Pag 8 Indd NOU.Indd
8 Sport Marți, 29 mai 2018 Aproape 10.000 de bihoreni la un eveniment de poveste Știința Miroslava – Luceafărul Oradea 1-4 (0-2) S-au reunit pentru Mihai Neşu Le-a netezit drumul Stadionul „Iuliu Bodola” a cunoscut sâmbătă agitaţia spre Liga III şi chiar însufleţirea din vre- În ultima deplasare din acest an, Lucea- murile bune ale fotbalului fărul Oradea a făcut spectacol pe terenul bihorean. Aproape 10.000 de Ştiinţei Miroslava, pe care a surclasat-o cu spectatori au ţinut să fie ală- 4-1, şi a condamnat-o la retrogradare cu o turi de Mihai Neşu, dar şi să etapă înainte de final. vadă foşti sau actuali fotba- lişti reprezentativi din mai A fost meciul golgeterului Vlad Rusu, care multe generaţii ale fotbalului reuşit o „triplă” în minutele 3, 26 (11 m), 74, românesc. ajungând la cota 26 în clasamentul golgeteri- lor. Victoria a fost întregită de golul lui Rocha Spectacol pe gazon 60, pentru moldoveni reducând din diferenţă Căruţă (63). Naţionala României din anii Luceafărul Oradea va încheia această ediţie 90, UEFAntasticii Steaua şi Pri- de campionat vineri, 1 iunie, de la ora 11.00, cu etenii lui Mihai Neşu au oferit un meci pe teren propriu, împotriva unei alte un spectacol fotbalistic, dar şi echipe retrogradate, Foresta Suceava. o mostră de solidaritate umană. Ştiinţa: Târnovanu (46 Turiţă) – Corban, A. Cele trei selecţionate au jucat Chindriş, S. Bucur, Agrigoroaei (64 Nemţanu) fiecare cu fiecare pe durata a – Izmană, Taciuc, Viorică, Iovu (53 Căruţă) – câte 30 de minute, rezultând jo- Ed. Sandu, Al. Marin (cpt.). Antrenor: Romeo curi cu faze spectaculoase, mo- Butnaru.
[Show full text]