Anul VIII Nr. 3 (61) Iunie 2011 FEREASTRA 5 lei

Revistă editată de Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil Ceva din mine trece în toate scrierile mele A murit Fănuş Neagu Interviu cu dl. Academician Eugen Simion realizat de Emil Proşcan timate domnule deam, visez şi azi că trebuie să dau examene Academician dificile... Ca să zic aşa: pe ce se bazează? Nu SEugen Simion, ştiu. N-am chestionat niciodată un specialist biografia dumnea- în vise. Mama mea avea pentru orice vis o voastră poate fi rezu- interpretare: de visezi copil mic e necaz, de mată astfel: critic şi visezi apă lină nu-i bine, de visezi câine rău, istoric literar, editor, iarăşi nu-i bine, înseamnă că duşmanii îţi ţin eseist, profesor uni- calea etc. Am şi alte amintiri, fireşte. Îmi versitar, membru al amintesc, de pildă, de profesorul nostru de Academiei Române română Gh. Milca, un om inimos, fost student şi preşedintele aces- al lui G. Ibrăileanu (este cel dintâi care mi-a tul înalt for în peri- pus o carte de critică literară în mână şi mi-a oada 1998 – 2006, Director general al Insti- dăruit Opera lui Eminescu de G. Călinescu!), tutului de Istorie şi Teorie Literară „George de profesorul Nicolae Simache, personaj mitic Călinescu” din Bucureşti, născut la 25 mai în învăţământul prahovean, elev al lui N. Ior- Printre multele lucruri pe care 1933, în localitatea Chiojdeanca, judeţul Pra- ga, om ciudat, sever peste măsură şi, în acelaşi Dumnezeu m-a ajutat să le împlinesc a fost hova... Vă propun să începem cu această timp, grijuliu cu noi, elevii, pe scurt: un pă- şi acela de a-l cunoaşte pe Fănuş Neagu! localizare spaţio-temporară: Ce înseamnă rinte bun, de profesorul C. Enciu şi de atâţia Am scris simplu: Fănuş Neagu! pentru dumneavoastră acel „acasă” din co- alţii, oameni serioşi profesori eminenţi. Le da- Nu am putut alătura de numele său nici un pilărie? torez mult. Am stat opt ani în internatul de pe alt cuvânt! Nici „sciitorul”, nici „marele – „Acasă” este pentru un scriitor un Şoseaua Oilor... Mi se părea, atunci, o deten- scriitor”, nici „maestrul” ori „academicia- spaţiu imaginar, adică o sumă de fantasme, un ţie. Azi mi se pare, nu chiar un paradis pier- nul”... Orice alt cuvânt alunecă în neant, paradis pierdut (copilăria), un sentiment pu- dut, dar un spaţiu acceptabil. Mi-am petrecut numele său capătă acum unicitate, strălu- ternic al ireversibilităţii timpului. Asta, aşa, în adolescenţa, acolo, printre 500 sau 600 de cire, singurătate, ca un copac rămas fără genere. În ce mă priveşte, spaţiul meu imagi- elevi veniţi de peste tot, o colonie pestriţă şi frunze ce sfidează, cu măreţia demnităţii nar înseamnă: un loc bine determinat (casa în gălăgioasă păstorită de un profesor auster sale, cerul şi imensitatea din jur. Acum care m-am născut şi, refăcând-o, consolidând- (profesorul Simache) care încerca să disci- când a început să nu mai fie în zâmbet, car- o, casa în care mă întorc din când în când; plineze o turmă de iepuri tineri şi refractari. ne, oase şi dorinţă de a ne sluji! înseamnă amintirea părinţilor care, bineînţe- Nichita Sănescu, poieştean get-beget, locuia „Tatăl meu, Fănuş Neagu, s-a les, nu mai trăiesc decât în memoria mea; în- în Piaţa Sârbească, nu se amesteca printre noi, stins azi dimineaţă, la ora 3, la spitalul seamnă bunicul patern, Radu Simion care, „interniştii”. Un adolescent frumos, veşnic în- Elias. / Anita”. Aşa suna mesjul care m-a nici el nu mai este, în fine, ţara mea imagi- drăgostit, înconjurat de patru-cinci prieteni, cutremurat şi m-a ţintuit minute în şir. nară se identifică aproape în totalitate cu lu- „Nini” (cum îi ziceau ei) era un băiat vesel, Ştiam că e bolnav, că îi este rău, mea copilăriei mele. Lumea, cum zice Freud, făcea caricaturi reuşite (semnate „Haş”) şi dar speram şi mă obişnuisem să sper. În ur- a „micii copilării”... Aceea în care copilul per- scria versuri în stilul lui Topârceanu... Geniul mă cu mai bine de trei ani treceam prin Bu- cepe lumea din jur şi descoperă că nu-i singur lui poetic a explodat mai târziu. Eu citeam, cureşti şi-l sunam: „Vă salut maestre! Am în univers. Cu vremea, când nu mai eşti de- atunci, pe G. Ibrăileanu şi G. Călinescu şi, cum trecut prin apropierea casei dumneavoas- mult copil, acest univers începe să se golească am spus, îi citeam cu o imensă plăcere. Des- tră şi vroiam să vă trimit un gând de bine. de imagini şi rămân doar personajele princi- copeream o altfel de literatură şi ce descope- Ce faceţi?”. „Ce să fac domnul Proşcan, pale. ream se potrivea spiritului meu tânăr şi dornic am cancer!” Atât de puternică este această fantas- de afirmare. Aşa mi-a spus atunci! Era a doua mă încât îmi vine să zic că cine a pierdut acest Optasem deja, în sinea mea, pentru oară în viaţă când cineva mă paraliza cu un spaţiu originar („acasa” lui), trăieşte suspen- critica literară, după ce scrisesem poeme (ne- asemenea verdict! Cu o calmitate gravă, fă- dat într-un univers gol. Pluteşte într-un vid convingătoare!) în stilul Blaga. Este interesant ră nuanţă de resemnare ori frică, cu demni- absolut cum îşi aleg adolescenţii destinul... Sau, poa- tatea unui neînvins, învingător prin înţe- – Aţi urmat, ca şi Nichita Stănescu, te, destinul îi aleg pe ei... legere şi respect în faţa hotărârii divine, îmi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Plo- – Cât a contat, în strălucita dum- comunica această veste a condamnării. Ru- ieşti. Ce amintiri deosebite aveţi din acea pe- neavoastră carieră ulterioară, privilegiul de perea bruscă şi definitivă! Să fii obligat rioadă? a-i avea profesori, printre alţii, pe George să-i părăseşti pe cei dragi, copacii, soarele, – Nu, liceul nostru se chema la în- Călinescu şi Tudor Vianu? Ce alţi profesor aţi mărinimia anotimpurilor, dimineţile şi toa- ceput, „Sfinţii Petru şi Pavel”, apoi „I. L. păstrat în memorie şi în suflet? te nimicurile care-ţi umplu trecerea prin Caragiale”. Am, evident, amintiri de tot felul. – Da, aceşti profesori şi alţii (Al. viaţă... Parcă ar fi vrut să spună: Voi muri! Cea mai veche este de la 11 ani, când am in- Rosetti, Iorgu Iordan) au fost esenţiali pentru Voi muri, adică voi beneficia de dreptul sa- trat pe porţile înalte şi masive de fier ale liceu- generaţia mea. Fără ei, nu ştiu ce am fi putut cru al intimităţii depline şi dintre toate lui şi m-am trezit, deodată, singur şi pierdut în deveni. Erau mari profesori într-o istorie în ipostazele de lacrimă şi tânguire eu aleg mijlocul unei populaţii imense de elevi de toa- care valorile circulau cu capul în jos, iar ade- zâmbetul încrâncenat! N-am să-i fac pe te vârstele. Am descris în altă parte această vărul se mişca în lume, cum se zice cu o vorbă plac parşivei ăsteia de viaţă care m-a adem- scenă. O visez uneori şi azi, dar, ce curios, bine găsită, cu capul spart... A fost pentru noi, init până acum cu toate miresmele lumii, cu personajul nu mai este un copil, ci altul, la o repet, o mare şansă. Pe G. Călinescu îl urmă- sânii pârguiţi ai fecioarelor ce-şi plimbă vârstă incertă. Numai teama mea de a mă pier- ream cu emoţie acolo unde ţinea conferinţe, desculţul printre podgorii bicuite de roua de este aceeaşi. Sigur este că despărţirea de de regulă în Aula Academiei. Fascinat şi puţin dimineţii, pentru ca acum să-i plătesc trib- familie a fost pentru mine un act traumatizant. teatral. Ridica glasul lui subţire şi tăios, îl lăsa ut de regret şi durere. Nu! Te-am păcălit eu Apoi teama că nu voi putea face faţă pro- apoi complice, insinuant, în jos până devenea pe tine viaţă! Nici nu ştii că nopţile tale cu vocărilor din lumea în care fusesem aruncat. o şoaptă catifelată, apoi iar îl ridica şi-i da sânziene şi adierele de freamăt ale luminii, Eram, pur şi simplu, disperat, înfricoşat, vi- sonorităţi de tunet... Mulţi îi reproşau această Emil Proşcan sam - îmi amintesc - examene pe care le pier- (Continuare în pag. 2) (Continuare în pag. 3) Ceva din mine trece în toate scrierile mele

(Urmare din pag. 1) scriptic”. Ceea ce vreau să spun că eram plătit teatralitate a glasului şi a comportamentului. din an în Paşte, când se nimerea, cam o dată pe Mie nu-mi displăcea. Era în ea o notă copi- an. În esenţă, am fost cinci ani un tânăr şomer, lărească, o mică inocenţă calculată, o joacă a fără carte de muncă, fără salariu fix, fără mu- geniului care trăia mai mult printre cărţi şi, taţie în Bucureşti, deja căsătorit, tatăl unei când ieşea în lume, voia să provoace şi să aibă fetiţe pe nume Mihaela etc. Eram o victimă a succes. Reuşea. Lui Tudor Vianu i-am audiat Revoluţiei de la Budapesta. Represiunea au- cu fidelitate, timp de cinci ani, cursurile în torităţilor româneşti a fost teribilă. Eu am scă- Amfiteatrul „Odobescu”. L-am stimat şi, pot pat, pot zice, uşor. Am început să scriu şi acest spune, l-am iubit de la început. Un om aşezat, fapt m-a salvat. În 1964, George Ivaşcu m-a un om de caracter şi un profesor învăţat. Un adus asistent la Facultatea de Filologie. În membru al celor mai renumite academii de profesor pe care îl credeam (sentiment foarte 1990 am devenit profesor (la 57 de ani), deşi ştiinţă din lume şi Doctor Honoris Cauza al important). Îl credeam că spune adevărul. Un îmi trecusem doctoratul în 1970 şi publicasem peste 10 universităţi din ţară şi străinătate. Cu tânăr este obsedat de adevăr şi aspiră să se o parte din cărţile mele. Nu mă plâng, nu pro- toate acestea nu se poate spune că vă afişaţi spună despre el că este un om adevărat... De testez. Aşa a fost să fie. Sunt bucuros că n-am aura meritelor în spaţiul public, nici când aceea, el caută însetat modele de existenţă nu ratat cariera mea intelectuală fără să fac mari „pigmeii” arată cu degetul spre Piramide, numai modele spirituale. Amândouă sunt compromisuri. Dumnezeu m-a ajutat. Un su- strâmbând din nas în faţa celor 35 de „Caiete esenţiale pentru el. Vianu venea în întâmpina- biect despre care nu-mi place să vorbesc. Alţii eminesciene” şi susţinând că piatra pe care rea ambiţiilor şi neliniştilor mele. au păţit-o mai rău decât mine. stau ei cu fundul este cu mult mai măreaţă. O – Drept îndrumător al tezei de docto- – Alex Ştefănescu scria: „Eugen Si- faceţi din modestie sau, pur şi simplu, pentru rat (Eugen Lovinescu, scepticul mântuit) mion are un mod discret de a fi original. De că nu vă interesează deşertul polemicilor ci l-aţi ales pe „Şerban cel Rău”, cum era cu- mai bine de douăzeci şi cinci de ani explore- viziunea constructivă? noscut în epocă Şerban Cioculescu; a fost un ază sistematic, ca autor, teoretician şi critic – Sunteţi amabil cu detractorii mei. calcul de profitabilitate sau o dovadă de cu- literar, posibilitatea literaturii scrise la per- Ei nu „strâmbă din nas”, ei mă reclamă direct raj? soana întâi (jurnal intim, autobiografie, mem- la D.N.A..., după ce mă injuriază prin „Di- – Şerban Cioculescu este un critic orii etc.). În această aventură inelectuală este lemele” româneşti. Uneori le răspund, de cele eminent şi un om cordial. Am colaborat bine aproape singur (în cultura română), dar nu-şi mai multe ori, nu... Încerc să merg mai de- cu el, în sensul că m-a lăsat să lucrez şi, când dramatizează condiţia şi nu face paradă de parte. Vorba lui Noica: nu-i bine să te pui cu am terminat teza, m-a citit în câteva zile. Era noutatea descoperirii sale. Totul a început cu „zbierătorii din cetate”, pentru că îţi pierzi pe atunci director al Bibliotecii Academiei şi, scrierea, acum mai bine de douăzeci şi cinci timpul degeaba... Am publicat, cum se ştie, în îmi amintesc, când m-am prezentat în antica- de ani, a unui încântător jurnal parizian, facsimil manuscrisele lui Eminescu pentru că mera (secretariatul) cabinetului său, a venit Timpul trăirii, timpul mărturisirii.” Iar anul am avut sentimentul că, în calitatea pe care o numaidecât şi, fără să-mi spună un cuvânt, trecut, în noiembrie, cu ocazia primirii dum- aveam atunci (Preşedinte al Academiei Ro- m-a îmbrăţişat. „Şerban cel Rău” era, repet, un neavoastră în Academia Elenă, vicepreşedin- mâne), eram moralmente obligat să fac acest spirit drept şi un om plin de afecţiune. G. Că- tele acesteia, Ioannis Skarentzos, sublinia lucru. Am reuşit. Este suficient. Restul este linescu l-a nedreptăţit în Istoria sa... şi mă în- importanţa volumului Dimineaţa Poeţilor. Tot istorie de portărese (bârfe, delaţiuni, injurii treb de ce ?!... E un mare critic, ca şi Pompiliu atunci, în Laudatio, academicianul Evanghe- etc.) relatate de nişte „elitişti” de carton. Constantinescu. Am păstrat relaţii bune cu el los Moutsopoulos remarca: „Întoarcerea au- – Revenind la Caiete, Constantin şi după doctorat, chiar dacă n-am fost mereu torului reprezintă legătura dintre scriitor şi Noica spunea: „În clipa de faţă Eminescu nu de acord cu ideile sale. Nici el, în câteva rân- propria sa operă. Un scriitor, chiar şi dez- e decât cel mai mare poet al României. Avem duri, cu judecăţile mele critice. Când am scos rădăcinat, nu se dezice niciodată, nu se des- temeiuri să credem că el poate fi transformat Dimineaţa poeţilor, m-a ironizat subţire. Nu prinde de opera sa”. Care este, totuşi, cartea în PEDAGOG al ei dacă se pun la dispoziţia m-am supărat, dimpotrivă, i-am mulţumit că dumneavoastră la care ţineţi cel mai mult? oricui, şi mai ales a tineretului, caietele cu- m-a luat în seamă. Prezentându-mi, în 1977, – Ţin la toată critica mea. Ceva din prinse în cele 44 manuscrise de la Biblioteca volumul II din Scriitori români de azi, m-a mine trece în toate scrierile mele. În seria de Academiei Române.” numit „tânăr maestru”, ceea ce, evident, m-a Fragmente critice (I–VI) se vede, cred, mai Cineva vă reproşa că nu aţi folosit „avanta- bucurat, dar n-am crezut. Devenisem, la rân- bine dimensiunea mea de moralist. Sau, mai jele tehnologiei de digitalizare” în realizarea dul meu, suspicios. Cu spiritele ironice trebuie bine zis, îmi place mie să cred că spiritul meu C.D.-urilor ce însoţesc cele 35 de volume. să fii mereu în gardă. Suspiciunea mi-a trecut are o coastă de moralist pe care n-a reuşit până Credeţi că visul lui Noica s-a înfăptuit într-un atunci când a scris despre mine şi m-a căftănit acum să mi-o scoată niciun Chirică din lite- prea târziu, în care societatea românească, numindu mă demn urmaş, alături de Pompiliu ratura română. Fac această trimitere pentru că mutilată de cancerul „libertăţii”, nu mai are Constantinescu, al lui E. Lovinescu. Scriind tocmai am terminat un eseu despre Creangă cu nevoie de alte cărţi de identitate, în afara ce- într-un rând despre una dintre cărţile sale, am titlul: Cruzimile unui moralist jovial... Ro- lor electronice, scutitoare de „devenirea întru vorbit despre „critica biografică”. Mi-a mânii au vocaţie, cred, pentru reflecţia morală. fiinţă!? răspuns iritat în România literară, spre stu- De aceea literatura română are mulţi moralişti. – Noica s-a luptat vreo zece ani să ti- poarea mea. Nu voisem să-l vexez, voisem Unii eminenţi moralişti, de la Miron Costin la părească aceste manuscrise, crezând că, dacă doar să fixez metoda sa critică într-o paradig- Cioran, trecând prin Cantemir şi Eminescu. le publică, se va produce o revoluţie nemai- mă. Nu i-a plăcut şi, cum zic, m-a admonestat De aici vine, poate, plăcerea noastră de a cârti, pomenită a spiritului românesc. Le-am publi- numaidecât într-un stil urban. I-am replicat, la bârfi, protesta etc... Maiorescu, Ibrăileanu, G. cat eu, după 40 de ani, fără ca să se întâmple rândul meu, în acelaşi fel şi polemica s-a oprit Călinescu sunt mari moralişti. altceva decât injuriile din presă şi reclamaţiile aici. Mi-a plăcut şi îmi place şi azi raţionalis- Pentru că vorbiţi de cărţile mele. Une- de care am vorbit mai înainte. Frumos, nu? mul lui critic şi admir fidelitatea lui faţă de le sunt solare (luminoase, detaşate), ca, de pil- – Se pare că, în spaţiul cultural româ- Arghezi şi I. L. Caragiale. Un critic lucid şi un dă, Dimineaţa poeţilor şi Creangă (care se nesc nu recunoaşterea valorilor ci, mai cu- judecător drept... Poate fi consultat cu tipăreşte în aceste zile), altele (Scriitori rând, afişarea vulnerabilităţiolor acestora es- încredere şi folos. români de azi, Fragmente critice, Mircea te o „prioritate”. De altminteri chiar dum- – Aţi început activitatea profesională Eliade, Proza lui Eminescu, E. Lovinescu, neavoastră spuneaţi recent, cu ocazia primirii la Institutul de Istorie şi Teorie Literară scepticul mântuit etc. sunt cărţi mai grave, titlului de Doctor Honoris Causa al Univer- „George Călinescu” al Academiei Române. încărcate şi lente ca nişte trenuri de marfă care sităţii „Petre Andrei”, justificând tema con- Acum, pe o spirală foarte înaltă, vă aflaţi în urcă spre munte... Jurnalul parizian şi ferinţei pe care aţi ţinut-o (Despre spiritul acelaşi plan. Metaforic vorbind, ce credeţi că Tânărul Eugen Ionescu intră şi ele, în prima naţional): „Există azi o veritabilă retorică a îii datoraţi Institutului şi ce vă datorează In- categorie. Morala acestei fabule este că un jelaniei în care intră şi o puternică notă de stitutul dumneavoastră? critic literar are şi el, ca orice scriitor, stările contestare a culturii noastre. Eu am constatat, – Nu, este o eroare, n-am lucrat la lui şi, deci, demersuri critice şi tonalităţi di- urmărind aceşti contestatari, că poţi trăi con- Institutul „G. Călinescu”. Am lucrat o vreme, ferite... fortabil şi poţi face carieră frumoasă în după ce am absolvit Facultatea, în colectivul – Aţi fost Lector de limba română la această romanitate, ridiculizând-o şi dărâ- „Eminescu” condus de Perpessicius, având un Universitatea Sorbonne din Paris, aţi fost mându-i miturile.” Credeţi că vom reuşi să ne statut incert, mai exact: plătit din „fondul ne- Preşedinte al Academiei Române, sunteţi (Continuare în pag. 3) Pagina 2 FEREASTRA - iunie 2011 (Urmare din pag. 1) din pag. 1) Ceva din mine trece în toate scrierile mele A murit Fănuş Neagu (Urmare din pag. 2) ce te împiedică să pregăteşti la 15 ianuarie un vindecăm de această disoluţie în alb-negru a mare eveniment cultural în oraşul Mizil? nuanţelor, acceptând diferenţele dintre ceea – Ce credeţi că trebuie făcut pentru ce ne place şi ceea ce edifică? tineretul din România, care se depărtează în- – Sper din toată inima că românii vor cet, încet, de actul de cultură autentic şi chiar depăşi acest complex depresiv şi vor curma în de ideea dăinuirii lor în această ţară? ei retorica jelaniei. Până atunci trebuie să – Tinerii români vor să plece din Ro- avem răbdare. mânia. Nu-i putem, deocamdată, opri. Socie- – În anul 2010 aţi propus ca ziua tatea românească este slabă, valorile intelec- naşterii lui Eminescu (15 ianuarie) să devină tuale n-au niciun preţ, toată lumea face po- Ziua Culturii Române şi v-aţi bătut pentru litică şi politica românească s-a specializat în din zilele când cerul se pripăşea prin toate impunerea acestei idei. Numai că, dincolo de promisiuni şi în dezastre naţionale. Jucăm toţi câmpiile spre munţii ce luminau susurul iz- consemnarea în calendar, aproape nimic într-o piesă din teatrul absurdului şi, observ, vorelor pe care dimineaţa le botează cu rouă deosebit nu a marcat, anul acesta, evenimen- nu putem ieşi din ea. Ce-i de făcut? Nu ştiu, sunt acum aici, cu mine, şi mă însoţesc ca o tul. Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca încă nu ştiu, lăsaţi-mă să mă gândesc. statornicie a adevărului despre toate lucru- această sărbătoare să-şi merite numele? – Ce simţiţi acum, când natura reîn- rile lumii, adică despre tine viaţă! Te-am pă- – „Ziua culturii naţionale”? Este, vie şi Iisus odată cu ea? călit viaţă! Sau poate nu ăsta e rostul tău şi cred, un succes al bunului simţ românesc. De- – Când răspund la întrebările D-tale, al meu! Am toate astea în mine şi mult mai pinde de noi să facem din el o sărbătoare a e prima zi de Paşti şi în cartierul meu este o mult! spiritulu. Ce ne-ar putea împiedica? Ne-ar după-amiază superbă, iar eu mă gândesc că * putea împiedica multe, de pildă adamismul şi Dumnezeu nu s-a retras din lume. Nitzsche Vor mai fi nopţi cu sânziene, vor zeflemeaua, cele două vocaţii păguboase pe s-a grăbit să ne dea o veste falsă... mai fi, dar câmpia Bărăganului îşi va geme care le avem. Sper, totuşi, să învingă seriozi- – Vă mulţumesc, vă urez zile nor- mocnit tăcerea mai ales acolo unde Buzăul tatea şi, de ce nu? sentimentul nostru patrio- male şi vă aştept la Mizil! îi şerpuieşte cântece de leagăn, iar papura, tic. Iată, D-ta eşti primar (primar şi scriitor), 24 aprilie 2011 ţipirigul şi broaştele pun stăpânire pe mean- drele viselor noastre. Vor fi sărbători, zile FiulFiul naturalnatural alal luilui MhaiMhai EminescuEminescu de duminici, florile se vor ascunde în fructe, ploi de lacrimi, ninsori de încleştare albă, Desigur, biografiile marilor personalități vor atrage întotdeauna atenția publicului de surâsul şi tristeţea vor continua să se lase pretutindeni. Și fenomenul este explicabil: despre celebritățile valoroase vrem să știm absolut aşteptate şi căutate, copiii lumi îşi vor visa totul!... Nici biografia marelui nostru poet Mihai Eminescu nu a scăpat necercetată în toate holografic copilăria, ţăranul român se va detaliile ei. Urmarea a fost că, în ultima vreme, în zbuciumata viață a Luceafărului s-au des- întoarce în grotele de la începutul lumii să coperit câteva noutăți biografice șocante privitoare la existența lui intimă. îşi ascută răbdarea în tăişul stalactitelor, Cunoaștem un număr considerabil de eminescologi pasionați, fie români, fie străini, mamele vor împleti aşteptarea fiilor lor în (George Călinescu, Dumitru Panaitescu Perpessicius, Augustin Z. N. Pop, Ion Negoițescu, şiruri nesfârşite de rugăciuni... Tudor Vianu, Rosa del Conte, Allain Guillermou, Kakassy Endre, Karel Jonckheere, Amita Preoţii rezugrăvesc aşteptare din Bhose ș.a) din strădania cărora au rezultat și unele noutăți surprinzătoare, de natură biografică, biserici, în tribunale bătrânii vin să-şi vadă pe cât de puțin cunoscute, pe atât de neașteptate. nepoţii, boii au dispărut, în deltă caii sălba- Astfel, este puțin cunoscută informația conform căreia Eminescu ar fi avut un fiu na- tici vorbesc cerului despre oameni, pensio- tural, născut la Ipotești. Majoritatea prietenilor apropiați știau doar de copilul pe care Veronica narii fac exerciţii de respiraţie, miresele îşi Micle i-l născuse mort - și doar puțini din amicii poetului aflaseră amănuntul despre un alt scurtează lungimea voalului, liniştea e pro- prunc născut anterior și care a avut norocul să trăiască. Este o realitate mărturisită prima dată fanată chiar şi în cimitire, ţiganii sunt tot de însăși mama copilului și altă dată, comunicată oficial, de un avocat care a copilărit cu poe- mai defavorizaţi de repulsia faţă de săpun şi tul. Dacă, la început, s-a crezut că este vorba de un simplu zvon care voia să adauge biografiei muncă, cîntatul cocoşilor a devenit inutil, poetului o nouă pagină frizând senzaționalul, ulterior s-a ajuns la concluzia că există o mare organizaţiile teroriste sunt în continuare fi- marjă de adevăr, ca mărturisirea mamei să reflecte totuși o realitate ținută ascunsă, pe cât s-a dele ideii de a nu ucide diplomaţi, demnitari putut ține, atât de familia fetei, cât și de familia căminarului Gheorghe Eminovici. Se știe pre- ori oameni de stat, ci doar oameni obişnuiţi cis că bătrănul câminar nu a rămas indiferent față de acest eveniment neprevăzut și că a făcut de prin metrouri, pieţe, parcuri, gări; trans- tot posibilul să-l onoreze prin aranjamente înțelepte, fără să scandalizeze comunitatea din jur. misiunile în direct de la slujbe religioase Copilul a fost botezat Mihail și el a venit pe lume în ziua de 19 iunie 1877, la Ipotești arată doar mulţimi de oameni în speranţa (conf. cert. nașt. nr 38/1877, primăria Cucorăni), având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani îmbulzelii, păruieli sau călcări în picioare a morarului din Cucorăni, o blondă frumoasă, care se va căsători ulterior cu Ion Lăzăreanu, un care să arate lumii ce popor fără demnitate pădurar de 32 de ani. Acesta o va accepta de soție numai după ce căminarul Eminovici, bu- sunt românii... nicul noului născut, îi va asigura băiețelului o convenabilă întreținere, printr-o înțelegere se- La înmormântare puţini oameni şi cretă între cele două părți. foarte puţini din cei care au pretenţia de a-l Se pare că poetul, care avea pe atunci 27 de ani, la vizitele lui prin țară, când se întor- fi cunoscut, de ai fi fost colegi. Un autocar cea din străinătate, a revăzut-o atât pe Ileana, cât și pe micuțul lor. Copilul a căpătat numele din Grădiştea copilăriei, lacrimi ascunse, Mihail Lăzăreanu și a fost botezat de Henrieta, sora poetului. Interesant este amănuntul că no- flori, un sicriu închis, o despărţire în multi- ului născut i s-a dat mai întâi prenumele Ilie, așa cum se numea unul din frații lui Eminescu, ple forme de trăire, o fotografie a lui Fănuş adăugându-i-se apoi și prenumele Mihai, la cererea Henrietei (vezi A. Z. N. Pop - „Noi con- Neagu foarte departe de această zi şi de tribuții la biografia lui M.E.”, edit. Academiei, 1969, pag. 213). ideea morţii...! Mihai Lăzăreanu a trăit la Botoșani, pe str. Lascăr Catargiu nr. 16, până în anul 1944, Felul de a fi, a privi şi reacţiona al când a murit tânăr, la numai 33 de ani, într-o căsuță ce abia și-o construise pe Calea Națională unora din cei prezenţi demonstra o familia- nr. 270. A fost un simplu funcționar fiscal, cu o personalitate insignifiantă. Cunoscuții lui spun rizare aproape blasfemiatoare cu astfel de că tânărul semăna destul de bine la ochi, la frunte și la buze cu poetul, despre care le amintea momente, o stăpânire de sine dusă până la tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o perfecţiunea stării de normalitate. Puterea existență meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viața burlac. de a lăcrima a devenit desuetă sau chiar de- Așa cum însuși mărturisea, junele Mihail era chinuit încontinuu de singurătatea apă- modată. Câţiva copii făuritori ai momentu- sătoare ce i-a fost hărăzită: „Contra voinței mele, soarta mi-a fost ca până în prezent să-mi lui, cei demodaţi, şi un stol de porumbei ce petrec viața necăsătorit, singur ca un pustnic!” (Arhivele Statului, Botoșani, Dept. nr. 1, Dos. dădea târcoale covârşeau greutatea despăr- 153/1944, fila 320). ţrii. În cererea din 7 aug. 1942 către Primăria Botoșanilor, înregistrată sub nr.18095/11 Ce reacţie ar fi avut Fănuş Neagu aug. 1942, prin care Lăzăreanu își retrage o petiție, se vede că scrisul îi seamănă izbitor de dacă ar fi fost altfel prezent la moartea sa! mult cu scrisul lui Eminescu. În lumea patimilor albastre Fănuş Despre Mihail Lăzăreanu ar trebui, firește, ca cercetările să nu se oprească aici. Neagu primeşte botezul cerului şi se desfată în scaunul singurătăţii. p Victoria Milescu

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 3 Tăcerile îngerului Fănuş Neagu despre...

Am avut privilegiul, în ultimii ani, de cunoscute şi nenăscute… multe ori, o iluzie. Vreţi să vă spun eu ce a în- a păşi, de mai multe ori, în sanctuarul casei semnat copilăria mea: pelagră, păduchi, râie. lui Fănuş Neagu , acolo unde îngerul se întor- Mă întreb, câteodată, când va fi fost Unde punem toate astea? Sau foametea aia ex- cea, sâmbăta şi duminica, din spital, să-şi odi- Hemingway cu adevărat fericit: Când vâna lei traordinară care a venit după război… Para- hnească aripile obosite, în intimitatea creată în Africa? La vila lui din Cuba? Când naviga doxal, în timpul războiului a fost bogăţie. Ştiţi de familie şi de amintiri. pe vasul Pilar? Sau când bea?... Cu femeile o de ce? Plăteau nemţii tot ce luau. Noi aveam Am discutat, într-o faşcinantă devă- lua razna, cum se întâmplă cu toţi cei ce, pe vreo patru ari pe care cultivam mazăre. O lmăşie, despre literatură, despre poporul ro- drept sau pe nedrept, se cred cineva. La matu- cumpărau la preţuri foarte mari, pentru vre- mân, despre viitor, trecut, oameni, copaci, ritate oamenii se joacă înspăimântător, provo- mea aceea, să facă margarină pentru front. ape, cer... când deseori mânia destinului. Cu toţii plătim Aşa bine nu s-a mai trăit la noi decât Acum, în liniştea dureroasă reiau, cu scump noianul de nerozii pe care le săvârşim, în anii ’70. Venea nevastă-mea la prânz cu încetinitorul lacrimii, cuvintele învinse de tă- dar degeaba… Generaţiile de după noi o iau bunătăţi: 100 gr. de icre de Manciuria costau 5 cerea îngerului. Redau spre simţire, gândire şi de la capăt! lei, o baterie de vin între 12 şi 17 lei. Stăteam bucurie, frânturi din cele trei interviuri pe ca- Am fost, în primul rând, hamal al la masa mea, unde ningea tot timpul. Treceau re am avut privilegiul să i le consemnez. scrisului. Şi am avut un viciu: lectura. Am citit prietenii uneori, pe care îi izgoneam, după ce Emil PROŞCAN câteva biblioteci şi mă consider a fi posedat îi lăsam să „şterpelească” o votcă… singura bogăţie după care merită să alergi în Asta e o tragedie existenţială. Din lume. Dar… tot incult am rămas! Cât aş mai nefericire ea se întâmplă la nivel mondial, nu avea de citit, din ce s-a scris în lume, ar trebui doar în România. Noi abia suntem atinşi de să mai trăiesc încă 6 000 de ani, dacă nu mai aripa singurătăţii. Nenorocirea singurătăţii e în mult. Şi m-aş atrofia în biblioteci. Mai trebuie azilurile de bătrâni, în spitale, în fundamenta- să ieşi şi la soare, şi la umbră, să intri şi-n gâr- la sărăcie care domneşte la sate şi în oraşe. lă, şi-n vie… Acum s-a realizat un vis al… comunismului: Aparţin generaţiei Gutemberg, ultima „Locuitori de la oraş şi sate, înfrăţiţi-vă!” Sun- generaţie Gutemberg, din care faceţi şi dum- tem înfrăţiţi în sărăcie ca niciodată altcândva. neavoastră parte. Această epocă uluitoare care Singurătatea, din punctul meu de ve- a dat cultura uriaşă a umanităţii, se schimbă, dere, e primejdios de prezentă după o anumită se transformă, trece către altă civilizaţie, a vârstă. Oamenii care îşi pierd, în urma unor Dar, înainte de aceasta, daţi-mi voie informaţiei. Mă sperie, totuşi, faptul că nu-mi tragedii, sprijinul copiilor, al rudelor sau al să reamintesc poezia pe care un alt mare scrii- dau seama unde va ajunge lumea. unor persoane dragi, ar trebui să-l regăsească tor, căruia am avut şansa de a-i fi aproape în Despre suferinţă imediat, nemijlocit şi net, fără nici o condiţie, ultimii ani, Adrian Păunescu, i-a dedicat-o în instituţiile statului. Dar la noi statul nu exis- lui Fănuş Neagu, când acesta a împlinit 61 de Când nu sunt bolnav, mă chinui să tă decât sub forma rapacităţii, care distruge ani: scriu. Când nu mă chinui să scriu mă chinui să ideea de dragoste, de prietenie, de compasiu- Cerneala putrezeşte-n călimări, citesc. Dorm prost, aş bea mult şi nu mi se dă ne. Noi românii avem darul de a face din fie- În beciuri, vinul nostru reînvie, voie. Îmbătrânesc şi-mi pare rău, cum spune care perioadă una fundamentală, de… sacrifi- Ca să miroasă a lăstari de vie cântecul. În concluzie rămâneţi cât mai multă ciu. Şi prin armuri ne trec stafii călări. vreme tineri, dragii mei! Nu am trăit perioada când „domneau” Dintre ai noştri, cei mai mulţi s-au stins, Nu vreau să înjur... Eu îmi înjur doar moşierii, dar o cunosc pe aceea când au pierit. Bizanţul pretutindeni ni se-arată, patul de spital, tu-i mila lui de pat de spital! Oamenii sunt, în perioadele tulburi, fudamen- Ce scris zadarnic, vremuri de erată, Când eşti într-o situaţie ca asta te amăgeşti, to- tal răi. Mai ales cei care au avut norocul – zic Stilistică bogată dinadins. tuşi. Spui: „E bine şi aşa...”. Şi o faci chiar ei, eu zic distrugerea dumnezeirii din ei – de a când treci, ca mine, prin dureri îngrozitoare, te ajunge pe altă treaptă, au uitat de unde au ple- Căderi de roţi de dorul cheii coarbe, obişnuieşti cu suferinţa... cat şi când fac binele îl fac „să se vadă”, ca să Oprirea va veni, acuş-acuş, arate că sunt darnici. Însă dărnicia e aceea pe Poporul Român Vai, ce aproape au ajuns cei duşi, care a propovăduit-o Mântuitorul: „Fă binele Biblioteca parcă ne resoarbe, Nu mai e poporul român de pe vre- ca şi când asta ţi-ar fi menirea pe lume!” În trista ţară a privirii oarbe, mea lui Ştefan cel Mare, povestea cu dacii am Îmi pare foarte rău; e ţara noastră… Amurg valah. Îmbătrînim, Fănuş. şi uitat-o… Eu zic că nici nu ne tragem din ţara mea. Spun cu ruşine că nu se face aproape daci; ne tragem din suburbiile Romei… nimic pentru copiii abandonaţi, pentru bătrâni Hamal al scrisului Poporul român e învăţat de la naştere sau pentru oamenii năpăstuiţi de soartă. Priviţi cu suferinţa, dar acum s-a învăţat, tragic, cu dezbaterile din Parlament: Unde ajung „ei”, Trecutul ni se pare, întotdeauna, mai laşitatea. Când spun asta mă refer inclusiv la totdeauna, cu un rânjet: „Hai să impozităm şi frumos… Copilăria e singura vârstă fără griji. mine. Mă simt foarte înglodat şi înconjurat de pensiile!...” Nimic nu e mai scârbos pe lumea Cu cât înaintăm în vârstă devenim mai şchiopi mine însumi şi aceşti inşi, care sunt parte din asta decât să-ţi dispreţuieşti înaintaşii. la minte, mai… infantili. mine, trădează zi de zi. Nu-mi place... nu-mi Ca fiu de ţăran, trăind în câmpie a- Cultura place politica, nu-mi place că ţara s-a ruinat proape 20 de ani, cred că cel mai frumos lucru economic, nu-mi place că oamenii sunt să- ce ţi se poate întâmpla acolo, noaptea, e să Am învins, domnule, în revoluţie, nu-i aşa?! raci… Toată viaţa am aşteptat, am sperat, am vezi un foc în depărtare. Am învins cultura; i-am rupt botul... Acum a avut prieteni veseli, am iubit cartea… Nu-mi Am crescut într-o altă lume, arhaică, plecat, atât de tragic, din tristul spectacol al place să văd oameni mohorâţi. dar mai apropiată de om. Acum civilizaţia a lumii noastre, şi poetul Adrian Păunescu. Cu o Aici este vorba de matca unui po- atins culmi înalte, dar a crescut şi vulgarita- zi înainte de a se interna am vorbit cu el la te- por… Sunt lucruri de care nu se poate scăpa tea. Ne scufundăm în globalizare… Norocul lefon... „Ce faci?” – l-am întrebat; „Nu prea printr-o scuturare de cearceafuri la geam, lu- meu e că nu o voi mai apuca şi, de fapt, cred bine; cred că trebuie să mă internez”.Cum cruri atât de împământenite încât au intrat în că nici nu va avea loc vreodată. vocea nu-i era de loc schimbată, l-am admon- pereţii şi în podelele sufletului. Nu se poate ca estet prieteneşte: „Stai liniştit, că rămân eu în O putere mai presus decât noi, ar- un popor ce-şi vinde votul pe două ţuici sau un spital şi pentru tine!” Adevărul e că, de vreo tiştii, ne mână cu o forţă desăvârşită să cău- kilogram de ulei să-şi ridice glasul în rândul jumătate de an, de câte ori vorbeam cu el, îmi tăm, fără încetare, ceea ce n-am pierdut nicio- naţiunilor demne. Avem ceea ce merităm… spunea că e bolnav. Mare poet şi un spirit cul- dată: uşa spre un vis necunoscut, care şi el – Îmi place simplitatea - dar simplita- tural extraordinar! Unul ca el se naşte o dată la visul, zgârie cu ghearele golul, în căutarea tea aia curată - care are o doză de dumnezeire. un secol. Dacă... unei uşi ce nu-şi cunoaşte zidul, focurile, pra- Numai că a absolutiza asta înseamnă a te în- După revoluţie o parte a intelectualilor s-a re- gurile. Suntem, probabil, aripa unei păsări ne- toarce la „spaţiul” arhaic, idilic, care e, de (Continuare în pag. 5) Pagina 4 FEREASTRA - iunie 2011 pezit să se înfrupte din bunurile pe care orice frumoasă, să-l bagi în mă-sa! Atât am vrut regim le aruncă pe piaţă pentru a momi per- să-ţi spun…” sonalităţi credibile. Ei, aceşti intelectuali, au Aceşti oameni, care aveau mai puţin pus, încet-încet, mâna pe întreaga putere de decât vârsta mea de acum, trecuseră prin toate influenţă şi manipulare, stăpânind prin cuvân- capcanele socialismului şi comunismului; su- tul cu cinci feţe, toate mincinoase. Uitaţi-vă la feriseră, dar rămăseseră senini, deasupra „ca- această falangă de intelectuali, care cumpărată uzelor”, deasupra micimii omeneşti, şi-şi ve- cu bani şi slujbe încearcă să-i ducă în tabăra deau de treburile şi de arta lor. vulturilor fără aripi pe toţi oamenii în care sperai că domneşte ideea de demnitate şi inde- Prin 1972 scriam la Athene Palace, pendenţă. chiar aşa pronunţam, noi pofticioşii, cum se scrie, după o „melodie” scornită de Petru Du- Generaţiile de la anafoare mitriu: „Hai la Athene Palace / Unde foarte de cărţi stupide, marile înţelepciuni ale anti- mult ne place”. Acolo eu îmi luasem o masă, Generaţia mea venea după o uriaşă chităţii. Câţi din noi mai citesc anticii, în afara la care lucram, în colţul ce dădea spre Calea secetă. Şi-atunci, Dumnezeu, care dă şi în- celor care studiază istoria veche sau istoria li- Victoriei. Treceau, bineînţeles toţi zmeii pe colţirea, a făcut această imensă falie - războiul teraturii? Ori de acolo şi până azi am involuat lângă mine, încercând să mă incite: Băieşu, - dar a făcut şi punţile gândirii peste ea şi s-a în multe direcţii. Spuneaţi că e vina progra- Nichita, Hagiu, Dan Spătaru… „Mă, uite, ăsta putut salva această naţie. Iată că azi rătăcim melor şcolare pentru asta, dar eu cred că totul lucrează! Ieşi mă de-acolo!” „Nu ies, dom- din nou şi drumul spre căldarea cu aur a stri- porneşte mai de departe. Adică de dincolo de nule!” cat din nou generaţiile. peretele şcolii - de acasă. Vedeţi dumneavoas- A fost o vreme în care se părea că li- Nu suntem nici noi, cei vârstnici, nici tră, dacă am fi o ţară în care abundă cărţile, nu teratura îşi regăsise elenurile. Când şi-a lansat măcar acum, deasupra unor întâmplări tragice. numai pe tarabe ci şi în case, am fi cu totul alţi Blaga o carte, şi altădată prietenul meu, Labiş, Nu! Suntem acolo, în vârtejul lor, la anafoa- oameni. s-a făcut coadă, pe Magheru, care ajunsese di- re... Adică vrem să tăiem drumuri de lună pes- mineaţa până aproape de Teatrul Naţional. te fluviul ăsta al mârşăviei. Îmi amintesc un Amintiri literare avertisment serios, spus în glumă, cu amărăci- Mi-e dor une, de cineva: „Trecutul a fost oribil şi pre- Pe marele Bacovia, de numele soţiei zentul e îngrozitor! Noroc că nu avem viitor!” căruia sunteţi legaţi prin festivalul pe care i Speranţa mea şi a noastră e numai în tineri. Şi l-aţi dedicat, l-am văzut numai de 2 ori – cu mai am o mare speranţă: că biserica va curăţa doamna Agatha mă întâlneam des la şedinţele acest neam de duiumul păcatelor în care înoa- Uniunii Scriitorilor; poetul, geniu unic, era un tă. tip atât de ursuz, încât devenea fermecător nu- Ca să fiu cinstit, orizontul meu de mai când scăpa de sub „supravegherea” doam- vârstă e limitat şi doar cu „bătaia ochiului” nei Agatha, care fusese una din frumuseţile mai pot ajunge la convingerea că lucrurile nu Moldovei. Mai lua un pahar de vin în plus şi vor rămâne aşa în veci. Până la urmă nici nu atunci devenea şi el vorbăreţ. A fost unul din- contează dacă eu sau generaţia de după mine tre marii poeţi ai României şi a murit sărac li- apucăm o schimbare în bine, contează să se pit. Doamna Bacovia era fermecătoare, dar producă. Dar, din nefericire, tot noi suntem cei cred că-l ţinea strâns în gheară, lipit, nici nu mişca poetul. Nici n-avea unde să se ducă, era Altădată, la vremea asta eram prea vi- care-i petcetluim soarta; când se va produce novat de adolescenţă şi de poezie. Scriam cu va fi plătită, cum s-a întâmplat mereu în isto- o mână de om. Aşa, ca statuia pe care i-a fă- cut-o Constantin Popovici la Bacău. condei de trandafir, condei de viţă. Dar s-a ria românilor, cu sânge. Nu-mi place ca „stra- dus... da” să stăpânească lumea, nu-mi plac nebunii Am fost coleg şi cu fiul său, Gabriel. Numai trei luni… Din liceele militare eu am Îmi amintesc că pe vremea când o dezlănţuiţi, nu-mi place gloata, că e trădătoa- luam la ureche cu zulufi de călţunică şi când re... Da’ ferască Dumnezeu! eşuat la o şcoală de repetenţi din Bucureşti - Pedagogică, nr. 2 – şi am fost chiar coleg de ulcelele se învârteau, coapsă la coapsă prin dreptul ochilor mei eram mai stăpân pe vorbă. Lumea bancă cu Gabriel. În vacanţa de Crăciun poet- ul l-a retras şi l-a dus la alt liceu… Acum sunt mai exaltat; bătrâneţea dă o exal- Dacă toţi ne trezim mintea aşa, cu tare imbecilă. Cei care cred că i-am înşelat cu flori de măr, credem că Dumnezeu ne ia drept Într-o vreme scriam la Casa de creaţie vorba nu au decât să mă înşele şi ei pe mine... îngeraşi, nu? Asta, a doua copilărie, este cău- a scriitorilor de la Mogoşoaia. De fapt mai Însă Dumnezeu e mare şi le lasă tuturor loc, tarea Edenului. Eu cred, sau credeam când mult trăiam, că eram tânăr şi credeam că eter- dacă vor să îmbunătăţească şi să cizeleze cu- eram mai tânăr, că în ţările mari te incită me- nitatea îmi aparţine. Un tâmpit, cum suntem vântul. reu să descifrezi cunoscutul şi necunoscutul, aproape toţi la vârsta aia… Se mai aflau acolo, Mie acum ştiţi de ce mi-e dor, ca ori- dar acum nu mai sunt aşa de sigur, întrucât cu- printre alţii, Tudor Muşatescu, Gherase Den- cărui nebun? Mi-e dor şi aş pleca - spre unde cerirea spaţiului nu înseamnă şi cucerirea ine- drino - compozitorul, nea Lucică Grigorescu - credeţi? - într-un oraş din Turcia, Erzurum, fabilului. Am văzut pe urmă că marile popoare marele pictor care a stat vreo 18 ani în sudul oraş al trandafirilor, unde mi-aş cumpăra un mistice - ruşii de exemplu - relevă minuni ale Franţei... cal alb, vreo sută de râşniţe de cafea,şi-aş trece omenirii. Noi toţi am fost „spulberaţi” de ide- Eu scriam mai mult noaptea şi fumam în Rusia ca să schimb râşniţele pe vodcă, iar ea lor militară, specifică imperiilor, care vor enorm. Într-o dimineaţă, intoxicat de ţigări am pe urmă m-aş duce pe la Rostov pe Don ca să mereu să cucerească. Dar ruşii sunt absolut ieşit să mă plimb prin livadă. Era în aprilie, dau de urma lui Şolohov, unul dintre cei mai minunaţi, cu inimi şi suflete mari. Ăştia sunt înfloriseră cireşii… Ceilalţi făcuseră şi ei o mari scriitori ai lumii; pe urmă aş coborî în mai religioşi decât noi, pentru că au epuizat noapte albă. Tudor Muşatescu, că îi era frică Crimeea, să-mi adăp calul la fântâna din ideea de căutare în spaţiu şi „merg” pe verti- să nu moară în somn, avea un burduf cu oxi- Bahcesaray. Ca să vedeţi ce sămânţă de tătar cală. Şi americanii au fost mereu pe drumuri. gen la subsuoară iar nea Lucică Grigorescu ră- zace într-un brăilean... Ca să cucerească spaţiul au plecat de la Atlan- măsese de seara, în hanorac, lângă şevalet şi De fapăt eu sunt omul străduţelor tic şi-au ajuns la Pacific. Şi când s-au întors lada cu bere… I-am salutat şi am trecut mai târzii, al bisericilor afundate în pământ până la totul era înţelenit în urmă şi-au luat-o din nou departe. Când ajung la poarta grădinii mă stri- brâu şi al pâinii frământate cu sânii de toate de la capăt. Americanii îşi „satură”, prin cău- gă Dendrino: „Fane, vino încoace!”. Am cre- femeile pe care le-am iubit. De-aici mi se tra- tarea în spaţiu, şi căutarea pe verticală. Dar nu zut că vrea să-l duc în cameră, la etajul unu, ge boala... Mie mi-au plăcut numai fetele care au ajuns acolo. Pentru că au industrializat totul pentru că scara nu avea balustradă. Iar marele m-au trădat. Nimic nu e mai frumos în viaţă, şi au tocat mărunt ideea de divinitate. Se răz- compozitor nu bea vin, nu bea bere; el bea la bătrâneţe, decât amintirea fetei care te-a tră- bună ceea ce le-au făcut indienilor şi răz- rom. Bonul lui de masă arăta cam aşa: Di- dat. Măcar o ţii minte... boaiele… „pentru pace”. De aceea au rămas mineaţa - un ceai, un ou, un rom, un rom, un Dumneavoastră, la Mizil, sunteţi în oameni simpli şi oamenii simpli sunt sau anal- rom, un rom, un rom, un… coniac, pentru Occidentul nebulos; noi ăştia, de la Brăila, ba- fabeţi sau tâmpiţi… derută. La prânz – o supă, un rom, un rom, un tem spre Orient. Eu chiar mă cred, uneori, în În scriere nu există popoare, există rom… un coniac. La fel şi la cină. Mă gân- tavernele de acolo, ca un vechi fumător de pi- omenire. E fundamentală şi „omenirea orală”, deam că i s-a făcut rău de la… masă. M-apropi pă stinsă. Aşa am ajuns. Noroc că pipa e din din care noi am adus foarte puţin în viaţa mo- şi zice: „Măi, Fane, vreau să-ţi spun ceva; da chihlimbar roşu de Colţi. Dar, dacă tot am dernă. Sau am băgat în fundal, prin miliarde să ţii minte! Cine ţi-o spune că bătrâneţea-i (Continuare în pag. 6) REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 5 (Urmare din pag. 5) Leonard ANCUŢA greu pînă la cea mai mare frică dintre toate cînd ești întins pe o masă tăiat bucățele viu și Tăcerea îngerului anesteziat știi cum ai ajuns acolo cum ai fost adus vorba, hai să vă denunţ acum pe toţi 21 de secunde ciopîrțit dar n-ai simțit încă durerea doar groa- buzoienii: i-aţi făcut cadou lui Stalin, când za acum urmează să simți și durerea numai în a împlinit 70 de ani, o astfel de pipă. Am într-un Mizil creier fiindcă ești dezmembrat și ai vrea să dai văzut-o cu ochii mei, în muzeu. Am vrut ascuns cu disperare din mîini sau măcar să țipi ca să te s-o fur, dar era păzită... Aşa că o să vă pur- trezești înainte dar nu poți nu poți nu poți iar taţi osânda până în capul veacului. aș putea coborî și eu la Mizil aseme- senzația asta e frica absolută Să ştiţi, totuşi, că vă invidiez pen- nea lui Geo Bogza și să scriu despre cele 175 apoi cad tru strugurii frumoşi şi zemoşi şi vreau să de minute din viața mea petrecute pentru îm- secunda 21 zic că meritaţi să fiţi înconjurat de butuci plinirea unui vis dar eu vreau să cobor sau să într-o respirație atît de profundă încît pieptul ar de vie, iar rodul butucilor să ni-l dăruiţi urc treptele realului să ajung în locul în care mă putea să-mi plesnească și convulsiile nu se mai nouă. Asta pentru că, ori de câte ori citesc văd din exterior un om care înnoadă niște stări opresc urmează somnul profund ca o mascotă „Fereastra” îmi place să stau rezemat cu cu noduri gordiene și apoi le desface ca pe-o gonflabilă care se desumflă ușor undeva în ca- coatele pe pervazul ei şi să privesc în lu- ceapă cu pumnul meră cineva mixează pustiuri mea podgoriilor, adică să vă înţeleg prin Mizilul e călduț pentru mine am ne- ceea ce scrieţi. Acolo să ştiţi că adie un voie de ceva mult mai rece un balans din imag- psychocandy vânt frumos, miroase întotdeauna dum- ine în imagine se desface în creier asemenea te-am dat cu capul de pereți tată, am nezeieşte – pentru că vinul are întotdeauna liniștii uimirea ecstasy amplificată la maxim în atingere cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos şi izbit pînă-ți curgea ceară din nas dar nu te-ai senzația că pierzi timp nu mai poți recupera supărat, aveai o liniște cumplită, țineai buzele cu câţiva sfinţi binevoitori, că sunt câţiva nimic doar o amărăciune care crește ca o dor- cârcotaşi şi prin ceruri. Deci, îmi place să închise pleoapele odihneau într-un somn de ință statuie. stau aplecat cu coatele pe pervazul „Fe- mixez tăcerile mai bine decît un dj restrei”… îmi părea atît de rău că m-am revoltat, profesionist și sîngele curge mut o mînă străină că m-am împotrivit felului tău de a fi - dar erau Pe masa de lucru a eternităţii ieșită din umăr îmi întinde pilula două guri de toți acei oameni care se distrau și rîdeau de mi- tărie alte mîini calde care plutesc în aerul înfio- ne, erau acele guri din care veninul curgea ase- Tot trudesc să termin un roman, rat de o briză imaginară în fotoliu ca un mort în menea vinului la beție. volumul al II-lea din „Asfinţit de Europă, piscină un roi imens de corbi înfășura aerul pe răsărit de Asie”, dar când eşti bolnav gân- secunda 3 aripi, mă lăsa fără suflare. știu, ai fi împărțit deşti mai încet. în care nimic rău nu se prevestește ultima bulă de aer cu mine dar nu puteai des- Termin eu, dacă-mi dă Dumnezeu doar o ușoară senzație de amețeală și un dans chide gura, simțeam cum într-un fel anume, din zile şi treaba asta. Pe urmă de ce să mă înghesuit al stărilor minții spatele ochilor închiși, mă priveai și-mi mîn- iau? Ori mă iau de băut, ori mă iau de mers secunda 5 gîiai pieptul cu gîndul. ca lumea, că acum mă cam poartă unii de în care aerul are pereți verticali simt îmi întindeam brațele și te strîngeam braţe până la uşă. cum mă trage în sus ca un tun și amețeala e un aproape, într-o pătură caldă ce tremura la fie- Versanţii întunericului vis frumos în care descoperi jucării pierdute în care pas nesigur. copilărie nu știam ce să fac, să te spun mamei că Nu se află nicăieri drum mai fru- secunda 7 iar dormi, deși nu-ți simțeam pe buze vin oțetit mos decât cel al întoarcerii acasă. La capă- e doar o continuare a stării anterioare uitat prin butoaie, sau să te ascund, un trofeu tul lui e Vârful cu Dor. Acolo cresc înalte dar două fire conductoare se leagă sub piele numai al meu, de care nu va ști nimeni. zâmbetul şi disperarea. Amândouă alcătui- secunda 9 am rămas să dorm cu tine, să te încăl- esc iubirea. curenți electrici mă gîdilă starea de zesc din teamă că pleci dacă ți se face frig și amețeală se estompează cineva mixează în toate nopțile nu mi par suficiente pentru asta. Când mă apuc să scriu pe patul de creier accentul pe căderi repetate vroiam să-ți cînt, dar nu m-ai învățat spital trăiesc din plin senzaţia de irealitate. nici un cîntec, așa am fredonat în sinea mea, De pe tristele praguri de fum ale tuturor secunda 11 mă înșurubez cu capul în jos polii fi- pentru amîndoi, the luxury of tears și am făcut drumurilor nu răsună decât întrebarea: „A schimb de haine. fi, sau a nu fi?” inței s-au inversat e primul cutremur primul semn că în secunda 012 se va intîmpla ceva îmi pare bine c-ai murit tată, așa nu „Plumbul” lui Bacovia îl înţeleg vei ști cît de tare am izbit chipul tău de pereți secunda 13 sperînd să apară icoane. abia acum. Sigur, el avea un dar straniu de nu există doar mă pierd în culori o sta- la Dumnezeu, era o figură cu pata înţe- mîine voi merge în mijlocul orașului re din copilărie în care îmi apăs puternic ochii cu poza ta în piept, voi urî oamenii pentru tine leaptă a întunericului pe ea. Căuta altceva, și în întunericul acela mă pîndesc nenumărate alte minuni ale lumii. Versul din Note de și fiecare trecător va rupe o bucată din mine ca varietăți de tempera și între ele ascuns clownul dintr-un afiș de concert cu christian death. primăvară: „Mugur alb şi roz şi pur” - cu dinți uriași spune despre copilăria lui care se petrecuse secunda 15 pe versanţii întunericului. Da’ asta era con- alerg printre tufișuri din carton mintea toţi gheţarii se vor întîlni cîndva strucţia genetică… mea o scenă imensă cu decoruri artificiale Pe când, acum, construcţia isto- respiraţia, un buchet de flori în rama secunda 17 rică şi socială e improprie exploziei de bu- ferestrei. afară, lupii, ca bocetul unei mame. respirația tot mai subțire o bruscă sen- curie sau zâmbetului, care şi el a devenit s-a răcit iadul între noi şi ninge cu fluturi morţi. zație că aerul s-a terminat și în minte celulele întunecat, la români. Păcat! ne dezbrăcăm pînă la brumă şi strălu- explodează ca niște pustule Eu nu mai pot să merg de vreo 2- cim ca nişte cercei din cristale. nu vom fi nicio- 3 ani; stau numai prin spitale şi n-am mai secunda 19 dată în aceeaşi ureche, poate nici în aceleaşi tri- văzut miei albi de Anul Nou. Bine, nu cea mai lungă din viața mea în care buri. poate să-i aducă omul la mine la uşă, dar aş trăiești toate viețile alternative în care firul des- vorbele au îngheţat în inimă şi în locul vrea să văd un ied căruia îi cresc corniţele. tinului se împarte la infinit și eu odată cu el lor spunem poveşti de andersen. Iezi sunt, dar nu mai sunt oameni mintea mea e o minte colectivă a miliardelor de întunericul ne cuprinde precum albul care să-i privească. euri ale mele și peste toate plenar o senzație de aşezat în părul de la tîmple unde ar fi trebuit să fericire și lumea e doar o mascotă pe care o lași ne scriem dar n-o să ne scriem, doar vom aştep- amintire fiindcă ești fericit și poți merge mai ta să ningă cu roşu de buze, cu păr negru, să departe în întunericul care crește în fața ta ca ningă cu pămînt dulce şi iarbă dar iadul a în- un univers dintr-un cub pe care la început l-ai gheţat şi nu voi reuşi să-mi topesc clipele în fi putut ține în palmă dar acum e infinit iar ca- forma trupului tău. petele lui se pierd în originea tuturor lucrurilor mai rău de atît nu are cum să fie: doi și nu am decît un cuțit mic de hîrtie să tai o in- fulgi de zăpadă care cad pe o imensitate imac- trare dincolo e frica se abate asupra mea ca un tulată aşteptînd un anotimp potrivit pentru for- strigăt al mamei strigătul continuu cînd m-a marea acelui şuvoi, acelui torent, cea mai pu- găsit plin de sînge apoi continuă greu tot mai ternică inundaţie din istorie. Pagina 6 FEREASTRA - iunie 2011 REACŢII HERTA MÜLLER ŞI POSTMODERNISMUL Adrian Dinu RACHIERU

nominalist”, filtrând variaţiile de context so- ităţii, mai degrabă), ea cio-cultural şi chiar argumentul specificităţii. a devenit cumva inac- Impresia de „exterior”, de model impus nu cesibilă. Deci cine es- putea fi evitată iar gama reacţiilor nu face de- te Herta Müller? Her- cât să confirme, chiar şi la o rapidă ochire re- tha Who? – titrau şi trospectivă, resortul emoţional: fie entuzias- americanii, mereu ig- mul adopţiunii, fie reticenţa împinsă într-o noranţi. zgomotoasă dezaprobare. Indiscutabil, post- Scriitoarea ţi- modernismul exprimă o stare de criză. ne, reamintim, de en- Încercând să răspundă unor „întrebări clava germană; dar li- esenţiale” şi să corecteze unele greşeli „des în- teratura germană din tâlnite” la cei care se ocupă de postmoder- România era, pentru unii, doar o ficţiune (cre- nism, Virgil Nemoianu observa, pe urmele de Werner Söllner) sau, pentru alţii, cântân- Recent, Ion Bogdan Lefter, prin bu- altora, că însuşi cuvântul e folosit în două mo- du-i prohodul, „a cincea literatură germană”. năvoinţa editurii Paralela 45, propunea un duri diferite, distingând între curentul cultural Altfel spus, decuplată de Centru, căutându-şi – „set de studii” despre şapte colegi, toţi „autori (numit postmodernism) negând continuitatea ca literatură marginală – apartenenţa şi de vârf”, toţi postmodernişti, fireşte (v. 7 post- şi condiţia socială / existenţială (descrisă ca anunţându-şi inevitabila „stingere”, reprezen- moderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petcu- postmodernitate), definind o stare istorică. Şi, tată de un şir de „suspecţi” (rumäniendeutsch, lescu, Gogea, Danilov, Ghiu). Surprinde, pe bună dreptate, eseistul se întreba: are Post- adică „german din România”), nu neapărat cred, „anexarea” Hertei Müller, puţin comen- modernismul substanţă? Fiindcă majoritatea bine cotaţi în lumea scriitoricească. Având în tată, discret întâmpinată până la evenimentul exegeţilor acuză tocmai discrepanţa dintre ma- Peter Motzan un veritabil „remorcher”, însoţit nobelistic. Dar dl. Lefter, forţând nota şi lăr- terial şi spiritual, acest dezechilibru inerţial în- recent şi de câţiva exegeţi temeinici, de fibră gind lista, nici nu se oboseşte să facă demon- truchipând condiţia postmodernă. Ceea ce nu oltenească precum Marian Victor Buciu (cel straţia. Totuşi, cazul Herta Müller merită o înseamnă că postmodernitatea ar fi „o condiţie care, în 2003, publica un volum despre Dieter dezbatere amplă, chit că relaţia autoarei Ani- diabolică”; e drept, ea ascunde „capcane” şi Schlesak) şi, mai încoace, Cosmin Dragoste, malului inimii cu Postmodernismul e cel pu- impune prin postmodernism („flexibil şi mod- un mare inspirat, să recunoaştem, comiţând o ţin discutabilă. Şi, în pofida mediatizării (vezi, ificabil”) o continuă juxtapunere şi reasam- teză de doctorat devenită carte: Herta Müller de pildă, match-ul cu Liiceanu, abundent co- blare, favorizând neaşteptate conexiuni. – metamorfozele terorii (Editura Aius mentat), nici cărţile ei nu sunt prea îmbietoare, Vestea că Herta Müller (o nobelizată PrintEd, Craiova, 2007), cu o Prefaţă de subjugând cohortele de cititori. Dar rezervele surprinzătoare, nu?) a fost aleasa Juriului Aca- Dieter Schlesak. Din păcate, şi ea, fără ecou noastre, câte sunt, ar trebui aşezate / cercetate demiei de la Stockholm a făcut iute înconjurul (poate doar în „lumea” germaniştilor). Ori- în contextul receptării, pornind de la premisa lumii, scoţând din anonimat un sătuc pierdut cum, şi „un fel de monografie”, binevenită şi că, din păcate, ne zbatem în plină (şi veselă!) în Câmpia de Vest; ceea ce n-ar trebui să ne temeinic documentată, a literaturii germane confuzie terminologică. Să exemplificăm, fo- mire peste poate într-o societate mediatică. din România, opina acelaşi Dieter Schlesak, losind chiar argumentele d-lui Lefter. Iată, o Devenit, aşadar, celebru peste noapte, această enclavă lingvistică fiind ignorată de „natură experimentatoare” (precum se consid- Niţchidorf-ul / Nitzkydorf, acolo unde proas- „marea critică literară română”. era Mircea Nedelciu) a devenit, expediat sub o păta laureată văzuse lumina zilei (la 17 sep- Tinereţea şi începuturile Hertei etichetă comodă, mistificatoare, textualist, în tembrie 1953), ne-a pus în faţa unei constatări Müller se leagă însă, inevitabil, de Banat şi de pofida precizărilor scriitorului, vădit iritat: nu prea măgulitoare: Herta Müller e aproape eteroclitul Grup de acţiune Banat (1972 - „Nu sunt textualist. Nici nu am fost vreodată”. necunoscută „acasă”. Ceea ce, se înţelege, n-a 1975, când Aktionsgruppe se autodizolvă). Cum la noi termenii „la modă” sunt preluaţi cu împiedicat avalanşa declaraţiilor entuziaste, Încercând un racord cu modernismul euro- voioşie, fără efortul unei elaborări conceptuale exaltate, deplasate, rod al optimismului con- pean, AGB, prin „pionierii” săi (îndeosebi (în sensul adecvării), nici soarta Postmoder- junctural şi mai cu seamă al complexelor cas- mentorul R. Wagner) se întoarce cu faţa la rea- nismului nu putea fi alta. Se revendică Herta tratoare şi frustrărilor noastre (sedimentate în litate, condamnând defazarea, istoria înghe- Müller din Postmodernism? Îndreptăţeşte au- timp), implicit goana prin librării vânând căr- ţată, „timpul static”; ceea ce, inevitabil, va toarea germană „generozitatea” d-lui Lefter, ţile nobelizatei. Anunţând poporul că am fi atrage reproşurile conservatorilor, indignaţi de doritor de a înscrie o „nobelizată” sub o eti- luat Nobelul, astfel de elogii denunţă de fapt acest asalt asupra unei lumi „sănătoase”. De- chetă laxă, confuză (aureolată însă prin un oportunism cras şi ipocrit; şi pun sub sem- idealizarea ruralului, crepusculul comunitar, această prezenţă). Iar dacă domnia-sa are în nul întrebării onestitatea celor care, brusc, au detabuizarea atrag chiar stigmatul unei litera- vedere strict condiţia de postmodern, atunci descoperit-o, debitând enormităţi. Fireşte, la- turi anti-germane! Deşi Herta Müller nu a fost mă tem că toţi încăpem aici, cel puţin jude- udele – ca reacţii la cald – revărsate asupra o „membră oficială” a grupării, ea rămâne – când cronologic-istoricizant. Evident, dl. „compatrioatei” noastre (cf. Mircea Cărtăres- scria Cosmin Dragoste – „cel mai bun produs Lefter e un critic riguros, fişând meticulos; cu) sunt meritate; am văzut un N. Manolescu al mişcării” (lucr.cit., p. 16). Prietenă cu cei de nici nu-l suspectăm de imprecizie. Totuşi, abu- „fericit”, cineva avea chiar îndrăzneala unui la AktionsgruppeBanat, tracasată de securişti ziva sa decizie, fără suportul argumentării, ri- pronostic (lansat, fireşte, după spartul târgu- (cititori sârguincioşi, presupunem, în acele dică nişte semne de întrebare. Şi merită, spu- lui) scriind profetic: „plutea în aer ca un ro- vremuri, poposind asupra unor scrieri – alt- neam, o discuţie oneastă. mân să câştige prestigioasa distincţie”! Alt- minteri – fără mare ecou, timpuriu traduse) şi Ştie oricine că fiecare epocă presimte cineva filtrează într-un cotidian de succes: refuzând colaborarea, Herta Müller mărtu- / anunţă embrionar idei care „tulbură liniştea”. „Ne-au dat un rege, le-am dat o regină”! De risea, surprinzător, că nu a vrut să fie scrii- Apariţia Postmodernismului pe piaţa ideilor a ce am fi încheiat oare aşa târzior – ne întrebăm toare. Fidelă propriilor mijloace şi idei, proza- stârnit, previzibil, numeroase controverse. candid – „tranzacţia” cu nemţii (Carol contra toarea îşi anunţa chiar la debutul editorial Manevrarea dezinvolt-publicistică a termenu- Herta)? Dar chiar e vorba de un Nobel româ- (Niederungen / Ţinuturi joase, 1982) obsesi- lui, înfăţişarea sa proteică, retorica recupera- nesc? Surprinzător, ceva mai cumpătat, Cris- ile. Privind retrospectiv, Verena Aufferman toare, fervoarea teoretizantă îi acordau o im- tian Tudor Popescu pune degetul pe rană: da, observa că cercul ar fi emblema acestui portanţă dincolo de posibila oportunitate cul- Herta Müller s-a născut în România, este scrii- univers prozastic, traversând „inelele” unui turală. Noul concept, în pofida nebulozităţii, toare de expresie germană şi, să nu uităm, în regim dictatorial într-o societate represivă (fa- neoferind soluţii ci provocând o avalanşă de 1987 emigrase în RFG împreună cu soţul ei, milie, sat, stat). Teroarea devine supratema întrebări nu defineşte doar o temă; el sigilează Richard Wagner. O femeie puternică, sensibilă acestor desfăşurări epice, aparţinând unei scri- o epocă şi, prin dominaţia asupra câmpului şi intransigentă, reticentă dintotdeauna faţă de itoare anagajată social: o construcţie concen- cultural, obligă la „aclimatizare”. De unde şi media; asaltată acum, în noua ipostază, „fixa- trică, spuneam, de caracter interactiv, polemic, accepţiile diferite, pornind de la „sindromul tă” sub reflectoarele celebrităţii (ori monden- (Continuare în pag. 8) REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 7 (Urmare din pag. 7) reproşul că ar folosi „experienţa altuia”, Aşa că Nobelul, un premiu prestigios, neîn- reconstituind traseul existenţial al „fictivului” doielnic, aducând glorie (deseori vremelnică) Herta Müller şi postmodernismul Leo (Leopold) Aubery, cunoscând deportarea şi bani (mulţi!) are, la două decenii de la căde- fragmentarist, reliefând pattern-urile într-un şi coşmarul concentraţionar într-un lagăr sovi- rea zidului berlinez, şi o evidentă miză poli- limbaj poetic, reducţionist, descriind – sub etic precum dispărutul O. Pastior, aprig con- tică. Isteria iscată la noi, goana prin librării metafora „ochiul puterii” (das Auge der troversat acum. O paralelă cu depoziţiile lui după anunţarea surprinzătorului „verdict” con- Macht) – oprimarea, intoleranţa, dominaţia, la Paul Goma, şi el un adept al neuitării, bla- firmă că Herta Müller este, vai, o necunoscută; toate nivelurile. Emigraţia ar fi, după mând amnezia ar fi, poate, instructivă. Mai cu invidiată, negreşit, ţinând afişul o vreme dar Saarbrücker Zeitung, „tema secolului”. Evi- seamă într-o epocă fluidă, suspectată de infan- puţin citită. Este ea mai cunoscută acum, după dent că proza memorialistică a Hertei Müller, tilizare şi escapism, în care literatura all age evenimentul nobelistic? Nu neapărat o mare de substrat traumatic, cu o sintaxă nervoasă şi face ravagii în societatea spectacolului. Şi în scriitoare, dar, cu siguranţă, o mare conştiinţă. opinii tăioase, împinse în radicalism etic, tra- care, credincioasă unor idei poetologice, inco- Încât, bănuim, aici e hiba că Nobelul întârzie tează obsesiv „anatomia” regimului; iar Der moda Herta Müller ne reaminteşte obsesiv că într-o ţară doldora de talente şi în care, vorba Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt „trecutul nu te părăseşte niciodată”. Autofic- lui Eminescu, conştiinţele „sunt arare”... (Berlin, 1986), recent tradusă la Humanitas ţionalitatea, termen împrumutat de la Georges era chiar, s-a spus, „o baladă a emigrării”, scri- Arthur Goldschmidt face casă bună cu „tră- Adrian Botez itoarea, atunci încă în România, radiografiind irea inventată” (erfundene Wahrnehmung) toc- POEME timpul „dilatat”, încremenit, terorizant în ca- mai pentru a sprijini adevărul: imixtiunile Se- zul familiei Windisch (aşteptând „documen- curităţii, regimul autoritar, controlul, amenin- E-o vreme tele” pentru a pleca spre alte zări). ţarea, frustarea, prietenia şi trădarea, dosarul, Herta Müller debutase în revista ţara renegată, toate examinate cu o luciditate e-o vreme pe placul meu: ploioasă Neue Literatur. Volumul Niederungen. tăioasă, revărsate în acele „peisaje al dezră- cu blesteme: ghirlande de voci de păsări Prosa (premiat de CC al UTC), cercetând cu / dăcinării”, întrunind – ştim acum – aprecierile frământă şi neliniştesc aerul – la prin retina copilului satul şvăbesc (mici dra- Comitetului suedez. Nesiguranţa, dezagrega- culme me, obsesii mărunte, ironii sfârşind într-un rea, dezastrul moral lasă „urme”; criza de fals idilism; v. Baia şvăbească) va isca repli- apartenenţă, vituperând în contra „proprietari- spinările cerului se freacă – una de cile unor conaţionali teribil de indignaţi. Voci lor de patrie” (coconi şvabi sau lachei ai dicta- alta – gata să scoată fum şi din tabăra conservatoare (v. Neue Banater turii) o aruncă, suferitoare, între lumi: o Ro- scântei – să ia Zeitung) protestează, nu se împacă cu ideea mânie insulară, terifiantă, obsesivă şi acea foc unei comunităţi rurale (satul şvăbesc ca lume promisă anderes Land („cealaltă ţară”), tot o e cazul de multă – de mult mică) atinsă de morbul distrugerii, de maladiv, deziluzie. Reîntregirea (cu un unchi folosit ca mai multă furie – în această lume - jalnică înecată în cenuşiu; o enclavă retrogradă, măr- falsă motivaţie) nu-i bandajează rănile şi nu-i lume - pe care nu o luminează ginită, bolnavă de etnocentrism. E prefigurată temperează trăirile. Încât, clamând – prin acest nimic aici „tehnica” autoficţionalizării, exploatată Nobel anexat – Victoria unei literaturi (v. mai apoi, „destabilizând” realitatea, cum nota Mozaicul, nr. 10/2009, p. 5), Cosmin Dragoste Străinătatea de acasă Gabriel Cohn; sau estetica fisurii, cum se- ne obligă să ne întrebăm: Care literatură? A sizase Grazziella Predoiu. Profesoară o vreme noastră în niciun caz; iar literatura germană iarbă – terciuită de praf - motorină şi în Timişoara, traducătoare la Tehnometal, din România e pe dric de nu cumva e deja în- funingini Herta Müller face dovada unui eticism sever: humată. în şanţul drumului – urma de roată – limba nu e patria, zice prozatoarea, ci „ceea ce Noi ce-am putea face, dincolo de eter- trecută prin li se întâmplă oamenilor”. În consecinţă, in- nele văicăreli dâmboviţene şi lamentaţiile int- carne de câine teresată de întâlnirea dintre limbaj şi fapt, electualist-conspiraţioniste Problema Nobe- Herta Müller nu admiră limba / limbajul, ne- lului, nu spunem o noutate, rămâne o rană des- câţiva scheletici copaci cerşesc – zadarnic făcând vreo diferenţă între estetică şi restul chisă... pe deasupra inimilor de vieţii. Sub presiunea trăitului, într-un discurs Ca „decoraţie” îndelung râvnită, în- fier - ale maşinilor gâfâit, inventat, esenţializat, considerând că treţinând – pe fundalul unor complexe iden- „limba nu are nimic plăcut”, ea face din ana- titare – explicabile frustrări, Nobelul rămâne, Dumnezeu – aruncat de suflul aroganţei liza morală a dictaturii o traumă obsesională, deocamdată, doar o consolatoare posibilitate, TIR-urilor - dimpreună cu încercând a îmblânzi frica. Fie că foloseşte împinsă într-un viitor ceţos. Inflamând spiri- cadavrul de câine - în şanţul şoselei – stă monologul interior slujind rememorarea: „sunt tele, cazul Herta Müller ridică o altă delicată cu aureola prăfuită – între chemată joi la zece fix” (precum în Heute wär problemă, cea a revendicărilor zgomotoase şi palme: se întreabă – ca-ntr-un bocet ich mir lieber nicht begegnet / Azi mai bine a neputinţei promovărilor, în sensul unei te- ce caută El – în această strivitoare nu m-aş fi întâlnit cu mine, 1997), fie că vor- nacităţi publicitare. Nobelul Hertei Müller, străinătate de-acasă beşte despre înstrăinare, singurătate şi inadap- anexat (s-a spus), „însuşit” fraudulos prin une- Nu faci conversaţie cu un asasin tabilitate (v. Reisende auf einem Bein / le voci de la noi sau contestat cu talent de vaj- Călătoare într-un picior, 1989, purtând titlul nicii băieţi („mai buni”, evident, decât laurea- nu faci conversaţie cu un iniţial Bewohner mit Handgepäck / Locu- ta) a fost adjudecat, să reţinem, după zece ani, asasin: îl distrugi – şi atât itori cu valiză), proza Hertei Müller pledează la a treia strigare! Rodica Binder, alertată de pentru neuitare ca şi condiţie a supravieţuirii. „abuziva revendicare românească” simţea ce să mai discut eu – spre exemplu – cu Toate se împletesc sub adăpostul „paltonului nevoia să precizeze: Herta Müller este „doar Moartea – care a dansat estetic”; şi autobiografia vorbită în 41 de frag- originară din România”! N-am privi chiar aşa ca un derviş dement – prin mente, trasă într-un disc la editura Supposè (v. superficial-discreţionar chestiunea, în fond toată viaţa mea – adâncind – în Noaptea este făcută din cerneală) şi cartea prozatoarea aici s-a format şi substanţa obse- pământ şi în ceruri – până la „colată”, cu jocuri experimentale, criptice, sivă a cărţilor sale de aici se trage. Ceea ce nu nevedere – tot ce-am tangente dadaismului, cu decupaje din Plai cu înseamnă că Herta Müller e a noastră, fie şi iubit? boi (Este sau nu este Ion, totuşi primul volum „un pic”. Intră în joc suportul mediatic, meca- acum – am prins-o în „scris” în limba română, editat la Polirom) sau nismele de marketing literar şi, desigur, tena- fundătura Poeziei: îi înfig Herztier / Animalul inimii (1996) invocă an- citatea teutonă, împingând-o şi impunând-o, pumnalul Cuvântului în piept – prompt goasa existenţială, trădările, prietenia ca su- finalmente, în cursa pentru Nobel. Şi, în final, şi cu Majestuoasă Tăcere – şi port al supravieţuirii. Ultimul succes, deja bul- o întrebare care ne târcoleşte: dacă rămânea în până când nu văd cum ochii ei devin versând piaţa (Atemschaukel, Hanser Ver- România îl (mai) lua? Iar prozatoarea, plecată lag, 2009), plănuit a fi o scriere la două mâini, dintr-o dictatură, apărându-şi verticalitatea, cer înstelat şi o „exorcizare în doi” (cf. Rodica Binder) fo- ripostează la rându-i; nu acceptă că succesul linişte a Grădinii – n-o slăbesc losea amintirile lui Oskar Pastior, trecut prin repurtat ar fi „contribuţia” regimului dictatori- nu faci conversaţie cu un infernul Gulagului. Cu efect de şoc asupra me- al; deşi, sincer vorbind, am putea strecura du- asasin: îi scoţi moriei colective, romanul din urmă forţează bitaţia: se mai năşteau aceste cărţi dacă H.M. pumnalul Cuvântului din piept – şi vezi funcţia de adevăr, mereu apropiată prozatoa- n-ar fi traversat Infernul? Mai ales că „oglin- vezi cu ochii tăi năboind (prin rei. Depoziţia sa încăpăţânată, rememorând un da” stendhaliană a Hertei Müller e contrapusă monstruoasa – cosmica ei rană trecut traumatizant este şi o pledoarie pentru în Germania, din unghiul culturii politice, deschisă) – florile în grădini demnitate; chiar dacă, deloc voalat, i s-a adus „prestaţiei” lui Günter Grass (cf. W. Weimer). Pagina 8 FEREASTRA - iunie 2011 M-am născut la 1 martie 1951. Ca să mă poată înscrie în egistrul primăriei, tatăl POETUL LUNII meu trebuia să meargă din cătunul Tireac până în Viile Satu Mare, la Sfatul Popular. Ocupat cu treburile gospodăriei a plecat doar în ziua de 20 martie, dar conform legii, nu se puteau acorda decât două zile diferenţă pentru declararea unui nou-născut. Astfel că, înregistrat pe 20 martie, am primit ca dată de naştere ziua de 18 martie 1951. Aşadar, am 17 zile care nu figurează nici într-un registru. (George Vulturescu)

Ca şi când ar suporta, cu beatitudine, un fel de bombardare a retinei (în com- pensaţie, pentru că, la vârsta de şase ani, şi-a pierdut ochiul stâng), George Vulturescu mi se pare un voluptuos al imaginii. Poemele sale, toate foarte lungi, sunt cascade de me- tafore, prăbuşindu-se vertiginos, încifrând sentimentul până la limita decorativului: un decorativ de tip baroc, în care fiecare element al realului se logodeşte cu altul şi cheamă altele noi, cedându-le locul, revenind mereu, ca o linie şerpuitoare… (Ştefan Augustin Doinaş – la debutul lui George Vulturescu, revista Familia nr.1,ian. 1973). George VULTURESCU Din carnetele lui e partea să dărâme oraşul, să-l strivească precum Caspar David Friedrich bună din mine. Uită-te-n jur: cuvântul cleios striveşti un vierme intră dar imediat ce gândesc asta fug, laşul ce sunt, ca un parazit în trup şi coace bubele hâde - smiorcăitul, fug sus pe cărări să văd dacă cât hohot, câtă-mbulzeală, ce cârduri Pietrele sunt la locul lor pe-această dâră dacă ura mea nu le-a desprins aurie ce duce spre miezul de nucă al vieţii din roca Nordului Înainte ca poezia să ne împace cu piatra Stau zi de zi între ele şi oraş cu câinele ca un zid pentru propria-mi ură şi cu sinele să o întemeiem pe ce vedem Piatră pe piatră în loc să o impunem pe măsură ce orbim: E o ierarhie ceea ce se vede astăzi în Nord: satanică, mâlurile de sub rădăcini, grohotişurile terifiantă, ca o taxă de igienizare se răsucesc „Îmi iau capul în mâini- grei ochii, un pământ 4. Cadavrul de Paşti şi intră aspirate, în pietre, înghiţite de răscolit de soboli. Ce se aude, de fapt, ceea tăcerea lor vorace; vrejurile, trunchiurile ce cântă „Fiinţa pură şi nimicul pur sunt deci unul şi copacilor, lăstărişurile şi ierburile intră sub vioara sau ceea ce plânge deasupra ei?" acelaşi lucru” (Hegel – Ştiinţa logicii) coaja pietrelor. Totul intră în pietre: Iubito, scriu cu un cuvânt păcătos: jivină aerul, lumina, vântul. Noi suntem toţi în jurul cadavrului Tău, numai el mai poate sfâşia noaptea de pe statui Nu mai e nimic decât piatră pe piatră. Doamne, ne rotim căutându-ţi trupul ca un cuţit curăţind mărul (Smintit, să creţi că poţi citi pietrele...) de la răsăritul la apusul zilei jelind: acestui poem Pietre risipite, ieşite din tristeţea mea ca nişte „Dumnezeu a murit” bube, ca nişte umbre de care mă izbesc; pietrele care doresc parcă să-mi transmită Palizii şi cadaverici stăm în rugăciune Zid pentru propria-mi ură toată sub abside înegrite de fumul lumânărilor trama minerală, absurditatea regatului şi Laşul ce sunt, sub vitraliile vorace ale bisericilor a enigmei care le înconjoară. ies în oraş pe coridorul secret al Ochiului meu unde scoate, cadavrul Tău pur de Paşti (Şi Dumnezeu dacă există Orb şi-i trăim cu toţii Noaptea Învierii arătându-i participă în lume deghizat într-una din aceste ca şi pe un canal cu zoaie feştilele arzând: eşti creat pentru cenuşă pietre ies din strălucitorul oraş şi urc zilnic gata să dea orice pentru a putea pe Pietrele Nordului afară vânturile aşteaptă să se stingă într-un clipocit de apă) cu toate miasmele impregnate în carne căci lumea întreagă e un cadavru de lut Smintit, să crezi că poţi citi Pietrele într-o tăcere de cadavru a lumii Un oraş pe care l-aş strânge de gât Nordului. Nu le poţi lua pe genunchi, nu le l-aş scuipa zilnic în ochi poţi răsfoi, nu le poţi împrumuta Cârjele şi mărul laşul ce sunt, nu fac asta din cauza precum cărţile Nu mai sunt pur: dau dracului cârjele bunului-simţ din biblioteci. versurilor şi a drojdiei culturale din mine Stai în genunchi, în faţa lor, când plouă în care m-au sprijinit oglinzile din ochii femeii alte zoaie, cu care celulele mele sunt şi când fulgeră, când sunt reci sau calde ca şi nu-s duioşii în cartea mea, opreşte-te fetiţo: impregnate pielea ta. Nu te-a pregătit nimeni nici aripi să sărim peste băltoacă să crezi în scânteia din miezul lor Aş da drumul unei pietre din munte nu mi-au crescut precum femeia în fătul din pântece. nici măselele cariate nici să umple cu pământ nu poate poezia- nici iarba n-o înverzeşte şi nu poate naşte în locul iepei „O mătrăgună-ţi plantează aceste cuvinte-n auz. Asemenea plante de mult nu mai cresc: doar înecaţii mai rîd când luna le-aruncă pe ape sămânţa-i de aur. Ştiu că turnurile din ochii lor nu sunt pentru singurătatea ta; ştiu că nuferii pe care-i văd nu sunt pentru iubitele tale. Ultima ta dorinţă este un cal alb - n-ai avut altă doică să te cufunde într-un somn mai adânc”. Am încetat să mai scriu versuri iubind, venerând. (Continuare în pag. 10) Aş vrea să-ţi arăt, doamnă, că uneori lupul REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 9 (Urmare din pag. 9) Orbul se întoarce spre el: Vremea nisipurilor „Şi tu eşti din Nord, dar încă n-a sosit vremea să afli...” George Vulturescu Ca să te pot întâlni am inventat Pietrele Paharul. Fiecare pe harul său Nordului. Doamne, le-am smuls din Adresă greşită celulele creierului precum ai sumeţit Tu Lui Ion Mureşan stâncile din mare Împachetaţi atent în sicrie suntem trimişi la dracu-n praznic Paharul neatins e singurul sarcofag Bătrân intru în satul părăsit de mult. ev după ev din care broscuţele ies, sar în balta Mă opresc pe o piatră. Trec oameni şi colet după colet creierului şi orăcăie. animale, maşini şi copii, soldaţi şi curve. cu ştampile şi certificate înregistrate la „Suntem îngerii tăi, prostule!” Una mi se aşează pe genunchi. Pun mâna primării pe pielea ei rozalie, dar îi simt solzii de Dar nu întinzi mâna, ci doar scrii cu ochii reptilă. Nu-i văd în ochi vinul frumuseţii Tot trimitem din america asta de viaţă împăienjeniţi căci literele nu se lasă şi înjur: colete cu morţi închise-n cuvânt precum broscuţele într-o „Rimbaud, cine este aducătorul şi nimeni nu ştie dacă nu cumva mlaştină a spaimelor tale apei vii?” adresa e greşită Piatra este reală îngerul care citeşte mai trage o duşcă şi dacă cimitirul real râde: strigoiul vine spre mine cu chipul tău „Eh, alcolurile interpretărilor...” undeva zac colete rătăcite-n sicrie de îl laşi să treacă plumb, între scânduri roase de carii Generalul armatelor moarte o vreme va merge în direcţia opusă şi nici un destinatar nu se prezintă o vreme prin masca lui va hăui vântul să le revendice. Fericit poetul romantic... până va umple golul ei cu chipul tău El aşteaptă o iubită să-i cadă în braţe precum lichidul aurului va umple Un orb picteazã fulgerul eu aştept cuvântul să-i zdrobesc capul formele monezii Vai,din pânza sa încep să curgă cenuşi el este primit în saloanele burgheze Trece un orb şi o ridică din noroiul străzii: până la genunchi îi ajung eu intru în cafenelele searbăde „Cine v-a încredinţat vouă, pietre smintite, pe scaunul unde stă neclintit, trec pe străzi auzind lătratul mineral nisipul de sub coajă? până la brâu. al pulberii O urmă de zeu e impregnată în pulberea lui. şi n-am scris nici azi versul acela tulburător „E deja acoperit de cenuşă, strigă Mă iau după ea, o acopăr cu talpa mea, o cu care să sugrum lupoaica din ochii femeii cineva privindu-l.Vai,ochii lui încălzesc. Dar urmele nu pot fi clocite ah, viaţă de fiară sunt o văgăună pe unde năvălesc ca ouăle, corbii lui Poe ne ştiu fiecare adresă din oraş cenuşile...” Dar orbul nu aude şi e scris în cărţi. În cărţile bune, şi sunetul clopotului din satul copilăriei se picteză mai departe fulgerul. e scris că Nordul e maladiv, exhaltă molime târăşte pe străzi, reptilinic, căutându-ne odaia din luturi şi pietre. Şi-n cărţi rele stă scris „O să-l vedeţi şi voi, zice, în curând, şi dacă eşti atent la horcăitul robinetelor, că suntem pietre pe care creşte cucuta, şerpii trebuie doar să plantaţi smochinul la susurul canalelor de sub blocuri îi coc veninul încălzind-o cu solzii lor. peste care să poată coborî” şobolanii lui Camus recită inteligibil: Sunt oameni care nu pot trăi fără cucută. „Primejdia din mijlocul poemului Plătesc bine, ucid pentru ea...” Ilustraţia rubricii a fost realizată cu ca Isus pe valuri reproduceri după Caspar David Friedrich generalul armatelor moarte Mântuieşte-l, Doamne, de Nordul lui zice pictor german, unul din cei mai importanți re- vă caută, soldaţi” un străin, auzindu-l. prezentanți ai romantismului german. AltAlt cuvântcuvânt dede însoţireînsoţire

cupera parfumul epistolar (ca lângă noi? dată, ea coboară în cotidian, ia irepresibilă dorinţă de comunica- Dureroasa întrebare o pulsul vieţii, interesată de gestul re). Şi de comuniune, bineînţeles! frământă şi pe Ilinca, profesoară mărunt, insignifiant. Cu urechea Ca deobicei, în prozele d-nei Da- şi translatoare, voiajând spre Ita- ciulită vădeşte o remarcabilă stă- lian sunt examinate „sub lupă” lia, chemată de marea iubire (dr. pânire a limbajelor; oralitatea e destine frânte, invadate de triste- Mihnea Radian), eroina acestui seducătoare, decupajele epice ţe, momente de derută, destrăma- „roman”. Prilej pentru autoare de sunt colorate sentimental, cutre- rea fiinţei etc., protagoniştii a- a descrie cursele lui Nae, fauna ierate de un frison nostalgic şi flând că fericirea „e singura cos- celor doritoare să-şi câştige asortate cu un binevenit pigment meticală care dă rezultate”. Şi ca- „existenţialitatea” (ar spune Li- ironic (şi chiar autoironic). Iată, re se plăteşte cu lacrimi. Scriso- gia, sau alte „pupeze” interesate aşadar, premisele unei cariere de rile din acest volum nu constituie, de a agăţa italieni perverşi), succes în tagma scriitoricească. de fapt, motorul narativ; sunt purtând stigmatul prostituţiei. „Expertiza” noastră, negreşit pri- lungi depoziţii, lucide şi senti- Protagonista cărţii, după o des- etenoasă, mizează pe ascensiunea mentale, altoite pe suportul unui părţire (brutală) de Sabin Ladaru, d-nei Dalian, capabilă, sunt con- scenariu al pribegiei (nomadis- speră că pedantul şi perfecţionis- vins, de mari surprize... Credeam că Florentina mul românaşilor, căutând împli- tul Mihnea este omul sortit, lepă- Loredana Dalian, interesată ob- nirea pe alte meleaguri), vădind dând „zorzoanele meschinăriei”. Adrian Dinu RACHIERU sesiv de „cotloanele sufletului”, însă potenţialul prozastic al au- Va cerceta caietele doctorului exersându-se dezinvolt pe spaţii toarei. (conţinând scrisori neexpediate) mici (ca dovadă, palmaresul scri- Dacă e să facem niţică şi va încerca să afle „rolul” enig- itoricesc) va ezita să atace genul teorie va trebui să reamintim că maticei Lăcrămioara. Îndoiala se romanesc, cerând, se ştie, oase pentru esteticianul şi filosoful insinuează, emoţiile, incertitu- tari. Iată că o face totuşi, deşi car- M.M. Bahtin orice întâlnire / în- dinile şi chiar certurile fisurează tea de faţă nu e chiar roman (în ţelegere este dialogică, înzestrând „cuplul”, provocând finalmente sens canonic). Şi contemplând pe celălalt cu „voce”. Am putea înstrăinarea. declinul genului epistolar în era chiar afirma că voinţa de putere a Nu e cazul de a dezvălui internautică, ea, cu timbru confe- supraomului lui Nietzsche a de- textura epică. Analiza psihologi- siv şi înclinaţie monologală, ne venit azi voinţă de dialog, într-o că este, neîndoielnic, punctul pune în faţa unor scrisori netrimi- societate mediatică, suferind mai forte al scriitoarei (inginer de se (poate că un alt titlu era mai degrabă de exces comunicaţional. profesie), străină însă de sofisti- potrivit!), provocând, de fapt, Dar, ne întrebăm, dialogăm cu catele inginerii textuale. Bună dialogul cu sine, încercând a re- adevărat? Îl înţelegem pe cel de observatoare, cum spuneam altă- Pagina 10 FEREASTRA - iunie 2011 Mariana IONESCU Elogiul autografului

În cea mai bună din lumile posibile, o turiseşte I. Oprişan, pe un volum destinat carte pare să fie darul fericit şi întrucâtva mi- personalităţii lui G.Călinescu. raculos în virtutea unei lecturi revelatorii. Ori- În al doilea rând, dedicaţiile din „te- cum, cartea este, înainte de toate, o ofrandă zaurul” lui Alex. Oproescu interesează prin adusă de autor cititorilor, ca semn al celei mai numărul surprinzător de mare de personaje cu alese prietenii, fapt subliniat de unii scriitori precădere din lumea literară, dar şi mai larg de odinioară, în cuvântul către cititor tipărit ca culturală, sau politică, adunate în antologie. prefaţă, în care cititorul este desemnat, prin Scrise, majoritatea, în tonul entuziast sărbă- formule cordiale, cea mai frecventă fiind, pro- toresc al unei împliniri spirituale ( aceasta ar babil, „Iubite cititorule”, cu variante mai mult fi, aşadar, pe nedrept blamata conjunctură ) şi sau mai puţin apropiate, ca, de exemplu, „Iz- inducând imaginea efervescenţei culturale şi voditoriul cititorului, sănătate”, cum scria ilus- sentimentul încrederii în viaţa culturală şi în trul Dimitrie Cantemir, în deschiderea min- existenţa valorilor ei, dedicaţiile sunt aici nişte unatei sale Istorii ieroglifice, mărturisindu-şi replici intens colorate, caracteristice cu prisos- din chiar prima frază a celei dintâi prefeţe, din inţă pentru cei care le semnează, deoarece cele două ale lucrării, afecţiunea pentru citi- concentrează, în câteva rânduri, o apăsată notă torul său : de originalitate, variind de la exultanţa lui Ion „Precum din toată probozirea vrednic Gheorghe la subtilitatea lui Gheorghe Istrate acestui gen de comunicare, scurt şi sărbăto- să fiu, o iubitule, foarte bine cunosc că osten- sau seninătatea lui Marin Sorescu şi până la resc, cât şi destinatarului, autor, între altele, al inţa cheltuită nu să jeleşte, fără numai când sobrietatea lui Gabriel Liiceanu sau cordiali- primului dicţionar hărăzit scriitorilor buzo- în urmă vreun folos cumva nu aduce.”(s.n.). tatea cu voit largă deschidere a preşedintelui ieni . În antologie primează ordinea alfabetică; Şi cum „veacul înaintează”, după vor- Ion Iliescu. citite în ordine cronologică, dedicaţiile core- ba fabulistului, ridicând în vârtejul timpului şi Mi-a reţinut atenţia marea căldură a spund evoluţiei unui dialog cultural în timp. obiceiurile, în vremea noastră, a dobândit o prieteniei şi puterea sau arta de a o exprima, Mă regăsesc în dedicaţiile mele, aici ca şi în mare extindere dedicaţia personalizată, adău- din dedicaţiile autorului superbelor Distilerii altă parte, şi, cântărindu-le în lumina adevăru- gată de autor cu propria-i mână, pe un exem- nocturne, poetul Gheorghe Istrate, care îşi lui lor, mă bucur să constat că au aceeaşi greu- plar al cărţii sale deja tipărite, dedicaţie (sau proclamă prietenia în notele celei mai impre- tate ca în momentul scrierii lor, în lumina sin- autograf, cum obişnuiesc să-i spună muritorii sionante sincerităţi, ca expresie a orgoliului li- cerităţii totale. Aşadar, de bună voie şi nesilită de rând), care credem că se situează în sfera bertăţii suverane, deţinute de un artist auten- de nimeni, am avut bucuria să scriu exact ceea faptelor de istorie literară pe cât de mărunte, tic : „Fericitului exilat” „Prinţ al cărţii” (în ce am gândit. pe atât de agreabile. Fiindcă bibliotecarul este sens borgesian), Dl Alex. Oproescu, coleg şi Am insistat asupra acestui fapt fiind- - desigur, tot în cea mai bună din lumile posi- frate geamăn întru aceeaşi fantastică literă că mi se pare revoltătoare aserţiunea din mo- bile-personajul pozitiv, prin excelenţă, sluji- de tipar, îi restitui integral înfrigurarea aces- tto-ul antologiei, un text ( o dedicaţie dolofa- torii bibliotecilor se întâmplă să se numere tei cărţi modeste, născută la somaţia unui cal- nă!) datând din 15 ianuarie 2000, care, por- printre cei mai interesaţi de fenomenul dedi- endar infra-biografic: 55. Cu luminoasă înda- nind de la premisa că „dedicaţiile sunt con- caţiilor. Şi iată-ne, astfel, ajunşi la povestea torare, Gheorghe Istrate, 11 august 1995.” Cu juncturale, chiar şi faţă de prieteni” insinu- noastră. O temerară bibliotecară din Buzău, un adaos relevant pe pagina următoare, şi anu- ează duplicitatea scriitorului în general, prin- doamna Mioara Neagu, a avut o iniţiativă sin- me poemul olograf Leagăn ( ritual, p.13) în- tr-o mărturisire cu uşurinţă şi rea-credinţă asu- gulară care, la prima vedere, poate să intrige, soţit de specificarea că „Se dedică d-lui mată: „Una spui (pardon! scrii) şi alta gân- şi anume: descoperind un „tezaur” de dedi- Alex.Oproescu, post factum, 11 august 1995.” deşti...” Nu stăruim asupra acestei duplicităţi caţii, a organizat publicarea lor, ca să ne sur- M-am oprit la această emoţionantă declaraţie în care nu credem şi în care nu vedem decât un prindă cu o lucrare care adună mesaje priete- în parte şi datorită unei coincidenţe semni- transfer al unui comportament manifestat în neşti ale unui număr impresionant de cărturari, ficative: în ianuarie 2001, făcusem o caracteri- regimul trecut mai ales în şedinţele de partid, destinate unui personaj uluitor de harnic, din zare similară, care, scoasă din context, ar fi de obicei deschise, şi propagat, sub imperiul viaţa culturală buzoiană. Titlul cărţii îl tră- putut părea extravagantă, deşi aduce doar ex- oportunismului sau al fricii, în viaţa de toate dează cu onestitate pe fericitul posesor al presia uşor metaforizantă a unei calităţi reale, zilele. De la strigătul incredibil „moarte int- amintitei comori: Bibliofilie la Buzău. Cărţi nobleţea intelectuală: „Distinsului domn Alex. electualilor”, scăpat într-un moment de întu- cu dedicaţii lui Alex. Oproescu, lucrare Oproescu, investit cu ordinul de prinţ al bib- neric al istoriei şi până la trâmbiţarea cu ifose apărută în 2010, la Editura Alpha MDN, din liotecii buzoiene, cu speranţa unei lecturi a neîncrederii în admirabila „rezistenţă prin Buzău. cordiale şi cu prietenie luminoasă.” cultură” sau insinuarea amintitei duplicităţi, La prima vedere, antologia bine orga- Când am primit culegerea întocmită distingem acelaşi dispreţ, pe cât de prostesc, nizată a dedicaţiilor pare să descurajeze da- de Mioara Neagu, m-am gândit la problema pe atât de nociv faţă de personalităţile cultur- torită caracterului lor aşa-zis conjunctural, dar dezvăluirii acestor mesaje foarte speciale care ale care adună recomandabile „comori în ce- lectura lor prinde cititorul prin lumea literară sunt dedicaţiile, fiindcă s-a întâmplat să citesc ruri”, atât de necesare unui popor aşezat la răs- (şi nu numai ) care se revarsă peste filele căr- uneori şi amintiri care păcătuiesc prin indis- cruce de vânturi. De altfel, cum observa nu de- ţii. Până la urmă, ne dăm seama că Bibliofilie creţie, ieşind impardonabil în afara graniţei mult criticul Alex. Ştefănescu, cea mai orop- la Buzău prezintă două centre de interes şi profund omenescului bun-simţ. Dincolo de sită minoritate se dovedeşte a fi la noi aceea atracţie. În primul rând, realizează profilul prietenia aleasă, instalată fără grabă, de-a lun- a oamenilor de valoare. unui activist cultural în sensul cel mai bun al gul anilor, în dialogul meu cu apreciatul bi- În fapt, dedicaţiile adunate în Biblio- cuvântului, personajul unei lăudabile perfor- bliofil buzoian, mi-am recitit cele 17 dedicaţii filie la Buzău deschid şi o perspectivă uto- manţe , care face parte din dotarea pozitivă a trimise domnului Alexandru Oproescu între pică sau un model al vieţii culturale pornind Buzăului, ceea ce ne deschide posibilitatea anii 1977 şi 2005, cuprinzătoare părându-mi- de la adevăruri consemnate în momente de lu- unei constatări întru totul confortabile: (se) se mai ales aceea din 15 februarie 2002, pe mină şi împlinire creatoare. Iniţiativa Mioarei nasc şi la Buzău oameni iubitori de carte (ca volumul Interviu cu înger şi maimuţă: „Dis- Neagu adevereşte ipostaza unei vieţi existente să-l parafrazăm pe bătrânul cronicar !), ca, de tinsului protector al scriitorilor buzoieni, întru ideal, caracteristică personalităţilor cre- exemplu, eroul Bibliofiliei... domnul Alex. domnul Alexandru Oproescu, această nouă atoare şi profund înnobilatoare. Lucrarea sus- Oproescu, întru totul demn de „admiraţie strigare către lume, cu speranţa că aprind în- ţine o restituire fericită a orizontului de împli- pentru realizările sale remarcabile, în slujba că o lumină pe hectarele vechii noastre pri- nire al omului de cultură român, aşadar un leac înălţării Buzăului în nemurire”, după cum su- etenii.” bun pentru inimă şi minte, necesar deopotrivă nă dedicaţia lui Fănică Gheorghe pe un Recitindu-mi acum dedicaţiile, rân- autorului şi cititorilor. volum de Glosse eminesciene sau „pentru duite conform organizării antologiei, am avut strălucirea pe care ai dat-o Bibliotecii satisfacţia să constat că, dincolo de entuzias- judeţene din Buzău, transformând-o într-un mul altei vârste, ele păstrează sinceritatea de- înalt for cultural al ţării”, după cum îi măr- plină şi cordialitatea cuvenite deopotrivă atât

REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 11 VOICULESCIANA Vasile Voiculescu - noi contribuţii biografice

(Din volumul în pregătire Viaţa şi opera lui V. Voiculescu) Gheorghe POSTAELNICU

Toate biografiile şi cronologiile de sătoriei până după Paşti când s-ar fi găsit pui moasa ploieşteancă la căpătâiul tinerei Florica până acum prezintă ziua de 21 februarie 1910 şi miei pentru nuntă, deoarece iarna nu se pu- Kiriţoiu, bolnavă de tuberculoză. Maria Mi- ca dată certă a oficierii căsătoriei civile şi reli- tea pregăti zestrea miresei. Era greu de opărit, tescu se afla şi ea la tratament cu „aer proaspăt gioase a tinerilor Vasile C. Voiculescu şi Ma- uscat şi vopsit lâna pentru saltea şi plapumă şi şi aerosoli” (la 2 km se găsea vestita Sara- rioara Florioara C. Mitescu, cu excepţia mo- o asigura că aceasta era şi părerea celeilalte mură) la un fin al lui Costache Voicu, dar, de nografiei din 1975 a lui Ion Apetroaie, care, surori, Florica (Ica). Ca urmare a hotărârii ne- câte ori venise la Sultana să cumpere ouă şi citând o sursă inexistentă, susţine altceva (10 clintite a lui Dile, conspiraţia cumnatelor nu a lapte, Dile o zbughise în spatele casei. De data februarie 1910) şi a lui Marius Pop – 2 febru- reuşit şi cei doi şi-au unit destinele în ziua ho- asta au stat alături la căpătâiul muribundei, pâ- arie 1910 (în V. Voiculescu în amintirea con- tărâtă de ei. Primarul M. C. Lupescu (rudă nă când nefericita i-a părăsit. De atunci, junele temporanilor, 1989). Liviu Grăsoiu, într-un apropiată) şi notarul C. C. Constantinescu, poet nu a mai avut ochi decât pentru a despărţi tabel cronologic din volumul Voiculesciana asistaţi de martorii Lambru V. Ionescu şi C. C. extraordinarul de obişnuit, esenţialul din efe- (2008) a trecut data de 20 februarie 1910, dar Lupescu (nepoţii Sultanei), „au pronunţat în mer şi să le disimuleze expresiv în cuvânt. Din suntem de părere că e vorba de un lapsus cala- numele legii că contractanţii sunt uniţi prin unghiul favorabil al micii distanţe au rezultat mi al pasionatului voiculescolog. Dar 21 era căsătorie”. Actul oficial se păstrează la Casa schiţe de portret patetice, un şuvoi de psiho- lunea, când nu se puteau încheia cununii reli- Memorială din Pârscov. logie a dragostei epistolare despre care, cine ar gioase, aşa că tinerii, cu o zi mai înainte, în- Evenimentul a fost precedat de un putea depune mărturie, dacă nu albumele şi soţiţi de rude şi prieteni, s-au urcat în sănii şi lung episod epistolar care descoperă, în primul scrisorile? au mers 12 km până la Mănăstirea Ciolanu. şi în primul rând, sensibilitatea şi măreţia su- Alexandra Popa După liturghie, preotul paroh i-a legat pe viaţă fletească a Mariei Mitescu. Ea recunoaşte din în faţa lui Dumnezeu. Pe o carte poştală datată primele scrisori că o femeie îşi dezvăluie mai vizita „2 Februarie 1910 – nouă ceasuri seara” şi greu o taină, „un sentiment scump”, ţinând vizita neexpediată, V. Voiculescu scrie deasupra încătuşate simţurile cele mai adânci ce i-au ră- ilustraţiei lui N. Constantinescu (acuarelă re- mas în urma luptelor sufleteşti. Mesajele ei îmi terminam liniştită gustarea, prezentând o casă ţărănească): „1884 Octom- sunt mai numeroase şi mai lungi. Tânăra con- într-o cantină plină de studenţi puşi pe pa- brie – 6 Septembrie 1908 – La 1910 Febru- stată cu gelozie simţul matern sublim al Sul- lavre. mă uitam la picturile albastre de Ma- arie 20 ne-am cununat la munte”. Se lo- tanei şi crede că lipsa acestuia a contribuit la tisse din stânga mea. în ureche mi s-a insin- godiseră în ziua de Crăciun (duminică 25 de- „nedezvoltarea sufletească a minţii şi fizicu- uat o melodie de demult. cembrie 1909), cum i-a comunicat Maria lui” ei. Rămasă singură, copila şi-a pus pe faţă şi, deodatã, eram amândoi în încă- Mitescu, la 10 noiembrie 1909, unei prietene masca nepăsării, neîncrederii şi a răutăţii. În perea care se numeşte interiorul minţii me- plecate în Germania pentru a studia arta foto- pacea adâncă a naturii rurale de la confluenţa le. am încercat să fiu o gazdã ospitalieră. să grafică: „În ziua de Crăciun vom face logod- celor două râuri, a privit adânc în propriul îţi arăt casa, grădina, („îţi place cum am na; atât s-a hotărât”. Surorile Maria Ivănescu suflet şi descoperit pâlpâitul unei inimi calde, amenajat?”) cum au crescut florile şi buru- şi Florica Ştefănescu (viitoarea naşă) ar fi vrut ţinute în viaţă de „un dor zvăpăiat”. „Romanul ienile în imaginaţia mea. ca relaţia să se destrame, şi frăţiorul cel mic să sentimental” nu este invenţia voiculescolo- apoi te-am condus către sufragerie, găsească o fată cu zestre, aşa că unele scrisori gilor. A putut fi numit aşa, întrucât prezintă, pe prin cotloane prăfuite, unde păianjeni ma- nu au ajuns niciodată la Lica. Pe de altă parte, de o parte, zbuciumul sufletesc al îndrăgosti- iestuoşi îmi ţes visurile. sora colonelului Mitescu dorea s-o trimită pe tului patetic, temător şi nerăbdător, iar, pe de animalele mele de casă, ideile, s-au orfană în Germania. Dile a înţeles situaţia şi a alta, prudenţa sentimentală a tinerei orfane, năpustit înăuntru şi s-au gudurat pe lângă început să-i scrie pe altă adresă ori să facă tri- fără zestre, fără poziţie socială, trebuind să tine. tu te-ai instalat confortabil într-un fo- miteri recomandate, împrejurare în care desti- înfrunte răceala unei părţi a familiei la care se toliu croit din gânduri triste. încruntat, cu natarul trebuia să semneze de primire; să fo- afla. „Romanul” este alcătuit din peste o sută mâinile adumbrindu-ţi fruntea, mi-ai admi- losească un cifru sau chiar limba franceză, să de scrisori în versuri şi în proză, oferite după rat, politicos, tablourile confecţionate din ascundă biletul între două cărţi poştale. Tâ- moartea poetului, unor biblioteci şi muzee, din imagini dragi mie, de care m-am îndrãgostit nărul îndrăgostit trecea la expeditor nume fic- manuscrisul intitulat Stropi de sânge, cu un atât de tare, încât le-am furat din clipele în tive: Eugenia sau Valerica şi primea, la rândul moto din H. Heine („Din ale mele mari dureri/ care le-am trăit şi le-am ţintuit în cuie de lui, pe căi ocolite, epistole de la „Nicu”. Des- Făcut-am cânturi mititele…”) şi o dedicaţie cristal aici, pe pereţi, până ce au devenit tinatari poştali erau mătuşa Mariei Mitescu („Versuri scrise în dorul şi de dragul tău, Li- amintiri. sau vărul Victor Vasilescu, secretar al Liceului ca!”) din ianuarie 1909, precum şi din „şi atunci”, mă întrebi tu, politicos „Gh. Lazăr”, înamorat fără succes de bruneta Albumul pictat („Pentru scumpa mea Lica, ca de obicei, „înseamnă că tot ce ai ştiut şi cu ochii verzi. de la Dily”), datat 1 ianuarie 1909, când stu- ai uitat nu îţi aparţine lăuntric cu adevărat, Marioara Florioara Mitescu, năs- dentul locuia pe str. Miron Costin, nr. 1 din nu?” cută în 1887 la Ploieşti, orfană de la vârsta de Bucureşti. pironită de această întrebare, nu trei ani, era copila Mariei şi a lui Constantin În 1993, Radu Voiculescu a facilitat am pregătit un răspuns. doar ceai. simplu, Mitescu, oltean descins la un regiment din Ilenei Ene, cercetătoare la Muzeul Literaturii sau vrei şi biscuiţi? zahăr, poate? oraşul petrolului. „Mama Licăi era franţu- Române din Bucureşti, publicarea acestor adevărul e că nu mai ţin minte când zoaică (Marie Colau, n.n.) dintr-o familie de manuscrise, în volumul Poezii inedite şi co- şi cum ai bătut la poarta închipuirii mele. şi hughenoţi refugiaţi în România. Bon viveur, respondenţă. După mărturia editorului, albu- nici nu mai ştiu de ce ţi-am deschis. deci, nu colonelul îşi crescuse fetele (rezultate din că- mul ar fi un obiect de 100 de pagini, cu coper- eşti al meu cu adevărat. după ce ai plecat, sătorii diferite, n.n.) la pension şi le jucase la te învăluite în pluş roşu, prevăzute cu o încu- grăbit, te-am urmărit de la fereastră până ce cărţi zestrea rămasă de la mamele lor” (Roxa- ietoare cu cheiţă. Prima copertă are o plăcuţă te-ai topit în lumini albastre. na Sorescu). Un frate al Marioarei, Alexandru metalică pe care e gravat numele Marie. Pe am ferecat la loc singurătatea-mi, a ajuns ofiţer. Una din surori (Wiola Bally) s-a pagina dintâi se află fotografia lui V. Voicu- stingând, pe rând, luminile din fiecare oda- căsătorit la Bârlad cu un bărbat nepotrivit, lescu, „înconjurată de o ghirlandă de ie, cufundându-mi sufletul într-un rece în- „solid, gras şi bine hrănit”, care ar fi putut stri- trandafiri şi lăcrămioare, în culori suave” tuneric. ca înţelegerea, dacă mireasa i-ar fi decontat (Ileana Ene) şi dedicaţia reprodusă mai sus. dar cât mi-e de dor să iubesc şi să cheltuielile de nuntă (1000 de lei), aşa încât, Sunt cunoscute împrejurările în care nu ştiu nimic! Maria Mitescu are toate motivele să considere s-au cunoscut cei doi. Dedicat studiului medi- nunta la care a luat parte pe 3 mai 1909, un cinii şi lărgirii orizontului cultural, V. Voicu- „prohod”. Natalia (Natalica) era greierul care lescu hotărâse să amâne cât mai mult întâl- cânta de dimineaţa până seara, păstrând buna nirea cu Eros, dar zeul viclean călătoreşte du- dispoziţie a tuturor. În ianuarie 1910, Maria pă impulsuri proprii, încât, chiar dacă Dile a Ivănescu, la care locuia atunci studentul, îi fugit în fundul grădinii şi s-a ascuns în iaz, propunea domnişoarei Mitescu amânarea că- până la urmă a trebuit să o însoţească pe fru- Pagina 12 FEREASTRA - iunie 2011 PANTUMIERUL CânteceCântece dindin ValeaValea PlângeriiPlângerii

Ion ROAŞIORU

u În sat veniseşi de niciunde spre-a declanşa perfidul joc. În casa cu obloane trase a stat cândva iubita mea. Când o să-l ofilească bruma vei fi fiind deja plecată. Deasupra porţii mai veghează şi astăzi vişinul uscat. Mă voi fi amăgit cu gândul că nu ne-am întâlnit deloc? În seara despărţirii noastre n-am înţeles de ce plângea. În sat veniseşi de niciunde spre-a declanşa perfidul joc. În zorii zilei următoare aveam să plec de tot din sat. Am păstorit vremelnic şcoala primară-ntr-un cătun uitată. Deasupra porţii mai veghează şi astăzi vişinul uscat. Mă voi fi amăgit cu gândul că nu ne-am întâlnit deloc? Pânze de paingi ţin azi locul perdelelor de catifea… Va fi-nsemnat iubirea noastră un fel de moarte amânată? În zorii zilei următoare aveam să plec de tot din sat. Am păstorit vremelnic şcoala primară-ntr-un cătun uitată. Destinul nostru-a fost identic cu cel din ceaşca de cafea. Eşti dintr-o zodie de apă, sunt dintr-o zodie de foc. Pânze de paingi ţin azi locul perdelelor de catifea. Va fi-nsemnat iubirea noastră un fel de moarte amânată? Fântâna veche din grădină de ani şi ani s-a colmatat. În faţa casei mele creşte un fir răzleţ de busuioc! Destinul nostru-a fost identic cu cel din ceaşca de cafea u În noaptea-n care luna plină să mai apună a uitat. La balul de la Sânziene ea n-a dansat decât cu mine. Fântâna veche din grădină de ani şi ani s-a colmatat. Am încetat să fiu flăcăul urât şi fără de noroc. Prispa de lemn e povârnită şi carii macină în ea. Împrumutase tainic chipul iubitei mele clandestine. În noaptea-n care luna plină să mai apună a uitat. Ne surâsese întâmplarea la tristul spart de iarmaroc. În casa cu obloane trase a stat cândva iubita mea! u Am încetat să fiu flăcăul urât şi fără de noroc. Am strâns-o-n braţe cu tandreţe şi-am înţeles că-mi aparţine. Pacea şi liniştea de astăzi sunt semnul spaimei viitoare. Ne surâsese întâmplarea la tristul spart de iarmaroc. Tânjesc amarnic după timpul reglat să curgă uniform. Urma s-aduc ofrandă clipei îngemănării de destine. Până şi cea mai scurtă noapte nesăbuit de lungă-mi pare. Am strâns-o-n braţe cu tandreţe şi-am înţeles că-mi aparţine. Posed o casă bântuită în care doar arare-adorm. Avea mâini reci ca veşnicia şi ochi iscoditori de foc. Tânjesc amarnic după timpul reglat să curgă uniform. Urma s-aduc ofrandă clipei îngemănării de destine, În merii dulci odinioară atârnă merele amare. Ci-n zori din nou singurătatea a vrut să-i fac alături loc. Posed o casă bântuită în care doar arare-adorm. Avea mâini reci ca veşnicia şi ochi iscoditori de foc Aurorala-mi bucurie e vesperala supărare. Preţ de-o nesăbuită noapte sosia tainicei Undine, În merii dulci odinioară atârnă merele amare. Ci-n zori din nou singurătatea a vrut să-i fac alături loc. Filtrându-mi cerul prin lentile de lacrimi pot vedea enorm. La balul de la Sânziene ea n-a dansat decât cu mine! Aurorala-mi bucurie e vesperala supărare. u În hornul oblic vântul toamnei se tânguie astmatiform. Sunt supăraţi pe mine prunii că-mi trec beţia-n contul lor. Filtrându-mi cerul prin lentile de lacrimi pot vedea enorm. Mă îndoiesc c-or să-nflorească şi-n primăvara viitoare, Îmi acroşează nostalgia stoluri de păsări migratoare. Ascult la patefonul şleampăt Sonata Lunii-n Re Major. În hornul oblic vântul toamnei se tânguie astmatiform. Salcâmului îi creşte-o creangă exact ca o spânzurătoare. Pacea şi liniştea de astăzi sunt semnul spaimei viitoare! u Mă îndoiesc c-or să-nflorească şi-n primăvara viitoare Frumoşii pruni ce în livadă sau solitari trăiesc şi mor. Sub corcoduşi deja miroase a seri de toamnă cu poveşti. Salcâmului îi creşte-o creangă exact ca o spânzurătaore. Din liniştea patriarhală dat nu mi-a fost să gust nicicând. Poştaşul îmi aduce numai facturi şi niciun rând de dor. Mă suspectez că am în mine latente gene haiduceşti. Frumoşii pruni ce în livadă sau solitari trăiesc şi mor M-au complexat dintodeauna un suflet slab şi-un trup plăpând. Mă dezaprobă când m-apropii de ei cu drujbe şi topoare. Din liniştea patriarhală dat nu mi-a fost să gust nicicând. Poştaşul îmi aduce numai facturi şi niciun rând de dor. N-am încercat măcar o dată să-mi sting trăirile livreşti. La velniţă isc toamna focul cu dulcile-ţi scrisori amare. M-au complexat dintotdeauna un suflet slab şi-un trup plăpând Mă dezaprobă când m-apropii de ei cu drujbe şi topoare Mulat perfect în vorba sacră din pragul casei părinteşti. Prunii hieratici ce se roagă în crivăţul şfichiuitor. N-am încercat măcar o dată să-mi sting trăirile livreşti. La velniţă isc toamna focul cu dulcile-ţi scrisori amare. Nu mi-am pătat la moară cinstea sărind în faţă peste rând. Sunt supăraţi pe mine prunii că-mi trec beţia-n contul lor! Mulat perfect în vorba sacră din pragul casei părinteşti, Omului Negru-n clar de lună un colţ de umbră n-o să-i vând. Nu mi-am pătat la moară cinstea sărind în faţă peste rând. Îţi simt în orice clipă-n ceafă ochii cu care mă pândeşti. Omului Negru-n clar de lună un colţ de umbră n-o să-i vând. Sub corcoduşi deja miroase a seri de toamnă cu poveşti! u În faţa casei mele creşte un fir răzleţ de busuioc. A răsărit în ziua-n care ai apărut întâia dată. Mă-ntreb privindu-l în tăcere de mi-a purtat sau nu noroc. Când o să-l ofilească bruma vei fi fiind deja plecată.

A răsărit în ziua-n care ai apărut întâia dată. (Continuare în pag. 14) REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 13 (Urmare din pag. 13) Sunt hăcuite şi mutate de cei care le-au dat târcoale. Bătrânul meu ce-acum în lumea fără de dor s-a strămutat PANTUMIERUL Ar face ordine din moarte dacă-ar putea să se mai scoale. Sunt hăcuite şi mutate de cei care le-au dat târcoale Pietroaiele ce sub prestarea blestemului s-au îngropat. Ar face ordine din moarte dacă-ar putea să se mai scoale Doar cel care-a sperat zadarnic să-i fiu urmaş adevărat. Pietroaiele ce sub prestarea blestemului s-au îngropat Astupă câte-o surpătură pe niscai drumuri vicinale. Doar cel care-a sperat zadarnic să-i fiu urmaş adevărat Nu-şi are tihna cuvenită nici în grădinile astrale. Astupă câte-o surpătură pe niscai drumuri vicinale Alunii menţinând răcoarea perlatului ulcior brumat. u Nu-şi are tihna cuvenită nici în grădinile astrale Cel care îmi trimite tainic mesajul lui îndurerat. Din zorii zilei ce se stinge merg printre foste cimitire. Măceşele plesnind de viaţă în garduri putrede se coc. Alunii menţinând răcoarea perlatului ulcior brumat Troiţele de timp uitate vor să-mi ofere ocrotire. Au fost siliţi să joace roluri umilitoare şi banale. Nădăjduiesc s-ajung o dată cu faptul serii la metoc. Cel care îmi trimite tainic mesajul lui îndurerat Mă face să-mi asum dezastrul trăirilor patriarhale. Măceşele plesnind de viaţă în garduri putrede se coc. Urc dealul în măsura-n care mă şi cobor în amintire. Au fost siliţi să joace roluri umilitoare şi banale Nădăjduiesc s-ajung o dată cu faptul serii la metoc. Tufanii de-ale căror ramuri merindele le-am agăţat. Tăcutul stareţ nu mai are de ce-i prin lume nicio ştire. Mă face să-mi asum dezastrul trăirilor patriarhale Acela care-şi doarme somnul în tristul cimitir din sat. Urc dealul în măsura-n care mă şi cobor în amintire. Îşi meştereşte vântul singur caval din ramura de soc. Tufanii de-ale căror ramuri merindele le-am agăţat Tăcutul stareţ nu mai are de ce-i prin lume nicio ştire. Trosnesc ca nişte oase-n focul distileriei comunale. De Ziua Sâlpnicului apa-n fântâni miroase-a busuioc. Acela care-şi doarme somnul în tristul cimitir din sat Îşi vede spulberat efectul atâtor pilde parentale. Îşi meştereşte vântul singur caval din ramura de soc. Septembrie cu stropi de aur stă să împroaşte-ntreaga fire. Trosnesc ca nişte oase-n focul distileriei comunale De Ziua Stâlpnicului apa-n fântâni miroase-a busuioc. Livezile pe care tata cu dragoste le-a protejat. Mă-nchin şi redevin copilul bolnav de tainică uimire. Îşi vede spulberat efectul atâtor pilde paternale, Înţelegând că lăcomia e corbul greu de săturat. Septembrie cu stropi de aur stă să împroaşte-ntreaga fire. Arţarii-ncearcă-n dinţi arama monedelor cu zimţi de foc. Livezile pe care tata cu dragoste le-a protejat Mă-nchin şi redevin copilul bolnav de tainică uimire. Din cer le vede pradă certă unor topoare criminale, Nu-mi mai ating cu frâul calul să sară iar peste noroc. Înţelegând că lăcomia e corbul greu de săturat Din toate loturile noastre stinghere pe săraca vale! Arţariincearcă-n dinţi arama monedelor cu zimţi de foc. u În aer se insinuează o monahală jinduire. Nu-mi mai ating cu frâul calul să sară iar peste noroc. Am tras avan şi-n vara asta la jug cu propriul blestem. Din zorii zilei ce se stinge merg printre foste cimitire! Ignor că tot fugind de moarte, plonjez tot mai avid în ea. u Tăcerea mea când te-mpresoară e semnul că de fapt te chem. De nu exişti aievea-n lume te isc în zaţul de cafea. Din toate loturile tatei stinghere pe săraca vale, Ignor că tot fugind de moarte, plonjez tot mai avid în ea. Fie-o fâştoacă de fâneaţă, fie un petic de arat, În labirint zeiţa-şi strânge la loc celebrul fir pe ghem. N-am vizitat o dată unul să nu fiu potopit de jale De nu exişti aievea-n lume te isc în zaţul de cafea. Văzând ce s-a ales din ele şi cum erau când le-a lăsat. Uităm mereu că prea puţină eternitate mai avem. Fie-o fâştoacă de fâneaţă, fie un petic de arat, În labirint zeiţa-şi strânge la loc celebrul fir pe ghem. Astăzi de-a lungul sau de-a latul tăiate sunt de câte-o cale. Orice lumină orbitoare e tot un fel de moarte grea. Văzând ce s-a ales din ele şi cum erau când le-a lăsat, Uităm mereu că prea puţină eternitate mai avem. M-apucă mila pentru toată zădărnicia trudei sale. Moartea pândeşte-n însăşi clipa pe care-o implorăm să stea. Astăzi de-a lungul sau de-a latul tăiate sunt de câte-o cale Orice lumină orbitoare e tot un fel de noapte grea. Şi nu doar ele ci şi pomii la umbra cărora am stat. Numai tenebrele m-ajută să fac lumină în poem. M-apucă mila pentru toată zădărnicia trudei sale, Moartea pândeşte-n însăşi clipa pe care-o implorăm să stea. Ca şi regretul fără margini că-n lumea largă am plecat. Am tras avan şi-n vara asta la jug cu propriul blestem! Şi nu doar ele, ci şi pomii la umbra cărora am stat u Sunt azi trecutul care-şi pierde brutal reperele morale Ca şi regretul fără margini că-n lumea largă am plecat. Stau pe banca de mesteacăn. Amiroase-a fân cosit. Am socotit că-s perimate profundele valori rurale. Filmul visului începe. Grijile le-am dat la spate. Mă închipuiesc cu tine. La-ntâlnire ai venit. Sunt azi trecutul care-şi pierde brutal reperele morale Sună tulnicul la stână. Genele ţi-s rourate. Şi crestele de deal şi piatra şi lacul chiar dacă secat. Am socotit că-s perimate profundele valori rurale Filmul visului începe. Grijile le-am dat la spate. Pe care tata în respectul tradiţiei le-a apărat. Luna nouă e o barcă. Nu te mai întorci la schit. Sună tulnicul la stână.Genele ţi-s rourate. Şi crestele de deal şi piatra şi lacul chiar dacă secat Cântă un cocoş sălbatic. Maica stareţă-a murit. Au fost până la mine semne statornice, voievodale. Pe care tata în respectul tradiţiei le-a apărat Luna nouă e o barcă. Nu te mai întorci la schit. Şi pentru care de cei lacomi a fost târât prin tribunale. Briza zorilor re-nvie. Zarurile-s aruncate. Cântă un cocoş sălbatic. Maica stareţă-a murit. Au fost până la mine semne statornice, voievodale Caii-n aluniş aşteaptă. În desagi avem de toate. Hotarele pe care sfinte hrisoave vechi le-au consacrat Şi pentru care de cei lacomi a fost târât prin tribunale Briza zorilor re-nvie. Zarurile-s aruncate. Bătrânul meu ce-acum în lumea fără de dor s-a strămutat. Eşti şi gheaţă şi văpaie. Părul ţi l-ai despletit. Caii-n aluniş aşteaptă. În desagi avem de toate… Hotarele pe care sfinte hrisoave vechi le-au consacrat Stau pe banca de mesteacăn. Amiroase-a fân cosit! Pagina 14 FEREASTRA - iunie 2011 Sergiu - Marian Găbureac Berlin, schnell, schnell !

– Ce să faci la destul dacă … Berlin?! mă întreabă Nici Mercedesuri nu prea am văzut. un prieten umblat prin Puţine automobile pe străzi şi, în general, lume. mărci populare. Nu întâmplător piaţa cu Tra- – Pentru că nbanturile urcate pe socluri e ultracentral poz- trebuie bifat. iţionată ! De ce-am zis japonezi ? Vă las să Aşadar, schnell, schnell spre zidul Un unchi de-al meu a ajuns la Stalin- ghiciţi. Berlinului, păstrat pe alocuri doar ca mostră a grad şi oasele i-au rămas prin Siberia. Vreo 30 Muzeele. Ca şi alţii, nemţii au avut gândirii conducătorilor vremelnici ai planetei. de ani l-au tot aşteptat bunica cu tanti naşa, so- arheologi de talie planetară. Dau un singur nu- Noroc că-s vremelnici! Dar câtă suferinţă au ra bunicii. Mi-am zis să-l răzbun. Aşa că, pa- me Heinrich Schliemann. Au tot adunat, bă- generat, astfel de piticanii (la propriu şi la fig- şol na Berlin ! ieţii ! Aşa că ai ce vedea. urat), milioanelor de semeni? Nu ajung bine la recepţia hotelului, Nefertiti arată demenţial. Îţi dai sea- Spaţiile largi, care te inhibă. Le stră- unde pentru o noapte pe timp de vară nu mi-ar ma cât de mult a involuat lumea până la cele- baţi fără să ai senzaţia că-ţi va cădea ceva pe ajunge leafa pe o lună, şi Herta reacţionează. bra Mona de la Luvru. Şi e o diferenţă de nu- cap. Staţiile au tabele electronice cu sosirea în – Ce căutaţi la Berlin? Aici plouă de mai 3.000 de ani. Unii spun că Nefertiti avea timp real a... autobuzului! La metrou mai înţe- două săptămâni întruna. Abia de o oră a stat. nasul coroiat. Însă Nefertiti nu te sufoca cu su- leg. E pe dedesubt. Să-l văd eu pe primarul Chiar, ce căutam la Berlin? Duş şi pe ta de kile (killer !) a Monei! dâmboviţean ... escu, care va reuşi un aseme- straße. Apoi, cu metroul spre Charlottenburg Deja, presimt, că mi-am făcut noi pri- nea transport în comun la suprafaţă ! Schlosse. O staţie demenţială. Puteam să vizi- etene! Traversăm Friedrichstraße, o comer- tez doar staţia şi ar fi fost de ajuns! Urcăm. În- În rest, fibule, mumii, mandibule, sar- cială dominată de La Fayette şi alte surate, ca- tunericul prinsese lumina soarelui şi câteva in- cofage, inele, brăţări, săbii, ciocane, armuri, re mă urmăresc şi-n vis. Trec pe lângă tot felul stalaţii anemice aruncau waţi după waţi peste cărămizi, ziduri întregi, porţi, scări … tot tacâ- de urşi, simbol al unui mare eveniment, pe o piaţă enormă. Biserica Franceză, Biserica mul. Stop! Ajung la pergamente şi suluri de lângă Madame Tussauds, varianta germană, Germană şi palatul, o copie firavă a Schön- papirus. Citesc, în diagonală, vreo două-trei, cu Einstein şi ai lui, inclusiv cu Mein Führer, brun-ului vienez. Cam prăfuit. înainte să intru în cea mai mare galerie de artă de fapt al lor! Al nostru mai aşteaptă puţin. Ur- din lume! mează un nou muzeu cu Kennedy, Gorbi şi nu Aţi auzit? S-au descoperit recent, în- prea înţeleg ce căuta Obama pe acolo… tr-o peşteră din Iordania, 70 de cărţi de metal. Schließlich, ajungem în faţa celebrei De mărimea unui card. Tot prin zona aceea, porţi, unde două fiinţe ariane în uniforme est Perimetrul 0! Se mai ridică un văl privind pro- sunt gata permanent să facă poze cu turiştii. gramul Homo sapiens (3-5)! Poate prindem Nu ratez ocazia, dacă tot nu am putut ajunge sfârşitul lumii în direct. Ar fi supertare! aici pe vremea lui Ceaşcă zis Ciuruitul, măcar Toate se vor împlini la timpul lor! să am o imagine luată de la faţa locului ! zis-a apostolul Luca (1/20). Nu-mi amintesc Cum poarta era deschisă, dăm peste să-l fi citat pe tata. Dacă nu, repet ce zicea pre- Reichstag. În ghid scria negru pe alb vizitare otul Dimitrie: Ştiinţa e ceea ce vrea religia să gratuită. Aiurea, totul e super securizat. S-au Berlinul, se ştie, e zona de influenţă a ne arate. Eram extrem de intrigat la vârsta schimbat multe de la internetul consultat de familiei Hohenzollern, cea care l-a trimis pe aceea. Nu înţelegeam de ce preşedintele SUA mine. Băieţii, în maşini civile dotate cu tot fe- Carol I să ne civilizeze. Grea misiune ! stătea în biserică când s-a lansat omul spre Lu- lul de tehnologii tip NASA/CIA, o fac pe indi- Hopa! Apare Selena. Gravă, rece şi nă. Acum ştiu. Mai simplu de atât, nu se poa- ferenţii. Alţii te anunţă politicos transparenţa gravidă. Nu mai contează. E acolo, deasupra te! Deja, mi-am făcut alţi pretini ? Am pus şi kaput! Angelica e extrem de ocupată. Grup or- noastră. O luăm spre Kurfürstendamm (nemţii de un symposium. Vă rog să mă ştergeţi din ganizat. Rezervare din timp, ceva cunoştinţe pudici îi spun Ku-Damm), cu strada străzilor banca dumneavoastră de date. Vedeţi cât e de etc. etc. din Berlin. Comparabilă cu Oxford Street din uşor! Asta-i viaţa! E singurul loc unde am văzut poliţie ! Londra. Mai degrabă invers, ca dimensiuni. Au o insulă a muzeelor, cu puţine Voi vedea interiorul supersticlos pe Însă nu mi-am adus ardeleanca la cumpărături. lucruri ale locului, cu excepţia tablourilor. To- Google. Iată avantajele IT-ului ! De multe ori Ca şi la Londra. Dar, nu se poate să nu străbaţi tul este extrem de bine pus în valoare de cca mult mai bine ca în realitate. Nu plec fără să artera. Toate brandurile renumite ale lumii, două sute de ani. I-au mai bombardat, unii şi gust un Würst stropit cu o stacană de un litru. multe necunoscute pe la noi, informaţie livrată ceilalţi, dar japonezii, scuzaţi germanii au re- În dispreţul total al colegei de plapumă, care pe loc din sursă sigură, sunt cu totul la vedere. făcut totul minuţios ca-n legenda Meşterului intră puţin într-un nou mall. Aştept. Neutra- Se vedea atât de bine şi pentru că locaţiile erau Manole. Mă tot gândesc, legenda asta chiar o lizez bier-ul şi tot nu apare ! E greu să te ho- goale, goluţe. Ce să-i faci dacă nu venim în se- fi a noastră ? Aşa am crezut şi despre Ciocârlia tărăşti, îmi explică cu umerii ridicaţi ! A stat zon, iar berlinezii nu se înghesuie în mega- până la Bregovici. doar câteva minute. Marţiene. shopuri. Trecem şi prin replica San Pietro din E o linişte în Berlin de-ţi ţiuie urechi- Ce am remarcat. Era şi greu de altfel. aceeaşi zonă a insulei, la o scară mult redusă, le! Nu rataţi, însă, să-l vedeţi. Are multe, mul- Berlinul, din punct de vedere arhitecutural es- unde un munte de negru ne întreabă agresiv te lucruri şi locuri interesante. Studiaţi, mai te de două feluri: de vest şi de est. Berlinezii Ticket? Ticket? (noul tip de indulgenţă?) şi o ales, comportamentul cotidian al celor care îl de un singur fel - japonezi. tăiem spre Poarta Brandenburg. Nu am spus locuiesc. L-am zărit şi pe Engels printre ei. E Noi, românii, am tot bătut ani de zile nimic, despre ţepoiul Fernsehturm, cu o go- de neînţeles pentru noi, dâmboviţenii, care tot moneda despre comunism. Aici îl vezi, îl simţi goaşa similară cu cea a lui Ghilduş. Ştiţi dum- timpul am mimat. Socialism, comunism, de- la fiecare pas. Marx e printre ei, multiplicat la neavoastră care! Dar cu mult mai mare. 358 de mocraţie ... Care democraţie?!? scară de masă. Ştiţi unde fac berlinezii cum- metri, în sus, cu totul. Iar Primăria e tot de pia- Ştiu, Nordul e nord, Sudul e sud ! Noi părăturile? Poate greşesc, dar aglomeraţia cea tră. Roşie. Singurele care îmblânzesc zona nu suntem nici de colo, nici de dincolo. mai mare am întâlnit-o în mall-urile din estul sunt Biserica Sf. Maria şi Fântâna lui Neptun. Ziua plecării. Întâmplător, Herta era Berlinului. Piaţa Alexanderplatz (total moder- de tură. nizată) are vreo trei-patru, unde multe preţuri – Aţi avut mare noroc! Nu a plouat. sunt mai jos ca la Bucureşti. Inclusiv cele ali- De unde să ştie ea ce relaţii am SUS! mentare. Nu e singura capitală cu asemenea Ieşim demni pe uşa hotelului. Bura. Ajungem preţuri. la aeroport. Începuse diluviu. Ce umbrelă, ce Te uiţi pe stradă şi credeţi-mă, defor- glugă! Totul zbura. Ne era frică că nu deco- maţia mea profesională mă califică ca pe un lează airbus-ul! Ne-a şuierat glonţul meteo pe individ care ştie să vadă, nici un jeep tare. la ureche. A meritat. Poate au şi ei proştii lor, dar nu sunt deloc fu- Eram doar la Berlin, unde s-a tras şi duli. Cunoaşteţi vorba strămoşească, perfect au tras din plin! Trăiască Germanwings! ilustrată pe Magherustrasse: prostu nu-i prost martie 2011 REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 15 ADRIAN BOTEZ Doi fraţi... împăraţi !

...A fost odată ca ni- pe mare / Luna palidă, în zare, / Luna din In- unea lui Dan Botta pentru esenţe. De aici, de ciodată... Au fost doi fraţi - fern, soţia / Sufletelor în pierzare. // Ţipă-n asemenea, convingerea lui că numai „clasi- Împăraţi ai duhului, pe care-i volburi largi lăstunii, / Umbra creşte ca o cismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel născuse zbaterea apelor şi lun- floare, / Ca o floare-ameţitoare, / Apa, -n ge- greco-latin) poate constitui sursa exemplară cilor Siretului şi Trotuşu- metele lunii, / Jos pe stînca albă, moare. // De de inspiraţie. Pentru că, spunea Botta, famili- lui...Unul era Alb, altul era departe sună cornul, /Cornul serii, cornul mă- arizându-te cu valorile clasice, îţi revelezi e- Negru. Unul era „înalt, blond, rii, / Cornul surd al întristării, / Cornul mării, senţele şi înveţi să le descoperi acolo unde nu frumos, şi zâmbetul lui era peste putinţă de cornul serii, / Cornul jelei şi-al pierzării!” le vedeai mai înainte. (Numai un „clasicist”, descris (de statuie? de femeie? de copil trezit (Cornul mării, cornul serii) credea Dan Botta, putea identifica marile cre- dintr-un vis cu animale cuvântătoare?)” – … Cât de repede îi expediem noi, îna- aţii ale poeziei populare. Ceilalţi cercetători Dan Botta - Mircea Eliade, Fragment pentru fara planetei Terra, pe cei care „nu mai sunt”. rămâneau la nivelul filologiei, folklorului sau Dan Botta, text apărut în „Prodromos”, nr.7, „Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, istoriei literare)”. iulie 1967, p. 19-21 – celălalt era Duhul îndurerat, Nichifor Crainic, despre toată gene- Şi, iată dezvăluirea eliadescă, despre „Întunecatului April”… - Emil Botta. raţia tânără interbelică… „Sunt, toţi, în vesela Dan Botta, pe care l-a înţeles cum nimeni nu …Aşa ar putea începe o poveste, care şi iresponsabila uitare a românilor!” – ar tre- l-a înţeles şi l-a văzut înconjurat de Lumina să le şi placă, cine ştie, adjudenilor, vrânceni- bui ecoul să răspundă. Pentru că nu este drept Taborică a Fixării Arheilor, într-un Nou lor, românilor. Dar noi nu vrem „să placă”, ci ca să fie dat uitării, numai pentru că a avut Paradis, cel mai sever şi mai străluminat Pa- „să se ţină minte”! adânci şi sincere crezuri şi înţelegeri legionare radis – cel al Artei: …Deci, în mod poate prozaic (noi – să fie aproape complet dat uitării un atât de „Nu ştiu dacă în afară de «Eulalii», zicem: minunat!) – Dumnezeu Cel Mare şi sever şi iluminat Poet, un eseist eremit, în- Dan Botta a mai publicat un alt volum de po- Bun a vrut ca, în aceeaşi casă, din aceeaşi lo- ţelept precum Sfântul Buonaventura, cel vin- ezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade - calitate, Adjud – să se nască două Duhuri de decat de Sfântul Francisc – …şi un Înger …dar publicate postum, de parcă, în timpul Înaltă Lumină ale Neamului Românesc: fraţii Traducător, din greaca zeilor Sofocle (Oedip vieţii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epi- Dan şi Emil BOTTA. Rege) şi Euripide (Troienele), din franceza grame, Cununa Ariadnei şi Poem în curs - S-au născut într-o familie de medic - vagantului regal, François Villon (Balade şi 1968). Până în 1942, când l-am văzut ultima tatăl fiind Theodor Botta - şi al unei misteri- alte poeme), din engleza magului Shakes- dată, nu publicase. Îmi spunea că nu vrea să oase femei-directoare de orfelinat - Aglae – al peare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… - publice mai mult de patru volume: unul de po- cărei tată, Francesco Maria Franceschi (sta- din americana onirică a lui Edgar Allan Poe şi eme (Eulalii), unul de eseuri (Limite), o bilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica din germana diamantină a lui Goethe sau din dramă (Alkestis) şi un dialog platonicean (pe de zahăr, din Sascut!) - era corsican de origine. portugheza conchistadorică a lui Ferreira de care nu ştiu dacă l-a publicat) ("...dialogul Adică, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Castro… – …un mare şi harnic savant traco- platonicean" nu poate fi decât Charmion sau Împăratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din log (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la despre muzică, publicat în «Gândirea», oc- născare, s-a numit, destul de vaticinar, deşi se un laborios studiu filologic asupra genezei tombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 trăgea din nobilimea măruntă : Napoleon limbii române ca sinteză thraco-romană-bi- – n. red. Rost). Deşi admira pe Proust şi iubea BUONAPARTE – „partea cea BUNĂ”!). Din zantină, ce durează 14 ani şi însumează 1 200 pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I câte ştim azi, totuşi, Francesco Maria Fran- de pagini.) - ba chiar sanscritolog! - în fine, se părea inutil şi necuviincios să scrii, bună- ceschi era din familia / clanul lui Filippo Anto- ARHEUL artistului român, pentru că Dan oară, că cineva, personaj literar, a tăiat o bu- nio Pasquale di Paoli – duşman al lui Na- Botta a înţeles că Scrisul este o Religie, că nu cată de brânză şi a mâncat-o cu pâine. Chiar poleon… Cine ştie dacă bejenia familiei Fran- trebuie să-ţi măsori opera cu… camioanele (de dacă ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut ceschi nu a început chiar în acele vremi…?! maculatură, fireşte!), ci că orice scrie Artistul scrie niciodată o asemenea frază. Nu credea …Dar să ne întoarcem pe malurile Arhetipal, de fapt sculptează pe Stânca Eter- în realitatea literară a obiectelor şi acţiunilor Siretului nostru… nităţii, din Paradisul Lui Dumnezeu. de toate zilele. Dan BOTTA es- …Mai mistic: Dan Botta (ca şi fratele În fond, pentru el, reale – şi deci sus- te fratele cel mare. Se său, Emil, fireşte!) este descendent de voie- ceptibile de a interesa un artist – nu erau de- naşte, însă, într-o zodie a vozi şi magi ai cetăţii dacice a Maramureşului: cât arhetipurile, imaginile exemplare, mode- discreţiei ucigaşe de re- „(…)descendentul unei vechi familii nobiliare lele ideale. De aceea, aşa-zisul clasicism al lui nume - dovadă că, azi, ardelene, strămoşii săi Martin şi Mihail Botha Dan Botta, cu toată erudiţia greco-latină pe puţini români ştiu că fiind recunoscuţi, la 1579, drept voievozi ai care o implica, nu era rezultatul unei «învăţă- Emil Botta a avut un fra- Cetăţii şi Ţinutului Chioarului, din Mara- turi» – ci, înainte de toate, un mod de a fi în te. Un frate născut pe 26 mureş” - cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de lume. septembrie 1907, în Ad- ani de la moarte. Nobilitate neamului său du- Pentru Dan Botta, lumea devenea re- jud, mort pe 13 ianuarie pă tată a fost confirmată de Christofor Bathory ală când începea să-şi reveleze structurile ei 1958, la Bucureşti… (în 1579), înrudită fiind familia sa cu episco- profunde; adică, atunci când ochiul minţii în- Doar 51 de ani de epifanie… - „îşi pul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus cepe să desprindă, înapoia aparenţelor, ima- începe studiile liceale la Liceul Unirea din Valachorum!!! ginile eterne, figurile mitice. Pătrundeai mis- Focşani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava Dan Botta este, alături de Eminescu, terul unei nopţi de vară când izbuteai să ţi-o din Bucureşti. Urmează, apoi, studii univer- N. Densuşianu şi Blaga, printre extrem de revelezi ca în aceste versuri din Cantilenă: sitare clasice (limba latină şi limba greacă) la puţinii români care au înţeles, cu clarviziune, «Pe vânturi ascult / Orficul tumult, / Când şi- Facultatea de Litere a Universităţii din Bu- că Neamul Românilor, românii, ca expresie de ardică struna / Fata verde, Una, / Duce-i-aş cureşti, fiind dublu licenţiat în Educaţie Fizică Duh! - nu alcătuiesc, în existenţa lor de sute cununa...» şi Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, de mii de ani, ca strămoşi ai Europei şi ai Lu- Cosmosul întreg îşi dezvăluia atunci Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine mii întregi – o… „cultură minoră”, cum s-a înţelesurile lui adânci. Nu era vorba de o sim- etc. Participă la conferinţele grupului Cri- înşelat un alt român major, contemporan cu plă cunoaştere a fenomenelor cosmice – căci terion şi este cooptat în comitetul de redacţie Dan Botta – răşinăreanul Emil Cioran: „Cre- vântul, luna erau doar cifrul unor mituri şi al revistei, apoi va face parte, sub conducerea dea (alături de alţi câţiva, printre care mă nu- drame străvechi, care făceau deja parte din sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de măram) că dacă o cultură îşi revelează conş- istoria spirituală a omului. Mai precis: a omu- direcţie al Enciclopediei României, proiectul tient esenţele – într-o creaţie poetică, în filo- lui balcanic, înţelegând prin acest termen debutând în 1938”… Dispare din ochii oame- zofie, într-o operă spirituală – devine prin în- etnic-geografic toată Europa răsăriteană, din nilor preagrăbiţi, pe când cădeau zăpezile ca- suşi acest fapt o Cultură Majoră; chiar dacă, Marea Egee până în Munţii Tatra. Dan Botta taclismice, cosmice, ale anului 1958… „în datorită limbii în care au fost exprimate, valo- avea mare slăbiciune pentru acest teritoriu în urma unui atac de cord”, cum îl expediază rile ei literare nu se pot bucura de o circulaţie care se înfruntaseră de-a lungul secolelor frivol şi abandonează misterului cosmic, zia- universală” – cf. Mircea Eliade, idem. egeeni: grecii, thracii, ilirii şi romanii. Era rele vremii, pe Pontiful Frumuseţii, Incantaţiei Şi, tot din mărturia extrem de pre- într-un anumit fel o geografie sacră, pentru că şi Fervorii: ţioasă a lui Mircea Eliade, aflăm că Dan Botta pe plaiurile şi munţii aceştia oamenii întâlni- „(…)Străluceşte în orgia / Viorie de era VÂNĂTOR DE ARHEI : „De aici, pasi- (Continuare în pag. 17) Pagina 16 FEREASTRA - iunie 2011 (Urmare din pag. 16) gen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai molarea zeilor va- puţin orfic decât Dan - şi mai mult ludic, dar, lahi, încât, pur şi Doi fraţi... Împăraţi ! în niciun caz, nu până la…Minulescu!) al ge- simplu, nu ne inte- neraţiei Criterion: pentru versurile sale, Emil resează: şi Edgar seră pe Apollo şi Dionysos, pe Orfeu şi Za- Cioran - Apostatul cu Teancuri de Măşti, Allan Poe era dip- molxis. Timpul încremenise, acolo – şi odată Nicolae Steinhardt Cel Naiv şi Blând… - soman şi narco- cu el, peisajul. Lumea aceasta, care aşteaptă aveau un adevărat cult. man, dar, prin asta vrăjită de mii de ani, era şi lumea poetului” – Mircea Eliade (ca şi Baudelaire, , idem. Rimbaud, ...Cu puţin înainte de despărţirea de Verlaine, Gérard Eliade şi, nu mult, şi de lume, l-a luat deoparte de Nerval, Tristan pe Magul Eliade şi i-a şoptit: „... Dar mai lin, Corbière, Jules dorule, lin,/ Că p-aici îi loc strein...”. Laforgue, Francis 1940 Şi iată dovada alduirii ca iniţiat zal- Joseph Thompson, moxian, ÎMPĂRAT AL DUHULUI! - a lui …Este autorul unei poezii negre, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Dan Botta, de către Magul Mircea Eliade: existenţialiste, dar, totul, prins într-o horă car- Pessoa etc. etc...... deci, o întreagă generaţie, „«Loc strein», reluă el după câteva clipe, loc navalescă, de Sabat Negru…a jocului de cu- aceea a simboliştilor „romantico-postromanti- de verdeaţă şi de odihnă... ». August 1942. Era vinte (uneori profund, alteori facil! - dar, tot- ci”!), şi-a dovedit, mai curând, dispoziţia mar- printre cei care înţeleseseră” – cf. Mircea deauna, impresionant, rostit întru gravitate!) - tirică faţă de Artă, decât voinţa de autode- Eliade, idem, Chicago, 1960. cu personaje dintr-o mitologie proprie a mor- gradare prin viciu! ...Fratele ţii, în consonanţă cu filosofia Trăirismului in- Este şi cazul lui Emil BOTTA! Negru... Ei, Fratele Emil BOTTA terbelic. E un poet al măştilor, eul lyric se de- …Nu-l putem părăsi, pe Emil Botta, negru, , voalează prin toate aceste personaje, rezultând în mâinile lui Oişteanu – deci, ne vom resorbi, a avut parte de recu- o comedie a morţii şi a neputinţei. taumaturgic şi soteriologic, în Dorul lui fără noaştere publică ge- …Orice actor de geniu (şi Emil Botta Saţiu, pentru a fi şi rămâne, noi şi tot Neamul neroasă, fie şi numai a fost!), care trăieşte în mijlocul hărmălaiei Nostru Românesc, alături şi „trăirind” întru prin faptul că a dat teatrale, este extrem de singur! De aceea, cre- Magii noştri adjudeni: „De un dor fără saţiu-s numele celui mai dem că Fratele cel Negru se autodefineşte ire- învins / şi nu ştiu ce sete mă arde. / Parcă me- vechi liceu din Ad- proşabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo reu din adînc, / un ochi răpitor de Himeră / ar jud...! Dar Fratele cel de metafizica Blestemului către Simion Das- vrea să mă prade. / Şi pururi n-am pace, / nici Negru a avut parte de călul şi către Bureţi… - prin cuc, pasărea sin- al stelei vrăjit dute-vino în spaţii, / izvoare sub o dezvoltare socială gurătăţii, dar şi a reversibilităţii metanoice - lună, ori dornică ciută, / nimic nu mă stinge, incomparabil mai largă decât Fratele cel Alb, …dar şi „ondină” fascinantă şi pururi miste- nimic nu mă alină / şi parcă-aş visa o planetă Dan BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatu- rioasă, a Mareelor Codrului, „ştimă” care atra- pierdută. / E atîta nepace în sufletul meu, / bă- lui April, nimeni nu-l poate uita, dacă l-a vă- ge (dacă ar putea, lumea întreagă!), către Mis- tut de alean şi de umbre cuprins…/ Un dor zut, pe actorul Emil Botta, cu o voce care par- teriile Funebre şi Regenerator-Soteriologice fără saţiu m-a-nvins, / Şi nu ştiu ce sete mă ar- că venea de la Mumele şi Vâlvele Pământului. ale Codrului şi ale lui Isis-Cybelle. de mereu…” Rolurile Ion Nebunul, din Năpasta lui Ca- …A fost odată ca niciodată…Au fost Regele Ondinilor Dinspre „sleirea” şi „frigul” tenebre- ragiale - precum şi , din lor infernale - spre „focul” şi „vântul-furtuna” doi fraţi - ÎMPĂRAŢI AI DUHULUI… - Ondine, de Jean Giroudoux - nu pot fi nici orfică a revelaţiei, prin LOGOS - Cuvânt-cu- …şi, cine ştie, poate vor mai fi! imitate, nici repetate! Niciodată, de nimeni al- Cuvânt şi „fluieratul” Noului Orfeu, deci orân- tul: doar să... „înconjori”, reverenţios, pe lângă „Anul era 1937. Eram pe malul Siretuluzi, într-o duitul sine, întru noul paradis, prin revelaţia comună aproape de oraşţul Roman... Eram printre Imperiul Interpretativ al lui Emil Botta...! stihiilor artei-ca-logos… - dinspre sângele ...Se naşte, cum am zis, în aceeaşi fa- copaci, într-o noapte de mai, cerească, ameţitoate, blestemat-binecuvântat al graalului / „Ulciorul frumoasă cum nu mai văzusem. Eram în real, în milie de medic şi de urmaşă a corsicanilor cu Cucută” – spre „…stele fumegânde şi focuri vendettei, ca şi Dan – pe 15 septembrie 1911, concret şi totuşi eram într-un domeniu al fanteziei. crescânde…”!): „am înlemnit / la vederea cu- Atunci am văzut Ielele, Dânsele, am fost în cărarea la Adjud – şi prinde ceva mai multă viaţă decât cului, / un cuc de pripas / la casele noastre. / Dan: pleacă „pe partea cealaltă”, în 24 iulie lor. Atunci am citit, încrustate pe scoarţa copacu- ce mai cuc sărac / i-am văzut şi faţa / slăbita, lui, cuvintele April, Întunecatul, Întunecatul April. 1977, începutul călătoriei mistice fiind la… sleită. / eu jonglerii, / eu cu clovnerii / încerc Bucureşti! Ceea ce vă spun este exact, nu riguros exact.” să-l încânt / cu vânt cucu vânt. / să-l distrez cu (Flacăra, nr. 11, 20 martie 1976) … Visând, de mic copil, să devină ac- nimic / pe Fluieră Vânt / Frig în ochi îi arunc tor - fuge de acasă, la vârsta de 15 ani. În 1929 din ulcioare de cucută / îi dau să bea, / ulcioa- ORDIN se înscrie la Conservatorul de artă dramatică re de foc îi întind / pe pat cu cuie îl culc, / fac din Bucureşti, pe care îl va absolvi în 1932. din cuc fachir, / lopeţi de pământ / arunc peste Să mă refugiez în cortul pădurii, După ce joacă pe scenele mai multor teatre el / şi stele fumegânde / şi focuri crescânde … Întunecatul April e pe urmele mele, bucureştene şi din provincie, devine actor al / eu cu clovnerii, / eu cu jonglerii” (Fachir) zornăitoare lanţuri târăşte Naţionalului bucureştean. Interpretează rolul …„FAQR” înseamnă, în arabă, şi şi un cuţit în mâini să mi-l înfiga în coaste. unor personaje majore, din dramaturgia lui „sfânt”, şi „sărac cu punga şi bogat cu Duhul” Shakespeare, Goethe, Cehov, Cara-giale. Cai verzi, purtaţi-mă repede ca fulgerul, – adică, ÎNŢELEPT! ÎMPĂRAT AL DUHU- izbăviţi-mă de rău, de harapnicul groazei, Apoi, lumea cinematografică, din LUI...!!! epoca aşa-numit „comunistă”, îi va oferi des- mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o …Andrei Oişteanu - face un studiu năframă de sânge, fuga, fuga tul de multe şanse expresive, pentru a-şi va- despre…neînţelepciunea lui Emil Botta (cf. lorifica talentul şi maniera de interpretare uni- prin ploaia de sânge, ud leoarcă, Andrei Oişteanu, în rev. Arta Sport: Emil doar voi ajunge la sfântul aşteaptă. că: Se aprind făcliile (1939), Viaţa nu iartă Botta şi „lecţia de opium” – 14 mai 2008), dar (1958), Erupţia (1958), Când primăvara e tonul articolului (care-l vizează şi pe un alt le- Ia-mă la tine în trib, fierbinte (1961), S-a furat o bombă (1961), gionar, pe genialul Ion Barbu / Dan Barbili- îi strig ca din gaură de şarpe, Paşi spre lună, Pădurea spânzuraţilor an) este atât de insinuanto-insidios, întru de- dă-mi simbrie amară, amară, (1964), Răscoala (1965), De-aş fi... Harap fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib. alb (1965), Şah la rege (1965), Dacii (1966), Faust XX (1966), Subteranul (1967), Co- N-am defăimat niciodată amurgul şi tăcerea lumna (1968), Reconstituirea - (1969), care sosesc hămesite din peşteri, din grote, Premiera (1976). dar acum le insult şi iară şi iară le strig: Voce lirică unică, pusă, mereu, sub Vulpilor, vreţi să-mi las pielea pe-aici, semnul tragicului, dar şi al măştilor unui actor amanet? cu teatrul în sânge. …Ca poet, a debutat, cu Strofă ultimă Şi Întunecatul April se face mai subjugător, poemul , în revista lui Tudor Ar- mai tiranic, ghezi, Bilete de papagal. acum mă va lua în primire năstruşnicul alai, Poetul a făcut parte din grupul intitu- acum îmi va săgeta cu o floare umărul lat „Corabia cu rataţi”, din care s-au desprins şi-mi va porunci laconic: stai. şi filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eu- REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 17 Poeme originale şi traduceri din poezia americană by Liviu Ofileanu

Şi nu citeşte nimeni o scoarţă capitală, cel care şi-a îndopat familia să nu arunce înspre rafturi o privire! din pescuit gunoaie în Atlantic, să coste unchiul Will cât un covrig ace de pin şi cioburi de lună, şi Kant să-l dau pe două portocale... îmi ţine capul deasupra unui hău – aud o muzică necunoscută, (după ora două dimineaţa măturătorii strâng glasul cavernos al tatei urmele: frunzele căzute, chiştoace şi resturi de când a scos-o pe mama dintre vase analogii, sentimente. Lampa de gaz se stinge ca să-l vadă la cinematograf devreme – bărbatul adormit cu capul pe masă pe Chaplin vagabondul... îşi mută aerul trist în sticla golită). În memoria lor fetele încă spală rufe în albie, Clepsidră spartă vând roze la târg şi fac dragoste în grâu, păstăile ochilor se desfac la nașteri de prunci. POEME - ATLANTIC Sunt demodat – nu suport vedetele, eroii fără limfă şi slugile îndopate Traduceri A Brasileira – orele de pândă cu mila stăpânului; în schimb, preţuiesc mizeria naturală, Infinitive esenţiale: a grădinări muşchii pe copac, rugina la mănăstirile Cuvântului, şi sângele pe tăişul săbiilor; a scoate cerul prăbușit din fântână. îmi plac lemnul fărâmat de carii, Dacă tot ce vedem ni se pare de dorit, ridurile bătrânului pe fruntea lui bătrână, Maya nostalgia locurilor în care nu am fost, femeia grea ca o minte de zeu cu încă o lume. amorul perfect și de neatins – nu se pot şterge ANGELU asemenea juliturilor copilăriei. Le iubesc, toate au crescut din generozitatea oaselor noastre. Încă mă ridic Urmăresc din cafenea Şi dacă îl preţuiesc Swift pentru cinismul fin vânzătorii la tejghele cu fructe şi peşte, prefer în locul dezinvolturii gratuite Mă poţi trece-acolo în istorie periate animale de companie birjele cu roibii pedepsiţi să suporte Cu ale tale înverşunate, împletite minciuni, plutind pe spinarea coaptă de soare a străzilor, o rasă inferioară, Mă poţi călca în picioare în plină mizerie deasupra scărilor de piatră şi falezei de halva chipurile iremediabil absente şi dimineaţa Însă, asemenea prafului, tot mă voi ridica. până în casa iubitei cu azalee strivite în palmă. ciripind în radioul frizerului. Te tulbură lipsa mea de nebunie? Pedeapsă îndrăznelii mele, Detest cămăşile apretate, luciul pantofilor De ce eşti înconjurat de tristeţe? Ophelia ţine ferestrele închise în care se zgâieşte luna în drum spre bordel, Pentru că eu merg ca şi cum şi nu răspunde la sonerie; un tânguit de coarde fanfara ce sună fals, optimiştii fără fond aş avea sonde de petrol sfârâie în pâlnia gramofonului şi palmierii şi graţia de babă a savantului Pompând în sufrageria mea. se apleacă să asculte – Enrico Caruso… care tocmai a descoperit bacteria poate un regret îi tulbură orgoliul. ce-i va purta numele Exact ca lunile şi ca sorii, Şi îi cânt fără glas: dincolo de celestele sfere, în marea Latrină. Cu certitudinea mareelor, Exact ca speranţele ridicându-se deasupra, Tu eşti şansa conştiinţei ca să intre În fiecare noapte mă trezeşte Încă mă ridic. în regresie; un ceas deşteptător nu o alină nici praful şters de pe noptieră. al cărui sunet îl percep cu o ureche de elefant – Ai vrut să mă vezi distrusă? Nu vei îmbătrâni vreodată, se spune că un asteroid va lovi pământul, Frunte plecată şi ochii mici? ca Nero, vorbele tale mai pot aprinde un oraş, nisipul din cărţile lumii va fi pus înapoi Umerii căzuţi ca o lacrimă. culoarea din obraji e sângele în uriaşa clepsidră spartă. Slăbită de plânsul meu sentimental. maurilor doborâţi în cruciade; într-o zi, statuile îşi vor deschide ochii există doar o sirenă – apa, focul şi pământul Te-a jignit aroganţa mea? şi oamenii le vor lua locul Nu o consideri îngrozitoare sunt iluzii, spre infinita laudă a Bâlciului deşertăciunilor. aşa cum e aerul de munte Pentru că râd ca şi cum aş avea mine de aur de care n-am habar dacă nu te aud respirând. Archaeology Îngropate în grădina mea. Empreza Ibis Arborele genealogic vine din latină – Mă poţi împuşca cu vorbele tale, pessoa adică persoană; Mă poţi tăia cu ochii tăi, Pe un scaun aproape de fereastră Ophelia, de la fiica lui Polonius, Mă poţi ucide cu ura ta, haine claie peste grămadă – curate? marea înecată. Însă, asemenea aerului, tot mă voi ridica. murdare? nimeni nu ştie, doar pereţii Nici mama, nici soră-mea Henriqueta încovoiaţi de obiectele prinse în cuie, Te tulbură absenţa nurilor? nu-mi ştiu secretul, panoplia cu lentile de ceasornicar Vine ca o surpriză meu amor, meu Bébé, minha bonequinha… îşi recunosc locatarul zgribulit sub căciula Aşa că dansez ca şi cum aş avea diamante de lână Dacă scrisul tău nu face lumea mai bună, La întâlnirea coapselor mele? care îi sprijină braţele ochelarilor. te poţi ascunde după două-trei vorbe, În afara colibelor ruşinoase ale istoriei ce folos? suspină ea. L-am editat pe Gil Vicente, Voi răsări Deasupra unui trecut înrădăcinat în durere pe Thakeray şi Byron, Şi mă imaginez un rege maur – literatura lumii o plănuim în cărţi de buzunar; cum ar fi să posed Mă voi ridica de la Poe şi până la chitaii cu accent bizar un harem de poetese una şi una, lipsit de griji Sunt un negru ocean, săltând nemărginit, cărţile se vor fi citi pe etichetele de vin; să iubesc până devin un batracian filosof Rotindu-mă şi îngroşându-mă sufăr în flux. dar nu e sărăcia morbul care ne apasă – şi misogin ca Solomon; dormim şi noi în pat cu tufele de spini pipăi oase şi amfore de lut ars, Lăsând în urmă nopţile de teroare şi frică precum făcea Baudelaire urâtului o casă; o mandolină, un stilou şi o lumânare – Mă ridic avem proiecte largi, suntem tineri obiectele care afirmă fragilitatea omului La revărsatul zorilor uimitor de curaţi / Răsar şi cu bani puţini. nu pot avea două feţe… Să aduc darurile primite de la strămoşii mei, Nu e asta cauza ce ne-a ruşinat, Eu sunt visul şi speranţa sclavului. am stat eu însumi la tarabă dârdâind; Femeia care nu a cunoscut alţi bărbaţi afară Mă ridic / Răsar noi portughezii suntem blestemaţi de tatăl ei Mă ridic. mai mult cu fapta să ne dovedim. împletitor de plase pescăreşti, (Continuare în pag. 19) Pagina 18 FEREASTRA - iunie 2011 dacă violenţa îţi place. Priveşte, Ei bine, a spus maimuţa târgoveaţă, acolo e un om pe trotuar; şi tocmai când încheia felul în care îi tremură piciorul dăduse drumul maimuţei cu aburi, arată că nu va mai fi niciodată ca înainte. maimuţa cu aburi a dat drumul Richard Acesta e poemul tău la gas şi maimuţele electrice. Brautigan şi ştiu că eşti prea ocupat la birou sau copiii sunt prinşi adânc în ultimul tău nerv. E asemănătoare ceasului bunicului Poate că sexul ţi l-ai dorit dintotdeauna. ce este înlocuit de San Ei bine, ei se întind laolaltă ceasul-nepot? Francisco şi le plac petrecerile cu haine fără nasturi, Ceva de genu’ ăsta, spuse maimuţa târgoveaţă. prăbuşiţi pe canapea aşteptând să fie mişcaţi de braţe drogate. Aşa că am cumpărat maimuţa electrică, Nu cred c-ai vrea să continui; Acest poem a fost găsit pe o sacoşă de hârtie şi am conectat cordonul ei Fiecare are aşteptările sale, însă acesta de Richard Brautigan într-o spălătorie din ombilical în perete. e un poem pentru întreaga familie. San Francisco. Autorul e necunoscut. Chiar acum, Budweiser Fumul iese afară din blană prevestind Din greşeală, ţi-ai pus picură dintr-o cascadă, ceva greşit. Banii în maşina parfumurile sâsâie la subsuorile Noi am electrocutat familia Maimuţă. Mea (#4) oamenilor cu care te asemeni, Din greşeală, mi-am pus şi doi iubiţi acum se îmbracă, Banii în altă spunându-şi drum bun. Maşină (#6) Nu ştiu cu ce muzică să vină Lawrence Cu intenţie, am pus acest poem, cu certitudine Ferlinghetti Hainele tale în ea este necesară. Pentru că ea este vizibilă Goala maşină plină ei nu vor vedea niciodată o alta De apă şi fără ivindu-se iarăşi Haine şi pentru asta avem nevoie de muzică Riscând frecvent fiindcă acolo nu e niciodată muzică absurditatea Erau singurele. atunci când el sau ea te părăsesc într-un colţ. Înţelegi, vreau ca acest poem să fie mai drăguţ Riscând frecvent absurditatea decât viaţa. Vreau ca tu să te uiţi la el şi moartea Gregory Corso când anxietatea îţi zigzaghează stomacul ori de câte ori el perseverează şi ultimul tranchilizant s-a dus deasupra capetelor şi ai nevoie de cineva să-ţi spună audienţei sale voi fi aici când mă doreşti poetul ca un acrobat ca sunetul înăuntrul unei coji. se caţără pe rime Nebunul iac Poemul îţi spune ceea ce ştii acum. pe un fir înalt al operei lui Dar nu da nimic pe acest poem. şi balansându-se pe gene Nu se aşteaptă la mai mult. peste o mare de feţe El nu va spune niciodată mai mult către altă parte a zilei Mă uit la ei cum bat ultimul lapte decât ascultarea poate explica. perseverând entrachats pe care l-au luat vreodată Doar păstrează-l în servieta diplomat şi dexteritatea picioarelor de la mine. Sau în casă la tine. Şi dacă nu eşti adormit păcăleşte Ei se aşteaptă să mor; până acum, nici plictisit dincolo de sens, şi alte exagerări înalte Ei vor să facă nasturi din oasele mele poemul doreşte ca tu să râzi. Râzi către şi toate fără de greşeală Unde sunt surorile şi fraţii mei? tine, râzi de acest poem, de toată poezia. totul Maimuţa înaltă de-acolo, încârcându-l Hai vino: pentru ceea ce nu poate fi pe unchiu’-meu, are o şapcă nouă. Pentru că el e super realistul Bine. Acum iată ce poate face poezia. Şi studentu’ ăla idiot de-al lui – care trebuie vrând-nevrând N-am văzut niciodată fularul acesta înainte. Imaginează-te o omidă. remarcat Câd de trist este el, cât de obosit! O nepăsătoare ridicare din umeri şi, deodată, adevăr încordat Mă întreb ce au să facă din oasele lui? Eşti frumoasă câtă vreme trăieşti. înaintea luării fiecărei atitudini Şi coada aia minunată! sau păşind Câte şireturi vor trage din ea! în presupusul avantaj în fața celui mai înalt loc Stephen unde Frumuseţea stă şi aşteaptă Dunn cu gravitate Poem pentru să înceapă mortala ei cursă oameni care sfidătoare sunt neînţeles Şi el puţin din omul charley chaplin de ocupaţi ca care poate sau nu poate prinde să citească Russel Edson forma ei dreaptă şi eternă poezie înstemată pe aerul gol al existenţei. Relaxează-te. Asta nu va dura mult. Familia Maimuţă Dacă va dura, sau dacă versurile Ne-am cumpărat o maimuţă electrică, te fac să adormi ori te plictisesc, experimentând mai degrabă lasă-te somnului, închide nepăsători cu resursele strângând grijulii de pe T.V.-ul, împarte cărţile. vremea bunicilor pentru achiziţionarea unei Acest poem e construit să te opui maimuţe cu aburi. ăstui gen de lucruri. Sentimentele lui nu pot răni. Ele există Noi aveam de asemenea, de data asta, undeva în poet, şansa unei maimuţe electrice sau pe gaz. şi eu sunt foarte departe. Maimuţa cu aburi nu se mai fabrică, spune Culege-l de fiecare dată. Începe-l maimuţa târgoveaţă de la mijloc dacă doreşti. Este accesibil ca melodrama, Dar dintodeauna familia a plănuit o maimuţă şi îţi poate oferi violenţă pe aburi. REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 19 PROZĂ BătăiBătăi discretediscrete înîn uşăuşă Theodor Petre LESENCIUC – Eu am lo- stau în Cluj acum. – A fost alegerea mea, îmi spune fără cul opt... – Ai făcut facultatea la Cluj? să se uite la mine. Am nevoie de... liniște. Au fost pri- – Păi…, ezit înainte să-i răspund la Remarc dicția perfectă și îmi dau sea- mele cuvinte pe care întrebare. ma că nu e felul în care vorbește de obicei. Fa- mi le-a spus. Vreo douăzeci de minute și cincizeci ce un efort suplimentar. Asta înseamnă că ori Sprâncene- de întrebări mai târziu suntem în sfârșit mai re- nu se simte în largul ei, ori vrea să facă o im- le mele se arcuiesc laxați și dialogul curge cu ușurință. Acea fami- presie bună. Eu n-am astfel de complexe. Nu mirate. liaritate atât de des întâlnită între tovarășii de țin să arăt nimănui că sunt titrat și educat. – Eu am șapte, şi spun revenind la drum, care încă din preistorie năștea prietenii – Înțeleg. ocupația anterioară. efemere între prinț și muncitor când se întâm- O privire peste Veronica îmi spune că – Opt este la geam, mă informează. pla să se întâlnească pe aceeași cărare pare să am ieșit deja din oraș. Mașina începe să acce- – Nu, nu-i. se manifeste și într-un autobuz cu rută de la lereze și urletul surd al motorului îneacă con- Închid carnețelul și-l pun la locul lui Cluj la Bistrița. versațiie din jur. Atmosfera e brusc mai intimă. în buzunarul interior al hainei. – Teo, o întrerup în mijlocul unei ex- – Tu cum de ești singur? – Vrei locul de la geam? plicații complexe care era menită să mă facă să Zâmbesc amar. Întrebarea nu prea are rost, văd în pri- înțeleg de ce alesese să stea de sărbători în – Întotdeauna sunt singur în perioada virile ei că îl vrea. Mărișel, în casa bunicilor ei. asta a anului. Culoarul autocarului se aglomerează Zîmbește mâinii întinse. Se gândește – Mergi la ai tăi, nu? N-o să fii singur. și ea e încă în picioare blocând calea de acces doar o clipă apoi palmele noastre se strâng gri- Nu? pentru toată lumea. Decid repede. julii și se prezintă la rândul ei. – Teoretic. Vezi, într-o familie res- – Stai un moment, o amân și mă des- – Veronica. trânsă ca a mea, sărbătorile nu sunt decât un fășor de pe scaun într-o poziție al naibii de in- – Îmi pare bine. prilej de lacrimi, în care ni-i amintim pe toți ce comodă. Am rucsacul într-o mână, mănușile – Și mie. care ne-au părăsit. negre în cealaltă și o dispoziție proastă în – E mai bine să știm cum ne cheamă, – Ce trist. amândouă. o asigur. Scuză-mă, îmi spuneai că stai într-un – De asta nu fac decât să stau degea- Părăsesc locul de la geam cu doar o apartament în centru iar prietenul tău locuiește ba, să mănânc și să beau - când nu dorm, desi- umbră de regret - mama m-a învățat să fiu în Oradea. Ai ales să stai singură într-o casă la gur. politicos. Îmi mulțumește din ochi și se insta- țară tocmai de sărbători pentru că… Își țuguie buzele ca și cum ar vrea să lează în spațiul vacant, imediat ocup locul de – Pentru că nu vreau să-l văd, explică zică ceva. Se răzgândește. alături cercetând-o cu coada ochiului. Dacă aș cu o margine tăioasă în glas. Nu vreau să mai – Frumoase planuri ai. fi privit-o mai devreme probabil aș fi fost mult văd pe nimeni. – Mulțumesc, răspund fără să reușesc mai săritor să-i fiu de ajutor. E frumoasă. Are Ochii migdalați fulgeră scurt, preve- să ascund de tot ironia. Și tu la fel. ochii migdalați cu zeci de puncte ciocolatii nitor, în direcția mea. Rânjește descoperind un șir de dinți aruncate pe un verde smaraldic, efectul e halu- – Poți să-mi spui ce s-a întâmplat? fermecător aliniați. Zâmbesc la rândul meu și cinant. Mă privește din nou, altfel, încruntân- privirile ni se ating pentru un moment. Râde și – Deci, acasă? O întreb detașat în du-se. Apoi râde ușor. își ascunde o șuviță castanie în spatele urechii. timp ce-mi aranjez bagajele în noul spațiu. – De ce vrei să știi? – Ești ciudat, spune. Ce zodie ești? – Ăăă... Da. – Iartă-mă, am uitat să-ți spun. Sunt o – Vărsător. E reticentă, nu știe cum să vorbească fire extrem de curioasă, n-am vrut să fiu indis- Dă din cap ca o cunoscătoare. cu străinii. Mă mir, o femeie ca ea ar trebui să cret, dar mi se pare mai plăcut să vorbim dacă – Am avut un vărsător. Înainte de ul- fie destul de umblată, dacă înțelegeți ce vreau tot trebuie să călătorim împreună aproape trei timul…, era… l-am iubit mult însă asta n-a să spun. Hotărăsc să presez. ore. Trece vremea mai ușor. Fruntea i se încre- fost destul. Voi sunteți dependenți de libertate, – Singură? țește. nu-i așa? – Da. – Ai dreptate, zice după un timp și un Ce pot să zic, cine nu vrea libertate? Dau din cap înțelegător, și eu eram tot abur de tristețe îi acoperă ochii. Măcar trece – Știam eu, așa era și Sami. Cum a ve- singur. timpul, adaugă dusă pe gânduri. nit vorba de ceva mai serios s-a speriat. Ne-am – La țară? – Lasă asta. Spune-mi mai bine ce lu- despărțit și n-am mai auzit de el. După asta – La Bistrița, îmi spune schiţând un crezi. l-am cunoscut pe Lucian și… zâmbet discret și serios. Apoi la țară.. Noul subiect pare să-i fie mult mai Își dă seama că a spus prea mult, se – Așa-i de sărbători, aprob în timp ce agreabil. oprește privindu-mă pe sub sprâncene. ea își aranjează blana în așa fel încât să încă- – Ți-am zis c-am terminat psihologia. – Să înțeleg că Lucian e ultimul, mo- pem amândoi în spațiul strâmt. Coatele noas- Lucrez la un cabinet. tivul auto-exilului tău? tre se ating permanent, dar asta nu pare s-o de- – Ți-ai găsit de lucru în domeniu. Dă din cap. ranjeze. Bravo ție, ești norocoasă. Fac la fel, n-are rost s-o mai întreb, Încurajat de răspuns îmi focalizez Dă din cap fără să zâmbească, știe. știe că sunt interesat de poveste. atenția spre tovarășa mea de drum. Am senza- – Da, am găsit un post la cabinetul – Luci e altfel, spune dintr-o data cu o ția că, în ciuda micilor riduri din jurul ochilor unuia din profesorii de la facultate. Am avut și urgență pe care n-am mai auzit-o în glasul ei. și a machiajului abundent, nu are mai mult de noroc, dar cred că cel mai important e să fii Are atîtea calități, e un om extraordinar, mi- douăzeci de ani. omul potrivit la locul potrivit. nunat. Mă iubește și eu țin foarte mult la el. – Ești din Bistrița? Nu pot decât să fiu de acord. Îmi ridic sprîncenele. – Îhâăm... – Tu, unde lucrezi? – Ar face orice pentru mine, continuă – Și eu. Stai la Cluj? Îi spun, pare interesată atât cât trebu- ea în vervă, vrea să ne căsătorim cândva și pâ- Îmi aruncă o privire scurtă și uimită. ie. Schimb subiectul din nou și o ascult o vre- nă și părinților mei le place de el. Ce poți să – Da. me povestindu-mi despre familia fericită a su- vrei mai mult de la un bărbat? Luci este edu- Începeam să mă satur de răspunsuri rorii ei, despre cei doi nepoței pe care abia aș- cat, are o carieră înfloritoare, are viitor finan- mai mult sau mai puțin monosilabice. teaptă să-i vadă. Remarc că reticența inițială a ciar și spune că nu poate trăi fără mine. Le-a – Dacă mergi la țară, cum de treci prin dispărut și conversația alunecă cu o fluiditate zis și la ai lui treaba asta, în plus, la anul o să Bistrița? naturală. vină să stea în Cluj cu mine. – Trec pe la sora mea înainte..., ea stă – Eu recunosc că nu mă omor după Dau din cap. Nu știu ce să spun, toată în oraș. Și m-așteaptă copii - nepoțeii, clari- sărbători, dar să fii singură în această perioadă prezentarea iubitului ei a sunat foarte mult a fică. nu sună tocmai ca o idee minunată. scuză. Încă nu auzisem motivele care o deter- – Aha. Îmi răspunde tăcut printr-o presare a minaseră să aleagă să fie singură. – Tu, ești din Bistrița? buzelor și apoi privește o vreme pe fereastră. – Aha. – Da, răspund cu veselie simulată, Autobuzul abia iese din Cluj prin traficul îm- Răspunsul meu o intrigă. Văd în ochii orașul copilăriei mele. Dar am plecat demult, bâcsit. (Continuare în pag. 21) Pagina 20 FEREASTRA - iunie 2011 (Urmare din pag. 20) infarct e întotdeauna serios. Nuanța din ochii – Le-ai zis la ai tăi că suntem împre- ei că aștepta o altă reacție. Dezamăgită, se ei mă încălzește pe interior. Am dreptate. Nu ună – normal că se așteptau să dormim în ace- micșorează în scaun adunîndu-și fularul trico- trebuie să fie singură. lași pat. tat mai aproape. – Nu mă cunoști, mă avertizează. Nu-mi răspunde și o vreme singurele – Pare un om minunat, am asigurat-o – Știu destule. Nici tu nu mă cunoști. zgomote din cameră sunt respirațiile noastre. după cîteva secunde în care amândoi am păs- Uite, aproape am ajuns… Stăm în camera lui și totul e în regulă, trat tăcerea. Indicatorul de pe marginea drumului în mare. Se vede că n-a dormit nimeni acolo de Dar…, privirea ei arde. pe care se fixară ochii noștrii spunea că mai mult timp fiindcă patul e foarte rece, atât de – N-am auzit ce era mai important. erau zece kilometri pînă în municipiul Bis- rece încât îmi adun picioarele la piept. Teo s-a Partea care nu trebuia să lipsească atunci când trița. aranjat cu spatele la mine în „poziția lui pre- vorbești despre probabilul tău soț. – Uite, i-am spus. N-ai nici un motiv ferată” și n-a mai mișcat de atunci. – Care? să ai încredere în mine. S-ar putea ca până la – Ți-e frig? Mă întreabă adormit. – Mi se pare evident, am continuat pe urmă tu să fii cea care-mi face mie o favoare. – Nu. Noapte bună. un ton cât mai puțin acuzator. N-am auzit să Ai mei îmi stau pe cap de ani de zile să aduc o – Noapte bună. zici că ești nebună după el. fată acasă. N-am făcut-o până acum. Pot să-ți Câteva momente mai târziu respirația – Sentimentele mele sunt foarte… promit că vei avea camera ta, toată mâncarea îi devine mai adâncă și îi simt corpul relaxân- – Îl iubești? posibilă, iar eu o să mă asigur că nu-ți va lipsi du-se. A adormit lângă mine. Cum poți să fii – Țin la el enorm de mult, nu știu ce nimic din ce-ți dorești. Familia mea e săracă, atât de liniștit încât să adormi lângă un străin. aș face fără el… dar încă n-a murit nimeni de foame. Nu știu – ochii mei sunt la fel de larg deschiși – Mă gândeam eu. – Tu chiar vorbești serios. ca și atunci când am intrat pentru prima oară în – Ce? – De ce? Mă întreabă și cele două cu- acea casă. – Nu-l iubești. vinte au o încărcătură mai mare decât tot ce se Mama și bunicul lui ne așteptau, rec- – Cum să nu-l iubesc, desigur că-l iubesc. vorbise între noi până atunci. tific, îl așteptau. Prezența mea a fost un șoc – Așa crezi tu, și nu neg probabilitatea – De ce nu? Amândoi mergem în lo- puternic pentru ei și se uitau la mine ca și cum ca el să fie cu adevărat îndrăgostit de tine. Ce curi unde nu vrem să fim. De ce să nu ne ținem aș fi avut vreo boală necunoscută și incurabilă. observam eu era că tu nu simți la fel, și știi asta. măcar de urât? Aș fi fost de acord să vin la tine Apoi, văzând că Teo se dădea este cap să mă – Câți ani ai? Mă surprinse apucându- dacă nu mi-ai fi spus deja că bunicii tăi au mu- simt confortabil i-au urmat exemplul. Dintr-o mă de mână. rit și ne-ar aștepta o casă goală. Singura soluție dată am devenit vedeta casei și tot restul serii – Ha? care are logică pentru amîndoi e ca tu să vii cu a trebuit să fac față miilor de întrebări și pro- – Douăzeci și cinci? Și șase? Presă ea. mine. puneri. „De unde vă cunoașteți? De cât timp – Aproape. – Crezi? sunteți împreună? Unde lucrezi? Ce vrei să – …Vezi, eu am douăzeci și nouă. Fac abstracție de ironia din vocea ei și mănânci? Îți place caltaboșul? Ce fac părinții Dădu din cap făcându-și singură curaj. răspund cu toată siguranța. tăi? Cât timp o să rămâneți?” – Lucian este perfect pentru mine. – Cred. – De ce n-am discutat noi mai întâi – Cred că… Tace vreme îndelungată. Din timp în despre toate chestiile astea? Îl întreb într-o pa- – Chiar e! timp mă privește întrebător, ca pentru a se asi- uză când nici bunicul, nici mama lui nu sunt În acel moment autocarul intră cu vi- gura că-s real, dar nu zice nimic. Deși mor de pe aproape. teză prea mare într-o curbă periculoasă spre curiozitate să știu ce gândește îmi îndrept spa- Ridică din umeri. Știe și el că ar fi tre- stânga. Șoferul reuși să redreseze la timp mas- tele oferindu-i liniștea de care pare a avea atâta buit s-o facem. Nu ne-am mai fi uitat așa unul todontul, însă Veronica era deja în brațele mele. nevoie. la altul de parcă atunci ne-am vedea pentru – Nu ți-aș fi dat mai mult de două- Ceva din personalitatea ei mă neliniș- prima dată – vorba vine. zeci, i-am șoptit în păr în timp ce brațele mele tește, percep o instabilitate ascunsă în spatele Mă întorc în liniște spre el și-i simt o ținură aproape un moment în plus. unei măști atent aranjate. Oricum ar fi, sunt căldura radiind din trup. Vreau atât de tare Apoi îi dau drumul și văd c-a roșit. din ce în ce mai interesat de Veronica. să-mi trec un braț după talia lui, dar mă tem – Mulțumesc, merg la sală. – Foarte bine, declară cu seriozitate s-o fac. Sigur îl trezesc și-i stric somnul. O întreb unde și îmi spune. Cine știe, luându-mă prin surprindere când nici nu mai Sentimentul de singurătate cu care am poate trec și eu pe acolo. Ar fi minunat, o idee așteptam vreun răspuns. plecat din Cluj s-a mai împrăștiat, dar e tot grozavă. – Poftim? aici. Am observat că doar atunci când am vor- Complimentul meu a atins-o mai – Am zis că-s de acord. Ajungem în bit cu el am reușit să nu mă gândesc la nimic. adânc decât aș fi bănuit. Îmi evită privirile. zece minute, la cât avem autobuz spre ai tăi? De cum pleacă sau, în cazul de față, doarme cu – Și domnul Lucian ce face de Crăciun? După ce am auzit-o pronunţând spatele spre mine, aceleași gânduri negre mă – Poftim? Ah, nu știu. „avem” am fost incapabil să-i răspund preț de împresoară. Adevăratul motiv al fugii mele mi – Nu te interesează? Mă minunez eu. câteva clipe. se pare odios în casa asta, ceva ce „el” n-ar fa- – Ba da, dar știu deja că o să stea cu – Sper că aveți două băi, altfel nu știu ce niciodată. Îmi îngrop capul în pernă la câți- mama lui. zău cum îți imaginezi că o să fiu satisfăcută. va centimetri de umărul lui și-i promit c-o să – În timp ce tu vei fi singură la Mări- Privirea mea o făcu să izbucnească fiu cuminte. șel, nu-i așa? într-un hohot zgomotos care atrase privirile De la bun început am știut că e dife- – Exact. celor din jur. rit, din primele momente mi-am dat seama că O idee nebună și complet surprinză- – Haha, te-am prins! Exclamă după ce nu seamănă cu bărbații cu care eram obișnuită. toare aprinde beculețe în capul meu. ochii celorlalți își văzură de treaba lor. A vorbit cu mine mai deschis decât o făcuse – De ce nu vii cu mine? O întreb Glumise. Mă încălzesc din nou și, ex-ul în cei trei ani cât am fost împreună. In- aplecându-mă infinitezimal spre chipul ei. dintr-un impuls îmi încolăcesc brațul după trând în casa familiei lui mi-am dat seama că Veronica îngheață. umerii ei. Atingerea mă înfioară. Veronica îmi aveam emoții. Cum puteam să trec pragul ca- – Ai…, ai zis că ai pe cineva! zâmbește timid, pare neafectată. sei unui bărbat, să fiu prima femeie care-i cu- – Și tu. Acolo eram, la doar câteva minute de noaște familia și să nu-mi simt stomacul tre- – Am! destinația comună, de unde urma să urcăm îm- murând. – Totuși ești singură. Dacă într-adevăr preună spre satul bunicilor mei. Mama și bu- Deși n-am înțeles de la bun început acest Lucian era important pentru tine, ai fi nicul mă așteptau. ce-l făcuse să vină cu o asemenea propunere, fost cu el. Același lucru este… valabil și pen- Încerc să nu mă gândesc la ce însem- până la urmă am văzut adevărul. O făcuse pen- tru mine. Nu-ți cer să te măriți cu mine, doar na faptul că duceam pentru prima dată o feme- tru mine – să nu fiu singură, să putem trece îm- să vii cu mine. Să nu fii singură de Crăciun… ie acasă. Poate era mai bine dacă aveam timp preună peste o perioadă a anului pe care amân- – Ce? să beau ceva înainte. doi o detestam. Ceva se înmoaie în mine pe Remarc cu satisfacție că nu se mai măsură ce înțeleg adevărata anvergură a sufle- chinuie cu „poftim”. ***** tului din bărbatul pe care soarta mi l-a scos în – Îți propun să vii cu mine de Cră- – Jur că ultima dată când am fost aici cale În cel mai vulnerabil moment posibil. ciun. Ce nu înțelegi? camera aia era liberă! Când este deja prea târziu. – Ce nu înțeleg? Repetă ea siderată. – Nu-i nimic grav, calmează-te, nu-s Nu sunt slabă. Tu vorbești serios? așa de pretențioasă. Oricum cred că ar fi fost Nu. Nu sunt, și a trebuit să-mi spun – Ca un infarct. imposibil. asta la nesfârșit după ce, observând panta pe Stă o clipă în ceață apoi înțelege. Un – Cum adică? (Continuare în pag. 22) REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 21 (Urmare din pag. 21) Grija adâncă din privirile lui mă oprește în loc. descopăr cu stupoare că în loc de lacrimi un care o apucase viața mea, am luat fatala deci- – De ce? repetă cu urgență în glas. zâmbet îmi ridică colțurile buzelor. zie. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Teo acum n-aș – Teo. Sunt aici cu tine pentru c-am – Ești bun la asta, îi zic. Tu ar fi tre- fi fost decât o entitate împrăștiată. Un Nimic. simțit din prima clipă că ție îți pot spune orice, buit să fii psiholog, să vezi ce ușor îi calmai pe Nu mi-a salvat viața, dar cu sinceritatea și can- că pot să am încredere în tine. toți. doarea, precum și cu neașteptata propune-re a – Poți, știi asta. – Da, da, zice ușurat în timp ce palma reușit să mă țină lângă el o vreme. M-am trez- – Nu-i vorba numai de asta. Vreau ca lui desenează cerculețe pe spatele meu. it mințindu-l așa cum mă mint și pe mine de tu să știi că același lucru e valabil și pentru ti- – Te rog să mă ierți…, vocea îmi prea multă vreme. ne. Uite, sunt în casa familiei tale. Nimeni nu tremură. N-am vrut să fiu așa. Este… greu să Nu știe și n-am să i-o spun niciodată știe unde sunt și asta mă bucură, dar crede-mă vorbesc despre unele lucruri. de bună voie, dar m-am agăţat de oferta lui. c-o să plec în cinci minute dacă… – Înțeleg. Toți avem dreptul la intimi- Am sărit cu disperare spre șansa pe care n-o – Gata, gata… tate. mai așteptam. În cei doi ani de când îmi anali- Sare în picioare și mă ia în brațe. Mă Înțelege sau e doar politicos. Îi cer- zez viața nu mi se întîmplase nimic asemănă- ia în brațe? Toate gândurile îmi zboară ca niș- cetez irișii întunecați și nu văd nici o umbră de tor. te vrăbii speriate. Între noi n-a existat de la în- minciună. Somnul vine greu, dar spre surprin- ceput acea tensiune, atmosfera dulce și promi- – Mulțumesc. derea mea vine totuși. Visele mă ocolesc cu țătoare a atracției fizice. Nu, noi vorbisem Într-un gest de o familiaritate stranie desăvârșire, poate nici coșmarele n-au reușit doar. îmi cobor din nou obrazul pe pieptul lui. Își să dea de mine în acestă casă străină. Poate – Ăăă,Teo? ține respirația așteptând, dar eu nu mai am ni- asta fusese soluția de la bun început. – Da. mic de spus. Așa ne găsi mama lui o jumătate Când îmi ridic pleoapele soarele e Ridic ochii și privirile noastre sunt de oră mai târziu. deja sus pe cer și razele orbitoare se reflectă foarte, foarte aproape. Teo adormise și am răspuns eu bătăii strălucitor în stratul de zăpadă ce-ncojoară ca- – Hai înapoi în pat! vocea îi e rugă- discrete în ușă. Femeia zâmbește cu bucurie și sa. N-am văzut niciodată atât de multă lumină. toare. E prea devreme ca să fii atât de activă. nu ne privește. După ce înțelege că suntem Teo e treaz și el, rezemat într-un cot și cu o ex- Las-o pe mama să aibă timp să ne pregătească decenți –mai mult sau mai puțin -ochii ei iau prezie indescifrabilă pe chip, mă privește cu o cafeaua. în primire camera. Pare mulțumită de ce vede intensitate pe care n-o pot înțelege. Oare știe – La pat? și înaintează spre noptieră pe care așează pla- ce înseamnă pentru mine faptul că l-am întîl- Zâmbește. toul cu cafetiera aburindă în mijloc. nit? – Unde vrei tu. – Stați liniștiți, ne sfătuiește cu dra- – Bună dimineața, spune și un zâmbet Ne întindem înapoi în pat și de data goste în glas. Doar n-aveți nimica de lucru. larg i se întinde pe față. asta rămânem aproape. Ca să mă gândesc la Tata s-a dus la cineva după lapte, facem prăji- – ‘Neața. altceva, în afară de căldura pielii lui, întreb: turile mai încolo. Voi nu vă deranjați, n-are – Cum ai dormit? – Deci ce anume vrei să știi? nimeni treabă cu voi, bine dragă? Mă întind ca o pisică și el chicotește. – E o prostie până la urmă, nu con- Îmi amintesc cât de sumar sunt îmbrăcată. tează. PANTUM – Scuză-mă, spun repede trăgându-mi – Parcă am stabilit că orice contează, plapuma până sub bărbie. sau vrei să mă ridic din nou. Îți spun sincer că Noian de semne-n ziua nunţii ne trimisese Râde. nu știu dacă o să mai pot adormi… Dumnezeu. – Hai să fim serioși, draga mea. Ne – Bine, bine, cedează el trecându-și o Ieşisem de la cununie. Ne îndreptam spre știm de nici douăzeci și patru de ore și deja am mână prin păr. Gestul e mai seducător decât își răsărit. dormit împreună. dă seama. Vântul avea să stingă una din lumânările de seu. Pentru el „dormitul împreună” în- – Spune, îl ajut. Zeci de priviri căinătoare asupra ta s-au seamnă cu adevărat dormit. – O să vezi că nu-i nimic grav, nici nu pironit. – Da. Suntem niște ciudați. știu de ce nu ți-am zis până acum. Doar că mă Ieşisem de la cununie. Ne îndreptam spre – Vorbește pentru tine… întrebam de ce ești… tristă. Adică oricât de răsărit. Se oprește, figura lui devine brusc se- mult ai crede că ai uitat, tot mi se pare că văd Spre a-mi ascunde tulburarea fixam rioasă. Mai serioasă decât o văzusem până o tristețe în spatele migdalelor. un punct în empireu. acum. Știu că se referă la ochii mei și pri- Zeci de priviri căinătoare asupra ta s-au – Ce e? vesc în altă parte. E mai perceptiv decât i-aș fi pironit Nu-mi dau seama cum, dar chipurile dat credit. Anticipam singurătatea al cărei centru eram eu. noastre sunt foarte aproape. – Hmm, poate tu trebuia să te faci psi- – Am tot vrut să te întreb ceva ieri, holog… Spre a-mi ascunde tulburarea fixam un dar n-am găsit momentul potrivit. – Poate, e de acord și aud că așteaptă punct în empireu. – Serios? un răspuns. În plin epitalam o strună de la vioară a plesnit. – Da. Tac. Nu știu cum să spun vorbele de Anticipam singurătatea al cărei centru eram eu. – Dacă-mi amintesc bine am vorbit care fug de atâta timp. Calul vătafului în faţa troiţei vechi s-a cam tot ce se putea vorbi… – Ai zis că poți să-mi spui orice, că prăbuşit. – Aproape. poți să ai încredere în mine… Din tonul lui îmi dau seama că e difi- – Am. În plin epitalam o strună de la vioară a plesnit. cil pentru el. Îi zâmbesc și mă trag puțin mai – Și atunci? Pe drum îmi parvenise vestea că se stinsese în spate ca să-i las loc să respire. – Nu știu…, nu știu dacă meriți să-ți unchiul meu. – Spune, ce vrei să știi? spun așa ceva. Ai fost așa bun cu mine, nu știu Calul vătafului în faţa troiţei vechi s-a – Păi, e un lucru pe care l-am văzut dacă… Nu știu. prăbuşit. imediat. De care n-am zis nimic pentru că nu – Veronica! Să nu-ntâlnim un mort în cale ne-am abătut am vrut să te supăr. Nici acum nu-s sigur că Fără să vreau, și pentru că palma lui de la traseu. n-ar fi mai bine să tac din gură… îmi îndreaptă atentă fața spre a lui, îl privesc Pe drum îmi parvenise vestea că se stinsese – Ce? Îți dai seama că acum va trebui în ochi. Sinceritatea de acolo mă face să mă unchiul meu. să-mi zici, nu? simt vinovată, vinovată pentru epava care Se auzea bătând a jale în urmă clopotul dogit. – Nu știu. sunt, pentru că dacă nu eram ar fi putut întâlni Să nu-ntâlnim un mort în cale ne-am abătut Sar din pat și aerul mai rece din ca- pe cineva adevărat. O să fiu o povară și pentru de la traseu. meră mă trezește de-a binelea. el. Durerea se cuibărește ca un șarpe în sufle- Flăcăilor le dispăruse avidul chef de chiuit. – Ce faci? tul meu. – Plec. – Ce faci? Plângi? De ce plângi? Ăăă Se auzea bătând a jale în urmă clopotul dogit. – Hai, unde pleci? Nu poți să pleci… ..., n-am vrut. Te rog iartă-mă, nu te mai întreb La moara părăsită plopii s-au desfrunzit – Serios? Privește-mă. nimic. Te implor să nu mai plângi. instantaneu. – De ce? Câteva clipe nu știe ce să facă. Nici Flăcăilor le dispăruse avidul chef de chiuit Se ridică pe jumătate și încerc să fac un bărbat nu știe ce să facă în fața unei femei Noian de semne-n ziua nunţii ne trimisese abstracție de faptul că e dezbrăcat de la brâu în care plânge. Apoi brațele fierbinți mă adună la Dumnezeu! sus. Părul îi cade în ochi și trebuie să-mi pieptul lui și uit, uit de ce plâng – uit tot. Res- Ion Roşioru amintesc de promisiunea făcută de cu seara. pirația agitată se liniștește în strânsoarea lui și Pagina 22 FEREASTRA - iunie 2011 Ion NETE DDee--aa vv--aaţţii aassccuunnsseelleeaa pprriinnttrree vviiii

curs de apă scăpat din zăgazuri, ştiind dinainte fierbinte, cum umblă ologii, urca agale panta (FRAGMENTE) pe unde avea să-şi croiască drumul. Se strecu- drumului, spre Troiţă. Înainte de a ajunge la ra, apoi, prin păduricea de porumbi hibrizi a răscruce, lâncezea, într-un popas, în capătul După ce se lui Chioscaru, cu frunzele îngălbenite din ca- fâneţii de la Trestie. Îşi făcea de lucru, căutând perindaseră, zi de zi, uza pământului humos şi povârnit, ce se pre- locul unde auzise că avea obiceiul să-şi pripo- dându-i târcoale lui lungea pe una dintre coastele Chisamerei. nească Alecu Voiculescu roibul, lăsându-l de Mirodonie, ca ursului purtat în lanţuri de ur- Târându-l mai departe, privirea îl mânea şi peste noapte. Iarba, era acum înaltă sari, odată ce se răspândise zvonul că s-a pus plimba pe sub mărăcinişurile prin care Cincă până la piept, semn că demult nu mai dăduse pe picioare, înzdrăvenit de-a binelea, oamenii săpase o fâşie de curătură, semănând-o cu nicio vită iama prin ea. Unduiala, în bătaia şi-au pierdut curiozitatea faţă de boala lui, aşa ovăz şi trifoi. Trecând dincolo de ea, ajungea soarelui şi adierea vântului, deschidea, prin fâ- că, de-acum, putea iarăşi să-şi pască liniştit la o rugărie întinsă ca o pecingine spre Pădu- nul bun de cosit, locul pe unde şerpuia urma turma fantasmelor, pe toate coclaurile. rea Popilor. Locul înţesat cu copaci drepţi ca unei poteci, de demult. Tot uitându-se în gol, Doamne, mai ţine lumea măcar până lumânările, ferea de vedere ochiul o poiană Mirodonie văzu cum se ridică chipul mustră- mâine, se ruga în fiecare seară, înainte de a umbroasă unde, după cum se spunea, pe vre- tor al unei femei care aducea cu Vica lui Ale- adormi, închipuindu-şi că, odată cu trecerea muri, se adunau rudarii să petreacă sărbătoarea cu Voiculescu, împungând aerul cu degetul timpului, avea să-şi lămurească de unde se tră- Gorbanului. Strecurându-se pe sub coviltirul spre el, să ia aminte pe unde se uită. geau neliniştile care îl învăluiau în spaime una coroanelor de fagi, frasini şi stejari, se afunda Doamne, se chirceşte, pe loc, Miro- mai deocheată decât alta. ca pe sub un tunel fără sfârşit, al cărui capăt donie, uite cum am ajuns să le încurc pe toate! Până una alta, întoarcerea în lume, o răspunde tocmai în culme, aproape de nucul Păi, Alecu Voiculescu a dispărut demult, prin începuse cu mici drumeţii, făcute pe ascuns. cu frunzele moi şi catifelate. De fiecare dată, pustiul Siberiei... Şi-atunci, de unde mi-o fi Dar fără a avea curaj să se îndepărteze prea când se uită la el, lui Mirodonie i se pare că o venit să cred că-i pot vedea calul priponit? mult de poarta casei. Prima oară ieşise doar vede şi pe Dria, învârtindu-se în jurul căpiste- Nici măcar nu ştiu dacă Voiculeştii or mai fi până în drum, brodise o clipă când nu era ţipe- rii, scoasă pe prispă, la soare, cu un capăt aco- ţinând cai… nie de om, aşa că se putuse învârti pe-aproape perit sub ştergarul din pânză curată. Aşteptând Întârzie cu privirea de-a lungul că- de locul unde zăcuse. Stând îmbăţoşat, ca în ca, dintr-o clipă în alta, sa-i audă glasul mie- rării, încercând să-şi amintească amiezile când bătaia unor valuri invizibile, cum îl văzuse su- ros: Mirule, mamă, coca e aproape dospită. o străbătuse în fugă, după ce închidea vitele, praveghind satul, de atâtea ori, pe Notar. Pos- Dă, fuguţă, mamă, de-mi adă niscaiva frunze alergând la gâldăul adâncit sub malul ieşit ca tat pe dâmbul de lângă Troiţa de la Răscruce, de nuc, da, să deschizi ochii bine când le cule- un pinten, în calea mătcii. Acolo se păstra în- îşi îndrepta privirea spre Chisamera, pintenul gi, maică, ia numai din alea de sus, cât mai totdeauna apa adunată în urma ploilor toren- de pământ ce părea ţinut în picioare de un nuc dinspre vârful crengilor, să nu fie spurcate de ţiale. Mulţumit că începea să recunoască locu- şi, puţin mai la vale, un codru de pădure nu- copii. Şi, aide, grabnic cu ele încoa, să le pun rile, înviorat de amintiri, revenea în dreptul mai din jugaştrii. Notarul, pe numele lui ade- pe cârpător, înainte de a sfârşi plămăditul, să porţii şi dacă simţea că mai are vlagă în pi- vărat Prigon Haralambie, deşi Mirodonie îl pot băga pâinea la cuptor că îndată se face cioare, cât să-l poată duce un pas mai departe, ştia în carne şi oase, acum i se părea că îşi prânzul. (...) se îndrepta pe drum la vale, ajungând până în amintea de el, de parcă l-ar fi întors dintr-o po- Simţindu-se la adăpost, sub umbrela dreptul celor trei vişini din capătul viei Tomi- veste uitată. În care, după „A fost odată ca nucului rotat, privirea, flămândă, iscodea prin ţii. Pe care îi găsea tot împrejmuiţi, cum obiş- niciodată”, se înşira cum, zilnic, indiferent că toate părţile, căutând spărtura prin care putea nuia să-i aranjeze în fiecare primăvară Canto- ploua, ningea, bătea soarele sau se stârneau vi- scăpa în afara zării. Încerca, mai întâi, peste nierul, în câteun rond din pietre văruite. jelii, la ora prânzului, odată ce apărea ciurda, vârful codrului de salcâmi, strânşi, ca peria, Imboldul tăinuit în suflet îl împingea păstorită de Grozie, bărbatul de peste doi me- unii în alţii. Urma, apoi, culmea dealurilor, uneori să treacă şi mai departe, ademenit de tri, Notarul îşi începea perindarea pe uliţa ma- desfăşurate ca un zăgăz în calea norilor bo- ciutura pe care stăteau agăţaţi toată ziua nişte re, dintr-un capăt în celălalt al satului. Isco- lovănoşi. Neizbutind să găsească locul pe care copii imoşi, ai rudarilor oploşiţi în Batârăşti. dind atent, să nu-i scape nimic, de parcă nu- îl căuta, Mirodonie îşi întorcea privirea din Getu şi Tălica, având casele chiar peste drum, măra casele şi măsura drumul ca şi cum urma drum, făcând o ultimă încercare, spre partea se necăjeau, uşuindu-i, ca pe găini, tot timpul să le dea în primire cuiva şi nu vroia să fie nordică. Începea, tot aşa, petrecând-o, domol, şi blestemându-i, în gura mare, de se auzea pâ- prins cu ocaua mică . peste lunca ridicată în terasele unor costişe şi nă în Valea Bisericii şi chiar dincolo, că nu ştiu Fiori îngheţaţi îi sfredeleau sufletul, dâmburi, despărţindu-se ca limba de şarpe, de să facă altceva decât să se bălăcească spurcând umplându-l de nelinişte, de fiecare dată când o partea şi alta a mătcii cu nisipul uscat. Abia bunătatea de izvor iar ele trebuie să-l plătească se întreba dacă, nu cumva, în timp ce zăcuse, dincolo de podul cu balustrade de lemn, făcut în fiecare an pe părintele Evlavie să-i facă slu- ieşise în afara lumii. Nu avea nicio idee, pe un- în timpul ultimului război de nişte prizonierii jba de sleire, după ce, mai întâi, se tocmeau cu de ar fi putut-o face! Şi, răscolind, ca prin tu- ruşi, cele două părţi de pământ se adunau lao- careva să scotă apa şi nămolul, adunate pe fun- nelul unui vis, privirea îşi croia drum, alu- laltă, formând lunca acoperită de acelaşi verde dul fântânii iar pe locul rămas gol pentru puţin necând peste lunca inundată de covragii daţi în închis celui ce cobora dinspre munţii pierduţi timp erau presăraţi, grabnic, bulgări proaspeţi spic, peste care băltea o verdeaţă fremătătoare. în zare. de var nestins . Îi cerceta unduirile şerpuitoare, curios mereu Oricât cerceta, în cele din urmă, sfâr- Noroc că mai moare câte unul din ăş- de ce avea să vadă. Răbdător, aştepta să co- şea lovindu-se de dunga zării pe care ajunsese tia tineri, blagovestea Getu, şi-atunci le punem boare malul nisipos al mătcii secate, năpădit să şi-o închipuie ca fiind apa râului peste care la cale neamul să ia în primirea fântâna şi să-i de tot felul de bălării, urmând-o, în timp ce ur- trec numai sufletele morţilor. Lui Mirodonie îi cureţe izvorul. În schimb, primind îngăduiala ca, apoi, pe celălalt mal, şi se ţinea aşa, pe ur- aţinea calea, de parcă voia nu numai să-l ţină să treacă numele mortului pe-o cruce nouă, că mele ei, de-a lungul cărării şerpuite, simţind la distanţă, dar şi să-i dea de înţeles că pe acolo loc era, slavă Domnului. De-o fi nevoie, se parcă sub tălpi pământul însorit, de pe care ve- nimeni nu poate trece atunci când vrea, iar arătau galantoane, ce mare lucru să mai încru- dea cum săreau, într-o parte şi alta, guşteri ver- acela care îşi caută o scăpare din lume, nu are cişem două scânduri, iar părintelui de bună zui, lăcuste, greieri şi mai ales fluturi fără as- decât s-o ia, drept în sus, spre cer! seamă că n-o să-i cadă braţul, dacă zvârle de tâmpăr în aripile lor străvezii. Vedea vietăţile În astfel de momente, descumpănit, mai multe ori cu mănunchiul de smirnă şi bu- aievea şi, grijuliu, se ferea să nu-şi agaţe pi- tânjea şi mai mult după bunicul Cilică, doar el suioc, împrăştiind stropii de apă sfiinţită, îngâ- cioarele în lujerii rugilor şi prin mărăcinişuri fiind cel care, de atâtea ori, nu pregeta să-l nând câte un Aleluia, da din ăla sănătos şi în- sau să facă prea mult zgomot, călcând pe frun- ridice pe umeri, săltându-l, până îl făcea să desat... zele uscate, despuiate de pe lujerii bojilor, ca creadă că îl poate trece dincolo de ciurda nori- să nu sperie mulţimea gângăniilor, obligân- lor clocotind înfierbântaţi, ca nişte bivoli furi- du-le să-şi înfoaie aripile din care băteau, apoi oşi în care a dat strechea. îndelung, plutind în gol, neştiind încotro s-o ia *** dar fără a îndrăzni să se mai întoarcă pe locul După mai multe zile de colindat cu unde se odihniseră. N-avea timp să le dea prea privirea, prinzând curaj, Mirodonie începuse multă atenţie, aşa că se ţinea de urma privirii să se mişte câte puţin şi de-a lungul drumului. care înainta întruna, năvălind peste tot ca un Târşindu-şi picioarele prin pietrişul REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 23 RevistaRevista revistelorrevistelor literareliterare (răsfoiri)(răsfoiri)

Vatra veche, nr. 6 (30) / iunie 2011

În orizontul cultural, mereu vast şi complex, pe care-l deschide revista condusă de Nicolae Băciuţ, e greu să alegi puţinul pe care-l presupune o rubrică de „răsfoiri”. Păcătuim, aşadar, şi de data aceasta prin subiectivism, oprindu-ne la două subiecte. În paginile 34 – 35 (Cronica liter- e gol... / Şi-i frig, şi burează... // Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, / Pe ară), Bianca OSNAGA consemnează: drumuri fac gesturi ciudate - / Iar frunze, de veşnicul somn, / Cad „Poemul Phoenix e cartea despre transcen- grele, udate. // Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc, / Şi-amanţii profund dent. Despre alt timp şi alt spaţiu, aflate în mă-ntristează - / Îmi vine să râd fără sens, / Şi-i frig şi burează (Nervi prelungirea visului de om şi arderii de sine, de toamnă); „Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... / Se întindea despre renaşterea sa acolo, într-o nouă alcătuire, mai pură, desigur. noianul de unde nu mai vii; / O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - / „În lumini să mă arunc”... Volumul acesta mi-a evocat cuvintele lui Vedeam ce nu se vede, vorbean ce nu era. // - Poţi să te culci, e ora şi Borges, care scria undeva (citez din memorie): când eram tânăr, vro- noaptea-ntârziată, / Vei scrie. altădată, orice, şi tot nimic. // O umbră iam să trăiesc într-un oraş mare; când tinereţea mi-a trecut, am vrut să eşti acuma, şi pot să mă ridic, / Lăsând odaia goală, şi lampa afumată” trăiesc într-un oraş mic; acum vreau să trăiesc... Ceea ce este, în ciuda (Umbra). aparenţelor, mult mai mult – căci e esenţa.” (Poemul Phoenix – de Actualitatea literară / nr. 8 / mai 2011 Nicolae Băciuţ) Luis Raúl Calvo în traducerea Flaviei Cosma: „Viaţa reală este o preoţie / Erodată. / În măreţele oraşe, / Mii de credincioşi îşi în- credinţează sufletele, / Ca să-şi potolească focul cărnii / La mila aurită a pomenilor, / Ordinul religios al zilelor / Ce vor veni. / Am lăsat totul în mâinile zeilor, / Am lăsat totul pe seama Divinităţii, / A Postului Paş- telui şi a sfintelor / Evanghelii. / Eram buni şi curaţi şi solul / Para- disului constituia / Averea noastră cea mai de preţ. / Dar tu, cel care ai Evocarea lui Mircea Ciobanu „unul dintre cei mai importanţi renegat dogmele şi obiceiurile, / Şi ai ales libertatea orbilor / În locul scriitori din ultima jumătate de veac”, care „ne-a părăsit cu 15 ani în promiselor împărăţii / Ale înţelepciunii, hoinăreşti azi / Prin ceaţa urmă, pe 23 aprilie 1997”, ne reaminteşte, uitucilor care suntem, o „vo- groasă a amurgului, / Şovăind cu capul plecat / Şi mâinile împleticite ce” lirică autentică şi originală: „Miezul căldurii şi-al zilei se-ntunecă / într-un banchet îndoielnic.” Până la negru. / Cât fluturarea unui zăbralnic / Pe dinaintea priviriii durează / Clipa de beznă // Acum se aude păunul ţipând / În grădina pustie. / Acum cade omul / Înjunghiat lângă zid / Şi nimeni nu-l vede. Străinul / Rămâne pe-afară, orbit de-ntueric. // Cel care-aleargă pe străzile albe ca varul sunt eu.” Incitant Manifestul literar al osirismului semnat de Katya Kelaro: „Luptăm împotriva amneziei cunoştinţei, luptăm pentru liber- SUD – nr. 4 (140) – 2011 tatea de a spune lucrurilor pe nume. Mai mult decât atât, dacă în 1989 eram o ţară de mâna a treia, acum suntem o ţară second-hand; dacă Florentin Popescu Editorialul semnat de aduce în discuţie înainte aveam o industrie lipsită de noutate tehnologică şi oamenii im- „telenovela României”: „Aproape toată presa de azi s-a îndepărtat de provizau pentru a da randament, acum nu mai avem deloc industrie. la problemele mari, de larg şi justificat interes, (...) încât te întrebi dacă Trăim din împrumuturi externe. Un mesaj pentru tineri: deschideţi bine nu cumva puţinele ziare de dinainte de 1989 nu erau mai interesante şi ochii şi citiţi. Pretutindeni în lume, cei ce îşi doresc puterea vor un în- mai utile spiritului decât zecile şi sutele de publicaţii de azi, mai toate văţământ slab, pentru a conduce mai uşor prin dezbinare şi prin cul- cultivând cancanurile, mondenităţile. Ce mai, nimicurile, ca s-o spu- tivarea ignoranţei. Fiecare generaţie are lupta ei. Fiecare generaţie nem p-aia dreaptă. are misiuneaei de a clădi un teren prielnic celor care acum nu se pot S-ar părea că întreaga Românie este o nesfârşită telenovelă în apăra, pentru generaţiile de mâine. Nu vreau să emigrez pentru a trăi care toţi ochii sunt îndreptaţi către fel de fel de Columbeni şi Zăvorani, mai bine, nu vreau să fim umiliţi pentru a vieţui aici. Imaginea actuală către divorţurile şi certurile dintre ei. (...) Ca şi cum aceste personaje a României, cultivată cu mijloacele mass media şi cu aportul conside- ar face istoria, pe când ele – la o asemenea scară – nu înseamnă nimic, rabil al unora dintre noi, e că această ţară e o sursă inepuizabilă de sunt nişte nulităţi.” infracţionalitate pentru cei din jur. E un efect al învăţământului slab şi al mizeriei. Omul, redus la stadiul de animal, la funcţiile primitive, de Cafeneaua literară, nr. a-şi asigura hrana, adăpostul, supravieţuirea, perpetuarea speciei. O 100 / mai 2011 viaţă redusă sumar la limita dintre normal şi nebunie.” Sunt multe mesaje Bucovina literară, nr. 5 (243) / mai 2011 care îi dau Cezarului şi re- Într-un interviu realizat de vistei „centenare” ceea ce Constantin Arcu, scriitorul şi universi- se cuvine. Adăugăm şi apre- tarul Liviu Antonesei explică de ce şi-a cierile noastre, care sun în rezonanţă cu cele scrise de poetul George Vulturescu dat demisia din mai multe funcţii... mi- : „Ştiu că sunt tot mai mulţi scriitori care citează doar oritice: „De cîte ori mi s-a propus sau revistele în care publică ei (sau se scrie despre ei). Însă la o sută de Virgil Diaconu m-am trezit într-o funcţie de conducere, numere ai în spate (e vorba despre directorul revistei, mi-am formulat clar, în faţa partenerilor – n.n.) muncă de redactare, umilinţe pentru rezistenţa financiară, punctul meu de vedere, am pus condiţi- nemulţumiri ale celor de pe margini, rar bucuria unui număr care simţi ile mele, am încheiat cu aceştia un fel de că te reprezintă cu adevărat – o picătură în marea de dezinteres pen- contract, un fel de gentlemen`s agree- tru cultură. Pentru toate acestea – felicitări şi promisiunea de a intra ment. Ce altceva puteam face cînd aces- cu bucurie la cafeneaua Domniei Tale în căutarea aromelor tari” ta era încălcat? (...) Când am constatat Plumb, nr. 50 / mai 2011 că «ai mei» erau la fel cu «ai lor» , une- ori mai răi. Or, pe ceilalţi îi «înju- Prima pagină propune, prin Romulus Dan Buznea: „o părti- rasem» în sute de articole. Nu puteam face acelaşi lucru cu „ai mei”, cică din poezia lui Bacovia, pe care sper să-l redescoperiţi astfel şi alt- fiind în mijlocul lor, pentru că nu e ok să fii şi jucător şi arbitru şi, fel”. Iată două dintre aceste superbe poezii, „mai puţin analizate ori atunci, pentru a-mi elibera vorbirea, punînd în acord fondul şi forma, uitate pe un raft de bibliotecă”, cum notează autorul selecţiei: „E toam- am demisionat. Cam aşa s-au petrecut lucrurile de fiecare dată.” nă, e foşnet, e somn... / copacii, pe stradă, oftează; / E tuse, e plânset, (Continuare în pag. 25) Pagina 24 FEREASTRA - iunie 2011 (Urmare din pag. 24) REMEMBER - CONSTANTIN PETCU RĂSFOIRI TotTot eu,eu, celcel dede pepe crucecruce Savuros eseul autoironic Scriitorii români şi banii semnat de Adrian ALUI GHEORGHE: Motto: rogaţiei poetice conferă poemului o inti- „N-am dispreţuit niciodată banii, tocmai mă frenezie ideatică…” pentru că nu prea am avut ce dispreţui! Mi-ar plăcea ,,Este posibil, ca libertăţile inso- să am toţi banii lumii la un loc, în contul meu, ca lite, sesizate de N. Ciobanu, remarca Ma- să-i dispreţuiesc plenar, deplin, definitiv. Neavîndu-i rin Ifrim în Însemnări despre literatura pe toţi deodată, trebuie să mă chinui să-i dispreţuiesc buzoiană actuală (1996), să reprezinte pe rînd, monedă cu monedă, bancnotă cu bancnotă, originalitatea acestui poet imprevizibil în chenzină cu chenzină. reflexivitate şi formulări, de unde şi o Cred că o duc prost, dar nu-mi dau seama. uşoară senzaţie de iritare la cititorul co- Nedîndu-mi seama, mă amăgesc că e bine.Rău e că, mod, desprins doar cu monotonia textelor optimist fiind, îi mai amăgesc şi pe alţii. Aş vrea să desfăşurate într-o topică obişnuită: ,,să am banii necesari ca să cumpăr ziua de ieri, ca să-mi rămână cărare în mine un gust / doar o rămînă. Şi ziua de alaltăieri. Şi celelalte zile trecute. şoaptă în seară mai sare tresare / peste Abia asta ar da valoare banilor. Să cumperi cu ei cli- flăcări arare din fiul celest / va zbura un pe viitoare? E inutil, ele vin oricum pe gratis. izvor ascuţit în visare” (Să rămână că- După ce am încercat toate voluptăţile sără- rare). ciei nemăsurate, aş încerca şi toate voluptăţile bogă- Voi scrie odată pe trupul meu/ Au urmat: Luciri de curcubeu, ţiei nemăsurate. Intimitatea mea e foarte bogată, mai închis/ vei înţelege că am plecat după 1988 şi Adieri de piatră (1997); despre puţin bogată mi-e „externitatea” (Oricum, rămîn la marfă /în concediu sau că am demisionat/ acesta din urmă, poetul Gheorghe Istrate ideea că Dumnezeu (există aşa cuvînt? cred că ar tre- dar eu voi fi exilat/ pe insula atotştiută/ spunea: ,,ne surprinde cu o carte în toată bui să existe ca antonim al intimităţii! părerea mea!) dar niciodată înscrisă pe hărţi (epitaf) fiinţa sa – un volum deplin şi unitar Oricum, rămîn la ideea că Dumnezeu (sau diavolul? Numai în aparenţă trăim o viaţă aproape provocator. Constantin Petcu e doamne fereşte!) ar trebui să orienteze banii numai o moarte/ eu am şi viaţa ta ca pe o floare un poet cu o moralitate clară şi înaltă spre oamenii cu imaginaţie, artiştii de exemplu, care de udat/privindu-mă/ tu ţi-ai săpat astfel aplicată sieşi precum şi poeziei sale. Dis- ar şti cum să-i cheltuiască cu folos. Că trebuie să mormântul în mine şi tu şi tu şi tu/ există cursul lui liric – prezumţios ori fatalist – existe şi o artă a risipirii banilor, nu-i aşa?” o zonă a creierului aprinsă ca o feştilă de e încărcat de o acută gravitate filozofică, Deocamdată atât! Adică foarte puţin din su- fiecare din voi// arde la capătul vostru de o solemnă revărsare a rostirii în semn, marul unei reviste ce îşi conturează, tot mai puternic, când dormiţi/ când vă treziţi/ sunteţi voi dar şi în concepţie…” În acest volum, personalitatea şi valoarea. înviaţi sau nu îmi multiplicaţi vieţile sau autorul face următoarea Precizare: Helis, nr. 5 (97) / mai 2011 nu/ prezenţa voastră mă obligă să trăiesc ,,Acest volum a luat premiul Editurii înăuntru/atâtea vieţi pe care le urzesc aşa Albatros pe anul 1989 . Trebuia să apară cum doresc eu/ le pot avansa sau devan- în 1990. După cum se ştie, nu a fost să sa vârstele după voie/ bucuraţi-vă în mi- fie… Mă bucur să iasă acum, oarecum ne trăiţi fericiţi/bucuraţi-vă îmi daţi via- cronologic, deoarece reprezintă vârsta ţă/ bucuraţi-vă/după ce voi muri veţi con- mea poetică matură. Prin aceste poeme tinua să trăiţi/ cu viaţa voastră nefericită (îmi) descopăr lumea şi o ex(im)pun în / cu o viaţă în minus” (viaţa noastră) text. Discursivitatea lirică de atunci a tre- cut… În textele ultimilor ani descopăr Profesor, animator literar, poet. eul, DumnezEul prin rugă...” (C. P. , sep- Dan Simionescu notează, la rubrica Poeţi Născut la 16 mai 1949 în localitatea Po- tembrie 1997) din ZODIA HELIS: „Doi poeţi şi-au redefinit mij- goanele (m. 6 nov. 1998, la Cluj). În 1980 Presimţirea morţii este o reve- loacele de expresie cu fiecare nou volum: Gheorghe a absolvit Facultatea de Limba şi Lite- laţie copleşitoarea, atomizând, pur şi sim- Dobre şi Florin Ciocea, adică, mai simplu spus, ase- ratura Română a Universităţii Bucureşti. plu, cuvintele; „la un moment dat să ai meni fluturelui evadat din crisalidă au devenit mai Peste douăzeci de ani a lucrat în învăţă- revelaţia/ unui timp/ încălecat haiduceş- buni, mai persuasivi, mai accesibili.” mântul buzoian, ca profesor de Română, te/ să curgă aşa cum doreşti/ uneori să nu În „reântâlnim” pe cei doi în două grupaje iar ultimii zece ani la Şcoala Normală mai existe/ să se anuleze de la sine/ să te semnificative, din care cităm: „Între timp, generaţia ,,Spiru C. Haret”. aşezi uşor la umbra lui obosit/ vei exista mea a ridicat perna de pe gura imprudenţilor ce-au Şi-a făcut debutul cu poezie în numai tu/ nu mai contează viaţa/ vârstele depăşit patruzeci de ani, fericită că rămâne singură, revista studenţească Studium (1986). A etapele ei/ contează momentul acela de îi declară morţi buni pentru groapa comună apoi, ne- colaborat la diferite ziare şi reviste din ţa- fericire/ paralizat de tot ce există/ căzut maiavând ce face, se plictiseşte îngrozitor. Dar por- ră: Viaţa Buzăului, Şcoala Buzoiană, în starea de plecare de sine/ fiinţa ta nisem de la ceasul meu „Somn Parcelat” automatic, Contemporanul, Vatra ş.a. Între 1979- aleargă nebună spre tine/ se transformă elveţian, marcă înregistrată. De vreo săptămână am 1989 a coordonat activitatea Cenaclului în aerul/ în ochii de privit/ în buzele prin necazuri cu el. Încet-încet o ia înainte. Încet-încet o literar ,,Al Sahia”, de pe lângă Casa de care săruţi/ în braţele prin care mă îm- ia înainte, părăsindu-mă fără nici o explicaţie...” Cultură a Sindicatelor Buzău (editând brăţişezi/ şi atunci numai atunci/ poţi să (Gheorghe Dobre); „2010 s-a dus, / Dar eu simt ca Foaia literară) unde s-au format mulţi mori fericit/ căci moartea în clipa aceea/ a muri fericit încă zace / Adânc îngropat în mine, / Ca toţi anii de tineri (pe atunci) printre care şi Marin nu mai există”( ) , „şi nu aş Concur- altfel, / Fantomatice cadavre amintindu-mi zi de zi, / Ifrim, inţiatorul (din anul 2000) fi mai uşor/ nici dacă aş rămâne numai sului judeţean de creaţie literară ,,Con- Că un animal flămând / Roade oameni şi imperii / Şi cu un suflet/ şi nici o undă dacă aş fi/ ni- stantin Petcu” prietenii mi-i roade, / Transformându-i într-un cân- . mic nu ar fi prea uşor/ din tot ce aş dori tec / Pătimaş, tânguitor. // S-a dus 2010, / S-a dus, Editorial a debutat, în 1985, cu să devin/ pentru a putea pluti/ pentru a s-a dus; / Pe cer, zăpezile viitoare / Deseneazã ara- volumul de versuri În aşteptare, criticul simţi acest gust/ al libertăţii/ de mişcare// Nicolae Ciobanu bescuri complicate şi reci.” (Florin Ciocea) literar spunând despre să fie… în sufletul meu/ iată-l acum în poet că este ,,dăruit cu un autentic har inima unui quasar/ iată-l în golul dintre Un grupaj de poezie plin de prospeţime şi poetic”: „Închisă în tipare prozodice de stele/ şi tot acum/ iată-l în inima ta/ ron- har este semnat de talentata poetă Diana Frumosu riguroasă ţinută, totuşi, în planul sintag- ţăind ca un vierme/ sărind în sine prin (Criuleni, Republica Moldova) – pag. 14: „locuiesc mei metaforice, poezia sa face dovada priviri// să fie destul că/ îmi trimit gândul la marginea unei lumi / cît un sîmbure de lămîie // unor libertăţi, pe cât de insolite, cel mai şi acolo/ în/ mormânt/ unde acelaşi vier- casa noastră avea numărul unsprezece de cînd / am adesea, tot pe atât de expresiv-funcţi- me/ îmi toacă din carne mărunt/ până voi început eu să-nţeleg în cifre / acum e şi douăze- onale. Fără a se putea vorbi de un bala- deveni acesta acesta/ care sunt care pot fi cişitrei, şi unsprezece // dac-aş avea două vieţi ca şi dism explicit, în ordine afectivă, poezia eu/ cu adevărat”(eu cu adevărat) două case / poate aş muri de două ori, / dar nu ştiu lui Constantin Petcu se află sub semnul În 1998, îi apărea Pământul va fi cum iese asta / trăiesc, mor, apoi moartă trăiesc şi unui încântător şi grav spirit trubadu- carnea mea, volum editat şi premiat de iar mor? / adică mai moartă decît eram?!” resc, caracteristic prin modernitatea lui. I. Aldeniu Cronicar Sublimările madrigal-erotizante ale inte- (Continuare în pag. 26) REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 25 (Urmare din pag. 25) tură şi spiritualitate românească, editată la În 2005 apărea la Editura Rafet Tot eu, cel de pe cruce Râmnicu Sărat), este publicat un grupaj de po- Anotimpul plecării (ediţie îngrijită de poetul ezii inedite, două dintre ele, ni se pare că n-au Lucian Mănăilescu), acesta include şi o selec- Fundaţia Amprenta, pentru cea mai bună carte fost cuprinse în ultimul volum (Anotimpul ţie din volumele antrioare, precum şi o seamă de versuri a anului. plecării), e vorba de Vântul (,,nici o urmă/ de texte inedite păstrate în arhiva personală a Volumul este însoţit de o Postfaţă a dacă mă voi întoarce/ totul pustiu/ deci afară poetului Mihai M. Macovei. S-au mai găsit şi profesorului şi poetului Paul Androne. Există ca şi înăuntru/ numai plecarea din tine/ numai alte texte, ,,motiv în plus de a-i cinsti memoria aici o poezie intitulată strop de cuvânt, ce con- plecarea din tine/ -un coşciug?/ un vânt puter- şi a găndi să-i tipărim şi alte volume” – după ţine un vers care dă şi titlul volumului: ,,apa nic/ parcă mă zboară/ îmi coboară în sânge/ cum preciza Marin Ifrim, în prefaţă, sugestiv va fi aerul omului/ aerul va fi apa peştelui/ şi un vierme/ această amintire/ îmi toacă în con- intitulată Mentorul unei generaţii de poeţi. Se pământul va fi carnea mea/ este vorba de a fi tinuare/ secundele roşii şi galbene/ ca pe frun- poate spune că, ,,versurile, aproape două sute creierul tălpii/ sau de a fi creierul pământului/ ze// nu-ţi cer decât/ să menţii vântul din mine/ de titluri, impregnate de un stil personal mod- este vorba de a fi un adevărat acum/ aşa cum dă-i oda-tă foc/iată bricheta/ iată foaia aceas- ern se citesc cu plăcere şi sfială, fiind o ade- a fost de adevărat adineauri/ va fi pământul ta”) şi Basm (O câmpie de flori// visam Co- vărată sărbătoare pentru iubitorii de poezie”, un strop de apă/ şi apa un strop de pământ/ pilării./ Eu alergam pe acolo/ şi tu/ veneai din aşa cum scria şi poetul Ion Andraşoni în zia- însă până când vor fi astfel/ toate acestea eu urmă/ Deodată/ s-a transformat fiinţa ta/ în- rul Informaţia (nr.33/16-22 VIII 2005) din ce şi cine sunt/ sunt eu măcar un strop de cu- tr-o flacără/ Şi a început să ardă/ florile/ Apoi/ Cluj. Reţinem câteva fragmente din poezia vânt” Volumul se încheie cu poezia X: ,,şi ia- pe măsură ce se extindea cenuşa/ eu alergam inedită şi dacă… , având drept motto: Şi dacă tă-mă născut din acest pământ roditor/ ia- spre tine/ şi eu/ şi eu atunci/ am devenit ce- norii deşi se duc… (Mihai Eminescu): ,,mai tă-mă căzut în magnetul lui după o viaţă/ şi nuşă./ Privesc de undeva/ de departe/ acest am să predau/ sufletul/ acestei pagini de hârtie/ iată-mă îmbrăţişat de tine pământ/ mamă/ câmp negru/ devastat/ era cineva/ sufletul e imaculată/ iar dacă tu/ ai vrut să pleci/ acum te privesc/ te îmbrăţişez iubito// în mine meu/ să nu plâng// Dar iată/ în mijlocul câm- înseamnă/ că nu rămâne decât un singur o naştere/ de dincolo de el/ prin spaţiu mai de- pului apare/ ochiul tău/ şi din el/ se naşte o anotimp/ al plecării” ,,nu mă voi întoarce/ nu parte şi nu o continuare în timp// numai o in- floare/ şi din ea/ un alt ochi şi acum/ unde eşti, te voi căuta/ dacă într-o zi voi sosi// voi găsi/ sinuare în moarte -/ mama aceea care m-a unde sunt?// câmpul era/ Sufletul meu”), iar în ştiu numai o fantomă/ şi atât/ pe care am să o născut pământ// o naştere/ într-un continuu Arhipelag, nr. 2 februarie-martie 2002, apa- rog/ să mă strângă de gât”; ,,dacă tu te vei afla/ timp/ într-o nemuritoare moarte// te îmbră- re, sub genericul Inedit – Constantin Petcu, în faţa crucii şi te vei ruga/ să rămâi/ cea de ţişez ca şi cum m-aş aşeza uşor/ într-un coş- un amplu studiu dedicat vieţii şi operei scriito- altădată/ eu mă voi găsi tot acolo/ şi mă voi ciug nemuritor” rului Ion Caraion, intitulat ,,Ion Caraion – ruga la fel/ şi tot eu/ cel de pe cruce/ voi des- În Arhipelag, nr. 1 (revistă de cul- originile, familia şi părinţii”. chide ochii/ şi voi zâmbi” Florina CIPU MMeemmoorriiiillee uunnuuii bbeebbeelluuşş

Apropiatul debutul editorial al Florinei Cipu va fi o mare surpriză. Nu doar pentru că tânăra şi talentata autoare nu şi-a „trădat” până acum veleităţile literare, dar şi pentru că abordând un domeniu scriitoricesc tot mai sărac - literatura pentru copii - demonstrează că Harry Potter poate fi deposedat oricând de „aura” datorată publicităţii. Iată ce scrie Passionaria Stoicescu, una din scriitoarele Mari pentru cei mici: „Ca suflet de co- pil ce mă încăpăţânez să rămân, jucându-mă de-a maturul în această viaţă, m-am descoperit a fi o sosie a lui bebe Mircea. Demontarea unor mituri la care cei mari ţin cu străşnicie din neputinţă, falsă pudoare, neştiinţă, a dat câştig de cauză purităţii, copilului. A învins miraculo- sul! Splendidele exerciţii de imaginaţie ale autoarei, care a reuşit „să se coboare“ pentru a „se ridica“, au scris nevăzutul subtitlu „Ghid de comportare pentru părinţi începători“. Motto: „Oamenii mari nu Clipurile se derulează zil- era mică. Spre marele lui noroc trat, dar am şi plâns câteodată, că pricep niciodată nimic şi e obosi- nic, timp de trei ore dimineaţa şi mai era un singur borcan la mag- mă durea capul de cât puteau să tor pentru copii să le dea întruna trei ore după-amiaza, pe un moni- azin. A venit triumfător acasă şi mă enerveze copiii ăia gălăgioşi. explicaţii.“ (Antoine de Saint tor imens, amplasat în Piaţa Uni- mama a mâncat fix trei sferturi de Când aveam vreo 5 luni am Exupery, Micul Prinţ) versităţii de la noi. Între viziona- borcan. Mi-a dat coacăze de mai ajuns la spital, am vrut să fug de rea de clipuri intrăm în Univer- că mi-au ieşit pe nas. Mi-a fost la mama de nervi ce mi-a făcut Cum ajunge bebeluşul... sitate, unde avem diferite cursuri. rău, bineînţeles. Adică ei mai unul din ăsta la şcoală. Acum îmi bebeluş De exemplu, preferatul meu a fost mult. pare bine că nu am făcut-o, unde ăla de vocalize (exersam mai ales În altă zi mi-a fost poftă de naiba mă duceam??? Oamenii se întreabă uneori scâncitul, plânsul cu şi fără lacri- caşcaval. Da’ ce poftă! Ne-am Eh, cu chiu cu vai, au trecut de unde vin bebeluşii şi dau nişte mi, urletul, tăvălelile şi scălâm- dus la magazin. Acolo mama a şi astea 9 luni. În cele din urmă, explicaţii puerile, deşi sunt foarte batul). trecut la diverse, că pe drum am mă obişnuisem atât de mult în ca- logice şi credibile şi confirmate Când ajungem pe Pământ mai poftit la câteva lucruri. A luat mera mea, că nu voiam să mai chiar şi de manualul de biologie, trebuie să stăm 9 luni cu mămi- şi caşcaval, vreo 8 felii aşa. A ve- ies. Pe 14 iunie m-am dus cu ma- dar care te fac să roşeşti câteoda- cile, ca să ne pregătim şi să ne nit acasă, l-a mâncat şi ca să vezi, ma şi cu tata la Drăgaică, este un tă. Eu ţin să povestesc experienţa aranjăm. Aranjatul ăsta presupu- la 5 minute după, iar am poftit... târg la noi în oraş... Am mâncat mea, care pe alocuri lasă să răzba- ne să ne facem de exemplu nas ca la caşcaval. Du-te iar la magazin, bine şi m-am distrat cât am putut tă nişte adevăruri. al mămicii, gură ca a tăticului, freacă iar vânzătoarele... Într-o zi că auzisem că de a doua zi mă Nu pot să dau detalii foarte chestii din astea care impresio- una chiar a întrebat-o iritată: „Da’ evacuează şi ştiam de la cursurile multe, avem legi stricte acolo de nează părinţii la prima vedere mai cât mai aveţi doamnă până vine de supravieţuire de la noi de la unde vin eu. Adică nah, nu pot să ales. bebeluşul???“ Universitate că ceva timp am se zic exact locul de unde vin, dar Au fost 9 luni destul de Hehehe, ce vremuri! După să mănânc numai lapte. pot să spun că e la oarecare dis- complicate. În primul rând îmi vreo 5 luni aşa am început să le şi A doua zi, am mers cu ma- tanţă de Pământ. Suntem un fel de era foame tot timpul. Cea mai tare salut cu picioarele prin burtă pe la ma şi cu tata la spital. Acolo am organizaţie de bebeluşi. Zilnic ne fază a fost când mi-a venit pofta mama. Câteva luni am mers şi la reîntâlnit-o pe doamna doctor, ca- antrenăm pentru momentul în ca- de dulceaţă de coacăze. Era seară şcoală. Cu maşina, cu mama şi cu re mi-a făcut cu mâna şi a zis că re o să ajungem aici, pe Pământ. şi mama l-a trimis pe tata să ia. tata. Plecam dimineaţă la 7. Dru- ne vedem imediat. Acum nu ştiu Şi creştem berze, acesta fiind mij- Tata a întrebat de câteva ori ce mul ăsta era groaznic, îmi era rău. cu ce să zic, imaginea din mintea locul nostru de transport. naiba sunt alea coacăze, după ca- Când ne dădeam jos, adormeam mea e cam tulbure. Ştiu doar că Antrenamentul constă în re a plecat la magazin, nu foarte şi era bine. Nu dura mult, că mă mama s-a certat cu doctoriţa şi îi principiu în vizionarea de clipuri convins că aşa ceva există. Nici trezeam la ore. explica tatălui meu, plângând că cu diferiţi oameni care au poten- mama nu prea era convinsă, nu Am ascultat multă istorie. nu mai naşte nimic. ţial să devină părinţi. Ne intere- mai mâncase dulceaţă din asta de- Dar şi multe lucruri tâmpite, spu- Hehe! Ca şi cum mie îmi pă- sează în special mămicile. cât de două ori în viaţa ei, când se de, evident, tâmpiţi. M-am dis- (Continuare în pag. 27) Pagina 26 FEREASTRA - iunie 2011 (Urmare din pag. 26) togoliri. A fost o lună în care m-am agitat foar- păsări. rea rău. Am stat cuminte cuminte, nu am mai te mult, dând aproape necontenit din mâini şi La unsprezece luni: Am început practi- mişcat nu nimic, poate uită de mine... Ne-am din picioare, deşi culmea nici nu apucam ni- ca pentru examenul de mers în picioare. Nu urcat în maşină si am mers câteva ore. Cre- mic, nici nu mă deplasam nicăieri. Şi în niciun mai puteam sta locului. Încă depindeam de deam că am scăpat sau că măcar am trecut gra- caz nu zburam. Tot la această vârstă, am avut mama şi de alţii care trebuiau să mă ţină de niţa şi ne ducem în concediu. Dar nooo, ne-am şi prima partidă de pocker cu tata. Am stat mâini, ceea ce era destul de frustrant. dus la alt spital. Alt doctor, altă treabă. A în- sprijint de perne şi am lins cărţile şi l-am şi bă- La douăsprezece luni: Am devenit in- ceput evacuarea, contrar voinţei mele. Voinţă tut. Cu ele peste ochi. dependent şi pe picioarele mele. Am luat mul- de fier de altfel, am reuşit să rezist eroic la 14 La şase luni: S-ar spune că am început te trânte, am făcut chiar şi un cucui cât toate ore de asediu. Şi am ieşit şi vânăt de nervi! La să gust viaţa pentru că în sfârşit am schimbat zilele, dar nimic nu putea să mă mai dea înapoi noi pe planetă nu ne-a zis nimeni de aşa ceva! meniul. Mai lingeam o lingură cu suc de măr, şi să mă oprească din avântul meu. Şi uite aşa, Acum, că stau şi mă gândesc, ar trebui să le mai bagam ceva legume, am început să trăiesc mergând în picioare, cu paşi mici dar siguri, scriu bebeluşilor pe care i-am lăsat în urmă, să senzaţii culinare noi. Prinzând putere am re- am trecut de bebeluşie şi am intrat în copilărie. le spun să nu se mai obosească să crească ber- uşit să stau şi în fund. Această poziţie mi-a ze din alea că oricum ne scot ăştia afară cu for- adus o oarecare autoritate şi o siguranţă în re- Bebe CV ţa, aia cu barza e miciună gogonată, barza ne laţiile cu cei din jur. Atâtea porcării şi răutaţi am făcut la duce numai jumătate de drum, dar efortul ei nu La şapte luni: Sportul meu favorit era un moment dat că îmi aduc aminte ziua în care face cât investiţia în mâncare pentru ea. rostogolitul, cu tentative olimpice de a merge mama şi tata au zis să fac bine să îmi găsesc o de-a buşilea. ocupaţie, ceva care eventual să îmi aducă şi Vag tabel cronologic La opt luni: Ştiam ce e aia muzică. Şi profit că ei s-au săturat. Drept urmare, m-am Zic vag tabel, că nu va fi complet, evi- nu din ce behăia mama când mă punea în pat. apucat să îmi fac CV-ul şi să caut ocupaţie. Îl dent. Fac o prescurtare şi o sumă a evenimen- Ştiam eu aşa, pur şi simplu... Înţelegeam altfel redau aici, aşa cum arăta el la vârsta de 10 telor bebeluşeşti şi după aceea trec la lucruri arta în general. De exemplu eu, de cum am luni: Nume - Mircea Sebastian aka Scămuţă; serioase, adică relatarea mai pe larg a unor deschis ochii şi am putut să mă holbez pe pe- Data naşterii - 16 iunie 2009; Părinţi: Mama şi evenimente deosebite pe care le-am trăit pen- reţi, am făcut şi o pasiune instantanee pentru Tata; Adresa - camera cea mai verde din casă tru prima dată în viaţă. artă, pentru că deasupra patului atârnau două de la bunicii mei; Telefon - de plastic. 16 iunie 2009, ora 740 – m-am născut eu, tablouri şi mă uitam la ele ore în şir. Le-am u Studii: am studiat şi studiez încă Mircea Sebastian. A urmat prima lună, în ca- studiat vreo două luni din aceeaşi poziţie, că diverse obiecte, animale şi persoane. u Spe- re... Stăteam în pat şi mă uitam în gol. Auzeam eram practic imobilizat în acelaşi loc, dar cu cializări: scame minuscule după covor şi pra- voci, distingeam ceva ceva, dar nu pricepeam cât am crescut mai mare cu atât mi s-a lărgit şi ful proaspăt depus pe diferite obiecte. mai nimic. Prea multă informaţie şi prea multă spaţiul de manevră şi am putut avea noi per- u În urma studiilor am ajuns la:tehni- aglomeraţie. Stres maxim, deci dormeam mult spective asupra tablourilor. După aia, m-am ci de manipulare necunoscuţi – nivel începă- ca sa pot să fac faţă. luat cu mâncatul, cu statul în fund şi alte tor; tehnici de manipulare părinţi – nivel me- La două luni: Am continuat să exist ne- chestii superficiale şi am mai uitat. diu; tehnici de manipulare bunici şi străbunici- stingherit. Deja mai învăţasem care-i faza, ca- La nouă luni: Ai parte de senzaţii tari la nivel avansat (experienţă: foarte vastă). re-i ambientul, cine care este şi în ce relaţii era vârsta asta, dacă ai inspiraţie. Una ar fi să te u Abilităţi, aptitudini, pasiuni, talen- cu mine. Exersam foarte mult fixatul cu pri- bagi sub un scaun. Trebuie să te faci mic, să te te: decorez interioare (de camere, dulapuri, cu- virea. Mi-am făcut prieteni imaginari, cu care împingi, să te suceşti şi să te învârteşti câteva tii etc.); dezasamblez orice; am ureche muzi- discutam destul de mult, monosilabic. minute bune. Odată intrat acolo prima reacţie cală desăvârşită, cânt la ciocan-fluier, dar cânt La trei luni: Am intrat şi în faza „Ling este să încerci să te deplasezi cu scaunul ăla. şi aşa pur şi simplu la-la-laaa; pot vorbi cu ani- ce apuc“. Cu o bucurie incomensurabilă, îmi După ce te foieşti vreo jumătate de minut, în- malele; am 3 viteze de deplasare pătrund cu lingeam pumnii, jucăriile şi, în general, orice cepi să îi explici cu frumosul: „măi scăunel, uşurinţă în locuri considerate inaccesibile: sub apucam. Scopul adevărat era să văd în cât timp hai să mergem mai încolo, hai să îţi arăt ceva, paturi, scaune; încurc cabluri rapid; manevrez ar fi mama capabilă să găsească un procedeu te roooog!“. Scaunul nu zice nimic, e mut ca tastatura de la laptop cu o rară măiestrie; plâng de sterilizare a scamelor, fiind bine ştiut faptul un lemn. Aici te blochezi. Şi la propriu şi la instantaneu, cu lacrimi chiar; nu mi-e ruşine să că mamele sunt disperate să sterilizeze chestii figurat. Şi vrei să ieşi. Dar scaunul nu te mai vorbesc singur; muşc fără să las semne; mint care intră în contact cu bebeluşii. A mea m-a lasă. Ce faci atunci? Ia zi, ce faci?? Păi, cel foarte credibil (de exemplu plâng ca şi cum învins, nu s-a omorât cu sterilizatul şi m-am mai uşor e să strigi după mama. Dacă mama ta mă doare ceva, ca să fiu luat în braţe); rup foi plictisit, aşa că am renunţat repede. e plină de teorii ca a mea, te lasă acolo puţin din cărţi cu o mare artă, fără zgomot, în timp La patru luni: Mi-am lărgit orizontul că cică nu te-a băgat ea, că bla bla... Ca să record; aterizez perfect din cădere liberă din cunoaşterii. Am căpătat tupeu vocal. De unde, scurtezi teoria poţi urla. În felul ăsta tace subit pat; disponibil la program flexibil şi prelungit, nu ştiu. Am servit prima linguriţă de suc de şi te scoate de acolo instantaneu. la nevoie stau treaz şi noaptea; nu ocup spaţiu măr, conform manualului cu instrucţiuni de La zece luni: Mergeam de-a buşilea cu mult. Cam asta ar fi, în mare. Aş prefera un folosire a bebeluşilor, după care încă se chi- câte viteze voiam eu. Din experienţele mele post de Demolator sau a doua opţiune ar fi Ur- nuia mama să mă utilizeze. notez cum mă plimbau mama sau tata, ţinân- lător. Accept plata în covrigi, fructe sau iaurt. La cinci luni: Am încercat primele ros- du-mă de mâini, prin curte, pe la animale şi Exclus banii. Banii sunt murdari. Revista Fereastra Publicaţie editată de: Asociaţia Culturală “Agatha Grigorescu Bacovia” - MIZIL

Cod fiscal: 230324460; Cod IBAN:RO60RZBR0000060010080523, deschis la “Raiffeeizen Bank” - filiala Mizil Redacţia Str. Agatha Grigorescu Bacovia”, nr. 13A Telefoane: 0244251144; 0722653808 - director; 0769210763 - redactor şef; E-mail: [email protected]

Director: Emil Proşcan, Redactor şef: Lucian Mănăilescu, redactori : Liviu Ofileanu, Emil Niculescu Fotografii: Laurenţiu Bădicioiu (pag. 1 - Eugen Simion), Lucian Mănăilescu - pag. 12, 19 (fluture), 13 - 14 (frescă pe scândură - Biserca Jeţu - Nehoiu), pag. 23 (case), pag. 28 (amurg). La acest număr au colaborat: Eugen Simion, Adrian Dinu Rachieru, George Vulturescu, Gheorghe Istrate, Ion Roşioru, Victoria Milescu, Mariana Ionescu, Adrian Botez, Gheorghe Postelnicu, Sergiu-Marian Gărbureac, Ion Nete, I. Aldeniu, Florina Cipu, Theodor Lesenciuc, Alexandra Popa, Leonard Ancuţa.

Autorii materialelor publicate răspund în mod direct de conţinutul acestora. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază REVISTĂ DE CULTURĂ Pagina 27 122 de ani de la trecerea în LA 70 DE ANI ȘI ÎNCĂ UNUL... Scrisoare din staţia de autobuz eternitate a Luceafărului Se închină soţiei mele, Michaela, Am primit pachetul de la tine, mamă, artist plastic, apusă la vârsta de 63 de ani gesturi aranjate frumos în staniol, fotografiile galbene ale toamnei şi, mai ales, borcanul de dulceaţă Moto: „Sânt douăzeci de ani și încă unul... din cireşul cu cireşe amare al copilăriei. N-aș vrea niciunul să i-l dau minciunii...” (N. Labiș, 3 dec. 1956) Eu ce să fac? uite, vine autobuzul vine târziul La 70 de ani și încă unul cu miros de sudoare citadină potcoava coaptă-ncepe-ncet să cadă şi toţi se îngesuie să urce, lume multă iar vinul putrezește trist în cadă pe scară, beţivi şi îngeri înjurând pe când mă-năbușă fierbând destinul printre dinţi, îngrijoraţi că pot rămâne pe jos, în sărăcăcioasa mea viaţă... măselăria s-a carbonizat am ochii goi ca două stinse parce Lucian Mănăilescu pruncul plângând în mine se întoarce și mă descoperă canonizat... Tu pui răsadurile morții-n spini răsare-n urmă gheară-n altă gheară tu luptă-te-n lupoaica ta ursară Odă (în metru antic) și îmi presează oasele în crini – Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; la levitația dintâi de astă seară Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, la 70 de ani și încă-o vară... Ochii mei nălţam visători la steaua 11 mai 2011 Singurătăţii. Gheorghe Istrate Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce... ConcursuluiConcursului NaţionalNaţional dede LiteraturăLiteratură Pân-în fund băui voluptatea morţii Ne'ndurătoare. „Agatha„Agatha GrigorescuGrigorescu Bacovia”Bacovia” -- ediţiaediţia aa V-aV-a Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. Asociaţia Culturală „Agatha Gri- plic, pe adresa: Ori ca Hercul înveninat de haina-i; gorescu Bacovia” şi Primăria oraşului Mi- Asociaţia Culturală Agatha Grigorescu Focul meu a-l stinge nu pot cu toate zil organizează a cincea ediţie a Concursului Bacovia, str. Agatha Grigorescu Bacovia, Apele mării. Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu nr.13 A,Mizil, jud. Prahova. Bacovia” Textele prin e-mail vor fi expediate De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Participanţii (nu există condiţii de la adresa: Pe-al meu propriu rug, mă topesc în vârstă sau apartenenţă la Uniunea Scriitorilor [email protected] flăcări... sau la alte forme asociative ale scriitorilor) Vom confirma primirea textelor ime- Pot să mai re'nviu luminos din el ca vor trimite, până la data de 10 septembrie diat ce acestea ne-au parvenit. Pasărea Phoenix? 2011: u Pentru Secţiunea Poezie: 15 poezii Juriul (prezidat de dl. Academician u Piară-mi ochii turburători din cale, pe suport electronic (e-mail sau C.D). Pen- Eugen Simion) va fi format din 5 membri ai Vino iar în sân, nepăsare tristă; tru Secţiunea Proză: 15-20 pagini culese cu Uniunii Scriitorilor din România, iar câştigă- Ca să pot muri liniştit, pe mine diacritice (corp Times New Roman - 14). torii vor fi anunţaţi din timp despre data des- Mie redă-mă! Pentru ambele secţiuni textele se semnează făşurării festivităţii de premiere. cu numele real (dacă autorul doreşte să fie Se vor acorda: Marele Premiu, câte publicate sub pseudonim, va specifica acest trei premii pentru fiecare secţiune şi mai lucru). Se anexează un C.V. care va cuprinde, multe menţiuni, din partea unor publicaţii şi obligatoriu: adresele de corespondenţă (adre- reviste literare. sa poştală, e-mail, nr. de telefon) şi o foto- grafie (JPEG, TIF) cu latura mare de mini- mum 15 cm. C.D.-urile expediate prin poştă (ver- ificaţi corectitudinea formatării!) se trimit în Restul familiei, după moartea lui Mihai Eminescu

La moartea lui Eminescu, mai erau în viaţă surorile Harieta, 1982) care nu au avut urmaşi; în a doua căsătorie, cu Alexandra Aglae şi fratele Matei. Harieta moare la Botoşani în 14 octombrie Basistâi din Soroca: Natalia (n. 1936), Aglaia Maria-Magdalena (n. 1889. În 1900 moare, la Cernăuţi, Aglae Gareiss von Döllitzsturm, 1938) şi Ileana-Didona Stansilav ( n. 1942). născută Eminovici. Aglae a avut 3 copii, din prima căsnicie, Victoria Gheorghe-Mihai Eminescu, fiul Aglaei Maria-Magdalena, (n. (moartă la 2 ani), George si Ioan Drogli. 1970) trăieşte în prezent în statul Massachusetts – S.U.A. Matei Eminovici a adoptat numele Eminescu în mod legal, Ileana-Didona Stansilav are o fiică: Iulia-Adriana Eminescu- fapt consemnat în Buletinul Oficial nr. 168. A murit în 1929. Stanislav (n. 1978) A fost căsătorit întâi cu Matilda Ilian Iosefescu, având copii: Fiica lui Matei Eminescu din a doua căsnicie, Ecaterina, căsă- Victor Eminescu (1886 -l949), Maria-Lucreţia (n. 1887 a trăit doar torită cu Alexandru Persu, a avut trei copii: Ioan-Spiru (n. 1912) – nu câteva luni) are urmaşi; Anton-Eugen (1914-1934); Sanda (n. 1930) căsătorită cu A doua căsătorie a lui Matei a fost cu Ana Condeescu (din Florea Oprea, are doi copii (Florin-Viorel - n. 1967); Marina-loana (n. Mizil). Au avut 4 copii: Lelia (1891 -l896), Ecaterina (1892 – 1970), 1954) căsătorită cu Nicolae Olaru. Are 2 copii: Matei-Alexandru (n. Hanibal (1893 – 1911) şi Gheorghe (1895 – 1988). Acesta din urmă a 1983) şi Mihnea (n. 1987). avut o carieră militară şi a scris cărţi de istorie: Napoleon Bonaparte Fiul din a 2-a căsătorie a lui Matei Eminovici, Gheorghe a avut şi De la Valmy la Waterloo. A trăit 93 de ani şi a murit în 1988. cu Elenei Labunţeva o fiică Iolanda Eminescu (1921 – 1998). Victor Eminescu a avut cinci fiice: în prima căsătorie, cu Eu- Roxana Eminescu, fiica Iolandei este în Franţa. genia Petrescu, două gemene: Raluca (1912-1989) şi Eugenia (1912- Pagina 28 FEREASTRA - iunie 2011