Avantgarda În Literatura Maghiară Din România
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
[Erdélyi Magyar Adatbank] colecția telos BALÁZS IMRE JÓZSEF AVANGARDA ÎN LITERATURA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA [Erdélyi Magyar Adatbank] BALÁZS IMRE JÓZSEF AVANGARDA ÎN LITERATURA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA Traducere din limba maghiară de Kocsis Francisko [Erdélyi Magyar Adatbank] Colecţia Telos Coordonator: Ciprian Vălcan Redactor: Paula Aldescu/Elena Craşovan Tehnoredactor: Ioan Alexoaie Coperta şi ilustraţia: Cătălin Negrea Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BALÁZS IMRE JÓZSEF Avangarda în literatura maghiară din România / Imre József Balázs; trad.: Francisko Kocsis. -Timișoara: Bastion, 2009 ISBN 978-973-1980-06-5 I. Kocsis Francisko (trad.) 821.511.141(498).02 Avangarda 821.511.141(498).09"19" © Editura Bastion 2009 Str. Corbului, nr. 6, 300239 Timişoara Tel.: 0256.4 99.057/fax: 0256.214.805 e-mail: [email protected] www.editurabastion.ro Director: Cornel Secu [Erdélyi Magyar Adatbank] [Erdélyi Magyar Adatbank] INTRODUCERE În lucrarea sa fundamentală, Teoria avangardei, Peter Bürger pune în discuţie importanţa istoricizării teoriei/teoriilor: faptul că se vădeşte îmbietoare ocazia de a extrage şi evidenţia acele cone- xiuni care se pot decela între unele categorii teoretice şi tendinţe artistice. Aceasta nu înseamnă, fireşte, că astfel conturatele cate- gorii teoretice ar avea doar o valabilitate temporară: e vorba, mai degrabă, de faptul că anumite epoci artistice, curente poetice evi- denţiază acele caracteristici şi tradiţii ale artei dintotdeauna care, anterior, în alte interferenţe, din alte perspective, erau mai dificil sesizabile. În raţionamentul său, Bürger pune accent pe raportul dintre formalismul şi avangarda rusă: „Formaliştii ruşi puteau considera «alienarea» demersul artistic suprem, iar recunoaşterea caracterului universal al acestei categorii putea deveni posibilă nu- mai pentru că în mişcările istorice de avangardă cea mai importantă intenţionalitate artistică a devenit efectul de şocare al receptorului. Şi întrucât înstrăinarea a devenit astfel într-adevăr un demers artis- tic dominant, o putem defini ca fiind o categorie generală. Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, că formaliştii ruşi ar fi dezvăluit fenomenul înstrăinării prin mijlocirea artei de avangardă (dimpo- trivă: pentru demonstraţii teoretice, materialele preferate ale lui Şklovski au fost Don Quijote şi Tristram Shandy); afirmăm doar că există o relaţie de condiţionare între a distinge principiul de şoc al avangardei şi generalitatea conceptului de înstrăinare”.1 Demersul lui Bürger, care aparţine unui marxism târziu, afirmă, în esenţă, că putem ajunge la o înţelegere optimă a categoriilor prin mijlocirea 1 Peter Bürger: Teoria avangardei (în maghiară: Az avantgarde elmélete, trad. Seregi Tamás, în curs de apariţie). [Ediţia originală: Peter Bürger, Theorie der Avantgarde, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1974]. 6 [Erdélyi Magyar Adatbank] istoricităţii, respectiv a operelor pe care le „inspiră”, dar şi faptul că această căutare a conexiunilor are rost numai dacă teoria e convin- gătoare şi în sens larg sau, cum ar spune Richard Rorty, prin „rede- scriere”. În continuare, Bürger analizează avangarda istorică însăşi într-un cadru asemănător, ca „autocritică a subsistemului social al artei”, ca un experiment (nereuşit, ca urmare a caracterului ordinii sociale burgheze) de revenire la existenţa practică a artei. Dacă aş încerca „istoricizarea” în acest înţeles a cercetărilor legate de avangardă ale acestei cărţi, atunci reperele le-aş putea depista tot în contextul turnantelor istoriei literare şi al ideilor contemporane. Turnura postmodernă a filosofiei şi a artelor a deschis asemenea perspective pentru interpretare, a făcut vizibilă tocmai acea concepţie a „principiului noutăţii”, a ţintelor lineare obsesive, care s-a dovedit hotărâtoare deopotrivă pentru comen- tatorii contemporani ai avangardei istorice, cât şi în activitatea câtorva generaţii de teoreticieni şi istorici literari de după al doilea război mondial. În ultima treime a secolului al XX-lea, interpretările asupra avangardei (concomitent cu răspândirea teoriilor gen Michel Foucault tangente la literatura postmodernă şi autor, la funcţiile autorului – iată un nou exemplu posibil al reprezentării „istoriciste” a lui Bürger) se distanţează tot mai accentuat, după cum se obser- vă, de „autoexplicitarea” avangardistă din anii douăzeci-treizeci. Cu această ocazie, aş releva numai două dintre aceste interpretări, în relaţie cu avangarda maghiară, Kulcsár-Szabó Zoltán, de pildă, afirmă: „Nu este exagerat să susţinem că dificultăţile de acceptare a avangardei, sesizabile şi-n prezent (de exemplu, semnele de iritare manifestate în cadrul unor analize textuale), nu sunt total străine de calitatea îndoielnică a programelor, a interpretării proprii dată ismelor”.2 Adică: handicapul capital al înţelegerii avangardei este tocmai acea ţesătură teoretică haotică şi contradictorie care s-a ma- terializat din manifestele şi detalierile începutului şi peste care, de-a 2 Kulcsár-Szabó Zoltán: „Desprinderi din avangardă. Notificări la prelimi- nariile dialogice ale poeticii moderne târzii în lirica de tinereţe a lui Szabó Lőrinc şi József Attila” („Utak az avantgárdból. Megjegyzések a későmodern poétika dialogizálódásának előzményeihez Szabó Lőrinc és József Attila korai költészetében”), în Alföld (Câmpia), nr.11/2000, p. 43. [Erdélyi Magyar Adatbank] 7 lungul deceniilor, s-au suprapus numeroase reactualizări. La prima vedere, această ipoteză poate părea mult prea îndrăzneaţă, însă o putem confrunta instantaneu cu o realitate concretă: cu problema- tica îndelung controversată a locului avangardei maghiare în istoria literară, nesoluţionată nici până azi în mod mulţumitor. La acest aspect voi reveni pe larg mai târziu. Aici aş semnala doar atât, că perspectiva ulterioară ne dezvăluie că avangarda timpurie şi este- tismul revistei Nyugat (Occident) au avut, de fapt, mult mai multe puncte de convergenţă decât s-ar putea deduce din controversa furtunoasă ce a avut loc în al doilea deceniu între Babits şi Kassák. Situaţia e asemănătoare şi în privinţa numeroaselor tentative ulte- rioare de delimitare, care se pot considera drept stadii ale luptei de impunere dintre variatele isme. Distanţarea de interpretările proprii poate deci semnifica şi că problematica încadrării anumitor isme şi circumscrierea poeticii lor se poate reconsidera din perspec- tiva din care observaţiei îi par importante nu numai elementele de noutate, ci şi apariţia, în diverse variante, a acelor concepţii neo- mogene, întrucâtva mai statornice, aflate în corelaţie cu limbajul, personalitatea, publicul ori diferitele dimensiuni antropologice. Un articol din 2004, sprijinindu-se pe o sumă de materiale mai noi polemice în legătură cu noţiunea de avangardă, observă: „Cred, pe de o parte, că folosirea noţiunii de avangardă a prezen- tat ca unitare acele preocupări care în realitate trebuie să fi fost de mare diversitate, iar pe de altă parte, a influenţat puternic şi a restrâns modul în care puteam judeca aceste tendinţe, permiţân- du-ne un mod unic de acces, prestabilit, reducționist, în abordarea curentelor de la începutul secolului XX”.3 Autorul studiului resimte această delimitare4 cu precădere în raport cu suprarea- lismul, însă întrebarea care se naşte, printre altele, din etimologia „avant-garde”, are un înţeles mai extins, deoarece particularitatea de „avangardă” se concretizează într-adevăr prin alte şi alte nuanţe 3 Kirsten Strom: „«Avant-Garde of What?»: Surrealism Reconceived as Political Culture”, in The Journal of Aesthetics and Art Criticism. Winter 2004, 38. 4 Această observaţie a avansat-o deja şi în legătură cu istoria artei maghiare Passuth Krisztina, de exemplu: I. Legăturile avangardei, de la Praga la Bucureşti, 1907-1930 (Avantgarde kapcsolatok Prágától Bukarestig. 1907–1930), Editura Balassi, Budapesta, 1998. 8 [Erdélyi Magyar Adatbank] în fiecare curent de avangardă, iar o cercetare mai amănunţită ne-ar dezvălui că în cazul dadaismului abia dacă putem vorbi de avangardă în acest înţeles. Evident, în lumina obiecţiilor formulate mai sus, merită să limităm sfera de referinţă a termenului de avangardă. Înainte de toate, cu o delimitare temporală: Deréky Pál încheie selecţia textelor de avangardă ale Cărţii sale de lectură cu anul 1930, cu acelaşi an îşi încheie şi Passuth Krisztina cartea de studii referi- toare la legăturile avangardei.5 Chiar dacă şi după 1930 au mai apărut câteva opere literare importante de avangardă (din pana lui Tamkó Sirató Károly, de pildă), perioada mişcării avangardiste, ca şi „curent” în literatura maghiară s-a încheiat, în esenţă, cu acest an, când instituţiile şi publicaţiile mai importante de avangardă şi-au încetat existenţa. Această etapizare pare valabilă şi în privin- ţa literaturii transilvănene (care separă, în parte, corpusul de texte amintite astăzi şi ca aparţinând „avangardei istorice”, de mişcarea literară militantă a mimetismului de factură proletcultistă al anilor treizeci, precum şi de „neoavangardismul” de după al doilea război mondial), deoarece cu sfârşitul anului 1926 îşi încetează apariţia revistele arădene de inspiraţie avangardistă, Genius şi Periscop, iar în preajma anului 1930, sub direcţia lui Gaál Gábor, revista Korunk, care s-a arătat tolerantă la început, respinge tot mai decis arta de avangardă. În corelaţie cu îndepărtarea avangardei de propria concepţie (însemnând în acelaşi timp şi o distanţare faţă de interpretări de genul celor din categoria „literaturii socialiste”, din perspectiva căreia Sőni Pál6 a procedat la o abordare selectivă), restrâng