In other words, it does not mean an egotistical concept which disturbs community’s order, but it revolves around a community unconsciously. The concept of “Wa” penetrates through our behavior, personalities and thoughts. We believe that our method of communication is not an exception. It appears as an “ambiguous expression” of the Japanese language. A perfect example is “I-i-yo,” which translates to “good” in English. In the following figure (1), the vertical line shows
Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan
76 “can,” which normally implies capability, and the horizontal one shows “want,” which implies desirability of its action.
Figure 1: Range of “I-i-yo”
This figure enables us to confirm that word nuance can be divided into four patterns. In this way, how we understand such word nuances in communication becomes crucial. As already pointed out, psychological studies demonstrate that visual information has a big influence for understanding nuance.
1.2. Basic Theory: Superiority of Visual Information According to Mehrabian (1971), visual information is much more important than vocal information. “The rule of Merabian” is described below:
[i] We overwhelmingly deduce our feelings, attitudes, and beliefs about what someone says not by the actual words spoken, but by the speaker’s body language and tone of voice. In fact, Prof. Mehrabian quantified this tendency: words, tone of voice, and body language respectively account for 7%, 38%, and 55% of personal communication.
77 －Mehrabian (1971)
This tells us that, for conveying nuance to the listener, visual information has a huge influence.
2. Japanese Communication Structure 2.1. Cognitive Mechanism of Ambiguous Communication Based on the rule of Mehrabian, visual information is regarded as the core of communication. However, Japanese tend to put priority on vocal information rather than visual information. Let us turn our eyes to the following two different aspects.
a) The restriction of visual information by the Japanese culture background b) Transformation of “ambiguous expression” in the case of sign language
2.1.1. Restriction of Visual Information by Cultural Background Unity is the common idea of construction of a country. However, Japanese “Wa” (和) is the concept of unity that is unique to Japan. Japan is an island country and that is why we were required to share limited resources and maintain social order. Therefore, the Japanese passive character has been cultivated. On the other hand, landlocked countries also unite for community, but unity of the country has a more positive perspective than in Japan because countries generally aimed to expand territory and maintain benefit for community. Hence, Japanese people have a strong tendency to focus on public peace and steady order in the community. As this shows, the potential character of Japanese people is therefore passive and this also appears in the transmission of words. That is the reason why an “ambiguous expression” has been cultivated within the Japanese community. The rule of Mehrabian, visual information which effectively transmits emotion and antipathy wasn’t used very often because, if we express rejections by such as a gesture directly, we feel anxiety that the recipient may misunderstand resulting in the speaker being regarded as a peace-disturber in the group. As stated previously, the impact which visual information conveys to the recipient is very huge and that is why we as Japanese people unconsciously avoid
78 visual information which may lead to over expression and misunderstanding.
2.1.2. Occupancy of Vocal Information in Japanese Language Sound expression is highly dominant in Japanese communication. It is not an exaggeration that vocal information is the essential element of communication in Japanese. Onomatopoeia is a great example in order to prove the importance of vocal information. Some statistic shows that the variety of Onomatopoeia in Japanese is estimated to be at least three times that of Chinese and European languages. The reason why Japanese frequently use vocal information is highly connected to religious belief. Japanese people had believed that each natural object has its own god, which comes from Shintoism (神道). Therefore, in order to actualize such invisible existence, they had utilized vocal information. That is why we unconsciously use vocal expressions, not only Onomatopoeia but also tone of voice and pitch in order to share invisible information. For the cultural background mentioned above, it can be concluded that Japanese communication relies heavily on unconscious vocal information.
2.2. JSL, Representative of Non-Vocal Communication The issue to be discussed here is “how Japanese ambiguous expressions are shared between speaker and listener in Japanese sign language (JSL)?” Factually JSL tends to avoid using Japanese ambiguous expressions, as they can lead to miscommunication. Then, Let us look back to the Figure (1). In spoken language, if your friend responded “I-i-yo,” its nuance can be determined by both visual and vocal information. However, JSL is a language that only uses visual information, therefore information sharing to recipients is very limited. More importantly, represented as in the rule of Mehrabian showing that the combination of three elements constitutes our communication, nuance becomes difficult to understand when one of these elements is missing. For example, the Figure 2 shows us that we can somewhat share ambiguous expressions by using both visual and vocal information within a certain range (referring to inside of alternative range).
79 Figure 2: Width of ambiguous expressions and alternative ranges
In other words, as long as the information inside of alternative range is conveyed, we can interpret it both positively and negatively. Since JSL conveys only visual information, the absence of a vocal information does not allow the use of ambiguous expressions, and compels it to use clear ones.
3. Conclusion As represented in the rule of Mehrabian, it is no wonder that Japanese verbal communication is also heavily influenced by the visual information more than by the vocal information. However, the cultural reason observed in 2.1 enables Japanese communication to greatly make use of such a connotation activity as “reading between the lines.” On the other hand, JSL which is non-vocal information communication, does not afford this. Spoken language uses both visual and vocal information. Then, listeners conjecture from information which the spoken language tells. In other words, width of nuance is decided by the transmission of visual and vocal information. A certain nuance can be shared by either visual information or vocal information. On the other hand, other word nuances need both visual and vocal information. Therefore, in order to communicate smoothly in JSL, all expressions (signs) need to be clear. People who start learning JSL would be surprised because there is a vast difference in expression between JSL and Japanese spoken language, which puts the
80 priority on vocal information. However, we must not misinterpret a message sent by a JSL signer. We need to understand that the clear expression of JSL has arisen because of the differences in language construction. It does not mean sign language signers rejected you even when they use a “negative” sign. We, who learn a sign language may need to attempt to bridge the undeniable division between spoken language and sign language by asking “Why?” or “What do you mean?”
BIBLIOGRAPHY Mehrabian, Albert (1971) Silent Messages. Belmont: Wadsworth. Pfau, Roland et al. (2014) Sign Language: An International Handbook. Berlin: Mouton de Gruyter.
81 ORIENTĂRI ŞI TENDINŢE ÎN DIDACTICA MODERNĂ
Daniela STAN
Abstract In Romania, in the European context the role of effective learning strategies represents the key point for the education process. The role of teachers in developing creativity to those students who want to learn in an interactive way is very important because they should imply that students directly in the training -educational process. In this context the educational process must be student centered because only in this way their critical thinking and creativity is developed. In contemporary context education is regarded as an innovative concept which is used to produce performance at the individual level and also, at institutional level, education provides support in order to build strategies according to the challenges from the labour market.
Pedagogia modernă permanent caută să dezvolte metode, tehnici şi instrumente pedagogice al căror scop principal este acela de a ajuta elevul în procesul de învăţare. Cercetările din ultima perioadă concretizate în teoriile constructiviste ale învăţării, teoria inteligenţelor multiple, aruncă o nouă lumină asupra proceslor clasice din şcoală: predare, învăţare, evaluare. În ciuda acestor noi orientări şcoala pare încremenită, uneori în sistemele tradiţionle. T. Hadzilacos subliniază într-un mod deosebit de sugestiv, necesitatea reformei educaţionale: ”Pentru prima oară în istoria educaţiei, noi suntem chemaţi să educăm o generaţie care va trăi şi va munci într-un mediu social, profesional, tehnologic şi chiar geopolitic care este radical diferit de cel în care trăim şi învăţăm azi”(T.Hadzilacos, 2003,p.126) Iată deci care este marea provocare pentru educatori: pregătirea tinerilor pentru a se adapta creativ în situaţii greu de prevăzut, lucru greu de realizat dacă înşişi educatorii nu sunt formaţi pentru
Prof. Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” Pitești
82 adaptarea creativă la schimbări, pentru adoptarea unui nou tip de profesionalism didactic. Profesorii trebuie să facă faţă unor solicitări specifice societăţii actuale, generaţiilor de elevi care sunt tot mai diferite, modalităţilor de relaţionare cu elevii, deoarece generaţia postmodernă de elevi, „pare a păstra mentalitatea de consumatori, elevii sunt uşor adaptabili, pragmatici, încrezători şi dependenţi de computere” ( apud. E.Stan, 2004, p141). Noile modele educaţionale asumă dinamism, flexibilitate şi adaptare la nevoile de pregătire individuale şi comunitare. În evoluţia sa, didactica se află în căutarea modelelor optime de integrare a pregătirii teoretice, pentru cunoştinţe şi a pregătirii practice, pentru competenţe. Sunt în analiză şi reformă pedagogică, acum, natura şi conţinutul experienţelor de învăţare, relaţia profesor-elev, relaţiile profesor-profesor, relaţiile elev-elev, mai ales conexiunile necesare între şcoală, educaţie şi experienţele reale de viaţă. În evoluţia actuală a didacticii sunt evidente trei tendinţe majore între care există o convergenţă, un consens (şi nu divergenţă), în sensul că fiecare din ele îşi aduce contribuţia la modernizarea continuă a didacticii (M. Ionescu, 2003, p. 35): Tendinţa de a păstra unele achiziţii din didactica tradiţională; este tendinţa de valorificare continuă a ceea ce a achiziţionat didactica în ultimul timp; Tendinţa de îmbogăţire continuă a arsenalului didactic, de a adăuga la didactica tradiţională rezultatele ştiinţifice şi experienţe, care duc la modernizarea învăţământului şi pregătirea superioară a cadrelor didactice; Tendinţa de a acorda atenţie egală celor două aspecte ale procesului didactic: informativ şi formativ; este tendinţa de a transfera greutatea specifică de la educator la educat. Multitudinea, varietatea şi intensitatea cercetărilor de didactică sunt generate de: cererea de instruire şi educaţie şcolară şi extraşcolară cererea de formare continuă a adulţilor progresul ştiinţelor cuceririle tehnicii profunzimea şi dinamica schimbărilor care au loc în societate etc.
83 Principalele orientări respectiv direcţii de studiu (cercetare) şi acţiune în didactica modernă sunt următoarele: acţiunea de prospectare reevaluarea şi selectarea conţinutului învăţământului, introducerea în programele şcolare numai a valorilor (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe, atitudini, comportamente etc.) esenţiale, absolut necesare pentru a putea face faţă ritmului accelerat de achiziţie al ştiinţei şi tehnicii şi pentru a-l pregăti pe tânăr pentru viitor; intensificarea şi eficientizarea procesului de învăţare astfel încât într-un timp scurt procesul de asimilare de cunoştinţe şi abilităţi să fie realizat; creşterea şi valorificarea potenţelor educative ale instrucţiei; asigurarea unui raport profesor-elev; orientarea spre educaţia permanentă; asigurarea unui feed - back permanent; transformarea sistemului de activitate pe clase şi lecţii într-o activitate pe grupuri şi microgrupuri; valorificarea mijloacelor tehnice moderne, a Noilor Tehnologii de Informare şi Comunicare şi elaborarea metodologiilor de utilizare a lor în scop didactic; elaborarea unei metodologii a cercetării ştiinţifice. Nu există elevi buni şi elevi răi – este problema profesorului să-i educe, să-i rafineze aducând la lumină virtuţile din fiecare, ajutându-i să- şi descopere abilităţile potenţiale, să acorde greutate şi valoare cuvintelor lor, având mereu grijă ca acest exerciţiu să fie complet. Asigurarea unui raport profesor-elev, bazat pe relaţii de cooperare, comunicare şi îndrumare nemijlocită care să încurajeze individualizarea muncii, constituie o premiză pentru activitatea postşcolară productivă. Didactica modernă schimbă optica asupra elevului, punându-l în centrul atenţiei, ţintind să-l facă subiect interactiv, co-participant şi co- autor la propria sa formare. Profesorul trebuie să orienteze, să îndrume, să faciliteze instrucţia şi educaţia.G. Leroy spune că “procesul de învăţământ începe când tu profesor, înveţi de la elev, când tu, situându-te în locul lui, înţelegi ce a înţeles el în felul în care a înţeles”. Perspective ale didacticii Flexibilitatea şi adaptarea şcolii la noile realităţi
84 În educaţie au fost restructurate trei dimensiuni menite să asigure flexibilitatea şi adaptarea şcolii la noile realităţi, şi anume: reconsiderarea rolului elevului din perspectiva pedagogiei interactive; comprimarea semnificativă şi chiar dispariţia a decalajului între apariţia noilor tehnologii şi utilizarea lor în educaţie; noile modele organizaţionale şcolare – trecerea de la organizarea şcolară ierarhică, singura structură funcţională în educaţia tradiţională, la organizări în matrice, în reţele în proiecte, guvernate de un curriculum atent. Viitorul aparţine şcolii inovatoare, unor reţele de instituţii educaţionale conectate la programe comune de experimentare a predării, învăţării, gestionării şi promovorii calităţii. Şcoala de succes este una care asigură programe educaţionale flexibile, adaptate la diversitatea cerinţelor şi capacităţilor de învăţare, formeare de competențe. Există o multitudine de întrebări pe care orice dascăl responsabil şi pasionat de profesia sa este imposibil să nu şi le pună: Ce tip de școală ar corespunde nevoilor copilului care de la 2ani şi jumătate accesează telefonul mobil, îşi pune singur MP 3 pentru a sculta melodiile preferate,se joacă nonşalant pe calculator apelând la soft-uri destul de complicate uneori şi pentru adult, iar la 4ani, 4 ani şi ceva ştie deja să scrie şi să citească să utilizeze internetul pentru a trimite un email prietenului sau să caute jocuri pentru a se distra sau învăţa ? Care sunt metodele, strategiile pe care ar trebui să le utilizeze învăţătorul, profesorul pentru a obţine maximum de performanţă de la aceştia ? Care trebuie să fie raportul între clasic și modern în instruire? Ce moduri și forme de organizare a procesului de predare- învăţare evaluare vor putea garanta succesul şcolar scontat ? Care va fi rolul și ponderea IAC într-o societate în care tehnologiile informaţionale devin indispensabile în anumite domenii? Şi întrebările ar putea continua. Laturile pe care le vizează schimbarea sa sunt la fel de diverse şi de importante pentru evoluţia personală şi se materializează în : Angajarea personală şi motivată în procesul de formare a competenţelor şcolare şi profesionale;
85 Implicarea activă şi conştientă în demersurile impuse de profilul de formare şi proiectul profesional de dezvoltare personală; Axarea pe tipuri de învăţare care să permită asimilarea rapidă, corectă şi temeinică a unor informaţii pertinente şi strategii eficiente de acţiune; Depistarea şi eliminarea complexului factorial care favorizează sau determină eşecul şcolar / profesional Aderarea şi adaptarea progresivă la contexte cognitive cu abordare multiplă, stiluri comunicative şi de interrelaţionare, situaţii practice de acţiune specifice; Structurarea proiectului personal şi profesional de dezvoltare având ca resursă achiziţii informaţionale bine structurate, abilităţi generale şi speciale manifeste şi strategii acţionale, de comunicare şi interrelaţionare, cognitive etc. În relație cu aceasta trebuie structurată și utilizată o metodologie specifică de formare care să cuprindă: viziune inter, intra şi transdisciplinară metode, tehnici şi strategii de învăţare activă: munca în echipă, organizarea discuţiilor de grup, activităţi de rezolvare de probleme, jocul de rol,simularea elaborarea de proiecte, practici reflexive de predare/învăţare
BIBLIOGRAFIE Bocoş, M., (2005), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca. Chiş, V., (2005), Pedagogia contemporană. Pedagogia pentru competenţe, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca. Hadzilacos,T., (2003) - The Processes of Learning and Teaching in the Communicatioon Society, in Learning and Teaching in the Communicatioon Society, Council of Europe Publishing Ionescu, M., Radu I., (coord), (2001), Didactica modernă, ediţia a II-a, revizuită, Editura Dacia, Cluj-Napoca. Ionescu, M., (2005), Instrucţie şi educaţie, Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad. Ionescu, M., (coord.), (2005), Preocupări actuale în ştiinţele educaţiei, vol. I, Editura Eikon, Cluj-Napoca. Stan E. (2004) - Pedagogie postmodernă, Editura Institutul European, Iaşi
86 PREDAREA BIOLOGIEI PRIN METODE INTERACTIVE Gabriela VOICA Abstract Interactive methods are modern ways to stimulate personal learning and development, teaching tools that foster the exchange of ideas, experiences, knowledge, and help students build capacities: constructive critical thinking and acting, finding creative, bold ideas, solving learning tasks. The biology professor's profile involves two essential features: scientific rigor and a deeply humanistic spirit. The biology professor chooses and uses certain methods according to the didactic goal of the lesson, the content and specificity of the biological subjects, the age peculiarities of the pupils. The exemplified interactive methods are: mutual or pairs query, pyramid method, tree of ideas, method 6/3/5, Philips 6/6 method.
Metodele interactive sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării personale, instrumente didactice care favorizează schimbul de idei, experienţe, cunoştinţe şi ajută elevii la formarea unor capacităţi: spiritul critic constructiv, în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrăzneţe, de rezolvare a sarcinilor de învăţare. Profilul profesorului de biologie implică două trăsături esenţiale: rigoare ştiinţifică şi spirit profund umanist. Trăind într-o epocă a unor rapide transformări globale, cunoaşterea neînsoţită de aplecare asupra manifestărilor şi formelor de viaţă, conduce la eşec personal şi la degradarea vieţii sociale. Profesorul de biologie, prin întreaga sa activitate, încearcă să-şi sensibilizeze elevii faţă de ecosistemul în care trăiesc, să optimizeze relaţiile acestora cu mediul înconjurător Profesorul de biologie alege şi foloseşte, din multitudinea metodelor, anumite metode în funcţie de obiectivul didactic al lecţiei, conţinutul şi specificul disciplinelor biologice, particularităţile de vârstă ale elevilor.Factorul esenţial în interactivitate este competitia, definită de Ausubel drept „forma motivaţională a afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individual rivalizează cu ceilalţi
Prof. C.N. “Zinca Golescu” Pitești
87 pentru dobândirea unei situaţii sociale sau a superiorităţii” - cât şi cooperarea care este o "activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun"1. Avantajele utilizării metodelor interactive: - stimulează implicarea activă a elevilor în parcurgerea unor secvenţe ale lecţiilor; - stimulează iniţiativa şi capacitatea de analiză a elevilor; - asigură formarea de priceperi şi deprinderi practice; - asigură un demers interactiv al actului predare – învăţare – evaluare; - valorifică şi stimulează creativitatea, originalitatea elevilor; - determină formarea şi dezvoltatarea responsabilităţii în rezolvarea sarcinilor; - încurajează cooperarea, lucrul în echipă; - stimulează exersarea corectitudinii şi întrajutorării; - contribuie la dezvoltarea capacităţii de argumentare. Din această multitudine de metode interactive voi descrie câteva şi voi exemplifica aplicarea lor la clasă, în cadrul procesului de predare – învăţare a biologiei. Interogarea reciprocă sau în perechi este o tehnică utilizabilă pentru înţelegerea unui text prin intermediul întrebărilor. Scopul întrebărilor este acela ca elevul care întreabă să-şi clarifice anumite aspecte, dar şi acela de evaluare a înţelegerii textului de către colegul său. Spre exemplu, pentru evaluarea cunoştinţelor asimilate la clasa a XI-a, prin tema „Nervii cranieni” li se solicită elevilor ca timp de 5 minute să noteze în caiete 5 întrebări în legătură cu originea reală, originea aparentă, tipul de fibre si rolul nervilor cranieni. După expirarea timpului li se cere elevilor să schimbe caietul cu colegul de bancă şi să răspundă în scris, timp de 10 minute, la întrebările formulate de acesta. După expirarea timpului, profesorul examinează caietele unor elevi şi evaluează atât corectitudinea, acurateţea, claritatea, complexitatea întrebărilor cât şi calitatea, exactitatea răspunsurilor.
1 Bleahu Ana - Dezvoltarea rurală, în Uniunea Europeană, Calitatea vieţii, XVI, nr. 341, 2005, http://www.leducat.ro Ionescu, M., Radu, L., Didactica modernă, Cluj-Napoca, Dacia, 1995; Panisoara, I.O., Ştiinţa învăţării. De la teorie la practică, Polirom, Iasi, 2005;
88 Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în grup. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date. Metoda bulgărelui de zăpadă este o metodă activă care se aplică prin intermediul întrebărilor. În loc să se înceapă lecţia cu ,,predarea prin discurs”, se lansează o întrebare care să conducă la informaţia pe care trebuie să o primească elevul. Elevii vor primi materiale cu privire la lecţia ce urmează a fi studiată precum şi fişa cu întrebări. Fazele de desfăşurare a metodei piramidei: - faza introductivă: profesorul prezintă tema ce va fi pusă în discuţie şi creează un cadru de analiză a cerinţelor; - faza lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu încercând să găsească soluţii ale problemei; - faza lucrului în perechi: elevii formeazã grupe de doi elevi şi fac schimb de idei discutând soluţiile individuale la care a ajuns fiecare; - faza reuniunii grupurilor mici în două grupuri mai mari, aproximativ egale ca număr de participanţi, şi se discută despre soluţiile la care s-a ajuns; - faza raportării soluţiilor în colectiv; - faza decizională: se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate şi asupra participării elevilor la activitate.1 Avantajele metodei piramidei sunt: - stimularea învăţării prin cooperare, ajutând la formarea spiritului de echipă şi de întrajutorare; - contribuie la formarea încrederii în forţele proprii prin testarea ideilor proprii, mai întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv; - dezvoltă creativitatea şi originalitatea elevilor;
1 Bontaş I. - Pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti, 1996 Cerghit I. - Pedagogie, Universitatea Ecologică, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, 1991 Iordache Ion si colab., Metodica predării-învăţării biologiei, Iasi, Ed.Solaris, 2004;
89 Dezavantajul aplicării metodei este de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care şi cât de însemnată a fost contribuţia fiecărui participant. Aplicaţie: la clasa a IX-a, la tema “Clasa Pești”, elevii au ca sarcină de învăţare să definească această clasă de vertebrate identificând în acelaşi timp caracterele generale ale acestora. Profesorul anunţă tema şi le cere elevilor să prezinte informaţii referitoare la amfibieni construind în fiecare latură a piramidei, elemente, idei care definesc sau prezintă caracterele generale ale acestei clase de animale vertebrate. Profesorul pune la dispoziţia elevilor imagini care prezintă reprezentanţi ai diferitelor ordine de pesti. Elevii sunt organizaţi pe grupe de câte doi, discută şi completează ideile în pătratul unei piramide desenată desfăşurat pe o coală de hârtie, sub îndrumarea profesorului. Se reunesc mai multe grupe de doi, în două grupe mari, fiecare având câte un raportor al ideilor reunite şi selectate în urma consultării tuturor grupelor mici. Se trec ideile finale pe câte o latură a unei piramide desenată desfăşurat, sub atenta monitorizare a profesorului. Se centralizează soluţiile identificate de cele două grupe mari. Prin asamblarea piramidei decupate se reunesc toate ideile, se completează ideile care reprezintă caracterele generale ale amfibienilor şi se trec în schema generală a lecţiei. Copacul ideilor este un organizator grafic în care conţinutul cheie este înscris într-un dreptunghi situat la baza foii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică spre partea superioară, asemenea crengilor unui copac, toate cunoştinţele evocate. De exemplu, la clasa a IX-a tema „Încrengătura Artropode”, se constituie grupe de câte 2 elevi cărora li se poate solicita să realizeze câte un organizator grafic de tip „copacul ideilor” în care să scrie toate ideile pe care le au despre insecte, crustacei, arahnide, repartizâdu-se câte 5 minute pentru soluţionarea fiecărei cerinţe. Profesorul selectează ideile şi le grupează astfel încât să lămurească aspectele de bază ale lecţiei: mediul de viaţă, caracterele generale, clasificare, exemple. Metoda 6/3/5 este o metodă interactivă simplă de stimulare a creativităţii asemănătoare brainstorrning-ului la care participă:
90 - 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte - 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de - 5 minute. Ideile noi se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi. Această metodă oferă elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima, încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri, îmbinând munca individualăcu cea de echipă.Dezavantajul rezultă din constrângerea participanţilor de a răspunde într-un timp fix, elevii putand fiinfluenţaţi de soluţiile anterioare. La lectia “ Clasa Păsări”, clasa aVI-a, se solicita elevilor sa identifice adaptarile pasarilor la zbor. Clasa este impartita in grupuri de cate 6 elevi, fiecare primeste cate o foaie de hartie pe care trebuie sa noteze, in 5 minute,3 adaptari ale pasarilor la zbor. Se centralizeaza raspunsurile, se retin ideile corecte, se reunesc toate ideile grupurilor si se noteaza pe tabla. La lectia “Clasa Mamifere”, clasa a-X-a, profesorul solicita elevilor, dupa clasificarea sistematica a mamiferelor insotita de exemple identificate in atlase, prezentare PPT, sa identifice caracterele generale ale mamiferelor . Metoda Philips 6/6 este o metodă de stimulare a creativităţii, denumirea vine de la faptul că numărul optim de membri ai grupului Philips este 6, iar discuţia este limitată la 6 minute, determinând astfel o intensificare a activităţii creative.Aceasta metoda stimulează imaginaţia, creativitatea, permite exprimarea liberă şi argumentarea ideilor,permite abordarea mai multor aspecte într-un timp limitat, stimulează lucrul în echipă. Metoda presupune constituirea grupurilor de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup).Secretarul fiecărui grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile.Profesorul inmâneaza temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi motivarea importanţei acesteia. Desfăşurarea 1 discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Conducătorii fiecărui grup expun ideile iar discuţia colectivă este urmată de decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza
1 Cerghit, I. -Metode de învăţământ, Editura Polirom Bucureşti, 2006 Lazar V., Caprarin D., Metode didactice utilizate în predarea biologiei, Ed.Arves, 2008; Tudor, V., Metodica predării biologiei la clasele V-VIII, Bucuresti, EDP.
91 ierarhizării variantelor pe tablă. La lectia “Diviziunea celulara indirecta”, la clasa a-X-a, profesorul solicita elevilor sa identifice deosebirile dintre diviziunea celulara mitotica si cea meiotica, comparand mitoza cu etapa reductionala a meiozei. Efectivul clasei este impartit in grupe de cate 6 elevi care dezbat problema si noteaza ideile. Dupa 6 minute sunt prezentate de catre secretari ideile grupelor iar profesorul centalizeaza si noteaza pe tabla deosebirile identificate. La lectia “Respiratia aeroba”, clasa a-X-a, profesorul solicita elevilor sa identifice deosebirile intre procesul fotosintezei si cel al respiratiei aerobe si a explice de ce aceste doua procese sunt considerate complementare. Caracteristicile fundamentale ale învăţării centate pe elev promovează ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la ceea ce se învaţă, modul cum se învaţă şi de ce, momentul când se învaţă..Recomandarea pentru trecerea responsabilităţii de la profesor la elev este larg răspândită în pedagogia contemporană. La disciplinele biologice, mediul învăţării centrate pe elev se concentrează asupra nevoilor elevului şi nu asupra transmiterii unor cunoştinţe.
92 RELATIONSHIP BETWEEN WORK-LIFE BALANCE AND COMPANY PERFORMANCE －FROM A CASE STUDY OF JA HANASAKI FUKUI AGRICULTURAL CO-OPERATIEVS－
Satoko DANNO Rion UCHIDA Rie SASAKI
Abstract In this paper, we focus on Work-Life Balance (WLB). First, we glance at the origin of WLB in Europe and America, and then consider present situation around WLB in Japan. Compared with Western countries, the awareness of WLB in Japan is very small, especially the one for female workers, who married and had a baby. This paper introduced a case where an office located in Fukui is working on introducing the concept of WLB, and making their working environment better for female workers as well as male workers.
1. Introduction Recently, the phrase “Work-Life Balance (WLB)” has been used in mass-media, but it is not yet clear what WLB is. According to Work- Life Balance Charter, published by Cabinet Office, in order to help people keep a balance between their work and life, all members of a society should play their roles as defined by the Work-Life Balance Charter and take action along the Action Guidelines to Promote Work- Life. Specifically saying, the society in which people can be economically ① independent, the society in which people have spare time to spend for ② their wealthy life, the society in which people can choose their working ③ style from a diverse range of choices. However, the phrase Work-Life
Ph. D. Fukui University of Technology, Fukui, Japan Graduate Student Fukui University of Technology, Fukui, Japan Student Fukui University of Technology, Fukui, Japan
93 Balance has not been defined officially by the government. The phrase still remains ambiguous. WLB is originally introduced in Western World in 1980s. In that period, women’s participation in society was increasing, and family structure was gradually changing. Due to that kind of change, companies were required to make working condition much better for workers, especially for female workers. That was the first step of WLB. Then, WLB spread to America. As a reason why WLB spread to America, Yamaguchi (2009) said “Along with the increase of the number of female workers and double income family, companies came to understand the importance of family oriented working style for their employees, like shorter time work or flexible time shift. Such kind of working style was applied not only to female but also to male workers, who had not worked in that kind of work environment.” The change of working style resulted in that companies became aware of the importance of WLB, and accepted a diverse range of working styles. Compared with Western countries or America, it is difficult to say that the concept of WLB is recognized as well in Japan. According to a survey on WLB, conducted by Cabinet Office in 2012, only 18% of the subjects knew the phrase WLB and understood what it was. On the other hand, the current situation and issues on WLB, which was made public by The Japan Institute for Labor Policy and Training, reported in 2011 that, only 20% of the surveyed companies were positive for introducing WLB. One of the reasons why most of the surveyed companies were not positive is that each company pointed out that WLB was too heavy for them to introduce by themselves, and government should make a law for WLB. From these surveys, it is assumed that, since companies aim to make profits, they cannot be so positive to WLB, which does not produce any profit. Concerning relations between WLB and wokers’ performance, there are various opinions. Sakatsume (2002) reports that supporting employees to balance their work and life has some relation with the companies’ performance. Takeishi (2006) illustrated that development of working environment for workers influences female workers’ performance. From these previous studies, there is a correlation between WLB and companies’ performance. On the other hand, Matsushige (2006) reports that support of employees and stability of them do not
94 have any relation. Morishima (2006) also denies the relation between support of employees and their stability. These previous surveys mentioned above was conducted only among commercial corporations. This paper focuses on co-operative society as one of the non-profit organizations, and investigates how much attention the society pays to WLB in the organization, and how much awareness of WLB contributes to the companies’ better performance. As a target to study, we selected JA Hanasaki, Fukui because the organization was awarded by a public institution in Fukui and it has got KURUMIN MARK, which is one of the symbols authorized by act on Advancement of Measures to Support Raising Next-Generation Children.
2. Female Workers’ View of Occupation In this chapter, we view female workers’ view to their occupation. First, there are some features on female workers’ in Fukui as shown in (1) below.
(1)a. The percentage of female workers of all in Fukui is higher than national average. (Fukui 56.3%, National average 49.6) b. The ratio of full-time female workers among all the workers in Fukui is higher than national average. (Fukui 59.7%, National Average 45.6) c. Female workers in Fukui work for more years in average than national average. (Fukui 11.3 years, National Average 9.4 years)
(1) means that female workers in Fukui are highly motivated to work. On the contrary, the percentage of salary gap is bigger between male and female workers in Fukui than national average (Fukui 70.8%, National Average 72.2). Besides, Employment Status Survey, conducted in 2012, shows that the percentage of female managers in a company in Fukui is only 9.7% (National average is 13.2%). Japanese government proposes that companies in Japan should have more than 30% female managers, but Fukui has not caught up with what the government says. Then, we will consider the reason for the lower number of female managers in Fukui, based on the data from the relationship between people’s hope and their life in Fukui in 2014. The data shows that about 30% of 20s or 30s female full-time workers hope to promote, but less
95 than 20% of the female workers in 40s or older do not. When asked “Do you think your present work can lead you to a higher position in your company?”, 30% of female workers in 20s or 30s expect that their present work should be useful for them to promote, but more than 40% of them do not. Concerning married couples surveyed, husbands do only 16% to 25% of housework such as cooking, washing, cleaning, shopping in a week. About child rearing, husbands take care of their child(ren) only 2.8 days a week (wife 6.3 days). For elder care, husband spend just 0.6 days a week (wife 1.4 days). Judging from what mentioned above, we assume that female workers in 20s or 30s first had the desire to promote and do more work in their company, but the desire should be gradually decreased after their marriage and child care. Behind the assumption, after they get married and have their babies, female workers in Fukui tend to do their housework and child rearing more than their husbands, which was often said to be a tradition in Fukui (or even in Japan). This traditional idea is one of the reasons why female workers have less desire to promote out of their house. In addition, companies do not give enough care for female workers who hope to promote and work for a longer time in their company. In next chapter, we study a case of JA Hanasaki, Fukui, which is aware of the necessity of WLB in the office, and is trying to organize a good working environment and system for the workers there.
3. A Case Study of JA Hanasaki, Fukui 3.1 From Interview to Staff Members in Human Resources Department First, we conducted an interview to staff members in Human Resources Department. The first step to create a good office for workers is that some younger male workers consulted their boss about the case that new recruited staff members suddenly leave their society. To solve that problem, they made a Qc circle. The circle was organized by members who meet the demands below.
(2)a. People who love their office and have volition to make their office better. b. People who have their ability to use for their office and want to be a core staff.
96 Due to the advertisement to require such good staff, Qc circle launched with 18 people. The purpose of this circle is to find (potential) problems in the office, such as human development, changing office environment, staffs’ motivation, etc. Then the circle makes a plan to solve them and carried it out, talking with other department. Finishing their activities, they present their achievement to other staff members by making DVD of their activities. Now not only the Qc members but also other members share the motto “To increase workers’ satisfaction level makes customer more satisfied.” Due to such improvement of their working environment, the workers come to have the positive attitude of making customers’ satisfaction level higher, and propose and carry out various idea from a view of customers. In their office, much attention is paid to re-examine their working style. To increase the percentage of the people who take their paid leave, the office attempt to create a system to get workers to take paid leave easily. This attempt promotes the workers to take a paid leave.
3.2 Results of the Survey to Employees In this section, we show results of the survey to employees of JA Hanasaki. The survey was conducted July 10th to 28th in 2017.
Fig. 1 Percentage of answers to question “Is it good or not to have more female workers positioned as managers?”
Regarding the result shown in Fig.1, more than half of the employees have a positive attitude to increasing female managers. The result is followed by opinions like “Male or female is not a question, and able and skilled workers should be in management position.” Fig. 2 The answers to the question “Do you understand WLB?”
97 Shown in Fig. 2, the understanding of WLB is not so good.
4. Conclusion In this paper, we focused on WLB. First, we saw the origin of WLB, and then present situation around WLB in Japan. Compared with European countries and America, the awareness of WLB in Japanese companies very small, especially for female workers, who married and had a baby. This paper introduced a case where an office in Fukui is working on introducing the concept of WLB, and making their working environment better for female workers as well as male workers.
BIBLIOGRAPHY: 1. Dan R. D. and D. J. Mesch (1990) “The Impact of Flexible Scheduling on Employee Attendance and Turnover,” in Administrative Science Quarterly, 35, 370-387. 2. Matsushige T. (2006) “Ryoritushien-to Teichaku [Employee Support and Stability],” in Ryoritsushien-to Kigyougyouseki-nikansuru Kenkyu Hokoku, 86-100. Tokyo: Nihon Life and Insurance Research Institute. 3. Morishima, M. (2006) “Ryoritushien-ga Mochibesho-ni Ataeru Eikyo [The Influence of Employee Support to Motivation],” in Ryoritsushien-to Kigyougyouseki-nikansuru Kenkyu Hokoku, 1-21. Tokyo: Nihon Life and Insurance Research Institute. 4. Sakatsume, H. (2002) “Famiri-furendori－Sesaku-to Soshiki-no Pafomansu [Family- friendly－Performance of Policy and Organization],” in Nihon Rodo Kenkyu Zasshi, 503, 29-42. 5. Takeishi, E. (2006) “Kigyo-kara Mita Ryoritsushien-no Igi－Ryoritsushiensaku-no Kokakenkyu-nikansuru Ichikosatsu [Significance of Employee Support from Companies’ View －A Study concerning Effects of Employee Supporting,” in Nihon Rodo Kenkyu Zasshi, 553, 19-33. 6. Yamaguchi K. (2009) Wa-ku Raifu Baransu－ Jissho-to Seisaku Teigen [Work Life Balance － Evidences and Political Proposal], Tokyo: Nihon Keizai-shimbun Shuppannsha.
98 INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNIC
Daniela TĂNASE
Abstract The e-Learning includes traditional and modern methods and techniques of transmitting knowledge. E-Learning is an education environment with continuous upward trend, a collaborative process aimed at increasing individual and organizational performance. Interest in this form of training is punctual transmission of knowledge in areas of high need to develop student skills.
Procesul de e-Learning înglobează metode şi tehnici tradiţionale sau moderne de transmitere a cunoştinţelor. E-Learning reprezintă un mediu de educaţie cu tendinţă continuu ascendentă, un proces colaborativ, orientat spre creşterea performanţei individuale şi organizaţionale. Interesul în această formă de instruire este acela de transmitere punctuală de cunoştinţe, în zonele de maximă necesitate pentru dezvoltarea competenţelor elevului. Pentru mulţi dintre cei care o folosesc, e-Learning este o noţiune confuză. Este evident că “e” nu înseamnă “electronic”. “e” din e- Learning trebuie asociat unor noţiuni precum evoluţie, extindere, dezvoltare, creştere. Procesul de e-Learning înglobează metode şi tehnici tradiţionale sau moderne de transmitere a cunoştinţelor. Folosind tehnologii IT&C (procesare multimedia şi comunicare asincronă sau sincronă), el permite persoanei care îl utilizează să înţeleagă şi să stăpânească cunoştinţe şi îndemânări într-un domeniu al cunoaşterii. E-Learning reprezintă un mediu de educaţie cu tendinţă continuu ascendentă, un proces colaborativ, orientat spre creşterea performanţei individuale şi organizaţionale. În esenţă, succesul său rezultă din accesul prietenesc şi eficient la informaţiile şi cunoştinţele cele mai noi, la formele cele mai evoluate de prezentare, de asimilare şi de evaluare a cunoştinţelor, asigurând acces diferenţiat celor mai diverse categorii de elevi, adresare către cele mai diverse categorii de
Prof. ing. Liceul Tehnlogic ,,DACIA” Piteşti
99 largă instruire şi formare permanentă, folosirea unor instrumente precum: platforme web, sisteme de comunicare, elaborare de documente şi managementul cunoştinţelor. Pentru a uşura înţelegerea sensului procesului de e-Learning şi a înlătura confuziile care pot apare în legătură cu modalităţile de reali zare şi cu utilitatea acestui sistem modern de instruire. În Tabelul 1 am prezentat comparativ “ce este” şi “ce nu este” o instruire de tip e- Learning. Tabelul 1. e-Learning – un mod de instruire modern
Ce este e-Learning Ce nu este e-Learning
Ne-liniar: elevii stabilesc cum, unde şi Liniar: elevii progresează secvenţial, când accesează informaţia. odată cu fiecare prelegere Proces dinamic: proces adaptat, Eveniment static: procesul de învăţare personalizat şi dedicat atât necesităţii are loc numai atunci când este planificat elevului, cât şi specificului mediului; şi are caracter continuu este disponibil la comandă şi poate fi accesat în orice moment
Elevul controlat: elevul se auto- Profesor controlat: profesorul decide controlează continuu prin compararea secvenţele, conţinutul, suportul de propriei lucrări cu prezentarea cursului prezentare şi durata; simulările sau animaţiile sunt controlate de profesor Obiecte reutilizabile: folosirea de Obiecte de învăţare sau de informare: medii care permit dezmembrarea prin concentrarea utili zării unor obiecte obiectelor sau decuparea acestora până pentru un singur mediu. la atingerea nivelului de înţelegere necesar, precum şi reali zarea de combinaţii de obiecte prin asamblare şi prezentare dinamică corespunzător diferitelor necesităţi Instruire prin informare: este Instruire formală: învăţarea are loc în recunoscut faptul că peste 70% din prin prezentări orale sau demonstraţii de procesul de învăţare rezultă în cursul tip “instruire”, dar procesul de instruire întâlnirilor organizate, precum şi în nu este identic cu cel de învăţare cursul discuţiilor di n pauze, adică în aşa numita “comunitate situaţională”
100 Ce este e-Learning Ce nu este e-Learning
Managementul cunoştinţelor: Învăţământ administrativ: sistemul foloseşte instrumente managementul administrativ sau de complexe şi flexibile pentru a crea, a conţi nut al sistemului se bazează de colecta şi a distribui informaţii, la obicei pe prezentarea liniară a cerere sau contextual, la nivelul materialelor; efortul elevilor este instituţiei sau extra-organizaţional focalizat spre urmărirea prezentării, nu Comunitate de interese: comunitatea Comunitatecătre procesul de învăţare funcţională sau are caracter colaborativ şi rezultă prin departamentală: comunităţile se auto-selecţie şi grupare pe criteriul structurează după natura funcţiilor, titluri profesional al similitudinilor intereselor şi competenţe Acumulare de cunoştinţe în ritm Progres de învăţare liniar: conceptual ridicat: procesul de învăţare are liniar presupune analiză, concepţie şi caracter iterativ; procesele de definire, evaluare; erorile se propagă pornind de concepţie şi de integrare se desfăşoară la greşeli din analiză şi din perceperea în paralel; punerea în evidenţă eronată a punctelor slabe; descoperirea continuă a prototipurilor permite erorilor rezultă în fazele finale de integrarea perfecţionărilor şi efectuarea validare şi calificare a rezultatelor, fapt testări; fiecare iteraţie oferă o care face dificile corecţiile având în oportunitate de însuşire şi de acceptare vedere limitele a procesului educaţional suport în resurse investiţionale Canale multiple de comunicare: Canal unic de comunicare: traiectoriile de comunicare sunt comunicarea are o singură direcţie, şi diversificate, şi anume: anume: • elev ↔ elev şi materiale de • profesor → ascultător învăţare ↔ elev; • profesor ↔ elev şi profesor ↔ materiale de învăţare;
Se observă că instruirea interactivă de tip e-Learning include mai multe categorii de activităţi precum: cursuri, instruire de tip informal, instruire indirectă, integrare în comunitate, managementul cunoştinţelor, instruire prin lucru în reţea, instruire bazată pe activităţi practice. Activitatea de predare reprezintă una dintre cele mai importante componente ale activităţii de e-Learning. Organizarea unei lecţii presupune folosirea unor materiale educaţionale cu noţiuni
101 de actualitate, grupate într-un număr de secvenţe care să se constituie într-o succesiune de lecţii. „Transferarea” acestora în mediul on-li ne pe suport media, necesită folosirea unor forme di versificate de prezentare, de tip simulări, animaţii şi exemplificări de aplicaţii. Instruirea de tip in formal reprezintă una dintre cele mai dinamice şi mai mobile laturi ale procesului de e-Learning. Din păcate, nu întotdeauna, acest aspect este perceput ca atare, mai ales de către cei din afara sistemului. Ne voia de înţelegere şi de acumulare, ca şi interesul pentru confirmarea înţelegerii corecte şi pentru identificarea posibilităţilor de folosire a noilor cunoştinţe reprezintă principalul motor al implicării elevului în instruirea informală. În 2003, Jay Cross spunea: „Atunci când lucrăm, înţelegem mai mult în timpul pauzelor decât în sala de curs. Descoperim cum să ne facem treaba prin instruirea informală, întrebând o persoană din compartimentul vecin, folosind modalităţi de tip
102 noile cunoştinţe în valori accesibile, semnificative pentru activitatea companiei. Multe cadre didactice fac efortul de a pune în valoare acumulările disponibile la nivelul propriu prin crearea unor comunităţi de practică. Acest tip de management se poate referi la: instruire şi dezvoltare, managementul de informare, identificarea efectului realizat asupra elevului, captarea efectelor favorabile reuşite de elev, generarea de noi competenţe, crearea de echipe virtuale şi de comunităţi de practici, precum şi de sisteme de management a acumulărilor. Instruirea prin lucru în reţea. Procesul de instruire prin activitate de grup rezultă în contextul vizării unor obiective globale, a unor concepte sau a unor teme de sinteză. Procesul de grupare a factori lor implicaţi este liber consimţit şi se poate referi deopotrivă la persoane, grupuri de persoane şi resurse. Este probabil cea mai evoluată formă de management a cunoştinţelor de care pot beneficia persoanele implicate în reţea. În acelaşi timp, un astfel de proces permite persoanelor care participă la lucrul în reţea să-şi dezvolte calităţile într-un context stabil, care le aparţine ca domeniu de specializare. Instruirea bazată pe activităţi practice. Sistemele de instruire practică pot să se folosească de suportul unor materiale didactice funcţionale sau să se implice direct în activitatea productivă efectuată de către elev. Interesul în această formă de instruire este acela de transmitere punctuală de cunoştinţe, în zonele de maximă necesitate pentru dezvoltarea competenţelor elevului. Instruirea trebuie condusă cu atenţie pentru a se asigura controlul transmiterii şi preluării corecte a cunoştinţe lor, cu referire cât mai precisă la nevoile reale ale elevului. Organizaţia care face instruirea are obligaţia de a suporta efortul investiţional necesar realizării bazei materiale şi a suportului de accesare necesar. Provocările în această direcţie pornesc de la preocupări precum: în ce situaţie îi va fi necesar elevului să cunoască aceasta? cum trebuie condusă activitatea practică? cum va proceda elevul pentru a înţelege aceasta? Apare recomandat ca instruirea bazată pe activităţi practice să combine efortul de instruire legat de suportul de curs cu cel efectuat de elev în cadrul organizaţiei din care face parte, astfel încât să se poată acoperi o gamă cât mai largă de modalităţi de adresare.
103 A COGNITIVE APPROACH TO ENGLISH-VOCABULARY EDUCATION: THROUGH THE CONCEPTS OF SYNONYMIC EXPRESSIONS
Oana MORIYAMA
Abstract The research of English synonymic expressions has been advanced from the viewpoint of Pragmatics. It is true that such study findings contribute to our understanding of their different usages. However, the intellectual curiosity of EFL faculty learners tends to look toward the conceptual side of how those usages are generated. Especially for Japanese students of English, the linguistic-family’s difference between the target language and their mother tongue undoubtedly increases their interest in such lexical concepts. Thereupon, the main purpose of this paper lies in straightening out the pedagogic matter of how Japanese EFL learners can develop a better understanding of English synonymic expressions.
1. Preceding Study OALD defines SYNONYM as “a word or expression that has the same or nearly the same meaning as another in the same language.” Adding this definition to the linguistic theory of ONE FORM, ONE MEANING (Bolinger (1977)), we are not to find any word or expression that has just the same meaning as another one in the same language (cf. Palmer (1976: 89)). Tomoshige (2016), based upon the above point, advocates the following main factors required for Japanese people to learn English synonyms on English- Japanese dictionary: (1) the difference of connotation concerning synonyms that the present dictionaries do not contain (e.g., advice, tip), (2) the different degree of synonyms (e.g., anger < fury, tired < weary < exhausted), (3) grammar information of synonyms (e.g., Great importance is placed on education. / *Great importance is put on education.), (4) collocation information of synonyms, (5) the difference of manner or usage of verbs whose synonymic relations are not included in a dictionary, and the slight
International Coordinator of the Romania-Japan Association of Education and Science
104 difference of meanings between synonymic verbs (e.g., pull down, tear down), (6) the pragmatic information of synonyms regarding “In which situation who uses such a word or expression to whom?” (e.g., begin, commence), (7) the evaluation difference among synonyms (e.g., thin, slender, skinny). These are convincing approaches to the effective learning of English synonyms. However, since this discussion focuses on dictionary information, its effectiveness seems to deserve to consider how to use such synonymic expressions, not to meet the interest of Japanese EFL learners in the semantic generative processes of English synonyms. As far as the author knows, we could not find any preceding study of synonymic expressions standing upon such a pedagogic viewpoint.
2. Teaching Methods of English Synonymic Expressions 2. 1. Pedagogic Picture of Synonymic Expressions The first step for Japanese EFL learners to grasp the conceptual differences of synonymic expressions is to show them a picture of the lexical correlation diagram. Especially for explaining the diagram to beginners, it is better to make use of their mother-tongue-based examples. For example, Japanese language has such synonymic expressions as “裸 (/hadaka/, naked),” “丸裸(/maru-hadaka/, whole naked),” and “全裸 (/zenra/, all naked). These three words compose a semantic tree diagram in which “hadaka” is positioned as its hypernym while “maru-hadaka” and “zenra” as its hyponym. Then, the synonymic expressions in the lowers layer have the following conceptual relation:
Syn. X Syn. Y
Figure 1
This figure shows that the hypernym concept of a synonym diagram is reflected on the overlapped part between its hyponym expressions. To put it another way, the overlapped part is the highest common factor among the synonymic expressions, as in “hadaka occupies the common semantic factor between maru-hadaka and zenra.” It is true that the hypernym concept of a diagram is not always embodied as an expression. For example, English
105 verbs “run” and “walk” have the common semantic factor of “two-legged locomotion” though its concept is not embodied as a hypernym word, while “jog,” “gallop,” “skip” and the like can be positioned as the hyponym of “run” (cf. Ikegami (1975: 306-307)). However, no matter which case it might be, the fact remains that the common semantic factor among the synonymic expressions in a diagram is reflected on the overlapped part of the Figure 1. Therefore, from a pedagogic viewpoint, teaching the semantic aspects of synonymic expressions is equivalent to focusing on such unoverlapped parts. In the Japanese examples above, the semantic relation of “maru-hadaka” and “zenra” is conceptualized through the FIGURE / GROUND SEGREGATION: The former highlights all the things stripped off while the latter does the bare-naked body itself. The validity of this conceptualization is supported by the following acceptance level: “Bubble economy-ga hajike-te maru-hadaka-ni naru / *zenra-ni naru” (to lose all one’s fortune in the burst of bubble economy).
2.2. Pedagogic Strategy toward the Concepts of Synonymic Expressions The generative processes of synonym concepts can be divided into three kinds of categories: CROSS POINT-generated model, ADDITIVE INFORMATION-generated model, and FIGURE / GROUND SEGREGATION- generated model. The application of these three models enables EFL learners to clearly take a whole picture of synonym concepts.
2.2.1. CROSS POINT-generated Model Language develops with our daily-life changes, and therefore a historical viewpoint is indispensable for the clarification of lexical concepts. Then, in the process of such semantic changes, some words or phrases whose kernel concepts differ from each other generate a kind of synonymic relation. The image of this “CROSS POINT-generated model” is as below:
X Y
generate: X Y CROSS POINT
106 Figure 2
For example, Japanese EFL learners seem to have difficulty finding or understanding the conceptual difference between the following sentences: She is very kind to me. / She is very nice to me. This is because both kind and nice are usually translated as the same Japanese expression of “shinsetsu-na” or “yasashii.” Here, its pedagogic explanation requires the application of the above model. The core concepts of kind and nice originally differ from each other, but the cross point of their semantic-change flows causes such a synonymic relation. From a diachronic viewpoint, the original concept of nice is “FOOLISH,” and the process to its present meaning is as in “FOOLISH → IGNORANT → TIMID → DELICATE → CAREFUL → THOUGHTFUL” (cf. OED (s.v. nice, adj.)). The important point here is the concept of “DELICATE” which gives nice above the connotation of “with delicate attention.” Moreover, Japanese EFL learners who once acquired this concept can easily associate the meanings of such related expressions as “nice skin,” “a nice point of law” and the like.
2.2.2. ADDITIVE INFORMATION-generated Model This model is usually observed in the synonymic relation among three words / phrases or more. As discussed in 2.1, the following hierarchical construction forms its conceptual relation:
hypernym syn.
X Y generate: [+α] Z image-schema transformation X Y Z ･･･ n subordinate syn. Figure 3
This model is partially based upon a cognitive-psychological theory called “BASIC LEVEL CATEGORY,” the hierarchical gestalt composed of three layers. Specifically, its basic [middle] level and underlying one respectively correspond to the hypernym and its
107 subordinate synonyms above. For example, an English verb run is the basic level word of the RUN category while rush, jog, gallop and so on are regarded as its subordinates. Especially, for Japanese EFL learners to grasp the lexical concepts along with this model, we are required to clearly show the following two points: One is “the hypernym is the highest common factor of the synonymic category,” and the other is “the concept of any subordinate is regarded as the one having the addition property of [hypernym +α] (e.g., rush = [RUN + WITH GREAT SPEED]).”
2.2.3. FIGURE / GROUND SEGREGATION-generated Model Figure-ground organization is a model of perceptual grouping which is a vital necessity for recognizing objects through vision. This perception mechanism can also be applied to the following image of synonym concepts:
X
X Y generate: FIGURE / GROUND SEGREGATION Y The referring range of the same affair Figure 4
For example, this cognition is reflected on the synonymic group of “border” and “boundary.” They respectively highlight the line that divides two DIFFERENT / SIMILAR areas (e.g., the US and Canada border / the boundary between the two flower gardens).
3. Conclusion In order for Japanese EFL learners to acquire a rich linguistic view through synonymic concepts, we need to utilize these models in an appropriate combination. It is true that such conceptual differences are not necessarily required to some beginners of English. However, the fact remains that we are also required to consider what level of English proficiency they hope to achieve for their future careers under this globalization.
108 BIBLIOGRAPHY Bolinger, D. (1977) Meaning and Form. New York: Longman. Ikegami, Y. (1976) Semantics: Analysis and Description of Semantic Structure. Tokyo: Taishūkan. Lakoff, G. and M. Johnson (1980) Metaphors We Live By. Chicago: University of Chicago Press. Lakoff, G. and M. Johnson (1999) Philosophy in the Flesh: The Embodied Mind and its Challenge to Western Thought. New York: Basic Books. Moriyama, O. (2016) “A Cognitive Study of English Language Acquisition for Second Language Learners: Compared with Romanian Language Culture,” in Language, Society and Culture (2016), pp. 53-88. Aichi: V2-solution. Moriyama, T., O. Moriyama et al. (2013) Let’s Vocabucize 1000! Tokyo: Shohakusha. Palmer, F.R. (1981) Semantics (2nd ed). Cambridge: Cambridge University Press. Yoshinori, T. (2016) “A Consideration of English Synonyms: What Types of Synonyms and What Kinds of Information Do We Japanese Learners of English Need in Japanese-English Dictionaries?, ” in Research reports, University of Hyogo, School of Human Science and Environment, 18, 77-78. [OALD] Hornby, A. S. (ed.) (1995) Oxford Advanced Learner’s Dictionary. London: Oxford University Press. [OED] Burchfield, R.W. (ed.) (1978) The Oxford English Dictionary. Oxford: Clarendon Press.
109 CAPITOLUL II CULTURĂ ȘI TRADIȚII/CULTURE AND TRADITIONS
110 Un Estudio Sobre La Metáfora de LA RELACIÓN DE HUMANOS ES CORDÓN ― A Través de la Canción「糸」(Hilos) por Miyuki Nakajima ―
Masafumi FUKUMORI
Abstract Japan is country which has a lot of disaster such as a typhoon, an earthquake, a tsunami and so on. Therefore, we suffered damage from the disaster many times. However, our country has been reconstructed every time. Its motive power is the spirits of “Kizuna”. “Kizuna” means “relation between one and another” now, but originally means “rope to tie animals”. Beyond that, there are any expressions which mean “relation between one and another” by the words which means “ropes”, “strings”, “cord” and so on. Here we can see THE RELATION BETWEEN ONE AND ANOTHER IS A ROPE metaphor. In this paper, I will consider what a trigger of this metaphor is.
1. Introducción Japón es país que tiene muchos desastres como un tifón, un terremoto, un tsunami y tal y cual. Por lo tanto, sufrió un daño por los desastres mil veces. Además, Japón recibió un gran perjuicio también por la Guerra del Pacífico. Sin embargo, nuestro país ha sido reconstruido cada vez. En el día de once de marzo de 2011, un gran terremoto y tsunami atacaron la provincia de Fukushima, Japón. Este es el gran desastre que se llama “Terremoto y tsunami de Japón de 2011”. Neste momento, como mochos medios de información extranjeros dijeron, hubo poca confusión como pillaje, revuelta y otras cosas. Aún ahora nosotros japoneses estamos intentando vencer este enormes estragos por el gran desastre. Este motor es exactamente el espirítu de “Kizuna (絆)”, que significa un enlace entre uno y otro.
Ph. D. Kyoto Career College of Foreign Languages, Kyoto, Japan
111 Ahora palabra “Kizuna” es usada como el sentido de “vínculo o lazo, un enlace entre uno y otro”, pero originalmente era usada como el sentido de “cuerdas para atar un animal”. Aqui, nació en mí una duda sobre por qué se compara “un enlace entre uno y otro” con “cuerdas”. Por eso, me gustaría considerar el mecanismo de la metáfora.
2. Un mecanismo de la metáfora de LA RELACIÓN DE HUMANOS ES CORDÓN Además de la palabra “Kizuna”, vemos a menudo las expreciones que expresan “un enlace entre uno y otro” como (1a-e) siguientes.
(1) a. 縁を結ぶ (ligar relaciones) b. 縁を切る (romper relaciones) c. 関係を断つ (romper relaciones) d. 関係が拗れる (complicar relaciones) e. 複雑に絡み合う人間関係 (relaciones que se enredan complicadamente)
Como las expresiones de (2a-e) siguientes, las expresiones de (1a-e) mencionadas arriba es originalmente las sobre “cuerdas”, “hilo”, “cordón” y tal y cual.
(2) a. 紐を結ぶ (ligar los cordones) b. 紐を切る (romper los cordones) c. 紐を断つ (romper los cordones) d. 糸が拗れる (complicar relaciones) e. 複雑に絡み合う糸 (relaciones que se enredan complicadamente)
112 A saber, podemos decir que hay una metáfora (3) mencionado abajo.
(3) la metáfora de LA RELACIÓN DE HUMANOS ES CORDÓN
Además, en el marco de experimentalismo de la lingüística cognitiva, es considerado como el lengua es “fruto de naturaleza de humano” como (4) enseñado debajo.
(4) Each such domain[＝a basic domain of experience] is a structured whole within our experience that is conceptualized as what we have called an experiential gestalt. Such gestalts are experientially basic because they characterize structured wholes within recurrent human experiences. (...) In other words, these “natural” kinds of experience are products of human nature. Some may be universal, while others will vary from culture to culture. ― Lakoff and Johnson (1980: 117-118) (Omisión, subrayado y escritura dentro de [ ] por autor)
Si es así, podemos decir que las expresiones de (1a-e) mencionadas arriba también se basan en la cognición de humano. Cuando surge la metástasis de concepto desde el dominio de origen hasta el de objetivo, allí hay un gatillo que la causa. Por lo tanto, nació en mí una duda sobre qué es el gatillo que causa las expresiones de (1a-e) mencionadas arriba. Para responder esta duda, tenemos que pensar sobre el punto en común o punto de contacto. Enconclusión, el gatillo de las expresiones de (1a-e) mencionadas arriba es exatamente “cordón umbilical”, porque tenemos una experiencia en que ligamos a nuestra madre con cordón umbilical. A través de esta experiencia, representamos “un enlace entre uno y otro” con la expresión acerca de “cordón”. Las expresiones (5a-b) siguiente es también la expresión acerca de “cordón”.
113 (5) a. 人と人との繋がり (enlace entre uno y otro) b. 彼を繋ぎとめておくための手段 (medio para mantener el amor de él)
La (6) siguiente es letra de canción 「糸」(‘Hilos’) de Nakajima Miyuki, que es una de cantoras de más famosas en Japón. En esta canción, un humano proprio es comparado con “hilos”.
(6) 糸 （歌・作詞・作曲：中島みゆき）
なぜ めぐり逢うのかを 私たちは何も知らない いつ めぐり逢うのかを 私たちは いつも知らない どこにいたの 生きてきたの 遠い空の下 ふたつの物語
縦の糸はあなた 横の糸は私 織りなす布は いつか誰かを 暖めうるかもしれない
なぜ 生きてゆくのかを 迷った日の跡の ささくれ 夢追いかけ走って 転んだ日の跡の ささくれ こんな糸が なんになるの 心許なくて ふるえてた風の中
縦の糸はあなた 横の糸は私 織りなす糸は いつか誰かの 傷をかばうかもしれない
縦の糸はあなた 横の糸は私 逢うべき糸に 出逢えることを 人は 仕合わせと呼びます
114 （Hilos (canción, letra, música: Miyuki Nakajima)
No sabemos nada de porqué nos encontramos Nunca sabemos cuándo vamos a encontrarnos Dónde y cómo vives hasta ahora En algún sitio tan lejos de mí, tu y yo tenemos dos historias diferentes
Tu vida es como un hilo vertical La mía es como un hilo horizontal Tejemos un tapiz juntos Y puede que sea usado para calentar a otora persona algún día
Raído después de preocuparnos por nuestro futuro Raído después de perseguir nuestro sueño y caer Hay veces que me pregunto para qué sirve el hilo Mi corazón estaba tiritando en el viento de incertidumbre
Tu vida es como un hilo vertical La mía es como un hilo horizontal Tejemos un tapiz juntos Y puede que sea usado para esconder un corazón herido de alguién
Tu vida es como un hilo vertical La mía es como un hilo horizontal Cuando se encuentra el hilo adecuado, lo llamamos “estar predestinado”) ― Traducido y subrayado por autor
3. Conclusión Como decir ariiba, comparamos la expresión acerca de “un enlace entre uno y otro” con la acerca de “cordón”. Es porque el gatillo
115 de la expresión es exatamente “cordón umbilical”, lo que se basa una experiencia en que ligamos a nuestra madre con cordón umbilical. Nosotros japoneses estamos intentando vencer el enormes estragos por el gran desastre con el espirítu de “Kizuna (絆)”. Siguiente, queremos hacer Kizuna más grueso entre Japón y Romania.
BIBLIOGRAFÍA:
116 CĂLĂTORII ÎN TIMP ÎN LITERATURĂ ‒ MITURI, LEGENDE ‒
Corina OPRESCU Cristina CERGAN** Abstract Even before our time, time travels appeared as motives in parables and stories of great importance to the world's oldest religions. The first stories in which all the hints about traveling in time are made are the ones in the future. The Mahabharata, the Talmud and the Japanese legends are the oldest writings in which time-to-the-past and backward passages can be observed. These ancient stories inspired writers from the eighteenth century, who have begun further to develop the theme of their future journey into their works.
Cu toate că nu există nicio dovadă care să susțină călătoria în timp, știința spune că, măcar la nivel teoretic, călătoria în timp este posibilă. Aceasta există și în scrierile vechi, ce-i drept doar înspre viitor. Nu există un acord general cu privire la care scriere ar trebui să fie recunoscută ca cel mai vechi exemplu al unei povestiri despre călătoria în timp, deoarece o serie de lucrări timpurii conţin elemente ambigue care sugerează călătoria în timp.
Primele povestiri în care sunt făcute aluzii referitoare la călatoriile în timp sunt cele în viitor. Mahabharata, Talmudul și legendele japoneze sunt cele mai vechi scrieri în care pot fi observate treceri prin timp către viitor și înapoi în prezent. Aceste povești străvechi i-au inspirat pe scriitori începând cu secolul XVIII, care au început să dezvolte tot mai mult tema călătoriei în viitor în operele lor.
Prof. CN Zinca Golescu Pitești ** Prof. Școala Gimnaială Ion Minulescu Pitești
117 Încă dinaintea erei noastre, călătoriile prin timp au apărut ca motive în pilde și povestiri de mare importanță pentru cele mai vechi religii ale lumii. Nu se știe cu siguranță care a fost primul tip de călătorie prin timp și spațiu imaginat în cadrul poveștilor și legendelor străvechi, însă cele mai vechi dovezi literare vin din legenda Mahabharata, în care un rege călătorește în viitor fără voia sa.
Încă din timpurile în care poveștile de viață din epopei precum Mahabharata se desfășurau, călătoria în timp sau într-o altă dimensiune era o normalitate. Regele Raivata Kakudmi, fiind nemulțumit de pețitorii fiicei sale Revati, a pornit în călătoria vieții sale. Punctul final la care trebuia să ajungă era Brahma, de la care voia diverse sfaturi de viață. Povestea spune că Kakudmi și fiica sa au ascultat o muzică bizară și dintr-o dată s-au trezit pe un alt tărâm, probabil că într-o altă dimensiune, unde în cele din urmă l-au întâlnit pe creator. Acolo timpul trecea diferit față de lumea noastră, cauză pentru care atunci când s-au întors pe Terra, trecuseră câteva mii de ani, toți cei pe care i-au cunoscut fiind morți de mult. Explicația lui Brahma, dată lui Kakudmi, a fost că timpul se scurge diferit în diverse planuri ale existenței. Astfel, se poate spune că cei doi au fost primii călători în timp.
În timpul persecuțiilor dictate de împăratul roman Decius, undeva în jurul anului 250, s-a petrecut o poveste fascinantă. Creștinii erau în litigiu cu statul Roman și, de teama ca să nu fie executați, șapte tineri/ șapte frați creștini (Maximian, Malchus, Martinian, Dionysius, Ioan, Serapion și Constantin) s-au refugiat într-o peșteră; într-o altă variantă ‒ au fost zidiți de vii. Ei au căzut într-un somn adânc și în anul 446 d.Hr. cei șapte s-ar fi trezit. Malchus ar fi mers să cumpere pâine, plătind-o cu o monedă având efigia împăratului Decius. Au fost stupefiați când au aflat că nu au dormit pentru o noapte în peștera respectivă, ci pentru 200 de ani. Când împăratul Teodosie al II-lea a aflat despre incident a decretat că cei șapte
118 au înviat din morți și nu că, de fapt, făcuseră un salt în timp de 200 de ani. Cei șapte au trăit o viață normală și atunci când au murit au fost îngropați în peștera respectivă, care a luat numele de peștera Celor Șapte Adormiți. Legenda este redată și în Coran (sura 18, versetele 9-26). În numeroase sfere de cultură circulă povestiri despre personaje care, fie dorm în așteptarea unui eveniment important (de ex. regele Barbarossa), fie au fost găsite dormind după o perioadă îndelungată de timp. Cert este că și Aristotel (Phys., IV, XI) vorbește de un astfel de somn îndelungat la sarzi. În apropiere de anticul oraș Efes (în prezent orașul Selçuk din Turcia) există o peșteră din perioada creștinismului timpuriu, care, conform tradiției ar fi peștera acelor tineri. Peste mormintele lor a fost ridicată o biserică, peștera fiind întărită cu zidărie. În timpul săpăturilor arheologice dintre anii 1927-1928, s-a constatat că în jurul acelei biserici-grotă au fost săpate alte mici grote unde s-au găsit numeroase morminte din perioada secoleleor V-VI d.Hr. Pe zidurile ruinelor bisericii, dar și pe unele morminte s-au descoperit inscripții dedicate Celor șapte tineri adormiți.
În Biblie asemenea povești sunt extrem de dese. Una dintre ele este cea a discipolului Abimelec, care a dispărut pentru o perioadă bună de timp. Biblia ne spune că profetul Ieremia şi-a dictat Cartea unuia dintre discipolii săi pe nume Baruch, în anul 604 î.e.n. O parte din scrierile lui Baruch nu au găsit totuşi loc în Vechiul Testament, din cauza incompatibilităţii cu învăţătura Bisericii. Astfel, în capitolele III-IV ale acestui text cenzurat, se poate citi următoarea întâmplare: Ieremia, care se număra printre cei şase mari profeţi, a fost și el, ca mulţi dintre colegii lui, un agitator politic înnăscut. Proclamase timp de mulţi ani necesitatea de a-i învinge pe babilonieni, altfel ar fi urmat sfârşitul regatului lui Iuda. Dar nu a fost ascultat. Într-o zi Domnul i-a anunţat apropiata distrugere a Ierusalimului şi deportarea
119 poporului evreu în Babilon. Lucrul acesta s-a produs în anul 586 î.e.n. Ieremia şi Baruch au plecat pe furiş în timpul nopţii, pentru a pune în siguranţă comorile templului Preaînaltului, care trebuiau ferite de distrugere. Deodată au răsunat trompete în nori, în timp ce din cer cobora un înger care ducea în mâini o făclie. Ieremia i-a cerut îngerului o întrevedere cu Preaînaltul, şi această întrevedere i-a fost acordată. Dar în prezenţa Domnului, profetul îl imploră să-l cruţe pe tânărul lui prieten Abimelec, care mai de mult îl salvase din mlaştină. Domnul s-a arătat înţelegător şi l-a sfătuit pe Ieremia să-şi trimită prietenul pe drumul muntelui până la via unui anume Agrippa, unde va fi în siguranţa până când totul se va termina. A doua zi, Ieremia îl expediază pe Abimelec zicându-i: Ia un coş şi du-te la proprietatea lui Agrippa să aduci nişte smochine. Le vei da bolnavilor şi săracilor. Câteva zile mai târziu, duşmanul cucerea Ierusalimul. Supravieţuitorii, inclusiv Ieremia şi Ezechil, au fost deportaţi în Babilon, dar Abilemec nu aflase nimic despre acest eveniment îngrozitor. El mergea voios pe drumul muntelui când a fost cuprins brusc de o ameţeală. S-a aşezat atunci jos, cu panerul plin de smochine proaspete între genunchi, şi a adormit. S-a trezit după câteva clipe – aşa i s-a părut lui – şi, de teamă să nu fie certat de Ieremia pentru că a zăbovit pe drum, s-a grăbit să ajungă la Ierusalim. Dar nu a mai recunoscut nici oraşul, nici casele, nici propria lui familie… Abimelec se trezeşte cu impresia ca doar a aţipit deaorece smochinele pe care le-a cules sunt încă proaspete şi zemoase. Se asigură ca nu se înşeală. Merge de mai multe ori spre oraş şi se întoarce de mai multe ori spre munte, încearcă sa înţeleagă ce lucru extraordinar s- a întâmplat în oraşul pe care tocmai îl părăsise. Şi iată că află ceva incredibil. Au trecut şaizeci şi şase de ani de când a adormit, ceea ce explică felul cum s-au schimbat oraşul şi locuitorii lui. Prospeţimea fructelor dovedeşte că timpul s-a derulat pe două timpuri diferite, căci Abimelec s-a trezit la un timp când smochinele nu se făcuseră încă. În textul budist Pali Canon se spune că în cerul celor treizeci de Devas (locul zeilor), timpul trece într-un ritm diferit; astfel, o sută de ani
120 pământești echivalează cu o singură zi pentru zei. În Vedenia lui Yeșa̕ yahu (Isaia), profetul a fost dus de un înger în cer, în fața lui Dumnezeu; deși pentru Isaia trecuseră vreo două ore, îngerul i-a spus că pe pământ s- au scurs treizeci și doi de ani. O altă povestire veche cunoscută despre călătoria înainte în timp, într-un viitor îndepărtat, este o poveste japoneză denumită Legenda pescarului Urashima Taro, consemnată pentru prima oară în Nihongi (720). Tânărul pescar Urashima Taro se însoară cu fiica Împăratului Dragonilor şi locuiește împreună cu aceasta în castelul tatălui ei de pe fundul mării (tărâmul tinereții eterne), rămânând acolo timp de trei zile. După o vreme, pescarului i s-a făcut dor de părinţi, aşa că a plecat în satul natal. Când se întoarce acasă în satul său, el ajunge de fapt cu trei sute de ani în viitor, amintirea lui este uitată, casa lui în ruine şi familia sa demult moartă: Îşi aminti atunci de caseta primită de la prinţesă şi se hotărî s-o deschidă. În prima cutie găsi o pană de cocor. Când ridică apoi capacul celei de-a două cutii, un fum alb îl înconjură ca o adiere parfumată. Odată cu risipirea fumului, Urashima se preschimbă într-un bătrân cu plete dalbe, uitat de ani. În cea de-a treia cutie găsi o oglindă. Privind în ea, fu surprins să descopere chipul unui om atât de bătrân. Înainte să înţeleagă ce s-a întâmplat, fulgul de cocor fu ridicat în văzduh de o pală de vânt. Când vântul slăbi, fulgul căzu pe spatele încovoiat a lui Urashima, care se preschimbă într-un cocor. Astfel, în timp ce Urashima- cocorul îşi luă zborul spre înaltul cerului, uriaşa broască ţestoasă apăru din valurile mării şi privi spre cocorul* ce dispărea în zarea albastră. Bătrânii spun că broasca ţestoasă* nu era alta decât prinţesa Palatului Dragonului, fiica Zeului mării.
121 Un templu numit Urashima Jinja din nordul Kyoto-ului, deține un document care-l descrie pe Urashimako, un bărbat care a plecat din țara lui în 478 și s-a întors în 825 cu un tamatebako (o cutie/ casetă misterioasă). La fel ca în poveste, când tamatebako-ul a fost deschis, Urashimako a fost acoperit de un fum alb care l-a îmbătrânit. Împăratul Junna a auzit povestea și i-a ordonat lui Ono no Takamura să construiască un templu pentru a comemora călatoria stranie a lui Urashimako și pentru a-i crea o casă spiritului lui Urashimako și al tamatebako-ului magic.
Textul prezintă motivul din basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (diferă însă localizarea, iar pesonajul pescar are alt statut social, față de eroul din basmul nostru), în care Făt-Frumos a plecat să caute nemurirea, aidoma sumerianului Ghilgameş. Ajuns în ţara zânelor, a zăbovit câteva zile în palatul lor. După ce s-a întors acasă, şi-a dat seama că a lipsit câteva secole: Ajuns la palatul tatălui său, a văzut dărâmături şi nişte buruieni crescute pe ele. A coborât într-o pivniţă, fiind deja cu barba albă până la genunchi, și a găsit un tron hodorogit. A ridicat apoi capacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise: — Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam. O palmă îi trase Moartea lui (…) şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână.
Concluzia ar fi că orice motiv popular sau mit îl întâlnim și în literatura și cultura altor popoare, cu diferențe care contextualizează acțiunea și personajele. Finalul înregistrează moartea eroului și semnifică imposibilitatea omului de a-și schimba condiția existențială.
* În Japonia, cocorul este cunoscut ca pasărea fericirii sau tan cho (coroana roşie) şi are chiar propriul său titlu – „Onorabilul Lord Cocor“! Ca simbol al longevităţii, este asociat cu broasca ţestoasă, fiind, totodată, şi un simbol al nemuririi. Japonezii cred că cocorii trăiesc mii de ani. Astfel bătrânilor li se dăruiesc adesea picturi sau gravuri cu cocori, broaşte ţestoase şi pini, toate fiind
122 simboluri ale longevităţii. De aceea nemuritorii zboară, de obicei, călare pe un cocor. O legendă antică spune că cocorul îşi hrăneşte tatăl foarte bătrîn, fapt care face din el un simbol al dragostei copiilor faţă de părinţi. Poziţia sa, când stă liniştit într-un picior, sugerează demnitatea, meditaţia şi vigilenţa, ceea ce a făcut ca el să devină prototipul meditaţiei şi contemplării.
BIBLIOGRAFIE
Povești nemuritoare, Editura Ion Creangă, Bucureşti Chevalier J., Gheerbrant A., Dicționar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, vol. I-III, Bucureşti 1993 Eliade M., Istoria credinţelor şi ideilor religioase. I. De la epoca de piatră la misterele din Eleusis, trad. C. Baltag, Bucureşti 1988 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cei_%C8%99apte_tineri_din_Efes https://www.efemeride.ro/civilizatiile-antice-detineau-secretul-calatoriei-in-timp https://destepti.ro/calatoria-in-timp-fantezie-literara-sau-posibilitate-reala http://mythologica.ro/mitologie-japoneza/ www.iltimone.org http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-sapte-tineri-efes-care-dormit-200-96886.html http://www.mithpodcast.com/tag/urashima-taro http://www.pinterest.com/onceUponABlog/urashima-taro http://en.wikipedia.org/wiki/Urashima_Tar http://sites.dartmouth.edu/folklorearchive yuki-playground.ro
123 (RE)VISIONING MASCULINITY IN JAPANESE HISTORICAL TV DRAMAS
Todd SQUIRES
Abstract Media pundits and political ideologues in contemporary Japan have vigorously endeavored to construct a neo-traditional masculinity as an antidote to a perceived masculinity crisis. One medium through which masculinity has been made and remade since the end of WWII has been the Taiga Drama series produced by NHK. In 2012, the 12th century warrior Taira no Kiyomori, one of Japan’s most reviled villains, was transformed into a hero-like individual whose enthusiasm and devotion contributed to the transformation of Japan from a nation governed by corrupt bureaucrats into one that was ruled by warlords and the warrior ethic. This paper discusses how historical dramas are anachronistic constructions which transpose present-day social and cultural issues onto historical events and individuals in an effort to legitimize contemporary ideological positions on gender and nationalism.
1. Contemporary Masculinity Crisis and Nation-(Re)Building The bursting of the economic bubble at the end of the 1980s seemed to mark the beginning of a convergence of a number of societal trends: economic contraction and decline, the shrinking population and greying of society, and a crisis in masculinity. The latter also heralded the rise of the “new” male: one who is less concerned with advancement at work and making a career, is narcissistically obsessed with his body and appearance, and is uninterested in sexual relations. These so-called “herbivore” males construct their identities in their divergence from traditional masculinity as has been defined by the warrior ideal dominant throughout Japanese history. The perceived weakening of normative masculinity has been elevated to concern for the nation. Indeed, the need to rebuild Japan after the economic crisis has paralleled cries for men to become more “masculine.” Yet, this return to masculinity as a means for rebuilding the
Ph. D. Prof. Kindai University, Osaka, Japan
124 nation also has a darker side. In the background, the rumbling nationalism has come to the fore in the past few years with the demise of the centrist government and return of the rightist LDP led by a prime minister who is unabashed ultranationalist, and who counts among his scions many right- wing historical revisionists and military revivalists. The NHK—a state controlled broadcaster—has also played a prominent role since the end of World War II in shaping the public’s view of national and world events. As part of the state bureaucracy, the media giant’s biases are oftentimes in sync with those of the entrenched bureaucratic elite dominated by the right-wing political forces. Thus, the Taiga Drama series which serves to shape the public’s shared knowledge of its history is a potent medium for the “deep state” to promote its social and economic agenda. One example of this is in the 2012 Taiga Drama “Taira no Kiyomori” (2013) in which the NHK reshaped one of the most reviled cultural villains into a tragic hero whose dreams of nation-building were dashed by both the corrupt political conditions and his own strong will and determination.
2.0 Taira no Kiyomori (1118-1181) Kiyomori was born into one of two leading warrior families (the other being the Minamoto), the Taira (also known as “Heike” or “Heishi”), who served the imperial court at a time when the national polity had ceased to adequately reflect the needs of the country. What would replace aristocratic rule was the fuel for the conflicts between the two major warrior families.
2.1The Historical Kiyomori Kiyomori emerges from the historical record as the least heroic of the actors of the twelfth century (Gomi, 1999). Little is known about Kiyomori until he appears in the first flaring of tensions in the 1150s. Until that time, records only note that he was given rank and post in honor of his father’s various services to the court. Kiyomori’s solution to the infighting and corruption at court was to keep the old system intact and simply usurp the rank and post of the court nobility. Eventually, Kiyomori raised himself to the highest post at court and replaced courtiers with members of his family. In effect, the Taira’s method of statecraft was no different than that of those they overthrew, and Kiyomori’s solution of merely replacing aristocrats with members of his own family created animosity not only among disaffected members of the
125 nobility and imperial family but also with competing warrior families. During their 20-year rule, the Taira led by Kiyomori did little to reform the government and merely parroted the lifestyle and effete manners of the nobility. The Taira were finally defeated in the battles of the Gempei War (1180-1185), or “War between the Minamoto and Taira,” which led to a complete overhaul of the political system under the leadership of a true warrior, Minamoto no Yoritomo, and ushered in 700 years of military rule.
2.2 The Cultural Kiyomori The popular understanding of Kiyomori as the embodiment of evil was soon established within the cultural consciousness. The foundation for this Kiyomori was set in the medieval epic, the “Tales of the Heike.” The first half of the epic retells the events of this turbulent period and adds to the historical Kiyomori by embellishing and sometimes creating episodes of his life and times. This tale, written and revised up until the late 14th century, portrays Kiyomori as a villain: a man, while blessed with good fortune, squanders it by usurping more power than is rightfully his, flouting both earthly and heavenly authority, destroying the major Buddhist temples, and ruthlessly murdering his enemies. Through the modes of literature, drama and popular history stretching into the modern era, Kiyomori came to represent the opposition to historical progress, a man who sought political power within an outdated system, unable to see the trends of change that were necessary for the progress of the nation and merely seeking power and glory for himself.
3.0 “Taira Kiyomori” (2012) With its 2012 Taiga Drama, NHK sought to revitalize the series that had been losing viewership over the years and appeal to a younger audience. The network announced the drama nearly a year and a half before being aired, and promoted it during regular news broadcasts. Actual shooting of the drama did not begin until a year later, much of which took place in the in the Tohoku region that had experienced an earthquake and tsunami only six months earlier. Thus, the theme of reconstructing the nation took on greater meaning for all those involved in the production of the drama.
126 The Taiga Drama takes advantage of Kiyomori’s absence from the historical record to fashion his birth and coming of age along the lines of the prototypical bildungsroman, thus creating a new interpretive frame in which to read the events that occurred from the mid-1150s onward. A nation facing hard times requires strong actions by men who fight single mindedly to do what they think is right, to bring about their vision of the future—even if it is wrong headed. A new light, therefore, is shed upon Kiyomori’s evil deeds: He is not a self-centered thug, rather his passion for realizing a nation ruled by warriors is thwarted only by his unbound enthusiasm and zeal. Below I will discuss briefly two of the ways a new Kiyomori is created in the drama. First, Kiyomori’s rather ordinary birth to his father Tadanori and a lady in waiting is replaced by an apocryphal legend that recounts how Kiyomori was in fact the son of Emperor Shirakawa by female entertainer (Bialock, 2007). The emperor, it is said, gave the child to Tadamori in order that he could begin his own dynasty with a first-born son. The political conflict between nobility and warriors is thereby embodied in Kiyomori. His doubts about his own pedigree lead him to doubt his identity, and his acceptance of his role as a warrior becomes the theme of his youth and early adulthood. Second, after returning from a self-imposed exile to the west, Kiyomori returns to take up his role as eldest son who needs to demonstrate that he can excel both in fighting and in cultural pursuits (bunbu ryôdô) Kiyomori is portrayed excelling neither as an aristocrat nor as a warrior. In one key episode, Kiyomori is promoted to the post of imperial guards charged along with other warriors to protect the emperor and his retinue. When they arrive at the palace, they find the women in the middle of a poetry writing party. The empress calls upon the warriors to comment on a particular poem. While one of the other warriors, Satô no Norikiyo (later the poet Saigyô), replies adeptly and with extreme sensitivity, Kiyomori when called upon by the empress blurts out the crudest of replies. Afterwards, when the men are alone, Kiyomori decries the others for not acting like warriors。On another occasion, Kiyomori and Yoshitomo, the father of the man who would defeat the Taira, compete against each other in shooting and riding contests. Here too, it is not Kiyomori our hero, but rather Yoshitomo who shows that he is the more skilled of the two men.
127 When Kiyomori’s father dies and Kiyomori takes over as head of the family that Kiyomori’s fortunes take a turn for the better. In his role as head of the Taira family, tôryô, literally the crossbeam of a house, Kiyomori comes into his own. In his rise to power he defeats his former rival, Yoshitomo, whose family was divided during some of the first uprisings against the court. Where his rival fails at leading a warrior house, Kiyomori succeeds and then turns to his project of nation- building. The latter half of the series has less latitude for infusing fictional elements into the biography of Kiyomori, but the plot trajectory and the themes introduced in the first half continue to be voiced through the storyline. Kiyomori attempts to create a new capital near present-day Kobe, but in the end his goal of nation-building slips from his hands and he dies a sudden death. In talking about their vision for the drama series, the director and producer stated that they wanted to retell the story of Kiyomori as a “man’s tale,” that would show the 12th century as being strong, vibrant and virile (takumashii) (NHK shuppan, 2011). The Kiyomori of the drama would embody this interpretation of the era along three lines. First, Kiyomori would be shown in his relationship to the sea, in his battle with pirates and developing commercial relations with Chinese traders. Second, Kiyomori’s wickedness would be transformed into the qualities of courage and forcefulness in the face of seemingly insurmountable challenges. Finally, the nepotism that marked his reign would be softened into his concern for maintaining close bonds with his extended family. This Kiyomori was explicitly intended to send a message to the 21st century audience. As the actor who played the role of Kiyomori (Matsuyama Ken’ichi) stated when the series was initially announced, Kiyomori’s story was meant to “bring life to Japan.” (Sankei nyuusu, 2012) Posters promoting the series not only took the theme “takumashii Heian” or “a strong / virile Heian Period,” but the audience of Heisei (the current era) was to look to the Heian Period in order to learn from it how to “survive” (ikinuku) turbulent times and live as Kiyomori did, with courage to create a new nation. In the final episode, Kiyomori’s death is retold. In the “Tales of Heike” Kiyomori becomes ill with an intense fever so hot that people could not come close to him and water intended to cool him became steam upon touching his skin. Amid his illness, his wife has a dream in
128 which the king of hell comes in a carriage to take Kiyomori to hell. On the carriage is written the character for “nothing/without” (mu) indicating both that his name will become as nothing to future generations and that his tortures in hell will be without limit. In the Taiga Drama rendering, however, it is a former warrior (the poet Saigyô) who has a sudden vision of Kiyomori whose spirit has left his body during his illness. Kiyomori asks the priest is his life had any meaning. The priest replies that it did and reassures him that although he failed in his goal of creating a new nation, he fought as hard as he could and that is what is the most important. Kiyomori’s spirit returns to his body and just before he expires he utters the famous final words, “Hang Yoritomo’s head on my gravestone!” In the “Tale of Heike” these words reinforce how evil and vindictive he was until the end and he died without remorse for anything that he had done. In the Taiga Drama, however, these words serve to emphasize Kiyomori’s determination to spur his descendants on to realize his dream. Interestingly, these same sentiments were expressed by Matsuyama. The series was setting records for the lowest number of viewers of a Taiga Drama in the series history. In an interview in September of 2012, three months before the series was to end and weeks before the final episodes were to be filmed, Matsuyama said that he would fight on even if no one watched the series. What was important was not the final outcome, but rather how a man conducted himself in the face of a lost cause (Hochi shinbunsha, 2012). Thus, the actor’s own journey mirrored that of the tragic hero he was playing. His own masculinity was defined not by success or failure, but how he conducted himself to the end.
4.0 Conclusion The difficult in finding meaning in historical drama lies in the disjunction between fact and fiction inherent in the genre. In discussing historical fiction, Lukacs (1983) maintains that the historical novel possesses a historical truthfulness that is defined as the ability of the historical novel to convey through the characters a sense of empathy as well as the historical process. Through the production and consumption of historical dramas, a process is constructed whereby the reader gains a sense of his/her own historicity and constructs, as de Groot (2009) argues, a sense of their own histories and historically inflected identities. The
129 genre of historical drama then may in the medium through which it is transmitted acquires a didactic function both serving as a positive vehicle through which people can learn about history and historical personages. On the other hand, historical fiction and drama can have a less than positive function of promoting ideologies that ensure the perpetuation of socio-economic inequalities or mobilizing populations to prescribed forms of behavior that may serve the ulterior motives of those who see normative gender stereotypes as preferable to a more open and fluid gender identities. As can be seen in the statements of those involved in the production of the series, it is clear that the producers had an overt message for the viewing public: a neo-traditional masculinity is necessary for overcoming societal challenges, and even indispensable if Japan is going to survive into the next century.
BIBLIOGRAPHY Bialock, D. (2007). Eccentric spaces, hidden histories: Narrative, ritual, and royal authority from The Chronicles of Japan to The Tale of the Heike. Stanford: Stanford University Press. de Groot, J. (2009). The historical novel. London: Routledge. Gomi, F. (1999). Taira no Kiyomori. Tokyo: Yoshikawa Kôbunkan. Hochi shinbunsha. “Taira no Kiyomori, taigashijô saitei no 7.8%...jyoshi marason eikyô?” 6 Aug. 2012. Web. 15 Sept. 2017.
130 CIOCARLIA, UN CANTEC ETERN PENTRU SUFLET
Florentina Maria COMĂNESCU
Abstract Great spirits, as Shelley, remain eternal thanks to their work. The poem ”To a skylark” is an example. The flight and the song of this bird are the freedom of human nature at the beginnings, the image, in the same time, of Holy Spirit. So, this poem, in despite of his age, continue to be fresh, a living water for the need of contemporay man.
În ziua de 4 august 1792, în conacul lui Squire, bogat din Field Place – comitatul Sussex – se năştea moştenitorului de drept al averii și titlurilor uneia dintre cele mai distinse familii din Anglia. Familia se numea Shelley, iar arborele ei genealogic îşi avea rădăcinile adânc înfipte în trecut. Acesta a urmat şcoli prestigioase, dar respingea instinctiv filozofia prin care şcoala însemna supunere oarbă faţă de profesori și faţă de dogme. Vocaţia lui poetică îl împingea să-şi caute hrana spirituală în alte cărţi decât cele recomandate elevilor. Având scepticismul și îndoiala poetului, acesta căuta permanent răspunsuri şi simțea nevoia să pună pe hărtie stările sale sufleteşti. Astfel, el reprezintă vocea unei epoci sau, mai bine zis, cântecul unei epoci. Printre oameni incompleţi, normali, acesta se compara și se întreba continuu, fiind mai ales preocupat de experienţele sale. „Majoritatea oamenilor par săfie nişte minori, […] ce nu sunt în stare săreproducă o conversaţie avută cu natura” (Emerson, 1968: 102). Putem spune că poetul reprezenta frumosul, având capacitatea de a manifesta realitatea înconjuratoare în și prin timp, valorificând spiritul său de observație asupra adevărului. Imaginându-ne poetul, descoperim că ideile și trăirile sale sunt un tezaur ce ne rămâne nouă. Simţirile sale ne fac pe noi mai bogaţi sufletește. În urma sa, poeziile și cântecele rămase călătoresc peste mări și prin nori de vălmășaguri de timpuri până se cuibăresc în inimile oamenilor. „Melodiile poetului se avântă sus şi străbat adâncurile timpului infinit” (Emerson, 1968: 113). De aceea îl iubim pe poet, pentru
Prof. dr. Zinca Golescu, Pitești
131 că el ne arată noi moduri de a gândi şi ne descoperă lumea care ne este prea greu de descifrat adeseori. În jurnalul autorului se găseşte o notă care ne lămureşte asupra felului în care Shelley vede arta lirică : „Ce este poezia? – Conştiinţa unei lumi trecute și a unei lumi viitoare” (Shelley, 1957: 53). Discursul poetului se bazează pe elemente ale realităţii,dar prin plasticitatea viziunii ne aduce în prim plan un cântec al vieţii sale. Deşi de multe ori viaţa scriitorului rezonează cu ceea ce apare în scrierile lui, elnu trebuie crezut pe cuvânt. Experienţa de viaţă este convenţionalizată deşi, în principal, textele au funcție cathartică. Acest lucru înseamnă căpoetul îşi elibereazăeul, emoţiile în operă, în scris, iar cititorul regăseşte propriile păreri și încercări în literatură. Același cântec are însă și funcţie socială, deoarece scopul poetului este de a atrage atenţia asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă, pentru a modela caracterul individului care percepe mesajul poetic. Lectura acestei poezii, precum și recitarea sau învăţarea eisunt mijloace de recreere,delectare de tip superior pentru cei care o înţeleg şi o apreciază. Astfel,ceea ce iese din mâinile poetului englez este în concordanţă cu complexitatea celor cărora se adresează. Cântecul Ciocârliei, în fapt – cântecul Poetului, este unul universal, atemporal, aspațial, modulat de simţurile autorului și de felul în care el priveşte lumea născută din dragostea lui Dumnezeu. Ciocârlia, în simbolica biblică creştină, reprezintă preoţia adevărată şi mărită (Aga, 2005: 87). Prin cântecul ei preamăreşte pe Iisus şi îndeamnă la rugăciune, la contemplarea vieţii şi motivele pentru care unele lucruri ni se ivesc în cale. De altfel, în toată literatura universală, cântecul este purtător de mesaj cu funcţii magice spre împlinirea idealurilor. Shelley şi-a exteriorizat stările în poezia „Unei ciocârlii” prezentând pasărea aceasta în nişte metafore prin care poetul încearcă să ajungă la cititori. Gândurile sale, monologul său interior este exteriorizat în versuri ce se transformă într-un dialog tainic cu cititorii săi, ascuns în spiralele cîntecului spre înalt al ciocârliei. Cei care îi admiră creaţia îi înţeleg mesajul, astfel apărând o conversaţie imaginară între poet și cititori. Pasăre mică, sprintenă, abia observabilă, ciocârlia formează un tunel între pământ şi înaltul cerului, proptind, parcă la capete, unul în altul, cele două spații ireconciliabile. B.P. Hasdeu asociază – la rându-i –, în poezia sa despre aceasta fiinţă, zborul ei cu înălţarea spre eternitate: „Se duce ciocârlia să-I cânte-n depărtare,/ Acolo unde vara mai poate străluci…/ Ce mai aştepţi, poete ?
132 E ziua de plecare/ Vei mai cânta o dată…dar numai nu aci!” (Hasdeu, 1937: 60) Poetul este un cântăreţ al mesajuluipe care vrea să-l transmită, un Orfeu – zeul grec care crede în ideea de nemurire a sufletului, Sectanţii orfici îl văd pe Orfeu ca preot. Este destul de simplu, astfel, săni-l imaginămpe Shelly în această ipostază prin dialogul său cu lumea. Și Eminescu îl prezintă pe Orfeu în poemul Memento mori ca personaj c enaşte lumea, dar totodată o îndrumă spre haos, dezastru: „Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată/ Stă Orfeu – cotul în razim pe-a lui arfă sfărâmată…/ Ochiu-ntunecos şi-ntoarce şi-l aruncă aiurind / Când la stelele eterne, când la jocul blând al mării. /Glasu-i, ce-nviase stânca, stins de-aripa disperărei,/Asculta cum vântu-nşală şi cum undele şi-l mint“ (Eminescu, 1999: 161). Shelley ne instruieşte în cunoaşterea lumi iînconjurătoare, el susţinând faptul că poezia trebuie să reînnoiască societatea. Astfel, considerăm că titlul original, To a skylark1, indică prezența unei ode închinate acestei fiinţe, care ştie să se bucure de viaţă şi există pe pământ doar pentru a-şi împartăşi darul de la Dumnezeusi a aduce lumina în zilele atinse de rutina din viaţa oamenilor: „The pale purple even /Melts around thy flight/Like a star of Heaven,/In the broad day-light/Thou art unseen, but yet I hear thy shrill delight.”2 .Traducerile de multe ori diferă de la autor la autor, ajungând să dea chiar alte sensuri versurilor. Discursul liric începe printr-o invocare a ciocârliei („Hail to thee, blithe Spirit!“) care în traducerea lui Petre Solomon este: „Slavă, duh şăgalnic! “, la fel ca și în cea a lui Leon Leviţchişi Tudor Dorin. Îndrăznim însă, și fie-ne iertată îndrăzneala, să traducem același vers: „Slavăţie ,suflet liniştit!” Apelativul duheste – credem – foarte sugestiv, deoarece pasărea poate fi asociată cu Duhul Sfânt, ocrotitor şi suflet mereu prezent. Astfel, ciocârlia devine mai mult decât o încântare pentru auz și vedere, devine spirit apărător al celor care reuşesc să o înţeleagă şi chiar trimis al lu iDumnezeu pe pământ. Ea îşi varsă inima plină de bucurie şi dragoste în trilurile sale, pentru a arăta oamenilor frumuseţea vieții: „Flacăra-i curată/Scade-n zori de zi/N-o vedem, şi totuşi o putem simţi.“ (Shelley,
1Trad. din engleză : „Unei ciocârlii” sau „Ciocârliei”. 2Întraducereanoastră: „Azurul imposibil/Se topeşte in jurul tău/Ca o stea din Paradis,/Ce cade din strălucire/O artă nevăzută,dar auzită până la delir”.
133 1965:101) Ea pare să facă legătura între cer ș ipământ, între Dumnezeu și oameni, aducând continuu veşti şi sfaturi. Este descrisă ca un suflet pur, neatins de rutina şi impuritatea vieţii pământene: „Bucuriei tale/ Limpezi şi fireşti /Nu-i stau umbre-n cale/ Tu şi când iubeşti/ Nu cunoşti plictisul dragostii omeneşti.” (Shelley, 1965: 101) Cântul ei e mireasmă, sunet, culoare, sentiment – o supraabundență sinestezică a fericirii de a fi, de a zbura spre infinitul divinității. Ființă greu de definit, ciocârlia aparține mai degrabă transcendentului, unei lumi ireale în conștiința umană, dar perceptibilă prin iluminare interioară. Cu alte cuvinte, cântecul ei ne plonjează în sacru, acolo unde timpul și spațiul nu au limite. Poate tocmai de aceea poetului îi pare că glasul acestei păsări estea semenea unui cor de îngeri. Nu știm dacă marele nostru compozitor, George Enescu, a citit această poezie. Însă, ascultând Rapsodia română și mai ales fragmentul închinat ciocârliei, descoperim că cei doi mari artiști comunică intim în arcul timpului grație, tocmai, minunii produse de această delicată pasăre, chiar dacă artele lor nu au același obiect al creației. Melodia lui George Enescu se întâlnește cu muzicalitatea textuluil iric al lui Shelley, pentru că amândoi iubes cnatura, o simt prin toți porii ființeilor. La rândul lor, ascultătorii și cititorii, care apreciază cele două creații, sunt tot niște fii ai naturii. Și chiar dacă unii nu simt atât de puternic această legătură cu natura, execuția instrumentală a muzicianului român ca și versurile poetului englez, ca într-un descântec tămăduitor, refac printr-un proces de anamneză artistică tocmai acest filon pierdut al naturii paradizice, leagăn pentru om. Pentru a se face înțeles în transmiterea sentimentelor pe care cântecul ciocârlieii le trezește, Shelley recurge la cele mai reprezentative simboluri ale naturii divine, cosmice și terestre: duh, raze, îngeri / nor, amurg, soare, luceafăr, lună, curcubeu, ploaie / pământ, licurici, rouă, izvor, iarbă, flori. Toateacestea le resimțimșiîncompozițialui George Enescu. Numită bard sau crăiasă, ciocârlia este în același timpființă reală, dar și supranaturală. Sau: ființă astrală, de neatins – luceafăr, lună, soare ori diafană și fluidă – ploaie. Raportat la dimensiunea temporală, cântul ciocârliei are durata unei ploi binefăcătoare de vară, însă azvârlit în înaltul cerului recuperează spațial veșnicia. O dată auzit, el nu mai poate fi uitat. Exemplul de viață pe care ni-l dă făptură de zăpadă a ciocârliei ne duce pe cursul istoriei până la origini, pentru a înțelege că Binele, Frumosul, Adevărul, Iubirea etc. țâșnesc toate din același izvor viu.
134 Textul e structurat pe două planuri sugerate de cele două aspecte esențiale ale ființării micii făpturi: cântecul și zborul. Chiar forma textului ne duce cu gândul la o pasăre. Faptul că ultimul vers este mai lung decât celelalte sugerează deschiderea aripilor si ritmul zborului. Dar zborul ei este, de asemenea, ireal, căci aripile, ca și cântul, îmbrățișează întreg universul. Este sugerată aici omniprezența binefăcătoare a Duhului Sfânt. Totodată, poetul este convins că omul/ artistul îi este inferior acestei fiinţe: „Dar chiar de-am fi-n stare/Fericiţi să fim,/Ură şi- ngâmfare/Fără să simţim,/N-am şti bucuria ta sa ne-o-nsuşim.” (Idem) El consideră că noi, oamenii, nu ştim să trăim în frumuseţe si linişte aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu şi de multe ori nimicim acest dar pe care-l avem, însă şi viaţa, cu îngâmfarea, adică nerecunoştinţă pentru fiecare nouă zi.Totuşi, pentru el viaţa ciocârliei este firească, destinul ei si cântecul ei sunt o binecuvântare, iar noi nu o apreciem suficient, poate doar poeţii care reuşescsă o înteleagă. Finalul poemului, ușor întristător, aduce în prim plan o temă eternă în literatură: condiția artistului în lume, problema receptării operei de artă. De ieri și până astăzi, toți marii scriitori sau artiști, în general, trăiesc cu acest chin al neînțelegerii de către ceilalți. Shelley, nu maipuțin! De aici, insatisfacția încercată în fața operei proprii și a propriilor receptori. Înțelegem abia acum, la sfârșitul discursului liric, invocarea numelui ciocârliei. Simbol al Duhului Sfânt, descoperim acum că ea este inspirația – de scurtă durată, dar dătătoare de fericire. Putem afirma, acum, că - asemenea poetului român neomodernist NichitaStănescu – B. P. Shelley surprinde dinamica stării de poezie în cântecul ciocârliei, a stării de grație, a fericirii exprimată prin detașare de material, înălțare, zbor. Fără îndoială, opera sa este modelul eliberării şi al gândirii libere – exemplul de urmat fiind ciocârlia –, a varietăţii temelor şi al frumuseţii cu care prezintă lumea înconjurătoare, metaforele, simbolurile şi muzica pe care au dezvoltat-o. Mai mult decât atât, poezia de față continuă să fie actuală (încă mai sunt ciocârlii!), să prezinte foarte bine trecutul, prezentul și viitorul ca şi când nu ar exista epoci, societăți. De altfel, natura, folclorul sunt veșnic tinere. La fel, și artele pentru care acestea sunt surse de inspirație. Iar efortul artistic al lui Shelley, în definitiv, pare că şi-a atins scopul, acela de a fi o punte între om, artă, natură și sacru.
135 A COGNITIVE APPROACH TO THE CONCEPTS OF JAPANESE CULTURAL TERMS: INTERFACED WITH THE SOCIAL FRAME
Kano MARUHASHI
Abstract As discussed in Sapir-Whorf hypothesis, “language” is the inseparable companion of “culture.” At least, the semantic side of language is acquired after birth, so its experiential gestalt influenced on language must be a product of our interactions with other people within our culture in terms of social, political, economic, and religious institutions (cf. Lakoff and Johnson (1980: 118)). Japanese language is no exception in such a language-culture relationship, and it produces a various kinds of distinctive expressions. Thereupon, based upon the FRAME SEMANTICS mentioned above, this paper aims to clarify one cognitive aspect of Japanese social frames through its cultural terms.
1. Japanese Experiential Gestalts Structured within Their Recurrent Experiences As described in (1)-(2) below, every language has a different mindset, and is closely related with a character of the region it is used.
(1) The interdependence of thought and speech makes it clear that languages are not so much a means of expressing truth that has already been established, but are a means of discovering truth that was previously unknown. Their diversity is a diversity not of sounds and signs but of ways of looking at the world. －Manheim (trans.) (1996) (2) The fact of the matter is that the “real world” is to a large extent unconsciously built up on the language habits of the group. No two languages are ever sufficiently similar to be considered as representing the same social reality. The worlds
Student Kindai University, Osaka, Japan
136 in which different societies live are distinct worlds, not merely the same world with the different labels attached. －Manheim (trans.) (2003)
Along with the above linguistic view, the elucidation of Japanese experiential gestalts requires a detailed observation of the surroundings of their daily life. According to 2010’s national census of Japan, Japan’s total population was about 128 million as of October 1st, in 2010.1 In contrast, according to International Organization for Standardization, the total land area of Japan is approximately 378,000 square kilometers, which is about one twenty-fifth of that of the United States. Besides that, the per capita dwelling floor space in Japan is 33.2 square meters, while 60 square meters in the United States. To make matters worse, around 73 percent of Japanese land is forested, mountainous, so that it is unsuitable for agricultural, industrial or residential use. These facts represent how highly populated Japan is for the limited space of the land, and the habitable zones, mainly located in coastal areas, have extremely high population densities. In order to survive such severe life conditions, Japanese people have inevitably made use of the distinction between “ うち (/uchi/)” (inside) and “そと (/soto/)” (outside). First, the former concept “uchi” does not mean establishing their individuality but consolidating it into a group; that is, acting as a community individuality and preparing for any contingency. The representative term of this group mind is “kizuna” (bond; tight-knit relation), as observed after the Great East Japan Earthquake, which struck Fukushima prefecture on March 11th, 2011. On the other hand, the latter concept “soto” is generated on the premise of “uchi” community mentioned above. Since the relationship of constituent members in a community is solidified, they have the custom of giving hospitality to foreign visitors. To put it the other way round, both in a positive and negative way, such visitors are regarded as special ones to the community members. Therefore, especially in the case of Japanese
1 http://www.stat.go.jp/data/kokusei/2010/jinsoku/pdf/jinsoku.pdf, accessed on November 4th, 2017.
137 visitors, they are to have a feeling of “Issyuku Ippann-no Ongi (one meal, one night’s shelter indebtedness) to those community members. Then, in the following chapter, let us turn our eyes to other Japanese terms “ も っ た い な い (/mottai-nai/)” and “ お も て な し (/omotenashi/),” respectively related to “uchi” and “soto” culture.
2. Cognitive Frame through Japanese Cultural Terms 2. 1. Concept of “Mottainai” According to Kawashima (2010), Japanese use the term “mottainai” when people failed to use products for their true value and just waste them. In a Japanese-English dictionary, “mottainai” is usually translated as “wasteful.” The concept of “wasteful” partly overlaps on that of “mottainai,” but they do not necessarily correspond to each other. “Mottainai” is originally a negative expression of “mottai” (dignity) with “nashi” (a kind of negative suffix), and its semantic change is as in “not dignified → not reasonable → not deserved → worthy of a better cause.” Therefore, the concept of “mottainai” is mainly made up from the following semantic features: (3) WASTEFUL, (4) PITIFUL, and (5) RECYCLABLE. Behind the generation of this Japanese concept exists the background of “uchi” culture mentioned in the chapter 1. Especially in Edo period, Japanese people lived an ecological life and saved their precious resources.1 For example, clothes, sandals, umbrellas, pans and furniture were repeatedly repaired to use again. They already had second- hand shops. Still more, even kitchen garbage and human waste were reused as fertilizer for their agricultural fields. These historical facts tell us that the Edo period, ahead of other countries, had a recycle system letting Japanese people have an ecology-oriented mind. Ms. Wangari MAATHAI, the winner of the Novel Prize in the year 2004, was deeply impressed with this Japanese phrase when she came to Japan in the year 2006, and spread this idea of “mottainai” through the environmental-protection activism all over the world. For example, the following bag embodies this “mottainai” concept.
1 The Edo period is in the year 1603 to 1867 of the history of Japan, when Japanese society was under the rule of the Tokugawa shogunate and the country's 300 regional Daimyō (the powerful territorial lords in pre-modern Japan who ruled most of the country from their vast, hereditary land holdings).
138 Figure 1: botanical dye bag, cited from the website Mottainai1
Botanical dye is a way of dying materials by using old vegetables and fruits that we cannot eat. In addition, vegetables and fruits with scratches are also used. The next product “tsunago” made by a Japanese company also expresses the “mottainai” concept.
Figure 2: Tsunago, cited from the website Nakajima Junkudo2
This product is a pencil sharpener that allows a short pencil to be used up by connecting it to another one. Children from the future generations should develop a mindset of making the most of every single product, rather than consuming products with little conscious regard.
2. 2. Concept of “Omotenashi” “Omotenashi” refers to a Japanese traditional way of hospitality: welcoming visitors in hopes that they will experience unforgettable times. The critical difference from so-called “service” lies in the host attitude.
1 http://www.mottainai.info/jp/about/, cited on November 15th, 2017. 2 http://www.njk-brand.co.jp/new/, accessed on November 15th, 2017.
139 According to Hisamatsu (1987, 2015), the “omotenashi” spirit came from a traditional Japanese tea ceremony called “sado.” For instance, sado has an associated philosophy with this spirit, “和敬清寂 (/wa-kei sei-jyaku/)” whose Chinese characters respectively mean harmony, respect, purity, and tranquility; the four most important elements of the tea ceremony, stating the significance of purifying the atmosphere of the ceremony to soothe the guest’s heart. “一期一会 (/ichigo ichie/)” also expresses this spirit, referring to “once in a lifetime opportunity.” In particular, this is used when people held a tea ceremony and endeavor not to forget this spirit. If people know that this is once in a lifetime opportunity, they can pay attention to the surroundings and do their best to everything. Historically speaking, “omotenashi” is a political noun form deriving from the verb “mote-nasu (be in for a treat),” whose bound morphemes respectively means “do consciously / intentionally” (=mote-) and “do completely” (=-nasu). Sen-no Rikyu, known as the founder of “Wabi-cha (the origin of Sado),” introduced “shichi soku,” the seven rules of tea ceremony, which the host must follow when welcoming its guests: One: make the tea with carefully examining your guest’s feeling. Two: make the detailed and necessary arrangements. Three: feel the beauty and the dignity as it is. Four: serve your guests with hospitality along the changing seasons. Five: do not rush the time; retain a mental flexibility. Six: assume the worst possible affairs. Seven: greet your guests from the bottom your heart. Specifically, these philosophical concepts can be summarized as in “We have to host guests, aspiring perfection and giving it your all.” Since Japanese people have a deep sense of the distinction value between the spatial concepts of “uchi” and “soto,” the visitors have to be treated as the guests on an equal footing with the hosts. Specifically, since the insiders see in the same way that the outsiders do, “omotenashi” can be defined as the hospitality in which the hosts should be accurate and attentive even to unexpected details that usual “service” does not contain.
3. Conclusion Now that human resources, things, and information borderlessly circulate under this globalizing world, the significance of locality should
140 be firmly reviewed. For us next generation to construct a new period, how to make globalism and localism coexist, how to embody the “glocal” ( BIBLIOGRAPHY Hisamatsu, H. (2015) Sado-no Tetsugaku [Philosophy of Sado]. Tokyo: Kodansha. Kawashima, H. (2010) Shoku-no Rekishi-to Nihonjin: Mottainai-wa Naze Umaretaka [History of Food and Japanese People: Why Was Mottainai Philosohy Born?]. Tokyo: Toyo Keizai Shinposha. Lakoff, G. and M. Johnson (1980) Metaphors We Live By. Chicago: University of Chicago Press. Manheim, R. (trans.) (1996). Dionysos: Archetypal Image of Indestructible Life. Princeton, N.J: Princeton University Press. Manheim, R. (trans.) (2003) Way to Wisdom: An Introduction to Philosophy. London: Yale University Press. 141 REGIUNEA MĂNĂSTIRII CURTEA DE ARGEȘ – OBSERVAŢII GEOMORFOLOGICE Ioan MĂRCULEŢ* Cătălina MĂRCULEŢ** Résumé La région du Monastère de Curtea de Argeș - observations géomorphologiques. Du point de vue géographique, l’endroit où a été construit le Monastère de Curtea de Argeș fait partie des Collines Basses de l’Argeş, sous- unité de l’est des Sous Carpates Gétiques, d’une latitude nordique d’environ 45 o 8’ et d’une longitude de l’est d’environ 24o40’. Le relief de la région, appartenant à la sous-division appelée la Dépression Curtea de Arges, est constitué par les versants ouest des collines appartenant au Sommet Chiciurii- la Colline Periș (478,5 m), la Colline Poiana Crucii (631,7 m) et la Colline Ciorii (588,3 m), formées par des dépôts daces (marnes, argiles et sables)- et par les terrasses (I-III) et la prairie de l’Argeş (1-5 m altitude relative). Conformément à la carte topographique que l’on a réalisée, les trois terrasses ont les suivantes altitudes relatives: la I ère terrasse, 5-8 m, la IIème terrasse, 10-15 m, et la IIIème terrasse, 25-30 m. L’Eglise du Monastère de Curtea de Argeș a été élevée à l’ouest de la terrasse de 10-15 m hauteur relative et d’environ 430 m altitude absolue. En ce qui concerne la composition pétrographique, ce sont les dépôts d’accumulation fluviatiles composés par des cailloutis, des sables et des sables argileux qui prédominent. *** Așezat într-o lărgire a văii râului Argeș, orașul Curtea de Argeş s- a dezvoltat la intersecția unor drumuri istorice importante, care străbăteau Subcarpații Argeșului și legau regiunea analizată de Sibiu, prin Țara Loviștei, de Câmpulung etc. Cetate de scaun a Ţării Româneşti, numele ei este legat de mai multe monumente importante din istoria statului medieval, aici având reşedinţa domnii Vladislav I Vlaicu (1364- 1376/1377), Dan I (1385-1386), Mircea cel Bătrân (1386-1418) ş.a. Deşi domnul Nicolae Alexandru (1351/1352-1364), fiul întemeietorului * Prof. dr. Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti ** Cercet. dr. Institutul de Geografie al Academiei Române *** Rezumat tradus de Stefania Di Pucchio 142 Basarab I (1324-1352), a stabilit aici, în 1359, sediul mitropoliei ortodoxe a ţării, curtea domnească a fost atestată documentar doar în 1369 şi 1372, din timpul lui Vladislav I Vlaicu. Mai târziu, domnitorul Mihail I (1418- 1420) a mutat capitala de la Curtea de Argeș la Târgovişte, însă nu definitiv, iar Neagoe Basarab (1512-1521), la 17 august 1517, a transferat în noua reşedinţă domnească şi sediul mitropoliei.1 Decizia construirii de către domnii munteni Vlad Dracul (1437- 1442 și 1444-1447) și Neagoe Basarab a unor lăcașuri de cult la Curtea de Argeș nu a fost întâmplătoare. De la Basarab I, întemeietorul Țării Românești, până la Mihail I, localitatea Curtea de Argeș a îndeplinit funcția de capitală a statului muntean, iar prin transferul funcției de capitală orașului Târgoviște, localitatea Curtea de Argeș a trecut în plan secund pentru cotropitorii din acele vremuri, turcii otomani de la sud de Dunăre. În opinia noastră, alți factori care au putut contribuit la ridicarea unui impresionant lăcaș de cult la Curtea de Argeș au fost: a) intenția domnului Neagoe Basarab de a muta reședința Mitropoliei Ungrovlahiei (Țării Românești) la Târgoviște2 și de a lăsa localnicilor de pe Argeș, în compensație, un nou lăcaș de cult; b) stoparea expansiunii catolice din nord, din Transilvania. Conform documentelor și descoperirilor arheologice, Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost construită de domnul Neagoe Basarab pe locul unei biserici neîntărite zidită pe vremea lui Vlad Dracul și ajunsă în ruină. Din punct de vedere geografic, locul pe care a fost construită această biserică se înscrie în Muscelele Argeșului, subunitatea estică a Subcarpaților Getici, la aproximativ 45 o8’ latitudine nordică și 24o40’ longitudine estică. Relieful regiunii, aparținând subdiviziunii numite Depresiunea Curtea de Argeș3, este constituit din versanții vestici, cu deluvii, ai dealurilor înscrise în Culmea Chiciurii – Dealul Periș (478,5 m), Dealul Poiana Crucii (631,7 m) și Dealul Ciorii (588,3 m); formate 1 Pentru legăturile dintre domnii munteni și orașul Curtea de Argeș, a se vedea A. Stănilă, Curtea de Argeș în contextul istoric al celui de-al XVI-lea secol, București, 2012, p. 7-9. 2 Mutarea mitropoliei la Târgoviște a avut loc la 17 august 1517. 3 L. Badea şi colab., Unitățile de relief ale României, III, Dealurile pericarpatice: Dealurile Crișanei și Banatului, Subcarpații, București, 2008, p. 105. 143 din depozite daciene4 – și din terasele (I-III) și lunca (1-5 m altitudine relativă) Argeșului. Fig. 1 - Relieful din regiunea localității Curtea de Argeș (sectorul vestic al Muscelelor Argeșului): 1. depresiune, culoar de vale; 2. șa deluroasă; 3. cuestă; 4. cuestă principală, limită spre Piemontul Getic; 5. limita Carpaților Meridionali (După L. Badea și colab., 2008, p. 105) Conform cartării realizate de noi, cele trei terase au următoarele altitudini relative: terasa I, de 5-8 m, tersa a II-a, de 10-15 m, și terasa a III-a, de 25-30 m.5 4 Succesiuni de marne, argile și nisipuri (O. Mândruț, Relieful Subcarpaților dintre Argeș și Argeșel. Studiu geomorfologic, București, 2003, p. 28). 5 Nu excludem prezența de-a lungul Văii Argeșului a unui nivel de terasă intermediar, situat ca altitudine relativă între nivelele numerotate de noi cu II și III. 144 Fig. 2 - Regiunea Mănăstirii Curtea de Argeș – schiță geomorfologică: 1.versant; 2. luncă; 3.terasa de 5-8 m altitudine relativă; 4.terasa de 10-15 m alt. relat.; 5.terasa de 25- 30 m alt. relat.; 6.pluviodenudare și eroziune în suprafață; 7.ravenă, ogaș; 8.organism torențial; 9.con de dejecție; 10.glacis coluvio-aluvio-proluvial; 11.maluri abrupte; 12.ape curgătoare permanente; 13.cotă; 14.Mănăstirea Curtea de Argeș (I. Mărculeţ, 2013, p. 62). V. Marinescu6, indică în regiunea orașului trei terase: „Terasa I cu lunca râului Argeș, la altitudine între 300-400 metri, în prezent modificată de amenajările hidrotehnice (T I = 2-5 m); urmează Terasa II între 5-8 m și Terasa III între 12-15 m“. Pe partea stângă a râului Argeș, autorul citat susţine şi prezența Terasei IV, de 25-30 m. În opinia noastră, afirmația conform căreia terasa I și lunca Argeșului sunt situate între 300 și 400 m altitudine absolută este eronată. În Muscelele Argeșului, cea mai scăzută altitudine a Văii Argeșului este de circa 420 m și este atinsă la contactul cu Piemontul Getic. Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost ridicată în vestul terasei fluviatile de 10-15 m înălțime relativă, la circa 430 m altitudine absolută. În alcătuirea petrografică a terasei predomină depozitele de acumulare fluviatilă compuse din pietrișuri, nisipuri și nisipuri argiloase. La est, la contactul cu dealurile, datorită deplasărilor și scurgerilor pe versanți s-au acumulat depozite coluvio-proluviale. Din cauza scurgerilor lichide de pe acești versanți și a modificării pantei, la care se adaugă unele, posibile, izvoare situate la țâțână, terasa era afectată de exces de 6 V. Marinescu, Monografia așezării Argeșului. Curtea de Argeș de la începuturi până în 1989, Pitești 1999, p. 414. 145 umiditate7. Acest exces de apă, demonstrat și de prezența solurilor pseudogleice și pseudogleizate8, poate fi „vinovat“ de posibilele șubreziri ale zidurilor nou înălțate.9 Acest impediment se pare că a fost înlăturat prin așezarea în fundația construcției a unor straturi de cărbuni aduși din regiunea satului Cerbureni și prin înfigerea în sol a unor trunchiuri de stejari „de mărimea unui om“.10 Suprafeţele înclinate (frunțile teraselor, unele malui etc.) şi versanţii dealurilor vecine sunt modelate de o serie de procese geomorfologice. Se evidențiază: pluviodenudarea, spălarea în suprafață, șiroirea (cu formarea rigolelor, ravenelor și ogașelor), torențialitatea și diferitele tipuri de alunecări de teren (ca dimensiune, formă etc). BIBLIOGRAFIE Badea L., Niculescu Gh., Sandu Maria, Roată S., Micu M., Sima Mihaela, Jurchescu Marta (2008), Unitățile de relief ale României, III, Dealurile pericarpatice: Dealurile Crișanei și Banatului, Subcarpații, Edit. Ars. Docendi, București. Barco Aurelia, Nedelcu E. (1974), Județul Argeș, Edit. Academiei, București. Ielenicz M., Pătru Ileana Georgeta, Ghincea Mioara (2005), Subcarpații României, Edit. Universitară, București. Marinescu V. (1999), Monografia așezării Argeșului. Curtea de Argeș de la începuturi până în 1989, Edit. Europroduct, Pitești. Mărculeț I. (2013), Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș - aspecte geografice, Mit și legendă în spațiul românesc, Curtea de Argeș. Mărculeţ I., Mărculeţ Cătălina (2013), Mănăstirea Curtea de Argeș – aspecte geografice, Studii Slătinene, Anul VII, vol. XIII, nr. 2/2013, Slatina. Mândruț O. (2003), Relieful Subcarpaților dintre Argeș și Argeșel. Studiu geomorfologic, Edit. Corint, București. Stănilă A. (2012), Curtea de Argeș în contextul istoric al celui de-al XVI-lea secol, Revista Hiperboreea, Anul I, nr. 5, București. ***(1975), Harta solurilor din România, Scara 1:200.000, Foaia Pitești, I.C.P.A., București. ***(1982) Enciclopedia geografică a României, Edit. Științifică și Enciclopedică Bucuresti 7 În prezent, apele subterane freatice sunt situate în depozite friabile și apar la zi la baza teraselor sub formă de izvoare. Un astfel de izvor situat la baza terasei de 10-15 m altitudine relativă a fost numit „Fântâna Meșterului Manole“. 8 Harta solurilor din România, Scara 1:200.000, Foaia Pitești, București, 1975. 9 De aceeași părere este și V. Marinescu, Op. cit., p. 414, care arată că „în realitate, credem că de vină este solul de aici, șubred și mocirlos datorită văii de alături, «Valea lui Mic», și a altor izvoare din aceste locuri.“ 10 V. Marinescu, Op. cit., p. 414. 146 A CULTURAL STUDY OF THE MEDIEVAL WAR: THROUGH THE DIFFERENCES BETWEEN SHOGI AND CHESS Kohsuke HASHIMOTO Abstract Due to the IT revolution, human life has completely changed. Now most humans rely on computers to do their jobs, look for information and so on. Here, the following question arises: does it mean computers have surpassed humans? Recently, it has become more difficult for “Kishi” (professional shogi / chess player) to beat computers, as Garry Kasparov lost to Deep Blue in the chess world in 1997. The problem here is why it has taken more than twenty years for computer software to go beyond humans in the shogi world, especially since the rule of shogi used to be almost the same as chess when it was imported to Japan.1 Thereupon, the main purpose of this paper is to discuss what kind of factors effected shogi and made shogi complex. 1. Historical Process of Shogi Shogi is quite similar to chess in some respects. Firstly, these games were modeled after wars that took place in both Japan and Europe. Another similarity between them is that their origin was a game called Chaturanga. It was born in India in approximately the 7th century AD. From there Chaturanga migrated both westward and northward, mutating along the way. The western branch became Shatranj in Arabia and Orthodox Chess in Europe. The northern branch became Xiangqi in China and Janggi in Korea. Sometime in the 10th to 12th century, “chess” crossed the channel to Japan, where it spawned many interesting variants. One of these was called “Small Shogi.” Eventually, Small Shogi (though it went through many forms) won out over the larger variants and is now referred to simply as “Shogi.” It is certain that Shogi in its present form was played in Japan as early as the 16th century. Student Kindai University, Osaka, Japan 1 Shogi, known as Japanese chess or the Generals’ Game, is a two-player strategy board game in the same family as chess, chaturanga, makruk, shatranj, janggi and xiangqi. This board game is the most popular of a family of chess variants native to Japan. 147 Figure 1: Variety of Board Games Modeled After War, cited from the website Variety of Chess in Ancient World1 2. Different Aspects of Chess and Shogi As mentioned above, when shogi came to Japan, the rules were quite similar to chess. However, now the present ones have numerous differences. One of the biggest differences is as in the following: (1) How to deal with the pieces which are taken by enemy players In the shogi world any pieces which are taken can be reused by an enemy player, but the same is not true of chess. Another difference is below: 1 http://history.chess.free.fr/variety.htm, accessed on November 5th, 2017. 148 (2) 王 (/ō/, king general) vs. 玉 (/gyoku/, jeweled general). For instance, as represented in the following figure, one side is 王 but the other side is 玉. Different from chess, shogi uses two types of generals. Figure 2: Resign chart of shogi, cited from the Latest Tactics of “Ikaku Hidarimino”1 3. Japanese Unique Struggle for Authority 3.1. Reappointment Concept In order to clarify what cultural frame caused such differences observed above, we need to highlight the social context, especially Medieval war in Europe. Generally speaking, once the war happened between two countries, in most cases, the defeated country side received terrible damages. Not only were heavy taxes imposed upon the people but also many of them were killed or captured as a slave. Kings, queens and executive of the country were no exception. In the middle ages of Europe, the right to self-determination was limited. It means that, if some 1 http://shogijugem.com/igakuhidarimino-habu-yashiki-2370, accessed on the 24th, November, 2017. 149 countries wanted to live, they needed to wipe out other enemy countries, or they would be exterminated. This WIPE-OUT concept reflects upon the chess play. Moreover, a piece named “Bishop” also enables us to trace back to a religious culture at that time. On the other hand, the same concept was hard to apply to Japanese history. Victors hardly had the public killed usually, instead the winner treasured the people who were on the enemy side. The key reason for this is nationality. First, it goes without saying that, under the geographical condition surrounding ocean and sea, Japan has not had so much inflow of immigrants. It means Japanese people do not have a language barrier with each other. Therefore, every person can easily evoke other’s sympathy. Second, it was important for Daimyo to increase the power of his territory.1 The final purpose Daimyo causes wars was to become “King.” In order to keep the power of the territory, large population and economy were essential. That is why once war had happened, the winning side rarely killed many people who were from enemy territory and welcomed them to make relationships of “give and take” (not take and give) and tried to develop the territory. 3.2. Japanese Notion of “King” “天に二日なし、土に二王なし” (Ten-ni Nijitu-nashi, Do-ni Niou-nashi) was a fundamental notion of Asia. This means there should be only one king as well as one Sun. European history tells us that a lot of kings used to exist at the same period. One royal family often married another royal family of other countries for political reasons. In other words, each royal family was recognized as the “king’s family” by each other. Moreover, the moral virtue at that time had no problem in the social system of having multiple kings. Therefore, such European winning condition of war as beating the king of an enemy country led to the chess concept. On the other hand, as mentioned above, in Asia only one person was recognized as “king.” The notion was born in ancient China, and expanded around Asian nations, so that war was defined as a process to become “king” for strong candidates. However, in Japan, there has been an emperor known as “Tenno.” If the Tenno had been recognized as the 1 Daimyo were the most powerful rulers of each region from the 10th century to the early 19th. and also the great feudal lords who were vassals of the shogun. 150 emperor, the candidates to be king could have wiped him out. This is one of the most interesting aspects of Japanese culture. In Japan, the Tenno was recognized not just as king but also as god, along with Zen philosophy. At that time, every Japanese believed that, if someone insulted god, they would receive greater condemnation (e.g. Sutoku Tenno, SUGAWARA Michizane, TAIRA-no Masakado). Therefore, the people who had a strong authority basically tried to become the right arm of the Tenno. To sum it up, that Japanese notion of king was the only one highest position given to the Tenno, and the gyoku shows a person who tried to steal its position. 4. Conclusion This research enables us to realize the war concept for Japanese people: how significantly they struggled for authority. Again, this “authority” is given to only one person, that is to say, “a great man cannot brook a rival.” Such historical philosophy gives rise to the difference between shogi and chess. According to the results of the world competition (1993-2016), one hundred forty-seven two hundred twenty fifth games were draw. However, in shogi world there were no games which did not finish (including replayed games). It is true that such attitude might be regarded as the soil preventing DIVERSITY from growing up. However, it is also the fact that such concept enabled Japanese people to systematically keep working hard for the recovery from the devastation of the Second World War. BIBLIOGRAPHY: Bruce, P. (1998) Deep Blue vs Kasparov. Tokyo: Kawade Shobo Shinsha. 151 Kimura, Y. (2001) Mochigoma Shiyou-no Nazo [Mystery of Captured Piece]. Tokyo: Nihon Shogi Renmei. Kinoshita, A. (2006) “The Succession of the Brothers, from the Emperor Saga (786-842) to the Emperor Junna (786-840): ‘Itten ryojitsu’ and the Emperor Gyo/Shun as the Poetic Symbols of Statecraft at the Introduction of ‘Nihon koki,’” in Studies in Arts & Letters: Literature, History, Geography, 26, 181-194. Tokyo: Meiji Gakuin University. Kondo, K. and H. Takahashi (1999) Seiyousekai-no Rekishi [History of the Western World]. Tokyo: Yamakawa Press Masukawa, K. (2013) Shogi-no Rekishi [History of Shogi]. Tokyo: Heibonsha. Sato, M. and F. Gomi (2008) Shousetsu Nihonshi Kennkyuu [Recountal Japanese History]. Tokyo: Yamakawa Press. Takeda, T. (2011) Onryou-ni-natta Tenno [Tenno and Vengeful Ghost]. Tokyo: Shogakkan. 152 ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL Bătălia de la Rucăr-Bran Viorica BREBEANU Abstract During the World War I, in Rucar-Bran there where a lot of hard fights to defend the area against the Central Powers. The enemy didn”t succeed in the breaking the defence of the Romanian soldier until the order of retreat inssued by the Headquarters. Una din trecătorile care a fost forţată de trupele german- austro- ungare,unde s-au purtat lupte sângeroase a fost Rucăr-Bran pentru că ofera două deschideri: una prin Dragoslavele spre Târgovişte şi de aici spre Bucureşti; a doua trecea prin Câmpulung spre Piteşti, de unde aveau descidere spre Bucureşti. Obiectivul era comun cu al Grupului Krafft care lupta pe Valea Oltului şi urmărea traseul Curtea de Argeş- Piteşti. Misiunea de apărare a trecătorii cunoscută şi sub numele de Giuvala i-a revenit Diviziei 22 infanterie comandaă de generalul de brigadă Aristide Razu, la care s-a adăugat din 2-3 octombrie/15- 16 octombrie Divizia 12 infanterie comandată de general Traian Găiseanu şi au format Grupul Nămăieşti pus sub comanda geralului Traian Găiseanu. Divizia 22 infanterie a fost una din unităţile care au fost transferate de pe frontul din Transilvania pe frontul de sud şi după eşecul peraţiunii de la Flămânda a fost readusă pe frontul din Carpaţi. Aici a primit misiunea de a înainta până la defileul Branului pentru a primi trupele care se retrag din Transilvania, să se organizeze şi să reziste împreună ofensivei inamicului1. Divizia 22 infanterie şi-a ocupat poziţiile în trecătoare Bran, în Tohanu Vechi, dealul Muscelului şi Tohanu Nou fiind sprijinită de acţiunile ariergărzilor diviziilor 4 şi 6 infanterie care se retrăgeau spre Bran şi au rezistat atcurilor inamice. Divizia 22 a ocupat următorul obiectiv: Regimentul 32 infanterie întărit cu o baterie de artilerie, între Prof. CN Zinca Golescu Pitesti 1 C.S.P.A.M.I. fond Divizia 22 Infanterie, dosar nr. 1/1916, f. 2 153 vama Giuvala şi înălţimea Sleul Mândrului; Regimentul 7 infanterie întărit cu divizonul 2 din Regimentul 10 artilerie şi o baterie de 53 mm, între înălţimea Sleul Mândrului şi pantele de sud-est ale munţilor Piatra Craiului; două batalioane din Regimentul 10 infanterie ocupau raioane de apărare pe frontieră între muntele Tămăşel şi muntele Comisul. În rezerva de divizie, batalionele 2 şi 3 din Regimentul 50 infanterie şi Regimentul 64 infanterie la nord-est de satul Podul Dâmboviţei. Din 27septembrie/ 10 octombrie , Divizia 22 infanterie a intrat în subordinea Corpului 2 armată care apăra trecătorile Bran şi Predeal.1 Forţarea trecătorii Bran i-a revenit Corpului rezervă 1 german condus de generalul Morgen, în care intrau: Divizia 76 infanterie germană şi brigada 8 munte austro-ungară. Divizia 76 infanterie a primit ordin de a ataca poziţia ocupată de Divizia 22 infanterie. Brigada 8 trebuia să acţioneze pe direcţia Zărneşti, Valea Bârsei, muntele Tămaşu, Valea Dâmboviţei. 2 La 27 septembrie/ 10 octombrie 1916 Divizia 76 infanterie germană începe atacul asupra Diviziei 22 infanterie la Moeciu dar este respins cu mari pierderi. Pentru că atacurile frontale ale germanilor de pe înălţimile de la Giuvala n-au avut succes deoarece regiunea accidentată dintre frontieră şi Podu Dâmboviţa, Posada era fortificată (din lipsă de materiale, sârma ghimpată fusese înlocuită cu gard de nuiele şi mărărcinişuri), trupele inamice au trecut la tactiaca pe care au aplicat-o de mai multe ori la contraofensiva din Transilvania, accea a învăluirii. Afost folosită în acest scop Brigada 8 alpină austro- ungară care era special antrenată pentru războiul din munţi şi fusese adusă de la Isonzo ( râul unde au avut loc douăsprezece bătălii între Austro-Ungaria şi Italia soldate cu sute de mii de morţi). Brigada 8 dispunea de material special de război, tunuri de munte încărcate pe 3000 de catâri, şi înainta pe văile Dâmboviţei, Râuşorului şi Argeşelului, concomitent cu Divizia 76 infanterie germană care ataca la Giuvala. Divizia 22 infanterie a fost luată prin surprindere de atacul frontal al Diviziei 76 infanterie germană şi din spate şi din flanc de brigada 8 alpină,iar generalul Razu a fost nevoit să ordone retragerea generală de pe poziţia Şirnea şi Posada. La 1/ 14octombrie a fost ocupat Rucărul. 1Colonel Victor Atanasiu, Atanasie Iordache, ş.a. România în primul război mondial, Bucureşti,1979, p. 405 2 Ibidem 154 În zilele de 2-3/ 15-16 octombrie s-au dat lupte puternice la Dragoslavele şi cu toată rezistenţa eroică a românilor au fost nevoiţi să părăsească poziţia de la Dragoslavele pentru a organiza apărarea de la Nămăieşti. Germanii au atacat muntele Căpitanu la 3/ 16 octombrie, munte apărat de Regimentu 50 infanterie Putna. Sub loviturile artileriei germane, trupele române se retrag pe valea Argeşelului. Duşmanul îşi continuă atacul şi reuşesc să cucerească pantele nordice ale Mateiaşului producând retragerea dezordonată a Regimentului 50 infanterie la Câmpulung. Trupele de rezervă umplu golul produs de retragerea Regimentului 50 şi în zilele următoare atacă puternic poziţia duşmanului reuşind să recucerească Mateiaşul. Din 5/ 18 octombrie a nins şi a început o iarnă timpurie luptele purtându-se pe ger şi viscole puternice. Frontul de la Câmpulung capătă aspectul de război de poziţie care uzează forţele dar nu produce retrageri sau înaintări. Germanii urmăreau ofensiva, ruperea frontului şi cu ajutorul Brigazii 12 bavareză ţin sub tir poziţiile româneşti.Pentru aceasta au adus şi au urcat cu frânghii tunuri cu ţeavă lungă şi au instalat mortiere pe toată lungimea tranşeelor. În timp ce Diviziile de infanterie 76 şi 12 bavareză loveau poziţia de la Mateiaş, Brigada alpină austro-ungară a atacat fără succes poziţiile de la Albeşti, dealul Măgura, satul Cândeşti, dealurile Bughea şi Gresia. A fost reluat cu violenţă atacul artileriei inamice asupra Mateiaşului la 13/ 26 octombre în timp ce trupele Diviziei 12 bavareză înaintează prin văile Clăbucetului, Argeşului şi Pravăţului. Românii au respins atacul folosind artileria şi atacul la baionetă silind adversarul să se retragă cu mari pierderi. Şeful Marelui Cartier General emitea un ordin comandantului Armatei 2 prin care îi cerea „rezistenţa fără gând de retragere”: În situaţia actuală nu admit să se vorbească de retragere. Inamicul este şi el obosit şi dacă caută să întoarcă vreuna din poziţiile noastre poate să fie şi el întors la rândul său, deci trebuie contraatacat cu vigoare. Terenul nu se va ceda decât pas cu pas şi contraatacând mereu.”1 Ziua următoare, adică pe 14/ 27 octombrie trupele româna au pornit un puternic contraatac şi au recâşigat localitatea Lereşti, silind inamicul să se retragă de pe poziţiile ocupate lăsând în urmă 300 de prizoniri, 2 mortiere de tranşee şi 5 mitraliere.2 1 Colonel Victor Atanasiu, op. cit. p.41 2 Constantin Kiriţescu, o Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1918, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.414 155 După luptele din zilele din 15-18/ 25-31 octombrie, trupele române şi-au consolidat poziţia pe aliniamentul muntele Priseaca, muntele Mateiaş, nord Lereşti, dealul Cârjanului, dealul Cărbunarul Mic, nord localitatea Cândeşti. 1 După aceste lupte, în perioada 19 octombrie/ 1 noiembrie- 28 octombrie/ 10 noiembrie, pe frontul de la Nămăieşti s-a instlt o perioadă de acalmie care a permis reorganizarea Grupului Nămăieşti. În cadrul Regimentului 22 este constituită a treia brigadă formată din noile regimente A şi B care erau compuse din batalioanele primite ca întărire la începutul lunii octombrie. Din 29 octombrie/ 11 noiembrie a reluat ofensiva pe linia apărată de Grupul Nămăieşti şi a reuşit să ocupe dealul Cârjanului, dealul Toaca şi Cărbunarul Mare. Luptele au fost continuate cu putere şi ziua următoare, trupele Diviziei 12 infanterie au reuşit să respşingă atacul. Luptele au continuat cu înverşunare şi în ziua de 31 octombrie/13 noiembrie în localităţile Albeşti, Cândeşti, dealul Stânoşoara, Lereşti, Voineşti. Toate trupele Grupului Nămăieşti se aflau pe linia de luptă şi nu mai aveau nici o rezervă. Comandantul Armatei 2 a dispus întărirea Grupului cu Brigada 3 călăraşi, cu Regimentul 22 infanterie din Divizia 3 infanterie şi Brigada 2 călăraşi. Încercările inamicului de a cuceri Câmpulungul au continuat şi în perioada 1-3 / 14-16 noiembrie fără a ajunge la la rezultatul dorit. Comandantul Armatei 2, generalul Alexandru Averescu s-a deplasat la Câmpulung pentru a conduce contraofensiva. La 4/ 17 noiembrie trupele române au declanşat atacul asupra trupelor germano-austro-ungare şi au reuşit să să ocupe poziţiile de pe plaiurile Trandafir şi Pătru şi să elibereze satele Albeşti şi Cândeşti. Acţiunile au continuat reuşind ca până la 10/ 23 noiembrie să alunge inamicul de pe dealurile Cârjanului, Cărbunarului Mic , Sălătrucu Mare şi Plesnitoarea.2 Prin rezistenţa eroică, prin sacrificiul suprem al celor ce au rămas pe cîmpul de luptă, soldaţii români au reuşit să apere oraşul Câmpulung şi au împiedicat pătrunderea trupelor inamice la sud de Carpaţi. Valea Dâmboviţei a devenit pentru adversari „ valea durerii şi a groazei”. Foarte bine este redată lupta şi lipsurile trupelor române în registrul istoric al Regimentului 32 infanterie: „Neschimbaţi de pe poziţie măcar o oră, timp de 40 de zila, stând veşnic la pândă în tranşee, uzi de ploi, obosiţi, cu 1 Colonel Victor Atanasiu, op. cit. p. 412 2 Ibidem, p.414 156 nervii sleiţi din cauza bombardamentelor continui ale artileriei inamice, suferind de frigul nopţilor de octombrie şi noiembrie, care le pătrundea până la oase, toate acestea la unloc să nu se uite niciodată: atât de mare sacrificiu, atâta răbdare şi patriotism.” În continuare aceeaşi sursă nota despre apărarea de la Mateiaş: „ Pe Mateiaş a curs mult sânge şi s-a revărsat multă sudoare; nimeni nu s-a clintit însă de la locul său, ofiţeri sau soldaţi. Sângele care a stropit muntele Mateiaşului [...] nu a fost în zadar, căci Mateiaşul, cheia apărării Câmpulungului, a fost păstrat până la sfârşit şi astfel nu s-au deschis inamicului porţile de invazie spre inima Argeşukui sau a Târgului, spre Piteşti.”1 Succesul Grupului Nămăieşti de a rezista 48 de zile atacurilor trupelor germano-austro-ungare în apărarea culuarului Rucăr-Bran şi a Câmpulungului nu a putut fi folosit deoarece soarta războiului a fost decisă ăn altă parte. Frontul de la Jiu a fost străpuns cu tot erismul de care au dat dovdă soldaţii români cărora li s-au alăturat şi civili. Inamicul a reuşit să treacă Oltul şi Dunărea şi să se îndrepte spre Bucureşti. În această situaţie Divizia 22 infanterie a primit ordin să se retragă de la Câmpulung spre Târgovişte. Retragerea armatei române de pe acest aliniament a dezamăgit armata geramană carea găsit în dimineaţa de 16/29 noiembrie poziţiile părăsite şi nici măcar nu au reuşit să taie retragerea grupului spre Târgovişte, să-l prindă între Grupul Morgen şi Krafft. A trebuit să se mulţumească numai cu gloria cuceririi unui oraş evacuat şi a unor poziţii părăsite. 1 Ibidem, p.416, apud Istoricul Regimentului32 Mircea de la înfiinţare până la anul 1933, Bucureşti, 1933, p.42 157 A COGNITIVE APPROACH TO THE JAPANESE VIRTUE: THOUGH THE CONCEPT OF PEACEFUL COEXISTENCE Kana SUZUKI Naoko OHNISHI Riho NAKAMURA Abstract “Omotenashi” was chosen as Japan’s top buzzword of 2013. This expression was mentioned by Ms. Christel TAKIGAWA at the presentation speech when Tokyo was selected to host the 2020 Summer Olympics. She expressed the hospitality unique to Japan with just one word – “omotenashi.” However, the concept reflected on this expression is not only for offering or practicing hospitality but also for maintaining a peaceful coexistence with the visitors coming into the community. Thereupon, this paper aims to discuss one aspect of the Japanese hospitality virtue, especially through their social system that does not require a tip. 1. Human Nature through Language Culture According to Lakoff and Johnson (1980), our natural kinds of experiences are products of human nature, and one of them is the interaction we have with other people within our culture. (1) Domains of experience that are organized as gestalts in terms of such natural dimensions seem to us to be natural kinds of experience. They are natural in the following sense: These kinds of experiences are a product of Our bodies (perceptual and motor apparatus, mental capacities, emotional makeup, etc.) Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan 158 Our interactions with our physical environment (moving, manipulating objects, eating, etc.) Our interactions with other people within our culture (in terms of social, political, economic, and religious institutions) In other words, these “natural” kinds of experience are products of human nature. Some may be universal, while others will vary from culture to culture. – Lakoff and Johnson (1980: 117-118) (underlined and noted in [ ] by the authors) For example, the italicized expression below is usually translated as “ashi-wo arau (wash their feet),” and Japanese language uses the body part of “feet” to express a “refusal to be involved with somebody or something.” This kind of difference, more often than not, is likely to be caused by each cultural background. (2) Narrator: As Lassard and Harris try to wash their hands of the recruits, Mahoney and his classmates become all the more determined to make good, even when one of the recruits accidentally starts a chain reaction of fights that lead to a riot in the city. －the movie Police Academy (1984) Since Western people wear shoes when spending time indoors and outdoors, the body part to wash first after going home from outside is their “hands.” On the contrary, Japanese people used to wear geta or waraji and had to take them off when entering a house.1 Moreover, while wearing geta or waraji it is easier to get their feet dirty. Therefore, the body part to wash first after going home from outside used to be their “feet.” Figure 1. Geta Figure 2. Waraji 1 Even in the present time, Japanese people maintain the custom behind which every Japanese house used to have thick straw mats that cover the floor, called “tatami.” 159 As observed above, experiential gestalts are generated and developed from the interaction with its cultural background, and the same relation is also true of Japanese social system that does not require a tip. 2. Japanese Hospitality Virtue 2.1. Showing-off Culture vs. Hiding Culture 2.1.1. Cultural Difference through Tip System Generally speaking, Japan does not have a custom of paying a tip, but several few cases does such custom. For instance, gratuity to a waitress, a parlor maid in a Japanese-style hotel, a serve in a Japanese- style restaurant, a caddie in golf match, a driver or a bus tour guide in a school trip or excursion, a move-in support company, a surgeon and so on. However, different from the Western tip style, even those cases require a gift-money envelop not to show the tip off. Behind its custom, the cognitive difference “Showing-off culture vs. Hiding culture” exists. For example, let us turn our eyes to the fashion area. It goes without saying that Western females generally like dressing skimpily in summer, and getting a perfect tan is along with their virtue of good health and beauty. On the contrary, Japanese ones used to wear kimono even in the hot season, and do regard such a showing-off custom as immoral for female, even at present. Specifically, Japanese “shame” culture is different from Western, and the cognition of “showing-off is shame” / “hiding is virtue” works here. Similarly, the apparent way of paying a tip is against their virtue. To put it simply, their virtue lies in making sure not to be interpreted as a tip. 2.1.2. Concept of Omotenashi Hospitality through Hiding Culture Ostuka (2016) observes Japanese hospitality “Omotenashi” mainly from two kinds of viewpoints: “Illusion effect of feeling at home” and “telepathic communication.” Especially, the latter viewpoint is closely related to the “hiding culture” mentioned in 2.1.1. Japanese people have the tendency to put more value on the sympathy with each other without any words and phrases, as represented in the expression, “ 阿吽の呼吸 (Aun-no Kokyū),” This is the very Japanese attitude of sharing with each other, which refers to “the harmonizing, mentally and 160 physically, of two parties engaged without any words or with fewer words in an activity.” In other words, they think it is shameful to speak out or speak much in the presence of others. This attitude mentioned above also reflects on the following expressions: “ 以心 伝心 (Ishin Denshin) / 息を合わせる (Iki-wo Awaseru),” “目は口ほどにものを言 う (Me-wa Kuchi-hodo-ni Mono-wo Iu),” respectively referring to “non- verbal communication from heart to heart with tacit understanding” and “the eyes are as eloquent as the tongue (i.e. to synchronize the breathing with the opponent prior to the start of a match).” Such attitude is exactly succeeded to the concept of “Wa” (和, consensus), derived from “Wa” ( 輪) meaning “making a circle in concord.” Factually, Japanese hospitality makes good use of this attitude whose highest virtue is “trying to meet the guests’ expectations before confirming their requests.” For example, one of the hospitality guidelines of the Imperial Hotel, founded in Tokyo, is “to make every effort for creating a new value by the development and improvement of all of the services from its conceptual origin set on guests’ requests.” 2.2. Coexistence through Bestowal and Exchange Except the cases observed in 2.1.1, Japan does not have a custom of paying a tip. It is true that some people would regard a tip as included in the amount paid so as to keep a stable economic activity. However, even in that viewpoint, one Japanese ancient mindset possibly works, that is to say, the “Bestowal and Exchange” custom. According to Mauss (1990), the Milne Bay Province of Papua New Guinea sees a ceremonial exchange system, “the Kula exchange.” As represented in the following figure, one island participants travel at times hundreds of miles by canoe. The purpose is to exchange Kula valuables, and then the receiver insulars will carry and give the gift to another island. Figure 3 161 The significance of the Kula ring lies in the establishment of a peaceful communication among groups. On the other hand, a competitive bestowal custom by the First Nation, “Potlatch,” had a purpose of gaining fame and status. Unrooted Japanese also used to have such a group communication activity through bestowal, but its target was limited to such “extraordinary and unusual services or artifacts,” as in temple solicitation, rejoicing, artistic accomplishments, praying, goma-no hai generated from Kobo Dishi’s goma practice1, physical relation with a shrine maiden as a religious ritual, artifacts made by Kijishi (woodturner), and so on (cf. Kurimoto (1979: 247)). Then, the receivers used to pay with rice in exchange for those bestowals. All of these bestowal and exchange activities were primarily consolidated into the establishment of a peaceful coexistence. Thus, combined with the “hiding” culture and “omotenashi” hospitality mentioned in 2.1, all of the present Japanese tip customs in 2.1.1 are for “extraordinary and unusual services” based upon the attitude whose highest virtue is “trying to meet the guests’ expectations before confirming their requests.” To put it the other way round, since Japanese ordinary and usual services are not for the competitive practice among workers but for the coexistence one with customers, Japanese society does not require a tip system. 3. Conclusion On the edge of the 2020 Tokyo Summer Olympics and Paralympics, more and more foreign people are expected to visit Japan. Our mission is not only to introduce the Japanese customs but also to serve to win the understanding of the Japanese mindset. 1 “Goma-no hai” is the ash generated in Gomadaki (the Buddhist rite of burning wood sticks). 162 Furthermore, Prof. Torrin SHIMONO, a professor of Applied Linguistics at Kindai University, also supports and encourages us to move on to a new challenge. We must thank our mentors for their continuous dedication and support to us. BIBLIOGRAPHY Hara, S., et al. (2013). Aspects of Japanese Values: To Consolidate the Foundation for the Appreciation of Different Cultures. Kanagawa: Kamakura Shunjusha. Kurimoto, S. (1979) Keizai Jinruigaku [Economic Anthropology]. Tokyo: Toyo Keizai Shimposha. Lakoff, G. and M. Johnson (1980) Metaphors We Live By. Chicago: University of Chicago Press. Mauss, M. (1990) Sociologie et Anthlopogie. Paris: Presses Universitaires de France. Otsuka, R. (2016) “A Cognitive Study of the Japanese Hospitality: Interfaced with Language Culture,” in Oprescu, E. et. al., Omul şi Universeul, Vol. 2, 174-179. Râmnicu Vâlcea: Argedava Cultural Association; Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim. 163 UN DOMNITOR BOGAT, VASILE LUPU Florentina MARIN Abstract Vasile Lupu was the lord of Moldavia between 1634-1653, at a time when the political dependence on the Ottoman Empire of the country of Moldavia increased. Its period of reign is known through an intense church building, by defending Orthodoxy against Calvinism, through an intense cultural life. All these cultural works of Byzantine and Renaissance influence were possible due to his richness. The Turks called him golden beige. Vasile Lupu s-a născut pe meleagurile Macedoniei, având numele de familie Coci. Tatăl său, Neculai Coci aga (in limba albaneza, insemna Roșu) a fost un timp boier muntean, ctitorul bisericii Stelea din Târgoviște, unde e și îngropat, mama fiind însă moldoveancă. Om de aleasă cultură, în legătură cu ortodoxia răsăriteană, pătrunde în rândul boierimii de țară, dovedind o remarcabilă abilitate politică. După moartea tatălui său, Lupu pleacă în Moldova împreună cu mama, frații și surorile. Aici ajutat de rudele mamei sale ajunge vistiernic al domnitorului Gaspar Gratiani, care de fapt l-a cununat cu Tudosca, fiica putenicului și bogatului vornic Costea Bucioc. Din căsătoria sa cu Tudosca, Vasile Lupu a avut două fiice: Maria și Ruxandra și un fiu, Ioan, mort la 18 ani. Sprijinit de socrul său, Lupu a ocupat apoi importante dregătorii, cum au fost cele de vornic, hatman și pârcălab al Sucevei. S-a împotrivit planurilor aventuriste antiotomane ale domnitorului. Din înălțimea acestor dregătorii Lupu țintea tot mai sus: dorea cu ardoare tronul Moldovei, expunându-se astfel la mari primejdii, din care s-ar fi putut să- și piardă și viața. În 1633 s-a pus în fruntea mișcării boierilor pământeni. A obținut tronul nu imediat ci după scurtele domnii ale rivalilor săi, Profesor de istorie, Școala Gimnazială Barbu Delavrancea, București 164 Alexandru Iliaș,Miron Barnovski și Moise Movilă. Vornicul Lupu, fugit din Iași de teama lui Movilă, ajunge la Constantinopol. Sprijinit de cei cărora le dăduse bani, Lupu reușește să fie primit la marele vizir. În urma acestei primiri el era numit domn al Moldovei ( 1634-1653) În politica internă, epoca lui Vasile Lupu s-a făcut remarcată printr-o fiscalitate excesivă. Domnul a sprijinit boierimea greacă să se consolideze economic prin cumpărări de sate și de prăvălii sau arendarea strângerii impozitelor. A împărțit populația în unități fiscale. De altfel, principalul mijloc de sporire a venitului domnesc era fiscalitatea. A înlocuit cu norme juridice scrise patriarhismul boieresc (după model bizantin). A fost un apărător al ortodoxiei împotriva calvinismului și un sprijin pentru românii transilvăneni. El a patronat o întâlnire dintre ierarhii din Țara Românească și Moldova, în care s-a pregătit Răspuns la catehismul calvinesc, publicat în 1645. Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită "Trei Ierarhi" de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti Politica externă preconizată de domnul Moldovei a fost dominată sub impulsurile Porții, de ostilitatea față de sistemul de alianță dintre Țara Românească și Transilvania. A urmărit să obțină domnia munteană pentru fiul său sau pentru el însuși. Ostilitatea față de Țara Românească exprimă și interesele levantine în dezacord cu politica lui Matei Basarab. Vasile Lupu a urmărit supremația asupra țărilor române, prin apelul la ajutorul Porții, la alianța cu Polonia sau la legătura fortuită cu cazacii zaporojeni. Moldova a obținut un succes temporar în 1638, când a încheiat un tratat cu Gheorghe Rákóczi I, încercând să izoleze Țara Românească pentru a prejudicia funcționarea alianței acesteia cu Transilvania. Nici alianța cu Polonia nu s-a arătat mai sigură, iar apropierea de cazaci a avut darul să trezească suspiciuni. Domnul a fost înlocuit în 1653 cu Gheorghe Ștefan. Încercările sale de a reveni la domnie s-au năruit în urma campaniei neizbutite din Țara Românească , astfel că, învins, a fost obligat să părăsească țara. Pentru toate acțiunile sale interne și externe a avut nevoie de mari resurse economice, financiare. Un raport austriac asupra stării din Moldova spunea că Vasile Lupu cheltuiește la Poartă mult mai mult decât vecinul său, câștigând în acest chip de partea sa numeroși 165 demnitari turci și pe grecii de la Constantinopol. Venitul Moldovei pe atunci se ridica la 400 000 de taleri anual. După câțiva ani de domnie, Vasile Lupu plătise datoriile rămase la urcarea sa pe tron, izbutind să refacă vechiul tezaur domnesc, care era sleit de multă vreme. Acum domnia dispunea din nou de rezerve pe care le putea folosi în caz de nevoie, fără a mai face apel la împrumuturi de la boieri. Tezaurul lui Vasile Lupu , depozitat la Cetatea Neamțului, apoi în cetatea Sucevei, era apreciat la sfârșitul domniei la două milioane de galbeni. Dar pe lângă acest tezaur din țară, domnul Moldovei dispunea și de alte sume, depozitate la bancherii din Constantinopol, Veneția, Amsterdam și Gdansk. Cum cămara domnului pe atunci era și cămara țării trebuie să vedem care erau principalele resurse economice. Principalul mijloc de producție era agricultura. Un italian, călător prin Moldova , Bandini, nota: Cine nu a văzut cu ochii , nu va crede ușor cât este de mare rodnicia pământului moldovenesc. În lucrarea sa Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir așază la loc de frunte podgoria Cotnarilor, al cărui vin era mai nobil decât toate vinurile europene, inclusiv cel de Tokai, după care vin podgoriile de la Huși, Odobești, Nicorești, din ținutul Tutovei, de la Greceni și Cotești. Un anume Pietro Deodato-Bakșici în 1640 constata: Cât am umblat prin Moldova, nicăieri n-am văzut belșug mai mare de fructe ca în jurul orașului Bacău: tot soiul de poame vrednice de a fi servite la masa oricărui om de seamă. Vasile Lupu avea grajduri cu numeroși cai, care a atras atenția unor călători englezi. Robert Bargrave nota referitor la grajdurile domnești: Sunt într-adevăr, de semnalat, mai puțin pentru măreția și comoditatea lor, cât mai ales pentru numărul și calitatea cailor, întrecând cu mult pe acei ai ducelui de Florența sau ai regelui Angliei. Creșterea animalelor, apicultura, pescuitul, vânătorea reprezentau importante surse de hrană și de negoț pentru locuitorii Moldovei. Domnia era interesată și de exploatarea bogățiilor subsolului. Urme de exploatare a minereului de fier s-au găsit în Moldova la Suceava, la mănăstirea Hangu și la Buhalnița. Totuși necesarul de minereu de fier era insuficient pentru nevoile interne. O altă preocupare a domniei era extragerea aurului. Aurul era cules în ambele țări din nisipul apelor curgătoare de la munte de către țiganii rudari, care erau obligați să 166 predea anual domniei (aurul și sarea fiind un monopol al domniei) 5 kg. Sarea se exploata în minele de la Trotuș, Târgu Ocna, Grozești, Ibănești. În afară de aceste saline, sarea se mai găsea și în alte părți unde putea fi extrasă de țărani pentru nevoile casnice în schimbul unei dări anuale către domnie. Exploarea în acest caz se făcea rudimentar1, sarea găsindu-se la suprafață. Era exploatată păcura. Puțuri de păcură existau în Moldova la Lucăcești, Moinești, pe Tazlău, la Tătești și Fârloiești. Mai era exploatată silistra, pentru praful de pușcă, Un rol important îl aveau și veniturile din meșteșuguri: morăritul fabricarea potasei pentru săpun, etc. Sunt amintiți meșteșugari precum tâmplarii, săhăidăcarii (cei care lucrau tolbe de piele), cavafii (pantofarii), papugiii, șepcarii, zăbunarii, măcelarii. Am amintit despre acești meșteșugari, organizați în bresle, deoarece prin taxele plătite contribuiau la veniturile domniei. De asemenea, domnia încasa taxe și din negoțul intern (existau numeroase târguri și bâlciuri) și extern. Bogăția domnului este reflectată și în fastul curții domnești, a primirii oaspeților, a banchetelor desfășurate la curte dar și a luxului obiectelor personale (îmbracaminte, podoabe, etc.) S-au ridicat noi și impunătoare acareturi la curtea din Iași. Urmând strălucirea și belșugul Curții domnești, boierii de toate rangurile și-au ridicat și ei noi construcții în vechile curți sau au construit altele noi, fiecare după posibilități. Oaspeții domnului erau așteptați la marginea târgului de reședință de trăsuri trase de câte șase cai, apoi erau conduși la gazde, un fel de case de oaspeți la cei mai mari gospodari dintre boieri. Această mare bogăție pentru acele vremuri a permis angajarea unor oști de mercenari. Când e mare sărbătoare militară se pot vedea trupele militare ale acestei țări. Bandini pomenește zece mii de călări descălecați, afară de cei 150 de dragoni. Q mie de pușcași sunt alături. O muzică apuseană face să se audă vechile arii. Mulțimea ce se pleacă la orice privire a monarhului care-i caută cu ochii, se ridică la 20 000. Musafirii sau cei care veneau cu treburi erau tratați cu dulcețuri din cele mai alese fructe, precum și cu cafele foarte aromate, servite în talgere și farfurii de argint sau de aur. Cupele din care se sorbea licoarea 1 Bucățile de sare erau sparte în bucăți mai mici și stivuite în grămezi, magle. Cei care aveau această îndeletnicire se numeau mălgași. 167 celor mai renumite podgorii ale țării erau confecționate la rândul lor din aur și argint. Îmbrăcămintea și podoaba acestui emul al stăpânitorilor de odinioară ai Orientului întreg era strălucită. Oaspetele apusean socoate că singuri nasturii dulamei lui, aceia cu care e înfățișat într-un frumos portret gravat, prețuiesc mai mult de 100 000 de galbeni, iar ce poartă doamna ca juvaiere se poate socoti la 40 000 Un călător polon care l-a văzut în 1643 îl descrie pe Vasile așa: Măreția domnului era în adevăr de privit, fiind întru toate admirabilă. Între altele avea pe el o haină împodobită așa de măreață de nu s-ar putea vedea una ca aceea nici la Sultanul turcesc, nici la vreun alt monarh. Era croită, mi se pare, din brocard de aur pe care erau cusute tot în aur flori înalte de un deget; avea două perechi de nasturi de diamante splendide. Veșmântul era căptușit cu soboli1. Turcii îl numeau pe Vasile Lupu beiul de aur2, iar Miron Costin îl caracteriza ca fiind om cu hirea înaltă și împărătească mai mult decât domnească. Chiar dacă planurile sale mărețe nu s-au realizat în planul politicii externe, el a rămas în memoria colectivă ca un bun gospodar, un ocrotitor al culturii românești și al ortodoxiei. BIBLIOGRAFIE Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Tineretului, București, 1961, Miron Costin Istoria Romîniei, vol.III; Editura Academiei Republicii Populare Române,București, 1964 Gr. Popescu, P. Grigoriu, Matei Basarab și Vasile Lupu, Editura Enciclopedică Română, București, 1970, Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Corint Educațional, București, 2014 Miron Costin, Letopisețul Țărei Moldovei, Editura Minerva, București, 1979, Nicolae Iorga, Istoria românilor, Volumul VI, Monarhii, Editura enciclopedica, Bucuresti, 2000 https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/vasile-lupu-protector-al-patriarhiilor- ortodoxe-orientale https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/conflictul-dintre-vasile-lupu-si-matei- basarab https://tiparituriromanesti.wordpress.com/tag/pravila-lui-vasile-lupu/ https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Lupu http://www.istoria.md/articol/49/Vasile_Lupu 1 Blană de samur 2 Termen dat de turci domnilor țărilor române, prinți orientali 168 VEGETAŢIA CARPAŢILOR – ETAJUL PĂDURILOR Mirela SORESCU Abstract Because of the altitudinal changes of the climate stands the formation of the vegetation floors. There is a similarity, too, of the vegetation floors and a difference of the vegetation by the latitude, but there is not equality between them, so vegetation latitudinal units have botanical representatives with different adaptations by the hydrothermal conditions of the environment. So, we identify a combination between the plants, which have an wildely area of spreading such like: beech - Fagus sylvatica, fir - Abies alba, birch - Betula pendula, pine - Pinus sylvestris, ash - Fraxinus excelsior, hornbeam - Carpinus betulus. Pădurile Carpaţilor - 1. Pădurile de molid Formează molidişurile şi reprezintă formaţia zonală a etajului boreal, care are ca şi correspondent munţii mijlocii şi se situează la altitudini medii de 1200-1700m, în partea nordică a României şi 1400- 1850m în partea sudică. Extrazonal, pădurile de molid se evidenţiează în depresiunile colinare intramontane unde pot coborî până la altitudini de 800 m şi pe fundul văilor montane înguste. În depresiunile intramontane are loc o inversiune termică, astfel încât temperaturile mai joase sunt la baza depresionară. Cel mai întins areal de molidişuri se identifică în Carpaţii Orientali, areal unde se regăsesc pe o lungime de 200 km şi lăţime de 40- 80 km. În Carpaţii Meridionali şi Occidentali, teritoriul pădurilor de molid este unul discontinuu, fragmentat insular, formând benzi ce înconjoară etajul următor altitudinal, cel subalpin. Pe masivii mari se identifică benzi mai late, la fel şi peversanţii cu climat sub influenţă continental, exemplu versanţii nordici ai Meridionalilor şi cei estici ai Occidentalilor. În total arealul molidişurilor este în jur de 900.000 ha. Prof. CN Zinca Golescu Pitești 169 Din punct de vedere structural, molidişurile sunt caracterizate de simplitate fiind formate aproape exclusive din molid- Picea abies. În asociere cu molidul se regăsesc rare exemplare de: Scoruş-Sorbus aucuparia Mesteacăn-Betula pendula Paltin de munte-Acer pseudoplatanus Ulm de munte-Ulmus glabra Brad-Abies alba,foarte rar Fag-Fagus sylvatica, foarte rar Arbuştii lipsesc sau sunt reprezentaţi foarte rar de caprifoi- Lonicera xylosteum, L. nigra, cununiţă-Spiraea ulmifolia, coacăz-Ribes petraeum. Stratul ierbos este slab dezvoltat şi conţine un număr mic de plante superioare: Oxalis acetosella, Orthilia secunda, Moneses uniflora, Soldanella hungarica, Hieracium transsilvanicum, Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea. Muşchii reprezintă un înveliş mai mult sau mai puşin continuu: Hyloconium splendens, Rhytidiadelphus triquetrus, Pleurosium schrebeli, Eurynchium striatum, Dicranum scoparium, specii ale genului Polytrichum. 2. Pădurile de brad Păduri formate strict din brad sunt foarte rare în România.Însă pădurile de brad în amestec cu fag şi răşinoase formează porţiuni din subetajul făgetelor şi pădurilor de amestec cu răşinoase din etajul nemoral. Din acest motiv, aceste păduri nu prezintă un grad mare de compactizare, suprafeţele pe care se întâlnesc sunt restrânse, disparate în masa pădurilor de amestec de fag cu răşinoase. Ele se găsesc în zona munţilor mijlocii şi joşi, la altitudini de 800-1200 m. Brădetele sunt în număr mai mare pe versanţii estici ai Carpaţilor Orientali şi Meridionali până la Dâmboviţa. Restul peisajului montan carpatic este sărac în brădete. Brădete pure se găsesc în munţii Banatului. Suprafaţa totală a brădetelor este de 50.000 ha, nu ocupă astfel un loc major în producţia de lemn din ţara noastră. Structural, brădetele se caracterizează prin simplitate. Arborul dominant este bradul-Abies alba, la care se adaugă puţine exemplare de 170 molid, fag, paltin, şi ulm de munte. Arbuştii sunt în număr mic, iar ca specii se identifică: Alunul-Corylus avellana Soc roşu-Sambucus racemosa Soc comun-S. nigra Zmeur-Rubus idaeus Stratul ierbos este format din: plante de mull: o Salvia glutinosa o Pulmonaria rubra o Geranium robertianum o Asperula odorata o Euphorbia amygdaloides o Impatiens noli-tangere Specii acidofile: o Luzula luzuloides o Veronica officinales o Hieracium transsilvanicum o Orthilia secunda Ferigi: o Athyrium filix femina o Dryopteris filix mas Muşchi: o Hyloconium splendens o Entodon schreberi o Eurynchium striatum 3. Pădurile de amestec de fag cu răşinoase Aceste păduri în amestec cu cele de brad formează o bandă zonală în etajul pădurii de fag şi amestec de fag cu răşinoase din etajul nemoral, fiind identificată în totalitate în munţii joşi şi mijlocii, la altitudini de (600) 800 şi 1250 (1400) m. Pe versantul estic al Carpaţilor Orientali acestă bandă este localizată la altitudini mai joase- 600-1100 m. În Carpaţii de Curbură, Munţii Apuseni şi pe versantul vestic al carpaţilor Orientali se identifică la latitudini mai mari-800-1250 m. În Carpaţii Meridionali la altitudinile cele mai mari-1000-1400 m, chiar la 1500 m în 171 partea vestică a Oltului. Pe vesanţii din sud, în etajul pădurii de molid şi pe versanţii din nord sau pe lângă văi se identifică, extrazonal, în pădurile de fag montane. Banda aproape continuă de pe versantul de est al Carpaţilor Orientali şi Carpaţii Meridionali este cea mai extinsă cu o lungime de 450 km şi o lăţime de10-30 km. Suprafaţa acestor păduri este de 1.150.000 ha. Specia principal a acestor păduri este fagul- Fagus sylvatica var. sylvatica, care este asociat fie cu bradul, fie cu molidul sau cu ambele. Pe lângă aceste trei specii se identifică rare exemplare de: Frasin comun-Fraxinus excelsior Carpen-Carpinus betulus Stratul de arbuşti este absent sau slab reprezentat de: alun, soc roşu, soc comun, caprifoi, tulichină-Daphne mezereum. Stratul ierbos cuprinde: Specii de mull: Salvia glutinosa, Mercurialis perennis, Asperula odorata, Cardamine glanduligera, C. bulbifera, Pulmonaria rubra Specii iubitoare de umiditate: Rubus hirtus, Allium ursinum Specii iubitoare de uscăciune: Festuca altissima, F. drymeia Specii acidofile: Luzula luzuloides, Calamagristis arundinacea şi, rar, Vaccinium myrtullus. 4. Pădurile de fag Făgetele formează subetajul pădurilor de fag şi de amestec de fag cu răşinoase din etajul nemoral.Astfel, se identifică trei benzi diferite din acest etaj: Făgetele de mare altitudine Făgetele montane Făgetele colinare Făgetele de mare altitudine şi cele montane se găsesc în munţii joşi şi mijlocii, prma grupă la altitudini de 1250-1450 m(1650) în Meridionali, iar pentru cea de a două grupă între 600-1000 m, rar până la 1250 m în Apuseni.Extrazonal, făgetele se pot identifica în etajul molidişurilor, pe versanţii sudici până la altitudini de 1500 m, iar în subetajul pădurilor de gorun pe versanţii nordici şi pe lângă văi(300-100 m). Ca suprafaţă, făgetele ocupă 2.000.000 ha. 172 Se remarcă o simplitate a structurii făgetelor.În stratul arborilor predomină fagul cu două variaţii de specie: Fagus sylvatica var. sylvatica, majoritară sau Fagus sylvatica var. moesiaca în munţii Banatului şi podisul, respective subcarpaţii Getici. În zonele montane se observă o asociere cu: paltinul, ulmul de pădure, frasinul, mesteacănul, plopul tremurător-Populus tremula. Arbuştii sunt destul de rari, în special prin: alun, soc roşu, tulichină, zmeur - la munte. Stratul ierbos este variabil în funcţie de troficitatea solului şi termicitate. Făgetele de pe soluri trofice prezintă flora de mull. Pe solurile umede se identifică Rubus hirtus, iar pe cele foarte umede Allium ursinum, cele uscate Festuca altissima, F. drymeia, pe cele acide Vaccinium myrtillus. În sudul ţării se întâlnesc specii termofile: Ruscus aculeatus R. hypoglossum Helleborus odorus Gallium rotundifolium Aremonia agrimonioides. Bibliografie Badea L., Gâştescu P., şi colab- Geografia României- I- Geografia fizică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1983 Doniţă N. şi colab- Vegetaţia României, Editura tehnică agricolă, Bucureşti, 1992 Mândruţ O.- Geografia României- manual pentru clasa a VIII a, Editura Corint, 2008 Mihail A., Mohan Ghe- Biologie- Manual pentru clasa a 8 a, Editura All Educational, Bucureşti, 2005 173 ROMÂNIA ÎN ANII NEUTRALITĂȚII (1914-1916) Iuliana BURCEA Abstract For two years, the Romanian political scene has been engaging in a heated debate: besides who should Romania take part in the war, the Central Powers or the Entente? The confrontation takes place at the level of the political elite, because the public opinion was determined: We want Transylvania! The partisans of national security then faced: P.P. Carp, C. Stere and the partisans of the national unity: Ionel Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, N. Iorga, etc. They all wanted the country's security and national unity, as it was only the priority given to security or national unity. Neutrality throughout the war was not possible because we had a strategic position and consequently the two camps were doing everything they could to attract us, but also because, as Carol I said, neutrons are the first losers in the sense that they do not get anything! Timp de doi ani, scena politică românească a fost ocupată de o dezbatere aprinsă: alături de cine trebuie să participe România la război, de Puterile Centrale sau de Antanta? Confruntarea are loc la nivelul elitei politice, pentru că la nivelul opiniei publice ea era tranșată: Vrem Ardealul! De menționat că această opinie publică nu cuprindea un procent prea mare din populație, ci, în special, pe cei cu studii medii și superioare. S-au înfruntat atunci partizanii securității naționale: P.P. Carp, C. Stere și cei ai unității naționale: Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, N. Iorga etc. Și unii și alții doreau securitatea țării și unitatea națională, fiind vorba doar de prioritatea acordată securității sau unității naționale.1 Neutralitatea pe tot parcursul războiului nu era posibilă, deoarece aveam o poziție strategică și în consecință, cele două tabere făceau tot posibilul să ne atragă de partea lor, dar și pentru că așa cum a spus și Carol I, neutrii sunt primii învinși, în sensul că nu primesc nimic! Prof. CN Zinca Golescu Pitești 1 Constantiniu, F.,O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 273 174 Carp, Stere și adepții lor atrăgeau atenția asupra primejdiei reprezentată de Rusia pentru România, aflată în drumul ei spre Strâmtori. C. Stere îi explica lui I.G. Duca: ”Rusia nu poate fi decât bătută....Rusia nu ne va da Transilvania, Rusia vrea Strâmtorile, va trece peste trupul nostru ca să le obțină...Gândește-te la răspunderea ce o luați în fața istoriei, distrugeți opera tuturor generațiilor de la 1848 încoace! Ele v-au lăsat un stat neatârnat, având putința de a juca un rol aici, în Orientul Europei, voi îl transformați într-o gubernie rusească.”1 Duca ne spune că-l înțelegea pe Stere, înțelegea ce este în sufletul lui de basarabean, de om care cunoscuse concret politica de deznaționalizare a Rusiei țariste, de dislocare a populației românești și de rusificare. Acești germanofili nu erau împotriva unității naționale ci considerau că România poate elibera Basarabia, poate primi Bucovina de la Austria, drept recompensă pentru intrarea în război alături de ea, iar în viitor, cine știe, poate va veni și Transilvania. Pentru ei, România Mare, lângă o Rusie preaputernică, stăpânind Strâmtorile, este o Românie sub dominație rusească. Germanofilii văd în slavism pericolul cel mai mare, Rusia este dușmanul nostru, mai ales după războiul de independență, când ne-a luat cele trei județe din sudul Basarabiei. Putem spune că aveau dreptate, România Mare s-a prăbușit sub loviturile mortale ale vecinilor: URSS, urmașa Rusiei luându-ne Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței, ba mai mult decât atât, tancurile sovietice au impus regimul comunist, în timpul căruia patrioți români care au făcut România Mare, au fost închiși și uciși. Partizanii Antantei, ai desăvârșirii unității naționale, dar fără Basarabia -antantofilii- argumentau că România nu putea rata prilejul oferit de marele război pentru a recupera teritoriile locuite de români și stăpânite de Austro-Ungaria. Indiferent de deznodământul conflictului, faptul că România își va fi prezentat revendicările teritoriale și va fi căpătat recunoașterea unor mari puteri ca Anglia, Franța și Rusia avea o mare însemnătate pentru viitorul neamului: ”nu știu cum se va desfășura războiul-încredința Ion I.C. Brătianu (6 august 1916), putem avea soarta Serbiei, dar vom fi confirmat drepturile noastre asupra pământului nostru. Dacă se încheie pacea fără noi, om fi zdrobiți între o Ungarie mare și o Bulgarie mare”. În ceea ce privește Rusia, partizanii Antantei, fără să conteste amenințarea venită din direcția ei, considerau că tocmai de aceea 1 Duca,I.,G., Memorii, vol. II, Ed. Expres, Bucureşti, 1992,p.169 175 e mai bine ca România să-i fie aliată și nu dușmană. 1 Dincolo de interesele statului român, opinia publică românească era filofranceză, înainte de a se gândi la Transilvania, mulți se gândeau la Franța, ea are dreptate, chiar dacă dreptatea Franței se amestecă și cu dreptatea Rusiei. Elita intelectuală se împarte oarecum egal: ”antantofilii” ştiu una şi bună: Franţa şi Transilvania; „germanofilii” se împart între neutralişti şi partizanii unei acţiuni militare alături de Puterile Centrale. Unii sunt germanofili cu adevărat, sau austrofili, dar cei mai mulţi sunt adversari ai Rusiei, aşadar mai mult „rusofobi” decât „germanofili”. Presa de larg tiraj, cum sunt: Adevărul, cu ediţia sa matinală, Dimineaţa, precum şi Universul, este antantofilă, exprimând sentimentul opiniei publice. Tonul este mai virulent şi mai constant la Adevărul, ceva mai moderat la Universul, care se vrea în primul rând un mare ziar de informaţie. Acestor mari cotidiene li se adăugau şi alte ziare de orientare similară, exprimând poziţii de partid, precum Epoca lui Nicolae Filipescu şi Acţiunea, condus de Victor Ionescu, fratele lui Take Ionescu. Ziarele „germanofile”, puţin solicitate, boicotate şi cu redacţiile uneori agresate de „publicul indignat”, nu s-ar fi putut menţine fără infuzia de bani germani. La 31 iulie 1914 a fost înfiinţat ziarul Ziua, al cărui patron a devenit Ottokar Schlawe, profesor la Şcoala de poduri şi şosele (trecut de poliţie pe lista spionilor în slujba Germaniei), iar în septembrie 1914, un consorţiu german cumpără ziarele Minerva şi Seara (primul, de la Grigore Cantacuzino, om politic conservator, adept al aripii Marghiloman, celălalt de la Alexandru Bogdan-Piteşti, proprietarul declarat, dar considerat a fi în fapt tot omul lui Grigore Cantacuzino).2 O vehementă campanie antirusă şi pentru eliberarea Basarabiei desfăşoară Moldova, ziar editat sub patronajul lui P.P. Carp, din martie 1915 până în august 1916 („Vrem război” titra articolul de fond din 19 ianuarie 1916, cu precizarea „Vrem război cu Rusia”). 3 Oficiosul conservatorilor lui Marghiloman este Steagul, care apare din 16 noiembrie 1914, iniţial fără concesii „germanofile”, din dorinţa de a păstra unitatea partidului, cât şi datorită directorului său, antantofilul Constantin Bacalbaşa. Ziarul evoluează însă, ca şi Marghiloman, spre o neutralitate cu accente tot mai „germanofile”. 1 Constantiniu, F., op.cit,p. 274 2 Boia,L.,Germanofilii, www.daco-romanica.ro, p.50 3 Ibidem, p.58 176 În afara dezbaterilor din presa vremii, mari dezbateri au avut loc în parlamentul României care este redeschis la 15/28 noiembrie 1915. În timp ce regele îşi citea mesajul este întrerupt de strigăte de Jos guvernul!, Vrem Ardealul! şi injurii la adresa Puterilor Centrale. Au fost discuţii şi discursuri care au făcut cinste parlamentarismului românesc. Duca nota referitor la sesiunea parlamentară 1915/1916 că „istoria unităţii naţionale nu ar fi fost întreagă dacă nu ar fi consemnat aceste frumoase discursuri”. 1 La Senat, în şedinţa din 3 decembrie 1915, C. Argetoianu arăta că România, prin politica incompetentă a guvernului, a pierdut toate momentele intervenţiei sale, cu sorţi de izbândă în război. G. Fernic argumentează şi el că opinia publică nu are nevoie de pregătire când e vorba de interesele superioare ale ţării; ea ca şi armata este gata oricând de un marş victorios asupra duşmanilor ţării. În aceeaşi şedinţă, G. Dobrescu face un rechizitoriu al politicii liberale, care în opinia lui este lipsită de interes pentru românii transilvăneni. Nicolae Filipescu susținea că: „se sugrumă neamul nostru din Ardeal, nu trebuie să ne cereţi tăcere. Deoarece, cu banii româneşti, cu sânge românesc, se duce războiul contra cauzei româneşti. Satele româneşti (din Ardeal) sunt depopulate – front, cărăuşii, rechiziţii, chiar femeile sunt duse la săpat tranşee – arestaţi. Nu acuz guvernul pentru trădare ci vă provoc la o protestaţiune în favoarea fraţilor dumneavoastră, iar dvs. sunteţi singurii condamnaţi la tăcere. Soarta pe care am creat-o transilvănenilor o cunoaştem deja – vrem Transilvania fără transilvăneni. Merităm blestemele lor, cei de la guvern pentru faptele lor, noi pentru că am tăcut – dar tare mi-e teamă că nu vor rămâne destui ca să ne blesteme”2 În Camera Deputaților, seria interpelărilor la adresa guvernului a fost deschisă de B. Şt. Delavrancea, care întreabă guvernul dacă „inviolabilitatea şi principiul extrateritorialităţii permite germanilor să cumpere conştiinţele bolnave, să deschidă târguri ca să momească cu bani pleava famenicilor – să propage idei funeste neamului nostru şi folositoare duşmanilor noştri”. 3 Deputatul Leonte Moldovan, la 11 1 Duca,I.,G., Memorii, vol. II, Ed. Expres, Bucureşti, 1992,p.150 2 Dezbateri Parlamentare și de Presă din România în Perioada Neutralității (1914 – 1916) şedinţa din 5 decembrie 1915, p. 29-31. 3 Documentele Adunării Deputaților, sesiunea 1915/1916, nr. 5, şedinţa din 19 noiembrie 1915, p. 13 177 decembrie, prezintă situaţia din Ardeal, aşa cum numai un cunoscător poate s-o prezinte, impresionând asistenţa. Prin statistici, legi adoptate de parlamentul maghiar, argumentează ideea că Transilvania nu mai poate să aştepte „1000 de ani până împrejurările vor veni”, pentru că interesul nostru este peste Carpaţi şi nu aiurea, spre a împinge Rusia dincolo de Urali. România, ca ţara cu cele mai multe revendicări, nu trebuie să mai rămână neutră. În şedinţa următoare, Dumitrescu-Brăila spunea, de la tribuna Camerei, că „Ardealul a fost partea cea mai proeminentă a revendicărilor noastre naţionale”... „întindere mare, populaţie numeroasă, calităţi de rasă şi energie, căliţi de persecuţiile ungureşti. Mai presus ca oricând, acum e momentul... zeci de generaţii n-am trăit şi n-am propovăduit alt crez, decât că Ardealul este adevărata Alsacie şi Lorenă a neamului românesc”. Făcând comparaţia cu Basarabia, spunea: „Nu pot afirma că rana Basarabiei e închisă pentru noi. Desigur că nu. Poate că Basarabia e copilul cel mai plăpând şi cel mai suferind care să excite o iubire compătimitoare; însă copilul sănătos, care a trezit mândria şi speranţa noastră în viitor nu a fost şi nu poate fi decât Ardealul”. Răspunzând celor ce spuneau că România nu e pregătită pentru a avea un ideal naţional, afirma: „A spune, domnilor, că nu avem ideal naţional, că nu am avut o idee naţională, ar însemna a şterge cu buretele o pagină din istoria contemporană a luptelor noastre politice. N-a fost o întrunire, un miting, un banchet la care să nu se vorbească de Ardeal şi de ardeleni. Chestiunea a fost adusă de 23 de ani încoace chiar de Partidul Liberal”. În consecinţă, toate eforturile neamului trebuie concentrate împotriva Germaniei pentru a asigura conservarea neamului.1 La rândul său, P.P. Carp combate tezele afirmate, spunând că „trebuie să curăţăm terenul investigaţiunilor noastre de o serie de legende şi de pretinse idealuri”. Opinia publică trebuie făcută să înţeleagă că Puterile Centrale sunt garantul existenţei României: „Şi când dvs. veţi fi sacrificat posibilitatea existenţei statului nostru, atunci, în loc să fi venit în ajutorul fraţilor noştri de dincolo, ale căror suferinţe le descrieţi aici, veţi fi adăugat la suferinţele lor şi suferinţele noastre şi în loc să fim egali cu dânşii în fericire, vom fi egali cu dânşii în nenorocire”. G.I. Diamandi îi va răspunde lui Carp „... atunci când rezerva rasei noastre este ameninţată să dispară în Transilvania, – cele susţinute de Carp – sunt concepţiuni la care nu se poate asocia nimeni”. Luând cuvântul, C. Stere 1 D.A.D , sesiunea 1915/1916, nr. 13, şedinţa din 12 decembrie 1915, p. 53-54. 178 va declara că „nu există decât o singură politică: politica idealului românesc integral”. Ideea în jurul căreia se încheagă discursul lui era că Rusia nu ne va ajuta să mutăm stâlpii de hotar din Transilvania, ci doar vom avea un mormânt obştesc, vom ajunge robii Rusiei şi Ardealul tot nu-l vom lua. Întrebându-şi apoi colegii şi guvernul ce au făcut pentru a pregăti o revoluţie în Ardeal, declară o singură cale de urmat:„împotriva Rusiei şi pentru Basarabia! Altfel vom pierde şi Basarabia şi vom rămâne şi fără Ardeal. Ardealul nu a pierit într-o mie de ani, nu va pieri nici de aici înainte” 1 În ceea ce-l privește pe regele Ferdinand, acesta a spus de la începutul domniei: "Eu sunt un Rege constituțional, prin urmare dacă Țara crede că interesele ei ii dictează să meargă impotriva Puterilor Centrale, nu in mine va gasi vreo piedică la realizarea idealului ei național. Un singur lucru cer insă țării și cred că am dreptul să-1 cer, având in vedere gravitatea unei atari hotariri: să se gandească bine înainte de a-și trage spada."2 Ca trăsătură caracteristică a personalităii sale era sincerul democratism, nu numai raționamentul său limpede ii zicea că omenirea merge spre o democratizare cat mai desăvârștă, dar forma inteligenței lui deschisă oricărei idei noi, indragostită de progres și de lumină, inima lui generoasă, accesibilă planurilor umanitare, largilor concepții de dreptate omenească, totul il mâna cu o irezistibilă putere spre marele ideal al societăților moderne. 3 De remarcat personalitatea Reginei Maria care a fost un susținător puternic, vocal al alianței noastre cu Antanta și al idealului național, regina identificându-se cu idealul unității poporului român. Politica externă a țării fusese preluată de Ion I.C. Brătianu, după moartea lui Carol I, astfel că prim-ministrul va pregăti temeinic intrarea noastră în război, timp de doi ani, negociind cu statele Antantei condițiile, granițele teritoriilor pe care statul român trebuia să le primească. Era preocupat de satisfacerea revendicărilor noastre și de situația de pe fronturi, dorind ca aceasta să permită României o cât mai mare economie de sânge. După lungi negocieri în secret cu reprezentanții Atlantei, Brătinu a semnat la 4/17 august 1916, tratatul de alianță cu Antanta și o Convenție militară. În 14 august 1916 are loc un Consiliu de Coroană, 1 Stere,C.,Marele război și politica României, București, 1918, p.44 2 Duca,I.G., Amintiri politice, vol.I, www.dacoromanica.ro.p.137 3 Ibidem, p.140 179 unde prim-ministrul îi informează pe participanți despre pregătirea ce avusese loc, în vederea intrării României în război, de partea Antantei. Există o tendință a autorilor occidentali de a considera decizia românească de război din august 1916 o decizie de aliniere. Un asemenea punct de vedere este susţinut atât de Stephen Walt, cât şi de Randall Schweller. Cei doi susţin că România, o putere revizionistă interesată de achiziţia de teritorii pe seama monarhiei dualiste a fost supusă unor presiuni diplomatice deosebit de puternice din partea puterilor Antantei de a intra în război. Convinsă că sorţii războiului sunt aruncaţi, iar Antanta este indiscutabil cea mai puternică, România a înţeles să se alinieze cu aceasta pentru a-şi satisface ambiţiile revizioniste. Acest punct de vedere nu se susţine; decizia din august 1916 a constituit o parte a politicii de balansare iniţiată de România la începutul participării sale la primul război mondial. 1 Anul 1918 va răsplăti România, aducându-i acasă toate teritoriile locuite de români, căci Marea Unire nu este doar rezultatul participării noastre la război, ci, aș îndrăzni să spun, că este rezultatul unei conjuncturi externe favorabile, care se întâlnește rar, și de care românii au beneficiat. Nimeni nu a prevăzut dispariția celor patru imperii și constituirea statelor naționale pe ruinele lor! BIBLIOGRAFIE • Boia,L.,Germanofilii, www.daco-romanica.ro • Carp, P.,România şi Războiul European, Bucureşti, Atelierele societăţii anonime „Poporul”, 1915 • Constantiniu, F.,O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997 • Dezbateri Parlamentare și de Presă din România în Perioada Neutralității (1914 – 1916), www.daco-romanica.ro • Duca,I.G., Amintiri politice, vol.I, www.dacoromanica.ro. Duca,I.,G., Memorii, vol. II, Ed. Expres, Bucureşti, 1992 • Miroiu,A., Balanță și Hegemonie. România în Politica Mondială1913-1989, Tritonic, București • Stere,C.,Marele război șipolitica României, București, 1918 1 Miroiu,A., Alianță și Hegemonie. România în politica mondială, 1913-1989, Tritonic, București, 2005p.39 180 METAFORA ÎN PROVERBELE ROMÂNEȘTI METAPHOR IN ROMANIAN PROVERBS Narcisa ŞUŢAN Germaine PANĂ Abstract Proverbs reflects great wisdom of the people, the lessons of life and history of everyday experience. Wisdom implies a certain moral conduct, rational spirit, sense of justice, etc., characteristic features of the Romanian people. The Romanian popular wisdom identified a number of stylistic and aesthetic effects. Regarding language proverbs, unlike other productions folklore, it is believed that it takes an intermediate position between the common language, taken in general and artistic. In fact, the linguistic structure of a proverb may become artistic structure, the denotation usual replace the connotations arising from potentiation expressiveness. One can speak, therefore, of connotations and language structure in terms of its social communication tool, linguistic distinct aesthetic. Lucian Blaga: „Proverbul are întotdeauna înţelepciunea unui om bătrân.” Primul român care a reuşit să adune o mare parte dintre proverbele şi maximele româneşti a fost Iordache Golescu, în anii 1800. Acesta este cel care a pus pe hârtie şi a şi comentat proverbele şi maximele întâlnite în folclor. Etnologii şi sociologii spun că proverbele nu reflectă doar realitatea românească, ci serveau în urmă cu sute de ani şi drept reguli de conduită. „Ca parte a culturii populare tradiţionale, proverbele plăsmuiesc metaforic şi concis experienţa umană, constituind o parte semnificativă a reprezentărilor sociale. Ele au fost un mijloc de expresie a oamenilor din popor, dar mai sunt şi în zilele noastre, chiar dacă sub o formă mai redusă sau mai adaptată contextelor şi cerinţelor mediatice, un mijloc de comunicare deseori utilizat. Specifice culturii Prof. CN “Zinca Golescu”, Piteşti Prof. CN “Al. Odobescu”, Piteşti 181 orale, proverbele au constituit obiectul celor mai vechi colecţii de folclor”.1 Proverbele reflectă marea înţelepciune a poporului, învăţămintele desprinse din viaţa şi istoria sa, din experienţa cotidiană. Înţelepciunea presupune o anumită conduită morală, spirit raţional, simţul dreptăţii etc., trăsături caracteristice poporului român. La nivelul paremiologiei româneşti au fost identificate o serie de procedee stilistice şi efectele lor estetice. În ceea ce priveşte limba proverbelor, spre deosebire de a celorlalte producţii folclorice, se consideră că ea ocupă un loc intermediar între limba comună, luată în general, şi cea artistică. Din multitudinea de studii consacrate metaforei se poate desprinde cu mare dificultate o definiţie a acestui trop, mai ales că felul metaforic de a vorbi despre lucruri nu este un fenomen periferic sau întâmplător al psihologiei omului: „felul metaforic rezultă inevitabil ca necesar din constituţia şi existenţa specific umană”. 2 De fapt, Lucian Blaga vede în metaforă o dimensiune specială a destinului uman, a culturii. Procesul metaforic se sprijină pe un act „de identificare între doi termeni, dintre care unul, cel figurat şi individual, îşi asumă şi exercitarea termenului propriu şi general. Metafora apare ca o necesitate dictată de o raţiune internă. Vorbitorii sunt constrânşi să recurgă la metaforă atunci când doresc să se exprime cât mai exact”.3 Este adevărat însă că adesea termenul metaforă este folosit ca denumire generică pentru orice trop lingvistic, iar categoriile ei formale cuprind comparaţia, metonimia, sinecdoca, personificarea, alegoria, fabula, parabola, ghicitoarea şi simbolul. Tot referitor la metaforă, trebuie amintit şi faptul că spiritul unui popor şi caracterul limbii sale sunt într-o strânsă legătură. Din punctul de vedere al paremiologiei interesează faptul că această descriere clasează în aceeaşi categorie toate aspectele substituirilor semantice. Trebuie menţionat că sincretismul metaforic apare într-un singur context, opus tuturor celorlalte situaţii din limba comună. De asemenea, Svend Johansen şi M. Parent, referindu-se la conotaţia estetică, evidenţiau faptul 1 Ion Cuceu, Dicționar de proverbe româneşti, editura Litera, 2006. 2 Lucian Blaga, Trilogia culturii. Orizont şI stil. Spaţiul mioritic. Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti, 1969, p.85. 3 Ștefan Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, Bucureşti, 1972, p. 201. 182 că „nu numai cuvintele sau elementele lor constitutive, ci pasaje, capitole, sau chiar opera de artă verbală întreagă poate releva o semnificaţie stilistică, estetică, conotativă.” 1 Acelaşi lucru este valabil pentru proverbele care se comportă în întregime ca metafore. Aici sensul propriu al microcontextului nu are valoare în sine, ci reprezintă numai un exemplu, un caz particular care oferă o concluzie cu caracter general putând fi aplicată oricărui caz particular de acest gen. Deci proverbul- metaforă presupune o complexă trecere de la particular la general şi apoi revenire la particular, dar pe un plan mult mai larg. Sunt ilustrative câteva exemple, din marele număr al celor oferite de paremiologia românească: Nici mărăcinele struguri scoate, nici scaietele smochine. Merele putrede strică pe cele bune, fără ca vreodată cele bune să poată drege pe cele stricate. De multe ori dintr-o iapă bună iese un măgar şi dintr-un mărăcine iese un trandafir. Unde străluceşte soarele, luna nu are ce face. Multe gâşte înving porcul. Boii uniţi la păşune/Lupul nu-i poate răpune. În asemenea microcontexte conotaţiile lingvistice întâlnesc pe cele estetice, cu care se asociază şi fuzionează. Conotaţiile lingvistice se referă la cuvinte şi sunt de natură lexicală. Toţi termenii: mărăcine, struguri, scaiete, smochine, mere, iapă, măgar, trandafir, soarele, luna, gâşte, porc, boi, lup sunt utilizaţi cu valori conotative multiple, mai mult chiar, simbolice, iar întregul microtext este o metaforă. Se pune întrebarea însă dacă există vreo deosebire între metafora din literatura scrisă şi cea din literatura populară, respectiv din paremiologie. Despre această deosebire se menţionează în Istoria literaturii române: „Dacă în poezie sau în proză metafora nu poate avea decât un singur sens, determinat de contextul în care apare, metafora-proverb poate avea o multitudine de sensuri, legate între ele printr-o idee abstractă comună.”2 Bineînţeles că atunci când este luat izolat, microcontextul este metafora acestei idei abstracte, dar dacă este utilizat într-un context mai larg, el devine metafora cazului particular la care este aplicat. De fapt, paremiologia se încadrează în tendinţa foarte pronunţată a graiului popular de a evita cât se poate termenii abstracţi şi de a-i înlocui 1 Apud Ștefan Munteanu, op. cit., p.135. 2 Istoria literaturii române, vol. I, p. 198 (cap. Proverbele şi zicătorile). 183 cu vorbe mai mult sau mai puţin materiale. Sunt câteva exemple care duc la aceeaşi constatare: Un pârâu mic mişcă o moară mică. Cine poartă barbă să-şi cumpere şi pieptene. Cine nu are vulturi trebuie să se mulţumească şi cu bufniţe. Scara de sus în jos se mătură, iar nu de jos în sus. Râul cel mic când se varsă în cel mare îşi pierde numele său. Dunărea e mare, însă câteodată scade foarte mult. Dacă pădurea n-ar da coadă securei, pădurea n-ar putea fi tăiată. Creşte şarpele în sân ca mai bine să te muşte. Când ţi-e brânza mai proaspătă, n-ai smântână. Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună. Desigur că mare parte din microcontexte au atât un sens propriu, cât şi unul metaforic, iar exemplele de mai sus se par concludente în acest sens. Predomină unul sau altul dintre sensuri, microcontextul fiind sau nu o metaforă, în raport cu contextul mai larg în care apare. În privinţa numărului proverbelor metaforice în comparaţie cu cele nemetaforice, părerile sunt împărţite. Ovidiu Bîrlea crede că numărul celor nemetaforice este cu totul redus şi aproape întotdeauna se poate afirma că sunt de obârşie cărturărească în maniera maximelor culte"1, cu precizarea că ”lipsa oricărui rudiment de metaforă le face deosebit de greoaie şi anoste”. Există şi părerea oarecum opusă potrivit căreia pro- verbele nu alcătuiesc integral o literatură, sub raport artistic, pentru că un număr deloc neglijabil dintre ele nu întruneşte calităţile mesajului literar, la care se adaugă observaţia: ”dacă în bagajul paremiologic al unei culturi există şi expresii nule ca valoare estetică, acest fapt nu infirmă considerarea proverbelor ca gen de literatură beletristică, pentru că asemenea accidente, oricât de mare ar fi frecvenţa lor, nu sunt străine nici poeziei, nici prozei şi nici chiar teatrului.”2 Rolul pe care îl joacă sinonimia paremiologică intramicrocontextuală în generarea metaforei din proverb este foarte important. În următoarele exemple procesul de metaforizare este diferit: Cine jură lesne minte. Cui îţi zvârle o piatră zvârle-i o pâine. 1 Ovidiu Bîrlea, Poetică folclorică, p. 73. 2 Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Bucureşti, 1978, p. 243. 184 Cine merge alăturea cu drumul cade jos. Cine umblă la Crăciun în cămaşă umblă la Paşti în cojoc. Cine sare peste garduri dă adesea în pari. Cine face găluşca trebuie s-o şi înghită. În primul caz, nici unul din termeni nu dobândeşte valoare conotativă (este o simplă constatare), spre deosebire de celelalte. Deci, procesul de metaforizare este inexistent: fiecare cuvânt este întrebuinţat cu valoarea sa denotativă. În alte microcontexte, unele cuvinte capătă valori conotative (vezi exemplul 6 - găluşca), în jurul cărora se structurează, gravitează ceilalţi termeni ai enunţului. Structura metaforică a celorlalte microcontexte îşi are originea în termeni care dobândesc valori conotative. Astfel sunt dă şi sare (exemplul 5), însoţiţi de determinările spaţiale par şi garduri sau cojoc şi cămaşă (exemplul 4) care antrenează determinările temporale Paşti şi Crăciun fără de care nu s-ar putea realiza structura metaforică a proverbului. De gradul perceperii metaforei de către receptor depinde decodarea corectă a mesajului transmis prin microcontextul respectiv. Pentru realizarea metaforei se utilizează la nivelul anumitor microcontexte o serie de factori gramaticali care au funcţia de a sublinia sensul lui generic prin impunerea idei de totalitate, adică prin excluderea oricărei excepţii de la adevărul formulat. Pavel Ruxăndoiu i-a numit întăritori generici, menţionând că rolul lor este stimulat de faptul că „ei implică în proverb şi o anumită stereotipie sintactică, determinând o evidenţiere mai puternică a lui în macrocontext”. 1 Funcţia lor este identică cu cea din limbajul comun: Când te arde cărbunele, îl arunci şi-n barba lui tată-tău. Câte flori sunt pe pământ, toate se duc în mormânt. Nici la rai nu-i bine singur. Nici la câine slănină, / Nici la tine poamă bună. Câinele latră la lună toată noaptea şi luna nu-l ascultă niciodată. Unde nu-i cap vai de picioare. În ceea ce priveşte elementele constitutive ale microcontextelor e uşor de observat că ele reprezintă diferite aspecte ale realităţii cu care omul din popor a venit frecvent în contact prin activitatea sa productivă. 1 Pavel Ruxăndoiu, Aspectul metaforic al proverbelor, în Studii de poetică şi stilistică, Bucureşti, 1966, p. 111. 185 Numeroase proverbe sunt construite având ca nucleu central un termen, ales din domeniul florei sau faunei, care dobândeşte numeroase conotaţii: Cei mai frumoşi ghiocei prin mărăcini se găsesc. De la copacul căzut toată lumea aleargă să strângă lemne. În copacul fără poame, nimeni nu aruncă piatră. Albina în gură ţine mierea cea mai dulce şi în coadă acul cel mai otrăvitor. Cârtiţa pe sub pământ umblă, dar urma ei se cunoaşte deasupra pământului. Dă voie porcului împrejurul stogului că el se suie deasupra. Caprei îi pică trupul de râie şi coada tot bâzău o ţine. Proverbul, ca şi zicătoarea, presupune o formulare metaforică, deoarece alături de adevărul exprimat prin imagini, ”el constituie ţinta celui ce-l reproduce”. Relaţia dintre metaforă şi comparaţie a fost sesizată încă din Antichitate (metafora ar fi o comparaţie prescurtată), fără a se ajunge la un consens în ceea ce priveşte raportul dintre cele două procedee care se află într-o simbioză stilistică. De fapt, structura lingvistică a unui enunţ poate deveni structură artistică, în care denotaţiile uzuale să facă loc conotaţiilor rezultate din potenţarea expresivităţii. Se poate vorbi, aşadar, de conotaţii şi în structura limbii din punctul de vedere al funcţiei ei sociale de comunicare, conotaţii lingvistice,1 distincte de cele estetice. BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria literaturii române, vol. I, (cap. Proverbele şi zicătorile), Bucureşti, 1964 2. Bîrlea, Ovidiu, Poetică folclorică, Bucureşti, 1979 3. Cuceu, Ion, Dicționar de proverbe româneşti, editura Litera, 2006 4. Blaga, Lucian, Trilogia culturii. Orizont şi stil. Spaţiul mioritic. Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti, 1969 5. Munteanu, Ștefan, Stil şi expresivitate poetică, Bucureşti, 1972 6. Pop, Mihai, Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar românesc, Bucureşti, 1978 7. Ruxăndoiu, Pavel, Aspectul metaforic al proverbelor, în Studii de poetică şi stilistică, Bucureşti, 1966 1 Ştefan Munteanu, op. cit., p. 211. 186 A SOCIOLOGICAL APPROACH TO THE JAPANESE IDENTITY: THROUGH THE HISTORY OF JAPANESE TEA CEREMONY Yukina OTANI Abstract Now that lots of people around the world have tasted the Japanese green tea called “Matcha,” it is not too much say that the tea becomes universal culture. Moreover, recently more and more foreign visitors to Japan tend to enjoy the Japanese tea ceremony called “Sado.” Considering the above trend, this paper highlights the history of Japanese tea ceremony behind which Japanese identity exists, and aims to clarify how such cultural activity involving the ceremonial preparation and presentation of matcha structures the Japanese spiritual world. 1. Social Background of Sado as a Japanese Traditional Art The culture of Sado is mixed in the spirit of Zen Buddhism and Chinese tea custom. Since the Kamakura period (1185-1333) it has been popular Zen in Japan, and in the Muromachi period (1336-1573) tea was introduced from China. People have to carry out tasks strictly in Zen, and it struck them that drinking a cup of tea in a consecrated atmosphere was a substitute for doing the tasks. At the time just a limited number of people could hold tea ceremonies, because the gorgeous Chinese instruments for the tea ceremony were too expensive. Figure 1: tea paraphernalia, cited from the website Travelling Well1 Student Kindai University, Osaka, Japan 187 Sen-no Rikyu is known as the founder of “Wabi-cha,” which is the origin of Sado. In his style, it is important to be just simple: the host of the ceremony invites a few guests to a really small and quiet room, then serves a cup of tea in a plain cup and shows all the making processes before them. Such ease of having tea ceremony developed into the Japanese art Sado. Sado became famous not only among the poor but also among the rulers. That is to say, sharing Zen spirit in a tea room nullified hierarchical relations and enabled people to deeply recognize they were just a part of the world. Figure 2: Sen-no-Rikyu (1522-1591), cited from the website Nagoya University Tea Ceremony Club 2. WABI: Japanese Sense of Beauty Wabi means beauty expressing a mood of spiritual solitude, or the sense of beauty within imperfect things in Japanese art. It is the particular spirit of quiet refinement and elegant simplicity, and also it shows the Japanese unique spirit focusing more upon inner faith than upon looks. Wabi-cha does not need any gorgeous instruments, and the only important factor is sharing a great moment between / among the host and the guest(s). The goal of Sado with Wabi is getting unshakable mind which cannot be affected by others. This sense is embodied as the small and quiet tea room called “Cha-shitsu,” and connects to the thought of “Ichigo Ichie (Once-in-a-lifetime opportunity or experience).” 2. 1. CHA-SHITSU: Purpose of the Tiny Room Generally speaking, Cha-shitsu is located separately from the main building or in the back of the house. The space of a tea room is just 1 http://www2.jimu.nagoya-u.ac.jp/sadomatuoryu/history.html, accessed on November 6th, 2017. 188 about 3.24 m²- 7.29 m², as you can imagine it is too small to contain many people at the same time. Figure 3: Cha-shitsu, cited from the website Omokawa1 Zen spirit is also reflected upon the small door called “Niziri- guchi.” You need to bend down when you go into the room by which any person has to “take a bow.” Specifically, all people are regarded as “equal” in a tea room. Moreover, the window covered with paper is not open, just for getting light, so that the softly-lit space unites people and the world. Under such conditions, cha-shitsu lets you concentrate on just your mind by hearing the sounds of making tea or someone’s footsteps, looking at the ornaments and the reception, and feeling the tense atmosphere. Then, you feel as if you were in another world. Also the close distance with others makes good relationships between the host and the guest(s) because the close distance enables people open their hearts easily. For instance, Hideyoshi TOYOTOMI (March 17th, 1537 – September 18th, 1598), who had the strongest power and unified around Osaka at that time, often used Sado to make a political meeting for the purpose of finding or strengthening relations with sponsors. Thus, cha- shitsu is just a tiny room, but has an infinite of possibilities from getting a confidential relationship to integrating people into this world. 2. 2. ICHIGO-ICHIE: Values of Bonds with People Sado has the famous philosophy of “Ichigo Ichie.” This expression means “Every encounter with a person should be treasured as 1 https://www.omokawa.co.jp/jisseki/chashitsu/, accessed on 6th November, 2017. 189 if it were a once-in-a-lifetime chance.” Although other languages seem to have similar proverbs such as “One time, one meeting,” “Every moment is unique,” and “Live every day as though it were your last,” “Ichigo Ichie” has a specific concept: the greatness of human beings is that they know the preciousness of life, and through the way in which they spend it, that the finite life resource can have unlimited potential. The following scene reveals the essence of this expression: Katsumoto: I will remember, like these blossoms, we are all dying. To know life in every breath... every couple of tea, every life we take the way of the warrior, the life in every breath. That is “Bushido.”1 [*“these blossoms” refers to “cherry blossoms”] －The movie The Last Samurai <1:13:37> The philosophy of ichigo-ichie derived from Zen Buddhism requires both the host and the guest(s) to cherish the ceremony as the only valuable time to offer the utmost hospitality to each other. Regardless of the differences of social status, ethnics and the like, the concept of ichigo- ichie embodies the very Japanese identity. Again, unified with others as a part of this world, the host and the guest(s) really share their mindsets. Figure 4: Tea Ceremony, cited from Saga City International Relations Association2 1 “Bushido” is the moral code and spirit of Samurai, which also leads to the spirit of Zen Buddhism. 2 http://www.sagakokusai.jp/main/468.html, accessed on November 6th, 2017. 190 4. Conclusion As observed till here, the sense of beauty within imperfections, quietness and simplicity makes Japanese virtue. The very sense of beauty reflects upon Sado through which any person can keep challenging self- improvement. Lastly but more important, sado is a way to the goal where you can achieve such enlightenment and self-communion as realizing you as a part of this world. BIBLIOGRAPHY Bessatsu Taiyo (ed.) (2015) Sado Sinnko: Sado-wo Fukameru [Sado Belief: Deepening Sado]. Kyoto: Tankosya. Corona Books (ed.) (2005) Chanoyu-no Susume [An Advancement of Chanoyu (Rituals for Serving and Drinking Japanese Tea)]. Tokyo: Heibonsya. Kozu, A. et al. (2017) Chanoyu: Jidai-to-tomoni Ikita Bi [Chanoyu: the Beauty with the Times]. Tokyo: Heibonsya. Kozu, A. (2005) Sen-no Rikyu-no ‘Wabi’-to-wa Nanika [What is “Wabi” of Sen-no Rikyu]. Tokyo: Kadokawa Syotenn. Mori, A. (2008) Sekai-de Ocha-wo: Sado-no Kokusaika Hannseiki-no Kiseki [Tea’s Trend in the World: the Half-Century Trajectory of Sado in terms of its Internationalization]. Kyoto: Tankosya. Murai, Y. (1982) Cyanoyu: Oitachi-to Kokoro [Chaoyu: its Background and Heart]. Osaka: Osaka Syoseki. Nagasaki, I. (2007) Suguwakaru Cyanoyu-no Rekishi [An Introduction to the History of Chanoyu]. Tokyo: Tokyo Bijyutsu. 191 TREI ROMANE DE AZI (recenzie) Lavinia RIZOIU* Abstract This article is a review of three interesting novels, yet it aims to show an interesting phenomenon: there are a lot of professors who, after gaining an impressive academic CV, find the courage to start a new career as writers. The result is interesting and, in many respects, exceptional, so these three novels may become some of your favourites. În peisajul publicistic recent, tot mai des ies de sub diverse tiparnițe din ce în ce mai multe romane. Am observat, cu mare plăcere, frecvența tot mai mare a unor romane interesante, semnate de profesori (de regulă, universitari), care își fac curaj să publice, deși, prin meseria domniilor lor sunt, într-un fel, persoane publice, persoane observate cu mare atenție de studenți, de multe ori extrem de exigenți și cu așteptări foarte mari de la magiștri. Nu neapărat mi-am propus să analizez aici mecanismele psihologice care declanșează acest fenomen (nici nu mă pricep), ci doar să îl semnalez, cu bucurie, pentru că produsele cu pricina mi-au umplut câteva seri delicioase de lectură. Mi-ar plăcea să folosesc sintagma roman profesoral pentru a le denumi pe toate cu un singur termen, sintagmă inventată pentru a deosebi aceste texte de romanul academic, deja consacrat (cel puțin în spațiul anglofon) pentru romanele care au drept temă mediul academic. Dar să începem această scurtă incursiune prin lumea creată de minți de profesori… Ioana Pârvulescu este primul și cel mai important, poate, exemplu. Născută în 1960 la Brașov, are o carieră “completă”, am zice, de profesoară, predând, până la Revoluție, la o școală din Giurgiu. Apoi își completează studiile universitare cu un doctorat în care combate prejudecățile literare și se instalează în mediul academic, la Universitatea București, publicând destul de mult. Mai ales studii literare. Roman scrie începând cu 2009, când îi apare Viața începe vineri, creație nouă și interesantă atât prin idee, cât și prin scriitură. Personajele sunt de la finele secolului al XIX-lea și se pregătesc să treacă în secolul următor. Cu *Prof. CN “Zinca Golescu”, Pitești 192 excepția unuia singur, Dan Crețu, un gazetar contemporan, care ajunge (nu se știe și nici nu ne interesează cum) din secolul al XXI-lea, în secolul al XIX-lea. Autoarea este o specialistă a epocii pe care o recompune în roman, o profesoară bine documentată și care simte că ar putea trăi ea însăși în vremea din text (i se potrivește, parcă, Iulia Margulis, o adolescentă la prima experiență de dragoste, fiica unui doctor din Capitala altui secol). Scriitura e interesantă prin forța autoarei (profesoară, deh…) de a nuanța registrele în funcție de narator (sunt, în text, mai mulți naratori-personaje și un narator exterior, observator atent și interesat al unei lumi fascinante). Ioana Pârvulescu este și autoarea unui studiu-document, un eseu despre secolul respectiv, În intimitatea secolului 19, unde profesorul de liceu găsește cu prisosință materiale pentru orele de istorie literară, dar și informația care creează atmosfera romanului. Un reper important al literaturii de azi și al postmodernismului românesc. Aceeași autoare a publicat recent un roman autobiografic, în linia, desigur, a preferinței autorilor și a publicului de azi pentru jurnale și biografii – Inocenții. Reușită și această încercare, o schimbare nu doar de atmosferă (ne mutăm în Brașov, în vremea copilăriei Ioanei Pârvulescu – anii ‘60), ci și de stil. Metoda e a lui Ion Creangă, adultul rememorează experiențe din copilărie, dar copilul nu e nicidecum “universal”, e o fetiță dintr-o casă frumoasă, din Brașov, o casă veche, cu amintiri și bibliotecă, cu adulți cititori, care o cresc frumos într-o lume ciudată, cu multe “secrete” ale oamenilor mari. Așadar, e un copil “particular”, o individualitate și o orășeancă get- beget, copil cuminte și inocent lângă oameni mari care mimează inocența. Doina Ruști îmi e cunoscută de pe coperțile unor manuale de română. Este, deci, în viziunea mea, profesoară. Acum trăiește la București și predă la UNATC, Universitatea București. E o romancieră apreciată, scrie frumos și, aparent, cu ușurință, pentru că textele ei se 193 citesc repede, fluent (sau poate e doar o impresie, ca aceea pe care o ai când îl vezi dansând pe Fred Astaire – că dacă el dansează așa ușor, poți și tu, oricând…). Doamna profesoară se pricepe să scrie. Cel mai recent roman al ei, Mâța Vinerii, e povestea unei fetișcane în Bucureștiul fanariot. Romanul are de toate: personaje, istorie, atmosferă (case vechi, harta Bucureșitului vechi, oameni interesanți, rochii cu zeci de buzunărașe, magazine, piață, țigani, boieri, fanarioți), poveste, limbaj. Cuvintele sunt vesele, chiar și cele vechi, reînviate. Nici nu te-ai fi așteptat să găsești în același context vorbe fanariote, cu iz grecesc, alături de cuvinte latinești, frecvente în limbajul fetei care a copilărit în Brașov, în casa unei femei care făcea (mai mult sau mai puțin) farmece și care a pierit victimă a unui complot complicat, pe care îl descifrăm abia spre finalul cărții. Da, cartea are și foarte mult mister, tânăra Pâtca, însăși Mâța Vinerii, trăiește un roman de aventuri, pe care îl descifrează abia peste 30 de ani. Țesătura aparent complicată la început, se dezvăluie pe parcurs: povestitoarea este ea însăși, Pâtca, peste 30 de ani, când toate par să se fi acoperit de vreme, deci să se fi liniștit, când de fapt tot misterul revine spre a se desluși abia în ultimele pagini. O carte captivantă, o lectură pasionantă de vacanță, mai ales pentru cei pasionați de cuvinte și arome vechi, prețioase. Ca doamna profesoară, a cărei pasiune pentru Dimitrie Cantemir se vede printre rânduri. Ștefan Găitănaru e mai puțin cunoscut de edituri, dar ceva mai bine cunoscut în mediul academic. Și eu l-am știut ca “domnul profesor”, “domnul decan” de la Litere, din Pitești. Lingvistul pasionat, care povestește și predă pasional, are și talent la scris. De curând a scos și el un roman: Codul lui Dracula. Titlul trimite la un cunoscut bestseller și îi urez și domnului profesor să aibă un succes la vânzări cel puțin asemănător. Motive ar fi. Cartea e captivantă, iar autorul știe destule despre echilibrul, de exemplu, între narațiune, descriere și dialog. Textul 194 are mult dialog, deci se citește ușor. Are multă istorie, aflu abia acum că domnul profesor este pasionat de istorie medievală, din moment ce romanul încurcă și descurcă tot felul de ițe ale politicii vremii. Vlad Țepeș este personajul principal. Vlad Dracul, cavaler al Ordinului Dragonului, domnitor, luptător, iubit pasional. Povestea întregește istoria, iar personajul – pe de o parte prinde contur istoric clar, pe de altă parte se învăluie în mister. Alături de personajele istorice, sunt și personaje de roman, pură ficțiune, care schițează reperele tainelor unui mit al vampirului: un iubit de taină al primei soții a lui Vlad caută o comoară după o hartă misterioasă, găsește comoara (trei cruci de aur, găurite), dar vede ielele, e infectat de o boală misterioasă și trebuie să moară; o țiitoare ocazională a lui Radu cel Frumos găsește și ea, cu tovarășii săi, o altă comoară după o hartă similară (trei dragoni de aur), dar capătă și ea o boală ciudată, pe care i-o transmite și lui Radu, apoi mor, pe rând. Însă cel mai fermecător personaj este Katrine, iubirea vieții lui Vlad, tânără crescută de călugărițe franciscane la Brașov, care îi dăruiește trei copii, dar care rămâne cu regretul că nu s-au putut căsători. Romanul se citește cu ușurință, iar povestea se leagă lesne, cu un vocabular ușor arhaic, care amintește de stilul sadovenian prin verbele dicendi, care nu sunt aproape niciodată doar atât, prin unele structuri aproape poetice (de exemplu: Așa mai trecu o seară peste zbuciumul vremii.; Ajunseră la casele care, cu soarele în urmă, se umbreau singure pe colină.; Era un bătrân uscățiv și palid, căzut din vreme, cu părul alb și cu barba ninsă, ce înconjurau un chip de patriarh, furișat din icoane.), prin construcții locuționare, prin amestecul de mit și istorie. Încă nu am lămurit întru totul codul cavalerilor dragonului, deși am câteva bănuieli, 195 iar rostul comorilor cu atât mai puțin. Aștept, deci, cu nerăbdare ca domnul profesor să-și facă timp să scoată și continuarea, pentru că acest roman are un subtitlu încurajator: 1. Nașterea unui vampir. Care să fie concluzia celor spuse mai sus? Că profesorii pot avea icoană la scris, că unii au curajul să se expună publicând, că, mai ales, lista e mult mai lungă și fenomenul e, îmbucurător, în extindere. Aștept continuări și cred că, fie că ne aflăm în fața unor romane mari, care vor rămâne în istoriile literare, fie că sunt doar lecturi de vacanță, cărțile astea sunt scrise cu atenție, cu exigență sinceră, cu documentare serioasă, cu suflet de profesor. Mai bune, adică, decât alte cărți! P.S. Ați descoperit liantul celor trei cărți? Brașovul, oraș al copilăriei, al amintirii, al tihnei mature. BIBLIOGRAFIE Ioana Pârvulescu, Inocenții, București, Humanitas, 2016 Doina Ruști, Mâța Vinerii, Iași, Polirom, 2017 Ștefan Găitănaru, Codul lui Dracula. 1. Nașterea unui vampir, Pitești, Tiparg, 2014 196 LEGĂTURA DINTRE OM ȘI UNIVERS Ioan TOMOZEIU Ana TOMOZEIU Abstract If at the beginning of the twentieth - century, scientists duel in arguments with theologians, squaring and human origin, theories about the beginnings of humanity today have diversified. There are several theories on the origin and human birth underlying all others. Pentru a găsi legătura dintre om și univers am început prin a căuta o definiție pentru om. Am deschis laptopul, am scris ”Ce este omul?” și am citit ”Enciclopedie alcătuită din citate”. Următoarele definiții m-au pus pe gânduri: Platon - Omul - O fiinţă în căutarea înţelesului. Ludwing Feuerbach – Omul este începutul religiei, omul este miezul religiei, omul este sfârșitul religiei. Pierre Flourens – Omul este singura dintre ființele create căreia i s-a dat puterea de a simți, de a cunoaște, de a cunoaște că el cunoaște, și de a cugeta că el cunoaște. Seneca – Omul este un animal înzestrat cu rațiune. Victor Hugo – Omul e un atom cu fruntea mare. Liviu Rebreanu – Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viața efemeră, tot atât de departe de ceilalți oameni ca și un astru de ceilalți aștrii, fără niciun mijloc de comunicare reală cu nimeni. Edmond Francois About – Oamenii: moștenitorii tuturor celor ce au murit, asociații tuturor celor ce trăiesc, providența tuturor celor ce se vor naște. Definițiile citate anterior m-au determinat să citesc mai mult pentru a afla cum a apărut omul pe Pământ. Prof. Scoala Ginaziala Ioan Simonide Pitesti Inspector scolar ISJ Arges 197 Dacă la începutul secolului al XX - lea, oamenii de ştiinţă se duelau în argumente cu teologii, disputându-şi originea omului, astăzi teoriile privind începuturile umanităţii s-au diversificat. Există însă câteva teorii privind originea şi naşterea omului care stau la baza tuturor celorlalte. Cea mai veche dintre teorii este cea creaţionistă. Dumnezeu a creat toate formele de viaţă, inclusiv cea umană. ”26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie“, se arată în Biblie, în Vechiul Testament. O a doua teorie este teoria lui Darwin despre evoluţia naturală, biologică, a speciilor prin selecţie naturală. Jean Baptiste de Monet Lamarck, care a trăit la sfârşitul secolului al XVIII - lea şi începutul secolului al XIX – lea, în lucrarea sa „Opera zoologică şi filosofică“, scrisă în 1809, spune că organismele evoluează şi se nasc prin adaptări la mediu a diferitelor forme de viaţă. El a explicat faptul că gâtul girafelor s-a lungit de-a lungul generaţiilor ca o nevoie de a ajunge la crengile înalte. Conform aceleaşi teorii, Lamarck considera originea omului drept maimuţa din cadrul primatelor care a fost nevoită să gândească. Charles Darwin, considerat părinte al teoriei evoluţioniste în lucrarea sa „On the Origins of species” apărută în 1859 explică pe baze științifice apariția vieţuitoarelor. În 1871, Darwin publică o carte în care se referă explicit la originea şi evoluţia omului, numită „Descent of man“. În acestă lucrare Darwin susţinea faptul că omul îşi are originea în forme inferioare şi că a evoluat din primate inferioare, adaptându-se mediului. Astăzi se presupune că rasa umană s-a despărtit dintr-un strămoș comun cu al cimpanzeului acum 5milioane de ani. Biologii au comparat o secvență de perechi deAND de la oameni si cimpanzei si au estimat odiferență totală genetică de cca. 5%. Printre ultimile teorii apărute, este teoria prin care se afirmă că am fi clone ale unor forme de viaţă extra-terestre care au vizitat Terra în urmă cu milioane de ani. Această teorie afirmă că suntem o „pepinieră” a unor civilizaţii suprainteligente, sau că extratereștrii, au controlat omenirea pînă la un moment dat când au scăpat lucrurile de sub control.Cu toate că a fost contestată încă de la început, suținătorii acestei teorii se bazează pe un comunicat de presă dat în data de 8 iulie 1947 de 198 biroul de informații publice din Roswell, New Mexico, în care se precizează căpersonalul din compania 509th Bomb Group a recuperat o farfurie zburătoare prăbușită în apropiere de o fermă din Roswell. Ulterior comandantul general al Air Force intr-o conferință de presă a afirmat că a fost recuperate un balon cu radar de urmărire de către personalul RAAF(Roswell Army Air Field) Teoriile prezentate mai sus cu toate argumentele pro și contra au reușit mai mult să mă încurce decât să mă facă să înțeleg ”Ce este omul?și Cum a apărut el pe Pământ?”. Cred că nu am căutat unde trebuie. Deoarece omul trăiește pe Pământ, ar trebui să înțelegem cum s-a format Pământul, din ce este alcătuit, locul Pământului în univers , să găsim legătura dintre om și univers și pe urmă să înclinăm spre o teorie sau alta. Cosmologia, știința care caută să explice originea, evoluția și structura universului îl definește ca fiind format din energie, timp, spațiu și materie.Pornind de la faptul că în prezent totul în univers se îndepărtează, înseamnă că a existat cândva un moment când întreaga materie din spațiul cosmic a fost concentrată într-un singur punct. Astrononul american Edwin Hubble a definit o constantă matematică care ne arată modul în care galaxiile se deplasează unele față de altele. Galaxiile se îndepărtează mai rapid unele de altele cu cât sunt mai îndepărtate „viteza de recesie (de îndepărtare a galaxiilor) per un milion de parseci distanță este de aproximatv 75 km/s (1 parsec=3,25 ani lumină)”. Dacă facem un simplu calcul matematic pornind de la constanta lui Hubble putem spune cu aproximație că universul a luat naștere în urmă cu 13-14 miliarde de ani. Se crede că timpul, spațiul, energia și materia (universul) s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă cunoscută sub numele de Big Bang (marea explozie). Big Bang-ul a fost o expansiune a spațiului, care s-a produs peste tot. Fizicienii cred că la sfârșitul perioadei de după explozie cunoscută sub numele de Era Planck gravitația s-a separat de celelalte forțe din natură, eveniment ce a provocat inflația în timpul căreia a apărut o cantitate enormă de masă-energie și o cantitate de energie gravitațională. Se crede că timp de 10-32 secunde după Big Bang Universul era format din particule și antiparticule fundamentale care se formau continuu din energie. Ele se ciocneau și se anihilau, transformându-se din nou în energie. O particulă cu masa foarte mare 199 cunoscută sub numele de bosonul X împreună cu antibosonul X erau instabile și se dezintegrau în alte particule (quarci, antiquarci, electroni și pozitroni). Această pereche a prezentat o particularitate și anume când s- au dezintegrat au produs un număr de particule puțin mai mare decât antiparticule. Când acestea s-au anihilat au rămas particule în plus ceea ce a condus la formarea materiei existente astăzi în Univers. La doar 200 de milioane de ani după Big Bang din aglomarări de hidrogen (76%) și heliu (24%) sau format primele stele. Ele erau foarte fierbinți având o masă de 100 până la 1000 de ori mai mare decât a Soarelui. Stelele de asemenea dimensiuni sfârșesc în câteva milioane de ani ca supernove. În timpul existenței stelelor și în timpul exploziei lor au fost create noi elemente chimice ce au fost împrăștiate în spațiu. În prezent după mai multe cicluri de formare și dispariție a stelelor, universul este format din hidrogen (74%), heliu (23%), oxigen (1%), carbon (0,5%), neon (0,5%), fier (0,1%), azot (0,1%) și urme de alte elemente. Pierre Laplace a preluat ideea propusă de Immanuel Kant și a lansat ipoteza conform căreia în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani dintr-un nor uriaș de praf și gaz, numit nebuloasă solară,în milioane de ani, s-au format Soarele, planetele și tot ceea ce există în Sistemul Solar. La început toate planetele erau fierbinți. Datorită răcirii lente a Pământului și prin activitatea vulcanică au fost aduse la suprafață diferite gaze rezultate din reacțiile chimice ale straturilor interne luând naștere o atmosferă ce conținea apă, metan, amoniac, dioxid de carbon și hidrogen sulfurat. Radiația ultravioletă a determinat descompunerea fotochimică a moleculelor de apă, a metanului și a amoniacului acumulându-se dioxid de carbon și azot. Biologii au definit că o entitate vie trebuie să se poată reproduce și în timp să evolueze. În 1953 chimistul Stanley Miller a recreat atmosfera primordială a Pământului într-un balon de sticlă. A simulat fulgerul producând un arc electric și a obținut diferiți aminoacizi. Ulterior chimiștii au demonstrat că este posibil ca pornind de la elementele chimice existente în atmosfera primordială lipsită de oxigen formată doar din: carbon,hidrogen, azot și sulf să se obțină aminoacizi, apoi proteine și molecule de ADN care se pot autoreproduce. Experimentul chimistului Stanley Miller ne îndreptățește să considerăm ca fiind corectă teoria lui Darwin despre evoluţia naturală, biologică, a speciilor prin selecţie naturală respectiv faptul că omul îşi are 200 originea în forme inferioare şi că a evoluat din primate inferioare, adaptându-se mediului. Pe de altă parte conform teoriei creaționiste omul a fost creat de Dumnezeu printr-o intervenție specială „Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață” (Facerea 2,7). Oricare din cele două teorii duc la concluzia că omul nu este altceva decât „praf stelar” BIBLIOGRAFIE: http://adevarul.ro/locale/botosani/cum-aparut-fapt-omul-pamant-principalele-teorii- explica-existenta-fiintelor-umane-1_57e2b62b5ab6550cb8dceb99/index.html https://mikaeleon.wordpress.com/2010/02/14/aparitia-omului-pe-pamant/ http://www.fas.org/sgp/othergov/roswell.htmlhttp://ufologie.net/rw/p/rdr8jul1947.htm www.contmedia.com/Universul/sisteme http://www.litera.ro/pământul Karl F. Kuhn/Eastern Kentucky University /In quest of the Universe. 201 CONTRIBUȚIA LITERATURII RELIGIOASE LA DEZVOLTAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE Monica NISTOR "Poporul român s-a născut creştin" Abstract The first glimpses of Romanian literature arise in the religious domain and in the historiographical writings, along with the replacement of Slavonic language and the introduction of the Romanian language as the language of worship in the churches. Important cultural representa are: in Moldova – the metropolitans Varlaam and Dosoftei, in Wallachia – Coresi and Udriște Năsturel, in Transylvania – Simion Ștefan, later to be remarked Antim Ivireanul in Muntenia.The deeply religious mentality, which is specific for the medieval period, it”s natural for those mentioned above but also for the scholars Miron Costin, Ion Neculce or Grigore Ureche. In the seventeenth century, it creates a propitious climate for the spread of the culture through the prints, contributing, together with the religious translations used in the churches, to the unification of the literary Romanian language, formed on the basis of the dialect from Muntenia which was sustained by Coresi in his writings. În secolul al XVI-lea, când limba slavonă era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba latina pentru popoarele din Occident la începuturile evului mediu, cărturarii noștri si-au manifestat simțirea și cugetarea în formele limbii slavone. În această limbă s-a început la curtea lui Ștefan cel Mare istoriografia și în această limbă s-au scris și “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Dar această limbă era o limbă străină, neînțeleasă de masele adânci ale poporului, și s-a simțit astfel nevoia de a consemna în scris limba maternă. Literatura noastră veche a evoluat în condiții cu totul deosebite de cele în care s-au dezvoltat marile literaturi în vestul Europei. Acolo, traducerea Bibliei și a cărților sfinte a fost precedată de o perioadă de 3-4 veacuri, în care perioadă a înflorit literatura profană în limba națională. Limba literară în occident s-a șlefuit deci în creațiile jongleurilor, trubadurilor și Prof. Școala Gimnazială Vrănești, Călinești 202 scriitorilor profani. Cu totul altfel se prezintă lucrurile la noi. Limba scrisă apare la noi întâi în scripturile sfinte și se formează, ca limbă literară în textele religioase până în a doua jumătate a secolului al XVII- lea, când apare istografia moldovenească în limba națională. Dar chiar după apariția cronicilor, singurele cărți care se tipăresc la noi și se răspândesc peste toate ținuturile românești, menționând unitatea credinței și a graiului, sunt textele sfinte. Cronicile s-au răspândit pe o rază mai restrânsă și numai prin copii manuscrise. Literatura religioasă, canonică și aprocrifă, a format astfel în primele veacuri singura hrană intelectuală a întregii societăți. Ea a creat o mentalitate religioasă care se dezvăluie în toate manifestările poporului: artistice, sociale, politice. Sub influența ideilor puse în circulație de reforme, românii maramureșeni, au pus, în sec al XV-lea temeliile literaturii românești, tălmăcind Sfintele Scripturi în graiul strămoșesc. Traducerile răspândite în copii manuscrise au fost tipărite de către diaconul târgoviștean Coresi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Textele maramureșene erau scrise într-o limbă noduroasă cu caractere arhaice și dialectale. Coresi a înlăturat, cât a putut, particularitățile arhaice și dialectale, transpunând textele în graiul muntean care se ridica astfel la rangul de limbă literară. Textele lui Coresi au intrat la rândul lor în mâinile mitropolitului Varlaam și astfel, de la Varlaam la Simeon Ștefan, de la acesta la mitropolitul Dosoftei și în sfârșit până la Biblia lui Șerban și până la Antim Ivireanul, timp de două veacuri și jumătate, a fost o continuă elaborare a textelor sacre, o continuă frământare de a găsi pentru cugetarea bibilică în forma națională, nu numai cuvântul cel mai expresiv și cel mai precis, dar cuvântul care să fie în același timp înțeles în toate ținuturile românești, “că românii nu grăiesc în toate țările într-un chip”1, iar cuvintele trebuie să fie ca bani “că banii aceea sunt buni, carii umbla în toate țările, așa și cuvintele acelea sunt bune, carele le înțeleg toți” 2 . Dar prin această necontenită frământare în căutarea cuvântului expresiv, cu rezonanță în toate cuprinsurile românești, în aflarea unui ritm amonios la care să poată fi adaptată melodia bizantină, acolo unde o cereau necesitățile liturgice, s- a creat limba noastră literară. 1 Ivireanul, Antim – ” Didahii”, Editura Minerva, București, 1983, ; 2 Idem; 203 “A tăia latura religioasă din istoria literaturii românești înseamnă a renunța la cunoașterea trăsăturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche și la una din fețele ei de glorie”(N. Cartojan).1 Până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, literatura românească este în întregime opera clerului și poartă, în alcătuirea ei, o trăsătură adânc religioasă. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea se petrece însă o schimbare în dezvoltarea culturii noastre în urma prefacerilor, boierimea a ajuns într-o situație materială prosperă, care a ajutat-o să ocupe un loc proeminent în viața politică și culturală a neamului. Dar din pricina luptelor ce se dădeau în jurul tronului, ea era adesea silită să emigreze către adăposturile de cultură din centrul și răsăritul european, care stăteau în legatură cu apusul. Prin aceste emigrări s-a deschis pentru cultura românească, închisă până atunci, în formele strâmte și rigide ale slavonismului și ortodoxiei, o fereastră prin care a năpădit aerul proaspat al civilizației occidentale. Contactul acesta cultural s-a facut mai intens în Constantinopol și în Polonia. Apropierea de mișcarea umanistă a Poloniei a înviorat viața literară a Moldovei, dând naștere istoriografiei naționale; în mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format scriitori ca Dimitrie Cantemir, stolnicul Constantin Cantacuzino și inaintea lor Nicolaie Milescu, contemporanul lui Dosoftei și sprijinitorul moldovenilor la curtea țarilor. Cele mai numeroase și cele mai importante pentru formarea limbii literare românești, întrucât ele au fost multiplicate prin tipar, sunt, fără îndoială, cărțile transpuse în românește sau revăzute, după traducerile și manuscrisurile mai vechi, de "popii" și "dascălii" români din Brașov, care la biserica Sf. Nicolae din Schei, zidită cu ajutorul lui Neagoe Basarab, au deschis și cea mai veche școală cu limbă de predare română și au desfășurat o intensă activitate pentru propagarea cărții în limba română. Acești cărturari orășeni, exponenți ai clerului din gradele inferioare și ai "intelectualității" mărunte a vremii, au fost câștigați de ideea cărților pe românește, cu care a venit Reforma, si s-au motivat din entuziasmul cultural al cetății. Pentru ei, colaborarea cu oficialitatea săsească în tipărirea de cărți românești apare ca un lucru folositor atâta 1 Cartojan, Nicolae – ” Istoria literaturii române vechi”, Editura Minerva, București, 1980, pg.47; 204 vreme cât nu urmărea lezarea dogmei ortodoxe însăși. După un scurt episod prozelitist eșuat, oficialitatea săsească începe, de altfel, să considere tipărirea cărților românești mai curând o afacere comercială, menită a da de lucru fabricii de hârtie locale și ai a aduce câștiguri în cazul unor anumite investiții. Acest fapt înlesnește o atmosferă de colaborare, în care locul principal îl deține activitatea diaconului Coresi. Tipografia acestuia de la Brașov este proprietatea unui meșteșugar, cleric mărunt, el însușii om al "timpurilor noi", deschis așadar mesajului cultural și social al Reformei, iar ca patron de întreprindere- oarecum indiferent la conținutul cărților pe care le tipărea pe bani. El vine la Brașov fiindcă acesta era un centru de comerț și un punct de întâlnire al românilor de peste tot și aici tipărește cărți de toate nuantele, comandate de reprezentanții mai tuturor curentelor ce se împleteau și se confruntau în vremea aceea. Între 1559-1581 din presa lui Coresi apar nu mai puțin de 9 cărți în limba română: Întrebarea creștinească(1559), Tetraevanghelul(1561), Faptele Apostolilor(1563), Tâlcul Evangheliei cu Molitvelnicul în anexă, ambele de evidentă factură calvină(cca 1564), Liturghierul (1570), Pravilia(fără datare exactă) și, în sfârșit, Carte cu învățătură (1581), cunoscuta și sub numele de Cazania a II-a. Acestora li se adaugă 11 tipărituri slavone între 1557 și 1583. Se poate vedea de aici că destinele tiparului chiliric la români înregistrează o etapă nouă în momentul în care întâlnesc Reforma și spiritul evului modern. Coresi tipărește împreună cu ucenicii săi într-un sfet de veac de patru ori mai multe cărți decât tipăriseră , la un loc, Macarie și Liubavici în patru decenii, iar atmosfera în care se desfășoară toată această activitate de răspandire a cărții slavone și de prefacere pe românește a cărților fundamentale ale bisericii este tipică culturii orășenești, unde, odată cu ideile Reformei, se face simțită și mentalitatea mercantilă a burgheziei. Judele sas al Brașovului , Lucas Hirschel, va finanța în 1581 o carte ortodoxă, unde, chiar din prefață, erau atacate învățăturile propriei sale confesiuni. Datorită operei realizate în Brasov cu ajutorul tipografiei lui Coresi, ale cărui cărți se răspândesc pretutindeni, cartea în limba română înceteaza a mai fi, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea, un fenomen sporadic și devine un adevărat curent prin care se exprimă interesele și aspirațiile unor pături sociale noi și care este susținut cu argumente ideologic-religioase, chiar patriotice, profilând apariția unei mentalități noi. Epilogul "Psaltirii " românești din 1570 - documentul cel mai concis și mai patetic al aceste epoci- este o adevărată proclamație 205 către toți românii, folosind într-un mod neașteptat stilul hrisoavelor voievodale: "Cu mila lui Dumnezeu, dacă văzuiu că mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba (lor) numai noi rumânii n-avăm și Hristos zise, Matei 109, cine cetește să înțeleagă; și Pavel apostolul încă scrie la Corinthu 155, că întru beserica mai vârtos cinci cuvinte cu înțelesulu mieu să grăescu ca și ălălați , să învățu, decâtu întunerecu de cuvinte neînțelese într-alte limbi; începutu-s-au a se scrie aceste sfinte psaltiri în luna lu fevruarie 6 zile și s-eu sfârșit în luna lui mai 27 în cetate în Brașovu. Vă leato 7078(1570)."1 Ridicarea limbii vorbite de popor la rangul de limbă a culturii se transformă, astfel, datorită forței de difuzare a cuvântului tipărit, într-un fenomen ireversibil, care va sfârși prin a triumfa asupra slavonei multiseculare. Cartea pe limba românescă pornește din Brașov ca o solie nouă înspre toate zările și cucerește mințile luminate ale vremii, încălzind cu graiul natal pe cei obligați să apuce drumul străinătății. Domnul moldovean Petru Șchiopul, care, deși știa trei limbi străine, își făcea însemnările în limba română, plecând în exil a luat cu el cărți românești. La moartea sa în Tirol, făcându-se inventarul averii lăsate, au fost înregistrate cele doua "Psaltiri " românești și "Faptele apostolilor ". Luca Stroici, marele logofăt al Moldovei , numit de Hașdeu "părintele filologiei române", pentru că a scris cel dintâi dintre români "Tatăl nostru" cu litere latine, avea și el cărți de-ale lui Coresi. De aici nu trebuie trasă concluzia că exponenții culturalii slavone au fost ei înșiși implicați în transformarea limbii române în vehicul al culturii în secolul al XVI-lea. Opera de traducere și tipărire a cărților românești se desfășoară în acest secol mai curând în afara interesului și sprijinului feudalității și al înaltei ierarhii bisericești din Țara Românească sau Moldova. Ceea ce s-a petrecut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Transilvania a fost ceva mai mult decat ”înlocuirea unei limbi de cultură străină cu limba poporului ", a fost orientarea nouă a fenomenului cultural în totalitatea lui. Este cât se poate de semnificativ că în vreme ce aproape toate tipăriturile slavone ale lui Coresi menționează în epilog pe domnii și mitropolitii Țării Românești, din "porunca"( înțelege subvenția) cărora s-au tipărit , nici una din cărțile românești nu are asemenea patroni, ci menționează fie oficiali sași ai Brașovului, fie pe Coresi de unul singur, 1 Ivașcu, George – ” Istoria literaturii române”, Vol.I – ”Epoca genezelor”, Editura Științifică, București, 1969, pg. 9-14; 206 ca un fel de editor al cărții românești pentru frații săi de pretutindeni. Evident, în jurul lui Coresi au stat cărturarii și populația românească brașoveană, ai cărei negustori reprezentau una din realitățile importante ale vieții economice din vremea aceea. Astfel, cele dintâi licăriri ale literaturii româneşti se ivesc în domeniul religios şi în scrierile istoriografice, o dată cu înlocuirea limbii slavone şi introducerea limbii române ca limbă de cult în biserici . Literatura religioasă aduce in spaţiul nostru cultural de orientare bizantină o formă mentis de tip medieval, care coincide în mare parte cu modul de gândire occidental. A pus astfel bazele primelor forme ale literaturii artistice, a ajutat la înlocuirea slavonei cu limba română, unificând-o, deschizând calea spre un stil cărturăresc. BIBLIOGRAFIE: 1. Munteanu, Ştefan; Ţâra, Vasile D. – „Istoria limbii române literare. Privire generală”, ediţie revizuită şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983; 2. Piru, Alexandru – ” Istoria literaturii române”, Vol.I – Perioada veche, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970; 3. Călinescu, George – ” Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Editura Minerva, București, 1982; 4. Cartojan, Nicolae – ” Istoria literaturii române vechi”, Editura Minerva, București, 1980; 5. Manolescu, Nicolae – ”Istoria critică a literaturii române”, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997; 6. Ivașcu, George – ” Istoria literaturii române”, Vol.I – ”Epoca genezelor”, Editura Științifică, București, 1969; 7. Ivireanul, Antim – ” Didahii”, Editura Minerva, București, 1983; 8. Manual pentru limba și literatura română, clasa a IX-a, Editura Art, București 207 A LEGAL AND CULTURAL APPROACH TO THE JAPANESE PUBLIC ORDER: THROUGH THE HISTORICAL SYSTEM OF “KENKA-RYOSEIBAI” Kenta ZENSHO Kota NISHIURA Abstract Japan is estimated to have one of the lowest crime rates in the world. According to the 2016 global peace index, Japan ranked 8th in lowest crime rates. Moreover, among the Asian countries, Japan was the only country in the top 10 of lowest crime rates. There are various historical reasons for this phenomenon, but especially the efficiency of the Japanese police and the concept of “Kenka-ryoseibai” (punishment of both parties) seem deeply involved in this. Thereupon, this paper aims to discuss why Japan develops this safe society, from an interdisciplinary viewpoint of Japanese culture and history. 1. The Japanese Police According to a global peace index, the standard of public order is defined as the degree of social safety, conflicts with foreign countries, and militarization. Social safety mainly concerns public order within the country. For example, this can be shown by the number of criminals. We know that worldwide it has been reported that the criminal occurrence rate in Japan is relatively small. The crime rate in Japan is less than one- third of the United States. Then, let us make a comparison between Japan and the United States crime rate statistics. One explanation is the certainty of the punishment in Japan. More than one-third of the suspects reported for delinquency are formally indicated in Japan. On the other hand, the figure is only five percent. Thus, the certainty of a punishment service as a deterrent to crime. In this way, it is possible to suppress the occurrence of crime via the efficiency of the Japanese police. For many Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan 208 years in the past, the number of Japanese criminal arrests was 57-60 percent. In contrast, the United States was 20-22 percent. Therefore, the Japanese police is an important deterrent. Figure 1: Japanese Police’s Emblem, cited from the website The Metropolitan Police Department, Second Investigation Division1 2. History of Japanese Public Order The Muromachi period witnessed significant change in Japanese public order.2 At that time, Japanese were more bellicose rather than calm as in the present period. In fact, a squabble with a customer and a clerk would cause a big quarrel, which would lead to three people being killed. Moreover, the revenge called “Katakiuchi” was recognized under normal social conventions, and it was not so much a bad way as a great way. Even those who did not have a power to take revenge against the enemy had a way to wreak it. That is “seppuku” (perform hara-kiri) with making a will that includes the enemy’s name. If they did that, the feudal lord would kill the enemy even though the person did not have enough power. It is important for them to take revenge even if they had committed suicide. However, they thought that the chain of hatred would not end, so 1 https://twitter.com/emlds0arm3uxpxs, accessed on November 4th, 2017. 2 This period is a division of Japanese history running from approximately 1336 to 1573. The period marks the governance of the Muromachi or Ashikaga shogunate (Muromachi bakufu or Ashikaga bakufu). It was officially established in 1338 by the first Muromachi shogun, Takauji ASHIKAGA, two years after the brief Kenmu Restoration (1333–36) of imperial rule was brought to a close. 209 laws established by the feudal lords applicable only in their own domain prevented them from fighting. “Kenka-ryosebai” is one of those laws, and it meant that each person would have to be punished when they got in trouble. Also, it had the effect of preventing conflict. This system was abolished in the Edo period, but actually it still pervades into the current Japanese character: they shared the pain.1 For example, the present Japan has a system called “negligence offset” in which, when a victim is found negligent in a traffic accident, damage is shared between the victim and the perpetrator. That system concept mentioned above is unique worldwide, and in other countries, must be unfamiliar one. However, for Japanese people, such a painful philosophy is useful for smoothly and systematically solving problems and is connected with the morality of modern security. Figure 2：Sozenji Baba-no Adauchi, cited from the website Kamigata Ukiyoe Museum2 3. Samurai Concept vs. Governance Concept First, let us observe the geographical conditions of Japan. According to 2010’s national census of Japan, Japan’s total population 1 This period is a division of Japanese history between 1603 and 1868 in the history of Japan, when Japanese society was under the rule of the Tokugawa shogunate and the country’s 300 regional daimyo. 2 http://kamigata.jp/kmgt/catalog-49/, accessed on November 4th, 2017. 210 was about 128 million as of October 1st, in 2010.1 In contrast, according to International Organization for Standardization, the total land area of Japan is approximately 378,000 square kilometers, which is about one twenty-fifth of that of the United States. Besides that, the per capita dwelling floor space in Japan is 33.2 square meters, while 60 square meters in the United States. To make matters worse, around 73 percent of Japanese land is forested, mountainous, so that it is unsuitable for agricultural, industrial or residential use. These facts represent how highly populated Japan is for the limited space of the land, and the habitable zones, mainly located in coastal areas, have extremely high population densities. Although Samurai period had less population, it can easily be imagined that people at that time must have had a grim struggle for survival under those geographical conditions. A famous samurai Norikage ASAKURA said, “Bushi-wa Inu-tomo Ie, Chikusho-tomo Ie, Katsu-koto-ga Hon-nite-soro” (The warrior may be called a beast or a dog; the main thing is winning). This saying typically represents the Individualism at that time. The same concept is also true of the following saying in a family precept of Takatora TODO, a famous samurai: “Bushi- taru-mono Nana-do Shukun-wo Kaene-ba, Bushi-to-wa, Ie-nu” (Those who have not changed their lords seven times yet are not really samurai). It goes without saying that such individualism used to be all the more effective in the wild times. However, especially from Edo period when Japanese society was under the rule of the Tokugawa shogunate, another concept definitely at the opposite end of the scale from this individualism was strongly required for constructing the social order. At this point, Kenka-Ryoseibai is positioned as a transitional measurement for restraining self-help and establishing jurisdiction of samurai lord. 4. Conclusion Even after the time when the Great East Japan Earthquake struck Fukushima prefecture on March 11th, in 2011, the Japanese victims kept lining up at food pantries without any riot. This attitude is caused not only from our virtue of bondage, but also from our historical concept reconsidering “how we effectively behave ourselves for realizing an 1 http://www.stat.go.jp/data/kokusei/2010/jinsoku/pdf/jinsoku.pdf, accessed on November 4th, 2017. 211 inclusive society with limited resources.” Following such a historical philosophy, we just go forward in the future when we can pride ourselves upon hearing “I like a safe Japan” from foreign visitors. BIBLIOGRAPHY David H. Bayley (1991) Forces of Order: Policing Modern Japan. Tokyo: Simul Press. Katsuyuki Shimizu (2006) Kenka-ryoseibai-no Tanjo [The Birth of Both Parties’ Punishment]. Tokyo: Kodansha. Tomohiro Moriyama and Kiho Takahashi (2010) “An Interdisciplinary Approach to the Perfidious Transgression of Suicide: from the Perspective of Forensic Linguistics and Socio-legal Studies,” in the Law Society of Kinki University, Kinkidaigaku Hogaku, 58, 585-678. Osaka: The Law Society of Kindai University. 212 A SOCIO-LINGUISTIC APPROACH TO THE JAPANESE WORKING VIRTUE: FROM A SYNCHRONIC AND DIACHRONIC VIEWPOINT Kaori KUBO Shiori ISHIKAWA Abstract Several years have passed since Oxford English Dictionary contained a Japanese phrase “karoushi” (過労死). This phrase is made up from “karou” ( 過労) and “shi” (死), which respectively means “overwork” and “death.” This term is known as the symbolic term of Japanese working style, but the concept reflected here is not just a grueling lifestyle. Thereupon, this paper aims to discuss the working virtue of Japanese people, which enabled them to realize the postwar reconstruction. 1. The Picture of Karoushi 1.1. Japanese Labor Environment “Karoushi” (death from overwork) was first coined from a newspaper around 1985. Many people started to use this as a social term to represent heart diseases, cerebral hemorrhage and subarachnoid hemorrhage that occurred through long working hours, and resulted in people’s death or almost death. There are four reasons to explain why long working hours affect the brain and cause heart disease. The first reason is fatigue due to the lack of sleeping time. The second reason is the fact that resting time and leisure activities affordance is limited. The third reason is that, by the long working hours, there is a necessity for people to maintain constant performance and focus causing a reduced psychological function which becomes the direct factor of physical overload. The fourth reason is the working practice viewed as employee’s long-lasting exposure to their overloaded labor causes. The most important reason out of the four is the Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan 213 accumulation of fatigue due to insufficient sleeping time, and that is why it is believed to increase the death rate. Generally speaking, working conditions in “karoushi” are defined as follows: over 45 overtime working hours within a month, overtime working for 100 hours one month before death, and overtime working 80 hours per a month within 2-6 months after the start of symptoms. As a result, more than 10,000 Japanese people annually die due to overworking. For example, last year, there were 93 people who died from stress accumulated due to long working hours. These cases have been classified as “overwork suicide” and some cases developed various mental disorders though they were not deemed as suicide. There are different amount of overtime working hours which lead to “overwork suicide”: fourteen cases are less than 40 hours, half of the total cases are more than 100 hours, and 18 cases are more than 160 hours. There are 26 “overwork suicide” cases because of the “content and quantity changes of the job,” 17 special cases because of 160 overtime working hours per month and sexual harassment, and 8 cases due to “harassment, bullying, and assault.” From a foreign point of view, the working practice seems related to Japanese peoples’ personality. 1.2. Comparison with Other Countries According to the investigation of OECD, the average yearly working hours of Japanese was 1,735 hours and it was ranked number 17 out of all countries. Mexico was listed as 2,237 hours and it was at the top of the ranking. Korea followed Mexico and was listed as 2,163 hours. The average yearly working hours of Japan is close to other foreign countries, but it does not include overtime working hours. If the overtime working hours are included into the working hour calculation, (that is, without any compensation for the employees), it will increase the number of working hours and become comparable with the over 2,000 working hours from Mexico or Korea. The results of a worldwide survey showed how important the leisure time activities in our daily life really are. Japanese are often thought to prioritize their work-life compared to Americans. In contrast, Americans are often thought to have short working hours and long holidays much like the Swedes.1 1 Respectively cited from Tanimoto (2015: 51, 50) (translated by the authors). 214 Figure 1: The Importance of Work The Importance of Leisure America Sweden Japan 0 10 20 30 40 50 60 very important important not so important not important Figure 2: The Importance of Leisure Countries in which people think leisure is important also think work is important. However, when comparing Sweden with Japan, the working hours are shorter, and the leisure time is longer. It tells us that Japanese really want to live in a prosperous country, and thus work like the people in newly developed countries such as India, Russia, and China. 215 2. Working Virtue of Japanese People 2.1. From a Synchronic Viewpoint through the Movie Spirited Away As a matter of course, the Japanese working environment of “karoushi” must be improved, and in fact, legislative efforts toward its realization have been made (e.g. No.100 law “Death from overwork prevention countermeasure promotion law”). However, without the observation of its underlying cause, we would not get a picture of their mindset. Synchronically speaking, that is their occupation view fostered through Japanese geographic conditions. According to 2010’s national census of Japan, Japan’s total population was about 128 million as of October 1st, in 2010.1 In contrast, according to International Organization for Standardization, the total land area of Japan is approximately 378,000 square kilometers, which is about one twenty-fifth of that of the United States. Besides that, the per capita dwelling floor space in Japan is 33.2 square meters, while 60 square meters in the United States. To make matters worse, around 73 percent of Japanese land is forested, mountainous, so that it is unsuitable for agricultural, industrial or residential use. These facts tell us how highly populated Japan is for the limited space of the land without much natural resource and how indispensable human resources are for the economic survival. Along with the facts mentioned above, we could not avoid referring to a philosophical idea of Japanese people own: that is to say, “Cannot gain the growth without working.” One of the typical examples is observed in the following line of the movie Spirited Away (2001). (1) Chihiro’s mother: You will make me trip, Chihiro, clinging like that. <00:04:39>, <01:59:38> The animation film of Spirited Away (2001) is the highest, grossing over US$290 million worldwide, and won a Golden Bear in 2002 and an Academy Award for Best Animated Feature Film in 2003. The major themes of Spirited Away center on the protagonist Chihiro, a sullen ten-year-old girl and her liminal journey through the realm of spirits. The archetypal entrance into another world demarcates her status 1 http://www.stat.go.jp/data/kokusei/2010/jinsoku/pdf/jinsoku.pdf, accessed on November 4th, 2017. 216 as one somewhere between child and adult. The above line is said to Chihiro twice, at the beginning and ending scenes, but the respective significance is different: depending upon her mother vs. supporting her. The first time indicates how immature as a child Chihiro is, while the second time does how much spiritual growth she has. Specifically, the Japanese virtue disallows even a small girl to spiritually grow up without working experience. 2.2. From a Diachronic Viewpoint through Samurai Adages The geographical conditions mentioned in 2.2 inevitably caused internal wars for gaining food and resources. The representative one in Japanese history is Sengoku period (the Age of Warring States, c.1467- c.1603), marked by social upheaval, political intrigue and near-constant military conflict. Under the intense struggle for life, Samurai lords had no alternative but to form their own working philosophy. The following examples represent what should be an organization for surviving through the conflict age.1 (2) Man is a castle, man is a stone wall, man is a moat, mercy is my friend, revenge is my foe. (Shingen TAKEDA) (3) Work is something you make for yourself, not something you wait for. It is the lowly foot soldier that does only assigned work. (Nobunaga ODA) As expressed in these adages, the poorly endowed country requires Japanese people to have their own virtue of working as a cog in the wheel and seeking for everything they can do. 3. Conclusion The last discussing point is still left. That is about the reason why Japanese people can still keep the working virtue. Above all, they just have a greater regard upon self-respect and reputations than lives. Again, the oppressive working conditions from which draws karoushi must be 1 Shingen (1521–1573) was a pre-eminent samurai lord in feudal Japan with exceptional military prestige in the late stage of the Sengoku period. Nobunaga (1534 –1582) was a powerful samurai lord of Japan in the late 16th century who attempted to unify Japan during the late Sengoku period. 217 banned, but at the same time we must never forget that their immortal soul and virtue realize the postwar reconstruction and bring about the present prosperity. BIBLIOGRAPHY Ishikado, K. (2011) Yudaya-jin Bengoshi-ga Kiru: Dakara Son-suru Nihonjin [A Jewish Lawyer’s Viewpoint: This is Why Japanese People Suffer a Loss]. Tokyo: CCC Media House. Manabe, S. (2012) Heisoku Shakai-wo Ikiru: Code-de Shakai-wo Kangaeru [Survive through the Closed Society: Think about the Society by way of Code]. Tokyo: Yamakawa. Ruth, B. (2006) The Chrysanthemum and the Sword. New York: Mariner Books. Tanimoto, M. (2015) Nihonjin-no Hatarakikata-no 9-wari-ga Yabai-ken-ni-tsuite [About the Bad Working Style regarding 90 Percent of Japanese People]. Kyoto: PHP Institute. 218 TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE SPIRITUALITĂŢII DE TIP ORTODOX Mariana PANDELE Aurelia FIRFIRICĂ ,,Religia îţi cere să înveţi din experienţa altora. Spiritualitatea te îndeamnă să o cauţi pe a ta”. Neale Donald Walsch Abstract Man 's main concern has always been achieving self knowledge, or personal development, in other words, being anchored within oneself, because mankind has been undergoing a fundamental change of outlook (Grof, 2007). With the coldness brought about by advanced technologies, man has apparently started to return to his primary goals. We seem to discover new things about ourselves that both amaze and terrify us, that make us confident but also disappoint us; yet, man's experience on the whole is a profound one. Spiritualitatea ortodoxă leagă indisolubil dogma de viață. În general, învățăturile creștine sunt, după conținutul lor, punctele planului de menținere și îndumnezeire a omului, de împlinire a sa, a scopului său, care le încoronează pe toate celelalte: nevoia de hrană, protecție, apartenență. De altfel, nevoia de autoactualizare include și nevoia de iubire, noi iubim cu tot spiritul ca fiinţă superioare. Spiritualitatea ortodoxă se fundamentează în consecință pe aceste învățături, pentru ca ființa umană să mențină capabilă dezvoltarea spirituală continuă. O spiritualitate puternic trăită este una esențială vie, care angajează întrega ființă a omului și de aceea este alimentată de o comuniune privată cu divinitatea și de manifestare a identității de credință între mai multe persoane. Numai o astfel de comunicare antrenează viața spirituală a fiecăruia. O spiritualitate urmărită doar de unul singur, în Bibliotecar CN Zinca Golescu Pitești Secretar şef C.N. Zinca Golescu Pitești 219 închidere, deci în egoism, devine mai mult o cugetare teoretică, ce angajează doar mintea, și aceasta din când în când. Spiritualitatea autentică trebuie să implice toate facultățile chipului divin din ce în ce mai mult, într-un proces continuu, care nu se sfârșește în momentul când ajunge la desăvârșire, ci continuă într-un “dialog” etern. Această spiritualitate vie, care cuprinde întreaga ființă umană și este alimentată de comunicarea cu alții creând comuniunea, se întărește în creștinism prin cultul divin, prin Sfânta Liturghie. Aceasta primește în Sfânta Liturghie o pecete proprie, de neconfundat (Stăniloae, 1987), deci central cultului divin, în jurul căruia gravitează toate celelalte slujbe, îl constituie Sfânta Liturghie. Aceasta primește în Sfânta Liturghie o pecete proprie, de neconfundat (Stăniloae, 1987), deci centrul cultului divin, în jurul căruia gravitează toate celelalte slujbe, îl constituie Sfânta Liturghie. Dacă spiritualitatea creștină ortodoxă înseamnă conținutul credinței în trăirea lui vie, Sfânta Liturghie face aceasta într-un mod deosebit de accentuat. Spiritualitatea creștină ortodoxă îi arată omului o cale pe care să înainteze spre o trăire tot mai deplină a conținutului credinței sau a lui Dumnezeu, deci îl duce și spre o țintă finală. După Jung, “singurul scop al existenței umane e să aprindă o lumină în întunecimea ființei” (Jung, 1996), să dea un sens sinelui în drumul său spre desăvârșire, spiritualitatea, ca sursă explicită de îmbogățire interioară și în raport cu teologia, presupune variate exerciții care au rolul de a ușura drumul către împlinirea idealurilor spirituale. Astfel, printre cele mai cunoscute sunt: asceza și mistica. Asceza reprezintă o gimnastică a minții, un exercițiu metodic și conștient care urmărește scopul dobândirii păcii lăuntrice. Există, însă, pentru acest termen, mai multe conotații sau întrebuințări. De pildă, există un sens fizic, un ascet este numit și un militar ce face exerciții pentru a ajunge un soldat desăvârșit și un altfet care face exerciții pentru a ajunge un sportiv desăvârșit. În sens moral, prin asceză se înțelege exercitarea puterilor psihofizice pentru a elimina înclinările rele și a dezvolta virtutea, modalități necesare formării personalității morale. Un sens mistic, se referă la exercitarea forțelor psihofizice pentru a pregăti sufletul și a-l face capabil de contemplație (Mladin, 1996). Asceza, așadar, este condiția dobândirii unei experiențe mistice (ibidem), mijlocul prin care se dobândește trăirea spirituală și, în aceeași măsură, transcenderea către lumea superioară. 220 Mistica. O definiție largă a acestui termen se referă la unirea sufletului omenesc cu divinitatea –sau o cunoaștere experiențială a divinității. Mistica este “acea formă a raportului cu Dumnezeu, în care lumea și eul sunt radical negate, în care personalitatea umană se dizolvă în unitatea nemărginită a divinității” (Neiller). Cunoașterea experiențială a divinității face referire aici inclusiv la contemplarea lui Dumnezeu în natură. Astfel, Fericitul Augustin duce un dialog cu natura: “Am întrebat pământul: tu ești Dumnezeul meu? Și mi-a răspuns: Nu sunt! Și tot ce este pe el a mărturisit la fel. Am întrebat marea și adâncul și tot ce trăiește și se târăște în ele și mi-au răspuns: Nu suntem Dumnezeul tău. Caută mai sus! Am întrebat vântul și mi-a răspuns întreg văzduhul și tot ce este în el: Nu sunt Dumnezeu! Am întrebat cerul, soarele, luna și stelele și mi- au răspuns: nici noi nu suntem Dumnezeu pe care-L cauți tu! Și am zis către toate cele ce sunt în jurul meu:Mi-ați spus că voi nu sunteți Dumnezeul meu, vorbiți-mi acum despre El. Și mi-au răspuns toate într- un glas: El ne-a făcut pe noi!” (Felea, 2009). Isihasmul (gr. isihia trad. liniște) este o mișcare de renaștere spirituală și teologică ale cărei caracteristici sunt: practicarea “rugăciunii lui Iisus”, precizarea naturii harului divin ca energie dumnezeiască necreată, posibilitatea vederii luminii dumnezeiești, precum și natura ei. În genere, rugăciunea este înălțarea minții și a simțirii sufletești spre Dumnezeu, dar, în aceeași măsură, omul coboară în sine, în profunzimile sale interioare. Altfel zis, pe măsură ce ne desprind de tot ceea ce ține de lumea sensibilă, limitată, de tot ceea ce cade sub simțuri și este trecător, ajungem la contemplarea lui Dumnezeu în adâncul sufletului nostru. Această contemplare se face cu ajutorul rugăciunii lui Iisus: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, care devine rugăciunea minții în faza ei superioară când nu se mai folosesc cuvintele, ci mintea este ocupată de această rugăciune, împreună cu inima. Astfel, practicantul se detașează de lumea înconjurătoare, de lucrurile și fenomenele exterioare, depășește existența în timp, uită de realitatea lumii și ancorează în Dumnezeu. Urmarea unei astfel de practici este coborâtă în adâncurile eului nostru, care poate produce schimbări în sistemele psihice ale omului. Rugăciunea, în perceperea sa, trece cronologic printr-o serie de sisteme, respectiv: 1. Sistemul volitiv. În mod intenționat, rugăciunea se interceptează și se repetă, până se trece la perceperea din cadrul următorului nivel. 221 2. Sistemul cognitiv. Rugăciunea se efectuează cu ajutorul minții. Aici se concentreză o putere mai mare în perceperea conținutului rugăciunii deoarece nu mai există piedici exterioare care să intervină și, făcând abstracție de fenomenele din jurul său, totul se petrece în interiorul său: rugătorul și rugăciunea. De asemenea, tot aici surprindem debutul atașamentului de acțiunea întreprinsă. 3. Sistemul emoțional și atașamentul. Se ajunge în acest stadiu la fenomenul rugăciunii inimii: totul se manifestă spontan, se renunță întru totul la cuvinte, apare astfel, după relatările mai marilor rugători experimentați ai spiritualității ortodoxe, fenomenul de “lepădare se sine” sau de lume, în care persoana care este angajată în rugăciune este complet detașată de lumea exterioară, până la identificarea și unirea cu Sinele absolut în contemplație unitivă. Majoritatea rugătorilor celebrii și isihaști confirmă faptul că aceasta ar fi ultima treaptă în atingerea scopului esenței vieții. Tendința generală a meditației și scopul său principal este să devină din latura discursivă întrmeditație lăuntrică în care să predomine sentimentul de unire cu Dumnezeu, gustarea realităților spirituale. În acest fel, meditația poate accede spre ultima etapă, anume faza unitivă, respectiv calea spre contemplație. În drumul spre contemplația unitivă se trece prin fenomenul mortificării, al purificării prin golirea de toate gândurile și imaginile exterioare care îl împiedică pe om în urcușul său spiritual și, respectiv, înlocuirea acestora cu gânduri și imagini benefice dezvoltării spirituale. Pentru aceasta însă, este nevoie de concentrare puternică asupra muncii prezente și o bună conștiință de sine. Fenomenul “aici și acum” este, printre altele, o metodă de lucru în dezvoltarea spiritului conștiinței de sine atât la nivel fiziologic, cât mai ales la nivel spiritual. Analogic celor trei faze ale vieții spirituale – purificarea, iluminarea și unirea –, psihologia transpersonală prezintă modelul trinitar al psihicului (Petre Alexandru, 2009) potivit căruia se prezintă trei instanțe ale conștiinței umane – mintea, conștiința și spiritul – unde conștiința are rol de intermediar între minte și spirit. Astfel, conform acestui model, există trei orientări ale conștiinței umane: Orientarea egotică (obișnuită la 98,99% dintre oameni), unde conștiința conferă obiectelor mentale eticheta de “Eu”, iar acestea se reunesc, prin aceste etichete similare, sub numele de “Ego”. Cu alte cuvinte, gândurile primesc 222 automat gândul (eticheta suplimentară) “eu”, iar mai apoi sunt poleite cu un fals sentiment de sine. În deciziile pe care trebuie să le ia, conștiința este cu certitudine subiectivă, fiind tulburată de învestirea obiectelor mentale cu o pseudo-identitate proprie. Orientarea înțeleaptă, datașată de egoism (realizabilă de 1% dintre oameni), se referă la starea de înțelepciune și de non-atașament, unde conștiința este “martorul detașat al obiectelor mentale”. Aici gândurile rămân “pure”, fără a mai primi eticheta “eu”, sunt analizate de către conștiință “la rece”, iar ego-ul se diminuează natural prin contagiunea noilor obiecte mentale cu acest obicei înțelept, de non-etichetare, non- identificare; se schimbă orientarea Eului conștiinței. Orientarea mistică, de absorbție totală în realitatea divină (realizabilă de 0,01% dintre oameni), unde apare transa extatică, iar conștientizarea este exclusivă a realităților spirituale, și perceperea directă a prezențelor “astrale”. Pe măsură ce conștiința (mai exact, componenta sa “Eu” se desprinde de minte, simultan aceasta este automat atrasă magnetic de spirit. Ea își îndeplinește perfect rolul de liant între spirit și minte doar în starea II. Conștiința este atașată minții, dar este alcătuită din energia spiritului. La majoritatea oamenilor, în cel mai fericit caz, se produce un permanent balans între cele două orientări. Unii înclină mai mult spre atracțiile materiale, alții spre bucuriile spirituale. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Spiritualitate și comuniune în Liturgica ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987. TODORAN, Pr. Prof. Dr. Isidor, ZĂGREAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan, “ Sufletul omenesc. Funcțiile și spiritualitatea lui” din Teologia dogmatică, manual pentru învățământul teologic preuniversitar, Ed. Instit. Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991). MÂNZAT, I., Istoria psihologiei universale, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2007. 223 A LANGUAGE-CULTURE APPROACH TO THE JAPANESE SENSE OF BEAUTY:INTERFACED WITH THE WORLD OF YŪGEN Saki TSUCHIDA Mami SUGAWARA Abstract In recent years, some Japanese cultural and traditional terms such as “anime (アニメ),” “manga (漫画),” “woshoku (和食),” “cha-no yu (茶の湯)” became more and more popular around the world. This trend is being expanded to the terms representing Japanese peculiar sense of beauty: “mono-no aware ( も の の あ は れ ),” “wabi sabi (わ び さ び ),” “yūgen (幽 玄 )” and so on. However, without fully grasping the philosophical and cultural background reflected on those terms, we could not deepen our understanding into their mindset. Thereupon, from a viewpoint of language-culture, this paper aims to discuss their throughway towards the traditional world of beauty. 1. Concept of “Mono-no Aware” through the Beauty MOTOORI Norinaga Tells “Mono-no aware” is a term of aesthetic notion. MOTOORI Norinaga ( 本 居 宣 長 , 1730-1801), who was a Japanese scholar of Kokugaku (国学) active during the Edo period and is known as the most prominent of all scholars in this tradition. 1 His famous writings are Shibunyouryou (紫文要領), Genji Monogatari Otama-no Gushi (源氏物 語玉の小櫛), both of them are commentaries of Genji Monogatari (The Tale of Genji) and advocated the concept of “Mono-no aware” for the first time. There he regarded the essence of the tale as “Mono-no aware- Student Kindai University, Osaka, Japan Student Kindai University, Osaka, Japan 1 Kokugaku (National study) was a school of Japanese philology and philosophy that started and advanced during the Tokugawa period (1603-1868). Its scholars researched Japanese scholarship away from the then-dominant study of Chinese, Confucian, and Buddhist texts in favor of research into the early Japanese classics. 224 wo shiru” (aiming for a deep insight of the human heart) and found the beauty in it.1 Figure1: from Shibunyouryou and Genji Monogatari Otama-no Gushi2 However, the original concept of “Mono-no aware” was to gradually change into another one. That is, “the impermanence of being and beauty.” In fact, most Japanese people in this modern period tend to associate this concept with scattered cherry blossom, fallen leaves, moss and the like rather than the living nature. 3 Specifically, the trigger of this change can be regarded as the traditional virtue of Japanese people: they find the beauty within the concept of life ending or within melancholic situations. Then, the Norinaga MOTOORI’s personal views on poetry, Isonokami-no Sasamegoto (石上私淑言), tells us the following: 1 Watsuji (1926) provides the concept of “Mono-no aware” with ontological foundation. 2 Cited from http://www46.atpages.jp/mzprometheus/free/14939, accessed on 27th November, 2017. 3 Japanese people regard moss as the symbol of immortality. 225 (1) 歌は物の哀れを知るより出で来、また物の哀れは歌を 見るより知ることあり。この物語は物の哀れを知るよ り書き出でて、また物の哀れはこの物語を見て知るこ と多かるべし。されば歌と物語とその趣きひとつなり。 (Waka poetry, a type of poetry in classical Japanese literature, appear from the Japanese ancient spirit aiming for a deep insight of the human heart, “mono- no-aware.” To put it the other way round, the concept of mono-no aware is perceived in waka poetry. This tale was written from its perception, and the concept is recognized through this tale. Thereupon, waka poetry and the tale have the common flavor.) (translated by the authors) This tale refers to Genji monogatari mentioned above, a classic work of Japanese literature written by Murasaki Shikibu in the early years of the 11th century. Figure 2: A restored and reproduced picture scroll of Genji Monogatari1 Specifically, the real intent of Norinaga through the description (1) can be interpreted as in “Humane manners and customs that have 1 Cited from http://www.pref.toyama.jp/branches/3044/exh_1406.htm, accessed on 29th November, 2017. 226 flourished at the court of the aristocratic society are the very Japanese birthright, and thus this ancient concept can deeply be perceived through Genji Monogatari.” He tells us that the perception and life along with “mono-no aware” is the very innate beauty of Japanese people. 2. Concept of “Wabi Sabi” as Japanese Innate Beauty In order to clarify the Japanese innate beauty, we are also required to observe the “wabi sabi” concept. First, let us turn our eyes to the description (2) below. (2) It is “Beauty” that is made by imperfect, fragile and unfinished things. It is “Beauty” that is made by modest and humble things. It is “Beauty” that is made by unconventional things. － Koren (2014: 6) “Wabi Sabi” stands out prominently as a traditional beauty with unique characteristics. To put it simply, “wabi sabi” accounts like an ideal of beauty and perfection in the palace of the Japanese beauty, similar to the standards of the ancient Greece acknowledged in the West. Broadly speaking, this beauty unique to Japanese people has led to the profoundness of their life. “Wabi” was nominalized from “Wabu” (わぶ), and its adjective verb form of “Wabishii” ( わ び し い ) means “trying to find out supplement of the heart even in poor circumstances.” Therefore, “wabi” has come to refer to the affair of “finding the supplement of the heart inside of even ordinary things,” and caused another semantic change into “feeling chilly,” “scanty” and “withered.” On the other hand, “sabi” has the feeling of loneliness in the nature apart from the world. It is the state of gloomy heart. Moreover, it also refers to the situation of quietness and desolation. Then, though feeling like an abundant depth in a quiet situation is expressed as “sabi.” there is no negative connotation there. This is because it has a semantic change into “simplicity” or “frankness.” Therefore, it can be said that 227 Japanese people also find the property of the beauty in the depth of simplicity. For example, in the Meiji era (extended from October 23, 1868 to July 30, 1912), Tenshin OKAKURA1 translated “wabi” as “imperfect.” Besides, it has some connotation such as an imperfect situation which we love and treat tenderly. Thus, the concept of the Japanese innate beauty “wabi sabi” can possibly be referred to as that of “rastic,” which has such connotations as simple, old-fashioned, not spoiled by modern developments, in a way described as the simplicity of a countryside. Figure 3: A world of “wabi sabi”2 3. Conclusion The beauty property generated through “mono-no aware” and “wabi sabi” concepts comes to the Shinto world of “Yugen (the subtle and profound).” Shinto is the ethnic religion of Japan, focusing on ritual practices to be diligently carried out for the purpose of establishing a connection between present-day Japan and its ancient past. Therefore, the trigger connecting Yugen with the beauty property can be interpreted as the nature in the raw which myriads of gods reside in. 1 Tenshin, a Japanese scholar, contributed to the development of arts in Japan. 2 Cited from https://naohilog.com/chat/the-world-of-wabisabi/, accessed on 29th November, 2017. 228 We do not have enough words to describe our appreciation for Dr. Tomohiro MORIYAMA, a professor of English Linguistics and Education at Kindai University because, even in his busy schedule, he was so kind to give us more than great support for completing this thesis. Furthermore, Dr. Paul JOYCE, a professor of Applied Linguistics at Kindai University, also supports and encourages us to move on to a new challenge. We must thank our mentors for their continuous dedication and support to us. BIBLIOGRAPHY Gerasimova, M. (2004) “Characteristics of the Sense of Beauty of the Japanese: The Origins and Expressions,” in Comparatio, 8, 1-7. Kyushu University. Naito, Y. (trans.) (2014) Wabi Sabi-wo Yomi-toku: for Artists, Designers, Poets & Philosophers [Properly Interpret Wabi Sabi]. Tokyo: BNN Shinsha. Ono, R. (2016) “In Search of the History of “Mono no aware”: Transcending Thought and Literature,” in Asian Cultural Studies, 42, 25-44. Institute of Asian Cultural Studies. Tanaka, K. (2013) Nihonbi-wo Tetsugaku-suru: Aware, Sabi, Yugen, Iki [Philosophy of Japanese Beauty: Aware, Sabi, Yugen, Iki]. Tokyo: Hoeisha. Yoshida, Y. (2017) Eigo-ni Dekinai Nihongo-no Utsukushii Kotoba [Japanese Terms English Cannot Express]. Tokyo: Seishun Shuppan. Watsuji, T. (1992) Nihon Seishinshi Kenkyu [Historical Study of Japanese Philosophy]. Tokyo: Iwanami. 229 QUANTITATIVE ANALYSIS FOR INDUSTRIAL STRUCTURE IN THE PHILIPPINES Arisa HAYASHI Prof. Daisuke NOGIWA Abstract In the Philippines, it is an issue that the domestic industry does not grow so much because of the remittance from the overseas worker. Recently, population in the Philippines has grown, and so has labor force. On the other hand, the unemployment rate is still high. From the above, one of the reasons why the number of Overseas Filipino Workers is increasing is that there are not enough jobs prepared for people in Philippines. In this paper, we studyPhilippines’ industrial structure and see how the employment situation in Philippines can be considered by using Input Output Analysis. As a result, manufacturing industry has the most productive ripple effect. However, Philippine manufacturing industry is stagnant. Therefore, development of the transportation network was important to spread the demand of the manufacturing industry throughout the country. 1. Introduction More and more Filipinos are working overseas. Such Filipinos are called Overseas Filipino Workers (OFWs). The number of OFWs who worked abroad at any time during the period April to September 2015 was estimated at 2.4 million. The 2015 estimate represents an increase of 20 % over the 2.0 million OFWs, compared toestimate in the period April to September 2010. Also, it is estimated that OFWs sent remittance of 180.3 billion pesos in total in the period April to September 2015. These remittances included cash which was sent home (135.6billion pesos) andwas brought home (37.3 billion pesos), and remittances in kind (7.4 billion pesos).This remittance by OFWs supports International Air Cargo Terminal Co., Ltd., Chiba, Japan Fukui University of Technology, Fukui, Japan 230 Household Final Consumption (50% of GDP). GDP grew year-on-year by 6.0 % in the third quarter of 2015. This is higher than the growth rates of 5.5 % in the third quarter of 2014. On the other hand, there is a concern that a large amount of remittance adversely affects economy of Philippines. It is an issue of the “brain drain” of highly-skilled human resources. Domestic industries do not grow up so much because it depends on the remittance. Why does the Filipino work in a foreign territory? Taichi(2009),and Burgess and Haksar (2005)gave following four reasons for it. A. The lack of the employment appropriate creation to the population growth. B. Outflow of relatively high education level of the Philippine worker. C. Existence of a Filipino network set up abroad. D. OFWs supported by the Philippine government. Even among them, I will focus on A.According to Philippine Statistic Authority, the Philippine population increased by 1.72 % annually, on average, during the period 2010 to 2015.From 2014 to 2015,worker population (15 years old and over) increased by 2,750,000 people, labor force increased by 1,316,000 people and employment increased by 1,431,000 people. Consequently, the unemployment rate is still at a high level with 6.3%. From the above, one of the reasons why remittance amounts to a large amount is that there are not enough jobs prepared in Philippines. This paper has three parts. First, we discuss the state of industry in Philippine. Next, relations of production and demand will be analyzed by using input output table. Finally, we see how a job situation is thought. 2. About State of industry in Philippine 2.1 GDP by industrial origin The Philippine GDP consists of three major sectors－ agriculture, industry and services. Those in the services sector comprised more than half (57.1%) of the total GDP in 2015. About 29.3% were engaged in wholesale and retail trade or in the repair of motor vehicles and Fig1. Philippine GDP by industrial 2015 origin 231 motorcycles in services sector. GDP in the industry sector made up the second largest sector accounting for 33.4%, while thosein the agriculture sector, 9.5%. Manufacturing industry accounting for 69.4% in industry sector followed by construction industry 17.7%, Electricity, Gas and Water Supply 9.7%. 2.2 Gross Regional Domestic Product by Industrial Origin Gross Regional Domestic Product (GRDP) measures the economic performance of a region. Philippine is classified into three islands: Luzon, Visayas and Mindanao. The island where Metropolitan area Manila is located in Luzon, the vastest island in Philippine. According to Fig2., Luzon island accounts for 76.9 % in service sector, followed by Visayas island 11.9 %, Mindanao island 11.3 %. Also Luzon island accounts for 73.2 % in industry sector, the highest ratio in philippine. We can see that service sector and industry sector are concentrated in Luzon island. While those in Luzon island 51.1 % in agriculture, followed by Visayas island 16.0 %, Mindanao island 33.0 %. Fig2. GRDP 2015 2.3 Distribution of Employed People by Industry, andtheir Occupation Employed people are classified into three major sectors － agriculture, industry and services sector. Those in the services sector comprised more than half (54.7 %) of the total employed people. About 18.9 % were engaged in wholesale and retail trade or in the repair of motor Fig3. Employed Persons by Industry 2015 origin 232 vehicles and motorcycles. Workers in the agriculture made up the second largest sector accounting for 29.1 %, while those in the industry sector, 16.2 %. Confirming the recent trend of employed people in each sector, those who engage in manufacturing industry of industry sector decreases from 8.4 % to 8.3 %, during the period 2010 to 2015. On the other hand, the construction industry increases from 5.6 % to 7.0 %. Also, those who are employed in wholesale and retail trade or in the repairing motor vehicles and motorcycles of services sector decreases from 19.5% to 18.9%, followed by Transport, storage and communication industry decreases from 7.5% to 7.2%. 3. Input Output Analysis 3.1 Summary of Input Output table It is a method to analyze the relation between production and demand by focusing on the interdependence relationships industrial sectors. By using input-output analysis, we can see how many industries have influenced other industries and are affected by other industries. As a result, we know what industry the Philippines is dependent on and what areas it should grow in the future. Input-Output Analysis, these are mathematically simple and quantitative analysis results are obtained. There are three main tables produced in the Input-Output accounts; (a) Transaction table: The transaction amount of goods and services is expressed in the form of a matrix. (b) Technical coefficients table: Each industrial sector represents the amount of input from other industrial sectors when producing goods and services in one unit. (c) Leontief matrix table: The Leontief matrix (inverse matrix) shows the production required, directly and indirectly, per peso of delivery to the final demand. 3.2 Mathematical Formulation for Input-Output analysis Input amount of each industry section divided by production amount of relevant section makes technical coefficients . 233 Square matrix A of with is called the technical coefficient matrix. (1) From definition of technical coefficient, we express . The simultaneous equation of supply and demand we can obtain is (2) Where, is final demand vector. is import multiplier vector. is domestic production amount vector. Using matrix expression, (3) So, we divide F into 2 elements. That is to say, Substitute into equation (3). Y is domestic final demand vector. E is export multiplier vector. (4) For row of vector , we define the import coefficient by line as follows. This represents degree of import dependence, while is the self-sufficiency rate. Rewriting equation (4) with respect to row (5) From the definition of import coefficient (6) Substitute equation (6) for equation (5). (7) The matrix that diagonal element are and other element are 0 is . Thus, 234 (8) is given, the following is obtained from equation (7) (9) Where, I is identity matrix. From equation (9), we can obtain solution of X. (10) Domestic production amount X can be obtained by giving domestic final demand Y and export .As it were, is called Leontief matrix. 3.3 Index of Dispersion and Index of Sensitivity The sum of the entries of a column of the inverse may be taken as a measure of the influence of an industry as a purchaser of outputs from the system of production sector. An industry with higher backward linkage than other industries means that the expansion of its production is more beneficial to the economy in terms of causing other induced productive activities. Backward linkage effect or derived demand is measured by the index of the power of dispersion defined as: Where is elements of the Leontief matrix. Forward linkage, on the other hand, indicates the relative importance of an industry as a supplier of raw materials to the entire production system. It is measured by the index of sensitivity, defined as the ratio of the sum of the ith row of the inverse to the average of the entire system. An industry with higher forward linkage than other industries means that its production is relatively more sensitive to changes in other industries’ output. 235 3.4 Amount of production induced Amount of production induced is that each industry needs direct and indirect amount in order to compensate final demand for a certain industry. We focus on equation (10) again. (10)’ Equation (10)’ is the following structure [Domestic production amount] = [inverse matrix] [Final demand amount] Dividing final demand F, domestic final demand is composed of 1) Household outside consumption expenditure 2) private consumption expenditure 3) General government consumption expenditure 4) Gross domestic fixed capital formation 5)Inventory net increase 6) export.As aforementioned, final demand vector F is divided into domestic final demand vector Y and export multiplier vector E. Moreover, domestic final demand vector Y is divided into each final demand factor vector. Thus, We express with respect to each final demand factor vector . (11) Productionamount vector induced by export multiplier vector E is The summation for Amount of production induced in each final demand factor is domestic production amount. Therefore, the following equation is obtained. 3.5 Coefficients of production induced and ratio of production inducement dependency Coefficients of production induced is how is induced by final demand per unit. Ratio of production inducement dependency is ratio of how induced by each final demand factor. Setting the following vector and , Domestic final demand factor k and amount of production induced for sector i are Thus, 236 (Final domestic demand) (Export) In addition, ratio of production inducement dependency is express by is the summation of Amount production induced (Domestic Production). 4. The results of empirical analysis As shown in Fig 4, the top three industries that posted the highest index of dispersion are Manufacturing (1.235), Transport, Storage, and Communication (1.048), and Construction (1.012). These sectors were the highest purchasers of raw material inputs. The Real Estate, Renting, and Business Activities recorded the lowest index of dispersion at 0.915. On index of sensitivity, Manufacturing topped the list of industries at 1.769 followed by Trade and Repair of Motor Vehicles, Motorcycles, Personal and Household Goods at 1.243, and Real Estate, Renting, and Business Activities at 1.077. The Construction recorded the lowest index of sensitivity at 0.694. According to Input Output Analysis, the economy of Philippines depends on the Household Final Consumption Expenditure. Fig5 shows that Household Final Consumption Expenditure has triggered the most production with 5,535,200 million pesos. In the industrial composition ratio, the manufacturing industry is triggering 1,652,400 million pesos. Then exports have triggered 4,983,500 million pesos. Fig6 shows that Household Final Consumption Expenditure comprised 43.4 % of the total. In the industrial composition ratio, Financial Intermediation accounting for 78.8 % in Household Final Consumption Expenditure, followed by Transport, Storage & Communication 74.1 %, Electricity, Gas and Water Supply 66.0 %. From 237 the above, it is understood that the service industry occupies a lot. Compared to 2000, Real Estate, Renting, and Business Activities have declined, but there is an upward Electricity, Gas and Water Supply, manufacture industry.While the manufacturing industry is declining in exports, Real Estate, Renting, and Business Activities are on the rise. The results of these analyses show that households are requiring a lot of demand in the manufacturing industry. In addition, the most dependent on the Financial Intermediation is that people borrow money from their banking institutions. Because the Philippines is an island nation,Transport, Storage & Communication depend on air transport and land transportation.According to Fig 7, export is the most productive ripple effect. In 2006, exports were 1.706104 times the highest. In the industrial composition ratio, the manufacturing industry is decreasing from 2000 to 2006. On the other hand, Real Estate, Renting, and Business Activities are rising. Fig4.Index of Dispersion and Index of Sensitivity in 2006 Fig5.Amount of production induced 238 Fig6. Production inducement dependency ratio Fig7. Production inducement coefficient 5. Conclusion In this study, the employment table accompanying the industrial Input Output table was not available, so we researched the number of employees by industry. Fig 4 shows that manufacturing industry is most influence the other industry and receive from other industry. If a lot of money flows in the manufacturing industry, a lot of money will flow to the Agriculture, Hunting, Forestry, and Fishing industry, Electricity, Gas and Water Supply, and Real Estate, Renting, and Business Activities. In addition, the production ripple effect is the highest in exports. Among themmanufacturing industry is highest. However, the amount of production induced has been increasing from 2000 to 2006, but the ripple effect is decreasing. Fig 1 and Fig 3 shows that the manufacturing industry in the Philippines remains stagnant because there is still a large difference in the service industry. In addition, Fig 2 shows that the industry is concentrated in the urban area. Because the Philippines is an 239 island, a facilitation of logistics flow and the transportation network are necessary. If the economic effect of the manufacturing industry is further extended in the future, these developments and technologies are required. Moreover, if the demand of the manufacturing industry can be created all over the Philippines, it is thought that it leads to increase in the number of employees. BIBLIOGRAPHY: 1. Composition and contents of the report of input-output table in 2011 Contents and calculation method of various coefficients for industrial-output analysis 2. Ishimura, S. and Tamamura C. “Excel-A study on industrial-input analysis” 3. International Cooperation Bank Philippines Investment Environment Chapter 3 economic conditions,Chapter 24 Overview of major regions. 4. Maki, T(2009)“OFW, Overseas remittances and economic development in the Philippines” Journal of the Faculty of Economics, KGU,Vol. 19, No. 1 5. OBSERVATORY of ECONOMIC COMPLEXITY 6. PHILIPPINE STATISTICS AUTHORITY (http://psa.gov.ph/) 7. Robert Burgess, V. Haksar (2005) “Migration and Foreign Remittances in the Philippines” IMF Working Paper 2005. 8. Survey report Toyama prefecture in Japan input-output table 240 INTERIORUL PĂMÂNTULUI Emil OPRESCU Abstract Jules Verne. I wonder who it was? Can we really know? Far too many mysteries in his writings! Is it a great clairvoyant? I do not know. I read as a child, and even now his books. Where all the mystery? How much imagination? Journey to the Center of the Earth? Why this idea? I read and reread! I asked questions, I sought answers. Where to find them? Let us leave aside the mysticism and magic and to move towards science and history, but also to the Book of Books, the Bible. Will we be able to interpret? We will be able to understand what we interpret? Where we are now? What makes us believe in science, in history, in the Bible? What is science? It means knowledge. Science deals with systems and processes that we can observe. What is history? It deals with what previous generations have seen in the past and recorded for posterity. What is the Bible? Bible lets us discover their own ideas. How did the unity of the Bible, when it was written over 1500 years 66 books by 39 authors of different professions, authors who did not know each other? Jules Verne. Oare cine a fost? Putem şti cu adevărat? Mult prea multe enigme în scrierile sale! Să fie oare un mare clarvăzător? Nu ştiu. Am citit de mic copil, şi chiar acum cărţile lui. De unde atâta mister? De unde atâta imaginaţie? Călătorie spre centrul pământului? De unde această idee? Am citit şi recitit! Mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri. Unde să le găsesc? Să lăsăm la o parte misticismul şi magia şi să ne îndreptăm către ştiinţă şi istorie, dar şi către Cartea Cărţilor, Biblia. Oare vom fi în stare să interpretăm? Vom fi în stare să înţelegem ceea ce interpretăm? Unde ne aflăm noi acum? Ce ne face să credem în ştiinţă, în istorie, în Biblie? Ce este ştiinţa? Ea înseamnă cunoaştere. Ştiinţa se ocupă cu sistemele şi procesele ce pe care le putem observa. Ce este istoria? Ea se ocupă cu ceea ce generaţiile anterioare au observat în trecut şi au consemnat pentru posteritate. Ce este Biblia? De cine a fost scrisă? Biblia ne lasă să descoperim propriile idei. Cum a apărut unitatea Bibliei, Inspector școlar ISJ Argeș 241 când ea a fost scrisă timp de 1500 de ani în 66 de cărţi de către 39 de autori de profesii diferite, autori ce nu se cunoşteau între ei? Oare cum a arătat Pământul la începutul începuturilor? A suferit modificări, transformări majore de formă şi relief? Forma şi dimensiunile lui s-au modificat în timp? Multe întrebări. Voi încerca, în parte, să găsesc unele răspunsuri. Genială ideea lui Jules Verne cu acea maşină de călătorit spre centrul pământului! Interesantă este şi ideea alegerii locului de unde pleacă călătorii, şi chiar a locului unde revin. Câtă imaginaţie, câte idei despre interiorul Pământului... Dar nu asupra acestei călătorii vreau să mă opresc (poate acest aspect îl voi prezenta în altă lucrare), ci dacă această idee genială o regăsim în teoriile ştiinţifice în paralel cu Biblia. Iată că pe la mijlocul anilor 60 apare o revoluţie în Ştiinţa pământului. Marea majoritate a geofizicienilor şi geologilor încep să renunţe la teoria continentelor stabile, şi aceştia devin adepţii noii teorii, cea a continentelor în derivă. Astăzi, acest fapt este din ce în ce mai acceptat de Ştiinţa pământului. Fundurile oceanice se extind continuu, iar continentele se îndepărtează unele de altele, şi structura pământului se aşează în jurul tectonicii vastelor plăci de rocă aflate în mişcare. Această teorie, bazată pe argumente ştiinţifice, arată că din mantaua superioară a pământului (astenosfera) ies mereu materiale noi de rocă, prin podeaua oceanică, în special prin Falia Central Atlantică, material vechi de rocă fiind reabsorbit în mantaua de dedesubt prin marile şanţuri oceanice. Această idee a continentelor în derivă, o găsim şi într-un pasaj din Biblie. Este vorba despre o referinţă într-un capitol cunoscut ca Tabela popoarelor: Lui Ebar i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul. (Gen. 10:20) Numele de Peleg înseamnă împărţire. Atunci ar însemna că versetul respectiv sugerează că numele dat de tatăl său, Ebar, ar comemora un eveniment extrem de important al împărţirii care a avut loc cu puţin timp înainte de a se naşte. Şi totuşi, ce interpretare am putea da? Cea mai firească interpretare ar fi cea legată de divizarea oamenilor după limbi prin amestecarea limbilor la Turnul lui Babel, împărţire ce este precizată în Gen. 10:5, 20, 32, fiind descrisă pe larg în Genesa 11: 1-9. Cuvântul împărţit folosit în împărţirea după limbi (ebraică parad) este puţin diferit de folosirea lui de către Peleg (ebraică palag). Din 242 această cauză, nu este exclusă posibilitatea de a se fi avut în vedere două diviziuni diferite. Una legată de popoare şi alta legată de o despicare fizică a continentelor. Dacă admitem această teorie, atunci ambele diviziuni trebuie să fi avut loc în acelaşi timp, şi, în mod sigur, despicarea continentului iniţial, numit Pangea de către geologi, a ajutat la o rapidă dispersare a oamenilor şi animalelor pe toată suprafaţa lumii pământului. Este totuşi un scenariu puţin cam exagerat, pentru că ne bazăm doar pe un singur verset din Biblie, care după părerea mea este cam ambiguu. Dar în condiţiile în care modelul deplasării plăcilor tectonice se adevereşte ca un fapt real al istoriei, se va dovedi adevărată referinţa biblică la evenimentul fisurării care a iniţiat deriva. Nu ştim ce ne va oferi viitorul. Geologii s-ar putea să renunţe la acest model, pentru că nimeni nu a văzut cum se extinde fundul oceanului şi nici continente în derivă. Tectonica marilor plăci de rocă de pe suprafaţa pământului a fost dedusă şi nu măsurată. Până în prezent nicio măsurare geologică efectuată chiar din satelit, nu a pus în evidenţă acest lucru. Atunci, ce ştim? Nimic! Deţinem doar un model ce susţine o ipoteză ştiinţifică. Model care, totuşi, poate să explice numeroase fenomene prin prisma ipotezei derivelor. Primii partizani ai teoriei continentelor în derivă, Wegener şi du Toit, plecând de la aparenta potrivire a continentelor transoceanice, precum şi de la biosfera şi stratigrafia paralele de pe laturile opuse ale Atlanticului, păreau să ofere cele mai clare indicii despre un continent anterior unic. Din păcate, au fost şi numeroase excepţii de la această potrivire. Dovezile puternice despre stabilitatea continentelor fac ca această teorie a continentelor în derivă să fie abandonată, iar pionierii ei să fie consideraţi excentrici. Oare Biblia, prin versetul Gen 10:20, unde se vorbeşte despre împărţirea pământului, se referă doar la limbă şi nu la împărţirea pământului? Şi totuşi ceva a fost! Aşa cum am spus, anii 60 aduc o mare revoluţie în Ştiinţa pământului. În favoarea modelului continentelor în derivă a fost descoperirea unor benzi paleomagnetice pe cele două laturi ale Faliei Central – Atlantice pe fundul oceanului Atlantic. Realitatea este că aceste benzi nu au fost observate niciodată direct pe fundul oceanelor, ele fiind deduse doar pe baza unor modele ciclice în urma unor observaţii făcute la o mică adâncime sub suprafaţa oceanului. 243 Se consideră că magmele ies la suprafaţă prin fisurile scoarţei pe la falie, deplasându-se spre est şi vest, pe măsură ce fundul oceanelor se extinde, iar continentele se îndepărtează. Aliniamentele paralele de pe cele două laturi ale faliei formate pe măsură ce magma se revarsă în ambele direcţii ale faliei, sunt luate drept dovadă că fundul oceanului se extinde. Atunci, admiţând această teorie, pot afirma cu certitudine că versetul din Gen. 10:20, se referă şi la împărţirea (despicarea) fizică a continentelor. Dacă am reuşit să lămurim acest aspect, să mergem mai departe, în profunzimea Pământului, spre interiorul său. Interiorul Pământului se studiază destul de greu direct, dar în depresiunile naturale se poate coborî până la adâncimi de 10 Km (lângă Insulele Marine din Pacific), iar prin foraje, până la adâncimea de 6,7 Km. Dar, dacă ne gândim că raza Pământului este de 6370 Km, este foarte puţin. Se pot face estimări ale structurii interne a Pământului utilizând metode seismologice şi geodezice, fapt ce ne face să deţinem un model destul de bun, cel puţin al componentelor sale majore. Masa Pământului se poate determina experimental, şi s-a găsit ca fiind de 5,98x1027 Kg. Cunoscând volumul său, se poate calcula o densitate medie, care este 5,25 în raport cu apa. Straturile superficiale ale scoarţei terestre având densitatea numai de 2,5, se admite o creştere a densităţii spre interior, ajungând până la 10,5 (densitate mai mare decât a oţelului). Din foraje s-a constatat că temperatura creşte spre interior; după 30-40 m adâncime, temperatura creşte cu 3o C la fiecare 100 m adâncime. Această creştere, datorită substanţelor radioactive aflate la adâncimi de numai câteva sute de kilometri, devine mai lentă spre interior, încât în centrul Pământului este o temperatură de mai multe mii de grade. Se poate admite că, din cauza marilor presiuni, după un strat fluid aflat sub scoarţă să existe un nucleu solid. Perioada de deplasare a polilor tereştri, de 430 de zile, este în concordanţă cu această concluzie, iar undele seismice care traversează masa terestră indică o discontinuitate la 2900 Km adâncime şi a doua la 5100 Km, corespunzând trecerii la proprietatea de fluid şi invers. Miezul central are o rază de aproximativ 3381 Km, şi s-a presupus mult timp că ar fi fost alcătuit în cea mai mare parte din nichel şi fier. În afara miezului se mai găseşte o manta de aproximativ 2898 Km, 244 şi se presupune că o parte din această manta (cea inferioară) se află într-o stare plastică, având scoarţa de deasupra şi, posibil, o parte din manta lipite de ea sub forma unei plăci litosferice care pluteşte mai mult sau mai puţin deasupra ei. Şi totuşi, între toate aceste tipuri de roci şi stări de agregare se realizează un echilibru, ce-i drept cam rudimentar, cunoscut sub denumirea de principiul isostaziei (greutăţii sale), fiind unul dintre principiile-cheie ale geofizicii. Cu acest principiu se pot explica şi anticipa diverse tipuri de aspecte şi mişcări ale pământului. Oare acest principiu să fi fost anticipat în Biblie prin versetul: Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură. (Is. 40:12) În acest verset sunt precizate echilibrul acvatic al pământului, dimensiunile şi compoziţia atmosferei, legăturile de valenţă şi cantităţile chimice – toate fiind esenţiale existenţei vieţii. Putem vorbi despre un centru al Pământului? Şi unde ar fi? Punctul central al activităţii divine al istoriei biblice pe Pământ a fost dintodeauna regiunea unde se întâlnesc cele trei mari continente: Europa, Asia şi Africa, pământul Israelului cu vecinii săi Egipt, Grecia, Babilonia, Persia, precum şi celelalte ţări ale Orientului Apropiat. Tradiţiile medievale susţineau că Ierusalimul este centrul Pământului, iar Biblia vorbeşte despre pământul Israerului ca despre mijlocul Pământului. (Ps.74:12;Ezec.38:12) Acest fapt, care putem spune că este remarcabil, a fost confirmat de un studiu computerizat în care toate regiunile de uscat ale Pământului au fost împărţite în mici porţiuni. În urma calculelor şi făcând media, suma distanţelor de la fiecare regiune incrementală la toate celelalte regiuni, centrul geografic al Pământului îl putem defini fiind punctul a cărui distanţă medie faţă de toate celelalte puncte este cea mai mică. Care ar fi atunci cele trei locuri de pe Pământ care ar putea candida pentru cel mai plauzibil centru al Pământului: 1. Muntele Ararat, centrul de răspândire al oamenilor şi al animalelor din Arca lui Noe după potop, şi locul optim unde se umple Pământul, cum poruncise Dumnezeu (lat 390, long 440); 2. Ierusalim, capitala lumii sub viitoarea domnie al lui Iisus, şi centrul pe Pământ al operei de mântuire a lui Dumnezeu (lat. 320 , long 350); 245 3. Babilon, capitala atât a primei cât şi a ultimei împărţiri antidumnezeieşti din lume (Gen. 11:9, Apoc. 17:5;18), centrul comerţului şi religiei mondiale (lat. 330, long. 440). Studiile computerizate au stabilit că centrul Pământului se află în punctul de la 390 după latitudine şi 340 după longitudine, lângă oraşul Ankara din Turcia. Comparând aceste date cu cele de mai sus, putem spune că centrul Pământului este la aceeaşi latitudine cu Muntele Ararat şi aproximativ la aceeaşi longitudine cu Ierusalimul. În orice caz, ideea importantă este că dintre toate regiunile de uscat ale Pământului, centrul geografic al Pământului se găseşte în regiunile biblice. Nu pot încheia acest capitol fără să amintesc că prin anii 60, un fabulos proiect numit Proiectul Mohole, a fost cea mai ambiţioasă încercare, căutând să se foreze scoarţa pământului de pe fundul oceanelor pentru a se ajunge la aşa numita Discontinuitate Mohorovocic din partea superioară a mantiei pământului. Acest proiect s-a lovit de atâtea probleme şi a devenit atât de costisitor, încât a trebuit să fie abandonat înainte de a-şi atinge scopul. De fapt şi Biblia sugerează acest aspect: Aşa vorbeşte Domnul. Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pământului pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zise Domnul. (Ier.31:37) 246 PERSONALITATEA DE GRANIȚĂ SAU TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE Radu-Alexandru DINCĂ Abstract Borderline personality disorder (BPD) is a serious mental disorder marked by a pattern of ongoing instability in moods, behavior, self-image, and functioning. These experiences often result in impulsive actions and unstable relationships. A person with BPD may experience intense episodes of anger, depression, and anxiety that may last from only a few hours to days. Some people with BPD also have high rates of co-occurring mental disorders, such as mood disorders, anxiety disorders, and eating disorders, along with substance abuse, self-harm, suicidal thinking and behaviors, and suicide.While mental health experts now generally agree that the label "borderline personality disorder" is very misleading, a more accurate term does not exist yet. Prin definiție, tulburările de personalitate sunt exagerări ale trăsăturilor normale de personalitate, exagerări care sunt atât inflexibile cât și neadaptative (Widiger și Trull, 1985). Inflexibile deoarece persoanele cu acest diagnostic cred că nu se pot vindeca, chiar dacă doresc asta. Neadaptative, fiindcă prin definiție, o anomalie împiedică manifestarea obișnuită a unor activități, capacități, talente,ori are un impact negativ asupra capacității individului de a trăi în armonie cu ceilalți. Considerente generale Tulburările de personalitate implică un slab control al pulsiunilor și trăirilor emoționale, slab control al voinței, dificultate de integrare în mediul social, comportamente care deviază clar de la ceea ce este considerat a fi normal într-o societate (normalitatea fiind raportată la cultura respectivă), incapacitatea de a conștientiza efectele comportamentelor proprii asupra celorlalți, relații interpersonale dificile și tensionate care produc suferință, învinovățirea celorlalți, neasumarea Elev CN Zinca Golescu Pitești 247 responsabilității, dorința de a-i schimba pe ceilalți sau mediul, în loc de a se schimba pe sine, anxietate, instabilitate la frustrare și critică, impulsivitate și agresivitate ca modalități de exteriorizare a conflictelor interioare, imaturitate, toleranță minimă la stres ș.a.m.d. Cei care acum sunt diagnosticați cu tulburări de personalitate, odinioară erau numiți nevrotici. La termenul de nevroză s-a renunțat după revizuirea “Manualului de Diagnostică și Statistică a Tulburărilor Mentale”, pentru că nu corespundea cu realitatea actuală, ci se referea la anumite aspecte psihiatrice conturate de către Sigmund Freund. Turkat și Alpher (1983) au cercetat manualele de psihologie anormală pentru a găsi descrieri ale tulburărilor de personalitate și au constatat că,în niciunul dintre texte nu sunt prezentate toate. Cu alte cuvinte, diferiții specialiști, de multe ori, nu se pun de acord cu privire la diagnosticele lor asupra tulburărilor de personalitate. Diferitele categorii se suprapun excesiv și uneori nu este clar unde poate fi încadrat un pacient. Tulburările de personalitate sunt tulburări psihice care țin de domeniul psihiatric. Persoanele cu tulburări de personalitate solicită resurse semnificative din partea societății. Aproximativ 25-30% dintre persoanele spitalizate în clinicile de psihiatrie prezintă o tulburare de personalitate. Totuși, multe persoane cu tulburări de personalitate duc o viață normală, fără să aibă nevoie de tratament, reușind să compenseze deficiențele prin antrenament. Aproximativ 5-10 % din populația adultă suferă, sub o formă sau alta, de o tulburare de personalitate. Aceste tulburări psihice sunt mai frecvent întâlnite la persoane ce provin din familii dezorganizate, în cadrul cărora se consumă alcool și droguri. Factorii de risc implicați în dezvoltarea tulburărilor de personalitate sunt ereditari (genetici) și psihosociali. Semnele și simptomele tulburărilor de personalitate apar încă din adolescență sau mult mai devreme, din copilărie. Ce este tipul "borderline"? Persoanele cu tulburări de personalitate bordeline (numită uneori personalitate de graniță) au o imagine de sine labilă, se tem de abandon din partea celorlalți pe care îi tratează cu neîncredere. Sunt persoane cu probleme de identitate, nu se recunosc pe ele însele, trec de la o stare normală, de aparentă încredere la una de suspiciune și îndoială. În relațiile sociale se distanțează și nu le este ușor să ia contact, să 248 stabilească relații. Comportamentul impulsiv-agresiv și trecerea rapidă de la o stare emoțională la alta, reacții emoționale neprevăzute fac ca alianțele cu terapeutul sau cu echipa de tratament să fie în continuă tensiune. Tablou clinic • relațiile interpersonale sunt instabile și intense, persoanele cu care intră în relații sunt văzute fie ca idoli, fie ca dușmani, trecerile între cele două perspective sunt rapide și neprevăzute; • fac încercări puternice de evitare a abandonului, real sau imaginar; aceste persoane aleg una-două persoane cărora li se confesează, le acordă încredere, apreciere, dragoste; când se simt trădate de acestea, dragostea se transformă în ură; • imagine de sine și sentimentul identității personale variază, persoanele respective nu știu cine sunt cu adevărat și trăiesc o senzație de gol interior. Aceste simptome se manifestă în mod stabil, marcant; • impulsivitate care pune în pericol siguranța persoanei respective (de exemplu părăsirea zonei de tratament, fuga din spital, relații cu persoane obscure, necunoscute, consum de droguri/alcool și medicamente etc); • comportament de autovătămare și automutilare, ca tăierea venelor, amenințarea cu/sau tentative de sinucidere, ingerarea de substanțe toxice, medicamente în supradoză etc. Acest tip de comportament este repetat; • instabilitate afectivă, trecerea rapidă de la bucurie la ură, de la o stare de complianță la una de iritabilitate, de la o stare de calm și satisfacție la una de agresivitate, anxietate; • sentimente de gol interor • gânduri paranoide, tranzitorii, care dispar când starea psihică se ameliorează. Caracteristici: O caracteristică centrală a tulburării de personalitate de tip borderline este impulsivitatea: persoana se angajează în acțiuni auto- dăunătoare: abuz de substanţe, promiscuitate, cheltuieli excesive, mâncat compulsiv, jocuri de noroc, condusul maşinii cu viteză mare, activităţi criminale. Conform unor teorii, persoanele care au o tulburare de personalitate de tip borderline se angajează în aceste comportamente ca 249 modalitate de coping cu modificările afective majore pe care le experienţiază (Lineham, 1993). De exemplu persoana poate să îşi administreze droguri sau să joace jocuri de noroc ca modalitate de distragere de la emoţiile intense. Alţi cercetători susţin că aceste comportamente reprezintă pur şi simplu o lipsă de inhibiţie şi de control al impulsurilor şi că instabilitatea afectivă este rezultatul mediului haotic creat de o asemenea impulsivitate (Links, Heslagrave şi Van Reekum, 1999). O altă caracteristică importantă în tulburarea de personalitate borderline este afectarea identităţii, aceste persoane având un concept de sine instabil sau slab definit. Adesea îşi schimbă dramatic cariera, idealurile personale, opţiuniile, atitudinile, stilul de viaţă sau ideile privitoare la orientarea sexuală. În unele cazuri îşi bazează identitatea pe ideea că sunt răi sau lipsiţi de valoare. Conform unor autori aceste tulburări de identitate apar din faptul că persoana nu poate integra aspectele pozitive şi negative ale sinelui (Wilkinson – Ryan şi Western, 2000). Adesea lipsa unei imagini integrate despre sine duce la sentimente intense de gol interior, descrise ca senzaţie fizică în abdomen sau în piept, senzaţia unei găuri în el însuşi, şi este o caracteristică distinctivă a acestei tulburări (Gunderson, 2001). Ca urmare a acestor simptome persoanele cu tulburare de personalitate borderline au dificultăţi serioase în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale, care sunt adesea intense şi instabile. Frecvent oscilează între idealizarea şi devalorizarea prietenilor, familiei şi partenerilor romantici, relaţiile noi ajung repede la un nivel înalt de intimitate şi intensitate, adesea urmate de sentimentul că cealaltă persoană nu este la fel de implicată, disponibilă sau ataşată. În plus faţă de schimbările emoţionale frecvente, o emoţie uzuală la persoanele cu tulburare de personalitate borderline este furia intensă şi inadecvată, având mari dificultăţi în a-şi controla furia sau a o exprima într-un mod productiv. Furia poate lua forma agresivităţii verbale sau fizice, fiind declanşată de conflicte interpersonale sau ameninţarea de abandon şi fiind urmate de sentimente de ruşine sau vină. O altă trăsătură caracteristică a tulburării de personalitate de tip bordeline este teama constantă de abandon. Persoana îşi face griji permanente că persoanele semnificative din viaţa sa ar putea pleca sau că ar putea-o neglija. sau Este un tip de anxietate, supărare, apărută de obicei ca răspuns la separarea fizică de persoana iubită (Gunderson, 2001). Chiar şi 250 evenimente minore, cum este întârzierea unui prieten la o întâlnire, sau o deplasare în interes de serviciu a unui partener romantic, pot declanşa aceste temeri. Astfel că persoana cu tulburare de personalitate borderline face tot posibilul pentru a evita abandonul şi la semnele percepute de posibil abandon reacţionează cu comportamente impulsive sau ameninţarea de suicid sau auto-mutilare. Comportamentul suicidar sau de auto-mutilare este o trăsătură importantă şi distinctivă a tulburării de personalitate borderline. Încercările de suicid sunt destul de frecvente, ca şi auto-mutilările de tipul tăierii sau arderii pielii, înghiţirii de obiecte, etc. Se crede că comportamentul suicidar este o modalitate de exprimare a durerii. Unii cercetători susţin că este o modalitate de manipulare a persoanelor din jur pentru a evita abandonul. După alţi autori, auto-mutilarea ar fi o încercare de a se distrage de la emoţiile negative puternice (Lineham, 1993). Aproximativ 10% din persoanele cu tulburare de personalitate borderline se sinucid. Tipul borderline este ostil și exigent, dar poate fi de asemenea inteligent și provocator. Pacienții diagnosticați cu tulburarea de personalitate borderline sunt adesea unici, complicați și greu de mulțumit. Ei sunt, de asemenea, imprevizibili și semi-inconsistenți uneoriCei mai multi specialisti explica aceasta tulburare folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate. Acest model sugereaza faptul ca un singur factor nu poate fi responsabil pentru apariția si dezvoltarea tulburării de personalitate boderline, ci interconectarea complexă a acestor trei factori. BIBLIOGRAFIE: Journal of personality disorders, Thomas Widiger "The consequential outcomes of personality dysfunction." Personality and mental health, T. Widiger; Beyound bordeline, John Gunderson; Manual for treating Bordeline personality disorder, Marsha Lineham; https://www.nimh.nih.gov/health/topics/borderline-personality-disorder/index.shtml 251 BOLILE AUTOIMUNE – RĂZBOI ÎMPOTRIVA PROPRIILOR SOLDAȚI Diana-Andreea ILIE Abstract An autoimmune disease is a condition in which your immune system mistakenly attacks your body. The immune system normally guards against germs like bacteria and viruses. When it senses these foreign invaders, it sends out an army of fighter cells to attack them. Normally, the immune system can tell the difference between foreign cells and your own cells. In an autoimmune disease, the immune system mistakes part of your body — like your joints or skin — as foreign. It releases proteins called autoantibodies that attack healthy cells. Doctors don’t know what causes the immune system misfire. Yet some people are more likely to get an autoimmune disease than others. Certain autoimmune diseases, like multiple sclerosis and lupus, run in families. Not every family member will necessarily have the same disease, but they inherit a susceptibility to an autoimmune condition. This article aims to present some of these diseases, their symptoms and possible treatments, although they can not cure autoimmune diseases, but control the overactive immune response and bring down inflammation. Bolile autoimune sunt afecțiuni cauzate de un răspuns nepotrivit al sistemului imunitar, direcționat împotriva propriului organism. Sistemul imunitar este un complex constituit din organe, ţesuturi şi celule cu rol în apărarea organismului împotriva agenţilor patogeni (bacterii, fungi, paraziţi, virusuri). În mod normal, organismul se apără prin intermediul unor proteine numite anticorpi sau cu ajutorul unor celule albe denumite limfocite. În situaţia bolilor autoimune, apărarea imună a organismului produce anticorpi (denumiţi în acest caz autoanticorpi) sau limfocite împotriva unor structuri ale propriului organism, ducând la distrugerea parţială sau completă a acestora. Cauze: 1) substanțe străine organismului prezintă o structură asemănătoare cu cele din organism şi în această situaţie anticorpii şi/sau Elev C.N. Zinca Golescu Pitești 252 limfocitele produse împotriva substanţelor străine vor ataca și structurile similare ale organismului; 2) anumite substanţe din corp îşi modifică structura din variate cauze şi sistemul imun le percepe ca străine și acționează în consecință; 3) sistemul imunitar produce un răspuns aberant împotriva propriilor structuri fără un motiv aparent. Există multe boli autoimune – unele îmbolnăvesc doar un organ, iar altele afectează întregul organism. Cele mai comune organe și țesuturi afectate de bolile autoimune sunt: vasele de sânge, glandele endocrine, precum tiroida sau pancreasul, musculatura, țesutul conjunctiv, articulațiile și pielea. Bolile autoimune prezintă un spectru larg şi se clasifică în boli specifice unui organ în care răspunsul imun este direcţionat împotriva unei substanţe localizate într-un organ particular şi boli sistemice în care substanţa atacată este prezentă în mai multe ţesuturi şi organe. Principalele boli autoimune specifice unui organ sunt: tiroidita Hashimoto și tireotoxicoza (afecțiuni ale glandei tiroide), anemia pernicioasă (boală gastrică), boala Addison (afecțiune a glandelor suprarenale) și diabetul zaharat insulino-dependent. Cele mai importante boli autoimune sistemice sunt reprezentate de bolile reumatismale (lupus eritematos sistemic, sclerodermie sistemică, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoetică, sindrom antifosfolipidic). Fiecare afecțiune are un tablou clinic specific și anumite simptome care sunt comune majorității acestor boli, cum ar fi: oboseală cronică, febră sau subfebrilități, dureri articulare sau musculare, lipsa poftei de mâncare, erupții cutanate, stare generală de rău. Alte simptome pot fi: vertij, sensibilitate la frig, modificări de greutate, rigiditate, tulburări digestive, iritabilitate, infertilitate. Tireotoxicoza reprezintă o afecțiune datorată excesului de hormoni tiroidieni și se manifestă prin: scădere în greutate, transpirație excesivă, astenie, prurit cutanat, nervozitate, iritabilitate. Diagnosticul se stabilește pe baza anamnezei, tabloului clinic și a examinărilor paraclinice: dozări hormonale (T3, T4, TSH), ecografie și scintigrafie tiroidiană. Tratamentul vizează normalizarea nivelurilor hormonilor tiroidieni din sânge prin medicamentație (administrare de iod, beta- blocante, litiu, antitiroidiene de sinteză) sau prin mijloace chirurgicale (extirparea glandei în formele asociate cu gușă). 253 Tiroidita autoimună se declanșează în urma apariției autoanticorpilor împotriva a două proteine din structura tiroidei: tireoperoxidaza și tireoglobulina. Tabloul clinic este caracterizat de somnolență și lentoare în gândire, lipsa capacității de concentrare, diminuarea atenției, edeme ale pleoapelor, mâinilor și picioarelor, uscarea pielii, constipație și creșterea lentă a părului și unghiilor. Diagnosticul se pune pe baza determinării în sânge a anticorpilor specifici (ATPO, ATTG) și examenul ecografic. Tratamentul se face prin administrare de hormoni de substituție tiroidiană atunci când funcția tiroidiană este diminuată. Anemia pernicioasă (Biermer) se caracterizează prin secreție inadecvată de factor intrinsec, care determină deficitul de vitamina B12 din cauza unei gastrite atrofice sau a unei atrofii gastrice. Factorul intrinsec este o glicoproteină secretată de către celule gastrice necesară pentru absorbția vitaminei B12. În anemia Biermer au fost identificați anticorpi anti factor intrinsec la majoritatea pacienților și anticorpi anti celulă parietală (anticorpi direcționați împotriva celulelor care sintetizează factor intrinsec). Se manifestă prin: astenie, paloare, dispnee, parestezii, tulburări gastro-intestinale (inapetență, greață, constipație), scădere ponderală, dificulate la mers. Pentru stabilirea diagnosticului cu certitudine este necesară punerea în evidență a anemiei și mai ales a factorului instrinsec scăzut la nivelul sucului gastric. Aprecierea factorului intrinsec se face indirect prin testul Schilling, acesta apreciind capacitatea de absorbție a vitaminei B12, la administrarea orală. Tratamentul constă în administrare de vitamină B12 pe cale intramusculară. Principalele boli autoimune sistemice sunt reprezentate de boli reumatismale. Poliartrita reumatoidă (PR) este cea mai frecventă suferință reumatică de tip inflamator, caracterizată clinic printr-o suferință articulară cu evoluție deformantă și distructivă, alături de manifestări generale și extra-articulare (cutanate – nodulii reumatoizi, cardiace, pulmonare, oculare). PR afectează aproximativ 1% din populație, femeile de 2-3 ori mai frecvent decât bărbații și debutează la orice vârstă, mai frecvent între 25-50 de 254 ani. Simptomele articulare cuprind durerea și redoarea articulară matinală ce persistă cel puțin o oră. Articulațiile afectate devin dureroase, cu eritem, căldură, inflamație și limitarea mișcărilor. Toate articulațiile pot fi afectate, deși cel mai frecvent sunt afectate articulațiile mâinii (interfalangiene proximale și metacarpofalangiene). Spondilita anchilozantă este o boală cronică inflamatorie de cauză necunoscută care afectează în primul rând coloana vertebrală. Boala debutează în jurul decadelor a doua și a treia de viață, întâlnindu-se cu o frecvență de 3 ori mai mare la bărbați decât la femei. Simptomele bolii sunt: durere de spate, joasă, dar și durerea cefei sau a coloanei toracale, redoare matinală a articulațiilor, pierderea flexibilității, sensibilitate osoasă. Artrita psoriazică apare la aproximativ 10% dintre pacienții cu psoriazis și se manifestă prin artrita articulațiilor interfalangiene distale și a unor leziuni cutanate specifice. Lupusul eritematos sistemic apare frecvent la femeile tinere și poate fi indus de administrarea unor anumite medicamente (hidralazina, izoniazida, metildopa etc.). Simptomele sunt: oboseală intensă, febră și dureri severe ale mușchilor și articulațiilor, erupții pe pielea feței și a corpului, sensibilitate extremă la soare, scădere în greutate, confuzie mentală și durere în piept la respirații adânci, ganglioni limfatici măriți, dureri de cap, ulcerații ale nasului, gâtului și gurii. Diagnosticul se pune pe baza acestor simptome, dar și a testelor de laborator: hemoleucograma (indică creșterea celulelor albe în sânge), examenul de urină (care poate indica o eventuală afectare renală), prezența în sânge a anticorpilor antinucleari. Sclerodermia sistemică este o boală de etiologie necunoscută și care se manifestă prin afectarea inflamatorie vasculară a vaselor mici, cu apariția fenomenului Raynaud – înroșirea, albirea și învinețirea dureroasă a degetelor mâinilor, indurarea pielii de la nivelul dgetelor mâinilor și picioarelor, a feței, antebrațelor și gambelor, ulterior putându-se generaliza. Se însoțește de afectarea funcției pulmonare, renale, gastro- intestinale și cardiace. 255 Polimiozita și dermatomiozita sunt boli rare care se manifestă prin atonia și atrofia musculaturii de la nivelul centurilor umărului și șoldului, care se poate extinde și afecta musculatura respiratorie, determinând insuficiența respiratorie. Diagnosticul este indicat de aspecul clinic și de analiza electromiografică, și a markerilor de afectare musculară. Tratamentul se face în principal cu: antiinflamatoare, corticoizi, agenți antireumatici de tip metotrexat, azatioprina, ciclosporina, ciclofosfamida, precum și a unor agenți terapeutici imunosupresori noi, specifici, cum ar fi antiTNF, rapamicina. Cu toate progresele efectuate în domeniu, nu s-a identificat o substanță medicamentoasă care să aibă rol curativ în această gamă largă de patologii. BIBLIOGRAFIE: 1. Handbook of Systemic Autoimmune Diseases, edited by Ronald Asherson, Elsevier 2. Reproductive and Hormonal Aspects of Systemic Autoimmune Diseases, Michael Lockshin, Ware Branch, Volume 4, 2006 3. http://www.clinica-anima.ro 4. https://www.healthline.com 256