Anul I NR. 3 24 pagini ianuarie / 2013 Director: Doru STRÎMBULESCU Mentor: Gheorghe GRIGURCU
Barbu BREZIANU Tinereţe şi prietenie fără de sfârşit Edouard MANET, Portretul domnului şi doamnei Auguste Manet, 1860
Doru STRÎMBULESCU
Imaginea din spatele oglinzii!
Este lăudabilă iniţiativa revistei România literară de a repune în discuţie tema Securităţii ca poliţie politică şi rolul nefast al acestei sinistre instituţii a regimului comunist în a distruge vieţi şi Au trecut 5 ani de destine, publicând chiar în primul număr din acest an două articole relevante, unul semnat de Ioana Diaconescu când ne-am despărţit despre martirii „Rugului Aprins al Maicii Domnului”, celălalt de George de Barbu Brezianu. Ardeleanu despre Cazul „Catharilor...“ în arhivele Securităţii (Corespondenţă Ne-au rămas interceptată: N. Steinhardt către Alexandru Paleologu şi Andrei Pleşu). Articolele sunt bine documentate şi amintirile… extrem de pertinente prin dezvăluirea faptelor ce au marcat acei ani de aprigă confruntare fizică şi ideologică, îndem- nând la reflecţie şi, cel mai probabil, provocând în continuare aprinse pole- mici. În acelaşi număr al revistei, Nicolae Manolescu supune reflecţiei un punct de vedere care merită apreciat ca atare. O primă remarcă făcută de Nicolae Manolescu este aceea că, anumite teme, printre care aceea despre care e vorba, nu pot ieşi din preocupările societăţii postcomuniste înainte ca adevărul să fie rostit, dacă nu, poate, până la capăt, dar, oricum, în cea mai mare parte, mai exact, până când sechelele bolii nu vor fi vindecate. În Barbu Brezianu a venit pe lume existență, a fost extraordinara sa generații”. Considera că: „Bunul acest sens, el subliniază faptul că, în București, la 18 martie 1909. deschidere față de nou, frumos, Dumnezeu a vrut ca eu să trăiesc singura terapie eficientă este cunoaşte- Încă de la naștere s-a pătruns de interesant, precum și minunatul să fac mărturie despre această rea tuturor documentelor şi mărturiilor. duhul anotimpului ce înnoiește cult purtat prieteniei. adevărată pleiadă a culturii româ- Un al doilea argument sau o a doua remarcă este aceea că negarea intere- firea, simbol al veșnicei tinereți, și Mărturisea: „Eu cred că trăim ne.” sului oamenilor de azi, şi, mai ales, al timp de nouăzeci și nouă de pri- numai în prietenie. Dușmănia este În Jurnalul său, Monica tinerilor, pentru rolul nefast al Securităţii măveri și-a păstrat neschimbată ceva care te cufundă, te desparte, Lovinescu observa cât era de „bun în vieţile noastre, are un puternic iz tinerețea sufletului. Secretul te rupe.” și deschis spre prieteni și spre electoralist…, în sensul că, nu puţini neobișnuitei tinereți a domnului Se socotea cu smerenie întreaga omenire”, încât purta sunt candidaţii şi aleşii poporului, cum Brezianu, care i-a marcat întreaga „supraviețuitor umil al unei mari „fericirea cu el”. sunt numiţi, cu oarecare ironie, parla- mentarii, care consideră că nu-şi Pagina 12 sporesc şansele evocând în campaniile lor Securitatea, care n-ar mai fi o Semnează: preocupare principală a majorităţii. 2 Doru Strîmbulescu / Gretuţa-Mihaela Ştefănescu / Ion Trancău / Vasile Ponea / Gheorghe ••• Grigurcu / Victor Ştir / Barbu Cioculescu / Lucian Gruia / Nicolae Coande / Lazăr Popescu / Simona-Grazia Dima / Elena Roată / Genoveva Logan / Magda Ursache / Petru Ursache / Sorana Georgescu-Gorjan / Ion Mocioi / Vasile Vasiescu / Zenovie Cârlugea / Dumitru Ungureanu / Ion Popescu-Brădiceni / Ion Pogorilovschi / Dorin Ciontescu-Samfireag / Mihaela Popescu Marinescu / Marinela Pârvulescu / Ion Parhon / Anghel Păunescu / Dora Pavel / Olimpia Iacob / Mălina Conţu / Maria Bălăceanu
Acest număr este ilustrat cu lucrări de Edouard MANET 3
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Frumosul nu este grandiosul – frumosul este echitatea absolută”.
Ion TRANCĂU ...Imaginea din spatele oglinzii! Alte confesiuni / disensiuni (ne) Ei bine, Nicolae Manolescu crede tocmai contrariul, şi anume că, nu pentru că umbra Securităţii nu mai e simţită trebuie să încetăm academice a o pomeni, ci, tocmai pentru că am încetat a o pomeni, ea pare să nu mai fie o preocupare Divergenţe, contraziceri, controverse, importantă pentru o parte a contemporanilor adversităţi, antinomii şi polemici, mai mult sau noştri, îndeosebi tineri. mai puţin… cordiale, adică… paleriene, Pornind de la aceste remarci, am tot mai denumite de substantive… nearticulate la/de des sentimentul că trăim cantonaţi, încă, într-o numărul plural, m-au determinat să le invoc şi actualitate lipsită de orizont, sau într-o Edouard MANET, să le convoc în această, să-i zicem, familie Băiat cu cireşe, 1858 lexicală formată ad-hoc, toate din sfera altui realitatea ternă în care opţiunea pentru dialog latinism, ad-hominem, adecvat acelui relativ între generaţii este anulată de balamucul recent şi faimos schimb de scrisori între public iscat din nesfârşita ceartă a conţopişti- Nicolae Manolescu şi Eugen Simion timbrate lor de serviciu, că rămânem ancoraţi într-un de hebdomadarul naţional România literară cu prezent îmbâcsit, ceţos, deformat prin numerele 39, 42 şi 45 din anul 2012. Trebuie exacerbarea orgoliului nostru şi a umorilor în să mai observ că spontana, inedita, improviza- care ne aşezăm confortabil, lăsând la voia ta şi, probabil, insolita mea familie lexicală se întâmplării trecutul nu prea îndepărtat cu poate extinde şi accentua… excentric! Ca să dramele lui ştiute şi neştiute încă de istorie. diminuez din misiunea acestei enumerări Cum altfel, când la mai bine de două decenii şi terminologice mai adaug un substantiv cu ceva după evenimentele din decembrie 1989, forma de plural nearticulat… disensiuni care reflexele căpătate în acei ani de teroare admite forţat, nu fortuit, sinonimul… discordii, ideologică, de depresie morală, de transfigura- dar şi pe altul mai elegant, academic şi eufe- rea ontologică, sunt dominante în societatea ISSN 2285 – 9020 mistic… dezacorduri. Sper ca asemenea re, mai vârstnicul confrate Eugen Simion noastră actuală! Peste tot, comunismul a digresiuni lexicologice să nu fie fastidioase şi utilizează numărătoarea steagurilor arborate de distrus valori, a schimbat destine, a proliferat agasante, măcar din perspectiva unor dispute poliţaiul Pristanda, ca metaforă a scriitorilor prin ură, prin violenţă potenţată la maxim. Publicaţie de literatură confesiv-epistolare, în care s-au angajat cei candidaţi şi primiţi în Academia Română. În Vieţile noastre au avut propriile lumini şi și artă doi academicieni beligeranţi ai secţiei de privinţa denunţului manolescian adresat umbre, culmi şi prăpăstii ameţitoare, suişuri şi literatură şi lingvistică! Modalitatea confesiunii posterităţii, Eugen Simion consideră că ame- coborâşuri care ne dau măsura propriei epistolare este agreată, percutantă şi aplicată ninţarea vine ca un blestem medieval, care se noastre suportabilităţi. Fiecare dintre noi am cu enunţuri lapidare de Nicolae Manolescu, converteşte miraculos în optimism reconfor- fost nevoiţi să trăiam cu spaimele noastre, cu reclamantul, şi dezagreată cu amploare argu- victoriile şi înfrângerile pe care le-am căpătat Editor: tant şi protector. Aminteşte apoi de tentativa mentativă, sau indezirabilă, pentru Eugen sa de a-l promova ca academician pe Dumitru prin bunăvoinţa”regimului şi a mâinii sale Centrul Municipal de Simion, inculpatul. Cred că mobilul subtil al Ţepeneag, reprezentant al onirismului în criminale, Securitatea. În numărul trecut al Cultură „Constantin Brâncuşi” disensiunilor lor rezidă în virtuţile exemplare, literatura română postbelică, cel care a fost revistei noastre, Gheorghe Grigurcu face o Târgu Jiu reprezentative, ale celor doi critici şi istorici contestat în şedinţa din 31 octombrie 2012 amănunţită radiografie a ceea ce a însemnat literari excepţionali. Limitele acestei polemici chiar de scriitori academicieni titulari. Cu regimul comunist şi urmarea acţiunilor sale în se observă mai ales în incriminări ironice, aceeaşi viziune comică şi alegorică, Eugen societatea românească, pentru ca în acest uneori facile şi maliţioase sau (ne)cordiale, Simion inserează în mult mai ampla lui replică număr, Magda Ursache să facă dovada tarelor vizând funcţiile pe care le deţin în ierarhia epistolară un final corespunzător, citând noastre istorice. Este adevărat, o bună parte din oficial-administrativă din domeniul culturii şi Coordonator: morala babei dintr-o fabulă a marelui I.L. cărţile scrise de diverşi autori după decembrie literaturii române. Caragiale: spre mângâiere adeseori / ne `89 reflectă cu asupra de măsură acest fapt. Adina ANDRIȚOIU În revista România literară, numărul 45 din trebuie instigatori. Vrem sau nu vrem, cu voie sau fără voie, va 9 noiembrie 2012, Nicolae Manolescu nu mai Ca să nu mai adaug un post scriptum la trebui să găsim soluţiile pentru a ne situa insistă în acuzaţii, invocând zicala vorba multă, demersul meu publicistic, aş adresa întreba- pozitiv în derularea propriei istorii, astfel încât, sărăcia omului, cu oarecare blazare şi ironie, rea… intrinsecă profilului revistei Confesiuni: tarele acestei lumi născute din neantul ei să fie nu lipsite de o doză de disimulare autocritică B-dul C. Brâncuși, nr. 12 A de ce refuză să mai publice în revista România resimţite tot mi puţin în întreaga societate atunci când corectează propriul enunţ eronat Telefon/Fax: 0253.217.570 literară colaboratori de valoare precum Ion românească de astăzi. Din păcate, însă, în de mai bine de un deceniu cu… de aproape un E-mail: Simuţ, Alex Ştefănescu şi Rodica Zafiu?! aceşti ultimi ani, democraţia şi statul de drept deceniu n-aţi mai susţinut candidatura niciunui offi [email protected] Cititorii revistei noastre aşteaptă, în continuare, au fost grav afectate. Forţele politice, în care www.centrulbrancusi.ro scriitor român contemporan demn să devină confesiuni… membru titular al Academiei Române. Se arată regăsim, din păcate, o serie de foştii securişti, surprins de curioasa neţinere de minte a Al treilea ochi au dat dovadă de o gravă iresponsabilitate. fostului preşedinte al prestigioasei şi supremei Asta explică foarte bine faptul că, spaţiul public este invadat în continuare de mitocani instituţii ştiinţifice şi artistice. Cu maliţiozitate Replici – Replici care înnobilează, replici livrescă şi confesivă, Nicolae Manolescu ţâvnoşi, de aventurieri teribilişti, de barbari Tehnoredactare: care detronează, replici cu rost, replici fără puşi pe căpătuială. Limbajul de mahala ne explicitează disociativ: nu de ciorba babei rost, replici care dor, replici care mor... Rodica TEIȘI arată cât de grobiene sunt personajele acestui (după sintagma celebră caragialiană n.m. I.T.) A bate gongul este o formă de ritual. funabulesc carnaval. În lipsa unei strategii de sunt eu preocupat (…), ci de tăria de caracter Spectatorul ideal este copilul-spectator ţară, ne trezim în faţa unei parade de vorbe dovedită când cineva se amestecă în ciorba sau spectatorul-copil? goale şi de un prost gust sfidător. Se cultivă dumneavoastră academică. „Actorul este o ficţiune cu statut de fără nici un discernământ insulta şi calomnia. Eugen Simion se declară dezolat de acel vedetă”, Gheorghe Grigurcu. O ficţiune Miştocăreala, populismul, vulgaritate le întâl- Tiparul: fals denunţ pe care fostul coleg universitar, transparentă. Tipografia cândva confrate şi amic îl adresează cu O poruncă: Să nu-ţi faci rol cioplit! nim la tot pasul. Corupţia proliferează. PROD COM SRL nonşalanţă posterităţii, prin care obstrucţio- Orice cui bătut în scândura scenei, Este evident că tot ce ţine de o bună Târgu Jiu nează intrarea justificată a marilor scriitori trebuie bătut cu grijă ca şi cum ar fi un cui educaţie democratică a poporului este anihilat, români de azi în Academia Română. La fel de christic. contorsionat până la rupere, aruncat la groapa maliţios şi de ironic, Eugen Simion solicită Obiectele de scenă, dintr-un spectacol de gunoi. În lipsa unui demers clar avem de-a directorului revistei România literară dreptul de bun, se înnobilează. face cu un zgomot asurzitor de trompete a se adresa şi a se disculpa cititorilor revistei O frunză pe scenă. Un actor bătrân o răguşite. Şi toate astea, în dauna moralei şi a Potrivit art. 206 C.P., (hebdomadarului literar naţional), amintindu-le ridică uşor, uşor, până se ofileşte. bunului simţ. Aroganţa fără margini a imbecilu- responsabilitatea juridică numele şi prenumele scriitorilor care au Un actor se poate dedubla, un câine nu. lui triumfă. pentru conţinutul articolului devenit academicieni din martie 1991, adică Ce diferenţă!? Din spatele măştilor lucrate cu mare grijă, aparţine autorului. de când a fost numit preşedinte al Academiei. Ce actor nu şi-ar dori atunci când uită o securiştii de ieri şi de azi, ne zâmbesc sfidător. În cazul unor agenţii de presă Este determinat şi promovat în replica sa de replică, să-l aibă ca sufleur pe Dumnezeu!? Chipurile lor hâde ne urmăresc încă. Așadar, şi personalităţi citate, minciuna în falş, cu altă expresie caragialiană, Emoţiile actorilor, dacă ajung la contabi- nu am cum să nu-i dau dreptatea lui Nicole responsabilitatea juridică le lansată contemporaneităţii şi posterităţii de litate, să nu fie impozitate. Manolescu. Demascarea pe mai departe a aparţine. incomodul confrate Nicolae Manolescu! Ca să Un actor de caracter lasă măştile la atrocităţilor săvârşite de fosta Securitate, este nu-i rămână dator sau mai prejos, mai tânărul cabină. singura soluţie pentru a ne vindeca de bolile şi surprinzătorul adversar, cu ironie şi disimula- George DRĂGHESCU de care suferim în prezent. 2 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Simplitatea este complexitatea rezolvată”.
Gheorghe GRIGURCU Ierarhia poeţilor Ierarhia poeţilor: un subiect care se pune plină de gratitudine amintire. Locul cinci e al registru, sub semnătura Sorescului, de calitate periodic în discuţie. Un top realizat de lui Mircea Cărtărescu. Un soi de Nichita îndoielnică, probă a unui slab autocontrol, a România liberă ar indica, potrivit aprecierii Stănescu al optzeciştilor, autorul Dublului unei emisii îmbelşugate, mult sub cota exigen- cotidianului, faptul că „gusturile de ultimă oră album, antologie care s-a vîndut, după cum tului Topîrceanu. „Inteligenţă” şi ea modestă, ale românilor arată o deplasare dinspre poezia suntem informaţi, „ca pîinea caldă”, posedă, deoarece îşi propune a o măguli pe cea a clasică spre cea modernă şi postmodernă”. ca şi numitul predecesor, ca şi, ceva mai cititorilor la grămadă. Să recunoaştem şi noi Trecem peste suprapunerea lejeră a criteriului înainte (e drept, pe un palier tot mai depreciat), că autorul Migdalelor amare, după care „gust” cu cel al vandabilităţii (topul a avut în Ionel Teodoreanu, o latură mondenă, su- oamenii din interbelic erau „înnebuniţi”, a fost Edouard MANET, vedere datele furnizate de lanţul librăriilor portînd, după cum se pare, asaltul vijelios al „detronat” de bardul oltean, ceea ce dovedeş- Portretul lui Victorine Meurent, Diverta şi Cărtureşti-Verona). Asta e! Sunt admiratorilor de ambe sexe. Şi cum să nu te o simplă substituţie, prin mecanica tempo- 1862 selectaţi zece poeţi. Primul, aşa cum se şi seducă titluri graţios-pragmatice, ca de pildă ralităţii, pe aceeaşi direcţie a hazului băştinaş. cuvine, Mihai Eminescu, poetul „titular” al Cînd ai nevoie de dragoste, sau cu un Alt pretendent al posturii de „isteţ naţional” ar poporului român, mitizat în continuare, în irezistibil ingredient hippy, ca de pildă O fi putut fi Dinescu. Dar acesta preferă acum pofida unor contestări care bănuim că n-au motocicletă parcată sub stele? gloria oralităţii pe sticlă… Pe locul nouă se avut un ecou în publicul larg, cu o mentalitate Abia locul şase îi revine lui Bacovia, o figură înscrie Nichita Stănescu. Teama ce-o bănuim a aflată la intersecţia programelor şcolare şi a antitetică faţă de Nichita, Cărtărescu, Ionel fanilor săi că ar fi putut absenta, iată că a fost „accesibilităţii” emoţionale. Această „accesibi- Teodoreanu şi alţii de aceeaşi factură a feericei depăşită. Mărturisim că ne-a amuzat prezenta- litate” a devenit de-a lungul mai multor gene- prezenţe personale, iscînd succesul spontan. rea de care are parte: „Poetul celor <<11 raţii un factor care a fasonat recepţia poeziei în Un antimonden frapant. Un saturnian, un elegii>> a devenit, în anii ’80, obiectul unui cult rîndul maselor, astfel încît avem de-a face cu o taciturn, „bizar”, prin ce ar putea atrage, la ora burghez, clasa de mijloc a acelor ani dîndu-şi valenţă „eminesciană” a „simplului cetăţean”, actuală, Bacovia? Poate prin acea deznădejde la citit (sic!) cărţile filosofice ale lui Noica şi dispus a raporta toate producţiile poeticeşti la măcar subiacentă a unei lumi alexandrine, poeziile ermetice ale lui Stănescu”. Şi pe acest arhetip. Ion Minulescu, aflat pe locul doi, sorbită de „chemări de dispariţie”, chiar dacă deasupra: „Lectura lui Stănescu este în e un soi de Cupidon cu state de serviciu inaudibile pentru mulţi dintre noi, prin angoasa continuare un fel de a te legitima intelectual”. îndeajuns de îndelungate. Mai are, se vede, unui sfîrşit de ciclu. Dacă Eminescu înstruna Vai, nu ne-am dat seama! Nuanţa marxistă a destule săgeţi pentru a provoca răni dulci melancolia unei epoci, totuşi, de propăşire, „cultului burghez”, a „clasei de mijloc” se cum- fiinţelor îmbătate de eleganta lascivitate a autorul Plumbului cîntă „serenada din topor” a păneşte cu imaginea „legitimării intelectuale”. stihurilor sale, aidoma unui tablou reprezentînd uneia, după toate semnele, declinantă. E E ca o parolă. Dacă nu dispui de o admiraţie un nud provocator. Romanţele pentru mai umbra rece a mercantilismului devorator, a solidă faţă de Nichita, nu poţi trece de uşa tîrziu, în realitate n-au întîrziat niciodată la frivolităţii frenetice, a concupiscenţei dezlănţui- care dă în salonul… intelectualilor. În fine, pe întîlnirile cu tinerii, cei de azi care-l apreciază te, a pornografiei. Un spirit ale cărui „profeţii” locul zece, Ana Blandiana. Însă nu oricum, avînd o oarecare înclinaţie retro (erotism nu neapărat „politice” le putem desluşi în asemenea celorlalţi confraţi, ci cu o severă, clamat, poză, cantabilitate). Dar surpriză, mare treptata lor împlinire… La locul şapte îl găsim neaşteptată punere la punct. Poeta ar fi, surpriză! Locul trei îi aparţine Ninei Cassian. pe Emil Brumaru. Cu adevărat, „popularitatea conform unor critici „sfioşi” ce ezită a-şi Nu cumva e un efect strict al momentului poetului se datorează în special poeziei exprima cu francheţe părerea, cantonată în lansării recente a unui volum al acesteia, în licenţioase”. Nu pudicul, imaculatul, seraficul „secţiunea poeziei pentru copii”. Textele cu prezenţa autoarei care s-a îndurat a reveni cu Brumaru, id est unul dintre cei mai de seamă această destinaţie ar fi „superioare estetic acest prilej în ţară? Deoarece „luciditatea”, poeţi contemporani, interesează, ci acela care celor pentru adulţi”. Ceea ce, fie şi mărginin- evocată de România liberă, fie şi „sarcastică”, a săvîrşit o uluitoare întoarcere cu 180 de du-ne a ne reaminti surprinzătoarea „superiori- fie şi confruntîndu-se cu „vraja erotică” a grade, raliindu-se grăbit, la senectute, deşu- tate” a Ninei Cassian, ni se pare o opinie vădit hetairei socialiste, e iremediabil minoră. O chierilor modei de ultim moment. Palinodia ni-l nedreaptă… poleială preţioasă a unei structuri de metal arată robit cu savoare cerinţelor ei coprofage. Din empireu, cel puţin Macedonski, Arghezi, ordinar, care pe alocuri a început să rugineas- E un caz. Şi ce mai caz! Locul opt îi e rezervat Blaga, Ion Barbu, Fundoianu, Al.Philippide, că… Cu Alecsandri, beneficiar al locului patru, lui Marin Sorescu. De ce? „Românilor le place Emil Botta, Gellu Naum, Leonid Dimov, Ion revenim în spaţiul bunelor sentimente, salubru, umorul, iar ironia hîtrului poet din Dolj le Caraion, Nicolae Labiş, M.Ivănescu şi alţi odihnitor. Bardul Ostaşilor noştri şi al acoperă aşteptările şi le măguleşte inteligen- cîţiva zîmbesc la asemenea stîngace „exerciţii Pastelurilor are alura unui dascăl al primilor ţa”, explică, binevoitor, România liberă. de admiraţie” ierarhizate, pe care nădăjduim noştri ani de şcoală, căruia îi păstrăm pururi „Umor”, să precizăm, nu tocmai pretenţios, că timpul, neavînd încotro, le va corecta. (dacă nu ne-am alienat sufleteşte prea tare) o ţinînd seama de nenumăratele texte în acest Agenda culturală transilvană / Victor ŞTIR / Colocviile „George Coşbuc”, ediţia a XXVIII-a, la Bistriţa
Semn al preţuirii de care se bucură pe acad. Eugen Simion, întreaga operă a lui în ordine, antologii semnate Mircea Măluţ Gheorghe GRIGURCU: meleagurile de origine, George Coşbuc şi Liviu Coşbuc va apărea în ediţia de lux având ca (Marcel Seserman), David Dorian, Vasile „Ierarhia poeţilor: un Rebreanu, la Bistriţa se organizează de dece- model „Pleiade”. Dâncu, Victor Ştir, Alexandru Cristian Miloş, subiect care se pune nii, manifestări culturale anuale, menite să Moderatorii colocviului au fost scriitorii Ioan care au şi citit din creaţiile lor, alături de care periodic în discuţie. Un top atragă atenţia asupra carierelor literare exem- Pintea şi Marcel Seserman, manageri ai poetul Gavril Moldovan, din volumul „În odaie realizat de România liberă plare ale celor doi şi să menţină interesul Centrului Judeţean pentru Cultură/Bibliotecii e joi”. Marcel Seserman a vorbit în continuare ar indica, potrivit aprecierii pentru operele lor. În 2012, an al unei crize Judeţene. În deschiderea colocviului, Ioan despre „Viaţa lui George Coşbuc”, de Lucian cotidianului, faptul că economice pregnante, sărbătorile dedicate Pintea a vorbit despre prezenţa lui George Valea (Editura „Timpul”), iar Ioan Pintea s-a gusturile de ultimă oră ale celor două personalităţi au fost amânate din Coşbuc, care rămâne un model, şi despre referit la „George Coşbuc în amintirea contem- românilor arată o deplasare septembrie pentru Coşbuc, respectiv din perenitatea operei sale, iar Marcel Seserman a poranilor”, o antologie de Al. Husar (apărută la dinspre poezia clasică spre noiembrie pentru Rebreanu, în luna decembrie. adus precizări privind necesitatea ca o genera- Editura „Princeps Edit”), la ediţia a doua a cea modernă şi postmodernă. ţie să se încadreze în matricea literară, în cărţii „George Coşbuc sau lirismul pragurilor”, Trecem peste suprapunerea „Permanenţe ale operei lui Coşbuc” canon, pentru a rămâne în istoria literară. În de Andrei Moldovan, revizuită şi adăugită (apă- lejeră a criteriului gust cu continuare, au exprimat opinii aplicate operei rută la Editura „Eikon”). cel al vandabilităţii (topul a În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean lui Coşbuc, receptării ei astăzi, esteticii poeziei La finele colocviului s-au putut constata, fără a avut în vedere datele s-a derulat joi, 13decembrie 2012, de la ora sale, erudiţiei de traducător şi într-o anumită se trage explicit concluzii, că George Coşbuc furnizate de lanţul 10.00, colocviul „Permanenţe ale operei lui măsură de pedagog al neamului, scriitorii: este un scriitor viu, actual, interesant, cu viitor, librăriilor Diverta şi Cărtureşti-Verona). Asta e!” Coşbuc”, manifestare amplă, în cadrul căreia Nicolae Bosbiciu, Viorel Mureşan, Mircea chiar dacă vremelnic nu se studiază în şcoală; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Petean, Daniel Săuca, Vasile V. Filip, Cornel manifestarea de la Bistriţa este binevenită pen- Alexandru Pugna, a adresat un cuvânt de bun Cotuţiu, Olimpiu Nuşfelean, Vasile Dâncu, Virgil tru memoria poetului din Hordou; în acel venit oaspeţilor din alte judeţe şi scriitorilor Raţiu, Iacob Naroş, Icu Crăciun şi Liviu Păiuş. context, Ioan Pintea şi Marcel Seserman au bistriţeni, de asemenea a exprimat apreciere A urmat lansarea colecţiei „Opera Omnia”, exprimat gândul că trebuie să se aibă grijă de pentru manifestarea dedicată marelui scriitor şi apărută la Editura „TipoMoldova”, coordonată scriitorii locali, pe care linie, o ediţie integrală a a adus buna veste că, în urma unei discuţii cu de scriitorul Valeriu Stancu; au fost prezentate, operei lui Lucian Valea este în pregătire. •••12 www.centrulbrancusi.ro 3
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Călătoria în realitate are loc înlăuntrul nostru”.
Barbu CIOCULESCU / CRONICA LITERARĂ Printre raze Se mai poate scrie astăzi, în România, în G. Călinescu, par, pentru totdeauna, pierdute. anilor ce i-au urmat acestuia, cu efecte mistui- vrila globalizării - şi a tuturor tentativelor de a Cu atât mai mult apariţia unui roman de o toare? Legenda se împleteşte cu descrierea ne arăta cât mai europeni, adică pe potriva anumită consistenţă, dedicat clasei sociale naturalistă, în cadenţe, dând prioritate când unor state cu 5 % populaţie agricolă - roman aflătoare în cea mai rea suferinţă, în zilele cantoului, când faptului divers cu acceptarea ţărănesc? Istoria genului nu e cine ştie ce noastre, ţărănimea, merită atenţia lectorului. riscului de a da şi pe dinafară. Cronica unui bogată nici chiar în ţara noastră din vremuri Cât ar fi de rezervat în privinţa şanselor, pe o anume Iancu Tegan, care într-o altă existenţă numite bune, când 80 % din populaţie aparţi- atât de săracă arie. ar fi fost haiduc, a boiernaşului Stan nea clasei ţărăneşti, curente întregi fiindu-i Sub soarele Sudului, de Emil Stănescu Brezoianu, vizează tehnica romanului în roman, dedicate, în literatură. Şi mai apoi, în perioada (Editura Dacia, Cluj-Napoca), roman amplu, în lectorul are de ales între o monografie imagi- interbelică, atunci când tocmai punctul de patru cicluri, în succesiune epopeică, a răs- nară sau cartea de amintiri a unui copil plecat onoare era trecerea la proza analitică. Vezi puns nostalgiilor unui fiu al satului, obosit, trecerea de la “Ion”, la “Ciuleandra”, în cazul poate, de variatele experimente literare, în vers din sat - ambele ipostaze îşi au argumentul Edouard MANET, celui mai însemnat romancier al epocii. şi proză, de mai înainte, ţintind exerciţiul într-o naraţiune stufoasă, labirintică a cărei Flautistul, 1866 Perioada comunismului n-a fost deloc mai intelectual în zone abisale. Ar fi, cumva, vorba secretă temă ar fi cum poate fi ştirbită biruinţa fericită, într-o concepţie în care clasa munci- de o târzie întoarcere, sau, dimpotrivă, de o morţii. Scena morţii calului lui Tegan, ucis de toare era sortită să absoarbă clasa ţărănească. modificare de traseu cu revenire la izvoare, la bombardamentul american, altele nu mai puţin Modelul a fost mai întâi al “operelor” lui Ion o regăsire a eului iniţial, prin evocarea anilor plastice colorează o epopee care, de altfel, Istrati (“Grâu înfrăţit”), pe urmă al prozelor lui unei copilării candide, într-un mediu al esenţe- debutează cu un omor pe arie - aşa cum l-a Eusebiu Camilar, Marin Preda, cu una şi lor necorupte, din care violenţa nu e exclusă, perceput copilul. Este, evident, un roman singura reuşită, “Moromeţii”, Zaharia Stancu, unde pasiunile nu se estompează în rafinate dedicat lectorului care îşi face timp, anume în al cărui erou desculţ s-a perindat în 48 de succedanee. Raport în care romanul se înscrie epoca în care acesta valorează bani. În ce limbi - o maculatură din care binevoitorii într-o categorie cu glorios trecut - şi modest măsură vocea care-l conduce pe cititor în câmp încearcă recuperarea de firimituri, astăzi. prezent, vai! Dar unde totul nu a fost încă întins şi văi adânci, îi va şi convinge este a Valoarea acelei literaturi se poate măsura prin spus. Aici până şi numai competiţia pretinde orăşeanului matur, utilizator de expresii curente succesul, la apariţie, al romanului lui Dinu forţă, curaj. şi stăruind adesea în analize ce-şi au vocabula- Săraru, “Nişte ţărani”. Precum a reuşit în fapt Motto-ul romanului, din aforismele lui rul lor. Însuşi citatul din filozoful voinţei de a colectivizarea, tot atât a izbutit şi în literatura Friederich Nietzsche, ne cere să redescoperim face, spune multe asupra caracterului experi- celor patru decenii de comunism. în noi Sudul, spre a aşterne asupra-ne un cer mental al unei cărţi înscriindu-se în condica unui Nu s-ar putea spune că în deceniile postco- luminos, tainic şi strălucitor, de natură a ne autor îndrăgostit de experiment, dedat poftei de muniste s-a înregistrat o renaştere a romanului reda sănătatea meridională. Să fie, atunci, pe teme ţărăneşti, în circumstanţele ieşirii în vorba de substratul dionisiac al satului - pe a evada din lanţurile convenţiei. Poate că tocmai faţă a multor diletanţi, câştigaţi de ideea că nume Brezoaia, din câmpia munteană, tărâm plăcerea pentru frumos l-a trădat, acolo unde deţin cheia scrierii romanului - gen, el însuşi, populat de inşi puternici, pe care memoria şi-a dorit existenţă pură. G. Călinescu ar fi greu de definit, după succesive etape inova- copilului îi trece în legendă? Sau de o catagra- trecut romanul său în categoria celor interesan- toare, ducând până la pulverizare. Sacrele fiere amănunţită a unui tărâm insular, din te. Cât ne priveşte, pe planeta pustie a romanu- reguli ale romanului balzacian, atât de dragi lui vremea celui de al doilea război mondial şi a lui ţărănesc, înregistrăm o plantaţie.
Motto: „Viaţa e joc în joc / Eu sunt regina jocului.” Ileana Roman – G-ambitul reginei / (Ileana Roman – G-ambitul reginei)
Castanele comestibile din zona Turnu- care le îndeplineşte şugubăţ, dezinhibant, devine bărbat ca statut oniric, iar satul flă- Severinului (în care locuieşte autoarea) pot fi lucidă la osanalele linguşitoare care i se aduc: mând cronic, sătul. prăjite şi atunci ai nevoie de dinţi buni să le „Ce frumoasă e regina noastră, / strigă corsarii Ce rămâne în concluzie din paginile cărţii? îngurgitezi, sau pot fi fierte şi atunci poţi să le din albastrul mărilor, oceanelor, / strigă toate O foame de viaţă de sorginte biblică, tratată mesteci chiar fără proteze. Ca entităţi prăjite, gurile din largurile regatului meu / şi limbile cu mult umor, o bucurie firesc omenească: castanele, în viziunea mea pot fi omologate cu care mă ling ca pe un drob de sare.” (Sunt „Nu există altă fericire pentru om decât să angoasele lirice ale Ilenei Roman, pe când regina Elisabeta) mănânce şi să bea” exemplificată prin evreii aceleaşi produse, fierte şi amestecate sub O altă angoasă o constituie, de la o anumi- prezentaţi în Vechil Testament care făceau Barbu CIOCULESCU: forma deliciosului piuré, pot simboliza angoa- tă vârstă, însingurarea devastatoare, cosmică: „arderi de tot spre miros plăcut / Domnului”, sele de-a-ndoasele din aceeaşi carte /1/. „Sunt singură, atât de singură / Încât mă rog apoi „înfulecau hălcile de berbeci şi de viţei Focul care produce miracolul acestor de uşă să scârţâie cumva / Uşa se deschide graşi.” (Foameni) „Sub soarele Sudului, de transformări poetice antinomice conţine în subtil se deschide / Încet tot mai încet ca nesfârşirea Foamea Ilenei Roman este spirituală, de Emil Stănescu (Editura dozaj ludicul şi ironia. Dacă lecturăm cartea / Şi nimic nu e mai pustiitor/ decât golul ce se cultură şi poezie, de inovaţii lingvistice, de Dacia, Cluj-Napoca), roman de-a-ndoasele, descoperim pentru angoase cască din afară.” (Golul) metafizică şi de toate problemele omeneşti, de amplu, în patru cicluri, în motto-ul: „Viaţa mea e rană caldă prin care se În patriarhatul contemporan, denumirile ieri, de azi şi de mâine. succesiune epopeică, a vede ce scriu”, iar pentru angoasele de-a-ndo- masculine ale străzilor şi pieţelor oraşului de Cititorii vor găsi delicii sufleteşti lecturând răspuns nostalgiilor unui fiu sele: „Râsul şi plânsul – fraţi de cruce”. reşedinţă al Ilenei Roman îi pricinuiesc o această carte rară, scrisă „cu sufletul în palme”. al satului, obosit, poate, de Angoasele sunt existenţiale şi culturale, iar angoasă haioasă: „În oraşul meu toate străzile La sentimentul dezmărginirii contribuie şi variatele experimente cele de-a-doaselea le iau în răspăr pe primele, sunt masculine (câteva neutre), / deşi oraşul tablourile lui Rafal Olbinski. literare, în vers şi proză, de dar nu la modul postmodernist ci umoristic. este frumos şi trist ca o femeie.”(Străzile Lucian GRUIA mai înainte, ţintind Prima angoasă existenţială o reprezintă masculine) Traian, Aurelian, Cicero, Mircea, exerciţiul intelectual în zone trecerea timpului: „Aruncasem toate ceasurile Carol I, Ţepeş şi mulţi alţii se întretaie, se în Dunăre./ Câteva milioane, câte luasem de la încalecă prin pieţe sincronizând momentele abisale. Ar fi, cumva, vorba oameni / după ce i-am convins s-o ducă mai istorice incompatibile. de o târzie întoarcere, sau, bine.” Şi iată cum arată această angoasă Neîmplinirea ca fiinţă, constituie suprema dimpotrivă, de o modificare de-a-ndoselea: „Puteţi călări timpul pe deşăla- angoasă ontologică, datorată comunicării de traseu cu revenire la telea, / puteţi dacă vreţi să-i puneţi şa, căpăs- neîmplinite, sub semnul iubirii, cu semenii : izvoare, la o regăsire a eului tru, zăbale, valtrapuri / pentru frumoasele „Am văzut că e bine şi-am văzut că nu e bine. iniţial, prin evocarea anilor întreceri hipo, hippz, / le-am spus.” (Orologos) / Pe dinăuntru eram perfect îngropată în mine / unei copilării candide, Altă angoasă, legată de credinţele ancestra- pe dinafară eram neterminată.” (Despietruirea) într-un mediu al esenţelor le, o constituie visul: „Viaţa omului vine din vis Angoasele existenţiale se revarsă apoi cu necorupte, din care violenţa / şi nimeni nu vrea să viseze urât.” Şi pe trezie: duiumul datorită relaţiilor sociale false, de-an- nu e exclusă, unde pasiunile „eu sunt visul vieţii mele”. Între aceste două doasele, dictatoriale, instaurate de tancurile nu se estompează în vise se instituie poezia. În acest domeniu sovietice după 1944 şi acum democratizate predilect, Ileana Roman devine, după Nichita sclavagist de occidentul care ne-a transformat rafinate succedanee”. Stănescu, cea mai importantă creatoare de în piaţă de desfacere, după 1989, cu sprijinul limbaj poetic, inventând cuvinte noi, viabile conducătorilor autohtoni. ontologic, pe bază de prefixe şi sufixe cum ar Angoasele de-a-doasele constituie o fi: destipăresc, descrisăresc, înrămuresc, transmodernizare a angoselor care devin în celestier, cuvântură, dumnezitudine etc. primă instanţă a-doasela, prin ironie dezabu- Prin aceste jocuri lexicale Ileana Roman zantă, apoi de-a-ndoasele ca antinomii transfi- devine o regină a cuvintelor, iar prin vis, chiar gurate ale angoaselor, cum de pildă nebunii regina Elisabeta, închipuindu-şi o zi din viaţa imită regina, mâna bătrână devine mâna tânără Ileana Roman – Angoasele de-a-ndoasele acestui personaj cu protocoalele aferente, pe în palmele ghicitoarei şi apoi nisip, iar poeta (Ed. PRIER, Craiova, 2012) 4 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Când nu mai suntem copii, suntem ca şi morţi”.
Nicolae COANDE Doi Binemuritori – din generaţii diferite, fireşte
NICOLAE PRELIPCEANU un loc dincoace...” (tristețea e meseria mea). volume, poetul a luat o vacanță de nouă ani, „La pierderea speranței” Prelipceanu scrie poeme crepusculare, irizate atât cât spune autorul antic că trebuie să Ed. „Casa de pariuri literare”, 2012 însă de un acut sentiment al viului, calin-pro- dospească un manuscris înainte de publicare, testatare pe un fond de ceartă argheziană cu și s-a implicat în politică (a fost chiar Nicolae Prelipceanu este un poet aflat în Dumnezeu, cel care oricum distribuie de sus președinte al Consiliului Județean Iași, vreme „cursa” pentru obținerea importantului Premiu versurile infinite pentru marele poem: „nu mă de doi ani!), a publicat volume de eseuri și de Național „Mihai Eminescu”, care se acordă în plâng mi-e lehamite destul / mai întâi de mine proză. În 1999 a publicat antologia „Apariția fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani. Evident, și de toate începuturile mele / care nu duc Eonei și celelalte poeme de dragoste culese poetul a luat startul în poezie acum aproape nicăieri / pe urmă / considerând că am dreptul din Arborele Gnozei”, titlu ce sugerează 50 de ani fără a-și propune acest deziderat. / de toate începuturile noastre naționale / și procesul alchimic al decantării poemului, ca și Poezia o scrii, fie că ești Eminescu sau altul, acum internaționale / păi asta îți cerusem eu munca de transmutare a plumbului în aur (ca Edouard MANET, Tânără pentru că ai ceva de spus, vorba poetului doamne / o asemenea putere mi-ai dat când să folosim o metaforă, firește). Altminteri, femeie, 1866 Odyseeas Elytis: „Am ceva de spus / trandafir mi-ai spus / să mă târăsc și să practic sudoa- Antonesei trage la filosofia ca poveste, indife- pe gura nimănui.” La data când va apărea rea frunții / și ce iluzie că iadul e după / doar rent că scrie poezie, proză sau eseu: este mai acest articol, noi vom ști deja numele cu toții vedem că e acum...” (iadul de lângă mereu ceva oracular, misterios și încărcat de câștigătorului din acest an al premiului care noi). I-aș spune poetului (dar el știe asta mai magie în literatura sa, chiar și atunci când poartă numele lui Eminescu. Ar putea fi înainte de a fi aflat-o eu de la Borges) că autorul ne propune o fotografie contemporană Nicolae Prelipceanu, ar putea fi Vasile Vlad. „Dumnezeu, în harul său ironic” ne dăruiește a unui caz. Poemele din cartea de față sunt Oricum ar fi, Nicolae Prelipceanu este un poet lucruri și sentimente contrarii, în funcție de rodul unor călătorii de vară în Creta, dar și în de vârf al nostru, cu o reputație dintre cele mai tipologia fiecăruia dintre noi, dar și pentru a alte insule ale Mediteranei, unde poetul nu solid articulate în câmpul expresiei literare, iar brusca, nu fără o anume calinerie, imaginea face doar turism estival, ci umblă să descifreze cartea sa de anul trecut arată un poet în plină noastră despre noi înșiși. Poezia este ea însăși „Semnele timpului” (titlul cărții sale de debut cursă de urmărire a poeziei de calitate. Asta ieșire din inerție, iar un poet de bază al absolut, eseuri, 1988). Cartea are un preambul contează, nu premiile, deși unii psihologi modernității a scris chiar o „luptă cu inerția”. erotic, cu diverse mărci stilistice care amintesc americani care au studiat figurile celebrității de Cu alte cuvinte, Dumnezeul literaturii (dar de unii înaintași lirici moldavi, în care un Henry peste Ocean au ajuns la o concluzie surprinză- preocupat și de altele, inclusiv de fizica îi scrie poeme amoroase numitei Anais. Ați toare: cei care au primit Oscarul de-a lungul cuantică) ne știe prea bine pe toți și pe toți ne recunoscut firește „personajele”: Henry Miller, carierei de actori au trăit, în medie, cu patru tratează diferențiat, ceea ce înseamnă că ne scriitorul american, și Anais Nin, muza sa, ea ani în plus peste cei care nu au obținut râvnitul bagă în seamă. Iar, cu o vorbă a unuia deștept, însăși autoare de jurnale de un erotism flam- trofeu! Nu știu dacă și în poezie se poate pe care am aflat-o foarte de curând, deşi toţi boaiant (eufemism pentru indiscreția ca marcă aplica regula asta, mai degrabă înclin să cred ne dorim să ajungem în rai, lumea bună se feminină). Poeme, scrise între 2008-2009 se că nu: este știut că poetul dă cărțile sale bune strânge un pic mai jos. Nici raiul nu mai e ce-a remarcă prin tonalitatea de cântec de lume la tinerețe, iar restul nu este decât o lungă fost. Nicolae Prelipceanu este în poemele sale (Cântec pentru Anais Lee și Zâmbetul de Mona supraviețuire (uneori fericită). Binemuritorul cele mai noi un reflexiv dominat de pulsiuni Lisă), ca și printr-un romantism asumat, frust, (titlul unui volum de poezie din 1996) Nicolae stoice, un poet ce-și reprimă tandrețea de aproape expediat în câteva versuri de scris pe Prelipceanu știe ce vreau să spun: dar ce fond în autoironii cu care își căptușește spiritul pietre: „Dacă toate femeile lumii / s-ar reuni în vreau să spun? Nu mai știu, am uitat până și care face, tot mai des, „exerciții de femeia perfectă, / de la tine ar trebui luat totul eu. Cert este că Premiul Național „Mihai disperanță”, cum superb numește el intrarea în – nimic mai puțin, poate ceva pe deasupra. // Eminescu” se acordă unui poet cu o operă vârsta senectuții, acolo unde poezia este un Pe asprele ceruri, / ne ducem spre marele deja închegată, iar Nicolae Prelipceanu, în gând intim pe care te gândești destul dacă festin / și nici o vină nu vom lua asupra...” prezent redactor șef al publicației „Viața să-l comunici și altora sau nu: „după-masă (Dacă...). Scepticismul acesta de tip latin este Românească”, întrunește lejer această târziu când totul nu mai e ca înainte / mă abandonat în ciclul „Poemele cretane” (39 de condiție. A publicat din 1966, anul debutului, gândesc și eu cu o slabă intensitate să mor / poeme), acolo unde Antonesei se regăsește pe până în prezent, dacă am numărat eu bine, 16 eliberând fâșia de pământ pe care / de obicei sine: plin de vitalitate, solar și păgân, în cărți de poezie (dintre care două antologii). îmi întind umbra / sau dacă se poate spune imperiul simțurilor și al lucidității în același Poetul (născut demult, cum simpatic precizea- așa / retrocedând-o altcuiva cu un act de timp, comprimând frenezia senzorială și ză chiar el în scurta curiculă care gardează proprietate mai tare...” (după masă târziu). Un stoicismul ca filozofie personală, un apolinic recenta carte, adică în 1942) este considerat act de proprietate mai tare, în timp, decât plonjat în marile dionisii: „Nicăieri nu mai e un șaptezecist proeminent, alături de poeți talentul poetului nu știu, așa că Nicolae atâta înălțare / În scufundarea trupului în alt deja intrați în legendă (Virgil Mazilescu, Marius Prelipceanu nu poate fi ușor de înlocuit, oricât trup / Decât pe-ntinsele terase de calcar. / Pe Robescu, Dan Laurențiu, Daniel Turcea, Mihai s-ar strădui unii s-o facă. cărările celui mai vechi pământ. – / Primordiala Ursachi) sau de camarazi de generație care plăcere a lumii / În vecinătatea celei mai continuă să publice poezie într-un debut de LIVIU ANTONESEI bătrâne mări.“ (Nicăieri). Tonul elegiac, mitolo- secol în care meseria poetului „e tristețea” – „Povești filosofice cretane și alte poezii gizant nu reprezintă însă marca integrală a Adrian Popescu, Ion Mircea, Dinu Flămând etc. din insule” acestor poeme. Poetul nu comite păcatul de a Cea mai nouă carte de poeme a lui Nicolae Ed. Herg Benet 2012 ne trimite dintr-un trecut mitologic cărți Nicolae COANDE: Prelipceanu „La pierderea speranței” (Ed. poștale, fin și cultivat scrise, altele decât cele „Casa de pariuri literare”, 2012) ne invită la Într-un interviu acordat recent, rugat să se scrise curent de „idioții ce-și spun turiști”. „Cea mai nouă carte de introspecție, ruminări și decantări interioare, autodefinească, scriitorul Liviu Antonesei se Pentru Liviu Antonesei, arealul descris repre- poeme a lui Nicolae sub semnul unei receptivități care înregistrează prezenta astfel: „Cu maximul efort de obiecti- zintă actualizarea repetată a psiheei grecești, Prelipceanu La pierderea cu finețe pierderea în lume, însă nu trebuie să vare de care aş putea fi în stare, aş spune că căutarea acelui finister, pe marea interioară, ne lăsăm înșelați de jocurile poetului. Ironia sunt un poet care merită citit, după ce a acolo unde lucrurile delicate, tanagrele, aido- speranţei (Ed. „Casa de salvatoare din subtextul poemelor salvează și parcurs cam trei vârste lirice, ultima fiind cea ma bisericuței micuțe întrezărită undeva, repre- pariuri literare”, 2012) ne cartea de la o nouă litanie care ar consolida inaugurată cu primele „poveşti filosofice zintă cele de preț ale sufletului său. În căutarea invită la introspecie, figura poetului dezabuzat. Cred că acea cretane”, deci poemele insulare.” Antonesei morții și a resurecției (cum sună titlul unui ruminări şi decantări calitate primordială a poemelor lui N. este unul dintre cei mai activi și reactivi capitol al cărții) poetul își cântă nemurirea interioare, sub semnul unei Prelipceanu – cel puțin a celor din cartea de scriitori și intelectuali pe care îi avem. Apetitul într-un splendid poem, al inimii muritoare receptivităţi care față – este inteligența, una placată pe afect, ca său intelectual este imens: se implică în care-și va lua revanșa după repetate căderi și înregistrează cu fineţe efect al distanțării și contemplării față cu dezbaterile publice, scrie poezie și proză, reîntregiri: „Inimă a mea... diamant stacojiu și pierderea în lume, însă nu realitatea înconjurătoare, autoironia salvatoare, predă la Universitatea „Al I. Cuza” din Iași fluid, / de-atâtea ori te-ai rupt /, te-ai spart în trebuie să ne lăsăm înşelaţi ca și privirea bărbătească aruncată, nu ca (este doctor în științele educației), membru al mii de fărâme și, prin miracol, / te-ai refăcut de jocurile poetului. Ironia ocheadă, realității. Nicolae Prelipceanu este un PEN Club român, coordonează excelenta întreagă, / pulsând în cenușa asasină / a salvatoare din subtextul participativ, un implicat în jocul realului, care revistă Timpul, călătorește des în Polonia (dar acestei lumi nefericite / și trădătoare ce umblă poemelor salvează şi cartea își retrage însă brusc „cărțile de acreditare” în și conferențiază acolo) de unde se reîntoarce bezmetic / pe sub înaltele ceruri... // Pulsezi, de la o nouă litanie care ar momentul în care simte că răspunsul față de mereu cu tolba plină și ne povestește cum stă pulsezi fără stenturi, / fără stenahorie, și nici consolida figura poetului implicarea sa este unul nesemnificativ ori țara lui Walesa și a Papei Ioan Paul al II-lea la măcar infarctul / nu te va răpune / o, nu! – / dezabuzat”. interesat. Din acest punct de vedere, capitolul cultură și civilizație. Ca o paranteză: câtă vreme vei mai pute a/ pe cineva cuprinde Prelipceanu este un sentimental colocvial care stă mult mai bine decât noi, se pare. A debutat , cu grijă, / ca în palmele albe / ale zeiței din își exhibă natura proprie, atent la treptele cu carte de poezie în anul de grație 1989, Chypros...” (Inimă a mea...). Sub acest semn al dezvăluirii, căci poetul este, se știe, un maes- după mai multe încercări eșuate în anii anteri- nemuririi oferită de zeița dragostei, în luptă cu tru al preterițiunii: „meseria mea-i tristețea / ori. „Pharmakon”, cum se numea prima sa moartea care pândește peste tot, cartea lui nici majuscule nu mai am / din cauza asta / carte, a fost mutilată de cenzura vremii, astfel Liviu Antonesei este o splendidă epistolă profesiunea mea-i tristețea / când cu toții se că poetul și-a refăcut cartea și în 1990 apărea trimisă nouă din „cel mai dur Eden din toate înghesuie / la prăvălia concurenței / eu le țin cu titlul „Căutarea căutării”. După aceste lumile posibile.”
www.centrulbrancusi.ro 5
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Suferinţele mele sunt cele ce-mi modelează sufletul şi inima".
„Unde ne ducem? Cine ne primește?/ În nea să i se ardă lui Kafka toate cărțile. Ca şi poarta cui să cerem crezământ? / Hai, calule, Gogol, care și-a ars volumul doi din Suflete hai, câine, pământeşte, / Să batem, frânți, cu Lazăr POPESCU moarte, Kafka lăsase dispoziții testamentare pumnii în pământ”. Aceste versuri ale lui Tudor asemănătoare. Noroc cu Max Brod că nu le-a Arghezi din poezia Doua stepe i s-ar potrivi de respectat. Însa el s-a vrut a fi lumii phar- minune personajului K din romanul Castelul de makon-ului. Aruncat în lumea respectivă, Franz Kafka. E drept, acolo nu apar nici calul, Lecturi kafkiene expulzat din ea, el tocmai din acea lume nici câinele. Personajul vorbeşte însă despre venea. Ca și K. spre castel și ajungând în sat. două ajutoare care urmau să sosească și care Bataille o spune limpede. Fără echivoc: „Mai trebuie și ele găzduite: „K simți că trebuie să-i „Esența discursului este rugăciune”. întâi invers față de mulți moderni, el a vrut să abată gândurile de la aceste temeri. Se uita la (Emmanuel Levinas) fie scriitor. Admitem că ea a fost pentru el ceas și zise: ceea ce a fost Pământul Făgăduinței pentru - În curând o să sosească ajutoarele mele; Moise. Este oare pentru K, spaţiul Castelului ai să-i poți găzdui aici?”. Care ajutoare, aflăm devine chinuitoare: „El a vrut să trimită în lume un fel de Canaan? Posibil, căci iată ce scrie și din roman, și din critica literară, îi seamănă curieri care să ducă mesajul regelui - adică același autor: „Kafka scrie despre Moise parțial autorului, căci se comportă ca niște sensul transcendent - și vede cu stupefacție următoarele: e de necrezut că e sortit să vadă Edouard MANET, copii. Există însă la ele și o anumită perversiu- cum curierii lui aleargă prin lume fără mesaj, Pământul Făgăduinței abia în pragul morții”. Matadorul, 1866-1867 ne: „Ajutoarele agrimensorului se comportă la pentru că nu mai există regi. Nu mai există, Viziunea aceasta din urmă poate avea alt rândul lor copilăros și pervers”. K rămâne însă aşadar, o instanţă superioara şi secretă dinco- înţeles decât să arate că viața omenească e neprimit, termenul putând avea și conotații lo de text”. Poate, zic, ca trăgându-şi puterea doar o clipă nedesăvârșită, neîmplinită, pentru religioase, antropologice, și filozofice. Despre din sacru, regele însuşi fusese sacrificat... ca o viața ca asta ar putea dura la nesfârșit și Castel va afla destul de puține lucruri, unele Critica a văzut în această indecizie, în acest totuși s-ar vădi a nu fi altceva decât o singură contradictorii. K vine dintr-o lume în care și-a inconfort până la urmă, o luptă între simbol și clipă. Nu pentru că i-ar fi fost viața prea scurtă lăsat, după cum aflam, familia (soție și copii), text. „...lupta dintre simbol și text nu s-a decis m-a ajuns Moise în Canaan, ci pentru că viața dar pare mai degrabă aruncat, termen hei- definitiv la Kafka în favoarea celui din urmă, lui a fost o viață omenească. De altfel, se știe, deggerian, sau parcă și mai exact pare un căci mai există la el spații simbolice...” și de Moise însuși a fost un pharmakos. Un sacrifi- expulzat, pare până la un punct o victima, deși aici și o anumită jaspersian vorbind - cat. parcă însemnele victimare nu apar sau sunt conștiință a culpei..... Voind să fie scriitor, cum ne spune Bataille, șterse; totuși există o scenă - chiar la începu- E o posibilă interpretare pe care nimic n-ar Kafka s-a supus, cum observă Maurice tul romanului - în care el e gata-gata să fie putea-o contrazice. Dar parcă ar mai exista și Blanchot, exigențelor operei: „Chiar dacă victima linșajului pe care-l denunță Rene altele. Alte perspective demne de a fi aborda- scriitorul îşi dăruie tot timpul exigenței operei, Girard în cazul miturilor: „Ce-i drept, informația te. Bunăoară, Georges Battaile ar putea acest „tot’’ nu este de ajuns, căci nu e vorba transmisă de Fritz părea să fie scurtă de tot, deschide o altă cale. Să vedem, deci: „N-a de a-ți consacra timpul lucrului, de a-ți petrece căci Schwarzer trânti furios receptorul. vrut să i se opună tatălui care-i retrăgea timpul scriind, ci de a trece într-un alt timp, - Am spus eu, strigă el, nici urmă de posibilitatea de a trăi, n-a vrut să fie, la rândul unde nu mai este lucru, de a te apropia de arpentor, e un vagabond ordinar și un minci- lui, adult și tată. În felul lui a dus o luptă pe acel punct unde timpul este pierdut, unde intri nos, poate chiar mai rău. viață și pe moarte ca să intre în societatea în fascinație și în solitudinea absenței de O clipă K se gândi că toți, Schwarzer, paternă cu plenitudinea drepturilor lui, dar ar fi timp”. Însă ar fi locul pentru o precizare. țăranii, cârciumarul și cârciumăreasa au să se admis să reuşească cu o singură condiție, să Posibil că literatura să fi fost pentru autor un năpustească asupra lui. Ca să se ferească rămână copilul iresponsabil care era”( L.P.). fel de Canaan. Adică, de fapt spațiul simbolic barem de prima violență a atacului, se ghemui Este un pasaj din cartea Literatura și răul, al Castelului. Pe care nu-l atinge. Însă dacă tot sub pătură”. Este salvat însă de telefonul primul care mi-a sărit în ochi, deschizând la acceptăm aserţiunea lui Bataille - se cuvine să care sună din nou. De la castel se transmite că întâmplare tomul respectiv. Și care merită o observăm că el se afla mai degrabă în eroare. prima oară a fost vorba de o eroare. Așadar analiză atentă. K personajul din Castelul, luptă De ce? Simplu. Pentru că scrisul nu este, nu s-ar putea să fi fost numit în postul de arpen- să fie admis în lumea acestuia. Ca și Kafka în poate fi suveran. De fapt, poate fi doar prin tor. S-ar putea, căci nu e sigur până la finalul lumea tatălui. Totuși, iată, indecizia provoca- în-utilitate. Însă el este și muncă, travaliu. acestui roman. Neterminat. Ca și America, de toare de disconfort. Datorată unei condiții: să Practica specifică legată cumva de lumea altfel. Ca și romanul lui Gogol, Suflete moarte. rămână copil. A rămâne copil. Or, adult fiind, profanului. Și doar și prin acest aspect para- Ca și romanul lui Flaubert, Bouvard și nu mai putea. Nu mai era copil, lucru inaccep- doxal, cel de a fi - deopotrivă-suveranitate și Pecuchet. Căci există-se pare cărți care nu tabil pentru el, dar nici adult deplin nu putea fi. servitute – scrisul - iată - este pharmakon! pot fi terminate. Lucian Raicu avea dreptate: Căci, mai ales, nu voia. Nu accepta. Ce era Oricât de mult și-ar fi dorit Kafka să rămână „Banalitatea răului, marea temă gogoliană, deci? Un sfâșiat, un veșnic ezitant, chiar un copil, oricât ar fi dorit-o, suveranitatea copilu- continua, zece ani după terminarea cărții (dar străin. Or, străinul, arhaic vorbind, este victi- lui era o altă imposibilitate. Ca și Castelul și este ea cu adevărat terminată, cum ar fi ma, pharmakos. Kafka trăieşte, existențial(ist) lumea lui, numai că acolo el nu va ajunge - vreodată?), să-mi dea de lucru, mai ales în vorbind, o dramă ninista. În sensul lui nici-nici prin personajul K - niciodată... timpul nopților de nesomn, un fel de coșmar al fenomenologic: nici adult, nici copil. Iar locul N-ar fi poate cu totul lipsit de interes dacă minții treze, imposibil de domolit, de stins, cu de unde vine K, unde avea - la modul ideal am urmări puțin câteva glose heideggeriene toate ca aș vrea mult de tot să mă lase în dorit de autor pentru el însuși - soție și copii, din cartea Parmenide. După ce constată pace; a fost de ajuns, dar iată că nu e nicioda- este - cum critica o spune, un rest greu de trecerea lui aletheia în homoiosis tă de ajuns...”. Este Castelul lumea suverană a precizat. Un pharmakon. Un supliment, în („corespondența ce dezascunde și aduce la Lazăr POPESCU: Tatălui, în sensul unei lumi a Forței? Lume sensul lui Derrida. Există - observă Livius cuvânt ceea ce este neascuns”) , filosoful până la urmă inaccesibilă lui Kafka însuși? Ciocârlie - două lumi în romanul Castelul: observă: „Veritas, înțeleasă ca rectitudo, deși lumea cerească a simbolului legată de castel „Există, neîndoios, în Căci se știe prea bine despre relația dificilă are o altă origine decât aletheia, este parcă dintre scriitor și tatăl său. Dar lumea tatălui era și lumea terestra, cea a satului. Acesteia i se romanul lui Kafka orientarea anume făcută să preia în fine esența lui alethe- adaugă a treia lume, cea din care vine arpen- și una a muncii. A servituții, în ciuda forței. A ia sub forma reprezentativa a lui homoiosis. după, însă mai mult ca torul, agrimensorul: „Existența ei amintește de utilului. Iar Kafka își dorește suveranitatea sa. Corectitudinea enunțului (Richtig Keit) constă dorinţă, singurul care îşi analiza făcută de Jacques Derrida în La Suveranitatea copilului. A literaturii care este în în faptul de a se orienta după (sich richten mărturiseşte imposibilitatea pharmacie de Platon unde gânditorul arată că utilitate. Dar nu e suverană întru totul. Și vom nach) ceva ce stă ridicat (errichtet) și este orientării şi care si este, de vedea de ce. Oricum, el rămâne marcat de ordinea platoniciană, conformă principiului stabil și drept (recht)”. Or, dacă urmărim fapt, altfel este K. Numai ca contradicție și sfâșiere. Găsea el însuși anumi- transcendent, este pusă sub semn de întreba- romanul lui Kafka, ceea ce stă ridicat este dezascunderea este rară şi te similitudini între el și Kierkegaard: re de existența unui pharmaton, a unui supli- stabil și drept e tocmai castelul, construit pe mai ales, cu totul renunțarea la căsătorie, logodnă (logodnele la ment de nesituat. Or, și agrimensorul se înălțimi. Reiau firul: „Cuvântul grec homoiosis insuficienţă în ciuda voinţei Kafka) ruptă (rupte). Sfâșieri cioraniene i-am înfățișează ca un astfel de supliment, un nimic ca o corespondență ce dezascunde și latines- de rectitudo a locuitorilor putea găsi noi. La Kafka nimic nu e sigur. Totul extrem de incomod”. Nu doar că e incomod, cul rectitudo, ca un fapt de a se orienta după... satului. Castelul poate fi, e de un relativism al disperării. Căci a vrut sa adaug, e chiar pe punctul de a fi linșat, așa au amândouă caracterul unei adecvări a întru-un sens, o lume a scrie imposibilul. Inexplicabilul și incomunica- cum am văzut. Căci este, la urma urmelor, un enunțului și a gândirii la o stare de lucruri care imperialului, romanul fiind bilul. Mai târziu, Beckett va cocheta cu ceea străin, deci un fel de pharmakos posibil. Nu este aici, de față, fermă și stabilă’’. Există, început în anul 1992, aşadar ce nu poate fi numit. Cu de nenumitul. De doar pharmakon trebuie luat aici in considera- neîndoios, în romanul lui Kafka orientarea nu la prea mult timp după nespusul. El resimte cu siguranță acea stare re, ci și posibilul pharmakos. Iar lumea lui de după, însă mai mult ca dorință, singurul care prăbuşirea dualismului de rău, de inconfort, nu doar a lucidității nesituat – pharmakon - lumea pharmakon-ului, îşi mărturisește imposibilitatea orientării și care austro-ungar”. insomniei, vorba lui Montale, ci a faptului că ca leac și otravă deopotrivă, este, neîndoios, vine oarecum târziu. Prea târziu pentru ceea lumea scrisului. A scrisului ca pharmakon. A si este, de fapt, altfel este K. Numai ca dezas- ce ar fi vrut. Romantic în sens girardian, de scrisului ca supliment de nesituat. De unde cunderea este rară și mai ales, cu totul fapt neoromantic, căci dorința lui K de a vine K? Din lumea de nesituat a scrisului. E insuficiență în ciuda voinței de rectitudo a pătrunde în castel nu e una imitată, mediatorul ființa de hârtie, vorba lui Roland Barthes. Și locuitorilor satului. Castelul poate fi, întru-un e ascuns, el pierde romantismul în sens aparţinând lumii textului, scrisului, pharmakon- sens, o lume a imperialului, romanul fiind general. Adică în sens simbolic, transcendent. ului, pune sub întrebare Castelul, adică lumea început în anul 1992, așadar nu la prea mult Dar pierde, după cum vedem, și parte din text. simbolului. Dar se pare că m-am cam ambalat. timp după prăbușirea dualismului austro-un- Or, în aceste condiții, reconstituirea mesajului Un ziar comunist, observa Bataille, propu- gar.
6 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Fără esenţa în sine, a înţelege nu este nimic".
Simona Grazia DIMA / POEZIE
lume, duioasă mafie de care nu mă mai nici chiar mireasmă. O-ntreagă luxurianţă desprind. bună de aruncat. Şi de acolo strigă, strigă, nu se mai opreşte. De-ar dispărea perdeaua deasă, Spre înfiere şi botez îndărătnică, submersă. Bariera. Îndată ce-ai uitat, Pluteşte-un cuvânt coboară somptuos, cu violenţă, îţi spune hoinar şi orfan tăios că pactul nu s-a reziliat şi sfâşie. Iar ţipătul. în văzduh! Edouard MANET, Portretul lui Cine l-a spus odată Deschide ochii, în timp ce urme ca de bici Théodore Duret, 1867 şi, nemilos, l-a uitat cu vinele de bou îţi şerpuiesc pe spate. între pământ şi cer? Încerci Întrebam de părinţi, să înţelegi încet, filtrul înecăcios dispare şi nu era al nicicui, îţi predă, rătăcea părăsit, în golul crâncen: fără semn, puterea. la stânga cu gol, la dreapta cu plin, tremura în vârtej Ceea ce rămâne în lut fără toarte, în friguros eter, Au trecut regii, nici aer, nici pământ, nu mai e timp de iubire, şi nimenea pe-aproape, gheparzii palatini au întors, spre înfiere şi botez. fumegând, capetele şi s-au dus, înţelege, a rămas miriştea, În Termitieră o curbură melancolică e câmpia, Asceză o sprânceană arsă mascând Cred că-nţelepţii şi eroii sunt hrăniţi mormane de mirodenii, în termitiere adânci de furnici oarbe. O pauză în supliciu. au trecut regii Ei mănâncă mierea nimănui, se-nviorează Monstrul gardian aduce-o ceaşcă plină. şi iubirea n-a prins, fără sprijin şi fără motiv, poartă Din ea, ce bun e laptele! Cu mult mai bun mai arde-n mâini neacceptatul aur, coroane apocrife, sunt trimişi în lume decât surâsul celor neîndrăgostiţi aruncă-l în oricare brazdă, cu biblia poveţelor unei rude foarte, şi necutreieraţi de mânie, aici nu-l cere nimeni, foarte mărunte. Nu, pacea nu mi-o dau cu feţe albe, tupilate sub fardul dar cineva-nţelege, iar solul, precum cerul, va lucra aceia care-au prins o pojghiţă de hieroglifă, vestitului consorţiu, experţi în ocolirea şi poate este bucurie ci-un păstrător, un câine-ascuns în valuri, poeţilor şi-a pictorilor de biserici, vagabonzi că şi gheparzi şi prăzi rostogolit pe spumă. Atât de rar crapă ochii prin marile pieţe. Un vânt îi duce pe unii s-au mistuit în zare şi-atunci ţâşnesc spre noi aşchii de drept la ţintă, pe alţii îi lasă orfani. pentru totdeauna beatitudine. şi, fără să te-aştepţi, Romburi dezgropi din tumuli statuia de metal Visul în vis a unui prunc Nu te-anina de morminte zburătoare, cu ochii mari. În vis mă văd visând – ce temeri, ce de romburi cu muchii glumeţe, frisoane! e cam târziu pe drum, ele-ţi răpesc nimbul pe aripi şi se grăbesc să-l etaleze Aşa se ţine fiara de culcuş cu ghearele. Covor Sunt un iepure ce ia oricând de buni undeva: o pradă personală. Fiori, zvâcniri? Priveşte înainte. Zău, nu mai încerca colţii de lupi, moroii nopţii, Ţesătorul lucrează la orice oră, s-opreşti un iepure de diamant, cu scântei fastuoase mă prinde în urzeală să nu cad, ceea ce vrea cu orice preţ să treacă. în blană, balansându-se în neştiinţă loveşte c-un piaptăn timpul, deasupra prăpastiei. Terifiantul odgon nu-i pasă când se rupe şi-mproaşcă mă ajută, cramponat de vis, să mulg lână anxioasă, ,,da, o poveste“, un lapte vieţii. Imobilă, cupa comentează şi cască plictisit, mai ţese-un stânjen Toarnă, i-am spus şi strecoară ici-colo raze tari, raze roşii, După rodul tău, lume zeiescului paharnic Ganimed. îmi amintesc cum mă rugam să iasă Tot ce mai poate curge: culorile visului, vulcanul să se ridice Cum jinduiesc după tine, după rodul tău, aur, venin, durere, drojdii. întinerit din mare, năpădit de tufe stacojii, lume, şi prea mă gătesc pentru întâlnirea Privesc şuvoiul – volburi de imagini un munte de forma fiinţei regăsite – mai cu tine, ca un mire nebun, ca mireasa şi ţin în mâna-ntinsă la infinit rece, înecată şi imobilă, cupa. mai senină în fibra covorului aiuritor, munte într-o mare de roze. Îţi întorc cu de-a sila Toarnă, toarnă, nu te sfii. aplecat pentru odihnă, cu flori palul obraz spre mine, aş vrea să mă în locul rănilor de odinioară. luminezi, când tu nu eşti decât o lună aprinsă pentru Clipă sine Cine? O nemişcare plină de graţie: şi pentru nimeni altul, fiorii tăi nu pot să-i şarpele alb al tăcerii prind, Cine mă va recunoaşte în preajma călătorind pe lumină. de la lumina ta n-am cum să înfloresc şi tu abatorului, a depozitului de muniţii? nu-mi dai nici un locşor unde să explorez. În spate e muntele pe care l-am aruncat Tu n-ai băut, în aer. Cine va zări în mine scânteia? Cine strigă? Eu sunt armata, eu sunt tunul, ca mine, beţivul, tu eşti, nevinovată, eu sunt mortul ce mai dă din mâini băutura, oh, Cine strigă, de milenii, în mine? pe câmpul de bătaie părăsit. viciul meu, viaţă, lume, afacere blestemată Cred că am scăpat de el şi-l aud iarăşi. Nu încercaţi să mă hrăniţi – din care-abia mă smulg, eu cer întruna Mă-ncurcă lăcomia pădurii compacte, nu voi creşte din hrană. opiul tău crengile rele: nesocotind totul, Când luminile fabricilor vor licări, şi nu mă satur, căci sunt drogatul tău, o, se înalţă avide şi cresc, deşi nu vor fi mă voi scula din beznă viaţă, niciodată de folos – nici lemn, nici cetină, şi voi pleca să-mi câştig viaţa.
www.centrulbrancusi.ro 7
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Nu poţi ajunge la lucrurile adevărate decât renunţând la EU".
Ion PARHON / TEATRU Nu trageţi în „dictatori” ! În ultima vreme, s-a întâmplat să fiu martor compromisuri sau la spectacole de serviciu. Şi la unele discuţii aprinse desfăşurate în staff- mai surprinzătoare, mai şocantă, dacă nu, urile unor teatre din ţară, pe marginea „atitudi- pentru unele voci critice, chiar inflamantă, tot nilor dictatoriale” ale regizorilor (în special ale pe această scenă, este Năpasta, restituită colaboratorilor). Erau incriminate opţiunile într-o expresie energică şi energizantă, opusă repertoriale impuse de aceştia, în detrimentul lentoarei tradiţionaliste, cu decor modern, unor aşa-zise programe ale teatrelor-gazdă, muzică live şi inserţii coregrafice susţinute de Edouard MANET, Băiat, dar şi maniera de lucru a unor directori de o numeroasă distribuţie, în frunte cu Marius 1867 scenă, ce pur şi simplu ar „agresa” fiinţa Manole, în „Ion”, spectacol halucinant, dar plin actorului, transformând-o într-o „nevolnică de miez şi de teatralitate, semnat de un jucărie”. Dacă la aceste acuze am adăuga şi veritabil „copil teribil”, dacă nu chiar „terorist” pe acela privind pretenţiile financiare exagera- Călătoriile lui Gulliver la Sibiu al teatrului nostru, Radu Afrim, cel deja încu- te ale „dictatorilor” pe umerii cărora se află o incendiară prospeţime, uneori nu numai nunat cu premii atât în ţară cât şi în străinăta- soarta lecturilor scenice, am căpăta imaginea performantă, dar pentru unii mai ales şocantă. te. Semnificative pentru interesul şi râvna unor „monştri” mai puţin... sacri, grăbiţi să La loc de frunte, aş menţiona premierele cu declanşate de „Anul Caragiale” au fost şi cele obtureze drumul artelor spectacolului către Platonov, de A.P. Cehov, de la Teatrul Naţional două montări cu O scrisoare pierdută şi O normalitate şi performanţă. În locul preferinţe- „Radu Stanca” din Sibiu, Impotriva democraţi- noapte furtunoasă, de la Naţionalul craiovean, lor de repertoriu impuse de „regizorul-tiran” ei, de Esteve Solar, întrupată la secţia germană sub semnătura regizorului Mircea Cornişteanu, sau de vreun director de instituţie nărăvit şi el a aceluiaşi teatru, şi mai ales Două loturi, după ce pare să revină, încet, încet către vigoarea la rolul „despotului”, consiliul artistic al unui I.L. Caragiale, la Teatrul Naţional din Bucureşti, profesională care l-a impus cu decenii în urmă teatru dintr-un oraş de pe malul Dunării propu- toate trei spectacolele fiind realizate de printre „dictatorii” redutabili ai regiei româneşti. nea, nici mai mult nici mai puţin, ca toţi Alexandru Dabija. În cazul acestui din urmă Nu mai puţin concludente pentru ceea ce membrii consiliului, din departamentele artis- spectacol, unde şi regia şi scenografia (Helmut aş numi triumful regizorilor „tirani”, în această tic, secretariat, tehnic şi administrativ-financiar, Sturmer) şi interpretarea sunt fără cusur, cred stagiune, sunt spectacolele cu Familia Tot, de „să facă propuneri de repertoriu, iar propuneri- că avem de-a face cu cea mai incitantă şi mai Orkeny Istvan, realizate de regizorul Victor le cu cei mai numeroşi adepţi să fie trase din personală viziune asupra textului, în care Ioan Frunză şi scenografa Adriana Grand la căciulă şi să devină faptă”. O asemenea filonului comic tradiţionalist i se opune unul Centrul cultural pentru UNESCO din Bucureşti percepţie a „democraţiei” m-a uluit, pur şi generator de meditaţie gravă la adresa prota- şi la Teatrul din Miercurea Ciuc, ori reprezenta- simplu, încât nădăjduiesc sincer ca să nu fie gonistului şi a condiţiei sale existenţiale. O altă ţiile cu Îngeri în America, de Tony Kushner, de luată în serios vreodată!... surpriză excepţională ne-a oferit-o Silviu la Teatrul „Metropolis”, şi Don Juan, de Să ne întoarcem, însă, la „dictatura” mai Purcărete, pe aceeaşi scenă, cu regalul Molière, de la ARCUB, sub semnătura acelu- mult sau mai puţin fioroasă a directorilor de actoricesc ingenios condus către performanţă, iaşi regizor, care a înnobilat altădată şi memo- scenă. Stau şi mă întreb: Ce ar fi fost istoria din Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea, unde rabile seri de teatru pe scenele din Timişoara, ultimelor decenii din viaţa Teatrului Naţional Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretea- Târgu Mureş, Brăila, Târgovişte sau Baia Mare. „Marin Sorescu” din Craiova, cum ar fi arătat ză succesiv ambele roluri principale. Este încă Exemplele ar putea continua, cu producţii ea, în absenţa „dictatorilor” sosiţi în mod o dovadă de pilduitor profesionalism, din remarcabile izbutite de regizorii Mihai Măniuţiu, providenţial în Bănie, aşa cum au fost, crono- partea regizorului care, tot în această stagiune, cu Viaţa e vis, după Calderon de la Barca, la logic vorbind, regretatul Vlad Mugur, apoi ne-a dăruit pe scena Naţionalului din Sibiu Teatrul Naţional din Timişoara, Laszlo Silviu Purcărete, cel care a semnat antologice- spectacolul antologic cu Călătoriile lui Gulliver, Bocsardi, cu Neînţelegerea, de Camus, la le succese ale craiovenilor, aplaudate pe toate pentru care a fost premiat în marele festival de Teatrul German din Timişoara, Vlad Massaci, cele cinci continente? Cum s-ar fi înfăţişat la Edinburgh (al doilea premiu în acest sanctu- cu Roman teatral, după Bulgakov, la „Nottara”, evoluţia Naţionalului clujean, de la mai vechiul ar al artei, la interval de douăzeci de ani, după Claudiu Goga, cu Absint, de Magda Fertacz, la Visul unei nopţi de vară, până la memorabilul cel primit pentru Ubu rex cu scene din Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov etc. Cu Hamlet, fără acelaşi „despot” luminat, numit Macbeth). Şi pentru că ne aflăm în „zodia” lui mare bucurie, am „descoperit” că şi pe scena Vlad Mugur? În ce măsură am putea vorbi nenea Iancu, patronul spiritual al dramaturgiei Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, astăzi despre „vârsta de aur” a Teatrului româneşti, comemorat de noi şi de UNESCO, printre alţi directori de scenă remarcabili, şi-a tineretului din Piatra Neamţ, dacă pe scena lui să spunem că tot la Naţionalul bucureştean făcut loc în ultima vreme şi un „dictator” nu s-ar fi ivit fructele „dictaturilor” numite s-a ivit şi o versiune surprinzătoare (nu numai destoinic din ţara lui Pirandello, minunat Radu Penciulescu, Andrei Şerban ş.a.? Cum prin prescurtarea textului) a Scrisorii pierdute, prieten al meu şi al regretatului meu frate. Este ne-am putea imagina destinul excepţional al născocită sub titlul Scrisoarea de histrionul vorba de regizorul Achille Roselletti. Cred că Teatrului maghiar din Cluj-Napoca, cu una Horaţiu Mălăele (de un umor bestial în gorjenii l-au primit cu braţele deschise şi cu dintre cele mai valoroase trupe din ţară, fără Dandanache). Pata de culoare a „proiectului” aplauze furtunoase, care au răsunat chiar în Ion PARHON: spectacolele greu de dat uitării, realizate aici Caragiale a reprezentat-o aici un grandios această stagiune, la spectacolul cu piesa Viaţa de „tirani” ai scenei, ca regizorul-director demers din sfera „teatrului coregrafic”, intitulat teatrală. Mă bucur pentru domnia sa, pentru „Cu mare bucurie, am Tompa Gabor, Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu şi D’ale noastre şi creat de Gigi Căciuleanu, teatrul care l-a găzduit şi, de ce nu, pentru că descoperit că şi pe scena acelaşi Vlad Mugur? Cum ne-am putea închi- menit şi el să dea seama de tinereţea capodo- nu numai talentul, dar şi firea lui bonomă, sola- Teatrului Elvira Godeanu pui istoria admirabilei „şcoli de teatru” de la perelor, atunci când la „timona” discursului ră, îmi susţin îndemnul din titlu: „nu trageţi în din Târgu Jiu, printre alţi „Bulandra”, fără pilduitorul directorat al lui artistic se află „dictatori” valoroşi, nedispuşi la „dictatori”! directori de scenă Liviu Ciulei, în care, alături de domnia sa, remarcabili, şi-a făcut loc în şi-au impus vrerea şi puterea de creaţie şi alţi D-ale noastre la TNB ultima vreme şi un dictator „dictatori” ai scenei, ca regizorii Lucian Pintilie, destoinic din ţara lui David Esrig, Valeriu Moisescu, Vlad Mugur, Ion Pirandello, minunat prieten Cojar, Ivan Helmer, Andrei Şerban, Sanda al meu şi al regretatului Manu ş.a.? meu frate. Este vorba de Să nu ne lăsăm furaţi, însă, de ispititoarele regizorul Achille Roselletti. impulsuri ale memoriei, logodite cu emoţia Cred că gorjenii l-au primit provocată de spectacolele acestor „dictatori” cu braţele deschise şi cu ai teatrului (cum să uiţi Leonce şi Lena, gândit aplauze furtunoase, care au de Liviu Ciulei, Nepotul lui Rameau, veritabilul răsunat chiar în această eseu filosofic plin de poezie, umor şi eleganţă, stagiune, la spectacolul cu semnat de David Esrig, sau devastatorul piesa Viaţa teatrală.” manifest din Revizorul, căruia i-au căzut victimă şi regizorul Lucian Pintilie şi directorul Liviu Ciulei?) Vom reveni la prezent, spre a spune că însăşi stagiunea teatrală în mijlocul căreia ne aflăm acum pune în lumină cum nu se poate mai edificator performanţele excepţi- onale ale unor directori de scenă cu o perso- nalitate puternică, încă tineri prin vârstă sau tineri prin spirit, capabili de viziuni scenice de 8 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Cea mai mare fericire este contactul dintre esenţa noastră şi esenţa divină"
După decenii de umilire naţională progra- românilor: „Cruciadele s-ar fi făcut oricum şi mată, iată-ne dezgustaţi de ţară şi de existenţă fără noi. Renaşterea ne-a ocolit. Ştefan cel à la roumaine; nu ne mai place cuvântul Mare putea să nu fi existat laolaltă cu întreaga român, ne înjghebăm identităţi false, căutând, Moldova, dar caravelele lui Columb ar fi plutit printre ascendenţi un italian, o sasă pură, un la fel spre Americi”. Pe turci nu i-am deranjat grec, măcar un albanez, vreo sârboaică sau cine ştie ce, după Cornea, n-am creat proble- vreun lipovan; oh, avantajul unui străbun me în secolul al XIX-lea, s-a murit mult în cele ebreu, unei mătuşi şvabe…Elita dă palme două războaie dar degeaba, dacă s-au înche- românilor, musai înapoiaţi. Ce reducţie la neant iat la fel şi fără jertfa românilor. „N-am inventat a executat H.-R. Patapievici! Tot neamul, cu noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, inter- viii şi cu morţii. Românii – în patibule! Sau, netul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii”. după mintea preşedintelui, în ţepe. Continuând în acelaşi fel, comunismul s-ar fi Poporul român e declarat ficţiune etnică (nu extins şi fără contribuţia lui Cornea-père. Pe şi minorităţile!). Vrem unitate socială, dar Edouard MANET, aceeaşi coardă, se spune că n-am avut globală, nu românească. E cert că nu ne mai Emile Zola, 1868 colonii, nici Imperiu, nici regi, până-n hohen- place nici cuvântul împreună. Sunt valahă zollerni. După ficţionarul Lucian Boia, am avut get-beget, ar trebui să nu mă atingă atacul doar voievozi, care ar fi fost şi (basarabii şi continuu la spiritul moldovenesc, dar mă muşatinii) slabi şi nevolnici ori cumpliţi ca atinge. Mai nou mă revoltă harţa dintre moldo- „armanul” Ioan Vodă. Ca şi cum Henric al vlahi şi transilvăneni, dintre bănăţenii mai aşezaţi, mai bogaţi şi moldovenii mai săraci, VIII-lea al Angliei n-a repudiat două soţii şi a fără a ne întreba de ce sunt mai săraci. Pentru omorât alte două din totalul de şase. Mai mult că ei au suportat plăţile cel mai grele dintot- încă, şcoala Boia apasă pe condiţia de bas- deauna. Au dat tain ruşilor de când se ştiu; tard, Ioan Vodă-fiu natural al lui Ştefăniţă, la fel după dezastrul din august 23, în Moldova a Petru Rareş-al lui Ştefan, la fel Mihai Viteazul, fost situaţia cea mai grea. Nu-mi place nici din mamă grecoaică, nesocotind spusa lui râca dintre ardeleni şi dâmboviţeni. Ori vrem Magda URSACHE C.C. Giurescu: „Mihai e în primul rând fiul să se adeverească spusa lui G. Liiceanu, că faptelor sale”. naţiunea e un pol al urii şi nu de clasă, ci Latinitatea îi agasează pe mulţi. Tot felul de generalizată? Naţiuni şi publicişti nechemaţi se întrec în a ponegri Înainte de dec. ’89, felul nostru de a munci „insula latină într-o mare slavă”. Latinitatea e în lume era apreciat, românii erau bine văzuţi pentru Traian R. Ungureanu (Introducere în în Occident. Acum, Elveţia ne spune în bloc naraţiuni istoria României, Humanitas, 2008) un kitsch, ciori sau corbi; sora Franţa nu ne mai scoate vrând să închipuie (verbul consilierului prezi- „De te-aş uita, ţară svântă, din ţigani, pentru italieni venim din Tzigania. În Atuncea să-mi vie smântă”. denţial) o tradiţie ilustră. Aşa că Şcoala „The Sun” se anunţă o invazie a emigranţilor, Dosoftei, Psalmul 136 Ardeleană cu ideea ei de latinitate a fost în număr de 4. Cei patru care au speriat scoasă din manual, urmând Goga cu versul lui Londra. În Spania, s-a folclorizat ştirea că foşti „Margini ale lumii, cum să grăiesc despre obârşia noastră „din neam împără- miliţieni comunişti din România s-au organizat Despre neamul meu românesc?” tesc”, chit că poetul a notat în clar: „naţiona- în bande, fură şi omoară în Barcelona. Cum să Aron Cotruş lismul meu în artă şi religie nu e cu bici”. vorbească un român româneşte, să fie luat Trebuie să le intre elevilor în cap că am vă cu vitele” (Michael Bocignoli), „deprinderile drept ăia, hijos de putas? Dar cum vă sună, avea „sânge amestecat”, slav (bulgăresc), lor sunt îndeobşte barbare” (Alessandro fără diacriticele pe care le avea în grijă George grecesc, turcesc. După L. Boia, românii „au Guagnini); „lăsători şi leneşi” (Giorgio Tomasi), Pruteanu, romii romani din Romania? Femeia mai mult sânge slav decât roman”. Şi, tran- „sunt născuţi pentru război şi pentru furt”; romanca, plural romince, c-aşa a vrut parla- şant-parantetic: „de fapt
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Am suprimat golurile care dau umbrele".
Urmare din numărul trecut… „Căzusem şi încercam să mă ridic. Oboseala se apropia grea, mişcările rămîneau în intenţie. Istoricilor de profesie le sunt utile aseme- Orizontul se lărgea ca o ramă în cutremur”. nea constatări de aspect documentar, înainte Începea să aibă halucinaţii. Sunt amănunte de toate, dar şi apologetic, instructiv pentru autoscopice şi accidentale. Părea, cum s-ar noile generaţii. Au fost pierderi ca peste tot zice, un „înger căzut”. Partea inedită, reţinută (aici cifrate în vieţi omeneşti), şi încă pe pămînt cu haz (pentru că aşa-i pe front, între camarazi străin. Dar există un totuşi fortifiant, destinat şi în faţa morţii) de cei din jur, este că rănitul a să răscolească realităţi mai profunde şi semni- fost ridicat de un soldat rus, aşezat voiniceşte ficative. În acest raport, ca şi în altele, sunt pe umeri şi predat românilor, îngrijoraţi, pe citate localităţi de prim interes strategic: Dealul moment, de dispariţia lui. Sunt gesturi care ţin de umanitatea cea mai curată şi care-i înalţă Capelei, Sapun, Kerci, Ciorgun, Balaklava, pe adversari. Ele nu pot fi judecate numai Perekop, Şivas, dar mai ales „înălţimile” după legile războiului. S-au întîlnit adesea (Capela, Sapun). Cucerirea lor era specialitatea cazuri asemănătoare, pe parcurs, şi din partea vînătorilor de munte ai armatei române, la ruşilor, şi a românilor. În perioada origine, păstori de prin Bucegi, Vrancea şi Edouard MANET, Sevastopolului, se remarcase generalul Dorne. Aurel State se afla printre ei. Sultana, 1871 Gheorghe Avramescu, prietenos, bun şi Incursiunile de acest fel cereau antrenament, „moale ca un moldovean” cu ostaşii, înainte şi curaj şi chiar fantezie şi se executau în grupuri după bătălie; dar mai ales cu populaţia locală, mici, însă bine corelate în cuprinderea unui Petru URSACHE flămînzită şi sărăcită din preajma frontului: o spaţiu accidentat, cu altitudini greu accesibile. aducea la popotă, o adăpostea, îi punea la Stalin a avut mare necaz pe aceşti luptători dispoziţie pază şi mijloace de transport. Din români. Redutele din faţă cădeau rînd pe rînd. păcate, „după cotitura din ‚44 avea să «dispa- Împotriva celor mai rezistente comandamentul Îngerul căzut ră» dintr-un comandament al frontului antihitle- român al vînătorilor de munte apela la echipe rist” (Idem, p. 27). Dictau alte „legi”. de voluntari: cei mai destoinici şi mai curajoşi Au urmat zile, săptămîni şi luni de veghe pe aveau prilejul să se afirme. Aurel State nu înălţimile muntoase, la trecătorile accidentate nele narativului cu ierarhizări şi temporalităţi, scăpa asemenea ocazii. Îl ispiteau aerul de pe vale. Pe măsură ce fortăreţele cădeau în pentru că atacul presupune o serie de acţiuni înălţimilor vibrînd de obuze şi de flăcări incen- stăpînirea armatelor româno-germane, intra în aparent disparate, dar simultane, în acelaşi diare, pereţii de stîncă marcaţi peste tot cu acţiune un front interior, al partizanilor, din ce ritm şi cu aceeaşi intensitate; trăirile sunt guri de foc, gîndul că norocul îl poate conduce în ce mai viguros şi mai eficace. Iarăşi echipe concentrate şi receptate în viteză: „Popa să găsească soluţia salvatoare. de voluntari cu pregătire corespunzătoare, Aldea, cald încă, cu două găuri de sînge în E dificil de urmărit fir cu fir şi secvenţial iarăşi Aurel State, cel mai inimos dintre ei şi cu lespedea frunţii, plecase, pentru totdeauna, bătălia pentru ocuparea poziţiilor deja amintite iniţiativă. Oricum, „Crimeea rămînea în spatele dintre noi”; ”locotenentul Dobre căzuse unde- frontului în mişcare spre Vest. Încercările şi intrate în legendă: bastionul Capela, centura va pe Valea Rea”. După trecerea coşmarului au sovietice de a forţa intrarea la Pericop şi de Gora Sapun, Valea Neagră, Stînca Roşie etc.; loc refacerile de trebuinţă; evenimentele perso- a-şi lărgi capul de pod de la Kerci vor rămîne odată cu pierderea camaradului din stînga ori nale/generale se redimensionează în marginile infructuoase pînă în primăvara viitoare, cînd din dreapta, nesocotind pînă şi gîndul naiv al credibilului. frontul se va stabiliza în spaţiul Varşoviei şi la fiecăruia de a pune primul piciorul acolo sus, Şi Aurel State căzuse rănit în cursul acestei Iaşi” (Idem, I, p. 118). pe stînca din faţă. Gloanţele păreau să-i bătălii, de mai multe zile, pentru cucerirea Însemnarea este tipică jurnalelor de front. întărîte, nu să-i sperie pe ostaşii români. Dar şi Sevastopolului. Primise o lovitură chiar din Ea marchează un moment oarecum favorabil „contraatacurile lor ţîşneau scurt ca din prima zi, dar nu s-a îndurat să se despartă de din parcursul campaniei. Spun oarecum pentru pămînt; unităţi de femei încercau ca furiile să coechipieri. Se pare că există o camaraderie că anunţă începutul sfîrşitului: stabilizarea pe ne smulgă îndărăt şanţurile. Viclenia slavă de nedesminţit în asemenea împrejurări unice, linia Varşovia-Iaşi, recunoscută pentru partea făcuse pe îndelete tot pămîntul capcană” nordică a frontului, însemna, în fapt, înfrîngere; de viaţă şi de moarte, care ne scapă dacă (Idem, p. 43). se va extinde, în curînd, asupra aripei din sud, privim cu detaşare. Prima lovitură nu l-a Dificultatea relatării are multe enigme. Viaţa doborît; însă cînd a venit a doua, în scurtă inclusiv coasta Mării Negre. desfăşurată, de front, nu se pretează la canoa- vreme, nu s-a mai putut aduna singur de jos: •••11 ...Naţiuni şi naraţiuni
Rapizi ardelenii noştri, n’ aşa? tă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi tor rus între 1829-34, după pacea de la Petru URSACHE: Orice elev cunoscător de cronicari putea am crescut între vifore. Muream, mai ales, Adrianopol, n-avea în gând decât înglobarea trimite la Miron Costin ( „Şi aşa iaste acestor plătind miopia şi neghiobia altora. Căci Principatelor la maica Rusie, să le stăpâneas- „Dificultatea relatării are ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţării Occidentul nu recunoştea pe duşman decât că în locul turcilor. Studenţii mai află că dacă multe enigme. Viaţa Munteneşti numele cel direptu de moşie iaste dacă-l vedea la el acasă, când Buda devenea nu era regina Maria, generalul Averescu ar fi desfăşurată, de front, nu se rumân”, „dică râmlean de la Roma”) sau la paşalâc la douăzeci de ani după ce murise pierdut războiul cu nemţii. În fapt, amărâţii de pretează la canoanele Cuvânt împreună cătră toată semenţia româ- Ştefan cel Mare sau când turcii ajunseseră sub obârşeni l-au împiedicat pe Machensen să-şi narativului cu ierarhizări şi neaască a lui Varlaam (”tot acest nume au ţinut porţile Vienei, la 1683. Pe noi, timp de cinci bea - cum promisese – şvarţul la Iaşi. Bucata temporalităţi, pentru că şi ţin până astădzi”) Şi dacă nu ne încredem secole
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Nu-i întrebaţi niciodată pe maeştrii, secretul lor nu trebuie să fie violat vreodată".
...Îngerul căzut Nu sunt totdeauna de bun augur victoriile mulţi alţi ofiţeri de elită din rîndul vînătorilor de Poate prin amintire. Cortul vieţii mele se rapide, marşurile triumfale. Li se răspunde cu munte. prăbuşise, acoperindu-mă. Pricepeam prea schimbare de tactică (înmulţirea grupurilor de Prizonieratul a fost iarăşi o încercare de tîrziu că nu setea de cunoaştere îl ţinuse înalt. partizani), ceea ce tinde spre revenirea la rezistenţă pentru Aurel State, ca pentru majori- Pentru ea s-ar fi deschis o altă lume şi ştiam vechile poziţii; ca şi retragerea tactică, presă- tatea militarilor români, hotărîţi să înfrunte doar că, fără opţiune, viaţa e iad. Ce ştiam sau rată cu capcane. Nemţii nu erau obişnuiţi nici greutăţile cu demnitate şi orgoliu, pentru a nu mi se părea că ştiu, acum însă nu mai avea cu una, nici cu alta, iar românii, solicitaţi din ce afecta imaginea Armatei şi a Ţării. Poate de nici o importanţă. Pentru singurătatea şi bezna în ce mai mult (îndeosebi prin armata de elită a aceea nu întîlnim notaţii personale, dezolante, din jur trebuia înălţat un cer şi trebuiau vînătorilor de munte), simţeau tot mai apăsă- cum se întîmplă în asemenea cazuri. Nu-i neapărat puse şi stele pe el”. toare greaua răspundere a campaniei. scapă, însă, ambientul comun, comportamen- Îngerul căzuse de pe înălţimi, dar încă Mai era şi ispita Crimeei, cu peisajul ei tul camarazilor de suferinţă, căderile unora, fie năzuia să-şi reia zborul spre un cer cu „stele paradisiac. Bucuria victoriei cu spectacolele ei din oportunism, fie din motivaţii psihologice, pe el”. Şi-o spunea în gînd şi în ton cu versuri- aproape zilnice, ducea la risipirea personalităţii nedorite. le prietenului său, George Fonea, pe care le Edouard MANET, luptătorului, la care se asocia emoţia contem- Dintre toate întîmplările la care a fost murmurau în chip de rugă miile de prizonieri Bruneta, 1872 plaţiei peisajelor cucerite. Aurel State redac- martor de-a lungul anilor de pribegie prin români de la Vorkuta: „Vînt de stepă/ De căinţă tează pagini de jurnal de front, dar şi de siberii, acţiunea de recrutare a ostaşilor în şi amar,/ Du-ne către biruinţa/ Ce ne creşte-n scriitor fascinat de frumuseţea locurilor: diviziile „de trădători” care să lupte pe frontul suflet iar!); sau în clipele de reculegere ale „Hoinăream în ceasurile de răgaz pe ţărm, de vest, alături de duşmanii noştri dintotdeau- sărbătorilor de iarnă petrecute departe de ţară: ascultam marea, oamenii; mă ridicam spre na, a fost privită cu dezaprobare maximă. A „Brazii ard în umbra vechiului cătun, cascada de deasupra Iailei, cu trîmbele înalte fost iniţiată de „mesagerii lui Stalin” (p. 176), Noi cîntăm colindul unui nou Crăciun. de apă străjuite de curcubee; treceam pe la politruci de profesie. Din păcate, cîştigau teren Mamă, mamă, cad nămeţii şi pierim, bătrînul cărturar rus, cu barba pravoslavnică şi cu promisiuni mult aşteptate (libertate deplină, Fără ţară! Flori de gheaţă! Velerim!” cu cămaşa încinsă peste pantaloni, custodele întoarcere grabnică în ţară), dar agitînd Poezie cu accente religioase. S-a constatat castelului maur al prinţilor Voronţov de la lozinca prieteniei româno-sovietice. Prietenii adesea: poezia religioasă şi cea de celulă se Livadia, care mă surprindea de fiecare dată cu de tranşee şi de suferinţă începeau să se apropie pînă la sinonimie. Sunt versuri pierdute o carte nouă, cu un tablou sau cu cine ştie ce împartă, peste tot, în tabere vrăjmaşe, din miniatură ascunsă prin tainiţele castelului” „convingere” sau din interese de moment. pe meleaguri îndepărtate. Au vieţuit scurtă (Idem, I, p. 118-119). „Ceilalţi”, stăpînitorii Reperele morale se mutau în alte spaţii sufle- vreme, rămînînd doar cîteva crîmpeie din locurilor, nu-şi îngăduiau risipă de vreme; erau teşti. Nici năvala de tancuri în ofensivă ruseas- alcătuirea lor, ca şi vieţile celor care le-au tot timpul la pîndă, de aproape, fără să le că pe valea Bielbekului, nici ploaia de obuze memorat ca să-şi păstreze credinţă în cerul scape vreo mişcare pe care s-o întoarcă de pe fîşia maritimă a Cersoneţului nu produ- patriei presărat cu stele, aşa cum visau cei împotriva adversarului. Era un moment de seseră atîta panică şi derută ca discursurile pierduţi prin lume. destindere pentru cuceritorul Sevastopolului şi celor veniţi de la „centru”, să înfăţişeze chipul Abia din acest moment începe să se al Crimeei, dar şi unul de refacere grabnică „omului nou”. Se întîmpla la Oranki, cea mai întrevadă diferenţa de accent, de ton şi de pentru cel în aşteptare. îndepărtată colonie rusească din Siberia suportabilitate între drumul morţii şi drumul De altfel, de multă vreme se resimţeau nordică. Acolo ajunseseră şi vitejii vînători de crucii. Primul caz presupune un scenariu clar defecţiuni în mersul războiului, mai ales de munte, după marşuri istovitoare, de luni de şi precis, avîndu-se în vedere exterminarea cînd se mutase centrul de greutate spre zile, suferind de frig, de foame şi, permanent, fizică. Moartea a fost decisă de o autoritate întinderile sudice şi maritime. Comandanţii „cu moartea-n cîrcă”. Dar nu se prea ofereau „îndreptăţită” s-o facă. Oricum, funcţionează o germani se încăpăţînau să nesocotească să se înscrie pe listele politrucilor. Fiecare lege; divină sau/şi umană. În a doua instanţă discordanţa dintre planul de pe hîrtie şi situaţia presimţea că promisa repatriere avea să intră în rol fărădelegea, pusă în act după un reală de pe teren. Nu luau în seamă capacita- însemne în curînd „numai schimbarea paznici- scenariu capricios: victima este torturată cu tea de refacere a adversarului, mult răbdător şi lor”. patimă, învinuirea improvizată, sentinţa comu- precaut. Tocmai de aceea sfîrşitul s-a anunţat Cel mai mare scandal de tabără s-a iscat tată de la o dată la alta; ca realitatea să se ca un trăsnet, producînd rupturi ireparabile la atunci cînd a apărut Ana Pauker, în acelaşi rol transforme în coşmar, devenind mai rea decît toate nivelele de rezistenţă şi de luptă ale de mesager moscovit. A ţinut un discurs orice suferinţă. Moartea capătă mai multe armatelor comune germano-române. Ni se comunist în toată regula, cu acuzaţii grave, cu chipuri, adică se moare de fiecare dată: pe spune că ruşii şi-au ales tocmai ziua de 10 mai teoria războaielor „drepte” şi „nedrepte”, cu cîmpul de luptă, în temniţă, în timpul anchete- „să demonstreze din noapte pînă-n noapte patrioţi şi trădători „în slujba burgheziei”. Nu a lor în serie, de tip bolşeo-comunist, cu fiecare copleşitoarea-i superioritate. Ceea ce îşi rămas fără replică: amînare a termenilor. Dictează factori umani propuseseră atacatorii Sevastopolului din 1942 „S-a ridicat un căpitan: încercau şi ei să realizeze: să scufunde acest după circumstanţe de moment. Prizonierilor de Cu ce drept tu, străină de neam, acuzi de colţ de uscat în mare. Pămîntul fu pisat de război li se făceau dosare speciale, în deza- trădare pe cei în suferinţă avalanşe furibunde de ciocane de foc. cord cu normele internaţionale general recu- şi dai lecţii de simţire românească acelora Cantităţi de armament automat propriu se noscute. Aurel State a fost chemat şi el în faţa pe care patronii tăi i-au ţinut în iad şi care nu Petru URSACHE: transformau în fier vechi; efectivele rărite se unei comisii de anchetatori, spre sfîrşitul vor să folosească, în ciuda ameninţărilor cu înjumătăţeau. Seara demonstraţia se muta în stadiului de prizonierat. A avut următorul moartea, şansa ce le-o daţi de a ieşi de aici, ”Dintre toate întîmplările la cer” (Idem, I, p. 143). dialog semnificativ: cum au făcut nefericiţii care te urmează. Mie, care a fost martor de-a De necrezut, dar nemţii intraseră de-a „- Suntem informaţi că aţi fost un ofiţer celui lovit şi batjocorit, nu mi-a trecut prin lungul anilor de pribegie dreptul în panică. Printre ostaşii români se foarte brav, distins cu cele mai înalte ordine pe minte să etichetez crezul şi lupta ta, dar tu o prin siberii, acţiunea de auzeau voci severe la adresa lor, întrebîndu-se care şi le poate cineva visa pe cîmpul de luptă, faci sălbatic şi neruşinat ... recrutare a ostaşilor în cum de a fost posibil să fie consideraţi „cei citat... Ajunge, bandit fascist! l-a întrerupt urlînd un diviziile de trădători care să mai buni soldaţi ai Europei”. Într-o împrejurare E adevărat răspunsei simplu, întrerupîndu-l. colonel sovietic lupte pe frontul de vest, încordată unii dintre ei „zăceau pe fundul Atunci ne puteţi împărtăşi şi nouă itinerariul (Idem, I, p. 178). alături de duşmanii noştri şanţului anticar, nepăsători la tot ce era în jur, şi acţiunile la care aţi Vorbise Tudor Popescu, un ofiţer român din dintotdeauna, a fost privită surpaţi în ei ca nişte grămezi de moloz. Am participat, mai ales că nu aveţi nimic de Tîrgovişte. A intrat în legendă, pomenindu-se cu dezaprobare maximă. A raportat colonelului că nu avem nevoie de care să vă ruşinaţi. în toate lagărele despre fapta lui riscantă. N-a fost iniţiată de mesagerii lui acest balast amorf, care ar putea, într-un ceas Nu am nimic de ascuns, dar o asemenea fost lăsat în pace. „Imediat a fost ridicat şi nu Stalin (p. 176), politruci de de extenuare, să diminueze capacitatea de dare de seamă o datorez s-a mai aflat nimic despre el”. Cazuri asemă- profesie. Din păcate, luptă a vînătorilor” (Idem, I, p. 142). Sau altă cîştigau teren cu promisiuni nătoare, cu „Ana noastră”, cum o alinta numai superiorilor mei direcţi. Refuz să secvenţă: „Într-un bunkăr 12 ofiţeri germani mult aşteptate (libertate Brucan, s-au repetat. discut cu dumneavoastră despre război” cîntaseră marşuri eroice, după terminarea deplină, întoarcere grabnică Capitolul final al volumului I (Drumul crucii) (Idem, I, p. 220-221). repertoriului urmînd tragerea la sorţi. Cel ales, în ţară), dar agitînd lozinca poartă titlul Asediul cetăţii fără turnuri. Este o Orice judecător de bună credinţă i-ar fi dat îi saluta pe rînd, pe fiecare, înainte de a-i prieteniei româno-sovietice”. formulare literaturizată dar cu înţelesuri simboli- dreptate după regulament şi cu felicitări trimite glontele în cap” (Idem, I, p. 145). prizonierului în apărare. Dar anchetatorii în Sfîrşitul era previzibil; doar o diferenţă de ce precise: cetatea însemna omul însuşi ca fiinţă răspunzătoare de sine. Nimic nu era mai presus cauză erau „mesageri ai lui Stalin”, aşa că amănunt: moartea imediată prin luptă sau operau cu norme doar de ei înţelese. Drept amînarea ei, cu riscul de a fi capturat. Lui decît păstrarea ei neatinsă. Aurel State se şi urmare, împricinatul s-a ales cu o condamnare Aurel State i s-a rezervat varianta a doua, ca şi fixase la un proiect căruia intenţiona să-i dea mai grea decît prima: „criminal de război”. prietenului său, căpitanul George Fonea, poet curs la acest nou început de drum (al crucii): Nimic nou „pe frontul de Est”. militar, foarte apreciat de ai săi, împreună cu „Noaptea cădea ca o prelată peste capete- le învinşilor. Undeva se stingeau împuşcături. Va urma www.centrulbrancusi.ro 11
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim''.
Sorana GEORGESCU-GORJAN Barbu Brezianu - Tinereţe şi prietenie fără de sfârşit Au trecut 5 ani de când ne-am despărțit de Muzicianul Marcel Mihalovici îl vedea ca pe altul și a înțeles-o cu subtilitate de poet. Barbu Brezianu. Ne-au rămas amintirile… un „extraordinar Sherlock Holmes brâncușian, Sensibilele sale pagini de proză și delicatele-i Barbu Brezianu a venit pe lume în care consemnează cu cea mai vie inteligență, stihuri, reeditate la sfârșitul secolului, ni-l București, la 18 martie 1909. Încă de la cu cea mai vie seriozitate toate datele care se prezintă în ipostaze inedite. naștere s-a pătruns de duhul anotimpului ce referă la Maestrul nostru.” I-am fost redactor de carte la Editura înnoiește firea, simbol al veșnicei tinereți, și Barbu Brezianu a știut să fie și o conștiință Academiei, în 1976, pentru ediția engleză a Edouard MANET, Berthe timp de nouăzeci și nouă de primăveri și-a vie. Pavel Șușară precizează: „Delicat și ferm monumentalei sale opere închinate lui Brâncuși Morisot, 1872 păstrat neschimbată tinerețea sufletului. în același timp, fără violențe de limbaj dar și în România. Pot depune mărturie pentru Secretul neobișnuitei tinereți a domnului fără ambiguități de fond, el s-a angajat într-o exigența sa fără egal în a descoperi noi și noi Brezianu, care i-a marcat întreaga existență, a luptă deschisă cu profitorii situațiilor tulburi și date legate de sculptor, pentru acribia fost extraordinara sa deschidere față de nou, cu vânzătorii grobieni de ficțiuni artistice.” informației. frumos, interesant, precum și minunatul cult Socotindu-se „un martor și un mărturisitor După dispariția Tatei, mi-a fost sprijin purtat prieteniei. al realităților interbelice”, domnul Brezianu a statornic, sfătuitor înțelept și bun. Mi-a permis Mărturisea: „Eu cred că trăim numai în luat atitudine în privința prezervării ansamblului cu generozitate consultarea comorilor din prietenie. Dușmănia este ceva care te cufundă, brâncușian, a păstrării peisajului originar. biblioteca sa unică. L-am întâlnit mereu în săli te desparte, te rupe.” Demantelarea coloanei monumentale a apreci- de spectacol, la vernisaje de expoziții, la Se socotea cu smerenie „supraviețuitor at-o drept „cea mai neagră pată a secolului ce târguri de carte, la simpozioane sau conferințe, umil al unei mari generații”. Considera că: se stinge”. A jucat un rol decisiv în oprirea unde era prezent cu contribuții incitante. Am „Bunul Dumnezeu a vrut ca eu să trăiesc să distrugerii și clonării monumentului. fost colegi chiar și la gimnastică medicală... fac mărturie despre această adevărată pleiadă S-a săvârșit din viață la 14 ianuarie 2008, Gata oricând să ridice glasul în apărarea a culturii române.” discret și senin, așa cum a trăit. Odihnește la operelor de artă în pericol, a luat atitudine În Jurnalul său, Monica Lovinescu observa Cimitirul Bellu, unde a fost condus pe ultimul fermă pentru păstrarea monumentelor Cetății, cât era de „bun și deschis spre prieteni și spre drum într-o zi luminoasă și senină, asemeni în presă, la radio sau televiziune. Glasul său a întreaga omenire”, încât purta „fericirea cu el”. sufletului său bun. Minunata copie a cântărit greu în stoparea unor acte de vanda- Pe un exemplar din Kalokagathon, la 1 Rugăciunii brâncușiene, care străjuiește martie 1946, Petru Comarnescu îi scrie o mormintele pictorilor Andreescu, Luchian, lism.. dedicație lui Barbu Brezianu, „a cărui prietenie Pallady și Petrașcu, pare să vegheze și somnul Voi păstra nestinsă amintirea seniorului nu s-a desmințit niciodată, al cărui spirit de marelui istoric al artei. brâncușiologiei românești, un mare prieten, dreptate e mereu viu, a cărui dragoste de artă Nu departe se află cripta familiei Gorjan, de veșnic tânăr. e mereu fidelă, credincios sie însuși, valorilor, care Barbu Brezianu a fost legat printr-o prietenilor”. frumoasă prietenie. Editura Gorjan a publicat În 1999, Barbu Cioculescu îl descria ca în 1942 splendida sa traducere din Kalevala. „vioi și totdeauna zâmbitor, etern adolescent Editorului, inginerului Ștefan Georgescu- căruia anii nu i-au putut face altceva decât să-i Gorjan, domnul Brezianu îi va acorda, la acopere cu zăpadă bogatul păr”, iar Dan rându-i, în 1964, un sprijin neprecupețit în Grigorescu releva în surâsul și amabilitatea publicarea studiilor referitoare la ridicarea domnului Brezianu „o imensă bunăvoință față Coloanei de la Târgu-Jiu în revistele academi- de oameni și o încredere nelimitată în bunele ce. Ca prieten de nădejde al inginerului, a lor intenții”. George Arion îi definea viața ca relevat legăturile lui Brâncuși cu tatăl acestuia, fiind trăită „sub semnul delicateței, al tandreței, Ion, modelul unui frumos bust din 1902, și, al cordialității’. după dispariția lui Ștefan, a susținut cu Pentru Barbu Brezianu, poezia era „o generozitate strădania familiei de a-i păstra permanentă prezență”, pe care mărturisea că neatinsă memoria și de a apăra Coloana. o întrevede „în toate luminișurile vieții cotidie- Pe domnul Brezianu l-a interesat tot ceea ne, în natură, în literatură, în artă”. În scrierile ce este legat de cultură. Preocuparea sa sale închinate marilor artiști, poezia e într-ade- principală a fost cercetarea creației văr o permanență. brâncușiene, pe care a cunoscut-o ca nimeni
Sorana GEORGESCU- GORJAN: ...Colocviile „George Coşbuc”, ediţia a XXVIII-a, la Bistriţa
„Socotindu-se un martor şi ...Poezie şi colindă la Biserica 1954) este poet, prozator şi eseist, publicat în Colocviilor ,,George Coşbuc” avându-i în un mărturisitor al „Sfinţii Trei Ierarhi”: Gabriel Chifu şi ţară şi străinătate, vicepreşedinte al Uniunii componenţă pe Emil Dreptate, David Dorian, realităţilor interbelice, Năstăcuţa Iuga Scriitorilor din România şi director executiv al Al. C. Miloş, Virgil Raţiu şi Olimpiu Nuşfelean a domnul Brezianu a luat Relaţia cult-cultură, perenă în civilizaţia „României literare”. Dintre cărţile recente de hotărât acordarea: atitudine în privinţa românească şi pregnant reflectată în opera lui poezie semnate de Chifu amintim „Bastonul de la secţiunea volume publicate, Marele Premiu prezervării ansamblului George Coşbuc, a fost ilustrată în după-masa orb” (Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, „George Coşbuc” lui Victor Ştir, pentru cartea brâncuşian, a păstrării aceleaşi zile prin activităţile de final ale ediţiei, 2003), „Lacătul de aur”, (antologie, postfaţă de ,,Adulter cu moartea” (Editura „TipoMoldova”, peisajului originar. derulate la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, păsto- Dan Cristea, Colecţia „Hyperion”, Editura Iaşi, 2012); premiul I – Dan Coman, pentru Demantelarea coloanei rită de preoţii Ioan Pintea (cunoscut scriitor), „Cartea Românească”, Bucureşti, 2004), „O ,,ERG” (Editura „Charmides”, Bistriţa, 2012); monumentale a apreciat-o Ştefan Borodi şi Liviu Şugar. sută de poeme”, (antologie, prefaţă de Nicolae premiul II – Ana Dragu, pentru ,,Păzitoarea” drept cea mai neagră pată a Manifestarea a fost coordonată de Ioan Manolescu, Editura „Ramuri”, 2006), iar dintre (Editura „Charmides”, Bistriţa, 2012), şi Ovidiu secolului ce se stinge. A Pintea (manager al Centrului Judeţean pentru cele de proză, din care a lecturat, „Relatare Pojar, pentru ,,Jogging circular” (Editura jucat un rol decisiv în Cultură) care a rostit în faţa credincioşilor o despre moartea mea sau Eseu despre singură- „Eikon”, Cluj, 2012 ); premiul III - Gavril oprirea distrugerii şi introducere în atmosfera premergătoare tate”, (Editura „Polirom”, 2007), „Fragmente din Moldovan, pentru ,,Vulcan nestins” (Editura clonării monumentului. S-a Naşterii Domnului, ce se împodobeşte tradiţio- năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită „Eikon”, Cluj, 2012), Dan Cristian Iordache, săvârşit din viaţă la 14 nal cu frumoase colinde, apoi a făcut o pre- şi tot de el povestită” (Editura „Ramuri”, 2009), pentru ,,Karawane” (Editura „Charmides”, ianuarie 2008, discret şi zentare a scriitorului Gabriel Chifu (vicepreşe- cu interes ascultat de cei prezenţi şi aplaudat. Bistriţa, 2012), Menuţ Maximinian, pentru senin, aşa cum a trăit”. dintele Uniunii Scriitorilor din România) în Preotul Pintea a vorbit apoi despre artista ,,Noduri în haos” (Editura „Eurobit”, Timişoara, vederea unei lecturi publice cu texte din opera Năstăcuţa Iuga şi talentul interpretativ al 2012); Premiul special al Uniunii Scriitorilor, sa. În continuare, criticul literar Irina Petraş a colindelor din Maramureş, pe care le-a adus Filiala Tg. Mureş - Ioan Borşa, pentru rostit o alocuţiune densă despre opera lui credincioşilor cu acompaniamentul la acorde- ,,Şoaptele universului” (Editura „Karuna”, Gabriel Chifu, indicând şi subtila infuzie de on al soţului său. Din repertoriul cuprinzător nu Bistriţa, 2012); Premiul special al Cenaclului poezie religioasă, fapt remarcat, de altfel şi de putea lipsi colinda pe cunoscutele versuri ale ,,George Coşbuc” - Vlaşche Pesme din poetul Adrian Popescu, prezentat ca serafic, poeziei „Noapte de Crăciun” de George Slatina-Bor (Valea Timocului), pentru volumul credincios, de Ioan Pintea. Gabriel Chifu (n. Coşbuc. Juriul celei de-a XXVIII-a ediţie a ,,Maria”.
12 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Ce a mai mare mirare este să fii la cheremul orbilor provizorii''.
Vasile VASIESCU Brezianu – un veac între două milenii Au trecut 5 ani de când Barbu Brezianu nu mai e acum, oltenește, în Târgu Jiul nostru drag! onoare al orașului. Mă scutur cu neîndemânare de printre noi. Născut pe 16 martie 1909, atunci, în După cei 9o de ani bătuți și străbătuți, în sinea vise. Îl duc pe Barbu Brezianu până-n strada 2008, urma să fi împlinit 99 de primăveri. Un veac mea socoteam că vremea a venit să închei pașnic Londra. La stopul din intersecţia str. Paris cu între două milenii – o viață de om dedicată oficial socotelile vieții… Și – când colo: iată-mă proaspăt Bd. Bonaparte, prind puțin din culoarea roșie și unui singur subiect: Brâncuși în România. O viață reînmatriculat într-un ideal și măgulitor “Registru al poli țistul parcă-mi face complice cu ochiul și-l simt disciplinată cu rigoare, urmărind patetic, cu stării civile” gorjene și devenit ca prin farmec un că mă invidiază văzându-mă în mașină cu Barbu detașare și nu fără o undă de relativism insurgent ”Cetăţean de onoare al Municipiului”! Este o Brezianu. E o toamnă frumoasă și zâmbetul distin- asumat, peisajul cultural de la noi în toată dinamica imensă bucurie și onoare aceea de a mă vedea sului meu “client” acoperă parcă proteguind Edouard MANET, Portretul lui, dar și în contextul larg, geografic, imaginat cu într-o atare demnitate. Mulțumesc din adâncul năstrușnicele vremi trecute ale începutului de veac. lui Emile Bellot, 1873 tandrețuri lucide, probând o inspirată coregrafie sufletului, înaltelor autorităţi care mi-au decernat La despărțire, îmi amintește că poimâine-i vernisa- diplomatică. acest rang şi voi căuta din răsputerile bătrâneții jul lui Baba. Era în primăvara anului 1994, când bunul Arșavir a nu vă dezamăgi. Acterian m-a trimis să sun cu interes la ușa Marelui Parafrazând însăşi cuvintele lui Brâncuşi, îl 14 octombrie 1999. Aflu că mâine, Andrei Pleșu brâncușiolog. Am traversat cu fereală frumosul voi îngâna spunând că “aci, la Târgu Jiu, m-am va deschide marea expoziție Baba de la palat. Ne bulevard Dacia și am intrat în Grădină la Brezianu. născut pentru a doua oară”, nădăjduind – cât mă obișnuiserăm pentru astfel de evenimente cu Dan O superbă magnolie gata să plesnească în floare – mai țin puterile – să fiu vrednic de înaltul titlu Hăulică. Se aude că nu-i în țară pe motiv că invocând parcă varii pretenții anotimpului de conferit”. promisese cândva Maestrului întocmirea unui curând omologat – prefața urbanistic spațiul din Iată o pagină din lecția pe care am binemeritat- album cam de felul celui apărut în 1967 – Brâncuși jurul casei cu desăvârșită asumare. Scrisoarea mea o. Altfel cum ne-ar fi dăruit cu distincție aleasă prie- au l’anonymat du génie. Nu s-a ținut de cuvânt și de acreditare a avut o singură pagină desenată cu tenia-i de cursă lungă împreunată de fiecare dată cu Maestrul, născut fiind la Craiova, (nu) l-a uitat. În poza lui Brâncuși la tinerețe. Aceasta și buletinul de un zâmbet sincer și candid, autorizat să ne înnobile- chestiunea Coloanei lui Brâncuși, Dan Hăulică tace la Gorj au fost actele cu care am răzbit cu adevărat ze unanim orice strădanie? în continuare. De curând, la Paris, l-ar fi certat pe în labirintul brâncușian – amestec de cunoaștere Acum, cu dramatică disperare, îi simțim lipsa, Barbu Brezianu cum că, în țară fiind, n-ar fi protes- îndârjită cu patima existențială pentru poezia sfârșind a ne oglindi doar în Amintirea-i definitivă. tat îndestul de convingător împotriva lui Radu Varia. diseminată printre multele pagini aglomerate În Grădină la Brezianu, bătrâna magnolie Asta-i (culmea)! Dar el (dânsu’)? Citesc Convorbirile informațional. Rafturile cu cărțile despre Brâncuși, stă de veghe la marginea lumii contabilizând brașoveanului Brassai și constat că-i vorbește de învelite somptuos și împănate cu tăieturi de presă, sărbătorile de peste veac. bine pe toți ca dintr-o carte de istorie a artei scrisă fotografii și file vechi din scrisori importante Un veac promis, sfârșit în Amintire. Iar acasă, din interes în casa lui Picasso. Despre Brâncuși, umpleau până la tavan întinderea câtorva pereți „din păcate, Jiul nu mai există, în locul lui, lângă Brassai amintește în doar două rânduri, pe fugă. sacrificați cu bună știință de locatarul dezarmant de Masa Tăcerii, astăzi strălucește vulgar oglinda unui Gest tipic românesc, des folosit pe-afară. Bine că nu tânăr, în ciuda anilor contabilizați cu acribie pe lac de acumulare care nu-și avea rostul și care strică i-a caligrafiat numele altfel: Brancussi. Circulă pagina de gardă a „biroului populației” emis la până la urmă chiar sensul Ansamblului”. zvonul că pe cartea lui, pentru o nouă ediție, Radu început de veac. De undeva de sus, Barbu Brezianu încă veghează Varia i-ar culege numele astfel: Brancu$i. Iar Au fost câțiva ani buni, care apoi au răzbit și în trist singurătatea noastră. literele-ar fi de aur. Parafrazându-l pe Brâncuși mileniul cel nou, ani de întâlniri petrecute cu (“Fără americani, n-aș fi fost în stare să produc ceea justificată mândrie, în care personaje fantaste au PS. – pagini dintr-un mai vechi jurnal ce am produs, nici să trăiesc cum am trăit”), nici dat noimă vieții noastre bântuită de efluvii uneori Radu Varia n-ar fi fost în stare, fără Brâncuși să… Și falimentare. 13 octombrie 1999. După amiază în Piața Radu Varia l-a cunoscut pe Brassai la Paris și a Exercițiul ritmic al întâlnirilor ne-a întă rit Spaniei, acasă la Barbu Brezianu. Dornic să afle publicat cu el un amplu interviu în anii ’70 ai convingerea că e și la îndemâna noastră să ne ultimele vești de la Târgu-Jiu, primește cu bucurie Secolului XX. Redactorul-şef al secolului de- petrecem destinul cu excelență, refuzându-ne darul nostru de-acas’: scrisoarea lui V.G.Paleolog atunci era Dan Hăulică. Traducerea Convorbirilor absența din lume și încercând cunoașterea Operei trimisă de la Corlate lui Barbu Brezianu. “Drept aparține însă lui Radu Ionescu. Radu Varia a tradus imaginată cu pasiune esențială de Brâncuși. recompensă”, îmi arată catalogul expoziției și el, tot pe-atunci, Panorama artelor plastice Solidar într-o îndeletnicire astăzi pe cale de Brâncuși-Tzara și avangarda românească, organiza- contemporane a lui Jean Cassou. Doamne, ce mai dispariţie şi scoasă abrupt din nomenclatorul tă de Michael Ilk (arhitect originar din Timișoara) la “legături… primejdioase”! Niște… rece al titlurilor cu meserii cât de cât oneste, Barbu Kunsthal în Rotterdam și adusă aici de la muzeul din Brezianu ne-a însoțit pe durata fragilă și plină de Bochum. În expoziție, Brâncuși are desene, ilustrații rigoare a unei vieți dedicată clipei cu demnitatea și la cărțile lui Voronca și Fundoianu și fotografii – Vasile VASIESCU: sârguința cercetătorului creator de Istorie. Ne toate originale și foarte importante. Expoziția, în situăm astăzi într-o istorie a locului și pentru că totalitatea ei – o frumoasă și adevărată poveste „Era în primăvara anului Barbu Brezianu s-a implicat exemplar eliberându-ne despre avangarda românească. Printre altele, în 1994, când bunul Arșavir în lume. original, prima pagină a hebdomadarului francez Le Acterian m-a trimis să sun cu Am fost unul dintre cei care au avut privilegiul Figaro și de asemenea, prima pagină a Democrației interes la ușa Marelui să răscolească printre hârtiile neprețuite ale lui craiovene (amândouă datate 20 februarie 1909), cu brâncușiolog. Am traversat cu Barbu Brezianu, risipite peste tot într-o dezordine textul Manifestul futurist al lui Marinetti. fereală frumosul bulevard controlată numai de el. Vulgar-avangardist gândind, s-o punem de-o Dacia și am intrat în Grădină Acum, toate acestea stau frumos așezate în idee: Pe 20 februarie 1999, după ce vor fi fiind la Brezianu. O superbă rafturile Institutului de Istoria Artei așteptând încheiate zilele Brâncuși de la Târgu Jiu, dimineața magnolie gata să plesnească inspirația exercițiului de cunoaștere. Cercetarea lor devreme, toată Craiova să se trezească “învelită” în în floare – invocând parcă îl va confirma pe Barbu Brezianu pentru eternitate. mii de manifeste și afișe futuriste fotocopiate pe varii pretenții anotimpului de Nașterea oricărui text marca B.B. se subîntindea hârtie de ziar după originalele lui Marinetti, care curând omologat – prefața unui adevărat spectacol desenat pe multe pagini cu – cu noaptea-n cap, să anunțe pe toată lumea că la urbanistic spațiul din jurul acolade și note de subsol – adevărate lucrări de gra- Muzeul de Artă din localitate ca avea loc vernisajul casei cu desăvârșită asumare. fică numai bune de expus pe simezele unei expoziții celei mai spectaculoase expoziții de avangardă Scrisoarea mea de acreditare cu noutăți de ultimă avangardă. românească. a avut o singură pagină Păstrez în arhiva-mi personală patru sau cinci Catalogul ei (scump și foarte elegant, într-un desenată cu poza lui Brâncuși variante din cuvântul de excelență și mulțumire pe tiraj bine numerotat), având drept coperți primele la tinerețe. Aceasta și care cu emoție nedisimulată l-a rostit la primirea pagini ale ziarelor amintite va fi înmânat doritorilor buletinul de la Gorj au fost titlului de Cetățean de onoare al Târgului de pe Jiu (cu dare de mână) pe subt… mână. Textul invitații- actele cu care am răzbit cu în fața noastră, la rându-ne gâtuiți de emoția lor va fi tipărit pe poza unui… tort cu 90 de lumâ- adevărat în labirintul momentului. Avea 90 de ani. Vocea Lui caldă rostea nări, deschiderea expoziției o va face (cine altcine- brâncușian…” cele mai frumoase cuvinte de înțelegerea cărora va?) decât Barbu Brezianu, cu care ocazie va da încercam să profităm toți insinuând pretenții autografe pe noua ediție a cărții sale de poezie Nod exclusive. Ars, ediție nu mai puțin elegantă tipărită la… Târgu Am păstrat în memorie începutul excursului său, Jiu. Ar fi o zi de festival avangardist într-o Craiovă act de construcție literară, expus într-o manieră de altfel văzută din… car. Peste mai puțin de o lună de înaltă civilitate boierească: „Miracolele beneficie în zile, la Târgu Jiu, în Biserica Sfinților Petru şi Pavel vremea noastră sunt tot mai rare; și totuși – atari de pe Calea Eroilor, Barbu Brezianu (n.18. fenomene se mai petrec: de pildă, astăzi, aci, III.1909), va fi acceptând titlul de Cetățean de
www.centrulbrancusi.ro 13
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Morala este religia frumosului".
Zenovie CÂRLUGEA Lucian Gruia: „COMENTARII LA EXEGEZA BRÂNCUŞIANĂ” Princeps Edit, Iaşi, 2012 Edouard MANET, Doamna Manet pe sofa albastră, 1874 După afirmarea sa, în plan literar, cu o cerea românească a lucrării Constantin proză puternic infuzată de un realism magic Brâncuși, apărută la «Oxus» - Paris sub (de amintit recenta antologie „Culorile semnătura Doïnei Lemny, adevărata «vestală» neliniștii”, în colecția «Opera Omnia» – Tipo a moștenirii brâncușiene aflată la „Atelierul Moldova, 2013, 290 p.) dar și cu o poezie Brâncuși” din cadrul Muzeului de Artă reformulând, pe portative postmoderne, o Modernă din Paris, unde autoarea lucrează în viziune de ecou proustian, dl LUCIAN GRUIA calitate de restaurator (zilele trecute D-na (n. 1 iulie 1950, Dej-Cluj) s-a aplecat cu toată Lemny ne-a trimis lucrarea „Lizica Codréano, seriozitatea asupra lui Brâncuși, dezvoltând în une danseuse roumaine dans l’avant-garde comentariile sale o adevărată hermeneutică parisienne”, recenzată déjà în nr. 1 al acestei privind morfologia statuarei brâncușiene. reviste). Tânărul interpret s-a format, aș spune fără a O analiză destul de detaliată sub aspect greși, sub vizionarismul și autoritatea renumi- critic este textul dedicat lucrării Brâncuși, o tului Ion Pogorilovschi, deprinzând de la biografie, a românului americanizat Alexandru acesta spiritul analitic, integralismul cultural și Buican, apărută în anul comemorării semicen- o anumită aplecare spre un apăsat impresio- tenarului lui Brâncuși, considerată – pe bună nism, generator de ipoteze interesante și dreptate - „cea mai completă biografie despre coagulante viziuni. Brâncuși scrisă până acum”, având în vederea Într-o lucrare a noastră, „Brâncuși – orizon- documentarea judicioasă, verificarea surselor turi critice” (2009) – o sinteză analitică și și lipsa de impresionism ori de neaoșism documentară privind nu mai puțin de 35 ( acestea din urmă atât de dezagreabile și pe renumiți brâncușiologi români și străini – îl care le vedem la atâția «monografiști» umflân- situam pe Lucian Gruia în vecinătatea fraților du-se în pene ca…brâncușieni!). Paleolog (Tretie și Preda), dar și a lui Adrian Pe lângă aceste nume consacrate, autorul Petringenaru, fiind congener cu acea familie nu poate trece cu vederea și pe de spirite pentru care înțelegerea gândirii și «bâncușiologii» din al treilea val (nu știu încă artei brâncușiene nu poate avea loc decât de câtă recunoaștere se vor bucura!), prin printr-o fericită conjucțiune a mai vechiului inițiative al revistei «Portal-Măiastra», încă de Vasile Vasiescu (Brâncuși versus Brâncussi, ésprit de finesse cu un cartezianism aplicat, la înființare, 2005), d-lui Lucian Gruia nu-i 2006), Horia Muntenuș (Dincolo de Brâncuși, geometric, ingineresc. scapă nicio apariție pe tema Brâncuși. 2008) și subsemnatul, căruia i se comentează Recomandându-l, așadar, drept unul din cei Lucrarea de față este un evantai de comentarii doar lucrarea Brâncuși – azi (2000), lăsându- mai vrednici și loiali brâncușiologi din eșalonul pe marginea celor mai de seamă lucrări mi-se pe dinafară alte două cărți realizate cu activ de azi, - după acela al celor care ne-au apărute în ultimul deceniu, bibliografia aceasta multă trudă: Brâncuși – studii și eseuri (2008) părăsit nu de mult (Barbu Brezianu, Radu înregistrând în anii din urmă cote ridicate! și Constantin Brâncuși – orizonturi critice Bogdan, Ion Pogorilovschi, Dumitru Daba, Dar, mai întâi, autorul nu uită să reviziteze (2009), ambele la „Scrisul românesc”. Radu Ionescu…) și al căror osârduitor patriarh anumite contribuții de pionierat, cu prilejul Recentele Comentarii ale dlui L. Gruia brâncușiolog V .G. Paleolog fusese pionier în unor recente reeditări. Este cazul comentariilor recapitulează, așadar, o activitate de cronicar, domeniu, anunțând marile exegeze străine ce dedicate veteranului brâncușiolog V. G. dezvăluind, alături de hermeneutul care este, vor urma începând din 1957 cu Carola Paleolog (Primele cărți din lume dedicate un foarte bun cunoscător al acestor abordări și Zenovie CÂRLUGEA: Giedion-Welcker – lucrările domniei sale sunt sculptorului Constantin Brâncuși) și Ștefan exegeze. Bănuim că, mișcându-se cu atâta expresia unui nedezmințit atașament electiv, Georgescu-Gorjan (Am lucrat cu Brâncuși, fervoare printre aceste contribuții, unele mai „Recenta lucrare, permițându-i a scruta nu numai opera / 2002). Ultima este o ediție realizată de d-na interesante decât altele, dl. Lucian Gruia își COMENTARII LA statuara ca atare, ci mai ales intenționalitatea Sorana Georgescu-Gorjan (fiica inginerului stimulează, totodată, spiritul creator întru EXEGEZA BRÂNCUŞIANĂ de mare ecou și profunzime a gândirii artistice care nu este altul decât autorul concepției configurarea unor noi trasee interpretative. Nici (Princeps Edit, Iaşi, 2012) îl brâncușiene. tehnice și constructorul Coloanei, în 1937), recomandă pe autor drept nu s-ar putea altfel de vreme ce pasiunea Universul formelor lui Brâncuși (2001) autoare ea însăși a unor lucrări remarcabile de un cronicar destul aplicat şi stimulează studiul, iar amândouă creația. propunea un dezinvolt și decomplexat «joc» prețuire și cinstire a geniului brâncușian, prob al apariţiilor în À bon entendeur, salut! combinatoric neo-euristic, despre care numită inspirat «vestala lui Brâncuși». domeniu din ultimii ani. prefațatorul lucrării, Ion Pogorilovschi, scria: De asemenea, cu prilejul retipăririi în 1997, Foarte activ în presa „Un aer curat, de Geneză și de sacralitate, de în traducerea d-nei Nina Stănculescu, la culturală de azi ( redactor început de definire a Universului – o definire ce Fundația Culturală «Constantin Brâncuși» din prodigios şi cu multe ne absoarbe – adie în paginile acestui eseu.” Tg.-Jiu, prin grija neobositului și regretatului iniţiative al revistei «Portal- Au urmat, într-o concertată dăruire, Nicolae Diaconu, a lucrării Témoignages sur Măiastra», încă de la Momentul revelației și Templul brâncușian al Brancusi din 1967 / Mărturii despre Brâncuși, înfiinţare, 2005), d-lui eliberării (Double Press Production, 2004), cu în traducerea d-nei Nina Stănculescu, dl Lucian Gruia nu-i scapă transpuneri în franceză și engleză, apoi Lucian Gruia, lăsându-l deoparte pe Mircea nicio apariţie pe tema culegerea ce înmănunchea, sub semnul unei Brâncuşi. Lucrarea de faţă Eliade (care nu a perseverat în brâncușiologie) generoase triade a spiritualității românești, o este un evantai de scrie comentariul Brâncuși în interpretarea a serie de eseuri aducând în prim-plan «proble- comentarii pe marginea doi critici români care l-au cunoscut: Petru matica peratologiei» (G. Liiceanu), aplicabilă celor mai de seamă lucrări Comarnescu și Ionel Jianu. deopotrivă limbajului poetic și celui plastic: apărute în ultimul deceniu, Cele mai multe pagini sunt dedicate lucrări- Triptic spiritual: Eminescu, Blaga, Brâncuși (Ed. bibliografia aceasta lor - infuzate de filosofie, etno-folcloristică, Feed Balck, 2008). Triptic demiurgic i-aș zice înregistrând în anii din estetică și critică arhetipală - ale lui Ion eu sau „o desăvârșită operă de inginerie urmă cote ridicate”! Pogorilovschi (românul cu primul doctorat în metafizică”, cum observa prefațatorul Eugen Brâncuși, încă din 1976, dedicat Ansamblului Evu. sculptural de la Târgu-Jiu), apărute după 1990: Recenta lucrare, COMENTARII LA Brâncuși sophrosyne sau Cumințenia pămân- EXEGEZA BRÂNCUȘIANĂ (Princeps Edit, Iași, tului (2005), premiată de Academia Română, 2012) îl recomandă pe autor drept un cronicar Geneza capodoperelor brâncușiene (2007), destul de aplicat și prob al aparițiilor în dome- Viziunea axială a lumii (2001). niu din ultimii ani. Foarte activ în presa cultura- Sub titlul «Povestea mea de dragoste lă de azi (redactor prodigios și cu multe închinată lui Brâncuși» este comentată tradu-
14 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Când muzele dorm, suntem foarte liniştiţi.".
Ion POPESCU-BRĂDICENI (Meta)Po(i)eticitatea aforismelor lui Constantin Brâncuşi
Într-o antologie „La Masa Tăcerii. Scriitori arhetip/tip/neotip/metatip, ca şi Marin Sorescu şi din această perspectivă, Coloana infinirii din Gorj”, bilingvă, româno-engleză, apărută la (de ce nu?): descoperea şi individualiza un noastre? „Măsura versului eroic perfectă cu „Clusium”, în 2002 [1], Sean Cotter afirmă că model semiotic autentic bazat pe transmutaţie, tăcerea de la sfârşit cu totul”, „ecorşeu al Edouard MANET, «modelul Brâncuşi» a fost aplicat de creatorii pe transsubstanţiere, pe devierea semnificantă versului eroic, perfect, în care încap toate Portretul lui gorjeni şi în poezie. Prin urmare primul „poet” ce preia iniţiativa şi „poemele”, „proiemziale”, versurile eroice, câte s-au scris de la Homer Stéphane Mallarmé, 1876 propus de selecţia respectivă este Constantin ale lui Constantin Brâncuşi polarizează în final până la Homerul ce urmează a se, cândva, Brâncuşi, grupajul debutând cu o definiţie alte sensuri decât cele iniţiale [6], aparţinătoa- naşte”[11]. emblematică: „Frumosul este echitatea abso- re Hobiţei natale. Discursul hobiţian îl premer- Dar să reînnodăm o cale din prima parte a lută” şi încheindu-se cu o confesiune tulbură- ge pe cel bulzeştean, dar ca şi acesta îşi studiului de faţă. Noţiunea de poieia (derivată toare: „Nu mai sunt demult al acestei lumi: selectează un ton diegetic adecvat, căci în din poiesis, termen grecesc opus poesisului) ar sunt departe de mine însumi, desprins de „scrierile” vorbite ori caligrafiate ale lui C. privi propensiunea creativă a sacrului, pentru propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile Brâncuşi se povestesc numai acele evenimen- care Lumea sau Creaţia devine propria sa esenţiale”, acesta fiind şi cel de-al 62-lea text te care au marcat obştea şi au fost înregistrate metaforă sau stare figurată de graţie. Poetul, la în viziunea editorului în cauză. în memoria colectivă, rămânând conservate în rândul său, o transfigurează, după ce acest Zestrea literară lăsată de Constantin ea nu atât pentru conţinutul lor cât şi pentru impuls antic se repercutează ontologic. Brâncuşi este destul de consistentă, aşa cum expresia în care s-au păstrat; totodată îşi Logopoieia ar fi deci captarea impulsului de altfel au demonstrat şi Constantin selectează şi o economie de mijloace recog- transcendental: impulsul transcendentului Zărnescu, într-o vreme [2], şi Sorana noscibile lejer şi oricând. Prin „hobicenizare” către lumea obiectuală, altfel zis, impulsul Georgescu-Gorjan, ulterior [3], Corpusul existenţa se mută din simplul discurs în text, în fenomenologic al transcendentului, ceea ce e „transversaliilor” po(i)etice brâncuşiene îmbo- funcţie de schimbările orizontului de aşteptare tot una cu intrarea într-un principiu semantic şi găţindu-se prin mijlocirea aşa-numitei al receptorului: „Se poate spune că poezia imediat transsemantic şi transretoric (a se citi: „Dation”. pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciu- poetic). „Căci logosul – o citez pe Jeana Eugen Ionescu era de părere că opera lui nea bătrânilor noştri era o formă a meditaţiei Morărescu, participantă la primele ediţii ale Constantin Brâncuşi este „expresia unei – adică o… tehnică filosofică” [7]. „Serilor la Brădiceni” şi, deci adeptă a proprii- gândiri artistice (şi prin aceasta filosofice) „Dacă luăm poezia literă cu literă, poezia lor mele teorii – prin care instanţa sacrală extrem de lucidă, elaborată, profundă”, care-şi nu mai înseamnă nimic” – ne avertizează devine Semn sau Cuvânt nu poate fi decât un „însuşise întreaga istorie a sculpturii, pe care Constantin Brâncuşi. Înseamnă, însă ca tot, ca Cod genetic sau Soft-ware al Universului”. rând pe rând a dominat-o, a depăşit-o sau a ontos şi logos integralist, „necesitate a timpu- Indiferent care ar fi acesta el conţine oricum respins-o, a regăsit-o, a purificat-o, reinven- lui”, „o oglindă în care fiecare vede ceea ce starea genetică a Semnului şi ca atare princi- tând-o (s.m., I.P.B.). A desprins din ea esenţa.” gândeşte”, „creare de lucruri pe care nu le piul Formei. Ori, am văzut principiul Formei [4]. Eugen Ionescu avea dreptate căci poieinul cunoşti”, „jocul între frumos şi urât, un joc este dintru început şi rămâne obsesia funda- şi poesisul se contopesc alchimic şi dau insesizabil prin raţiune” [8] (care reprezintă mentală a operei brâncuşiene eseistico-filoso- naştere unor eşantioane metaforice-metonimi- profanul) – şi sesizabilul prin iraţional (care fice, aforistico-literare. ce excepţionale/colosale: „Sculpturile mele reprezintă sacrul) – adaug eu metamodernitar. Fanopoeia ar urma să releve natura vectori- sunt chiar şi pentru cei orbi.” Sugerând, Poezia aforismelor brâncuşiene este îmbră- ală a principiului epurat, al Formei. Ansamblul alegorizând, comparând, asemănând – iată cată, repet, într-un suprarealism magic, de de la Târgu-Jiu porneşte de la încorporarea câte dimensiuni poesferice – Constantin sorginte străveche. Accept deci fără nici o orizontului de lectură vizuală şi metavizuală Brâncuşi ne uluieşte încă: „Coloana infinirii se rezervă opinia lui Al. Florin Ţene că Brâncuşi (Masa Tăcerii cu scaunele), ca să cucerească aseamănă şi cu o plantă exotică – la care vor este „un poet care esenţializează adevărurile median verticalitate prin Poarta Sărutului şi să viseze veşnic adolescenţii. Sau cu însuşi general-umane, iluminând cuvântul cu înţelep- să-i confere apoi Verticalităţii apogeu şi pendulul timpului, răsturnat.” ciunea sa de patriarh”. Oscilaţia între surprin- apoteoză absolută prin Coloana fără Sfârşit. Ezra Pound găsea în opera magului şi derea stării poetice şi notaţia filosofică, ames- Melopoieia e un concept echivalent perenităţii demiurgului de la Hobiţa şi de la Paris începu- tecul de reverie şi descriere minuţioasă a melodice a Formelor. Melosul Formei apare la turile unei noi civilizaţii spirituale. Eu – provo- trăirilor; „revărsarea” realului într-o plasmă Brâncuşi din faptul că a reuşit să surprindă, să cat de propria-mi paradigmă transmodernistă semantică transparentă (şi transaparentă, din integreze în materiale şi volume încadrate – o triadă transreală: „logopoieia/fanopoieia/ care străbat adevăruri indubitabile) sunt spaţiului tridimensional elementele generice melopoieia”, o troiţă a veşnicului poetic după deseori împinse până la graniţa fantasticului, ale Formei, care pot echivala vibraţiile spaţiului „poet, definind şi rezumând poezia lui A FI”. aforismele dobândind o „poeticitate savuroasă energetic în care s-au originat germenii Ontopoemele lui Constantin Brâncuşi şi un halou curios”[9]. Semnului, căci la originea Semnului stau folosesc limba multilateral şi în întregul ei ca Opera lui Constantin Brâncuşi are o com- vibraţia, pulsaţia. Transmisia vibraţiei creează să configureze un limbaj absolut, ca esenţă a plexitate alegorică şi parabolescă căci lângă vectorul de undă, iar acesta e primul germen limbajului şi drept chintesenţă a poeziei. „Arta fiecare idee despre realitate este aşezată formal. Încărcată fiind de memoria spaţiului nu este o minciună scria, afirma şi sculptorul -, realitatea acelei idei: filoso-tematice. Dacă energetic, Forma simfonizează limba(jul), îl arta este adevărul absolut” (s.m. I.P.B.) formele alcătuiesc un limbaj: „pe care-l regă- muzicalizează poetizându-l: „Creaţia fiecărui Ion POPESCU- Făcând diferenţa, între proză şi poezie, sim în miezul unei realităţi a Fiinţei originare”, artist – afirma însuşi Brâncuşi – are nevoie, BRĂDICENI: Emilia Parpală-Afana ne încredinţează că topos de unde începe alegoria brâncuşiană, înainte de a se putea declanşa, de o prealabilă „teoria funcţională a limbii a oferit poeticii cuvintele sale, concepte se înşiruie pe vertica- atmosferă… orfică”.[12] „În definitiv Masa Tăcerii e structurale soluţionarea problemei prin preemi- la Coloanei fără de Sfârşit. Omul – se pronunţă Aşadar poezia este, înainte de a fi rugăciu- o metaforă a accesului la nenţa funcţiei poetice a limbajului definit prin Horia Muntenuş într-un eseu exemplar – „are ne, tehnică filosofică. Constantin Brâncuşi ne originar şi la diferenţă; un autoreflexivitate, ambiguitate, redundanţă şi impresia că vorbirea sa firesc este să fie conduce, cu acest indiciu ostensiologic, în răsunet al cuvântului autotelism” [5]. Constantin Brâncuşi reuşeşte aşezată pe orizontalitate. De aici fatalitatea lui tehnosferă, în sfera logică a artei ca obiect al autentic poate izvorî numai însă performanţa juxtapunerii/suprapunerii istorică. Arareori sunt oameni care-şi aşează metapoeticii. Astfel arta e producere, fabricare, din tăcere. Cuvântul ambelor funcţii: de comunicare şi artistice: „Nu vorbirea pe verticală… Un cuvânt aşezat peste téhne, ca activitate umană intenţională, meşte- autentic, cel inaugural, are cred în suferinţa creatoare. Misiunea artei este alt cuvânt, Coloana este fraza care-l deschide şug, măiestrie [13]. nevoie de tăcere ca un să creeze bucuria. Nu se poate crea artistic pe Om lui Dumnezeu. Un şir de cuvinte care Cazul lui Constantin Brâncuşi e mai special. fundal de care să se decât în echilibru şi în pace sufletească. Paix ţâşnesc din Pământ şi se întind până la Cer. Şi El este stăpânul a două tehnici: profane dezlipească, în care să et joie.” nu e oare făcut Omul din Pământ? Dacă ridică (apotelectice) şi sacre (mousiké téhne). În răsune. Limba fără sunet Acestei păci sufleteşti nu-i poate corespun- Omul privirea spre Cer, gura i se va aşeza profan, pictorul şi sculptorul stau, în concepţia este limba esenţei. Limba de decât o limbă a liniştii. În definitiv „Masa deasupra coloanei sale vertebrale. Dumnezeu lui Platon, alături de pescari, conducători de scrisă este existenţa scrisă, Tăcerii” e o metaforă a accesului la originar şi va sufla prin ea viaţă şi Omul va vorbi despre care şi medici, în sacru foloseşte cântecul, pulsând vie în materialitatea la diferenţă; un răsunet al cuvântului autentic Creaţie”[10]. cuvântul sau gestul dictat de delirul sacru [14]. textului”. poate izvorî numai din tăcere. Cuvântul auten- Un fundamental lirism se degajă din toată Dar, pe lângă materialitatea obiectului tic, cel inaugural, are nevoie de tăcere ca un concentrarea energiilor brâncuşiene, flăcările tehnic, arta posedă un element spiritual, căruia fundal de care să se dezlipească, în care să au distrus epicul şi-a rămas poezia pură. Vasile îi datorează existenţa şi care defineşte „condi- răsune. Limba fără sunet este limba esenţei. Sav considera şi el că Brâncuşi a creat o ţia neomatică a artei” [15] sau „condiţiunea Limba scrisă este existenţa scrisă, pulsând vie poietică modernă, raţională, pe direcţia de la ideală” a poeziei, dacă e să recurgem şi la un în materialitatea textului. Autenticităţii scriptu- antropomorfic la zoomorfic, de la simbol la stil, termen maiorescian. rale îi opunem, strategic, autenticitatea discur- de la arhaic (a se citi: memorie culturală) la sului oral, căci Brâncuşi era un asemenea imaginaţia productivă. Ce-ar mai fi prin urmare •••16 www.centrulbrancusi.ro 15
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
„Lumea e o pi ramidă".
Ion POGORILOVSCHI Noica & Brâncuşi. Deschideri în seninătatea fiinţei Textul de mai jos, ca si cel din nr. 2 al revistei, de explicație cu legi diferite, deși totalitatea La Eliade subiectul îl provoca tocmai pt. că era apărut sub titlul „Noica & Brâncuşi: deschideri în existenței e în ultimă analiză unitară” (V. Băncilă, ascuns, obscur iar piesa nu clarifică mare lucru ci seninătatea ființei”, este reconstituit de soția auto- Blaga energie, rom, p.107) creează o atmosferă meditativă. Dacă nu ar exista o rului, din fișele pentru o carte pe care o avea în (... bun pt. T. Dima). Relativa plasticitate a logicii metafizică virtuală a spiritualit. Rom. (ca închidere) nu ar pregătire, rămasă în proiect. țărănești permite o anumită libertate a explicațiilor exista nici Noica, ca deschidere (o deschidere) ei. – I.P. și o anume independență față de „industria Critica interpretărilor „operei totale” a lui inductivă”. p.4 Brâncuși (Templul Eliberării) prin prisma „modulații- Valentin Popa, V. Bancilă, p.173. „Ușurătatea ființei”, „exuberanța” ființei - zice Edouard MANET, lor românești ale ființei” Şi observ: dacă N îşi întinde aripa gândului Noica – expresie a gustului românesc de a gândi pe Nana, 1877 peste B e, într-un fel, pt. faptul că el, ca gânditor șase paliere ființa, în spațiul dintre real-posibil-ne- p.1 român restituie Ființei și spațiul ficțiunilor artistice, ant. B,T posibil (ar putea fi titlul cărții). Starea de a al lucrurilor posibile, al posibilizării artistice a lumii v. A.L. Lavastine, Paradoxul Noica, p. 349 face la B mai natural decât fac alți gânditori. B lasă T în starea de a-l face cu toate „posibile- p.5 le” în el. p.3 Real şi posibil la români: oarece indistincţie Locul virtualului, accentuat în vis. rom. Heidegger, Noica şi cazul T lui B, inexistent dar f. 1.9. Zalmoxism; posibilitatea de a deveni G înseamnă să fii în stare, după M. Vulcănescu: comentat în spațiul culturii rom.: „ în lumea rom. nemuritor, este mai fascinantă decât aceea de „Cea dintâi condiție ca un lucru să se petreacă virtualitatea are o mai bună prețuire decât existen- a fi nemuritor. Se poate cultiva mii de ani ac este ca să fii sau să fie în stare. Faptul ca ideea de a ța” (Valentin Popa, V. Băncilă, p. 161). gând al posibilului. fi în stare nu înseamnă a fi în fapt, ci a fi cu putință N-a vrut B să-i dezvăluie gândul T, metafizica lui? Mioritism: realitatea morţii împinsă psiho- să fii. „Comparând cercetările proprii cu cele ale lui mental în posibilizarea ei. (Noica: „Cum e cu putință ceva nou?”) vine și Heidegger, (Noica) observă că în timp ce la acesta Noica „... în textul unei conferinţe despre întregește tabloul făcut aiurea, după care ideea ființa este ceea ce se dezvăluie” sau ar trebui să se „Modelul Cantemir în cultura rom”: de-a românească de existență corespunde mai mult dezvăluie, limba germană favorizând o astfel de lungul întregii sale istorii, explică în esenţă virtualului, decât existenței actuale (Daca T ar exista interpretare a ființei, pentru gândirea românească Noica, pop rom s-a desfăşurat în „posibil” şi de fapt, el ar fi mai sărac decât este T ca stare implicită vorbirii „ființa e ceea ce se ascunde sau nu în „real”. brâncușian și a-l face I.P.). poate că modul cunoașterii ființei – I.P.) (C.N. Vezi A.R. Lavastine, Paradoxul Noica, p.347 Starea unui lucru, adică situația lui în existență, Creație și frumos, 1973, p.65). Ca probe pt. susține- nu este totuna cu ființarea lui în fapt, ci cu o anume rea acestei opinii, Noica trece în revistă modulațiile 1.8.: Cât de mult ne-ar fi vorbit Coloana precipitare a posibilelor dintr-însul pe un plan verbului „a fi” în limba română, de la modalitatea fără sf. dacă ar fi fost gândită ca o scară care formal ontologic de structură”. infinitivă ne-zdravănă (năzdrăvană) și până la modu- duce efectiv în cer, faţă de gândirea ei, aşa I.P : Poate că B a lăsat anume așa, neterminat, T lațiile ființei virtuale: „era să fie”, „ar fi fost să fie”, cum o vedem, ca o posibilizare a acestei spre a-i da un plus de întemeiere/temeinicie „ar fi să fie”, etc.. fiindcă și Noica, precum mai treceri?. ontologică, de plinătate ființială. Neterminat a înainte Vulcănescu și încă mai înainte Nae Ionescu După Noica, la noi există o marjă de posibil rămas și A. Iar ciclurile tematice rămân ele însele (dar cu alt fel de argumente, acesta din urmă), este pe care celelalte ţări n-o mai au („Modelul deschise. de părere că în lumea românească virtualitatea are Cantemir în ...”, „Noi stăm în faţa altora cu Apud. Eugen Simion. Fragmente critice IV (am) o mai bună prețuire decât existența”. posibilul nostru” (v. „Supărarea românească”). p.191. Valentin Popa, V. Băncilă Omul și opera , p. 161 Pentru real-posibil la Mircea Vulcănescu, vezi A.L.L. p. 367, „o supremaţie a virtualului p.2 1.P. La un asemenea popor (considerat de unii asupra actualului”. Real și posibil la români. Modulările lui „a fi”. ca lipsit de vocație metaf.) până și metafizica se Posibilul este multiplu. I.P.: Sunt proverbe care se ascunde în propria ei virtualitate! Adică teza lui p.6 contrazic unul pe altul. Dar ele sunt deopotrivă ade- Noica a existenței unei metafizici virtuale în B-E-poporul rom. Indianismul lui B. Buliga. vărate sub regimul posibilului. gândirea anonimă a poporului român. Marea confuzie între „influenţe” şi „conflu- „Logica țărănească se caracterizează prin enţe” în arta brâncuşiană, după Sergiu Al. multiplicarea planurilor, ceea ce conferă țăranului (laterala paginii) Eliade, Șerban Velescu, Gruia, George, „Consonanţă”/ „Comuniune” intuiția posibilului multiplu, a unor straturi sau zone Buliga , I.P. „B. artist şi filosof”, p.292-293. ...(Meta)Po(i)eticitatea aforismelor lui Constantin Brâncuşi
Poezia, arta în genere, are o dimensiune poiesis e nu numai arta de a scrie versuri, ci 5. Emilia Parpală-Afana: Poetica – o introducere; adâncă, apreciabilă într-o sferă mai largă prin arta în genere.” editura „Austrom”, Craiova, 1998 bogăţia conţinutului spiritual prin care ea face Acum, hermeneutic, pricepem de ce 6. Vezi Marin Mincu: Cvasitratatul de/despre apel nu numai la simţuri ci şi la reflecţia Constantin Brâncuşi ne tot iniţiază „cum literatură (A fi mereu în miezul realului); editura abstractă, la deplina raţiune, la întreg spiritul anume se creează o operă de artă”. Ne tot Paralela 45, Piteşti, 2009 7. Constantin Zărnescu: op. cit (pag. 107, uman, la un moment dat în epocă. De aici precizează că „raţiunea de a fi a artiştilor este aforismul nr.177) ideea că arta/poezia/metapoezia/proemzia lui aceea de a releva frumuseţile lumii”, că „plă- 8. Sorana Georgescu-Gorjan: op.cit. (paginile Ion POGORILOVSCHI: Constantin Brâncuşi mai aparţin noosferei, cerea cu care lucrează artistul este însăşi 52-55) stadiu în care discursul plastic (nonverbal, inima artei sale”, că „dacă arta trebuie să intre 9. Al. Florin Ţene: Poezia aforismelor lui „Specialistul în Brâncuși trans-metaforic şi trans-temporal [16]) se în comuniune cu natura, ca să îi exprime Brâncuşi, în „Paşi pe nisipul eternităţii”, editura constată, el însuși cu metamorfozează în discurs poietic/poetic. principiile, trebuie să îi urmeze , însă şi exem- Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu, 1997, surprindere, că cele mai De-acum arta posedă o sarcină semantică plul acţiunii”, că „numai spiritul este în stare, în (pp. 111-114) multe cărți de exegeză proprie. Deopotrivă sculpturi şi aforisme devin chip real, să stăpânească ceva”. Misiunea 10. Horia Muntenuş: Metafora Brâncuşi; în vol. consacrate unei singure teme noosfere pentru a putea conta pe ele ca un tot „poetului” Constantin Brâncuşi a fost să cit. anterior, (pp.124-126) plastice brâncușiene numesc poesferic. Căci există poezie în orice artă. unească toate formele într-o singură formă şi 11. Vasile Sav: Un vers: un univers; ibidem (pp.106-110) Templul Eliberării – operă Opera de artă implică un element poetic (de să o facă vie. Consecinţa: „metafora vie” [17]. 12. Constantin Zărnescu: Ibidem, (aforismul 74, creaţie nouă), un substrat, un mobil poetic, care de fapt nu există: a pag.83) rămas o intenție vagă. Aceste creator. Poezia se bazează pe puterea secretă Bibliografie 13. Al. Husar: Metapoetica (Prolegomene), Ed. cărți consacrate Templului a cuvântului de a crea lucrul. „Astfel poezia – Univers, Bucureşti, 1983 (pp. 145-154) sunt semnate invariabil de conchide Al. Husar – e un corp organic al 1. xxx: La Masa Tăcerii, Scriitori din Gorj; ed. 14. Platon: Republica; traducere, comentarii, autori români”. semnului, o construcţie aproape biologică de Clusium, Cluj-Napoca, 2002 note de Andrei Cornea, editura Teora, Bucureşti, semnificaţii noi, creată prin forţa originară a 2. Constantin Zărnescu: Aforismele şi textele lui 1998 unui spirit. Transferul spre poezie e o lege Brâncuşi; Fundaţia – editura Scrisul Românesc; 15. Radu Sommer: Autonomie şi responsabilitate obligatorie oricărei arte. Orice operă plastică Craiova, 2009 în artă, Bucureşti, 1969, pp.41-49 3. Sorana Georgescu-Gorjan: Aşa grăit-a include în sine o semnificaţie poetică. Toate 16. Eugen Negrici: Iluziile literaturii române; Brâncuşi, Fundaţia – editura Scrisul Românesc, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, artele frumoase sunt diferite specii de poezie, Craiova, 2012 acelaşi spirit uman vorbind minţii prin interme- capitolul „Cultul capodoperelor şi cel al clasicilor” 4. Apud Marielle Tabart: Brâncuşi, inventatorul 17. Paul Ricoeur: Metafora vie, editura Univers, diul operelor create de el. În acest sens, sculpturii moderne, editura Univers, Bucureşti, 2007 Bucureşti, 1984, in integrum
16 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Există un ţel în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te desprinzi de tine însuţi".
De fapt, ni se pare că autorul – iertat fie-ne Mă încearcă gândul că esenţialul îmi scapă, clişeul, inadecvat aici, al auctorialităţii – încear- că oricine va citi aceste rânduri, va băga asta că să facă din acest ... hmm! experiment, o cu uşurinţă de seamă, dar că mie îmi scapă ilustrare a mitului biblic al luptei lui David cu tocmai acel lucru care ar da acestor rânduri Goliat. În ce sens? În acela că, deşi dispunând acel ceva care le-ar face demne, la modul – aşa cum de fapt vrea să ne convingă – de o inefabil, de a fi citite. Chiar în timp ce scriu, îmi prea puţină chemare înspre literatură, deşi, apare în minte imaginea unei autorităţi în vezi doamne, înzestrat cu şanse minime în materie, ce spun eu, a vreo două autorităţi această privinţă, el are îndrăzneala să se chiar! – ar fi şi asta deja o performanţă, îmi zic, arunce în luptă. Oare să şi câştige? Textul - schimbând priviri pline de subînţelesuri în joacă, în această privinţă, pe un aparent legătură chiar cu interesul acestui text: „Sărac paradox: se pune, într-adevăr, problema auten- cu duhul…! Ce să te aştepţi? Îi lipseşte sclipi- ticităţii – a fiabilităţii, cu un termen kitch în rea.” vogă – la nivelul talentului celui care scrie, - D’apăi, iască am, amnar ce-mi mai trebu- căci dacă are har, ar trebui să piardă, şi invers. ie? Edouard MANET, Femeie, Aceasta dacă este să se situeze în omologie ………@david&goliat.com cu mitul amintit, cum lasă el ludic să se * 1877 înţeleagă. Despre ce s-ar putea spune că scriu? Despre nimic. Să se afle oare nimicul la * La orizonturi originea literaturii aşa cum încerc să las să se Ar fi a nu ştiu câta zi când îmi fac datoria, înţeleagă din aceste rânduri? Ceea ce este de parcă aş consemna în registrul de procese de eveniment sigur este că, dacă încerci să stabileşti ceva verbale, la sfârşitul zilei de serviciu. Doar că ca aflându-se la originea scrisului literar, te aici este la începutul ei. Seara nu aş putea vezi obligat să elimini pe rând tot ce-ţi trece scrie. Nu aş mai avea energie să scriu, fie şi [Niscaiva însemnări ratate] prin minte… despre nimic. În timp, însă, ce mă străduiam (III) Când încerci, de asemenea, să-ţi explici ce să duc la capăt propoziţiile de mai sus, îmi i-o fi apucat pe pictorii europeni de la sfârşitul vine în minte o idee: s-ar putea ca şi scrisul de secolului al XIX-lea să adopte pictura non-figu- dimineaţă să aibă aerul său concluziv, caracte- rativă, ceea ce îţi rămâne în final este că, rul său consemnator, nu este exclus: „proce- Autor feţe şi prefeţe, încercând să se apropie din ce în ce mai mult Dorin Ciontescu-Samfireag sul-verbal” redactat dimineaţa sintetizează, de specificul a ceea ce făceau, au dat şi ei de vezi bine, evenimentele nopţii, ceea ce mi se nimic. Zice-se, în grabă, că s-ar fi întors la pare, neîndoielnic, mai incitant, fiindcă dintr-o funcţia primară a picturii, cea decorativă. Eu dată eşti tentat să iei lucrurile în plan figurat şi MOTTO: nu înţeleg asta prea bine. Cred, mai degrabă, atunci trai neneacă pe vătraiul a tot felul de „Defragmentarea este procesul de că funcţia primară a picturii trebuie să fi fost părinţi ai psihanalizei. localizare a fragmentelor necontigue de una magică. Precum funcţia artei în general. Pierd timpul cu prostii, se vede treaba… date, în care un fișier de calculator poate fi Iar această funcţie magică trebuie să fi fost Când să mă îngrozesc de proasta calitate a împărțit, așa cum sunt ele stocate pe un strămoaşa celei cognitive? Sunt tentat să cred scrisului din această dimineaţă, îmi dau seama hard disk, și reamenajarea acestora în asta… că, dimpotrivă, este exact ceea ce trebuia, fragmente mai puține sau într-un întreg Cât despre Paul Klee, în prima jumătate a altfel cum aş da paginilor acestora de pripas [coerent]. Defragmentarea reduce timpul secolului următor, cum de se simţea el mai diversitatea dorită. (Aşa că îmi dau drumul…) accesului de date și permite stocarea mai aproape de Dumnezeu tocmai prin destructu- Cum aş mai putea face din ele o colecţie de eficientă a acestora.” rarea a ceea ce i se atribuia acestuia ca simulacre împotmolite, dar atât de încăpăţâna- [Traducere automată, cu ajutorul Google, Operă? te? Îmi vine brusc în minte imaginea unor de pe Internet] (Să se restrângă opera divină la realitatea valuri îngheţate. Dar probabil că patetismul figurativă? Nu fi naiv!) metafizic al acestora nu se potriveşte proiectu- de mărunt, aşa, de mila Măriei Sale.) - Aşadar, scrisul despre nimic , mai degra- lui meu aşa că este repede înlocuit cu cel al Blocată, pletorica intertextualitate refuză să bă un pariu decât o constatare? Unul dinainte malurilor noastre naţionale invadate de gunoa- treacă, precum un scurt-circuit încremenit pe pierdut? Nu chiar, dacă te gândeşti că expre- iele pestriţe, atârnate prin tufişuri de apele cerul nocturn! sia „totul sau nimic” pare a ascunde, în spate- ieşite din vad: un peisaj nastratinesc, avortat, Dracee!... le interpretării curente a unui raport de opozi- de cârpe putrede şi peturi … ţie, taman ideea echivalenţei, la infinit, a celor Asta poate fi orice, îţi zici, mai puţin o * doi termeni. imagine binefăcătoare începutului de zi, Să nu poţi scoate – pardon, scrie – un oricare ar fi ea. cuvânt, asta ce-o mai fi? S-a luat curentul? * Am trecut pe acţionare manuală? Păi despre F. K. a avut felul său de a spune că arta * asta şi este vorba: să vedem cum e când vrem include gratuitatea, inutilitatea gestului, pre- Primul impuls este să scriu cu gândul de a să demarăm cu orice preţ, dar fără pic de cum jocul; un fel extrem de a o spune – ce- comunica, de a transmite un mesaj, care va să curent. Câteva păcănituri înecate în fum, cu rând să-i fie arse manuscrisele – care inclu- zică, unor semeni. De fapt, de a-mi semnala mişcări largi de manivelă, leşinătură în toată dea realitatea extratextuală şi, prin urmare, prezenţa într-un cor de orăcăieli redundante, regula. Nu o ia, nu vrea şi gata! N-ai ce-i însăşi soarta spunerii. Noroc pentru noi că căci sunt foarte departe de a fi singur în acest face… Max Brod şi-a jucat tare rolul „ingratitudinii” ………@david&goliat.com: irepresibil acces narcisist. Iar prima reacţie, la Ptiu, drace! Dacă aş vorbi în loc să scriu, ar testamentare. A ales să joace varianta soft, această pornire, este de jenă: vreau să scriu, fi ca şi cum mi-aş înghiţi vorbele. Ca şi cum nu după ce promisese una hard?! De fapt, cea „Despre ce s-ar putea spune îmi zic, dintr-o motivaţie prea măruntă şi apoi, aş mai putea expira, fiind condamnat la o… considerată soft poate fi considerată hard, şi că scriu? Despre nimic. Să ce am eu să transmit altceva decât nevoia inspiraţie (sic!) nesfârşită, la un căscat înmăr- invers. Totul este buna-credinţă. se afle oare nimicul la asta, universală, de răcănel surexcitat de a murit, monumental. De parcă m-aş căzni să Se pare că toţi marii procedează oarecum originea literaturii aşa cum înfrunta întunericul cu guşa umflată? înghit valul piroclastic… Ce Vezuviu îmi scuipă la fel, fiecare în felul său. Câte tablouri a Aşadar, mă tem că nu merg mai departe de vândut Van Gogh în timpul vieţii? Nu ar fi putut încerc să las să se înţeleagă oare în plămâni? din aceste rânduri? Ceea ce nevoia de a ieşi în evidenţă, ca păduchele în [ Aş vrea eu! De fapt, nu prea am ce înghiţi, el, oare, picta tablouri vandabile? Nu ar fi frunte. Dacă te uiţi la mine, eu m-am filmat – putut, pentru că el nu concepea să picteze este sigur este că, dacă sughit conştiincios şi adorm cu vârful creionu- încerci să stabileşti ceva ca oroare! – cu telefonul mobil, ca să mă văd, sau lui proptit în pragul vreunui răsuflat clişeu; decât tablouri aşa cum îi ieşeau lui. Dar ar fi dacă mă asculţi, n-ai zice că asta mă frămân- vrut să i se vândă ca atare! ( Fratele său, din aflându-se la originea ce-ai zice chiar de ăsta: Eli, eli, lama sabac- scrisului literar, te vezi tă. Câtă prefăcătorie, Doamne, câtă prefăcăto- grijă şi iubire, a încercat, reuşind, să-i vândă tani? ] obligat să elimini pe rând rie! Şi câtă trufie jalnică în spatele ei… două!) Alţii, ştiu cazuri recente, îşi scriu-ard Apropo de expiraţie, am citit undeva că una tot ce-ţi trece prin minte…” După o vreme îţi trece năduful şi parcă ai dintre tehnicile utilizate de pictorii preistorici ai opera absorbind în ea derizoriul cu … multă mai adăuga ceva. De fapt, pretinzi că nu vrei cavernelor era aceea a stropirii pereţilor cu artă! Nu că gratuitatea poeïn-ului ar merge să (de)scrii (despre) nimic, vrei doar să brodezi gura, ca un fel de ritual magic al expresiei de până la autodistrugere: este, pare-se, un mod începuturi … În variantă pretenţioasă, da, asta sine. de a atrage atenţia că fondul său esenţial este vrei: dantelării nastratineşti întinse neglijent Tu doar îţi clăteşti interminabil gura, fătul nimicul. Există şi o teorie ştiinţifică – St. peste o absenţă. meu... Hawking – despre univers care se întemeiază (Din slava golului azureean,însă, Poetul nici tot pe nimic, punându-l la începutul a toate măcar nu se va deranja a da vreun semn cât * cele … www.centrulbrancusi.ro 17
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Singura bogăţie pe care o putem stăpâni este spiritul nostru˝.
Marinela PÎRVULESCU O lectură: Moş Nichifor Coţcariul
Reîntoarcerea spre Creangă, dincolo de a fi autorului abstract ca suprapersonaj în text relaţiona cu firească naturaleţe cu lumea: amendată ca imperativ al unei atitudini festive este identificată relativ uşor: „Ei, ei! Apoi zi că devenea morocănos când lucrurile nu mergeau la intervale de timp generate de aniversări sau nu-i venea să porneşti la drum, mai ales în după voia lui, dar era deopotrivă „cât se poate comemorări, reprezintă o provocare pentru luna lui maiu, cu asemenea om vrednic şi de-a de şăgalnic” dacă ştiai cum să-i vorbeşti. cititor, tocmai prin capacitatea extraordinară a pururea vesel”8. Călătoria păstrează valenţele formative, astfel povestitorului de a ambiguiza semantic opere- Autorul abstract preia funcţia amestecării că Nichifor capătă apelativul „moş” mai Edouard MANET, le sale prin recursul firesc la un limbaj plin de planurilor temporale, cu intenţia strângerii degrabă ca urmare a experienţei de viaţă La cafenea, 1878 tâlc, camuflat ingenios în haina regionalismelor timpului într-o durată nedeterminată, specifică asumate. Textul ne spune că este căsătorit de şi a limbajului paremiologic. istoriilor eterne. aproape douăzeci şi patru de ani, cifră deloc O astfel de provocare o iniţiază şi proza Într-o abordare strict metodologică, structu- întâmplătoare dacă ţinem seama de formaţia Moş Nichifor Coţcariul. Publicată în ra textului narativ propus de Creangă respectă de povestitor a lui Creangă. Biblia vorbeşte „Convorbiri literare” la 1 ianuarie 1877, proza succesiunea cunoscută a secvenţelor narative: despre douăzeci şi patru de bătrâni ai de faţă îşi are propria poveste, dacă e să ne „situaţia iniţială (evocarea figurii protagonistu- Apocalipsei. referim la discuţiile pe care le-a generat la lui şi a întâmplărilor ce definesc natura lui); Potrivit comentariului lui H. M. Féret asupra apariţie. Cu autoironia-i specifică, Ion Creangă intriga sau nodul epic ce relansează periplul lui apocalipsei, „figurile simbolice ale celor punea apariţia prozei pe seama atmosferei Nichifor şi o nouă aventură, călătoria care douăzeci şi patru de bătrâni desemnează „somnoroase” din cadrul Junimii atunci când dezvăluie arta seducţiei şi tactica fină a curgerea timpului, care, de altfel, nu este atât s-a votat tipărirea. Cu toate acestea, autorul şantajului ce atinge punctul culminant în timpul timpul astronomic, cât cel al istoriei umanită- era „conştient de harul său artistic”1, de vreme popasului în poiana aleasă anume de erou, ţii”18; după ce au participat la marea luptă a ce ignoră amendamentele aduse de Nicu deznodământul fericit al peripeţiilor Malcăi şi adevărului în istorie, acum „împărtăşesc Gane2, dar şi recomandările lui Maiorescu în situaţia finală: repetarea călătoriei şi deconspi- victoria acestui adevăr”. Moş Nichifor poate ceea ce priveşte proza de faţă. rarea acestei aventuri de către protagonistul reitera la nivel simbolic aceeaşi mişcare a Încadrarea într-o anumită specie literară a ce se alege cu porecla «Coţcariul».”9 „împărtăşirii” propriei experienţe. Dacă numă- ridicat semne de întrebare, Irina Petraş consi- Într-o primă secvenţă, protagonistul, moş rul 12 era numărul sacru al poporului ales, 24 derând-o nediferenţiată din perspectiva teoriei Nichifor, un „om ca toţi oamenii”, despre care poate viza atât dimensiunea umană, cât şi pe speciilor literare. Alte voci au interpretat proza se precizează că „nu-i închipuire din poveşti” cea divină. Dacă 12 este cifra desăvârşirii, de-a lungul timpului ca nuvelă (Nicolae Iorga, este pus sub semnul cronotopului de poveste: continuând raţionamentul lui Paul Claudel, 24 Zoe Dumitrescu-Buşulenga, G. Călinescu), „a fost odată, când a fost”, secvenţă ce ar trebui să fie de două ori desăvârşirea. Pe de anecdotă-nuvelă (Jean Boutière), „naraţiune cu proiectează istoria în illo tempore. Spaţiului altă parte, 24 poate deveni sugestie a împlini- structură de nuvelă” (Constantin Ciopraga), strict determinat – „mahalaua din Ţuţuieni, i rii, a încheierii unui ciclu. povestire (Eugen Todoran, George Munteanu). se suprapune „un timp ciclic” din vremea lui Laura Lazăr Zăvăleanu vorbeşte într-un La nivel textual se remarcă faptul că focaliza- Ciubăr-Vodă, „măsurat liturgic de clopotul de studiu ce vizează proza de faţă despre dimen- rea are drept obiect tipul de comportament la Mănăstirea Neamţului tras la sărbători siunea ludică în marginile căreia se construieş- adoptat de moş Nichifor într-una din călătoriile mari”10. Căruţa sa, „un fel de arcă a lui Noe”11 te personajul: „Şi tot joc, uneori joacă, este sale, cea de la Neamţ la Piatra, călătoria a tuturor uneltelor meseriei de harabagiu ceea ce se povesteşte de tare de mult, după primind „totuşi atributele exemplarităţii, atât devine o apariţie singulară:„Un poclit de ceremonialul arhaic al perpetuării istoriei şi al din pricina prezenţei exotice a femeii, evreică rogojini oprea şi soarele şi ploaia de a răzbate amintirii ei („spunea tata că i-au spus şi lui moldoveancă, cât şi datorită poreclei ce va în căruţa lui moş Nichifor. De inima căruţei bătrânii, care auziseră din gura lui Moş însoţi din acel moment încolo numele eroului: atârnau păcorniţa cu feleştiocul şi posteuca, Nichifor”) despre „pribegia”, în săptămâna Coţcariul.”3 Cu toate acestea, ceremonialul care se izbeau una de alta, când mergea cu patimilor , a călugăriţelor „cărăbănite aşa de narativ este cel al povestirii clasice, favorizând căruţa, şi făceau: tronca, tranca! tronca, des pe la târg” de personajul nostru; ori de po- coexistenţa realului şi fabulosului. Prezentarea tranca! Iară în belciugul de la carâmbul dede- căinţa pustnicului Chiriac din sfânta Agură personajului eponim este intenţionat ambigui- supt, din stânga, era aninată o bărdiţă, pentru unde aleargă moş Nichifor „cel evlavios” să-şi zată: pe de o parte ni se spune că „Moş felurite întâmplări. Două iepe, albe ca zăpada mărturisească greşelile, după modelul duhov- Nichifor nu-i o închipuire din poveşti, ci e un şi iuţi ca focul, se sprijineau mai totdeauna de nicului său „care-şi cănea părul şi barba cu om ca toţi oamenii”4, pentru ca imediat să fie oiştea căruţei.” 12 cireşe negre, şi în Vinerea Seacă, preacuviosul proiectat într-un timp de poveste: „el a fost De ce iepe şi totdeauna albe? Explicaţia cocea oul la lumânare, ca să mai uşureze din Marinela PÎRVULESCU: odată, când a fost”5. „Vremea aceea”, veche, dată de text ţine mai degrabă de dimensiunea cele păcate”. În acelaşi registru al ludicului la care face referire naratorul, este în fond un pragmatică a vieţii: mai întâi posibilitatea de jucat cu plăcere şi cu bine stăpânită artă a „Reîntoarcerea spre prim clişeu al istorisirii populare: faptele de înmulţire, apoi „albeaţa iepelor îi slujea de disimulării, se dezvoltă şi partea a doua a Creangă, dincolo de a fi 13 amendată ca imperativ al demult impresionează mai puternic pe ascultă- fanar noaptea la drum”. La nivel simbolic, textului – „întâmplarea din codrul 19 unei atitudini festive la tori decât acelea recente, dau impresia verosi- calul nu este un animal ca toate celelalte, Grumăzeştilor”. intervale de timp generate milităţii tocmai pentru că au trecut proba notează Dicţionarul de simboluri. „El este Întâmplarea povestită din perspectiva de aniversări sau timpului. Dacă timpul îmbracă haina vechimii, vehicul, este corabie şi destinul lui este deci naratorului extradiegetic şi hererodiegetic este comemorări, reprezintă o spaţiul pare a se construi pe repere foarte inseparabil de cel al omului”; „clarvăzător, introdusă printr-un artificiu recognoscibil, de provocare pentru cititor, clare: „mahalaua Ţuţuienii din Târgul- obişnuit cu bezna, calul îşi exercită funcţiile de altminteri, şi în Amintiri din copilărie; referinţa tocmai prin capacitatea Neamţului”6. Indeterminarea temporală şi călăuză şi de mijlocitor, altfel spus, de animal temporală „Într-o dimineaţă, miercuri înainte extraordinară a atmosfera descrisă zugrăvesc mai degrabă o psihopomp.”14 Pe de altă parte, calul alb este de Duminica Mare...” creează impresia indivi- povestitorului de a Moldovă imaginară în care istoria locurilor pare asociat dimensiunii uraniene. Iapa albă păs- dualizării temporale, invitând cititorul la o parti- ambiguiza semantic operele sale prin recursul firesc la a fi urmarea jocului imaginativ al autorului trează conform aceluiaşi dicţionar de simboluri cipare directă la şirul evenimenţial. Vorbeam un limbaj plin de tâlc, abstract: „iaca şi codrul Grumăzeştilor, grija amintit, puterea fertilizatoare sublimată a de impresia individualizării, pentru că, în fapt, camuflat ingenios în haina negustorilor şi spaima ciocoilor! Hei! calului, întrupând „rolul Gliei-Mamă în hieroga- indeterminarea temporală rămâne fundamenta- regionalismelor şi a Giupîneşică, când ar avè codrul ista gură să mia fundamentală Glie-Cer care domină lă, raportarea la un reper temporal concret limbajului paremiologic”. spuie câte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar credinţele popoarelor de agricultori.”15 „Calul lipsind. Secvenţa are rolul de a anunţa schim- mai auzi urechile.”7 alb devine imaginea frumuseţii desăvârşite, barea registrului descriptiv, al surprinderii Pe de altă parte este evidentă naraţiunea prin dominaţia spiritului asupra simţurilor.”16 graduale a „firii şi obiceiurilor lui Moş subiectivizată..... „Ochiul din naraţiunea Moş Nichifor este un iniţiat, „nu era dintre Nichifor”20 cu cel narativ, în care sub pretextul obiectivă vede prea mult”, subliniază Nicolae aceia care să nu ştie”17. Harabagia îi dăduse călătoriei înspre Piatra, în compania tinerei Manolescu, misterul fiind ameninţat de spulbe- prilejul de a se cunoaşte pe sine, intuindu-şi Malca se definitivează portretul personajului rare prin schema prestabilită impusă de limitele şi posibilităţile („se ferea de ridicături eponim. prezenţa unui narator obiectiv. Prezenţa pentru că se temea de surpătură”), dar şi de a •••19 18 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Când ştii, asta e ceva şi când eşti, asta e altceva˝.
În ceea ce priveşte construcţia secvenţei, codrul, gemeau văile, fiarele tremurau şi se vorbelor, a jocului de cuvinte plin de umor şi a Laura Lazăr Zăvăleanu intuieşte corect faptul băteau cap în cap, de spaimă, şi ţipenie de om mesajului oblic” aşa cum susţine Cornel că „acumulările de formule şi întâmplări nu cuteza să mai treacă pe aici.”27 Învăluind în Moraru? echivoce, susţinute de accelerări sau sugesti- legendă balaurul, prin sublinierea oralităţii Călătoria lui moş Nichifor impune astfel ve întreruperi de ritm narativ marcate vizual poveştii ce-l înconjoară („Unii spun că [...] ar fi cititorului o călătorie simbolică înspre misterele prin puncte de suspensie” au rolul de a genera crăpat chiar aici, în locul acesta. De la unii am româneşti străvechi. o deschidere a interpretărilor: „secvenţa este auzit că i-ar fi dat lapte de vacă neagră şi cu S-a observat că Moş Nichifor urmează un concepută în cheie polisemantică şi arta lui acesta l-ar fi făcut să se ridice iar la cer...”), ceremonial al spunerii generat de istoria Creangă se remarcă tocmai prin capacitatea moş Nichifor îi captează întru totul atenţia locurilor prin care trec – un fel de „locuri-po- de a da la iveală, sub aparenţa de ingenuitate, Malcăi, dar se opreşte, asemeni răzeşului vestiri”, în spiritul „oamenilor-povestiri” ai lui substratul deloc inocent al păţaniei.”21 Tocmit Ioniţă din povestit; e o istorie dezvăluită cu Tzvetan Todorov, care intrând în spaţiul narativ de negustorul Ştrul să o ducă pe nora sa, parcimonie de către moş Nichifor, care arvu- aduc cu ele o nouă poveste convertită de moş Edouard MANET, Portretul Malca, la Piatra, moş Nichifor, încântat de neşte, prin omiterea voită a unor elemente Nichifor în pretext pentru o nouă aluzie - , lui Alphonse Maureau, 1878 tovărăşia cu o tânără nevastă frumoasă, narative din legenda balaurului, următoarele „jocul dragostei” (Aurel Rău) culminează cu 30 născoceşte o serie de pericole grozave: lupii călătorii. Cu toate acestea, personajul nu lasă popasul peste noapte în pădure . Pădurea, în fioroşi, stafiile din satul Grumăzeşti, hoţii din nemenţionat faptul că nu se teme de balauri, cheie simbolică, este imagine a misterelor, dar pădurea Grumăzeşti şi legenda Balaurului. pentru că ştie „solomonii”. Termenul stârneşte şi a ignoranţei. În acest sens, masul în poieniţă Reacţiile tinerei îl încântă, motiv pentru care curiozitatea, dar moş Nichifor nu se lasă poate echivala cu o depăşire a ignoranţei, prelungeşte timpul călătoriei prin succesivele înduplecat în a-l explica: „Ei, giupâneşică căci, în fond, călătoria este una a cunoaşterii. alterări ale mijlocului rustic de transport. Roata dragă, asta nu se poate spune. Eu, babei mele După cum spuneam, divagările sunt doar reparată cu încropeli de două ori cedează aparente, nu există elemente întâmplătoare, că merge pe douăzeci şi patru de ani, de când degrabă, de vreme ce e „ajutată” de haraba- până şi cele patru încercări de înspăimântare a trăiesc cu dânsa, şi ce n-a făcut ea şi cât nu giu: „de-acum, numai să te ţii bine de carâmbi tinerei neiniţiate au un sens anume, deoarece m-a cihăit de cap ca să-i spun, şi tot nu i-am şi de speteze, că am să mân iepele iestea de acest număr simbolic este semnul totalităţii şi spus. Şi ea din pricina asta are să moară, când au să scapere fugind”22. Veşnic nemulţumit de al desăvârşirii, întărind ideea de învăţătură a muri...”28 „sterpătura” sa de babă („M-am săturat asumată în propria călătorie a iniţierii de către Sub aspectul ingenuu al naraţiunii construi- până-n gât de mucegaiul de babă, că hojma Malca. Ideea poate fi susţinută şi de finalul te cu umor prin recursul la regionalisme şi mă morocăneşte şi-mi scoate ochii cu cele naraţiunii, când ajunşi la Piatra, sunt întâmpi- limbaj paremiologic, se ascund înţelesuri tinere. Când gândesc, amărâtul de mine, că naţi de Iţic, care „tocmai atunci venea de la profunde. Mai întâi, solomoniile trimit semantic am să mă întorc iar la dânsa acasă, îmi vine să şcoală”. În acest sens, Laura Lazăr la vrăji, descântece. Dar, ca şi în ritualul turbez, să iau câmpii, nu alta”23), moş Nichifor Zăvăleanu intuieşte un răspuns, pe care îl transformă călătoria într-o strălucită mostră de fantasticului de factură magică din proza camuflează însă în haină retorică: „nu este, „ars armandi în climat rustic autohton” (George voiculesciană, şi aici intuim ca regulă a magiei oare, această şcoală [...] o variantă proprie a Munteanu). Aluziile la pericolele imaginare, „imperativul non-divulgării tainei iniţiatice, şcolii vieţii lui Iţic, soţul ce-şi trimite con- pretexte ale discursului curtenitor al harabagi- ezoterice a doctrinei magice” (Sergiu Pavel soarta la nici două săptămâni de la căsătorie ului, capătă consistenţă epică în funcţie de Dan). Solomoniile nu sunt amintite întâmplător, departe de casă?” reacţia tinerei neveste. Referinţa la stafiile din textul epic nu cunoaşte dezvoltări inutile, astfel satul Grumăzeşti nu este dezvoltată pentru că că referinţa la şarpe („Noroc numai că eu unul atenţia tinerei neveste reţine doar urarea ştiu solomonii şi nu mă prea tem nici de (Endnotes) harabagiului din final: „Doamne, giupâneşică, balauri. Pot să prind şarpele din culcuş, cum ai 1 Laura Lazăr Zăvăleanu, „Moş Nichifor prinde d-ta un puiu de găină din pătul”) trimite Coţcariul” în Dicţionar analitic de opere literare Doamne! Vezi satul ista mare şi frumos? Se româneşti, vol. III, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- cheamă Grumăzeştii. De-aş ave eu atâţia spre o prealabilă pregătire mitologică a citito- Napoca, 2002, p. 104. gonitori în ocol şi dumneata atâţia băieţi, câţi rului. Despre solomonari legenda spune că 2 Acesta îi reproşa , într-o scrisoare din decem- căzaci, căpcâni şi alte lifte spurcate au căzut trăiesc jumătate în poveste, jumătate în brie 1876, elementele de similitudine cu Popa morţi aici din vreme în vreme, bine-ar fi de pădurile Bucovinei. Solomonarii, figuri ale Tanda, precum şi substartul licenţios al prozei. noi!”24 Ajuns în Codrul Grumăzeştilor, iniţiatul mitologiei româneşti, ar fi mai mult decât 3 Cornel Moraru, „Moş Nichifor Coţcariul” în Limba şi literatura română pentru bacalaureat şi moş Nichifor, urmează acelaşi ceremonial al simpli vrăjitori, stăpânind astrologia, dar şi admitere, vol.I, coord. Nicolae Manolescu, Ed. spunerii, focalizat atât pe funcţia emotivă („Of! fenomenele meteorologice. Termenul “solomo- Paralela 45, 2005, p. 96. giupâneşică, of! ce-a fost, să nu dea nar” se pare că ar fi pătruns în lexicul româ- 4 Ion Creangă, Moş Nichifor Coţcariul, în Dumnezeu să mai fie! Dar avea cineva cap să nesc abia prin secolele XVII-XVIII, însă „origi- Poveşti, amintiri, povestiri, Ed. Eminescu, Bucureşti, treacă pe-aici fără să fie jăfuit, bătut ori nea primilor izgonitori de nori se pierde în 1980, p. 229. 5 Ibidem. omorât?”25), cât şi pe cea conativă deschis de adâncimile istoriei”29. Bogdan Lupescu vorbeş- 6 Ibidem. Marinela PÎRVULESCU: un vocativ „giupăneşică dragă”. Aura de te despre o legendă din nordul Bucovinei, 7 Ibidem, p. 236. atotştiutor, care nu dezvăluie totul, tocmai legendă ce pare a fi cea care completează 8 Ibidem, pp. 230-231. Sub aspectul ingenuu al pentru întreţinerea interesului, de tovarăş de semantic elipsa voită a harabagiului. Legenda 9 Cornel Moraru, op. cit., p.97. naraţiunii construite cu drum vrednic, Nichifor şi-o construieşte 10 Laura Lazăr Zăvăleanu, „Moş Nichifor vorbeşte despre un balaur care putea aduce umor prin recursul la gradual. Scena „venirii lupului” este piatră de Coţcariul” în op. cit., p. 105. ploile. Cel ce îl stăpâneşte este solomonariul, regionalisme şi limbaj temelie a ritualului cuceririi, tocmai prin con- 11 Ibidem. „cu şapte pieptare, cu traista, cartea de vrăji in 12 Ion Creangă, op. cit., p. 229. paremiologic, se ascund centrarea exprimărilor evazive şi a atitudinilor mână”, cu „un toiag cu care a fost omorât un 13 Ibidem, p. 230. înţelesuri profunde. Mai echivoce ce lasă loc interpretărilor. Moş şarpe”, cu un „topor descântat şi frâu din 14 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar întâi, solomoniile trimit Nichifor anticipează reacţia tinerei Malca la de simboluri, vol. I, Ed. Artemis, Bucureşti, 1994, p. coajă de mesteacăn”. Balaurul, este „principiu semantic la vrăji, posibilitatea ivirii unui pericol cu pretenţie de 225. al haosului şi stihiilor, îmblânzit şi învins de descântece. Dar, ca şi în real, câştigând teren în jocul pe care îl iniţiase: 15 Ibidem, p. 232. solomonarul demiurg, urmaşul zeului dac ritualul fantasticului de Iaca un lup vine spre noi, giupâneşică! 16 Ibidem, p. 234. Gebeleizis, zeul furtunilor fertile, ce strunea cu 17 Ion Creangă, op. cit., p. 230. Vai de mine, moş Nichifor, unde să mă factură magică din proza fulgere fiara norilor de furtună”.(Bogdan 18 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar ascund eu? voiculesciană, şi aici intuim Lupescu) Despre solomonar se spune că este de simboluri, vol. I, p. 458. Despre mine, ascunde-te unde ştii, că eu, ca regulă a magiei un om, însă nu unul obişnuit, de vreme ce 19 Laura Lazăr Zeveleanu, op. cit., p 105. unul, ţi-am spus că nu mă mai tem nici de-o 20 Ibidem. „imperativul non-divulgării „mergea pe hat şi păzea cerul”; „nu mânca de potaie întreagă. 21 Ibidem. tainei iniţiatice, ezoterice a dulce, mânca numai ouă, lapte, mălai şi faguri Atunci, biata Malcă, de frică, s-a încleştat 22 Ion Creangă, op. cit., p. 239. doctrinei magice” (Sergiu de miere.” De dormit, legenda spune că ar de gâtul lui moş Nichifor şi s-a lipit de dânsul, 23 Ibidem, p. 238. Pavel Dan) dormi în peşteri, scorburi sau în pământ. Traiul 24 Ibidem, p. 235. ca lipitoarea.26 alături de o femeie i-ar diminua puterile, putân- 25 Ibidem, p. 236. 26 Ibidem, p. 237. du-l transforma în om. Interesant este faptul că De acum, captând atenţia şi încrederea 27 Ibidem. tovarăşei sale de drum, harabagiul poate trece balaurul este asociat imaginii unui şarpe sau 28 Ibidem, p. 238. cu uşurinţă înspre tărâmul fabulosului; „-Ia, aici peşte mare. Să fie oare moş Nichifor un 29 Bogdan Lupescu, “Stăpânii furtunilor: a căzut odată un bălaur grozav de mare, care solomonar căruia i-au scăzut puterile, sau Solomonarii”, în Formula AS, 2009, nr. 866. 30 Laura Lazăr Zăvăleanu, op. cit., p. 106. vărsa jăratec pe gură, şi când şuiera, clocotea magia pe care o stăpâneşte este doar „a
www.centrulbrancusi.ro 19
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Trebuie să urci foarte sus, ca să vezi foarte departe˝.
Elena ROATĂ Despre păcat, suferinţă şi moarte Promisesem o recenzie. O apariţie recentă, nefericit adesea absolutist, al femeii-soacre. cineva îşi găseşte replica în răul suferit de o sinteză a opiniilor critice despre opera lui Ion Soluţia marelui povestitor este funciar altcineva (Răul, Editura Art, Bucureşti, 2007, Creangă, semnată de Adrian Dinu Rachieru. misogină. Profilul soacrei poate fi bănuit de pag .22 )” . Mărturisesc că am citit semnalele de întâmpi- prejudecăţi, dar niciodată, de mistificări sau Aşadar, recapitulăm: soacra va aplica celor nare, cele mai multe fără ecou, şterse eveni- copii. Tiparul este etern acelaşi: inaccesibilă, trei nurori ale sale acelaşi tratament la care a mente bifate într-un calendar editorial. triumfalistă, orgolioasă. Ca să te accepte, fost supusă, în tinereţea ei, de mama bărbatu- N-am făcut eforturi să o găsesc, pentru că trebuie să mimezi slăbiciunea, vulnerabilitatea, lui ei. nu mi-a stârnit curiozităţi. Prejudecată sau nu, inferioritatea, dependenţa. Mai ales dependen- Fenomenologia răului ascunde, în adâncul aceasta este motivaţia pentru care nu m-am ţa, în cazul mamelor de feciori. Soacra cu trei ei, „ştergerea graniţei dintre vinovat şi victimă ţinut de cuvânt. M-am ţinut de textul lui Ion nurori nu iese din canon. Feminitatea este (pag.23)” . Mai mult chiar, răul apare pe fondul Edouard MANET, Blondă Creangă, la îndemnul unui prieten căruia îi părăsită, abandonată, supusă îmbătrânirii, deşi cu sânii la vedere, 1878 înţelepciunii răsplăţii: „orice suferinţă este mulţumesc atât de târziu. ea este simbolul vieţii roditoare. Asocierea meritată fiindcă reprezintă pedeapsa pentru un Ion Pecie mă ispitea să citesc din clasici, mamei („o babă”) cu trei feciori „nalţi ca nişte păcat individual sau colectiv cunoscut sau spunând că mă voi contamina, ca şi el, de brazi şi tari de vârtute” pare un pleonasm, o necunoscut (pag.28)”: „Şi bărbatu-meu - „boala începuturilor fiinţei” liberă să facă anomalie. La Creangă, e acceptabilă şi gene- Dumnezeu să-l ierte! Nu s-a putut plânge că oricând ce-i place, cum îi place, sau, altfel ratoare de poveste. l-am înşelat, sau că i-am risipit casa… deşi spus, să-şi legitimeze năravurile unei copilării Luaţi ”în administraţie”, făcuţi dependenţi câteodată erau bănuiele…, şi mă probozea...”. smintite. Mi-a lipsit satul, ca spaţiu de formare, de o matrice placentară, cei trei fii sunt vârtoşi, n-am avut parte de faima unor păţanii (precum „dar slabi de minte”. Născuţi prea târziu, ei nu Răul moral vine dintr-un păcat (real sau virtual) uratul sau furatul de fructe). Am copilărit se pot bucura de darurile unei sănătoase iviri şi naşte suferinţa (mai târziu, moartea). Pe anonim şi legal, în curtea blocului, respectând pe lume. Le lipseşte inteligenţa, agerimea, nedrept plătită, suferinţa trebuie să continue cu stricteţe demonstrativă programul adminis- socotinţa minţii. Lanţul hipotrofic al determină- să secrete răul. tratorului, care nu ne-a spus niciodată poveşti. rilor celor trei feciori nu se sfârşeşte aici. Ca fiinţă resentimentară, soacra îşi alege N-am trăit niciodată cu sentimentul că Norocul în căsătorie e şi el schilodit. Lăsat în „victimele”. Cei trei feciori ai săi sunt frumoşi humuleşteanul îmi dă târcoale, că naşterea seama unei „mămuci”grijulii , egoiste şi rea, el ca brazii, vârtoşi, dar fără minte. Ca atare, ei mea se putea legitima prin amintiri. Le găseam va fi prigonit. Norocul nu va putea rodi într-o sunt aserviţi, dominaţi, împotrivindu-se încântătoare, pentru că erau citite, jucate, casă a răului în care locuiesc „păcatul, suferin- zadarnic mamei lor. Au o vulnerabilitate direct interpretate. ţa şi moartea”. proporţională cu setea de „răzbunare” a celei Nu l-am purtat pe Creangă „în traistă de „Baba absolută, fără cusur în rău” (cum ar care le-a dat fiinţă şi care le-a găsit trei soţii elev”, făcându-l ferfeniţă. Să pofteşti la textul spune Călinescu) soacra-poamă acră ordonea- pe măsură: tinere sau mai în vârstă, înalte sau humuleşteanului înseamnă, de fapt, să ştii să ză vieţi, controlează destine şi asigură prive- robuste. Competitivitatea hrăneşte din plin intri în rol, natural, fără infuzie de afară. Pentru ghiul propriei vieţi. E hotărâtă să nu împartă instinctul răzbunării şi prejudiciază echilibrul că, altfel, Creangă se răzbună. Nu-i place averea, „până aproape de moartea sa, asigu- familial. „Baba absolută în rău” încinge o convenţia, o refuză. O concurează cu succes rându-se că va avea bătrâneţile mângâiate de „horă” a competenţelor gospodăreşti, care hazul, umorul sănătos. Pentru Ion Pecie „a-l viitoarele nurori”. valorizează prin câştig individual, fiecare dintre citi pe Creangă” înseamnă a-l simţi, a-l înţele- Resentimentară, „baba” va acţiona sub cele trei nurori. Din acel moment, echilibrul, şi ge, a-l locui cu nesaţ, nepotolit, şi, nu foarte impulsul răzbunării, analizat de Max Scheler (în aşa fragil, se rupe. Secretul „bătrânei„ soacre târziu, a te despărţi de el, şantajându-l, scriind Omul Resentimentului, Ed. Humanitas, se dovedeşte o minciună, care sfidează orice o carte despre el. E o formă de amânare a Bucureşti, 2007) ca mişcare în doi timpi: a) o sâmbure de adevăr. Nora cea mare descoperă „divorţului” aflat pe rol, care convine, de înfrânare (o ţinere sub control a impulsului de a că ochiul din spate atoateştiutor era inexistent, minune, celui care părăseşte : „L-am purtat pe riposta); „Soacră-mea fie-i ţărâna uşoară! aşa doar o ameninţare strategică a celei care Creangă în traista mea de elev până l-am făcut a făcut cu mine”, b) amânare a acestei riposte dorea să supravegheze totul: Păcatul, ferfeniţă. El a făcut la fel cu mine (…) ca să pentru un alt moment şi pentru o situaţie mai Suferinţa şi Moartea. Fenomenologia răului scap de Amintiri… şi de poveştile humuleştea- nimerită : „voi priveghea nurorile , le-oi pune la este încorporată în gestul final al celor trei nului, trebuia să scriu o carte despre Carte, ca lucru, le-oi struni şi nu le voi lăsa nici pas a nurori. să mă justific şi să mă răscumpăr”. ieşi din casă în lipsa feciorilor mei” Comportamentul resentimentar e violent, pe Demonul creaţiei despre opera lui Creangă Care este motivaţia acestui impuls al nu l-a părăsit până în ultimul moment. Cred că răzbunării? Răul, ar putea spune Paul Ricoeur, măsura sacrificiului şi a suferinţei trăite. Scena şi acolo îl bântuie şi nu îi dă pace. care găseşte în viziunea filosofică şi teologică uciderii bătrânei este înfiorătoare. Răul gândit Cu gândul mustrat, mă întorc la humuleş- rădăcina comună a păcatului şi a suferinţei: „În a devenit faptă. Este calea pe care se află tean, de dragul lui Ion Pecie, şi al regimului structura sa relaţională-dialogică răul comis de ancorată întreaga operă a lui Ion Creangă. Leonida Lari Elena ROATĂ: Nimic nu e întâmplător pe lumea asta, locul numit Teatrul Verde, unde alături de Tot la Leonida m-ar duce gândul dacă aş auzim adesea spunându-se când suntem puşi Snegur, preşedintele de atunci, se desfăşura încerca să-mi explic şi alte coincidenţe. „Ion Pecie mă ispitea să în faţa unor coincidenţe inexplicabile. Dacă un mare miting şi Leonida urma să se adrese- De pildă o întâmplare bizară, petrecută în citesc din clasici, spunând eşti mai optimist din fire şi îngădui un spaţiu ze mulţimii. urmă cu ceva vreme, care pentru moment m-a că mă voi contamina, ca şi aleatoriu şi pentru manifestarea hazardului, laşi Am revăzut-o şi-n anii prestaţiilor ei în scos din real. Intram în Cişmigiu, dinspre el, de boala începuturilor pe seama lui descifrarea sensurilor ascunse. Parlamentul României, şi-ntr-un cadru mai strada Ştirbei Vodă, cred că toamna era, şi de fiinţei liberă să facă oricând Mai greu e atunci când fenomenele încep să particular, la prieteni comuni, aceeaşi, nelinişti- pe un panou de afişaj din stânga mi-a atras se repete. tă şi dârză. atenţia un anunţ, scris cu litere de mână, puţin ce-i place, cum îi place, sau, Pentru moment, în decembriele de acum, altfel spus, să-şi legitimeze Într-una din zilele lui decembrie 2012 m-am oscilante: „Dispărută de la domiciliu. Vârsta 70 pomenit vizitată în gând de Leonida Lari, când am depăşit şi cei douăzeci de ani de ani, înălţime 1,65, culoare păr cenuşiu, culoa- năravurile unei copilării cunoscuta poetă şi militantă de peste Prut, cu neocomunism, nu mi-am putut explica ce rea ochilor gri-verzui. Are frecvente pierderi de smintite. Mi-a lipsit satul, ca o forţă a concretului pe care numai energia anume mi-a adus figura Leonidei în gând. memorie. Răspunde la numele Maria Şerban. spaţiu de formare, n-am personalităţii sale de excepţie ar fi putut s-o Mi-am amintit însă imediat de vehemenţa ei în Cine poate da relaţii este rugat să anunţe la a-şi susţine unele convingeri, aparent prea avut parte de faima unor explice, mi-am zis. Adevăratul şoc s-a produs tel.…..” ş.c.l. exaltate pentru unii dintre auditori, în acel păţanii (precum uratul sau În anii / 70 publicam un roman intitulat însă când am constatat că era chiar ziua când cerc restrâns de prieteni. Anume, că tot ce furatul de fructe). Am îşi luase rămas bun din lumea terestră. există nu moare, se mută doar altundeva. Tot „Fără identitate”. Personajul central al cărţii se copilărit anonim şi legal, în 11 decembrie. S-a şi scurs un an! Ca ce gândim, vorbim, imaginăm, toate produsele numeşte Maria Şerban şi are, sub aspect fizic, curtea blocului, respectând într-un film am retrăit apoi momentul când minţii noastre rămân şi după noi. Universul aproximativ aceleaşi caracteristici descrise în cu stricteţe demonstrativă ne-am întâlnit prima dată, într-un început de este mult mai complex decât cel perceput prin anunţul din Cişmigiu. În plus, adăugând anii programul administratorului, ianuarie, 1990, în redacţia revistei Literatura şi simţuri. „În jurul planetei noaste, afirma ea, scurşi de la data publicării cărţii, ar avea şi care nu ne-a spus niciodată Arta. La opt dimineaţa, pe un ger care trans- există un spaţiu informaţional, care conţine aceeaşi vârstă. Să fi evadat personajul meu din forma totul în sticlă, poeta a apărut punctuală carte? mă întrebam, cu stupoare. Ori acest poveşti”. trecut, prezent, viitor, chiar şi vocile celor care pe culoarul clădirii Uniunii Scriitorilor, unde au plecat în spaţii cu alte dimensiuni”. personaj – copie involuntară a unei fiinţe reale, aveau punct de întâlnire grupul de scriitori Făcând un pas mai departe, speculaţia se clonă constituită de mine atunci cu destulă combatanţi în Frontul Renaşterii Naţionale. N-a poate muta şi în câmp literar. Dacă vorbele şi trudă, din cerneală şi fantezie, să fi căpătat fost nevoie de multe cuvinte. Ne cunoşteam gândurile noastre s-ar sedimenta în timp pe o între timp contururi concrete? Dacă n-aş fi parcă de mult, de la noi de acasă. Ştia foarte orbită extraterestră, cu atât mai mult am fi constatat, în nenumărate cazuri, cât de înteme- bine cum stau lucrurile în România. Forţa îndreptăţiţi să credem că diferitele personaje iată este sintagma „Viaţa bate filmul”, uşor mă hipnotică a întregii echipe adunate între timp literare, plăsmuite cu trudă în actul ficţiunii, ar puteam considera atunci victima unei înscenări. ne-a făcut să ne amânăm orice program pe putea deveni entităţi perceptibile într-un ziua aceea şi să ne înscriem în coloană, spre anume context favorabil. Genoveva LOGAN
20 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Să vezi departe este una, să ajungi acolo este altceva˝.
Dora PAVEL / Primele file se lasă libere (fragment de roman)
În amintirea vacanţelor copilăriei mele, acum, mă întrebasem încă de la poartă cînd o timp ajunsese la alte concluzii, şi anume, că a petrecute în satul tatălui, în apropiere de Tîrgu Jiu va face, şi a făcut-o abia cînd m-a îndemnat, aduna ani nu înseamnă altceva decît a pierde luîndu-mi mîna dreaptă şi netezind cu ea dosul în puritate, şi-n entuziasm, şi-n credinţă, nimic Cu fratele meu m-am revăzut doi ani mai caietului, poţi să-l atingi liniştit, Step, i l-am altceva decît a te îndoi de tot, a te îndoi din ce tîrziu. Plecam într-o nouă tabără, prin aceeaşi sustras chiar în ziua în care am aflat că părinţii în ce mai mult, de tine însuţi în primul rînd, filieră sanitară, de data asta pentru o lună şi noştri s-au despărţit, că ne vor despărţi şi pe care acumulezi ezitare, şi scepticism, şi jumătate, într-un castel vechi, la trei kilometri noi, că eu cu mama vom pleca din casa neîncredere, şi disperare, şi gînduri cinice, de Haţeg, în apropierea pădurii Silvuţ. Ne- noastră, şi eu am ştiut că Flaviu vorbea despre distructive din apărare, uneori sinucigaşe. Asta nconjura un parc natural, cu pădure deasă, tata înainte ca el să continue, m-am repezit mi-ar fi spus Flaviu, deşi cu alte cuvinte, alei cu pietriş, dar ne încînta şi lacul adînc din glonţ la caietul lui, l-am luat şi l-am dus la fireşte, asta aş fi gîndit şi eu dacă aş fi avut partea de vest, după ale cărui cotituri învăluite mătuşa Olivia să-l ascund, atinge-l liniştit, nu mintea de-acum, dar n-aveam decît doispreze- Edouard MANET, într-o vegetaţie sălbatică te puteai furişa liniştit ştiu cînd a început să scrie în el, a apucat să ce ani, atît, nici intuiţia de-acum, să pot La baie, 1878 cu barca, mai ales că aici am învăţat cu toţii să umple doar trei pagini pe cînd era foarte tînăr, înţelege ce i s-a-ntîmplat lui Flaviu în tot vîslim, să înotăm, şi încă multe altele, însă am dedus asta după scris, mai caligrafic decît intervalul trăit fără mine şi fără tata, doar cu toate s-au întîmplat numai după venirea lui cel de-acum, scria la fel de frumos ca tine, mama alături, cu o mamă care ajunsese între Flaviu şi sub supravegherea lui Flaviu, ştiam că Step, o să vezi. Vorbind, a deschis bloc-note- timp suferindă, n-aveam cum să pot prevedea va veni, fratele meu fusese aici şi cu un an în sul, nu la prima, nici la a doua filă, pe alea nu tot ce i se va-ntîmpla lui de-atunci înainte sau urmă, fără mine, doar că acum sosea cu o scria nimic, apoi s-a grăbit să-mi explice ceea ce mi se va întîmpla mie, cu atît mai puţin, e întîrziere de două săptămîni, tocmai ne murise ce-ar fi vrut el probabil să-i explice lui părintele drept că, de cînd sînt eu pe lume, a reluat mama. El m-a înştiinţat. nostru cîndva, dar Flaviu nu-l întrebase, nici Flaviu, ca şi cum tot ce gîndisem eu el şi Ştiam că va veni şi la venire l-am aşteptat tata nu-l lămurise, de ce n-ai început să scrii spusese, nu l-am surprins niciodată pe tata singur la poarta parcului, trebuia să-l văd chiar de pe prima pagină, cu siguranţă învăţă- umblînd la caietul ăsta, n-am văzut să-l mai singur, n-am vrut să spun sau să cer nimănui torul i-ar fi răspuns ceea ce-mi spunea mie intereseze, şi-mi părea tare rău pentru uitarea să mă-nsoţească, trecuseră doi ani şi abia acum fratele meu cu un aer bătrînicios, de lui, totuşi, faptul că nu l-a distrus îmi arată că l-am recunoscut, slăbise şi se-nălţase mult, mare cunoscător, ştii, aşa se obişnuieşte, voia ca textul lui să fie continuat, poate de mine..., a ezitat Flaviu, şi glasul i s-a stins cînd şi-n loc să i se contureze, bustul îi devenise şi primele două file se lasă libere, aşa se face, şi a repetat, de mine, şi faţa i s-a întunecat cînd mai plat la cei cincisprezece ani, gîtul şi mai n-a mai spus nimic, orice altă explicaţie ar fi şi-a înălţat ochii timid şi mi-a pus caietul în lung, faţa şi mai osoasă, se-ntinsese ca o cerut un limbaj prea preţios pe-atunci pentru braţe, apoi s-a sprijinit într-o mînă să se ridice, figurină de plastilină de ale cărei capete tragi el, ca şi pentru mine, explicaţie pe care eu şi-a scuturat palma de ţărînă, frecînd-o de după ce-ai modelat-o, vrînd să-i obţii caricatu- însumi o pot formula doar acum, cu mintea cealaltă, de-aia ţi-l dau ţie, a mai spus Flaviu, ra drăgălaşă, numai părul răsucit în coadă adultului, şi o formulez astfel, faptul că primele ţie ţi se cuvine, tu eşti preferatul lui, pe tine groasă îi rămăsese la fel de sîrmos, şi nu mi-a două file se lasă libere e ca o formă de res- te-a păstrat lîngă el dintre noi doi, iar tu..., zîmbit, nici măcar nu m-a privit, mi-a întins o pect, de amînare a nesocotinţei de a macula dacă-l vrei..., am aşteptat destul..., eu n-o pot mînă nesigură, aspră la atingere, o mînă coala albă, un fel de timiditate şi nehotărîre face..., n-o să pot..., m-am gîndit la tine, Step, muncită şi obosită, pe care am simţit că nu mă dacă s-o faci sau nu, dacă tu meriţi să o faci eşti cel mai potrivit să-l păstrezi, fă cu el ce voi mai putea bizui mult, am înţeles asta în sau nu, şi cum s-o faci, cu ce, pentru că nu-i vrei, să mergem. cele cîteva secunde pînă şi-a retras-o şi mi-a indiferent ce anume alegi să notezi aici, un Ochii noştri nu s-au reîntîlnit decît o săp- spus, hai să mergem, o iau eu înainte, dar n-a caiet atît de special ţi se dă o dată-n viaţă, tămînă mai tîrziu, în donjonul castelului, în care păşit pe aleea principală, ci pe-o cărare pe dacă ţi se dă, unora nu li se dă deloc. Cu doar Flaviu avea acces dintre noi, copiii, cînd care dovedea c-o ştia mai bine decît mine, siguranţă tata nu şi-l cumpărase singur, părea a început să-mi dicteze cuvînt de cuvînt ce să locuise aici o lună şi jumătate şi-n seria din ceva mult prea costisitor pentru un învăţător notez în jurnalul taberei, pentru că mă rugase anul precedent, şi-acum scurta drumul cu modest cum era el, poate-l primise cadou de să scriu eu în locul lui, şi eu profitam de mare siguranţă, de parcă ieri plecase, părea că la vreun părinte recunoscător, care voise momentele lui de concentrare dintre două venise de-acasă cu această grabă, de-a scurta într-un fel să-i mulţumească, sau de la altcine- fraze să ridic capul, să privesc la ceea ce mă şi de-a comprima totul, ca sub o mizerabilă va, de la cineva care-l apreciase, îşi pusese înconjura, eram fascinat, se afla aici toată rutină, ca-ntr-un spectacol de care se plictisi- nădejdea în el şi-l îndemnase, să-l umpli cu ce recuzita taberei, de la arhivă pînă la diverse se, pe care l-ar abandona fără ezitare, dac-ar doreşti dumneata, cu ce crezi de cuviinţă, eu, costumaţii, de la o mică bibliotecă pînă la fi repartizat în altul sau măcar dacă şi-ar găsi unul, nu-l merit, n-aş fi niciodată în stare să vîsle, instrumente muzicale, steguleţe şi multe dublura perfectă, nu şi-o găsise. De cum a consemnez acolo ceva memorabil, şi cu alte minunăţii, şi cînd mă atenţiona Flaviu, păşit pe cărăruie, am simţit aerul lui gînditor, vorbele astea acea persoană îl ceda cu dragă scrie mai departe, tu scrii aşa frumos, mă detaşarea de mine, de noi, de lumea-n care inimă celui despre care ştia că-l va mînui cu desprindeam cu greu de toate astea, focalizîn- intrase, ca şi de cea din care venise, rămăsese folos, altfel nu i l-ar fi dat în ruptul capului, du-mă o clipă pe paloarea şi pe cearcănele şi blocat pe zona aia de tranziţie în care nu se cum nu mi l-ar fi dat nici mie Flaviu acum. pe venele lui îngroşate de-a lungul braţelor poate vieţui mult, ori aluneci într-o parte, ori în Uite, tata a umplut trei pagini, a reluat subţiri, aplecîndu-mă din nou asupra registru- cealaltă, oricum dispari, pentru el o parte Flaviu în sfîrşit, o să ai vreme să le citeşti, lui (un simplu registru, acela în care scriam, nu însemna lumea microbilor, a aerului şi a apei poate le-a scris în aceeaşi zi în care l-a primit caietul tatălui), să-i notez frazele frumoase şi din pahar infestate, a vaporilor de exsudat şi a sau în orice caz în zilele imediat următoare, fluente, pentru că Flaviu vorbea mai bine decît mîncării îngurgitate din farfuriile mamei, a cred că n-a gîndit prea mult, de şi-a dat scria, nu ştiusem asta pînă atunci, textele sale aşternutului din încăperea pe care o împărţise drumul cu atîta curaj, dar nu notiţele astea sînt scrise erau pline de greşeli, chiar nu-l crezu- cu ea, lîngă ea şi-n exhalaţia ei, iar cealaltă era importante pentru mine, ci cele nouăzeci şi trei sem cînd îmi spusese, mai ales ca fiu de lumea aseptică de aici, şi am simţit că Flaviu de pagini goale şi mai ales motivul pentru care învăţător, un învăţător care se descotorosise Dora PAVEL: nu înclina nici înspre noi, străin deja cum era, au rămas ele goale, mi-a fost teamă să-l însă mult prea devreme de fiul său cel mare, şi-n clipa-n care Flaviu mi-a spus, de-acum de cum a păşit pe poartă, tot ce părea să întreb, eu cu tata n-am discutat niciodată „În vara aia tabăra de lîngă încolo tu singur vei nota în el, am ştiut că nici spună era, ce caut eu aici, aerul ăsta, steril, al deschis pe tema caietului, cum n-am discutat Haţeg s-a închis cu cinci zile vostru mă sufocă şi el, nu, n-o să fiu nici cu prea mult nici pe alte teme, n-am prea avut el nu mai avea mult de trăit şi nu m-am temut, voi prea mult, de data asta nu, garantat nu. cînd, regret asta acum, nici măcar nu i-am doar mi-l închipuiam întorcîndu-se acasă şi înainte de termen. Am fost A ştiut că-l descifram şi eu călcîndu-i pe spus că-l văzusem, poate ştia, dar gîndea că murind în patul mamei noastre, ucis de acelaşi trimişi acasă după exact o urme, cred că de-aia nu s-a uitat la mine nici nu mă interesează, în timp ce pentru mine microb pe care avusese grijă să i-l soarbă ei lună şi zece zile de la măcar la jumătatea drumului, cînd mă-ntinse- caietul lui era cea mai mare ispită de cînd mă de pe buze în clipa morţii, o precauţie demnă deschidere, în dimineaţa în sem să-l ajut la bagaj, doar tresărise de parcă ştiu, poate nici tu nu mă crezi, Step, cînd eram de Flaviu, pentru că mama fusese singura lui care trupul lui Flaviu a fost iubire, fără de care lumea i se părea dispropor- abia atunci şi-ar fi adus aminte cine sînt, şi mic reveneam ades să-l miros, să-l pipăi, să găsit plutind pe lac cu faţa-n chiar aşa era, după cîţiva paşi mi-a prins verific dacă i s-a mai adăugat ceva, descuind ţionat de mare, raportat la forţele lui, o lume jos, agăţat de ţărm. Am dat braţul, s-a repezit la rucsac, mi l-a tras de pe biroul numai pentru el, birou care şi ţie îţi e imposibil de înfruntat, de dus, de îndurat. umăr, l-a trîntit jos, i-a desfăcut în viteză acum atît de familiar pentru că a rămas cu voi, În vara aia tabăra de lîngă Haţeg s-a închis fuga, donjonul rămăsese fermoarul şi a spus, era să uit, ţi-am adus tata şi-l confecţionase singur din lemn de fag cu cinci zile înainte de termen. Am fost trimişi deschis, deschis la ultimul ceva. A scotocit febril, răsturnînd pe iarbă în magazie, unde l-a croit, l-a tăiat, l-a geluit, acasă după exact o lună şi zece zile de la text rămăsese şi jurnalul de-a valma o pereche de adidaşi cam uzaţi, un l-a încleiat şi l-a vopsit în culoarea nucului, deschidere, în dimineaţa în care trupul lui taberei, un text caligrafiat Flaviu a fost găsit plutind pe lac cu faţa-n jos, teanc de tricouri împăturate, şosete şi două ieşise destul de pătată, el mi-a povestit asta. de data asta chiar de Flaviu, agăţat de ţărm. Am dat fuga, donjonul rămăse- şorturi, şi printre acele lucruşoare puţine şi Cred că bloc-notesul ăsta a fost la început în care avea să-şi intime ochii mei goneau după obiectul care ar unicul obiect din sertarul de sus, a precizat se deschis, deschis la ultimul text rămăsese şi fi putut fi al meu, pe care mi-l adusese, la Flaviu, poate chiar el îl îndemnase pe tata jurnalul taberei, un text caligrafiat de data asta mărturisească intenţia de urmă a scos un fel de bloc-notes, cu coperţi să-şi facă un birou, numai că-n timp ajunsese chiar de Flaviu, în care avea să-şi mărturiseas- suicid…” lucioase, grena, de tip vechi, însă intact, bine dedesubt, sub alte hîrţoage, se vedea că că intenţia de suicid şi să şi-o motiveze, întreţinut, de format mare, dublu faţă de un fusese dat uitării, neglijat şi părăsit, nu mai era înainte de-a veni aici îşi ajutase mama să caiet obişnuit, şi abia cînd eu m-am întins să-l o primă urgenţă. scape de suferinţă, lăsînd-o să se sufoce, la văd, Flaviu s-a aşezat, m-a poftit lîngă el pe Flaviu a tăcut din nou, eu am continuat să rugămintea ei. Fragmentul era plin de greşeli iarbă şi l-a deschis din loc în loc, răsfirîndu-l, presupun ce-ar mai spune dacă ar vorbi, şi de ortografie, pe care i le-am corectat pe loc, închizîndu-l şi deschizîndu-l iar, mîngîindu-i ceea ce mi-ar fi spus el acum era cu siguranţă tacit, să n-apuce şi ceilalţi să le vadă, şi am coperţile, trecîndu-şi palmele peste filele opusul a ceea ce-mi insuflase în toată copilăria făcut-o cu acelaşi stilou cu care scrisese veline, crem, şi nu ştiu dacă o făcea neapărat noastră comună, pe vremuri, străduindu-se Flaviu, să se creadă că el şi le corectase, pentru mine, pentru că nu mă privea nici să-mi dea curajul de-a trăi, pentru că între singur.
www.centrulbrancusi.ro 21
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Viaţa este arta, arta e ste un foc˝. Carolyn Mary Kleefeld Născută în Catford, Anglia, Carolyn a servesc drept texte inspiratoare în universităţi crescut în sudul Californiei, unde a studiat arta şi centre de recuperare din lumea întreagă. şi psihologia la UCLA. În 1980, s-a mutat în Arta ei se remarcă internaţional în galerii, locuinţa ei pe marginea unei stânci, deasupra muzee, colecţii particulare şi prezentări multi- Oceanului Pacific, în Big Sur, California, unde media. studiază, scrie, şi pictează în pustietatea Carolyn este intervievată alături de Allen înconjurătoare. Ginsberg, Terence McKenna, Timothy Leary, Pasiunea pentru expresia creatoare şi Laura Huxley şi alţii, în Nonconformiştii Minţii: atracţia irezistibilă de o viaţă pentru transfor- Conversaţii pentru Noul Mileniu de David Jay marea spirituală, au stimulat-o pe Carolyn să Brown & Rebecca Novick. The Crossing Press, ajungă poetă, decernându-i-se premii, scriitoa- Freedom, CA 1993. Edouard MANET, re şi artistă. A noua ei carte, Soul Seeds: Poemele de mai jos au fost selectate din Femeie fixându-şi jartiera, Revelations and Drawings, a fost nominalizată Climates of the Mind, a fost tradusă în scrierea volumul de versuri Psyche of Mirrors. A 1879 la premiu (2008 Pushcart Prize) iar prima carte, Braille de Library of Congress. Cărţile ei Promenade of Portraits,/ Sufletul din Oglinzi. O
O, culme a sălbăticiei ale stelelor muribunde gata să renască. În seara asta îmbrăţişez adierea diafană În splendoarea metalică O, iubire a viselor mele mângâietoare, când suflarea mea, a acestui haos uşor strălucitor, o, maree ce îmi împodobeşti cu nestemate şi luminile scânteietoare îmi aflu sufletul, ţărmurile, din constelaţiile străvechi, şi mă aştern nemărginirii vă aflu în aripa păunului, îmi călăuzesc inima. găsindu-mi liniştea în pernele veşniciei, în tăria nemiloasă a vântului. fără dorinţe şi fără gânduri. O lună în descreştere licăre stins Îmi las inima să se odihnească în laguna întunericului, Şi ploaia uşoară de vară pe podoaba trupului tău mustind de sevă, ca o surată aleasă, nu se mai opreşte, încălzită de tainele şoptite şi razele despică împărăţiile sfinte ale sfinţind calea cu rouă verdelui catifelat al sufletului meu. nopţii. pentru ziua mea de mâine.
Şi ne aflăm din nou aici, Da, seara asta e o seară fără alte dorinţe, (2011) pe culmea sălbăticiei, afară de cele prezente. cutreierând livezile unei primăveri timpurii. Răbufnind de prea multe taine Tărâmul plin de forţă pe care mă aflu, Şi încercaţi suntem acum de a mării suflare. şi marea mugind dedesubt, Gândurile fără şir rătăcesc în voie E de ajuns — căci ea adună totul. sunt una cu pulsul vibrând de emoţie— peste marea amurgului. o prelungire a mea (2002) în clipa eliberării. Munţii somnoroşi îşi afundă tălpile stâncoase Muzica din alte vremuri (2009) în marea ce cântă, înnegrându-se Cu chip pierdut în negurile vremurilor, Pernele eternităţii în întunericul coborând în cascadă. luna aşterne potecă de argint binecuvântîndu-i soarta. Prin liniştea albastră a amurgului Şi luna plină cade o ploaie uşoară, ameninţă să răbufnească îşi pulverizeze Şi preoteasa răcorind pământul plin de dorinţe. de prea multe taine de argint, stă întinsă lângă iubitul ei, Pernele veşniciei mă răsfaţă, lăsându-le să cadă pe pământ schimbându-şi înfăţişările. şi eu privind lung zarea lină. ca nişte scrisori de dragoste scrise pentru sufletele noastre ridicând rugi Pe un culcuş de catifea, Lumile cutreierate se întind fierbinţi. cântul de dragoste se prinde de mână şi se dizolvă de la sine. cu o vioară tăcută, (2011) când muzica din alte vremuri Precum căutătorii, intră pe fereastra închisă, urmez calea luminată de zori se răsuceşte apoi în jurul celui de al doilea ducând către tărâmuri uitate de lume, Traducere de Olimpia IACOB condur al ei care se ascunde, ruşinat de ultimul ei rendez-vous.
Cine o mai găseşte acum când a ales calea mănăstirii? Şi cine e în stare să urce un munte abrupt ca al ei? Olimpia IACOB: Doar o cioară o mai ocroteşte. „Născută în Catford, Anglia, Să fie, oare, pierdută Carolyn a crescut în sudul în muzica altor vremuri? Californiei, unde a studiat arta şi psihologia la UCLA. Sau mai ademenitoare e viaţa În 1980, s-a mutat în decât corvoada logicii? locuinţa ei pe marginea unei stânci, deasupra Oceanului Aşteaptă, oare, Pacific, în Big Sur, aripile destinului tăinuit, California, unde studiază, să ia văzduhul cu asalt scrie, şi pictează în către o soartă mai mulţumitoare? pustietatea înconjurătoare”. (2009)
Fără dorinţe
Ah, seara asta e o seară fără alte dorinţe, afară de cele prezente. Da, în seara asta până şi dorurile de taină dorm.
22 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
,,Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii˝.
Mălina CONŢU Reconstituiri, fragmente, amintiri: frescele Mănăstirii Argeşului Puşi faţă în faţă cu imaginea1 unui monu- ideologia timpului respectiv. Alăturarea frag- ment istoric e bine să fim conştienţi, că în mentelor de frescă cu stampa secolului al ciuda încercării de a reface prin restaurare XIX-lea şi cu încercarea restauratorilor de a da chipul iniţial al acestuia, ceea ce percepem azi o imagine comprehensibilă frescelor grav este doar o amintire a înfăţişării sale iniţiale, avariate din pricina neglijenţei, a jafurilor, brăzdată de timp şi intemperii. Sunt cazuri în incendiilor şi a cutremurelor, oferă totuşi care nici nu putem vorbi de o imagine iniţială, privitorului contemporan o imagine interesantă monumentul fiind rezultatul unui efort colectiv a ceea ce înseamnă perspectivele istorice dife- prelungit de-a lungul multor decenii la care rite. Detaşate de locul pentru care au fost Edouard MANET, şi-au adus aportul numeroşi meşteri/arhitecţi, realizate, aceste fresce nu mai pot fi ceea ce Clemenceau la tribună, decoratori şi/sau comanditari cu viziuni dis- au fost, ele devenind altceva şi parcurgând o 1879-1880 tincte. Dar încercând să regândim cauzele istorie diferită în alt timp şi alt spaţiu, prezen- acestei percepţii deformate, trebuie să avem în tându-se altei audienţe. Destinate a fi iniţial vedere gustul şi aşteptările distincte ale parte integrantă a mesajului religios şi dinastic generaţilor anterioare care nu au avut în al Mănăstirii Argeşului, ele ajung azi doar nişte vedere păstrarea imaginii intacte a clădirii picturii murale grav avariate, odată cu restau- fragmente cu valoare istorică, văduvite de precum şi necesitatea de a o repara, extinde rarea din veacul al XIX-lea. 31 din cele 35 de valoarea lor confesională şi doar cu greu sau moderniza. Conceptul de restaurare în fragmente păstrate ale acestui ansamblu putând să ne mai dea imaginea măreţiei sine este un concept relativ nou şi controver- constituie azi, la 130 de ani de la extragerea ansamblului iniţial. Cu toate acestea, fără ele sat. Apărut în secolul al XIX-lea cu scopul de a lor din situ, tema unei expoziţii deschisă la pictura ar fi fost iremediabil pierdută pentru recupera sau reface forma iniţială a unei Muzeul Naţional de Artă al României între 7 conştiinţa noastră. construcţii, acest concept şi restauratorii de decembrie 2012 şi 26 mai 2013 sub titlul Ilustrând tablouri votive5, imagini de sfinţi atunci nu şi-au pus şi problema posibilităţii de Mărturii. Frescele mănăstirii Argeşului. militari şi un Deisis6, care iniţial decorau a recupera imaginea iniţială a clădirii, dacă o Ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1521), pronaosul extins al mănăstirii şi naosul la mai puteau percepe în urma transformărilor ei această biserică a trecut prin multe transfor- nivelul registrului median, aceste fresce ne dau ulterioare sau dacă era cazul să renunţe la mări, imaginea care azi ne parvine fiind rezul- o măsură a mesajului de măreţie şi fast pe tatul unui sir lung de deveniri a căror evidenţă care Neagoe Basarab dorea să îl transmită se pierde în negura veacurilor. Ridicată de curţii şi supuşilor săi în legătură cu legitimita- Neagoe în 1517, pictată de Radu de la Afumaţi tea propriei domnii. Acest fapt este susţinut de în 1526, trecând neîncetat prin reparaţii, acest ceremonia fastuoasă ocazionată de târnosirea monument ajunge la aspectul actual în urma bisericii în 1517 când a invitat înalte feţe restaurării fanteziste pe care o întreprinde bisericeşti în frunte cu patriarhul Teolipt. E un arhitectul francez André Lecomte du Noüy mesaj autoritar, bazat pe forţa dinastică şi pe între 1875 şi 1887 la iniţiativa Ministrului descendenţa din marea familie bizantină pe culturii de atunci, pentru a ne lăsa azi un care Basarab a dorit să o recreeze la curte. monument care aparţine mai degrabă veacului Un ultim aspect pe care vreau să îl sublini- al XIX-lea decât celui de-al XVI-lea. Cu toate ez aici este cel legat de scenografia expunerii, că silueta ei păstrează liniile mari, interiorul o construcţie din lemn menită a sugera o este complet renovat, pierzând frumuseţea schelă, starea de fapt a bisericii ruinate de-a frescelor medievale realizare de zugravul lungul timpului, aflată în permanentă refacere, Dobromir în 1526, extrase în 1882, pentru a fi reparare şi consolidare în urma cutremurelor, conservate fragmentar la MNAR, MNIR şi la invaziilor, incendiilor sau a neglijenţei celor Episcopia Argeşului şi a Muscelului. Aceste care au avut-o în grijă. E un aspect consemnat fragmente, recent restaurate prezentate în de Al. Odobescu în 1879 şi subliniat de anumite elemente în favoarea conservării expoziţia mai sus menţionată, reuşesc încă să scenografii responsabili cu expoziţia pentru a altora, adăugiri care ar fi dobândit la rândul lor ne ofere o imagine scindată a ceea ce a fost evidenţia procesul de permanentă transforma- valoare. Tot restauratorii secolului al XIX-lea au pictura Mănăstirii Argeşului, dar devin cu totul re a monumentului, ale cărui consecinţe le fost cei care au transformat creativ aspectul altceva în ochii noştri, aşa cum sunt prezenta- percepem azi, prin aspectul actual al bisericii. multor monumente medievale aducându-le te, drept tablouri extrase din context. deseori departe de ceea ce erau. În aceste Expoziţia pune astfel laolaltă pentru prima Dar cu toate aceste transformări, asemeni Mălina CONŢU: situaţii intenţia lor a fost corectă sub aspect dată în istorie 31 din cele 35 de fragmente ridului de pe fizionomia unui om, amprenta pe moral, dar s-a dovedit ulterior a fi o fantezie, păstrate alături de o reconstituire 3D a interio- ca care timpul o lasă pe chipul unui monument „Conceptul de restaurare în producând deseori mai multe prejudicii monu- rului bisericii, un film legat de restaurarea spune mai multe poveşti vizitatorului despre sine este un concept relativ mentelor asupra cărora s-a intervenit. Dar acestor fresce, relevee ale restaurării din viaţa şi evenimentele la care el a fost părtaş nou şi controversat. Apărut aceasta era practica timpului şi din păcate nu secolul al XIX-lea şi o serie de stampe şi decât încercarea de readucere a lui în starea în secolul al XIX-lea cu mai putem reveni şi nici nu îi putem condamna fotografii ale veacului istorist4 în vederea de beatitudine iniţială. Astfel în starea lui scopul de a recupera sau pentru că au intervenit în conformitate cu rememorării unui ansamblu pierdut în proporţie fragmentară poate şopti mai multe poveşti la reface forma iniţială a unei rigorile acelor vremuri. Am menţionat aceste de 95%, la aproape 500 de ani de la iniţierea care a fost martor de-a lungul vremii. construcţii, acest concept şi detalii referitoare la percepţia imaginii unui construcţiei la dorinţa voievodului Neagoe în restauratorii de atunci nu monument istoric întrucât acesta va fi subiec- efortul său de legitimare ca domn descendent şi-au pus şi problema tul prezentului articol, prilejuit fireşte de o din marea familie a Basarabilor. Chiar dacă posibilităţii de a recupera manifestare expoziţională meritorie care sunt aduse împreună, aceste fragmente ne pot imaginea iniţială a clădirii, rediscută fragmentele unui monument transfor- sugera doar ce a fost odată pictura acestei dacă o mai puteau percepe mat de vicisitudinile vremii. mănăstiri, pe care nici Neagoe nu a reuşit să o în urma transformărilor ei Nu întâmplător acest monument este unul vadă finalizată cu tot cu fresce. Ele vin să ulterioare sau dacă era din reperele noastre cultural-identitare, conso- redea vizitatorilor o idee despre acest interior cazul să renunţe la anumite lidat ca un simbol al relaţiei dintre credinţă şi şi chiar dacă expoziţia prezintă o încercare de elemente în favoarea 2 domnie : Biserica Mânăstirii de la Curtea de reconstruire 3D a monumentului, imaginaţia conservării altora, adăugiri 3 Argeş . Amplu transformată de-a lungul este indispensabilă pentru recuperarea înfăţi- care ar fi dobândit la rândul veacurilor, ea a suferit metamorfoze ireversibi- şării complete a ansamblului. Pentru a susţine lor valoare”. le, una din aceste transformări fiind decaparea acest aspect legat de fragmentar şi iluzoriu în starea de fapt a operelor dar şi în ce priveşte 1 Când folosesc acest termen am în vedere suprapunerea dintre imaginea reală şi imaginea mentală proiectată asupra demersul istoric, expoziţia dedică o secţiune obiectului vizualizat menită a aduce un bagaj subiectiv de imaginilor romanţate din grafica secolului al percepţii în funcţie de cunoştinţe şi raportarea la trecut. XIX-lea, înregistrări topografice la faţa locului 5 Portretele lui Neagoe Basarab şi ale al familiei sale, 2 Prin desemnarea ei drept episcopie în 1795 şi necropolă prin perspectiva unor artişti impregnaţi de portretul lui Mircea cel Bătrân, portretul domniţei Roxanda regală în 1887. etc. 3Să nu uităm că şi legenda meşterului Manole e legată de 4 Realizate de Carol Popp de Szathmari, Gheorghe 6 Scenă reprezentând-o pe Maica Domnului alături de Iisus această construcţie. Tattarescu, Henri Trenk sau Carl Isler. mare Împărat şi Arhiereu şi de Ioan Botezătorul www.centrulbrancusi.ro 23
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
”Arta trebuie eliberată de sentimentalitate şi de narcoticul religiei.”
Odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, clipelor de grea încercare, Ghidul practic al prin venirea în lume a Mântuitorului nostru Anghel-Nicolae PĂUNESCU creştinului ortodox, trad. de Veronica Iisus Hristos, omul cel nou, aflat sub Noul Struţeanu, Editura Bizantină, Bucureşti, 1999, Legământ, îşi află firea moştenită din Adam pp. 38 – 39). înnoită şi împodobită în Hristos, prin îmbrăca- Despre dragostea lui Dumnezeu faţă de rea hainei celei noi a Sfântului Botez (Galateni Împăcarea oameni:venirea în lume a Preaiubitului Său III, 27). Astfel, aşa cum spunea şi Sfântul Fiu Chiril al Alexandriei, firea noastră omenească îşi află seva în rădăcina cea nouă a firii ome- sufletului - între Legea iubirii, Legea cea Nouă a Evangheliei Edouard MANET, neşti îndumnezeite în Persoana lui Hristos (cf. Sale, şi Învierea din morţi sunt noutăţile pe Autoportret, 1879 Pilda viţei şi a mlădiţelor - Ioan XV, 1 - 8). În care Hristos le aduce omenirii prin activitatea dialogul său cu Paladie, patriarhul Alexandriei moarte şi Sa pământească misionar-pastorală. Prin spune: rădăcina neamului omenesc a murit ca cuvântul Său, Cuvântul–Întrupat aduce iubirea o mamă în Adam, dar cei născuţi din ea, adică lui Dumnezeu în inimile oamenilor, pentru ca noi, odrăslim din nou şi ne mântuim în Hristos, tămăduire oamenii să audă, dar să şi vadă, Cuvântul lui avându-L pe El ca viaţă şi ca pe o a doua Dumnezeu şi la rândul lor, aceştia, mai târziu, rădăcină a neamului (Sf. Chiril al Alexandriei, Sensul morţii şi învierii să-L poată mărturisi (I Ioan I, 1 -2), iar Cel prin Închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, PSB prin Hristos care toate s-au făcut (Ioan I, 3; Psalm CXLVIII, nr. 38, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1991, 5; Facere I, 3, 6, 9, 11, -12,14 -15, 20, 24), mai p.359). Iar Părintele Stăniloae adaugă: dacă apoi Se pogoară prin cruce la iad, să plinească rădăcina cea dintâi (a neamului omenesc, n.n.) toate ale Sale, nimicind durerile morţii. Şi, a murit în Adam, ea se înnoieşte prin a doua lămuresc şi toate măsurile luate împotriva înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la rădăcină în Hristos (Pr. Prof. Dr. Dumitru omului. Pentru că e pedeapsă, pentru aceea e învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi Stăniloae, nota 414, Op.cit., p.359). Practic, şi bold al morţii. Dar după cum starea păcăto- ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcutu- omul din Adam, moştenitor al morţii prin şeniei noastre s-a schimbat la venirea Fiului, la S-a începătură celor adormiţi, Întâiul-Născut păcatul strămoşesc (Facere III, 19), îmbrăcat în fel s-a întâmplat şi cu însuşirea de pedeapsă a din morţi, ca să fie Însuşi Începătorul tuturor în Hristos, devine omul cel nou, moştenitor al morţii. Din clipa în care Fiul Se jertfeşte pentru toate (Rugăciunea dinaintea anamnezei, vieţii veşnice (I Corinteni, XV, 21 - 22). noi, nu doar neamul omenesc în întregul lui, ci Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Liturghier, Părintele Dumitru Stăniloae, comentând pe şi fiecare om în parte este cuprins înlăuntrul Editura IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 229; cf. Sfântul Chiril al Alexandriei, spune: Iisus moare acestei jertfe, împreună cu întreaga lui soartă Coloseni, I, 18, n.n.). pentru alţii, din mila pentru ei, din voinţa de a-i şi cu moartea lui. Fiul n-a venit să înlăture Din iubire Dumnezeu creează lumea şi pe elibera din moarte, biruind moartea în umanita- lucrarea Tatălui şi măsurile luate de Acesta, ci om şi tot din iubire, Dumnezeu îl răscumpără tea Sa, din exclusiva răspundere pentru ei. În să le îndreptăţească prin treimica Sa iubire. din păcat, făcându-Se om, pentru ca omul să acceptarea total voluntară a morţii pentru alţii, Când Îşi dă viaţa pentru cei păcătoşi, ca ultimă se îndumnezeiască (Sfântul Irineu de e şi puterea de biruire a morţii. O biruieşte jertfă către Tatăl, se înţelege că El iubeşte Lugdunum este printre primii dintre Sfinţii pentru că nu-L invadează fără voia Lui, ci e această jertfă, Îşi iubeşte moartea Sa proprie Părinţi care susţin această afirmaţie, în lucra- primită în El de bunăvoie. O stăpâneşte din cu iubirea cu care I Se jertfeşte Tatălui. Iubeşte rea sa, Adversus Haereses – Împotriva momentul în care o primeşte. Dar nu o primeş- lucrarea pe care o săvârşeşte pe Cruce, căci ereziilor, pe care o scrie împotriva ereziilor te producându-Şi-o. El manifestă prin aceasta aceasta este şi lucrarea ce-I aduce îndărăt gnostice). Din iubire Dumnezeu îl pune pe om (şi grija) pentru cei ce I-o produc. Moartea Lui Tatălui lumea. Crucea e lucrarea cea din urmă iconom peste întreaga creaţie (cf. Facere I, este actul iubirii desăvârşite faţă de orice a iscusitei Lui iubiri, culmea a tot ceea ce 26), iar mai târziu îl răscumpără din robia formă de păcat şi faţă de toţi oamenii. Dar iubirea Lui a făcut până acum. Şi chiar dacă păcatului prin jertfa Fiului Său (Ioan III, 16). depinde de ei ca să-L primească în această această lucrare e plătită cu pătimirea supremă, Propovăduind despre iubire şi despre stare de jertfă din iubire biruitoare a morţii ca e păstrată totuşi unitatea dintre moarte şi înviere, prin activitatea Sa, Mântuitorul Iisus să se biruiască moartea şi în ei. Dacă-L pri- Înviere, dintre iubirea faţă de Tatăl şi iubirea Hristos a arătat marea Sa grijă faţă de semeni, mesc (pe Hristos, n.n.) cu credinţă, puterea Lui faţă de oameni, dintre bucuria de a Se fi făcut tămăduind suferinţele şi vindecându-i pe prin care primind moartea a biruit-o, această om şi amărăciunea morţii. De aceea noi privim bolnavi, îndreptând astfel natura păcătoasă, iar putere îi va aduce şi pe ei la înviere (ibidem, moartea în îndoit chip: vedem că păcătoşii de aceasta, ca să se împlinească ceea ce s-a nota 125, p.106). Deşi Hristos putea învinge noi murim, pedepsiţi cu moarte, pentru cele spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta moartea fără să o suporte, printr-o minune păcătuite. Dar ni se şi îngăduie să înţelegem că neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a „mai presus de gând şi de cuvânt”, totuşi nu moartea noastră e cuprinsă în moartea Fiului, purtat”(Matei VIII, 17, Isaia LIII, 4, I Petru II, dă oamenilor acest mod de biruire a morţii ca că e parte a lucrării morţii Fiului şi că, din 24). Minunea este în fapt o îndreptare a naturii semn al puterii Sale, ci le dă ca semn al puterii această pricină, moartea noastră se revarsă vitregite, o restabilire a stării primordiale: când Sale modul biruirii morţii prin primirea ei. Căci laolaltă cu El în Înviere, aşa încât amărăciunea Hristos tămăduieşte un orb sau un lepros, El ei se preschimbă în fericire (Adrienne von Anghel-Nicolae e mai mare puterea să învingă moartea după nu face altceva decât să restabilească starea PĂUNESCU: ce a murit, decât până era viu. Aceasta ne Speyr, Misterul morţii, trad. de Alexandru primordială a firii, îndreptând natura vitregită, încredinţează şi pe noi că, deşi vom muri, vom Şahighian, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996, căci Dumnezeu nu l-a creat pe om cu un ochi, „Înalta demnitate de învia după aceea. Se arată aici şi o iconomie a pp. 42 – 43). ca să se asemene ciclopului, nici cu mai mulţi, dregător a lui Hristos morţii. Faptul de-a învia după ce murim ne Într-un mod asemănător şi Sfântul Ierarh ca să se asemene cerberului sau altor fiinţe este atinsă prin vocaţia pune la probă cu mult mai mare credinţa şi ne Dimitrie al Rostovului găseşte morţii sensul ei mitologice, ci l-a făcut pe om după chipul Său slujirii aproapelui şi face să creştem spiritual (ibidem, nota 375, p. duhovnicesc: ea este calea prin care noi, (Facere I, 27) şi l-a înzestrat cu toate potenţe- împlinită prin preoţie şi 339). Dacă Hristos ar fi arătat că e mai tare ca oamenii, putem afla fericirea vieţii veşnice. El le; iar când Hristos dă vindecare orbului sau medicină. Dintre toate moartea numai nesuportând-o şi odată supor- spune: Dacă mori înainte de a muri, atunci leprosului sau oricui altcuiva, atunci Domnul îndeletnicirile omului, tată moartea nu mai poate fi biruită de El, cum când mori nu vei muri! Adică dacă înainte de nu face altceva decât să-l reaşeze pe om în două nu pot fi puse ca ar mai putea învia şi pe cei înainte de venirea moartea ta biologică devii mort faţă de păcat, starea în care Dumnezeu l-a pus la creaţie şi celelalte în vreo breaslă Lui? El e biruitor al morţii ca „primul născut din atunci sfârşitul vieţii tale pământeşti nu va fi să repare natura alterată de păcat. Hristos a meseriaşilor, iar morţi”(I Corinteni XV, 20). Hristos poate readu- moartea, ci mutarea într-o altă viaţă, infinită şi este astfel, nu numai iubirea întrupată şi acestea sunt: preoţia şi ce la viaţă chiar trupul descompus şi desfiinţat, fericită (Sf. Dimitrie de Rostov, Abecedar începătura celor înviaţi, ci şi Doctorul sufletelor medicina. Preoţia şi aşa cum l-a creat din nimic (ibidem, nota 376, duhovnicesc , Aducerea aminte de moarte şi şi al trupurilor, Vindecătorul Cel fără de plată, medicina sunt slujirile p. 340). nesocotirea celor stricăcioase, trad. de Cristian Tămăduitorul a toate, Iubitorul de oameni spre folosul, Prima femeie medic din Elveţia, Adrienne Spătărelu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Dumnezeul nostru. Prin Iisus Hristos, starea tămăduirea, sănătatea von Speyr, cunoscută atât pentru activitatea Egumeniţa, Galaţi, 2006, p.56). omului după înviere este de odihnă (Matei XI, şi desăvârşirea omului. sa medicală şi filantropică, cât şi pentru trăirile Georges Barbarin spunea că nu de moartea 28, n.n.), unde nu este durere, nici întristare În amândouă trebuie ca sale mistice şi scrierile sale teologice împărtă- însăşi trebuie să ne fie frică, ci mai degrabă de (Matei XXII, 2; Apocalipsă XIX, 7, n.n.), nici omul să conlucreze cu şite de cunoscutul teolog Hans Urs von felul în care trăim. Şi apoi adăuga: Frica este suspin, ci viaţă fără de sfârşit (Luca I, 33, n.n.; Dumnezeu”. Balthasar, referindu-se la boldul morţii, avea să marea boală universală. Noi ne temem conti- Condacul Cântării a 6-a, glasul al 8-lea, adauge: tocmai în caracterul de osândă al nuu, sub diferite forme. Orice fel de frică zace Rânduiala înmormântării – v. Molitfelnic; morţii omul ar trebui să desluşească faptul că în inima noastră,face ca toată gândirea noastră starea omului înviat este ca şi cea a îngerilor, Tatăl îi poartă de grijă. Tatăl, care ca făcător şi să se altereze şi dezordinea să se instaleze în nemaiexistând suferinţele de pe pământ – tru- ca Domn al Vechiului Testament statornicise noi. Pentru a fi un om liber, trebuie să fi scăpat dă, boală, întristare, omul se bucură de odihna moartea, o îngăduie şi în Noul Legământ. complet de orice fel de frică, iar toate golurile vieţii veşnice; cf. Luca XX, 35 - 36). Dumnezeu nu renunţă la drepturile pe care le sufleteşti să le umplem de prezenţa lui are ca ziditor şi ca stăpân; drepturile acestea Dumnezeu (G. Barbarin, Hristos, prietenul •••25 24 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
”Un fals artist face lucrurile pentru glorie.”
Aveam nu foarte multe zile peste 12 ani, era bibliotecă, atent distribuită pe un raft încropit prin aprilie sau mai 1968, cred. Tocmai citisem Dumitru UNGUREANU cu mare chin din resturile câtorva scânduri de cu mare desfătare Winnetou, trei volume stejar, salcâm, plop, ulm şi alte esenţe, un etaj selectate de traducătorul Eugen Frunză din întreg cu titluri diverse, atent citite într-o zi, şi cine ştie câte scrisese Karl May cu şi despre uitate ziua următoare. Mai păstrez încă, în personajul acela, de existenţa căruia nu mă actuala bibliotecă, unele volume peticite cu îndoiam nici pic. Nu erau cărţile mele, circulau bandă de hârtie adezivă pe la colţurile crăpate. prin tot satul, împrumutate de la bibliotecă. Am reuşit să extrag din ultimul compartiment, Cum pe atunci distracţiile rurale se reduceau de sub al treilea strat, o ediţie, a IV-a, din la hora duminicală, activităţile şcolare şi Ivanhoe - Walter Scott, tradus de Petre piesele de teatru puse pe scena căminului Solomon. Şi un volum masiv semnat Remus cultural de profesorii actori amatori, toată Luca, pompos intitulat Drum de soartă şi populaţia alfabetizată citea pe rupte. La răzbunare, cu subtitlul O baladă din Ardeal. propriu „pe rupte”, căci nu de puţine ori cărţile Câţi dintre copiii lumii, europeni sau nu, ajunse pe mâna vreunui zăpăcit scăpau citindu-l pe Karl May, nu s-a simţit oleacă Edouard MANET, jumulite de foi pe de-a-ntregul, pe jumătate Winnetou sau Old Shatterhand? N-am ingrati- Portretul lui sau pe capitole. Să exagerez presupunând tudinea să neg că m-am vrut şi eu Bătrânul Henri Rochefort, 1881 vreo cenzură suplimentară sau ceea ce azi Mână-Distrugătoare, deşi constituţia, la vârsta s-ar chema „(dez-)acordul părinţilor”? Nu! Era aceea, mă predestina unui lungan, nu-i mai simpla nevoie de hârtie, folosită la răsucit o ştiu numele, parcă Will Parker, iar apucăturile ţigară, la aprins focul, la împachetat un obiect, mă trimiteau în tabăra indienilor kiowa, pe care la înfăşurat o bucată de mămăligă şi aşa mai n-o agream deloc. Şi e normal: cine, scrutân- departe, până în fundul curţii, unde şomoiogul du-şi conştiinţa, se suportă pe sine fără smuls cărţii proaste căpăta de multe ori obiecţiuni substanţiale? Mă zbăteam să-mi utilizarea cea mai adecvată. găsesc o identitate, un fel de-a mă comporta, Cele trei volume Winnetou fuseseră publi- o „feldeinţă”, cum zicea Poetul. Oare ce m-a cate la Editura Tineretului, ulterior denumită determinat să iau un caiet dictando, de 48 de Albatros, dacă nu greşesc, în colecţia file, şi să încep a scrie, povestind cu destule Cutezătorii. Erau nişte cărţi broşate, tipărite în amănunte nişte fapte cărora nu le aflasem zeci, poate chiar o sută de mii de exemplare, corespondenţă în ce trăiam, dar titlul cărora pe hârtie de ziar, sul de 50 g/m2, calitate suna sec: „Memorii”? Unde citisem eu acest medie, rezistentă în timp. Cel puţin exemplare- Biblioteca cuvânt puţin obişnuit în universul ţărănesc în le văzute nu demult la un anticar din capitală, care am deschis ochii? Şi de ce, închipuind o arătau excelent, peste calitatea şi aspectul biografie pe care n-o aveam, calchiată evident mizerabil al unor însăilări de prin anii 1990, uitată după cea asumată de Karl May sub identitatea deceniul exploziei tipografie. Volumele din uşor decriptabilă a eroului german, prieten al îndrăzneaţa serie purtau numele autorului scris năpăstuiţilor, luptător pentru dreptate, dar nu cu litere elegante, în stânga copertei, sus. ucigaş, o atribuiam unui personaj care îşi scrie, Titlul, dedesubt, folosea acelaşi corp de literă, Amintiri dintr-un viitor la bătrâneţe, retras într-o casă de câmpie, azi numit font, cam de trei ori mai înalt şi „memoriile”? Misterele creaţiei, nu-i aşa? bolduit. Sigla sta în colţul din dreapta, sus: un trecut Am abandonat caietul, şi personajul, şi cerc, sub care se rotunjea cuvântul amintirile unui viitor trecut, după ce primul şi CUTEZĂTORII. Cercul era colorat roşu pentru unicul lector - tatăl meu - mi-a ars o critică romanele scrise de români şi albastru pentru primei coperte, şi 1/3 din coperta a patra. devastatoare, laolaltă cu palma înviorătoare, şi cele semnate de străini. Numele editurii, tot Cotorul, porţiunea de culoare neagră din m-a trimis unde aveam treabă: la coada vacii, majuscule bold, aproximativ dimensiunea prelungirea ilustraţiei, conţinea numele autoru- pe care trebuia s-o pasc, şi pe care am siglei, era plantat în dreapta, jos, sub ilustraţia lui, titlul şi iarăşi sigla colecţiei, aşa încât, puse păscut-o fără s-o urăsc, şi fără să-i vorbesc, principală. În culori vii, sugestivă şi memorabi- alături, volumele alcătuiau o admirabilă unitate. aşa cum a procedat în China un copil de lă, ilustraţia ocupa cam 2/3 din suprafaţa Aveam la un moment dat, în prima mea vârsta mea, pe nume Mo Yan...... Împăcarea sufletului - între moarte şi tămăduire
La judecata din urmă, Domnul Hristos ne va omul are chemare pentru a face aşa ceva, ştiinţa ştiinţelor (subl. n.). Îţi vei da seama de cere tuturor socoteală după cum I-am slujit: dorinţa de a se pune în slujba aproapelui, aceasta dacă pui faţă în faţă preoţia şi medici- după cum L-am hrănit sau adăpat, după cum convingerea că fără Dumnezeu nu poate na, ştiinţa vindecării sufletelor cu ştiinţa vinde- L-am îmbrăcat sau cum L-am găzduit, după săvârşi ceva (Ioan XV, 5, 6) şi încredinţarea că cării trupurilor. Comparându-le, vei vedea că cum L-am cercetat când era în nevoie sau şi-a ales lucrul cel bun (Luca X, 42): iubirea lui medicina e grea, dar preoţia e şi mai grea şi după cum L-am îngrijit pe când era bolnav Dumnezeu şi a aproapelui (Luca X, 27), adică mai de preţ; şi prin natura materiei şi prin (Matei XXV, 31 - 46): întrucât aţi făcut sau nu împreuna-slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor. puterea ştiinţei şi prin scopul lucrării ei. aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici semeni, Starea de jertfă pentru aproapele, dragostea Medicina se ocupă cu trupurile, o materie spune Domnul Iisus, Mie mi-aţi făcut sau nu faţă de acesta, înseamnă slujirea lui Hristos. trecătoare şi pieritoare, care negreşit se va Dumitru UNGUREANU mi-aţi făcut (Matei XXV, 40, 44). În anul 362 d.Hr., în faţa părinţilor săi şi a descompune şi se va preface în pământul din credincioşilor din Nazians, după întoarcerea sa care a fost făcută (Facere III, 19), chiar dacă, Am abandonat caietul, şi Despre înalta şi nobila slujire a omului: din sihăstria Pontului, de lângă prietenul său, pentru o vreme, ştiinţa medicală ajută ca trupul personajul, şi amintirile preoţia şi medicina Sfântul Vasile cel Mare, cunoscutul sfânt să biruie tulburările din el; dar, până la urmă, unui viitor trecut, după ce părinte, Grigore Teologul, rostea un Cuvânt de boala sau bătrâneţea descompun trupul; şi primul şi unicul lector - Înalta demnitate de dregător a lui Hristos apărare la hirotonirea sa. Acest Cuvânt de apă- trupul se supune legilor firii şi nu depăşeşte tatăl meu - mi-a ars o critică este atinsă prin vocaţia slujirii aproapelui şi rare al părintelui capadocian este prelucrat hotarele proprii. Preoţia se ocupă cu sufletul, devastatoare, laolaltă cu împlinită prin preoţie şi medicină. Dintre toate chiar de către el într-un tratat despre preoţie şi care-i din Dumnezeu şi dumnezeiesc, care-i palma înviorătoare, şi m-a îndeletnicirile omului, două nu pot fi puse ca în care, începând cu capitolul al XVI-lea şi părtaş nobleţei celei de sus şi tinde spre trimis unde aveam treabă: celelalte în vreo breaslă a meseriaşilor, iar până la capitolul al XXXV-lea inclusiv, face o nobleţea aceea, deşi-i unit cu cel inferior lui, la coada vacii, pe care acestea sunt: preoţia şi medicina. Preoţia şi paralelă între preoţie şi medicină, scoţând în cu trupul (Sfântul Grigore de Nazians, trebuia s-o pasc, şi pe care medicina sunt slujirile spre folosul, tămăduirea, evidenţă superioritatea celei dintâi. Astfel, în Cuvântul de apărare pentru fuga în Pont, am păscut-o fără s-o urăsc, sănătatea şi desăvârşirea omului. În amândouă Cuvântul de apărare pentru fuga în Pont, XVI, XVII, 1; Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore şi fără să-i vorbesc, aşa cum trebuie ca omul să conlucreze cu Dumnezeu. Sfântul Grigore de Nazians, Cuvântătorul de din Nazians şi Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, a procedat în China un copil Actul terapeutic, spune doctorul Paul Trosc, Dumnezeu, spune: să ne închipuim că cel care traducere, introducere, note şi un cuvânt de vârsta mea, pe nume Mo este o minune revelată de Dumnezeu ca vrea să se facă preot nu este rău şi că a ajuns înainte de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Yan... răspuns dat rugăciunii omului. Vindecarea la cea mai înaltă treaptă a virtuţii. Totuşi nu văd IBMBOR, Bucureşti, 1987, pp. 166 – 167). arată că este Cineva, Care intervine la un ce ştiinţă trebuie să aibă acest om şi în ce Odată cu venirea în lume a Fiului lui moment dat, peste resursele biologice ale puteri sufleteşti să se încreadă, ca să îndrăz- Dumnezeu în Persoana lui Iisus Hristos, omului bolnav şi peste abilitatea chirurgului (Dr. nească să ia această dregătorie. Că mie mi se omenirea se poate înfrupta din roadele adevă- Paul Trosc, Lucrarea medicului în Hristos, pare, într-adevăr, că preoţia, arta de a conduce ratei tămăduiri a sufletului şi a trupului şi Editura Sf. Mina, Iaşi, 2008, p.17). Preoţia şi pe om – fiinţa cea mai complexă şi cea mai scăpa din mrejele chinuitoarei angoase a medicina nu pot fi desfăşurate decât dacă felurită în gând şi faptă – este arta artelor şi morţii.„
www.centrulbrancusi.ro 25
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
”Frumosul nu aparţine nimănui – este al tuturor şi fiecare îl obţine după puteri.”
În plastica românească, printre marile nume definesc locul în care ne plasează imaginea. recunoscute, poate fi şi Dumitru Ghiaţă, oltean Un spaţiu surprins în statica şi dinamica lui născut în Colibaşul Mehedinţiului. Multe i-au esenţială, într-o dialectică plastică aparte. fost virtuţile umane. Echilibrul, tenacitatea în A privit cu circumspecţie temele şi subiec- tot ceea ce îşi propunea, setea de cunoaştere, tele care astăzi ar părea suspecte, ca fiind sinceritatea1, dar cea dintâi calitate care i-a tributare propagandei comuniste. Mă refer, în fost recunoscută unanim a fost modestia. La primul rând, la peisajul industrial. În opera sa Ghiaţă modestia s-a constituit în forţa care l-a sunt totuşi câteva astfel de lucrări (Şantier la ajutat mereu să se auto depăşească, aşa încât, Turnu Severin,(un desen şi o pânză) Sonde la deşi nu a promovat nici liceul (înscris la Liceul Câmpina 11(desen), dar toate sunt datate în anii Traian, din Turnu Severin, s-a retras din motive 2012. De altfel, Ghiaţă constată repede, că de sănătate) şi-a format o vastă cultură ce i-a rigoarea picturii sale face ca astfel de subiec- Edouard MANET, impresionat pe toţi cei care l-au cunoscut. te, în care figurativul este mai mult geometric, Femeie în redingotă, 1882 S-ar putea spune că destinul i-a fost favorabil. să pară artificiale, lipsite de substanţa vieţii. Dar el a meritat aprecierea celor pe care i-a De aceea nu-l va mai aborda după 1945, când întâlnit la răscruci de drumuri. Printre aceştia, politica de stat chiar îl impunea. Nu abordează un tânăr student, cel ce avea să-i schimbe nici aspecte ale cooperativizării agriculturii, destinul, ducându-l la Bucureşti2, impresionat preferând, în această perioadă, să picteze de cunoştinţele sale, la cei 17 ani. Acolo, peisaje neutre şi flori. marele om de ştiinţă Ioan Cantacuzino, cel Ţăranii în mijlocul cărora a trăit destul care, surprins şi el de cunoştinţele şi persona- timp13 pentru a le şti psihologia şi pe care i-ar litatea tânărului, îl invita deseori în cercul de fi putut individualiza în numeroase fizionomii, prieteni care-i frecventa casa, deşi nu era în creaţia lui Ghiaţă14 rareori poartă un nume decât un preparator de medii la institutul pe Maria BĂLĂCEANU (Costain de la Dobriţa, un temperament şi o care îl conducea. Vizitându-l în cămăruţa pe figură cu totul de excepţie). Altfel ţăranii săi care o ocupa la demisolul clădirii, i-a descope- sunt oarecine (Tânără din Baia de Aramă, rit desenele, de aceea s-a îngrijit de primii săi Dumitru Ghiaţă Ţărancă din Vâlcea, Portret de ţărancă, Pe paşi în pregătire plastică. gânduri, Studiu la Hurezi, Studiu la Baia de După un an petrecut în atelierul lui Artur Aramă, Studiu I, Studiu II, În aşteptare). Nu lucrări, în ţară şi Europa. La începutul anilor Verona3 pleacă la Paris, acolo unde mai toţi îşi anonimi, ci oarecine poartă, ca notă de dis- 30, face parte dintre pictorii coloniei artistice desăvârşeau pregătirea artistică. Şederea în tincţie, statornicia şi demnitatea. Aceste de la Balcic, unde pictează, alături de prietenul Franţa, mai puţin de doi ani, dar într-o perioa- trăsături ce le conferă monumentalitate şi o său Jean Al. Steriadi, de Gheorghe Petraşcu, dă de mare emulaţie, l-a ajutat să-şi verifice anume nobleţe nedemonetizată de vremuri15. N. Dărăscu, Lucian Grigorescu, Stefan forţa propriei viziuni, în competiţie cu mari Personajele sale nu disperă când traiul le Dimitrescu, Iosif Iser şi alţii, în peisajul şi nume ale artei europene, alături de care se va devine dramatic. Dar nu sunt nici veseli, nu atmosfera mirifică de aici. înscrie şi el în curând. În timpul războiului îl zâmbesc, nu sunt exuberanţi. Sunt doar fermi Peisajele, pictate la Balcic sau oriunde, nu cunoaşte pe Jean Al. Steriadi, cu care rămâne în faţa bucuriilor şi durităţilor vieţii. Sunt sunt doar subiecte, numai nişte cadre din prieteni pe viaţă. Când compoziţiile cu ţărani, neclintiţi şi liniştiţi. Întruparea modestiei prin natură. Sunt alese cu o religiozitate care le atmosfera târgurilor, peisajele şi florile sale înţelepciune (Peisaj cu trei femei, Ţărani la conferă măreţia şi statornicia unor catedrale. erau deja cunoscute în Europa prin intermediul capăt de ogor, În faţa porţii). Aceasta este Fie că surprinde un peisaj dobrogean, la lui H. Focillon ( un altul uimit de personalitatea dovada cunoaşterii lucide, dozarea cu maximă Balcic, de pe Valea Prahovei, din Gorj sau de pictorului şi care îl aprecia, în 1923, ca pe o economie a aspectelor importante ale vieţii. lângă Baia de Aramă, locuri unde îi plăcea să Aceste aspecte, puţine la număr într-o viaţă de picteze, artistul face parte organică din peisaj, om, dar eterne prin repetitivitate, sunt dense în printr-o comuniune sufletească adâncă7. Deşi stări sufleteşti, moşteniri care s-au păstrat discret, după unii cu o anume tristeţe, Ghiaţă nealterate din trecut. Căci fapticul este efemer, are o remarcabilă forţă a evocării locurilor pe important devine numai spiritul. De aceea şi care le-a iubit. Echilibrat şi sobru, nu se lasă imobilitatea aparentă a personajelor sale, sedus de pitorescul facil, strict decorativ. În Ghiaţă pictând atitudini, (Târg oltenesc, Târg toate peisajele sale răzbate glasul pământului la margine de sat, Târg la Baia de Aramă, dar care rezonează cu spiritul artistului. Astfel şi În aşteptare, Peisaj cu trei femei, Compoziţie imaginea devine mai grăitoare decât realitatea, figurativă), rareori acţiuni (Ştanţarea săpunului, ca în Peisaj cu căpiţă de fân, Ogoare8. Sau în La treierat16). În compoziţiile sale ritmul este peisajele din Dobrogea (Peisaj marin, Peisaj lent şi grav, semne ale liniştii şi echilibrului în dobrogean, Balcic9), în care marea nu-şi face repaus. Dar atmosfera nu este monotonă, ci simţită prezenţa prin valuri tumultuoase. doar profundă precum eternul omenesc (Ţărani Atmosfera densă, încărcată de sare este sufici- la capăt de ogor, Aspect de horă ţărănească, ent de sugestivă prin culoare. De asemenea, Horă gorjeană, Peisaj cu căpiţă de fân). muntele nu este niciodată dramatic, nu impre- autoritate în plastica românească interbelică4), sionează prin înălţime sau prin volumetrică atunci, Ghiaţă nu era decât un debutant. Un (Peisaj oltenesc, Schiori la Predeal, Spre debutant care se impusese în faţa marelui muzeu. Sinaia, La margine de sat). critic francez prin măiestrie artistică (un autor a Monumentalitatea este dată de ritmul în care cărui operă poartă amprenta unei maiestăţi5) şi timpul se scurge în imensitatea spaţiului, prin Maria BĂLĂCEANU cultură (un om instruit şi sensibil6). Un astfel de tensiunea dintre cer şi pământul aparent om era de o severă modestie datorită credinţei aproape. ”În plastica românească, că talentul este un dar divin şi nu un merit La Ghiaţă structura peisajului rămâne printre marile nume personal. Cu toate acestea, în operele sale se câteodată ascunsă, imperceptibilă privirii. recunoscute, poate fi şi poate descifra permanent eu-l său artistic. Sesizabilă este numai interacţiunea fenomene- Dumitru Ghiaţă, oltean Evoluţia sa plastică în perioada interbelică lor vizuale cu trăirile sale. În sate (Peisaj cu născut în Colibaşul este, într-adevăr, remarcabilă. Pictează mult, personaje, În faţa porţii, Bisericuţa din sat, Mehedinţiului. Multe i-au expune, are cronici favorabile, i se cumpără fost virtuţile umane. Biserica din Baia de Aramă, Casa învăţătorului) Echilibrul, tenacitatea în tot 1 Victor Ion Popa, Arta română la Ateneu, în Adevărul literar sau în peisajele citadine (Peisaj bucureştean, ceea ce îşi propunea, setea şi artistic, aprilie 1923. Curăţătorii de zăpadă, Peisaj citadin, Copii la 2 În 1905, cf Mircea Deac, 50 de ani de pictură 1890-1940,. 10 de cunoaştere, sinceritatea, Dicţionarul pictorilor din România, iod. icm, Bucureşti, 1996, patinaj ) pictorul, chiar şi în peisajele fără dar cea dintâi calitate care p.110. personaje, sondează stări de spirit, care i-a fost recunoscută unanim 3 În paralel a audiat cursurile Universităţii libere de la Liceul 7 Dan Grigorescu, în Pictura românească în imagini, Editura 27 Gheorghe Lazăr, cursurile de desen şi cele de Istoria Artei Meridiane, 197 p.311 ••• a fost modestia.” ale lui Alexandru Tzigara Samurcaş, În acelaşi timp, se 8 Toate lucrările prezentate în text fac parte din colecţia 11 Mai cunosc alte două lucrări, Sonde la Câmpina în Muzeul documenta şi desena flori la Grădina Botanică Muzeului de Arta din Turnu Severin, care numără 82 de de Artă din Constanţa şi Peisaj cu sonde în Muzeul memorial 4 Henri Focillion, Le latin du Danube, în LA VIE DES tablouri semnate de Ghiaţă D. Aurelia şi Dumitru Ghiaţă. PEUPLES, nr. 35, 1923. Acesta, venit în România în 9 A făcut parte dintre artiştii Şcolii de la Marea Neagră, cum 12 Şantier la Turnu Severin, u.p, 1922, Şantir la Turnu documentare pentru a srie un studiu despre români, îl era denumit cercul celor invitaţi anual la Balcic de Regina Severin, desen, 1927, Sonde la Câmpina, desen, 1925. întâlneşte pe tânărul Ghiaţă, care îl impresionează, astfel că Maria, în mirificul colţ de rai. 13 Până la 17 ani când pleacă la Bucureşti îi alocă o treime în studiul său, cf. Marina Preutu, , apud, 10 Pierre Vaisse, conservatorul muzeului din Lyon, spunea 14 Compoziţiile sale cu ţărani sunt pictate până în 1947-1948 Marina Preutu, Ghiaţă D. Editura Meridiane, 1980p. 7. în 1967, Gheaţă…,un observator rafinat al peisajului urban, 15 Unii îi numesc chiar efigii ale umanităţii. Cf. Dan 5 ibidem pe care îl traduce cu o notă de senzualitate caldă, apud Grigorescu, op, cit., p. 337 6 ibidem Marina Preutu, op. cit, p.24 16 Stanţarea săpunului (1947), La treierat (1941)
26 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
”Orice sculptură e o formă în mişcare.” Lectura şi călătoria – o poartă deschisă spre noi înşine Cuvinte în tangaj Ne imaginăm adesea lectura ca necesitate, deşi în punctul său iniţial, mimetismul conduce delectare, nevoie de univers compensatoriu spre autodepăşire, dar nu ca o condiţie şi de Vasile PONEA sau curiozitate a descoperirii unei noi lumi. suficientă, ci doar creându-i premisele. Privind în jur, ne întrebăm de ce nu mai Îndepărtându-ne de lectură, ignorăm sau ne Eternitatea-ţi trece peste veacuri, urma de citesc astăzi tinerii. O dată, ei percep lectura îndepărtăm de propria capacitate de înţelege- implicare dată de conştiinţă. dintru început ca o impunere sau ca un com- re, de propriile opinii, de creaţia reală a altora E cu neputinţă fără de ruşine… să scapi de promis pe care îl fac la şcoală pentru a promo- sau virtuală, a noastră. La antipodul concepţiei ruşine. va sau pentru a obţine /”vâna” o notă, atunci comuniste în temeiul căreia creaţia şi lectura Cel ce şi-a privit clepsidra de vis…moare însă când profesorul nu a găsit calea spre erau iluzorii, ireale şi pernicioase minţii tinerilor, ne-mplinit. Cel ce-a dobândit-o… moare sufletul celui pe care trebuie să îl formeze prin putem afirma că, dimpotrivă, lectura, lumea fericit. Edouard MANET, sensibilizare. cărţii este realitatea însăşi (camilpetrescian Toţi vom pătimi o moarte în afară de fire. Portretul doamnei Jacob, Apoi, în această generaţie fast-food, când vorbind din perspectiva substanţialismului, Creaţia statorniceşte timpul în veşnicire. 1880 totul este făcut pe fugă, chiar dacă superficial reprezintă substanţa autentică, fibra noastră Mi-e dor de dorul ce-l aveam, când mi-era (că doar e obişnuit), nimeni nu mai are timp sufletească). Drumul spre universul cărţii este dor de dor. pentru lectură pentru că nimeni nu mai are calea spre noi înşine, spre puterea noastră de Azi cel mai profund tronează heghemonia timp pentru suflet. Cartea este precum hrana: înţelegere, spre oglindirea alegerilor şi preferin- incertitudinii. trebuie să fie consumabilă, uşoară şi de-a ţelor proprii. Chiar şi izolat într-o natură virgină, omul nu gata. Lectura, precum călătoria, este aerul Aşa ajung şcolarii să ia prezentări de pe va auzi liniştea lăuntrică divină, din cauza normalităţii pe care îl respirăm, este nevoia net; cred că au acelaşi conţinut precum furtunilor interioare care-l asurzesc. noastră de normalitate, atunci când contextul cartea, ca şi când acţiunea şi numele persona- Rareori cei ce se înspăimântă de ei înşişi jelor ar fi totul, iar lumea cărţii începe şi se social pare alienat sau ne devansează aşteptă- cer ajutorul lui Dumnezeu; de regulă aceştia sfârşeşte cu ele. Savoarea lecturii, emoţia rile ori ritmul nostru adaptativ. Însăşi lectura se adresează tot oamenilor, care sunt la fel retrăirii artistice, pitorescul limbajului sunt este o călătorie – virtuală, în lumea cărţilor. de înspăimântaţi. pentru ei doar câteva concepte golite de sens, Călătorind în spaţii reale sau imaginare, ne Insondarea în cuget până la Sine te poare cu care sunt mult prea familiarizaţi din comen- regăsim matricial într-un loc comun al educaţi- redefini. tariile gata făcute, chipurile în sprijinul lor, dar ei noastre, al aşteptărilor, al visurilor care sunt Esenţa îmbrăcată în cuvinte, de cele mai care nu fac decât să le „protejeze” neuronii, realitate a altora. Ne simţim compatibili cu multe ori e sufocată. lumea pe care o vizităm cu pasul sau cu ochii prin ruginire garantată. Din comoditatea lor, Bunătatea se manifestă printr-un orgoliu minţii. Dacă este vorba de o călătorie în alte cei mari le transferă puţin şi învăţăceilor care, smerit. spaţii etnice, refuzăm adesea să ne conştienti- în naivitatea lor, cred că „mi ţi ni vi li” lui Egoiştilor le place smerenia altora. zăm această compatibilitate, poate dintr-un Creangă este cale de progres. Logica dură se opune imanentului revelat, exagerat bun-simţ naţionalist, căci undeva, în O învăţare conceptuală prost înţeleasă se fără pic de logică. subrogă mecanismului prin care elevul trebuie subconştient, e statuat sentimentul apartenen- Nu vă prostiţi mai mult decât vă e plămada să fie învăţat cum să înveţe. Preluarea de ţei sociale şi naţionale. Dar nu se poate să ne sarcini (în speţă, comentarii sau analize) refuzăm căutarea afinităţii cu rigoarea maghia- căci deveniţi ridicoli. înseamnă ori supraestimarea celuilalt, ori ră, echitatea germană, somptuozitatea austria- Prea des în prostia noastră ne inspirăm din subestimarea de sine (un dascăl e un intelec- că, simplitatea italiană, pitorescul spaniol, prostia altora, alterându-i specificul. tual, iar când se rezumă la artefacte, şi-a pus reticenţa slovenă, îndârjirea sârbă, agitaţia Visul din vis face să dispară „visul”. singur bariera: uită să creeze şi se bălăceşte bulgară (ca o cale de autoeducare) sau, în alt Viaţa-i ca o coală albă pe care trebuie să-ţi psihanalitic în redări şi rememorări). plan, cu sensibilitatea lirică, profunzimea fixezi sensul. Autodepăşirea nu este mimetism, nici pentru dramatică sau complexitatea epică. Am început să înţeleg moartea timpului şi micii tocilari, nici pentru marii comentatori, Mihaela - GRETUŢA ŞTEFĂNESCU viaţa eternităţii. Doar spiritual pot să-mi desăvârşesc ...Dumitru Ghiaţă puterea în neputinţa mea.
Uneori astfel de trăiri terne, venite din firi (Trandafiri albi, Trandafiri19). Niciodată nu Unele din aceste vin din regulile armonizării vremuri de mult trecute şi pregătite pentru a sunt exuberante, melancolice sau telurice. culorilor. Se ştie că paleta sa a avut permanent petrece alte timpuri, au fost interpretate ca Sunt fără parfum îmbătător, însă suave, o cromatică intensă, pictorul folosind mai exprimând condiţia precară a oamenilor încărcate de o poezie eternă. În buchete totdeauna o anume strălucire, nu din conside- satelor, locuri pe care pictorul le sondează şi simple, aşezate în ulcele de lut, aproape numai rente de preţiozitate, ci ca răspuns al stărilor obsesiv le pictează. Cred, dimpotrivă, că în ulcele, florile lui Ghiaţă surprind prin irizări sale în faţa subiectului. La o astfel de încărcă- opera lui Ghiaţă exprimă valenţe mai durabile nebănuite de culoare, transmise de limpezimea tură cromatică nu putea să afişeze un cer decât sărăcia sau bogăţia, nefiind tributară luminii care le scaldă. Flori alese din grădina senin, aerat, fără substanţă. unor astfel de prejudecăţi, ci promovează valori mamei sau plaiul natal20, înnobilate prin Un uimitor simţ pentru nuanţă l-a ajutat să umane universal valabile, pe care pictorul le propria lor simplitate şi discreţia sentimentelor surprindă atmosfera locală, chiar şi în peisajele fixează imagistic în mediul românesc, valori pe cu care Ghiaţă le-a animat întotdeauna. de iarnă, prin albului colorat (Peisaj de iarnă21, care le-am subliniat in rândurile de mai sus. Sentimente izvorâte dintr-o permanentă şi Biserica din sat, Peisaj bucureştean, Peisaj Deşi compoziţiile sale sunt dominate de sinceră comunicare, subtil tradusă printr-o dobrogean, Peisaj oltenesc). Foloseşte şi jocul costume populare, specifice fiecărei zone în gamă cromatică aparent inepuizabilă. acut al contrastelor care creează adesea o care plasează scena, ele nu sunt expoziţii de Simplitate şi discreţie. Sinceritate şi rigoare. senzaţie magică, transfigurată, constituindu-şi motive artizanale. Sunt stilizări, deseori acute Sunt virtuţi pe care Ghiaţă însuşi le-a păstrat astfel argumentele valorice printr-un limbaj stilizări17 ale unor simboluri, unor matrice care ca om şi ca artist. A ales simplitatea ca singu- singular, în care elementele cromatice şi au străbătut istoria întreagă pentru a poposi un ra cale elocventă de a se mărturisi. Viziunea eclerajul sunt remarcabile. Verdele său este de răstimp în prezent, în drumul lor spre moşteni- gravă şi viguroasă, calmă asupra lumii, expri- smarald, violetul puternic, pe care îl armoni- GRETUŢA ŞTEFĂNESCU rile viitoare. Sunt doar radiografii ale tradiţiei şi marea sintetică a formelor într-o sobrietate zează îndrăzneţ cu roşu de rubin (Flori şi originalităţii artei noastre populare, costumul figurativă aparte, toate au dus la constituirea mere). Toamnele sunt invadate de brunuri ”Privind în jur, ne întrebăm devenind astfel un alt element activ şi firesc unui limbaj plastic autentic, propriu alcătuirii coapte, ca smalţul ceramicii româneşti (Peisaj, de ce nu mai citesc astăzi din natură, parte organică din forţa ei vitală. sale sufleteşti. Acesta i-a asigurat nu numai Biserica din Baia de aramă). Cu o astfel de tinerii. O dată, ei percep În ceea ce priveşte creaţia sa portretistică, originalitate artei sale, ci şi viabilitate peste putere de seducţie a culorii, Ghiaţă a realizat lectura dintru început ca o în afara celor compoziţionale cu ţărani, Ghiaţă vremi. Resorturile active, care vin din adâncul miracolul artei sale, statornicindu-i un loc impunere sau ca un are puţine portrete. În colecţia noastră sunt firii, sunt cu prudenţă folosite. Artistul pro- important în plastica românească. compromis pe care îl fac la câteva dintre acestea – Lectura, Portret de spectează natura din perspective morale şi de Deşi a cunoscut pictura marilor înaintaşi, şcoală pentru a promova studentă, Portret de bătrân şi Autoportret18 . aceea se menţine totdeauna cu acuitate deşi i se găsesc afinităţi cu unii dintre aceştia sau pentru a obţine /”vâna” Chiar şi florile sunt modeste la Ghiaţă, flori raportul dintre subiect şi capacitatea emoţio- (Cezanne în primul rând), nu a trăit veleitatea o notă, atunci însă când de grădină, de câmp sau de pădure nală a culorilor. Armonii tranşante, temperate de a se vedea urmaşul lor. A căutat doar profesorul nu a găsit calea (Cârciumărese, Flori violet, Crăiţe şi cârciumă- uneori numai prin contrapunct cu un cer mereu confluenţa dintre aceea ce este universal spre sufletul celui pe care rese, Flori de toamnă, Tufănele mov, Bujori de plumb, sunt în răstimpuri animate de valabil şi spiritul său. Astfel şi-a conturat o trebuie să îl formeze prin albi, Crizanteme, Flori şi mere, Flori de măceşi, îndrăzneli cromatice nebănuite la timidul viziune, un stil propriu. Inconfundabil. sensibilizare.” Flori albe de măceşi, Flori roşii) . Rar garoafe Ghiaţă. Uneori, persistenţa cerului înnourat, cu Individual. O individualitate, chiar o singularita- (Vas cu flori, Garoafe roz, Garoafe) sau tranda- griuri grele, i-a determinat pe contemporani te la scară europeană. A fost apreciat ca atare să-l privească ca pe un om taciturn, mereu încă din viaţă, dar a purtat laurii cu simplitate. 17 Deşi criticul Eugen Schileru în Scrisori de dragoste, Editura Meridiane, 1971, p.67, spunea Ghiaţă vede trist. Valenţele cromatice ale operei sale sunt Sobru fără a fi rigid. Echilibrat fără a fi trist. Cu sintetic… nu stilizează, are stil., afirmaţie care, la nivelul însă determinate de cu totul alte resorturi. modestia cu care a trăit. întregii creaţii este valabilă. 18 Mai sunt cele ale soţiei, câteva, încă un autoportret cu 19 În colecţia noastră sunt şase lucrări cu trandafiri. fes roşu, un portret de muncitor (1925) şi poate să-mi mai fi 20 Cum mărturisea la maturitate. Cf. Marina Preutu, op. cit, 21 În colecţia muzeului severinean sunt cinci lucrări cu titlul scăpat unul sau două. p.76 Peisaj de iarnă www.centrulbrancusi.ro 27
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro NR. 3, ianuarie / 2013
Edouard MANET, În grădină, 1879
După proclamarea Republicii Populare Române creatorilor profesionişti expozanţi din judeţ, a fost (1947), la Târgu-Jiu s-a înfiinţat Asociaţia Scriitorilor Dr. Ion MOCIOI încheiată o minută, semnată de Ion Frunzetti şi Ion Ziarişti (ASZ, 1948), care funcţiona ca un sindicat mixt al Mocioi, care a fost transmisă conducerii operative a creatorilor artistici şi a numit un responsabil pentru arta U.A.P. La şedinţa conducerii U.A.P. din 28.V.1981, s-a plastică, pentru anul 1948-1949 (pictorul Iosif Keber, aprobat înfiinţarea Cenaclului de artişti plastici profesio- membru în U.A.P. de la înfiinţarea acestei instituţii, nişti în municipiul Târgu-Jiu. membru al Cenaclului U.A.P. din Craiova şi preşedinte de Din istoria plasticii U.A.P. din R.S. România a emis Decizia nr. 3725 din onoare al acestui cenaclu începând din 1935). 30 mai 1981 prin care, potrivit prevederilor art. 26 lit. Responsabilul pentru arta plastică de la Târgu-Jiu a fost locale „Ve”, în temeiul art. 38, aliniatul ultim, din statutul U.A.P., numit delegat al Sfatului popular orăşenesc cu organiza- se decide: rea expoziţiilor de artă plastică din localitate pentru anii „Art. 1. – Înfiinţarea în municipiul Târgu-Jiu a unui 1949, 1950, 1951 şi 1952, acestea fiind expoziţii „colec- Cenaclu de artişti plastici profesinişti, sub îndrumarea tive” bine organizate. Şi în anii următori s-au organizat Filialei U.A.P. Craiova. Art. 2. – În cadrul Cenaclului expoziţii de artă plastică în Târgu-Jiu, dovadă fiind cienilor din şcoli. Cenaclul UAP Craiova avea să stimule- Târgu-Jiu îşi vor desfăşura activitatea următorii artişti premiile acordate. Premiul Sfatului Popular al expoziţiei ze în continuare, pe creatorii gorjeni de artă plastică, fără plastici profesionişti: colective din Târgu-Jiu din 1952 a fost acordat pictorului a avea un Cenaclu UAP, din cauza numărului mic de Köber Iosif – pictor, membru U.A.P.. 2. Köber Adrian Iosif Keber, care împlinea vârsta de 55 de ani şi a pre- membri din Gorj ai Uniunii Artiştilor Plastici. Până în – pictor, membru Fondul Plastic. 3. Igazsag Radu – pic- zentat opere de înaltă ţinută artistică. Din 1953, expoziţii- 1980, plasticienii au activat în cadrul activităţii UAP din tor – absolvent. 4. Kirali Iosif – designer – absolvent. 5. le au avut alt responsabil, dar Keber a obţinut un premiu Craiova şi au participat la expoziţiile de pictură organiza- onorific la expoziţia din Târgu-Jiu din 1954 iar la Neag Valer – ceramist sticlă – absolvent. 6. Dorel te de instituţiile locale de cultură. Expoziţia raională populară din Târgu-Jiu din 1955 a fost Oprescu – sculptor – absolvent. 7. Pruteanu Monica – ta- onorat cu premiul I. Iosif Keber a fost solicitat în 1954 să piserie – absolvent. 8. Ţopescu Mihai – ceramist sticlă Cenaclul U.A.P. al artiştilor plastici – absolvent. 9. Brebenel George Cristian – grafică creeze şi decorul de scenă pentru Teatrul Milescu din profesionişti din Gorj Târgu-Jiu, ştiindu-se că în 1950 crease şase machete de – absolvent. 10. Berca Octavia – pictor – absolvent. 11. decoruri pentru complexa expoziţie ARLUS din Târgu- Plăveţi Gheorghe – pictor – absolvent. Art. 3. – În anul 1980, Comitetul de Cultură al judeţului Gorj a Jiu. Iosif Keber a fost solicitat să participe, în 1952, la Responsabil al Cenaclului se numeşte tov. Igazsag Radu, hotărât să solicite conducerii Uniunii Artiştilor din R.S. alte mari expoziţii din ţară – Expoziţia regională organiza- pictor, desemnat de componenţii Cenaclului şi care va fi România aprobarea privind înfiinţarea unui Cenaclu de tă de Cenaclul UAP Craiova, la Craiova. În 1953, a confirmat de Biroul Filialei U.A.P. Craiova. Art. 4. – artişti plastici profesionişti în municipiul Târgu-Jiu. participat, de asemenea la Expoziţia anuală de stat Prezenta decizie va fi supusă spre ratificare Biroului pentru pictura în ulei, din Capitală, şi la Expoziţia regio- Cererea semnată de preşedintele C.J.C.E.S. Gorj, prof. Executiv al U.A.P. în prima sa şedinţă. Direcţia nală din Craiova a Cenaclului UAP Craiova. În 1954, Ion Mocioi, a fost înregistrată la U.A.P. Bucureşti (nr. Organizării activităţilor de creaţie din cadrul Uniunii Keber a fost solicitat şi a participat la Expoziţia anuală 6919/26.XI.1980). Prin scrisoarea de răspuns a U.A.P. (nr. artiştilor plastici, biroul Filialei U.A.P. – Craiova şi de stat „Grafica” la Sala Dalles din Bucureşti şi la 7082/3.XII.1980) au fost comunicate condiţiile în care Cenaclul de artişti plastici profesionişti din municipiul Expoziţia regională „23 august” din Craiova. În 1955, s-a poate fi înfiinţat un cenaclu de artişti plastici profesio- Târgu-Jiu sânt însărcinate cu aducerea la îndeplinire a vernisat, la Craiova, Expoziţia regională pentru sărbători- nişti. Având în vedere că toate condiţiile precizate erau prezentei decizii. Preşedinte, ss/Ion Irimescu, artist al rea a zece ani de la Eliberarea ţării (1945), unde a satisfăcute de realitatea judeţeană, C.J.C.E. Gorj a invitat poporului”. participat, din Târgu Jiu, Iosif Keber, cel care avea să (prin adresa nr. 482/8.V.1981) U.A.P. să vizioneze expozi- Decizia a fost legalizată în copie la Notariatul de Stat expună tot în capitala Olteniei lucrări la Expoziţia ţia cu lucrările artiştilor plastici profesionişti din Gorj, în judeţean Gorj, cu nr. 19.768/22 octombrie 1981, în 11 Cenaclului UAP din 1957, dedicată memoriei anului vederea înfiinţării cenaclului propus. U.A.P. a delegat exemplare de câte două pagini şi distribuită instituţiilor răscoalelor din 1907 la a 50-a comemorare. Târgu-Jiu a pentru vizionarea expoziţiei pe vicepreşedintele U.A.P., cu drept de înregistrare. Cenaclul înfiinţat în 1981 a fost, în continuare, gazda unor expoziţii locale, prilejuri Ion Frunzetti, care s-a deplasat la Târgu-Jiu, în funcţionat până după 1989, la Târgu-Jiu. A cunoscut, de a pune în valoare creaţia plastică, în special a plasti- 23.V.1981. După vizionarea expoziţiei şi cunoaşterea ulterior, o nouă reorganizare.
28 www.centrulbrancusi.ro
https://biblioteca-digitala.ro / https://centrulbrancusi.ro